Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tratamentul spasticitatii
Spasticitatea, reprezinta o tulburare a sistemului nervos central in care
anumiti muschi primesc continuu impulsuri de a se contracta, pentru ca
nervii acestora, nu-si pot controla activitatea. Spasticitatea face parte din
manifestarile tipice si cele mai impovaratoare ale disfunctiei SNC afectand un
numar de peste 6 milioane de oameni pe an.
Spasticitatea, are rezonante diferite, pentru neurologul diagnostician si
pentru recuperator. Daca pentru diagnostician, spasticitatea reprezinta doar
un element clinic de diagnostic, pentru recuperator, trebuie sa reprezinte
mult mai mult si sa suscite un interes aparte. Landau, recunoaste prin
spasticitate, asa cum este si utilizat termenul in clinica, diferite combinatii
intre urmatoarele elemente caracteristice sindromului de neuron motor
central:
- pierderea miscarilor de finete;
- scaderea fortei de contractie voluntara;
- cresterea reflectivitatii osteo-tendinoase;
- cresterea rezistentei la intinderea pasiva a muschiului;
- hiperreflectivitatea reflexelor de flexie.
Denny-Brown, accepta ideea conform careia termenul clinic de spasticitate
trebuie inteles ca o combinatie de mai multe elemente separate.
Cei mai multi specialisti au stabilit urmatoarea definitie pentru spasticitate:
,,Spasticitatea, componenta a sindromului de neuron motor central, este
caracterizata de exagerarea reflexului muscular de intindere tonic,
proportional cu viteza de intindere a muschiului si exagerarea reflexului
muscular de intindere fazic exprimat prin hiperreflectivitatea osteotendinoasa".
Avantajul acestei definitii a spasticitatii, in comparatie cu altele, consta in
faptul ca delimiteaza mai bine spasticitatea de rigiditatea musculara,
distonia sau alte conditii particulare cu care este deseori confundata.
Dintre cauzele aparitiei spasticitatii se enumera: paraliziile cerebrale, hipoxia
creierului, hiperexcitabilitatea motoneuronilor alfa, leziunile maduvei spinarii,
accidentul vascular cerebral, unele boli metabolice, adrenoleucodistrofia,
1 | Page
Sensibilitatea alimentara.
Entorse repetate.
Pozitie vicioasa.
Exercitii: Dupa ce v-ati odihnit o zi, incepeti prin a va intinde muschii tensionati. Faceti exercitii
cel mult cinci minute la inceput, de cateva ori pe zi; apoi crestepi intensitatea, dar opriti-va daca
incepe durerea. Dupa mai multe zile, sapta-mani sau luni in functie de problema, ar trebui sa
puteti intinde complet muschii. O rigiditate cronica a muschilor umerilor sau spatelui poate sa se
vindece abia in cateva luni.
Aromaterapie: un masaj sau o baie cu uleiuri esentiale poate calrna durerile.
Turnati cate 3 picaturi de ulei de levantica si de chiparos in apa de baie, calda. Daca
sunteti in primele 20 de saptamani de sarcina, nu utilizati ulei de chiparos.
Fitoterapie: frectionati bland muschii durerosi cu un unguent din plante, de 34 ori pe zi.
Pregatiti un ulei revulsiv de masaj pentru muschii durerosi, obtinut prin infuzarea a 30 de
grame de ardei iute uscat in 1/4 de litru de ulei de floarea soarelui. Testati pe o suprafata
mica a pielii, deoarece unele persoane fac basici. Sau cumparati de la farmacie un
unguent conp-nand capsicina (substanpi activa din ardei iute).
Dieta
un supliment cu calciu
Paraplegia
Paralizia este o notiune generala care se refera la pierderea miscarii si/sau a senzitivitatii, ca
urmare a lezarii sistemului nervos. Cunoasterea precisa a gravitatii leziunii este foarte importanta
pentru a face o prognoza in legatura cu ce parte a corpului va fi afectata de paralizie si de
pierderea functiilor.
Paraplegia descrie o paralizie completa sau incompleta, afectand picioarele, uneori si trunchiul,
dar nu si bratele. Gradul in care este afectat trunchiul depinde de cat de afectata este maduva
spinarii. Paraplegia este rezultatul traumei asupra maduvei spinarii la nivelul T1 si mai jos.
