Sunteți pe pagina 1din 88

1

Lunar de cultură * Serie veche nouă* Anul I, nr. 1 (13), ianuarie 2010 *ISSN 2066-0952
VATRA, Foaie ilustrată pentru familie (1894) *Fondatori I. Slavici, I. L. Caragiale, G. Coşbuc
VATRA, 1971 *Redactor-şef fondator Romulus Guga* VATRA VECHE, 2009, Redactor-şef Nicolae Băciuţ
_____________________________________________________________________________________________

Ilustraţiile numărului – MARCEL NASTE


Această fază este o muncă asiduă comună a
Corespondenţă din Israel dascălului şi a părinţilor. S-a remarcat că ar trebui ca
profesorii de literatură (şi nu numai) să înveţe (şi să
îi înveţe pe elevi) utilizarea pozitivă a internetului,
Am participat nu demult la o seară literară prin pregătirea unor lucrări de sinteză care, pe
deosebită de ceea ce suntem în general obişnuiţi, sub vremea noastră, impuneau conspecte şi nesfârşite ore
auspiciile filialei Haifa şi nordul ţării, a Uniunii prin biblioteci.
Scriitorilor Ebraici. Elementul al doilea este predarea pedagogică
De data aceasta subiectul a fost "Modul de bazată pe analiză, adică încurajarea şi nu înecarea
predare a limbii ebraice în licee" , discuţiile fiind simţului critic autonom, original al elevilor, legat de
purtate de trei profesori de literatură ebraică în licee opera analizată, chiar dacă aceasta aparţine unui
din Haifa şi Tel Aviv, sub "conducerea" (nu-mi "nume" echivalent cu o statuie. Aici s-a pus
place cuvântul problema adaptării
"moderator") bine "legii" de mai sus,
cunoscutului om în funcţie de
al televiziunii, Gil caracteristica
Sadan. Până la geopolitică a
urmă, s-au claselor de elevi,
antrenat şi câţiva remarcă anulată
profesori şi elevi imediat cu
din clasele mari, argumentul că nu se
aflaţi în sală, pot face programe
disputa fiind în analitice separate
jurul celor pentru Dimona şi
suţtinute de dr. nordul Tel
Nomi De-Malah, Avivului. Al treilea
unul dintre element, predarea
cadrele politică, a declanşat
pedagogice de păreri contrare,
mai sus, autoare a după orientarea
unei recent apărute cărţi intitulată "Lo al hayofi profesorului respectiv. Esenţa însă a constat în
levado" ("Nu despre frumuseţea în sine") care a cerinţa ca evaluarea, analiza literară a unei opere să
condus, pe nesimţite, la diversificarea părerilor nu fie influenţate de vederile politice ale autorului.
celorlalţi invitaţi şi a celor intervenind din sală. Desigur, şi aici s-a auzit remarca cinica sub forma
Axioma care a declanşat necesitatea acestei cărţi, întrebării dacă la Um El-Fahem se va învăţa Bialik
este incontestabilul fapt că predarea literaturii în sau Darwish? Acest amănunt mi-a amintit că prin
licee este un act de curaj care ţine şi de maturitatea anii '60, anii deschiderii, iarăşi se învăţa Goga, deşi
profesională dar şi de cea conceptuală a dascălului orientarea sa politică era prea bine cunoscută. Ca să
pus să înfrunte noua generaţie, care, ca orice nouă nu vorbim de eliminarea din cărţile de şcoală a unor
generaţie, ştie totul despre tot. În paralel, cel de la giganţi ca Blaga sau Barbu, doar pentru filozofia lor
catedră trebuie să ţină cont că internetul a înlocuit incompatibilă materialismului. Pentru reuşita şi
deja în mare parte, spre regretul nostru, cititul reînviorarea, renaşterea predării literaturii, mai e
cărţilor. Ştiinţa cititului. Arta cititului. Gustul nevoie, după cum afirma unul dintre invitaţii de pe
cititului. Simţirea întoarcerii paginii cu degetul scenă, şi de o înaltă profesionalitate a inspectorilor
umezit, care în niciun caz nu poate fi înlocuită cu din cadrul Ministerului Învăţământului, în alcătuirea
"paginarea" electronică de pe ecranul cenuşiu. Dacă programelor analitice, a titlurilor obligatorii pentru
ar fi să rezum cele discutate şi acceptate ca acte bacalaureat şi altele. Este de neconceput ca acestea
obligatorii în această epocă atât de instabilă, în care să fie la cheremul unor inspectori care nu au citit
literatura în genere şi predarea literaturii în special, nimic din ceea ce ei înşişi impun (sau taie) ca lectură
trec printr-o criză care le periclitează fundamentele, obligatorie. O seară distinsă, care mi-a lăsat un gust
ideile de bază, viitorul – aş remarca următoarele faze de "încă", o relativă liniştire, o dovadă că există
care se cer atinse, dezvoltate, tratate. şanse pentru ca generaţiile viitoare să considere
Prima fază este aceea a pregăti elevul să citească, literatura şi predarea ei, ca o misiune naţională.
a-l învăţa să citească, să stăpânească opera pregătită ANDREI FISCHOF
pentru citit şi analiză. Adică să-i placă cititul.

2
din problemă. Ea de fapt e purtată pe aripile crizei
VATRA VECHE despre care vorbeam.
DIALOG -Care sunt bolile tinerilor? Neplecarea din
cuib sau picajul datorat faptului că părinţii nu i-
cu au învăţat să zboare?
-Boala tinereţii este aroganţa. Ea este şi semnul
MIRCEA CĂRTĂRESCU celor mai buni, căci aroganţa nu este propriu-zis o
boală, ci mai curând un stadiu febril al afirmării de
sine, o mică genialitate de multe ori trecătoare. Dar,
mică sau mare, această febrilitate este semnul
scriitorului de mai tarziu. Eu nu-i pot suporta pe
aroganţii trecuţi de treizeci de ani, dar o rabd la un
om mai tânăr: e acolo ceva fertil, ceva viu.
-Viciile lumii literare sunt mai dăunătoare
decât viciile cărţilor bune sau nu?
-Lumea literară este viciul însuşi, căci e alcătuită
în marea ei majoritate din orgolii, absenţi şi feţe ale
tăcerii, ca să spun asa... Mă feresc de ea din toate
puterile, fiindcă în lumea literară, aşa cum o cunosc
eu, principala preocupare este decapitarea tuturor ca
să-i aduci la înălţimea ta.
-Sunteţi profesor la Facultatea de Litere din
Bucureşti. Cum vă vedeţi studenţii? Aţi văzut
între ei posibili viitori scriitori?
  -Eu am mare grijă să deosebesc scrisul de
„Cartea nu pare să mai fie centrul predare, de jurnalistică şi mai ales de viaţa mea
psihologic şi intelectual al vieţii” personală. Când sunt la facultate, sunt doar profesor
şi uit că am scris fie şi o literă. Studenţii mei de la
-Stimate Mircea Cărtărescu, în ce măsură Bucureşti nu se deosebesc de cei pe care-i am acum
la Berlin: foarte genuini, foarte inteligenţi, foarte
credeţi că viaţa literară de azi are termometre
necitiţi. Îmi sunt cu toţii dragi, de fapt sunt singurii
bune în ceea ce priveşte propriile ei valori? Cât oameni între care mă simt cu adevărat bine.
"ai talent şi Dumnezeu cu mila...vor vedea dacă ai -Cum vedeţi literatura, raportând-o şi la
să însemni ceva" există şi câte criterii lipsite de contemporaneitate, dar şi la universalitate. E un
vulnerabilitate ale criticilor? Câtă justă mână de echilibru între stil şi tehnică sau între destin şi
fier? talent brut?
-Nu ştiu dacă o mână de fier, fie şi între -Literatura brută e o meserie, când devine
ghilimele, e vreodata justă... Viaţa literară de la noi, conştientă de sine ajunge o artă, iar când capătă un
ca şi cea de peste tot, face cu greu faţă unei crize fel de hiperluciditate profetică e un miracol, dar asta
culturale majore. Ea ţine de noi gadgeturi se întâmplă în puţine pagini, ale puţinor scriitori.
tehnologice, noi habitudini şi un nou stil de viaţă. Oricum, nici atunci ea nu încetează să fie o meserie
Cartea nu pare să mai fie centrul psihologic şi şi o artă.
intelectual al vieţii. Paternitatea literară – artistică în -Credeţi într-un destin mic al literaturii
general – e pusă-n discuţie prima dată după secole- române? Vă întreb asta şi în contextul în care,
ntregi. Ar putea urma o întoarcere, pe-o altă spiră, la din nefericire, ni s-a refuzat sau vi s-a refuzat
nescripturalul din proto-istorie. Între timp însă, noi, Premiul Nobel. Ni s-a refuzat sau vi s-a refuzat?
poate ultimii scriitori, ne facem treaba mai departe, Sau, Doamne, iartă-ne!, ni l-am refuzat? Nu ar fi
nu fără puţină melancolie. Nu mai credem nici noi în prima dată...
posteritatea literară, în judecata viitorului. Probabil -Literatura română are demnitatea ei, e o lume
că nu va mai fi nicio judecată, doar o execuţie cu mari scriitori şi cu nenumărate scrieri interesante,
sumară. Critica, absolut evident, şi-a pierdut aura şi imposibile în alte limbi. Nu trebuie să vedem totul în
siguranţa de sine. Chiar şi cea matură şi inteligentă e funcţie de premii şi recunoaşteri internaţionale. Cât
depăşită, ca sursă de validare, de vânzări si de despre premiul Nobel, el n-a fost refuzat nimănui,
semnalările din presa generală şi din medii. De aici, niciodată. Pentru ca nu ”se cuvine”, de drept,
poate, descurajarea, lipsa de proiect a celor mai buni nimănui. Premiul Nobel nu consfinţeşte valoarea
dintre critici. Critica de blog nu e o soluţie, ci parte unui scriitor şi cu atât mai puţin a unei literaturi

3
naţionale. Este doar unul dintre premii, un joc
cultural la fel de subiectiv ca toate celelalte.
-Mulţi dintre tineri scriu cărtărescian, deşi nu
sesizează evidenţa. Vă simtiţi un poet, un autor
care a creat şcoală?
-Nu. Eu n-am întâlnit pe nimeni care să scrie
”cărtărescian”, iar dacă-l prindeam, îi rupeam
picioarele. De câte ori am condus un cenaclu, le-am
spus celor ce veneau acolo să scrie cât mai diferit de
mine, cât mai independent şi mai personal. E
adevărat, nimeni nu e total personal. Chiar şi-n
scrisul cel mai original sunt topite nenumărate Poeme de Valentin Marica
influenţe, reminiscenţe, reflexii ale scrierilor pe care
le-ai citit si admirat. În sensul acesta sunt, probabil, Clipa
Lui Grigore Vieru
şi urme ale scrisului meu în multe cărţi ale
oamenilor tineri. Pe capul de bour
îşi lăsa Poetul frunza mâinii,
-Sunteţi şi editorialist, credeţi că textele dvs.
să fie geamăna spicelor cereşti...
de presă se ridică la nivelul literaturii,
Creanga mărului
raportându-le la relaţiile literatură-publicistică
ale unui Arghezi, să zicem? alăpta gura cuvântului,
-Nu, eu scriu publicistică relaxată, neliterară. clipa...
Scriu articole numai pe computer, pe când cărţile le Moartea,
scriu pe hârtie. În articole, altele sunt valorile mele, cu tălpile goale,
pentru că publicul meu e altul şi scopul scrisului e tremura
altul. Simplitatea, onestitatea, puterea de convingere la marginea lumii...
– iată ce urmăresc în aceste texte, nicidecum efecte
literare. Verde rar
-Mai scrieţi poezie?
Lui Grigore Vieru
-Nu, dar citesc multă poezie şi mă gândesc mult
Mai ară şapte nădejdi
şi nostalgic la anii în care scriam.
în tăcerea lui,
-Recomandaţi, vă rog, câteva cărţi bune care
printre mâinile ce aprind iarba
v-au surprins în ultimul timp, ale unor autori de
să-i fie cald mamei când plânge ?
la care nu v-aţi fi aşteptat.
-N-am citit în ultima vreme decât cărţi bune ale Curge, în vară,
unor autori de la care m-am aşteptat să scrie aşa verdele rar
ceva. Aştept încă o carte cu adevărat mare, al trandafirului sălbatic,
românească sau străină, care să mă dea peste cap ca când
un val uriaş. Nu mi s-a mai întâmplat de la ”V” al lui Poetul
Pynchon. Şi de la niciun român după tetralogia lui caută oul de privighetoare...
M.H. Simionescu.
-Spuneaţi cândva că vi s-a întâmplat lucrul De sânge-i tăcerea...
cel mai trist cu putinţă, dintr-un poet aţi devenit (parafrazând finalul poemului
un autor. Nu e o orchestrare a unei sonate? Nu e „Un cer de mâini”, de Grigore Vieru)
o completare? E o victimizare de alint pentru că Vei îmbătrâni sub aripa mierlei
în cultura română poetul, de la Eminescu sau în creşterea de noapte a ierbii,
încoace, e singular, e pururi tânăr, iar prozatorul când va cădea secera lunii
e pe locul doi? Căci suntem un neam liric... în mâna nemăririi
-Când ai mai bine de douăzeci de cărţi în spate şi vor rodi oasele
te apucă o silă de autorlâc la fel de mare ca şi dorul printre mere de aur.
după vremea în care mâncai poezie pe pâine şi Vei îmbătrâni
credeai că n-o să publici nimic niciodată. în aerul ce n-a ucis nicio pasăre
-Ce înseamnă îmbătrânirea pentru un autor sau în clătinarea amiezii,
efervescent? Daca vă înfrigurează întrebarea, vă când gura mamei va încălzi,
rog nu îmi răspundeţi! Luciditate, dinamism, peste marginea pietrei,
lehamite sau delăsare? albul cel alb
-Nu ştiu, întrebaţi un autor efervescent. al cuvântului obosit.
DARIE DUCAN

4
în care fratele mai mic ia asupra sa păcatele fratelui
Râpa Robilor de la Aiud: locul unde erau mare. Face apel la versuri din Charles Péguy pentru
aruncate trupurile deţinuţilor închisorii, câte 40 pe a demonstra că motivul care l-a făcut să primească
zi, locul unde cea mai mică lovitură a sapei poate să funcţia de ministru şi să rămână până la capăt a fost
dea la iveală oase gălbui, frumos mirositoare. Acolo, „îndemnul de a pune umărul pentru alţii”. Iată
osemintele marilor bărbaţi ai României interbelice, splendidele versuri din Charles Péguy care i-au fost
bărbaţi politici, generali, amirali, comandori, deviză: „ Pentru ca jalea lumii să o primim în piept /
economişti, legislatori, intelectuali s-au amestecat Şi din nevoia cruntă de a nu te şti ferit/ de-a trage
sub pământ fără cruci, fără unde-i greul, chiar dacă e
identitate . cumplit/ Şi de-a primi şi răul
Tot acolo s-a înălţat întreg, precum e drept”.
un monument cu un paraclis Iar după ce arată că nu
unde se slujeşte Sfânta există în actele privitoare la
Liturghie. Mai întâi activitatea sa publică nici
monument, completat şi cu măcar unul de care s-ar putea
o mănăstire, locul a fost căi, Mircea Vulcănescu
numit „antimisul neamului conchide : „Revendic dreptul
românesc”. Este străjuit de de a trăi şi a muri pentru
un cimitir comun, al Adevăr!”
localnicilor, pentru că eroii Rezultatul pledoariei
( sfinţii) neamului românesc sale în faţa juraţilor a fost nul;
de la Aiud nu au avut parte este condamnat la opt ani de
de îngropare creştinească. O temniţă grea, degradare civică
singură cruce există undeva pe opt ani şi confiscarea
într-o margine, străjuind un averii. Soţia şi cele două fiice
mormânt gol pe care stă scris: „Mircea Vulcănescu vor fi evacuate din casă.
(1904-1952), iar dedesupt cuvintele lăsate ca În anii de puşcărie ţine un jurnal în care găsim
testament de către marele bărbat: „Să nu ne notaţii de mare frumuseţe a trăirii, comparabile cu
răzbunaţi”. cele din „Jurnalul Fericirii” al lui Steindhart: „E
O cruce pentru toate celelalte cruci absente. O simplă şi duioasă atmosfera de la ruga de seară (...)
cruce pentru toate – mi-am spus, poate fiindcă şi Oamenii de tot natul, de toată starea şi de toate
Mircea Vulcănescu a fost în viaţa lui scurtă, ca un grijile se adună fără deosebire şi constituie o
fulger pe cer, un om pentru toţi. comunitate.” Comunică cu alţi deţiniţi prin alfabetul
Cartea sa „Ultimul cuvânt”, publicată la morse, pe bucăţi de săpun ori prin viu grai,
Editura „Humanitas” în 1992, este revelatoare pentru învăţându-i prin cuvânt şi exemplu personal. A
ce a însemnat personalitatea sa în România învăţat să tricoteze pentru a-i putea dărui unui
interbelică. Amplul său cuvânt de apărare rostit în deţinut cu mâinile permanent reci o pereche de
două procese, desfăşurate între decembrie 1946 – mănuşi.
ianuarie 1947 şi decembrie 1947 – ianuarie 1948 Trece în eternitate în urma contactării unei
trage cortina erei de injustiţii şi crime care avea să pneumonii, pe care o căpătase dormind pe cimentul
urmeze. ud, pentru ca un alt deţinut bolnav să poată dormi pe
Condamnat drept „criminal de război” doar trupul său. Fiica lui Mircea Vulcănescu, Sandra de
pentru faptul că a făcut parte din guvernul Ion Hillerin povesteşte într-o scrisoare despre sfârşitul
Antonescu, deşi răspunderea sa se limita la partea tatălui său: „În anul 1952, Mircea Vulcănescu a fost
economică, Mircea Vulcănescu scrie în „Apărarea” transferat din închisoarea din Aiud la cea din Jilava,
sa: „Am răbdat, tăcut şi resemnat în celula mea de pentru o anchetă. (...) Într-una din zile, Mircea
la Aiud toate înjosirile şi silniciile pe care le-am Vulcănescu a fost scos din celulă împreună cu alţi
socotit legate de acest rol de victimă desemnată a şase deţinuţi. Au fost duşi în curte, unde, punându-li-
unei ispăşiri obşteşti.” Ca om trăitor sub magia se nişte pături în cap, au fost puşi să alerge în cerc,
cărţilor, bun cunoscător al învăţăturilor Sfinţilor în timp ce patru torţionari îi băteau sălbatic cu
Părinţi, traducător al lui Fr. Villon, Rilke şi Charles ciomege şi bastoane de cauciuc. Tatei i-au rupt o
Péguy, simte nevoia să vorbească despre ele, să pună coastă, care i-a perforat pleura. Apoi au fost
întâmplările vieţii sale sub rama literaturii, chiar dezbrăcaţi la piele şi aruncaţi de-a valma în celula
dacă acuzatorii săi erau străini de cultură. Citează Nr. 16, zisă neagra, o încăpere din beci, extrem de
acel caz straniu de ispăşire din „Fraţii Karamazov”, rece şi cu duşumeaua udă. Au fost ţinuţi acolo timp

5
de 26 ore, nemâncaţi şi Sterian. Iată cum îl
neputându-se sprijini descrie Constantin Noica:
decât de pereţii uzi. Mai „Iubea totul şi găsea
întâi au încercat să se bucurie în orice, pentru
încălzească, alergând prin că era capabil să dea un
murdărie dintr-un colţ în sens oricărui lucru. Avea
altul şi frecţionându-şi ceva de Noe în el. Ar fi
spinările unul altuia, până ştiut să umple cum
ce, răpuşi de oboseală, au trebuie o arcă”. Iar Emil
trebuit să se întindă pe Cioran completează:
jos. Atunci Tata le-a spus: „Cum trăia integral
„Dacă tot trebuie să fiecare clipă, orice lucru
murim aici, atunci să-l despre care vorbea
salvăm pe cel mai tânăr. devenea un univers”.
Să-l culcăm peste trupurile noastre!” Aşa au şi Mircea Eliade scrie la rândul lui: „ În câteva zile a
făcut. Ceilalţi, prin minune, au scăpat cu viaţă. Dar pierdut tot. Dar a rămas acelaşi. Nu s-a îndoit, nici
Tata (...) s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Fiind readus n-a tăgăduit: a continuat să mărturisească cu
la Aiud, unde în continuare nu i s-a dat nicio aceeaşi senină fermitate credinţa”.
îngrijire, s-a stins în chinuri la 28 octombrie a Cu Părintele Daniil Sandu Tudor a avut o
aceluiaşi an”. relaţie mai complexă: au fost colegi de facultate, la
Rilke, pe care Mircea Vulcănescu îl tradusese, urmă colegi de puşcărie, de suferinţă, de martiraj.
scria : „Dă fiecăruia, Doamne, moartea lui!” Ce Într-o vreme, au fost adversari într-o polemică (în
altă moarte ar fi putut să „treacă pe curat” fiinţa 1934, în ziarul „Credinţa”), care a ajuns să
spirituală profundă a acestui om dacă nu aceea din degenereze într-o dispută... pugilistică. Acum, oasele
iubire pentru aproapele? lor de martiri ai neamului stau împreunate în aceeaşi
Între cei care l-au iubit şi preţuit sunt: Râpă a Robilor.
Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Paul DOINA POLOGEA
(Foto: M. Naste, expoziţia de la Brşov, 2009)
_____________________________________________________________________________________
Cu dinţi de rechini,
Se lasă pe spate, îşi iau avânt
Şi se aruncă în ochiul celui de lângă.
Îngâni într-una, ce nu te atinge
Ce trece prin tine ca un râu stors de rufe, Nu a făcut cunoştinţă cu tine,
Nu te lasă fără vene, Nu are sânge cald,
Fără corzi interioare de care să te agăţi ca vrabia Nu te lasă să cobori din tine pentru încă o
rătăcită de cuib, secundă,
Să mergi în echilibru Ce nu îţi lasă urme, nu se vede,
Ca un clovn fără semnalizare. Nu îţi muşcă gândul ca un leu flămând,
Ce nu te lasă să-ţi aduni mâinile în conştiinţă, Cuvintele care te îmbracă nu se văd,
Te va ridica mai sus decât sine Dar rod înăuntru ca o gloată de şoareci ieşiţi la
Şi te va lăsa să vezi tot ce este sub, vânat noaptea în care
Sub tălpi, Luna s-a pus la vorbă în hrubă.
Sub lume, Ce nu păşeşte pe tine,
Acolo unde doar ceva din tine nu e congestionat Nu are paiaţe de vânzare din ultimele solduri
încă, Care şi-au lipit chipul pe toţi pereţii ca un ruj de
E crud, proastă calitate,
Când vrei să respiri în piele. Te lasă să te ridici pe coate din propria baltă
Ce nu îţi leagă mâinile, Săpată de altul în tine.
Te lasă liber cu vânatul în palme ALEXANDRA EMILIA BUCUR,
Atunci când orice lucru îşi caută din rotiri un loc Bucureşti
sub humă, Premiul revistei BUCOVINA LITERARĂ
Sub lut, Suceava, Premiul revistei VATRA
Sub norii cearşafuri desfăşuraţi din balotul VECHE, Târgu-Mureş, la de-a XLI-a
cerului. ediţie a Festivalului Naţional de Poezie
Tot ce atingi cu umbra se transformă noaptea în „Nicolae Labiş”
oameni

6
care a forţat limite şi a
depăşit bariere de
ordin ideologic şi
religios, determinând
Prezentul are ceva dur şi rigid în el. […] De fiecare dată prin opera sa
când ne amintim ceva, amintirea se schimbă puţin;
schimbarea destinului
trecutul este un act de credinţă, singurul lucru pe care îl
avem. (Jorge Luis Borges) cultural românesc în
context european. În
În literatură şi nu numai, spiritul timpului amintirea noastră va
prezent relativizează şi transgresează tot mai rămâne însă chipul
accentuat frontiere prestabilite. Autori de ficţiune ai luminos al prietenului
momentului şi anumiţi critici literari (unii de apropiat – recitând cu
notorietate) îşi manifestă explicit preferinţa pentru o glasul blând ori
beletristică de viziune neozolistă, opusă canoanelor furtunos din poemele
literare, mizând pe spargerea normelor, pe proprii sau, copilăros-
impunerea banalului, a cotidianului, şocantă prin timid, cântând romanţe eminesciene şi discutând
limbaj licenţios. Devine evident faptul că – în până la ore înalte cu grupul de prieteni scriitori în
contextul şcolii şi al culturii actuale – procesul de „cuibul lui Faust”, cum era numită casa noastră din
„recuperare” a cititorilor tineri se poate realiza Apolodor. Cuvântul său revelat era – la acele ceasuri
numai prin promovarea textelor literare de o valoare târzii – revărsare tulburătoare de viaţă, torent care ne
intrinsecă şi care să-i sensibilizeze necondiţionat. înălţa la Dumnezeu, tălmăcire plină de taine a
Ca intelectuali, desfăşurăm o activitate de preceptelor divine. Iubirea pentru Cristos însemna
continuă facere/desfacere a structurilor dinamice pentru poet însăşi viaţa. Sf. Toma de Aquino afirmă
proprii limbii, în căutarea expresivităţii şi a unităţii de altfel că „omul îşi trăieşte adevărata viaţă datorită
acesteia. Unul dintre obiectivele principale trebuie să culturii”. Adevărata cultură, cultura animi, este
fie formarea personalităţii autonome a tinerilor, care umanizatoare, creatoare de libertate, acea libertas
vor capăta astfel conştiinţa propriei identităţi major despre care vorbeşte Sf. Augustin, matură din
culturale, devenind capabili de discernământ, de punct de vedere moral, capabilă de alegere
spirit critic în argumentarea propriilor opţiuni şi în autonomă. Fascinat de Cuvânt, Ioan Alexandru
exprimarea unei sensibilităţi estetice personale. poseda virtutea de a materializa bucuria creaţiei
Bunăoară, evaluarea obiectivă a ierarhiei valorilor, proprii, dar şi surpriza lecturii, neliniştea şi
atitudinea dialectică în interpretare şi, mai ales, interogaţiile ei, adâncimea interpretării, tensiunea
denunţarea actelor de negare, de dinamitare a trăirii, pe un portativ nelimitat. Beneficiarii acestui
tradiţiei literare şi de respingere – sistematică şi pur demers au fost şi vor fi, cu siguranţă, tinerii. A
gratuită – a valorilor consacrate sunt imperios devenit comună aserţiunea conform căreia toţi
necesare în peisajul cultural actual. În condiţiile în ceilalţi văd timpul care se duce, pe când scriitorul,
care patrimoniul literar cunoaşte în lumea implicit profesor de rostire românească, vede
contemporană impactul unei atitudini selective, neîncetat timpul care vine, păstrându-şi nealterată
excesiv critice, se resimte necesitatea promovării tinereţea spiritului. Ceilalţi – prizonieri ai gustului
unor scriitori de valoare şi a unor personalităţi critice mediu, aflaţi aşadar în regres spiritual – îşi pierd
care să orienteze adecvat comprehensiunea şi profunzimea sufletească, preocupaţi nu de cuvânt, ci
interpretarea textului literar, la adăpost de de imagini. Pentru umanistul Ioan Alexandru, creaţia
trivialitatea faptelor comune. Cu toate că, în context înseamnă solidaritate întru sentimentul fiinţei, iar nu
socio-cultural, raportarea la anumite pattern-uri pare singurătate. Ea este stratul arheologic care vorbeşte
a fi un element sine qua non atunci când este adusă unei culturi, marcând fluida trecere de la identitate la
în discuţie recunoaşterea unor valori sau evaluarea alteritate, de la multiplicitate la redescoperirea
unor contribuţii, trebuie să acceptăm că – în cazul paradigmei culturale, amplificându-i sensurile.
unor spirite de marcă – deseori nu mai este nevoie de Opera sa demonstrează alchimia şi frumuseţea
confirmări. Calea de urmat rămâne imperativ lectura cuvântului, marcând distanţa dintre cultura înaltă şi
critică, negreşit generatoare de varii comentarii şi cea de de consum. La capătul drumului (metha
interpretări. odos), vom descoperi „un act de credinţă, singurul
Ca intelectual român, Ioan Alexandru a trăit lucru pe care îl avem” (Borges), întrucât opera lui
sub imperativul Adevărului, iar opera pe care a lăsat- Ioan Alexandru devine spaţiu între cunoaştere şi
o în urmă îl situează, fără putinţă de tăgadă, în neuitare. Prin ea se materializează un dicton atât de
categoria marilor misionari. Poetul rămâne încărcat de semnificaţii: „Putinţa de a trăi noi înşine
personalitatea puternică, pătrunsă structural de în sufletul altuia e singura adevărată valoare
vocaţia excepţiei şi de un enciclopedism asumat, omenească” (Vasile Pârvan).

7
Ioan Alexandru a impresionat prin pregătirea variată de specii literare, de la elegie, meditaţie,
pedagogică, ştiinţifică şi teologică, prin vocaţia rugăciune, odă, imn ori satiră, până la pastel şi
didactică şi prin talentul oratoric. Dincolo de baladă. Poetul nu e un învins, ci găseşte căi de
valenţele ştiinţifice ale cursurilor sale, un filon supravieţuire, preocupat de miracolul adevărurilor
special al personalităţii cărturarului Ioan Alexandru simple. Prin opera sa, Isus cel Înviat devine modelul
îl reprezintă carismaticele lui alocuţiuni – pe teme vieţii noastre creştine, al desăvârşirii noastre morale.
educative, culturale şi politice – care demonstrează o Lirismul său este „expresia unei imense sete de
artă desăvârşită a elocinţei şi care transmit un mesaj real”, apreciază Ion Pop în Poezia unei generaţii.
de înţelepciune, de generozitate, de echilibru, de Versurile poetului sunt cantabile şi exprimă, într-o
iubire umană şi de libertate a spiritului. El a încercat tonalitate imnică, proslăvirea luminii şi a credinţei.
să înfăptuiască revigorarea şcolii româneşti nu doar Pentru el, cuvântul este, aşa cum afirma Tudor
prin ideile transmise, ci şi prin căldura rostirii, Vianu, „sunet şi culoare, este mesagerul gândului.”
ducând mai departe patosul şi tonalitatea Unele poeme păstrează sonuri din lirica populară,
discursurilor lui Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, altele sunt ecouri din lirica lui Octavian Goga, Şt. O.
Vasile Pârvan. Atent la conexiunea evenimentelor Iosif, Lucian Blaga, de care se apropie prin
locale cu cele internaţionale, profesorul Ioan substratul transilvan şi evocarea peisajului. Ele au
Alexandru sintetizează un impresionant material darul de a orienta cititorul la răspântii estetice,
faptic, parcurge o bibliografie apreciabilă, îşi existenţiale, morale.
confruntă opiniile cu ale altor cercetători, iar în plan Poetul şi-a făcut un crez permanent din a
didactic îi fascinează pe tineri – elevi şi studenţi. mărturisi Logosul: „Ca să-l cunoşti personal trebuie
Gestul său de a impune simbolul crucii în să ai contact cu textele unde se revelează El.”
Parlamentul României s-a aflat sub semnul Scriitorul vorbea chiar de o teologie poetică, iar
cuvintelor Sfântului Pavel: „Să nu vă potriviţi chipul opera sa – catedrală de cuvinte luminată de Spiritul
veacului acestuia, ci să vă transformaţi prin înnoirea Sfânt – devine o ofrandă adusă Logosului Întrupat,
minţii voastre.” Isus Cristos: „În ceasul morţii noastre, singurul
Considerat, pe bună dreptate, cel mai Hristos vine cu noi, înviind în moartea noastră, cu
important poet creştin din istoria postbelică a moartea pe moarte călcând.” Inspirat de lirica
literaturii române, Ioan Alexandru rămâne în acelaşi răsăriteană, dar în mod egal de marea poezie a
timp un eseist şi publicist de referinţă. Pătruns de Occidentului creştin, Ioan Alexandru a
misiunea creştină profundă, pe care şi-o asumă cu aprofundat Cuvântul lui Dumnezeu în care se află
orice risc, Ioan Alexandru ne lasă în dar – prin opera Iubirea şi Adevărul, conştient, asemenea lui Dante,
poetică şi prin actele sale civice – mireasma iubirii că iubirea divină este aceea care mişcă sori şi stele:
lui Cristos ascunsă în cuvinte. Poet mistic, Ioan „Suntem chemaţi să ne prindem de mâini în
Alexandru zugrăveşte o lume bântuită de hora Sfintei Treimi care este Iubire, să fim
dumnezeire în ipostaza sa isusiacă, ancorată palpabil mădularele acestei iubiri, să primim în inimile
în contingent prin suferinţa umană, creaţie înrudită noastre acest foc mistuitor care nu arde, ci curăţă şi
cu lirica lui Nichifor Crainic, purifică.”
Vasile Voiculescu ori Radu Opera sa – volumele
Gyr. Admiram în anii aceia Cum să vă spun, Vămile
îndepărtaţi, marcaţi de teroare pustiei, Poeme, ciclul Imnelor,
spirituală, devoţiunea poetului Iubirea de patrie, Bat clopotele
pentru cuvântul sacru, pentru în Ardeal, Căderea zidurilor sau
valenţele rostirii religioase, Adevărul despre Revoluţie, teza
pentru detaliul semnificativ. de doctorat Patria lui Pindar şi
Versurile sale deschise spre Eminescu ş. a. – semnalează în
adevăr, spre adâncimea peisajul literar românesc
sufletului confirmă ideea că prezenţa unui scriitor
trăirea şi credinţa sunt descendent din marii creatori ai
adevăratul motor al operei de Ardealului, marcat de
artă, iar nu experimentul ori autenticitatea şi gravitatea
exerciţiul, prin excelenţă trăirilor mitice, de adâncirea
sterile şi goale de orice misterului, de firescul
sentiment. Teme de largă discursului, de forţa metaforei
respiraţie – sacralitatea, revelatoare. Dorind a fi glasul
credinţa, viaţa, timpul, care strigă în pustie, poetul
libertatea – îşi găsesc face apoteoza luminii line,
reprezentarea într-o paletă îmbinând ritmul Bibliei cu

8
sublimul imnului revine această misiune
bizantin. acum (...) de-a aşeza în
Părerea lui matca reală creaţionismul
Eugen Ionescu conform şi învăţăturile Bibliei.”
căreia poezia este „cea Profesorul Ioan Alexandru
mai iniţiatică dintre sublinia: „Biblia este Cartea
iniţieri” câştigă în Cărţilor, este cea mai
relevanţă prin raportare la scumpă comoară pe care o
volumele Imne ale avem”; iar în alt loc: „Biblia
scriitorului. Filonul imnic este cartea imnică a lumii,
al poeziei sale dedicat starea de adoraţie şi laudă
provinciilor spirituale ale aduse Dumnezeului revelat
Ţării evidenţiază mai ales în Istorie. În Duhul ei am
o Transilvanie a început să ne scriem istoria
suferinţei, dar şi „un sens naţională şi să consemnăm
transfigurator, o aspiraţie faptele din istorie ale celor
spre lumină şi înălţare, un ce şi-au închinat viaţa lui
univers rustic aspru, (…) populat de un soi aparte de Dumnezeu şi neamului...” El a militat continuu
oameni, o stirpe de profeţi ce poartă în ochii lor pentru educaţia creştină în familie şi în şcoală,
iluminaţi flacăra idealului de vechime, continuitate pentru transpunerea în fapt a Evangheliei lui Isus
şi unitate naţională”, idee subliniată pertinent de Cristos în viaţa de fiecare zi. Supranumit de studenţii
Mircea Tomuş în Carnet critic. Pentru Ioan săi „monstrul sacru”, cărturarul Ioan Alexandru avea
Alexandru, creaţia înseamnă credinţă, zbucium, ceva din prezenţa sobră şi pură, din gestica sfioasă,
durere şi înfiorare, tăcere care ţipă, dar şi aşteptare, dar şi viforoasă a unui sacerdot conştient de
speranţă şi coloană de lumină. Versurile sale sunt misiunea sa – poeta vates ales de Domnul să
expresia unui jurnal liric al creatorului ancorat într-o rodească, să-şi răspândească harurile în confruntarea
oră istorică de acută criză. Temperament robust, cu un context marcat de ateism.
poetul ne oferă prin operă lecţia unei vieţi străine Una dintre caracteristicile culturii
deşertăciunilor. El demonstrează artistic adevărul că postmoderne este repunerea în discuţie a relaţiei
religiozitatea este esenţa condiţiei umane. dintre creator, creaţie şi destinatarul acesteia, relaţie
Traducerile de mare fineţe din opera lui Hölderlin şi care îşi deplasează din ce în ce mai accentuat
a lui Rainer Maria Rilke, tălmăcirea Odelor lui punctul de fugă spre un receptor concret. Această
Pindar şi a Cântării Cântărilor demonstrează nouă epistemologie a implicării vizează şi o
autoritatea filologului cunoscător al limbilor vechi şi reconfigurare a noţiunii de lectură literară care nu
interpret rafinat al textelor sacre. mai este centrată pe lectorul abstract, implicit
Delimitat de o societate mereu (arhilectorul), ci pe experienţa particulară a unui
schimbătoare, poetul devine mărturisitorul unui crez cititor real.
luminat. Homo religiosus, el este cel mai aproape de Intrând în spaţiul mirabil al ficţiunii
misterele divine, cărora li se integrează firesc. artistice, lectorul concret aduce cu sine amintirile
Creatorul săvârşeşte actul magic de transfigurare a copilăriei sale şi poveştile auzite sau citite cândva,
realului, de dezvăluire a tainelor vieţii şi ale aduce propriile experienţe, candori şi nelinişti şi, mai
credinţei, graţie forţei verbului său – instrument al ales, aduce un întreg univers cultural şi o capacitate
sufletului care vibrează. Credincios unui ideal de proprie de semnificare. Toate acestea transformă
viaţă, poetul reînvie artistic istoria naţională, iar lectura într-un act formator ce remodelează orizontul
intransigenţa doctrinei religioase proprii exprimă în interior, favorizând întâlnirea cu „celălalt” –
afară armura unui suflet bun şi generos, cu o scriitorul, naratorul, personajul sau eul liric –, într-o
nesfârşită capacitate de iubire, de uitare şi de iertare. apropiere empatică cu virtuţi emoţionale, dar şi într-
Dar Ioan Alexandru rămâne în memoria noastră – în o aventură a înţelegerii şi a interpretării personale,
egală măsură – ca om politic al Cetăţii de o subiective a textului literar. Sunt trăsături ale
verticalitate incontestabilă, insistând ca „viitorul „lecturii ca trăire”, finalizate prin redesenarea
preşedinte al ţării, dimpreună cu guvernul, să depună „pattern-ului cultural care dă sens existenţei” (cf.
jurământul pe Evanghelie şi pe cruce, cum se Vincent Jouve, L΄Effet-personnage dans le roman),
întâmplă în ţările civilizate cu trecut asemănător fapt care înlătură viziunea reductivă asupra operei
nouă”. Spirit profund creştin, el a fost şi iniţiatorul literare şi analiza formală a creaţiei artistice.
proiectului privind predarea religiei în şcoală, Cum putem evita sufocarea literaturii în
pledând pentru prezenţa Cuvântului lui Dumnezeu şi geometriile utopice ale grilei unice de analiză şi de
a rugăciunii în viaţa de zi cu zi: „Şcolilor române le interpretare, în şabloanele distructive ale unui

9
adevăr catedratic? Cum să împiedicăm destrămarea relectura, postlectura. Relectura presupune
emoţiei şi a nevoii de implicare intelectuală şi întoarcerea la text, re-construirea lui ca structură
afectivă în lumea de cuvinte? În ce chip putem semnificantă complexă şi originală, ca operă
legitima dreptul fiecărui elev-lector la o interpretare deschisă spre interpretări multiple. Acest mod de a
identitară, la autonomie comprehensivă, la o lectură regândi textul necesită transferul spre o lectură
personalizată, care sunt însă atât de greu de transversală, capabilă să deceleze „nodurile” reţelei
cuantificat într-o grilă unitară de evaluare prin discursive şi semnificative, să ridice întrebări intra-
examene? O posibilă soluţie ar fi utilizarea şi extratextuale. Postlectura a fost o veritabilă
modalităţilor plurale ale lecturii literare, promovate provocare, aceea de a porni de la textul-suport
sistematic în practicile şcolare, dar şi în seria (punându-i în discuţie setul de valori), pentru a
criterială a examenelor naţionale. „Experienţa de ajunge la contextualizare culturală şi mai departe, la
lectură, ca orice experienţă umană, este fără îndoială reflecţii asupra lumii. Matei Călinescu vorbeşte
o experienţă dublă, ambiguă, deşirată între a înţelege inspirat în A citi, a reciti. Către o poetică a
şi a iubi, între filologie şi alegorie, între libertate şi (re)lecturii despre „poetica relecturii”, importantă în
constrângere, între atenţia acordată celuilalt şi grija măsura în care opera are repercusiuni asupra
pentru sine”, afirma Antoine Compagnon în Le formării personalităţii, a înzestrării tinerilor cu
Démon de la théorie. Litérature et sens commun, norme estetice şi etice la care ei se vor raporta:
reliefând mobilitatea postúrilor lecturale şi dialectica „Oare nu prin relectură devenim conştienţi de
relaţiei cititor – text – context. Aşa cum se ştie, deschiderea textului, de gradul lui de indeterminare,
gradul de rezonanţă atins de elevi depinde de de pluralitatea sa ireductibilă şi de propriul nostru
disponibilitatea afectiv-intelectuală a fiecărui rol, extraordinar de important, în definirea şi
receptor şi de „competenţa sa lectorală” (cf. Paul articularea sensurilor sale?”
Cornea, Introducere în teoria lecturii), reunind cel Prin referire la creaţia lui Ioan Alexandru,
puţin trei componente – competenţa comunicativă, lectura a devenit o aventură a înţelegerii, a
literară, culturală. În acelaşi timp, performarea interpretării personale, apropiere empatică cu virtuţi
competenţei lectorale este influenţată de tipurile de emoţionale. Am vizat competenţa comunicativă,
lectură prin care profesorul „regizează” întâlnirea cu lectorală, dar mai ales dezvoltarea competenţei
textul şi de rolurile în care îi distribuie pe elevi, literar-culturale, în funcţie de care sunt conturate
provocându-i să devină şi lectori, şi critici, şi aşteptările cititorului tânăr. Profesorii cu elevi în
creatori. concurs le-au cultivat acestora plăcerea de a citi, în
Aşa s-a născut Concursul Internaţional de timp ce lectorii îndrumaţi au însufleţit opera lui Ioan
Creaţie Literară „Ioan Alexandru cu noi
Alexandru” – un dimensiuni. Elevii au
exerciţiu critic, lucid şi descoperit într-adevăr un
autorizat, prin care univers ficţional
studiul literaturii devine autonom, au „citit”
act formator ce semnele, imaginile
remodelează orizontul artistice, simbolurile, au
interior, favorizând conferit semnificaţii şi
experienţe cognitive şi le-au integrat propriului
afective superioare. sistem de valori
Concursul, desfăşurat în culturale.
premieră în acest an la Manifestarea
Buzău, a suscitat aceasta, eveniment
interesul unui mare purtător de memorie, a
număr de elevi din avut asupra noastră un
învăţământul puternic impact
preuniversitar, reunind intelectual şi spiritual.
634 de lucrări, Am înţeles cu toţii că
repartizate pe trei secţiuni: creaţie literară, limba poetul Ioan Alexandru este zămislit din aluatul celor
română; traduceri; creaţie – limba franceză şi limba născuţi să învingă dincolo de moarte. De aceea am
engleză. În proiectarea Concursului, s-a folosit realizat o ultimă proiecţie a versurilor sale în gândul
modelul didactic al lecturilor multiple şi s-au utilizat şi în inima noastră: „Fărâmiturile-astea
cele cinci trepte ale procesului lectural – prelectura, puţine/Trebuie să le-mpărţim chibzuit/Să rămână
lectura primă, nemediată, lectura inocentă, de coşurile pline/Din cât a prisosit” (Cina).
plăcere (cf. Wolfgang Iser, Actul lecturii. O teorie a MIORIŢA BACIU
efectului estetic), lectura secundă, mediată,

10
Ispita poetului priveşte „arderea în timp”,
realizarea Fiinţei, urmându-şi destinul sinuos.
Motivul timpului constituie un „pelerinaj obsesiv”,
„Şi numai Poezia încearcă fi amintirea celor observa îndreptăţit Tudor Palladi, coborând într-un
văzute şi mărturisirea celor nevăzute”. spectacol maladiv, ionescian (cum nota tânărul
Constantin Creţu). A fi în timp, placheta din 1999,
semnala explicit acest repertoriu problematic, aşezat
ION HADÂRCĂ: sub o pecete elegiacă. Dar pericolul vizează
INTRAREA ÎN SONET „împuţinarea ontologică” a fiinţei într-o lume
apocaliptică, pândită de blazare, mutilare,
După o lungă absenţă (văzută de unii drept o desacralizare. „Ideală-i lumea goală”, zice poetul,
„tăcere tactică”), angajat pe hamletizând, într-un acces de pesimism, jefuit de
frontul civic şi în viaţa timp şi constatând că
politică, Ion Hadârcă (n. 17 efemeritatea şi vanitatea
august 1949, la Sângereii coabitează, că implicarea
Vechi, j. Bălţi) a revenit în (vizionară au ba, cercetând
forţă în câmpul liricii. Ins „arhivele de sare” şi
distins, spiritualizat, de adevărurile „arestate”)
mare delicateţe, capabil de presupune risipa. Totul e
gesturi cavalereşti şi „pe ducă”, „tot mai amar
suspectat – ca poet – de biberonul speranţei” –
ermetism, oricum de certă clamează autorul, vizitat de
sensibilitate culturală, el stări contradictorii.
debuta în 1977 cu volumul Degradarea şi nimicnicia îi
Zilele, vădind, chiar din start, un apetit special livrează stări depresive; dar, să precizăm imediat,
pentru esenţializare şi abstracţionism. mai licăre speranţa iar planeta „ba respiră şi moare /
Intelectualismul şi estetismul erau premise ba visează şi geme” (v. Planeta pneumatică). Totuşi,
încurajatoare; ele probează că Hadârcă s-a adecvat „secolul nou cu glas de prunc vă strigă” (v.
timpului scriind acum în cheie postmodernistă. Iar Rugăciune). Iar „evadarea” în / prin eros, căutarea
„absenţa” de care pomeneam, poetul fiind atras de cuplului fac din alfa şi omega „polii iubirii”.
sirenele politichiei, a fost răscumpărată prin Fiinţarea în spirit rămâne o pistă luminoasă.
fecunditatea ultimilor ani. Trebuie să vedem în Într-un limbaj intelectualizat, uşor preţios, sedus
această pauză lirică (nicidecum un abandon) şi un de perfecţionismul formal, poetul îşi vesteşte, cu un
acut sentiment al responsabilităţii şi gest ritualic, intrarea în sonet. Fireşte, spiritul
responsabilizării; evenimentele stârneau euforie, livresc, inventivitatea rămân vii, vădind o dexteritate
scriitorii, sub flamură eminesciană, s-au angajat în întreţinută de lungi exerciţii de digitaţie. Prefacerile
bătăliile epocii, în cruciada pentru recuperarea sunt şi ele vizibile, respirând aerul postmodernităţii.
Istoriei şi a limbii. Încât nu va fi vorba de un cadru „pur” ci de un
Dar exuberanţa acelor ani s-a topit. „spaţiu simfonet”, penetrabil printr-un „cifru
Rafinamentul livresc, în schimb, s-a adâncit, poetul cibernet”. Ana Bantoş avea dreptate să observe că
fiind apt de reînnoire, conjugând meditaţia amară cu predilecţia pentru specia sonetului, atractivă pentru
ludismul sprinţar. Iar publicistica sa, nimbată de mulţi poeţi basarabeni trădează o „distanţare
„direcţia filosofică” procură (v. estetică”, râvnită în anii sufocaţi de maculatura
Mitic(h)yperionul) delicii. După cum interesul propagandistică şi „erotica de partid”. Dar aceeaşi
pentru preocupările tinerilor, amintindu-i – probabil exegetă nota că la sonetistul Ion Hadârcă vom
– de anii olimpiadelor (la Şcoala nr. 1), literatura descoperi, inevitabil, şi „fragmente de real”. După
pentru copii sau „nuntirea” textelor cu coloana cum, contemplând urâtul acestei lumi (un paradis
sonoră (în calitate de textier, etichetă care îi displace prăbuşit), înfometat de mit, poetul ne invită să
profund) dovedesc un spectru larg de manifestări. trecem pragul Eden-ului, atingând „starea de
Publicistica, cum spuneam, l-a confiscat, autorul zeitudine”. Iată pre-textul Helenice-lor (1998), un
rememorând – în „acvariul politic” de la Chişinău – voiaj elin implicând magnifierea trecutului; pornit în
„terifiantele” negocieri şi încercând, de la Arena cu căutarea mythosului, poetul domoleşte anxietatea
iluzii (2000) până la mai recenta Era barbară basarabeană, oferind o alternativă etnofolclorismului
(2005), să reconstituie o epocă fierbinte, cu trena ei minor şi paseismului industrios. Hadârcă nu are atât
de speranţe şi dezamăgiri. Încercând, astfel, să „gustul frazei arhaice” (Liviu Damian) cât osârdia de
testeze rezistenţa prin adevăr. a cultiva şi colecţiona imagini arhetipale. Să
însemne asta o retragere? În pofida aparenţelor,

11
nădăjduind – printr-un efort „disperat” – a recupera
o lume scufundată, cutreierată de armonii
parnasiene, meditativul poet îşi propune de fapt, în
numele „pre-textelor de adâncuri”, o confruntare cu
cei de azi. „Rămăşagul” celui prins în vârtejul
evenimentelor, oferindu-şi „exerciţii de Orfeu”
închipuie, dincolo de optimism şi pesimism, într-o a
treia stare a spiritului (topind mâhnirile în lumină),
un imn al iniţierii. Evident, relaţiile artistului cu
Puterea (v. Pericle-păpuşarul) nu puteau trece
neobservate. Poetul îngână un „of de ev”, invocă
ialtratarea şi blamează desacralizarea.
Spiritualizând emoţia, cu apetit filosofard, el „luptând cu jegul”, Ion Hadârcă manifestă, pe toată
purcede la aflarea şi palparea sensului, încercând întinderea scrisului său, „voluptăţi eufonice” (cf.
„tălmăciri ale vieţii”. Ins cultivat, cum spuneam, Arcadie Suceveanu). Arta obsesiei (2005) confirmă
semnatarul plachetei Arta obsesiei (2005) are poftă cu strălucire acest diagnostic. Aflat „la ora gongului
ludică şi vădeşte o insaţiabilă absorbţie livrescă, ruginit”, sperând să mai prindă o „habă de vreme”,
plonjând dezinvolt în intertext. Câteodată, mare poetul acuză deziluzii înfloritoare: „încă o zi cât
amator de calambururi, face figură de exhibiţionist, zidul închisorii / încă o primăvară încătuşată /
reciclând teme, motive, stiluri, confirmând – în soarele prins în zăbrele / şi lanţul de iarbă pe gât”.
pasajele dialogate – spăimoasa „acumulare de Într-un interviu excentric oferit revistei Ca şi
literatură” (cf. Marian Popa). Fără a agreea însă cum (nr. 4/2005, p. 1,3), Dumitru Crudu face, printre
reducţia la optzecism, în pofida puzderiei de altele, o afirmaţie aiuritoare, expediindu-l pe Ion
encomiatori. Fie că propune poeme în vers liber sau Hadârcă – speriat foarte de ofensiva
cultivă sonetul (înţesat de aluzii culturale), Ion postmoderniştilor – în „bastionul sămănătorist al
Hadârcă face parte din familia livreştilor. literaturii basarabeano-transnistrene”. Nu discutăm
Performeur în improvizaţie, dedându-se unor jocuri aici riscurile etichetologiei cu iz apodictic, prizând
verbale care developează „contorsiuni stănesciene” superficial materia literară şi sacrificând nuanţele. În
(Constantin Ciopraga), câteodată sarcastic, cazul lui Ion Hadârcă, „sentinţa” e falsă.
amendând deriziunea (vezi ironizarea Dimpotrivă, permeabil, Ion Hadârcă îşi schimbă din
abrasarabenismului), alteori supra-realist, autorul mers instrumentarul poetic afişând o dicţiune
nostru a îmbrăţişat poezia savant-ludică (cf. Cassian postmodernă. Primul preşedinte al Frontului Popular
Maria Spiridon). Ceea ce nu înseamnă o desprindere din Moldova (1989-1992), „copilărindu-se” seductiv
de „cercul” patriei (vezi celebra Noli turbare). Chiar în compania celor mici (a se vedea Duminica mare,
dacă, obsesiv, aminteşte de un destin orfan şi de 1999; Bunicuţa zburătoare, 2002; Aproape trei cai,
„Ţara Timpului Pierdut”, chiar dacă spaţiul 2003) vrea să revoluţioneze şi sonetul. Adevărat,
basarabean a devenit un „cuib de şerpi”, o societate cândva „doctrină a iubirii”, desfăşurat cu solemnitate
infirmă, atinsă de „viteza nemişcării”, condamnând şi fast, supus rigurozităţii prozodice, sonetul, azi, s-a
la o existenţă mediocră, poetul ştie prea-bine că „eu „degradat”. Prin jocul imagistic, câteodată criptic,
fără tine nu-s” (v. Elegie bucolică). Angajamentul pulsând în „matriţa” sonetului (v. Două imperii,
civic răzbate, străin însă de patetismul care a 1998, adunând 40 de titluri), Ion Hadârcă,
victimizat atâtea condeie. contemplând lumea ca
„Cetăţile de patimi” (vezi spectacol (absurd), oferă
Cetăţile albe, considerată o altă sonetului o haină
Doină) îngăduie dezlegarea postmodernă. În general,
„teoriei stării inutile”. Cu textele sale, ludice, de
instrumentar în prefacere, inventivitate verbală
lansând sintagme ingenioase (în nestrunită, sfidând canoanele,
exces, parcă), moralist şi acid- mascându-şi gravitatea (v.
justiţiar (când e cazul), ludic Pianul din abator, 2009)
deseori, fără scrâşniri ascund şi neostoitul său efort
abstractizante, poetul are o de a căuta „taina limbii pline”.
dicţiune modernă, elevată, ADRIAN DINU
ermetizată şi oferă, de regulă, RACHIERU
texte mai greu digerabile. Dar
unda mesianică nu l-a părăsit.
Adulmecat de spaimele vârstei,

12
iar în spicul bogat
de pe brazda
ogorului meu
DESPĂRŢIREA DE OAZĂ se răscoace
şi-mi ţipă
În urmă oaza cu gură de naştere
În piept mirajul
viitorul meu
încolţit de acelaşi
Numai nisip aurifer
alb secetos
În faţă / între dinţi
LUPTÂND CU JEGUL
Şi-n coada cozii
iarăşi un lătrat
luptând cu jegul
de ţânc naiv
m-am umplut de jeg
cât îl mai rabdă numai privindu-l m-am nenorocit
ultima cămilă
în plasa de păianjen
SONET BIGOT se prind elicoptere

poetului Ion Baba şi alţi tiranozauri urlă


azi pe buturi de beton
biserica din burta adormirii
mulează preoţi tandri şi hapsâni luptând cu jegul
urlând după toptanele de câini jegul m-a cuprins
ce-şi idolatrizează cantemirii şi totuşi mai insist
să mi se-ntoarcă măcar timbrul
sunt remarcabili zeii clandestini purităţii aici la locul
gunoi ales – chanel karden – iubirii ei de sub clavicula silabei
încă-i lipsesc din capul mesei mirii
de frica morţii strâns legaţi de mâini de unde pruncii umezi
lesne se-nţeleg
dar sus pocnesc şampanii jos ajung cu dumnezeul gângurind
băute zile tinereţi de rasă
şi vârstele ah vieţile se scurg ŞI ODATĂ ASUMAT

printre caninii sorţii ce ne pasă şi odată asumat


când picură motoarele în pană canonul tăcerii
perfuzii pentru crucea diafană s-a aşternut
imperiul liniştii
ALB SECETOS a-toate –
asurzitoare
pe ogorul meu
alb secetos aşa încât
mai frecvent în candelabrul pieptului
decât ploile cel cu braţele alb-roşii
cade războiul se aude cum pâlpâie
cu stropii săi lungi dúduie
de cenuşă cea mai albastră
LUMÂNARE
iar în brazda
ogorului meu TEORIA STĂRII INUTILE
alb secetos
mult mai lesne fantoşa mediocrităţilor
se prinde cuvântul fantomatic
sămânţa pulsează / se scurge / balansează
dezastrului pe toate meridianele
centura de uzură

