CIRCULATIA

Sistemul circulator, alaturi de sistemul nervos si endocrin asigura unitatea

organismului.
Circulatia este functia de nutritie care asigura transportul substantelor in corp.
Aceasta functie este realizata de sistemul cadiovascular si sistemul limfatic.
Sistemul cardiovascular este alcatuit din inima, vase sangvine si sange
Componentele mediului intern sunt reprezentate de sange, limfa si lichid
interstitial ce scalda celulele.
Lichidul interstitial :
O parte din apa si electrolitii continuti in sangele din capatul arterial al
capilarului sangvin trec in spatiul intercelular, scalda celulele formand lichidul
interstitial.
Din lichidul interstitial circa 9/10 ajung prin reabsorbtie in capatul venos al
capilatului.
Limfa:
O mica parte din lichidul interstitial ( doar 1/10 ) este drenat de capilarul
limfatic si formeaza limfa, un lichid incolor.
Limfa, cu o compozitie chimica asemanatoare plasmei, dar lipsita de proteine
cu molecula mare, circula intr-un sistem inchis de vase limfatice.
Sangele:
Sangele esteprincipalul fluidul care circula in interiorul arborelui
cardiovascular.
Sangele, impreuna cu limfa, lichidul interstitial, lichidul cefalorahidian,
perilimfa si endolimfa
Sangele este un tip particular de tesut conjunctiv, in care elementele figurate (
eritrocite, leucocite, trombocite ) reprezinta celulele, iar plasma ( apa, substante
organce si anorganice ) este substanta fundamentala.
Sangele reprezinta 6-8% din masa corpului.
Sangele este o varietate de tesut conjuntiv cu substanta fundamentala fluida
numita plasma si celule numite elemente figurate.
Sangele este format din elemeten figurate ( 45%) si plasma ( 55%).
A. Plasma sangvina (55%) contine:
1. 90% apa
2. 10% reziduu uscat format din:
a. 1% substante anorganice electroliti ( Na+, K+, Ca2+, Mg2+, Cl-, HCO3-,
HPO42-, SO42- )
b. 9% substante organice
- majoritatea proteine : albumine, globuline, fibrinogen
- metaboliti : lipide, glucoza, aminoacizi, compusi ai N
Plasma este un lichid de culoare galbuie, in care se gasesc in suspensie 3
tipuri de elemnete figurate sanguine.
B. Elementele figurate (45%) sunt :
1. Eritrocitele ( hematiile )
Eritrocitele sunt celule fara nucleu si fara mitocondrii.
Eritrocitele contin hemoglobine, care este o heteroproteina alcatuita
dintr-o grupare proteina ( globina) si una neproteina ( hemul )
Hemul prezinta in centrul strusturii sale Fe 2+, care se poate lega de:
O2, formandu-se astfel oxihemoglobina ( HbO 2 ) substanta labila
CO2, formandu-se carboxihemoblobina (HbCO2 ) substanta
stabila
1

Afinitatea hemoglobinei pentru CO este de 20 de ori mai mare

decat pentru O2
Rolul eritrocitelor:
In transportul O2 si CO2
In mentinerea echilibrului acido-bazic
2. Leucocitele
Leucocitele, spre deosebire de eritrocite, poseda nucleu si mitocondrii.
Leucocitele au capacitatea de a emite pseudopode si de a traversa
peretele capilar prin porii sai, trecand in tesuturi, proces numit
diapedeza.
Rolul leucocitelor:
Participarea la reactia de aparare a organismului

Leucocite (4.000 8.000/mm3)

Denumirea
Eritrocite

Leucocite polinucleate
( granulocite )
- au forme diferite, in
general sferice
- contin granulatii in
citoplasma.
- prezinta nucleu lobat.
- sunt mobile
- emit pseudopode
( exceptie : leucocitele
acidofile ).

Leucocite
mononucleate
( agranulocite )
- sunt cele mai mari celule
sanguine

Caracteristici
- forma unor discuri biconcave
- diametrul de 7,5
- grosimea de 2
- numarul cuprins intre
4.500.000 ( femei )- 5.000.000
(barbati )/mm3
- au culoare rosie, data de
hemoglobina
- cele tinere sunt nucleate
- cele mature sunt anucleate
( citoplasma contine
hemoglobina )
- mitocondriile lipsesc
Neutrofile 3.000 7.000/mm3
- celule sferice
- au granulatii ce se coloreaza in
roz cu coloranti neutri

Acidofile (eozinofile )
100-400/mm3
- celule sferice
- au granulatii mari acidofile in
citoplasma care se coloreaza in
rosu cu coloranti acizi ( eozina )
Bazofile 20-50/mm3
- celule sferice
- au granulatii mari in citoplasma
care se coloreaza cu coloranti
bazici in albastru

Monocite 100-700/mm3
- stimulate ele se transforma in
macrofage
-celule sferice, cu nucleu in
forma de C ( rotung sau lobat )

Rol
Hemoglobina transporta gaze
respiratorii

- diapedeza
- imunitate
nespecifica( apararea
nespecifica prin fagocitoza
agentilor patogeni virusuri,
bacterii )
- ajung primele la tesutul
afectat
- imunitatea nespecifica
( fagociteaza paraziti interni )
- numarul lor creste in boli
alergice si parazitare
- secreta substante
vasodilatatoare: histamina,
heparina, serotonina,
bradichinina
- intervin in stadii tardive ale
inflamatiilor si in coagulare ( au
heparina substanta
anticoagulanta )
- diapedeza
- fagociteaza resturi de celule

Plachete sangvine
( trombocite )

Componentele plasmei
Apa ( 90-92% )
Proteine

Albumine

Fibrinogen
Globuline
Saruri ( sub 1 % )
Gaze

O2
CO2
Nutrimen Monozahari
te
de

celule sferice cu nucleu mare rotundLimfocite 1.500 -3000/mm3

- nu prezinta granulatii
- emit pseudopode ( doar
leucocitele macrofage )

Limfocite B
- stimulate de prezenta
unui agent infectios se
transporma in
plasmocite, care
secreta anticorpi
specifici.
- produc anticorpi
Limfocite T
- la contactul cu
antigenul sintetizeaza
proteine-receptor, cu
ajutorul carora
recunosc antigenii si ii
distrug
-interactioneaza cu
antigenele

- numarul lor este de 150.000

-400.000 /mm3
- iau nastere prin fragmentarea
megacariocitului
-sunt cele mai mici celule
sanguine
- nu prezinta nucleu
- au in citoplasma granulatii mici
-traiesc aproximativ 7zile

Rol
Mentine volemia
Transporta diferite substante
Mentin volemia si presiunea
arteriala
Coagulare
Imunitate, transport
Mentin presiunea osmotica si
pH-ul
Respiratie celulara
Produs final al metabolismului
Rol metabolic si energetic

Acizi grasi si
glicerol
3

- imunitatea specifica umorala

consta in secretia de anticorpi
specifici, ce distrug agentul
infectios care le-a declansat
aparitia

- imunitatea specifica celulara

- opresc scurgerea sangelui din

vasele cu diametru mic lezate,
prin formarea dopului plachetar
alb
- participa la coagularea
sangelui, prin producerea de
factori trombocitari ai
coagularii.

Origine
Absorbita in intestin
Ficat

Absorbite in intestin
Plamani
Tesuturi
Absorbite in intestin

Aminoacizi
Uree
Hormoni, vitamine, etc

Rezultat al catabolismului
proteic
Metabolic

Ficat
Diverse

Eritropoieza este procesul de formare a eritrocitelor si se realizeaa in maduva

rosie ( tesut mieloid )
Distrugerea hematiilor se numeste hemoliza si se realizeaza in splina, ficat,
maduva oaselor.
Leucopoieza este procesul de formare al leucocitelor si se realizeaza in
amduva maselor si in tesutul limfoid din ganglionii limfatici, splina, timus, amigdale
Linia primara

Celul
a
stem

Linia eritrocitara
Linia
granulocitara
Linia monocitara
Linia limfocitara
Linia
trombocitara

Maduva osoasa Linia

secundara
Eritroblaste
Mielocite bazofilice
Mielocite eozinofilice
Mielocite neutrofilice
Monoblaste
Limfoblaste
Megacariocite

In circulatia sangvina
Eritrocit
Bazofil
Eozinofil
Neutrofil
Monocit
Limfocit
Trombocit

Volemia variaza in functie de cantitatea de apa din organism.

Hematocritul se defineste ca valoarea procentuala a volumului ocupat de
elementele figurate(???) raportata la volumul de sange.
(???)Un hematocrit cu valoarea de 45% (la barbat) inseamna ca dintr-o 100 de
volum de sange, 45 sunt ocupate de elementele figurate si 55 de plasma.
Homeostazia este proprietatea mediului intern de a-si pastra compozitia
chimica si proprietatile fizico-chimice ion limite fiziologice.
Prin mecanisme neuroumorale, care se desfasoara pe baza de feed-back
negativ, se pastreaza echilibrul hidric ( mentinerea unui raport constant intre
aportul si pierderea apei de catre organism ) si echilibrul electrolitic se refera la
mentinerea natremiei, potasemiei, calcemiei, glicemiei.
Functiile sangelui:
Sangele indeplineste multiple functii, care au drept rezultat, pe de o parte
transportul tuturor substantelor necesare metabolismului celular si, pe de alta
parte, mentinerea constanta a proprietatilor fizico-chimice ale mediului intern, adica
a homeostaziei. Aceste functii sunt:
- Nutritiva transporta substante nutritive de la intetsin la celule si tesuturi
- Respiratorie transporta gazele respiratorii
- De excretie transporta substantele de catabolism la organele excretoare
- De termoreglare mentinee constanta temperatura corpului
- Mentinerea constanta a echilibrilui ionic, acido-bazic si a presiunii osmotice
- De aparare ( in imunitate ) impotriva infectiilor prin anticorpi si prin
activitate fagocitara a leucocitelor granulare
- Hemostaza
Functia de aparare a sangelui - imunitatea
4

Imunitatea este capacitatea organismului de a rezista la actiunea

agentilor infectiosi sau a particulelor straine are ameninta homeostazia mediului
intern.
In apararea organismului impotriva unor microorganisme care produc
boli exista un sistem de aparare eficace realizat in primul rand de leucocite, dar si
de anticorpii aflati in plasma sangvina.
Organismul uman manifesta fata de ceea ce-i este propriu ( self ) o
toleranta totala ( imunologica ) dabandita in viata embrionara, in timp ce fata de
substantele straine ( non-self ) are o reactie brutala, avand tendinta de a le elimina,
prin punerea in joc a unui sistem de aparare numit sistem imun.
Substantele straine sunt reprezentate de agenti patogeni ( bacterii,
virusuri ) sau produsi ai acestora ( toxine )
Substantele straine care sunt capabile sa declanseze un raspuns imun
sunt numite antigene.
Sistemul imun este unul dintre sistemele coordonatoare si integratoare
ale organismului.
Sistemul imun este alcatuit din organe si celule limfoide si din mediatori
solubili.
Componentele sistemului imun circula in organism prin intermediul
sangelui, ajung in tesuturi unde stau o perioada, dupa care se reintorc in circulatia
sangvina pe calea capilarelor limfatice.
Organismul uman vine permanent in contact cu agenti patogeni
( purtatori de antigene ) sau cu antigere libere.
Antigenul = substanta macromoleculara proteica sau polizaharida
straina organismului si care, patrunsa in mediul intern, declanseaza producerea de
catre organism a unor substante specifice numite anticorpi, care neutralizeaza sau
distrug antigenul.
Anticorpii sunt proteine plasmatice din clasa gamma-globulinelor.
Dupa mecanismul declansat la contactul cu antigenul, imunitatea poate
fi nespecifica si specifica.
Apararea se realizeaza prin 2 mecanisme fundamentale:
I.
Apararea nespecifica ( innascuta )
Apararea nespecifica este prezenta la toti oamenii.
Imunitatea nespecifica ( dobandita ) este asigurata de:
- piele ( bariera fizica )
- aciditatea sucului gastric
- secretia de mucus si evacuarea lui prin miscarea cililor celulelor
sistemului respirator
-aciditatea urinei
- lacrimi
-saliva
Imunitatea nespecifica ( innascuta ) este datorata in primul rand
leucocitelor.
Leucocitele traverseaza peretele capilar ( diapedeza ) si prin
emiterea de pseudopode captureaza agentii patogeni si
particulele straine si le fagociteaza.
Apararea nespecifica se realizeaza prin mecanisme generale
celulare ( ex. Fagocitoza ) si umorale.

Fagocitoza este procesul cel mai important de aparare

imunologica nespecifica celulara, constand in capturarea si
digestia intracelulara a agentilor patogeni.
Apararea nespecifica cuprinde totalitatea factorilor ce realoizeaza
protectia organismului impotriva oricarui antigen, indiferent de natura
sa. Intervin aici pielea si mucoasele intacte, cu rol in bariera mecanica ,
dar si factori interni care determina, in cazul depasirii acestei bariere,
reactia inflamatorie locala, caracterizata prin roseata, inflamatie,
temperatura crescuta si durere.
Lezarea celulelor atragerea, printr-un chimiotactism pozitiv, a unor
leucocite: granulocite neutrofile, urmate curand de limfocite si monocite
cu actiune fagocitara. Din lupta lor rezulta puroiul, amestec de
microorganisme omorate. Leucocite, celule distruse si lichid celular.
Actiunea fagocitara a leucocitelor este favorizata de factori umorali
( lizozim si interferon )
Patrundrea microbilor in organism prin diferite porti de intrare
( tegument, mucoasa digestiva, respiratorie, genitala, etc) atrage
leucocitele cu rol fagocitar, care patrund prin diapedeza in tesutul
afectat:
Macrofage
Macrofagele provin din monocite
Microfage
Microfacele sunt reprezentate de leucocitele neutrofile
(polimorfonucleare PMN ). Aceastea se deplaseaza printr-un
chimiotactisc pozitiv si fac parte din prima linie de aparare
antimicrobiana ( ajung primele la locul infectiei )
Eozinofilele, au un rol ami scazul in fagocitoza. Strabat
peretele capilar prin diapedeza, dar fagociteaza in special
paraziti prin fagocitoza sau prin eliberarea in citoplasma din
granulatiile lor citoplasmatice a unor enzime hidrolitice ce
pot actiona asupra membranei celulare a parazitului.
Substantele produse de celulele l0ocale au actiune bastericida
si bacteriostatica:
- lizozimul din secretia salivara si lacrimala
- HCl din secretia gastrica
- acizii organici din secretia glandelor sebacee
Leucocitele cu rol facocitar ( macrofagele si microfagele ) au un
continut bogat in enzime si in lizozomi, care distrug antigenul.
Mecanisme generale care raspund prin imunitate nespecifica
sunt:
- Rezistenta naturala a speciei
- Barierele mecanice
- Mecanismele enzimatice mecanisme generale umorale
- Interferonul ( mareste rezistenta celulei la atacurile virusurilor
prin deblocarea genelor care sintetizeaza proteine antivirale )
mecanisme generale umorale
- Inflamatiile mecanisme generale umorale
- Fagocitoza mecanisme generale celulare
6

Daca printr-o rana patrund microorganisme, in afara fagocitozei,

intervine si raspunsul inflamator, care consta in eliberarea de
histamina. Capilarele reactioneaza la aceasta substanta,
dilatandu-se si crescandu-si permeabilitatea peretilor. Astfel,
macrofagele si microfagele din sange pot iesi si participa la
atacul agresorilor. Ca urmare a raspunsului inflamator, rana se
inroseste si se umfla, aparand durerea cauzata de compresiunea
asupra terminatiilor nervoase. Primele sosite la locul agresiunii
sunt neutrofilele si monocitele, care ies din vas prin diapedeza si
fagociteaza bacterii si resturi celulare. Daca agresorul este un
virus, celulele atacate elibereaza molecule proteice ca
interferonul, ce stimuleaza celulele invecinate sa produca enzime
care impiedica formarea capsulei virale.
Mecanismul reactiei inflamatori:
- Cand un vas sangvin este afectat, bazofilele ( care initiaza
inflamatia) elibereaza histamina si bradichinina , cu efect
vasodilatator.
- Bradichinina stimuleaza si receptorii pentru durere
- Neutrofilele ( granulare ) si monocitele ( agranulare ) se
aduna la nivelul ranii si trec prin peretele capilar.
- Neutrofilele incep sa fagociteze bacteriile
- Monocitele devin macrofage ( celule specializate pentru
fagocitoza ), stimuland si alte celule sangvine sa intre in
actiune.
Monocitele au nucleu in forma literei C, pe cand macrofagele
au nucleu plin.
Apararea nespecifica este o aparare primitiva, cu eficacitate
medie, dar este foarte prompta
La apararea nespecifica participa anumite celule si substante
preformate( ex interferon, heparina, histamina, bradichinina.
II.

