Eritrocit

Stercobilin
excreted in feces Excreţia cu
Hemoglobina urina Urobilin

Globin
Urobilinogen
Heme
O2 formed by bacteria RINICH
Reabsorbţia inI
Heme oxygenase
INTESTIN sînge
CO

Biliverdina IX Cu bila spre intestin

NADPH
Biliverdin Bilirubin diglucuronat
reductaza (solubil în apă)
Ficat
NADP+
2 UDP-glucuronat
Bilirubina Bilirubin
(insolubilă în (insolubilă în
Prin sînge
apă) apă)
spre ficat

Catabolismul hemoglobinei
 Dereglările catabolismului Hb
 Icterul – ce se caracterizează
prin:
1. Hiperbilirubinemie - creşterea c
% bilirubinei în sânge
2. Coloraţia specifică a
tegumentelor (galbena) şi
lichidelor biologice
 Cauzele hiperbilirubinemiei
1. Creşterea v de formare a bilirubinei
(creşterea degradării hemului);
2. Scăderea capacităţii ficatului de a capta
bilirubina
3. Scăderea capacităţii ficatului de a
conjuga bilirubina
4. Perturbarea mecanismului eliminării prin
bilă
5. Tulburări extrahepatice ale fluxului biliar
 3 tipuri de icter
 Prehepatic – hemolitic
 Hepatic (hepatocelular) –
parenhimatos
 Posthepatic – obstructiv
 Tipuri de ictere

A. hemolitic B. Hepatic C. Obstructiv

Exces de
hemoliză

 bilirubina neconjugată
 bilirubina neconjugată  bilirubina neconjugată
(în sînge)
(în sînge) (în sînge)
 bilirubina conjugată
 bilirubina conjugată  bilirubina conjugată
(se elimină cu bila)
(în sînge) (în sînge)
 Icterul hemolitic - prehepatic

 Cauza – hemoliza masivă (degradarea

exagerată a eritrocitelor)
 însoţit de o creştere a bilirubinei
libere (indirecte), care depăşeşte
capacitatea de conjugare a ficatului.
 Pe contul ei creşte şi bilirubina
totală.
 Icterul hepatic (hepatocelular)
Hepatic:
1. Premicrosomal

2. Microsomal

3. postmicrosomal
 Hepato premicrosomal
Sindrom Defect Bilirubina Clinic

Crigler- Incapacitatea Bilirubinei Icter profund

Najjar I - AR ficatului de a indirecte Dereglări SNC
produce UDP- 
glucuroniltran Bilirub
sferazei directă-abs
în bilă
Crigler- Defect Bilirubinei Semnele
Najjar II - AD parţial UDP- indirecte  bolii sunt
glucuroniltran mai puţin
sferazei severe
3. Boala Gilbert
 Cauzele:
a. Legarea atipică mai stabilă a
bilirubinei la albuminele sanguine;
b. deficienţa captării bilirubinei libere
de către ficat
 C% bilirubinei indirecte , fără
modificări în urină şi masele fecale
 4. Icterul neonatal “fiziologic”-
hemoliza eritrocitelor +”imaturitatea”
ficatului de a prelua, conjuga şi excreta
bilirubina (deficit de UDP- glucoronat):  C
% bilirubinei indirecte
 Hepatic microsomal- hepatocelular
 Apare în hepatite acute virale,
infecţioase; cronice, alcoolice,
medicamentoase şi ciroze hepatice.
 Provocat de afectarea principalelor
funcţii hepatice privind metabolismul
pigmenţilor biliari (captarea,
conjugarea şi excreţia)
 Creşte bilirubina totală, directă,
indirectă; urobilinogenul în urină
 Hepatic postmicrosomal
 Provocat de perturbarea eliminării
bilirubinei în bilă şi colestazei exclusiv
intrahepatice
 A. Ereditar:
1. Sd Dubin-Johnson – defect al secreţiei
bilirubinei conjugate în canaliculele biliare
(biliubina conjugată mărită, culoarea
ficatului este închisă)
2. Sd Rotor – asemănător cu Sd Dubin-
Johnson, dar nu se produce sinteza
pigmentului brun în ficat
B. Dobândit – ciroza postnecrotică, biliară;
atrezie canaliculă biliară
 Hepatic postmicrosomal
 Creşte c% E, ce denotă colestaza
(fosfotaza alcalină, gama
glutamiltransferaza, 5-
nucleotidaza)+ creşterea
bilirubinei directe şi indirecte,
urobilinogenul urinar micşorat
sau lipseşte, dar se detectează
pigmenţi şi săruri biliare
 Icter posthepatic – mecanic -
obstructiv
 Tulburarea fluxului biliar – perturbarea
eliminării bilei (blocarea canalelor biliare)
 Cauzele:
1. Litiaza biliară
2. Neoplasme (căi biliare)
1. Creşte f mult bilirubina directă (conjugată)
– în sânge cât şi în urină - mai mare ca în
icterul hepatic;
2. cresterea sarurilor biliare,
3. hipercolesterolemie,
4. Urobilina şi urobilinogenul vor fi normale
sau scazute (în caz de obstrucţie totală –
scaunul este decolorat).
HORMONII
 OBIECTIVELE
 Noţiuni despre hormoni. Proprietăţile generale şi rolul hormonilor în
organism.
 Clasificarea hormonilor.
 Sinteza, stocarea şi metabolizarea hormonilor:
 Mecanismele de reglare a sintezei, excreţiei şi acţiunii hormonilor:
 Structura receptorilor membranari şi nucleari.
 Mecanismele de acţiune ale hormonilor:
 a) mecanismul membrano-intracelular. Rolul mesagerilor secunzi:
AMPciclic, GMPciclic, ionii de calciu, diacilglicerolul şi inozitoltrifosfatul.

 b) mecanismul citozolic.
 7. Hormonii hipotalamusului: liberinele şi statinele. Reglarea secreţiei lor.
 Hormonii adenohipofizari:
 Natura chimică, mecanismul de acţiune, efectul biologic, reglarea secreţiei
şi dereglarea ei. Folosirea în practică.
 Hormonii neurohipofizari: vazopresina (hormonul antidiuretic) şi oxitocina.
Mecanismul de acţiune, efecte biologice. Diabetul insipid.
 Hormoni
 - 1904- W. Bayliss şi E. Starling
 sunt substanţe biologic active,
sintetizate de celule specializate,
secretate direct în sânge şi limfă,
transportate la ţesuturile ţintă
unde reglează funcţiile biologice
şi procesele biochimice în
organism.
 Un ţesut apt să răspundă la un
semnal hormonal – ţesut ţintă
pentru acest H.
 H endocrini – secretate de glandele endocrine
secretate direct în sânge şi limfă,
transportate la ţesuturile ţintă
 H paracrini– sunt secretaţi de o celulă , iar
ulterior acţionează asupra celulelor învecinate
fără a ajunge în torentul circulator
 H autocrini- sunt secretaţi de o celulă în spaţiul
extracelular şi acţionează reglator asupra
aceleieaşi celule.
 Sistemul endocrin
 Glande endocrine
 Hormoni
 Celule (ţesuturi ţintă)
 Caracteristica generală:

1. Activitate biologică mare: în

concentraţii foarte mici de ordinul 10-
6 – 10-9 M/l au efecte puternice;
2. acţiune la distanţă – sunt sintetizate
în glandele endocrine, dar acţionează
asupra ţesuturilor ţintă;
3. posedă specificitate înaltă de acţiune;
 sunt supuse controlului din partea
sistemului nervos
 CLASIFICAREA
HORMONILOR
 După natura chimică:
 1. Proteinopeptidici

peptide;
proteine simple;
proteine compuse;
 2. derivaţi ai AA

 3. steroizi – derivaţi ai Col

 Sinteza hormonilor proteinopeptidici

Ribosomi Pre-prohormon
proteine inactive

Clivarea secvenţei pre- în Pre-prohormonul---

Reticulul Endoplasmatic Prohormon

În aparatul Golji Prohormonul – hormon activ

Secretory Vesicles +fragment inactiv

Încorporarea hormonului
eliberarea în sânge a H
în granule secretorii
 Sinteza H derivaţi din AA
 din Tyr - catecolaminele şi T3, T4
SINTEZA H STEROIZI
 Transportul H
 H proteinopeptidici şi catecolaminele (hidrosolubile) –
circulă în plasmă în stare liberă. Excepţie fac:
somatomedinele, corticoliberina şi hormonul de
creştere.
 Hormonii liposolubili (tiroidieni, steroizi) circulă
preponderent legaţi de proteine specifice (hormone-
binding-protein), ce au specificitate înaltă: TBG
(thyroxine- binding globulin); CBG sau transcortina –
leagă cortizolul; SHBG (sex-hormone- binding
globulin).
 Albumina – are afinitate mai mică de legare.
 Activitate biologică posedă H liber.
 Reglarea sintezei şi secreţiei
 Se execută la nivel de producere (secreţie) prin:
1. Retrocontrol (feedback)
2. Bioritm
3. Influienţă neurogenă
 FEEDBACK
 Eliberarea H dintr-o celulă secretoare este
controlată prin retrocontrol
 Mesajele nervoase specifice modulează
activitatea hipotalamusului care secretă RF, ce
acţionează asupra secreţiei hormonilor tropi
 tropinele acţioneauă asupra ţesuturilor ţintă
specifice ce produc hormonii proprii fiecăruia.
1. Majoritatea glandelor endocrine sunt controlate
prin intermediul adenohipofizei ce produce H
tropi
2. Nivelul plasmatic al H periferici variază în
mod invers cu cele ale tropinelor hipofizare
3. Relaţiile feed back între H periferici şi
adenohipofiză se stabilesc direct, cât şi prin
intermediul H hipotalamici (stimulează sau
inhibă secreţia H tropi).
4. Excepţie: insulina , PTH
 Bioritmurile H
 sunt înăscute, dar suferă o sincronizare sub
acţiunea factorilor de mediu
 Deosebim:
1. Ultradiene – secreţie pulsatilă de ordinul
minutelor sau orelor (gonadotropinele)
2. Circadiene (24 ore) – cortizol
3. Circatrigintane – repetate la 28-30 zile
(ovulaţia)
 Reglarea neurogenă
 Este asigurată de “ traductori neuroendocrini”
– hipotalamus, medulosuprarenală, pineală şi
pancreas
 Se asigură o reglare în cascadă ce se face prin
modificarea sensibilităţii receptorilor în sens
negativ (reductiv) sau pozitiv (amplificativ)
 RECEPTORII HORMONALI
 Sensibilitatea unei celule la un mesaj
hormonal este determinată de prezenţa în
celulă a unor substanţe capabile să
recunoască, să lege un hormon şi să
iniţieze răspunsul celular denumite
receptori (R).
 RECEPTORII HORMONALI
 R – sunt proteine oligomerice,multidomeniale
 R - glicoproteine (GP).
 Specificitatea e asigurată de componentul glucidic al
GP.
 Au dimensiuni mai mari ca H
 Cuprind cel puţin 2 zone (domenii) active:
 A. Domeniu de recunoaştere (în care se fixează H)
 B.domeniu care prelucrează şi transferă semnalul
extern şi îl transformă în răspuns biologic
 Receptorii pot fi localizaţi:
1. intracelular – pentru H liposolubili
2. extracelular – pentru H hidrosolubili
 H se leagă de R prin interacţiuni slabe,
necovalente, legarea este reversibilă
 Specificitatea interacţiunii H-R e asigurată de
complimentaritatea sterică a H şi a situsului de
legare de pe R
 Interacţiunea HR – fenomen de saturaţie
Reglarea la nivel de receptor specific
tisular
 Receptorii hormonali se află în stare dinamică,
numărul de R este variabil în raport cu diverşi
factori
 numărul de R este reglat de nivelul H în sânge:

a. Nivelul ridicat prelungit al H în sânge determină

scăderea nr de R – desensibilizarea ţesuturilor la H
respectiv- down regulation) – insulina, glucagon,
STH
b. o concentraţie ridicată a H în sânge determină şi o
creştere a nr de R – up regulation - prolactina
 Mecanismele de acţiune
 Membrano-intracelular (hidrosolubili)
 Citozolic (liposolubili)
 Membrano intracelular
 H nu pătrund în celule, dar acţionează prin
intermediul mesagerilor secunzi
 3 grupe de mesageri secunzi
1. Nucleotidele ciclice: AMPc şi GMPc
2. Ca (calmodulină)
3. Diacilglicerolul şi inozitol fosfaţii
Medierea acţiunii H prin MS implică existenţa unor
sisteme transductoare a mesajelor externe în
semnale intracelulare
Aceste sisteme cuprind:
a. R membranari
b. G proteinele – cuplează HR cu sistemul efector
c. Sistemul efector – care generează mesagerul
secund:
Adenilatciclaza –AMPc
Guanilatciclaza –GMPc
Fosfolipaza C – diacilglicerolul şi inozitol fosfaţii
 G proteinele
 Sunt situate în partea internă a membranei
 Sunt alcătuite din 3 subunităţi:α β γ
 Mm α =39000-45000 Da
 Mm β =35000-36000 Da
 Mm γ = 7000-10000Da
 Lanţurile α posedă cîte un situs de legare
pentru GTP
 Formele active ale G proteinelor sunt α –
GTP
 Se cunosc mai multe tipuri de proteina G:
1. Gs – stimulatoare

2. Gi – inhibitoare (sunt cuplate cu

adenilatciclaza)
3. Gp – fosforilitică ( cuplată cu Fosfolipaza C)

4. Gt – transducina (în celulele retiniene şi

cuplează rodopsina (R pentru lumină) cu o
GMPc fosfodiesterază, micşorînd c% GMPc)
 H ECF
R

Gs Protein Adenyl
Cyclase
ICF
Cell’s
ATP c AMP Response

Inactive c AMP dependant Active c AMP dependant

Protein Kinase Protein Kinase

Protein + ATP ADP + Protein PO4

 Fosfodiesteraza descompune AMP ciclic:
 AMPc -------------- AMP
+ H2O
 Activitatea E este stimulată de ionii de calciu,
prostaglandine, insulină.
 steroizii , hormonii tiroidieni şi metilxantinele
( cafeina , teofilina ) scad activitatea enzimei
prelungind durata de acţiune a AMP - ciclic.
Diacilglicerolul şi inozitol fosfaţii
1. 1. H+R –HR
2. 2. HR –Gp
3. Gp – Fosfolipazei C
4. Fosfolipaza C – acţionează asupra FL membranare
(fosfatidil inozitol 4,5 difosfat) şi generează DAG şi
inozitol 1,4,5-tri fosfat
 DAG – activează PK C
 Inozitol 3 fosfaţii – acţionează prin mobilizarea Ca
din reticulul endoplasmatic- crescând c% Ca
citozolic -mediază alte efecte
 H ECF
R
Phospholipase C
G Protein

PIP2 DAG + IP3

ICF
Active Inactive
Protein Kinase C Protein Kinase C
ER Ca++
Protein PO4 Protein

Cell’s Response Cell’s Response

Diacilglicerolul şi inozitol fosfaţii
b. Prin intermediul ionilor de Ca
 C% Ca intracelular este f mică, de 1000-10000
ori mai mică decât în fluidul extracelular (se
datorează pompelor de Ca, care scot Ca din
celulă şi depozitarea lui în organite (RE, MC)
 Influxul de Ca din exterior şi creşterea c% lui
în interior poate fi realizat fie prin:
 Stimularea electrică a unei celule
 Prin molecule semnal extracelulare --H
1. H+R—HR
2. HR – determină influxul de Ca din exterior şi
creşterea Ca interior
3. Ca + calmodulina – CaKM (reacţie reversibilă)
 CaKM:
1. Reglează contracţia muşchilor netezi şi a
microfilamentelor din celule nemusculare prin
activarea PK lanţului uşor al miozinei
2. Activează pompa de Ca din membrană, reglându-şi
propria c%
3. Reglează activitatea mai multor PK
KM – din 148 AA (multe resturi de Asp, Glu, nu are
Cis)
Cuprinde 4 domenii de fixare a Ca (4 ioni de Ca)
 Autoreglarea circuitului de Ca
Răspunsurile mediate de Ca din exterior – sunt rapide,
de scurtă durată
 Se cunosc 2 căi separate în timp:

1. Se activează calea prin KM – unde majorarea de

scurtă durată a Ca în citozol (determinată de IP3) –
activează KM (Ca-KM) – activează PK
2. majorarea Ca activează PKC – fosforilează
proteinele – ce determină durata reacţiilor chimice
 Mecanismul citozolic
 Steroizii şi iodtironinele au moleculă mică şi
polaritate redusă şi deci sunt liposolubili.
 Ei străbat liber membrana celulară şi în citozol
interacţionează cu R citozolic (receptori intracelulari).
 Complexul hormon - receptor pătrunde în nucleu şi
este fixat la situsuri acceptoare din cromatina
nucleară.
 Rezultă transcrierea ADN -lui şi sinteza de ARN
mesager care are ca efect sinteza unor proteine
specifice ce vor da răspunsul celular la mesajul adus
de hormon.
 Activation of genes

Binding to Enhancer like

Segment in DNA DNA

Transformation of
Receptor to expose Pre mRNA
DNA binding Domain

mRNA
R
mRNA

Response Protein
Mecanismul citozolic de acţiune
 Hormonii hipotalamo-hipofizari

 TRH  TSH
 GnRH  Gonadotropins FSH & LH
 GHRH  GH
 GIH
 CRH  ACTH
 PIH  PRL
 PRH
 ADH
 Oxytocin
 Secreţia hormonilor adenohipofizei este reglată de către peptide
elaborate în diverse arii ale hipotalamusului – releasing factori
(neurohormoni)
 Liberine şi statine
 Hormonii Hormonii tropi
 hipotalamici hipofizari

1. somatoliberina + somatotropina
2. corticoliberina + corticotropina
3. tireoliberina + tireotropina
4. folililiberina + folitropina
5. luliliberina + lutropina
6. prolactoliberina + prolactina
7. prolactostatina -
8. somatostatină
9. melanostatina -
 Hormonii adenohipofizari
 Hormonii adenohipofizari sunt secretaţi de lobul
anterior al hipofizei (adenohipofiza) şi se referă
la hormonii tropi.
 Rolul: stimulează secreţia hormonilor periferici.
 Structura: sunt proteinopeptidici
 Reglarea: H hipotalamusului

prin retrocontrol
Mecanismul de acţiune: membrano intracelular
 Hormonii adenohipofizari:
 Clasificare:
 Famila corticotropinei: peptide derivate din pro-
opiomelanocortină: ACTH, β lipotropina, MSH,
un fragment N terminal, peptid de legătură
 Familia H somatomamotropi: STH, prolactina,
lactogenul placentar
 H glicoproteici: gonadotropinele (LH, FSH), şi
TSH
 Famila corticotropinei
 ACTH – 34 AA
 Reglarea: corticoliberină +
c% mare de cortizol – negativ
bioritm diurn
 Rolul:
1. controlează dezvoltarea cortexului adrenalelor şi
sinteza de steroizi
2. Activează transformarea Col în pregnenalonă
În ţesuturile extrasuprarenaliene
1. activează lipoliza în ţesutul adipos
2. Facilitează captarea Gl şi AA în muschi
3. Stimulează secreţia de insulină
 ACTH + - lipotropina
 ( 1-39) ( 42 - 134)
  
 -MSH  - lipotropina +  - endorfina
 1 - 13) ( 42 - 101 ) ( 104 - 134)
  
 -MSH g-endorfina ( 104 - 118 )
 (84 - 101 )
 
  - endorfina
 ( 104 - 117 )
 Familia H somatomamotropi
 STH (GH) – 191 AA
 Transport: circulă în plasmă unit de proteinele sale de
transport- GH-BP şi îşi exercită efectul prin intermediul
somatomedinelor (SM- IGF1 şi IGF2), factori de creştere de tip
insulinic –IGF (insulin-like growth factors)
 Controlează creşterea postnatală, dezvoltarea scheletului şi
ţesuturilor moi
1. Reglează metabolismul glucidic, lipidic şi proteic
 Metabolismul proteic: stimulează sinteza P şi încetineşte
degradarea lor
 Metabolismul glucidic: măreşte c% Gl prin: micşorarea
utilizării periferice a ei, inhibă glicoliza şi creşte
gluconeogeneza
 Metabolismul lipidic – este deplasat spre mobilizarea Tg de
rezervă, creşte lipoliza şi nivelul AG din sânge.
 Metabolismul mineral: creşte retenţia ionilor de Ca, P, Mg
 Anabolic proteic
 Măreşte c% P şi Ca
 Diabetogen
 H de creştere
 Nanism
 Gigantism
 Acromegalie
 Creşterea excesivă dar
armonioasă în înălţime
(peste 2 m) – gigantism
 Fără disproporţii
scheletice cu dezvoltare
corespunzătoare a
ţesuturilor moi
 Insuficienţa hipofizară în copilărie cu afectarea
preponderentă a celulelor ce secretă
somatotropină determină încetinirea creşterii -
nanism hipofizar.
 este caracteristică nedezvoltarea proporţională
a corpului dar activitatea psihică este normală.
 Se dezvoltă după închiderea cartilajelor de
creştere
 Creşterea disproporţională a oaselor (în
lăţime şi grosime), a ţesuturilor moi, a
organelor interne, cu mâini şi picioare late,
arcade sprâncenoase proeminente, piramida
nazală masivă, mandibula proiectată anterior,
toracele cu aspect de dublă cocoaşă, cifoză
toracică şi ştergerea lordozei lombare.
 Proliferarea ţesutului conjunctiv, proliferarea
cartilajului articular
 Creşterea c% de P, Ca, sintezei de proteină;
AGL, cetogenezei, glicemiei
 Prolactina
 199 AA
 Reglarea: hipotalamus
 Stimulatori: estrogenii, contraceptivele perorale,
hipoglicemia, starea de stres, efort fizic, graviditatea
 Inhibitori – dopamina
 Rolul:
1. Acţionează asupra glandei mamare controlând iniţierea şi
întreţinerea lactaţiei
2. în timpul gestaţiei – (estrogenii, progesteronul, h placentar
somatomamotrop) – dezvoltarea sînilor şi a aparatului
secretor
3. După naştere – acţiune lactogenă
 H hipofizari glicoproteici
 Structură: au structură dimerică αβ
 Subunitatea α – 96 AA (este identică la toţi),
cuprinde 2 unităţi oligozaharidice legate de Arg
 Subunitatea β - diferă de la un H la altul: pentru
LH şi FSH – 115AA; TSH – 110 AA; cuprinde
2 unităţi oligozaharidice
 Subunitatea β – posedă activitate biologică, dar
capacitatea de fixare cu R – aparţine dimerului
αβ
 TSH

