Sunteți pe pagina 1din 9

Depolarizarea membranelor excitabile

Cuprins: producerea impulsului de depolarizare (potentialul de actiune); forma de unda a impulsului de depolarizare; principii de producere a depolarizarii; legea excitabilitatii (relatia stimul-raspuns); transport active prin membrane. Depolarizarea membranei se produce prin deschiderea canalelor ionice active, comandate (in tensiune si/sau chimica) sub influenta unui factor stimulator (curent electric injectat local pe o fata a membranei, variatia fortata a tennsiunii de membrana, un semnal electric receptionat de la o alta celula excitabila, prezenta locala in vecinatatea membranei a unei substante chimice adecvate, etc.).Starea electrica a membranei polarizate este ilustrata sintetic in figura urmatoare. Repartitia concentratiilor de ioni de o parte si de cealalta a membranei in stare de repaos (echilibru electrodinamic) face ca pe fata interioara sa existe un exces de sarcina negative, iar pe fata exterioara un exces de sarcina pozitiva. Ca urmare, potentialul electric interior Vi < 0, iar cel exterior Ve > 0. Tensiunea de membrana de repaos Um0 este negativa, avand valori uzuale (-90,-40) mV. Depolarizarea membranei este initiata de actiunea unui stimul, care creaza conditiile favorabile pentru deschiderea canalelor ionice de Na, comandate in tensiune sau chimic. Depolarizarea (numita si strapungere regenerativa a membranei) este un proces foarte rapid de patrundere in

celula a ionilor de Na+ (care in repaus sunt in exces in exteriorul celulei). Ca urmare a transferului (e) (i) de sarcini pozitive, potentialul interior creste la valori pozitive, iar potentialul exterior scade; rezulta o crestere rapida a tensiunii de membrana la valori pozitive. Inchiderea ulterioara a canalelor de Na+ se face temporizat. Tensiunea de membrana pozitiva reprezinta comanda pentru deschiderea canalelor de K+, ceea ce declanseaza un flux de ioni de K+ care sunt transferati (i) (e). Ca urmare, potentialul interior Vi scade din nou spre valori negative, iar cel exterior Ve creste. Membrana se repolarizeaza prin revenirea tensiunii de membrana la valoarea de repaus Um0. Observatii: 1. In procesul de depolarizare /repolarizare, la unele celule excitabile si la procesele de transmisie sinaptica intervin si ionii de Ca. 2. Din punct de vedere al fenomenului de depolarizare, celulele excitabile sunt traductoare ale unui semnal de stimulare (STIMUL) de natura oarecare, intr-un semnal electric, reprezentat de o variatie a tensiunii de membrane cu Um sub forma unui impuls electric (impuls de depolarizare). In cazul celulelor nervoase si musculaturii striate stimulul este de natura chimica (neurotransmitator) si este receptionat la nivelul sinapselor. Celulele musculaturii cardiace (miocardul) sant legate prin canale ionice intercelulare si isi transmit direct de la una la alta stimulul de natura electrica. Celulele sensitive primesc stimuli de nature diferite (termic, de presiune , chimic, sonor, luminos etc.).

Impulsul de depolarizare (potentialul de actiune)

Impulsul de deloparizare este un semnal electric si reprezinta variatia tensiunii de membrane, in sensul cresterii ei de la valoarea de repaos, (-90-50)mV pana la o valoare de varf, (1050)mV, urmata de revenirea la valoarea de repaos, prin modificarea controlata a permeabilitatii de Na si K. In lucrarile de biofizica (are au introdus acest fenomen) , el este cunoscut sub denumirea de potential de actiune. La celulele musculare intervine si efectul cresterii permeabilitatii membranei la ionii de Ca2+ , fenomen ce intervine in decursul

repolarizarii. Forma impulsului de depolarizare evidentiaza o depolarizare rapida a membranei, urmata de o repolarizare mai lenta si eventual o hiperpolarizare.

