Drepturile omului si relativismul Andreas Follesdal

Nota traducatorului: Imi asum totalmente eventualele erori. Simtiti-va liberi sa imi atrageti atentia in cazul in care observati greseli. - Munteanu Virgil, grupa I

Putine sunt guvernele din ziua de azi care sa admita faptul ca incalca drepturi de baza ale omului precum dreptul la exprimare sau prohibitii indreptate impotriva sclaviei si torturii. Violarea drepturilor omului este fie negata, fie scuzata, insa aproape niciodata aparata. Declaratia de la Bangkok din 1993 avea sa schimbe acest fapt. In aceasta declaratie, reprezentanti ai unor state asiatice au catalogat drepturile civile si politice ca fiind contrare valorilor asiatice. Acest demers s-a bucurat de multa atentie, mai ales prin prisma faptului ca aparea cu foarte putin timp inainte de Conferinta Mondiala privind Drepturile Omului de la Viena, din 1993. Drepturile omului reprezinta norme critice universale menite sa constranga alocarea si exercitarea puterii statului, astfel incat nu e surprinzator faptul ca unele guverne nu sunt de acord cu drepturile omului. Declaratia de la Bangkok insista asupra faptului ca in principal statele sunt responsabile de promovarea si protejarea drepturilor omului, dar si de remedierea violarilor acestora. Astfel, este de datoria guvernului de a mentine un echilibru si de a asigura respectarea drepturilor prin institutii. Drepturile omului trebuie luate in considerare intr-un context de setari ale unor norme internationale ce evolueaza perpetuu. De asemenea, trebuie retinuta importanta particularitatilor nationale si regionale, dar si diferentele de mediu istoric, cultural si religios. Pe scurt, Declaratia de la Bangkok insista ca suveranitatea nationala presupune non-interferenta in afacerile interne ale unui stat, incluzand nefolosirea drepturilor omului ca instrument de presiune politica.

1. Noua provocari la adresa drepturilor omului

Din Declaratia de la Bangkok se pot extrage cel putin noua obiectii cu privire la drepturile omului, care vor fi prezentate si discutate dupa cum urmeaza. Voi demonstra ca toate aceste obiectii sunt neconvingatoare. 1) Drepturile omului sunt bazate pe egoism atomist Fara indoiala ca drepturile omului sunt bazate pe o conceptie occidentala care are in centrul sau individul auto-interesat si atomizat. Pentru societatile ce nu impartasesc aceasta conceptie, discutiile privind drepturile omului sunt o forma de a vorbi despre cultura vestica indoielnica sau imperialism ideologic. 2) Drepturile omului ignora indatoririle umane Preocuparea pentru drepturile omului ignora sau distrage de la datoria cetatenilor de a urma comenzile liderilor de familie sau guvern 3) Drepturile omului ignora legaturile comune Concentrarea pe drepturile omului ignora (sau este incompatibila cu) indatoririle locale ale individului cu privire la membrii propriei comunitati si a intereselor societatii din care face parte. 4) Drepturile omului ignora nevoile sociale si economice Insistenta atentiei internationale sau occidentale asupra drepturilor civile si politice este gresita. Conceptiile non-vestice privind drepturile omului includ grija cu privire la necesitatile sociale, economice si culturale ale individului. Asemenea drepturi necesita luarea unor decizii dificile si echilibrarea acestora prin schimburi cu drepturile civile si politice. 5) Drepturile omului incalca respectarea consensului tacit al indivizilor Respectul fata de insi nu inseamna respect pentru drepturile lor umane, ci presupune non-

interferenta strainilor cu societatea pe care indivizii o accepta. Consensul tacit individual ar trebui respectat, chiar si in situatiile in care guvernele lor esueaza in a le respecta drepturile. 6) Drepturile omului inseamna lipsa de respect pentru alte culturi Aceasta lipsa de respect se manifesta prin impunerea unei matrite care intra in conflict cu multe societati non-occidentale. Fiecarei societati ii trebuie permisa dezvoltarea dupa propriul plac. 7) Drepturile omului ignora amenintarile non-guvernamentale Pericolul real este reprezentat de neconstientizarea amenintarilor adevarate, atat de bine camuflate de agenti non-guvernamentali si de alte state. In situatii non-ideale, precum razboiul civil sau nesupunerea altor state, toate obligatiile legate de drepturile omului sunt anulate. 8) Drepturile omului violeaza suveranitatea Protestele din exterior si orice fel de interventie incalca principiul auto-determinarii, unul general acceptat si indelung imbratisat. 9) Drepturile omului ameninta stabilitatea mondiala Protestele cu privire la drepturile omului nu iau in calcul posibilitatea destabilizarii globale cauzate de interventii straine in afacerile domestice ale altor state. Aceste obiectii sugereaza ca drepturile omului ar trebui ignorate pe temeiul ca sunt o practica a imperialismului ideologic specific Occidentului.

2. Premize: State, indivizi si drepturi ale omului

Inainte de demontarea acestor obiectii ar trebui pusa in discutie existenta veridica a unei diviziuni est-vest in ceea ce priveste drepturile omului. Pe de o parte, unele traditii vestice regretabile nu iau in calcul drepturile omului nici macar in zilele noastre, iar pe de alta parte, exista tendinte si fragmente de teorii ale drepturilor omului in multe traditii normative non-vestice. Drept urmare, o respingere a drepturilor omului vestice pe baza valorilor asiatice este una nefericita, din mai multe motive. Cand un guvern insista pe traditii distincte si coagulate, fie ele occidentale, asiatice sau africane, acesta ignora diversitatea de culturi din interiorul unor limite geografice, dar si care depasesc aceste limite. Chiar mai mult, asemenea etichetari servesc la obscurizarea discrepantelor de viziune dintre guvern si cetateni. Exista valori care sunt impartasite indiferent de civilizatie, dar si diferente de pozitie cu privire la ele, suficient incat sa se poata chestiona explicarea conflictelor pe tema drepturilor omului datorita unei ciocniri a civilizatiilor (Huntington, 1996). Raspunsul dat celor noua obiectii va arata ca exista foarte multe teorii ale drepturilor omului si traditii morale care condamna comportamentele de care drepturile omului incearca sa ne protejeze. Intradevar, majoritatea dintre aceste noua obiectii esueaza cand sunt confruntate cu o gama larga de teorii ale drepturilor omului care isi explica baza si continutul. Restul obiectiilor nu repudiaza drepturile omului, ci mai degraba sprijina anumite credinte ce confera unora drepturi asupra altora. Aceasta sectiune reprezinta o trecere in revista a teoriilor care privesc drepturile omului drept gardieni ai indivizilor in cadrul statelor. Pentru a dezvolta aceasta discutie, vom porni cu niste comentarii privind statele suverane si rolul statelor in promovarea binelui comun, apoi vom include o serie de observatii despre reglementarile drepturilor omului, pentru a trece apoi la a discuta cum aceste reglementari asigura interese semnificante. 2.1 Sistemul statelor suverane Actuala ordine mondiala consta in un sistem de state suverane. Concepte ale puterii politice suverane pot fi regasite inca din secolul al 9-lea, in lucrarile scriitorilor islamici Ibn Abi-al-Rabi si Al-Farabi. Un pas important in dezvoltarea sistemului de state suverane il reprezinta principiul controlului teritorial exclusiv aparut o data cu Pacea de la Westphalia din 1648, care a incheiat

