TUMORILE BENIGNE ALE APARATULUI

GENITO-MAMAR

Conf. univ. dr. Ioan Sas

TUMORILE VULVARE BENIGNE

Tumorile benigne vulvare sunt rare şi se pot clasifica în tumori chistice sau
solide. Adeseori se găsesc accidental, cu prilejul examinării bolnavei. Uneori, unele
persoane remarcă, cu prilejul efectuării igienei intime, o formaţiune dură, mobilă,
pentru care se prezintă la medic.
Tumori chistice:
a) chistul glandei Bartholin;
b) chistul sebaceu este o tumoră având mărimea unui bob de mazăre sau
alună. Formaţiunea este mobilă, neaderentă de ţesuturile limitrofe, nedureroasă.
Tratamentul: vizează extirparea totală a chistului;
c) chistul canalului lui Wolf: situat în treimea superioară a vulvei este un
vestigiu embrionar.
Tratamentul este chirurgical;
d) chistul de incluziune: apare datorită invaginării în plaga operatorie
(perineorafie, colpoperineorafie).
Tratamentul este chirurgical.
e) chistul canalului Nück: situat în treimea superioară a labiilor, poate
comunica cu cavitatea peritoneală.
Tratament: se extirpă cu prudenţă.
Tumori solide:
Sunt reprezentate de nevii vulvari, keratoza seboreică, polipul fibroepitelial
(acrochordon), fibromul, lipomul, hemangiomul şilimfangiomul vulvar.
a) condiloamele acuminate sunt o boală sexual transmisibilă produsă de unele
tipuri de papiloma virus uman. Leziunea apare sub formă de papiloame mici, multiple
şi bine reliefate care pot conflua, determinând apariţia unor formaţiuni voluminoase

1
conopidiforme, mai ales în timpul sarcinii. Tratamentul a utilizat cauterizări cu
podofilină sau acid tricloracetic 85%, iar în prezent se folosesc extirparea sângerândă,
electroexcizia, crioterapia, cauterizarea cu laser. Consilierea pacientelor şi a
partenerilor sexuali este foarte importantă. Absenţa leziunilor clinice nu implică lipsa
infecţiei şi a posibilităţilor de infectare a partenerilor sexuali.
Papilomatoza vulvară (pseudocondilomatoza) este o afecţiune care se poate
confunda cu condilomatoza acuminată şi care este în prezent considerată o variantă a
anatomiei normale a vulvei.
b) fibroamele şi lipoamele: sunt tumori solide, pediculate sau sesile. Ele atrag
atenţia prin prezenţa lor ca formaţiune macroscopică.
Tratamentul este chirurgical;
c) mieloblastomul granular: este o formaţiune cu aspect macroscopic de
nodul fără capsulă;
d) nevii vulvari: sunt formaţiuni benigne, dar cu potenţial cancerigen, având
aspectul de pete cenuşii, uşor proeminente, fără păr.
e) papilomul meatului uretral: apare spontan sau ca rezultat al inflamaţiei
locale. Formele descrise sunt de polip glandular, mucos, fibros, vascular.
Stări precanceroase vulvare:
1. Leucoplazia vulvară: este o hiperkeratoză a epiteliului pavimentos. Obi-
ectiv, apar plăci albe-sidefii, cu evoluţie cronică, care se pot descuama. Acestea apar
la femeia în vârstă, cu iritaţii locale persistente, inflamaţii şi care prezintă tulburări
endocrine sau diabet.
Simptome: prurit şi durere atunci când apar fisurile.
Evoluţie: sindromul „Kraurosis vulvar" sau leziuni canceroase (45 - 50%).
Diagnosticul diferenţial se face cu vitiligo (părul vulvar este decolorat) şi
Kraurosis.
Tratament: etiologic, electrocauterizare, extirpare chirurgicală, împreună cu
ganglionii inghinali (când sunt hipertrofiaţi).
2. Kraurosis vulvar este o atrofie cronică progresivă a pielii şi a mucoasei
vulvare, mergând spre scleroză şi retracţie. Dispar labiile mici şi clitorisul, iar

2
regiunea vestibulo-himenală se atrofiază, boala localizându-se în jurul clitorisului şi a
labiilor mici.
Semne: prurit, durere sub formă de arsură, atrofie care dă dispareunia.
Mucoasa este uscată, inextensibilă.
Apare în general după menopauză, dar poate exista şi la femei peste 37 - 38
ani.
Diagnosticul se face pe baza examenului anatomo-patologic.
Tratamentul: estrogenoterapie generală şi locală, igienă vulvară, vitamine A şi
B, tratament chirurgical (vulvectomie largă).
3. Boala lui Bowen apare ca o dermatoză pe suprafaţa mucoasei, sub forma
unor pete bine delimitate, roşii, catifelate şi suprafaţă plană.
Evoluţia: spre cancerizare.
Diagnosticul diferenţial se face cu sifilidele.
Tratament: electro şi termocauterizare.
4. Boala Paget apare la nivelul organelor genitale externe sub forma unei
eczeme rebele la tratament, constituită din placarde uşor ridicate, roşii, cu suprafaţă
ulcerată, bine delimitate de tegumentele din jur de aspect normal. Boala apare la
femeile în vârstă şi la menopauză.
Evoluţie: spre cancerizare.
5. Estiomenul vulvar este o ulceraţie cronică a regiunii ano-vulvare cu
induraţie hipertrofică a zonei înconjurătoare şi stenoza vaginului, rectului, şi a
meatului uretral.
Diagnosticul diferenţial se face cu: şancrul moale, sifilidele din perioada
terţiară, cancerul vulvar, TBC ulcero-hipertrofic.
Tratament: pansament cu aplicaţii locale cu antibiotice, tratament chirurgical
al zonelor hipertrofice.

TUMORILE BENIGNE ALE VAGINULUI

Tumorile chistice vaginale sunt formaţiuni tumorale renitente de mărimi
variabile, fiind datorate unor cauze congenitale (wolffiană, mülleriană) sau dobândite
prin intervenţii chirurgicale în care s-au produs invaginări ale epiteliului. Chisturile

3
mici, asimptomatice se depistează întâmplător în cadrul examenului genital de rutină.
Chisturile mari determină durere la contact sexual şi senzaţie de corp străin
intravaginal. Ele se decelează cu uşurinţă în timpul manevrelor de igienă personală.
Tratamentul chirurgical vizează extirparea formaţiunii tumorale vaginale care
poate avea prelungiri în baza ligamentului larg.
Fibromul vaginal este o formaţiune tumorală benignă, solidă, ce se întâlneşte
foarte rar, la vârstă cuprinsă între 20 şi 50 de ani. Apare pe peretele vaginal anterior.
Simptomele sunt determinate de mărimea formaţiunii tumorale. Dacă atunci când este
de dimensiuni mici nu dă acuze subiective, când formaţiunea tumorală creşte, ea dă
senzaţia de corp străin intravaginal, dispareunie sau simptome determinate de
compresiunea pe organele vecine. Se poate maligniza, necroza, ulcera.
Tratamentul este chirurgical, de extirpare cu prudenţă.

