Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2 2 Filos Problema Constiintei-49962
2 2 Filos Problema Constiintei-49962
Conştiinţa ca reflectare.
Aspectele conştiinţei.
Formărea conştiinţei.
Structura conştiinţei
Viaţa spirituală a societăţii.
Conştiinţa socială şi structura ei.
Problema conştiinţei
Este obiectul de studiu nu numai a filosofiei, ci şi
psihologiei, fiziologiei, psihiatriei, ciberneticii,
informaticii, pedagogiei ş.a.
Idealismul priveşte conştiinţa ca o esenţă
sinestătătoare, ruptă de creier (sufletul separat de
corp)
Materialiştii vulgari (L.Buchner, K.Vogt,
I.Moleschott) confundă conştiinţa şi materia,
consideră gândirea ca produs a creierului
Înţelegerea conştiinţei
Filosofia contemporană priveşte conştiinţa ca
- însuşire a creierului,
- imagine subiectivă a lumii obiective,
- fenomen ideal contrar materialului.
Conştiinţa s-a format ca rezultat al dezvoltării
proprietăţii de reflectare
Reflectarea
Reflectarea - însuşire universală a materiei,
Este proprietatea unor obiecte, sisteme materiale de a
înregistra, păstra şi reproduce urmele interacţiunii altor
obiecte ori sisteme materiale.
este atribut al materiei.
o proprietate obiectivă, universală
Formele reflectărei
În dependenţă de nivelul de organizare a materiei se
deosebesc mai multe forme de reflectare.
În natura anorganică
reflectarea biologică
reflectarea psihică
Reflectarea socială
Unii filosofi consideră că există reflectare în sistemele
intelectuale artificiale, reflectarea computerială.
Formele reflectării
Formele reflectării
În natura anorganică se întîlneşte reflectarea
mecanică, fizică, chimică (diferite urme şi
deformaţii).
În natura organică apare reflectarea biologică –
excitabilitatea. Aceasta este capacitatea fiinţelor
vii de a reacţiona selectiv la excitanţii din
exterior ce duc la o adaptare optimală la mediul
înconjurător. Excitabilitatea se manifestă prin
tropisme, taxise şi alte reacţii.
La organismele simple reflectarea se manifestă prin
sensibilitate – reproducerea unor laturi şi însuşiri
a obiectelor şi fenomenelor. Rezultatul acestei
reflectări este imaginea care are caracter de signal.
Formele reflectării
La organismele cu sistemul nervos central există
reflectarea psihică. Ea se realizează prin gîndire –
reproducerea legăturilor şi relaţiilor dintre obiecte şi
fenomene.
Cu formarea omului şi societăţii apare forma
superioară de reflectare – conştiinţa.
Pe baza reflectării apare informaţia. Aceasta este o
reflectare cifrată, codificată, transmisă. Pe baza
informaţiei apar cunoştinţele (informaţia asimilată,
prelucrată şi sistematizată). Iar pe baza cunoştinţelor
se formează conştiinţa.
Definiţia conştiinţei
Conştiinţa - însuşire a materiei superior
organizată, funcţia superioară a creierului,
specifică numai oamenilor şi legată cu vorbirea;
ea constă în reflectarea generalizată şi orientată
spre un anumit scop a realităţii, în construcţia
mintală preliminară a acţiunilor şi previziunea
rezultatelor lor, în reglementarea raţională şi
autocontrolarea comportării omului
(A.Spirkin).
Esenţa conştiinţei
Conştiinţa este capacitatea omului de a se evidenţia
pe sine însăşi din lumea înconjurătoare, de aşi da
seama despre lumea sa internă şi atitudinii sale către
alţi oameni şi societate,
este o reflectare concepută, înţeleasă (reflectare a
reflectării).
Ea prezintă conţinutul lumii spirituale a omului,
cunoştinţele, convingerile, dorinţele lui, voinţa,
demnitatea, speranţa, credinţa, dragostea.
Conştiinţa este esenţa personalităţii, este o realitate
specifică - realitate ideală, subiectivă.
Gândirea la animale
Conştiinţa ca formă superioară de reflectare se deosebeşte
de procesele psihice la animale. Cum nu ne ar părea de
complicate activitatea şi comportamentul animalelor totuşi
în ele nu-i nimic conştient şi raţional.
