PUERICULTURĂ,

PEDIATRIE ȘI NURSING
SPECIFIC
ȘEF LUCRĂRI
DOCTOR ÎN MEDICINĂ
LADINIA ARDEU
 NOU-NĂSCUTUL LA TERMEN,
NORMOPONDERAL, SĂNĂTOS

• Nou-născutul (NN) este definit copilul în primele 4

săptămâni după naştere. Dacă provine dintr-o sarcină
cu durata normală, adică de 40 de săptămâni, se
numeşte nou-născut la termen.
 Aspecte morfologice şi fiziologice:
• Date antropometrice la naştere
Greutatea 3.000-3.500 g; lungimea 48-52 cm; perimetrul
cranian 34 cm, cu 3 cm mai mare decât perimetrul
toracic (este singura perioadă din viaţă când diferenţa
dintre cele două perimetre este atât de mare în favoarea
perimetrului cranian; ulterior, raportul dintre ele se va
schimba). Capul reprezintă ¼ din lungimea totală a
corpului
• Caractere morfologice la naştere.
Tegumentele sunt roz-roşiatice, prezentând la
suprafaţă mici depozite alb-gălbui de sebum (numite
vernix caseosa) şi fire de perişori fini pe spate
(lanugo), care se vor detaşa singuri în zilele
următoare. Se observă imediat prezenţa cordonului
ombilical care îl leagă de placenta rămasă încă în
uterul matern. Unghiile ajung până la marginea
falangelor.
Ţesutul celulo-adipos subcutanat este bine
dezvoltat la faţă, care are forma rotundă. Oasele
craniului prezintă suturile bine închise. Porţiunea
neosificată încă (,,moalele capului”) se numeşte
fontanela anterioară (bregmatică) şi se prezintă ca
o suprafaţă rombică de 4 x 4 cm, situată între cele
două oase parietale şi osul frontal. Uneori, este
deschisă (dar mult mai mică) şi fontanela
posterioară (lambdoidă), situată între oasele
parietal şi occipital. La băieţi, testiculele sunt
coborâte în scrot. La fetiţe, labiile mari le acoperă
pe cele mici
 Incidentele fiziologice din perioada de
acomodare a nou-născutului
• Febra tranzitorie a nou-născutului este o
ascensiune termică până la 38o, de scurtă
durată, datorită hidratării reduse din primele zile
de viaţă. Singura măsură terapeutică este un
adaos suplimentar de ceai slab zaharat sau de
soluţie glucoză 5% per o
• Scăderea fiziologică în greutate se datorează
eliminării de meconiu adunat în timpul vieţii
intruterine în intestinul NN, precum şi alimentaţiei
mai reduse în aceste prime zile de viaţă. Scade
în greutate primele 4-5 zile cca 5-10% din
greutatea de la naştere, rămâne staţionar 1-2
zile, apoi începe o creştere neîntreruptă, astfel
încât la vârsta de 10 zile ajunge la greutatea de la
naştere, iar la o lună câştigă cca 750 g în
greutate (şi 4 cm în lungime).
• Involuţia bontului ombilical este datorită uscării
(mumificării) lui treptate, după ce cordonul
ombilical a fost clampat cu o pensă specială la 4-
5 cm distanţă de pielea abdomenului şi restul
cordonului a fost secţionat şi îndepărtat. El devine
un mic bont negricios care se desprinde singur
(NU trebuie în niciun caz forţată desprinderea!) la
7-10 zile de la naştere. După o zi-două de la
desprindere, când plaga ombilicală sa cicatrizat,
este permisă prima baie generală pentru nou-
născut (până atunci va fi doar şters cu comprese
sterile umezite în apă fiartă şi apoi adusă la
temperatura corpului)
• Icterul fiziologic al nou-născutului apare la 2-4 zile de
la naştere sub forma unei coloraţii galbene a
tegumentelor (NU şi a mucoaselor!). Starea generală şi
pofta de supt a NN nu sunt afectate. Urina şi scaunele
sunt de culoare normală. Ficatul şi splina NU sunt
modificate ca dimensiuni. Toate aceste semne arată că
NU este vorba de un icter patologic. Dacă s-ar face
dozarea bilirubinei în sânge (ceea ce NU este necesar!)
s-ar constata o creştere a bilirubinei indirecte (bilirubina
neconjugată) deoarece icterul fiziologic este datorat
unui deficit tranzitoriu al enzimei hepatice numită
glicuronil-transferază. Durata medie a unui icter
fiziologic este de o săptămână iar depăşirea acestui
termen impune investigaţii, ca nu cumva să fie un icter
de cauză patologică
• Criza genitală a nou-născutului constă la băieţi
în tumefierea testiculelor şi un mic hidrocel iar la
fetiţe într-o secreţie rozată vaginală. La ambele
sexe se observă tumefierea glandelor mamare cu
apariţia unei secreţii la vârful mameloanelor. NU
trebuie intervenit în niciun fel, glanda mamară NU
trebuie stoarsă (se poate produce mastita NN!).
Această criză este datorită hormonilor materni
care au traversat placenta şi acţionează asupra
NN. Fenomenele dispar spontan în câteva zile.
• Eritemul alergic al nou-născutului constă într-o
erupţie maculopapuloasă roz care apare pe piele
în prima sau a doua zi după naştere. Este
datorită albuminelor placentare ajunse în sângele
fetal. Nu necesită tratament.
 Alimentaţia nou-născutului sănătos

• În această primă perioadă a vieţii, cea de

nounăscut, alimentul ideal este laptele matern
• Alimentaţia naturală este astfel numită în cazul
în care nou-născutul şi sugarul primesc numai
lapte matern. Pentru nou-născutul sănătos,
alimentaţia naturală (alăptarea) poate începe la
2-4 ore de la naştere. Poziţia mamei în timpul
alăptării va fi la început culcată în pat (avem de-a
face cu o lăuză!), cu multă atenţie să nu
pericliteze copilul. Primele supturi au durata de 2-
3 minute fiecare şi se dau fără un orar precis,
ţinând seama de reacţiile nou-născutului. Se
ajunge la 7-8 supturi în 24 de ore, incluzând şi un
supt de noapte, dacă sugarul îl reclamă prin
ţipete.
• În zilele următoare durata supturilor creşte
treptat, pentru ca la sfârşitul primei săptămâni de
viaţă un supt să dureze 15-20 de minute. Această
durată nu trebuie depăşită, deoarece nou-
născutul şi sugarul de regulă obosesc şi adorm,
deci mama este chinuită fără folos.
• alimentaţia artificială se instituie cu o formulă
industrială de lapte praf adaptat, atunci când nou-
născutul nu are la dispoziţie lapte matern.
• alimentaţia mixtă înseamnă că nou-născutul
primeşte şi lapte matern dar acesta, nefiind
suficient, se completează cu o formulă industrială
de lapte praf adaptat.
