CUPRINS

CAPITOLUL I:

CRIMINALITATEA VIOLENTA CARACTERIZARE ..... pag. 4

CAPITOLUL II:

ASPECTE JURIDICO-PENALE ALE INFRACTIUNILOR

SAVARSITE CU VIOLENTA ............................................... pag. 7

Sectiunea I:

Evolutie istorica a infractiunilor cu violenta ........................ pag. 7

Sectiunea a II-a:

Tipologii.Aspecte criminologice ........................................... pag. 9

Sectiunea a III-a:

Omorul ............................................................................... pag. 13

Sectiunea a IV-a:

Uciderea din culpa .............................................................. pag. 15

Sectiunea a V-a:

Pruncuciderea ...................................................................... pag. 17

Sectiunea a VI-a: Vatamare corporala grava ................................................... pag. 18

Sectiunea a VII-a: Loviri sau vatamari cauzatoare de moarte ........................... pag. 18
Sectiunea a VIII-a: Violul .................................................................................. pag. 19
Sectiunea a IX-a: Talharia ................................................................................ pag. 20
Sectiunea a X-a:

Ultrajul ................................................................................ pag. 22

Sectiunea a XI-a: Violenta in familie ............................................................... pag. 23

11.1:

Violente fizice asupra sotului ............................................... pag. 23

11.2:

Violenta fizice asupra copilului minor ................................. pag. 24

CAPITOLUL III:

STAREA SI DINAMICA INFRACTIUNILOR SAVARSITE CU

VIOLENTA .......................................................................... pag. 25

Sectiunea I:

Violenta in societatea romaneasca ........................................ pag. 25

Sectiunea a II-a:

Forme de manifestare Cercetare la nivelul jud. Ilfov ........ pag. 27

2.1:

Tipologia infractiunilor ......................................................... pag. 28

2.2:

Tipologia autorilor de talharii ............................................... pag. 31

2.3:

Victimele talhariilor .............................................................. pag. 33

CAPITOLUL IV:
Sectiunea I:

CARACTERISTICILE CRIMINALITATII VIOLENTE ..... pag. 36

Particularitati ......................................................................... pag. 36

Sectiunea a II-a: Caracteristici actuale .............................................................. pag. 37

Sectiunea a III-a: Tendinte ................................................................................. pag. 39
1

CAPITOLUL V:

CAUZALITATEA CRIMINALITATII VIOLENTE ............ pag. 44

Sectiunea I:

Aspecte teoretice generale ...................................................... pag. 44

Sectiunea a II-a: Conduita deviant heteroagresiva ............................................ pag. 45

Sectiunea a III-a: Modele explicative ale conduitei agresive ............................. pag. 46
Sectiunea a IV-a: Cauzalitatea biologica, patologica ......................................... pag. 47
4.1:

Cauzalitate directa neconditionata ......................................... pag. 49

4.2:

Cauzalitate directa conditionata .............................................. pag. 50

4.3:

Cauzalitate indirecta sau secundara ........................................ pag. 51

Sectiunea a V-a: Cauzalitatea economica ........................................................... pag. 52

5.1:

Somajul ................................................................................... pag. 52

5.2:

Industrializarea ........................................................................ pag. 53

5.3:

Nivelul de trai ......................................................................... pag. 53

5.4:

Crizele economice ................................................................... pag. 55

Sectiunea a VI-a: Cauzalitatea socio-culturala .................................................... pag. 55

6.1:

Familia .................................................................................... pag. 55

6.2:

Nivelul de instruire scolara ..................................................... pag. 56

6.3:

Timpul liber ............................................................................ pag. 57

6.4:

Starea civila ............................................................................. pag. 58

6.5:

Discriminarea .......................................................................... pag. 58

6.6:

Urbanizarea ............................................................................. pag. 59

6.7:

Mass-media ............................................................................. pag. 60

6.8:

Stari conflictuale acumulate in timp ....................................... pag. 61

6.9:

Influenta nociva a anturajului ................................................. pag. 62

6.10:

Contributia victimei la savarsirea acestor infractiuni ............ pag. 62

Sectiunea a VII-a: Toxicomania .......................................................................... pag. 64

7.1:

Drogurile ................................................................................ pag. 64

7.2:

Alcoolul ................................................................................. pag. 66

CAPITOLUL VI: PERSONALITATEA SI PSIHOLOGIA

INFRACTORULUI ................................................................. pag.67
Sectiunea I:

Personalitatea infractorului .................................................... pag. 67

1.1:

Formarea personalitatii infractorului ..................................... pag. 68

1.2:

Orientarea antisociala a personalitatii infractorului ............... pag. 72

Sectiunea a II-a: Trasaturile psihologice caracteristice infractorului ............... pag. 73

2.1:

Egocentrismul ........................................................................ pag. 73

2.2:

Labilitatea .............................................................................. pag. 73

2.3:

Agresivitatea .......................................................................... pag. 74

2.4:

Indiferenta afectiva ............................................................... pag. 75

2.5:

Indiferenta morala .................................................................. pag. 75

Sectiunea a III-a: Situatia preinfractionala ......................................................... pag. 77

Sectiunea a IV-a: Mecanismul trecerii la act ....................................................... pag. 78
CAPITOLUL VII: PREVENIREA SI COMBATEREA CRIMINALITATII
VIOLENTE ............................................................................. pag. 80
Sectiunea I:

Consideratii introductive.
Definirea conceptelor de prevenie .......................................... pag. 80

Sectiunea a II-a: Modele de prevenire a criminalitatii ...................................... pag. 82

2.1:

Modelul clasic ......................................................................... pag. 82

2.2:

Modelul social ......................................................................... pag. 83

2.3:

Modelul situational (tehnologic) ............................................. pag. 89

Sectiunea a III-a: Resocializarea infractorului ................................................... pag. 92

3.1:

Conceptul de resocializare a infractorului .............................. pag. 92

3.2:

Starea periculoasa ................................................................... pag. 95

3.3:

Diagnosticul criminologic ....................................................... pag. 96

3.4:

Modalitati de resocializare .......................................................pag. 97

3.5:

Programe de tratament ............................................................ pag. 99

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................. pag. 102

3

CAPITOLUL I
Criminalitatea violenta caracterizare

Dreptul la viata si integritatea corporala constituie unul dintre putinele drepturi

fundamentale ale omului care poate fi respectat si protejat. Acest drept trebuie protejat in
conditiile actuale cu orice pret si cu orice mijloace.
Violenta este un indiciu al crizei personale a individului care nu mai gaseste iesiri
logice dintr-un sistem inchis. Ea este si o consecinta a crizei societatii care nu mai ofera
modele viabile membrilor sai, nu mai reuseste sa-si impuna valorile si nu mai este in
masura sa-si faca respectate normele.
Fenomenul infractional, in sens larg, pare a fi legat dintotdeauna de specia umana,
fapt care indreptateste intrebarea daca nu cumva umanitatea poarta in ea un germene al
raului.
Acestui fapt i s-au dat explicatii multiple fiecare cu doza ei de adevar si
subiectivitate.
Mai intai s-a observat, pe buna dreptate, ca pe cadranul temporal al planetei, specia
umana este extrem de tanara, iar evolutia sa este departe de a fi atins maturitatea, fata de
teoria lui Lombroso conform careia caracterele omului primitiv pot transparea daca nu
sub forma stigmatelor anatomice, macar in forma arhetipurilor comportamentale.
La omul modern nu poate fi complet neglijata 1, iar aceste arhetipuri includ vointa
ca pe un instinct de aparare, de supravietuire ori de distrugere.
De altfel, utilizand speculativ conceptele eros si thanatos ca pe instincte
generatoare de viata si moarte, Sigmund Freud a ajuns la concluzia ca agresivitatea este
instinct si ca in consecinta impotriva ei nu se poate face mare lucru.
1

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 2.

Cand agresivitatea depaseste cadrul definit prin supravietuire, nefiind motivata de

nevoile individului si ale speciei, ea capata un aspect distructiv, negativ.
Sociologii au adus elemente noi, completand criminogeneza prin relevarea
importantei mediului social. S-a demonstrat statistic ca intotdeauna crizele generalizate
(razboaie, revolutii, crize economice majore) sunt insotite de cresteri spectaculoase ale
fenomenului infractional si ale violentei in special.
Afectand largi paturi ale populatiei crizele au implicatii majore in procesele de
socializare a indivizilor, accentuand pana la acutizare laturile contradictorii si
instrainarea indivizilor, mediul psiho-social nereusind reechilibrarea si ajustarea
sistemelor si microsistemelor sociale.
In aceste conditii, indivizii intra in conflict cu ei insisi si cu societatea, iar propria
lor personalitate ia o orientare preponderent negativa, caracterizata prin indiferenta
afectiva si egocentrism (reactie de autoprotectie psihica), labilitate psihica (reactie la
stres) si agresivitate (reactie comportamentala ca rezultanta a vectorilor anteriori).
Violenta nu are ca unica determinare criza sociala, cauzalitatea acesteia avand un
spectru larg, dar prin aceasta se releva rolul important pe care dezechilibrele sociale il
joaca in producerea infractiunilor cu violenta.
Ca stiinta care studiaza starea, dinamica si cauzele criminalitatii in scopul
elaborarii masurilor de prevenire si combatere a acesteia, criminologia a fost vaduvita in
trecut. Prin excelenta o stiinta legata de nevoile practice de aplicare cat mai rapida a
solutiilor propuse de cercetare stiintifica in activitatea concreta de realizare a politicii
penale, criminologia este chemata sa studieze fenomenul infractional asa cum acesta se
manifesta in conditiile unei anume societati intr-o etapa istorica determinata1.
Cercetarea fenomenului infractional se afla intr-o stare incipienta in tara noastra,
inclusiv a infractiunilor savarsite cu violenta. Putem afirma insa ca despovarata de
exigentele ideologice si de idei preconcepute cercetarea acestui flagel va putea conduce
la rezultate utile practicii sociale. In acest scop trebuie avuta in vedere insa, o conceptie
clara de perspective si un cadru institutionalizat.
1

Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Ed. Academiei, 1981, pag.34.

Pornind de la constatarea ca nu exista liber arbitru, omul fiind supus legilor naturii
(determinism biologic) si conditiilor mediului social (determinism social) criminalitatea
este datorata unor factori antropologici, sociali si cosmotelurici si ca deci, ceea ce se
impune in lupta contra infractionalitatii este, pe de o parte de a preveni, prin combaterea
cauzelor, iar pe de alta parte de a-i sustrage pe cei care au savarsit infractiuni, de sub
inraurirea factorilor criminogeni care determina alunecarea lor pe aceasta panta.

CAPITOLUL II
Aspecte juridico-penale ale infractiunilor savarsite cu violenta

Sectiunea I: Evolutie istorica a infractiunilor cu violenta

Problema violentei nu este o problema noua in istoria omenirii de multe milenii.
Legea penala din toate timpurile si in toate societatile a recunoscut gradul de pericol
social deosebit de ridicat pe care il reprezinta infractiunile cu violenta, constituind unul
din grupul celor mai frecvente fapte impotriva carora s-a actionat pe multiple planuri.
Incalcarea dreptului la viata, integritate corporala, a libertatii sexuale, etc., creeaza
o stare de nesiguranta sociala, un dezechilibru serios pentru insasi existenta societatii1.
Formarea, desfasurarea si normala dezvoltare a relatiilor sociale legate de ocrotirea
juridica a vietii persoanei nu este posibila fara combaterea eficienta folosind mijloace
juridice, dintre cele mai eficiente sunt cele oferite de dreptul penal, ca instrument de
normare si reglementare a acestor valori de importanta sociala majora.
Savarsirea faptelor de violenta constituie expresia unei constiinte profund inapoiate
la indivizii caracterizati prin grave deficiente morale si printr-o agresivitate deosebit de
periculoasa pentru societate. Printre componenetele constiintei inapoiate care genereaza
astfel de conduite antisociale se intalneste adesea mentalitatea gresita care il considera
pe om ca pe orice alta fiinta de care poate dispune agresorul, curmadu-i viata prin
folosirea fortei fizice. Orice fapta de violenta a pesoanelor creeaza o stare de pericol
pentru securitatea intregii societati. De aceea incriminarea tuturor formelor de fapte
contra vietii persoanei are ca scop apararea relatiilor sociale si a valorilor sociale de care
acestea sunt legate viata si libertatea individului uman. Dreptul la viata si libertate este
recunoscut ca drept natural absolut, acordat din momentul nasterii si garantat oricarui
individ, indiferent de conduita si situatia lui.
1

D. Luminosu, V.Popa, Criminologie, Ed. Helicon, Timisoara, 1996, pag.333.

Viata este un fenomen complex, ca forma superioara de miscare, ea are la baza

repere biologice si psihice care isi subordoneaza procesele interioare (chimice, fizice,
mecanice) dar mai presus de toate, ea este un fenomen social, o valoare sociala. Se
ocroteste nu numai viata in sens biologic, ci mai ales cea primita din punct de vedere
sociologic, ca o conditie, indispensabila pentru insasi existenta societatii omenesti, cat si
din punct de vedere juridic, ca atribut ce ia forma dreptului absolut la viata si care
intereseaza nu numai individul ci si colectivitatea si ca atare este gata de a forma
obiectul unei solide protectii juridice1.
Raul contra caruia legea penala reactioneaza este vatamarea ce se aduce fiintei
omenesti si pericolul care il constituie pentru societate faptele care au ca rezultat
distrugerea vietii umane.
In aceasta privinta inca cu doua milenii in urma, Titus Lucretius afirma: Vita que
mancipia nulli dotur, omnibus usu (Viata nu este proprietatea nimanui ci uzufructul
tuturor) atragand astfel atentia asupra importantei valorii vietii persoanei, sub aspectul
succesiunii generatiilor si permanentei lui in lume2.
Criminalitatea, ca fenomen social, a aparut odata cu structurarea primelor
comunitati umane arhaice. Anterior acestui fapt esential nu se poate afirma existenta
criminalitatii, deoarece acolo unde nu exista morala si norme, nu exista crime.
Este foarte probabil ca primele preocupari pentru pedepsirea unor comportamente
individuale considerate periculoase sa fi fost determinate de necesitatea autoprotejarii
comunitatilor umane constituie in conditii naturale vitrege care le amenintau permanent
supravietuirea. In mod firesc, reactia grupului aflat in pericol a fost severa la adresa
celor care prin actiunile lor, amplificau starea de risc. Faptul ca legea talionului
razbate prin negura timpului pana in civilizatul Babilon al regelui Hamurabi si chiar
mult dupa aceea, reprezinta o dovada in acest sens.
Odata cu trecerea timpului atat fapta prohibita cat si pedeapsa ce trebuia aplicata
au dobandit conotatii noi, mai ales religioase, dar intr-o anumita masura si social1

Boroi Alexandru, Aspecte teoretice si practice privind inrarctiunile de omor si loviturile sau vatamarile cauzatoare de
moarte, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, Bucuresti, 1991, pag.7.
2
Ion Dobrinoiu, Infractiuni contra vietii persoanei, Ed. Academiei, Bucuresti, 1987, pag.11.

economice. In scopul realizarii superioare a sentimentului religios, crima a fost

considerata fie ca o manifestare diabolica, fie ca o expresie a pacatului, iar justitia a
primit aspectul unui dar divin. De altfel, pe stela de diorit negru de la muzeul Louvre, pe
care sunt gravate articolele Codului sau, Hamurabi este infatisat inchinandu-se zeului
Samas de la care primeste textul legii.
Pedepsele erau considerate ca o veritabila retributie pentru raul provocat, ori ca o
ispasire a pacatului savarsit. Desi modelate dupa legea talionului ele se diferentiaza si
in functie de pozitia sociala a inculpatului sau a partii lezate.
Codul lui Hamurabi a influentat, intr-o masura importanta reglementarile penale
ale popoarelor din zona de confluenta. Astfel, in Egipt, in timpul Regatului Non se
aplica pedeapsa cu moartea pentru omucidere, viol, talharii etc.
De asemenea, legile ebraice pedepseau cu moartea omuciderea voluntara, rapirea
de personae, sadomia, etc. Executarea pedepsei capitale prin ucidere cu pietre era
incredintata, fie familiei care suferise ofensa, fie intregii comunitati. Pentru crime
deosebit de grave se aplica arderea pe rug, spanzurarea ori tragerea in teapa; legea
talionului avea drept corespondent ebraic razbunarea sangelui.
Interesul pentru reglementari juridice precise, cunoscute de toti membrii societatii,
si aplicabile tuturor in mod egal, a fost evidentiat pentru prima data in Grecia antica inca
din secolul al VII-lea i.e.n.
Sectiunea a II-a: Tipologii. Aspecte criminologice
Infractionalitatea de violenta constituie o realitate trista si dureroasa ce se situeaza
departe in afara omenirii; ea include o tipologie umana formata, in esenta, din indivizi
care si-au pierdut simtul uman, dominati de mentalitati profund retrogradate, de
conceptii suburbane, primitive si josnice din elemente inadaptate, ale caror structuri
psihologice si etice proiecteaza rasturnat valorile sociale in perspectiva falsa a
mistificarii si manifestata, prin comiterea de infractiuni cu violenta 1, o desavarsita
1

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 7.

insensibilitate, cel mai adesea unita cu o imbecilitate intelectuala, cu o mumificare

sufleteasca cu trasaturi esentialmente disarmonice, adica cu tendinte impulsive, agresive,
obsesive, paranoide sau chiar schizoide, ori cu o sugestibilitate exacerbata, trasaturi care
traduc, in ultima analiza, individualitati cu intarzieri grave in maturizarea socio-afectiva,
adesea dezechilibre psihice si intotdeauna etice, care nu rapesc discernamantul dar
atrofiaza simtul civic si amplifica incapacitatea funciara a unor elemente, de acces la
valorile culturii
In prezent, conform prevederilor Codului Penal modificat prin legea nr.278/2006,
faptele comise cu violenta sunt grupate in titlul privitor la Infractiuni contra persoanei
care urmeaza imediat dupa titlul Infractiuni contra sigurantei statului, ceea ce exprima
cat se poate de elocvent importanta pe care o au aceste relatii in contextul general al
ansamblului social.
Din acest gen de infractiuni contra persoanei, in prezenta lucrare vor fi analizate
din punct de vedere criminologic, numai cele savarsite prin violenta.
Intr-un asemenea context este necesara mentiunea expresa ca vor fi analizate
concret infractiunile de:
- omor, omor calificat, omor deosebit de grav;
- omor din culpa;
- pruncucidere;
- vatamare corporala, vatamare corporala grava;
- loviri sau vatamari cauzatoare de moarte;
- viol;
- talharie;
- ultraj.
Un caz aparte il constituie infractiunile savarsite cu violenta in cadrul familiei care
in ultima perioada au crescut in numar alarmant. In cadrul acestei categorii vor fi
analizate:
- violente fizice contra sotului;
10

- violente contra copilului minor.

Aceste infractiuni prezinta un ridicat pericol social determinat pe de o parte din
importanta relatiilor sociale ce constituie obiectul protectiei penale si de gravele urmari
pe care le pot avea pentru societate savarsirea acestor infractiuni, iar pe de alta parte
faptul ca ele se realizeaza de obicei, prin folosirea unor mijloace sau procedee violente si
au o frecventa deseori mai ridicata in raport cu alte categorii de infractiuni1.
Succesiunea capitolelor care intra in continutul Titlului II nu este deloc
intamplatoare. Pe prin plan sunt asezate infractiunile indreptate contra celor mai
importante valori sociale privind persoana si cele mai de seama interese ale acesteia. Cel
mai de pret bun al omului este fara indoiala VIATA. Este firesc deci ca primul obiect de
preocupare sa-l constituie ocrotirea vietii si a principalelor ei suporturi: sanatatea si
integritatea corporala.
Dar, viata in societate fara libertate si respectul acesteia nu pretuieste prea mult.
Era normal deci, ca imediat dupa viata sa fie ocrotite valorile ce dau pret si sens vietii,
libertatea persoanei. In sfera de ocrotire a valorilor sociale legate de persoana omului un
loc de seama il ocupa libertatea si moralitatea relatiilor sexuale, de aceea legea penala
contine dispozitii speciale privind aceste relatii.
Fenomenul infractional din domeniul faptelor savarsite cu violenta are ca trasatura
specifica aceea ca valorile sociale ocrotite de legea penala privesc direct si intim omul,
persoana omului in complexul fiintei sale, asa ca acestea pun in fata omul infractor si
omul victima, mai intai ca individ uman si apoi ca element social. Asa se explica de ce
in nici un alt domeniu infractional nu exista la factorii criminogeni, cauzele fenomenului
infractional, o multilateralitate si o imbinare mai deplina ca in domeniul infractiunilor de
viata2.
Este stiut faptul ca dupa 22 Decembrie 1989 in tara noatra s-au produs mutatii pe
planurile vietii in procesul complex de trecere de la sistemul economiei strict planificate
1

Boroi Alexandru, Aspecte teoretice si practice privind infractiunile de omor si loviturile sau vatamarile cauzatoare de
moarte, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, Bucuresti, 1991.
2

Rodica M. Stanoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1999, pag.112.

11

la sistemul economiei de piata, cu tot evantaiul de consecinte pe care le grupeaza aceasta

vasta actiune. Puterea legislativa si cea executiva in scopul realizarii reformei economice
si asigurarii drepturilor cetatenesti au procedat la elaborarea unor anumite acte
normative care sa reglementeze unele relatii ce s-au statornicit deja in Romania
postrevolutionara.
Este cunoscut insa ca acest proces de restructurare si reasezare pe noi baze a
sistemului nostru juridic, inclusiv al celui penal, este pe cat de complex si laborios, pe
atat de extins in timp. Ca atare actiunea se afla in plin proces de derulare.
In acest context trebuie subliniat faptul ca pana in prezent continutul legislatiei
penale, deci inclusiv in materia infractiunilor savarsite cu violenta, s-au realizat deja
multe interventii in sensul ca au fost o serie de norme care veneau in contradictie cu
principiile statului de drep, ale democratiei in general. In locul lor au fost adoptate noi
dispozitii, au aparut noi reglementari la care inainte de Decembrie 1989 nu se gandea
nimeni (legea nr.54/1990, legea nr.18/1991. legea nr.31/1990 etc) care modifica din
temelii chiar relatiile dintre stat si individ.
In acelasi timp au aparut o serie de legi extrapenale care au determinat insasi
reconsiderarea unor concepte cu care s-a operat pana in Decembrie 1989. Toate acestea
si multe altele vor determina o adevarata revolutionare a intregului nostru cadru juridic,
o reasezare pe pincipiile statului de drept a intregii noastre vieti social-economice si
politice.
Aceasta este o actiune de durata si care va necesita nu numai confruntari de idei si
concepte dar si multe si complexe implicatii pe planul vietii social-economice.
Din punct de vedere al criminologiei, categoria de infractiuni de violenta
desemneaza ansamblul faptelor penale, considerate intr-o perioada de timp in cadrul
teritoriului national, a coror savarsire implica cel putin un act de constrangere, o
conduita abuziva, agresiva a participantilor (autori, instuigatori sau complici) care
provoaca victimei suferinte fizice sau psihice, vatamarea sau suprimarea unui drep ori
libertati inerente persoanei, inspirand teama, frica sau oroare actiuni sau omisiuni
12

straine spiritului traditional non-violent al natiunii romane si profound daunatoare

desfasurarii normale a relatiilor interumane dintr-o societate1.
Perioada post revolutionara ne-a oferit din pacate o paleta extrem de diversificata
de forme de savarsire a acestui gen de infractiuni, cu o crestere evidenta a gradului de
periculozitate si cu o adevarata explozie in ceea ce priveste numarul lor total in
comparatie cu anii anteriori.