Comportamentul animalelor se bazează pe gândirea
concretă şi instincte. Instinctele sunt un fel de programe
specifice ce se transmit prin ereditare în structura corpului şi
se declanşază automat în dependenţă de situaţie.
Gândirea la animale este reflectarea legăturilor şi
relaţiilor dintre obiecte şi fenomene, are un caracter
concret-imaginativ, legată nemijlocit cu situaţia concretă.
Gândirea omului are caracter abstract şi este legată cu
limba şi vorbirea articulată.
Conştiinţa de sine
capacitatea individului de a se înţelege şi aprecia pe sine
însăşi ca subiect cunoscător, simţitor şi activ.
Conştiinţa reflectă relaţiile dintre oameni, pentru a le
înţelege trebuie să ne evidenţiem pe sine însăşi.
Formarea conştiinţei începe de la reflectarea propriei
sale existenţe corporală, psihică, socială. În dezvoltarea
individului ea se începe a forma de la vîrsta de 3 ani
Deosebirea sa de alţii se începe de la însuşirea numelui
său, corporalităţii sale, dispoziţiei şi stărilor sufleteşti,
acţiunilor sale şi calităţilor personale.
Următoarea etapă este evidenţierea sa din lumea
înconjurătoare, orientarea şi înţelegerea locului său în
această lume, înţelegerea sa ca reprezentant a anumitui grup
social, colectivităţi.
Conştiinţa de sine
Etapa superioară este legată de apariţia eului ca personalitate
“Eul” nostru personal se naşte nu din interiorul individului, ci din
interacţiunea cu alţi oameni, din posibilitatea de a se privi pe sine
însăşi din exterior. Omul mai întîi se priveşte pe sine, ca în oglindă,
numai că în chipul altui om. Şi numai referindu-se la altul ca către
sine însăşi, el se atîrnă către sine însăşi ca către om.
Este important de a avea în vedere succesiunea dezvoltării conştiinţei
de sine şi respectiv personalităţii pentru a înţelege ordinea şi
complexitatea dezvoltării procesului patologic.
Aceea, ce în procesul filogenezei şi ontogenezei se formează în
ultimul rînd, în caz de patologie se distruge primul. Spre exemplu, la
bolnavi cu patologie psihică în primul rînd se dereglează aşa calităţi
ca cinstea, demnitatea, ruşinea, pe urmă se tulbură orientarea în timp,
spaţiu şi lumea înconjurătoare, iar în ultimul rînd se dereglează
percepţia la nivelul corporalităţii.
Aspectele conştiinţei
În filosofie problema conştiinţei este analizată din punct de
vedere a următoarelor aspecte:
ontologic gnoseologic
Aspectele
conştiinţei
social-istoric de substrat
Aspectele conştiinţei
Aspectul ontologic, care presupune să răspundă la întrebarea
– ce prezintă conştiinţa ?
Din acest punct de vedere conştiinţa este o realitate specifică
- realitate subiectivă, ideală.
-Ea este produsul dezvoltării materiale şi în acest sens este un
fenomen secundar.
- Ca realitate subiectivă conştiinţa este lumea internă a
omului,
- Conştiinţa este esenţa personalităţii, ea are o valoare nu mai
mică, decît realitatea obiectivă.
Aspectele conştiinţei
Aspectul gnoseologic priveşte conştiinţa din punct de vedere
a conţinutului ei - ca reflectare a realităţii obiective în
cunoştinţe, legături şi relaţii, ca fenomen ideal.
Conştiinţa este activitate cu cunoştinţe.
Ideal este categoria filosofică contrară după semnificaţia sa cu
materialul şi caracterizează produsele activităţii psihice
umane. Idealul nu-i altceva decît materialul transpus şi
prelucrat în creerul uman, el are sens numai în aspectul
gnoseologic şi poate exista printr-un purtător material.
Aşa purtător material poate servi substratul neurocerebral ori
fenomenul culturii format pe parcursul dezvoltării istorice
a omenirii ca limba şi alte sisteme de semne.
Aspectele conştiinţei
Aspectul social-istoric ori genetic concretizează apariţia şi
esenţa conştiinţei ca produs legic a formei sociale de
mişcare a materiei.
Conştiinţa este produsul întregii istorii mondiale, totalitatea
dezvoltării multiseculare a activităţii practice şi de
cunoaştere a mai multor generaţii de oameni.
