Sinele

Indiferent la ce m-as putea gandi,sunt intotdeauna, in acelasi timp,mai

mult sau mai putin constient de mine insumi, de propria mea
existenta.Totodata, eu sunt obiectul constientizarii, este acel eu de care sunt
constient.Asadar,sinele meu ca intreg,asa dual cum e,pe de o parte, cunoscut,
pe de alta parte cunoscator, pe de o parte obiect, pe de alta subiect, trebuie sa
aiba doua aspecte distincte in el,pe care, pentru concizie, le putem numi-pe
unul EU (persoana,individ)ca obiect si celalalt EU{ca persoana, central, ca
subiect.Pot numi aceste aspecte distincte, si nu separate, deoarece
identificarea lui EU cu MINE, chiar in timpul actului de distingere,este cel
mai putin posibil de eradicat ca dicton(punct de vedere)al bunului simt, si nu
trebuie subminat de terminologia noastra, acum, la inceput,indiferent de
evaluarea validitatii lui la sfarsitul analizei.
De aceea, voi trata succesiv sinele cunoscut, sau EU, eul absolut cum este
numit uneori, si sinele ca si cunoscator, sau EU, sinele perfect al anumitor
autori.

Sinele cunoscut/recunoscut
Sinele absolut sau Mie

Intre ceea ce numeste cineva Mie , pe mine si ceea ce pur si simplu numeste
AL MEU e greu de trasat o linie de demarcatie.Simtim si actionam in
legatura cu anumite lucruri ce ne apartin, la fel de mult cum simtim si
actionam fata de noi insine.Reputatia noastra, copiii nostri, lucrurile facute
de /cu mainile noastre, pot fi la fel de pretioase pentru noi ca si trupurile
noastre , si pot starni aceleasi sentimente si represalii in caz de ofensa.Si
insesi trupurile noastre, sunt pur si simplu ale noastre ori sunt noi insine ?Cu
siguranta, oamenii pot sa-si renege trupurile si sa le considere simple
invelisuri, sau chiar inchisori de lut/carne , din care candva ar fi bucurosi sa
evadeze.
Observam atunci ca avem de-a face cu un continut variabil;acelasi obiect
fiind tratat uneori ca parte din mine,alteori, simplu al meu,si apoi din nou, ca
si cand n-as fi avut nimic de-a face cu el.
In cel mai larg sens, totusi,MINE-le,mie al fiecarui om este suma totala a tot
ce el poate considera AL LUI, nu doar corpul sau si calitatile psihice, dar si
hainele lui si casa lui, sotia si copiii, stramosii si prietenii, reputatia si

1
realizarile sale, proprietatile lui si caii,iahtul si contul in banca.Toate aceste
lucruri ii provoaca acelesi emotii(sentimente).Daca ele sporesc si prospera,
el se simte triumfator;daca se diminueaza si se pierd(risipesc),el se simte
deprimat-nu neaparat in aceeasi masura pentru fiecare lucru, dar aproape la
fel pentru toate ca intreg.Percepandu-l pe Mine/Mie in sensul cel mai larg,
putem incepe prin divizarea istoricului in trei parti, referindu-ne la :
a.componentele lui
b.sentimentele si trairile pe care le produc-autoaprecierea
c.actiunile pe care le determina
-cautarea sinelui si propria indoiala
a.Componentele lui Mine/Mie pot fi impartite in doua categorii-cele care
cuprind respectiv
Eul material
Eul social si
Eul cerebral.

Eul material

Corpul este partea cea mai intima a eului material din fiecare dintre noi;si
anumite parti ale corpului sunt si mai intime, percepute ca ale noastre, decat
restul.Hainele urmeaza in continuare.Vechea zicala-ca fiinta umana este
compusa din trei parti-suflet, corp si haine-e mai mult decat o gluma.In asa
masura ne adecvam hainele si ne identificam prin/cu ele,incat putini dintre
noi sunt aceia care, pusi sa aleaga iute dintre a avea un corp minunat
,invesmantat cu haine uzate/ponosite si neingrijite /murdare si a avea o
forma urata si dezonoranta intr-o vestimentatie ireprosabila,nu ar ezita deloc
inainte sa dea raspunsul ferm.Apoi, propria familie este o parte din noi.Tatal
si mama, sotia si copiii sunt sange din sangele nostru si si carne din carnea
noastra.Cand ei mor,o parte din noi insine moare.Daca ei fac ceva gresit,
rusinea e a noastra.Daca ei sunt insultati, mania noastra izbucneste, ca si
cum am fi in locul lor.Urmeaza casa noastra.Aspectele sale sunt parte din
viata noastra.Amenajarile casei ne produc cele mai delicate sentimente de
afectiune;si nu-l iertam usor pe strainul care , venit in vizita, gaseste cusururi
in amenajarile casei sau o trateaza cu dispret.Toate aceste lucruri diferite
sunt obiectele preferintelor instinctive cuplate cu cele mai importante
interese practice ale vietii.Cu totii avem un impuls reflex de a ne observa
corpul, de a-l impodobi cu haine de tip ornamental, de a ne pretui parintii,
sotia si copiii, de a dobandi/asigura o casa a noastra, in care sa traim si sa
prosperam.

