Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PEDIATRIE ȘI NURSING
SPECIFIC
ȘEF LUCRĂRI
DOCTOR ÎN MEDICINĂ
LADINIA ARDEU
NOU-NĂSCUTUL LA TERMEN,
NORMOPONDERAL, SĂNĂTOS
Vârsta (luni) + 9
G = ------------------------
2
• Lungimea normală (L) în cm, la un sugar născut cu
48-52 cm:
-la 1 lună: plus 4 cm faţă de lungimea de la naştere;
-la 3 luni: plus 10 cm faţă de naştere;
-la 12 luni: plus 20-25 cm faţă de naştere.
Ritmul de creştere scade pe măsură ce sugarul
înaintează în vârstă.
• Dezvoltarea dentiţiei la sugar Este dentiţia
temporară (de lapte). Primul dinte care apare
este un incisiv median inferior la 6-8 luni. Treptat
apar şi ceilalţi incisivi, astfel încât la 1 an dentiţia
de lapte numără 8 dinţi, incisivi, repartizaţi în mod
egal şi simetric pe cele două arcade dentare
(superioară şi inferioară): 4 + 4.
• Dezvoltarea psihomotorie a sugarului La 2 luni
poate ţine capul nesprijinit; la 3 luni, aşezat în
decubit ventral îşi ridică singur capul, sprijinindu-
se pe braţe; la 6 luni stă în şezut nerezemat; la 8
luni se ridică în picioare agăţându-se de
marginea ţarcului; la 9 luni se deplasează lateral
ţinându-se de marginea ţarcului; la 10 luni merge
înainte ţinut de mâini de o persoană adultă; la 12
luni face primii paşi singur şi rosteşte cuvinte
bisilabice: ,,tata, mama, papa”
Îngrijirea sugarului sănătos
• Microclimatul (încăperea) în care creşte sugarul. El are
nevoie de un minim de spaţiu propriu, de o temperatură
optimă în funcţie de sezon, de aerisire şi luminozitate şi
trebuie să nu fie supus unei atmosfere poluate.
• Îmbrăcămintea care diferă în funcție de anotimp, după
faptul că este scos din casă sau nu (scoaterea la aer
este obligatorie chiar şi iarna, dar într-un echipament
special şi cu o durată progresivă).
• Asigurarea igienei corporale prin baia zilnică dar şi prin
schimbarea scutecelor când este necesar.
• Climatul psihologic de afecţiune şi bună dispoziţie din
anturaj, pe care sugarul îl simte şi care contribuie la
Alimentaţia sugarului sănătos
• alimentaţia naturală, începută în perioada
neonatală, poate fi prelungită până la vârsta de 6
luni, când se începe introducerea treptată a unor
alimente semiconsistente, apoi consistente în
meniul sugarului, adică se începe diversificarea
alimentaţiei sugarului.
• alimentaţia artificială este în cazul când sugarul
mic (sub 6 luni) nu primeşte deloc lapte matern,
fiind înlocuit cu diferite formule de lapte praf
adaptat (adică având aproximativ aceeaşi
compoziţie cu a laptelui matern) sau cu lapte praf
obişnuit sau chiar cu lapte de vacă, în anumite
diluţii.
• alimentaţia mixtă este cea în care sugarul sub
vârsta de 6 luni primeşte atât lapte matern cât şi
un altfel de lapte (adaptat sau neadaptat)
deoarece mama nu are lapte suficient. Se poate
efectua prin completare: la o masă întâi suge de
la pieptul mamei, apoi se completează cu una
dintre formulele de lapte de mai sus sau prin
alternare: o masă este alăptat, alta primeşte
formula de lapte adaptat şi alternează astfel în tot
cursul zilei.
• diversificarea alimentaţiei sugarului înseamnă
introducerea treptată, pe lângă lapte, a unor
alimente semiconsistente care nu se mai dau cu
biberonul ci cu linguriţa, începând astfel
stimularea masticaţiei, a secreţiei salivare şi a
deglutiţiei unor boluri alimentare puţin mai
consistente. Laptele se va scădea corespunzător,
treptat, fără a renunţa complet la el. Pentru
sugarii alimentaţi natural, diversificarea începe la
6 luni. Pentru cei alimentaţi artificial, începe la 4
luni.
Regulile diversificării alimentaţiei la sugari
sunt:
• să aibă vârsta adecvată;
• să fie sănătos, de altfel un sugar cu febră nici nu va
accepta un aliment nou;
• se începe cu un singur aliment (măr ras cu puţin praf de
biscuiţi şi foarte puţin sirop de zahăr) şi la o singură
masă;
• cantitatea din acest aliment se va creşte treptat, astfel
încât după cca o săptămână să ajungă să înlocuiască o
masă de lapte;
• imediat se va trece la al doilea aliment (supă de
zarzavat strecurată cu o linguriţă de piure de
cartofi), la o altă masă, începând cu o cantitate
mică şi crescând treptat, astfel încât după cca o
săptămână să înlocuiască o a doua masă de
lapte;
• la fel se procedează şi cu înlocuirea celei de a
treia mese de lapte (un făinos cu brânză de vaci);
• se va repeta regula introducerii unui singur
aliment nou la o singură masă şi a creşterii lui
progresive de la o zi la alta
• toate alimentele noi se dau cu linguriţa;
• deoarece primeşte alimente şi dulci şi sărate, i
se va da pentru sete, între mese, apă fiartă şi
răcită;
• dacă un aliment este refuzat de către sugar, nu
va fi forţat să-l primească.
