"Aci sosi pe vremuri" face parte din volumul de poezii "Pe Arges in sus" (1923), alaturi de

"Florica", "Trecutul viu", "Batranii". Sunt poeme pe tema elegiaca a timpului ce

se consuma in detrimentul fiintei umane, Ion Pillat, "pictor al atmosferei si al luminii" (Tudor Vianu),
cautand in peisaj "arhitectura lui ascunsa", liniile profunde ale unei temporalitati ce conserva o lume
patriarhala, fixata intr-o aura de eternitate. o9e884ob16vom
v Poet al expresiei concentrate, al condensarii semantice duse uneori, in "Poeme intr-un vers", la
o extrema, dar pregnanta lapidaritate, in "Aci sosi pe vremuri" Ion Pillat foloseste distihul, mai
usor de manevrat in amplele paralelisme, gradatii ascendente si descendente si efecte de
contrapunct pe care le contine poezia. Cele doua secvente temporale, trecutul si prezentul, se
intalnesc si se continua intr-o paleta imagistica infuzata in intreaga structura a textului poetic,
organizata intr-o simetrie perfecta. Poezia contine 39 de versuri (18 distihuri si trei versuri
solitare, unu reluat sub forma de laitmotiv), impartite egal pentru fiecare secventa temporala.
Unirea celor doua laturi ale timpului se face prin toposul neschimbat al poeziei, "casa amintirii cuobloane si pridvor", expresie a perpetuarii acelorasi gesturi si acte umane in spatiul memoriei,
poezia fiind, cum spunea G. Calinescu, "simbolizare a uniformitatii in devenire". Perspectiva poetica
este ea insasi adaptata schimbarilor de cadru, intre un plan al prezentului si rememorarea afectiva a
aceleiasi povesti de dragoste in care numai protagonistii sunt altii. "Casa amintirii" este simbolul
unui timp oprit, alunecand treptat in penumbra: "La casa amintirii cu-obloane si pridvor,/ Paienjeni
zabrelira si poarta, si zavor.// Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De cand luptara-n codru si
poteri, si haiduc.// in drumul lor spre zare imbatranira plopii." Spatiul poetic al trecutului se
deschide brusc, cu o secventa narativa cu sensuri simbolice, plina de gratie si de efecte muzicale:
"Aci sosi pe, vremuri bunica-mi Calyopi.// Nerabdator bunicul pandise de la scara/ Berlina leganata
prin lanuri de secara.// Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina/ Sari, subtire,-o fata in larga
crinolina." Poetul individualizeaza veacul ce trecuse, al nouasprezecelea, prin fapte de cultura
caracteristice, prin lecturi din Lamartine, poezia "Le lac" ("Lacul"), si din Ion Heliade-Radulescu
("un tanar Eliad"), din "Sburatorul". Atmosfera erotica este tipic romantica, scenele de dragoste au
loc "sub luna", campia este, prin efectul razelor argintii, "ca un lac", fiorii poeziei "Zburatorul" se
conjuga cu fantasmele noptii, "cand deasupra casei ca umbre berze cad". Contrapunctic, atmosfera
de basm este marcata de cadenta neiertatoare a timpului, simbolizat, ca in poezia lui Eminescu, de
clopot, ca un semn al trecerii, al succesiunii momentelor vietii: "Si cum sedeau... departe, un clopot
a sunat,/ De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat." Ei traiesc, cum insusi poetul spune, iluzia
unei "eternitati de-o clipa", contrazisa de timpul neiertator: "Dar ei, in clipa asta simteau c-o sa
ramana...// De mult e mort bunicul, bunica e batrana...".