Sectiunea a III-a: Omorul

Infractiunea de omor este incriminata de art. 174 Cod Penal potrivit caruia
omorul consta in fapta persoanei care ucide o alta persoana.
Gradul de pericol social pe care-l reprezinta omorul este deosebit de ridicat, acesta
fapta aducand atingere celui mai important atribut al persoanei, viata, punerea in pericol
sau suprimarea vietii persoanei intereseaza nu numai persoana victimei ci persoana in
general, deoarece fara respectarea vietii persoanei nu poate fi conceputa atat existenta
pasnica a colectivitatii, cat si convietuirea membrilor acesteia.
Obiectul juridic special al infractiunii de omor il constituie relatiile sociale a caror
formare, desfasurare si dezvoltare normale implica respectul acelei valori umane si
sociale care este viata omului2. Prin incriminarea omorului se ocroteste esentiala valoare,
legea impunand tuturor membrilor colectivitatii, de a avea o comportare respectuoasa
fata de viata fiecaruia dintre ei.
Latura obiectiva a infractiunii este completa numai atunci cand activitatea
desfasurata de agent si mijloacele folosite de acesta constituie cauza mortii in omorul
consumat sau erau susceptibile de a produce acest rezultat in cazul tentativei de omor.
Actul de violenta devine relevant sub aspectul infractiunii consumate de omor, in
momentul in care se produce rezultatul, constand in moartea victimei.
1
2

Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pag.97.

Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag.216.

13

Existenta unui raport de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata

este indispensabil, raportul existand atunci cand se stabileste ca fara activitatea
faptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs.
Un element indispensabil al infractiunii de omor il constituie intentia faptuitorului.
Aceasta poate fi directa sau indirecta dupa cum autorul, prevazand moartea victimei, a
urmat sau numai a acceptat producerea acestui rezultat.
Fapta de omor incriminata in art. 174 Cod Penal, constituie forma tipica,
modalitatea simpla a activitatii de ucidere.
Desi infractiunea de omor prezinta intotdeauna aceleasi carecteristici, in realizarea
sa concreta poate prezenta diverse particularitati, dupa cum in jurul faptei tipice se
grupeaza, se alatura diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, ii dau
acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social.
Omorul calificat prevazut de art.175, este fapta persoanei care savarseste un
omor in anumite imprejurari grave anume prevazute de lege:
- omorul savarsit cu premeditare;
- omorul savarsit din interes material;
- omorul savarsit asupra sotului sau unei rude apropiate;
- omorul savarsit profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara;
- omorul savarsit prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane;
- omorul savarsit in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice
ale victimei;
- omorul savarsit pentru a se sustrage, ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire
sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;
- omorul savarsit pentru a inlesni sau ascunde savarsirea altei infractiuni;
- omorul savarsit in public.
Formale agravate ce imprima caracter deosebit de grav unui omor simplu sunt
reglementate de art.176 Cod Penal.

14

In cazul infractunii de omor deosebit de grav, circumstantele legate de agravare

confera faptei un caracter exceptional de grav reflectand particularitatea deosebita a
faptuitorului. Circumstantele prevazute la art.176 Cod Penal, in prezenta carora exista
omor deosebit de grav sunt:
- omor savarsit prin cruzimi;
- omor savarsit asupra doua sau mai multor persoane;
- omor savarsit de catre o persoana care a mai savarsit un omor;
- omorul savarsit pentru a comite sau ascunde savarsirea unei talharii sau
piraterii;
- omorul savarsit asupra unei femei gravide;
- omorul savarsit asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar,
in timpul sau in legatura cu indatoririle de serviciu sau publice ale acestora;
- omorul savarsit de catre un judecator sau procuror, politist, jandarm sau militar,
in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale
acestora.

Sectiunea a IV-a: Uciderea din culpa

Potrivit art.178 Cod Penal, uciderea din culpa este fapta persoanei care din
culpa, a cauzat moartea altei persoane.
Ratiunea incriminarii rezida in necesitatea de a ocroti viata omului, impotriva
acelora care nu manifesta prevederea si prudenta necesara.
Identica prin rezultat cu infractiunea de omor, uciderea din culpa se deosebeste de
aceasta prin forma de vinovatie, pericolul social al uciderii din culpa fiind intotdeauna
mai redus decat acela al unei ucideri similare cu intentie.
Posibilitatea savarsirii acestei fapte, constituie o grava amenintare pentru viata
oamenilor si pentru securitatea relatiilor sociale 1. Legea penala, incriminand uciderea
1

V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol I, pag.124.

15

din culpa, a urmarit crearea unei actiuni inhibitive pentru constiinta oamenilor, de natura
sa-i oblige la cantarire, la chibzuire, atunci cand efectueaza acte ce ar putea provoca
moartea unui om, ocrotind in acest fel membrii societatii.
Vointa de a efectua activitatea, ce a avut ca rezultat moartea victimei, unita cu
atitudinea psihica a agentului care a prevazut rezultatul faptei sale, dar a crezut in mod
usuratic ca aceasta nu se va produce, sau care, desi trebuia sau avea posibilitatea sa
prevada acest rezultat, nu l-a prevazut, constituie latura subiectiva a omorului din culpa.
Omorul din culpa are si modalitati agravante, prevazute in dispozitiile art.178 si
anume:
- omorul din culpa datorita nerespectarii dispozitiilor legale, ori a masurilor de
prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei
anumite activitati;
- omorul din culpa savarsit de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica,
avand in sange o imbibatie alcoolica care depaseste limita legala prevazuta
pentru infractiune sau care se afla in stare de ebrietate;
- omorul din culpa savarsit in exercitiul oricarei profesiuni sau meserii, de o
persoana aflata in stare de ebrietate;
- pluralitatea de victime.

Sectiunea a V-a: Pruncuciderea

Pruncuciderea consta, potrivit art.177 Cod Penal, in uciderea copilului nounascut, savarsita imediat dupa nastere de catre mama aflata intr-o stare de tulburare,
pricinuita de nastere.
Aceasta infractiune constituie o varianta a omorului, supusa unui tratament penal
special, mai putin sever. Intr-adevar, exista anumite stari psiho-fiziologice provocate de
nastere, care, fara a echivala cu o stare de inconstienta si, deci, fara a exclude capacitatea
16

psihica a mamei, sunt de natura sa explice, intr-o anumita masura, uciderea copilului
nou-nascut. Recunoscand existenta unei asemena stari, legiuitorul a sanctionat mai usor,
in raport cu omorul, fapta comisa de mama. Starea psiho-fiziologica provoaca mamei la
nastere emotie, tulburare, transformari fiziologice si psihice si poate s-o influenteze pe
aceasta, in luarea hotararii de a-si ucide copilul.
Fapta de ucidere a copilului trebuie sa aiba loc imediat dupa nastere, mai precis la
scurt timp de la expulzarea copilului1. Daca uciderea copilului de catre mama sa nu se
savarseste imediat dupa nastere, fapta constituie omor calificat.
In afara conditiei ca fapta sa fie savarsita imediat dupa nastere, mai este necesar ca
fapta sa fie determinata de unele stari psihopatologice, care apar in perioada imediat
urmatoare nasterii, asa numitele psihoze post-partum.
Daca femeia nu s-a aflat intr-o astfel de tulburare, care sa fi influentat asupra
responsabilitatii sale in momentul savarsirii faptei, aceasta nu va constitui pruncucidere,
ci omor calificat, in conditiile prevazute de art.175, lit. c si d. Cod Penal.
Pentru a stabili starea femeii inculpate in momentul nasterii copilului, este necesar
sa se efectueze o expertiza medico-legala care sa constate daca a existat sau nu acea
stare de tulburare, care justifica incadrarea faptei in art. 177 Cod Penal.

Sectiunea a VI-a: Vatamarea corporala grava

Infractiunea de vatamare corporala grava, este o forma agravanta a infractiunii de
vatamare corporala, art.181, care este incriminata distinct in art.182 Cod Penal.
Constituie aceasta infractiune, fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau
sanatatii, o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60
de zile, sau care a produs vreuna din urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau
organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica sau psihica,
slutirea, avortul ori punerea in primejdie a vietii persoanei. Nu intereseaza daca
1

Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag.233.

17

pierderea simtului, organului ori incetarea functionarii acestuia a fost temporara (dar mai
mult de 60 de zile) ori permanenta 1. Fapta este mai grava cand a fost savarsita in scopul
producerii consecintelor sus mentionate.
Vatamarea corporala grava, prevazuta de art.182, alin.1 Cod Penal, se savarseste cu
intentie indirecta sau cu praeterintentie. In cazul praeterintentiei, faptuitorul actioneaza
cu intentie in ceea ce priveste fapta de lovire sau vatamare, dar este totodata in culpa fata
de consecinta mai grava produsa.
In modalitatea prevazuta in alin.2, autorul urmareste producerea rezultatului, fiind
vorba deci de o intentie directa.

Sectiunea a VII-a: Loviri sau vatamari cauzatoare de moarte

Aceasta infractiune consta, potrivit art.183 Cod Penal, in provocarea mortii
victimei ca urmare a loviturilor sau vatamarilor corporale.
Infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, desi situata in sectiunea
privind infractiunile contra integritatii corporale si sanatatii, se aseamana prin rezultatul
produs, moartea victimei, cu infractiunile de omucidere. De aici, rezulta gradul ridicat de
pericol social pe care il prezinta aceasta infractiune.
In raport de rezultatul produs, reprezinta o omucidere praeterintentionata. Lovirea
sau fapta de vatamare corporala se savarseste cu intentie, iar urmarea mai grava produsa,
are loc din culpa subiectului.
Lovirea consta in folosirea fortei brutale si se reduce intotdeauna intre faptuitor si
persoana vatamata (aplica victimei o lovitura cu un corp dur, o imbrancire, o
intepatura).
Prin vatamare se intelege o atingere adusa integritatii corporale sau sanatatii, iar
vatamarea produsa trebuie sa necesite ingrijiri medicale.
1

V. Iftenie, St. Pistol, Semnificatia medico-legala si juridical a notiunii infirmitate, dreptul nr. 5/2005, pag.96.

18

Violenta consta nu numai intr-o actiune asupra corpului uman, ci si intr-o actiune
asupra organelor interne, prin administrarea impotriva unei persoane de substante
stupefiante, alcoolice sau otravitoare, care pot produce suferinte sau vatamari, iar in final
persoana sa decedeze.
Aceasta infractiune prezinta un pericol social sporit, nu numai datorita
consecintelor pe care le are, ci si pentru ca se aduce atingere relatiilor sociale care
asigura convietuirea pasnica, bunele moravuri si linistea publica.

Sectiunea a VIII-a: Violul

Potrivit art.197 Cod Penal, violul consta in actul sexual, de orice natura, cu o
alta persoana, prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se
apara ori de a-si exprima vointa.
Infractiunea de viol presupune un act sexual fara consimtamantul persoanei cu care
se doreste a avea loc actul sexual. Aceasta nesocotire a vointei victimei se poate infatisa
sub doua modalitati: constrangerea fizica ori morala (amenintarea), sau profitarea de
imposibilitatea victimei de a-si exprima vointa ori de a se apara, fiind vorba, de
incalcarea libertatii si inviolabilitatii sexuale a acesteia.
Violul constituie cea mai brutala atingere adusa libertatii sexuale, care constituie
un important atribut al personalitatii umane, care loveste in inviolabilitatea sexuala si
fizica, in demnitatea si libertatea persoanei.
Savarsirea infractiunii de viol constituie manifestarea unei constiinte profund
inapoiate, a unei personalitati caracterizate prin grave deficiente morale si printr-o
agresivitate extrem de primejdioasa.
Autorul violului are reprezentarea ca va avea loc un act sexual, prin constrangerea
victimei, sau profitand de neputinta acesteia de a se apara ori de a-si exprima vointa si
urmareste acest rezultat1.
1

Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag.259.

19

Infractiunea este mai grava daca:

- fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna;
- victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
faptuitorului;
- victima este membru al familiei;
- s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii.
Agravarea este si mai mare daca:
- victima nu a implinit 15 ani;
- fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

Sectiunea a IX-a: Talharia

Talharia este incriminate in art.211 Cod Penal intr-o varianta tip si doua variante
agravante.
Talharia, varianta tip, consta in furtul savarsit prin intrebuintarea de violente sau
amenintari, ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se
apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea
bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii, ori pentru ca faptuitorul sa-si
asigure scaparea.
Trebuie facuta precizarea referitor la termenul de violente, intelegand orice
forma de presiune fizica sau morala asupra persoanei impotriva careia se indreapta, chiar
daca violentele nu s-ar incadra la fapta prevazuta de Codul penal lovirea sau alte
violente1.
Continutul laturii subiective priveste infractiunea de talharie in complexul ei, adica
atat actiunea principala prin care se savarseste furtul cat si actiunea adiacenta de

C. Soroceanu, Semnificatia termenului intrebuintare de violenta, din textul care incrimineaza talharia, R.R.D. nr. 1973,
pag.110.

20

intrebuintare a violentei sau amenintarii, ori de punere a victimei in stare de inconstienta

sau in neputinta de a se apara.
Prima varianta agravanta a talhariei exista atunci cand fapta s-a comis in
urmatoarele imprejurari:
- de doua sau mai multe persoane impreuna;
- de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica;
- de o persoana mascata, deghizata sau travestita;
- in timpul noptii;
- intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport;
- intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia;
- in timpul unei calamitati;
- s-a cauzat victimei vatamari corporale grave.
A doua varianta agravanta exista atunci cand talharia a produs consecinte
deosebit de grave, sau a avut ca urmare moartea victimei.
In cazul infractiunii de talharie, legiuitorul considera ca valorile sociale, de o mare
importanta, ca: viata, integritatea corporala si sanatatea persoanei ca fiind adiacente fata
de valorile sociale patrimoniale care constituie obiectul principal al faptei. Aceasta
rasturnare a ierarhiei valorilor sociale ocrotite se explica prin aceea ca infractorul, in
principal, urmareste realizarea furtului, violenta fiind doar un mijloc pentru infaptuirea
acestui scop.
Talharia este considerata din punct de vedere criminologic o infractiune de violenta
pentru ca desi infractorul urmareste o deposedare a victimei de un lucru mobil, el
savarseste violenta cu intentie, acceptandu-i consecintele ei, care se regasesc in urmarea
caracteristica a formei simple a talhariei.

Sectiunea a X-a: Ultrajul

21

Constituie ultraj, potrivit art. 239 Cod Penal, insulta, calomnia ori amenintarea
savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar
public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in
exercitiul functiunii, reprezentand forma simpla. Fapta prezinta un caracter mai grav,
cand consta in loviri sau orice acte de violenta, precum si vatamarea corporala
savarsita impotriva persoanei prevazute in alineatul precedent, aflata in exercitiul
functiunii, ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii de asemenea, daca s-a
produs vatamarea corporala grava. Infractiunea este si mai grava daca faptele de mai
sus sunt savarsite impotriva unui magistrat, politist sau jandarm, ori alt militar.
Percilolul social pe care il reprezinta ultrajul isi are ratiunea in preocuparea de a
asigura functionarului care exercita autoritatea de stat, posibilitatea de a-si indeplini in
bune conditiuni atributiile ce le revin, asigurare ce implica interventia legii penale, ori de
acte ori acest exercitiu este periclitat.
Existenta infractiunii de talharie nu este conditionata de vreo cerinta privitoare la
locul si timpul in care aceasta s-a comis. Fapta poate fi comisa deci in orice loc si orice
timp.
Sectiunea a XI-a: Violenta in familie
Violenta in familie se poate manifesta in multe si variate forme verbal sau fizic
care depind atat de cauzele care le determina, cat si de temperamentul membrilor sai1.
Violentele verbale se pot manifesta prin insulte, amenintari sau santaje. Acestea au
un aspect imoral si afecteaza psihicul celui lezat.
Violentele fizice sunt mai grave si afecteaza in principal corpul victimei dar si
psihicul acesteia. Se pot manifesta prin leziuni vatamatoare, care afecteaza integritatea
corporala sau sanatatea victimei iar in unele cazuri grave de violenta fizica, se poate
produce chiar uciderea sotului sau a copilului.
1

Rodica M. Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si criminalitatea, Bucuresti, Ed. Oscar Print, 1994,
pag.206.

22

Violentele in familie provoaca tulburari in armonia familiei, cu consecinte destul

de grave, care afecteaza buna intelegere intre membrii acesteia si relatiile dintre ei.
Violenta in familie se intalneste sub doua forme:
- violente fizice asupra sotului;
- violente fizice asupra copilului minor.
11.1 Violente fizice asupra sotului
Codul Penal, prin art.180-184, stabileste ca infractiuni faptele prin care se aduc
vatamari corporale sau sanatatii persoanelor victime, indiferent daca aceste vatamari
sunt savarsite de orice persoane, chiar de unul din soti fata de celalalt. Prin violentele
asupra sotilor, se produc suferinte fizice si psihice cu efect de dezechilibru in armonia si
respectul dintre ei. Asemenea fapte constituie modalitati grave de violenta conjugala.
Infractiunile de lovire si vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, savarsite
de un sot, are ca obiect juridic relatiile sociale referitoare la dreptul fiecarui sot la
integritate corporala si sanatate in cadrul relatiilor de familie.
Cea mai grava forma de violenta fizica ce se poate savarsi intre soti, prin care se ia
viata sotului victima, bunul cel mai de pret, este omorul, care poate fi intalnit sub forma
omorului calificat, sau a omorului deosebit deosebit de grav.
La asemenea violente conjugale grave, se recurge in cazuri extreme, de disperare si
de multe ori din cauze patologice.
11.2 Violente fizice asupra copilului minor
Prin prevederile sale, Codul Penal ocroteste integritatea fizica, dezvoltarea
intelectuala sau morala a copilului minor sanctionand faptele care aduc atingere acestor
valori. Astfel, potrivit art.306 Cod Penal, constituie infratiunea de rele tratamente
aplicabile minorului punerea in primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel
a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale ale minorului, de catre parinti.

23

Infractiunea de rele tratamente aplicate minorului se realizeaza, fie prin actiuni

acte comisive (loviri, violente, bataie, etc.), fie prin inactiuni acte omisive
(neasigurarea hranei, a imbracamintei, a conditiilor corespunzatoare de a locui, etc.)
Din analiza textului incriminator, rezulta ca acesta face referire numai la punerea
in primejdie grava a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorilor, fiind vorba de
crearea unei stari de pericol pentru dezvoltarea ulterioara a acestuia, daca fapta are ca
urmare o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, se aplica regulile referitoare la
concursul de infractiuni.
In ultima perioada, s-a constatat o crestere alarmanta a violentelor in cadrul
familiei, determinand interventia prompta a autoritatilor pentru stoparea acestora.
Un mediu social determinat de violenta, are o influenta daunatoare, nefasta asupra
societatii, afectand buna intelegere intre membrii acesteia si relatiile intre oameni.

CAPITOLUL III
Starea si dinamica infractiunilor savarsite cu violenta

Sectiunea I: Violenta in societatea romaneasca

Infractiunile savarsite cu violenta reprezinta un fenomen antisocial complex,
rezultat al interactiunii conjugale a unor factori obiectivi si subiectivi, sociali si
individuali, generali si particulari si a unor conditii favorizante a caror nastere si
explicatie solicita eforturi interdisciplinare si interinstitutionale din partea specialistilor
interesati in prevenirea si diminuarea acestor manifestari. Acestea reprezinta o problema
24

sociala cu consecinte negative si distructive asupra vietii si integritatii indivizilor si

grupurilor sociale, remarcandu-se prin gradul ridicat de periculozitate sociala intrucat
presupun utilizarea fortei, a constrangerii fizice si morale asupra persoanelor,
producandu-le importante prejudicii materiale si morale, de cele mai multe ori
ireparabile.
In perioada analizata in decursul anilor 2002-2006 se observa o crestere a ratei
infractionalitatii, cu preponderenta a infractiunii de talharie care ocupa locul cel mai
important in aceasta gama de infractiuni.
Talharia este savarsita de cele mai multe ori in strada cu predilectie in mediul
urban si nu este de mirare ca aceasta gama de infractiune ocupa locul cel mai ridicat
deoarece trebuie analizate mobilurile care stau la baza unor astfel de fapte. Talharia fiind
o infractiune cu dublu obiect juridic are un pericol social deosebit de mare, infractorii
urmaresc sustragerea de bunuri prin folosirea violentei.

I N F R A C T I U N I S AVAR S I T E C U V I O L E N TA
2002 - 2006

25

Omor
Tentativa de omor
Loviri cauzatoare de
moarte
Vatamare corporala
grava
V i o l
Talharie - total
Ultraj
Pruncucidere
Total

2002
563
485

2003
551
428

2004
516
524

2005
453
457

2006
438
479

156

162

122

109

120

1.052

893

700

724

662

1.052
3.025
556
38

983
2.782
457
25

953
3.087
461
25

1013
3.326
355
32

1.116
4.078
327
20

6927

6281

6388

6469

7240

Fenomenul infractional in aceasta perioada la nivel national, in pofida faptului ca a

inregistrat scaderi la unele genuri de infractiuni (ultraj de la 556 de infractiuni
savarsite in 2000 pana la 327 de infractiuni in anul 2006; omor de la 563 de infractiuni
in 2000 pana la 438 de infractiuni in anul 2006), s-a caracterizat intr-o dinamica
complexa, determinata in primul rand de aparitia si proliferarea tot mai accentuata a
crimei organizate, care este tot mai greu de controlat si contracarat cu mijloace si forte
clasice. Numarul infractiunilor savarsite cu violenta este in crestere in ultimii ani si
trebuie sa ridice un semn de intrebare organelor abilitate in drept cu prevenirea si
26

combaterea acestor infractiuni, in sensul ca trebuie organizata o mai buna cooperare

intre institutiile statului intr-un mod profesionist si eficient.
Tabloul criminalitatii a fost intregit de migratia, uneori necontrolata a cetatenilor
straini, aflati legal sau ilegal pe teritoriul tarii noastre, astfel in cazul unor omoruri
deosebit de grave, talharii, santaje, etc. au fost implicati ca autori sau victime cetateni
din Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.), China, Turcia, in multe situatii
folosindu-se arme de foc sau substante iritant lacrimogene.

