Sunteți pe pagina 1din 5

Dupa varsta de 3 ani copilul devine obiectul unor influente educative complexe.

Campul acestor influente, mai ales pentru copiii care frecventeaza gradinita, isi largeste
mult aria. Posibilitatea de comunicare cu educatoarea, cu copiii, il pun in contact cu un
mediu natural mai nuantat, cu relatii sociale care influenteaza toate aspectele dezvoltarii
prescolarului: perceptia, memoria, imaginatia, gandirea, sentimentele, interesele, vointa.
Caracterul colectiv al activitatii copilului in gradinita permite stabilirea de relatii sociale
intre copii, trairea unei game bogate de stari afective, dezvoltarea stapanirii de sine si a
curajului, a initiativei.
Pe parcursul varstei copilariei mijlocii se poate observa o crestere a capacitatii
de a transpune rapid si coerent in joc elemente ale realitatii: roluri, conduite, atitudini
de a prelucra si reflecta cu o mare profunzime si in contexte ludice diverse, jocuri cu
subiect si roluri, aspecte mai ample ale mediului inconjurator.(L. Trif, 2008, pag. 164)
Unii psihologi au denumit perioada cuprinsa intre 3 si 6 ani, perioada de ce-urilor,
tinand seama de numarul impresionant de intrebari pe care copilul il adreseaza adultilor.
Dezvoltarea afectiva a copilului se realizeaza concomitent cu cea cognitiva si cu relatiile
sociale. Relatiile cu grupa de copii potenteaza unele trairi afective si exercita influente
inhibatorii asupra altora. Acestea se reflecta si in comportarea prescolarului, comportare
determinata din ce in ce mai mult, nu de dorinte imediate, trecatoare, ci de realizarea
unor scopuri mai indepartate. Normele de comportare si le insuseste mai ales de la
adulti. El le accepta pe baza respectului pe care-l are fata de adult. Jean Piaget a numit
acest respect unilateral, considerand ca pe el se construieste o morala a
ascultarii.(J. Piaget, 1985, pag. 93) Tot de la adult accepta prescolarul si criteriile de
apreciere a faptelor sale si a conduitei, in general. In familie copiii isi formeaza notiuni si
sentimente morale, corecte sau mai putin corecte. Este menirea gradinitei de a le
corecta, imbogati, nuanta.
Morala este o forma a constiintei sociale care reflecta normele de comportare a
oamenilor si a colectivitatilor. Educatia morala trebuie inceputa inca din primii ani de
viata ai copilului si continuata, apoi, sistematic, in tot cursul vietii.
Formarea morala cuprinde mai multe componente. Prima se refera la domeniul
cognitiv, respectiv la ansamblul de imagini mintale, de reprezentari si notiuni, precum si
judecati morale, toate aceste procese de cunoastere reflectand in mintea copilului
principiile, normele si regulile social-morale. Aceste principii, norme nu ii apar copilului
sub o forma rationala, ci in procesul interactiunii cu cei din jur.

Cea de-a doua componenta se refera la domeniul afectiv, incluzand intreaga


gama de trairi emotionale. Si aceste procese afective se dezvolta in cadrul relatiilor
interpersonale dintre copil si adult. De la acesta, imitand modelele comportamentului
afectiv, copilul invata sa simta mila, solicitudine, rusine cand nu spune adevarul,
bunavointa etc. Socializarea afectiva a copilului se produce in stransa unitate cu
dezvoltarea lui cognitiva. Pentru a trai in mod real sentimentul de mila, sentimentul dragostei de adevar etc. copilul trebuie condus spre intelegerea continutului valorilor
morale respective.
Cea de-a treia componenta a formarii morale implica modelarea
comportamentului social-moral al copilului. Nu e de ajuns ca prescolarul sa stie ce
este bine si ce este rau, ce este permis si ce este interzis. Este necesar sa stie sa fie
cinstit, onest, corect etc. In formarea morala a prescolarului, exteriorizarea lui in fapte
de conduita morala prezinta o importanta decisiva.
Nici un copil nu se naste sincer, sociabil, constiincios, harnic etc., ci toate
acestea se dobandesc in cursul procesului educational. Copilul nu este tabula rasa la
nastere, ci el aduce cu sine o dispozitie generala de a-si forma cele mai diverse atitudini
in functie de experientele pe care le va avea. Formarea trasaturilor morale este in
stransa legatura cu experienta personala si sociala pe care copilul aacumulat-o de la
nastere si in cursul intregii sale vieti, in familie, in gradinita, in scoala etc. Cu cat se
exercita o influenta mai timpurie asupra copilului, cu atat se formeaza mai repede si se
intiparesc mai adanc atitudini pozitive sau negative fata de persoane, situatii,
evenimente. Datorita plasticitatii sistemului sau nervos, pe de o parte, si lipsei de
maturitate, pe de alta parte, copilul este foarte receptiv la influentele externe pe care si
le insuseste, determinand atitudini proprii, mai ales ca lumea in care traieste are, pentru
el, un pronuntat caracter emotional. (M. Ionescu, 2003, pag. 47)
Rolul gradinitei este de a nu lasa copilul sa se orienteze singur in multitudinea de
fapte si atitudini ce se manifesta in jurul lui si de a organiza o ambianta potrivita, din
care copilul sa sealimenteze cu impresii pozitive. Varsta prescolara constituie etapa in
care copilul incepe sa inteleaga realitatea inconjuratoare, incepe sa-si insuseasca
parerile celor din jurul sau (cu atat mai mult ale celor care-i fac educatia),
criteriile deapreciere ale faptelor. Prescolarul are, prin urmare, toate posibilitatile de a-si
insusi, in mod intuitiv si practic, cateva din cele mai importante norme morale.
Necesitatea de a incepe educatia morala cat mai de timpuriu este justificata si de
faptul ca la varsta prescolara se formeaza cu cea mai mare usurinta automatismele ce
stau la baza deprinderilor de comportare. Printr-o munca continua, aceste componente