Secventa a doua a poeziei parcurge aceeasi ritualitate a momentelor si a gesturilor existentiale. Mai
intai, ca in incipitul poeziei, reflectia asupra trecerii timpului, usor mirata, ca o descoperire cu efecte
de surpriza, sub semnul eminescianei cugetari "alte masti, aceeasi piesa": "Ce straniu lucru:
vremea! - Deodata pe perete/ Te vezi aievea numai in stersele portrete.// Te recunosti in ele, dar nu
si-n fata ta,/ Caci trupul tau te uita, dar tu nu-1 poti uita...". Apoi se reia intregul ritual al sosirii
iubitei, cu gesturi si momente diafane, cu implicarea directa a eului liric, intregul tablou luand
aspectul unei subiectivitati mai pronuntate: "Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu;/ Pe urmele
berlinei trasura ta statu.// Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara./ Ca dansa tragi, in dreptul
pridvorului, la scara.// Subtire, calci nisipul pe care ea sari./ Cu berzele
intr-insul amurgul se opri...".E acelasi moment si totusi altul, cu o noua sensibilitate poetica, pe alta
treapta a existentei: "Si m-ai gasit, zambindu-mi, ca prea naiv eram/ Cand ti-am soptit poeme de
bunul Francis Jammes.// Iar cand in noapte campul fu lac intins sub luna,/ Si-am spus Balada
lunci de Horia Furtuna,// M-ai ascultat pe ... ochi de ametist,/ Si ti-am parut
romantic si poate simbolist." Reveria romantica, a fiintei, indiferent de
momentele si modelele literare ale vremii, este intrerupta ia...... de sunetul de clopot, ca un glas
al eternului si al destinului, care incheie inca un ciclu existential: "Si cum sedeam... departe, un
clopot a sunat/ - Acelasi clopot poate - in turnul vechi din sat...// De nunta sau de moarte, in turnul
vechi din sat." Sonoritatea discreta a poeziei, data de ritmica studiata a versurilor si accentuata de
sunetul de clopot, reiterat in punctele cheie ale desfasurarii textului, amplifica atmosfera de
melancolie in care se inscrie intreaga poezie, creand un efect de continuitate temporala prin rotirea
nesfarsita a generatiilor

IPOTEZ
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factur tradiionalist, inclus n ciclul Trecutul
viu, care face parte mpreun cu ciclul Florica, din volumul Pe Arge n sus, aprut n 1923.
Volumul este reprezentativ pentru tradiionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizeaz
imaginea spaiului natal patriarhal (moia Florica), casa printeasc, interiorul cu poezia obiectelor,
universul rural i mprejurimile casei, natura cmpeneasc nsufleit de amintirile copilriei.
ENUNAREA ARGUMENTELOR
Poezia aparine tradiionalismului prin idiliza-rea trecutului, prin cadrul rural, dar i prin tema
timpului trector -fugit irreparabile tempus.
ntr-un volum de Mrturisiri (1942), Ion Pillat arat c: Toat poezia mea poate fi redus, n ultim analiz, la viziunea pmntului care rmne aceeai, la presimirea timpului care fuge mereu.

Fuga timpului capt un reper existenial foarte propriu i ct se poate de concret; n egal msur,
ea e trit sub semnul tradiiei, deci ca o dimensiune sufleteasc general, reprezentativ pentru o
ntreag comunitate uman"3.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare )
Poezia este o meditaie nostalgic pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociat cu repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieii.
Comunicarea poetic se realizeaz n dou registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate
simbolic i meditaie cu caracter general-uman, i lirismul subiectiv, cu prezena eului liric i comunicarea direct a tririlor i a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac i meditativ
are ca suport lirismul subiectiv, susinut de prezena mrcilor lexico-gramaticale specifice (pronume
personale, adjective posesive i verbe la persoana I i a Ii-a singular; elemente deictice spaiale i
temporale: acf -acolo", acum" - atunci). Dar iubirea evocat, dei aparine planului tririi
subiective, este ridicat la grad de generalitate, obiectivndu-se, prin repetabilitate.