Conştiinţa este un fenomen social şi apare numai în
societate, numai în activitatea în comun. Ea este socială
după izvorul, geneza, conţinutul şi funcţiile sale.
Purtătorul conştiinţei este omul ca fiinţă socială, el devine
conştient incadrîndu-se în sistemul relaţiilor sociale,
asimilînd cultura umană.
Aspectele conştiinţei
Aspectul de substrat analizează conştiinţa din
punct de vedere a mecanismelor realizării
procesului de reflectare.
Substratul psihicului uman este creierul - un
sistem cibernetic. Creerul are cîteve nivele
structurale: trunchiul, centrele nervoase,
subcortexul şi cortexul.
El funcţionează pe baza reflexelor, acestea
sunt fenomenele neurofiziologice.
Fenomenele psihice apar pe baza fenomenelor
fiziologice, dar ele nu se găsesc în legătură
cauzală.
Procesele fiziologice sunt obiective, materiale,
procesele psihologice – subiective, ideale.
Aspectele conştiinţei
Activitatea nervoasă superioară a creerului,
materială după natura sa, este baza fiziologică
a psihicului şi conştiinţei umane.
Fenomenul psihic este decuplarea informaţiei
despre realitate codificată în structurile
neuro-fiziologice (care îndeplinesc funcţia de
signale, purtători al informaţiei).
Ideea, gîndul este nu procesul material, ci
conţinutul informaţional codificat în
structurile neuro-dinamice.
Rolul muncii
Conştiinţa a apărut în procesul dezvoltării materiei, perfecţionării
formelor ei, ca produs al materiei superior organizate[1]
În procesul apariţiei conştiinţei un rol important au jucat munca,
limba, cultura şi comunicarea.
Munca este prima condiţie fundamentală a existenţei umane,
munca l-a creat pe om.
Munca este o activitate sistematică, proces de folosire
permanentă a uneltelor de muncă.
de gândire,
acumulare şi păstrare a cunoştinţelor,
comunicativă,
expresiv-afectivă.
Rolul comunicării
Comunicarea - trăsătură importantă a existenţei
umane. Fără ea nu se pot forma şi asimila valorile
spirituale, conştiinţa, formarea şi dezvoltarea
personalităţii.
Comunicarea este acel canal prin care se transmite
experienţa, deprinderile şi cunoştinţele,
îmbogăţirea reciprocă a oamenilor.
Se dezvoltau progresiv acele popoare care se găseau
lîngă căile de comunicaţii şi nu se dezvoltau acei ce
nu comunicau cu lumea înconjurătoare.
Rolul culturii
Cultura - totalitatea valorilor materiale şi spirituale
acumulate de întreaga societate.
Ea conţine în sine modurile activităţii umane,
totalitatea principiilor şi normelor ce reglementează
funcţionarea societăţii umane.
Fiecare individ născîndu-se găseşte o anumită cultură
şi norme de comunicare. Ca să devină om el
trebuie să asimileze această cultură.
Structura conştiinţei
totalitate de procese psihice cognitive,
afective, volutive:
Funcţia cognitivă
Funcţia apreciativă
Funcţia de dirijare
Gîndirea, intelectul
Emoţiile
Voinţa
Conştiinţa
de sine
Motivarea
Funcţia motivaţională
Structura conştiinţei
Necesităţile spirituale
Producţia spirituală
Activitatea spirituală
Consumul spiritual
Păstrarea valorilor spirituale
Viaţa spirituală a societăţii
În societate există necesitatea producţiei valorilor
spirituale şi perfecţionarea conştiinţei sociale.
Producţia spirituală este activitatea ştiinţifică, artistică,
religioasă, filosofică etc. în rezultatul căror se creiază
diferite valori.
Rezultatul producţiei spirituale este informaţia care se
obiectivează în obiectele şi procesele sociale.
Activitatea spirituală presupune organizarea procesului de
instruire şi educaţie.
Valorile spirituale se transmit de la o generaţie la alta.
Pentru aceasta ele trebuie să fie păstrate.
.
Sfera
spirituală
Conştiinţa
Filosofia
obişnuită
Ştiinţa
Dreptul
Politica
Morala
Religia
………………………………………………………………………………………………………..
Arta
Conştiinţa
teoretică