Tema 3: MANAGEMENTUL FINANCIAR AL NTREPRINDERII

1.Esena i rolul managementului financiar al ntreprinderii

2.Funciile managementului financiar
3. Sistemul informaional financiar i decizia financiar
4. Tipurile de decizii financiare
REZUMAT:
-1ndeplinirea obiectivelor sporite ce revin societatilor comerciale n etapa actuala necesita un
volum nsemnat de fonduri banesti. n asigurarea acestor fonduri, n repartizarea si utilizarea lor cu
maximum de eficienta un rol nsemnat revine managementului financiar.
Managementul financiar al societatii comerciale este expresia un domeniu specific al activitatii de
conducere, domeniu n cadrul caruia se fundamenteaza, elaboreaza, adopta si finalizeaza deciziile
financiare prin relevarea ntregului potential managerial la nivelul ntreprinderii.
Managementul financiar poate fi definit ca o functie a carui scop esential consta n asigurarea
permanenta si regulata a societatii comerciale cu fondurile necesare si n exercitarea controlului cu
privire la rentabilitatea operatiunilor angajate cu aceste fonduri. Pentru a ajunge la aceste scopuri n conditii normale este necesar ca managerul, ajutoarele sale imediate si personalul ce activeaza n domeniul
financiar sa respecte anumite reguli financiare si manageriale si care vizeaza nu numai sa asigure
unitatea economica cu fondurile necesare, ci si procurarea acestora la timpul potrivit, la un pret
avantajos si fara a stirbi independenta actionala, sau posibilitatile sale de afaceri.
Descentralizarea activitatii economice si trecerea ei spre competitia specifica pietei interne si
internationale ridica ca problema majora asigurarea autonomiei financiare a societatii comerciale. Pentru
aceasta, unitatea economica trebuie sa dispuna de toate prerogativele unui organism capabil sa faca fata
economiei; bazata pe un raport echilibrat si pe planul componentelor financiare. Asigurarea autonomiei
financiare ridica numeroase si com-plexe probleme n managementul financiar, n mecanismul
repartitiei, dintre care mai importante sunt: a) consolidarea financiara a societatii comerciale prin
instituirea unui sistem de fonduri adecvat, capabil sa contribuie la formarea, refacerea si dezvoltarea
componentelor de baza ale structurii economice de productie (salariatii unitatii, mijloacele fixe,
mijloacele circulante, informatiile si mediul nconjurator); b) asezarea pe criterii economice reale a
procesului de procurare de fonduri, astfel nct sa se ajunga la o stimulare rationala a acelora oare
utilizeaza eficient si operativ aceste fonduri; c) asezarea pe baze noi a relatiilor societatii comerciale cu
piata financiara interna si internationala. Rezulta deci ca societatea comerciala trebuie lasate sa aplice
principiile si cerintele managementului financiar, sa aiba o adevarata independenta, urmnd ca relatiile
lor financiare sa cuprinda pe cele cu banca pentru credite si pe cele cu bugetul pentru impozite.

Probleme fundamentale ale managementului financiar

Scopul fumdamental al activitatii societatii comerciale si deci al managerului aflat la nivelul
superior este ntotdeauna conservarea si majorarea capitalului pus la dispozitie de catre actionari sau de
catre proprietarii firmei. Managerul general este dator sa explice membrilor adunarii generale a
actionarilor modul n care a folosit capitalul si profitul obtinut.
Pentru a atinge acest scop trebuie sa coordoneze activitatea n diferite domenii - dezvoltarea
produselor noi, aprovizionarea cu materii prime, angajarea si motivarea personalului, productia si
vnzarea produselor etc. Pentru fiecare dintre acestea, managerul general fixeaza obiective specifice derivate din scopurile generale, fundamentale ale firmei - si angajeaza manageri specializati care primesc sarcina sa atinga scopurile fixate. O mare parte dintre teluri sunt direct legate de indicatorii
economico-financiari. Managerii exprima rezultatele activitatii lor prin nivelul profitului realizat.