Titlul fixeaz cadrul spaio-temporal al iubirii ce va fi. evocat (timp i spaiu mitic, nedefinit), prin
indicii de spaiu (adverbul de loc, cu form regional: acf), de timp (locuiune adverbial de timp:
pe vremuri) i forma verbal, de perfect simplu: sos?. Acf este elementul semantic definitor n
raport cu eul liric vzut din perspectiva timpului: ier? - acum".
Compoziional, poezia este alctuit din distihuri i un vers final, liber, avnd rolul de leitmotiv al
poeziei. Distihurile sunt organizate n mai multe secvene poetice: incipitul, evocarea iubirii de ieri
a bunicilor, meditaia asupra efemeritii condiiei umane, iubirea de acum", epilogul poemului.
Cele dou planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) i prezentul (distihurile XII-XIX), sunt
redate succesiv, ceea ce accentueaz ideea de ciclicitate a vieii i a iubirii. Se utilizeaz elemente
de simetrie i opoziie a planurilor, construite pe relaia atunci - acum". Elemente de recuren
sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (nsoind dou momente eseniale ale
existenei umane - nunta i moartea), simbol al trecerii i laitmotivul reprezentat de versul final.
Primele dou distihuri reprezint incipitul poeziei i fixeaz, prin intermediul unei metafore: casa
amintirif, spaiul rememorrii nostalgice a trecutului. Metafora dobndete semnificaia unui spaiu
mitic, fie locuin a strmoilor, fie loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca i
acum, sosesc cuplurile de ndrgostii pentru a da curs recunoscutei iniieri de misterul nunii (V.
Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantic).
Elementele asociate casei: obloane", pridvof, pienjeni, poart", zvor" i versul Pienjeni zbrelir i poart i zvor" sugereaz trecerea timpului, degradarea, starea de prsire a locuinei
strmoilor, dar i ideea de spaiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmaului, care poate renvia
trecutul n a-mintire.
Trecutul capt o aur legendar, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar
hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De cnd lup-tar-n codru i poteri i haiduc".
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocrii iubirii bunicilor. Dac n poezia romantic,
existena naturii era etern, n opoziie cu efeme-ritatea existenei umane, n poezia lui Ion Pillat,
natura devine solidar cu omul, fiind marcat de semnele senectuii, ca i fiina uman: n drumul
lor spre zare mbtrnir plopii. n versul Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopf este reluat titlul
poeziei i este evocat imaginea din tineree a bunicii cu nume mitologic: Calyopi - Caliope
(Kalliope), muza poeziei epice i a elocinei n mitologia greac.
- Sugestia mitic a numelui, faptul c poetul este urmaul care eternizeaz n creaia sa iubirea
bunicilor i copia" - oglindirea de acum" a povetii de iubire de ieri sunt aspecte care ar putea
susine caracterul de art poetic a textului liric Aci sosi pe vremuri, care i reveleaz astfel
nivelul de profunzime al semnificaiilor.
ntlnirea bunicilor, ndrgostiii de altdat, respect un ceremonial: bunicul ateapt sosirea
berlinei, din care coboar o tnr mbrcat dup moda timpului n larg crinolin".
