Sunteți pe pagina 1din 12

Omul lipsit de educatie nu stie sa se foloseasca de libertatea sa .

Immanuel Kant

EDUCATIA
Educatia reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei (stiintelor pedagogice). Datorita complexitatii profunzimii si amplitudinii sale,educatia este studiata si de alte stiinte socioumane inrudite cu pedagogia. Conceptul pedagogic de educatie urmareste cunoasterea stiintifica,la un grad inalt de generalitate si abstractizare,a unei realitati psihosociale cu o foarte mare arie de extindere in timp si spatiu si de desfasurare complexa si contradictorie la nivel de sistem si proces. Pedagogia este stiinta care studiaza fenomenul educational cu toate implicatiile sale asupra formarii personalitatii umane in vederea integrarii active a persoanei in viata sociala. De-a lungul istoriei,societatea a acumulat experienta de cunoastere teoretica si practica condensata in valori materiale si spirituale ce constituie ereditatea sociala a culturii si civilizatiei. Conservarea valorilor si transmiterea lor se realizeaza prin educatie care,in aceasta ipostaza ,reprezinata institutia constituirii si transmiterii ereditatii sociale a culturii si civilizatiei. Pe acest fundament de experienta condensata se actioneaza,prin educatie, pentru formele omului ca utilizator si consumator de valori,ca producator si creator de valori. Educatia este o functie esentiala si permanenta a societatii in doua ipostaze: de institutie a ereditatii sociale a culturii si civilizatiei si de instrument de actiune pentru formarea omului. In sens social-istoric educatia este procesul de transmitere si asimilare a experientei economice,politice,religioase,filosofice,artistice,stiintifice si tehnice de la inaintasi la urmasi. In fazele de inceput ale societatii transmiterea experientei se realiza ocazional nesistematic si oral in comunitatile gentilicotribalica. In etapele avansate de dezvoltare a societatii, la unele popare,spre exemplu la egipteni,indieni etc.,educatia se realiza ca initiere in temple, cunoasterea fiind un act sacru. Concomitent si ulterior educatia se institutionaliza prin scoli si universitati. Indiferent de nivelul de dezvoltare a culturii si civilizatiei si de modalitatile de transmitere, s-a realizat dialogul generatiilor, s-a asigurat continuitatea existentei materiale si spirituale a omenirii. In sens social-cultural,educatia este procesul de ridicare a individului din stare de natura biologica la cea culturala. Din ins biologic cu predispozitii normale cognitive, afective, si volitive, in mediul social si prin el, individul devine o fiinta culturala,asimiland cultura si in situatii de exceptie, creand-o. Omul este, dupa Ralph Linton, natura educatie. Din punct de vedere psihologic, psihogenetic, educatia este procesul de formare a omului ca personalitate in plan cognitiv ,afectiv-motivational,volitiv, aptitudinal, atitudinal. Structura psihica a personalitatii se construieste pe fundamentul eredonativ al fiintei biologice, in cadrul relatiei educationale prin continutul cultural al

