Sunteți pe pagina 1din 415

CE BEM, CE MÂNCĂM ?

return to innocence (v4.0)

Ce ne oferã piaţa…

Compiled/Updated by: boemu


E-urile sunt peste tot
Cristina Andreea Calin - 26/11/2009

• V-aţi gândit vreodată că aditivii alimentari pe care îi înghiţim zi de zi sunt substanţe chimice
folosite cu succes, de ani de-a rândul, în sute de alte scopuri? Pe lângă cosmetizarea hranei,
ele sunt utilizate în industria petrolieră, în cosmetică, în lubrifierea prezervativelor, în
îmbălsămarea morţilor.

• Coloranţii chimici de sinteză sunt cei mai utilizaţi de alte industrii decât cea alimentară.
Industria farmaceutică este cea care apelează cel mai des la ei pentru vopsirea pilulelor, deşi
aceştia sunt incriminaţi aproape în unanimitate de lumea ştiinţifică în apariţia sindromului de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD. Chiar şi pilula albastră conţine E464,
hidroxipropilmetil celuloză, al cărei consum frecvent nu este recomandat, pentru că poate duce
la probleme ale tractusului digestiv.

• Dacă aveţi curiozitatea să citiţi etichetele cosmeticelor şi să faceţi o compraţie cu cele ale
alimentelor, veţi descoperi că au multe ingrediente comune. De la coloranţi, până la
conservanţi sau antioxidanţi, toate aceste substanţe chimice se găsesc în farduri, creme de
faţă, şampoane, săpunuri, creme de corp, vopsele de păr.

• De asemenea, E-uri găsim şi în pasta de dinţi, în antiperspirante, creme pentru protecţie


solară, pudră pentru evitarea apariţiei transpiraţiei picioarelor atleţilor (E284 - acid boric), apă
de gură, uleiuri pentru masaj.

• Substanţele chimice din alimente se regăsesc şi în detergenţi, atât în cei pentru vase, cât şi în
cei pentru rufe. Veţi găsi E285 (tetraborat de sodiu) în caviar, de exemplu, dar şi în produsele
anticalcar pentru maşinile de spălat rufe. Efectele lui adverse sunt multiple, cel mai grav este
că afectează sistemul reproductiv, după cum arată ultimele teste făcute pe animale.

• Substanţe folosite ca aditivi alimentari se regăsesc şi în pereţii casei dumneavoastră, în


explozibili, în vopsele pentru textile sau insecticide. Sulfatul de sodiu, hexametiletetraamina,
acidul sulfuric, sulfatul de aluminiu şi alte câteva zeci de substanţe le veţi găsi atât în farfurie,
cât şi alte produse pe care le folosiţi zilnic. E261, acetat de potasiu, este utilizat ca agent de
reglare a acidităţii şi conservant în industria alimentară, dar este folosit şi pentru îmbălsămarea
morţilor. Lenin este unul dintre cei care îşi doarme somnul de veci îmbibat în această
substanţă.

• Viaţa noastră intimă depinde şi ea de utilizarea substanţelor chimice, folosite şi pentru http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
mâncare. De la săpunuri şi geluri de curăţare, până la prezervative şi lubirifanţi, toate au în consum/e-urile-sunt-peste-tot-
compoziţie astfel de prafuri chimice cu serioase efecte adverse asupra sănătăţii. 528452.html
Lista de aditivi alimentari (E-uri) periculosi
- celebrele E-uri -
• Aveti grija ce mancati!
• Aditivii alimentari sunt substante chimice adaugate in diverse produse alimentare pentru a le
imbunatati aspectul, gustul sau a le prelungi termenul de valabilitate. Litera "E" simbolizeaza faptul
ca au fost testate minim 6 ani si atestate la nivel european. Cu toate astea cititi cu atentie ce scrie
mai jos ..s-ar putea sa va uitati de mai multe ori la ambalaj inainte sa mancati ceva!

Aditivii alimentari sunt impartiti in 24 de categorii dintre care enumeram pe cele mai raspandite:
• edulcorantii - pentru indulcit
• colorantii - pentru a schimba sau a da culoare (E100-E180)
• acidifiantii - dau un gust usor acid
• corectorii de aciditate - cresc sau diminueaza aciditatea
• emulgatorii - asiguIntarzie ra un amestec omogen intre apa si grasimile alimentare (E400-E500)
• conservantii - sau impiedica alterarea alimentelor. (E200-E290)
• corectorii de gust si de miros - schimba/imbunatatesc mirosul si gustul alimentelor
• propulsorii - unele gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje
• gaze de ambalaj - asemanatoare aerului
• antioxidanti - limiteaza oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul (E300-E337)

E-uri periculoase
• E123 ...E239 - sunt posibili cancerigeni
• E 621 - glutamat de sodiu , se gaseste in supele instant concentrate, mezeluri, si unele condimente.
Are efecte neurotoxice si poate provoca migrene si crampe
• E320 - E321, E211 - acidul benzoic si derivatii sai, cancerigeni
• E251 - nitrat de sodiu, cancerigen
• E252 - nitrat de potasiu, cancerigen
• E120, E127, E141, E160 - alergici
• E127 - eritrozina, colorant rosu pentru compoturi si alte alimente, provoaca mutatii genetice
• E102 - tratrazina, colorant galben pentru bauturi , mustar si gem, poate genera tumori tiroidiene sau
crize de astm bronsic
• Vitamina C din unele produse,foarte multe, e de fapt acid ascorbic de sinteza si nu este acelasi lucru
cu vitamina C naturala. (mai bine luati o lamaie!)

E-uri bune
• E306 - tucoferol, sau Vitamina E, este un antioxidant natural care ajuta la regenerarea celulelor
• E407 - caragenanul, emulsifiant natural
• E322 - lecitina, un antioxidant natural intalnit si in ciocolata
• E421 - manitolul de cofetarie
• E300 - riboflavina sau Vitamina B2 http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
• E440 - acid ascorbic natural sau Vitamina C naturala consum/e-urile-sunt-peste-tot-
• E140 - clorofila, colorant natural folosit in cofetarii,colorarea pastelor de dinti si cosmeticalelor 528452.html
http://curcubeu.ro/index.php?artid=46
Câte E-uri se ascund într-o felie de
pâine
de Mădălina CHIŢU | 10 mar 2010
• După procesul tehnologic de măcinare a grâului, pâinea rezultată este una ―aproape lipsită de substanţe
nutritive‖, susţin nutriţioniştii

• Pâinea este un aliment obţinut din făină, apă, drojdie şi sare şi este denumită după tipul de făină folosit şi
gradul de extracţie al acesteia: pâine neagră, semialbă, intermediară, albă sau graham, spune prof. dr.
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. ―Calitatea şi tradiţionalitatea
pâinii depind şi de tehnologia de fabricaţie, multifazială cu maia sau modernă monofazială cu amelioratori
de panificaţie‖, precizează medicul nutriţionist. Ca urmare a deprecierii calităţilor de panificaţie ale
grâului, ―în ultima vreme se utilizează, pentru fabricarea pâinii, din ce în ce mai mult amelioratori de
panificaţie, fapt ce ne afectează sănătatea‖, avertizează nutriţionistul.

• Măcinarea grâului scade calitatea nutritivă a produsului


• Pâinea integrală conţine tărâţe, celuloză, vitamine, săruri minerale şi are un aport caloric redus, fapt ce
ajută la păstrarea siluetei. Medicii nutriţionişti spun că pâinea albă conţine de trei ori mai puţine vitamine
şi oligoelemente, iar magneziu, calciu şi fosfor - de cinci ori mai puţin - decât pâinea integrală.

• Procesul tehnologic de măcinare a grâului scade calitatea nutritivă a pâinii. Astfel, în făina albă mai
rămân mici cantităţi de vitamina B1, acid pantoenic, acid folic, fier, cupru, zinc şi magneziu.

• Legea permite folosirea unei serii întregi de aditivi alimentari, chiar dacă ei nu sunt benefici pentru
sănătate. Astfel, oxidanţii sunt folosiţi în prelucrarea pâinii pentru modificarea elasticităţii glutenului,
susţine prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, dând ca exemplu bromatul de potasiu - E 924 - care duce la
apariţia senzaţiei de greaţă, vărsături, diaree sau apariţia diverselor dureri, odată ce este ingerat.

• ―Cisteina, glutationul şi sulfatul de sodiu sunt reducători folosiţi pentru scăderea elasticităţii glutenului‖,
completează medicul nutriţionist. Sulfatul de sodiu - E 514 - afectează vezica biliară, lactatul de calciu - E
327 - prezintă printre efecte adverse stări de hipercalcemie şi insuficienţă renală, acidul fumaric - E 297,
acidul acetic - E 260 şi cancerigenul acid citric E 330. În total, într-o pâine regăsim până la 34 de E -uri.
Medicii nutriţionişti spun că, deşi pâinea este un aliment de bază, aceasta trebuie mâncată cu moderaţie.

• Grahamul conţine multe vitamine care lipsesc din pâinea albă


• Pâinea graham îngraşă la fel de mult ca pâinea albă, spune medicul nutriţionist Mihaela Bilic, precizând
că grahamul conţine mai multe fibre. ―La acelaşi volum, o chiflă de graham are 50 de grame, în timp ce
una albă are 30 de grame. În plus, o felie de pâine albă de 30 de grame conţine 70 de kilocalorii, iar o
felie de graham de 30 de grame conţine tot 70 de kilocalorii‖, exemplifică dr. Bilic. În plus, specialistul
completează că nici trucul cu ―pâinea prăjită‖ nu ne menţine silueta, deoarece prin prăjire se arde doar http://www.gandul.info/magazin/cate
apa, iar caloriile rămân aceleaşi. -e-uri-se-ascund-intr-o-felie-de-
paine-5734924
Mic ghid pentru o alimentaţie
sănătoasă
de Mădălina CHIŢU | 25 feb 2010
• Carnea nu se asociază cu paste făinoase, orez, ouă sau brânză, ci doar cu legume, susţin medicii nutriţionişti

• Carnea de pasăre sau de peşte - de două ori pe săptămână, legume şi fructe - de cinci ori pe zi, iar cerealele
integrale - cel mult 250 de grame pe zi, acestea sunt recomandările prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare, cu privire la un stil de viaţă alimentar sănătos.

• "Înainte de toate, singurele alimente care trebuie evitate, pe cât posibil, dar mai ales în cazul copiilor, sunt
dulciurile rafinate, băuturile dulci şi îndulcitorii, deoarece au un conţinut ridicat de kilocalorii şi zahăr, fapt ce
poate duce la apariţia multiplelor boli, printre care obezitate şi diabet", avertizează prof. dr. Mencinicopschi.

• Pentru amatorii de carne, specialiştii atenţionează: cea de porc, de oaie şi de vită, respectiv carnea roşie
trebuie mâncată ocazional. "Deoarece are un conţinut ridicat de grăsimi, acest tip de carne este recomandat
să îl mâncăm de cel mult trei ori pe lună. Grăsimile se depozitează pe vasele de sânge, fapt ce duce la luarea
în greutate, dar prezintă şi un risc crescut de apariţie a bolilor cardiovasculare", explică profesorul
Mencinicopschi.

• Mai mult, medicul nutriţionist Mihaela Bilic spune că principala sursă de proteină pentru organism este
reprezentată de produsele animale. "Carnea de pui este atât o principală sursă de proteine cât şi un aliment
sănătos. Important este să ştim ce să alegem de la un pui. În nici un caz aripioara sau copanul, ci banalul piept
de pui, care trebuie preparat la grătar", recomandă dr. Bilic. În plus, există şi surse vegetale de proteine, dar
acestea sunt de calitate inferioară, completează medicul Bilic. "Cerealele integrale, pâinea, orezul, mazărea,
fasolea şi soia conţin între unu şi patru grame de proteine la suta de grame din aliment", spune Mihaela Bilic.

• Ouăle nu cresc colesterolul din sânge

• Nutriţionistul Bilic spune că oul este un aliment complet care conţine pe lângă proteine, vitaminele A, D, E, B şi
fier. "Colesterolul din ou nu duce la creşterea colesterolului din sânge, aşa că, nu există contraindicaţii în
privinţa acestui aliment", spune dr. Bilic. În acelaşi timp, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi precizează că
ouăle se pot mânca între două şi cinci ori pe săptămână. "Pentru a accentua digestia, un rol important în
alimentaţie îl are şi asocierea alimentelor. Astfel, se vor evita combinaţii de genul ouă cu fasole, mazăre, linte
şi soia. Oul se poate asocia cu legume, dar şi cu orez sau paste făinoase", spune prof. dr. Mencinicopschi. Mai
mult, carnea nu se asociază cu paste făinoase, orez, ou sau brânză, ci doar cu legume.

• Snackurile trebuie înlocuite cu fructe sau legume

• Mai mult, nutriţionişti recomandă să luăm masa la ore fixe. "Se recomandă trei mese principale, fără a renunţa
sub nici un motiv la micul dejun, care trebuie să fie consistent. De asemenea, trebuie să înlocuim snackurile http://www.gandul.info/sanatate-
dintre mese cu fructe şi legume proaspete. Între ora de culcare şi masa de seară trebuie să existe o diferenţă food-drink/mic-ghid-pentru-o-
de două-trei ore. Dacă nu ne putem abţine, atunci este indicat un păhărel de iaurt simplu, fără fructe", conchide alimentatie-sanatoasa-5626855
specialistul în nutriţie Mencinicopschi.
Lista celor trei alimente esenţiale
pentru bărbaţi şi femei
de Mădălina CHIŢU | 1 apr 2010
• Fasolea, iaurtul şi fructele de pădure sunt recomandate femeilor, iar bananele, stridiile şi peştele gras sunt ideale pentru
bărbaţi, susţin nutriţioniştii

• Indiferent de vârstă sau sex, organismul uman are nevoie zilnic de vitamine, minerale şi acizi graşi Omega 3 şi Omega 6,
pentru ca organele interne să funcţioneze la parametri normali.

• "Un lucru esenţial în dieta zilnică îl reprezintă faptul că 50 la sută din alimente trebuie să nu fie preparate termic. Indiferent
de modul în care alegem să gătim alimentele, la aburi sau prăjite, ele îşi pierd din calităţile nutritive, atât de esenţiale
pentru menţinerea sănătăţii", spune dr. Livia Nena, bionutriţionist. Specialistul completează că, prin preparare, produsele
alimentare îşi pierd enzimele şi vitaminele. "Acestea sunt vitale organismului. Din păcate, 80-90 la sută din hrana pe care o
mâncăm zilnic este una preparată termic, ceea ce înseamnă că organismul nu primeşte cantităţile recomandate zilnic de
minerale, vitamine şi acizi graşi", completează biologul Nena.

• Fructele de pădure previn formarea varicelor

• Pentru că suntem diferiţi, nutriţioniştii atenţionează că există anumite alimente care au beneficii asupra organismului unuia
dintre sexe. Astfel, potrivit specialiştilor, există afecţiuni specifice bărbaţilor şi boli de care suferă mai mult femeile, iar
alimentaţia joacă un rol important în prevenirea acestora.

• Fasolea este recomandată mai ales femeilor, deoarece acesta combate cancerul de sân. "Alimentul este cea mai bogată
sursă de proteine vegetale şi are un aport substanţial de calciu şi fier", explică medicul nutriţionist Mihaela Bilic.

• Iaurtul ajută la scăderea riscului de apariţie a cancerului mamar şi are rol benefic împotriva sindromului de colon iritabil,
probleme des întâlnite în rândul femeilor. "Iaurturile cu bifidus asigură un bun echilibru al florei intestinale şi are acelaşi
efect asupra organismului ca şi alimentele bogate în fibre şi anume accelerarea tranzitului intestinal lent", spune dr. Bilic.

• Fructele de pădure, la fel ca vinul, au proprietăţi antioxidante foarte importante. Potrivit specialiştilor, acestea conţin
antocină, o substanţă capabilă să "repare" celulele distruse de diferite afecţiuni. "Fructele de pădure, datorită conţinutului
de bioflavonoide, întăresc peretele arterial şi previn formarea varicelor", adaugă nutriţionistul Bilic.

• Stridiile - benefice pentru sistemul reproductiv al bărbatului

• Banana este săracă în sodiu şi bogată în potasiu şi magneziu, ceea ce o face alimentul ideal pentru persoanele care
suferă de hipertensiune arterială, spune dr. Bilic. Mai mult, nutriţioniştii recomandă în special bărbaţilor acest fruct,
deoarece are proprietăţi benefice în reducerea cancerului de prostată. Acelaşi efect benefic îl au broccoli, conopida şi
varza.

• Stridiile asigură necesarul zilnic de zinc, mineral ce este implicat în sute de procese biologice, printre care cele care produc
ADN sau repară celulele distruse. De asemenea, zincul are efect pozitiv asupra sistemului reproducător masculin.

• Peştele gras, printre care se numără somonul, sardinele, tonul, heringul şi macroul, este un antiiflamator puternic, iar http://www.gandul.info/magazin/lista
specialiştii în nutriţie îl recomandă bărbaţilor, deoarece ei depun mai mult efort fizic comparativ cu o femeie. -celor-trei-alimente-esentiale-
pentru-barbati-si-femei-5797596
Care sunt cele mai toxice alimente din
farfurie
de Mădălina CHIŢU | 9 feb 2010
• Aditivi alimentari, coloranţi, zaharuri şi un conţinut bogat în kilocalorii - principalele pericole ascunse
în mâncare

• Zilnic mâncăm diferite produse care au un conţinut caloric ridicat, ori conţin diferiţi aditivi alimentari,
coloranţi sau zaharuri care ne pun sănătatea în pericol, atenţionează medici nutriţionişti.

• Deşi suntem bombardaţi cu informaţii de tipul "lactatele întăresc sistemul osos", nutriţioniştii susţin
că nu toate produsele din lapte oferă beneficii organismului. "De exemplu, brânza topită reprezintă
sortimentul inferior al produselor lactate. Acest aliment este fabricat din brânzeturi de calitatea a
doua amestecate cu mari cantităţi de grăsimi. Recomand părinţilor să evite acest aliment în dieta
copiilor", spune dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist, autoarea cărţii "Trăiesc, deci mă abţin".
Specialistul completează că 100 de grame de brânză topită conţin 45 la sută grăsimi şi 270 de
kilocalorii. Caşcavalul are şi el un conţinut caloric destul de ridicat. Medicii spun că o felie de pâine
are 80 de kilocalorii, în timp ce o felie de caşcaval are 180 de kilocalorii. Mai mult, iaurtul cu fructe
sau musli este o capcană pentru că are adaos mare de zahăr. "Din punct de vedere caloric, un
borcănel se apropie de îngheţată", adaugă dr. Bilic. Supele instant reprezintă un pericol pentru
sănătate, în primul rând datorită conţinutului mare de sare pe care îl au. Atunci când sunt
consumate timp îndelungat, supele instant grăbesc apariţia hipertensiunii arteriale şi afectează
sistemul imunitar şi stomacul. Când sistemul imunitar este slăbit, bacteriile nu întârzie să apară.
Astfel, şi Helicobacter Pylori - bacteria răspunzătoare de apariţia ulcerului, cancerului de stomac şi
a gastritei, infectând mucoasa stomacului.

• Carnea roşie din salam - semn al aditivilor alimentari

• Salamul, cârnaţii şi crenvurştii sunt alimente care au un conţinut ridicat de aditivi alimentari.
Specialiştii în nutriţie spun că E-urile folosite păstrează culoarea fragedă a produselor din carne.
Mai mult, aditivii au rolul de a intensifica gustul alimentelor şi de a prelungi termenul de valabilitate
cel puţin jumătate de an. Nitriţii şi nitraţii - cei mai periculoşi aditivi alimentari - sunt cei care
colorează frumos şi conservă cât mai mult produsele din carne. Potrivit specialiştilor, agenţii de
gelifiere şi de culoare pot provoca leziuni la nivelul organelor interne. Cele mai afectate sunt tractul
digestiv, ficatul, bila şi pancreasul.

• Alimentele prăjite în ulei devin otravă pentru organism. Cartofii prăjiti, ouăle "ochiuri" sau friptura ar
trebui evitate pe cât posibil, deoarece uleiul încins produce substanţe cu potenţial cancerigen,
precum glicidamide, cetone şi acrilamide. Medicii recomandă evitarea uleiului de floarea soarelui şi http://www.gandul.info/sanatate-
înlocuirea lui cu cel de palmier, deoarece acesta din urma emană substanţe cancerigene în food-drink/care-sunt-cele-mai-
alimente abia la 270 de grade. toxice-alimente-din-farfurie-5490749
Top cinci minerale esenţiale organismului
de Mădălina CHIŢU | 23 feb 2010

• Calciul, magneziul, sodiul, clorul şi fierul sunt surse de sănătate, susţin specialiştii. Vezi
de unde ţi le poţi procura

• Specialiştii în nutriţie spun că mineralele joacă un rol esenţial pentru buna funcţionare a
organismului. Astfel, calciul are un rol foarte important în formarea oaselor şi a dinţilor.
"Acest mineral reglează transportul fierului, este esenţial pentru contracţia şi relaxarea
musculară, inclusiv a inimii, este important pentru coagularea sângelui şi ajută la
menţinerea tensiunii arteriale", spune medicul nutriţionist Mihaela Bilic. Nutriţionistul
completează că doza zilnică de calciu este de 800 de miligrame pe zi. Laptele este o
sursă importantă de calciu. "Este recomandat adolescenţilor, femeilor însărcinate sau
care alăptează şi vârstnicilor de peste 55 de ani să bea zilnic 500 de mililitri de lapte",
menţionează nutriţionistul Mihaela Bilic. Mai mult, deficitul de calciu se manifestă prin
oprirea creşterii la copii şi osteoporoză la adulţi.

• Magneziul are rolul de a menţine dinţii sănătoşi şi frumoşi şi este implicat în


mineralizarea oaselor. Deficitul de magneziu se manifestă prin stare de slăbiciune,
încetinirea creşterii şi mişcări musculare bizare precum contracţiile involuntare ale
ochilor şi muşchilor feţei. "Sursa de magneziu se găseşte în oasele din organism, deci
nu este nevoie de aport alimentar. În natură, magneziul este prezent în nuci, legume
verzi, cereale integrale, produse marine, ciocolată şi cacao", spune dr. Bilic. Sodiul şi
clorul sunt implicate în menţinerea echilibrului acido-bazic din organism. "Clorul intră în
alcătuirea acidului clorhidric din stomac ce menţine aciditatea gastrică esenţială
digestiei", explică medicul nutriţionist. Carenţa acestor minerale se manifestă prin
crampe musculare, pierderea apetitului şi apatie mentală. Sarea de bucătărie este sursa
principală a acestor minerale.

• Fierul este esenţial în transportul de oxigen la celule. "Absorbţia acestui mineral este
favorizată de aciditatea gastrică şi de vitamina C şi este diminuată de antiacidele
gastrice precum ceai, cafea şi fibre alimentare", spune dr. Bilic. Produsele animale în
care se găseşte cea mai mare cantitate de fier sunt ficatul, carnea roşie (vită, porc şi http://www.gandul.info/sanatate-
oaie), peştele oceanic sau dulce şi ouăle. food-drink/top-cinci-minerale-
esentiale-organismului-5604361
De ce te face „dieta crudă― să-ţi arunci
aragazul pe geam
de Mădălina CHIŢU | 2 mar 2010

• Fanii acestei diete au colesterolul scăzut, pentru că din alimentaţia lor lipsesc produsele de origine animală, susţine
prof. dr. Gheorghe Mencinicospchi

• Imaginaţi-vă o dietă bazată pe 75 la sută fructe şi legume, toate mâncate în stare naturală. Acesta este un mod de
alimentaţie la care cei mai mulţi dintre noi ar trebui să recurgem, recomandă nutriţioniştii. Fructe uscate sau fresh,
nuci şi alte seminţe, cereale integrale şi alge marine sunt alimentele care sunt incluse în acest stil alimentar. Deşi
seamănă cu o dietă vegetariană, medicii spun că cele două concepte sunt diferite. "Fructele şi legumele trebuie
mâncate în stare crudă şi integrală fără a le curăţa de coajă, fără a le transforma în sucuri şi fără a le trata termic. Cu
cât alimentele sunt expuse procesării, cu atât mai mult acestea îşi pierd din proprietăţile nutritive", afirmă prof. dr.
Gheorghe Mencinicospchi.

• Beneficii: Scazi în greutate şi ţii la distanţă bolile

• Acestea ajută la menţinerea greutăţii fără prea mare efort, fără să apelăm la diete de slăbire lungi şi chinuitoare. Mai
mult, aceste alimente ajută metabolismul să ardă grăsimile mai repede. Medicii spun că citricele sunt importante în
sistemul de regenerare a organismului şi sunt implicate în funcţionarea corectă a sistemului imunitar. De asemenea,
fructele şi legumele sunt o sursă bogată de vitamina C, fapt ce ajută la eliminarea toxinelor din organism.

• Risc de anemie

• Fanii acestui stil de alimentaţie au colesterolul foarte scăzut, deoarece din alimentaţie lipsesc produsele de origine
animală. Cu toate acestea, excluzând total carnea din dietă, cei care urmează acest stil alimentar se pot îmbolnăvi de
anemie, din cauza deficitului de vitamina B12, fier, calciu si acizi graşi omega-3 din organism.

• Medicii spun că şi produsele vegetale, în stare crudă, pot reechilibra nivelul acestor substanţe în organism. Astfel,
migdalele şi tofu sunt surse bogate de fier, varza, cerealele, laptele de soia şi smochinele sunt bogate în calciu, iar
pentru Omega 3 sunt recomandate alunele şi seminţele de in. Un avantaj deloc de neglijat al dietei crude este că
alimentele nu trebuie preparate, astfel, poţi renunţa uşor la aragaz, iar orele petrecute în bucătărie devin doar
amintire.

• INFO PLUS:
• Curele de slăbire sunt benefice împotriva aterosclerozei

• Cercetătorii israelieni de la Universitatea Beer Sheva au reuşit să dovedească, în premieră, faptul că o scădere a
greutăţii corporale reduce într-un mod semnificativ riscul de ateroscleroză, în urma unui studiu desfăşurat pe o
perioadă de doi ani. Cercetătorii din sudul Israelului au monitorizat, cu ajutorul ecografiilor tridimensionale, formarea
depozitelor de colesterol din carotidă, principala arteră de la nivelul gâtului şi creierului, pe un eşantion de 140 de
pacienţi, timp de doi ani. "Am constatat pentru prima oară, vizual, că un regim alimentar moderat nu doar că stopează
acumularea de colesterol rău (lipoproteine de densitate joasă - LDL), ci şi reduce volumul acestuia şi al presiunii http://www.gandul.info/magazin/de-
sangvine", a declarat Iris Shai, coordonatorul studiului. Rezultatul acestor cercetări, efectuate pe pacienţi care au ce-te-face-dieta-cruda-sa-ti-arunci-
urmat cure de slăbire inspirate din dieta mediteraneană, săracă în grăsimi animale, a fost publicat în cel mai recent aragazul-pe-geam-5691379
număr al revistei americane Circulation.
Hrana procesată, bogată în sare: risc de
hipertensiune şi accidente cerebrale
de Mădălina CHIŢU | 26 ian 2010
• CONDIMENT l Deşi organismul uman are nevoie zilnic de cel mult 5 - 6 grame de sare
pe zi, facem excese consumând până la 20 de grame pe zi

• Multe din alimentele procesate, precum sosurile, cremele şi produsele din carne, conţin
prea multă sare, se arată într-un studiu realizat de o echipă de cercetători australieni de
la Institutul Internaţional de Sănătate George din Sydney.

• Specialiştii în nutriţie spun că persoanele care consumă sare în exces prezintă mai
multe riscuri de a suferi de hipertensiune arterială şi de maladii cardiace, pe măsură ce
înaintează în vârstă. "Organismul uman are nevoie zilnic de cel mult 5 - 6 grame de
sare pe zi. De regulă, mâncăm până la 20 de grame, poate şi mai mult, lucru ce nu
este tocmai indicat, deoarece un nivel ridicat de sare în organism duce la apariţia
hipertensiunii precoce, a accidentelor cerebrale, iar ficatul şi rinichii sunt afectaţi",
explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare.

• Ei consideră că alimentele cu cel mai mare nivel de sare sunt cele care conţin peste
500 de miligrame de sodiu la 100 de grame, în timp ce cele cu nivel mic conţin sub 120
de miligrame de sodiu la fiecare 100 de grame. Cercetătorii au descoperit variaţii mari
ale nivelului de sare în cadrul anumitor categorii de alimente. De exemplu, cel mai sărat
tip de brânză tare conţine un nivel de sodiu de şase ori mai mare decât cel mai puţin
sărat tip de brânză tare. În categoria produselor din carne procesată unele alimente
conţin o cantitate de sare de 14 ori mai mare decât altele, în timp ce în categoria
cartofilor congelaţi diferenţa este de 100 ori mai mare.
• Sosurile şi cremele pot conţine până la 1.283 mg per 100 g, produsele din carne
procesată - până la 846 mg per 100 g, acestea fiind categoriile cu cel mai mare nivel de
sodiu, în medie.

• Cerealele, fructele şi legumele au cele mai mici niveluri de sodiu, în medie, 206 mg per
100 g, respectiv 211 mg per 100 g. Aproape două treimi din cele 33 de categorii de
alimente analizate aveau concentraţii de sare, în medie, mai mari decât cele impuse de http://www.gandul.info/sanatate-
standardele autorităţilor din sănătatea publică. Pâinea, produsele din carne procesată, food-drink/hrana-procesata-bogata-
sosurile şi conservele de legume includ cele mai multe subcategorii cu concentraţii de in-sare-risc-de-hipertensiune-si-
accidente-cerebrale-5447714
sare peste nivelul acceptat.
Top 7 alimente pe care nutriţioniştii nu le-ar
mânca niciodată
de Mădălina CHIŢU | 10 dec 2009

• Zahărul şi alcoolul au calorii "goale", iar organismul uman poate funcţiona perfect fără nici un gram de zahăr

• Şapte sunt alimentele pe care nutriţionista Mihaela Bilic, autoarea cărţii "Trăiesc, deci mă ab-ţin", nu le-ar mânca
niciodată. Cunoscutul medic a realizat pentru Gândul o listă a produselor de care trebuie să ne ferim.
• Astfel, dr. Bilic spune că zahărul ocupă numărul 1 în clasamentul alimentelor extrem de dăunătoare pentru organism.
"Zahărul, din punctul meu de vedere ar trebui folosit drept condiment; să îl presărăm pe diferite preparate.

• Mai mult, pe acest aliment ar trebui să existe, ca şi în cazul ţigărilor, pictograme, pe care să scrie «Consumul excesiv
de zahăr dăunează grav sănătăţii»", completează nutriţionistul Bilic. Specialistul adaugă că zahărul îmbătrâneşte,
duce la creşterea colesterolului din sânge, la apariţia diabetului şi a bolilor cardiovasculare. "Acest aliment este unul
din produsele alimentare care duce la apariţia dependenţei. Persoanele care devin dependente de zahăr pot intra
chiar şi în sevraj", explică Mihaela Bilic. Ca şi alcoolul, acest aliment dulce are calorii "goale", iar organismul uman
poate să funcţioneze perfect fără nici un gram de zahăr.

• Margarina are un conţinut caloric destul de ridicat. "Recomand pacienţilor să mănânce unt şi să renunţe la margarină.
Untul conţine mai puţine grăsimi, comparativ cu margarina. În plus, vitaminele A şi E se găsesc şi în unt", spune dr.
Mihaela Bilic. Potrivit nutriţioniştilor, margarina poate duce la apariţia bolilor cardiovasculare, şi a bolilor
neurodegenerative. Atunci când grăsimile sunt asimilate de către corp, sistemul imunitar devine slab, iar organismul
prezintă o sensibilitate mai mare la infecţii, la intoxicaţii şi chiar la apariţia cancerului. În acelaşi timp, acest aliment
poate dezvolta rezistenţă la insulină, în cazul persoanelor bolnave de diabet.

• Produsele de patiserie au un conţinut ridicat de kilocalorii. "Aceste alimente conţin margarină şi făină. Nu spune
nimeni să renunţăm la un croissant la micul dejun, dar acesta nu trebuie să devină obişnuinţă sau să începem să
înlocuim o masă cu produsele de patiserie", recomandă dr. Bilic. Aceste alimente nu aduc organismului nici un
beneficiu, deoarece pateurile sunt lipsite de orice tip de vitamine. Medicii specialişti spun că principalul risc evidenţiat
este creşterea în greutate, într-un timp destul de scurt, lucru ce poate duce, în timp, la obezitate.

• Brânza topită este de calitate inferioară, iar organismul uman nu beneficiază de aceleaşi calităţi pe care le primeşte
de la brânza obişnuită. "Brânza topită este obţinută din resturile de la brânză. În plus, are un conţinut caloric destul de
ridicat. Recomand părinţilor să folosească pentru sendvişuri brânză normală şi să renunţe la acest tip de aliment,
deoarece este nesănătos pentru organismul copiilor", spune dr. Mihaela Bilic.