2
 Un impuls la fel de instinctiv ne indeamna sa acumulam proprietati(nu doar
imobiliare);si achizitiile astfel dobandite devin, cu diferite grade de
apropiere, parti din noi insine.Cele mai dragi parti din bunurile noastre sunt
cele obtinute prin munca.Sunt putini oameni care nu s-ar simti distrusi daca
rezultatul muncii de-o viata ,fie fizica ori intelectuala,-de exemplu o colectie
entomologica(ramura a zoologiei ce se ocupa cu studiul insectelor)sau o
lucrare substantiala in manuscris-s-ar pierde.Avarul ar avea aceleasi
sentimente in ceea ce priveste banul sau;si, cu toate ca e adevarat ca o parte
din depresia noastra cauzata de pierderea achizitiilor se datoreaza
principiului ca trebuie sa mergem mai departe,fara beneficiile pe care ni le-
ar fi adus achizitiile noastre, totusi, in fiecare caz, rezulta mai presus de toate
o stirbire a personalitatii,o convertire a noastra spre nimicnicie(zadarnicie),
ceea ce reprezinta un fenomen psihologic in el insusi.
Suntem simultan inclusi in randul vagabonzilor sau bietilor demoni pe care-i
dispretuim, si in acelasi timp ne indepartam mai mult ca niciodata de fiii
nefericiti ai pamantului pe care-l stapanesc peste uscat si apa si oameni, cu
opulenta pe care le-o confera averea si puterea, si in fata carora ne impunem
rigiditatea,invocand principiile antisnobiste , nu putem sa tradam nici o
reactie sincera sau ascunsa, de respect sau teama.

Eul social

Sinele social al omului este recunoasterea obtinuta de la colegii sai.Nu

suntem doar fiinte sociabile, dornice sa fie in centrul atentiei colegilor, dar
avem o inclinare launtrica spre dorinta de a fi luati in seama, in sens
favorabil, dupa felul nostru de a fi.N-ar putea fi nascocita o pedeapsa mai
grozava decat aceea ca cineva sa fie ignorat in societate si sa devina invizibil
pentru toti membrii societatii.Daca nimeni nu se intoarce cand intram pe o
usa, nu raspunde cand vorbim sau nu-i pasa de ce facem, si se comporta ca si
cum n-am exista,un fel de furie si disperare neputincioasa vor dainui in noi
multa vreme si cele mai crude chinuri fizice ar parea o bagatela.Pentru ca
toate acestea ne-ar face sa consideram ca, oricat de umilitoare ar fi situatia
noastra , n-am decazut intr-atat incat sa nu meritam nicio atentie.
La drept vorbind,un om are atatea proiectii sociale egale ca numar cu
indivizii care-l recunosc,si le pastreaza in memoria vizuala.Denaturarea
oricareia dintre proiectiile imaginii sale inseamna desfiintarea lui ca
identitate.Dar odata ce persoanele care-i stocheaza imaginea in memorie se
impart in mod normal in categorii,putem considera ca el are atatea
individualitati sociale ,diferite,egale ca numar cu grupurile distincte de
persoane de a caror opinie ii pasa.

3
 In general el isi dezvaluie o parte diferita a sinelui sau /personalitatii sale
fata de fiecare din aceste grupuri.Multi tineri care sunt destul de retinuti in
fata parintilor si profesorilor injura si-si dau ifose ca piratii printre prietenii
lor “huligani “.Noi nu ne comportam fata de copiii nostri la fel ca fata de
colegii de club,fata de patronii si angajatorii nostri,ca fata de prietenii nostri
intimi.
De aici rezulta ceea ce reprezinta practic o divizare a omului in diferite
individualitati ;si aceasta poate insemna sciziune,discordanta,ca si cum cuiva
ii e teama sa se manifeste fata de un grup de cunostinte,ca si cum ar fi
altundeva;sau ar putea fi o diviziune perfect armonioasa a muncii,in care
cineva este delicat fata de copiii sai si sever fata de soldatii (puscariasii ) de
sub comanda lui.
O caracteristica deosebita a eului social pe care o individualitate o poate
avea este in mintea persoanei de care e indragostit.Intamplarile bune sau rele
ale acestei individualitati (ale sinelui ) provoaca cea mai intensa exaltare sau
deprimare-destul de exagerata in raport cu orice alt standard decat cel al
sentimentului organic al individului.Pentru constiinta lui proprie el nu
exista ,atata timp cat sinele lui social nu este recunoscut,si,cand obtine
recunoasterea,multumirea lui nu cunoaste margini.
Reputatia unui om,buna sau rea,si onoarea sau dezonoarea sunt “ marci
“pentru o parte din sinele lui social.Perceptia imaginii sale in ochii grupului
social din care face parte este cea care-l proslaveste sau il condamna in
functie de modul in care se conformeaza sau nu anumitor cerinte pe care nu
le-ar indeplini intr-o alta viata.Un muritor de rand ar parasi un oras infestat
de holera,dar un preot sau un doctor ar considera acest gest incompatibil cu
onoarea sa.Onoarea unui soldat ii impune sa lupte sau sa moara in
imprejurari in care un alt om se poate sustrage, sau sa dezerteze fara sa-i
pese de pata de pe sinele lui social.
Unui judecator,unui politician li se interzice de catre onoarea hainelor lor sa
aiba relatii financiare perfect legale cu alte persoane in viata
particulara.Nimic nu este mai de bun simt decat sa auzi de oameni ce se
deosebesc intre diferite parti de sine astfel : “ca persoana particulara mi-e
mila de tine,dar ca persoana oficiala n-am niciun fel de consideratie.””Ca
politician il consider un aliat ,dar ca moralist/analit politic il detest “etc .
Ceea ce este denumita “opinie de grup “ este una din cele mai puternice
forte in viata.Talharul nu trebuie sa fure de la talhari ,pariorul trebuie sa-si
plateasca datoriile la pariuri,desi nu plateste alte datorii in afara.Codul
onoarei in societatea moderna cuprinde tot felul de avantaje,ca si vetouri
,singurul motiv pentru a urma oricare din ele este acela ca astfel putem
indeplini o parte din sinele nostru social.

