Legenda porumbului

Tepeu şi Gucumatz au sfărâmat porumbul şi acesta “a intrat în carnea omului şi acesta a

fost sângele său”. –  Popol Vuh, biblia Mayaşilor

Ce alt aliment poate fi un sinonim mai bun al verii decât porumbul auriu, proaspăt cules
pe care îl savurăm fiert sau copt? Porumbul fiert ne dă o stare de bine, pentru că îl
asociem cu vara şi cu vacanţa. Iar dincolo de plăceri şi beneficii pentru sănătate, există şi
o istorie interesantă, presărată cu legende milenare.
Porumbul (Zea mays) are origini americane şi denumirea sa ştinţifică provine de la
termenul spaniol de „maize”, dat de conquistadori. A fost cultivat pentru prima dată în
America Centrală acum mai bine de 8.000 de ani şi alimentul era considerat sacru în
culturile triburilor respective, fiind preluat mai apoi şi de amerindieni.
La începuturile civilizaţiilor precolumbiene se vorbeşte despre Tepeu şi Gucumatz,
împreună cu patru animale: puma, coiotul, papagalul şi corbul. Cei doi, erau în căutarea
hranei, iar animalele le-au arătat drumul către Paxil, loc în care creşteau “ştiuleţi albi şi
ştiuleţi galbeni”. Tepeu şi Gucumatz au sfărâmat porumbul şi acesta “a intrat în carnea
omului, şi acesta a fost sângele său; din acesta a fost făcut sângele omului”.
Primul care a adus porumbul în Europa se consideră că a fost Cristofor Columb.
La noi în ţară, el s-a răspândit foarte repede deoarece asigura producţii mai mari decât
meiul iar mămăliga sa era mai bună la gust, având o valoare nutritivă ridicată faţă de
mămăliga de mei.
Valea Dunării a fost una dintre regiunile Europei ideale pentru cultivarea porumbului,
deoarece planta necesita căldură si umiditate. în Moldova se utiliza termenul de păpuşoi,
fiind înlocuită treptat cu mămăliga din porumb.