• Iaurtul de fructe şi băuturile răcoritoare. "Au un conţinut ridicat de zahăr, ca să nu mai vorbim de raportul caloric.
Decât să mâncăm un iaurt cu fructe, mai bine optăm pentru unul natural. Sucurile care sunt sută la sută naturale
trebuie evitate. Recomand pacienţilor maximum un pahar de suc pe zi, deoarece şi fructele au zahăr", explică
medicul.
• Produsele de tip fast-food sunt bogate în grăsimi "rele". "Putem opta cel mult o dată pe lună pentru restaurantele de
acest tip, dar trebuie să fim conştienţi de riscul la care ne expunem, deoarece aceste preparate sunt extrem de
bogate în calorii, deşi volumul lor este unul mic", spune dr. Bilic.
http://www.gandul.info/sanatate-
• Popcornul la microunde este cancerigen. În plus, medicii nutriţionişti spun că un ingredient ce dă aromă de unt food-drink/top-7-alimente-pe-care-
floricelelor de porumb, care se prepară la microunde, poate duce la apariţia unor maladii pulmonare. nutritionistii-nu-le-ar-manca-
niciodata-5170942
Friptură plus cartofi prăjiţi – bombă calorică.
Ghidul asocierilor corecte dintre alimente
de Mădălina CHIŢU | 28 feb 2010

• Combinaţiile nesănătoase, precum produsele din carne cu unele produse lactate, duc la anemie, anorexie, la creşterea
necontrolată în greutate, dar şi la gastrită, ulcer, diminuarea puterii de concentrare şi somnolenţă, susţin nutriţioniştii

• Stomacul uman nu poate prelucra mai mult de o mâncare concentrată odată, avertizează medicii nutriţionişti. "Orice
aliment care nu este fruct sau legumă crudă este mâncare concentrată. Fiecare produs este digerat diferit şi cu viteze
diferite, iar acest lucru se întâmplă datorită înaltei specificităţi a enzimelor digestive", spune prof. dr. Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare şi autorul cărţii "Noua ordine alimentară. Şi noi ce mai
mâncăm?".

• Specialistul în nutriţie susţine că, asociind greşit alimentele incompatibile, riscăm blocarea digestei, cu toate consecinţele
negative asupra sănătăţii, precum anemie, anorexie, creşterea necontrolată în greutate, încetinirea tranzitului intestinal,
arsuri stomacale, gastrită, ulcer, diminuarea puterii de concentrare şi somnolenţă. "Una din combinaţiile cele mai indigeste
este asocierea produselor din carne cu lapte şi unele produse lactate. În contact cu aciditatea sucului gastric, proteina
cezeinică din lapte formează un înveliş izolator pe bucăţile din carne, iar acestea nu mai pot fi digerate", spune prof. dr.
Mencinicopschi. Mai mult, băutorii de cafea trebuie să evite adăugarea laptelui peste acest lichid, deoarece laptele scade
efectul stimulator de digestie al cafelei.

• Care sunt combinaţiile sănătoase de alimente

• Medicul adaugă că asocierile nesănătoase dintre alimente duc la consumarea unui aport caloric destul de ridicat. Unui
adult îi sunt recomandate 2.000 - 2.500 de kilocalorii pe zi. Atunci când asociem cartofii prăjiţi cu friptura obţinem o
densitate calorică foarte mare, în condiţiile în care această combinaţie are peste 300 de kilocalorii la suta de grame. Astfel,
la o friptură de aproximativ 300 de grame şi o porţie de cartofi prăjiţi de până în 200 de grame, aportul caloric este undeva
la 1.500 de grame, ceea ce este foarte mult la o singură masă.

• Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi spune că leguminoasele precum soia, mazăre, năut, linte şi fasole sunt complementare
cu amidonoasele: făină, pâine, orez, paste făinoase, cartofi şi porumb, deoarece împreună cresc valoarea biologică a
proteinelor.

• Mai mult, specialistul spune că leguminoasele sunt bogate în proteine vegetale, iar în acelaşi timp conţin glucide complexe,
precum amidonul. "Mâncate singure, acestea se digeră uşor şi constituie o masă proteică valoroasă. În plus, acestea pot fi
asociate cu orez, andive, ciuperci, salată verde, dovlecei, broccoli, castraveţi şi vinete", completează prof. dr.
Mencinicopschi.

• Grăsimile, precum slănina, smântâna, untul şi maioneza rămân cel mai mult timp în stomac. "Se combină bine cu verdeţuri
bogate în săruri minerale: salată verde, praz, păstăi, usturoi sau spanac, deoarece acestea stimulează fragmentarea
grăsimilor şi uşurează absorbţia acestora în stomac", spune prof. dr. Mencinicopschi.

• De asemenea, este recomandat să asociem carnea de porc, vită, cârnaţi, mezelurile, brânzeturile grase - surse bogate de
proteine, cu ciuperci, conopidă, castraveciori muraţi, ridichi, sfeclă roşie, ardei gras sau urzici.

• 2.500 de kilocalorii sunt suficiente zilnic pentru un adult, în timp ce consumul la o masă a unei fripturi însoţite de cartofi http://www.gandul.info/magazin/fript
prăjiţi ajunge la 1.500 ura-plus-cartofi-prajiti-bomba-
calorica-ghidul-asocierilor-corecte-
dintre-alimente-5660593
Reţeta fripturii sănătoase. De ce trebuie
friptă carnea pe plită
de Mădălina CHIŢU | 18 feb 2010

• Ce alegem pentru a pregăti o friptură sănătoasă? Grătarul clasic, plita bunicii, aragazul, plita electrică sau cuptorul cu
microunde? Nutriţioniştii ne explică care este cea mai bună metodă de a pregăti carnea

• Carnea friptă la flacăra produsă prin arderea gazului este mult mai periculoasă pentru sănătate, comparativ cu cea
preparată pe o plită electrică. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea de
Ştiinţe şi Tehnologie din oraşul norvegian Trondheim.

• Oamenii de ştiinţă au comparat mai multe modalităţi de a prepara o friptură: pe un foc cu flacără produsă de gaz sau pe
plită electrică, cu margarină sau cu ulei de soia. Experimentul a constat în frigerea a 17 bucăţi de carne de vită de 400 de
grame fiecare, timp de 15 minute, într-o bucătărie echipată cu o hotă, în condiţii similare celor dintr-un restaurant din
Europa occidentală.

• Specialiştii au măsurat, în jurul punctului de frigere, concentraţiile de hidrocarburi aromate policiclice (HAP) sau aldehide,
considerate potenţial cancerigene, dar şi concentraţiile de particule ultrafine, suspecte de faptul că ar fi toxice pentru
plămâni. Cele mai mari concentraţii de naftalină, singura HAP detectată, se înregistrau atunci când bucăţile de carne erau
fripte în margarină, la flacără produsă de gaz. Cele mai ridicate concentraţii de aldehide s-au înregistrat în timpul frigerii pe
flacără provenind din combustia gazului, indiferent de grăsimea folosită.

• Expunerea la fumul de combustie - cât mai redusă

• Oamenii de ştiinţă norvegieni au declarat că nivelurile de poluanţi obţinuţi în timpul acestui experiment erau inferiori
limitelor de securitate, recomandând totuşi ca "expunerea la fumul de combustie să fie redusă cât mai mult posibil".

• Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, spune că atunci când prăjim carne,
indiferent dacă alegem grătarul clasic, plita bunicii, aragazul, plita electrică sau cuptorul cu microunde, trebuie să avem
grijă ca bucata de carne să nu intre în contact direct cu sursa de căldură. "Dacă sub grătar vom avea foc direct, atunci
grăsimea scursă din carne se va aprinde şi va genera substanţe cancerigene, iar acest lucru se întâmplă pentru că prin
arderea cărbunilor se generează substanţe extrem de toxice care, odată cu fumul, contaminează şi alimentele", explică
prof. dr. Mencinicopschi. Mai mult, medicul recomandă evitarea cuptorului cu microunde, deoarece acesta degajă
substanţe cancerigene în preparate.

• "Cuptorul cu microunde generează un câmp electromagnetic a cărui polaritate se schimbă de miliarde de ori pe secundă",
adaugă prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Acesta completează că un pui făcut la cuptorul cu microunde nu va fi rumenit,
suculent, savuros, aşa cum se întâmplă la cuptorul cu infraroşii. "Puiul rezultat va fi unul toxic, devitalizat, deoarece
încălzirea deodată în toată masa alimentului nu permite formarea unei cruste exterioare alcătuită din proteine şi zaharuri,
care să protejeze pierderea apei, aromelor şi sucurilor. Un pui făcut la microunde va fi uscat, deschis la culoare şi fără
aromă", explică medicul.

• INFO Folosiţi instrumente din ceramică

• Pentru a găti sănătos şi pentru a păstra cât mai mult valoarea biologică a ingredientelor trebuie să folosim instrumente de
gătit performante, compatibile cu alimentele, recomandă nutriţioniştii. "Se vor prefera instrumentele confecţionate din http://www.gandul.info/sanatate-
ceramică, sticlă, oţel inoxidabil alimentar şi formă smălţuită. Se vor evita cele din aluminiu, folia de aluminiu, cupru, cu food-drink/reteta-fripturii-sanatoase-
acoperire de teflon de slabă calitate sau cu smalţul deteriorat, deoarece pot elibera substanţe toxice", spune prof. dr. de-ce-trebuie-fripta-carnea-pe-plita-
Gheorghe Mencinicopschi. 5555371
De câte ori se poate folosi uleiul pentru
gătit
de Mădălina CHIŢU | 11 feb 2010
• Deşi temperatura ideală pentru prăjit este de 180 grade Celsius, uleiul pentru gătit, cel de floarea soarelui, rezistă
doar până la 170 de grade

• "Uleiul trebuie folosit o singură dată la gătit, deoarece prin refolosire produsul începe să emane substanţe toxice
cancerigene", spune biologul Livia Nena. Mai mult, proprietăţile benefice ale uleiului sunt distruse de la prima
folosire. Dr. Nena completează că uleiurile vegetale oferă organismului beneficii, datorită conţinutului bogat în
omega 3 şi omega 6.

• Care sunt cele mai indicate uleiuri pentru gătit

• Uleiul de palmier rezistă până la temperaturi de 230 de grade, de aceea medici nutriţionişti îl recomandă ca fiind cel
mai indicat ulei pentru prăjeli. Mai mult, acesta este absorbit şi digerat uşor de către organism, iar atunci când este
folosit corespunzător oferă şi beneficii organismului, datorită conţinutului ridicat de vitamina A şi E şi este o sursă
bogată de beta - caroten.

• Cel mai des folosit ulei pentru gătit este cel de floarea-soarelui. Medicii spun că acest ulei rezistă până la
temperaturi de 170 de grade, după care începe să elimine substanţe toxice - cancerigene - în alimente. În plus, unul
dintre principalele dezavantaje ale acestui produs este că prezintă un dezechilibru între omega 3 şi 6. Uleiul de
floarea soarelui conţine omega 6 în exces, fapt ce dăunează organismului, deoarece împiedică asimiliarea de
Omega-3.

• Uleiul de măsline este ideal pentru prăjit. Încălzit, nu suportă modificări de structură şi îşi păstrează valorile nutritive
mai bine decât cel de floarea-soarelui. Are punctul de ardere la 210 grade Celsius, substanţial mai ridicat decât
temperatura ideală pentru prăjit care este de 180 grade Celsius. Mai mult, la această temperatură, grăsimile care au
un punct de fum mai scăzut, precum untul, se descompun şi devin toxice pentru organism. Un alt avantaj al acestui
ulei este că formează o crustă microscopică pe suprafaţa mâncării, ceea ce impiedică pătrunderea substanţelor
nocive generate de procesul prăjirii şi îmbunătăţeşte savoarea mâncării.

• Care sunt cele mai sănătoase uleiuri pentru salată

• Uleiul de soia este ideal ca bază pentru marinate şi vinegrete, deoarece acesta suportă destul de greu căldura. Unul
dintre principalele beneficii ale acestui ulei îl reprezintă nivelul scăzut de acizi graşi saturaţi, fapt ce duce la scăderea
colesterolului din sânge.

• Uleiul de porumb este cel mai indicat pentru salate. Acesta oferă un gust aparte şi este foarte sănătos. În plus, nu
conţine colesterol şi sodiu. Uleiul de porumb conţine vitaminele din gru-pa B, C, D, E, caroten, fosfatide şi
microelemente precum fier, mangan, cupru, crom şi aluminiu. Acest ulei are un conţinut sporit de vitamina E, de
două ori mai mult decât uleiul tradiţional de floarea-soarelui. De asemenea, conţinutul bogat de acizi graşi nesaturaţi
din acest ulei duce la mărirea rezistenţei organismului la bolile infecţioase şi favorizează eliminarea din organism a http://www.gandul.info/sanatate-
excesului de colesterol.
food-drink/de-cate-ori-se-poate-
folosi-uleiul-pentru-gatit-5500651
• Uleiul din sâmburi de struguri consumat zilnic previne apariţia dilataţiilor venoase anormale şi, mai mult, poate
micşora venele varicoase. Acesta se foloseşte doar în salate de crudităţi.
Recipientele din plastic pot provoca boli de
inimă
de Mădălina CHIŢU | 14 ian 2010
• Specialiştii estimează că bisfenolul este detectabil în organismul a 90 la sută
dintre americani şi europeni

• Expunerea la anumite chimicale care se găsesc în plasticul din care sunt


confecţionate ambalajele poate duce la apariţia bolilor cardiovasculare, susţin
oamenii de ştiinţă britanici şi americani. Substanţa vinovată de afecţiunile de
inimă se numeşte bisfenol A.

• Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au testat1.493 de subiecţi cu


vârsta cuprinsă între 18 şi 74 de ani. Ei au fost supuşi la diferite teste clinice
pentru a vedea dacă substanţa care se găseşte în sticlele de plastic are vreun
efect negativ asupra organismului. În plus, specialiştii au studiat şi fişele
medicale ale participanţilor la studiu pentru a vedea dacă suferă de diferite
afecţiuni. Rezultatele clinice au arătat că persoanele care aveau probleme
cardiovasculare aveau în organism un nivel ridicat de bisfenol A. Cercetătorii
atrag atenţia că această substanţă se găseşte în ambalajele pentru mâncare, în
peturi, jucării, biberoane, în mai toate obiectele din plastic. În plus, potrivit
experţilor, bisfenol A se află în strânsă legătură cu diabetul sau cu bolile de ficat.
Mai mult, femeile însărcinate expuse la bisfenol A pot da naştere unor copii cu
un comportament hiperactiv şi agresiv, potrivit unui alt studiu realizat de
cercetători de la Universitatea Carolina de Nord. În cadrul cercetării, s-a găsit
bisfenol A în organismul tuturor mamelor luate în vizor, respectiv 249 de femei
însărcinate. Când copiii au împlinit vârsta de doi ani, micuţii au fost cercetaţi
atent de oamenii de ştiinţă, observându-se, mai ales în cazul fetiţelor ale căror
mame fuseseră expuse la această substanţă, un comportament agresiv.

• Experţii guvernamentali în toxicologie britanici şi americani avertizează că


substanţa toxică este detectabil în organismul a 90 la sută dintre americani şi
europeni. http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/recipientele-din-plastic-
pot-provoca-boli-de-inima-5335028
Băuturile acidulate cresc riscul de
cancer de pancreas
de Mădălina CHIŢU | 8 feb 2010
• Acidul creşte nivelul de insulină din corp, iar aceasta contribuie la înmulţirea celulelor
canceroase

• Un grup de cercetători de la Universitatea Minnesota din Singapore a constatat că


persoanele care beau sucuri acidulate prezintă un risc de aproximativ 85 la sută de a
se îmbolnăvi de cancer de pancreas.

• Oamenii de ştiinţă spun că acest risc este întâlnit mai ales în cazul persoanelor care
beau mai mult de două sucuri acidulate pe săptămână. Pentru a ajunge la acestă
concluzie, specialiştii au monitorizat 60.524 de persoane, jumătate bărbaţi şi jumătate
femei, pe o perioadă de 14 ani.

• Cercetătorii spun că zahărul din băuturile acidulate creşte nivelul de insulină din corp,
iar aceasta contribuie la creşterea celulelor canceroase în pancreas. Subiecţii care
prezentau riscuri scăzute de a se îmbolnăvi erau cei care consumau băuturi naturale,
făcute în casă, în care conţinutul de zahăr este unul redus.

• Mai mult, cercetătorii americani au observat că bărbaţii care mănâncă carne roşie
prezintă un risc de 20 la sută mai mare de a se îmbolnăvi de cancer de pancreas. La
studiu au participat 500.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 71 de ani. După
opt ani de la debutul studiului, au fost diagnosticate 53.396 de cazuri de cancer.

• Mai mult, consumul de carne roşie a fost asociat şi cu un risc ridicat de cancer
esofagian şi la ficat, completează oamenii de ştiinţă. Carnea poate produce cancer prin
mai multe căi, fiind o sursă de grăsimi saturate şi fier - elemente cancerigene, explică
cercetătorii. În plus, carnea este, de asemenea, bogată în agenţi chimici care produc
mutaţii genetice, precum nitrozamine, aminele heterociclice şi hidrocarburi aromate
policiclice.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/bauturile-acidulate-cresc-
riscul-de-cancer-de-pancreas-
5486865
Ce se ascunde în mâncarea „light‖.
Cum să citim etichetele produselor
de Mădălina CHIŢU | 22 feb 2010
• Un iaurt ajunge să aibă acelaşi conţinut caloric ca o îngheţată şi asta din cauza zahărului aflat în compoziţie

• "Light" nu echivalează neapărat cu mai puţine calorii, avertizează specialiştii în nutriţie. Dr. Mihaela Bilic spune că
cele două categorii de substanţe nutritive care vizează termenul de "light" sunt glucidele, adică zahărul, şi lipidele,
adică grăsimea. "Există alimente în care cele două substanţe există concomitent, de aceea prima regulă atunci când
cumpărăm un produs pe care scrie «light» este să citim eticheta", spune nutriţionistul Bilic.

• De cele mai multe ori, cădem în capcana de a mânca liniştiţi un iaurt cu fructe, al cărui conţinut de grăsimi este de 0
la sută, dar al cărui aport caloric este de 90 de kilocalorii pe suta de grame. "Astfel, un iaurt ajunge să aibă acelaşi
conţinut caloric ca o îngheţată, iar acest lucru se întâmplă din cauza zahărului", spune dr. Bilic. Mai mult, pentru a
evita capcanele unui produs "light", medicii spun că trebuie să citim cu atenţie eticheta alimentelor. Astfel, conţinutul
de glucide trebuie să fie de 0-2 grame/100 grame sau miligrame în produs. Aceeaşi cantitate trebuie să se
regăsească şi la conţinutul de lipide. De asemenea, niciun astfel de produs nu trebuie să conţină zahăr. "Acesta va fi
înlocuit cu un îndulcitor sintetic precum aspartam, acesulfatan K, zaharină sau ciclamat de sodiu. Înlocuirea
zahărului cu fructoză nu modifică substanţial zahărul din fructe, care are o absorbţie mult mai lentă decât zaharoza
din sfecla de zahăr", completează nutriţionistul.

• Şi produsele pentru diabetici îngraşă

• Dulciurile "diet" reprezintă capcana în care cad majoritatea celor care nu vor să renunţe la prăjiturele. "Această
categorie de alimente este creată special pentru persoanele bolnave de diabet, al căror organism nu are capacitatea
de a metaboliza zahărul. Astfel, ciocolata, napolitanele, bomboanele şi gemul inscripţionate «diet» nu sunt
recomandate persoanelor care vor să slăbească sau să îşi menţină silueta, deoarece acestea îngraşă", explică
medicul Mihaela Bilic.

• Băuturile răcoritoare "light": Nutriţionistul spune că, spre deosebire de sucurile normale, care au un conţinut caloric
de 45 de kilocalorii/100 de militri, oferă avantajul unui aport caloric ce tinde spre 0. "Atenţie însă la sucurile din fructe
cu emblema «fără zahăr adăugat», deoarece acest tip de suc are conţinutul său propriu de zahăr şi, chiar dacă nu
se adaugă zahăr din exterior, valoarea calorică a unui pahar depăşeşte 100 de kilocalorii", spune Mihaela Bilic. Un
fresh de portocale poate conţine până la 150 - 180 de kilocalorii la un pahar.

• Produsele lactate: Medicii recomandă evitarea iaurturilor care au în compoziţia lor fructe sau musli. "Sunt bombe
calorice echivalente ale dulciurilor, pe care toate lumea le mănâncă relaxat în ideea că mâncăm iaurt", avertizează
nutriţionistul. Lactatele "light" trebuie să conţină: 1-1,5 la sută grăsime - laptele semidegresat, iaurtul - maximum 3 la
sută grăsimi, iar smântâna - 12 la sută grăsimi.

• Sosurile şi conservele: "Există în comerţ sosuri pentru salate şi maioneză în care uleiul este înlocuit cu albuş de ou.
Ele pot fi consumate fără reţineri deoarece valoarea calorică este nesemnificativă. În cazul conservelor de peşte,
evitaţi variantele cu sos tomat sau ulei de măsline. Alegeţi numai produsele în suc propriu, adică apă sau sare. O
singură lingură de ulei are 50 de calorii", spune dr. Mihaela Bilic. http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/ce-se-ascunde-in-
mancarea-light-cum-sa-citim-
etichetele-produselor-5593477
Top 5 condimente care îţi întăresc
sistemul imunitar
de Mădălina CHIŢU | 20 ian 2010
• Pentru a face faţă vremii capricioase, specialiştii în nutriţie recomandă ca alimentaţia noastră să fie
bogată în vitamine

• Vânează virusurile. Luptă împotriva bacteriilor. Atacă ciupercile. Distruge paraziţii şi celulele
tumorale. Acesta este sistemul nostru imunitar, un element esenţial, necesar pentru a supravieţui.
Medicii spun că temperaturile scăzute pun sistemul imunitar la încercare. Astfel că specialiştii
recomandă ca în această perioadă să acordăm o atenţie deosebită alimentaţiei, deoarece aceasta
oferă organismului toţi nutrienţii de care avem nevoie pentru a face faţă vremii capricioase, fără a
ne pune sănătatea în pericol.

• "Condimentele, nelipsite din bucătărie, au un conţinut bogat de vitamine şi proteine - ideale pentru
întărirea sistemului imunitar", spune specialistul în nutriţie Donna Tainter, autoarea cărţii "Mirodenii
şi condimente: explicaţii tehnice despre alimentaţie". Astfel, ghimbirul face minuni pentru sistemul
circulator şi este eficient pentru tratarea durerilor reumatice, atât de des întâlnite în această
perioadă la persoanele care suferă de această afecţiune. În acelaşi timp, expertul Tainter
completează că ghimbirul este un bun antiinflamator şi poate fi folosit cu succes împotriva bolilor
cardiovasculare, a cancerului sau a Alzheimerului. Oregano are drept componente active două
substanţe cu importante proprietăţi antibacteriene.
• publicitate

• "Este un antioxidant puternic, de 42 de ori mai eficient decât merele, de 12 ori mai vitalizant decât
portocalele şi de patru ori mai eficient decât afinele", spune Donna Tainter. Specialistul
completează că, datorită proprietăţilor antimicrobiene, bacteriile, virusurile şi microbii îşi găsesc un
inamic de temut în scorţişoară. În plus, acest condiment, dacă este consumat cu regularitate,
împiedică formarea şi dezvoltarea bacteriilor şi infecţiilor în organismul uman. "Este un bun tonic
cerebral şi are proprietăţi antiinflamatorii". Scorţişoara poate fi introdusă şi în dieta persoanelor
bolnave de diabet, deoarece reduce semnificativ valoarea glicemiei", adaugă nutriţionistul.

• Chili este un remediu excelent pentru nasul înfundat. Mai mult, acest condiment are o influenţă
majoră asupra creşterii imunităţii organismului, atât de afectată în această perioadă. "Este remediul
natural al problemelor pulmonare şi are rol de prevenire a cancerului la stomac. Chili poate fi
introdus cu succes în orice cură de slăbire, deoarece are capacitatea de a arde grăsimile şi de a
accelera digestia", explică Donna Tainter. Pătrunjelul este un complex puternic de vitamine,
magneziu, calciu, fosfor, potasiu, sulf, cupru şi aminoacid. În plus, această plantă este remediul http://www.gandul.info/sanatate-
ideal atunci când suntem răciţi, deoarece este de patru ori mai bogat în vitamina C decât o food-drink/top-5-condimente-care-
portocală, astfel că 100 de grame de pătrunjel conţin în jur de 240 de miligrame de vitamina C. iti-intaresc-sistemul-imunitar-
5388971
Cele mai toxice alimente „sănătoase―
de Mădălina CHIŢU | 1 mar 2010

• Crenvurştii, salamul, parizerul sau cârnaţii sunt tocături de oase, unghii şi alte resturi ale animalului din care este
făcut, susţin nutriţioniştii

• Gust delicios, miros îmbietor şi culori de parcă acum au fost scoase pe poarta fabricii - cam acestea ar fi singurele
avantaje ale alimentelor secolului XXI. Medicii nutriţionişti spun că, în epoca vitezei, de cele mai multe ori alegem
alimente care nu necesită prea mult timp pentru a fi preparate. Astfel, de cele mai multe ori micul dejun se rezumă la
sandwich-uri din salam, parizer, crenvurşti sau ouă ochiuri la care adăugăm un cârnăcior. "Este mult mai la
îndemână să întindem pe o felie de pâine brânză topită sau pateu, dar acest lucru nu înseamnă că este şi sănătos.
Toate aceste alimente sunt toxice pentru organism. Conţin coloranţi, conservanţi. În plus, aceste alimente sunt
produsul resturilor de la animale", spune medicul nutriţionist Ioana Diana Dima. Specialistul recomandă evitarea
produselor care se obţin prin amestecul de mai multe ingrediente, deoarece de cele mai multe ori nu ştim ce se
ascunde într-un astfel de aliment. "Crenvurştii, salamul, parizerul sau cârnaţii sunt tocături de oase, unghii şi alte
resturi ale animalului din care este făcut", susţine dr. Dima.

• De cele mai multe ori alegem astfel de preparate, dar din carne de pui, pentru că ştim că este slabă, oferă beneficii
organismului şi este uşor digerabilă. Din păcate, medicii nutriţionişti spun că acestea sunt la fel de grase şi nocive ca
şi cele din porc. "Dacă suntem adepţii sandwich-urilor, este de preferat să alegem pastramă, muşchi file sau
preparatele din carne uscată", spune dr. Ioana Dima.

• Halvaua are un conţinut ridicat de zahăr

• Nutriţionistul Dima spune că soia este un aliment sănătos, dar adevărata problemă a produselor din soia este modul
în care sunt prelucrate. "Din punct de vedere nutriţional, pateurile din soia nu diferă deloc de cele din carne, adică
sunt extrem de toxice, conţin foarte mulţi aditivi alimentari", explică medicul. Nutriţionistul recomandă persoanelor
care doresc să ţină post, dar să mănânce şi produse sănătoase, să recurgă la bucăţi de soia deshidratată. "Nu
conţin aditivi alimentari şi nici coloranţi", adaugă dr. Dima. Halvaua, un alt aliment vedetă în perioada postului,
conţine miez prăjit de seminţe de floarea-soarelui, zahăr, glucoză şi vanilină. Nutriţioniştii spun că acest produs este
unul sănătos, care are un singur mare dezavantaj: are un conţinut caloric extrem de ridicat. Astfel, 100 de grame de
halva conţin proteine 12-14 grame, glucide 42-48 grame, lipide 36-40 grame şi până la 584 de kilocalorii la suta de
grame. Astfel, se recomandă 30 de grame zilnic.

• INFO PLUS
• Sucurile naturale de fructe conţin substanţe letale

• Un grup de cercetători de la Universitatea din Copenhaga au descoperit, în urma analizelor de laborator, în mai
multe sucuri naturale comerciale, un nivel ridicat de antimoniu (stibiu), substanţă letală. Oamenii de ştiinţă susţin că
aceste sucuri pot genera, din cauza conţinutului ridicat de substanţe chimice, apariţia cancerului, a afecţiunilor
cardiace sau ale plămânilor. Mai mult, sucurile de fructe şi nectarul conţin o cantitate de 2,5 ori mai mare de stibiu
decât permite legislaţia europeană în cazul apei potabile. Cercetătorii precizează că, în unele cazuri, nivelul de
substanţe toxice este de 10 ori mai mare. Specialiştii sunt de părere că această substanţă chimică ajunge în suc din http://www.gandul.info/magazin/cele
cauza plasticului folosit la îmbuteliere. Oamenii de ştiinţă au cerut declanşarea unei investigaţii cât mai repede -mai-toxice-alimente-sanatoase-
pentru că astfel de sucuri sunt consumate de milioane de copii în fiecare zi. 5675098
5 situaţii în care berea e medicament
de Mădălina CHIŢU | 13 aug 2010

• Cantitatea de bere recomandată zilnic de medici pentru bărbaţi este de două pahare de 330 de mililitri,
iar în cazul femeilor - un singur pahar
• Disconfortul termic suportat tot mai greu în ultima perioadă ne determină să bem bere. Studiile de
specialitate au arătat că această băutură aduce, pe lângă efectul de răcorire, beneficii asupra
organismului. Singura condiţie este un consum moderat. Astfel, cantitatea de bere recomandată zilnic de
medici pentru bărbaţi este de două pahare de 330 de mililitri, iar în cazul femeilor - jumătate din această
cantitate.
• Gândul vă oferă un top cinci al beneficiilor pe care berea le are asupra organismului:

• • Scade riscul osteoporozei. Femeile care beau o cantitate moderată de bere vor beneficia de o întărire a
sistemului osos, arată un studiu realizat de cercetătorii spanioli de la Universitatea Extremadura din
Caceres. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.700 de femei şi a relevat faptul că densitatea
osoasă a fost mai mare în cazul celor care consumă bere cu moderaţie, comparativ cu femeile care nu
au consumat deloc această băutură. Specialiştii consideră că hormonii vegetali din bere, şi nu alcoolul,
contribuie la apariţia acestor efecte benefice. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă îndeamnă la prudenţă,
avertizând asupra faptului că un consum mai mare de două sticle de bere pe zi produce un efect contrar,
dăunând sănătăţii oaselor.

• • Menţine greutatea sub control. Contrar aşteptărilor, berea nu îngraşă. Aceasta este concluzia oamenilor
de ştiinţă de la Consiliul Superior de Cercetări Ştiinţifice din Madrid. Pentru a ajunge la această concluzie,
experţii au monitorizat pe o perioadă de 10 săptămâni un grup de voluntari, bărbaţi şi femei, cu vârsta
cuprinsă între 20 şi 42 de ani, timp în care toţi şi-au menţinut obiceiurile de viaţă şi alimentaţie. Singura
modificare introdusă a fost cea referitoare la consumul de băuturi obişnuite şi consumul de bere cu sau
fără alcool. "Măsurătorile antropometrice au stabilit că un consum moderat de bere, cu sau fără alcool, nu
modifică circumferinţa braţului, a taliei şi a şoldurilor; nu s-au înregistrat modificări semnificative în pliurile
cutanate", a declarat dr. Ascensión Marcos, cercetător, director al Grupului de Imunonutriţie al
Departamentului de Metabolism şi Nutriţie din cadrul Consiliului Superior de Cercetări Ştiinţifice.

• • Berea hidratează. Compoziţia sa recomandă berea ca pe o băutură adecvată pentru a reface pierderile
hidrominerale care se produc prin transpiraţie, facilitând recuperarea după exerciţiul fizic, mai ales când
se realizează într-un mediu călduros. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii spanioli
de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Granada şi a celor din cadrul Consiliului Superior de
Cercetări Ştiinţifice din Madrid.

• • Scade riscul bolilor de inimă cu 60 la sută. Potrivit experţilor de la Harvard, amatorii de bere prezintă un
risc cu 40 până la 60 la sută mai mic de a face atac de cord, deoarece furnizează organismului minerale
şi vitamine esenţiale, şi este bogată în potasiu şi săracă în sodiu, ceea ce conferă un echilibru perfect
pentru presiunea arterială. http://www.gandul.info/magazin/5-
situatii-in-care-berea-e-medicament-
6882450
• • Berea are un conţinut bogat de magneziu, care ne protejează de pietrele la vezica biliară şi la rinichi.
Din această cauză, un pahar de bere pe zi scade riscul apariţiei pietrelor la rinichi cu 40 la sută.
Berea te fereşte de osteoporoză
de Mădălina CHIŢU | 9 feb 2010

• Numărul antioxidanţilor din bere este dublu faţă de cel din vinul alb, susţin specialiştii

• Berea este benefică pentru sănătatea sistemului osos, potrivit unui studiu britanic,
publicat în Jurnalul de Cercetări Ştiinţifice asupra Alimentaţiei

• Cercetarea realizată pe 100 de branduri de bere a relevat faptul că această băutură


este bogată în siliciu, provenit din orz, principalul ingredient al berii. Siliciul întăreşte
oasele şi previne osteoporoza. Din acest punct de vedere, specialiştii britanici susţin că
berea neagră este cea mai bună. Ei au descoperit că siliciul este încă prezent în bere,
chiar şi după procesul de fermentare, sub forma acidului ortosilicic. Brandurile de bere
care conţin concentraţii mari de orz şi hamei au mai mult siliciu comparativ cu berea
germană de fermentaţie inferioară, obţinută din porumb.

• Osteoporoza este o maladie a sistemului osos care afectează 50% dintre femeile de
peste 50 de ani şi 20% din totalul bărbaţilor din aceeaşi categorie de vârstă. Mai mult,
un consum moderat de bere protejează organismul de apariţia bolilor cardiovasculare.
Astfel, datorită conţinutului de vitamine din grupul B, 250-500 ml de bere aduce
organismului aproximativ 7la sută din necesarul zilnic de riboflavina (B2) şi 5 la sută din
cel de niacina (B3). În plus, conţinutul crescut de acid folic (B9) a fost legat de posibila
protecţie anti-neoplazica, anti-Alzheimer şi cardiovasculară.