TUMORI BENIGNE ALE COLULUI UTERIN

Hiperplazia microglandulară a mucoasei endocervicale este rezultatul
răspunsului stimulilor hormonali la contraceptivele orale sau la inflamaţie. Diag-
nosticul se pune pe baza examenului anatomo-patologic.
Polipul cervical este o formaţiune tumorală, situată în canalul cervical, mică,
benignă, pediculată sau adesea sesilă. Provine cel mai adesea din endocervix. Are o
incidenţă foarte scăzută înainte de apariţia primei menstruaţii şi este mai frecvent la
multiparele ce au mai mult de 20 de ani. Are o mărime de la câţiva milimetri la 2 - 3
cm diametru.
Formaţiunea tumorală are o structură fibroasă cu numeroase vase sangvine în
centru.
Simptome şi semne: sângerare intermenstruală sau postcoitală; leucoreea şi
hipermenoreea constituie semne ce atenţionează bolnava. La examenul de specialitate,
în cadrul examinării cu valve se vizualizează formaţiunea tumorală în canalul cervical
sau herniată prin orificiul extern.
Evoluţie: Polipul se poate ulcera, infecta sau sângera.

4
 Tratament. Se administrează antibiotice dacă există complicaţii infecţioase ale
polipului. Polipul se extrage chirurgical, după care se chiuretează baza sa de
implantare.
Alte tumori benigne ale colului uterin. S-au mai descris papilomul colului
uterin, în partea vaginală a colului, leiomiomul şi fibromul uterin. Toate aceste
formaţiuni se tratează chirurgical, prin excizia lor.

TUMORI CHISTICE ALE COLULUI UTERIN

Chistul Naboth: se constituie prin obturarea unui canal al epiteliului endo-
cervical secretor, printr-un proces inflamator sau metaplazic. Secreţiile mucoase sunt
reţinute, formând chistul Naboth.
Endometrioza: produce leziuni roşii violacee, de mici dimensiuni, situate în
partea vaginală a colului. Leziunile au un diametru de la câţiva milimetri la l cm.
Diagnosticul se pune prin examen biopsie al formaţiunii existente. Formaţiunile
sângerează în timpul perioadei menstruale.
Tratamentul constă în incizie, sau cauterizare în situaţia existenţei unei
formaţiuni de mici dimensiuni.

HIPERPLAZIA ENDOMETRIALĂ
Hiperplazia endometrială este un diagnostic strict histologic, ce se
caracterizează printr-o proliferare a glandelor endometriale în defavoarea stromei. La
bază se găseşte întotdeauna un stimul estrogenic excesiv, nebalansat de efectele
progesteronului. Dimensiunile glandulare sunt variabile, iar celulele componente pot
prezenta atipii, progresând nu de puţine ori spre cancer de endometru.
Hiperplaziile de endometru se clasifică în două categorii, în funcţie de
arhitectura glandulară şi raporturile acesteia cu stroma. Se descriu astfel:
o Hiperplazii simple
o Hiperplazii complexe
Această clasificare, pe lângă simplitatea sa, oferă şi avantajul de a urmări
evoluţia naturală a acestei afecţiuni.

5
 Factorii de risc pentru dezvoltarea hiperplaziei endometriale se suprapun peste
cei ce determină apariţia cancerului endometrial şi sunt reprezentaţi de condiţii ce
determină expunerea endometrială la nivel estrogenic crescut.
Factorii de risc pentru apariţia hiperplaziei endometriale sunt: vârsta, estrogenii
exogeni nebalansaţi de progestative, terapia cu tamoxifen, menopauza tardivă,
menarha precoce, nuliparitatea, sindromul ovarelor polichistice, obezitatea, diabetul
zaharat, tumori secretante de estrogeni şi istoric familial de cancer de endometru,
ovar, sân sau colon.
Clinica hiperplaziei endometriale este dominată de sângerarea de origine
uterină, cu aspect de menstruaţie abundentă, prelungită, survenind la intervale scurte
de timp, la care se adaugă sângerări intermenstruale. Aceste manifestări apar rar la
femei tinere, de obicei fiind vorba de perimenopauză sau postmenopauză.
Dat fiind că diagnosticul de hiperplazie endometrială este unul histologic, e
necesară în toate cazurile obţinerea unei mostre de ţesut prin biopsie endometrială.
Diagnosticul diferenţial se face cu toate condiţiile generatoare de sângerări pe
cale genitală. În premenopauză: sarcina intrauterină complicată, sarcina extrauterină,
metroragiile disfuncţionale, contraceptivele orale combinate sau DIU, leiomiomatoza
uterină, polipul endometrial, ectropion, exocervicita, polip cervical, cancerul de col
uterin, endometrita, anomaliile hematologice şi endocrine. În postmenopauză:
cancerul endometrial, leiomiosarcomul, cancerul de col uterin, vaginita atrofică.
Terapia este diferenţiată în funcţie de vârstă şi starea de activitate genitală a
femeii, precum şi de prezenţa sau nu a celulelor atipice pe fragmentul de biopsie.
Astfel, în cazurile de hiperplazie fără atipii, scopul tratamentului este diminuarea
sângerării genitale. În cazurile cu atipii, scopul principal şi imediat este de a împiedica
progresia către cancer.

POLIPUL ENDOMETRIAL
Descriptiv, polipul endometrial reprezintă o formă de hiperplazie endometrială
focală, tradusă prin proliferare stromală şi glandulară în jurul unui ax vascular. Polipul
poate avea dimensiuni variabile, uneori importante, poate fi sesil sau pediculat, unic
sau multiplu. Foarte rar au fost depistate zone de transformare neoplazică.

