Sunteți pe pagina 1din 876

Versiunea gratuita a cartii AIKIDO 1,2,3

Aceasta este o carte gratuita, Asta inseamna ca o puteti descarca, o puteti copia si o puteti oferi celor interesati, fara niciun cost, dar este interzis sa o vindeti sau sa o tipariti. Copierea si reproducerea integrala sau partiala a unui fragment din aceasta carte, in alta lucrare, fara acordul autorului, este interzisa si se sanctioneaza conform legilor in vigoare. Cartea prezinta punctul meu de vedere despre Aikido, si inteleg ca altii pot avea pareri diferite. La inceputul fiecarui capitol, exista o iconita, in stanga sau/si in dreapta imaginii din mijloc. Daca dati click pe ea, puteti vedea Aikido in miscare. Apasand click dreapta, fereastra se mareste ca sa puteti vedea mai bine. Va sfatuesc sa nu mariti exagerat fereastra pentru ca imaginile vor fi neclare. Asta se intampla pentru ca am folosit imagini de mici dimensiuni pentru a nu mari exagerat cartea. Cartea va fi imbogatita in timp cu anexe cuprinzand filme despre tehnicile cu si fara arme, deci vizitati mereu site-ul nostru pentru a descarca aceste anexe. Va rog sa ne semnalati eventualele erori de traducere sau de interpretare, pentru a le corecta.

Cu toata prietenia,

Dan Corneliu Ionescu

dan.ionescu@aikido.ro

www.aikido.ro

Dan Corneliu Ionescu

AIKIDO 1,2,3

Coperta - Bogdan Fratila Desene - Radu Petrescu Prézentarea grafica a capitolelor – Mariusz Szmerdt

Toate drepturile asupra acestei carti revin autorului

Continut

Prefata

5

O Sensei Morihei Ueshiba

10

Tadashi Abe

23

Daniel Andre Brun

28

Informatii despre autor

31

De ce sunt necesare armele in Aikido

33

Despre eficacitate

35

Despre tehnica

37

Despre atac

37

Clasificarea procedeelor

41

Despre lupta

43

Recommandari de executie a tehnicilor

45

Cum predam Aikido

47

Puncte cheie si tehnici articulare

48

Despre Tai-sabaki

51

Irimi et Tenkan

58

Iportanta tehnicii Ude Osae - Ikkyo

61

Recomandari generale

64

Structura antrenamentului

67

Incalzirea

68

Caderi – Ukemi

75

Katame Waza

79

Ude Osae – Ikkyo

79

Kote Mawashi - Nikyo

135

Kote Hineri – Sankyo

169

Tekubi Osae – Yonkyo

205

Ude Nobashi – Gokyo

224

Hiji Kime Osae

251

Nage Waza

265

Shiho Nage

265

Irimi Nage

305

Sokumen Irimi Nage

387

Kaiten Nage

454

Ude Kime Nage

504

Kote Gaeshi

520

Tenchi Nage

556

Koshi Nage

588

Juji Garami

620

Aiki Otoshi

632

Sumi Otoshi

650

Kokyu Nage

684

Kata

739

Inlantuiri de procedee

796

Contra procedee

817

Atacuri multiple si simultane

824

Randori

841

Raspuns la cele mai frecvente intrebari

852

Prefata

Prefata Cea mai mare sl ă biciune a gândirii noastre es te supraestimarea a ceea ce

Cea mai mare slăbiciune a gândirii noastre este supraestimarea a ceea ce este cunoscut în raport cu ceea ce rămâne de cunoscut.

PREFAŢĂ

Probabil că cititorii şi se vor întreba: de ce ” Aikido 1,2,3 ” ? Am vrut ca numele cărţii să rămână în mintea practicanţilor de Aikido, ca o referinţă pentru schema de execuţie a unui procedeu de Aikido. Citind cartea, veţi vedea că un procedeu de Aikido se execută, în general, în trei timpi. Un timp este necesar pentru eschiva sau blocajul atacului, alt timp pentru dezechilibrarea adversarului şi al treilea timp pentru execuţia unei tehnici de Aikido, fixare sau proiectare. Evident că aceasta este o schemă generală de execuţie, iar funcţie de pregătirea practicantului de Aikido, un “timp” poate dura, o secundă, o fracţiune de secundă, mai mult sau mai puţin. În cazul unui practicant începător, aceşti timpi pot dura mai multe secunde, iar dacă vorbim de un maestru, un timp poate fi o fracţiune de secundă iar cei trei timpi se comprima, mai întâi, din 3 timpi se fac doi, şi apoi unul singur. Asta înseamnă că maestrul nostru va executa tehnica de Aikido, simultan cu atacul agresorului sau chiar înaintea acestuia.

În carte sunt descrise tehnicile de bază executate împotriva atacurilor fără arme şi cu arme, şi este destinată practicanţilor şi instructorilor de Aikido. Sper să le placă.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

5

Prefata

Ca şi în cazul cărţilor precedente, am folosit persoana întâia pentru ca cititorul să aibă senzaţia că participă în mod direct la execuţia tehnicilor de Aikido.

Ceea ce are deosebit această carte este faptul că procedeele de Aikido sunt prezentate în diverse variante de execuţie, adică varianta fără arme, cu Tanto, cu Jo, Boken, Tambo si Tessen.

Deoarece antrenamentele de Aikido fără arme şi cu arme se fac în periode diferite de timp, cărţile de Aikido prezintă aceste procedee diferenţiat, de obicei în volume separate, corespunzător evoluţiei normale, în timp, a practicantului de Aikido, si fără o legătură directa între ele.

Prezentarea unui procedeu, unei tehnici de Aikido în acelaşi loc, ca variante ale procedeului, permite cititorului să facă legătura firească între ele, să înţeleagă universalitatea tehnicilor de Aikido, şi faptul că, indiferent dacă se folosesc sau nu arme, Aikido este acelaşi.

La realizarea acestei cărţi au participat instructori ai Federaţiei Române de Aikido: Alexandra Vasilescu, Florina Răduca, Alexandra Lemnaru, Gabriela Pomarjanschi, Andra Negulescu, Gabriela Frăţilă, Bogdan Frăţilă, Sorin Joghiu, Nicolae Mitu, Luis Turcu, Andrei Dobre, Rares Barsan, Marian Albeanu, Tiberiu Aluaş, Romeo Simici, Ciprian Budes, Lucian Dan, Iulian Bosoi, Victor Bubulac si Matei Eugen.