• De asemenea, vitamina B6 este responsabilă de menţinerea normală a nivelului


homocisteinei sangvine, substanţă cunoscută pentru efectele benefice în afecţiunile
cardiovasculare. În acelaşi timp, berea are şi un conţinut ridicat de antioxidanţi,
molecule care au capacitatea de a lega radicalii liberi - molecule dăunătoare - produşi
în procesele oxidative ale organismului. Specialiştii spun că numărul antioxidanţilor din
bere este dublu faţă de cel din vinul alb. În plus, aceştia au rolul de a scădea nivelul
colesterolului rău din organism, adică acele grăsimi care se depun pe pereţii vaselor de
sânge. Mai mult, lichidul are şi proprietatea de a accelera tranzitul intestinal lent şi de a
http://www.gandul.info/sanatate-
reduce formarea pietrelor la rinichi. food-drink/berea-te-fereste-de-
osteoporoza-5490736
Berea ţine la distanţă bolile de inimă
de Mădălina CHIŢU | 22 feb 2010

• Vitamina B6 este responsabilă de menţinerea normală a nivelului homocisteinei


sangvine, substanţă cunoscută pentru efectele benefice în afecţiunile cardiovasculare

• Berea este bogată în multe dintre vitaminele de tip B, precum niacin, riboflavin (B2),
pyridoxine (B6), acid folic (B9) şi Cobalamin (B12). Biodisponibilitatea acestor vitamine a
fost confirmată prin cercetări care au demonstrat o absorbţie ridicată de vitamine de tip
B la introducerea consumului moderat de bere în dietă.

• Pe lângă completarea unei diete echilibrate, vitaminele şi mineralele din bere pot avea şi
alte beneficii asupra sănătăţii. Cercetări recente arată că persoanele care beau bere
prezintă un risc scăzut de a suferi de boli cardiovasculare, comparativ cu cei care beau
vin sau alte băuturi spirtoase. Specialiştii spun că vitamina B6 este responsabilă de
menţinerea normală a nivelului homocisteinei sangvine, substanţă cunoscută pentru
efectele benefice în afecţiunile cardiovasculare.

• De asemenea, oamenii de ştiinţă au arătat că alcoolul are un efect de subţiere a


sângelui şi reduce tendinţa acestuia de a forma cheaguri, iar consumul moderat de bere
este asociat cu schimbări favorabile în profilul lipidic al sângelui.

• Mai mult, berea este benefică pentru sănătatea sistemului osos, potrivit unui studiu
britanic, publicat în Jurnalul de Cercetări Ştiinţifice asupra Alimentaţiei.

• Cercetarea, realizată pe 100 de branduri de bere, a relevat faptul că această băutură


este bogată în siliciu, provenit din orz, principalul ingredient al berii.

• Siliciul întăreşte oasele şi previne osteoporoza. Din acest punct de vedere, specialiştii
britanici susţin că berea neagră este cea mai bună. Ei au descoperit că siliciul este încă
prezent în bere, chiar şi după procesul de fermentare, sub forma acidului ortosilicic.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/berea-tine-la-distanta-
bolile-de-inima-5593400
Berea zilnică măreşte riscul de cancer la
stomac şi colon
de Mădălina CHIŢU | 24 aug 2009

• Oamenii de ştiinţă de la Universitatea McGill din Montreal susţin că


persoanele care beau zilnic bere sau alte băuturi alcoolice tari prezintă un
risc de trei ori mai mare de a dezvolta diferite forme de cancer. Mai mult,
cercetătorii canadieni spun că persoanele care beau zilnic cel puţin un
pahar de alcool sunt expuse riscului de a dezvolta celule cancerigene în
organism, comparativ cu cele care beau alcool ocazional sau deloc.

• La cercetare au participat 3.600 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 de


ani şi 70 de ani, iar specialiştii au monitorizat efectele consumului de alcool
asupra organismului. Cele mai frecvente tipuri de cancer înregistrate în
rândul persoanelor care consumă zilnic alcool sunt cele la esofag, stomac,
colon, pancreas, plămâni, ficat şi prostată.

• Experţii de la Universitatea McGill au luat în considerare şi tipul de alcool


băut şi au observat că numai berea şi băuturile spirtoase, nu şi vinul, pot
spori riscul de a dezvolta aceste forme de cancer. Ei au descoperit că
bărbaţii care consumă alcool de până la şase ori pe săptămână prezintă cu
83 la sută mai multe riscuri să dezvolte cancer la esofag decât abstinenţii
şi persoanele care consumă alcool ocazional, în timp ce cei care consumă
alcool zilnic riscă de trei ori mai mult să se îmbolnăvească. „Rezultatele pe
care le-am obţinut arată că cei care au consumat alcool cel mai frecvent
de-a lungul vieţii au fost expuşi şi celei mai mari creşteri a riscurilor de a
avea mai multe forme de cancer‖, spune profesorul Andrea Benedetti,
coordonatorul studiului.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/berea-zilnica-mareste-
riscul-de-cancer-la-stomac-si-colon-
4798282
Pâinea de secară reglează nivelul de
glicemie şi scade colesterolul
de Mădălina CHIŢU | 25 ian 2010
• BENEFIC l Persoanele care consumă acest produs de panificaţie prezintă
un risc cu 30 la sută mai mic de a se îmbolnăvi de diabet

• Specialiştii în nutriţie spun că secara este o sursă sigură de fibre, care oferă
organismului uman 18 la sută din necesarul de nutrienţi zilnic. Potrivit
nutriţioniştilor, consumul de pâine de secară la fiecare masă va induce
senzaţia de saţietate rapid, astfel că persoanele care aleg acest tip de pâine
nu vor mai simţi nevoia să consume în exces alimente, de cele mai multe
ori nesănătoase.

• Prin conţinutul bogat în magneziu, secreţia de insulină a organismului va fi


diminuată, tocmai de aceea secara poate fi considerată medicamentul
natural pentru persoanele care suferă de diabet, explică nutriţioniştii. Mai
mult, specialiştii completează că un consum regulat de secară reduce cu 30
la sută riscul apariţiei acestei boli, în special în cazul persoanelor
supraponderale, predispuse diabetului. În acelaşi timp, pâinea de secară
are capacitatea de a normaliza valoarea glicemiei, iar fibrele conţinute
împiedică formarea toxinelor la nivelul colonului, iar astfel digestia va fi
îmbunătăţită considerabil.

• Specialiştii recomandă o masă de secară, sub formă de pâine sau cereale,


de şase ori pe săptămână, pentru normalizarea colesterolului, a glicemiei şi
evitarea problemelor cardiovasculare. Mai mult, este alimentul perfect
pentru femeile cu o vârstă înaintată sau bătrâni pentru că reduce riscul
apariţiei infarctului. Pentru adolescenţi, secara este ideală pentru a urma o
cură de slăbire pentru că favorizează o bună digestie, iar senzaţia de
saţietate se va instala rapid. Potrivit nutriţioniştilor, fibrele şi mineralele din http://www.gandul.info/sanatate-
secară se mai găsesc şi în nuci, roşii, castraveţi, mere, pere şi păstăi. food-drink/painea-de-secara-
regleaza-nivelul-de-glicemie-si-
scade-colesterolul-5444309
Nucile - bogate în grăsimi benefice pentru
piele
de Mădălina CHIŢU | 3 ian 2010

• IDEAL O linguriţă de nuci pisate, în fiecare dimineaţă, asigură necesarul de


energie al organismului

• Medicii nutriţionişti spun că nucile reprezintă un aliment bogat în proteine şi


vitamine esenţiale organismului. Vitamina A şi vitamina E se găsesc din belşug în
aceast fruct. În plus, potrivit specialiştilor, nucile au un conţinut ridicat de
minerale, precum fosfor şi potasiu, fibre, dar mai ales acizi graşi omega 3,
necesari pentru buna funcţionare a creierului.

• Nucile sunt bogate în grăsimi benefice pentru piele, astfel că acestea sunt
recomandate în perioada iernii, când factorii externi ne atacă derma. Mai mult,
fructul îmbunătăţeşte elasticitatea pielii, iar consumul lor este recomandat şi în
cazul persoanelor care suferă de eczeme sau psoriazis.

• În acelaşi timp, acest fruct are un conţinut ridicat de carbohidraţi şi uleiuri, ceea
ce oferă organismului uman energie. Nutriţioniştii spun că o linguriţă de nuci
pisate pe zi, mâncate, de preferat, de dimineaţă, asigură necesarul de energie şi
vitamine, iar în plus această porţie este suficientă ca şi aport caloric. Atenţie însă,
nucile au un conţinut caloric destul de ridicat, astfel că specialiştii recomandă să
nu facem abuz, mai ales când suntem la dietă.

• Acest fruct reprezintă o excelentă sursă de acizi graşi esenţiali, pe care altfel
corpul nu îi poate produce în mod natural şi de care are nevoie. Medicii le
recomandă persoanelor care suferă de afecţiuni cardiovasculare, astm şi artrită.
De asemenea, datorită conţinutului de acizi monosaturaţi care au efecte
favorabile asupra nivelului de colesterol din sânge, nucile sunt indicate în cazul
dietei persoanelor care suferă de diabet.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/nucile-bogate-in-grasimi-
benefice-pentru-piele-5251071
Ciupercile reduc răspândirea tumorilor
cancerigene cu 75%
de Mădălina CHIŢU | 30 nov 2009

• BENEFIC l Ciuperca ar putea ajuta la combaterea cancerului de vezică şi prostată

• Un ultim studiu, realizat de o echipă de cercetători de la Centrul Medical din New York,
arată că o ciupercă care este folosită în bucătăria chinezească ar putea fi o potenţială
armă împotriva cancerului, reducând numărul de cazuri cu 75 la sută.

• Ciuperca, care face parte din specia maitake şi are un diametru de aproximativ 20 de
centimetri, ar putea ajuta la combaterea cancerului de vezică şi prostată, care ucide
aproximativ 15.000 de britanici, în fiecare an, potrivit ediţiei electronice Dailymail.
Doctorul Sensuke Konno a combinat o concentraţie din ciupercă cu o proteină
anticancer numită interferon alfa şi a constatat că noua substanţă împiedică dezvoltarea
celulelor cancerigene care provoacă tumori de vezică şi prostată. Potrivit studiului, care
a fost publicat în Jurnalul Britanic de Urologie, este nevoie de o doză foarte mică din
ambele substanţe, iar medicamentul realizat poate activa o enzimă care controlează
dezvoltarea cancerului. "Este un progres extren de important pentru noi. Combinând
cele două, nu doar că mărim eficienţa tratamentului, dar şi îmbunătăţim viaţa pacienţilor,
reducând doza convenţională de medicament", spune doctorul Sensuke Konno.

• În plus, medicii nutriţionişti spun că ciupercile reprezintă o sursă bogată de proteine, iar
spre deosebire de carne, care este un aliment greu digerabil, în digestia ciupercilor
organismul investeşte un consum minim de energie.

• Specialiştii recomandă ca acestea să fie consumate în stare proaspătă, crude, înăbuşite


sau fripte sau în combinaţie cu carbohidraţi. În plus, ciupercile sunt recomandate în
dietele de slăbire, deoarece nu conţin amidon. Mai mult, ciupercile sunt bogate în fibre şi
vitamine din complexul B, precum B1, B2, B3, B6 şi acid folic. Nutriţioniştii spun că
aceste alimente ajută la combaterea oboseala, ciupercile fiind recomandate persoanelor
care suferă de astenii sau au stări de epuizare fizică. În acelaşi timp, ciupercile conţin
apă, substanţe organice şi săruri minerale.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/ciupercile-reduc-
raspandirea-tumorilor-cancerigene-
cu-75-5143814
Cartoful – remediu eficient împotriva
stresului
de Mădălina CHIŢU | 24 nov 2009

• Leguma conţine 85 de kilocalorii la suta de grame, adică de două ori mai puţine
calorii decât alţi carbohidraţi, precum pâinea, pateurile sau orezul, în aceeaşi
cantitate

• Cartoful este o sursă bogată de amidon, iar medicii nutriţionişti spun că această
substanţă este un carbohidrat lent, a cărui digerare eliberează în organism
glucide, care nu duc la o creştere rapidă a glicemiei din sânge. Specialiştii spun
că în această legumă se găsesc 19 grame de glucide la suta de grame de cartofi.
În acelaşi timp, alimentul este o sursă de energie şi favorizează prelungirea
senzaţiei de saţietate. Potrivit nutriţioniştilor, acestă legumă nu îngraşă, deoarece
conţine 85 de kilocalorii la suta de grame, adică de două ori mai puţine calorii
decât alţi carbohidraţi, precum pâinea, pateurile sau orezul, în aceeaşi cantitate.

• Mai mult, cartoful abundă în complexul de vitamine B, mai ales în B1, care ajută
la menţinerea sănătoasă a sistemului nervos, îmbunătăţeşte tonusul muscular şi
contribuie la întărirea sistemului imunitar. Vitamina B2 este benefică pentru ten,
B3 ajută la stimularea secreţiei gastrice şi scade tensiunea arterială, iar vitamina
B6 ajută la producerea de globule roşii şi de anticorpi.

• În plus, specialiştii în nutriţie susţin că această legumă acţionează eficient


împotriva stresului şi a oboselii, deoarece are un conţinut bogat de magneziu.

• Acest mineral este indispensabil organismului, deoarece ajută la o bună


funcţionare a sistemului nervos şi participă la metabolismul glucidelor, proteinelor
şi lipidelor din organism. Mai mult, magneziul din cartofi ajută şi la întărirea
smalţului dinţilor şi favorizează absorbţia de sodiu, potasiu, calciu în corpul uman.
Alimentul mai este recomandat şi persoanelor anemice, deoarece conţine fier.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/cartoful-remediu-eficient-
impotriva-stresului-5130415
Roşiile - alternativa naturală a aspirinei
de Mădălina CHIŢU | 22 dec 2009

• Milioane de vârstnici iau zilnic doze mici de aspirină pentru a-şi îmbunătăţi
circulaţia sângelui, potrivit Daily Mail

• Un ingredient natural găsit în seminţele de roşii a fost identificat de oamenii de


ştiinţă britanici drept o componentă-cheie pentru o viaţă lungă şi sănătoasă.

• Gelul obţinut din aceste seminţe ajută ca sângele să nu devină lipicios


îmbunătăţind circulaţia acestuia, fiind promovat ca o alternativă naturală la
aspirină. Ingredientul a fost descoperit în timp ce experţii studiau beneficiile dietei
mediteraneene. Gelul este deja utilizat într-un produs de suc de fructe şi se
aşteaptă ca pe viitor să fie adăugat în unele băuturi lactate. Produsul este un
derivat din gelul găsit în jurul seminţelor de roşii, iar studiile au demonstrat că
poate preveni apariţia cheagurilor de sânge.

• Cercetătorii au constatat că acest ingredient contribuie la schimbarea


caracteristicilor trombocitelor, celulele mici din sânge, ca şi aspirina. În mod
normal, acestea sunt netede, dar inflamaţii din vasele de sânge, legate de fumat,
creşterea colesterolului sau stres, le face să devină ţepoase şi să se lipească
între ele, formând cheaguri.

• Potrivit Daily Mail, milioane de vârstnici iau zilnic doze mici de aspirină pentru a-şi
îmbunătăţi circulaţia sângelui. Cu toate acestea există efecte secundare, precum
hemoragia la nivelul stomacului şi formarea ulcerului. Potrivit cercetătorilor,
ingredientul din roşii nu a înregistrat efecte adverse.

http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/rosiile-alternativa-
naturala-a-aspirinei-5198459
Morcovul – remediu împotriva hipertensiunii
de Mădălina CHIŢU | 5 ian 2010

• BENEFICIU l Morcovii asigură cea mai mare cantitate de betacaroten dintre


legumele pe care trebuie să le consumăm zilnic, susţin medicii

• Medicii nutriţionişti spun că morcovii au un conţinut nutritiv complex, asigurând


astfel organismului uman necesarul de enzime, vitamine şi minerale. Nutriţionistul
Mihaela Bilic recomandă să mâncăm morcov în stare naturală, deoarece fiert sau
sub formă de suc are un indice glicemic ridicat. "Morcovul crud este un
carbohidrat complex, bogat în fibre, cu un indice glicemic scăzut, calităţi care se
pierd odată cu prepararea lui", spune dr. Bilic. În plus, specialiştii completează că
la fiecare 100 de grame de morcov consumat organismul uman primeşte 7,6
grame de carbohidraţi, 0,6 grame de proteine, 0,3 grame de grăsime, 30
miligrame de calciu şi 0,6 miligrame de fier.

• Unul din marile beneficii ale aportului de fier este eficienţa cu care ajută
organismul să lupte împotriva radicalilor liberi, răspunzători de grăbirea
procesului de îmbătrânire, asociat de multe ori declanşării unor boli grave. Mai
mult, această legumă reprezintă o sursă importantă de fibre, vitamina B1, B2, B6,
vitamina C, vitamina K, biotină, potasiu şi tiamină. Medicii adaugă că morcovii
asigură şi cea mai mare cantitate de betacaroten dintre legumele pe care trebuie
să le consumăm zilnic.

• Betacarotenul este un pigment galben-portocaliu, găsit în toate plantele verzi,


însă în cantităţi mai mari în morcovi, spanac şi pepene galben. Nutriţioniştii spun
că hipertensiunea arterială poate fi tratată cu ajutorul sucului de morcovi. Astfel,
pentru persoanele care suferă de această afecţiune este nevoie de 100 mililitri de
suc de morcovi zilnic, de două ori pe zi. Terapia se recomandă să se
prelungească pe o perioadă de 30 de zile.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/morcovul-remediu-
impotriva-hipertensiunii-5267071
Sarea – aliment indispensabil organismului
de Mădălina CHIŢU | 3 dec 2009

• NECESITATE Nutriţioniştii recomandă consumul de sare îmbogăţită cu iod


pentru a preveni tulburările de natură endocrină

• Medicii nutriţionişti spun că sarea ajută la menţinerea volumului lichidelor


extracelulare, ceea ce o transformă într--un aliment indispensabil
organismului. "Doza optimă este de 5 grame pe zi, considerând inclusiv
sarea «ascunsă» în diferitele alimente, deoarece există sare până şi în
fructe", spune medicul nutriţionist Mihaela Bilic. Specialistul completează că
persoanele sănătoase nu trebuie să se teamă de excesul de sare, deoarece
organismul are mecanisme complexe de reglare: creşterea concentraţiei de
sodiu în sânge determină eliberarea hormonului numit aldosteron şi
senzaţia de sete, ceea ce duce la eliminarea renală a excesului de sare şi
apă.

• Mai mult, dr. Bilic adaugă că aportul crescut de apă după alimentele sărate
duce la creşterea diurezei şi ajută la eliminarea excesului de sare, fără a
influenţa greutatea, "deci sarea nu îngraşă". În acelaşi timp, sarea este
bogată în oligoelemente şi săruri minerale, precum calciu, magneziu,
potasiu, iod şi flor. "Este recomandat să se consume sare îmbogăţită cu iod
pentru a preveni tulburările de funcţionare a glandei tiroide. Sarea de mare
este săracă în iod, deoarece acesta se evaporă în cursul procesului de
cristalizare", explică dr. Mihaela Bilic. Sarea este prezentă în mod natural în
majoritatea alimentelor, de la lapte şi până la carne, şi în toate produsele
industriale, deoarece ajută la conservarea îndelungată a preparatelor şi le
îmbunătăţeşte gustul. "Datorită acestei răspândiri, nu trebuie să ne facem
probleme în legătură cu aportul de sare, deoarece organismul unui om
sănătos va primi suficient sodiu şi fără să punem cu mâna noastră «sare în http://www.gandul.info/sanatate-
bucate»", conchide dr. Bilic. food-drink/sarea-aliment-
indispensabil-organismului-5152055
Broccoli, cea mai bună legumă
antiîmbătrânire
de Mădălina CHIŢU | 3 dec 2009

• BENEFIC l Persoanele care au o carenţă de vitamina K prezintă mai multe


semne de îmbătrânire

• O echipă de cercetători din California sunt de părere că alimentele bogate


în vitamina K combat efectele trecerii timpului asupra corpului uman. Astfel,
printre alimentele-"minune" se numără soia, cerealele, spanacul, broccoli şi
varza de Bruxelles. Oamenii de ştiinţă au constatat că vitamina K este un
antioxidant mai mare decât vitamina E. În plus, rezultatele studiului arată că
persoanele care au o carenţă de această vitamină sunt mult mai expuse
factorilor externi, precum mediul poluant, care îşi pun amprenta asupra pielii
noastre. Subiecţii care aveau un nivel scăzut de vitamina K în organism
prezentau mai multe semne ale îmbătrânirii, comparativ cu participanţii care
aveau un nivel optim de această vitamină în corp.

• În acelaşi timp, medicul nutriţionist Mihaela Bilic spune că broccoli conţine


cel mai mult fier dintre toate legumele şi previne anemia la persoanele
vegetariene. "Fitaţii din legume scad absorbţia fierului cu 30 la sută în
organismul uman, însă betacarotenul din compoziţia acestei legume
înlătură acest blocaj. Fitonutrienţii din broccoli previn apariţia cancerului",
explică dr. Bilic.

• În plus, alimentele bogate în vitamina K ajută la coagularea sângelui, la


întărirea oaselor, previn calcificarea arterei rinichilor. Mai mult, ajută şi la
reducerea riscului contractării de boli cardiovasculare şi cancer.
• Cercetătorii americani spun că rolul vitaminei K în organismul uman este
acela de-a corecta funcţionalitatea anumitor proteine care reglează calciul http://www.gandul.info/sanatate-
în organism, permiţând astfel fixarea acestuia în oase, şi împiedică, food-drink/broccoli-cea-mai-buna-
totodată, sedimentarea lui acolo unde nu trebuie. leguma-antiimbatranire-5319258
Conopida întăreşte sistemul imunitar
de Mădălina CHIŢU | 13 ian 2010

• Leguma este o sursă bogată de potasiu, magneziu, fosfor, calciu şi seleniu,


potrivit specialiştilor

• Conopida este o legumă care are un conţinut bogat de potasiu, magneziu,


fosfor, calciu şi seleniu. Specialiştii în nutriţie susţin că această legumă are
capacitatea de a întări sistemul imunitar. Medicii spun că o conopidă
proaspată, de 100 de grame, conţine cinci grame de carbohidraţi, două
grame de zahăr, două grame de proteine, vitamina B1, B2, B3, B5, B6, C,
fier, seleniu, potasiu, fosfor şi zinc. Toate acestea influenţează decisiv
sistemul imunitar, iar consumul unei conopide pe zi poate deveni aliatul
ideal împotriva îmbolnăvirilor des întâlnite în sezonul rece, precum
bronşitele, răcelile sau a virozelor respiratorii. În plus, conţinutul bogat de
vitamina C ajută la refacerea organismului, iar acţiunea antioxidantă şi
antiinflamatorie va ţine la distanţă răceala supărătoare de sezon.

• Mai mult, o cură de conopidă ajută la îmbunătăţirea valorii colesterolului din


sânge. Medicii spun că, datorită conţinutului de vitamina B, leguma
influenţează dezvoltarea celulelor sănătoase în organism. "Recomand ca
această legumă să fie mâncată doar în stare crudă, la fel ca şi braccoli sau
varza, deoarece odată preparată, valoarea nutritivă scade", spune dr.
Mihaela Bilic, specialist în nutriţie. Conopida mai conţine glucosinolaţi şi
tiocianaţi, substanţe care ajută ficatul să neutralizeze substanţele toxice.
Medicii nutriţionişti spun că dacă moleculele toxice nu sunt detoxifiate rapid
în ficat, ele pot dăuna organismului uman şi pot duce la apariţia celulelor
canceroase.

• În plus, alimentul asigură sănătatea inimii şi te fereşte de riscul apariţiei http://www.gandul.info/sanatate-


infarctului, mai ales în perioadele stresante şi tensionate apărute în timpul food-drink/conopida-intareste-
sistemul-imunitar-5326651
zilei.
Porumbul fiert sau copt alimentează
organismul cu energie
de Mădălina CHIŢU | 10 aug 2009

• NUTRIŢIE l Specialiştii atrag atenţia că porumbul este unul dintre


alimentele asociate de cele mai multe ori cu reacţii alergice. Aşa că evitaţi
să-l consumaţi crud

• Specialiştii în nutriţie spun că porumbul nu trebuie să lipsească din


alimentaţia zilnică, deoarece acesta reduce riscul apariţiei bolilor cardiace,
datorită conţinutului bogat de vitamina E - antioxidant care protejează
inima. În plus, această cereală conţine din belşug un carotenoid numit
beta-cryptoxanthin, care are proprietatea de a preveni apariţia cancerului
la plămâni. Această substanţă se mai găseşte în legume şi fructe de
culoare portocalie, precum papaya, portocalele, dovleacul sau piersicile.

• Nutriţioniştii spun că o cană cu boabe de porumb oferă 15 la sută din


necesarul zilnic de acid pantothenic, vitamina B5. Această vitamină e
folosită pentru transformarea carbonaţilor complecşi în glucoză, care
alimentează energia organismului. În plus, beta-carotenul din porumb
creşte rezervele de hemoglobină, o proteină care transportă oxigenul la
celule şi ajută la prevenirea oboselii. Hidrocarburile din compoziţia chimică
a porumbului dau energie şi nu permit depunerea grăsimii.

• În acelaşi timp, aceeaşi cană cu porumb oferă 24 la sută din necesarul


zilnic de thiamină. Aceasta este o substanţă necesară în reacţiile
enzimatice legate de producţia de energie şi e, de asemenea, foarte
importantă pentru celulele creierului şi funcţia cognitivă. Mai mult, thiamina
e necesară pentru sinteza unui neurotransmiţător esenţial pentru memorie. http://www.gandul.info/sanatate-
Lipsa acestui compus din organism are legătură cu instalarea senilităţii şi a food-drink/porumbul-fiert-sau-copt-
alimenteaza-organismul-cu-energie-
bolii Alzheimer. 4735612
Mierea cu scorţişoară, remediu pentru
stomac
de Mădălina CHIŢU | 9 aug 2009

• BENEFIC l Durerile de dinţi pot fi calmate cu o pastă obţinută dintr-o


linguriţă de pudră de scorţişoară şi cinci linguriţe de miere, amestec ce
poate fi aplicat de trei ori pe zi pe dintele cu probleme

• Acelaşi amestec este un foarte bun pansament pentru durerile de stomac,


dar şi pentru problemele sistemului digestiv în general. Secretul este ca
mierea şi scorţişoara să fie amestecate în cantităţi egale. În acelaşi timp,
acest amestec întăreşte sistemul imunitar şi protejează organismul de
bacterii şi atacuri virale.

• Scorţişoara este unul dintre condimentele benefice, care pe lângă faptul că


oferă un gust şi o aromă deosebite alimentelor, previne apariţia diabetului,
deoarece scade nivelul glicemiei din sânge, spun specialiştii în nutriţie. În
acelaşi timp, un vârf de scorţişoară mâncat după fiecare masă duce şi la
scăderea colesterolului din organism.

• Nutriţioniştii recomandă să presăraţi scorţişoară pe una sau două feliile de


pâine prăjită pe care le mâncaţi la micul dejun sau pe fructe.

• Specialiştii spun că acest condiment poate fi adăugat şi în bolul de cereale


cu lapte sau chiar în ceai. Poate nu ştiaţi, dar există şi anumite produse de
fast-food cărora li se adaugă scorţişoară pentru savoare. Pentru ca
digestia în timpul nopţii să fie mai uşoară, specialiştii în nutriţie spun că
după cină puteţi mânca o linguriţă de scorţişoară, căci este demonstrat
ştiinţific că scorţişoara este unul dintre condimentele care vă „garantează‖ http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/mierea-cu-scortisoara-
sănătatea. remediu-pentru-stomac-4732612
Sucul de sfeclă roşie scade presiunea
arterială
de Mădălina CHIŢU | 7 aug 2009

• BENEFIC Datorită conţinutului bogat în magneziu, această legumă este


recomandată de specialişti în restabilirea echilibrului psihic.

• Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Medicală din Exeter spun că sucul


de sfeclă roşie consumat în mod regulat duce la scădere atensiunii
arteriale şi previne apariţia bolilor de inimă, datorită conţinutului de potasiu
şi acid folic. În acelaşi timp, sucul de sfeclă roşie are şi un conţinut ridicat
de vitamine, fapt ce ajută la îmbunătăţirea metabolismului, combaterea
anemiei şi îmbunătăţirea funcţiei ficatului, pe care îl ajută să distrugă
grăsimile depozitate. Cercetătorii spun că un pahar cu suc de sfeclă are 80
de kilocalorii, 3,4 grame fibre, 1,7 grame de carbohidraţi, 136 mg acid folic,
131 mg sodiu, 519 mg potasiu, care preveni şi tratază afecţiunile cardiace.
Conţinutul de magneziu din această legumă este recomandată de
specialişti în restabilirea echilibrului psihic.

• Nutriţioniştii recomandă un pahar de suc de sfeclă roşie pe stomacul gol,


mai ales în cazul persoanelor care suferă de afecţiuni digestive, pulmonare
şi hepatice. De asemenea, sfecla roşie este indicată şi femeilor însărcinate
pentru că este bogată în vitaminele A, B, C,E, K şi conţine calciu şi fier.
Mai mult, oamenii de ştiinţă spun că includerea sfeclei în dieta zilnică ajută
la reducerea riscului apariţiei de dezechilibre cognitive, osteoporoză şi
afecţiuni cauzate de un nivel ridicat al colesterolului.

• Pe de altă parte, cercetătorii menţionează că o calitate foarte importanta a


sfeclei este faptul că, odată gatită sau fiartă, ea nu îşi pierde din
proprietăţie benefice, ca în cazului celorlalte legume. Experţii atrag atenţia http://www.gandul.info/sanatate-
însă asupra faptului că persoanele care suferă de diabet trebuie să o evite, food-drink/sucul-de-sfecla-rosie-

deoarece sfecla are un conţinut ridicat de zahăr. scade-presiunea-arteriala-4729209


Portocalele, lămâile şi usturoiul accelerează
metabolismul
de Mădălina CHIŢU | 4 aug 2009

• Topire l Mandarinele, lămâile, portocalele şi grapefrutul sunt o sursă bogată de vitamina


C, care are proprietatea de a „arde‖ grăsimile

• Pentru ca dietele să aibă rezultatul dorit, medicii nutriţionişti spun că metabolismul


trebuie accelerat. ―Un metabolism crescut este mai eficient, pentru că arde mai multe
calorii‖, spune medicul nutriţionist Lygia Alexandrescu. Specialistul oferă câteva sfaturi
pentru a ajuta organismul să piardă calorii fără a-l înfomenta. Astfel, dr. Alexandrescu
recomandă mesele frecvente, deoarece în acest mod organismului i se asigură o sursă
constantă de energie. ―Atunci când sărim peste o masă sau ţinem o dietă foarte strictă,
organismul crede că urmează o perioadă grea, de înfometare şi reacţioneaza prompt,
încetinind metabolismul pentru a conserva energia‖, explică Lygia Alexandrescu.
Medicul completează că organismul este dotat cu un mecanism de supravieţuire prin
care se depozitează grăsimea pentru a-l proteja pentru perioada ―de post‖.

• În plus, alimentele precum citricele, soia, stafidele, merele şi usturoiul au capacitatea


de a accelera metabolismul. Astfel, medicii recomandă ca merele să nu fie decojite
înainte de a fi consumate, deoarece coaja accelerează tranzitul intestinal lent şi
digestia. De asemenea, merele conţin o substanţă numită pectina, care limitează
cantitatea de grăsimi pe care corpul o asimilează. Portocalele, mandarinele, lămâile şi
grepfrutul sunt o sursă bogată de vitamina C, care are proprietatea de a „arde‖
grăsimile. Usturoiul conţine uleiuri speciale, care au rolul de a elimina toxinele din
organism.

• Medicul Alexandrescu spune că mişcarea este obligatorie, deoarece efectele benefice


ale exerciţiilor fizice regulate asupra sănătăţii depăşesc cu mult efectul de îmbătrânire
pe care îl poate avea un metabolism accelerat. „În general, activităţile fizice intense,
cum ar fi alergarea, ard mai multe calorii decât activităţile de construcţie musculară
cum sunt ridicările de greutăţi‖, mai spune specialistul. Nutriţionistul completează că nu
trebuie uitat faptul că muşchii ard mai multe calorii decât grăsimea. „Asta înseamnă că
metabolismul este cu atât mai activ cu cât masa musculară este mai mare‖, adaugă http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/portocalele-lamaile-si-
specialistul. usturoiul-accelereaza-metabolismul-
4721544
Kiwi conţine mai multă vitamină C decât o
portocală
de Mădălina CHIŢU | 29 iul 2009

• Beneficii l Datorită conţinutului de magneziu, acest fruct stopează procesul de


îmbătrânire şi diminuează stresul

• Specialiştii în nutriţie spun că kiwi este fructul cu cele mai multe substanţe nutritive.
Acest fruct conţine luteină, o substanţă care ajută la reducerea riscului de apariţie a
cancerului şi a bolilor de inimă. În plus, kiwi este considerat a fi, după porumb, fructul
cu cea mai bogată sursă de luteină.

• Conform unor studii recente, kiwi este fructul cu cele mai multe substanţe nutritive din
categoria fructelor importante, astfel că kiwi conţine mai multă vitamina C decât o
portocală.

• De asemenea, fructul mai are un conţinut ridicat de vitamina A şi B6, iar vitamina E din
acest fruct protejează celulele organismului de acţiunea dăunătoare a radicalilor liberi.
Radicalii liberi sunt substanţe cu un caracter de reacţie ridicat care rezultă din
metabolismul normal, dar şi din în urma expunerii organismului la anumiţi factori din
mediul înconjurator, precum fumatul sau radiaţiile ultraviolete. În acelaşi timp, kiwi
conţine acid folic, fier, crom şi calciu.

• Datorită conţinutului de magneziu, kiwi este fructul care stopează procesul de


îmbătrânire, echilibrează nivelul colesterolului „rău‖ din sânge şi combate stresul şi
depresiile. În acelaşi timp, nutriţioniştii spun că acest fruct ajută la creşterea imunităţii şi
rezistenţei organismului la infecţii.

