Relația părinți – copii

Prof. Consilier școlar,

Diaconu Daniela
Obiective

• O1 - să descrie rolul propriu și cel al părinților în cadrul

familiei;
• O2 - să propună soluții pentru relaționarea eficientă în
familie;
• O3 - să îți exprime adeziunea/ nonadeziunea față de unele
afirmații legate de familie;
• O4 - să enumere așteptările lor de la părinți și așteptările
părinților de la ei;
• O5 - să prezinte comportamente responsabile în mediul
familial;
• O6 - să manifeste interes pentru activitate.
 Comunicarea în familie
Comunicarea reprezinta procesul de transmitere a unui
mesaj de catre emitator intr-o mainiera codificata
printr-un anumit canal catre un receptor
in vederea decodificarii adecvate
Elementele comunicarii sunt:
1.Emitatorul transmite un mesaj altei persoane.
2.Emiţătorul transformă (codează) gândurile într-un mesaj.
3.Mesajul este transmis (de obicei prin cuvinte rostite,
dar şi prin semne nonverbale) unui receptor.
4.Mesajul este recepţionat şi interpretat (decodat).
Receptorul analizează mesajul şi răspunde subiectiv
(de exemplu, este interesat, se înfurie, se simte eliberat etc).

M esaj S em nal S em nal M esaj

S u rs a C o d ific a re C anal D e c o d ific a re D e s tin a ţia

P e rtu rb a ţii
(z g o m o t)
 Comunicarea în familie
Familia este un grup social bazat pe căsătorie sau înrudire,
care cuprinde oameni ce conviețuiesc împreună, într-o structură
organizată în care apare o distribuire a rolurilor și sarcinilor familiale și
în care se îndeplinesc anumite funcții.
Între membrii familiei există relații interpersonale biologice,
psihologice și morale, într-un climat psihosocial în care există anumite
reguli de comportament.
Primele relații le avem cu membrii familiei în urma cărora ne
familiarizăm cu conceptul de relație, cu sentimentele de apartenență,
iubire necondiționată, sprijin.
Relațiile familiale sunt unele dintre cele mai puternice relații
apropiate.
Caracteristici comune ale relațiilor apripiate după Kory Floyd
sunt:
 faptul că necesită o dedicare profundă;
 induc interdependență, necesită investiții continue;
generează tensiuni dialectice.
 Stilurile de îndrumare parentală
Fiecare familie relaţionează şi participă în mod unic la educarea şi socializarea
copiilor astfel s-au conturat patru tipuri de stiluri parentale
1. Stilul autoritar (autoritar subiectiv) este stilul parental în care predomină
severitatea excesivă, cu rigidităţi şi interdicţii, părinţii aplică un tip de
dominare cu comenzi ferme nelipsite uneori de brutalităţi.
2. Stilul permisiv, este în antiteză cu părinţii autoritari, în această categorie se
află părinţii indulgenţi, care controlează adecvat activitatea copilului, dar
prezintă un grad ridicat de afectivitate.
3. Stilul neglijent este o metodă practicată de părinţi în scopul formării libere,
influenţa şi controlul educativ este limitat uneori până la neglijare totală.
Implicaţi în probleme profesionale şi specifice vieţii de adult, părinţii reuşesc
foarte puţin să se ocupe de activităţile copiilor.
4. Stilul autorizat este specific părinţilor care adoptă un stil optim de
interacţiune cu copilul, combină autoritatea şi fermitatea în luarea deciziilor
cu o modalitate de relaţie care îi dă tânărului posibilitatea de a-şi cultiva
independenţa şi recunoaşterea drepturilor.
• Stilul supraprotector este o variantă a stilului autorizat şi apare în cazurile
unui contact excesiv între părinţi şi copii la vârsta când ar fi necesară o
relativă independenţă.
 Conflictele intre parinti si copii
1. Conflictele de autoritate se află în primul plan, adolescentul
căutând un statut care să-i stabilească anumite drepturi, în general
reclamă aceste drepturi şi doresc revizuirea şi distribuirea lor.
2. Conflictele de idei. Adolescentul devine capabil să raţioneze şi
să regândească lumea în felul lui, punând sub semnul întrebării
toate ideile şi valorile care i-au fost inoculate până atunci,
respingând unele linii de conduită învăţate.
3. Conflictele afective. Părinţii sub pretext că protejează copilul ar
dori să-l păstreze într-o stare de dependenţă şi este greu pentru
aceştia să accepte realitatea şi să treacă pe planul doi, producând
conflicte între cele două generaţii.
“Încrederea ar trebui să înlocuiască tutelarea, negocierile şi
înţelegerea ar trebui să înlocuiască interdicţiile.Este esenţial ca
părinţii să înţeleagă că după această vârstă severitatea excesivă
sau supraocrotirea nu fac decât să distrugă forţa vitală a copilului.”
(Guy Corneau, 2006, p.102)
Creşterea şi educarea copiilor într-un climat
optim familial presupune acceptarea unor
principii orientative
• 1. Respectul reciproc părinţi-copii;
• 2. Constanţă şi claritate, practicarea
unităţii dintre vorbă şi faptă;
• 3. Comunicarea deschisă presupune
ascultarea activă şi înţelegerea copilului;
• 4. Fără pedepse fizice, care aplicate
copiilor le induc un comportament violent;
 Exercițiul „Ce crezi despre familie?”
Cu ajutorul metodei Așa Da/ Așa Nu elevii își vor exprima
adeziunea/ nonadeziunea față de o serie de afirmații:
1.Grija față de copii este datoria femeii.
2.Multor bărbați la place să aibă grijă de copii.
3.Să fii frate/ soră e distractiv, dar uneori poate fi o povară.
4.De obicei membrii familiei se înțeleg bine.
5.Sunt mai multe feluri de familii.
6.Creșterea copiilor este un lucru dificil.
7.Poți învăța multe de la bunici.
8.Când devii mare familia
nu mai este așa de importantă.
 Exercițiul „Piramida așteptărilor”

Elevii vor primi o fișă de lucru în care vor nota, în prima parte,
așteptări pe care le au de la părinții lor iar în a doua parte așteptări pe
care le au părinții de la ei.
Joc de rol: Comunicarea eficientă în familie
Trei elevi voluntari vor juca rolul unei familii în care se
comunică eficient.
 Exercițiul „Borcanul fericirii”
Elevii vor primi două fișe de lucru „Ce pun în
borcan”, „Ce scot din borcan” și vor avea ca sarcină
notarea unor aspecte ce pot duce la o relaționare pozitivă
în familie.