Curs 1

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE
1.1. DEFINITIA MEDICINEI LEGALE
Pornind de la necesitatea respectrii conceptului de dreptate, avnd in vedere ca nimic nu face pe om mai ru dect nedreptatea (Toprceanu) si ca destinul lui s-a nscut odat cu nevoia de justiie si de respect individual (Hamburger), a aprut si s-a dezvoltat vocaia valorificrii condiiei umane cu ajutorul tiinei (Scripcaru-Terbancea) si anume: medicina legala. Numita si medicina judiciara, aceasta disciplina preocupata de realitatea faptica obiectiva ofer posibilitatea unui veritabil dialog in serviciul adevrului (P. H. Muller). Medicina legala ar putea fi definita ca: disciplina medicala de sinteza, situata la grania dintre tiinele medico biologice (in general concrete) si cele socio-juridice (de regula abstracte), ce are drept scop sprijinirea competenta a justiiei ori de cate ori pentru lmurirea unei cauze judiciare sunt necesare (anumite) precizri cu caracter bio-medical (aprecieri fcute de Dr. n tiine medicale Valentin Iftenie n Medicina Legal pentru facultile de Drept Ed. Stiine Medicale). Prof. vasile Astrstoaie i Prof. Ghe. Scripcaru n Medicina Legal pentru Juriti, Ed. Polirom 2005 definesc: Medicina legal este tiina medical ce i pune cunotinele n slujba dreptului i, prin drept, n slujba ordinii sociale. Medicina legal a evoluat, n decursul timpului, n raport cu dou fenomene: a) In raport cu evoluia dreptului, reflectat prin trecerea, de exemplu, de la ordalii i probe formale ctre probe tiinifice. Dac n perioada probelor formale din Evul Mediu probele erau tarifate prin lege n ceea ce privete valoarea lor (de exemplu, recunoaterea faptei era considerat regina probei i pentru a o obine se recurgea la tortur, motiv pentru care E. Ferri aprecia c rezistena individului la recunoatere depindea de rezistena lui fizic), o data cu principiile de drept elaborate de C. Beccaria (de altfel, prevzute nc n dreptul canonic, cnd Sf. Pavel spunea c unde nu e lege, nu este nici nclcare de lege, i n dreptul roman, unde se stipula ca acolo unde nu exist lege, nu exist nici pedeaps), se d juristului libertatea de a evalua valoarea probelor n raport cu fora lor probant, astfel c, astzi, apelul la probe, inclusiv tiinifice, este nengrdit prin lege, totul trebuind s conduc la formarea convingerii intime n luarea unei decizii judiciare. In acest cadru juridic, proba medico-legal a fost din ce n ce mai intens solicitat, nct, n prezent, s-a ajuns la constatarea silogistic potrivit creia:
1

