Sunteți pe pagina 1din 31

Managementul Transportului Auto

(Ciclu de prelegere 30 ore)

Introducere

Transport din latină „transporto” – deplasare în spaţiu. Transportul rutier este o


ramură de producere, ce are un caracter comercial ce asigură necesitatea vitală a
societăţii în transportul de mărfuri şi călători. Procesul de transport reprezintă
totalitatea operaţiilor efectuate de mijloacele de transport la deplasarea în spaţiu şi
timp a bunurilor materiale şi a pasagerilor.
Obiectul transportului rutier constituie bunurile materiale (marfa) şi pasagerii.
Orice marfă din momentul amplasării în caroserie până la descărcarea ei în
punctul de destinaţie reprezintă sarcina sau încărcătura.
Prin activitatea de transport nu se creează bunuri materiale, ci se efectuează
prestaţii la deplasarea mărfurilor, cheltuielile pentru transportare fiind incluse în
valoarea lor. De aceea în economia naţională, transportul rutier ocupă un sector terţar.
Transportul uneşte toate ramurile economiei naţionale într-un organism ce
asigură funcţionarea sistemei bani – marfă – bani ce stă la baza dezvoltării economiei
oricărei ţări.
Evoluţia civilizaţiei umane este strâns legată de posibilităţile de transport ale
produselor activităţilor economice şi pentru realizarea relaţiilor tot mai strânse între
diferite grupuri de oameni, s-a născut necesitatea perfecţionării continue a mijloacelor
de transport şi crearea unor reţele rutiere vaste de transport. Odată cu inventarea
automobilului şi trecerea la producţia de masă a diverselor tipuri de autovehicule, s-a
realizat dezvoltarea reţelelor rutiere, care asigură posibilitatea deplasării între marile
aglomeraţii urbane şi practic toate localităţile unei ţării.
Circulaţia rutieră reprezintă mişcarea generală de vehicule şi persoane,
concentrată pe suprafeţe de teren amenajate special în acest scop, respectiv drumurile.
Fenomenul circulaţiei rutiere sau a traficului rutier se manifestă tot atât de clar pe
distanţe mari, în teritorii largi, cît şi în zone restrânse (oraşe şi alte tipuri de aşezări).
Ca urmare a perfecţionării continue a autovehiculelor, s-a ajuns astăzi la ritmuri
ridicate şi proporţii foarte mari de evoluţie a circulaţiei rutiere, practic are loc o
„explozie rutieră”.
Parcul mondial de autovehicule a ajuns la cifre impresionante. În întreaga lume
circulă în prezent peste 700 milioane de autovehicule de toate tipurile şi categoriile şi
an de an sunt produse din ce în ce mai multe astfel de mijloace de transport. Această
situaţie a adus la atingerea limitei de saturaţie a gradului de motorizare, în special în
ţările puternic industrializate. Gradul de motorizare are tendinţa continuă de creştere
şi în Republica Moldova la finele anului 2006 erau înregistrate aproximativ 0,5 mln.
de autovehicule de toate tipurile (autoturisme, autocamioane, autobuze, microbuze,
motorete, motociclete), tendinţa de creştere a parcului se menţine şi în prezent. Nu
există indici ca acest proces să se oprească. Este cunoscut faptul că limita de saturaţie
a gradului de motorizare a unei ţări este în jur de 2,5...3 persoane la un autoturism
convenţional. Or, la noi în ţară, mai sunt multe de făcut în acest domeniu. În primul
rând este necesară dezvoltarea puternică a infrastructurii rutiere şi modernizarea celei
existente.
Tema 1. Noţiuni generale ale teoriei managementului

La începutul secolului XX ca răspuns la necesităţile impuse de practica socială


şi economică a apărut managementul ca ştiinţă.
Termenul este englezesc de origine franceză derivat de la cuvântul „manager”
cu semnificaţia de organizare, de gospodărire a unei case.
El cuprinde următoarele elemente: procesul de coordonare a resurselor umane,
materiale, financiare şi informaţionale în vederea realizării obiectului de activitate al
organizaţiei.
Resursele managementului sunt:
1. umane – munca, talentul şi priceperea oamenilor;
2. materiale – terenuri, clădiri, echipamente tehnice;
3. financiare – capital financiar (bani);
4. informaţionale – ansamblul datelor necesare luării deciziei.
Managementul este asociat organizaţiei care reprezintă diverse entităţi (valori)
socio-tehnice, ce antrenează forţa de muncă şi tehnologia, realizează şi distribuie
produse şi servicii membrilor societăţii.
Distribuirea pe verticală a procesului conducerii respectă regula piramidei
ierarhice, una din legile fundamentale ale managementului determinată ca număr de
niveluri şi anume:
Strategic – amploarea obiectivului angajează întreaga organizaţie – se definesc
pe un termen lung.
Tactic – se urmăreşte realizarea obiectivelor derivate din obiectivul global,
sunt urmărite sarcinile specifice şi se iau decizii de corectare a abaterilor – are
caracter periodic.
Operativ – are loc conducerea nemijlocită a proceselor şi activităţilor – are
caracter curent.
Reprezentarea nivelurilor de management (fig. 1.1):

Figura 1.1. Piramida ierarhică a managementului


Funcţiile managementului după H. Fayol sunt:
- previziunea – presupune estimarea proceselor şi fenomenelor viitoare, a
efectelor negative şi pozitive;
- organizarea – ansamblul proceselor de producere, prin intermediul cărora se
divizează activitatea organizaţiei;
- comanda – se exercită prin decizii – efortul de menţinere a personalului în
acţiune prin intermediul liderului;
- coordonarea – ansamblul proceselor prin care se sincronizează deciziile şi
acţiunile personalului organizaţiei;
- controlul – ansamblul proceselor de urmărire a modului, în care se desfăşoară
diferite acţiuni sau întregul proces.
Managementul tipurilor de transport în mişcare este reprezentat printr-o
“organizaţie”, care pe de o parte antrenează forţa de muncă şi tehnologia, iar pe de
altă parte realizează şi distribuie produse şi servicii în transport membrilor societăţii.

Mediul ambiant al organizaţiei;


- Factorii economici: ansamblul elementelor de natură economică din mediul
ambiant cu acţiune directă asupra activităţilor organizaţiei (piaţa internă, piaţa
externă, pârghiile economico-financiare).
- Factorii de management: mecanismul de planificare macroeconomică,
sistemul de organizare a economiei naţionale, modalităţile de coordonare,
mecanismele de control.
- Factorii tehnici şi tehnologici: nivelul tehnic al utilajelor şi calitatea
tehnologiilor ce pot fi achiziţionate, numărul şi nivelul licenţelor, capacitatea şi
calitatea sistemului de corecţie.
- Factorii demografici.
Managementul general de mişcare (fig. 1.2) – prezintă procesul prin care se
coordonează, se conduce, se planifică şi se controlează activităţile desfăşurate a
procesului de transportare în structuri juridice, organizaţii, astfel încât să se asigure
atingerea scopurilor cu minimum eficienţă. El are un caracter universal, putându-se
aplica oricărui tip de organizaţie de transport: privată, publică, militară, socială.

Funcţiile principale ale managementului de mişcare sunt:


- previziunea – activitatea în funcţie de surse;
- organizarea – stabilirea necesarului în muncă fizică, intelectuală şi mijloace de
transport;
- coordonarea – armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului, organizaţiei şi
sistemelor;
- antrenarea – procesul prin care personalul organizaţiei este mobilizat să
participe la stabilirea şi realizarea sarcinilor;
- controlul – evaluarea prin care rezultatele efective sunt măsurate şi comparate
cu cele aşteptate în vederea depistării deficienţelor şi eliminărilor.
Managementul general de mişcare are un caracter multidisciplinar în care sunt
incluse: matematica, economia, psihologia, sociologia, statistica, etc.
Managerul general

Departamentul Departamentul Direcţia Biroul Centrul


tehnic şi de economic resurse protecţia de
exploatare Director general umane, muncii calcul
Director adjunct adjunct asistenţă
socială
Director
1.1 Serviciul exploatare;
1.2 Secţia dirijare -
dispecerizare trafic; 1.1 Serviciul contabilitate; 1. Serviciu personal -
1.3 Serviciul proiectare - 1.2 Serviciul buget, analize
economice, preţuri , salarizare;
tarife; 2. Servicii
cercetare. 1.3 Serviciul salarii, state, învăţământ;
debitori. 3. Serviciu social;
2. Direcţia tehnică 4. Birou relaţii
Mecanico – energetică 2. Direcţia comercială publice;
(Director) 5. Complexul de
2.1 Serviciul tehnic; sănătate
2.2 Serviciul mecanico - 2.1 Serviciul
aprovizionare-depozitare;
energetic;
2.3 Serviciul electronică şi 2.2 Serviciul marketing;
2.3 Serviciul comercial.
automatizare;
2.4 Biroul ecologic.