6
 Arareori polipii apar la femei sub 20 de ani şi incidenţa creşte cu vârsta până
la 50 ani şi scade după menopauză.
Principalul simptom legat de prezenţa unui polip endometrial este sângerarea
de origine uterină atât în pre cât şi în postmenopauză.
Ca metode de diagnostic paraclinice ar fi ecografia, fie transvaginală, fie
abdominală, sonohisterografia, histerosalpingografia şi histeroscopia care este atât
metodă diagnostică, cât şi de tratament.
Unica formă de tratament o reprezintă polipectomia. Există mai multe variante
prin care aceasta poate fi realizată: polipectomia „oarbă” prin chiuretaj uterin şi
polipectomia histeroscopică.
Sunt tumori benigne, solide, dezvoltate în cavitatea uterină, de obicei
prezentând un pedicul, fiind diferiţi de alte tumori polipoide (miom sub-mucos
pediculat, sarcom pediculat). Structural, ei pot fi mucoşi (conţin elemente ale
mucoasei uterine), placentari (ţesut placentar) sau fibroşi. Polipul poate fi mai mult
sau mai puţin voluminos.
Simptomele generate de polipul uterin sunt caracterizate prin pierderi de sânge
în cantitate redusă. Examenul de specialitate cu valve poate vizualiza formaţiunea
tumorală ce dilată canalul cervical.
Boala poate evolua spre malignizare (sarcom, corioepiteliom, epiteliom) sau
infecţii.
Tratamentul este chirurgical (extirpare şi chiuretajul bazei de implantare) după
dilataţia canalului cervical.
După menopauză prezenţa unui polip este considerată gravă, deoarece
adeseori este asociat cu un adenocarcinom.

FIBROMUL UTERIN
Fibromul uterin este o tumoră benignă, cu structură asemănătoare cu cea a
miometrului (fibromiom). Tumora benignă s-a definit ca tumora care din punct de
vedere anatomo-patologic este bine delimitată (încapsulată) nu dă metastaze şi nu
recidivează după extirpare, iar histologic celulele sunt adulte şi nu prezintă mitoze
caracteristice ţesutului neoplazic.

7
 A fost sesizat de pe timpul lui Hippocrate, care a descris „pietrele de la nivelul
uterului" - fibromioamele calcificate. Frecvenţa: este mai mare la femeia cu vârstă
între 35 - 45 ani şi la nulipare. Reprezintă: 16 - 25% din afecţiunile ginecologice.
Volum: variabil, până la mărimea unui cap de adult.
Localizare:
a) în raport cu porţiunile uterului
 la nivelul corpului uterin;
 la nivelul colului uterin;
b) în raport cu structura peretelui uterin;
 subseros - putând fi pediculat sau sesil;
 intramural (interstiţial);
 submucos, poate fi: pediculat sau sesil.
Structural, unii autori vorbesc de miom, când există o predominenţă a fibrelor
musculare, fiind de consistenţă elastică (moale) şi fibrom când există o predominenţă
de ţesut conjunctiv, formaţiunea fiind mai dură. Asocierea acestora constituie
fibomiomul. Când tumora are şi incluziuni glandulare, vorbim de adenomiom sau
adenofibrom.
Fibromul este bogat vascularizat spre periferie şi redus spre centru.
Etiopatogenie
Există mai multe teorii.
 teoria hormonală - fibromul s-ar datora unor tulburări metabolice ale
estrogenilor, steroizilor corticosuprarenalieni şi ai colesterolului.
(Fibromul este mai frecvent la femeile cu hiperestrogenemie);
 teoria genetică - existenţa unor gene care privesc mutaţii ce ar duce la
constituirea formaţiunii tumorale;
 teoria vasculară (Pilliet - Klebs) - fibromul se formează prin proliferarea
ţesutului miomatos şi conjunctiv perivascular;
 teoria resturilor embrionare (Conheim) - fibromul este rezultat al unor
resturi embrionare perivasculare;
 teoria neuro-fibromatozei (Recklinghausen) fibromul apare în cadrul
unui proces general de neurofibromatoză;

8
  teoria inflamatorie.
Simptomatologia este în funcţie de sediul fibromului (col, istm, corp uterin),
localizarea sa (submucos, intramural, subseros), vârsta femeii, coexistenţa altor
afecţiuni.
Boala se manifestă prin hemoragie uterină, la început prin prelungirea şi
abundenţa menstruaţiilor, apoi prin metroragii neregulate abundente care vor
determina anemia secundară cu manifestările specifice. Sângerarea este mai
abundentă la fibromul situat submucos. Durerea, senzaţia de greutate sau apăsare în
hipogastru sunt rezultatul compresiunii pe organele vecine.
Compresiunea:
a) pe vezică determină: disurie; polakiurie;
b) pe rect determină constipaţie;
b) pe vasele pelvine determină edem al membrelor inferioare;
stază în micul bazin; predispoziţie la afecţiuni vasculare trombotice.
c) pe uretere determină hidronefroze;
d) pe ramuri nervoase: determină nevralgii pelvine.
Pot apărea şi semnele unor afecţiuni asociate ca hipertensiune arterială, diabet
zaharat, obezitate.
La examenul de specialitate (tactul vaginal) se constată prezenţa unei for-
maţiuni tumorale dure, neregulate, alteori tumora se confundă cu uterul, care este
mărit de volum şi are o consistenţă crescută.
Complicaţiile fibromului uterin pot fi:
a) creşterea excesivă de volum şi compresiune pe organele vecine;
b) malignizarea - este rară. În general, o formaţiune tumorală uterină -
fibromiomatoasă - care, în timpul menopauzei, se dezvoltă rapid, are semne de
ramolire şi determină pierderi sangvinolente fetide, poate fi degenerată malign;
c) infecţia;
d)necrobioza, mai frecvent întâlnită, determină alterarea stării generale,
impunând intervenţia chirurgicală concomitent cu tratamentul farmacodinamic cu
antibiotice. Fibromul care se hipertrofiază şi se ramoleşte, prin congestie şi infiltraţie
edematoasă poate determina în travaliu o naştere distocică, în special când se

9
localizează în segmentul inferior. De asemenea, poate predispune la o implantare
anormală a oului, poate da sterilitate, avort sau moartea oului;
e) torsiunea, cu toate că se realizează la fibroamele pediculate, interesează şi
uterul în totalitate, determinând o simptomatologie cu manifestări acute.
Torsiunea care poate fi lentă sau bruscă, se produce prin înmuierea bazei de
implantare a nodulului fibromatos;
f) degenerescenţa benignă (edematoasă, calcară, osoasă, chistică, vasculară);
g) complicaţiile generale - cum ar fi anemia, mai ales pentru fibroamele cu
sediu submucos, tromboflebită;
h) conformaţiile vicioase ale cavităţii uterine;
i) endometrioza.
Diagnostic pozitiv: se pune pe semnele clinice specifice şi cele paraclinic, în
care examenul echografic este foarte util.
Diagnostic diferenţial: cu sarcina, chistul ovarian, tumori anexiale, avortul
incomplet, aderenţe postoperatorii, hematocel organizat, neoplasm de corp uterin sau
ovar, fibrom şi sarcină.
Tratamentul. Profilactic, se recomandă combaterea factorilor ce pot determina
o hiperestrogenie sau dereglări hormonale metabolice, evitarea congestiei pelvine.
Curativ se recomandă tratament farmacodinamic cu decongestionante,
uterotone, anticoagulante, hormonoterapie.
Tratamentul chirurgical, individualizat de la caz la caz este dat de vârsta
femeii, localizarea şi mărimea fibromului, în general, tratamentul este stabilit de
statusul prezent, care poate fi:
 fibrom uterin indiferent de mărime, dar cu hemoragii abundente nestă-
pânite medicamentos;
 fibrom uterin mic cu metroragii reduse;
 fibrom uterin mare, fără sângerare sau sângerare neînsemnată dar cu feno-
mene de compresiune;
 fibrom cu evoluţie rapidă;
 fibrom ce determină alterarea stării generale a pacientei;
 fibrom cu patologie asociată ce contraindică operaţia.