Razboiul de 30 de ani. Toate statele independente se bucura de suveranitate juridica, aceasta putand fi vazuta din doua perspectice: autoritate interna si externa. Un guvern se bucura de suveranitate interna asupra populatiei dintr-un anumite teritoriu, astfel incat detine monopolul asupra folosirii legitime a fortei si este institutia suprema, in sensul ca domina restul actorilor din acel teritoriu. Suveranitatea externa poate fi descrisa drept imunitatea legala fata de orice agent din exteriorul granitelor. Statele sunt privite ca egale si nu sunt supuse unei alte forme de guvernare. Acest model le permite guvernelor sa asigure ordinea domestica, dar si o oarecare securitate in fata dominatiei exterioare, chiar si in conditiile anarhiei internationale. Suveranitatea statala nu a fost niciodata nerestrictionata in cadrul actualei forme de ordini mondiale. Unele standarde de guvernare legitima pe care noi astazi le recunoastem ca drepturi ale omului au fost incluse in acest aranjament inca de la inceput. Pacea de la Westphalia impunea printului sa respecte cetatenilor sai dreptul de a-si practica religia. Tot in acest sens al reglementarii tratamentului minoritatilor religioase stau dovada multiple intelegeri internationale din secolele 18 si 19. De exemplu, in 1830, independenta Greciei a fost asigurata de un document semnat de Marea Britanie, Franta si Rusia, cu conditia ca grupurile religioase sa primeasca acelasi tratament. De asemenea, protectia minoritatilor se asigura prin tratate si dupa Primul Razboi Mondial. Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, o serie de conventii internationale au recunoscut o gama larga de drepturi umane, legand guvernele ca subiecte ale dreptului international. In mod istoric, aceste eforturi recente continua o veche traditie de regularizare a institutiilor existente si a practicilor guvernamentale astfel incat sa fie in concordanta cu teoriile normative ale drepturilor omului. 2.2 Rolul statelor: asigurarea binelui comun Oamenii sunt fiinte sociale: suntem dependenti de o societate ordonata pentru a ne dezvolta complet ca fiinte umane si pentru a trai vieti complete. Desi toate interesele sunt interese ale unor indivizi, asta nu inseamna ca indivizii sunt atomisti sau egoisti sau ca asociatiile umane si alti indivizi au doar o valoare instrumentala in cautarea noastra de a ne atinge interesele personale. Din contra, conteaza pentru ca altii sa o duca bine si sa prospere. Ba chiar mai mult, multe dintre interesele si proiectele noastre constau in relatii si activitati care implica alti indivivizi si care presupun coordonare. Ganditi-va, de exemplu, la participarea la venerare organizata, la rolul sindicatelor muncitoresti in negocierea salariilor sau la asociatiile de voluntariat. Intr-adevar, multe dintre proiectele noastre pot fi exprimate strict ca activitati de cooperare cu ceilalti. Astfel, multe dintre aspectele vietii bune pentru individ pot fi considerate drept binele comun, atat in sensul ca o viata buna are componente similare pentru fiecare om in parte, cat si in sensul ca o viata buna poate fi obtinuta doar in comun cu ceilalti. Acest concept al binelui comun este impartasit de o paleta larga de traditii filosofice, inclusiv traditia dreptului natural occidental, dar si gandirea filosofilor islamici Ibn Abi-al-Rabi (secolul 9), AlFarabi si Ibn Khaldun (13321406). In cele din urma, statul suveran este cel ce garanteaza indivizilor toate drepturile legale, puterile si imunitatile. Rezulta ca statul este sursa acestor beneficii de care se bucura individul. Statele moderne le face posibil indivizilor sa isi asigure indeplinirea nevoilor de baza si a altor conditii necesare unui trai decent. In consecinta, este gresit sa se sugereze ca relatia dintre individ si stat este una fundamental conflictuala. Intr-un mod similar, ar fi bine sa nu se confunde conflictul dintre interesele comunitatii si interesele individului cu conflicte dintre interesele indivizilor si interesele altei entitati, ci mai degraba conflicte intre diverse interese ale indivizilor, unde aceste interese se bazeaza pe activitati comune ale indivizilor comunitatii. Totusi, aceste interese apartin tot indivizilor ce traiesc in acea comunitate. In ceea ce priveste uzul responsabil al puterii statale, o opinie larg imbratisata si cu mare continuitate este aceea ca ea trebuie sa fie utilizata in sensul obtinerii binelui comun, inteles ca binele