Etapele depolarizarii pentru membrane neuronului


(1). Aplicarea stimulului;

(2). Crestereatesiunii de membrana de la valoarea de repaos Um0, pana la valoarea de prag Up, prin injectie de sarcini electrice aduse prin curentul de stimulare. (3). Depolarizarea = strapungerea regenerative a membranei prin deschiderea masiva a canalelor ionice de Na comandate in tensiune; cresterea permeabilitatii de Na este brusca si scurta,

dureaza cca. 0.1ms pentru neuroni (ionii de Na intra in celula), apoi scad brusc. (4).Incheierea depolarizarii corespunde inchiderii canalelor de Na prin comanda temporizata , simultan cu deschiderea canalelor de K comandate in tensiune , pentru valoarea corespunzatoare tensiunii de varf a impulsului de depolarizare; constanta de timp, de actionare a canalelor de K este considerabil mai mare decat cea a canalelor de Na si permeabilitatea membranelor la K creste lent. (5). Repolarizarea incepe la punctul anterior si continua cu iesirea ionilor de K din celula; dureaza (1.5- 2)ms, apoi permeabilitatea membranei de K scade lent, iesirea ionilor de K din celula continua chiar daca Um a scazut la Umo si poate continua cu o scadere si mai mare a Um, provocand hiperpolarizarea membranei.

Forma de unda standard a impulsului de depolarizare pentru neuron


In figura urmatoare este reprezentata forma de unda pentru un impuls de depolarizare (potential de actiune) sincronizat cu stimulul, aplicat sub forma unui curent de tip treapta. 1 *timp de strapungere regenerativa=intervalul de timp de la declasarea depolarizarii (trecerea tensiunii de prag), pana la atingerea tensiunii de varf;in acest interval canalele ionice de Na+ sunt deschise si creste conductanta corespunzatoare; coincide cu perioada refractara absoluta; dureaza cca. 1ms pentru neuron 2 tensiune de varf = tensiunea de membrana la sfarsitul strapungerii regenerative, cand s-a incheiat intrarea ionilor de Na+ in celula si urmeaza repolarizarea 3 repolarizarea corespunde revenirii tensiunii de membrana spre valoarea de repaus; creste conductanta corespunzatoare canalelor ionice de K+ care se deschid si lasa ionii de K+ sa iasa din celula 4 GNa variaza abrupt, sub forma unui impuls rapid, iar GK are o variatie mai lenta, cu panta de crestere si de descrestere mai mare; valoarea maxima a GK este mai putin de jumatate fata de valoarea maxima a GNa 5 desi tensiunea de membrana revine la valoarea Um0, distributia concentratiilor ionice nu corespunde starii de repaus, astfel se explica perioada refractara; prin transportul activ concentratiile se regenereaza si permite refacerea conditiilor de repaus 6 revenirea la Um0 se poate produce dupa o usoara hiperpolarizare

Comentar ii

(1) Cresterea

tensiunii de membrana intre valoarea de repaus Um0 si valoarea de prag Up se face in conditiile in care

membrana isi pastreaza proprietatile din starea polarizata, respectiv conductantele GNa si GK raman constante; circuitul conductantelor (rezistentelor) paralel poate fi redus la o latura echivalenta Gm (respectiv Rm) si Um0 (conform modelului Goldman-Hodgkin-Katz, (2) Cresterea tensiunii de membrana de la valoarea de repaus la cea de prag, Um0 Up corespunde incarcarii condensatorului Cm in circuit de tip RC. (3) La aplicarea unui curent de stimulare care variaza in rampa (nu treapta), timpul de raspuns, respectiv reobaza au valori mai ridicate, deoarece intervine fenomenul de acomodare a membranei la stimul. (4) Daca membrana este mentinuta fortat la tensiune constanta mai redusa decat Um0, adica in stare de hiperpolarizare, este posibil ca in momentul intreruperii acesteia, tensiunea de membrana sa cresca brusc, similar unui impuls de depolarizare; are loc asa numita depolarizare spontana (anode break excitation).

Principii specifice fenomenului de depolarizare


(1). Declansarea depolarizarii depinde de: intensitate, forma de unda si durata

stimulului; desfasurarea depolarizarii din momentul depasirii tensiunii de prag numai depinde de stimulul Principiul tot-sau-nimic; de altfel, forma de unda a impulsului de depolarizare dupa trecerea tensiunii de prag are o evolutie standard pentru fiecare tip de celula excitabila.

