Sunteți pe pagina 1din 23

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT-ADMINISTRATIE PUBLICA

STUDIU COMPARATIV INTRE FINLANDA SI SUEDIA

GRUPA 235,SERIA B
JUSTIFICAREA LUCRARII

Am ales studiul comparativ intre Finlanda si Suedia pentru a-mi oferi


posibiliatatea de a cunoaste mai bine particularitatile acestor doua sisteme administrative
si pentru a putea intelege modul prin care au reusit sa ofere un standard de viata
corespunzator cetatenilor.Finlanda este o tara cunoscuta pentru profesionalismul de care
da dovada in rezolvarea cerintelor cetatenilor iar Suedia este una dintre cele mai
dezvoltate tari ale lumii.

STRUCTURA DE STAT DIN FINLANDA

Conform Constitutiei adoptate la 17.07.1919, amendate in 1987 si ulterior


ratificate, Finlanda este o republica prezidentiala.O noua Constitutie, adoptata la
04.06.1993, a intrat in vigoare la 01.03.2000.
Puterea legislativa este exercitata de un presedinte si de un parlament unicameral,
format din 200 de membrii, alesi prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani. Puterea
executiva este exercitata de presedinte, care numeste un Consiliu de Stat (guvern) condus
de un prim- ministru. Seful statului, Presedintele, este ales prin vot direct, pentru un
mandat de 6 ani.
Pornind de la faptul ca Finlanda este o republica constitutionala cu o forma de
guvernare parlamentara, prezentam in continuare principalele caracteristici ale sistemului
administrativ, divizat ca in toate tarile democratice pe cele trei tipuri de autoritati.
Faptul ca Finlanda este impartita in 12 Provincii, dintre care una este autonoma,
respectiv, Insula Alaska, explica multe dintre trasaturile specifice sistemului
administrativ existent.
Finlanda are o Constitutie scrisa care reuneste cateva principii fundamentale
referitoare la Regulamentul Constitutional si Regulamentul Parlamentar.
Dupa cum se stie, Finlanda si-a castigat independenta in 1917 dupa ce o perioada
a functionat sub dominatia Rusiei si ca parte din Suedia.Fara indoiala ca aceste schimbari
importante in Finlanda au atras modificari in timp a sistemului administrativ.

AUTORITATEA JUDECATOREASCA

Finlanda are un sistem juridic fundamentat pe legea civila. Prin urmare, toate
legile, ordonantele si regulamentele care compun acest sistem explica prin continutul lor
prevederile Constitutiei. De exemplu, autoritatea Presedintelui de a emite ordonante este
prevazuta de Constitutie.
Toate propunerile de modificare a continutului cadrului legislativ sunt pregatite
mai intai in comisiile sau grupurile de lucru formate din politicieni si/ sau experti.
Intre cele mai importante institutii din sistemul juridic finlandez sunt Avocatul
poporului si Cancelarul pe Probleme Juridice.

STRUCTURA CURTILOR
Cele mai importante autoritati juridice in Finlanda sunt Curtea Suprema, care
intervine in problemele specifice sistemului administrativ. Subordonate Curtii Supreme
sunt Curtile Generale organizate la doua niveluri :curtile districtuale si curtile de apel la
care se adauga si alta curti organizate la nivel local.
Exista doua tipuri de Curti districtuale la nivel local. In 27 din marile orase exista
Curtea Orasului in care deciziile sunt fundamentate in cadrul unor sesiuni conduse de
magistratul sef si alti doi judecatori. Cele mai multe dintre Curti(147) sunt Curti locale in
care deciziile sunt fundamentate de un judecator de district si de un juriu format din 5-7
persoane care nu au o pregatire speciala dar care sunt numite de Consiliul Municipal.
Exista, de asemenea, sase curti de apel, fiecare fiind condusa de un Presedinte de
Curte.
Curtea Suprema este formata dintr-un Presedinte si cativa consilieri locali(juristi).
Exista aproximativ 3500 de cazuri dezbatute anual de Curtea Suprema cele mai multe
dintre ele in plen, dar si in sesiuni speciale.Curtea Suprema Administrativa colaboreaza
la nivel local cu agentiile administrative si curtile administrative de sector.
Curtile trebuie sa desfasoare activitate permanenta si sunt independente fata de
Guvern, aspect influentat si de faptul ca presedintii Curtilor Supreme si ai Curtilor de
Apel sunt numiti de Presedintele republicii, in timp ce alte numiri sunt facute de
reprezentanti din cadrul sistemului juridic.

AUTORITATEA LEGISLATIVA

Parlamentul finlandez este unicameral si reuneste, inca din anul 1906, 200 de
membrii alesi prin vot pentru o perioada de patru ani. La randul lor, aleg un Speaker si
doi adjuncti ai acestuia.Parlamentul este divizat in comisii.
Proiectele sunt trimise Parlamentului de catre Guvern sau pot fi initiate de catre
parlamentari.
In Finlanda, spre deosebire de alte tari, activitatea Parlamentului este controlata
de Guvern si diferite institutii publice. La randul lor, parlamentarii pot trimite sesizari
scrise membrilor Consilului de Stat si solicita interpelari ale acestora, insa, in astfel de
cazuri, au nevoie de sustinerea a cel putin 20 de parlamentari.
Parlamentul finlandez se constituie ca parte in acordurile internationale care au
implicatii legale si financiare, dar si in solutionarea celor mai importante probleme care
tin de politica externa si de aparare.
In cadrul Parlamentului finlandez functioneaza 13 comisii speciale implicate
direct in dezbateri pe probleme constitutionale, de legislatie, de politica externa si
financiar-bancare. Alaturi de acestea, pot fi constituite Comisii Extraordinare pentru
problemele in domrniul social, al educatiei si al apararii.
Fiecare comisie este, in mod normal, formata din 17 membrii, toti parlamentari.
Parlamentul formuleaza 45 de propuneri de membrii iar apoi dintre acestia se aleg
membrii comisiilor. In practica partidele colaboreaza si impart locurile intre ele potrivit
principiului reprezentarii proportionale.
Una dintre cele mai importante este Comisia Financiara care are misiunea de a
elabora bugetul de stat. La aceasta se adauga Comisia Constitutionala care are un rol
special in a examina apoi constitutionalitatea legilor.
Comisia Reunita are 45 de membrii alesi in sedinta plenara si examineaza toate
hotararile dupa prezentarea lor in Parlament.
Speaker-ul, adjunctii lui si Seful comisiilor parlamentare au sarcina de a planifica
activitatea Parlamentului. Atat Speaker-ul, cat si comisiile, sunt asistati in realizarea
propriilor sarcini de catre un Birou al Parlamentului format din aproximativ 400
persoane.

AUTORITATEA EXECUTIVA

Potrivit Constitutiei, autoritatea executiva din Finlanda este divizata intre


Presedintele Republicii si Guvern, format din Primul Ministru si ministrii care formeaza
impreuna Consiliul de Stat.
Dupa alegerile parlamentare, Presedintele numeste candidatul lui la functia de
Prim Ministru.Daca acest prim candidat nu are succes in formarea noului Guvern,
Presedintele are dreptul sa numeasca un nou candidat. In prezent, Primul Ministru este
seful partidului care a obtinut majoritatea in alegeri dar aceasta nu e regula.In cele mai
multe situatii, Primul Ministru si ceilalti membrii ai Guvernului sunt nominalizati de
Presedinte si isi incep mandatul pe o perioada de 4 ani.
Biroul Primului Ministru, sau cum ii se mai spune, Biroul Consilului de Stat,
este, spre deosebire de al altor state, relativ mic, reunind in prezent aproximativ 170 de
persoane.Cea mai mare parte a activitatilor acestui birou sunt de natura administrativa
pentru a mentine functionalitatea Guvernului, respectiv programarea sedintelor,
traducerea unor materiale, prelucrarea acestora, pregatirea continutului deciziilor
administrative etc.
Biroul Primului Ministru care functioneaza ca si un Minister, reuneste trei
componente structurale, respectiv :
• Departamentul General (activitati administrative, serviciul de traduceri si
arhivari) ;
• Compartimentul de Informare ;
• Grupul de Planificare .