Pentru a asigura durabilitatea si prosperitatea unitatii pe care o conduce, managerul trebuie sa se

sprijine si sa asigure realizarea practica si judicioasa a managementului financiar, sa stapneasca
principiile si notiunile de baza privitoare la alocarea fondurilor; iar n aplicarea lor sa apeleze la acele
metode care i asigura sporirea lor.
Constituirea si utilizarea eficienta a fondurilor ntr-o societate comerciala implica existenta unui
obiectiv managerial, care poate fi formulat pe scurt n felul urmtor: maximalizarea profitului si a
bunastarii actionarilor. Pentru aceasta managementul financiar trebuie axat pe: a) alocarea eficienta a
fondurilor n interiorul societatii comerciale; b) sporirea fondurilor la termenele cele mai potrivite
interesului unitatii si actionarilor ei.
n atingerea acestor obiective, managerul este dator ca, apelnd la metode de analiza, de
planificare si control financiar, sa elaboreze, mpreuna cu aparatul sau de specialitate, previziuni privitoare la evolutia si eficienta utilizarii mijloacelor financiare n conditiile specifice societatii comerciale
si sa planifice lichiditatea unitatii economice si acoperirea obligatiilor ce deriva din aceasta.
Gestiunea financiar poate fi definit ca un ansamblu de decizii, operaiuni i modaliti de
organizare a activitii financiare n vederea procurrii i utilizrii capitalurilor n scopul obinerii,
repartizrii i utilizrii ct mai eficiente a profiturilor ntreprinderii. Gestiunea financiar presupune
aplicarea
n
activitatea
ntreprinderii
a
2
principii
de
baz:
-autonomia functional a ntreprinderii, effective, libertatea n modul de procurare i
gestiune
a
capitalului;
-eficiena, effective, obinerea maximului de rezultate n urma gospodririi i utilizrii
capitalului.
Managementul financiar reprezint totalitatea principiilor i metodelor privind elaborarea i
realizarea soluiilor manageriale, strns legate de formarea, repartizarea i utilizarea resurselor financiare a
ntreprinderii i i organizarea circulaiei mijloacelor bneti.
Managementul financiar poate fi analizat sub trei aspecte:
I Managementul financiar ca sistemul de gesiune
II Managementul financiar ca organ de gestiune
III Managementul financiar ca forma de antreprenoriat
Rolul fundamental al managementului financiar n cadrul ntreprinderii se concretizeaz n:
1.Maximizarea valorii ntreprinderii
Valoarea unei ntreprinderi nu este dat numai de valoarea prezent a patrimoniului sau ci
trebuie luate n consideraie i urmtoarele aspecte:
-valoarea ntreprinderii este o valoare actual, adic echivalentul 2ffecti al rezultatelor
sale viitoare;
-valoarea este o mrime dinamic i nu static ce este perceput n interdependena cu
procesul de valorificare a patrimoniului;
-evaluarea ntreprinderii reflect n acelai timp i efectele riscurilor interne i externe ce
pot afecta nivelul i stabilitatea viitoare a rezultatelor ateptate.
n concluzie, se poate spune c maximizarea valorii ntreprinderii depinde de nivelul
performanelor asigurate de activitatea ntreprinderii i de stapnirea riscurilor financiare n general.
2.Meninerea nivelului performanelor financiare
Gestiunea financiar trebuie s asigure meninerea performanelor ntreprinderii la un nivel care s
asigure obinerea unor venituri suficiente pentru a asigura plata furnizorilor de resurse i, dac este
necesar, s permit restituirea acestor resurse. Obinerea de ctre ntreprindere a unor rezultate
defavorabile sau insuficiene reflect o risipire a resurselor, duntoare att pentru ntreprindere ct i
pentru furnizorii si de fonduri i pentru economia national.
De asemenea, gestiunea financiar a ntreprinderii nu urmrete obinerea cu orice pre a
profitului maxim pe termen scurt ci acord o mai mare importan stabilitii performanelor pe termen
lung, ncercnd s gseasc un effective, satisfctor ntre stabilitate i rentabilitate.
3.Stpnirea riscurilor financiare
Principalele riscuri financiare la care este expus ntreprinderea sunt:
-riscul de exploatare are n vederea stucturarea costurilor ntreprinderii n costuri fixe i costuri variabile,
aceast repartiie determinnd o dependent mai mic sau mai mare a rezultatelor la evoluia produciei i

