CEREREA DE

MONEDĂ
 Cererea de monedă = tendinţa ag. econ.
de a deţine o anumită cantitate de
monedă
 Cererea de monedă

 rezultă dintr-un proces continuu de alegere a structurii

întrebuinţărilor date veniturilor şi a mărimii şi structurii
averilor

 este partea cea mai ancorată în teoria economică şi

constituie obiectul controverselor dintre politica monetară
şi economie.
 Moneda = bun economic, deci, face obiectul
unei cereri

 Caracterul de bun economic (rar) al monedei

este dat de:
- inelasticitatea ofertei de monedă
- funcţia specifică (mijloc de schimb universal)
- proprietatea specifică de a avea o mare stabilitate
în timp (activ lipsit de risc)
 Teoria clasică

 Cererea de monedă este fixă.

 Valoarea monedei depinde de oferta de monedă.

 Cererea de monedă este dată de cheltuielile consumatorilor pentru

bunuri şi servicii= cerere pentru tranzacţionare.

 Leon Walras: „nevoia de monedă nu este altceva decât nevoia de

marfă pe care o vei cumpăra cu această monedă” (Teoria monedei,
1883).

 Nu există alţi factori de influenţă ai cererii de monedă, aceasta fiind

influenţată doar de volumul tranzacţiilor.
  Ecuaţia cererii de monedă-Irving Fisher, economist american
(The purchasing power of money, 1911), nu depinde decât de
tranzacţiile de valori.

 Fisher - ecuaţie cantitativă a monedei, elaborată în linii

generale încă din 1886 de către matematicianul Simon
Newcomb:

M V  P  Q

unde:
M – masa monetară,
V – viteza de circulaţie a monedei,
P – nivelul preţurilor,
Q – tranzacţiile (în volum).
 Ecuaţia lui Fisher - varianta modernă include şi depozitele
monetare, ecuaţie prezentată astfel:

M  V  M ' V '  P  Q

unde:
M – masa monetară în numerar (în circulaţie),
V – viteza de circulaţie a numerarului,
M’ – masa monetară în conturi (volumul depozitelor bancare),
V’ – viteza de circulaţie a monedei de cont.
 Teoria clasică separă sfera „reală” de sfera „financiară ”

 Pe piaţa bunurilor şi serviciilor se determină economisirea,

investiţia, dobânda, producţia, toate în termeni reali.
 Echilibrul se realizează numai pe baza utilităţii relative a bunurilor
de consum, a bunurilor de investiţii şi a activelor financiare care
materializează economisirea.

 Pe piaţa monetară se formează nivelul general al preţurilor.

 Cantitatea de monedă în circulaţie determină, în acest caz,
preţurile.
Economisirea
Masa Nivelul Investiţia

monetară preţurilor Producţia
Dobânda
Sfera monetară Sfera reală
 Corespunde funcţiei de mijloc de plată

 Funcţia de mijloc de plată provine, la rîndul

său, din lichiditatea perfectă a monedei

 (Lichiditate perfectă – aptitudinea de aservi

imediat ca mijloc de schimb universal, cu
valoare de schimb cunoscută în mod cert şi
fără a genera costuri de evaluare sau de
tranzacţionare)
 Această componentă (la fel ca oricare alta)
nu se poate evidenţia în cadrul analizei
statice

( În analiza statică - efectuată de şt. econ.

clasică, de ex., în varianta formalizată prin
modelul Walras -, deţinerea de monedă
apare ca fiind neraţională)
 Concluzii
 Deşi fiecare ag. econ. şi fiecare categorie de ag. econ. are propria
sa manieră de a obţine şi a cheltui moneda, ansamblul ag. econ.
deţine în permanenţă o anumită cantitate de monedă

 Deţinerea de monedă este motivată nu numai de necesitatea

efectuării ca atare a tranzacţiilor, ci şi de necesitatea reducerii
costului acestora, precum şi de necesitatea alegerii portofo-liului
optim de active ( bunuri, titluri, monedă; oportunity cost-ul aferent)
 Componentele cererii de monedă