 ÎNGRIJIREA NOU-NĂSCUTULUI
BOLNAV
• Există la nou-născut afecţiuni care nu se
întâlnesc la nicio altă vârstă. În primul rând, cele
determinate chiar de actul naşterii, când pot
surveni dificultăţi, boli şi traumatisme care pun în
pericol chiar viaţa copilului. Ele se manifestă
uneori şi prin semne de suferinţă fetală (bătăi
neregulate ale cordului fetal, lichid amniotic
tulbure). Cea mai frecventă afecţiune legată de
actul obstetrical este encefalopatia hipoxic-
ischemică a nou-născutului
 Encefalopatia hipoxic-ischemică a nou-
născutului
• Este absenţa declanşării primei respiraţii spontane după
naştere, însoţită şi de tulburări cardio-circulatorii şi
uneori neurologice. Afecţiunea survine după un travaliu
prelungit, laborios, uneori asociat cu diferite manevre
obstetricale, după care copilul se naşte fie în asfixie
albastră (cianoză generalizată), fie în asfixie albă
(paloare ceroasă a tegumentelor). În ambele situaţii,
scorul Apgar este mic (sub 6), iar în cazurile grave sub
4. Deseori, nounăscutul prezintă şi stare de şoc. În
aceste cazuri, măsurile de îngrijire ale nou-născutului
se transformă în acţiuni şi gesturi cu scop terapeutic.
Fiind o situaţie de urgenţă se impune o resuscitare
rapidă şi complexă
 Icterele patologice ale nou-născutului

• Există mai multe tipuri de ictere patologice, în

funcţie de mecanismul de producere: ictere
obstructive, ictere hepato-celulare , ictero-anemii
hemolitice.
Sindromul toxico-septic al nou-născutului
• este produs de unele tipuri de Escherichia coli
enteropatogen. Se manifestă prin diaree severă,
vărsături repetate, sindrom de deshidratare acută,
acidoză metabolică, stare precomatoasă. Necesită
rehidratare parenterală cu soluţii de glucoză, clorură de
sodiu, clorură de potasiu precum şi antibiotico-terapie.
Letalitatea în boală este ridicată.
 Septicemia nou-născutului
• are cel mai adesea poarta de intrare prin plaga
ombilicală, insuficient protejată contra infecţiilor.
Agenţii cauzali mai frecvent întâlniţi sunt
Escherichia coli, stafilococul, streptococul,
Haemophilus influenzae. Ca în orice septicemie,
există deci poarta de intrare (ombilicală),
prezenţa intermitentă în sânge a germenilor
cauzali (evidenţiată prin hemocultură) şi apariţia
de focare septice la distanţă. Spre deosbire de
septicemia de la copilul mare şi adult, la nou-
născut nu se înregistrează febra intermitentă
caracteristică (febra de tip septic). Starea
generală este alterată, letalitatea ridicată.
 Toxoplasmoza congenitală

• produsă de protozoarul parazit Toxoplasma

gondii, determină leziuni ale emisferelor cerebrale
şi oculare.
 Herpesul neonatal

• contractat de la o persoană din anturaj, dă

tulburări respiratorii, hepatice, digestive şi
nervoase. Paradoxal, la nou-născut leziunile
cutanate (veziculele herpetice) cel mai adesea
lipsesc
 PREMATURUL
• Prematurul este nou-născutul dintr-o sarcină
încheiată sub 37 de săptămâni. Deoarece vârsta
gestaţională uneori nu poate fi determinată cu
exactitate, s-a convenit că este nounăscutul care
la naştere are greutatea egală sau sub 2.500 g şi
lungimea sub 47 cm.
 Cauzele prematurităţii
• Cauze mecanice :
- asupra mamei: Traumatisme suferite de mamă;
eforturi fizice; trepidaţii; traume psihice
- asupra fătului: Sarcină gemelară; unele
malformaţii congenitale ale fătului.
- asupra anexelor: Hidramnios; placenta praevia;
deslipire prematură de placentă.
• Cauze morbide
- materne: Boli infecţioase acute şi cronice, boli
cardiace, hepatice, renale, endocrine; anemii;
cancere. Toxicomanii
- fetale: Trisomia 21 (sindrom Down) la făt
- anexiale: Leziuni degenerative placentare
• Cauze carenţiale
- Asupra mamei: Subnutriţia mamei; surmenaj;
carenţe proteice
• Cauze de mediu
- Asupra mamei: Nivel economic scăzut; igienă
deficitară; locuinţă insalubră.
Aspectele morfologice ale prematurului la
naştere
• Capul este mare, reprezentând 1/3 din lungimea totală
a corpului. Perimetrul cranian de cca 31-32 cm, îl
depăşeşte pe cel toracic cu 4 cm. Craniul este
incomplet osificat: se constată că suturile craniene sunt
dehiscente, iar pe lângă fontanela anterioară este larg
deschisă şi fontanela posterioară (lambdoidă). Ţesutul
celulo-adipos subcutanat este nedezvoltat pe tot corpul
şi - din această cauză - faţa are aspect triunghiular
(lipseşte bula de grăsime a obrajilor). Spre deosebire de
nou-născutul la termen, la prematur unghiile nu ajung la
marginea falangelor, pavilioanele urechilor nu au
schelet cartilaginos; la băieţi, testiculele nu sunt
coborâte în scrot, iar la fetiţe, labiile mari nu le acoperă
 Marile deficienţe fiziologice ale
prematurului:
• Aparatul respirator. Centrii respiratori bulbo-pontini fiind
nedezvoltaţi suficient, respiraţia este superficială,
ventilează insuficient şi are un ritm inconstant, între 40-
60/minut. Drept urmare, prematurul este expus riscului
de a face crize de apnee şi cianoză. Surfactantul
(substanţa care menţine forma de sferă a alveolelor
pulmonare) nefiind încă secretat, există pericolul de
colabare (turtire) a unor alveole pulmonare cu apariţia
de atelectazie pulmonară (zone întinse din plămân
neaerate). Absenţa reflexului de tuse favorizează
aspiraţia de lapte pe căile respiratorii în timpul
alimentaţiei
• Aparatul cardiovascular. Tensiunea arterială mică
predispune la stare de şoc. Fragilitatea capilară îl
expune la hemoragii.
• Aparatul digestiv. Reflex de supt slab, lipsit de
eficienţă: nu poate suge la pieptul mamei.
Reflexul de deglutiţie este absent la prematurii
gravi: risc de aspiraţie a laptelui în căile
respiratorii. Capacitatea gastrică redusă impune
mese în cantităţi mici şi repetate (ajung la 10
mese în 24 de ore). Toleranţa scăzută la lipide şi
absorbţia mai dificilă a acestora impune formule
de lapte adaptate special pentru prematuri în
alimentaţie.
• Funcţia de termoreglare este deficitară atât prin
nedezvoltarea centrilor termoreglatori din
hipotalamus cât şi prin absenţa stratului de ţesut
celulo-adipos subcutanat protector.
• Funcţia de apărare antiinfecţioasă (imunitatea)
este slabă prin absenţa ţesutului limfatic,
incapacitatea de a forma anticorpi serici şi
activitatea fagocitară slabă a leucocitelor
 Grade de prematuritate
• Prematurii de gradul I (prematuritate uşoară) sunt cei
născuţi cu greutatea între 2.500-2.000 g.
• Prematurii de gradul II (prematuritate medie) sunt cei
născuţi cu greutatea între 2.000-1.500 g
• Prematurii de gradul III (prematuritate gravă) sunt cei
născuţi cu greutatea între 1.500-1.000 g.
• Prematurii de gradul IV sunt cei născuţi cu greutatea
sub 1.000 g. Supravieţuirea lor este condiţionată de o
monitorizare continuă pe toată perioada (lungă) pe care
o vor petrece în incubator
 Alimentaţia prematurului
• Alimentul ideal pentru această categorie de nou-
născuţi este laptele matern. Numai în situaţia în
care este imposibil de procurat, se va recurge la
formule industriale de lapte adaptat special
pentru prematuri, dintre care unele poartă
denumiri cu prefixul pre- (Nestlé PreNan,
PreBeba, Aptamil Prematil).