MNISTERELE

Sunt in numar de 18, conduse de ministri reprezentanti ai formatiunilor politice,


reuniti intr-o coalitie de guvernamant.
Impreuna cu ministerele formeaza Consiliul de Stat, a carui misiune este aceea de a
pregati continutul proiectelor de legi care urmeaza a fi inaintate Parlamentului in numele
Presedintelui.
Anual, in cadrul Consiliului de stat se initiaza aproximativ 4000 de propuneri de acte
administrative care vizeaza prin continutul lor diferitele domenii de activitate a
Guvernului.
Activitatea ministerelor se desfasoara in sedinte saptamanale conduse de Primul
Ministru, care au un caracter formal.Propunerile pentru decizii sunt elaborate de
functionarii publici din cadrul ministerelor.
Este acceptata varianta care intruneste mai multe voturi, iar in cazurile de egalitate
seful de Cabinet are votul decisiv.
Activitatea ministerelor este sustinuta de comisiile ministeriale implicate in
principal in pregatirea tematicii pentru sedintele desfasurate in plen.
Principalele trei comisii ministeriale sunt :
• Comisia de Finante ;
• Comisia de Afaceri externe ;
• Comisia de Politica Economica ;
Celelalte comisii se constituie ocazional, pentru solutionarea inor probleme curente in
domenii specifice si se numesc comisii ad-hoc. Domeniile in care functioneaza
sunt :cultural, educational, protectia mediului, taxe, etc.
Finlanda este tara in care functioeaza o institutie speciala cu o mare relevanta
pentru procesul decizional in care este implicat executivul, in general si ministerele, in
special.
Aceasta instiutie se numeste “Scoala de Seara ‘’. De fapt este vorba de un cadru
informal si confidential in care se desfasoara intalnirile intre membrii Consiliului de Stat,
ocazie cu care au loc dezbateri importante pe probleme de politica si unde se contureaza
de cele mai multe ori variante de decizii care ulterior sunt analizate, avizate ce Consiliu si
inaintate Parlamentului in numele presedintelui. La aceste intalniri pot fi prezenti experti
in diverse domenii de interes.
Cele mai importante functii ale Guvernului Finlandei sunt exercitate de Ministerul
Finantelor, Departamentul de Management Public, agentia Administrativa de dezvoltare,
ministerul Public.
Departamentul de Economie Nationala din cadrul Ministerului de Finante ofera
informatii economice de interes strategic pentru fundamentarea prognozelor si
implementarea lor, atat pe plan intern, cat si extern si elaboreaza politica economica.
Departamentul de Management Public reuneste 35 de persoane cu sarcini in
pregatirea propunerilor de perfectionare a managementului public si coordonarea
activitatii in cadrul Consiliului de Stat. Exemple de initiative formulate de reprezentantii
acestui departament sunt : furnizarea de consultanta si pregatirea resurselor umane care
isi desfasoara activitatea in cadrul celorlalte agentii guvernamentale.
In structura acestei institutii functioneaza Centrul National de Pregatire a
Personalului.
Ministerul public are un rol important in domeniul managementului, acest sector
urmarind in principal imbunatatirea guvernarii la nivel regional si local(municipal)
In total, in Guvernul finlandez functioneaza 13 ministere cu autoritate limitata la
domeniile respective.Fiecare minister este condus de unul sau mai multi ministrii.
Functionarul cu cel mai inalt rang in minister este Secretarul general. De retinut ca doar
Secretarul Biroului Primului Ministru este numit pe criterii politice, ceilalti sunt
functionari publici permanenti.
Ministerele sunt divizate in departamente conduse de un sef de departament. In
medie, existe intre 4-7 departamente in fiecare minister. Acestea se divizeaza de obicei in
birouri sau servicii conduse de un sef de birou sau de serviciu. La ele se mai adauga
observatorii speciali, consilierii ministeriali, secretarii ministeriali si alti functionari
publici.
Cel mai redus ca numar este biroul Primului ministru care reuneste 170 de
persoane, iar cel mai mare este ministerul Afacerilor Externe, cu peste 800 angajati in
structura interna si in serviciile diplomatice externe.
REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI CENTRALE LA NIVEL LOCAL

Finlanda reuneste 12 Provincii administrate de Guvernele Provinciale


La nivel regional organizarea administrativa este asigurata de un Birou
Administrativ, parte integranta a administratiei la acest nivel si are responsabilitatea de a
implini sarcinile Guvernului la nivel regional, de a mentine legatura permanenta cu
Guvernul, de a controla legalitatea activitatilor reprezentantilor municipalitatii si de a
coordona politica la nivel local. Aceste birouri administrative sunt conduse de un
Guvernator, care este un functionar public numit de Presedintele Republicii si
functioneaza in subordinea Ministerului Public.
Biroul Administrativ este divizat in departamente si compartimente specializate in
desfasurarea mai multor activitati : culturale, de invatamant, asistenta sociala, etc.
Organizarea administrativa la nivel regional este completata de subcomisii de
specialitate care elibereaza propuneri sau supune analizei propunerile lansate de alte
agentii.
In acest sens sunt organizate la nivel regional mai multe institutii:
• Consiliul de Politica Regionala ;
• Consiliul pentru Protectia Mediului ;
• Consiliul pentru Problemele Tinerilor ;
• Consiliul de Coordanare al Birourilor Administrative si a altor Autoritati
Regionale ;

GUVERNUL LOCAL

In Finlanda nu exista o administrare guvernamentala exercitata direct la nivel


regional, dar se pot constitui, ca urmare a relatiilor de cooperare puternice, Federatii
Municipale. Astfel, s-au format federatii de dimensiuni mai mari in special in domeniul
sanatatii si al educatiei.
In Finlanda exista mai mult de 400 astfel de federatii municipale.
Principiile pe care se structureaza organizarea administratiei la acest nivel sunt
inscrise in cadrul legislativ pentru administratia municipala si in legile speciale. La acest
nivel federatiile municipale au putere executiva.
Islanda este o regiune autonoma care are propria sa structura guvernamentala.
Populatia insulei alege 30 de membrii in Parlamentul Provinciei care exercita autoritatea
legislativa in toate problemele, mai putin de legislatie nationala.
Autoritatea executiva este autonoma, exercitata de un guvern al Provinciei format
din sase membrii si condus de un Consilier Provincial.De asemenea, la acest nivel este
reprezentat si Guvernul Central, in persoana unui Guvernator.
MUNICIPALITATILE

Exista aproximativ 460 de municipalitai in Finlanda. Ele sunt divizate in doua


categorii :
• comunele, care formeaza majoritatea;
• orasele, aproximativ un sfert din total.
Constitutia prevede autoguvernarea pentru municipalitati si garanteaza acestora
un grad ridicat de independenta.
Municipalitatile colecteaza taxa si primesc un larg suport financiar de la bugetul
de stat pentru a intretine aparatul de stat si a aplica propriile initiative.
Principala responsabilitate a municipalitatilor este furnizarea serviciilor publice
catre cetateni in special in domeniile :sanatatii, educatiei si asistentei sociale.
La acest nivel functioneaza Consiliul Municipal sau Guvernul Municipal format
din17-85 membrii alesi prin vot direct (functie de numarul locuitorilor) la fiecare 4 ani de
catre populatia municipiului. Ei formeaza autoritatea cu cele mai mari competente
decizionale.