- cererea de monedă în vederea

tranzacţiilor (cererea de monedă activă)

- cererea de monedă ca mijloc de

rezervă (cererea de monedă inactivă)
 Se explică tot prin acţiunea factorului „timp”,
şi anume prin faptul că informaţiile despre
viitor sunt incerte

 Modul de alegere a activelor în condiţii de

incertitudine a fost explicat pentru prima dată
de J. M. Keynes (Teoria generală...., cap.
XVII)
 Cererea de monedă va fi suma dintre:

 cerere dependentă de venit (tranzacţii şi precauţie)

 cererea dependentă de dobândă(speculaţie).

Ecuaţia cererii de monedă :

M  L1 ( y )  L2 (i )
unde:
M – cererea de monedă totală,
L1(y) – cererea de monedă pentru tranzacţii şi pentru precauţie,
dependentă de venit,
L2(i) – cererea de monedă pentru speculaţie, dependentă de rata dobânzii.
  Dobânda = canal de transmisie intre sfera
monetare si sfera reală

 Dobanda influenteaza nivelul investiţiei şi sub

efectul multiplicator, cel al venitului naţional
Canalul de transmisie între sfera monetară şi sfera reală la Keynes

multiplicator

M as a Investirea Venitul
rata dobânzii
m onetară Economisirea naţional

Sfera canal de
transmisie Sfera reală
monetară
 Concluzii
 Dobanda determina cererea mai mare sau mai
mică de monedă

 Politica monetară = însoţitor al celorlalte

componente ale politicii economice

 Politica bugetara = modul de reglare preferat al

cererii globale, însoţit de pasivitatea băncii
centrale în creaţia monetară: oferta de monedă se
ajustează cererii de monedă, determinată de
nivelul ratei dobânzii.
 Teoria monetaristă

Milton Friedman (premiul Nobel–1976) a dezvoltat teoria

monetaristă =adevărată „contrarevoluţie” împotriva teoriei
keynesiste.

Masa monetară = factorul principal şi decisiv de influenţă

asupra nivelului preţurilor, asupra activităţii economice.

Oferta de monedă = principalul factor determinant al

variaţiei PIB nominal pe termen scurt şi al preţurilor pe
termen lung.

Moneda = rol dominant în cadrul proceselor economice

Friedman - susţine o creştere constantă a cantităţii de

monedă.
„Cheia de aur” a creşterii economice: sporirea masei
monetare în circulaţie într-un ritm ritm anual cuprins între 3
şi 5%.

 Reglementarea legislativa în domeniul politicii monetare privind

controlul masei monetare = primul amendament al Constituţiei,
privind libertatea cuvântului (Friedman)

 Prezent: internaţionalizarea cererii de monedă: cererea de

monedă naţională devine o cerere de monedă internaţională din
cauza interdependenţelor economiilor naţionale. Cererea de
monedă naţională depinde de evoluţia cursului de schimb şi
cererea de monedă a nerezidenţilor

 Autorităţile monetare naţionale = adapteaza obiectivele şi

instrumentele în funcţie de particularităţile celorlalte sisteme
economice naţionale.
 Concluzii:

 De regulă, cererea de m. în vederea

tranzacţiilor nu variază în aceiaşi măsură în
care variază venitul

 Cererea de monedă în vederea tranzacţiilor

este o funcţie inversă de rata dobînzii,
considerată drept „cost al opţiunii”
(oportunity cost)
Ecuaţia Tobin a cererii de monedă
în condiţii de incertitudine
  Cadrul general al analizei lui Tobin:

Ipoteza 1: Există incertitudine cu privire la

evoluţia viitoare a ratei dobînzii, însă
anticipaţiile ag. econ. sunt sigure
În acest caz, stocul de monedă pe care îl
deţin ag. econ. este un stoc speculativ