• La prematurii gradul I, dacă nu prezintă vreo
suferinţă şi au reflexul de supt şi cel de deglutiţie
prezente, vor fi alăptaţi la fel cu nou-născutul la
termen. Dacă nu au puterea necesară suptului,
vor primi laptele matern muls de mamă şi
administrat cu linguriţa sau cu pipeta, la intervale
de câte 3 ore (8 administrări în 24 de ore).
• La prematurii gradul II, având reflexul de supt
prea slab, laptele matern va fi muls şi dat cu
pipeta sau cu linguriţa.
• La prematurii de gadul III şi IV, neavând reflexe
de supt şi de deglutiţie formate, se va administra
laptele matern muls prin sondă nazo-gastrică
care stă în continuare 24 de ore, după care se
schimbă sonda şi nara. Alimentarea are loc din 2
în 2 ore, totalul meselor fiind de 10 în 24 de ore
• Cantitatea totală de lapte necesară pentru un
prematur în decurs de 24 de ore se poate calcula
după următoarea formulă valabilă în primele 10-15
zile ale vieţii: Cv = 0,02 x V x G
• în care Cv este cantitatea totală de lapte (ml)
necesară în ziua V de viaţă;
• V = a câta zi de viaţă;
• G este greutatea la naştere (g).
 Boli şi complicaţii ale prematurităţii:
• Detresa respiratorie a prematurului (boala membranelor
hialine) este datorată deficitului de surfactant (un factor
lipidic care menţine forma de sferă mică a alveolelor
pulmonare). În lipsa surfactantului se produce colabarea
alveolelor, se formează o membrană care căptuşeşte
alveolele pulmonare şi schimburile gazoase dintre aerul
alveolar şi sângele capilar sunt împiedicate. Rezultă o
insuficienţă respiratorie prin tulburarea difuziunii gazelor
care este foarte gravă. Tratamentul constă din instilarea
intratraheală de surfactant de provenienţă animală sau
sintetic.
• Hemoragia cerebro-meningeală a nou-
născutului este datorată unui traumatism
obstetrical minim dar favorizată de fragilitatea
capilarelor din sistemul vascular al prematurului.
Se manifestă prin alterarea gravă a stării
generale, tulburări respiratorii, convulsii tonico-
clonice. Este necesar RMN cranian, puncţie
lombară, arătând LCR hemoragic. Dacă
supravieţuieşte, acest prematur va avea sechele:
tulburări neurologice şi retard mintal.
• Pneumonia interstiţială plasmocelulară este
produsă de un protozoar, Pneumocystis carinii
(Pneumocystis jirovecii), care agresează
organismele cu o imunitate deficitară. Boala
determină polipnee şi insuficienţă respiratorie
severă cu sfârşit letal, iar agentul patogen nu este
sensibil decât la lomidină (răspuns slab) şi la
cotrimoxazol.
• Fibroplazia lentală (retinopatia prematurului)
este produsă de o concentraţie prea ridicată a
oxigenului în incubator şi are drept urmare
apariţia cecităţii (orbirii)
 DISMATURUL
• este nou-născutul la termen sau aproape de
termen, cu o greutate la naştere egală sau sub
2.500 g. De notat că lungimea este, spre
deosebire de prematur, egală cu cea a unui nou-
născut la termen sănătos. Un dismatur este
expus mai uşor la hipoglicemie şi la
hipocalcemie.
 Postmaturul
• este nou-născutul dintr-o sarcină cu durata peste
42 de săptămâni. Ca semn caracteristic prezintă
pielea palmelor cutată (,,mâini de spălătoreasă”).
Greutatea nu este mai mare decât a unui nou-
născut la termen. Prezintă riscuri de
encefalopatie hipoxicischemică (din cauza şederii
prelungite în uter), aspiraţie de meconiu, fracturi
obstericale, paralizie a plexului brahial,
hipoglicemie sau policitemie.
 Îngrijirea dismaturului şi a postmaturului
• Dacă nu prezintă tulburări vor putea fi îngrijiţi la
fel cu ceilalţi nou-născuţi, însă ţinând seama de
greutatea de la naştere. În caz de apariţie a unor
fenomene morbide se va trece la măsurile
corespunzătoare
 PERIOADA DE SUGAR (1-12 LUNI)
• Sugar este definit copilul până la vârsta de 1 an,
indiferent dacă este sau nu alăptat de mamă sau
chiar dacă i s-a scos orice fel de lapte din
alimentaţie (denumirea se referă la perioada de
vârstă şi nu la alimentaţie).
 Dezvoltarea somatică a sugarului
• Greutatea normală (G) în kilograme între 3 și 12
luni, la un sugar născut cu 2.800-3.500 g este
redată de formula:

Vârsta (luni) + 9
G = ------------------------
2
• Lungimea normală (L) în cm, la un sugar născut cu
48-52 cm:
-la 1 lună: plus 4 cm faţă de lungimea de la naştere;
-la 3 luni: plus 10 cm faţă de naştere;
-la 12 luni: plus 20-25 cm faţă de naştere.
Ritmul de creştere scade pe măsură ce sugarul
înaintează în vârstă.
• Dezvoltarea dentiţiei la sugar Este dentiţia
temporară (de lapte). Primul dinte care apare
este un incisiv median inferior la 6-8 luni. Treptat
apar şi ceilalţi incisivi, astfel încât la 1 an dentiţia
de lapte numără 8 dinţi, incisivi, repartizaţi în mod
egal şi simetric pe cele două arcade dentare
(superioară şi inferioară): 4 + 4.
• Dezvoltarea psihomotorie a sugarului La 2 luni
poate ţine capul nesprijinit; la 3 luni, aşezat în
decubit ventral îşi ridică singur capul, sprijinindu-
se pe braţe; la 6 luni stă în şezut nerezemat; la 8
luni se ridică în picioare agăţându-se de
marginea ţarcului; la 9 luni se deplasează lateral
ţinându-se de marginea ţarcului; la 10 luni merge
înainte ţinut de mâini de o persoană adultă; la 12
luni face primii paşi singur şi rosteşte cuvinte
bisilabice: ,,tata, mama, papa”
 Îngrijirea sugarului sănătos
• Microclimatul (încăperea) în care creşte sugarul. El are
nevoie de un minim de spaţiu propriu, de o temperatură
optimă în funcţie de sezon, de aerisire şi luminozitate şi
trebuie să nu fie supus unei atmosfere poluate.
• Îmbrăcămintea care diferă în funcție de anotimp, după
faptul că este scos din casă sau nu (scoaterea la aer
este obligatorie chiar şi iarna, dar într-un echipament
special şi cu o durată progresivă).
• Asigurarea igienei corporale prin baia zilnică dar şi prin
schimbarea scutecelor când este necesar.
• Climatul psihologic de afecţiune şi bună dispoziţie din
anturaj, pe care sugarul îl simte şi care contribuie la
 Alimentaţia sugarului sănătos
• alimentaţia naturală, începută în perioada
neonatală, poate fi prelungită până la vârsta de 6
luni, când se începe introducerea treptată a unor
alimente semiconsistente, apoi consistente în
meniul sugarului, adică se începe diversificarea
alimentaţiei sugarului.