Sectiunea a II-a: Forme de manifestare Cercetare la nivelul judetului Ilfov

Predispozitia ctre acest tip de infractionalitate este data de baza economica slabita
a judetului, predominante fiind structurile industriale ce utilizeaz forta de munca ieftina
si existenta unei mari concentrari de populatie fara locuri de munca sau grupuri
defavorizate din punct de vedere social.
In 2005 judetul Ilfov inregistreaza un numr de 282.320 locuitori, mediul urban
fiind populat de 73.750 de locuitori, iar mediul rural 208.570 locuitori. Din totalul
populatiei stabile 144.764 sunt femei, iar restul de 137.556 sunt barbati.
In luna august a anului 2005 s-a inregistrat un numr total de 3142 de someri, din
care 1658 barbati si 1484 femei. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, se
contata o scadere a numarului de someri in judetul Ilfov - in august 2004 numrul total
de someri se ridica la 4028, din care 2105 barbati si 1923 femei.
Cu toate ca rata somajului inregistreaza un trend descresctor, numrul total de
3142 de someri la o populatie de 282.320 locuitori, din care efectivul salariatilor era de
67.154 in luna august, este ingrijorator.
Acolo unde se constata un volum mai mare al criminalittii, se constata si un
numarul mare al somerilor inregistrati (174 in zona Pantelimon, 124 in zona
Mogosoaia).
27

Un alt posibil factor cu influenta asupra ratei criminalitii il constituie marile

diferente intra-regionale, atat intre Ilfov si Bucuresti, cat si in interiorul Ilfovului. Ne
referim aici la nivelul de echipare al localitatilor, la infrastructura de transport,
problemele regionale in domeniul sanatatii, starea precara a unor unitati de invatamant
(mai ales a celor din mediul rural) etc.
In sectorul educational se constata o crestere a abandonului scolar in invatamantul
primar si gimnazial, de la 216 abandonuri in anul colar 2002-2003, la 653 abandonuri
in anul scolar 2003-2004. Acest fenomen se constata pe fondul scaderii numarului de
copii inscrisi in scoala in anul 2003-2004.
Pe langa degradarea unor unitati de invatamant, o alta cauza a abandonului scolar,
mai ales in invatamantul primar si gimnazial, o constituie degradarea infrastructurii de
transport, desfiintarea unor linii de transport in comun, ce fac greoaie deplasarea intre
localitati. Un alt factor important favorizant al abandonului scolar il constituie situatia
economica a familiilor (sunt cazuri de familii cu doi sau mai multi copiii care au ales sasi trimita copii la scoala pe rand, in zile diferite, pentru ca nu isi pot permite sa suporte
costurile deplasarii si scolarizarii).
2.1 Tipologia infractiunilor
Prezentandu-se ca un judet cu populatie majoritar rurala (208.570 locuitori fata de
73.750 locuitori in mediul urban - Buftea, Otopeni, Popesti-Leordeni si Voluntari 1),
procentul cel mai mare de talharii este intalnit in acest mediul (54%). Cu toate acestea, si
numarul talhariilor comise in mediul urban este semnificativ, dar modul de operare
difer. In acesta din urma se actioneaz mai mult in grup, organizat, actul este precedat
de studierea victimei si, de obicei, talharia se produce pe baza unei informatii primite de
autori. In mediul urban, este specifica actiunea neorganizata, de moment, predominand
talhariile cu violenta moderata si ridicata, iar cazuri de talharii prin amenintari nu au fost
inregistrate. Este de remarcat ca in mediul rural sunt intalnite cazurile de amenintare a

28

victimei, mai ales prin utilizarea cutitelor (ca obiecte utilizate de autori, in urban s-au
inregistrat cazuri in care s-au folosit bate de baseball si ciocane).

Considerand criteriul intervalului orar in care s-a produs fapta, predomina talhariile
comise in intervalul 22-05 h. O caracteristica a mediului rural este producerea de talharii
si in timpul zilei, pe cnd in mediul urban din judetul Ilfov, in perioada de referinta nu sa inregistrat decat o singura talharie comisa pe lumina. Astfel, talhariile comise noaptea
(pe intuneric) detin ponderea cea mai mare in ambele medii de referina (60% in mediul
rural si 31% in mediul urban, in conditiile in care, acesta din urma inregistreaza un
procent mare de nonraspunsuri -63%).
Datorita specificului infractiunii, majoritatea lor sunt comise in spatii deschise, le
putem incadra in ceea ce numim violenta stradala (50% in rural si 94% in urban). In
Ilfov, doar 24% din totalul talhariilor se petrec in spatiu inchis. Din acestea 87% se petrec
in mediul rural si numai 13% in mediul urban. Putem explica acest procent scazut prin
eficienta sistemului implementat de politia de proximitate in mediul urban, dar si prin
gradul ridicat de inter-cunoastere din mediul rural, favorizant informarii prealabile
savarsirii actului de talharie in locuinta victimei sau in alt spatiu inchis.

29

64%) din talharii au loc in strada, din care in urban sunt comise 67% si in rural
numai 33%.
In judetul Ilfov, pe primele locuri se afla:
1. talharii comise in strada (64%);
2. talharii comise in locuinta victimei (19%);
3. talharii comise in autoturismul victimei sau in taxi (11%);
4. talharii comise in locuinta victimei sau cele comise in padure sau in parcuri.
Talhariile petrecute in spatii deschise (pe strada sau in padure/parcuri) sunt
predominante, cazurile in care acestea apar comise in spatii inchise (locuinta sau locul de
munca al victimei) fiind mult mai rare. Talharia comisa in padure (Tunari) este o
exceptie, victima avand ea insasi calitatea de infractor (prostituata).
In zonele Dobroesti, Pantelimon, unde populatia majoritara este rroma, sunt
predominante calcarile" si talhariile comise in autoturismul victimei (cele comise asupra
soferilor de taxi).
Dup modul de comitere, talhariile predominante sunt cele realizate prin violenta
moderata (45.9%), fiind urmate de calcarile" specifice mediului rural (21.6%).

Talhariile petrecute in lunile de iarna au ca mod predominant de operare

amenintarile si calcarile, locurile in care se intalnesc sunt in autoturismul victimei si in
imobile. Majoritatea talhariilor comise in lunile de iarna se concentreaz in perioada
sarbatorilor.
2.2 Tipologia autorilor de talharii
30

Analiza cazurilor a scos in evidenta ca cele mai multe talharii (22) au fost realizate
de un singur autor, iar gruparile de doi sau trei infractori au actionat in numar egal de
cazuri (18) de talharie.
Fie ca este vorba de talharii cu autori necunoscuti sau identificati, se constata ca
majoritatea talhariilor comise de o singura persoana se petrec in strada, iar odata cu
cresterea numarului infractorilor participanti la talharie, actul infractional este mai ferit
de latura publica, tendinta fiind de a se petrece in locuri inchise (locuintele sau
autoturismele victimelor). Majoritatea infractiunilor de talharie ce au loc in locuinta
victimei se petrec in mediul rural, iar autorii, in prealabil, obtin informatii de genul: ziua
de pensie/salariu, daca are rude in strainatate, daca a obtinut venituri in urma vanzarii
unui bun mobil sau imobil etc.
Numarul de autori care au comis talharia
1 autor

2 autori

3 autori

Locul

Pe strada

15

10

comiterii

In padure

faptei

In locuinta victimei

La locul de munca al

victimei
In autoturismul victimei

Numrul talhariilor cu autori cunoscuti (38) este semnificativ mai mare decat
numarul talhariilor comise de autori necunoscuti (19).
Analiza frecventelor varste ale autorilor de talharii scoate in evidenta, pe langa
procentul ridicat de autori necunoscuti, o grupare a varstelor autorilor in intervalul
cuprins intre 20 si 29 de ani.

31

Totodata, 79 % din autori sunt de sex masculin si numai un procent nesemnificativ

de 2 % sunt de sex feminin. Diferenta pana la 100% o constituie autorii necunoscuti, ce
nu au putut fi identificati de victima (19%). Daca presupunem ca majoritatea autorilor cu
sex neidentifcat sunt femei, procentul se mentine majoritar tot pentru autorii de sex
masculin.
O alta variabila luata in studiu, cea referitoare la antecedentele penale ale
autorilor, este greu de analizat, in mare parte datorita numarului mare de nonraspunsuri
(36), insa, nici in acest caz, nu se poate evidentia nici macar o tendinta (9 autori de
talharii fara antecedente penale si 10 autori cu antecedente.
Cele mai multe infractiuni de talharie s-au comis de autori cu varsta cuprinsa in
intervalele 20-29 ani si 15-19 ani, iar cele mai putine de persoanele cu varsta cuprinsa
intre 41-59 ani.
Constatam o caracteristica comuna la nivelul modului de operare, in sensul ca
ambele grupe de vrste sunt predispuse a actiona cu violenta, mai degraba decat a
actiona prin amenintare sau smulgere.
Varsta autorului

Mod de

smulgere

operare
operare

amenintare

15-19 ani

20-29 ani

30-40 ani

41-59 ani

AN

cu

cutit
violenta moderata

violenta ridicata

amenintare

32

Concluzie: Autorul de talharii din judetul Ilfov este brbat cu varsta

cuprinsa intre 20 si 29 de ani, fara ocupaie, ce acioneaz - de cele mai multe ori
singur si abuzeaz de violenta. In 98% din cazuri victima nu cunoastre autorul
talhariei.
2.3 Victimele talhariilor

Dupa cum se poate observa in graficul de mai sus, 51% din victime sunt de sex
masculin, 49% sunt de sex feminin. Se poate concluziona ca variabila sex nu este o
variabila semnificativa in alegerea victimelor de catre infractori. Neglijenta persoanelor,
in unele cazuri si vulnerabilitatea lor, in alte cazuri, reprezinta cauzele victimizarii
persoanelor.
Distributia pe varste a scos la iveala inexistenta victimelor sub 14 ani. O pendere
semnificativa o au cei din categoria 20-29 ani (32,4%), apoi cei cu varste cuprinse intre
41-59 ani (18,9 %) si pe locul al treilea se afla persoanele peste 60 de ani, respectiv
13,5%. Acest lucru este explicabil deoarece tinerii isi petrec mult mai mult timpul pe
strada, in parcuri si discoteci, expunnd fara rezerve bunurile pe care le detin, cu acea
inconstienta specifica tinerilor si o mare placere a riscului.
Dupa cum se poate observa din graficul de mai sus tinerii, de sex masculin cu
varste cuprinse intre 20-29 de ani, reprezinta persoane ce cad frecvent prada
infractorilor. Baietii, la aceasta varsta sunt caracterizati prin impulsivitate, neglijenta,

33

dorinta de impresionare a celor din jur prin bunurile (lanturi, telefoane) pe care le detin,
frecventeaz locuri ce ridica serioase semne de intrebare si anturaje dubioase.
Femeile, cu varste cuprinse intre 30-40 de ani reprezinta o alta mare categorie a
victimelor talhariilor, acest lucru este explicabil deoarece femeile par vulnerabile in fata
infractorilor, uneori faptul ca locuiesc singure reprezint un aspect determinant in
alegerea victimelor.
Exista o corelatie intre varsta victimei si spatiul comiterii talhariei, dar nu este
semnificativa. Astfel persoanele care au cazut victime infractiunilor de talharie in spatiu
deschis, respectiv pe strada, in statii RATB, sunt persoane cu varste cuprinse intre 2029ani, cele mai multe, apoi cele cu varste cuprinse intre 30 si 59 dea ani.
Reprezentarea grafica pe grupe de varsta a victimelor in functie de variabila sex

masculin

feminin

In functie de modul de operare, s-a constatat ca cele mai multe talharii au fost
comise prin folosirea violentei moderate (45,9%), iar victimele sunt predominant de sex
masculin, dar si cele de sex feminin ocupa un loc important in aceasta categorie. Barbatii
au fost frecvent deposedati prin violenta ridicata, iar femeile prin smulgere si prin
calcare-fapt explicabil, pentru ca femeile cedeaz mai usor amenitarilor si nu se ajunge la
34

violenta ridicata. Femeile, in cazul talhariilor, reprezinta un caz aparte; sunt mai
sensibile, cu reactii intarziate, care nu pot impiedica savarirea infractiunilor de teama.
Talhariile prin smulgere sunt frecvente in cazul femeilor, fiind vizate mai ales gentile.
Orice om stie ca in geanta, o femeie isi tine multe lucruri, de fapt toate lucrurile pe care
le are cu sine, iar modul in care poarta acest accesoriu (pe umar) nu reprezinta nici un
impediment pentru un talhar.

Exista o corelatie, dar nesemnificativa intre modul de operare si categoria de

varsta. Astfel, victimele sub 20 de ani, sunt talharite prin folosirea violentei moderate,
deoarece se stie ca tinerii cedeaza mai uor si pentru ca nu detin sume prea mari sau
bijuterii de valoare. Cei cu vaste cuprinse intre 20-29 sunt talhariti tot prin folosirea
violentei moderate, iar cei trecui de 60 de ani, sunt deposedati de bunurile lor in propriile
case. Batrnii reprezint categorie frecvent vizata de infractori, acestia profitand de
capacitatea redusa a batrailor de a se apara, precum si de alte caracteristici
psihocomportamentale specifice ale acestora, cum ar fi : diminuarea capacittii de efort
fizic, uitare, credulitate.
1

Directia statistica a jud. Ilfov

35

CAPITOLUL IV
Caracteristicile criminalitatii violente. Tendinte

Sectiunea I: Partcularitati
Din cercetarile efectuate pe baza fiselor criminologice si a statisticilor din
evidentele operative, a rezultat ca savarsirea omorurilor 1 in tara noastra este marcata de
particularitati care se refera la:
a) Mediile, locurile si timpul in care se comit infractiunile cu violenta:
infractorii savarsesc omorurile de regula la locul de domiciliu, ponderea detinando cei nascuti si domiciliati in mediul rural;
marea majoritate se aflau sub influenta alcoolului in momentul comiterii faptelor;
in ceea ce priveste locul savarsirii infractiunilor cu violenta s-a constatat ca
majoritatea au fost comise in locuri ce ofera conditii prielnice de actionare si
executare a actului infractional. Astfel cele mai multe omoruri au fost comise in
locuinte (60%) unde persoanele cu conditie fizica precara ori, in inferioritate
numerica sau imprudente au fost atacate, talharite si ucise;
infractiunile de viol au fost comise in locuri izolate (terenuri virane, parcari,
paduri, lacuri izolate si intunecoase) si in proportie destul de ridicata in locuintele
victimelor sau autorilor (circa 55%) dupa o prealabila pregatire si indeosebi pe
timp de noapte si vizibilitate scazuta;
in ceea ce priveste timpul comiterii infractiunilor cu violenta se constata o crestere
vertiginoasa a numaraului infractiunilor comise pe timp de zi (indeosebi talharii si

Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Bucuresti, Ed. Sansa SRL, 1996.

36

violuri) ceea ce denota o crestere a curajului si a sigurantei pe care o simt

infractorii in momentul comiterii acestor fapte.
b) Modul de aparare
Victimele sunt desigurvictime, dar nu arareori conceptiile, mentalitatile,
prejudecatile si atitudinile inapoiate chiar ale acestora, comportamentul unor victime, cu
deosebire in cazul unor indivizi marginalizati psiho-moral, creeaza situatii, stari sau
circumstante susceptibile a deveni criminogene, intr-un grad ridicat de probabilitate.
Comportamentul unor victime, manifestat spre pilda, in initierea unor certuri, scandaluri,
intretinerea unor relatii sexuale extraconjugale etc. comportament capabil sa creeze
situatii criminogene se integreaza, in concret, in procesul socio-uman cauzal la capatul
caruia se comit si infractiuni intentionate de violenta.
Relevant este faptul ca in marea majoritate a cazurilor, faptuitorii actioneaza
individual, grupurile organizate fiind relativ rare, dar in crestere in ultimii ani. In cele
mai multe cazuri autorii au folosit arme albe sau obiecte contondente, aflate asupra lor
din alte motive decat in vedrea savarsirii infractiunii, sau obiecte contondente si arme
albe gasite la fata locului. In cazul infractiunilor de viol s-a practicat in mod deosebit
imobilizarea victimei prin forta fizica.

Sectiunea a II-a: Caracteristicile actuale

Caracteristic acestei perioade este faptul ca marea majoritate a faptuitorilor fac
parte din categoria infractorilor primari, cei mai multi autori de fapte comise cu violenta
aflandu-se in momentul savarsirii faptei sub influenta alcoolului.
La savarsirea infractiunilor cu violenta ponderea o detin faptuitorii fara ocupatie si
care in general nu au o sursa de venituri sigure.
O alta trasatura specifica a acestui grup de infractiuni o constituie faptul ca daca in
marea majoritate a cazurilor infractorii au actionat individual, la nivelul ultimilor ani s-a
37

observat o evidenta crestere a procentului celor care se organizeaza in grup pentru a

savarsi infractiuni de talharie si viol. Lucrul care ingrijoreaza in mod deosebit este
procentul ridicat al adolscentilor si minorilor in aceste bande. 1 Nu mai surprinde pe
nimeni sa constate ca minorii intre 12-16 ani organizati in grupuri, inarmati cu cutite,
sabii ninja si alte arme albe, sprayuri iritant lacrimogene sau paralizante, talharesc ziua
in amiaza-mare colegi de scoala, femei, persoane mai in varsta, lucru care vine sa
confirme statisticile care arata ca marea majoritate a persoanelor care savarsesc fapte
violente sunt tinere. De asemenea, creste simtitor ponderea infractiunilor cu violenta
savarsite prin cruzimi cu totul deosebite.
Prin cruzimi se inteleg procedee brutale, feroce, actele de violenta care,
prelungite in timp, produc chinuri sau suferinte fizice deosebit de mari, care denota
sadism, un mod barbar de comitere a infractiunii, ca de exemplu: zdrobirea oaselor,
jupuirea pielii, bataia cu biciul, lipsirea de hrana sau bautura, provocarea de arsuri
prelungite, sectionarea totala sau partiala a unor zone vitale ale corpului.
Un exemplu concret si elocvent din practica judiciara este acela in care inculpatul,
manifestand o ferocitate iesita din comun, a aplicat sotiei sale, vinovata de adulter, 52 de
lovituri de cutit in diferite parti ale corpului si constatand ca inca mai traieste, a stropit-o
cu benzina si i-a dat foc.
Studii si statistici recente, referitoare la victime reflecta ingrozitoarele suferinte
fizice si psihice la care sunt supuse.
Astfel de fapte au un impact deosebit asupra societatii, dand nastere unui sentiment
din ce in ce mai mare de nesiguranta si o mare neliniste in randul oamenilor de buna
credinta.
Un aspect ingrijorator care a urmat Revolutiei din Decembrie 1989 atat la nivel
national dar si la nivel judetean, este acela ca s-a infiripat idea violentei ca solutie
pentru problemele social-economice si chiar politice cu care se confrunta segmente
socio-profesionale, grupuri de indivizi izolati. Am fost in aceasta perioada martorii
1

Ortansa Brezeanu, Particularitati ale criminalitatii in perioada de tranzitie. Aspecte juridice si criminologice, Ed.
Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1999.

38

mineriadelor minerilor din Valea Jiului condusi de Miron Cosma, care au calcat in
picioare orice notiune de stat si de drept si au legalizat forta batei colective1.
De asemenea, am fost de nenumarate ori martorii ocuparii drumurilor nationale si a
magistralelor de cai ferate de catre grupuri de sute sau chiar mii de personae din diferite
localitati ale tarii pentru rezolvarea unor probleme sociale, economice sau profesionale
prin fortarea mainii guvernantilor pentru rezolvarea in mod favorabil al cererilor
acestora.
Solutia pentru rezolvarea problemelor social-economice a fost considerata si
atacarea unor instituii ale statului, sedii de prefecturi, primarii, de catre protestatarii
nemultumuti (exemplu: salariatii de la Tepro Iasi) soldate cu ciocniri violente cu
fortele de ordine, morti si raniti si alte victime de ambele parti implicate.
O amploare deosebita au luat si actele de violenta impotriva celor care au datoria
de a aplica legea. Avem in vedere aici recentul caz Ciocnari, cand politistii care au
intervenit pentru arestarea unor infractori, au fost atacati cu violenta de intreg satul.
De aici se desprinde si concluzia ca in aceasta perioada de transfer social,
economic, politic etc., in societatea noastra grupuri sociale nemultumite dar organizate
de asa-zisii lideri si-au format gresita impresie ca isi pot face dreptate si singuri.
O alta problema deosebita care priveste violenta colectiva a fost cea a conflictelor
dintre clanurile de rromi care numai la interventia prompta si hotarata a autoritatilor nu
au capatat amploarea deosebita si nu s-au soldat cu victime si pagube materiale.
Interventia autoritatilor ar trebui facuta in primul rand in plan legislativ prin
pedepsirea mult mai aspra a acestor acte de violenta.
Sectiunea a III-a: Tendinte
Societatea romaneasca plateste un tribut greu infractionalitatii de violenta: an de an
pe altarul nesabuintei unor indivizi sunt jertfite viata, integritatea corporala, sanatatea,
1

Ortansa Brezeanu, Particularitati ale criminalitatii in perioada de tranzitie. Aspecte juridice si criminologice, Ed.
Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1999.

39

libertatea sexuala, etc, a sute si sute de personae, consecintele social-economice si

psiho-morale ale acestui fragment extrem de nociv al criminalitatii, care este subsistemul
infractiunilor de violenta, sunt de-a dreptul dramatice. Evaluate la rece, daca putem
spune asa, numai consecintele economice ale infractionalitatii de violenta se ridica anual
la sute de mii de euro, ca sa nu mai vorbim de urmarile unor atare infractiuni asupra
calitatii vietii sociale in ansamblu, de traumele care dainuie in constiinta morala a
victimelor cand in cazurile tentativelor de omor, de talharie, etc ele raman in viata, a
familiilor acestora
Cu atat mai grave ne apar consecintele infractionalitatii de violenta daca avem in
vedere ca victimele multora dintre faptele penale de violenta sunt femei (de regula la
omorurile pasionale, la unele violuri sau vatamari cauzatoare de moarte, la unele
talharii), minori sau persoane tinere ori in varsta inaintata, precum si victime, uneori
din randul persoanelor detinatoare de functii ce implica exercitiul autoritatii publice.
Tranzitia pe care o parcurge tara noastra repercuteaza si in problematica
criminalitatii in general si a infractiunilor savarsite cu violenta in special, dandu-le un
continut criminogen nou.
Apar noi mobiluri in savarsirea infractiunilor cu violenta. Ponderea celor comise
din razbunare, gelozie, etc., scade in favoarea celor cu mobil economic (furt cu violenta,
jaf, talharie, etc).
Un nou flagel este cel nascut in legatura cu Legea Funciara. Problematica
pamantului, a mostenirii si a impartirii acestuia apare tot mai mult in prim-planul
criminalitatii cu violenta. Se ucid tot mai frecvent rudele intre ele (frati, parinti-copii,
unchi, nepoti), se comit multe infractiuni cu violenta in cercurile familiale avand drept
mobil problema pamantului.
Crima organizata de tip mafiot, executata cu sange rece si profesionalim incepe sa
cucereasca teren si in Romania. Desi procentul acesteia nu reprezinta prea mult, in
schimb, sub aspectul impactului social, al rezonantelor in mass-media, ele retin in mod
deosebit interesul populatiei. Este cazul crimei comise impotriva omului de afaceri
40

roman Mihai Ionescu din Bucuresti, bomba care a explodat intr-o masina din Timisoara
ucigand doi si ranind alti doi din ocupantii masinii si care era destinata reglarii unor
conturi in lumea hotilor autovehiculelor de lux din zona de vest a tarii.
S-au facut primii pasi spre internationalizarea crimei in tara noastra. Au fost gasiti
cetateni chinezi morti, ucisi in cel mai pur stil Asiatic specific faimoaselor triade
chinezesti. De asemenea numerosi cetateni arabi, turci si de alte nationalitati au fost
ucisi sau grav raniti in diferite reglari de conturi, multe din aceste fapte ramase din
pacate in categoria faptelor cu A.N. (autori necunoscuti) si care este putin probabil ca
vor fi solutionate in viitor.
In acelasi timp infractorii romani apar tot mai frecvent implicati in fapte penale
savarsite in alte state in combinatie cu cetatenii acestora.
Tot mai frecvent tehnica occidentala in materie de infractiuni cu violenta se face
resimtita si in tara noastra. Armamentul si munitia introduse clandestin in tara, sprayurile
si substantele iritant lacrimogene si paralizante insotesc tot mai mult infractiunile
savarsite cu violenta.
Posibilitatea aparitiei unui proces de violenta programata este tot mai mare ca
urmare a organizarii crimei in lumea interlopa, a modelului oferit de acestea.
In numeroase tari occidentale problema criminalitatii a devenit una din grijile
principale, ale guvernelor, specialistilor si ale cetatenilor 1. Speranta de a vedea ca
imbunatatirea nivelului de trai si a serviciilor sociale antreneaza in mod automat o
scadere a criminalitatii nu s-a realizat. In unele tari, chiar dezvoltate, criminalitatea este
una dintre cele mai grave probleme sociale si programele de prevenire a criminalitatii,
desi foarte bine studiate nu au avut nici un efect sensibil asupra ratei medii a
criminalitatii.
Imbracand forme diverse de la agresiune de drept comun la violenta colectiva si
violenta politica (terorismul), infractiunile savarsite cu violenta au cunoscut o crestere
accelerata in ultimul timp tinzand sa se accentueze din ce in ce mai mult.
1

Constantin Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994.

