Chimia în alimentaţie

SCRIS DE DAVID CHIRIAC

CHIMIA ALIMENTARĂ…

Chimia alimentară este studiul

chimic al proceselor și interacțiilor
tuturor componenților biologici și
non-biologici din alimente. Această
ramură a chimiei se asemănă cu
biochimia, tratând subiecte
compune ca zaharidele, lipidele și
proteinele, dar include și studiul
apei, vitaminelor, mineralelor,
enzimelor, aditivilor alimentari,
coloranților și a aromelor.
 INFORMAŢII GENERALE:
Toate produsele alimentare sunt din substan țe
chimice. Multe dintre acestea sunt naturale,
altele nu. Gândiți-vă doar la nutrienții din
alimentele dumneavoastră precum carbohidra ții,
proteinele, grăsimile și fibrele — acestea sunt
alcătuite din compuși chimici. Nu există produse
alimentare „fără substanțe chimice”. Unele
substanțe chimice pot prezenta însă motive de
îngrijorare referitoare la sănătate. Acest lucru
depinde de toxicitatea și nivelul lor în corpul
nostru. Oamenii de știință emit recomandări
referitoare la nivelurile sigure ale prezen ței lor în
produsele alimentare și informează factorii de
decizie care apoi reglementează utilizarea
substanțelor chimice în produsele alimentare.În
Europa, Autoritatea Europeană pentru Siguran ța
Alimentară se ocupă de siguran ța alimentară,
inclusiv substanțele chimice din alimente.
 ADITIVII ALIMENTARI ŞI MATERIALELE CARE INTRĂ ÎN
CONTACT CU ALIMENTELE.
Aditivii alimentari sunt utilizați în multe scopuri.
Acestea pot fi, de exemplu, de a colora, a îndulci
sau a ajuta la conservarea alimentelor. În Uniunea
Europeană, aditivii alimentari sunt identifica ți
printr-un număr E și sunt incluși pe listele de
ingrediente ale produselor. Etichetele produselor
trebuie să identifice funcția aditivului (de exemplu
colorant, conservant) și substanța specifică
utilizată (de exemplu E 415 sau guma de xantan).
Materialele care intră în contact cu alimentele
sunt, de exemplu, ambalaje și recipiente, aparatură
de bucătărie, tacâmuri și veselă. Acestea pot fi
fabricate dintr-o varietate de materiale, inclusiv
materiale plastice, cauciuc, hârtie și
metal.Deoarece substanțele chimice pot migra din
materiale în alimente, trebuie evaluată siguran ța
materialelor care intră în contact cu alimentele.
Materialele trebuie fabricate astfel încât orice
transfer potențial în alimente să nu genereze
motive de îngrijorare referitoare la siguran ță.
 Curiozităţi…
Proteinele, lipidele (cum ar fi grăsimile) şi hidraţii de carbon sunt cunoscute sub
numele de macronutrienţi şi asigură majoritatea energiei zilnice necesare.

Cu toate că în tabelul periodic sunt cunoscute 118 elemente, aceste trei categorii
conţin în principal patru elemente, carbon, hidrogen, oxigen şi un anumit număr de
rămăşiţe rămase.

Substanţele chimice numite aminoacizi se leagă împreună pentru a creea

proteinele.

Cele mai bogate surse de proteine sunt carnea şi ouăle, dar cantităţi
semnificative, de asemenea, pot fi găsite în fasole, legume şi făină de grâu.

Carbohidraţii conţin numai carbon, atomi de hidrogen şi oxigen, toate conectate în

moduri foarte speciale.

Hidraţii de carbon includ zaharurile, amidonul şi celuloză, toate fiind degerate în

moduri diferite.

În timp ce zaharurile sunt un tip de carbohidrat, îndulcitorii artificiali, cum ar fi

aspartamul şi zaharina, de fapt nu sunt.

În ciuda îngrijorărilor cu privire la efectele asupra sănătăţii ale îndulcitorilor

artificiali, recent în centrul atenţiei au fost plasaţi îndulcitorii naturali: zaharurile.

Zaharul alb (zaharoza) şi siropul de porumb cu multă fructoză (un amestec de

fructoză şi glucoză) au fost corelate cu o gamă largă de maladii(en).

La fel ca şi carbohidraţii, grăsimile conţin numai carbon, hidrogen şi oxigen, dar

per gram eliberează de două ori mai multă energie alimentară.

Posibil din acest motiv, grăsimile au căpătat un renume negativ în presă, mult mai
rău decât zaharurile.
Mulţumesc.