experientei adultului-parinte, invatator, profesor. Educatia in acest caz este instrumentul formarii individului ca personalitate. In sens pedagogic, educatia este fenomenul social complex privit in trei dimensiuni: -activitate constienta a subiectului educatiei (educator) de stimulare, indrumare, formare a obiectului educatiei (educat); -proces de formare a omului pentru integrarea activa in societate, proces de formare intelectuala, morala, profesionala, fizica, estetica; -rezultat prin preluarea selectiva a actiunilor informationale si includerea in structuri comportamentele proprii de cunoastere si actiune. Pentru Platon,educatia ar fi arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta atitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele Aristotel, in lucrarea sa Politica, considera ca educatia trebuie sa fie un obiect al supravegherii publice,iar nu particulare. In consecinta,ea trebuie sa pregateasca viitori cetateni. Aceasta pregatire trebuia sa se fac diferentiat dupa modelul in care cele trei aspecte ale sufletului (vegetativ,animal, rational) se distribuie in randul oamenilor. J.A.Comenins,in lucrarea sa Didactica magna, considera ca la nastere,natura inzestreaza copilul numai cu semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii. Acestea nu se desavarsesc prin sine si de la sine, ele devin un bun al fiecarui om numai prin educatie. Rezulta ca, in conceptia sa, educatia este o activitate de stimulare a acestor seminte si implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul nu poate deveni om decat daca este educat Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke,educatia se prezinta sub forma unei relatii interpersonale de supraveghere si interventie ce se stabileste intre preceptor (educator) si copil (viitor gentlemen). Este indispensabil ca educatorul sa cunoasca zestrea naturala a copilului pentru ca pe aceasta baza sa intervina cu modalitati adecvate pentru a-l modela in concordanta cu prototipul omului in care se impletesc trasaturi ale nobilimii si burgheziei (un gentlemen in actiune). Filosoful german Imanuel Kant, in reflectiile sale,aprecia ca educatia contribuie la valorificarea naturii umane in folosul societatii: Este placut sa ne gandim ca natura omeneasca va fi mai bine dezvoltata prin educatie si ca se poate ajunge a i se da o forma care sa-i convie cu deosebire. Aceasta ne descopera perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc. Zi de zi, fiecare dintre noi suntem supusi, vrand/nevrand unui aflux informational si unui bombardament mediatic cu sau fara intentie pedagogica. Aceste influente multiple, resimtite sau nu ca fiind de tip educativ, pot actiona concomitent, succesiv sau complementar, in forme variate, in mod spontan, incidental sau avand un caracter organizat si sistematic. In pedagogie, aceasta realitate este reflectata cu ajutorul conceptului care defineste formele generale ale educatiei. Acesta se refera la principalele ipostaze prin care educatia se poate obiectiva, pornind de la varietatea situatiilor de invatare si de la gradul diferit de intentionalitate actionala.(Constantin Cucos) Se considera astfel ca formele generale ale educatiei reprezinta modalitatile de realizare a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii prin intermediul unor

actiuni si (sau) influente pedagogice desfasurate, in cadrul sistemului de educatie/invatamant in conditiile exercitarii functiilor generale ale educatiei (functie de formare-dezvoltare a personalitatii, functia economica, functia civica, functia culturala a educatiei).(Gabriela C. Cristea) Toate influentele si actiunile educative care intervin in viata individului, in mod organizat si structurat (in conformitate cu anumite norme generale si pedagogice,desfasurate intr-un cadru institutionalizat) sau,dimpotriva, in mod spontan (intamplaror,difuz,neoficial) sunt reunite sub denumirea de forme ale educatiei. In functie de gradul de organizare si de oficializare, al formelor educatiei, putem delimita trei mari categorii: -educatia formala(oficiala); -educatia non-formala(extrascolara); -educatia informala(spontana). Suportul psihologic al relatiei educationale este trebuinta de a comunica. Se comunica nu numai cunostinte, informatii ci si atitudini, sentimente si convingeri. Se comunica prin cuvant, gest, mimica, prin intreaga conduita. Relatia educativa este complexa,determinata de numerosi factori. Se realizeaza intre comportamente globale (educator-educat). Actiunea educatorului este directiva, intentionata, constienta, orientata de scopuri si obiective care anticipeaza transformari in comportamentul invatat al educatului. Acesta nu asimileaza automat, el fixeaza, filtreaza, prelucreaza activ, include cele invatate in propriile structuri. Relatia este asimetrica, se realizeaza intre personalitatea formata a educatorului si personalitatea in formare a educatului. In acest context apar concordante si disconcordante in actul de comunicare educationala. Clasificarea formelor educatiei angajeaza doua categorii de criterii valorice: a) Criteriul proiectarii care delimiteaza intre formele educatiei institutionalizate (care au in vedere realizarea unor finalitati specifice,intr-un cadru institutionalizat) -educatia formala si nonformala ; Si forma educatiei neinstutionalizata (realizata implicit, fara obiective specifice institutionalizate) -educatia informala. b) Criteriul organizarii conform caruia diferentiem educatia realizata pe baza unor actiuni explicite si influente implicite (educatia formala si nonformala) si educatia realizata doar pe baza unor influente implicite (educatia informala) O diferenta a educatiei formale a fost data de catre Philip Coombs, in anul 1973, conform careia educatia formala este sistemul educational structurat ierarhic si gradat cronologic, pornind de la scoala primara si pana la universitate, care include, in plus fata de studii academice, o varietate de programe de specializare si institutii de pregatire profesionala si tehnica cu activitate full-time. Educatia nonformala a fost definita de catre J.Kleis drept orice activitate educationala,intentionata si sistematica, desfasurata de obicei in afara scolii traditionale, al carui continut este adaptat nevoilor individului si situatiilor speciale, in scopul maximalizarii problemelor cu care se confrunta acesta in sistemul formal (stresul notarii in catalog, disciplina impusa, efectuarea temelor etc.)