4
 Nu trebuie sa minti in general,dar poti minti cat vrei daca esti intrebat in
legatura cu relatia ta cu o doamna;poti sa accepti o provocare de la un egal
,dar daca te provoaca cineva inferior tie poti sa razi de el cu dispret.Acestea
sunt exemple edificatoare.

Eul spiritual

In “ eul spiritual “ ,atata timp cat apartine eului empiric, nu includ niciuna
din starile mele trecatoare ale constiintei.Includ mai degraba ,la toata gama
de stari de constiinta,capacitatile si dispozitiile psihice luate in mod
concret.Aceasta gama poate deveni in orice moment obiectul gandirii mele si
poate starni emotii ca acelea produse de orice alta parte a Eului meu.Cand ne
gandim la noi ca la niste cugetatori,toate celelalte parti ale sinelui nostru par
entitati externe.Chiar in interiorul Eului spiritual unele componente par
exterioare fata de altele.Capacitatile noastre senzoriale, de exemplu, sunt
posesiuni mai putin intime decat emotiile si dorintele noastre;procesele
noastre intelectuale sunt mai putin intime decat deciziile voluntare.Starile
mai diamice ale constiintei sunt astfel portiunile centrale ale Eului
spiritual.Esenta si nucleul sinelui nostru, dupa cum stim, altarul vietii
noastre, constituie sensul activitatii pe care anumite stari interioare le detin.
Sensul activitatii se dovedeste a fi adesea o revelatie directa a
realitatii/materiei vii a sufletului nostru.Daca e asa sau nu, asta reprezinta o
chestiune/intrebare ulterioara.As vrea acum sa remarc interioritatea speciala
a oricarei stari care detine aceasta calitate de a parea activa.E ca si cum
starile constiintei se intalnesc cu celelalte elemente ale experientei noastre.

Auto-evaluarea

Aceasta este de doua feluri, automultumirea(multumirea de sine) si

nemultumirea de sine.Vovabularul are suficiente sinonime pentru ambele
tipuri de auto-evaluare.Astfel, mandria, vanitatea, trufia, respectul de sine,
aroganta, fanfaronada, pe de o parte, si de cealalta modestia, umilinta,
confuzia, sfiala, rusinea, injosirea, remuscarea, defaimarea si disperarea
personala.Aceste doua categorii opuse de afectivitate par sa fie caracteristici
directe si elementare ale naturii noastre.Acestea sunt considerate a fi , pe de
alta parte, fenomene secundare, decurgand din estimarea placerilor sau
durerilor sensibile la care ajunge dispozitia personala, suma placerilor
reprezentate formand automultumirea, si suma durerilor reprezentate
formand un sentiment opus, de rusine.

