Sunteți pe pagina 1din 24

Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

Extensia Sighetu Marmaţiei


Facultatea de Psihologie şi ştiințe ale Educaţiei
Specializare: Pedagogia Învățământului Primar şi
Preşcolar

PEDAGOGIA MARIA
MONTESSORI
Prof.coordonator:

LECT. UNIV. DR.


MARIA CLAUDIA CUC
Student Cosovan Valerica
An II PIPP
"Copilăria mi-a arătat că natura
omenească este una singură. Toți copiii
vorbesc aproximativ la aceeași vârstă,
indiferent de rasă, de circumstanțe sau de
familie; merg, schimbă dintii de lapte etc.
la anumite perioade fixe din viața lor. Și
în alte aspecte, în special în domeniul
psihic, sunt similari, sunt la fel de
sensibili."
Metodele învatamantului Montessori
- Educatoarea are un rol nonintervenţionist în clasa.
- Mediul şi metoda încurajează autodisciplina.
- Predarea este, în principal, individuală.
- Grupele sunt alcatuite din copii de vârste diferite (de la 3 la
6 ani).
- Lucrul în grup îi încurajează pe copii să înveţe singuri şi să
se ajute reciproc.
- Se organizeaza un program Montessori de participare a
părinţilor la procesul de educaţie.
IDEI FUNDAMENTALE

 observarea copilului real, concret in mediul sau


educativ;
 fundamentarea pshihologica a tuturor
demersurilor educative;
 masurarea si evaluarea copilului;
 asigurarea unui mediu organizat care sa
permita libertatea manifestarii;
 punerea la dispozitia copilului a stimulilor in
vederea explorarii lor;
 acordarea libertatii valorizarea muncii;
DEZVOLTAREA – TENDINTA INNASCUTA

 Educatorul nu intervine direct in dezvoltare, ci


doar organizeaza mediul convenabil dezvoltarii.
 Dezvoltarea se realizeaza prin preluarea, din
mediul inconjurator al valorilor (al limbii,
obiceiurilor, particularitatilor rasei, natiunii,
cartierului)
 Daca materialul pe care copilul il gaseste nu este
calitativ, constructia va fi slaba.
ROLUL MOTIVATIEI

 Fiecare etapa presupune o anumita nevoie


esentiala care, prin satisfacerea ei pregateste
aparia alteia.
 Nesatisfacerea nevoii impiedica dezvoltarea, iar
spiritul se atrofiaza.
 La varsta prescolara nevoia esentiala este cea de
absorbtie a informatiilor despre stimuli.
 Satisfacerea ei mijloceste dezvoltarea senzoriala.
Dupa ce s-a asigurat dezvoltarea simturilor
incepe procesul de instruire.
Libertate de manifestare
 Conditie a dezvoltarii
 Conditie a cunoasterii copilului
 Limite ale libertatii: risipirea energiei, fapte
antisociale.
 “Nu facem ce vrem dar ceea ce facem, vrem sa
facem”
 Izolare (cu blandete), ingrijire speciala,
tratament psihologic
 Generatoare de disciplina
Pedagogia muncii
 Prin munca se formeaza producatorul de
bunuri ( adultul bunuri externe, copilul
bunuri interne, achizitii psihice)
 “Copilul este fericit nu cand se joaca ci
cand munceste”
 Munca mijloceste activitatea unitara a
simturilor, mainii si inteligentei.
CONCEPTE MONTESSORIENE

 “Potenţialul uman” care se concretizează în


„tendinţele umane” şi mai cu seamă în capacitatea
copilului de a fi „constructorul omului şi deci al
societăţii”;
 “Natura umană autentică”: ca fiinţă esenţial
spirituală copilul este orientat spre valori autentice, spre
pace , iubire, comunicare, cooperare, muncă şi creţie;
 „Planurile dezvoltării” şi etapele acestora, diferenţiate
dau specificul dezvoltării şi manifestării.
CONCEPTE MONTESSORIENE

 “Mintea absorbantă”: capacitate specifică şi puternică


de învăţare şi de autoeducaţie a copilului de la 0 la 6 ani
care conduce la similare a peste 50% din achiziţiile
importante ale omului în viaţă şi care determină
structurile de bază ale psihicului şi ale personalităţii;
 “Perioadele senzitive“, reprezintă perioade de achiziţii
puternice şi fundamentale în cadrul dezvoltării stadiale
continue .
 „Normalizarea”, fenomen important şi semnificativ
prin care copilul îşi manifestă capacităţile, tendinţele sale
specific umane, devine capabil de concentrarea atenţiei,
de motivaţie interioară puternică şi de activitate liber
asumată, devine capabil de autoeducaţie;
CONCEPTE MONTESSORIENE

