CUNOASTEREA IMPLICITA SAU TACITA

1. Definirea termenului. Arii de manifestare/aplicare a conceptului.

Cunoasterea tacita este numita si cunoastere bazata pe experienta, deoarece

achizitia acestui tip de cunostinte se realizeaza prin experienta practica si prin observarea
comportamentului si activitatii in diferite contexte (Wegemann, 2002). Cunoasterea tacita
rezulta din invatarea experientiala si nu dintr-un proces de invatare directa. Principala
caracteristica a acestui tip de invatare in urma caruia rezulta cunostintele implicite este ca
oamenii nu sunt constienti ca o poseda, ea rezistand oricarei forme de analiza
introspectiva (Forsthye, 1998). Este o cunoastere procedurala si nu declarativa. Cu cat
traim experiente individuale mai variate si cu cat implicarea noastra in contexte sociale
este mai puternica, cu atat avem mai multe sanse sa achizitionam acest tip de cunostinte.
Conceptul de cunoastere tacita este de factura cognitivista, cu largi aplicatii in
psihologia organizationala si cea educationala (dar nu numai) si, in general, in orice arie
care presupune activarea unor situatii de invatare. Sintagma de cunoastere tacita sau
implicita are la baza 2 concepte dezvoltate de psihologia cognitiva: cel de procesare de
informatie si cel de schema cognitiva. Intr-o acceptiune larga, schema cognitiva este o
reprezentare mentala a unor cunostinte sau structuri de cunostinte ca rezultat al procesarii
anterioare a informatiilor si interactiunii cu mediile sociale (Zajonc, 1985). Asadar,
cunoasterea tacita este condensata in aceste schmee cognitive. Schemele contin
cunostinte specifice diferitelor domenii ale vietii, cele mai multe ramanand la un nivel
subconstient,iar activarea lor are rol important in reglarea comportamentului so iroentarea
catre scop. Daca invatrea explicita este forma cea mai puternic studiata in paradigmele
clasice ale invatarii si conduce la achizitionarea unor cunostinte, deprinderi si competente
explicite, invatrea tacita sau implicita este mai greu de studiat, insa efectele sale se fac
simtite la nivelul dezvoltarii personalitatii.
Sensul definitoriu al acestui tip de cunoastere este dat de faptul ca aceasta nu se
bazeaza pe un mecanism voluntar, nu ne propunem in mod explicit si voluntar sa
achizitionam aceste cunostinte. Sternberg, studiind cunoasterea implicita in contexte
organizationale, considera ca la baza acesteia sta asa-numita inteligenta practica,
subliniind inca o data caracterul practic, experiential al achizitiei acestor cunostinte.
Dupa Sternberg (1995), cunoasterea tacita reprezinta acea cunoastere orientata
spre actiune, realiyata fara un suport instructional direct, fiind valorificata in atingerea in
atingerea unor scopuri si corespunzand unor valori personale.
In aceasta definitie, avem mai multe elemente:
- orientarea spre actiune, aratand caracterul practic al acestei cunoasteri;
- absenta unui suport direct, explicit din partea celorlalti sau a unei instructii
explicite (nu te invata nimeni asta);
- implicarea acestui tip de cunoastere in atingerea scopurilor personale
(caracter adaptativ);
 - sublinierea valorilor personale.

Cercetatorii arata ca acest tip de cunoastere este domeniu-specifica, adica va purta

amprenta ariei de specializare a persoanei , facand totodata diferenta dintre un expert si
un novice intr-un doemniu: expertii se diferentiaza de novici nu atat la nivelul
cunostintelor explicite pe care le detin, ci mai ales la nivelul cunostintelor implicite, a
abilitatii de a invata direct din experienta, fara suportul altota si in acord cu valorile
personale. De asemenea, studiile arata ca cunoasterea tacita este un predictor mai bun al
succesului in cariera decat inteligenta generala si de aceea recomanda reconsiderarea
acestui tip de achizitie de cunostinte in procesele decizionale (de exemplu, in deciziile de
angajare).

