UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

ŞCOALA DOCTORALĂ

EVOLUŢIA SISTEMULUI ELECTORAL

ÎN ROMÂNIA

- Rezumat -

Conducător ştiinţific,
Prof. univ. dr. Maria Voinea

Doctorand,

Ana-Maria Bercea (Pătru)

Bucureşti
2009

28

24
 INTRODUCERE

Prezenta lucrare de doctorat este structurată astfel încât să surprindă şi să pună

cel mai bine în valoare principalele aspecte, pe care le-am apreciat ca fiind de bază în

caracterizarea şi particularizarea sistemului electoral românesc, în succesiunea derulării,

de-a lungul timpului, a celor mai importante etape şi momente electorale. Deşi, în

aprofundarea evoluţiei acestuia, evenimentele principale au fost reţinute, de principiu,

în succesiunea lor cronologică şi, ca urmare, presupun şi o anume conotaţie istorică, în

realitate, am urmărit să le asigurăm amprenta sociologică indispensabilă, pornind de

la premisa braudeliană potrivit căreia „adeseori, istoria şi sociologia se întâlnesc, se

identifică, se confundă ”. Mai mult, am avut în vedere faptul că, independent de orice

supoziţie generală, sociologia „ca ştiinţa faptelor care în ansamblu constituie viaţa

colectivă a oamenilor” are corespondent în tot ceea reprezintă eveniment social şi politic
din cele mai diferite începuturi.

Pe de altă parte, am ţinut seama de faptul că, în corelaţia „alegere-reprezentare-

putere” – ca element simbiotic al lucrării – aspectele sociologice au menirea să completeze

pe cele istorice. De altfel, sociologi precum Fernand Braudel, Georges Gurvitch, C. Lévi-

Strauss, Lucien Febvre, Marc Bloch şi, chiar, Marcel Mauss sunt de acord că orice studiu

asupra aşa-numitelor „trepte ale istoriei lumii” trebuie precedat, de fiecare dată, de „o
sociologie a evenimentului”.

Asemenea aspecte, prezintă interes sociologic şi pentru sistemul electoral românesc,

îndeosebi la determinarea magnitudinei circumscripţiei electorale, comensurarea volumului

masei electorale, stabilirea ponderii minorităţilor, a normei de reprezentare, chiar a pragului

electoral şi a pragului de accedere, asigurarea reprezentării femeilor etc.. Tocmai de aceea,

în aprofundarea unora dintre principalele categorii electorale (tipuri primare, respectiv

tradiţionale de alegeri, sisteme, moduri de scrutin, modalităţi, metode etc.), în evoluţia lor

28

24
societală, am avut în vedere că, dacă – istoric vorbind – evoluţia sistemului electoral şi în

România este marcat de o serie de evenimente, mai mult sau mai puţin importante, valoarea

ştiinţifică care le pune în evidenţă o asigură, cu precădere, tratarea lor din punctul de

vedere al sociologiei, singura care, conform aceloraşi cercetători, „înregistrează direcţia,

rapiditatea sau încetineala, ascensiunea sau căderea mişcării care antrenează fiecare
fenomen social”.

De asemenea, am avut în vedere că, sociologia este aceea care ne avertizează şi

ne pune la dispoziţie cele mai reuşite mecanisme pentru corecta antrenarea a complexului

social, scoate în evidenţă avantajele şi dezavantajele, mai ales neajunsurile caracteristice

unuia sau altuia dintre sistemele electorale şi tipurile de scrutin şi care ajută la regularizarea

fazelor, în mod necesar repetate, cum ar fi alegerile de diferite tipuri: prezidenţiale,

parlamentare, locale sau, mai nou, europarlamentare. Paradoxurile electorale, ca de

altfel orice paradox social, „istoria le simplifică, prin cuantificare, pe când sociologia le

pluridimensionează, decantându-le de atâtea motive, inutil de reţinut”, remarcă, în Analele

sale, sociologul Lucien Febvre. Revenind la fizionomia electorală românească, din punctul

de vedere al sociologiei „aplicate”, desprindem concluzia imperioasă că alegerile sunt

indispensabile pentru structurarea, stabilizarea şi, în ultimă instanţă, pentru maturizarea unei

societăţi în plin proces de democratizare. Sociologia românească a relevat, prin metodele-

i specifice, atât electoratului, cât şi reprezentanţilor săi, că alegerile care au avut loc în

România de după 1989 au însemnat, deopotrivă, paşi înainte pentru coagularea unei clase

politice, pentru creşterea competitivităţii instituţiilor implicate, dar şi pentru afirmarea

societăţii civile.

Sorgintea mutaţiilor intervenite în structura sistemului electoral românesc, inclusiv

în trecerea la aplicarea tipului de scrutin uninominal şi la alegerile parlamentare, instituirea

colegiilor uninominale, revederea normelor de reprezentare, a formulei electorale, a

structurii buletinului de vot, a magnitudinii circumscripţionale, a metodelor de atribuire

a mandatelor, respectiv a acelor componente pe care Douglas W.Rae, în The political

28

24
conquences of electoral laws, le numea ca ”principalele componente ale oricărui sistem”

electoral au la bază, în principal, rezultatele celor mai recente cercetări sociologice.

În privinţa introducerii în teoria şi practica electorală a studiilor socio-politice şi pur

sociologice, la care am apelat şi în aprofundarea unor noţiuni din lucrarea noastră,

evidenţiem cercetările sociologice în materie ale International Institute for Democracy and

Electoral Assistence şi, în mod special, pe cele ale lui Pierre Martin ( Sistemele electorale

şi modurile de scrutin), cercetător la Centrul de Informare despre date socio-politice al

Institutului de profil din Grenoble.

Iată de ce şi în cadrul lucrării noastre de doctorat, un capitol distinct l-am acordat

aprofundării relevanţei metodelor şi tehnicilor sociologice pentru investigarea procesului

electoral, sens în care am apelat la rezultatele unor serii de investigaţii sociologice în materie

electorală, inclusiv ale unora dintre institutele de sondare a opiniei publice din România

care se bucură de notorietate şi ale căror prestaţii sunt considerate a fi în concordanţă cu

criteriile ştiinţifice unanim acceptate pe plan naţional şi internaţional cum sunt: Centrul

de Sociologie Urbană şi Regională (CURS); Institutul Naţional pentru Studii de Opinie şi

Marketing (INSOMAR); Institutul de Marketing şi Sondaje (IMAS); Compania de Cercetare

Sociologică şi Branding (CCSB); Biroul de Cercetări Sociale (BCS) şi altele.

CAPITOLUL I
DREPTUL DE VOT

1.
Dreptul de vot şi trăsăturile acestuia

Dreptul de vot este un drept complex, întrucât conţine atât elemente constituţionale,

cât şi elemente de nivelul legii. El indică cine, cum şi în ce condiţii se poate vota.