REGIUNI ADINISTRATIVE

Finlanda este formată din 6 regiuni administrative.Autoritatea regiunii


administrative este o parte din puterea executivă centrală. Acesta este un sistem care nu s-
a prea schimbat din 1634. În anul 1997 regiunile administrative au fost reorganizate şi din
12 regiuni au rămas doar 6.
Acestea sunt următoarele:
• Finlanda de Sud
• Finlanda de Vest
• Finlanda de Est
• Oulu
• Laponia
• Åland.
Insulele Åland sau Ahvenanmaa se bucură de un grad mare de autonomie. Singura
limbă oficială este limba suedeză.
Potrivit acordurilor internaţionale şi legilor finlandeze, guvernul din Åland îmbină
legislaţia locală cu legislaţia generală a Finlandei. În afara bugetului local Insulele Åland
se mai bucură şi de o parte din bugetul Finlandei care o reprezintă în relaţiile
internaţionale. Insulele sunt complet demilitarizate şi nu fac parte din Uniunea Europeană
chiar dacă moneda Insulelor este euro.
In capitala regiunii administrative funcţioneză Administratia regională
Lääninhallitus/Länsstyrelse condusă de un Prefect Maaherra/ Landshövding.
În afara celor 6 regiuni administrative Finlanda se mai împarte, în funcţie de
situaţii, în 5 suuralue echivalentele provinciilor, în 21 de maakunta care sunt
echivalentele regiunilor geografice. Mai este împărţită în 15 circi electorale vaalipiiri, 15
zone de gravitaţie a forţei de muncă työvoima- ja elinkeinokeskus care sunt de fapt
provinciile istorice finlandeze şi care nu se suprapun circumscripţiilor electorale, 213
centre de gravitaţie economică şi culturală seutukunta şi, în sfârşit, în 992 de localităţi sau
comune kunta. Comuna kunta, are ca subdiviziune satul kylä.

AVOCATUL POPORULUI

Exista doua institutii importante care au atributia de a urmari mutatiile care au


loc in cadrul legislativ in Finlanda. Acestea sunt : Avocatul Poporului (atasat pe langa
Parlament) si Cancelarul pe Probleme Juridice.
Avocatul poporului este numit de Parlament pe o perioada de 4 ani. El este asistat
de un adjunct si un grup de aproximativ 30 de persoane. Sarcina principala a Avocatului
Poporului este sa examineze si sa controleze legalitatea sistemului administrativ si
justetea deciziilor curtilor. Cetatenii pot formula propuneri sau pot sesiza aceasta
institutie de a incepe investigatii speciale intr-o problema constata.
Cancelarul pe Probleme juridice, cum este cunoscut, Procurorul general raspunde
atat pentru exercitarea controlului legislativ, in general, cat si asupra birourilor,
ministerelor si Consiliului de Stat. El participa la sedintele Consiliului de Stat si se
implica ori de cate ori este necesar in definitivarea sau modificarea cadrului legislativ
existent avand drept de avizare a acestuia.
In plus, in Finlanda exista si alti avocati al poporului care desfasoara activitate in
diverse sectoare administrative : Avocatul Poporului pentru Securitatea Datelor, Avocatul
Poporului pentru Consumatori, Avocatul Poporului pentru Egalitate, Avocatul Poporului
pentru Pacienti, Avocatul Poporului pentru Copii.
Partidele reprezentative in Finlanda sunt :
• Partidul de Centru ;
• Partidul Social Democrat Finlandez ;
• Partidul National de Coalitie ;
• Alianta de Stanga ;
• Partidul popular Suedez ;
• Verzii ;
• Uniunea Crestina Finlandeza.

PRINCIPALELE TRASATURI ALE SISTEMULUI POLITIC FINLANDEZ

Persoanele ce joaca un rol important in sistemul politic finlandez sunt:


a)Primul ministru ce are un rol foarte important in coordonarea procesului politic
atat cu numele cat si practic.
Exista o cooperare stransa intre Cabinetul Primului Ministru si Ministerul
Finantelor.
Rolul ministerelor in formularea politicii si initierea de reforme:
• capacitate de analiză politică
• expertiză atentă în vederea luării de decizii, organizate astfel încât să implice
părţile interesate
• grad înalt de putere executivă acordată ministerelor, cu referire la atribuţii
legislative
b)Ministerele se ocupa mai ales cu definirea politicii,implementarea fiind realizata prin
agentii.
c)Separarea totala intre politica si administratie.
d)Ministrii,consilieri politici si secretari de stat ai ministerelor stau la baza capacitatii
politice.
e)Functionarii publici constituie capacitatea “tehnica” de operare si analiza politica.
Persoanele ce joacă un rol important:
• Cele mai importante acorduri politice sunt făcute de către şefii partidelor de
guvernământ în cadrul întrunirilor săptămânale
• Cabinetele comitetelor (4) se ocupă săptămânal, la ordinea zilei, cu propuneri de
organizare, aprecierea şi luarea unei poziţii ferme faţă de expertiza specializată de către
funcţionarii publici
• Programele de politică orizontală guvernamentală (4) o nouă metodă de a mări
eficienţa muncii guvernamentale de pregătire până la data limită.

ORGANIZAREA ADMINISTRATIEI PUBLICE

Institutiile administratilei publice in Finlanda sunt reprezentate de:


• Parlament ;
• Guvern ;
• Preşedintele republicii;
• Instanţe de judecată ;
• Administraţia de stat ;
• Administraţie locală;
• Judecătorii;
• Curţi de apel;
• Administraţia centrală;
• Municipalităţi;
• Curtea supremă;
• Ministere;
• Curţi administrative;
• Agenţii guvernamentale şi Curtea Supremă Administrativă publice;
• Curţi extraordinare;
• Activităţi privind probleme de stat;
• Administraţie regională;
• Instituţii de stat din provincie;
• Centre de angajare şi dezvoltare economică;
• Centre regionale de protecţie a mediului;
• Alte organe publice;
• Inspectorate de siguranţă şi sănătate;
• Provincia autonomă a insulelor;
• Centre de autorizaţie în probleme de mediu;
• Regiunea autonoma Åland;
• Birouri regionale de taxe;
• Banca Finlandei ;
• Administraţie locală ;
• Institutul de Asigurări Sociale ;
• Districte locale de stat, Birouri de angajare ;
• Administraţie publică indirectă;
• Birouri locale de taxe, Birouri locale de vamă, Cabinete de consultanţă juridică;

MODELUL FINLANDEZ DE POLITICA SI COORDONARE


Modelul finlandez de politică şi coordonare este reprezentat de :
Sesiunea plenară guvernamentală
• Luarea deciziilor constituie responsabilitatea colectivă a tuturor membrilor
guvernului participanţi la şedinţă precum şi a raportorului de la faţa locului.
Numărul de decizii luate la aceste sesiuni s-a diminuat dramatic din 1990 (în
prezent 2000 /an). Luarea deciziilor a devenit mai mult o formalitate graţie muncii de
pregătire atât la nivelul politicii cât şi a expertizei.
Comitete guvernamentale şi grupuri ministeriale cu activitate saptamanala.
Acestea sunt:
-Comitetul Guvernamental de Politică Externă şi Securitate
-Comitetul Guvernamental de Politică Economică
-Comitetul Guvernamental de Finanţe
-Comitetul Guvernamental pe problemele Uniunii Europene
- Alte comitete dacă este necesar
- Alte grupuri ministeriale: noi iniţiative şi proiectarea de reforme.