- justiia se bazeaz pe adevr; - proba cu coeficientul maxim de adevr este proba tiinific, deci justiia se bazeaz pe probe tiinifice. Probele tiinifice garanteaz aadar la maximum adevrul judiciar, de unde i apelul nelimitat la acest tip de probe, mai ales n probleme judiciare privind viaa i sntatea omului, dar i ori de cte ori omul devine subiect al unui raport juridic. b) In raport cu evoluia tiinelor medicale i a descoperirilor din medicin care au mers, de exemplu, de la simpla constatare a unei plgi ca fiind mortal (dintre cele 22 de plgi de pe corpul lui Cezar s-a spus c doar una era letal, cea dintre coastele 1 2) pn la identificarea absolut a unei persoane prin stabilirea codului su genetic (amprenta genetic). Precizia tiinific se extinde astzi la toate activitile umane i prin excelen la justiie, avnd n vedere gravitatea social i uman a deciziilor sale, iar acest fapt cuprinde i progresul tiinific n expertologia medico-legal ce poate oferi probe de certitudine chiar i prin determinarea dozei elementului toxic ntr-un fir de par, a alcoolemiei ntr-o pictur de snge, a sexului ntr-un rest tisular etc. In acest proces evolutiv, logica cercetrii tiinifice (epistemologia) transform expertologia medico-legal ntr-o tiin a adevrului. Medicina legal trebuie astfel s dovedeasc tiinific orice afirmaie (numai criteriologia disciplineaz nclinaia fireasc de a stabili un lucru pe baz de intuiie i fler), astfel ca valoarea de adevr a unei aseriuni s fie incontestabil. Din acest punct de vedere nu exist experi celebri sau slabi, ci experi care argumenteaz tiinific sau care nu argumenteaz. Efortul epistemologic al expertologiei medico-legale este acela de a face concordante constatrile sale tiinifice cu modul cum s-a petrecut un lucru, prin paradigma clasic a lui adequatio rei intellectus (a adecvrii intelectului, adic a raionamentelor noastre tiinifice, la realitatea lucrului petrecut). Pentru aceasta, ea epuizeaz criteriile tiinifice ce pot dovedi un fapt oarecare. De exemplu, acuza ntreruperii cursului sarcinii printr-un traumatism devine cert dac se ntrunesc urmtoarele criterii: existena sarcinii, existena avortului, realitatea traumatismului, intensitatea traumatismului, concordana de sediu i filiaia de simptome ntre lovire i avort. Tot astfel, n faa oricrui fapt antisocial nu trebuie eludat nici unul dintre itemii lui Mrio Bunge, dac dorim s stabilim realitatea faptului petrecut. De exemplu, ntr-o moarte violent, pentru a face cadavrul s vorbeasc nu vom pierde din vedere s ne ntrebm ce s-a ntmplat (prin ce mecanism), cum s-a produs (prin ce obiect), cnd s-a produs (data morii), de ce s-a produs (motivaia actului), unde s-a produs (evaluarea eventualelor reacii supravitale), de ctre cine s-a produs (autorul faptei) i, uneori, i cine a suferit efectele acestei fapte (identificarea victimei). In esen, proba medico-legal este una tiinific, n majoritatea cazurilor, de cert concludent i pertinen dac: - sunt utilizate toate mijloacele adecvate scopului(obiectivului expertizei); - este efectuat n timp util;
2

- concluzia este demonstrat, nu afirmat; - concluzia este verificat n raport cu circumstanele faptei analizate; - s-a inut cont de eroarea aleatorie a instrumentelor utilizate n culegerea datelor; - s-a dat dovad de pruden atunci cnd faptele medicale sunt interpretabile (nu permit afirmaii certe) sau cnd tiina nu dispune de o explicaie a fenomenului. In ceea ce privete bazele juridice ale expertizei medico-legale, acestea sunt incluse n Codul de procedur penal i n Ordonana 1/2000 de organizare a activitii medico-legale. Constatrile i expertizele medico-legale sunt mijloace de prob ce permit: - constatarea unui fapt; - identificarea unui autor; - cunoaterea mprejurrilor unei cauze penale.
(bibliografie Gheorghe Scripcaru, Vasile Astarastoae, Calin Scripcaru Medicina Legala pentru Jurisri ed. Polirom 2005)

1.2. OBIECTUL MEDICINEI LEGALE

Deoarece in medicina legala orice diagnostic devine un verdict (Scripcaru-Terbancea), se poate afirma ca obiectul medicinei legale se concretizeaz in lupta pentru aflarea adevrului care nu este ntotdeauna frumos, dup cum frumosul nu este ntotdeauna adevrat tehnic sau tiinific, prin aplicarea att a noiunilor specifice medico-legale, cat si a celor generale, medico-biologice, in cadrul unei activiti complexe numita generic expertologie. In ceea ce privete domeniul de activitate al medicinei legale, schematic se poate vorbi de: Tanatologia medico-legala sau patologia medico-legala morfologica (morfologia medico-legala), care studiaz aspectele legate de moarte (felul morii, cauzele morii, semnele morii etc.); preocuparea eseniala a acestui sector este centrata pe examinarea (externa si interna) a cadavrului; Clinica medico legala sau patologia medico-legala, clinica ce are ca obiect de studiu persoana (omul viu) sau documentele medicale ce aparin acestuia, in scopul probrii unor violente exercitate asupra sa (examinarea medico-legale traumatologica), al stabilirii strii psihice (expertiza medico-legala psihiatrica) a posibilitii executrii pedepsei privative de libertate (expertiza medico-legala pentru amnarea/ntreruperea executrii pedepsei din motive medicale) etc.; Deontologie medicala acea parte a medicinei-legale care se ocupa cu ndatoririle corpului medical, cu raporturile medicilor intre ei, fata de societate, justiie si fata de pacieni.