41

In doctrina criminologica occidentala descrierea exacta a organizarii

criminalitatii a format obiectul unor ample preocupari care au relevant ca, criminalitatea
organizata implica un lant de comanda comparabil cu al unei armate, o intensa
planificare, amenintarea cu folosirea fortei, izolarea conducerii la varf si o relativa
imunitate la ocupantii de la nivelurile inalte.
Criminalitatea organizata capata si o dimensiune transnationala, de regula a
corporatiilor, existand in aceasta structura numeroase forme si dimensiuni ale
criminalitatii ca: traficul de droguri si stupefiante, traficul de personae, falsificarea de
moneda si traficul de moneda falsificata, contrabanda, traficul de armament si substante
radioactive.
Criminalitatea cauzata de violenta a devenit extrem de ingrijoratoare pentru
autoritatile din intreaga lume deoarece asistam la o intensificare a actelor de violenta,
mai ales a omorurilor, a loviturilor sau vatamarilor cauzatoare de moarte, jafurilor in
special a cazurilor de violenta exercitata de grupuri organizate si armate1.
Recrudescenta si escaladarea criminalitatii de violenta, in ultimii ani, se manifesta
intr-un mod deosebit de acut si in tarile dezvoltate astfel incat, spre exemplu, procentul
de omucideri in marea majoritate a tarilor dezvoltate s-a dublat.
Mai mult, in masura in care cifrele privind procentele de omucideri prevestesc
procentul global al infractiunilor de violenta, rata medie a actelor de violenta a crescut in
ultimele decenii in majoritatea tarilor occidentale in proportii mult mai ridicate decat a
crescut rata medie privind populatia.
Astfel in S.U.A. dupa anul 1990 au fost ucisi peste 100.000 de oameni, cifra care
depaseste pierderile americane in toate razboaiele la care a luat parte. In Statele Unite
ale Americii un om este impuscat, in medie, la fiecare 25 minute.
O expresie simtomatica a violentei organizate o reprezinta Mafia raspandita in
Italia si S.U.A., extinzandu-si controlul in industrie, comert, trafic de droguri, rapiri de
personae, asasinate, jocuri de noroc, prostitutie, etc.
1

Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Bucuresti, Ed. Sansa SRL, 1996.

42

Astfel, se aproximeaza ca in ultimii 10 ani peste 18.000 de persoane au fost

asasinate de oameni platiti sa ucida. Ucigasii de profesie accepta sa execute pe oricine;
dupa destainuirile unor asemenea ucigasi, unii dintre ei au devenit salariati permanenti
ai organizatiilor mafiote.
In prezent are loc o recrudescenta fara precedent a terorismului in tarile din Vest si
Statele Unite ale Americii, Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu, fundamentalismul
Islamic dovedindu-se una dintre cele mai nefaste plagi ale vietii contemporane care pe
langa ca jertfeste viata unor persoane nevinovate, cauzeaza distrugeri de valori ale
umanitatii, raspandind teama si teroare.
Vulnerabilitatea crescanda a societatii fata de criminalitatea de violenta, cu
deosebire fata de terorism, pune intr-o lumina noua problema furturilor si santajelor la
scara internationala savarsite de catre teroristi, referitoare la armele atomice.
Criminalitatea de violenta alimenteaza fenomenul instrainarii si, totodata, implica
eventualitatea unor efecte distrugatoare pentru pacea si securitatea pe planeta noastra.

43

CAPITOLUL V
Cauzalitatea criminalitatii violente
Sectiunea I: Aspecte teoretice generale
Infractiunea fiind un act individual antisocial prevazut si sanctionat de legea
penala, relatia cauzala este desigur influentata si de mediul in care legea penala defineste
anumite fapte ca infractiuni.
Incriminand intr-un anumit mod o activitate antisociala in raport cu cerintele
obiective ale acestei etape de dezvoltare sociala, cu gradul de dezvoltare axiologic si etic
al constiintei membrilor societatii, cu experiente, traditiile si specificul vietii sociale,
legea penala influenteaza in mod implicit cercetarea raportului de cauzalitate,
obiectivele si intinderea acestor analize.
Criminologia, ca activitate multidisciplinara ce are ca obiect cunoasterea cauzelor
si conditiilor ce determina fenomenul infractional precum si stabilirea celor mai
eficiente mijloace de combatere a acestui flagel social, adopta pentru acest scop o
viziune sistematica.
Pentru o buna intelegere se impune cu precadere definirea conceptelor de cauza si
conditie. Astfel, cauza este fenomenul care precede si genereaza un anumit efect. Cauza
actioneaza in anumite circumstante care favorizeaza producerea efectului, circumstante
numite conditii.
Conditiile sunt imprejurari care lipsite de eficienta cauzala propriu-zisa prin
prezenta lor influenteaza cauza, favorizand-o, potentand-o ori finisand-o pana la stadiul
producerii efectului. Dar o anumita cauza produce anumite conditii.
Intre cauze si conditii intervine probabilitatea, care creeaza posibilitatea producerii
efectului, a transformarii lui in realitate.
Posibilitatea defineste o realitate viitoare, iar realitatea o posibilitate infaptuita.

44

Frecventa cu care posibilitatea se transforma in realitate da fenomenului o valoare

de necesitate si il diferentiaza de cazurile izolate, intamplatoare .
Intrucat cauzele si conditiile se afla intr-o relatie ambivalenta si de probabilitate le
vom numi factori.
Romania traverseaza in perioada de sfarsit de mileniu si inceput al unui alt
mileniu, etape tranzitorii importante cu implicatii atat negative cat si pozitive. Cele
pozitive se reflecta in planul larg al vietii social-politice si economice. Inlaturarea unor
structuri fara a pune nimic in loc, tensiunile politice mutate in strada, scaderea rolului
institutiilor de control social, indisciplina sociala, economica, financiara, scaderea
dramatica a puterii economice a tarii si implicit a nivelului de trai, etc1.
Putem afirma ca infractionalitatea savarsita cu violenta in aceasta perioada pe
langa aspectele clasice, are si cauze si motivatii in momentul de criza survenit in timpul
si ulterior Revolutiei in Decembrie 1989.

Sectiunea a II-a: Conduita devianta heteroagresiva

Conduitele umane deviante heteroagresive au in vedere atitudinile agresive
caracterizate prin utilizarea fortei fizice in raporturile interpersonale.
Agresivitatea, ca atitudine comportamentala se gaseste in structura interna a
criminalitatii interesand in aceste situatii psihologia judiciara2.
Incercand o corelare intre agresivitate si delincventa, literatura de specialitate
stabileste urmatoarele categorii ale comportamenutlui agresiv:
a) comportamentul agresiv nediferentiat fara rasunet antisocial, obligatoriu sau
imediat, conditionarea fenomenului nu are un fond morbid preexistent;
b) comportamentul agresiv delictual, propriu-zis, polimorf si permanent, in cadrul
caruia se poate diferentia un comportament specific criminal in aceasta situatie
1

Costica Paun, Criminologie note curs, Academia de Politie, Bucuresti, 1998, pag.57.
Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa Sansa S.R.L.,
Bucuresti, 1998, pag.157.
2

45

conditionala, are un caracter permanent fiind sustinuta predominant o actiune a

factorilor de mediu, de ordin social negativa;
c) comportamentul agresiv ca expresie integranta, nemijlocita a unei stari
patologice preexistente (suicidul) fie in urma dobandirii unor modificari de
personalitate produse in psihopatizari, narcomanii, etc
Din punct de vedere sociologic si psihiatric agresivitatea este considerata ca o
componenta esentiala, normala a personalitatii, care poate fi canalizata, determinata sau
abatuta in momentul cand scapa controlul ratiunii.
Asadar, agresivitatea poate fi privita ca o calitate inascuta a individului in perioada
de formare a personalitatii urmand ca pe parcursul dezvoltarii autogenetice sa capete o
anumita coloratura cu tendinte la diferentiere autoagresiune si heteroagresiune.

Sectiunea a III-a: Modele explicative ale conduitei agresive

Sunt cunoscute trei tipuri de modele explicative ale conduitei agresive:
a) modelul biologic, bazat pe notiunea de instinct a fost explicat la nivelul
tipologiei umane de E. Greff. Pentru agresivitatea omului termenul de instinct a
fost inlocuit cu cel de pulsiune. La individul uman agresivitatea apare ca o
referinta la o nevoie vitala ca foamea, apararea, sexualitatea, etc toate aceste
necesitati vitale fiind impuse controlului cortical. Se poate spune ca omul este
efectiv singurul animal capabil sa omoare premeditat, pentru ca el este singurul
capabil sa-si inscrie si sa anticipeze conduita distructiva, conduita
heteroagresiva care se mai poate traduce in inca doua moduri:
- printr-o depersonalizare a victimei care isi pierde toata valoarea afectiva
pentru agresor;
- printr-un mecanism cu care incearca sa justifice actul comis sa-l
integreze intr-un sistem global de justificari.
46

b) modelul psihologic bazat pe fenomenul de frustrare. Fenomenul frustrarii

consta intr-o stare de contrarietate creata prin interferarea in planul unei actiuni
dezirabile subiectului, orientata spre o finalitate insusita, a unei alte actiuni
distorsionate in raport cu actiunea dezirabila si finalitatea acesteia 1. Problema
frustrarii este inca discutata in literatura de specialitate. Se precizeaza ca
frustrarea, prin ea insasi, nu declanseaza un comportament agresiv. Totusi
depinde de sensul pe care il are starea de frustrare pentru individ.
c) modelul socio-cultural al comportamentului agresiv. Observatiile curente din
practica vietii sociale pun in evidenta rolul factorilor culturali si ai invatarii in
detrimentul comportamentului agresiv.
Studiul etiologic al agresivitatii nu poate sa nu tina seama de conditiile pe care le
ofera mediul familial sau colectiv, conditii care in anumite cazuri pot constitui terenul
fertil al incoltirii acestui tip de comportament.
Abordarea modelului socio-cultural al agresivitatii nu se poate dispensa de
utilizarea si analizele operationale ale conceptului calitatea vietii sau valoarea umana
a vietii.
Studiul cauzalitatii agresivitatii la modul operational concret va trebui sa aiba in
vedere toti acesti factori pentru ca de multe ori cauzalitatea agresivitatii este complexa,
invidioasa, cameleonica chiar.

Sectiunea a IV-a: Cauzalitatea biologica, patologica

In cauzalitatea biologica importanta reactivitatii organismului in general a
potentialului reactogen si mai ales a modului particular de raspuns comportamental al
personalitatii individuale in situatie limita de ordin socio- psihologic sau traumatizant in
special, este scoasa in evidenta tocmai de aparitia unor agenti externi banali care trebuie
1

Iancu Tanasescu, G. Tanasescu, C. Tanasescu, Criminologie, Bucuresti, Ed. All Beck, 2003.

47

decantati din punct de vedere al capacitatii lor intrinseci de a determina rezultate

concordate cu intensitate, specificitate sau valoare.
Potentialul agresiv reactogen, valabil in raport de conditiile si circumstantele de
traumatizare psihica a unor persoane dar si in raport de tipul de personalitate, natura
motivatiei si continutul evenimentului declansator poate determina conduite de raspuns
(reactie) diverse, mergand de la cele de aparare, consevare, pana la reactii majore, unele
paroxistice, heterodistructive (omor) sau autodistructive (suicidul).
Cauzalitatea biologica se constituie la aprecierea cauzalitatii juridice, plecand de la
studiul interrelatiei dintre cauza si efect, ca si al conditiilor care intervin in aceasta
relatie, deoarece din multiplii factori indicati intr-un efect, mediul va izola pe cei cu
semnificatie, cauzal biologica in rezultatul produs si prin aceasta implicit cu semnificatie
de conduita antisociala si ilicita1.
Stabilirea legaturii si raporturilor de cauzalitate dintre trasaturile de personalitate
individuala si elementele constitutive ale actului indeplinit de acesta la un moment dat,
se observa ca acesta depinde atat de diagnosticul clinic stabilit sau obiectivat (boala sau
sindrom) cat si de natura si intensitatea tulburarilor psihice, somatopsihice complexe in
momentul respectiv de natura motivatiei, de natura, de intensitatea si durata situatiei
conflictuale care le-au putut genera, de interventia situatiilor favorizante (ofensa,
provocare, ingestia de alcool, frustrare, etc) precum si de stadiul evolutiv al bolii.
Putem considera drept circumstante declansatoare ale actelor de violenta
urmatoarele situatii:
decompensarile impulsive si agresive din cadrul caracteriopatiilor
preexistente sau al tulburarilor de comportament secundare;
stresurile emotionale, negative realizate de situatiile conflictuale critice si de
cazurile fortate (reactii de aparare sau legitima aparare);
tulburarile psihice de intensitate psihotica cu debut medico-legal heteroagresiv;
rupturile depresive si anxioase din cadrul psihogenelor legate de factori etiologici
somatici si constitutionali favorizanti sau predispusi.
1

Dragomirescu V., Expertiza medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1996, pag.143.

48

Comportamentul patogen poate fi expresia psihozelor cronice evolutive:

schizofrenia, psihoza halucinatorie cronica, psihoza maniaco-depresiva in faza
maniacala, delirul de persecutie sau de gelozie din etilismul cronic, delirul de prejudiciu
din psihozele senile, etc
Clasificarea principalelor tipuri de procese cauzale din traumatogeneza si
tanogeneza la studiul comportamentului agresiv1:
1. cauzalitate directa neconditionata
2. cauzalitate directa conditionata
3. cauzalitate indirecta sau secundara
4.1 Cauzalitate directa neconditionata apare cand intre motivatia individuala si
efectele pe plan social si individual cu caracter specific sau nespecific nu exista conditii
care sa poate influenta modificarea acestor efecte nici ca intensitate nici ca directionare,
efectul deviant fiind expresia directa a continutului deviant al gandirii patologice a
personalitatii deviante.
EXEMPLU pentru cauzalitatea directa neconditionata:
Cazul : L.D., 34 ani, este invinuit de infractiunea de omor deosebit de grav. Intr-o
seara s-a baricadat in casa si cu un cutit si-a injunghiat pe rand cei doi copii minori.
Ancheta sociala : este casatorit, pregatire scolara 5 clase, este pensionar gr. al IIlea cu diagnosticul sindrom discordant.
Examenul psihiatric : se prezinta detasat de situatie, contactul social se stabileste
cu dificultate, prezinta idei delirante in legatura cu faptele, le recunoaste si afirma ca
sotia sa s-a asociat cu vecinii ca sa-l omoare pe el si pe copiii lui; mentioneaza ca aude,
mai ales in timpul noptii, pe vecini amenintandu-l din celelalte camere ale blocului; nu
prezinta preocupari in legatura cu situatia actuala.
Concluziile comisiei : sufera de schizofrenie paranoica, caz in care discernamantul
este abolit.
1

Dragomirescu V., Expertiza medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1996, pag.197.

49

Discutie : cazul face parte din tipul agresiunilor cu cauzalitate directa

neconditionata; intre trasaturile personalitatii patologice (psihotice) si fapta nu exista o
legatura directa care explica continutul faptei si lipsa discernamantului.
4.2 Cauzalitate directa conditionata. In comportamentul antisocial in care pe fondul
trasaturilor personalitatii defectuale, o serie de conditii de ordin predispozant (cu
caracter biogen si organogen) imprima motivatiei particularitati individuale traduse in
efectul specific si caracteristic acestei motivatii.
EXEMPLU pentru cauzalitatea directa conditionata:
Cazul : M.V., 28 ani, sex masculin, este acuzat de faptul ca a aplicat mai multe
lovituri de cutit victimei N.M. de 61 de ani, cu scopul de a o jefui.
Se mentioneaza ca inculpatul a fost internat intr-un spital camin de
neuropsihiatrie de unde evadeaza, consuma o mica cantitate de alcool, dupa care prin
escaladarea unui geam, patrunde in locuinta victimei si comite fapta.
Examenul psihiatric: a mai fost examinat psihiatric intr-o alta cauza.
Ancheta sociala: nu a putut fi scolarizat la o scoala obisnuita si a urmat scoli
ajutatoare; a fost nascut prematur la 7 luni cu o greutate de 1800g, a mers la 2 ani si a
inceput sa vorbeasca la 4 ani. Intr-o expertiza anteriora s-a stabilit ca prezinta o
debilitate mintala la limita inferioara.
Examen general : recunoaste faptele, le relateaza si motiveaza insuficient; in
timpul examinarii zambeste si nu prezinta preocupari deosebite in legatura cu situatia
actuala.
Concluzii : M.V. prezinta tulburari in cadrul unei debilitati mintale pe fond
encefalopat, cu impulsivitate si iritabilitate crescuta sub influenta alcoolului; aceste
tulburari constituie boala psihica cronica, ireversibila, cu agravare la consumul de alcool
care ii confera potential antisocial si periculozitate, apreciaza ca faptele au fost comise
fara discernamant1.
1

Tanasescu Iancu, Florescu Bujor, Victima si agresorul, [Brancoveni], jud. Olt, (Colectia Exclusiv), INS 1994.

50

Discutie : din coroborarea faptelor privind continutul infractiunii, antecedentele si

datele din explorarea clinica, observam ca motivatia s-a desfasurat pe un fond de
conditionare constitutionala, la care s-au evidentiat si tendinte agresive si in care
intoxicatia alcoolului a jucat mai mult decat un rol de circumstanta.
In concluzie ne aflam in fata unei legaturi de cauzalitate directa conditionata
preponderent endogen.
4.3 Cauzalitatea indirecta sau secundara in comportamentul antisocial, in care, intre
motivatia individuala nespecifica in raport cu continutul efectului si efect apare o veriga
noua care nu constituie prin ea insasi continutul motivatiei initiale, care devine specifica.
Interventia acestor factori noi are un caracter accidental, fortuit si imprima un caracter
complex si specific motivatiei.
EXEMPLU pentru cauzalitatea indirecta sau secundara:
Cazul : A.L., 20 ani, sex masculin. Din datele dosarului penal rezulta ca in timp ce
era de garda la UM 0412 Fetesti (Jandarmi) a cosumat bauturi alcoolice pana a ajuns in
stare de ebrietate. Dupa iesirea din garda a atacat o santinela luandu-i arma si munitia,
dupa care a parasit unitatea mergand in oras, unde a inceput sa traga focuri de arma
impuscand mortal o minora de 14ani, apoi a tras si asupra lucratorilor de politie si
jandarmi. I s-a gasit o alcoolemie de 1,86%.
Ancheta sociala : s-a stabilit ca provine dintr-o familie organizata, a studiat 8 clase
cu rezultate submediocre, consuma alcool de la 16 ani.
Examenul psihiatric : prezinta frecvent cefalee, nu-si aminteste faptele trezindu-se
la spital. Personalul medical de la spitalul penitenciar consemneaza diagnosticul de stare
nevrotica depresiva, reactiva echivalente comitiale.
Concluzii : A.L. in momentul savarsirii infractiunii a prezentat o stare crepusculara
in cadrul unor betii patologice pe fondul unei encefalopatii cu potential epileptogen cu
discernamant abolit.

51

Discutie : complicatia (betia patologica) este determinata toxicogen etilic pe un

fond patologic. Cazul se incadreaza astfel in cauzalitatea indirecta.

Sectiunea a V-a: Cauzalitatea economica

Una dintre teoriile economice general acceptate este aceea conform careia baza
economica determina suprastructura sociala, politica, culturala, institutionala. In
consecinta este de asteptat ca situatia economica a unui stat, ori a unei zone mai
restranse, sa determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul
infractional. Fara a se nega un raport de cauzalitate intre starea economica si
criminalitate, studiile efectuate au evidentiat ca fenomenul infractional este atat de
complex incat el poate fi generat in aceeasi masura, dar in timpuri diferite, atat de
prosperitate cat si de saracie.
5.1 Somajul
Cresterea numarului celor ramasi fara locuri de munca explica existenta unui
anumit procent in cresterea numarului infractorilor care savarsesc infractiuni cu violenta.
Influenta sa se exercita nu numai prin scaderea brusca si excesiva a nivelului de
trai, ci si prin instabilitatea emotiva pe care o ocazioneaza.
Somajul ataca in mod serios echilibrul interior al individului, punandu-l in
imposobilitatea de a-si mai putea realiza prin mijloace legale aspiratiile sale. El atinge
grav structura familiala la baza sa1. Autoritatea tatalui este profound diminuata, rolul sau
de sustinator al familiei, fiind alterat. Deranjarea rolurilor familiale poate produce stari
de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinta de revansa impotriva
societatii.
Studiul evoca o puternica crestere a numarului talharilor in perioadele de recesiune
economica.
5.2 Industrializarea
1

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, editura Europa Nova, Bucuresti, 2000, pag.148.

52

Prin ea insasi industrializarea este un factor de progres economic si social oferind

locuri de munca, posibilitati superioare de instruire si specializare, bunuri de larg
consum de calitate tot mai buna si implicit cresterea nivelului de trai al oamenilor.
Statistic s-a constat insa un fenomen surprinzator: progresul social-economic a fost
insotit de cresterea criminalitatii. Pentru a se lega acest fenomen de industrializare s-a
admis ca aceasta ar produce unele efecte secundare:
- cresterea masiva a mobilitatii orizontale a unei intregi populatii rurale, care se
deplaseaza spre zonele industrializate, in speranta unui trai mai bun si mai ales
a unei imbogatiri rapide. Inlocuirea mediului social, specific localitatilor rurale
in care individul era cunoscut si apreciat la valoare sa, iar sistemul relational
era foarte strans, cu un mediu impersonal, cel urban, in care individul a devenit
un necunoscut oarecare, este de natura sa produca efecte negative asupra
acestei categorii de oameni, provocand grave mutatii in structura lor de
personalitate, mai ales atunci cand transplantul s-a soldat cu un esec;
- industrializarea prin masinismul sau, mai ales prin munca pe banda, produce o
specializare cu efecte de instrainare, omul nemaiavand posibilitatea sa-si
manifeste spiritul creator;
- ritmul industrializarii constituie si el un factor criminogen ca urmare a
imposibilitatii asigurarii unor conditii sociale dilitare minime pentru populatia
atrasa in acest sector.
5.3 Nivelul de trai
Noile conditii economice favorizeaza intr-o anumita masura adoptarea unor
comportamente antisociale. Cresterea alarmanta a somajului, alaturi de incertitudinea
mijloacelor de existenta duce la disperarea unor defavorizati ai soartei din randul carora
se recruteaza viitorii infractori.
Pana in momentul in care criminologul Edwin Sutherland a evocat criminalitatea
gulerelor albe, doar saracia a fost privita ca factor criminogen.