• alimentaţia artificială este în cazul când sugarul
mic (sub 6 luni) nu primeşte deloc lapte matern,
fiind înlocuit cu diferite formule de lapte praf
adaptat (adică având aproximativ aceeaşi
compoziţie cu a laptelui matern) sau cu lapte praf
obişnuit sau chiar cu lapte de vacă, în anumite
diluţii.
• alimentaţia mixtă este cea în care sugarul sub
vârsta de 6 luni primeşte atât lapte matern cât şi
un altfel de lapte (adaptat sau neadaptat)
deoarece mama nu are lapte suficient. Se poate
efectua prin completare: la o masă întâi suge de
la pieptul mamei, apoi se completează cu una
dintre formulele de lapte de mai sus sau prin
alternare: o masă este alăptat, alta primeşte
formula de lapte adaptat şi alternează astfel în tot
cursul zilei.
• diversificarea alimentaţiei sugarului înseamnă
introducerea treptată, pe lângă lapte, a unor
alimente semiconsistente care nu se mai dau cu
biberonul ci cu linguriţa, începând astfel
stimularea masticaţiei, a secreţiei salivare şi a
deglutiţiei unor boluri alimentare puţin mai
consistente. Laptele se va scădea corespunzător,
treptat, fără a renunţa complet la el. Pentru
sugarii alimentaţi natural, diversificarea începe la
6 luni. Pentru cei alimentaţi artificial, începe la 4
luni.
Regulile diversificării alimentaţiei la sugari
sunt:
• să aibă vârsta adecvată;
• să fie sănătos, de altfel un sugar cu febră nici nu va
accepta un aliment nou;
• se începe cu un singur aliment (măr ras cu puţin praf de
biscuiţi şi foarte puţin sirop de zahăr) şi la o singură
masă;
• cantitatea din acest aliment se va creşte treptat, astfel
încât după cca o săptămână să ajungă să înlocuiască o
masă de lapte;
• imediat se va trece la al doilea aliment (supă de
zarzavat strecurată cu o linguriţă de piure de
cartofi), la o altă masă, începând cu o cantitate
mică şi crescând treptat, astfel încât după cca o
săptămână să înlocuiască o a doua masă de
lapte;
• la fel se procedează şi cu înlocuirea celei de a
treia mese de lapte (un făinos cu brânză de vaci);
• se va repeta regula introducerii unui singur
aliment nou la o singură masă şi a creşterii lui
progresive de la o zi la alta
• toate alimentele noi se dau cu linguriţa;
• deoarece primeşte alimente şi dulci şi sărate, i
se va da pentru sete, între mese, apă fiartă şi
răcită;
• dacă un aliment este refuzat de către sugar, nu
va fi forţat să-l primească.
 Exemple de alimente utilizate pentru diversificarea
alimentaţiei sugarului, în ordinea preferenţială a introducerii
lor sunt:
• Fructe (mere, pere, banane) zdrobite + praf de
biscuiţi + sirop de zahăr.
• Supă de zarzavat strecurată + piure de cartofi cu
unt.
• Sote de morcovi.
• Brânză de vaci cu orez pasat cu zahăr (sirop).
• Gălbenuş de ou fiert ca ochi românesc.
• Ficat fiert şi mixat de pasăre.
• Carne fiartă şi mixată de pasăre sau de viţel.
• Peşte alb şi slab fiert (rasol).
• Miez de pâine sau pâine muiată în supă.
• Înţărcarea înseamnă suprimarea completă a
laptelui matern din alimentaţie. Acest moment a
fost pregătit prin treptele diversificării menţionate
mai sus. Vârsta optimă pentru înţărcare se
situează între 1 şi 2 ani. De la înţărcare mai
departe, copilul va primi şi lapte, dar în cantitate
maximă de 400-500 ml/24 de ore şi utilizând
formule industriale de lapte adaptat, adecvate
vârstei lui
• Numărul de mese/zi devine tot mai mic, cu cât
sugarul creşte: de la 7-8/zi în perioada de nou-
născut, la 5 pe zi în perioada 6 luni-1 an.
 Necesarul energetic la sugar:
• în trimestrul I cu alimentaţie naturală = 110
kcal/kgc/24 ore;
• în trimestrul I cu alimentaţie artificială = 120
kcal/kgc/24 ore, din care peste 50% sunt
asigurate de glucide (hidraţi de carbon);
• în trimestrele următoare necesarul scade treptat,
ajungând la 1 an la 95 kcal/kgc/24 de ore
• Necesarul caloric pe kilocorp şi 24 ore scade
treptat cu cât sugarul creşte şi va continua să
scadă şi în perioadele următoare ale copilăriei:
antepreşcolar, preşcolar, școlar.
 Necesarul de lichide la sugar (apă, se
referă la alimentaţia artificială):
• în trimestrul I: 200 ml/kgc/24 ore;
• în trimestrele următoare scade treptat, ajungând
la 1 an la 120-150 ml/kgc/24 ore.
• Necesarul de apă pe kilocorp şi 24 ore scade
treptat cu cât sugarul creşte şi va continua să
scadă şi în perioadele următoare ale copilăriei.
 Intervențiile asistentului medical pentru sfătuirea/educarea
mamei în vederea îngrijirii nou-născutului și sugarului la
domiciliu
• Asigurarea condițiilor de mediu: cameră separată,
călduroasă, mobilier limitat strict la necesitățile
copilului, lumină corespunzătoare, temperatură
optimă, curățenie.
• Alimentația să se facă la aceleași ore, stimularea
participării active a copilului: să țină biberonul,
apoi cana, să bea singur din cană, să țină în
mână un biscuit, iar la 1 an să folosească
lingurița, calcularea corectă a rației alimentare, în
funcție de vârstă.
• Respectarea principiilor diversificării alimentației
(vârstă, stare de sănătate, ordinea introducerii
alimentelor noi, introducerea treptată din punct de
vedere cantitativ, urmărirea toleranței digestive).
• Igiena corporală - baia zilnic la aceeași oră, de
preferință seara, vănița va fi utilizată numai în
acest scop, temperatura camerei 22-24oC,
temperatura apei 37oC, durata nu va depăși 5-8
minute, nivelul apei să nu depășească umerii
copilului, lângă văniță vor fi pregătite cele
necesare îmbrăcării.
• După baie uscarea tegumentelor se va face prin
tamponare, ștergerea ochilor se va face cu o
compresă sterilă, dinspre unghiul exterior spre cel
interior, orificiile nazale și auditive se vor curăța
cu tampoane de vată.
• Somnul - respectarea orelor de somn în funcție
de vârstă, asigurarea unui mediu adecvat
somnului: aerisirea încăperii, fără excitanți optici
sau acustici.
• Regimul de viață trebuie să țină cont de
particularitățile fiecărui copil, va fi individualizat în
funcție de vârstă, starea de sănătate, se vor
alterna regulat perioadele de somn, alimentație,
veghe și se va evita prelungirea stării de veghe,
care poate determina plâns, agitație, întârzierea
adormirii la ora de somn.
• Îmbrăcămintea - lenjeria de corp va fi
confecționată din bumbac, de culoare deschisă,
va fi adecvată vârstei și anotimpului, ușor de
manevrat, spălată zilnic, fiartă și călcată.
• Educarea sfincterelor după vârsta de 5-6 luni,
când copilul va fi așezat cu regularitate pe oliță, la
aceleași ore, după alimentație sau când se
trezește.