1.3. ORGANIZAREA RETELEI DE MEDICINA LEGALA DIN ROMANIA

Activitatea de medicina legala din Romnia se desfoar in conformitate cu prevederile Legii 459/2001, privind organizarea activitii si funcionarea instituiilor de medicina legala, publicata de Monitorul oficial nr. 418/27.07.2001. Din reglementrile legii se desprind urmtoarele elemente ce caracterizeaz activitatea practica de medicina legala: activitatea de medicina legala se realizeaz de ctre medicii legiti ncadrai in instituiile de medicina legala; activitatea de medicina legala se desfoar cu respectarea principiului teritorialitii si al competentei; activitatea de medicina legala este coordonata de: - din punct de vedere administrativ de Ministerul Sntii; - sub raport tiinific si metodologic de M.S.F. si de Consiliul Superior de Medicina Legala, cu sediul in Institutul Naional de Medicina Legala Mina Minovici. Consiliul Superior de Medicina Legala este format din:

In Romnia, reeaua de medicina legala este organizata la nivel naional si are o structura piramidala, fiind compusa din urmtoarele nivele de competenta: I. Institutul Naional de Medicina Legala Mina Minovici Bucureti unitate cu personalitate juridica n subordinea Ministerului Sntii. Activitatea de medicina legala este coordonata, sub raport tiinific si metodologic, de Ministerul Sntii si de Consiliul Superior de Medicina
4

Legala, cu sediul la Institutul de Medicina legala Prof. Dr. Mina Minovici Bucureti Consiliul Superior de Medicina Legala are urmtoarea componenta: a) directorii institutelor de medicina legala; b) profesorii de medicina legala din tara; c) seful comisiei de specialitate al Colegiului Medicilor din Romnia; d) 3 medici legiti din diferite servicii de medicina legala judeene, numii prin ordin al ministrului sntii; e) preedintele comisiei de specialitate a Ministerului Sntii; f) un reprezentant al Ministerului Sntii, numit prin ordin al ministrului sntii; g) un reprezentant al Ministerului Justiiei, numit prin ordin al ministrului justiiei; h) un reprezentant al Ministerului Public, numit prin ordin al ministrului justiiei; i) un reprezentant al Ministerului de Interne, numit prin ordin al ministrului de interne. Directorul General al Institutului de Medicina Legala Prof. Dr. Mina Minovici este, de drept, preedintele Consiliului Superior de Medicina Legala. n caz de indisponibilitate, el poate fi nlocuit de unul din directorii institutelor de medicina legala, desemnat de preedintele Consiliului superior de medicina legala. Directorul General al Institutului de Medicina Legala Prof. Dr. Mina Minovici si directorii institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare sunt numii prin ordin al Ministrului Sntii. Consiliul Superior de Medicina Legala are urmtoarele atribuii: a) coordoneaz activitatea de medicina legala, din punct de vedere tiinific si metodologic, mpreuna cu Ministerul Sntii, n vederea asigurrii unei practici medico-legale unitare pe ntreg teritoriul tarii; b) studiaz si interpreteaz anual, morbiditatea si mortalitatea medicolegala, si informeaz despre aceasta Ministerul Sntii, Ministerul Justiiei, Ministerul Public si Ministerul de Interne;
5