vnzrilor. Astfel, o ntreprindere avnd cheltuieli fixe foarte mari este mai supus a riscului deoarece dac
aceste cheltuieli se repartizeaz pe o cantitate limitat de producie determin pierderi 3ffective3. Dac
activitatea ntreprinderii i cererea de pia permit o producie ridicat, cheltuielile fixe se repartizeaz
asupra unei producii suficiente i se pot obine profituri.
-riscul de ndatorare este legat de structura de finanare a ntreprinderii i se manifest atunci cnd
rentabilitatea economic a ntreprinderii ndatorate este inferioar ratei medii a dobnzii aferente
creditelor acordate. Dac crete volumul de credite, ntreprinderea se oblig s obin profituri
suplimentare care s permit remunerarea i rambursarea acestor credite.
-riscul de faliment este consecina insolvabilitii ntreprinderii i poate determina chiar dispariia
acesteia. Crizele de solvabilitate nu conduc ntotdeauna la faliment, deseori ntreprinderea i asigur
supravieuirea dar chiar i n acest caz sunt antrenate costuri specifice care pot afecta activitatea viitoare a
ntreprinderii.
-riscul valutar i riscul de rat a dobnzii sunt riscuri financiare specifice legate de evoluia cursului de
schimb a monedei naionale i de evoluia posibil a ratei dobnzii. Orice ntreprindere care efectueaz
operaii n devize sau moned strin se expune riscurilor de pierdere legate de evoluia defavorabil a
cursului de schimb ntre momentul ncheierii unei tranzacii i momentul efecturii 3ffective a plii. De
asemenea, ntreprinderile sunt expuse efectelor favorabile date de variaia ratelor dobnzii pe pia de
capital. Acest risc afecteaza att ntreprinderile care angajeaz noi credite (cheltuielile financiare cresc ca
urmare a creterii dobnzilor) ct i cele mprumutate (dac au acordat credite cu dobnda fix care
asigur o remunerare plafonat n timp ce dobnda de pe piata financiara poate crete).
4.Meninerea solvabilitii sau stpnirea echilibrului financiar
-2Funciile managementul financiar reprezint un anumit tip de activitate managerial, alctuit
din acumularea, sistematizarea, transmiterea i pstrarea informaiei i luarea deciziilor financiare.
Principalele sarcini ale managementul financiare a ntreprinderii pot fi analizate pe cele trei faze
ale ciclului financiar fundamental desfurat n ntreprindere: analiza financiar, decizia financiar i
controlul de gestiune.
Esenta managementului o reprezinta functiile sau atributele,dupa cum a rezultat din
definitie.Cunoasterea si intelegerea functiilor managementului in mod aprofundat constituie o premisa
majora pentru descifrarea continutului stiintei si practicii riguroase a managementului pentru insusirea si
utilizarea eficienta a sistemelor metodelor,tehnicilor,procedurilor si modalitatilor care-i sunt proprii.
Cel care a identificat si analizat procesele de management pentru prima data a fost Henry Fayol,in
cadrul lor definind cinci functii principale:
-previziunea
-organizarea
-comanda
-coordonarea
-controlul
Ulterior alti specialisti au partajat procesul de management diferit,stabilind functii partial altele
Astfel,Justin Longeneker si Charles pringle delimiteaza patru functii:
-planificarea si luarea deciziilor
-organizarea pentru performante
-dirijarea si motivarea
-controlul rezultatelor
Dupa alte opinii,procesul de management se poate partaja,avand in vedere natura sarcinilor implicate de
desfasurarea lui si modul de realizare,in cinci functii:
-previziune
-organizare
-coordonare
-antrenare
-evaluare-control
Functia de previziune consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul carora se determina
principalele obiective ale firmei-societate comerciala sau regie autonoma-si componentelor sale,precum si
resursele si principalele mijloace necesare realizarii lor.
Functia de coordonare consta in ansamblul proceselor de munca prin care se armonizeaza deciziile si
actiunile personalului firmei si ale subsistemelor sale,in cadrul previziunilor si sistemului organizatoric
stabilite anterior.