 Rolul: acţionează asupra glandei tiroide –

stimulează secreţia T3 şi T4
 Reglarea: hipotalamus
T3 şi T4
secreţia e inhibată de somatostatină
 Gonadotropinele
 Controlează funcţia glandelor sexuale
 FSH la femeie: promovează dezvoltarea foliculelor ovarieni,
prepară foliculul pentru ovulaţie şi mediază eliberarea de
estrogeni
 FSH la bărbaţi: acţionează asupra celulelor Sertoli din testicul
şi induce sinteza proteinei transportoare de testosteronă,
promovează spermatogeneza
 LH – la femei: promovează sinteza de estrogeni şi de
progesteronă, iniţiază ovulaţia
 LH la bărbaţi: stimulează producţia de testosteronă de către
celulele intersteţiale
 H neurohipofizari
1. Vasopresina
2. Oxitocina
 Structura: 9 AA şi diferă între ei prin 2 AA (peptide
bazice)
 Sinteza: se sintetizează în hipotalamus (V- în
nucleul supraoptic, O – în nucleul paraventricular
sub forma unor precursori
 H cu neurofizina specifică sunt transportaţi în
lungul axonilor şi depozitaţi în terminaţiile
nervoase din neurohipofiză
 Vasopresina
 Acţiuonează asupra epiteliului tubilor contorţi
distali şi colectori ai rinichilor - crescînd fluxul
transcelular de H2O din lumen în fluidul
extracelular - creşte permeabilitatea pentru apă
determinînd conservarea apei şi eliminarea unei
urini hiperosmotice.
 vazopresina provoacă contracţia vaselor de tip
muscular, mărind tensiunea arterială.
 În insuficienţa de vasopresină se dezvoltă
afecţiunea diabetul insipid.
 Cauze: lezarea sistemului supraoptic ( traumatisme craniene,
tumori, infecţii ) - scăderea secreţiei de vasopresină sau
hormon antidiuretic ( ADH )
 Diabetul insipid se manifestă clinic prin:
 poliurie hipoosmolară ( densitate < 1005, osmolaritate < 280
mOsm/l ) Se elimină de la 4 pînă 10 litre de urină în 24 ore.
 polidipsie compensatoare ( prin stimularea centrului setei).
 deshidratare
 Preparatele de vasopresină lichidează simptoamele afecţiunii.
 Oxitocina
 Stimulează secreţia, contracţia celulelor
mioepiteliale, ce înconjoară alveolele mamare
 Acţiune contractilă asupra musculaturii netede
din uter
 Stimulată de estrogeni
 Progesterona – inhibă receptivitatea uterului la
oxitocină
 Parathormonul –PTH
(paratiroidian)
 Structura: polipeptid unicatenar- 84 AA
 Biosinteză:
1. În ribosomi: pre-pro-PTH (115 AA)
2. În cisternele RE: pre-pro-PTH – 25AA proPTH
(90AA)
3. În aparatul Golgi: proPTH – 6 AA PTH
(84AA)
PTH- sintetizat incontinuu şi într-un ritm constant,
independent de c% Ca extracelular
 Reglarea: se reglează la nivelul degradării
intraglandulare, dependentă de c% Ca:
1. Creşterea Ca în sânge – accelerează
degradarea PTH
2. micşorarea calciemiei – diminuează
degradarea PTH şi stimulează eliberarea lui
 Metabolism: T1/2 scurt. Degradarea PTH are
loc în ficat.
 Mecanismul de acţiune: membrano-intracelular
(AMPc)
 Acţiunile PTH
 creşterea c% de Ca şi micşorarea c% de P
 Paratirina exercită acţiune asupra
metabolismului fosfo-calcic prin intermediul
vitaminei D.
 Ţesuturi ţintă:
1. Ţesutul osos
2. Rinichiul
3. intestinul
 În os: PTH acţionează asupra diferenţierii şi
activităţii osteoblaştilor, osteoclaştilor şi
osteocitelor avînd ca rezultat:
1. resorbţia osului,
2. degradarea matricei organice
3. solubilizarea substanţei minerale
eliberarea Ca şi P în fluidul extracelular
 La nivel renal:

1. creşte reabsorbţia Ca (100%), Mg

2. inhibă reabsorbţia ionilor fosfat; K, HCO 3
3. Micşorează excreţia H; NH4
hipercalciemie, hipofosfatemie, hiperfosfaturie
 În intestin: PTH
promovează
absorbţia Ca
indirect:
prin stimularea
1α-hidroxilazei renale
care transformă 25-
hidroxi D3 inactiv în
1,25 dihidroxi D3
activ
 Tulburările funcţiei glandelor paratiroide.

 Hipofuncţia (hipoparatiroidismul) se manifestă

prin:
 excitabilitate crescută a sistemului neuromuscular
(convulsii musculare). Cauza este conţinutul scăzut
de Ca2+ în sînge şi lichidul intercelular.
 Conţinutul scăzut de Ca2+ în mediul extracelular
facilitează depolarizarea membranelor, provocată
de curentul de Na+ îndreptat spre interiorul celulei
şi măreşte excitabilitatea celulelor nervoase şi
musculare.
 Aceste efecte pot fi înlăturate prin administrarea
Ca2+, paratirinei şi vitaminei D.
 Hiperfuncţia (hiperparatiroidismul)
 apare în cazul sintezei ridicate de paratirină sau în cazul utilizării
îndelungate incorecte a preparatului de paratirină.
 Primară –determinată de adenom sau hiperplazie
 Secundară – sd malabsorbţiei – ca o reacţie compensatoare în
hipocalcemia de lungă durată, provocată de tulburarea
proceselor de absorbţie – c% de Ca –normală sau scăzută, pe cînd
a P – crescut (forma renală) sau scăzut în forma intestinală
 are loc mobilizarea masivă a depozitelor endogene de Ca din oase
pînă la resorbţia unor zone osoase - uşor apar fracturi spontane
ale oaselor (dureri, fracturi, deformări osoase).
 În sînge creşte C%l Ca2+ şi fosfaţilor.
 Calciu se depune în organele interne şi ţesuturi ceea ce duce la
calcifierea vaselor, rinichilor - nefrolitiaza şi mai rar
nefrocalcinoză
 Calcitonina
 Produsă de celulele C adiacente celulelor foliculare ale
tiroidei
 Structura: polipeptid din 32 AA
 T1/2- 5 minute
 Reglarea - stimulatori ai secreţiei de calcitonină:
1. creşterea c% de Ca în sânge mai mult de 2,5mmol/l
2. Catecolaminele (R – β adrenergici)
3. Gastrina
4. Colecistochinina
5. glucagonul
 Calcitonina
 Efectul biologic: micşorarea nivelului de Ca
şi P în sînge
 La nivelul osului:
1. inhibă resorbţia osoasă
2. favorizează translocarea fosfatului din
lichidul extracelular în fluidul periosteal şi în
celulele osoase
 Micşorează eliminarea Ca şi oxiprolinei prin
urină
 Hormonii tiroidieni
 Sunt derivaţi ai
AA:
1. T3- triiodtironina
2. T4- tiroxina,
tetraiodtironina
 Etapele sintezei
1. Biosinteza tireoglobulinei – glicoproteină (10%-
glucide +5900AA – 110 Tyr) compusă din 4
subunităţi, codificate de diverse ARNm.
 La toate etapele sintezei, pînă la secreţie –are loc
glicozilarea TG – necesară pentru formarea structurii
terţiale şi cuaternare a Tg.
 După sinteză catenele se împachetează şi secretate în
coloid.
 Sinteza
2. captarea ionilor de iodură din plasmă
 I pătrunde în organism sub formă de ioni de iodură
(alimente, apă, sare de bucătărie)
 Captarea din plasmă se realizează prin 2 mecanisme
active energodependente:
1. E situat pe membrana capilară, captează I din
plasmă şi îl transferă în citozolul celulei tiroidiene
2. E situat pe membrana apicală, transferă I în spaţiul
coloidal
3. Organificarea iodului:
Constă în oxidarea iodului ( tireoperoxidazei) şi
iodurarea unor resturi tirozil din tireoglobulină
- + +
I +H2O2 +2H-------I +2H2O2
Prin iodurarea resturilor de tirozil se obţin mono- sau
diiod- tirozine (MIT sau DIT)
4. Condensarea resturilor de MIT şi DIT cu formarea de
T3 şi T4 (părţi componente a tireoglobulinei)
MIT+DIT=T3
DIT+DIT=T4
5. Secreţia lui T3 şi T4 în sânge:
Are loc prin endocitoza picăturilor de coloid în
membrana apicală (internalizarea TG), fuziunea
picăturilor cu lisosomii şi hidroliza TG – cu
eliminarea T3 şi T4 în sânge.
 Transportul:
 A. Legaţi de proteine:
1. Globulina tiroxinoliantă – 75%
2. Prealbumina -15%
3. Albumina – 10%
 B. liberi: FT3 – 0,3%; FT4- 0,03%
 T1/2 T3= 2 zile
 T1/2 T4 = 6-7 zile
 Biosinteza şi secreţia hormonilor
tiroidieni.
Se realizează în cîteva etape:
1.Sinteza Tireoglobulinei
2. Caprtarea Ionilor de
Membrana bazală iodură din plasmă
3.Organificarea Iodului
4. Iodurarea resturilor de Tir
5.Condensarea cu
formarea Iodtironinelor
6.Secreţia prin endocitoză

2900AA-110 Tir

7.Hidroliza
tireoglobulinei
 Reglarea secreţiei
 Axul hipotalamo-hipofizar – TSH
 mecanism de autoreglare (autocontrol) – la
deficit de I, creşte captarea I din plasmă şi
secretă mai mult T3
 Mecanism intratiroidic :