13
demenţial diapazon
pe unde lungi / ultrascurte
aceleaşi ştiri / acelaşi flux
sunând în platoşa
aceluiaşi reflex sentimental:

– oh stop-cardiacul preşedintelui
o sole mio pavarotti pe distanţa 4 x 100 garduri
medalia gold i-a revenit
lui papa ioan izetbegović amen
sarajevo-atlanta avionul cu 300 de
pasageri la bord s-a întâlnit cu
„titanicus” şi au semnat pe fundul
oceanului Tratatul liber-schimbului
de cuvinte între cei
înecaţi cu vaporul cei ŢARĂ DE VIORI
înecaţi cu avionul cei
înecaţi cu submarinul cei În strugure şi nucă lumina rotunjită
înecaţi cu sacul mieunând cei Nu-nseamnă doar odihna străbunilor din pită,
înecaţi cu osul de aur cei Cum din vioară însăşi ţâşnind aceste ploi
înecaţi într-o lingură de-argint cei Nu-s fluvii muzicale cu sfârcurile-n noi.
ce se îneacă la mal şi restul omenirii
De unde dar această senină desluşire
ce abia se ţine
De-a contura în aer cu sufletul şi firea
de un fir de pai
Hotare străjuite de doine brumării,
De pârguri nupţiale cu Ane şi Marii?
UN MUNTE, LACRIMA DE SARE
Purtând în noi arcuşuri întinse din bătrâni,
Lui Cinghiz Aitmatov Ne trecem pe mănunchiul solarelor lumini
Şi-n urma noastră firul miresmelor de flori
Mi-arăţi un munte alb, pleşuv,
Însăilează-o ţară cu muguri şi viori.
La poalele Pamirului
Şi-mi zici: – Priveşte,
Acest munte poate hrăni omenirea LUMINĂ
Timp de o sută de ani
Cu rezerva-i de sare. Şi umbra-i o lumină, iubito, de-i a ta.
Când vor seca rezervele voastre ATOATESTĂPÂNA
Veniţi la noi şi noi vă vom numai tu poţi fi atât de indolentă
Împrumuta sarea. şi atât de calmă – numai tu
Îi zic: – Priveşte, Cinghiz, care ştii prea bine că-i totuna
Aceasta-i lacrima noastră şi cu toţii fi-vom doar ai tăi
Mult sărată, avem atâta plâns
Şi atâtea doine nimănui nu-i laşi nicio ieşire
În lanţul român al Pamirului nostru, nimeni încă nu te-a ocolit
Că dacă, nu dea Domnul, de aceea nu cerşeşti iubirea
Vi se termină cântecul, dar nici mai puţin decât iubirea
Vă seacă lacrima nu cerşeşti – nu ceri – nu iei nimic
Sau muntele de sare se topeşte – ce nu-ţi aparţine
Atunci veniţi la noi oricând ştii prea bine
Să vă împrumutăm că eşti suverana unica
Din muntele cântător stăpână soaţă
Al lacrimii noastre... şi mireasă şi amantă
Ajunge şi pentru cântec şi fecioară-n
Şi pentru mâncare, patul
Şi pentru spălarea picioarelor din
Mântuitorului. cavou
ION HADÂRCĂ

14
locul de afirmare a relaţiilor culturale
româno-române

În peisajul cultural automnal, luna octombrie


pentru biblioteca “Târgu-Mureş” este memorabilă.
Tradiţional, în această perioadă instituţia noastră
organizează Săptămâna Uşilor Deschise, o
activitate complexă de promovare a imaginii
bibliotecii în comunitate, care oferă prilejul de a ne
revedea cu prietenii din Târgu-Mureş, de a face
bilanţuri şi a trasa noi proiecte de viitor. Săptămâna de felicitare cu ocazia Săptămînii Uşilor Deschise,
Uşilor Deschise, unul dintre programele noastre rostit de Dimitrie Poptămaş, care, între altele, a
culturale cele mai reprezentative, întruneşte anual menţionat: «Cea mai durabilă este colaborarea prin
numeroase personalităţi de vază ale culturii, cultură, iar cartea este esenţa cea mai pură a
literaturii, artei, ştiinţei, vieţii politice de pe ambele sufletului omenesc».
maluri ale Prutului. Oaspeţii din Târgu-Mureş, la fel, cum se
În perioada 2-8 octombrie a.c., biblioteca a fost întîmpla de fiecare dată, cînd vin la Chişinău, au
gazda primitoare a acestui important şi plin de adus în dar cititorilor bibliotecii o donaţie importantă
sensuri eveniment al anului, care a demarat cu de carte. Liliana Moldovan a adus o comoară
Deschiderea Oficială la care au participat prietenii bibliografică inestimabilă – un set de 16 volume din
bibliotecii din Târgu-Mureş şi Chişinău: ediţia a II-a, facsimilată a manuscriselor lui Mihai
personalităţi de cultură , bibliotecari, profesori, Eminescu, însoţit de 16 CD-uri, care reproduc
tineret studios. întocmai manuscrisele geniului literaturii române.
În calitate de invitaţi de onoare am avut Manuscrisele eminesciene fascinează prin înfăţişarea
delegaţia din Târgu-Mureş compusă din personalităţi elegantă, prin caracterul exhaustiv şi prin
precum Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei pentru oportunitatea de a nu pierde nimic din adevărul de
Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional al viaţă eminescian pe care ne-o oferă, prin frumuseţea
Judeţului Mureş, Liliana Moldovan, directoarea neaşteptată a gîndurilor exprimate de cel mai mare
Bibliotecii Judeţene Mureş, Dimitrie Poptămaş, ex- poet al românilor. Această valoroasă donaţie
directorul Bibliotecii Judeţene Mureş etc. îmbogăţeşte considerabil Colecţia «Mihai
Din Chişinău au fost invitaţi Ana Lucia Culev, Eminescu», fondată în 2000, Anul Eminescu, în
şefa Direcţiei Cultură a Primăriei Chişinău, baza donaţiei prof. Timotei A. Enăchescu.
reprezentanţii Preturii sect. Râşcani (V. Ghincu, Directoarea Bibliotecii Judeţene Mureş a prezentat şi
vicepretor; I. Ciupac, şefa secţiei Administraţie a donat lucrările de specialitate, elaborate de
Publică; T. Petrache, şefa secţiei Cultură a Preturii), bibliotecă: anuarele „Libraria (2003-2008): Studii şi
academicianul M. Cimpoi; scriitorii V. Beşleagă, S. cercetări de bibliologie, Bibliografia locală
Saca, E. Botezatu, I. Filip, I. Ţurcanu, N. Rusu, V. retrospectivă a Judeţului Mureş” ş.a.
Dumbrăveanu, P. Balmoş, C. Partole, V. Răzmeriţă, Revederea cu marele om de cultură şi bun
pictorul T. Botin, ş.a. prieten al bibliotecii, Nicolae Băciuţ, a fost o
În cadrul festivităţii de deschidere a Săptămînii întîlnire de suflet. Memorabil este filmul
Uşilor Deschise oaspeţii de la Târgu-Mureş au vorbit «Biblioteca «Târgu-Mureş» - 7 ani de acasă», turnat
despre rolul instituţiilor de cultură în viaţa de dumnealui, în 2003 şi prezentat în premieră
comunităţii, despre importanţa netrecătoare a cărţii naţională la TVR 1. Pelicula cuprinde episoade din
şi a lecturii, despre relaţiile activitatea bibliotecii noastre,
dintre intelectualii din în ciuda intemperiilor politice,
Chişinău şi Târgu-Mureş, a fost apreciată de oamenii de
despre impactul benefic al bună credinţă de pe ambele
parteneriatelor culturale maluri ale Prutului. Pentru
asupra efortului de păstrare acest generos dar suntem
şi dezvoltare a valorilor recunoscători şi îi aducem
autentice naţionale şi sincere mulţumiri.
universale. Grăitor în acest La deschiderea
sens s-a dovedit a fi mesajul sărbătorii, Nicoale Băciuţ a

15
vorbit despre importanţa instituţiilor de cultură în
comunitate, despre proiectele sale cu biblioteca
noastră, despre valoarea cărţii şi a lecturii, despre TRECERE
relaţiile dintre intelectualii din Chişinău şi Târgu- Lui Grigore Vieru
Mureş. Cu mîndrie a prezentat noile publicaţii ale
editurii «Nico» şi a revistei «Vatra Veche», al cărei N-am altă moarte –
redactor-şef este. Îndeosebi s-a referit la recentele asta-i moartea mea,
apariţii editoriale din creaţia sa: volumul de cum e lumina
publicistică “La răsărit de apus” şi volumul de într-o stea,
versuri «Singurând», donând bibliotecii ultimele întoarcere
noutăţi editoriale ale editurii “Nico” şi numere ale făr-a pleca
revistei “Vatra Veche”. şi pleoapă
Ctitorul şi sufletul bibliotecii noastre, Dimitrie pe privirea ta.
Poptămaş a prezentat şi, ulterior, a dăruit bibliotecii
almanahul cultural-literar «Ţara Fagilor», vol.17, 18, N-am altă moarte –
ediţie îngrijită şi tipărită sub auspiciile Fundaţiei asta-i moartea mea,
Culturale «Vasile Netea» şi lucrarea sa “Prezenţa în un colţ de cer,
circulaţia vechilor tipărituri româneşti în zona un colţ de stea
superioară a Văii Mureşului”. Liliana Moldovan a lumină
prezentat valoroasele manuscrise ale lui M. Emines- făr-a lumina.
cu - obţinute de la Biblioteca Academiei Române. N-am altă moarte,
În aceeaşi zi, oaspeţii din Târgu-Mureş au vizitat doar a mea,
Biblioteca Municipală “B.P.Hasdeu”, unde au ecou ’nainte
participat la lansarea cărţii “Nebănuita forţă a de-a striga.
scenei”, scrisă de Ninela Caranfil, acriţă la Teatrul
Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău. N-am altă moarte –
Târgumureşenii au lăsat în Cartea oaspeţilor de asta-i moartea mea
onoare a bibliotecii gânduri care ne întăresc relţiile şi doar în ea
frumoase de colaborare în convingerea că suntem pe voi învia.
calea cea dreaptă care duce spre inima cititorului. Bazna, 8 ianuarie 2009
***
Mă mîndresc nespus de mult cu biblioteca visului
meu, Biblioteca «Târgu-Mureş». Nu pot să nu ÎNCHINARE
respect pe cei care dau viaţă acestui suport material Claudiei Şatravca
al gîndirii, singura cale de progres fără de care am Sărut dreapta
fi mai săraci. Începînd cu anul 1996, acest spaţiu a care mai deschide
devenit locul de afirmare a relaţiilor culturale cartea,
româno-române, aici s-a aprins lumina miilor de sărut stânga,
spirite care-şi aşteaptă cititorii pentru a deveni mai care a învins nătânga
buni, mai înţelepţi. lene de a fi...
Dimitrie Poptămaş Le sărut pe amândouă
De cîte ori vin la biblioteca «Târgu-Mureş» mă care au pe unghii
simt acasă. Acasă, în consecinţă, e peste tot pe unde rouă
ajunge cartea românească. de pe filele de carte
Nicolae Băciuţ care au trecut
prin moarte
Biblioteca «Târgu-Mureş» din Chişinău a fost şi renasc
un vis şi a devenit expresia înaltă a promovării în fiecare
limbii şi culturii româneşti în rîndul marii ochi
comunităţi moldoveneşti, care gîndeşte, trăieşte şi din margine de zare.
citeşte româneşte. Le sărut pe amândouă –
Liliana Moldovan sărut stânga
sărut dreapta
CLAUDIA ŞATRAVCA, care ţin drept cruce
Directoarea Biblliotecii ”Târgu-Mureş Chişinău cartea.
NICOLAE BĂCIUŢ

16
Ochean întors "tabu", exprimând
regretul pentru
SIMPLE NOTE DESPRE UN dispariţia liceelor
COLOCVIU DAT UITĂRII umaniste,
subliniind că
În toamna lui 1978 la Iaşi, poeţi şi-n general poezia întreţine
scriitori marcanţi ai naţiei s-au reunit în ceea ce flacăra
atunci s-a numit ,,Colocviul Naţional de Poezie”, umanismului.
care din motive mai mult sau mai puţin cunoscute, Vocea gravă,
după aceea a devenit o ,,Întâlnire a poeţilor’’, parcă calmă şi
ocolită în presa scrisă, la radio şi televiziune. pătrunzătoare, a
Sigur, oamenii de bine din oraş, au fost marcaţi spus multor lucruri
de spectacolul cultural de excepţie, prin numărul pe nume, reuşind
mare al poeţilor poposiţi, pentru trei zile la Teatrul să evite răspunsul
Naţional Vasile Alecsandri, în Aula Bibliotecii direct la o întrebare oarecum delicată, care voia să
Centrale Universitare şi mai peste tot, fiindcă cine atingă situaţia de atunci: ,,Nu mai am nimic de
nu avea amintiri ieşene din studenţie, sigur simţea, adăugat la cele spuse adineauri”.
mai aproape, trecerea pe acolo a paşilor lui Problemele ridicate în primele şedinţe ale
Eminescu. colocviului, au dezbătut multiplele probleme
La redacţia Opiniei Studenţeşti, am propus să referitoare la condiţia poetului, a scriitorului. Din
asist şi fotografic la întâlnirea celor peste 300 de sală, un glas a strigat, ca o completare la cuvântul
poeţi din ţară. Drept care, în prima zi – 18 îndrăzneţ al cuiva, că: ,,Şi noi vrem să putem
octombrie, la ora 10.00 eram în sala Naţionalului, călători în străinătate !’’.
împreună cu aparatul meu foto Zorki 4; pregătit de Ion Gheorghe şi-a împărţit discursul în trei
înalte trăiri sufleteşti, am căutat un loc chiar în adresări către sală, cu subtile înţelesuri: un poem,
primul rând, aproape de scena pe care urma să fie oarecum delirant, adresat şefului ţării; un atac a
,,prezidiul’’. Lângă mine zăream reprezentanţi ai "spiritului combinaţiilor de gaşcă"; o poezie care îl
(unicei) televiziuni, ai posturilor de radio, cu ataca direct pe preşedintele – la vremea aceea – a
reportofoane, aparate de filmat şi foto, care aveau să Uniunii Scriitorilor, George Macovescu. Nina
inunde bătrâna sala cu fulgerele blitz-urilor. Cu Cassian, în rol de mediator ad-hoc, a încercat să
firească emoţie, i-am văzut atunci pe cei pe care-i tempereze avântul (de care-o fi fost...), invitându-l la
idolatrizam, încă din copilărie fiindcă-i ştiam din microfon pe Dorin Tudoran.
manulalele şcolare: Nina Cassian, Marin Sorescu, El a subliniat că ,,Falsa poezie trebuie respinsă
Mircea Radu Iacoban, George Macovescu, Ştefan cu hotărîre, avem nevoie de conştiinţe edificate, nu
Augustin Doinaş, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, de conştiinţe în curs de dezvoltare"; exemplificator,
George Lesnea şi mulţi alţii, ale căror nume mi-au a amintit pasajul din Eckermann, despre nişte
rămas necunoscute. studenţi germani, care plecaseră la Roma să studieze
După Mircea Radu Iacoban s-a adresat sălii Ion arta şi care trăseseră în gazdă la un cizmar, care
Iliescu, reprezentantul oficialităţilor locale, folosea drept calapod, bustul unei celebrităţi...
subliniind că având în vedere caracterul problemelor Din cuvântul lui Marin Sorescu, al lui Ioan
discutate în acel cadru, consideră că sunt alţii, mult Alexandru, şi-a multor altora, rezulta că: ,,E o mare
mai în măsură ca el, s-o facă mai competent. A cinste pentru ei să se afle la Iaşi, unde a trăit
urmat George Macovescu. Dosoftei etc. Cinstire mitropoliţilor Veniamin
.Ca o revelaţie, ca un moment de vârf, a primit Costache etc. Prinos sufletesc pentru cărţile pe care
cuvântul Ştefan Augustin ei le-au trimis în Ardeal...
Doinaş. Când i s-a pronunţat Eminescu e abia un
numele, în sală s-a produs început. Ne aflăm într-o
rumoare; imediat a apărut un creştere. Poezia ca patrie.
reporter care i-a întins încă un Poezia e priveghi înainte
microfon. Cuvântul lui de toate".
curajos, elegant în exprimare, Sigur, trecerea
a atins problemele de atunci timpului, au şters din
ale literaturii, criticând abuzul memorie amănuntele.
de lozinci în versuri, falsa Datorită unor fotografii
poezie patriotică, cenzura nepublicate până acum,
mascată - de după pot fi văzuţi cei din
"desfiinţarea" cenzurii, prin prezidiul primei zile a
suprimarea anumitor cuvinte
17
manifestării: Constanţa Buzea, George Lesnea, Geo rămâne omul de geniu, care împărţea autografe fără
Bogza, Mircea Radu Iacoban, George Macovei, a zâmbi, cu privirea aţintită dincolo de ceea ce
Ştefan Augustin Doinaş, Ioan Alexandru, Ioanid vedea, resemnat de conştiinţa unui destin tragic.
Romanescu, Marin Sorescu, Ion Iliescu. Asemeni oamenilor de excepţie cărora le-a fost dat
Într-o pauza a fost vernisată o expoziţie de să-şi vadă sufletul, nici lui Nichita Stănescu nu i-a
pictură a lui Dan Hatmanu. Atunci i-am văzut de fost scris să-şi ivească zâmbetul adevărat, eliberat de
aproape pe cei menţionaţi mai sus; pe Ana convenienţele impuse atunci.
Blandiana am auzit-o mângâind vorbele, rostindu-le Spunea cineva despre el că este (era ?!), un
cântat, într-un răspuns curajos pentru vremea aceea, adevărat boem: uneori avea casa plină de musafiri şi
care contrasta cu imaginea ei delicată, fragilă. disparea pe neaşteptate, pentru o zi sau două,
Ştefan Mitroi, redactorul şef la Opinia revenind calm şi liniştit, pentru că – potrivit
Studenţească la vremea aceea, mi-a sugerat să-l standardelor sale - nu se întâmplase nimic deosebit...
fotografiez pe Dorin Tudoran. ***
*** Odată revenit la
A doua zi, urma să fie Naţional, Ştefan Mitroi
inaugurată Casa Cărţii din discuta cu cineva, şi m-a
Iaşi, unde credeam că va fi rugat să-i fotografiez.
lansarea cărţii cu numărul Iniţial, aparatul n-a
500, a Editurii Junimea. În funcţionat, eu i-am aplicat
ultimul moment m-a informat câteva manevre mai
cineva că evenimetul urma să agresive, moment în care
aibă loc la Sala Victoria. necunoscutul m-a
Ajuns la timp acolo, am atenţionat: ,,Vezi să nu facă
profitat de reflectoarele celor explozie !’’. Mitroi a
de la televiziune, fiindcă voiam să imortalizez continuat: ,,Cultura noastă ar pierde mult dacă s-ar
evenimentul, pe peliculă. Apărură, pe rând, George întâmpla aşa ceva” Am văzut piesa dumneavoastră
Macovescu (preşedintele Uniunii Scriitorilor la ,,Muntele’’ şi încă una cu nişte bocitoare…’’
vremea respectivă), Dumitru Radu Popescu, Necunoscutul era Dumitru Radu Popescu.
(succesorul său la aceeaşi funcţie), Mircea Radu Ultima zi a colocviului a fost dedicată dialogului
Iacoban (secretarul filialei ieşene a Uniunii dintre scriitori şi public, prin intermediul lui Dan
Scriitorilor) şi Nichita Stănescu, în trecere, m-a atins Deşliu. Pe scenă, el primea întrebările (sub formă de
puţin, cerându-şi scuze (!) ca pentru nu ştiu ce faptă bileţele sau verbal) şi le transmitea poeţilor. S-a
gravă. Era îmbrăcat în blugi, cu un pulover pe gât. produs un incident (neplăcut, este puţin spus), în
Simula, sau poate chiar trăia o mare emoţie; ochii şi- momentul în care Ion Nicolescu a pus o întrebare
i ţinea închişi şi mima, din când în când, că şi-i care-l viza de cel de pe scenă. Pentru a nu stârni
ştergea. A cuvântat cu un glas slab, tremurat. nişte pricini uitate, nu vom insista asupra acestui
Vorbele-i erau prelungite, ca pentru efect, dar nu fapt, însă nici nu-l vom ocoli, pentru că este bine ca
gratuit, fiindcă se ştia, era un mare poet! Nu pe viitor, să se evite repetarea lui. S-a ajuns la
întâmplător, volumul 500 era Epica Magna, a lui strigăte ca: ,,Scoateţi huliganul din sală !’’, ,,Să vină
Nichita Stănescu. miliţia!’’, încât penibilul i-a făcut pe mulţi să-şi
Tot atunci, în prezenţa unui public numeros, s- plece, efectiv, frunţile. În sala Naţionalului erau şi
au lansat plachetele de debut a zece tineri poeţi, studenţi, abia veniţi de pe băncile liceului (cum eram
printre care Doina Mihaela Sava şi Cătălin eu), care îi desprindeau, cu ochii minţii pe poeţi, de
Bordeianu. Având în vedere tipicul de desfăşurare a micimile intereselor şi vanităţilor omeneşti.
lansării cărţii, au luat cuvântul întâi oficialii, apoi Credeam că poeţii, mergând pe stradă, gândeau doar
poetul. După ani şi ani de zile, imaginea omului atât în versuri căutând rime, trăind celebrul turn de
de chinuit de gânduri şi vremuri, în veşnicul pulover fildeş…
de mohair, revine parcă obsedantă. Ce-o fi fost în Cu siguranţă, în vremurile noastre, tinerii
mintea lui, ce-o fi gândit când, cu ochii în lacrimi părăsind şcoala, gândesc despre poeţi că sunt, în
pomenea despre ,,părintele nostru spiritual’’, al primul rând oameni implicaţi în viaţa societăţii, pe
Uniunii Scriitorilor (George Macovescu) ?!. Mulţi, care o influenţează şi ei, cum pot, spre ceva bun.
în grabă, au încercat să-l condamne. Cine ştie, poate Oare ?!
harul său de vizionar îi înlăcrima ochii, MIHAI ŞTIRBU
conştientizându-l că nu vor ajunge ziua în care să Foto: 1. Imagini din sală
vadă şi altceva, o altă conducere. Şi altfel… 2.George Macovescu şi Nichita Stănescu
Impresia unuia dintre cei care au fost atunci, în 3. Ştefan Mitroi, Dorin Popa, Mihai Ştirbu
1978, în Sala Victoria este că Nichita Stănescu

18
imagineze universuri compensatorii pentru a se salva
din banal. Un portretist angajat şi subtil, autorul se
dovedeşte un spirit sensibil, abil cunoscător al
intimismului feminin, devenit „o scorbură în cuib”
pentru bărbatul care o percepe ca un adăpost
Volumul Scorbură în cuib semnat Cornel Cotuţiu verosimil al sentimentelor lui confuze. Pavel
şi apărut la Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009, receptează fulgural trăirile pe care le încearcă într-un
întregeşte paradigma creaţiei autorului a cărui decor steril ce permite contemplarea: „Pavel o
activitate acribioasă s-a materializat în apariţii contempla din semiprofil, cu o bucurie diafană, ca în
distincte. De la volume în proză În căutarea altui faţa unei sculpturi care, deşi inertă şi rece îţi
final (1978), Opt zile pentru îngăduie s-o învălui cu un
totdeauna (1982), Şarpele sentiment propriu şi inutil de
albastru (1989), Spate în spate mărturisit”.
(2004), Veveriţa de pe Rue O altă povestire ce
Noel (2007), până la Pompa de alcătuieşte tomul Scorbură în cuib
iluzii(2008)-volum de şi contribuie la mărturisirea ideilor
publicistică, portretul literar al eului narator, e Bruj şi Grui, ce
autorului se desăvârşeşte într-un aduce în prim plan problematica
panoptic tematic variat, cu desuetă a prieteniei, într-o realitate
reverberări multiple în spaţii în care acest concept este în
culturale distincte. imersiune, naraţiune ce traduce o
Cartea pe care autorul ne-o reconciliere simbolică a regnului
propune spre lectură, alcătuieşte animal cu fiinţa. Omul se simte, în
un creuzet ficţional ce intimitatea apropiată a animalului,
aglutinează specii diferite, mult mai degajat, mai autentic,
povestiri şi nuvele, oferind o înfăţişându-se în toată ecloziune
imagine cinetică amplă prin lui, fără a simţi nevoia disimulării:
temele centrale abordate, „La mine, în cazul acesta, latră
culisând într-o realitate şeful. Chiar deunăzi mi-a
tensinată, cu personaje ce decortichează spaţiul până confirmat, în felul lui, că nu aş avea ce căuta acolo
la detalii infinitezimale. unde lucrez acuma. Mi-a zis-o flegmatic, dacă poate
Titlul volumului, Scorbură în cuib, traduce, în fi un lătrat de om şi aşa, flegmatic”.
plan literar, tribulaţiile fiinţei agonizând în Dialogul tacit dintre om şi câine se dovedeşte
cotidianul fumigen şi anost, într-o lume polară în ostil la început, patrupedul îşi apără teritoriul şi
care omul-cavitar îşi caută necontenit un sens, un specia de intruziunea frământărilor fiinţei care nu îşi
adăpost solid, căutându-se în fapt pe sine, găseşte locul în realitatea degradantă: „E clar,
dezgolindu-şi, în naraţiuni scurte, fragilitatea. individul vrea să mă convingă că şi-ar dori un
Cartea pare la o primă lectură simplă, pe alocuri prieten ca mine, că vrea să-mi câştige încrederea...”.
ironică şi jovială, însă, comportă în esenţă, Relaţia dintre cei doi, Bruj şi Grui, va fi
problematici ample şi complexe, redând într-o edulcorată de adresarea blajină pe care Grui o
manieră autentică, neliniştile avuabile ale omului încearcă în scopul de a-l convinge pe interlocutorul
contemporan disipate în personaje desprinse din său, de verosimilitatea trăirilor lui: „Te rog, Bruj, fii
realitatea autorului. atât de inteligent să-ţi dai seama că vreau să-ţi fiu
Naraţiunea ce deschide volumul Apoi... este o prieten. Mai ales că, uneori, lumea voastră e mult
povestire a cărei personaje, Pavel şi Alexandra, se mai frumoasă, mai normală”. Apropierea dintre Grui
consumă într-un dialog subtil, într-o tachinare şi Bruj îi dezgustă pe cei prezenţi, care nu îşi arată
juvenilă ce mimează o conversaţie, pentru a suprima disponibilitatea şi înţelegerea pentru o legătură atât
plictisul instalat într-un decor pluvios ce acaparează de intimă între două regnuri diferite. Linsul dege-
fiinţa, rezonând trăiri distincte într-o interioritate telor, un gest considerat scabros de cei din jur, după
febrilă, agitantă, agresată de vidul exterior: „Ploaia ce au fost adulmecate de câinele Bruj, reprezintă
se înteţea, se percepe distinct cum violenţa căderii asumare, acceptare, comunicare nonverbală,
creşte. - Ploaie cu bulbuci – comentă Pavel, concretizate într-o ectazie a unor sentimente sacre,
urmărind cum apa se zdrobeşte de caldarâm. Ca o indezirabile în cotidianul superficial care şi-a
sinucidere – reflectă el, şoptind fără adresă”. Mai alcătuit un alt „decalog” de valori morale.
toate personajele cărţii, dens construite, meditează Naraţiune febrilă, subintitulată (nuvelă...frivolă),
asupra existenţei futile, inconsistente, asupra La 11 fără 10, abordează un subiect familiar în
realităţii decrepite şi încearcă, în reveria diurnă, să-şi context actual, şi anume drama femeii într-o

19
societate aflată sub hegemonie masculină, o lume nu am fotografii din copilărie?”. Simbolul este
compromisă în care puterea se află în mâinile unor renuanţat, lumina a dispărut, personajele trăiesc o
satrapi indicibili. opacitate dureroasă care le stigmatizează, albul nu
Cri şi Oara, prescurtări de la Cristina şi Mioara, mai e alb; este cenuşiul care ameninţă la tot pasul cu
sunt cele două personaje trăind drama unui trecut disoluţia fiinţei.
sibilinic pe care încearcă să-l reconstituie din Naratorul realizează portrete clasice stilizate,
fragmentele disparate ale amintirilor. Gore, personaj nuanţate, excepţionale momente epice: „Am avut
construit in absentia, e prototipul politicianului actu- brusc, uluitoarea impresie că eu sunt aceea, că am
al, fără scrupule, tipar ce defineşte o realitate stear- coborât din singura fotografie a copilăriei mele şi m-
pă, un scenariu care nu poate fi escamotat de aseme- am întrupat în fetiţa aceea, o bruneţică subţire, ochi
nea fiinţe abjecte, personaj de a cărui ascensiune, verzi, pletele uşor ondulând pe lângă gât până pe
Oara e siderată. Lumea „gri” a Oarei defineşte pro- umeri... O fustiţă bleumarin, plisată, o bluză brodată
pria realitate, şi anume aceea a personajului dubi- la guler, de un alb mat, şosete albe, sandale din
tativ ce se consumă în drame existenţiale, eferves- câteva bretele”.
cente şi vitriolante care îi marchează devenirea: „Ce Prisos e o naraţiune dinamică, o dinamică a
a ars în mine, când? La naştere? În pântecele ma- stărilor, a sentimentelor aflate într-o ebuluiţie
mei?” Suferinţa pare congenitală, preexistentă, asu- interioară ce acaparează fiinţa masculină fascinată
mată ca eşec de cele două personaje care monolo- de fiorii „ochilor verzi” ai Carlei, personajul feminin
ghează grav, ca într-o piesă absurdă, descoperindu- care îl prinde în jocul frivol al dansului, al privirii
se captive într-o solitudine acaparatoare. Povestirile lascive, al trupului ce transmite emoţii puternice.
glisează pe marginea unor problematici contem- Antrenate într-un dialog sacadat, personajele refac,
porane precum comunicarea mută, singurătatea în manieră epidermică, pe alocuri carnală, jocul
fiinţei în cotidianul invectiv în care valorile morale emoţiei, al trăirilor galvanice pe care le asumă:
s-au voalat, încremenind în mediocritate. „Râdem împreună şi brusc mâinile noastre se
Observator pertinent al realităţii sale, naratorul întâlnesc pe aceeaşi farfurie”; „Profitând de faptul că
distinge detaliul, decorticându-l până în substanţa am aşezat paharele deodată, alături, i-am prins capul
lui. Povestirile scrise în registre stilistice diferite, între palme, sărutându-i gropiţa, gropiţa nepereche,
ironic şi subtil, tragic şi absurd, devin pe alocuri, lipind vârful limbii peste ea”.
reflecţii despre lume şi societate: „Da, da, poţi Scriere olfactivă impregnată de lirism obiectiv,
extirpa, căci lumea noastră nu e alcătuită numai din suav, ce trădează o trăire tumultoasă, vulcanică, o
cuminţenii, din vise, visuri şi uitări”. Discursul sinceriatete a stărilor, aglutinează povestirea Tremur
fragmentar este dublat de tehnica aglomerării, fiinţa mărunt: „Fata îşi prăvăli zulufii blonzi peste bujori,
mărturisind verbul ce galopează frenetic, prin zăbovi câteva clipe şi reveni, scoţându-şi nasul cu o
subterana conştiinţei: „ Şi minerul acesta – da, te prelungire a inspiraţiei adânci”.
cred că ai motive să zâmbeşti – revine în galeria În naraţiunea Tulburat, epicul sacadat şi reflexiv
epuizată cu senzaţia stranie că, totuşi, minereul acela alternează cu dialogul aparent banal şi absurd într-o
n-a fost cules până la capăt, că îl cheamă pereţii, îi aglomerare de detalii despre nimicul devenit firesc,
pipăie, îi miroase, că e acolo de-a lungul galeriei o fuziune ce alcătuieşte un mozaic arhitectural care nu
chemare misterioasă, nu îi este desluşită, e acolo o spune nimic, al cărui rost este redarea anodinului, a
linişte completă, mai degrabă lumina felinarului o suferinţei singurătăţii. Individul trăieşte într-o
tulbură, decât propria respiraţie sau bătaie a inimii”. existenţă superficială în care se simte nefamiliar,
Personajele încearcă necontenit să refacă într-o aglomerare diurnă fără substanţă din care vrea
legutura cu Divinitatea transcendentă într-o lume în să evadeze prin tăcere: „Vrei să taci cu mine
care fiinţa şi-a pierdut latura religioasă, iar homo împreună un sfert de oră?”.
religiosus a fost înlocuit cu omul cotidian, spontan, „Scorbură în cuib”, „scorbură fără cuib” este un
al unui prezent agresat de avatarurile realităţii: „Prin joc abil de cuvinte ce cuprinde, in nuce, criza
urmare, aş putea să-mi numesc starea aceasta, când lancinantă a omului contemporan, tribulaţiile fiinţei
intru în biserică, drept nostalgie”, nostalgie după redate în partituri diferite printr-un ton grav, ermetic
liniştea pregenezei, o căutare a unui echilibru pe de o parte, dublat de cel ludic, ironic, sarcastic,
interior. Naraţiunea La 11 fără 10 este concepută nuanţe ce contribuie la crearea unei poetici
sub forma unui discurs absurd în care personajele existenţialiste, de o subtilă nuanţă psihologică, a
încearcă să-şi argumenteze existenţa. Fiinţa îşi unui rafinat observator a fenomenului exterior,
pierde sinele, identitatea rătăcite în negura trecutului reconstituind narativ radiografia cotidianului.
dramatic, descoperindu-se fragilă, vulnerabilă,
dezorientată „ca o scorbură fără cuib”, agonizând în IMELDA CHINŢA
căutatea unui sens, în încercarea de a reface legătura
cu spaţiul intim al timpului infantil: „Oara, ştii că eu

20
lectorat, arhivare, editare, ordonare şi păstrare, oferă o
nouă viziune a omului implicat în destinul scriitorices
din zilele noastre.
Cartea e un dialog peste ani. Interviurile cu
Motto: „Şi când propria-ţi viaţă singur n-o ştii scriitorii mureşeni ( în afară de cele cu Iulian Boldea
pe de rost…” (Eminescu) şi Răzvan Ducan) au făcut parte şi din
„O istorie a literaturii române
Totdeauna am crezut că sintagma de contemporane în interviuri”, 2 volume,
necuprins „orizont de aşteptare” are ca Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005,
punct de plecare înţelesul major din autor acelaşi Nicolae Băciuţ. „Linia de
„linia de orizont”, care delimitează, dialog” spune, parcă, în stilul lui
impropriu, doar în amăgire, terestru de Coşbuc: „iată- mă-s tot eu cea veche”.
astral, realitate de vis, dincoace de Aşa cum noi ne schimbăm
dincolo, şi care se tot depărtează, câteodată cărţile din bibliotecă, după ce
potrivit mirajului Fata morgana, de le ştergem de praf, rearanjându-le,
fiecare dată când ne apropiem, din Nicolae Băciuţ găseşte pentru
dorinţa de-a cunoaşte, de-a cuceri, de-a interviurile lui alte vecinătăţi,
stăpâni. Şi cum s-ar mai putea defini integrându-le într-o ordine mereu nouă,
blândul dialog sau profesionalul împrospătându-le prin formă,
interviu, dincolo de un gen nou de-a nelăsându-le să se îngălbenească. Re-
face literatură, de domeniu care cade compunând din vechile compuneri, autorul nu doar
între liric, epic şi dramatic, dacă nu chiar mod de se joacă într-un joc serios, dar oferă cititorilor o altă
cunoaştere. perspectivă de receptare (mulţumind orizontul de
Toţi scriitorii ar trebui să dea interviuri, să aşteptare), în funcţie de anotimp literar, de aproapele
exprime idei cât mai sunt încă în viaţă, să nu piardă nostru („nu căta în depărtare…”). Nicolae Băciuţ e
nicio ocazie de-a vorbi despre ei, în paralel cu scrierea un scriitor care-şi organizează nu doar paginile, aşa
operei. Interviurile sunt cele mai aşteptate rânduri cum facem mulţi dintre noi, dar şi cărţile, schimbând
atunci când avem o curiozitate literară, alături de materia de la una la alta, ca-ntr-un adevărat dans al
paginile de jurnal, care, în sensul lui intim, a pierdut fulgilor de nea. De câte ori simte că-i momentul unei
teren în favoarea unor colaje de ficţiune şi realitate. cărţi noi, combină fragmente deja editate, le
Chiar dacă reporterul îşi pregăteşte întrebările, aranjează, cu siguranţă, în forme noi, după bunul
maieutic, în scopul bine urmărit de-a cristaliza o plac al scriitorului suprem.
situaţie de moment, cu valoare dincolo de timp, chiar „Am făcut din interviu un capăt de ţară” (alt
dacă anchetele literare se construiesc tematic, nu e de truism geografic, n.n.), „interviul e un gen viu, plin
neglijat aspectul biografic, pentru că, deşi unora nu le de dinamism” sunt jurăminte de credinţă, arte ale
place să vorbească despre ei înşişi, totuşi aceştia sunt interviului, nu poetice, din care Nicolae Băciuţ „a
singura sursă credibilă. Iar în faţa microfonului/ trăit” mult timp, aproape în egală măsură, cât cu
reportofonului puţini (sau niciunul nu) îşi inventează poezia, cu publicistica. La fel cum se spune că un
viaţa, lucru ce l-ar face în poveste, acolo unde critic este bun dacă îşi alege cărţi bune, şi un
segmentul biografic poate fi preluat, poate influenţa şi reporter e salvat de interlocutorii săi. Aceştia sunt în
atât. De aceea, poate, sinceritatea este elementul cazul lui Nicolae Băciuţ: Iulian Boldea, Al
esenţial al unui interviu şi, în egală măsură, conştiinţa Cistelecan, Anton Cosma, Dan Culcer, Răzvan
că mărturisirile făcute vor avea valoare de document. Ducan, Romulus Guga, Lazăr Ladariu, Valentin
Şi aici e valabilă teoria că „cine comunică se Marica, Ion Matei, Ion Ilie Mileşan, Liviu Mircea,
comunică”. Cornel Moraru, Mihai Sin, Ion Vlad, Ion Vlasiu. Ei
„Linia de orizont”, dialoguri literare, interviuri, formează o carte cu un personaj principal şi
Mureş, în Colecţia Geografii literare, de la Editura cincisprezece personaje secundare, invitate la dialog,
Nico, 2009, semnată de Nicolae Băciuţ, este o carte conturând, literar, (geografic, nu mai e necesar,
care dă contur imaginii de grup de scriitori dintr-un loc pentru că aparţin aceluiaşi pământ, Mureş) un portret
anume. Nicolae Băciuţ nu a scris o carte nouă, în al personajului colectiv, de opinie.
sensul aşteptat de noi, ci a iniţiat o colecţie care să Ca să-l citeşti/descoperi pe autorul cărţii, e de-
vorbească mai bine, organizat, despre resursele ajuns să mergi de la întrebare la întrebare, urmărind
creatoare din jurul nostru. I-a ieşit acest demers şi a frământările, observând răul/binele vremii, auto-
câştigat de partea lui unele voci care stăteau deoparte, întrebările ce se potrivesc celor ca el- scriitorii. Ca
din aşteptare, din neîncredere sau din orgoliu. Scrisul să-i înţelegi mai bine pe cei de dincolo de linia de
pentru ceilalţi, întru promovarea şi a lor, întru datoria dialog, e suficient să le citeşti răspunsurile, care se
de-a face literatură, în sens cuprinzător, mecenat, leagă între ele ca într-o proză de tip special.

21
Este genul acesta de literatură – interviul- ceva „Între lumi” e
de care nu te plictiseşti. Vitalitatea şi prospeţimea o carte de dragoste
textelor provin din schimbul de oameni, de stiluri, de în spiritul
tendinţe, adevărate flash-uri ale artei literare. Cu cât „Jurnalului de la
ne apropiem mai mult de un scriitor, cu atât lumea Păltiniş”, pornit
lui se schimbă-n „ne-nţelesuri şi mai mari”, ca linia dintr-o admiraţie
de orizont. Cartea lui Nicolae Băciuţ, „Linia de neobişnuită a lui
orizont”, e punctul de unde privim spre alte ţinuturi, Gabriel Liiceanu
unde s-au născut, întâmplător, alţi scriitori, din ţară pentru Constantin
sau de mai departe, dar şi speranţa că gruparea Noica, aşa cum
literară de la Mureş se află în zarea luminoasă a Nicolae Băciuţ e
literaturii contemporane. marcat de
corespondenţa cu
ELENA M. CÎMPAN Nicolae Steinhardt.
Dialogurile sub formă epistolară, acoperind
rigorile unui interviu obişnuit, se contopesc într-un
schimb de idei luminos, atât de util, plăcut lecturii,
blând şi vindecător. Şi poate că tocmai de aceea
convorbirile lui N. B. cu N. S. au un farmec ce
străbate din tristeţea reporterului de a nu fi ajuns la
Ed. Nico, 2009 Rohia în timpul vieţii monahului, de a-i fi aproape,
De bună seamă lucrul acesta întâmplându-se abia după
că s-au schimbat optsprezece ani.
lumile, în sensul lor de Cartea aceasta m-a făcut să-mi amintesc o
„voinţă şi întâmplare petrecută în preajma apariţiei „Jurnalului
reprezentare”, de fericirii”, de Nicolae Steinhardt. Cine a uitat cum se
vreme ce o carte procurau cărţile, cum umblam după ele? Iar cei care
precum aceasta apare nu făceau aşa erau nişte privilegiaţi în multe sensuri.
într-o nouă ediţie (a M-am întâlnit atunci pe o stradă din Suceava cu
IV-a) ce se impune ca o preotul şi poetul Constantin Hrehor. Era atât de trist
altă scriere şi o altă că nu găseşte cartea, că pe la librăriile unde a fost s-
lectură a dialogului au vândut toate exemplarele. „Toate, spunea Hrehor,
dintre cei doi Nicolae – de parcă lumea crede că este vorba de un jurnal de
Steinhardt şi Băciuţ. dragoste”. Adevărul este că impactul cu cititorii al
Trecerea anilor înseamnă o altă apropiere, din acestei cărţi a avut cam aceste dimensiuni, de
perspectiva timpului şi a spaţiului, faţă de nestăvilit.
Monahul de la Rohia, o altă înţelegere a ceea ce a Dialogurile din cartea „Între lumi” sunt
însemnat el ca model pentru contemporani şi cât a completate, din când în când, de scrisori scurte,
mai rămas din acest model pentru noi, cei de azi. mărturie a corespondenţei Steinhardt- Băciuţ, care
După valuri de respingere, de neînţelegere, de urmăreau destinul vreunui text cenzurat sau refuzat.
condamnare, de milă, a sosit clipa adevărului. Nicolae Băciuţ reuşeşte să-l facă pe Steinhardt să
Privite semantic, cele două lumi pot fi vorbească despre el, ca-ntr-o biografie aparte. Cine
creştine, pot reprezenta preocupările artistului este cel a cărui carte este citită? Are vreo
pentru viaţă şi carte, se definesc drept lumi, faţă-n importanţă? Psihanaliştii ar spune că da, textualiştii
faţă, a reporterului şi a celui care are încredere de ar răspunde că nu. Nicolae Steinhardt vorbeşte
a se confesa, aduc în prim-plan ideea de epoci despre nevoia de singurătate a creatorului, cu două
diferite, de noţiuni precum tânăr- bătrân, învăţător condiţii însă: creatorul să fie într-adevăr mare, iar
şi discipol. Cei tineri din vremea lui Steinhardt au singurătatea să fie deplină.
ajuns acum, după douăzeci de ani de la moartea „Omul fără libertate e o caricatură”, „criticul
filosofului (sper să am dreptate), să fie la o primeşte revelaţia şi o descoperă cititorului”, „nu
înţelepciune a vieţii, a creaţiei, a credinţei. De aici, explicarea unei opere constituie aportul criticii, ci
poate, şi cele două metode de receptare a acestor calitatea entuziasmului şi adâncimea admiraţiei”
„Învăţături către fiul său”, una impresionistă, la sunt expresii ale cunoaşterii de către N. Steinhardt a
momentul proaspăt de întâmplare, şi cealaltă fenomenului bipolar creaţie – interpretare şi a
realistă, acum, după ce lucrurile s-au mai aşezat, pledării, cu precepte specifice ortodoxe, cum ar fi
libertatea este la îndemâna oricui, care ştie sau nu bunătate, dreptate, înţelegere superioară, pentru
ştie ce să facă cu ea. gestul cărturar , de înnobilare a vieţii.

22
Adevăratele modele nu mor niciodată. Nicolae unde, vremurile bune dar şi furtunile lasă urme
Băciuţ scrie că „avem nevoie, dincolo de cărţi, de vizibile.
cărţi vii, de oameni cu trup şi suflet, a căror Cartea „Evadare din spaţiul virtual” face
respiraţie să o simţim aproape”. Dacă reporterul l-a joncţiunea între toate aceste aspecte, ale unui joc de
întrebat, suav şi îndrăzneţ (trăsături necesare într-un noroc, imagini scoase dintr-un caleidoscop pe care
asemenea context) , pe Nicolae Steinhardt dacă a omul modern îl foloseşte cum face magicianul cu
iubit şi dacă a fost iubit de o femeie, înţelegând bagheta la iarmaroc.
influenţa şi înrâurirea pe care le-a avut părintele de Inegale pe plan setimental sunt stările de
la distanţă, ce ar răspunde, oare, Nicolae Băciuţ la emoţie, ritmul şi stilul poemelor pe care George le
întrebarea: dacă aţi fi stat mai mult în preajma lui adună între două „uşi” de carton, un „paravan”, după
Nicolae Steinhardt , v-aţi fi călugărit? care Omul se ascunde şi lasă numai Poetul să-şi
„Între lumi” e o carte de multe alte întrebări destăinuiască, să-şi asume responsabilităţile.
fără soluţii, dar şi de răspunsuri fără întrebări, în Defel testamentar, cu tuşe grave sau chiar
căutarea fiinţei adevărate. jucăuşe, poemul care-l defineşte pe autor este cel al
ELENA M. CÎMPAN supravieţuirii sale în lumea nouă; să reziste aşa
răstignit, ca o pasăre care ţine între aripile migraţiei
două continente concrete.
George Roca scrie scrisori de prietenie,
epistole fără pretenţii de-a primi premiul Nobel
pentru Poezie. El scrie, lasând să curgă cuvintele
singure, aşa cum curge mustul din strugurii viţei de
vie din curtea casei sale de la Oradea, asta... în
vreme ce stăpânul casei, Poetul, trăieşte, de pe
„Pe… meridiane şi paralele călcând” - aşa aş cealată coastă a lumii, din ţara cangurilor, bucuria
putea (re)întitula volumul de poezie semnat de împlinirii vieţii.
George Roca, plachetă realizată într-o grafică Dorul i se ascunde după silabe, el, românul
modernă şi care a văzut recent lumina tiparului la face un pas înainte în faţa cetăţeanului Planetei, un
Editura Anamarol din Bucureşti. titlu cu care ne place să ne semnăm actul de
Editorul, scriitoarea Rodica Elena Lupu, un identitate şi apartenenţă la lumea prezentă. Ironic,
observator fin al fenomenului literar din ultimii ani, efervescent, molcom sau şăgalnic... ritmul în care
ea însăşi trecând cu pasul (real) sau cu gândul George Roca ne face cunoscută povestea iubirii sale
(virtual) spaţiul scriitorilor de limba romană fără de incomensurabile pentru oameni, este cel al
frontiere, - a editat una dintre cărţile toamnei anului firescului. Deşi, uneori scrie dedicaţii prin strofele
2009, dar despre care se va mai vorbi mult şi în anii sale, poetul rămâne el însuşi, fără a se drapa în
ce vin. Şi nu se poate altminteri, atâta timp cât sintagme care nu îi sunt pe potrivă, nu mimează nici
George Roca a adunat între două coperte palpabile, o secundă.
clasice, - emoţii aproape adolescentine, dor Interesante, deşi intenţionat candrii, sunt şi
adevărat românesc, mici fragmente din tainele parodiile sale. Tot acel dulce-amar ca un colb bătut
depărtărilor şi nu în ultimul rând, un soi de scrisori din vremuri care au fost, ne duce cu gândul la un
sentimentale cu destinatar colectiv. poet autoexilat şi care, pentru a nu se îneca într-un
George Roca scrie, comunică, pentru că el pahar cu absint, se lasă în voia valurilor unui discurs
poartă cu sine o lume. Dezrădăcinat fizic, prin care, de cele mai multe ori, ferindu-se să devină
schimbarea domiciliului de pe Criş, pe partea cealata riguros, scorţos, dă în acela românesc neoaş, în râs-
a lumii, - el devine dintr-un cetăţean dresat de legile plâns.
scrise, un luptător şi... arma sa, de data asta, este Cartea „Evadarea din spaţiul virtual”, este o
Cuvântul. mostră de dependenţă a individului care se luptă real
Cum, din fostele caravelele cu scorţişoară ce cu destinul. Volumul acesta este doar un eşantion
porneau dinspre Antipozi spre Europa, spre visul din paginile foarte multe, pe care George Roca le
romantic din noi, nu mai ajunge în Carpaţi decât scrie pentru prieteni, le introduce în sticle, pune
surogatul, parfumul sintetic, tehologia de vârf, - dopul de plută, le aruncă în valurile unui ocean fără
poetul George Roca jonglează cu spaţiul şi cu timpu- dimensiune.
real, - cucerind avanposturi, legând prietenii cu cei Câţi dintre noi îi vom recepta mesajul, câţi îi
care cred încă în miracolul unui simplu Poem. vom răspune?
Poezia pe care George Roca o scrie şi ne-o MELANIA CUC
dăruieşte cu largheţe de nabab veritabil, este ca o
casă părintească în care amintirile se depozitează,

23
Numai şi numai datorită percepţiei prezenţei,
ORFEU CEL CARE prin văzduhul Poeziei, a „Dragului meu
ÎNTOARCE CAPUL Philokalolos”, Poetul-Orfeu are curajul să-şi
întoarcă privirea spre înapoi, spre umbra Eurudykei,
Noul volum de versuri al Poetului autentic (tot care se identifică, de fapt, cu propria umbră/fiinţă şi,
mai orficizat, în ultimele sale scrieri) şi profesorului deci, cu propriul destin martiric, umano-divin, cu
de Filosofie adjudean, PAUL SPIRESCU, Eu, şansa memoriei progresiv slăbite şi înşelate (în
adică umbra mea (Ed. Andrew, Focşani, 2009), este mediul terestru), de a întâlni, acolo, „la margine”,
a patra apariţie editorială autonomă a artistului (după Lumina Credinţei şi, consecutiv, a Revoluţiei
Metafizica lacrimei, Strigăt clandestin şi Domnule Temporale spre Veşnicie şi a Revelaţiei: „Scrie-mi
Judecător!). că nu m-ai uitat,/Dragul meu de la marginea lumii,
Închinarea cărţii se de unde/Săgeţile clipei abia mai
face, patetic, către un mare şi răzbat,/Mai răzbat...” (cf. Rugă
regretat poet dispărut al de seară, p. 85). Ultimul vers
Vrancei: „Se închină această (Mai răzbat...) este afirmarea
carte Umbrei din Cer a plină de speranţă, a ceea ce
poetului Constantin Ghiniţă”. penultimul abandona
Tripartiţia cărţii disperării/exasperării
ascunde mistica Treimii, dar existenţiale („abia mai
şi depăşirea dublului umbrei, răzbat”)!
prin „trei” al Revelaţiei – Dacă penultima carte,
drumul fiind dinspre frigul Domnule Judecător!, era
funebru către mistica expresia dublă a revoltei şi
umbrei, prin care se poate exasperării, în faţa
dobândi Revelaţia lumii de presentimentului iminentei
dincolo, a „dublului celesto- extincţii – volumul ultim
hristic” al lumii terestre – conţine expresia delirului cvasi-
intermediarul transfigurator fiind „nomen”- resemnării, în faţa efemerului imanent al fiinţării,
ul/verbum-ul magic al Poeziei: I- Povestiri despre dar şi Revelaţii fulgurante, ale lumii de dincolo,
frig (30 de poeme); II – Est in nomina (26 de Revelaţii posibile tocmai prin exerciţiile alchimiei
poeme); III – Eu, adică umbra mea (22 de Cuvântului, posibilă doar întru manifestarea
poeme). martiriului hristico-soteriologic (tocmai limpezimea
Legătura esenţială şi discursivă, de tip ovidian, de cleştar a Revelaţiei produce mixtura între
dintre poeme şi cicluri, o asigură un personaj- versificaţia baladesc-mioritică, şi cea miraculos-
confesor, „Dragul meu Philokallos” (probabil, alter- eminesciană): „Domnul Cuvânt/ (...) mă tot poartă/
ego-ul celest al poetului Constantin Ghiniţă) : şi mă tot duce/lacăt de poartă/de limbă moartă - /
Iubitorul de Frumuseţe, alter-ego-ul Artistului, îl Iisus pe Cruce// Domnul cuvânt/ sfânt fremătând/tot
însoţeşte pe noul Orfeu mai ales în punctele fulgerând/şi sângerând// era pe când/ n-a fost
infernale ale crizelor sale de indentitate şi nicicând/mormânt de Gând!” (cf. Logos prim, p. 5).
scepticism, pentru a se constitui într-un soi de cor Lumea Lui Dumnezeu începe cu inversarea
antic, prin care se regenerează mesajul surpat de magică a sensurilor terestre (ca „drumuri sinuoase,
exasperare, prin subtila şi permanenta năzuinţă şi (...) fără victorie” – cf. Liniştea aporiei, p. 70 – şi
credinţă înspre/în FRUMOSUL IZBĂVITOR AL drumuri de regresiune, dinspre rug, prin
POEZIEI/CUVÂNT RE-ÎNDUMNEZEIT: „Spune- zadarnica/desemnantizata rugăciune, spre rugină –
mi că n-ai murit şi nu m-ai uitat,/Dragul meu cf. Autodenunţ, p. 68): „Şi râurile, mamă, vai,
Philokallos,/Frate de dor şi de sânge, / Scrie-mi râurile noastre călătoare,/Curgând în sens invers,
măcar câteva rânduri albastre/ În miezul fierbinte al mereu, către izvoare( cf. Râurile, mamă, p. 94).
nopţii,/ Când îngerii dorm şi visul lor aprig/În noi se Începe cu sâcăiala existenţială şi cu deziluzia
răsfrânge” (cf. Rugă de seară, p. 85). A se observa „irespirabilă”, cu senzaţia de pustiire/secare a şansei
că toate ravagiile neîncrederii în canoanele şi miracolelor transfiguratoare: „Mă sufocă de mult cu
reumatismele raţional-filosofice ale lumii terestre şi dragostea lui: - Calcă şi tu peste ape! – Calc,
celeste (aşa cum este ea, „celesta/angelica lume” Doamne, dar vezi bine/că apele au secat de mult!” (
concepută prin sus-numitele canoane umane!), cf. Irespirabilă, p. 32). Lumea Lui Dumnezeu este
deopotrivă – sunt lecuite şi restaurate, întru armonia original construită de Poet, încât o putem numi, fără
credinţei autentice, de intevenţia „păgânului” dublu a greşi, „paradisul spirescian”. Nimic din viziunile
orfic, Philokallos. şi accentele spiresciene nu se potriveşte cu
canoanele creştine, dar nici nu le încalcă flagrant.