Dreptul de vot este dreptul recunoscut, în condiţiile legii, al oricărui cetăţean de a-şi

exprima în mod liber, direct sau indirect, opţiunea elec torală pentru un anumit partid politic

sau un candidat propus de o grupare politică sau pentru un candidat independent.

28

24
 Exercitarea dreptului de vot contribuie la constituirea structurii de guvernare într-

un stat. În literatura de specialitate s-a formulat următoarea problemă: „Este dreptul de vot

astăzi, suficient pentru a distinge dictatura de democraţie şi pentru a garanta că regimul

este democratic?” Înainte de a răspunde la această întrebare, o alta se pune şi poate părea

paradoxală: „Dreptul de vot există cu adevărat?”

Expresia este utilizată în mod curent de politicieni, de sociologi, de jurişti, de doc

trină, de jurnalişti, de către alegătorii înşişi, pe plan juridic, însă, justeţea expre siei este

discutabilă. Votul se înscrie într-o relaţie necesară cu cele două teorii despre suveranitate

şi capătă valenţe distincte în funcţie de care teorie este legat: teoria suveranităţii naţionale

sau a suveranităţii populare. Potrivit teoriei suveranităţii populare, cel care dispune de toate

puterile este poporul şi fiecare parte din indivizii care compun poporul este în mod necesar

titularul unei părţi din suveranitate, şi în consecinţă al dreptului de vot. În această logică,

sufragiul este un drept care aparţine fiecărui cetăţean. Trăsăturile votului sunt: votul este

universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Este universal atunci când el aparţine tuturor

cetăţenilor cu anumite condiţii minimale, care ţin de vârstă, naţionalitate şi de exer ciţiul

drepturilor civile şi cetăţeneşti. Votul universal este un adevărat drept natural pe care statul

este dator să-l garanteze fiecărui cetăţean. Numeroase ţări, între care Marea Britanic şi

Franţa, în perioada 1814-1848 au practicat sistemul cenzitar, care constă în a nu acorda

dreptul de vot decât celor care aveau un anumit venit, atestat prin plata unei anume cote

de impozit, numită cens. Votul era perceput în această perioadă ca o funcţie rezervată

oamenilor cu avere şi nu ca un drept pentru toţi. Principala justificare a acestui sistem a fost

aceea că sufragiul trebuie rezervat acelor pe care averea îi face inde pendenţi material, ce

dispun de competenţă datorită educaţiei şi care sunt beneficiarii unui spirit conservator, ca

urmare a proprietăţilor pe care le deţin.

CAPITOLUL II

28

24
 EVOLUŢIA SISTEMULUI ELECTORAL ÎN ROMANIA

1.
Evoluţia sistemului constituţional şi electoral până la Unirea din 1859

În lucrarea sa de referinţă „ Regimul electoral şi parlamentar din România ”,

politicianul român Gheorghe Tătărăscu, în referire la alegeri şi la regimul reprezentativ

până la 1866, evidenţia faptul că „sunt câţiva istorici care susţin, sau, mai bine spus, care

presupun că, în diversele etape ale evoluţiei sale istorice, poporul român a cunoscut unele

libertăţi publice şi s-a bucurat de dreptul de a se autoguverna”. Realitatea este că, în

Principatele Române, prima adunare deliberativă cunoscută a fost Divanul Domnesc, care,

în condiţiile în care domnitorul avea putere deplină, reprezenta un simplu organ consultativ,

fără să aibă rolul unei adunări elective, aceasta, pentru că, la noi, reprezentativitatea se

manifesta ca un concept, încă, neclar ori de neînţeles pentru cea mai mare parte a elitei

politice a acelei perioade. „Dacă democraţie înseamnă participarea mulţimii la viaţa publică

– afirmă Eugen Lovinescu – atunci, o astfel de democraţie n-a existat niciodată în trecutul

nostru, deoarece absolutismul oriental forma caracterul esenţial al regimului nostru istoric”.

2. Sistemul electoral în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza supunea, în 2 mai 1864, spre apropare,

poporului, „Statutul Dezvoltător al Convenţiunii din 7/19 august 1858 de la Paris” şi reforma

legii electorale, chemând populaţia să se pronunţe prin plebiscit. Ca urmare, în zilele de 10/

22 şi, respectiv, 14/26 mai 1864, Statutul şi „Aşezământul electoral”, cum a fost denumită

iniţial noua lege electorală au fost aprobate, în bloc. Statutul Dezvoltător al Convenţiunii

din 7/19 august 1858 de la Paris, cunoscut şi ca „Statutul lui Cuza” prevedea introducerea

sistemului bicameral compus din Corpul Ponderator şi Camera Deputaţilor. Ca o apreciere

generală, se poate spune că „Statutul lui Cuza” a reprezentat prima reformă de tip electoral,

prin faptul că, în plus de cele menţionate, Executivului i se dădeau puteri suplimentare,

menite să limiteze puterile Legislativului şi să permită Domnului să legifereze singur atunci

28

24
când era necesar.

3. Sistemul electoral din România în perioada interbelică

Spre deosebire de constituţiile, sau mai exact de actele constituţionale anterioare, Constituţia

din iunie 1866 reprezintă prima lege fundamentală a statului român elaborată deliberat,

votată şi pusă în aplicare fără vreo patronare ori invocare a experienţei vreunei mari puteri

străine. Dispoziţiile sale în materie electorală au fost dezvoltate prin Legea electorală

promulgată de către regele Carol I la 28 iulie 1866. Constituţia şi legea electorală, faţă de

perioada anterioară, aduceau modificări esenţiale sistemului electoral românesc, introducând

dispoziţii cu privire la: colegiile electorale, eligibili; capacitatea electorală; incompatibilităţi;

domiciliul politic; listele electorale şi operaţiunile electorale. Deşi, primul pas spre calea

uniformizării instituţional-legislative a României l-a constituit adoptarea Constituţiei din

martie 1923 – care a avut un rol însemnat în eliminarea imperfecţiunilor anterioare –, din

cauza faptului că, la nivel naţional, nu s-a reuşit realizarea unei concepţii unitare, unificarea

legislaţiei electorale s-a realizat abia în martie 1926. În privinţa alegerilor din 1937, care au

precedat adoptarea Constituţiei din 1938, menţionăm că acestea au fost ultimele alegeri libere

din perioada interbelică, deoarece, la scurt timp de la scrutin, regele Carol al II-lea avea să
instaureze dictatura, „inaugurând”, astfel, era regimurilor antidemocratice din România. De

reţinut faptul că, prin Constituţia din 1939, s-a acordat pentru prima dată drept de vot
femeilor.