Figura 1.2 Schema managementului

Managerul – specialist în domeniul managementului, conducător de


întreprindere, persoana care aplică principiile tehnice ale managementului, adică este
implicată în administrarea unei organizaţii cu autoritate în folosirea, combinarea şi
coordonarea resurselor umane, financiare, materiale şi informaţionale în scopul
obţinerii rezultatelor urmărite.
Managerii sunt de trei niveluri:
• strategic: conducerea;
• funcţional: de grup;
• operaţional: şef de secţie, maistru.
Dezvoltarea economică a oricărui stat măreşte considerabil volumul de bunuri
economice create şi accentuează mobilitatea populaţiei în cadrul aşezărilor urbane.
Transportul prezintă prelungirea proceselor de producţie în sfera circulaţiei.
Cheltuielile de muncă măresc valoarea bunurilor economice prin valoarea adăugată
de muncă depusă de lucrătorii din domeniul transportului.
Principal în activitatea transporturilor este managementul general de mişcare.
Rolul şi importanţa transporturilor nu pot fi evidenţiate decât prin analiza
următoarelor relaţii la baza cărora se află:
1. Relaţiile dintre transporturi şi activităţile economice atât între membrii societăţii,
cât şi între aceştia şi natură. Lipsa transporturilor ar fi determinat ca producţia de
bunuri economice să se limiteze strict la resursele existente pe plan local. Dezvoltarea
transporturilor, prin apariţia de noi mijloace de transport perfecţionate, a eliminat
izolarea economică, a permis specializarea şi schimbul de activităţi, formarea pieţei
naţionale şi mondiale, dezvoltarea comerţului pe plan intern şi internaţional.
2. Relaţiile dintre transporturi şi activităţile sociale:
- deplasarea liberă a oamenilor;
- activitatea de turism pentru odihnă, necesară atât pe plan intern, cât şi
internaţional;
- locuitorii din zonele slab populate nu mai sunt izolaţi de serviciile medicale.
3. Relaţiile dintre transporturi şi activităţile politice:
- dezvoltarea economiei naţionale prin diminuarea limitelor impuse de distanţa
dintre centrele economico-sociale şi circulaţia rapidă şi operativă a mărfurilor şi
persoanelor;
- implementarea politicii de amplasare a factorilor de producţie pe teritoriul ţării.

Managementul transporturilor

Managementul general al transporturilor în Republica Moldova îl deţine


Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, în baza legislaţiei Republicii
Moldova. Ministerul Transporturilor este organul central de specialitate al
administraţiei publice, care se subordonează Guvernului.
Ministerul elaborează, promovează şi realizează în limitele competenţelor sale,
strategia şi politica de dezvoltare şi armonizare a ramurii în asigurarea dezvoltării
economiei naţionale conform legilor, decretelor preşedintelui, hotărârilor şi
ordonanţelor Guvernului.
Ministerul este persoană juridică, dispune de ştampilă de stat şi cont trezorerial.
Execută atribuţiile în următoarele domenii:
- transporturilor;
- transportul feroviar;
- transportul rutier;
- transportul naval;
- în domeniul gospodăriei rutiere;
Ministerul în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale:
- elaborează şi promovează politica Guvernului în domeniul transporturilor şi
gospodăriei rutiere.
- reprezintă interesele statului în cadrul organismelor internaţionale pe baza
convenţiilor, acordurilor şi strategiilor stabilite.
Exercită şi următoarele funcţii:
1. Autorizează intrarea în ţară şi ieşirea din ţară a mijloacelor de transport, precum şi
traficul de tranzit pe teritoriul republicii.
2. Promovează politica tehnică în vederea creării parcului naţional.
- Managementul întreprinderilor de transport este următorul:
Managementul de vârf:
- managerul principal;
- managerul financiar;
- managerul comercial;
- managerul tehnic.
Managementul operaţional:
- managerii pe exploataţie;
- managerii pe deservirea tehnică şi reparaţii;
- managerii în finanţe şi contabilitate.
Managementul executiv:
- conducătorii de vehicule;
- lăcătuşii;
- etc.

Managementul transportului rutier


- Ministerul Transporturilor;
- Direcţia Transportului a Municipiului Chişinău;
- Persoanele fizice şi juridice deţinătoare de automobile;
- Operatorii mijloacelor de transport - conducătorii auto;
Orice S.A., S.R.L. are managementul compus din:
- Managerul principal;
- Managerul pe exploatare;
- Managerii operaţionali.
Operatorii mijloacelor de transport sunt apreciaţi în trei moduri:
1. Şofer angajat (lucrător pe un mijloc de transport al unei firme);
2. Şofer cu automobil închiriat (acesta a închiriat automobilul şi plăteşte
chiria);
3. Şofer proprietar (mijloc de transport propriu şi îndeplineşte comenzi
de transport în regim taxi).
Regimul de lucru clasic este de 8 ore zilnic sau pe schimburi.
Conducerea circulaţiei constă în :
- întocmirea graficelor de circulaţie, astfel ca fluxul de pasageri să fie
preluat la timpul necesar;
- supravegherea respectării graficelor de circulaţie de întreprindere sau
colaboratorii municipiului;
- supravegherea se petrece mai des prin sistemul dispecerat:
• la punctele intermediare;
• la punctele finale;
• la substaţii;
• la locul de parcare;
Ele pot fi:
- teritoriale;
- pe trasee.
MANAGEMENTUL TRANSPORTULUI URBAN

În mun. Chişinău de organizarea transportului de pasageri este responsabilă


Primăria municipiului. Scopul de bază a Primăriei în organizarea transportului public
de pasageri este satisfacerea necesităţilor de deplasare a cetăţenilor în mun. Chişinău
în condiţii de maximă siguranţă şi confort la un cost integrat minim. Costul integrat
este format din cheltuielile transportatorului, costurile legate de protecţia mediului,
asigurarea securităţii şi utilizarea reţelei de drumuri.
Managementul nemijlocit a transportului public este executat de Direcţia
generală de transport public şi căi de comunicaţie al Primăriei mun. Chişinău.
Dirijarea operativă şi organizarea circulaţiei pe rută este efectuată de către
dispeceratele fiecărui operator separat. Direcţiei îi revine rolul de control al siguranţei
traficului, respectării actelor normative din domeniu, asigurarea coordonării şi
conlucrării operatorilor între ei şi menţinerii standardelor de transport stipulate în
paşapoartele rutelor, planurile comandă şi alte acte. La moment lipsesc contracte
bilaterale a întreprinderilor municipale de transport şi restul operatorilor cu Primăria,
care ar stabili principiile şi mecanismele de conlucrare.
Principalele probleme cu care se confruntă Primăria vizavi de transportul de
pasageri sunt: asigurarea securităţii pasagerilor şi calităţii serviciilor, tarifele,
protecţia mediului, dezvoltarea reţelei de drumuri, echilibrarea intereselor
operatorilor de transport.
Principalii factori ce caracterizează calitatea serviciilor de transport sunt: viteza
de deplasare din orice punct, în orice punct al Municipiului într-o perioadă de timp
acceptabilă pentru călători şi confortul călătoriei. Viteza de deplasare include timpul
necesar ajungerii la staţie, aşteptării mijlocului de transport şi transportul propriu –
zis. Aproape pentru toate rutele există dificultăţi cu asigurarea calităţii, care este
legată de discrepanţele semnificative dintre cererile de transport în orele de vârf şi
rest. Din cauza creşterii cererii de transport în perioada orelor de vârf, operatorii de
transport scot la rută toate capacităţile de transport, ce creează supraaglomerarea
arterelor de transport şi staţiilor. Fapt care la rândul său duce la blocaje a
transportului urban si supraaglomerarea unităţilor de transport. Rezolvarea acestei
probleme cere o abordare complexă a lucrurilor din partea întregii comunităţi, şi nu
numai a operatorilor şi organelor responsabile de organizarea transportului de
pasageri. Confortul oferit de către mijloacele de transport lasă de dorit la toţi
operatorii. Această situaţie se datorează în primul rând de parcul învechit, reutilările
ne corespunzătoare a mijloacelor de transport existent.
Securitatea pasagerilor în timpul călătoriei cu mijloacele publice de transport
se asigură prin menţinerea stării tehnice a unităţilor de transport la un nivel ce ar
exclude crearea situaţiilor de accident din motive tehnice, menţinerea reţelei de
drumuri într-o stare bună şi a disciplinei conducătorilor auto participanţi la trafic.
După cum se observă din datele Tabelei 3 numărul de accidente cu implicarea
unităţilor de transport de pasageri este destul de mare. După numărul de victime
raportat la volumul de pasageri transportaţi în cea mai rea situaţie apare taxi, după
care urmează microbuzele, PUA şi RTE. În acelaşi timp dacă comparăm numărul de
accidente raportat la numărul de unităţi de transport aflate în exploatare, atunci
situaţia este exact inversă la ceea de mai sus.
Deocamdată şi problema recuperării prejudiciului cauzat în rezultatul accidentelor nu
are o reglementare clară. Nici un transportator nu asigură pasagerii.
Politica tarifară în transportul public, promovată de către Consiliul Municipal,
are un caracter preponderent social. Actualmente sunt eliberaţi de plata pentru
călătorie în transportul public municipal (autobuze şi troleibuze) următoarele
categorii ale populaţiei: (1) invalizii de gradul I şi II, (2) copiii invalizi, (3)
persoanele care însoţesc un invalid, (4) pensionarii, (5) colaboratorii poliţiei, (6)
pensionarii din rândul ministerelor de forţă. Conform deciziilor Consiliului municipal
întreprinderilor trebuie să li se compenseze cheltuielile suportate la transportarea
persoanelor eliberate de plată, reieşind din numărul stabilit de 50 călătorii lunare
pentru o persoană. De asemenea Consiliul Municipal acordă un sir de reduceri la
costul unui abonament pentru elevi şi studenţi.
Una din sursele principale de poluare a mediului în municipiu îl constituie
transportul. Din aceste considerente limitarea utilizării mijloacelor de transport care
au un aport semnificativ la poluarea fonică şi poluarea aerului devine o necesitate.
Datorită parcului învechit de transport nivelul specific de poluare în municipiu este
mai ridicat decât permite nivelul tehnologic existent. Desigur, din acest punct de
vedere prioritate are dezvoltarea transportului electric. În prezent transportul cu
microbuzele are ponderea cea mai mare de poluare.
Fără dezvoltarea reţelei de drumuri traficul rutier desigur se va înrăutăţi şi odată cu el
şi transportul urban de pasageri va deveni tot mai anevoios. Întreţinerea drumurilor,
amenajarea parcajelor, desconcentrarea zonelor suprasolicitate, dirijarea cu fluxul de
circulaţie sunt provocările permanente cu care se confruntă Primăria. La toate
aceste capitole din lipsa mijloacelor financiare s-a înregistrat o rămânere în urmă de
la necesar.
Echilibrarea intereselor operatorilor de transport este una din cele mai dificile
sarcini, care stă în faţa Primăriei. Transportul pasagerilor este un proces complex. O
schimbare a regimului de transport pe o rută duce inevitabil la modificări a fluxului
pe alte rute. În goana după călători trebuie de exclus concurenţa ne loială şi
promovată competiţia transparentă. În prezent există o tensiune între microbuze pe de
o parte, şi RTE şi PUA pe de altă parte. În linii mari ea este determinată de existenţa
rutelor paralele şi transportul persoanelor cu facilităţi.