(2). Membrana are propietatea de autoexcitabilitate, in sensul ca dupa ce s-a produs local o depolarizare, in jurul zonei respective se transmite o unda de depolarizare care cuprinde, din aproape in aproape, zonele vecine, fara sa fie nevoie de aplicarea de noi stimuli exteriori; transmiterea in spatiu a impulsurilor de depolarizare se face fara atenuare; astfel se explica transmiterea semnalelor electrice pe caile sistemului nervos, ca suport international; depolarizarea din aproape in aproape a miocardului este un process similar (dar u identic), deoarece miocitele sunt intim conectate intre ele prin canale ionice, astfel ca transferal ionilor se face direct intre cellule fara sa mai fie implicat si spatiul extracelular). (3). Pentru tensiuni de membrane mai mici decat tensiunea de prag, adica in stare polarizata, membrane are comportament electric liniar (regimul de incarcare a condesatorului in circuit RC). (4). Dupa producerea unui impuls de depolarizare, zona respectiva de membrana are nvoie de un timp de regenerare (perioada refractara) pentru a fii capabila de o noua depolarizare.

Comparatie intre impulsurile de depolarizare caracteristice pentru diferite tipuri de celule excitabile
Asa cum s-a aratat in figurile anterioare, impulsul de depolarizare pentru neuron (mai precis pentru axonul neuronal), este un semnal rapid, cu panta de crestere mare (cca. 100 mV/ms) si revenire aproape tot atat de brusca; dureaza 2-3 ms. In cazul celulelor ce formeaza cordul, forma de unda este diferita. Tesutul excitabil cardiac prezinta doua tipuri de celule, care difera si prin activitatea electrica, respectiv forma de unda a impulsului de depolarizare. Impulsul rapid, este prezent la celulele musculaturii cardiace de lucru (miocite). Tensiunea de membrana creste brusc in etapa depolarizarii (similar cazului axonului neuronal), apoi de la valoarea de varf scade usor si se mentine la valori pozitive un interval indelungat (de cca. 200-300 ms), urmand apoi repolarizarea. Palierul de valori pozitive, care prelungeste repolarizarea se datoreaza, interventiei ionilor de Ca2+, care ca si ionii de K+, sunt admisi in celula in aceasta etapa, prin canale comandate in tensiune. Impulsul lent este caracteristic celulelor autoritmice ale cordului (prezente in nodurile sino-atrial si atrioventricular, ramurile Hiss si reteaua Purkinje), cele care se depolarizeaza spontan, monitorizate de sistemul nervos autonom. Cresterea tensiunii de membrana care marcheaza depolarizarea este lenta, iar dupa atingerea valorii de varf urmeaza repolarizarea la fel de lenta. Atat impulsul rapid, cat si cel lent dureaza cca. 200300 ms, deci de aproximativ o suta de ori mai mult decat impulsul in cazul axonului neuronal.

LEGEA EXCITABILITATII MEMBRANELOR (Relatia STIMUL RASPUNS)

Raspunsul membranei la un stimul, prin declansarea depolarizarii, depinde de intensitatea, forma de unda si durata stimulului. Depolarizarea poate fi declansata fie de un stimul slab mentinul timp indelungat, fie de un stimul puternic si mai scurt. Intensitatea si durata stimulului sunt intr-o relatie de proportionalitate inversa. In figura sunt reprezentate raspunsurile la curenti de stimulare sub forma de treapta, cu diferite amplitudini. Cazul: (a) la limita depolarizarii (reobaza) (b) depolarizare reusita (c) sub limita de depolarizare (d) hiperpolarizare Un stimul insuficient de puternic(cazul B) produce depolarizarea daca este mentinut un timp sufficient de lung.Dupa initierea impulsului de depolarizare, stimulul poate fii interrupt; el nu mai influenteaza forma de unda a tensiunii de membrana (principiul tot-sau-nimic). Amplitudinea unui stimul care se afla la limita dintre valorile care asigura depolarizarea ei cele care nu pot produce depolarizarea (cazul a), sde numeste reobaza. Cu alte cuvinte reobaza este amplitudinea minima a stimului de forma treapta, care mentinut timp nedefinit de lung, produce depolarizarea. Tensiunea de membrane creste similar cu tensiunea de incarcare a condensatorului in circuit RC atata timp cat este mentinut stimulul, apoi scade exponential la intreruperea acestuia. Daca se aplica membranei un stimul de polaritate opusa (cazul d), membrane se hiperpolarizeaza. Comportamentul e;lectric este tot ca al unui circuit RC.

Legea excitabilitatii reprezinta dependenta dintre amplitudinea


stimulului (sub forma de treapta) si timpul de raspuns. Pentru determinarea experimentala a legii excitabilitatii se repeat ciclul de stimulare si inregistrare a raspunsului.