Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Forma Statului - Structura de Stat, Forma de Guvernamant
Forma Statului - Structura de Stat, Forma de Guvernamant
Capitolul V
§Forma statului: structura de stat, forma de guvernământ
1. Conceptul formei de stat
- Forma de stat este un concept politico-juridic care exprimă modul de constituire şi exercitare a
puterii, de organizare şi conducere a societăţii prin stat. Forma statului este unul dintre cele mai vechi
concepte rezultate din studierea fenomenului statal în general, a organizării şi conducerii statale, în
special. În doctrina constituţională, forma de stat este analizată sub trei aspecte: forma structurii de
stat; forma de guvernământ; regimul politic. Deşi distincte, cele trei aspecte sunt strâns legate şi
condiţionate unele de altele.
- Se poate spune că forma statului poate apărea sub o întreită înfăţişare, în funcţie de criterii
distincte. Aceste trei criterii sunt: modul de organizare şi exercitare a puterii suverane pe teritoriul
statului; caracteristicile şi prerogativele organismului învestit cu funcţiile de şef al statului; metodele
de guvernare. În funcţie de cele trei criterii, statul va căpăta o anumită formă: stat unitar/stat federal;
monarhie/republică; va avea un regim politic democratic sau autocratic ori autoritar.
- Opţiunea pentru o anumită formă de stat este în primul rând o opţiune politică. Dar nu a
statului propriu-zis, reprezentat prin parlament sau prin şeful puterii executive şi cu atât mai puţin a
guvernului. Decizia oricăreia dintre cele trei autorităţi publice menţionate, prin care s-ar hotărî
adoptarea unei forme a statului sau a alteia, echivalează cu un act politic de guvernare. Opţiunea
pentru oricare dintre formele de stat nu poate fi, însă, decât rezultatul unui referendum popular.
Caracterul real al unei astfel de opţiuni depinde de gradul de participare a cetăţenilor la referendum,
de sinceritatea votului şi, nu în ultimă instanţă, de faptul dacă populaţia cu drept de vot a avut
reprezentarea exactă a semnificaţiei formei de stat faţă de care şi-a exprimat opinia.
3.3. Descentralizarea
- Principiului centralizării i s-a adus, pe lângă desconcentrare un alt corectiv principal:
descentralizarea. Aparent, descentralizarea este o alternativă la centralizarea excesivă şi constă în
posibilitatea recunoscută de puterea centrală colectivităţilor locale de a adopta în anumite domenii
sau la nivel teritorial anumite acte sau decizii, fără a se consulta în prealabil cu centrul sau a cere
aprobarea acestuia.
1
4
Prin descentralizare sunt scoase din competenţa puterii şi autorităţii centrale anumite servicii publice
de interes local sau din domenii speciale de activitate şi transferate în sarcina unor autorităţi ale
administraţiei publice locale
Aceste autorităţi (primari şi consilii locale) beneficiază de o anumită independenţă faţă de puterea
centrală şi acţionează în mod autonom. Independenţa şi autonomia autorităţilor administraţiei
publice locale se bazează pe faptul că aceste organisme sunt alese pe plan local şi nu numite de puterea
centrală.
În realitate, descentralizarea este, la fel ca şi centralizarea, o metodă de organizare şi conducere
statală. Aceste două noţiuni nu se exclud una pe alta. Viaţa practică ilustrează că o centralizare
excesivă şi, respectiv, o descentralizare absolută afectează deopotrivă şi profund substanţa actului de
conducere statală.
Descentralizarea are la bază principiul potrivit căruia cei guvernaţi îşi cunosc mai bine interesele decât
guvernantul central şi pot gestiona cu mai multă eficienţă resursele ce li se alocă în acest scop. Potrivit
doctrinei de specialitate, descentralizarea presupune înfiinţarea unor subiecte de drept speciale care
beneficiază de autonomie pe plan local (descentralizare teritorială) sau cărora li se stabileşte o
competenţă materială în anumite domenii.
4.2. Regionalismul
Regionalismul exprimă o situaţie geografică, politică, administrativă, lingvistică, spirituală cu
rădăcini istorice în dezvoltarea unui stat unitar, datorită căreia acesta optează pentru împletirea
atributelor suverane ale conducerii centralizate cu atribuirea unei autonomii, de regulă largi, unor
colectivităţi regionale
- Statul federal este format din mai multe formaţiuni statale care beneficiază de un statut de
autonomie în materie constituţională, lingvistică şi judecătorească şi se subordonează acestuia. În
relaţiile internaţionale, numai statul federal are calitatea de subiect de drept. Legătura de asociere
între state este stabilită prin constituţie. Statul federal se prezintă, aşadar, ca o asociaţie de state care
se supun, pe de o parte, unei puteri centrale unice (puterea federală) şi care, pe de altă parte, conservă
o largă autonomie constituţională, administrativă şi jurisdicţională.
- Trăsături caracteristice ale statului federal:
a) unitatea pe plan internaţional. Statele componente ale federaţiei nu se bucură de personalitate
juridică în relaţiile internaţionale.
8
b) diversitatea constituţională şi juridică pe plan intern. Fiecare stat federat are în mod normal
propriul său sistem constituţional, instituţii guvernamentale, propria legislaţie, sistem de organizare
judecătorească.
c) supleţea raporturilor între federaţie şi statele membre. Este trăsătura cea mai importantă a
federaţiei.