4. Sistemul electoral socialist

Perioada 1945-1947, în raport cu obiectul de interes al prezentei tematici,

reprezintă „perioada în care ordinea de drept, cea constituţională s-a aplicat mai puţin,

perioadă în care s-a trecut treptat şi discret, de la ordine de drept, la guvernare marxist-

leninistă, încheindu-se în acelaşi timp domnia unei dinastii care a adus ţării numele,

independenţa, întregirea şi votul universal.” În aceiaşi zi cu abdicarea regelui, la 30

decembrie 1947, Adunarea Deputaţilor hotărăşte, odată cu instituirea Republicii, încetarea

existenţei regimului constituţional anterior, iar două luni mai târziu, prin Legea 32/1948

28

24
aceiaşi Adunare votează organizarea alegerilor din 28 martie, precum şi propria-i dizolvare.

Pe această bază, la 13 aprilie 1948, Marea Adunare Naţională (noul Parlament al României –

n.n.) adoptă prima Constituţie populară a României, care consfinţeşte noua reformă

electorală şi consemnează legislativ acapararea puterii politice de către noul regim.

Constituţia adoptată în 27 septembrie 1952, fără să înregistreze modificări spectaculoase de

conţinut, a pus în evidenţă un principiu nou, de esenţă sovietică, în virtutea căruia rolul

conducător în societate revenea partidului unic. Legea fundamentală din 1965, spre deosebire

de cele din 1948 şi 1952 marchează o etapă distinctă din punctul de vedere al organizării

constituţionale a statului socialist, în care sistemul politic se baza pe monopolul Partidului

Comunist care exercita rolul conducător în întreaga societate. Începând cu anul 1974, Nicolae

Ceauşescu a fost unicul candidat la funcţia supremă în stat, până în decembrie 1989.

5. Sistemul electoral din România postcomunistă

În actul constitutiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale se regăsesc prerogative

caracteristice unui Legislativ, iar prin Decretul-lege nr.8 din 31 decembrie 1989 se puneau,

pentru întâia oară după perioada comunistă, bazele pluralismului politic, primul act normativ

cu incidenţă electorală poate fi apreciat Decretul - lege nr. 8 din 7 ianuarie 1990 a

reprezentat o autentică lege electorală, fiind apreciat de către unii constituţionalişti ca o

„mini-constituţie a perioadei guvernării revoluţionare”, prin care s-a urmărit stabilirea unor

reguli concrete pentru alegerea noului Parlament şi a Preşedintelui, precum şi instituirea

bicameralismului.

Reprezentarea proporţională instituită în România în 1990 este o modalitate în cadrul căreia

transformarea voturilor în mandate de deputaţi şi de senatori se făcea în mod diferit, ceea ce

reprezenta o adevărată reformă din punctul de vedere al sistemului şi practicii electorale

anterioare. În prima etapă, numărul de mandate, ce revenea fiecărei liste de candidaţi sau

candidaţilor independenţi, se stabilea pe baza coeficientului electoral, care se determina prin

împărţirea numărului total de voturi exprimate într-o circumscripţie la numărul mandatelor.

28

24
La deputaţi, resturile neutilizate se însumează pe întreaga ţară de către Biroul Electoral

Central, pentru fiecare partid sau formaţiune politică iar repartizarea locurilor rămase libere

se face utilizându-se metoda d’Hondt. Ca principiu, noul sistem electoral şi, în general,

dispoziţiile noii legi electorale reflectau imperativele politice, în considerarea cărora acestea

reprezentau cel mai indicat şi eficient un mijloc, în raport cu care legitimitatea guvernanţilor

devenea indisolubil legată. O evoluţie a constituit-o şi instituirea prin Legea nr. 68/1992 a

pragului electoral de 3%. Legea fundamentală din 1991 a marcat începutul unui ciclu

constituţional nou care reglementa o serie de principii valabile în orice stat democrat .

6. Adoptarea votului uninominal

Adoptarea scrutinului de tip uninominal pentru alegerile parlamentare şi, parţial,

locale din România semnifică o schimbare de sistem şi, mai mult decât atât, pentru foarte

mulţi, un adevărat reviriment electoral. Pentru noi, reprezintă o autentică reformă electorală,

deoarece modifică de fond un sistem electoral perpetuat o lungă perioadă de timp, cu altul,

care v-a institui practici electorale noi, cu implicaţii deosebite asupra fenomenului partizan

românesc, în contextul cărora opţiunile politice se vor manifesta diferit. Avem de-a face cu

o reformă electorală, pentru că prin Legea 35/2008, Parlamentul României a stabilit pentru

organizarea şi desfăşurarea alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului un cadru juridic

general în contextul căruia nu s-a modificat doar un tip de scrutin cu alt tip de scrutin, în

cadrul aceluiaşi sistem electoral, ci s-a trecut la o altă categorie de sistem electoral, respectiv

de la sistemul electoral al reprezentarea proporţionale la sistemul electoral majoritar. Ca

urmare, ansamblul regulilor care privesc nemijlocit conţinutul vechiului sistem electoral

nu a avut de suportat modificări sau completări, ci pur şi simplu, a fost înlocuit. Astfel, s-

a schimbat elementul care dă conţinut oricărui sistem electoral, şi anume, tipul propriu-

zis de scrutin, cu toate particularităţile, avantajele şi dezavantajele caracteristice. Aceasta

se observă, cel mai bine, în schimbarea acelor atribute de bază specifice oricărui sistem

electoral, respectiv: formula electorală este alta – învingător este acela dintre candidaţi, care

28

24
a obţine majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate, în primul tur sau, după caz, cel

mai mare număr de voturi, în al doilea tur de scrutin; structura buletinul de vot este alta –

fiecare formaţiune politică propune şi înscrie un singur candidat în competiţie, magnitudinea

circumscripţiei – alt număr de mandate, apar colegiile uninominale, datorită unei alte norme

de reprezentare; modalitatea de votare diferă, valorificarea rezultatelor votării şi metoda de

atribuire a mandatelor diferă (dispare metoda celor mai mari resturi, de pildă); se elimină

lista de candidaţi; raportul între candidaţii formaţiunilor şi cei independenţi se simplifică.

La acestea, se adaugă şi o serie de modificări pe care noul tip de scrutin, în mod firesc, le

reclamă.