10
 În principiu, la femeia tânără vom practica miomectomia pentru fibromul
subseros şi intramural, histerectomie subtotală interanexială la persoane sub 40 ani cu
col uterin indem şi polifibromatoză, histerectomie totală la femeia peste 40 ani şi
histerectomie totală cu anexectomie bilaterală la femeia cu vârstă peste 40 ani, cu
fibrom şi displazie medie sau severă a colului uterin.

FIBROMUL UTERIN ŞI SARCINA

Este o asociere frecventă şi în general bine suportată.
Acţiunea sarcinii asupra fibromului:
 sarcina hipertrofiază fibromul;
 cel interstiţial se ramoleşte suferind modificările uterului gravid;
 fibromul poate urca sau coborî, ajungând chiar istmic.
Dacă fibromul nu este praevia şi uterul nu e prea mult afectat, naşterea poate
decurge pe cale naturală.
Acţiunea fibromului asupra sarcinii:
 fecundaţia se poate realiza în prezenţa unei fibromatoze (uneori nidaţia
este extrauterină);
 gestaţia e compatibilă cu sarcina până la termen.
Complicaţii:
 avortul;
 naşterea prematură;
 inserţia praevia;
 prezentaţii vicioase.
Fibromul uterin localizat pe segmentul inferior poate forma o tumoră praevia
şi poate împiedica naşterea normală, în acest caz se recurge la operaţie cezariană.
În timpul sarcinii se intervine dacă apare torsiunea fibromului cu necrobioză,
fenomene degenerative, ischemice însoţite de dureri şi stări toxice.
Complicaţii din timpul travaliului sunt:
 tulburările de dinamică uterină;
 ruptura uterină;

11
  hemoragii ale delivrenţei şi în perioada IV.
Complicaţii în lăuzie:
 hemoragii secundare;
 necrobioza nodulilor fibromatoşi;
 regresiune rapidă a nodulilor.

PATOLOGIA TUMORALĂ A OVARELOR

Tumorile de ovar se caracterizează prin:
 mare diversitate;
 incidenţă crescută a tumorilor maligne;
 posibilitatea creşterii lor la mari dimensiuni, fără semne clinice;
 dificultăţi de diagnostic clinic şi histologic;
 complicaţii de tip torsiune, hemoragie, ruptură, compresiune.
Clasificarea se face după criterii: morfologice, embriologice, funcţionale.
OMS recomandă o clasificare histologică în raport cu ţesuturile din care provin
tumorile. Astfel, ovarul conţine patru tipuri principale de celule:
1. epiteliul germinativ, ce provine din epiteliul celomic
primitiv;
2. celule germinale;
3. celulele mezenchimale stromale;
4. ţesut conjunctiv, vase şi nervi.
Pornind de la aceste ţesuturi, există:
 tumori epiteliale comune;
 tumori ale mezenchimului şi ale cordoanelor sexuale;
 tumori cu celule lipidice;
 tumori cu celule germinale;
 tumori secundare metastatice.

12
După Sîrbu (1976), există o clasificare clinico-histologică mai simplă.
BENIGNE MALIGNE
A) Tumori ovariene primitive
1) Tumori epiteliale
Chistul seros simplu
Chistadenocarcinomul
Chistul mucoid
2) Tumori conjunctive
Fibrom Sarcom
Fibroadenom Fibroadenocarcinom
Hemangiom Limfosarcom
3) Teratoame
Chistul dermoid Teratom solid
Guşa ovariană Coriocarcinom
4) Tumori cu morfologie şi funcţie specială
a) tumori feminizante (tumori cu celule granuloase, tecale)
b) tumori masculinizante (arenoblastomul)
c) tumori mixte (ginandroblastomul)
d)
B) tumori
Tumoriindiferente (disgerminomul)
ovariene secundare

După Netter există următoarea clasificare:

1. Chistice:
 mucoide (chist mucoid);
 dermoide (chist dermoid);
 seroase (chist seros).
2. Solide:
 epiteliale:
o benigne (Tumora Brenner);
o maligne (Epiteliomul ovarian primar şi secundar).

13
  conjunctive (fibromul, lipomul, hemangiomul, limfangiomul,
sarcomul);
 teratoame (teratoblastomul malign).
3. Vegetante:
 benigne, au tendinţă la malignizare (papilomul);
 maligne;
4. Endocrine:
 feminizante (foliculomul şi tecomul);
 masculinizante (arenoblastomul şi luteomul);
 tumori germinative fără funcţie endocrină (disgerminomul şi
mezonefromul);
5. Cancerul de ovar
 Tumori solide:
o Epiteliale (epiteliomul ovarian primar; epiteliomul ovarian;
secundar);
o conjunctive – sarcomul;
o teratoame – teratoblastomul malign.

Frecvenţă. Tumorile epiteliale comune reprezintă 70 - 80% din totalul

tumorilor de ovar.
Teratoamele deţin 20% din tumorile de ovar. Cancerele ovariene reprezintă 1/5
din tumorile ovariene. Din totalitatea cancerelor 1/5 sunt metastatice.
Diagnosticul tumorilor de ovar se pune pe anamneză, examen clinic şi
paraclinic.
Anamneză. Tumorile ovariene evoluează în multe cazuri asimptomatic. Nu
există nici un simptom clinic care să susţină clar benignitatea sau malignitatea
tumorii.
Pacienta acuză: disconfort pelvian, dureri lombo-abdominale, tulburări
menstruale, tulburări vezicale şi rectale, amenoree, simptome funcţionale determinate
de hormoni secretaţi de tumoră (masculinizare).