Aparare specifica ( dobandita )

Imunitatea specifica ( dobandita ) se datoreaza limfocitelor care
mediaza un sistem imun, ce actioneaza cand in organism este
prezent un factor strain. Toti factorii care declanseaza un raspuns
imun se numesc antigene.
Imunitatea specifica este un proces complex de aparare
antiinfectioasa, care necesita identificarea obligatorie a structurii
chimice a antigenului, urmata de procese caracteristice celor 2
tipuri de imunitate celulara si umorala.
Apararea specifica utilizeaza mecanisme foarte precise si induc
protectia la actiunea unor agenti specifici.
Apararea specifica se dezvolta in urma expunerii la agenti capabili
sa induca un raspuns imun ( imunogene )
Celulele implicate in apararea specfica celulara sunt limfocitele T
si macrofagele (?)
Un rol important in acest proces il joaca limfacitele T, prin
pastrarea memorie imunitare la nivel celular ( imunitate
7

celulara ), si limfocite B, care sintetizeaza anticorpi specifici

( imunitate umorala )
Acstea alcatuiesc , impreuna cu macrofagele rezultate prin iesirea
monocitelor din vase in tesuturi, sistemul celular al imunitatii
Raspunsul imun specific:
a) Componente
- Raspunsul imun primar la primul contact cu antigenul
respectiv
- Raspunsul imun secundar - se realizeaza pe seama
limfocitelor de memorie, la un contact ulterior cu acelasi
antigen.
b) Caracteristici
- Diferentierea structurilor proprii de cele straine
organismului
- Specificitate
- Memorie imunologica
Raspunsurile imune specifice sunt mediate prin 2 tipuri de leucocite:
leucocitele B si leucocitele T.
Raspunsurile imune specifice au la baza 2 mecanisme interdependente:
1) Imunitatea umorala, care implica leucocitele B
2) Imunitate celulara, care implica primar limfocitele T
Originea limfocitelor B si T
Celulele stem din maduva hematogena vor forma limfocite
nediferetiate. De aici pot urma 2 cai:
a. Limfocitele nediferentiate patrund in sange si trec printr-o
regiune necunoscuta ( eventual prin ficatul fetal ) si sunt
transformate in limfocite B
b. Unele limfocite nediferentiate sunt transformate de timus in
limfocite T (??)
Atat limfocitele T cat si limfocitele B sunt apoi transportate de sange
la organele limfoide ( ex: ganglion limfatic )
Dualitatea sistemului imun rezida din functionarea sa, asigurata
de 2 sisteme: celular si umoral. Deci si raspunsul imun va fi de 2
feluri:
1. Umoral
In raspunsul imun specific umoral intervin limfocitelor B
( care protejeaza organismul de infectii virale si bacteriene
extracelulare ) , care produc anticorpi.
Limfocitele B se afla in organele limfoide, specializate in
ficat si in maduva hematopoietica.
Activate, ele se matureaza spre plasmocite, care produc
anticorpi ( imunoglobuline ). Acestia, eliberati, ajung in
limfa, apoi in sange si neutralizeaza antigenul care le-a
determinat aparitia.
Anticorpii prezinta specificitate: ei nu distrug decat
antigenul care le-a provocat aparitia.
Altfel spus ( mai corect )

Dupa cuplarea cu antigenul specific, limfocitele B se

multiplica si se diferentiaza in plasmocite si in celule de
memorie. Plasmocitele sunt limfocite producatoare de
anticorpi. Celulele de memorie la un contact ulterior cu
acelasi antigen, il vor recunoaste si vor declansa rapid
productia de anticorpi.
Anticorpii se potrivesc antigenului sau precum cheia in
broasca.
Limfocitele B, la contanctul cu antigenul, dau
nastere la 2 linii de celule:
- plasmocite care produc anticorpi ( proteine care
nutralizeaza antigenul )
- celule cu memorie, ai caror anticorpi raman in
sange si reactioneaza promp la un nou contact cu
antigenul.
2. Celular
In raspunsul imun specific celular intervin limfocitele T
( care protejeaza organismul de: virusuri, bacterii, fungi,
paraziti, celule tumorale si tesuturi straine )
Limfocitele T iau nastere in maduva rosie
hematogena,sunt eliberate in circulatie , ajung in timus,
unde sunt instruite in vederea recunoasterii antigenului,
iar de aici ajung in organele limfoide.
La contactul cu antigenul , limfocitele T sintetizeaza
proteine specifice, denumite proteine-receptor, cu ajutorul
carora devin capabile sa recunoasca si sa distruga
antigenul.
Activate de antigen, limfocitele T vor fi eliberate in
circulatie, ajungand altfel in tesutul infectat.(??)
Limfocitele T se fixeaza pe membrana celulara a
antigenului si il distrug, prin eliberarea unor substante
chimice.
Altfel spus :
Lifocitele T au pe membrana lor receptori pentru diferitele
antigene. Ele actioneaza asupra antigenului prin
multiplicare si fixare pe acesta pe care il vor distruge
Limfocitele T au rol important la compatibilitatea la grefe
sau transplanturi de organe.
La contactul cu antigenul, linfocitele t nu produc
anticorpi, ci recunosc celulele organismului care au
fost invadate de agenti patogeni, moment in care se
diferentiaza si ele in 2 linii celulare:
- O linie este activa imediat, fiind reprezentata
de celuele T:
a. celulele T helper stimuleaza activitatea
altor celule T si B

b. celulele T citotoxice (killer) distrug

celulele corpului invadate de agresori
c. celulele T supresoare inhiba functia
imunitara a altor limfocite
- a doua linie de culele T este reprezentata de
celule T cu memorie.
Pag 79 Stefania Pelmus
Tot in raspunsul imun intervin:
- Celule cu memorie ( la un contact ulterior cu acelasi antigen,
ele produc anticorpi )
- Celule herper ( stimuleaza multiplicarea celulelor
producatoare de anticorpi, adica a limfocitelor B )
- Celule killer ( distrug celulele corpului afectate de agentii
patogeni )
Imunitatea naturala innascuta (nespecifica) este comuna tuturor
indivizilor si se transmite ereditar, fiind valabila toata viata
Imunitatea naturala dobandita , activa si pasiva are o perioada
lunga de valabilitate.
Apararea specifica este de doua feluri:
1. Dobandita natural
a. Pasiv, prin transfer transplacentar de anticorpi ( innascuta )
b. Activ , in urma unei boli ( cand organismul reintalneste
agentul patogen respectiv nu mai face boala respectiva, ca
rezultata al raspunsului imun primar )
2. Dobandita artificial
a. Pasiv, administrare de antitoxine si gamma-globuline
( introducere de anticorpi specifici in organismul bolnav )
Imunitatea dabandita artificial pasiv are o valabilitate
scurta de 2-3 saptamani
b. Activ , prin vaccinare cu perioada de valabilitate de 1-7 ani,
necesitand repetarea vaccinarii.
Vaccinarea declanseaza, in principiu, aceleasi mecanisme
imunitare caracteristice raspunsului imunitar specific, cu
deosebirea ca reactiile produse in organism sunt mai
atenuate. Efectul final este dobandirea imunitatii.
Louis Pasteur (1822-1895) a preparat vaccinul antirabic
Robert Koch (1843-1910) a preparat tuberculina, vaccin impotriva
tuberculozei
Victor Babes (1854-1926) a folosit in tara noastra vaccinarea antirabica
si antivariolica
Ioan Cantacuzino (1863-1934) a intemeiat Institutul de Seruri si
Vaccinuri si a facut cercetari asupra imunitatii.
Imunizarea activa si pasiva.
a) Imunizarea activa impotriva variolei.
Variola este o boala molipsitoare, agentul patogen fiind virusul
variolei.
10

Virusul variolei se transmite pe calea aerului sau prin atingerea

pustulelor variolice ( vezicule purulente )
Dupa 2 zile de la infectare se instaleaza o stare febrila insotita de
frisoane si dureri de cap.
La 3-4 zile febra incepe sa scada, apare pe corp o inrosire a pielii
si apoi pustule variolice, care dupa 8-9 zile se umplu cu un fluid
apos, iar febra va creste din nou.
Cel care depaseste boala ramane cu o imunizare pe durata a
cativa ani.
a.2. O boala asemanatoare, molipsitoare la om, este variola
taurinelor.
Cel acre a fost bolnav de variola taurinelor nu se mai
imbolnaveste niciodata de variola umana.
Aceasta constatare, l-a condus la sfarsitul secolului XVIII pe
medicul britanic Edward Jenner la ideea de a-i imuniza pe oameni
impotriva variolei. Astfel el si-a injectat pacientii cu un extract
continand virusul variolei taurinelor insa cu virulenta scazuta, o
metoda acre s-a dovedit extrem de eficace, acesta fiind primul
vaccin folosit.
Asadar, primul vaccin a fost cel antivariolic, prin injectarea de
virusi ai variolei taurinelor ( agentul patogen ), dar cu virulenta
scazuta.
Imunitatea dobandita in acest caz este numita imunitate activa.
In Romania, copiii sunt vaccinati impotriva :
- hepatitei B
- difteriei
- tetanosului
- poliomielitei
- rujeolei
- variolei ( varstaul de vant )
- tuberculozei
b) Imunizarea pasiva impotriva difteriei.
Difteria este declansata de niste bacili care se local;izeaza in
cavitatea faringiana si la nivelul amigdalitelor.
In mod normal, difteria este transmisa prin picaturi mici de
secretii infectate cu acesti bacili.
Treptat, se instaleaza o febra ridicata.
Toxina bacteriei actioneaza preponderent asupra sistemului
nervos.Urmarea o constinutie o insuficienta in activitatea
musculara, viata fiind pusa in pericol odata ce musculatura
respiratorie este atinsa de boala.
Dupa descoperirea bacteriei difteriei ( asadar difteria este
provocata de o bacterie, pe cand variola de un virus ) a putut fi
obtinuta toxina in stare pura.
Emil von Behring a fost acela care a obtinut un ser continand
anticorpii respectivi. El a vaccinat caii cu o toxina a difteriei cu
11

putere scazuta, in urma careia organismul lor a produs anticorpi.

Ulterior, animalele au fost injectate de mai multe ori cu toxina
pura, ceea ce a condus la o productie sporita de anticorpi si la
imunizarea animalelor. Din vena jugulara a cailor a fost prelevat
sangele imunizat activ, serul acestuia fiind administrat ulterior
celor supecti de contaminare cu difterie sau celor care boala
tocmai se declansa.
In acest fel, concentratia de anticorpi in sangele bolnavului a
crescut, facand inofensiva toxina bacteriei difteriei.
Prin aceasta metoda organismul produce proprii anticorpi.
Imunizarea pobtinuta in acest caz a fost numita imunizare pasiva.
Serul ( anticorpi ) asigura o imunitate pe termen scurt, pe cand
vaccinul ( agenti patogeni cu virulenta scazuta ) asigura o
imunitate de cativa ani.
Activitatea sistemului imun se diminueaza odata cu varsta, drept
urmare, persoanele in varsta prezinta o incidenta mare a tumorilor si o rezistenta
scazuta la gripa, pneumonie si tuberculoza.
Tot sistemul imun este cel care intervine in reactiile alergice si in refectia
grefelor de tesuturi sau organe
Imunitatea organismului scade intr-o serie de afectiuni cum sunt: gripa,
alergia, SIDA, cancerul.
a.
Gripa
Gripa este cauza de virusuri
Uneori se pot declansa mari epidemii de gripa.
Oamenii se pot proteja printr-un vaccin care contine o combinatie de
antigene ale virusurilor din cea mai recenta epidemie. Aceste virusuri
nu ofera o protectie absoluta, deoarece la noile virusuri se produc
modificari ale antigenelor.
b. Alergia
Alergia se produce datorita unor alergeni ( polen, spoti de ciuperci,
praf, pulberi metalice, puf, lana ) care declanseza reactii alergice
( rinite, astm )
Alergia reprezinta o reactie excesiva de aparare a organismului, in
urma caruia se produc mari cantitati de anticorpi.
De asemenea, alergenii declanseaza producerea unei proteine
numita histamina.
Mecanismul reactiei alergice:
- Contactul initial dintre o limfocita B cu un alergen
- Limfocita B se transforma in plasmocita care produce
anticorpi (IgE)
- Anticorpii se leaga la o mastocita care prezinta pe
suprafata sa receptor pentru IgE
Mastocita este celula amiboidala, care secreta histamina si
heparina.
Histamina si heparina sunt substante vasodilatatoare.
Histamina este substanta ce determina simptomele alergiei

12

c.

Heparina, un anticoagulant, poote impiedica coagularea

fibrinei.
La aceasta mastocita care prezinta anticorpi IgE fixati in
receptorii pentru IgE se ataseaza alergenul ( avand loc cel
de-al doilea contact cu alergenul )
Aceasta din urma legare determina eliminarea de
histamina, care provoaca reactia alergica.

SIDA
SIDA a fost definita prima oara ca boala in 1981, in SUA, iar 2 ani mai
tarziu a fost descoperit virusul imunodeficientei umane ( HIV ) care
distruge sistemul de aparare a organismului si pericliteaza viata.
In prezent NU exista un tratament de vindecare definitiva.
Etapele imbolnavirii cu HIV SIDA
1. Infectarea: este similara gripei
2. Perioada de acalmie ( 5luni-11ani ) : fara manifestari
simptomatice
3. Stadiul inflamarii ganglionilor limfatici insotit de : pierdere in
greutate, febra, tuse, diaree
4. Tabloul complet final: apar complicatii grave ale bolii ( cancer
de piele, pneumonii, micoze, etc ) in final bolnavul moare.

Mecanismul de rejectie a grefelor:

- Organul donatorului este transplantat la primitor
- Celulele primitorului recunosc ca non-self celulele
donatorului
- Celulele T si B ale primitorului vor reationa impotriva
celulelor donatorului
- Apar anticorpi impotriva celulelor donatorului
- Organul donat este respins
3. Plachetele sangvine ( trombocitele )
Plachetele sangvine sunt elemente figurate necelulare ale sangelui, cu
rol in hemostaza.
Grupele sangvine transfuzia
Membrana hematiilor are in structura sa numeroase tipuri de macromolecule,
cu rol de antigen, numite aglutinogene.
Cele mai importante aglutinogene intalnite la om sunt: 0, A, B, D
In plasma se gasesc o serie de compusi cu rol de anticorpi numite aglutinine.
Cel mai frecvent intalnite aglutinine sunt si
Prin excludere reciproca a aglutininelor si aglutinogenelor omoloage, in
decursul evolutiei umane s-au constituit mai multe sisteme imunologice sangvine.
Cele mai importante sisteme imunologice sangvine, utilizate in practica
medicala, sunt sistemul 0AB si sistemul Rh(D)
a) Sistemul 0AB
Aglutinogenele si aglutininele din sistemul AB0 sunt transmise genetic
Potrivit regulii excluderii aglutininelor cu aglutinogenul omolog ( cu A si
cu B ), nu pot exista indivizi posesori de aglutinogen A si aglutinine sau
posesori de aglutinogen B si aglutinine

13

Intalnirea aglutinogenului cu aglutinina omoloaga duce la un conflict imun,

antigen-anticorp, cu distrugerea hematiilor si consecinte grave pentru
individ.
Combinatiile si coexistentele posibile, tolerate imunologic, sunt in numar de
4 si reprezinta cele 4 grupe sangvine in care se poate repartiza populatia
globului, pe baza sistemului 0AB.
Fenotip
Genotip
Aglutinogene
Aglutinine
Proporti
(alele)
e la
rasa
alba
0(I)
ll
Fara
si
47%
(37%)
A(II)
LA LA, LAl
A

41%
(42,5%)
B(III)
LB LB, LBl
B

9%
(14%)
AB(IV)
LA LB
A si B
Fara
3%
(6,5 %)
Cunoasterea apartenentei la una din grupele sangvine are mare importanta
in cazul transfuziilor de sange.
Regula transfuziei cere ca aglutinogenul din sangele donatorului sa nu se
intalneasca cu aglutininele din sangele primitorului. Potrivit acestei reguli,
transfuzia de sange intre grupe diferite se poate face astfel:
- Grupa 0 poate dona la toate grupele( deoarece nu prezinta
aglutinogene), dar nu poate primi decat sange izogrup ( de
la grupa 0) ( deoarece prezinta atat aglutinine cat si
aglutinine )
- Grupa A poate primi de la 0 si A, si poate dona AB si A.
- Grupa B poate primi de la 0 si B, si poate dona la AB si B.
- Grupa AB poate primi sange de la toate grupenel
( deoarece nu prezinta niciun tip de aglutinina ), dar nu
poate dona decat la AB ( deoarece prezinta ambele tipuri
de aglutinogene )
La transfuziile mari(peste 500ml de sange) sangele se administreaza numai
la aceeasi grupa ( izogrup )
Testele de control ( hemoteste ) se fac cu seruri Anti-A si Anti-B
Daca se intalnesc aglutinogenele cu aglutinihele de acelasi fel se produce:
hemoliza ( in cazul in acre reactia are loc in organism ) si aglutinarea ( in
caul in care reactia are loc pe lama sau in eprubeta)
b) Sistemul Rh(D)
Sistemul Rh a fost descoperit la maimutele Maccacus rhesus in anul 1939
de catre Landsteiner si Wiener.
Rh este definit ca o substante specifica ( antigen ) prezenta pe suprafata
hematiilor .
Acest sistem este format din 5 factori principali: C, c, D(Rh), E, e.
In cazul sistemului Rh, doar antigenul D este transmis genetic, exclusiv de
la tata.
S-a constatat ca 85% din populatia globului mai poseda pe eritrocite, in
afara de unul din antigenele sistemului 0AB, si un antigen numit Rh(D).

14

Toti indivitii posesori de aglutinogen ( antigen ) Rh(D) sunt considerati Rh

pozitiv( homozigoti DD sau heterozigoti- Dd ) ( 85% ), iar care nu poseda
aglutinogenul D, sunt Rh negativ ( 15% )
In mod normal NU exista aglutinine ( anticorpi ) omoloage anti-Rh, dar se
pot genera fie prin:
transfuzii repetate de sange Rh+ la persoane Rh- Sarcina cu fat Rh+ si mama RhMajoritatea oamenilor au Rh pozitiv deoarece gena pentru Rh negativ este
recesiva.
In ambele situatii, aparatul imuntar al gazdei reactioneaza fata de
aglutinogenul D ca si fata de un antigen oarecare, prin activarea
linfocitelor, urmata de producerea de anticorpi anti-D (anti-Rh). Acesti
anticorpi vor reactiona cu antigenul D de pe suprafata hematiilor si vor
produce hemoliza.
In cazul mamei Rh-, cand tatal este Rh+, datorita caracterului dominant al
genei care codifica sinteza aglutinogenului D, copii rezultati vor mosteni
caracterul Rh+. Prima sarcina poate evolua normal, deoarece in conditii
fiziologice, hematiile Rh+ ale fatului nu pot traversa placenta ( izoleaza
sistemul imunitar al mamei de cel al fatului )si deci nu ajung in circulatia
materna. La nastere, insa, prin rupturile de vase sangvine care au loc in
momentul dezlipirii placentei de uter, o parte din sangele fetal trece la
mama si stimuleaza productia de aglutinine anti-Rh. La o noua sarcina,
aceste aglutinine ( care pot traversa capilarele placentare ) patrund in
circulatia fetala si distrug hematiile fatului, putand duce chiar la moartea
acestuia, atunci cand aglutininele sunt in concentratie mare.
Daca se intampla o a doua sarcina a unei femei Rh- cu fat Rh+, anticorpii
respectivi traverseaza placenta, provocand hemoliza eritrocitelor fatului. In
consecinta, copilul se naste anemic ( maladia hemolitica a nou-nascului /
eritoblastoza fetala/ icter hemolitic ), necesitand inlocuirea sangelui Rh+
cu Rh-.