CAPITOLUL III
SCRUTINUL MAJORITAR UNINOMINAL
CARACTERISTICI GENERALE

Sistemul majoritar este sistemul în care sunt aleşi candidaţii care au întrunit cel mai

mare număr de voturi. El cunoaşte două variante în funcţie de două subcriterii şi anume: în

funcţie de modalitatea de propunere a candidaţilor, distingem între scrutin majoritar

uninominal sau de listă, iar în funcţie de numărul de tururi de alegeri organizate pentru a

atribui mandatele, se face o diferenţiere între scrutin majoritar într-unul sau două tururi de

scrutin. Considerăm necesară o precizare, nu neapărat indispensabilă, ci mai ales

clarificantă: o seamă dintre teoreticienii dreptului electoral ori problematicii corespondente

acestuia, dar nedefinite ori reţinute astfel, identifică ori, chiar, substituie sistemelor

majoritare noţiunea de „majoritar” cu cea de „pluralitar”. De aceea, de multe ori întâlnim, cu

sens asemănător, sintagma sau, mai precis, combinaţia „majoritare/pluralitare”. Simţim

nevoia să intervenim şi să amintim că englezescul „plurality” vizează într-adevăr sistemele

majoritare, dar nu identifică toate tipurile de scrutin, ci doar pe acelea sau acela, care pentru

reuşita în alegeri reclamă majoritatea relativă, adică majoritatea celui care obţine cel mai

mare număr de voturi, fără să fie necesară majoritatea absolută, adică cel puţin jumătate

28

24
plus unu. În opinia noastră, acesta este cazul reprezentativ al tipului de scrutin uninominal cu

un tur, atunci când nu i se pretinde majoritatea absolută.

Sistemul majoritar uninominal cu un singur tur de scrutin este caracterizat de faptul

că învingător este acela dintre candidaţi, care a obţinut majoritatea voturilor, absolută sau

relativă, după caz. Englezii au şi un termen care defineşte sistemul şi, mai mult, care-

i conferă denumirea, respectiv „ first-past-the-post system”, ceea ce mai pe româneşte ar

însemna că „ învingător este cel care trece primul linia de sosire”.

Numărul candidaţilor care se propune depinde, hotărâtor, de numărul partidelor

politice, în concurs, şi de organizarea acestora în alianţe sau coaliţii. În sistemele politice

compuse din două formaţiuni (partide, coaliţii ori alianţe), numărul candidaţilor, de regulă,

nu este mai mare de doi. Dar, până a se ajunge la o asemenea performanţă este necesară o

suită de redefiniri şi restructurări, care să asigure consolidarea, cu adevărat, a sistemului de

partide.

Ceea ce reprezintă interesul acestui tip de scrutin este că, acestuia i se poate aplica

cel mai bine, în raportarea locurilor, parametrii aşa-zisei „legii a cuburilor”. Pierre Martin

mai defineşte scrutinul uninominal cu un tur ca fiind scrutinul cu majoritate relativă,

din considerentul că nu se cere majoritatea absolută. Acest tip de scrutin se practică în

circumscripţiile electorale sau colegiile electorale uninominale. Este de sorginte anglo-

saxonă, fiind etichetat ca cel mai simplu şi cel mai răspândit, dintre toate tipurile de scrutin

cunoscute. Funcţionează în Marea Britanie şi, cu câteva corective, în Australia şi Irlanda.

Alături de acestea, alte cazuri mai interesante sunt cele ale Canadei, Indiei şi Statelor Unite.

Votul cu un singur tur de scrutin este folosit, de asemenea, de câteva ţări din Carraibe, în

America Latină – Belize, în Asia de 5 state: Bangladesh, Burma, India, Malaysia şi Nepal;

şi de către multe state-insulă mici din Sudul Pacificului. În Africa 15 state, mai ales fostele

colonii britanice, folosesc sistemul votului cu un singur tur de scrutin. Specialiştii apreciază

28

24
că din totalul statelor lumii (inclusiv state transnaţionale şi statele care nu au alegeri directe),
22% folosesc sistemul votului cu un singur tur de scrutin.
Principalele avantaje :
- principalul avantaj al votului cu un singur tur de scrutin este axat pe principiul

simplicităţii şi a tendinţei acestuia de a duce la desemnarea unor câştigători reprezentativi;

- conferă alegătorilor o opţiune clară, între două mari partide politice. Partidele

mici, de obicei, dispar şi aproape niciodată nu ating nivelul de sprijin necesar din partea

populaţiei;

- determină formarea unei opoziţii coerente. Teoretic, aspectul negativ al unui sistem

de guvernare puternic, cu un singur partid, este acela că şi opoziţiei îi sunt conferite

suficiente locuri pentru a-şi putea exercita rolul de verificare şi de critică, şi de a se prezenta

pe sine însăşi, ca o alternativă realistă la guvernare.

În unele societăţi sever divizate etnic şi regional, votul cu un singur tur de scrutin

este apreciat pentru încurajarea partidelor politice să-şi asigure un larg sprijin, cuprinzând

mai multe elemente ale societăţii, mai ales atunci când sunt doar două partide mari şi o mare

varietate de grupuri sociale. Aceste partide pot prezenta o listă variată de candidaţi în

alegeri. În Malaysia, de exemplu, Guvernul Naţional Barisan este format din candidaţi din

partea: Malaysia, China şi India, dintr-o zonă cu o complexitate etnică deosebită.

Dezavantaje:

- exclude partidele mici de la reprezentare, în sensul că, dacă un partid întruneşte,

aproximativ 10% din voturi, ar trebui să primească 10% din mandate. În cadrul alegerilor
federale din Canada din 1993, Conservatorii Progresivi au întrunit 16% din voturi dar numai

0,7 % din mandate iar la alegerile generale din 1998 din Lesotho, Partidul Naţional Basotho

a întrunit 24% din voturi şi a primit doar 1% din mandate. Acest tipar se repetă mereu, cu

ocazia desfăşurării fiecăror alegeri în sistemul cu un singur tur de scrutin;

- nu conferă minorităţilor naţionale posibilitatea de a fi corect reprezentate. Ca

28

24
regulă în cadrul sistemului votului cu un singur tur de scrutin, partidele propun într-o

anumită circumscripţie, candidatul care se bucura, acolo, de cel mai mult sprijin, pentru

a-şi atrage majoritatea alegătorilor. Mai rar se întâmplă, de exemplu, ca un candidat de

culoare să fie propus de către un partid important într-o circumscripţie din Anglia sau

SUA unde majoritatea alegătorilor sunt albi. Este evident faptul că este dificilă de realizat

reprezentarea minorităţile etnice sau rasiale în legislatură. În consecinţă, cu excepţia

cazului în care comportamentul alegătorilor coincide cu diviziunea etnică, excluderea de la

reprezentare a membrilor grupurilor minoritare etnice poate fi destabilizată pentru sistemul

politic, ca întreg;
- exclude femeile de la reprezentare în cadrul legislaturii. Sindromul „candidatului

care se bucură de cel mai mult sprijin” afectează posibilitatea femeilor de a fi alege

în legislatură, fiind mai puţin probabil ca acestea să fie alese de pe listele unui partid

unde preponderenţi sunt bărbaţii. S-a ajuns la concluzia că este mai dificil de realizat

reprezentarea femeilor prin votul cu un singur tur de scrutin decât pe baza reprezentării

proporţionale;