Exemple de alimente utilizate pentru diversificarea
alimentaţiei sugarului, în ordinea preferenţială a introducerii
lor sunt:
• Fructe (mere, pere, banane) zdrobite + praf de
biscuiţi + sirop de zahăr.
• Supă de zarzavat strecurată + piure de cartofi cu
unt.
• Sote de morcovi.
• Brânză de vaci cu orez pasat cu zahăr (sirop).
• Gălbenuş de ou fiert ca ochi românesc.
• Ficat fiert şi mixat de pasăre.
• Carne fiartă şi mixată de pasăre sau de viţel.
• Peşte alb şi slab fiert (rasol).
• Miez de pâine sau pâine muiată în supă.
• Înţărcarea înseamnă suprimarea completă a
laptelui matern din alimentaţie. Acest moment a
fost pregătit prin treptele diversificării menţionate
mai sus. Vârsta optimă pentru înţărcare se
situează între 1 şi 2 ani. De la înţărcare mai
departe, copilul va primi şi lapte, dar în cantitate
maximă de 400-500 ml/24 de ore şi utilizând
formule industriale de lapte adaptat, adecvate
vârstei lui
• Numărul de mese/zi devine tot mai mic, cu cât
sugarul creşte: de la 7-8/zi în perioada de nou-
născut, la 5 pe zi în perioada 6 luni-1 an.
Necesarul energetic la sugar:
• în trimestrul I cu alimentaţie naturală = 110
kcal/kgc/24 ore;
• în trimestrul I cu alimentaţie artificială = 120
kcal/kgc/24 ore, din care peste 50% sunt
asigurate de glucide (hidraţi de carbon);
• în trimestrele următoare necesarul scade treptat,
ajungând la 1 an la 95 kcal/kgc/24 de ore
• Necesarul caloric pe kilocorp şi 24 ore scade
treptat cu cât sugarul creşte şi va continua să
scadă şi în perioadele următoare ale copilăriei:
antepreşcolar, preşcolar, școlar.
Necesarul de lichide la sugar (apă, se
referă la alimentaţia artificială):
• în trimestrul I: 200 ml/kgc/24 ore;
• în trimestrele următoare scade treptat, ajungând
la 1 an la 120-150 ml/kgc/24 ore.
• Necesarul de apă pe kilocorp şi 24 ore scade
treptat cu cât sugarul creşte şi va continua să
scadă şi în perioadele următoare ale copilăriei.
Intervențiile asistentului medical pentru sfătuirea/educarea
mamei în vederea îngrijirii nou-născutului și sugarului la
domiciliu
• Asigurarea condițiilor de mediu: cameră separată,
călduroasă, mobilier limitat strict la necesitățile
copilului, lumină corespunzătoare, temperatură
optimă, curățenie.
• Alimentația să se facă la aceleași ore, stimularea
participării active a copilului: să țină biberonul,
apoi cana, să bea singur din cană, să țină în
mână un biscuit, iar la 1 an să folosească
lingurița, calcularea corectă a rației alimentare, în
funcție de vârstă.
• Respectarea principiilor diversificării alimentației
(vârstă, stare de sănătate, ordinea introducerii
alimentelor noi, introducerea treptată din punct de
vedere cantitativ, urmărirea toleranței digestive).
• Igiena corporală - baia zilnic la aceeași oră, de
preferință seara, vănița va fi utilizată numai în
acest scop, temperatura camerei 22-24oC,
temperatura apei 37oC, durata nu va depăși 5-8
minute, nivelul apei să nu depășească umerii
copilului, lângă văniță vor fi pregătite cele
necesare îmbrăcării.
• După baie uscarea tegumentelor se va face prin
tamponare, ștergerea ochilor se va face cu o
compresă sterilă, dinspre unghiul exterior spre cel
interior, orificiile nazale și auditive se vor curăța
cu tampoane de vată.
• Somnul - respectarea orelor de somn în funcție
de vârstă, asigurarea unui mediu adecvat
somnului: aerisirea încăperii, fără excitanți optici
sau acustici.
• Regimul de viață trebuie să țină cont de
particularitățile fiecărui copil, va fi individualizat în
funcție de vârstă, starea de sănătate, se vor
alterna regulat perioadele de somn, alimentație,
veghe și se va evita prelungirea stării de veghe,
care poate determina plâns, agitație, întârzierea
adormirii la ora de somn.
• Îmbrăcămintea - lenjeria de corp va fi
confecționată din bumbac, de culoare deschisă,
va fi adecvată vârstei și anotimpului, ușor de
manevrat, spălată zilnic, fiartă și călcată.