Functia de antrenare incorporeaza ansamblul proceselor de munca prin care se determina personalul
firmei sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate,pe baza luarii in considerare a
factorilor care il motiveaza.
Functia de evaluare-control poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care performantele
firmei,subsistemelor si componentilor acesteia,sunt masurate si comparate cu obiectivele si standardele
stabilite initial,in vederea eliminarii deficientelor constatate si integrarii abaterilor pozitive.
Functia de organizare desemneaza ansamblul proceselor de management prin intermediul carora se
stabilesc si delimiteaza procesele de munca fizica si intelectuala si componentele lor
(miscari,timpi,operatii,lucrari,sarcini etc),precum si gruparea acestora pe posturi,formatii de
munca,compartimente si atribuirea lor personalului corespunzator anumitor criterii
manageriale,economice,tehnice si sociale,in vederea realizarii in cat mai bune conditii a obiectivelor
previzionate.
Conceputa pentru a putea oferi forma concreta de desfasurare a functiilor firmei ,organizarea este
remarcabila prin caracterul ei concret.Partea vizibila a organizarii are un caracter formal si arata cum sunt
repartizati oamenii pe posturi,cum sunt grupate posturile in compartimente ,birouri,servicii,sectii si asa
mai departe,plasate intr-o verticala a ierarhiilor sau o orizontala a cooperarilor.Aspectul formal al
organizarii se explica prin ordonarea componentelor structurale cu ajutorul unor norme,reglementari si
documente care emana sub forma unor decizii manageriale de la nivelul superior al organizatiei.
Partea nevazuta a organizarii are un caracter informal si arata cum se grupeaza oamenii in cadrul
structurilor formale,ca urmare a relatiilor spontane si flexibile care se realizeaza intre ei in procesul
muncii.Natura exacta a interactiunilor dintre membrii structurii informale,uneori chiar scopurile in care se
constituie aceste grupuri nu sunt foarte clare si nici specificate in vreun mod .
Din cele aratate anterior se poate desprinde in mod evident faptul ca organizarea are doua componente
majore: procesele de munca si structurile de organizare.Corespunzator cestor componente,organizarea
imbraca doua forme principale:orgnizarea procesuala si organizarea structurala.
Organizarea procesuala se concretizeaza in definirea fiecarui post de lucru ,in elaborarea fisei postului
precum si in elaborarea instructiunilor de lucru specifice fiecarui post.
Organizarea structurala asigura modelarea organizarii procesuale corespunzator necesitatilor si
posibilitatilor fiecarei firme.
Deci ,functia de organizare rspunde la intrebarile :cine si cum contribuie la realizarea obiectivelor
firmei?Raspunsul il constituie combinarea nemijlocita a resurselor umane si in mod indirect ,materiale
informationale si financiare la nivelul locurilor de munca,compartimentelor si firmei in ansamblul sau.
In cadrul organizarii delimitam doua subdiviziuni principale.Mai intai organizarea de ansamblu a
societatii comerciale sau regiei autonome concretizate in stabilirea structurii organizatorice si a sistemului
informational.
Prin intermediul acestor doua componente de baza ale sistemului de management,se asigura
structurarea firmei,subordonate realizarii obiectivelor sale fundamentale.Aceasta parte a functiei de
organizaqre este exercitata de managementul superior al firmei, conditionand sensibil eficienta procesului
de management in ansamblul sau
A doua categorie majora o reprezinta organizarea principalelor componente ale intreprinderii:cercetareadezvoltarea,productia,personalul etc.Specific acestei componente majore a functiei de
organizare,predominand cantitativ,este realizarea sa la nivelul managementului mediu si inferior,data fiind
necesitatea luarii in considerare a specificului proceselor de executie si de management supuse organizarii
si a volumului de munca apreciabil implicat.
De remarcat ca in firma moderna,organizarea inregistreaza o dezvoltare deosebita.Reflectarea acestei
situatii o reprezinta conturarea organizarii ca o disciplina stiintifica de sine statatoare,care inglobeaza un
ansamblu de concepte specifice si un bogat evantai operational.Dintre acestea mentionam:analiza
postului,analiza variabilei organizatoriale,drumul critic,diagrama ASME,digrama GANTT ,graficul
Hyjmans,operagrama, organigrama etc.
De retinut ,deci ,la fel ca si la previziune,dublul caracter al organizarii : functie a managementului si
domeniu de sine statator, nu se exclud ci din potriva sunt complementare evident subordonate realizarii
obiectivelor fundamentale ale societatii comerciale sau regiei autonome.Trecerea la economia de piata
impune o organizare cu un pronutat caracter creativ,flexibil si dinamic,de natura sa asigure diferentierea
sa in functie de caracteristicile agentilor economici si mediului ambient,astfel incat sa faciliteze la
maximum desfasurarea unor activitati profitabile.
Tendinta in firmele moderne este ,asa cum subliniaza si cunoscutii profesori americani Sarah Freeman
si Kim Cameron,de a exercita organizarea intr-o viziune supla si flexibila,urmarind diminuarea

dimensiunii aparatelor manageriale.

