Receptorii farmacologici

Receptorii farmacologici sunt macromolecule preformate. Ei au dimensiuni foarte mari,

mult mai mari decat medicamentul. Receptorii prezinta zone cu conformatie in oglinda fata de
conformatia medicamentului. Aceasta zona se numeste situs receptor. Datorita necesitatii de
compatibilitate perfecta intre situsul receptor si medicament, efectul medicamentelor este
stereospecific: de obicei, moleculele levogire au efecte biologice iar cele dextrogire nu au nici un
efect. Fixarea medicamentului de situsul receptor produce modificari conformationale la nivelul
intregii molecule a receptorului farmacologic, ceea ce duce la aparitia efectului farmacologic.
Medicamentele blocante se fixeaza de receptor tot stereospecific dar fixarea nu produce
modificarile conformationare care caracterieaza activitatea intrinseca a agonistilor.
Din punct de vedere morfochimic, receptorii farmacologici se clasifica in:
1. Canale ionice - structuri transmembranare cu un por ce permite traversarea membranei
de catre ioni. Aceste canale sunt specifice pentru anumiti ioni. Ele sunt alcatuite din 4-5
subunitati care marginesc porul respectiv. Aceste subunitati pot fi legate intre ele sau nu.
Fiecare prezinta cate 6 motive transmembranare. La por se leaga subunitati formatoare
si subunitati reglatoare.
2. Legarea medicamentului la situsul receptor produce modificari conformationale care
determina modificari functionale (are loc deschiderea/inchiderea canalului respectiv).
Efectul se produce foarte repede. Medicamentele care actioneaza pe aceste tipuri de
receptori au o viteza foarte mare de actiune si o latenta foarte mica (de ordinul ms,
maxim 1 s).
3. Receptori cuplati cu proteinele G - sunt proteien transmembranare care au 7 segmente
transmembranare, avand 3 anse extracelulare si 3 anse intracelulare. La nivelul ansei 3
intracelulara se leaga proteina G, care este formata din trei subunitati: , , .
4. Ocuparea situsului receptor de catre medicament duce la modificari conformationale ale
moleculei receptorului, ceea ce permite atasarea GTP la subunitatea a proteinei G care
se va desprinde apoi de subunitatile si . GTP modifica apoi activitatea unor enzime
intracelulare.
5. De asemenea, GTP are si proprietatea de a hidroliza GTP-ul din componenta proprie,
transformandu-se in GDP care se leaga la loc de subunitatile si si efectul
medicamentului inceteaza. Din aceasta cauza, receptorii cuplati cu proteine G au si un
efect de amplificare, efectul medicamentului durand mai mult decat sta medicamentul
fixat de receptor deoarece durata efectului depinde de capacitatea moleculei de GTP
de a hidroliza GTP.
6. Exista mai multe tipuri de proteine G:
Gs - stimuleaza adenilat ciclaza (transforma ATP in AMPc)
Gi - inhiba adenilat ciclaza
Go (others), intre care Gq care stimuleaza activitatea fosfolipazei C (PLC) care
transforma fosfatidil-inozitol-bis-fosfat (PIP2) in inozito-trifosfat (IP3) si diacilglicerol (DAG). Acestea duc la eliberarea Ca2+ din ribozomi care, in functie de tipul
de celula declanseaza diverse efecte: contractia daca este o celula musculara,
secretia daca este o celula secretorie etc.
7. ATP se transforma in AMPc care actioneaza asupra unor fosfokinaze intracelulare,
deculand subunitatile reglatoare ale acestora de subunitatile efectoare. Fosfokinazele vor
1

actiona prin donarea unor grupari fosfat macroergice unor enzime care se activeaza
astfel. In final se observa efectul acestor enzime. Prin urmare, deoarece exista multe
etape inteermediare, efectul medicamentelor care actioneaza pe aceste tipuri de
receptori are o latenta mare: de la 1 s la 1 min.
8. Medicamentul se numeste mesager de ordinul I, mesager prim. Substantele intermediare
se numesc mesageri secunzi (Ca2+, AMPc etc.).
9. Receptorii enzimatici - sunt proteine transmebranare, care au o portiune
transmembranara de mici dimensiuni, parte extracelulara voluminoasa si parte
intracelulara de asemenea voluminoasa. In partea extracelulara se gaseste situsul
receptor iar parte intracelulara are activitate enzimatica.
10. Fixarea medicamentului pe situsul receptor duce la modificari sterice care au ca reultat
activarea portiunii enimatice a moleculei receptor care va activa diverse enzime
intracelulare care sunt responsabile de efectul farmacologic al medicamentului.
11. Un exemplu sunt receptorii cuplati cu tiroin-kinaza care sunt receptori pentru insulina.
12. Receptorii nucleari - sunt structuri citolasmatice care sunt alcatuite din doua portiuni:
ina reglatoare si una efectoare. Pe portiunea efectoare exista situsul receptor.
13. Legarea medicamentului la situsul receptor de pe portiunea efectoare a moleculei duce
la desprinderea portiunii reglatoare. Portiuena efectoare, impreuna cu medicamentul se
cupleaza la ADN si determina transcrierea unei anumite gene. ARNm iese din nucleu si
are loc traducerea sa in proteine, de obicei enzime. Efectul farmacologic care se observa
in final este cel dat de cresterea cantitatii si activitatii enzimei transcrise de pe ADN.
14. Aceste procese au latenta foarte mare: aprox. 2 h. Insa efectul nu tine atata timp cat
medicamentul este legat de receptor ci cat timp enzimele transcrise se mentin in
organism. Un exemplu este cortizolul.
Efectul medicamentelor se manifesta mai intai asupra receptorilor farmacologici, apoi
asupra ntregii celule. Acionnd asupra mai multor celule, medicamentul isi face efectul asupra
unui organ ntreg. Cu cat receptorii pentru un anumit medicament sunt mai raspanditi intr-un
organism cu att medicamentul actioneaza asupra mai multor organe. Este de preferat ca
medicamentul sa actioneze cat mai localizat pentru a se evita efectele secundare.
Receptorii farmacologici, corespund unor substante endogene ale organismului, cu rol
reglator: mediatorii sistemului nervos, formonii sistemului endocrin etc. Substantele endogene au
efecte agoniste. Nu exista antagonisti (blocanti) naturali, produsi de organism. Medicamentele
administrate au acelasi efect cu cresterea agonistului fiziologic. Blocantii administrati au efecte
inverse fata de agonistii fiziologici. La nivelul organului izolat ei nu au nici un efect, dar actionand
la nivelul unui organism, ei inlatura reglajul fiiologic au efecte inverse. Efectele blocantilor sunt
mai mari cu cat tonusul de control al unui anumit organ este mai mare.
Datorita specificitatii cu care se leaga medicamentele de receptori, exista o populatie de
receptori specifica fiecarei molecule. Denumirea populatiei de receptori se face adaugand la
numele agonistului fiziologic sufixul ergic: histaminergic, serotoninergic, adrenergic. Impartirea
receptorilor in aceste populatii este diferita de impartirea dupa criterii morfofunctionale a
receptorilor farmacologici: receptorii adrenergici pot fi si canale ionice si receptori cuplati cu
proteine G etc.