• Educarea sfincterelor după vârsta de 5-6 luni,
când copilul va fi așezat cu regularitate pe oliță, la
aceleași ore, după alimentație sau când se
trezește.
• Aprecierea dezvoltării fizice: greutatea, înălțimea
și perimetrele vor fi măsurate periodic, se va
aprecia funcționalitatea diferitelor organe, se va
urmări erupția dentară
• Aprecierea dezvoltării psiho-motorii cuprinde:
motricitate, postură, coordonare, dezvoltare
senzorială, comportament, limbaj.
• Contribuția părinților la o dezvoltare psiho-
motorie adecvată se realizează prin: masaj cu
blândețe, gimnastică (gradată, progresiv,
continuu, efectuând mișcări de extensie, flexie,
abducție, adducție), joc (contribuie la dezvoltarea
atenției, imaginației, capacității intelectuale; se
pot oferi după vârsta de 3 luni jucării viu colorate,
din material plastic, lavabil), comunicare
permanentă, anturaj plăcut.
• Aprecierea gradului de nutriție urmărind
elementele de referință: țesutul adipos, turgor,
tegumente și mucoase. − Climatul familial are o
importanță deosebită: părinții vor asigura un
climat de afectivitate, protecție, calm, se va evita
atitudinea hiperprotectoare, restrictivă sau de
respingere care poate influența negativ
dezvoltarea copilului
• Călirea organismului prin apă, aer, soare, se
începe de la 2-3 luni, de preferat utilizarea mai
multor factori odată dar treptat și progresiv, în
funcție de vârstă.
• Imunizările active contribuie la creșterea
rezistenței specifice organismului față de infecții,
se fac după calendarul prevăzut de Ministerul
Sănătății. (pag. 434)
• Prevenirea accidentelor prin supravegherea
atentă și constantă de către adulți, să se țină
copilul în brațe cu ambele mâini, să se evite
plasarea copilului pe scaun, să nu se ofere jucării
din mai multe piese, din lemn sau metal, de
dimensiuni foarte mici, să se protejeze prizele
electrice.
PERIOADA DE COPIL MIC (ANTEPREŞCOLAR =
1-3 ANI) şi PERIOADA DE PREŞCOLAR (= 3-7
ANI)
• Dezvoltarea somatică a copilului antepreşcolar şi
a preşcolarului:
• Fontanela anterioară se închide complet până la
1 an – 1 an și 6 luni.
• Greutatea (G) în kilograme se apreciază după o
formulă valabilă între 1-6 ani:
G = greutatea la 1 an (kg) + 2 V, unde V = vârsta
în ani sau G(kg) = 9 + 2 V
• Înălţimea (I) în cm se apreciază după o formulă
valabilă între 2 şi 12 ani:
I = [Vârsta (ani) x 6] + 77.
• Perimetrul toracic, ajuns egal cu cel cranian la
vârsta de 1 an (45-46 cm), îl depăşeşte pe ultimul
din ce în ce mai mult, odată cu creşterea.
Dezvoltarea dentiţiei la antepreşcolar şi
preşcolar
• La antepreşcolar continuă apariţia dinţilor de
lapte în ordinea următoare: cei 4 premolari primi,
cei 4 incisivi, cei 4 premolari secunzi, astfel încât
la 2 ani și 6 luni dentiţia de lapte este completă,
20 de dinţi, distribuiţi în mod egal şi simetric pe
cele două arcade dentare (inferioară şi
superioară) astfel: incisivi 4+4, canini 2+2 şi
premolari 4+4.
• La preşcolar, pe lângă cei 20 de dinţi temporari
(dentiţia de lapte), apăruţi deja din perioada de
sugar şi cea de antepreşcolar, se semnalează
principalul eveniment dentar la vârsta de 6-7 ani,
când apar primii molari care fac parte din dentiţia
definitivă.
Dezvoltarea psihomotorie a copilului
ante-preşcolar şi a preşcolarului
• La antepreşcolar continuă apariţia de noi achiziţii.
Treptat, după vârsta de 1 an, el va merge fără a
mai fi susţinut, deocamdată doar pe un teren
neted. Urcatul şi coborâtul treptelor se va face la
început ţinut cel puţin de o mână, apoi de la 2 ½ -
3 ani va putea folosi o scară cu balustradă de
care să se ţină atât la urcare cât şi la coborâre,
dar având tot timpul un adult alături.
• Aşezarea pe oliţă trebuie deprinsă chiar înainte
de a împlini 1 an, ca, ulterior, să poată să o ceară
singur. După vârsta de 1 ½ an trebuie să
deprindă treptat folosirea linguriţei pentru
alimente semiconsistente chiar dacă ¾ din
conţinutul ei se risipeşte până ajunge la gură.
Vocabularul antepreşcolarului se îmbogăţeşte de
la o săptămână la alta, deși multe cuvinte sunt
stâlcite, el trebuie însă corectat pentru a nu
rămâne cu defecte de pronunţare.