24
Pentru Orfeul Care Întoarce Capul spre Umbra- „disciplinaţi”/iniţiaţi întru Poezia ca Transgresiune,
Euridyke, până când „Cerul s-o-ndura/(...) să ne iar cel care lipseşte de la Apelul Divin speră ca
strivească şi pe mine şi pe ea [Umbra]” (cf. Zodiac, Moartea să-i devină Maestru Iniţiator, întru Ospăţul
p. 79), Dumnezeu este, în primul rând, POARTĂ Cinei de Taină a Cavalerilor Mistici ai Mesei
(„plec din faţa umbrei Porţii Tale/eu, adică însăşi Rotunde a Poeziei: „- Soldatul Spirescu Paul, de
umbra mea!”), dar nu neapărat Poartă spre mântuire: profesie/beţiv răzvrătit,/hoţ de cai/şi iubitor de
„dar la Tine Doamne sub aripă/amiroase-a flori de oameni/adevăraţi! – Lipseşte, Doamne! – Să mi-l
ţintirim” (cf. Eu, adică umbra mea, p. 97). aduceţi degrabă” (cf. Apelul de noapte, p. 86). Ceea
Neîncrederea în soteriologia şi lumina divină ce lumea terestră vedea prin luneta întoarsă perfid
provine tocmai din suspiciunea că ar exista o dublă (beţia ca viciu, hoţia ca infracţiune – prin
umbrire, deci o potenţială dublă trecere spre moarte: intermediul Iubirii Hristice Autentice, adică „de
nu doar Omul are dublura-Umbră, ci şi Dumnezeu! oameni adevăraţi”/restauraţi spiritual, devin Beţia-
Deci, se confirmă eminescianul „Nu spera şi nu ai Extază şi iniţierea întru traseul Calului
teamă”, dar şi biblicul „nu te sprijini de umbră”... Psihopomp).
Trebuie să te lepezi de „înţelepciune” şi să Poetul-Orfeu-Cel-cu-Faţa-Întoarsă riscă, prin
„cumperi suflet nevinovat de copil”, pentru a non-canonicul ipostazierii sale, doar să înţeleagă
dobândi şansa transfigurării întru „dincolo”/ non-raţional, reveletoriu, cât mai profund, esenţele
Paradisul non-bolnav (cf. Anunţ la mica publicitate, mistice, chiar întru Tăcerea Poetică a Duhului Extras
p. 13). din lumea versatilă, din confuzia-umbră-dublură -
Din ipostaza divină, doar Iisus Hristos este riscă doar re-împăcarea, profundă şi ireversibilă, cu
real şi credibil, pentru că el, Hristos, este mărturia Dumnezeu-Euridyke: „Nu ştiu Doamne cum să-ţi
vie a necesităţii repetiţiei eterne a martiriului Crucii spun / Sunt poet sau sunt nebun//(...) Mă plâng toate,
Umane, pentru a merita ÎNVIEREA, ca mă vând toate(...) //Sunt poet şi sunt nebun.../Nu ştiu
„zguduire”/transfigurare întru misticul „dincolo”, Doamne cum să-ţi spun” (cf. Spovedanie, p. 90). A
simbolizat prin mistica transfigurării canagalileene, trece peste „verbum”-ul restaurat întru Tăcere, spre
a Apei (din Râul Trecerii) în Vinul Extazei: Extază – este culmea iniţierii poetice. În acest stadiu,
„Pământul se va zgudui puţin/ Apa din râu se va Poetul nu mai aşteaptă de la Dumnezeu nici măcar
preface-n vin//Oaspeţi de rang înalt ne vor aduce/În „pâinea vieţii”, ci doar ”azima de Rai” – pentru că
dar însemnul naşterii pe Cruce//(...)Ne vom retrage Orfeu-Poetul este DEJA ipostaziat întru Rai, nuntit
şi noi doi în casă/Eu – mire de ţărână, ea – mistic cu Dumnezeu: „Mai scapă-mi şi mie,
mireasă” (cf. Nunta de ţărână). Chiar dacă ţărâna păcătosul,/Câte o azimă de Rai,/ Ca să n-am ce să-ţi
ar descumpăni, cumva, Ideea Învierii, există mai cer/Şi nici tu să n-ai/Ce să-mi mai dai”( cf.
somnul, ca stare absolut mistică, faţă de care Umbra Casei, p. 91).
transfigurarea mirilor în Mireasa-Ţărână şi Mirele- Umbra sa, ca dublu, întru chinul hristic, este
de-Ţărână se va produce spre un Eros-Hierogamie absorbită în însuşi demersul ascensiunii iniţierii, în
şi o Fertilitate Absolut Mistice, indiscutabile, total zona Munte/Punte (camuflată de misterul-
inefabile (sfârşitul bucatelor alese marchează pădure/brazi verticalizaţi): „Ros de mahorcă şi de
cezura totală între raţiune/concepte ale lumii vin/Târându-mi trupul pe sub stele/eu, cavaler al
material-corporale şi, pe partea cealaltă – umbrei mele/mă sting puţin câte puţin//(...) îşi va
MIRACOLE): „Când s-or sfârşi bucatele alese/Şi găsi şi umbra noastră/un loc de-odihnă printre
oaspeţii vor adormi la mese” (cf. Nunta de ţărână, brazi” (cf. Presimţire, p. 99).
p. 96). Orfeul cu Faţa Întoarsă, Paul Spirescu - a
Scepticismul faţă de triumfalismul soteriologic învins, riscând: Poetul Transfigurat îşi priveşte
provine din perceperea pustiului, a spaţio- detaşat fiinţa de lut, fiinţa actantă a mâinilor
temporalului înşelător şi a umanului disparent, al „muncitoare” întru păcatul de „timp josnic”-istoric –
acestei lumi: „secundele tot mai ades mă- dar nu atât de detaşat, nu atât de naiv, nu atât de
nşeală/prietenii îmi sunt tot mai puţini”(cf. Cântec lipsit de luciditate, încât să nu intuiască faptul că
mut pierdut în iarbă, p. 95). Scepticismul exasperat oricare nou început conţine germenii Şarpelui
este, însă, dublat de subtila sugestie, transfiguratoare Viitoarei Căderi Ciclice (de data asta, „doi” este nu
semantic, a unui „dincolo” ca spaţiu al re- semnul „umbrei-alter-ego, ci semnul dualităţii/
populării/re-întâlnirii, întru Umbra-Cicerone, sexualizării întru păcat, al instabilităţii): „Cad
Philokallos, a „cavalerilor mistici ai Mesei muguri de timp peste braţele mele - / doi şerpi
Rotunde”, Ciclul Veşnic al Poeziei/Verb Poetic, mişunând în noroi...” (cf. Catren de toamnă, p.
rotunjit sub semnul unei confrerii celeste a Poeţilor 100).
re-înviaţi/re-înfiinţaţi întru Armonia-„Cazarmă” a ADRIAN BOTEZ
Lumii de Dincolo: la apelul Generalului eliadesc
(cf. La ţigănci), Dumnezeu, răspund cei deja

25
iluzorie, ofiţerul se bucură de privilegiul iubirii
femeii pure, relaţia brută – frumoasă eternă este bine
pusă în lumină de Anamaria Ionescu. Până la urmă
misterul se dezleagă, frumoasa iubea libertatea şi
prin gestul ei de frumuseţe a reuşit să salveze vieţile
celor care luptau în ilegalitate împotriva violenţei
Un titlu pătrunzător: „ CAMERA OBSCURĂ „ fascismului, împotriva barbariei.
– o carte de proză scurtă semnată de Anamaria Într-un fel Helmuth este schimbat de Adela, dar
Ionescu, şi aflată în evidenţe la Editura „ Nico „ – numai în aparenţă, onoarea lui de ofiţer al armatei
Târgu Mureş, 2009, girată de scriitorul Nicolae învingătoare nu cedează, arma reală şi cea
Băciuţ artizanul revistei „ Vatra „. spirituală, a spiritului întunecat, înving frumuseţea,
Nu întâmplător autoarea a dat acest titlu cărţii dar frumuseţea continuă lumea prin sacrificiu, prin
pentru că scrierile, deşi scurte, reuşesc să pătrundă în suferinţă … Cartea merită citită, scrierile, deşi scurte
locurile ascunse ale sufletului, dând atenţie valorilor şi ţesute din fraze simple reuşesc să redea
familiei, prieteniei şi amintirii. E o lume specifică frumuseţea lumii şi profunzimea ei, fiecare povestire
pentru Anamaria, o lume în care amintirile sunt are ceva adânc, ceva care merită redescoperit,
reevaluate prin prisma celui care scrie şi care vede mesajul este acesta: fiecare femeie este dornică să
dincolo de întâmplările simple ale vieţii, lucruri fie iubită, să fie căutată şi descoperită ca entitate
importante, zguduitoare. distinctă, reală, carnală şi spirituală în acelaşi timp,
Autoarea şi-a propus şi a realizat ca prin fraze pregătită să accepte simplitatea lumii dar şi forţa ei,
aparent simple să developeze momente importante învăluită în mari energii neexploatate, Anamaria
din viaţa femeii, dincolo de timp, să scoată la lumină Ionescu are capacitatea de a trezi cititorului dorul
talentele ascunse, tenacitatea şi răbdarea femeii, acel după raiul pierdut. Uneori autoarea apelează de
mister specific feminin. Scrierile pun accentul pe tehnica de televiziune imaginând scenarii moderne
sufletul femeii, agresat în decursul timpului, dar care să pună în mişcare iubirea, pentru a declanşa
păstrând aurul lumii, care să dea sens vieţii de legătura femeie bărbat la modul absolut, ca în
fiecare zi, gestului necesar care schimbă lumea. povestirea Confesiunea unde o tânără din provincie
Sunt femei care apar în aceste povestiri, dar aflată în metrou îşi scrie viaţa simplă, de megapolis,
parcă toate se întâlnesc într-un prototip, femeia care la un laptop, descrie evenimentele ce se petrec şi în
stă în zidul evenimentelor de fiecare zi, aşteptând timp ce descriere accidentul de la metrou, de fapt un
iubirea, miracolul, un cuvânt şoptit care să schimbe cutremur, ( dar poate să fie orice eveniment
perspectiva vieţii. catastrofic, în fond ) accident ce o afectează, îşi scrie
În prima povestire, Mariajul, Ariela şi Paul povestea ei simplă de dragoste care va atrage pe
două personaje simple, ea şi el, reuşesc evenimentul iubitul ei spre ea, care va declanşa energiile necesare
clasic al căsătoriei, dar agresiunea frumosului Paul pentru ca ea şi el să fie împreună. Tehnica are ceva
asupra femeii este devastatoare, insuportabilă, din romantismul modern, ceva din întâmplările
iubirea dorită de femeie este iluzorie, Paul trădează vechi, ceva din lumea actuală aflată mereu în criză şi
umanul şi apelează la animalic, ea cedează spiritual, supusă diferitelor accidente şi violenţe, dar lumea
se ajunge la crimă, o crimă aproape necesară, continuă traseu prin dragoste, prin suprascrierea
liberatorie, agresiunea asupra ei este barbară şi vieţii peste viaţa aceasta.
dreptul la apărare apare just, deşi crima e crimă, dar Iată cum descrie autoarea miracolul iubirii:
zidul dintre ea şi el e un zid real, zidul dintre vis şi „Bărbaţii au prostul obicei să se insinueze în viaţa
carnea flămândă de instincte e real, practic femeia noastră fie atunci când nu ne dorim, fie când nu ne
cedează în faţa barbarului comiţând acea crimă. Ea aşteptăm. Oricum ar fi, ne iau prin surprindere şi ne
apără teritoriul sfânt al trupului care poate procrea, dau peste cap, aşa cum un val rebel te dă jos de pe
ea apără viaţa în ciuda convenienţelor lumii. Femeia saltea, la mare. Iar cazul meu nu avea cum să fie o
nu este pasăre cuminte, ea are un cuvânt de spus, excepţie. „ Dincolo de evenimentele imediate,
sfinţenia iubirii merită apărată … catastrofale, povestirea femeii continuă real şi
Povestirea Pilotul iubirea dintre Adela şi virtual, nimic nu se pierde din viaţă, forţa care duce
ofiţerul SS în timpul războiului este o iubire a lucrurile la final e mai puternică decât fumul care
vremii, vremuri în care Adela este invadată de forţa învăluie staţia de metrou, mai puternică decât
dură a bărbatului puternic social, care, în aparenţă, moartea, pare să sugereze autoarea.
poate totul, ia totul, se bucură de toate, are arma de Iată un fragment de povestire: „Tânărul plecă
partea sa, poate avea orice femeie şi, tot aparent, şi toţi ceilalţi rămaseră liniştiţi, în aşteptarea lui.
orice femeie cedează celui care poate aduce moartea. Panica începea să îşi facă loc în inima fiecăruia.
Puterea pare a fi deasupra regulilor. Fragila Adela Chiar şi fata cu laptop-ul, care continua să scrie,
cade, cedarea ei este misterioasă, este de neînţeles, avea palmele asudate, iar buzele începuseră să

26
tremure uşor. Cei doi copii simţeau şi ei, instinctiv,
că se întâmplă ceva şi stăteau cuminţi pe scaune,
ţinându-se de mână.”
Apoi povestirea continuă şi autoarea,
suprapunându-se peste femeia din propria povestire
scrie tainic: „Oare cum se întâmplă toate lucrurile
nefaste? Cum am putea şti, chiar de la primă gură "O astfel de intamplare in care putem privi si
de cafea, că aceea va fi o zi a dezastrelor? Şi dacă vedea inca Prima Lumina, a fost si viata lui
am şti, ce am face? A fost odată un film de Gheorghe Pitut" afirma Cezar Baltag in 1991 ,cand
televiziune, despre o femeie care, în mijlocul unui poetul metafizicii rurale va fi pasit in nefiinta alaturi
lung şir de evenimente nefericite îşi spune, sau mai de codri,de copaci, de ursi...Un poet cu un destin
bine zis, strigă către divinitate :”Dacă aş putea să special si cu o evolutie deosebita pe care Maria
mă întorc în timp un an, aş putea împiedica toate Vaida o desluseste cu aleasa migala in cartea
astea.” Ruga îi este ascultată. Iar ea foloseşte orice "GHEORGHE PITUT-"OCHIUL SI NOAPTEA",
oportunitate pentru a schimba sortii. Dar nu aparuta la Casa Cartii de Stiinta,Cluj Napoca, 2009.
reuşeşte. În final, nenorocirile tot se petrec. În alte Cartea e o monografie extrem de utila pentru
circumstanţe, dar se petrec.” cercetarea personalitatii acestui creator, asupra
În fraze ca acestea Anamaria Ionescu fixează caruia s-a lasat o nemeritata umbra in ultima
drama lumii moderne şi soluţiile la pericolele care vreme........Ceea ce este"rascrucea existentiala " a
ne pândesc zilnic, accidentele reale de la metrou sau poetului este revelata de autoare dupa un excurs
de oriunde par la fel de importante ca dramele biografic extrem de atent, cu detalii culese chiar de
spirituale care ne afectează fiinţa, toate au la familia poetului,se evidentiaza componenta
importanţa lor şi viaţa merge mai departe, depăşind europeana de studiu si cunoastere complexa a lumii
circumstanţele. Scrierile au calitatea de a declanşa la care se supune poetul nostru incepand cu anul
energia necesară care să protejeze viaţa simplă, 1968; retinem intalnirea fundamentala cu Martin
necesară, acea viaţă pe care uneori nu o preţuim, dar Heidegger, al carui student va fi incepand cu 1970,
a cărei valoare este imensă. si a carui influenta asupra structurii sale poetice va fi
Anamaria Ionescu scrie interesant, trăieşte în uriasa. Componenta filozofico-poetica de sorginte
Bucureşti şi relaţia cu mama ei a afectat-o profund, blagiana este evidentiata si de Constantin Noica,
iar de la tatăl a preluat microbul scrisului pentru a filosoful care va afirma :"obsesia noptii, a
lăsa semne de trecere prin lume, prin tunelul oranj popoarelor bolnave pe fluvii bolnave apare adesea la
de la metrou, este redactor al Societăţii Române de poetul nostru si ma intreb din ce duh ardelenesc
Radiodifuziune. De aproape 10 ani lucrează la istoric sau contemporan se trage." Monografia
postul agrar al SRR (Antena Satelor), fapt care a infatiseaza in urmatoarea sectiune principala
ajutat-o să stabilească o legătură cu satul şi viaţa dimensiunie a univesului liric, insistand asupra
acestuia, chiar dacă autoarea şi familia sa locuiesc la marilor teme cum ar fi ochiul si noaptea, teluricul si
oraş şi au viaţă aparte, contradicţia aceasta dintre himnicul sau tema timpului "aici timpul nu mai este
viaţa reală şi meserie se rezolvă cumva prin scris. circular ci devine linear;varsta poetului si curgerea
Se simte în povestirile simple ale autoarei, dar spre moarte devin linii paralele care se pot intalni
nu simpliste, stresul zilnic produs de marele oraş doar in conditii mitice"(op.cit. pag 86). In poemul
asupra fiinţei, stres care declanşează forţa de a ieşi "Calatorie in Urias" avem de-a face cu o lume
din cotidian prin aceste povestiri care dau culoare magica -aproape epica-cu balauri, feti-frumosi cu
vieţii, anonimul din megapolis devine femeia reală castele sau rauri ale plangerii si, mai cu seama, cu un
cu visele ei, cu trăirile ei revelate de “Camera "timp transparent"al inceputurilor de lume"pamantul
obscură“. era transparent \si se vedea la mii de ani \un ochi
Scriitorul Nicolae Băciuţ, ca lector de carte, a razand pe firmament". Circulatia timpului este subtil
simţit potenţialul scriitoarei şi a decis în consecinţă, evidentiata de autoare si are doua sensuri spre
evenimentele din camera obscură a vieţii sunt trecut sau spre viitor ,cand "prin barbatia gandului
evenimente importante, până la urmă, ele merită \cresteau materie si timp". Poet paduratic Ghe. Pitut
prinse într-o carte ... Unele din aceste povestiri pot utilizeaza motive cu valoare arhaica cum ar fi
constitui scenarii de film sau de seriale de motivul ursului din Carpati si " ursimanilor", ursii de
televiziune, fragmente de viaţă ce luminează ziua, demult, pe care lumea de acum, mai bicisnica, i-a
poate într-o zi vreun regizor sau vreun director de uitat.Poetul este aici un narator ce-si deapana
televiziune va descoperit brusc potenţialul acestor povestea ca pe o melopee arhaica,in metru popular.
povestiri ... Asociata cu tema anterioara este alta, cea a legaturii
CONSTANTIN STANCU cu parintii insemnand, pentru poet, legatura cu
trecutul arhaic, mucezit de timp: "sfiintii au mucezit

27
in icoane\crucile de ceara pe grinzi"intr-un text ca
'Parintii". Placistizarea conceptelor fundamentale
capata o forma gnomica in sonete. Iata textul"Ne
tine","antimateria ne tine\ca mama pruncul in
placenta\sa nu simtim ce violenta-i\absenta lucrului A trăi o viaţă
in sine". Geneza cosmica e ca un fel de germinare la fascinaţia unei pasiuni
scara universala, eminesciana, intuind miscarile spirituale mistuitoare
fundamentale ale eului.Tristetea metafizica cuprinde pare sinonim cu a trăi
ca si la un alt ardelean si anume Lucian Blaga dar exemplaritatea. Căci
are cu totul alte coordonate. Asocierea cu Blaga este astfel existenţa capătă
evidentiata de autoare prin "sacralizarea firii, setea formă şi orientare,
de ontic, existenta in ani istorie si savarsirea unor transcende cotidianul şi
actiuni intr-un spatiu mitic derulat in forma unei se motivează permanent,
geografii mitologice, de sorginte eliminând fortuitul şi
rurala"(op.cit.132).O consubstantialitate cu taina superficialul. Aceasta
printr-o retorica a misterului si a tacerii poate fi este povestea lui Mihail
regasita si in textul “Ursii din Carpati",o nostalgie a Mihalcu, inginer chimist
unui timp ancestral, anistoric, cu gesturi de formaţie, doctor în
fundamentale si cu un limbaj secret al naturii pe care profesia sa dar, mai presus de toate, dăruit cercetător
poetul il descopera. Componenta expresionista a al artei sacre. Pictura bizantină, iconografia orto-
autorului evidentiaza un sentiment de spaima doxă au constituit reperele centrale ale existenţei
infatisat prin parabole prin care mitul devine sale umane şi ştiinţifice, iar cartea pe care v-o supun
actualitate"de cate ori in amintire \de urgisitul atenţiei, “Din tainele iconarilor români de altădată”1,
mire\de matafizica jelire pentru trecutul roinic \.si poate fi considerată testamentul în plan artistic al
inebunesc \cand pietrele din cimitire\in setea de autorului. Cartea a fost scrisă împreună cu fiica sa,
dezmarginire\tresar". (" Ecoul cel obstesc " poezie Mihaela D. Leonida, profesor la Universitatea
in memoria lui Octavian Goga).Spatiul romanesc Fairleigh Dickinson din New Jersey, SUA, care
devine mitic si elementar inca din copilarie"toti stiau continuă neobosit preocupările tatălui şi propagă
vorbi de o tara \unde copii n-au sa moara\nicicun consecvent în mediul academic american informaţii
nicicand" afirma el in " Sonete" ............Gheorghe despre tot ceea ce reprezintă cultura românească.
Pitut trece spre spatiul asumat al unei Lucrarea de faţă înmănunchează o suită de
culturi romanestitiarhaice .al unuversului rural in studii valorificate anterior în conferinţe susţinute la
care isi iubeste copacii ca pe niste frati cu o blandete diverse reuniuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale
si o dragoste cristica:"nici o lumina nu arata sau în articole publicate în reviste de specialitate, iar
locul\unde se naste salvatorul". Observatiile câteva dintre acestea văd pentru prima oară lumina
privitoare la epicul autorului sunt lapidar tiparului. Volumul este structurat în două părţi cu 19
consemnate de catre Gheorghe Glodeanu si sunt capitole şi beneficiază de un amplu şi elogios cuvânt
urmate de substantiale observatii privitoare la înainte al academicianului Paul Stahl. Pe baza unei
scrierile pentru copii sau activitatea de traducator. impresionante documentări bibliografice şi a unei
Dau rotunjime textului elementele privind minuţioase şi îndelungate cercetări de teren,
corespondenta interviurile cu membrii familiei combinate cu un special rafinament intelectual într-o
scrisorile sau fotografiile, intregind imaginea unui doză dincolo de masa critică, a rezultat o cercetare
poet despre care Nichita Stanescu spunea "poet solid de inestimabilă valoare pentru completarea tabloului
cum este cubul\cum de sub floarea rara, bulbul\cum unei epoci insuficient cunoscute din istoria religiei
e coada cea lunga de la cometa \poet gingas cum româneşti şi a formelor sale de manifestare artistică.
numai piatra este.” Documentele sunt intr-o Datele obiective cu caracter ştiinţific se împletesc
succesiune extrem de riguroasa si temeinic firesc cu un vital filon de credinţă autentică,
argumentata si motivate, autoarea construieste o conferind lucrării forţa iradierii către adevărul pur,
imagine extrem de complexa a personalitatii de dincolo de orice timp uman sau istoric. Sunt
neobisnuite a acestui poet roman modern in sensul argumente în favoarea unei lecturi necesare, mai cu
cel mai complex al cuvantului. seamă într-o vreme când apelul la spiritualitate poate
Prof. drd. EMILIA CHIRIŢĂ fi soluţia la o iminentă alienare a sufletului.
Conf. univ. dr. VIORELA CIUCUR
Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
1
Mihail Mihalcu, Mihaela D. Leonida, Din tainele
iconarilor români de altădată, Ed. Eikon, Cluj-
Napoca, 2009

28
impus în aceeaşi măsură ca şi îndeletnicirea de
profesor, din care şi-a făurit un adevărat crez.
Cornelia Bălan Pop scrie de dragul de a scrie şi
trăieşte cu certitudinea că versurile sale se adresează
în mare parte cititorului de rând şi mai apoi criticului
(contemporan), de aceea şi-ar dori ca stihurile să-i
fie lecturate de cât mai multă lume. „În ceea ce
Motto: „Lacrima/ unui vis/ şi/ visul/ unei priveşte contribuţia mea la dezvoltarea poeziei
lacrimi.” („Poezie”) româneşti, dacă ar fi să cern, aş îndrăzni să spun că
am câteva texte frumoase în vers clasic, câteva
„Poezia mi-a fost un tovarăş acrostihuri, câteva texte umoristice
de drum care m-a însoţit din şi câteva creaţii mai scurte, pseudo-
primii ani de viaţă, un prieten haiku-uri care au prins la cititori.
foarte drag fără de care existenţa Impresiile acestora şi ale câtorva
nu ar fi atât de frumoasă şi nici critici literari, precum şi
atât de complicată” spune poeta promtitudinea cu care am primit
Cornelia Bălan Pop, cunoscută semnale pozitive din partea
sub pseudonimul literar Corina cititorului obişnuit şi din partea
Petrescu. „Dar, ce este şi ce specialiştilor, din partea
înseamnă poezia pentru mine ? redactorilor de reviste literare, m-
Am definit-o, aproape involuntar, au convins că poezia aceasta ar
în câteva dintre versurile mele. putea avea un rol pozitiv în
Poezia este una dintre rarele contextul poeziei româneşti”, spune
posibilităţi de a păstra clipa, ba poeta.
chiar de a o reinventa. Este o De curând, Cornelia Bălan Pop
unitate infimă, o monadă. Este a obţinut locul întâi la Festivalul
analiza de sânge la zi. Este Internaţional „Lucian Blaga”, de la
refugiu şi binecuvântare şi Alba Iulia, unde a participat cu
blestem. Este strigăt de bucurie şi ciclul „Creion” din cartea cu
hohot de plâns. Este apă şi foc. Este perla din scoica acelaşi nume. Poeta s-a născut pe 10 martie 1955, la
de mare. Un ciob de oglindă. Este speranţă şi regret. Dej, în judeţul Cluj.
E deznădejde şi bucurie şi lacrimi şi vis. E viaţă în
viaţă. E viaţă şi moarte. E chin şi izbândă. E clipire A traduce şi a scrie poezie
de gene. E val, furtună şi rază de soare”, afirmă „Cornelia Bălan Pop s-a afirmat mai întâi ca
aceasta. traducătoare de poezie din şi în limba franceză, mai
nou şi din maghiară, semnătura ei regăsindu-se în
Premiul I la Festivalul Internaţional „Lucian “Poesis”, “Nord Literar” şi “Citadela”, „Tribuna
Blaga” noastră” (Canada), „Agora literară”. A tradus poezie,
Copil unic, Cornelia Bălan Pop a crescut într-o nuvelă, roman, texte filozofice, etc.”, spune Ioan
familie formată din oameni cu mare atracţie faţă de Nistor în prefaţa la volumul „Creion”, cea mai
muzică, poezie, dans, o familie cu un imens respect recentă creaţie a autoarei. „Lista “traduşilor””,
pentru artă, pentru frumos. Acasă a auzit rostindu-se continuă acesta „este remarcabilă (autori din Franţa,
multe versuri - de exemplu, în timp ce gătea sau Canada, SUA, Belgia, Ungaria, România: Yves
spăla, mama îi recita din poemele lui George Broussard, Jean-Max Tixier, Jacques Lovichi,
Coşbuc. Tatăl, ofiţer de profesie, un om deosebit, Dominique Sorrente, Fernando Pessoa, Marcel
foarte disciplinat în tot ceea ce făcea şi foarte sever, Moreau, Denis Emorine, Philippe Jaccottet, Marie-
a educat-o în stil spartan. Deşi nu a lăduat-o Christine Masset, Daniel Leuwers, Jean Pierre
niciodată, se mândrea cu fiecare realizare a ei, oricât Védrines, Bernard Mazo, Marise Rossi, Edmond
de mică. Tot el a fost şi cel dintâi cititor al versurilor Jabès, Alain Grandbois, Gérard Bayo, Charles
viitoarei poete, versuri compuse în primii ani de Beausoleil, François Charron, Alexandre Voisard,
şcoală. Înainte de ea, nimeni din familie nu mai François Dumont, Albert Roseau, Pierre Reverdy,
scrisese poezie, de aceea Cornelia Bălan Pop nu a Georges Henein, Dominique Grandmond, Alain
visat niciodată să ajungă poetă şi mai mult, o poetă Suied, Richard Rognet, Thierry Dimanche, José
cunoscută, ci doar să urmeze o carieră în învăţământ. Gabriel Valdivia, Andrea Moorhead, Waldermar
Licenţiată a Facultăţii de Filologie la Universitatea Deona, Henri Meschonnic, François Ewald, André
Babes Bolyai din Cluj-Napoca, ea susţine că poezia Hughetto, Anne Hébert, Antoine Tudal, Arnault,
a însoţit-o în multe momente din viaţă, dar nu s-a Gérard Blua, Eugène Guillevic, Léo Lubéit, Thierry

29
Herbin, Patricia Holz, Serge Bec, Yves Vicciani, rămâne decât/ Să trec puntea/ Anotimpurilor/ Şi să le
Paulina Popa, Lucian Blaga, George Bacovia, deznod.” „O şansă pentru poezie” se remarcă prin
Nichita Stănescu, Felician Pop, Aurel Pop, Ion Bala, totala transparenţă, prin concentrare, prin
Gaal Aron) şi s-a concretizat în două apariţii spiritualitate. Rămânem în cotidian, în lumea
editoriale: „Un creion pentru curcubeu” de obişnuită, condiţia poetului fiind redată simplu, prin
Dominique Sorrente (Editura Princeps Edit, Iaşi, starea de a izbuti libertatea şi de a depăşi
2008) şi versiunea în franceză a volumului „Scrisori obstacolele. „Şi dacă scrii/ Şi dacă ai curajul/ Să
către onia snaider” de Paulina Popa (Editura Paula, intri-n prăpastie/ Cu capul înainte/ Şi dacă poţi
Deva, 2006)”. întinde mâna/ Celui ce-ţi strigă:/ „Mai scrie acum!”/
Ca autoare, Corina Petrescu debutează în 2001, Şi dacă ţâşneşti/ Izbutind libertatea/ (O altă efemeră
cu volumul de versuri “Pentru că tu exişti” , apărut prăpastie)/ Atunci/ Propriul tău vertij poate deveni/
la editura „Timpul”, Reşiţa. Au urmat antologiile O şansă pentru cuvânt.”
colective: «Cuvinte din Nord, I», editura „Solstiţiu”,
Satu Mare, 2003, «Cuvinte din Nord, II», apărute în „Poezia dospeşte undeva, în sufletul meu.
2004 la aceeaşi editură şi «Ce enigmatică eşti, În viziunea Corinei Petrescu, poezia este
femeie! », editura „3D”, Drobeta-Turnu Severin, ”latentă sinucidere/ în timp;/ cap plecat pe/ propriul
2008. Volumul «Creion» a văzut lumina tiparului în umăr,/ bolovan atârnând/ de funia sinucigaşului.../
anul 2009, la editura „Citadela”, Satu Mare, având descătuşare.../ dureroasă povară;/ duminică uneori;/
lansarea la Centrul de Creaţie din aceeaşi urbe. fântână a singurătăţii,/ gând spre ceea ce ar fi putut
fi,/ rar de tot,/ o zi de mâine;/ cer albastru de adânc,/
”Creion” poartă/ spre neuitare,/ spre libertatea/ de a împiedica
Vorbind despre volumul „Creion”, poeta spune: timpul să curgă/ cu nonşalanţa/ unui fulg de nea/
„”Creion” este prima mea carte scrisă în stil modern. rătăcit/ şi/ fără rost” („Poezia”). Prin marea putere de
Versurile din acest ciclu sunt, după părerea multora, abstractizare de care dă dovadă, stilul Corinei
nişte pseudohaiku-uri. Nu a fost în intenţia mea să Petrescu aminteşte de cel al lui Nichita Stănescu şi
folosesc această formă literară care pare foarte Ion Barbu. Iată o definiţie a poeziei, în viziunea
simplă, deşi în realitate nu e deloc aşa. Dar pentru celui dintîi: „...poezia nu este lacrima/ ea este insusi
mine, creaţia literară este o idee de moment, pe care plansul,/ plansul unui ochi neinventat,/ lacrima
o transcriu pe hârtie. Rar revin asupra textului, ochiului/ celui care trebuie sa fie frumos,/ lacrima
pentru că nu cred că aş putea modifica ceva atunci celui care trebuie sa fie fericit.”
când acel „fulger” a trecut. Şi nu îmi impun o Firul comun al stihurilor Corinei Petrescu şi ale
anumită structură şi nici o anumită formă, decât în lui Nichita Stănescu este marcat de acelaşi
acrostihuri.” dramatism al afirmaţiilor, ce ţine de realism, de
„Creion” include mai multe cicluri: aceeaşi complexitate a trăirilor. “Poezia e dor după
„Apartenenţă”, „Monade”, „Creion”, „Poveri de ziua de ieri şi spaimă faţă de ziua de mâine”, afirmă
zăpadă”, „Spaţiul scrierii: albul paginii mele”, poeta. „Este clipa încremenită în timp sau zbor cu
precum şi poeme de sine stătoare. Făcând referire la iuţeală de fulger. E imposibil şi posibil. Este bir. Şi
temele şi motivele din volumul „Creion”, Ioan dar. Şi ofrandă. Este ură şi capcană a pasiunii. E
Nistor spunea că acestea „sunt din sfera omenescului dimineaţă şi noapte. E regăsire şi rătăcire. Este
din noi. Voi pomeni doar câteva: singurătatea, cântec şi piatră. Şi încă ceva: cel mai important în
durerea, aspiraţia. Registrele dominante aparţin poezie este ca ea să nu se identifice cu o barieră între
liricii intimiste, altele se combină în acelaşi poem, creator şi cititor, ci să fie o punte de legătură între
cum se întâmplă cu satira şi duioşia.” oameni. Nu îmi aleg temele şi, în general, nu scriu.
Poezia se scrie în mintea mea aproape singură şi
„Ars poetica” dospeşte undeva, în sufletul meu”, mărturiseşte
„Am gustat întotdeauna poezia profundă, textele aceasta.
care îţi spun ceva şi care au darul de a te opri pentru
o clipă în loc, acelea cu care rămâi în gând şi după Între „Impas” şi „Destin”
ce ai închis cartea şi după ce o pui în bibliotecă, „Am certitudinea că aş fi putut face mult mai
aceea la care revii după câteva săptămâni, luni, chiar mult(e) în viaţă. E adevărat ce se spune că niciodată
ani.” În lumina acestor gânduri, autoarea trasează în nu e prea târziu. Uneori e doar…imposibil! Când
„Ars poetica”, principalele linii ale liricii sale – o ajungi la acest adevăr al trecerii, când realizezi că
lirică modernă, în care zăpezile aduc nota de mister eternitatea nu ţine de semantica vieţii, când îţi dai
şi vorbesc despre un univers poetic prin excelenţă seama că ai fi putut începe atâtea şi atâtea drumuri şi
subiectiv. Eul liric este clar definit, iar evocarea că nu ai apucat să o faci, nu te simţi prea confortabil.
anotimpurilor sugerează intrarea în universalitate si Şi e foarte greu să recunoşti că la greu, de cele mai
dorinţa de a atinge prin scris, perfecţiunea. „Zăpezile multe ori, rămâi singur”, declară Corina Petrescu. În
acestea/ Ning întotdeauna/ În chip poetic./ Nu acest sens, poemul „Impas” se detaşează prin nota

30
nostalgică, dând impresia de mister, de „spirit alergăm mereu/ în căutarea luminii de la/ capătul
întemniţat în lucruri”, cum spune Nichita Stănescu. unui tunel/ inexistent./ Părere,/ iluzie,/ dorinţă,/
Şi aceasta pentru că în viziunea poetei, fiecare tărâm/ spre care/ nu ne putem împiedica/ să ne
început este identic cu un altul, astfel că viaţa este îndreptăm din ziua în care s-a auzit/ primul strigăt./
văzută ca spaţiu închis, ca Atracţie fatală/ spre un spaţiu/
închisoare, motiv consacrat în neconvenţional./ Cântec şi rugă
literatura contemporană de fierbinte/ în aceleaşi/ haine de
Dostoievski, în romanul „Crimă şi călătorie/ pe care le purtăm
pedeapsă”: „O nouă pagină/ o neîncetat/ de la răsărit spre apus./
nouă zi/ ale cărei culori/ Două lumânări dantelate/ şi,
inevitabil/ ar trebui schimbate…/ dincolo de stele,/ o singură stea,/
O nouă zi/ la fel de/ veche…” doar una.”
Asemenea lui Nichita
Stănescu, Corina Petrescu pune „Apus de soare în oglinda
un foarte mare accent, în versurile fântânii”
sale, pe vizual. În poezia „Destin” Odată cu poezia naturii,
de exemplu, imaginea clepsidrelor Corina Petrescu ne invită să
„uitate în nemişcare;/ sticle/ în pătrundem într-un nou univers,
care/ nisipul/ curge numai/ o/ romantic prin esenţă, în care
singură/ dată/ şi numai/ într-un/ elementele cosmice şi terestre se
singur/ sens” aminteşte de află într-o perfectă armonie. În
picturile lui Salvador Dali. Poeta „Instantaneu”, antiteza dintre
înţelege, la fel ca şi Nichita imaginile calme din debutul
Stănescu, în „Cu o uşoară nostalgie”, zădărnicia poemului, menite să sugereze veşnicia naturii, şi
luptei cu timpul. Clepsiderele Corinei Petrescu sunt versul final evocă din nou, neliniştea, anxietatea,
la acesta clipe „mari ca nişte lacuri/ de câmpie/ ... imposibilitatea de a accepta stereotipiile. „Stele
Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.” Dincolo galbene/ se odihnesc pe umărul nopţii,/ frunze
de tenta tristă, însă nu dramatică, specifică ambelor sfioase întârziate în muguri,/ fluture în petale de
poezii, finalul, deşi identic ca formă – o interogaţie magnolia,/ apus de soare în oglinda fântânii,/ vaietul
retorică – diferă ca mesaj. Dacă Nichita Stănescu mării tânjind dimineţi,/ o muzică rebelă învăluie
spune: „Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, totul.”
gândule ?”, ceea ce denotă neputinţă şi regret, Referindu-se la volumul „Creion”, Ioan Nistor
Corina Petrescu are intuiţia întoarcerii spre spunea: „Corina Petrescu ne supune acum atenţiei un
Divinitate, singura în măsură să găsească o soluţie la nou volum, pe care şi-l intitulează arghezian
orice nelinişte şi durere: „Unde e mâna/ Ta, „Creion”, în care autoarea în cea mai mare parte îşi
Doamne,/ să le mai întorci/ din când în când/ aceste ia răgazul de a zăbovi graţios lângă imagini, spre a le
uitate/ şi totuşi,/ cât de însemnate/ clepsidre?” surprinde poeticitatea.” Un exemplu elocvent de
poetică în imagini este şi „Trecere”. „Numai nuferi
„Cântec şi rugă fierbinte” albi/ mişcându-se/ ireversibil/ în oglinda timpului.”
În „Nimicnicie”, poeta se află „în căutarea Cadrul este feeric, senin, paradisiac, de basm, iar
nepreţuitei chei/ a izbăvirii”, a acelei pietre detaliile sunt precise. În „Primăvară” - „vânt/
filosofale din poemul „Cu o uşoară nostalgie” al lui zburând/ printre păpădii” – sau în „Melc” - „rouă/
Nichita Stănescu. Dezamăgirea, tristeţea, durerea, sclipind/ în dimineţi/ şi dâre” – ori în „Mai” - „ninge
amărăciunea culminează „într-o disperare fatalistă”. cu păpădii/ lumina/ şi ţi-e bine/ ai oprit pentru puţin/
„Înspre amurg,/ viaţa,/ continuu balans/ între bine şi timpul în loc” –descrierile sunt estetice, în nuanţe
nebine,/ se uită în piaţa de vechituri/ după un toiag/ luminoase, elevate, rafinate şi subtile.
în care să-şi alinte anii în plus/ într-o disperare
fatalistă.” În „Sens interzis”, imaginea este de-a „Frunza cântă singură”
dreptul şocantă - „Pustiul din mine/ nimeni nu ştie În poezia erotică, autoarea „refuză extremismul
cu exactitate/ când a venit şi când a plecat” - verbal al unui erotism contaminat de bolile vulgului,
sugerând drama creatorului, a omului neînţeles, resimţindu-l ca trecător, superficial şi capabil să
sfârtecat de frământări interioare, dornic de a degradeze fiinţa. Devenirea fiinţei presupune şi
cunoaşte absolutul, dar neputincios în faţa vieţii. rafinamentul artei de a iubi, sentimentul acesta,
Despre aceeaşi însingurare, despre căutări, despre aşezat inclusiv sub razele spiritului, nu doar sub cele
setea de cunoaştere şi imposibilitatea împlinirii, ale carnalului, înalţă fiinţa. Un poem cârpit cu slove
Corina Petrescu discută pe larg, în poemul deşucheate, pare să ne spună poeta, ar suna ca o
„Geografia existenţei”. „În haine de călătorie/ repriză de manele într-o catedrală. Ca atare, în
ogorul poemului ea nu admite expresia buruienoasă

31
pe care o taie până curge sânge. Chiar dacă, în plan
artistic, libertatea nelimitată e calea, contând doar
textul, mai puţin morala şi moralitatea viziunii”,
scrie Ioan Nistor.
Stihurile de dragoste ale Corinei Petrescu au la Toader Ungureanu ne apare ca un prozator
bază sugestia. Evitând referirile directe, aceasta îndrăzneţ, constant şi laborios. Deşi de formaţie
dispune de capacitatea de a reda prin instantanee, o ştiinţifică, specialist în finanţe, el s-a exersat
iubire marcată întotdeauna, de durerea despărţirii. desinvolt, în toate genurile literare, încă din tinereţe,
„Frunza cântă/ singură/ fără tine/ şi/ fără vânt.” având manuscrise de sertar, pe care nu le-a putut
(„Minune”) Autoarea nu trăieşte acea dragoste ce stă publica decât în condiţiile libertăţii, aduse de
sub semnul căsătoriei şi implicit, al statorniciei. Revoluţia Română din Decembrie 1989.
Erotismul Corinei Petrescu include decepţia şi Cariera sa de povestitor (narator) şi poet
dezamăgirea ca aspecte ce ţin de normalitatea deopotrivă ne apare astfel ca spectaculoasă şi
relaţiei bărbat-femeie. Chiar dacă îşi doreşte să susţinută prin lucrări beletristice editate şi volum, în
experimenteze statornicia, poeta înţelege că fiecare an. A debutat cu “Regăsiri în timp” roman de
singurătatea şi dorul rămân un dat pentru ea. În mare amploare ( Ed.Dokia Cluj Napoca 2000),
„Dor” - „Neatins buchet/ de liliac/ în nopţi de/ apoi fierbinţi poeme închinate copilăriei, părinţilor,
septembrie” – şi în „Încă dor” – „Ai bătut/ la porţi/ şi locului natal şi celor dintâi iubiri în volumul de
erau/ ale singurătăţii” – aceasta acceptă cu o poezii “Mi-e Dor”(Editura Dokia Cluj Napoca)
înţelepciune resemnată înfrângerea în iubire, redând extinzându-şi registrul simbolic, spre treptele
prin elemente din natură ce dau impresia de tablou, vârstelor şi luminile tinereţii şi maturităţii creatoare,
propriile trăiri interioare. continuate în anul 2000 la aceeaşi casă de editură cu
Dragostea nu este o imagine luminoasă în volumul “Gânduri pentru prieteni”, bine primit atât
poemele Corinei Petrescu. Fidelitatea este o trăsătură de critici cât şi de publicul cititor revelindu-vi-se cu
proprie doar poetei, care tânjeşte să se întoarcă şi să o rotunjire si amplificare a universului său poetic
retrăiască momentele fericite, ce se dovedesc a fi edificat din solide structuri prozadice ale tinereţii
acum, hrană pentru gând şi suflet. Prezenţa apei, a literaturii în genere.
elementului fluid denotă, la fel ca şi natura, starea Toader Ungureanu a continuat să scrie
sufletească a autoarei, iar senzaţia de sete publicând în anul 2004 la Editura Napoca Star Cluj
copleşitoare sugerează ideea de gol interior, de Napoca cu un nou roman de mare amploare “Sub
singurătate. „Mi-e sete uneori,/ o sete năvalnică,/ semnul Capricornului” în care capacitatea sa de
nebună,/ şi atunci/ mă întorc să mai sorb o dată/ surprindere a vieţii, a memoriei lucrurilor s-a dovedit
minunea/ din căuşul palmelor tale/ am băut cândva/ de excepţie prin virtuţile “moldoveneşti” ale
şi-mi este dor/ să fac din apă/ Fântâna/ în care doi naratorului (creatorului de lumi, în arta cuvântului).
bănuţi,/ zbor de porumbei,/ îi amintesc apei să Naratorul, aici, este implicat efectiv în realitatea
cânte.” („Dacă”) evenimentelor. Acţiunea romanului pendulează în
principal în prezentarea unei realităţi geografice şi
„Vers” umane situate între plaiurile Bucovinei şi oraşul
„Autoarea volumului „Creion” are credinţa că Transilvan în care se află “Cetatea”, prezentându-ne
adaugă un pilon liric la echilibrul lumii”, afirmă Ioan un succint dar interesant istoric al ”cetăţii-temniţă”,
Nistor. „După numeroase tsunami ale urâtului”, autorul redeminsionând personaje, situaţii,
completează acesta, „o astfel de infuzie este bine întâmplări, sentimente conform experienţei sale
venită. Volumul se impune prin febrilitatea căutării marcate de-a lungul timpului.
unui timbru dezinvolt, autoarea captându-şi A urmat apoi în anul 2005 un nou volum de
izvoarele de pe versantul realului, îşi adună discret poeme “Şi stropii grei”, deasemeni la Editura
materialul de inspiraţie în albia unui torent. Napoca Star şi un monumental roman de formaţie în
Inspirate, cu originale şi memorabile expresii, trei volume “Rătăcitorul” (Triumful vieţii, Destine)
suntem încrezători că poeziei pe care o scrie Corina creaţii ample, solide ce se amplifică, înalţă şi
Petrescu i se va distinge tot mai clar răsunetul stratifică, până acolo încât acest roman în parte
viguros, distinct, prin adăugarea unor noi istoric, a putut fi numit de cronicari o Saga a familiei
“creioane””. Până la apariţia acestora, nu ne rămâne autorului. Volumul al III-lea, din “Rătăcitorul”
decât să mai lecturăm cu aceeaşi bucurie estetică, un intitulat sugestiv “Dincolo de hăţişuri” a complectat
„Vers”: „Numai îngerii/ au învăţat/ să zboare/ şi “etajat” viziunea scriitorului despre naştere,
înainte chiar/ de a fi fost/ îngeri.” educare, formarea destinelor şi traseele personajelor
sale văzute ca stâlpi ai societăţii şi ai prestigiului
OCTAVIAN D. CURPAŞ unui clan (neam). “Nu aştepta luna Mai”(nuvele şi
Phoenix, Arizona, SUA povestiri Editura Napoca Star) rămâne indubitabil

32
unul dintre romanele valoroase Personajul central din “Al
ale autorului supus unor cincilea anotimp” rămâne de la
concepţii şi formule clasice, în prima, până la cea din urmă
care la vremea apariţiei sale pagină a cărţii naratorul însuşi,
alături de cuvântul autorului scriitorul-copil şi apoi
remarcam în prefaţă “puterea şi adolescent, născându-se,
apetenţa de a deţine redutabile crescând şi trăind în spaţiul
calităţi ale geniului Dornelor (localitatea Şar) însă
povestitorilor moldoveni ai formându-se la Cluj, în
culturii şi artei noastre literare, Transilvania şi fiind apoi
autenticitate, sinceritate şi un adoptat ca “fin” al Someşului
puternic flux narativ, epic, (al oraşului Gherla-inima
concizie, esenţă şi realism generoasă a Câmpiei
artistic” Aici vom regăsi pagini Ardealului). Om al cifrelor, iar
despre Revoluţia din Decembrie după Revoluţia din Decembrie
1989, trăită de autor în micul orăşel de pe Someş, 1989, autor al 15 cărţi, scriitorul Toader Ungureanu
punct de cotitură în existenţa neamului românesc. este predestinat, prin însăşi naşterea sa “zodiei
Toader Ungureanu şi-a rotunjit şi împlinit rătăcitoare a Capricornului”, cu faptele,
creaţia literară cu încă două volume editate în anul experienţele şi viaţa, ascunse şi sortite singurătăţii şi
2007, romanul de factură artistică şi oarecum istorică evocând, în profunzime sintagma copilăriei şi
“Condamnat la viaţă” prin care se redă autenticitatea adolescenţei, înălţând în lumea cuvântului,
zilelor celui de al II-lea Război Mondial, de aici din frământările sufletului său şi neîncetata căutare a
Câmpia Transilvană, trăite de personajul cărţii, un idealului, realizării şi împlinirii ca student şi apoi om
locuitor al Petreştilor, localitate situată undeva, pe al cărţilor şi al cifrelor, în familie, în munci şi zile şi
albia râului Someş, în apropierea oraşului Cetate, paralel în truda şi efervescenţa ceaţiei.
Gherla, prefaţat de Prof. Felicia Rus, iar celălalt, de Lumea, spaţiul romanului se conturează şi se
poeme intitulat “La colţ de uitare” prefaţat de amplifică în chip poetic însă şi potrivit realismului
Prof.Voichiţa Vereş Pălăcean, ea însăşi scriitoare, prozei, între Dorne şi vetrele lor- Câmpulung
închinată celor dragi, refugiaţi undeva pe alte stele, Moldovenesc (aşadar, vesela grădină a Bucovinei)
copilăriei bucovinene a autorului însuşi, transhument apoi al neasemuitei văi a Someşului (Beclean, Dej,
prin studii în spaţiul mirific ardelenesc în speţă Gherla)” semne de rai ale locuirii, vieţii şi trăirilor
“lunga, întinsa vale a Câmpiei Someşului, cu poetului, povestitorului, nuvelistului şi
legendele, istoria, miturile ei specifice”. romancierului Toader Ungureanu”. “Soarta
A urmat desigur un nou roman intitulat omenească, afirmă el, totdeauna supusă încâlcelilor,
“Dragoste şi durere”, o Mioriţa modernă, având la hăţişurilor, întortochelilor şi complicaţiilor de toate
bază povestirea tatălui său, cândva, demult, când soiurile” rămâne un obsedant element-simbol al
aşezat pe genunchii obosiţi ai bătrânului asculta creaţiei sale. “Scriind, confirmă el, pot uita de mine
tăcut poveştile acestuia despre dragostea, dar şi şi de hidoşeniile ce ne înconjoară, mă pot pierde în
despre ura dintre fraţi având drept cauză lumea mea, evadând din lumea în care nu mai avem
pământul…Aici vom urmări destinul fratelui vitreg timp să-l privim pe cel căzut…” Îngerii de la
al Scoruşilor, scăpat ca prin minune din ştreangul căpătâiul copilăriei, adolescenţa, primele iubiri,
fraţilor, dar şi pedeapsa destinului pe care cei doi o familia, proprii copii, împlinirile sociale, rămân
primesc în final. Un roman care te ţine cu sufletul la “peceţi” ce trebuie căutate cândva în”Cartea Vieţii”!
gură, nelipsind scenele de dragoste cu care ne-a De ce a fost în stare acest muritor? se va întreba
obişnuit autorul în fiecare carte de-a sa. Creatorul Divin atunci când va apărea în faţa sa. Ce
Şi iată că în anul 2009 la aceeaşi editură Napoca i-au dăruit ursitoarele? Viaţa onestă!, cititul, scrisul,
Star, suntem din nou în faţa unei apariţii literar- socotitul, continuitatea plină de statornicie
editoriale, ispititoare; romanul autobiografic într-un nestăvilită, a trudelor zilnice, a speranţelor. Ce ţi-a
fel “Al cincilea anotimp” Format din cinci capitole fost scris? Ce s-a împlinit şi făptuit-pe răbojul
care funcţionează şi precum ni timpurilor? Răspunsurile pe care le aşteaptă îl va
şte nuvele (Cumpăna, În căutarea unei stele, Un pune pe gânduri, ajungând la concluzia că a scris
ultim vis, Răbojul şi Iar printre oameni) romanul se prea puţine pe răbojul vieţii, cerând spaţiu şi timp
înalţă, se stratifică şi se edifică din elemente, fapte pentru a continua şi a lăsa ceva în urma sa…
ale vieţii avînd aşa dar în faţa noastră complexitatea Toader Ungureanu închină capitole de o înaltă
unui roman care în final ne va pune pe gânduri, poezie şi vibraţie artistică prieteniei (prietenilor),
rememorând însăşi viaţa, moartea, întreg ciclu al feminităţii (iubirilor de-o vară, cum spune el), cu o
vieţii. onestitate, savoare, sinceritate, pline de cruzime, însă