ROLUL CABINETULUI PRIMULUI MINISTRU

Cabinetul Primului Ministru (250 angajati) constituie îmbinarea consilierii


politice şi administrative a PM, constand in consilierea politică şi analiza specializată a
experţilor, activitati ce sunt initial separate, iar ulterior combinate în vederea cooperării.
Sarcinile Cabinetului Primului Ministru sunt:
• Activităţi determinate de implementarea Programului Guvernamental;
• Coordonarea programelor şedinţelor guvernamentale;
• Coordonarea problemelor legate de Uniunea Europeană;
• Relaţia cu Parlamentul;
• Cooperarea cu MOF;

STRUCTURA DE STAT DIN SUEDIA

Conform Constitutiei intrate in vigoare la 01.01.1975,Suedia este o monarhie


constitutionala cu o forma parlamentara de guvernare.Puterea legislativa este
exercitata de un parlament unicameral,Riksdag,format din 349 membri,alesi prin vot
direct ,pentru un mandat de 4 ani.Puterea executiva este exercitata de Cabinet ,condus
de un prim-ministru,desemnat de presedintele Parlamentului si aprobat de
Parlament.Ceilalti membri ai Cabinetului sunt numiti de primul ministru.
Aparatul administrativ al Suediei se diferentiaza de celelalte prin urmatoarele
caracteristici:
1.structura administrativa duala,orientata pe politica ministerelor,si numeroase
agentii executive independente.
2.descentralizarea puternica cu responsabilitati mari la nivelurile regional si local.
Deosebirea dintre minister si agentie a accentuat rolul a doua institutii in procesul
de fundamentare a deciziilor administrative in Suedia:Cabinetul si Comitetele
Guvernamentale.
Colaborarea dintre sectorul public si cel privat s-a intensificat si a devenit foarte
complexa ,in special la nivel local.Exista,de exemplu,multe organizatii publice care
cuprind numeroase companii municipale mixte si se dezvolta pe baza unor contracte
de servicii.
Numarul total al celor care isi desfasoara activitatea in structurile guvernamentale
este destul de mare si integreaza aproape 32% din totalul fortei de munca,ceea ce
situeaza Suedia in varful piramidei sub acest aspect ,in comparatie cu celelalte tari
dezvoltate din lume.
Constitutia suedeza adoptata in anul 1978 se bazeaza pe trei legi fundamentale:
• Legea referitoare la modalitatile de guvernare elaborate in 1974;
• Legea pentru succesiune, datand din anul 1810;
• Legea libertatii presei, elaborata in 1949.
Principiile care stau la baza acestei ultime legi se refera la toate mijloacele mass-
media moderne.
In 1991, a fost introdusa a patra lege fundamentala, aceea referitoare la libertatea
de exprimare.Noua Constitutie suedeza se bazeaza pe principiile suveranitatii nationale,
democratiei reprezentative si parlamentare.
Parlamentul este ales de populatie si ocupa cea mai importanta pozitie in aripa
guvernamentala. Acesta isi exercita autoritatea bazandu-se pe principii democratice prin
intermediul Cabinetului .
In 1976 si 1979, Parlamentul a abrogat legi care au fost amendate de Constitutie.
Obiectivul acestor amendari a fost sa intareasca protectia drepturilor omului si libertatilor
cetatenesti precizate de Constitutie .
In Constitutie sunt mentionate doua modalitati de exercitare directa a democratiei.
In Suedia, Parlamentul poate propune o lege si pentru aceasta se organizeaza un
referendum consultativ. Asa cum se cunoaste, au avut loc doar patru referendumuri
consultative ,ultimul fiind in 1980 si a avut ca subiect problematica nucleara.
In Suedia,Seful Statului este Regele, neimplicat in politica si fara drept de
exercitare a puterii politice.
Regele are doar functii onorifice , cum ar fi cea de reprezentant oficial al Statului.
Seful Statului deschide sesiunea anuala a Parlamentului ( Riksdag) dar nu
participa la dezbateri si nu are drept de semnatura pentru nici una din deciziile
guvernamentale.
De curand, rolul Sefului Statului este si acela de a propune noul Prim Ministru, iar
aceasta informatie este preluata ulterior de catre Purtatorul de Cuvant al Parlamentului.

SISTEMUL ADMINISTRATIV

Cele trei segmente ale autoritatii sunt reprezentate si in Suedia dar insa in mod
specific.

AUTORITATEA JUDECATOREASCA

Constitutia se bazeaza pe un sistem de norme pentru fiecare nivel ierarhic.


Cele mai importante sunt legile fundamentale. O lege fundamentala poate fi
promulgata doar dupa ce au fost elaborare doua variante decizionale ale ei. Dupa aceea,
trebuie sa aiba loc un proces de alegere. Legea fundamentala nu poate fi amendata sau
abrogata decat dupa parcurgerea unei proceduri specifice.
Urmatorul nivel in cadrul ierarhie este ocupat de legile ordinare, pentru care este
ceruta, doar o singura decizie a Riksdag-ului.
O lege ordinara nu poate fi amendata sau abrogata decat de alte legi ordinare.
In domeniile specifice, prezentate in Legea referitoare la modalitatile de
guvernare, Parlamentul poate autoriza Guvernul sa emita regulamente cu statut ordinar
( delegare). Exista insa cateva exceptii in ceea ce priveste drepturile si libertatile
fundamentale ale cetatenilor.De asemenea, pentru legile care se refera la mandatare,
Parlamentul nu poate autoriza Guvernul sa emita regulamente cu caracter ordinar, dar
poate sa delege Guvernului sarcina si implicit responsabilitatea pentru aprobarea tipului
si nivelului taxelor.
Un grup independent este Consiliul Legislativ care formeaza Curtea Suprema.
Aceasta avizeaza propunerile guvernamentale inainte ca ele sa fie supuse atentiei
Parlamentului.Oricare Comisie Parlamentara poate , de asemenea, sa solicite opinia
Consiliului.

AUTORITATEA LEGISLATIVA

Din 1971 Parlamentul ( Riksdag) a fost constituit dintr-o singura Camera de 349
de locuri, din care 310 sunt ocupate de reprezentanti ai districtelor electorale existente, iar
39 sunt rezervate partidelor proportional cu rezultatele obtinute la alegeri.
Parlamentul are un Prezidiu format dintr-un Purtator de Cuvant propus ( Talman)
si alti trei Purtatori de Cuvant ai Deputatilor.Purtatorul de Cuvant,ca ordonator al
activitatii Parlamentului provine din randurile membrilor partidelor politice.
Propunerile pentru discutia in Parlament pot fi introduse de catre Guvern sau de
catre membrii Parlamentului.
Toate propunerile se transmit in paralel la Comisiile sau Comitetele Palamentare,
unde sunt discutate in prealabil. Imediat ce Comitetul sau Comisia a incheiat aceasta
activitate de analiza propunerea este discutata in plen, in sedinta.
Se asteapta ca membrii Cabinetului sa sustina propunerile lor in disctiile din plen.
Ministrii, in mod normal, nu iau parte la dezbaterile care au loc pe marginea propunerilor
formulate de unul sau altul dintre membrii.
Pentru a imbunatati exercitarea functiei de control , care este foarte importanta,
Parlamentul poate introduce votul de cenzura, ceea ce conduce la o discutare si reavizare
a propunerilor lansate de ministrii sau de catre Guvern in ansamblul sau.