Educatia informala se refera la experientele zilnice ce nu sunt planificate sau organizate si conduc catre o invatare informala. Cand aceste experiente sunt interpretate de catre cei mai in varsta sau de catre membrii comunitatii ele se constituie in educatie informala. Educatia informala este procesul care se intinde pe toata durata vietii,prin care individul dobandeste informatii,isi formeaza priceperi si deprinderi, isi structureaza convingerile si atitudinile, se dezvolta, prin intermediul experientelor cotidiene. Functiile generale ale educatiei reprezinta proprietati intrinseci, specifice activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, exprimate la nivelul consecintelor sociale angajate in mod obiectiv, la nivelul de sistem (societatea in ansamblul sau) si de subsistem (cultural, comunitar, economic, politic, natural) Functia fundamentala a educatiei este aceea de a vehicula, selecta, actualiza si valorifica experienta sociala in vederea asigurarii unei integrari eficiente si rapide a individului in societate si, prin aceasta, in vederea crearii premiselor autodeterminarii individului ca factor de progres social. Prin educatie, in principal, omul trece de la stare de existenta pur biologica la aceea de existenta sociala. Daca omul ar fi la nastere inzestrat prin ereditare, cu posibilitatile adultului, nu ar exista educatie. In ceea ce priveste procesul devenirii omului ca fiinta sociala nu este nici o deosebire intre copil nascut intr-o mare metropola si cel nascut intr-un trib primitiv, intrucat amandoi trebuie sa invete totul. O parte a invataturii este rezultatul contractului spontan al omului cu diferite aspecte ale vietii sociale, dar cea mai consistenta parte a invataturii se acumuleaza prin instruire, prin forme organizate si sistematice. Piaget considera ca scoala trebuie sa fie conceputa cu un centru de activitati reale, practice, desfasurate in comun, in asa fel ca inteligenta logica sa se formeze in functie de actiunea si de schimbarile sociale. Educatia reprezinta, astefel, activitatea psihosociala cu functie generala de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane pentru integrarea sociala optima, angajata conform finalitatilor asumate, la nivel de sistem si de proces, proiectate, realizate si dezvoltate prin actiuni specifice avand ca structura de baza corelatia subiect (educator) obiect(educat),intr-un context deschis,(auto) perfectibil.

Bibliogarfie: 1.Antonesei Liviu -Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei, Editura Polirom 1996 2.Cucos Constantin - Pedagogie,Editura Polirom 2001 3.Macavei Elena Pedagogie , Editurav Didactica si Pedagogica,1997 4.Nicola Ioan Tratat de pedagogie scolara, Editura ARAMIS, 2003 Educaie De la Wikipedia, enciclopedia liber