33
şi sufletelor sluţite, plânse, cernite şi împietrite, al World Poets Society/
ruinate şi ofilite, afirmă el, păcătuind nu numai Société Mondiale des
împotriva spiritului ci şi cărnii şi nu în ultimul rând Poèts(depuis 2007).
valoroase pagini-decăderii spirituale şi suferinţelor, Autor a peste 30 de
caracatiţe ale Morţii!, crizelor sociale şi psihozelor volume, -poet, eseist,
(în speţă cele de după Revoluţia din anul 1989). preyent în antologii şi
Pagini dense în care, adaugă Toader Ungureanu, se semnatarul a numeroase
şterge şi se pierde-acea delimitare dintre bine şi rău, prefaţe şi postfaţe la cărţi
dintre credinţă şi păcătuire, împlinire-ratare, justiţie- care, în credinţa sa,
adevăr şi minciună. Ideea Ecleziastului - că totul în eruditul intelectual crede
lumea aceasta ar fi zadarnic, fără nici un rost, “de că merită să intre în
prisos”-viaţă deşartă, aleatorie… atenţia criticii dar mai
“Al cincilea anotimp” ne apare astfel ca un ales, în atenţia publicului,
roman despre tinereţe, dragoste, suferinţă şi moarte, Ioan Pachia Tatomirescu
zbateri, împliniri şi ratări, despre “arii de variete” ai aparţine, după cum singur se declară, primei Şcoli a
scriitorului, formaţie, poezie, împrospătare, etern de Paradoxismului, de la revista craioveană, Ramuri.
roua dimineţilor spiritului ”vraja cuvântului” sau Scrie pentru că nu poate altminteri, scrisul
“mireasma florilor de levănţică”. O “zbatere” a constituind credinţa sa de a-şi ,,prelungi prezenţa, ori
omului (însă şi a creatorului, între lumi paralele)”, sentimentul prăelnicului ,,prezent,, cu lucrări întru
stinghere lacrimi şi stranii fulgere, sosite parcă de catharsis,, etc…
“dincolo”, autorul întrebându-se obsedant; -Ce laşi Erudit şi născocitor şi dincolo de rafturile
în urma ta?… Se va găsi oare cineva care-ţi va bibliotecilor cu tomuri savante, Ion Pachia
urma…urma? Să făurim, să făptuim ca să dăruim, Tatomirescu nu mimează mode trecătoare, nu
iată concluzia romanului. caută negusotreşte să intre în topul vânzărilor de
Dacă în primul roman “ Regăsiri în timp” carte. Fiecare dintre cele peste treizueci de volume
Toader Ungureanu, ne poartă pe aripi de vis prin scrise şi deja publicate, poartă amprenta unui autor
oraşul îndrăgostiţilor…Paris, apoi în romanul “Sub legat definitiv şi irevocabil de filonul de insipraţie,
semnul Capricornului” prin inegalabila Indie, care este lirica vahală. Face acest exerciţiu cu fineţe
continuând prin “Trilogia Rătăcitorul” unde vom şi inteligenţă de magistru, fiind paardoxal,- un
descoperi frumuseţile Orientului, ne întrebăm, în scriitor modern,- adept al modernismului temperat,
următoarele creaţii pe unde ne va mai purta, ce cum îi place să se califice. Crede în resurecţia
frumuseţi vom mai descopri? modernistă din a doua parte a secolului 20, şi poate
Concluzionând, romanul “Al cincilea anotimp” de aceea, Paradoxismul , ca altă faţetă a literaturii , i
cea de-a cincisprezecea carte a autorului Toader se pare a avea afinităţi reale cu secolul 21.
Ungureanu reprezintă o apariţie editorială originală, In recent editatul volum ,,Întâiul dadaism ,, ediţie
complexă a unui scriitor ajuns în faţa maturităţii trilingvă, şi care a văzut lumina tiparului la Editura
creaţiei sale… Aeticus din Timişoara în 2009, Ion Pachia
CONSTANTIN ZĂRNESCU Tatomirescu reuşeşete să aducă la îndemâna
fiecăruia dintre noi, cititori mai mult sau mai puţin
avizaţi,- ideea de dadaism,- plonjând cu cercetarea în
istoria literară a avangardei dadaistă de lirism,
fenomen unic în lume, şi care a avut loc în România
anilor 1912-1915.
Mulţi ştim, alţii am ştiut dar am mai şi uitat, că
acest superb fenomen literar inegalat până astăzi, a
fost rodul colaborării poeţilor Ion Vinea şi Tristan
Tzara.
Scrisă într-o manieră, inconfundabilă, clară ca stil
aparţinând Prof. Dr. Ion Pachia Tatomirescu, cartea
Prof. Univ. Dr. Ion Pachia Tatomirescu este
de faţă nu şochează, doar ne restituie, în sensul cel
membru activ al Uniunii Scriitorilor din România
mai elegant al cuvântului, ne redă un eşention dintr-
(din anul 1980), unul dintre membrii fondatori ai
o istorie literară românească, care , în acest sens, ar
Societăţii Române de Haiku (din 1990) şi ai
putea fi cu mult mai aprofundată , mai strălucitoare
Academiei Dacoromâne din Bucureşti (din 1996).
decât este astăzi redată de critică şi Istoria Literară.
Este membru al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni (din
Între capitolele cărţii ( Întâiul dadaism, Intîiul
1992) si al Société des Poètes et Artistes de France
dadadism, sau dadadismul de la Bucureşti-Gârceni
(din 1999). Membru al Academiei de Ştiinţe,
(Romania), Al doilea dadaism, sau dadaismul de la
Literatură şi Arte din Oradea (din 2004) si membru

34
Bucureşti –Zurich-Paris) există punţi d elegătură Asistentul universitar Serafim Duicu dădea
clare dar şi atît de bine şlefuite ştiinţific, încât culoare şi vibraţie fiecărei întâlniri cu
autorul ne face să regăsim o atmosferă încărcată de studenţii.Seminariile conduse de Domnia Sa aveau
literatură adevărată , de istorie literară, pe fiecare consistenţă,erau vioaie,atractive,nesuprapunându-se
dintre paginile cărţii. Însoţite de date de calendar, de cursului, ci completându-l,înfrumuseţându-
,,trimiteri,, şi exemple preluate din operele poeţilor l,îmbogăţindu-l cu noi valenţe şi ajutându-ne pe
dadaişti, dar şi de fotografii, care vin să completeze noi,studenţii,să ne formăm propria perspectivă
vizual o lume care noă, poate, ne este din ce în ce asupra materialului predat.
mai ascunsă în aburul timpului. Paginile cărţii devin “Măreţia omului-spunea Nichita Stănescu-stă în
documente certe , filoane ale unui fenomen rarisim ceea ce are în două feluri cuvântul:într-o tânjire spre
şi pe care, ocupaţi cu nimicnicia din jurul nostru, cei frumos şi o tânjire spre adevăr”.
mai mulţi dintre noi, uităm să ne însuţim dadadismul Tânjind spre adevăr şi spre desăvârşire,Serafim
ca pe o victorie pur românească, un vis rămânesc Duicu a pornit pe urmele celor aidoma lui:Gheorghe
împlinit dar mai ales, un act de cultură recunoscut de Şincai,Samuil Micu-Clain ,Petru Maior, Vladimir
o Europă opulentă şi gata să strălucească şi prin Streinu.A devenit lector,conferenţiar, profesor
sudoarea poeţilor români. universitar dr. şi ministru secretar de stat.
Profesorul Ion Pachia Tatomirescu ne întoarce cu Tânjind spre frumos a început să se caute şi să se
faţa spre un timp în care bucuria de-a fi scriitor descopere pe sine,să se raporteze la lumea în care
român se declama la scenă deschisă. trăia,să-şi definească menirea,s-asculte”plânsul uitat
Cu o copertă realizată de Florina Pachia şi Liviu al mamei”,să culeagă din cer”ca pe nişte mere
Curtuzan, - cu grafică evident grăitoare pentru cel stelele”,să deschidă “ochi treaz deasupra lumii”-şi
care ţine cartea în mână pentru prima oară,- astfel a devenit Poet.
INTÂIUL DADAISM este un fel de manual scris de Pe poetul Serafim Duicu l-am descoperit în
un maestru pentru ucenicii din jurul său, dar mai cu 2005,când, prin grija soţiei sale,prof.Valerica
seamă, pentru că el, maestrul Pachia ştie care îi este Duicu,a apărut la Editura Tipomur volumul de
menirea pe acest pământ. versuri “Ochi de veghe”.Am fost uimită să descopăr
MELANIA CUC această dimensiune a personalităţii sale,aşa cum
uimiţi am fost atunci când Ion Apostol
Popescu,lansându-şi volumul Flaut pentru o
frumoasă ,ni se descoperea altfel decât în sala de
curs. Un Serafim Duicu fragil şi preocupat de
trecerea timpului”Murim puţin în fiecare clipă/ şi
Ori de câte ori aducerea-aminte învie primul an al fiecare pas e către moarte”(Puţină moarte)”Îmi caut
studenţiei mele văd lămurit imaginea celor doi alinare în meri şi în gutui.../căci timpul,doamnă, mă
cărturari care mi-au deschis mintea întru doare” (Scrisoare), îndrăgostit “Lângă mine tu/altar
descoperirea tainelor şi a frumuseţii literaturii vechi de lumină...”(Lângă mine tu) şi visător- unduind
(lucru de neînţeles pentru peste ierburi-“iar in zorii zilei, către soare,/eu să
mine până atunci!):prof. strig:<<La stele de vânzare!>>”(Astrală),fascinat de
univ. Ion Apostol Popescu minunile acestei lumi şi preocupat de rostul său pe
şi asistent univ. Serafim acest pamânt”M-am născut/să se-nalţe în
Duicu. Gândul meu nu-i mine/zvâcnirea Coloanei fără terminare/împlântată
desparte pentru că ei inşişi în lutul naşterii mele”(Menire),singur şi smerit”Sunt
erau – pe atunci- singur,Doamne,aruncat pe mal,/şi valurile mării de
nedespărţiţi. durere îmi sfâşie-ntruparea val cu val/vin, Doamne,
Mi-i amintesc mereu cu în genunchi iertare-a-ţi cere” (Rugă în
vocile vibrând de bucuria genunchi),purtător de lumină”eu şi cu tine dacă
cuvântului rostit întru luminăm/nu suntem sori,ci raze”(Ce suntem noi) şi
zidire. Profesorul Ion descântând la melc,la fântana oarbă,la temelie,la
Apostol Popescu îşi gătea vămile văzduhului,la paşii vremii...Se simte”brad
cuvintele în” alb duminical” şi dându-le mereu” singuratic zdrenţuit de vânt”(Brad în
mireasmă câmpenească” (Poem pentru frumuseţea eroare)strigându-şi demnitatea “cu crengi şi
cuvintelor) ni le aducea în sala de curs pline de cetini”,dar se vrea a fi”fir de iarbă odrăslit în
căldură şi de neaşteptate înţelesuri,rostogolindu-le tufiş/plăpând,firav nebătut de vreme”(Brad).
înspre noi încă din capătul coridorului.Îl aşteptam cu N-a uitat lecţia demnităţii învăţată în copilărie de
uşa deschisă larg ca nu cumva să pierdem ceva din la ai săi”Trăiesc în mine câmpul şi munţii cu
rostirea Profesorului. pădurea/Şi muşcă putregaiul cu gura şi săcurea/Şi
tata şi bunicul,lumini care-au apus/Ce spusu-mi-

35
au,în viaţă,să caut drumu- cunoaşterea directă şi
n sus”.(Fatum)şi, într-o documentarea vie,
lume percepută ca un nuanţată, la care se adaugă
dans al erorilor, şi-o un bogat repertoriu
asumă ca pe o constantă a bibliografic.
trecerii sale prin timp şi Cartea ordonează
se simte dator s-o următoarele câmpuri
transmită urmaşilor:” tematice: Particularităţile
Mergem pe linia timpului geomorfologice şi
dur/cu aspre bătăi sub hidroclimatice ale
osul frunţii/din firele Bazinului Târnavei,
gândului ne ţesem Potenţialul
împrejur/scări să urcăm biopedogeografic,
temerari munţii.//Şi dacă- Habitate de interes
n drumul nostru pătimaş/o comunitar, Caracterizarea
stâncă va vrea să se biogeografică a ariilor
prăvale,/sunt lângă protejate, Elemente de
tine,fiu şi urmaş,/cu pasul floră şi faună de interes
neademenit de ocoale”.(Drum) major din Bazinul Târnavei. Sunt evidente
Serafim Duicu rămâne pentru noi toţi aspectele monografice emblematice ( din desenul
profesorul,istoricul şi criticul literar,folcloristul şi Transilvaniei eterne) ale Bazinului Târnavei, de la
poetul care, de undeva din Tismana Gorjului s-a prezentarea poziţiei geografice la resursele
înalţat”cu colţi de cremene-n priviri/cu fruntea hidrografice, de la identificarea habitatelor la
încreţită timpuriu/scrutând depărtările “şi aşteptând ariile protejate sau tipologia siturilor, de la speciile
plămădirea soarelui(Copilărie) de plante rare la specii de animale. Este elocventă
PROF. ROZALIA TRUŢA acurateţea prezentării, gen curriculum ( amplasare,
coordonate geografice, acces, suprafaţă, descriere,
note) a stepelor şi pajiştilor, alături de păduri şi
tufărişuri, rezervaţia de stejari pufoşi de la Daneş-
O cercetare geografică de ultimă oră ne Criş, Lacul Ursu, Muntele de sare de la Praid,
provoacă la a simţi nevoia continuă de localizare Vulcanii noroioşi de la Hârşag, Insulele stepice de
în spaţiu, lărgindu-ne cultura geografică. Este lângă Slimnic, Podişul Hârtibaciului, Grădina
vorba de volumul Arii de interes biogeografic botanică Şcolară din Blaj, ca să cităm doar câteva
din Bazinul Târnavei de dr. Petru V. Istrate şi dintre habitate, arii protejate sau situri, care devin
Hadrian V. Conţiu, apărut la Casa Cărţii de tot atâtea puncte de atractivitate ale cărţii. Bazinul
Ştiinţă din Cluj. Demersul prestigios al celor doi Târnavei, în argumentaţia autorilor, se defineşte a
cercetători reactualizează ramuri şi subramuri ale fi atractiv prin diversitate, unităţi de relief sau
geografiei fizice referitoare la climatologie, peisagistice, prin specii de plante rare sau de
hidrologie, geomorfologie, biogeografie, animale, formând bogăţii şi frumuseţi unice.
pedogeografie cu accente pe un sistem teritorial Ariile biogeografice ale Bazinului Târnavei sunt
bine individualizat, cel al Bazinului Târnavei, „o relaţionate ( este încă un merit al cărţii!) la reţeaua
entitate geografică mediu populată, cu aşezări ecologică Natura 2000 formată din suprafeţe
rurale şi oraşe mici care au permis păstrarea denumite situri Natura 2000, răspândite pe
aproape nealterată a habitatelor naturale în estul teritoriul Uniunii Europene şi cuprinse în
bazinului, unde se găsesc cele mai întinse pajişti programe de conservare pe termen lung.
naturale ale Europei...” Volumul Arii de interes biogeografic din
Ariile biogeografice cuprinse în volum au fost Bazinul Târnavei de dr.Petru V. Istrate şi dr.
iniţial proiecte de studiu, subiecte ale unor Hadrian V. Conţiu pune cu temeinicie în valoare
deplasări în teren pentru colectarea materialului un segment complex al naturii Transilvaniei,
entomologic, aplicaţii de teren (excursii) pentru subscriind şi la accepţiunea în sens larg a ştiinţei
cunoaşterea peisajului geografic, secvenţe de geografiei, ca disciplină de informare a publicului.
documentare asupra florei şi faunei din arii
protejate ale Bazinului Târnavei. Astfel, noua PROF. DR. VALENTIN MARICA
apariţie editorială a cercetătorilor Petru V. Istrate
şi Hadrian V. Conţiu este convingătoare prin

36
Mariana Cristescu: „Mă iubesc şi mă respect”
nevoile celorlalţi. Uneori am
-Unii intră în regretat, nu faptul în sine –
literatură spectaculos, alţii binele Aproapelui, nici lipsa
sunt mai reţinuţi, nu se elementarului „Mulţumesc!” –
avântă prea repede în pe care nu l-am dorit, şi nu l-
valurile vieţii literare. am aşteptat, ci timpul -
Cum a fost intrarea neiertător cu risipa şi „clipa
Marianei Cristescu în cea repede ce ni s-a dat”.
literatură? Ce influenţă a -Ai cochetat cu poezia,
avut mediul literar din cu proza, cu critica literară.
care făceai parte asupra Unde crezi că poţi spune
evoluţiei tale literare? ceea ce simţi? Este poezia
Unde te regăseşti cu doar apanajul unei anume
adevărat, în poezie sau în proză? vârste?
- Mai întâi de toate, mărturisesc, ani la rând, - Eu - am mărturisit acest fapt, nu o dată, public,
decenii, o viaţă de om aproape, am evitat să-mi fac acest păcat, pentru care sper că Dumnezeu, la
publice gândurile cele mai intime, încredinţate Judecată, va fi mai îngăduitor cu mine – sunt o
hârtiei doar sub semnul „autoconfesiunii critice”, trufaşă! Mă iubesc şi mă respect. De aceea, nu-mi
convinsă fiind că scriitorii cunoscuţi nu sunt, la permit să mă cobor într-atât pentru a trişa. Nu am
urma-urmei, decât nişte biete fiinţe, incapabile să-şi cochetat nici măcar cu bărbaţii din viaţa mea,
poarte crucea în tăcere, şi că editarea operei este darmite cu sentimentele mele dezvelite în lumina
tocmai ecoul-bumerang al strigătului în pustiu. Nu lunii ! Am luat lucrurile prea în serios, totdeauna, şi
ştiu când şi, mai ales, dacă valurile în care am intrat, ăsta nu a fost un lucru prea bun pentru igiena
în urmă cu... multă vreme, sunt, cu adevărat, cele ale sufletului. Aşadar, spun ce simt, oriunde. Desigur, în
vieţii literare. Mediul literar din care făceam parte? limitele bunei-cuviinţe. „Femeia şi hârtia rabdă
Cred că primul şi cel mai „consistent” mediu literar orice” – mă provoacă, uneori, un hâtru amic al meu.
al meu l-a constituit imensa bibliotecă din casa Ei, bine, am încercat să fiu, înainte de toate, OM,
părintească. Mii de cărţi devorate, sute de autori care respectându-mi atât feminitatea, cât şi imaculata
îmi deveneau, imaginar, prieteni sau inamici, puritate a hârtiei. Nu cred că poezia este apanajul
înfăşurată „în manta-mi”, pluteam în înaltul lumii vreunei vârste, ci al unor anumite combustii, proprii
aceleia de la... marginea ceţii, departe de frig, stărilor extreme. Mă refer la poezia autentică. Mă
sărăcie, foame, spaime, fugind de o realitate care întrebi, printre rânduri, de nu mai scriu versuri? În
atrofia nu numai fiinţa trupească, ci îşi întindea tot cazul, nu din cauză că am îmbătrânit, nu am
tentaculele mizerabile către lumina din suflet – renunţat, tocmai pentru că nu-mi place să mă
ultima speranţă. Aşa am supravieţuit, aşa am învins mistific, aştept EMOŢIA, o nouă ninsoare, o nouă
moartea sufletului care, nu o dată, se apropia vibraţie. Eu nu fac exerciţii zilnice de scris, cum fac
vertiginos. Nu cred că mediul literar... palpabil, poeţii de meserie, cum îşi exersează gamele pianiştii.
boema de la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti, pe Eu nu scriu poezie, ea mă scrie pe mine, atunci când
care o frecventam uneori, m-a influenţat în vreun fel. se coace şi... dă pe-afară!
Mai degrabă m-a timorat, fiindcă acolo aveam - ,,Orice se întâmplă în viaţă poate constitui
prilejul de a examina fenomenul din „culise”, un roman. Şi în viaţă nu se întâmplă numai
constatând că până şi „geniile” îşi pot macula aura amoruri, căsătorii sau adultere; se întâmplă şi
înmuind-o în prea multe licori bachice, că şi aripile ratări, entuziasme, filosofii, morţi sufleteşti,
acelea, pe care eu le consideram imaculate, pot.... aventuri fantastice. Orice e viu se poate
năpârli. De altfel, inapetenţa mea, reală, faţă de transforma în epic. Orice a fost trăit sau ar putea
alcool, interpretată ca făţărnicie, mi-a stricat nu fi trăit.” (M. Eliade). De unde îţi alegi subiectele,
puţine relaţii, atât în societate, cât şi în viaţa personajele? În ce spaţii epice se simt cu adevărat
personală. Întrucât tot ce am scris până acum – bun în lumea lor personajele tale?
sau prost – a constituit adevărul clipei când m-am - Eliade avea dreptate: „Orice e viu se poate
aşezat în faţa colii albe de hârtie, mă regăsesc în tot transforma în epic”. Şi nu numai. Am spus-o adesea
ce am scris şi scriu. Şi sper să-mi dea Dumnezeu şi repet: scriitorul este suma lecturilor sale. Nu
„brânciul” acela atât de necesar să mai scriu, pentru inventăm, de fiecare dată roata, dar istoria se repetă.
că, Rac fiind, am pus înainte, deliberat, întotdeauna, Lumea e o scenă, iar noi, personajele piesei, observa

37
bine genialul Will, şi îmi place să reamintesc asta de
fiecare dată. Poate, de aceea, creatori care nu s-au
cunoscut, nu s-au citit reciproc şi trăiesc în colţuri
diferite de lume, concep simultan lucruri aproape
identice. Ce spun eu acum nu are nicio legătură cu
plagiatul ori cu legea copyright-ului. În privinţa
spaţiului... epic, toţi suntem personaje epice, fiecare
îşi poartă în suflet traista lui cu poveşti – spuse sau
nespuse. Personajele mele sunt desprinse din...
adevărul meu cel de toate zilele, dar asta nu
înseamnă că ele nu pot pluti deasupra oraşului
precum Motanul lui Bulgakov ori îngerii lui Chagall.
-Crezi că există o criză a literaturii, în
general, în România în special? Cum stă proza, de
unde-şi mai ia subiecte? Ce mai poate să fie Grpgrafie) de Rotaţie şi Revoluţie ale planetei
transformat în poezie? Pământ, pe care ne rabdă Domnul să vieţuim, vei
- Nu cred în niciun fel de criză, nici economică, afla răspunsuri dintre cele mai neobişnuite. Am
nici politică, nici a literaturii. Nu cred nici măcar în recitit Psalmii lui David. Acela încă de pe atunci ştia
gripa asta... nouă. Povestea cu criza este cea mai ce şi cum să privească.
mare diversiune a secolului, pentru a manipula în -Există şi o criză a lecturii? Se citeşte mai
ultimul hal... turma, pentru a-i convinge pe oameni mult, mai puţin ca înainte de 1989? Va fi
că sunt neputincioşi şi că nu se pot descurca fără marginalizată lectura de alţi concurenţi ai
iubiţii conducători. Guturaiul nu a facilitat atâta chiul timpului liber?
şi oameni trimişi la plimbare pe Corso ori prin - Există o... nu i-aş spune criză a lecturii, ci mai
cârciumi nici chiar în primii ani postdecembrişti. degrabă, un soi de... minimă rezistenţă, de cădere în
Psihologia de turmă funcţionează de minune. derizoriu, pentru care nu aş condamna neapărat
Dictonul „Pâine şi circ !” s-a modificat considerabil, societatea de consum, ci sistemul capitalist feroce,
în substanţă. Avem acum „Mască... porcină şi circ... instalat ex abrupto, care a statuat alte priorităţi mai
politic!” sau viceversa. Cum preferi. Cineva s-a ales la nivelul populaţiei sărace. „Criza lecturii” are
îmbogăţit, din nou, în zilele acestea de ditamai... nenumărate cauze, prima fiind interminabila anti-
criză economică mondială! Mă întrebi de unde îşi ia reformă a învăţământului, antrenând şi alterarea
proza subiectele? „Câtă viaţă, atâta literatură”. Nu mi relaţiei profesor-elev. Preţul cărţii a explodat, în
se pare că societatea şi viaţa noatsră cea de toate situaţia în care „materialul” literar poate fi accesat
zilele nu ar fi ofertante. Ce putem transforma în gratuit pe internet. Desigur, pentru „cunoscători”,
poezie ? Orice, har să fie! Citeam deunăzi un eseu nimic nu poate concura senzaţia inclusiv tactilă a
despre... sulul de hârtie igienică, fără intenţia întoarcerii filei de carte... Pe de altă parte, societatea
autorului de a vulgariza subiectul, aflat, de altfel, în este alcătuită din indivizi, fiecare cu bagajul său
trend. Aşadar, ce mai poate fi transformat în informaţional, de unde şi varietatea hobby-urilor. Nu
poezie... ? Noi înşine. Noi cred în lectura din
putem deveni poezie. timpul liber, poate
OCHIUL veghează încă! pentru că eu nu am
Trebuie doar să crezi. Multă avut niciodată timp
vreme m-am întrebat ce liber. Nu ştiu ce
semnificaţie are Ochiul înseamnă. Pentru
acela pictat în unele icoane. mine, lectura este nu
Am înţeles mult mai târziu - numai o plăcere, ci
nu poţi fi recunoscător 99% a doua natură.
pentru ceea ce ai, dacă nu Există, pe de altă
ştii să vezi. Nefericirea parte, o listă
lumii izvorăşte din neştiinţa personală, a fiecăruia
privirii. Dacă te vei uita de dintre noi, cu...
jur-împrejurul lumii şi al tău priorităţi. Depinde
însuţi, ca în mişcările unde este poziţionată,
(învăţate cândva în orele de în top.

38
-Este Târgu- Dacă luăm în calcul
Mureşul un spaţiu că aici a trăit şi a scris
(de)favorizant Romulus Guga, că
afirmării literare? prozatorul Mihai Sin -
Crezi că-i lipseşte unul dintre cei mai
vieţii literare valoroşi scriitori ai
mureşene un mentor, timpului nostru –
un lider? Cam ce stă locuieşte şi creează la
în calea afirmării Târgu-Mureş, putem
scriitorilor mureşeni? trage cortina! În
Pentru că, oricât de domeniul prozei
„mari” sunt unii suntem tari de tot. Ne
„acasă”, validarea lor încurcăm, însă, la
întârzie!? Cine sunt poezie, fiindcă, în
„vinovaţii”? Autorii, ciuda „bisericuţelor”,
critica literară? a taberelor, a
- Nu cred că Târgu- „chibuţurilor”, aici
Mureşul este mai (de)favorizant afirmării literare este „inflaţie” de poeţi, unii chiar de foarte bună
decât alte oraşe ale patriei şi, cu siguranţă, nu de calitate, deşi nu toţi sunt membri ai Uniunii
mentori duce lipsă viaţa literară (inclusiv) Scriitorilor.
târgumureşeană, căci aceştia abundă pe centimetru -După îndelungi aşteptări, Târgu-Mureşul
pătrat, călcându-se nu numai pe bombeuri. Cred că are, în sfârşit, o revistă literară care e deschisă
ura de sine a noastră, a românilor, este cel mai mare spre toată lumea, care are deschidere, la rândul
duşman al naţiei. Ca atare, tot aceasta stă în calea ei, spre toată lumea. Cum îţi apare „Vatra veche”
afirmării valorilor, aflate încă în viaţă, la nivel în peisajul publicisticii culturale mureşene?
naţional, nu numai local. Când încep să se ducă spre - M-am bucurat la „facere”, ca la naşterea unui
lumea umbrelor, avem grijă să-i bocim cu fastul copil al meu. „Vatra veche” mi-a prilejuit ocazia de a
tragediei antice, observând, în fine, că au existat! demonstra, în cadrul rubricii „Prietenii mei, poeţii
Aşa că, având în vedere criza lecturii şi crosele la internauţi”, ce potenţial creator excepţional are
patină pe care şi le pun dragii de scriitori, unii altora, poporul nostru. Mi-am propus să prezint aici poeţi
ca şi cum lumea nu ar fi destul de mare ca să ne din toate colţurile ţării, care, din varii motive, nu au
încapă pe toţi, Timpul rămâne singurul în măsură să posibilitatea de a-şi face cunoscută opera. Şi
ne (in)valideze creaţiile. Răbdare şi tutun! În ce mă rezultatele nu au întârziat. După „brânciul”
priveşte, nu mai fumez de trei ani, iar despre răbdare prietenesc din „Vatra veche”, unii poeţi debutaţi aici
se mai poate discuta. Cine e de vină pentru situaţia au obţinut finanţare pentru a-şi edita volumele ce
de fapt? Probabil că toţi şi toate, la un loc! aşteptau în sertare. De fapt, „Vatra veche” mi-a oferit
-Cum se simte Mariana Cristescu în spaţiul posibilitatea de a continua proiectul demarat în urmă
literaturii mureşene? Eşti un autor (in)comod? cu două decenii în pagina „Cultură şi artă” din
Dar în spaţiul literaturii naţionale? E el receptat „Cuvântul liber”.
pe măsura valorii lui? -Se ştie, e greu să poată trăi scriitorul român
- Mă simt bine alături de puţinii mei prieteni, din scris. Ce ar trebui să facă scriitorul şi pentru
scriitori. Probabil că am toate şansele de a deveni, în a putea trăi, măcar rezonabil, dar şi pentru a nu
anumite situaţii, un autor incomod, mai ales când – fi deturnat prea mult de la masa de lucru?
rarissim - se mai întâmplă să primesc vreun premiu. - Ar trebui să aibă surse colaterale de finanţare.
Altfel, nu văd motivul pentru care scrisul meu – nu Sau o sănătate de fier, care să-i permită să-şi ia 2-3
mă refer la publicistică, la editorialele din „Cuvântul slujbe simultan. Soluţia ideală ar fi, cercetându-şi cu
liber”, ci la proză – ar putea deranja pe cineva. Dar atenţie arborele genealogic, să-şi descopere vreo
totul este posibil în măsura în care unii dintre cei rudă bogată, undeva, în America, sau chiar la
care ne-au mutilat vieţile mai trăiesc şi se regăsesc Pătârlagele, dispusă să-i lase averea prin testament.
înte coperţi. De data asta, chiar m-ai prins: nu cunosc răspunsul.
-Cu ani în urmă, George Bălăiţă afima că Eu închid uşa pe muzică barocă şi mă apuc de scris,
avem poeţi buni, dar poezie mai puţin bună. Cum cu trei mere roşii în strachina de lut. Unchiul meu de
stăm în spaţiul mureşean cu prozatorii şi proza la Bolintin a murit sărac.
ultimelor două decenii? Cine e pe primul loc: Târgu-Mureş, 7 noiembrie 2009
prozatorii sau proza?
- Este o întrebare la care, în mod inevitabil, NICOLAE BĂCIUŢ
răspunsul ar putea părea în mare măsură subiectiv.

39
Ma-ntreaba un amic din tara de bastina, care m-a Oricum, aceste privilegii
(re) gasit pe internet, surprins de faptul ca am ale romanei o fac mai
devenit cunoscut in lumea scrisului, daca credinta lui sensibila, mai bogata in
ca limba romana este cea mai potrivita limba pentru nuante si forme. Mai
poezii, este corecta si daca este adevarat ca rimele "poezibila".
poeziilor in romaneste sunt mai adanci , mergand Orice ar spune, cu limpezimea bunului simt de
pana la a treia silaba,decat in alte limbi . As zice care da dovada, amicul meu, sunt convins ca oricare
,adica, iubirea lui pentru limba sa materna fiind popor – de la chinezii cu vorba gatuita, pana la
laudabila, neostentativa, ma convoaca la un duel spaniolii poetizand in limba castanietelor, si de la
amical (el e inginer electronist), pe aceasta tema. tribul african cu strigatele sale razboinice char daca
Voi numi aceasta proprietate POEZIBILITATE, subiectul este exprimarea vreunui sentiment linistitor
adica usurinta cu care o limba se lasa in voia , pana la englezii reci pana si in invaluitoarea limba
jocurilor de cuvinte ale poeziei. Bun prilej de devenita internationala, , fiecare este de parere ca
redescoperire pe nepregatite a ascunzisurilor limbii limba vorbita de el este cea mai poetica . Si e firesc
noastre materne. Adevarul este ca domnia sa limba sa fie asa : este aceasta o forma laudabila si directa
romana are cateva perle cu totul neintalnite in alte de patriotism.
limbi, si care ii inalta "poezibilitatea", dandu-i Indiscutabil, schimbarile de vocabular
parfumul si culoarea unei flori rarissime in campia ,tehnicizarile din ultimele decenii au ca urmare
vesnic verde a creatiei. rigidizarea limbii, rerstrangerea sa intr-un spatiu
Cuvinte precum rai si nu "doar" paradis, aformal,artificial, dar cu puternice impacturi asupra
expresii ca o gura de rai, sunt cateva pilde imposibil multor aspecte sociale si educationale.
de redat in nici o alta limba, ele deosebind-o de Dar sa ne linistim in ce priveste limba ebraica –
suratele sale. Ca sa nu mai vorbim de incomparabilul ea este ,pe de o parte, frustrata de faptul ca nu are
spatiu mioritic, un diamant in coroana poezibilitatii. regionalisme si nici dialecte, care poate ar fi oferit o
Unul din gradele superioare ale unicitatii limbii gama mai larga de definitii, dar pe de alta are
este cuvantul dor, pentru care nu am gasit privilejul de a construi imagini poetice uimitoare
corespondent în nici una din limbile pe care le prin constructia concentrata numita smihut . Bogatia
cunosc: nici vagy (maghiara) , nici kmiha (ebr.) ,nici sa este, astfel, bazata pe ebraica arhaica peste care s-
desir ardent (fr) , nu redau durerea lipsei – dorul. au zidit, caramida cu caramida, stranse in acel
In sfarsit, exemplul care ma uimeste iar si iar: in smihut, intelesuri mereu noi ale celor scrise. Este
nici o alta limba stiuta de mine, nu am gasit doua unica limba care a dat lumii cel mai frumos poem,
forme pentru sentimentul amoros: dragoste (pentru Cantarea Cantarilor , poate mai corect Poemul
varsta mai tanara a celor implicati) si iubire (pentru Poemelor ,dovada indiscutabila a gradului sau inalt
mai tarziu,cand intervine teama varstei, necesitatea de poezibilitate.
sprijinului). Sau invers… ANDREI FISCHOF
_____________________________________________________________________________________
„ Suplimentul literar şi artistic al răposatei „ Scînteii a
tineretului”, Bârgău adună la un veritabil virtual colocviu,
nume sigure în istoria literaturii, de care un Manolescu
După „Directorul de conştiinţă (dialog cu Mircea avea a ţine seama, mai ales că Bârgău frecventase
Ciobanu), negreşit cea mai substanţială şi pertinentă carte cenaclul de Luni, înverşunat fan al grupării bucureştene.
a lui Valeriu Bârgău - reporterul, este „Generaţie şi Poate că absenţa unui Ion Gheorghe, Artur Silvestri,
creaţie” - editată post-mortem de soţia lui, Mariana Mariana Brăescu etc., care i-au fost foarte apropiaţi dar
şi – chiar aşa,- a unor scriitori importanţi din arealul
Pândaru. (Ed. „Călăuza v.b.”)
hunedorean (Igna, Ionel Amăriuţei, Gligor Haşa, Dumitru
Cu spirit provocator, factor care dă nerv dialogului şi îl
Velea, Raisa Boiangiu, Victor Isac, Carmen Demea,
conectează strict- afectiv rezonanţei lui post- moderniste –
Ioan Evu, Iv Martinovici, N. Chirica, M. Pîndaru- Bîrgău,
dar nu numai ,- ( cu câteva excepţii), şi în acel ton cu siaj
Paulina Popa, etc , precum şi a altor în mod sigur cândva
evident Slast-ist, incitant, Bârgău are opţiuni în fond
intervievaţi de el, lasă un gol nejustificat, dar nu îl
elective, iar travaliul lui interogativ cuprinde aproape tot
suspectăm de intenţii partizane, cartea fiind realmente un
ce e mai activ, mai bun, mai „ artilerie grea” din scrisul
care îi obligă subtil pe cei cuprinşi să îi fie recunoscători
românesc. Acribia antologatorului, inclusiv coresponden-
colegului lor şi editorului, atât de tragic dispărut.
ţele relevante privind conlucrarea cu mulţi dintre ei, mai
ales prin revista lui „ Ardealul literar şi artistic”, aluziv la EUGEN EVU

40
locuinţele insalubre şi neaerate, hrana
neîndestulătoare şi munca excesivă.”
Diatriba, ridiculizarea ad personam, ceea ce
Respingem aprecierile ce vor să instituie ideea George Călinescu numea furie sublimă sau mânie
că, după aşa-zisa „prăbuşire” intelectuală din iunie directă, trec dinspre detaliu tipologic autohton
1883, Eminescu n-a mai scris cu luciditate. Virulenţa (stupidul de Serurie, gheşeftarul Carada, paraliticul
publicistului şi amplitudinea discursului critic, se Caragdis, dolichodactilul Costinescu) spre
spune, nu mai sunt prezente în publicistica de după panoramicul european, identificat cu răul
1883, dată la care se încheie activitatea lui Eminescu generalizat, pentru extirparea căruia nu ajută alifia
în redacţia Timpul. Reintrând în gazetărie, în îndulcitoare a eufemismului, ci numai scalpelul
noiembrie 1888, colaborator la România liberă şi chirurgului. Publicistul haşurează harta morală a
apoi fondator al ziarului Fântâna Blanduziei, prin Europei, paradis în destrămare, la joncţiunea anilor
redactarea editorialului programatic, 4 decembrie 1888 şi 1889, atribuindu-i numele de plagă
1888, semnat E, aşadar, reîntors în iarmarocul nevindecată. Ţările Europei, puternice sau slabe,
deşărtăciunilor, Eminescu ar fi doar auster, sunt cuprinse, în opinia publicistului, de o boală a
vindicativ şi liric. epocii, cu forma ei cea mai gravă, cea sufletească.
Noua lectură a ultimelor texte Omenirea a păşit în superlativul absolut al
publicistice din Fântâna Blanduziei, publicate între nemulţumirilor, manifestate prin iritare, spaimă,
4 decembrie 1888 – 1 ianuarie 1889 (Fântâna anxietate, nervozitate, pesimism şi scepticism.
Blanduziei, 4 decembrie 1888, Formă şi fond, 11 Eminescu numeşte feţele răului construcţiilor
decembrie 1888, 1888, 25 decembrie 1888 şi Ziua umane, sociale, economice, militare, politice din
de mâine, 1 ianuarie 1889, articol premonitoriu) nu Rusia, Germania, Franţa, Italia, Anglia, Austria,
perturbă panoramicul ideatic şi stilistic al Serbia, Grecia, Turcia, Portugalia, Elveţia, Olanda,
publicisticii eminesciene prin elemente de Suedia. Datele publicistului consună, în aprecierea
discontinuitate. Dimpotrivă, conspectul de lectură noastră, cu imaginea din Junii corupţi: Cad
reţine invariante ale operei publicistice, forţă putredele tronuri în marea de urgie. Sufocată de
ideatică şi expresivitate, „biciuind şi arzând, de o instituţii „mincinoase”, Europa şi-a pierdut „bucuria
parte – cum aprecia Nicolae Iorga – sfătuind şi de a trăi” şi „dorinţa de a lupta”. Pesimismul
revelând, de alta, în numele aceluiaşi Dumnezeu al european a contaminat şi artele. Franţa a admis
înţelepciunii.” naturalismul, filozofia şi-a făcut din omul care
În faţa unei Europe abisale, spiritul critic al moare într-o societate în agonie o modă, Hegel a
lui Eminescu, homo universale, îşi manifestă introdus frazeologia în dezbaterea filozofică,
intransigenţa. Comentariul aporiilor europene de la metafizica e întunecată şi disperată. Doar arta antică,
sfârşitul anului 1888 şi începutul anului 1889 e scris lipsită de „amărăciune
cu argumentele aceluiaşi şi dezgust”, rămâne
biciuitor de rele, cum îl un posibil refugiu.
numea D.Murăraşu pe Corespondenţa cu
Eminescu, preluând, parcă, imagistica lirică poate
versul din Scrisorii IV : fi din nou ilustrată :
Dintr-o zi culeg atâta, Venere, marmură
parcă-aş fi trăit o mie. caldă, ochi de piatră
Notaţia publicistului ce scânteie …
este explozivă, precisă şi Într-o Europă
dramatică, prin enumeraţia cu simţiri reci, harfe
amplă (procedeul zdrobite, cu măşti
asidentului), conturând râzânde, unde
imaginile contrastante ale convenţionalismul,
prezentului european. În individualismul,
Formă şi fond, învocând relele endemice şi răsturnarea ierarhiilor, stranietatea comploturilor,
epidermice, legile devenite literă moartă prin felul făţărnicia, regresul intelectual, „conjuraţiile” ipocrite
de aplicare, cauzele „degenerescenţei şi diminuării ajung la mare rang, literatura şi artele sunt chemate
populaţiei”, formele „civilizaţiunii pripite”, „să sanifice inteligenţele”. De aceea, pentru noua
respingând utopia, Eminescu transcrie lucid: „Ţara a publicaţie, Eminescu, fondatorul, propune titlul de
fost bântuită de pelagră, de intoxicaţiune palustră, de Fântâna Blanduziei: numele izvorului ce răsărea de
angină, vărsat, toate astea în urma influenţei sub stejar în vecinătatea oraşului Tibur, izvor care
pernicioase ce o exercită asupra sănătăţii mlaştinile, întinerea şi inspira.
VALENTIN MARICA
41
DINCOLO DE DETRACTORI “deandosulea” ai sultanilor… - dl Mircea Cărtărescu
(cf. Adevărul literar şi artistic, Nr. 956 /14 ianuarie
ŞI SCEPTICI – GENIUL 2009 - Salvaţi-l pe Eminescu sau lăsaţi-l să
CONFORMATOR doarmă!): “trăim o epocă a contestaţiei, sătui de
ditirambii de altădată (…)Ceea ce în faimosul
EMINESCIAN! număr din «Dilema» de acum câţiva ani era
Criticul ieşan, Alexandru Dobrescu, în lucrarea proaspăt (n.n.: da, precum excrementele matinale…)
sa Detractorii lui Eminescu (Junimea, Iaşi, 2002), şi adevărat (n.n.: ca jurămintele politicienilor…),
definea conceptul de “detractor”: “Detractorul este, chiar curajos (n.n.: …da, cu morţii poţi fi,
în accepţia curentă, persoana care lucrează, cu totdeauna, curajos…mai ales când bunul-simţ,
bună-ştiinţă, la ştirbirea (sau distrugerea) bunei cultura şi deşteptăciunea nu te prea dau afară din
reputaţii a cuiva. Este o practică a cârpaciului casă…), a devenit acum subiectul a j-de mii de
invidios pe maestru – sau a artistului mediocru, anchete prin toate revistele.
gelos pe Gloria marelui artist (…) Între cel care «Salvaţi-l pe Eminescu» e azi un slogan la fel de
ponegreşte şi cel ponegrit este (sau ar trebui să fie) plicticos ca şi «Salvaţi Delta», «Salvaţi planeta» etc.
o flagrantă diferenţă de valoare, fără însă ca Cum şi de către cine a fost folosită imaginea lui
detractorul să aibă conştiinţa propriei inferiorităţi”. Eminescu? “De toţi naţionaliştii, de la pătlăgeaua
Al. Dobrescu pune discreditarea Maestrului pe verde la cea roşie. Am avut un Eminescu cu centură
seama “defectuoasei funcţionări a mecanismelor de diagonală, unul cu carnet roşu de partid, unul cu
selecţie a valorilor, în special a imixtiunii criteriilor cocardă tricoloră... Pentru toate gusturile, toate
profesionale(…)Urmaşii se cred întotdeauna vremurile şi toate buzunarele (…)Eu personal nu-l
superiori înaintaşilor, cărora nu scapă nicio ocazie mai citesc pe Eminescu, l-am citit destul în tinereţe
de a le administra, precum şcolarilor nesilitori, şi-l ştiu bine. Prefer să-i citesc azi pe poeţii de
pedagogice corecţii ”. În mare, Al. Dobrescu are azi.(…) Cu Eminescu mi se-ntâmplă ce mi se-
dreptate. În lucrarea sa sunt daţi, ca exemple de ntâmplă cu toţi autorii pe care-i ştiu prea bine şi pe
detractori, Petre Grădişteanu, Gr. Gellianu, Al. care-i iubesc cel mai mult: nu-mi mai vine să-i
Grama, Aron Densuşeanu, Anghel Demetriescu… - citesc” .
dar faţă de atitudinea negativistă a lui Eugen Am citat copios din Cărtărescu, pentru a savura
Lovinescu, Al. Dobrescu vine cu temenele şi aroma imbecilităţii, în toată măreţia ei
scuze… Nu era cazul…! Cel ce nu vrea, din rea- “imposturală”!
credinţă, să vadă pe GENIUL CONFORMATOR al Iată unde duc lenea şi autosuficienţa, ghiftuiala
Duhului Neamului care l-a născut (inclusiv pe el, narcisiacă, impostura cultural-spirituală!
lepădatul de Neam!), e mai rău decât detractor: este Da, Al. Dobrescu avea dreptate, atunci când
orb şi trădător de spirit… alarma asupra “defectuoasei funcţionări a
Dar, iată ce spune dl Dobrescu, mai departe: mecanismelor de selecţie a valorilor, în special a
“Rostul istoricului literar nu este însă de a pune la imixtiunii criteriilor extraprofesionale” – atâta doar
zid un trecut ale cărui măsuri şi desfăşurare nu le că nu spunea numele Adevărului, până la capăt: cu
împărtăşeşte, ci de a-i înţelege logica internă şi, adevărat criticii profesionişti români, de după 1989,
eventual, de a trage învăţăminte”. nu-şi mai fac datoria faţă de valorile de Duh ale
Din acest moment, ne despărţim categoric de Neamului Românesc, ci, ori se retrag timoraţi,
opiniile lui Al. Dobrescu. inhibaţi (a se vedea cazul criticilor clujeni Mircea
Eminescu NU E TRECUTUL, CI VIITORUL Muthu şi Ştefan Borbély) sau, pur şi simplu, se
DE DUH AL NEAMULUI SĂU! Eminescu NU are dovedesc nedemni şi slabi de înger, ne-conştienţi de
nevoie de “mila şi înţelegerea tolerantă” a nu ştiu eroismul şi sacralitatea misunii lor de PAZNICI AI
căror trepăduşi culturnici (evident, nu ne referim aici VALORII DE DUH AUTENTIC, misiunea de a
la dl Dobrescu, pe care-l ştim ca fiind un extrem de apăra valorile AUTENTICE ale Neamului căruia îi
onest hermeneut – ci ne raportăm la cei pe care dl aparţin (a se vedea tristul caz al eminentului critic
Dobrescu vrea să-i justifice, în nemernicia şi orbirea Eugen Simion), ori se dovedesc din ce în ce mai
lor cultural-spirituală!) , CI FIECARE DINTRE NOI depăşiţi, mai limitaţi în forţele lor hermeneutice…şi
ÎI SUNTEM DATORI CU ÎNŢELEGEREA asta se întâmplă prea multora, ca să începem noi să
FIINŢEI NOSTRE, PRIN EL!!! le înşirăm, aici nevrednicele lor nume! Dar, mai rău
…Şi ţinem să ne exprimăm şi demonstrăm, sus decât orice, este pătrunderea corupţiei, a josniciei şi
şi tare, opinia - mai ales că avem în faţă neghiobiile partizanatului ticălos, în rândul criticilor “de
înveninate şi pline de paraziţii ignoranţei, din profesie” (şi nu putem să cităm nume, la acest
Dilema veche – 1998, a ciracilor “hipopotamului capitol… - pentru că, cel mai greu, azi, este să
pleş”… - precum şi afirmaţiile belferului, proteguit dovedeşti, în faţa Instanţei Juridice, tocmai
de către dl N. Manolescu, precum icioglanii corupţia – NICI FLAGRANTUL NU TE AJUTĂ! -

42
şi noi n-avem bani, pentru eminesciene de până la
a scăpa de rigorile legii 1871 (tip La Bucovina,
meschine şi parşive a O călărire în zori etc.)
oamenilor, lege de care şi cele de după acest
se-mpiedică…”boii”!). an: este evident
…Să vorbeşti despre (înafară de orbi şi
“ditirambi”, în cazul surzi!) că spiritual
Eminescu, este dovada mihaelic îl inspiră pe
celei mai crase rele- Eminescu (adică, acest
credinţe…(deci, dl spirit divin se pogoară
Cărtărescu şi “maestrul” şi îl face
său, dl Manolescu, cel ce- empathic/profund
i dă acestuia rezonator, pe
“binecuvântarea”, în orice Eminescu, la
împrejurare şi orice influenţele, cu maximă
prostie ar emite, “lucrează, cu bună-ştiinţă, la putere, ale Arhanghelului Spiritului, care domină
ştirbirea - sau distrugerea - bunei reputaţii” a lui zodiile celesto-terestre). Nu e nevoie de lucrarea de
Eminescu…! - dl Manolescu îl “lucrează” pe denigrare securistică, a unor “cepe-ex-işti” ai criticii
Eminescu şi prin… Istorii…! – cu adevărat demne, româneşti, să scoată în frunte “cearşafurile” intime
prin fabulaţiile vehiculate într-însele, de “bârfele” ale lui Eminescu – corespondenţa: ştiut este că şi
arabico-şeherezadice…) - la fel ca şi în cazul Hristos, având dublă natură (umană şi divină), se
afirmaţiei despre “protolegionarismul” ori nevoia precum oamenii de carne…dar nu i-a trecut
“comunismul” lui Eminescu…(când sunt atât de prin devlă niciunui evanghelist să descrie “sejurul”
puţini oameni, azi, în România, care să şi ştie ce cristic la…privată: în mod evident, evangheliştii
vorbesc, atunci când le merge gura despre erau oameni cu infinit mai multă minte, mai mult
legionarism, comunism, naţionalism, curat ca bun-simţ şi mai înalt discernământ al valorii
despre… “pătlăgele”!) - iar să afirmi că Eminescu a Duhului, decât “zoilii” veacului nostru degenerat şi
devenit un obiect de direcţionare a sloganelor…nu dominat de specimene bune de studiat din punctul de
înseamnă decât pură şi deloc simpatică vedere al teratologiei…
ignoranţă…Şi asta, nu pentru că nu s-ar fi ajuns, prin …Şi să ne mai mirăm de confuzia gravă a
cei care n-au citit un rând din Eminescu, dar valorilor, de “defectuoasa funcţionare a
“aquiesează” la transformarea spiritualo-divinului, în mecanismelor de selecţie a valorilor, în special a
“marfă de promo” – ci pentru că însuşi Mircea imixtiunii criteriilor extraprofesionale”! Păi, ce
Cărtărescu, prin alegaţia sa, dovedeşte, cu vârf şi “criteriu extraprofesional” se “imixtează” mai grav,
îndesat, că face parte dintre “flueraşii” care în vremile noastre, decât politica masonică! Iar
consideră spiritul – o marfă – şi, ceea ce este cu mult domnii Pleşu, Manolescu etc. (şi, după domniile lor,
mai grav, că Mircea Cărtărescu habar n-are să sodom de epigoni-guşteri!), şi-au schimbat radical
citească! Nu mă refer, evident, la alfabetizarea profilul spiritual, după ce au “degustat” aburul
“poetului de curte manolesciană”, ci la absoluta lui otrăvit al politicii postdecembriste!
impotenţă de Duh: “Eu personal nu-l mai citesc pe …Dar, fireşte, politica de tip masonic înseamnă
Eminescu, l-am citit destul în tinereţe şi-l ştiu bine. şi acceptarea trădării intereselor naţionale! Cum
Prefer să-i citesc azi pe poeţii de azi.(…) Cu putea un domn ambasador UNESCO, cu (a)“sediul
Eminescu mi se-ntâmplă ce mi se-ntâmplă cu toţi la Paris (“Reşedinţa mea de vèră/E la ţèra…” Lojei
autorii pe care-i ştiu prea bine şi pe care-i iubesc Marelui Orient, de la Paris…!), să-l accepte, ca
cel mai mult: nu-mi mai vine să-i citesc”. E ca şi Geniu Protector şi Conformator de Duh al Neamului
cum un individ oarecare ar afirma că-l plictiseşte Românesc, pe cel care scrisese despre “Chestiunea
Predica de pe Munte a Lui Hristos…uitând să spună Israelită” sau “Chestiunea evreiască”, “fiind
că, de fapt, el, “plictisitul” – E SURD!!! împotriva încercărilor evreilor de a bloca sau de a
Eminescu nu-i o modă, ca să te lepezi de ea, o condiţiona recunoaşterea independenţei României.
vreme, şi, cine ştie când şi din ce “capriţ”, s-o reiei, Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi
“s-o repui pe tapet”! Eminescu este cel dintâi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu
receptacul al influenţei Arhanghelului Spiritului, a fost ucis (de către medicul evreu Fr. Iszac”, zic
Mikaël, aici, pe pământ, influenţă care s-a făcut unii, de către o conspiraţie iudeo-masonică am zice
perceptibilă odată cu anul 1871. Cei care au, cât de noi)” – afirmă Victor Roncea, în art. Lichidarea lui
cât, bună-credinţă şi cunoştinţe şi har întru Eminescu, 3 februarie 2009, civicmedia.ro)?!
hermeneutică, vor băga de seamă, foarte clar şi uşor, Noi, în cele de mai jos, vom încerca să
diferenţa enormă de valoare între poemele demonstrăm, cât mai lapidar, chiar pe textul

43
eminescian (demonstraţia integrală, in extenso, noi în masa opacă - omenire -, ci trebuie intuite efectele
am făcut-o în lucrarea SPIRIT ŞI LOGOS, ÎN imersiunii spiritului, în ceea ce se numeşte “lume”.
POEZIA EMINESCIANĂ – PENTRU O NOUĂ Va trebui să fim de acord că Spiritul lucrează în
HERMENEUTICĂ, APLICATĂ ASUPRA afara ochilor noştri fireşti, căci Spiritul urmează
TEXTULUI EMINESCIANEditura Rafet, Râmnicu logica propriei sale esenţe suprafireşti - iar nu
Sărat, 2005 – lucrare care s-ar putea să-i îndemne, logica umană (“discontinuă”, cu “întreruperi”,
chiar pe domni sastisiţi şi plictisiţi, plini “eclipse” - cum bine spune Rosa Del Conte) a încă
de…”spleen”, precum dl Mircea Cărtărescu, sau nedesăvârşitei noastre fiinţe, care este expresia încă
chiar dl Patapievici, cel cu… “schelete prin nedesăvârşirii misiunii Spiritului: misiunea de
dulapuri”… - să-l re-citească, la infinit, pe autorecuperare, a Omului Transcendental3, Omul-
Eminescu, fără să afirme, ca despre… “scaunul Spirit, din proliferarea - omenire (echivalentă cu
diurn”, că…”nu le vine”…să-l mai citească pe cel al starea de opacizare - depreciere a Spiritului).
cărui Logos îi face, INCLUSIV PE EI!!! – să facă Logica umană o putem urmări noi, oamenii
umbră acestui Pământ Sfânt ROMÂNESC…!!!) – că fireşti, pentru că noi, nefiind desăvârşiţi, vom putea
un GENIU PROTECTOR şi CONFORMATOR de percepe (prin rezonare) doar non-desăvârşirile. În
Neam nu merită să cadă sub judecata fariseilor, schimb, nu avem dreptul, în virtutea neputinţei
“hiclenitorilor” de Duh Românesc şi ignoranţilor. noastre, să absolutizăm şi să idolatrizăm neputinţa,
*** să punem în centrul cosmosului, ca unic adevăr,
Rosa Del Conte, unul dintre cei mai competenţi non-desăvârşirea noastră. Nu este normal să
şi mai subtili exegeţi ai operei lui Mihai Eminescu şi subiectivizăm atât de mult cosmosul (aducându-l în
unul dintre cei care au dobândit, prin răbdătoare zona carenţei noastre spirituale), încât să punem, în
iniţiere întru Eminescu, profunda capacitate de centrul său, ignoranţa noastră, să dăm universului
intuire a cosmicităţii spiritului eminescian, afirmă, în măsura inerţiei şi opacităţii noastre spirituale
capitolul Eminescu şi gnoza2: (temporare sau nu). Să înlocuim geo-centrismul cu
“Fiecare gnostic repetă în sine, în limitele ignoranto-centrismul.
posibilităţilor sale de înţelegere, experienţa unui Trebuie să acceptăm că Spiritul lucrează în afara
Zoroastru, a unui Buddha, a lui Christos: momente razei oarbe a ochilor noştri fireşti, într-o zonă
ale unei revelaţii ce se arată, sclipindu-şi lumina, în esenţială: noi suntem lumea, iar lumea este obiectul
mintea opacă şi întunecată a oamenilor, cărora activităţii Spiritului care s-a exprimat în lume -
adevărul li se comunică într-o tradiţie discontinuă activitate dusă până când subiectul şi obiectul se vor
ce cunoaşte întreruperi, eclipse. Aceşti deşteptători, identifica, subiectul resorbind obiectul, până la
aceşti revelatori ai unui adevăr pe care ei îl identificare - depăşirea speciei - noema husserliană
încredinţează unei lumi impermeabile la lumina lor, (Mircea Vulcănescu, Logos şi Eros, Paideia, Buc.,
apar în istorie, se inserează în ea, dar nu se 1991: “Subiectul nu se preface în obiect în chip
prelungesc în ea, nu îi modifică în chip substanţial, imaterial, ci prinde din obiect o - species - [un fel de
radical, direcţia şi sensul. Totuşi, nici ei nu se noema husserliană] pe care o desprinde din lucru şi
identifică cu Absolutul, care este ABSOLUT o ia cu sine în chip abstract cu ajutorul intelectului
transcendent”. agent, specia nefiind lucrul însuşi, ci principiul lui
Raportată la spiritul eminescian, remarca Rosei logic şi arhitectural (...) Căci ce era această
Del Conte, în prima ei parte, este de o subtilitate a prefacere a subiectului în obiect, atribuită de
intuiţiei absolut remarcabilă. Într-adevăr, Eminescu, Maritain operaţiei de adecvaţie a cunoaşterii, decât
sub imperativul Spiritului său cu valenţe un fel de-a realiza în chip natural, printr-o simplă
cosmogonice, prin tragedia şi extazul (pe care-l mişcare a spiritului, - adâncirea în celălalt, adică de
implică esenţa ritualică a operei sale), îşi neagă vălul a depăşi, prin acţiune, paravanul acestei species
înşelător şi înrobitor al substanţei şi se rafinează impressa ?”).
până la identificarea cu marii “deşteptători” ai Spiritul modifică lumea după legile Spiritului,
spiritului uman. pentru a o putea recupera înspre centrul de energie
El, Eminescu, este Zoroastru, Buddha, Christos. care a creat-o, a oferit-o spre vădire şi expresie.
De fapt, este Anonimul Revelator. Este spiritul Va trebui să ne “trezim” măcar noi înşine,
omenirii, reîndumnezeite şi recuperate întru Unu, exegeţii, adică să răspundem la îndemnurile
prin revelaţia “deşteptătorilor” ei. Tocmai de aceea, “deşteptătorilor” - căci exegeza unei opere nu se
nu putem fi într-un acord deplin cu continuarea rezumă la constatări superficiale şi conjuncturale, ci
afirmaţiei Rosei Del Conte: nu trebuie urmărite implică intuiţii asupra logicii interioare a operei,
efectele emergente ale acţiunii Spiritului redeşteptat

2 3
Rosa Del Conte, Eminescu sau despre Absolut, pp. Cf. Nikolai Berdiaev, Adevăr şi Revelaţie, p. 16,
385-386, Ed. Dacia, Buc., 1990. Editura de Vest, Timişoara, 1993.