AUTORITATEA EXECUTIVA

In Suedia exista o diviziune clara a responsabilitatii centrale intre cabinetul


Ministrilor si Agentii sau Birouri.
Responsabilitati importante sunt atribuite Guvernelor locale, respectiv
Municipalitatii si Consiliilor la nivel de district.
Guvernul Central – Purtatorul de Cuvant al Parlamentului consulta liderii
partidelor parlamentare si purtatorii de cuvant ai acestora inainte de a face propunerea
pentru numirea Primului Ministru. Parlamentul voteaza apoi aceasta
propunere.Propunerea se aproba daca majoritatea este in favoarea ei. Primul Ministru
numeste apoi Ministrii Cabinetului.
Biroul Primului Ministru ( Statradsberedningen) este format din aproximativ 55
de persoane si este divizat in doua:
• Unitatea de Informare Politica si Consultanta;
• Departamentul de Legislatie;
Unitatea de Informare Politica si Consultanta reuneste reprezentanti politici
organizati potrivit unor principii clare.
Departamentul de Legislatie este format din persoane fara orientare politica si se
implica in toate procedurile constitutionale si legale precum si in organizarea sedintelor
Cabinetului.
Competenta formala pentru toate deciziile guvernamentale revine Cabinetului
care o responsabilitate colectiva. Cabinetul in prezent, este format din 13 ministrii, fara
primul ministru.
Membrii Cabinetului sunt de obicei membrii ai Parlamentului.
In timpul derularii activitatii lor in cadrul Birourilor Ministeriale, parlamentarii isi
mentin locurile in Prlament, sau sunt reprezentati de altcineva.
Membrii Cabinetului au intalniri foarte dese si in fiecare joi desfasoara sedinte in
plen intr-un cadru formal in care se iau si decizii. Sedintele plenare ale Cabinetului sunt
conduse de Primul Ministru.
Cabinetul fundamenteaza decizii referitoare la politica guvernamentala, in timp ce
alte probleme minore sunt discutate separat de catre ministrii sau in cadrul unor grupuri
mici recunoscute formal de catre Guvern.
Cooperarea stransa intre membrii cabinetului asigura un inalt nivel de coordonare
a politicii si permite formarea unei viziuni sistemice asupra proceselor de management si
de executie din administratie.
Grupurile consultative
Traditia suedeza pentru abordarea problemelor pe termen lung este sustinuta de
un sistem flexibil si pluralist.In procesele de consultari publice sunt implicate grupuri si
institutii de cercetare ,care isi desfasoara activitatea pe langa diferite universitati.
Guvernul are si posibilitatea apelarii la comisii (comitete) de informare si
ancheta.Acestea sunt formate din membrii ai Parlamentului ,reprezentanti ai
conducerii,ori ai altor organizatii interesate in problema analizata ,experti in stiinte ori
reprezentanti ai grupurilor administrative.Numarul total de persoane implicate in astfel de
activitati nu este mai mare de zece.
Fiecare raport al comisiilor este trimis catre ministrul responsabil si catre agentiile
administrative si organizatiile nonguvernamentale, pentru o analiza.Orice organizatie
,indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea ,este libera sa transmita propriile
opinii catre ministerul de resort.
Materialul prezentat este analizat si poate reprezenta o baza pentru formularea
propunerilor guvernamentale catre Parlament.
Conducerea Centrala
Incepand din decembrie 1991,Ministerul Finantelor are responsabilitati depline
pentru administratia publica.
Componentele structurale din subordinea acestui minister sunt:
-Agentia pentru Dezvoltare Administrativa;
-Biroul National de Revizie Contabila.
Ministerul Finantelor are un rol important in domeniul resurselor umane.Agentia
Nationala pentru Angajatii Guvernamentali (SAV) din subordinea Ministerului
Finantelor, reorganizata din 1991,este responsabila pentru contractele colective si pentru
implementarea noii politici de personal in sectorul public.
Institutul National pentru Pregatire si Dezvoltare in Domeniul Serviciilor
Civile,din subordinea Ministerului Finantelor ,promoveaza eficienta ,competenta si
calitatea pregatirii personalului din sectorul public.In 1992 pe data de 1 iulie acest Institut
a fost dizolvat si astfel fiecare Agentie a devenit responsabila pentru toate problemele
care apar in domeniul sau de activitate.
Ministerele-Departamentele
Ministerele sunt, de regula, de dimensiuni mici ,unele nu depasesc 200 de
persoane.
Ministrii au ca atributie principala participarea la procesul de fundamentare a
politicii Guvernului.Ei iau decizii si pregatesc propunerile de politici publice urmeaza a fi
transmise pentru discutie in Parlament.
Alte decizii sunt luate de agentiile independente din subordinea ministerelor si de
grupurile constituite la nivelul districtelor.
Un alt motiv pentru care ministerele sunt mici ca dimensiune este rolul important
jucat de numeroasele comisii si comitete care opereaza alaturi de ele .Exista in prezent
aproape 200 de astfel de comitete si comisii care au activitate permanenta.In prezent
exista 13 ministere cu un numar aproximativ de 1700 angajati,fara Ministerul Afacerilor
Externe care reuneste aproximativ 800 persoane.
Alte grupuri
Cateva sute de Agentii si Birouri de Stat de diferite tipuri formeaza serviciul civil
in care isi desfasoara activitatea aproximativ 234000 de angajati daca includem si
domeniul apararii nationale.
In afara acestor grupuri exista 80-90 de birouri centrale si agentii care sunt
incredintate cu putere decizionala de catre Guvern.ex:Biroul National de Sanatate si
Bunastare,Biroul National de Taxe,Agentia Nationala de Invatamant etc.
Toate acestea sunt independente, sunt conduse de catre un director general numit
de catre Guvern pentru sase ani si inainteaza Guvernului propuneri pentru dezbatere.
Exista, de asemenea ,sapte corporatii care presteaza servicii publice.Acestea
includ transporturile feroviare de stat si serviciile postale.
O alta forma de intreprinderi guvernamentale sunt Companiile de Afaceri
controlate de catre Guvern, a caror activitate este reglementata de legea privata.
Alta forma de intreprinderi de stat este Corporatia Suedeza de Credit pentru
Export,din care jumatate este proprietate de stat si jumatate apartine bancilor comerciale.
La sfarsitul anului 1991,Parlamentul a decis sa autorizeze Guvernul pentru a
privatiza intreprinderile in care statul este proprietarul principal.
Conducerea centrala si locala
Guvernul Central este reprezentat la nivel regional prin Birourile Administrative
de District (lansstyrelse) conduse fiecare de un Guvernator numit de Guvern pe 6 ani.
Ceilalti memrii ai Birourilor Administrative de District sunt numiti de Consilierii
districtului.
Sarcina principala a acestora este sa reprezinte Guvernul Central, in special in
problemele de planificare regionala, de coordonare si de administrare la nivel de
district.Consilierii districtului ( landsting) si municipalitatile sau comunele ( Kommun)
joaca un rol important in sectorul public. La acest nivel isi desfasoara activitatea
aproximativ 70% din personalul care lucreaza in sectorul public.
Conducerea la acest nivel, reuneste aproape 70.000 de reprezentanti politici.
Exista 23 de consilieri de district, fiecare fiind o persoana cu o popularitate
deosebita, care se ocupa cu aplicarea taxelor pe venit, cu perfectionarea sistemului de
ingrijire a populatiei si cu organizarea activitatii de pregatire a cetatenilor in scoli.
Exista de asemenea 286 de districte municipale conduse de catre un consiliu
ales.Reprezentantii acestora au dreptul de a percepe taxe pe venit si a oferi diverse
servicii.
AVOCATUL POPORULUI SI PARTIDELE REPREZENTATIVE

Institutia prin care se asigura protectia cetatenilor impotriva abuzurilor


administrative s-a nascut in Suedia cu peste 150 de ani in urma.
Exista un reprezentant special care se ocupa cu cazurile de discriminare rasiala si
sexuala. Acesta se numeste Reprezentant Social Special.
Parlamentul alege unul sau mai multi (in prezent 4) reprezentanti populari pentru
a urmari aplicarea legilor si a regulamentelor in serviciile publice.
Primul Avocat al Poporului a fost constituit ca institutie in 1776 in Suedia si servit
ca model pentru multe tari.
Exista, de asemenea, un avocat special care se ocupa cu problemele concurentei,
protectiei consumatorului, egalitatii intre sexe, si discriminarii pe criterii etnice.
Avocatul Poporului poate urmari respectarea legilor penale.Oricare cetatean se
poate adresa direct acestui avocat si poate face sesizari.
Partidele reprezentative in Parlamentul Suediei sunt urmatoarele: Partidul Social-
Democrat, Partidul Moderat ( Conservator), Partidul Liberal, Partidele de Centru, Partidul
Crestin Democrat, Partidele de Stanga, Partidul Verzilor,Partidul Noua Democratie.