c) iniiaz studii de criminologie si alte studii interdisciplinare de interes social si medico-legal, la nivel naional; d) sprijin, prin mijloace specifice, activitatea medico-sanitara; e) propune Ministerului Sntii componenta nominala si modul de funcionare ale Comisiei superioare medico-legale si ale comisiilor de avizare si control al actelor medico-legale; f) adopta, n termen de 30 de zile de la data constituirii, regulamentul propriu de organizare si funcionare. Consiliul Superior de Medicina Legala se ntrunete semestrial sau ori de cte ori este necesar, la cererea preedintelui sau a cel puin o treime din numrul membrilor si. Institutul Naional de Medicina Legala Mina Minovici Bucureti colaboreaz cu Ministerul de Justiie, Parchetul General si cu Ministerul de Interne. Instana tiinifica suprema este constituita de Comisia Superioara Medico-legala (formata din membri de diferite specialiti medici legiti, chirurgi, ortopezi, neurochirurgi, microbiologi etc.) Comisia Superioara Medico-legala este compusa din urmtorii membrii permaneni: a) directorul general al Institutului de Medicina Legala "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureti; b) directorul adjunct medical al Institutului de Medicina Legala :Prof. Dr. Mina Minovici Bucureti; c) directorii institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare; d) efii disciplinelor de profil din facultile acreditate din cadrul centrelor medicale universitare; e) seful disciplinei de morfopatologie a Universitarii de Medicina Carol Davila Bucureti; f) 2-4 medici primari legiti, cu experiena n specialitate, desemnai de directorul general al Institutului de Medicina Legala "Prof. Dr. Mina Minovici. La lucrrile Comisiei superioare pot fi cooptai, n funcie de specificul lucrrilor, profesori efi de disciplina, din diferite specialiti medicale,
6

precum si specialiti din alte domenii ale tiinei, care pot contribui la lmurirea problemelor a cror rezolvare o cere justiia n diferite expertize medico-legale. Directorul General al Institutului de Medicina Legala Prof. Dr. Mina Minovici este Preedintele Comisiei Superioare Medico-legale. Comisia superioara medico-legala verifica si avizeaz, din punct de vedere tiinific, la cererea organelor n drept, concluziile diverselor acte medico-legale si se pronuna asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medicolegale. n cazul in care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioara medico-legala recomanda refacerea totala sau pariala a lucrrilor la care se refera actele primite pentru verificare si avizare, formulnd propuneri in acest sens sau concluzii proprii. II. Institute zonale de medicina legala Sunt uniti cu personalitate juridica n subordinea administrativa a Ministerului Sntii care i au sediul in centre medicale universitare Cluj, Iai, Timioara, Trgu-Mure, Craiova. Institutul de Medicina legala Prof. Dr. Mina Minovici Bucureti, precum si celelalte institute de medicina legala, n limitele competentei lor teritoriale, au urmtoarele atribuii principale: a) controleaz din punct de vedere tiinific si metodologic un anumit numr de laboratoare judeene; b) efectueaz, din dispoziia organelor de urmrire penala, a instanelor judectoreti sau la cererea persoanelor interesate, expertize si constatri, precum si alte lucrri cu caracter medico-legal; c) efectueaz noi expertize medico-legale dispuse de organele de urmrire penala sau instanele judectoreti, precum si n cazurile de deficiente privind acordarea asistentei medicale ori n cazurile n care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice; d) executa examene complementare de laborator, solicitate de serviciile de medicina legala judeene, de organele de urmrire penala, de instanele judectoreti sau de persoanele interesate; e) ndeplinesc, pentru judeele n care i au sediul, respectiv pentru municipiul Bucureti, atribuiile ce revin serviciilor de medicina legala judeene prevzute n prezenta ordonana;
7