Lor, şi tuturor celorlaţi instructori de Aikido din România le dedic această carte. Meritul lor în promovarea şi dezvoltarea Aikido-ului este fundamental.

promovarea ş i dezvoltarea Ai kido-ului este fundamental. Alexandra Vasilescu 6 Dan – Antrenor Flori na

Alexandra Vasilescu 6 Dan – Antrenor

este fundamental. Alexandra Vasilescu 6 Dan – Antrenor Flori na Raduca 4 Dan – A ntrenor

Florina Raduca 4 Dan – Antrenor

6 Dan – Antrenor Flori na Raduca 4 Dan – A ntrenor Alexandra Lemnaru 4 Dan

Alexandra Lemnaru 4 Dan - Instructor

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

6

Prefata

Prefata Gabriela Pomirjanschi 3 Dan - Instructor Andra Negulescu 3 Dan – Antrenor Gabriela Fratila 2

Gabriela Pomirjanschi

3 Dan - Instructor

Prefata Gabriela Pomirjanschi 3 Dan - Instructor Andra Negulescu 3 Dan – Antrenor Gabriela Fratila 2

Andra Negulescu

3 Dan – Antrenor

3 Dan - Instructor Andra Negulescu 3 Dan – Antrenor Gabriela Fratila 2 Dan - Instructor

Gabriela Fratila 2 Dan - Instructor

3 Dan – Antrenor Gabriela Fratila 2 Dan - Instructor Bogdan Fratila 6 Dan – Antrenor

Bogdan Fratila 6 Dan – Antrenor

2 Dan - Instructor Bogdan Fratila 6 Dan – Antrenor Sorin Joghiu 6 Dan – Instructor

Sorin Joghiu 6 Dan – Instructor

6 Dan – Antrenor Sorin Joghiu 6 Dan – Instructor Luis Turcu 4 Dan – Antrenor

Luis Turcu 4 Dan – Antrenor

Joghiu 6 Dan – Instructor Luis Turcu 4 Dan – Antrenor Nicolae Mitu 4 Dan –

Nicolae Mitu

4 Dan – Antrenor

Turcu 4 Dan – Antrenor Nicolae Mitu 4 Dan – Antrenor Tiberiu Aluas 3 Dan –

Tiberiu Aluas

3 Dan – Antrenor

Mitu 4 Dan – Antrenor Tiberiu Aluas 3 Dan – Antrenor Rares Barsan 3 Dan –

Rares Barsan 3 Dan – Antrenor

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

7

Prefata

Prefata Andrei Dobre 3 Dan – Instructor Marian Al beanu 3 Dan – Instructor Lucian Dan

Andrei Dobre 3 Dan – Instructor

Prefata Andrei Dobre 3 Dan – Instructor Marian Al beanu 3 Dan – Instructor Lucian Dan

Marian Albeanu 3 Dan – Instructor

3 Dan – Instructor Marian Al beanu 3 Dan – Instructor Lucian Dan 2 Dan -

Lucian Dan 2 Dan - Instructor

Al beanu 3 Dan – Instructor Lucian Dan 2 Dan - Instructor Eugen Matei 2 Dan

Eugen Matei 2 Dan - Instructor

Dan 2 Dan - Instructor Eugen Matei 2 Dan - Instructor Ciprian Budes 2 Dan –

Ciprian Budes 2 Dan – Instructor

2 Dan - Instructor Ciprian Budes 2 Dan – Instructor Victor Bubulac 2 Dan - Instructor

Victor Bubulac 2 Dan - Instructor

2 Dan – Instructor Victor Bubulac 2 Dan - Instructor Iulian Bosoi 2 Dan - Instructor

Iulian Bosoi 2 Dan - Instructor

2 Dan - Instructor Iulian Bosoi 2 Dan - Instructor Romeo Simici 2 Dan – Instructor

Romeo Simici 2 Dan – Instructor

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

8

Prefata

Pentru a facilita înţelegerea acestei cărţi trebuie să ţineţi cont de următoarele:

- Unele procedee sunt prezentate mai detaliat pentru că ele sunt mai frecvent utilizate.

- Desenele şi imaginile trebuie parcurse de la stânga la dreapta şi de sus în jos, dacă nu sunt numerotate în mod explicit.

- Tehnicile cu arme nu sunt identice cu cele fără arme existând diferenţe

notabile între unele şi celelalte, pentru că în cazul lor se respectă doar principiile ce guvernează aceste tehnici. O armă este destinată loviturilor şi eventual blocajelor şi este greu să prinzi, să faci o priză asupra lui Uke, folosind un Tanto, Jo sau Boken. Asta înseamnă că procedeele vor suferi modificări determinate de această caracteristică, pentru că procedeul respectă ideea, principiul, şi mai puţin detaliile.

- În carte nu sunt descrise toate variantele procedeelor de bază, şi nici

procedeele aferente tuturor formelor de atac, din lipsă de spaţiu. Din acelaşi motiv, la unele procedee, am prezentat variantele pozitive şi negative, iar la altele nu, iar în cazul unor procedee am insistat pe variantele cu arme pentru că ele se pretează mai bine tehnicilor cu arme.

- În multe cazuri, am prezentat acelaşi procedeu executat de persoane

diferite, pentru ca cititorul să observe diferite particularităţi de execuţie, şi să poata înţelege ce înseamnă libertatea de execuţie.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

9

Prefata

Prefata O Sensei Morihei Ueshiba (de Tadashi Abe) Maestrul Morihei Ueshiba s-a n ă scut la

O Sensei Morihei Ueshiba (de Tadashi Abe)

Maestrul Morihei Ueshiba s-a născut la Tanabe, oraş port apărat de castelul familiei Daimio Kii (Kishu). Provincia în care se afla localitatea Tanabe era sub controlul Shogunului Tokugawa, care locuia de obicei în oraşul Wakayama, oraş care era la acea dată, administrat de Daimio Tokugawa. Mai târziu, familia Kii a preluat în totalitate comanda oraşului Wakayama. Bunicul maestrului Morihei Ueshiba era samurai din familia Kii, iar numele său era Kichiemon. El a avut posiblitatea să studieze metoda numită Aioi-Ryu, bazată pe tehnicile de Kendo-Aiki-Tai-Jutsu. Această disciplină era predată în mare secret şi doar pe cale orală, de către maestrul şcolii. Interdicţia de a se face publică o anume metodă de luptă se numea Ottomeryu, iar acesta este motivul pentru care nu s-a transmis nimic în scris, despre tehnicile studiate de bunicul maestrului Ueshiba. De aceea sunt dificil de precizat date sau fapte legate de aceasta metodă, pe care să le putem plasa în trecutul Japoniei, iar puţinele documente care există, nu sunt posibil de consultat. Ottomeryu, păstrarea în secret a lucrurilor, era aplicată în toate marile familii japoneze, şi aceasta explică marea diversitate a tehnicilor de luptă din acea epocă. Practic fiecare familie importantă se străduia să pună la punct propriile sale tehnici secrete, care, în cazul unui lupte, să-i surprindă pe duşmani.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