Surplusul de iodură inhibă sinteza şi secreţia H

tiroidieni (efectul Wolff-Chaikoff)
Reglarea funcţiei tiroidiene
 Mecanismul de acţiune: citozolic şi membrano-
intracelulat (AMPc)
 Mecanismul T3 şi T4
 Celulele ţintă se află
În toate organele – prioritar în

 Receptorii pentru T3 şi T4 se
găsesc în nucleu
 Deci mecanismul este cirozolic
nuclear- facilitează transcripţia
ARNm pentru un şir de enzime:
Na+K+ATP azei, (utilizează 45% de
E), GlicerolfosfatDH, malic
enzima,
 Acţiunile biologice
 La nivel nuclear – produc creşterea sintezei de ARN
m – sinteza de proteine - stimulează creşterea şi
diferenţierea celulară
 La nivelul membranei plasmatice –stimulează Na-K-
ATP-aza
 Activează enzimele de O/R din mitocondrii, cresc
numărul de mitocondrii, cresc în dimensiuni cristele
 Controlul metabolismului oxidativ, proceselor de
ardere prin care se obţin ATP şi căldură – acţiune
calorigenă
 Creşte viteza metabolismului bazal:
a. Diminuează rezervele energetice lipidice şi glucidice-
măresc lipoliza în ţesutul adipos şi glicogenoliza în
ficat
b. Intensifică catabolismul proteinelor
 Efecte endocrine.
 În general, hormonii tiroidieni cresc metabolismul şi clearence-ul multor
hormoni şi agenţi farmacologici.
 De exemplu:
 clearence-ul hormonilor steroizi este crescut, ducând la creşterea
compensatorie a ratelor de producţie;
 nivelul prolactinei este crescut la 40% din pacienţii cu hipotiroidism
primar;
 nevoia de insulină la diabetici creşte în hipertiroidism;
 răspunsul hormonilor de creştere (GH) la stimuli, cum ar fi hipoglicemia,
este redus la hipotiroidieni;
 hipotiroidismul induce cicluri menstruale anovulatorii şi menoragii – prin
dereglarea ritmului de secreţie al FSH şi LH;
 clearence-ul apei libere în hipotiroidism este secundar creşterii activităţii
vasopresinei;
 PTH (hormon paratiroidian) poate avea o acţiune diminuată în
hipotiroidism.
 Variaţii patologice
 Producerea h tiroidieni în exces -
hipertireoidiile
 Deficitul secreţiei h
tiroidieni – hipotireoidiile

 Deficitul congenital de
HT - cretinism
 Deficitul secreţiei HT la
adulţi - mixidem
 Hipertireoidiile
 HT în exces determină:
 Metabolismul proteic: intensifică catabolismul proteinelor
(BA negativ)
 Metabolismul lipidic: intensifică lipoliza – mobilizarea
depozitelor adipoase – creşte c% de AGL şi scade nivelul Col
( creşte metabolizarea şi eliminarea lui biliară).
 Metabolismul glucidic:

1.se accelerează răspunsul glicogenolitic la catecolamine – creşte

glicogenoliza şi gluconeogeneza – scăderea toleranţei la
glucoză – hiperglicemia
2. Accelerează metabolizarea insulinei
3. Scade sensibilitatea tisulară la insulina exogenă
 Hipertireoidiile
 H tiroidieni în exces:
 scăderea în greutate - intensifică lipoliza – mobilizarea
depozitelor adipoase
 atrofia musculară - intensificarea catabolismului
proteinelor (BA negativ) – apare incapacitatea
muşchiului de a fosforila creatina, eliberarea E
lisosomale musculare. Defectul de fosforilare explică
slăbiciunea şi oboseala musculară
 Modificările tegumentelor, pielii: pielea – catifelată,
caldă, transpirată (datorată vasodilataţiei cutanate şi
termogenezei indusă de HT).
 creşte t corpului - decuplarea FO
 Exoftalm – hipertrofia şi deformarea muşchilor
extraoculari
 Hipertireoidiile
 Modificări la nivelul cordului: tahicardia, creşte debitul
cardiac ( dar cu eficienţă scăzură faţă de necesarul de O
al ţesuturilor), scăderea forţei de contracţie a
miocardului - în exces HT au acţiune cardiostimulatoare
directă:cresc AMPc în miocard, cresc nr R cardiaci β
adrenergici, inhibă MOA ţ cardiac – în rezultat creşte
sensibilitatea ţesutului la catecolamine
 Modificările digestive: mărirea apetitului (creşterea
consumului de O2 şi decuplării FO) şi hipermotilitatea
gastrointestinală (creşterii tonusului sistemic vegetativ
parasimpatic)
 Modificări ale SNC: labilitate emoţională, nervozitate,
hiperchinezie, tremor fin al extremităţilor - determinate
de creşterea sensibilităţii ţesutului nervos la
catecolamine
 Hipertireoidiile
 Modificările sistemului hematopoetic: cresc masa de hematii
(accelerează disocierea O din HbO2 prin creşterea c% de 2,3
difosfoglicerat şi scade activitatea pompei de sodiu din
eritrocite). Scad numărul leucocitelor prin scăderea neutrofilelor
 Funcţia de reproducere: HT determină creşterea c% plasmatice a
globulinelor ce transportă H sexuali (testosteronul şi
estrogenilor) – creşte nivelul seric al estrogenilor legaţi, dar
creşte şi c% estrogenilor liberi ca urmare a măririi conversiei
testosteronului în estradiol şi a androstendionului în estronă .
Se observă şi răspuns crescut al gonadotropinelor la stimularea cu
gonadoliberină - creşte LH şi FSH plasmatic. În consecinţă:
cicluri anovulatorii şi creşterea infertilităţii

 LABORATOR: T3, T4 – măriţi; TSH- micşorat

 Cea mai folosită clasificare a etiologiei
hipotiroidismului este aceea în funcţie de „etajul”
afectat din axul hipotalamo-hipofizo-tiroidian,
anume:
 - hipotiroidism primar în afecţiuni ale tiroidei;
 - hipotiroidismul secundar în afecţiuni ale hipofizei;
 - hipotiroidism terţiar în afecţiuni ale
hipotalamusului;
 - hipotiroidism prin rezistenţă periferică la acţiunea
hormonilor tiroidieni.
 Cretinism
 Deficitul congenital de HT determină:
 Întîrzierea apariţiei nucleelor epifizare de osificare,
nediferenţierea osoasă – creşterea liniară încetinită,
membrele disproporţionat de scurte faţă de trunchi
şi capul mare.
 reţinerea dezvoltării psihice - caracter infantil al
creierului, hipoplazia neuronilor, întîrzierea
mielinizării şi reducerea vascularizaţiei.
 În normă timp de 48 ore după naştere TSH scade
până la normă; în cretinism – rămîne în c% mari
 Hipotireoidiile
 Edem mucinos cu infiltraţia tegumentelor – acumularea
mucopolizaharidelor, acidului hialuronic şi
condroitinsulfatului B în derm
 Creştere în greutate- infiltratul cu mucopolizaharide din
ţesut determină retenţie de lichide şi aspectul infiltrat al
bolnavului
 Tegumente reci (vasoconstricţia cutanată, scăderea
fluxului sanguin şi consumului de O2), uscate,
descuamarea accelerată a pielii şi hipercheratoză
(reducerea secreţiei glandelor sudoripare şi sebacee), de
o culoare palid-carotenică (lipsa transformării
carotenului în vitamina A).
 Hipotireoidiile
 Bradicardie – deficitul de HT determină şi micşorarea
numărului de R β ai miocardului – secundar scade debitul
cardiac şi a alurii ventriculare
 Din partea SNC: scade capacitatea intelectuală, diminuă
memoria recentă, apar defecte de vorbire, predomină
somnolenţa şi letargia.
 Aparatul reproducător: suferă o involuţie a caracterelor
sexuale primare şi secundare: atrofie testiculară, atrofie utero-
ovariană, mucoasă vaginală uscată – scăderea libidoului,
impotenţă, oligospermie, tulburări menstruale, avorturi
frecvente.
 Hipotireoidiile
 Metabolismul lipidic: creşte nivelul seric al Tg, Col,
LDL; pe cînd c% AGL nu se modifică sau puţin
scăzută.
 Sinteza şi metabolizarea proteinelor sunt încetinite
 Scade rata absorbţiei glucozei din intestin şi e
împedicată intrarea Gl în ţesuturi; degradarea
insulinei este încetinită
 LABORATOR: T3, T4 – micşoraţi; TSH- mărit
Pancreasul
Numele Product % of islet Function
celulelor cells

Celule beta Insulina si 50-80% Scad c% Gl

amilina
Celule alfa Glucagon 15-25% cresc c% Gl

Celule delta Somatostatin 3-10% Inhiba secreţia

a de I,G, STH,
HCL, gastrină

Celule PP Polipeptidul 1% Cresc secreţia

pancreatic de I, pepsină,
HCL
 Insulina
 Structura: 51
AA
 Lanţul A-

21 AA
 Lanţul B –
30 AA
 Proinsulin C peptide
O endopeptidază Insulina
Ca2+-dependentă
MW 
PC2
(PC3)
Lanţul A

PC3
Lanţul B
 1- ARNm este tradus pe ribosomii

Biosinteza RE într-un
preprohormon.
precursor proteic:
Elongarea
precursorului cu capătul (N-term) se
fixează de RE iar lanţul este
îndreptat spre lumenul RE.