(Speculaţie= ”strădania de a obţine profit de pe urma

unei mai bune aprecieri a evoluţiilor decît
aprecirea dată de piaţă”, Teoria generală...,
p.191)
 Ipoteza 2: Există incertitudine cu privire la evoluţia
viitoare a ratei dobînzii, însă ag. econ. încearcă să
maximizeze randamentul portofoliului lor prin luarea
în considerare a unui risc care poate fi exprimat cu
mijloacele teoriei probabilităţilor
În acest caz, stocul de monedă pe care îl deţin este un
stoc de precauţiune

(Precauţiune= ”dorinţa de a avea siguranţa obţinerii

unui echivalent viitor în numerar al unei anumite părţi
din resursele totale”, Idem)
Contribuţia lui Tobin:

- Reformularea conţinutului conceptului

keynesian de „cerere de monedă din motive
speculative”

- Analiza relaţiei probabilistice dintre randa-ment

şi risc şi explicarea, pe această bază, a
„cererii de monedă din motive de
precauţiune”
  Reformularea de către J. Tobin a
conţinutului conceptului keynesian de
„cerere de monedă din motive
speculative”
 Acest segment al cererii de monedă a fost
evidenţiat pentru prima dată de Keynes

 Tobin explică fenomenul prin introducerea noţiunii

de dobîndă critică =critică=nivelul ratei dobînzii la
care randamentele diverselor active sunt egale
 Limitele analizei TOBIN

 Pe termen lung, funcţia globală a CM în scop

speculativ tinde să devină identică cu funcţiile
individuale, ceea ce face să nu se poată explica de ce
unii ag. ec. păstrează titluri, iar alţii monedă

 Rata viitoare a dobînzii, i, este anticipată în mod cert,

ceea ce înseamnă că nu se ia în considerare riscul

 Analiza explică de ce ag. ec. deţin monedă sau titluri,

dar nu şi de ce deţin monedă şi titluri

 Nu tine cont de agregatele monetare

 Se demonstrează că forma curbelor CM
depinde şi de psihologia agenţilor economici

- ag. ec. riscofobi (risc-avertes)

- ag. ec. riscofili (risc-lovers)

 Merite ale analizei lui Tobin

 Explică într-un mod generalizator motivele pentru care ag.

ec. deţin atît monedă, cît şi titluri

 Explică legătura dintre cererea de monedă şi risc

(incertitudine)

 Confirmă pe o noua bază teoretică (teoria alegerii

portofoliului optim) legătura (inversă) dintre monedă şi
dobîndă
 Analiza cererii de monedă
efectuată de M. Friedman

(Teoria cantitativă reformulată)

Cadrul analizei friedmaniene

 Orizont de timp lung

 Absenţa „iluziei monetare”

 Existenţa „efectelor puterii de cumpă-rare

reale”(„efectele echilibrului real”= real
balance effects)
Metoda friedmaniană de analiză
 Aplicarea teoriei pure a consumatorului la lumea
activelor
( aplicarea funcţiilor consumului, construite pe baza prin-cipiilor
teoriei alegerii portofoliului optim, *Portofolio Se-lection
Theory*, şi a conceptului de „efecte ale puterii de cumpărare
reale”, real balance effects)
 Unificarea motivelor deţinerii monedei (efectua-rea
tranzacţiilor, precauţiune, speculaţie, consu-matori,
producători)
 Agregarea funcţiilor individuale ale cererii: exis-tenţa
unui ag. ec. arhetipal (nu contează repar-tiţia
stocurilor de monedă la diverşi ag. ec.)
 CONCLUZIILE FRIEDMANIANE:
 „Moneda este importantă” (money matters), însă
marja de manevră a politicii monetare este destul de
redusă

 Politica monetară poate fi utilizată pentru com-baterea

şomajului, dar numai în măsura în care nu provoacă
creşterea cantităţii de monedă într-un ritm mai rapid
decît cel corespunzător echilibrului pe termen lung

 Cu excepţia acestui caz, politica monetară nu poate

acţiona asupra venitului real, ci doar asupra venitului
nominal, adică asupra preţurilor.