Salt la: Navigare, cutare Portal Educaie Cuvntul educaie este de origine latin, deriv din substantivul educatio care nseamn cretere, hrnire, cultivare. Educaia are sarcina de a pregti omul ca element activ al vieii sociale. [modific] Definiii ale educaiei Educaia este un tip particular de aciune uman, o intervenie sau direcionare, o categorie fundamental a pedagogiei. Platon definea educaia ca fiind arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele. Aristotel, n lucrarea sa Politica, considera c educaia trebuie s fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare. Johann Amos Comenius, n lucrarea sa Didactica magna, considera c la natere, natura nzestreaz copilul numai cu seminele tiinei, ale moralitii i religiozitii, ele devin un bun al fiecrui om numai prin educaie. Rezult c n concepia sa, educaia este o activitate de stimulare a acestor semine, i implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul nu poate deveni om dect dac este educat. Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educaia se prezint sub forma unei relaii interpersonale de supraveghere i intervenie ce se stabilete ntre preceptor (educator) i copil (viitorul gentleman). Filosoful german Immanuel Kant, aprecia c educaia contribuie la valorificarea naturii umane n folosul societii: este plcut s ne gndim c natura omeneasc va fi mai bine dezvoltat prin educaie i c se poate ajunge a i se da o form care s-i convie cu deosebire. Aceasta ne descoper perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc. Pentru Jean-Jacques Rousseau educaia este n acelai timp intervenie i neintervenie : Educaia negativ presupune nlturarea oricrui obstacol din calea dezvoltrii fireti, totul trebuind lsat s se produc de la sine fr nici o intervenie. n opinia pedagogului german Johann Frederich Herbart educaia este mprit n trei subdiviziuni: guvernarea, nvmntul (realizarea unor obiective specifice) i educaia moral. Sociologul francez mile Durkheim considera c educaia este o aciune exercitat de generaiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viaa social.; are ca obiect s provoace i s dezvolte n copil un numr oarecare de stri fizice, intelectuale i morale. Durkheim afirma c educaia const ntr-o socializare metodic a tinerei educaii.

Pedagogul romn Constantin Narly, consider c educaia este un fapt social i individual n acelai timp. Florin Georgescu considera c educaia este prima activitate creatoare neproductoare de bunuri de consum, cunoscut de istorie (Florin Georgescu 1970). Societatea zilelor noastre solicit, mai mult ca oricnd, inteligena i capacitatea creatoare a omului. ntregul climat al viitorului, afirm Bogdan Suchodolski, va situa capacitile intelectuale n condiiile deplinei afirmri i va da un larg avans dorinei de cunoatere. n concluzie, prin educaie se dorete dezvoltarea contient a potenialului biopsihic al omului i formarea unui tip de personalitate solicitat de condiiile prezente i de perspectiva societii. Educaia are urmtoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmrete dezvoltarea unor caliti umane i explorarea orizonturilor, este orientat predominant spre pregtirea pentru via, are n vedere, cu precdere, ntrebri asupra existenei, vizeaz cu precdere dezvoltarea unei stri sau a unei structuri atinse, finalitatea n educaie mbin viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educaional este dinamic i flexibil n acelai timp, iar educaia stimuleaz idealul fiinei umane exprimat prin a fi i a deveni. [modific] Caracterul istoric al educaiei Educaia difer de la o etap istoric la alta n funcie de condiiile materiale i spirituale ale societii. Educaia este un fenomen social, specific uman, care apare odat cu societatea, dintr-o anumit necesitate proprie acesteia aceea a dezvoltrii omului ca om, ca for de munc i fiin social. Odat cu succesiunea epocilor istorice idealul, mecanismele, coninuturile, finalitile educaiei s-au schimbat, au evoluat i s-au perfecionat. Educaia este deci supus schimbrilor istorice, ea aprnd odat cu societatea din comuna primitiv. n momentul n care strmoii ndeprtai ai omului au nceput s munceasc, prin aceasta, felul lor de via a nceput s se deosebeasc fundamental de cel al animalelor. Acestea din urm au continuat s se adapteze i s se comporte fa de mediul natural n mod instinctiv. Omul ns a adoptat fa de mediu o atitudine activ, transformndu-l cu ajutorul uneltelor pe care le confecioneaz. Astfel apare atitudinea activ a omului fa de propria sa dezvoltare, simul de rspundere pentru generaia viitoare, exprimat prin grija adulilor de a transmite celor tineri experiena de confecionare i utilizare a uneltelor n vederea formrii lor ca for de munc. ntre munc i educaie s-a stabilit astfel un raport de intercondiionare, raport care se afl la baza perfecionrii uneltelor de munc.