4 | Page
Paraplegie completa
Termenul de paraplegie completa descrie pierderea completa si permanenta a abilitatii de a
trimite impulsuri nervoase sensitive si motorii spre grupele de muschi si functiile corpului, care
sunt controlate de nervii care se intind de la coloana vertebrala la nivelul T1 sau mai jos.
Persoanele cu leziuni la nivelul T1 pot sa-si foloseasca bratele, care au toate functiile motorice a
unei persoane sanatoase. Functia senzitiva mai jos de nivelul la care se afla leziunea este
pierduta, iar functia intestinelor si cea sexuala nu functioneaza in parametrii normali (vezi
Tratamentul leziunilor coloanei vertebrale).
Unii dintre pacientii cu paraplegie completa in partea inferioara isi pot misca trunchiul partial si
pot sta in picioare cu ajutorul unor orteze lungi (care sustin picioarele paralizate) si un cadru,
care sustine masa corporala cu ajutorul bratelor, balansandu-se cu ajutorul ortezelor. Acestia sunt
capabili sa se deplaseze pe distante scurte folosind acele elemente ajutatoare, fiind insa
supravegheati.
Pacientii cu leziuni la nivelul T6 - T12 au de asemenea forta musculara partiala la nivelul
abdomenului si se pot deplasa singuri pe distante scurte, cu ajutorul ortezelor, un cadru sau carje,
care sustin incarcarea corporala cu ajutorul bratelor, balansandu-se cu ajutorul ortezelor.
Incercarea acestei forme de deplasare este in mod normal o decizie luata de o persoana avizata
(medic). Este nevoie de multa determinare si putere de a reusi si multi, care au paralizie totala nu
vor dori nici macar sa incerce. Cea mai comuna solutie de deplasare pentru cei paralizati complet
va fi un scaun cu rotile autoprolpulsat manual.
Paraplegia incompleta (parapareza)
Fiecare persoana cu paralizie incompleta este un caz unic. Cei mai multi pacienti cu paraplegie
partiala au un nivel diferit al dizabilitatii.
Recuperarea fiecaruia depinde de de 3 factori esentiali:
Potentialul recuperarii se poate vedea in mod normal in primele 6 luni dupa producerea leziunii,
cu toate ca se pot inregistra rezultate pozitive pana la 2-3 ani dupa accidentare. Potentialul
recuperarii variaza foarte mult de la individ la individ.
Succesul recuperarii este determinat si de alti factori:
5 | Page
Traumele de la nivelul toracelui si mai jos de el pot duce la paraplegie, fara ca bratele sa fie
afectate. In cazul leziunilor de la nivelul T1 pana la T8, exista adesea control al bratelor, dar un
control slab al trunchiului, ca urmare a lipsei controlului muschilor abdominali, echilibrul in
pozitia sezand fiind bun. Traumele lombare si sacrale duc la scaderea controlului flexorilor
soldului si a membrelor inferioare.
Pe langa pierderea sensibilitatii sau a functiei motorie, oamenii cu paraplegie incompleta
experimenteaza si alte schimbari. Ei pot experimenta o functionare proasta a intestinelor si
vezicii urinare. Functia sexuala este afectata adesea sau chiar pierduta. Fertilitatea barbatilor
poate fi afectata, in timp ce fertilitatea femeii este in general neafectata. Alte efecte pot fi:
tensiunea arteriala scazuta, imposibilitatea de reglare a presiunii sangelui in mod eficient,
controlul redus al temperaturii corpului, inabilitatea de a transpira in zona inferioara leziunii si
durerea cronica.
Paraplegia flasca
6 | Page
Forma flasca poate evolua fatal, prin infectii urinare, escare, casexie.
Trecerea paraplegiei in stadiul spastic se face lent, prin aparitia motilitatii si a reflexelor
osteotendinoase.
In stadiul flasco-spasmodic apar reflexele de automatism medular: tripla retractie si extensia
controlaterala a membrelor inferioare. Sfincterele ajung la un automatism vezical si rectal cu
mictiuni automate, independente de vointa.
Cand nu mai apare motilitatea, se ajunge la o grava paraplegie spastica cutano-reflexa in flexie.
Paraplegia spastica
7 | Page
In cazul unei leziuni traumatice sau infectioase care afecteaza integritatea maduvei spinarii, si nu
apare nici un semn clinic de recuperare spontana, este greu de crezut ca se va mai putea recupera
ceva in continuare.