Delegarea de autoritate si descentralizarea reprezinta tehnici si metode de management care se reflecta
in structura de organizare si regulamentele de functionare ale firmei ca modalitati de prevenire a instalarii
birocratiei si rutinei recunoscute obstacole ale schimbarii si procesului general.

Principii de elaborare a structurii de organizare

Conceperea structurilor de organizare se realizeaza in stransa corelatie cu evolutia factorilor de
influenta,prezentati anterior,si cu respectarea unor principii generale de elaborare.
1.Principiul unitatii obiectivelor.
O structura de organizare este eficienta daca asigura participarea fiecarui salariat la atingerea obiectivelor
firmei.
2.Principiul eficientei.
Structura de organizare este eficienta daca asigura atingerea obiectivelor firmei cu costuri cat mai mici.
3.Principiul sferei de autoritate.
Fiecare titular al unui post de conducere poate coordona un numar optim de posturi de executie.Acest
numar depinde de complexitatea activitatilor conduse si gradul de repetabilitate al acestora.
4.Principiul scalar.
Cu cat este mai clara linia de autoritate,cu atat mai eficiente vor fi responsabilitatea luarii deciziei si
comunicarea informatiilor,in ambele sensuri,pe directie verticala,in piramida structurii de organizare.
5.Principiul delegarii prin rezultate dorite.
Autoritatea delegata spre managerii de mijloc si inferiori trebuie sa asigure atingerea performantelor
dorite.In acest scop,o parte din atributii,competente si aautoritatea managerilor superiori se transfera
subordonatilor fixandu-le si rezultatele ce trebuie sa fie realizate.Delegarea de autoritatate nu reduce
responsabilitatea conducatorului.Cu alte cuvinte,responsabilitatea nu poatefi delegata.
6. Principiul responsabilitatii absolute.
Responsabilitatea subordonatilor fata de manageri ,in legatura cu atingerea obiectivelor postului,este
absoluta.In acelasi context ,managerii sunt obligati sa asigure conditiile necesare desfasurarii activitatilor
subordonatilor
7.Principiul unitatii de comanda .
Intelegerea si respectarea relatiilor de munca ,dintre manageri si subordonati, elimina posibilitatea
aparitiei unor probleme si permite cresterea responsabilitatii personale pentru rezultatele obtinute in
procesul muncii.
8. Principiul nivelului de autoritate .
La delegarea de autoritate se transfera managerului delegat dreptul de a decide ,in limita competentelor
acordate ,fara ca managerul superior sa intervina in desfasurarea proceselor respective de munca.
9.Principiul diviziunii muncii.
Structura orgnizatorica este mai eficienta atunci cand activitatile ,atributiile si sarcinile sunt delimitate de
posturi de lucru in stransa concordanta cu pregatirea profesionala de specialitate si motivatiile salariatilor.
10.Principiul definirii functiei.
Cu cat posturile de lucru si compartimentele au mai bine definite activitatile,atributiunile sarcinile,
obiectivele,responsabilitatile,competentele si autoritatea cu atat nivelul performantelor este mai mare
11.Principiul separatiei.
In organizarea activitatilor de control si verificare ,persoanele titulare ale posturilor de control executa
sarcinile de verificare si control independent de titularul postului de conducere al compartimentului
controlat si raporteaza rezultatele titularului postului de conducere superior pe linie de linie de autoritate
compartimentului controlat.
12.Principiul echilibrului.
Aplicarea diferitelor principii si tehnici de elaborare a structurii de organizare trebuie sa tina cont de
eficienta generala a structurii.Fiecare principiu ofera avantaje si dezavantaje si de aceea aplicarea nu se
face in mod rigid ci cu asigurarea unui echilibru care sa confere structurii de organizare o eficienta cat
mai mare.
13.Principiul flexibilitatii.
Fiecare firma trebuie sa activeze in conditiile schimbatoare determinate de mediul extern si