10

Prefata

Mult mai târziu, în 1886, Jigoro Kano, primul maestru care a hotărât să facă publice tehnicile sale de luptă, a creat propria şcoală prin selecţia celor mai eficiente mişcări şi tehnici de luptă. În acea vreme, contemporanii lui Jigoro Kano, şi în special generaţia tânără era debusolată iar morala, onoarea şi spiritul de acţiune decăzuseră serios. Jigoro Kano s-a gândit că reinvierea principiilor Bushido şi posibilitatea ca tineretul să aibă acces la o nouă Artă Marţială, non razboinica, ar putea să trezească vechiul spirit al samurailor. Crearea şcolii Kodokan a fost bine primită de către cei mai importanţi maestri şi de marile familii nobile, care sperau ca descendenţilor lor să le revină gustul pentru arte marţiale, pentru disciplina si rigoarea acestora. Ei sperau că morala societăţii şi în special morala tinerilor ar putea fi ameliorată prin aplicarea principiilor Codului Bushido. Aceasta era situaţia atunci când a fost creat Judo la Kodokan. Se povesteşte că bunicul lui Ueshiba era dotat cu o forţă iesita din comun, care împreună cu tehnicile sale Budo, făceau din el un luptător redutabil şi periculos. Numeroasele sale fapte de arme au intrat în legendă şi poate că odată le vom prezenta cititorilor noştri. Fiul său, Yoroku Ueshiba, tatăl maestrului Morihei Ueshiba, a beneficiat de condiţii bune de studiu şi a devenit la rândul său Shihan al familiei Kii, unde a predat metoda Aioi-Ryu. Ca şi tatăl său, Yoroku era dotat cu o mare forţă fizică, care-i permitea să ridice cate doi saci de orez odata. Un sac de orez cântărea, la acea vreme, cam 65 kg. În noiembrie 1882 se naşte Morihei Ueshiba, înzestrat de natură cu o constituţie firavă, dar cu o memorie şi o inteligenţă de excepţie. La 6 ani el ştia pe din afară Shishogokyo – Istoria filozofiei clasice chineze, iar la 14 ani îl pasionau trigonometria şi calculul integral, şi se distra făcând înmulţiri şi împărţiri complicate în minte, mai rapid decât cei care le făceau cu creionul pe hârtie. Sănătatea şubredă l-a făcut să-şi întrerupă studiile, şi pentru a-şi învinge handicapul fizic, el decide să studieze artele marţiale. A început prin a se antrena cu tatăl său şi a învătat metoda Aioi-ryu până la 15 ani, vârstă la care, tatăl său decide să-l trimită să-şi continue instruirea la Tokio, la prietenul sau Shihan Tozawa Tokusaburo, unul dintre cei mai buni profesori ai momentului, care preda metoda Kitoryu. Morihei Ueshiba a fost instruit de maestrul Iso, asistentul lui Tozawa Tokusaburo, şi de maestrul Fukuda. Cu maestrul Fukuda a studiat şi Jigoro Kano, care a venit special pentru a învăţa această faimoasă metodă, şi din care se va inspira pentru principalele prize ale propriei sale şcoli (1886). Dorinţa de a reuşi l-au făcut pe Morihei să treacă rapid peste etapele cele mai dificile.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

11

Prefata

După un timp, Maestrul Tozawa Tokusabura, a luat asupra sa instruirea lui Morihei Ueshiba şi, în urma progreselor făcute de acesta, decide să scrie o scrisoare de recomandare şi să-l trimită la Osaka, în centrul Japoniei, la prietenul său, maestrul Nakai Masakatsu, pentru a învăţa metoda Yagyu-Ryu (o formă specială de Ju-Jutsu). Maestrul Masakatsu era foarte cunoscut pentru faptele sale de arme. El era mic de statură şi foarte slab, avea 1,55 m înălţime şi cântărea doar 56 kg, dar hotărârea, stăpânirea de sine, precum şi tehnica sa, stârneau admiraţia tuturor. Foarte dur cu el însuşi dar şi cu elevii săi, el obţinea rezultate excelente ca profesor. Trăsătura sa dominantă era duritatea. Lipsa de sensibilitate în ceea ce priveşte maniera de a gândi şi francheţea cu care răspundea la întrebări nu plăceau întotdeauna reprezentanţilor marilor familii. Cu toate acestea, şcoala sa avea o buna reputaţie, deoarece aplica regulile Bushido într-o manieră foarte strictă. Se povesteşte că într-o zi maestrul Jigoro Kano a venit să-l vadă pe Shihan Masakatsu pentru a-i cere un sfat în privinţa includerii în şcoala sa de Judo, a tehnicilor de Ju-Jutsu, specifice metodei Yagyu-ryu. Cum maestrul Masakatsu nu era prezent, Inoue, unul dintre elevii săi, l-a provocat pe Jigoro Kano. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă asta, trebuie să reamintim că în acele vremuri fiecare şcoală era secretă, nimeni din afara şcolii nu ştia ce se predă acolo şi de aceea era dificil de stabilit care metoda era cea mai eficientă. Cum se putea deci face un test de valoare în aceste condiţii, dacă metodele şi eficienţa lor nu puteau fi comparate ? Deasemenea, nu se puteau face nici competiţii pentru că nu se puteau stabili reguli de evaluare a eficienţei fiecărei şcoli şi metode. În această situaţie doar lupta directă putea să dovedească superioritatea unei şcoli, metode, sau a unui combatant. Cei doi adversari, Inoue şi Jigoro Kano s-au salutat şi s-au pregătit de confruntare, aşezat fiecare pe partea lui de Tatami. Lupta trebuia să înceapă la distanţa numită Rikaku (echivalentul distanţei naturale). Regula principală în astfel de întreceri era că lupta nu putea fi oprită decât dacă unul dintre combatanţi anunţa « Maita », adică recunoaştea că este învins de tehnica sau eficienţa adversarului. Adesea lupta se oprea prin rănirea unuia dintre combatanţi, dar deoarece era în joc onoarea şcolii, mulţi preferau mai degrabă să se lase ştrangulaţi sau să li se dizloce o articulaţie decât să se recunoască învinşi. Orice tehnică era permisă, nici o regulă nu interzicea o tehnică sau alta sau o anumită lovitură, iar ca arme se puteau folosi armele de lemn sau cele de metal dar netăioase.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

12

Prefata

Pentru că nu exista un arbitru care să dirijeze lupta, singurul arbitru era onoarea celor doi combatanţi. Cum acest fel de provocare era folosit pentru a pune în valoare tehnicile şi eficienţa şcolii respective, de obicei, această provocare era lansată de cei mai buni maeştri ai şcolii. Combatantul care era provocat şi care accepta provocarea nu era dezonorat dacă pierdea, dar dacă pierdea cel care a lansat-o, acesta se considera dezonorat, şi nu rare erau cazurile în care întâlnirea se solda cu seppuku. Maestrul Jigoro Kano a acceptat provocarea lui Inoue, care cântărea 110 kg, avea o înălţime de 1.80 m, şi vârsta de 25 de ani, comparativ cu cei 40 de ani ai maestrului Kano, care nu depăşea 1.68 m şi 70 kg, dar Jigoro Kano văzuse multe la viaţa sa şi acceptatse multe provocări. Din fericire lupta nu a avut loc pentru că a fost înştiinţat maestrul Nakai Masakatsu, care s-a înfuriat teribil când a auzit vestea. El şi-a chemat discipolul şi i-a aplicat o sancţiune foarte severă pentru o această lipsă de politeţe faţă de un Shihan ca Jigoro Kano, şi pentru faptul că a făcut-o fără să-i fi cerut permisiunea. Pedeapsa a fost că Inoue a fost declarat « Hamon », ceea ce însemna că avea interdicţie absolută de a mai practica vreodată artele marţiale. Aceasta era ce mai grea pedeapsă pentru un discipol, pentru că nici-o şcoala şi nici un profesor nu ar fi acceptat un elev cu o asemenea interdicţie. Inoue, care voia să facă bine crezând că apără onoarea maestrului şi şcolii sale, a fost surprins de un asemenea verdict, şi-a cerut scuze lui Jigoro Kano şi a rugat să i se comute pedeapsa în oricare alta, numai să poată să-şi continue studiile. Înţelegător, maestrul Jigoro Kano a intervenit pentru el, iar interdicţia Hamon a fost revocată. Inoue a învăţat că diferenţa de vârstă şi de ierarhie între un elev şi un maestru transformă o astfel de provocare într-un afront grav, pe care Codul Bushido îl condamnă cu asprime. Această întâmplare a crescut reputaţia Maestrului Nakai care era apreciat în special pentru rigoarea învăţăturilor sale, pe care mulţi maeştri au decis apoi să le adopte în propriile lor şcoli. După această întâmplare, mulţi maeştri i-au făcut vizite de curtoazie lui Nakai şi au cerut permisiunea să aplice metodele sale. Shihan Yokoyama Chubei, expert în Naginata şi maestrul Handa, expert Daito-Ryu-Ju-Jutsu au fost primii maeştri care au adoptat metoda sa didactică. Astfel şcoala lui Nakai Masakatsu s-a transformat într-o academie de Budo a cărei reputaţie s-a păstrat neştirbită de-a lungul anilor. Maestrul Morihei Ueshiba a ramas 10 ani pe lângă acest mare expert pentru a-i studia tehnica, şi poate că şi-ar fi continuat studiile dacă n-ar fi fost războiul cu Rusia (1904 -1905).