 “Autocontrolul şi autodisciplinarea” sunt


instrumentate cu experienţe şi materiale semnificative
din punct de vedere ştiinţific, moral, cultural;
 “Mediul educativ” special amenajat sau ambianţă
(inclusiv mediul de comunicare şi de acţiune comună) şi
adultul special pregătit asigură condiţiile vitale de
care copilul are nevoie ca să-şi construiască
personalitatea, asigură hrana culturală necesară fiinţei
umane şi manifestarea caracteristicilor menţionate
anterior.
VALENTELE MEDIULUI EDUCATIV

 - dezvoltarea independenţei personale;


 - grija şi respectul faţă de sine, faţă de mediul în care
trăieşte şi faţă de alţii ;
 - comunicarea, limbajul sub cele patru forme -
ascultat, vorbit, citit, scris;
 - gândirea logică,
 - curiozitatea, grija şi atitudinea ştiinţifică faţă de
mediul natural;
 - iubirea şi atitudinea morală faţă de alte persoane;
 - identitatea culturală şi conştiinţa de sine.
ARII DE DEZVOLTARE
 -Aria pentru “viaţa practică”, cuprinde toate seturile care
servesc activităţilor de îngrijire personală, îngrijirea mediului,
deprinderea regulilor de convieţuire socială, (exerciţiile de
“graţie şi curtuoazie”), locul de servit masa ;
 - Aria pentru “dezvoltare senzorială” cuprinde seturile
destinate exerciţiilor de rafinare a simţurilor, prin care se oferă
“cheile” pentru cunoaşterea lumii reale şi se antrenează spiritul
de observare, capacitatea de autocontrol;
 - Aria pentru “dezvoltarea limbajului” cuprinde materiale
speciale pentru asimilarea şi dezvoltarea limbajului sub toate
formele: auzit, vorbit, scris, citit;
 - Aria pentru “matematică” cuprinde materiale pentru însuşirea
numeraţiei, a scrierii cifrelor, pentru asimilarea şi utilizarea
bazelor sistemului zecimal, pentru operaţiile aritmetice ş.a.
MATERIALE DESTINATE CUNOASTERII

 naturii (plante, animale);


 elementelor de geografie (forme de pământ şi
apă, globul pământesc, planiglobul cu
continentele, puzzle cu ţările continentului
unde trăieşte copilul);
 unor aspecte din viaţa culturală şi socială
(pictori şi opera lor, compozitori şi
compoziţiile lor etc).
MATERIALE DESTINATE EXPRESIEI
ARTISTICE

 exersarea decupajului
 exersarea lipitului
 exersarea diferitelor tehnici de expresie
plastică, desen, pictură.
ROLUL PEDAGOGULUI
de a “observa” copiii și de “a pregăti mediul” favorabil pentru autoformare,
pe baza observațiilor făcute;
de a crea situații de învățare și nu de a preda direct, fiind mai mult un ghid
decat un lider.
este parte integrata a mediului pregătit;
nu are poziție centrală în desfasurarea procesului de educație;
direcționează activitatea;
stimulează interesul copiilor;
instruiește nevoile și interesele acestora;
nu intervine niciodată atunci cand un copil este concentrat;
intervine numai dacă a constatat că acesta are nevoie de ajutor, nu poate să
se descurce singur, nu știe ce să facă sau îi deranjează pe ceilalți colegi;
are competențe dobandite prin studii de spacialitate pentru a preda în acest
sistem de învătământ;
are cunoștințe de bază pentru a putea preda, respectând principiile
pedagogice, disciplinile din ariile curriculare Montessori.
Rolul copilului Pedagogul M
Copilul descoperă singur conceptele cu ajutorul materialelor
auto-corective.
Copilul lucrează atât timp cât doreşte la proiectul pe care îl
alege singur.
Copilul învata în ritmul său propriu.
Materialul îl ajută pe copil să-şi descopere greselile.
Copilul îşi consolidează învatarea prin repetiţie şi prin stările
pozitive.
În clasă există materiale care se adresează tuturor simţurilor şi
ajută la o învăţare totală.
Copilul poate lucra acolo unde doreşte, se deplasează prin
clasă şi vorbeste cu cine doreste, fără a perturba activitatea
altora; poate alege să lucreze şi în grup.
PRINCIPIILE PEDAGOGIEI MM

