Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Evaluarea În Activităţile Motrice
Evaluarea În Activităţile Motrice
Toate activitatile umane importante (si nu numai) presupun un proces de evaluare stiintifica sau empirica,
inclusiv n educatie si, implicit, n educatia fizica, componenta a educatiei generale.
1.1.1. ASPECTE EVOLUTIVE ALE EVALURII
Scurt istoric al evaluarii
Evaluarea a fost folosita nca din cele mai vechi timpuri, ea aparnd odata cu actiunea pedagogica de
instruire, n evolutia tehnicilor de evaluare, m speciaf a randamentului scoar, se pot distinge cteva etape.
In gndirea filosofica a Antichitatii, gasim primele idei referitoare la necesitatea masurarii unor
componente ale procesului de formare a omului. Platon preconiza ca selectarea celor mai apti pentru
cariera militara sa se faca pe baza nsusirilor acestora.
Pe masura ce activitatea de educare a tinerei generatii se contureaza ca activitate sociala specifica, ea
ncepe sa includa actiuni de verificare si apreciere a rezultatelor obtinute.
Psihotehnica - stiinta bazata pe folosirea testelor. La nceput, testele aveau ca orientare dominanta
investigarea psihicului uman, apoi au fost folosite pentru masurarea dezvoltarii psihomotrice, a
inteligentei, aptitudinilor si cunostintelor elevilor. Aparute si cristalizate n secolul XX, acestea pot fi
grupate n:
Perioada "testelor", care a durat de la sfrsitul secolului al XlX-lea pna n 1910, s-a caracterizat prin
trecerea de la masuratori subiective individuale si aleatorii la teste standardizate.
Perioada "masurarii", cuprinsa ntre 1910 si 1930, n care se continua perfectionarea testelor. Desi aceste
teste au marcat un progres evident n privinta exactitatii masurarilor, ele nu au eliminate erorile produse
n aprecierea rezultatelor. Faptul ca li s-au conferit "virtuti" pe care nu le aveau, a condus la aplicarea lor
abuziva ntr-o anumita perioada si, n consecinta, la ignorarea altor modalitati de cunoa 13513p1522n
stere a elevilor.
A fost neglijata mai alesutilizarea si dezvoltarea tehnicilor de apreciere a altor rezultate scolare, n afara
de cunostintele acumulate care erau mai usor cuantificabile, cum ar fi diferite capacitati, trasaturi de
personalitate etc.
Perioada "evaluarii", care a debutat n 1930, s-a definit prin ncercarea de a descoperi elevul n totalitate.
In aceasta perioada, ncepe sa fie pusa n practica ideea ca, pe lnga cunostintele asimilate n procesul de
instruire, sunt explorate si alte laturi ale comportamentului elevilor: atitudinile, interesele, aspectele
emotionale, n acest fel, aria continutului si a metodelor proprii actiunii de evaluare se mbunatateste
considerabil. Se produce o schimbare esentiala care marcheaza trecerea de la masurarea si evaluarea cu
precadere globala, finala, cu accent pe informatia acumulata, catre o evaluare realizata sistematic,
integrata n toate secventele actului pedagogic si orientata spre masurarea tuturor produselor
(rezultatelor) actiunii de educatie.
Extinderea evaluarii asupra conditiilor si factorilor de care depind rezultatele obtinute, dar si asupra
unor aspecte de macrosistem, duc la cresterea importantei actului de evaluare, care devine parte
esentiala a programelor educationale.
Se poate afirma ca problematica evaluarii a constituit si constituie o preocupare importanta pentru
pedagogi, sociologi, psihologi si alti specialisti n problemele evaluarii. Ideile pedagogice referitoare la
evaluarea actiunii de instruire s-au cristalizat, constituindu-se ca ramura a sistemului stiintelor
pedagogice, ca domeniu de investigare cu o problematica proprie.
n acest sens, remarcam interesul acordat acestei probleme de unii specialisti din tara noastra, cum ar fi:
V. Pavelcu, D. Muster, S. Hazgan, P. Popescu, I. T. Radu, I. Cerghit, I. Jinga, interes concretizat n numeroase
studii publicate n "Revista de pedagogie", n "Tribuna nvatamntului" sau ntr-o serie de lucrari de
referinta.
