SANGELE

Tesut lichid circulant, format din elemente figurate suspendate in

plasma. Are o imp fiziologica si functionala extraordinara, deoarece cei 5,5 L
de sange (in medie) realizeaza aproape toate schimburile cu rol nutritiv si de
epurare intre organism si mediu extern.
In conditii de repaus aproape jumatate din masa sanguina totala se afla
cantonata la diverse niveluri:
la niv viscerelor
la niv plexurilor subpapilare
La aceste niveluri circula extrem de lent, aceasta masa fiind scoasa
pentru moment in afara circulatiei active, este vorba de volumul inactiv
(stagnant sau de rezerva), care se pune in miscare atunci cand este
nevoie de un flux mai mare de energie.
Vol sanguin total: 5,5 L sange 70 kg
Variatii sangvine
Masa sanguina variaza in functie de starea fiziologica a org. La barbati,
volumul sanguin este cu 10 % mai mare decat la femei pe seama unui
volum hematic crescut.
Volemia creste in cazul:
efortului fizic
temperaturii ambiante crescute
la altitudine
in cazul emotiilor puternice
la jum a 2-a a sarcinii
Variatiile volemiei in conditii fiziologice au loc nu numai pe seama
cresterii volumului total ci si pe seama redistribuirii sangelui intre diversele
sectoare in mod normal:
muschiul contine 40 % din vol sanguin
piele 30 %
viscerele 20 %
coronarele 5 %
Efortul fizic determina cresteri mari ale volumului sanguin (volemiei)
din segmentele active cu reducerea rezervelor din restul organismului. De
aceea, efortul digestiv este un factor ce influenteaza negativ activitatea
fizica si cerebrala prin reducerea aportului de sange in aceste segmente.
Volemia creste temporar si in urma unor ingestii masive de apa, saruri
minerale sau transfuzii rapide.
Hipervolemii (in conditii patologice):
ciroza, hiperaldosteronism prin cresterea vol plasmatic
1

policitemia vera prin cresterea vol globular

Hipovolemii (in cond patologice):
in caz anemiilor scade nr hematii
hemoragii prin pierderile inregistrate in ambele compartim sanguine
(elem fig, plasma)
varsaturi si diaree severa
hipoproteinemie nefrotica
arsuri
-

Principalul factor care conditioneaza deplasarile apei dinspre

compartimentul plasmatic spre cel interstitial este reprezentat de existenta
membranei capilare, cu proprietati de membrana semipermeabila dializanta.

Functiile sangelui
Functia circulatorie in mentinerea si reglarea presiunii sanguine,
aceasta depinzand integral de masa sanguina.
Ex. Hipovolemia rez in urma hemoragiilor masive det scaderea
intoarcerii venoase si a debitului sistolic => hipotensiune pana la colaps
vascular. Ingestia masiva de apa si saruri, sarcina sau mielomul multiplu det
cresterea presiunii arteriale.
Functia respiratorie prin transportul de gaze de la plamani la tesuturi
asigurand aportul de oxigen necesar desfasurarii normale a proceselor
energetice tisulare.
Cedarea oxigenului la nivel tisular este insotita de preluarea CO2 din
respiratie si transportarea sa catre zona de eliminare alveolo-capilara.
Functia excretorie - sangele = principalul / unicul transportator al
catabolitilor (uree, acid uric, amoniac, acid lactic) de la nivel tisular la
organele excretoare.
Functia nutritiva sangele asig o legatura intre tesuturi is organele
de absorbtie a alimentelor. Prin sange sunt vehiculate spre locul de utilizare:
glucoza, Aa, lipidele care asig desfasurarea normala a metabolismului
tisular.
Functia de mentinere a echilibrului hidroelectrolitic exista o
suprafata capilara imensa care se interpune intre comparimentul plasmatic
si cel interstitial a.i. orice modif a compozitiei la niv unuia dintre compartim
se repercuta la niv celuluilalt si invers.
Sangele = singura posibilitate de comunicare cu exteriorul a mediului
intern si principalul mijloc de mentinere a echilibrului fizico-chimic ce
conditioneaza desfasurarea nomala a proceselor vitale.
Functia de termoreglare de mentinere a temp constante a
mediului intern (homeotermie). Homeotermia este un elem imp al mentinerii
2

homeostaziei
metabolice.

generale

conditionand

viteza

si

randamentul

reactiilor

Functia de aparare sangele este o imp bariera impotriva

antigenelor. Functia de aparare se realiz prin interm anticorpilor (prot
specifice), dar si prin interm elem figurate specializate (leucocitele).
Functia de reglare a principalelor fctii ale organismului prin
proprietatile sale fizico-chimice si prin substantele active continute in
reglarea functiilor circulatorii, digestive, excretorii.
Asigurarea unitatii organismului sangele realiz o legatura intre
diferite sisteme si tesuturi.

Prop fizico-chimice ale sangelui

Culoarea sangelui = conferita de prezenta pigmentului respirator, a
hemoglobinei din hematii.
Culoarea Hg variaza in fctie de starea sa chimica:
In sangele arterial, Hg este saturata cu O2 100% si predomina
oxihemoglobina=> culoarea este rosu-aprins
In sangele venos => cul rosu inchis dat:
Saturatiei cu O2 pana la 60 % din capacitatea de fixare a Hb
Cantitatii mari de Hg redusa
Densitatea sangelui:
Dep de:
Cant si densitatea substantelor solvite
Nr elementelor figurate
Valori normale:
1061 la B
1057 la F
Variatii fiziologice in cursul ingestiei si pierderii de lichide.
Variatii patologice:
Hipoproteinemii det prin:
reducerea aportului alim in foame prelungita
reducerea sintezei de prot (ex: hepatici)
pierderea de prot (tulburari ale ap. excretor)
scaderea elem fig (in anemii)
Hiperproteinemii:
in mielomul multiplu prin cresterea elem fig
poliglobulii
deshidratari (diaree, varsaturi, arsuri)
soc de hemoconcentratie
3

Temperatura:
37,7 38 grade, variaza intre:
max = 40 gr la niv hilului hepatic
min = 36 gr la niv plaman si scrot
Vascozitatea sangelui
Prin frecarea dintre moleculele diverselor subst din sange precum si
dintre sange si perete sunt generate forte de coeziune care se opun curgerii
sangelui.
In felul acesta rezistenta opusa de sange fortelor ce il propulseaza in patul
vascular e direct proportionala cu vascozitatea.
Val vascozitatii conditioneaza rezistenta periferica si prin aceasta insasi p
arteriala. Fortele de frecare dintre peretele vascular si sange = mai mare
decat fortele de frecare din interiroul coloanei de lichid => si in circulatia
laminara a sangelui sa existe dif de viteza de deplasare (viteza axiala in
centru > viteza parietala).
Compozitia plasmei
Plasma = lichid transparent de culoare usor galbuie datorata pigmentilor
biliari.
Reprez partea lichida a sangelui:
90 % apa
10 % reziduu uscat (subst anorg si org)
Subst organice pot fi azotate: proteice si neproteice
Subst org neazotate: glucide, lipide si produsii lor de metabolism
Proteinele plasmatice 7,5 g /100 ml sange
scaderea sub 6 = hipoproteinemie
cresteri peste 8 = hiperproteinemie
Ele comporta ca o dispersie coloidala realizand un gradiant osmotic fata
de lichidul interstitial. Presiunea coloid osmotica rezultata reprez forta
primara responsabila de prevenirea pierderii excesive de plasma din capilare
in lichidul interstitial asigurand mentinerea volumului plasmatic.
Roluri:
in tamponarea variatiilor de pH
la mentinerea vascozitatii normale a sangelui
Plasma contine 3 principale categorii de proteine:
Albumine
Globuline
Fibrinogen
Separarea si dozarea proteinelor plasmatice sau serice se poate realiza:
- densitometric
4

- colorimetric
- refractometric
- prin separarea electroforetica sub forma a 5 fractiuni
1. Serumalbuminele
Cele mai abundente proteine plasmatice reprez din proteinemia
totala (3,5-4,5 g). Concentratia lor moleculara mare asigura 75-80% din
p osmotica a plasmei necesara mentinerii apei in compartim
intravascular.
Leaga o serie de compusi hidrofobi ca bilirubina, acizi grasi liberi, vit
liposolubile pe care le transporta la distanta.
2. Fractiunea alfa 1 globulinica
Transporta vit B 12 si hormoni tiroidieni. Eritropoietina apartine
acestei fractii.
3. Fractiunea alfa 2 globulinica
Se fixeaza pe Hg impiedicand strabaterea de catre aceasta a
filtrului renal.
4. Fractiunea gama globulinica
Constituie fractia heterogena de proteine plasmatice cu rol crucial
ca imunoglobuline (anticorpi) in reactiile de aparare imunitara
declansate de diversi determinanti antigenici. Exista mai multe clase de
Ig cu functii dif. Spre deosebire de celelalte prot plasmatice gama
globulinele sunt sintetizate in ggl limfatici si alte organe limfoide de
plasmocite, celule ce provin prin diferentierea si proliferearea
limfocitelor B.
5. Fibrinogenul
Glicoprot plasmatica sintetizata in ficat. Conc sang variaza intre
0,2- 0,4 g %. Are rol in coagularea sangelui.
Variatii fiziologice ale pH-ului sanguin
scaderea pH-ului sub 7,3 si a rezervei alcaline sub 40 de volume CO2 %
echivaleaza cu intrarea org in acidoza.
pH intre 7,6-7,8 apare starea comatoasa
pH de 6,8 =>moartea
cresterea peste 7,42 det intrarea org in alcaloza
ph =8 => moartea
Mecanisme biologice de mentinere a echilibrului acido-bazic
5

Reglarea si mentinerea echilibrului acido-bazic se realiz prin mec fizicochimice ce apeleaza la sisteme tampon sanguine si mecanisme biologice
specifice anumitor organe:
-

Plamanii prin eliminarea CO2 care poate sa provina fie din respiratia
tisulara, fie din tamponarea acizior organici nevolatili care rezulta din
metabolismul intermediar. Aceasta eliminare a CO2 este de 20 ori mai
rapida decat patrunderea O2. Orice reducere a eliminarii prin
permeabilitatea scazuta a membranei alveolo-capilare sau prin scaderea
mobilitatii toracice poate duce la acidoza gazoasa, iar prin hiperventilatie
se realiz alcaloza gazoasa.

Rinichii
Pielea prin eliminarea transpiratiei, reprez echivalentul functional al unui
rinichi
Ficat prin:
functia proteoformatoare si fctiile de oxidare a acidului lactic
functa de sulfo si glucuronoconjugare a catabolitilor acizi
Tubul digestiv prin eliminarea excesului de sarcini acide sau alcaline.
Aparatul cardiovascular realiz omogenizarea si transportul sarcinilor in
exces spre organele cu rol de eliminare.
-

Fiziologia seriei eritrocitare

Informatii generale:
Sinonime: eritrocite/globule rosii (hematii provine din limba gr, de la cuv
haima = sange).
Rol esential: in transp de O2 intre tesuturi
Nr hematiilor: B 5.100.000+_500.000 mm3/ sange
F 4.600.000 +_ 500.000 mm3/ sange
Variatii ale natriului:
Cresteri:
de natura fizio:
la varstele tinere (printr-un consum exag datorat proceselor de crestere)
la altitudine in conditiile unei reduceri a p partiale a oxigenului
atmosferic si => poliglobulia de altitudine
efortul fizic prin hemoconcentratie
6

 in emotii
in sterile de deshidratare
de nat patologica:
boli insotite de hipoxie tisulara
Scaderi:
fizio:
hemodilutie in sit unei ingestii exag de apa / la pers ce muncesc in
conditii de p atm crescuta
hiperbarism: mineri, scafandri
patologice:
hemoragii
icter hemolitic
anemii
Variatii
De numar:
scade nr de eritrocite: anemie
creste nr eritrocite : poliglobulie
De forma:
ovale = ovalocite
cu forme negeometrice, bizare = polikilocite
eritrocite sferice = sferocite
in secera = depanocite
De culoare
palide, slab colorate = hipocrome
intens colorate = hipercrome
normo-, hipo-, hiperocrome = anizocromie

Functii:
transp O2 la tesuturi
intervin in hemostaza
factori de aparare impotriva agresiunilor de diferite etiologii
Forma eritrocitului
elemente celulare anucleate
forma de discuri bi-/uniconcave comparata cu a unui biscuit de sampanie
prezenta concavitatii le confera avantaje functionale ca echidistanta,
suprafata de schimb maxima, o mare rezistenta la variatiile de p osmotica
= capabila sa treaca prin mari modificari de volum fara ca integritatea
membranei sa fie periclitata
7

Dimensiune
suspendate in plasma, au un diametru de 7,5-8,3 micrometrii, care scade
odata cu inaintarea in varsta a celulei
in conditii patologice pot aparea hematii cu dimensiuni anormale:
macrocitele + microcitele
anizocitoza = variabilitatea dimensiunilor eritrocitare dat aparitiei
hematiilor tinere de dimensiuni mari

Culoare
-

la microscop obisnuit: heematiile suspendate au o cul rosie portocalie dat

prez hg
zona centrala = mai palida dat grosimii reduse a celulei
continutul in hg nu poate fi modificat decat in sensul scaderii
cul rosie portocalie aprinsa oxihg din sangele arterial
cul mai inchisa din sangele venos carbohg
carboxihg ce apare in intoxicatiile cu oxid de carbon, are o cul rosie
deschisa
rosie bruna = methg

Structura eritrocitului:
-

elem celulare anucleate

Membr eritrocitara particularitati:
formatiune bistratificata formata din particule proteice inglobate intr-o
masa lipidica imp

Prop eritrocitului

1. Plasticitate: prop eritr mature de a-si modif forma la trecerea prin

capilare cu diam < diam eritrocitar
la niv circulatiei capilare ia forme variate (ciuperca)
poate traversa pori de 2,3-3 micrometri fara a fi distrus
se pierde odata cu imbatranirea celulelor
2. Plachetarea = prop eritr de a se deplasa in fisicuri la niv capilarelor
3. Rezistenta globulara = rez E la solicitari mecanice, chimice,
biologice.
4. Sedimentarea = prop E lasate in repaus de a sedimenta in virtutea
gravitatiei (recoltare pe anticoagulant).

