Problema conştiinţei

 Conştiinţa ca reflectare.
 Aspectele conştiinţei.
 Formărea conştiinţei.
 Structura conştiinţei
 Viaţa spirituală a societăţii.
 Conştiinţa socială şi structura ei.
 Problema conştiinţei
 Este obiectul de studiu nu numai a filosofiei, ci şi
psihologiei, fiziologiei, psihiatriei, ciberneticii,
informaticii, pedagogiei ş.a.
 Idealismul priveşte conştiinţa ca o esenţă
sinestătătoare, ruptă de creier (sufletul separat de
corp)
 Materialiştii vulgari (L.Buchner, K.Vogt,
I.Moleschott) confundă conştiinţa şi materia,
consideră gândirea ca produs a creierului
 Înţelegerea conştiinţei
 Filosofia contemporană priveşte conştiinţa ca
- însuşire a creierului,
- imagine subiectivă a lumii obiective,
- fenomen ideal contrar materialului.
Conştiinţa s-a format ca rezultat al dezvoltării
proprietăţii de reflectare
 Reflectarea
 Reflectarea - însuşire universală a materiei,
 Este proprietatea unor obiecte, sisteme materiale de a
înregistra, păstra şi reproduce urmele interacţiunii altor
obiecte ori sisteme materiale.
 este atribut al materiei.
 o proprietate obiectivă, universală
 Formele reflectărei
 În dependenţă de nivelul de organizare a materiei se
deosebesc mai multe forme de reflectare.
 În natura anorganică
 reflectarea biologică
 reflectarea psihică
 Reflectarea socială
Unii filosofi consideră că există reflectare în sistemele
intelectuale artificiale, reflectarea computerială.
Formele reflectării
 Formele reflectării
 În natura anorganică se întîlneşte reflectarea
mecanică, fizică, chimică (diferite urme şi
deformaţii).
 În natura organică apare reflectarea biologică –
excitabilitatea. Aceasta este capacitatea fiinţelor
vii de a reacţiona selectiv la excitanţii din
exterior ce duc la o adaptare optimală la mediul
înconjurător. Excitabilitatea se manifestă prin
tropisme, taxise şi alte reacţii.
 La organismele simple reflectarea se manifestă prin
sensibilitate – reproducerea unor laturi şi însuşiri
a obiectelor şi fenomenelor. Rezultatul acestei
reflectări este imaginea care are caracter de signal.
 Formele reflectării
 La organismele cu sistemul nervos central există
reflectarea psihică. Ea se realizează prin gîndire –
reproducerea legăturilor şi relaţiilor dintre obiecte şi
fenomene.
 Cu formarea omului şi societăţii apare forma
superioară de reflectare – conştiinţa.
 Pe baza reflectării apare informaţia. Aceasta este o
reflectare cifrată, codificată, transmisă. Pe baza
informaţiei apar cunoştinţele (informaţia asimilată,
prelucrată şi sistematizată). Iar pe baza cunoştinţelor
se formează conştiinţa.
 Definiţia conştiinţei
Conştiinţa - însuşire a materiei superior
organizată, funcţia superioară a creierului,
specifică numai oamenilor şi legată cu vorbirea;
ea constă în reflectarea generalizată şi orientată
spre un anumit scop a realităţii, în construcţia
mintală preliminară a acţiunilor şi previziunea
rezultatelor lor, în reglementarea raţională şi
autocontrolarea comportării omului
(A.Spirkin).
 Esenţa conştiinţei
 Conştiinţa este capacitatea omului de a se evidenţia