14
 Tumorile care secretă estrogenii pot tulbura ciclul menstrual, pot induce
pubertate precoce la fetiţe, pot determina reapariţia menstrelor în perioada
climacterică. Tumorile care secretă androgeni duc la amenoree şi masculinizare
(îngroşarea vocii, hirsutism).Tumorile care secretă hormonii tiroidieni duc la
tireotoxicoză.
Examenul genital
Tuşeul vaginal combinat cu palparea abdominală arată tumoră situată lateral
de uter, cu şanţ de delimitare faţă de uter. Mişcările uterului nu se transmit tumorii.
Tumora împinge uterul anterior sau lateral.
Tumorile gigante (în stadiul abdominal) modifică forma abdomenului şi ocupă
zona pelvină, întinzându-se în abdomen până chiar deasupra ombilicului.
Examenul clinic obiectiv evidenţiază: prezenţa de ascită, hipertrofia clitori-
sului, hirsutismul, modificări mamare,prezenţa de varice ale membrelor inferioare,
dacă tumora este netedă sau boselată, consistenţa tumorii, mobilitatea şi
bilateralitatea.
Tumorile probabil benigne sunt: chistice, unilaterale, mobile, cu suprafaţa
netedă, având capsula intactă.
Tumorile probabil maligne sunt: solide sau predominant solide, bilaterale,
fixe, cu vegetaţii, cu invazia capsulei.
Simptome: tumorile mici şi mijlocii, de obicei sunt asimptomatice.
Tulburările se datoresc:
 compresiunii pe organele vecine: vezică, ureter, rinichi, rect şi intestin,
vase mari pelvine (edeme ale membrelor inferioare, varice, tendinţă la
tromboze şi embolii);
 stări generale alterate (astenie, adinamie, tegumente şi mucoase palide,
dispnee);
 tulburări menstruale (în aproximativ 60% din cazuri), menstruaţie
precoce la fetiţe, polimenoree, hipermenoree, amenoree;
 tulburări dispeptice;
 torsiunii complete care determină sindrom acut abdominal (durere,
dispnee, tahicardie, tulburări dispeptice, semne de iritaţie peritoneală).

15
 Examene paraclinice:
 echografia;
 examenul citologic al lichidului de ascită sau al lichidului de „lavaj
peritoneal" (se introduc în Douglas 100 ml soluţie salină izotonă, apoi
se aspiră cu seringa). După centrifugare celulele extrase se
examinează;
 tomografia computerizată;
 rezonanţa magnetică;
 celioscopia cu biopsia tumorii (poate disemina tumora malignă);
 examenul histopatologic confirmă diagnosticul;
 laparotomia cu examen extemporaneu. Orice tumoră se secţionează
intraoperator. Prezenţa vegetaţiilor şi a plăcilor dure sunt elemente de
malignitate;
 markerii tumorali (antigen carcinoembrionar).
Diagnosticul diferenţial
În stadiul pelvin se face cu: tumorile uterine; distrofiile chistice ovariene;
tumorile trompei uterine; tumorile de ligament larg; sarcină ectopică; hematocel
pelvin.
În stadiul abdominal, diagnosticul se face cu: ascită de altă natură (matitate
cu concavitatea în sus); tumorile mezenterice; chistul hidatic hepatic;hidronefroza;
sarcina normală.
Complicaţiile tumorilor ovariene
Torsiunea se produce în tumorile pediculate. Poate fi completă (face o rotaţie
de 360°) sau incompletă. Tumora se congestionează, îşi măreşte volumul, se
necrozează. Simptomatologia este de abdomen acut şi necesită intervenţea
chirurgicală. Dacă nu este o formă acută şi pacienta este gravidă, se operează după
luna a 4-a, de obicei prin ablaţie anexială. În ultimul timp s-a practicat cu succes
detorsionarea anexei, în special la femeile tinere interesate de procesul de procreere.
Anexectomia se practică în cazul prezenţei necrozei tisulare şi când, după
detorsionare perfuzia vasculară, nu se restabileşte mulţumitor.

16
 Hemoragia intrachistică este rezultatul unei torsiuni incomplete. Tumora
creşte în volum, este foarte dureroasă, se rupe producând hemoragie. Tabloul este de
hemoragie intraperitoneală. Ruptura unui chist mucoid duce la maladia gelatinoasă a
peritoneului.
Infecţia determină febră, frisoane, dureri abdominale, şocul septic.
Compresiunea pe vezică, rect, ureter intestin, vase sanghine mari, pelvine,
rinichi.
Ruptura.
Transformarea malignă a tumorilor benigne este posibilă.

TUMORI OVARIENE BENIGNE

TUMORI EPITELIALE
Chistadenomul seros
Este un chist unilocular adesea cu septuri, cu lichid clar sau brun (datorită
amestecului cu hematii). Este o tumoră netedă, rotundă. Frecvenţa este de 20% din
tumorile benigne de ovar; în 60% din cazuri se dezvoltă bilateral. Volumul se poate
dezvolta intraligamentar. Se poate complica cu torsiune, hemoragie intrachistică.
Tratamentul este chirurgical: ablaţie sau anexectomie.
Este posibil ca un chist seros să prezinte vegetaţii şi unele dintre ele să se
impregneze cu calcar, alcătuind plăcile dure. Vegetaţiile pot rupe chistul şi pot
disemina în cavitatea peritoneală. Ele pot forma aderenţe cu organele vecine, pot
produce ascită.
Examenul histopatologic certifică diagnosticul şi conduita terapeutică.
Chistul mucoid
Reprezintă 24% din tumorile benigne ale ovarului, fiind cel mai fercvent. Are
o suprafaţă netedă.
Este o formaţiune chistică uni sau multiloculară, cu lichid intrachistic
transparent, clar, brun negricios sau hemoragic, vâscos, gelatinos.
Poate atinge dimensiuni mari (de la o mandarină la peste un cap de făt).
Adeseori unilateral, se dezvoltă în cavitatea peritoneală sau intraligamentar.
Tratamentul este chirurgical.