44
asupra logicii Spiritului care a creat opera prin mare. Marea reprezintă un fond şi un depozit
respectivă. de forme-valuri şi ipostaze-valuri (valuri cu soare în
Trebuie să fim de acord fie cu Lucian Blaga, frunte sau valuri întunecate). Marea este un
care, prin matricea stilistică a unui popor, înţelege element cooperant cu geniul senin şi totodată, o
tocmai munca specifică a Spiritului, pentru a subtilă adversară a geniului senin - întru demiurgie.
transforma, către izbăvire, de dedesubt, din Marea este fondul-haos, care este receptiv, însă, la
profunzimile unei naşteri mistice, un anumit popor4 “amprentele” care oferă forme şi, în final,
- fie cu Rudolf Steiner5, care afirmă că lumea arată semnificaţii ale valului-valuri. Marea este
aşa şi nu altfel, tocmai pentru că Spiritul îşi receptoarea mesajului de ordine-tensiune a fiinţei-
pregăteşte, cu maximă minuţiozitate - pe de o parte, val, dar şi a mesajului de re-întunecare (prin
ambianţa întrupării, pentru a se putea exprima pe retragerea, autoabsorbţia Luminii-Spirit- geniu) ca
sine într-un anume fel - pe de altă parte, pentru a-şi haos. Marea este Logos-ul activ, dar şi dezactivare a
crea premisele unui ulterior stadiu de evoluţie. Logos-ului.
Eminescu însuşi afirmă următoarele, despre Oricum, mesajul lui Eminescu pentru lumea
munca sufletului - Spiritului (în general şi în românească este următorul: lumea românească arată
particular: spiritul neamului-naţiune), într-o pagină aşa şi nu altfel, tocmai datorită GENIULUI
din Geniu pustiu (II, 356) - ocazie cu care ne putem CONFORMATOR, Spiritului eliberat într-o faţetă
edifica şi asupra consubstanţialităţii marilor spirite, a prismei-omenire, Spiritului care modelează
sustrase dimensiunii temporale, căci matricea naţiunea-neam conform propriei sale esenţe, pentru a
stilistică a lui Blaga, din secolul XX, corespunde o putea resorbi, cândva, la modul soteriologic: “(…)
esenţial viziunii (în formă DOAR, oarecum când Libertatea şi civilizaţiunea plutesc asupră-i,
masonice6...) eminesciene, asupra geniului oamenii superiori se ridică [re-identificarea cu
neamului, ca ocean demiurgic: “(…) aş vrea ca Spiritul originar] spre a-l reflecta [Geniul] în
omenirea să fie prisma, una singură, strălucită, frunţile lor şi a-l arunca apoi în raze lungi
pătrunsă de lumină (…) O prismă cu mii de colori, adâncimilor poporului, astfel încât în sânul mărei se
un curcubeu cu mii de nuanţe. Naţiunile ( citeşte: face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul”.
neamurile) nu sunt decât nuanţele prismatice ale De observat, că, prin acţiune, oamenii superiori
Omenirei, şi deosebirea dintre ele e atât de (cei re-iniţiaţi întru Spirit) devin, parcă, superiori
naturală, atât de explicabilă cum putem explica din Geniului-Spirit (acţiunea hiperbolică determină o
împrejurări asemenea diferenţa dintre individ şi viziune asupra tatălui acţiunii, sursa originară a
individ. activării spiritelor superioare - ca deus otiosus,
Făceţi ca aceste colori să fie egal de strălucite, divinitate depăşită de desăvârşirea finalităţii propriei
egal de poleite, egal de favorizate de Lumina ce le acţiuni). Naţiune era stadiul ABSTRACT,
formează şi fără care ele ar fi neimplicat în acţiunea
pierdute în nimicul neesistenţei soteriologică aplicată asupra
(…) Sufletul omului e ca un val - masei opace-omenire - era doar
sufletul unei naţiuni ca un ocean. emisia unei “colori” din prisma
Când vântul cu aripi turburi şi sintetizatoare a Spiritului.
noaptea cu aeru-i brun şi cu Popor devine starea angajată,
nourii suri domneşte asupra spre finalizarea acţiunii
mărei şi valurilor ei - ea doarme propriei desăvârşiri, propriei re-
monotonă şi întunecată în fundul mitizări, a omenirii, fascicul
ei care murmură fără înţeles; pe dintr-o faţetă a prismei-
când dacă, în senina şi albastra omenire. Identificarea,
împărăţie a cerului înfloreşte consecutivă acţiunii de
Lumina ca o floare de foc, fiecare val reflectă în autorecuperare originară, a obiectului muncii
fruntea sa un soare, iar marea împrumută de la cer Spiritului cu scopul muncii Spiritului - este lumina
coloarea sa, seninul geniului său, şi le reflectă în mistică, ca zi senină în sânul mărei întregi,
visul său cel adânc şi luciu”. identitate a apei-mare cu cerul-foc (Geniu). (Cf. I-
Vom observa, încă de pe acum, o intermediere a 213, Andrei Mureşanu, unde naţie este forma ideală
acţiunii geniului pustiu asupra individualităţii val, a Spiritului-neam, forma cu care con-vorbeşte
Spiritul-Eminescu, iar poporul este stejarul angajat
4
Cf. Lucian Blaga, Trilogia culturii, vol. 9, Ed. în furtuna istoriei, ca furtună iniţiatică, spre stadiul
Minerva, Buc., 1985. măreţie).
5
Cf. Rudolf Steiner, Ştiinţa Spirituală, Ed. Având în vedere co-participarea oamenilor
Rustania, Timişoara, 1926. superiori la munca Spiritului, de auto-desăvârşire,
6
Cf. Radu Comănescu, Emilian N. Dobrescu, Istoria prin re-edenizarea mării-lume, poate fi preluată
francmasoneriei, Ed. Tempus, Buc., 1992.

45
ideea lui Berdiaev, întru susţinerea viziunii Revelaţiei (receptorul) se poate afirma că s-a
eminesciene: omul se salvează în Spirit prin ziua a desăvârşit efortul pentru Adevăr, devenind
opta, aceea a acţiunii co-operante cu Demiurgul - Adevăr-în-Sine (şi, după cum afirmă Berdiaev,
prin teurgie7. Este vorba de o recuperare, prin Adevărul este revelat).
corectare permanentă, a Logos-ului - pentru Mythos. S-ar putea obiecta, evident, că, în felul acesta,
De menţionat şi de subliniat faptul că nu orice semn produs de un emiţător poate fi corectat-
acceptăm ideea, foarte răspândită, că experienţa transformat, prin fervoarea-concentrarea spirituală a
Revelaţiei este: a) una de excepţie pre-destinată, b) receptorului, în Revelaţie artistică - şi atunci, ce
că pentru această experienţă nu ar trebui făcut nevoie ar mai fi de artişti, dacă receptorii preiau
efortul de a obţine decât într-un cadru limitat, ca un efortul şi misiunea artistului? - şi că, în definitiv, nu
fel de “ghetou al anormalilor”: în cadrul organizat- ar mai fi nici o deosebire între Revelaţia artistică şi
religios, al unei biserici-instituţie. cea naturală.
Starea de fervoare spirituală-credinţă, de Începând cu partea a doua a problemei, evident
concentrare către axa interioară a Spiritului, nu este că vom afirma necesitatea atingerii perfecţiunii
una de excepţie şi anormală (sau, cel puţin, atipică) - cosmic-naturale (şi, mai departe, natural-spirituale)
ci este starea soteriologică, singura stare normală de către imperfectele (şi imperfect ordonatele, în
pentru spirit (care se auto-recuperează din calea către Revelaţie) semne artistice. Şi, tot atât de
labirintul iniţiatic al Logos-ului-lume). evident, ne vom exprima întotdeauna îndoiala în
În primul rând, experienţa mistică nu este altceva privinţa atingerii acestei perfecţiuni - atâta timp cât
decât trăire spirituală la adevăratul potenţial al mai există starea de conflictualitate, formală şi
Spiritului (şi, pentru aceasta, psihicul uman trebuie spirituală, în ciuda (sau tocmai din cauza) existenţei
“antrenat”, educat, iniţiat - căci abia cel care nu poate atâtor aşa-zişi artişti. Puţini, rarissimi sunt artiştii
avea experienţa Revelaţiei, sau nu este pregătit pentru adevăraţi - cei care, confundându-se funcţional cu
a o avea, este atipic, exceptat de la normalitate - şi nu Demiurgul, au unit spiritele oamenilor, fie şi pentru
invers). În al doilea rând, nu există psihic uman fără o scurtă vreme, într-un singur Spirit (sau, măcar, în
disponibilitatea re-ligioasă (în sensul originar al tentaţia drumului spre un singur Spirit).
cuvântului, de relegare-recuperare spirituală întru În ce priveşte prima parte a problemei, vom
sacral). În al treilea şi ultimul rând, stimularea pentru spune: a) totdeauna a fost nevoie de discipol pentru
Revelaţie în cadrul propice re-sacralizării (deci un guru (maestru), iar stimularea-emularea
redobândirii vigorii spirituale normale), îl oferă nu spirituală nu au făcut din maestru un campion
doar biserica-instituţie8, ci oricare formă de performant celebru, ci, dimpotrivă, i-au întărit forţa
concentrare spirituală, cu scop de transgresare a trăirii modestiei (l-au transcens în Sublimul Anonimat), i-
egotiste (limitat-umane): natura, ca şi artele. au creat, prin discipol, “potirul” pentru auto-
După modelul gândirii antice, în legătură cu recuperarea spirituală, prin efortul de a-l ridica-
mimesis-ul, gândim şi noi că natura oferă artistului identifica spre comuniune spirituală pe discipol; b)
modelul perfect: natura cosmică este Semnul care în definitiv, contează nu comunicarea, ci starea de
trimite la el însuşi. O piatră sau un copac nu comuniune (ca stare de auto-recuperare a Sinelui
fiinţează tranzitiv, pentru cineva - ci se situează în Suprem) - deci, nu cât de singularizat-genial (de
indiferentismul sublim al creaţiei divine*. La fel, şi obicei, abia destoinic …) este producătorul de
opera de artă, nu poate şi nu trebuie considerată ca Revelaţie, ci dacă s-a realizat starea de revelaţie.
fiind desăvârşită decât atunci când semnele aparente Eminescu este, pentru români, în mod cert,
trimit (prin auto-descompunerea lor) la un Semn- “Superlativul Anonimului” (superlativul stării de
Sine disparent, autoînglobator (care absoarbe Maestru), în sensul de cel mai perfect ordonator al
întreaga energie psihică, într-o comuniune perfectă, stimulilor-semne, către Firea noastră, a celor din
până la identificare, a artistului cu receptorul de expresia-Logos românesc - către Ritualul Cosmic
artă): doar provocând experienţa Revelaţiei Românesc.
(emiţătorul) şi doar provocându-şi experienţa *
Spiritul şi Logos-ul sunt con-substanţiale şi
7 sinergetice. Căci Logos-ul este Spiritul întrupat.
Cf. Nikolai Berdiaev, Sensul Creaţiei, Humanitas,
Buc., 1992. Logos-ul, ca Spirit întrupat, are corporalitate, care
8
-Pentru orice creştin-spiritualist autentic, poate fi coruptă, poate fi supusă tuturor
biserică=Christos. Instituţia-biserică doar posibilităţilor-crucificări, înjosiri - dar poartă în ea
mijloceşte, nu este-în-sine. germenele soteriologic: se va auto-absolvi, prin
*
De fapt, opinia noastră este că frumosul artistic şi efortul de auto-absorbire în Spirit.
frumosul natural trebuie să fuzioneze şi să se Efortul de auto-absorbire în Spirit este, în fapt,
resoarbă în originea lor comună, în frumosul efortul anamnezei, efortul corporalităţii de a se
transcendental - singurul care are şi dă sens ideii de
Frumos.

46
revela sieşi ca energie pură, ca originaritate pur guri-amprente (expresia Spiritului, aplicată haosului
energetică9. şi existentă prin haosul, convergent cu Spiritul, la
Să-l luăm martor, mereu, pe Eminescu - el fiind demiurgie) poate fi înghiţit, resorbit şi apoi
Logos-ul nostru, prin care ne-am crucificat a exista transsubstanţiat, adică întors în sinele său
şi prin care aflăm Buna-Vestire a perpetuei şanse de transcendent. De subliniat: haosul este în acelaşi
a fi (la modul esenţial), de a re-transcende ca Spirit timp a) consubstanţial cu Spiritul şi b) co-operant,
(Archaeus, pp. 503-504): atât la faţa escatologică, cât şi la cea demiurgică a
“… cumcă omul e numai prilejul, adesea slab, Spiritului.
abia suflat, pentru nişte patimi cumplite, când Vasele din care chemarea imperativă a vinului s-
gândeşti cumcă purtătorul acestor patimi poate în a şters - se sparg, inutile şi inutilizabile. Vinul, ca
orice moment să devină o coajă, ca un vas pe care l- amintire (citeşte: amprentă* energetică**,
a spart vinul, apoi când vezi că unul şi acelaşi energetizată prin Spirit), este garanţia permanenţei-
princip de viaţă încolţeşte în mii de mii de flori din veşnicie. Vasul uitând vinul, determină mutarea
cari cele mai multe se scutură la drumul jumătate, permanenţei, iar, de la vas, la vinul-esenţă. Fiinţa-vie
puţine rămân, şi aceste puţine au în sfârşit aceeaşi este nemuritoare: ea este Fiinţa ca proiect-Spirit
soarte, atuncea vezi cumcă fiinţa în om e (manifestare proiectivă, latentă, a Spiritului). Prin ea
nemuritoare. E unul şi acelaşi punctum saliens care devine nemuritoare, dincolo de toate chematele
apare în mii de oameni, dizbrăcat de timp şi spaţiu, forme-vase (amprente, scheme energetice
întreg şi nedespărţit, mişcă cojile, le mână una- actualizate, ale proiectului demiurgic), specia, trans-
nspre alta, le părăseşte, formează altele nouă, pe individualitatea.
când carnea zugrăviturelor sale apare ca o materie, Evident, Spiritul nemanifestat (proiectiv) şi
ca un Ahasver al formelor, care face o călătorie se Spiritul manifestat în Logos (forme ordonate în
pare vecinică (…). În fiece om se-ncearcă spiritul lume-manifestare) sunt consubstanţiale - Tatăl şi
Universului, se opinteşte din nou, răsare ca o nouă Fiul, divini, în aceeaşi matcă-dumnezeire10.
rază din aceeaşi apă oarecum un nou asalt spre “Punctum saliens”, locul (sursa) de ţâşnire, face
ceruri. Dar rămâne-n drum, drept că în mod foarte să apară mişcarea cojilor. Întâi, Logos-ul sunt
deosebit, ici ca rege, colo ca cerşitor. Dar ce-i şi şirurile rigide ale proiectului demiurgic. Apoi, se
ajută coaja cariului care-a încremenit în lemnul iscă furtuna manifestării-expresie, întruparea
vieţii? Asaltul e tinereţea, rămânerea-n drum - Spiritului devine Logos-manifestare. Acum abia,
decepţiunea, recăderea animalului păţit - bătrâneţea şirurile se departajează, iar în şiruri se nasc fisurile
şi moartea. Oamenii sunt probleme ce şi le pune individualităţii - şi, astfel, apare bănuiala
spiritul universului, vieţile lor - încercări de dependenţei aparenţelor - de ceva de dincolo de ele,
deslegare”. de dincolo de condiţiile departajării şi fisurării, ceva
Vasul-formă a fost chemat-format, imperativ, de de dincolo de ele, care nici nu se fisurează, nici nu
esenţa-vin (Spiritul). Omul-formă este vasul, este (se) departajează - ci, din contră, produce şi
amprenta pe care o lasă chemarea Spiritului, asupra determină el fisurarea şi detaşarea. E adevărat, cine
haosului. Este urma, pe care Spiritul trebuie s-o determină ceva înseamnă că poartă în sine proiectul
imprime, expresiv, asupra a ceea ce s-a desprins din determinării. Dar, nu mai puţin adevărat, el este
Spirit, tocmai pentru a coopera la demiurgie: haosul. cauza. Acel ceva de dincolo de frământări şi îndoieli
Spiritul trebuie să se dovedească sieşi, ca - este cauza. Astfel, apare mişcarea cojilor, ca
manifestare activă, ca înşiruire a posibilităţilor intuiţie a cojilor mişcate (timp-spaţiu), în jurul unei
infinite de a fi, pentru a-şi autoconştientiza esenţa,
Vinul-principiu este esenţa, care cheamă vasele-
*
forme, spre ordonarea în Logos-ul-expresie-lume. Folosim termenul de amprentă/amprentare,
Mereu se vor face vase, pentru că există vinul. pentru a marca o acţiune dinafara naturii obiectului,
Şi vinul cheamă vasele, pentru a vedea de câte văi- acţiune prin care se imprimă continuitate interioară
(şi finalitate) obiectului. Amprenta/amprentare nu
modifică însă, esenţele, ci le confirmă. Forma
9
G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, Minerva, termenului am preluat-o de la antroposoful R.
Buc., 1985, pp. 322-323, Hegel: “… în religia Steiner, conţinutul însă, l-am adaptat necesităţilor
revelată, spiritul se revelează în figură de discuţiei despre interrelaţionările Spirit-Logos.
**
autoconştiinţă incorporată (Isus), ca spirit real al Termenul de energie îl folosim pentru etimologia
lumii dezvăluind că esenţa divină e identică cu cea sa: energeia = activitate, putere de a acţiona, şi îl
omenească. Devenind natură, spiritul se înstrăinează relaţionăm cu sensul antic al cuvântului aitheros
de sine şi, atunci, prin moartea lui Isus şi preluarea (eter): sufletul lumii.
10
spiritului său în comunitate, se pune în vedere că Cf. Meister Eckhart: a) Dumnezeu (Gott) şi
natura individuală era inesenţială (…) pentru deitatea (Gottheit-Grund), care nu acţionează.
conştiinţa care doar s-a reparcurs, spiritul n-a căpătat Diferenţa este preluată şi de N. Berdiaev, Adevăr şi
încă figura de absolut concret şi rămâne o aspiraţie”. revelaţie, p. 57, Ed. de Vest, Timişoara, 1993.

47
esenţe nemişcate (Sensul Suprem, vinul de care Eminescu, şi anume dobândirea conştiinţei
vorbeşte Eminescu). necesităţii de a te părăsi ca vas, pentru a te regăsi ca
Zugrăviturile ar fi trăsăturile energetice ale vin. Este singura libertate reală: libertatea iniţierii,
proiectului demiurgic divin, iar carnea pentru revelaţia finală. Contează doar gradul de
zugrăviturelor, în consecinţă, ar reprezenta angajare în rigorile circuitului divin: Spirit
proiectul ca manifestare (expresie), transformarea nemanifestat (ca proiect demiurgic implicit şi
din zugrăvituri, în carnea zugrăviturelor, ilustrând divergenţa-consubstanţialitate cu haosul) - Spirit
traiectul de la Spirit la Logos. manifestat în Logos Divin – Logos-ul expresie
Materia nu există: ea nu putrezeşte, nu îşi are (“amprentare” tranzitivă a haosului) - auto-
un sine al ei propriu, faţă de care să se deprecieze. recuperarea Logos-ului-expresie în Logos Divin
Materia se depreciază, apare, dispare, doar în raport (Revelaţia) şi a Logos-ului divin, înapoi, în Spirit
cu Sinele Suprem (Spiritul), Ahasverus este nu nonmanifestat. Deosebirile cantitative, rege-
sinele materiei, ci funcţia tranzitorie a cerşetor, sunt insignifiante.
amprentelor-forme (Logos-ul expresiv): este forma Cariul încremenit în lemnul vieţii este Spiritul
metaforică a aşteptării, de către cooperantul haos, a (nemanifestat, proiectiv, dar şi manifestat, în “visul”
chemărilor imperative, spre expresie-demiurgie, ale latenţei), indiferent faţă de consecinţele cantitative
Spiritului. Călătoria lui Ahasverus este metafora (spaţial-temporale, coji mişcate) ale expresiei-Logos
funcţiei tranzitorii a materiei - adică a haosului (cojile rege-cerşetor, ca predestinări şi irealităţi,
aşteptător, pasiv şi, totuşi, paradoxal, care simultan); atent, concentrat, doar la calitatea-
cooperează la demiurgie. expresie (adică, la împlinirea funcţiei de chemare şi
Materia este starea de aşteptare a haosului, iar resorbire a formelor-vase-coji). Semnul este ocultat
haosul nu există în sine, ci se naşte din Spirit, în veşnic - căci niciodată coaja mişcată-vas-formă nu
momentul predispoziţiei imperative, a acestuia, de va putea avea Revelaţia, adică i se va refuza
manifestare-expresie. Haosul este cealaltă faţă a consubstanţializarea cu cariul-vin-esenţă. Nu va
Spiritului. Tot ce este amprentă asupra haosului, se putea avea Revelaţia în calitate de coajă, de vas, de
resoarbe complet în Spirit, atunci când acesta nu formă. Revelaţia-atracţie se va face la nivelul celor
mai cheamă vasul, ci se concentrează întru vin. de acelaşi rang: vinul în vin se va vărsa, raza în
Cercul este doar imaginea punctului, dilatată soarele negru (ocult) se va întoarce. Amprenta va fi
expresiv: nimic în afară, nimic înăuntru, centrul umbră şi va marca dispariţia formei (manifestarea
poate fi oriunde, mereu nevăzut, dar mereu singura Spiritului), retrăgându-i-se energia-rază. Logos-ul se
necesitate adevărată. retrage în Spirit, recunoscându-se în Spirit, ca Spirit.
Apa este starea de posibilitate, schimbare şi Oamenii-vase rămân întrebări (amprente şi
tranzitivitate - infinite. Spiritul Universului se potenţialităţi ale amprentării), răspunsul este
foloseşte de mediul-apă (prin inter-mediul apă abstragerea vinului din vas şi vărsarea în VIN
acţionează Spiritul ca rază - energetizarea-revelaţie (Spiritul nemanifestat). Doar geniul - care nu se
a Fiinţei). Fiecare rază este o amprentă energetizată implică în amprente, ci le contemplă exact ca ceea
divin, căci sursa, Soarele, este ocult, este “negru”. ce sunt: pură tranzitivitate, doar geniul se menţine în
Apa tranzitivă uneşte cele două acţiuni simultane: consubstanţialitate, cu Spiritul. Dezlegarea nu este
a) “amprentarea” dinspre Spiritul nemanifestat, răspuns - ci consubstanţialitate, după comuniunea şi
spre haosul aşteptător, rezultatul fiind revelarea identificarea cu toate, cu totalitatea-integralitatea-
Fiinţei (raza oglindită), deci, încărcarea cu energie sinteză a zilei a opta (teurgie) a geniului Om.
sacră-manifestare a unei trăsături abstracte din Întoarcerea în poveste, povestea-mit, este starea
Proiectul-latenţă, co-existent, până la identificare, cu de comuniune a spiritelor, în vederea pregătirii
Spiritul nemanifestat; pentru revelaţia-abstragere în oceanul originar, în
b) “asaltul spre ceruri” - adică, dinspre Soarele Negru: “s-ascultăm poveştile, căci ele cel
posibilitate (apa-haos), spre activul Spirit, Fiinţa este puţin ne fac să trăim şi-n viaţa altor oameni, să ne
o formă de răzvrătire (în definitiv, înşelătoare), amestecăm visurile şi gândirile noastre cu ale lor …
împotriva Spiritului nemanifestat. Fiecare fiinţare În ele trăieşte Archaeus … Poate că povestea este
este revoluţia apei tranzitive, spre obiectul tranziţiei, partea mai frumoasă a vieţii omeneşti. Cu poveşti ne
care este amprenta-formă, vasul chemat de vin, leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme”. Povestea are
vasul chemat ca vas, dar şi cu conştiinţa non- în ea moartea şi viaţa, ameninţarea cu tranzitivitatea-
realităţii sale ca vas, căci realitatea este doar expresie infinită, şi promisiunea infinită a
chemarea şi chemătorul vin (voinţa de fire, ca comuniunii sacre, întru Spirit: Archaeus
energie proiectată, şi esenţa Firii, nemanifestată, dar (tranzitivitatea infinită) şi leagănul somnului
oricând gata de manifestare). (resurecţie, întru cerc: legănarea-dare peste cap-
Totul este predestinare. Libertatea, în sens
cosmic, nu are decât o anumită semnificaţie la

48
transcendere* şi consubstanţierea cu Unu). Restul - verset liturgic: “În orice floare-ncearcă întreagă a sa
vorba scepticului şi hiperlucidului prinţ al fire [pomul mistic, Arborele Sephiroth],/ Ci-n calea
Danemarcei: “Vorbe! vorbe! vorbe!”, adică Logos de-a da roade, cele mai multe mor”;
manifestat şi corupt, depreciat, în aşteptarea hărăzirii c) tot aşa, “opintirea” Universului-Spirit, din
cu harul Crucii (adică, în aşteptarea graţiei divine Archeus, devine opintirea bătrânului Demiurgos
care, conform origenismului, izbăveşte întreg (“În orice om o lume îşi face încercarea;/ Bătrânul
universul, inclusiv - şi, am zice, mai ales - pe Satan Demiurgos se opinteşte-n van”), criza expresivă a
cel absolut necesar demiurgiei). Demiurgului, care nu-şi poate identifica voinţa cu
* imaginea auto-reflectată, este silit să devină un
Se poate mira oricine că, pentru a afirma ceva, dictator cosmic: nu se poate identifica cu fiecare
ne luăm ca Biblie - proza eminesciană - deşi formă-vas (expresie), şi atunci le va uni pe toate într-
intenţia ne-am declarat-o, din titlul studiului, a fi o structură îngheţată, impersonală, pe care o va
revelarea Spiritului şi Logos-ului în poezia stăpâni cu autoritatea impersonalităţii divine,
eminesciană. Iată explicaţia: proza eminesciană autoritate numită proiect divin sau predestinare (în
reprezintă acele coji mişcate, dincolo de care putem felul acesta, doar, se va putea atât exprima, cât şi
să intuim absolutul. Noi înşine fiind “coji mişcate”, reîntoarce, în Sinele Suprem, necorupt): “Astfel
trebuie să pornim, spre împlinirea continuităţii şi umana roadă în calea ei îngheaţă, / Se petrifică unul
unităţii Ritualului, dinspre “coji mişcate”. Numai în sclav, altu-împărat” (Împărat şi proletar, I-53); să
pornind de la faza explicită, Logos poticnit în “coji”, citim “coaja mişcată”, sugestia doar, spre liturghia
ne vom putea împărtăşi apoi, iniţiatic, din măreţia sensului liturgic: “Dar rămâne-n drum, drept că în
Logos-ului-spre-sacralizare-al-Poeziei. mod foarte deosebit, ici ca rege, colo ca cerşitor. Dar
Proza eminesciană nu este sistemul ritualic al ce-i şi ajută coaja cariului care-a-încremenit în
Revelării, ca scară între Dumnezeu Tatăl-Spiritul şi lemnul vieţii?”. Se observă abia-mijirea tragediei
Dumnezeu Fiul-Logos-ul divin - ci este căutarea, crizei divine de personalitate, care duce la dictatura
este vocea care întreabă, frământând întunericul predestinării: încă nu se radicalizează antiteza
mistic, pentru a-l obliga să se fisureze, pentru a (sclav-împărat), principiul stagnează într-o imagine
izbucni, prin fisuri, Revelaţia. Poezia, abia, este încremenită în sine (cariul încremenit), iar nu în di-
Ritualul închegat spre Absolut. Orice poezie namismul expresiv (autoexpresiv), care uneşte dru-
eminesciană antumă este o schemă energetică în mul-cale cu ipostazierea-încremenirea în formele
care se autocomprimă Revelaţia. Este o rugăciune predestinate (şi zadarnice). De la meditaţie la
latentă, care aşteaptă comuniunea cu spiritul liturghie, de la prea-plinul de sine până la ek-stasis-
cititorului, spre nunta mistică- Revelaţia (postumele ul poetic - este exact diferenţa rugăciunii-poezie* .
păstrează, încă, fragmentaritatea, non-unitatea Eminescu va crea, prin antumele sale, şansa
ritualică, păstrează frământarea şi fisurarea soteriologică, pentru revelarea, în omul fenomenal, a
semnificativă, fenomene care preced, dar nu se Omului Transcendental, despre care vorbeşte N.
identifică, încă, cu Revelaţia). Berdiaev. Fiinţa-Om Transcendental este provocată
De observat, în chiar rândurile de proză citate spre ritualul de comuniune cu Logos-ul sacru. Fiinţa
mai sus, câteva “coji mişcate”, care vor evolua şi operaţiunea soteriologică de re-îndumnezeire a
calitativ spre starea de fluenţă şi continuitate eului e ţinta supremă a rugăciunii-poezie emines-
absolută a Ritualului-Poezie: ciană (re-îndumnezeire prin teurgie poetică).11
a) spargerea vasului-formă, de către vinul- Rugăciune întru Spiritul Românesc. Suprem-
esenţă, va migra dinspre gest fenomenal spre gest anonima rugăciune întru starea de neam românesc.
ritualico-poetic, în poezia “Dinspre sute de catarge”, Sau, cum spunea N. Berdiaev12: “Singur acel Logos
unde spargerea catargelor, erectile-forme ale nu distruge omul, care este, El însuşi, Omul
fiinţării fenomenelor, este criza-hierofanie, Absolut”. Rugăciunea-Neam românesc-Eminescu
presiunea, din interior spre exterior, o esenţă care este Logos-ul sacru şi “repetă în sine, în limitele
forţează-revelează întâlnirea cu esenţa, raza care se sale de înţelegere, experienţa unui Zoroastru, a unui
absoarbe în soare negru, la limita dintre Logos-ul- Buddha, a lui Christos: momente ale unei revelaţii
paroxistic manifestat, şi tăcerea hieratică (limita …”
dintre valurile-vânturile şi cântecul sacru, care PROF. DR. ADRIAN BOTEZ
absoarbe gânduri spre sensul sacru, neînţeles);
b) principiul de viaţă unic, care “încolţeşte în
mii de mii de flori din care cele mai multe se scutură
11
la drumul jumătate”, devine, în Împărat şi proletar, N. Berdiaev, Sensul creaţiei, Humanitas, Buc.,
1992, p. 12.
12
N. Berdiaev, Sensul creaţiei, Humanitas, Buc.,
*
Cf. Mihai Coman, Izvoare mitice, Cartea 1992, p. 61. Teurgie = faptă în care lucrarea omului
Românească, Buc., 1980, pp. 138-140. se întrepătrunde cu lucrarea lui Dumnezeu.

49
Starea prozei aplică Legea lui Murphy,
singura Lege valabilă în ţara
noastră., care zice: “Pedeapsa
pentru furt, delapidare şi mită
este invers proporţională cu
Puşcăria de elevi politici furniza bravi mineri valoarea şi motivul acestora”.
pentru plumb, că nu e posibil ca într-un capitalism La drept vorbind nu ştiu dacă
sălbatic american, sau cel românesc, cu chip uman chiar nenea Murphy a zis aşa
să existe altceva mai bun de făcut decât să estragă, ceva dar chiar că-i adevărat,
să estragă plumb şi cositor, atât cât s-o găsi. dacă te gândeşti că orice lucru
La puşcărie, nu-i ca la bal şi la bal ca la spital devine adevărat dacă-i zis de o singură persoană. La
dar şi acolo poate fi, trai nenică, cel cu pălărie mică, noi multe devin baladă.
că s-au văzut şi cazuri în care poţi trăi fără să faci Că nu avem pe cine da vina, ca pe vremea când
mai nimic, pe banii contribuabililor, care plătesc se spunea pentru orice: “a zis tovarăşul Nicolae
orbeşte, pentru cei care i-au jefuit. Acolo la pârnaie Ceauşescu”, ne orientăm din mers, ca popor
hoţii şi tâlharii nu mai au griji nici cu ce să se cameleon ce suntem de pe vremea când ne
îmbrace , nici ce să mănânce. Stau şi cugetă ascundeam prin păduri şi dăm vina pe cineva anume,
îndelung şi cu folos la cum o să-şi cheltuie banii care acum este acest Murphy, care nici nu ştiu dacă
furaţi cu grijă, după ce vor scăpa de braţul nemilor al el există cu adevărat acolo, în ţara lui de origine, fie
legii cu ochii acoperiţi ca să nu vadă ce face. Că nu ea Burkina Fasso (nu Foso, cum ar spune ungurii)
au altceva mai bun de făcut şi nici nu vor să sau Anglia natală a celor ce s-au născut acolo.
muncească în folosul comunităţii, că doar nu or fi Şi tot la mina de plumb de la Baia Sprie s-a mai
aşa de proşti, precum s-ar aştepta alţii. ridicat un pavilion pentru corupţii din UE, că de ce
Pupă crucea dar nu şi pe popa şi pun la cale noi să avem doar noi, corupţii noştri.
şi negândite acţiuni, că Încă nu se ştie de ce şi Pavilionul românesc şi
aşa-s puşcăriaşii ce n- Pavilionul UE cu
au altceva mai ca corupţi, este gol de mai
lumea. mult timp, deşi
Îţi vine să le plângi condiţiile sunt la
de milă că stau acolo în standarde europene şi
puşcărie şi că la teveul mondiale, cu toate
color n-au decât 64 de dotările HI-FI şi
canale, şi telefoanele confort de trei stele –
mobile le pot folosi SUPERIOR, cum cu
doar atunci când nu au mândrie scrie pe tabla
şedinţă foto pentru ziare DANUBIUS,
şi reviste cu tiraj HEALTH SPA
însemnat la nivelul RESORT (al Danubius
celor ce nu le citesc. Hotels Group), şi alte
Dacă cineva crede că le dotări superioare. Spre
poate încălca drepturile exemplificare: Fingal
(omului, în special) se County şi cei 173 miles
înşeală amarnic. Lor, cu 240.000 conturi în
nimeni şi nimic, pe regiune.
această lume, nu le Tocmai la aceste
poate lua ceea ce cei de afară cred că li s-a luat. Stau lucruri s-a gândit şi a
acolo la adăpost de tentaţii, aşteptând să se bucure meditat îndelung Nae Gumă până-n ieşirea din
de rodul muncii lor calificate şi periculoase, în care puşcăria de la Baia Sprie şi emigrarea lui în Irlanda,
au investit enorm, mai înainte de a-i băga la răcoare, de unde n-avea să se mai întoarcă, pe simplul motiv
câţiva poliţişti (foşti miliţieni) şi procurori zeloşi şi că din România nu mai avea ce fura.
neinspiraţi. Fără de ei ce lume liberă ar mai umbla Când a păşit pe aeroportul din Dublin avea deja
printre noi cei fricoşi şi cu frica lui Dumnezeu şi al în raniţa bastonul de mareşal de care nu ştia dar avea
oamenilor, care cu sudoarea frunţii lor personale au să afle la controlul vamal.
adunat, pentru ca ei hoţii şi bandiţii să le ia. Că nu e
bine să ştie toată lumea dar ceea ce au nu se poate Fragmente din volumul:
afla e că cu cât furi mai mult cu atât e mai puţin “Perfuzie la purtător”,
probabil să fii prins iar valorii prejudiciului i se de IOAN ASTALUS

50
Deasupra vârtejului O orchestră de
zboară un vultur. greieri Sfârşit de vară.
îl vrea dirijor. La porţile satului
Vatră fierbinte. Livezi fără rod. bat zmeurarii.
La câţiva paşi După ploaia de vară Răsună-n amurg
cascada un biet curcubeu. la cazarmă Pe drum, zlătarii.
susură rece. trompeta. În urma convoiului
O piatră plată Tremură plopii. părerea de rău.
Copii la scăldat. la marginea pădurii.
Viţel nou-născut
Căpriţele mehăie Sunt iarăşi copil. Ciugulind prin gard
împiciorogându-se.
de foame-n staul. curcanul vecinului.
Copii fericiţi.
Pe prundul pustiu Cândva un şarpe.
Pârâu de munte. aleargă bezmetică
Război de fierar.
Păstrăvii iau cu o gâscă stingheră. Când nu
Doi călugări bătrâni
asalt scriu,traduc.
mulg
zidul din apă. Briza de seară: Astfel cresc
vaca neleapcă.
Liziera pădurii poemele
Sete de viaţă. pustie din nou. în curtea casei. Tufa de măceş
Lângă pompa de a adoptat un salcâm.
apă La banc tâmplarul, Pepene tăiat
Vara-i pe ducă.
sălcii pitice. geluind copârşeul, pe masa de biliard.
fluieră vesel. Ceas de respiro. Mitoc în amurg.
Bancă rustică: Doi călugări
Vapor în zare. Lacrimi furişe.
trăiesc cu emoţie potcovesc
Ascultând valurile Pe fostul drum
absenţa mamei. o iapă albă.
mă simt tot mai vicinal
trist. un car scâlciat. Plouă mărunt.
Poartă deschisă:
de dimineaţă cântă Din ce în ce mai
Măsuţă de brad. Coji de pepene vesel
cocoşul în prag.
Pe colţul ei în ograda de păsări. bătrânul olar.
scrijelesc Ce bătălie!
Arteziană. Inadvertenţă:
În curtea casei mele un ultim haiku.
Magazin sătesc. Motanul negru la
trei ronduri de flori. pândă
Copil în hamac. Opt căruţe cu ţigani
Razele lunii fac popas ad-hoc. pe-un zid dat cu
Zori de Pobreajăn. var.
Pisica spălându-se străpung
norii de ploaie. Apăs pe frână:
sub creanga de Sfântă Maria.
care cu boi la
prun. Fetele strâng
Plopu-n dilemă: popas.
O, timp revolut ! năvalnic
Sovârv scuturat. şi-l poartă-n sân.
Pe izlazul comunal
fluturi albaştri. Ceaţă pe creste.
Bătrânii ies pe la
Seară de Gustar. porţi
La umbra molidului şi tac gânditori.
un cercel pierdut.
Negură pe văi.
Cârduri de gâşte. În tăcerea amiezii
La piciorul podului cad merele verzi.
un mic anafor.. Încă o toamnă.
Mini-cascadă. Stând pe prispă
Toţi ştrengarii bătrânii
satului
în aval de pod.. ION ROŞIORU

Gârlă de munte.

51
Politica oficială a Uniunii Europene privitoare la Odorheiu Secuiesc
problematica naţională, însuşită şi de autorităţile şi judeţele Harghita
române, este că naţiunea a încetat să mai joace un rol şi Covasna în
esenţial în actuala configuraţie politică, că graniţele general, e - în
naţionale se spiritualizeză, nemaiavând "decât" un acelaşi timp – o
rol cultural (reminiscenţă a vechii concepţii, provocare şi o
materialist-dialectice, asupra culturii ca ceva aventură. Chiar
"adăugat", deci neesenţial?); care rol nici nu prea dacă nu eşti tocmai
trebuie băgat în seamă, pentru că ne îndeamnă "să un novice într-ale
privim spre trecut", câtă vreme naţiunea "şi-a trăit gazetăriei şi
traiul şi şi-a mâncat mălaiul" încă din secolul al scrisului, şi te afli -
XIX-lea, în următorul nepricinuind decât dezastre – precum Menuţ
etc. etc. Toate aceste "flori de seră", ce pot părea la o Maximinian – la a
primă vedere, frumoase şi de viitor, cresc, repet, pe şaptea carte. E o
terenul contrafăcut al concepţiei conform căreia provocare pentru că cele ce se întâmplă acolo nu pot
politica este esenţial altceva decât cultura, nu o fi trecute sub infinită tăcere, aşa cum încearcă
prelungire "aplicată" a acesteia. Cât rău a făcut actuala clasă politică, ce nu are – din câte se vede –
această concepţie omenirii s-a putut constata, pentru alt scop mai "nobil" decât perpetuarea (şi, evident,
cine a vrut s-o facă, încă din secolul trecut, măcar prelungirea) privilegiilor individuale conferite de
din exemplul cumplitei revolte a popoarelor Indiei mandat; scop pentru care cea mai bună atitudine e să
împotriva Companiei engleze a Indiilor Orientale, te prefaci că problema nu există. Şi e o aventură
dacă nu şi din atâtea altele. pentru că e greu să te menţii în limitele unei
Dar să nu ne depărtăm prea mult de ograda obiectivităţi profesionale, gazetăreşti - pe care
proprie. Căci nici noi, românii (poate chiar "mai ales autorul şi-o impune metodologic, dar pe care n-o
noi, românii") n-am dus vreodată lipsă de înţelegeri realizează practic – câtă vreme te afli pe un câmp
superficiale, importuri fără adaptare, snobism politic minat, cătă vreme câmpul de observaţie e totodată şi
şi intelectual (id est: oportunism) şi alte "calităţi" unul de luptă; iar observatorul – fie că vrea sau nu –
(incontestabile, în lumea animală, unde inteligenţa e totodată parte din fenomenul observat.
se defineşte, într-adevăr, ca "putere de adaptare") cu Pentru această situaţie, deloc de invidiat, a celui
care ne-a înzestrat o istorie al cărei principal (şi, ce se aşază între cele două armate pornite deja una
adesea, unic) imperativ a fost supravieţuirea spre alta, cu intenţia de a evita catastrofa, scriitorul
(înţeleasă şi ea, din păcate, mai ales la nivel Nikos Kazantzakis are, în romanul Hristos răstignit
individual). a doua oară, o rezolvare epică demnă de reţinut:
Balcanii, însă, sunt "butoiul cu pulbere al acela va sfârşi călcat în picioare şi de unii, şi de
Europei" tocmai pentru că problema naţională nu şi- ceilalţi. Dar Menuţ Maximinian nu se (mai) află
a cosumat aici enormele energii la timpul potrivit, între cele două "armate": bătălia s-a dat, el numără
odată cu Occidentul european. Aici apartenenţa la o morţii din ambele tabere, dar mai ales din cea căreia
anume etnie are încă o dimensiune "divină", şi nu îi aparţine sufleteşte (căci tocmai ea e cea care a
poate fi tratată doar ca un instinct primar, ce se cere pierdut bătălia), îi plânge zguduitor, cu sentimentul
cetluit în chingile raţiunii universale. (De altfel, de pustiu al orfanului, dar şi cu forţa imperativului
personal, mă îndoiesc foarte tare că omul va deveni moral, că aşa ceva nu trebuie să se mai repete.
vreodată o fiinţă exclusiv şi unidimensional Una din afirmaţiile esenţiale ale cărţii (şi
raţională.) totodată premisă a acesteia) este că "În acest spaţiu
Dar problema naţională e prea complicată pentru etnicitatea limitează foarte mult libertatea de acţiune
a încerca, aici, mai mult decât o aproximare a şi gândire a actorilor sociali", căci "fiecare istorie
nucleului ei "tare". personală are o intrigă de coloratură etnică" .
În acest context, politic şi intelectual, să scrii o Aflăm încă din primele pagini că "ideea acestui
carte despre spinoasa problemă naţională, româno- studiu a pornit în momentul documentării pentru
maghiară, despre felul cum se manifestă ea acum, în cartea Chip de înger, Ed. Karuna, 2008, care
cele mai fierbinţi zone ale ţării, cum e zona prezintă situaţia tristă a şcolii româneşti pe cale de

52
dispariţie la Odorheiu Secuiesc, şi în mod special de Autorul pare influenţabil, bâtuit de puternice
la Aşezământul Sfântul Iosif". Dar, cum ziceam, impulsuri afective, astfel încât textul în ansamblu
intenţia obiectivităţii profesionale ("Am încercat să pare un imens puzzle, cititorul fiind implicit invitat
descoperim aceste locuri aşa cum sunt ele, fără prea să-şi recompună propria imagine asupra spinoasei
multe cosmetizări stilistice, prezentând lucrurile aşa problematici abordate.
cum sunt...") este repede înghiţită de o adevărată Afirmaţii grave, îngrijorătoare, precum aceea că
lavă lirică, pe care nu i-o putem reproşa, căci ea este "populaţia românească formează - în zona în
izvorul atitudinii, al implicării tinereşti, ce discuţie, n.n. – o comunitate fără comunitarism, care
dispreţuieşte meschinăria clasei politice şi ignoră fiinţează într-un vid civic şi cultural" (s.n.) intră în
riscurile. Părăsind câmpul simplei, neutrei contradicţie cu portretele unor personalităţi de mare
observaţii, autorul se aproapie periculos de mult de anvergură, civică şi morală, cărora tocmai condiţiile
condiţia adevărului revelat, prin Duhul Sfânt, a cărui de oprimare naţională în care trăiesc românii
întruchipare pământeană pare a fi preotul Puiu Pavel minoritari de aici le-a determinat cristalizarea.
din Odorhei: "Călăuzitor în acest drum al Astfel de personalităţi sunt teologii Liviu G.
<<rădăcinilor împrumutate>>, sintagmă ce aparţine Munteanu, Gheorghe Todoran, Ioan Sârbu, Iosif
vrednicului preot al Odorheiului, Puiu Pavel, ne-a Sârbu, Puiu Pavel, dar şi oameni simpli precum Ion
fost Duhul Sfânt, care a dat suflare de binecuvântare Stanciu sau sora Emilia, de la Congregaţia greco-
peste iobagul român…" Tonul inspirat, mesianic, va catolică "Inimi Neprihănite", toţi ilustrând parcă
reveni în cele mai fierbinţi momente ale relatării, ca paradoxala lege a polarizării şi decantării prin foc a
şi la finele întregului studiu. caracterelor, conform căreia "ceea ce nu mă ucide,
Autorul se aşază, sufleteşte, în vădit răspăr cu mă face mai puternic".
sensul evenimentelor ce au avut loc în ultimii ani în Suntem pe un teren al paradoxurilor,
zona cercetată. El îşi permite să strige în gura mare contrastelor, confruntărilor - cu atât mai pătimaşe, cu
ceea ce toată lumea ştie din auzite şi comentează cu cât mai surde, mai puţin auzite şi recunoscute în
voce scăzută: anume că în Harghita şi Covasna are afara graniţelor zonei – nelipsite de denigrări
loc un evident proces de deznaţionalizare, ba chiar intenţionate de ambele părţi sau chiar de sfidări
de purificare etnică, în dauna românilor minoritari, extreme (precum cea conform căreia "şcoala din
neapăraţi în niciun fel de autorităţile propriei lor ţări, localitate - Murgeni, n.n.- poartă numele “Wass
prea şterse şi oportuniste pentru a risca o nuanţare, la Alber”, din anul 2000, la instigarea căruia, în
nivel european, a definirii statului naţional, în sensul septembrie 1940, 12 români din Mureşenii de
că el nu exclude automat pericolul agresiunii Câmpie CJ au fost ucişi, declarat criminal de război
inverse, a minorităţii - devenite majoritare la nivel şi condamnat la moarte, în 1946, de Tribunalul
local - asupra majorităţii, transformate în timp în Poporului din Cluj"). Mai toate văzute mai cu seamă
minoritate locală. Poate c-ar fi mai complicat, dar nu din perspectivă ziaristică, "fierbinte", a faptului de
imposibil. Pentru lideri autentici, însă. Or, în lipsa mare încărcătură emoţională, care ar putea face
acestora, în lipsa unui climat politic propice succesul de public al acestei cărţi a lui Menuţ
adevărului, fie el şi dureros, devine aproape normal Maximinian.
ca un tânăr ziarist, îndurerat şi exasperat, să forţeze Totuşi, nu lipsesc încercările de ridicare a
în direcţie inversă. Poate că aşa se face că în perspectivei la nivelul înţelegerii în termeni mai
discursul său se strecoară concepte şi formulări uşor generali a fenomenelor. Aflăm astfel că, din punct
perimate, la marea rigoare (posibilă însă doar în de vedere istoric, momentele de maximă agresiune a
condiţii de normalitate), precum teza gândiristă a majoritarilor zonali (secui) asupra românilor
"sufletului pur ortodox". minoritari au fost: 1) anii 1848-1849, 2) toamna
Ceea ce nu înseamnă că aspectele abordate anului 1916, 3) perioada 1940-1945 (după Dictatul
aproape monografic (dimensiunea istorică, de la Viena) şi 5) primăvara anului 1990. Aflăm, de
dezrădăcinarea, rolul bisericii, al şcolii, viaţa asemenea, că explicaţia secuizării românilor s-ar
culturală, mentalităţile etnice, meşteşugurile, putea sistematiza în următoarele aspecte: folosirea
tradiţiile, greşelile de strategie politică – formând de către populaţia românească cu prioriate a
fiecare substanţa câte unui capitol), cu tot "rezistenţei pasive", cedările şi compromisurile
metaforismul titlurilor (ce dezvăluie pe scriitorul făcute pentru obţinerea unor privilegii, lipsa unor
Menuţ Maximinian), ar fi lipsite de rigoare răspunsuri adecvate la provocările specifice fiecărei
ştiinţifică. Dimpotrivă, autorul îşi bazeză etape istorice în parte, "oarba neunire", "ciuma
investigaţia, pe lângă observaţia directă, pe o foarte politicianismului", disensiunile dintre biserica
amplă şi serioasă bibliografie (şi nu doar românescă, ortodoxă şi cea greco-catolică, caliatea modestă a
ci şi maghiară, sau chiar franceză – în total 140 de unor lideri, deficienţele din organizarea comunitară.
titluri). Foarte interesante sunt şi consideraţiile făcute (după
lucrarea lui Eugen Andronic, Activ şi participativ la

53
viaţa cultural-civiă, 1998) pe linia unei comparaţii bună învoire!>> Oare şi la Odorhei? Îngerul cu
antropologice între români şi maghiari. La toate aripile trudite de atâta zbor ne spune că da. Trebuie
acestea autorul adaugă şi propriul efort comparativ, să fie da. Pace..."), parcă pentru a compensa
privind situaţia românilor aflaţi în condiţie insuficienta subordonare a faptelor şi evenimentelor
minoritară (iar acum materialul folosit e filmul relatate unui imperativ pe cât de necesar, pe atât de
documentar Ultimii români, realizat de Răzvan firesc: "Împreună!" Nu există altă cale, şi de aceea
Butaru pentru TVR), cu cea a maghiarilor aflaţi în toate căutările şi zbaterile în afara acesteia sunt
situaţie similară, în satul Jeica BN, sat pe care risipă de timp şi energie. Altfel spus: rătăciri. Dar, ca
autorul l-a investigat direct, anume în vederea unei orice cale autentică, nici aceasta nu trebuie să fie
atari comparaţii. Concluzia e una demnă de reţinut, doar oarbă înaintare, fără oglindă retrovizoare, care
căci e valabilă pentru întreaga carte: "Aceasta este să dea siguranţă, fermitate, consecvenţă. Căci altfel
diferenţa între minoritatea maghiară şi minoritatea (aşa cum i se întâmplă unui celebru personaj al lui
românească. În zona unde maghiarii sunt minoritari, Marin Sorescu), te poţi rătăci şi "înainte".
aceştia sunt bine protejaţi de autorităţi, au proiecte Acesta pare a fi cel mai ferm şi mai convingător
speciale, clase în limba maghiară, locuri la facultate. (deşi oarecum implicit) mesaj al cărţii lui Menuţ
În zona unde românii sunt minoritari în propria lor Maximinian. Carte care nu va fi scutită de
ţară, nu au niciun drept, toate parcă au fost întoarse controverse şi răstălmăciri, dar ale cărei generoase
împotriva lor. Şcolile dispar şi, odată cu ele, limba". intenţii sunt mai mult decât evidente pentru orice
În final, acumularea de încărcătură emoţională cititor de bună credinţă.
izbucneşte din nou în accente vizionar-mesianice, PROF. DR. VASILE V. FILIP
simbolice şi aproape liturgice ("<<Slavă întru Cei de
sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni
___________________________________________________

Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi contemporană?