Caracteristica materialului rulant

Actualmente complexul de transport public de călători este constituit din trans-


portul electric (troleibuze), transportul auto (autobuze, microbuze, autoturisme taxi).
Transportul cu troleibuze şi autobuze este efectuat de două companii municipale iar
cel cu microbuzele şi taxiurile este efectuat de transportatori privaţi. Sistemul de
înlesniri pentru categoriile de persoane defavorizate funcţionează numai în
transportul efectuat de companiile municipale, adică cu autobuze şi troleibuze.
Caracteristica parcului rulant.
Structura „Direcţiei generale transport public
şi căi de comunicaţie”

În mun. Chişinău cu transportul urban de călători dirijează sau coordonează


„Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie”, (mai jos) care
reprezintă o subdiviziune cu personalitate juridică a Consiliului municipal Chişinău,
înfiinţată cu dreptul de beneficiar în domeniul dezvoltării şi exploatării transportului
public şi căilor de comunicaţie. Regulamentul stabileşte sarcinile, funcţiile, precum şi
drepturile şi obligaţiile Direcţiei, care este administrată de către un Director şi
desemnat de Consiliul municipal Chişinău, la propunerea primarului general. Iar
Directorul general desemnează: vice-directorul răspunzător de transportul public şi
vice-directorul cailor de comunicaţii.
Direcţia economico - financiară are următoarele funcţii: evidenta contabila,
controlul utilizării mijloacelor financiare si materiale; coordonarea problemelor de
planificare si de finanţare; evidenta contabila analitica si sintetica a mijloacelor
băneşti alocate din buget pentru construcţii capitale, reparaţia si întreţinerea
obiectelor de amenajare in municipiul Chişinău, si a mijloacelor băneşti alocate la
întreţinerea instituţiei; elaborarea proiectelor de preturi.
Direcţia administrativa are următoarele funcţii: asigurarea Direcţiei generale
cu resurse umane; supravegherea respectării legislaţiei; evidenta militara si asigurarea
in medicina a colaboratorilor; casarea mijloacelor fixe ale întreprinderilor
subordonate, activitatea gospodărească; starea anti-incendiară.
Direcţia marketing are următoarele funcţii: organizarea si petrecerea achiziţiilor
publice; pregătirea si controlul îndeplinirii contractelor de locaţiune a pasajelor
pietonale subterane; coordonarea si supravegherea activităţii parcărilor amplasate pe
teritoriul mun. Chişinău, indiferent de apartenenţa juridica si forma lor de proprietate;
formularea registrului de evidenta a parcărilor amplasate in mun. Chişinău,

Organigrama „Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie”


Directorul direcţiei
generale transport public
şi căi de comunicaţie

Vice-director Vice-director
(căi de comunicaţie) (transport)

Direcţia Direcţia Direcţia


comunicaţii Economică-financiară management
inginereşti în transport

Direcţie lucrări Direcţia


edilitare Administrativă

Regia exploatare a Direcţia marketing


drumurilor si
podurilor „ExDrupo”

Întreprinderea mun.
Parcul de trolebuze
„Regia transport
Întreprinderea mun. Nr. 1
electric”Chişinău
Reţelele electrice de
iluminat „LUMTEH”
Parcul de trolebuze
Nr. 2 Întreprinderea
municipala „Parcul
urban de autobuze”
Societate pe acţiuni Parcul de trolebuze
Firma de construcţie a Nr. 3
drumurilor „Edilitate”
Întreprinderea
municipala
„Prim Trans”

Sursa: „Direcţiei generale transport public si cai de comunicaţie”

Direcţia management in transport are următoarele funcţii: patronarea si


coordonarea activităţii întreprinderilor municipale de transport public si
administratorilor de rute; elaborarea proiectelor de dispoziţii si decizii Primăriei si
Consiliului municipal Chişinău; elaborarea actelor normative referitoare la
transportul public; examinarea actelor, demersurilor si petiţiilor parvenite; efectuarea
reviziilor tehnice ale unitarilor de transport care activează pe rutele municipale;
coordonarea amplasării staţiilor transportului public; controlul la linie a activităţii
transportului public; elaborarea reţelei de rute deservite de autobuze, troleibuze si
microbuze; elaborarea masurilor referitoare la ameliorarea activităţii transportului
public; examinarea fluxurilor de calatori; controlul activităţii serviciilor de securitate
a circulaţiei rutiere a întreprinderilor si companiilor de transport public din mun.
Chişinău; efectuarea in conlucrare cu Secţia politiei rutiere controalelor la trafic
privind respectarea regulilor circulaţiei rutiere, starea tehnica a autovehiculelor,
controlul medico – narcologic a şoferilor;
Direcţia control tehnic are următoarele funcţii: asigura suportul profesional al
Direcţiei generale transport public si cai de comunicaţie in supervizarea tehnica a
prevederilor proiectelor si autorizaţiilor referitor reparaţiei, reconstrucţiei, reabilitării
reţelelor tehnico-edilitare si amenajarea teritoriului in mun. Chişinău; organizarea si
controlul activităţii agenţilor economici la construcţia, reconstrucţia si reparaţia
comunicaţiilor inginereşti si edificiilor in municipiul Chişinău.
Direcţie lucrări edilitare are următoarele funcţii: organizarea si coordonarea
lucrărilor de construcţie, reconstrucţie reparaţie si întreţinere a cailor de comunicaţie
ale municipiului (străzi, construcţii artificiale, mijloace de reglare a circulaţiei rutiere,
canalizare pluviala, iluminare publica, etc.); coordonarea activităţii secţiei, efectuarea
controlului activităţii întreprinderilor subordonate : “Exdrupo”, ”Lumteh”, “Edilitate”
si altor antreprenori la construcţia, reconstrucţia, reparaţia si întreţinerea cailor de
comunicaţie, mijloacelor de reglare a circulaţiei rutiere, iluminării publice.