Pe de alta parte, un proces de recuperare spontana care debuteaza in primele doua luni, se poate
intinde pe distante mai mari de timp: 2-3 ani, timp in care bolnavul nu trebuie abandonat.
Etiologia paraplegiilor
Paraplegia consta in impotenta functionala a membrelor inferioare, prin atingerea bilaterala a caii
piramidale medulare, dupa o leziune de neuron motor central sau neuron motor periferic.
Sindroamele de neuron motor
Mobilitatea corpului este asigurata de neuronii motori centrali si neuronii motori periferici, in
care primul este ordonator si eliberator al mobilitatii voluntare, iar al doilea un executor al
ordinelor venite de la diferitele segmente ale nevroxului.
Neuronul motor central
Sindromul de neuron motor central este consecinta interesarii la orice nivel al fascicolului
piramidal, fiind reprezentat prin deficit motor mai intins. Simptomele leziunii de neuron motor
central include o paralizie interesand mobilitatea voluntara.
In leziunile medulare, sunt atinsi in cadrul unei paraplegii, mai ales flexorii membrelor
inferioare, mai mult distal.
In leziunile medulare de neuron motor central, se intalnesc reflexele de automatism medular,
traduse prin tripla retractie a membrului inferior aparuta dupa ciupirea pielii piciorului sau flexia
ultimelor patru degete.
Raspunsul va fi retractia labei pe gamba, a gambei pe coapsa si a coapsei pe abdomen.
Neuronul motor periferic
Neuronul motor periferic, reprezinta legatura aferenta a sistemului nervos central cu muschii.
Sindromul de neuron motor periferic reprezinta urmatoarele caracteristici:
Paraliziile sunt distribuite in functie de neuronul atins, fiind localizate segmentar numai la un
grup de muschi. Va exista o hipotonie musculara si lasciditatea membrului paralizat. Atrofia
8 | Page
musculara marcata, confirma ca celula materie a cornului anterior este un centru trofic al unitatii
motorii.
O alta caracteristica a sindromului de neuron motor periferic este abolirea reflexor
asteotendinoase date de interceptarea caii aferente pe un punct al arcului reflex.
In reactia electrica de degenurescenta, apare suferinta neuronului motor periferic, muschiul nu
mai raspunde la excitatie, atunci cand acesta se aplica pe nervul lezat. Reactia de degenerescenta
se instaleaza in 10-12 zile de la lezarea nervului, prognosticul fiind totdeauna grav, creand
lezarea neuronului, care este totala.
Recuperarea paraplegicului
In timp ce termenul de paraplegie acopera o gama larga de deficiente,
persoanele cele mai afectate isi pierd capacitatea de a merge si vor petrece
restul vietii lor, intr-un scaun cu rotile. O comuna neintelegere despre
paraplegici este ca ei nu isi pot misca picioarele. In timp ce este adevarat
pentru unii, alti oameni paraplegici pot fi capabili sa stea in picioare sau chiar
sa mearga, depinde cat de severa este leziunea.
Paraplegia inseamna deteriorarea membrelor inferioare, nu pierderea completa a activitatii lor.
Unii oameni cu trauma aceasta au daune la fel de mari la partea superioara a pieptului, si nu se
pot misca sau simti ceva mai jos de nivelul leziunii. Unii sunt afectati doar de la pelvis in jos, si
pot fi capabili sa-si ridice picioarele pana la nivelul soldurilor. Altii pot doar sa fie afectati partial
mai jos de nivelul leziunii, si pot fi capabili sa mearga distante scurte cu sau fara un dispozitiv,
precum cadrul de mers sau bastonul.
O alta neintelegere des intalnita este ca paraplegici sunt invalizi. Cert este ca, cu o reabilitare
corespunzatoare si antrenament, majoritatea paraplegicilor pot reveni complet la o viata
independenta, inclusiv sa se intoarca la scoala sau munca, sa conduca o masina si sa aiba o
familie.
"Paraplegia" reprezinta examenul cel mai complet pe care il sustine un kinetoterapeut in fata
unui pacient, pentru ca trebuie sa dea dovada de un inalt profesionalism si de imensa rabdare si
bunavointa. Scopul recuperarii lui este "de a ajuta pacientul sa se ajute singur", ceea ce
inseamna:
9 | Page
2. reeducarea motorie;
3. reeducarea sensibilitatii.