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

13

Prefata

În 1903, Ueshiba se înrolează în Regimentul 61 de infanterie unde primeşte gradul de sergent pentru meritele deosebite în campania din Manciuria. El este supranumit de camarazii săi cu numele de Heitaï-No-Kami- Sama, adică Dumnezeul soldaţilor, pentru îndemânarea şi eficienţa sa în lupta cu baioneta. La vârsta de 24 ans, el refuză oferta comandantului său de a intra la Academia Militară, pentru că, spunea el, « să-ţi faci datoria faţă de ţară este una şi să iubeşti războiul este altceva ». Pacifist şi pasionat de natură, Ueshiba se întoarce lângă maestrul Nakai pentru a-şi continua studiile, şi obţine în final gradul de Menkyo. Trebuie să facem o paranteză pentru a explica gradele din acea vreme şi pentru a lămuri maniera în care erau ele atribuite. Gradul « Dan » a fost folosit pentru prima oară în artele marţiale de Jigoro Kano, în momentul în care a fondat Kodokan, pentru că nu se putea evalua pe înţelesul tuturor, în viaţa civilă, eficienţa, vechimea şi tehnica, calităţi care se capătau de regulă în timp şi în războaie. Este ştiut că pentru artele marţiale valoarea principală, era indiscutabil, eficacitatea. Prezentăm în continuare o listă cu raportul estimativ între gradele Dan combatant şi titlul care reprezintă nivelulul valoric. Iată cum arată aceste nivelele de expertiză folosite la şcoala Kodokan :

Kirigami

pentru

1 Dan

Mokuroku

pentru

2 sau 3 Dan

Sho-Mokuroku

pentru

3 sau 4 Dan

Jo-Mokuroku

pentru

5 sau 6 Dan

Han-Mokuroku

pentru

7 sau 8 Dan, rareori 6 Dan

Menkyo

pentru

8, 9 sau uneori 10 Dan

Kaiden

pentru

10 Dan sau peste

Gradul reprezintă o anumită eficacitate practică certă, care nu se putea măsura milimetric, gradul fiind considerat ca un anumit nivel al eficienţei, limitele fiind destul de largi. Mai târziu, Butotukai (Academia Naţională de Arte Marţiale Japoneze) a acceptat clasificarea cu grade Dan care a intrat în uz pentru Judo. Cum această academie forma profesori, a trebuit să se stabilească o noua ordine a valorilor, ţinându-se cont şi de potenţialul pedagogic al viitori profesori, care puteau fi uneori, mai buni tehnicieni decât combatanţi. Acum este momentul în care Butotukai a schimbat într-o oarecare măsură regula, punând pe acelaşi loc eficacitatea şi talentul pedagogic. Acesta este de cele mai multe ori motivul pentru care experţi cu acelaşi grad au valori tehnice diferite.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

14

Prefata

Titlurile acordate de Academia Butotukai :

Seirensho

pentru

1 sau 2 Dan

Renshi

pentru

3 sau 4 Dan

Kyoshi

pentru

5 sau 6 Dan

Tasshi

pentru

7 sau 8 Dan

Hanshi

pentru

9 sau 10 Dan

Meijin

pentru

10 Dan sau peste (mare maestru)

Asta înseamna că, de exemplu, un bun tehnician poate avea 6 Dan fără să fie Kyoshi dar trebuia să capete, în prealabil, titlul de Renshi ca să poată primi cel de al 6-lea Dan, şi apoi ar fi trebuit să obţină titlul de Kyoshi pentru a trece la 7 Dan. La acordarea acestor grade se ţinea cont de munca efectuată, de vechime, de competenţa şi meritele candidatului, de aportul său la interesele şcolii, etc. În Japonia, în jocul de Go sau Shogi, forţa jucătorilor este exprimată prin grade Dan, iar în Europa sportivii sunt diferenţiaţi prin diferite clasificări, divizii în fotbal, serii în tenis, categorii în box, etc. Pentru toate aceste sporturi clasificarea reprezintă eficacitatea şi în nici un caz vechimea sau serviciile aduse. În sport, vechimea sau serviciile aduse sportului sau organizaţiei sportive, nu pot face ca un sportiv să treacă la o valoare superioară. El trebuie să aibă aceeaşi eficacitate ca în sezonul precedent pentru a rămâne în categoria sa şi trebuie să fie mai bun ca să treacă într-un eşalon superior. În artele marţiale lucrurile sunt mai complicate şi confuzia începe de la nivelul Dan. De fapt, ce anume deosebeşte un campion cu 1 Dan de un tehnician cu 1 Dan, obţinut pentru merite faţă de arta sau şcoala din care face parte. Pentru lumea artelor marţiale lucrurile sunt importante dar pentru marele public, asta nu reprezintă nimic, pentru că 1 Dan înseamnă centura neagră şi gata. Revenind la povestea noastră, valoarea “Menkyo” semnifică faptul că maestrul acordă acest titlu elevului său pentru ca acesta să devină la rândul său profesor, pentru a preda metoda sa, iar elevul care-l primeşte devine delegatul, reprezentantul său pentru a învăţa pe alţii şi pentru a atribui, la rândul său, grade. Ceea ce vreau sa spun este ca un maestru poate fi 8, 9 sau 10 Dan fără a fi în acelşi timp şi Menkyo. Menkyo era aşadar, dificil de obţinut, iar dacă vorbim de şcoala Yagyu- Ryu, era şi mai greu de obţinut deoarece maestrul Nakai era foarte strict în ceea ce priveşte instruirea şi acordarea gradelor.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

15

Prefata

În aprilie 1909 Morihei Ueshiba pleacă în Hokkaido pentru a conduce

un grup de 300 de colonişti şi familiile lor, a căror obiectiv era reînvierea acestei regiuni abandonate.

Surprinzător, viaţa dificilă îl ajută pe Uyeshiba să-şi refacă sănătatea. Clima aspră, antrenamentele grele cu elevii tineri, echitaţia şi înotul completează viaţa sănătoasă pe care o ducea la ferma sa agricolă.

1910 Morihei Ueshiba îl întâlneşte în timpul unei scurte călătorii la

Enkalu, un orăşel din insula Hokkaido, pe Sokaku Takeda. Acesta, în vârstă de 60 de ani nu mai accepta discipoli pentru a le preda metoda Daito-Ryu-Aki-Ju-Jutsu, care-l făcuse celebru în Japonia. Regula era ca pentru a deveni elevul lui Takeda, candidatul trebuia să

dea o probă de tenacitate şi rigoare făcând un stagiu de servitor al familiei Takeda, pentru a-l convinge pe maestru de sinceritatea intenţiilor lui. La cea mai mică bănuială că intenţiile nu erau sincere, elevul era respins.