Dezvoltarea vieii sociale, mbogirea experienei umane fac s se complice nsui procesul de transmitere a experienei acumulate, de procesul de educare. Generaiile adulte transmit tinerelor generaii nu numai experiena de munc, ci i limba i regulile de comportare. Acest proces intenionat de formare a tinerelor generaii este tocmai ceea ce nelegem prin educaia n comuna primitiv. Apariia proprietii private i a claselor sociale fac ca educaia antichitii s se deosebeasc de cea specific comunei primitive. Educaia are acum un caracter de clas. Acest caracter este evident att n statele din orientul antic Egipt, China, India ct i n Grecia i Roma antic. n colile egiptene se urmrea, pe de o parte, pregtirea conductorilor statului a preoilor iar pe de alt parte, pregtirea acelora care, ndeplinind diverse funcii administrative mai mrunte, aveau obligaia de a ti s scrie. Din documentele ce au ajuns pn n vremea noastr se poate deduce c chinezii au avut coli cu mult nainte ca societatea lor s se mpart pe clase. Cu toate acestea colile din China antic devin treptat un monopol al aristocraiei. Spre deosebire de alte coli din orientul antic, n China se acord mare atenie formrii deprinderilor de comportare, urmrindu-se mai ales cultivarea supunerii att fa de cei mai n vrst, ct i fa de cei superiori ca situaie social. Educaia moral din coala chinez era puternic influenat de religie. Ca i la egipteni, pentru indieni nu exista o demarcaie precis ntre cunotinele religioase i cele profane. Ele se mpleteau. n India se studia astronomia, medicina (cu ajutorul magiei), matematica i limba sanscrit. n Grecia antic putem evidenia dou tipuri de sisteme educaionale. Acestea privesc cele dou mari puteri: Sparta i Atena. Sistemul educaional spartan era cu precdere unul militar, pe cnd n Atena predomina un sistem democratic. Sistemul educaional al romanilor a cunoscut o organizare diferit, corespunztoare principalelor etape ale dezvoltrii statului. Astfel n perioada regalitii educaia se fcea n familie; n timpul republicii ncepe s se manifeste tot mai mult preocuparea pentru organizarea nvmntului; pe cnd n timpul imperiului sistemul de instrucie i educaie capt un caracter de stat. Trecerea de la societatea sclavagist la cea feudal a nsemnat, totodat, i trecerea de la sistemul de educaie sclavagist la altul care corespundea cerinelor vieii economice i sociale specifice ornduirii, a crei durat se ntinde din secolul al V-lea pn n secolul al XVIII-lea. Ideologia dominant a ornduirii feudale a fost cea religioas cretinismul pentru Europa, islamismul pentru Orientul apropiat i nordul Africii, budhismul pentru Orientul ndeprtat. Biserica ndeosebi cea cretin acaparase pmnt, putere politic i ntreaga via cultural. Dogmele religioase serveau integral intereselor