Pozitie si miscare
o Sunt utilizate diagonalele Kabat, in functie de musculatura slaba
ce trebuie promovata; se prefera schemele bilaterale si miscarea
cu rezistenta a trunchiului. In functie de situatie, se aleg posturi
care elimina gravitatia sau, din contra, sunt antigravitationale, in
asa fel incat sa se poata aplica rezistenta manuala in timpul
exercitiului.
o Musculatura slaba cu caracter in principal tonic, nu va fi tinuta in
pozitie alungita un timp prelungit si nici nu i se va aplica o
rezistenta maximala.
o Musculatura slaba cu caracter principal fazic raspunde favorabil
la repetatele intinderi rapide din pozitie alungita.
10 | P a g e
Tehnici de contractie
o Se selecteaza tehnicile care promoveaza initierea miscarii. Cele
mai valoroase sunt: "miscarea activa de relaxare - opunere" si
"contractiile repetate" cu repetate intinderi la nivelul zonei de
alungire a muschiului. Musculatura tonica si cea fazica pot
raspunde diferit la aceste tehnici. Astfel, fesierul mijlociu
raspunde mai bine la "MARO", deoarece in aceasta tehnica
contractia musculara este initiata la nivelul zonei de scurtare. In
cazul in care nu se obtine un raspuns, se vor efectua repetate
intinderi in zona alungita. Pentru muschii fazici, tehnica
"contractiilor repetate" in zona alungita, ca si in intinderile
repetate, faciliteaza activitatea musculara.
Elemente facilitorii
o De mare importanta este utilizarea impulsurilor senzitive
periferice pentru promovarea miscarii. Trebuie realizate pe
zonele cu sensibilitate conservata. Ca mijloace: vibratia, calupul
de gheata, tapotajul, atingerea blanda se asociaza intinderilor
rapide ca si exercitiu cu rezistenta.
Stabilitatea
Pozitie si miscare
o La paraplegici stabilitatea - mentinerea tonusului muschilor
extensori postulari - este o problema dificila. Pentru mentinrea
tonusului trebuie schimbata postura spre pozitia
antigravitationala, gravitatia devenind o forta rezistiva. Odata
castigata aceasta etapa, se trece la exercitii de contractie. Se
modifica postura in asa fel incat segmentele sa suporte
greutatea corpului, care va reprezenta forta rezistiva, aceasta
postura plasand muschii tonici in stare de intindere prelungita.
Astfel de posturi care realizeaza contractii sunt: patrupedia,
podul, ortostatismul cu sprijin pe maini, ortostatismul complet. In
aceste cazuri, atat incarcarea prin greutatea corporala, cat si
intinderea muschilor determina contractia.
Tehnici de contractie
o Pentru facilitarea mentinerii tonusului, cea mai buna tehnica este
"contractia izometrica in zona scurtata". Pentru contractie,
tehnicile cele mai indicate fiind "izometria alternanta" si
"stabilizarea ritmica".
11 | P a g e
Elemente facilitatorii
o Pentru cresterea contractiei izometrice, aceste elemente sunt
urmatoarele: elescoparea, periajul, vibratiile si mentinerea
contractului manual.
Mobilitatea controlata
Pozitie si miscare
o Ca si pentru stabilitate, se utilizeaza aceleasi posturi cu incarcare
corporala. Deplasarea greutatii la inceput se face pe un arc
foarte redus, care va creste treptat pe masura ce se va castiga
controlul. Aceste deplasari segmentare sau corporale, sunt alese
dintre acelea care sunt utilizate in timpul ambulatiei: un membru
este ridicat de la suprafata de sprijin si este miscat in toate
directiile, avand grja ca centrul de greutate al corpului sa ramana
mereu inauntrul suprafetei de sprijin, sau balansul bazinului in
diferite directii. In etapa urmatoare se aplica rezistente contrand
aceste miscari.
Tehnici de contractie
o Pentru cresterea fortei de deplasare a greutatii corpului sa
segmentelor, se utilizeaza "inversarea lenta", ca si "inversarea
lenta cu oprire". In timpul ambulatiei se solicita contractia
excentrica, pentru a carei promovare se utilizeaza,,inversarea
agonistica. Pe masura ce se castiga primii pasi in mobilitatea
controlata, se trece la alte tehnici, cum ar fi: "izometria
alternanta" si "stabilizarea ritmica", iar in final "inversarea lenta"
si "inversarea lenta cu oprire".