pe sine însăşi din lumea înconjurătoare, de aşi da
seama despre lumea sa internă şi atitudinii sale către
alţi oameni şi societate,
 este o reflectare concepută, înţeleasă (reflectare a
reflectării).
 Ea prezintă conţinutul lumii spirituale a omului,
cunoştinţele, convingerile, dorinţele lui, voinţa,
demnitatea, speranţa, credinţa, dragostea.
 Conştiinţa este esenţa personalităţii, este o realitate
specifică - realitate ideală, subiectivă.
 Gândirea la animale
 Conştiinţa ca formă superioară de reflectare se deosebeşte
de procesele psihice la animale. Cum nu ne ar părea de
complicate activitatea şi comportamentul animalelor totuşi
în ele nu-i nimic conştient şi raţional.
 Comportamentul animalelor se bazează pe gândirea
concretă şi instincte. Instinctele sunt un fel de programe
specifice ce se transmit prin ereditare în structura corpului şi
se declanşază automat în dependenţă de situaţie.
 Gândirea la animale este reflectarea legăturilor şi
relaţiilor dintre obiecte şi fenomene, are un caracter
concret-imaginativ, legată nemijlocit cu situaţia concretă.
 Gândirea omului are caracter abstract şi este legată cu
limba şi vorbirea articulată.
 Conştiinţa de sine
 capacitatea individului de a se înţelege şi aprecia pe sine
însăşi ca subiect cunoscător, simţitor şi activ.
 Conştiinţa reflectă relaţiile dintre oameni, pentru a le
înţelege trebuie să ne evidenţiem pe sine însăşi.
 Formarea conştiinţei începe de la reflectarea propriei
sale existenţe corporală, psihică, socială. În dezvoltarea
individului ea se începe a forma de la vîrsta de 3 ani
 Deosebirea sa de alţii se începe de la însuşirea numelui
său, corporalităţii sale, dispoziţiei şi stărilor sufleteşti,
acţiunilor sale şi calităţilor personale.
 Următoarea etapă este evidenţierea sa din lumea
înconjurătoare, orientarea şi înţelegerea locului său în
această lume, înţelegerea sa ca reprezentant a anumitui grup
social, colectivităţi.
 Conştiinţa de sine
 Etapa superioară este legată de apariţia eului ca personalitate
 “Eul” nostru personal se naşte nu din interiorul individului, ci din
interacţiunea cu alţi oameni, din posibilitatea de a se privi pe sine
însăşi din exterior. Omul mai întîi se priveşte pe sine, ca în oglindă,
numai că în chipul altui om. Şi numai referindu-se la altul ca către
sine însăşi, el se atîrnă către sine însăşi ca către om.
 Este important de a avea în vedere succesiunea dezvoltării conştiinţei
de sine şi respectiv personalităţii pentru a înţelege ordinea şi
complexitatea dezvoltării procesului patologic.
 Aceea, ce în procesul filogenezei şi ontogenezei se formează în
ultimul rînd, în caz de patologie se distruge primul. Spre exemplu, la
bolnavi cu patologie psihică în primul rînd se dereglează aşa calităţi
ca cinstea, demnitatea, ruşinea, pe urmă se tulbură orientarea în timp,
spaţiu şi lumea înconjurătoare, iar în ultimul rînd se dereglează
percepţia la nivelul corporalităţii.
 Aspectele conştiinţei
În filosofie problema conştiinţei este analizată din punct de
vedere a următoarelor aspecte:

ontologic gnoseologic

Aspectele
conştiinţei

social-istoric de substrat
 Aspectele conştiinţei
Aspectul ontologic, care presupune să răspundă la întrebarea
– ce prezintă conştiinţa ?
Din acest punct de vedere conştiinţa este o realitate specifică
- realitate subiectivă, ideală.
-Ea este produsul dezvoltării materiale şi în acest sens este un
fenomen secundar.
- Ca realitate subiectivă conştiinţa este lumea internă a
omului,
- Conştiinţa este esenţa personalităţii, ea are o valoare nu mai
mică, decît realitatea obiectivă.
 Aspectele conştiinţei
Aspectul gnoseologic priveşte conştiinţa din punct de vedere
a conţinutului ei - ca reflectare a realităţii obiective în
cunoştinţe, legături şi relaţii, ca fenomen ideal.
Conştiinţa este activitate cu cunoştinţe.
Ideal este categoria filosofică contrară după semnificaţia sa cu
materialul şi caracterizează produsele activităţii psihice
umane. Idealul nu-i altceva decît materialul transpus şi
prelucrat în creerul uman, el are sens numai în aspectul
gnoseologic şi poate exista printr-un purtător material.
Aşa purtător material poate servi substratul neurocerebral ori
fenomenul culturii format pe parcursul dezvoltării istorice
a omenirii ca limba şi alte sisteme de semne.
 Aspectele conştiinţei
Aspectul social-istoric ori genetic concretizează apariţia şi
esenţa conştiinţei ca produs legic a formei sociale de
mişcare a materiei.
Conştiinţa este produsul întregii istorii mondiale, totalitatea
dezvoltării multiseculare a activităţii practice şi de
cunoaştere a mai multor generaţii de oameni.
Conştiinţa este un fenomen social şi apare numai în
societate, numai în activitatea în comun. Ea este socială
după izvorul, geneza, conţinutul şi funcţiile sale.
Purtătorul conştiinţei este omul ca fiinţă socială, el devine
conştient incadrîndu-se în sistemul relaţiilor sociale,
asimilînd cultura umană.
 Aspectele conştiinţei
Aspectul de substrat analizează conştiinţa din
punct de vedere a mecanismelor realizării
procesului de reflectare.
Substratul psihicului uman este creierul - un
sistem cibernetic. Creerul are cîteve nivele
structurale: trunchiul, centrele nervoase,
subcortexul şi cortexul.
El funcţionează pe baza reflexelor, acestea
sunt fenomenele neurofiziologice.
Fenomenele psihice apar pe baza fenomenelor
fiziologice, dar ele nu se găsesc în legătură
cauzală.
Procesele fiziologice sunt obiective, materiale,
procesele psihologice – subiective, ideale.
 Aspectele conştiinţei
Activitatea nervoasă superioară a creerului,
materială după natura sa, este baza fiziologică
a psihicului şi conştiinţei umane.
Fenomenul psihic este decuplarea informaţiei
despre realitate codificată în structurile
neuro-fiziologice (care îndeplinesc funcţia de
signale, purtători al informaţiei).
Ideea, gîndul este nu procesul material, ci
conţinutul informaţional codificat în
structurile neuro-dinamice.
 Rolul muncii
 Conştiinţa a apărut în procesul dezvoltării materiei, perfecţionării
formelor ei, ca produs al materiei superior organizate[1]
 În procesul apariţiei conştiinţei un rol important au jucat munca,
limba, cultura şi comunicarea.
 Munca este prima condiţie fundamentală a existenţei umane,
munca l-a creat pe om.
Munca este o activitate sistematică, proces de folosire
permanentă a uneltelor de muncă.

Omul = S Uneltele de Natura = O

muncă

 [1] materia superior organizată este forma socială de mişcare a

materiei.
 Rolul muncii

Uneltele de muncă sunt obiecte care nu satisfac nemijlocit

necesităţile omului, dar servesc pentru producerea altor
obiecte.
În ele se acumulează, păstrează şi transmite experienţa,
cunoştinţele umane.
În procesul muncii, folosind uneltele de muncă, are loc
obiectivizarea şi dezobiectivizarea cunoştinţelor.
La om apare un nou canal de transmitere a informaţiei care
este mai puternic decît codul genetic. Informaţia se
transmite prin uneltele de muncă, în procesul muncii.
 Rolul limbii
Limba - totalitatea semnelor şi regulilor gramaticale de formare
a propoziţiilor şi frazelor cu sens.
Limba este forma materială de existenţă şi exprimare a
gîndirii umane. Gîndirea abstractă, conştiinţa sunt fenomene
ideale care pot să existe şi să se manifeste numai prin limbă.
Cuvîntul este conştiinţa cifrată.
Prin intermediul limbii se realizează cunoaşterea lumii, în limbă
se obiectivează conştiinţa personalităţii. Ea îndeplineşte
funcţia de cunoaştere, comunicare şi expresiv-afectivă.
Limba este un fenomen social, apare în procesul muncii din
necesitatea activităţii în comun şi schimbului de informaţii
Limbajul este o capacitate comună tuturor oamenilor, iar
vorbirea – mod particular de realizare a limbii.
 Funcţiile limbii