claselor dominante, de aceea ele constituiau elementul primordial i baza oricrei gndiri teoretice a reprezentanilor acestor clase. Este cunoscut faptul c n aceast perioad filosofia a devenit o slujnic a teologiei. Arta a fost i ea subordonat spiritului teologiei, devenind o expresie a dispreului religios pentru natur, pentru om. Prin coninutul su, arta exprima aspiraia ctre viaa viitoare. n pictura i sculptura feudal era redat extazul mistic al unor fiine dematerializate, disproporionate anatomic. n ceea ce privete nvmntul feudal, acesta a fost un monopol al clerului att n Europa, ct i n Orientul apropiat i deprtat. Se tie c ornduirea feudal cuprinde mai multe etape, fiecare dintre ele avnd anumite particulariti care i-au exercitat influena i asupra educaiei i nvmntului. Astfel, educaia evului mediu propriu-zis (secolele V-XIV) se deosebete mult de aceea care se practica n epoca Renaterii i Reformei (secolele XV-XVI), iar aceasta avea unele trsturi care o difereniau de sistemul educativ din perioada descompunerii feudalismului (secolele XVII-XVIII). Ctre sfritul evului mediu ritmul de dezvoltare al societii a devenit mai alert. Cruciadele au nlesnit schimbul de mrfuri, au contribuit la dezvoltarea puternic a meseriilor, a atelierelor meteugreti. n industrie s-au introdus motoarele hidraulice, a nceput s se foloseasc roata de tors i s-a trecut la organizarea unui nou tip de producie industrial, producia manufacturier. Secolele XIV i XV constituie pentru o parte din rile Europei de apus perioada de trecere de la feudalism la capitalism. Criza economic i social din aceste secole este nsi criza regimului feudal, care a permis trecerea de la supremaia nobilimii feudale la dobndirea puterii de ctre burghezie. Populaia oraelor a crescut continuu. Treptat, apar, mai ales n Italia, o mulime de republici. Aproape fiecare ora mai dezvoltat a devenit o republic Veneia, Florena, Genova, Milano etc. Schimbri majore s-au petrecut i n educaie. Conceptele umanismului au influenat puternic ideile pedagogice. Se d o mare importan respectului fa de om, ncrederea n posibilitile sale fizice i intelectuale. Sfritul secolului al XVIII-lea i nceputul secolului al XIX-lea se caracterizeaz pe plan socio-politic printr-o succesiune de victorii ale burgheziei din rile Europei occidentale. ntruct nsei interesele sale economice i politice i impuneau asigurarea unei instrucii elementare pentru categorii largi ale populaiei. Aceast perioad constituie un mare pas nainte n direcia generalizrii nvmntului primar i a dezvoltrii teoriei pedagogice corespunztoare. Amploarea pe care a luat-o acum nvmntul, mai ales coala elementar, a atras dup sine i dezvoltarea instituiilor de pregtire a corpului didactic. Aceste mprejurri au stimulat procesul de constituire a pedagogiei ca disciplin tiinific. Interesul manifestat pentru problemele dezvoltrii tinerei generaii au favorizat crearea unei instituii speciale de educare, precum i elaborarea unei teorii pedagogice privind copii de vrst precolar.

Dar anul 1900 nu este o piatr de hotar n dezvoltarea teoriei i practicii pedagogice. Ctre sfritul secolului al XIX-lea i nceputul secolului urmtor au aprut o serie de elemente noi care anun importante mutaii n gndirea pedagogic i practica colar. Aproape tot ceea ce creaser secolele anterioare n domeniul practicii instructiv-educative era cuprins acum n termenul de coal tradiional i ncepuse s fie repudiat. Apare, mai nti, o reacie fa de coala herbartian, ntemeiat exclusiv pe receptivitate, pe orientare exclusiv teoretic a coninutului activitii didactice. Se creeaz, astfel, aa-numitele coli noi din Marea Britanie, Frana, Germania, SUA. Tot acum, ca urmare a iniierii cercetrilor experimentale n psihologie, ncepe s se manifeste o puternic reacie fa de pedagogia filosofic constituit deductiv, pornindu-se de la anumite principii sau concepte filosofice. Se contureaz astfel ideea unei pedagogii experimentale i, concomitent, ideea unei tiine a copilului pedagogia. Tot n aceast perioad se constat o alt tendin: depirea limitelor pedagogiei ntemeiat pe psihologie care conducea spre cultivarea individualismului prin elaborarea unei teorii pedagogice bazate pe sociologie, adic pedagogia social. Pe plan pedagogic, secolul XX s-a anunat, nc de la nceput prin teoria educaiei noi ca un secol al copilului. De-a lungul istoriei, educaia i-a demonstrat rolul vital pentru dezvoltarea civilizaiei, culturii umanitii, pentru creterea gradului de ordine i raionalitate n viaa social, pentru cultivarea valorilor spirituale i conferirea n acest fel a unui statut elevat condiiei umane. [modific] Bibliografie Ion Gh. Stanciu, O istorie a pedagogiei universale i romneti pn la 1900, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1977 George Videanu, Educaia la frontiera dintre milenii, Editura Politic, Bucureti, 1988 Ioan Nicola, Pedagogie, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1992 Ioan Nicola, Tratat de pedagogie colar Marian Iovan, Repere n pedagogie prin universul educaiei, Arad, 1997 Adus de la "http://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C5%A3ie" Categorie: Educaie Educatia