indivizilor din prezent, cat si a celor din viitor, ca membrii ai unei societati. Aceasta parere se regaseste in cateva traditii occidentale si cele islamice mentionate mai sus, dar si in cea confuciana. Drepturile omului sunt o forma concreta a binelui comun, iar prin reglementarea modului in care beneficiile si puterile trebuie alocate intre indivizi, ele propun guvernelor o cale a atingerii acestui bine comun. Aceasta preocupare pentru drepturile omului nu face asumptia ca oamenii pot exista independent de societate si nici nu neaga faptul ca indivizii au obligatia de a respecta deciziile guvernamentale, atat timp cat acestea se incadreaza in limite rezonabile. Mai degraba, preocuparea pentru drepturile omului este compatibila cu acceptarea faptului ca oamenii sunt fiinte sociale, legate de comunitatile lor prin obligatii. Scopul concentrarii pe drepturile omului este identificarea limitelor acestor cereri, prin explorarea esentei lor. Asta deoarece desi statul este sursa legala a drepturilor, un stat legitim nu poate aloca beneficii si sarcini dupa bunul plac al guvernului. 2.3 Caracteristicile drepturilor omului Drepturile omului recunoscute international sunt fie constitutionale, fie incastrate de catre institutii ca protectii si directive juridice ce reglementeaza autoritatea si discretia legislativa si executiva. Astfel, drepturile omului recunoscute international afecteaza suveranitatea atat pe plan intern, cat si pe plan extern: autoritatea guvernelor asupra indivizilor si autoritatea corpurilor internationale vis-a-vis de guvernele domestice. Se poate afirma ca drepturile omului recunoscute international au urmatoarele caracteristici: a) ele sunt exigente care ar trebui aplicate, fie pe cale constitutionala sau in alta maniera, in asa fel incat sa reglementeze legile si politicile unei tari; b) ele sunt universale, adica sunt drepturi ale indivizilor care traiesc in orice stat; c) sunt directionate catre guverne, cu privire la legile si politicile lor; d) au un rol constrangator in ceea ce priveste actiunile guvernelor impotriva propriilor cetateni, cat si impotriva altor guverne; e) incalcarea lor este considerata o problema de scara internationala, iar unele violari pot legitima ca mediul international sa reactioneze prin protest, asistenta sau interventie; Este inalienabil de clar ca drepturile omului recunoscute international sunt justificabile in forma lor actuala. Intr-adevar, multi critici nu neaga apartenenta lor la dreptul international. Problema ar fi daca este posibil ca drepturile omului in cauza sa fie justificate pe o baza care sa nu poata fi catalogata drept neglijabila datorita afilierii cu valori vestice. Alti critici dezbat posibilitatea unor alte modificari, apeland la ceea ce ei numesc teorii plauzibile ale drepturilor omului. 2.4 Rolurile drepturilor omului Drepturile omului pot fi vazute ca indeplinind doua roluri distincte in conturarea si mentinerea unui sistem de state just, roluri definite in functie de suveranitatea interna si de cea externa. Pe plan intern, drepturile omului contureaza conditiile minime ale legitimitatii domestice. Asigurarea drepturilor omului este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru a admite unui guvern ca pretentia ca cetatenii sa ii respecte deciziile sa fie una moral valida. Un guvern trebuie sa garanteze respectarea drepturilor unei populatii, ca aceasta sa fie obligata morala de a i se supune. este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta mpotriva tiraniei si asupririi (din Preambulul Declaratiei Universale a Drepturilor Omului) Recunoasterea necesitatii unei serii de mecanisme de constrangere asupra guvernului nu este o chestiune strict occidentala. Si alte civilizatii au sustinut ca guvernele trebuie sa fie legitime pentru a

pretinde obedienta, iar din acest context se poate deduce ca toti indivizii au valoare egala. Cu toate acestea, discutia nu s-a purtat in termenii drepturilor omului. Confucius considera ca pentru ca un lider sa fie potrivit pentru guvernare, el trebuie sa evite o serie de chestiuni. Doua dintre acestea sunt teroarea, care se bazeaza pe ignoranta si crima si tirania, care cere rezultate fara a oferi avertismente adecvate. Marele ganditor confucian Mencius (372 289 a. Chr.) a mers mai departe si a permis asasinarea tiranilor. Kautilya (c. 360 280 a. Chr.), un brahman indian care a ocupat si functia de ministru imperial, este cunoscut ca fiind autorul cartii Arthashastra, o lucrare despre guvernare. In cadrul acesteia, el propune o serie de conditii necesare unei guvernari bune, exprimate sub forma datoriilor unui rege. Regele trebuie sa ii ingrijeasca si intretina pe orfani, pe batrani, pe infirmi, pe bolnavi si pe cei neajutorati. Tot el trebuie sa asigure subzistenta femeilor insarcinate neajutorate si a copiilor pe care-i nasc. Fericirea regelui este de fapt fericirea subiectilor sai. Implinirea regelui nu consta in indeplinirea a ceea ce ii este drag lui, ci ceea ce le este drag supusilor constituie implinirea lui (Hay, 1988). Multe traditii hinduse sunt in conflict clar cu drepturile omului, in mod special sistemul castelor, care neaga egalitatea tuturor fiintelor umane. Hinduismul mai scoate in evidenta supunerea, ierarhizarea si loialitatea fata de actuala ordine sociala. Totusi, se gasesc si traditii hinduse in care se regasesc standarde de guvernare legitima si dreptul de a protesta impotriva conducerii injuste, ca de exemplu in traditia lui Ghandi si in discutiile privind indatoririle (dharma) statelor gasite in RigVeda si Mahabharata. Aici, datoria statului este de a asigura bunastarea oamenilor, pedepsirea infractorilor si protejarea cetatenilor, actionand in interesul intregii populatii. Dharma statului se refera la bunastarea generala a umanitatii. De asemenea, traditiile hinduse limiteaza si ele loialitatea fata de guvern. De exemplu, Rammohun Roy (1772?-1833), un reprezentant al miscarii iluministe indiene, era foarte critic fata de atitudinea pasiva a guvernului, care permitea arderea femeilor vaduve. Exista scriitori islamici care propun standarde de evaluare a guvernelor. 'Ali Shariati (1933 1977), unul dintre ideologii care au alimentat Revolutia Islamica Iraniana, a interpretat Coranul in asa fel incat sa critice pana statele de religie islamica daca ele se bazau pe exploatare si alienare. Cativa ganditori musulmani pun la indoiala criteriile egalitariene si normele etice si legale desprinse din interpretarea Coranului de catre Sharia acum mai bine de o mie de ani. Acestia se bazeaza pe distinctiile scoase in evidenta de Sharia: diferentele dintre drepturile celor musulmani si nonmusulmani si dintre barbatii si femeile de sorginte islamica. Al doilea rol important al drepturilor omului se refera la suveranitatea externa. Conformitatea cu drepturile omului este suficienta pentru ca un stat sa se bucure de un statut pozitiv in comunitatea internationala. Asta nu inseamna ca orice incalcare a drepturilor omului de catre un guvern justifica interventia militara. Abuzul puterii de catre un guvern nu aduce dupa sine (nici logic si nici legal) obligatia unei terte parti de a interveni militar. Doua dintre cele mai importante motive care incurajeaza precautia sunt posibilitatea esecului, chiar daca interventia militara este bine intentionata, si riscul ca autoritatea de a interveni sa nu fie abuzata. Cu toate acestea, in principiu, exista circumstante si proceduri in care aceste practici internationale sunt acceptate. Suveranitatea externa mai poate fi restrictionata prin mijloace de protest si interventie care nu folosesc forta, astfel incat sa nu existe posibilitatea izbucnirii unui razboi international. Asemenea actiuni pot fi internationale, adica sa implice alte guverne sau organisme inter-guvernamentale, sau transnationale, intreprinse de entitati non-guvernamentale. Actiunile pot include interventia umanitara, protestul diplomatic sau presiunea economica, toate cu scopul de a atenua efectul incalcarilor drepturilor in masa. De asemenea, se mai poate intentiona a populatia domestica sa fie informata cu privire la contraventiile comise de liderii lor. Un tipar consecvent de incalcari dure ale drepturilor omului pot indreptati un raspuns international (ECOSOC 1970). Daca se dovedesc a fi eficace, aceste modalitati de protest se pot transforma in necesitati ale comunitatii internationale. Avand in vedere aceste doua roluri ale drepturilor omului in evaluarea si restrangerea