Normal:
VSH = 1-10 mm /h la F
2-13 mm / h la B
8

5. Scintilatia = prop E de a reflecta razele de lumina

Fiziologia Hg
Structura Hg
cromoproteina
molecula globulara formata din 4 subunitati
fiecare unitate contine:
o grupare prostetica hem atasata de o
grupare polipeptidica globina

Hematopoeza
= procesul de formare a hematiilor si necesita dezvoltarea progresiva a
caracterelor structurale si functionale specifice unei anumite serii celulare
prin diferentiere si maturatie
proliferarea continua celulara in vederea mentinerii in limite normale a
celulelor sanguine. producerea neintrerupta a elem figurate ale seriei rosii
este asig de un nr red de celule din maduva hematopoetica = celule
stem pluripotente.
Pana in luna 5 a vietii embrionare nu exista cavitati osoase. => sediul
proceselor de hematopoeza sufera o deplasare in etape succesive:
1. Et mezoblastica (0-2 luni) : hematiile nucleate mari, caract acestei
perioade se formeaza in insule de tesut mezenchimatos de la niv
sacului vitelin.
2. Et hepatica (2-5 luni): hematopoeza este preluata de ficat, splina, timus
si ggl limfatici care produc hematii anucleate.
3. Et medulara (incepe din luna 5 a vietii embrionare): se dezv maduva
osoasa rosie(hematogena)
La nastere ea ocupa in intregime cavitatile osoase si este capabila sa
preia total hematopoeza. La varsta de aprox 4 ani incep sa apara cantitati
semnificative de maduva galbena nefunctionala.
In jurul varstei de 18 ani, maduva rosie atinge greutatea adulta 2500 g
(50% din cantitate fiind necesara pt acoperirea necesarului curent de
hematii). Datorita acestui fapt, transformarea treptata si reversibila in
maduva galbena si ulterior fibrozarea (maduva cenusie), ce apar in cursul
vietii, nu afecteaza esential nr-ul de elemente figurate.
!Maduva hematogena activa = localizata la nivel de vertebre, stern,
coaste si epifizele proximale ale femurului si tibiei.
Cinetica eritropoezei
Pornind de la celula primordiala si trecand prin dezvoltarea
normoblastica spre hematia adulta, seria eritrocitara = un tot unitar in
dezvoltare.
Eritron = totalitatea celulelor eritropoetice si a eritrocitelor adulte. = un
organ functional dispersat dar unic.
9

Elem celulare componente ale eritronului (in ordinea cronologica a aparitiei

lor):
Celula primordiala
= celula matca (celula stem) = un elem
multipotential, cap sa devina capul de serie atat in eritropoeza cat si in
leuco sua trombopoeza.
la nivel de maduva celulele de acest tip ar forma un pool cu 2
compartim:
primul format din celule multipotentiale cu turnover lent (rezerva)
al doilea format din celule programate unipotential care dau nastere
rapid, fie seriei rosii, fie seriei albe.
Celulele stem latente sunt simultate de o citokina capabila sa induca
proliferarea rapida a lor prin interm unui receptor specific. Ele vor da nastere
la 2 tipuri de celule:
Celule stem mieloide, multipotente se vor diferentia in variate tipuri
de celule progenitoare, care vor urma linia de maturare in eritrocite,
neutrofile, eozinofile, bazofile, mastocite, monocite si trombocite.
Celule stem limfoide vor genera celule progenitoare unipotente care se
vor matura transformandu-se in lifocite B si T.
Reglarea eritropoezei
Eritropoeza moleculara se desf in 2 et:
et de diviziune
maturare
lansare in circulatie
1. Et de diviziune
Celula stem multipotenta se divide intr-un element identic si altul
precursor al seriei eritrocitare.
Eritropoetina se ataseaza pe celulele eritroide precursoare, le stimuleaza sa
se diferentieze
si prolifereze
inmultindu-se
pt
a da
nastere
proeritroblastului, prima celula a seriei eritrocitare, o celula mare intens
bazofila cu nucleu de dimensiuni mari.
In etapele succesive, proeritroblastul se multiplica producand 2
eritroblasti bazofili ce vor da nastere eritroblastului policromatofil
formator de Hg.
Din diviziunea eritroblastului policromatofil provin eritroblasti oxifili
(acidofili) care contin mari cantitati de Hg.
Eritroblastii oxifili isi pierd nucleul transformandu-se in reticulocite
care continua sa sintetizeze hg si care stabilesc contacte stranse cu fata
externa a endoteliului capilare pe care il traverseaza spre lumenul capilar.
Reticulocite
eritrocitele tinere
anucleate
imature
10

se matureaza complet in circulatia periferica la 1-2 zile dupa ce parasesc

maduva osoasa
zilnic aprox 1% din eritrocite sunt inlocuite cu eritrocite tinere.

2. Etape de maturare in care are loc:

a. reducerea pana la disparitia nucleului
b. cresterea continutului de hg
c. scaderea ARN ribozomal
3. Etapa de lansare
- prin miscari active = citodiabaza
- dupa 24-48 h de la lansarea reticulocitelor in circulatie are loc maturarea si
transformarea lor in eritrocite.
reticulocitele se gasesc in sangele circulant in proportie de 0,5-1,5 %
durata de viata a E mature : 120 zile

Hematopoeza = reglata de echilibrul dintre semnalele activatoare si

inhibitorii cresterii celulelor hematopoetice. Rolul cel mai imp in prolif liniei
celulare eritrocitare revine eritropoetinei.
Mentinerea ech intre elem eritrocitare lansate in circ si cele distruse:
prin mec complexe nervoase si umorale de reglare.
Excitantul fiziologic al autoreglarii eritropoezei este nivelul presiunii
partiale a oxigenului de la nivelul tesuturilor. Cand p oxigenului scade
= > hipoxie, apare poliglobulia ca urmare a lansarii in circulatie a unui nr cat
mai mare de reticulocite de catre eritropoetina.
Eritropoetina
= o glico proteina acida, hormonala, alcatuita din 166 AA
Sinteza are loc:
la niv celulelor granuloase ale aparatului juxtaglomerular renal ( 90%)
la niv ficatului 5-10 % din secretia bazala mai ales in cursul vietii fetale si
la NN.
Asigura ajustarea productiei de eritrocite in fctie de necesitatile de
oxigen ale org.
In absenta ei, proeritroblastii si eritroblastii sufera un proces de moarte
celulara programata = apoptoza. In conditiile anemiei acute apar
concentratii crescute ale eritrpoetinei plasmatice in fctie de severitatea
hipoxiei.
Biosinteza are la baza efectul direct al deficitului de O2 tisular asupra
celulelor producatoare ale acesteia. Detectia presiunii oxigenului este realiz
11

de catre o hemoproteina de la suprafata celulelor producatoare de

eritropoetina, cu rol de senzor al nivelului oxigenarii tisulare.
Alaturi de mecansimul umoral si in legatura cu acesta este mec nervos.
Sectionarea maduvei spinarii in regiunea cervicala scade raspunsul
eritrocitar la hipoxie ca urmare a intreruperii legaturilor dintre centrii nervosi
superiori si organele efectoare.
Hipoxia tisulara ca stimul fiziologic al eritropoezei ar actiona:
direct asupra unor grupe neuronale centrale
indirect prin interm receptorilor de la niv zonei sinocarotidiene si cardioaortice.

Grupele sanguine
La suprafata eritrocitelor exista un complex de determinanti antigenici
in majoritatea cazurilor de natura zaharidica care le confera un grade inalt
de specificitate imunologica. In plasma exista niste anticorpi impotriva unor
astfel de antigene, reactia dintre acestea ducand la formarea de agregate
ireversibile = fenomenul de aglutinare.
In functie de prezenta diferitelor antigene (aglutinogene) si a Ac
(aglutinine)
Aglutinogene (A, B)
= glicoprot prez pe suprafata hematiilor
apar in l 3 de viata intrauterina
Aglutininele (alfa, beta)
= Ac prez in plasma, bivalenti
Grupa
0/I
A/ II
B/ III

Antigene
Anticorpi
-alfa, beta
A
beta
B

Imp grupelor sanguine

Grupa sanguina a unui individ = > transfuzii
12

Pt realiz transfuziei corecte trebuie cunoscuta compatibilitatea dintre

sangele donatorului cu al primitorului.
Pt transfuzii > 500 ml donatorul trebuie sa aiba aceasi grupa cu primitorul.
Pt transfuzii < 500 ml e imp aglutinogenul donatorului.
Exista si alte sisteme antigenice prez pe suprafata hematiei. Aceastea
dau o reactie de aparare redusa.
Circuitul fierului in organsim
Fe asigura unitatea si functionalitatea moleculei de Hg.
Cant totala de Fe din org atinge valori de 4g.
Se compartimenteaza in:
1. hemoglobinic -67% din total
2. de depozit 27 % sub 2 forme:
i. feritina = combinatie hidrosolubila in care hidroxidul feros se fixeaza
pe o prot purtatoare = apoferitina
ii. hemosiderina = o feritina partial hidrolizata si prin aceasta
insolubila
3. mioglobinic 3,5% in care Fe se afla inclus sub forma de hem
inconjurat de o bucla formata din 150 de Aa.
4. compartimentul labil reprez de Fe aflat in curs de a traversa
membrana normoblastilor
5. din enzimele oxidative 0,2 % - asig desfasurarea activitatii acestora
6. plasmatic forma mobila avand un turnover de 24 h, reprez forma
de deplasare a lui de la zonele de absorbtie spre cele de depozitare,
utilizare, excretie. In plasma Fe circula sub forma de Fe 3+ fixat pe
transferina.
Necesarul variaza in fctie de:
varsta
sex
starea fiziologica
De ex:
copii 5 mg/24 h
femei tinere 20 mg/24 h
femei gravide 30 mg/24 h
barbati 10 mg/24 h
Aceste cant sunt furnizate prin alimentatie. Un regim alimentar obisnuit
aduce un aport de 10-20 mg/24 h. In alim Fe-ul apare sub forma de saruri,
complexe aminoacidice si compusi de hem.
Absorbtia Fe-ului
Din alimente se desf prin transp activ la niv IS fiind max la niv
mucoasei duodenale. Fe-ul trivalent din alim este redus in forma bivalenta si
apoi transportat prin membrana celulei intestinale.
13

In interiorul celului are loc oxidarea Fe2+ in Fe3+. O buna parte din acest Fe
se combina reversibil cu apoferitina, produsa de ribozomii celulei
intestinale, formand feritina si ramand depozitata in celule.
In functie de necesitatile org, feritina se poate desface eliberand Fe 3+,
care trece in circulatie, formand transferina circulanta.
Excesul de transferina neutilizat in circulatie, poate fi captat de celule
intestinale care il depoziteaza.
Compusii de hem aflati in alimente fie sunt trecuti ca atare din tubul
digestiv in circulatie, fie sunt in prealabil degradati, eliberand Fe 2+ care este
captat de celula intestinala.
Abs Fe-ului=modulata de mai multi factori:
a. continutul in Fe 2+ al org:supraincarcarea cu Fe 2+ impiedica
evacuarea in sange a metalului absorbit si fixat sub forma de feritina in
celula intestinala.
Eliminarea excesului creat are loc prin:
1. procesul de descuamare a epiteliului intestinal (excesul de Fe plasmatic
trece in celula intestinala unde se fixeaza)
2. trecerea macrofagelor incarcate cu Fe din tesutul interstitial in lumenul
intestinal.
In conditiile unui deficit de Fe celula intestinala nu mai retine depozite de
feritina si are loc trecerea rapida din intestin in torentul circulator.
b. Secretia gastrica fav abs Fe-ului, reducandu-l din forma trivalenta in
cea bivalenta. S-a descris in secretia gastrica si prezenta unui compus
activ denum gastroferitina, care reduce absorbtia Fe-ului.
c. Functia hepatica si cea pancreatica unele afectiuni cronice la
acest nivel cresc absorbtia in mod similar actionand si secretia biliara.
-

d. Compozitia alimentelor
Reduc absorbtia Fe-ului prin formare de complexe inerte: regimurile
alimentare bogate in oxalati, fosfati.
Cresc absorbtia prin actiunea lor reducatoare alimentele bogate in vit C
(patrunjel verde)
Imbunatatirea absorbtiei prin activarea secretiei gastrice: cantitatile
moderate de alcool
e. Hipoxia tisulara si anemia maresc si ele absorbtia Fe-ului.