5
 Fara indoiala, cand suntem multumiti de sine, enumeram toate
recompensele posibile, iar intr-un moment de disperare presimtim raul.Dar
simpla asteptare a recompensei nu este automultumirea, si simpla perceptie a
raului nu este disperarea;deoarece exista un anumit echilibru al
trairii(afectivitatii)pe care oricine din noi il detine, si care este independent
de motivele obiective pe care le putem avea pentru multumire si
nemultumire.Un om de conditie mijlocie poate exalta de vanitate si unul al
carui succes in viata este asigurat si e apreciat de toti poate ramane modest
in ceea ce priveste puterea lui, pana la sfarsit.
Cineva poate spune, totusi, ca stimularea normala a afectivitatii(reactiei
afective)poate fi succesul sau esecul de moment, si pozitia buna sau rea de
moment pe care o detine in societate.Un om cu un ego supradimensionat,cu
puteri /capacitati care i-au adus impliniri succesive,cu proprietati,bunuri si
prieteni,reputatie ,nu va fi bantuit de indoieli personale pe care le avea cand
era copil. Daca cel care a facut gafa dupa gafa si ramane in mijlocul vietii
printre esecuri este in stare sa pozeze in bolnav inchipuit , se sustrage
sentintelor.
Insesi emotiile multumirii de sine sunt de un singur fel,fiecare e demn de a
fi catalogat ,cu emotii primitive cum sunt ,de exemplu ,furia sau
durerea.Fiecare are expresia fizionomica proprie.In multumirea de
sine,muchii extensori sunt stimulati,privirea este puternica,mersul apasat si
elastic,narile dilatate si un zambet special este pe buze.Acest complex de
simptome este intalnit cel mai des in ospicii,populate de cativa/unii pacienti
care sunt literalmente nebuni de trufie si a caror fizionomie infatuata si mers
tantos si infumurat este in contrast tragic cu lipsa lor de capacitati / abilitati
personale.In aceleasi castele de disperare gasim cele mai puternice exemple
ale fizionomiei opuse,in oameni buni care cred ca au savarsit pacatul de
neiertat si sunt pierduti pe veci,si care se ploconesc si se umilesc,nefiind in
stare sa vorbeasca tare ori sa priveasca in ochi.
La fel ca teama si furia ,in conditii morbide similare,aceste reactii opuse ale
sinelui pot fi produse fara o cauza neaparat emotionala.De fapt,noi insine
stim ca barometrul respectului de sine si increderii variaza de la o zi la alta
din cauze care par ,mai degraba, interne si organice decat rationale, si care
nu reactioneaza la variatiile corespunzatoare ale aprecierii prietenilor nostri.

c)Egoismul si instinctul de autoconservare

Aceste notiuni cuprind o parte din impulsurile instinctive fundamentale.Ne

referim aici la egoism (carierism ) ,interesul pentru trup (narcisism ) ,
interesul social si interesul spiritual.

6
 Interesul pentru trup

Toate actiunile si miscarile reflexe obisnuite si necesare facute pentru hrana

si aparare sunt actiuni ale instinctelor de conservare a corpului.Teama si
furia produc actiuni care sunt folositoare in egala masura.Daca prin
urmarirea interesului noi intelegem asigurarea viitorului ,trebuie sa
clasificam atat furia cat si teama,impreuna cu aprovizionarea ,construirea
caselor, ca impulsuri de urmarire a interesului de tip personal.Aceste
instincte ,impreuna cu dragostea parinteasca,curiozitatea si
rivalitatea,urmaresc nu numai evolutia Eului trupesc ,dar si cea a Eului
material in cel mai larg sens al cuvantului.Cunoasterea de sine in plan social
se realizeaza prin buna dispozitie ,prietenie,prin dorinta noastra de a placea
si de a atrage atentia si admiratia ,rivalitatea si gelozia ,dorinta de glorie,
influenta si putere si,indirect,prin orice alte instincte de interes material care
se dovedesc folositoare in evolutia sociala.
Faptul ca impulsurile de interes direct social sunt instincte pure e usor de
inteles.Faptul demn de retinut in legatura cu dorinta de a fi acceptat de altii
este ca puterea dorintei are putin de a face cu valoarea recunoasterii ,
calculata din punct de vedere senzorial sau rational .Ne dam peste cap sa
facem o lista de invitati care sa fie cuprinzatoare, pentru a verifica daca n-am
omis pe cineva.Bineinteles,prietenii deosebiti si admiratia recunoscuta sunt
cele mai ravnite .Exista o categorie de oameni a caror pasiune este sa-si
gaseasca numele in ziare,indiferent de titlul coloanei ,interviuri,barfe ,chiar
si scandaluri.Guiteau,asasinul lui Garfield ,este un exemplu al extremei, in
care ajunge acest tip de goana dupa notorietatea publicitara ,devenind un caz
patologic.Ziarele i-au invadat orizontul mental,si,in rugaciunea bietului
nenorocit ,in fata esafodului,una din expresiile cele mai sensibile a fost
“Presa de pe acest pamant trebuie sa-Ti dea socoteala,Doamne “.Atat
oamenii cat si locurile si lucrurile pe care le stiu imi imbogatesc sinele intr-
un mijloc metaforic social.La fel este si cand ne referim la persoane de a
caror parere nu ne pasa ,si totusi carora le cerem sa ne acorde atentie.
In categoia interesului de sine spiritual trebuie sa fie inclus orice impuls
spre evolutia psihologica,fie intelectual,moral sau spiritual.Trebuie sa
admitem,totusi,ca tot ce este considerat interes de sine spiritual este numai
interes de sine material si social ,dincolo de moarte.In aspiratia mahomedana
spre rai si dorinta crestina de a nu ajunge in iad ,goana dupa bunuri materiale
este fatisa.In perceptia delicata si pozitiva a raiului,multe din darurile sale,
fratia sfintilor si a celor decedati sunt bunuri sociale extraordinare.Numai

7
dobandirea linistii ,rezistenta in fata pacatului ,aici sau acolo ,conteaza ca
interes de sine spiritual nepangarit.