53

Trebuie evidentiat faptul ca saracia nu are doar dimensiune economica obiectiva ci

si o dimensiune spirituala.
Dimensiunea obiectiva se raporteaza la un nivel mediu de a trai intr-o societate sau
epoca precizata. Dimensiunea subiectiva se refera la perceptia individuala, la evaluarea
personala pe care individul o face statutului sau economic, situatiei financiare intr-un
mediu social si in epoca in care traieste, in functie de nevoile sale, aspiratiile sale, el isi
va considera nivelul de trai satisfacator, ori de-a dreptul mizer.
Acelasi salariu poate fi considerat foarte bun de unele persoane in timp ce altele il
pot considera de-a dreptul jenant.
Pe langa saracia la limitele sale, care-l impinge in inexorabil pe individ la
comiterea de infractiuni, se adauga dorinta de imbogatire sau de un trai mai bun, care
impinge spre delicventa un mare numar de persoane. Alaturi de somaj sunt implicati in
scaderea nivelului de trai si alti factori, precum angajarea pe timp limitat, angajarea
sezoniera, somajul partial si mai ales inflatia care bulverseaza echilibrul economic
familial, spulberand intr-un timp scurt economille facute pe timp indelungat1.
Unele deficiente in procesul de integrare la locul de munca se manifesta prin
parasirea acestuia, schimbarea lui frecventa, imposibilitatea de a se adapta unor norme
de disciplina impuse, nerealizarea sarcinilor de productie devin semnificative, mai ales
pentru autorii infractiunilor de viol si talharie.
Chestionandu-se un esantion de condamnati din randul violatorilor si talharilor,
aproximativ 45% dintre ei au schimbat locul de munca de 275 de ori. Aceste schimbari
dobandesc o semnificatie deosebita daca adaugam faptul ca ele caracterizeza indeosebi
faptuitorii tineri de pana la 26 de ani, deci cu o vechime mica in munca.
Principala motivatie a schimbarii locului de munca, a fost relevata de subiecti ca
fiind dorinta obtinerii unui salariu mare.
5.4 Crizele economice
Scaderea nivelului de trai al paturilor sociale defavorizate se accentueaza in timpul
crizelor economice care afecteaza productia, nivelul salariilor si somajul. In lipsa unei
1

Jean Pinatel, Troite de droit et de criminologie, tom III, Paris, pag.315.

54

protectii sociale corespunzatoare, persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului

comiterii faptelor antisociale.
Studiile efectuate au constatat o corelatie evidenta intre crizele economice si
criminalitate pana la marea criza din anul 1929. Evolutiile ulterioare ale tarilor
occidentale au condus la o anumita diminuare a rolului acestor factori criminogeni.
Prin comparatie, tarile din Europa Centrala si de Est care parcurg actualmente
tranzitia catre economia de piata se afla intr-o stare de severa recesiune economica,
avand drept principale caractersistici reducerea capacitatii de productie si a
productivitatii, pierderea pietelor externe de desfacere a marfurilor, blocaj financiar,
somaj si inflatie galopanta.
Cresterea exploziva a criminalitatii in aceste tari poate fi explicata, in mare
masura, prin impactul acestor factori criminogeni.

Sectiunea a VI-a: Cauzalitatea socio-culturala

Factorii socio-culturali constituie un complex extrem de larg in interiorul carora
individul se naste, traieste si moare. Acesti factori ii marcheaza definitiv evolutia,
majoritatea avand relevanta criminologica.
6.1 Familia
Astazi familia tinde tot mai mult sa se reduca la un cuplu orientat unidirectional
spre viitor, chiar daca acest viitor are mai multe incertitudini. Simbolismul casei
stramosesti este loc sacru unde se reinnoiesc si intaresc legaturile de rudenie; este din ce
in ce mai putin perceput in aglomerarile urbane. Odata cu mobilitatea societatii
moderne, casa copilariei ramane la urma o simpla amintire1.
Familia, ca celula de baza a societatii are valente multiple. Familia are un rol de
socializare, imprimand membrilor sai si in special copiilor un anumit standard valoric
precum si atitudini de aderare ori de lipsa de cooperare fata de anumite valori sociale.
1

Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002, pag.112.

55

Familia asigura copilului o siguranta indispensabila atingerii maturitatii

intelectuale, sociale si culturale, precum si o identitate proprie in baza careia va fi
acceptat ca partener social.
Orice perturbare in interiorul structurii familiei are ca efecte importante asupra
copilului atat la nivelul adaptarii sale in societate cat si a structurii sale de personalitate,
dar si asupra sotilor.
Studiile asupra delincventei juvenile au aratat ca, in mare masura, atmosfera din
familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintesti, a controlului precum si afectiunii
acestora, ca urmare a divortului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte
antisociale. Acesti copii au fost deseori abrutizati, batuti sau traumatizati moral din
cauza certurilor si batailor dintre parinti, a consumului excesiv de alcool de catre acestia
si a lipsei de preocupare privind educatia propriilor copii.
Ca revansa la acesti copii se ramarca o atitudine ostila fata de familia din care au
facut parte si chiar fata de societate. Copiii abandonati, traind in strada, garile de metrou,
statiile CFR, autogari sunt mai expusi infractiunilor de viol carora le cad cu usurinta
victime.
De asemena, familiile infractoare isi implica copiii in activitati infractionale
imprumutandu-le percepte morale contrare eticii societatii.
6.2 Nivelul de instruire scolara
Scoala reprezinta dupa familie si alaturi de aceasta, institutia care joaca un rol cu
totul deosebit in formarea si perfectionarea continua a personalitatii umane si in
consecinta in prevenirea ci combaterea comportamentului deviant infractional 1. De
gradul de scolarizare al populatiei depinde azi forta organizarii social-politice, nivelul si
starea culturii.
Infractorii, autori ai infractiunilor savarsite cu violenta, in marea lor majoritate au
un nivel de educatie si cultura scazut, ei nu au avut preocupari pentru formarea si
ridicarea nivelului lor de cultura generala si de instruire profesionala.
1

Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pag.182.

56

Rolul scolii este important pentru educarea si socializarea copiilor, pentru

depistarea celor indaptati si punerea in aplicare a unor programe de prevenire generala.
Frecvent latura eductiva este lasata de cadrele didactice pe ultimul plan acordanduse prioritate celor constructive in scopul obtinerii succesului scolar. Se lucreaza mai mult
cu elevi buni la invatatura realizandu-se adevarate relatii ierarhice, fragmentare si in cea
mai mare parte necooperante. Acest fapt determina reactii de frustrare din partea elevilor
la invatatura care cauta compenasare mai ales in comportamentul de frauda si in cadrul
grupurilor stradale, care vor produce inevitabil viitorii infractori.
6.3 Timpul liber
Prin timp liber se intelege, in general, timpul de care dispune o persoana dupa ce
si-a indeplinit obligatiile familiale, scolare, profesionale, etc., timp pe care acesta il
foloseste conform dorintelor si inclinatiilor sale reale, in afara presiunii exercitate de
vreuna dintre obligatiile amintite.
O importanta deosebita pentru prevenirea fenomenului infractional, o prezinta
organizarea timpului liber al tinerilor in general si mai cu seama al comunitatilor de
tineri cum sunt elevii si studentii, militarii in termen, care isi petrec o mare parte din
timpul liber in internate, camine, cazarmi, precum si in familii sau locuri de distractie si
destindere din diferite localitati.
Cunosterea modului specific de utilizare a timpului liber de catre anumite categorii
de indivizi ne ofera date si explicatii cu privire la frecventa unor categorii de infractiuni
si in consecinta serveste si in scopul efectuarii unor activitati de prevenire concrete si
eficiente.
6.4 Starea civila
In urma studiilor efectuate s-a concluzionat ca persoanele necasatorite sunt mai
predispuse la savarsirea infractiunilor cu violenta decat cele casatorite.
Important este faptul ca in general femeile participa sau comit infractiuni de
talharie in momentul actual in proportie de aproximativ 15% din numarul persoanelor
care au comis aceste infractiuni, tendinta fiind in crestere1.
1

Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Statistica.

57

De asemena femeile au fost implicate si in savarsirea infractiunilor de viol, dar

intr-un numar mult mai redus decat cele care au comis talharii.
6.5 Discriminarea
Discriminarea reprezinta refuzul de a trata un grup social in conformitate cu
aspiratiile sale. Ea se poate exercita la diferite niveluri:
- al claselor sociale;
- al sexelor;
- al apartenentelor religioase;
- al grupurilor etnice;
- al instruirii;
- al participarii la activitatile sociale;
- al emigrarii.
Aceste suferinte diverse marcheaza prejudecati, atitudini negative cu privire la
ansamblul grupurilor minoritare; exemplu evenimentele de la Iladareni judetul Mures,
Bolintin-Vale judetul Giurgiu, Mihail Kogalniceanu judetul Constanta.
Intensitatea discriminarii depinde de criterii economice, sociale si politice.
Prejudecatile nasc sentimente de frustrare care, de regula, declanseaza porniri agresive,
precum si dorinte puternice de revansa din partea celor care se considera discriminati.
Este un caz tipic de conflict de cultura.
Uneori grupurile care se considera discriminate in actiunile lor revendicative emit
pretentii atat de mari incat depasesc drepturile si libertatile majoritarilor.
6.6 Urbanizarea
Studiile statistice indica o corelare generala intre cresterea infractionalitatii si
gradul de urbanizare. Aceste studii sugereaza ca urbanizarea accelereaza ritmul natural
al omului si totodata taie legaturile dintre om si natura.
Amploarea mobilitatii pe orizontala a populatiilor a provocat schimbari calitative
in relatiile interumane, in structurarea si restructurarea grupurilor si in dezvoltarea
personalitatii individului.
58

Familia a suferit in primul rand; rata divorturilor, despartirile si abandonul de

familie, diminuarea autoritatii parintesti, angajarea in munca a ambilor soti, scolarizarea
prelungita si casatoria lor prematura au schimbat profound institutia familiala.
Cresterea rapida a mediului urban, nu a permis amenajarea cartierelor si a
habitatului in mod corespunzator. Rapiditatea transformarilor social-culturale in mediul
urban a supus personalitatea umana la perturbatii si a plasat-o frecvent in situatii
conflictuale. In consecinta au inceput sa apara inadaptatii, alienatii, instrainatii,
infractorii.
Dificultatile de acomodare, in conditiile de viata ale mediului urban a celor
proveniti din mediul rural, a dus la faptul, constatat statistic de altfel, ca majoritatea
celor care au comis infractiuni cu violenta sunt nascuti in mediul rural si la data
savarsirii infractiunii locuiau in mediul urban.
Daca motivatia acestei schimbari in directia rural-urbana, la tinerii de pana la 21 de
ani este de regula legata de mutarea intregii familii de origine sau de necesitatea
frecventarii unei scoli, motivatia celor peste aceasta varsta este legata de incadrarea in
munca. Anturajele dubioase in care unii dintre tineri, care au comis infractiuni cu
violenta, sunt atrasi, au reprezentat drumul sigur catre faptele antisociale, indeosebi in
cazul talhariilor si violurilor.
6.7 Mass-media
In savarsirea actiunilor cu violenta creste influenta nefasta pe care o are massmedia, faptuitorii inspirandu-se tot mai mult ca mod de operare, indeosebi din filmele
video dar si din romanele politiste si de aventuri. Ponderea celor care recunosc aceasta
este scazuta, dar faptul este evident indeosebi la infractorii tineri.
Studiile efectuate au relevat influenta, deseori negativa, exercitata de mijloacele de
informare in masa. Criminologii occidentali au mentionat pe primele locuri violenta in
mass-media si, in special, video-violenta1.
1

Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002, pag.118.

59

Cercetarile s-au concentrat asupra acestui aspect, rezultand ca violenta pe micile

sau marile ecrane furnizeaza modele de comportament negative. Este cazul infractorului
Enasescu Cosmin in varsta de 22 de ani care a violat si apoi a ucis bestial o fetita de 11
ani din orasul Deva, judetul Hunedoara. Dupa ce a fost prins, asasinul a declarat ca in
comiterea faptei s-a inspirit din romanul politist Inamicul public numarul unu scris de
Horia Teuceanu.
Este demn de semnalat si faptul ca:
- violenta pe micile si marile ecrane furnizeaza auditorilor modele de
comportament negative;
- determina cresterea nivelului agresiv in randul auditoriului;
- desensibilizeaza auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produce
violenta.
Programele violente determina o dezbinare a auditoriului si il scot din real
determinandu-l sa savarseasca pe calea imitatiei fapte violente, spontane si neplanificate.
Totodata se releva faptul ca receptarea mesajelor mass-media se realizeaza si
interpeleaza in functie de propriile nevoi, atitudini si imagini despre lume, astfel incat
video-violenta va produce efecte doar asupra celor care au inclinatii spre violenta fara a
exclude rolul mijloacelor de informare in desensibilizarea generala si formarea unor
atitudini nedorite si neconforme cu interesele societatii.
In acelasi plan si cu implicatii asemanatoare, mai ales asupra tinerilor, se afla
materialele pornografice care deseori indica la viol.
6.8 Stari conflictuale acumulate in timp
Cel mai frecvent se intalneste starea conflictuala dintre rude. Intre soti, fie pe
fondul geloziei, fie la consumul excesiv de alcool, concluzia este valabila indeosebi la
infractiunile de omor si vatamari corporale. Este relevant ca in 34% din cazurile de omor
si vatamari corporale grave a existat o asemenea stare conflictuala mocnita in timp si
explodata sub influenta unui stimulant de moment, care de regula a fost alcoolul.

60

Cu toate acestea, starea conflictuala s-a manifestat uneori si latent, ducand in final
la omor ori tentative de omor, in baza unor planuri abil concepute si bine puse in
practica. Elocvent apare si cazul arestatei D. Marcela din Urziceni care impreuna cu
amantul ei a cheltuit o insemnata suma de bani despre care pana la urma a aflat si sotul
ei. In intentia de a-i inchide gura pentru totdeauna D. Marcela ii pune sotului stricnina in
cafea, dar din intamplare dupa ce a fost gustata de sot a fost bauta de fiica lor minora.
Sotul a fost salvat iar fiica a decedat in spital.
Concluzia particulara a acestui aspect o constituie faptul ca in ultimii ani creste
numarul infractiunilor de omor si vatamari corporale grave cu motivatie conflictuala de
razbunare si ura acumulata in timp, fond patrimonial, afaceri mai mult sau mai putin
oneroase intre parteneri, reglari de conturi in lumea interlopa, dreptul asupra pamantului
sau asupra unor proprietati imobiliare.
Rude si vecinii de proprietati se omoara, oameni care se ucid sau se vatameaza
grav in camp si paduri, corpuri neinsufletite descoperite in lanuri de culturi, etc.,
conflicte intre doua sau mai multe comunitati rurale privind dreptul de folosinta asupra
unor pasuni, fanete, etc., toate avand drept cauza conflictuala dreptul de proprietate si
folosinta asupra pamantului.
Certurile si conflictele spontane, au adus in mod curios in posturi de victime si
persoane absolut nevinovate. In astfel de situatii factorul detonator l-a reprezentat in
mod deosebit alcoolul. De regula, aici, nu s-a vizat de la inceput actul infractional si nu
s-a urmarit rezultatul socialmente periculos dat, nici nu s-a intreprins prea mult pentru
prevenirea consecintelor nefaste.
Dezlantuirile animalice, alcoolul si in unele situatii tulburarile de comportament au
dus la comiterea unor omoruri, vatamari corporale grave, talharii de mare salbaticie,
violuri, comise cu cruzime (inclusiv decapitari ale victimelor, transarea acestora) cu un
impact puternic in randul populatiei si rezonanta aparte in mass-media.
6.9 Influenta nociva a anturajului

61

Influenta nociva a anturajului la care se adauga si lipsa ori insuficienta

supraveghere parinteasca constituie pentru tineri unul din pericolele cele mai mari la
care sunt expusi1. Acest aspect este specific indeosebi comiterii infractiunii de talharie,
vatamari corporale, violuri comise de infractori tineri, indeosebi minori.
Elocvent in acest sens este grupul de infractori tineri care in martie 1998 sub
conducerea unui recidivist abia eliberat din penitenciar a comis un numar de 28 de
infractiuni, infractiuni savarsite cu violenta (violuri si talharii).
De regula, atacau sub paravanul intunericului si nu aveau mustrari de constiinta.
Au talharit un preot, unui profesor i-au dat in cap si au violat o femeie gravida dupa care
au jefuit-o. In grup au fost cooptati 6 minori. Toti erau in mod exagerat lasati fara
supraveghere, frecventau cu regularitate localurile de noapte si consumau in mod
obisnuit bauturi aloolice. De remarcat este faptul ca in afara de recidivisti toti membrii
grupului faceau parte din familii organizate, cu parinti care aveau preocupari
respectabile si chiar functii publice pe plan local.
6.10 Contributia victimei la savarsirea acestor infractiuni
Din studiul marii majoritati a infractiunilor comise cu violenta, rezulta ca un grad
mai mare sau mai mic de responsabilitate in declansarea acestor fapte antisociale a
apartinut victimei.
Stabilirea relatiei dintre victima si infractor este deosebit de importanta pentru
incadrarea corecta a faptei dar si pentru prevenirea si combaterea altor infractiuni cu
violenta2.
Din practica judecatoreasca se retin ca in 25% din infractiunile de omor si lovituri
cauzatoare de moarte au avut ca circumstanta atenuanta, in diferite grade, provocarea
victimei, iar in 20% din cazuri a avut loc o riposta hotarata a victimei.
Din punct de vedere psiho-social corelatia autor-victima prezinta urmatoarele
aspecte:

1
2

Stanca Iustin, Criminologie, Arad, Ed. Concordia, 2003.

Iancu Tanasescu, Victimologie, Bucuresti, Ed. All Beck, 2003

62

- victima este cauza faptei, exemplu: sotul isi ucide sotia adultera prinsa in
flagrant;
- victima este motivul infractiunii, exemplu: cazul talhariilor, jefuirilor;
- victima este rezultatul unor neintelegeri prealabile intre ea si autor sinucidere
in doi;
- victima este rezultatul unei coincidente infractorul comite o eroare, neucigand
persoana vizata.
In unele cazuri, persoanele care au fost victime unei infractiuni cu violenta se simt
atrase de pericol si este extrem de dificil, in cazul lor, sa se asigure o protectie adecvata
din partea organelor in drept, in contra propriei lor vointe.
In alte cazuri se merge de la o evidenta imprudenta, pana la credulitate dusa la
extreme. Sunt persoane carora le place sa se afiseze cu bunuri si valori in locuri nu
tocmai indicate, sunt persoane imprudente care accepta cu usurinta invitatii venite de la
persoane necunoscute din anturaje dubioase. Spre exemplu, avem cazul numitului D.V.
din Tandarei, de 61 de ani, care avea o placere dosebita sa i se admire multele inele pe
care le avea pe degete sau gramezile de bani pe care le scotea din buzunare, mai ales
prin localuri publice. De aici si pana la o inselare abila, prin care un tigan ii paseaza o
tanara dornica si dispusa sa-l insoteasca pana acasa, iar aici dupa ce D.V. si tanara au
consumat alcool din belsug si au intretinut relatii sexuale, apare tiganul pe post de sot
inselat, care injunghie si jefuieste victima in propria locuinta1.

Sectiunea a VII-a: Toxicomania

Exista o stransa si nemijlocita relatie intre escaladarea violentei si consumul de
alcool si stupefiante, cresterea ratei criminalitatii de violenta fiind intim legata de
proliferarea toxicomaniei. Relatia dintre consumul de alcool si de stupefiante pe de o
1

Butoi Tudorel Badea, Voinea Dan, Iftenie Valentin, Butoi Alexandru, Zarnescu C-tin, Victimologie perspectiva juridica,
socio-psihologica si medico-legala asupra cuplului penal victima-agresor, Bucuresti, Ed. Pinguin Book, Publishing House
Word Keeper (2004).

63

parte si criminalitatea cu violenta pe de alta parte, este stransa mai cu seama la tineri;
talharia, atacurile nocturne, omuciderea si alte numeroase forme ale violentei reprezinta
pentru toxicomani mijlocul la care recurg in mod disperat pentru procurarea banilor
necesari consumului de substante toxice.
Toxicomania include consumul de droguri si alcoolism.
7.1 Drogurile
Conduitele reactive din cadrul narcomanilor cu caracter agresiv trebuie intelese in
sensul ca atunci cand ambianta incearca sa se opuna presiunilor sale spre drog,
toxicomanul recurge la o suita de aparari si denigrari, opunandu-se ponderii lumii sale
paradisiace, deoarece aceasta lume inautentica, himera produsa de drog a devenit pentru
el, prin slabirea si stergerea legaturilor afective cu lumea, unica sa ratiune de a fi,
mobilul infractiunii apare evident legat de necesitatea procurarii drogului1.
Deschiderea granitelor si integrarea Romaniei in randul statelor civilizate a adus in
aceasta perioada si flagelul droguriolor in tara noastra, care pana in Decembrie 1989 era
doar o tara de tranzit, si aceasta foarte rar. In aceasta perioada Romania a devenit si o
piata de desfacere, nu numai de tranzit, acest fenomen in ultimii ani ai sfarsitului de
mileniu luand o amploare deosebita si nemaiintalnita in tara noastra.
Organele specializate ale politiei, politiei de frontiera si a vamilor au facut capturi
importante in decursul anilor, unele de ordinul zecilor de tone (capturile din portul
Constanta, cand au fost capturate cantitati de hasis si canabis, precum si cele de la
Bucuresti, Cluj, Oradea, Giurgiu, Timisoara, Iasi, etc., unde au fost capturate zeci de kg
de cocaine sau heroina), capturile de acest gen riscand sa devina stiri banale pe canalele
mass-media din tara noastra.
Dupa aprecierea specialistilor care lucreaza in domeniul combaterii mortii albe,
acest adevarat flagel, considerat de tot mai multi dintre cei implicati direct sau indirect
in acest fenomen (parinti, politisti, medici, sociologi, psihologi, etc.) o adevarata crima
impotriva umanitatii, aceste capturi chiar daca importante, nu reprezinta decat partea
nevazuta a icebergului. Mafia internationala a drogurilor, de la cea italiana, albaneza,
1

Stanca Iustin, Criminologie, Arad, Ed. Concordia, 2003.

64

ruseasca, turca pana la temutele carteluri ale drogurilor columbiene au creat retele pe
teritoriul tarii noastre folosindu-se de cetateni romani, multi dintre acestia cu dubla sau
chiar tripla cetatenie, rezidenti in tari din Occident sau din Statele Unite ale Americii,
Canada, tari latino-americane etc.
Un real pericol il reprezinta si structurile clanurilor tiganesti care au un rol
important in transferul si mai ales distributia pe teritoriul tarii noastre, cetateni straini de
origine araba, irakienii, sirienii dar si turcii, kurzii, pakistanezii, dar si chinezii, rezidenti
pe teritoriul tarii noastre, ocupandu-se legal de diverse afaceri sau veniti sa studieze sau
ca refugiati politici, desfasoara nu numai activitati de contrabanda dar si trafic si
distributie de droguri si alte stupefiante sintetice. Toata aceasta activitate nu ar fi posibila
fara implicarea unor functionari ai structurilor statale chemate sa se implice in stoparea
acestui fenomen, dar care au fost corupti de retele mafiote.
Atat mass-media romaneasca si straina, au tras in permanenta semnale de alarma
pentru ca acest fenomen sa nu fie scapat de sub control.
Legislatia care a fost adoptata in ultimii ani, succesele obtinute in capturarea si
dezmembrarea unor retele formate atat din cetateni straini cat si romani cooperarea la
nivel regional, european si international nasc sperante ca acest fenomen va fi eradicat si
tinut sub control. Rivalitatile si neintelegerile dintre diversele grupuri infractoare
converg toate spre crima.
7.2 Alcoolul
Influenta alcoolului in comiterea actelor de violenta este clara si evidenta atat
pentru specialistii din domeniu, cat si pentru cetateanul de rand, observator al relatiilor
sociale care se deruleaza in jurul sau. Toate cercetarile efectuate de-a lungul anilor
asupra rolului alcoolului in geneza infractiunilor cu violenta sustin prin date concrete
realitatile acestei afirmatii.
Un nou studiu intreprins la Parchetul General, Serviciul de Criminologie si
Statistica Juridica axat pe aspectele criminologice ale infractiunilor de omor a relevant

65

ca un procent alarmant din cazurile de omor trimise in judecata, peste 80% din infractori
erau sub influenta alcoolului in momentul comiterii faptei.
In ceea ce priveste consumul de alcool consumat de autori, in general pe grupe de
infractiuni s-a constatat ca au consumat alcool un procent de 54% in cazul infractiunilor
de omor, 41% in cazul violurilor, 36% in cazul talhariilor 1. Marea majoritate a
infractorilor condamnati recunosc ca una din principalele lor preocupari din propriul lor
timp liber este consumul de alcool.
Din punct de vedere al nocivitatii se poate aprecia ca alcoolismul cronic de
exemplu, modifica mentalitatea fundamentala a individului si dezvolta agresivitatea si
impulsivitatea. Este insotit de o pierdere a sensurilor etici si moralei, determina gelozia
si savarsirea unor infractiuni cu violenta avand aceasta baza.