2. Cunoasterea tacita ca structura multidimensionala

Wagner (1987) propune 3 arii principale de manifestare a cunoasterii tacite sau 3

dimensiuni:
a. in controlul propriei persoane (managing oneself)
b. in controlul relatiilor cu ceilalti (managing others)
c. in controlul sarcinilor (managing tasks)
Primul aspect se refera la ansamblul unor deprinderi de automotivare si
autoreglare; al doilea aspect se refera la cunostintele tacite asupra modalitatii de reglare a
unor relatii cu subordonatii sau cu grupul/colegii, pe cand cel de al treilea aspect se refera
la acele deprinderi si cunostinte implicite care ajuta la indeplinirea unor sarcini specifice.
Prima dimensiune o putem asimila unei dimensiuni cognitive, cea de a doua unei
dimensiuni tehnice si cea de a treia unei diemsniuni sociale. Sintetic, putem explicita
astfel cunoasterea tacita ca fiind o structura multidimensionala:

Dimensiunea cognitiva – automotivarea, autoreglarea

Dimensiunea tehnica – sarcini individuale, sarcini institutionale
Dimensiunea sociala – legata de sarcina si legata de relatiile interpersonale.

a. dimensiunea cognitiva: in termenii cunoasterii implicite despre sine, schemele

despre sine (Self-schemata) condenseaza informatia pe care fiecare dintre noi o avem
despre propria persoana, cunoastere bazata pe experienta anterioara, nemediata de ceilalti
si care are un rol autoreglator. Din cadrul Self-schemata, cele mai importante aspecte tin
de automotivare si auto-reglare/auto-organizare. Motivatia, in general, cuprinde acele
mecanisme care orienteaza energetic, directioneaza si sustin scopurile unei persoane.
Automotivarea se refera la acel aspect al cunoasterii implicite care presupune intelegerea
unor comportamente care ajuta la atingerea unui rezultat superior intr-o activitate. De
pilda, in mediul organizational, angajatii au nevoie sa stie care sutn acele comportamente
care sa le asigure nu numai un rezultat bun, dar care sa conduca la performante superioare
care ar face posibile promovarile sau cresterile salariale. Ei pot invata, de pilda, ca
comportamente ca a sta peste program, a pleca mai tarziu pe care le invata implicit si care
vor forma cunoasterea tacita asigura aceste performante. Intelegerea acestor
compportamente care nu fac parte din rolul sau explicit va asigura angajatului un nivel
inalt al automotivarii care ii faciliteaza accesul la rezultate superioare. Auto-organizarea
este o parte a cunoasterii tacite care face referire la acele procese sau mecanisme
achizitionate implicit care organizeaza comportamentul persoanei in vederea obtinerii
unor performante. De pilda, a cunoaste care sunt momentele zilei in care mintea lucreaza
mai bine si mai concentrat (pentru a concentra sarcinile dificile in acele perioade) sau a
invata cand sa faci o pauza pentru reincarcare energetica sunt exemple de auto-
organizare.

b. dimensiunea tehnica: in afara diemsnunii cognitive a cunoasterii tacite, mai

este nevoie, in indeplinirea sarcinilor si atingerea scopurilor, si de o cunoastere a
aspectelor tehnice, cunostinte care nu sunt transmise explicit, printr-un proces
instructional, ci sunt invatate tacit, prin expunerea la rezolvarea practica a unor sarcini si
prin repetarea comportamentelor rezolutive intr-o situatie data. Dimensiunea tehnica
include doua aspecte, cele indiviaule si cele institutionale. Cunoasterea tacita de tip tehnic
individual rezulta din invatarea pasilor de realizare a unei sarcini individuale, in scopul
realizarii sale mai eficiente. Cand, de exemplu, o persoana rezolva o sarcina pentru prima
data, e atenta la fiecare pas al actiunilor sale, dar, cu cat o face mai frecvent, cu atat va
descoperi mai multe cai/mijloace de a o rezolva mai rapid si mai eficient. Toate aceste
cunostinte vor fi stocate apoi in schemele cognitive si vor fi supuse unei reactualizari
automate. Numai in cazul in care intampinam o problema sau avem de-a face cu un
element nou in procedura de rezolvare sau in situatia in care noi insine trebuie sa
transmitem altora aceste proceduri/cunostinte, ele devin explicite. Cunoasterea tacita de
tip tehnic institutional are la baza o invatare implicita a unor proceduri de lucru sau
tehnici care actioneaza nu la nivelul indeplinirii sarcinii individuale, ci la nivel global,
institutional.

c. dimensiunea sociala: se refera la ansamblul de cunostinte invatate implicit din