• La preşcolar este impresionantă rapiditatea cu care
se derulează dezvoltarea psihomotorie: siguranţă
la mers, la alergare, la urcarea scărilor, la utilizarea
căniţei şi a linguriţei. Însă, supravegherea
permanentă din partea unui adult este necesară
deoarece se poate dezechilibra şi accidenta uşor.
Jocurile în aer liber, cu multă mişcare, au prioritate
deși şi ele prezintă risc de accidentare .
• Vocabularul este din ce în ce mai bogat, chiar
dacă foloseşte cuvinte al căror înţeles nu l-a
pătruns. Caută să lege prietenii. Frecventarea
grădiniţei îl învaţă să fie sociabil. Învață foarte
uşor o limbă străină, dar riscă să o uite dacă nu o
exersează în continuare. Are curiozităţi şi mereu
pune întrebări. Poate învăţa şi juca şah şi jocuri
de cărţi pentru copii. Apare şi spiritul de
contrazicere şi plăcerea de a necăji pe alţii. Poate
avea ,,toane”. Se teme de pedepse corporale dar
le uită repede
Îngrijirea antepreşcolarului şi a
preşcolarului
• învăţarea treptată a folosirii unor articole de
îmbrăcăminte;
• deprinderea treptată de a folosi unele dintre
tacâmuri la mese dar nu cele ascuţite;
• deprinderea treptată de a utiliza la început oliţa,
apoi (dacă statura permite) chiar scaunul de la
WC;
• deprinderea de fi mereu curat, prin spălarea
mâinilor şi a feţei şi, odată cu instalarea completă
a dentiţiei de lapte, prin utilizarea periuţei de dinţi;
• asigurarea unei îmbrăcăminţi adecvate
sezonului;
• treptat, va fi încadrat într-un anumit program,
astfel încât să se obişnuiască cu regulile şi cu o
oarecare disciplină
• Deosebit de importantă este prevenirea
accidentelor la această vârstă. Trebuie să i se
explice posibilitatea lor dar, pentru că
deocamdată nu prea le înţelege, adulții îl vor
supreveghea și feri de ele.
• Jucăriile trebuie alese cu multă grijă: să nu fie
alcătuite din piese detaşabile mici, care băgate în
gură pot fi aspirate, producând asfixierea
copilului; să nu se spargă în cioburi; să nu fie
tăioase sau cu vârf ascuţit (chiar creioane); să
nu-i fie la îndemână sfori groase sau sârme pe
care să le poată înfăşura în jurul gâtului.
• Nu trebuie să aibă acces la aragaz, la prize, la
lichide fierbinţi, la detergenţi care pot fi băuţi din
greşeală, la aprinzătoare, chibrituri, truse de cusut,
saci de plastic pe care şi-i poate trage pe cap,
balcoane cu balustrade joase, ferestre deschise,
etc. Principalele riscuri la preşcolari: arsuri,
electrocutare, intoxicaţii, traumatisme din joacă,
rătăcirea de însoţitori prin locuri aglomerate .
Particularităţi în alimentaţia copilului
antepreşcolar şi a preşcolarului
• Copilul antepreşcolar va primi 4 mese pe zi plus o gustare.
Alăptarea la pieptul mamei poate continua până la 2 ani, dar nu
mai mult de 2 supturi pe zi. În cazul când a fost înţărcat, poate
primi 2 mese (totalizând 400-500 ml/24 ore dintr-o formulă de
lapte adaptat cu indicativul ,,Junior”. Brânzeturile, nu excesiv de
sărate, ouăle, carnea, pâinea, peştele slab (,,alb”), creierul
trebuie să apară pe rând în meniul acestei vârste, nu toate într-
o zi. Zilnic sunt recomandate legumele şi zarzavaturile sub
formă de supe, ciorbe nu foarte acre, piureuri, soteuri. Fuctele
se dau la sfârşitul meselor, ca şi dulciurile, şi nu între mese,
deoarece pot scădea pofta de mâncare. Condimentele trebuie
alese dintre cele neiuţi: mărar, tarhon, borş
• Raţia calorică = 80-90 kcal/kgcorp 24 ore, din
care puţin peste 50% este asigurată de glucide
(hidraţii de carbon).
• Raţia de lichide (apă) = 60-80 ml/kgcorp/24 ore.
• Preşcolarul va primi zilnic 3 mese plus o gustare.
Varietatea meniului descrisă la antepreşcolar se
amplifică. Există încă interdicţii la condimente
excesiv de iuţi, băuturi alcoolice, cafea neagră,
ape minerale carbogazoase acidulate.
• Raţia calorică zilnică = 70-80 kcal/kgc/24 ore, din
care peste 50% o acoperă glucidele (hidraţii de
carbon).
• Raţia de lichide (apă) zilnică = 50-60 ml/kgc/24
ore (incluzând şi alimentele lichide).