Tema 2. IMPORTANŢA TRANSPORTULUI


În condiţiile economie: transporturilor auto li se acordă o mare importanţă,
dezvoltarea lor fiind privită ca una dintre cele mai însemnate sarcini de stat.
Transporturile auto au rolul ca, împreună şi în colaborare cu celelalte categorii de
transporturi (cale ferată, transportul pe apă şi aerian), să asigure deplasările de
persoane şi materiale necesare deservirii popu-
Trebuie menţionat că transporturile auto se dezvoltă în mod armonios şi în deplină
colaborare cu celelalte categorii de transporturi, pe baza planului de stat, în scopul
asigurării la timp, în condiţiile cele mai adecvate şi mai economice a deplasărilor de
persoane şi materiale.
Transporturile auto au o deosebită importanţă pentru economia naţională pentru că
aduc o contribuţie însemnată la satisfacerea nevoilor economiei naţionale şi ale
populaţiei.
Supleţea transporturilor auto concretizată în posibilitatea de manevrare, viteza
apreciabilă de circulaţie şi aptitudinea de a circula pe drumuri mai puţin
amenajate, fac ca transportul auto să fie aplicabil pe întreg cuprinsul ţării şi îndeosebi
indicat pentru distanţe scurte.
Dezvoltarea economică deosebită a tuturor ţărilor europene - în a doua
jumătate a secolului al XX-lea - precum şi inevitabila creştere a volumului legăturilor
economice - schimburilor comerciale - între aceste ţări au condus la o dezvoltare
corespunzătoare a transporturilor, în general, şi a transporturilor auto, în special.
Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii economico-
sociale pentru ca prin intermediul lor se efectuează deplasarea in spaţiu a
bunurilor si oamenilor in scopul satisfacerii necesitaţilor materiale si spirituale ale
societăţii omeneşti.
Dezvoltarea, diversificarea si modernizarea transporturilor au fost determinate
de extinderea si intensificarea producţiei si a circulaţiei mărfurilor, de adâncirea
diviziunii internaţionale a muncii.
Avînd in vedere necesitatea realizării legăturilor dintre producţie si consum,
transporturile sunt acelea care deplasează bunurile obţinute in celelante ramuri ale
producţiei materiale din locul in care au fost produse la cel in care urmează a fi
consumate in cadrul pieţei interne si internaţionale.
Obiectul activităţii de transport îl constituie deplasarea in spaţiu a calatorilor
si mărfurilor.
Insa nu toate deplasările in spaţiu constituie obiectul activităţii de transport
supuse contractului de transport. Astfel, transportul informaţional, transportul de
lichide si gaze prin conducte si alte activităţi asemănătoare nu pot forma obiectul
contractului de transport. Aceste activităţi se realizează prin instalaţii proprii si nu
necesita operaţiunile specifice pe care le presupune activitatea de transport, cum ar fi:
preluarea de către transportator a mărfurilor, obligaţia de paza si preluare a lor la
destinaţie.
Considerata sub aspectul conţinutului sau economic, activitatea de transport
constituie mijlocul prin care se înlesneşte schimbul de bunuri si deplasarea
oamenilor, spre deosebire de deplasarea gîndirii (transportul corespondentei, faxul,
transmisiunile telefonice), transport ce este supus altor reguli.
De asemenea, rămîne in afara sferei noastre de preocupare transportul poştal
care, deşi se realizează pe baza unor raporturi juridice intre transportator si unitatea
de posta, nu se integrează in contractul de transport. Mai mult, nici expeditorul, nici
destinatarul nu au legături juridice cu unitatea de transport ce realizează activitatea de
corespondenta.
Astfel, activitatea de transport poate fi definita ca acţiunile prin care se
organizează şi se realizează deplasarea calatorilor si mărfurilor în spaţiu si timp.
Un rol important il are transportul in sfera producţiei unde, printr-o mai buna
organizare, poate contribui la: reducerea ciclului de producţie, accelerarea vitezei de
rotaţie a mijloacelor circulante, îmbunătăţirea indicatorilor economico-financiari.
Producţia unei întreprinderi este deservita nu numai de transportul intern, ci si
de transportul care realizează legăturile externe ale acesteia cu celelante întreprinderi
si cu întreaga economie naţionala.
De aici decurge funcţia importanta a transporturilor de a susţine legăturile
de producţie intre întreprinderi, comunicaţiile intre marile centre industriale, intre
cele industriale si agricole, etc. Acest rol este îndeplinit de transporturile rutiere şi
transportul de calatori. Acesta din urma deserveşte procesul de producţie prin
deplasarea muncitorilor la si de la locul de munca.
Rolul transporturilor este evident, prin intermediul acestora asigurîndu-se
procesul de producţie cu mijloace de producţie si forţa de munca.
Importanta transporturilor consta nu numai in funcţia pe care o au in
dezvoltarea complexului socio-economic naţional, ci si in rolul important exercitat
asupra amplificării relaţiilor dintre state. Astfel, transporturile internaţionale
reprezintă mijlocul material ce sta la baza relaţiilor economice cu celelante tari ale
lumii. Acestea continua procesul de producţie in sfera circuitului economic mondial
si reprezintă un sistem tehnico-economic complex prin intermediul căruia o parte din
produsul social este realizat pe pieţele externe in schimbul unor mărfuri necesare
economiei naţionale, contribuind astfel la modificări de structura, calitate si cantitate
in produsul intern brut, produsul naţional brut si produsul naţional net.

Tema 3. Cererea de transport

1. Cererea de transport.
Cererea reprezintă cuantumul dintr-un serviciu economic care se poate
cumpăra intr-o perioada de timp, in funcţie de preţul.
Mărimea cererii pentru un anumit serviciu economic depinde, in special de
nivelul preţului serviciului cerut si de cuantumul venitului cumparatorului dinamica
generala a cererii, atât a celei individuale cat si a celei de piaţa, este una
descrescătoare: la o scădere a preţului, cererea creste in cantitate.
Aceasta este dependenta de cererea de mărfuri fiind considerata a fi o cerere
derivata.
Influenta costurilor de transport asupra cererii unui produs, intr-un anumit loc,
este legata de costul produsului la destinaţie.
Acesta include 2 componente costul produsului la sursa de origine si costul
transportului la destinaţie. Influenta se concretizează in doua aspecte:
a. avantajul competitiv ( suma dintre costuri);
b. aria pieţei in care e competitiva o firma. Exemplu

Elasticitatea cererii de transport fata de preţ:

- La nivel agregat per ansamblul economiei cererea este inelastică;


- La nivel dezagregat cererea este elastica
Elasticitatea cererii in funcţie de preţ se exprima prin coeficientul elasticităţii
cererii la preţ, ce reprezintă raportul dintre modificarea relativa (in procente) a
cantităţii cerute dintr-un serviciu şi modificarea relativa (in procente0 a preţului:
In funcţie de elasticitatea cererii la preţ, serviciile se clasifica in trei categorii:
- serviciile cu cerere elastica, unde coeficientul elasticităţii cererii este, in
valoare absoluta, superior lui 1.
- serviciile cu cerere elastica unitara, unde coeficientul elasticităţii cererii
este, in valoare absoluta, egal cu 1.
- serviciile cu cerere inelastică, unde coeficientul elasticităţii este, in valoare
absoluta, mai mic ca 1.

2. Structura costurilor de transport.

Criteriul variaţiei:
- Costuri fixe
- Costuri variabile

Criteriul separabilităţii:
- Costuri separabile
- Costuri asociate
- Costuri comune
Cost Total

Cost fix

Cost variabil

Distanţa

a. Economii datorate unei bune utilizări a capacitaţii mijlocului de transport;


b. Economii datorate utilizării unor mijloace de transport mai mari;
c. Economii de scara in infrastructura – cost mai mic in porturi mai mari;
d. Economii din creşterea parcului de mijloace de transport.

Conform criteriului separabilităţii:

a. Costuri specifice separabile – sunt cele ce pot fi alocate unui anumit output sau
altul;
a. Costuri asociate - + un serviciu de exemplu costul cursei de intoarcere;
a. Costuri comune
Tema 4. Întreprinderea de transport

Întreprindere – un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinţe


juridice, economice, tehnologice, care folosind anumite mijloace de muncă,
desfăşoară procese şi servicii în scopul de a obţine venit net sau profit mare.
ÎTA efectuează transporturi şi prestează servicii de transport al călătorilor şi
mărfurilor pe bază de contracte şi comenzi.
Transportul de mărfuri cu autovehicule din cadrul organizaţiilor, în care stau la
evidenţă, este determinat ca transport departamental, de exemplu:
- Ministerul de exploatare şi reparaţie a drumurilor;
- Ministerul alimentaţiei;
- Ministerul industriei uşoare;
- etc.
Toate mijloacele de transport din aceste subdiviziuni sunt exploatate numai în
transportarea mărfurilor, necesare în cadrul acestor departamente şi instituţii.
Transportul de utilizare publică este determinat ca acel parc de autovehicule, ce
se utilizează în toate sferele economiei naţionale şi la îndeplinirea cerinţelor
populaţiei. Efectuarea transportului de mărfuri departamental şi de utilizare publică
poate fi organizat pe sectoare sau regiuni, în cantităţi ce pot fi transportate cu
mijloace de transport aflate pe teritoriul acestui sector sau cu implicarea mijloacelor
de transport deplasate din alte localităţi.
Domeniul de activitate este determinat prin licenţă, eliberată pentru genurile de
activitate de către MTC a RM (aprobat prin Ordinul nr. 162 din 24.XI. 2000).
Relaţiile dintre ÎTA şi agenţii economici, care apar la transportare, se bazează pe
principiile economiei de piaţă (avantajul reciproc, eficienţa maximă, răspundere egală
şi deplină etc.).
În Republica Moldova, potrivit legislaţiei în vigoare, există:
1. Regii autonome – care se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale
economiei naţionale (poşta, transportul urban electric, etc.). Regia autonomă este
proprietara bunurilor din patrimoniul său, trebuind să-şi acopere integral, prin
activităţile desfăşurate, cheltuielile şi să obţină profit.
2. Societăţi comerciale – care se pot constitui de către persoane fizice sau juridice în
următoarele forme:
- Societăţi în nume colectiv;
- Societăţi pe acţiuni – la care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social,
acţionarii fiind obligaţi numai la plata acţiunilor lor;
- Societăţi cu răspundere limitată – obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social,
iar asociaţii sunt obligaţi numai la plată părţilor sociale.
Clasificarea întreprinderilor
Structura şi clasificarea întreprinderilor este reprezentată în fig. 4.1.