Elemente facilitatorii
o Contactul manual va fi direct pe partea corpului implicata in
mobilitatea controlata. Se adauga: vibratia, telescoparea,
intinderea rapida, calupul de gheata, aplicate fie pe membrul in
miscare, fie pe cel in sprijin.
Abilitatea
Pozitie si miscare
o Ambulatia in sine este exercitiu de baza. Se urmareste realizarea
frecventialitatii miscarii de mers. Etapa urmatoare este mersul in
12 | P a g e
Tehnici de contractie
o "Progresia - rezistenta" este tehnica de baza a promovarii
abulatiei. In momentul unei scheme unilaterale se aplica tehnica
"secventialitatii normale", pentru a asigura o corecta succesiune
a schemei de miscare de la segmentele distale spre cele
proximale. Pentru antrenarea controlului excentric al muschilor
se continua cu tehnica "inversarea agonistica".
Elemente facilitatorii
o Influxurile senzitive sunt retrase treptat, deoarece controlul a fost
obtinut.
3. Reeducarea sensibilitatii
Evaluarea sensibilitatii este relativ dificila, caci comporta o totala participare din partea
bolnavului, un inalt grad de subiectivism, dar si un efort de concentrare care-l oboseste repede.
Este de preferat sa testam sensibilitatea in 2-3 sedinte de scurta durata. Trebuie create conditii
ambientale favorabile care sa nu perturbeze examinarea. Evaluarea si recuperarea deficitului
somato-senzitiv este strans legata de evaluarea si recuperarea motorie, facand parte din ea si cade
in sarcina kinetoterapeutului care va organiza, efectua si urmari programul reeducarii deficitului
senzitiv.
Etapele reeducarii motorii a pacientului paraplegic
Debutata ca o paralizie flasca, treptat paralizia devine spastica (interesarea neuronului motor
central), flexorii si adductorii fiind primii afectati de spasticitate.
Posturarea va fi deci: coapsele, gambele in extensie, piciorul la 90 grade fata de gamba, coapsele
in usoara abductie cu perna intre ele.
Mobilizarile pasive
Mobilizarile active
14 | P a g e
Alti muschi importanti de a fi tonificati sunt: pectoralul, marele rotund, marele dintat, tricepsul
brahial, toti intrand in actiune in momentul transferului din pat, in scaunul cu rotile si invers.
Gimnastica respiratorie
Reprezinta, de fapt, educarea repsiratiei abdomino-diafragmatice si facilitarea evacuarii
secretiilor bronsice prin posturile de drenaj atunci cand este cazul. Pentru reeducarea miscarilor
respiratorii, intre exercitii se executa miscari de respiratie sub rezistenta.
Autoposturarile in pat
15 | P a g e
Diminuand in acest fel spasticitatea, se vor putea efectua cu usurinta exercitii kinetice si in plus,
se vor evita posturile spastice disfunctionale.
B. Recuperarea pacientilor paraplegici in sezand
Procesul de recuperare a pacientilor paraplegici in sezand
Aceasta etapa se deruleaza in spital sau la domiciliu. Ridicarea in sezut este conditionata de
gravitatea leziunilor vertebrale determinate de traumatism. Fracturile instabile sau persistenta
durerilor spatelui, pot intarzia ridicarea in sezut. Cel mai tarziu, dupa 8-12 saptamani dupa
traumatism, se incepe vertializarea.
PRIMA ETAPA va fi pozitia "sezand alungit" (membrele inferioare intinse, genunchii in
extensie). Este pozitie cu suprafata mai mare de sprijin, cu stabilitate si echilibru mai bun. Pentru
16 | P a g e
inceput, sprijinul se va face si posterior pe membrele superioare, trunchiul avand o pozitie usor
oblica spre spate sau fiind sprijinit de perne sau suporti.
Pozitia "sezand alungit", cu palmele in sprijin lateral la nivelul marelui trohanter, este mai
dificila, cerand un echilibru mai bun. Aplecarea capului mult inainte, aduce centrul de greutate
mai inauntrul poligonului de sustinere, deci mareste echilibrul. Treptat, trunchiul va fi adus la
verticala fara vreun sprijin suplimentar, doar pe bazin.
Din aceasta pozitie, bolnavul va fi ajutat sa execute un program kinetic format in principal din:
Mobilizari pasive ale segmentelor membrelor inferioare paralizate, cu aceleasi motivatii ca si in
perioada reeducarii la pat (din decubit).
Intinderea muschiului se face lent, se mentine timp mai indelungat, 1420 secunde si se repeta de cateva ori intr-o sedinta.