ale activitatii copilului se transforma, treptat, in trasaturi, relativ stabile, ale personalitatii
sale.
Odata cu formarea trasaturilor morale pozitive, educatoareatrebuie sa le
combata pe cele negative. In aceasta munca accentul cade pe prevenirea lor, stiut fiind
faptul ca munca de inlaturare a unor trasaturi deja formate este mult mai complexa
decat prevenirea lor.
In gradinita, cum spuneam, se formeaza primele reprezentari morale sau se
imbogatesc, se intaresc cele deja formate. In functie de mediul familial din care provine,
copilul, la intrarea in gradinita, are sau nu are reprezentari simple referitoare la ce este
bine sa faca sau ce nu este permis sa faca intr-o imprejurare oarecare. Rolul
educatoarei este acela de a incerca, printr-o apreciere corecta si o tratare diferentiata,
sa-i aduca pe toti copiii grupei la acelasi nivel in ceea ce priveste posibilitatea fiecarui
copil de a aprecia propriile sale actiuni si pe ale celor din jur in raport cu anumite reguli,
norme. Posibilitati de a realiza acest lucru sunt nenumarate, practic nu exista nici un
moment al programului gradinitei caresa nu permita realizarea acestui obiectiv. Pornind
de la exemple din viata reala, generatede relatia dintre copii sau dintre copii si
educatoare, continuand cu exemple oferite cu generozitate de literatura pentru copii si
cu cele pe care viata insasi le prilejuieste, educatoarea are posibilitati neingradite de a
imbogati si consolida reprezentarile morale ale copilului, pentru a seorienta, apoi, spre
formarea deprinderilor morale.
O conditie deosebit de importanta in formarea morala a prescolarului, este
necesitatea realizarii unei stranse legaturi intre reprezentarile si sentimentele morale, pe
de o parte, si deprinderile si actiunile morale, pe de alta parte. Este necesar, prin urmare, ca tot ceea ce-si insuseste copilul sa fie trecut prin activitatea lui, sa fie obiectul
prelucrarii lui active.(L. Hanches, A. Maris, 2004, pag. 63)
Ma refeream, mai sus, la acei copii care au reprezentari morale sarace, urmare a
carentelor in educatia primita in familie. In fiecare noua generatie de prescolari exista,
intr-o grupa, cel putin 2-3 copii rebeli la cerintele educatoarei, la normele vietii in
colectiv. Acest lucru este urmarea nu neaparat a neputintei sau lipsei de preocupare a
parintilor, ci a faptului ca manifestarile de conduita in neconcordanta cu normele stabilite
ale comportarii civilizate, sunt incurajate de unii parinti ca fiind manifestari ale
inteligentei copilului. Lasand la o parte aspectul activitatii de indreptare a viziunii unor
asemenea parinti, in ce-l priveste pe copil, educatoarea are obligatia de a descoperi
latura pozitiva a personalitatii copilului, pentru ca prin aceasta sa dezvolte ulterior alte
calitati si sa canalizeze aspectele pozitive ale personalitatii copilului, incercand sa le

inlature pe cele negative. Deci respectarea particularitatilor individuale este o alta