Întreprinderea de
transport auto

Forma de Apartenenţa Obiectul Gradul de


proprietate naţională muncii mărime

După forma de proprietate

ÎNTREPRINDERI
PRIVATE
DE STAT

Al căror patrimoniu aparţine unei Definite prin faptul că


persoane sau unui grup de persoane: patrimoniul aparţine statului.
1. Întreprinderi individuale;
2. Întreprinderi în grup: 1. Întreprinderi publice –
patrimoniul este al statului, dar
Întreprindere familială au o autonomie;
(patrimoniul aparţine unei 2. Întreprinderi mixte –
familii); funcţionează ca societăţi pe
Întreprindere cooperatistă acţiuni, în care statul este unul
(pe baza participării în condiţii din acţionarii principali.
egale a mai multor persoane);
Societăţi pe acţiuni
(patrimoniul este împărţit într-un
număr mare de părţi cu o anumită
valoare nominală, numite acţiuni.
Deţinerea uneia
sau a mai multor acţiuni reprezintă
temeiul juridic de
proprietate a cotei date).
După apartenenţa
lor naţională

1. Naţionale 2. Multinaţionale 3. Mixte

În acest caz, Întreprinderea La constituirea


bunurile se află în este alcătuită din mai acestui tip de întrep-
proprietatea unor per multe unităţi care îşi rindere participă per-
-soane fizice sau desfăşoară activitatea soane din mai multe
juridice din statul, în cel puţin în două ţări ţări.
care funcţionează în şi sunt proprietatea
- treprinderea. unui grup economic
privat, cu caracter
internaţional.

Gradul de
mărime

ÎNTREPRINDERI ÎNTREPRINDERI ÎNTREPRINEDRI


MARI MIJLOCII MICI

Figura 4.1 Structura şi clasificarea întreprinderilor

Criteriile care stau la baza acestei clasificări:


- cifra de afaceri (lei);
- profitul (lei);
- numărul de salariaţi;
- valoarea capitalului social.

Exemplu 1. Organizarea în cadrul companiilor mici (SRL.)


O companie mică are în general până la 15 autovehicule şi un personal de
aproximativ 24 persoane, într-o astfel de companie, directorul/patronul poate avea
controlul asupra tuturor activităţilor. Liniile de comunicare sunt scurte, directorul are
contact direct cu toţi membrii echipei.
Fiecare angajat ştie ce are de făcut, instrucţiunile sunt scurte şi liniile de
comunicare neformale. Existenţa unor linii de comunicare scurte nu exclude existenţa
documentelor şi a înregistrării. Controlul companiei constă în urmărirea costurilor,
realizărilor şi veniturilor.
Supravieţuirea companiei se bazează pe câştigarea unui loc în cadrul pieţei.
Acest lucru se poate face prin marketing activ, incluzând dezvoltarea pieţei,
îmbunătăţirea calităţii serviciilor precum şi extinderea lor.
Organizarea se face în funcţie de tipul serviciilor de transport oferite, pieţele
deservite şi numărul de clienţi. Structura organizatorică a unei companii cu 15
autovehicule arată astfel:

Contabilul este practic întotdeauna prezent. Preferinţele personale ale


directorului şi abilitatea contabilului (aşa cum sunt recunoscute de către director)
determină într-o mare măsură autoritatea contabilului, în multe firme contabilul este o
persoană cheie, angajată direct sau ca şi consilier al directorului. Ca o regulă,
contabilul este secondat de către o firmă de contabilitate care încheie balanţa
contabilă şi calculul profiturilor şi pierderilor, controlează dosarele şi consiliază în
probleme de impozitare şi administrare al afacerilor în general.
Dispecerul este în cadrul companiilor mari, un fost şofer care are o viziune din
interior a problemelor din transporturi, iar în cazul când volumul de muncă este mic,
directorul este cel ce face dispecerizarea. Această funcţiune include stabilizarea
zilnică a orarului şoferilor, stă în centrul operaţiunilor zilnice ale firmei, necesită
combinarea know-how-ului din practica transporturilor, este în contact direct cu
activitatea de marketing şi vânzări şi ţine evidenţa disponibilităţilor din punct de
vedere al parcului auto şi al şoferilor.
Mecanicul are drept sarcini - în Europa de vest - doar întreţinerea
autovehiculelor şi mici reparaţii. De reparaţiile mai complicate se ocupă atelierele din
afara companiei, acestea fiind mai bine echipate pentru munca respectivă, în Europa
de est, sarcinile mecanicului sunt mai importante, întrucât drumurile sunt foarte
proaste, autovehiculele neadaptate condiţiilor locale, iar disponibilitatea serviciilor
oferite de firmele de reparaţii este redusă.
Şoferii sunt deseori închiriaţi pe anumite perioade de timp. Cu excepţia
curselor lungi care trebuie efectuate în cadrul unei perioade de timp stabilite (ex.:
transportul de flori, fructe sau legume), autovehiculele sunt întotdeauna însoţite de un
singur şofer. Co-şoferii sunt folosiţi în general în activităţile de descărcare. Restricţia
referitoare la numărul de ore pe săptămână, concedii de odihnă şi de boală, arată că
numărul de ore disponibil pentru autovehicul > numărul de ore disponibil pentru
şofer, ceea ce duce la angajarea mai multor şoferi decât autovehicule.
Serviciul de exploatare în Întreprinderile de Transport Auto Dirijarea
dispecerială cu traficul. Sarcinile şi metodele de realizare. Serviciul dispecerial liniar,
mijloacele tehnice de legătură dispecerială (fig. 5.2).

Figura 5.2 Structura serviciilor a ÎTA

Şeful serviciului exploatare reprezintă conducătorul secţiei de exploatare a


întreprinderii auto, în funcţia căruia intră organizarea şi îndeplinirea transportării
mărfurilor cu transportul auto conform planului şi sarcinilor primite la întreprindere.
Dispoziţiile lui sunt obligatorii pentru toţi lucrătorii secţiei de exploatare şi pot
fi anulate numai de către director.
Responsabilitate:
1. de ieşire a transportului auto pentru îndeplinirea procesului de
transport conform contractelor sau ofertei primite;
2. prezenţa şi îndeplinirea corectă a orarului de ieşire a
autovehiculelor la linie;
3. îndeplinirea corectă a foilor de parcurs şi bonurilor de livrare date
în secţia exploatare.
Dispecerul:
1. îndeplinirea lucrului operativ cu autovehiculele – asigură îndeplinirea
sarcinilor primite pentru transportarea mărfurilor;
2. sigură dirijarea conducătorilor auto în procesul de deplasare;
3. se supune şefului secţiei de exploatare şi îndeplineşte toate comenzile
planificate în zi şi alte perioade.
Obligaţiile:
• să primească de la şefii coloanelor informaţii despre ieşirea
autovehiculelor la linie;
• să îndeplinească şi să elibereze foile de parcurs şi să le primească
îndeplinite conform legislaţiei stabilite la finisarea transportului;
• să instruiască şoferii despre condiţiile sarcinii în cursă;
• să menţină legături operative cu clienţii în îndeplinirea sarcinilor de
încărcare – descărcare şi transportare a mărfurilor;
• să primească telefonograme în privinţa defectării autocamioanelor la
linie;
• să primească măsuri operative cu autovehiculele ce staţionează la
încărcare;
• corect şi la timp să primească şi să prelucreze foile de parcurs conform
instrucţiunilor.
Responsabilitate:
a) de eliberat la timp actele normative la autocamioanele
planificate la ieşire conform sarcinilor puse la transportarea
mărfurilor;
b) de a evidenţia şi de a păstra foile de parcurs;
c) de trimitere a transportului la linie fără a controla existenţa
mărfurilor la obiect;
d) de primire a foilor de parcurs şi celorlalte acte normative după
întoarcerea şoferilor de pe rută în conformitate cu legislaţia în vigoare.
La întreprinderi cu volum sporit se introduc dispeceri pe linie. În funcţiile
dispecerului pe linie intră: să asigure şi să dirijeze procesul de lucru, asigurând
coordonarea lucrului conducătorului auto conform planului transportării, comenzile
clienţilor şi capacitatea mijloacelor de transport.
În activitatea sa dispeceratul utilizează următoarele sisteme
de legătură:
1) telefonice pe linii continue unice între dispecerat şi obiectele de
transportare;
2) telefonice prin staţii – telefonice automate;
3) radio, legătură mobilă.
Tema 5. Planificarea organizaţiei de transport

Pentru planificarea activităţii de transport este necesar să se rezolve


următoarele probleme:
a) determinarea cantităţilor de marfă ce vor fi transportate între diferite puncte;
b) determinarea distanţelor medii de transport;
c) determinarea capacităţii medii de transport pe diferite grupe de transport;
d) determinarea cantităţilor de produse care circulă.