• Kiwi este recomandat şi persoanelor care suferă de insomnii, deoarece ajută la


reglarea somnului. Mai mult, acest fruct reglează tensiunea arterială şi joacă un rol
important în îngrijirea pielii, acesta putând fi folosit şi în tratamentele de frumuseţe.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/kiwi-contine-mai-multa-
vitamina-c-decat-o-portocala-
4706516
Papaya oferă dublul dozei zilnice necesare
de vitamina C
de Mădălina CHIŢU | 20 iul 2009

• BENEFIC l Fructul este recomandat după mesele copioase, bogate în proteine şi lipide,
deoarece stimulează secreţia biliară

• Papaya conţine mai multă vitamina C decât kiwi, potrivit specialiştilor în nutriţie. „150 de
grame de papaya oferă organismului dublul dozei zilnice necesare de vitamina C. Fruct
bogat în fibre şi antioxidanţi, papaya ajută la digestia alimentelor bogate în proteine,
datorită conţinutului unei enzime numită papaină‖, spune medicul nutriţionist Mihaela
Bilic. Prin conţinutul bogat de vitamina C, papaya accelerează cicatrizarea plăgilor şi
vindecarea postoperatorie. Mai mult, consumul acestui fruct previne formarea plăcii
dentare.

• Papaya este recomandată după mesele copioase bogate în proteine şi lipide, deoarece
conţinutul fructului stimulează secreţia biliară şi are un rol primordial în digestia
lipidelor. Fructul este indicat şi după mesele care cuprind fripturi, mici, cârnaţi, sosuri
sau lactate grase, precum smântâna sau caşcavalul. În acelaşi timp, papaya este bogat
în magneziu, potasiu, fier, calciu şi minerale şi are un conţinut de betacaroten mai mare
decât al morcovului. Mai mult, fructul are şi un conţinut ridicat de vitaminele A şi E, fiind
recomandat ca antiinflamator. De asemenea, are capacitatea de a reduce febra şi
accelerează tranzitul intestinal lent. În plus, un alt beneficiu al papayei este acela că
scade glicemia din sânge, fiind recomandat de medic persoanelor care sunt bolnave de
diabet.

• De asemenea, previne arsurile solare şi cancerul de piele datorită conţinutului de


betacaroten, substanţă care se depune la nivelul pielii şi are rol protector, înlăturând
efectele negative ale razelor solare. Datorită conţinutului său de antioxidanţi, papaya
are beneficii anticanceroase, antiîmbătrânire şi detoxifiante, oferind, în acelaşi timp,
organismului energie. Specialiştii în nutriţie spun că seminţele negre ale fructului sunt,
de asemenea, comestibile şi au un gust uşor iute. Nutriţioniştii recomandă pisarea lor şi
înlocuirea piperului cu această pulbere.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/papaya-ofera-dublul-
dozei-zilnice-necesare-de-vitamina-
c-4666960
Cerealele integrale, o sursă bogată de
antioxidanţi
de Mădălina CHIŢU | 20 iul 2009

• ECHILIBRU l Fulgii reduc riscul apariţiei diabetului, obezităţii, bolilor


cardiovasculare sau neoplaziilor

• Alimentaţia are un rol determinant în ceea ce priveşte sănătatea.


Nutriţioniştii spun că dieta este conformă cu vârsta şi trebuie să se
adapteze în permanenţă nevoilor calorice ale organismului. Potrivit
nutriţioniştilor, o alimentaţie echilibrată presupune reprezentarea optimă a
principiilor nutritive de bază, precum proteine, glucide, lipide, vitamine şi
elemente minerale, care trebuie să se găsească în alimentaţia din fiecare
zi. „Cerealele integrale se recomandă în alimentaţia zilnică. Acestea sunt o
alegere sănătoasă atât pentru micul dejun,cât şi pentru cele 2-3 gustări
recomandate. Ele constituie o sursă bună de fibre alimentare, sunt
alimente cu un index glicemic mic şi au o contribuţie majoră, prin aportul
vitaminelor şi mineralelor pe care le conţin, la menţinerea unui echilibru
nutriţional‖, explică prof. dr. Gabriela Radulian de la Institutul de Diabet,
Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu‖. În acelaşi timp, cerealele
sunt o sursă bogată de antioxidanţi, carbohidraţi complecşi şi fitonutrienţi.

• Mai mult, consumul zilnic de cereale contribuie la reducerea riscului de


apariţie a unor afecţiuni cu mare incidenţă în rândul populaţiei în ultimii ani,
precum obezitatea, diabetul zaharat, bolile cardiovasculare sau neoplaziile.
Consumând 3 porţii de cereale integrale zilnic, riscul de apariţie a
obezităţii este redus cu 21 – 27 la sută. În plus, aportul de cereale este
asociat cu îmbunătăţirea sensibilităţii la insulină, completează nutriţioniştii.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/cerealele-integrale-o-
sursa-bogata-de-antioxidanti-
4666954
Ceapa te apără de boli cardiovasculare
de Mădălina CHIŢU | 10 iul 2009

• Purificare Leguma detoxifică organismul şi previne apariţia cancerului

• Specialiştii în nutriţie spun că ceapa stimulează rinichii să elimine din toxine,


purifica organismul şi accelerează tranzitul intestinal lent. „ Ceapa este bogată
în quercetină, fitonutrien, antioxidant care se mai regăseşte şi în mere. Acest
antioxidant are capacitatea de a apăra organismul împotriva radicalilor liberi, a
cancerului, a tulburărilor circulatorii şi a bolilor cardiovasculare‖, explică dr.
nutriţionist Mihaela Bilic. Specialistul completează că în cazul unei alimentaţii
sărace în vitamina C şi E, ceapa asigură antioxidanţii necesari pentru prevenirea
bolilor. „Acest condiment are un efect sedativ, ameliorează tusea şi bronşitele‖,
spune dr. Mihaela Bilic.

• Ceapa este, de asemenea, utilă în tratarea apetitului alimentar scăzut şi pentru


prevenirea arterosclerozei.

• Astfel, reduce riscul dezvoltării cancerului de colon, deoarece este bogată într-
un tip de oligomeri care stimulează creşterea unei bifidobacterii sănătoase şi
inhibă dezvoltarea altora, potenţial nocive în colon.

• Prin conţinutul de sulfide, ceapa poate scădea lipidele din sânge şi presiune
arterială. Este un anticoagulant natural, proprietate corelată cu prezenţa sulfului
în conţinutul cepei. Nutriţioniştii atrag însă atenţia asupra faptul că, utilizată în
cantităţi ridicate, ceapa poate provoca dureri stomacale şi iritaţie
gastrointestinală.

• Această legumă poate fi utilizată şi ca remediul împotriva petelor maronii,


aparute pe piele in urma tratamentului indelungat cu anticoncepţionale sau de
expunerile îndelungate la soare. Astfel, se recomandă tamponarea zonelor http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/ceapa-te-apara-de-boli-
afectate cu zeama de la o ceapă, care este amestecată cu puţin vin de mere. cardiovasculare-4630805
Mango ajută la digestia alimentelor grase
de Mădălina CHIŢU | 21 iul 2009

• BENEFIC l Bogat în vitamina C şi caroten, fructul previne oboseala


nervoasă, tensiunea mentală, isteria şi insomniile

• Nutriţioniştii spun că mango încetineşte procesul de îmbătrânire datorită


conţinutului de fitoelemente. În plus, medicul nutriţionist Mihaela Bilic
completează că, datorită conţinutului de betacaroten, fructul întăreşte
sistemul imunitar. „Mango ajută la digestia alimentelor grase, deoarece
uşurează absorţia proteinelor şi lipidelor. Mai mult, unul dintre antioxidanţii
prezenţi în mango este asociat cu reducerea semnificativă a cancerului de
col uterin‖, spune dr. Bilic.

• În acelaşi timp, acest fruct reduce colesterolul, întăreşte sistemul cardio-


vascular, reduce fragilitatea vasculară şi are un puternic efect antioxidant
şi imunostimulator. Specialiştii în nutriţie recomandă fructul şi persoanelor
care au probleme cu greutate, deoarece arde grăsimile şi este un bun
detoxifiant. În plus, mango este benefic şi pentru indivizii care sunt stresaţi
sau au probleme cu vederea.

• Mango este ideal pentru cei care suferă de anemie sau femeilor
însărcinate, deoarece are un conţinut bogat de fier. În plus, fructul are şi un
conţinut ridicat de vitamina A, E şi seleniu. Nutriţioniştii spun că fructul este
recomandat şi persoanelor care au probleme cu rinichii, febră sau cu
afecţiuni respiratorii. În plus, mango conţine nutrienţi, proteine, glucide,
vitamina C, magneziu, potasiu, calciu şi mangan. Nutriţioniştii spun că 200
de grame de pulpă de mango are 110 calorii, 1 gram de proteine, 34 de
grame de carbohidraţi, 0,54 grame de grăsimi, 0 grame colesterol, 4 mg de
sodiu, 312 mg de potasiu, 72 de micrograme de vitamina A şi 54 mg de http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/mango-ajuta-la-digestia-
vitamina C. alimentelor-grase-4674033
Alunele de pădure cresc performanţa
intelectuală
de Mădălina CHIŢU | 5 iul 2009

• Bogate în vitamina E, fructele menţin fermitatea şi tinereţea pielii. Ideale pentru


copii anemici, tineri în creştere sau persoane vârstnice

• Delicioasele alune de pădure oferă organismului energie, datorită conţinutului


de grăsimi, magneziu, potasiu şi proteine. Specialiştii în nutriţie atenţionează
însă că ele nu sunt recomandate persoanelor care ţin cură de slăbire, deoarece
au un conţinut ridicat de calorii. Astfel, 100 de grame de alune are 690
kilocalorii. Experţii spun că aproximativ 30 de grame de aceste fructe asigură 34
la sută din necesarul zilnic.

• Mai mult, consumate zilnic alunele de pădure îmbunătăţesc performanţa


intelectuală, stimulând sistemul nervos. De asemenea, datorită conţinutului
bogat de substanţe minerale, întăresc şi sistemul imunitar şi ajută la prevenirea
bolilor cardiovasculare.

• Alunele de pădure sunt bogate în vitamina E, fapt care ajută la stabilizarea


membranelor celulare. Aporturile nutriţionale de vitamina E recomandate sunt
de la trei la zece miligrame pe zi pentru copii, în timp ce adolescenţii şi adulţii
trebuie să consume în jur de 12 miligrame.

• Datorită conţinutului de vitamina E şi a acidului linoleic, alunele de pădure sunt


ideale pentru menţinerea fermităţii şi tinereţii pielii.

• În acelaşi timp, fructele sunt bogate şi în alte vitamine, precum A şi B. În plus,


fructele conţin şi vitamina D, substanţă care contribuie la menţinerea nivelurilor
normale de calciu şi fosfor în sânge. Deficienţa de vitamina D cauzează o serie
de boli ale oaselor. De aceea, nutriţioniştii recomandă alunele de pădure copiilor
anemici, tinerilor în creştere sau persoanelor vârstnice. http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/alunele-de-padure-cresc-
performanta-intelectuala-4617831
Portocalele distrug smalţul dinţilor
de Mădălina CHIŢU | 5 iul 2009

• Juice-ul din citrice achiziţionat din comerţ este mai inofensiv decât cel preparat acasă

• iversitatea Medicală Rochester din New York avertizează că sucul din portocale atacă
smalţul dinţilor, distrugându-l în proporţie de 84 la sută, potrivit unui studiu.

• Dr. Yan-Fang Ren, coordonatorul cercetării, a constatat că juice-ul din portocale are un
conţinut ridicat de acid, care atacă dantura, efectul acestuia asupra dinţilor fiind mai
puternic decât al hidrogenului peroxid, substanţă întâlnită în produsele de albit dinţii.

• Mai mult, sucul din portocale demineralizează smalţul danturii, fapt ce favorizează
apariţia sensibilităţii dentare la cald, rece sau dulce. Specialiştii spun că, pentru a
diminua efectul negativ al băuturii, să evităm curăţarea dinţilor cel puţin o oră de la
momentul consumului, pentru a permite smalţului să se remineralizeze. În acelaşi timp,
oamenii de ştiinţă recomandă persoanelor care obişnuiesc să consume suc proaspăt
de portocale să îl bea cu un pai, evitând pe cât posibil să ţină prea mult sucul în gură.

• „În urma analizelor de laborator am observat că, în ciuda aşteptărilor, sucul de


portocale cumpărat şi care conţine acid este mai inofensiv decât sucul obţinut acasă,
care este sută la sută natural‖, spune Dr. Yan-Fang Ren.

• Mai mult, sucurile naturale pot anula efectul medicamentelor, arăta un alt studiu
efectuat asupra citricelor. Testele au mai demonstrat că sucul de portocale, mere şi
grapefruit diminuează efectul benefic al unor antibiotice sau al pastilelor contra
temperaturii ridicate.

• În plus, medicii stomatologi spun că pentru a ne păstra o dantură albă trebuie să evităm
să consumăm ceai, cafea sau vin roşu. Cafeina diminuează cantitatea de saliva
produsă, iar dinţii nu se mai pot curăţa în mod natural. Pentru a reduce riscul
deteriorării smalţului, stomatologii recomandă să consumăm toate aceste bauturi în
perioade limitate de timp. Astfel, putem consuma zilnic un pahar cu o astfel de băutură, http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/portocalele-distrug-
dar în restul zilei ar fi bine să bem apă. smaltul-dintilor-4617833
O linguriţă de ulei de măsline te scapă de
ulcer şi de gastrită
de Mădălina CHIŢU | 25 iun 2009

• Nutriţioniştii spun despre uleiul de măsline că este „prietenul ficatului‖, şi asta


pentru că este un bun drenor hepatic şi biliar. Pentru persoanele care au
probleme hepatice este recomandat să deguste 1-2 linguri de ulei înaintea
fiecărei mese. Bine e ca, spun specialiştii, să stai întins o jumătate de oră în pat,
pe partea dreaptă, odată ce ai înghiţit alimentul.

• În acelaşi timp, uleiul de măsline are rolul de a accelera tranzitul intestinal lent şi
are capacitatea de a dizolva pietrele de la bilă. Mai mult, produsul este tolerat
foarte bine de stomac, datorită faptului că tratează ulcerul şi gastrita.

• Specialiştii în nutriţie recomandă uleiul de măsline şi la pregătirea mâncărurilor,


fără a îmbiba alimentele prăjite cu toxine, ca în cazul uleiului de floarea soarelui.

• Depozitarea acestui produs trebuie făcută într-o încăpere răcoroasă şi ferită de


lumină. În caz contrar, produsul îşi poate pierde o parte din proprietăţile
benefice.

• Care este cel mai sănătos ulei?

• Uleiul de măsline este împărţit în trei categorii: extra virgin, ulei de măsline şi
resturi de la măsline. Specialiştii în nutriţie spun că cel mai bun ulei este cel
extra virgin, deoarece este bogat în grăsimi monosaturate, antioxidanţi şi
vitamina E.

• Comparativ cu celelalte categorii, acesta este un „suc‖ natural care păstrează


intactă aroma, gustul, vitaminele şi proprietăţile fructelor măslinului.
• În plus, uleiul de măsline conţine şi vitaminele A, B1, B2, C, D, E, K, fier, acizi http://www.gandul.info/sanatate-
graşi nesaturaţi 85 la sută, iar acizii graşi saturaţi sunt în concentraţie de 15 la food-drink/o-lingurita-de-ulei-de-
masline-te-scapa-de-ulcer-si-de-
sută. gastrita-4597378
Mierea este remediul ideal împotriva
nevrozelor şi asteniilor
de Mădălina CHIŢU | 5 iul 2009

• Scapi de insomnii dacă amesteci două linguriţe de miere într-o ceaşcă de ceai cu
muşeţel

• Specialiştii în nutriţie recomandă că dintr-o alimentaţie echilibrată să lipsească nu


mierea, deoarece are în compoziţie proteine, calciu, magneziu, fier, antioxidanţi, factori
antibiotic, acid folic şi urme de polen. Experţii spun că atât mierea cât şi alimentele
derivate din miere sunt ideale în perioada de creştere a copiilor.

• În plus, mierea de albine este recomandată în perioada de covalescenţă, în cazul


persoanelor care au afecţiuni ale tubului digestiv, ale căilor respiratorii şi ale ficatului.
Mai mult, alimentul este indicat persoanelor care suferă de astenii sau nevroze. Mierea
poate elimina şi insomiile. Iată două soluţii la îndemâna oricui: amestecă o linguriţă de
miere cu un pahar cu lapte sau îndulceşte o ceaşcă cu ceai de muşeţel cu una-două
linguriţe de miere într-o ceaşcă de ceai de muşeţel.

• Mierea este un aliment care ajută la întărirea sistemului imunitar. Antioxidanţii şi


proprietăţile anti-bacteriene ale acestui aliment ajută la menţinerea sănătăţii şi la
combaterea bolilor. Pentru a ne menţine sănătoşi, nutriţioniştii recomandă ca în fiecare
dimineaţă să bem un tonic preparat dintr-o linguriţă de miere şi suc de lămâie, obţinut
dintr-o jumătate de fruct, amestecate într-o ceaşcă de apă caldă.

• În acelaşi timp, mierea este capabilă să amelioreze durerile de gât datorită proprietăţilor
antimicrobiene, eliminând, astfel, bacteriile care duc la apariţia infecţiilor. Pentru
ameliorarea durerilor de gât, specialiştii recomandă o linguriţă de miere.

• Nutriţioniştii atrag atenţia asupra faptului că acest aliment trebuie consumat în cantităţi
mici, deoarece excesul de miere duce poate determina o scădere a activitaţii celulelor
sistemului imunitar. Astfel, specialiştii recomandă o linguriţă dimineaţa pe stomacul gol,
pentru că asigură o digestie şi un tranzit intestinal normal. În acelaşi timp, persoanele
care obişnuiesc să bea ceai îndulcit cu miere trebuie să pună cel mult două linguriţe, http://www.gandul.info/sanatate-
deoarece aceasta favorizează apariţia cariilor şi poate duce la creşterea apetitului food-drink/mierea-este-remediul-
pentru dulce. ideal-impotriva-nevrozelor-si-
asteniilor-4599637
Zmeura - fruct minune
de Mădălina CHIŢU | 8 iul 2009

• BENEFIC l Fructul are proprietăţi antimicrobiene, datorită conţinutului de magneziu,


cupru şi calciu

• Specialiştii în nutriţie spun despre zmeură că este un ―izvor‖ bogat de vitamine şi


substanţe nutritive. Experţii spun că acest fruct scade febra şi, potrivit numeroaselor
studii, încetineşte evoluţia celulelor canceroase.
• În plus, zmeura îmbunătăţeşte digestia, fiind recomandată persoanelor supraponderale
şi chiar obezilor. Mai mult, fructul este bogat în fibre, ceea ce ajută la echilibrarea
colesterolului din sânge. Dar zmeura are şi alte efecte benefice asupra organismului.

• Astfel, în prevenirea gripei şi pentru creşterea imunităţii organismului, zmeura este


excelentă. În plus, datorită conţinutului bogat în vitamina A, C şi C, zmeura reduce
aciditatea din stomac, prevenind astfel afecţiunile gastrice.

• Acest fruct conţine cantităţi mari de acizi organici, glucide şi pectina, substanţă care
face ca zmeura sa fie unul dintre cele mai indicate fructe pentru prepararea jeleurilor.

• Nutriţioniştii spun că o porţie de 300 de grame de zmeură consumată zilnic, care are în
jur de 150 de kilocalorii, poate duce şi la prevenirea sau ameliorarea stresului.
Deliciosul fruct are proprietăţi antimicrobiene, datorită conţinutului de magneziu şi
calciu. Aceeaşi porţie este un remediu ideal împotriva apariţiei bolilor de inimă.

• Mai mult, compresele cu ceai din frunze de zmeură se pot aplica în tratamentul unor
eczeme infecţioase, conjunctivită, nevralgii dentare sau erupţii tegumentare.

• Nutriţioniştii spun că zmeura trebuie evitată de către persoanele care au pietre la


rinichi, deoarece conţine oxalaţi.

• Când concentrarea acestora este ridicată în organism, ei pot deveni un pericol. http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/zmeura-fruct-minune-
4625162
Mazărea împiedică asimilarea grăsimilor din
organism
de Mădălina CHIŢU | 6 iul 2009

• INTERZIS l Bogată în carbohidraţi, mazărea este contraindicată persoanelor


care ţin cură de slăbire

• Specialiştii în nutriţie spun că mazărea consumată înainte de masă împiedică


asimilarea grăsimilor consumate ulterior, pentru că această legumă blochează
sărurile biliare. În acelaşi timp, specialiştii recomandă evitarea acestei legume în
curele de slăbire, datorită conţinutului bogat de carbohidraţi.

• Pe de altă parte, consumul de mazăre protejează sistemul osos, inima şi vasele


sanguine. În plus, nutriţioniştii spun că mazărea ajută la reglarea nivelului de
zahăr din sânge, iar conţinutul bogat de nutrienţi oferă organismului energie.
Astfel, 100 de grame de mazăre oferă 85 de kilocalorii.

• De asemenea, leguma este ideală pentru femeile însărcinate, pentru că conţine


acid folic. În plus, conţine fibre, proteine, zinc, fosfor, magneziu, fier şi mangan.
Mazărea are un conţinut bogat de vitamine, precum A, B1, B2, B3, B6 şi C.
Vitamina A măreşte rezistenţa organismului la infecţii şi ajută la adaptarea
vizuală.

• În acelaşi timp, vitamina K din această legumă ajută la coagularea sângelui.


Astfel, o serie de substanţe din sânge, cunoscute sub numele de factori ai
coagulării, sunt dependente de vitamina K. Acestea nu pot fi sintetizate şi nu îşi
pot exercita funcţiile decât în prezenţa acestei vitamine. Lipsa vitaminei K din
organism duce la apariţia sângerărilor, hemoragiilor, hematoamelor, epistaxis
(scurgeri de sânge din nas) sau menstruaţie abundentă. Mai mult, această
vitamină este recomandată şi în calcifierea normală a oaselor.

http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/mazarea-impiedica-
asimilarea-grasimilor-din-organism-
4620259
Laptele reduce riscul bolilor de inimă
de Mădălina CHIŢU | 23 iul 2009

• ALIMENT l Bogat în vitaminele D şi K, laptele este un excelent întăritor al sistemului


osos

• Persoanele care beau lapte în mod regulat au un risc scăzut de a suferi de boli de
inimă, susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea Reading din Marea Britanie.
Specialiştii au evaluat rezultatele altor 324 de studii privind beneficiile consumului de
lapte asupra organismului uman. Cercetătorii spun că laptele protejează corpul
împotriva mai multor afecţiuni, exceptând cancerul de prostată.

• Potrivit acestora, laptele ajută la dezvoltarea oaselor şi reduce riscul de deces în urma
unui infarct cu până la 15 la sută. „Cercetările noastre au demonstrat că laptele creşte
speranţa de viaţă. Oamenii ar putea reduce riscul de apariţie a bolilor cronice prin
consumul de lapte, iar în alimentaţia zilnică ar trebui introdus cel puţin un pahar de
lapte―, spune prof. dr. Ian Givens, coordonatorul studiului.

• Astfel, bogat în vitaminele D şi K, laptele este un excelent întăritor al sistemului osos.


Iodul contribuie în mod semnificativ la buna funcţionare a glandei tiroide.

• În acelaşi timp, vitaminele B2 şi B12 care se regăsesc în lapte ajută la îmbunătăţirea


funcţiilor cardiovasculare.

• Specialiştii spun că mai presus decât aceste calităţi, calciul este cel mai cunoscut agent
pozitiv conţinut de lapte.

• În plus, grăsimile laptelui sunt asimilate de organism destul de repede, mai ales că
printre funcţiile acestuia se numără şi cea de accelerare a tranzitului intestinal lent.

http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/laptele-reduce-riscul-
bolilor-de-inima-4685805
Laptele ajută la tonifierea muşchilor
după exerciţiile de forţă
de Mădălina CHIŢU | 27 mai 2010

• Două pahare de lapte după mersul la sală ajută la creşterea masei


musculare şi la arderea grăsimilor, în timp ce apa previne oboseala şi
creşte rezistenţa organismului.

• Amatorii de fitness consideră că băutura ideală, după programul de forţă,


este una energizantă. Total eronat, spun oamenii de ştiinţă de la
Universitatea McMaster. Potrivit acestora, două pahare de lapte după
exerciţiile de forţă ajută la creşterea masei musculare şi la arderea
grăsimilor, relatează Science Daily. Specialiştii au monitorizat un grup de
femei şi bărbaţi care frecventau sala de fitness cel puţin de trei ori pe
săptămână. O parte dintre subiecţi au fost rugaţi ca după terminarea
programului de la sală să renunţe la băuturile energizante şi să bea
lapte. Oamenii de ştiinţă au observat că participanţii la studiu care beau
lapte şi-au dezvoltat mult mai repede masa musculară, comparativ cu
voluntarii care nu aveau acest obicei.

• Un alt truc pentru a-ţi dezvolta o masă musculară bine definită este ca în
timpul programului de exerciţii fizice să bei apă, deoarece aceasta
previne oboseala şi face organismul mult mai rezistent. "Studiul a arătat
că exerciţii simple, cum sunt cele obişnuite de ridicare a greutăţilor,
îmbinate cu laptele îmbunătăţesc masa musculară a amatorilor de
fitness", spune prof. Stu Philips, coordonatorul cercetării.

• În plus, un studiu anterior, realizat de specialiştii de la Universitatea din


Pittsburg, a demonstrat că laptele cu cacao bate orice băutură
energizantă. Aşa că sportivii care beau acest ame-stec rezistă unei http://www.gandul.info/magazin/lapt
ele-ajuta-la-tonifierea-muschilor-
sesiuni intense de exerciţii mai bine decât cei care aleg băuturi dupa-exercitiile-de-forta-6188634
energizante.
Laptele asigură organismului un număr mare de
nutrienţi
de Mădălina CHIŢU | 29 mar 2010

• STUDIU Cantităţile recomandate de calciu pe grupe de vârstă sunt de 800 de


miligrame pentru copiii cu vârste între 4 şi 8 ani şi de 1.300 mg pentru cei care au între
9 şi 18 ani

• Calciul este unul dintre cele mai importante minerale de care copiii au nevoie în
procesul de dezvoltare, fiind regăsit mai ales în lapte. Numeroase studii demonstrează
că deficitul de calciu este o problemă comună în rândul copiilor, întrucât aceştia nu
consumă suficient lapte. Pentru o creştere sănătoasă şi armonioasă, medicii nutriţionişti
recomandă un consum regulat de lapte, pentru a asigura nivelul de calciu necesar
organismului.

• Un studiu realizat recent în SUA, citat de Nestlé Nesquik, arată că doar 15 la sută
dintre copiii cu vârste de peste 11 ani consumau cantitatea recomandată de calciu
recomandată pentru această perioadă de creştere. La cercetare au participat 164 de
copii cu vârste între 2 şi 16 ani, dintre care 88 de băieţi şi 76 de fete, iar oamenii de
ştiinţă au analizat dieta voluntarilor.

• Potrivit Institutului Naţional de Sănătate din SUA şi Academiei de Pediatrie din SUA,
mai puţin de 50 la sută dintre copiii sub 10 ani primesc aportul necesar de calciu. În
timpul pubertăţii şi al adolescenţei, se dezvoltă 50 la sută din masa osoasă, de aceea
nivelul ridicat de calciu este esenţial. Organismul îşi construieşte rezerva necesară de
calciu în primul rând din produse pe bază de lapte, care au cea mai mare concentraţie
de calciu. "Atât la nivel mondial, cât şi în România, mulţi copii se confruntă cu deficitul
de calciu, problemă ce poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii", spune Elena
Casapu, specialist în nutriţie.

• Cantităţile recomandate de calciu pe grupe de vârstă sunt de 800 de mg pentru copiii


cu vârste între 4 şi 8 ani şi de 1.300 mg pentru cei care au între 9 şi 18 ani.

http://www.gandul.info/magazin/lapt
ele-asigura-organismului-un-numar-
mare-de-nutrienti-5787249
Top cinci alimente care cresc fertilitatea
de Mădălina CHIŢU | 3 iun 2010

• Lactatele, carnea de curcan, pui sau vită, peştele precum somonul sau sardinele, afinele şi
stridiile măresc nivelul hormonilor reproductivi, susţin nutriţioniştii

• Ai încercat tot felul de proceduri care mai de care mai costisitoare pentru a fi părinte şi nici
una dintre metode nu a dat rezultate. Specialiştii în nutriţie susţin că există anumite alimente
care ajută la mărirea hormonilor reproductivi din organism, relatează whattoexpect.com.

• Înainte de a strecura în dieta zilnică alimentele "minune", experţii recomandă mişcarea fizică,
ţinerea sub control a greutăţii şi renunţarea la alcool atunci când îţi doreşti un copil.

• După ce ai adoptat un stil de viaţă activ şi ai renunţat la băuturi alcoolice, nutriţioniştii


recomandă în fiecare dimineaţă un pahar cu lapte, un bărcănel de iaurt sau câteva felii de
brânză. Lactatele sunt bogate în calciu, nutrient esenţial nu doar pentru sănătatea oaselor, ci
şi pentru cea reproductivă. Atunci când vrei să rămâi însărcinată, nutriţioniştii recomandă o
doză zilnică de calciu de 1.000 de miligrame, cantitate ce poate fi luată şi din legumele cu
frunze verzi, somon la conservă, care va fi mâncat cu tot cu oase, brânză tofu sau din
migdale. Proteinele de origine animală, care provin din carnea de curcan, pui şi vită conţin şi
fier, studiile demonstrând că între deficienţa de fier şi infertilitate este o strânsă legătură.
Astfel, femeile care au carenţe de fier devin mai greu mămici.

• Peştele gras, precum somonul, sardinele şi heringul, ajută la restabilirea echilibrului la nivel
hormonal, mai ales în ceea ce priveşte hormonii reproductivi, măreşte fluxul de sânge la
nivelul organelor reproductive şi diminuează stresul, despre care se ştie că este prima
piedică în a concepe un copil.

• Afinele şi zmeura sunt un izvor de antioxidanţi care previn acţiunea nocivă la nivelul celulelor
sau îmbătrânirea acestora. Specialiştii în nutriţie spun că aceste fructe protejează celulele
din sistemul reproductiv, respectiv ovulele.

• Stridiile conţin zinc, esenţial pentru conceperea unui copil. O deficienţă de zinc poate afecta
ciclul menstrual şi încetineşte producerea de ovule de bună calitate, precizează specialiştii.
http://www.gandul.info/magazin/top-
cinci-alimente-care-cresc-fertilitatea-
6265837
Gustările din miez de noapte distrug
dinţii
de Mădălina CHIŢU | 2 iun 2010
• Cauza o reprezintă schimbarea fluxului de salivă din timpul nopţii: în timpul somnului, gura
este uscată, iar resturile de mâncare rămân mai mult în gură

• Gustările de la miezul nopţii cresc riscul apariţiei cariilor şi a problemelor cu dantura. Aceasta
este concluzia unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Copenhaga,
relatează BBC News.

• Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 2.217 de danezi, dintre care 8 la sută dintre
participanţi aveau prostul obicei de a se trezi în timpul nopţii pentru a mai ronţăi câte ceva.
• publicitate

• Subiecţii au fost monitorizaţi pe o perioadă de şase ani, cercetătorii constatând că


persoanele care aveau obiceiul să mănânce noaptea şi-au pierdut mai mulţi dinţi, comparativ
cu cele care nu aveau acest obicei.

• Specialiştii olandezi au luat în calcul şi factori precum fumatul, vârsta şi consumul de


alimente care au zahăr.

• Rezultatele au arătat că şi aceşti factori sunt destul de importanţi pentru deteriorarea


danturii, fapt demonstrat şi de studiile anterioare.

• Cauza principală a pierderii danturii din cauza gustărilor din miez de noapte o reprezintă
schimbarea fluxului de salivă din timpul nopţii: când dormim, cavitatea orală este uscată, aşa
că resturile de mâncare rămân mai mult în gură, explică dr. Jennifer Lundgren, coordonatorul
cercetării.

• "La fel de periculoase pentru dantură sunt şi băuturile acidulate pe care le servim înainte de
culcare. Pentru a preveni apariţia afecţiunilor dentare recomand, cu precădere, periajul
dinţilor după aceste mici gustări din miez de noapte", spune profesorul Damien Walmsley,
membru al Asociaţiei de Stomatologie din Marea Britanie.
http://www.gandul.info/magazin/gust
arile-din-miez-de-noapte-distrug-
dintii-6252714
Mâncarea din conservă duce la apariţia
infertilităţii
de Mădălina CHIŢU | 24 mai 2010

• Analizele de laborator au arătat că bisphenolul, substanţă chimică emanată de


conserve, se găseşte în 92 la sută dintre alimentele la borcan

• Alimentele conservate ne pun sănătatea în pericol, din cauza conţinutului ridicat de


sare, conservanţi şi coloranţi, atrag atenţia medicii nutriţionişti. Specialiştii de la
National Workgroup for Safe Markets din Statele Unite ale Americii susţin că o mare
parte dintre alimentele la borcan au un conţinut ridicat de bisphenol, substanţă
chimică emanată de conserve, extrem de periculos pentru femeile însărcinate şi
copii, relatează EmaxHealth. com.

• Pentru a ajunge la această concluzie, experţii au rugat un grup de voluntari de pe


întregul teritoriul al SUA să pună la dispoziţie conservele pe care le aveau în cămară,
indiferent că era vorba despre fructe, legume, peşte, supă sau răcoritoare la cutie.
Cercetătorii au luat mostre şi din magazinele locale. Astfel, analizele de laborator au
arătat că bisphenolul se regăseşte chiar şi în conţinutul a 92 la sută dintre alimentele
conservate.

• Oamenii de ştiinţă atrag atenţia că fasolea verde de la conservă a fost cel mai
contaminat aliment.