Rivalitatea si conflictul dintre componentele /individualitatile Mele

Sunt adeseori confruntat cu necesitatea de a sta alaturi de sinele meu

empiric si sa abandonez restul.Nu ca n-as face-o,daca as putea fi atat aratos
cat si robust si bine imbracat ,un mare atlet si sa castig un milion pe an,sa fiu
destept si curtenitor ,dar si filozof,un filantrop,un politician,un razboinic,un
explorator in Africa,dar si poet si sfant.Dar acest lucru este imposibil.Efortul
milionarului il va intrece pe acel al sfantului ,astfel de caractere diferite vor
fi calitatile unui om la sfarsitul vietii.Dar ca sa avem in prezent pe unul
dintre ei,restul trebuie sa fie mai mult sau mai putin suprimati.Asa ca
cercetatorul trebuie sa revizuiasca lista cu atentie,sa-l aleaga pe cel pe care
sa-l salveze .Toate celelalte componente ale sinelui devin ireale,dar
avantajele (norocul,intamplarile fericite,destinul ) acestui sine sunt
reale.Esecurile lui sunt esecuri reale,la fel si victoriile ,aducand cu ele
dezamagire sau bucurie.Gandirea noastra,in continua activitate
decizionala,printre multe alte lucruri asemanatoare,alege unul din posibilele
caractere se apreciaza ,fara sa se teama de esec,pe oricare din cele atribuite
ca fiind ale lui.Avem astfel paradoxul unui om suparat de moarte pentru ca
este al doilea boxer sau vaslas din lume.Nu conteaza ca poate invinge
populatia de pe glob in afara de unul;s-a inversunat sa-l bata pe acela;si atata
timp cat nu realizeaza asta,nimic nu conteaza.Din punctul lui de vedere, el
nu exista.Slabanogul de colo ,totusi,pe care oricine il poate infrange,nu are
nicio problema,pentru ca a renuntat de mult la incercarea de a face bilantul
sinelui.
Fara incercari nu xista esecuri,fara esecuri nu exista umilinta.Deci
sentimentul/reactiile sinelui in aceasta lume depind in intregime de ceea ce
vrem sa fim si sa facem.Existenta noastra este determinata de raportul dintre
realitatile noastre si posibilitatile noastre.O fractie in care pretentiile /
intentiile ambitioase reprezinta numitorul,iar succesul nostru reprezinta
numaratorul : respectul de sine = succes : intentii/planuri.O astfel de fractie
poate fi dezvoltata diminuand numitorul si marind numaratorul.Renuntarea
la intentii este o usurare odata cu realizarea lor si atat timp cat dezamagirea
este continua si lupta nesfarsita,asta e ce va face omul.
Istoria teologiei evanghelice,condamnarea pacatului,disperarea de sine si
abandonarea salvarii prin munca este cel mai bun exemplu,dar ne
confruntam cu altele de-a lungul vietii.Este o strafulgerare ciudata a
sufletului cand nimicnicia unuia este acceptata pentru buna credinta.Multi

8
cetateni ai Bostonului ar fi astazi femei si barbati mai fericiti daca ar putea
abandona o data pentru totdeauna principiul mentinerii Sinelui muzical si sa-
i lase pe oameni sa auda numind o simfonie.Ce placuta este ziua in care
renuntam sa ne zbatem sa ramanem tineri sau delicati –slava Domnului,vom
zice,iluziile acelea au trecut.Orice am adauga Sinelui este atat povara cat si
mandrie.Inca o data,deci,existenta noastra sta in puterea noastra.Cum spunea
Carlyle : “nu cere nicio plata si lumea va fi la picioarele tale “.Nici
amenintarile/pericolele ,nici indemnurile nu pot influenta omul daca ele nu
sensibilizeaza unul din sinele potential sau actual.
Prima grija a diplomatilor sau a monarhilor si a tuturor celor care vor sa
conduca sau sa influenteze este, prin urmare, sa descopere cel mai puternic
principiu al respectului de sine al victimei lor, astfel incat sa poata influenta
punctul lor de sprijin.Dar daca un om a renuntat la acele lucruri care sunt
supuse hazardului si a incetat sa le mai considere ca facand parte din el, nu
mai avem nicio putere asupra lui.