suveranitatii legitime, nu este deloc surprinzator faptul ca unele guverne au o atitudine negativa fata de ele. Prin rolul vital al drepturilor omului, este normal ca aceste reactii sa apara, insa ele nu demonstreaza ca drepturile omului sunt prea restrictive. Pentru a analiza aceste critici trebuie puse doua intrebari. In primul rand, trebuie determinat daca unele constrangeri asupra guvernului prin prisma drepturilor omului pot fi justificate. In al doilea rand, trebuie analizat daca actualele legaturi legaturi cu drepturile omului sunt in concordanta cu asemenea justificari sau daca actualele componente ale dreptului international ar trebui modificare. Prima dintre aceste doua intrebari se refera la teoriile normative politice despre modul in care puterea statala poate fi justificata. Raspunzand la aceasta intrebare se ajunge la asumptia ca rolul legitim al guvernului este sa asigure binele comun, inteles ca binele membrilor prezenti si viitori ai unei societati. Standardele drepturilor umane cauta sa puna guvernele la lucru in acest sens. 2.5 Drepturile omului ca garantii ai intereselor semnificative Variatele justificari ale drepturilor omului le plaseaza intr-o conceptie de interese umane sau notiuni similare precum nevoile, bunastarea, progresul sau demnitatea. Drepturile omului necesita ca practicile si institutiile sociale sa protejeze aceste interese umane in fata unei varietati de amenintari standard dintr-un sistem de state suverane. In toate aceste cazuri, o gama larga de comportamente negative nici nu intra in discutie, precum tortura sau incalcarea drepturilor civile. Unele diferente dintre teoriile drepturilor omului au ca sursa modul diferit de tratare a intereselor semnificative. Avand ca scop oferirea unei replici criticii legate de valorile asiatice, se poate afirma ca cea mai mare diferenta intre aceste teorii se observa intre cele care sprijina drepturile negative de non-interferenta si cele care sprijina drepturile pozitive privind oportunitatile. Unele teorii ale drepturilor omului se concentreaza pe interesul de a fi liber, de a nu fi supus coercitiei altuia, in special a guvernului, fiind astfel capabil de a-si exploata propriile resurse in functie de propriile abilitati si interese. Asemenea consideratii favorizeaza drepturile omului care ofera individului imunitate fata interferenta guvernamentala prin oferirea de drepturi negative. Multiple teorii recunosc si alte interese ale indivizilor. Un astfel de interes important poate fi posibilitatea de a alege cu adevarat anumite optiuni pe care le apreciaza. Aceasta situatie ar putea necesita interventia guvernului, astfel incat sa ii poata oferi individului oportunitatile necesare. In consecinta, interventia guvernamentala pozitiva ar putea fi necesara pt satisfacerea nevoilor umane de baza, mijloace de urmari proiecte si relatii sau pentru a preveni suferinte, o preocupare centrala in toate religiile lumii. Teoriile care recunosc doar interesele individului in sensul libertatii fata de coercitie afirma ca doar libertatile negative sunt drepturi ale omului. Aceste viziuni pot fi criticate pentru ca se concentreaza exclusiv pe conceptiile occidentale asupra individului. Insa ceea ce trebuie observat este ca multi analisti vestici recunosc o mai larga paleta de interese semnificative, incluzand aici necesitati materiale, care justifica drepturile pozitive. Aceste observatii scot in evidenta cea de-a doua pozitie si in acelasi timp recunoscand faptul ca existe diferente de opinie in ceea ce priveste care interese sunt cu adevarat importante, daca interese este termenul cel mai potrivit si care modalitati de actiune guvernamentala sunt cele mai eficiente in asigurarea acestor interese. Garantiile legale sau constitutionale sunt de doua feluri. Pot fi necesare anumite institutii (obligatii de mijloace) sau pot fi plasate anumite conditii in functiile de eficienta institutiilor (obligatia de rezultat). Astfel, consideratiile asupra drepturilor omului au nevoie de existenta anumitor mecanisme specifice. Pot fi date drept exemplu imunitati legale sub forma drepturilor civile, libertatea de exprimare/asociere/religioasa. De asemenea, guvernele trebuie sa se asigure ca cei ale caror drepturi sunt incalcate pot apela la instrumente juridice. Alte cerinte specifice se refera la libertatea presei si la