Dialogul dintre ştiinţă şi religie (Basaran 3. Există o metodologie care este în acelaşi timp
Nicolescu -Towards an Apophatic Methodology of cataphatică şi apophatică?
the Dialoque between Science and Religion ) La aceste trei întrebări care-şi au corespondentul
reprezintă la ora actuală una dintre cele mai reale mirării în lumea imediată, profesorul Basarb
provocări pentru om. Profesorul Basarab Nicolescu Nicolescu încearcă să răspundă. Pentru a găsi calea
semnalează două obstacole întîlnite în dreptul autentică de mediere se face mai întîi distincţie între
dialogului pertinent dintre teologie şi religie. real şi realitate, considerînd că cea din urmă este
Problemele ar consta în multitudinea domeniilor legată de experienţa noastră umană. Nivelurile de
ştiinţifice astăzi, în multitudinea confesiunilor realitate, în schimb, sînt explicate prin intermediul
religioase la scară mondială, în bariele lingvistice fizicii cuantice, dar şi prin imagini plastico-
care nu vin în sprijinul ştiinţelor şi al religiilor, prin religioase, recurgînd la iconografia scării lui Iacob:
care s-ar construi o comunicare. Plecînd de la acest Iau ca exemplu scara lui Iacob or noţiunea de
gînd, fizicianul de la Paris, care a intuit şi gîndit trepte ale experinţei apofatice, corespunzînd
extrem de bine şi elocvent problema actuală a lumii, virtualităţilor diferite în învăţăturile lui Origen....
propune un nou tip de a vedea viaţa, un nou tip de Modelul nivelurilor de realitate trece prin o serie
comunicare, un nou tip de relaţionare, necesar la ora de fizicieni cum ar fi Bernard d'Espagnat,
actuală. Se pleacă de la ideea că la nivelul Heisemberg...
discursului religios şi ştiinţific avem planul Însă, aceste modele invocate, pentru a crea o
apofatismului şi dimensiunea cataphatică, cu cele înţelegere asupra nivelurilor de realitate, conţin
două nuanţe legate de descoperirea lui Dumnezeu pe unele probleme pe care Basarab Nicolescu le
de o parte, iar pe de altă parte de caracterul criptic. identifică la nivelul inexistenţei noţiunii de
Trei întrebări bazice stau la începutul aserţiunii: rezistenţă. Ultimul model, şi cel mai pertinent, care
1. Există un model al Realităţii compatibil cu vine să suplinească lipsurile celor anterioare şi să
numărul uriaş de ştiinţe şi căi religioase? constituie o imago pentru comunicarea dintre ştiinţe
2. Ce este universul astăzi? Ce este "invariabil" şi religii, este modelul transdiciplinar.
în ciuda schimbărilor continue şi haotice în lumea Transdiciplinaritatea, după cum afirmă Basarab
Nicolescu, se preocupă de ceea ce este între

54
discipline, printre diferitele violenţă, ură şi
discipline şi dincolo de toate dogmatism."
disciplinele. Scopul acestui Basarab Nicolescu
model nu este altul decît îşi închide discursul
înţelegerea lumii date, fiind printr-un citat din
definit de trei axiome: axioma Heisemberg care
ontologică, axioma logică, aminteşte de frumuseţea
axioma epistemologică. interioară a omului, de
Zona dintre diferitele responsabilitatea
niveluri ale realităţii este acestuia, că lumea ar
numită zonă de non-rezistenţă putea aprinde în noi
şi corespunde sacrului, fiind conştiinţa casei fiinţei.
momentul prin care şi datorită Dialogul dintre
căruia se poate crea medierea- ştiinţe şi religii, la nivel
unitară dintre diferite mondial, astăzi, nu este
domenii. Ideea percepţiei purtat doar de fizicianul
realităţii în trepte apare în academician Basarab
fenomenologia lui Edmund Nicolescu. Bazele unei
Husserl de la care fizicianul epistemologii ştiinţifice,
de la Paris se inspiră, avînd, ca interfaţă pentru
desigur, nota de originalitate specifică, venită dinpre dialogul dintre ştiinţă şi religie, sunt puse de Adrian
teoriile fizice, adăugîndu-se simultaneitatea. Între Lemeni.
nivelurile realităţii subiectului şi nivelurile realităţii Acesta aminteşte - ( The Premises for the
obiectului exită diferenţă, chiar dacă ambele implică Dialoque between the Patrustic Gnoseology and
non-rezistenţa. Ca urmare a acestor observaţii se Scientific Epistemology in Contemporary Context) -
ajunge la concluzia conform căreia cunoşterea, ca de autosuficienţa unor domenii ştiinţifice, de
flux informaţional, nu poate fi nici exteriaoră, nici necesitatea teologiei de a se deschide spre ceea ce
interioară, ci simultană iar evenimentele din fizica înseamnă progres, invocînd dialogul şi cunoaşterea
naturii vin să sprijine teoria simultaneităţii. Acestă bidirecţională. Distincţia se face la nivelul ştiinţelor
zonă de non-rezistenţă, care se află între subiect şi şi ştiinţismului, punînd accent pe teoria lui Gödel,
obiect, mediind între ele şi care corespunde zonei pe teoria chaosului care postulează limite în treptele
sacrului, este numită de Basarab Nicolescu Terţul ştiinţifice.
Ascuns.
Faţă de modelul clasic, în care exista doar Despre limite în sfera ştiinţelor vorbeşte şi
obiectul şi subiectul, în modelul transdiciplinar comunitatea ştiinţifică internaţională, care
subliniază faptul că cercetarea analitică sau empirică
apare Terţul Ascuns, ca fundal prin care divinitatea
se poate descoperi. Dialogul dintre domenii, dintre nu poate oferi o imagine exhaustivă a realităţii, a
ştiinţe şi religii, se poate face doar trecînd prin omului şi universului.
subiect, obiect, terţ ascuns. Drept rezultat al celor Dacă ştiinţele vehiculează adevăruri provenite
analizate, privirea triadică asupra lumii, la rîndul ei, în urma cercetării, teologia postulează adevărul
oferă o altă triadă a înţelesurilor: revelat şi, aşa cum arată o serie de autori
contemporani, dialogul dintre acestea este mai mult
-înţelesul orizontal - la acest nivel sînt întîlnite
decît necesar la ora actuală, în special datorită
disciplinile academice
faptului că ştiinţa contemporană recunoaşte atît
-înţelesul vertical - implică nivelurile de
raţiunea, cît şi misterul.
adîncime ale realităţii, regăsindu-se aici fizica
cuantică, poezia, arta Relaţia adîncă dintre ştiinţă şi religie este
- înţelesul înţelesului - este de fapt gradul evidenţiată şi de matematicianul-academician şi
filosof Solomon Marcus, ( Does Sciences Have a
descoperit, revelat în înţeles, regăsind subiectul,
Spiritual Dimension) care realizează o incursiune
obiectul, terţul ascuns. La acest nivel descoperim
prin istoria ştiinţei, cu precădere în arealul intern al
transdisciplinaritatea, iar dialogul dintre ştiinţe şi
matematicii, arătînd că la baza mitului drept fundal
religii reprezintă scopul principal, ca urmare a
există matematica şi poezia. Matematicianul
observării unui fenomen actual din realitatea
vehiculează ideea conform căreia spiritualitatea este
imediată: 'una dintre cele mai mari pericole
în mod tacit echivalentă religiei, de aici ideea că ar
conducînd la o posibilă auto-distrugere a speciei
noastre este sărăcia spirituală, bazată pe teamă, putea exista un pod nu doar între ştiinţă şi
spiritualitate, ci între artă şi tehnologie. El consideră

55
că spiritualitatea este distribuită atît în exterior cît şi reflecîndu-se în special în fizica cuantică. Einstein şi
în interior, în mod egal. Privirea acestuia se Plank sînt doar două nume care au gîndit universul
concentrează în special asupra dimensiunii spirituale în relaţie matematică şi în relaţie cu fiinţa umană.
a matematicii, cea mai plenară dintre ştiinţe, Trebuie subliniat că ceea ce uneşte ştiinţele
descriind cu mare acurateţe structura matematică a naturale cu ştiinţele umane, teologia fiind o ştiinţă
universului. De aici aserţiunea conform căreia umană, este potenţialitatea, a ceea ce există în spate,
ştiinţa şi religia nu pot exista în mod competiţional. a ceea ce există în Real şi va fi să fie în Realitate.
Un alt punct atins de autor este cel legat de Termenul potenţialitate apare pentru prima dată la
solidaritatea dintre material şi spiritual. Se consideră Aristotel şi postulează trei posibilităţi ale
că matematicile, care au legături cu numerele potenţialităţii, conform Fizicii lui:
universale iar formele au legături cu lumea - potenţialitate - capacitatea unui corp să se
matematică, ştiinţa fiind obligată să transgreseze mişte şi să fie mişcat ( Phys.200b26 - 201 a9)
barierele lumii materiale şi să privească dincolo de - potenţialitate - ca relaţie unitară a unui gînd
ea, reprezintă o posibilitate reală în crearea unui referitor la evenimente
dialog pertinent dintre ştiinţă şi spiritualitate. - potenţialitate - capacitatea unei seminţe de a
Legătura dintre cosmos şi anthropos, dintre univers deveni plantă. Această ultimă ideie descrisă de
şi fiinţa umană este a tipului relaţional, matematica Aristotel este, poate, cea mai interesantă, atît ca
fiind esenţială. Fără matematică, omul nu şi-ar proces fizic, ce ţine de ştiinţa naturală, cît şi ca
regăsi şi identifica locul în univers în mod corect, proces filosofic, deoarece sămînţa are capacitatea
avînd în vedere că matematica, pe lîngă faptul că se finalităţii, a plantei, întruchipînd deopotrivă
ocupă de latura externă, cea a cifrelor, are legătură şi începutul cît şi sfîrşitul. Sămînţa (începutul) conţine
cu universul intern al fiinţei umane, structurînd în ea întreg procesul, pînă la finalitate. Imaginea este
mintea, punînd ordine, dînd coerenţă capacităţii cu atît mai interesantă cu cît sămînţa conţine în ea
noastre intelectuale de a percepe realităţile şi de a doar noţiunea creşterii, ideea de creştere, ADN-ul
avea reflexivitate. Astfel se explică rădăcina bazică a creşterii, pentru că la procesul propriu-zis converg
matematicii prin mit şi poezie. Una dintre funcţiile mai mulţi factori externi: apa, aerul, lumina, căldura
semiotice împărţite de matematică şi poezie în şi acea forţă misterioasă, internă, care face ca toate
acelaşi timp constă în principiul holografic, conform acestea la un loc să crească - suflul creşterii. De aici
lui Solomon Marcus, în care individualul este pentru ideea că potenţialitatea există în univers dependentă
general, antropos-ul pentru cosmos iar imaginea de alte potenţialităţi ale entităţilor specifice.
oglindă a acestei idei se află în poezia lui William În adîncime, universul uman, ca reflectare a
Blake: Să vezi lumea într-un bob de nisip / Și cerul macrocosmosului, ca oglindă a structurilor ştiinţifice
într-o floare sălbatică / ţinînd infinitul în palma şi a haloului religios, acel sentiment sădit în om de a
mîinilor tale / Și eternitatea într-o oră. crede, este unul extrem de complex, de adînc şi,
Dimensiunea adîncă a relaţiei dintre matematică poate cel mai important, de unitar. Secole de-a
şi artă este realizată însă, pentru prima dată, de rîndul, filosofii şi savanţii au încercat prin scrierile
filosofii antici, începînd cu Pitagora care subliniază lor să indice unitatea indestructibilă a ceea ce există
relaţia dintre muzică şi matematică, transpunînd în în perceptibilitatea misterului încă nedescoperit. Aici
numere intervalele muzicale. Elementele este punctul terminus dintre ştiinţe şi religii, ceea ce
primordiale, gîndite de filosofi, sînt tributare tot ambele domenii încearcă să descopere cu
matematicii. Pentru Thales elementul primordial, ca intrumentele specifice şi încă n-a fost descoperit. Să
reflectare a structurii matematice a universului, este fie oare vorba la mijloc de frumuseţea cuvintelor
apa, pentru Anaximandros este haosul etc. Platon, în biblice acum nu văd, dar voi vedea deplin?
Timaios, simte universul ca fiind matematic. În Desigur, nu e decît o întrebare retorică, ea
Timaios filosoful grec crează legătura dintre ascunzînd dubla întrebare a oricărui savant ce-de ce
matematică, mit şi cosmogonie. Fascinaţia pentru (?), ascunzînd non-răspunsul la moarte şi viaţă ca
univers şi universul matematic este preluat de la posibilitate a învierii. E necesară o nouă paradigmă a
Platon şi de Aurelius Augustinus. Lista filosofilor modului de a vedea? Da, iar dialogul dintre ştiinţe şi
care s-au preocupat de cifre, arătînd prin intermediul teologie deţine instrumentele necesare, avînd
intrumentelor filosofice că universul este matematic, competenţa în a descrie adîncimea fiinţei umane.
sau a oamenilor de ştiinţă care au creat conexiuni IULIA DĂRĂMUŞ
între matematică muzică şi poezie, poate continua,
ea ajungînd pînă în zilele noastre, la fizicieni, ea

56
Măicuţă, unde te bagi
Cântec bătrânesc: Cu vorbele tale dragi?
Foie verde trei arginţi Spune, dragă, zână aleasă,
Foie verde trei arginţi, Când să te aştept la masă?
Fost-au, Doamne, doi iubiţi Cu mâncarea caldă pe masă.
Ca doi zarzări înfloriţi. Spune-mi, mamă unde-i sta?
Zarzării se scuturau C-oi veni şi te-oi căta
Cei doi iubiţi se depărtau, Şi la mine te-oi lua.
Căci când au dat la logodit, Măicuţă, draga mea,
Părinţii nu i-au iertat. Lasă-ţi mâinile acasă,
Ei de mână s-au luat Că-i păcat să putrezească
Şi s-au dus, s-au înecat Şi le pune pe cuptor
Ş-apoi i-au înmormântat. Să fie băieţilor de-ajutor.
Pe mormântul la băiat (Culease de la Liuba Vasile Pripa, a.n. 1920).
Creşte-un puişor de brad,
Pe mormântul la fetiţă Cântec bătrânesc
Creşte-un puişor de viţă. Auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu
Viţa creşte şi se -ntinde Ai grijă de mine, sufleţelul meu,
Şi pe brad îl cuprinde. Ia-mă-n braţul tău,
Foie verde trei arginţi, Şi la judecată nu mă judeca,
Omoară, Doamne, doi părinţi Pentru-a mele fapte nu mă condamna.
C-au stricat pe doi iubiţi. Vai, suflete dragă, cât eu te-am iertat,
(Culeasă de la Maria Gheorghe Liule, Pentru-a tale fapte viaţa eu mi-am dat,
a.n.1922). Plânge şi te roagă şi fă voia mea,
Şi atunci eu cu milă te voi judeca.
Cântec recruţesc
Păsărică, păsărea, Cântec:
Du-te la măicuţa mea Bate vântul cânepa
Să vezi, dragă, ce făcea Bate vântul cânepa, cânepa
Să vezi, maica, ce făcea Şi mi-o bate-n rădăcină,
-Cocea pâine şi plângea Mândruţa plânge şi suspină
Şi la tine se gândea. Bate vântul cânepa, cânepa
-Păsărică, pasăre, Şi mi-o bate la mijloc,
Du-te la măicuţa-n ţară, mândruţa plânge cu foc.
Spune-i pâinea s-o mănânce Bate vântul cânepa, cânepa
Şi podcoava s-o arunce, Şi mi-o bate drept la floare
Că la mine-i loc departe, mândruţa plânge de moare.
Nici scrisoarea nu răzbate, Da când m-or găsi dator,
Nici scrisoarea, nici cuvântul găsi dator, găsi dator
Numai măicuţa cu gândul. Sunt dator la primărie
*** Cu patru hârtii de-o mie.
Cântec de leagăn Da când m-or găsi dator,
Hai adormi, adormi uşor, găsi dator, găsi dator
Nani, nani, puiul mamei, Sunt dator lui domn primar
Că măicuţa ţi-a cânta, cu patru hârtii sutar.
Că mama te-a legăna. Şi-am să-mi plătesc datoria,
Vină raţă de-l răsfaţă datoria, datoria
Şi tu ştiucă, de mi-l culcă, Ş-am să mă-nsor cu Maria.
Şi tu somn de mi-l adormi,
Nani, nani, somn uşor. Cules din satul Pelinia, fostul judeţul Bălţi,
*** actualmente raionul Drochia, Republica
Moldova,
Bocet de ROGAC RAIA
Măicuţă, unde te duci
Cu vorbele tale dulci?

57
Sus de tot, deasupra întregului însemn era o cunună
împletită din aur şi bătută cu pietre nestemate, de care se
afla prins simbolul numelui lui Hristos. De bucata ceea
transversală de stinghie prinsă de lance atârna o bucată de
Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române pânză foarte fină de culoare purpurie, întreţesută bogat cu
“Univers enciclopedic” prapur înseamnă: steag ostăşesc fir de aur şi acoperită cu nestemate de toate culorile,
din ţările romane, prins de obicei în vârful unei lănci; prinse des, care în lumina zilei scânteiau la privit. Bucata
steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte solemnităţi aceea de pânză prinsă pe stinghie avea lăţimea egală cu
religioase, cât şi membrană care înveleşte diferite organe lungimea ei; iar partea întinsă a lance-i avea îndată sub
interne ale corpului, în special stomacul şi intestinele. biruitorul semn al crucii imaginea, închipuind până la
Aceste stindarde aveau adesea în vârf un dragon piept şi din aur, a de-Dumnezeu-iubitului nostru împărat,
sau un şarpe. După ce Constantin l-a înlocuit prin precum şi pe acea a fiilor săi”.
monograma lui Hristos. Constantin a decis de asemenea ca Labarum-ul să
Steag a lui Hristos, în jurul căruia ne adunăm ca devină stindardul oficial al armatei romane. El a instituit o
luptători ai Bisericii, spre a birui pe văzuţii şi nevăzuţii gardă onorifică specială pentru Labarum, alcătuită din
vrăşmaşi, ei mai simbolizează şi biruinţa lui Hristos cincizeci de bărbaţi creştini, membrii ai Gărzii Imperiale
asupra morţii, asupra păcatului şi asupra diavolului. renumiţi pentru curajul şi puterea de a purta şi proteja
Semn care nu este o reprezentare şi mai puţin însă Labarum-ul. Ei purtau la gât un lanţ, un medalion
un portret, dar care totuşi îl desemnează pe Hristos foarte inscripţionat cu crucea văzută de Constantin.
clar, este monograma numelui Său. Garda Labarum era alcătuită din ”călăreţi
poleiţi” sau ”călăreţi nobili”, adică persoane cu un înalt
O monogramă este un cifru compus din litera sau
statut social sau ofiţeri, şi nu soldaţi pedeştri sau oameni
din reunirea mai multor litere ale unui nume, înlănţuite
înrolaţi în armată. Faimosul Sfânt Gheorghe (de
într-un singur caracter.
Cappadocia) a devenit patronul spiritual al Gărzii
Această pecete era formată din iniţialele greceşti I
Labarum datorită simbolicei înfrângeri a balaurului, ca
(Iota) şi X (hi) al lui Isus Hristos (Ж) sau X (hi) şi P (ra)
victorie asupra răului, care este o alegorie a luptei
care sunt primele două litere ale numelui său.
sufleteşti care trebuie să o ducă fiecare creştin în viaţa sa.
Prapurii nu sunt altceva decât cruci cu Monograma lui Hristos se răspândeşte pretutindeni
însemne, monograme şi imagini ale lui Hristos. spre a pune pecetea, deopotrivă divină şi imperială, pe
Exprimaţi prin cruce, prapurii sunt cei care unifică cele locurile, obiectele, mormintele care se voiau a fi
patru laturi ale lumii prin unirea celor patru puncte consacrate.
cardinal : axa verticală nord-sud leagă cerul de iad, în
Labarum-ul este unul dintre cele 12 schiţe realizate
timp ce transversala est-vest acoperă întreg pământul.
de Rubens în anul 1622 care face parte din ciclul de
Crucea simbolizează unitatea cosmosului. Prapurii
tapiserii care descriu viaţa lui Constantin Cel Mare (288-
reprezintă complexitatea de unificare, victorie şi biruinţă.
337), primul Împărat Roman Creştin.
Poetul Lactanţiu şi episcopul Eusebiu din Cezareea
Prin puternicele simboluri pe care le vehiculează
sunt cei care ne descriu această monogramă plină de
această temă – cea a Prapurului (Monogram) – care are
semnificaţie simbolică, monogramă care Constantin a
la bază aceeaşi esenţă, acelaşi sâmbure al existenţei
pus-o pe scuturi şi stindarde împlinind porunca
nădăjduite spre un transcendent divin, trăieşte şi ascende
dumnezeiască. Ei sunt cei care ne prezintă momentul
spre o artă a adâncurilor care nu poate fi desluşită decât
decisiv în care Constantin cel Mare ajuns în faţa unei
cu un ochi lăuntric.
cumpene îi cere lui Dumnezeu să-i dea un semn, pe care îl
Simbolul este cel care atinge şi conştientul
primeşte sub forma unei viziuni arătată pe cer.
şi subconştientul şi îşi arată întreaga sa putere atunci când
Lactanţiu ca şi Eusebiu avuseră posibilitatea conceptele nu reuşesc să exprime o realitate. Tema de
să cunoască faptele chiar de la împăratul însuşi. În faţă doreşte să exercite o influenţă asupra celui care o
relatările lui Eusebiu contemplă în aşa fel
semnul care i s-a arătat încât să-şi
lui Constantin nu a fost desăvârşească finalul în
altceva decât ”o cruce de sufletul lui. Simbolurile
flăcări” şi un scris sunt cele care vor
glăsuind ”prin acest copleşi lucrarea,
semn vei învinge”. deoarece vor fi prezente
După cele în tot locul, dat fiind
văzute de Eusebiu în faptul că însuşi numele
palatul imperial şi după de Prapur şi de Cruce
ceea ce ne descrie în este un izvor de maximă
cartea sa: ”de vârful unei scurgere de simboluri
cozi de lance înalte şi care izvorăsc de la
poleite cu aur era prinsă rădăcină.
pieziş o stinghie în
forma semnului crucii.

58
Crucea susţine, si simbolul celor trei
menţine şi invocă icoana zone, lumi ale
sau monograma lui cosmosului: cea
Hristos, iar prapurul subterană (infernală),
nefiind altceva decât cea terestră (umană) si
elementul de legătură cu celestă.
persoana divină, văzut şi Această temă, a
analizat ca obiect de fost aleasă tocmai
biruinţă şi nădejde deplină pentru a desluşi esenţele
spre lumina infinită primordiale ale
caracterizată ca obiectelor cruciforme.
universalitate spirituală. Prin modul de
Imaginea arhetip a abordare am încercat să
centrului lumii se trec peste câteva bariere
actualizează în cruce, netrecute încă, să sparg
simbolizată şi de liniştea necunoscută şi
”Arborele” sau de să scot în frunte
”Stâlpul ” care reprezintă, desluşirea Crucii, să
fiecare axă de legătură între cele trei nivele cocmice care zburd spre tărâmul realului sau al fantasticului, al
sunt cerul, pământul şi iadul. Crucea, în care textele nonfigurativului, să sap la rădăcina Crucii pentru ai întâlni
liturgice văd ”Pomul Cosmic”, ”Scara” şi ”Coloana esenţa, scopul şi destinul. Dorinţa proiectului de
Raiului”, restabileşte comunicarea între aceste trei nivele faţă este de a scoate în evidenţă cât mai bine perioada de
seperate unele de altele prin căderea omului. aur a începutului de manifestare până astăzi şi scoaterea
A uni arta cu sentimentul, expresia şi semnificaţia în relief a esenţei nădăjduite simbolice. Scopul nu este de
spirituală, este scopul unui înţelegeri a artei ca simbol şi a reprezenta realitatea, ci de a plasa pe cel credincios în
tocmai aceasta este scopul ultim al lucrării de faţă. contact direct cu o lume suprapământească, spirituală.
Simbolul este un indicator spre ceea ce e dincolo de el, e Aceşti prapuri reflectă şi răspund aceloraşi exigenţe
un deget întins spre altceva care nu se vede, dar la care decorative şi simbolice din epoca Constantină dar sunt
spiritul omului este ajutat să gândească prin simbol. El foarte diversificaţi şi conţin forme şi elemente noi cât şi o
revelează cele mai profunde aspecte ale realităţii, tehnică care să desăvârşească imaginea cât mai bine şi să
dezvăluie cele mai secrete realităţi ale fiinţei, adică spiritualizeze spaţiul şi timpul. Reprezentările figurative
cunoaşterea omului pur şi simplu. ale acestora sunt înlocuite cu elemente simbolice.
Mircea Eliade spune ”funcţia simbolului este să Tipul monogramului multiform reprezentat ca o
reveleze o realitate total inaccesibilă celorlalte mijloace suprafaţă imensă de repetare simbolică denotă
de cunoaştere”. Arta este cea care poate să joace cât mai imposibilitatea de a găsi finalitatea spirituală dar care se
bine rolul de exprimare simbolică. manifestă foarte bine prin multiplicare a crucii
Finalitatea simbolului este de a conştientiza fiinţa monogram, trăsătură caracteristică a lumii divine.
umană în toate dimensiunile timpului şi spaţiului, precum Existând un joc al nuanţelor aurii complementariate
şi de a o proiecta în lumea de dincolo. de nuanţe ale baiţurilor folosiţi la realizarea lucrării scoate
la suprafaţă un joc proeminent de reliefare a luminii în
Crucea nu este un simbol static, ci unul dinamic,
întuneric, scoţând în evidenţă jocul de contraste, intre plin
al cărui centru este tocmai Principiul. Braţele sale sunt în
si gol, apărând motive de obicei geometrice sau vegetale,
ritmică expansiune, alcătuind, dacă se poate spune aşa,
puternic stilizate.
razele Genezei divine care, în timp ritualic, se
Diferite forme se împletesc şi se completează unele
(de)săvârşesc cu fiecare săptămână.
pe altele formând o legătură puternică şi indisolubilă între
În esenţă, în toate spaţiile culturale, este vorba
acestea. Atât formele cât şi culoarea (nuanţele
despre acelaşi topos, redobândirea stării paradisiace, de
diversificate) vin să completeze armonia. Simbolurile
dinainte de păcat - în cazul iudaismului sau al
prezente pretutindeni desăvârşesc imaginea, ducând-o din
creştinismului, de reîntoarcerea la acel Adam de dinainte
starea ei statică spre o stare dinamică profundă.
de naşterea Evei.
Dinamismul este accentuat de elementele florale
Un alt aspect al simbolismului crucii, în strânsa
decorative şi de diagonalele care se întretaie formând o
legătură cu ideea de verticalitate si relaţia cu Principiul (o
legătură solidă între elemente pe suprafaţă, pătrunzând
funcţie de mediere si de "cordon ombilical") este Arborele
până peste sinea lucrurilor, proiectându-se pe un plan
Cosmic. Prin semnificaţiile pe care le conţine, arborele
deplin spiritualizat.
reprezintă, concomitent, misterul verticalităţii, al înălţării
Semnele, simbolurile şi formele pătrund şi
către cer, si al regenerării perpetue.
spiritualizează imaginea proiectând-o pe un plan al
În majoritatea religiilor, arborele semnifică ideea
irealului, al fantasticului, un plan spiritualizat până la
de expansiune a vieţii si deci, explicit, a victoriei asupra
maxim. Mistica crucilor, a formelor se împleteşte într-un
morţii. Expresie perfectă a misterului vieţii, arborele este
mod deosebit cu realitatea.
o realitate sacrată si sacrală a cosmosului. Geometric, el
Păstrând simbolul, forma se repetă necondiţionat,
este axa verticală a trunchiului, expansiunea orizontală si
dar tot timpul primeşte o altă înfăţişare.
verticală a ramurilor si a rădăcinilor. Imagine a lumii,
Complex de lucrări, care nu ar putea exista una făra
aşadar, în expansiune, în "expir" si "inspir", arborele este
alta, sugerează multiplicitatea faptului în sine şi

59
imposibilitatea de a putea cuprinde simbolistica temei în
profunzimea ei.
Împletirea literelor ”X” şi ”I” cât şi tehnica
folosită vin să înfăţişeze un câmp energetic de lumină
care se răsfrânge în sufletul privitorului dându-i
sentimentul de libertate, de descătuşare şi biruinţă în faţa
lumii materale pentru o lume spirituală găsită dincolo de
barierile carnale, ale stricăciunii. Haşuri, zgârieturi, pete,
linii, exfoliaţii se înbină într-un complex pentru a forma
imaginea supradimensionată a prapurului.
În plan fizic, spiritual, social sau chiar economic,
lumina joaca un rol primordial în procesul vieţii.
Diferitele popoare nu s-au înşelat ridicând-o la nivelul
unui foarte important simbol. Spre deosebire de întuneric,
simbol al morţii si al blestemului,”adevărul", adică
,”realitatea" fiinţelor si a lucrurilor, se revelează în şi prin
lumină. Omul nu-si găseşte calea (adevărul) şi nu se
orientează decât în funcţie de lumina. Lumina este cea
care depăşeşte cu siguranţă limitele spaţiului la care ne
supunem.
Naturalismul lucrării este înlocuit de o artă
abstractă, cu motive dintre cele mai simple pînă la cele
mai complicate. O unitate profundă se stabileşte între
texte -ca mod de exprimare şi de raportare la simbol
(monogram)- şi ilustraţie, ca lucrare în sine.
Caracterul structural al lucrării face ca monograma
să capete o tot mai mare importanţă spirituală.
Specificitatea este dată de maniera în care sunt structurate
motivele simbolice.
Fiecare lucrare din totalitatea lucrărilor îşi deţine Lumina este marcată tocmai prin foiţa aurie care în
perspectiva pentru care au fost create. Toate converg spre contrast cu baiţul îşi scoate în evidenţă sclipirea.
simbolistica creştină, divină a lui Hristos. Separate una Estomparea luminii este făcută prin modelare, haşură şi
de alta perspectivele se întâlnesc în mod convenţional în laviuri uşoare sau accentuate de baiţuri. Elementele
finalitatea lucrurilor, în dinamismul şi dimensiunea lucrării se înlănţuie după acelaşi principiu al crucii şi al
absolută a realităţii existente. X-lui formând o roză cu opt petale, o stea, care amplifică
Dinamismul ireductibil al formelor, reliefate de prin simbolistică lumina.
liniile curbe şi oblice, de tonurile spectaculoase, se O importanţă deosebită trebuie acordată şi
afirmă pe întreaga suprafaţă. porţiunilor accidentale, create voit sau nevoit, care joacă
Modul de realizare, tipul de materiale folosite, un rol foarte important în lucrare. Acestea pornesc de la
contrastul închis-deschis, lumină-întuneric, preiau exfoliaţii simple şi ajung chiar până la suprafeţe albe de
simbolistica semnului monogram. Toate elementele se grund. Grundul datorită culorii joacă deasemenea un rol
focalizează pentru a reprezenta o impresionantă apoteoză important în controlarea contrastului de lumină-întuneric.
a puterii regale. După cum putem vedea lucrarea se dispune pe trei
Aurul în sinea lui reprezintă, simbolizează plane orizontale şi nouă verticale. Lucrările sunt legate
regalitatea şi de aceea trebuie atribuit monogramei. Aurul una de cealaltă printr-un element al crucii (exprimând de
fiind cel mai nobil metal, ne trimite cu gândul la asemenea simbolistica complexă a legăturii lumii
perfecţiune la un echilibru desăvârşit. El este Calea spirituale şi materiale prin ea), plasat la fiecare colţ al
Regală ce duce în Împărăţia Cerurilor. lucrării.
Nu întâmplător, rezultatul final al diferitelor Prapurul acesta întruneşte toate laturile spiritual
transformări din mitologie era aurul, el fiind realizarea simbolice: aurul=luminozitate –condiţia de trecere spre
supremă, a Sinelui. absolut (lumină sufletească şi lumină divină) ;
Toate elementele sunt cuprinse într-o mişcare crucea=elementul desăvârşirii ; monogramul=însemn al
generală, înscrisă într-o compoziţie dreptunghiulară în biruinţei ; labarum= obiect de biruinţă ; texturi,
care volumele şi formele se confruntă şi îşi răspund exfolieri=reflecţia şi amprenta timpului.
reciproc de-a lungul întregii lucrări. Permanenta refulare a teologicului în plastic şi
Compoziţia lucrării, construindu-se pe un invers de a căuta una în alta nucleul nud al fiecăruia, este
ansamblu de curbe şi contracurbe cât şi de două axe punctul cheie al lucrării şi totodată esenţa. Proiectul
cruciforme care se întretaie pentru a aduna laolaltă doreşte să demonstreze că şi teologia este o artă , o artă a
diferitele forme, reuşeşte să alcătuiască o singură adâncurilor exprimată prin trăiri spirituale simbolice şi că
reprezentare uniformă şi unitară, prapurul. teologia poate să facă cu succes corp comun cu artele
Încărcătura aurului denotă nu un exces ci o vizuale şi poate să o ridice pe aceasta la rangul
necesitate de lumină care să exprime absolutul, finalitatea. desăvârşirii.
MARCEL NASTE

60
Ultima iubire a marelui filosof Emil Cioran avut corespondenţă purta
cu 35 de ani mai puţin decât el, ajuns la vârsta tă între anii 1981-
senectuţii. Locuia mai aproape de cer, într-o 1991. Cartea editată
mansardă „ a insomniilor” şi iată ce îi scria cu tonul în ţară este
avântat al îngerului căzut”, celei numite straniu fascinantă şi
masculin : Thoma ( Friedgard) : „ Sunteţi centrul aşa, cenzurată.
vieţii mele, zeiţa unuia ce nu crede în nimic, cea Inconfundabilul
mai mare fericire şi cea mai mare nenorocire pe care limbaj cioranian este
mi-a fost dat să le întâlnesc”…( citat dintr-o cvasi-poetic- aşa
scrisoare inclusă în cartea „ Pentru nimic în cum îi este şi fiinţa
lume”, editată de ea, după moartea filosofică. Ceva ne
filosofului.Cartea apare în 2001 în Germania, iar în aminteşte de celălalt
ţara lui Cioran abia în 2006, cu titlul schimbat – mare geniu
comercializat stânjenitor novelistic : „ O iubire a lui român, Mircea
Cioran”. Eliade şi a sa iubire
Dar reacţia ce ar fi fost justificată la noi, a fost tot crepusculară, - un inefabil coborâtor întru înălţare în
în Germania: printr-o sentinţă din 14 ianuarie 2004, dimensiunea metafizicii nocturne…
la Muenchen, cartea este retrasă. Motivul : scrisorile Consider că Cioran scrie epistolele către Thoma
în număr de opt sunt considerate incendiare – chiar sub terifianta înflăcărare a omului ce nu resimte
într-o lume consumistă şi consu-mistică a „ pieţei” nicicum vârsta – durata întrupată, devreme ce
occidentale care converteşte totul în profit. numind-o zeiţa „ fericirii dar şi a nenorocirii”
Intimitatea lui Cioran a fost grav afectată post- sale, vorbeşte el însuşi ca un zeu…
mortem, el neavând cum să şi-o mai apere . Nu ştiu Eros şi Erato. Orfeu judecând-o pe
dacă este consolator că în ediţia română scrisorile au Euridice, iertând-o şi la modul şăgalnic –şocant( …)
fost parţial cenzurate, cele în limba germană fiind numind -dezgolindu-se în a sa condiţie Umană-
redate doar foto-coppy. Redau fugar un citat al lui patronată de zeul suprem al Eladei – ARDERE….A
Stefan Nemecsek( Temne filosofice…”ed. Realitatea reintra „ pe sub fustă” în peştera epifaniei, ab
Românească, 2007) explicite în context : „ origine, iată nu aotoflagelarea, nu auto-
Lecturând volumul românesc, putem constata că dafeul mistic al marelui filosof- om, ci strigătul
Cioran a avut o existenţă inedită ( sic, n) trăind existenţial întru trans-cendere, reincarnare, înviere .
erotic iubirea. În luna A insinua că această dorinţă a
februarie 1981, când bărbatului este doar o
acesta primea întâia …perversiune, cum el însuşi
scrisoare de la greşise prudent …, ar fi
Thoma, filosoful avea 70 ignoranţă sau habotnicie ea
de ani şi trăia cu Simone însăşi perversă, ca
Boue într-un Paris care i prejudecată. Deoarece
se părea „ dezabuzat”. consider că nimic nu e mai
Nemţoaica în vârstă de 35 condamnabil la om decât a se
de ani( Thoma Friedgard, minţi pe sine.
n) , doctorand în Adorând şi – cum altfel –
filozofie, a fost atrasă însoţindu-se erotic cu ea.
de scrierile lui” CUNOSCÂNU-ŞI FEMEIA
Silogisme ale în sens biblic.
amărăciunii”. Ea s-a Scepticul- temporar Toma
hotărât să-i scrie pentru că pipăind-o pe Thoma, să se
Emil Cioran „scria convingă, să îi vindece Rana
obrăznicii -prin oglindire magică. A
tonifiante”, „totuşi săruta rana. Să fi fost un
nedestructive …” exerciţiu misterios de
Între spiritele celor doi s-a născut o profundă taumaturg, de sacerdot modern al marelui
legătură intelectuală, materializată într-o însingurat?

61
Dacă ei nu şi-au ars sau distrus scrisorile, consider parisiană, schimburi de scrisori dar şi plimbări sau
că au lăsat nişa pentru ceea ce instanţa cutare de vacanţe împreună sau fiecare alături de partenerul
oriunde a condamnat drept intruziune în „ viaţa” lor. …oficial. Irepresibile, incendiare, uneori
În barbaria modernă a toate ( …) poate că Cioran şi paroxistice atingeri şi contopiri. Fatum.
Thoma au lăsat o mică evanghelie aidoma celor din Să mai amintim că el totuşi s-a întâlnit cu Simone
Nad Hamadi sau Qoumran, de ce nu ? Boue, cea care a stat lângă el până la capăt. Numai
Autentice, smerindu-se sau reînflorind eterna erezie femeia a fost mai credincioasă decât zeiţa? O
pentru unii, poate necesara mărturie confesivă condiţie tulburătoare – de meditat mereu – poate
pentru cei asemenea lor. regăsindu-l pe ipocritul misogin
Nu cred că avem dreptul a intenta cuiva un proces de Shopenhauer, magistrul oarecum şi al lui
de „ desconspirare”, unica problemă fiind cea Eminescu ?
terestră- pecuniară, a exploatării de către alţii, a a „ Iubirea lui Emil Cioran la limita vârstei …biblice
infernului tandreţei” altora. Tot aşa a fost şi cu este un fel de pseudo- erezie a disperării redevenind
scrisorile dintre Eminescu şi Veronica – apărute hăt sublimă, înnoitoare , regresivă în Arhet’ip-ul
peste Ocean – după 1990. Sunt testamentele lor GEMELAR - narcisic, asupra întregului său sistem
esenţiale, dincolo de opera lor. Că Emil Cioran a filosofic diogenic, prin aceea că refuză gestul „
trăit erotic – cum altfel ? – iubirea fie pentru o zeiţă Câinelui înstelat” Diogene Laertios de a se
( superb incest inversat, nu ?)- „ cu stângăciile şi mansturba ca biblicul Onan – eshibându-se în
nerăbdările unui adolescent” mi se pare profund public.
uman.” Ultima lui iubire poate e repetarea uneia prime, de
„ Am discutat prea mult şi am înţeles dependenţa care nu ştim nimic, sămânţa înnoitoare a umanului
mea senzuală de dumneavoastră în toată claritatea cosmic, prin empatie divină cu Viaţa, prin aceea că
ei, abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş „ spiritul a toate negator descoperă afirmaţia şi şi-o
vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta asumă”.
dumneavoastră. Aţi fost oarecum speriată când v-am Nimic nou sub Lună: îngerii au căzut în aura de
vorbit de o înclinaţie perversă pe care mi-o mister a umanului, s-au recunoscut o clip, apoi şi-
stârneşte trupul dumneavoastră. Pervers nu a fost au văzut de veşnicia lor- fără a ne lăsa urmaşi. Prin
cuvântul potrivit. Am vrut să spun „arzătoare” ( aceasta, fără păcat ?
Scrisoare a lui Cioran) . EUGEN EVU
Cei doi au fost o vreme împreună pe deplin;
inclusiv în acea atmosferă unică
__________________________________________________________
lumină... Clipele scurtelor zile
Uitate de ere...
Simfonia toamnelor Purifică-mă cuvânt Oglinda ta -pagina mea
Rugăciune Întâlnire-n cuvinte
Simfonia toamnelor În altarul veşniciei... Să-ngenunchiem
murmură în firberea Într-o stea
vinului 1XI- 2009 Sighişoara La aduceri aminte...
din viţa ce poartă ecoul
depărtărilor...
Se-ntorc plecările în
*** Întru iubire
amintiri... Peste rigidele maluri Privirea ta să-mi fie stea
generaţii de paşi Visul se revarsă spre Spre dăinuire
sub bolţi adăpostind nemărginire... Fără sfârşit să ne vorbim
,,vinul de viaţă lungă...,, Clipele curg Cu tăinuire.
Închin cu secunda Veşnicia se-ascunde-n Să-ncrucişăm paşnic în doi
sclipind sclipirea Spadele noastre
în paharul veşniciei... Undei purtând efemerul Ce ucigând orgoliul din noi
La-ntâlnirea secundei În lumea albastră
13 X-2009 Sighişoara
Cu cerul... Va-ngemăna clipe de vis
1XI-2009 Sighişoara Iubirea noastră .
Reflectare 1XI-2009 Sighişoara
Printre tablouri şi cărţi
***
ANA MUNTEANU
Răsfoind visele De departe venin DRĂGHICI
Clipa se rotunjeşte Recitim la lumină de stele

62
Teatru
limbii. (Râde tragic.Chelnerul Ea- Hai, scumpule, du-te şi mai
aduce ţigări.) Vor inventa şi un cere o singură dată, că apoi îl
pasionmetru, să măsoare conservăm. Ca să nu-i mai
intensitatea, dorinţa, ambigenul, deranjezi pe ceilalţi.
1.
chiar şi datoria implicită a unei El - Cum îl conservăm? Ce
(El şi ea într-o cafenea. Seara, pe coaste pe care deja bărbatul o suntem noi, vestale? Cum îl
terasă, mese, oameni) contabilizează. Totul o să coste. conservăm?Fumăm ţigară după
El(Absent)- E bine că am venit Ea- O să fim o planetă de ţigară astfel încât să o aprindem
aici. Nici nu aveam unde în zonă. singuratici. Dragule, nu se vor pe asta nouă înainte ca aceea
Sunt numai benzinării pe aici, că mai face copii, vor fi numai bănci veche să se stingă?
îţi vine să pui gura la pompă şi să de spermă şi bănci de găuri Ea(Sorbind)- Păi nu aşa facem şi
bei coctail de globalizare. Mi-e negre, care vor copula prin cu viaţa? Nu, nu aşa. Îţi dai tu foc
silă. preluarea de către un concern cămăşii cu riscul de a-ţi pârli
Ea(Vaporoasă) -E frumos, puţine bancar, o bancă mamă, o bancă- părul de pe piept ca pe o mirişte.
mese, cochet. Seară. Demult nu peşte! Aşa vor rezulta copii, ca Şi aşa voi avea de unde să îmi
am mai ieşit, mă bucur că m-ai un comision sau ca o dobândă. aprind ţigara fără să mă grăbesc,
mai scos şi pe mine în oraş aşa, Bancomatele ni-i vor da. să nu se înghesuie prea multe
cum mai scoţi o haină din dulap (Cei doi se prind de mână rotocoale de fum în plămâni
să se aerisească. îngrijoraţi.) deodată.
El -Eşti haina mea?
Ea -Vrei? 2. 3.
El -Dacă îmi promiţi că nu-mi El - Te-ai hotărât ce iei? (Ea îi arde cămaşa cu ţigara, dar
rămâi mică! Ea (Excitată)- Hotărât vine de la el se face că nu observă şi îl
Ea- Dacă-mi promiţi şi tu că nu hot? priveşte cu aer de îndrăgostit.)
creşti. El(Sec) - Nu, vine de la hotă! El - Bun, măcar nu mai cer
El -Promit! Spune! brichetă. Conservăm noi focul.
Ea- Şi eu...comandăm? Ea - Eu zic să luăm două cafele şi Ea - Dar nu te arde?
(Răsfoieşte un meniu cu două ape. El - Mai are până să ajungă la
încântare) El- Bun. (Dau comanda.) mine. Întâi începe cu strămoşii,
El - Mă gândesc la viaţa noastră Ea- Ia o ţigară!(I-o întinde.) ştii, trupurile ard ca pământul, pe
de ceva vreme. Merge ca naiba, El- Nu am foc. straturi. Întâi miriştea, apoi
parcă ne înecăm deşi vâslim din Ea- Nici eu. Du-te şi cere de la o bunicii, părinţii. Deocamdată
prenaştere. Se făcea că eram peşti masă vecină! arde miriştea. Şi fumegă.
primitivi şi aripile ne-au fost apoi (El se ridică şi cere de la o masă Ea (Îşi vâră mâna şi îl mângâie
vâsle, abia acum ne sunt mâini. învecinată. Revine cu ţigara pe piept, apoasă.)- Dragul meu
Degeaba. S-a scumpit pluralul. Se aprinsă. Îi dă şi ei foc şi ocupă erou. Nessus.
impozitează, se pun accize pe loc. Vine chelnerul cu comanda. El -Avem şi apă, în orice caz.
plural ca pe ţigări... Serveşte neglijent. Cei doi Dar încă nu ajunge focul la mine,
Ea- O să ajungem să adunăm fumează în tăcere şi se privesc de abia arde eticheta cămăşii, îi
chiştoacele de pe jos curând, puternic şi tandru, de neînţeles. Şi aud codul de bare cum arde ca o
chiştoacele de plural...dragule, nu ar, şi n-ar!) pădure. Vai de cuci, de faună....
vezi că toţi au curvit-o în oraşul El- E gata ţigara. Ea - Vezi, dacă nu vrei focuri de
ăsta?(Scârbită)Pluralul trece din Ea- Şi a mea. Du-te mai cere împrumut, îţi sacrifici bunicii,
gură singulară în gură singulară. bricheta din vecini, ca să mai părinţii, părul de pe piept, cucii
Că ni se găuresc dinţii de atâta fumăm din pachet. Că dacă nu încâlciţi în desimea lui. Totul.
singurătate...mie, cel puţin, am fumăm trebuie să vorbim şi, ştii El- Asta e. Ai luat şi apă. Dar ce
câteva fântâni, le şi aud găleţile şi tu că orice am vorbi tot acolo făceam dacă serveam coctail de
clănţănind. ajungem. Ştii şi tu că şi dacă am benzină? Eram un cuplu în
El-Îmi dai o ţigară? vorbi despre Napoleon, după călduri?
Ea - Nu mai am. Să cumpărăm! Austerlitz, tot la interjecţiile Ea- Dragule, nici arşi de vii nu
(Face semn chelnerului să aducă) trupeşti ale Josefinei am ajunge. vom mai fi.
El- Asta vor ei, să impoziteze Du-te şi cere foc! El - Da, ştiu, sunt bricheta ta. Tu
sărutul, în funcţie de nivelul de El - Iar? Nu mai cer. Nu pot mai eşti haina mea?
apertură al gurii să crească şi să tot cerşesc brichete pentru un Ea(Derutată)- Stai puţin că din
taxa, parcă ne-am săruta fonetic! rahat de foc. Nici atâta nu găsim asta rezultă că tu mi-ai dat foc
Ce cretini, în funcţie de lungimea în noi, de o ţigară? mie, nu eu ţie.

63
El - Tocmai asta e problema, Ea- Îmi place că nu te nu?
scumpa mea, că în dragoste nu grăbeşti...dar, pe cuvânt, parcă Ea- Mai am o jumătate de pachet.
ştim cine îl incendiază pe celălalt focul o ia de la primate şi nu de la El- Aşa multe?
şi mai ales nu ştim cine e bunici...au ars, nu?, deja. Ea (Urlă)- Dragule, nu pot mai
pompier. Există riscul ca El- Să ştii că îmi e tot mai sete. repede, nu mă grăbi, că mă înec
pompierii să pună benzină, nu Ea- E de le foc. cu fum. De ce mă chinui?
apă. De aceea iubirea trebuie El(Cuminte, dar nervos)-Ştiu. El(Timid)- Da, iubito, iartă-mă,
vindecată în doi, în oraş, la Dar tu mai ai ţigări? nu te mai chinui. Fumează cum
cafenea, în pat, până lemnul lui se Ea- Câteva. poţi, încet, să îţi cadă bine. Să fie
cere înapoi pădure auuuuu! de cât El- Să te ajut? bine.
l-ai rupt, oricum, dar în doi. Ea- Da. Ajută-mă. Ea- Ştiam că eşti înţelegător,
El- Dacă fumez eu cu foc din puiule. Ce frumoasă culoare a
4. mine, ard oare mai încet fiindcă căpătat cămaşa ta. Miroase a păr
El - E bună cafeaua? se întoarce fumul în mine pârlit. Nu....(Se bosumflă.)Eu
Ea - Cam plouată, cam fără gust. circular? Există oare o dializă a unde mă mai joc cu degetele?
El - Dacă te-aş săruta, i-aş da eu focului? A energiei? El- În cafea. Face bine la pielea
gust din urmă. I-aş da sens. Ea(Ridicându-se să îi facă masaj mâinii.
Ea - Nu în văzul lumii, că mă la umeri, ironică) -Hai să îţi Ea- Sigur?
jenez. Te rog. masez flăcările, Promi. El- Da. Sigur.
El(Arzând)- Ia mai aprinde-ţi o El- Promi? Ce poreclă mai e şi
ţigară de la mine. asta? 8.
Ea- Începi să miroşi a scrum. Tu Ea(Râzând)- De la Prometeu. El- Vreau să te sărut.
vrei una? El- Vai de ficaţii mei drago,ia Ea- Nu, că îmi pârleşti buzele.
El- Hai, încă una...dar ştiu că mai bine să ne bem cafeaua până El- Mi le umezesc cu puţină apă.
fumai după, acum...înainte? ce nu ajung să o arunc direct în Ea- Nu îmi place apa caldă. Sună
Ea- Nu înainte. Nu va urma foc fără să o mai pot savura. Dar a mlaştină.
nimic. ce faci? Hai, fumează mai repede, El- Şi chiar aşa e, cum spui, cu
El- Nici nu trebuie. Nu încă. Să că pentru tine ard. dispariţia pluralului?
ne bem cafeaua, ca să stăm treji. Ea- Fumez, fumez.(Mestecă Ea- Da, în Academie unii moşi
(Ea scotoceşte prin geantă, apoi fumul.) vor să şi divorţeze, ca să nu
renunţă să mai caute în ea.) trăiască agramat. Sau că or avea
Ea - Să ştii că dispariţia 6. amante. Dracu ştie.
pluralului e o chestiune de care Ea(Se aşază.)-S-a răcit cafeaua, El- Şi pluralul va fi de fapt
chiar lingviştii sunt îngrijoraţi, îţi te rog, mă laşi să o încălzesc înglobat într-un singular, cum?
dai seama? Câte gramatici de puţin la flacăra de la mâneca ta Ea- Păi uite, de exemplu, noi nu
schimbat? Plus că singularul va stângă? vom mai fi noi, ci eu şi eu, doi ori
trebui înţeles ca plural alternativ, El(întinde mâna)- Da, poţi, dacă eu, şi numai prin enumerare vom
iluzoriu. cereai dreapta nu te lăsam. fi mai mulţi dar separat, nu
El- Deci să înţeleg că singularul Ea- Trebuie să agit puţin ceşcuţa împreună. Astfel vor scoate ăştia
va conţine un fel de plural ca să nu se lipescă zaţul, fă valuri pluralul în afara legii şi cine va
iluzoriu după noua gramatică, de flacără, te rog, ca să nu se folosi pluralul va fi atârnat în
subînţeles? Implicit? ardă...cum te simţi iubitule. piaţa publică şi i se va tăia un
Ea(Excitată)- Da. Da.( Se apropie El(Chinuit, la capătul puterilor.)- testicol, nici acolo să nu aibă
şi îl mângâie senzual, îi rupe un Minunat, iubito, minunat mă plural...
nasture.)Ce zici, vin la tine să îmi simt. Eşti extraordinară, haina El- Şi dacă e femeie?
arăţi...desinenţa?(Îl trage spre ea.) mea cu care nu m-ai stinge! Ea- Dacă e femeie, îi vor trage
El - Nu, nu sunt disident...nu am Ea(Patetică)- Ah, bricheta mea afară o trompă uterină şi îi vor
luptat cu comuniştii, nu vreau de toate zilele. face nod pescăresc, să nu mai
medalii. poată fi folosită. Vor pune şi
Ea - Nu te face că nu înţelegi, am 7. sigiliu pe ea, ştampilat, parafat.
spus desinenţă, nu disideţă...(Îl El- Să nu mai discutăm despre El(Uimit)- Şi cuplurile se vor
unge cu ruj.) relaţia noastră, despre mama mea întâlni pe ascuns?
pe care ştiu că o urăşti, să nu mai Ea- Da, în loc de Kama Sutra cu
5. vorbim despre noi, să sorbim din vechile ediţii din Gramatica
El(Calm)- Să ne bem cafeaua, cafea. Flacăra trebuie să nu se Academiei, în care există
apoi vedem noi... unde şi cum. moleşească, nu trebuie să pluralul.
adoarmă, că doar mai ai ţigări, El- Ce nebuni...adică ce nebun...