Hemostaza si coagularea sangelui

Hemostaza fiziologica reprezinta totalitatea mecanismelor care intevin in
oprirea sangerarii la nivelul vaselor mici.
Hemostaza este procesul de oprire a hemoragiilor prin:
- Constrictia puternica a vasului lezat
- Devierea sangelui prin dilatarea vaselor colaterale.
Hemostaza fiziologica presupune urmatorii timpi:
1. Timpul vasculo-plachetar ( hemostaza primara/ hemostaza temporara)
dureaza 2-4 minute
Timpul vasculo-plachetar ( hemostaza primara ) incepe in momentul
lezarii vasului si se datoreaza cooperarii dintre reactia vasculara si
cea plachetara:
Etapele timpului vasculo-plachetar:
1) Vasoconstrictia peretelui vasului lezat, care se produce reflex (nervos
de catre fibrele vegetative aflate la nivelul vasului lezat) si umoral

15

2) Aderarea trombocitelor la nivelul plagii si metamorfoza vascoasa a

acestora (formarea dopului plachetar alb), ceea ce duce la oprirea
sangerarii in 2-4 minute.
2. Timpul plasmatic coagularea sangelui ( hemostaza definitiva ) dureaza
4-8 minute
El se produce sub actiunea unor factori ai coagularii: in urma agregarii
trombocitelor la suprafata vasului lezat, ele sufera modificari structurale si
elibereaza in sange o serie de factori trombocitari ai coagularii. Acesti
factori trombocitari ( plachetari ) participa alaturi de factorii plasmatici la
coagularea sangelui.
Rezultatul acestei etape este transformarea fibrinogenului plasmatic solubil
in fibrina insolubila ( formarea trombosului plachetar cheagului in
interiorul si la suprafata dopului plachetar ) = coagulare ( proces enzimatic
complex )
La coagulare, participa factori plasmatici, plachetari si tisulari, precum si
Ca2+
Coagularea sangelui este un proces enzimatic complex care consta in:
- Formarea unui cheag sanguin rosu in 3-5 minute (??) de la lezarea
vasului prin interventia factorilor trombocitari si plasmatici ai
coagularii
- Constituirea unei retele tridimensionale de fibrina in ochiurile
careia se prin eritrocitele, formand cheaguklsanguin rosu
Dinamica procesului de coagulare a sangelui se desfasoara in 3 faze:
1) Faza I formarea tromboplastinei (4-8minute)
Formarea tromboplastinei este cea mai laborioasa faza a coagularii si
dureaza cel mai mult 4-8 minute
Tromboplastina se formeaza pe baza factorilor coagularii plasmatici,
plachetari si tisulari.
Tromboplastina ( activatorul protrombinei) este o enzima proteolitica,
care se formeaza prin cuplarea celor aproximativ 13 factori ai
coagularii, in prezenta ionilor de Ca 2+
2) Faza II formarea trombinei (10s)
Protrombina este o proenzima ( glucoproteina ) sintetizata in ficat in
prezenta vitaminei K (vitamina antihemoragica )
In faza de formare a trombinei , protrombina ( glucoproteina ) este
transformata de catre tromboplastina ( activatorul protrombinei ) si
in prezenta de Ca2+ in trombina ( enzima proteolitica ).
3) Faza II formarea fibrinei (1-2s)
Fibrinogenul este o proteina plasmatica sintetizata in ficat
In faza de formare a fibrinei insolubile, trombina desface din
fibrinogen niste monomeri de fibrina, care se polimerizeaza spontan,
dand reteaua de fibrina care devine insolubila.
Fibrina = cheagul rosu
Un rol important in coagulare il au concentratia plasmatica a Ca 2+ si
vitamina K
In ochiurile retelei de fibrina se fixeaza elementele figurate si
sangerarea se opreste.
Coagularea sangelui este un misloc de aparare al organismului
3. Timpul trombodinamic ( 2-24h )
16

- retractia cheagului erste un proces de contractie a proteinelor din cheag.

In timpul contractiei cheagului este expulzat afara serul ( plasma fara
fibrinogen si protrombina ). Prin retractie cheagul devine mai ferm.
Ulterior formarii cheagului rosu are loc retractia cheagului sub actiunea
retractozimului.
- descompunerea cheagului (fibrinoliza ) sub actiunea unor enzime
proteolitice
Procesul de redizolvarea a cheagului rosu se numeste fibrinoliza si consta in
transformarea fibrinei in produsi de scindare, sub actiunea plasminei. De
fapt, fibrinoliza este un proces enzimatic care consta in transformarea
plasminogenului de la nivelul cheagului, sub actiunea unor factori
activatori, in plasmina ( enzima ). Plasmina ( enzima proteolitica )
depolimerireaza fibrina, distruge cheagul si astfel circulatia in vasul sangvin
afectat se poate relua.
- indepartarea cheagului si reluarea circulatiei prin vasul lezat
In mod normal in vasele sangvine nu se produce coagularea sangelui. Daca
totusi are loc o coagulare in interiorul unui vas de sange, cheagul numit trombus
poate obtura acel vas ( tromboza ) si astfel poate opri circulatia sangelui ( embolie ),
care este fatala.
In cazul sangelui conservat, boagularea este evitata prin adaugarea unei
cantitati controlate de acid citric, care fixeaza calciul din plasma sangvina si astfel
coagularea nu se mai produce.
Ionii de calciu participa in toate fazele coagularii. Blocarea sau precipitarea
ionilor de Ca prin citrat sau oxalat de Na, face sangele incoagulabil. Coagularea mai
poate fi orpita cu heparina, un polizaharid fabricat in mod natural de leucocitele
bazofile.
Hemofilia
Oamenii corora le lipseste factorul de coagulare sufera de o boala numita
hemofilie.
Hemofilia este o boala ereditara de tip recesiv, legata de cromozomul X al
sexului, femeile fiind purtatoare ale genei cauzatoare de hemofilie
Pentru un hemofilic orice rana constituie un pericol, intrucat sangele nu
coaguleaza.
In trect, boala constituia cauza decesului inca din copilarie.
In prezent, s-a reusit corectarea acestei deficiente din sange prin transfuzii si
administrarea de substante coagulante.
In prezent in lume exista peste 200.000 indivizi bolnavi de hemofilie.
Functiile sangelui
Functiile sangelui sunt reprezentate de componentele sale.
Alte rolulrile ale sangelui:
- Sangele indeplineste rol de sistem de integrare si coordonare umorala
ale functiilor prin hormoni, mediatori chimici si cataboliti pe care-i
vehiculeaza.
- Sangele are rol de indepartare si tarnsport spre locurile de excretie a
substantelor toxice, neutilizabile sau in exces.
Sangele are rol in termoreglare, datorita continutului sau bogat in apa.
Valori medii ale unor parametri ai mediului intern
( principalele constante fiziologice )
17

Volumulbataie al
fiecarui
ventricol
(debitul
sistolic )
70 ml

Frecventa
cardiaca

Debitul
cardiac de
repaus

Volemia

Presiunea
arteriala
maxima
( sistolica)

Presiunea
arteriala
minima
(diastolica)

70 75
batai/min.

5 l/min.

8% din
greautatea
corporala

120 mmHg

80 mmHg

1L=1dm3
4.500.000 5.000.000/mm3
5.000 - 10.000/mm3
150.000 300.000/mm3

Numar eritrocite
Numar de leucocite
Numar de plachete sangvine

Numar de hematii
Hemoglobina
Hematocrit

Granuloci
te
Agranuloc
ite

Femei
4.500.000/mm3
12 15,6 g/dl
35-46%

Barbati
5.000.000/mm3
13,8 17,2 g/dl
41-50%

Formula leucocitara
Neutrofile
52-62 % din leucocite (65%)
Eozofile ( acidofile )
1-3 % din leucocite (2-4%)
Bazofile
< 1 % din leucocite (1%)
Monocite
3-9% din leucocite (7% )
Limfocite
25-33% din leucocite ( 25% )

Presiunea osmotica a plasmei

pH sangvin

300mOsm/l
7,38 - 7,42

Glicemia
Acizi grasi liberi
Colesterol total

65 110 mg/dl
0,19 0,9 mEq/ l
<200 mg/dl

1mEq = 1mmol/valenta
Na+ plasmatic - natremia
K+ plasmatic - potasemia
Ca2+ plasmatic - calcemia

135 146 mmol/l

3,5 5,3 mmol/l
8,5 10,3 mg/dl

Proteine totale in plasma

Proteinogra
Albumine

6 8,5 g/dl
3,5 5 g/dl
18

ma

Globuline

2,5 3,5 g/dl

Concentratia = mol/m3
Cu exceptia capilarelor, structura vaselor sangvine este , in general,
urmatoarea:
- Tunica interna ( endoteliu ) epiteliu unistratificat pavimentos asezat pe
o membrana bazala, sub care se afla un strat fin , conjunctiv elastic,
bogat in fibre de elastina si putine fibre musculare netede
Altfel spus, tunica interna este formata dintr-un strat intern endoteliu si
un strant extern de ibre elastice.
- Tunica medie fibre musculare netede dispuse concentric si fibre
conjunctive elastice
- Tunica externa tesut conjunctiv bogat in fibre elastice si fibre de
colagen si inclusiv vase de sange vasa vasorum
In functie de structura lor, arterele se clasifica in :
- Artere mari ( de tip elastic )
- Artere medii ( de tip muscular )
- Artere mici ( arteriole si metaarteriole tot de tip muscular )
Datorita particularitatilor lor structurale, arterele mari sunt mai elastice,
iar cele medii si mici mai contractile.
Spre deosebire de artere care au pereti netezi, numeroase fibre
musculare netede si o sectiune aproape circulara, venele nu au
delimitate foarte bine tunicile.
La vene, tunica externa este mai groasa, iar cea medie mai subtire cu
putine fibre musculare netede si elastice. De aceea venele se pot rupe
mai usor decat arterele.
Venele din membrele inferioare au peretii mai grosi decat cele din
regiunea capului.
Arterele au tunica medie mai groasa, iar venele care sunt situate sub
nivelul cordului, prezinta cute ale endoteliului numite valvulele
semilunare.
Marea si mica circulatie
In alcatuirea arborelui vascular se disting doua teritorii de circulatie:
- Circulatia mare ( sistemica )
- Circulatia mica ( pulmonara )
La om, ca si la mamifere circulatia sangelui este:
- Inchisa ( sangele circula doar prin sistemul cardiovasculat )
- Completa ( sangele oxigenat NU se amesteca cu cel neoxigenat )
- Dubla ( circulatia mica si circulatia mare - 2 circuite complet separate
structural, dar strans corelate functional.)
Sistemul arterial este constituit din 2 trunchiuri: trunchiul pulmonar si cel al
arterei aorte.
Trebuie remarcat faptul ca denumirea de marea si mica circulatie se refera
la lungimea acestor circuite. Ele sunt deci, notiuni anatomice. Din punct de
19

vedere al cantitatii sangelui care circula prin ele, denumirile nu sunt

corespunzatoare, pentru ca in ambele circuite, in acelasi timp aproximatic
aceeasi cantitate de sange
A. Circulatia mica (pulmonara / circulatia functionala a plamanului )
Circulatia pulmonara asigura oxigenarea sangelui
Circulatia pulmonara incepe in ventricolul drept, prin trunchiul arterei
pulmonare, care transporta spre plamani sange cu CO 2
Aceasta circulatie NU serveste direct nevoile metabolice ale tesuturilor
corpului, ci indirect.
Trunchiul pulmonar are un traseu scurt si se imparte in cele 2 ARTERE
PULMONARE(dreapta si stanga ) artera pulmonara stanga se plaseaza
deasupra aortei, iar aretra pulmonara dreapta se plaseaza sub aorta, care
se ramifica in ARTERE LOBARE, ARTERE SEGMENTARE, ARTERE
INTERLOBULARE, arteriole si care duc sange incarcat cu CO 2 spre reteaua
capilara din jurul alveolelor, unde il cedeaza alveolelor care il elimina prin
expiratie.
La nivelul retelei capilare are loc oxigenarea sangelui.
Sangele cu O2 este colectat de VENELE PULMONARE, cate 2 pentru fiecare
plamant ( in total 4 vene pulmonare ).
Cele 4 vene multonare sfarsesc in atriul stang.
Plamanii sunt singurele organe conectate direct cu inima.
Vasle care iau parte la acest circuit constituie vasculariatia functionala a
plamanilor.
B. Circulatia mare (sistemica )
Circulatia sistemica furnizeaza sange functional
Circulatia sistemica incepe in ventricolul stang, prin artera aorta care
transporta sangele incarcat cu O2 si substante nutritive spre tesuturi si
organe.
De la nivelul tesuturilor si a organelor, sangele este preluat de cele 2 vene
cave care il duc n atriul drept.
Circulatia sistemica cuprinde subdiviziuni (circuite ) cum sunt: coronarian,
cerebral, porthepatic, fetal ( existent numia in timpul vietii fetale )
Vezi pag 156 si 158 din Stelica ENE cele mai bune schite la
circulatie.
SISTEMUL AORTIC
Vezi desenele din carti.
Sistemul aortic este format din ARTERA AORTA si din ramurile ei, care iriga
toate tesuturile si organele corpului omenesc.
Sistemul aortic incepe din ventricolul stang cu AORTA TORACICA
ASCENDENTA ,la baza careia se afla bulbul aortic din care se desprind cele
2 ARTERE CORONARE.
Tot din artera aorta ascendenta se desprind si ARETERELE BRONSICE
Dupa ce urca 5-6 cm, aorta ascendenta se curbeaza si formeaza ARCUL
( CROSA/CARJA ) AORTIC, care se continua cu AORTA DESCENDENTA,
subimpartita in AORTA TORACALA si AORTA ABDOMINALA.
Terminal, aorta abdominala se bifurca la nivelul L4 ( a IV-a vertebra lombara
)in ARTERELE ILIACE COMUNE ( STANGA SI DREAPTA )
20

a. Ramurile arcului aortic ( aorta ascendenta):

Din aorta se desprind toate arterele mari.
Dinspre dreapta spre stanga, din arcul aortic se deprind TRUNCHIUL
BRAHIOCEFALIC (ARTERIAL), ARTERA CAROTIDA COMUNA STANGA SI
ARTERA SUBCLAVICULARA STANGA.
Trunchiul brahiocefalic se imparte apoi in ARTERA CAROTIDA COMUNA
DREAPTA si ARTERA SUBCLAVICULARA DREAPTA.
Ambele artere carotide comune ( stanga si dreapta ), urca la nivelul
gatului pana in dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid, unde se
bifurca in ARTERA CAROTIDA EXTERNA ( dreapta si stanga) si ARTERA
CAROTIDA INTERNA ( dreapta si stanga ). La acest nivel ( marginea
superioara a cartilajului tiroid ) exista o mica dilatatie numita SINUSUL
CAROTIC(CAROTIDIAN), bogata in receptori.
Artera carotida externa iriga gatul, regiunile occipitala ( ARTERA
OCCIPITALA ) si temporala si viscerele fetei.
Artera carotida interna patrunde in craniu, irigand creierul si ochiul.
Arterele subclaviculare ( stanga si dreapta ) ajung de la originea lor
pana la axila, unde iau numele de ARTERE AXILARE.
Din arterele subclaviculare se desprind: ARTERA VERTEBRALA si
ARTERA TORACICA INTERNA.
Artera vertebrala intra in craniu prin gaura occipitala, unde se uneste
cu opusa, participand la vascularizatia encefalului.
Din artera toracica interna iau nastere ARTERELE INTERCOSTALE
ANTERIOARE.
Artera axilara vascularizeaza atat peretii axilei, cat si peretele
anterolateral al toracelui si se continua cu ARTERA BRAHIALA care
vascularizeaza bratul.
La plica cotului, artera brahiala da nastere la ARTERA RADIALA si
ARTERA ULNARA, care vascularizeaza antebratul.
La mana se formeaza ARCADELE PALMARE, de unde se desprind
ARTERELE DIGITALE.
b. Ramurile aortei descendente
Aorta descendeta toratica da ramuri parietale si viscerale.
Ramurile viscerale ale aortei descendente toracice sunt ARTERLE
INTERCOSTALE (?), ARTERELE BRONSICE, ARTERELE PERICARDICE SI
ARTERELE ESOFAGIENE.
Aorta descendenta abdominala da si ea ramuri parietale si viscerale.
Ramurile viscerale ale aortei descendente abdominale sunt
TRUNCHIUL CELIAC, ARTERA MEZENTERICA SUPERIOARA, , ARTERLE
RENALE ( STANGA SI DREAPTA ), ARTERELE GENITALE: ARTERELE
TESTICULARE ( STANGA SI DREAPTA ), ARTERLE OVARIENE ( STANGA SI
DREAPTA ) si ARTERA MEZENTERICA INFERIOARA
Trunchiul celiac se imparte in 3 ramuri: ARTERA SPLENICA
( vascularieaza splina si coada ci corpul pancreasului ), ARTERA
HEPATICA ( vascularieaza ficatul si din ea se desprin ARTERA
GASTRODUODENALA, care vascularizeaza marea curbura a
stomacului, duodenul si capul pancreasului )si ARTERA GASTRICA
STANGA
21

Trunchiul celiac vascularizeaza stomacul, duodenul, pancreasul, ficatul

si splina.
Artera mezenterica superioara vascularizeaza pancreasul, jejunoileonul, cecul, apendice, colon ascendent si 1/2 dreapta a colonului
transvers.
Artera mezenterica inferioara vascularizeaza partea stanga a colonului
transvers, colonul descendent, colonul sigmoid si 1/3 superioara a
rectului.
!!! circulatia sistemica contine artere bronsice.
c. Ramurile terminale ale aortei
Arterele iliace comune ( stanga si dreapta ), ajungand la articulatia
sacro-iliaca, se impart fiecare in ARTERA ILIACA EXTERNA ( STANGA SI
DREAPTA ) si ARTERA ILIACA INTERNA HIPOGASTRICA ( STANGA SI
DREAPTA ).
Artera iliaca externa iese din bazin si ajunge pe faza anterioara a
coapsei, devenin ARTERA FEMURALA, care iriga coapsa.
Artera femurala, se continua cu ARTERA POPLITEE, care se afla in fosa
poplitee ( fata posterioara a genunchiului ).
Din artera popliteea se desparte ARTERA PERONEALA /FIBULARA
( situala lateral fata de artera tibiala, care are dispunere mediala )
Artera ploplitee se imparte in 2 ARTERE TIBIALE: ARTERA TIBIALA
ANTERIOARA si a ARTERA TIBIALA POSTERIOARA.
Artera tibiala anterioara iriga fata anterioara a gambei si a laba
piciorului si se termina prin ARTERA DORSALA A PICIORULUI, din care
se desprind ARTERELE DIGITALE DORSALE.
Artera tibiala posterioara iriga fata posterioara a gambei si ajunsa in
regiunea plantara, se imparte in cele 2 ARTERE PLANTARE: ARTERA
PLANTARA INTERNA si ARTERA PLANTARA EXTERNA, din acre se
desprin ARTERELE DIGITALE PLANTARE.
Artera iliaca interna are ramuri parietale pentru peretii bazinului si
ramuri viscerale pentru organele din micul bazin ( vezica urinara, 2/3
inferioare a rectului ) si organele genitale ( utern, vagin, vulva,
prostata, penis )
Aorta se ramifica in artere, artere mai mici, arteriole, metaarteriole, care
comunica cu capilarele.
SISTEMUL VENOS
Uita-te pe desene
Sistemul venos al marii circulatii este reprezentat de 2 vene mari: VENA
CAVA SUPERIOARA si VENA CAVA INFERIOARA
a. Vena cava superioara
Vena cava superioara, prin VENELE JUGULARE INTERNE strange sangele
venos de la creier, cap, gat, prin VENELE SUBCLAVICULARE strange
sange de la membrele superioare si prin SISTEMUL AZYGOS de la torace
( spatiile intercostale, esofag, bronhii, pericard si diafragm ).