17
 Chistul vegetant
Are un debut insidios, fiind însoţit uneori de tulburări urinare. Poate avea
aspecte clinice variate. Sunt de predominenţă chistică uni sau multiloculare. Pe
secţiune prezintă numeroase vegetaţii aglomerate, neregulate, conopidiforme, unele
impregnate cu calcar, ce pot alcătui plăci dure, formând aderenţe cu organele vecine.
De obicei sunt bilaterale. Se asociază cu ascită. Pot fi benigne sau maligne, cele
benigne având tendinţă la malignizare dând chisturile papilifere neoplazice.
Forme anatomo-clinice:
 papilomul superficial al ovarului;
 tumori vegetante cu predominenţă solidă (microchisturi pline cu vegetaţii);
 tumori vegetante cu predominenţă chistică.
Vegetaţiile papilare se pot grefa pe suprafaţa peritoneală, prognosticul fiind
rezervat chiar dacă sunt benigne.
Examenul genital evidenţiează tumora regulată, de obicei bilaterală, dură,
fixată de uter sau organele vecine. Lichidul de ascită, evacuat prin puncţie, oferă, prin
examen citologic, date de valoare.
Întotdeauna, intraoperator se face examen extamporaneu, stabilind conduita
terapeutică intra şi postoperatorie.
Foliculomul
Este o tumoră endocrină feminizantă. Apare la orice vârstă dar mai frecvent
între 40 - 60 ani. Are o mărime variabilă de la un bob de mazăre la un cap de făt.
Solidă, rotundă sau boselată, în general unilaterlă (în 10% bilaterală), conţine celule
granuloase care secretă foliculină.
Evoluţia este benignă dar se poate maligniza şi determina metastaze în ficat,
rinichi, creier, plămân şi ascită.
Semne:
 la fetiţe determină pubertate precoce (organe genitale dezvoltate,
menstruaţie şi pilozitate pubiană şi axilară precoce, sâni dezvoltaţi, libidou
crescut);

18
  la femeie, în perioada de activitate sexuală, determină tulburări menstruale
(metroragii care alternează cu amenoree), tulburări structurale uterine cu
endometru hiperplazic, cu degenerescentă glandulo-chistică;
 după menopauză: metroragii, care apar oarecum ciclic, sânii se măresc, iar
tonusul general creşte.
Tratamentul chirurgical este raportat la rezultatul examenului extermporaneu,
şi obligator radical la femeia după vârsta de 40 de ani, dacă sunt malignizări sau
aderenţe.

TUMORI CONJUNCTIVE
Fibromul de ovar
Este o tumoră solidă, alb-cenuşie, unilaterală, de volum mic, de obicei, dar
poate avea şi volum mare. De obicei pediculată, mobilă, uneori cu zone hemoragice şi
impregnări calcare, cu evoluţie benignă. Asociat cu ascită şi hidrotorax constituie
sindromul Demon-Meigs. Ascita şi hidrotoraxul dispar după extirparea tumorii.
Structura histologică este, în general, de fibroadenom. Este o tumoră benignă.
Se extirpă chirurgical. Se poate transforma malign în sarcom de ovar.

TERATOAME OVARIENE
Chistul dermoid
Reprezintă 10 - 20% din totalul tumorilor ovariene. Are o suprafaţă netedă
lucioasă. Conţinutul este reprezentat de o substanţă gălbuie, cu fire de păr, dar poate
avea şi structuri de cartilaje, dinţi, ţesut cutanat, mucoasă digestivă, de obicei situată
înaintea uterului, este mobilă, pediculată, unilaterală (excepţional bilaterală). Are
consistenţă moale, păstoasă, cu părţi dure şi moi şi o materie vâscoasă, de culoarea
untului. Conţinutul chistului provine din cele trei foi embrionare, în special din
ectoderm.
Histologic, reproduce ţesuturile din cele trei foiţe embrionare (ectoderm,
mezoderm, endoderm).

19
 Poate exista ţesut tiroidian (guşă ovariană) cu secreţie de hormoni tiroidieni.
Poate atinge dimensiunile unui cap de făt. Se poate transforma malign -teratoame
maligne. Se extirpă chirurgical.

TUMORI CU MORFOLOGIE ŞI FUNCŢIE SPECIALĂ

Tecomul de ovar
Este o tumoră solidă între 5 - 12cm, rară, unilaterală cu frecvenţa mai mare
peste 50 ani.
Histologic, are celule fuziforme fibroblastice sub formă de fascicole. Provine
din stroma corticală. De culoare cenuşie are o suprafaţă netedă sau boselată.
Secretă estrogeni care produc pubertatea precoce, tulburări de ciclu menstrual,
hiperplazia endometrului. Evoluţia este de obicei benignă.
Tratamentul poate să fie ovarectomie sau în funcţie de vârstă, de examenul
histologic - histerectomie totală cu anexectomie.
Tumori cu celule granuloase
Sunt tumori mici, de consistenţă moale, ce secretă estrogeni cu aceleaşi efecte
ca tecomul. Se pot maligniza mult mai frecvent ca tecomul.
Tratamentul este chirurgical: anexectomie sau histerectomie totală cu
anexectomie bilaterală, în relaţie cu vârsta bolnavei, cu examenul histologic.

TUMORI MASCULINIZANTE
Arenoblastomul
Reprezintă 1% din tumorile de ovar. Este o tumoră solidă unilaterală. Apare în
perioada sexuală a femeii.
Histologic, reproduce structura testiculară cu celule Sertoli şi Leydig.
Forma nediferenţiată (cu celule fuziforme şi celule de tip Leydig) secretă
androgeni şi are o evoluţie malignă în 20% din cazuri.
Originea celulelor este din celule mezenchimale primitive ale stromei, din
celule adulte de tip masculin persistente la nivelul hilului ovarian sau dintr-un
ovotestis.

20
 Tumorile secretă androgeni. Clinic se manifestă prin: amenoree, hirsutism,
modificarea vocii, atrofie mamară, hipertrofia clitorisului.
Extirparea tumorii determină remisiunea tulburărilor.

Luteomul
Este o tumoră foarte rară, de mărime medie; nu întrece un pumn de adult. Are
o consistenţă crescută sau scăzută (are cavităţi chistice). Are o culoare galben-
roşietică.
Examenul clinic evidenţiază semne de virilism mai accentuate ca ale
arenoblastomului.

TUMORI MIXTE
Ginandroblastromul
Este o structură amestecată de arenoblastrom cu plaje de celule granuloase.
Secretă şi estrogeni şi androgeni, dând semne şi de virilizare şi de feminizare.

TUMORI INDIFERENTE
Seminomul de ovar
Este o tumoră solidă, provine din gonocitele primordiale. Reprezintă 1% din
tumorile ovarului. Are dimensiuni variabile. Poate fi bilaterală. Poate fi întâlnită şi la
fetiţe şi la adolescente. Este o tumoră cu grad mare de malignitate. Este radiosensibil.
Tratamentul este chirurgical şi radiologic la nevoie.

TUMORA BRENNER
Poate atinge câţiva zeci de centimetri în diametru. Poate fi bilaterală sau
unilaterală. Este solidă, chistică sau mixtă şi aderă rar la organele vecine. Histologic,
prezintă insule de celule epiteliale înconjurate de o stromă fibroasă groasă. Derivă fie
din epiteliul de suprafaţă, fie din celulele stromei sau din resturi wolffiene. De obicei
este mobilă (pediculată).
Tratamentul este chirurgical.