În ceea ce priveşte prima întrevedere a maestrului Takeda cu Ueshiba,

ea s-a soldat cu propunerea ca Morihei Ueshiba să vină să studieze Daito- Ryu, ofertă care a fost acceptată cu un profund respect de către Ueshiba. Metoda Daito-Ryu a apărut acum aproape o mie de ani în urmă, şi

începuturile sale se găsesc în metoda de luptă a familiei Genji. Această metodă s-a transformat treptat, în timp, până a ajuns la forma metodei lui Takeda. Maestrul Takeda s-a născut la Aizu (300 km la nord de Tokio,

prefectura Fukushima) în 1830. Aizu avea reputaţia de a fi un oraş Bushido, deoarece samuraii din nord erau foarte devotaţi seniorilor în slujba cărora se aflau.

O povestire foarte cunoscută în Japonia ilustrează această stare de

spirit. Ea s-a petrecut în timpul revoltei din 1867. Seniorul din Aizu, devotat Shogun-ului şi-a trimis gărzile să-l apere pe Împărat. În ciuda curajului şi devotamentului lor, gărzile sale au fost încercuite de adversarii înarmaţi cu arme de foc, şi erau în situaţia de a muri sau a se preda.

Printre samuraii acestei gărzi se găsea un grup de cadeţi Byakko-Tai (trupele Tigrului Alb). Comandantul garzii din Aizu a decis să salveze viaţa acestor tineri şi le-a dat ordin să se retragă.

Ei au refuzat la început dar, în cele din urmă, au fost nevoiţi să respecte

ordinul. Din cei 32 de cadeţi care formau Byakko Tai mai rămăseseră în viaţă doar 16. Aceştia, în loc să fugă, au urcat colina Umoriyama şi când, în cele din urmă, au văzut că orice speranţă de victorie era inutilă, şi-au făcut seppuku pentru a-şi salva onoarea de samurai. Maestrul Takeda, care era prea tânăr pentru a face parte din Byakko- Tai, a fost marcat de această întâmplare şi a jurat să se răzbune pe

Mushashugyo – luptători care participaseră la revoltă.

În

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

16

Prefata

Takeda era un om ciudat. El purta întotdeauna, pe sub îmbrăcăminte, înfăşurată în jurul corpului, o ţesătură de bumbac acoperită cu o hârtie specială care făcea ca vârful Katanei să devieze şi rana să fie astfel mai uşoară. Deasemenea, el purta în permanenţă asupra sa un pumnal în centură şi un Tessen (evantai de luptă), care era, de altfel şi arma sa favorită. Despre el şi despre faptele sale sângeroase au circulat multe povestiri. Se spune că într-o noapte a nimerit într-o încăierare între două bande de tâlhari şi că fiind implicat fără voia sa în luptă, a lăsat la pământ 30 de răniţi iar ceilalti au fugit speriaţi de cruzimea lui Takeda. Pentru că avea nenumăraţi duşmani, dacă mergea în vizită la cineva, el îşi lua toate măsurile de precauţie, se uita cu atenţie în grădină, în jurul casei, după toate uşile şi în locurile ascunse, şi doar după aceea se aşeza pe locul care-i permitea să supravegheze situaţia fără a putea fi surprins. Nu mânca şi nu bea niciodată ceea ce i se oferea, şi se scuza spunând că a adus cu el tot ce-i trebuie, mâncare şi băutură preparate de cel mai bun discipol al său. Maestrul Ueshiba a învăţat tot ceea ce dorea, chiar şi tehnicile cele mai secrete, având încredere deplină în Maestrul Takeda, care îi acorda titlul Menkyo-Kaiden în 1915. Maestrul Ueshiba a aplicat principiile Daito-Ryu metodelor studiate de el în trecut. Acestea erau şcolile Budo: Kiko-Ryu (Ju-Jutsu care a fost la originea Judo), Shinkage-Ryu (Kendo si Ju-Jutsu), Hozoin-Ryu (tehnici de luptă cu lancea), Takenouchi-Ryu (o metodă specială de Ju-Jutsu), Tenshi- Ryu (Kendo cu Jo-jutsu si Tai-jutsu) etc. Maestrul Morihei Ueshiba a studiat până în 1920 toate aceste tehnici în lumina principiilor Daito-ryu. În felul acesta el a creat o nouă metoda Budo, pe care, cu acordul Maestrului Takeda, a numit-o Aiki-Budo. Continuându-şi viaţa în căutarea celei mai bune căi, el a avut revelaţia că scopul extrem al Budo este de a ajunge la victorie prin pace, şi din acest moment el decide să schimbe numele metodei sale din Aiki-Budo în Aikido. Devenit celebru, Morihei Ueshiba a fost decorat de către Guvernul japonez. Către sfârşitul vieţii el şi-a rafinat şi îmbunătăţit tehnicile, nerenunţând niciodată la antrenamente. Din aceast moment el va fi numit O Sensei (mare profesor). În primăvara anului 1969 Morihei s-a simţit rău şi i-a spus fiului său - Kishomaru “Dumnezeu mă cheamă…” La 15 Aprilie 1969, starea lui Morihei Ueshiba s-a înrăutaţit. Ultimele cuvinte care le-a spus discipolilor săi au fost:

“Aikido este pentru întreaga lume. Nu vă antrenaţi din motive egoiste, ci pentru oamenii de pretutindeni.”

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

17

Prefata

Fondatorul Aikido-ului a demonstrat prin propriul său exemplu că măreţia Aikido-ului nu se măsoară prin numărul de practicanţi ci prin adâncimea şi intensitatea căutării personale a adevărului, prin antrenament şi practică continuă.

Momente importante ale vieţii Fondatorului Aikido 1883 – 1969

1882

Jigoro Kano întemeiază Şcoala Kano Juku premergătoare celei de la Kododan

1883

Naşterea lui Morihei Ueshiba în Tanabe, Provincia Kii (Prefectura Wakayama) pe data de 14 Decembrie.

1901

Se mută la Tokyo în Septembrie şi munceşte în comert la ruda lui, Koshiro Inoue. Studiază Tenshin Shinzo-ryu sub îndrumarea lui Tokusaburo Tozawa, în Tokyo. Posibile studii scurte la şcoala de sabie Shinkage-ryu.

1903

Se căsătoreşte cu Hatsu Itogawa în Tanabe. Se înrolează în Regimentul 61 Infanterie din Wakayama.

 

1904

Începe războiului Ruso – Japonez.

 

1905

Plecarea regimentului său pe frontul Manciurian.

 

.

1906

Termină serviciul militar. Se întoarce la Tanabe.

 

1908

Primeşte certificatul de Ju-jutsu Yagyu-ryu (probabil Goto-ha Yagyu Shingan-ryu) de la Masanosuke Tsuboi (sau Masakatsu Nakai).

.

1909

Se stabileşte Cartierul general al Kodokan Judo

 

1910

Pleacă

la

Hokkaido

pentru

evaluarea

proiectelor

de

dezvoltare cu pământuri sponsorizate de guvern. Se

întoarce curând la Tanabe.

 

1911

Posibile studii scurte de judo sub îndrumarea lui Kiyoichi Takagi în Tanabe. Se naşte primul copil, fiica sa, Matsuko.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

18

Prefata

1912

Conduce grupuri de imigranţi din Provincia Kii în provincia Aza-Shirataki, satul Kamiwakibetsu, ţinutul Mombetsu,

Hokkaido.

1915

Îl întâlneşte pe Sokaku Takeda de la Jujutsu Daito-Ryu în Hisada Inn din Engaru, fiind introdus de Kotaro Yoshida.

1916

Se angajează în studiul intensiv al Daito-Ryu Aikijutsu.