64
9. Printre şoapte
Ea- Lumea cam pleacă, noi mai Şi dezvăţ
stăm?
El- Ce avem noi cu lumea? Să Sfârâind a mângâiere
plece, nu arde nimeni pe pielea Ce nu piere
mea, eu ard. Chiar de-i vis acum gestul
Ea- Iubitule, să rup furnir de sub Mâinii care în tăcere
scaunul meu ca să îţi dau să arzi? Fruntea tristă căuta
El- Nu, că e al magazinului. E şi Fusul vremilor trecute
lăcuit, nu arde, mai mult face Tot mai toarce uneori
fum.
Ea- Eşti bine? La ce te gândeşti Dară nu e
când arzi? Mereu mi-am pus Şi nu poate fi adus
întrebarea aceasta. Gestul bun de alinare
El- Încep să mă gândesc dacă nu Cel cu sunetul de fus.
cumva te pregăteşti de dizolvarea TRENUL
pluralului şi te joci lăsându-mă de
tot aşa... Tăind bezna trenul vine
Ea- Nu, iubitule, nu, am lăsat o Parcă-i un blestem pe şine
gură de apă ca să te sting, mai e Să mă ducă-n depărtare
în pahar(Îi arată.) Unde dorul leac nu are
El- Sigur?
Ea- Nu te-am stins eu vreodată? Vântul rece, pe zăpadă
El- Când ai copt vinete pe mine, Fluieră ştergând cărarea
două zile m-ai uitat aşa, cu Fulgii cad pe urma noastră
cărbunii între coaste în curtea Parcă prevestind uitarea
casei noastre de la ţară.(Face
semn chelnerului.) REVENIRE
Şerpuind cărarea merge
10.
Peste locul cunoscut
(Intră chelnerul cu nota. Nu e nici
Capul instinctiv se-ntoarce,
urmă de cei doi. Uimit, pe masă
Ochii caută-n trecut.
găseşte cenuşă răvăşită în care se
zbate o pasăre şi două căni care
Cade-o lacrimă, cad două
se sărută, gură-n gură, toartă-n
Paşii parcă s-au rărit.
toartă. Priveşte insistent, ia ceştile
şi le dă de pământ, se sparg.)- Iar
Casa asta era nouă,
împreună? Nu...Ce nenorociţi,
Lacrima ascunsă-n pleoape Trandafirul înflorit
pleacă fără să plătească. Au lăsat
Se iveşte picurând Ciripit în pom, pe cracă
pasărea asta cu aripi frânte. Şi
Zâmbetul timid se pierde Lângă brazdă: ciripit …
scrumul ăsta de tot rahatul.(
Chelnerul aude pasărea că se Oare unde? Oare când?
zbate mai violent.)- Ce pasăre
violentă, parcă s-ar oua, Doar o mână ridicată
dar(Uimit.)... chiar se ouă. Se ouă Se mai vede prin nămeţi
bani. (Chelnerul ia în palme din Tristă inimă curată
scum două monede.)- A ouat Mai putea-vei să mă ierţi?
bani?!(Râde amar şi speriat de
neînţeles.)Băi, ăştia şi din scrum
plătesc, să nu rămână datori, se Fusul
screm ei şi tot plătesc. (Chelnerul
priveşte monedele uimit, le Simplu dar un magic băţ Acum geamul tău e o sticlă
încearcă pe rând între dinţi.)- Nu, Fusul care toarce lână Neagră, rece şi pustie
două nu e voie...(Pe una o aruncă Cu bunica mea bătrână Ai plecat sau am plecat
în spate, neprivind unde cade.) Dintre mame cea mai bună Cine oare să mai ştie?
Rătăcind prin amintiri IOAN
DARIE DUCAN A venit pe nechemate MUGUREL SASU

65
Litera la 20 de ani

“Din sete şi dragoste de carte am devenit


editor” (I)
Graţie faptului că Grupul editorial Litera se deosebită
bucură de larg şi meritat prestigiu în mediile bucurie
culturale şi ştiinţifice şi nu numai, din ţară şi de ştirile
peste hotare, ne-am propus la acest ceas aniversar inedite despre evenimentele în cauză, inclusiv pe
să dialogăm cu cel care şi-a editntificat viaţa şi fluxul Rom-press, căci aveam stabilite relaţiile de
activitatea cu această instituţie, care în douăzeci de colaborare din start.
ani, prin efort statornic, politică editorială 4. Trebuie să recunosc că la început ne
consecventă şi diversificată, a reuşit să obţină un numeam Agenţia Literară şi de Reclamă Litera, dar
scontat renume la nivel internaţional, protagonistul încă şi cooperatistă, o chestiune impusă pentru a
se numeşte Anatol Vidraşcu, căruia i-am adresat putea avea permisiunea de funcţionare din partea
întrebările noastre. Comitetului Central al Partidului Comunist. A
1. Dle director general, zilele trecute, trebiut să merg la Moscova pentru a găsi un statut
citind cartea Neamul prin fiii săi de Gheorghe model, pentru că acolo existau deja edituri
Marin, tatăl regretatei interprete Doina Aldea particulare. Când se permitea la Moscova, se
Teodorovici, editată şi lansată recent, am aflat că admitea şi la Chişinău. Câţiva ani până s-au mai
Domnia sa a fost omul-călăuza întru alegerea clarificat unele momente incerte am activat în
profesiei de editor, complicată pentru acel calitate de agenţie. Dar şi aşa, în calitate de agenţie
început de renaştere naţională... pe lângă o editură cu limitarea accesului direct la
2. Dl Gheorghe Marin a fost cu adevărat tipografie,un fel de cenzură ascunsă, am editat o
naşul meu în ale editurii. Eu am absolvit Facultatea serie de cărţi de care îmi amintesc şi acum cu multă
Filologie cu Specializare în Jurnalistică a plăcere. Înainte de adoptarea legii cu privire la
Universităţii de Stat din Moldova în 1975 şi atunci revenirea la grafia latină am pregătit un mic
nu exista profilul editorial în cadrul instruirii, abecedar pentru grădiniţele de copii, care se numea
cadrele erau pregătite doar pentru mass-media şi foarte curios De ce şi ABC pentru băieţi isteţi şi
şcoală. Dumnealui fiind vicepreşedinte al fetiţe cu cosiţe de Valentina Lungu, am mai făcut
Comitetului de Stat pentru Poligrafie şi Comerţul cu nişte Calendare cu icoane vechi din Moldova,
Cărţi, la trei ani după terminarea studiilor superioare, format mare, pe care le-am tipărit la Moscova în
m-a angajat în calitate de coordonator al activităţii condiţii poligrafice foarte bune în 30 de mii de
editoriale din Republica Moldova. Am activat puţin exemplare, şi care s-au răspândit pretutindeni. Avea
sub îndrumarea lui, trecând mai apoi la Editura să aflu cu plăcere că foarte multă lume le foloseşte
Literatura artistică, fiindcă nu eram pasionat de în calitate de icoane veritabile, sunt reproduceri de
munca de conţopist ministerial, mai ales că exista şi icoane vechi din Basarabia de Pavel Balan,
multă birocraţie. Am ales să muncesc la editură, executate cu multă măiestrie. După ce am mai prins
pornind de la prima treaptă, iniţial ca redactor, apoi la pene, am început să ne dezvoltăm normal, dar
am devenit şeful secţiei de reclamă, şef de redacţie şi încă având multe greutăţi, fiind nevoiţi să satisfacem
în perioada restructurării gorbacioviste am fost comenzi de reclamă publicitară, tipărind chiar şi
promovat în calitate de vicedirector al Editurii etichete pentru combinatele de vinuri din Moldova.
Literatura artistică. La trei mai 1989, pe lângă Anume aceste surse ne-au înlesnit o evoluţie
aceasta, am fondat o unitate privată Litera. Nu a fost editorială ascensivă, activitate, care, de fapt, şi
simplu de loc. Pe atunci nu existau edituri private, atunci, dar şi acum, nu poate fi considerată de mare
mai mult - nici cadru legal în acest domeniu, nu mi profit pentru că mai ales în Basarabia se citeşte
se accepta nici numele Litera. puţin, şi mai puţin se cumpără carte. În virtutea că
3. Ad literam Editura Litera a fost tirajele nu pot fi mari, nici preţurile nu pot fi mici, de
prima, a şi rămas prima la capitolul performanţe, aici un cerc vicios din care uneori e complicat să
ca de altfel şi Liceul Prometeu în domeniul vezi poarta de ieşire. Pentru a uşura într-un fel
educaţiei, fondat în 1990. Funcţionam pe atunci situaţia unsprezece ani în urmă am fondat împreună
la Moldova-press, prima instituţie mass-media cu feciorii mei la Bucureşti o editură privată, pe care
care a trecut la grafia latină, şi am transmis cu o am numit-o tot Litera, absolut independentă cu

66
statut de persoană juridică română şi am început să jurnalistică?
ne dezvoltăm şi în România, unde lucrurile au mers 12. Nu regret nimic. Poate că am fost
incomparabil mai bine. În primul rând eventualii chemat pentru editură, căci setea de carte am simţit-
cumpărători alcătuiesc o populaţie română de şapte o încă din anii de studenţie, neavând acces la
ori mai mare, care citeşte şi cumpără mai mult. literatura română. Librării de carte românească pe
5. Cultul cărţii şi a intelectualului în atunci în RSSM - Republica Sovietică Socialistă
România a fost din cele mai vechi timpuri, Moldovenească, nu existau.
admirabil că se păstrează şi în prezent, dar nu în 13. Un asa numit magazin Drujba, situat
aceeaşi măsură. pe str. Lenin din Chişinău, avea spre vânzare
6. Suntem una dintre cele mai mari edituri literatură străină, mai puţin românească, căci în
din România, după numărul de exemplare editate ne această categorie intra literatura de peste Prut.
plasăm pe locul întâi, ne revin cam peste un milion Dar spre deosebire de magazinele de acest fel din
de exemplare pe lună. Cernăuţi, Odesa sau Moscova, la noi cineva avea
7. Nu trebuie să bănuiesc că Litera e pe grijă în permanenţă să fie aduse doar lucrări
primul loc şi în Basarabia, dovada vă aparţine. politizate, fără valoare artistică.
8. Depinde cum vezi lucrurile. Noi ne-am 14. Da, aşa este. Literatură română nu exista
dezvoltat cu succes la Bucureşti, dar n-am abandonat nici în biblioteci, cu excepţia Bibliotecii Naţionale,
nici activitatea de la Chişinău. Eu personal am ţinut fosta Krupskaia, unde citeam din Rebreanu,
să fiu aici, fără a căuta în altă parte posibilitate mai Sadoveanu, Preda ş.a.m.d. Aceşti mari scriitori
lesnicioasă de câştig pentru o bucată de pâine. figurau, de asemenea, la literatura străină. Dar mult
Încercăm să aducem cărţile de acolo încoace, cărţi înseamnă să ai cartea acasă, s-o citeşti când vrei şi
editate în tiraje mari 150 -200 de mii de exemplare, cât vrei. Toţi care citeau literatură străină în grafia
chiar şi 250 000, edităm în România împreună cu latină erau trecuţi la index de securitate şi erau în
unele ziare mari, iar în Republica Moldova le vizorul securiştilor. Din setea şi dragostea de carte
propunem la preţuri minime, comparativ cu am devenit editor. Mai mult, în perioada de
Bucureşti. Chiar că n-ar mai putea să existe reproş la studenţie, ca şi foarte mulţi din colegi, în lunile de
adresa Editurii Litera referitor la preţuri vară lucram la calea ferată ca însoţitor, ajungând
nerezonabile. De exemplu, împreună cu ziarul până la Moscova, Sankt-Petersburg, Kiev ş.a. oraşe
Timpul, în fiecare vineri, punem în vânzare cărţi la pe unde erau librării Drujba, unde cărţile româneşti
doar preţul de zece lei exemplarul, mai ieftin decât o se vindeau la un preţ foarte mic, mă gândesc acum
limonadă, o reducere în acest sens ar însemna să prin viziunea de profesionist că erau la doar o treime
umilim cartea, s-o devalorizăm completamente. din preţul lor real. Aveam puţin timp liber, deaceea
Preţul propus de zece lei este mai mic decât cel de când intram în librărie luam tot raftul în braţe. Aşa
cost, conştient am mers la această acţiune pentru a mi-am şi făcut biblioteca personală. Îmi amintesc de
face accesibilă cartea pentru conaţionali în aceste o parabolă de Jack London despre un marinar care a
condiţii vitrige, mai ales pentru tânăra generaţie. suferit un naufragiu şi a înnotat mult timp pe mare,
Sper să ne putem forma cititorii-cumpărători prin flămânzind groaznic. A fost recuperat de o corabie,
această campanie, care este una nu numai de intrând în ritm normal de alimentare, dar mare a fost
culturalizare, dar şi socială. stupoarea salvatorilor să descopere când au ajuns la
9. Am observat genericul Biblioteca mal matrasul plin cu covrigi al salvatului. Foamea pe
pentru toţi, o dată în 20 de ani! Câte cârţi vor fi care a îndurat-o l-a împins la necesitatea de a-şi crea
propuse şi din ce domenii? Ar putea fi un început rezerve, aşa am păţit-o şi eu cu cărţile, de unde se
pentru liceeni şi studenţi să-şi facă o biblioteca explică predelecţia către activitatea editorială. Nu
personală. pot spune că a fost o activitate uşoară, am dat
10. Acesta a fost şi gândul nostru. În ficare faliment de mai multe ori, am fost nevoit să-mi vând
vineri vom scoate în vânzare câte o carte din şi casa pentru a continua mai departe. Oricum...
colecţiile Biblioteca pentru toţi ,în care intră cele Colecţia Biblioteca şcolarului m-a doborât, căci am
mai frumoase romane din literatura română sau făcut foarte multe titluri, sute de titluri în câte trei
Bestseller internaţional, din creaţia scriitorilor mii de exemplare. Pentru cele 560 de titluri
contemporani. cheltuielile tipografice păreau a fi uriaşe. În situaţii
11. Profesia de editor a fost o chemare de de risc nici tipografiile, nici băncile nu te iartă. Am
suflet? V-aţi fi putut realiza şi ca un bun căzut, cum s-ar spune de mai multe ori la pământ,
jurnalist. M-a surprins Jorge Luis Borges care dar m-am ridicat de fiecare dată şi în sfârşit, în ciuda
situa actul lecturii mai presus decât pe cel al anilor de criză, sper în ceea ce priveşte lansarea
scriierii, divinizând cartea. El este şi va rămâne cărţilor s-o ducem bine.
un mare scriitor. Ce va propulsat pe cale ROGAC RAIA
editorială? Nu regretaţi că nu aţi exploatat calea

67
Atlas FRICĂ DE VRAJĂ
Poezie albaneză în traducerea lui
Baki Ymeri Am rămas cerbi răniţi,
În codrul împădurit al cuvintelor.
Lacrima lunii În faţă-ne s-a ivit
O cruce necioplită de vânt
Nuri Plaku Pe care sprânceana ta
Ca o baghetă magică a făcut-o
(Albania) Pedeapsa mea târzie.
Fugeam şi fugeam în faţa ta
COASTA ÎNSĂMÂNŢATĂ Înfigând acea cruce
(Brinja e mbjellë) Pe malurile drumului.
Te rugai şi rugai
Caut o adresă azurie de zbor Să nu se facă vrajă
Ascunsă sub aripile păsărilor, Cu arginţii plătiţi lui Iuda.
Să mă ducă
Pe un pat înfocat de fulgere.
Şi să-mi rup coasta din trup CÂND ERAM COPII
Să o semăn acolo adânc,
Să răsară din ea Când eram copii
O mlădiţă frumoasă de femeie. Vroiam să construim
Apoi voi aştepta, O casă mare pentru păpuşi
Plin de dor peste ea, Cu cărămizi de aer.
Până când va răsări
Trandafirul roşu Alergam în fiecare zi cu surâsurile noastre
Al morţii mele. Să căutăm cărămizi frumoase
Şi reale
Dar ele erau invizibile
O ÎNTREBARE DESPRE DUMNEZEU Precum hainele regilor din poveşti.

Alb oul porumbului în cuib, Şi noi ne oboseam


Alb şi oul şarpelui, Alergând prin vise
Născute adânc în pământ. Până când oboseala devenea sudoare
Şi sudoarea tuse
Albe scutecele copilului, Şi din tuse
În toate leagănele lumii, Scuipam sărăcie.
Alb şi laptele mamelor,
Care fierbe de iubire. Într-o zi
Am văzut că eram
Dumnezeule, Păpuşile crescute
Unde începe nevinovăţia? Fără copilărie.

ICOANA EI
RĂZBUNARE
Să piei nebunule!
Ce-ai cioplit pe pietrele amintirii Cineva
Icoana ei de marmură. A aruncat portretul
Eu am spart-o! Peste focul fulgerelor.
În interiorul meu a curs
Jarul amintirilor Să se topească
Şi mi-a ars Picătură cu picătură
Coşmarul inexplicabil. Ca picătura lacrimii.
Am devenit totul
O noapte de aprilie Dar focul s-a stins
Fără lună. Şi eu am devenit
Un sărut

68
Pe buzele Domnului Când durerea lor rumegă
ÎN APOLONIA Pragul irosit al anotimpurilor.

Am luat o monedă antică În lumina nouă a botezului


Din ruinele argintii ale Apoloniei Jocul inocent al florilor
Şi am făcut-o inel Cercurile morţii
Pe degetul visului meu. Le desenează în vânt.
Din reversul ei
A strălucit Vaca Soarelui Merele se ucid toamna
Laptele sânului a curs prin secole Şi ţipă în primăvara.
Şi a devenit DEZAMĂGIRE
Lumina de iubire.
Glasul a devenit aromă de piatră! Mi-a căzut în pulbere şi s-a pierdut
Iar pietrele O centină mică a cuvântului tău
Abededarul zeilor Şi eu aplecat încerc s-o găsesc
Esenţa cristalină a materiei...
ORA ALBĂ A MIAZĂNOPŢII RĂZBUNARE
Aburi sunt la revederea apelor
Flacăra arde întotdeaună materia
Care merg şi merg...
Din jos în mai jos spre origine
Pe malurile albastre ale cerurilor,
Şi se termină într-un cântec de leagăn
Să stingă
Unde carnea sa setoasă
Setea ardentă ale unei veri.
Se întoarce
Cu sălbăticie în pulbere.
Setea mea călătoreşte în nopţile
Cu aburi de suflete exilate. Ce te întârzie, răzbunare a mea
Care atât de mult mă arde în piept?
Ah, vine o oră albă de miez de noapte,
Când mă stăpăneşte
Împărăţia aminitrilor TREZIREA APELOR
Şi din nou, îmi aduc aminte de apele
Stăpănite Doarme apa
De împărăţia căderilor. Argăsită cu lumină
În somnul ei vreau să simt
FEMEILE ÎMBĂTRĂNITE Dacă sunt adevărat?
Mă opresc la mal
Aburul fierbinte al pietrei
Din fruntea obosită
Se ascunde,
Îmi picură
În glia bărbaţilor topiţi.
Un bulb albastru de sudoare
Aplecat peste ea
Bătrănele păstrează, legat
Îi apar în vis
În colţ de batic,
Şi apa se trezeşte dintr-odată.
Un pumn din fecioria arsă.
TATUAJELE CAFELEI
MERELE SE UCID ÎN TOAMNĂ
Beau dimineaţa dintr-un pahar de crystal
Merele se ucid toamna
Şi văd cum se perpeleşte
Şi ţipă în primăvaraă.
Dimensiunea ei ucisă
Sub paşii mei orbi.
Merele se ucid de uitare
După focul bubuit al sărbătorii
Rămăn sătul
Când se stinge focul galben al frunzelor
Pară ziua întreagă
Şi încep să apară
Se topeşte în mine.
Primele stele al fructelor.
Peste trupul ei
Şi iarna lăcrimează în ceruri
Stau şi desenez
Păcatul rece al pomilor
Tatuaje de cafea.

69
de a deveni o adaptare cinematografică, tirajul
rentabil pentru editor, riscul de plagiat, riscul de a fi
un ”născut mort” (trei romane din cinci publicate
Nu de mult a apărut pentru romanul literar şi un
în Franţa un ghid pentru roman din cinci publicate
scriitorii aflaţi în căutarea pentru cel popular), ”riscul”
unei edituri : Roger de a deveni de referinţă (doi
GAILLARD –” ani pentru romanul literar şi
AUDACE”, « Annuaire à un an pentru romanul
l’usage des auteurs popular), durata medie de
cherchant un éditeur » ( epuizare a tirajului (15 luni
”Anuar pentru uzul pentru romanul literar şi 8
autorilor aflaţi în căutarea luni pentru cel popular), un
unei edituri”), Editura tiraj mediu prevăzut (de la
”L’Oie Plate”. 2500 până la 4000 în cazul
În prefaţa anuarului, romanului literar, iar pentru
autorul acestuia atrage cel popular de la 8000 până
atenţia, mai ales tinerilor autori, asupra diverselor la 20000 de exemplare), număr de pagini pentru un
metode de încheiere de contract: contract cu volum (100 – 600 pentru un roman literar, 150 – 350
publicarea cărţii pe banii editurii (cel mai stufos şi pentru unul popular), formatul cărţii (obişnuit pentru
amănunţit până în detalii inimaginabile), contract cu romanul literar, de buzunar pentru cel popular),
participare în proporţie de 50 la sută a fiecărei părţi, preţul mediu al cărţii (20 de euro – romanul literar, 7
contract cu finanţarea integrală a autorului (caz în euro – romanul popular), procentajul drepturilor de
care autorul este proprietarul exclusiv al dreptului de autor (8% - roman literar, de la 4 la 7% - roman
tiraj), pseudocontract cu finanţarea integrală a popular), speranţa câştigului net (3200 de euro –
autorului (se atrage atenţia autorilor, printr-un articol roman literar, 4000 de euro – roman popular).
de lege, că un contract onest include clauza Cărţile de poezie aproape că ies din calculul de
nereeditării unui nou tiraj din partea editurii). În marketing întrucât sunt achiziţionate strict de poeţi
schimb, dacă autorul insistă să-şi publice lucrarea la între ei şi de rudele, prietenii acestora. De obicei
o editură cu tradiţie (Gallimard, Corti, Seuil etc.), în cărţile de poezie sunt un duplex între un poet şi un
cazul în care este acceptat va plăti integral costurile artist plastic.
editării, iar editura îşi rezervă dreptul de a edita un În ceea ce priveşte politica editorială, ”oferta” e
nou tiraj fără a plăti drepturi de autor. din cea mai diversificată, nu de puţine ori amuzantă.
Fiecare editură are un comitet de lectură care Pe lângă edituri care îşi rezervă dreptul de a publica
studiază un manuscris într-un interval cuprins între pentru un public de club literar, există şi edituri care
două şi şase luni (în funcţie de genul manuscrisului îşi declară preferinţa pentru poezie virtuală, care au
prezentat din partea autorului). La marile edituri, în vedere cartea ca o performanţă, iar performanţa ca
comitetul de lectură constituie un seviciu separat. La o scriere în afara paginii (”hors page”). Astfel sunt
cele mici, editorul însuşi asigură avizul. Un comitet edituri care publică o carte de 10 pagini în exemplar
este în general compus din literaţi (dintre autorii care unic. O editură anunţă delicat: ”Editura noastră se
au fost publicaţi de respectiva editură, critici literari, constituie într-o structură originală care propune
masteranzi şi doctoranzi în literatură, profesori şi autorilor un cod, un cod al bunei conduite – în
oameni de cultură). În linii generale criteriile sunt atmosferă de respect etic pentru fiecare, cadru în
bazate pe calităţile literare şi de stil, inteligenţa şi care autorul are dreptul de a fi citit, editorul datoria
originalitatea ideilor şi faptul că lucrarea prezentată de a-l publica, iar cititorul libertatea de a lectura.”
corespunde politicii generale a editurii. Le este Sub acest proiect îşi rezervă dreptul de a publica
prezentat, de asemenea, autorilor un diagnostic al orice pe cheltuiala autorului. O altă editură declară
pieţii, pentru a se putea orienta asupra propriei că reeditează texte vechi sau rare printre
politici de marketing. contemporani dând exemplu volumele lui Ilarie
În ceea ce priveşte romanul, sunt date două Voronca. De altfel literatura din zona de Est a
categorii ale speciei – romanul literar şi romanul Europei este pe val cucerind mai mult prin latura ei
popular. Locul fiecăruia între preferinţele cititorilor spirituală paşnică.
este stabilit în funcţie de câteva criterii foarte Există şi edituri atelier care îşi propun
importante în ceea ce priveşte gustul public : publicarea unor texte rare, inedite, puţin cunoscute,
speranţa de notorietate, acces la mijloace media, care nu agreează ideea că există scriitori cap de afiş
şansa de a fi acceptat, şansa de a fi tradus, posibila în lumea literară. Publică, de asemenea, traduceri
reeditare sub alte formule decât cea originală, şansa inedite, aici ca exemplu figurând Nora Iuga.

70
Un atelier declară că este în căutarea celor care oamenii de bine
doresc să facă din carte obiect de admirat. Aşadarm şi îndemnându-i
nici editor, nici ” imprimeur”, ci mai degrabă un să comunice.
contemplator al cărţii ca obiect artistic – ”Mâna După frazele
priveşte şi ochiul ascultă”. O mică editură, protocolare de
„Brontosaure”, anunţă senin: ”Bronto scoate rigoare am
plachete în fiecare an, mai puţin pe timpul verii când convenit să ne
brontosaurul se odihneşte la soare.” Această editură întâlnim la
publică şi în România autori români traduşi în dejun, la
franceză, sau autori francezi (deja 75 de titluri, reşedinţa din
dintre care 50 ale directorului acestei edituri, Louis Beijing a lui
Delorme). Jean Poncet, o
Cei care au publicat de-a lungul vremii autori superbă vilă aflată în inima Capitalei chineze,
prin «credite de dragoste » au avut surpriza de a le fi proprietate a părinţilor sotiei sale, o bogată
fost solicitat ulterior, când autorul a devenit de americancă, de origine chineză.
notorietate, să renunţe contra unei sume frumoase la La acest dejun de neuitat, discuţia a avut drept
dreptul de prim editor. Este cazul scriitoarei Eugène temă poezia europeană şi, în mod deosebit, cea
Savitzkaya. românească. Poetul Jean Poncet, un foarte bun
Aşadar, un peisaj multicolor, liber, destins în cunoscător al literaturii est-europene, cu stagii de
care fiecare îşi găseşte loc de exprimare. pregătire la Universităţile din Zagreb şi Iaşi ne-a
GABRIELA MOCĂNAŞU prezentat, în anul celebrării centenarului poetului
Lucian Blaga, proiectul unei ediţii bilingve româno-
franceze, dedicate marelui scriitor român. Din
afirmaţiile sale am reţinut marea sa apreciere faţă de
opera genialului poet român, considerat de acesta ca
fiind “cel mai mare poet european al secolului XX”.
Ideea realizării Din discuţie în discuţie, am stabilit cu scriitorul
Cenaclului European s-a Gao Xing să preia studiul dedicat de Jean Poncet
nascut într-o zi de vară operei poetice a lui Blaga, împreună cu adnotarile
când, la finalul unei profesoarei Elena Branduşa Steiciuc de la
intâlniri cu reprezentatii Universitatea din Iaşi, consacrate evoluţiei literare şi
periodicului “Literatura carierei de excepţie a acestei mari personalităţi a
Lumii” (World Literature) culturii româneşti şi europene.
am convenit, de comun Cele doua studii, însoţite de un număr de nouă
acord, sa dezvoltam poezii din opera blagiană, traduse de Gao Xing , au
colaborarea intre scriitorii vazut lumina tiparului în numarul 6\1995 al Revistei
şi oamenii de cultură din “Literatura Popoarelor”.
Romania şi China Cea mai mare revelaţie am avut-o la inceputul
Într-o zi de august a anului 1996, când am primit prin poştă, de la Jean
anului 1995 participam la o serată culturală Poncet ,editia bilingvă a volumului omagial
organizată de Liceul francez din Capitala Chinei. consacrată marelui poet de revista “Sud” (a doua
Făra voia mea am devenit martorul unei discuţii revistă literară ca importanţă din Franta), ediţia
animate dintre un cetaţean chinez şi unul european, “Cele mai frumoase 100 de poezii”, traduse pentru
discuţie purtată în...limba română. Cu timiditate, am prima oară în această ţară, însoţite şi de cele două
cerut permisiunea să iau parte şi eu la discuţie, fapt studii publicate şi de revista chineză. Ca un gest de
salutat de cei doi interlocutori. Din prezentările maximă eleganţă poetul francez a menţionat atât în
făcute, am aflat că europeanul este un bine cunoscut ediţia chineză, cât şi în cea franceză, modesta mea
poet şi traducator francez, domnul Jean Poncet, fost contribuţie la organizarea materialului documentar şi
consilier cultural la Ambasada Franţei din Beijing, la desluşirea unor sensuri proprii limbii române.
aflat în China, în concediu, iar chinezul,Gao Xing, Despre contribuţia poetului Jean Poncet la
redactor şi traducător din limba română la revista cunoaşterea şi popularizarea literaturii române în
“Literatura Lumii” (World Literature”), tălmaci Franţa vom reveni într-un alt episod.
iscusit al lui Eminescu în limba chineza şi a unei Ataşez o copie a copertei revistei si a paginii de
adevarate pleiade de scriitori români. prezentare a poetului
În acea zi, am avut relevaţia acelei lumi globale VALERIU IORDAN POPESCU 
despre care se vorbeşte, în care tradiţia şi cultura
înving graniţele şi distanţele, apropiindu-i pe

71
Dincoace nu-s eu
deşi eu sunt cel ce mint
inapt să adeveresc ceva
îmi râde barba când vă-nşir
adevăr după adevăr
un nimb ce nu se pune la icoane
ci doar la pălăria beţivilor şi a pădurarilor
ce mint
doar ei au în pahare curcubeie
pânza aceea fără de folos femeii
care aşteaptă dezbrăcată până în zori
temeiuri sigure
arătării de dincolo de mine
privesc în toate părţile
Prin oraş dar nu văd pe nimeni
doar umbra mea cu cartea în mână
Orice vânt de piatră
şi cât am privit aiurea semnele acelea negre
adiere neagră în noaptea albă a oraşului
au acoperit şi ultima filă
el clatină visele şi datinile diurne
cartea mea e neagră de-acum
aşa că o arunc în foc
pe străzi vibraţiile de aramă
dar ea nu vrea să ardă
clatină prin simpatie secundele adormite
atâta doar că se face albă ca peretele
şi ele ca orice frunză neagră întomnată
fără nici un semn negru
să se fi ascuns prin sobă undeva?
clătinaţi cătinel ultimii oameni umbre
îndoite sub vântul greu de piatră Citeşte acum aud aceiaşi voce
stânci sfărâmate în pocalul de argint acum mai milităroasă
Foile albe tot mai albe
otravă atât de grea apăsând pe orice rană de parcă s-ar putea compara albul cu el însuşi
foile albe acum se-ncovoaie de căldură
Soluţia finală apoi sul după sul ele dispar
şi-s tot mai albe încât abia le mai văd
Suceşte-i gâtul acestui vers nebun şi eu citesc grăbit citesc fără oprire
imundă adunătură de cuvinte
gata să zguduie numai lumea celor morţi Indecizie
după cuvintele sunătoare sclipicioase
Cât de viu
Suceşte-i gâtul acestui poem pervers
cât de mort
ce-ndrugă nimicul ca pe-o urzeală
cine să ştie
ca o plasă puturoasă de pescar
mă plimb pe autostradă
Suceşte-i gâtul acestei cărţi mucegăite şi visez – sau e invers
ce-mpute aerul din jur cu omenescul din carne memoria apă stătută
Suceşte-i gâtul acestui poet şi gata cu poezia uitarea rău învolburat
cât sunt viu
când sunt mort
Citind ştiu totul pe de rost
Atunci când dau pagina oraşul fără tei e pustiu acum
oricât de grijuliu aş fi străzile pustii fără castani
semnelea acelea din trecut şi trandafiri
se înmulţesc neâncetat oamenii ne tot privesc
şi la pagina următoare e la fel eu cel din vis eu cel atât de viu
acolo alte semne se-nghesuie unele peste altele deşi ei nu mai aşteaptă nimic
încât oricât mă străduiesc când eram viu
nu mai pot citi nimic cât de mort mă credeau
doar eu şi visul meu mai ştim
Închide cartea urlă careva MARIAN NICOLAE TOMI

72
Înviere Dormit-au somnul sub peceţi uitate!
(Poeţilor plecaţi spre veşnicie)
Iar dupã ce vom bea pe deşelate
Din când în când mai moare câte-un brad, Simţind în vene strania magie
Mai cade şi-un stejar de la câmpie, A limpezimii binecuvântate,
Da-n viscol crunt sau vipie de iad
Pãdurea este veşnicã şi vie! Pãşind pe traiectorii spiralate
Vom exclama fãcând filosofie:
Şi iarba piere pe fânaţ, în ger, “-Destinul are cãi întortochiate!”
De arşiţã sau ascuţiş de coasã
Dar de sub biciul vremii, de sub fier Noapte pe Limpedea
Va rãsãri mai verde şi mai deasă…
E umedã iarba sub tãlpi, pe suhat,
Se stinge şi-un poet din când în când Rogozul clipeşte-n mãrgele de rouã,
Ce-a ars precum o candelă de Paşte Rãchiţi de tãciune ce nu s-au culcat,
Dar ni-i sãdit în suflete şi-n gând Statui de arcaşi par sub luna cea nouã.
Cã toţi poeţii mor spre a renaşte!
Pe socoluri de brusturi, lãstari de hugeac
Se gâtuie-n laţuri pe hatul grãdinii;
Podgorie de octombrie Smeriţi, ca monahii uitatului veac,
Cu fruntea pe unde se-apleacã arinii.
Se-nvolburã sub cerul toamnei norii
Şi-aracii par în vii aprinse ruguri, Iar gârla aleargã zdrelitã pe prund,
Când dau vierii iama în podgorii Ori leneşã-n dolii cu ochiuri viclene,
Sâ toarne-n cãzi coşãrcile cu struguri… Rupând în rãstimpuri lumini spre afund
Sã scapere-n solzi de ruginã pe mrene!
Urcând spre zare creştetele humei,
În neguri dealul, arãmit coclaur, Trec pâcle ciudate gonind peste sfor,
Smerit închinã birnicilor brumei Iar ghiolul în care se-îneacã nebunii
Tributul greu al boabelor de aur! Se-nvãluie-n zvonuri, stârnind un fior
În carnea-mi strãpunsã de coarnele lunii…
Iar când ajunsã-i via negre vreascuri
Se odihneşte-n poloboace vinul, Sonet autumnal I
Licoare sfântã, lacrimã din chinul
Ciorchinilor muceniciţi sub teascuri! Înveşmântat castanu-n vechi arame
Precum statuia unui vechi herald e,
Şi-n limpezimea cupei vãd pe cei Lãsând armura soarele sã-i scalde
Ce ne-au convins prin frazele notorii, Prin frunzele ce stau sã se destrame.
Cã-n lume vinu-a fost lãsat de zei
Ca de bãut sã-l bea toţi muritorii!! Şi de pe crengi se despletesc marame
Boite cu ruginã şi smaralde ,
Sonet bahic Ca nerostite taine-n seve calde
(Cu amiciţie colegului I.B.) Ce ţes acorduri pe topite game!...

Prietene, când cupa-ţi este Nu ştiu de ce dar parca mã


goalã, îndeamnã
Îţi torn din cupa mea pe Un gând ciudat şi toate-mi par
jumãtate, ciudate;
Ca rodul viei fără de pãcate Pe clapele nescriselor sonate
Sã-ţi spulbere şi grijã si-
ndoialã!... Sã merg încet, la braţ, cu tine,
Toamnã,
Vor gâlgâi din sticlele brumate Bãtrânã şi aristocratã doamnã,
Licori cu vechi arome de Ieşitã la plimbare prin cetate!
migdalã
Ce-n hrube reci, cu bezne ca de smoalã, VASILE VAJOGA

73
volute metaforice decrispate, în emoţii vaste şi
comunicate cu dezinvolutură, cu inima pe tavă, cu
plăcută melancolie şi un soi de încredere imposibil
de contrazis...
Chiar în pagina de început poetul evocă
Mă influenţează oare starea „ierbarul de nervi” al poetului Gh.Tomozei pe care
mea sufletească în aprecierea unei îl ţine drept naş literar,cel care l-a
lecturi? Posibil...Sincer,eram cu aruncat în scăldătoare şi i-a pus
moralul la pământ, ba chiar nume.Ca şi el, caută în limbj, cu
vorbeam cu nişte prieteni ce ne nesaţ aş zice,se spovedeşte
facem dacă ne întoarcem la liste petuniilor, frunzei de nacru, are
albe şi liste negre, aşa zisa politică sarea iubirii pe buze, ştie alfabetul
ne zdrobea încă odată reamintindu- poftelor împlinite,cu otrava iubirii
ne că aşa zisa revoluţie fusese tare în somn, nesătul de viaţă.
încurcată de trebile aşa-ziselor
serviciilor secrete ...ce să mai E un fericit în felul său poetul
vorbim, o stare de deznădejde în Răpan, scrie cu atâta convingere şi
care cel mai bine e să te refugiezi în se oglindeşte cu atâta voluptate în
străfundul minţii tale... metafore încât nu simţi nici o
Cam în această stare de spirit ezitare, nici o îndoială în puterea
fiind, vine Theodor Răpan şi-mi dă poeziei, în bucuria superbă şi umilă
ultima lui carte, uite că reuşeşte să de-a înşira rânduri meşteşugite,
îşi publice cărţile mi-a trecut iute prin minte... cu un ticluite, pe hîrtie. Şi decide la un
soi de neruşinată gelozie...pe care am alungat-o iute moment dat cu o siguranţă vrednic de invidiat:”Nu e
ca pe un gând nedemn. păcat mai mare decât strivirea inimii...”Acum, dacă
Coleg de generaţie aş zice, de supliment slast, aşa zice poetul, aşa o fi...uite că asta mă poate
Răpan era pentru mine cineva total ocupat de infleunţa şi mă gândesc mai puţin la alte păcate,cele
amintirea lui Nichita, a lui Tomozei , a prieteniei pe care le văd la fiecare pas şi care îmi umplu viaţa
acestora şi a unui spirit literar care acum nu mai e de amărăciune...
decât o amintire... Strivirea inimii... să ştii că are dreptate în
Cu gândul ăsta am pornit la citirea cărţii care felul lui... Până şi suferinţa... are limpezimea şi
reuşeşte să inspire o amplă senzaţie de încredere, în candoarea ei...poetulse destăinuie:”Duhovnic am
lecturi, în stare de graţie,în amintirea poeţilor iubiţi . plânsul”.
Dar cel mai apropiat îmi pare el , de spiritul lui Un plâns sănătos, din toată fiinţa, alinător, care
Odysseas Elytis, din mantaua lui se trage acest poet te descarcă şi într-un fel te trece puntea spre
patetic şi emoţional, altceva...!”Ca mâine voi
desenator de stări ample şi muri din întâmplare.Faptele
învăluitoare, de stări de inimii mele se vor uita.Ceea
graţie, de emoţii frugale şi ce ochiul va plânge nu va fi
de aventuri în vis. rana de lacrimă şi
El scrie „Cum nici o dezdurerare,ci umbra
cortină nu poate ascunde poemului acesta de iarbă,de
strigătul,acest sunet e groază şi catifea.”Alăturare
umbra poemului încă care, trebuie să
nescris,neştiut,nespus recunoaştem, este
altcuiva decât vouă...” surprinzătoare şi îndurerată.
Cartea toată (Dincolo L-am mai invidiat un
de tăcere, jurnal de poet, pic pe Theodor Răpan
editura Semne2009) reflectă pentru sinceritate, pentru
o stare de graţie. Însoţite de capacitatea de a suferi şi de
desenele graficianului a scrie despre asta, pentru
Damian Petrescu, textele încrederea sa nestrămutată
acestea care sunt un fel de şi poate anacronică .
proză poetică, un gen de Dar sunt invidii blînde,
„alcătuiri”, ne trec prin gingaşe pînă la urmă...
azima copilăriei, inocenţa CLEOPATRA
imberbă, iubire şi cântec, în LORINŢIU

74
MARIANA CRISTESCU Vă nerăbdătoare aştepta să tac cu umilință 
prezintă rubrica...                                                               şi eu... 
PRIETENII MEI,  
POEŢII INTERNAUŢI mă‐ndrept către cuvintele pe care nu le‐am spus, 
Valentin Văran cerşetorii în pălării adună vorbe mărunte, 
VALENTIN ecourile mele mă priveau de undeva de sus, 
VĂRAN, născut la le‐am adunat şi‐n buzunarul de la piept le‐am pus 
05.11.1961, pe valea                                                                  s‐asculte... 
Bistrei, în localitatea  
Oţelu-Roşu, Caraş-
am visat că voi visa un vis în care tac, 
Severin, a descoperit
scrisul ca pe o refulare în de‐atuncea tace către mine fiecare clipă, 
momentul când a când peste mine cade liniştea ca un capac, 
conştientizat forţa silabele tăcerii în cuvinte se refac 
eliberatoare a cuvântului.                                                      şi țipă... 
De atunci, sub  
pseudonimul „Valysan”,
LOCUL GOL 
publică versuri pe site-uri
literare precum „Tânărul scriitor”, „Noul Orfeu”,  
„Ecoul”, „Monitorul cultural”, patronate de Dumnezeu m‐a creat pe mine altfel... 
„Asociaţia română pentru patrimoniu”. După apariţii aş vrea să pot să‐L urăsc 
pe siteurile www.poezii.biz, www.agonia.ro, dar El a avut grijă de asta 
www.europeea.ro, este remarcat şi cooptat - prima sa şi tocmai ură nu mi‐a dat... 
apariţie tipărită - în volumul „ANTOLOGIE DE
 
POEZII ŞI COMENTARII” al Valentinei Becart-
editura PAN EUROPE, Iaşi, 2008. Devine a clădit în mine însă  
colaborator la suplimentul literar al revistei toate celelalte…  
„CONTRASENS”- revistă de opinie liberă şi  
informare. Ca o încununare personală, urmează, ...în partea de jos 
firesc, apariţia, în mai 2009, a volumului „ZECE undeva mai spre stânga 
FELURI DE SINGURĂTATE”, la editura
NAGARD, Lugoj. a pus durerea... 
Are în pregătire „PRIBEAG PRIN MINE tot în partea de jos 
ÎNSUMI”, un volum de versuri „în doi” , împreună la mijloc...spaima. 
cu Valentina Becart. ..spre dreapta...tristețea. 
 
...ŞI NEAJUNS...  în partea de mijloc, 
 
deasupra tristeții 
şi toamna‐mi sărută umărul stâng 
a pus singurătatea 
şi luna‐mi arată fața ei fadă 
lângă ea, simțirea 
şi salcia pe mal mă învață să plâng 
iar în stânga... 
şi roua pe mine încearcă să cadă... 
a lăsat un loc gol... 
şi fuge copacul din calea mea 
 
şi umbra mea lasă o dâră adâncă 
în partea de sus,  
şi cerul în două‐mi arată o stea 
(deşi n‐a încăput toată) 
şi fac o cărare între atât şi încă... 
şi la stânga 
şi frunzele cad în cerul din baltă 
şi la mijloc 
şi seara ghiceşte că iarăşi sunt trist 
şi în dreapta 
şi lacrima‐n sus spre frunte se saltă 
ca pe un mortar 
şi uite, mă vezi, dar eu nu mai exist... 
legându‐le pe toate 
 
a turnat  
(şi trenul spre tine, uitat într‐o haltă...) 
iubire... 
 
 
COŞMAR DIN SILABE 
ce diabolic ! 
 
astfel, n‐am încotro: 
strângeam în pumn cuvintele trecute‐n neființă, 
trebuie să‐mi iubesc 
paşii mei se desfăceau în silabe cu greu, 
şi partea de jos 
misterioasă, tăcerea ca un fel de sentință 
şi partea de mijloc 

75
... ŞI PE  EL... 
 
de ce a lăsat însă 
acel loc gol?...  Editura Nico s-a născut la
voi plânge până voi afla...  un echinocţiu de primăvară,
  doar tot îmi marcase mie
dacă nu...  destinul literar un Echinox.
măcar  În primăvara lui 2006,
îl voi umple cu lacrimi  Editura Tipomur, înfiinţată
pentru că, totuşi…  în 1991, pe lângă vechea
nu pot iubi un loc gol... 
tipografie mureşeană, a ajuns într-un moment de
răscruce: firma mamă se diviza în trei, o regrupare
1 aprilie 2008 
a celor cu acţiuni din interior. Eu, care fusesem
 
redactor-şef al editurii 15 ani ,nu mă mai regăseam
VINO SĂ TE VISEZ…  în niciuna dintre fracţiuni, iar decizia era
  inevitabilă. Cum fusesem un fel de „Editura
cobor în întuneric, jos de tot…  Tipomur c’est moi”, cum gestionasem totul, planuri
mi‐e somnul un coşmar ne‐încetat  editoriale, politici editoriale etc., editura
aş vrea să mă trezesc dar nu mai pot  confundându-se practic cu mine, am ales să continui
de mult nici n‐am mai încercat  activitatea editorială pe cont propriu, după ce
  depăşisem mia de titluri tipărite la Tipomur.
când vine vremea viselor lucide  Ca generic, am plecat de la numele unei firme,
din care fug prietenii mei toți  Nike, şi mi-am zis că de ce Nico, de la Nicolae, n-ar
singurătatea iarăşi mă ucide  putea să devină marcă... înregistrată. Uşor de
trezeşte‐mă acum dacă mai poți…  reţinut,în circulaţie etc.
  Am trecut de la o siglă la alta pe nesimţite, nu
aş vrea să mă trezesc dar nu mă lasă 
doar cu elan, ci şi cu facilităţile pe care mi le-a
oferit tiparul digital, tocmai adus la Târgu-Mureş de
un gând‐ că despre Tine nu am vise 
SC Intermedia Group, căreia i-am rămas fidel la
ucidem‐aşadar să vezi de‐mi pasă 
aproape toate titlurile tipărite de atunci şi care se
când lipsa Ta din vis şi‐aşa‐mi ucise  apropie de 300. Beletristică în primul rând, dar şi
  carte de specialitate. Avantajul meu, stăpânirea
şi somnul lin, şi‐ntoarcerea „acasă”…  tehnologiei moderne, care m-a făcut să nu schimb
  statutul, astfel că şi „Editura Nico c’est moi”. Totul
VREAU CHINUL VEŞNICIILOR   trece prin mâna mea – tehnoredactoare, corectură,
  concepţie grafică, coperţi (în cea mai mare măsură).
cineva îmi fură viața  Promptitudinea tipografică şi calitatea lucrărilor au
şi‐o trăieşte fără mine  fost un stimul permanent. Când urgenţa a impus-o,
cineva îmi locuieşte propriul trup  am tipărit cărţi şi în 24 ore de la predarea
în oglindă stau în fața  „manuscrisului”, în format electronic.
unor chipuri clandestine  E fascinantă noua lume editorială şi tipografică,
dintre ele nu pot să mă rup  iar calitatea tiparului e la cele mai exigente
 
standarde. Nici preţurile de cost nu sunt de neglijat,
făcând accesibil tiparul aproape oricui, în condiţiile
caut calea evadării 
în care nu există nicio limită inferioară/superioară
părăsirea mea din sânge 
ca tiraj. Doar Legea depozitului legal de carte
caut stânca mea de Prometeu  impune ca, totuşi, să nu se tipărească mai puţin de
port în ochi culoarea zării  10 exemplare.
lanțul la picior mă strânge  Au fost publicaţi autori în special din
prizonier în mine însumi ‐ eu…  Transilvania, dar n-au lipsit solicitări din ţară, dar
  şi din Chişinău.
fac un pact cu „răpitorul”  Editura Nico a umplut un colţ de raft de
cel ce mi‐a hoțit destinul  bibliotecă, cu de toate, dar din care sunt destule
şi‐l trăieşte fără voia mea  titluri care au şanse să rămână,pentru istoria
îi las trupul, să‐mi dea zborul  literaturii, pentru istoria tiparului, pentru cea a
îi las viața, vreau eu chinul  cititului.
veşniciilor ce vor urma.  NICOLAE BĂCIUŢ

76
farinae", trecându-l la capitolul ,,Autori de dicţionar"
(1948-1989), alături de Paul Anghel, Ion Băieşu, Eusebiu
Camilar, Romulus Guga , Ad.Marino, Al Mirodan,
M.R.Paraschivescu, Al.Piru, Petru Popescu, R.Tudoran,
L.Ulici, Grigore Vieru ( selectiv)...
Consultarea curriculum vitae, în Privind în
bună parte receptat din postura tunelul timpului - cum îşi
contemporanului, aflat nu o dată în îngăduie , dealtfel ,
directă relaţie, precum şi pe cale scriitorul celebrat în
livrescă, induce sentimentul şi memorialistică ( Zonă de
certitudinea că Ion Brad se aşază în cutremure, 2005, de
rândul personalităţilor care au adus pildă)- se deschide larg
şi aduc la cunoştinţă -aici şi panorama tumultoasei
pretutindeni - vocaţia românilor de vieţi traversate, în cele
a adăuga sensuri şi valori noi şase decenii de formaţie ,
disciplinelor umaniste. creaţie, reprezentare
Încă de la vârsta naţională şi internaţională
adolescentină ( n.la 8 noiembrie în varii situaţii , destinul
1929, Pănade-Alba, primul între cei său fiind marcat de
nouă , fii şi fiice, ai cuplului Traian coabitarea şi realizarea de
şi Cornelia) pe când se strângeau proiecte împreună cu
,,copiii satului la ora cântatului", şi- oameni de notorietate din
a descoperit înclinaţiile de iubitor domeniile învăţământului
al literaturii, în ambientul încărcat , culturii, artei în general,
de istorie al Blajului, ,,Mica Romă", unde i s-au literaturii şi al diplomaţiei, în chip special. Să privim,
încredinţat funcţii specifice mediului educaţional - aşadar, partea plină a paharului : Între mentorii
bibliotecar şi preşedinte al Societăţii de lectură ,, Timotei scriitorului s-au detaşat profesorii Ion Breazu, Emil
Cipariu" , debutând cu versuri în ,, Gând tineresc", revista Petrovici, Liviu Rusu, Iosif Pervain, şi în măsură şi mai
învăţăceilor din Alba Iulia, primii paşi , în fapt, al unei pregnantă, Lucian Blaga ( care îl gratulează cu un
cariere scriitoriceşti polivalente, prodigioase - lirică, autograf pe volumul ,,Versuri ," din 1943), Ion
proză, dramaturgie, scenarii de film, memorialistică, Agârbiceanu, Emil Isac, Nicolae Carandino, cei ce - la ora
istorie literară, traduceri, totodată, al unei - adesea pozitiv bilanţului - îi inspiră caldă mărturisire : ,, mă consider un
afirmate şi apreciate - cariere de organizator al activităţii om fericit că i-am putut cunoaşte , că le-am fost uneori
cultural -artistice, începute pe timpul studiilor filologice la apropiat şi util în diferite momente ale existenţei lor ",
Cluj Napoca - redactor la Almanahul Literar ( Steaua) ,,clasicii", Sadoveanu, T.Arghezi, G.Călinescu,
apoi, în Capitală, la Cravata Roşie", Luceafărul, Scânteia Al.Philippide, plasticienii N. Dărăscu, D. Ghiaţă, I.Jalea,
Tineretului, Gazeta Literară; demnitar ( de partid şi .de I. Vlasiu, muzicienii : M.Jora, Ionel Perlea, I.Dumitrescu,
stat) la Ministerul Culturii, deputat, diplomat - cu S. Toduţă, Marin Constantin, oameni de teatru ,, colegii
(aproape) un deceniu în calitate de ambasador la Atena, în şi prietenii de generaţie", Mircea Zaciu, Ion Vlad, Ion
fine, director al Teatrului Nottara şi, după 1989, cantonat Horea, D. Micu, Aurel Rău, Vasile Nicolescu, Fl. Potra,
exclusiv, în travaliul editorial privat (Demiurg). etc. La acestea se adaugă relaţiile întinse cu artişti ai
Privind în tunelul timpului, niciuna dintre cuvântului, ai scenei dramatice şi diplomaţiei, cu un
ipostaze nu s-a înscris , până la clipa senectăţii depline, şi accent firesc pentru zona sud- europeană, civilizaţia ,
în cazul lui Ion Brad, pe un parcurs ( exclusiv) linear, cultura universală fiind reflectate prin experienţa elină,
opera sa literară (,, Mă uit în ochii copiilor", ,,Orga de îndeosebi.
mesteceni",,Zăpezile de acasă" , ,,Transilvane cetăţi fără Intre - câte altele - momente în stare a defini
somn", ,,Ora întrebărilor", ,, Al doilea suflet" ş.a. - dominantele personalităţii lui Ion Brad, pe lângă cultura
poezie, ,,Descoperirea familiei", ,, Raiul răspopiţilor" ş.a. vastă, francheţea, generozitatea, simţul răspunderii
- epică, ,, Audienţă la consul", ,, Nu pot să dorm", ,, personale,. solidarizarea intru edificarea faptelor de largă
Arheologia dragostei"-teatru), în primul rând , beneficiind rezonanţă , de amintit sprijinul oferit nemijlocit lui Ion
de o atenţie cuvenită la momentul impactului cu publicul, D.Sârbu, de a i se edita unele scrieri şi a-i fi montate
pentru ca, dintr-un exces de puritanism, vocile critice din piesele; Conferinţa Cenaclurilor Studenţeşti ( Sinaia ,
actualitate să-i rezerve tratamentul aplicat de regulă aşa - 1965), unde s-au auzit păreri în contra ,,cenzurii" (Virgil
zisei ,, generaţii expirate", viciate - oare, fundamental ?! - Tănase, George Bălan - dezindenţii, Ioan Alexandru,
de proletcultism .Astfel , dacă anterior schimbărilor Adrian Păunescu) : ,, vizionarea cu ,,unda verde" dată
social-politice, Marian Popa ( Dicţionarul Literaturii unui spectacol conceput de Nicolae Scarlat - oprit de la
Române, ed. II, 1997) concluziona că ,,poetul descinde ,,premieră" din pricina autoexilării dramaturgului Matei
din liirica ardeleană clasică , întotdeuana atentă la Vişniec , la apogeul cultului personalităţii s.a.m.d.
fenomenele sociale, pe care o continuă în noi
circumstanţe istorice", în momentalul op Istoria Critică a VICTOR BIBICIOIU
Literaturii Române (2008), Nicolae Manolescu taxează pe
G.Călinescu , fiindcă ,,se entuziasmează facil de Veronica
Porumbacu, Dan Deşliu, Ion Brad şi alţii ejusdem

77
Prinţul San este
modelul moştenitorului
care trebuie să
dovedească prin
multitudinea calităţilor
Nu ştiu dacă s-a scris în presă despre cele două că merită să devină
seriale: Giuvaerul palatului şi Furtună la palat în stăpân. Nu este însă
regia lui Byoung-hoon –Lee, (difuzate – felicitări! scutit de urmările
– pe TVR1) dar m-am gândit că dacă cei cărora le- dragostei sale pentru o
am relatat aprecierile mele deosebite la adresa fată de condiţie
Giuvaerului, s-au convins într-atât încât căutau să modestă, Song -Yeon
recupereze episoadele pierdute, atunci înseamnă care însă este un talent în pictură şi un caracter ce
că am avut dreptate, şi că e vorba de unul dintre merge până la sacrificiul suprem pentru prietenul
serialele cele mai bune, unic în felul său! Brodată şi omul iubit!
pe documente istorice – ex. Analele dinastiei Gingăşia, frumuseţea, talentul şi efortul
Joseon – acţiunea se desfăşoară în Coreea, în neîncetat pentru perfecţionare – le caracterizează
perioada 1494-1544. Personajul central este pe cele două personaje feminine, în timp ce
tânăra Jang Geum (interpretată inspirat de Yeong- bărbaţii (cei care nu se implică în urzeli şi intrigi)
ae Lee) care trăieşte atât la Curte, unde tinerii au simţul datoriei şi al onoarei, se pregătesc pentru
sperau să ajungă nebănuind austeritatea şi a sluji ca soldaţi leali faţă de stăpân, dovedesc
pericolele de-acolo, cât şi înafara ei, sau chiar în spirit de sacrificiu! Monarhul luminat este un om
exil! cultivat, biblioteca fiind un loc unde-şi petrece
E interesant de notat aici ( pentru tineri) faptul mult timp, şi unde nu poate fi deranjat! El dă
că pentru a promova în ierarhia oricărui sector de dovadă de bărbăţie şi fermitate pentru a servi
activitate, era nevoie de talent, multă muncă, de o obiectivele propuse: prosperitatea ţării, bunăstarea
permanentă competiţie, care însă la nivelul clasei supuşilor, dezvoltarea economiei şi culturii,
conducătoare se degenerează în permanente înzestrarea armatei, dominarea tendinţelor de
uneltiri, comploturi, crime. acaparare a puterii şi a bogăţiilor ţării de către
Jang Geum întruneşte toate calităţile pentru a nobilime…Îndeplinirea acestor planuri presupune
ajunge să se remarce în arta pregătirii bucatelor, însă spirit de sacrificiu, acceptarea unui destin
care în opinia ei trebuie să aducă sănătate şi câteodată ingrat, dar şi puterea depăşirii
fericire persoanei ce le mănâncă (să ne amintim de orgoliilor; cere deschidere spre lume, spre
explicaţiile pe care bucătăresele – cu pricepere şi umanism şi solidaritate.
competenţă - le ofereau o dată cu bucatele, Ce imagini dezolante am putut vedea recent
stăpânilor). Soarta face însă ca eroina filmului să într-un documentar despre Coreea de
se-ndrepte spre o nouă ocupaţie ( determinată fiind Nord!...Grandomanie, construcţii faraonice, oraşe
de nevoia de a-şi câştiga existenţa, dar şi din pustii, sărăcie…Parcă timpul s-a întors înapoi cu
compasiune pentru cei în suferinţă, din dorinţa de secole, iar acele ceasornicului au îngheţat …
a cunoaşte) – medicina! – care se dovedeşte a fi În condiţiile în care la noi se face atâta caz de
adevărata sa vocaţie, pentru practicarea căreia prevederile Constituţiei de dragostea (subită!)
(intervenţia chirurgicală, prima operaţie cezariană) pentru ţară, când candidaţii pentru cele mai înalte
îşi periclitează libertatea într-o societate dominată dregătorii sunt în general oameni slabi, mânaţi mai
de bărbaţi, de concepte şi reguli închistate. degrabă de interese personale decât cele ale
Furtună la palat e în derulare…În rolurile poporului, aceste filme le-ar putea oferi, dacă nu
principale Han Ji-min în rolul lui Song-Yeon lecţii de conduită, măcar nişte motive de
Seong, şi Lee Seo Jin în rolul regelui Jeongjo al cugetare!...Aprecierile de pe Net compară cele
22-lea rege al dinastiei Joseon, conducător rămas două filme cu multe producte cinematografice,
în istorie prin faptul că a pus capăt politicii care ies foarte rău din acest exerciţiu…Constat că
partizane, a revitalizat economia şi a fost un şi cei mai liberi în exprimare folosesc termeni
susţinător al culturii – domeniu cu un statut bine aleşi, când se referă la serialele coreene, prin
definit al societăţii coreene de atunci, care a difuzarea cărora Televiziunea Română face un act
permis şi afirmarea femeii în domeniul artelor de cultură!
plastice. Încă vreo câteva săptămâni, aşteptăm episodul
Monarhii asiatici puteau fi sensibili la pictură, de la ora 17,10!...
muzică, poezie, tot aşa cum puteau fi deosebit de IULIAN DĂMĂCUŞ
cruzi faţă de rivalii lor politici, sau faţă de supuşii 5.dec,2009
lor, aşa cum se poate citi şi în cartea Viaţa intimă a
suveranilor chinezi.
78
„Expoziţia <<Prapuri>> a artistului plastic
reghinian, Marcel Naste. Momente importante ale
omului, sărbători ale creştinătăţii, sunt legate de
aceste monograme ale numelui lui Hristos, de aceste
simboluri ale biruinţei, de aceste tărâmuri de lumină.
Artistul este tânăr, la început de drum. Are multă
şcoală, are credinţă şi simte cum energia luminii
acoperă laturile lumii, punctele cardinale ale
pământului, ale cerului, dar şi punctele cardinale ale
sufletului, şi prin acestea energia luminii e
biruitoare. Pare o reverberaţie a crucii de flăcări, cea
din viziunile lui Constantin cel mare, când acesta reprezintă, la urma, urmei, nevăzutul văzut între
într-un moment de cumpănă îi cere lui Dumnezeu ceea ce este văzut şi nevăzut”.
să-i dea un semn, şi atunci pe cer apare o cruce de SILVIU NEGRUŢIU
flăcări şi înscrisul << prin acest semn vei birui >>.
Marcel Naste ştie foarte bine litera aceasta, e ordinea „Este foarte greu să descriu în câteva cuvinte
Divină dar este şi chemarea spre ordinea interioară, aceste lucrări. Am făcut un efort extraordinar să
ordinea noastră sufletească, ordinea interioară a concentrez gânduri multe pe care le-aş fi vrut să fac
fiinţei. Fiinţa care se caută în orizontalitatea şi în cunoscute despre un artist în toată puterea
verticalitatea lumii, în reverberaţia trupului crucii. cuvântului. Întâlnirea cu Marcel Naste la Reghin a
Vedem, privindu-i mai bine lucrările, cum se fost pentru mine o adevărată revelaţie, am avut
întrepătrund braţele crucii, cum se multiplică, ce atunci sentimentul că întâlnesc un tânăr care are
dens devine desenul, ce o satură are desenul lui şi ce ştiinţă, are şi conştiinţă, şi are şi credinţă – o triadă
înclinaţie înspre cosmic, ar spune poetul << e pe care el încearcă să construiască un destin.
lumină alergândă>>, este acest drum înspre cosmic. Marcel Naste este un nume nou în pictura iconică
Cosmicul care poate fi arbore cosmic, poate fi mureşeană. La cei 28 de ani ai săi, însă, el intră în
coloana raiului, poate fi scara cerului etc... . Este forţă în această zonă, optând pentru o temă,
solemnitate, solemnitatea rugăciunii şi apoteoza reabilitată într-un fel de Horea Berna, Prapurul.
acesteia în lucrările lui Marcel Naste. Rigoare, Prapurii lui Marcel Naste, având ca motiv
credinţă, inspiraţie, meticulozitate, reflecţie şi aş fundamental crucea, intră într-un registru monocord,
spune un inefabil ce instaurează starea de admiraţie. în aparenţă defapt, el abordând straturile profunde
Admiri lucrările şi te pleci, pentru că prapurii lui în căutarea mesajului mistic pe care, în simbolistica
Marcel Naste sunt altar, pot să fie copertă de sa, crucea îl poate transmite. El îşi propune să
evanghelie, pot să fie perete de Biserică. Spun foarte desluşească esenţele primordiale din simbolistica
mult aceste ferestre de lumină, aceste cruci cruciformă, ducând interpretarea chear şi prin
reverberate care ies prin Marcel Naste în faţa noastră revelaţie spre căi mai puţin bătătorite, mai puţin
ca simboluri”. abordate. E o retorică plastică ortodoxă
VALENTIN MARICA neostentativă, cu încărcătură transcedentală. Ce
particularizează prapurii lui Marcel Naste, este
„În viaţa creştină prapurul este << semnul exuberanţa cromatică, el propunândune un adevărat
mersului tău >>. Prapurul este starea care la urma spectacol al culori, fără ostentaţie dar şi fără reţineri
urmei te mişcă, te şi fără prejudecăţi. Este o
motivează spre a te etapă foarte importantă
depăşi din punct de pentru destinul lui Marcel
vedere ale limitei Naste în spaţiul picturii
TRUP. Este fereastra iconice. El este o prezenţă
prin care, la urma, singulară, aş spune chear
urmei, se uită unică, iar prin această
Dumnezel înspre tine şi aprecnanţă a sa artistică
fereastra în care poţi să- are un relief ferm, bine
L vezi pe Dumnezeu definit”.
prin efortuirile celor NICOLAE BĂCIUŢ
care stau între tine şi
Dumnezeu. Prapurul