• Aprecierea dezvoltării fizice: greutatea, înălțimea
și perimetrele vor fi măsurate periodic, se va
aprecia funcționalitatea diferitelor organe, se va
urmări erupția dentară
• Aprecierea dezvoltării psiho-motorii cuprinde:
motricitate, postură, coordonare, dezvoltare
senzorială, comportament, limbaj.
• Contribuția părinților la o dezvoltare psiho-
motorie adecvată se realizează prin: masaj cu
blândețe, gimnastică (gradată, progresiv,
continuu, efectuând mișcări de extensie, flexie,
abducție, adducție), joc (contribuie la dezvoltarea
atenției, imaginației, capacității intelectuale; se
pot oferi după vârsta de 3 luni jucării viu colorate,
din material plastic, lavabil), comunicare
permanentă, anturaj plăcut.
• Aprecierea gradului de nutriție urmărind
elementele de referință: țesutul adipos, turgor,
tegumente și mucoase. − Climatul familial are o
importanță deosebită: părinții vor asigura un
climat de afectivitate, protecție, calm, se va evita
atitudinea hiperprotectoare, restrictivă sau de
respingere care poate influența negativ
dezvoltarea copilului
• Călirea organismului prin apă, aer, soare, se
începe de la 2-3 luni, de preferat utilizarea mai
multor factori odată dar treptat și progresiv, în
funcție de vârstă.
• Imunizările active contribuie la creșterea
rezistenței specifice organismului față de infecții,
se fac după calendarul prevăzut de Ministerul
Sănătății. (pag. 434)
• Prevenirea accidentelor prin supravegherea
atentă și constantă de către adulți, să se țină
copilul în brațe cu ambele mâini, să se evite
plasarea copilului pe scaun, să nu se ofere jucării
din mai multe piese, din lemn sau metal, de
dimensiuni foarte mici, să se protejeze prizele
electrice.
PERIOADA DE COPIL MIC (ANTEPREŞCOLAR =
1-3 ANI) şi PERIOADA DE PREŞCOLAR (= 3-7
ANI)
• Dezvoltarea somatică a copilului antepreşcolar şi
a preşcolarului:
• Fontanela anterioară se închide complet până la
1 an – 1 an și 6 luni.
• Greutatea (G) în kilograme se apreciază după o
formulă valabilă între 1-6 ani:
G = greutatea la 1 an (kg) + 2 V, unde V = vârsta
în ani sau G(kg) = 9 + 2 V
• Înălţimea (I) în cm se apreciază după o formulă
valabilă între 2 şi 12 ani:
I = [Vârsta (ani) x 6] + 77.
• Perimetrul toracic, ajuns egal cu cel cranian la
vârsta de 1 an (45-46 cm), îl depăşeşte pe ultimul
din ce în ce mai mult, odată cu creşterea.
 Dezvoltarea dentiţiei la antepreşcolar şi
preşcolar
• La antepreşcolar continuă apariţia dinţilor de
lapte în ordinea următoare: cei 4 premolari primi,
cei 4 incisivi, cei 4 premolari secunzi, astfel încât
la 2 ani și 6 luni dentiţia de lapte este completă,
20 de dinţi, distribuiţi în mod egal şi simetric pe
cele două arcade dentare (inferioară şi
superioară) astfel: incisivi 4+4, canini 2+2 şi
premolari 4+4.
• La preşcolar, pe lângă cei 20 de dinţi temporari
(dentiţia de lapte), apăruţi deja din perioada de
sugar şi cea de antepreşcolar, se semnalează
principalul eveniment dentar la vârsta de 6-7 ani,
când apar primii molari care fac parte din dentiţia
definitivă.
 Dezvoltarea psihomotorie a copilului
ante-preşcolar şi a preşcolarului
• La antepreşcolar continuă apariţia de noi achiziţii.
Treptat, după vârsta de 1 an, el va merge fără a
mai fi susţinut, deocamdată doar pe un teren
neted. Urcatul şi coborâtul treptelor se va face la
început ţinut cel puţin de o mână, apoi de la 2 ½ -
3 ani va putea folosi o scară cu balustradă de
care să se ţină atât la urcare cât şi la coborâre,
dar având tot timpul un adult alături.
• Aşezarea pe oliţă trebuie deprinsă chiar înainte
de a împlini 1 an, ca, ulterior, să poată să o ceară
singur. După vârsta de 1 ½ an trebuie să
deprindă treptat folosirea linguriţei pentru
alimente semiconsistente chiar dacă ¾ din
conţinutul ei se risipeşte până ajunge la gură.
Vocabularul antepreşcolarului se îmbogăţeşte de
la o săptămână la alta, deși multe cuvinte sunt
stâlcite, el trebuie însă corectat pentru a nu
rămâne cu defecte de pronunţare.
• La preşcolar este impresionantă rapiditatea cu care
se derulează dezvoltarea psihomotorie: siguranţă
la mers, la alergare, la urcarea scărilor, la utilizarea
căniţei şi a linguriţei. Însă, supravegherea
permanentă din partea unui adult este necesară
deoarece se poate dezechilibra şi accidenta uşor.
Jocurile în aer liber, cu multă mişcare, au prioritate
deși şi ele prezintă risc de accidentare .
• Vocabularul este din ce în ce mai bogat, chiar
dacă foloseşte cuvinte al căror înţeles nu l-a
pătruns. Caută să lege prietenii. Frecventarea
grădiniţei îl învaţă să fie sociabil. Învață foarte
uşor o limbă străină, dar riscă să o uite dacă nu o
exersează în continuare. Are curiozităţi şi mereu
pune întrebări. Poate învăţa şi juca şah şi jocuri
de cărţi pentru copii. Apare şi spiritul de
contrazicere şi plăcerea de a necăji pe alţii. Poate
avea ,,toane”. Se teme de pedepse corporale dar
le uită repede
 Îngrijirea antepreşcolarului şi a
preşcolarului
• învăţarea treptată a folosirii unor articole de
îmbrăcăminte;
• deprinderea treptată de a folosi unele dintre
tacâmuri la mese dar nu cele ascuţite;
• deprinderea treptată de a utiliza la început oliţa,
apoi (dacă statura permite) chiar scaunul de la
WC;
• deprinderea de fi mereu curat, prin spălarea
mâinilor şi a feţei şi, odată cu instalarea completă
a dentiţiei de lapte, prin utilizarea periuţei de dinţi;
• asigurarea unei îmbrăcăminţi adecvate
sezonului;
• treptat, va fi încadrat într-un anumit program,
astfel încât să se obişnuiască cu regulile şi cu o
oarecare disciplină
• Deosebit de importantă este prevenirea
accidentelor la această vârstă. Trebuie să i se
explice posibilitatea lor dar, pentru că
deocamdată nu prea le înţelege, adulții îl vor
supreveghea și feri de ele.
• Jucăriile trebuie alese cu multă grijă: să nu fie
alcătuite din piese detaşabile mici, care băgate în
gură pot fi aspirate, producând asfixierea
copilului; să nu se spargă în cioburi; să nu fie
tăioase sau cu vârf ascuţit (chiar creioane); să
nu-i fie la îndemână sfori groase sau sârme pe
care să le poată înfăşura în jurul gâtului.
