Autoeducația

și educația
permanentă

Studenți: Drăgan Mădălina

Durne Milka-Florentina
Galiș Ariana
 Introducere

Educația - funcție vitală a societății

- transmite din generație
în generație tot ceea ce
umanitatea a învățat
- școala contemporană
transmite tinerilor o cunoaștere
acumulată de-a lungul secolelor și îi
ajută să se adapteze la o realitate în
continuă transformare și să-i
pregătească pentru viitor [10]
 Educația
factor-cheie
în
dezvoltarea
societății

Asigură forța
Favorizează
de muncă
progresul
calificată

stimulează curiozitatea
intelectuală, capacitatea de
adaptare, creativitatea și
inovația
 Educație

Autoeducație

Educație permanentă
Autoeducatia
Din punct de vedere etimologic,
termenul de autoeducaţie îşi are originea
în: autos(gr.), semnificând sine însuşi, şi
educatio(lat.) cu înţelesul creştere,
formare, autoeducația semnificând astfel
educație prin sine însuși.
Steliana Toma definește autoeducația
ca fiind „activitatea conștientă, constantă,
sistematică, direcționată spre perfecționarea
propriei personalităti, scop ales pe baza unei
decizii personale de autoangajare și
depunere a unui efort propriu” [7]
 Andrei Barna consider autoeducația
ca “activitatea ființei umane
desfășurată în scopul perfecționării
propriei personalități” [1]

Ioan Comănescu arată că

autoeducația este un proces formativ,
dar și „activitate în principal
conștientă... a unei persoane,
întreprinsă pentru dezvoltarea sa
armonioasă, în lumina unor obiective
educaționale determinate, pe baza unor
motivații preponderent intriseci.” [3]
Metode utilizate în autoeducație:
➢ Deviza
➢ Jurnalul intim
➢ Autoobservația
➢ Autoanaliza
➢ Autocontrolul
➢ Autoraportul
➢ Autoconvingerea
➢ Autoexersarea
➢ Automodelarea
➢ Autodepășirea, etc. [1]
Autoeducația și eficiența acțiunilor
întreprinse depinde o serie de
condiții:
● Nivelul de dezvoltare a
conștiinței de sine
● Calitățile volitive necesare
finalizării acțiunilor
autoformative, rezistenței la
tentații, implicată în „ lupta
motivelor”
● Stăpânirea tehnicilor de muncă
intelectuală
● Natura și complexitatea
scopurilor fixate
 Omul este o ființă socială și
dezvotarea sa este influențată și
condiționata de dezvoltarea
societății.
Omul folosește condițiile
create de societate pentru a se
perfecționa și devine astfel mai util
societății.
Factorii care influențează
autoeducația sunt familia, colegii,
prietenii, personalități cultural-
științifice.[3,4,8]
 Cauzele psihologice împart
procesul de autoeducație în două
perioade:
★ perioada pregătirii pentru
autoeducație
★ perioada autoeducației
propriu-zise [3,8]
Care este drumul spre autoeducație?

Pentru a merge pe drumul spre autoeducație ai

nevoie de o motivație puternică.

Câteva principii care te pot ghida:

❖ Ia în considerare că teoria nu reprezintă totul

❖ Privește cunoștințele ca pe o necesitate
pentru viitor
❖ Învață cu plăcere
❖ Reia fiecare informație și analizeaz-o
❖ Explică și altora ceea ce ai învățat
Educația permanentă
Conceptul de „educație permanentă” a fost,
pentru prima oară, lansat în Anglia, în cadrul
Comitetului pentru educația adulților (1919)
din necesitatea de a compensa carențele de
instrucție realizată la vârsta copilăriei și
adolescenței. [9]