libertatea de exprimare, in conditiile existentei drepturilor politice democratice. Multe dintre aceste libertati servesc spre asigurarea abilitatii indivizilor de a lua decizii bine-informate cu privire la candidatii politici. Conducerea democratica, spre deosebire de puterea politica ce nu poate fi trasa la raspundere, este importanta nu doar pentru cei pentru care auto-determinarea este valoroasa, ci si pentru ca previne aparitia riscurilor in ceea ce priveste necesitatile vitale individuale. In aceeasi maniera a argumentat Amartya Sen ca libertatea presei si competitia democratica intre partide politice reprezinta o protectie in fata foametei. Asemenea argumente in favoarea drepturilor politice si libertatii de exprimare nu sunt bazate pe contestata asumptie occidentala conform careia puterea guvernamentala va fi mereu abuzata. Mai degraba, argumentul este comparativ prin faptul ca sustine ca alte alocari ale acestei puteri reprezinta o amenintare mai mare asupra satisfacerii intereselor importante. Consideratiile asupra drepturilor omului mai sustin si o serie de obligatii legale de rezultat. Interesele semnificante ale indivizilor nu presupun intotdeauna ca guvernele sa urmareasca o politica particulara sau ca ele sa infiinteze institutii specifice. Mai degraba interesele semnificante pot fi asigurate prin o gama variata de mijloace, permitand guvernelor sa ia in considerare circustantele, cultura si resursele locale. Luati spre exemplu o societate in care toate produsele alimentare sunt cumparate si vandute in piete. Inseamna ca banii sunt necesari pentru a satisface nevoile nutritionale de baza. In consecinta, politicile guvernamentale trebuie sa faciliteze oportunitatile de munca platita si de substituenti ai venitului, lasand ca specificitatile institutionale sa fie determinate de cultura, istorie si conducere majoritara. De exemplu, este posibil ca guvernele sa fie nevoite sa implementeze o strategie de dezvoltare a agriculturii si industriei, care sa aiba ca ultim scop asigurarea supravieturii populatiei. Asemenea cerinte sunt regasite in Constitutia Indiei, care include o directiva ce presupune ca guvernul sa adopte o politica agricola prin care sa asigure mancare tuturor cetatenilor. Similar, constitutiile Spaniei si Norvegiei cer guvernelor sa dezvolte politici ale caror scop sa fie eradicarea somajului. Luand toate acestea in considerare, s-ar parea ca doar guvernele pot incalca drepturile omului. Totusi, interesele semnificante ale indivizilor pot fi incalcate sau amenintate si de catre indivizi sau organizatii, prin exploatare, violenta si terorism. Numeroase asemenea amenintari reprezinta si incalcari ale drepturilor omului. Autorii acestora incalca legislatia care este necesara conform teoriilor drepturilor omului, iar guvernul esueaza in a-si folosi puterile suverane pentru a preveni aceste ilegalitati sistematice. Importante imtrebari privind responsabilitatea in fata incalcarilor intereselor semnificative apar in momentul in care suveranitatea statala este redusa sau absenta in fata diversilor agenti precum corporatiile transnationale, gruparile paramilitare si pietele financiare internationale. In ciuda gravitatii acestor probleme, ele depasesc provocarile propuse de Declaratia de la Bangkok. 3. Cele noua obiectii reanalizate Argumentele de aparare a drepturilor omului, asa cum sunt schitate mai sus, reprezinta o baza pentru demersul de a reanaliza si respinge cele noua obiectii la adresa drepturilor omului. 1) Drepturile omului sunt bazate pe egoism atomist Fara indoiala ca drepturile omului sunt bazate pe o conceptie occidentala care are in centrul sau individul auto-interesat si atomizat. Pentru societatile ce nu impartasesc aceasta conceptie, discutiile privind drepturile omului sunt o forma de a vorbi despre cultura vestica indoielnica sau imperialism ideologic. Istoric vorbind, unele argumente in favoarea drepturilor individuale au fost intr-adevar o forma de sprijin in conturarea unor idealuri de prosperitate umana, avand in centru autonomia individuala sau concentrandu-se pe individ ca agent. Immanuel Kant si John Stuart Mill sunt doi autori care au scris in aceasta maniera, iar mai recent s-au remarcat Alan Gewirth si Onora ONeill. Totusi, nu se afirma

nicaieri ca indivizii sunt fundamental auto-interesati si nici nu se presupune ca institutiile sociale nu sunt importante in asigurarea binelui umanitatii. Argumentele in favoarea drepturilor omului schitate mai sus sustin ca drepturile omului sunt importante pentru a proteja indivizii si interesele lor semnificante in fata amenintarilor guvernamentale standard. Dar putine dintre aceste argumente se bazeaza pe asumptia controversata ca doar autonomia individuala conteaza. De exemplu, rolul important al drepturilor politice si libertatilor civile este dat de instrumentalitatea lor in prevenirea saraciei si foametei. 2) Drepturile omului ignora indatoririle umane Preocuparea pentru drepturile omului ignora sau distrage de la datoria cetatenilor de a urma comenzile liderilor de familie sau guvern. Este o greseala sa se sustina ca drepturile omului sunt in conflict direct cu datoria obedientei fata de un guvern legitim. Chiar din contra, Toma D'Aquino, John Locke si alti autori vestici importanti sustineau ca exista o datorie de supunere in fata autoritatii legitime. Teoriile drepturilor omului nu face decat sa caute niste limite ale acestei obediente. In mod concret, drepturile omului identifica conditiile in exteriorul carora guvernul nu mai poate exercita pretentii de supunere din partea subiectilor sai. Nu exista nicio asumptie conform careia o societate este mai prospera daca membrii ei isi ghideaza interactiunile pe baza drepturilor individuale si consideratiilor legale decat pe baza prieteniei si respectului reciproc. Ideea este ca unele protectii sub forma drepturilor omului sunt o valoroasa modalitate de a verifica puterea guvernului in conditiile in care respectul si prietenia sunt insuficiente. Astfel, acest mod de a privi aspectul de fata este compatibil cu o gama larga de opinii, incluzand aici viziunea confuciana conform careia legile si drepturile sunt optiunile de rezerva in momentul in care virtutile esueaza. 3) Drepturile omului ignora legaturile comune Concentrarea pe drepturile omului ignora (sau este incompatibila cu) indatoririle locale ale individului cu privire la membrii propriei comunitati si a intereselor societatii din care face parte. Drepturile omului reprezinta constrangeri independente asupra chestiunilor politice, atat domestice, cat si internationale. In consecinta, intr-un anume sens, aceasta critica este una corecta: exista legi, politici si practici culturale care sunt incompatibile cu drepturile omului. Dar acest fapt nu presupune ca drepturile omului sunt o piedica in calea legaturilor personale, proiectelor comune sau angajamentelor impartasite. Intr-adevar, insistenta asupra drepturilor omului nu previne luarea la cunostinta a datoriilor umane si a patriotismului in general. Mai curand, preocuparea este aceea de a face clar cand pretentiile de acest gen din partea guvernului asupra cetatenilor sunt morale sau nu. Datoriile fata de compatrioti si comunitati locale sunt compatibile cu drepturile omului atat timp cat aceste legaturi nu incalca constrangerile stabilite de drepturile omului. Intr-adevar, in articolul 29, Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede ca: Fiecare are datorii fata de comunitatea in care este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale. Putem insista pe drepturile omului si totusi recunoaste o gama larga de interese comunitare, in speta cele care sunt de fapt interese individuale, doar ca sunt puse in practica alaturi de ceilalti. In consecinta, orice conflict care apare intre interesele societatii si cele ale individului sunt de fapt conflicte intre interesele diferitilor indivizi dintre care nu este neaparat ca vreunul sa fie atomist. De exemplu, drepturile omului cu privire la libertatea religioasa, familiala sau de asociere sunt privite ca drepturi ale indivizilor de a initia actiuni cu alti indivizi. Asta nu inseamna negarea faptului ca unele teorii normative sustin ca este posibil ca interesele societatii sa fie ireductibile in fata variatelor interese ale indivizilor. 4) Drepturile omului ignora nevoile sociale si economice Insistenta atentiei internationale sau occidentale asupra drepturilor civile si politice este