21
 TUMORI LA LIMITA MALIGNITĂŢII (BORDELAINE)
Tumorile seroase la limita malignităţii prezintă un aspect asemănător
chistadenoamelor benigne. Proliferările papilare pot ajunge pe peritoneu. Spre
deosebire de tumora malignă, proliferările nu interesează stroma care este
indemnă.
Tumorile mucinoase la limita malignităţii prezintă la examenul microscopic
anomalii ale celulelor epiteliale, dar vasele rămân uniform distribuite.
Şi celelalte tumori pot fi considerate la limita malignităţii în funcţie de
examenul histologic.
De obicei aceste tumori se supraveghează atent în funcţie de examenul
histologic, de vârsta bolnavei, tratamentul chirurgical poate fi mai extins ca la
tumorile benigne.
Tratamentul tumorilor benigne
 în general tumorile benigne peste 4-5 cm se extirpă chirurgical;
 s-a codificat că, în perioada de menopauză se extirpă şi tumorile mai mici
de volum;
 toate tumorile ovariene se secţionează intraoperator şi se face examen
extemporaneu;
 în funcţie de examenul extemporaneu se completează conduita terapeutică;
 controlul ovarului opus este strict necesar;
 în funcţie de vârsta femeii, tumora benignă duce la o anexectomie sau
extirpare strictă a tumorii.

TUMORILE OVARIENE ŞI SARCINA

1. Dacă există o tumoră ovariană şi se instalează sarcina:
 diagnosticul se stabileşte uşor în prima jumătate a sarcinii;
 există tendinţa de avort;
 posibilitatea de torsiune a tumorii este de 3 ori mai frecventă;
 sarcina trebuie urmărită atent.
2. Dacă ajunge la termen:
 stabilim precis situaţia topografică a tumorii (pelvină, abdominală);

22
 o dacă tumora este abdominală, sus situată şi nu generează angajarea şi
coborârea prezentaţiei, naşterea va fi pe cale vaginală;
o dacă tumora este pelvină şi obstruează angajarea prezentaţiei, naşterea
se face prin operaţie cezariană. . .
3. În perioada de lăuzie:
Pacienta trebuie supravegheată atent, deoarece torsionarea tumorii este şi mai
frecventă, ca rezultat al involuţiei rapide uterine. De asemenea, la nivelul tumorii pot
apărea hemoragii, necroze, infecţii, supuraţii.
În general se extirpă orice tumoră ovariană în mărime de 4 - 5 cm, persistentă
şi diagnosticată în prima jumătate a sarcinii. Chisturile stabilite în a 2-a jumătate a
sarcinii se ţin sub control până la termen. Dacă se va stabili terminarea naşterii prin
operaţie cezariană după extragerea fătului şi histerorafie se extirpă formaţiunea
tumorală. În lăuzie, tumora se operează numai dacă este o urgenţă. Dacă apar
complicaţii, tumora se operează în orice moment al vârstei gestaţionale.

PATOLOGIA MAMARĂ BENIGNĂ

MASTOZA FIBROCHISTICĂ
Definiţie. Este un ansamblu lezional distrofic neinflamator şi netumoral care
asociază fenomene de tip hiperplazic sau regresiv, interesând diferite elemente ale
parenchimului mamar.
Etiopatogenic, dezechilibrul dintre estrogeni şi progesteron, cu o stimulare
estrogenică excesivă, ar fi un mecanism. Alt mecanism se referă la modificarea
răspunsurilor ţesuturilor mamare la stimularea hormonală în sensul creşterii
sensibilităţii la estogeni.
Afecţiunea este mai frecventă la femei 35 - 45 de ani, nuli sau paucipare cu
distonii neurovegetative. De asemenea, administrarea estrogenilor după menopauză
determină o creştere a incidenţei bolii.
Contracepţia orală are rol protector faţă de mastopatiile benigne.
Relaţia cu prolactina este controversată deşi bromocriptina este eficientă în
tratamentul acestei boli.

23
 Clinic, se palpează chisturi de diferite dimensiuni influenţate de ciclul
menstrual şi însoţite de dureri în grade diferite. Pentru mastoza fibrochistică a fost
folosit şi termenul de boală fibrochistică. Ea este cea mai frecventă mastopatie
benignă.
Leziunile apar mai ales la nivelul sânului stâng, sunt bilaterale în jumătate din
cazuri. Ea asociază fibroza şi chisturi de dimensiuni variabile de la 2 - 3 mm la mai
mulţi centimetri. Din punct de vedere al aspectului clinic, afecţiunea se manifestă cu
disconfort mamar, greutate, durere, adeseori bilaterală. Durerea apare înaintea
menstruaţiei şi se diminuează după instalarea fluxului.
Evoluţia se desfăşoară pe o perioadă lungă de timp, primele simptome apar în
jurul vârstei de 30 de ani, se pot palpa chiar adenopatii fără caractere maligne, în 1/3
din cazuri e posibil să existe şi scurgeri mamelonare.
Tratamentul a fost propus cu analogi de LHRH cu rezultate pozitive care ar
putea fi considerate argument în detrimentul bolii. Bromocriptina este eficientă în
tratamentul acestei boli.

Diagnostic paraclinic
Examen citologic şi biochimic. Puncţia-apiraţie cu un ac fin, face diagnosticul
diferenţial faţă de un carcinom chistic. Citologia are valoare în cadrul carcinoamelor
intrachistice. De obicei, lichidul este sanguinolent.
Mamografia evidenţiază aspecte de opacitate rotundă sau ovalară, omogenă cu
contururi regulate şi mai puţin dense decât a tumorilor solide. Pe pereţii chisturilor se
pot observa calcificări. Este important ca mamografia să ne permită excluderea
leziunilor cu risc crescut radiologic, respectiv sânii cu radioopacitate crescută,
opacităţi ambigue, microcalcificări.
Echografia este metoda de detectare cea mai eficientă, mai fiabilă decât
mamografia.
Chistul apare ca o lacună transonică, anecogenă şi bine
circumscrisă.
Biopsia se face dacă placardul mastozic persistă după un tratament medical.
Forme particulare ale mastozei fibrochistice sunt:

24
  Fibroză difuză sau nodulară;
 Adenoza şi adenoza sclerozantă.
Tratamentul este medical şi chirurgical.
Tratamentul medical
Sunt incriminate în dietă, consumul de cafea, ceai, ciocolată, în general
preparate care conţin cafeina. Vitaminele, A sau retinoizii, reduc riscul malignizării
formelor proliferative cu circa 40%.
Tratamentul a fost propus cu analogi de LHRH cu rezultate pozitive care ar
putea fi considerate argument în determinismul bolii.
Contraceptivele orale, în general cele cu doză crescută de progesteron, dau
ameliorări după 3-6 luni de tratament, dar recidivele pot să apară după întreruperea
tratamentului la jumătate din cazuri. Progesteronul natural sau progestativele de
sinteză, deşi au efecte secundare, sunt eficiente prin activitatea lor antiestrogenică. Se
folosesc 5-6 luni de tratament, deşi efectul lor antalgic se analizează precoce după
prima lună de tratament, în general, se face o perioadă lungă de tratament, circa l an.
Agenţii de tip LHRH pot fi administraţi pe o perioadă scurtă pentru că dau
simptome menopauzale.
Administrarea locală de progesteron are efecte bune dar inconstante. Este
preferabil să se facă aplicare locală de progesteron şi tratamente cu antiinflamatoare
nesteroidiene.
Bromocriptina sau parlodel acţionează asupra unei hiperprolactinemii
intermitente.
Danazolul este un androgen sintetic, are acţiune antigonadotropă şi este indicat
în mastozele cu mastodinii ciclice. Reduce durerea şi aspectul nodular al sânilor. El
are efecte secundare: creşterea în greutate, amenoree, hipertricoză. Rezultatele
persistă după tratament.
Tamoxifenul 10 mg/zi zilnic sau din ziua a 5-a până în ziua a 25-a a lunii,
patru luni, realizează o reducere completă a simptomelor în circa 70% din cazuri.
Tratamentul chirurgical

25
 Se practică biopsia exereză, mastectomii parţiale dacă tratamentul medical nu
este încununat de succes şi mastectomii totale mai rar dacă există noi focare de
hiperplazie şi cu posibilitatea de degenerare malignă.

FIBROADENOMUL
Definiţie. Este o tumoră benignă mamară.
Incidenţa este mai mare înainte de 30 de ani.
Aspecte clinice. Se prezintă ca formaţiuni unice, bine delimitate, pseudo-
capsulate, cu suprafaţă netedă. Sunt nedureroase, mobile, se descriu în 20% din cazuri
fibroadenoame multiple. Dimensiuni medii, sunt între 2-4 cm. Ele nu se modifică în
timpul ciclului menstrual. După menopauză regresează. Atunci când au dimensiuni
foarte mari trebuie să se facă diagnosticul diferenţial cu alte tumori. Pe secţiune,
coloraţia este roz sau alb-cenuşie.
Etiopatologie. Frecvenţa mare la tinere şi adolescente pledează pentru
influenţa estrogenică sau dezechilibrul estrogeni - progesteron. Contraceptivele sunt
factori de protecţie. Fibroadenoamele sunt rezultatul hiperplaziei lobulilor mamari, în
timpul sarcinii şi lactaţiei, fibroadenomul prezintă proliferări totale accentuate,
formare de acini, şi participă la producerea secreţiei lactate.
După menopauză involuează, în mod asemănător cu ţesutul mamar normal.
Din punct de vedere microscopic, are două forme, pericanalicular şi
intracanalicular. Este alcătuit din elemente epiteliale, adică celule cuboidale, cu
nucleu uniform, cu hiperplazii în diferite grade şi componentă mezenchimatoasă,
fibroblaşti şi fibre colagene.
Diagnostic clinic se pune în 50 - 75% dintre cazuri.
Diagnosticul paraclinic se face prin biopsie şi examene anatomopatologice.
Alte metode de diagnostic: examen citologic al aspiratului prin puncţie.
Echografia este utilă pentru diagnosticul diferenţial dintre leziuni solide şi
chistice.
Mamografia nu este foarte utilă. Mamografic, imaginea tip este opacitate
omogenă, cu contur net regulat, cu calcificări neregulate polimorfe. Este posibilă
confuzia cu un carcinom bine circumscris.

26
 Prognosticul. Fibroadenomul se transformă rar într-o tumoră malignă.
Tratament medical. Dependenţa hormonală orientează spre diagnostic endo-
crinologic, tratamentul este eficient prin utilizarea tamoxifenului şi danazolului.
Tratament chirurgical: se practică excizia tumorii. Se practică incizii
cosmetice, tumora se extirpă împreună cu o zonă de ţesut sănătos.

TUMORA FILODA
Este o tumoră fibroepitelială. Comparabilă cu fibroadenomul, se caracteri-
zează printr-o componentă conjunctivă mai accentuată. Evoluţia este benignă,
arhitectura arborescentă orientează definiţia şi numele acestei tumori. Ea este o
tumoră rară, incidenţă maximă la 40 - 45 de ani, în perioada perimenopauzală. Se
înregistrează pusee evolutive şi transformarea malignă. Ea este cea mai frecventă
tumoră benignă care evoluează după menopauză.
Faptul că recidivează după exereză, sugerează eventualitatea unei maladii
multicentrice.
Dimensiunile sunt variabile, de la l cm până la 30 de cm, tumori rotunjite,
uneori boselate, lobulate, dureroase şi nedureroase. Poate să prezinte edem şi ulceraţii.
Limitele tumorale sunt imprecise. Nu există o capsulă veritabilă. Leziunea are un
aspect stratificat. Imaginea mamografică este opacitatea bine circumscrisă, densă, cu
contur net.
Evoluţie: este grevată de recidiva locală şi metastaze; recidivă locală în 16%
dintre cazuri, metastază în 8% dintre cazuri.
Tratamentul este exclusiv chirurgical. Se practică exereză largă a tumorii.
Dacă tumora este sub 4 cm, excizia ei este suficientă, dacă tumora este voluminoasă
se practică mastectomie totală urmată de reconstrucţie imediată sau tardivă.
Recidivele locale şi metastazele se tratatează chirurgical.

PAPILOMUL INTRADUCTAL SOLITAR

Tumoră frecventă la vârste între 35 - 55 de ani. Se caracterizează prin scurgeri
mamelonare sanguinolente. Nu prezintă risc major de degenerare malignă. Dacă

27
dimensiunile sunt mari, imaginea ecografică este cea a unui nodul solid cu
ecostructură omogenă. Seamănă cu fibroadenomul.
Tratamentul: excizie ductală, totală sau parţială, în scop diagnostic şi curativ.
Pot exista papiloame periferice multiple, sunt mai reduse ca frecvenţă, se pot
asocia cu fibroadenomul.

PAPILOMATOZA
Risc mic de malignizare. Tratamentul presupune excizie chirurgicală şi
supravegherea cazurilor. Papilomatoza componentă a hiperplaziilor epiteliale benigne
este caracterizată prin prezenţa unei formaţiuni tumorale, mai rar a unor scurgeri
mamelonare. Existenţa tumorii determină biopsia şi supravegherea atentă a cazurilor.

28