Planificarea activităţii întreprinderii


Deci dacă întreprinderea este societate pe acţiuni, planificarea activităţii se
efectuează de către Consiliul Societăţii. Iar pentru elaborarea strategiilor manageriale,
în cadrul întreprinderii a fost creată Secţia Plan – Producţie.
Secţia plan-producţie este o subdiviziune structurată de sine stătătoare a
aparatului de conducere şi se subordonează numai Directorului general al
întreprinderii. Secţia este condusă de şef de secţie, în subordonarea căruia se află
inginer pe organizare a muncii, inginer pe producţie şi economistul. Activitatea
secţiei plan-producţie este reglementată de deciziile şi hotărârile Ministerului Muncii,
legislaţia Republicii Moldova, instrucţiunile şi alte acte normative a conducerii
întreprinderii.
Sarcina principală a secţiei de planificare este organizarea şi perfecţionarea
sistematică a activităţilor de planificare strategică la întreprindere, care asigură
controlul succint asupra îndeplinirii planurilor şi strategiilor curente şi de perspectivă,
pe bază de mobilizare a rezervelor creşterii productivităţii întreprinderii. Eficienţa cît
mai înaltă de folosire a mijloacelor fixe şi circulante, tuturor resurse de care dispune
întreprinderea; ridicarea nivelului de productivitate a muncii; introducerea noilor
tehnologii avansate; mecanizarea şi automatizarea proceselor de producere;
specializarea secţiilor, luând în consideraţie majorarea volumului de producţie;
creşterea calităţii producţiei fabricate conform cerinţelor consumatorilor deserviţi –
iată numai câte-va din strategii care sunt elaborate şi vizate de secţia plan-producţie.
În competenţa secţiei plan-producţie întră următoarele activităţi:
 Întocmirea planurilor de producţie curente şi de perspectivă, aprobarea preţului de
cost producţiei fabricate, în conformitate cu indicaţiile metodice organelor
superioare de conducere;
 Coordonarea activităţilor subdiviziunilor structurate a întreprinderii în domeniile
de planificare şi organizare a muncii, salarizare şi dirijare a proceselor de
producţie;
 Întocmirea planurilor de muncă anuale, semestriale, lunare şi zilnice de muncă
după specificul activităţilor şi altor criterii tehnico-economice;
 Întocmirea planului financiar al societăţii pe acţiuni, elaborarea strategiei de
micşorare a preţului de cost a producţiei fabricate;
 Analiza şi controlul proceselor de producţie cu scopul identificării posibilităţilor
de majorare a volumului de producţie şi creşterii productivităţii;
 Analiza îndeplinirii tuturor indici economici lunare, semestriale şi anuale;
 Elaborarea şi îndeplinirea planului de cheltuieli pentru materii prime, necesare
pentru fabricarea articolelor protetice şi încălţămintei ortopedice;
 Îndeplinirea controlului asupra normelor de consum a materiei prime şi
materialelor în secţiile de producere;
 Asigurarea consecutivităţii şi ritmicităţii procesului de producţie;
 Întocmirea schemei de state a întreprinderii;
4

2. secţia tehnică Inginer de


producţie
9
1 3
2 Şef Economist
SPP
1.Secţia
expluatare
9
Inginer pe
8 normare a muncii

7 5

Consiliul Societăţii
6 Director general

Schema 5.1 Procesul de planificare a activităţii de transport

Ca să pătrundem mai adânc în esenţa procesului de planificare a activităţii


întreprinderii, ne vom folosi de Schema 5.1. După cum am menţionat mai sus, în
centrul planificării strategice se află secţia plan-producţie. Procesul porneşte de la
colectarea informaţiei de la secţiile de producere (expluatare şi tehnică) cu privire la
folosirea resurselor economice, şi materiale, datelor privind folosirea efectivă a
timpului de muncă şi propuneri de la muncitori. De asemenea se ia în consideraţie
fluxul de călători, date statistice cu privire la deservirea rutelor, gradul de calificare a
muncitorilor, numărul solicitărilor la deservirea tehnică şi reparaţie, etc. Informaţia şi
datele colectate sunt transmise de către şeful secţiei la inginerul pe producţie,
inginerul pe normare a muncii şi economist. Ei, la rândul său, folosind date din anul
trecut şi comparând cu cele primite elaborează proiectul de plan a activităţii
întreprinderii de transport auto. Planul este adus la cunoştinţă Directorului general de
către şef secţiei plan-producţie (SPP).Directorul general analizează cu şefii de secţie
şi întroducînd corectările necesare le transmite pentru aprobare Consiliului societăţii..
După aprobare proiectul este întors şi prin intermediul şefului SPP este implementat
şi adus la cunoştinţă angajaţilor. Este necesar de menţionat că, planificarea activităţii
întreprinderii se elaborează pe un termen strict determinat – de obicei pe un an.
Tema 6. Organizarea transportului

Organizarea circulaţiei auto a unei societăţi de transport vizează întreaga


activitate: programarea, lansarea, urmărirea procesului de transport. De aceea
organizarea circulaţiei se concentrează:
1. Programele de lucru al circulaţiei;
2. Graficele şi orarele de circulaţie.
Programele de lucru au rolul:
a) de a asigura utilizarea raţională a resurselor tehnice;
b) de a asigura utilizarea raţională a resurselor umane.
La baza întocmirii programelor şi graficelor de lucru sau fluxurilor de mărfuri.
Pentru ridicarea eficienţei transportărilor, fluxul de transporturi (expedieri),
necesită a fi organizat şi dirijat. Aici este necesar de concretizat unde se termină
tehnologia şi se începe organizaţia. Numai în aşa fel se va putea determina unde
pierdem în timp şi în cheltuieli.
Organizarea – repartizarea detaliată şi efectivă a operaţiilor în procesul de
transport (fig. 5.1). De exemplu: A + B < A + B, unde A+ B este suma pierderilor de
timp şi cheltuielilor. În cazul organizării A + B > A + B sau organizarea unui
complex de transport, mărind numărul de autovehicule la îndeplinirea unuia şi
aceluiaşi proces de transport, ridică capacitatea de transport, dar aduce la scăderea
productivităţii muncii în parte la vehicul, din cauza aşteptării la încărcare –
descărcare.

Figura 5.1 Schema principală de organizare a


transportului de încărcături

La întocmirea programelor şi graficelor de circulaţie un rol important au:


1. Dimensionarea capacităţii de transport oferită;
2. Stabilirea distribuţiilor;
3. Excluderea supraaglomerărilor de vehicule, în special în punctele de
încărcare – descărcare.
Activitatea în traseu a unui vehicul este influenţată de:
1. factorul uman;
2. durata de încărcare – descărcare;
3. viteza comercială;
Elemente constructive ale transportului auto
Elementele constructive ale transportului auto sunt: drumurile şi autovehiculele.
Drumul reprezintă calea de comunicaţie terestră, special amenajată pentru
circulaţia autovehiculelor şi a pietonilor.
Constructiv, orice drum este alcătuit din:
infrastructură – cuprinde totalitatea lucrărilor care susţin suprastructura,
asigurând legătura cu terenul şi transmiterea către acesta a eforturilor statice şi
dinamice. Infrastructura cuprinde: terasamentele sau lucrările de pământ şi lucrările
de artă (poduri, viaducte, tunele, etc.);
suprastructura – cuprinde mai multe componente, care alcătuiesc corpul propriu-
zis al drumului. Suprastructura este alcătuită din mai multe straturi diferite, a căror
compoziţie şi tehnologie de execuţie depind de importanţa şi de destinaţia drumului.
Drumurile pot fi clasificate după mai multe criterii:
1. După folosinţă:
1.a. drumuri publice – destinate cerinţelor de trafic rutier ale întregii populaţii şi
ale economiei naţionale. Acestea se împart în: drumuri de interes vital şi drumuri de
interes local.
În categoria drumurilor de interes vital sunt incluse autostrăzile şi drumurile
naţionale.
Autostrăzile sunt drumuri de mare capacitate, rezervate exclusiv circulaţiei
autovehiculelor, prevăzute cu benzi unidirecţionale, separate printr-o bandă mediană,
intersectează denivelat orice altă cale de comunicaţie şi evită, pe cât posibil
localităţile. Accesul şi ieşirea pe şi din autostradă este permis numai prin locuri
special amenajate. Drumurile naţionale asigură legătura cu punctele de frontieră.
În categoria drumurilor de interes local sunt incluse drumurile judeţene,
drumurile comunale şi străzile.
1.b. drumuri de exploatare – satisfac cerinţele de trafic rutier ale unor agenţi
economici din industrie, agricultură, etc.
2. După influenţa pe care o au asupra exploatării autovehiculelor, drumurile
se împart în 6 categorii:
• categoria M – cuprinde drumurile asfaltate, în stare bună, cărora li se atribuie
un coeficient de drum = 0.9;
• categoria K – include drumurile private, în stare bună, cărora li se aribuie un
coeficient = 1;
• categoria T – cuprinde drumurile asfaltate, pavate şi pietruite, în stare
mediocră, cărora li se atribuie un coeficent = 1.1;
• categoria L - cuprinde drumurile pietruite cu piatră spartă, pietriş şi bolovani
râu, cărora li se atribuie un coeficient = 1.2;
• categoria E – include acele drumuri care impun schimbări de viteză pe circa
70% din parcus şi cuprinde: drumurile de pământ cu terasamente în stare
mediocră şi dumurile pavate cu bolovani de râu, în stare rea, a căror coeficient
de drum este = 1.4;
• categoria H – cuprinde toate celelate categorii de drumuri, a căror stare nu
permite viteze mai mari de 15km/h pe toată lungimea lor şi care au un
coeficient de drum = 1.6
Coeficienţii de drum sunt folosiţi pentru a corecta parcursul efectiv, în vederea
obţinerii parcursului echivalent.