Transportul Fe-ului
Circulatia Fe-ului poate fi considerata un sistem inchis in care pierderile
prin eliminare sunt reduse la minimum. O data absorbit, un ion de Fe 2+ poate
circula cateva luni inainte de a fi eliminat. Aceasta circulatie incepe la niv de
absorbtie, de unde sub forma de transferina, Fe este transp in maduva rosie
de unde este preluat de normoblasti in vederea sintezei de Hg.
14

Fixat ulterior in eritrocitul adult, Fe 2+ circula pana in mom hemolizei,

cand Hg este captata de celulele fagocitare ale reticolului endotelial.
Excretia Fe-ului
Eficacitatea sistemului de conservare nu permite in 24 h eliminarea
unei cant de Fe mai mari decat 10 % din continutul total. Cea mai imp cale
de eliminare digestiva: 1 mg Fe se pierde zilnic prin materiile fecale,
cantitati mai reduse prin exfolierea pielii si urina.
La F, 1mg/zi se pierde in cazul lactatiei si hemoragiilor menstruale.
Factorii cu rol catalitic in sinteza hemoglobinei
Fe bivalent, indeplineste rol catalitic si de substrat
Cu aport zilnic de 2 mg pt a absorbi Fe si a intretine viabilitatea hematiilor
si pt a mentine o desfasurare normala a hematopoezei.
Co deprivarea de Co det avitaminoza B12 si anemia consecutiva.
Ni induce stari de usoara anoxie celulara necesare pt a stimula secretia
bazala de eritropoetina pt o hematopoeza activa.
HCl gastric actioneaza indirect pt red Fe3+ in Fe2+
Vit C, PP, B6 - imp pt procesele de hematopoeza si activitatii enzimelor din
eritrocitul adult.
Acidul folic = factor antianemic extrinsec se afla in alim sub forma
conjugata si se deconjuga in mom absorbtiei intestinale.
La niv de tesuturi, acidul folic este redus succesiv in prez vit C si a
homocisteinei la acid dihidrofolic si apoi la acid tetrahidrofolic din care
rezulta acidul folinic (forma finala activa: aceasta intervine in sinteza
purinelor, mai ales a ADN-ului si a histidinei in acest mod se produce
participarea acidului folinic in procesul de maturatie, absenta sa det aparitia
anemiei megaloblastice).
Histidina = un Aa cu forma activa L histidina care prin decarboxilare =>
histamina cu rol in reactiile imune.
Vit B12/ciancobalamina/factor antianemic extrinsec Castle !
-

necesara in cant de 1 microgram in 24 h

se absoarbe la niv ileonului inf si strabate mucoasa combinandu-se in
prealabil cu o mucoproteina de origine gastrica num factor antianemic
intrinsec Castle
deficitele de absorbtie apar in anaclorhidrii, botriocefaloza si gastrectomii
sau prin scaderea/disparitia HCl de la niv gastric. Ajunsa in sange, vit B12
circula fixata de o globina transportatoare.
la nivel de tesuturi, ea actioneaza stimuland sinteza de novo a gruparilor
metil, metabolizarea acidului folic in acid folinic si sinteza de ARN si ADN.
15

deficitul de vit B12 det degenerari in sis nervos, defecte de maturizare in

seria eritrocitara cu aparitia unor megaloblasti si anemie consecutiva
(anemie megaloblastica).

Degradarea eritrocitelor hemoliza fiziologica

Durata de viata a hematiilor este de cca 120 zile. Distrugerea lor (hemoliza
fiziologica) se desf la 3 niveluri:
1. In splina sistem de sechestrare vasculara a hematiilor modificate
permitand fixarea hematiilor cu modificari minime.
Din arteriolele mici, hematiile trec in zona marginala formata din pulpa
alba, celulele reticulo-endoteliale de la acest nivel formeaza un filtru
mecanic care incetineste progresia hematiilor lezate. Intrand in pulpa
rosie, maj hematiilor trec prin vasele sinusale captusite cu celule
macrofage care det distrugerea celulelor fragilizate prin imbatranire.
Procesele de hemoliza splenica sunt influentate si de activitatea unor
factori umorali secretati la acest nivel:
Hemolizina part la distrugerea membranei hematice
Splenine:
Cu rol in cresterea rezistentei globulare
Cu efect hemolizant
2. Ficatul capabil sa distruga doar hematiile cu vicii evidente de
conformatie. Ficatul are un rol extrem de imp in hemoliza pt ca din
sangele debitat de inima, 55 % trece prin ficat fata de 5 % cat trece
prin filtrul splenic.

3. Circulatia generala hematiile fragilizate si deformate prin

imbatranire pot fi distruse si in mom trecerii prin diverse paturi capilare
prin actiunea fortelor hidrodinamice care pot depasi capacitatea de
rezistenta globulara.
Pigmentul elibera prin hematiile distruse este captat de celulele
macrofage ale sistemului reticulo-endotelial. !!!Hemoglobina se transforma
in coleglobina care prin pierderea Fe bivalent trece in biliverdinglobina,
pierzand globina, aceasta se transforma in biliverdina, care este redusa
apoi in biliverdina prehepatica.
La niv ficatului, aceasta sufera un proces de glucurono- / sulfoconjugare fiind transformata in biliverdina hepatica ce sta la originea
pigmentilor biliari.
LEUCOCITELE
16

=Celule circulante
hemoglobina.

implicate

in

apararea

organismului

si

nu

contin

Valorile normale variaza intre:

Adult 6000-8000 / mm3
In sangele N-N este intre 12.000-20.000/mm3
La sugari: 9000-12000/mm3
Cresteri ale nr leucocitelor leucocitoza fiziologica poate aparea in:
Sarcina
Ef fizic
Frig
Emotii
In alte stari de predominanta a SNV simpatic
Leucocitoza patologica
Diabet
Leucemii
Stari infectioase acute, subacute, cronice
Neoplasme
Scaderea nr leucocitelor leucopenie fiziologica la: pers varstnice.
Leucopenie patologica: aplazii medulare prin iradiere, intoxicatii cu
benzen, febra tifoida, gripa, rujeola, malarie.
Clasificarea morfofunctionala a leucocitelor = formula eritrocitara.
Dupa aspectul nucleului avem:
Mononucleare agranulocite = 32,5 % din totalul leucocitelor si sunt
reprez de:
Limfocite 25,5 % - celule mici
Monocite 5% - celule mari
Polinucleare granulocite (citoplasma cu granulatii) 67, 5% au
nucleu polilobat.
(de retinut procente)
In fctie de abilitatile tinctoriale ale granulelor din citoplasma, polinuclearele
sunt:
Neutrofile
Eozinofile
Bazofile
Leucocitele circulante nu reprez decat un compartiment cu semnificatie
functionala redusa. Aceste celule extrem de diferentiate parcurg un circuit
de la maduva spre sange si de aici in tesuturi unde isi indeplinesc functia de
baza.
Granulocitele procesul de formare si maturare a granulocitelor de la niv
maduvei hematogene = granulopoieza.
LEUCOCITE
17

= celulele ce form seria granulocitara sunt in ordinea aparitiei:

Celula primordiala aceeasi celula stem ca si in cazul eritropoiezei; e
initial multipotentiala, sufera o deviere leucoida, se trans intr-o celula
unipotentiala care genereaza doar elementele seriei albe.
Mieloblastul in primele 24 h sufera prima diviziune a seriei
Promielocitul rezultatul primei diviziuni si trece prin a 2-a diviziune a
seriei
Mielocitul contine granulatii specifice, intra in a 3-a diviziune
Metamielocitul nu se mai divide, seria continuand-se prin maturare
treptata
Granulocitul tanar nesegmentat cu nucleu alungit pliat, cu condensari
Granulocitul adult forma matura, circulanta a seriei granulocitare cu
d=12-15 micrometri, nucleul este segmentat in 3-5 lobi.
Devierile spre stanga a formulei leucocitare = o predominanta a
leucocitelor tinere, putin segmentate = activitate granulopoetica intensa si,
invers, devierile spre dreapta = proces de imbatranire a seriei.
Citoplasma granulocitelor contine granulatii neutrofile, eozinofile,
bazofile caracteristice.
Forma granulocitelor = variabila datorita mobilitatii. Ele se afla intr-o
continua deplasare. Celula emite pseudopode in directia de deplasare.
Granulocitele = populatie unica ce progreseaza dinspre maduva
hematogena =>circulatie => tesuturi
Acest proces este format din:
Componenta granulopoietica formeaza pool-ul mitotic; e reprez de
celulele medulare, care prin 3 mitoze trec in decurs de 4 zile prin stadiile de
mieloblasti, promielocite, metamielocite.
Componenta de maturare- metamielocitele care in decurs de 5 zile devin
mature trecand succesiv la niv maduvei de la forma de granulocit tanar
nesegmentat la cea de granulocit adult segmentat; aceste forme reprez o
etapa de stocare a granulocitelor.
Componenta sangvina = reprez de granulocite adulte care trec in sange
unde circula cel mult 1 zi si se repartizeaza in 2 compartimente:
Compartimentul circulant care sunt antrenate in torentul circulator
Compartimentul marginal care sunt fixate pe peretele capilar, si care,
relativ imobile, sunt gata de o interventia locala imediata.
-

Componenta tisulara din durata totala a vietii de circa 15 zile,

granulocitele adulte circula 1 zi in sange, apoi se afla in tesuturi unde isi
indeplinesc functia 4-5 zile dupa care sunt distruse.

18

Reglarea granulopoiezei
Exista urmatoarele ipoteze:
1. Umorale locale care au la baza urmatorii factori:
Granulopoietina tisulara factor umoral cu acitune similiara
eritropoietinei
Sistem al factorilor granulocitari (granulocitele mature sunt capabile
sa regleze granulopoieza prin producerea unor factori inhibitori sau
inductori).
2. Mecanisme neuroendocrine generale
Granulopoieza este stimulata de toxinele microbiene, de resturile
leucocitelor distruse, de proteinele straine structurii organismului, acesti
factori antigenici ar actiona declansand reactii nervoase si endocrine:
Componenta nervoasa catre centrii simpatici ai granulopoiezei din
hipotalamus
Componenta endocrina
Componenta endocrina !!!!!
= reprez de sistemul hipofizo-cortico-suprarenal prin stimularea:
Secretiei de factor eliberator care det secretia de ACTH din hipofiza
anterioara, ACTH det cresterea secretiei de glucocorticoizi din
corticosuprarenala care exercita efecte inhibitoare la niv maduvei, det
fenomene de eozinopenie si limfopenie.
Hipofiza ar mai stimula granulopoieza si prin hormonul somatotrop si
prolactina.
Tiroida hipertiroidiile se insotesc de eozinofile cu limfocitoza
Hipotiroidiile se caract prin leucopenie
Hormonii androgeni stimuleaza granulopoieza
Splina intervine prin:
Secretia unui factor stimulator intervine in granulopoieza
Faptul ca la niv splinei are loc distrugerea leucocitelor
Functiile granulocitelor neutrofile si eozinofile
Combaterea agentilor antigenici patrunsi in organism sunt reprez in
esenta de acumularea focala fagocitica.
Acumularea focala leucocitele se acumuleaza in tesuturi unde se
cantoneaza agentul agresor.

Patrunderea intr-un teritoriu tisular a unu agent inflamator oarecare det

dilatarea capilarelor si venulelor din apropiere. Granulocitele isi incetinesc
circulatia si se fixeaza pe peretele capilar. Ulterior, modificandu-si forma prin
emitere de pesudopoze, ele se strecoara printre celule endoteliale in spatiul
interstitial.
Acest fenomen de diapedeza e urmat de deplasarea amoeboidala si
acumularea focala in jurul agentului inflamator care a declansat procesul.
19

In esenta aceasta acumulare focala este consecinta unei migrari

directionate, dictata prin:
Fenomene de chimiotactism pozitiv (atractie)
Fenomene de chimiotactism negativ (respingere)
1. Mecanismele fizice sunt:
Atractia electrostatica dintre leucocitele incarcate pozitiv si focarul
inflamator electronegativ, datorita acumularii de acizi organici rezultati
din distrugerile tisulare (in cazul infectiilor datorita echipamentului
enzimatic si agentului patogen format din hialuronidaza si diverse
proteaze).
Prezenta suprafetelor rugoase si tensiunea superficiala scazuta
din focar care det zona de membrana in care devine posibila emiterea
pseudopodelor ce permit deplasarea.
2. Mecanisme chimice factori care produsi de tesutul lezat creaza prin
difuziune la distanta un gradient de concentratie de minim 1 % care
poate fi perceput si urmarit de granulocit.
Dintre substantele chemotactice pozitive se pot cita:
Ca2+
Leucotoxine tisulare, eliberate prin distrugerile tisulare datorate agentilor
termici, mecanici, chimici
Bradikinine
Toxine bacteriene
Opsoninele (factori nesepecifici circulanti proteici cu rol de activare a
procesului de acumulare focala)!!!
Anticorpii specifici la antigenul tisular (formeaza complexe Ag-Ac care
atrag granulocitele)
Sistemul complement (sistem de 9 factori serici activati in prezenta
complexelor Ag-Ac)
Sis complement favorizeaza imunoaderenta sau chemotactismul
apropiat.
De ex:
Fact 3 al sistemului compl (C3) se fixeaza simultan pe complexul Ag-Ac si
suprafata neutrofilului determinand aderenta lor.
O parte din factorii sis complement sunt solubili, creaza un gradient de
concentratie care poate fi recunoscut de esterazele si ATP-aza leucocitara
in acest fel leucocitul ar fi ghidat in cursul deplasarii sale spre focar.
-

Factorii C3 + C5 det deplasarea neutrofilelor si actioneaza asupra

bazofilelor determinand eliberarea de histamina.
Complexul de factori C5,C6,C7 atrage eozinofilele.