Rezumat

Urmatorul tabel poate servi ca rezumat a tot ce s-a spus pana acum.Viata
empirica a sinelui este clasificata astfel:
Categoriile vietii empirice a Sinelui
Material Social Spiritual
Interes de sine dorinta de a placea aspiratiile intelec-
Dorintele trupesti+ sociabilitatea tuale, morale
Instincte rivalitatea si
Admiratia pentru invidia religioase
Podoabe iubirea constiinta
Lacomia obtinerea onoarei
Creativitatea ambitia
Familia
Respectul de sine
(aprecierea) mandria sociala si familiala simtul superi-
vanitatea personala vanitatea oritatii
modestia trufia morale si
mandria bunastarii umilinta spirituale
teama de saracie rusinea simtul inferiori-
oritatii
sau al vinovati-
ei
Sinele ca si cunoscator

9
Eul sau “eul pur” este un subiect de cercetare mult mai dificil decat
Mine.Exista atunci cand in orice moment dat este constient, in timp ce Mine
este numai atunci cand se refera la lucrurile de care este constient.Cu alte
cuvinte, este ganditorul/rationalu;si imediat urmeaza intrebarea-ce este
ganditorul?Este starea trecatoare a constiintei insesi ori este ceva mai
profund si mai putin schimbator?Starea trecatoare am perceput-o ca fiind
intruchiparea schimbarii.Fiecare din noi considera in mod spontan ca EU
inseamna mereu acelasi lucru.Acest fapt a determinat majoritatea filozofilor
sa pretinda ca in spatele starii trecatoare de constiinta exista o stare
permanenta sau un agent care o modifica si o influenteaza.Acest agent este
ganditorul/rationalul;starea este doar instrumentul sau mijlocul.”Sufletul”,
Eul transcedental, Spiritul, sunt tot atatea nume pentru acest fel de ganditor.

Starile mentale distincte nu pot fuziona, dar nu numai in sensul ca ideile

noastre sunt combinatii ale unor idei mai mici improbabile;logic este o
neclaritate;exclude caracteristicile esentiale a tuturor “combinatiilor”pe care
noi le cunoastem(...).Filosofii idealisti ne-au sugerat sa vedem ca lucrurile
care sunt cunoscute , sunt cunoscute prin ceva,dar acel ceva , spun ei, nu este
un simplu gand trecator, ci o fiinta spirituala permanenta, asupra careia
multe idei isi combina efectele.Nu este nicio diferenta in aceasta relatie daca
aceasta fiinta este numita Suflet, Ego sau Spirit, in oricare din cazuri, rolul
sau de baza este ca mijloc de combinare.Acesta este un mijloc al
cunoasterii.Care este cunoscatorul real?Aceasta fiinta permanenta sau starea
noastra trecatoare?Starile noastre trecatoare sunt agenti exclusivi ai
cunoasterii, pentru ca trebuie sa admitem existenta lor in psihologie, si
cunoasterea mai multor lucruri per total este justificata cand o consideram o
reactie a Sufletului.
Dar sunt alte ratiuni pentru admiterea Sufletului in psihologie, si cel mai
important este...

Simtul identitatii personale

S-a stabilit /afirmat mai devreme ca gandurile pe care noi le cunoastem ca

existente nu se pierd, dar par sa apartina unui anume cugetator, si nu
altuia.Fiecare idee din multitudinea de ganduri din care s-a desprins, este in
stare sa distinga intre cele care-i apartin si cele care nu-i apartin.
Primele au o caldura si o intimitate de care celelalte duc lipsa, si
rezultatul este Eu cel de ieri, considerat a fi intr-un sens subtil acelasi cu

10
Eu(mine),cel care acum face analiza.Ca un simplu fenomen subiectiv, opinia
nu prezinta niciun mister.Ea apartine marii categorii de judecati ale
identitatii/asemanarii perfecte si nu este nimic mai deosebit in a emite o
judecata a identitatii la persoana intai decat la a doua sau a treia.Procesele
intelectuale par sa fie la fel, fie ca spun”sunt acelasi cum am fost” sau
“stiloul este acelasi cum a fost si ieri”.Este la fel de usor sa gandesti/sa
consideri asta ca si opusul,cand spui “niciunul din noi nu este
acelasi”.Singura intrebare pe care trebuie s-o luam in considerare este daca
va fi un rationament bun.