interactiunile interpersonale sau din interactiunile sociale implicate in rezolvarea unor
taskuri. In aria cognitiei sociale, aceasta dimensiune a cunoasterii tacite este cel mai
frecvent intalnita, considerandu-se ca din aceasta categorie fac parte deprinderile sociale
(social skills) si colaborarea. Cum interactionam cu o persoana astfel incat sa ne asiguram
de colaborarea si atentia sa, cum deschidem o conversatie, cum persuadam – sunt tot
atatea aspecte care nu sunt invatate explicit, nu sunt transmise de catre altii sub forma
unei cunoasteri declarative, ci in general sunt rezultatul umnor observatii personale
asupra comportamentului unor actori sociali. Cu alte cuvinte, dimensiunea sociala a
cunosterii implicite presupune intelegerea modului in care stabilim relatii cu ceilalti, iar
prin acest lucru, ne atingem scopurile si rezolvam problemele. Un exemplu relevant al
culegerii si aplicarii acestui tip de cunoastere este cazul noului venit intr-o organizatie.
Rareori, cineva care intra pentru prima data in contact cu o organizatie lectureaza si
„invata”informatia explicita si regulile „de supravietuire” dintr-un manual, ci mai
degraba observand comportamentul celorlalti in situatii de interactiune sociala. Este
important sa intuiesti care este persoana cea mai avizata de la care poti „sustrage” aceste
informatii pretioase privind „regulile de circulatie” in firma. Cautarea unui mentor sau
implicarea in rezolvarea unor sarcini de grup, de echipa reprezinta un mijloc de achizitie
a cunostintelor tacite de natura sociala. O alta fateta importanta a dimensiunii sociale a
cunoasterii implicite se refera la ansamblul de cunostinte rezultate din interactiunile
sociale care nu sunt in mod specific relationate cu rezolvarea unor sarcini profesionale.
Prin interactiunile cu ceilalti in cadrul unor situatii informale, putem strange informatii si
cunostinte valoroase privind organizatia, climatul, relatiile, oamenii.

In studiile sale, Wagner arata ca putem vorbi chiar de o abilitate de a achizitiona

cunoasterea tacita, cu diferente interpersonale la acest nivel, abilitate care se dezvolta
odata cu experienta si care poate prezice succesul in profesie.

3. Masurarea cunoasterii tacite in contexte reale

Daca la nivel de concept, sensurile acestui termen au fost explicitate, putem vorbi
de o dificultate la nivelul masuratorilor sale. Cum putem surpinde, masura si evalua
explicit capacitatea unei persoane de a achizitiona cunostinte implicite? Aceste
masuratori sunt importante, deoarecec, asa cum se arata anterior, cunostintele tacite au un
rol important in adaptarea individului la diverse medii.
Sternberg si colaboratorii propun o modalitate de investighare a cunosterii
implicite in contexte reale care, ca mecanism general, presupune intervievarea expertilor
asupra modului in care acestia fac fata si controleaza situatiile critice care apar in sfera
profesionala. In urma acestor interviuri, evaluatorii (psihologii) culeg date si creeaza, la
randul lor, situatii sau scenarii cu raspunsuri sau solutii posibile. Pasul urmator consta in
a cere respondentilor sa evalueze solutiile la diferite situatii create care apoi sunt
comparate cu solutiile date de experti. Cu cat raspunsul dat de subiect este mai apropiat
de cel emis de expert, in cazul unei situatii, cu atat nivelul cunoasterii tacite a subiectului
este mai mare. Acest gen de evaluare a cunoasterii implicite se numeste evaluare prin
probe situationale.
Problema legata de evaluarea situationala este cea a validitatii sale: in ce masura
putem avea incredere in faptul ca aceste probe situationale construite pe baza unor
scenarii masoara intr-adevar cunoasterea tacita? Ca alternativa la acest tip de evaluare,
cercetatorii propun in evaluarea cunoasterii tacite masuratorile comportamentale.

4. Cunoasterea tacita in mediul academic

Aplicabilitatea si valorizarea cunoasterii implicite in mediul academic, precum si

studierea efectelor sale asupra performantelor studentilor au fost puternic studiate de
catre Sternberg si Wagner. Astfel, cercetarile acestora (1998, 2000, 2001) ajung la
concluzia ca:
- nu exista corelatii semnificative intre inteligenta academica, de natura
psihometrica (masurata prin probe specifice aptitudinale) si cunoasterea tacita
asimilata cu inteligenta practica;
- inteligenta practica este un predictor mai bun al performantei studentilor
decat inteligenta psihometrica;
- studentii cu capacitate crescuta de invatare experientiala (nivel ridicat al
cunostintelor implicite) au performante academice superioare celor cu un
nivel mai scazut al acestei capacitati, gasesc mai repede relatii de mentoriat
din care sa culeaga informatii care sa ii ajute ijn indeplinirea sarcinilor
academice si au, in general, deprinderi sociale mai bine dezvoltate
Autorii fac o comparatie intre cunoasterea academica si cea implicita, tinand cont
de mai multe caracteristici:

Caracteristici Cunoastere academica Cunoastere implicita

Esenta/sensul continut si reguli norme

Organizare si acces formala si deschisa informala si implicita
Transmiterea cunoasterii citit/ascultat observare si modelare
Atitudinea scolii valorizare devalorizare
Masuratori teste psihometrice probe situationale/comp.