- exagerează fenomenul de fiefuri regionale, conform căruia un partid politic câştigă

toate voturile la nivelul unei regiuni. Dacă un partid se bucură de sprijin deosebit într-o

anumită parte a ţării, câştigând majoritatea voturilor, acestuia i se vor atribui toate, sau

aproape toate mandatele în legislatură, pentru zona respectivă. Se exclud, astfel, minorităţile

naţionale din zona respectivă, şi consolidează percepţia că politica este un câmp de luptă

definit de cine eşti şi unde locuieşti, mai degrabă de ceea în ce crezi. În Canada, acesta este
un argument solid împotriva votului cu un singur tur de scrutin;

- rămân un număr mare de voturi nefolosite care nu au servit la numirea nici unui
candidat. Acest fenomen, combinat cu fiefurile regionale, poate fi extrem de periculos,

deoarece cei care sprijină partidele minoritare în regiune pot simţi că nu au o şansă reală

de a alege un candidat care să-i reprezinte. De asemenea, poate fi periculos pentru că poate

28

24
cauza o înstrăinare faţă de sistemul de partide politice sporind posibilitatea ca extremiştii să

poată mobiliza mişcările anti-sistem;

- poate cauza separarea voturilor. Unde două partide sau candidaţi similari concurează

în cadrul sistemului votului cu un singur tur de scrutin, votul potenţialilor suporteri ai

acestuia, este deseori împărţit între ei, conferind, astfel, posibilitatea ca un partid mai puţin

popular să câştige un mandat. Cazul din Papua – Noua Guinee este edificator în acest sens;

- un tipar al concentrării geografice a sprijinului electoral într-o ţară înseamnă că

un singur partid poate deţine controlul executiv exclusiv asupra unei părţi semnificative

din sprijinul populaţiei, în general. În unele democraţii, sub sistemul votului cu un singur

tur de scrutin, o cădere de la 60% la 40% în ceea ce priveşte procentul de voturi naţionale

obţinut de către un partid politic, poate rezulta într-o cădere de la 80% la 60% în numărul

de mandate care îi sunt atribuite, ceea ce nu afectează, totuşi, poziţia dominantă pe care

o deţine. În concluzie, acest sistem poate fi insensibil la schimbările intervenite în opinia

publică.
În final, sistemul votului cu un singur tur de scrutin depinde de delimitarea

circumscripţiilor electorale. Delimitarea circumscripţiilor electorale are consecinţe

politice: nu există nici un proces tehnic capabil să ducă la un singur răspuns corect,

independent de consideraţii politice sau de altă natură. Delimitarea circumscripţiilor poate

necesita un interval de timp considerabil precum şi resurse materiale, dacă se doreşte

acceptarea rezultatelor ca legitime. Ar putea exista presiuni pentru manipularea delimitării

circumscripţiilor de către diverşi candidaţi. S-au întâlnit cazuri concrete în alegerile din

Kenya din 1993 când disparităţile dintre dimensiunea circumscripţiilor electorale – cea mai

mare circumscripţie având de 23 de ori mai mulţi alegători decât cea mai mică – a contribuit

la ajungerea la conducere a Partidului Naţional African Kenyan, partid care a obţinut

majoritatea mandatelor în legislatură, cu doar 30% din voturile naţionale.

28

24
 Scrutinul uninominal cu două tururi sau cu dublu scrutin se caracterizează prin

două aspecte distincte:

- în primul tur de scrutin este declarat câştigător numai acela dintre candidaţi, care a

obţinut majoritatea absolută, adică peste 50% din totalul voturilor exprimate;

- în situaţia că nu se obţine această majoritate absolută, chiar dacă se obţine

majoritatea relativă, în raport cu ceilalţi candidaţi, dar nu se depăşeşte 50%, se organizează

şi cel de al doilea tur de scrutin.

În cadrul acestui sistem, legiuitorul poate prevedea, însă, în mod diferit, modalităţile

de desemnare a câştigătorului. Profesorul Ion Deleanu, în caracterizarea acestui tip de

scrutin, afirmă că are ca inspiraţie adagiul francez: „ în primul tur se alege, în cel de al

doilea tur se elimină”. Acest sistem a funcţionat în Franţa, încă din 1889, cu intermitenţe în

perioada interbelică şi imediat postbelică, până în 1986 când, pentru alegerile din martie,

s-a optat pentru sistemul reprezentării proporţionale. Se apreciază că favorizează existenţa

mai multor partide, dependente, însă, şi nevoite să se circumscrie partidului cu cele mai

mari şanse de câştig, bipolaritate politică constituind finalitatea. Şi, în cadrul acestuia

se poate distinge între două tipuri: turul dublu deschis şi turul dublu închis, după modul

ulterior de admitere al candidaţilor.

Sistemele cu două tururi de scrutin sunt folosite pentru alegerile legislative naţionale

din 22 de state şi sunt cea mai comună metodă utilizată pentru alegerea preşedintelui.

Pe lângă Franţa, multe alte state folosesc sistemul de vot cu două tururi de scrutin

datorită faptului că au fost teritorial dependente de Republica Franceză sau au fost istoric

influenţate, într-o oarecare modalitate, de Franţa. În alegerile legislative, sistemul de

vot cu două tururi de scrutin este folosit de Republica Africa Centrală, Congo, Gabon,

Mali, Mauritania şi Togo în Africa Sub-sahariană francofonă, de Egipt în Africa de Nord,

de Insulele Comoros, Haiti, Iran, Kiribati şi Vietnam şi de către câteva foste republici

28

24
sovietice (Belarus, Kyrgyzstan, Turkmenistan şi Uzbekistan). Câteva alte state, ca, de

exemplu, Georgia, Kazahstan şi Tajikistan folosesc, de asemenea sistemul de vot cu

două tururi de scrutin pentru alegerea reprezentanţilor în administraţia publică locală.

Avantaje:

- dă alegătorilor o a doua şansă să-şi voteze candidatul preferat, sau chiar să-şi

schimbe opţiunea între primul şi al doilea tur de scrutin. Astfel, are unele trăsături comune

cu sistemele preferenţiale ca, de exemplu, Votul Alternativ, unde alegătorilor li se cere să

stabilească ordinea candidaţilor în funcţie de preferinţele lor, dar nu acordă posibilitatea ca

alegătorii să facă o cu totul altă alegere, în al doilea tur de scrutin, dacă doresc asta;

- poate încuraja contopirea intereselor candidaţilor care se bucură de succes în primul

tur, în vederea candidării în al doilea tur de scrutin, fiind astfel încurajate înţelegeri între

partide şi candidaţi;

- elimină problema „împărţirii voturilor”, cea mai comună situaţie în multe sisteme

pluralitare/majoritare unde doi candidaţi sau două partide similare îşi împart între ele votul

obţinut, permiţând, astfel, unui candidat care se bucură de mai puţin sprijin din partea

alegătorilor, să câştige un mandat.