22

In vena cava superioara se varsa cele 2 trunchiuri brahiocefalice, in care

la randul lor ce varsa vena jugulara interna, vena jugulara externa si
vena subclaviculara (?)
Vena subclaviculara continua VENA AXILARA, care strange sangele
venos de la nivelul membrelor superioare.
In vena axilara se varsa si VENA BAZILICA.
In vena subclaviculara se varsa VENA CEFALICA, care se localizeaza in
membrul superior
Sangele venos de la nivelul membrelor superioare este colectat de 2
sisteme venoase: unul profund si altul superficial.
Venele profunde poarta acelasi nume cu arterele pe acre le insotesc.
Venele superficiale, subcutanate, se gasesc imediat sub piele si se pot
vedea cu ochiul liber prin transparenta, datorita coloratiei albastre.
Venele superficiale NU insotesc arterele si se varsa in venele profunde.
La nivelul venelor superficiale se fac injectii venoase.
De fiecare parte, prin unirea venei jugulare interne cu vena
subclaviculara, iar nastere VENELE BRAHIOCEFALICE ( STANGA si
DREAPTA ), iar prin fuzionarea venelor brahiocefalice stanga si dreapta
ia nastere VENA CAVA SUPERIOARA
b. Vena cava inferioara
Vena cava inferioara se formeaza prin unirea VENEI ILIACE COMUNE
STANGI cu VENA ILIACA COMUNA DREAPTA.
La randul ei, fiecare vena iliaca comuna ( dreapta si stanga ) este
formata prin unirea VENEI ILIACE INTERNE cu VENA ILIACA EXTERNA.
Vena iliaca interna colecteaza sangele de la peretii si viscerele din micul
bazin.
Vena iliaca externa continua VENA FEMURALA, care strange sange
venos de la nivelul membrului inferior.
Din arera femurala se desprinde VENA SAFENA MARE( situata medial si
strabatand coapsa si anterior gamba ) si VENA SAFENA MICA ( situata
lateral si strabatand doar gamba posterior )
Ca si la membrul superior se disting vene superficiale si vene profunde (
cu aceleasi caracteristici )
Pe traseul sau ascendent spre inima, vena cava inferioara primeste
sange venos adus de VENELE GENITALE, VENELE RENALE, VENELE
HEPATICE, VENELE DIAFRAGMATICE si VENELE LOMBARE.
O vena aparte a marii circulatii este VENA PORTA, care transporta spre
ficat sange incarcat cu substante nutritive rezultate in urma absorbtiei
intetsinale.
Vena porta se formeaza din unirea a 3 vene : VENA MEZENTERICA
SUPERIOARA, VENA MEZENTERICA INFERIOARA si VENA SPLENICA, dar
vena splenica si vena mezenteriza inferioara formeaza mai intai
TRUNCHIUL MEZENTERO-SPLENIC
Vena splenica aduna sange de la splina, pancreas, stomac (marea
curbura ) si prin VENA GASTRICA STANGA tot de la stomac( mica
curbura )
Vena mezenterica superioara aduna sange de la pancreas, de la
VENELE JEJUNO-ILEALE ( inclusiv cec si apendice ), de la VENA COLICA
DREAPTA ( colonul ascendent si 1,2 dreapta a colonului transvers )
23

Vena mezenterica inferioara aduna snage de la VENA COLICA STANGA, (

i/1 stanga a colonului transvers si colonul descendent), VENA SIGMOIDA
si VENA RECTALA (1/3 superioara a rectului )
De la ficat, pleaca vena hepatica ce se varsa in vena cava inferioara.
Vena cava inferioara urca la dreapta coloanei vertebrale, strabate
diafragma si se termina in atriul drept.
Activitatea cardiaca
Aparatul cardiovascular asigura circulatia sangelui si a limfei in organism. Prin
aceasta se indeplinesc doua functii majore:
- Distribuirea substantelor nutritive si a oxigenului tuturor substantelor din
organism
- Colectarea produsilor tisulari de catablolism pentru a fi excretati.
Forta motrice a sistemului cardiovascular este inima, in timp ce:
- Arterele reprezinta conductele de distributie
- Venele reprezinta rezervoarele de sange, asigurand intoarcerea acestuia
la inima
- Microcirculatia ( arteriole, metarteriole, capilare, venule ) reprezinta
teritoriul vascular la nivelul caruia au loc schimburile de substante si
gaze.
Inima are o greutate de 250-300g.
Inima este alcatuita din 2 atrii si 2 ventricule separate complet prin septul
interatrial si interventriculat
Atriile au forma cubica, pereti subtiri si sunt despartite de santul interatrial.
Atriul drept comunica cu ventriculul drept prin valvula tricuspidica si primeste
sange neoxigenat. Adus de venele cave superioara si inferioara
Atriul stang comunica cu ventriculul stang prin valvula bicuspida si primeste
sange oxigenat adus de venele pulmonare.
Ventriculele au forma piramidala triunghiulara si pereti mai grosi, care pe fata
interna, neregulata, prezinta trabecule si sunt separate de septul interventricular.
La baza lor, ventriculele prezinta orificiile arteriale strajuite de valvule
sigmoide, prin care ventriculul drept comunica cu trunchiul arterial pulmonar, iar
ventriculul stang comunica cu artera aorta.
Invelisul inimii se numeste pericard, avand rol in protectia mecanica a inimii
Peretele inimii este compus din urmatoarele straturi:
1. Epicard
Epicardul, foita interna a pericardului seros ,este o membrana seroasa
bogata in fibre nervoase, vase de sange, si vase limfatice.
2. Miocard
Miocardul reprezinta tesutul muscular cardiac
Miocardul este format dintr-o retea de fibre musculare inserate pe un
schelet fibros.
Musculatura atriilor este mai subtire si independenta structural de
musculatura ventriculara.

24

Fibrele musculare cardiace au diametrul de 10-20 microni si lungimea de

30-60 microni.
Fibrele musculare sunt bogate in mitocondrii si miofibrile cu striatii, au
nucleu mic, situat central si functioneaza ca un sincitiu.
Fibrele musculare constituie miocardul adult.
In grosimea miocardului adult se afla miocardul embrionar, singura legatura
musculara intre atrii si ventricule si , in acelasi timp, sistemul
excitoconducator cardiac sau tesutul nodal.
Miocardul este vascularizat de 2 artere coronare cu ramificatii
neanastomozate.
In cazul blocarii circulatiei pe una din ramuri ( datorita unui cheag de sange
sau a unui spasm arterial ), teritoriul respectiv necrozeaza ( moartea unui
tesut datorita suprimarii circulatiei arteriale ) si se produce infarctul
miocardic
Tesutul nodal este format din fibre musculare striate modificate, care au
pierdut capacitatea contractila, dar s-au specializat in sustinerea activitatii
electrice datorita careia, ritmic, genereaza si conduc potentiale de actiune.
Tesutul nodal este organizat in:
- Nodulul sinoatrial
Nodulul sinoatrial este localizat in peretele atriului drept, langa orificiul
venei cave superioare.
- Nodulul atrioventricular
Nodulul atrioventricular este localizat tot in atriul drep, in partea
inferioara a septului interatrial si se termina in septul interventricular
- Fasciculul atrioventricular His
Fasciculul atrioventricular His din septul interventricular
- Reteaua Purkinje
Reteaua Purkinje este dispusa in peretii ventriculari.
Tesutul nodal este autoexcitabil si asigura contractiile ritmice ale
miocardului.
Datorita rolului vital al tesutului nodal, acesta primeste o bogata inervatie
vegetativa: simpatica si parasimpatica.
Nutritia miocardului si a tesutului nodal este asigurata de vasele coronare:
- Arterele coronare desprinse de la baza aortei
- Capilare
- Vene coronare, care se deschid in sinusul coronar, de unde sangele intra
in atriul drept
Vascularizatia venoasa de revenire se realizeaza prin venele coronare, care
conflueaza in sinusul coronar ce se deschide in atriul drept.
Artera coronariana dreapta se observa intre atriul drept si ventriculul drept,
iar artera coronariana stanga, alaturi de marea vena cardiaca se observa pe
santul interventricular
3. Endocard
Endocardul este o membrana seroasa compusa dintr-un epiteliu
unistratificat pavimentos, insotit de un strat conjunctiv si tesut nodal (??),
alaturi de fibre nervoase, capilare sangvine si capilare limfatice.
Endocardul captuseste cavitatile inimii si imbraca valvele.
Endocardul se continua cu endoteliul vaselor mari.

25

Sangele pompat de inima prin camerele acesteia nu realizeaza schimburi de

substante cu celulele muschiului cardiac.
Cavitati cardiace
Atriul drept

Vase aferente si eferente

- 2 vene cave
- sinusul coronar
- artera pulmonara cu 3 valvule
- 4 vene pulmonare
- artera aorta cu valvule

Ventriculul drept
Atriul stang
Ventriculul stang

Inima ca pompa
Rolul fundamental al inimii este acela de a pompa sange.
Fiecare parte a inimii este echipata cu 2 seturi de valve care , in mod normal,
impun deplasarea sangelui intr-un singur sens.
1. Valvele atrio-ventriculare
Valvele atrio-ventriculare sunt: valva bicuspidica ( mitrala ) si valva
tricuspidica
Valvele atrio-ventriculare separa atriile de ventricule si se deschid in timpul
diastolei, permitand sangelui sa treaca in ventricule.
Valvele atrio-ventriculare se inchid in timpul sistolei, interzicand trecerea
sangelui inapoi in atrii.
2. Valvele semilunare ( sigmoide )
Valvele semilunare ( cate 3 valvule pentru fiecare orificiu ) aortice si
pulmonare se deschid in timpul sistolei, permitand expulzia sangelui in
artere si se inchid in diastola, impiedicand revenirea sangelui in ventricule.
Miscarile valvulelor sunt pasive si se datoreaza diferentelor de presiune de pe
fetele acestora.
Activitatea de pompa a inimii se poate aprecia cu ajutorul debitului cardiac.
Debitul cardiac = volumul de sange expulzat de fiecare ventricul intr-un minut.
Debitul cardiac = volumul de sange pompat de un ventricul la fiecare bataie
( volum-bataie/ debit sistolic ), inmultit cu frecventa cardiaca.
Debit sistolic = volum-bataie
Debit sistolic debit cardiac
Debit cardiac > debit sistolic
Volum-bataie al fiecarui ventricul este de 70mL
Frecventa cardiaca normala este de 70-75 batai/minut
Debitul cardiac este de 5l/min
Debitul cardiac este de 5l/min, pe cand debitul sistolic este de 75ml
Freceventa cardiaca este determinata de tesutul nodal autoexcitabil.
Frecventa cardiaca, adica a tesutului autoexcitabil, se afla sub control nervos
vegetativ
Parasimpaticul, prin fibrele vagale, descarca acetilcolina la nivelul nodulului
sinoatrial, determinand cresterea permeabilitatii pentru K +, ceea ce are ca efect
diminuarea frecventei cardiace.
Simpaticul, prin fibrele nervului cardiac ( provenite din ganglionul cervical
inferior ), descarca adrenalina, care modifica activitatea canalelor pentru K +, cresc
permeabilitatea pentru Na+ si Ca2+ si tesutul excitator nodal este stimulat, iar
frecventa impulsurilor contractile creste.
Volum-bataie variaza cu:
26

Forta contractiei ventriculare

Presiunea arteriala
Volumul de sange aflat in ventricul la sfarsitul diastolei

Parametrii specifici unui efort fizic intens:

- Volumul-bataie ajunge pana la 150mL
- Frecventa cardiaca poate creste pana la 200 de batai/min
- Debitul cardiac creste de la 5 la 30 de litri/min, ceea ce inseamna de 6
ori mai mult decat normal.
Debitul cardiac mai creste si in febra, sarcina si la altitudine.
functia de pompa a inimii se realizeaza cu ajutorul proprietatilor muschiului
cardiac.
Proprietatile fundamentale ale miocardului
Depolarizarea unei celule cardiace este transmisa celulelor adiacente, ceea ce
transforma miocardul intr-un sincitiu functional. Da fept, inima functioneaza ca 2
sincitii: unul atrial si unul ventricular, separate din punct de vedere electric.
In mod normal, exista o singura conexiune functionala electrica intre atrii si
ventricule: nodulul atrioventricular si continuarea sa fasciculul atrioventricular His.
Musculatura cardiaca este alcatuita din doua tipuri de celule musculare:
1. Celule care initiaza si conduc impulsul
2. Celule care, pe langa conducerea impulsului, raspund la stimuli prin
contractie si care alcatuiesc miocardul de lucru.
Evident, ambele tipuri de celule sunt excitabile, dar, contrar situatiei
intalnite la muschiul striat, stimulul este generat in interiorul organului
insusi, de catre celulele care initiaza si conduc impulsul (1), fapt ce
determina autoritmicitatea si automatismul inimii
A. Excitabilitatea
Excitabilitatea este proprietatea celulei musculare cardiace de a
raspunde la un stimul printr-un potential de actiune propagat.
Unele manifestari ale excitabilitatii ( pragul de excitabilitate, legea totul
sau nimic ) sunt comune cu ale altor celule excitabile.
Inima prezinta particularitatea de a fi excitabila numai in faza de
relaxare ( diastola ) si inexcitabila in faza de contractie ( sistola ), fapt
care determina legea inexcitabilitatii periodice a inimii.
In timpul sistolei, inima se afla in perioada refractara absoluta; oricat de
puternic ar fi stimulul el ramane fara efect.
Aceasta particularitate a excitabilitatii miocardice prezinta o mare
importanta pentru conservarea functiei de pompa ritmica.
Inima respecta legea totul sau nimic si legea neexcitabilitatii
periodice
Stimulii cu frecventa mare nu pot tetaniza inima prin sumarea
contractiilor, asadar sistola este o contractie de tip secusa, inima nu
prezinta contractii de tip tetanic.
Explicatia starii refractare a inimii rezida din forma particulara a
potentialului de actiune al fibrei musculare.
Ritmicitatea inimii se datoreaza si faptului ca aceasta nu intra in tetanos
niciodata.
Cristescu pag 10...diagramele
27

B. Automatismul ( ritmicitatea )
Automatismul reprezinta proprietatea inimii de a se autostimula ( de a
se contracta ritmic )
Scoasa din corp inima continua sa bata. In lipsa influentelor extrinseci
nervoase, vegetative si umorale, inima isi continua activitatea timp de
ore sau chiar zile daca este irigata cu un lichid nutritiv special.
Automatismul este generat in anumiti centri, care au in alcatuirea lor
celule ce initiaza si conduc impulsurile.
Celulele tesutului nodal, prin specializarea lor functionala conduc
impulsurile mai repede decat alte celule.
Celulele tesutului nodal prezinta cicluri de depolarizare si repolarizare a
membranelor celulelor acestuia care conduc la aparitia potentialelor de
actiune. Acele celule care au cea mai accelerata rata de generare a
potentialelor de actiune, controleaza frecventa contractiilor miocardului
Multe regiuni ale inimii ( tesutul nodal ) functioneaza ca generatoare
cardiace de impulsuri ( peacemaker )
In mod normal, in inima exista 2 centri de automatism cardiac:
1. Nodulul sinoatrial
La nivelul nodulului sinoatrial frecventa descarcarilor este mai rapida,
de 70-80 potentiale de actiune ( stimuli )/min si din aceasta cauza,
activitatea cardiaca este condusa de acest centru, inima batand, in
mod normal, in ritm sinusal
2. Nodulul atrio-ventricular
Nodulul atrioventricular se afla la jonctiunea atrioventriculara
La nivelul nodulului atrio-ventricular frecventa descarcarilor este de
40 potential de actiune/min. Din aceasta cauza, acest centru nu se
poate manifesta in mod normal, desi el functioneaza permanent si in
paralel cu nodulul sinoatrial.
Daca centrul sinusal este scos din functie, comanda inimii este
preluata de nodulul atrioventricular, care imprima ritmul nodal
( jonctional )
3. Fasciculul His si reteaua Purkinje
La nivelul fasciculului His si a retelei Purkinje drecventa de
descarcare este de 25 stimuli/min
Acest centru ( format din hasciculul His si reteaua Purkinje ) poate
comanda inima numai in cazul intreruperii conducerii
atrioventriculare, imprimand ritmul idio-ventricular
Ritmul functional al centrului de comanda poate fi modificat sub
actiunea unor factori externi.
Caldura sau stimularea SNV simpatic accelereaza ritmul inimii
( tahicardie ), in timp ce racirea nodulului sinoatrial sau stimularea SNV
parasimpatic incetinesc ritmul inimii ( bradicardie )
Inima izolata si tinuta in ser fiziologic continua sa bata 20-25 min la
tempertaura de 25-30C
Cresterea ritmului cardiac peste 70-80 batai pe minut se numeste
tahicardie, iar scaderea bradicardie.
C. Conductibilitatea