• Nu trebuie să aibă acces la aragaz, la prize, la
lichide fierbinţi, la detergenţi care pot fi băuţi din
greşeală, la aprinzătoare, chibrituri, truse de cusut,
saci de plastic pe care şi-i poate trage pe cap,
balcoane cu balustrade joase, ferestre deschise,
etc. Principalele riscuri la preşcolari: arsuri,
electrocutare, intoxicaţii, traumatisme din joacă,
rătăcirea de însoţitori prin locuri aglomerate .
 Particularităţi în alimentaţia copilului
antepreşcolar şi a preşcolarului
• Copilul antepreşcolar va primi 4 mese pe zi plus o gustare.
Alăptarea la pieptul mamei poate continua până la 2 ani, dar nu
mai mult de 2 supturi pe zi. În cazul când a fost înţărcat, poate
primi 2 mese (totalizând 400-500 ml/24 ore dintr-o formulă de
lapte adaptat cu indicativul ,,Junior”. Brânzeturile, nu excesiv de
sărate, ouăle, carnea, pâinea, peştele slab (,,alb”), creierul
trebuie să apară pe rând în meniul acestei vârste, nu toate într-
o zi. Zilnic sunt recomandate legumele şi zarzavaturile sub
formă de supe, ciorbe nu foarte acre, piureuri, soteuri. Fuctele
se dau la sfârşitul meselor, ca şi dulciurile, şi nu între mese,
deoarece pot scădea pofta de mâncare. Condimentele trebuie
alese dintre cele neiuţi: mărar, tarhon, borş
• Raţia calorică = 80-90 kcal/kgcorp 24 ore, din
care puţin peste 50% este asigurată de glucide
(hidraţii de carbon).
• Raţia de lichide (apă) = 60-80 ml/kgcorp/24 ore.
• Preşcolarul va primi zilnic 3 mese plus o gustare.
Varietatea meniului descrisă la antepreşcolar se
amplifică. Există încă interdicţii la condimente
excesiv de iuţi, băuturi alcoolice, cafea neagră,
ape minerale carbogazoase acidulate.
• Raţia calorică zilnică = 70-80 kcal/kgc/24 ore, din
care peste 50% o acoperă glucidele (hidraţii de
carbon).
• Raţia de lichide (apă) zilnică = 50-60 ml/kgc/24
ore (incluzând şi alimentele lichide).
 PERIOADA DE ŞCOLAR (7 ANI –
ÎNCHEIEREA PUBERTĂŢII)
• Dezvoltarea somatică nu mai poate fi încadrată în
formule (exceptând cea pentru înălţime, expusă la
preşcolari şi care este valabilă până la 12 ani). Dentiţia
de lapte se schimbă treptat în întregime de-a lungul
anilor, cu dentiţia definitivă, iar la 12-13 ani apar şi cei 4
molari secunzi (câte unul pe fiecare hemiarcadă
dentară), astfel încât în preajma pubertăţii, copilul şcolar
are 28 de dinţi definitivi, repartizaţi astfel pe fiecare
hemiarcadă dentară: 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari şi 2
molari. Ultimul molar de pe fiecare
hemiarcadă, ,,măseaua de minte” urmând să apară la
22-25 de ani, completând atunci formula cu 32 de dinţi
• Dezvoltarea psihomotorie face adevărate salturi deoarece
regimul de activitate din şcoală este într-o necontenită mişcare
ce stimulează şi progresul unora dintre elevi. Totodată se
formează şi ideea disciplinei, a punctualităţii, a datoriei, a
responsabilităţii pentru gesturi şi cuvintele rostite, a respectului
pentru cei din jur. Evident, nu toţi şcolarii sunt pătrunşi de aceste
reguli dar treptat ele pot deveni norme de comportament. Prin
efortul fizic şi mental pe care-l necesită, activitatea şcolară
impune şi perioade de repaus, ore de somn (cel puţin 9 din 24)
şi activităţi de relaxare. La această vârstă apare şi sindromul
ADHD (Attention Deficite, Hyperactivity Disorder) care necesită
terapie psihopedagogică dar uneori şi medicaţie de tip inhibitor
simpatomimetic
• În alimentaţia şcolarului numărul de mese trebuie
să fie 3 pe zi plus 1-2 gustări. Carnea - sub
diferite forme de preparare - ocupă un loc de
bază. Leguminoasele uscate: mazărea, fasolea,
lintea, bamele trebuie să apară în meniu în unele
zile; la fel legumele vărzoase.
• Necesarul energetic = 60-70 kcal/kgc/24 ore, din
care peste 50% să fie asigurat de glucide.
 PUBERTATEA
• Este perioada din cursul copilăriei în care, sub
acţiunea hormonilor gonadotropi, se produce
maturizarea sexuală a organismului prin
dezvoltarea organelor genitale, prin eliberarea
gameţilor caracteristici celor două sexe
(spermatozoizii, respectiv ovulele) şi prin apariţia
caracterelor sexuale secundare.
• Pentru fetiţe, principalele modificări somatice ale
pubertăţii se desfăşoară, în medie), între 11 şi 13
ani. Pentru băieţi, ele au loc între 12 şi 14 ani.
• La fetiţe, succesiunea cronologică a modificărilor
pubertare este:
• o accelerare a creşterii în greutate dar mai ales
în înălţime, astfel încât ajung să îi întreacă
(pentru o durată de timp) pe băieţii de aceeaşi
vârstă;
• creşterea în volum a sânilor şi formarea
configuraţiei lor (telarha);
• apariţia părului pubian (pubarha) şi a celui axilar;
• începe să se schiţeze configuraţia caracteristică
trupului feminin: şolduri mai largi prin lăţirea
bazinului, umeri mai strâmţi;
• se manifestă primele modificări psihice
caracteristice sexului feminin;
• apariţia primei menstruaţii (menarha), care
marchează încheierea pubertăţii.
• La băieţi, succesiunea modificărilor de la
pubertate constă din:
• creşterea în volum a penisului şi a testiculelor;
• apariţia pilozităţii pubiene;
• vocea se îngroaşă (,,este în schimbare de
voce”);
• are loc o creştere mai accentuată în greutate şi
mai ales în înălţime, astfel încât depăşesc fetiţele
care luaseră un avans în aceste direcţii;
• apare pilozitatea feţei;
• începe să se schiţeze configuraţia caracteristică
trupului bărbătesc: umeri laţi, şolduri înguste;
• se manifestă primele modificări psihice
caracteristice sexului bărbătesc;
• are loc prima ejaculare de spermă (poluţie) în
timpul somnului, care marchează încheierea
pubertăţii
 ADOLESCENŢA (SFÂRŞITUL
PUBERTĂŢII – 18 ANI)
• Dezvoltarea fizică continuă (greutatea, înălţimea,
perimetrul toracic) dar nu mai poate fi încadrată
în formule, ci evaluată numai prin tabele de
referinţă. Dentiţia rămâne tot la cei 28 de dinţi
deoarece ultimii 4 molari vor erupe de-abia după
22 de ani, ca să completeze formula dentiţiei
definitive. Dezvoltarea sexuală se desfăşoară în
continuare, ea ridicând uneori probleme de
comportament ale adolescentului.