Asemanarea in Sinele cunoscut

Daca in fraza”Eu sunt acelasi care am fost si ieri” il consideram pe Eu in

sens larg, este evident ca in multe privinte Eu Nu sunt acelasi.Ca
Eu(Me)concret, Eu(I) sunt oarecum diferit de cel care am fost;ieri flamand,
azi satul;ieri plimbandu-ma, azi odihnit;ieri mai sarac, azi mai bogat;ieri mai
tanar, azi mai in varsta.Si totusi in alte privinte eu Sunt acelasi, si putem
considera aceste privinte esentiale.Numele meu, profesia si relatiile in lume
sunt identice, infatisarea, capacitatile mele si memoria stocata sunt practic de
nedistins, ieri si azi/atunci si acum.Mai mult decat atat, Eu cel de acum si cel
de ieri suntem in foc continuu/functionam continuu;transformarile au fost
graduale si niciodata n-am afectat intregul deodata.Pana acum, deci,
identitatea mea personala este chiar la fel ca uniformitatea confirmata a
oricarui lucru intreg/in ansamblu.Este o concluzie intemeiata fie pe
asemanarea in privinte esentiale, fie pe continuitatea fenomenului
comparat.Si nu trebuie considerata cac insemnand mai mult decat aceste
ratiuni garantate sau tratate ca un fel de Unitate matafizica sau absoluta, in
care toate diferentele sunt depasite.Sinele trecut si prezent comparat sunt
aceleasi cat timp Sunt aceleasi, si nu mai mult.Ele sunt
asemanatoare/identice ca si tip/fel.Dar aceasta uniformitate generica coexista
impreuna cu diferentele generice ca si reale;si daca dintr-un punct de vedere
Eu sunt un sine(o individualitate), din alt punct de vedere Eu sunt intr-adevar
mai multi/mai multe individualitati.La fel cu atributul continuitatii:el da
sinelui unitatea de simpla legatura,sau de integritate, un lucru fenomenal
perfect definit- dar nu da o asigurare sau ceva recunoscut.

Asemanarea in Sinele ca si Cunoscator

11
 Dar toate astea sunt numai despre mine(Me),sau Sinele meu, ca si
cunoscut.In enuntul :”Eu sunt acelasi”, Eu a fost considerat in general ca si
persoana concreta.Sa presupunem, totusi, ca-l consideram din punct de
vedere restrans, ca ganditorul, rationalul, si toate determinarile concrete ii
apartin si ii sunt cunoscute;nu apare atunci o identitate absoluta in momente
diferite?Acel ceva care la un moment dat iese la iveala si cu buna stiinta il
ataseaza pe Me(mine) de trecut, si il inlatura pe non-Eu(non-Me) ca pe un
intrus, nu este acesta un principiu stabil al activitatii spirituale, identica cu ea
insasi, oriunde ar fi?
Un astfel de principiu este doctrina predominanta atat a filosofiei cat si a
bunului simt, si totusi judecatii ii este greu sa justifice ideea.Daca n-ar fi
stari trecatoare ale constiintei, atunci intr-adevar am putea presupune un
principiu stabil, ca exista un ganditor permanent in fiecare din noi.Dar daca
starile de constiinta ar fi confore cu realitatea, atunci nicio astfel de identitate
“reala”in ganditor n-ar trebui presupusa.Starile dec constiinta de ieri si de azi
nu au nicio identitate reala/materiala, deoarece, in timp ce una este aici, azi,
cealalta, ieri, este irevocabil opusa, trecuta/disparuta.Dar ele au o identitate
functionala, deoarece amandoua cunosc aceleasi obiecte, si atata timp cat
Eu, cel trecut, sunt unul din aceste obiecte, ele reactioneaza asupra
obiectului intr-un mod identic, numindu-l al meu si opunandu-l celorlalte
lucruri .Ganditorii/analistii succesivi, numeric diferiti, dar toti constientizand
acelasi trecut in acelasi mod,concep un mijloc adecvat pentru toate
experientele unitatii si uniformitatii personale pe care le avem.Si tocmai o
astfel de garnitura de ganditori succesivi constituie tendinta/cursul starilor
mentale(fiecare cu obiectul ei complex, cognoscibil si emotional si in
consecinta cu reactie selectiva), pe care psihologia, tratata ca stiinta naturala,
trebuie sa le admita.
Concluzia logica pare sa fie aceea ca starile constiintei sunt cele de care
psihologia trebuie sa se ocupe.Metafizica sau Teologia pot dovedi ca
Sufletul exista;dar pentru psihologie, ipoteza unui astfel de principiu
fundamental al unitatii este superfluu.

Cum Eu(I) Si-l insuseste pe Me(Mine)

Dar de ce ar trebui ca fiecare stare mentala succesiva sa-si insuseasca acelasi

Eu(Me) trecut?
Am vorbit cu ceva timp in urma despre experientele mele “calde si intime”,
pierdute pentru altii in memoria lor.Acest lucru ne duce la raspunsul
cautat.Eu(Me) cel prezent/actual este perceput cu caldura si intimitate.Masa
grea, calda, a corpului meu, este acolo, si nucleul “Eului spiritual”, simtul