Inca din cele mai vechi timpuri s-a incercat sa se dea o definitie educatiei. Pentru Platon educatia ar fi Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele . Aristotel, in lucrarea sa Politica, considera ca educatia trebuie sa fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare, in consecinta ea trebuie sa pregateasca viitorii cetateni. Komensky, in lucrarea sa Didactica Magna, considera ca la nastere natura inzestreaza copilul numai cu semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii. Acesta nu se desavarseste prin sine si de la sine, ele devin un bun ala fiecarui om numai prin educatie. Rezulta ca in conceptia sa educatia este o activitate de stimulare a acestor seminte si implicit de conducere a procesului de umanizare; omul nu poate deveni om decat daca este educat. Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea John Locke, educatia se prezinta sub forma unei relatii interpersonale de supraveghere si interventie ce se stabileste intre educator si copil (viitorul gentelemene). Este indispensabil ca educatorul sa cunoasca zestrea naturala a copilului, pentru ca pe aceasta baza sa intervina cu modalitati adecvate pentru a-l modela in concordanta cu prototipul omului in care se impletesc trasaturi ale nobilimii si burgheziei un gentelemene in actiune. Filosoful german I. Kant in reflectiile sale aprecia ca educatia contribuie la valorificarea naturii umane in folosul societatii : Este placut san e gandim ca natura omeneasca va fi mai bine dezvoltata prin educatie si ca se poate ajunge a i se da o forma care sa convie cu deosebire. Aceasta ne descopera perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc. O viziune cu totul ooriginala o intalnim la J.J. Rousseau. Pentru ele educatia este in acelasi timp interventie si neinterventie. Fiecarei perioade de varsta ii corespunde o anumita educatie in functie de fenomenele psihologice dominante in etapa respectiva (organe de simt, ratiune, sentimente). Educatia negativa presupune inlaturarea orcarui obstacol din calea dezvoltarii firesti, totul trebuie lasat sa se produca de la sine fara nici o interventie. Interventia alterneaza cu neinterventia : prima, pentru particularitatile dominante etape respective, a doua, pentru cele care se afla in stare latenta. J.J. Rousseau spune ca la varta de 2-12 ani, nu vreau sa aiba alt profesor decat natura, nici alt model decat obiectele. Pedagogul german Johann Friedrich Herbart, sustine ca educatia include trei subdiviziuni : guvernarea, invatamantul si educatia morala, fiecare urmarind realizarea unor obiectivespecifice, toate la un loc circumscriind finalitatea generala a educatiei.

Sociologul francez E. Durkheim sustine ca educatia este o actiune exercitata de catre generatiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viata sociala. Ea are ca obiect sa provoace si sa dezvolte in copil un numar oarecare de stari fizice, intelectuale si morale, pe care le reclama de la el atat societatea politica in ansamblul ei, cat si mediul special caruia ii este cu deosebire destinat. Esenta educatiei se reduce pentru cei dintai la dirijarea dezvoltarii copilului iar pentru ceilalti la adaptarea acestuia unor conditii de mediu. Daca ar trebui ca sa dau o definitie a educatiei as spune astfel : educatia este o activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat, in fiecare moment un subiect individual sau colectiv actionand asupra unui obiect individual sau colectiv in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzatoare atat conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva, cat si potentialului sau biopsihic individual. Societatea zilelor noastre solicita mai mult ca oricand inteligenta si capacitatea creatoare a omului. Intregul climat al viitorului, afirma Bogdan Suchodolski, va situa capacitatile intelectuale in conditiile deplinei afirmari si va da un larg avant dorintei de cunoastere. Urmeaza ca educatia sa stimuleze in individ toate fortele si starile afective indispensabile desfasurarii unei activitati creatoare. Omul trebuie educat pentru a face fata cerintelor viitorului, pentru a putea infrunta si raspunde unor situatii imprevizibile. Ocupandu-se de educatia viitorului, autorii lucrarii orizontul fara limte al invatarii considera ca ea va trebui sa vina in intampinarera asa zisului decalaj uman, contribuind la eliminarea disprepantei dintre lumea inconjuratoare tot mai complexa, si capacitatile umane de a-i face fata. Cum devine posibila realizarea unei asemenea deziderat ? Prin orientarea scolii spre o modalitate noua de invatare care sa-i asigure individului posibilitatea de a raspunde unor evenimente neprevazute. Educatia viitorului va trebui sa se intemeieze pe o invatare inovatoare ale carei atribute vor fi anticiparea si participarea. Intuirea unor evenimente pe care societatea le va genera in viitor, expresie a anticiparii ofera individului posibilitatea de a-si elabora raspunsuri adecvate, indispensabile integrarii sale in societate. Participarea pe de alta parte, implica constientizarea drepturilor si responsabilitatilor de catre fiecare ins, cultivarea capacitatilor de cooperare, comunicare si empatie. (W. J. Botkin) Educatia viitorului nu se poate alimenta din experienta trecutului. Obiectivele si modelele sale, sustine A. Toffler, vor trebui cautate in viitor. Care vor fi caste obiective si tehnici, cum va trebui organizat invatamantul, iata cateva intrebari cu caracter prospectiv. Fara a prelimina cate ceva din esenta societatii de maine nu este posibil as schita educatia ce-I va fi proprie. Societatea viitoare in care masinile se vor ocupa de fluxul materialelor fizice, iar oamenii de fluxul informatiilor si cugetare, impune ca obiectiv fundamental invatamantului acela de a sporii capaciatetea de adaptare a individului pentru ca acesta sa se poata adapta repede si usor la noutate permanenta (A. Toffler)