Principalele dezavantaje:

- plasează o povară considerabilă în sarcina autorităţilor care se ocupă cu

desfăşurarea alegerilor, întrucât necesită desfăşurarea celui de-al doilea tur de scrutin la

scurt timp după primul. Astfel, cresc semnificativ atât costurile generale necesare pentru

desfăşurarea procesului electoral cât şi intervalul de timp care se scurge între desfăşurarea

votării şi aflarea rezultatelor;

- poate duce la instabilitate şi incertitudine şi poate crea o povară şi pentru alegători,

uneori ducând la scăderea prezenţei la vot între primul şi al doilea tur de scrutin;
- are multe dintre dezavantajele întâlnite la sistemul de vot cu un singur tur de

scrutin. Studiile demonstrează faptul că în Franţa, acest sistem duce la rezultate mai

28

24
neproporţionale decât în orice altă democraţie vestică şi putându-se ajunge chiar la
fragmentarea partidelor politice.

- una din cele mai mari probleme întâlnite în cadrul sistemului de vot cu două tururi

de scrutin decurge din implicaţiile care derivă din folosirea acestuia în societăţile divizate.

În 1992, în Angola, în ceea ce se dorea a fi o alegere în scopul încheierii păcii, liderul rebel

Jonas Savimbi a ieşit al doilea în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, cu 40%

după Jose dos Santos care a întrunit 49% din voturi. Întrucât era evident că acesta va pierde

al doilea tur de scrutin, nu mai avea interes să joace rolul opoziţiei democratice aşa că a

reâceput războiul civil în Angola, care a mai durat o decadă. Din cazul prezentat mai sus

rezultă clar că faptul că una dintre părţi va câştiga alegerile ceea ce a dus la violenţă. În

Algeria, în 1992, candidatul Frontului Salvării Islamice a fost plasat pe primul loc în primul
tur de scrutin iar armata a intervenit pentru a anula al doilea tur de scrutin.

CAPITOLUL IV

RELEVANŢA METODELOR ŞI TEHNICILOR SOCIOLOGICE

PENTRU INVESTIGAREA PROCESULUI ELECTORAL

Studiile şi cercetările sociologice având ca obiect procesele electorale din

România post-comunistă au înregistrat de-a lungul ultimilor ani o pronunţată tendinţă de

profesionalizare şi specializare, în condiţiile în care şi în acest domeniu s-au impus rigorile

marketizării.

Competitorii care domină piaţa cercetării sociologice în domeniul electoral, indiferent

de titulatură, s-au orientat deopotrivă spre sondaje de opinie în perioadele preelectorale

la scară naţională cât şi spre anchetele sociale interesând diferiţi comanditori, beneficiari

(companii private, trusturi de presă scrisă şi audiovizuală, partide politice, organizaţii

nonguvernamentale).

Institutele de sondare a opiniei publice din România care se bucură de notorietate

28

24
şi ale căror prestaţii sunt considerate a fi în concordanţă cu criteriile ştiinţifice unanim

acceptate pe plan naţional şi internaţional sunt:

●
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS);
●
Institutul Naţional pentru Studii de Opinie şi Marketing (INSOMAR);
●
Institutul de Marketing şi Sondaje (IMAS);
●
Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB);
●
Metro Media Transilvania. Institut de studii sociale, sondaje, marketing şi publicitate
(MMT)
●
Centrul pentru Studierea Opiniei şi Pieţei (CSOP);
●
Biroul de Cercetări Sociale (BCS).

Anul electoral 2008, marcat de două confruntări majore - alegerile locale din iunie

şi alegerile parlamentare din 30 noiembrie - a suscitat, cum era de aşteptat un interes legitim

pentru sociologii specializaţi în problematica votului şi a scrutinurilor.

IMAS a realizat un sondaj de opinie în perioada 6-19 iunie 2008 în cadrul căruia a

prospectat intenţiile de vot ale românilor pentru alegerile parlamentare, rezultatele înregistrate
fiind publicate într-un barometru de opinie.

CURS a realizat, la rândul său, un sondaj de opinie pe teme politice la scară naţională

în perioada 10-23 octombrie 2008 pe un eşantion de 1103 respondenţi cu vârste de 18 ani

şi peste, reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia cu drept de vot a României. Marja
de eroare de ± 3% la un nivel de încredere de 95%. Interviurile au fost de tipul face-to-face

realizate la domiciliul subiecţilor. Întrucât sondajul a fost efectuat cu peste 30 de zile înainte

de data alegerilor generale şi înainte de începerea oficială a campaniei electorale, rezultatele

acestuia nu au constituit propriu zis predicţii electorale.

CSOP a realizat un sondaj de opinie preelectoral în perioada 19-23 noiembrie 2008.

INSOMAR a realizat, pe de altă parte, un sondaj de opinie preelectoral în perioada

21-23 noiembrie 2008 pe un eşantion de 12.494 de persoane, eşantion reprezentativ pentru

populaţia României cu vârsta de peste 18 ani. Marja de eroare admisă pentru rezultatele

28

24
obţinute a fost de ± 1,5% la un nivel de încredere de 95%. Studiul a folosit tehnica sondajului
de opinie pe baza de chestionar administrat la domiciliul persoanelor intervievate. Acestora li

s-a arătat lista candidaţilor pentru Senat, respectiv Camera Deputaţilor din colegiile de care

aparţineau pentru a-şi exprima opţiunile.

Compania de Cercetare Socială şi Branding (CCSB) a realizat un sondaj de opinie

preelectoral la scară naţională în perioada 22-25 noiembrie 2008. Biroul de Cercetări Sociale
(BCS).

Din analiza rezultatelor celor două sondaje de opinie cu acoperire naţională, realizate

de către CURS şi INSOMAR precum şi din informaţiile furnizate de conducerea CURS în

legătură cu tematica propusă de secretariatul ACEEEO pentru reuniunea de la Erevan suntem

în măsură să evidenţiem următoarele aspecte:

● În abordarea sociologică a procedurilor legate de alegerile parlamentare

cercetătorii români se confruntă atât cu dificultăţile inerente ale culegerii datelor,

eşantionării, virtuţile şi limitele instrumentelor de investigare folosite cât şi cu

dificultăţi generate de modificările aduse sistemului electoral din România prin

introducerea votului uninominal.
● În ceea ce priveşte proporţia metodelor cantitative de culegere a informaţiilor

utilizate (interviuri face-to-face, CATI şi sondaje online), există discrepanţe

semnificative: circa 80% din sondajele efectuate în România apelează la tehnica

interviurilor face-to-face, 20% din sondaje sunt de tip CATI în timp ce ponderea

sondajelor online este insignifiantă.