Autovehiculul este principalul mijloc de transport rutier, reprezentat de orice


vehicul care se poate deplasa pe un teren amenajat sau nu, prin propriile mijloace, în
care scop este înzestrat cu un motor cu care produce sursa de energie pentru
propulsie.
Autovehiculele se pot clasifica după mai multe criterii:
După destinaţie:
• autovehicule pentru călători – acestea se împart în: autovehicule uşoare
(capacitate de 4-6 locuri); autovehicule medii (capacitate de 10-14 locuri);
autovehicule grele (capacitate de 35-100 locuri).
• autovehicule pentru marfă – foarte diverse şi se pot clasifica după modul de
construcţie în: autovehicule cu şasiul simplu şi autovehicule cu şasiul articulat,
care pot fi: detaşabile sau cu semiremorcă.
După sarcina utilă, autovehiculele de marfă pot fi: până la 1.5 tone; între 3-5
tone; între 5-8 tone; între 8-12 tone; peste 12 tone.
După felul suprastructurii şi destinaţia ei: autocamioane ladă; autocamioane
izoterme; autocamioane frigorifice; cisterne, etc.
Din punctul de vedere al mecanismului de încărcare/descărcare:
autovehicule cu suprastructură fixă; autovehicule cu suprastructură basculată.
Aceste clasificări au rol important pentru stabilirea modalităţilor de organizare a
parcului de autovehicule, a activităţii de întreţinere şi reparaţii, de aprovizionare cu
materiale, piese de schimb, de stabilire a cheltuielilor de exploatare.

Procesul de transport auto; noţiune, structură, clasificare

Procesul de transport auto, în modul cel mai general, constă în efectuarea


deplasării mărfurilor sau călătorilor dintr-un loc în altul, cu autovehiculele. El rezidă
în prestaţiile ce se efectuează cu mijloacele de transport auto şi este echivalent cu
procesul de producţie din acest domeniu de activitate.
Pocesul de transport este format din mai multe cicluri de transport.
Dcta = Tc + Td + Tî
Dpta = Tp + Dcta + Tpd
Tc = t1 + t2 + t3 + t4 + t5 = 2L/V + Tîd + Tas
unde:
Dcta = durata ciclului de transport auto;
Tc = timpul cursei;
Td =timpul de deplasare de la locul de garare la primul punct de încărcare;
Tî = timpul de întoarcere de la locul de descărcare la locul de garare;
Dpta = durata procesului de transport auto;
Tp = timpul de pregătire a autovehiculului în vederea plecării în cursă;
Tpd = timpul de garare a autovehiculului şi de predare a documentelor la
întoarcerea din cursă;
t1 = timpul de încărcare ;
t2 = timpul de deplasare de la punctul de încărcare la punctul de descărcare;
t3 = timpul de descărcare;
t4 = timpul de deplasare de la puncul de descărcare înapoi la punctul de
încărcare;
t5 = alte staţionări;
L = lungimea traseului;
V = viteza de deplasare a autovehiculului;
Tîd = timpul de încărcare/descărcare;
Tas = timpul afectat altor staţionări;
Tg = timpul de garare.
Prin ciclu de transport auto se înţelege activitatea de transport a unui
autovehicul, de la plecarea din punctul de garare, până la întoarcerea lui în acelaşi
loc.
Durata ciclului de transport constă în timpul care se scurge din momentul
plecării autovehiculului din garaj la locul de încărcare a mărfurilor sau de îmbarcare a
călătorilor şi până în momentul sosirii acestuia la garaj.
Organizarea ciclului de transport se bazează pe cunoaşterea: volumului
traficului de mărfuri şi călători, a intensităţii şi frecvenţei curenţilor de mărfuri şi de
călători. Ciclul de transport se compune din una sau mai multe curse, care se pot
efectua pe durata acestuia.
Prin cursă se înţelege efectuarea unui singur transport, adică deplasarea
încărcăturii la destinaţie şi revenirea autovehiculului la locul iniţial de încărcare sau
în alt loc. Durata cursei este egală cu timpul care se scurge din momentul începerii
efectuării primei operaţii necesare încărcării şi până în momentul încheierii ultimei
operaţii ce precede o nouă încărcare sau garare. Cursa reprezintă activitatea
autovehiculului între două încărcări succesive.
În traficul urban de călători însă, cursa reprezintă activitatea autovehiculului
între capetele traseului, în ambele sensuri, în timp ce în traficul urban cursa semnifică
activitatea autovehicului între capetele traseului, într-un singur sens.
În cadrul procesului de transport auto se pot efectua 3 tipuri de parcursuri:
- parcurs cu încărcătură;
- parcurs fără încărcătură;
- parcurs zero (de la garaj la locul de încărcare sau de la locul de descărcare la
garaj).
Efectuarea unei curse se face pe baza unui itinerar stabilit care trebuie respectat
de fiecare automobil şi care cuprinde drumul pe care acesta urmează să-l parcurgă
între două puncte, ţinând seama de viteza de parcurgere a distanţei şi de staţionările
pe parcurs. La stabilirea itinerarului trebuie să se ţină seama de:
- lungimea drumurilor şi starea tehnică a acestora;
- intensitatea traficului;
- declivităţile drumului.

Clasificarea proceselor de transport auto


1. Din punct de vedere al conţinutului încărcăturii: transport de mărfuri;
transport de călători; transport de bagaje; transport de poştă, etc.
2. Din punct de vedere al ariei de desfăşurare: transporturi locale; transporturi
interurbane; transporturi internaţionale.
3. Din punct de vedere al locului şi numărului manipulărilor: transporturi
directe (deplasarea mărfurilor se efectuează între două puncte fără alte operaţii);
transportri de colectare (încărcarea se face succesiv din mai multe locuri, iar
descărcarea într-un singur loc); transporturi de distribuţie (încărcarea se face într-un
singur loc, iar descărcarea în mai multe puncte succesiv); transporturi de colectare şi
distribuţie.

Tema 11. Dirijarea cu timpul de muncă

1. Organizarea lucrului conducătorilor de autovehicule

Crearea condiţiilor rutiere pentru asigurarea lucrului productiv al automobilelor


la rută, organizarea lucrului conducătorului auto este o condiţie importantă în
asigurarea unei productivităţi înalte pentru satisfacerea necesităţilor în
transportul de mărfuri şi călători.
Organizarea are următoarea sarcină:
a) Ridicarea eficienţei utilizării mijlocului de transport.
b) Utilizarea raţională a timpului de lucru al conducătorului auto conform
legislaţiei R.M. şi A.E.T.R.
c) Asigurarea perioadelor de odihnă şi altor necesităţi, prevăzute de către
legislaţia în vigoare.
Lucrul conducătorului auto este alcătuit din următoarele:
1) Timpul de deplasare la transportarea încărcăturilor.
2) Timpul necesar pentru efectuarea lucrărilor la ieşire şi întoarcere.
3) Timpul pentru controlul medical la plecare şi întoarcere.
4) Timpul de staţionare la punctele de încărcare-descărcare.
5) Timpul staţionărilor neprevăzute ale autovehiculului (care nu au
contravenit din cauza şoferului).
6) Timpul lucrărilor la lichidarea defectelor apărute la autovehicule pe
parcurs.
7) Timpul asigurării pazei încărcăturilor la locul de sosire.
8) Timpul aflării la lucru înainte de plecare în cursă sau la rută.
9) Alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
Se permite admiterea la locul de lucru şi plecarea la linie după susţinerea
instructajului securităţii muncii la întreprindere şi la locul de muncă cu înregistrarea
subsemnatului în registru. Pe parcursul activităţii conducătorul auto este obligat să
îndeplinească obligaţiile de lucru în conformitate cu contractul de muncă, ordinele şi
graficele emise la întreprindere.