PERIOADA DE ŞCOLAR (7 ANI –
ÎNCHEIEREA PUBERTĂŢII)
• Dezvoltarea somatică nu mai poate fi încadrată în
formule (exceptând cea pentru înălţime, expusă la
preşcolari şi care este valabilă până la 12 ani). Dentiţia
de lapte se schimbă treptat în întregime de-a lungul
anilor, cu dentiţia definitivă, iar la 12-13 ani apar şi cei 4
molari secunzi (câte unul pe fiecare hemiarcadă
dentară), astfel încât în preajma pubertăţii, copilul şcolar
are 28 de dinţi definitivi, repartizaţi astfel pe fiecare
hemiarcadă dentară: 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari şi 2
molari. Ultimul molar de pe fiecare
hemiarcadă, ,,măseaua de minte” urmând să apară la
22-25 de ani, completând atunci formula cu 32 de dinţi
• Dezvoltarea psihomotorie face adevărate salturi deoarece
regimul de activitate din şcoală este într-o necontenită mişcare
ce stimulează şi progresul unora dintre elevi. Totodată se
formează şi ideea disciplinei, a punctualităţii, a datoriei, a
responsabilităţii pentru gesturi şi cuvintele rostite, a respectului
pentru cei din jur. Evident, nu toţi şcolarii sunt pătrunşi de aceste
reguli dar treptat ele pot deveni norme de comportament. Prin
efortul fizic şi mental pe care-l necesită, activitatea şcolară
impune şi perioade de repaus, ore de somn (cel puţin 9 din 24)
şi activităţi de relaxare. La această vârstă apare şi sindromul
ADHD (Attention Deficite, Hyperactivity Disorder) care necesită
terapie psihopedagogică dar uneori şi medicaţie de tip inhibitor
simpatomimetic
• În alimentaţia şcolarului numărul de mese trebuie
să fie 3 pe zi plus 1-2 gustări. Carnea - sub
diferite forme de preparare - ocupă un loc de
bază. Leguminoasele uscate: mazărea, fasolea,
lintea, bamele trebuie să apară în meniu în unele
zile; la fel legumele vărzoase.
• Necesarul energetic = 60-70 kcal/kgc/24 ore, din
care peste 50% să fie asigurat de glucide.
PUBERTATEA
• Este perioada din cursul copilăriei în care, sub
acţiunea hormonilor gonadotropi, se produce
maturizarea sexuală a organismului prin
dezvoltarea organelor genitale, prin eliberarea
gameţilor caracteristici celor două sexe
(spermatozoizii, respectiv ovulele) şi prin apariţia
caracterelor sexuale secundare.
• Pentru fetiţe, principalele modificări somatice ale
pubertăţii se desfăşoară, în medie), între 11 şi 13
ani. Pentru băieţi, ele au loc între 12 şi 14 ani.
• La fetiţe, succesiunea cronologică a modificărilor
pubertare este:
• o accelerare a creşterii în greutate dar mai ales
în înălţime, astfel încât ajung să îi întreacă
(pentru o durată de timp) pe băieţii de aceeaşi
vârstă;
• creşterea în volum a sânilor şi formarea
configuraţiei lor (telarha);
• apariţia părului pubian (pubarha) şi a celui axilar;
• începe să se schiţeze configuraţia caracteristică
trupului feminin: şolduri mai largi prin lăţirea
bazinului, umeri mai strâmţi;
• se manifestă primele modificări psihice
caracteristice sexului feminin;
• apariţia primei menstruaţii (menarha), care
marchează încheierea pubertăţii.
• La băieţi, succesiunea modificărilor de la
pubertate constă din:
• creşterea în volum a penisului şi a testiculelor;
• apariţia pilozităţii pubiene;
• vocea se îngroaşă (,,este în schimbare de
voce”);
• are loc o creştere mai accentuată în greutate şi
mai ales în înălţime, astfel încât depăşesc fetiţele
care luaseră un avans în aceste direcţii;
• apare pilozitatea feţei;
• începe să se schiţeze configuraţia caracteristică
trupului bărbătesc: umeri laţi, şolduri înguste;
• se manifestă primele modificări psihice
caracteristice sexului bărbătesc;
• are loc prima ejaculare de spermă (poluţie) în
timpul somnului, care marchează încheierea
pubertăţii
ADOLESCENŢA (SFÂRŞITUL
PUBERTĂŢII – 18 ANI)
• Dezvoltarea fizică continuă (greutatea, înălţimea,
perimetrul toracic) dar nu mai poate fi încadrată
în formule, ci evaluată numai prin tabele de
referinţă. Dentiţia rămâne tot la cei 28 de dinţi
deoarece ultimii 4 molari vor erupe de-abia după
22 de ani, ca să completeze formula dentiţiei
definitive. Dezvoltarea sexuală se desfăşoară în
continuare, ea ridicând uneori probleme de
comportament ale adolescentului.