f) efectueaz cercetri tiinifice n domeniul medicinii legale si pun la dispoziie nvmntului universitar si postuniversitar materiale documentare, precum si alte mijloace necesare procesului de nvmnt; g) contribuie la sprijinirea asistentei medicale att prin analiza aspectelor medico-legale din activitatea unitarilor sanitare, la cererea lor, ct si prin analiza unor probleme constatate cu ocazia desfurrii activitii de medicina legala; h) propun Consiliului superior de medicina legala masuri corespunztoare n vederea asigurrii, din punct de vedere metodologic, a unei practici unitare n domeniul medicinii legale pe ntreg teritoriul tarii; i) avizeaz funcionarea, n condiiile legii, a agenilor economici care desfoar activiti de mblsmare si alte servicii de estetica mortuara. In cadrul institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare, precum si n cadrul Institutului de Medicina Legala Prof. Dr. Mina Minovici funcioneaz Comisii de avizare si control al actelor medico-legale. Comisia de avizare si control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legala din centrele universitare este compusa din: a) directorul institutului de medicina legala din centrul medical universitar respectiv; b) 2-4 medici primari legiti cu experiena n specialitate, desemnai de directorul institutului de medicina legala. La lucrrile Comisiei de avizare si control al actelor medico-legale pot fi cooptai, n funcie de specificul lucrrilor, profesori - efi de disciplina, din diferite specialiti medicale. Directorul institutului de medicina legala din centrul medical universitar este preedintele Comisiei de avizare si control al actelor medico-legale. Componenta nominala si modul de funcionare ale Comisiei superioare medico-legale si ale comisiilor de avizare si control al actelor medico-legale se aproba prin ordin al ministrului sntii, la propunerea Consiliului superior de medicina legala. Comisiile de avizare si control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legala examineaz si avizeaz: a) actele de constatare sau de expertiza medico-legala, efectuate de serviciile de medicina legala judeene, n cazurile n care organele de urmrire penala sau instanele judectoreti considera necesara avizarea;
8

b) actele noilor expertize efectuate de serviciile medico-legale judeene nainte de a fi transmise organelor de urmrire penala sau instanelor judectoreti. III. Servicii medico-legale judeene Funcioneaz in oraele reedina de jude fiind subordonate, din punct de vedere administrativ, direciilor de sntate publica. Serviciile medico-legale judeene pot organiza Cabinete medico-legale in localitile mai importante din judeul respectiv sau pot decide numirea unui medic de alta specialitate ca medic legist delegat (temporar). Serviciile de medicina legala judeene au urmtoarele atribuii principale: a) efectueaz expertize si constatri medico-legale din dispoziia organelor de urmrire penala sau a instanelor judectoreti, precum si n cazurile de deficiente n acordarea asistentei ori in cazurile in care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice; b) efectueaz orice alta expertiza sau constatare medico-legala, n cazul n care se apreciaz ca aceasta nu poate fi efectuata de cabinetul de medicina legala; c) efectueaz, cu plata, examinri medico-legale, la cererea persoanelor interesate, precum si orice alte lucrri medico-legale, cu excepia celor care intra n competenta cabinetului de medicina legala; d) efectueaz noi expertize medico-legale, cu excepia celor care intra n competenta institutelor de medicina legala; e) pun la dispoziie catedrelor de medicina legala din universitile de medicina si farmacie, n condiiile prevzute de dispoziiile legale, de deontologia medicala si de reglementrile privind drepturile omului, materiale documentare, cadavre, esuturi si alte produse biologice necesare procesului didactic; f) pun la dispoziia Institutului de Medicina Legala Prof. Dr. Mina Minovici si a institutelor de medicina legala materiale necesare pentru cercetarea tiinifica; g) contribuie la ridicarea nivelului de acordare a asistentei medicale din unitile sanitare, comunicnd organului ierarhic superior al acestor uniti deficientele constatate cu ocazia desfurrii activitii de medicina legala;

h) participa, la cererea instituiilor sanitare si a Colegiului Medicilor din Romnia, la lucrrile comisiilor de ancheta, instituite de acestea si contribuie, atunci cnd diagnosticul este incert, la clarificarea cauzelor care au provocat vtmarea integritii corporale, a sntii sau decesul bolnavilor. IV. Cabinetele de medicina legala Au urmtoarele atribuii principale: a) efectueaz orice expertiza si constatare medico-legala, din dispoziia organelor de urmrire penala sau a instanelor judectoreti, cu excepia celor ce intra n atribuiile serviciilor de medicina legala; b) asigura, cu plata, efectuarea examinrilor medico-legale, la cererea persoanelor interesate; c) asigura, cu plata, efectuarea altor lucrri medico-legale In prezent exista 11 Cabinete medico-legale subordonate situate in urmtoarele orae sau municipii nereedina de jude: Lugoj, Cmpulung-Arge, Comneti, Fgra, Petroani, Sighetul Marmaiei, Media, Cmpulung Moldovenesc, Rdui, Brlad, Oneti.