Asocierile livreti reflect motivul bibliotecii" ntlnit adesea n poeziile lui Ion Pillat, avnd rolul de
a asocia viaa cu literatura i, n acelai timp, de a indica epoca, numind preferinele n moda
literar a vremurilor respective. Astfel bunicul i recit iubitei capodopere ale literaturii romantice Le Lac de Alphonse de Lamartine i Sburtorul de I.H. Rdu-lescu. Atmosfera evocat, peisajul
selenar, sunt romantice: i totul ce romantic ca-n basme se urzea". Sunetul clopotului, laitmotiv al
poeziei, nsoete protector cuplul de ndrgostii: i cum edeau... departe, un clopot a sunat,/ De
nunt sau de moarte, n turnul vechi din sat. S Meditaia poetic, tonul elegiac evideniaz idea c
eternizarea fiinei umane este posibil doar prin iubire: Dar ei, n clipa asta simeau c-o s
rmn...". Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmat, n versul urmtor de revenirea brutal
la realitatea timpului care trece ireversibil: De mult e mort bunicul, bunica e btrn...", portretele
fiind singurele care mai pstreaz imaginile de odinioar ale strmoilor: Ce straniu lucru:
vremea! - Deodat pe perete / Te vezi aievea numai n tersele portrete. // Te recunoti n ele, dar
nu i-n faa ta, / Cci trupul tu te uit, dar tu nu-lpoi uita...", n distihul al treisprezecelea, prin
intermediul unei comparaii, se realizeaz o paralel trecut -prezent i se produce trecerea la planul
prezent: Ca ieri sosi bunica... i vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trsura ta sttu". Ca ntr-un
ritual, nepoii repet gesturile bunicilor peste timp. Diferenele in de moda vremii: iubita coboar
din trsur", iar ndrgostitul i recit poeme simboliste, Balada lunei de Horia Furtun i poeme de
Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se reine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri
ochi de peruzea", acum ochi de ametisf.
Un alt element comun celor dou secvene poetice, prezent - trecut, este simbolul berzei, pasre
de bun augur, simbol de pietate filial" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicionar de simboluri,
i), dar i simbol al fidelitii, al devoiunii.
Sunetul clopotului nsoete din nou momentul ntlnirii ndrgostiilor i sugereaz repetabilitatea
existenei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentueaz trecerea iremediabil a timpului:

De nunt sau de moarte, n turnul vechi din saf.

Nivelul fonetic i prozodic
- rima mperecheat, ritmul iambic, msura de 13-14 silabe;
- nume cu sonoriti din secolul XIX (Calyopi, Eliad, Le Lac, Sburtoruj i moderne, de la
nceputul secolului XX (Francis Jammes, Horia Furtun);
- rolul vocalelor n realizarea imaginilor auditive, n special, n versul laitmotiv.
Nivelul morfosintactic
timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut i planul prezent evocate n poezie; verbele la
perfect simplu (sosi, zbrelir", mbtrnir", sri, spuse") au rolul de a reda rapiditatea
gesturilor sau repetabilitatea lor; verbele la imperfect (asculta", se urzea", simeau", edeam"),
mai mult ca perfect (pndise") i perfect simplu susin narativitatea iubirii din planul trecut; verbele
la perfect compus susin narativitatea iubirii din planul prezent; verbele la timpul prezent fie
ilustreaz permanena sentimentului de iubire (vii, calci, tragi), fie nsoesc meditaia pe tema
trecerii timpului (te vezi, te recunoti, uit", nupoi).
Nivelul lexico-semantic
cuvinte din cmpul semantic al naturii: codru", plopii, lanuri de secar", lun", cmpia", lac",
nisipuF, cmpul;
folosirea cuvintelor cu tent arhaic i regional, n evocarea trecutului: haidud, poter, berlin,
crinolin", aievea", pridvor".
Nivelul stilistic
- folosirea cu precdere a metaforei: casa amintiri?, ochi de peruzea", ochi de ametisf i a comparaiei, care susine paralelismul ntre trecut i prezent i ideea repetabilitii existenei umane:
cmpia ca un Iad, deasupra casei ca umbre berze cad, Ca ieri sosi bunica... i vii acuma tu";
- la nivel structural, se utilizeaz paralelismul, simetria, antiteza.
CONCLUZIE
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparine liricii tradiionaliste prin idilizarea trecutului, a cadrului
rural, dar i prin tema timpului trector, fugit irrreparabile tempus.