• Dezvoltarea psihomotorie, inclusiv cea
intelectuală, atinge apogeul în această perioadă,
când se pot înregistra adevărate performanţe la
învăţătură
• Pericolele care-l pândesc pe adolescent sunt în mare
parte aceleaşi din perioada de şcolar dar adăugându-
se: riscul consumului de droguri sau de alcool, riscul
asocierii cu elemente declasate care să-l atragă în
activităţi infracţionale, riscul participării la manifestări
violente unde poate fi grav rănit, riscul antrenării în
relaţii sexuale neadecvate cu posibilitatea contractării
bolilor venerice, riscul de accidentare în caz de
neatenţie pe arterele rutiere, riscul de a deveni un
fumător precoce. Este interzisă orice activitate de
noapte: petreceri, mese festive, programe nocturne.
Trebuie asigurate 9 ore de somn din 24, dintre care o
oră după masa de prânz.
• Din cauza solicitării intense la un program şcolar
mai complex decât cel de la alte vârste, din cauza
participării la diverse manifestări extraşcolare
(muzicale, festivităţi, excursii, competiţii, etc.), din
cauza creşterii care continuă şi după pubertate,
alimentaţia adolescentului trebuie să corespundă
tuturor acestor condiţii.
• Se vor asigura 3 mese pe zi plus o gustare. Alimentaţia
va fi bogată şi variată, în mare măsură apropiată de cea
a adulţilor. Carnea, peştele şi derivatele lor sunt
necesare aproape zilnic, în cantitate de 180-200 g/zi.
Laptele va fi dat în cantitate de 250-500 ml zilnic. Sunt
interzise băuturile alcoolice, cafeaua neagră. Necesarul
energetic zilnic al adolescentului = 50-60 kcal/kgc/24
ore, dintre care peste 50% sunt acoperite de glucidele
din alimentaţie. Proteinele, deşi contribuie numai cu 13-
15% din raţia calorică, trebuie să aibă o valoare
biologică mare, deci să fie proteine de origine animală,
pentru a corespunde exigenţelor nutritive ale
adolescentului
RAHITISMUL CARENŢIAL
• Definiţie
Rahitismul carenţial este hipovitaminoza D, având
ca principale semne clinice modificări şi deformări
ale sistemului osos.
Etiologie
• Cauza determinantă: deficit de vitamina D prin
alimentaţie carenţată, exclusiv lactată dar
artificială, fără diversificarea necesară.
• Cauze favorizante: vârsta cu cea mai rapidă
creştere a oaselor deci cea de sugar. Locuinţă
întunecoasă, sugar care nu beneficiază de soare.
Simptomatologie
• Debut la 2-3 luni cu modificări la craniu:
craniotabes (înmuierea tăbliei osului occipital pe
o zonă de 3-4 cm, dând senzaţia că apăsăm o
minge de ping-pong), bose (tumefacţii
nedureroase) simetrice frontale şi parietale,
modificări ale formei craniului (plagiocefalie sau
turtire asimetrică); ulterior, întârziere la închiderea
fontanelei anterioare peste 1 an și 6 luni. La 6 luni
apar deformări toracice: mătănii costale (două
şiraguri simetrice de nodozităţi parasternale),
şanţ submamar, torace evazat la baze.
• Un rahitism cu aceste semne se
numeşte ,,rahitism florid”. Mai târziu apar
modificări ale coloanei vertebrale: cifoză
(încurbarea coloanei cu convexitatea înapoi),
lordoză (încurbare cu convexitatea înainte),
scolioză (încurbare cu convexitatea spre lateral).
La membre apar îngroşări la nivelul epifizelor
distale de la antebraţ şi de la gambe, numite
brăţări rahitice. La membrele inferioare se produc
deformări care pot rămâne tot restul vieţii:
genunchii în paranteză (genu varum) sau în
formă de X (genu valgum)
• Investigaţii
În mod obişnuit nu sunt necesare. Se constată în
plasmă scăderea calciului (în special cel ionizat) şi
a fosforului. Radiologic apare rarefacţia structurii
osoase şi deformările menţionate
• Profilaxia constă în alimentaţie naturală,
diversificarea la 4 luni pentru cei alimentaţi
artificial. Expunerea la aer şi la soare (moderat şi
progresiv) favorizează producţia endogenă de
vitamină D3 (colecalciferol) din precursorii situaţi
în piele. De la vârsta de 3-4 săptămâni se vor da
zilnic 1-2 picături de soluţie de Vigantol
(colecalciferol) sau de vitamina D2
(ergocalciferol). Profilaxia pe cale orală se
suspendă în lunile însorite din vară (iunie, iulie,
august). Este indicată şi asocierea de calciu pe
cale orală, pentru că vitamina D acţionează prin
fixarea calciului în oase
Tratament
• În caz de rahitism florid este necesar tratamentul
injectabil cu vitamina D2 (ergocalciferol). Se fac 3
injecţii intramusculare a câte 100.000 u.i. la
intervale de 48 de ore, urmate după 2 săptămâni
de o injecţie i.m. unică de 200.000 u.i. În acest
interval este indicată administrarea de calciu per
os
TETANIA RAHITIGENĂ
• Este o stare de hiperexcitabilitate
neuromusculară care apare în perioada de
ameliorare a rahitismului, datorită unei dereglări a
raportului fosfo-calcic din plasmă (fosforul
normalizat, calciul rămas scăzut)
ETILOGIE
• este legată de tulburările metabolismului fosfo-
calcic din cursul rahitismului.