gresita. Conceptiile non-vestice privind drepturile omului includ grija cu privire la necesitatile sociale, economice si culturale ale individului. Asemenea drepturi necesita luarea unor decizii dificile si echilibrarea acestora prin schimburi cu drepturile civile si politice. Aceasta obiectie este corecta din punctul de vedere al anumitor teorii ale drepturilor omului, in particular cele care trateaza libertatea negativa drept singurul interes semnificant al indivizilor. Totusi, justificarile drepturilor omului bazate pe interesul individului in libertatea pozitiva, intr-un mediu in care exista cu adevarat libertatea de a alege, sau bazate pe interesul bunastarii concepute mai larg, recunosc preconditiile sociale, economice si culturale ale unei vieti decente. O gama larga de teorii ale drepturilor omului furnizate de teoreticieni occidentali sprijina ambele seturi de drepturi ale omului recunoscute international, asa cum face si Pactul International privind Drepturile Economice, Sociale si Culturale elaborat de ONU. Aparenta concentrare a occidentalilor asupra incalcarilor drepturilor civile si politice in defavoarea intregii multitudini de drepturi poate fi datorata mai multor factori. In primul rand, incalcarile de ordin socio-economic sunt dificil de determinat. Statele sunt in mod normal obligate sa ia masurile necesare pentru a asigura drepturi precum dreptul de a fi ferit de foame. Dreptul nu reprezinta o forma legala propriu-zisa prin care fiecare individ trebuie sa se bucure de hrana, ci o obligatie a statelor de a elabora politicile necesare imbunatatirii productiei si distributiei de alimente. In acelasi sens, statele trebuie sa faca pasii necesari prevenirii, tratarii si controlarii bolilor ocupationale, endemiilor si epidemiilor. Aceste obligatii pot fi indeplinite chiar si unde populatia este subnutrita sau sufera de epidemii, din moment ce guvernul este dispus sa actioneze, dar ii este imposibil sa previna aceste dezastre. In al doilea rand, nu este foarte clar daca atentia media din Vest asupra incalcarilor drepturilor sociale si economice este o modalitate eficienta in a imbunatati situatia. In consecinta, lipsa criticii nu indica faptul ca statele sau ideologiile vestice privesc drepturile sociale, economice si culturale ca fiind mai putin importante. De exemplu, un mecanism important de favorizare a conformizarii este prin raportarea obligatiilor statelor semnatare ale Pactului International privind Drepturile Economice, Sociale si Culturale. Acest aranjament le face pe state responsabile pentru politicile lor in fata entitatilor internationale. Aceste rapoarte internationale cauta sa imbunatateasca conformitatea cu drepturile socio-economice, fara a utiliza sanctiuni internationale sau presiune media. Mai mult, statele occidentale semnatare ale Pactului contribuie si ele cu rapoarte, de a caror analiza se ocupa cetatenii statelor. In consecinta, este gresit sa se afirme ca statele vestice si cetatenii lor nu sunt preocupati cu aceste drepturi. O obiectie indreptata spre concentrarea pe incalcarea drepturilor civile si politice este ca acestea trebuie uneori sacrificate in favoarea celor sociale si economice. De exemplu, unele guverne ce reprezinta tari emergente sustin ca dezvoltarea poate fi obtinuta doar prin reducerea participarii politice. Drepturile politice trebuie sacrificate pentru cresterea economica. Cu toate acestea, exista foarte putine dovezi economice care sa sprijine aceasta afirmatie cum ca acest schimb este necesar in practica, fie pe termen scurt sau pe termen lung. Un exemplu de astfel de schimb de drepturi este oferit de guvernul chinez in Actul Alb al Drepturilor Omului din 1991: Problema hranei si hainelor fiind practic rezolvata, poporului i-a fost garantat dreptul de baza al subzistentei. Aceasta este o realizare istorica pentru poporul chinez si pentru guvern in demersul sau de a proteja drepturile omului. Totusi, dreptul poporului la subzistenta va fi in continuare amenintat in eventualitatea unei razmerite sociale sau alte dezastre. Intr-adevar, China a facut progrese impresionante in reducerea si eliminarea saraciei endemice. Punctul de vedere prezentat in Actul Alb sustine ca drepturile democratice si alte amenintari la adresa stabilitatii politice sunt incompatibile cu asigurarea subzistentei. Totusi, acest argument trebuie combatut din doua motive. Primul este acela ca desi China are un sistem de distributie a hranei care este impresionant in