1917

Se naşte în luna iulie, primul băiat Takemori.

1918

Îndeplineşte funcţia de consilier în satul Kamiwakibetsu din iunie 1918 până în aprilie 1919.

1919

Părăseşte Hokkaido în decembrie datorită îmbolnăvirii tatălui său. Lasă pământul şi proprietăţile sale învăţătorului său, Sokaku Takeda.

1920

Îl întâlneşte pe Onisaburo Deguchi şeful sectei Omoto din

Ayabe.

Tatăl său, Yoroku, moare în ianuarie. Soseşte acasă în Tanabe la scurt timp după moartea lui Yoroku. Se mută împreună cu familia la Ayabe, în Prefectura Kyoto,

loc de religie Omoto. Construieşte Dojo Ueshiba Juku, anexată locuinţei sale. Al doilea fiu, Kuniharu, se naşte în Aprilie. Fiul cel mare, Takemori, moare în August. Al doilea fiu, Kuniharu, moare în Septembrie.

1921

Mama sa, Yuki, moare. Sokaku Takeda vizitează Ayabe cu familia sa, si ramane acolo din 28 Aprilie până pe 15 Septembrie. Primeşte Kyoju Dairi de la Takeda care îl califică ca instructor certificat de Daito-ryu (Septembrie).

1924

Pleacă în Mongolia cu Onisaburo Deguchi cu scopul de a stabili o comunitate utopică (din februarie până în iulie).

1925

Face demonstraţii speciale la Tokyo pentru ofiţerii cu grad mare şi demnitari.

1926

Începe să se antreneze Kenji Tomiki

.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

19

Prefata

1927

Se mută la Tokyo cu întreaga familie. Îşi stabileşte un dojo temporar în sala de biliard a pensiunii Count Shimazu din Shiba, Shirogane în Sarumachi.

1928

Se mută la Shiba, Tsunamachi, loc al unui dojo temporar.

1929

Se mută cu familia la Shiba, Kuruma-machi şi ridică un dojo temporar.

1930

Se mută la Shimo-ochiai în Mejiro. Fondatorul judo-ului Jigoro Kano observă demonstraţiile lui Ueshiba în dojo-ul din Mejiro şi trimite câţiva studenţi de la Kodokan inclusiv pe Minoru Mochizuchi pentru a studia Aikido.

1931

Se dedică dojo-ului Kobukan în Ushigome, Wakamatsu-cho. Sokaku Takeda ţine seminarii de la 20 Martie la 7 Aprilie la Kobukan dojo. Numele lui Ueshiba apare în tabelele de înregistrare ale lui Takeda. (Rinjiro Shirata intră în Kobukan.)

1832

Se înfiinţează Budo Sen’yokai (Societatea pentru Promovarea Artelor Marţiale) sub conducerea lui Ueshiba. Gozo Shioda intră la Kobukan.

1932

Este publicat manualul tehnic, Budo Renshu.

1937

Numele lui Ueshiba apare alături de cel al lui Zenzaburo Akazawa în cartea de înregistrări a şcolii Kashima Shinto- ryu.

1938

Este publicat manualul tehnic, Budo, conţinând fotografii cu tehnicile lui Ueshiba.

1939

Este invitat în Manciuria să instruiască.

1940

Asistă la Campionatul demonstrativ de arte marţiale din Manciuria cu ocazia comemorării a 2600 ani aniversari ai Japoniei. Koichi Tohei intră în Kobukan. Kenji Tomiki primeşte prima centura de 8 Dan dată de însuşi Ueshiba. Kisaburo Osawa intră la Kobukan.

1941

Susţine demonstraţii aranjate de Amiralul Isamu Takeshita la dojo-ul Saineikan în fata membrilor familei imperiale. Predă la Academia de Poliţie Militară.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

20

Prefata

Este invitat să instruiască în Manciuria pentru Săptămâna Universităţii de Arte Marţiale. Devine consultant în arte marţiale pentru Shimbuden şi Universitatea Kenkoku.

1942

Numele „Aikido” devine oficial şi este înregistrat la Ministerul

Educaţiei.

Este invitat în Manciuria ca reprezentant al Artelor Marţiale Japoneze şi asistă la schimbul de demonstraţii de Arte Marţiale Manciuria – Japonia în comemorarea a 10 ani de la Independenţa Manciuriei (August). Se mută la Iwama, prefectura Ibaragi. Kishomaru Ueshiba devine director la Kobukan Dojo.

1943

Este construit primul Altar Aiki în Iwama.

.

1945

Fundaţia Kobukai îşi încetează activitatea datorită unei

interdicţii post-război pentru artele marţiale. Dojo-ul din Iwama este completat.

.

1946

Morihiro Saito intră în dojo-ul Iwama.

1947

Sadateru Arikawa intră în Aikikai Hombu. Hiroshi Tada intră în Aikikai Hombu.

1948

Se angajează în activitatea fermei, antrenament intensiv şi meditaţie la Iwama. Dojo-ul Aikikai Hombu se mută la Iwama, cu un birou deschis la Tokyo. Kishomaru devine şef al dojo Aikikai.

1949

Practica regulată se desfăsoară la dojo-ul din Tokyo.

1951

Minoru Mochizuchi pleacă în Franţa pentru a preda judo şi

aikido.

1952

Koichi Tohei este promovat la 8 Dan de Ueshiba.

1953

Koichi Tohei pleacă în Hawaii pentru o şedere iniţială de un

an.

1954

Este deschis Yoshinkan Aikido Dojo în Tsukudo Hachiman.

1955

Aikikai Hombu (cartierul general) este mutat înapoi la Tokyo de la Iwama. Câţiva demnitari străini asistă la o

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

21

Prefata

demonstraţie făcută de fondator la Aikikai Hombu, aranjată de Andre Nocquet.

1958

Apare în documentarul televiziunii din S.U.A. la emisiunea „Întâlnire cu Aventura”. Kenji Tomiki înfiinţează Clubul de Aikido al Universităţii Waseda în Aprilie.

1960

Primeşte Medalia de Onoare cu Panglică Violetă de la Guvernul Japonez.

1961

Este invitat în Hawaii la deschiderea şcolii Honolulu Aikikai (Februarie). Apare în documentarul televizat produs de NHK. All-Japan Student Aikido Federation îl numesc pe Ueshiba ca preşedinte.

1963

All-Japan Aikido Demonstration se ţine pentru prima oară la Hibiya Kokaido (Octombrie).

.

1964

Primeşte Ordinul Răsăritul Soarelui, Clasa a 4-a, ca fondator

al Aikido.

1968

Se construieşte o clădire nouă dedicată Hombu Dojo.