Chemotactismul negativ
= det de o serie de factori chimici leucocidinele (toxine microbiene),
anestezicele si unii hormoni.
Fagocitoza
20

Se desf in 4 etape:

1. Aderarea pseudopodele granulocitului se fixeaaza pe suprafata

corpusculului de epurat prin interm:
Fact fizici (rugozitatea corpusculilor si electronegativitatea sa)
Fact chimici (modificarile locale ale membranei leucocitare)

Aderarea = fixarea particulei de fagocitat (Ag) la niv unor receptori de

pe suprafata membranei fagocitului prin opsonizarea (inactivarea)
agentilor antifagocitari realizata prin fixarea opsoninelor termostabile (Ac)
sau termolabile ( factorii sistemului complement).
Pe suprafata leucocitului exista receptor pt complement si pt Ac ce
permit fixarea complexului coresp cu Ag. Actiunea receptorilor pt Ac reprez
semnalul pt inglobarea materialului fixat.
2. Inglobarea
Pseudopodele se gelifica, retractandu-se. Particula straina org =
inglobata intr-o vezicula membranara numita fagozom. Aceasta proemina
in citoplasma, e inconj de organitele celulare si in scurt timp se detaseaza de
membrana.
3. Digestia
Lizozomii fagocitului fuzioneaza cu fagozomii formand fago-lizozomul,
actiune datorata acumularii de acid lactic care prin scaderea ph-ului det
instabilitatea membranelor citoplasmatice care se contopesc.
O data fuziunea realizata, hidrolazele lizozomale sunt injectate in
interiorul fagozomului incepandu-si actiunea distructiva. Astfel lizozimul si
alte enzime blocheaza oxidarile in germenul inglobat, ii modifica
permeabilitatea si det liza membranei sale .
Formarea fago-lizozomilor este favorizata si de cresterea sintezei si
incorporarii lipidelor necesare noii structuri membranare.
4. Distrugerea leucocitelor
Leucocitul este distrus si transformat intr-un globul de puroi prin:
Excesul de toxine eliberate in urma distrugerii germenilor
Fenomene de autoliza dat enzimelor lizozomale eliberate in citoplasma

Functia secretoare a leucocitelor in cursul inflamatiei

21

Eliberarea enzimelor lizozomale in afara leucocitelor este un proces

secretor realiz de leucocitele intacte cu rol in reactiile locale si generale
ale procesului inflamator.
Secretia se realiz at cand fagolizozomul nu este complet separat de
membrana celulara mentinand inca o comunicare cu mediul extern.

Prin aceste procese sunt eliminate in mediul extracelular 3 categorii de

mediatori ai inflamatiei:
-

Grupul radicalilor liberi (anionul superoxid)

Grupul derivatilor de ac arahidonic membranar
tromboxani)
Grupul enzimelor lizozomale (colagenaze, elastaze)

Dintre factorii leucocitari cei mai imp:

Enz lizozomale ajunse in afara granulocitului
membranele bazale ale epiteliului vascular.

(prostaglandine,

ataca

si

distrug

!!!SRSA (Slow reacting substance of anaphylaxis) = factor

leucocitar leucotrienic eliberat in cursul fagocitozei, actioneaza asupra
eozinofilelor bazofile determinand eliberarea de histamina. Are actiune
puternic arteriolo- si capilaro-dilatatoare care combinata cu efectele sale
veno-constrictoare il fac sa reprez un elem declansator in starile de soc
anafilactic.

Proteinele bazice de natura leucocitara ajunse in mediul focarului

inflamator participa la permeabilizarea vasculara din teritoriu si la
fenomenele de degranulare a mastocitelor

Pirogenul substante proteice eliberate de leucocite in focarul

inflamator patrund in circulatie si det prin stimularea centrilor
termogenezei din hipotalamus reactia febrila ce insoteste evolutia
focarului

Tromboplastina neutrofilica granulocitele contin si elibereaza in

cursul fagocitozei acest factor procoagulant.

Functiile granulocitelor bazofile ( mastocite)

Mastocitele = granulocite specializate in directia stocarii si eliberarii de
histamina.
Ele furnizeaza circa jum din histamina circulanta.
Complexul monocite macrofage
= ansamblu celular circulant cu o origine si o functie comuna
Celulele acestui complex prez si particularitati morfologice in fctie de
tesutul in care ajung si actioneaza
Celule
complexului
provin
din
aceeasi
celula
mezenchimala
nediferentiata.
22

La niv de maduva, celula stem multipotentiala suferind un proces de

programare mieloida se transf intr-o celula unipotentiala.

Aceasta genereaza prin diferentiere monoblastul, capul de serie al

complexului, care prin diviziune da nastere promonocitului si apoi
monocitului sanguin circulant.

Diferentierea medulara dureaza ~ 3-4 zile.

Monocitul odata eliberat in sange, nu circula decat 1-4 zilem dupa care
prin diapedeza patrunde in tesuturi, se maturizeaza definitiv si este stocat
pt perioade de 2 luni pana la ani de zile sub forma de macrofage libere.

Un alt component tisular al complexului monocite-macrofage este grupul

macrofagelor fixe. Ele sunt deosebit de dezvoltate in tractul gastrointestinal, ficat (celule Kupfer) si splina, unde formeaza sistemul
reticulo-endotelial (SRE). !!!
In fctie de necesitatile organismului, macrofagele fixe pot deveni mobile si
invers. In inflamatii trecerea monocitelor din circulatie in tesuturi se
accelereaza semnificativ.

Date de morfologie functionala

Monocitele circulante
Pot fi de dim mari (20-30 micrometri diametru) sau mici (15-20
micrometri)
Nucleul sit excentric = rotund sau oval
Forma celulei depinde de starea sa functionala:
Triunghiulara, cu unul dintre varfuri ramas in urma => monocitele in
miscare
Aplatizate, cu nucleul central, margini franjurate, cu miscari ondulatorii
caract => monocitele aderente pe o suprafata (sticla)
Macrofagele tisulare:
Variate ca aspect si au organitele bn defzv
Diam intre 20 -50 micrometri
Functii:
Functia fagocitara difera in fctie de forma libera / cea fixa.
Macrofagele libere se deplaseaza spre particula de fagocitat prin
fenomenele chemotactice declansate de factori mediatori. In cazul
macrofagelor exista asa zisul necrotactism (atractia de catre resturile
celulare distruse din focarul inflamator).
Spre deosebire de granulocite, macrofagul poate fagocita un nr mai
mare de particule voluminoase.

23

Macrofagele fixe (din ficat, ggl limf) part la epurarea circulatiei fie prin
extinderea de pseudopode, fie prin deschierea unor vacuole de captare la
suprafata.
1. Fctia secretorie macrofagele au participare majora la fctia de
aparare locala si generala
2. Fctia metabolica de participare a macrofagelor in:
-

Degradarea hb si reciclarea Fe-ului

Metabolismul si sinteza a numeroase lipide ( prin num enzime)
Fixeaza si degradeaza insulina
Elibereaza factori ce induc fibrozarea (cicatrizarea) leziunilor

3. Fctia imunitara macrofagele interactioneaza complex cu limfocitele

in realiz apararii specifice a org. Interactiunea macrofagelor cu
limfocitele are loc in 2 etape:
a. Etapa de inducere a raspunsului imun in cursul careia macrofagul
prez antigenul limfocitelor T si B, in vederea declansarii rsp-ului imun.
b. Etapa efectoare a imunitatii celulare in care limfocitele T activate
activeaza la randul lor macrofagele in vederea distrugerii antigenului.
Antigenul fagocitat=scindat incomplet de macrofag. Astfel se izoleaza
fragmentele caracteristice ale structurii moleculare antigenice care reprez
informatia antigenica. Aceasta e transmisa limfocitelor T, ce activeaza
limfocitele B, care pe baza ei isi modifica metabolismul proteic, in sensul
sintezei anticorpilor specifici antigenului.

Limfocite
= celule caract printr-o mare specificitate
Mici 4-10 microm
Mari 20-30 microm ( cu un nr mare de organite celulare)
Plasmocitele !!
= limfocite avand nucleul de cromatina dispusa sub forma de spita de
roata
Nu apar in circulatie, sunt cantonate in teusul limfoid si focarul inflamator
Indeplinesc rolul de efectori in fctia de aparare
TROMBOCITELE
Plachete sanguine
Elemente acelulare
Anucleate
Aflate in circulatie unde joaca rol in hemostaza
24

Trombopoieza - in maduva rosie hematogena din aceeasi celula stem

multipotentiala.
Prin procese de diferentiere si diviziune se formeaza:
-

Megacarioblastul celula cu nucleu si diametru de pana la 30 microm

Promegacariocitul bazofil cu nucleul lobat
Dupa 4-5 zile apare precursorul direct megacariocitul matur cu
nucleul multilobat, iar citoplasma cu multe granulatii
Prin fragmentarea megacarioctiului matur => trombocitele

Cinetica trombocitara
O treime din trombocite si mai ales cele nou-formate sunt cantonate la niv
circulatiei splenice
2/3se afla in circulatie si participa si la procesele de hemostaza
Durata de viata 8 zile
Sunt distruse in circulatia generala, ficat, splina
Nr normal de trombocite circ: 180.000-400.000 / mm3
<150.000 / mm3 trombopenii => tulburari de coagulare
>500.000/mm3 trombocitoze => fenomene de hipercoagulabilitate

Compoz:
Glucide
Prot
Lipide
Comp proteici:
Trombostenina - prot de tip contractil asemanatoare actomiozinei cu
activitate ATP-azica
Fibrinogenul factor procoagulant (25% de origine endogena , restul
fiind captat de plasma)
Factorii procoagulanti : V,VIII,XI, XII
Factorul 2 plachetar factor procoagulant propriu trombocitului care nu
are echivalent plasmatic cu rol in activarea fibrinogenului pe care il
sensibilizeaza la actiunea trombinei, accelerand formarea monomerilor de
fibrina, part la agregarea trombocitelor si blocheaza actiunea
antitrombinei III.
Comp lipidici:
-

Factorul 3 plachetar cu rol fctional

Trombocitele contin si serotonina care e captat din circ.

25

Fctiile trombocitelor: sunt adaptate fucntiei hemostatice prin aderarea la

peretele vascular lezat, fiind stimulate de acest contact, se agrega si secreta
acei factori trombocitari realizand timpul trombocitar al hemostazei.
Hemostaza fiziologica
= ansamblul mec prin care org se apara impotriva hemoragiilor.
Alaturi de hemostaza fiziologica spontana, care este eficienta mai ales
in cazul hemoragiilor vaselor mici capilare se mai descr si o hemostaza
medicamentoasa si hemostaza chirurgicala.
Se desf in 4 timpi:
1. Timpul parietal ansamblul fenomenelor prin care lumenul vasc se
micsoreaza reducand sau chiar oprind pt mom hemoragia, prin
spasmul musculaturii vasculare contractia fiind de natura miogena.
Acestui spasm i se suprapune un mec reflex simpatic:lezarea vasului
stimuleaza reflex centrii vascoconstrictori medulari care det vasoconstrictie
teritoriala.
Cu cat = leziunea mai mare, cu atat spasmul = mai puternic (ex. Leziunile
prin zdrobire det o hemoragie initial mai redusa decat cele care sunt prin
taieri cu lame fine).
Spasmul vascular reflex / miogen e sustinut in timp prin interv unor mec
umorale:
Serotonina eliberata din plachete
Catecolaminele din atmosfera periplachetara venite in ctct cu receptorii
musculaturii vasculare det o vasoconstrictie prelungita.
Alaturi de fenomenele de vasoconstrictie, reducerea lumenului vascular =
favorizata si de actiunea compresiva a edemului tisular care se dezv in
zona lezata.
2. Timpul trombocitar reprez de formarea trombusului alb
trombocitar care inchide mai ferm lumenul vascular deja contractat.
Trombusul alb se form prin aderarea trombocitelor de pe peretele
vascular lezat si agregarea lor ulterioara prin:
a. Aderenta parietala : Trombocitele aderate sufera un proces de
degranulare expulzand ADP-ul, factori 3 plachetari si Cc care initiaza
etapa de agregare.
b. Aderarea trombocitelor realiz in 3 faze:
-

Agregarea provizorie = val primar fenomenul de fixare al

trombocitelor intre ele la care part num factori: ioni de Ca, Mg, fibrinogen
plachetar, Cc si serotonina => trombus permeabil
Faza de remisiune trombocitele sufer o contractie centripeta si
expulzeaza produsii de secretie in spatiile canaliculare din trombus care
pregatesc desfasurarea etapei ulterioare.
26

Agregarea definitiva = metamorfoza vascoasa trombocitele emit

pseudopode interdigitate, se umfla si fuzioneaza definitiv => trombusul
trombocitar etans, caract printr-o fragilitate deosebita.
3. Timpul plasmatic cuprinde de fapt fenomenele de coagulare care se
desf in decurs de pana la 5 min de la producerea leziunii si care conduc
la formarea trombusului de fibrina care se retracta ulterior si asigura
inchiderea de durata a vasului ca urmare a conversiei fibrinogenului in
fibrina sub infl trombinei.