28

Conductibilitatea este proprietatea miocardului de a propaga excitatia la

toate fibrele sale.
Viteza de conducere difera; Ex: viteza de conducere este de 10 ori mai
mare prin fasciculul His si reteaua Purkinje, decat prin miocardul
contractil atrial si ventricular
Depolarizarea din nodulul sinoatrial se propaga in toate directiile ca o
unda. Deoarece in atrii fibrele sunt dispuse circular si datorita unei amri
varietati de fibre in masa atriala, viteza de propagare a unei variaza in
diferite regiuni ale atriilor.
Cu cat distanta fata de centrul generator este mai mare, cu atat creste
intervalul de timp necesar ca potentialul de actiune sa atinga destinatia.
Datorita tesutului conjunctiv care sustine valvulele atrioventriculare,
fibrele miocardului ventricular sunt impiedicate sa se depolarizeze,
impiedicandu-se astfel imprastierea unei de depolarizare in portiunea
superioara a ventriculelor si ,astfel, unda este condusa prin nodulul
atrioventricular, apoi fasciculul His si ca urmare ventriculele se vor
contracta de la baza lor, adica din regiunea varfului( apexului ) inimii.
Se pare ca intre nodulul sinoatrial si cel atrioventricular exista fibre
Purkinje izolate, care constituie o conexiune internodala, cu rol fiziologic
extrem de important, conducand depolarizarea mult mai repde decat
unda de depolarizare propagata in masa miocardului.
Viteza de conducere a potentialului de actiune generat in nodul
sinoatrial este de 0,02-0,1m/s
Vitezele de conducere ale potentialului de actiune variaza : in celulele
miocardice este de 0,3-1m/s, iar in fibrele Purkinje este de 4m/s
Aceatsa viteza mare de conducere asigura depolarizarea aproape
instantanee a intregului miocard si astfel creste eficienta inimii
De la generarea excitaiei in nodulul sinoatrial si pana la stimularea
fibrelor ventriculare, trec 0,22s ( contractia ventriculara se declanseaza
la 0,1-0,2 s dupa cea atriala )
Tesutul nodal genereaza si conduc impulsuri, iar tesutul miocardic adult
raspunde prin contractii.
Sensul de conducere este de la endocard spre epicard
Blocurile inimii reprezinta efectul blocarii temporare a transmiterii
impulsului, la un anumit nivel al sistemului excitoconducator ( sinoatrial,
atrioventricular, de ramura, partial, total )
D. Contractilitatea
Contractilitatea este proprietatea miocardului de a dezvolta tensiune
intre capetele fibrelor sale.
Astfel, in cavitatile inimii se genereaza presiune, iar, ca urmare a
scurtarii fibrelor miocardice, are loc expulia sangelui.
Geneza tensiunii si viteza de scurtare sunt manifestarile fundamentale
ale contractilitatii.
Forta de contractie este proportionala cu grosimea peretilor inimii: mai
redusa la atrii si mai puternica la ventricule, dar mai mare la ventriculul
stang fata de cel drept.
Spre deosebire de fibrele musculare striate, celulele cardiace NU pot
mentine starea de cantractie, deoarece atat miocardul atriat cat si
miocardul ventricular se comporta ca si cum ar fi constituiete dintr-o
singura celula. Inima nu mai raspunde la stimuli decat dupa ce s-a
29

relaxat dupa o perioada de contractie, celulele miocardice avand

perioade refractare lungi. Astfel se asigura activitatea ritmica a inimii
Contractiile inimii se numesc sistole, iar relaxarile se numesc diastole.
ATP-ul necesar sistolei se reface in diastola.
Miocardul utilizeaza glucoza, acid lactic, acizi grasi si corpi cetonici
pentru rezinteza ATP-ului in diastola.
Miocardul NU functioneaza prin datoria de oxigen, deoarece are
posibilitatea de a metaboliza acidul lactic, iar in timpul diastolei aportul
de O2 este crescut.
Deoarece nu face detorie de oxigen, miocardul are nevoie de o cantitate
mare de oxigen.
Ciclul cardiac ( revolutia cardiaca )
Ciclul cardiac consta intr-o succesiune de schimbari ale presiunii si volumului in
canerele inimii, acre determina impingerea sangelui in sistemul vascular.
Un ciclu cardiac este format dintr-o sistola si o diastola, ambele derulate atat in
atrii cat si in ventricule.
Datorita intarzierii propagarii stimulului prin nodulul atrio-ventricular, exista un
asincronism intre sistola atriilor si cea a ventricolelor. Sistola atriala o preceda cu
0,10s pe cea ventriculara.
Durata unui ciclu cardiac este invers proportionala cu frecventa cardiaca.
La un ritm de 75 batai/min (72 batai/min ), ciclul cardiac dureaza 0,8s ( o
sistola si o diastola ).
Durata fiecarui ciclu cardiac, variaza in fucntie de frecventa cardiaca, cu care
este in raport invers proportional ( ex: la un ritm de 40 contractii/min, durata ciclului
cardac este de 1,5 s)
Etapele ciclului cardiac:
I.
Sistola atriala ( 0,10s )
Ciclul cardiac incepe cu sistola atriala, care dureaza 0,10s si are eficienta
redusa (?)
Ventriculele se afla la sfarsitul diastolei ( diastola tarzie ), sunt aproape
pline cu sange ( 70% inainte ca atriile sa se contracte), iar sistola atriala
definitiveaza aceasta umplere ( restul de 30 % ).
In timpul sistolei atriale are loc o crestere a presiunii din atrii. Sangele nu
poate reflua spre venele mari, datorita contractiei fibrelor musculare din jrul
orificiilor de varsare a venelor in atrii. Singura cale deschisa o reprezinta
orificiile atrio-ventriculare
Sistola atriala precede diastola atriala
II.
Diastola atriala ( 0,70s )
Diastola atriala urmeaza dupa sistola atriala si dureaza 0,70s.
In timpul diastolei atriale, atriul drept aspira sangele din venele cave
In paralel si corespunzator diastolei atriale, are loc sistola ventriculara
III.
Sistola ventriculara ( 0,30s )
Sistola ventriculara urmeaza sistola atriala.
Sistola ventriculara este determinata de potentialul de actiune transmis
de la nodulul sinoatrial la cel atrioventricular si apoi la miocardul
ventricular
Sistola ventriculara corespunde inceputului diastolei atriale si dureaza
0,30 s si se desfasoara in 2 faze:

30

1. Sistola izovolumetrica ( faza de contractie izovolumetrica / contractie

izometrica )
In faza izometrica ( nu se modifica lungimea fibrelor musculare ), se
realizeaza punerea sub tensiune a fibrelor miocardice, asociata cu
cresterea usoara a presiunii intraventriculare, urmata de inchiderea
valvulelor atrioventriculare ( zgomot sistolic )
Ventriculul devine astfel o cavitate inchisa, presiunea intraventriculara
creste in continuare, iar cand depaseste presiunea din aorta si din
trunchiul pulmonar, determina deschiderea valvelor semilunare de la
baza acestor vase.
Sistola izovolumetrica incepe in momentul inchiderii valvelor atrioventriculare si se termina in momentul deschiderii valvelor semilunare
( sigmoide )
In acest interval de timp, ventricolul se contracta ca o cavitate inchisa,
asupra unui lichid incompresibil, fapt care duce la o crestere foarte
rapida a presiunii intracavitare.
In momentul in care presiunea intraventriculara o depaseste pe cea din
artere, valvele semilunare se deschis si are loc ejectia sangelui.
2. Faza de ejectie ( contractie izotonica )
Faza de ejectie incepe cu deschiderea valvelor semilunare si se termina
in momentul inchiderii acestora, timp in care sangele este pompat in
artera aorta si trunchiul pulmonar.
In faza de ejectie, manifestandu-se prin contractie izotonica, fibrele
musculare nu-si modifica tensiunea, iar sangele este expulzat sub
presiune din ventriculi in aorta si in trunchiul pulmonar.
In aceasta faza presiunea din aorta atinge valoarea de 120 mmHg
Contractia ventriculelor propulseaza cca 2/3 din volumul de sange pe
care il contin.(?)

IV.

Volumul de sange injectat in timpul unei sistole ( volum-bataie sau

volum sistolic sau debit sistolic ) este de 75mL ( 70-90mL) in stare de
repaus si de 150-200mL in stare de eform fizic intens.
In timpul sistolei ventriculare, inima expulzeaza sange din ventriculi,
iar in timpul diastolei atriale is aspira
In timpul sistolei ventriculare planseul atrio-ventricular coboara spre
varful inimii
Diastola ventriculara ( 0,50s )
Sistola ventriculara este urmata de diastola ventriculara, care dureaza
0,50 s.
Datorita relaxarii miocardului, presiunea intraventriculara scade rapid.
Cand presiunea din ventricule define inferioara celei din arterele mari, are
loc inchiderea valvelor semilunare ( zgomot diastolic ), care impiedica
reintoarcere sangelui in ventricule.
Pentru scurt timp, ventriculele devin cavitati inchise, diastola
izovolumetrica, timp in care presiunea intraventriculara incepe sa scada
pana la valori inferioare celei din atrii, permitand deschiderea valvelor
atrio-ventriculare.
Urmeaza apoi o perioara de 0,40s numita diastola generala, in care atriile
si ventriculele se relaxeaza si sangele curge in ele.

31

Diastola generala reprezinta timpul scurs de la sfarsitul sistolei

ventriculare pana la inceputul unei sistole atriale din ciclul cardiac
urmator.
La sfarsitul diastolei generale are loc sistola atriala a ciclului cardiac
urmator.
Diastola generala inchide un ciclu cardiac.
Intre sistola atriala si cea ventriculara este o diferenta de 0,1 s datorita
intarzierii propagarii impulsului de la nodulul sinoatrial la cel
atrioventricular
Contractia inimii dureaza 0,4 s ( contractia atriilor 0,1 s, iar a ventriculelor
0,3 s)
Relaxarea inimii dureaza 0,4 s ( relazarea atriilor dureaza 0,7 s iar a
ventriculelor 0,5 s )
Fenomenele sunt asemanatoare in atriul si ventriculul drept, care
deservesc circulatia pulomanara, dar presiunea maxima care se produce
in timpul sistolei ventriculare nu depaseste 25mmHg.

Sistola atriala
Sistola atriala
0,10s
0,10s

Diastola atriala
0,70 s
Sistola ventriculara

Diastola ventriculara
0,50 s

0,30s

Diastole generala
0,40s

De ce nu oboseste inima?
Timpul afectat diastolei este mai mare intr-un ciclu cardiac decat timpul
afectat sistolei
Existenta diastolei generale
Miocardul oxideaza o serie de substante organice: glucoza. Acid lactic,
acizi grasi si corpi cetonici; energia rezultata fiind utilizata pentru
resinteza ATP
Miocardul NU fucntioneaza prin datorie de oxigen, deoarece aportul de
O2 este crescut in timpul diastolei.
Manifestarile ce insotesc ciclul cardiac
32

In timpul activitatii sale, cordul produce o serie de manifestari electrice,

mecanice si acustice.
1. Manifestarile electrice
Corpul este un bun conductor electric, deoarece lichidele tisulare contin
mari cantitati de ioni a caror deplasare, determinata de diferentele de
potential, creeaza curenti electrici. Diferentele de potential generate de
miocard ajung, astfel, la suprafata corpului unde pot fi inregistrate cu
ajutorul unor electrozi ce sunt plasati la suprafata pielii.
Manifestarile electrice reprezinta insumarea vectoriala a biocurentilor de
depolarizare si repolarizare miocardica.
Manifestarile electrice ale depolarizarilor si repolarizarilor din miocard pot fi
inregistrate indirect, la suprafata pielii, ptin curentii generati de lichidele
extracelulare (LEC )
Manifestarile electrice se inregistreaza pe electrocardiograma, metoda
foarte lard folosita in practica pentru explorarea activitatii inimii.
Dispozitivul de inregistrare a electrocardiogramei se numeste
electrocardiograf.
Electrocardiograful constan din 2 electrozi care masoara diferenta de
potential intre:
- Bratul stang si bratul drept ( I )
- Bratul drept si piciorul stang ( II )
- Bratul stang si piciorul stang ( III )
Electrocardiograma consta in 3 curbe, care caracterzieaza fiecare ciclu
cardiac:
- Unda P, corespunde propagarii depolarizarii prin miocardul atrial ( sistola
atriala ?)
- Complexul QRS, corespunde depolarizarii ventriculare(propagarea
depolarizarii prin miocardul ventricular) ( sistola ventriculara ?)
- Unda T, care corespunde repolarizarii ventriculare ( diastola generala ? )
Undele au aspectul unor deflexiuni pozitive sau negative fata de linia
izoelectrica, in functie de pozitia electrozilor fata de inima.
Datorita amplitudinii de unde a complexului QRS, repolarizarea atriilor, ce
se deruleaza in timpul depolarizarii ventriculare, nu este evidentiata in
electrocardiograma.
In diastola fibrele musculare cardiace sunt incarcate cu sarcini pozitive la
exteriorul membranei si negative la interior ( polarizare de repaus ). In
sistola polaritatea mebranei se interseaza, exteriorul devenind negativ fata
de interior ( depolariare )
Regiunea de inima acre intra in activitate devine negativa in raport cu
zonele ramase inca in repaus. Diferentele de potential electric intre aceste
regiuni se transmit pana la suprafata corpului si pot fi culese cu ajutorul
unor electrozi aplicati pe piele, care masoara diferenta de potential in 3
situatii:
1) Intre bratul drept ( -0,2mV ) si bratul stang ( +0,3 mV) derivatia I = +
0,5 mV
2) Intre bratul drept ( -0,2 mV )si piciorul stang ( +1 mV ) derivatia II = +
1,2 mV
3) Intre bratul stang ( + 0,3 mV ) si piciorul stang (+ 1mV ) derivatia III =
+ 0,7 mV
33

Aceste biopotentiale sunt apoi amplificate si inregistrate cu ajutprul

electrocardiografului. Graficul obtinut se numeste EKG.
Pe un traseu EKG se inscriu 3 unde pozitive ( P, R, T ) si doua unde pozitive
( Q si S )
Unda P reprezinta modificarile electrice survenite in timpul raspandirii
excitatiei prin atrii ( activarea sau depolarizarea atriala )
Undele Q, R, S reprezinta activarea si depolarizarea ventriculara
Unda T corespunde procesului de refacere a polaritatii de repaus a
ventriculelor ( repolarizarea ventriculara )
! Activitatea inimii, ritmica si involuntara, se desfasoara in 3 timpi:
- sistola atriala
-sistola ventriculara
- diastola generala
2. Manifestarile mecanice
Manifestarile mecanice sunt redate de:
Socul apexian, care reprezinta o expansiune sistolica a peretelui
toracelui in dreptul varfului inimii ( spatiul 5 intercostal stang, adica
dintre coastele 5 si 6 )
- Pulsul arterial, care reprezinta o expansiune sistolica a peretelui arterei
datorita cresterii bruste si ritmice a presiunii sangelui, determinate de
contractiile inimii.
Pulsul se percepe comprimand o artera superficiala pe un plan dur ( osos ),
de exemplu artera radiala.
Pulsul aretrial este masurabil in orice punct in care o artera poate fi
comprimata pe un plan osos.
Pulsul arterial este o expansiune a peretelui arterial la fiecare sistola
ventriculara.
Prin palparea pulsului obtinem informatii privind:
volumul sistolic
frecventa cardiaca
- ritmul inimii
Inregistrarea grafica a pulsului se numeste sfigmograma
Sfigmograma ofera informatii despre artere si despre modul de golire a
ventriculului stang.
Parametri functionali ai inimii si vaselo de sange:
frecventa cardiaca numarul de contractii/min
volumul sistolic
debitul cardiac ( DC) creste in timpul efortului si scade in timpul
somnului.
tensiunea arteriala se detecteaza la artera brahiala cu tensiometrul
pulsul arterial- unda oscilatorie ( mecanica, unde de energie ) care se
propaga prin peretele arterial spre periferie cu o viteza de 5m/s,
adica de 10 ori mai mare decat viteza de transport a materiei ( a
coloanei de sange prin artere )
!!!! viteza de propagare a acestei unde este este de 5m/s fiind de 10
ori mai mare decat viteza de deplasare a sangelui prin artere.
Pulsul arterial ( unda oscilatorie mecanica ) se propaga spre
periferie cu o viteza de 5m/s

34

Pulsul arterial se detecteaza prin comprimarea arterei radiale pe un

plan osos pentru a se percepe ritmic unda pulsatorie.
Inregistrarea grafica a pulsului seface cu ajutorul sfigmogramei.
In conditii normale, frecventa pulsului corespunde frecventei
cardiace.
Pulsul informeaza medicul, pe baza sfigmogramei in legatura cu
activitatea cardiaca si starea peretilor vasculari.
Pulsul ( frecventa cardiaca )
Sportivi performanti
Nou-nascut
Copil de 6 ani
Adult de 30 de ani
Varstnic de 70 de ani

250 batai/min
130 batai/min
90 batai/min
70-80 batai/min
60-70 batai/min

3. Manifestarile acustice
Manifestarile acustice sunt reprezentate de zgomotele cardiace:
- Z1 Zgomotul I ( sistolic ) este mai lung ( 0,1 s ), de tonalitate mai joasa
si mai intens. -> luup
Zgomotul I ( sistolic ) este produs de inchiderea valvelor atrioventriculare si de vibratia miocardului la inceputul sistolei ventriculare.
In timpul zgomotului I ( sistolic ) presiunea arteriala este minima.
- Z2 Zgomotul II ( diastolic ) este mai scurt,mai acut si mai putin intens
-> dup
Zgomotul II ( diastolic ) este produs la inceputul diastolei ventriculare,
de inchiderea valvelor semilunarea ale aortei si arterei pulmonare.
In timpul zgomotului II ( diastolic ) presiunea arteriala este maxima.
Intre zgomotul I si zgomotul II este un interval de timp de 0,3 s ( atat cat
dureaza sistola venticulara ) pauza mica
Intre zgomotul II si urmatorul zgomot I este o diferenta de 0,5 s ( atat cat
dureaza diastola ventriculara ) pauza mare
Zgomotele cardiace pot fi inregistrate grafic, rezultand o fonocardiograma.
Zgomotele pot fi auzite de catre medic cu ajutorul stetoscopului.
Cand in locul zgomotelor se percep sufluri inseamna ca aparatul valvular
este defect. In acest caz se intervine chirurgical prin implantarea unor
valvule artificiale.
Circulatia sangelui
Hemodinamica se ocupa cu studiul circulatiei sangelui.
Sangele se deplaseaza in circuit inchis si intr-un singur sens.
Deoarece mica si marea circulatie sunt dispuse in serie, volumul de sange
pompat de ventriculul stang, intr-un minut, in marea circulatie, este egal cu cel
pompat de ventriculul drept in mica circulatie.
Legile generale ale hidrodinamicii sunt aplicabile si la hemodinamica
Circulatia arteriala
Diametrul aortei este de 10mm
Aorta se ramifica in 40 de artere mari
35

