Termen utilizat pentru prima data de catre Raymond Vieussens (inceputul secolului al

XVIII-lea) pentru a desemna orice tulburare legata de creier.

In 1776, W. Cullen cuprinde in acest termen toate afectiunile nervoase si psihice fara
substrat anatomopatologic. Nevroza reprezinta un grup de reactii si dezvoltari
patologice, determinate psihogen si exprimate clinic printr-un complex de tulburari, cu
sau fara rasunet somatic, care este trait in mod constient si penibil de catre individul
bolnav.
Nevroza constituie astfel varietatea cea mai raspindita si de obicei cea mai polimorfa de
psihogenii, caracterizata prin prezenta subiectiva a bolnavului la boala, prin
participarea autoanalitica si critica a bolnavului la intelegerea bolii, ea desfasurandu-se
totdeauna pe un fond de luciditate.
Nevroticul este in chip definitoriu un suferand care-si comenteaza si isi asuma suferinta
printr-o atitudine participativa.
Tulburarile nevrotice sunt mai putin marcate, regresia este mai putin profunda decat in
psihoze, psihicul organizindu-se la un nivel foarte apropiat de cel normal.

Pierre Janet defineste nevroza ca o boala psihica caracterizata prin conflicte

intrapsihice, care sunt de natura sa inhibe conduitele sociale, generand intotdeauna o
stare de anxietate. Ele perturba mai mult echilibrul interior al persoanei decat ii
altereaza sistemul relatiilor cu realitatea. Din acest punct de vedere nevroza este
considerata ca o boala mentala minora, in sensul ca destructureaza mai putin
personalitatea bolnavului decat psihozele.
Din definitia data de Pichot, se pot desprinde trei caracteristici esentiale ale nevrozei:
tulburarile nevrotice de comportament sint, in general, minore;
bolnavul pastreaza constiinta caracterului morbid al tulburarii sale;
tulburarile sunt psihologic comprehensibile, deci se poate stabili o legatura inteligibila
intre ceea ce a fost bolnavul anterior, circumstantele vietii lui premorbide si tabloul
morbid actual.
Tabloul clinic al nevrozei cuprinde instabilitate psiho-motorie, iritabilitate, intoleranta,
astenie nevrotica, tulburari ale somnului, tulburari functionale nevrotice (criticuri,
balbisme etc), care se insereaza pe un fond de anxietate generalizata, in urma
convertirii, disimularii si complicarii agresivitatii inconstiente.
Cauzele nevrozelor la copii sunt de 3 categorii:

declansatoare:conflictul
favorizante:tin de conditiile de mediu in care traieste copilul.Aceste conditii cauzeaza o
anumita epuizare a SNC,creind conditiile pentru posibilitatea decompensarii nevrotice ale
copilului.
Predisponzante: tin de constitutie (sensibilitate exagerata, copii timizi care se ranesc
sufleteste foarte usor, copii cu leziuni encefalopatice).
Modul de manifestare a nevrozelor,semnele sale, sunt dependente de faza de dezvoltare
in care se afla copilul.Este greu de stabilit momentul de debut al nevrozei deoarece unele
simptome pe care le consideram in timp ca expresia unei nevroze monosimptomatice, in
anumte perioade au caracter fiziologic.
La copii putem vorbi despre trei forme ale nevrozei:dereglarile ritmului de
viata,deprinderile nevrotice si nevrozele propriu zise.

1. Dereglarile ritmului de viata survin in domeniul activitatii instinctive,sub influenta

conflictelor si a conditiilor de viata nesatisfacatoare.Aceste dereglari sunt:
a. Anorexia: reprezinta lipsa poftei de mincare,ele pot fi:
o Simpla: pierderea poftei de mincare fara o cauza digestiva,e o
consecinta a dereglari activitatii secretorii digestive sub influenta
starii de tensiune negativa,apare ca expresie a unei stari
tensionale subiacente.
o Mentala: pe fondul subnutritiei cronice tulburarea psihica initiala
se accentueaza,pacientul devine apatic, depresiv, umil si pierde
controlul constient asupra starii sale,fapt ce complica posibilitatea
de redresare a functiei alimentare,are la baza o stare de
conflictualitate, mai ales cu parintii.
b. Bulimia: consta in exagerarea poftei de mincare.Uneori vine dupa o stare
de anorexie mentala, in faze mai grave de trecere a anorexiei menatle.
c. Constipatia