de gândire,
acumulare şi păstrare a cunoştinţelor,
comunicativă,
expresiv-afectivă.
 Rolul comunicării
Comunicarea - trăsătură importantă a existenţei
umane. Fără ea nu se pot forma şi asimila valorile
spirituale, conştiinţa, formarea şi dezvoltarea
personalităţii.
Comunicarea este acel canal prin care se transmite
experienţa, deprinderile şi cunoştinţele,
îmbogăţirea reciprocă a oamenilor.
Se dezvoltau progresiv acele popoare care se găseau
lîngă căile de comunicaţii şi nu se dezvoltau acei ce
nu comunicau cu lumea înconjurătoare.
 Rolul culturii
Cultura - totalitatea valorilor materiale şi spirituale
acumulate de întreaga societate.
Ea conţine în sine modurile activităţii umane,
totalitatea principiilor şi normelor ce reglementează
funcţionarea societăţii umane.
Fiecare individ născîndu-se găseşte o anumită cultură
şi norme de comunicare. Ca să devină om el
trebuie să asimileze această cultură.
 Structura conştiinţei
totalitate de procese psihice cognitive,
afective, volutive:

Funcţia cognitivă

Funcţia apreciativă
Funcţia de dirijare

Gîndirea, intelectul

Emoţiile
Voinţa

Conştiinţa
de sine
Motivarea
Funcţia motivaţională
 Structura conştiinţei

 Gândirea - capacitatea de analiză şi sinteză, de a căpăta

cunoştinţe noi şi de a le folosi în diferite condiţii.
Intelectul - capacitatea individului de a înţelege şi folosi
raţional cunoştinţele. Intelectul depinde nu de cantitatea
de cunoştinţe, ci de capacitatea de a produce, creea noi
cunoştinţe şi le utiliza cu chibzuinţă.
 Memoria - capacitatea individului de a înregistra, păstra
şi reproduce cunoştinşele, informaţia. Fără memorie nu
pot exista cunoştinţele. Memoria socială este întruchipată
în obiectele culturii – lucruri, produsele artei, limbă, cărţi,
reviste ş.a. Aceasta este memoria generaţiilor, istoriei,
poporului, cultura naţională şi tradiţiile.
 Structura conştiinţei
Emoţiile şi sentimentele - reflectări apreciative a realităţii,
ele unesc situaţia exterioară cu necesităţie omului.
Emoţiile şi sentimentele sunt regulatorul, catalizatorul
activităţii umane. Emoţiile pozitive ori negative
reglementează alegerea acţiunii, formează
comportamentul.
Ele contribuie la transformarea informaţiei în cunoştinţe,
cunoştinţelor în convingeri.
 Structura conştiinţei
Voinţa - mecanism deosebit de reglementare a activităţii
propriu numai omului, este un autocontrol a
personalităţii.
La animale şi copii mici voinţă nu există, ea este
înlocuită de cerinţe ca motive de activitate.
Normele sociale, trecînd prin psihicul omului,
interiorizîndu-se, devin mecanisme interne de
reglementare a activităţii.
Mecanismele voinţei se formează în activitatea socială,
conform normelor sociale. Voinţa este forţa motrică a
personalităţii.
 Nivelurile conştiinţei
Evidenţiem două niveluri: conştient şi
inconştient.
Nivelul conştient include acele procese psihice
de care noi ne dăm seama, le înţelegem, se
găsesc în centrul atenţiei noastre.
Inconştient - totalitate de procese, operaţii şi
stări ce nu sunt reprezentate în conştiinţa
subiectului. Acest domeniu a concentrat în
sine pasiunile, motivele, năzuinţele sensul
cărora este determinat de cerinţele şi
necesităţile fiziologice.
 Nivelurile conştiinţei