Hemostaza definitiva
Apare dupa circa 7 zile cand acest trombus de fibrina = distrus prin
procese de fibrinoliza asociate cu actiunea macrofagelor tisulare.
Spatiile formate sunt imd ocupate de fibroblasti. Prin secretia de colagen,
fibroblastii det fibroza si inchiderea definitiva a vasului lezat.
Daca prin aceasta inchidere se produc fenomene de hipoxie in teritoriu,
atunci in interiorul tesutului cicatriceal apar mici vase de neoformare care
refac treptat legatura dintre cele 2 bonturi vasculare, readucand conditiile
locale la starea initiala.
Coagularea sangelui
Principalul fenomen din timpul plasmatic al hemostazei.
= un proces enzimatic complex prin care fibrinogenul solubil din plasma se
transf intr-o retea de fibrina in nodurile careia se fixeaza elementele figurate
din sange.
Desfasurarea normala a acestui proces este garantata de echilibrul dintre
factorii activatori (procoagulanti) si inhibitori (anticoagulanti).
Procesul de coagulare poate fi declansat prin:
Contactul sangelui cu suprafetele rugoase la scoaterea sa din org
Alterarea traumatica a peretelui vascular
Alterarea degenerativa a peretelui vasc
Dezech cuplului activator-inhibitor

Factorii plasmatici ai coagularii

Prima descr apart lui Morawitz (1905) care considera ca in plasma exista
un precursor inactiv(protrombina) care in prez tromboplastinei plachetare
si a ionilor de Ca se activeaza generand trombina activa.
-

Aceasta actioneaza asupra fibrinogenului solubil si il transforma in fibrina

insolubila ce form matricea trombusului rosu definitiv.

Wright (1965) a pus la pct nomenclatura standardizata pt factorii

plasmatici ai coagularii (cifre romane), factorii fiind numerotati in ord
descoperirilor
27

Factorii sunt descr sub forma inuactiv de precursori (starea activa fiind
indicata prin adaugarea literei la cifra coresp. In aceasta nomenclatura
factorul 6 lipseste.

Factorul I = fibrinogen
Prot plasm aflata in conc de 0,25-0,5 g/dl. Scaderea sub 0,05 g/dl =>
tulburari hemoragice
Sinteza are loc in ficat si in megacariocitul trombocitar.
Sub act enz a trombinei, legaturile arginin-glicina din struct fibrinogenului
sunt acilate, se elibereaza rapid fibrinopeptidele A si B (cu rol
vasoconstrictor local) apoi mai lent tripeptidul lantului alfa. Monomerii
astfel izolati genereaza ulterior fibrina.
Factorul II = protrombina
= o alfa-2-globuina, prot instabila, care se scindeaza in prez Ca 2+ si a
protrombin-activatorilor generand trombina si alti factori procoagulanti:
VII, IX, X.
Trombina= enzima dotata cu proprietati autocatalitice. In conc reduse
putand sa act asupra protrombinei, favorizand scindarea sa dar sa
aactineaza si la nivel
Trombocitar activand formarea trombusului alb.
Sediul sintezei protrombinei: in ficat, necesita prez vit K, stimulatoare a
activitatii ribozomale.
Factorul III = tromboplastina tisulara / extrinseca
= lipoprot, localiz in creier, plaman, placenta, plasma
Eliberata prin traumatizarea tesuturilor, are o actiune peptidazica,
contribuind la activarea protrombinei in trombina.
Factorul IV = ionii de Ca2+, indispensabil proceselor de coagulare,
participa la:
Formarea activatorului protrombinei
Conversia protrombinei in trombina
Formarea fibrinei insolubile
Factorul V = proaccelerina
= prot f labila, sediul sintezei ficat.
Printr-o activare similara cu cea a protrombinei genereaza accelerina
(FVa ) part la formarea activatorului protrombinic
Factorul VI : sub aceasta denum a fost descr initial accelerina.
Descoperirea faptului ca aceasta nu reprez decat forma activata a factorului
V, a det abandonarea acestei pozitii in nomenclatura activatorilor
coagularii.
Factorul VII = proconvertina (=factor stabil)
= beta-globulina
28

Sediul sintezei: in ficat, in prez vit K

Rol de activator al factorului III in mec extrinsec al coagularii
Factorul VIII = factor antihemofilic A = globulina antihemofilica A
Cu rol de a activa factorul X in mec intrinsec al coagularii.
Factorul IX = antihemofilic B = factor Christmas
Part la formarea activatorului protrombinei prin mec intrinsec
Factorul X = factorul Stuart-Power = autoprotrombina C
Activarea sa reprez calea finala, comuna in ambele mec de coagulare,
extrinsec si intrinsec.
Factorul XI = antihemofilic C, interesat in mec intrinsec al coagularii.
Factorul XII = factorul Hageman
Cu rol in declansarea mec intrinsec al coagularii
In activarea lui sunt implicati urm factori:
Contactul cu suprafete rugoase, electronegative
Prezenta acizilor grasi liberi si a sarurilor de Na ale acestora
In forma activata, desfasoara activitati esterazice si peptidazice, capabile sa
declanseze activarea in serie a celorlalti factori plasmatici.
Factorul XIII = factor Laki-Lorand, fibrinaza, factor stabilizator al
fibrinei:
= alfa-globulina
Se activeaza in prez trombinei si a ionilor de Ca
In forma activata stabilizeaza monomerii de fibrina polimerizati spontan,
determinand formarea legaturilor izopeptidice ce confera rezistenta
structurilor moleculare.
Sinteza hepatica a factorilor II, VII, IX, X necesita prezenta vit K.
Factorii plachetari ai coagularii
Trombocitele contin num factori impl in coagulare. S-au descris noua
factori plachetari, ulterior stabilindu-se ca o parte sunt de fapt captati de
trombocit din plasma si retinuti pana in mom distrugerii.
Factorul 1 = factorul V
Factorul 2 = factorul I (fibrinogenul plasmatic)
Factorul 3 = factor fosfolipidic plachetar
Factor 4 = factor antiheparinic plachetar intervine in inactivarea heparinei,
limitand actiunea anticoagulanta a acesteia.
F 5 = prot S
F 6 = factor antifibrinolitic, impiedica liza prematura a trombusului de fibrina
F 7 = serotonina plachetara
F 8 = retractozimul plachetar, implicat in retractia trombusului de fibrina
F 9 = factorul II plasmatic.

29

Formarea trombusului de fibrina dureaza in medie 6-8 min, maj timpului

fiind afectat etapei de formarea a activatorului protrombinei. Formarea
trombinei dureaza 5-7 sec, fibrina 2-5 sec (nu trebuie stiut)
Exista 2 teorii majore ale coag:
1. Teoria cascadei enzimatice
Priveste procesul coagularii ca fiind o succesiune de actiuni enzimatice,
produsul fiecarei etape contribuind la declansarea etapei urm. In 1970
Hemker a propus schema coagularii in 4 trepte:
A. Formarea activatorilor protrombinei.
Dupa cum factorii ce participa la acest proces sunt de origine strict
sanguina sau si de origine tisulara, se descriu ca un mec intrinsec si rsp
un mec extrinsec. Haulica pg 233
B. Formarea trombinei active
C. Formarea fibrinei
Din mom in care devin disponibile primele cantitati de trombina activa
se declanseaza procesul de formare a fibrinei.
Acest proces evolueaza in 3 etape:
a. Faza proteolitica, in care trombina elibereaza fibrinopeptidul A si B,
rezultand din fibrinogen plasmatic monomer de fibrina.
b. Faza de polimerizare in care monomerii de fibrina se polimerizeaza
formand un polimer (fibrina S)
c. Faza de stabilizare
D.Retractia cheagului dupa formarea trombusului de fibrina etans si
solid ancorat. Se realiz retractia acestuia care asigura conditii de
hemostaza perfecta. Acest proces e atribuit trombocitelor care
actioneaza prin retragerea pseudopodelor. Mai part si trombostenina,
ATP-ul si retractozimul plachetar.
-

2. Teoria autocatalizei Seegers

Ipoteza mult simplificata privind mec coagularii

Considera ca protrombina este o prot plasmatica labila, capabila prin

scindare autocatalitica sa genereze nu numai trombina, ci si alti produsi
cu activitate enzimatica, pe care i-a numit autoprotrombine.

Acestia, ca si trombina, ar actiona in feedback, determinand scindarea a

noi cant de protrombina.

Trombina astfel formata actioneaza asupra fibrinei in modul descr ant

Conform acestei teorii coagularea odata initiata intra intr-un cerc vicios ce
nu poate fi intrerupt decat prin act factorilor anticoagulanti.

30

Controlul coagularii
Extinderea procesului de coagulare dincolo de limitele necesare este
prevenita prin interv a o serie de factori cu rol anticoagulant.
a. Fluxul sanguin = prin efectele mecanice, contribuie prin:
Fragmentarea fibrinei care este ulterior distrusa
Indepartarea si dilutia factorilor activati din zona interesata, contribuind la
delimitarea procesului
b. Clearence-ul factorilor activi = factorii plasmatici activati in
circulatie sunt metabolizati si inactivati la niv ficatului, SRE, plaman =>
o reducere a conc lor sub limita necesara evolutiei extensive
c. Antitrombinele plasmatice = in plasma exista noua factori cu rol
antitrombinic, cei mai imp fiind:
a. Antitrombina I reprez de efectul trombin-adsorbant al fibrinei
(asig inactivarea a 85-90 % din trombina formata)
b. Antitrombina III = alfa globulina cu 4 roluri:
i. Inactivare progresiva a trombinei adsorbite de fibrina
ii. Inactivarea f III,VII, X
iii. Inactivare a plasminei
iv. Cofactor al heparinei
c. Alfa 2 macroglobulin-inhibitorul = 25 % din activitatea
antitrombinica a plasmei, inactiveaza trombina prin complexare
ireversibil
d. Alfa 2 proteolitic inhibitorul, formeaza o fractie minora a
activitatii antitrombinice plasmatice.
d. Antifactorii plasmatici = inhibitori ai factorilor procoagulanti. Ex:
factorul X ar fi inhibat de autoprotrombina IIa.
e. Heparina = polizah conjugat, produs in ficat + plamani.
=stocata si transportat de mastocite si de polimorfonucleare bazofile.
- Actioneaza ca un antiactivator al protrombinei in prez unui cofactor
(antitrombina III).
- Favorizeaza adsorbtia trombinei pe fibrina.
= neutralizata de factorul 4 plachetar, eliberat in mom formarii
trombusului alb.
f. Sistemul fibrinolitic
Sistemul procoagulant fibrinoformator e dublat si limitat in actiunea sa
de existenta unui sistem anticoagulant fibrinolitic.
Ambele actioneaza asupra fibrinogenului sau fibrinei, prin interm unei
enzime ce rezulta din activarea unui precursor plasmatic inactiv.

31

Activarea precursorului e det si accelerata de factorii plasmatici si

umorali, a caror actiune poate fi redusa/blocata prin existenta
antiactivatorilor.
Activitatea enzimei fibrinoformatoare si fibrinolitice poate fi blocata prin
antienzime.
Prin act lor conjugata, cele 2 sisteme, fibrinoformator si fibrinolitic,
limiteaza procesul de coagulare la dimensiunile strict necesare.
g. Cuplul plasminogen-plasmina = echivalentul fibrinolitic al cuplului
fibrinoformator protrombina-trombina

Plasminogenul
= globulina plasmatica fixata in cant mici de fibrina
Prin activare, elibereaza plasmina = enz proteolitica activa care
hidrolizeaza fibrina formata transformand-o in fragmente solubile.
Plasmina poate distruge fibrinogenul si unii factori procoagulanti (V,VIII)
=> limiteaza extinderea trombusului de fibrina si previne coagularea
intravasculara.
h. factorii
activatori
ai
plasminogenului
(proactivatori)

transformarea plasminogenului in plasmina se realiz sub actiunea

activatorilor specifici in 2 etape.
In I etapa glutamin plasminogenul nativ cu afinitate redusa pt fibrina
este transformat in lizin plasminogen , cu afinitate crescuta pt fibrina care
este scindat:
fie prin act enzimatica a unor activatori (urokinaza)
fir prin act autocatalitica a unui compus activ format prin cuplare cu alti
activatori (streptokinaza)
In urma scindarii rezulta plasmina activa ce act asupra fibrinei pe care s-a
fixat.
i. Factorii antiactivatori
S-a evidentiat:
Actiunea antiactivatoare a unor produsi naturali sau sintetici straini org
utiliz in controlul fibrinolizei, cum ar fi:
Acidul epsilon-aminocaproic (EAC)
Inhibitorul din soia
Produsi purificati din plasma
Act activatoare (streptokinaza) utilizata in controlul trombozelor.
j. Factorii antiplasminici
= echivalentul functional al antitrombinelor din sis procoagulat.
S-au descr 2 antiplasmine:

32

Alfa 2 macroglobulina, sint in ficat si aflata in circ, inactiv plasmina

imd dupa formarea, nelasandu-i decat timpul necesar unei actiuni locale
limitate.
Alfa 1- globulina, sint in pancreas si parotida, cu o actiune lenta

Tulburarile hemostazei normale

In desf normala a hemostazei sunt necesare:
Normalitatea peretelui vasc
Normalitatea functiei trombocitare
Echilibru intre sistemele pro si anticoagulante.
A. Perturbari de natura parietala apar in:
1.
Alterari locale ale peretelui vasc (telangiectazii)
2.
Alterari generale ale rezistentei si permeabilitatii
peretelui capilar (fragilitate vasculara ereditara, diabetica, scorbutica)
Se insotesc de mici hemoragii externe sau intratisulare locale (epistaxis)
sau extinse (petesii, purpura)
3.
Lezarea mecanica sau traumatica a vaselor
4.
Lezari vasculare sub actiunea unor agenti agresori, de
ex microbinei (streptococ), toxici (arsenic), histamina
5.
Lezarile prin agenti imunologici, actionand in cadrul
reactiilor alergice si anafilactice.