Asemenea obiective impun schimbari radicale in continutul si tehnologia educatiei. Selectarea si prelucrarea cunostintelor se va realiza predominant dupa principiul interdisciplinaritatii, se va apela cu precadere la strategiile euristice de predare-invatare, mijloacele tehnice si indeosebi calculatoarele vor permite o individualizare mai accentuata a invatamantului. Concomitent se vor extinde si perfectiona formele de socializare menite sa-l pregateasca pe individ pentru exercitare relatiilor interumane prin cooperare si empatie. Caracterul prospectiv al educatiei impune , deci, orienarea ei tot mai insistenta sper cerintele viitoare ale societatii prin pregatirea omului pentru a face fata impactului schimbarii cu care se confrunta neintrerupt. Eu cred ca o dificultate a sistemului de invatamant din Romania este imitarea unor modele universale, lipsa caracterului national al educatiei. E sigur ca educatia nu se poate inchide in limitele stict nationale, facand abstractie de cea ce s-a realizat in alte tari. Cunoasterea si valorificarea unor asemenea rezultate sunt posibile numai asimilandu-le si adaptandu-le la particularitatile sociale si nationale din tara. Experienta universala trebuie imbinata, deci, cu experinta nationala. In dezvoltarea si perfectionarea educatiei trebuie sa se porneasca intotdeauna de la realitatile nationale si numai pe aceasta baza sa se asimileze experienta universala, acumulata in cadrul altor sisteme educationale. Conditia indispensabila pentru ciscumscrierea educatiei romanesti este cunoasterea particularitatilor specifice natinii romane. Educatia reprezinta una din caile prin care fiecare popor isi aduce contributia la dezvoltarea generala a umanitatii. Obiectivul educatiei nationale este de a pune in valoare potentialul creator al poporului. Noi ramanii care am dat timp de 2000 de ani atatea dovezi de viata si de putere de a infrange si cele mai infioratoare incercari ale sortii, suntem in drept sa avem incredere in puterile noastre de a da prin noi insine, fara ajutorul nimanui, contributii pretioase umanitatii prin punerea in valoare a specificului nostru propriu care nu este cu nimic mai prejos decat al altor popoare, favorizate in anumite momente trecatoare de cine stie ce imprejurari (O. Ghibu) Dezvotarea psihica este rezultatul interactiunii dintre factorii interni si externi. Se considera ca in cadrul acestor factori educatia detine rolul conducator datorita specificului actiunii sale ce se manifesta nu numai direct ci si indirect prin intermediul celorlalti factori. Nu se poate spune ca personalitatea este un rezultat al actiunii educatiei formale, nonformale si informale in mod echilibrat, deoarece, fiecare diutre aceste forme ale educatiei actioneaza la un moment data supra pesonalitatii. Cea mai importanta este educatia informala, dar fiecare educatiei fie ea formala sau nonformala aduce un plus in formarea personalitatii, de aceea cooperarea dintre cele trei forme este necesara.