• Specialiştii americani subliniază că această substanţă se regăseşte şi în cutiile de


băuturi răcoritoare, indiferent dacă este vorba de versiunea clasică sau cea
dietetică.Substanţa chimică identificată în recipiente nu are nimic de-a face cu timpul
care a trecut între cumpărarea conservei şi deschiderea acesteia, ceea ce înseamnă
că produsele sunt contaminate încă din procesul de producţie, subliniază experţii.
Printre efectele adverse menţionate de oamenii de ştiinţă se numără diminuarea
cantităţii de spermă, apariţia riscului de avort spontan, moartea celulelor placentei,
infertilitatea, boli de inimă, diabet şi chiar modificări în dezvoltarea sistemului nervos.
http://www.gandul.info/magazin/ma
ncarea-din-conserva-duce-la-
aparitia-infertilitatii-6165312
Cât de eficiente sunt dietele de vară.
Ce pericole ascund
de Mădălina CHIŢU | 14 iun 2010
• Regimul pe bază de pepene roşu pare să fie cea mai sănătoasă şi la îndemână alternativă atunci când
vrem să slăbim în perioada caniculară

• Oţetul de mere este poţiunea-minune la care recurg unii dintre noi atunci când vor să scape de kilogramele
inestetice într-un timp destul de scurt. Medicii nutriţionişti atrag atenţia că nu trebuie abuzat de acest regim,
deoarece oţetul este foarte acid şi poate duce la apariţia gastritelor şi a hiperacidităţii gastrice.

• "Oţetul de mere este cunoscut pentru beneficiile sale detoxifiante, dar acesta duce la apariţia problemelor
gastrice. Este contraindicată această dietă persoanelor care suferă de reflux gastrointestinal sau de
osteoporoză", spune Livia Nena, bio-nutriţionist.

• O altă dietă de bază în sezonul estival se bazează pe fructe, dar nu întotdeauna rezultatele sunt cele
scontate. Dimpotrivă, ea poate duce la îngrăşare, dacă nu facem alegerile potrivite. "Dacă vrem să scăpăm
într-un timp relativ scurt de câteva kilograme, trebuie să alegem fructe al căror conţinut în apă este foarte
ridicat.

• Un bun exemplu este pepenele roşu, care conţine în proporţie de 90 la sută apă. Această dietă nu pune în
pericol organismul", susţine biologul Nena. Pepenele roşu detoxifică organismul, reglează nivelul hormonal
şi întăreşte sistemul imunitar. În plus, fructul oferă organismului vitaminele şi mineralele de care are nevoie
pentru a face faţă temperaturilor ridicate. Pepenele galben are un conţinut mai ridicat de fructoză,
comparativ cu cel roşu. "Fructele de sezon sunt cele mai indicate pentru această perioadă. Pentru obţinerea
rezultatului dorit se pot mânca şi două kilograme de pepene roşu pe zi, fără a pune în pericol cura de
slăbire", completează dr. Livia Nena.

• Vara dau rezultat regimurile bogate în vitamine şi minerale

• Pe timpul verii trebuie să evităm dietele care au un conţinut proteic ridicat, deoarece organismul nu poate
asimila şi arde cantităţile mari de proteine. Corpul are nevoie de cât mai multă apă, în perioadă de caniculă,
aşa că specialiştii recomandă tăierea de pe listă a alimentelor care conţin grăsimi, proteine şi carbohidraţi,
precum pastele sau pâinea. Specialiştii recomandă menţinerea unui consum limitat de sare, de aproximativ
trei grame pe zi, adică un vârf de linguriţă, deoarece sarea accelerează eliminarea lichidelor din organism,
iar riscul deshidratării este destul de ridicat. Nutriţioniştii spun că cel mai mare aport de sare din organism
provine din mâncărurile procesate, din mâncarea de la restaurante şi preparatele fast-food-uri. Atunci când
dorim să urmăm o dietă bazată pe supe sau legume, nutriţioniştii recomandă evitarea supelor la plic sau a
legumelor congelate, deoarece acestea conţin sodiu "ascuns".

• "Pe timp de vară se recomandă regimurile bazate pe salate, fie de fructe, fie de legume. Acestea hidratează
organsimul, oferă vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a corpului când temperaturile sunt http://www.gandul.info/magazin/cat-
ridicate", spune biologul Nena. Astfel, ardeii, ceapa verde, fasolea verde, dovleceii, castraveţii, salata verde, de-eficiente-sunt-dietele-de-vara-ce-
ţelina, mazărea, vinetele, piersicile, perele, nectarinele, prunele şi smochinele crude sunt alimentele-vedetă pericole-ascund-6416815
ale acestui sezon.
Câtă apă trebuie să bei în funcţie de stilul de
viaţă pe care îl ai
de Mădălina CHIŢU | 20 mai 2010

• Are un conţinut caloric 0, dar este bogată în minerale, precum potasiu, magneziu şi calciu, susţin nutriţioniştii

• Apa reprezintă 70 la sută din compoziţia organismului şi intră în alcătuirea tuturor celulelor. "Dacă fără mâncare
putem rezista 40 de zile, fără apă nu se poate trăi mai mult de două-trei zile. Apa nu conţine kilocalorii, ci doar
minerale în proporţie diferită, în funcţie de sursa de la care provine", spune medicul nutriţionist Mihaela Bilic.

• Cantitatea crescută de potasiu, calciu şi magneziu şi scăzută de sodiu (n.r. sare) defineşte o apă ideală pentru
cura de slăbire, deoarece creşte diureza, precizează dr. Bilic.

• Mai mult, aciditatea apei trebuie să fie între şase şi şapte pentru a asigura schimburile optime dintre celule. "PH-
ul uşor acid împiedică procesele de oxidare şi de îmbătrânire celulară. Obligativitatea de a bea doi litri de apă pe
zi este un mit", subliniază dr. Bilic. Astfel, cantitatea de apă pe care trebuie să o bem zilnic depinde de
temperatura atmosferică, nivelul de activitate fizică pe care îl depunem zilnic şi de nevoile proprii organismului.
"Toate acestea sunt reglate de un hormon numit vasopresină. Acest hormon este produs dacă scade cantitatea
de lichide din corp şi are ca efect retenţia de apă la nivelul rinichilor", explică medicul nutriţionist Bilic. Potrivit
medicilor nutriţionişti, persoanele care nu au un stil de viaţă activ se pot limita la cel puţin 1,5 litri de apă pe zi,
dincolo de alte lichide pe care fiecare le consumăm. De partea cealaltă, persoanele active, care au un regim de
viaţă solicitant trebuie să bea peste doi litri de apă pe zi.

• Sucurile, chiar şi cele naturale, produc boli endocrine şi diabet

• Medicii specialişti atrag atenţia că este contraindicat să înlocuim apa din dieta noastră cu orice alt produs lichid,
cum ar fi sucurile. Astfel de produse sunt băuturi chimice care conţin zahăr, coloranţi, conservanţi în cantităţi atât
de mari încât afectează buna funcţionare a organelor interne. "Băuturile care conţin cofeină, la un recipent de un
litru, sunt echivalente cu patru, cinci căni de cafea, iar în cazul copiilor produc, pe lângă obezitate, şi tulburări de
comportament. Compoziţia chimică existentă în aceste băuturi poate duce şi la micşorarea nivelului de calciu al
sistemului osos", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Sucurile naturale făcute în casă au şi ele un conţinut excesiv de zahăr, precizează nutriţioniştii, şi trebuie
combinate cu apă pentru a reduce nivelul crescut de zahăr din compoziţie.

• INFO PLUS

• Izvoarele minerale din Harghita au fost renovate

• Asociaţia MaiMultVerde şi Ciuc Premium au desfăşurat proiectul "Clar şi limpede" prin care şi-au propus să
contribuie la protejarea şi conservarea apelor minerale din judeţul Harghita.
• Harghita este o zonă în care natura a rămas aproape intactă, fiind recunoscută pentru calitatea deosebită a apei.
Izvoarele minerale din Harghita sunt faimoase pentru proprietăţile lor, atât în România, cât şi în străinătate. În http://www.gandul.info/magazin/cata
cadrul proiectului au fost construite sau renovate pavilioanele a şapte izvoare: Festő şi Kirulyfürdő din Băile -apa-trebuie-sa-bei-in-functie-de-
Chirui, Nádastő, Szeltersz şi Dellői pe Valea Vârghişului, Lobogó în Homorod şi izvorul Doboşeni în localitatea cu stilul-de-viata-pe-care-il-ai-6139778
acelaşi nume.
Nuca de cocos ajută la menţinerea siluetei
de Mădălina CHIŢU | 30 mai 2010

• Fructul protejează ficatul de efectele toxice ale alcoolului, fumatului şi alimentaţiei


bogate în kilocalorii

• Nuca de cocos conţine în proporţie de 90 la sută grăsimi saturate, grăsimi "bune",


necesare structurii celulare pentru păstrarea integrităţii şi fermităţii organismului,
spun medicii nutriţionişti.

• Potrivit specialiştilor, aceste grăsimi sunt esenţiale pentru absorbţia calciului în oase
şi protejează ficatul de efectele toxice ale alcoolului, fumatului şi alimentaţiei bogate
în kilocalorii.

• De asemenea, fructul întăreşte sistemul imunitar, iar acizii Omega 3 conţinuţi se


absorb mai bine la nivelul ţesutului atunci când regimul alimentar este bogat în acizi
saturaţi. Medicii nutriţionişti recomandă nuca de cocos persoanelor care doresc să îşi
menţină silueta, deoarece ajută la reglarea metabolismului.

• În plus, fructul este un aliat de nădejde în cazul răcelilor, deoarece are proprietăţi
antivirale şi influenţează stoparea dezvoltării virusului gripal. Specialiştii în nutriţie
completează că uleiul din cocos reduce influenţa colesterolului rău din organism şi
reglează valorile mari.

• Nuca de cocos mai este folosită şi în industria cosmetică, iar efectele acestui fruct
asupra pielii sunt spectaculoase. Astfel, cremele pe bază de nucă de cocos redau
fermitatea, elasticitatea şi strălucirea pielii.

• Folosit ca şi balsam de buze, acest fruct hrăneşte pielea uscată şi previne apariţia
crăpăturilor inestetice. Măştile de păr pe bază de nucă de cocos au proprietatea de a
reda strălucirea podoabei capilare şi de a întări firul de păr, mai ales dacă ne vopsim.
http://www.gandul.info/magazin/nuc
a-de-cocos-ajuta-la-mentinerea-
siluetei-6214411
Scorţişoara, citricele şi peştele, leacuri
pentru diabetici
de Mădălina CHIŢU | 1 iun 2010

• CIFRE l Potrivit statisticilor, 600.000 de persoane suferă de această afecţiune, dar


numărul real al celor bolnavi depăşeşte un milion

• Statisticile privind incidenţa diabetului în România situează ţara noastră pe primele


locuri în Europa în ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri. Potrivit statisticilor,
600.000 de persoane suferă de această afecţiune, dar numărul real al celor bolnavi
depaşeşte un milion.

• Această categorie de persoane are restricţii alimentare, dar specialiştii în nutriţie


susţin că sunt câteva alimente care le reglează nivelul glicemiei din sânge. Astfel,
merele cresc speranţa de viaţă în ceea ce priveşte bolnavii de diabet, deoarece
acestea sunt bogate în quercetină.

• De asemenea, diabeticilor le este recomandat să mănânce jumătate de linguruţă de


scorţişoară zilnic, deoarece aceasta echilibrază nivelul de zahăr din organism. Mai
mult, un studiu realizat de specialiştii de la Centrul de Cercetare în domeniul Nutriţiei
din Beltsville, Maryland, a aratat că pacienţilor care li se administrase zilnic această
cantitate de scorţişoară aveau rezultate benefice în ceea ce priveşte sănătatea inimii.
• Sucul de citrice bogat atât în vitamina C, cât şi în fibre le este recomandat diabeticilor
pentru a fi băut o dată la două zile. Aşadar, nu fugiţi de portocale, grapefruit,
mandarină, clementină sau lămâie dacă suferiţi de această afecţiune.

• Potrivit medicilor, bolile de inimă sunt de două ori mai întâlnite în rândul pecienţilor
diagnosticaţi cu diabet decât în rândul celor care nu suferă de această boală.
• Astfel, persoanelor care suferă de diabet li se recomandă o dietă bogată în acizi graşi
Omega 3. Peştele este cea mai bună sursă de aceşti acizi, medicii recomandând cu
precădere somonul, sardinele şi macroul, deoarece scad nivelul colesterolului rău din
organismne vopsim.
http://www.gandul.info/magazin/scor
tisoara-citricele-si-pestele-leacuri-
pentru-diabetici-6240131
Uleiul de scorţişoară diminuează stresul
de Mădălina CHIŢU | 15 iul 2009

• Revigorant l Condimentul protejează organismul de infecţii şi stimulează sistemul


imunitar

• Uleiul de scorţişoară are o aromă plăcută şi picantă, menită să revigoreze organismul


obosit sau slăbit. De aceea, terapeuţii recomandă în cazul persoanelor stresate să
recurgă la un remediu naturist. Două-trei picături din ulei de scorţişoară turnate într-
un pahar cu apă rece pot face minuni dacă amestecul rezultat este mirosit de o
persoană obosită.

• Printre virtuţile condimentului se remarcă şi rolul paleativ al acestuia în ameliorarea


spasmelor digestive şi în accelerarea tranzitului intestinal lent.

• Terapeuţii recomandă uleiul de scorţişoară şi pentru masaj. Stimulator al circulaţiei


sangvine, acesta este remediul ideal pentru persoanele care au picioarele şi mâinile
reci, chiar şi în anotimpul cald. Mai mult, datorită substanţelor pe care le conţine,
uleiul de scorţişoară are şi proprietăţi antiseptice. Astfel, protejează organismul
împotriva infecţiilor şi stimulează sistemul imunitar.

• Oboseala mentală poate fi îndepărtată uşor pulverizând în cameră ulei de


scorţişoară, amestecat cu ulei de busuioc şi de lămâie. Mai mult, persoanele care îşi
simt muşchii obosiţi pot încerca un masaj relaxant cu ulei de susan, în care se
adaugă câteva picături de ulei de scoţişoară şi ghimbir.

• Mai mult, scorţişoara este folosită şi pentru tratarea artritei. Astfel, se amestecă într-
un vas cu apă călduţă miere şi o linguriţă de praf de scorţişoară, iar pasta obţinută se
aplică pe zona dureroasă prin masaj. Terapeuţii spun că, de regulă, durerea trece în
cel mult 15 minute. De asemenea, acelaşi amestec poate fi folosit şi pentru a stopa
căderea părului sau pentru a preveni calviţia.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/uleiul-de-scortisoara-
diminueaza-stresul-4643111
Ţelina - afrodisiac pentru femei, când o iau
bărbaţii
de Mădălina CHIŢU | 1 iun 2010

• SENZUALITATE Până în prezent, leguma era cunoscută doar pentru


efectele ei asupra îmbunătăţirii performanţelor sexuale, fiind cunoscută şi
sub denumirea de viagra naturală

• Bărbaţii care mănâncă ţelină sunt irezistibili pentru femei, deoarece


prezintă un nivel crescut de feromoni în organism. Feromonii sunt
produse chimice care transmit semnale olfactive persoanelor de sex
opus, semnale care declanşează sentimente romantice. În plus, această
substanţă nu are miros, atracţia se produce la nivelul creierului, susţin
specialiştii. Aceasta este concluzia a trei medici, Judy Garman, Mark
Anderson şi Walter Gaman, care susţin că ţelina este singurul aliment
care stimulează organismul să producă feromoni în mod natural.

• De asemenea, experţii adaugă că semnalele produse de feromoni sunt


detectate printr-un organ aflat în nas, denumit vomeronazal, care atunci
când detectează aceste substanţe trimite un raspuns sexual către creier,
semnal ce-l va face irezistibil pe bărbatul care va mânca ţelină,
informează thaindian. com.

• Aceste substanţe pot fi regăsite şi în parfumuri, precizează specialiştii. În


cazul coloniilor, efectul feromonilor durează în jur de opt ore, în cazul
ţelinei efectul durează aproape 24 de ore.

• Până în prezent, ţelina era cunoscută doar pentru beneficiile ei asupra


îmbunătăţirii performanţelor sexuale, fiind cunoscută şi sub denumirea
de viagra naturală. Bărbaţii mâncau ţelină pentru a-şi amplifica dorinţa http://www.gandul.info/magazin/telin
a-afrodisiac-pentru-femei-cand-o-
sexuală şi intensifica orgasmul, datorită unor substanţe conţinute de iau-barbatii-6144974
legumă în mod natural.
Uleiul de măsline regenerează pielea
de Mădălina CHIŢU | 13 iun 2010

• Persoanelor cu ten uscat li se recomandă cremele pe bază de ulei de măsline, pentru că


acesta ajută la hidratare şi menţine pielea elastică

• Uleiul de măsline este cunoscut pentru beneficiile aduse organismului, şi în special pielii,
după cum afirmă specialiştii în cosmetică. Potrivit acestora, uleiul de măsline curăţă şi
înmoaie pielea, o hidratează şi o regenerează. Cosmeticienii îl recomandă pentru a fi inclus
în ritualul de seară după demachiere, zilnic, pentru o perioadă de două sau trei săptămâni.

• Astfel, în cazul persoanelor cu tenul obosit şi uscat, specialiştii recomandă comprese


călduţe, aplicate pe pomeţi, frunte şi tâmple timp de cinci-zece minute. Apoi faţa se spală cu
apă călduţă. Pentru persoanele cu tenul uscat se recomandă cremele care au la bază ulei de
măsline pentru că acesta ajută la hidratare şi la creşterea elasticităţii pielii. Uleiul de măsline
are beneficii şi asupra mâinilor, în special asupra unghiilor. Este indicat ca, după manevre
casnice - precum spălatul vaselor ori clătitul rufelor - să folosim ulei de măsline în locul
cremei de protecţie. Efectul de hidratare apare rapid şi, în timp, unghiile se întăresc şi capătă
un aspect lucios.

• Trei măşti cu ulei pentru a arăta fabulos

• Câteva picături de ulei de măsline, amestecate cu alte ingrediente, pot face minuni pentru
tenul fiecăruia dintre noi, susţin cosmeticienii. Astfel, masca ce conţine pulpă de portocală,
brânză de vaci şi ulei de măsline este benefică pentru tenul obosit şi deshidratat. Se
amestecă pulpa de portocală cu puţină brânză de vaci şi cu o linguriţă de ulei de măsline. Se
lasă pe faţă timp de 20-30 minute, apoi se curăţă cu apă călduţă. Cu acţiune hidratantă este
şi masca cu banană, zeamă de lămâie şi ulei de măsline: se striveşte un sfert de banană
până se obţine o pastă, peste care se adaugă jumătate de linguriţă de zeamă de lămâie, o
linguriţă de ulei de măsline şi puţină cremă nutritivă. Acest amestec se lasă să acţioneze pe
faţă timp de 20-30 minute, după care se îndepărtează cu apă călduţă. Ambele măşti sunt
potrivite oricărui tip de ten şi au ca efect împiedicarea uscării dermei şi îmbătrânirea
acesteia. Pot fi aplicate şi de trei ori pe săptămână.

• Persoanelor care au ten uscat şi ridat specialiştii le recomandă masca cu ou, miere, ulei de
http://www.gandul.info/magazin/telin
măsline şi suc de fructe de sezon: se amestecă un ou crud bătut cu o lingură de miere şi o a-afrodisiac-pentru-femei-cand-o-
lingură de ulei de măsline. Se adaugă suc de fructe şi se aplică pe faţă timp de 20-30 iau-barbatii-6144974
minute, după care se curăţă tenul cu apă călduţă.
Orezul alb creşte riscul de obezitate
de Mădălina CHIŢU | 15 iun 2010

• O porţie de 150 de grame de orez alb pe săptămână creşte cu 17 la sută


predispoziţia la diabetul de tip 2

• Un grup de cercetători de la Universitatea Harvard au descoperit că orezul alb creşte


riscul apariţiei obezităţii, deoarece acesta are un indice glicemic destul de ridicat,
relatează BBC.

• Potrivit oamenilor de ştiinţă, orezul alb face ca nivelul zahărului din sânge să urce
brusc. Astfel, se recomandă înlocuirea acestuia cu cel brun sau cu pâinea din făină
integrală, deoarece aceste alimente ajută la scăderea riscului de diabet cu
aproximativ o treime. Prin comparaţie, orezul brun şi alte alimente din cereale
integrale sunt o opţiune mai sănătoasă, pentru că eliberează glucoza din organism
gradual.

• Un studiu anterior realizat pe 200.000 de americani a arătat că orezul alb se află în


strânsă legătură cu diabetul de tip 2.

• Potrivit cercetătorilor americani, o porţie de 150 de grame de orez alb pe săptămână


creşte pre-dispoziţia la această boală cu 17 la sută.

• Studiile anterioare au arătat că persoanele care mănâncă de cel puţin două ori pe
săptămână orez brun îşi micşorează riscul de a se îmbolnăvi de diabet de tip 2 cu 11
la sută. Astfel, înlocuind doar 50 de grame de orez alb cu cel brun, în aceeaşi
cantitate, se reduce riscul apariţiei acestei boli cu 16 la sută, susţin oamenii de
ştiinţă.

• De asemenea, înlocuind orezul alb cu cel brun şi cereale integrale, inclusiv paste şi
pâine din făină integrală, riscul de diabet de tip 2 se diminuează cu mai mult de o
treime.

• Acest tip de diabet poate fi prevenit ducând o viaţă activă, cu o dietă echilibrată, http://www.gandul.info/magazin/ore
săracă în grăsimi, sare şi zahăr, dar bogată în fructe şi legume, susţin specialiştii în zul-alb-creste-riscul-de-obezitate-
6423285
nutriţie.
Şofranul, remediu împotriva afecţiunilor
oculare
de Mădălina CHIŢU | 14 feb 2010

• TRATAMENT l Numărul pacienţilor suferind de degenerare maculară se va tripla pe


plan mondial în următorii 25 de ani

• Şofranul, un condiment frecvent utilizat în bucătăria spaniolă şi în cea indiană, ar


putea fi folosit pentru menţinerea acuităţii vizuale şi pentru prevenirea orbirii cauzate
de degenerare maculară provocată de îmbătrânire.

• Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Sidney susţin că, de-a lungul cercetării,
vederea subiecţilor care au participat la studiu s-a îmbunătăţit după ce au luat pastile
pe bază de şofran.

• "Atunci când au efectuat testele oculare tradiţionale, de citire a unor diagrame, o


parte dintre pacienţi au putut să citească rândurile mici, din partea de jos a
diagramelor, pe care nu puteau să le vadă înainte, iar alţi pacienţi au declarat că au
reînceput să citească ziare şi cărţi", a declarat Silvia Bisti, coordonatorul studiului.

• În cadrul unor teste efectuate în Italia, unde şofranul este cultivat pe suprafeţe mari,
persoanele în vârstă suferind de degenerare maculară au primit în fiecare zi câte o
pastilă cu şofran, timp de trei luni. În următoarele trei luni, voluntarii au primit un
medicament placebo. Al doilea grup de studiu a primit pastilele în ordine inversă.

• "Toţi pacienţii au relatat o îmbunătăţire a vederii în perioada în care au primit


pastilele cu şofran. Însă după ce nu le-au mai primit, efectele benefice au dispărut cu
rapiditate. Formula chimică a şofranului este foarte complexă. Această plantă are
proprietăţi cunoscute antioxidante", a explicat coordonatoarea studiului.

• Cercetătorii spun că această descoperire este cu atât mai importantă cu cât numărul
pacienţilor suferind de degenerare maculară se va tripla pe plan mondial în următorii
25 de ani, din cauza fenomenului de îmbătrânire a populaţiei. http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/sofranul-remediu-
impotriva-afectiunilor-oculare-
5518653
Avocado scade colesterolul rău din
organism
de Mădălina CHIŢU | 8 nov 2009

• Fructul este folosit nu doar în alimentaţie ci şi în cosmetică, unde din sâmbure se


extrage un ulei folosit în prepararea cremelor de faţă şi a loţiunilor

• Sărac în colesterol şi sodiu, avocado se dovedeşte eficient în dietele de slăbit,


deoarece reprezintă o sursă importantă de antioxidanţi, fibre şi proteine. Specialiştii
în nutriţie spun că acest fruct este un aliment benefic în scăderea colesterolului rău
din organism. Mai mult, avocado conţine şi o concentraţie ridicată de vitamine şi
potasiu. Printre vitaminele conţinute se numără gama de B-uri, vitamina E, vitamina
C, acid folic şi betacaroten. Datorită aportului substanţial de vitamine şi fibre, acest
fruct este recomandat persoanelor care suferă de artroze, boli cardiovasculare sau
de probleme ale vederii.

• Medicii nutriţionişti spun că fructul de avocado este indicat şi în perioade de maxim


efort intelectual, deoarece are un conţinut bogat de magneziu, fosfor şi fier, fructul
stimulând activitatea la nivel intelectual şi sporind gradul de concentrare. Fructul este
recunoscut pentru beneficiile sale şi în cosmetică. Din sâmburele de avocado se
extrage un ulei folosit în prepararea cremelor de faţă şi a loţiunilor de corp. Uleiul
obţinut din acest fruct acţionează eficient asupra factorilor de îmbătrânire şi are
rezultate bune în tratarea tenului uscat, datorită complexului vitaminic B, care
hrăneşte pielea în profunzime.

• În acelaşi timp, uleiul de avocado extras este renumit pentru proprietăţile sale
antibacteriene, având rolul de a cicatriza rănile. Specialiştii în cosmetică spun că
extractul din sâmbure este recomandat pentru tratarea acneei şi a dermatitelor,
deoarece accelerează procesul de vindecare. Pentru ca pielea să beneficieze de
substanţele hrănitoare conţinute de acest fruct, specialiştii în frumuseţe recomandă
un masaj cu pulpa fructului. Aceasta se taie în două şi se aplică pe faţă, timp de 15
minute să acţioneze. După ce perioada de acţionare a expirat, clătiţi faţa cu apă
călduţă. Tenul devine mai mătăsos, iar pielea este mai tonifiată.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/avocado-scade-
colesterolul-rau-din-organism-
5090317
Roşiile ajută la menţinerea greutăţii
de Mădălina CHIŢU | 4 nov 2009

• STUDIU l Tomatele conţin în compoziţia lor anumite substanţe care inhibă pofta de mâncare,
relevă o cercetare recentă

• Uită de dietele drastice şi de exerciţiile fizice care îţi dau dureri musculare, este sfatul
cercetătorilor de la Universitatea Reading.

• Specialiştii spun că roşia este ingredientul-minune mai ales când dorim să ne menţinem
silueta sau vrem să scăpăm de cel mult două trei kilograme într-o lună. Acesta este rezultatul
unei cercetări desfăşurate în două etape. În prima fază, experţii au făcut analize de laborator
pe această legumă şi au constatat că roşia conţine anumite substanţe care inhibă pofta de
mâncare. În cea de-a doua etapă, specialiştii au monitorizat pe o perioadă de două luni un
grup de 30 de femei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care aveau o greutate normală
pentru înălţimea lor. Subiecţilor nu li s-a pus vreo limită sau interdicţie la mâncare, aceştia
puteau mânca orice şi oricând, singura condiţie fiind ca la fiecare masă să adauge şi o
tomată.

• Alimentaţia aleasă de participante la studiu a fost una bogată în carbohidraţi, grăsimi de


origine animală sau lactate grase. Echipa de cercetători a constatat că atunci când femeile
alegeau să îşi facă un sandvici, în compoziţia căruia adăugau şi câteva felii de roşii, acestea
nu îl puteau mânca pe tot.

• Mai mult, atât în timpul monitorizării, cât şi la final, femeile au fost cântărite pentru a vedea
cum evoluează greutatea lor. Rezultatele au arătat că în 90 la sută dintre cazuri greutatea a
fost una constantă pe tot parcursul cercetării, indiferent de ce alegeau să mănânce.

• "Acesta a fost un studiu pe un eşantion restrâns şi încă nu putem spune că tomata este
ingredientul crucial în dietele de slăbire. Satisfacţia de până acum este că am obţinut
rezultatele dorite", spune dr. Julie Lovegrove, coordonatorul cercetării.

• Datorită conţinutului de apă, adică de aproximativ 94 la sută, tomatele sunt sărace în calorii,
dar bogate în vitaminele A şi C, potasiu şi fibre. În plus, această legumă conţine şi o
substanţă denumită "lycopene", care dă tomatelor culoarea roşie, substanţă care ar putea http://www.gandul.info/sanatate-
ajuta la prevenirea cancerului de sân şi de prostată, precum şi a bolilor de inimă. food-drink/rosiile-ajuta-la-
mentinerea-greutatii-5081708
Ananasul – remediu împotriva durerilor
digestive
de Mădălina CHIŢU | 25 oct 2009

• Fructul ajută la dizolvarea proteinelor de origine animală şi le face mai uşor de


digerat

• Ananasul are un conţinut bogat de vitamina C şi fitonutrienţi. "Acest fruct conţine o


enzimă, denumită bromelină, care are capacitatea de a dizolva cheagurile de sânge
care dau tromboze. Mai mult, această enzimă ajută la dizolvarea proteinelor de
origine animală şi le face mai uşor de digerat", explică medicul nutriţionist Mihaela
Bilic, autoarea cărţii "Trăiesc, deci mă abţin". Specialistul adaugă că fructul
deblochează conglomeratele de alimente care stagnează în stomac şi dau dureri
digestive.

• În acelaşi timp, specialişti recomandă ananasul persoanelor care sunt în căutarea


unei metode de a scăpa de excesul de grăsime. Dieta poate da rezultate tocmai
datorită nutrienţilor care joacă un rol esenţial în organism. Astfel, vitamina C este un
bun antioxidant, care, în plus, întăreşte sistemul imunitar, fără a ne pune în pericol
sănătatea în această perioadă, când organismul are nevoie de forţe pentru a face
faţă frigului. Specialiştii în nutriţie spun că nu există o dietă standard cu ananas, doar
că numărul caloriilor consumate zilnic trebuie să fie în jur de 1.000. O felie de ananas
de 55 de grame are 100 de calorii, completează nutriţioniştii. Specialiştii atrag atenţia
că o dietă cu ananas nu trebuie urmată de o persoană cu hiperglicemie, deoarece
acest fruct le agravează starea.

• Datorită conţinutului de potasiu şi sodiu, fructul este indicat şi persoanelor care


suferă de hipertensiune. Astfel, o cană de suc de ananas are 1 mg de sodiu şi 195
de mg de potasiu.

• Mai mult, ananasul conţine vitamina A, care ajută la adaptarea vizuală, la dezvoltarea
normală a scheletului şi a smalţului dentar, precum şi la buna funcţionare a ficatului şi
a tiroidei.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/ananasul-remediu-
impotriva-durerilor-digestive-
5043993
Ceaiul verde întârzie îmbătrânirea
prematură a tenului
de Mădălina CHIŢU | 8 iun 2010
• Băutura este adjuvant pentru oboseala intelectuală sau fizică, des întâlnită în zilele
toride de vară

• Ceaiul verde este cea mai indicată băutură pe timp de caniculă, deoarece oferă un
plus de energie şi alungă starea de moleşeală provocată de temperaturile ridicate,
potrivit specialiştilor în nutriţie.

• "Această băutură conţine uleiuri esenţiale, teină, alcaloizi, aminoacizi, vitamina C,


proteine, calciu şi fier. În plus, substanţele precum polifenolii şi catechinele combat
radicalii liberi produşi de poluare, fum de ţigară, gaze de eşapament şi razele
ultraviolete", spune dr. Cristina Bogdan, medic naturopat.

• Specialistul adaugă că substanţele denumite alcaloizii produc un efect de stimulare


nervoasă, iar teina şi cafeina, conţinută de ceaiul verde, stimulează arderea
grăsimilor având şi efect de accelerare a tranzitului intestinal lent. "Aceste
componente fac din ceaiul verde un foarte bun antioxidant, diuretic, stimulator
cerebral, stimulator al proceselor de ardere de grăsimi şi factor de protecţie
anticancer", explică dr. Bogdan.

• În acelaşi timp, această băutură întârzie îmbătrânirea prematură a tenului, reduce


formarea tartrului dentar şi stopează apariţia cariei dentare.

• "Este un adjuvant pentru oboseala intelectuală sau fizică, des întâlnită în zilele toride
de vară", precizează dr. Cristina Bogdan.

• Recent, au fost lansate pe piaţa farmaceutică capsule de ceai verde, un supliment


alimentar, de origine vegetală, ce conţin pulbere, obţinută prin fărâmiţare la rece, din
frunze de ceai verde.

• Pentru a beneficia de efectele ale ceaiului verde, producătorul recomandă http://www.gandul.info/magazin/ceai


ul-verde-intarzie-imbatranirea-
administrarea a una sau două capsule, de două ori pe zi, preferabil înaintea meselor, prematura-a-tenului-6325670
cu un pahar de apă. Costul unui flacon este de 24 de lei.
Mărul ameliorează efectele negative
ale fumatului
de Mădălina CHIŢU | 31 mai 2010
• Persoanele care mănâncă zilnic mere prezintă un risc scăzut de a se îmbolnăvi de
cancer, boli de inimă şi infecţii

• Mărul ar putea deveni noul peşte, susţin specialiştii în nutriţie citaţi de site-ul
EmaxHealth, deoarece fructul are o serie de efecte benefice asupra organismului, din
ce în ce mai multe.

• Potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cornell, mărul


previne cancerul. Astfel, susţin specialiştii, fitochimicalele conţinute de mere previn
cancerul mamar, după cum au demonstrat testele pe cobai. Autorul studiului, Rui Hai
Lui, spune că femeile care mănâncă un măr pe zi prezintă un risc scăzut de a se
îmbolnăvi de cancer mamar. Mai mult, cercetările anterioare au arătat că acest fruct
scade considerabil riscul cancerului de plămâni, prostată, pancreas sau cele ale
sistemului digestiv. De asemenea, merele conţin quercitină, substanţă care
ameliorează efectele negative asupra organismului provocate de fumat, relevă un
studiu.

• Beneficiile acestui fruct se extind chiar până la nivelul creierului. Mărul are
capacitatea de a preveni apariţia Alzheimerului şi ajută la îmbunătăţirea memoriei.

• Un măr pe zi este recomandat şi împotriva bolilor cardiovasculare, iar acest lucru se


întâmplă datorită conţinutului de pectină. În plus, flavonoizii, antioxidanţi ce abundă în
aceste fructe ajută la prevenirea bolilor de inimă şi a infarctului.

• În plus, potrivit specialiştilor, principalele substanţe nutritive din mere sunt


reprezentate de fibre, flavonoizi şi fructoză. Un măr furnizează organismului 5 grame
de fibre, mai multe decât cerealele. Nutriţioniştii subliniază că merele nu conţin nicio
grăsime şi ajută la reducerea nivelul de colesterol din sânge. Merele roşii şi cele din
soiul Fuji au cel mai bun efect asupra colesterolului, indică specialiştii în nutriţie.
http://www.gandul.info/magazin/mar
• Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Illinois au publicat rezultatele unui studiu în ul-amelioreaza-efectele-negative-
care se menţiona că fibrele solubile conţinute de mere măresc producţia de proteine ale-fumatului-6228632
antiinflamatoare numite interleukin-4, care ajută la prevenirea infecţiilor.
Vânăta ajută la scăderea colesterolului
de Mădălina CHIŢU | 13 mai 2010

• BENEFIC - Alimentul poate să blocheze acţiunea radicalilor liberi asupra


organismului

• Vinetele sunt bogate în fibre şi, potrivit nutriţioniştilor, leguma protejează digestia,
informează associatedcontent.com. De asemenea, alimentul este bogat în minerale,
vitamine, proteine şi fitonutrienţi care au rol de antioxidanţi asupra organismului.
Potrivit specialiştilor, leguma are un conţinut ridicat de potasiu, element care ajută la
echilibrarea conţinutului de sare din alimentaţie şi a hidratării, dar are şi rolul de a
menţine un nivel optim al tensiunii arteriale. În plus, vânăta conţine magneziu, cupru
şi vitamina B1, precizează nutriţioniştii.

• Specialiştii adaugă că alimentul poate să blocheze acţiunea radicalilor liberi asupra


organismului, deoarece, dincolo de faptul că este un antioxidant natural, conţine
fitonutrientul nasunina. Această substanţă are şi capacitatea de a normaliza
cantitatea de fier din organism. Medicii spun că atunci când în organism apar
carenţele de fier, riscul de anemie este ridicat, iar excesul de fier din corp creează
radicali liberi în exces.

• Sucul vinetei are proprietăţi de reducere a colesterolului din sânge, fapt ce duce la
îmbunătăţirea circulaţiei. Leguma este considerată de nutriţionişti un scut natural
împotriva bolilor cardiovasculare, atunci când este mâncată cu regularitate.

• Nutriţioniştii apreciază că vinetele sunt un adevărat izvor de vitamine şi minerale


pentru organismul uman. În afara conţinutului foarte ridicat de apă (93%), vinetele
conţin potasiu - mineral care ajută la stimularea inimii, magneziu - cunoscut pentru
rolul său de combatere a stresului, calciu - pentru întărirea sistemului osos, vitamina
A şi C pentru sistemul imunitar.

• De altfel, delicioasele vinete reprezintă alimentul potrivit pentru zilele caniculare,


datorită conţinutului foarte mare de apă. Mai mult, ele sunt bogate în fibre, dar foarte
sărace în grăsimi. http://www.gandul.info/magazin/van
ata-ajuta-la-scaderea-colesterolului-
6117589
Nucile te feresc de boli cardiovasculare
de Mădălina CHIŢU | 9 mai 2010

• Nucile au un conţinut ridicat de fibre, vitamina E, magneziu şi acid folic,


iar toate aceste elemente ajută la diminuarea riscului apariţiei bolilor de
inimă, susţin cercetătorii

• Deşi au un conţinut ridicat de grăsimi, nucile ajută la scăderea


colesterolului din sânge. Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă
americani citaţi de EatingWell.com. Potrivit specialiştilor, persoanele care
mănâncă de cel puţin două ori pe săptămână 30 de grame de nuci
prezintă un risc scăzut de a se îmbolnăvi de boli cardiovasculare.

• Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au monitorizat, timp de


17 ani, peste 21.000 de medici bărbaţi. Subiecţii care au declarat că au
inclus în dieta lor aceste fructe prezentau riscuri minime de boli de inimă.

• În plus, o altă cercetare realizată pe femei, respectiv 86.000 de asistente,


a arătat că voluntarele care mâncau nuci săptămânal aveau un risc
scăzut de a suferi un stop cardiac.

• Specialiştii precizează că aceste fructe au un conţinut ridicat de fibre,


vitamina E, magneziu şi acid folic, iar toate aceste elemente ajută la
diminuarea riscului apariţiei bolilor de inimă.

• De asemenea, medicii nutriţionişti afirmă că o linguriţă de nuci pisate pe


zi, mâncate, de preferat dimineaţa, asigură necesarul de energie şi
vitamine, iar în plus această porţie este suficientă ca şi aport caloric.
http://www.gandul.info/magazin/nuci
le-te-feresc-de-boli-cardiovasculare-
6103794
Fructele de mare şi susanul - efect
asemănător Viagrei
de Mădălina CHIŢU | 2 mai 2010

• AFRODISIAC Trei grame din aminoacidul L-Arginina, zilnic, ajută la prelungirea


reprizelor de sex, susţin oamenii de ştiinţă

• Specialiştii în nutriţie spun că stilul de viaţă alert, stresul şi alimentaţia neadecvată sunt
principalele motive pentru care organismul nu funcţionează la parametri normali.

• Potrivit experţilor site-ului Men's Health.com, organismul bărbaţilor are nevoie de o


alimentaţie bogată în vitamine, minerale şi aminoacizi pentru ca aceştia să facă faţă
provocărilor cotidiene.

• Astfel, nutriţioniştii recomandă morcovii în dieta sexului tare, deoarece aceştia abundă
în vitamina A, care ajută la echilibrarea pH-ului pielii, făcând-o îndeajuns de rezistentă
împotriva bacteriilor din atmosferă. Bărbaţii ar trebui să aibă în mod deosebit grijă de
tenul lor, mai ales că şi-l agresează cel puţin o dată la două zile în timpul bărbieritului.
Cercetătorii de la Institutul Naţional de Oncologie din SUA au descoperit că persoanele
cu un nivel mare al carotenoidelor - pigmenţi care se găsesc în mod natural în morcovi
- prezintă un risc de şase ori mai mic de a se îmbolnăvi de cancer de piele.

• Pentru că bărbaţii sunt mai afectaţi decât femeile de căderea părului, specialiştii
recomandă carnea roşie sau cea de curcan, gălbenuşul de ou, fasolea, fructele uscate
şi cerealele. Potrivit cercetătorilor de la Clinica Cleveland, apariţia calviţiei este des
întâlnită în rândul bărbaţilor care au un deficit de fier.

• Pentru prelungirea reprizelor de sex, experţii în nutriţie spun că dieta ar trebui să


conţină şi L-Arginina, un aminoacid, care acţionează asupra organismului bărbaţilor ca
şi Viagra. Specialiştii spun că acest aminoacid creşte nivelul de oxid nitric care
relaxează vasele de sânge, lăsând mai mult sânge să circule către organul genital.

• Mai mult, unele studii sugerează că 3 grame din acest aminoacid, zilnic, ajută erecţia.
Multe alimente bogate în acizi graşi Omega 3 abundă şi în acest aminoacid. Printre http://www.gandul.info/magazin/fruc
acestea se numără fructele de mare, nucile şi seminţele de susan. Nutriţioniştii tele-de-mare-si-susanul-efect-
subliniază că acizii graşi Omega 3 ajută organismul să absoarbă mai bine acest asemanator-viagrei-6082593
aminoacid.
Micii - mai sănătoşi decât hamburgerul.
Nutriţioniştii explică de ce
de Mădălina CHIŢU | 30 apr 2010

• Un hamburger poate avea până la 800 de kilocalorii, în timp ce 100 de grame de mici adună
200 de kilocalorii.

• Masa de 1 Mai fără mici pare lipsită de farmec, şi cum această zi deschide sezonul micilor
făcuţi la grătar în aer liber, nutriţioniştii oferă câteva ponturi pentru ca acest preparat să nu
afecteze silueta sau sănătatea.

• "Comparativ cu un hamburger, micii sunt mai sănătoşi. Acestora le lipseşte chifla şi sosurile
bogate în aditivi alimentari şi kilocalorii. Un alt avantaj al micilor e că le lipseşte bucata de
brânză, des întâlnită în tot felul de sendwich-uri cumpărate de la fast-food", explică prof. dr.
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institului de Cercetări Alimentare.

• Medicul nutriţionist spune că un hamburger poate avea până la 800 de kilocalorii, în timp ce
100 de grame de mici au 200 de kilocalorii. "Un mic de regulă are în jur de 20 de grame, deci
cantitatea de kilocalorii este mult mai mică, comparativ cu cel al unui preparat fast-food",
argumentează prof. dr. Mencinicopschi.

• Grătarul cel mai sănătos se face pe plită

• Specialistul în nutriţie recomandă citirea cu atenţie a etichetei atunci când cumpărăm mici de la
magazin. "De evitat sunt cei care conţin multe grăsimi sau E-uri. Recomand prepararea cărnii
de mici chiar acasă, pentru că se pot face tot felul de combinaţii de carne. Important e să lăsăm
carnea preparată la macerat timp de o zi în frigider. Temperatura din acesta trebuie să fie de 4
grade Celsius", precizează nutriţionistul.

• Felul în care preparăm micii este şi acesta important. Carnea poate deveni extrem de
periculoasă pentru organism, mai ales dacă grăsimea, care se scurge, intră în contact cu focul.
"Fumul degajat emană substanţe cancerigene, iar, astfel, sănătatea noastră este pusă în
pericol. Atunci când punem mici pe grătar, trebuie să folosim unul de tipul plitei, deoarece
grăsimea scursă nu ne va mai afecta sănătatea", explică prof. dr. Mencinicopschi.

• Medicul spune că un mare avantaj al micilor este faptul că aceştia sunt mâncaţi cu muştar.
"Acesta împiedică formarea compuşilor cancerigeni în organism. În plus, muştarul stimulează http://www.gandul.info/magazin/mici
i-mai-sanatosi-decat-hamburgerul-
digestia, mai ales că micii sunt totuşi o carne grasă", completează nutriţionistul. Specialistul nutritionistii-explica-de-ce-6078121
conchide precizând că doi-trei mici mâncaţi la sfârşit de săptămână nu provoacă mari daune
organismului.
Extractul de ananas – remediu împotriva
celulitei
de Mădălina CHIŢU | 29 apr 2010

• BENEFIC l Ajută atât la eliminarea sărurilor, cât şi a apei în exces din


ţesuturile subcutanate, combătând celulita şi obezitatea

• Ananasul are un conţinut bogat în vitamina C, inamicul numărul 1 al


grăsimilor. Medicii nutriţionişti susţin că acest fruct ajută atât la eliminarea
sărurilor cât şi a apei în exces din ţesuturile subcutanate, combătând
celulita şi obezitatea.

• Mulţi medici includ curele de ananas în programele de slăbit, deoarece


fructul are un conţinut ridicat de vitaminele C, B, B1 şi antioxidanţi care
ajută la întărirea organismului şi la creşterea imunităţii. "În plus, alimentul
metabolizează grăsimile şi colesterolul din organsim. "Specialiştii în nutriţie
spun că fructul are proprietăţi diuretice, accelerând tranzitul intestinal lent.

• De asemenea, potrivit nutriţioniştilor, fructul reface orgnismul după


perioada iernii când mâncărurile grase şi lipsite de vitamine au fost în topul
preferinţelor culinare. Pe piaţa din România s-a lansat un nou produs pe
bază de extract de ananas, care ajută la pierderea în greutate şi la
diminuarea aspectului de coajă de portocală al pielii.

• Potrivit producătorului, capsulele conţin pulbere, obţinută prin fărâmiţare la


rece, din tulpină de ananas, îmbogăţită în bromelină din ananas. Produsul
a fost obţinut fără a se utiliza solvenţi, excipienţi şi conservanţi. Pentru
obţinerea rezultatelor dorite, se recomandă administrarea a una sau două
capsule, de două ori pe zi, preferabil înaintea meselor, cu un pahar mare
de apă. Produsul favorizează eliminarea lichidelor din organism. http://www.gandul.info/magazin/extr
actul-de-ananas-remediu-impotriva-
celulitei-6074728
Supa instant dă celulită. Pericolul mâncarii
din conserve sau plic
de Mădălina CHIŢU | 27 apr 2010

• Hipertensiunea arterială, scăderea puterii de concentrare, a sistemului imunitar, accentuarea stării de oboseală
sunt câteva dintre afecţiunele provocate de alimentele conservate

• Trăim într-o eră a vitezei, iar dieta noastră are la bază numai preparate care se gătesc în mai puţin de cinci
minute. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia
asupra faptului că o alimentaţie bazată pe astfel de preparate duce la apariţia diferitelor afecţiuni, printre care
hipertensiunea, celulita, stărea de oboseală şi scăderea puterii de concentrare.

• "Leguminoasele: fasolea, mazărea sau lintea din conservă au un conţinut nutrivit destul de scăzut, iar
persoanele care au o dietă bazată numai pe astfel de alimente se pot îmbolnăvi de anumite carenţe de
vitamine, proteine sau minerale", explică prof. dr. Mencinicopschi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ciupercile
la conservă, dar medicul nutriţionist le recomandă pe cele proaspete, în defavoarea celor de la cutie.

• Specialistul adaugă că un alt inconvenient al acestui tip de alimente îl constitue faptul că au vitamine şi
minerale sintetice. "Acest lucru se întâmplă pentru a echilibra pierderile de substanţe nutritive din alimente. Din
păcate, organismul nu asimilează la fel de bine astfel de compuşi chimici", argumentează medicul.

• Ciorbele la conservă au un conţinut ridicat de E-uri

• Hipermarketurile sunt pline de ciorbe şi supe de-a gata. Tot ce trebuie să faci atunci când ajungi acasă este să
mai adaugi produsului apă, aşa că în mai puţin de 10 minute ai două feluri de mâncare preparate.

• "Atunci când alegem ciorbe sau preparate de genul fasole cu cârnaţi sau costiţă afumată trebuie să citim cu
atenţie eticheta. Astfel de preparate la conservă sunt bogate în aditivi alimentari, precum coloranţi şi arome
artificiale", atenţionează prof. dr. Mencinicopschi. Nutriţionistul adaugă că astfel de mâncăruri au un conţinut
ridicat de sare şi de grăsimi hidrogenate, iar riscul apariţiei bolilor de inimă sau a obezităţii este destul de mare,
mai ales când alimentaţia se bazează într-un procent ridicat pe astfel de produse.

• Supele instant reprezintă un pericol pentru sănătate, în primul rând din cauza conţinutului mare de sare pe
care îl au. "Atunci când sunt consumate un timp îndelungat, supele instant grăbesc apariţia hipertensiunii
arteriale şi afectează sistemul imunitar şi stomacul. Helicobacter Pylori - bacteria răspunzătoare de apariţia
ulcerului, cancerului de stomac şi a gastritei - îşi va face apariţia, infectând mucoasa stomacului", explică
specialistul în nutriţie.

• În plus, produsul nu este recomandat nici femeilor care au celulită dar şi celor care nu vor să se "căptuşească"
cu un aspect neplăcut al pielii. "Supele instant au un conţinut ridicat de sare, iar sarea reţine apa în ţesuturi, http://www.gandul.info/magazin/sup
conducând la o inflamare la nivelul hipodermului. Astfel, în timp apare aspectul de coajă de portocală", atrage a-instant-da-celulita-pericolul-
atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. mancarii-din-conserve-sau-plic-
6068105
Cerealele şi cafeaua la micul dejun alungă
stările de oboseală pe parcursul zilei
de Mădălina CHIŢU | 26 apr 2010

• Un mic dejun sănătos asigură un aport important de vitamine şi minerale, o mai bună
performanţă mentală, mai multă rezistenţă pentru exerciţiile fizice şi un nivel scăzut de
colesterol

• Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, spun medicii nutriţionişti. Potrivit
specialiştilor, este esenţial ca masa de dimineaţă să conţină alimente naturale şi
hrănitoare pentru a furniza organismului energia necesară pentru întreaga zi. Mai mult,
un mic dejun sănătos asigură un aport important de vitamine şi minerale, o mai bună
performanţă mentală, mai multă rezistenţă pentru exerciţiile fizice şi un nivel de
colesterol scăzut, precizează nutriţioniştii.

• Un studiu citat de Nescafé, realizat de cercetătorii de la University of Health Sciences


din Chicago, a relevat efectele unui mic dejun natural asupra stării de spirit, saţietăţii şi
performanţei mentale. La cercetare au participat 40 de persoane adulte cu greutăţi
normale, care luau în mod obişnuit micul dejun. În cadrul experimentului, o treime dintre
participanţi nu au luat micul dejun, iar restul au consumat alimente cu valoare calorică
totală de 400-500 de calorii. Participanţii au fost testaţi la 30 de minute şi la 2 ore după
micul dejun, iar rezultatele au confirmat aşteptările specialiştilor, şi anume faptul că cei
care au luat micul dejun nu au resimţit senzaţia de foame, nu au avut stări de oboseală
şi iritabilitate şi au demonstrat o mai mare putere de concentrare pe tot parcursul zilei.

• De asemenea, o cană de cafea solubilă băută după micul dejun contribuie la


îmbunătăţirea capacităţii de concentrare, cafeina prezentă în cafea mărind viteza de
procesare a informaţiilor. Astfel, cafeaua solubilă face parte din alimentele care ne ajută
să ne concentrăm mai bine pe parcursul întregii zile, astfel vom reuşi să procesăm mai
uşor şi mai repede multitudinea de informaţii pe care le avem de reţinut. Cafeaua
solubilă oferă numeroase beneficii pentru sănătate şi asigură o stare de bine. Important
este ca aceasta să fie consumată după masă şi să se păstreze un consum moderat de
2-3 căni de cafea pe zi.

• Calitatea alimentelor incluse în micul dejun este, de asemenea, un factor important. De http://www.gandul.info/magazin/cer
aceea, este recomandat ca micul dejun să includă produse naturale din toate grupele ealele-si-cafeaua-la-micul-dejun-
alimentare oferind un aport optim de proteine, carbohidraţi şi fibre, lipide, respectiv alunga-starile-de-oboseala-pe-
vitamine şi minerale. parcursul-zilei-6065001
Sparanghelul - ideal în cura de detoxifiere
de Mădălina CHIŢU | 15 apr 2010

• BENEFIC Datorită conţinutului bogat în vitamina A şi aminoacizi, leguma protejează


organismul împotriva radicalilor liberi

• Sparanghelul poate fi introdus în dieta zilnică ca element de eliminare a toxinelor,


susţin nutriţioniştii, fiind una din legumele folosite în cura de detoxifiere. "Acest aliment
conţine mult potasiu, oligoelementul esenţial în echilibrul hidric al organismului. Acesta
ajută la accelerarea tranzitului intestinal lent şi este recomandat persoanelor cu
hipertensiune arterială sau probleme renale", spune medicul nutriţionist Mihaela Bilic.

• Potrivit specialistului, sparanghelul poate fi o legumă de nădejde în curele de slăbit. "În


plus, aceasta conţine asparagină, substanţă ce stimulează producţia de celule noi şi
sănătoase în organism", adaugă dr. Bilic.

• Sparanghelul are importante beneficii afrodisiace şi este recunoscut pentru faptul că


acesta reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare şi a cancerului. Nutriţioniştii
adaugă că pentru femeile însărcinate, leguma este recomandată deoarece aceasta
duce la evitarea malformaţiilor fătului. Acesta poate fi consumat şi sub formă de
supliment natural, dar cel mai benefic este în forma sa naturală.

• Mai mult, datorită conţinutului bogat în vitamina A şi aminoacizi, leguma protejează


organismul împotriva radicalilor liberi. Conţine şi o cantitate considerabilă de vitamina
B, tocmai de aceea are importante proprietăţi anti-cancer. În acelaşi timp, această
vitamină reduce inflamaţiile şi, împreună cu vitamina K, sunt ideale în prevenirea şi
tratarea osteoporozei. Potrivit medicilor nutriţionişti, sparanghelul ajută structura osoasă
să se refacă, iar în cazul copiilor favorizează un sistem osos întărit şi sănătos.

• De asemenea, numeroasele studii ale cercetătorilor americani au arătat că o dietă care


cuprinde sparanghel protejează organismul împotriva infecţiilor şi a pietrelor la rinichi.
http://www.gandul.info/magazin/spa
ranghelul-ideal-in-cura-de-
detoxifiere-5905751
Afinele – aliatul ideal pentru amatorii de
sport
de Mădălina CHIŢU | 6 apr 2010

• BENEFIC l Învelişul acestor fructe reduce semnificativ daunele suferite de


celulele din corp în timpul exerciţiilor fizice, arată o cercetare din Noua
Zeelandă

• Persoanele care fac sport, fie de performanţă, fie de plăcere, trebuie să


includă în dieta zilnică afine. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de
un grup de cercetători de la Institutul pentru Cercetarea Hranei, din Noua
Zeelandă. Oamenii de ştiinţă susţin că antioxidanţii conţinuţi de afine
protejează organismul de traumele apărute în timpul exerciţiilor fizice.
Cercetarea a fost publicată în revita "Molecular Nutrition & Food
Research".

• Dr. Roger Hurst, cel care a condus studiul, spune că învelişul acestor
fructe reduce semnificativ daunele suferite de celulele din corp în timpul
exerciţiilor fizice intense. În plus, din rezultatele cercetării s-a constatat că
extractul de afine protejează fibrele musculare de stresul oxidativ indus în
timpul sportului, adică de afecţiunile muşchilor produse de radicalii liberi.
Mai mult, potrivit nutriţioniştilor, datorită efectelor antioxidante ale
vitaminelor şi celorlalţi compuşi nutritivi din aceste fructe, afinele
protejează organismul de pierderilor de memorie, care apar odată cu
înaintarea în vârstă.

• De asemenea, afinele pot reduce riscul apariţiei Alzheimerului. Substanţele


din afine luptă împotriva infecţiilor tractului urinar, precum cistita, iar
consumul regulat de suc de afine, cel puţin un pahar pe zi, elimină riscul
infecţiilor urinare. Medicii precizează că ceaiurile de afine ajută la calmarea http://www.gandul.info/magazin/afin
problemelor tractului digestiv, la vindecarea mai rapidă a leziunilor sau la ele-aliatul-ideal-pentru-amatorii-de-

reducerea inflamaţiilor laringelui în cazul gripei, răcelii sau unor alergii. sport-5824912
Caisa tonifică şi hrăneşte pielea
de Mădălina CHIŢU | 8 iun 2009

• Aceste fructe conţin apă, acid citric, zaharuri, potasiu, calciu, sodiu, magneziu, fier,
provitamina A, cupru, complexul de vitamine B precum şi proteine

• Pentru tonifierea pielii în sezonul cald, specialiştii în frumuseţe recomandă trei măşti
care au la bază caisa. Alegeţi două caise foarte bine coapte. Cojiţi-le de pieliţă, tăiaţi-le
mărunt, apoi striviţi-le într-un vas de sticlă sau porţelan, în niciun caz de metal.
Amestecaţi miezul zdrobit cu două-trei linguri de iaurt. Întindeţi conţinutul pe obraz cu
vârful degetelor. Masca se îndepărtează cu apă caldă, după 30 de minute.

• Pentru cea de-a doua mască, aveţi nevoie de un gălbenuş de ou, o linguriţă de ulei de
măsline, două caise zdrobite şi o lingură de miere. Se amestecă conţinutul, apoi este
aplicat pe faţă. Se lasă să acţioneze timp de 30 de minute, după care se îndepărtează
cu apă călduţă.

• Pentru ultimul tratament nu aveţi nevoie de nimic în plus, în afară de caise. Se taie o
caisă felii şi se pune pe faţă, încercând să acoperi toată suprafaţa, dar şi decolteul.
Dacă fructele sunt bine coapte, acestea se pot zdrobi, apoi se întinde pasta pe faţă. Se
lasă să acţioneze timp de 30 de minute, iar după clătire se aplică o cremă hidratantă.

• „Uleiul obţinut din caise este plin de vitamine, iar sâmburii, pisaţi foarte fin, sunt folosiţi
în produse de gomaj‖, spune consultantul în frumuseţe Dana Sota.

• Caisele nu sunt folosite numai pentru înfrumuseţarea tenului, ele au proprietăţi benefice
şi pentru organism. Caisele conţin apă, acid citric, zaharuri, potasiu, calciu, sodiu,
magneziu, fier, provitamina A şi un complex de vitamine B. Acest fruct ajută şi la
tonifierea stomacului, ficatului, inimii şi vederii.

• Datorită conţinutului bogat de vitamina A, caisa previne apariţia bolilor oculare, precum
cataracta. În acelaşi timp, acest fruct previne apariţia cirozelor, deoarece conţine
vitamina C, fier, magneziu şi sulf. De asemenea, vitamina A fosforul şi calciul http://www.gandul.info/magazin/afin
ele-aliatul-ideal-pentru-amatorii-de-
protejează sistemul osos al organismului. Aceste fructe sunt o sursă extraordinară de sport-5824912
fibre, consumul lor accelerând tranzitul intestinal.
Aloe vera ţine stresul la distanţă
de Mădălina CHIŢU | 3 iun 2009

• Sucul de aloe vera favorizează absorbţia alimentelor

• Aloe vera este una dintre sursele naturale vegetale de vitamina B12 şi conţine multe
minerale vitale în procesul de creştere. Această plantă asigură, în acelaşi timp, buna
funcţionare a organelor interne. „Aloe vera are proprietăţi antiinflamatoare, astringente,
emoliente, antibacteriene şi antivirale. În cosmetică este folosită pentru a calma pielea
iritată, eczemele, arsurile şi rănile superficiale‖, spune consultantul în frumuseţe Dana
Sota. Specialistul completează că această plantă conţine vitaminele C şi E, zinc şi
polizaharide, care stimulează procesul de refacere a pielii.

• Sucul de aloe vera este recunoscut ca fiind unul din cei mai fini detoxifianţi ai întregului
organism. Astfel, planta normalizează metabolismul, eliminând în mod natural noxele
metabolice endogene sau exogene (poluanţi).

• Mai mult, oferă organismului o stare fiziologică optimă, deoarece măreşte rezistenţa
acestuia în lupta cu diferite afecţiuni, precum alergie, astm, anemie, insomnie, infecţii
fungice sau diabet zaharat.

• Datorită conţinutului bogat de vitamina C, aloe vera se transformă într-un supliment


alimentar care combate stresul. În plus, planta ajută la menţinerea tonusului vaselor de
sânge şi îmbunătăţeşte circulaţia. Este, de asemenea, folosită pentru arsuri şi tulburări
la stomac. Aloe vera este benefică şi pentru aparatul digestiv, deoarece favorizează
absorbţia alimentelor.

• Mască pentru catifelarea tenului

• Pentru a vă întineri şi revigora tenul, nu este necesar să apelaţi la tot felul de creme şi
măşti sofisticate. Pentru a beneficia de efectele acestei plantei, utilizaţi sucul unei
frunze de aloe. Pe faţa uscată aplicaţi o parte din sucul obţinut. Reaplicaţi după ce
simţiţi că sucul s-a uscat pe faţă. După aceste operaţiuni, spălaţi faţa cu o infuzie rece http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/aloe-vera-tine-stresul-la-
de muşeţel şi aplicaţi orice tip de cremă. Acest tratament trebuie evitat de persoanele distanta-4482351
care au tenul sensibil.
Muştarul, ghimbirul şi ceaiul verde ard
grăsimile
de Mădălina CHIŢU | 6 apr 2010

• KILOCALORIE l Unele alimente pot ajuta la pierderea în greutate fără a depune nici cel mai
mic efort, susţin nutriţioniştii

• Pentru că sezonul estival bate la uşă, iar exerciţiile fizice şi dietele nu prea sunt pe placul
nostru, specialistul britanic în nutriţie Amanda Ursell oferă câteva ponturi pentru a slăbi în mod
sănătos fără prea mare efort. "Tot ceea ce trebuie să facem este să adăugăm în dieta zilnică
câteva alimente care fac minuni asupra siluetei", spune Amanda Ursell.

• Chili sau ardeiul iute ajută la arderea kilocaloriilor din organism. "Cu cât acestea sunt mai iuţi,
cu atât mai bine. În plus, datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi, aceste alimente au
proprietăţi benefice şi împotriva bolilor cardiovasculare, afecţiuni des întâlnite din cauza unui
mediu stresant", explică specialistul Ursell.

• Muştarul are capacitatea de a arde grăsimile. O cercetare realizată de specialiştii de la Oxford


a arătat că muştarul grăbeşte metabolismul cu 15 la sută în următoarele ore de după masă.

• Cafeina accelerează tranzitul intestinal lent şi ajută la arderea grăsimilor fără ca persoana care
bea cel puţin o ceaşcă de cafea după masă să depună efort. "Persoanele care fac sport pentru
a slăbi trebuie să ştie că, pe lângă faptul că acest aliment ameliorează durerile musculare,
cafeau determină muşchii să folosească grăsimea drept combustibil în timpul efortului fizic",
susţine nutriţionistul Ursell.

• Specialistul recomandă cel puţin şase ceşti de ceai verde pe zi persoanelor care vor să scape
de kilogramele în plus, deoarece această băutură stimulează arderea a până la 100 de
kilocalorii.

• Ghimbirul este recunoscut ca inamic al grăsimilor inestetice. Mai mult, cercetătorii olandezi au
descoperit că acest condiment ajută la scăderea în greutate şi încălzeşte organsimul, deoarece
îmbunătăţeşte circulaţia sanguină.

• Pentru a slăbi, specialistul Amanda Ursell recomandă şi proteinele, deoarece organismul


foloseşte mai multă energie pentru a le digera decât ar utiliza dacă ar arde carbohidraţi sau
grăsimi. De asemenea, proteinele sunt esenţiale pentru dezvoltarea musculaturii şi, potrivit http://www.gandul.info/magazin/mus
tarul-ghimbirul-si-ceaiul-verde-ard-
specialistului în nutriţie, cu cât ai mai multă masă musculară cu atât vei arde mai repede grasimile-5824911
grăsimile. Proteinele indicate pentru a slăbi fără prea mare efort sunt carnea de curcan sau de
pui.
Alunele de pădure reduc riscul bolilor
cardiovasculare
de Mădălina CHIŢU | 28 sep 2009

• Datorită conţinutului lipidic şi raportului dintre acizii graşi polinesaturaţi şi


saturaţi, alunele sunt recunoscute ca având efecte benefice asupra inimii

• Alunele de pădure au un conţinut caloric crescut, acestea fiind bogate în grăsimi


nesaturate, minerale, vitamine şi proteine, spun medicii nutriţionişti. "Au un
conţinut bogat de minerale, care stimulează sistemul imunitar şi cresc
capacitatea de apărare a organismului. Datorită conţinutului ridicat de anumite
substanţe denumite interleukine, alunele ajută la combaterea infecţiilor virale şi
bacteriene", explică medicul nutriţionist Mihaela Bilic, autoarea cărţii "Trăiesc,
deci mă abţin". Specialistul adaugă că aceste fructe scad nivelul colesterolului
din sânge, datorită conţinutului ridicat de grăsimi nesaturate.

• În acelaşi timp, datorită conţinutului de seleniu, alunele de pădure îmbunătăţesc


fertilitatea masculină. "Alunele ajută la menţinerea fermităţii pielii, pentru că au
un conţinut ridicat de acid linoleic, care menţine intactă structura dermei şi
asigură hidratarea pielii.Mai mult, medicii nutriţionişti spun că mâncate zilnic,
alunele alimentează celulele nervoase, sporind în acest fel performanţa
intelectuală.

• În plus, datorită conţinutului lipidic şi raportului dintre acizii graşi polinesaturaţi şi


saturaţi, alunele sunt recunoscute ca având efecte benefice asupra inimii. Astfel,
un studiu efectuat în SUA arată că un consum zilnic de doar 45 de grame de
alune ar reduce serios riscul unor boli cardiovasculare, datorită conţinutului
scăzut de grăsimi saturate şi colesterol. Cercetarea a demonstrat că bărbaţii
care au inclus în dietă alune de pădure cel puţin de două ori pe săptămână
reduc riscul unui atac de cord cu 47 la sută şi cel al unei boli cardiovasculare cu
30 la sută. Alte studii au pus în evidenţă rolul pe care consumul de alune îl
deţine în prevenirea cancerului, datorită prezenţei unor compuşi chimici (taxani)
ce facilitează acest lucru. http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/alunele-de-padure-reduc-
riscul-bolilor-cardiovasculare-
4941944
Hreanul - antibiotic natural
de Mădălina CHIŢU | 28 sep 2009

• Substanţa care dă gustul picant al hreanului creşte secreţia de suc gastric


şi redă pofta de mâncare în cazul persoanelor anorexice şi anemice

• Hreanul este bogat în vitamine şi minerale, iar medicii nutriţionişti spun că


acest condiment este considerat un antibiotic natural, deoarece are
proprietăţi benefice în lupta împotriva microbilor care ne pun în pericol
sănătatea. În plus, prin compoziţia sa, hreanul ajută la distrugerea celulelor
cancerigene din corp, iar specialiştii spun că, în cazul persoanelor bolnave
de această boală, condimentul suprimă creşterea celulelor cancerigene din
organsim.