2. Regimul de muncă şi odihnă

Conducătorul auto este încadrat la lucru conform Codului Muncii al RM intrat în


vigoare la 1 octombrie 2003 şi este admis la locul de lucru (volanul autovehiculului)
în bază şi conform ordinului pe întreprindere. Urcând la volanul vehiculului şoferul
trebuie să posede permis de conducere cu categoria corespunzătoare categoriei
mijlocului de transport. Pe parcursul întregii sale activităţi trebuie să ştie că vehiculul
este o sursă de pericol sporită. Aici nu se admit nici un fel de îngăduinţe în privinţa
vârstei, stării sănătăţii sau stării psihologice. Este una din puţinele profesii, unde în
procesul activităţii, omul se află sub influenţa permanentă a unui complex de sarcini:
fizică, mentală şi emoţională. Principiile de organizare a lucrului pe parcursul zilei
este determinat de 2 etape principale:
1. Pregătirea mijlocului de transport de lucru (10 – 25 min).
2. Conducerea mijlocului de transport.
Primirea la lucru, conform art. 57 al Codului Muncii al RM se efectuează la
prezentarea următoarelor documente:
1. Buletin de identitate;
2. Carnet de muncă;
3. Livret militar;
4. Document de calificare;
5. Certificat medical.
Se interzice cererea altor documente ce nu sunt prevăzute prin legislaţie.
Concedierea, eliberarea de la lucru poate avea loc prin ordin în 2 cazuri:
- din propria voinţă, conform cererii depuse de angajat, reglementată prin
legislaţie;
- din iniţiativa administraţiei (art.86), ce include necorespunderea, expirarea
termenului de probă, reducerea statelor, încălcarea repetată a disciplinei,
absenţa de la locul de muncă mai mult de 4 ore, prezentarea în stare de
ebrietate.
Timpul de muncă şi odihnă, este reglementat prin articolele:
1. art.35 – durata săptămânii 40 ore.
2. art. 38 – repartizarea: 5 zile lucrătoare, 2 repaos.
3. art. 100 – durata zilnică 8 ore, durata zilnică maximă nu poate depăşi 10 ore;
în limita săptămânii – de 40 ore. Se poate stabili pentru o anumită categorie
nu mai mult de 12 ore, urmată de un repaos de 24 ore. Durata de muncă
zilnică poate fi împărţită în 2 segmente: 1 - cu perioadă fixă, 2 - cu perioadă
variabilă (diferite ore de sosire şi plecare).
4. Munca în schimburi – art. 101: durata între schimburi nu poate fi mai mică
decât durata dublă a schimbului.
5. Munca suplimentară – art. 104: la solicitarea angajaţilor, în afara orelor de
program, în limita a 120 ore pe an; în cazuri excepţionale - până la 240 ore.
6. Timpul de odihnă – art. 107: pauza de masă mai mare de 30 minute, durata
repaosului zilnic nu mai mică decât dubla durată a timpului de lucru.
7. Repaosul săptămânal – art. 109: se acordă 2 zile.
8. Zilele de sărbătoare – art. 111: în RM 12 zile.
9. Concediu – art. 112: garantează concediul anual pentru toţi lucrătorii:
- durata concediului – art. 113: durata concediului plătit este de 28 zile
calendaristice cu excepţia zilelor de sărbătoare;
- modul de acordare – art. 115: concediul anual se acordă pentru primul an
după expirarea a 6 luni de muncă, şi conform reglementărilor prevăzute
prin legislaţie;
- programarea concediului – art. 116: programarea concediului pe anul
viitor se face aproximativ cu 2 săptămâni înainte de sfârşitul fiecărui an
calendaristic.
10. Disciplina – art. 206: prevede sancţiunile disciplinare pentru încălcarea
disciplinei de muncă, şi anume:
• avertisment;
• mustrare;
• mustrare aspră;
• concediere – art. 86 (din iniţiativa administraţiei).
Fiabilitatea conducătorului de vehicul este determinată de trei factori generali:
aptitudinea, gradul de pregătire şi capacitatea de muncă.
Aptitudinea se determină de către comisia medicală, însă în această împrejurare
se stabileşte doar aptitudinea profesională fiziologică, dar examinarea psihologică nu
este prevăzută, deşi particularităţile calitative ale personalităţii au o influenţă
semnificativă asupra predispoziţiei conducătorilor de vehicule faţă de accidentele
rutiere.
Gradul de pregătire influenţează în mare măsură asupra nivelului de siguranţă,
fiind condiţionat de deprinderile profesionale şi pregătirea psihologică. Indicatorii
deprinderilor acumulate în procesul de instruire şi dirijare a vehiculului sunt, în
primul rând, calitatea şi viteza executării acţiunilor.
Capacitatea de muncă este un factor important ce determină siguranţa
conducătorului şi este garantat de starea celui, ce se află la volanul vehiculului.
Regulile de circulaţie rutieră interzic conducătorului să conducă vehiculul în stare de
ebrietate, sub influenţa drogurilor, a preparatelor medicinale care scad reacţia, atunci
când este bolnav, traumatizat sau obosit, deoarece în aceste cazuri el pune în pericol
securitatea.
Una din cele mai importante probleme este cea a micşorării şi evitării oboselii.
Cu cât mai obosit este omul, cu atât mai scăzuţi sunt indicii săi de producţie şi mai
mare este probabilitatea accidentelor rutiere grave. Oboseala reprezintă un proces
natural al scăderii temporare a capacităţii de muncă, cauzată de un efort îndelungat
sau mare, dar starea aceasta dispare după o odihnă corespunzătoare, după ce
capacitatea de muncă se restabileşte pe deplin.
Periculoasă este starea de supra oboseală, surmenaj, adică de acumulare a
oboselii, care se poate manifesta brusc printr-o stare bolnăvicioasă.

3. Regimul de lucru al echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi


rutiere internaţionale – AETR

Acordul A.E.T.R. a intrat în vigoare la 5 ianuarie 1976. Prevederile lui sunt


obligatorii în toate ţările care l-au acceptat.
Regimul de muncă al conducătorului auto în trafic internaţional este
reglementat prin acordul european, AETR care prevede regimul de lucru şi odihnă al
echipajului vehiculului, şi anume:
1. Perioada de conducere a vehiculului. Conducătorul auto poate continua
conducerea autovehiculului cu durata de până la 4 ore, urmată de un repaos cu durata
de la minimum 30 minute până la 2 ore. Conducerea zilnică trebuie să fie de 8 ore şi
să nu depăşească mai mult de 9 ore. Timpul conducerii săptămânal nu poate depăşi
48 ore, iar în 2 săptămâni 90 ore. Durata de lucru zilnică poate fi mărită până la 10
ore de 2 ori în săptămână;
2. Pauzele de conducere. După 4 ore de conducere continuă se va lua o pauză de o
oră sau 2 a câte 30 minute fiecare, repartizată pe perioada de conducere zilnică.
3. Perioadele de odihnă zilnică. Odihna zilnică va fi minimum 11 ore timp de 24
ore. Dacă autovehiculul este condus de echipaj din 2 şoferi şi este dotat cu o cuşetă ca
un şofer să se odihnească în timpul circulaţiei, perioada zilnică va fi de 8 ore
consecutiv în timp de 30 ore. Perioadele zilnice de odihnă pot fi petrecute în cuşetă
cu condiţia ca autovehiculul să staţioneze.
4. Perioadele săptămânale de odihnă. Fiecare membru al echipajului trebuie să aibă
o zi întreagă (24 ore) de odihnă la fiecare perioadă de 7 zile de lucru.
5. Evidenţa programului de lucru (odihnă). Această evidenţă se urmăreşte prin
înregistrarea pe diagrama tahografului, şi pe carnetul de evidenţă a timpului zilnic de
lucru (odihnă) a activităţii autovehiculului.
În scopul asigurării lucrului productiv al conducătorului auto la linie
administraţia întreprinderii organizează următoarele:
a) controlul medical preventiv la ieşire şi întoarcere;
b) asigurarea cu schema cursei şi itinerarul deplasării a conducătorului auto;
c) controlul stării actelor normative aflate în posesia conducătorului auto;
d) determinarea vitezelor de deplasare pe traseul de mişcare în dependenţă de
condiţiile rutiere, climaterice şi specificul încărcăturii;
e) controlul utilizării capacităţii prevăzute de parametrii tehnici ai
autovehiculului;
f) controlul medical periodic la locul de lucru, la punctele de încărcare-
descărcare şi pe traseu.
În dependenţă de caracteristica încărcăturilor, durata procesului de transport şi
lungimea curselor sunt determinate următoarele forme de organizare a lucrului
conducătorilor auto întăriţi pe autovehicule:
1) echipaje – 1 conducător – 1 autovehicul
2) echipaje – 2 conducători – 1 autovehicul
3) echipaje – 3 conducători – 1 autovehicul

Tactica
Determinarea regimului de deplasare cu siguranţă şi economie înaltă pe diferite
sectoare:
a) în dependenţă de condiţiile rutiere;
b) existenţa sectoarelor periculoase;
c) starea psiho-fiziologică a conducătorului de vehicul.
Rolul principal în ridicarea productivităţii îl au doi factori:
1. utilizarea intensivă a forţei de muncă;
2. utilizarea intensivă a autovehiculului.
În primul caz productivitatea este determinată de:
1. starea psiho-fiziologică şi oboseala;
2. folosirea completă a timpului de lucru;
3. ridicarea gradului de calificare a forţei de muncă;
4. perfecţionarea organizării muncii.