Arteriolele au un diametru de 0,02mm

Viteza sangelui in aorta este de 20-60 cm/s (200-600 mm/s)
Viteza sangelui in arteriola este de 0,25 cm/s (2,5 mm/s)
Viteza din aorta de 0,5m/s ajunge in capilare sa descreasca de 1000 de ori
pana la viteza de 0,5mm/s
In arterele mici sau in arteriole, fluxul de sange este reglat prin actiunea
nervilor vasomotori, care determina vasoconstrictie si vasodilatatie.
Arterele mari sunt vase de tip elastic si au un rol pasiv in circulatia sangelui, in
schimb arterle mijlocii si mici, care sunt vase de tip muscular au rol activ
( cand ele se contracta, rezistenta la curgerea sangelui din aorta creste, iar
cand se relaxeaza rezistanta scade ). Asadar arterele au doua proprietati
importante : elasticitate si contractilitate.
Arterele sunt vase prin care sangele iesi din inima si au urmatoarele
propritetati functionale:
1. Elasticitatea
Elasticitatea este proprietatea arterelor mari de a se lasa destinse cand
presiunea sangelui creste si de a reveni la calibrul initial cand presiunea
scade la valori mai mici.
In timpul sistolei ventriculare, in aretere este pompat un volum de sange de
75mL peste cel continut in vase.
Datorita elasticitatii, unda de soc sistolica este amortizata.
Are loc inmagazinarea unei parti a energiei sistolice sub forma de energie
elastica a peretilor arteriali. Aceasta energie este retrocedata coloanei de
sange in timpul diastolei.
Prin aceste variatii pasive ale calibrului vaselor mari, se produce
transformarea ejectiei sacadate a snagelui din inima in curgere continua a
acestuia prin artere.
Datorita structurii elastice a arterelor mari, sangele expulzat in timpul
sistolei ventriculului stang determina distensia peretilor aortei si
acumularea energiei potentiale in structura ei elastica. Aceasta energie
devine cinetica in timpul diastolei ventriculare, odata cu inchiderea valvelor
semilunare de la baza aortei.
In timpul sistolei ventriculare are loc o diastola arteriala, iar in timpul
diastolei ventriculare are loc o sistola arteriala
Curgerea sangelui este laminara prin portiunea neramificata a vasului si
devine turbulenta la locul ramificarii vasului sanguin
Sangele este pompat ritmic, dar curgerea sa in artere este continuu, fapt
demostrat de fiziologul francez Marey
2. Contractilitatea
Contractilitatea este proprietatea vaselor ( arterelor mici si arteriolelor ) de
a-si modifica marcat diametrul lumenului prin contractarea/relaxarea
muschilor netezi din peretele lor(tunica medie )
Acest fapt permte un control fin al distributiei debitului cardiac catre diferite
organe si tesuturi.
Tonusul musculaturii netede deprinde de:
- Activitatea nervilor simpatici
- Presiunea arteriala
- Concentratia locala a unor metaboliti
- Activitatea unor mediatori
36

Suprafata TOTALA de sectiune a arborelui circulator creste semnificativ pe

masura ce avansam spre periferie.
Viteza de curgere este invers proportionala cu suprafata de sectiune.
Circulatia sangelui prin artere se apreciaza masurand:
Presiunea arteriala.
- Debitul sangvin
- Rezistanta la curgere a sangelui ( rezistenta periferica )
Arterele mari-elastice joaca rol pasiv, pe cand arterele mici-musculare, in
special arteriolele joaca rol pasiv
Presiunea arteriala
Sangele circula in vase sub o anumita PRESIUNE, care depaseste presiunea
atmosferica cu 120-140 mmHg in timpul sistolei ventriculare stangi
( presiune arteriala maxima sau sistolica ) si cu 70-80 mmHg in timpul
diastolei ( presiune arteriala minina sau diastolica ).
In practica medicala curenta, la om, presiunea sangelui ser apreciaza
indirect, prin masurarea TENSIUNII ARTERIALE. Aceasta se determina
masurand contrapresiunea necesara a fi aplicata la exteriorul arterei,
pentru a egala presiunea sangelui din interior.
Tensiunea arteriala se determina cu ajutorul tensiometrului la nivelul arterei
brahiale, in conditii de repaus si relaxare.
Tensiunea arteriala se masoara cu ajutorul tensiometrelor, prin mai multe
metode, dintre care este curent folosita metoda ascultatorie. Principiul
metodei ascultatorii cnsta in comprimarea bratului cu un anson pneumatic
de cauciun. Un manometru aflat in derivatie indica valorile presiunii de
manson. Cu ajutorul unui stetoscop, aplicat sub manson in dreptul arterei
humerale, se percepe un zgomot ritmic aparut la decomprimare, in
momentul in care presiunea din manson egaleaza presiunea arteriala
maxima.
In conditii fiziologice tensiunea arteriala variaza cu :
- distanta dintre inima si artera la care se masoara
- ritmul respiratiei ( creste in inspiratie )
- cu efortul fizic
Valorile normale ale celor 2 presiuni cresc odata cu varsta.
Variatiile tensiunii arteriale pot fi tranzitorii ( in conditii fiziologice ) si
permanente ( in conditii patologice )
In conditii patologice apare hiper- sau hipotensiunea.
Factorii determinanti ai presiunii arteriale:
1. Debitul cardiac
Presiunea arteriala variaza proportional cu debitul cardiac.
2. Rezistenta periferica totala
Rezistenta periferica reprezinta totalitatea factorilor care se opun
curgerii sangelui prin vase.
Rezistenta periferica depinde de:
- Vascozitatea sangelui
- Lungimea vasului
- Grasimea vasului

37

Rezistenta periferica este direct proportionala cu :

- Vascozitatea sangelui
- Lungimea vasului
Rezistenta periferica este invers proportionala cu calibrul vaselor.
Cea mai mai rezistenta se intalneste la nivelul arteriolelor, datorita
peretelui muscular foarte gros.
Diametrul arteriolar poate varia prin vasoconstrictie sau vasodilatatie,
influentand fluxul sangvin din capilare.
Cresterea rezistentei periferice in urma vasoconstrictiei arteriolare
poate determina marirea presiunii sangvine. Acelasi efect (
Cu cat vasul este mai ingust si mai lung cu atat rezistenta este mai
mare.
Rezistenta periferica este invers proportionala cu puterea a patra a razei
4
vasului ( r )
Deoarece presiunea sangelui este egala cu produsul debit inmultit cu
rezistenta (P = D x R) se poate deduce ca variatii minime ale razei vasului
determina modificari foarte mari ale rezistentei si implicit ale tensiunii arteriale.
3. Frecventa cardiaca
Cresterea presiunii sangvine se poate obtine si prin cresterea frecventei
cardiace, determinata de diverse cauze.
4. Volemia ( volumul sangvin )
Volemia variaza direct proportional cu variatia lichidelor extracelulare
( LEC )
In scaderi ale volumului LEC scade si volemia si se produce o diminuare
a presiunii arteriale ( hipotensiune )
In cresteri ale volumului LEC creste si volemia, producandu-se o crestere
a presiunii arteriale ( hipertensiune )
5. Elasticitatea
Elasticitatea contribuie la amortizarea tensiunii arteriale in sistola si la
mentinerea ei in diastola ( ceea ce produce si un flux continuu de
sange )
Elasticitatea scade odata cu varsta.
Cresterea debitului cardiac, a frecventei cardiace, a volemiei, a
rezistentei periferice pot determina toate cresterea presiunii arteriale, in
schimb elasticitatea vaselorv determina amortizarea tensiunii arteriale
in sistola si mentinerea ei in diastola.
Valorile masurabile in timpul ciclului cardiac sunt:
- Debitul sistolic ( volumul de sange expulzat intr-o sistole) aprox.
75mL
- Debitul cardiac( columul de sange trimis in corp intr-un minut =
volum sistolic x frecventa cardiaca ) aprox. 5-5,5 l/min
- Travaliul cardiac (lucrul mecanic al inimii intr-o sistola = volum
sistolic x presiune arteriala medie ) aprox 75mL x 100mmHg =
7500 ( unitate de masura ? )
Travaliul cardiac este aproximativ 86 gr/m pentru fiecare sistola a
ventriculului stang si 1/5 din aceasta valoare pentru ventriculul
drept, adica 17,2 gr/m
Intre debitul cardiac ( circulant ), presiunea sangelui si rezistenta
periferica bexista relatii matematice:

38

Debitul este direct proportional cu presiunea arteriala si invers

proportional cu rezistenta periferica
D=P/R
Prin artere circula aproximativ 20-25% din volumul vangelui circulant.
Viteza sangelui in artere, ca si presiunea scad pe masura ce ne
indepartam de inima, adica, cu cat suprafata totala de sectiune a
vaselor sanguine este mai mare, cu atat viteza de circulatie a sangelui
este mai mica.
In aorta viteza este de 500mm/s (0,5m/s), iar in capilare este de 0,5
0,7 mm/s , deci este de 1000 de ori mai redusa. Aceasta se datoreaza
cresterii suprafetei de sectiune a teritoriului capilar de 1000 de ori fata
de cea a aortei.
In arteriole ( teritorii unde rezistenta intampinata de sange este maxima
), sangele intra cu o presiune de 90mmHg si iese cu o presiune de
30mmHg, iar in capilare sangele intra cu o presiune de 30mmHg si iese
cu o presiune de 10mmHg.
Controlul presiunii arteriale se realizeaza prin:
- Mecanisme nervoase - acte reflexe
Receptorii sunt baroreceptorii din peretii arterelor, situati in zonele
reflexogene, cum sunt sinusul carotidian ( locul unde artera carotida se
bifurca ) si arcul aortic ( la nivelul carjei aortice ). Acesti receptori sunt
stimulati de cresterea presiunii sangelui, care determina intinderea
peretillor arteriali si generarea de influxuri nervoase pe care
baroreceptorii le trimit cardio- si vasomotori din bulb si din
pulte.scaderea presiunii determina scaderea frecventei potentialelor de
actiune in aceleasi fibre. De la acesti centrii, prin fibre parasimpatice
( vagale si glosofaringiene ), informatiile ajung la centrii vegetativi
bulbari:
- Centrii vasomotori controleaza vasoconstrictia si vasodilatatia si
deci, rezistenta periferica.
- Centrii cardiaci - este reglata frecventa cardiaca
Stimularea simpaticului determina cresterea presiunii sangvine prin 2
mecanisme:
- Stimularea vasoconstrictiei arteriolelor si a frecventei cardiace
- Stimularea constrictiei vaselor renale si, in consecinta scaderea
fluxului urinar ( ceea ce va duce la secretia de aldosteron sau
ADH ? )

Informatiile care vin prin fibrele parasimpatice la centrul cardovasomotor din bulb vor ajunge in hipotalamus si apoi vor fi proiectate
in scoarta cerebrala. Din centrul cardiac pot fi stimulate fibre
parasimpatice ( ale nervilor cranieni X din bulb ) sau pot fi stimulate
fibre simpatice care prin statie in maduva spinarii si apoi in
ganglionul cervical inferior, vor stimula inima )
Arinis pag 100 imagine.
Mecanisme umorale
Reglareaumorala se realizeaza prin:
Sistemul renina-angiotensina ( hormoni secretati de rinichi )
39

Acetilcolina

Hipertensiunea arteriala sistemica reprezinta cresterea presiunii arteriale

sistolice si/sau diastolice peste 130mmHg, respectiv 90mmHg
Hipertensiunea arteriala determina cresterea lucrului mecanic cardiac si
poate duce la afectarea vaselor sagvine si a altor organe, mai ales a
rinichilor, cordului si ochilor
Circulatia capilara
Capilarele sangvine rezulta din ramificarea metaarteriolelor, formand in final o
retea de capilare aferente cu un diametru de numai 0,01mm( un fir de par este de
10 ori mai gros decat un capilar ) capilarele aferente se unesc in final, in capilarele
eferente care fac legatura cu venulele. In aceasta zona de confluenta , intre
sistemul arterial si cel venos au loc schimburile de gaze si substante nutritive,
respectiv reziduale.
Capilarele stabilesc legatura intre artere si vene
Exista capilare arteriale si capilare venoase
Fiecare capilar are un capat arterial si unul venos.
Peretele capilarului. Subtire, este alcatuir din celule endoteliale ( celule
turtite ), situate pe membrana bazala.
Tipuri de capilare:
1) Propriu-zise au pertele continuu
2) Fenestrate ( prezinta deschideri la nivelul celulelor endoteliale, dar
membrana bazala este continua )
Ex: capilarelel glomerului renal
3) Sinusoide ( au peretele celular discontinu, cu traiect sinuos)
Ex: capilarele sistemului porthipofizat, sau a lobulului hepatic
Circulatia capilara este continua, dar lenta.
Circulatia capilara se adapteaza si ea continuu la nevoile metabolice, dar prin
inchiderea sau deschiderea acestora.
Principalele proprietati ale capilarelor sunt:
1. Permeabilitatea
La capatul arterial al capilarului se filtreaza o parte din apa si electrolitii
continuti in plasma. Prin capatul venos al capilarului se reabsorb cca 90%
din apa si electrolitii filtrati. Restul de 10 % este preluat de capilarele
limfatice
Desi prin capilare circula doar 5% din sangele circulant, ele reprezinta
componenta functionala cea mai importanta a circulatiei, deoarece la
nivelul lor au loc schimbruile de substante nutritive si plastice si cele
respiratorii dintre sange si celule.
Peretele capilarelor tisulare realizeaza direct schimburi de substante si
electroliti intre plasma sangelui si lichidul interstitial ce scalda celulele.
Aceste schimburi printre capilare si celule se pot realiza datorita
particularitatilor structurale ale capilarelor, prin difuziune,
osmoza(difuziunea apei ), filtrare, pinocitoza ( datorita permeabilitatii
capilarelor )
Sensul deplasarii apei si substantelor dizolvate depinde de diferenta dintre
presiunea hidrostatica si presiunea coloidosmotica din capilare
40

Presiunea sangelui din capilare ( presiunea hidrostatica) este de 35mmHg,

pe cand presiunea coloidosmotica ( ? din afara capilarelor ) este de 25
mmHg, ceea ce determina filtrarea apei si substantelor nutritive spre
tesuturi. La capatul venos al capilarelor, presiunea coloidosmotica, de 25
mmHg o depoaseste pe cea hidrostatica a capilarelor ( de 12 mmHg), ceea
ce determina reintoarcerea apei in capilar, antrenand cu ea toti produsii de
catabolism celular.
Peretele capilar este permeabil si pentru leucocite in drumul lor spre locul
infectiei
2. Motricitatea proprietatea capilarelor de a-si modifica lumenul
Motricitatea se datoreaza actiunii musculaturii netede din peretii
arteriolelor si sfincterelor precapilare afla sub controlul SNV simpatic.
NU toate capilarele sunt deschise in acelasi timp intr-un tesut. In functie de
necesitatile si intensitatea activitatilor metabolice se deschid mai multe
sau mai putine capilare. Aceatsa variatie depinde de reglarea nervoasa si
umorala a circulatiei in arteriolele precapilare ( metaarteriole ):
Reglarea umorala este asigurata de compozitia chiica a sangelui, de
prezenta in sange a unor hormoni, ioni si substante rezultate din
metabolismul celular.
Reglarea nervoasa este realizata de fibrele vegetative simpatice si
parasimpatice.
Capilarele din diverse tesuturi prezinta o serie de variatii legate de
activitatea metabolica si gradul de solicitare a acestora.
Numarul de capilare functionale dintr-un teritoriu tisular depinde de
tonusul sfincterului precapilar aflat la limita dintre metaarteriole si capilar.
Densitatea retelei capilare este de 1000capilare/mm 3 de muschi, iar in
muschii antrenati, aceasta ajunge la 3000 capilare / mm 3 de muschi.
Grosimea peretelui celular al capilarelor este de 1, reprezentata de un
epiteliu simplu pavimentos.
In capilare sangele circula cu flux continuu si uniform, fara ondulatii pulsatile.
Miocardul prezinta un numar dublu de capilare fata de muschiul striat.
Muschiul striat aflat in repaus are un numar de capilare functionale de 10 ori
mai mic decat in muschiul striat aflat in timpul activitatii musculare.
Dinspre capatul venos al capilarelor sangele este colectat de sistemul venos,
ale carui vase terminale sunt vena cava superioara si inferioara, care intra in atriul
drept al inimii.
In afara capilarelor pulmonare care apartin circulatiei pulmonare, toate
capilarele corpului apartin circulatiei sistemice.
In fiecare minut trece din capilare in interstitii o cantitate egala lichide egala cu
volumul plasmatic ( 55% din volumul sangvin )
In capilarele arteriale presiunea este de 20-40mmHg , iar in capilarele venoase
aceasta scade la valori de 10-15 mmHg, ceea ce determina reabsorbtia.
Forma, dimensiunea si numarul capilarelor NU sunt in functie de presiunea
sangelui din arteriole, ci raportate la nevoile metabolice. Astfel ele se pot deschide
sau inchide. Aceasta proprietate a capilarelor de a-si modifica lumenul se datoreaza
musculaturii netede din peretii arteriolelor si sfincterelor precapilare afla sunt
control simpatic ( constrictie ) si parasimpatic ( dilatare )

41

Circulatia venoasa
Venele sunt vase prin care sangele se intoarce la inima.
Delimitarea tunicilor peretelui venos nu este neta.
Tunica interna la vena cava inferioara si afluentii ei, unde sangele circula
contrat fortei de greutate, prezinta valvule semilunare ( in forma de cuib de
randunica )
Tunica medie a venelor este mai subtire decat a arterelor, in schimb tunica
externa a venelor este mai groasa decat a arterelor.
Venele, dupa calibru se impart in mari , medii si mici.
Viteza de circulatie in vene creste progresiv fata de capilare si ajunge la 10
cm/s (100mm/s )
Volumul venos este de 3 ori mai mare decat cel arterial, asadar, in teritoriul
venos se afla circa 75% din volumul sangvin.
Presiunea sangelui in vene este foarte joasa : 10mmHg la originile sistemului
venos si 0mmHg la varsarea venelor cave in atriul drept.
Deoarece suprafata de sectiune a venelor cave este mai mica decat a
capilarelor, viteza de circulatie a sangelui creste de la periferie ( 0,5mm/s) spre
inima, atingand valoarea de 100mm/s in cele 2 vene cave.
Circulatia sangelui prin vene este mai lenta decat cea din artere.
Datorita structurii peretilor lor, care contin cantitati mici de tesut muscular
neted si de tesut elastic, venele prezinta urmatoarele proprietati functionale:
1. Distensibilitate
Distensibilitatea este proprietatea venelor de a-si mari pasiv calibrul sub
actiunea presiunii sangvine, unele vene jucand rol de rezervoare de sange.
2. Contractilitate
Contractilitatea venelor se datoreaza tunicii musculare netede din peretii
lor si asigura mobilizarea sangelui din depozite ( aproximativ 1000-1500ml
sange )
Cauza principala a intoarcerii sangelui la inima este insasi activitatea de
pompa cardiaca. Inima creeaza si mentine permanent o diferenta de presiune intre
aorta ( 100mmHg ) si atriul drept ( 0mmHg )
Desi presiunea sangelui scade mult la trecerea prin arteriole si capilare, mai
ramane o forta de impingere de 10mmHg, care se manifesta la inceputul sistemului
venos.
Inima functioneaza simultan ca o pompa aspiro-respingatoare. Ea trimite
sange spre aorta, in timpul sistolei ventriculare, si, concomitent, aspira sangele din
venele cave in atriul drept.
Factori care contribuie la circulatia venoasa:
a. Factori functionali
1. Diferenta de presiune dintre teriroriul capilar venos si locul de varsare a
sangelui in inima.
Si in vene, ca si in artere, sangele circula de la presiune mai mare la
presiune mai mica.
In capilarele venoase presiunea este de 10-15 mmHg , presiune capabila
sa impinga sangele in venele colectoare care congerg spre inima.