2. ELEMENTE DE CAUZALITATE IN ACTIVITATEA PRACTICA MEDICO-LEGALA

2.1. GENERALITATI
Acest Capitol este deosebit de important pentru c i face pe studeni s neleag situaiile i numeroasele probleme cu care se vor confrunta pe parcursul acestei discipline. Citndu-l pe Dr. Valentin Iftenie din manualul de Medicin Legal pentru Facultatile de Drept, ed. tiinelor Medicale, putem spune c: In activitatea practica medico-legala, cauzalitatea exprima relaia dintre un eveniment cu valoare de cauza si un eveniment cu valoare de efect, prin raportare la cei patru eseniali: victima , agresor, agent vulnerant si locul faptei. I. Cauza = fenomen/complex de fenomene care precede si produce un alt fenomen; in lipsa cauzei nu se poate produce efectul chiar daca condiiile sau circumstanele sunt favorabile; 1. In funcie de natura cauzelor se deosebesc cauze externe (exogene) si cauze interne (endogene); in lumea vie factorii externi acioneaz prin intermediul celor interni, astfel nct cauzalitatea determinata de agenii externi ai organismului uman poate fi:
10

- 0% = imposibil cnd factorii interni anuleaz aciunea factorilor externi; - 100% = cert cnd factorii interni sunt redui la zero de aciunea factorilor externi; 2. In funcie de durata de timp a aciunii: cauze permanente si cauze episodice (temporare); 3. In funcie de modul de aciune: - cauze univoce care sunt necesare si suficiente realizrii efectului; - cauze neunivoce sau probabile care, la rndul lor, pot fi: previzibile; imprevizibile sau ntmpltoare. 4. In funcie de nr. cauzelor: - cauze unice, ce declaneaz un lan monocauzal simplu; - cauze multiple ce declaneaz un lan complex, policauzal, in care cauzele pot avea o aciune: convergenta (pozitiva sau negativa)- cauze concuratoare, care se potenteaz reciproc; divergenta, caz in care efectul este consecina cauzei mai puternica si va fi influenat de condiii sau circumstane. Cauza poate aciona (dup Bergsen, citat de V.T. Dragomirescu) prin: - impulsiune, dup modelul bilelor de biliard; - declanare, aa cum scnteia aprinde praful de puca genernd explozia; - desfurare, aa cum se deruleaz o melodie dup disc. II. Condiia = situaia sau mprejurarea cu aciune prelungita in timp, cvasipermanenta de care depinde apariia efectului. Condiia poate influenta att aciunea cauzei, in sens pozitiv (stimulator) sau negativ (drenator), cat si efectul, dar nu poate genera efectul in lipsa cauzei. a) In funcie de origine se deosebesc: - condiii interne: vrsta, sexul, starea de ebrietate, anemia, diverse boli preexistente (locale sau generale); - condiii externe (care de cele mai multe ori sunt confundate cu cauzele) : factori de mediu, tratamentul medical aplicat etc. b) In funcie de modul in care pot influenta cauza, condiiile pot fi: - dominante; - recesive; - codominante; c) In funcie de intensitate: - condiii minime, fr de care efectul nu s-ar fi produs; - condiii suficiente; - condiii excesive, caz in care efectul este nu numai realizat dar si ntreinut. III. Circumstanele = mprejurrile sau conjuncturile cu aciune episodica, mai mult sau mai puin prelungita in timp, care nsoesc un fenomen/fapt/situaie si care pot fi favorizate sau inhibitorii.
11