,,Nimeni nu poate fi liber dacă nu este independent,


prin urmare, primele manifestări active ale libertății
individuale ale copilului trebuie să fie în aşa fel încât,
ghidat prin această activitate, copilul să poată ajunge
la independență.”
(Maria Montessori) 
1)Mişcarea liberă stimulează cunoaşterea: manipularea
obiectelor duce la dezvoltarea gândirii şi a învățării.
2) Copiii iau decizii în mod liber referitor la jocul şi munca
lor.
3) Interesul stă la baza educației: copiii acumulează
cunoştințe de lungă durată doar atunci când sunt interesați
de anumite subiecte. Astfel lecțiile sunt organizate pentru a
inspira şi a stârni curiozitatea, pentru a-i stimula în
învățare.
4) Recompensele extrinseci sunt evitate: nu există
recompense materiale şi note deoarece se consideră că cea
mai mare recompensă este mulțumirea realizării unui lucru.
5)Se acumulează cunoştințe cu şi de la ceilalți copii: în instituțiile
Montessori, cunoştințele nu sunt oferite de educator, ci fiecare copil învață
descoperind singur sau de la alți copii. Sunt încurajate experiențele
sociale, cooperarea şi oferirea ajutorului.
6) Se acumulează cunoştințe în context: cunoştințele învățate sunt
aplicate, ,,învață făcând”. Procesul de învățare este situat în sfera
aplicabilității, iar cunoştințele dobândite sunt mai profunde.
7) Copilul îşi exercită voința liber într-un cadru limitat: adulții stabilesc
anumite limite clare şi lasă copiii să se desfăşoare liber între aceste
granițe.
Copilul învață astfel să gândească, să empatizeze şi să fie matur.
8) Ordinea din clasă determină ordine în minte:Clasele Montessori sunt
bine organizate fiind un instrument de învățare: inspiră sentimentul ordinii
şi-i permite să exploreze, să învețe şi să se recreeze.
SUGESTII PENTRU ADULT
 ✔ Fiecare copil creste si se dezvolta intr-un ritm diferit de al
celorlalti, compararea copiilor de aceeasi varsta nu este utila si
poate duce la anxietati nejustificate.
✔ Copiii trebuie incurajati, dirijati nu impinsi de la spate.
✔ Regulile si limitele trebuie sa fie acceptabile, flexibile, pentru a fi
acceptate si respectate usor.
✔ Copilul dvs trebuie sa faca si singur sa incerce, sa utilizeze
obiecte vazute in mediul sau.
✔ Nu se vorbi niciodata negativ despre un copil un copil nici in
prezenta lui, nici in absenta lui.
✔ Adultul va fi intotdeauna disponibil cand copilul are nevoie de el.
✔ Nu i se va permite sa maltrateze obiectele, alti copii, alti oameni
sau pe sine.
✔ Momentele de odihna ale copilului trebuie respectate.
✔ Copilul trebuie tratat cu respect si sa i se ofere ceea ce adultul
are mai bun.
COPIII FORMATI IN PEDAGOGIA MM

 Curioși, cu achiziții peste nivelul mediu;


 Vor fi capabili să primească cu plăcere și interes sarcinile școlare și
să-și asume alte sarcini;
 Vor fi capabili să-și formeze caracterul ( foarte important ca și
formarea academică );
 Concentrați;
 Cu inițiativă, perseverenți;
 Încrezători în sine;
 Cu simțul ordinii, al responsabilității față de alți copii din clasă,
școală sau comunitate;
 Abilitate de a lua decizii;
 Atitudine pozitivă față de școală, învățare și un comportament social
acceptabil;
 Deprinderi de autocontrol, autodisciplină;
PEDAGOGIA MONTESSORI O PEDAGOGIE A
LIBERTATII
 Nu există note sau alte forme de recompensă sau pedeapsă, nici deschise,
nici subtile.
 Evaluarea se face prin portofolii, observarea de catre cadrul didactic și prin
fișe de progres.
 Feed-back-ul și analiza calitativă a performanțelor unui copil sunt furnizate
prin:
- observarea atentă a fiecarui copil în parte pentru a sesiza evoluția sa în
diferitele domenii.
- completarea fiselor zilnice de progres, sub forma unei liste de competențe,
activitați și puncte critice .
- o sinteză semestrială asupra realizărilor copilului sub forma unei narațiuni.
- întilniri semestriale individuale în care se oferă familiei fiecarui copil în parte
un feed-back asupra evoluției copilului și se gasesc soluții comune pentru
îmbunatațirea unor punte slabe. La dorința parinților sau recomandarea
pedagogilor, la această întilnire poate participa și copilul.
- absența catalogului, a notelor sau a oricarei forme de recompensă materiale
sunt specifice pedagogiei Montessori.
BIBLIOGRAFIE

* Ion Albulescu, ,,Alternative educaționale” –Curs


* Gheorghe Tomşa(coordonator), ,,Psihopedagogie preşcolară şi
şcolară” –Editura Coresi, Bucureşti-2005
*www.MontessoriHouse
*Şt. Popovici, ,,Pedagogia alternativă” , E Pollirom 2001 ,Maria
Montessori ,,Mintea absorbantă” –traducerea de Marcel Căpraru, Editura Apa,
Drobeta Turnu Severin-2006
*Horațiu Catalano(coordonator) , ,,Dezvoltări teoretice şi instituționale
în alternativele educaționale” –Editura Nomina-2011
*http://www.montessorihaus.ro/schule/pedagogia-montessori-mario-
montessori.htm
*http://www.montessori.org.ro/documents/CeEsteEducatiaMontessori.pdf
*http://www.slideshare.net/Profesorachapela/presentacion-3-montessori1-
2626574
*http://www.uhu.es/cine.educacion/figuraspedagogia/
0_montessori.htm#Su_obra_
*Albulescu, Ion, Doctrine pedagogice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2009

S-ar putea să vă placă și