● În România, institutele de sondare a opiniei publice nu recurg la o reţea

specializată de operatori unică, fiecare institut dispunând de propria reţea,

pregătită, instruită şi reîmprospătată de la o etapă la alta.

● Există metode standard de structurare a eşantioanelor reprezentative. Rata medie

de răspuns (în procente) la nivel naţional este de 90%, iar la nivelul marilor oraşe
este de 80%.
●

28

24
 Un element de interes îl constituie la o analiză comparativă a datelor reieşite din

sondaje şi a rezultatelor efectiv înregistrate după despuierea urnelor variaţia media

a acestora. Variaţia medie dintre datele de sondaj şi cele din alegeri, în cazul

sondajelor de tip CATI este de ± 5%, în vreme ce variaţia între datele din sondaje

şi cele din alegeri în cazul sondajelor bazate pe interviuri face-to-face este de

±4%.
● Cercetările sociologilor români evidenţiază într-o mai mare măsură recursul
la metode cantitative. Ponderea metodelor calitative în procesul de colectare a

informaţiilor sociologice referitoare la alegerile parlamentare este de aproximativ

40%.

Potrivit rezultatelor evidenţiate de sondajul de opinie preelectoral efectuat de CURS

se prefigurează anumite caracteristici ale intenţiei de vot la nivelul eşantionului stabilit, după

cum urmează:
● 66% din respondenţi au exprimat o opţiune de vot , 34% nefiind hotărâţi cu cine să

voteze, nu votează sau nu au răspuns la această întrebare (se impune însă precizarea

că procentul celor care au exprimat o opţiune de vot nu poate fi considerat ca un

indicator al prezenţei la vot în 30 noiembrie 2008 care a fost în realitate de 39,2%).

Intenţiile de vot (pe formaţiuni politice) s–au îndreptat spre candidaţii PD–L 32%,

PSD+PC 31%, PNL 18%, UDMR 5%, PNG–CD 5%. Dintre respondenţii creditaţi cu

vot activ 45% erau dispuşi să voteze cu candidatul propus de partidul simpatizat chiar

dacă acesta nu era agreat, 29% ar fi votat candidatul altui partid, agreat ca persoană,

9% ar fi votat un candidat independent, 12% non răspuns. Respondenţii care au

declarat că nu merg la vot au răspuns că dacă votul ar fi obligatoriu, ar vota astfel

PD–L 12%, PSD+PC 11%, PNL 9%, alte partide 5%, nehotărâţi 50%, non răspunsuri
13%.

28

24
 Rezultate comparative ale sondajelor realizate în perioada 19 – 26.11 2008
pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008

versus rezultatele numărătorii B.E.C. din 2 decembrie 2008

CAMERA DEPUTAŢILOR

Rezultate comparative ale sondajelor realizate în perioada 19 – 26.11 2008

pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008

versus rezultatele numărătorii B.E.C. din 2 decembrie 2008

SENAT

28

24
 În legătură cu informaţiile solicitate de către organizatorii întâlnirii de la Erevan

privind datele furnizate de cercetările sociologice vizând participarea la alegeri menţionăm

că de regulă în chestionarele utilizate se regăsesc întrebări în această privinţă (CURS,

INSOMAR). Restul întrebărilor-vizând cauzele absenteismului, familiarizarea votantului cu

desfăşurarea alegerilor, informaţiile privind procedura de votare, tehnica votului în avans (nu

este cazul în România), evaluarea organizatorilor alegerilor, propuneri de îmbunătăţire-nu se

regăsesc în chestionarele utilizate în sondajele de opinie.

În ziua alegerilor au realizat exit–polluri CCSB şi INSOMAR iar rezultatele acestora

au corespuns cu cele ale sondajelor preelectorale proprii şi s–au înscris în cea mai mare parte

în marja de eroare anunţată:

28

24
 CCSB – comparaţie între rezultatul sondajului preelectoral din 22 – 25 noiembrie
şi rezultatul exit poll-ului din 30 noiembrie

CAMERA DEPUTAŢILOR

CCSB – comparaţie între rezultatul sondajului preelectoral din 22 – 25 noiembrie

şi rezultatul exit poll-ului din 30 noiembrie

SENAT

28

24
 INSOMAR – comparaţie între rezultatul sondajului preelectoral din 21 – 23 noiembrie
şi rezultatul exit poll-ului din 30 noiembrie

CAMERA DEPUTAŢILOR

INSOMAR – comparaţie între rezultatul sondajului preelectoral din 21 – 23 noiembrie

şi rezultatul exit poll-ului din 30 noiembrie

SENAT

Rezultatele exit poll-urilor CCSB şi INSOMAR din 30 noiembrie de la ora 21 au fost

aproape identice:

Comparaţie INSOMAR – CCSB

rezultate exit – poll din 30 noiembrie

CAMERA DEPUTAŢILOR

Comparaţie INSOMAR – CCSB

Rezultate exit – poll din 30 noiembrie
SENAT

28

24
 Marjele de eroare efective au fost între +2.27 si -2.96. Înseamnă că ambele exit

poll-uri s-ar fi încadrat în marja de +/-3%. Diferenţa stridentă şi care a creat controverse a

constat de fapt în creşterea procentuală a PD-L simultan cu scăderea procentuală a PSD+PC.

Pe lângă multe posibile explicaţii date de specialişti (eşantionare eronată,

incompetenţa unor operatori, lipsa de onestitate a votanţilor, etc.), un factor important care

este posibil să fi influenţat rezultatele exit poll-urilor a fost acela că 383.878 de voturi au fost

anulate şi 315.356 au fost declarate albe, la vot prezentându-se 7.238.871 de cetăţeni. Asta

înseamnă ca circa 350.000 cetăţeni reprezentând aproape 5% din totalul celor care au votat, s-
au prezentat la vot degeaba.

28

24
 Comparaţie între rezultatele exit poll-urilor din 30 noiembrie şi rezultatele numărătorii
B.E.C.

CAMERA DEPUTAŢILOR

Comparaţie între rezultatele exit poll-urilor din 30 noiembrie şi rezultatele numărătorii

B.E.C.