Poemul "Aci sosi pe vremuri" face parte din volumul "Pe Arges in sus" (1923),considerat de
critica literara reprezentativ pentru creatia artistica a lui Ion Pillat (1891-1945). George Calinescu a
afirmat ca aceasta poezie constituie capodopera lirica a lui Pillat, creatie "gratioasa, miscatoare si
indivizibila paraleia intre doua veacuri, inscenare care incanta ochii si in acelasi timp simbolizare a
uniformitatii in devenire".
Semnificatia titlului. Titlul este cu totul original si inedit, deoarece este alcatuit dintr-o
propozitie, prin care poetul comunica ideea centraia a poemului si anume apropierea pana la
identificare a trecutului cu prezentul, doua valori ale existentei umane plasate intr-un spatiu si un
timp neidentificate. Adverbul in forma populara "aci", verbul "sosi" la perfectul simplu si locutiunea
adverbiala de timp "pe vremuri" sugereaza ideea ca existenta umana se bazeaza pe experience
repetabile, reluate si retraite de fiecare generate in parte, care simte si traieste viata asemenea
predecesorilor.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Poezia "Aci sosi pe vremuri" de Ion Pillat este structurata in 19 distihuri (strofe de cate doua versuri)
si un monovers in final, care se constituie intr-o concluzie ce sugereaza esenta ideatica a discursului
Uric.
Primul distih defineste spatiul spiritual al stramosilor sai prin metafore - "casa amintirii cu
obloane si pridvor" -, la poarta careia "Paienjeni zabrelira" intrarea, tesand o panza fina, care
simbolizeaza curgerea implacabila a timpului.
Al doilea distih ilustreaza ideea ca viata patriarhala a stramosilor a ramas incremenita in timp "hornul nu mai trage alene din ciubuc"-, casa amintirii pastrand memoria unor vremuri zbuciumate,
de pe cand "luptara-n codru si poteri, si haiduc". Poetul imprima o culoare arhaica locurilor natale,
care pastreaza nesterse amintirile dragi.
Distihurile urmatoare compun o lume de mult apusa, Pillat imagineaza o sensibila si emotionanta
poveste de dragoste, pe care o traisera bunicii sai. Idila reflecta puritatea sentimentelor din vremuri
stravechi, atunci cand bunica lui, "Calyopi", venise cu "berlina" (trasura de patru locuri, inchisa, in
forma de cupeu - n.n.) ca sa se mute definitiv acasa la "bunicul meu", care i-a recitat, romantic,
poezia "Le lac" a lui Lamartine si versuri din "Sburatorul" lui Ion Heliade Radulescu. Imaginea vizuala
a bunicii pastreaza atmosfera si moda acelor timpuri, ea era o tanara "subtire", imbracata "in larga
crinolina" (fusta larga si lunga, sustinuta de cercuri subtiri de otel -n.n.) si il asculta "tacuta, cu ochi
de peruzea" pe bunic, traind amandoi o puternica si pura emotie erotica: "si totul, ce romantic, ca-n
basme, se urzea".
Cheia ideatica a intregii poezii este distihul urmator, "si cum sedeau... departe, un clopot a
sunat, / De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat.", in care nostalgia curgerii implacabile a
timpului este dublata de eternitatea sentimentului de iubire, idee evidentiata prin schimbarea
timpurilor verbale, inlocuind imperfectul "sedeau" cu perfectul compus "a sunat". Punctele de
suspensie, adverbul de loc "departe", imaginea auditiva a clopotului marcheaza paralelismul dintre
timpul iubirii, care este vesnic si timpul real, care-si urmeaza curgerea ireversibila, viziune
accentuata si in strofa urmatoare: "Dar ei, in clipa asta simteau ca-o sa ramana.../ De mult e mort
bunicul, bunica e batrana". Se simte aici influenta lui Horatiu, amintind de nostalgia curgerii timpului
in mod implacabil si ireversibil, de efemeritatea vietii omului, pentru care sugestiv este memorabilul
vers: "Eheu! fugaces... Labuntur anni" ("anii fug, se scurg repede" - n.n).
