TEORIA ŞI PRACTICA EVALUĂRII

curs 1

Titular curs: Prof. univ. dr.

CARMEN POPA
Semnificaţii şi operaţionalizări ale
conceptului de evaluare

1. Delimitări conceptuale
2. Componentele procesului
evaluativ
 - narcisiştii, ale căror întrebări vor să arate cât de
străluciţi sunt ei înşişi;

- răutăcioşii, care doresc să arate cât de proşti

sunt studenţii;
- amabilii, al căror scop este să arate cât de
străluciţi sunt studenţii.
 Numai cei câţiva, extrem de rari, profesori care
nu se încadrează în aceste trei categorii
examinează numai pentru a constata ceea ce
ştiu şi cum gândesc studenţii.”(Hans Selye)
1. Delimitări conceptuale

 „A evalua - a determina, a stabili preţul,

valoarea, cantitatea; a calcula, a socoti, a preţui, a
estima”. (DEX)
 „Evaluarea este operaţia care vizează determinarea de
o manieră sistematică şi obiectivă a impactului, eficienţei şi
pertinenţei activităţilor în relaţie cu obiectivele lor, pe de o parte
în vederea ameliorării activităţilor în curs şi, pe de altă parte, în
vederea planificării, programării şi luării deciziilor viitoare.”
(Barbier, 1985)
Cui oferă informaţii evaluarea?

 profesorului
 elevului / studentului
 directorului / şefului de departament/ decanului
 inspectorilor
 familiei
Definiţia evaluării – Stan C., 2001

Evaluarea didactică
“este un procedeu psihopedagogic complex de
stabilire a valorii unor procese,
comportamente, performanţe, prin raportarea
acestora la un set de criterii prestabilite, cu
valoare de etalon” (pg. 10)
 evaluarea este un proces (nu un produs), aşadar o activitate
desfăşurată în timp;
 ea se întemeiază pe specificarea unui set de obiective
 în funcţie de realizarea acestora, se pot face judecăţi al căror
caracter obiectiv se fondează pe interpretarea datelor reale,
colectate pe parcursul procesului
 pe baza judecăţilor de valoare elaborate se pot adopta anumite
decizii care să conducă la optimizarea continuă a activităţii.
 evaluarea nu se rezumă la notarea elevilor (care este expresia
numerică a aprecierii performanţelor şcolare ale acestora ), ci
vizează domenii şi probleme mult mai complexe (inclusiv
evaluarea planului de învăţământ, a programelor şcolare, a
sistemului în ansamblu)
Definiţia autoevaluării – Stan C., 2001

Autoevaluarea este:
„capacitatea elevului de a elabora şi emite
aprecieri valorizatoare referitoare la
competenţele şi performanţele şcolare
proprii, la propria sa persoană în general.”
(pg. 15)
Definiţia docimologiei

Docimologia este
“ştiinţa ce are ca obiect studiul sistematic al
examenelor, în special a sistemelor de notare
şi a comportamentului examinatorilor şi a celor
examinaţi.” (Landsheere, G., 1975)
Componentele constitutive ale procesului
evaluativ (după C. Stan)
 Primul moment – al verificării reuneşte
modalităţile efective cu ajutorul cărora sunt
adunate informaţii despre nivelul
performanţelor şcolare ale elevilor, şi anume:
metode de verificare, instrumente de
verificare .
 Al doilea moment în procesul de evaluare
este cel al măsurării, definit ca fiind
„procedeul de punere în corespondenţă, pe
baza anumitor reguli, a unor concepte
abstracte cu anumiţi indicatori empirici”.
 A treia secvenţă a procesului de evaluare este
semnificarea:
„atribuirea de conotaţii valorizatoare nivelului de
congruenţă dintre performanţele şcolare ale
elevilor şi standardele docimologice aferente
acestora, nivel de congruenţă stabilit anterior
prin intermediul operaţiei de măsurare” (nota
şcolară, calificativul).
 A patra componentă principală a procesului
evaluativ este argumentarea. Această
componentă are rol de a conferi o mai mare
transparenţă actului evaluativ vis-a-vis de
modul în care ea este receptată de elevi.
Forme ale argumentării:
 - normativă (când se insistă asupra enunţării de către
profesor cu maximă claritate a criteriilor ce au stat la
baza acordării unei note, calificativ, luând forma unei
justificări );
 - formativă urmăreşte mai mult decât o simplă
expunere în scopul justificării corectitudinii notei
/calificativului, şi anume mobilizarea elevului,
atrenarea motivantă a acestuia în scopul depăşirii
permanente a nivelului de performanţă atins la un
moment dat.
Exemplu
 Verificare – metoda: proba scrisă

- instrumentul: testul docimologic

 Măsurare – performanţa şcolară: rezolvarea testului

- standardele docimologice: Obiectivele
testului/ competenţele
 Semnificare – note: notele studenţilor
 Argumentare – normativă: profesorul explică de ce
studentul a luat nota respectivă (ce s-a cerut şi cât a fost realizat)
- formativă: motivează studentul îndrumându-l să
insiste asupra acelor teme pe care nu le stăpâneşte
suficient