Aceeasi caracteristica se constata si pe plan mondial, ctiva dintre autorii preocupati de acest domeniu
fiind: H. Pieron, G. de Landsheere, B. Bloom, G. F. Mastings, H. Barrow, R. McGee.
n sfera evaluarii procesului de educatie fizica, au existat preocupari din partea multor specialisti ai
domeniului, printre care: A. Dragnea, M. Epuran, V. Horghidan, E. Firea. Numeroasele cercetari care au
contribuit la dezvoltarea teoriei evaluarii au fost materializate prin redactarea unor lucrari de referinta n
domeniu sau prin crearea si utilizarea unor sisteme de evaluare n educatia fizica: EUROFIT, SUVA, SUVAD,
SNE etc.
"Evaluarea este parte integrala si esentiala a programului educational, deoarece este o antrepriza
stiintifica apta sa ne duca la determinarea gradului n care obiectivele dinainte fixate n program au fost
atinse sau nu, daca deciziile luate se justifica sau nu" (N. Vintanu).
"Evaluarea este procesul de determinare a ariilor care ne permit sa judecam daca decizia a fost bine facuta
ori nu, sa realizam selectarea si colectarea informatiilor necesare prin analiza si subsumarea acestora,
precum si conceperea si emiterea recomandarilor bazate pe analiza informatiilor respective" (Alkin).
"Evaluarea este procesul prin care se fac judecati asupra rezultatelor masuratorilor, judecati care au n
vedere anumite criterii si care reprezinta n acelasi timp scopul masurarii" (M. Epuran).
- o anumita forma de evaluare trebuie sa fie parte din modul de functionare al oricarui sistem care
functioneaza bine; daca sistemul are obiective si daca operatorii sistemului sunt preocupati de realizarea
obiectivelor, este logic sa se foloseasca o forma de evaluare periodica, astfel nct realizatorii sa fie siguri
ca obiectivele sunt pe cale de a fi realizate;
- procesele evaluative ofera jaloanele de control pentru ntregul sistem si pentru portiuni individuale ale
sistemului;
Caracteristicile evaluarii
- este o prghie de apreciere a obiectivelor, o conditie de ameliorare continua a procesului care trebuie
evaluat;
- este un act necesar si obligatoriu n conducerea unui sistem care are obiective clare si precise, este
procesul prin care se delimiteaza, se obtin si se utilizeaza informatii utile privind luarea unor decizii
ulterioare;
Abordari mai noi ale procesului instructiv-educativ, din perspectiva analizei de sistem, au pus n evidenta
necesitatea de a stabili legatura dintre actiune si evaluare, mai precis coerenta dintre scopuri, actiune si
rezultate.
n acest sens, evaluarea performantelor elevilor, desi necesara ntr-un demers didactic, nu este suficienta
prin ea nsasi pentru ameliorarea acestuia. Bucla conexiunii inverse, prin care se sugereaza posibilitatile
de ameliorare a activitatii de la un segment la altul, trebuie sa cuprinda informatii att cu privire la rezultat,
ct si la actiunile care 1-au produs.
Astfel, evaluarea ajunge sa fie nteleasa ca o operatie menita sa obtina informatii n vederea luarii unor
decizii viznd ameliorarea activitatii si a relevarii functiilor pe care aceasta l exercita asupra diferitelor
momente ale actiunii.
n consecinta, fara a ignora necesitatea cunoasterii ct mai exacte a performantei elevilor, evaluarea are
rolul de a orienta actiunea de predare si de a sustine reglarea ei sistematica, de a ndruma si stimula
activitatea de nvatare, facndu-le pe amndoua mai eficace.
- exactitatea masurarii
"Adult Education Association" propune o serie de principii ale evaluarii, dintre care mentionam:
a. evaluarea n interiorul grupului este mai buna dect cea din afara grupului;
b. evaluarea trebuie sa nceapa gradual, de la un potential mai mic spre unul mai mare, si trebuie sa se
desfasoare un timp mai ndelungat;
c. o evaluare bine realizata cuprinde procesul, produsul, dar si structurile; absenta oricaruia dintre aceste
elemente diminueaza valoarea rezultatelor obtinute;
d. pentru ca totalul produselor educatiei nu poate fi cuprins din cauza varietatii efectelor, trebuie luate n
considerare sferele reprezentative;
A. Evaluarea initiala - se efectueaza la nceputul unui program de instruire si are rolul de a stabili starea
sistemului sau a actiunii evaluate, conditiile n care aceasta se poate integra n "ogramul pregatit. Ea
constituie una dintre premisele realizarii programului. Acest tip de evaluare raspunde functiei predictive
a evaluarii.
Verduci (1980) identifica "evaluarea normativa" cu sintagma "scala de apreciere normativa", iar
"evaluarea criteriala" cu sintagma "scala de apreciere absoluta".