• În cazul persoanelor care suferă de sinuzită sau rinită, medicii spun că


aceste afecţiuni pot fi ameliorate cu uşurinţă dacă se pune pe frunte o
compresă cu hrean ras, deoarece această plantă are capacitatea de a
desfunda imediat nasul. În cazul bronşitelor, a pneumoniilor sau a gripelor
sezoniere, se recomandă o compresă îmbibată cu esenţă de hrean.

• Aceasta se va pune pe piept şi va fi lăsată în jur de o oră. Specialiştii spun


că, dacă apare senzaţia de usturime, compresa trebuie înlăturată imediat.
În acelaşi timp, hreanul, spun medicii, este o sursă bogată de vitamina C,
care întăreşte sistemul imunitar, mai ales în perioada aceasta, ţinând
răceala la distanţă.

• În plus, medicii nutriţionişti spun că substanţa care dă gustul picant al


hreanului creşte secreţia de suc gastric şi redă pofta de mâncare în cazul
persoanelor anorexice şi anemice. Pe de altă parte, hreanul are şi http://www.gandul.info/sanatate-
capacitatea de a acţiona asupra grăsimilor, fiind recomandat persoanelor food-drink/hreanul-antibiotic-natural-
care sunt la cură de slăbire. 4941935
Rodia echilibrează nivelul colesterolului din
sânge
de Mădălina CHIŢU | 21 mar 2010

• Fructul conţine de trei ori mai mulţi antioxidanţi decât un pahar de vin roşu
sau o cană de ceai verde

• Un grup de cercetători de la Clinica Mayo susţine că sucul de rodii, datorită


nivelului ridicat de antioxidanţi, acţionează direct asupra colesterolului
"rău" din organism. Speciaiştii precizează că 50 de mililitri de suc de rodii,
băut zilnic, este ideal pentru reglarea nivelului colesterolului în sânge.

• Mai mult, fructul poate fi folosit şi ca tratament împotriva infertilităţii şi a


bolilor cardiovasculare, potrivit ultimelor cercetări. Oamenii de ştiinţă spun
că fructul acţionează asupra organismului ca un stimulent sexual, fiind
considerat un fruct afrodisiac, care pe lângă faptul că îmbunătăţeşte
fertilitatea, măreşte şi apetitul sexual.

• De asemenea, rodia are un conţinut ridicat de acid folic, esenţial pentru


dezvoltarea intrauterină a viitorului bebeluş. Potrivit specialiştilor, folatul
sau acidul folic ajută la formarea celulelor roşii de sânge şi a ADN-ului
viitorului copil. Se recomandă un pahar de suc de rodie pe zi, deoarece
această cantitate asigură necesarul zilnic de acid folic în cazul femeilor
însărcinate.

• Mai mult, o singură rodie pe zi asigură 40 la sută din doza zilnică


recomandată de vitamina C pentru adulţi. Specialiştii menţionează că
fructul conţine de trei ori mai mulţi antioxidanţi decât un pahar de vin roşu
sau o cană de ceai verde. În plus, este bogat în vitaminele A şi E. Datorită
conţinutului de acid elagic, rodia este folosită şi în tratamentele faciale anti- http://www.gandul.info/magazin/rodi
aging şi este un puternic combatant al radicalilor liberi a-echilibreaza-nivelul-colesterolului-
din-sange-5764811
Peştele reglează glicemia
de Mădălina CHIŢU | 13 oct 2009

• Acest tip de carne este recomandată în curele de slăbire, datorită cantităţii mici
de lipide pe care o conţine

• Carnea de peşte este cea mai sănătoasă, datorită conţinutului bogat de grăsimi
din seria acizilor graşi esenţiali omega 3, susţin medicii. Aceşti acizi se găsesc
în carnea de peşte oceanic, precum macroul, heringul, somonul, codul, tonul şi
sardina. Specialiştii completează că persoanele care mănâncă de cel puţin trei
ori pe săptămână peşte au un risc scăzut de a se îmbolnăvi de afecţiuni
cardiovasculare, deoarece acest aliment îmbunătăţeşte elasticitatea vaselor de
sânge şi astfel scade tensiunea arterială.

• În plus, carnea de peşte ajută la menţinerea unui nivel constant al glicemiei în


organism, iar grăsimile conţinute previn îmbătrânirea precoce şi protejează
sistemul nervos. În acelaşi timp, studiile de specialitate au demonstrat că, în
cazul copiilor, consumul regulat de peşte stimulează dezvoltarea capacităţii
intelectuale. Această carne este benefică şi pentru persoanele vârstnice, studiile
demonstrând că bătrânii care mănâncă peşte de trei-patru ori pe săptămână
sunt mai puţin predispuşi riscului de a suferi de maladia Alzheimer.

• Creierul este unul dintre cei mai mari consumatori de energie, iar buna lui
funcţionare depinde într-o oarecare măsură de aportul de fosfor şi, implicit, de
consumul de peşte, spun specialiştii în nutriţie. În acelaşi timp, acest aliment
contribuie la menţinerea sănătăţii retinei. Carnea de peşte este însă
recomandată şi în cadrul curelor de slăbire, deoarece are o cantitate mult mai
mică de lipide în comparaţie cu alte categorii de carne. Peştele de apă dulce are
carnea mai slabă, comparativ cu cel oceanic şi, în consecinţă, asigură un aport
caloric mai mic, astfel că 100 g păstrăv conţin 85 de calorii şi aceeaşi cantitate
de crap are 83 de calorii.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/pestele-regleaza-
glicemia-4986294
Carnea roşie creşte riscul bolilor de inimă cu
30 la sută
de Mădălina CHIŢU | 18 aug 2010

• Carnea de peşte reduce însă cu 24 la sută riscul apariţiei unor probleme


cardiace, în timp ce consumul de carne de pui reduce cu 19 la sută riscul
îmbolnăvirii

• Persoanele care mănâncă de două ori pe săptămână carne roşie, de vită, de


porc, de vânat, de miel, proaspătă sau prelucrată, prezintă un risc crescut de a
suferi de boli cardiovasculare, informează "Daily Mail".

• Potrivit cercetătorilor de la Şcoala de Sănătate Publică Harvard din Boston,


SUA, riscul de a suferi de boli de inimă creşte cu până la 30 la sută, comparativ
cu persoanele care mănâncă o dată pe săptămână sau mai rar carne roşie.

• Cercetătorii au analizat dieta a peste 84.000 de persoane, cu vârste cuprinse


între 30 şi 55 de ani, iar apoi i-au supus pe participanţii la studiu la diferite
analize, pentru a vedea cum influenţează dieta apariţia anumitor boli. Rezultatul
a arătat că, pe parcursul monitorizării, 952 de voluntari au murit din cauza unor
boli coronariene, apărute în urma unei alimentaţii nesănătoase. Mai mult,
oamenii de ştiinţă au observat că peştele reduce cu 24 la sută riscul apariţiei
unor probleme cardiace, în timp ce persoanele care aveau inclus în dietă carne
de pui prezentau un risc cu 19 la sută mai mic de a dezvolta afecţiuni cardiace.
• Nutriţioniştii spun că excesul de carne este asociat cu eliberarea mai multor
toxine în organism, cauză a unor boli severe precum guta şi cancerul de colon.

• Cercetătorii au evidenţiat legătura directă între cancerul de pancreas şi marii


consumatori de carne roşie. Dar se pare că de vină nu este carnea roşie, ci
modul de preparare. De fapt, substanţele cancerigene produse în timpul prăjirii
sunt cele care suprasolicită pancreasul.
http://www.gandul.info/magazin/car
nea-rosie-creste-riscul-bolilor-de-
inima-cu-30-la-suta-6948732
Oul ajută la menţinerea greutăţii
de Mădălina CHIŢU | 24 sep 2009

• Albuşul are în medie 15 kilocalorii, iar gălbenuşul - 75 de kilocalorii

• Oul este un aliment cu un raport scăzut de calorii, iar medicii nutriţionişti îl recomandă
în regimurile de slăbire. Specialiştii spun că ouăle creează o senzaţie de saţietate, iar
cu un aliment bogat în proteine, pierzi mai puţin muşchi şi mai multă grăsime în timpul
unei cure de slăbire. În acelaşi timp, nutriţioniştii adaugă că oul ajută şi la menţinerea
greutăţii.

• "Oul conţine toţi cei opt aminoacizi esenţiali şi proteine de înaltă calitate. În acest
aliment se găsesc toate substanţele necesare dezvoltării copiilor şi adolescenţilor,
precum şi menţinerii stării de sănătate a adulţilor", spune medicul nutriţionist Mihaela
Bilic. Mai mult, specialistul completează că oul conţine vitaminele A, B, D şi E,
minerale, precum fosfor, calciu şi fier. "Proteinele din ou sunt mai bine folosite de
organism decât proteinele din carne datorită bogăţiei în minerale şi vitamine. Acest
aliment este unul dintre puţinele surse alimentare de vitamina D, care este necesară
pentru absorbţia calciului din alimente şi fixarea lui în oase", spune dr. Bilic. Chiar dacă
cea mai mare parte din vitamina D se produce în organism sub acţiunea razelor solare,
iar copiii, persoanele în vârstă şi femeile însărcinate au nevoie de cantităţi crescute de
vitamina D, astfel că oul este sursa ideală, mai ales că în scurt timp razele soarelui vor
fi acoperite de nori.
• "Datorită conţinutului bogat de vitaminele B6, B12 şi folaţi, oul asigură menţinerea
sănătăţii sistemului nervos. În plus, protejează vasele de sânge prin proprietăţile
antioxidante conferite de seleniu şi vitamina E", adaugă medicul nutriţionist.

• Dr. Mihaela Bilic spune că, deşi este un aliment esenţial pentru menţinerea sănătăţii,
oul are şi părţi rele. Astfel, gălbenuşul conţine mult colesterol, "însă acesta nu
determină creşterea colesterolului sanguin la persoanele sănătoase. Cei care au
colesterolul crescut ar fi bine să nu consume mai mult de un ou pe săptămână",
completează medicul.

• Specialistul în nutriţie recomandă persoanelor sănătoase între două şi patru ouă pe http://www.gandul.info/sanatate-
săptămână. "Albuşul are în medie 15 kilocalorii, iar gălbenuşul - 75 de kilocalorii. În food-drink/oul-ajuta-la-mentinerea-
plus, un ou mai conţine 6 grame de grăsimi", spune dr. Mihaela Bilic. greutatii-4930632
Lipsa vitaminei D predispune la apariţia
cancerului de prostată
de Mădălina CHIŢU | 26 apr 2010

• STUDIU - O dietă care abundă în roşii şi în carne de peşte are potenţialul de a opri
răspândirea în organism a bolii, susţin cercetătorii

• Vremea rece şi cerul înnorat predispun la apariţia cancerului de prostată. Aceasta este
concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Idaho, citat
de cotidianul britanic "The Telegraph". Potrivit oamenilor de ştiinţă, condiţiile
atmosferice par să crească sau nu incidenţa acestei boli.

• "Aceasta ar putea explica incidenţa mare a cancerului de prostată în rândul bărbaţilor


din ţările nordice sau din zonele lipsite de soare", spune dr. Sophie St-Hilaire, autorul
studiului.

• Specialistul adaugă că deficienţa de vitamina D are un rol important în apariţia


maladiei. În acelaşi timp, specialiştii completează că un rol îl au şi poluanţii, care se
descompun altfel în contextul umidităţii.

• Studiile anterioare au demonstrat că bărbaţii care mănâncă roşii prezintă un risc scăzut
de a se îmbolnăvi de acest tip de cancer.

• Specialiştii susţin că o dietă care abundă în roşii şi în carne de peşte are potenţialul de
a opri răspândirea în organism a bolii. Concluziile au arătat că roşiile au rezultate mai
bune în stoparea bolii comparativ cu peştele, un alt aliment renumit pentru puterile sale
împotriva cancerului.

• Astfel, s-a observat că la bărbaţii care mănâncă peşte de două ori pe săptămână boala
se răspândeşte cu 27 la sută mai încet. Dacă sosul de roşii este inclus în dietă tot de
două ori pe săptămână, boala se răspândeşte cu 44 la sută mai lent.

• Potrivit statisticilor, unul din şase bărbaţi se îmbolnăvesc de cancer la prostata, însă în
ţările nordice incidenţa acestor cazuri este şi mai mare. http://www.gandul.info/magazin/lips
a-vitaminei-d-predispune-la-aparitia-
cancerului-de-prostata-5999892
Grăsimile saturate cresc riscul apariţiei
Alzheimerului
de Mădălina CHIŢU | 14 apr 2010

• STUDIU l Alimentele bogate în vitaminele B12 şi E, acid folic şi acizi graşi Omega 3 şi
Omega 6 sunt recomandate pentru combaterea afecţiunii

• O combinaţie de alimente, printre care se numără carnea de peşte, fructele, legumele,


carnea roşie şi produsele lactate, pare să fie asociată cu un risc mai mic de declanşare
a maladiei Alzheimer. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Universitatea
Columbia din New York. Cercetarea a fost efectuată pe un eşantion de 2.148 de
pacienţi cu vârsta medie de 65 de ani, care nu prezentau simptome ale maladiei
Alzheimer la începutul cercetării.

• Participanţii au completat un chestionar despre regimul lor alimentar şi au fost testaţi la


fiecare 18 luni, timp de patru ani, pentru a determina starea sănătăţii cerebrale. În
timpul acestei perioade de monitorizare, 253 de voluntari au dezvoltat maladia
Alzheimer. O anumită combinaţie de alimente a fost asociată de medici cu o reducere a
riscului de declanşare a maladiei. În afară de peşte şi fructe, printre alimentele capabile
să scadă riscul de apariţie a maladiei Alzheimer, autorii menţionează: uleiul de măsline,
diverse tipuri de seminţe, tomatele, carnea de pui, legumele crucifere precum spanacul,
dar şi legumele de culori închise. Acestora li se adaugă mici cantităţi de lapte integral,
unt şi carne roşie, care sunt bogate în grăsimi saturate.

• Mai multe nutrimente din aceste alimente au un rol preventiv atunci când sunt
combinate. Este vorba de vitaminele B12 şi E, acidul folic şi acizii graşi Omega 3 şi
Omega 6. În schimb, autorii studiului citează în special grăsimile saturate pe lista
factorilor care contribuie la creşterea riscului de apariţie a acestei maladii. Dietele
bogate în grăsimi saturate sunt asociate cu tulburări ale funcţiilor cognitive,
ateroscleroză (blocarea arterelor) şi inflamaţii care afectează creierul prin acumulări de
betaamiloid. Acestea sunt dăunătoare pentru sistemul nervos, pentru că împiedică
transmiterea informaţiilor între neuroni. Plăcile de betaamiloid reprezintă una dintre
caracteristicile maladiei Alzheimer.
http://www.gandul.info/magazin/gra
simile-saturate-cresc-riscul-aparitiei-
alzheimerului-5896911
Soia şi carnea prăjită scad semnificativ
fertilitatea
de Mădălina CHIŢU | 4 sep 2009
• Cantitatea normală de spermă variază între 80 şi 120 de milioane de spermatozoizi pe mililitru

• Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard, din Boston, şi cei de la Universitatea din Murcia, Spania,
spun că alimentaţia afectează calitatea spermei.

• Cercetătorii americani susţin că bărbaţii care sunt vegetarieni şi care au înlocuit carnea cu preparatele
din soia au şanse reduse de a deveni taţi. Experţii spun că o anumită substanţă din preparatele din soia,
denumită izoflavone, este respunzătoare de deteriorarea calităţii lichidului seminal.

• Cercetătorii americani au studiat 99 de bărbaţi, care au consumat 15 feluri de alimente pe bază de soia,
în perioada 2000 - 2006. Din cauza faptului că alimentele au niveluri diferite de izoflavone, cercetatorii au
elaborat o lista standard a alimentelor pe bază de soia. Ei au împărţit participanţii la studiu în două
grupuri, în funcţie de nivelul de soia consumat. Diferenţele dintre cele două grupuri au fost uimitoare.
Bărbaţii care au consumat cele mai multe astfel de alimente prezentau cu 41 de milioane de
spermatozoizi pe mililitru mai puţin decât ceilalţi. Cantitatea normală de spermă variază între 80 şi 120 de
milioane de spermatozoizi pe mililitru, spun oamenii de ştiinţă. „Acest lucru demonstrează că alimentele
pe bază de soia au efecte negative asupra sistemului reproducător, mai ales în ceea ce priveşte
cantitatea spermei‖, spune doctorul Jorge Chavarro, coordonatorul studiului american.

• Antioxidanţii îmbunătăţesc calitatea spermei

• Oamenii de ştiinţă de la Universatea din Murcia, Spania, au realizat un studiu prin care demonstrează că
grăsimile dăunează calităţii spermei. Astfel, ei recomandă bărbaţilor care îşi doresc să devină tătici să
renunţe la fripturi. Specialiştii recomandă un regim bazat pe fructe, legume proaspete şi carne slabă, dar
care trebuie să fie fiartă.

• Cercetatorii au studiat legătura dintre antioxidanţi şi calitatea spermei la 60 de bărbaţi, pe parcursul a


patru ani. Jumătate dintre subiecţi aveau probleme de fertilitate, jumătate nu. Experţii au vrut să afle ce
vitamine dăunează fertilităţii bărbaţilor. În urma cercetării, s-a constatat că bărbaţii care şi-au schimbat
regimul alimentar în unul mai sănătos şi-au îmbunătăţit şi calitatea lichidului seminal. Pentru a vedea
acest lucru, o dată la patru luni, subiecţii erau supuşi şi unor analize de laborator, pentru a se vedea dacă
alimentaţia influenţează sau nu fertilitatea în rândul bărbaţilor. „Bărbaţii care mănâncă multă carne şi
grăsimi zilnic au o calitate mai proastă a lichidului seminal decât cei care obişnuiesc să mănânce fructe,
legume şi cât mai puţine grăsimi. O dietă sănătoasă şi echilibrată aduce organismului mai mulţi ant-
oxidanţi, care s-au dovedit a fi foarte benefici pentru spermă", a declarat dr. Jaime Mendiola, unul dintre
cercetători.
http://www.gandul.info/sanatate-
• Potrivit cotidianului „Daily Mail‖, numeroase studii arată că bărbaţii au din ce în ce mai multe probleme de food-drink/soia-si-carnea-prajita-
fertilitate, în ultimul deceniu. În Europa de Nord, aproape 40 la sută dintre bărbaţi au calitatea spermei scad-semnificativ-fertilitatea-
mai proastă decât cer standardele. 4859749
Excesul de cafea duce la dereglări psihice
de Mădălina CHIŢU | 8 apr 2010

• Doza zilnică recomandată de cafea este de cel mult 200-300 de mililitri

• Cafeaua, datorită conţinutului ridicat de cofeină, stimulează sistemul nervos central,


metabolismul, reduce oboseala fizică, amplifică agitaţia, puterea de coordonare şi
concentrare. Contrar multor opinii, consumul de cafea nu elimină nevoia de somn, ci
are doar rol energizant, susţin specialiştii în nutriţie ai site-ului steadyhealth.com.
Potrivit acestora, acest aliment este considerat un drog, deoarece creează dependenţă.
Mai mult, efectele sale asupra organismului sunt energizante, pentru o perioadă scurtă
însă, iar pentru a redobândi acea stare suntem tentaţi să mai bem încă o ceaşcă, iar
astfel apar excesele.

• Potrivit nutriţioniştilor, efectele consumului excesiv de cafea sunt diverse, de la


dereglări psihice până la intoxicaţii.

• Astfel, intoxicaţiile au ca efect stările prelungite de anxietate, panică, insomnii, ameţeli,


dureri musculare, greutăţi în exprimare, paranoia şi dereglări stomacale. Mai mult,
nutriţioniştii precizează că pulsul este accelerat, vasele de sânge se dilată, tensiunea
arterială este mărită, iar în cazuri extreme se pot produce chiar dereglări de echilibru,
pierderi temporare de memorie şi halucinaţii. De asemenea, studiile cercetătorilor
americani au arătat că există o legătură directă între consumul excesiv de cafea şi
bolile cardiovasculare, prin creşterea valorii colesterolului.

• O altă consecinţă a consumului excesiv de cafea este producerea acidului stomacal,


apariţia gastritei şi a ulcerului.

• Tocmai de aceea, consumul moderat este foarte important, iar potrivit specialiştilor,
doza zilnică recomandată de cafea este de cel mult 200-300 de mililitri. Persoanele
care ştiu că depăşesc această cantitate ar trebui să reducă sau chiar să renunţe la
băutura energizantă pentru o perioadă de timp, deşi în acest timp stările de iritabilitate,
dificultăţile în concentrare, stările de vomă, ameţeală, somnolenţă şi nervozitate vor fi la http://www.gandul.info/magazin/exc
esul-de-cafea-duce-la-dereglari-
cote maxime. psihice-5841253
Viţa de vie oferă cea mai bună protecţie
anti-aging
de Mădălina CHIŢU | 17 mar 2010

• Crema nu conţine parabeni, phenoxyethanoli, sulfați, coloranți - substanţe


chimice - și nici ingrediente animale

• Razele soarelui, praful, fumul de ţigară sunt factori externi care atacă
pielea şi duc la apariţia îmbătrânirii precoce. În România s-a lansat un nou
produs cosmetic anti-aging, care are la bază extracte de viţă de vie. Crema
nu conţine parabeni, phenoxyethanoli, sulfați, coloranți - substanţe chimice
- și nici ingrediente animale. De aceea produsul este sută la sută natural.

• Această cremă protejează complet tenul împotriva ridurilor, lipsei de


fermitate și strălucire și a punctelor negre. Ingredientele sale lucrează pe
parcursul întregii zile, combătând îmbătrânirea prematură datorată razelor
ultraviolete, poluării și formează un scut împotriva radicalilor liberi.
Principalele ingrediente ale produsului sunt polifenolii, resveratrolul şi
viniferina. "Combinarea celor trei molecule anti-aging se face într-o reală
simbioză, potențându-și astfel efectele. Produsul acoperă cel mai larg
spectru anti-aging: toate semnele îmbătrânirii sunt corectate", spune dr.
Joseph Vercauteren, profesor la Universitatea de Farmacie din Bordeaux.

• Astfel, polifenolii întăresc capilarele, intensifică circulația și ajută la


menținerea nivelului optim de acid hialuronic la nivelul pielii pentru
menținerea elasticității tenului. Resveratrolul stimulează proteina
longevității pielii - sirtuin - și mărește ciclul de viață al celulelor cu până la
160 la sută, în acest fel, se activează regenerarea celulară, pielea devine
mai fermă și ridurile sunt netezite din interior. Viniferina controlează
producția de melanină și protejează pielea împotriva apariției
comedoanelor. Produsul poate fi folosit indiferent de vârstă, sex sau tipul http://www.gandul.info/magazin/vita-
de piele. Crema costă 400 de lei. de-vie-ofera-cea-mai-buna-
protectie-anti-aging-5754232
Supa detoxifică şi întăreşte sistemul imunitar
de Mădălina CHIŢU | 15 mar 2010

• Persoanele care mănâncă o farfurie de supă în fiecare zi pot evita apariţia afecţiunilor
cardiace, susţin experţii

• Terapia pe bază de supă are numeroase beneficii pentru sănătate, susţine medicul
chinez Maoshig Ni, expert în medicina alternativă. Supa contribuie la detoxifierea
organismului, pierderea kilogramelor în exces şi întărirea sistemului imunitar, potrivit
unui studiu realizat de Maoshig Ni şi publicat pe health.yahoo.com.

• Valoarea terapeutică a supei provine din uşurinţa cu care organismul poate să


asimileze nutrienţii din ingredientele folosite la prepararea supei, explică specialistul.

• Obezitatea este în creştere în ţările dezvoltate, cauzând o sporire considerabilă a


bolilor cardiace, a atacurilor cerebrale, a cancerului şi a diabetului. Persoanele care
consumă o farfurie de supă în fiecare zi pot să evite, însă, aceste maladii. Specialiştii
chinezi au descoperit faptul că persoanele care consumă supă o dată pe zi pierd mai
multe kilograme suplimentare, comparativ cu persoanele care beneficiază de acelaşi
număr de calorii, dar care nu provin din supă. În opinia cercetătorilor, supa preparată la
domiciliu, cu ajutorul legumelor proaspete, este cea mai bună, deoarece sortimentele
de supă la conservă, disponibile pe rafturile marilor magazine, pot conţine sare şi
diverse substanţe chimice în exces, dar şi diverse erbicide şi pesticide, care pot dăuna
sistemului imunitar şi care cauzează creşterea nivelului de toxine din organism.

• Mai mult, sistemul imunitar are nevoie de multe minerale pentru a funcţiona în mod
eficient. Atunci când alimentele sunt fierte la foc intens, proprietăţile lor energetice şi
terapeutice se pierd, afectând valoarea nutriţională a acestora. Prin fierbere se pierde
jumătate din cantitatea de vitamine din legume. Din acest motiv, nutriţionistul chinez
Maoshing Ni recomandă prepararea supei la foc mic.

• De asemenea, fiind în stare lichidă, supa reprezintă o soluţie eficientă pentru eliminarea
toxinelor din organism. Ea are, totodată, numeroase beneficii: ajută ficatul în procesul
de detoxifiere a sângelui, stimulează circulaţia sangvină, reduce inflamaţiile şi oferă http://www.gandul.info/magazin/sup
a-detoxifica-si-intareste-sistemul-
organismului mineralele de care are nevoie. imunitar-5747671
Whisky-ul duce la apariţia cancerului
de Mădălina CHIŢU | 6 aug 2009

• STUDIU l Vinul este singura băutură care nu favorizează apariţia maladiei

• Oamenii de ştiinţă de la Universitatea McGill din Montreal susţin că


persoanele care consumă regulat alcool rafinat îşi dublează riscul de a
dezvolta celule cancerigene în organism. Specialiştii spun că riscul este
mai mare în cazul băuturilor care sunt făcute din alcool rafinat, precum
whisky, votcă sau tequila, dar şi în cazul celor realizate din malţ şi hamei,
precum berea. Pe de altă parte, vinul este singura băutură care nu
favorizează apariţia cancerului, potrivit cercetării. Printre maladiile
provocate de consumul regulat de alcool se numără cancerul de stomac,
colon, ficat, pancreas, de plămân şi de prostată, spun oamenii de ştiinţă.
Cercetarea s-a bazat pe analiza fişelor medicale ale pacienţilor bolnavi de
aceste afecţiuni.

• „Printre subiecţi am avut şi persoane care nu sufereau de vreo boală.


Participanţii la studiu trebuiau să completeze un chestionar despre cât de
des consumau băuturi alcoolice şi în ce cantităţi‖, spune dr. Andreea
Benedetti, coordonatorul studiului. Potrivit oamenilor de ştiinţă, şi
cantitatea de alcool consumată joacă un rol determinant în apariţia acestor
boli. „O sticlă de bere pe zi nu face rău nimănui. Acelaşi lucru se întâmplă
şi în cazul alcoolului rafinat, dar aici frecvenţa trebuie să fie undeva la
patru – cinci zile, deoarece aceste băuturi atacă destul de repede organele
interne‖, explică dr. Andreea Benedetti. Specialiştii spun că riscul de a
suferi de cancer este crescut cu încă 30 la sută mai ales în cazul
persoanelor care fumează cel puţin un pachet de ţigări pe zi.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/whisky-ul-duce-la-
aparitia-cancerului-4726304
Top 10 alimente care ţin răceala la distanţă
de Mădălina CHIŢU | 1 sep 2009

• Potrivit specialiştilor, în această perioadă, alimentaţia noastră trebuie să fie bogată în vitamine şi minerale

• Viroze respiratorii şi răceli – astea sunt pericolele care ne pândesc organismul în perioada aceasta. Orice fluctuaţie de
temperatură ne pune sistemul imunitar la încercare. Medicii spun că, mai ales în perioada schimbărilor bruşte de
temperatură, ne îmbolnăvim de viroze respiratorii sau răcim.

• Medicul nutriţionist Viorel Tiberiu Mogoş de la Institutul de Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu‖ din Bucureşti
spune că în această perioadă alimentaţia noastră trebuie să fie una bogată în vitamine şi minerale, deoarece astfel ne
întărim sistemul imunitar. Aşadar, nu fugiţi de legume, lactate, fructe şi grăsimi vegetale.

• Astfel, ceapa este un bun antiseptic, antiviral, antibacterian şi antifungic. „Aceasta trebuie mâncată în stare naturală, în
niciun caz fiartă sau prăjită, deoarece prin aceste proceduri i se distrug calităţile sale antivirale‖, explică dr. Mogoş. Medicul
nutriţionist adaugă că acest condiment are calităţi mai puternice asupra sistemului imunitar decât usturoiul. În categoria
condimentelor care ne feresc de răceală mai este şi ardeiul iute.

• Varza sau orice derivat al ei, precum varza de Bruxelles, conopida, broccoli sau salata verde, accelerează eliminarea
toxinelor din organism şi protejează ţesuturile de agresiunea frigului.
• Grăsimile vegetale, pe lângă faptul că oferă organismului energie, îl protejează de frig. „Deşi nu este o grăsime vegetală,
uleiul de somon este ideal în perioada rece deoarece conţine substanţe care întăresc sistemul imunitar‖, spune dr. Tiberiu
Mogoş.

• Ardeiul gras este foarte bogat în vitamina C. „Citricele sunt şi ele indicate, dar majoritatea se îndoapă cu portocale, sucuri
de lămâie, fără să ţină cont de calităţile acestei legume. Un singur ardei gras conţine aceeaşi cantitate de vitamina C pe
care o găsim în patru lămâi‖, completează nutriţionistul.

• Morcovul conţine o substanţă denumită imunoglobulină, care protejează plămânii în perioada rece. Morcovul are şi
proprietăţi antivirale, adaugă dr. Mogoş.

• Lactatele şi brânzeturile. „Dacă organismul nostru are un deficit de calciu, atunci acesta nu se poate proteja de virusurile
din această perioadă. Mai mult, pe lângă faptul că lactatele şi brânzeturile protejează organismul de viroze respiratorii,
acestea ajută la vindecarea mai rapidă‖, spune nutriţionistul Mogoş.

• Oul este o sursă bogată de zinc, element esenţial pentru buna funcţionare a muşchilor şi pentru sănătatea oaselor. „Este
recomandat cel mult un ou pe săptămână, deoarece acesta favorizează îmbătrânirea vasculară a individului‖, adaugă
specialistul Tiberiu Mogoş.

• Fasolea verde conţine carotinoide, cunoscute pentru acţiunea lor antioxidantă şi alţi nutrienţi care protejează organismul în
perioada rece, precum fibre, vitamine, acid folic, potasiu şi magneziu.

• Carnea oferă organismului un aport proteic important şi oferă corpului rezistenţă la temperaturi mici. „Nu trebuie să facem
abuz de carne şi este de preferat să evităm carnea grasă‖, recomandă medicul.
http://www.gandul.info/sanatate-
• Citricele cu un conţinut ridicat de vitamina C, inamicul numărul 1 al răcelii, pot fi consumate atât în stare naturală, cât şi food-drink/top-10-alimente-care-tin-
sub formă de sucuri. În acelaşi timp, fructele exotice ajută organismul să se apere de virusuri. raceala-la-distanta-4834704
Lista superalimentelor care-ţi dau energie şi
alungă oboseala
de Mădălina CHIŢU | 14 mar 2010
• Fulgii de ovăz, iaurtul, spanacul, nucile, alunele şi seminţele - aliaţi de nădejde în lupta împotriva stării de
moleşeală

• Este un nou început de săptămână şi cu toate astea te simţi epuizat, deşi ai trecut peste un weekend în
care ţi-ai încărcat bateriile. Alimentaţia este vinovată dacă nu eşti plin de energie, avertizează experţii,
potrivit site-ului MSN.com. Sau consumul în exces al alimentelor bogate glicemic, care au efect imediat
asupra organismului, precum ciocolata. Potrivit nutriţioniştilor, indicat este să consumăm produsele care
eliberează treptat energie, deoarece acestea au efect pe o perioadă mai lungă de timp. Gândul îţi
prezintă lista alimentelor care îţi dau energie.

• 1. Fulgii de ovăz sunt ideali mai ales la micul dejun. Deşi conţin glucide, fulgii de ovăz au capacitatea de
a menţine un nivel normal al zahărului în sânge. Mai mult, ei se digeră repede şi stimulează tranzitul
intestinal lent. Datorită conţinutului ridicat de carbohidraţi, fulgii oferă un plus de energie şi păstrează
senzaţia de saţietate pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, ovăzul conţine magneziu, proteine şi
fosfor - trei nutrienţi care au un rol important în a oferi un surplus de energie organismului.

• 2. Iaurtul. Deşi mulţi dintre noi îl considerăm un desert, în realitate iaurtul este o masă în toată regula,
graţie energiei oferite de conţinutul său bogat în proteine. Mai mult, datorită texturii sale, organismul îl
procesează mult mai rapid decât ar procesa un aliment solid, ceea ce îl transformă într-o excelentă sursă
de energie, precizează nutriţioniştii. Mai mult, efectul este instantaneu, energia este de durată datorită
proteinelor, care rămân în organism mai mult decât carbohidraţii. În acelaşi timp, un studiu realizat de
cercetătorii de la Universitatea din Toronto arată că iaurtul probiotic este benefic în cazul sindromului
oboselii cronice, deoarece creşte nivelul aminoacidului triptofan din creier. Acesta este un precursor al
serotoninei, un neurotransmiţător care contribuie la menţinerea stării de calm. Nutriţioniştii recomandă
iaurtul la masa de după-amiază, deoarece reface depozitul de energie.