B. Perturbari
de
natura
trombocitara:
trombopeniile
(sub
150.000/mm3) => tulburari hemoragice (purpura)
Ele pot aparea prin:
Defect de producere (congenital, toxic, infectios)
Exces de distrugere (hipersplenism, intoxicatii, traumatisme chirurgicale)
Modificari ale capacitatii functionale trombocitare (trombopatii)
C. Perturbari prin deficite ale factorilor coagularii:
Deficitul ereditar de factor VIII si mai rar de factor IX => hemofilie A, B
Deficit de factor XI (hemofilia C) sau XII => pseudohemofilie
Deficit de protrombina / factorilor V, VII, X si XIII sau fibrinogen => diverse
sindroame hemoragice
D. Perturbari prin disfunctia sistemului fibrinolitic:
exagerata, cauzatoare de hemoragii, poate aparea in:
Starile de stres (emotii, oboseala)
Interventii chirurgicale
Insuf hepatice
Accidente transfuzionale
Supradozaj de medicamente

fibrinoliza

Coagularea intravasc diseminata apare in:

Alterarile endoteliului capilar (traumatisme, arterite)
Staza capilara (IC, varice)
Prezenta unor factori trombogeni (veninul)
33

Intr-un prim mom se formeaza mici agregate trombotice, diseminate,

datorate activarii difuze a trombinei.
Consumul excesiv de factori procoagulanti det intr-o a 2-a faza aparitia unei
hipocoagulabilitati, urmata de o fibrinoliza exagerata. In acest cadru apar
tulburari hemoragice diseminate, de o gravitate deosebita.

FIZIOLOGIA APARATULUI EXCRETOR

Mecanismul de formare a urinei
Bowman a emis prima conceptie privind mecanismul de formare a
urinei, considerand rinichiul ca o glanda excretoare.
De apa, la nivelul glomerulilor
De substante solvite la nivelul tubilor, punand bazele teoriei filtraresecretie
Filtrarea glomerulara = procesul de ultrafiltrare urmat de difuziune
Ultrafiltratul glomerular ajunge in spatiul urinar dupa ce a traversat sub
influenta unor factori fizici peretele pluristratificat al membranei filtrante.
Celulele epiteliului glomerular (podocitele) prezinta numeroase
prelungiri, ce inconjoara capilarele, sub forma unei retele care vine in
contact cu membrana bazala glomerulara. Prin aceasta dispunere se
formeaza un spatiu labirintic pe care plasma filtrata il parcurge, ajungand in
spatiul urinar (avand calitatile unui burete submicroscopic care pompeaza
continuu plasma filtrata) dupa ce a spalat citoplasma celulelor epiteliului
glomerular.
Glomerulul prez 2 parti:
O regiune de filtrare compusa din membrana filtranta, alc din 3
straturi:
Epiteliul glomerular
Membrana bazala
Endoteliul capilar
O regiune intercapilara / axiala care contine celule intercapilare
numite mesangiale, inconjurate de substanta fundamentala si de
membrana bazala axiala.
34

Aceste celule au:

capacitatea de fagocitoza
sensibilitate mare fata de stimuli colagenoformatori
asemanare izbitoare cu celulele care fac parte
juxtaglomerular

din

aparatul

Membrana filtranta glomerulara. Ipoteze:

-

peretele capilarului glomerular se comporta ca o membrana traversata

de pori.
o explicatie functionala, MB a capilarelor functionale se comporta ca un
gel hidratat care poate fi traversat de apa si cristaloizi, dar prin care
moleculele proteice difuzeaza cu atat mai greu cu cat sunt ele mai mari
pentru explicarea unor aspecte ale fiziologiei si patologiei filtrarii
glomerulare, consideram mai plauzibila ipoteza nr 1 ca instrument de
lucru.

Dinamica filtrarii glomerulare factorii filtrarii glomerulare

Formarea urinei primitive necesita interventia unor forte capabile sa:
Separe proteinele de apa si substantele solvite in plasma
Sa forteze faza lichida sa traverseze membrana filtranta semipermeabila
Fortele necesare formarii urinei primare sunt reprez de:
a. Presiunea hidrostatica intraglomerulara a sangelui
Principalul factor care det filtrarea plasmei la nivelul membranei filtrante
este reprez de presiunea sangelui din glomerulii renali
este evaluata la 70-80 mm Hg, 60-70 % din p arteriala sistemica
cand p din aorta scade sub 70 mm Hg, filtrarea scade/chiar dispare (e
sistata)
Cu toate acestea, aceasta p nu explica numai prin ea insasi producerea
ultrafiltrarii in toate situatiile, fapt dovedit atunci cand filtrarea glomerulara
nu inceteaza la p arteriala sistemica scazuta sub valorile amintite si la o
presiune intraglomerulara de 35-40 mm Hg.
b. Presiunea coloid-osmotica din capilarele glomerulare =
presiune oncotica:
= conferita de proteinele plasmatice
are val de 25 mm Hg la intrarea in capilarul glomerular
fiind inferioara p hidrostatice intracapilare, 20 % din apa intravasculara
ultrafiltreaza prin peretele membranei endotelio-capsulare.
la iesirea din glomerul are val de 30 mm Hg prin pierderea apei pe
parcursul capilarului.
c. Presiunea intracapsulara(intrarenala)

35

tensiunea aparuta in interiorul parenchimului renal, fiind datorata

prezentei la exteriorul rinchiului a capsulei de natura conjunctivo-fibroasa,
inextensibila, dublata de o hidrotermodinamica intensa.

se echilibreaza continuu cu p existenta in caile urinare si capilarele

peritubulare, fiind adesea asimilata presiunii din interstitiul renal.

= cea mai susceptibila la variatii, atat in cond fiziologice, cat si

patologice, orice hipotensiune mai imp la nivelul cailor urinare poate
determina intreruperea filtrarii glomerulare.

Rezultanta interactiunii dinamice a celor 3 forte care intervin in

determinarea procesului fizic al ultrafiltrarii desemneaza presiunea
eficace de filtrare in limite de 30-40 mm Hg.
Filtrarea glomerulara in limite relative ct si prin interv altor factori:
-

1. Difuziunea
Mecanism cu rol imp in realiz filtrarii glomerulare pt ca se poate
desfasura chiar si in lipsa unor diferente de p hidrostatica
Depinde exclusiv de gradientul de conc a moleculelor aflate de o parte si
de alta a membranei filtrante

2. Fenomenul dinamic de autoreglare a hemodinamicii intrarenale

In mod normal la niv celor 2 rinichi rezulta prin procesul de ultrafiltrare 125130 ml de urina primara/min, ceea ce coresp unei cant de 170-180 l filtrat
glomerular /24 h, acest volum fiind extras din cei peste 1300-1500 L de
sange care trec zilnic prin cei 2 rinichi.
Prin ultrafiltrare si difuziune toate substantele aflate in mod normal
in apa plasmatica apar in aceleasi concentratii si in urina primara,
cu exceptia proteinelor care ajung in spatiul urinar in cant foarte
mici.
Determinarea valorilor filtrarii glomerulare se face indirect cu ajutorul
metodelor de clearence = capacitatea rinichiului de a depura plasma de
diferitele subst ce ajung in filtratul glomerular.
Defineste volumul teoretic de plasma depurata in fiecare minut la
nivelul glomerulilor celor 2 rinichi.
Filtrarea glomerulara poate fi influentata de diversi factori:
a. Constrictia arteriolei aferente scade fluxul sanguin la nivelul
glomerulilor + p intraglomerulara, reducand cant de filtrat glomerular,
actiune contrara avand dilatarea arteriolei aferente.
-

b. Constrictia arteriolei eferente

creste rezistenta la scurgere a sangelui prin glomeruli si presiunea
intraglomerulara, marind volumul filtrarii glomerulare.
36

at cand ea este puternica si de lunga durata, fluxul sangelui la nivelul

glomerulului scade, plasma amane o perioada lunga de timp in capilarele
glomerulare si o mai mare parte din apa plasmatica scapa la acest nivel in
capsula. Totodata, p coloid-osmotica a plasmei creste determinand o
scadere paradoxala a filtrarii glomerulare in ciuda unei p glomerulare
crescute.

c. Fibrele nervoase simpatice de la nivelul rinichiului produc prin

stimulare:
moderata => constrictia arteriolei aferente +eferente, fara modificari ale
filtrarii glomerulare
cu o intensitate mare => cant de lichid filtrat la nivelul glomerulilor scade
(deoarece constrictia arteriolei aferente e mai puternica decat a celei
eferente).

d. Variatiile p arteriale sistemice det modificai coresp ale volumului

de filtrat glomerular:
cresterea presiunii arteriale peste 200 mm Hg => cresterea volumului
filtratului glomerular si a cantitatii de urina eliminata.
scadere la valori de 35-40 mm Hg blocheaza procesul de filtrare
glomerulara.
e. Concentratia proteinelor plasmatice determina modificari ale
volumului filtratului glomerular prin modificarea presiunii coloidosmotice:
presiune coloid-osmotica crescuta => scaderea cantitatii filtratului
glomerular
reducerea presiunii coloidosmotice => cresterea filtrarii glomerulare
f. Starea membranei filtrante
cresterea permeabilitatii ei (efort fizic, sarcina) => trecerea in urina a
unor proteine cu greutate moleculara mare
glomerulonefritele, nefrozele, sclerozele renale det variatii ale volumului
de filtrat glomerular.

Scaderea capacitatii de filtrare a glomerulilor, duce la tulburari grave in

organism, la acumulare de apa si electroliti, fenomen cunoscut ca sindrom
de hiperhidratare.

37

Ocluzia intestinala, diareea profuza, fistulele digestive => tulburari

hidroelectrolitice prin deshidratea organsimului si au drept consecinta
scaderea volumului de filtrat glomerular.

FUNCTIILE TUBULARE
-

urina primara, rezultat al ultrafiltrarii plasmei sanguine la nivelul

glomerulilor renali, trece de la nivelul capsulei Bowman in sistemul
tubular.

primul segm in care ajunge ultrafiltratul glomerular = tubul contort

proximal (TCP) unde urina primara e izotona cu plasma

strabate ramura descendenta a ansei Henle pana la capatul distal

al ei urina hipertona.
port ascendenta si segmentul gros al ansei urina izotona
tubul colector hipoton / hiperton, in fctie de starea de hidratare a org
cant filtratului glomerular se reduce f mult, vol de urina eliminat din
vezica: 1200-1500 ml/24h.

Tubul renal are 2 fctii majore:

-

de economisire a substantelor antrenate in cant mari prin filtrarea

glomerulara, dar care sunt necesare org => procesul = reabsorbtie
tubulara
de completare a procesului de depurare a org inceput la niv glomerulului,
cu rol in eliminarea substantelor straine si endogene care se cer mai rapid
eliminate decat o poate face insusi abundentul filtrat glomerular =
secretia/excretia tubulara

Reabsorbtia tubulara
= procesul de trecere a unor constituenti din urina primara in torentul
sanguin prin transp activ si pasiv
din cant enorma de ultrafiltrat glomerular cu continut aproape identic cu
cel al plasmei se reabsorb 99 % la niv diverselor portiuni ale tubilor
uriniferi.

38

Reabs tubulara are loc:

cea mai mare parte la niv tubilor proximali (80% - reabsorbtie
obligatorie); se reabsorb in intregime:

Glucoza
Mari cant de apa
Na
Cationii
Cl
K
Ureea
la niv tubilor distali (20% - reabs facultativa, desf in fctie de necesitatile
org)

Secretia si excretia tubulara reprez de trecerea din torentul sanguin al

vaselor peritubulare in lumenul tubular a:
Hidrogenului
Potasiului K desi prezent in aceeasi proportie in ultrafiltratul glomerular,
ca si in plasma, este eliminat in urina finala dat excretiei sale la niv
tubului distal
A ureei (e in mare parte reabsorbita, dar ea apare intr-o conc crescuta in
urina finala)
Amoniacul NH3
Subst toxice, medicamentoase, ajunse accidental in org
Prin procesul de excretie secretie se realiz indepartarea principalilor
produsi toxici din plasma.
Rolul tubului proximal
Principalele functii sunt:
a. reabs celei mai mari parti din apa si substantele solvite filtrate la nivel
glomerular
b. reabs prin endocitoza a cant reduse de proteine, care au traversat membr
glomerulara
c. favorizarea eliminarilor de produsi finali de catabolism prin:
limitarea reabsorbtiilor tubulare (uree+acid uric)
procesul de secretie (ac uric, acizi, baze organice endogene).
d. inceperea procesului de acidifiere a urinei, sinteza si secretia de amoniac
participand astfel la excretia produsilor acizi de metabolism
e. secretia unor medicamente
f. sinteza principalului metabolit activ al vit D
Rolul tubului distal
In prima parte are loc reabsorbtia activa a Na si Ca
Urmatoarele portiuni au celule cu proprietati functionale diferite:
Celulele principale reabsorb Na si secreta K
Celulele intercalare secreta H
-

39

In port corticala = aceleasi procese

In port medulara externa:
Procese de secretia activa a ionilor de H
Scad schimburile active de Na si K pt a face loc schimburilor pasive in
sens invers
Rolul tubului colector
In partea initiala a tubului colector care traverseaza zona
medulara interna, hormonul antidiuretic ADH are actiune maxima asupra
permeabilitatii pt apa si mai putin pt uree, producandu-se o reabsorbtie
proportionala de apa si concentrare a ureei.
In ultima port permeabilitatea peretelui tubular pt uree este
controlata de hormonul antidiuretic.
Celulele principale din structura tubului colector care traverseaza zona
medulara interna, desavarsesc procesul de reabsorbtie a Na si de acidifere a
urinei, al carei pH poate sa scada pana la valori de 5.