Fenomenele inconştiente nu-s ceva misterios,

enigmatic, ci tot aceea activitate a sistemului
nervos superior care în momentul dat nu se găseşte
în centrul atenţiei conştiente, nu se percepe şi resimte
de individ. Unele şi aceleaşi procese psihologice pot
să-şi schimbe modalitatea - să se transforme din
conştiente în inconştient şi invers.
Din punct de vedere fiziologic procesele inconştiente
îndeplinesc un rol de protecţie a sistemului nervos,
iau sub controlul său acele funcţii care nu cer
atitudinea creatoare şi participarea nemijlocită a
conştiinţei (deprinderile, automatismele, dispoziţia,
motivaţia, sugestia şi hipnoza).
 Freudism
S. Freud (1856-1939) dezvoltată o concepţie în care absolutiza
inconştientul şi instinctele, confunda inconştientul cu
instinctele. Instinctele sunt fenomene fiziologice, pe cînd
inconştientul este fenomen psihologic. Psihicul are trei
niveluri:
– „Id-ul” sau „Eul-ambigen” – lumea inconştientului, instinctele.
- “Eul” – sfera fenomenelor conştiente, autoconştiinţa.
- “Super-Eul” – cenzura, lumea normelor sociale şi interdicţiilor
(tabu), morala.
- Personalitatea se găseşte permanent sub presiunea contradicţiilor.
Individul trebuie să aleagă între dorinţele şi plăcerile sale (principiul
plăcerii) şi ceea ce este posibil şi admisibil (principiul realităţii).
Dorinţele insistent tind să se realizeze. Morala nu întotdeauna
permite realizarea lor.
Freudism – baza teoretică a psihoanalizei şi metodei psihoterapeutice.
Absolutiza rolul proceselor inconştiente, recunoaştea conflictul
dintre conştiinţă şi inconştient, dintre personalitate şi societate. Esenţa
freudismului (psihoanalizei) constă în analiza raţională a fenomenelor
inconştiente pentru a se debarasa de ele.
.
Viaţa spirituală a societăţii
include

Necesităţile spirituale
Producţia spirituală
Activitatea spirituală
Consumul spiritual
Păstrarea valorilor spirituale
 Viaţa spirituală a societăţii
 În societate există necesitatea producţiei valorilor
spirituale şi perfecţionarea conştiinţei sociale.
 Producţia spirituală este activitatea ştiinţifică, artistică,
religioasă, filosofică etc. în rezultatul căror se creiază
diferite valori.
 Rezultatul producţiei spirituale este informaţia care se
obiectivează în obiectele şi procesele sociale.
 Activitatea spirituală presupune organizarea procesului de
instruire şi educaţie.
 Valorile spirituale se transmit de la o generaţie la alta.
Pentru aceasta ele trebuie să fie păstrate.
.
Sfera
spirituală

Conştiinţa Conştiinţa Conştiinţa

individuală socială de masă
 Conştiinţa socială
Conştiinţa socială (CS) - totalitatea de idei,
concepţii, viziuni, reprezentări ce reflectă existenţa
socială (ES).
Existenţa socială este latura materială a vieţii sociale,
este primară în raport cu conştiinţa socială,
determină conţinutul şi structura ei.
Conştiinţa socială este secundară, dependentă de
existenţa socială. Secundaritatea ei nu înseamnă
ignorarea rolului ei.
 Conştiinţa socială
Conştiinţa socială este latura necesară a procesului
social-istoric, funcţia societăţii în întregime, fără ea
este imposibil de a ne închipui procesul vieţii
sociale.
Conştiinţa socială există relativ sinestătător.
Ideile şi concepţiile sunt obiectivizate,
materializate în literatură, ştiinţă, artă ş.a.
Existenţa sinestătătoare se manifestă şi prin aceia, că
unele elemente a conştiinţei sociale pot acţiona
existenţa socială, să întreacă ori rămîne în urmă de
ea.
 Conştiinţa individuală şi socială
Conştiinţă socială este in strînsă legătură cu conştiinţa
individuală, se manifestă prin ea, dar şi se
deosebeşte radical de ea.
Conştiinţa individuală - totalitatea proceselor
psihice care permit de a se înţelege pe sine însăşi,
lumea înconjurătoare şi locul său în această realitate.
Conştiinţa socială - raţiunea colectivă ca sinteză a
conştiinţelor individuale şi prezintă totalitatea de
idei, concepţii, viziuni, convingeri care reflectă
existenţa socială.
 Conştiinţa individuală şi socială
Conştiinţa socială există prin conştiinţa indivizilor,
iar conştiinţa individuală se constituie prin
asimilarea ideilor şi concepţiilor conştiinţei sociale.
Conştiinţa individuală niciodată nu cuprinde în
întregime conştiinţa socială (ultima este mai amplă),
dar poate s-o întreacă.
Conştiinţa individuală există ca realitate subiectivă,
ideală. Conştiinţa socială are tendinţa de a exista
relativ sinestătător. Ideile şi concepţiile ei sunt
obiectivizate, materializate în literatură, ştiinţă, artă
ş.a.
 Structura conştiinţei sociale
deosebim (pe verticală) niveluri şi (pe orizontală)
diferite forme.