42

2.

3.
4.

5.

6.

7.

b.

Viteza cu care circula sangele in vene creste progresiv ( 0,5 mm/s in

venule si 100mm/s sau 10cm/s in venele mari ) datorita suprafetei totale de
sectiune care este mult mai mica in vene decat in capilare
Diferenta de presiune dintre cele 2 extremitati ale sistemului venos este
asigurata de tonusul si motricitatea capilarelor. Astfel se mentine constanta
presiunea crescuta in capilarele venoase. Aceasta presiuneeste mai mare
decat cea din venele mari la varsarea lor in inima.
Aspiratia toracica
Aspiratia toracica reprezinta un factor ajutator care contribuie la
mentinerea unei valori scazute ale presiunii in vasele mari din cavitatea
toracica.
Aspiratia toracica se manifesta mai ales in inspiratie, cand presiunea
negativa intratoracica scade, astfel scade presiunea exercitata asupra
venelor, ele se destind si este activata intoarcereaa sangelui venos la
inima.
Contractia ventricolelor care scade presiunea intraatriala
Presa abdominala
Presa abdominala reprezinta presiunea pozitiva din cavitatea abdominala
care impinge sangele spre inima
In inspiratie, datorita coborarii diafragmului, efectul de presa este
accentuat.
Pompa musculara
Din cauza presiunii scazute, venele nu pot propulsa sangele spre inima,
astfel ca ele sunt asezate printre muschi scheletici, acre le comprima atunci
cand sunt actiunati.
In timpul contractiilor musculare, venele profunde sunt golite de sange, iar
in perioada de relaxare dintre 2 contractii ele aspira sangele din venele
superficiale.
Refluxul sangvin este impiedicat de prezenta valvelor ( la nivelul venelor
embrelor inferioare )
Gravitatia
Gravitatia favorizeaza curgerea sangelui in venele situate deasupra atriului
drept.
Gravitatia sangelui are efect negativ asupra intoarcerii sangelui din venele
membrelor inferioare.
Masajul pulsatil
Masajul pulsatil efectuat de artere asupra venelor omonime, aflate
impreuna in acelasi pachet vascular, are efect favorabil asupra intoarcerii
venoase.
Particularitatile structurale ale venelor.
- Venele prezinta un strat muscular subtire, ce le permite sa se
largeasca suficient pentru a se adapta cresterilor de volum
sangvin.
- Venele situate sub nivelul inimii prezinta valve dispuse pe
peretele intern, dispuse astfel incat sangele sa curga continuu
intr-un singur sens, apunandu-se tendintei sangelui de stagnare in
venele membrelor inferioare, acumularea de substante catabolice
si a apei la acest nivel.

43

Odata cu inaintarea in varsta, peretele venelor membrelor

inferioare isi pierde elasticitatea si se dilata ireversibil, modificari
cunoscute sub numele de varice.
Intr-o vena varicoasa, valvulele sunt permanent deschise
Cand apar varice ele sunt comprimate de bandaje si ciorapi
elastici speciali.
- Valoarea medie a presiunii intravenoase este de 2mmHg ( minina
este 0mmHg si maxima este 10-15mmHg)
Intoarcerea sangelui la inima are o mare importanta pentru reglarea debitului
cardiac, deoarece o inima sanatoasa pompeaza, conform legii inimii, atat sange cat
primeste prin aflux venos.
Circulatia limfatica
Circulatia limfatica reprezinta o cale derivata a marii circulatii, prin acre reintra
in vene o parte din lichidele interstitiale.
Limfa circulara printr-un sistem vascular inchis.
Prin sistemul limfatic circula limfa, care face parte din mediul intern al
organismului si care in final ajunge in circulatia venoasa.
Sistemul limfatic asigura intoarcerea in sistemul venos a unei parti din lichidul
interstitial, adica limfa.
Sistemul limfatic se deosebeste de sistemul circulator sangvin prin 2
caracteristici:
1. Este adaptat la functia de drenare a tesuturilor, din care cauza capilarele
sale formeaza retele terminale, spre deosebire de capilarele sangvine acre
ocupa o pozitie intermediara intre sistemul arterial si cel venos.
2. Peretii vaselor limfatice sunt mai subtiri decat ai vaselor sangvine.
Sistemul limfatic incepe cu capilarele limfatice, care au aceeasi structura ca si
capilarele sangvine.
Capilarele limfatice sunt foarte raspandite, ele gasindu-se in toate organele si
tesuturile.
Prin confluenta capilarelor limfatice se formeaza vase limfatice, care sunt
prevazute la interior cu valve semilunare ce inlesnesc circulatia limfei.
Peretii vaselor limfatice au o structura asemanatoare venelor.
Pe traseul vaselor limfatice se gasesc o serie de formatiuni caracteristice,
numite ganglioni limfatici, prin care limfa trece in mod obligatoriu.
Structura vaselor limfatice are o structura cu cea a vaselor, dar prezinta si
unele deosebiri:
- are pereti mai subtiri
- are mai multe valvule
- are ganglioni limfatici pe traiect
Capilarele limfatice se deosebesc de cele sangvine prins structura in forma de
deget de manusa
Limfa este o parte din lichidul interstitial, cu care celulele realizeaza schimburi
directe, si care la randul sau provine din plasma sangvina transferata la nivelul
tesusturilor de catre capilarele arteriale.
Principala functie a vaselor limfatice eeste de a asigura reintoarcerea apei si
proteinelor din lichidul interstitial in sange.
Celulele NU realizeaza schimburi directe cu sangele, ci cu lichidul interstitial
care, prin intermediul plasmei, primeste nutrimente oxigen si hormoni necesari
activitatii lor.
44

Tot lichidul interstitial colecteaza produsii de metabolism ai celulelor.

90% din lichidul interstitial se intoarce in capilare, unde redevine plasma, iar
10% din lichidul interstitial ramane la nivel tisular, din care 1/4 sau 2/4 ( una sau
doua patrimi )constituie limfa, care este preluata de capilarele limfatice(???)
Lichidul intercelular:
- 90% se intoarce in capilare, unde devine plasma
- 10% ramane in tesut, din acre sau ( o patrime sau doua patrimi )
constituie limfa, care este preluata de vasele limfatice.(???)
Din lichidul interstitial doar o cantitate mica, de 1/10, va trece in capilarul
limfatic, formand limfa ( 2mL/min )
Capilarele limfatice formeaza o retea de capilare in fund de sac in care
lichidul interstitial devine limfa.
Limfa este asemanatoare plasmei, dar fara celule cu molecula mare.
La inceput, limfa are o compozitie asemanatoare cu a lichidului interstitial si cu
a plasmei, dar cu un continut de proteine redus la jumatate. Dupa trecerea prin
ganglionii limfatici limfa se imbogateste cu elemente celulare si cu proteine.
Limfa contine numeroase limfocite.
Dupa o masa bogata in grasimi, limfa devine un lichid laptos si tulbure.
Limfa preia produsii de metabolism, proteinele din spatiul intercelular, dar si
celulele moarte, patogene ca si celulele canceroase de la nivelul unor tumori.
Sistemul limfatic este format din :
a. Organe limfoide
- centrale ( maduva hematogena si timusul )
- periferice ( ganglionii limfatici, splina si amigdalele )
b. Vasele limfatice
Vaselelimfatice se clasifica dupa calibru in:
- capilare limfatice
-vase limfatice mici
-vase limfatice mari
-2 vase mari colectoare limfatice: canalul toracic si vena limfatica
dreapta(canal limfatic)
Capilarele limfatice:
Capilarele limfatice sunt vase mici, cu capat inchis, cu diametru asemanator
diametrului celulelor.
Peretele capilarelor este poros si permite patrunderea lichidului interstitial.
Peretii vaselor limfatice sunt mult mai subtiri si mai elastici decat ai venelor
datorita unui numar mai mare de fibre elastice.
Din capilare, limfa este colectata de vasele limfatice, care au pereti cu
strunctura asemanatoare venelor sangvine, prezentand valvule semilunare.
Pe traseul vaselor limfatice se afla ganglioni limfatici
Diametrul unui ganglion limfatic este de 1-30mm
Interiorul lor consta intr-o retea cu ochiuri mici in care se gasesc celule de
aparare.
Un ganglion limfatic primeste mai multe vase limfatice aferente, prin care
circula limfa imbogatita cu limfocite si imunoglobine produse de tesutul conjunctiv
reticulat al ganglionului.
In zona corticala a ganglionului se afla limfocite T, iar intre zona corticala si cea
medulara se afla limfocitele B
Ganglionii limfatici au o zona corticala in care se gasesc foliculi limfatici si o
zona medulara, in care se gasesc cordoane de tesut limfoid.
45

Ganglionii formeaza o bariera impotriva raspandirii microbilor, producand

limfocite.
Pag 95 Ionel Rosu
Ganglionii limfatici sunt adevarate organe de filtrare a diferitilor microbi. In
interiorul lor, limfocitele T ataca agentii patogeni patrunsi in organism.
Ganglionii lifatici sunt asezati in gramajoare raspandite in zonele de ramificare
a vaselor limaftice sau in apropierea venelor.
Ganglionii limfatici se gasesc la axila, in regiunea inghinala, la baza gatului,
mediastin etc.
Ganglionii limfatici sunt formatiuni ovale sau reniforme.
Functiile ganglionilor limfatici:
- Produc limfocite si monocite ( agranulocite )
- Formeaza anticorpi
- Au rol in aparare prin fagocitoza
- Au rol in circulatia limfei
- Opresc patrunderea unor substante straine
- Au rol de bariera in raspandirea infectiilor.
Circulatia limfei se face cu viteza foarte mica, iar presiunea la periferie este 0.
Circulatia limfei este influentata de factori:
- Intrinseci contractiile ritmice ale vaselor limfatice mari ( au fibre
musculare netede in perete )
- Extrinseci presiunile tisulare
Presiunea scazuta a limfei de la locul de varsare a celor 2 vase limfatice
mari in vene.
Miscarile membrelor in timpul mersului stimuleaza circulatia ascendenta
a limfei, iar prezenta valvulelor la nivelul vaselor limfatice impiedica
refluxul limfei.
Presiunea intratoracica negativa din timpul expiratiei stimuleaza fluxul
limfatic.
Forta gravitationala favorieaza intoarcerea limfei din vasele situate
deasupra inimii.
Rolul circulatiei limfatice:
- de drenaj al lichidului interstitial, evitand retinerea lui in tesuturi ( edemul )
- imunitar, transporta la si de la ganglionii limfatici limfocitele T si B
- intransportul hormonilor (?) si chilomicronilor ( lipoproteine ), rezultati in urma
absorbtiei intestinale, care ajung in capilare limfatice.
Vasele limfatice se intind pe o lungime aproximativ egala cu cea a vaselor
sangvine, fara ca totusi sa alcatuiasca un circuit, ci un sistem ascendent de
colectoare.
Limfa colectata din diferitele tesuturi si organe, dupa ce a strabatut ganglionii
regionali, circula spre trunchiurile limfatice mari, ajungand in final in 2 colectoare
limfactice(trunchiuri limfatice ) mari : CANALUL TORACIC ( DUCTUL TORACIC ) si
VENA LIMFATICA DREAPTA.
Canalul toracic este cel mai mare colector limfatic si incepe printr-o dilatatie
numita cisterna chili (cisterna lui Pecquet ), situata in fata vertebrei L2.
In cisterna chili este colectata limfa de la nivelul organelor abdominale,
genitale, si de la membrele inferioare, iar din regiunea trunchiului, din partea stanga
a capului, gatului, jumatatea stanga a toracelui si membrul superior stang.

46

Canalul toracic urca anterior de coloana vertebrala, inapoia aortei, strabate

diafragma si patrunde in torace deschisandu-se in unghiul venos stang format prin
unirea venei jugulare interne din stanga cu vena subclaviculara stanga .
Se poate spune si ca sele 2 canale colectoare se varsa in venele subclaviculare
stanga respectiv dreapta.
Canalul toracic are o lungime de 25-30cm, fiind prevazul cu valve in interior.
Canalul toracic strange limfa din jumatatea inferioara si din patrimea
superioara stanga.
Vena limfatica dreapta are o lungime de 1-2 cm si colcteaza sange din
patrimea superioara dreapta a corpului
Vena limfatica dreapta colecteaza de la din partea drepta a capului, gatului,
jumatatea dreapta a toracelui si membrul superior drept.
Vena limfatica dreapta se deschide la unghiul venos drept (confluenta dintre
vena jugulara interna dreapta si vena subclaviculara dreapta)
Sistemul limfatic ajunge in final in vena cava superioara, si apoi in atriul drept.
In fiecare minut se filtreaza, la nivelul capilarelor arteriale, 16mL apa. Din acest
volum, 15 mL se resorb in sange, la nivelul capatului venos al capilarelor. Volumul
de apa restant in tesuturi NU stagneaza, ci ia calea capilarelor limfatice ( 1mL/minut
)
Debitul limfatic mediu este de 1500ml/zi, insa poate varia mult in functie de
factorii hematodinamici locali.
Structura unui ganglion limfatic:
Un ganglion limfatic prezinta o capsula fibroasa, sub care se afla o zona
corticala se trimite trabecule spre interior in zona medulara
Splina
Splina este cel mai mare organ limfoid.
Splina este un organ abdominal ( in hipocondrul stang ), situat intre stomac si
rinichiul stang, acoperita de peritoneu, nepereche, ovoid care apartine sistemului
circulator.
Splina are marime variabila si se mareste in boli infectioase
Splina contine parenchim limfatic si sinusuri venoase.( microscopic se
aseamana cu un ganglion limfatic urias )
In splina se specializeaza limfocitele B spre plasmocite.
Splina depoziteaza sange cu hematocrit mare
Rolul splinei:
- Functia de apare, prin fagocitarea microorganismelor de catre
leucocitele macrofage din tesutul limfatic
- Hematopoeza - produce limfocite si monocite
- Inainte de nastere splina produce si hematii.
- Distruge hematiile batrane si trombocitele ( prin fagocitarea lor de catre
macrofage )
- Scindeaza hemoglobina din hematii in Fe 2+ si globina si transportul
acestora de catre sange la ficat si maduva osoasa.
- Depoziteaza globule rosii
- Intervine in metabolismul fierului.

47

Organ de depozit sangvin ( 200-300-350mL de sange ) pe care il trimite

in circulatie in caz de nevoie ( hemoragii, efort fizic ) prin contractii
uneori dureroase.