Mecanismul transporturilor tubulare renale

Reabsorbtia si secretia tubulara a substantelor se realiz prin:
1. Transport activ
a. Limitat la o anumita capacitate de transport enzimatic prin care are loc:
i.
Reabs glucozei, fosfatului, acidului uric, acidului ascorbic, Aa
ii.
Secretia acizilor organici slabi si a bazelor organice puternice
b. Procesul de reabs/secretie activa nu depinde de saturarea unor mec
enzimatice de transport, ci de marimea gradientului de conc care exista
intre polul luminal si cel capilar al celulei tubulare. Acest tip de transport
depinde si de timpul de contact al ultrafiltratului cu epiteliul tubular, in
acest fel realizandu-se:
i.
Reabs Na si bicarbonatului HCO3ii.
Secretia K si a ionilor de H
2. Transport pasiv , realizat prin simpla difuziune, ascultand de legi pur
fizice (gradiente osmotice, de conc, electrice), presupunand o mare
difuzibilitate a substantei in cauza prin membr celulara.
Prin acest mec se reabsorb:
Apa
Ureea

40

Mecanismul reabsorbtiei glucozei

Cant de glucoza din sange (glicemia) se mentine in jur de 1g/L, glucoza
filtrata la nivelul glomerulilor fiind in totalitate reabsorbita pe parcursul
primei treimi a tubului proximal, a.i. in mod normal ea nu apare deloc in
urina finala.
In mod normal, pana la conc de 1,7-1,8 g/L glucoza este in intregime
reabsorbita la niv tubului proximal.
Peste aceste valori ale glicemiei in urina apar cant mici de glucoza. De
altfel, in momentul aparitiei glicozuriei exista o incarcare tubulara egala cu
220-250 mg/min.
Capacitatea de reabsorbtie a tuturor nefronilor este depasita at cand
incarcarea tubulara ajunge la 350-400 mg/min, pt orice crestere ulterioara
a valorilor glicemiei, excretia urinara a glucozei creste paralel cu cantitatea
filtrata.
Reabsorbtia tubulara activa a Na-ului
La niv tubului proximal, Na este transportat activ doar pe fata
celulei care vine in ctct cu lichidul peritubular. Acesta trece din celulele
tubului contort proximal inspre lichidul peritubular (care rezultat al activitatii
unui complex enzimatic de natura ATP-azica, localizat la nivelul membranei
celulare) => scade concentratia acestuia in interiorul celulei.
Din cauza conc scazute a Na-ului din interiorul celulei, aceasta
difuzeaza din lumenul tubular in interiorul celulei conform gradientului de
conc, proces favorizat si de marea permeabilitate a suprafetei luminale la
difuziunea Na.
Patrunderea Na din urina primara in interiorul tubului proximal este fav
de:
Suprafata mare de contact cu lichidul tubular
Aparitia unui gradient electric
La niv tubilor distal si colector, reabsorbtia de Na=5-6 ori mai mica
in comparatie cu reabs proximala, dar are semnificatii multiple in reglarea
excretiei renale a acestui ion.
Spre deosebire de reabsorbtia proximala, transportul activ al Na la niv
tubului distal se realiz:
Sub dependenta hormonala:
Aldosteronul fav patrunderea Na-ului in mediul intracelular printr-o
actiune permisiva a proteinelor sintetizate in celula tubulara.
Prin stimularea lanturilor enzmatice, care participa la producerea unor
componenti ai sistemului macroergic care aprovizioneaza pompa de Na.
41

Printr-o activare a pompei de Na sau prin formarea unei noi pompe de Na.

Pt fiecare ion de Na reabsorbit, celula tubulara elimina in lumen un ion

de H / de K. Reabsorbtia distala a Na ajusteaza cant de Na eliminata la
exterior prin interm urinei, deci reabsorbtia distala e in fctie de
necesitatile de eliminare/ conservare a Na in org.
Tranportul activ al Na in regiunea distala a nefronuluii reprez unul din
mecanismele principale prin care se realiz si mentin diferentele de
osmolaritate intre diferitele regiuni ale rinichiului, gradient necesar
mecanismului de conc si dilutie a urinei.
In procesul de transport al Na-ului prin tubi catre plasma sanguina
intervine si renina prin angiotensina II, care isi realizeaza efectele prin
mecanism:
direct, celular
indirect, prin modificari de hemodinamica
Reabsorbtia apei
In segmentul tubular proximal, reabsorbtia activa de Na e urmata de
o retroresorbtie pasiva (80%), dar obligatorie a apei care afecteaza 7/8 din
apa filtrata.
La nivelul ansei Henle (segm descendent al ansei) se reabsorb 6% din
cant de apa filtrata.
La niv tubului contort distal, 9% din apa filtrata se reabsoarbe, iar in
tubul colector 4%.
*Reabsorbtia apei la niv tubului contort distal si al tubilor colectori se face in
prezenta ADH-ului (hormon antidiuretic=vasopresina).
Transportul ionului de K prin epiteliul tubular
Filtrat in conc echivalenta cu valoarea sa din plamsa 4 mEq/L, ionul de K
este excretat prin urina doar in cant de 15 % din valoarea sa filtrata.
Procese de reabsorbtie a ionilor de K au loc mai ales la niv tubului contort
proximal prin fenomene de transport activ.
La niv tubului contort distal, ionul de K este secretat in urina la schimb cu
ionii de Na, proces care continua si in tubul colector, fiind rezultatul unui
gradient electric ridicat, cu negativitatea in lumenul tubular, realizat de
reabsorbtia activa a Na-ului.
Acest gradient electric determina ionii de K sa difuzeze in urina, prin
membrana celulei distale care are o mare permeabilitate pt acest ion.
Singura forta care se opune este transportul activ de K din lumenul tubular.
Cant de K secretata de-a lungul portiunii distale a nefronului este in fctie
de balanta dintre aceste 2 procese.
42

Daca rezerva de Na este reabsorbita inainte de capatul nefronului, forta

generata prin transportul Na-ului scade si atunci K este preluat din urina in
cant f mari, chiar si la acest nivel.
Eliminarea K-ului la niv rinchiului depinde de mai multi factori:
1. Conc intracelulara a K, mai ales in celulele tubului renal (eliminarea sa
fiind putin influentata de niv potasemiei)
2. Cant de Na ce trebuie reabsorbita
3. Necesitatile de excretie a ionilor de H, de catre tubii renali. Secretia
de H tinde sa reduca eliminarea K prin reducerea gradientului creat de
reabsorbtia Na.
4. Capacitatea mecanismelor de schimb(reabs activa a Na la niv
tubului distal e controlata de mineralocorticoizi o secretie adecvata de
aldosteron de catre corticosuprarenala intretine acest mec de transport.
5. Toleranta pt ionul de K excretia K este facilitata prin administrarea
repetata a acestui ion.
Participarea rinichiului la mentinerea echilibrului acido-bazic
= imp mentinerea ct a reactiei mediului alcalin pH 7,35-7,45
Orice variatie catre aciditate sau alcalinitate a ph-ului este contracarata
prin sis tampon care actioneaza la niv lichidelor circulante ale org mai ales in
plasma sanguina.
In org exista o tendinta spre acidoza, rezultatul proceselor de
catabolism celular avand drept urmare aparitia unor produsi de tipul acizilor
fosforic, sulfuric, lactic.
Acesti produsi necesita pt neutralizare intre 150-200 mEq de baze pe zi,
mai ales sub forma de bicarbonat. Rinichiul compenseaza excesul de acizi
formati, excretandu-i si recuperand bazele, de aceea in marea mah a
cazurilor ph-ul urinei e acid (6,2-6,5).
Mecanisme prin care rinichiul det excretia de acizi si conservarea bazelor:
Secretia tubulara a ionului de H
Reabsorbtia aproape totala a bicarbonatului
Acidifierea sarurilor fosfatice din sis tampon fosfat disodic-fosfat
monosodic
Excretia de amoniac
Functia endocrina a rinichiului
Produsii secretati la niv rinichiului sunt:
Renina
Factorul vasodilatator medulina
Eritropoietina
Kininogenele
43

Renina
= enz proteolitica cu struct glicoproteica
Elaborata
la
niv
aparatului juxtaglomerular
(celule granulare
juxtaglomerulare)
Eliberarea sa in circulatie poate sa fie rezultatul stimulilor veniti de la niv
diverselor formatiuni ale aparatului juxtaglomerular.
Eliberata in sange initiaza o cascada de reactii metabolice (transformarea
angiotensinogenului in angiotensina I inactiva si a acesteia in
angiotensina II de catre enz de conversie), intrucat ea nu e activa ca atare
ci prin interm angiotensinei II.
Exista o secretie de fond a reninei in scopul intretinerii procesului de
autoreglare a functiilor glomerulo-tubulare.

Reglarea secretiei la niv aparatului juxtaglomerular se realiz prin mai multi

factori:
Fluxul sanguin renal
Variatiile Na plasmatic si urinar
Volumul sanguin total
Modulatii ale activitatii nervoase vegetative
Exista si sisteme renin-like in alte organe denum izorenine care au fost
semnalate in :
Glanda submaxilara
Uter
Placenta
Lichid amniotic
Limfa
Peretele arterelor si miocardului
Tesut nervos
Mai ales in gl hipofiza + epifiza
Rolul sistemului renina-angiotensina
Angiotensina:
Are 2 actiuni principale:
Efect vasoconstrictor
Efect aldosterono-eliberator
= cea mai puternica
subst vasoconstrictoare cunoscuta prin:
- mecanism direct asupra aparatului cardiovascular
Efect indirect mediat pe cale reflexa de SNV
Actioneaza predominant la niv arteriolelor in teritoriul precapilar,
determinand cresterea rezistentei periferice si scaderea fluxului sanguin
in teritoriul rsp
44

Actiunea vasoconstrictoare = mai puternica la niv pielii si rinichiului decat

la niv vaselor din mm, creier, inima
Stimuleaza sis simpatico-adrenergic eliberator de Cc la niv
periferic+central.

Rolurile sis renina-angiotensina

1. Cresterea rezistentei periferice+a volemiei generand HTA prin:
Act vasoconstrictoare
Act aldosteronoeliberatoare si stimulatoare a sis adreno-simpatic
Cresterea presiunii arteriale poate sa apara:
Fie ca o reactie compensatorie tranzitorie, in caz de hipotensiune,
hipovolemie / ischemie renala.
Fie ca fenomen permanent intretinut de alterarea morfofunctionala a
parenchimului renal si a arborelui vascular.
-

Fie prin perturbarea secretiei normale de aldosteron. Activitatea reninei

plasmatice prez valori crescute in diferitele forme de hiperaldosteronism
secundar, insotite de hipertensiune si edeme.
2. Sis renina-angiotensina e implicat si in aparitia diverselor tulburari
generatoare de disgravidii

Eritropoietina = factor stimulator al eritropoezei (ESE)

= produsa continuu in cea mai mare parte la niv rinichiului de intreg
parenchimul renal, datorita faptului ca in mod normal exista o stare de
hipoxie relativa a tubilor renali.
= o veriga a unui sistem tisular activat de hipoxie (exista si un factor
inhibitoor cu efect de blocare al eritropoietinei)
Face parte din grupul polipeptidelor plasmatice biologic active
Se produce in urma reactiilor enzimatice asupra unei globuline plasmatice
Det stimularea eritropoiezei care duce la cresterea volumului globular
sanguin
Factorul vasodilatator renal (medulina)
= produsa in zona medulara renala ca fractiune de natura lipidica
(Denumit initial lipid reno-medular hipertensiv, capata denum de medulina
in 1967)
= alcatuita din mai multi componenti de natura lipidica printre care PGE 2
(cu act vasomotorie marcata), PGF1 alfa + PGA2.
Prostaglandinele :
45

Scheletul acestor subst are la baza structura chimica a unui ac gras

polinesaturat cu 20 at de C, acidul prostanoic
Se gaseste in cant f mici si in zona corticala
Odata sintetizate sunt catabolizate enzimatic, existand 2 sisteme
enzimatice de inactivare a lor la niv plamanului si rinichiului.
Cele sintetizate la niv regiunii medulare renale pot sa apara si in circ
generala
Actioneaza in doze f mici de ordinul nanogramelor, actiunea fiind diferita
ca sens si intensitate de la un organ la altul.

Influenteaza activitatea rinichiului la niv polului vascular + a celui tubular.

Pg E, PgA 1 si PgA 2 injectate in artera renala produc o imp vasodiltatie,

reducand rezistenta patului vascular renal la jum => o crestere a
fluxului plasmatic renal, a debitului urinar + excretiei de Na.

Efectele hemodinamice la niv renal sunt selective producand o

redistributie a fluxului sanguin renal: de crestere a lui in zona
corticala + de scadere la niv medularei
Prin vasodilatatia produsa se exercita actiunea antihipertensiva a lor in
diferite forme de hipertensiune experimentala, a.i. carenta congenitala /
castigata in Pg de origine renala ar putea reprezenta una din cauzele
hipertensiunii esentiale.
La niv tubului urinifer det o scadere a reabsorbtiei de Na si
eliminarea lui crescuta prin urina

Au efect natriuretic prin:

Efectul vasodilatator
Ca efect al inhibitiei directe a proceselor energetice de activare a
pompei de Na la niv tubilor distali
Efect de moderare/ chiar de inhibitie a peristaltismului ureteral

Eliberarea de enzime kininoformatoare

Kininogeninele (sis kalicreinogen-kalicreina) eliberate in plasma
sanguina actioneaza asupra unei globuline plasmatice (kininogen) si det
formarea unor subst biologic active de tipul bradikininei, denumite
plasmakinine.
Imd dupa formare, acestea sunt rapid inactivate de catre
carboxipeptidaze (kininaze) prin ruperea si indepartarea argininei din
lantul polipeptidic.
Plasmakininele sunt:
Formate in torentul circulator
46

Au efect vasodilatator local + cresc permeabilitatea capilara

La niv renal det aparitia proteinuriei tranzitorii din cursul efortului fizic.