Poetul mediteaza in continuare asupra propriei existente, utilizand persoana a II-a singular, ca si
cand s-ar adresa unui interlocutor, sugerand capacitatea eului liric de a se detasa de omul muritor,
poezia fiind construita pe baza formulei estetice a liricii rolurilor: "Ce straniu lucru: vremea! Deodata
pe perete/ Te vezi aievea numai in stersele portrete// Te recunosti in ele, dar nu si-n fata ta, / Caci
trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...". Reiese din aceste versuri ideea succesiunii generatiilor,
poetul se regaseste in portretele stramosilor si este cutremurat de timpul necrutator, de fiinta
umana perisabila in care traieste numai amintirea, singura care poate opri trecerea vremii.
Strofa a treisprezecea incepe cu o comparatie temporala, ilustrata prin adverbul de timp pus la
gradul comparativ de egalitate, "Ca ieri", sugerand o paralela intre trecut si prezent. Intocmai cum
sosise bunica lui, Calyopi, gingasa si emotionata, in casa bunicului, asa vine iubita acum, fara sa stie
ca repeta intocmai experienta erotica a inaintasilor. Poetul pastreaza epitetul "subtire" pentru tanara
de acum care vine pe acelasi drum, "prin lanul de secara", calcand sprinten pe "nisipul pe care ea
sari", imaginea trecuta a bunicii fiind actualizata si foarte recenta in amintirile poetului. El o
intampina, asemenea bunicului pe vremuri, recitandu-i poeme din creatia artistului francez Francis
Jammes si din "Balada lunei" a poetului simbolist Horia Furtuna, poeti prin care se sugereaza inca o
data curgerea timpului. S-au schimbat numai personajele cuplului erotic, dar acestea pastreaza
obiceiurile, trairile, emotiile, "sufletul oamenilor si drumul lor de viata raman aceleasi" (T.Vianu).
Versurile recitate de bunic apartineau unor poeti romantici, iar cele recitate de nepot unor poeti
simbolisti. Iubita, ca si bunica in vremuri de demult, il asculta ganditoare, "cu ochi de ametist".
Ultimul distih al poeziei, care constituie un refren ideatic, amplifica tristetea poetului privind
neputinta umana in fata timpului si in fata mortii: "si cum sedeam... departe, un clopot a sunat/ Acelasi clopot poate - in turnul vechi din sat...". Viata si moartea sunt doua valori esentiale ale
existentei umane, simbolizate de imaginea auditiva a clopotului din vechiul turn, ca simbol al
timpului trecator, pe care-l poate incremeni numai iubirea, idee sustinuta de monoversul care
incheie poezia: "De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat". Nicolae Manolescu a evidentiat
ideea repetabilitatii experientelor de viata, "timpul bunicilor s-a scurs in timpul nepotilor care iau
totul de la inceput in forme imperceptibil modificate".
Ideea de timp este ilustrata prin raportarea trecutului la prezent si a prezentului la trecut si este
realizata prin cateva elemente stabile: spatiul si timpul nedefinit, contopind trecutul si prezentul in
existenta umana: "aci", "pe vremuri", "acuma", "pe-acelasi drum".
Poetul este prezent in poezie, intr-o lirica a rolurilor, prin persoana I, referindu-se la eul liric, "am
soptit", "am spus", "sedeam", prin persoana a II-a, folosita in relatia cu un interlocutor, "vii acuma

tu", "calci", "ai ascultat" si la persoana a III-a prin care sunt numiti predecesorii, "i-a recitat", "Ea-1
asculta", "sedeau".
Eugen Lovinescu, referindu-se la universul poetic al lui Ion Pillat, remarca pietatea lui fata de
familia si mosia sa, ilustrand "patriarhala casa a bunicului, de la putina de unde isi lua baia cu foi de
nuc, pana la ceasul lui de pe masa, [...] bunica si mai ales bunicul domina aceasta poezie
domestica".