B. Evaluarea cumulativa sau sumativa - se efectueaza la sfrsitul unor perioade mai mult sau mai putin
lungi (trimestre, ani, cicluri etc.)., reprezinta modul traditional de evaluare a rezultatelor unei activitati si
consta n verificarea si aprecierea periodica, ncheiate prin controlul final asupra ntregului proces al
activitatii evaluate.
Evaluarea cumulativa are un caracter retrospectiv n raport cu actiunea estimata. Ea implica o comparare
a rezultatului obtinut att cu obiectivele urmarite, ct si cu starea initiala a sistemului sau a activitatii
supuse evaluarii.
Acest tip de evaluare nu permite, dect n mica masura, sa se ia decizii utile celor ale caror rezultate sunt
apreciate. Prin urmare, n cazul unei evaluari cumulative, reusita si esecul sunt considerate ntr-o maniera
globala.
C. Evaluarea continua sau formativa - se efectueaza prin masurarea si aprecierea rezultatelor pe parcursul
unui program, din momentul nceperii si pna cnd la ncheierea acestuia, si consta n estimarea diferitelor
faze si secvente ale procesului, precum si a rezultatelor obtinute, realizndu-se n trepte succesive foarte
scurte, analizate n detaliu.
Evaluarea formativa este implicata n proces si vizeaza sesizarea la timp a unor defectiuni, precum si
aplicarea masurilor de corectare necesare. Ea se distinge prin doua trasaturi principale: - ritmul mult mai
lent al actiunii de evaluare, frecventa mult mai mare a verificarilor si aprecierilor pe parcursul unei
perioade; scurtarea considerabila a intervalului dintre evaluare si modificarile (ameliorarile) aduse
activitatii evaluate.
Evaluarea formativa are rol de diagnosticare si de ameliorare, problema pe care si-o pune
evaluarea formativa este aceea de a etermina "unde se afla actiunea fata de obiective". Acest tip de
evaluare raspunde unor ntrebari cum ar fi: "de ce numai aici?", "pe ce cai se obtine un randament mai
ridicat?", ceea ce nseamna ca rolul sau este acela de diagnosticare.
Evaluarea cumulativa vizeaza modificarea procesului evaluat dupa perioade relativ lungi de
desfasurare, n vreme ce evaluarea formativa are ca obiectiv ameliorarea continua a acestui proces, prin
reglarea lui n fiecare dintre secventele care se succed.
Numerosi psihologi vorbesc despre evaluare primara si evaluare secundara dar, n ultimul timp, este
utilizat tot mai mult termenul de autoevaluare. Acesta se refera la capacitatea individului, formata n baza
unor cunostinte nsusite anterior n domeniul evaluarii, de a-si aprecia singur, ntr-un mod corect, lipsit de
subiectivitate, rezultatele activitatii sale ntr-o anumita directie.
colectionarea rezultatelor;
rezumarea rezultatelor;
interpretarea informatiei.
B. Functia de diagnosticare - evaluarea releva partile izbutite si mai putin izbutite ale activitatii, stabilind
astfel un diagnostic. Diagnosticul este o previziune, o ipoteza desprinsa din anumite semne (sens
figurativ). Din perspectiva cibernetica, diagnosticul este o metoda de depistare si, eventual, de corijare a
erorilor dintr-un program.
Prognosticul poate fi definit ca o ipoteza la desfasurarea unor evenimente viitoare, o previziune a evolutiei
viitoare a procesului caruia i se adreseaza.
D. Functia sociala - n nvatamnt, evaluarea este menita sa confirme sau sa infirme acumularea de
catre cei instruiti a cunostintelor si abilitatilor necesare unei activitati sociale utile.
E. Functia pedagogica - din punct de vedere al functionarii sistemului, evaluarea este absolut necesara
si trebuie sa se afle n relatie cu toate compartimentele acestui proces (profesor - elev).
Evaluarea actului pedagogic presupune nu numai aprecierea rezultatelor obtinute, ci si explicarea
acestor rezultate prin evaluarea muncii profesorului, a valorii metodelor, a continutului nvatamntului.
Dupa I. Jinga (1999), functiile evaluarii n procesele instructiv-educative (de nvatamnt) sunt
urmatoarele:
Functia educativa - este menita sa constientizeze si sa motiveze interesul pentru studiul continuu, pentru
perfectionare si pentru obtinerea unor performante ct mai nalte.
Functia sociala - prin aceasta se realizeaza ndrumarea celor interesati, n baza rezultatelor obtinute.
Definirea scopurilor actului de evaluare prefigureaza si conditiile n care urmeaza sa se desfasoare acest
proces, ceea ce presupune:
- evaluarea are menirea de a le furniza factorilor de decizie importanti informatii ct mai exacte
despre sistem (domeniu, proces, elev), cu scopul ameliorarii activitatii (programelor, strategiilor de
pregatire etc.).