CAPITOLUL VI
Personalitatea si psihologia infractorului

Sectiunea I: Personalitatea infractorului

Studiind rolul individual in geneza infractiunii, criminologia opereaza cu conceptul
de personalitate a infractorului ca varianta a persoanalitatii umane inteleasa in
acceptiunea larga de unitate bio-psiho-sociala.

Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Statistica.

66

Personalitatea1 este un concept operational de ordin descriptiv care infatiseaza

rezultatul unui proces de adaptare a fiintei umane la lume, cu scop de consevare si
dezvoltare. Ea este consecinta procesului interactionist prin care infrastructura biologica
a fost grefata cu principalii vectori sociali, un rezultat al interactiunii dialectice dintre
ansamblul caractersiticilor organizarii interne a individului (factorii endogeni) si
ansamblul factorilor mediului social (factorii exogeni).
Fara indoiala, structura psihologica a individului nu poate fi inteleasa fara
infrastructura biologica pe care ea se cladeste si in afara suprastructurii sociale in care ea
se integreaza.
Aptitudinile reprezinta sisteme operationale stabilizate, superior dezvoltate si de
mare eficienta2. Aptitudinile de baza sunt mostenite, iar cele superioare sunt dobandite in
procesul invatarii si perfectionarii individuale.
Temperamentul exprima gradele de activare a energiei bio-psihice, determinate
atat de secretiile endocrine, de cele ale tiroidei si ale paratiroidei, precum si de sistemul
de activare reticulara din diencefal.
Caracterul reprezinta un ansamblu de insusiri care se manifesta constant si durabil
in faptele de conduita ale individului.
Comportamentul (conduita) exprima raportul dintre activitatea sistemului nervos
central care regleaza procesele de relatie cu societatea si sistemul neurovegetativ care
conduce procesele interne de metabolism. El este rezultatul infractiunii componentelor
personalitatii, inscris intr-o matrice cu un inalt grad de stabilitate.
Personalitatea umana nu este doar consecinta ereditatii, interactiunile dintre individ
si mediu rasfrangandu-se asupra componentelor personalitatii. In cadrul procesului de
socializare, de maturizare biologica si sociala, omul isi modeleaza personalitatea prin
invatarea si interiorizarea complexului sociocultural pe care il promoveaza societatea.
Procesul de socializare, in ansamblul sau, modeleaza un tip de personalitate definit prin
unicitate si originalitate si care exprima, intr-un mod constant, durabil si predictibil, un
1
2

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag. 161.
P. Popescu-Neveanu, op.cit., p.60.

67

amplu repertoriu de atitudini, opinii si actiuni compatibile cu modelul cultural si

normativ al societatii respective.
In consecinta, personalitatea omului este produsul epocii in care treieste omul si pe
care o reflecta la nivelul constiintei, actionand totodata, constructiv sau distructiv asupra
sa.
1.1 Formarea personalitatii infractorului
Datorita interactiunilor permanente care au loc intre factorii endogeni si cei
exogeni, personalitatea nu este o structura statica, ci una dinamica, despre care se stie ca
se formeaza in jurul varstei de 25 de ani si continua sa evalueze in timp, intr-un ritm care
depinde de relevanta factorilor exogeni1.
Pe parcursul procesului de maturizare biologica si sociala, individul isi formeaza
propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural
predominant, socializarea devenind pozitiva sau negativa ca urmare a preexistentei unui
complex de factori sociali care determina sau favorizeaza orientarea antisociala a
personalitatii.
Pe parcursul procesului de maturizare biologica si sociala, individul isi formeaza
propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural
predominant, socializarea devenind pozitiva sau negativa ca urmare a preexistentei unui
complex de factori sociali care determina sau favorizeaza orientarea antisociala a
personalitatii.
Fara indoiala, dezorganizarea sociala, anomia, conditiile economice precare,
conflictele culturale etc., au un impact major asupra criminalitatii ca fenomen social. In
schimb, la nivel individual, socializarea negativa nu conduce in mod inevitabil la
savarsirea de infractiuni, ci numai ca rezultat al asimilarii si prelucrarii sale de catre
stucturile de personalitate si pe fondul unor imprejurari concrete care favorizeaza
trecerea la savarsirea actului infractional.
1

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.165.

68

Astfel, conceptul de personalitate a infractorului nu surprinde imaginea unei

personalitati predestinate pentru infractiuni cu violenta, intre delincventi si
nondelincventi neexistand o diferenta de natura, ci o diferenta de grad cu determinare
multicauzala.
Personalitatea orientata antisocial se formeaza in aceleasi sfere ale vietii sociale
(familie, scoala, microgrupuri, medii de productie etc.) ca si personalitatea nondelincventa. Ceea ce difera este continutul informatiilor receptate si valoarea acordata
acestora.
Eficienta modelatoare a informatiilor perturbante este in relatie directa cu
trasaturile de caracter ale subiectului. Un individ cu trasaturi negative de character va fi
deosebit de sensibil la informatiile apte sa-i stimuleze aceste trasaturi care, in timp,
devin dominante, determinand orientarea antisociala a personalitatii. Informatiile
perturbante vor modifica structura de personalitate, mai ales la nivelul caracterului, fapt
exteriorizat initial in acte minore de conduita negativa care, cu timpul, se generalizeaza,
degenerand in acte de conduita antisociala, infractionala.
Apreciind ca mediul social global 1 furnizeaza cu preponderenta informatii corecte,
conforme cu modelul socio-cultural promovat, este necesar sa se analizeze modul in care
mediul psihosocial2 determina formarea personalitatii orientate antisocial.
Dintre componentele mediului psihosocial care exercita o influenta deosebita
asupra formarii personalitatii individului, atentia criminologiei s-a indreptat mai ales
asupra familiei, scolii si locului de munca (profesiei).
a) Familia reprezinta pricipala instanta de socializare al carei rol functional in
structura sociala si in sistemul institutiilor sociale permite realizarea a doua functii
principale: socializarea primara a copiilor pentru a deveni membri ai societatii si
stabilizarea personalitatii adultilor.
Familia isi realizeaza functiile sale socializatoare in cadrul unor situatii specifice:
1

Mediul social global reprezinta totalitatea factorilor istorici, culturali, economici, institutionali, de organizare grupala,
axiologica, din viata unei societati (conf. Dictionar de psihologie sociala).
2
Mediul psihosocial reprezinta mediul de interactiune social-spirituala a persoanelor, statusurile psiho-sociale realizate de
indivizi, scopurile si actiunile lor colective, modelele de comportament familial, sistemele de norme si valori si procesele
psiho-sociale pe care le genereaza (idem).

69

- situatiile de educare morala in care sunt esentiale relatiile si autoritatea din

interiorul familiei, prin care copilul isi formeaza o prima imagine despre lume si viata,
despre norme si valori;
- situatiile de invatare cognitiva care ii formeaza copilului sistemul de
cunostinte, aptitudini si deprinderi necesare convietuirii sociale;
- situatiile de inventie si imaginatie care dezvolta fantezia si capacitatile creatoare;
- situatiile de comunicare psihologica, care dezvolta afectivitatea specific umana.
Un rol deosebit de important in cadrul interactiunii parinte-copil, in modelarea
personalitatii copilului il are, de asemenea, stilul educativ. Daca el este echilibrat,
inteligent, rational, bazat pe preocuparea constanta a parintilor de a cunoaste profound
viata copilului, de a-i transmite acestuia o imagine exacta asupra realitatilor care-l
inconjoara, de a-l face sa inteleaga posibilitatile reale care i se ofera pentru a-si satisface
aspiratiile, constituie o premisa majora pentru formarea unei personalitati armonioase.
b) Scoala detine, de asemenea, un loc important in formarea personalitatii
individului. Ea este menita sa dezvolte aptitudinile, sa transmita cunostintele
profesionale, sa formeze, sa dezvolte si sa consolideze atitudinile pozitive, pregatind
pentru viata generatia tanara.
Corelatia dintre criminalitate si nivelul de instruire si educatie nu poate fi neglijata.
Indivizii cu un volum redus de cunostinte, cu carente educationale pronuntate, fara o
reprezentare exacta asupra valorilor si normelor sociale, nu discern binele de rau, licitul
de ilicit.
Preocupata mai ales de rolul sau informativ, scoala poate scapa din vedere rolul
formativ, menirea sa educativa.

Elevii ajung sa se grupeze in relatii erarhice,

fragmentare, care indeparteaza de scoala pe cei mai putin dotati, care se indreapta catre
anturaje in care isi pot satisface nevoia de apreciere.
c) Profesia, prin ea insasi, nu reprezinta decat o modalitate de a evita delincventa
prin asigurarea unor venituri oneste.

70

Cercetarile intreprinse asupra cauzelor infractiunilor comise cu violenta releva ca

majoritatea subiectilor activi au un statut ocupational precar, instabil, cei mai multi
dintre acestia neavand nici o calificare.
In concluzie, socializarea adultului se construieste pe fondul cunostintelor,
deprinderilor si motivatiilor dobandite in cursul socializarii primare, ulterior intervenind
multiple alte instante, factori si agenti caracterizati prin structuri educationale si
mecanisme de influenta din ce in ce mai puternice. Ca rezultat al intregului proces,
conduitele indivizilor se ientifica cu cerintele rolurilor sociale, in asa fel incat
prescriptiile socio-culturale ale mediului devin constante si repere de baza ale
personalitatii1.
Aparitia conduitelor antisociale decurge, astfel, din insasi esenta societatii, din
criza economica pe care o strabate. In acest context, anomia reprezinta o stare specifica
societatilor dezorganizate social, zguduite de revolutii sau crize sociale profunde, in
urma carora se amplifica tendintele de devianta sociala iar modelele promovate devin
confuze.
Consecinta tipica a raporturilor contradictorii in planul socialului este instrainarea
individului si modificarea in sens antisocial a structurii sale de personalitate, manifestata
prin individualism, indiferenta afectiva, egocentrism si agresivitate. Intr-adevar,
personalitatea umana, dupa structurarea sa, nu ramane un dat imuabil, ci se modifica
odata cu schimbarea elementelor bio-psiho-sociale care o compun.
1.2 Orientarea antisociala a personalitatii infractorului
Orientarea antisociala a personalitatii infractorilor este diferita ca grad de
intensitate si mod de manifestare. Din aceste considerente, conceptul de orientare
antisociala a personalitatii dobandeste doua semnificatii:
- intr-o prima acceptiune, el defineste incapacitatea individului de a raspunde
adecvat sistemului de norme si valori promovat de societate. Individul orientat antisocial
recunoaste sistemul licit de valori, dar personalitatea sa prezinta o disfunctie, o
1

Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Ed. Hyperio, Bucuresti, 1991.

71

inadaptare, nereusind sa reactioneze intotdeauna in conformitate cu aceste norme si

valori;
- intr-o a doua acceptiune, personalitatea orientata antisocial elimina sistemul de
norme si valori general acceptate de societate, insusindu-si norme si valori proprii, care
sunt contrare celor eliminate. In acest caz nu mai este vorba de o disfunctie sau de
inadaptare ci dimpotriva, personalitatea infractorului este pe deplin adaptata, dar la
norme si valori ilicite. Acest tip de personalitate orientata antisocial apartine, de regula,
recidivistilor.
Gradul de intensitate a orientarii antisociale a personalitatii infractorului sugereaza
pericolul social potential pe care il reprezinta acesta. Spre exemplu, un individ
neadaptat, dar care nu contesta sistemul de norme si valori impus de societate, prezinta
un pericol social potential mai redus, desi intr-o situatie concreta favorabila el poate
savarsi infractiunea.
Sectiunea a II-a: Trasaturile psihologice caracteristice infractorului
Cunosterea comportamentului infractional reprezinta o necesitate, infractorii fiind
indivizi extrem de diversi, de aceea un studiu aprofundat psihologic si criminologic,
ofera posibilitatea obtinerii unor informatii utile atat pentru cercetatori cat si pentru
organele de urmarire penala1.
Trasaturile psihologice caracteristice infractorului sunt:
2.1 Egocentrismul
Egocentrismul, ca o trasatura a persoanei, se caracterizeaza prin tendinta de a
raporta totul la propria persoana, atat din punct de vedere afectiv, cat si cognitiv. In
anumite limite, egocentrismul priveste conservarea de sine, afirmarea de sine. Sub raport
mintal, persoana isi face o imagine pozitiva despre sine, ea considerand ca propria
persoana este punctul de reper pentru toate sentimentele, emotiile, totul raportandu-se la
1

Notiuni de psihologie si criminologie, Scoala Militara de subofiteri Vasile Lascar Campina, Ed. Ministerului de Interne,
pag.153.

72

sine si pentru sine. Dar, procedand astfel, omul se rupe de realitatea imediata si cade in
subiectivism, nerecunoscand importanta lumii inconjuratoare, indeosebi lumea sociala.
Sub raport afectiv, se dezvolta exagerat sentimentul de afirmare proprie, iar cand acesta
nu reuseste, se dezvolta invidia si mania pentru ceilalti oameni. Se ajunge la sentimentul
de frustrare, disperare, orgolii, vanitate, tot atatea stari afective, care imping pe om la
izolare sau conflict cu oamenii.
2.2 Labilitatea
Trecerea la comiterea unei crime este favorizata si stimulata de o alta trasatura de
baza a criminalului, anume labilitatea.
Structura labila este o structura slaba, schimbatoare, cu vointa slaba cu putere de
stapanire slaba si nestatornica. O asemenea structura poate sa cuprinda mai multe
planuri, cum ar fi:
- afectivitatea, supusa unor fluctuatii;
- prevederea redusa si nesigura;
- initiative, insotita de recunoastere;
- puterea de vointa, sovaitoare si schimbatoare;
- influentabilitatea si sugestibilitatea pronuntate;
- luarea unei hotarari pripite si apoi parasite;
- relatii de prietenie cu alti oameni, trecatoare si schimbatoare;
- labilul este ca un lichid fara forme si care ia forma vasului in care se toarna.
Labilitatea este influentata si de tipurile de criminali.
2.3 Agresivitatea
In procesul de trecere la comiterea infractiunii (crimei), trasatura agresivitatii
infractorului joaca un rol important. De regula, cele mai multe infractiuni constau intr-o
fapta pozitiva se face ceva, intr-o actiune comisiva (se loveste, se sustrage etc.) care

73

presupune efort, atac, adica un act agresiv. Agresivitatea intervine in momentul in care
se trece efectiv la savarsirea concreta a faptei.
Agresivitatea este o forma de manifestare a unei tendinte, a unui instinct de
impiedicare a animalului sau a omului de a-si consuma hrana, apa, etc., pentru
satisfacerea unei nevoi. In atare situatii, agresivitatea este utila in limitele necesare.
Agresivitatea este, dupa teoria criminologica, de mai multe feluri:
autoagresivitatea, in caz de automutilari, in timp de razboi, pentru a scapa de front (ori in
caz de sinucidere); agresivitatea fiziologica, care este influentata de emotii mari, pasiuni,
de factorii sociali; agresivitate patologica, in cazul persoanelor psihopate sau psihotice.
Agresivitatea se dezvolta in cazul impiedicarii satisfacerii unor trebuinte, dorinte.
O asemenea obstructionare provoaca emotii vii, tulburare, manie si prin aceasta,
agresivitatea creste.
Nu sunt lipsite de importanta cazurile de frustrari, de lipsire violenta de un obiect
care ar satisface unele nevoi, care conduc apoi la tulburari morale mai intense.
Agresivitatea, ca structura psiho-fizica, devine un motiv si o mijlocire de comitere
de infractiuni.
2.4 Indiferenta afectiva
Indiferenta afectiva este o stare psiho-fizica 1 ce devine o trasatura caracteristica a
unor criminali, stare care favorizeaza trecerea la savarsirea unei crime.
Ea consta in absenta unor emotii si sentimente de omenie ce privesc relatiile dintre
oameni. Este vorba de emotii si sentimente de simpatie, prietenie intre oameni, datorita
carora oamenii nu-si fac rau unul altuia sau unii altora.
Criminologia moderna, mai ales criminologia clinica au dezvaluit ca o trasatura a
criminalului este lipsa acestor stari afective, este asa-numita indiferenta afectiva,
inclusiv indiferenta morala a criminalului, trasaturi care genereaza sau favorizeaza
savarsirea de infractiuni. Indiferenta afectiva releva ideea ca infractorul este lipsit de
inhibitia necesara pentru a se opri de la comiterea crimei, inhibitie pe care o aduce
1

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 36.

74

suferinta pe care crima o aduce victimei se datoreaza si incapacitatii de angajament

afectiv.
Originile indiferentei afective pot fi un deficit bio-constitutional mostenit.
Perversiunea criminalului izvoraste din placerea morbida ce i-o provoaca suferinta
altuia. Dar aceste origini pot fi si de ordin educativ si mediu social.
In familiile in care parintii au atitudini si comportari dure, cu acte de violenta
frecvente, copiii seamana cu parintii.
2.5 Indiferenta morala
Un aspect important, strans legat de indiferenta afectiva, este indiferenta sau
instabilitatea morala a criminalului.
In istoria criminologiei s-a discutat mult faptul ca un criminal nu se poate opri de
la comiterea crimei de teama pedepsei prevazute de lege.
Lombroso a explicat acest lucru prin:
- grija predominanta fata de prezent prin comiterea crimei si satisfactiile aduse de
comitere;
- prin intensitatea mobilurilor si a dorintelor prezente, cele legate de infractiune
si neglijarea insatisfactiilor mai tarziu.
In ceea ce priveste puterea de prevedere a criminalului, Torde si alti ideologi si
criminologi, au conchis ca, totusi, criminalul are putere de prevedere, chiar cu unele
lipsuri, proba ca ei iau masuri in privinta ascunderii unor bunuri obtinute prin comiterea
crimei ori a valorificarii lor, precum si masuri pentru evitarea prinderii si arestarii lor.
S-a discutat si despre judecata morala a criminalului, despre capacitatea lui de a
distinge binele de rau, sustinandu-se ca el, criminalul, neglijeaza aceste aspecte, mai cu
seama ca este preocupat mai mult de aspectele concrete ale comiterii infractiunii si a
stergerii urmelor acesteia.
De aici s-a trecut apoi la cercetarea sensibilitatii morale, a afectivitatii morale, a
sentimentelor morale.
75

Atunci s-a discutat mult, mai ales in psihiatrie, despre nebunia morala, care consta
in tulburarea sau absenta emotiilor si sentimentelor morale, care lipsesc la criminal.
Un punct de vedere important in aceasta materie l-a avut Garofalo, care subliniaza
rolul mare al afectivitatii in comiterea unei infractiuni cu violenta. El face distinctia intre
nebunul moral si insensibilul moral1. Primul se distinge prin aceea ca traieste o placere
anormala in comiterea unei crime, pe cand insensibilul moral se caracterizeaza prin
aceea ca el este lipsit de: a) dureri simpatetice pentru altii si durerea lor; b) este lipsit de
repugnanta exterioara fireasca, repugnanta care exista la oameni onesti si la oameni cu
simt moral.
Spre a judeca si a avea prevederi morale, este necesar sa existe intelegere pentru
durerile altuia, indeosebi ale victimei infractiunii. La criminalii plini de resentimente si
rautate nu poate exista nici mila si durere pentru victime, si nici idei de bine, idei
morale.
Pe aceasta linie, O. Kinberg observa ca infractorul este rece din punct de vedere
afectiv, fata de aproapele sau, iar Di Tullio sublinia slaba sensibilitate si sentimentalitate
a criminalului. La recidivisti se releva sentimentul si ideile de injustitie pe care le
practica, acestea fiind expresia egocentrismului si egoismului, dar si a capacitatii de
angajament afectiv.

Sectiunea a III-a: Situatia preinfractionala

Etiologia faptei antisociale nu presupune doar existenta unui anumit tip de
personalitate, ci si a unei situatii concrete de viata, deoarece actul infractional constituie
raspunsul pe care personalitatea orientata antisocial il ofera unei situatii determinate.

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 38.

76

Situatia preinfractionala reprezinta un ansamblu de circumstante exterioare

personalitatii delincventului, care preceda actul infractional. In literatura de specialitate 1
se face distinctie intre doua elemente ale situatiei preinfractionale:
a) evenimentul (sau seria de evenimente) care determina aparitia ideii
infractionale in mintea delincventului. Acest element poate avea o larga variabilitate in
timp. El poate fi raspunsul instantaneu la o provocare, ori poate proceda cu mult
formarea ideii infractionale. In primul caz putem exemplifica prin savarsirea unui omor
in cazul flagrantului de adulter2 (ideea omuciderii apare in momentul constatarii
evenimentului), sau executarea furtului, talhariei ori delapidarii cand ideea faptei
antisociale survine ca rezultat al unor lipsuri materiale. La randul sau, rolul
evenimentului originar difera serios in etiologia infractiunii. El poate fi decisiv in cazul
prezentat al infidelitatii conjugale ori poate fi nesemnificativ, cum ar fi in cazul omorului
comis de un alcoolic;
b) circumstantele in care fapta antisociala se pregateste si se executa. Acest
element vizeaza circumstante fara legatura cu motivatia infractionala, dar decisive in
trecerea la act. Astfel, prezenta unei arme in cazul infractiunilor savarsite cu violenta
favorizeaza realizarea proiectului infractional.
Fara indoiala ca intre diversele elemente ale situatiei preinfractionale, victima are
un rol important. Ea poate fi provocatoare, neglijenta sau indiferenta fata de comiterea
infractiunii.
In principiu, adoptarea variantei de comportament infractional va interveni in acele
ipoteze in care intre orientarea antisociala a personalitatii si situatia preinfractionala se
realizeaza o compensare sub raportul eficientei contributive.

Sectiunea a IV-a: Mecanismul trecerii la act

1
2

R. Gassin, op. cit., pag. 457.

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.173.