2- În RE «signalele peptidazelor»
clivează preprohormonul pînă la
prohormonul inactiv.

3- Prohormonul este transferat spre

aparatul Golgi.

4- Apoi este transportat în

veziculele secretante ce conţin
proteaze.

5- La stimularea celulei endocrine,

veziculele secretorii eliberează
conţinutul lor în spaţiul extracelular
prin mecanismul de exocitoză.

6- Hormonii difuzează spre lumenul

vaselor sanguine pentru a fi
transportate spre celulele ţintă.
Reglarea secreţiei Stimulare/ inhibiţie de secreţie
hormonilor pancreatici.
Adrenalina plasmatică  Activitate simpatică

 AA (Arg, Liz) –  Activitate parasimpatică

–


 Glicemia Celulele
  secreţia de insulină
beta –

Gastrina
 –
Somatostatina
GIP
Secretina Celulele delta
Glucagon
Celulele alfa  glicemia
GIP:peptidul gastro-intestinal/ acţiune anticipată
 Reglarea secreţii de insulină

GLUT2 Na+
K+

Na+ KIR K+
K+
Vm
K
+

Ca2+ -
Celule Ca2+
ß pancreatice Ca2+ Canale de Ca2+
Voltag-depend
Ca2+

Granule de Insulină
 Secreţia bazală de insulină
Inervaţia ß
celullor
GLUT2 Na+
K+
Signal
Na
+ KIR K +

K+
Vm
K
+

Ca2+
Ca2+
Celulele ß
Ca2+ Voltage-gated
pancreatice Ca2+ channel
Ca2+

Granule de Insulină
 Glucoza-stimulează secreţia de insulină
Glucose ß cell integrates input from
various metabolites, hormones
GLUT2 Na +
K+ and neurotransmitters

Glucokinase Na+ KIR K+

K+
Km= 7-9 mM
- K
+
Vm
ATP
Ca2+
Ca2+
Celulele ß
Ca2+ Canale de Ca2+
pancreatice IP3
Voltage-depend
cAMP Ca2+

Granule de Insulină
 Metabolismul Insulinei
 Se secretă in circulaţia portală
 50% se degradează în ficat
 50% se degradază în alte ţesuturi şi rinichi
 Pătrunde în celulele pentru degradarea
enzimatică prin endocitoză mediată de
receptori

 T1/2: 3 - 5 min.
 Circulă ca monomer liber
 Degradarea de insulină

Ficat Muşchi şi alte ţesuturi

Rinichi
Adipocite, limfocite
50% 50%
din insulina de insulină Nu se degradează
portală extracelular
periferică
50% de la proinsulină
70% de peptida C

Enzima ce degradează Insulina (IDE):Insulinaza

Mecanismul de acţiune al Insulinei:

R a– suprafaţa externă:

 subunitatea conţine
situsul de fixare pentru
insulină

membrana
citoplasmatică
subunitatea posedă
activitate tirozin kinazică
 Semnalul transmis de către R Insulinic
Insulina se fixează la 
Insulin
subunitate reglînd
activitatea subunităţii
GLUT4
PO4
autofosforilarea
subunităţii IRS-1
+ ATP IRS-1PO4 GLUT4

 activitatea tyr
kinazică

fosforilarea altor Translocarea transportorului de

substrate Glucoză spre membrana
citoplasmatică

activarea fosfo- inositol

3-kinazelor
 Transmiterea semnalului de către Insulină
Insulin se fixează la  Insulin
subunitate reglînd
activitatea subunităţii  GLUT4
PO4
autofosforilarea
subunităţii IRS-1 e.g. expresia
+ ATP IRS-1PO4
GLUT
proteinei
 activitatea tyr MAPK MAPKPO4
kinazelor +
ATP
fosforilarea altor Reglarea
substrate transcripţiei

Sunteza proteinei,
fosforilarea MAP proliferarea şi
kinazelor (Trh, Tyr) diferenţierea
 Signalul transmis de receptorul Insulinic
Insulina se fixează la a Insulin
subunitate, care reglează
activitatea b subunităţii
GLUT4
PO4
autofosforilarea
subunităţii IRS-1
+ ATP IRS-1PO4 Depositul de
Glicogen
 activitatea tyr +
kinazelor protein fosfatazei-
fosforilarea altor 1
substrate  +
glycogen
-
fosforilaza
sintazei
kinazelor
fosforilarea MAP -
kinazelor fosforilaze
Effectele insulinei: molecular şi celular
Metabolic şi mitogenic
 Reglarea transportului şi metabolismului
de glucoză
 Reglarea metabolismului de lipide
 Reglarea transcripţiei de alte gene
 Influenţa insulinei asupra
metabolismului glucidic
 măreşte permeabilitatea membranelor celulare
pentru Gl, astfel are loc transportul glucozei în
celule;
 activează sinteza glicogenului (la nivelul glicogen-
sintazei) şi inhibă mobilizarea glicogenului (prin
conversia enzimei glicogen-fosforilaza la formă ei
neactivă);
 activează enzimele-cheie ale glicolizei şi le inhibă
pe cele ale gluconeogenezei.
 Activează E şuntului pentozofosfat
 Efectele insulinei:
Stimulare Inhibiţie
 Ficat
sinteza de glicogen glicogenoliza
siinteza de trigliceride ketogeneza
gluconeogeneza
 Muşchii Schiletali
captarea de glucoză
sinteza de proteine degradarea de proteine
sinteza de glicogen glicogenoliza
 Ţesutul Adipos

captarea de glucoză
depozitare de trigliceride lipoliză

Promovează Inhibă procesele

procesele catabolice
 Nivelul normal de Insulină
 Secreţia zilnică la oameni: 40 - 50 U
 Insulina Bazală în plasmă : 12 µU/ml
 Insulina Postprandială : la 90 µU/ml

120
Masa
Glucosa, mg/dl

U/ml
100

Insulina,
80

60
80
40

Basal 20

Minutes 0 30 60 90 120
 Deficienţa de Insulină duce la:
 Hiperglicemia
 Subutilizare de glucoză
 Supraproducţie de glucoză
 Se activează lipoliza
 Se instalează acidoză - Creşte conversia AG la corpi
cetonici (acetonă, a.acetoacetic şi -hidroxibutiric)
 Creşte nivelul trigliceridelor plasmatice şi a LDL;
decreşte HDL
 Diureza osmotică, plasma hiperosmolaritate,
dehidratare, hipovolemia, polidipsia
 Depleţia de K+ intracelular şi circular
 2- Glucagonul : hormon hiperglicemiant

Peptide lineară de 29 AA (PM= 3450 da)

50% din glucagon este degradat la pasajul prin ficat.