1. Stabilirea statusului, progresului sau performantelor, prin folosirea clasificarii gradarii/notarii), care
permite ncadrarea elevilor ntr-o grupa de instruire, promovarea lor la un alt nivel, informarea de tip
feed-back, n directia cresterii performantelor, a stabilirii unor exercitii specifice etc.
2. Clasificarea pe grupe omogene, n baza unor trasaturi sau abilitati, avnd ca scop general
mbunatatirea metodicii instruirii.
3. Selectarea ctorva din mai multi (solutia identifica putini din foarte multi), pe baza unor criterii
determinate.
4. Motivarea (se cunosc efectele motivationale ale unor evaluari bine realizate).
7. ndrumarea cercetarii. Cercetarea este conditionata de informatii precise, obtinute pe baza masurarilor
efectuate, a caror evaluare se face n functie de ipoteza si de scopurile propuse.
Prin urmare, scopul actului de evaluare nu se reduce la constatarea rezultatelor obtinute si nici la
cunoasterea, ca scop n sine, a acestor rezultate, ci consta n analiza fiecarei secvente de munca, cu
relevarea aspectelor izbutite, dar si a punctelor critice, care sa conduca la adoptarea masurilor adecvate
de ameliorare a sistemului sau a activitatii evaluate.
Masurarea vine de la verbul "a masura" care nseamna a determina valoarea unei marimi (lungime, masa,
greutate, etc.) prin compararea cu o marime de aceeasi natura, marime luata drept unitate de masura,
folosind n acest scop instrumente sau aparate de masura, etaloane etc..
Operatia de masurare
obiectul de masurat: organismul subiectului (totalitatea starilor sale biologice, fiziologice, somatice),
aptitudini si manifestarea lor precum si alte fenomene.
unitatea de masura: analiza, ulterioara, cu ajutorul etalonului: a masura nseamna a compara o marime
oarecare cu o marime etalon si a preciza diferenta dintre ea si etalon, specificnd cu ct sau cu cte ori
este mai mare sau mai mica dect etalonul.
regulile de atribuire a valorilor, n acord cu proprietatile obiectului.
"Totalitatea actiunilor ce vizeaza o corespondenta ntre subiectul sau fenomenul masurat (deprinderi,
priceperi, calitati motrice) si unitatea de masura, prin aplicarea unor probe (de control (sau tehnici), cu
scopul de a recolta rezultate sau date, n vederea cunoasterii ct mai precise a efectelor practicarii
exercitiilor fizice si, n general, a comportamentului subiectilor n activitatea de educatie zica sau sport"
(A. Dragnea, 1984).
- obiectivitatea - rezultatele obtinute prin masurare sunt valabile, reale si pot fi verificate, cu rezultate
identice si independent, de mai multi examinatori;
- cuantificarea si precizia - prin aceasta functie, este posibil ca diferiti cercetatori, profesori sau antrenori
sa prezinte rezultatele lor sub o forma cuantificata exacta;
- comunicarea - se refera la utilitatea masurilor standardizate care permit o fina comparatie a rezultatelor,
ceea ce conduce la cresterea preciziei comunicarii;
- economicitatea - masurarea economiseste mai multi bani si timp n raport cu evaluarea subiectiva;
Din perspectiva educationala, n opinia aceluiasi autor, masurarea are trei categorii generale de
functii:
instructiva;
de conducere si consiliere;
administrativa.
2.3. Rezultatele masurarii
Datele obtinute n urma masurarii reprezinta rezultatele acesteia. Rezultatele pot mbraca forme de
prezentare diferite: cifre, simboluri, clasificari etc. Dar, indiferent de forma de prezentare, principalele
atribute ale rezultatelor masurarii sunt:
1. Precizia - este o calitate a masurarii datorita careia rezuhatele acesteia sunt apropiate de valoarea
adevarata a masurandului.
3. Justetea - este calitatea unor masurari repetate de acelasi masurnd de a da rezultate a caror valoare
este apropiata de valoarea adevarata a masurandului.
directa, adica efectuata prin compararea nemijlocita a marimii de masurat cu unitatea sa de masura sau
prin evaluarea directa a unui efect produs de marimea respectiva;
indirecta, ceea ce nseamna determinarea valorii unei marimi prin calcul cu ajutorul unei formule n care
se introduc valorile altor marimi obtinute prin masurarea directa statistica
Evaluarea cresterii si dezvoltarii fizice constitue o actiune importanta deoarece din evolutia acestor
procese se poate deduce daca un subiect se ncadreaza n limite normale, cunoscnd ca schimbarile se
produc n organism specific sexului si vrstei.