intern.Aplicarea acestui principiu in elborarea structurii de organizare,presupune nticiparea solutiilor ce

trebuie s fie adoptate prompt,pentru a nu reduce eficcitatea activitatilor firmei.
14.Principiul facilitarii actului de conducere.
Cu cat structura de organizare si delegarile de autoritate dau posibilitati mai mri managerilor sa creeze si
sa sustina un nivel ridicat de performanta,cu atat mi mult vor putea fi dezvoltate abilitatile de conducere a
acestora .
Principiile de elaborre a structurii de organizare nu trebuie sa fie absolutizate. Acestea trebuie sa fie
adaptabile in functie de conditiile concrete ale fiecarei firme.De fapt,aceasta e o problema de cunoastere a
modului cum trebuie folosite aceste principii,o problema de discernamant si experienta in insusirea
temeinica a stiintei managementului.

-3Desfurarea activitii financiare n condiii optime implic organizarea unui sistem de

informaii, sistem care st la baza analizelor, controlului i deciziilor economice i financiare.
Totalitatea informaiilor financiare cu ajutorul crora se fundamenteaz deciziile financiare
constituie sistem informaional financiar al ntreprinderii. Acest sistem trebuie s cuprind
indicatori care s cuprind toate laturile activitii ntreprinderii. Pentru ca indicatorii financiari
s formeze ct mai real, cuprinztor i la timp factorul de decizie, se cere s fie astfel constituii
nct s caracterizeze multilateral fenomenul economic i financiar.
Sistemul informaional al ntreprinderii cuprinde totalitatea informaiilor care reflect
formarea, repartizarea i utilizarea fondurilor bneti.
n structura indicatorilor principali, cu o semnificaie major n realizarea managementului
financiar se includ:
1. capitalul economic, capitalul statutar, capitalul mprumutat, capitalul permanent;
2. profitul, repartizarea lui pe destinaii i ratele de rentabilitate;
3. valoarea adugat;
4. costurile de producie i ale capitalului, precum i preurile de vnzare;
5. autofinanarea i cash-flow-ul;
6. producia fizic, marf fabricat, vndut, ncasat;
7. impozitul pe profit;
8. fondul de salarii;
9. fondul de rulment, volumul investiiilor n active fixe i al resurselor de acoperire
financiar acestora;
10. indicatorii de apreciere a bonitii agenilor economici (lichiditatea patrimonial,
solvabilitatea i rentabilitatea).
Din sistemul indicatorilor financiari fac parte, de asemenea, indicatorii de eficien
economic, determinai, n funcie de rezultatele financiare i fondurile utilizate.
Toi indicatorii financiari fac parte dintr-un sistem organizat logic, astfel nct cuprinznd
un ansamblu de activiti ce se desfoar ntr-o ntreprindere.
Compartimentele financiare din ntreprinderi n cadrul crora se deruleaz informaiile
financiare trebuie s fie la timp i complet informate. La acest nivel volumul cel mai mare de
informaii este acoperit de documente care angajeaz fondurile bneti. Pe baza acestora se
elaboreaz indicatorii financiari pentru propria orientare i conducere curent a activitii sau
pentru informarea ealoanelor superioare.
La nivelul departamentelor, ministerelor i la nivelul economiei naionale, numrul
indicatorilor scade conform sistemului piramidal caracteristic sistemului informaional i crete
gradul de generalizare a fenomenelor economico-financiare.
Informaiile financiare se culeg din diferite documente de previziune i execuie (bilanul
contabil, raportul de profit i pierdere balane, bugete etc.).
Informaiile financiare primare, indicatorii pariali i sintetici stau la baza fundamentrii
deciziilor financiare.