Demi-viaţa (t1/2) = 3 min
 Gena glucagonului codează pre-proglucagon
Superfamilia genelor:
-VIP (« peptidul intestinal vazoactiv»)
- GIP (peptidul gastrointestinal inhibitor)
- Secretina
- GHRH (growth hormon-releasing hormone)

PREPROGLUCAGON (160 a.a)

HN- Signal GRPP Glucagon

Glucagon IP GLP-I IP GLP-II COOH
2
Peptide

GRPP : glicentin-related pancreatic peptide

Se găsesc aceste gene şi în celulele intestinale, dar expresia lor conduce
la formare de alţi hormoni (glicentină şi GLP(glucagon like peptide).
IP=intervening peptide
 PROCESINGUL în PANCREAS
Celulele 

PREPROGLUCAGON (160 aa)

HN- Signal GRPP Glucagon IP GLP-I IP GLP-II COOH

2
Peptide

Passage dans le REG

HN- Signal GRPP

2
Peptide + IP GLP-I
Glucagon IP
Glucagon GLP-I IP GLP-II
IP GLP-II COOH
COOH

fragment majeur
GRPP
de proglucagon
Glucagon
 PROCESINGUL în INTESTIN
Enterocite
PREPROGLUCAGON (160 aa)

HN- Signal GRPP Glucagon IP GLP-I IP GLP-II COOH

2
Peptide

Passage dans le REG

HN- Signal GRPP

2
Peptide + IP GLP-I
Glucagon IP
Glucagon GLP-I IP GLP-II
IP GLP-II COOH
COOH

Celulele +
GRPP Glucagon + GLP-II
duodenale GLP-I

Glycentine Stimulează secreţie insulinei

GRPP Oxintomodulin
 D- Reglarea secreţiei de glucagon

Amino Acizii  Activitatea SN simpatic

  Activitatea SN parasimpatic
 Glicemie

–

Celule
 Glicemie  secreţia de glucagon
 alfa – 0,1 ng/ml
 –

Somatostatina
CCK Celulele delta
Insulina
Celulele beta

CCK : colecistochinina
 Interacţiuni la nivel de pancreas
Mecanisme paracrine

Cellules

amilina

insulina
(-)
(-)
(+)
Celulele

(+)
glucagon
somastostatina
(-)
Celulele
Mecanismul de acţiune al glucagonului- membrano citozolic AMPc

R
G
AC Adenilat ciclaza

ATP
AMPc

Protein kinazele AMPc dependente

 Glucagon Insulină

–

Glicogen sintaza

Forma
de
Glucozo 1-P Glicogen stocare
Eliberare a glucozei
de
glucoză Fosforilaza
–


Glucagon Insulină
 Glucagon Insulină

–

Glucokinaza/hexokinaza

Glucose Glucose 6-P

Eliberare utilizare
de de
glucoză Glucozo-6-fosfataza glucoză
–


Glucagon Insulină
Compararea efectelor insulinei şi a glucagonului
la nivel de ficat
 3- Somatostatina : hormon hiperglicemiant

- peptidă de 14 aa

- Posedă acţiune paracrină inhibitorie asupra secreţiei de

hormoni hipofizari, pancreatici şi a sistemului gastro-intestinal
 4- Polipeptidul pancreatic

- Produs de celule PP mai abundente la capul pancreasului

-Secreţia creşte după masă, dar nu seamănă a fi implicat
în metabolismul glucidelor.

Controlează funcţionarea sistemului gastro-intestinal, ca

secreţia exocrină a pancreasului şi elimenarea veziculei
biliare.
 5- Amilina sau IAPP

Polipeptidă de 37 AA.
Sintetizat de celulele B a pancreasului, sete secretat cu
insulina.

neri amiloide destrug arhitectura normală a însulelor

hiperglicemia favorizează formation IAPP

Rolul fiziologic normal puţin cunoscut

 medulosuprarenala
 Cortexul
 Zona Glomerulară
 Zona Faciculată
Cortex
 Zona Reticulată
Medulla
 Obiectivele
1. Hormonii medulosuprarenali (adrenalina şi noradrenalina). Biosinteza, secreţia şi metabolizarea lor.
2. Mecanismul de acţiune şi efectele fiziologice ale catecolaminelor. Feocromocitomul.
3. Hormonii corticosuprarenali: cortizolul şi aldosteronul. Structura şi etapele biosintezei de glucocorticoizi şi
mineralocorticoizi.
4. Transportul în plasmă, metabolismul şi excreţia hormonilor steroizi corticosuprarenali.
5. Reglarea secreţiei de glucocorticoizi şi mineralocorticoizi.
6. Mecanismul general de acţiune al steroizilor corticosuprarenali.
7. Acţiunile biologice ale glucocorticoizilor. Rolul adaptiv în stres.
 Efectele hormonilor mineralocorticoizi.
 Tulburările secreţiei hormonilor corticosuprarenali (boala Addison; sindromul suprarenometabolic;
boala Conn).
 Hormonii sexuali masculini. Structura, transportul plasmatic şi metabolismul testosteronului.
 Mecanismul de acţiune şi efectele fiziologice ale androgenilor.
 Controlul hipotalamo - hipofizar al secreţiei de androgeni testiculari.
 Hormonii sexuali femenini. Secreţia hormonală a ovarului, transportul plasmatic şi metabolismul
estrogenilor şi progesteronului.
 Controlul hormonal al funcţiei ovariene.
 Acţiunile estrogenilor şi progesteronului.
 Steroizii anabolizanţi ca preparate farmaceutice active.
Hormonii medulosuprarenalieni
 Adrenalina
 Noradrenalina
 Structura:
 Sinteză:
Biosinteza
 Depozitarea şi reglarea
 Depozitate în granule- cromafine (în complexul ce
include CA, cromogranina A, Mg, Ca şi ATP)
 Reglarea: semnal pentru eliberare – acetilcolina (prin
intermediul ionilor de Ca)
 Ampligică sinteza CA – ACTH,glucocorticoizii
 Hipoglicemia şi nicotina – cresc eliberarea
adrenalinei
 Obturarea arterei carotide – creşte eliberarea
noradrenalinei
 Metabolizarea are loc

 de 2 sisteme enzimatice:
 Catecol-O-metiltransferazei (COMT)- metanefrina
şi normetanefrina
 MAO - acid vanilmandelic eliminat renal

(VAL = 1-7 mg/ml)

Dă informaţii despre funcţia MSR
Mecanismul de acţiune
Mecanismul de acţiune
Mecanismul de acţiune
Membrano citozolic
 α1-receptorii adrenergici (afinitate mai mare pentru NA) –
1. contracţia musculaturii netede (vase, uter, pupilă (muşchi radiari))
2. celule hepatice ↑Glicemia
 α -receptorii adrenergici (afinitate pentru NA şi A)
2
 Contracţia musculaturii netede: vase, intestin
 pe glandele sudoripare ↑transudaţia
 Inhibă eliminarea de renină şi insulină
 β1-receptorii adrenergici (afinitate pentru NA şi A)

 predomină în miocard +creşte v şi forţei de contracţie

 dilatare
 Hepatocit glicogenoliza+ neoglucogeneza ↑Glicemia
 ţesut adipos ↑lipoliza

 β2-receptorii adrenergici (afinitate mai mare pentru A)

 predomină în musculatura netedă -relaxare
 vase coronare, din muşchi scheletici, cerebrale - VD
 Bronhiole -BD
 uter
 intestin

 β3-receptorii adrenergici recent caracterizaţi, localizaţi în ţesutul adipos (în special în

ţesutul adipos brun) Efecte:termogenic, anti-obezitate, antidiabetic.
 α1-receptorii adrenergici
 Efecte: -contracţia musculaturii netede: vase, uter, pupilă
(muşchi radiari), muşchi fir de păr
 - celule hepatice ↑Glicemia
 Mecanism de acţiune: α1receptorii sunt cuplaţi cu Proteina Gq
activarea fosfolipazei C (PLC) care transformă IP2 în:
inozitol-1,4,5-trisfosfat(IP3)
 creşterea Ca++ citosolic prin mobilizarea lui din RE
 diacilglicerol(DAG) stimulează protein kinazaC (PKC)
determină fosforilarea proteinlor ţintă
 au afinitate pentru ambele catecolamine NA şi A
 α1-blocant: PRAZOSIN
 α2-receptorii adrenergici
 Efecte:
 Contracţia musculaturii netede: vase, intestin
 pe glandele sudoripare ↑transudaţia
 Mecanism de acţiune: α2 receptorii sunt cuplaţi cu
Proteina Gi inhibă adenilciclaza ↓AMPc intracelular
 efecte opuse β receptorilor (↑AMPc intracelular).
 au afinitate pentru ambele catecolamine NA şi A
 α2-blocant: YOHIMBIN
 β1-receptorii adrenergici

