Sunteți pe pagina 1din 5

Educaie i socializare

Socializarea reprezint procesul prin care individul, in interaciune cu semenii si,


acumuleaz deprinderi, cunotine, valori, norme, atitudini i comportamente. Dezvoltarea fizic
intelectual i afectiv, i cu atat mai mult conduitele sociale complexe, nu se realizeaz automat,
ci prin invare i implicit prin socializare i educaie, intre ele instituindu-se anumite raporturi.
Societatea printr-o serie de mecanisme i ageni (familia, coala, mass-media) transmite
achiziiile culturale existente noilor generaii, prezentandu-le totodat un anumit comportament
considerat normal in respectiva cultur i societate. Socializarea este procesul determinant in
formarea personalitii i a identitii de sine, la care contribuie in mod decisiv i educaia.
Prin educaie se transmit nu doar cunotinele de care are nevoie individul pentru a-i
dobandi cele necesare subzistenei sale, ci i elementele comportamentului social. Prin educaie
se urmrete ca fiecare membru al societii s interiorizeze i s accepte normele i valorile
dominante ale respectivei societi, obiectiv comun pan la un anumit punct cu cel al socializrii.
Totui intre aceste dou procese, pe lang punctele comune i interferente, exist i
anumite diferenieri. Relaia dintre educaie i socializare, privit ca relaie de
complementaritate, a fost amplu analizat in literatura de specialitate. La noi, o contribuie de
seam o are G. Baziliade. El consider educaia drept factor esenial al socializrii personalitii.
O funcie similar ii este atribuit i de T. Parsons, care intrevede prin socializare procesul prin
care personalitatea este generat, sau de sociologul maghiar C.S. Laszlo care definete
socializarea ca a fi un proces de invare in cursul cruia individul nu numai c primete efecte
i influene, dar le i prelucreaz in conformitate cu cerinele reclamate de dezvoltarea
37
personalitii. In analiza intreprins asupra acestui raport dintre socializare i educaie, G.
Baziliade delimiteaz trei raporturi conexe:
un raport de implicare a activitii educative (inclusiv a autoeducaiei) in
procesul de interiorizare de ctre individ a valorilor i normele grupului social din care
face parte i de motivare a comportrii in funcie de aceste repere axiologice i
normative intr-un raport de interdependen intre educaie i celelalte tipuri de
interaciune socializatoare (invare social, imitaie social etc.); intre diferitele
modaliti de socializare exist o relaie continu care poate s fie atat contradictorie
cat i convergent (de concordan) sub aspectul normelor i valorilor interiorizate i al
obiectivelor i coninutului educaiei. Educaia deine sau trebuie s dein in cadrul
acestei relaii un rol proeminent i determinant;
un raport de orientare a procesului de socializare in funcie de obiectivele
i idealurile educaiei i de coninutul acesteia; se consider in mod justificat c
destinaia educaiei este prin definiie pozitiv i, ca atare, o activitate direcionat spre
asemenea scopuri ii confer socializrii un caracter de proces care determin
interiorizarea normelor, valorilor i modelelor comportamentale prescrise in societatea
global i nu numai in anumite grupuri sociale. Prin acest caracter ea devine principalul
factor care configureaz ceea de a denumit autorul citat socializarea concordant a
personalitii. In acest fel se manifest funciile i scopurile educaiei ca mijloc de
integrare social a indivizilor i de participare a lor in sistemul relaiilor sociale.
Autorul amintit menioneaz, ins, faptul c orientarea socializrii prin obiectivele i
coninutul educaiei este deziderativ i tendenial. Nu intotdeauna raportul de
orientare conduce spre o asemenea finalitate. Face referin asupra influenei
precumpnitoare a unor factori educaionali cu obiective i coninuturi educative
diferite de cele ale educaiei instituionalizate i dominante intr-un anumit tip de
societate.
In scopul explicitrii rolului specific al educaiei in socializarea personalitii se pot
delimita anumite niveluri educaionale distincte i integrate in procesul de transmitere,
interiorizare i transformare in repere motivaionale a normelor, valorilor i modelelor grupurilor
i ale societii globale, cum ar fi:
planul formrii, dezvoltrii i consolidrii unor capaciti i caliti ca atribute,
elemente structurale ale personalitii de factur psihic i fizic, cum sunt cele
cognitive, voliionale i afective. Aici sunt implicate elemente ca: educaia intelectual,
educaia voinei, educaia vieii afective, educaia fizic, educaia capacitii creative;
planul invrii interiorizrii i implicit al asimilrii de cunotine (informativ). Este
nivelul la care se conjug intr-un ansamblu unitar procesul de instruire cu cel de
educaie general, fr ins a le confunda. De aici deriv i se delimiteaz diferitele