Simptomatologie
• Forma cea mai uşoară este spasmofilia latentă,
care prezintă doar semnele provocate de
hiperexcitabilitate neuromusculară. Cel mai
important este semnul Chwostek: percuţia uşoară
la jumătatea distanţei dintre comisura bucală şi
tragusul urechii provoacă strângerea buzelor
în ,,bot de peşte”. O formă mai accentuată este
spasmul carpopedal: copilul ia poziţia unui
căţeluş ridicat pe lăbuţele din spate. Cea mai
gravă este criza de convulsii tonico-clonice
generalizate cu durată de câteva minute şi
pierderea conştienţei.
• Investigaţii.
Calciul plasmatic total este scăzut (normal = 9-11
mg/dl) şi în mod deosebit fracţiunea ionizată (Ca++)
care este aproximativ jumătate din cel total.
• Tratament.
Tratamentul rahitismului cu doze mai mari de vitamina
D, produse pe bază de calciu şi magneziu. În criza de
convulsii se administrează diazepam i.v. lent
BOLILE APARATULUI RESPIRATOR
RINOFARINGITA ACUTĂ (INFECŢIA ACUTĂ A
CĂILOR RESPIRATORII SUPERIOARE, IACRS
• Definiţie. Este inflamaţia de scurtă durată, de
cauză virotică, a mucoasei nazale, faringiene,
uneori şi a celei traheale.
• Etiologie.
Cauze determinante: rinovirusurile,
adenovirusurile, virusurile paragripale, virusul
sinciţial respirator (SRV).
Cauze favorizante: frigul, sezonul rece, curenţii de
aer, atmosfera poluată.
Simptomatologie
• Debut brusc cu obstrucţie nazală (la sugari
creează dificultăţi la supt), rinoree seroasă care
devine rapid mucopurulentă, usturimi faringiene,
tuse uscată, febră mică sau moderată (la sugari
poate fi ridicată).
• Durată 5-7 zile
Complicaţiile posibile:
• La sugari: otită medie seroasă sau supurată,
traheobronşită, diaree de cauză parenterală,
convulsii febrile.
• La copii mari: otită medie, sinuzită frontală sau
maxilară, traheobronşită
Profilaxie
• Evitarea cauzelor şi evitarea aglomeraţiei şi
contactului cu persoane care prezintă semne
de ,,stare gripală”
Tratament
• Repaus în casă (pentru a nu inhala aer rece). − Ceaiuri şi
alte băuturi calde.
• La sugarii alimentaţi natural nu se întrerupe alăptarea.
• Antitermice pe cale orală: paracetamol la sugari şi copii
mici câte 15 mg/kgc la fiecare 6 ore sub formă de
comprimate infant şi supozitoare sau ca Panadol Baby
suspensie orală. La copii mari sub formă de Efferalgan
comprimate efervescente, paracetamol comprimate de
500 mg (eventual divizate) sau Fervex granule pentru
soluţie orală.Sau ibuprofen sub formă de Nurofen capsule
moi şi suspensie orală sau ca Mig suspensie orală
pediatrică
• Instilaţii nazale la sugari şi copii mici cu ser
fiziologic. La copii mari cu ser fiziologic efedrinat
sau Bixtonim.
• Antibioticele nu sunt indicate decât în caz de
complicaţii
ADENOIDITELE
• Sunt inflamaţii ale amigdalei faringiene, formaţiune
limfoidă unică, situată median pe plafonul faringelui
(invizibilă la examenul cavităţii bucale). Apar mai
frecvent la sugar, copilul mic şi preşcolar. Pot fi acute
sau cronice
ADENOIDITA ACUTĂ
• este mai rară decât cea cronică.
• Se manifestă printr-o obstrucţie nazală intensă, însoţită de
rinoree mucopurulentă, care pe sugar îl obligă să respire cu
gura deschisă şi îl stinghereşte la supt.
• Febra este mică sau absentă.
• Sunt indicate instilaţii nazale cu ser fiziologic
ADENOIDITA CRONICĂ
• Este mai frecventă decât cea acută
• Simptomatologia constă din:
− obstrucţie nazală cronică persistentă;
− copilul stă permanent cu gura deschisă pentru a putea
respira; − în tipul somnului se adaugă şi un sforăit discret;
− faţa are un aspect caracteristic (facies adenoidian) cu
gura permanent deschisă şi o expresie parcă de mirare;
− frecvent are şi perioade de rinoree mucopurulentă;
− copilul suferă şi o întârziere în creştere
Complicaţiile:
• apar în sfera ORL:
amigdalită cronică hipertrofică,
otită medie seroasă sau purulentă.
Tratament:
− Cure helio-marine repetate, vara, pe litoral.