PRINCIPALELE ASEMANARI INTRE SISTEMELE ADMINISTRATIVE DIN


FINLANDA SI SUEDIA

Atat Finlanda cat si Suedia au cate un sef de stat cu un rol mai mult sau mai putin
simbolic. Asemanarea consta in atributiile similare ale sefului statului in relatie cu
executivul. Astfel, in Finlanda, Presedintele numeste candidatul lui la functia de Prim
Ministru iar in Suedia puterea regala e limitata la atributii oficiale si ceremoniale insa,
de curand unul dintre rolurile sefului statului este si acela de a-l propune pe Primul
Ministru.
Parlamentul, atat al Suediei, cat si al Finlandei, are cate o structura cu
atributii asemanatoare: in Suedia, Parlamentul are un prezidiu format din 4 purtatori de
cuvant dintre care unul propriu (Talman) cu rol de coordonator al activitatii
Parlamentului provenind din randurile membrilor partidelor politice, in timp ce in
Finlanda membrii Parlamentului aleg un purtator de cuvant si doi adjuncti cu
atributii in planificarea si aprobarea agendei sedintelor plenare precum si a
chestiunilor conexe problemelor legate de sedintele in plen.
Ambele state au cate un Parlament unicameral. Cel suedez are 349 de
membri iar cel finlandez 200 membri insa toti sunt alesi in mod direct la fiecare patru
ani.
O alta asemanare este referitoare la initiativa legislativa care, in ambele
cazuri apartine Guvernului. Cu toate acestea si membrii Parlamentului pot veni cu
propuneri.
Asemanari se inregistreaza la nivelul Cabinetului Primului Ministru unde
sunt structuri asemanatoare din punctul de vedere al atributiilor. Astfel, in Suedia,
la nivelul cabinetului Primului Ministru, exista Biroul Primului Ministru
(Stadtradsberedningen) care este format din aproximativ 55 de persoane si este divizat
in doua: Unitatea de Informare Politica si Consultanta care reuneste reprezentanti
politici, organizati potrivit unor principii clare si Departamentul de Legislatie care este
format din persoane fara orientare politica si se implica in toate procedurile
constitutionale si legale. In Finlanda Biroul Primului Ministru functioneaza ca un
minister si are trei componente: Departamentul General (activitati administrative,
serviciul de traduceri si arhivele), Compartimentul de Informare si Grupul de Planificare
a Politicilor Publice.
In ambele state administratia e structurata pe trei nivele: national, regional
si local iar institutiile de la nivelele inferioare au ca principala atributie
implementarea deciziilor luate pe nivelurile superioare.
Este de remarcat ca ambele sisteme administrative recunosc nivelul european ca
nivel distinct si cu un impact major asupra guvernarii dar si asupra vietii de zi cu zi, fapt
ce justifica legitimitatea reprezentantilor in structurile europene.

PRINCIPALELE DEOSEBIRI INTRE SISTEMELE ADMINISTRATIVE DIN


FINLANDA SI SUEDIA

Pentru inceput, este de remarcat ca Finlanda este e o republica prezidentiala in


timp ce Suedia este o monarhie constitutionala.
Suedia inregistreaza o particularitate in cadrul autoritatii judecatoresti in
ceea ce priveste existenta unei curti administrative speciale cunoscuta sub
denumirea de Curtea Superioara Administrativa a tuturor instantelor.
O alta distinctie se poate face la nivelul legislatiei de baza. Astfel,
Constitutia suedeza adoptata in anul 1978 se bazeaza pe trei legi fundamentale:
Legea referitoare la modalitatile de guvernare, elaborata in 1974, Legea pentru
succesiune, datand din anul 1810, Legea libertatii presei, elaborata in 1949. In 1991 a fost
introdusa a patra lege fundamentala, aceea referitoare la libertatea de exprimare.
Constitutia finlandeza nu are alte acte fundamentale ci doar legi ordinare care
detaliaza prevederile sale.
In ceea ce priveste modul de elaborare a propunerilor legislative in Guvern,
modalitatile de lucru sunt substantial diferite. Astfel, in Finlanda, ministerele impreuna
formeaza Consiliul de Stat a carui misiune este aceea de a pregati continutul
proiectelor de legi care urmeaza sa fie inaintate Parlamentului in numele
Presedintelui. Ministrii lucreaza, pe de o parte in cadrul ministerelor in care au fost
numiti dar, pe de alta parte si in cadrul Guvernului. Aceasta ultima forma implica
participarea in Comitetele Cabinetului, sesiunile plenare si sesiunile prezidentiale.
Ministerele se ocupa de asemenea de un consistent pachet de probleme
administrative care intra in competenta conducerii centrale.
Programul saptamanal de pe agenda Guvernului cuprinde, pe langa activitatea
desfasurata in cadrul ministerului, o serie de reuniuni speciale cum ar fi urmatoarele:
Comitetul de Cabinet in domeniul Finantelor, Sesiunea Plenara a Guvernului, Sesiunea
Prezidentiala, Sesiunea Guvernamentala de Seara, Comitetul de Cabinet pentru Politica
Externa si Securitate, Comitetul de Cabinet pentru Afacerile Uniunii Europene, Comitetul
de Cabinet pentru Afaceri Economice.
Propunerile de decizii sunt elaborate de functionarii publici din cadrul
ministerelor. Este acceptata varianta care intruneste mai multe voturi, iar in cazurile de
egalitate, seful Cabinetului are votul decisiv.
O alta particularitate in ceea ce priveste modelul finlandez este existenta
Sesiunii Guvernamentale de Seara, numita si _Scoala de Seara_ cu rol important in
procesul decizional in care este implicat executivul. Aceasta reprezinta un cadru informal
si confidential in care se desfasoara intalnirile intre membrii Consiliului de Stat, ocazie cu
care au loc dezbateri importante pe probleme de politica si unde se contureaza de cele
mai multe ori variante de decizii care ulterior sunt analizate, avizate de Consiliu si
inaintate Parlamentului in numele Presedintelui Consiliului care este Primul Ministru. La
aceste intalniri, pot fi invitati experti in diverse domenii de interes.
In Suedia, membrii Cabinetului au intalniri foarte dese, si in fiecare joi desfasoara
sedinte in plen intr-un cadru formal in care se iau si decizii. Sedintele plenare ale
Cabinetului sunt conduse de Primul Ministru.Cabinetul fundamenteaza decizii referitoare
la politica guvernamentala, in timp ce alte probleme minore sunt discutate separat de
catre ministri sau in cadrul unor grupuri mici recunoscute formal de catre Guvern. Se
observa astfel o anumita tendinta de centralizare la nivelul Guvernului suedez
contrabalansata insa de un numar mare de agentii si comisii care functioneaza in
subordinea sa si care au atributii clar determinate. Aceasta inseamna ca decizii de politici
importante sunt luate de agentiile independente din subordinea ministerelor si de
grupurile constituite la nivelul districtelor. In fapt doar deciziile politice sunt luate la
nivelul Cabinetului.
Unul din motivele pentru care ministerele suedeze sunt restranse ca dimensiuni ca
dimensiune este rolul important jucat de numeroasele comisii si comitete care opereaza
alaturi de ele. Exista in prezent aproape 200 de astfel de comitete si comisii care au
activitate permanenta.
O alta distinctie intre sistemul suedez si cel finlandez este la nivelul
managementului public suedez care cuprinde grupuri si institutii de cercetare, care isi
desfasoara activitatea pe langa diferite universitati. Exemple : Divizia pentru Politica din
cadrul Ministerului Finantelor,Institutul National de Cercetari Economice (KI) si
Statisticile Suedeze (SCB). In plus, Guvernul are si posibilitatea apelarii la comisii
(comitete) de informare (consultare) si ancheta. Acestea sunt formate din membri ai
Parlamentului, reprezentanti ai conducerii, ori alte organizatii interesate in problematica
analizata, experti in stiinte ori reprezentanti ai grupurilor administrative. Numarul total de
persoane implicate in astfel de activitati nu este mai mare de zece.
Se pot identifica deosebiri si in ceea ce priveste administratia locala.Astfel, in
Finlanda, nu exista o administrare guvernamentala exercitata direct la nivel regional, dar
se pot constitui federatii municipale,ca urmare a relatiilor puternice de cooperare. Astfel,
s-au format federatii de dimensiuni mari in special in domeniul sanatatii si educatiei. In
Finlanda exista mai mult de 400 astfel de federatii municipale si aproximativ 460 de
municipalitati divizate in doua categorii: districte si orase.
Constitutia prevede autoguvernarea pentru municipalitati si garanteaza acestora
un grad ridicat de independenta.
Municipalitatile colecteaza taxe si primesc un suport financiar consistent de la
bugetul de stat pentru a intretine structurile descentralizate ale statului. Principala
responsabilitate a municipalitatilor este furnizarea serviciilor publice catre cetateni in
special in domeniile sanatatii, educatiei si asistentei sociale.
La acest nivel functioneaza Consiliul Municipal sau Guvernul Municipal care
reprezinta autoritatea cu cele mai mari competente decizionale. Acesta este format din
17-85 de membri alesi prin vot direct la fiecare patru ani in functie de numarul
locuitorilor municipiului.
In Suedia, Guvernul Central este reprezentat la nivel regional prin Birourile
Administrative de District (lansstyrelse) conduse fiecare de catre un Guvernator numit de
Guvern pe sase ani. Ceilalti membri ai Birourilor Administrative de District sunt numiti
de consilierii districtului.
Sarcina principala a acestora este sa reprezinte Guvernul central, in special in
problemele de planificare regionala, de coordonare si de administrare la nivel de district.
In plus, cateva Agentii Centrale au birouri regionale, adesea chiar la nivel de district, care
sunt conduse de catre Guvernatorul Districtului. Consilierii districtului (landsting) si
municipalitatile sau comunele (kommun) joaca un rol important in managementul public.