 Efecte:
 predomină în miocard + pe proprietăţile inimii
 Hepatocit glicogenoliza+ neoglucogeneza ↑Glicemia
 ţesut adipos ↑lipoliza
 Mecanism de acţiune: β1receptoriisunt cuplaţi cu
Proteina Gs stimulează adenilatciclaza ↑AMPc.
 au afinitate pentru ambele catecolamine NA + A
 β1-blocant: METOPROLOL
 β-blocant neselectiv: PROPRANOLOL
 β2-receptorii adrenergici
 Efecte: predomină în musculatura netedă -relaxare
 vase coronare, din muşchi scheletici, cerebrale VD
 Bronşii -BD
 uter
 intestin
 Mecanism de acţiune: β2receptoriisunt cuplaţi cu Proteina Gs
stimulează adenil ciclaza ↑AMPc.
 au afinitate mare pentru A, în timp ce NA se leagă foarte slab
 β2-blocant: BUTOXAMINA
 β3-receptorii adrenergici

 recent caracterizaţi, localizaţi în ţesutul adipos

(în special în ţesutul adipos brun)
Efecte:termogenic, anti-obezitate, antidiabetic.
 au afinitate mare pentru NA, în timp ce A se
leagă foarte slab (opus β2-receptorilor).
 A – dilatarea vaselor
 Creşterea consumului de O şi a producţiei de căldură
 în muşchii scheletici – activează glicogenoliza; în
ficat – creşte glicogenoliza şi glucogeoneza; în ţesut
adipos – cresc lipoliza
 Creează o situaţie pasivă de tensionare
 NA- provoacă constricţia vaselor
 Generează agresie
 Hormonii medulosuprarenali (adrenalina şi noradrenalina).

1.
 Feocromocitomul.

 este o tumoare benignă secretantă de CA, care

se manifestă prin HTA paroxistică sau
permanentă, însoţită de hiperhidroză
(transpiraţii intense), tahicardie, paloare,
poliurie, aritmii cardiace.
Glucocorticoizii
 Glucocorticoizii Mecanism de
acţiune

 Citozolic nuclear
 Transport: în sânge circulă legaţi de proteine
(transcortina-70%; serumalbumina-15%)
 T1/2=1,5-2 ore
 Sunt metabolizaţi prin hidrogenarea dublei legături de
la C4; a grupării cetonice de la C3 şi conjugaţi cu
acid glucuronic
 Principalele acţiuni:

 1. Metabolice
 2. Pe organe şi sisteme

 3. Farmacologice

 Au efecte anabolice la nivelul ficatului şi efecte

catabolice – asupra altor ţesuturi (se realizează prin
acţiunea altor H –adrenalina)
 1) Efecte metabolice ale GC
a)Metabolismul proteic:
 ↑catabolismul proteic
 ↓anabolismul proteic

Bilanţ azotat negativ

 ↑mobilizarea AA din ţesuturile extrahepatice

 Excepţie: ficatul unde ↑ captarea AA folosiţi

pentru:
 Neoglucogeneză
 Sinteza de proteine plasmatice
 1) Efecte metabolice ale GC
 b) Metabolismul glucidic: GC cresc glicemia prin:
 - ↑ absorbţia intestinală a glucozei,
 - ↑ neoglucogeneza hepatică - ↑ cantitatea de glucoză
 - ↑ glicogenoliza produsă de adrenalină şi glucagon
 -↓ utilizarea întracelulară a glucozei (↓ afinitatea receptorilor
pentru insulină) de unde secundar ↑glicemia
 -↑ insulinei
 - ↓sensibilităţii ţesuturilor la insulină (în special muşchi şi
adipocit) de unde DZ secundar (adrenal)
 c)Metabolismul lipidic:

 - GC cresc lipoliza:
 Lipide →AGL→corpi cetonici →Energie
 ↑cetogeneza hepatică
 Lipoliza însoţită de ↑depunerii lipidelor în alte zone:
 lipoliză pe membre
 depunere pe faţă(“faţă de lună plină”), torace, abdomen
 important: în inaniţie sau stres, GC schimbă metabo-lismul
energetic de pe utilizarea glucidelor→pe utilizarea lipidelor
- rezervarea glucozei.
 d)Metabolismul hidromineral:

 GC cresc retenţia de NaCl şi apă (funcţie

mineralo-corticoidă)
 ↑volemia producerea edemului în
corticoterapie (efect advers)
 ↑demineralizarea osoasă (efect advers)
 Favorizează pierderile de Ca şi P din oase – prin
inhibarea creşterii matricei colagenice a osului,
inhibarea osteoblastelor – osteoporoza şi calciuria
 Rol antiinflamator –
 Provoacă liza ţesutului limfatic, modificând
imunitatea celulară şi scad producţia de anticorpi
 Inhibă procesele de formare a substanţelor de tip
histaminic şi serotoninic – acţiune antiproliferativă –
prin scăderea numărului de mitoze celulare
Mineralocorticoizii
 Reglarea secreţiei de ALDO

 ↑[K+]plasmatic  ↑secreţia ALDO ↑excreţia K+

 ↓[Na+] plasmatic↑secreţia ALDO↑reabsorbţiaNa+
 ex.: diareea severă, transpiraţii intense, aport ↓Na+
 2) Sistemul renină-angiotensină-aldosteron
 ↑eliberării RENINEI la nivelul AJG este stimulată de:
 ↓TA, ↓Volemiei, ↓[Na+]pl, ↓[Na+]urinar la MD
 activarea SNVS
 ↑eliberării de ALDOeste stimulatăAg. II şi Ag. III
 inhibarea SRAA: ALDO + ANP feedback negativ
 3) ACTH - efect minor
 Efectele hormonilor
mineralocorticoizi
 Acţiuni principale:
 -menţinerea echilibrului hidro-electrolitic,
 - controlul volemiei, TA, echilibrului Na+-K+
 rol în menţinerea funcţiilor vitale (life-saving
hormone).
 lipsa ALDO duce la moarte prin şoc în 3 zile -2
săptămâni.
 Efecte:1. la nivel renal2. extrarenal3. muşchi şi nervi
 Efecte renale:

 acţiune pe ultima parte a tubului renal (1/3 terminală

TCD şi TC):
 ↑Reabsorbţia de Na+ şi secreţia de K+:
 la polul apical: ↑permeabilitatea pentru Na+şi K+
 la polul bazal: ↑activitatea pompei Na+/K+
 ↑Reabsorbţia pasivă de Cl-şi HCO3-
 Secundar ↑reabsorbţia de apă
 ↑secreţia de H+,NH4+, Ca2+, Mg2+
 Astfel ALDO intervine în menţinerea :
 TA, volemiei, echilibrului hidro-electrolitic
 echilibrul acido-bazic
 2. Efecte extrarenale:
↑Reabsorbţia de Na+ şi secreţia de K+ la nivelul:
 Glandelor sudoripare: economisirea NaCl pentru
menţinerea volemiei - sudaţie ↑cu NaCl↓
 rol în adaptarea la cald.

 Glandelor digestive

 3. Efecte pe muşchi şi nervi: ↑activitatea

pompei Na+/K+
 ↓Na+IC şi ↑K+IC
Hormonii sexuali
 Estrogenii asigură decurgerea următoarelor pocese:
 dezvoltarea organelor sferei genitale.
 dezvoltarea caracterilor secundare (dezvoltarea
cartilajelor laringenului, formarea timbrului vocii,
dezvoltarea glandelor mamare).
 apariţia instinctul sexual.
 desfăşurarea sarcinii şi procesului de naştere.
 Androgenii fiind de natură steroidă activează la
nivelul mecanismului direct, citozolic, acţionează
asupra celulelelor ţintă favorînd activarea sintezei
DNA. În timpul replicării şi intensificarea transcrierii
genelor specifice. Efectul anabolic a testosteronului
este cu mult mai mare decît al estrogenilor asigură
creşterea părului pe faţă şi corp, formarea timbrului
vocei de bărbat. Împreună cu foltropina androgenii
activează spermatogeneza
Figure 14-22 Target Tissues for Endocrine
Hormones