Splina ocupa loja splenica, cuprinsa intre colonul transvers si diafragm, la

stanga lojei gastrice.
Splina are o culoare brun-roscata si o masa de 180-200g
Splina NU este un organ de importanta vitala.
Vascularizatia arteriala a splinei este asigurata de artera aplenica, ramura a
trunchiului celiac.
Sangele venos este colectat in vena splenica, aceasta participand la formarea
venei porte.
Amigdalele
Amigdalele sunt grupari mari de ganglioni limfatici delimitate de o membrana
mucoasa
Amigdalitele ofera protectie impotriva invaziei unor factori infectiosi din
cavitatea bucala si produc limfocite si anticorpi.
Grucoza, aminoacizii si sarurile sunt colectate de la intestin de vena porta si
ajung la ficat, pe cand grasimile sunt colectate de vasele chilifere care se varsa in
cisterna chili ( cisterna lui Pecquet ).
Atat plasma cat si eritocitele transporta gaze respiratorii.
Apendicele este tot un organ limfoid.
Reglarea activitatii cardiovasculare
Reglarea umorala
Reglarea umorala se realizeaza prin intermediul:
- Mediatorilor chimici ai SNV
- Gazelor respiratorii
- Electrolitilor
- Variatilor de pH
Reglarea locala
Reglarea umorala este realizata de factori vasodilatatori locali, ce se activeaza
datorita:
- Intensificarii metabolismului
- Acidozei tisulare
- Cresterii temperaturii locale
- Cresterii concentratiei de CO2
- Scaderii concentratiei de O2
Reglarea nervoasa
Receptorii sunt reprezentati de baro- si chemoreceptori, localizati in cord
si in vasele mari
Calea aferenta este reprezentata de:
- Fibrele parasimpatice ale nervilor IX si X
- Fibrele simpatice din ganglionii cervicotoracali medulari
- Fibrele provenite de la piele, viscere, muschi
48

Centrii nervosi, care sunt situati la mai multe niveluri:

- Maduva spinarii, unde se afla centrii simpatici cardioacceleratori si
vasoconstrictori
- Formatiunea reticulata bulbopontina, unde se afla centrii simpatici
si parasimpatici
- Hipotalamusul, care determina modificari adaptice legate de
schimbarea temperaturii
- Sistemul limbic, care determina modificari cardiovasculare,
consecutive unor stari emotionale
- Neocortexul, care controleaza centrii inferiori
Calea eferenta, acre este reprezentata de:
- Calea eferenta parasimpatica, asigurata de fibrele preganglionare
ale nervilor X, care fac sinaptsa in miocard cu fibrele
postganglionare, care se distribuie la nodul sinoatrial, cu rol
inhibitor; asupra vaselor exercita rol dilatator
- Calea eferenta simpatica, intra in alcatuirea nervilor cardiaci,
formand plexul cardiac ce se distribuie tesutului nodal si miocard,
intensificand activitatea cardiaca; asupra vaselor are rol
constrictor.
Notiuni de igiena si patologie

Virusul hepatic B si HIV sunt unele din cele ce patrund in oranism prin sange.
Prevenirea afectiunilor cardiace presupune evitarea factorilor de risc:
- obezitatea
- fumatul
- consumul de cafea, tutun, droguri
- eliminarea partiala a sarii din alimentatie.
Sunt
Sunt
-

boli ale sangelui:

Anemiile
Leucemiile
Hemoragiile
boli ale sistemului cardiovascular
Aritmiile
Cardiopatiile

1. Cardiopatie ischemica ( boala coronara ischemica )

Simptome:
- Durere toracica anterioara persistenta 20-30 min (dureri precordiale
specifice ) care pot iradia in bratul stang, in gat, in regiunea epigastrica
- EKG cu unde T ascutite si simetrice
- Dificultati de respiratie
- Tulburare de ritm cardiac
- Infarct
Cauze:
- Insuficienta irigare cu sange ( ischemie ) a inimii datorita modificatii
vaselor coronare prin ingrosarea ( ingustare / stenoza ) si pierderea
49

elasticitatii ( ateroscleroza arterelor coronare) sau prin aparitia unui

cheag de sange, compresie sau a unui spasm
Tratament:
- Indicat de medic
Prevenire:
- inlaturarea factorilor de risc: hipertensiune, fumat, diabet,
obezitate, stres, cresterea colesterolului
- evitarea grasimilor animale, pentru ca au acizi grasi saturati, ce
determina cresterea colesterolului
Colesterolul este un constituient al membranelor celulare si un
precursor al vitaminei D, hormonilor steroizi si acizilor biliari ce este
vehiculat prin sange de transportori proprii:
De tip LDL ( densitate mica ), care distribuie colesterolul in tot
organismul
De tip HDL ( densitate mare ), care transporta colesterolul in
ficat
Excesul de colesterol cuplat cu transportori HDL, se depune pe
peretii arterelor, rigidizandu-le si reducandule lumenul ( chiar
le pot astupa )
- evitarea alimentelor bogate in hidrocarburi usor asimilabile ( ex:
zaharul ), deoarece cresc lipemia
- evitarea suprasolicitarilor nervoase, a vietii trepidante, a noptilor
pierdute repetat.
Cardiopatia ischemica este cea mai frecventa cauza a mortalitatii in Europa
si America de N
Cardiopatia ischemica se datoreaza scaderii debitului sangvin la nivelul
circulatiei coroniene.
Cardipatia ischemica poate fi:
a. Acuta ( ocluzia coroniana acuta , infarctul de miocard )
b. Cronica ( diminuarea fortei de contractie a pompei cardiace )
Exista urmatoarele tipuri de cardiopatii insotite de durere:
a) Anghina pectorala
Anghina pectorala se manifesta prin aparitia durerilor pectorale ori
de cate ori miocardul, supus la efort, nu este oxigenat cum trebuie
Anghina pectorala este o criza dureroasa in dreptul inimii ca o
ghiara, sufocare, presiune in dreptul inimii
Anghina pectorala se trateaza cu nitroglicerina ( are efect
vasodilatator )
b) Sindromul intermediar
Sindromul intermediar este de fapt preludiul infarctului miocardic,
in care durerea apare si in repaus si nu cedeaza la nitroglicerina.
c) Infarctul miocardic
Infarctul mio0cardic apare datorita intreruperii circulatiei sangelui
intr-o artera coronara si duce la necroza ( distrugerea ) teritoriului
irigat de artera respectiva.
Apare ca o durere brusca, atroce, retrosternala, persistenta, insotita
de anxietate, transpiratii reci, voma, palpitatii, pierderea
cunostintei.
d) Insuficienta cardiaca
50

In insuficienta cardiaca nu se asigura un debit sangvin

corespunzator, inima neputand sa expulzeze intreaga cantitate de
sange primita.
In unele cazuri de insuficienta cardiaca se poate implanta in inima
un stimulator cardiac, alimentat la o baterie care va furniza
impulsuri electrice.
Cea mai frecventa cauza a scaderii debitului coronian este ateroscleroza
Ateroscleroza este un proces prin care, la persoanele cu redispozitie
genetica sau care mananca lipide in exces, mari cantitati de colesterol sunt
depozitate progresiv sub endoteliul arterial. Ulterior aceste depozite se
fibrozeaza , apoi calcificanduse-se rezulta placa ateromatoasa. Placa
ateromatoasa protruzioneaza in lumenul arterial, blocand partial sau total
fluxul sangvin.
Cardiopatia ischemica poate aparea in efort fizic, emotii, frig.
Pentru a evita acest proces este necesara o alimentatie echilibrata precum
si evitarea sedentarismului.
Anghina poate fi anghina pectorala de efort si anghina instabila.
2. Aritmiile cardiace
Simptome:
- Dereglari ale ritmului normal al inimii ( ritm rapid tahicardie (100160/min ) / ritm scazut bradicardie ( 40-60/min ) / ritm normal dar
neregulat - extrasistole )
- Dispnee ( tulburarea ritmului si a frecventei respiratorii )
- Palpitatii
- Lipotimie ( lesin )
- Dureri precordiale
- Extrasistole
Cauze:
- Cardiopatie ischemica
- Leziuni valvulare ( afectarea valvulelor tri- si bicuspidice )
- Pericardita
- Boli febrile
- Hemoragii
- Icter
- Hipertensiune
- Intoxicatii cu Pb
- Hipertiroidie
- Insuficienta respiratorie ( cauze pulmonare )
- Dezechilibre hidroelectrice
- Intoxicatie cu digitalice
- Alcool
- Tutun
- Stres
- Surmenaj
- Cauze neuroendocrine
Tratament:
- Stabilit de medic
Prevenire:
- evitarea emotiilor si a efortului
51

- evitarea excesului de frig

- evitarea intoxicatiilor cu diferite substante
Aritmiile cardiace reprezinta tulburari in producerea si/sau conducerea
impulsului cardiac.
Exista si aritmii mai putin grave provocate de cafeaua in exces, bauturi
alcoolice, emotii puternice.
Sunt de numeroase tipuri si pot avea o multime de cauze.
3. Hemoragiile interne si externe
a. Hemoragii externe
Simptome:
- Extravagarea sangelui
- Ameteala
- Senzatie de oboseala
- Cresterea frecventei cardiace si a ventilatiei pulmonare
- Scaderea tensiunii arteriale
- Bolnavul este palid, vorbeste sacadat
- Transpiratii reci
- Sete extrem de mare
- Colaps cardiovascular
Cauze:
- Sectionarea unor vase de sange
- Factori metabolici, fizici alergici care altereaza hemostaza
Tratament:
- Hemostaza naturala,
- Pansament compresiv
- Garou
b. Hemoragii interne
Simptome:
- Ameteala
- Anemie ( ameteala , oboseala )
- Incetosarea vederii
- Vajaituri in urechi
- Agitatie si apoi somnolenta
- Senzatie de oboseala
- Palpitatii ( tahicardie )
- Cresterea frecventei cardiace si a ventilatiei pulmonare
- Scaderea tensiunii arteriale
- Sanzatie de frig
- Extremitati reci.
- Bolnavul este palid, vorbeste sacadat
- Transpiratii reci
- Sete extrem de mare
- Colaps cardiovascular
- Sangele se varsa intr-o cavitate interna seroasa pericard , peritoneu
Cauze:
- Sectionarea unor vase de sange cum sunt cele din creier
- Ulcerul gastroduodenal
- Tumori intestinale
52

Sarcina extrauterina
Hemofilie
Leucemie

Tratament:
Hemostaza naturala
Pansament compresiv(?)
Garou (?)
Pungi cu gheata sau comprese reci
Vitamina K
Perfuzii cu sange

Pierderea unei cantitati de sange din sistemul circulator, fie la exteriorul

organismului ( hemoragii externe ) fie in tesuturi sau cavitati ale
organismului ( hemoragii interne ), are consecinte grave sau dramatice in
functie de cantitatea pierduta sau de tesutul lezat.
Dupa felul vasului ranit se disting hemoragii arteriale, capilare si venoase
Dupa locul aparitiei se disting hemoragii externe si interne.
O hemoragie este grava atunci cand bolnavul pierde 1,5-2l
O hemoragie in care se pierde peste 50% din sangele corpului devine
mortala.
Cauzele sunt multiple, cele mai frecevente fiind cele traumatice.
Bolile hemoragice sunt boli cutanate ale mucoaselor sau tesuturilor.
In momentul in care exista o heoratie stomacala, intetstinala se numeste
hemoragie exteriorizata ( prin melena )
Hematre = acumularea snagelui sub piele = hemoragie intratisulara
Dupa cantitatea de snage pierduta, hemoragia poate fi:
- mica - <500mr
- mijlocie 500-1500mgr
- mare 1500-2000 mgr
-mortala
Dupa momentul producerii hemoragiei aceasta poate fi :
- primitive in momentul traumatismului
- secundara - apare dupa un anumit timp, in acre se produce ulceratia
peretelui vascular sau liza cheagului de demostaza printr-un proces
infectios.
Gravitatea hemoragiei consta in aceea ca datorita pierderii de snage se
micsoareaza cantitatea care ar trebui sa ajunga la tesuturi si organe
( sistem nervos, inima, ficat, rinichi )
De asemenea gravitatea hemoragiei depinde de viteza pierderii de sange
( o hemoragie rapida este mortala ) si de localizarea ei ( cele arteriale sunt
mai grave )
Hemoragia cerebrala aciident vascular cerebral care survine la hipertensivi,
aterosclerosi sau la purtatorii de boli cardiace. Se caracterizeaza printr-un
inceput brutal, uneori fiind anuntata de anumite semne ( durere de cap
violenta, cresterea rapida a tensiunii arteriale, leziuni de fund de ochi
4. Boli hemoragice
53

Bolile hemoragice sunt cauzate de factori metabolici, fizici alergici care

altereaza hemostaza
Bolile hemoragice se pot manifecta prin hemoragii clasificate astfel:
- cutanate, datorita fragilitatii vasculare, apar pete rosii punctiforme sau
pete mari ( echimoe )
- ale mucoaselor
- vasculare digestive ( apar melene scaune negre in ulcer si cancer gastric
)
5. Leucemiile
Simptome:
- Numar mare, incontrolabil de globule albe
- Prezenta elementelor figurate imature in sange
- Oboseala
- Slabiciune
- Anemie grava
- Sangerari cauzate de scaderea numarului trombocitelor.
- Scaderea rezistentei la infectii ( infectii supraadaugate )
- Marirea splinei si ganglionilor limfatici
- Scaderea progresiva in greutate
- Febra
- Frisoane
- Stare generala grava
Cauze:
- necunoscute
Tratament:
- Transplant cu maduva hematogena de la o persoana compatibila.
- Alimentatie adecvata fazei de evolutie a bolii si starii generale
- Repaus de cele mai multe ori la pat
- Tratament medicamentos intens si continuu sustinut si de transfuzii de
sange
Prevenire:
- igiena cavitatii bucale
In leucemie sunt eliminate leucocite imature ( incomplet maturate )
Leucemia este o forma de cancer al sangelui
Leucemiile sunt neoplazii ale tesuturilor hematoformatoare
Leucemiile sunt de multiple tipuri, dar cauzele lor NU sunt cunoscute:
a) Leucemie mieloida cronica se caracterizeaza prin cresterea numarului
de globule albe de la valoarea normala de 4.000-5.000/mm 3 la valoarea
de 50.000-200.000/mm3
Leucemia mieloida cronica afecteaza zi seria rosie si seria trombocitara
b) Leucemia limfatica cronica se localizeaza la nivelul organelor limfoide
Leucemii cronice se manifesta lent, cu oboseala, slabire, semne de
anemie. Ceea ce domina insa este crestera in volum a splinei , acre
atinge marimi considerabile ori prinderea si tumefierea fara dureri a
ganglionilor. Tabloul sanguin arata o leucocitoza foarte crescuta.
c) Leucemia acuta este forma cea mai grava, evoluan mortal in 2-3
saptamani si ating in special copii si tinerii si se prezinta sub forma de
infectii grave si febra mare. Deseori apar anifestari hemoragice : de
54

gingii, de nas, sub piele, hemoragii intetsinale. Splina si ficatul se

maresc
Numarul hematiilor creste de la 15.000 la 100.000 cu preponderenta in
formele grave
Leucemiile pot fi cauzate de anumiti agenti necunoscuti sau cunoscuti
(benzen, radiatii )
Leucemiile pot fi produse si de factori ereditaricand se produce o anomalie
cromozonala a celulelor stem din maduva osoasa
In cazul leucemiilor:
- la inceput apar: paloarea, uneori febra si hemoragiile gingivale
- mai tariu apar: febra, dureri osoase si articulare, hemoragii gingivale,
bucofaringiene, cerbrale, insotite si de declansarea unor infectii, oboseala,
tulburari de coagulare.
In cazul leucemiilor, daca predomina numarul limfocitelor, atunci sunt
afectate organele limfatice, dar daca predomina numarul granulocitelor,
atunci este indicata o afectiune a maduvei osoase.
6. Anemiile
Simptome:
- Ameteli
- Astenie
- Tulburari de vedere
- Dispnee
- Aritmii cardiace
- Palpitatii
- Lipsa apetitului
- Paloare intensa a pielii si mucoaselor
- Slabire progresiva
- Tahicardie
- Hipotensiune arteriala
- Lesin
- Scaderea cantitatii de O2 din sange
- Cresterea debitului sangvin si a vitezei sangelui
- Tulburari de memorie
Cauze:
- Scaderea hemoglobinei sau a numarului de globule rosii sub valorile
normale, prin scaderea prodctiei de eritrocite
- Hemoragii
- Cauze genetice ( anemia falciforma )
- Lezari ale maduvei osoase
- Cancer
- Carente de Fe sau de vitamina B12
Tratament:
- stabilit de medic
Prevenire:
- legume ( spanac, stevie, urzici, salata verde )
- fructe ( caise, prune, stafide, curmale
- ficat
- rinichi
55

Anemia este o boala caracteriata prin reducerea globala a sangelui prin

modificari cantitative privind toate elementele acestuia sau numai a
componentului principal al acestor globula, hemoglobina.
Anemiile se definesc ca scaderea numarului de eritrocite sau a cantitatii de
hemoglobina in conditiile unui volum sangvin normal.
In formele de anemie survenite brusc apare pierderea cunostintei
Anemiile pot fi acute sau cronice:
- anemiile acute se caracterizeaza printr-o scadere masiva a masei totale a
sangelui.
Cauzele care provoaca anemii acute sunt ranile, accidentele, rupturile de
vase esofagiene, sarcina extrauterina, avorturi
- anemiile cronice se instaleaza in urma pierderii repetate de sange , chiar
in cantitati reduse ( hemoroizi, fibrom ).
In anemiile acute nu scade masa sangvina, dar se reduce nuamrul de
hematii si acntitatea de hemoglobina.
In afara de asta mai sunt anemiile care rezulta in urma unor transfuzii de
sange incompatibil, in unele boli infectioase, in urma intoxivatiilor cu
diferite substante toxice ( arsenic, fosfor, venin de sarpe )
In afara de asta mai sunt anemiile hemolitice cronice innascute
( congenitale ) sau dobandite care isi au originea in incapacitatea organelor
producatoare de hematii ( maduva oaselor ) de a pune in circulatie
globulele rosii amture, capabile de a-si indeplini functia.
Anemiile pot fi provocare prin: pierderi de sange, producere insuficienta,
distructie excesiva sau o combinatie a acestor mecanisme.
Cele mai frecvente tipuri de anemie sunt:
a. Anemia posthemoragica - prin pierdere de sange
Dupa o hemoragie rapida, organismul inlocuieste plasma pierduta in 1-3
zile, dar eritrocitele revin la normal in 3-6 saptamani.
In cazul unor hemoragii mici si repetate, este afectat continutul in
hemoglobina al hematiilor, acesta scazand
b. Anemia feripriva
Anemia feripriva apare prin alterarea producerii de hemoglobina ca
urmare a unui deficit la nivelul metabolismului fierului ( aport, absorbtie,
transport, etc )
c. Anemia megaloblastica = anemie pernicioasa
Anemia megaloblastica ( pernicioasa ) se caracterizeaza prin producerea
unor hematii mai mari decat normal, cu forma si functionalitate alterate
( eritrocite imature )
Acest fapt se datoreaza, in principal, unor tulburari la nivelul absorbtiei
intestinale a vitaminei B12 datorita insuficientei sau lipsei factorului
antianemic (intrinsec ) din mucoasa gastrica sau a acidului
folic( vitamina B9),
d. Anemii prin defecte de generare a eritrocitelor, care pot fi hipoplastice
sau aplastice
Anemiile hipoplastice si cele aplastice apar datorita incapacitatii
maduvei hematogene de a produce hematii, producandu-se de obicei in
cazul leucemiilor.
e. Anemiile hemolitice
56

Anemiile hemolitice au urmatoarele cauze:

- scaderea exagerata a numarului de hematii, prin distrugerea in
masa a acestora
- actiunea unor factori chimici ( benzen, plumb, fosfor, sulfamide,
chinina, toxinele unor microorganisme sau ale unor paraziti )
Anemia hemolitica a nou-nascutului apare datorita incompatibilitatii Thului matern ( negativ ) cu cel al copilului ( pozitiv )
Anemia mai poate aparea in infectii, tumori, cauze imunologice.
Valori normale: - 4.500.000 eritrocite cu 90% hemoglobina la barbati
- 4.000.000 eritrocite cu 80% hemoglobina la femei
7. Hipertensiune arteriala
Simptome:
- Valori crescute ale tensiunii arteriale
- Ameteli
- Cefalee
- Insomnie
- Dureri in dreptul pieptului
- Palpitatii
- Paralizia membrelor
- Hemorabila
Cauze:
- Genetice
- Endocrine
- Disfunctii renale
- Disfunctii neurologi
Tratament:
- Controlul greutatii
- Evitarea lipidelor
Prevenire:
Din alimentatie nu trebuie sa lipseasca vitamina B1

57