1969

Susţine o demostraţie finală pe 15 Ianuarie la Celebrarea Kagami Biraki. Moare de cancer la ficat pe 25 Aprilie. Este făcut cetăţean de onoare al Tanabe şi Iwama. Soţia, Hatsu, moare în Iunie.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

22

Prefata

Prefata MAESTRUL TADASHI ABE N ă scut în 1920, Tadashi Abe apar ţ inea unei familii

MAESTRUL TADASHI ABE

Născut în 1920, Tadashi Abe aparţinea unei familii bogate şi bine situată la curtea imperială. Tatăl său avea mine în Coreea şi şi-a folosit o parte din averea sa pentru a ajuta centrul Aikikai. Acest fel de mecenat era la modă în acea vreme printre oamenii de afaceri japonezi care înţelegeau să încurajeze vechile tradiţii de luptă ale Japoniei. Foarte curând, Tadashi Abe a devenit discipolul lui O Sensei Ueshiba. Exista, de altfel, şi un alt membru al familiei sale care a urmat calea Aikido- ului, este vorba de Yamada, nepotul său, care, mai târziu, a devenit unul dintre responsabilii Aikido-ului american. Tadashi Abe s-a format într-o epocă specifică a istoriei Japoniei, când antrenamentele de arte marţiale trebuiau să conducă la formarea caracterului tinerilor, în scopul de a face din ei războinici în adevăratul sens al cuvântului. Aikido din acea vreme respecta directivele guvernului, condus pe atunci de amiralul Togo şi majoritatea elevilor lui O Sensei erau în acea perioadă ofiţeri de marină. Pentru a înţelege specificul acelei perioade şi modul în care se făcea Aikido, trebuie să vă povestesc o întâmplare care lămureşte mai bine felul în care acţiona fondatorul Aikido-ului. Într-o zi, Tadashi Abe era în vestiar cu unul din elevii săi, pregătindu-se de antrenament. Văzând corpul mestrului său, elevul fu surprins la vederea unei mulţimi de cicatrici de toate felurile. Mânat de curiozitate, elevul a întrebat ce sunt acele semne. - Examene de grad, i se răspunse. În faţa aerului aiurit al elevului, el continuă:

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

23

Prefata

- Acestea sunt urmările examenelor de grad date cu O Sensei. Fondatorul Aikido-ului alegea un grup dintre noi şi mergeam în port. Acolo, el se instala la masa unei cafenele, în faţa unui salon de masaj. Comanda o bere pentru el, iar pe noi ne trimitea în salonul de masaj pentru a ne testa nivelul împotriva luptătorilor de sumo care ţineau acel local. Bineînţeles că ne luptam în mod real, fiind admise orice procedee şi arme ca bastoane, cuţite sau sticle. De acolo am cicatricile astea. Ziua următoare, în functie de prestaţia noastră, maestrul acorda gradele. Shodan pentru unul, nidan sau sandan pentru altul. Atunci când Tadashi Abe a sosit în Franta, nimeni nu mai auzise vorbindu-se despre Aikido, în afară de câteva persoane care îl întâlniseră pe maestrul Minoru Mochizuki.

Maestrul Mochizuki venise în Franţa în 1951 pentru a dirija câteva stagii de Judo şi pentru a face cunoscut Aikido-ul. Din păcate, atitudinea lui anti-nucleară vehementă a facut ca, în curând, să fie expulzat din Franţa. Se pare că la întoarcerea sa în Japonia el a cerut maestrului Ueshiba să desemneze pe cineva pentru a întroduce Aikido în Franţa. Asa se face că, într-o zi, un tânăr japonez, cu o valiza mică şi purtând nişte şosete caraghioase verzi, cusute cu fire de lână roşie, era văzut debarcând în portul Marsilia. El se numea Tadashi Abe şi avea 6 Dan în Aikido.

Trebuie să ne situam în contextul epocii şi să ne aducem aminte că în condiţiile dificile în care Tadashi Abe a fost însărcinat să facă Aikido în Franţa, nimeni nu mai auzise de acesta şi, în plus, el nu cunoştea deloc franceza şi nici o altă limbă decât japoneza.

În Franţa, în afară de Judo, nu mai erau cunoscute alte arte marţiale în

acea vreme. Aşa se face că în Dojo-urile de Judo s-a dus şi el prima oară să

prezinte Aikido. Judo-ul din acea vreme era dirijat de un alt mare expert japonez, maestrul Kawaishi. Tadashi Abe l-a întâlnit pe maestru, care l-a sfătuit să facă la fel cum procedase şi el cu Judo, adică să codifice Aikido sub forma unor serii de procedee pentru a avea o oarecare logică pentru elevii săi europeni. Se pare că în acele vremuri Aikido-ul maestrului Morihei Ueshiba nu era

structurat şi organizat în forma de astăzi. Maestrul Kawaishi l-a sfătuit pe Tadashi Abe să stabilească un număr de procedee şi cunoştinte pentru fiecare nivel al centurii negre: un Dan, doi Dan etc.

O altă problemă importantă era, cum şi cui să predea?

Pe atunci, cursurile de Judo, erau organizate de o manieră specială, în sensul că ultima jumătate de oră din timpul de antrenament era rezervată

pentru Ju-jutsu.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

24

Prefata

În acele Dojo-uri care l-au primit pe Tadashi Abe, s-a înlocuit Ju-jutsu cu Aikido, care a fost denumit la început Ju-jutsu superior. Kawaishi îl convinsese că europenii erau puţin receptivi la o formă de predare tradiţională, în care maestrul ţine cursul în funcţie de inspiraţia sa şi l-a îndemnat pe Tadashi Abe să adopte o metodă didactică europeană. El a urmat, în mare, acest sfat, dar a păstrat totusi o linie de predare foarte tradiţională. Aşa se face că, în primii ani el nu a predat decât Shomen Uchi Ikkyo care, după părerea sa, era principiul fundamental. El era de părere că dacă nu stăpânim această formă, nu putem merge mai departe. Nu s-ar putea spune că aceasta era o metodă potrivită de a transmite Aikido-ul elevilor francezi şi pentru acest motiv doar cei îndrăgostiţi de Aikido sau cei încăpăţânaţi rămâneau în Dojo. Tadashi Abe nu înţelegea decât aspectul marţial al Aikido-ului şi forma sa de lucru era foarte particulară. Dotat cu o mare forţă fizică, elevii săi îşi amintesc că, atunci când el făcea Shiho nage, se simţeau de-a dreptul aspiraţi de această mişcare.

Iata programul unui festival international din acea vreme:

aceast ă mi ş care. Iata programul unui festival inte rnational din acea vreme: Dan Corneliu

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

25

Prefata

Prefata Timp de opt ani el a pus bazele aces tui edificiu de care vor profita

Timp de opt ani el a pus bazele acestui edificiu de care vor profita succesorii săi, experţii Noro, Nakazano şi Tamura. Am putea să ne întrebăm care sunt motivele pentru care Aikido a avut un astfel de succes. În afară de sinceritatea şi talentul lui Tadashi Abe şi de entuziasmul elevilor săi, probabil ca dinamismul şi frumuseţea Aikido-ului a făcut ca Aikido să se dezvolte într-o lume cucerită total de Judo. Judo-ul practicat în acele timpuri era static si semăna cu stilul de luptă close- combat care se predă în armată. Un adversar te prinde şi tu trebuie să te degajezi. Contrar acestora, Aikido te învaţă că trebuie să reacţionezi înainte ca priza să fie completă. Trebuie să anticipezi, să simţi atacul şi să reacţionezi înainte de a fi prea târziu. Acest mod de lucru era nou pentru acea epocă şi multi judoka nu puteau să rămână insensibili la această formă de lucru. Acesta este şi motivul pentru care mari maeştri de Judo au devenit prcticanţi şi apoi maeştri de Aikido. Unul dintre acestia a fost maestrul Daniel Andre Brun – 9 Dan aikido – 5 Dan Judo, fondator al Federatiei Franceze de Aikido Tradiţional, cel care a transmis mai departe scoala Tadashi Abe.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

26

Prefata

După ce a petrecut opt ani din viaţa să în Franţa pentru a raspandi Aikido, într-o zi, apreciind că misiunea sa a fost îndeplinită, Tadashi Abe s-a întors în Japonia.