functionabilitatea sa, Actul Alb pare sa ignore Marea Foamete dintre 1958 si 1961, perioada in care au murit intre 16,5 si 29,5 de milioane de oameni. Astfel, un guvern stabil nu inseamna neaparat ca nevoile vitale subzistentei sunt satisfacute. In al doilea rand, o importanta justificare a drepturilor politice este aceea ca foametele acute nu se manifesta in cadrul democratiilor cu toate ca drepturile politice nu sunt suficiente pentru a preveni astfel de fenomene. 5) Drepturile omului incalca respectarea consensului tacit al indivizilor Respectul fata de insi nu inseamna respect pentru drepturile lor umane, ci presupune noninterferenta strainilor cu societatea pe care indivizii o accepta. Consensul tacit individual ar trebui respectat, chiar si in situatiile in care guvernele lor esueaza in a le respecta drepturile. Dar conformarea efectiva cu drepturile din o anumita regiune nu este ultimul argument cu privire la legitimitatea institutiilor sociale. Mai mult ar putea fi discutat despre motivele supunerii inainte de a accepta aceasta reprezinta consimtamant tacit intr-un semn semnificativ. In momentul in care nu sunt protejate libertatile si nevoile de baza, linistea poate fi explicata prin teama. Nu ar trebui sa acceptam interpretarea de catre guvernele totalitare a tacerii si supunerii drept o forma de consimtamant tacit, daca cei ce critica guvernul risca imediat pedeapsa cu moartea sau inchisoarea. 6) Drepturile omului inseamna lipsa de respect pentru alte culturi Aceasta lipsa de respect se manifesta prin impunerea unei matrite care intra in conflict cu multe societati non-occidentale. Fiecarei societati ii trebuie permisa dezvoltarea dupa propriul plac. O importanta provocare intampinata de teoriile drepturilor omului este aceea de a delimita atat bazele cat si limitele tolerantei trans-culturale. Pledoaria pro vis-a-vis de drepturile omului asa cum se desfasoara ea mai sus isi propune sa respecte pluralismul cultural in mai multe moduri. In primul rand, teoriile cu privire la drepturile omului sunt bazate pe un set limitat de interese semnificative, comune tuturor indivizilor din cadrul statelor asa cum le stim si compatibile cu o gama larga de traditii morale. In al doilea rand, ele ofera guvernelor standarde minime de legitimitate si nu au ca scop conturarea unor matrite institutionale. Spre exemplu, drepturile omului recunoscute international care specifica obligatii de rezultat lasa alegerea politicilor guvernului domestic. In final, teoriile drepturilor omului respecte culturile existente oferind conditii de guvernare legitima care sa fie folosite in principal de catre populatia domestica in eforturile lor de a realiza o schimbare. Interventiile, militare sau de alt fel, sunt considerate un ultim mod de a actiona. Cand drepturile omului sunt incalcate, guvernul aplica politici care nu sunt in interesul populatiei. A obiecta la proteste domestice si internationale ridicand problema importantei respectarii culturii ridica o serie de intrebari esentiale. Trebuie clarificat care cultura trebuie respectata: cea a guvernului sau cea a cetatenilor. De asemenea, ar trebui prezentate motivele pentru care cultura ar trebui sa fie respectata cand sunt in joc interese semnificative ale cetatenilor. 7) Drepturile omului ignora amenintarile non-guvernamentale Pericolul real este reprezentat de neconstientizarea amenintarilor adevarate, atat de bine camuflate de agenti non-guvernamentali si de alte state. In situatii non-ideale, precum razboiul civil sau nesupunerea altor state, toate obligatiile legate de drepturile omului sunt anulate. Este adevarat ca detaliile legate de drepturile omului schitate mai sus nu iau in considerare modul in care alti agenti in afara de state pot ameninta buna-starea si supravietuirea indivizilor. Totusi, sunt necesare doua comentarii. In primul rand, in momentul in care un guvern pretinde suveranitate interna asupra unui teritoriu si a unei populatii, el isi asuma responsabilitatea de a-si proteja populatia de agenti terti. Astfel, guvernul are obligatia de a asigura ordinea interioara. O amenintare majora la adresa intereselor semnificante este un guvern care nu asigura securitate. In al doilea rand, dreptul international, precum si teoria politica normativa, recunosc faptul ca