Aspecte privind mentinerea echilibrului glomerulo-tubular

Exista o relatie de directa proportionalitate intre procesele de
reabsorbtie de Na, glucoza, apa si fluxul filtrarii glomerulare.
Exista un mecansim de feedback intrarenal, posibilitatea de modulare a
functiei complexului juxtaglomerular prin mecanisme intratubulare
presiune intratubulara distala - reprez factorul determinant al
functionarii acestui mec de feedback intrarenal cu mentinerea strict ct a
fractiunii reabsorbite a filtratului glomerular in tubul proximal.
Mecanisme fizice care intervin in reglarea functiei glomerulotubulara
Modificarile p coloidosmotice ale plasmei det modificari in sens invers
ale presiunii interstitiale renale.
Administrarea de solutie izotonica (incarcare salina izotonica) produce:
Scaderea presiunii coloidosmotice a plasmei
Cresterea p in interstitiul renal
Scaderea reabsorbtiei tubulare a Na + apei
Natriureza
Cresterea diurezei
Aceste fenomene care pot aparea si in absenta modificarilor presiunii
de perfuzie renala se explica prin diluarea proteinelor plasmatice cu
reducerea presiunii (osmotice) oncotice si cresterea p interstitiale renale.

Interactiuni

nervoase

si

umorale

cu

mecanismul

presiune

natriureza-diureza
1. Interactiuni nervoase
In urma clamparii carotidelor + a perfuziei cu NA, precum si prin clamparea
aortei cu modificarea p de perfuzie a rinichiului => raspuns natriuretic si
de crestere a diurezei.
2. Sistemul renina-angiotensina-aldosteron
Depletia sodata si hidrica stimuleaza secretia de renina, urmata de
cresterea nivelului circulant al angiotensinei II, ceea ce induce o crestere a
secretiei de aldosteron. In consec, Ang II modifica reabsorbtia tubulara de Na
prin modificarea fortelor hidrostatice si oncotice din capilarele peritubulare
prin efect:
47

Direct(ef antinatriuretic)
Indirect (alterarea hemodinamicii renale)
Modificarile reabsorbtiei proximale a Na si ale rezistentei vasculare
renale actioneaza in vederea scaderii capacitatii rinchiului de a elimina Na
si apa.
Aldosteronul isi exercita efectele la niv tubului colector + a celui distal
unde creste reabsorbtia de Na.
-

3. Prostaglandinele:
PGI 2 sintetizata in corticala renala, intervine in elaborarea reninei ca
raspuns la scaderea p de perfuzie renala
PGE 2 sunt sintetizate de celulele interstitiale si cele ale tubului colector,
sinteza lor fiind stimulata de Ang II
PGI 2 si PGE 2 au actiuni vasodilatatoare care contracareaza efectele
vasoconstrictoare ale tromboxanului A2. !!!!!
PGE 2 stimuleaza excretia apei libere, inhiband efectele hidrostatice ale
vasopresinei, inhiba reabsorbtia Na si Cl la niv portiunii groase a ramului
ascendent si la niv portiunii corticale a tubului colector. Inhiba reabsorbtia
ureei de-a lungul tubului colector

4. Sistemul kininelor influenteaza:

Distributia fluxului sanguin renal
Excretia de apa si electroliti
Bradikinina are efect natriuretic prin act predominanta la niv tubului
colector.
-

Reglarea functiei renale. Mec nervoase

Interventia SNV asupra fctiei renale se manifesta prin:
Efecte vasomotorii
Excitarea pediculului renal
Vasoconstrictie in sis arterial
Scaderea debitului venos al rinichiului
Sectionarea pediculului det vasodilatatie si cresterea diurezei
In timpul diurezei normale doar o jum din totalul glomerulilor e
permeabila circulatiei, cealalta ramanand rand pe rand inactiva, alternanta
functionala glomerulara denumita tur de serviciu-influentat de agenti
farmaco-dinamici.
-

Cafeina deschide un nr mare de glomeruli => poliurie

Adrenalina scoate din circulatie pana la 90% din glomeruli => oligurie
prin vasoconstrictia realizata

Regl fctiei renale. Mec hormonale

Se manifesta mai ales asupra mecanismelor prin care rinichiul participa
la mentinerea balantei hidrosaline corecte a organismului.
48

Hormonii actioneaza:
Direct la niv rinichilor
Indirect prin modificarea factorilor care regleaza distributia si miscarea
apei si electrolitilor in organism a.i.:
Extractele de hipofiza post (continand ADH) => actiune oligurica
Actiunea antidiuretica a ADH-ului => cresterea reabsorbtiei de apa in
segmentul distal al nefronului (tub distal si tub colector) e vorba despre
reabsorbtia facultativa = 15% din filtratul glomerular => ADH-ul
intervine in ajustarea cantitatii de apa care trebuie eliminata din org.
1. Steroizii corticosuprarenali, mai ales mineralocorticoizii (cel mai
bn cun dezoxicorticosteronul DOC si aldosteronul) intervin in reglarea
functiei renale.
-

Aldosteronul:
Cel mai activ hormon, care la niv rinichiului are o actiune de 100 de ori
mai puternica decat DOC
La niv rinichiului, glandelor sudoripare, gl salivare reduce eliminarea de
Na si creste eliminarea de K.
Eliberat in circulatie => actioneaza mai ales la niv tubului distal (dar in
segm proximal si in tubul colector) => stimularea reabsorbtiei Na-ului
din urina in celula tubulara si eliminand K in lumenul tubului.

2. Peptidele natriuretice
Evidentiate pt prima data in cardiomiocitele atriale, sinteza factorului
natriuretic atrial (ANF) a fost identificata ulterior si in SN + in rinichi.
Au struct + denum dif in fctie de locul de sinteza.
Intervin in homeostazia hemodinamicii organismului prin:
-

Implicarea in mec de reglare a metabolismului hidroelectrolitic

Variatii ale tonusului vascular

Roluri:
-

Inhiba secretia de vasopresina la niv neurohipofizei

Relaxeaza musculatura neteda
Inhiba reabs Na + apei la niv tubului urinifer
Inhiba secretia de renina la niv aparatului juxtaglomerular
Scade sinteza de aldosteron de celulele zonei glomerulare
corticosuprarenalei

49

Prin toate aceste efecte => scadere a volumului si p sanguine ca

urmare a cresterii diurezei, eliminarilor de Na si electroliti + a
vasodilatatiei arteriolare.
Fiziologia cailor urinare
Dupa ce a parcurs tubii si canalele colectoare, urina trece prin varful
piramidei Malpighi in calicele bazinetului. De aici prin bazinet si uretere se
scurge in vezica. Desi se formeaza in mod cont la niv rinichilor urina e elim
la ext din vezica in uretra in mod discontinuu prin actul mictiunii.
Formate din unirea calicelor fiecare din cele 2 bazinete reprez o
dilatatie in forma de palnie a partii sup a ureterelor. Bazinetele si ureterele
prez 3 tunici, din care cea mai imp e cea mijl, alc din 2 paturi de musc
neteda, interna longitudinala si externa-circulara.
Ureterele se prez ca niste tuburi musculoase cu posibilitati de a se
contracta si relaxa.
Motricitatea cailor urinare
Este autonoma prin prezenta plexurilor intramurale aflate sub infl:
Inervatiei simpatice cu act relaxanta asupra musculaturii netede
ureterale
Inervatiei ps stimulatoare a miscarilor ureterului
Distensiei moderate a peretelui factorul principal de stimulare, aparut ca
urmare a cresterii presiunii intraureterale

Are toate caracteristicile undelor peristaltice, incepand la niv

bazinetului, propagandu-se de-a lungul ureterelor si terminandu-se la niv
vezicii. Aceste unde sunt spatiate la intervale de 1-8 min, ajungand pana la
5-6/min cand fluxul urinar e crescut. Are rol propulsator pt urina, alaturi de
graviditate care apare in ortostatism.
Vezica urinara
= un rezervor sferoid, musculocavitar, cu suprafata interioara acoperita de o
mucoasa constituita dintr-un epiteliu pluristratificat. Patura mijlocie este
formata din fibre musculare netede repartizate in 3 paturi.
Nu e un simplu rezervor elastic a carui umplere det o p cu atat mai
mare cu cat distensia e mai pronuntata.
-

Are posibilitatea de a-si adapta peretii la continut (plasticitatea), pe

masura acumularii de urina, prin adaptarea tonusului fibrelor musculaturii
netede, destinzandu-se de 5-6 ori fara sa se produca modificari ale
50

presiunii intracavitare intre gradul de umplere si p intracavitara nu

exista o relatie de directa proportionalitate.
-

Intre 5-250 ml continut intravezical, p ramane ct, aceasta crescand at

cand cant de urina depaseste 250 ml.

Aceasta crestere presionala se prod treptat, pana la niv critic de 15-17

cm3 de apa, pana la declansarea actului mictiunii (cu cat distensia e mai
mare, cu atat impulsurile sosite de la vezica sunt mai intense si devin
dureroase.

in cazul mictiunii la copii, la valorile p intravezicale de 15-17 cm3 de apa

se declanseaza actul neuro-reflex al mictiunii, vezica se contracta si
sfincterul intern se relaxeaza.

Mictiunea
La adulti apare a 2-a componenta a mec mictiunii comp voluntara
dat dezvoltarii cailor spinale si centrale ale SN. Aferentele de la vezica urca
spre centrii coordonatori ai vietii voluntare, sesizand scoartei gradul de
plenitudine al vezicii, de aici pornesc eferente de comanda a golirii vezicale
sau de retinere a urinei in vezica.
Daca e permisa eliminarea, eferentele contracta musculatura
peretilor abdominali si relaxeaza sfincterul extern.

Daca mictiunea nu e posibila, impulsurile centrale pe aceleasi cai

contracta sfincterul extern si retine urina pana la p de 70-80 cm3 de apa.
Peste aceste valori se produce eliminarea urinei din vezica prin prea plin,
retentia voluntara fiind imposibila.
Muschiul neted al colului constituie:
sfincterul intern cu rol functional imp, fibrele sale contractandu-se
independent cu cele ale destrusorului.
Sfincterul extern/striat (muschiul compresor al uretrei) care se contracta
voluntar.
Mecanismul neuro-reflex al mictiunii
-

Se produce printr-un mecanism neuro-reflex

Impusurile sunt initiate de peretele vezical prin distensia sa si conduse
prin fibrele senztive (PS) la niv centrilor nervosi lombo-sacrati, de unde pe
51

cai eferente (fibre simpatico-ps) este transmisa comanda la detrusorul

vezical si aparatul sfincterial.
Componenta neuro-reflexa a mictiunii predomina la copii, care pana la
varsta de 1 an si nu isi pot controla mictiunea.
= un proces constient dupa varsta de 1 an si prin adaugarea componentei
voluntare.
Nu este influentata prin sectionarea maduvei (deasupra maduvei
lombo-sacrate) in mod accidental dupa traumatisme => sediul comenzilor
nervoase ale acestui aparat vezico-sfincterian este asigurat prin centrii
nervosi in maduva lombo-sacrata (ansamblul acestor centrii alc centrul
vezico-spinal Budge)
Mictiunea e infl de leziunile medulare joase care distrug centrul reflex,
fiind urmate de eliminarea de urina prin prea plin, picatura cu picatura.
E frecv si in cant mica dupa simpatectomie lombara. Pe parcurs aceste
tulburari se compenseaza a.i. in lunile urmatoare se ajunge la o golire
vezicala la intervale de timp mai mari.
In mod normal nr mictiunilor e de 3-4 ori in timpul zilei si max 1 in timpul
noptii (fara afectarea calitatii somnului)

Apar diferite tulburari in functie de eliminarea urinei:

Oliguria = scaderea cant de urina eliminata in 24 h
Poliuria = cresterea cant de urina eliminata in 24 h
Polakiuria = cresterea frecventei mictiunilor in 24 h
Disuria = aparitia unor mictiuni frecvente si dureroase, cu greutate
-

Retentia de urina = imposibilitatea eliminarii de urina din vezica in

prostatite cronice hipertrofiate, cancerul de prostata
Anuria = rezultatul lipsei de formare a urinei
Enurezis = la copil apar tulburari in procesul de eliminare a urinei
datorate tulburarii actului neuro-reflex sau de coordonare centrala a
actului de mictiune, manifestat prin mictiuni nocturne involuntare.

Fibrele simpatice:
Isi au originea in corpii neuronilor, situati in coarnele laterale ale maduvei
lombare, de unde emana fibre preganglionare, care ajung la niv
ganglionilor simpatici paravertebrali L1-L4. De aici pleaca fibrele postggl,
realizand nervul presacrat de unde vor lua nastere nervii hipogastrici,
distribuiti atat la niv corpului vezical, cat si la niv sfincterului intern,
determinand relaxarea peretelui vezical.
52

Se comporta ca un sistem al retinerii urinei si umplerii vezicale.

Fibrele parasimpatice:
Isi au originea in maduva sacrata S1-S3 coborand pe calea nervilor pelivici
spre vezica.
Det contractia vezicii urinare si relaxarea sfincterului intern.
Sunt responsabile de evacuarea rezervorului vezical in timpul mictiunii
Caile urinare prez si o inervatie somatica mai ales pt uretra posterioara.
Sfincterul extern e inervat de fibrele nervului rusinos intern, care are rolul de
a creste tonusul, facand posibila rezistenta la p intravezicala pana la 70 cm3
de apa.

53