Conştiinţa obişnuită Psihologia socială

Conştiinţa teoretică Ideologia

 Structura conştiinţei sociale
Conştiinţa obişnuită - nivelul cel mai simplu, apare
pe baza activităţii practice cotidiene şi conţine
diferite cunoştinţe, viziuni, reprezentări empirice
despre lumea înconjurătoare.
Conştiinţa teoretică - nivelul superior de reflectare a
realităţii în diferite concepţii şi teorii, este rezultatul
unor generalizări şi elaborări a specialiştilor.
 Structura conştiinţei sociale
Psihologia socială - totalitate de viziuni şi
reprezentări nesistematizate, diferite sentimente,
dispoziţii, obiceiuri, tradiţii. Psihologia socială este
conştiinţa anumitor grupuri sociale, popoare şi
naţionalităţi, este specificul modului lor de viaţă.
Ideologia - totalitate de concepţii şi idei
sistematizate, care reflectă existenţa socială în
corespundere cu interesele şi scopurile claselor şi
grupurilor.
 Formele conştiinţei sociale
reflectă diferite laturi a vieţii sociale
Formele
CS se
deosebesc

prin obiectul său

modalitatea reflectării
particularităţile dezvoltării
rolul şi funcţiile sociale.
 Formele conştiinţei sociale
includ în sine următoarele componenete:
relaţii [politice, juridice, morale etc.]
activitate [politice, juridice, morale etc. ]
idei şi teorii [politice, juridice, morale etc.].

Primele (relaţiile şi activitatea) sunt latura obiectivă,

iar ideile şi teoriile – latura subiectivă a conştiinţei.
 Formele conştiinţei sociale
La formele conştiinţei sociale se referă:

Conştiinţa

Filosofia
obişnuită

Ştiinţa
Dreptul
Politica

Morala

Religia
………………………………………………………………………………………………………..

Arta
Conştiinţa
teoretică

Se vorbeşte de conştiinţa ecologică, noosferică etc.