Masuratorile facute la diferite date, etape sau nceputul si finele unor activitati arata variatiile n evolutia
fiecarui individ, punnd n evidenta dinamica proceselor de crestere si dezvoltare fizica.
3.1.Examenul antropometric
Este o metoda de apreciere a cresterii si dezvoltarii fizice bazata pe masurarea corpului omenesc ca un
ntreg si a partilor acestuia. Metoda prezinta avantajul exprimarii cifrice a rezultatelor, fapt care confera
un plus de obiectivitate si exactitate.
Somatometria reprezinta un ansamblu de masuratori antropometrice pe baza carora, prin calcularea unor
indici specifici se aprecieaza nivelul de crestere si gradul dezvoltarii fizice.
naltimea corpului n seznd sau bustul (B) este distanta dintre planul de sprijin al feselor si vrful capului
la subiectul asezat pe scaun, cu spatele lipit de taliometru.
n medie bustul reprezinta 52% din statura la barbat si 53% din statura la femei, cu variatii ntre 54,6 -
55%, la ambele sexe.
Perimetrele membrelor superioare si inferioare: se determina cu banda metrica la nivelul grosimii maxime
a acestora.
Greutatea corporala (G): este un indicator al cresterii cantitative a corpului. Greutatea trebuie raportata
la sex, vrsta, naltime si starea de nutritie. Este un factor care se modifica destul de repede, putnd
scadea sau creste sub influenta unor factori ca: alimentatia, efortul fizic, tulburarile metabolice etc.
Subiectii cu greutate medie corespunzatoare vrstei lor se numesc normoponderali, cei cu greutate peste
medie - supraponderali si cu greutatea sub medie - subponderali.
Valorile recoltate prin masuratori antropometrice se valorifica superior atunci cnd sunt incluse n diferite
formule, se determina o serie de indici antropometrici, cum ar fi cei de proportionalitate, ce vizeaza
evaluarea fenomenelor de crestere si dezvoltare. n acest fel sunt posibile comparatiile ntre subiecti sau
grupuri de subiecti, avnd la baza criterii obiective.
INDICI
Relatii de proportionalitate ntre:
- relatia bust-statura:
TR x 100 / T ( %)
Indicele hidrodinamic (pentru natatie): J x 100 / statura in cm, J reprezentnd valoarea raportului diametru
biacromial + diametru bitrohanterian) / 2
La adult I.E. trebuie sa aibe valori pozitive, la copii acest indice are valori negative, se apropie de 0 la vrsta
de 16-18 ani. n general, o valoare negativa caracterizeaza toracele insuficient dezvoltat la vrsta adulta,
dar un indice mare poate fi datorat si unor depozite adipoase n exces n muschi, care nu mai sunt n limite
fiziologice.
Reprezinta raportul dintre naltimea si grosimea corpului. Val. medii: 3,38 barbati; 3,5 la femei
Diferentele dintre perimetrele musculare ale membrelor a doi subiecti de aceasi vrsta, vor depinde
predominant de dezvlotarea maselor musculare si a tesutului adipos, deci de starea de nutritie. Un brat
cu perimetrul de 35 la femeie si 40 la barbat este unul bine dezvoltat, iar o coapsa cu perimetrul peste 60
este o coapsa puternica.
Suma acestor perimetre raportata la statura, da un indice n jur de 45 la barbat si 44 la femeie si care
permite clasificarea indivizilor n 3 clase: cu osatura redusa, avnd un indice osos sub 43, cu osatura medie
indice osos ntre 43,5-45, cu osatura puternica peste 45.
Compozitia corporala:
- tesut adipos procentual: 5 plici - abdomen, flanc, spate (sub unghiul omoplatului), triceps brahial si
extremitatea superioara a coapsei, puncte situate pe partea dreapta a corpului. Valorile plicilor, n mod
normal nu trebuie sa depaseasca +15 - +20 mm. n sportul de performanta, scara marimii plicilor poate fi
ntlnita dupa cum urmeaza: 2 mm la culturism, 4-5 mm la gimnastica sportiva, 15-20 mm la aruncatorii
din atletism.
Formula:
S.C. - suprafata corporala calculata din raportul Statura/Greutate prin utilizarea nomogramei lui Du Bois
Raymond.
Valoarea optima a tesutului adipos este de 11%-12%. La un adult 2 mm de tesut adipos reprezinta 1 kg
greutate.