Din aciunea cauzelor, condiiilor si circumstanelor se contureaz efectul. IV. Efectele (reprezentate in medicina legala in principal prin leziuni traumatice decelate cu ocazia consultului persoanei sau a examinrii cadavrului) pot fi clasificate: 1. in funcie de natura lor: - efecte specifice; - efecte nespecifice. 2. in funcie de importanta: - efecte principale; - efecte secundare. 3. in funcie de momentul apariiei: - efecte imediate; - efecte tardive. 4. in funcie de calitate: - efecte pozitive; - efecte negative. 5. in funcie de numr si localizare: - efecte unice; - efecte multiple ce pot fi locale sau generale. Pana in prezent au fost vehiculate 3 teorii care ncearc sa explice cauzalitatea social-juridica prin prisma cauzalitii biomedicale, si anume: - teoria referitoare la proxima cauza dintr-o pluralitate de cauze ce concura la realizarea unui eveniment, cea mai apropiata este considerata cauza evenimentului respectiv; - teoria echivalentei condiiilor: toate circumstanele, evenimentele, mprejurrile etc. care sunt implicate in realizarea efectului sunt considerate cauze echivalente; - teoria cauzalitii adecvate: nu pot fi considerate drept cauze dect evenimentele care, in desfurarea naturala a faptelor, ar putea produce efectul respectiv. In medicina legala cauzalitatea presupune folosirea, de regula, a doua noiuni (de cele mai multe ori confundate intre ele de ctre juriti, cat si de medicii legiti): legtura de cauzalitate si raportul de cauzalitate.

2.2. LEGATURA DE CAUZALITATE

Este o noiune ce exprima corelaia (dependenta) dintre traumatism si prejudiciul generat (leziune traumatica sau deces); cu alte cuvinte, definete relaia ce se poate stabili intre aciunea traumatica si efectul (posttraumatic) constatat. Legtura de cauzalitate poate fi: A. Directa sau primara:

12

imediata/necondiionata, calificata ca atare ori de cate ori intre traumatism si efect nu se interpune nimic (exemplu: aplicarea unei lovituri cu toporul in cap =>deces. mediata/condiionata, ce se stabilete atunci cnd intre traumatism si consecinele posttraumatice acioneaz / se interpun factori preexisteni cu rol favorizant; in lipsa acestor factori preexisteni elementul traumatic nu ar fi fost suficient sa genereze efectul. Rezulta 2 posibiliti: factorii preexisteni agraveaz efectele traumatismului (exemplu: o plaga minora la un pacient hemofilic, urmata de sngerare masiva si deces sau suprainfecia unei plgi minore la un pacient diabetic, urmata de asemenea de deces); traumatismul agraveaz patologia preexistenta (exemplu: pacient cu fractura in curs de consolidare la nivelul coloanei vertebrale sufer un nou traumatism, care genereaz o noua fractura, de aceasta data cu transectie medulara urmata de paralizie). B. Indirecta sau secundara Se considera legtura de cauzalitate indirecta atunci cnd intre traumatism si efect se interpune o complicaie (exemplu: politraumatism rutier => spitalizare cu imobilizare in decubit dorsal => brenhopneumonie (cu decubit) => deces). C. Conjugata sau complexa Acest tip de legtura ar putea fi stabilit atunci cnd la realizarea efectului participa att patologia preexistenta cat si o complicaie (apruta posttraumatic) a crei etiopatogenie este greu sau chiar imposibil de apreciat in ce msura tine de fondul patologic preexistent (spre exemplu diabet zaharat in evoluia cruia o astfel de complicaie era previzibila) sau de efectele traumatismului in sine. In concluziile expertizrilor medico-legale este necesar sa se precizeze nu numai daca exista sau nu legtura de cauzalitate intre traumatism si efectul constatat, ci si tipul legturii de cauzalitate respective, pentru a putea oferi juristului posibilitatea gradrii sanciunii pe care o decide pentru fapta agresorului in limitele stabilite de codul penal (astfel, spre exemplu, conform art. 174 C.p.: uciderea unei persoane se pedepsete cu nchisoare de la 10 la 20 de ani). Legtura de cauzalitate trebuie stabilita indiferent daca efectele traumatismului sunt locale, loco-regionale ori generale fata de regiunea interesata iniial sau daca aceste efecte s-au produs imediat sau dup un anumit interval de timp posttraumatic. Pentru a se putea afirma din punct de vedere medico-legal existenta legturii de cauzalitate este necesar: - sa existe o continuitate in timp a tulburrilor morfo-functionale, o nlnuire simptomatologica, morfo-patologic si fizio-patologic obiectivabila, nentrerupta, intre traumatism si consecinele lui, de la data traumatismului incriminat la data examinrii persoanei; - sa existe concordanta de sediu intre traumatism si leziunea constatata (spre exemplu mici echimoze la nivelul buzelor nu pot constitui argumentul traumatic in etiologia unei fracturi a dinilor laterali, deci se vor descrie leziuni
13