− Ablaţie chirurgicală (adenoidectomie/adenectomie).
− Antibioticele sunt indicate numai în caz de complicaţii
OTITA MEDIE
• Definiţie
Este inflamaţia seroasă sau purulentă a urechii medii.
Poate fi congestivă sau supurată
Etiologie
• Cauza determinantă cel mai frecvent este complicaţia unei
rinofaringite acute sau a unei adenoidite, prin suprainfectare cu
streptococ, pneumococ sau stafilococ.
• Cauzele favorizante sunt reprezentate de frig, curenţii reci de
aer, contactul prelungit cu apa rece
OTITA MEDIE CONGESTIVĂ
(CATARALĂ, SEROASĂ)
• Simptomatologie: durere la urechea afectată (la sugari
manifestată prin agitaţie, plâns, frecarea capului de
pernă), febră moderată sau absentă. La examenul
otoscopic se observă timpanul congestionat.
Tratamentul constă în instilaţii auriculare cu glicerină
boraxată 10%, uşor încălzită, ampicilină sau amoxicilină
per os și combaterea durerii cu instilaţii auriculare cu
Otirelax, eventual tratament sistemic cu paracetamol
sau Nurofen.
OTITA MEDIE SUPURATĂ
• Simptomatologie: dureri otice intense şi febră până în
momentul când puroiul drenează (spontan sau prin
paracenteză).
• Examenul otoscopic arată timpanul intens congestionat,
bombat sau (dacă a perforat) drenarea puroiului prin
orificiul creat. Apariţia puroiului confirmă boala. Este
indicat un examen bacteriologic al acestuia, cu
antibiogramă.
• Tratament: paracenteza timpanului dacă nu a perforat
spontan. Băi auriculare fără presiune cu apă oxigenată
sau cu Rivanol sol. 1‰, apoi instilaţii auriculare cu soluţie
cu cloramfenicol şi fluocinolon. Ampicilină sau amoxicilină
per os (sau injectabil) dacă antibiograma nu arată o
sensibilitate mai mare la alt antibiotic. Combaterea febrei
şi a durerii cu paracetamol sau Nurofen.
• Complicaţia de temut a otitei medii este otomastoidita, la
sugari otoantrita
LARINGITELE
• Definiţie
Sunt inflamaţii nesupurative ale mucoasei laringiene,
putând, în formele grave, să evolueze către obstrucţie
laringiană.
LARINGITA ACUTĂ SIMPLĂ
(CATARALĂ)
• Etiologie
• Cauze determinante: rinovirusuri, adenovirusuri, virusuri
paragripale.
• Cauze favorizante: frigul, curenţii reci de aer, eforturile
vocale.
• Simptomatologie: jenă în regiunea anterioară a gâtului,
disfonie (răguşeală), tuse seacă, subfebrilitate sau
afebrilitate.
• Tratament: repaus vocal, băuturi calde, prişniţe calde
alcoolizate pe regiunea anterioară a gâtului, inhalaţii cu
ceai de muşeţel sau cu soluţii inhalante.
Evitarea frigului şi a băuturilor reci.
De regulă, nu sunt indicate antibiotice din cauza
etiologiei virale.
LARINGITA STRIDULOASĂ
• Definiţie
Este o laringită prin spasm al musculaturii laringiene, de
cauză virală, având însă o importantă componentă
alergică.
Simptomatologie: debut brusc, de obicei nocturn. Febra
este moderată sau absentă, tusea lătrătoare, este
prezent stridorul inspirator (cornaj).
• Tratament: prişniţe calde alcoolizate pe regiunea
anterioară a gâtului, inhalaţii cu ceai de muşeţel sau cu
soluţie de adrenalină diluată, umidifierea aerului din
cameră, administrarea hemisuccinatului de
hidrocortizon i.v., calciu pe cale i.v. Antihistaminice,
numai sub formă injectabilă, eventual antibiotic
parenteral (amoxicilină) dacă etiologia nu este sigură.
LARINGITA OBSTRUANTĂ
SUPRAGLOTICĂ (EPIGLOTITA)
• Etiologie: infecţie cu Haemophilus influenzae, mai rar cu
pneumococ, stafilococ sau streptococ.
Simptomatologie: stare generală alterată, febră ridicată,
disfonie până la afonie, cornaj, tiraj (retracţia spaţiilor
moi ale toracelui în inspir), disfagie (este interzisă
alimentarea orală), cianoză, semne de asfixie.
• Tratament de urgenţă: prişniţe calde alcoolizate pe
regiunea prelaringiană, umidifierea aerului, inhalaţii cu
adrenalină soluţie diluată, hemisuccinat de hidrocortizon
i.v. sau solu-medrol i.v., două antibiotice i.v. (ampicilină
+ oxacilină sau cloramfenicol + o cefalosporină).
În caz de cianoză se administrează oxigen, iar în caz de
iminenţă de asfixie se va practica traheostomie urmată
de introducerea unei canule, prin butoniera creată, în
trahee.
BRONŞITA ACUTĂ