 Politica - sfera activităţii claselor şi grupurilor sociale
referitor la cucerirea, menţinerea şi folosirea puterii de stat.
 Conştiinţa politică este totalitatea de concepţii şi teorii
privind organizarea şi conducerea societăţii, natura şi rolul
puterii de stat, relaţiile dintre clase şi grupuri sociale
referotor la realizarea intereselor lor.
 Politica este expresia concentrată a economiei, a
intereselor economice a grupurilor sociale şi partidelor
politice. Pentru a realiza interesele economice ele trebuie să
pună mâna pe puterea de stat.
 Interesele economice la urma urmei se manifestă ca
cauza socială a activităţii politice.
 Dreptul - totalitatea de norme şi legi juridice ce
reglementează relaţiile dintre indivizi, relaţiile dintre individ
şi colectivitate, dintre diferite instituţii sociale.
 Este determinat de orînduirea economică a societăţii,
structura ei social-politică ( voinţa clasei dominante ridicată
la rang de lege).
 Conştiinţa jurudică este totalitatea de concepţii şi teorii
referitor la orînduirea de drept existentă, la normele şi legile
juridice, la ceea ce este drept sau nedrept, legal sau ilegal,
echitate sau inechitate.
 Dreptul ca şi politica are caracter de clasă, el
consolidează şi protejază acele relaţii sociale şi modele de
comportament ce corespund intereselor anumitor clase.
Morala - totalitatea de reguli şi norme ce reglementează
comportamentul oamenilor în viaţa lor personală şi socială,
ea reflectă realitatea prin noţiunile de bine şi rău.
Conştiinţa morală - prezintă totalitatea de idei, noţiuni şi
principii morale ce formează idealul moral.
Conştiinţa morală poate fi privită ca vocea conştiinţei.
Religia - formă specifică, care se caracterizează prin credinţă, cult,
instituţii şi organizaţii corespunzătoare;
Religia se mai caracterizează printr-o concepţie specifică despre lume
(divizată în naturală şi supranaturală.
Arta - reflectare a realităţii prin imagini concret-senzoriale;
formă specifică de activitate, în procesul căreia se crează
imagini artistice; unul dintre procedeele principale de
însuşire estetică a lumii. Reflectă lumea prin frumos şi urît.
Ştiinţa - sferă a activităţii umane, reflectă realitatea prin
noţiunea de adevăr. Formarează tabloul ştiinţific al
lumii.
Este totalitate de cunoştinţe ştiinţifice, activitate specifică,
institut social.
Filozofia - formă a conştiinţei sociale; domeniu al culturii
spirituale; învăţătură despre principiile fundamentale ale
existenţei şi cunoaşterii, despre lume şi om în ansamblu,
despre raportul omului faţă de lume;
ştiinţă despre cele mai generale legi de dezvoltare a naturii,
societăţii şi gîndirii umane.
elaborează un sistem generalizat de cunoştinţe teoretice,
constituind temelia concepţiei despre lume.
reflectă realitatea prin înţelepciune,
 Interacţiunea formelor CS
 Toate formele conştiinţei sociale interacţionează unele cu
altele, au un caracter sistemic.
 Unele forme (politica, dreptul) sunt nemijlocit legate cu
viaţa materială şi relaţiile economice a societăţii.
 Altele (morala, arta, filosofia) se găsesc mai departe,
acţionează intermediar asupra relaţiilor materiale.
 Morala, arta, religia se manifestă mai mult la nivelul
conştiinţei obişnuite, filosofia şi ştiinţa - mai mult la
nivelul conştiinţei teoretice.
 Politica, dreptul, morala reflectă relaţiile dintre oameni,
arta, ştiinţa – relaţiile dintre subiect şi obiect.
Conştiinţa de masă - totalitatea de cunoştinţe,
reprezentări, norme, valori a unei mase de indivizi ce se
formează în procesul comunicării şi activităţii comune între
ei.
Conştiinţa de masă se mai numeşte “psihologia gloatei”.
Masele, “gloata” se caracterizează prin cîteva particularităţi
– se pierde independenţa capacităţii de judecată, scade
responsabilitatea individuală, se formează iluzia
importanţei propriei personalităţi. În mase se pierde
libertatea.
Omul fără convingeri este uşor manipulat, cu cît omul este mai
slab dezvoltat cu atît mai pronunţat este conformismul.
Conştiinţa de masă contribuie la formarea opiniei publice şi
aprecierea evenimentelor.
Opinia publică - totalitatea de reprezentări şi aprecieri a diferitor
evenimente şi fapte a realităţii de către masele populare. Ea este
un mod specific de existenţă a conştiinţei sociale, este
conştiinţa în acţiune.
Subiectul opiniei publice - diferite grupuri de oameni, colective
de muncă, uniunii profesionale, comunităţi social-demografice,
teritoriale, naţionale, clase şi societatea în întregime.
Conţinutul opiniei publice - informaţia şi cunoştinţele despre
fapte, evenimente, fenomene şi procese care au devenit în
centrul atenţiei publice. Pe baza acestor cunoştinţe se formează
latura apreciativă a opiniei publice, în care se exprimă poziţia
maselor, acceptarea ori respingerea, confirmarea ori
blamarea anumitor acte, evenimente, comportări.