• Dezvoltarea psihomotorie, inclusiv cea
intelectuală, atinge apogeul în această perioadă,
când se pot înregistra adevărate performanţe la
învăţătură
• Pericolele care-l pândesc pe adolescent sunt în mare
parte aceleaşi din perioada de şcolar dar adăugându-
se: riscul consumului de droguri sau de alcool, riscul
asocierii cu elemente declasate care să-l atragă în
activităţi infracţionale, riscul participării la manifestări
violente unde poate fi grav rănit, riscul antrenării în
relaţii sexuale neadecvate cu posibilitatea contractării
bolilor venerice, riscul de accidentare în caz de
neatenţie pe arterele rutiere, riscul de a deveni un
fumător precoce. Este interzisă orice activitate de
noapte: petreceri, mese festive, programe nocturne.
Trebuie asigurate 9 ore de somn din 24, dintre care o
oră după masa de prânz.
• Din cauza solicitării intense la un program şcolar
mai complex decât cel de la alte vârste, din cauza
participării la diverse manifestări extraşcolare
(muzicale, festivităţi, excursii, competiţii, etc.), din
cauza creşterii care continuă şi după pubertate,
alimentaţia adolescentului trebuie să corespundă
tuturor acestor condiţii.
• Se vor asigura 3 mese pe zi plus o gustare. Alimentaţia
va fi bogată şi variată, în mare măsură apropiată de cea
a adulţilor. Carnea, peştele şi derivatele lor sunt
necesare aproape zilnic, în cantitate de 180-200 g/zi.
Laptele va fi dat în cantitate de 250-500 ml zilnic. Sunt
interzise băuturile alcoolice, cafeaua neagră. Necesarul
energetic zilnic al adolescentului = 50-60 kcal/kgc/24
ore, dintre care peste 50% sunt acoperite de glucidele
din alimentaţie. Proteinele, deşi contribuie numai cu 13-
15% din raţia calorică, trebuie să aibă o valoare
biologică mare, deci să fie proteine de origine animală,
pentru a corespunde exigenţelor nutritive ale
adolescentului
 RAHITISMUL CARENŢIAL
• Definiţie
Rahitismul carenţial este hipovitaminoza D, având
ca principale semne clinice modificări şi deformări
ale sistemului osos.
 Etiologie
• Cauza determinantă: deficit de vitamina D prin
alimentaţie carenţată, exclusiv lactată dar
artificială, fără diversificarea necesară.
• Cauze favorizante: vârsta cu cea mai rapidă
creştere a oaselor deci cea de sugar. Locuinţă
întunecoasă, sugar care nu beneficiază de soare.
 Simptomatologie
• Debut la 2-3 luni cu modificări la craniu:
craniotabes (înmuierea tăbliei osului occipital pe
o zonă de 3-4 cm, dând senzaţia că apăsăm o
minge de ping-pong), bose (tumefacţii
nedureroase) simetrice frontale şi parietale,
modificări ale formei craniului (plagiocefalie sau
turtire asimetrică); ulterior, întârziere la închiderea
fontanelei anterioare peste 1 an și 6 luni. La 6 luni
apar deformări toracice: mătănii costale (două
şiraguri simetrice de nodozităţi parasternale),
şanţ submamar, torace evazat la baze.
• Un rahitism cu aceste semne se
numeşte ,,rahitism florid”. Mai târziu apar
modificări ale coloanei vertebrale: cifoză
(încurbarea coloanei cu convexitatea înapoi),
lordoză (încurbare cu convexitatea înainte),
scolioză (încurbare cu convexitatea spre lateral).
La membre apar îngroşări la nivelul epifizelor
distale de la antebraţ şi de la gambe, numite
brăţări rahitice. La membrele inferioare se produc
deformări care pot rămâne tot restul vieţii:
genunchii în paranteză (genu varum) sau în
formă de X (genu valgum)
• Investigaţii
În mod obişnuit nu sunt necesare. Se constată în
plasmă scăderea calciului (în special cel ionizat) şi
a fosforului. Radiologic apare rarefacţia structurii
osoase şi deformările menţionate
• Profilaxia constă în alimentaţie naturală,
diversificarea la 4 luni pentru cei alimentaţi
artificial. Expunerea la aer şi la soare (moderat şi
progresiv) favorizează producţia endogenă de
vitamină D3 (colecalciferol) din precursorii situaţi
în piele. De la vârsta de 3-4 săptămâni se vor da
zilnic 1-2 picături de soluţie de Vigantol
(colecalciferol) sau de vitamina D2
(ergocalciferol). Profilaxia pe cale orală se
suspendă în lunile însorite din vară (iunie, iulie,
august). Este indicată şi asocierea de calciu pe
cale orală, pentru că vitamina D acţionează prin
fixarea calciului în oase
 Tratament
• În caz de rahitism florid este necesar tratamentul
injectabil cu vitamina D2 (ergocalciferol). Se fac 3
injecţii intramusculare a câte 100.000 u.i. la
intervale de 48 de ore, urmate după 2 săptămâni
de o injecţie i.m. unică de 200.000 u.i. În acest
interval este indicată administrarea de calciu per
os
 TETANIA RAHITIGENĂ
• Este o stare de hiperexcitabilitate
neuromusculară care apare în perioada de
ameliorare a rahitismului, datorită unei dereglări a
raportului fosfo-calcic din plasmă (fosforul
normalizat, calciul rămas scăzut)
 ETILOGIE
• este legată de tulburările metabolismului fosfo-
calcic din cursul rahitismului.
 Simptomatologie
• Forma cea mai uşoară este spasmofilia latentă,
care prezintă doar semnele provocate de
hiperexcitabilitate neuromusculară. Cel mai
important este semnul Chwostek: percuţia uşoară
la jumătatea distanţei dintre comisura bucală şi
tragusul urechii provoacă strângerea buzelor
în ,,bot de peşte”. O formă mai accentuată este
spasmul carpopedal: copilul ia poziţia unui
căţeluş ridicat pe lăbuţele din spate. Cea mai
gravă este criza de convulsii tonico-clonice
generalizate cu durată de câteva minute şi
pierderea conştienţei.
• Investigaţii.
Calciul plasmatic total este scăzut (normal = 9-11
mg/dl) şi în mod deosebit fracţiunea ionizată (Ca++)
care este aproximativ jumătate din cel total.
• Tratament.
Tratamentul rahitismului cu doze mai mari de vitamina
D, produse pe bază de calciu şi magneziu. În criza de
convulsii se administrează diazepam i.v. lent
BOLILE APARATULUI RESPIRATOR
 RINOFARINGITA ACUTĂ (INFECŢIA ACUTĂ A
CĂILOR RESPIRATORII SUPERIOARE, IACRS
• Definiţie. Este inflamaţia de scurtă durată, de
cauză virotică, a mucoasei nazale, faringiene,
uneori şi a celei traheale.
• Etiologie.
Cauze determinante: rinovirusurile,
adenovirusurile, virusurile paragripale, virusul
sinciţial respirator (SRV).
Cauze favorizante: frigul, sezonul rece, curenţii de
aer, atmosfera poluată.
 Simptomatologie
• Debut brusc cu obstrucţie nazală (la sugari
creează dificultăţi la supt), rinoree seroasă care
devine rapid mucopurulentă, usturimi faringiene,
tuse uscată, febră mică sau moderată (la sugari
poate fi ridicată).
• Durată 5-7 zile
 Complicaţiile posibile:
• La sugari: otită medie seroasă sau supurată,
traheobronşită, diaree de cauză parenterală,
convulsii febrile.
• La copii mari: otită medie, sinuzită frontală sau
maxilară, traheobronşită
 Profilaxie
• Evitarea cauzelor şi evitarea aglomeraţiei şi
contactului cu persoane care prezintă semne
de ,,stare gripală”
 Tratament
• Repaus în casă (pentru a nu inhala aer rece). − Ceaiuri şi
alte băuturi calde.