dento-alveolare limitate la un teritoriu inaccesibil aciunii traumatice externe, fr corespondent lezional aflat in imediata vecintate); - sa se poat exclude orice alta cauza posibila a leziunii respective; - sa se interpreteze corect si obiectiv fondul patologic preexistent, pentru a se putea face referiri ulterioare legate de gravitatea traumatismului suferit. Exista legtura de cauzalitate: - ori de cate ori cauza genereaz direct efectul (imediat sau mediat); - ori de acte ori cauza genereaz tardiv efectul (prin complicaii) - cnd cauza acioneaz intr-un complex de condiii; - cnd efectul s-ar fi produs si datorita altor cauze; - cnd efectul nu se produce fr existenta unor condiii; - cnd condiiile modifica aciunea cauzei producnd efecte paradoxale disproporionate. Nu exista legtura de cauzalitate atunci cnd elementul traumatic nu poate fi interpretat ca o cauza, condiie sau circumstana. Spre exemplu traumatism de mica intensitate (obiectivat prin legturi traumatice elementare: echimoze sau excoriaii puin ntinse in suprafaa si de mici dimensiuni), la un bolnav de cancer in ultima faza, cu decesul acestuia la cteva zile posttraumatic.

2.3. RAPORTUL DE CAUZALITATE

Raportul de cauzalitate este o noiune ce presupune compararea leziunilor traumatice decelate si a obiectelor traumatice care le-au generat, pentru ierarhizarea lor, deci se realizeaz o discriminare intre cauzele concuratoare (asociate, de aceeai valoare sau adjuvante, neeseniale); aceasta noiune are aplicabilitate in cazul existentei mai multor agresori, pentru a se putea stabili prin prisma leziunilor traumatice produse victimei gravitatea faptei fiecruia si implicit sanciunea juridica adecvata. Astfel o plaga perforata a obrazului produsa cu un obiect dur de tip neptor confer o anumita gravitate faptei agresorului, spre deosebire de lovirea cu pumnul in regiunea mandibulara si fractura dubla de mandibula consecutiva, de care este nvinuit un alt agresor. Deci, raportul de cauzalitate va folosi juristului pentru ncadrarea difereniata a faptelor mai multor agresori, in conformitate cu prevederile codului penal, in funcie de gravitatea leziunii posttraumatice a crui responsabilitate se atribuie fiecruia in parte. Am particularizat aceste aspecte ale cauzalitii deoarece, in prezent, confuzia celor doua noiuni genereaz greuti att in activitatea practica medico-legala cat si in ceea ce privete interpretarea juridica. Aceste considerente apreciez ca sunt de natura sa dea dreptate d-lui prof. Univ. Dr. V.T. Dragomirescu, care propune noiunea de determinism in locul celei de proces cauzal (rezultat din analiza si inter-relaia celor doua noiuni), in teoria practica medico-legala.
(Elemente de cauzalitate n activitatea practic medico-legal expuse n Medicina Legal pentru Faculttile de Drept, ed. tiine Medicale Dr. Valentin Iftenie).

14