79
face parte din acelaşi registru al preocupării
pictorului Liviu Ştef. Este maestrul care permite şi
acestor locuri şi lucruri, accesul la eternitate.
Încercând să trec peste Sub rezerva că nu o să
părerile unor „avizaţi” în reuşesc să creionez decât o
critica de artă, nu fac simplă tuşă, al unui portret
altceva decât să mă raportez de artist, mă alătur celor care
mereu la părerile pertinente admiră opera pictorului
ale unui mare spirit al Liviu Ştef, aşteptând, cu
renaşterii, sculptorul nerăbdare, noile provocări.
Michelangelo Buonaroti. El Aştept un nou album şi o
spunea: „Perfecţiunea e retrospectivă demnă de un
frumuseţea artei. Ea poate fi mare şi valoros artist
atinsă doar de cei ce contemporan.
îndrăznesc să o caute, să o Aceste neîemnate
provoace şi să o cuvinte au un suport real şi
stăpânească. Este marea pot fi cântarite doar de cei ce
provocare a vieţii unui artist.” cunosc lucrările artistului, de cei ce, dincolo de
Senzaţia de deja-vu, în faţa lucrărilor lui Liviu vanitate sau invidie, trebuie să recunoască faptul că,
Ovidiu Ştef, este copleşitoare. Te uimeşte şi te pe lângă profesiile de medic şi biolog, este un artist
obligă să recunoşti că ceea ce spunea marele artist împlinit, un depozitar de informaţii şi înţelepciune.
este adevărat. Dincolo de cuvinte, cromatica şi Uimeşte prin vastitatea cunoştinţelor, prin vervă şi
modul de punere în contextul pictural, este o dinamism, alăturându-se marilor spirite creatoare.
desfătare estetică. Încercând să traduci în cuvinte Pictorul adună, în albume de artă, comori de
starea privitorului e la fel de greu ca atunci când ai frumuseţe, ieşite de sub magia uneltelor de artist.
încerca să pictezi pe zăpadă. Ceea rămâne, după ce Indiferent dacă e vorba de „Satul Săsesc”, „Biserici
realitatea se banalizează, nu este altceva decât o de lemn din judeţul Mureş” sau „Cetatea
mare şi intensă bucurie, un mod plăcut şi fără Sighişaorei”, sunt la fel de valoroase şi vor rămâne
echivoc de a te dărui frumuseţii. Pictorul se dăruie şi negreşit în patrimoniul cultural. Cele trei albume de
dăruie, fără rezerve, ca într-un act de caritate. De artă, pe lângă faptul că poartă amprenta de
fapt el este, înainte de toţi şi de toate, el este un originalitate a distisului artist, sunt şi o dovadă
exemplu elocvent de cum se risipeşte frumosul, de grăitoare despre ceea ce suntem, despre moştenirea
modul în care frazele pot fi decantate în culori şi noastră culturală şi despre perenitatea unor valori,
stări şi plăceri esetice. care nu pot fi cuantificate în cuvine. Sunt, înainte de
Satul, cu tot ceea ce e mai reprezentativ ca toate, o lecţie de demnitate a frumosului.
edificiu, indiferent că e vorba de cetate, biserică, IOAN ASTALUS
locuinţă fortificată, uliţă, casă impozantă sau umilă, (Foto: Vasile Mureşan, Ana Sălăgean şi Liviu
Ovidiu Ştef, în Leptocaria, Grecia, 2009)
________________________________________________________________
combinat cu nesiguranţa în aprecierea comportamentului
celorlalţi, se transformă în momente grele. O fi o soluţie
(Continuare din pagina 88) cinismul, egoismul autarhic, nepăsarea sau pur şi simplu,
sfidarea? Cine poate. Cine nu, suferă.
Statuia din parc nu este ca Afrodita dar nici banii Viaţa retrasă între ziduri izolează puţin, oameni
pentru preţul realizării ei nu s-au adunat ca pentru templul există oriunde şi odată cu ei lumea cu tot ce are ea de
Aphroditei Pandemos. impus suportării individului. Când eşti acolo vrei să fii
Tentativa de a materializa sacrul în obiecte profane aici, când eşti aici tânjeşti după acolo, doar pe drum să fie
o umbră de speranţă. Cel care se îneacă se agaţă şi de un
duce la diluarea esenţei cu caracter divin în ceea ce este
mai mult sau mai puţin vulgar. Cu barba rezemată în pai, paiul nostru este speranţa. Până când ne vom mai
piept şi fruntea aplecată, călugărul dus pe gânduri atrăsese amăgi cu ea?
O excursionistă se opri să fotografieze statuia.
atenţia unor tineri care întrerupseseră hârjoneala spre a
chicoti, nu se ştie din ce motiv. Parcă pentru a răni Concentrată în alegerea unghiului din care să realizeze
sufletul cuiva trebuie neapărat motiv? Manifestările poza, nici nu observase barba şi ochii pătaţi de melancolie
de pe banca din spatele ei. Nu se simţea furat de această
egoismului au darul de a supăra chiar şi atunci când nu
sunt total dezlănţuite. Uneori sunt percepute astfel şi persoană care, fotografiind, lua ceva din ceea ce, fără a
atitudini nevinovate sau măcar nelegate de situaţia păgubi pe alţii, era a lui. Privind-o, pentru o clipă
imaginaţia o închipui în locul statuii... Păcat, acesta este
prezentă dar cel care are o rană ascunsă în mijlocul
gândurilor trăieşte un sentiment de culpabilitate care, un păcat. O aşteptă să-şi termine treaba, să se integreze în
mulţime, pentru a putea şi el pleca.

80
Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul
Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru
Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale
Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor
Bucovineni, Colegiul Tehnic „Petru Muşat”
Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava,
Complexul Muzeal Bucovina şi Primăria comunei
Mălini au organizat cea de-a XLI-a ediţie a
Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”.
Festivalul s-a desfăşurat la Suceava şi Mălini. Premiul revistei HYPERION Botoşani:
Dintre personalităţile literare din ţară invitate la Andreea Despina POPOVICI, Iaşi, Premiul
festival, au fost prezenţi: Alexandru Dobrescu – Iaşi, revistei POESIS Satu Mare: Mihai Ionuţ
Grigore Ilisei – Iaşi, Valeria Manta Tăicuţu – OLOGU, Vulcan, Hunedoara, Premiul revistei
Râmnicu Sărat, Nicolae Corlat –Botoşani, Liviu ÎNSEMNĂRI IEŞENE Iaşi: Vlad Ionuţ
Papuc – Iaşi, Aurel Pop – Satu Mare, Nicolae Băciuţ SIBECHI, Suceava, Premiul revistei
– Târgu Mureş, Alexandru Peterliceanu – editura ORAŞUL Cluj Napoca şi al revistei
Proema Baia Mare. De asemenea, au fost prezenţi electronice NORDLITERA: Andreea
Tetyana Tatarchuk de la Primăria Cernăuţi, Cristinel FELCIUC, Vatra Dornei, Suceava, Premiul
Popa de la Jurnalul naţional, Iuri Levcic de la revistei CITADELA Satu Mare: Elena
televiziunea Cernăuţi şi scriitorii suceveni: Doina Gabriela JUGĂNARU, Ploieşti, Prahova,
Cernica, Nicolae Cârlan, Constantin Hrehor, Premiul revistei REVISTA ROMÂNĂ Iaşi şi
Constantin Arcu, Mircea Tinescu, Liviu Dorin Premiul revistei SPAŢII CULTURALE
Clement, Viorica Petrovici, Ion Cozmei, Liviu Râmnicu Sărat: Ioana MIRON, Botoşani,
Popescu, Isabel Vintilă, Ovidiu Vintilă, Ioan Premiul revistei OGLINDA LITERARĂ
Manole, Elena Cuşnir, Ion Paranici. Focşani şi Premiul revistei STEAUA Cluj
La mânăstirea Slatina, a avut loc o dezbatere pe Napoca: Roxana Diana BALTARU, Suceava
tema Destinul Revistelor Literare în momentul Premiile au fost acordate de Consiliul Judeţean
actual, la care au participat redactorii şefi de reviste Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, secţia
literare prezenţi în festival, dezbatere moderată de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii
istoricul literar Nicolae Cârlan din partea revistei Tradiţionale. Au mai fost acordate premii în carţi
„Bucovina literară” din cadrul Centrului Cultural oferite de Primăria oraşului Cernăuţi, editura Proema
Bucovina. din Baia Mare şi Jurnalul Naţional.
Juriul celei de-a XLI-a ediţii a Festivalului Festivalul s-a bucurat de prezenţa domnului
naţional de poezie „Nicolae Labiş”, alcătuit din: Ministru secretar de stat Vasile Timiş de la
preşedinte - prof. univ. dr. Andrei GRIGOR- Ministerul Culturii. Au mai fost prezenţi doamna
Galaţi; membri: prof. univ. dr. Mircea DIACONU profesor Margareta Labiş - sora poetului, doamna
- Suceava, prof. univ. dr. Adrian Dinu subprefect Angela Zarojanu din partea Prefecturii
RACHIERU - Timişoara, prof. univ. dr. Vasile judeţului Suceava, domnul vicepreşedinte al
SPIRIDON – Piatra Neamţ, prof. univ. dr. Andrei Consiliului Judeţean Suceava Vasile Ilie, Părintele
TERIAN - Sibiu, a hotărât acordarea următoarelor Vicar Administrativ Gheorghe Brădăţan de la
premii: MARELE PREMIU "NICOLAE Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, doamna
LABIŞ" şi Premiul revistei CONVORBIRI Tetyana Tatarchuk - specialist principal al secţiei de
LITERARE Iaşi : Adrian George MATUS, Satu relaţii internaţionale de la Primăria Cernăuţi, domnul
Mare, Premiul I şi Premiul revistei TIMPUL profesor Aurel Buzincu din partea Direcţiei pentru
Iaşi: Diana CRISTEA-ŞERBAN, Târgovişte, Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Suceava,
Premiul II şi Premiul revistei PORTO FRANCO domnul inspector general adjunct Vasile Monacu de
Galaţi: Ştefania ANUŢOIU, Râmnicu Vâlcea, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi doamna
Premiul III şi Premiul revistei ATENEU inspector Eleonora Bulboacă.
Bacău: Gianina GHEORGHIU, Iaşi, Premiul CARMEN VERONICA STEICIUC,
revistei BUCOVINA LITERARĂ Suceava şi Consultant artistic, Centrul Cultural
Premiul revistei VATRA VECHE Târgu Bucovina, secţia C.C.P.C.T.
Mureş: Alexandra Emilia BUCUR, Bucureşti,

81
Curier Mii de mulţumiri, stimate domn!
Ţi-am trimis versiunea română a revistei Kosova. Poate
îi dai o paginare similară cu Vatra veche, în PDF, dacă nu
costă mult, dacă ai timp şi dacă îţi place conţinutul.
Despre un volum al dv. în limba arnăuţilor lui Tudor
Vladimirescu mă ţin de cuvânt. O zi bună şi toate cele
Pe Vatra literei bune, BAKI YMERI
Numărul 11, pe decembrie, al foii Dacă spui că nu e vremea de irosit
ilustrate pentru familie „Vatra viaţa cu telecomanda în mână, aşa o să
Veche” aduce, prin valoarea facem, că ascultăm de cei mai mari! Mă
materialelor publicate, un plus la bucur enorm când văd că, număr de
imaginea publicaţiilor de gen din număr, revista devine tot mai consistentă
zilele noastre. Litera se împleteşte şi mai diversificată! Să ai putere să o
frumos şi trainic cu arta lucrărilor susţii în continuare, că multe condeie, cu
semnate de Tomozei Maximilian, multe feluri de cerneală, şi mulţi ochi pe
spre bucuria privirii şi a sufletului. lângă, se bucură de ea! Te îmbrăţişez!
De această dată, prin intermediul lui MARIANA CHEŢAN
Valentin Marica, „Vatra veche” se
află în dialog cu artistul Dan Hăulică, Stimate domnule Nicolae Băciuţ,
a cărui mesaj este ilustrat cu o Am fost surprinsă şi emoţionată de
fotografie de la Bistriţa, în care gestul Dvs. de a-mi trimite revista pe
maestrul este alături de directorul care o coordonaţi, una dintre cele mai
Direcţiei pentru Cultură, Vasile reuşite şi serioase din peisajul literar
Şomlea, şi artistul Oliv Mircea. românesc. Observaţia mea este
Continuă seria eseurilor dedicate argumentată de prezenţa în paginile
profesorului Ion Vlad, pe care în revistei a unor nume de rezonanaţă din
urmă cu câţiva ani aveam bucuria să-l literatură, dar şi a unor teme de stringentă
am oaspete la un simpozion pe care l-am organizat în actualitate: starea actuală a poeziei şi a prozei, destinul
satul natal al soţiei domniei sale, Dumbrăviţa - Diug. La lecturii, rolul teatrului, artă ce trebuie "să facă din gândire
rubrica Cronică literară, o regăsim pe Elena M. Cîmpan, pâinea naţiunii" (N. Iorga). Apreciez interesul pentru
preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, colaborator promovarea literaturii române din Basarabia şi Nordul
constant al revistei, care scrie de această dată despre Bucovinei.
eternul feminin pre versuri tocmit, adică despre antologia Vă urez sănătate, putere de muncă şi succese deosebite
de poezie feminină “Timpul poeziei”, în variantă româno- în activitatea nobilă pe tărâmul culturii.
engleză, care ne oferă un eşantion semnificativ de poezie Cu stimă şi mulţumiri,
română contemporană, de cea mai bună calitate, care PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI,
merită să fie recunoscută şi peste hotare. Avem de-a face Preşedinta Filialei "Arboroasa" a Asociaţiei Culturale
cu personalităţi de seamă în peisajul culturii româneşti Pro Basarabia şi Bucovina, Vatra Dornei
actuale, cu contribuţii importante pentru viaţa literară,
lucrând, în acelaşi timp, în învăţământul superior, în "Vatra veche", o revistă ce trăieşte în spiritul ei
cercetare, în diplomaţie, în conducerea de edituri şi Recent apărută, "Vatra veche" nr. 11, redactor-şef
publicaţii literare, a prestigioase instituţii de cultură. Din Nicolae Băciuţ, dezvoltă, pe lângă rubricile consacrate
judeţul nostru sunt prezente poetele Melania Cuc, (cronică literară, documentele continuităţii, dialog,
Cleopatra Lorinţiu şi, mai puţin cunoscută pentru unii din poezie, proză), un spaţiu marcant al textelor construite pe
noi, Nastasia Maniu, născută în Zagra, profesor, jurnalist, baza receptării constante a revistei în sine (referitor la
în prezent redactor la Intermundus Media. Semnează semnalele primite, pe marginea medalionului Ion Vlad).
poeme în acest număr Emilian Galaicu Păun, Anica Valentin Marica şi Monica Mureşan semnează interviuri
Facina, Elena M. Cîmpan, Ştefan Melancu, Sorin cu Dan Hăulică şi Baki Ymeri, Iulian Dămăcuş şi Marian
Basangeac, Eugen Evu, Irina Adriana Andone, iar proză Nicolae Tomi scriu proza revistei, Mariana Cristescu o
Marian Nicolae Tomi, Iulian Dămăcuş, Ion Astalus. prezintă, la poeţii internauţi, pe Valentina Becart, iar
Interesant editorialul redactorului şef, Nicolae Băciuţ, Adrian Dinu Rachieru continuă seria de poeţi basarabeni,
despre scrisul din zilele de azi, despre atelierul de cu Emilian Galaicu-Păun. Emoţionant este articolul
plăsmuire a cărţilor. Nu lipsesc rubricile consecrate semnat de Gabriela Mocănaşu, "In Memoriam, Irina
dedicate religiei, tradiţiilor şi dialogului cu cititorii. O Andone". Şi eu am cunoscut-o pe Irina Andone, un destin
publicaţiei pe care o aşteptăm întotdeauna cu drag, cu neînţeles, o viaţă frântă la doar treizeci de ani. Poezia
convingerea lucrului bine realizat. Irinei Andone este un glas care încă mai plânge. Dincolo
Răsunetul, Joi, 05/11/2009 de bucurie şi tristeţe, "Vatra veche" adună, de la un număr
MENUŢ MAXIMINIAN la altul, idei ale momentului, surprins în latura lui
creatoare şi impune un spirit al revistei, care se conturează
Aceleaşi calde multumiri, pentru o revistă reuşită ! tot mai bine.
Toată consideraţia pentru realizator !
Cu stimă,
MIHAI ŞTIRBU

82
La frumuseţea acestui număr contribuie şi lucrările bucur că v-a contactat Simona Tamas de la Rm.Vâlcea (a
fotografice de excepţie ale artistului Maximilian Tomozei, se vedea numărul mare de premii luate de elevii de acolo
născut la Bistriţa. la concursul nostru... şi ştiu că v-au şi plăcut vreo
ELENA M. CÎMPAN câteva..). Îmi place revista!!Mult de tot!!
Mesagerul, 1 noiembrie 2009 ANGELA OLARU

Dragă Nicu, Stimate Domnule Nicolae Băciuţ,


Am primit revista şi-ţi mulţămesc, am răsfoit-o azi în Din nou la fel de fiebinţi mulţumiri pentru revistă. E o
grabă - că am avut zi lungă cu un concurs la şcoală, mâine publicaţie îndrăzneaţă, plină de viaţă şi de tinereţe. ca de
o s-o savurez pe îndelete. altfel toate numerele care o preced, şi, neîndoielnic, îi vor
Îţi trimit în attach o recenzie fain scrisă (o să-ţi urma. La cât mai multe asemenea numere.
placă!), de la o prietenă din Bucureşti, poate o publici în Cu enormă stimă,
numărul următor. I-am cerut şi o imagine a copertei, dar ION ROŞIORU
încă nu mi-a trimis. Anunţă-mă, te rog, dacă ai primit-o şi
dacă o să apară. E succintă, nu cred că vor fi probleme cu Frate Om Nicolae Băciuţ,
spaţiul. Mulţam, încă o dată, Pe Vatra voastră veche ard cele mai viguroase rădăcini
MIHAELA STROE de vigurozitate, de tinereţe şi evadare din vechi spre
nou. În imensitatea şi posesiva noastră gazdă -CANADA-
Mulţumesc frumos pentru revistă, a fost o surpriză eu îngenunchi mereu lângă vatra de acasă şi sorb droguri
(placută, nu ca altele ... ). de pribegie. Sunt de-acum un copil bătrân şi vă dăruiesc o
Am lăsat la d-na Anica Facina un textuleţ şi câteva lacrimă sinceră, s-o topiţi pe jerăgaiul rugului vostru de
versuri pentru a ajunge la dvs, dacă vor merita atenţie mai curaj lucid şi atât de necesar la aceste mari încrucişări de
încercăm. restrişti...
Cu stimă, poet GEORGE FILIP - Montreal
IOAN MUGUREL SASU PS: vă promit o tentativă de colaborare.
P. S. Aşa arăt; că, din păcate, tinereţea s-a dus făcând
loc etapei următoare. Dupa o pauză de... 7 ediţii, în sfârşit mult aşteptatul nr.
11. Consistent, atractiv şi elegant. Mulţumesc din suflet şi
Domnule Nicolae Băciuţ, felicitări!
Am primit fişierul care conţine numărul 11 din Vatra AUREL PODARU
veche şi ţin să vă mulţumesc pentru publicarea
fotografiilor mele. Cu ocazia asta am şi citit revista şi am Stimate Nicolae Baciut,
fost plăcut impresionat de calitatea şi continutul ei. ! E o Am primit Vatra Veche! Am să o parcurg cu aceeaşi
adevarată revistă europeană! Vă doresc în continuare placere ca de fiecare dată! Mulţumesc!
succes. LILIANA MOLDOVAN
MAXIMILIAN TOMOZEI
Mesaj de frăţietate. Dragă frate Nicolae. Am primit
Olga Lascu şi Ioana Secreţeanu vă mulţumesc, din revista. Mulţam frumos. E bună. Ca şi o palincă
suflet, şi vă roagă să le trimiteţi "Vatra Veche" pe adresa: ardelenească.
Olga Lascu strada Darie Magheru nr. 39 Casa Memorială VASILE TĂRÂŢEANU
" Darie Magheru" Municipiul Săcele jud. Braşov
1000 de mulţumiri, sănătate şi salutări doamnei Stimate Dle Băciuţ. Mă numesc Ungureanu Toader,
Codruţa! din Mun.Gherla str.Bobâlna nr.17 judetul Cluj. Cu greu
am reuşit să-mi parvină un exemplar din revista Dvs.
Distinse maestre Nicolae Băciuţ, Drept să spun, m-a fascinat multitudinea de idei cuprinse,
Mulţumesc frumos pentru revistă şi, dacă mai aveţi în dând întâietate valorilor consacrate, fără a neglija celelalte
plan numere tematice, Vă rog să mă anunţaţi din timp. valori în devenire, necunoscute în totalitate de marea
Cu toată preţuirea, masă a iubitorilor de literatură şi nu numai. Şi eu am scris
DANIELA GÎFU şi mai scriu încă. Am reuşit să fac să vadă lumina
tiparului 15 volume dintre care 4 volume de poezii,
Vă mulţumesc foarte mult pentru e-vatra. Ultimele poeme, o trilogie (volumele Triumful vieţii, Destine şi
mele mesaje s-au întors înapoi, n-am înţeles de ce. Dincolo de hăţişuri), 2 volume de mari dimensiuni şi 2
VICTOR NICOLAE volume de Nuvele şi povestiri (peste 200 pagini) şi 3
Stimate domnule Nicolae Băciuţ, romane (peste 200 pagini) şi o Monografie a Spitalului
Mulţumesc pentru numărul 11 al revistei. Tocmai mi-a Municipal Gherla, unde încă mai lucrez în prezent chiar
apărut romanul din care aţi publicat un fragment în dacă m-am pensionat (23 dec.1941). Se află gata pentru
numărul trecut. Aş vrea să vi-l trimit, dar nu găsesc tipar (aşteptând sponsori) în că un roman, iar altul e în
nicăieri o adresă. V-aş ruga să-mi trimiteţi într-un lucru. Am mai scris epigrame, dar nu le-am publicat şi
email adresa. Mulţumesc. nici nu cred că le voi publica. Mă întreb dacă există vreo
ADRIAN ŢION posibilitate de a publica ceva şi-n revista Dvs. şi sub ce
formă..... Mulţumesc mult! adresa mea de e-mail
Am citit articolul scris de Maria Cogalniceanu. Cum v- toader.ungureanu@gmail.com.
a parvenit? Aşteptam să mă caute... De asemenea, mă Blog toaderungureanu.blogspot.com.

83
STIMATE DOMNULE NICOLAE BĂCIUŢ, Dar... chiar să se fi scurs "mai bine de un secol de la
Prin intermediul colegei mele Elena Mihu am ajuns şi eu plecarea lui Romulus Guga spre meleaguri mai blânde" (v.
în posesia ultimelor trei numere din “VATRA VECHE”. p. 2)?
Felicitări. Vă rog să mă scuzaţi dacă îndrăznesc prea mult – Toate cele bune,
doresc şi eu un abonament la “VATRA VECHE”. Cum să IOAN-PAVEL AZAP
procedez?
Cu gânduri alese, Stimate domnule Nicolae Băciuţ,
PROF.DR. SILVIA IOSIF Înainte de toate, ţin să vă mulţumesc pentru
generozitatea de a-mi fi trimis cel mai recent număr al
Mulţumesc mult pentru revista pe care o promovaţi. revistei Vatra Veche. Mi-a făcut realmente plăcere să-i
Aştept să o citesc cu mare interes în ansamblul ei. descopar structura complexă, să-i evaluez tematica
MIHAELA M. rubricilor extrem de interesante şi de mare actualitate pentru
dimensiunea noastră spirituală. Mi-a făcut implicit plăcere
Domnule Băciuţ, să redescopăr exigenţa şi rigoarea scriitorului şi a omului de
Felicitări pentru noul nr. al Vetrei Vechi! Mi-e şi frică să cultură Nicolae Băciuţ în tot acest demers. Vă felicit sincer
scriu mai mult, pentru că postaţi toată corespondenţa pe pentru implicarea serioasă în asigurarea unei ţinute elevate
pagină!!!! Glumesc. Revista este din ce în ce mai publicaţiei.
consistentă şi oamenii se adună în jurul acestui Proiect. MIORIŢA BACIU GOT
Va trimit o cronică cu referinţă la o carte de poezie,
semnată de un român din Australia. Şi un Remember, la un Stimate Domnule Nicolae Băciuţ,
an de la moartea lui A. Silvestri. Va felicit pentru minunata Dvs lucrare a revistei Vatra
Pe curând, MELANIA veche şi aş dori să avem o colaborare pe viitor. Vă voi
trimite cea mai recentă apariţie editorială a mea, şi de aceea
Stimate domnule NICOLAE BĂCIUŢ, vă rog să-mi spuneţi pe ce adresă. Pot să vă expediez şi
Vă mulţumesc, din suflet, pentru acest regal de românism, studiul monografic pe care l-am publicat referitor la opera
care este Vatra veche, nr. 11 !!! Îmi pare rău ca n-am avut la lui Gheorghe Pituţ, despre care v-am trimis deja o recenzie
vreme, în faţă, acest numar, pentru a-l prezenta la rubrica semnată de prof. dr. Emilia Chiriţă. Poate sunteţi interesat şi
Revista revistelor culturale, pe care o ţin la revista Origini, de Biobiliografia Mircea Popa, apărută la începutul anului.
a domnului Gabriel Stănescu... - dar mă bucur că am avut Lucrez la un grupaj de interviuri şi poate veţi dori să
prilejul să-l prezint pe cel anterior (nr. 10), la fel de strălucit publicati în revistă unul cu prof. univ.dr. Constantin
precum acesta! Cubleşan, poetul, prozatorul şi criticul literar, ori cu
Cu, mereu, aceeaşi preţuire şi caldă prietenie, scriitorul Al.T. Drăgănescu, tatăl regretatului Artur
ADRIAN BOTEZ Silvestri. Vă rog să-mi spuneţi pe cine preferaţi şi

Stimate domnule Băciuţ săptămâna viitoare pot să îl expediez.


Nu pot spune că am citit numărul "Vetrei vechi" pe care Vă salut cu aleasă pretuire,
tocmai l-am primit în această mohorâtă dimineaţă de PROF. DR. MARIA VAIDA
noiembrie; mai curând l-am răsfoit, impropriu spus astfel
pentru o revistă trimisă on-line. Poate că nici atât n-aş fi Vatra veche, lunar de cultură, serie veche nouă, anul I,
făcut - fiindcă de ani buni, peste un deceniu sigur, am nr. 9, noiembrie 2009, Târgu Mureş.
încetat să citesc presa literară - însă am tresărit la numele Aşa am realizat că profesorul bate 80 de ani pe muchie.
dumneavoastră, un nume cunoscut mie dintr-o altă vreme, Aceasta este constatarea lui Nicolae Băciuţ despre criticul şi
de pe când eraţi student la Cluj, unul pe care regretata Ioana teoreticianul literar, eseistul Ion Vlad. La această aniversare
Em.Petrescu paria. De la ea vă cunosc - doar cu numele, mai subscriu cu vorbe de laudă şi urări de bine Bianca
evident - aşa cum îi cunosc şi pe alţii despre care îmi vorbea Osnaga şi Mariana Cheţan. Şi spune Doru Munteanu, în
cu un amestec unic de nădejde şi duioşie. Despre aceşti interviul consemnat de Valentin Marica: În ce constă esenţa
"copii" (aşa vă numea ca grup: "copiii mei") se vorbea transilvanităţii? În conştiinţa de sine a omului care, oricât de
frecvent în familia Petrescu şi am rămas cu impresia că în simplu ar fi, oricâtă şcoală ar avea, ştie să comunice despre
interesul cu totul excepţional pentru ei şi destinul lor literar el şi ceilalţi şi să poarte cu el o parte din memoria culturală.
se găsea o urmă, niciodată numită expres, a unui legat În eseul Centenar Noica, Victor Nicolae remarcă aprecierile
testamentar al profesorului Popovici: conturarea unei "şcoli" deosebite ale lui Constantin Noica şi acad. Alexandru Surdu
clujene. pentru mentorul lor, Nae Ionescu, iar Elena M. Câmpan,
Am reflectat adeseori asupra paralelismului destinului referindu-se la cartea Cuvânt împreună despre rostirea
celor doi, tată şi fiică, amândoi săvârşiţi cam la aceeaşi românească, spune: Nimeni nu a mai luat cuvinte din limba
vârstă (profesorul împlinise 50 de ani, Ioana n-avea să-i mai română, ca pe nişte stele, şi să le explice, în detaliu, în
apuce, avea doar 49 neîmpliniţi), în toiul unor mari pagini de iniţiere, de adevăr, de încântare, în maniera acelui
schimbări politico-sociale, al unor rupturi de proporţii, care ”concret general” susţinut de Constantin Noica. Pentru
au zguduit şi împrăştiat temelii promiţătoare. liniştea lacrimii, cu sufletul şi cu inima scrie Mioara Kozak
Îmi promit să citesc revista dumneavoastră de pe despre Grigore Vieru, iar Eugen Evu prezintă prima carte a
limanul meu, unul al umbrelor, şi vă urez din toată inima Gabrielei Goudenhoof – În aşteptarea cuvintelor. Poezia
succes în tot ceea ce intreprindeţi constructiv într-o lume şi este prezentă prin Andrei Fischof, Claudiu Mitan, Adrian
într-o vreme specializată în demolări. Botez, Baubec Izzet şi Darie Magheru (selecţie de Mihaela
E.NEAGOE Malea-Stroe), iar Elena M. Câmpan ne propune spre lectură
Mulţumesc pentru revistă şi felicitări pentru perseverenţă! două cărţi: French Coca-Cola, de Claudia Golea, şi Viaţa

84
unui şef de departament povestită de fiul său Superman, de
Şerban Anghene. Frumos omagiu pentru Valentin Marica. Deci mai ştiţi să
Spaţii culturale7/2009 vă omeniţi ? Foarte frumos, vă felicit de departe.
poet GEORGE FILIP
"Vatra Veche, Anul l, nr. 10, decembrie 2009: revista PS: Aş dori să aflu adresa electronică a vechiului meu
târgmureşeană a lui Nicolae Băciuţ îşi continuă marşul de prieten Grigore Mărăşanu, cu care nu m-am văzut de 13.000
apărare a tradiţiei creştine şi a spiritualităţii româneşti de ani. Vă rog...
multimilenare; un articol despre istoricul sentimentului
necesităţii facsimilării manuscriselor eminesciene şi despre Te felicit, bătrâne! Foarte frumos şi viu întregul număr al
mărturia frăţiei culturale româno-române, dintre Târgu- revistei!
Mureş şi Chişinău......O comoară inestimabilă.....; Ce mai, e excepţional!
Monument de arhitectură..... de N. Băciuţ şi Gh. N. VICTOR ŞTIR
Şincan.......; un studiu hermeneutic asupra poeziei uitatului
autentic artist basarabean, L.T., de Adrian Dinu-Rachieru, Către Moş Nicolae Băciuţ de la moş(neag) NICOLAE
....... recenzii de Octavian Curpas, Eugen Evu, Monica ROTARU. Excelentă revistă, felicitări dragi, solidaritate
Mureşan etc. Proza bună...... Bune traduceri .....". confraternă , bune urări de sărbători şi doriri de mai bine
ION Z. BARDĂ peren. La mulţi ani!
Origini, 11-12 / nov. dec. 2009, Revista Revistelor.
S-ai mult succes în tot ce faci
Bună seara ,domnule Nicu ! şi din băciuţ sa devii BACI !
VĂ mulţumesc frumos pentru bucuria pe care mi-a facut- LA ANU' ŞI LA MULŢI ANI !
o darul dumneavoastră! Am ales să lecturez azi nr. 11 al IULIAN DĂMĂCUŞ
Vetrei Vechi şi mult mi-a îndestulat sufletul "dialogul" cu
domnul Dan Hăulică - m-am întors de curând de la Veneţia, Mulţumim, prietene Nicolae Băciuţ, şi pentru "Vatra
unde, la invitaţia Institutului Cultural Român am fost veche" 12! Mulţi ani!
protagonista expoziţiei "Al disopra del Labirinto", am arătat LUCIAN VASILIU,
veneţienilor măştile noastre tradiţionale revalorizate plastic, Redacţia "Dacia literară"
dar nu despre mine vroiam să vă povestesc, ci despre
.."Marcel LupŞe -un pictor", căci despre domnia sa Mulţumim şi succes pe mai departe.
"dialoghează" criticul Dan Hăulică cu Vatra Veche, PRO SAECULUM FOCŞANI
încercând să facă vizibilă arta românească în "ochii largi
deschişi ai lumii". Dragă Nicolae Băciuţ,
M-am bucurat să găsesc în paginile revistei Mulţumesc pentru „Vatra veche" şi felicitări. Sărbători
dumneavoastră articolul doamnei Irina Iorga - sunt foarte fericite şi tot binele încă de pe acum!
puţini aceia care se apleacă spre "energiile voievodal- Cu prietenie,
spirituale ale lui Dimitrie Cantemir... VICTOR MUNTEANU
Cleopatra Lorinţiu m-a făcut curioasă peste măsură, dar
numai cu bunăvoinţa lui Nicolae Băciuţ voi afla ce se spune Vatra veche e aproape carte. Schimbând dimensiunea, ca
în " La răsărit de apus". "Secolul XX". (Am citit că a fost reluată revista,
Pentru de curând trecutul Moş Nicolae, Aurora- sub numele de "Secolul XXI".)
Speranţa vă spune La mulţi ani cu voie bună! Mulţumesc pentru prezenţa din Cuprins.
ELENA M. CÎMPAN
Dragă domnule Nicolae Băciuţ,
Vă felicit pentru paginile consacrate d-lui Marica; îi urez Bădie,
La mulţi ani! şi admiraţia noastră, a familiei noastre, pentru Acum am terminat de citit, in integrum , "Vatra veche"
puterea sa sufletească şi pentru activitatea sa remarcabilă! 12. Minunat!... D-l Marica merita asta şi mai mult decât
Cu cele mai bune urări, atât...
I. VLAD M-a bucurat, m-a îmbucurat, m-a emoţionat, m-a
înduioşat, m-a înminunat, m-a iluminat, m-a încredinţat, m-a
Mulţumesc ..şi vă invidiez pentru bucuria de a-l avea înziuat, m-a înnoptat, m-a împăcat, m-a încurăţat, m-a
prieten pe Valentin Marica, cum îl invidiez şi pe dumnealui îmbunat, m-a înseninat, m-a înrourat, m-a înzoreniat, m-a
pentru aceeaşi bucurie a prieteniei cu dvs. Sunteţi doi îndurerat, m-a înfrumusetat, m-a înluminat, m-a înălţat, m-
oameni minunaţi, cu vocaţia unei eterne prietenii!! (Cred că a....valintat..... Mulţumiri! Şi felicitări!
ar trebui să mă invidiez şi pe mine... pentru că v-am Şi rămân neîmpăcată şi strivită de termenul impus pentru
cunoscut pe amândoi!!) Încă o dată, La mulţi ani!! dragului predarea textului. De aveam mai mult răgaz, îl puteam scrie
nostru prieten şi felicitari pentru ceea ce face atât de bine!! mai bine. Altfel aş fi vrut să fie... Doar că atunci, sub
Angela Olaru presiunea timpului, aşa mi-a ieşit. Pentru domnul Marica
Mulţumesc frumos pentru revistă. vroiam mai mult.... Prin urmare, rămân nemulţumită pentru
Pentru că pe data de 6 nu este numai ziua în care "O mine, dar bucuroasă pentru apariţia şi conţinutul revistei.
dilemă se arată: piatra-n cap sau capu-n piatră", de ziua P.S. Mi-au plăcut N. G. Mărăşanu şi Silviu Negruţiu...
numelui vă doresc succes, mulţumire şi tăria de a face faţă MIOARA
stresului devenit, din păcate, cotidian.
Cu respect, Domnule Băciuţ,
IOAN MUGUREL SASU

85
Vă felicit pentru numărul dedicat domnului Marica! Este "şi/şi". Ideea însăşi a unui canon atotputernic şi exclusivist
interesant şi generos prezentat, ceea ce, pentru mine a m-a înfuriat şi mi s-a părut o bizarerie că, alături de
însemnat încă un motiv să mă mândresc că exista asemenea pledoaria pentru postmodernismul a cărui paradigmă este în
scriitori mari în zona noastră. Îl felicit pe domnul Valentin fond absenţa ei (cam asta e ideea cu o aderenţă uşuratică),
Marica, îi doresc Sărbători fericite şi la cât mai multe toleranţa pentru o diversitate fără limite, funcţionează - cu
bucurii editoriale. succes - preocuparea pentru un canon exclusivist şi
Aceleaşi gânduri bune şi pentru dvs. intolerant.
Bucurii să fie în continuare, Îmi cer scuze pentru revărsarea asta epistolară. Cred că e
MELANIA CUC o supapă pentru recluziunea mea.
Cu stimă
Doamne, câtă muncă!.. Şi totul făcut cu mare simţ de E. NEAGOE
răspundere. Te felicit şi-ţi mulţumesc că mă ţii la curent de
fiecare dată. Vă mulţumim pentru interesanta revistă pe care avem
Cu drag, plăcerea de a o primi de la dvs. Întreg grupul profesorilor de
GABRIELA PETRI lb. româna din Turda, precum şi biblioteca municipală au
parte de ea pentru că, de fiecare dată când o primesc, le-o
Am primit numărul monografic Valentin Marica. "distribui" şi d-lor. Avem satisfacţia unei lecturi de calitate
Felicitări vouă - pentru generozitate şi privirea aţintită pentru care vă mulţumim.
colegial, felicitări lui - pentru cele şase decenii pline de GABRIELA SEVAN,
urme. Coresponsabil cerc limba şi literatura română Turda
IRINA PETRAŞ

Distinse maestre Nicolae Băciuţ,


RAFTUL CU REVISTE
Mulţumesc pentru acest nou număr al revistei VATRA Primesc prin poştă un colet de la poetul Nicolae Băciuţ
VECHE, un număr de suflet pentru mine, şi, dacă se poate, din Târgu-Mureş. Sunt primele cinci numere ale elegantei
reţineţi-mi şi un exemplar tipărit. Mi-aţi face o mare bucurie reviste „Vatra veche”, pe care un grup de redactori inimoşi o
acum, în prag de Sf. Sărbători. scot voind să asigure o continuitate între „Vatra”
A dvs., cu aleasă preţuire, lui Romulus Guga şi cea de azi.
DANIELA GIFU Telefonic, Nicolae Băciuţ mi-a spus că revistele de
cultură „oficiale”, cele sponsorizate din bani publici, voind
Felicitări, din suflet, domnule Nicolae Băciuţ, pentru să pară cât mai elitiste, chiar şi cele din provincie,
viziunea coerentă, complexă şi pentru calitatea neglijează, ca să nu spunem au aversiune, pentru scriitorii
documentelor! din provincie. S-au constituit câteva grupuleţe de foşti
Îmbrăţişări şi luminoase urări distinsului meu coleg şi luptători pentru promovarea realismului socialist în
prieten vechi, Valentin Marica! literatură, actualmente postmodern, pornoliterari, ce vor să
MIORIŢA GOT impună doar nulităţile semidocte, agramate, însă vulgare,
respingătoare. Se publică, se premiază şi se aplaudă unii pe
Întâi şi întâi de toate vă urez "La mulţi ani" , căci se alţii. De citit nu cred că se citesc!
apropie onomastica dvstră. Apoi vă mulţumesc pentru nr. Răsfoind numerele noi din revista amintită, remarcăm
din "Vatra veche" - l-am parcurs de astă dată şi mi-a şi textele bine scrise, prin care se încearcă valorificarea
sugerat o temă care mă frământă de ceva vreme, tema potenţialului cultural mureşean, cu deschidere spre naţional
"canonului". Cândva, prin anii 90, am fost la o conferinţă a şi universal.
lui Paul Cornea, literat care se bucura de stima mea încă din Excelent, bine documentat, oferind date inedite despre
vremea studenţiei când îl descoperisem - ca să spun aşa - Eminescu, materialul din nr. 4, intitulat „Memento, Mihai
graţie unei prefeţe la "Ţiganiada" lui Budai Deleanu. Nu Eminescu (1850 – 1889)”.
mai lungesc eu vorba despre motivele aprecierii mele. Am Mai întâlnim proză, poezie şi teatru de bună calitate. Nu
plecat de la conferinţă cu un gust extrem de amar: întâi mi s- putem să nu amintim interviurile cu mari personalităţi ale
a părut că anticomunismul încrâncenat era servit de culturii române, ca: Şt. Augustin Doinaş, Adrian Marino, N.
argumente mincinoase, căci tare aş fi vrut eu să aud care Steinhardt, Irina Petraş, Nichita Stănescu.
erau acei scriitori selectaţi exclusiv pe criteriile ideologiei Punctăm, din interviul cu Nichita Stănescu: „Poezia
"comuniste" prezenţi în manualele de literatură din liceu în este o regăsire, nu numai a mea, fiecare are o flacără a lui,
ultimii ani. În paranteză fie spus manualele actuale de discretă şi topită într-o flacără mai mare, a umanităţii,
gimnaziu şi de la clasa a IX-a sunt invadate de "noi şi ai flacără la care nici el însuşi nu ajunge. Poate poetul să ardă
noştri" aducându-mi în memorie manualele după care am mai repede, apropiindu-se de propria-i flacără. Poate e mai
învăţat eu. Însă dincolo de "demonstraţia" deformării norocos sau mai nenorocos din acest punct de vedere. Dacă
canonului de către "regimul comunist" (nu mai pot scrie îndepărtezi flacăra, a ta proprie, acel luciu sacrosant numit
decât cu ghilimele, a devenit o etichetă, numele unui "bau- existenţă te duce în mari deznădejdi şi sentimentul că te
bau" ca "imperialismul" şi "odiosul regim îndepărtezi de el îl ai cu cât o dată sau de două ori te atingi
burghezomoşieresc") m-a nemulţumit poziţia subiacentă de el”.
discriminatoare. Nicăieri în conferinţă n-am auzit o ALEXA GAVRIL BÂLE,
pledoarie pentru includere în canon a unor opere şi scriitori „Vatra chioreană” nr. 3/septembrie 2009, p. 95
din alte arii culturale decât cele de sorginte europeană.
Problema "canonului" era "sau/sau" şi nici măcar o dată

86
SUMAR 2009
Ochean întors – Predarea literaturii în licee, Andrei Fischof/2
Vatra veche dialog cu Mircea Cărtărescu, Darie Ducan/3
...pauză, poem de Alexandra Emilia Bucur/4
Mircea Vulcănescu sau unul pentru toţi..., Doina Pologea/5
Moara de scoarţă, poem de Dumitru Chioaru/6
Ioan Alexandru, destinul unui poet misionar, Mioriţa Baciu/7
Poeţi din Basarabia – Ion Hadârcă: Intrarea în sonet, Adrian Dinu
Rachieru/11
Geografii lirice – poeme de Ion Hadârcă, 13
Biblioteca „Târgu-Mureş” – locul de afirmare a valorilor româno-
române, Claudia Şatarvca/15
Poeme de Nicolae Băciuţ/16
Ochean întors – Simple note despre un colocviu dat uitării, Mihai
Ştirbu/17
Festivalul Avangarda XXI, Bacău, 2009 Cronica literară – Scorbura din cuibul fiinţei (Cornel Cotuţiu),
Imelda Chinţa/19
Linia de orizont, între linia de dialog şi orizontul de aşteptare,
Elena M. Cîmpan/21
O carte de învăţătură – N. Steinhardt. Între lumi – dialoguri cu
Nicolae Băciuţ, Elena M. Cîmpan/22
Evadare din spaţiul virtual (George Roca), Melania Cuc/23
Orfeu cel care întoarce capul, Adrian Botez/24
Filtre – Camera obscură, Constantin Stancu/26
Maria Vaida – despre Gheorghe Pituţ sau paradigma angelică,
prof. drd. Emilia Chiriţă/27
Credinţă şi artă, conf. univ. dr. Viorela Ciucur/28
Creion, de Corina Petrescu, Meditaţii lirice în stil modern,
Octavian D. Curpaş/29
Prefaţă (Toader Ungureanu), Constantin Zărnescu/32
Întâiul dadaism în viziunea scriitorului Ion Pachia Tatomirescu,
Melania Cuc/34
Eminescu şi Fântâna Blanduziei, Valentin Marica/
Serafim Duicu, timp care doare, prof. Rozalia Truţă/35
Nicolae Băciuţ, Ioan Pintea, Virgil Raţiu, Cărţile Transilvaniei, Valentin Marica/36
Festivalul de Proză “Liviu Rebreanu”, 2008 Vatra veche dialog cu Mariana Cristescu, Nicolae Băciuţ/37
Despre poezibilitatea limbii, Andrei Fischof/40
Valeriu Bârgău – generaţie şi creaţie, Eugen Evu/40
Dincolo de detractori şi sceptici – geniul conformator eminescian!,
prof. dr. Adrian Botez/41
Starea prozei – Mina de plumb de la baia Sprie, Ioan Astalus/49
Jurnal haiku, poeme de Ion Roşioru/50
Documentele continuităţii – Rădăcini împrumutate (Menuţ
Maximinian), prof. dr. Vasile Filip/51
Science an Orthodoxy, a Necessary Dialogue, Iulia Dărămuş/53
Tradiţii şi folclor din Basarabia, Rogac Raia/56
Prapurii, de Marcel Naste/57
Obrăznicii tonifiante sau necredincioasa Thoma (Emil
Cioran),Eugen Evu/60
Poeme de Ana Munteanu Drăghici/61
Teatru – Cafeaua de seară, Darie Ducan/62
Poeme de Ioan Mugurel Sasu/64
Poeme de Eugen Evu/65
Nicolae Băciuţ, Sorina Munteanu, Ileana
Vatra veche dialog cu Anatol Vidraşcu, Rogac Raia/66
Mălăncioiu, Gheorghe Neagu, Festivalul Atlas -Poezie albaneză în traducerea lui Baki Ymeri, Lacrima
Avangarda XXI, Bacău, 2009 lunii: Nuri Plaku (Albania)/68
Peisaj editorial francez, Gabriela Mocănaşu/70
Cenaclul European în vizită la “World Literature”, Valeriu Iordan
Popescu/71
Poeme de Marian Nicolae Tomi/72
Dulcea harababură, Cleopatra Lorinţiu/73
Poeţi internauţi – Mariana Cristescu prezintă pe Valentin Văran/75
Edituri mureşene – Editura NICO, Nicolae Băciuţ/76
Privind în trecutul timpului Ion Brad, Victor Bibicioiu/77
Seriale tv, Iulian Dămăcuş/78
Prapurii lui Marcel Naste, Valentin Marica, Silviu Negruţiu,
Nicolae Băciuţ/79
Liviu Ovidiu Ştef sau demnitatea trecutului, Ioan Astalus/80
Festivalul Naţional de Poezie “Nicolae Labiş”, Carmen Veronica
Steiciuc/81
Curier - De la “Vatra” veche, la noua “Vatra veche”/82
Album/ 86
Răzvan Ducan, Nicolae Băciuţ, Ioan Burdulea, Starea prozei – Statuia... Ioan Mugurel Sasu/88
2009

87
care deformaseră trotuarul cu rădăcinile. Parcă ar fi vrut
să le smulgă şi să plece, s-or fi răzgândit atunci când şi-au
dat seama că pe o stradă nouă, cu trecători grăbiţi şi
pavajul neted, ei nu ar avea nici un rost. Or fi înţeles şi ei
că pomii deveniţi inutili se taie?
Undeva, la capătul străzii era un părculeţ, doar câteva
bănci şi o statuie în mijloc, funcţionase cândva şi o
fântână arteziană dar din cel mai serios motiv fusese
oprită apa. Instalaţia rămăsese doar ca un gard de
protecţie în jurul statuii care reprezenta o femeie cu un
ulcior pe umăr pe care îl susţinea cu ambele mâini.
Obişnuia, atunci când avea posibilitate şi nu prea des
beneficia de acest favor, să vină în parc, să stea pe o
bancă, la umbră, auzind sau nu conversaţiile din jur şi
văzând sau nu agitaţia străzii. În afară de lumea proprie
există şi lumea celorlalţi, adică lumea proprie a fiecăruia
dintre ei. Nu se suprapun perfect, aceste lumi nu au cine
ştie ce grad de congruenţă şi nici măcar nu evoluează
convergent, paralelismul existenţei nu le impune
similitudinea. Ascunsă în spatele fiecărui motiv de
acţiune, ideea de bine pândeşte orice posibilitate de a
genera dorinţe. Binele se vrea în tot mai mare măsură,
dorinţele tot mai mari şi mai multe sunt tot mai greu de
transformat în rezultate, partea rămasă nesatisfăcută
devine tot mai mare şi odată cu ea creşte răul, nedorit dar
Marcel Naste – Sărutul lui Iuda existent şi agravat tocmai de prea multa tindere spre bine.
__________________________________________ Cercul nu se închide ci capătă aspect de spirală. Spirala
veşnicei năzuinţi spre ceea ce nu se poate.
Starea prozei Ce obsesii vor fi chinuit sufletele sculptorilor de au
preferat să reprezinte corpul omenesc fără veşminte? La ei
şi la pictori nu a funcţionat interdicţia referitoare la
Călugărul înainta încet pe strada pustie. Nu mai era „chipul cioplit” şi uite că nu li s-a întâmplat nimic, sunt
nici atât de tânăr pentru ca zgomotele necunoscute din pline marile muzee ale lumii civilizate de operele lor.
spatele gardurilor şi ferestrelor să-i atragă atenţia şi nici Ceea ce fac artiştii este reprezentarea unei părţi din
atât de bătrân încât să poată rămâne indiferent la toate. realitate folosită ca vector pentru ideile pe care vor să le
Un vânticel cald filtrat prin frunzele şi florile pomilor împartă cu ceilalţi, nu atribuie caracter sacru şi nici puteri
îi răsfira uşor barba şi nu este exclus să-i fi trezit unele miraculoase acestor lucrări.
amintiri. Nimeni nu va putea şti vreodată numărul IOAN MUGUREL SASU
trecătorilor la existenţa cărora au fost martore asemenea (Continuare în pagina 80)
străzi vechi, cu casele retrase din calea copacilor bătrâni
_____________________________________________________________________________________________
Director de onoare
MIHAI SIN Corespondenţi : Bianca Osnaga, Melania
Cuc, Elena M. Cîmpan, Iulian Dămăcuş,
Redactor-şef adjunct Darie Ducan, Cleopatra Lorinţiu, Ioan
VALENTIN MARICA Matei, Victor Ştir, Claudia Şatravca
(Chişinău), Andrei Fischof (Israel),
Redactori: (Germania), Gabriela Mocănaşu (Paris),
Eugen Axinte, Mariana Cristescu, Dwight Luchian-Patton (SUA)
Răzvan Ducan, Eugen Evu, Mioara
Kozak, Lazăr Lădariu, Cristian
Stamatoiu

____________________________________________________________________________________________________________________
Lunar de cultură editat de ASOCIAŢIA „NICOLAE BĂCIUŢ” PENTRU DESCOPERIREA, SUSŢINEREA ŞI
PROMOVAREA VALORILOR CULTURAL – ARTISTICE ŞI PROFESIONALE
Tiparul executat la S.C. Intermedia Group, Târgu-Mureş, str. Cuza Vodă nr. 57, România. Nicio parte a materialelor nu poate fi
preluată fără acordul editorului. Copyright©Nicolae Băciuţ 2009 *Email : nbaciut@yahoo.com *Adresa redacţiei: Targu-Mureş, str. Ilie
Munteanu nr. 29, cod 540390 * telefon: 0365407700, 0744474258. Materialele nepublicate nu se restituie. Responsabilitatea asupra
conţinutului textelor revine exclusiv autorilor.

88