• La sugarii alimentaţi natural nu se întrerupe alăptarea.
• Antitermice pe cale orală: paracetamol la sugari şi copii
mici câte 15 mg/kgc la fiecare 6 ore sub formă de
comprimate infant şi supozitoare sau ca Panadol Baby
suspensie orală. La copii mari sub formă de Efferalgan
comprimate efervescente, paracetamol comprimate de
500 mg (eventual divizate) sau Fervex granule pentru
soluţie orală.Sau ibuprofen sub formă de Nurofen capsule
moi şi suspensie orală sau ca Mig suspensie orală
pediatrică
• Instilaţii nazale la sugari şi copii mici cu ser
fiziologic. La copii mari cu ser fiziologic efedrinat
sau Bixtonim.
• Antibioticele nu sunt indicate decât în caz de
complicaţii
 ADENOIDITELE
• Sunt inflamaţii ale amigdalei faringiene, formaţiune
limfoidă unică, situată median pe plafonul faringelui
(invizibilă la examenul cavităţii bucale). Apar mai
frecvent la sugar, copilul mic şi preşcolar. Pot fi acute
sau cronice
 ADENOIDITA ACUTĂ
• este mai rară decât cea cronică.
• Se manifestă printr-o obstrucţie nazală intensă, însoţită de
rinoree mucopurulentă, care pe sugar îl obligă să respire cu
gura deschisă şi îl stinghereşte la supt.
• Febra este mică sau absentă.
• Sunt indicate instilaţii nazale cu ser fiziologic
 ADENOIDITA CRONICĂ
• Este mai frecventă decât cea acută
• Simptomatologia constă din:
− obstrucţie nazală cronică persistentă;
− copilul stă permanent cu gura deschisă pentru a putea
respira; − în tipul somnului se adaugă şi un sforăit discret;
− faţa are un aspect caracteristic (facies adenoidian) cu
gura permanent deschisă şi o expresie parcă de mirare;
− frecvent are şi perioade de rinoree mucopurulentă;
− copilul suferă şi o întârziere în creştere
 Complicaţiile:
• apar în sfera ORL:
amigdalită cronică hipertrofică,
otită medie seroasă sau purulentă.
 Tratament:
− Cure helio-marine repetate, vara, pe litoral.
− Ablaţie chirurgicală (adenoidectomie/adenectomie).
− Antibioticele sunt indicate numai în caz de complicaţii
 OTITA MEDIE
• Definiţie
Este inflamaţia seroasă sau purulentă a urechii medii.
Poate fi congestivă sau supurată
 Etiologie
• Cauza determinantă cel mai frecvent este complicaţia unei
rinofaringite acute sau a unei adenoidite, prin suprainfectare cu
streptococ, pneumococ sau stafilococ.
• Cauzele favorizante sunt reprezentate de frig, curenţii reci de
aer, contactul prelungit cu apa rece
 OTITA MEDIE CONGESTIVĂ
(CATARALĂ, SEROASĂ)
• Simptomatologie: durere la urechea afectată (la sugari
manifestată prin agitaţie, plâns, frecarea capului de
pernă), febră moderată sau absentă. La examenul
otoscopic se observă timpanul congestionat.
Tratamentul constă în instilaţii auriculare cu glicerină
boraxată 10%, uşor încălzită, ampicilină sau amoxicilină
per os și combaterea durerii cu instilaţii auriculare cu
Otirelax, eventual tratament sistemic cu paracetamol
sau Nurofen.
 OTITA MEDIE SUPURATĂ
• Simptomatologie: dureri otice intense şi febră până în
momentul când puroiul drenează (spontan sau prin
paracenteză).
• Examenul otoscopic arată timpanul intens congestionat,
bombat sau (dacă a perforat) drenarea puroiului prin
orificiul creat. Apariţia puroiului confirmă boala. Este
indicat un examen bacteriologic al acestuia, cu
antibiogramă.
• Tratament: paracenteza timpanului dacă nu a perforat
spontan. Băi auriculare fără presiune cu apă oxigenată
sau cu Rivanol sol. 1‰, apoi instilaţii auriculare cu soluţie
cu cloramfenicol şi fluocinolon. Ampicilină sau amoxicilină
per os (sau injectabil) dacă antibiograma nu arată o
sensibilitate mai mare la alt antibiotic. Combaterea febrei
şi a durerii cu paracetamol sau Nurofen.
• Complicaţia de temut a otitei medii este otomastoidita, la
sugari otoantrita
 LARINGITELE
• Definiţie
Sunt inflamaţii nesupurative ale mucoasei laringiene,
putând, în formele grave, să evolueze către obstrucţie
laringiană.
 LARINGITA ACUTĂ SIMPLĂ
(CATARALĂ)
• Etiologie
• Cauze determinante: rinovirusuri, adenovirusuri, virusuri
paragripale.
• Cauze favorizante: frigul, curenţii reci de aer, eforturile
vocale.
• Simptomatologie: jenă în regiunea anterioară a gâtului,
disfonie (răguşeală), tuse seacă, subfebrilitate sau
afebrilitate.
• Tratament: repaus vocal, băuturi calde, prişniţe calde
alcoolizate pe regiunea anterioară a gâtului, inhalaţii cu
ceai de muşeţel sau cu soluţii inhalante.
Evitarea frigului şi a băuturilor reci.
De regulă, nu sunt indicate antibiotice din cauza
etiologiei virale.
 LARINGITA STRIDULOASĂ
• Definiţie
Este o laringită prin spasm al musculaturii laringiene, de
cauză virală, având însă o importantă componentă
alergică.
Simptomatologie: debut brusc, de obicei nocturn. Febra
este moderată sau absentă, tusea lătrătoare, este
prezent stridorul inspirator (cornaj).
• Tratament: prişniţe calde alcoolizate pe regiunea
anterioară a gâtului, inhalaţii cu ceai de muşeţel sau cu
soluţie de adrenalină diluată, umidifierea aerului din
cameră, administrarea hemisuccinatului de
hidrocortizon i.v., calciu pe cale i.v. Antihistaminice,
numai sub formă injectabilă, eventual antibiotic
parenteral (amoxicilină) dacă etiologia nu este sigură.
 LARINGITA OBSTRUANTĂ
SUPRAGLOTICĂ (EPIGLOTITA)
• Etiologie: infecţie cu Haemophilus influenzae, mai rar cu
pneumococ, stafilococ sau streptococ.
Simptomatologie: stare generală alterată, febră ridicată,
disfonie până la afonie, cornaj, tiraj (retracţia spaţiilor
moi ale toracelui în inspir), disfagie (este interzisă
alimentarea orală), cianoză, semne de asfixie.
• Tratament de urgenţă: prişniţe calde alcoolizate pe
regiunea prelaringiană, umidifierea aerului, inhalaţii cu
adrenalină soluţie diluată, hemisuccinat de hidrocortizon
i.v. sau solu-medrol i.v., două antibiotice i.v. (ampicilină
+ oxacilină sau cloramfenicol + o cefalosporină).
În caz de cianoză se administrează oxigen, iar în caz de
iminenţă de asfixie se va practica traheostomie urmată
de introducerea unei canule, prin butoniera creată, în
trahee.
BRONŞITA ACUTĂ