12
activitatii intime, este acolo.Nu putem constientiza sinele nostru prezent/real
fara sa simtim simultan unul sau altul din aceste doua lucruri.Orice alt obiect
al gandului/gandirii care aduce cu el in constiinta aceste doua lucruri va fi
perceput cu o caldura si o intimitate ca acelea care tin de Eul(me)
prezent/real.Pe ele inca le prezentam cu caldura ;dec ele inca atasam
insusirea caracteristica a activitatii launtrice considerata in actiune.Si ca o
consecinta fireasca, le vom asimila una celeilalte , simtindu-ne in interiorul
nostru asa cum gandim, si le separam ca o colectie de orice alte lucruri care
nu au aceasta marca, mai mult ca atunci cand, dintr-o cireada de vite, lasate
libere pe timp de iarna, pe o prerie din western, fermierul alege si sorteaza
cand vine primavara, toate animalele pe care gaseste marca lui proprie. Ei
bine, tocmai astfel de lucruri sunt experientelepe care acul le numesc ale
mele.Experientelecaltor oameni, indiferent cat de mult le-as cunoaste,
nicidata nu vor purta aceasta marca vie, speciala.Iata de ce Petru, trezindu-se
in acelasi pat cu Pavel, si amintindu-si la ce se gandea fiecare inainte de a
merge la culcare, reidentifica si-si atribuie ideile “calde” ale lui, si nu este
tentat sa le confunde cu cele reci si palide pe care i le atribuie lui Pavel.La
fel de bine ar putea confunda corpul lui Pavel, pe care numai il zareste, cu
corpul sau, pe care-l vede dar il si simte.Fiecare din noi, cand se trezeste,
spune:”iata, sunt tot eu cel vechi, din nou”, la fel cum spune “iata acelasi pat
vechi, din nou”, aceeasi camera sau lume veche”.Si la fel, in orele noastre de
desteptare, fiecare puls al constiintei dispare si este inlocuit de altul, desi
acest alt impuls isi cunoaste predecesorul, il percepe “cald” in modul pe care
l-am descris, il saluta, spunandu-i “esti al meu”si esti parte din sinea mea.
Orice gand(incluzand si gandurile trecute)este receptaculul si
proprietarul final al tuturor gandurilor pe care le contine si le poseda.Cum
spune Kant, este ca si cum mingile din cauciuc ar avea nu numai miscarea,
dar ar si percepe-o, si prima minge ar transmite miscarea ei si constiinta ei
/starea de constiinta unei a doua, care le-ar introduce in constiinta ei si le-ar
transmite unei a treia, pana cand ultima minge ar stoca tot ce detineau
celelalte mingi, si le-ar percepe ca fiind ale ei toate.Acesta este trucul pe
care-l foloseste gandirea nativa in momentul perceperii gandului expirat ,
ceea ce duce la insusirea componentelor separate ale sinelui.Cine detine
ultimul sine, detine sinele precedent, fiindca ce poseda posesorul, poseda si
posedatul.
Este imposibila descoperirea oricaror caracteristici verificabile in
identitatea personala, pe care acest articol sa nu le contina.

13
Rezumat si Concluzie psihologica

Sa rezumam acest lung capitol:Constiinta sinelui implica un proces al

gandirii, fiecare parte din “Imi pot aminti tot ce-a fost inainte”, stiu lucrurile
pe care le stiam si sunt preocupat pentru fiecare din ele ca de Mine, si le
alatur lor si restul.
Acest Eu(Me) este un ansamblu empiric de lucruri cunoscute in mod
obiectiv.Eul(I) care le cunoaste nu poate fi el insusi un ansamblu, nici pentru
scopuri psihologice n-ar trebui sa fie o entitate metafizica stabila, cum e
Sufletul,sau un principiu, ca Ego-ul transcedental, considerat ca
“depasit”.Este o judecata in fiecare moment, diferita de cea din ultimul
moment, si apropiata celei din urma.
Toate actiunile/faptele experimentale isi gasesc locul in aceasta descriere, cu
exceptia ipotezei in care se afirma existenta gandurilor trecatoare sau a
starilor mentale.Daca gandurile trecatoare ar fi existente direct verificabile,
de care nu se indoieste nicio invatatura/scoala, atunci ele reprezinta singurul
Cunoscator, pe care Psihologia, tratata ca o stiinta naturala, trebuie sa-l ia in
considerare.Singura cale pe care-o pot descoperi pentru a scoate la lumina
Ganditorul ar fi sa neg ca avem orice cunostinta directa despre existenta
starilor noastre de constiinta .Existenta starilor in cauza ar fi atunci o simpla
ipoteza, sau o cale prin care sa sustinem ca trebuie sa fie un cunoscator
corelat la tot ce este cunoscut;dar problema “cine este acest cunoscator”ar
deveni o problema metafizica.Notiunea fie a unui Univers ce gandeste prin
noi sau cea a unui set de suflete fundamentale individuale trebuie
considerata ca “prima facie” pe un paragraf, impreuna cu solutia noastra
“psihologica”discutata impartial.Eu insumi cred ca exista loc pentru
cercetari ulterioare in acest sens.”Starile mentale” in care crede orice
psiholog sunt in mod clar usor de inteles, daca le deosebim de alte
obiecte.Dar sa le negam sau sa ne indoim de ele, este dincolo decscopul
exprimarii punctului de vedere natural-stiintific.
Si in aceasta carte, solutia provizorie/temporara la care am ajuns
trebuie sa constituie ultimul enunt:gandurile insele sunt cugetatorii.

14