În Japonia anilor 60, unde tineretul nu era interesat decât de base-ball şi admira tot ce era american, Tadashi Abe reproşează Aikikai-ului că s-a lepădat de marţialitate, de spiritul Budo, al cărui scop era formarea oamenilor. El a părăsit Aikido, dar a păstrat raporturi bune cu fiul fondatorului, Kishomaru Ueshiba. Tadashi Abe s-a stins din viaţă la sfârşitul anului 1984 în mod natural, în patul său, în timp ce dormea. Pentru noi toţi Tadashi Abe va rămâne un mare maestru, cel care a adus Aikido europenilor.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

27

Prefata

Prefata Maestrul Daniel Andre BRUN N ă scut la 4 noiembrie 1925 la Bordeaux, Daniel André

Maestrul Daniel Andre BRUN

Născut la 4 noiembrie 1925 la Bordeaux, Daniel André BRUN începe prin a practica lupte libere în 1935, apoi începe Judo în 1946, pe care l-a practicat până în 1980, devenind maestru al Federației Franceze de Judo, alaturi de mari maestri ca maestrul Michigami Awazu. El primeste al 5 lea Dan in Judo si functioneaza ca arbitru european de Judo. Posesor al unui certificat de stat, el a inceput practicarea Judo-ului la Judo Club din Bordeaux Aquitaine. El descoperă Aikido cu ocazia unei demonstrații facute de maestrul Minoru Mochizuki în 1951, la care a participat ca Uke.

Sosirea lui Tadashi Abe

In 1952, odata cu sosirea maestrului Tadashi Abe, el se dedica practicarii Aikido-ului, sub indrumarea acestui maestru. Din 1952-1960, Tadashi Abe a pus bazele Aikido-ului european într-o perioada în care nimeni nu auzise de Aikido.

Daniel BRUN se implica activ si va face parte dintre primele centuri negre in Aikido. In 1954 i se acorda centura neagra de catre O Sensei Morihei Ueshiba prin intermediul fiului sau, Kishomaru Ueshiba.

Andre Nocqet pleaca in Japonia

La recomandarea lui Tadashi ABE, un alt practicant de Aikido și Judo, André NOCQUET, pleaca în Japonia să primeasca învățăturile fondatorului Aikido- ului, ca uchi deshi in dojo-ul acestuia. Inițierea sa a durat doi ani si jumatate, din iunie 1955 până în decembrie 1958, dupa care se intoarce în Franța, cu titlul de Maestru de Aikido al Centrului Mondial de Aikido din Tokyo, ca delegat al acestuia pentru a asigura difuzarea Aikido-ului în Franța.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

28

Prefata

Din anul 1960, André NOCQUET preia responsabilitatea maestrului Tadashi Abe. În 1962, Maestrul Ueshiba îi acorda titlul de reprezentant șef al Aikikai din Franța.

În anii '60, sosesc în Franța expertii japonezi Masahilo Nakazono și Masamichi Noro (1961), Hiroo Mochizuki (1963), Nobuyoshi Tamura (1963), și mai târziu, la invitația lui André NOCQUET, Hirokazu Kobayashi.

După plecarea lui Tadashi ABE, Daniel Andre BRUN continuă să practice Aikido cu Maestrul NOCQUET care îl va acorda al cincea Dan (1978), devenind astfel unul dintre cei mai importanti maestri europeni de Aikido.

El va exercita în FFAD, care mai târziu a devenit FFAK, funcția de Consilier Tehnic National al Comisiei de grade. El va fi de asemenea, consilier tehnic european la UEA (Uniunea Europeană Aikido fondata de maestrul NOCQUET în 1969 la Köln).

Consolidarea în FFAAA

În 1983, federația condusă de maestrul NOCQUET, FFAK și majoritatea federațiilor și gruparilor franceze de Aikido sunt reunite într-o singură federație - FFAAA. În această nouă federație, FFAAA, maestrul Daniel Andre BRUN detine functia de Consilier tehnic national.

Dar integrarea acestor curente diferite, care existau in Aikido-ul din Franța nu se face fără dificultate. Grupul Maestrului Tamura, care a creat FFLAB cu an în urmă, nu va face parte din aceasta noua organizatie. El se va uni în 1985 cu grupul GHAAN al Maestrului André NOCQUET.

Crearea FFAT

Acesta a fost momentul in care maestrul BRUN impreuna cu alti vechi membri ai FFAK, a creat în 1984 o noua federatie, FFAT – Federatia Franceza de Aikido Traditional, federatie care continua scoala maestrului Tadashi Abe. Aceasta scoala se dezvolta si face adepti si in alte tari din Europa, cum ar fi Anglia, Germania si Romania, iar maestrul Daniel Brun conduce frecvente seminarii in aceste tari. Incepand din anul 1990 relatiile federatiilor franceza si romana se intensifica, astfel ca in 1994, Daniel Brun si Dan Ionescu – presedintele Uniunii Romane de Aikido, fondeaza Confederatia Europeana de Aikido. In acelasi an adera si filiala engleza a Budo Zazen International Society.

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

29

Prefata

Maestrul Daniel André BRUN a murit în dimineața zilei de 10 octombrie 2013 Cu câțiva ani înainte de dispariția sa, după o experienta de mai mult de 70 de ani de arte marțiale, el a primit titlul onorific de 9 Dan. Maestru deosebit de creativ, Daniel Andre BRUN ne-a incurajat sa practicam sincer, indiferent este vorba de Aikido cu sau fara arme. Toata viata sa el a transmis cu pasiune si altruism scoala maestrului Tadashi Abe si a celorlalti maestri, incurajandu-ne sa ne gasim propria noastra cale.

(Articol preluat din Wikipedia)

Dan Corneliu Ionescu - AIKIDO 1,2,3

30

Prefata

Prefata Dan Corneliu IONESCU N ă scut la Ia ş i în 9 septembrie 1942 Studii

Dan Corneliu IONESCU

Născut la Iaşi în 9 septembrie 1942

Studii şi experienţă profesională.

1966

- Absolvent al Facultăţii de Constructii civile

1972

- 1974 - Specializare în IT la CII – Franţa

1973

- 1976 - Expert - ONUDI

1976

- 1989 - Conduce diferite Centre de calcul

1991

– 2012 – Dirctor in propria firmă de software - UNIDEC Computer

Systems

Expertiză în Sport şi Arte Marţiale

1952

- 1960 - Sportiv de performanţă – Gimnastică

1960

1977

- 1966 - Face rugbi, patinaj, echitaţie, paraşutism, jujutsu

- Începe studiul Aikido

1979

- Conduce primul Dojo ilegal de Aikido. Pana in 1990 Aikido a fost

interzis in Romania.

1981

- Centură neagră în Aikido (1 Dan)

1984

- 2 Dan Aikido

1990

- 3 Dan Aikido

1990

- înfiinţează si conduce primul club de Aikido - AIKIROM

1990

- Membru fondator al FEDERAŢIEI ROMÂNE DE ARTE MARŢIALE

1990

- înfiinţează si conduce UNIUNEA ROMÂNĂ DE AIKIDO

1990

- publica cu Serban Derlogea: AIKIDO CALEA ARMONIEI

1991

- Primul Stagiu Internaţional de Aikido din România cu maestrul Daniel

Brun – 9 Dan Aikido

1992

- este numit Expert al Federaţiei Franceze de Aikido Tradiţional

1992

- 4 Dan Aikido

1993

- Director pentru Aikido in cadrul F.R.A.M.