77

Trecerea la savarsirea actului infractional este elementul care diferentiaza

infractorii de noninfractori. Analiza trecerii la act surprinde momentul impactului dintre
pesonaliate si situatia concreta de viata. Personalitatea prezinta interes sub aspectul
intensitatii orientarii sale antisociale (diferenta de grad), precum si a trasaturilor de
caracter care o sustin: egocentrismul, agresivitatea, indiferenta afectiva si labilitatea.
Situatia concreta de viata, asa cum s-a aratat, creeaza premise mai mult sau mai
putin favorabile trecerii la act. In functie de intensitatea orientarii antisociale a
personalitatii infractorului, pentru a se trece la savarsirea infractiunii, situatia concreta
de viata poate imbraca atat forma conditiei necesare, cat si pe cea a conditiei necesare si
suficiente.
Odata intrunite aceste criterii, subiectul este pus in situatia de a delibera si a opta
intre mai multe variante de comportament. In procesul psihologic de deliberare intervin
criterii motivationale (mobil si scop), valorice (semnificatia sociala si juridica a faptei),
morale, afective si materiale (conditii concrete de realizare a faptei). Consideram situatia
concreta de viata ca fiind propice pentru savarsirea faptei, rezultatul procesului de
deliberare depinde numai de gradul de intensitate al orientarii antisociale a personalitatii,
iar aspectul final al deciziei este o reflectare elocventa a acestei diferente de grad 1.
Pentru infractorul de profesie, care are o orientare antisociala a personalitatii deosebit de
marcata, rezultatul deliberarii este usor de aniticipat. Sistemul propriu de norme si valori
ii justifica conduita si ii da un caracter legitim. Numai cand facorii de risc rezultati din
analiza situatiei concrete de viata sunt foarte mari, optiunea sa va fi alta, operand cu
criteriile probabilitatii.
Atunci cand orientarea antisociala a personalitatii are un grad mai redus de
intensitate, criteriile pozitive nu mai sufera o desconsiderare atat de radicala.
Trecerea la act surprinde faza dinamica in producerea infractiunii. Confruntarea de
argumente in favoarea sau impotriva unei anumite decizii devine acuta, are aspect
conflictual. Trecand prin fazele teoretice ale asentimentului temperat, asentimentului
formulat si a crizei, optiunea in favoarea savarsirii faptei infractionale are semnificatia
1

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.174.

78

unei eliberari psihice pentru infractor si a unui esec social, care se vor consuma o data cu
procesul de transformare a posibilitatii in realitate.
Desigur, nu excludem eventualitatea ca infractiunile sa fie savarsite spontan, din
culpa ori cu praeterintentie, dar acestea reprezinta exceptia care confirma regula si
constituie tot o expresie a unor personalitati orientate antisocial, caracterizate prin
impulsivitate, agresivitate sau neglijenta fata de valorile sociale ce sunt protejate de
legea penala.1

CAPITOLUL VII
Prevenirea si combaterea criminalitatii violente

Sectiunea I: Consideratii introductive. Definirea conceptelor de prevenie

Dupa prezentarea situatiei reale, a infractiunilor savarsite cu violenta in ultimii ani,
precum si cauzele care le-au facut posibile, este firesc ca in aceasta lucare sa fie abordata
si problema masurilor destinate perfectionarii activitatilor sociale, destinate prevenirii si
combaterii acestora, precum si a gasirii unor metode optime de tratament in ceea ce
priveste pe autorii acestor grave fapte antisociale.
Asemenea masuri sunt pe cat de complexe pe atat de diversificate si tocmai de
aceea trebuie insistat indeosebi asupra celor care prezinta relevanta din punct de vedere
al criminologiei2.
1
2

V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu si altii, op. cit., pag.82.

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 69.

79

Desi prevenirea criminalitatii este considerata dintotdeauna drept obiectivul

principal al politicii penale, ea a ramas mai degraba, un concept vag, insuficient definit
teoretic.
Trebuie mentionat ca solutiile nationale in problema luptei impotriva criminalitatii
nu depind doar de acuratetea conceptiei teoretice, de structurile, programele si metodele
prin care se infaptuieste strategia nationala de lupta impotriva criminalitatii, ci si de
mijloacele materiale si financiare pe care statul poate sa le afecteze acestui scop. In
consecinta, eficacitatea solutiilor adoptate pentru prevenirea si combaterea fenomenului
infractional depinde de dezvoltarea social-economica a statului, de puterea reala a
acestuia.
Prevenirea criminalitatii inseamna in primul rand, preintampinarea savarsirii
pentru prima data a acelor actiuni ori inactiuni umane pe care societatea la considera
daunatoare pentru valorile sale, pentru evolutia sa normala catre progres, motiv pentru
care aceste comportamente au fost sanctionate de legea penala.
In sens strict, prevenirea vizeaza mai ales acele comportamente care prezinta un
grad de pericol social suficient de mare ca sa necesite o reactie prin mijloace de drept
penal impotriva faptuitorilor.
In sens larg, prevenirea se indreapta impotriva tuturor comportamentelor deviante
care, prin acumularea si adancirea unor procese socio-umane specifice, pot conduce la
savarsirea de fapte antisociale sanctionate de legea penala.
Actiunea preventiva nu va produce efectele scontate daca se va desfasura izolat, pe
domenii sau tipologii infractionale. Prevenirea criminalitatii trebuie sa vizeze fenomenul
in intregul sau, nu ca totalitate de infractiuni savarsite pe un anumit teritoriu, intr-o
perioada de timp data, ci ca sistem, inteles ca ansamblu superior organizat de elemente
aflate in relatii atat intre ele, cat si cu intregul caruia i se subsumeaza, ansamblu care este
orientat catre realizarea unor efecte specifice, in conditii specifice.
Masurile concrete de prevenire a criminalitatii trebuie sa reprezinte argumente
suficient de puternice pentru ca, in balanta procesului individual de luare a deciziilor, sa
80

constituie factori decisivi de impiedicare a trecerii la savarsirea actului infractional.

Aceste masuri trebuie sa vizeze acele domenii ale socialului, economicului, juridicul
etc., in care apar si se manifesta cu mai multa forta cauzele care determina si conditiile
care favorizeaza si comportamentul delincvent.
Apreciem ca prevenirea criminalitatii1 desemneaza un proces social permanent,
care presupune aplicarea unui ansamblu de masuri cu caracter social, cultural, economic,
politic, administrativ si juridic destinate sa preintampine savarsirea faptelor antisociale,
prin identificarea, neutralizarea si inlaturarea cauzelor fenomenului infractional.
Examenul teoretic al practicii judiciare si penitenciare in materia infractiunilor de
violenta releva convingator necesitatea ca in activitatea de prevenire si combatere a unor
atare infractiuni sa se stabileasca riguros stiintific, pe cat este omeneste posibil,
deopotriva consecintele sociale imediate directe, cat si urmarile mai indepartate conexe
si indirecte, deoarece chiar consecintele indirecte, la atare categorii de infractiuni sunt
susceptibile a avea amploare si gravitate, ceea ce este de natura sa influenteze in concret
justa calificare a faptei si tratamentul sanctionator legal ce se aplica.
In acest context se impun anumite masuri, precizand totodata faptul ca, in
domeniul prevenirii combaterii infractiunilor savarsite cu violenta acest lucru este
integrant datorita faptului ca aceste infractiuni au caracter spontan, rare fiind situatiile
cand acestea sunt pregatite din timp.

Sectiunea a II-a: Modele de prevenire a criminalitatii

2.1 Modelul clasic
O lunga perioada de timp reactia sociala antiinfractionala a avut o esenta
eminamente represiva, popoarele antice dezvoltand sisteme legislative si institutionale
care raspundeau in buna masura, mai ales prin asprimea lor, scopurilor pentru care
fusesera create.
1

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag. 207.

81

a) Prevenirea generala. Problema prevenirii criminalitatii a fost abordata de catre

filozoful grec Platon (427-347 i.e.n.) care a propus 1 inlocuirea ideii retributive cu ideea
de utilitate sociala a pedepsei, conform careia scopul sanctiunii trebuie sa fie prevenirea
generala (prin forta exemplului) si prevenirea speciala (ca efect intimidant al pedepsei).
Potrivit teoriei clasice de drept penal, Beccaria sustine ca omul este o fiinta
rationala care, traind sub imperiul liberului sau arbitru, trebuie sa suporte consecintele
faptelor sale. Din acest motiv,
- cu cat pedeapsa prevazuta de lege este mai severa, cu atat omul se va abtine sa
comita actul incriminat;
- cu cat aplicarea legii este mai certa si mai rapida, cu atat efectul preventiv va fi
mai evident.
In perioada interbelica si dupa cel de-al doilea razboi mondial, doctrina scolii
Apararii Sociale a sustinut ca protejarea societatii impotriva crimei trebuie sa fie
realizata prin masuri penale si extrapenale destinate sa neutralizeze delincventul, fie prin
eliminare sau segregare, fie prin aplicarea de metode curative sau educative.
b) Prevenirea speciala reprezinta complexul de masuri destinate sa impiedice
savarsirea unor fapte antisociale de catre persoanele care au savarsit, deja, o infractiune.
In perioada moderna, prevenirea criminalitatii nu se mai realizeaza doar prin
masuri de drept penal, ea constituie domeniul de actiune al controlului social, atat formal
(sistemul justitiei penale), cat si informal (organizatii non-guvernamentale, specialisti
din diverse domenii, organizatii comunitare etc.)
Cea mai importanta parghie o constituie, insa, controlul social specializat,
respectiv justitia, politia, curtea de conturi, garda financiara, controlul financiar intern,
politia sanitara, politia de frontiera, organisme ale statului care, prin lege, au obligatia sa
intervina in timp util pentru anihilarea focarelor criminogene.
2.2 Modelul social
1

Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Ed. Less Belles Lettres, 1966, 324, a.b.

82

In ultimele doua decenii, cresterea exploziva a criminalitatii pe plan mondial a

determinat o adevarata criza a sistemelor justitiei penale si a organismelor clasice de
control social, mai ales in tarile vest-europene.
Aparitia noilor strategii nationale trebuie vazuta in contextul principalelor
schimbari economice, culturale si sociale care au afectat tarile lumii in ultima perioada.
Ca rezultat al acestor schimbari, politica penala din multe tari se indreapta catre
utilizarea unor masuri cu caracter special anticipativ, despre care se crede ca ar avea mai
mult succes in prevenirea fenomenului infractional.
Acest model presupune implicarea societatii in efortul de prevenire a criminalitatii,
fara a insemna, insa, o trecere a responsabilitatii din sarcina sistemului justitiei penale
catre masele eterogene ale populatiei. Utilizand rezultatele stiintifice ale studiilor
criminologice asupra cauzalitatii delincventei la nivel macrosocial si individual, modelul
social de prevenire are meritul de a aborda frontal factorii criminogeni si de a incerca
limitarea impactului acestora, prin masuri de asistenta comunitara acordata persoanelor
aflate in conditii de stres economic, social ori psihologic.
Principala carenta a modelului social se datoreaza faptului ca acest model
presupune o foarte buna coeziune sociala, o serioasa integrare culturala si o
constientizare comunitara care sa genereze un spirit civic pronuntat.
a) Prevenirea primara este definita ca o strategie preventiva de baza care, prin
masuri specifice in domeniile social, economic, cultural, educativ, incearca sa anihileze
atat situatiile criminogene, cat si radacinile adanci ale criminalitatii. Domeniul
interventiei predelictuale include programele de creare a locurilor de munca, a
conditiilor civilizate de habitat, a scolilor, locurilor de odihna si recreere, institutiilor de
asistenta medicala.
Prevenirea trebuie sa se adreseze mai ales infractorilor potentiali, atat la nivel
individual, cat si al microgrupurilor. Astfel, materialele de specialitate prezinta un

83

important numar de programe de prevenire care functioneaza in tarile occidentale si se

adreseaza cu prioritate familiei, scolii, si in general, tinerilor.
In privinta familiilor se actioneaza prin masuri comunitare pentru:
- furnizarea de ajutor celor aflati de stres economic si psihologic;
- educarea si orientarea parintilor tineri;
- educarea prescolarilor proveniti din familii dezorganizate, ori de socializare
negative.
In mod primordial trebuie vizata perfectionarea sistemului de educatie si instruire
in general, astfel incat fiecare individ sa constientizeze faptul ca respectarea normelor de
drept si a regulilor de convietuire sociala este o conditie fara de care statul democrat nu
poate exista, ca democratia inseamna libertate dirijata de norme unanim acceptate de
societate si ca atare obligatia de a fi respectate de toti membrii sai.
In acest context respectarea drepturilor semenilor nostri, a demnitatii fiecaruia, este
o cerinta de prim ordin1. Sistemul de invatamant are obligatia de a forma tinerilor
convingerea ferma privitoare la raporturile sociale dintre indivizi, raporturi si norme
bazate ferm si exclusiv pe legi si pe norme morale. S-a observat ca aproape toti autorii
infractiunilor savarsite cu violenta au carenta atat de instruire cat mai ales in educatie.
Multi dintre ei inteleg libertatea si democratia ca pe o portita deschisa spre insulta,
spre atentat la demnitatea, sanatatea, integritatea corporala si chiar viata semenilor lor.
Scoala se bucura de o atentie reala, datorita rolului sau formativ pronuntat. Ea
poate oferi cunostinte privind rolul si importanta valorilor sociale, a respectului fata de
lege si morala, implicatiile crimei, modul in care functioneaza sistemul justitiei penale,
caile de evitare a comportamentului delincvent.
Constatandu-se ca orientarea spre tratamentul individual al scolarilor ori abordarea
unui aspect educational singular s-au dovedit a fi contraproductive, eforturile s-au
indreptat in doua directii:
- catre supravegherea scolarilor in vederea reducerii violentei, in acest scop sunt
angajati tinerii absolventi aflati in somaj;
1

Victor Ursa, Criminologie, Ed. Agronaut, 1999.

84

- organizarea unor cursuri speciale, in afara orelor de program, pentru copiii care
au probleme de asimilare a notiunilor ori de adaptare la mediul scolar.
Nu trebuie neglijata nici imbunatatirea sistemului de asistenta sociala a populatiei.
Investigatia facuta in cuprinsul lucrarii a aratat ca o insemnata parte a infractorilor care
au comis fapte cu violenta provin din randul bolnavilor psihici 1, a celor care au crescut
in familii dezorganizate, care au dus o viata parazitara. La toate acestea trebuie sa
adaugam si categoria persoanelor ramase fara serviciu si fara posibilitati materiale de
existenta, care deseori ajung sa comita infractiuni si indeosebi din categoria celor cu
violenta.
Frecventarea anturajelor parazitare, consumul de alcool de la varste fragede,
vagabondajul, cersetoria, convietuirea in conditii de promiscuitate, etc., reprezinta tot
atatea cauze ale infractiunilor savarsite cu violenta.
Pentru o buna parte din aceste surse infractionale, protectia sociala este fie
modesta, fie inexistenta.
Un alt domeniu important al prevenirii il constituie angajarea in munca a tinerilor,
care este considerata ca fiind esentiala pentru dezvoltarea acestora prin educatie sociala,
vizand incurajarea lor pentru asumarea responsabilitatii propriilor destine. Lipsa ori
pierderea locului de munca si imposibilitatea de reincadrare in timp rezonabil determina
modificarea serioasa a structurii de personalitate a tinerilor, dezvolta sentimente
revansarde, stari depresive, manifestari deviante si chiar recurgerea la acte infractionale.
De aceea, programele de prevenire se orienteaza in trei directii:
- identificarea si chiar crearea de noi locuri de munca pentru tineri,
prioriate absoluta avand cei cu responsabilitati sporite;
- organizarea timpului liber pentru tinerii ramasi fara loc de munca, acest tip de
actiune preventiva ia in considerare atat activitatile distractive, cat si cele de reconversie
si recalificare a tinerilor;
- crearea de facilitati de tratament pentru cei cu probleme deosebite (tineri care se
drogheaza, alcoolici)
1

Miclea Damian, Combaterea criminalitatii (evolutie, tipologii, legislatie, particularitati), Ed. Nemira, 2004.

85

Programele de prevenire sociala a criminalitatii mai iau in considerare politica de

sanatate, de planificare urbana si, in general, toate domeniile care se pot constitui in
factori generatori de criminalitate potentiala.
b) Prevenirea secundara are ca obiect adoptarea unei politici penale adecvate si
transpunerea in practica a acesteia. Aceasta este aria preventiva care se confrunta in
mod concret cu fenomenul infractional, asigurand prevenirea prin identificarea timpurie
si anihilarea factorilor criminogeni. Activitatile prevenirii secundare sunt desfasurate de
organele legislative (in ceea ce priveste adoptarea legislatiei penale) si executive (care
au datoria aplicarii legii).
De importanta majora sunt masurile pentru continua cosolidare a statului de drept
si reasezarea intregii vieti economico-sociale si politice pe principii democratice. In
acest sens este necesar sa se asigure o reala separare a puterilor in stat, sa se elimine
fenomenul coruptiei si eludarea spiritului legilor aflate in vigoare. Puterea legislativa
trebuie sa adopte cu mai multa operativitate legile de importanta fundamentala pentru
buna functionare a institutiilor statului de drept.
Aceasta trebuie sa pedepseasca mult mai aspru anumite infractiuni printre care si
cele indreptate impotriva vietii cetateanului1. Fara adoptarea unor masuri represive
adecvate si transpunerea lor efectiva in practica, criminalitatea cu violenta

se va

accentua iar dreptul fundamental la viata si integritate corporala a cetateanului nu va

putea fi aparat.
Fara o politica puternica, bine echipata si pregatita, fara o justitie corecta si bine
pregatita profesional, infractionalitatea nu va inceta sa creasca. In acelasi scop, lupta
impotriva coruptiei in aceste institutii este absolut necesara, deoarece astfel se mentin
conditiile subiective in baza carora infractorii pot spera ca nu vor suporta rigorile legii.

Concepte, principii, structuri si modele europene de prevenire a criminalitatii, Ed.Ministerului de Interne, Inspectoratul
General al Politiei Romane, Bucuresti, 1993.

86

c) Prevenirea tertiara include activitatile destinate evitarii riscului de recidiva la

persoanele care au mai savarsit infractiuni. In aceasta zona a prevenirii, se actioneaza
pentru tratamentul, reeducarea, resocializarea si reinsertia sociala a infractorilor. Totusi
datorita anvergurii limitate a sanctiunilor orientate spre tratament, prevenirea tertiara
este redusa la represiune si neutralizare.
In acelasi timp in complexul de masuri destinate perfetionarii activitatilor sociale
de prevenire si combatere a infractiunilor savarsite cu violenta, un rol bine definit il are
si sistemul penitenciar. Putem afirma ca in prezent, datorita conditiilor specifice etapei
pe care o parcurgem, sistemul penitenciar inca nu reuseste sa contribuie la reducerea
criminalitatii in tara noastra.
In acest sens cateva masuri de perfectionare a sistemului penitenciar in general si
legat de acesta, crearea institutiilor publice menite sa contribuie la resocializarea fostilor
detinuti, ar reprezenta conditii favorabile reducerii numarului infractiunilor savarsite cu
violenta si indeosebi la prevenirea recidivismului si a repetarii faptelor antisociale de cei
pusi in libertate din penitenciar.
Ingrijorator este faptul ca penitenciarele sunt pe mai departe suprapopulate,
fenomen care se intensifica cu trecerea timpului (cazarea pe timp de vara se face acum
inclusiv in corturi de tip de militar, ca solutie disperata in fata fenomenului de
supraaglomerare a inchisorilor).
Influentele nefaste a celor cu conceptii alterate se manifesta din plin, reparatia se
realizeaza numai la nivelul principalelor criterii ale sale, iar actiunile reeducative se
desfasoara cu mari dificultati si evident cu efecte pozitive diminuate. Drept urmare,
perioada de detentie, desfasurata uneori in promiscuitate (detinutii dorm cate doi sau trei
in pat), in conditii materiale precare (insuficienta dotarilor sanitare) si intr-o inactivitate
daunatoare nu fac altceva decat sa contribuie la alterarea conceptiilor despre lume si
viata, la imprimarea unor deprinderi si convingeri infractionale si in final la recidiva.

87

Modelul social vizeaza reducerea criminalitatii prin reducerea necesitatii de a

savarsi fapte savarsite cu violenta. El este un model generos, dar care presupune mari
eforturi materiale si umane, deci o anumita bunastare a societatii in care se aplica.
Modelul social necesita, in plus atragerea comunitatii in procesele specifice si in
actiunile concrete de prevenire, presupunand o buna coeziune sociala. Alaturi de
costurile ridicate, aceasta cerinta reprezinta un serios handicap, deoarece:
- stratificarea sociala excesiva genereaza interese diferite ale indivizilor, precum
si opinii diferite cu privire la prioritatile prevenirii;
-

interesul comun este relativ restrans si vizeaza mai ales prevenirea

criminalitatii violente, a celei stradale si a delincventei juvenile, a infractiunilor
care lovesc in interesele tuturor grupurilor sociale.

2.3 Modelul situational (tehnologic)

Modelul situational de prevenire reprezinta o cale pragmatica de reducere a
oportunitatilor de savarsire a faptelor antisociale, prin masuri realiste, relativ simple si
cu costuri reduse.
Acest model are in vedere potentialele victime, incercand sa le determine sa
utilizeze variate precautiuni care reduce riscul victimizarii.
Fara indoiala ca anumite aspecte ale acestui model de prevenire a criminalitatii se
adreseaza infractorilor, in ideea producerii unui anumit impact psihologic asupra
acestora (prin cresterea riscurilor la care se expun) si a-i determina sa renunte la
trecerea la act.
Criminologia ca activitate multidisciplinara ce are ca obiectiv cunoasterea cauzelor
si conditiilor ce determina fenomenul infractional 1 precum si stabilirea celor mai
eficiente mijloace de combatere a acestui fenomen implica, intr-o etapa initiala
activitatea de asistenta si expertiza medicala, desfasurata de o echipa de specialisti
(psihiatri, sociologi, psihologi, pedagogi, geneticieni, antropologi), aceasta mai ales cand
nu revin la probleme de criminologie clinica care privesc studiul cauzelor patologice
1

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 72.