conditie esentiala a realizarii educatiei morale a prescolarului. Este absolut necesar a
descoperi cauzele profunde ale unor manifestari ale copiilor, conditiile care le-au
generat, pentru a gasi, apoi, acelemetode de influentare care sa rezolve eficient
problema ivita.
In fata unor situatii noi copiii reactioneaza diferit: unii calm, altii violent, unii isi
exteriorizeaza emotiile, altii si le domina, unii sunt vioi, veseli, altii melancolici, unii dau
raspunsuri prompt, altii isi exprima mai greoi gandurile. Dau, aici, un exemplu care
reflecta temeinicia afirmatiei de mai sus. Pornind de la continutul povestirii Cum au fugit
odata jucariile de la un copil de N. Stanculescu, le-am cerut copiilor sa motiveze hotararea jucariilor de a-l parasi pe Petrisor. Nu le-a fost greu s-o faca, motivatia a fost cea
reala: jucariile l-au parasit pe Petrisor pentru ca se purta neglijent cu ele, le strica. I-am
intrebat, apoi, daca exista in grupa copii al caror nume, in anumite momente ale
programului, ar putea fi inlocuit cu numele Petrisor. Au raspuns afirmativ si, de comun
acord, am stabilit ca, pornind din acel moment, in locul oricarei observatii destinate
vreunui copil neglijent cu jucariile, sa-i adresam apelativul Petrisor. Reactiile celor care
au fost interpelati cu prenumele ce simboliza neglijenta au fost diferite: unii erau
temporar si usor afectati, altii erau puternic afectati si incercau o disculpare. Dar,
pornirea generala a fost aceea de a manifesta atentie, grija in actiunea cu jucariile, cu
orice fel de material, generata de dorinta de ainlatura orice posibilitate de asemanare cu
un personaj negativ.
Cand incercam sa imprimam copilului o anume conduita, cand incercam sa
educam calitati morale, cum ar fi cinstea, principialitatea, perseverenta, stapanirea de
sine, vointa, fermitatea, acest lucru este posibil, realizabil cu conditia ca aceste
trasaturi morale sa se stabilizeze cu timpul si sa devina un mod constant de raspuns la
situatiile create de mediu. Viteza de gandire sau de percepere a copilului tine de
caracteristicile lui temperamentale, dar insusiri ca adevar, sinceritate,
constiinciozitate etc. sunt trasaturi caracteriale care apar si se dezvolta sub influenta
educatiei si a cerintelor sociale. (C. Cretu, 1997, pag. 35)
Bogatia si varietatea aspectelor de viata prezentate in povesti, povestiri se
adreseaza imaginatiei copilului, ii trezesc in suflet sentimente, trairi, il orienteaza spre a
lua atitudine impotriva minciunii, a lasitatii, a lenei, a egoismului, a grosolaniei, a
incapatanarii etc. Operand in judecatile lui cu fapte concrete, prescolarulnu e capabil de
generalizari mai importante, trasaturile morale avand un continut intuitiv, legat de un
eveniment sau de un fapt real. Aprecierea de sine presupune o experienta mai ampla,
de aceea prescolarul apreciaza mai usor si cu mai multa obiectivitate atitudinea unui

erou dintr-o poveste sau a unui alt copil din grupa. Acesta este motivul pentru care am
stabilit permanent o legatura intre faptul de viata si intamplarea similara din poveste,
intre personajul-simbol al unei calitati morale si corespondentii sai in realitatea imediat
inconjuratoare a copilului. Am grupat, deci, povestile si povestirile dupa cum continutul
acestora permitea largirea, imbogatirea sferei continutului unei trasaturi morale sau a
alteia. Evident ca legatura dintre real si reflectarea acestuia in povesti, dintre atitudine si
trasatura morala caracteristica, este destul de fragila, deoarece si motivatia este
insuficient de stabila si orientata, ea dezvoltandu-se treptat, odata cu cresterea
experientei cognitive si de viata a prescolarului.(L. Hanches, A. Maris, 2004, pag. 91)
Experienta il ajuta pe copil sa generalizeze si astfel, treptat procesul presupunand
intindere in timp el ajunge la o cunoastere morala. De vreme ce, pornind de la
cunostintele sale concrete, el poate generaliza, poate, deci, gasi solutii de rezolvare a
unei probleme de conduita.
Ca trebuie sa invingem raul prin bine este unul dintre acele adevaruri care par
simple cand le exprimam, desi, in realitate nimic nu dureaza mai mult si nu este mai
complicat decat aflarea mijloacelor adecvate pentru a izbuti. Este mult mai usor de spus
ce nu trebuie facut, decatceea ce trebuie sa se faca pentru a transforma, de exemplu,
incapatanarea in forta de caracter, siretenia inintelepciune, agitatiain spirit de initiativa.
Acest lucru nu se poate produce decat daca intelegem ca raul e aproape tot atat de
firesc si inevitabil ca si binele si devine rau numai atunci cand predomina in mod
exclusiv.
In esenta, rolul educatorului este de a invata treptat copilul, prin experiente
oranduite cu logica, sa deosebeasca locul sau in marea colectivitate a existentei si
responsabilitatea fata de tot ceea ce-1 inconjoara, iar, pe de alta parte, el nu va trebui
sa reprime in copil nici una din manifestarile vietii individuale, atata timp cat acestea nu
sunt susceptibile de a produce vreun rau copilului insusi sau celorlalti