Decizia financiar asemntor celorlalte tipuri de decizii din unitatea economic, este
rezultatul unui proces decizional complex, care cuprinde etapele de cunoatere a realitii
financiare, sub forma fenomenului i aciunilor financiare cerute de activitile economice i
sociale din ntreprindere i din economie, precum i etapele de nsuire a soluiei optime, care va
constitui coninutul deciziei i se va realiza n contextul procesului de execuie a programului
economic i financiar al unitii n cauz.
Decizia financiar poate fi definit ca fiind procesul raional de alegere a unei linii de
aciune, pe baza analizei mai multor soluii, pentru asigurarea continu cu fonduri a produciei
i consumarea lor eficient, care s permit att achitarea obligaiilor fa de teri, ct i o
rentabilitate n continu cretere. Decizia financiar este o hotrre care declaneaz efecte
directe asupra capitalului societii comerciale respective.
Etapele de fundamentare, emitere i execuie a deciziei financiare sunt:
- stabilirea obiectivelor financiare cuprinse n planul de dezvoltare economic, n
perspectiv, al ntreprinderii;
- analiza informaiilor financiare;
- executarea deciziilor financiare.
-4n practica economico-financiar curent se folosesc mai multe tipuri de decizii
financiare, grupate n funcie de mai multe criterii.
1. Din punct de vedere al perioadei la care se refer i al complexitii, deciziile
financiare pot fi:
-decizii financiare curente sau operative;
-decizii financiare strategice sau de perspectiv.
Deciziile financiare operative sunt legate de activitatea curent a ntreprinderii i au un
caracter iterativ, generat de continuitatea operaiilor i fenomenelor pe care le regleaz.Asemenea
decizii intr n componena cadrelor cu funcii de rspundere (ef compartimentului financiar, de
birou, economiti specialiti financiari).
Caracteristic deciziilor curente de natur financiar le sunt condiionate de spiritul de
disciplin, de cunoaterea legislaiei financiare i de respectarea acesteia. Acest tip de decizii au
o sfer foarte larg, viznd numeroase aciuni cum ar fi: vrsarea la buget a unor impozite i taxe,
contractarea i rambursarea creditelor pe termen scurt, prelevarea unei pri din profit pentru
formarea unor fonduri etc.
Deciziile financiare strategice sau de perspectiv privesc evoluia viitoare a activitii
economico-financiare a ntreprinderii i vizeaz aciuni de proporii mai mari privind formarea i
sporirea capitalului social, investiii etc. Aceste decizii sunt mai reduse la numr, ns obiectivul
fiecrei decizii strategice adoptate de agenii economici poart un caracter financiar, deoarece
orice activitate are ca scop final acoperirea cheltuielilor din veniturile proprii, asigurarea unei
rentabiliti i eficiene n continu cretere, asigurarea lichiditii i evitarea riscului.
Fundamentarea deciziilor financiare strategice are la baz cercetarea ampl a unei
multitudini de informaii financiare similare din ar i strintate, la care trebuie s aduc un
numr mare de specialiti din toate compartimentele funcionale ale ntreprinderii. Aceste decizii
intr n competena organelor de conducere ale ntreprinderii.
2. Din punct de vedere al competenei, deciziile pot fi:
-decizii din iniiativ proprie;
-decizii prin aprobare.
Deciziile din iniiativ proprie sunt luate de ctre conductorii compartimentului
financiar n cadrul competenelor ce le sunt atribuite i se aplic imediat ce au fost adoptate.
Deciziile prin aprobare necesit aprobarea forului ierarhic superior, a organelor
financiare i bancare sau a organelor puterii i cele ale administraiei de stat. La ntreprinderile
private i la societile comerciale cu capital mixt este necesar aprobarea consiliului de
administraie i a adunrii generale a acionarilor.

3. Dup sfera de aciune, deciziile financiare pot fi grupate astfel:

- decizii financiare generale;
- decizii financiare departamentale i locale;
- decizii financiare adoptate la nivelul unui agent economic.
Decizii financiare generale, cror sfera de finalizare se extinde la nivelul ntregii
economii naionale. n aceast grup sunt cuprinse decizii financiare adoptate de organele puterii
i cele ale administraiei publice.
Decizii financiare departamentale i locale a cror sfera de finalizare se extinde numai
la nivel de ramur, subramur sau UAT.
Decizii financiare adoptate la nivelul unui agent economi care afecteaz numai
formarea, utilizarea i controlul fondurilor acestuia.
4. Din punct de vedere al naturii lor:
-decizii de finanare;
-decizii de investiii;
- decizii de autofinanare;
-decizii de dividend.
Dup adoptarea deciziilor se trece la aplicarea acestora n economia ntreprinderii,
antrennd compartimentele funcionale implicate. Orice decizie financiar trebuie s influeneze
pozitiv derularea fenomenelor i proceselor economice, respectiv situaia economic i finnaciar
a ntreprinderii.