88

ale delicventei si gasirea mijloacelor specifice de combatere in cadrul unui ansamblu de

masuri.
Studiul sociologic al starii infractionale cat si al particularitatii lor individuale de
personalitate ce determina polimorfismul conditiei antisociale chiar in aceleasi conditii
situative, presupune aportul sociologului, psihologului, pedagogului si al medicului in
vederea stabilirii unor solutii adecvate de prevenire si combatere a actului antisocial.
Una din principalele probleme care trebuie aduse in discutie in cadrul preocuparii
de criminologie clinica prin intermediul cercetarii interdisciplinare medico-legale,
socio-psihiatrice si juridice este cea a delimitarii si a caracterizarii notiunii de stare de
periculozitate, a precizarii elementelor psiho-patologice si medico-legale care determina
potentialul agresiv antisocial, al definirii si interpretarii aspectelor psiho-patologice si
socio-psihologice in starea infractionala.
Comportamentul agresivo-patologic poate fi expresia psihozelor cronice evolutive,
schizofrenia, delirul de persecutie sau de gelozie din etilismul cronic, delirul de
prejudiciu din psihozele senile, psihoza halucinatorie cronica, psihoza maniacodepresiva in faza maniacala. Actiunea terapeutica se poate adresa uneia din cele trei
componente structurale de baza: biologica, psihologica si sociala. Personalitatea umana
se reprezinta ca un sistem complex bio-psiho-social:
- zona biologica constituita in biotopi;
- zona psihologica uneste structuri psihice.
Inadaptarea in mediul social constituie consecinta unor trasaturi particulare ale
personalitatii imature, disarmonice, nevrotice, sau defectuale.
O presiune sociala crescuta din partea organelor si a normelor sociale care se opun
unor tendinte individuale, normale, limitand libertatea de actiune a persoanei,
posibilitatea realizarii complete a aspiratiilor sale, presiune resimtita imediat pe plan
psihologic de catre individ (frustrare, supra-solicitare, interdictii, stresuri, reprimarea
tendintelor personale) actioneaza determinand stari de tensiune, situatii conflictuale
89

exprimate pe plan psihologic printr-o varietate polimorfa de conduite reactive

ingreunand adaptarea individuala la comunitatea social-umana.
In afirmarea personalitatii criminale 1 conceptia simplista de cunoastere a
personalitatii infractorului sau faptuitorului numai prin prisma continutului si
circumstantelor infractiunii sau a actului antisocial (omuciderea) precum si a stabilirii
responsabilitatii numai in functie de diagnosticul psihiatric sau de gradul de intensitate a
tulburarilor psihice, sta tocmai la baza gresitei intelegeri pe care o au cei ce considera ca
o expertiza in acest domeniu se poate efectua unilateral.
In conceptia criminologica, un tip particular de personalitate criminala ar trebui
inteles ca o structura patologica printr-o dezvoltare dizarmonica sau aberanta in conditii
negative de climat social, de instruire, de educatie, influente culturale si aspiratii
(sociopatia) pe un fond constitutional vulnerabil, perdispozant (aspecte biogenetice,
psiho-genetice, socio-genetice) si favorizata de factori psihopatici si socio-psihologi
complecsi.
Jean pinatel arata ca notiunea de tratament are in criminologia clinica doua
intelesuri principale:
1. felul de a actiona fata de delicvent ca urmare a sentintei judiciare in functie
de regimul juridic si cel administrativ care reglementeaza executarea
sentintei;
2. o acceptiune mai generala si stiintifica care consta in actiunea generalizata
intreprinsa fata de delincvent in scopul de a-i modela personalitatea in vederea
evitarii recidivei si a declansarii sociale a acesteia.
Al doilea aspect este greu de realizat in conditii de penitenciar. In ceea ce priveste
cadrul in care se va desfasura programul de tratament Jean Pinatel distinge tratamentul
in mediul liber, tratamentul institutional, tratamentul in semilibertate si post-cura.

Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa Sansa S.R.L.,
Bucuresti, 1997.

90

Dintotdeauna perioadele post revolutionare care au atras dupa ele multiple

convulsii sociale, instabilitate politica, economica si o puternica criza la toate nivelurile
si straturile sociale au dus la exacerbarea fenomenului infractional.
Este o realitate istorica de care nu se poate face abstractie si care trebuie luata in
calcul ca atare. Fenomenul nu este particular Romaniei, iar experientele tarilor esteuropene, fost-comuniste, ne confirma din plin acest adevar de necontestat.
Intr-a asemenea stare de crestere a criminalitatii in Romania se circumscrie si
evolutia infractiunilor savarsite prin acte de violenta.
Lupta impotriva criminalitatii de violenta presupune o activitate elaborata,
sustinuta stiintific, deoarece acest fenomen atat de complex nu poate fi contracarat,
anihilat decat prin asemenea demersuri. Astfel, combaterea criminalitatii de violenta
presupune o opera de profilaxie criminala, care sa se materializeze intr-o activitate de
decimare, reducere a cauzelor majore de factura criminogena, folosindu-se mijloace
diferentiate in functie de natura cauzelor care au determinat savarsirea de infractiuni.

Sectiunea a III-a: Resocializarea infractorului

3.1 Conceptul de resocializare a infractorului
Diversele sisteme penale si sociale de sanctionare, tratament si resocializare a
infractorilor se fundamenteaza pe anumite conceptii filozofice, morale, politice si
religioase, avand ca finalitate realizarea protectiei si apararii sociale a societatii,
prevenirea comiterii de noi crime si delicate si reintegrarea si reabilitarea morala si
sociala a persoanelor condamnate la diverse pedepse. Desi aceste sisteme includ o gama
larga de sanctiuni si pedepse, ele trebuie sa fie cat mai mult individualizate, astfel incat
atat alegerea, cat si aplicarea lor sa conduca la reducerea riscului reiterarii unor noi fapte
antisociale de catre individul condamnat si la reabilitarea lui normala dupa executarea
pedepsei, oferind, totodata, o protectie adecvata si pentru societate. Principiul ca detentia
91

si privarea de libertate trebuie folosite ca o ultima solutie (ultimo ratio) este acceptat
in majoritatea sistemelor penale de sanctionare a delincventilor, astfel incat inainte ca
tribunalele sa hotarasca privarea de libertate, ele trebuie sa ia in consideratie toate
celelalte sanctiuni posibile mai putin radicale, decizia privind privarea de libertate fiind
adoptata numai cand cazul in discutie este de asa natura incat pedepsele mai putin
radicale nu pot fi acceptate1.
Resocializrea este un proces educativ, reeducativ si de tratament aplicat
persoanelor condamnate penal, prin care se urmareste readaptarea infractorilor la
sistemul de norme si valori general acceptate de societate, in scopul reintegrarii sociale a
acestora si prevenirii recidivei.
Din definitia prezentata rezulta caracteristicile acestui tip special de recuperare
sociala:
- resocializarea vizeaza persoane care au savarsit deja o infractiune;
- resocializarea are drept scop imediat prevenirea recidivei, deci reprezinta o
componenta a prevenirii speciale;
- resocializarea constitue un demers social realizat in mod stiintific, de personal
calificat in acest scop;
- metodele resocializarii sunt: educarea, reeducarea si tratamentul.
Educarea vizeaza mai ales pe infractorii a caror personalitate a suferit o
socializare negativa, asimiland norme si valori contrare celor general acceptate de
societate.
Reeducarea se adreseaza infractorilor a caror personalitate a suferit o inadaptare la
sistemul de norme amintit.
Educarea si reeducarea se relizeaza prin modalitati diverse atat teoretice, cat si
practice2, prin care se doreste ca infrctorii sa redobandeasca respectul pentru oameni si
lege, pentru munca, pentru calificarea ori recalificarea profesionala.
1

William Rentzmann, Pietre de temelie in filozofia tratamentului modern: normalizarea, deschiderea, responsabilitatea, in
Revista de Stiinta Penitenciara, nr.3-4, 1991, pag.60.
2
Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.218.

92

Tratamentul de resocializare se realizeaza prin metode terapeutice apreciate a fi

adecvate (chirurgicale, medico-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc.),
urmarindu-se remodelarea personalitatii infractorului, ameliorarea tendintelor sale
reactionale, reinnoirea motivatiilor care ii anima interesele si modificarea atitudinilor
acestuia, in scopul reinsertiei sociale prin readaptarea la mediul socio-cultural.
Regimul de tratament si resocializare difera sensibil de la o tara la alta, mergand de
la internarea acestora in stabilimente deschise, semideschise sau inchise si pana la
detentia lor totala in penitenciare si institutii speciale de maxima siguranta si securitate.
Pentru acest motiv, insasi notiunea de tratament aplicata este utilizata atat intr-un sens
mai restrans, cat si intr-unul mai larg:
- in sens restrans, notiunea de tratament se refera la masurile individuale si
terapeutice care sunt folosite pentru a-i determina pe detinuti sa isi schimbe modul de
viata si sa-i indeparteze de activitatile lor criminale;
- intr-un sens mai larg, notiunea de tratament trebuie sa includa o serie de masuri si
solutii care sa asigure detinutului pregatirea scolara si profesionala, libertatea religioasa,
activitati si exercitii fizice si sportive, vizite, corespondenta, lectura, acces la mijloacele
de informare in masa, asistenta psihologica (psihiatrica) si medicala de specialitate.
Indiferent de diferitele acceptiuni acordate notiunii de tratament, majoritatea
specialistilor sunt de acord ca el trebuie subordonat unor finalitati care urmaresc:
- cultivarea obiceiului de a munci si de a trai din munca, de unde si preocuparea ca
in timpul detentiei acestia sa-si poata continua pregatirea scolara si profesionala;
- educarea si pregatirea detinutilor pentru o noua viata, dupa terminarea pedepsei
inchisorii, in vederea reinsertiei lor normale post-penale;
- acordarea de asistenta sociala, medicala si juridica de specialitate in scopul
rezolvarii problemelor personale ale detinutilor.
Modelul curativ subliniaza necesitatea examenului medico-psihologic al
infractorului ce a fost subliniata de Cesare Lombroso in raportul prezentat la Congresul
International asupra penitenciarelor, care a avut loc la Sankt-Petersburg, in 1890.
93

Examenul medico-psiho-social a fost instituit, pe plan legislativ in Franta, in anul

1959. George Levasseur s-a ocupat pe larg de examenul de personalitate, el aratand ca
acesta are un continut complex, care cuprinde:
- un examen cu privire la personalitatea inculpatului si o ancheta referitoare la
situatia sociala, materiala si familiala a acestuia;
- un examen medical;
- un examen medico-psihologic;
- orice alte masuri.
Examenul de personaliate si ancheta sociala sunt obligatorii in materie criminala si
facultative in materie corectionala. Examenul medico-psihologic este facultativ in
ambele situatii.
Subliniind importanta generalizarii examenului de personalitate in legislatia
franceza, P. Bouzat arata ca aceasta masura a fost salutata de catre criminologi ca o
cucerire de prim ordin, esentiala intr-un stat de drept modern, intrucat permite sa se
cunoasca personalitatea infractorului si sa se prepare masurile in scopul facilitarii
readaptarii sociale a acestuia.1
3.2 Starea periculoasa
Aprecierea criminologica a starii periculoase presupune evaluarea capacitatii
infractionale si a posibilitatii de adaptare la mediul social al delincventului.
Conceptual de stare periculoasa nu este o notiune juridica, ci o realitate clinica
observabila. Clinic, starea periculoasa se poate manifesta atat sub forma cronica
(permanenta), cat si sub forma iminenta:
- forma cronica a starii periculoase poate fi definita ca o modalitate psihologica si
morala care caracterizeaza individul antisocial; poate fi sesizata mai ales la
recidivisti;
- Etienne de Greff a constatat faptul ca, inainte de trecerea la savarsirea actului
infractional, toti delincventii parcurg o stare periculoasa iminenta. Ea poate fi
1

Rodica Mihaela Stanoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997, pag.163.

94

caracterizata ca o stare de criza, de framantari, a individului care si-a propus sa

comita o fapta pedepsita de lege.
Aceasta apreciere se bazeaza pe metodele si tehnicile utilizate frecvent in
criminologie: observarea, interpretarea si experimentarea.
In faza observarii sunt puse in evidenta elementele de personalitate ale individului
studiat, precum si factorii sociali care au contribuit la orientarea antisociala a
personalitatii.
In timpul experimentelor efectuate vor fi identificate trasaturile patologice care
constituie nucleul personalitatii orientate antisocial, variabilitatea acestora sugerand
nivelul de adaptabilitate sociala a persoanei in cauza.
Faza interpretarii cuprinde trei etape:
- aprecierea asupra personalitatii delincventului formularea diagnosticului
criminologic;
- exprimarea unei ipoteze asupra comportamentului ulterior, ipoteza care poarta
numele de prognostic criminologic;
- formularea unui program de tratament bio-psiho-social.
Criminologia clinica abordeaza personalitatea infractorului in unitatea si dinamica
acesteia1, fiind utilizate mai multe tehnici de investigare: ancheta sociala, observarea
directa, examenul medical, psihiatric si psihologic, interviul clinic aprofundat, testele
psihologice.
Cu ajutorul acestor tehnici se urmareste o recompensare a realitatii care a precedat
savarsirea actului infractional, implicand studierea parcursului social al individului, a
experientelor sale succesive.
3.3 Diagnosticul criminologic
Formularea diagnosticului criminologic se realizeaza in trei etape succesive:
aprecierea capacitatii infractionale, evaluarea inadaptarii sociale si aprecierea starii
periculoase prin sinteza primelor doua elemente.
1

R. M. Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Ed. Academiei, 1981, pag.75.

95

Diagnosticul capacitatii infractionale presupune aprecierea trasaturilor psihologice

care compun personalitatea orientata antisocial. Ele rezulta din compararea indicilor biopsihologici evidentiati cu ocazia examenului medico-psihologic si a indicilor sociali
rezultati din ancheta sociala.
Aprecierea adaptabilitatii persoanei studiate ia in considerare nivelul aptitudinilor
fizice, psihice si profesionale pe de o parte, iar pe de alta parte, pulsiunile instinctive ale
acesteia, aspiratiile sale al un anumit status social.
Diagnosticul starii periculoase presupune, in final, sinteza capacitatii infractionale
si a inadaptarii sociale prin aprecierea gradului de intensitate al fiecarei laturi.
Combinarea unei capacitati infrationale ridicate cu o adaptabilitate redusa a
individului determina un diagnostic criminologic diferit, deoarece inadaptarea sociala a
personei in cauza atrage atentia celor din jur.
3.4 Modalitati de resocializare
Realizarea unei resocializari normale si eficiente a individului delincvent este
conditionata de o serie de factori, intre care mai importanti sunt:
- factorii care definesc caracteristicile si elementele specifice ale institutiei in care
se realizeaza procesul de resocializare (centru de reeducare, stabiliment deschis,
penitenciar, institute medico-legale, etc.);
- factorii care definesc individualizarea sanctiunii si durata acesteia, precum si
masurile de asistenta medicala, sociala si educative adoptate in functie de
personalitatea fiecarui delincvent.
In functie de acesti factori, resocializarea individului delincvent se realizeaza in
doua etape sau momente:
- in timpul executarii sanctiunii penale (cu sau fara privare de libertate), cand se
urmareste, prioritar, schimbarea si transformarea vechiului sistem de norme,
valori si convingeri ale individului delincvent, prin dirijarea comportamentului
sau spre scopuri deziderabile social, utilizandu-se in acest scop forme de
96

normalizare, deschidere si responsabilizare a delincventului dintre cele mai

diverse;
- dupa executarea sanctiunii penale, cand se urmareste reinsertia postpenala a
fostului delincvent, incadrarea lui intr-o activitate sociala, dobandirea unui nou
status si indeplinirea unor noi roluri, ca si diminuarea efectelor procesului de
stigmatizare in viata sociala.
In conformitate cu Regulile penitenciarelor europene, adaptate de Consiliul
Europei in domeniul penitenciar1, resocializarea si tratamentul delincventilor trebuie
subordonate unor finalitati precise, menite sa asigure mentinerea starii de sanatate si
respectul detinutilor, prin asigurarea unor conditii de viata compatibile cu demnitatea
umana si cu standardele acceptate in cadrul comunitatii.
Scopurile detentiei trebuie sa reduca, pe cat posibil, traumatizarea psihica a
persoanei condamnate2, prevenind aparitia unor perturbari emotionale, idei obsesive,
infantilism, idei de sinucidere, comportamente violente si agresive si incurajand acele
atitudini si aptitudini care sa permita o reinsertie normala a acestora in societate.
Principiul fundamental al actiunii de resocializare si tratament a delincventilor il
reprezinta normalizarea, prin apropierea pe cat posibil a conditiilor vietii din penitenciar
cu cele ale lumii exterioare acestuia. Ca regula generala, normalizarea presupune ca, in
timpul executarii pedepsei, detinutul isi pastreaza si isi exercita marea majoritate a
drepturilor civile (dreptul la vot, drepul la libera constiinta religioasa, dreptul la
proprietate). In vederea diminuarii riscurilor efectelor negative ale detentiei,
normalizarea presupune realizarea a doua deziderate3:
a) deschiderea, prin internarea in stabilimente deschise, care sa asigure detinutilor
conditii de viata aproape sau chiar identice cu cele din afara locului de detentie (dreptul
la corespondenta nelimitata, contact permanent cu familia, vizionarea de programe TV si
1

Recomandarea R(87)3, adoptata de Consiliul Ministrilor Europei la 12.02.1987 privind regulile europene pentru
penitenciare, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr. 3-4(7-8), 1991, pag.3-22.
2
Helmut Gonsa, Organizarea detentiei (intemnitarii), tratamentul detinutilor si pregatirea lor pentru liberare, in Revista
de Stiinta Penitenciara, nr.3-4(7-8), 1991, pag.60.
3
Dan Banciu, Control social si sanctiuni sociale, Ed. Fundatiei Victor, 1999, pag.182.

97

radio), singurele restrictii fiind cele referitoare la libera deplasare in afara

stabilimentelor;
b) responsabilizarea, prin incercarea de a intari simtul raspunderii personale si
increderea proprie a detinutilor, implicandu-i intr-o serie de activitati zilnice in cadrul
locului de detentie, reobisnuindu-i cu viata din afara inchisorii.
3.5 Programe de tratament
Tratamentul de resocializare a infractorului urmareste modelarea personalitatii
acestuia, ameliorarea tendintelor sale reactionale, reinnoirea motivatiilor si modificarea
atitudinilor, in scopul prevenirii recidivei si facilitarii reinsertiei sociale prin readaptarea
individului la mediul social.
In criminologia clinica, principala metoda de tratament este psihoterapia.
Psihoterapia se bazeaza pe teorii ale psihologiei normale, patologice si sociale, care pot
fi utilizate in scopul de a trata tulburari in etiologia carora apar, cu preponderenta, factori
psihosociali. Aceasta metoda consta in stabilirea unei relatii speciale de comunicare
verbala intre terapeut si delincventi, luati individual ori in grup.
a) Psihoterapii individuale.
Psihanaliza vizeaza identificarea motivelor inconstiente ale diverselor tulburari,
dezechilibre sau comportamente specifice infractorilor, in scopul inlaturarii lor, ori a
dezvoltarii si anihilarii acestora prin constientizare.
Aplicarea psihanalizei in criminologie intampina dificultati determinate de
conditiile speciale de timp (durata tratamentului este de 3-4 ani cu o frecventa de 4-5 ori
pe saptamana), de loc si de inalta calificare a psihanalistului. La aceste dificultati se
adauga cele determinate de personalitatea dificila a infractorilor. Acste considerente
determina ca psihanaliza sa poata fi aplicata numai unui grup restrans de infractori, aflati
in penitenciar sau in mediul liber, care se supun acestui gen de tratament.

98

Odata acceptata aceasta colaborare, analistul va incerca sa-l influenteze pe

infractor, sa-i schimbe conceptiile, sa-i formeze o noua optica de viata care sa-l ajute sa
se integreze in societate1.
Psihoterapia rationala se bazeaza pe represiunea psihologica, vizand
constientizarea pacientului in legatura cu trasaturile pozitive si negative ale caracterului
sau si determinarea acestuia sa se autoconcentreze si sa-si cenzureze comportamentul, sa
nu se lase influentat si intimidat de partenerii sai, sa ia decizii proprii. Acesta terapie
poate fi aplicata atat in libertate cat si in semi-liberatate, precum si in penitenciar.
b) Psihoterapii colective.
Au la baza interactiunile care apar la nivelul grupului in scopul depasirii
dificultatilor relatioanale si emotionale ale membrilor grupului.
In cadrul psihoterapiei in grup, analizatul foloseste inter-relatiile care apar in grup
pentru a examina problemele de ordin personal pe care le ridica participantii. Terapia se
bazeaza pe discutia libera intre membrii grupului, in cadrul caruia subiectii isi expun
propriile probleme si incearca sa se elibereze de tendintele negative.
O alta metoda de resocializare este metoda relatiilor de grup 2, care se bazeaza pe
teoria asociatiilor diferentiale si consta in punerea infractorului in contact cu grupuri
sociale care respecta legea.
Aceasta metoda se aplica in general in perioada de probatiune sau de eliberare
conditionala si succesul ei depinde de respectarea unor reguli, intre care mentionam:
- grupul va fi constituit in asa fel incat infractorul sa se bucure de o anumita
consideratie;
- cu cat infractorul va fi atras mai mult de catre grup, cu atat mai mare va fi
influenta pe care grupul o va exercita asupra acestuia;
- atractia exercitata de grup trebuie sa se bazeze pe interesele majore ale
delincventului si nu pe cele marginale;
1
2

R. M. Stanoiu, Introducere in criminologie, Ed. Academiei, Bucuresti, 1989, pag.165.

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag. 226.

99

- grupul constituit trebuie sa fie preponderant anticriminal, astfel incat orice abatere
de la normele grupului sa fie considerate o apropiere de calea infractionala;
- grupul este acela care trebuie sa-si exercite presiunea asupra infractorului si sa nu
astepte ca schimbarile comportamentale sa se iveasca de la sine.

100

Bibliografie

1. Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, editura Europa Nova, Bucuresti,

2000;
2. Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Ed. Hyperio,
Bucuresti;
3. Costica Paun, Criminologie note curs, Academia de Politie, Bucuresti, 1998;
4. Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Bucuresti,
Ed. Sansa SRL, 1996;
5. Boroi Alexandru, Aspecte teoretice si practice privind infractiunile de omor si
loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte, Ministerul de Interne, Serviciul
Editorial, Bucuresti, 1991;
6. Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck,
Bucuresti, 2006;
7. Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002;
8. Notiuni de psihologie si criminologie, Scoala Militara de subofiteri Vasile
Lascar Campina, Ed. Ministerului de Interne;
9. Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton,
Timisoara, 2003;
10. Rodica Mihaela Stanoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997;
11. Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie,
Bucuresti, Ed. Academiei, 1981;
12. Rodica M. Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si
criminalitatea, Bucuresti, Ed. Oscar Print, 1994;
13. Butoi Tudorel Badea, Voinea Dan, Iftenie Valentin, Butoi Alexandru, Zarnescu
C-tin, Victimologie perspectiva juridica, socio-psihologica si medico-legala asupra

101

cuplului penal victima-agresor, Bucuresti, Ed. Pinguin Book, Publishing House Word
Keeper (2004);
14. D. Luminosu, V.Popa, Criminologie, Ed. Helicon, Timisoara, 1996;
15. Ion Dobrinoiu, Infractiuni contra vietii persoanei, Ed. Academiei, Bucuresti,
1987;
16. Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998;
17. V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol I;
18. Ortansa Brezeanu, Particularitati ale criminalitatii in perioada de tranzitie.
Aspecte juridice si criminologice, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1999;
19. Constantin Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti,
1994;
20. Iancu Tanasescu, G. Tanasescu, C. Tanasescu, Criminologie, Bucuresti, Ed. All
Beck, 2003;
21. Dragomirescu V., Expertiza medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1996;
22. Stanca Iustin, Criminologie, Arad, Ed. Concordia, 2003;
23. Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Ed. Less Belles Lettres, 1966;
24. Victor Ursa, Criminologie, Ed. Agronaut;
25. Miclea Damian, Combaterea criminalitatii (evolutie, tipologii, legislatie,
particularitati), Ed. Nemira, 2004;
26. Concepte, principii, structuri si modele europene de prevenire a criminalitatii,
Ed.Ministerului de Interne, Inspectoratul General al Politiei Romane, Bucuresti, 1993;
27. Tanasescu Iancu, Florescu Bujor, Victima si agresorul, [Brancoveni], jud. Olt,
(Colectia Exclusiv), INS 1994;
28. Jean Pinatel, Troite de droit et de criminologie, tom III, Paris;
29. Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara, Casa
de Editura si Presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1997

102

30. William Rentzmann, Pietre de temelie in filozofia tratamentului modern:

normalizarea, deschiderea, responsabilitatea, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr.34, 1991;
31. Recomandarea R(87)3, adoptata de Consiliul Ministrilor Europei la 12.02.1987
privind regulile europene pentru penitenciare, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr.
3-4(7-8), 1991;
32. Dan Banciu, Control social si sanctiuni sociale, Ed. Fundatiei Victor, 1999;
33. Helmut Gonsa, Organizarea detentiei (intemnitarii), tratamentul detinutilor si
pregatirea lor pentru liberare, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr.3-4(7-8), 1991;

103

104

105

106

107