17 | P a g e
18 | P a g e
19 | P a g e
A DOUA ETAPA este pozitia "sezand scurtat", adica pozitia de stand pe scaun.
Este o pozitie care va fi antrenata cu toata atentia, pentru ca ea va fi pozitia din scaunul cu rotile
cu care se va deplasa pacientul. Din aceasta postura, mai putin stabila decat precedenta, cerand
deci un mai bun echilibru se vor relua toate tipurile de exercitii.
Independenta paraplegicului in scaunul rulant, poate merge mai departe spre activitati recreative
si sportive in afara casei, participarea la bine-cunoscutele meciuri de baschet purtate intre echipe
de paraplegici in carucioare, condusul masinii, tenis de masa, tenis de camp, tir cu arcul, cusa cu
obstacole pentru carucioare ortopedice, etc.
20 | P a g e
Ambulatia necesita un efort enorm, apreciat ca fiind la fel de mare ca acela pe care il reclama
alergarea fata de mersul obisnuit la un individ sanatos.
Intensitatea cheltuielilor energetice este mai mare la pacientii spastici. Sunt mai usor antrenate la
ambulatie, cazurile cu paralizii flasce, decat cele cu paralizii spastice. In afara de spasticitate,
pierderea sensibilitatii este un alt factor care solicita un efort crescut pentr muschi de a mensine
echilibrul. Obezitatea este, de asemenea, o cauza de crestere a consumului energetic in
ambulatie.
21 | P a g e
Antrenarea marelui dorsal si a centurii scapulare se face si intre barele paralele cu o instalatie de
scripeti. Pacientul se ajuta de brate si trage de pelvis inainte; treptat se creste greutatea de pe
scripete. Se exerseaza echilibrul si in afara barelor paralele, la zid, sprijinit de carje, deplasand
cate o carje in lateral, apoi inainte. Cu spatele la perete, cu sprijin pe carje,isi va ridica picioarele
de pe sol. Va invata treptat sa se ridice de pe scaun si chiar de pe sol, ajutandu-se de carje.
Mersul poate incepe cand muschii adductori si abductori ai umarului pot ridica o greutate de cel
putin 15 kg, pentru mersul in carje, sau cand cvadricepsul este in posesia unei forte de ridicare de
30-35 kg, pentru mersul fara protezare - ortezare.
Reeducarea mersului se adreseaza unei miscari complexe care antreneaza lanturile cinematice
ale intregului organism. In cazul an care paraplegiile raman definitive, nu se pune problema
mersului obisnuit, ci a dezvoltarii unor mecanisme de compensare si a crearii unor noi
stereotipuri dinamice. Miscarile efectuate in vederea reeducarii echilibrului, in aceste conditii
devin deosebit de importante.
Etapele principale ale reeducarii mersului sunt urmatoarele: ridicarea in pozitia ortostatica,
mersul intre bare paralele, mersul cu carje axilare, cu carje canadiene, mersul cu baston, mersul
fara sprijin si mersul pe teren accidentat. Uneori, in aceste programe sunt folosite si diverse
aparate stimulatoare (vizuale, auditive, excitatoare, electrice). Deosebit de important in
reeducarea mersului, este nu numai momentul in care se permite incarcarea membrului inferior ci
si marirea progresiva a incarcaturii.
In programul de recuperare a paraplegicilor, un rol important il are pregatirea deficientelor, in
vederea prevenirii eventualelor caderi accidentale.
Exercitiile de cadere si ridicare se vor efectua trecandu-se prin etapele urmatoare: exercitii pe
saltea, fara carje, cu carje, cu si fara ajutorul kinetoterapeutului.
Deficientul va fi invatat cum sa cada, eliberand carjele in lateral si cum s se ridice folosind
carjele. Se executa apoi un exercitiu pe sol (fara saltea), cu si fara ajutorul kinetoterapeutului,
exercitii pe teren variat (scari, denivelari, diverse obstacole).
Recuperarea functionala a bolnavilor paraplegici este axata pe programul de kinetoterapie
prezentat anterior. Odata depasite primele doua stadii de evolutie a paraplegicilor recuperabili, pe
langa aspectele medicale, la fel de importante sunt si cele de resocializare, care sa permita in
final incununarea programului de recuperare si a efortului depus pe o durata de mai multi ani,
prin redarea unor independente cat mai mari acestor bolnavi.
22 | P a g e