SENAT

CONCLUZII

Adoptarea oricărui sistem electoral constituie un demers cu implicaţii majore pentru

orice sistem politic, datorită efectelor şi consecinţelor, adesea imprevizibile, pe care această

schimbare le poate avea asupra configuraţiei scenei politice şi ca atare asupra viitorului

ţării respective. Studiile şi analizele sociologice de specialitate relevă faptul că decizia de

schimbare a sistemului electoral este adesea afectată de una din cele două circumstanţe: „fie

actorilor politici le lipsesc cunoştinţele şi informaţiile de bază astfel încât opţiunile şi

consecinţele diferitelor sisteme electorale nu sunt pe deplin cunoscute, fie, invers, actorii

politici îşi folosesc cunoştinţele asupra sistemelor electorale pentru a promova proiecte

care ei cred că vor funcţiona în avantajul lor partizan”. În fapt, analiza tehnică şi avizată

asupra varietăţii de sisteme electorale existente şi a efectelor lor trece, de cele mai multe ori,

în plan secund, în dauna unor avantaje politice anticipate sau prezumate de către iniţiatorii

demersului. După cum aprecia cunoscutul politolog italian Giovanni Sartori, „acest fapt

nu scoate din discuţie ideea că specialiştii trebuie să încerce să dea sfaturi bune, fie că

28

24
sunt, fie că nu sunt ascultaţi”, chiar dacă ei „nu pot face mare lucru pentru a contracara

interesele personale ale politicienilor în afară de a demonstra faptul că anumite interese

sunt rău înţelese”. Întrebarea pe care acelaşi analist o formulează complică şi mai mult

discuţia pe marginea reformării unui sistem electoral: „sunt capabili specialiştii în politică

de astăzi să dea sfaturi bune?”

În proiectarea unui sistem electoral, ar trebui să se ţină seama de câteva caracteristici

de bază, printre care evidenţiem::

a) nici un sistem electoral nu este perfect;

b) pe lângă avantajele aparente, fiecare sistem are mai multe dezavantaje;

c) nici un sistem electoral nu este simplu de proiectat, aplicat şi de înţeles, întrucât fiecare

are complexitatea lui matematică şi, din acest punct de vedere, niciodată electoratul nu va fi

suficient de pregătit pentru a asimila şi descifra un nou mod de a vota. Înţelegerea vine pe

parcurs, după câteva experienţe practice. Reorientări de acest gen sunt posibile – pentru a da

rezultate scontate – doar prin modificări succesive, graduale, ale sistemului electoral.

Care ar putea fi concluziile care se pot extrage în urma adoptării legii votului
uninominal?

În primul rând se poate observa că schimbarea modului de scrutin a intervenit într-o

perioadă caracterizată de crize politice frecvente. Totodată, alegerea acestui mod de scrutin

a fost rezultatul unei înţelegeri între principalele forţe politice care şi-au bazat poziţia

exclusiv pe interesele lor electorale. Această concluzie se poate desprinde şi din faptul că

modificarea legislaţiei electorale a intervenit cu numai câteva luni înainte de alegeri fără

luarea în calcul a necesităţii înţelegerii noului sistem electoral de către alegători.

Va avea adoptarea noului sistem electoral din România efectul scontat de artizanii

săi?

În opinia noastră, sistemul electoral stabilit prin Legea nr. 35/2008 nu va conduce

neapărat la crearea unui nou sistem politic, dar va sprijini tendinţele de schimbare a

acestuia. Deşi nu s-a renunţat, în totalitate la sistemul reprezentării proporţionale în favoarea

28

24
sistemului majoritar, iar modalitatea de repartizare a mandatelor este foarte asemănătoare cu
cea veche, modificarea modului de scrutin va avea un impact important asupra rezultatelor

alegerilor ce vor avea loc în această toamnă. Faptul că se va alege un om şi nu o listă va

aduce după sine o schimbare a comportamentului alegătorului de care partidele politice vor

trebui să ţină seama în strategiile lor de campanie electorală. La aceşti factori se adaugă,

începând cu alegerile locale din iunie 2008, alegerea directă a preşedinţilor consiliilor

judeţene, vectori foarte importanţi de putere pe plan local care vor avea un rol important la

alegerile parlamentare ce ar urma să se desfăşoare în toamna acestui an. Această apreciere

se referă însă mai degrabă la colegiile uninominale nesigure unde competiţia este strânsă

şi electoratul volatil, în colegiile uninominale sigure partidele îşi pot permite să propună

propriul lor personal cu o mai mare îngăduinţă. În opinia noastră, calitatea candidaţilor

care intră în competiţie are mai puţin de-a face cu tipul de scrutin, ci mai degrabă cu

mecanismele de selecţie ale partidelor care îi propun. Semnificativă este în acest sens

aprecierea lui Sartori care considera că: „Dacă-i aruncăm pe nenorociţi nu ne intră automat

înăuntru politicieni ‘buni’ care să fie la fel şi în munca lor, adică politicieni calificaţi, cu

competenţă, viziune şi capacităţi de leadership. Oamenii buni, nu sunt, prin forţa lucrurilor,

remediul pentru un guvern prost, având în vedere că virtuţile private şi cele publice nu sunt

omoloage, nu se aseamănă”.

Odată cu introducerea în discuţie a mecanismelor de selecţie din cadrul partidelor,

facem trimitere, de fapt, la calitatea, gradul de „maturitate” şi evoluţie democratică al unui

sistem politic. De regulă, tradiţia democratică a unei ţări are un rol cheie în această privinţă.

Un avantaj des citat al scrutinului uninominal este acela că dă naştere unui parlament

cu o dimensiune geografică pronunţată. Membrii parlamentului reprezintă mai degrabă

zone bine definite – oraşe, comune sau regiuni decât partidul ai cărui membri sunt,

conducând astfel la o reală descentralizare. Mulţi susţinători ai scrutinului uninominal susţin

faptul că adevărata responsabilizare a reprezentanţilor depinde de faptul că alegătorii dintr-

o zonă ştiu cine este reprezentantul lor, având posibilitatea de a-l realege sau nu cu ocazia

28

24
alegerilor viitoare. Aceste avantaje adesea invocate de susţinătorii lor au însă şi un revers.

Datorită localismului puternic pe care îl promovează scrutinul uninominal, Giovanni Sartori

avertizează asupra pericolului dezmembrării unui stat „în termenii unei micro-politici de

măcinare localistă”. În Statele Unite, este destul de comună afirmaţia că „toată politica este

de fapt politică locală” însă sistemul prezidenţial de tip american neutralizează impulsurile

centrifuge şi localiste mai bine decât un sistem parlamentar sau unul de tip semiprezidenţial.

În general, analiştii apreciază că sistemele proporţionale, cu listă blocată sau

deschisă, se potrivesc mai bine societăţilor „cu probleme”, societăţilor, dificile, divizate,

noilor democraţii, dar ele sunt des întâlnite şi în societăţi democratice cu tradiţie. Trebuie

menţionat că sistemul electoral de tip proporţional este cel mai răspândit astăzi pe glob,

chiar şi în democraţiile occidentale. Ţări cu tradiţie democratică precum Finlanda, Suedia,

Islanda, Spania, Elveţia, Austria, Belgia, Olanda, Grecia, precum şi noile democraţii

emergente precum Estonia, Letonia, Polonia, Cehia, Slovacia, Croaţia, Slovenia, Bulgaria

împărtăşesc diferite variante ale sistemului de reprezentare proporţională pe liste.

28

24