AVANTAJE COMPETITIVE ALE SISTEMELOR ADMINISTRATIVE DIN


FINLANDA SI SUEDIA

Referitor la modelul suedez se remarca multitudinea de agentii independente din


subordinea ministerelor si grupurile constituite la nivelul districtelor dar si numeroasele
comisii si comitete care opereaza alaturi de ministere. Exista asadar, cateva sute de
agentii si birouri de stat de diferite tipuri implicate in serviciul public.
In afara acestor grupuri exista 80 - 90 birouri centrale si agentii care au putere
decizionala delegata de catre Guvern. Ex: Biroul National de Sanatate si Bunastare,
Biroul National de Taxe, Agentia Nationala de Invatamant, Biroul National pentru
Agricultura, Biroul National pentru Protectia Familiei, Constructia de Locuinte si
Planificare, Biroul National al Politiei etc.Toate acestea sunt independente, sunt conduse
de cate un director general numit de catre Guvern pentru sase ani si inainteaza
Guvernului propuneri pentru dezbatere. Ele sunt un exemplu clar ca, desi fac parte dintr-
un sistem centralizat, pe de o parte existenta acestor forme dispersate la nivel teritorial cu
atributii si competente clare, care pot formula propuneri de proiecte de lege, face ca actul
decizional sa fie obiectiv, sa reprezinte intr-adevar o nevoie de reglementare care sa poata
fi apoi implementata cu usurinta fara o opozitie din partea autoritatilor locale.
Traditia suedeza pentru abordarea problemelor pe termen lung (gandirea pe
termen lung) a condus la creare unui sistem flexibil si pluralist care cuprinde grupuri,
institutii de cercetare si universitati. Mai exista si alte organisme care functioneaza pe
langa ministere sau in cadrul unor birouri permanente care emit rapoarte specifice
periodice. In cadrul propunerilor de lege pe care le face Guvernul sunt sau pot fi
implicate o serie de persoane sau institutii care sunt consultate sau care avizeaza
continutul propunerilor. Acestea pot face parte din: comisii (comitete) de informare
(consultare) si ancheta (membrii ai Parlamentului, reprezentanti ai conducerii, ori alte
organizatii interesate in problema analizata, experti in stiinte ori reprezentanti ai
grupurilor administrative). Fiecare raport al comisiilor este trimis catre ministrul
responsabil si catre agentiile administrative si organizatiile nonguvernamentale, pentru o
analiza. Orice organizatie, indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea, este
libera sa transmita propriile opinii catre ministerul de resort. Materialul prezentat este
analizat si poate reprezenta o baza pentru formularea propunerilor de politici publice
guvernamentale transmise catre Parlament. Aplicarea acestei proceduri consuma adesea
destul de mult timp, insa este considerata un mijloc eficient de desfasurare a activitatii
unui guvern democratic.
Astfel se ofera partidelor din opozitie si organizatiilor sociale care iau parte in
mod direct/indirect la elaborarea deciziilor de politici politice,ocazia de a informa
Guvernul inainte ca acesta sa ia o decizie.
Personalitati cu functii de conducere in industrie, comert sau in alte domenii pot fi
invitate sa participe la discutiile care au loc in cadrul Comisiilor/Comitetelor de
Consultare.
In ceea ce priveste sistemul finlandez se considera ca existenta Curtii Superioare
Administrative este si un avantaj existand o delimitarea clara a atributiilor intre instantele
care garanteaza un act al justitiei mai ferm si mai independent si stimuleaza autoritatile in
indeplinirea eficienta a atributiilor ce le revin. Constituirea unei astfel de instante separate
este de dorit si in sistemul romanesc, de altfel, ea exista si in sistemul francez si in alte
sisteme vest europene.
In ceea ce priveste modelul suedez, este de remarcat faptul ca sistemul este mai
centralizat, sefii Birourilor Administrative de la nivelul districtelor fiind numiti de catre
Guvern pe o perioada de 6 ani. Acest fapt, vine ca o limitare mai ales daca il comparam
cu sistemul finlandez sau chiar si cu cel romanesc unde autoritatile locale sunt alese in
mod direct de catre cetateni. Mai mult, in Finlanda nu exista la nivel local institutii
centrale de control, fiind dominanta autonomia administrativa a municipalitatilor.
O problema in modelul finlandez este faptul ca mai exista anumite activitati publice
monopolizate de stat care ar putea fi transferate in domeniul privat pentru a fi mai ieftine,
si, prin urmare, mai competitive.
O alta situatie este cea inregistrata la nivel local si anume in cadrul asociatiilor/
federatiilor autoritatilor locale si regionale finlandeze care au un statut neclar si adesea
incoerent. Probabil ca o reglementare mai clara care sa delimiteze atributiile acestor
structuri ar aduce un plus de functionalitate.