Ideea educației permanente s-a impus sub

influența multiplicării profesiunilor și a
evoluțiilor rapide în plan social. Educația
permanentă nu se reduce însă la satisfacerea
trebuințelor profesionale și nu se confundă cu
educația adulților. [6]
 Educația permanentă este concepută ca un
continuum educațional care transformă
punctele terminale ale diferitelor cicluri
(primar, gimnazial, liceal și universitar) în
deschideri către învățarea continuă, către
autoeducație. [6]
Astfel, principiul educației permanente este
faptul că educația începe odată cu nașterea
ființei umane și devine o dimensiune a
existenței sale pe parcursul întregii vieți.[5,6]
Condiții care impun educația permanentă:
➔ Revoluția științifică și tehnică
➔ Noile mutații din viața economică,
socială, politică și culturală
➔ Schimbările din structura demografică
➔ Creșterea timpului liber

Educația permanentă apare ca un concept

integrator, ce înglobează toate dimensiunile
actului educativ, atât temporal (toată viața,
din copilărie, până la vârsta a treia), cât și în
plan spațial, articulând toate influențele
educaționale exercitate într-o organizare
formală, nonformală sau informală.[6,9]
 Sintetizând trăsăturile fundamentale ale
educației permanente, George Văideanu
(1988) identifică următoarele aspecte.
Educația permanentă este:

● Continuă
● Globală
● Integrală
● Nu este o formă de școală continuă [6]
 Rolul școlii în contextul
educației permanente
Principiul educației permanente a adus
la o reconsiderare a întregii concepții cu
privire la școală, educație, învățământ.
P. Lengrand (1973), spune: „procesul
educativ nu mai are loc exclusiv într-o
instituție specializată cum este școala sau
universitatea, ci într-un număr nelimitat de
locuri, de situații si de circumstanțe; de
asemenea educatorul nu se mai confundă
cu profesorul, cu învățătorul sau
animatorul de profesie” [5]
 Așadar, obiectivul major al școlii este
să ofere un context adecvat pentru
învățare și dezvoltare, în care toți copiii să
se pregătească să înțeleagă lumea în care
trăiesc și în care vor deveni activi în viitor.
Elevii care sunt susținuți să găsească
satisfacții, practice sau intelectuale, în
procesul învățării și al formării propriilor
competențe, dezvoltă un sens al
autonomiei personale și sociale definitoriu
pentru integrarea eficientă în comunitate.
[10]
Concluzii
Este imperioasă cerința autoformării
într-o lume în permanentă schimbare.
Educația permanentă îl urcă pe individ pe
un alt făgaș al împlinirii umane la acord cu
marile valori umaniste: cultivarea
spiritualității, sănătatea fizică și morală,
libertatea și pacea, egalitatea și democrația.

Nici un sistem educational si nici o

scoala actuala nu poate sa-ti dea ceea ce ai
tu nevoie în interiorul tău. Lecțiile pe care
le înveți singur, ghidat de o nevoie
interioară de a cunoaște, de a afla, sunt și
cele mai valoroase.
 „Drumul spre autocunoaștere are la bază
cunoașterea de sine. Omul trebuie să aibă
curajul de a se privi în oglindă, de a se
vedea așa cum este și de a aduce corecțiile
necesare îndeplinirii de sine.” (Comănescu,
1996, p. 34) [3]
Bibliografie
1.Barna A., (1995), Autoeducația – probleme
teoretice și metodologice, București, Editura
Didactică și Pedagogică
2.Bontas I., (1994), Pedagogie, București,
Editura ALL
3.Comănescu I., (1996), Autoeducaţia azi şi
mâine, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest
4.Cristea, S., (2010), Fundamentele
pedagogiei, p. 364, București, Editura Polirom
5. Cucoș C., (2006), Pedagogie, ediția a II-a
revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom
6.Cucoș C.(coordonator), (2009),
Psihopedagogie pentru examenele de
definitivare și grade didactice, ediția a III-a
revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom
7.Orțan F.(coordonator), (2012), Pedagogie și
elemente de psihologie, Cluj-Napoca, Editura
Risoprint
8.
https://competentepedagogice.wordpress.com/2015
/01/11/autoeducatia/

9.
https://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/Ed
ucatia-permanenta-Autoeducat42841.php

10.
https://www.qualform.snsh.ro/campanie-online/aut
oeducatia-principii-si-strategii-de-motivare
Vă mulțumim
pentru atenție!