forme ale educaiei: educaia moral, educaia politic, educaia tiinific, educaia
filosofic, estetic, juridic etc.;
planul dirijrii comportamentului in situaii date sau posibile, dirijare care urmrete
adecvarea comportamentului la scopul educaiei aa cum sunt prefigurate de un anumit
model de personalitate, in coresponden cu modelul dezvoltrii societii i oferit
totodat de aceasta.
In esen, realizarea obiectivelor educaionale trebuie s fie consecina convergenei
activitii tuturor formelor educaionale (educaia in familie, educaia in coal, educaia in
colectivul de munc, educaia in armat, educaia in cadrul organizaiilor politice etc.)
convergen care privete principalele valori i norme sociale.
Opiniile privind relaia educaie-socializare sunt diverse i uneori contradictorii. Unii le
identific, alii le privesc in manier de relativ exclusivism. Prerea noastr este c ele nu se
identific i nu se exclud reciproc. Intre ele exist o linie de demarcaie (evident relativ), nu atat
sub aspectul coninutului, cat mai mult al formei. Socializarea constituie efectul, scopul
38
educaiei, care la randul ei se poate constitui drept cauz a socializrii. Intre ele se instituie
permanente raporturi de interdependen funcional din perspectiv temporar i evolutiv.
Este vorba de o dedublare a celor doi termeni ai relaiei in fenomene i procese diferite:
socializarea se constituie drept premis a saltului ontogenetic al speciei umane, iar educaia, efect
al acestui proces care in acelai timp este i cauza unui grad superior al socializrii. Ea permite
accesul spre normele i valorile sociale, a normativitii ce urmeaz a fi asimilat prin
intermediul procesului de socializare. Dac educaia este privit in esen ca un proces de
socializare (E. Durkheim o interpreta ca socializare metodic a tinerei generaii), acesta este un
proces complex de interiorizare a normelor i valorilor socialmente recunoscute, prin el
realizandu-se pregtirea i adaptarea indivizilor pentru exercitarea rolurilor sociale. Socializarea
are, astfel, o important funcie de reglare social, a crei esen, finalitate i eficien nu pot fi
judecate decat in raport cu caracteristicile fundamentale ale contextului social.
Relaia dintre socializare i educaie ni se pare mai oportun ca a fi mai mult o relaie de
implicaie dinspre socializare spre educaie, decat ca educaie prin socializare, unde socializarea
poate fi interpretat ca mijloc, instrument al educaiei. Sunt multe puncte interferente, iar o
delimitare clar este greu realizabil. Socializarea este un proces cu o sfer mai larg decat cea a
educaiei. Acest aspect rezult i din urmtorul raionament: socializarea solicit o strategie
educaional-formativ specific concomitent cu promovarea unor tehnologii socializatoare, cat
mai flexibile i eficace. Solicitand o strategie educaional-formativ se subinelege c unul i
acelai proces nu se poate presupune i implica reciproc. Ele se delimiteaz, intre ele existand
raporturi de interferen i intercondiionare reciproc. Rezult i de aici c procesul socializrii
este un proces mult mai complex decat educaia, atat din perspectiv temporar cat i ca
influen in dinamica vieii sociale.
Socializarea i, mai ales, socializarea anticipativ este un proces continuu ce insoete
ontogenia speciei umane. Din acest punct de vedere ni se pare deosebit de relevant definiia
dat socializrii de A.D. Guskin, conform creia prin socializare se inelege procesul prin care
un individ studiaz comportamentul, valorile am spune noi i le internalizeaz ca achiziii
sociale i perspectivele altora, ajutandu-i astfel s ocupe un rol special in societate. Din aceast
perspectiv, socializarea are un caracter funcionalist, iar sub raportul funcionalitii autorul citat
desprindea urmtoarele sensuri acordate socializrii:
socializarea este procesul prin care oamenii ii insuesc anumite abiliti avand
astfel posibilitatea de a deine funcii folosite in viitor, deci un anumit rol-status.
Aceeai modalitate este regsit i in analiza intreprins asupra procesului socializrii
de ctre Ctlin Mamali. El afirm c teoria rol-statusului permite studierea
interaciunilor intime dintre individual i social, i ajut la explicarea mai complex a
socializrii, dar i a personalizrii;
educaia tinerilor de a duce mai departe rolurile de viitor, care are loc in dou
instituii sociale majore familia i coala;
rolul socializator al colii trebuie s fie in concordan cu necesitile i
schimbrile acestor necesiti ale societii;
coala trebuie vzut ca o instituie cu socializare in curs de dezvoltare, care
clarific i construiete practicile familiei i/sau ca o instituie de socializare care
ateapt schimbrile radicale ale instanelor socializatoare ale familiei i colii ale
socializrii primare i secundare asupra crora ne-am referit deja.