MODALITATI DE TRANSFER DE KNOW-HOW DIN SISTEMELE


ADMINISTRATIVE DIN FINLANDA SI SUEDIA IN SISTEMUL ADMINISTRATIV
DIN ROMANIA

Din punctul de vedere al formei de guvernare, Romania este o republica


prezidentiala ca si Finlanda.
Daca ar fi sa comparam sistemul central de guvernare, trebuie sa remarcam ca
modelul romanesc este mai compatibil cu cel finlandez, din punctul de vedere al modului
cum se iau deciziile la nivelul Guvernului. Astfel, in Romania, deciziile si proiectele de
legi se pregatesc la nivel de ministere, in Romania, iar daca exista mai multe ministere
care sa aiba atributii in domeniul de reglementare sunt consultate si acestea. Insa, la final,
decizia se ia la nivelul Guvernului, in sedinta de Guvern. Aici apare o alta diferenta intre
sistemul romanesc si cel finlandez care se aseamana cu cel suedez. In sistemul
administrativ din Romania nu exista atatea forme distincte sub care sa se reuneasca
membrii Guvernului. Membrii executivului de la Bucuresti se intalnesc, de obicei in
sedinta plenara o data, sau in mod exceptional, de doua ori pe saptamana. Asa se intampla
si in Suedia. In plus nivelul informal de negociere al deciziilor politice si de politici
publice organizat in cadrul Scolii de Seara in modelul finlandez, nu are nici un fel de
corespondent in agenda Guvernului Romaniei desi, realitatea a dovedit ca deciziile se iau
de cele mai multe ori la astfel de nivele. Totusi cu o regulalitate destul de mare liderii
politici din Romania organizeaza intalniri in cadrul carora au loc dezbateri si adesea se
iau decizii politice importante sau se analizeaza problemele aparute pe agenda publica. In
anul 2005 s-au constituit 12 comitete si comisii speciale care analizeaza si iau decizii in
procesul politicilor publice.
Un alt corespondent este sistemul electoral care include alegeri o data la patru ani
pentru membrii parlamentului. In ceea ce priveste durata mandatului Presedintelui, cele
trei sisteme difera semnificativ, presedintele Finlandei este ales o data la 6 ani, cel al
Romaniei o data la 5 ani iar Suedia fiind o monarhie constitutionala, regele indeplineste
aceasta functie pe viata.
Din punctul de vedere al administratiei locale, sistemul romanesc este mai apropiat
de cel suedez, aceasta pentru ca si sistemul romanesc este inca centralizat si, astfel mai
mult controlat de catre autoritatile centrale. Ceea ce ne diferentiaza insa este multitudinea
de agentii independente suedeze aflate in coordonarea ministerelor si grupurile constituite
la nivelul districtelor care au atributii decizionale determinate. In sistemul romanesc
exista institutii de tipul agentiilor, insa ele sunt subordonate decizional fie unuia sau mai
multor ministere, fie Cancelariei Primului Ministru.
In ceea ce priveste sistemul curtilor, in mod evident sistemul romanesc este mai
apropiat de cel finlandez, existand trei niveluri la care se organizeaza justitia: local,
districtual si cel al curtilor de apel. Totusi, procedura de judecata in Finlanda, spre
exemplu la nivelul curtilor locale, se face cu participarea unui complet de judecata format
din 5-7 jurati, ceea ce nu se intampla in sistemul romanesc. Din sistemul romanesc
lipseste si Curtea Suprema Administrativa cu atributii in judecarea
cazurilor in care sunt implicate institutiile statului. In Romania aceste cazuri se analizeaza
in instantele de judecata in care exista sectii de contencios administrativ.
Si la noi exista institutii asemanatoare cu cele din Suedia in domeniul pregatirii
functionarilor publici si anume Institutul National de Administratie implicat in pregatirea
si perfectionarea personalului si Agentia Nationala a Functionarilor Publici cu rol in
gestionarea managementului functiei publice, monitorizarea si controlul in domeniul
exercitarii functiilor publice. In Suedia, Ministerul Finantelor are un rol important in
administrarea resurselor umane. Agentia Nationala pentru Angajatii Guvernamentali
(SAV) din subordinea Ministerului Finantelor este responsabila pentru incheierea
contractelor colective si pentru implementarea noii politici de personal in sectorul public.
Un aspect care poate fi preluat din sistemul administratiei publice finlandeze este
faptul ca in cadrul fiecarui minister exista intre 4 si 7 departamente. Este de semnalat ca
in ministerele romanesti exista in medie mai mult de 13 directii generale in fiecare
minister. Acest fapt semnifica o fragmentare prea mare si o suprapunere de atributii in
unele domenii unde este nevoie de mai multa consistenta si uniformitate pentru
celeritatea luarii deciziilor. Ar fi necesara o modificare a structurii organizatorice a
ministerelor in urma unei analize atente pentru a se elimina suprapunerile de atributii in
departamentele acestora. Reorganizarea lor de o maniera clara si coerenta poate asigura o
coordonare unitara a politicilor sectoriale.
O alta particularitate a sistemului finlandez o reprezinta relatiile dintre
Guvern si Parlament atat la nivel central cat si la cel al autoritatilor locale. Guvernul
raporteaza anual Parlamentului despre imbunatatirea administratiei la nivel central,
regional si local. Se apreciaza ca un asemenea sistem de raportare nu poate fi decat
benefic din perspectiva nevoii imperative de dezvoltare a autonomiei manageriale si
financiare a autoritatilor locale. Acesta poate influenta si asigura o coerenta si o
planificare strategica suficient de clara care sa contina prioritatile, obiectivele, actiunile,
resursele si termenele stabilite. Este de remarcat locul important pe care il au principiile
de guvernare din Finlanda, respectul fata de minoritati derivat din analiza asupra modului
in care finlandezii, spre deosebire de norvegieni sau suedezi care au asimilat populatia
Sámi, au protejat continuitatea acestei minoritati prin promovarea si respectarea valorilor
lor culturale constituind o institutie reprezentativa cu atributii decizionale si
administrative speciale, si anume Parlamentul Sámi.
Dintr-o anumita perspectiva semnificativ este faptul ca in Finlanda exista doua limbi
oficiale, finlandeza si suedeza, desi proportia populatiei de nationalitate suedeza este
estimata la aproximativ 5%. Aceasta recunoastere este insotita de o serie intreaga de
adaptari in functionarea administratiei publice (unde functionarii sunt obligati sa
cunoasca limba si sa o foloseasca daca intra in contact cu un vorbitor), in invatamant
(fiind studiata ca disciplina obligatorie pana la nivelul liceal inclusiv si uneori si in
universitati) mergand pana la existenta inscriptiilor bilingve - insotite in majoritatea
cazurilor si de varianta in limba engleza pe toate suporturile orientative si informative.
BIBLIOGRAFIE

Androniceanu, A., Management Public International, Editura Economica,


Bucuresti, 2000
Stanciulescu, G., Androniceanu, A., Sisteme Comparate de Administratie
Publica Europeana, Editura Economica, Bucuresti, 2006
www.sweden.gov.se
www.finlex.fi