responsabilitatile unui guvern se pot modifica in timpuri de criza sau situatii non-ideale, precum razboiul civil. Exercitarea unor drepturi civile, incluzand aici si libertatea de exprimare, poate fi restrictionata prin lege cu scopul de a proteja securitatea nationala, ordinea publica, sanatatea publica si principiile morale. Astfel, Pactul International privind Drepturile Economice, Sociale si Culturale afirma ca unele drepturi sunt derogabile in caz de urgenta publica ce ameninta viata natiunii si existenta a ceea ce este proclamat oficial (art. 4). Dar asemenea derogari sunt atent circumscrise si permise pana in punctul in care este strict necesar exigentelor situatiei si in conditiile in care asemenea masuri nu sunt inconsistente cu dreptul international si nu implica discriminari bazate pe rasa, culoare, sex, limba, religie sau origine sociala. Declaratia mai insista asupra faptului ca unele drepturi nu sunt derogabile, referindu-se aici la proceduri privind pedeapsa cu moarte, interzicerea torturii, sclavia, munca fortata, legi retroactive si libertatea de gandire, religioasa si de constiinta. Astfel, apararea drepturilor omului este compatibila cu recunoasterea faptului ca actorii nonstatali pot ameninta interesele semnificante ale indivizilor si ca este posibil sa fie necesara actiuni exceptionale din partea statului (si acestea intre anumite limite). 8) Drepturile omului violeaza suveranitatea Protestele din exterior si orice fel de interventie incalca principiul auto-determinarii, unul general acceptat si indelung imbratisat. Totusi, amintiti-va ca suveranitatea externa nerestrictionata nu a fost niciodata un principiu. Pana si tratatele Pacii de la Westphalia cereau printilor sa respecte libertatea religioasa. Ba mai mult, ca subiect al dreptului international, incalcarile drepturilor omului sunt incorect vazute drept treburi interne ale statelor semnatare ale Pactului International privind Drepturile Economice, Sociale si Culturale. Aceste tratate au mutat in mod clar incalcarile drepturilor omului in sfera interesului international. In al treilea rand, unii experti in drept sustin ca drepturile omului au o legatura puternica cu dreptul cutumiar, avand obligativitate indiferent de ratificarea guvernamentala. Exemplele include sclavia, genocidul, tortura, crimele in masa, tinerea pe termen lung in inchisoare in mod arbitrar si discriminarea rasiala sistematica. Declarand ca aceste drepturi de baza sunt o parte a dreptului cutumiar, sustinem ca toate statele sunt responsabile international pentru incalcari la adresa lor. (Schachter 1982). In cele din urma, este potrivit sa-i rugam pe cei ce propun aceasta pozitie de suveranitate nerestrictionata sa prezinte argumente convingatoare pentru ideea lor. Asemenea revendicare nu se poate aplica doar la nivelul dreptului international din moment ce tratatele internationale sunt excluse ca fiind constructe occidentale si nu promoveaza suveranitatea nerestrictionata. Cei ce sugereaza aceasta viziune ar trebui sa explice cel putin trei afirmatii. 1. Suveranitatea ar trebui respectata chiar daca isi violeaza mandatul asa cum este el prevazut de numeroase traditii normative la care au aderat cetatenii sai. Trebuie oferite motive pentru care cetatenii trebuie sa accepte un guvern care de exemplu incalca limitele suveranitatii oferite de Ibn Khaldun in traditia islamica sau de Confuciu sau oricare alta traditie filosofica si religioasa. 2. Alte guverne sunt uneori nevoite sa participe la cooperarea internationala cu scopul satisfacerii unor drepturi sociale, economice si culturale. Principiile suveranitatii nerestrictionate trebuie sa explice de ce aceste guverne, de regula vestice, au asemenea obligatii. 3. Unele forme de exercitare a suveranitatii interne sunt cu siguranta merituoase de critica internationala si privite drept un motiv de ingrijorare internationala. China si alte state asiatice au blamat in mod just practicile colonialiste si segregationiste. Sunt necesare argumente care sa explice acest drept de a dezaproba incalcari ale drepturilor omului in alta parte.

9) Drepturile omului ameninta stabilitatea mondiala Protestele cu privire la drepturile omului nu iau in calcul posibilitatea destabilizarii globale cauzate de interventii straine in afacerile domestice ale altor state. Liu Huaqui, seful delegatiei chineze la Conferinta Mondiala asupra Drepturilor Omului, exprima aceasta obiectie in felul urmator: Sa acuzi fara motiv o tara de abuzuri asupra drepturilor omului si sa impui criterii cu privire la drepturile omului specifice in tara sau regiunea propriu in alte tari sau regiuni este echivalent cu o incalcare a suveranitatii altor tari si interferenta in treburile lor interne, care ar putea rezulta in instabilitate politica si neliniste sociala in alte tari. In fata acestei obiectii ar trebui ca mai intai sa admitem ca incalcari ale drepturilor omului uneori duc la instabilitate in tara in care aceste se produc. In al doilea rand, a se observa ca politica drepturilor omului nu este una bazata pe interventie militara la orice incalcare a lor, ci pe forme mai pasnice de protest si presiune publica. Scopul acestor interventii nu este de a indeparta un regim, ci de a modifica anumite politici. Rolul comunitatii internationale in promovarea drepturilor omului in lume este in primul rand non-violent, sub forma protestului civil si a interventiei militare. De asemenea, este notabil ca factorii care tin de interventia militara internationala sunt mult mai stricti, date fiind riscurile. Teoriile drepturilor omului schitate mai sus privesc drepturile omului drept conditii de legitimitate, in sensul ca este necesar ca pentru a avea pretentia ca cetatenii sa i se supuna, un guvern trebuie sa o recunoastere morala. Regulile de justificare pentru interventia militare sunt o cu totul alta problema. Chiar daca incalcarile drepturilor omului pot parea o conditie suficienta pentru interventie, asemenea violari nu sunt destul pentru o interventie militara din motive umanitare. Rolurile protestelor internationale sunt doua: sa aminteasca guvernelor ca incalca binele comun pentru care sunt responsabili si sa ajute populatia domestica in efortul lor de a determina daca guvernele si politicienii lor merita sprijin.

4. Concluzie
Drepturile omului nu sunt occidentale intr-un sens obiectabil. De exemplu, exista multe surse ale drepturilor omului pe langa presupusa conceptie vestica asupra individului conform careia singurul interes semnificant al individului este non-interferenta si imunitatea legala in fata guvernului. Drepturile omului pot fi aparate, iar protestele comunitatii internatiomale impotriva incalcarilor pot fi justificate pe mai mult decat atat. Drepturile omului pot fi privite drept incercari de regularizare a uzului puterii statale in cadrul unui sistem de state suverane cu scopul de a preveni abuzul de catre guverne a marii puteri pe care o au asupra vietii cetateniloe. Multiple teorii si traditii blameaza incalcari ale drepturilor omului precum tortura, sclavia, genoocidul, detentia arbitrara, abuzul psihiatriei in scopuri politice, dar si protesteaza in mod non-violent impotriva actiunilor guvernamentale ilegale. Respectul fata de afacerile interne ale altor state nu ar trebui sa previna aceste proteste deoarece acestea nu sunt nici interventii straine injustificabile in treburile interne si nici practici ideologice ilegitime exercitate pentru a raspandi ideologia imperialista in statele non-occidentale. Obiectiile ridicate de Declaratia de la Bangkok impotriva protestelor vestice cu privire la drepturile omului pot fi respinse, mai ales ca majoritatea dintre ele sunt usor combatute de o gama larga de argumente date de teorii ale drepturilor omului. Restul obiectiilor nu repudiaza drepturilor omului din moment ce lor le pot fi puse in fata o serie de teorii care privesc drepturile ca garantii ale intereselor semnificative ale indivizilor in fata guvernelor.