• 3. Spanacul abundă în nutrienţi care ne ajută să funcţionăm la capacitate maximă. În plus, are un conţinut
ridicat de fier, magneziu, potasiu şi vitamina B. Specialiştii spun că fierul asigură energie prin oxigenul
care ajunge la celulele din organism, fapt ce determină funcţionarea optimă a organismului. Carenţa de
fier poate avea ca urmare apariţia oboselii fizice şi mentale. Mai mult, deficienţa de fier duce la apariţia
anemiei, care se manifestă prin oboseală, lipsa energiei, slăbiciune, probleme de concentrare, insomnii şi
lipsa apetitului.

• 4. Nucile, alunele şi seminţele abundă în proteine de bună calitate şi acizi graşi omega 3. Seminţele de
dovleac, alunele, migdalele, nucile - toate sunt o sursă excelentă de magneziu, care luptă cu oboseala
resimţită în masa musculară, explică nutriţioniştii. Triptofanul care se găseşte în seminţe, nuci şi arahide
luptă împotriva oboselii emoţionale. O doză zilnică este ideală, dar nutriţioniştii avertizează că în cazul http://www.gandul.info/magazin/lista
acestor alimente totul trebuie să fie cu moderaţie, deoarece au un conţinut ridicat de kilocalorii. Astfel, -superalimentelor-care-ti-dau-
pentru a evita luarea în greutate, se recomandă porţii mici. energie-si-alunga-oboseala-
5744645
Care este cea mai potrivită oră pentru a face sex?
Vezi ora exactă pentru fiecare activitate
de Mădălina CHIŢU | 19 mar 2010

• Reglarea bioritmului ne ajută să obţinem rezultate maxime, susţin specialiştii

• Există un timp optim pentru fiecare activitate, de la a lua micul dejun şi până la a face sex. Specialiştii spun că organismul are ore fixe după care
funcţionează la parametri maximi. Astfel, se recomandă reglarea ceasului intern, deoarece numai aşa se vor obţine rezultate maxime din toate
activităţile zilnice. Cotidianul britanic Daily Mail a realizat un orar, pentru a şti cum să ne reglăm bioritmul.

• 6.00 - ora de făcut sex. Dr Pam Spurr, medic psihiatru, spune că acestă oră este ideală pentru acestă activitate din punct de vedere hormonal. "Deşi
majoritatea persoanelor consideră că momentul ideal pentru a întreţine raporturi intime cu partenerul este seara, nivelul de estrogeni şi testosteroni,
hormini sexuali feminini şi masculini, se află la cote maxime în zori. În plus, acesta este momentul ideal când ambi parteneri sunt fertili", explică dr.
Spurr.

• 7.00 - micul dejun. Dr Andrew Murray, de la Universitatea Trinity, Cambridge spune că după aproximativ nouă ore în care nu ai mâncat nimic,
organismul este slăbit şi începe să ardă caloriile stocate în masa musculară pentru a face rost de energie. "La cel mult o ora după ce ne-am trezit
este momentul ideal pentru a lua masa de dimineaţă. Lipsa glucozei din organism, consumată până dimineaţă, face creierul să nu poată funcţiona la
parametri normali", explică dr. Murray. Specialiştii adaugă că persoanele care sar peste micul dejun vor avea senzaţia de ameţeală pe tot parcursul
zilei. Medicul nutriţionist Ursula Arens recomandă pentru masa de dimineaţă cereale integrale, deoarece acestea oferă organismului energie pe o
perioadă lungă de timp.

• 8.30 - ieşi la lumină. Dr Andrew Murray spune că expunerea la lumina naturală ajută la setarea ceasului biologic. "Lumina opreşte producţia de
melatonină, hormonul care ne face să fim adormiţi", explică specialistul. Dr. Murraz completează că razele soarelui are rol antidepresiv şi măreşte
producţia de vitamina D în organism, care ţine la distanţă cancerul şi bolile de inimă.

• 10.00 - perioada ideală pentru rezolvarea problemelor dificile. Specialiştii spun că la acestă oră creierul are cea mai mare capacitate de concentrare.
Atât memoria de scurtă durată, cât şi ceea ce care ţine de logică, funcţionează în acestă perioadă cel mai bine. De asemenea, efectul micului dejun a
trecut, glucoza a ajuns în sistem, inclusiv în creier, aşa că e vremea marilor provocari sau a rezolvării celor mai dificile sarcini trecute pe agendă.

• 13.00 - prânzul. Sistemul digestiv e la cotă maximă la această oră, iar medicul nutriţionis Ursula Arens recomandă un prânz uşor, echilibrat în
proteine şi carbohidraţi. "Un sandwich din pâine integrală cu ton şi salată, urmat de un fruct este tot ce are nevoie organismul pentru a funcţiona până
la masa de seară", adaugă dr. Arens.

• 15.00 - ora ideală pentru o plimbare. Dr Peter Venn, directorului Centrului de Tulburare a Somnului din Londra, spune că după masa de prânz
organismul se simte moleşit. "Sângele merge către stomac, rămânând mai puţin sânge care să se îndrepte spre creier şi să ţină organismul alert.
Evitaţi somul de prânz, deoarece acesta duce la apariţia tulburărilor somului de noapte, iar riscul apariţiei insomniilor esre destul de mare. Recomand
plimbările în aer liber, timp de 20 de minute", spune dr. Venn.

• 17.30 - fă exerciţii fizice. Dr Geoff Davies, specialist în afecţiuni locomotorii la Clinica Cardiff Bay, spune că, la acestă oră, temperatura corpului este
ridicată, ceea ce face ca muşchii corpului să dea tot ce pot. "Este perioada în care organismul este flexibil şi agil. Este recomandat ca persoanele
adulte să facă, de cinci ori pe săptămână, timp de 30 de minute, exerciţii de intensitate moderată, sau de trei ori pe săptămână, exerciţiu viguros",
spune dr. Davies. Potrivit specialistului, exerciţiu fizic moderat este şi mersul alert sau grădinăritul, iar cel viguros poate consta în alergat sau
ciclism."Pe lângă faptul că mişcarea ne menţine silueta, exerciţiile reglează fluxul sangvin, lucru benefic pentru inimă. În acest mod ţinem la distanţă
bolile cardiovasculare sau accidentele cerebrale", precizează dr. Davies.

• 19.00 - un pahar de vin roşu. Potrivit specialiştilor, la acestă oră, ficatul are cea mai mare capacitate de detoxifiere. Astfel, un pahar de vin este chiar
indicat, dar fără a se depăşi acestă măsură, deoarece riscăm să apară efecte adverse. Un studiu publicat de Journal of Physiology arată că mai mult
de un pahar de alcool duce la apariţia insomniilor.

• 19.30 - ultima masă a zilei. Timp de mai mulţi ani a existat o teorie potrivit căreia nu contează la ce ora mănânci seara, important este să mănânci.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Northwestern arată că mâncatul la ore neregulate, mai ales seara, aduce la apariţia excesului de
kilograme.

• 21.30 - ritualul înainte de culcare "Este ora ideală la care să-ţi începi rutina de dinainte de culcare. Astfel, recomand un duş cald, nici prea rece sau http://www.gandul.info/magazin/car
prea fierbinte, iar apoi un film sau câteva pagini dintr-o carte. Sunt lucruri ideale care ajută la dobândirea unui somn de calitate", spune Dr Peter
Venn. Acesta adaugă că şapte până la opt ore de somn sunt suficiente pentru adult e-este-cea-mai-potrivita-ora-pentru-
a-face-sex-vezi-ora-exacta-pentru-
fiecare-activitate-5760506
Paştele a trecut, e vremea să treci pe "verdeţuri".
Află cum mărarul e principalul inamic al celulitei
de Mădălina CHIŢU | 5 apr 2010

• Ardeii, castraveţii, roşiile, ceapa, ridichile, usturoiul verde şi morcovul reprezintă o sursă bogată de vitamine şi
minerale, fiind recomandate de nutriţionişti după o masă copioasă

• Carnea de miel conţine lipide saturate care se depun pe artere şi favorizează apariţia bolilor cardiovasculare. Deşi
medicii nutriţionişti au avertizat că acest tip de carne trebuie consumat cu moderaţie, cei mai mulţi dintre noi au făcut
abuz în acest sfârşit de săptămână. Pentru că organismul trebuie să revină la capacităţi normale, medicul nutriţionist
Mihaela Bilic oferă câteva sfaturi pentru a accelera perioada de recuperare. "După zilele în care aţi mâncat numai
alimente bogate în grăsimi, a venit momentul să renunţaţi complet la garniturile clasice pentru friptură, ca de
exemplu cartofii, şi să le înlocuiţi cu salată", recomandă dr. Bilic.

• În acelaşi timp, nutriţionistul menţionează că ardeii, castraveţii, roşiile, ceapa, ridichile, usturoiul verde şi morcovul
reprezintă o sursă bogată de vitamine şi minerale. "Conţin multă apă şi fibre, iar, pe lângă faptul că «umflă burta»,
aceste alimente accelerează tranzitul intestinal lent şi ajută organismul să absoarbă mai repede grăsimile acumulate
în ultimele zile", explică Mihaela Bilic. De asemenea, roşiile sunt tonice pentru ficat, acestea împiedică deshidratarea
şi îmbunătăţesc digestia. Apoi, mărarul şi pătrunjelul nu trebuie mâncate doar pe post de condiment, ci în cantităţi
mai mari. "Mărarul este principalul inamic al ce-lulitei, iar pătrunjelul conţine mai multă vitamina C decât citricele",
precizează nutriţionistul.

• Pastele făinoase, înlocuite cu spanac

• Organismul are nevoie, mai ales după zilele de ospăţ continuu, de o "infuzie" cu vitamine şi minerale, iar dr. Bilic
recomandă înlocuirea din meniu a pastelor făinoase şi a pilafului cu spanac, ciorbă de lobodă şi urzici. "Spanacul
este bogat în fier, acid folic şi calciu. Persoanele care mănâncă des spanac prezintă un risc scăzut de a se
îmbolnăvi de cataractă, deoarece acest aliment conţine luteină, o substanţă care protejează proteinele cristalinului",
explică medicul. Specialistul în nutriţie recomandă legumele crude, deoarece prin fierbere acestea îşi pierd calităţile
nutritive. "Spanacul nu trebuie gătit mai mult de trei - patru minute, deoarece, în caz contrar, organismul nu va mai
beneficia de vitamina B şi C. Acest aliment se poate consuma şi crud. Se pot face salate din spanac, conopidă şi
ciuperci, fără a fi preparate termic", adaugă dr. Bilic.

• Fructele - varianta perfectă pentru detoxifiere

• Specialistul în nutriţie recomandă, după o masă îmbelşugată care s-a prelungit pe mai mult de două zile, o cură de
fructe. "Fructele îngraşă, dar organismul are nevoie de prezenţa lor în alimentaţie, de aceea soluţia ar fi ca o zi pe
săptămână, eventual vinerea, să mâncăm numai fructe", spune Mihaela Bilic. Medicul completează că acestea sunt
bogate în vitamine, apă, zahăr, au proprietăţi diuretice şi constituie varianta perfectă pentru detoxifierea
organismului.

• Mai mult, pentru că organismul are nevoie şi de proteină animală, medicul recomandă peştele. "Tot ce vine din
mare, ocean sau apă de râu e miraculos pentru organism, datorită conţinutului ridicat de minerale şi acizi graşi
esenţiali", susţine nutriţionistul. Pentru persoanele care nu au răbdare ca organismul să îşi revină cu ajutorul dietei,
medicii recomandă medicamente care stimulează digestia, precum Colebil, Triferment sau Digestal. Specialiştii http://www.gandul.info/magazin/past
recomandă citirea cu atenţie a prospectului sau cererea de informaţii suplimentare farmacistului. ele-a-trecut-e-vremea-sa-treci-pe-
verdeturi-afla-cum-mararul-e-
principalul-inamic-al-celulitei-
5817255
Cola creşte riscul infertilităţii la bărbaţi cu 30 la
sută
de Mădălina CHIŢU | 5 apr 2010

• Nu cofeina este substanţa care afectează calitatea spermei, deoarece


studiile au arătat că bărbaţii care beau cafea nu prezintă aceeaşi problemă

• Bărbaţii care consumă minimum un litru de cola în fiecare zi prezintă riscuri


mai mari să devină infertili, această băutură afectând calitatea spermei.
Aceasta este concluzia unui studiu al cercetătorilor danezi, care au
analizat lichidul seminal a 2.500 de bărbaţi. Subiecţii erau împărţiţi în trei
categorii, bărbaţii care nu beau cola, cei care beau ocazional şi cei care
beau cel puţin un litru zilnic.

• Oamenii de ştiinţă au constatat, în urma analizelor de laborator, că


voluntarii care nu beau cola aveau 50 de milioane de spermatozoizi pe
mililitru de lichid seminal, în timp ce subiecţii care beau cel puţin un litru
aveau în jur de 30 de milioane de spermatozoizi pe mililitru de lichid
seminal. Potrivit oamenilor de ştiinţă, riscul infertilităţii bărbaţilor care sunt
mari consumatori ai acestei băuturi este cu 30 la sută mai mare.

• Cercetarea mai arată că nu cofeina este substanţa care afectează calitatea


spermei, deoarece s-a observat că bărbaţii care beau cafea nu prezintă
aceeaşi problemă. Stilul de viaţă şi alte ingrediente ale băuturii ar putea fi
cauza scăderii numărului de spermatozoizi. Specialistul Kold Jen-sen, cel
care a condus cercetarea, spune că bărbaţii care beau cola au şi o
alimentaţie bogată în grăsimi, iar în urma unui chestionar, cercetătorul a
constatat că adepţii acestei băuturi sunt şi mari amatori de fast-food.

• Mai mult, Organizaţia Mondială de Cercetare a Cancerului (WCRF) spune http://www.gandul.info/magazin/cola


că băuturile de tipul cola sau amestec de fructe au un conţinut mare de -creste-riscul-infertilitatii-la-barbati-
zahăr şi sunt lipsite de nutrienţi, fapt ce duce la creşterea riscului obezităţii cu-30-la-suta-5817233
şi al apariţiei cancerului.
Soia nu este singura soluţie pentru vegetarieni.
Vezi alte variante fără carne pentru masa de Paşte
de Mădălina CHIŢU | 2 apr 2010

• DIETĂ Seitanul, păstăile, laptele de migdale sau cel din nucă de cocos, folosit la
cozonac, şi frigăruile din legume pot face masa bogată şi delicioasă în zi de sărbătoare

• Pentru un vegetarian, soia este un aliment de bază. Potrivit specialiştilor în nutriţie ai


site-ului care2.com, organismul are nevoie de un meniu diversificat pentru a face faţă
factorilor externi care pun sănătatea în pericol. În plus, vegetarienii sunt predispuşi
carenţelor proteice, deoarece din alimentaţia lor lipseşte cu desăvârşire carnea, cea
mai bună sursă de proteine. Experţii spun că cele mai des întâlnite afecţiuni ale
vegetarienilor sunt anemia, pielea uscată şi unghiile fragile.

• Şi cum masa de sărbătoare trebuie să fie bogată şi în cazul acestora, nutriţioniştii spun
că seitanul, denumit şi friptura vegetariană, originar din Asia, poate fi preparat în mai
multe moduri, dar cele mai frecvente sunt şniţelele sau fript, pe grătar. Acest aliment
are cu 20 la sută mai multe proteine decât carnea de vită şi nu conţine colesterol sau
grăsimi. Seitanul poate fi folosit şi la prepararea supelor, adăugat în salate sau chiar în
sandwich-uri. Specialiştii îl recomandă mai ales persoanelor care abia au început dieta
vegetariană, deoarece este un înlocuitor excelent al cărnii, datorită gustului.

• Laptele de cocos, mai slab decât cel din soia

• În acelaşi timp, păstăile sunt bogate în proteine. Acestea pot înlocui cu succes mesele
de soia. În plus, ele pot fi combinate cu nuci, cereale şi orez. Şi cum de pe masa
vegetarienilor nu poate lipsi cozonacul, specialiştii recomandă înlocuirea laptelui de
soia cu cel de migdale sau cel de nucă de cocos, deoarece sunt sărace în grăsimi.

• Pentru mai multă diversificare şi pentru toate gusturile, nutriţioniştii recomandă, în cazul
în care vremea va fi însorită, frigăruile de legume. Aceste vor îmbogăţi masa şi o vor
echilibra digestiv.
http://www.gandul.info/magazin/soia
-nu-este-singura-solutie-pentru-
vegetarieni-vezi-alte-variante-fara-
carne-pentru-masa-de-paste-
5802831
Ouăle ţin colesterolul sub control
de Mădălina CHIŢU | 1 apr 2010

• Alimentul este considerat "proteina completă" de către nutriţionişti şi asta pentru că


întăreşte şi repară muşchii şi produce hormoni şi enzime

• Ouăle reprezintă o bogată sursă de proteine, deloc de neglijat mai ales când regimul
impune alimentaţie fără carne, spun specialiştii în nutriţie.

• Oul este "proteina completă", conţinând toţi aminoacizii esenţiali (aşa-numitele


"cărămizi" folosite de organism pentru producerea proteinelor) pe care organismul nu le
poate produce singur.

• Proteinele ajută organismul la întărirea şi repararea muşchilor şi producerea de


proteine precum hormonii şi enzimele, dar este în acelaşi timp şi foarte săţios.

• Ouăle conţin de asemenea vitamina B şi un compus nutritiv numit colina, esenţial în


funcţionarea celulelor, în special a celulelor sistemului nervos. În plus, nutriţioniştii spun
că gălbenuşul este bogat în vitamina A, D şi E, iar culoarea este datorată conţinutului
de luteină şi zeaxantină, doi compuşi naturali care contribuie la sănătatea ochilor
protejându-i în faţa razelor ultraviolete ale soarelui.

• "Multe persoane se îngrijorează când vine vorba de cantitatea de ouă consumate, mai
ales în perioada Paştilor. Deşi este adevărat că ouăle sunt destul de bogate în
colesterol, nivelul de colesterol din sânge este determinat mai mult de cât de multă
grăsime saturată consumăm, decât de cantitatea de colesterol din alimentaţie. Iar ouăle
conţin foarte puţină grăsime saturată", spune dr. Luigi Gratton, membru în "Programul
de analiză a obezităţii ca factor de risc" derulat de Centrul pentru Nutriţie Umană din
cadrul Universităţii din Los Angeles (UCLA).

• Masa de sărbători poate deveni mai uşoară pentru organism, aproape pe nesimţite,
reducând grăsimile din alimentele pregătite. Spre exemplu, în cozonacii sau prăjiturile
de Paşti o parte din untul folosit poate fi înlocuit cu suc de mere sau iaurt. De
asemenea, poate fi folosit lapte fără grăsimi sau legume şi verdeţuri proaspete pentru a http://www.gandul.info/magazin/oual
nu lăsa grăsimile să fie principala aromă la masă. "Dacă meniul de sărbători arată puţin e-tin-colesterolul-sub-control-
cam prea bogat în grăsimi şi greu pentru organism, recomand ca unele cantităţi să fie 5797379
înlocuite cu legume şi fructe proaspete", conchide dr. Luigi Gratton.
Postul alimentar – între beneficiul detoxifierii şi
riscul luării în greutate
de Mădălina CHIŢU | 12 mar 2010
• O hidratare insuficientă în perioada postului poate duce la intoxicarea cu propriile toxine metabolice,
avertizează medicii nutriţionişti

• Postul ajută la reechilibrarea organismului şi la eliminarea toxinelor acumulate în corp, spun medicii
nutriţionişti. Aceştia atrag atenţia că postul nu presupune doar abţinerea de la alimentele din carne sau
provenite de la animale, precum laptele şi ouăle. Ei recomandă în primul rând o hidratare corectă a
organismului: 1,5-2 litri de apă pe zi, pentru că procesul de detoxifiere nu se poate realiza dacă avem un aport
hidric redus, necorespunzător nevoilor organismului. O hidratare insuficientă favorizează intoxicarea cu
propriile toxine metabolice.

• "Lichidele le putem lua şi din supe sau sucuri. În plus, pentru ca dieta de detoxifiere să ofere beneficiile dorite
asupra organismului, este indicat să mâncăm cereale integrale, fructe şi legume proaspete. Proteinele ni le
putem lua din nuci, alune, fistic sau migdale, pentru a mai putea echilibra necesarul zilnic", spune dr. Livia
Nena, bio-nutriţionist. Specialistul spune că acest stil alimentar este chiar necesar pentru fiecare dintre noi şi îl
recomandă de două ori pe an.

• Risc de luare în greutate

• Medicii spun că este interpretată greşit ideea potrivit căreia dacă ţinem post slăbim, deoarece, de cele mai
multe ori, pentru a compensa, alegem alimente bogate în kilocalorii. Astfel, nelipsita halva de la micul dejun
conţine la suta de grame între 564-584 kilocalorii. În plus, suntem tentaţi ca în perioadele de post să mâncăm
cât mai multă pâine, paste, nuci şi alune. Astfel, 30 de grame de pâine au 70 de kilocalorii, 30 de grame de
covrigei - un pumn - 100 de kilocalorii, 3 linguri de orez fiert sau paste făinoase - 40 de grame - conţin 150 de
kilocalorii, mămăliga - 60 de grame - 190 de kilocalorii, 30 de grame de alune, nuci, fistic sau migdale conţin
180 de kilocalorii.

• "Proteina vegetală este sănătoasă, dar pentru ca organismul să primească doza zilnică necesară trebuie să
mâncăm mai mult. O porţie de piept de pui conţine aceeaşi cantitate de proteine ca şi o jumătate de kilogram
de alune", completează biologul Nena.

• Specialistul spune că, din punctul ei de vedere, copiii până în 12 - 14 ani nu trebuie să urmeze o astfel de
dietă. "Copiii sunt în prim proces de dezvoltare. Organismul lor are nevoie, zilnic, de proteină animală, luată
din produse lactate sau ouă", menţionează biologul. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul femeilor însărcinate,
în organismul cărora se dezvoltă o altă viaţă. "În perioada sarcinii, femeia are nevoie de o cantitate mai mare
de proteine decât în mod normal", subliniază dr. Livia Nena.

• Bolnavii cronici pot ţine post doar sub stricta supraveghere a medicului

• Persoanele care suferă de boli hepatice cronice, au afecţiuni cardiovasculare sau diabet trebuie să se http://www.gandul.info/magazin/post
adreseze unui medic specialist înainte de a ţine post. "Organismul acestor persoane este slăbit. O astfel de ul-alimentar-intre-beneficiul-
dietă le-ar pune viaţa în pericol. Este indicat ca, înainte de a ţine post, să meargă la medicul specialist, iar detoxifierii-si-riscul-luarii-in-greutate-
acesta să îi recomande anumite alimente care ar putea oferi organismului aceleaşi beneficii ca şi alimentele de 5741406
origine animală. În plus, pacientul trebuie monitorizat pe întreaga perioadă", conchide biologul Nena.
Guma de mestecat „accelerează‖ apariţia ridurilor
de Mădălina CHIŢU | 10 mar 2010

• Aceleaşi mişcări repetate cu regularitate fac ca ţesuturile să se rupă


superficial, ducând la pierderea în volum şi chiar la o elasticitate scăzută,
susţin medicii esteticieni

• Guma de mestecat reduce stresul, măreşte starea de alertă, are rezultate


benefice în cazul persoanelor care se hotărăsc să renunţe la fumat, ajută
la păstrarea siluetei şi păstrează dantura sănătoasă, mai ales dacă nu
conţine zahăr. Cu toate acestea, medicii esteticieni americani atrag atenţia
tuturor chewing gum-ului că sunt predispuşi la apariţia ridurilor timpurii în
jurul gurii, potrivit site-ului MSNBC. com. De asemenea, persoanele care
mestecă gumă mai mereu sunt uşor de recunoscut, pentru că au mai multe
riduri în această regiune a feţei decât altele, subliniază specialiştii.

• Mai mult, chiar dacă nici un studiu ştiinţific nu şi-a propus să descopere
dacă există vreo legatură între guma de mestecat şi riduri, subiectul apare
cu regularitate pe bloguri, mai ales pe cele de specialitate, relatează site-
ul. Dr. Hema Sundaram, chirurg estetician în Washington DC, spune că
aceleaşi mişcări repetate cu regularitate fac ca ţesuturile să se rupă
superficial, fapt ce duce la pierderea în volum şi chiar la o elasticitate
scăzută.

• În plus, specialistul completează că guma de mestecat este mai


"periculoasă" în cazul persoanelor care şi-au injectat Botox sau alte
substanţe menite să umple ridurile. "Rolul acestor substanţe este de a face
ridurile mai puţin vizibile. Astfel, persoanele care mestecă gumă trebuie să
repete intervenţia după o perioadă mai scurtă decât în mod normal",
precizează dr. Sundaram.
http://www.gandul.info/magazin/gu
ma-de-mestecat-accelereaza-
aparitia-ridurilor-5733991
Excesul de fructe duce la obezitate
de Mădălina CHIŢU | 10 mar 2010

• Zahărul din fructe nu creează senzaţia de saţietate, aşa cum face zahărul obişnuit,
motiv pentru care suntem tentaţi să mâncăm cât mai multe, explică nutriţioniştii

• Excesul de fructe poate fi o cauză a apariţiei obezităţii. Aceasta este concluzia la care
a ajuns un grup de cercetători de la Colegiul Imperial din Londra, citaţi de cotidianul
Daily Mail. Potrivit specialiştilor, persoanele care încearcă să consume cât mai multe
fructe, considerând că se hrănesc sănătos, vor fi surprinse de kilogramele acumulate.

• Cei mai mulţi oameni consideră că fructele nu pot fi decât benefice pentru sănătate,
aşa că unii dintre ei îşi suplimentează alimentaţia cu fructe: aleg un măr drept gustare
sau optează pentru salată de fructe la desert. Fructele au un conţinut bogat de
vitamine, fibre şi antioxidanţi, care protejează organismul de boli, recomandarea fiind
de a consuma cinci porţii de fructe şi legume proaspete pe zi - trei de legume şi două
de fructe, spun specialiştii britanici, atrăgând atenţia asupra faptului că orice exces
pune sănătatea în pericol. Aportul de zahăr (fructoză) poate fi diferit, în funcţie de
fructul ales. De exemplu, o caisă are 0,45 grame de fructoză, o prună - 1,6 grame, o
smochină proaspătă - 2 grame, un kiwi - 3 grame, o portocală - 3,6 grame, cinci
căpşuni - 4 grame, echivalentul la o linguriţă de zahăr. Mai mult, o banană - 5,5 grame
de fructoză, un mango mic - 6 grame, un grapefruit - 7 grame, un măr Golden - 11
grame şi un ciorchine de struguri de 500 de grame - 39 grame, ceea ce reprezintă
echivalentul a aproape 8 linguriţe de zahăr, avertizează medicii.

• De asemenea, fructele conţin calorii ca orice alimente. Mai mult, potrivit dr. Carel Le
Roux, caloriile din fructe pot îngrăşa în aceeaşi măsură ca cele din ciocolată,. "Fiecare
consumă anumite alimente în exces. Dar oamenii care mănâncă fructe în exces sunt
adesea atenţi la siluetă. Am văzut pacienţi care nu îşi puteau explica obezitatea,
pentru că ei mâncau <>, dar apoi a reieşit că mâncau prea multe fructe sau beau
sucuri de fructe toată ziua, având un aport de 300 de calorii în câteva minute", spune
Le Roux. Medicul completează că, în aceste cazuri, nu este vorba de lipsa
autocontrolului, ci de faptul că zahărul din fructe - fructoza - nu creează senzaţia de
saţietate, aşa cum face zahărul obişnuit. http://www.gandul.info/magazin/exc
esul-de-fructe-duce-la-obezitate-
5734046
Cum să păstrezi substanţele nutritive din
alimentele congelate
de Mădălina CHIŢU | 9 mar 2010
• Evitaţi recongelarea alimentelor odată dezgheţate, nu amestecaţi carnea proaspătă cu legumele în frigider şi nu
combinaţi alimentele gătite cu cele proaspete, ne sfătuiesc nutriţioniştii

• Frigiderul este instrumentul modern de păstrare în stare proaspătă a alimentelor, spune prof. dr. Gheorghe
Mencinicopschi, directorul de la Institutul de Cercetări Alimentare şi autorul cărţii "Noua Ordine alimentară. Şi noi ce mai
mâncăm?". "Utilizarea acestuia trebuie făcută respectând regulile de igienă, temperaturile şi timpii de conservare
caracteristici", adaugă specialistul în nutriţie.

• Frigiderele au de regulă două zone de depozitare cu temperaturi diferite. Astfel, în zona de refrigerare temperatura
trebuie să fie în permanenţă mai mică de patru grade, în caz contrar alimentele preparate se pot altera, deoarece
microorganismele devin active la temperaturi ridicate. "Dacă temperatura nu este mai mare de patru grade, atunci
alimentele se pot păstra între două şi şapte zile, în funcţie de produs", spune prof. dr. Mencinicopschi.

• Cea de-a doua zonă de depozitare este cea a congelatorului, în care temperatura trebuie să fie în permanenţă mai mică
de - 18 grade Celsius. "Congelatorul asigură o păstrare între trei şi 24 de luni, în funcţie de aliment. O condiţie esenţială
pentru păstrarea alimentelor în parametri de siguranţă, evitând deteriorarea şi alterarea lor, este aceea de a verifica în
permanenţă temperaturile de refrigerare", subliniază medicul nutriţionist.

• Recongelarea - factor de înmulţire microbiană

• Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi atrage atenţia asupra faptului că orice aliment congelat nu se va recongela,
"deoarece înmulţirea microbiană se reia cu rapiditate, iar alimentul devine periculos pentru organism. Cel mai indicat este
să punem în congelator legumele, fructe şi carnea în pacheţele mici, de câte o porţie, pentru a nu fi nevoiţi să
recongelăm produsul".

• În acelaşi timp, în compartimentul de refrigerare alimentele vor fi depozitate conform indicaţiilor existente, în aşa fel încât
fructele, legumele, hrana proaspătă, carnea şi produsele din carne, ouă, untul să fie stocate în zonele indicate şi în nici
un caz amestecate unele cu altele. "Carnea proaspătă nu va fi pusă niciodată deoasupra legumelor şi fructelor, astfel
evitându-se contaminarea încrucişată. În plus, alimentele gătite nu se vor amesteca cu produsele proaspete. În caz
contrar acestea se degradează şi alterează, fapt ce duce la apariţia problemelor grave de sănătate", avertizează prof. dr.
Mencinicopschi.

• Congelarea păstrează mai bine vitaminele legumelor

• Medicul nutriţionist spune că legumele congelate îşi păstrează mai bine vitaminele, în special vitamina C, decât legumele
proaspete păstrate mai multe zile în frigider. La aceeaşi concluzie au ajuns cercetători de la Institutul britanic pentru
Studierea Hranei (IFR). Oamenii de ştiinţă spun că substanţele nutritive şi vitaminele din legume începe să scadă
progresiv din momentul culegerii, iar timpul pierdut de acestea în magazine le face să ajungă în farfuriile consumatorilor
mai puţin proaspete.

• Mai mult, specialiştii subliniază şi faptul că legumele proaspete, cumpărate din magazine, pot fi vechi de cel puţin două
săptămâni, timp în care au stat în depozite şi în reţeaua de distribuţie, înainte să ajungă pe raft. De asemenea, având în
vedere că, şi după cumpărare, legumele ar putea să mai petreacă zile bune în cămară înainte de a fi gătite, alimentele http://www.gandul.info/magazin/cum
ajung de multe ori să fie mâncate chiar şi o lună de la recoltare. -sa-pastrezi-substantele-nutritive-
din-alimentele-congelate-5730307
• - 18 grade Celsius - temperatura la care trebuie păstrate alimentele congelate
Ghimbirul combate astenia de primăvară
de Mădălina CHIŢU | 1 apr 2010

• Insomnia, tonusul scăzut, senzaţia de slăbiciune a corpului, stări des întâlnite în


această perioadă, pot fi depăşite cu un extract din rădăcină de ghimbir

• Vremea caldă începe să îşi facă tot mai mult simţită prezenţa, însă creşterea
temperaturii, după frigul extrem din timpul iernii, poate avea efecte negative asupra
stării de sănătate.

• Primăvara este o perioadă grea pentru organism, deoarece acesta trebuie să se


obişnuiască cu un nou stil de viaţă şi cu un nou comportament alimentar. Medicii spun
că insomnia, tonusul scăzut, stările de nervozitate, senzaţia de ameţeală şi de
slăbiciune a corpului sunt semne specifice asteniei de primăvară. Specialiştii
recomandă, pentru combaterea asteniei, suplimentele naturale, ce au ca principal
beneficiu creşterea tonusului şi eliminarea toxinelor din organism.

• Pentru combaterea asteniei, a apărut recent şi pe piaţa farmaceutică din România un


supliment alimentar bazat pe extractul de ghimbir. Produsul ajută la eliminarea toxinelor
şi la accelerarea procesului de ardere a grăsimilor.

• Mai mult, suplimentul stimulează producerea de enzime digestive, care ajută în


procesul de digestie şi neutralizează acizii responsabili de starea de ameţeală şi de
crampe.

• Produsul pe bază de ghimbir se găseşte sub formă de capsule de origine vegetală.


Tubul conţine 45 de capsule, iar fiecare capsulă conţine pulbere, obţinută prin
fărâmiţare la rece, din rădăcină de ghimbir. Produsul astfel obţinut nu conţine solvenţi,
arome sau conservanţi. Pentru rezultate benefice se recomandă 1-2 capsule, de două
ori pe zi, înainte de micul dejun şi masa de prânz, cu un pahar mare de apă. Produsul
se găseşte în farmacii la preţul de 25 de lei.

http://www.gandul.info/magazin/ghi
mbirul-combate-astenia-de-
primavara-5792363
Cerealele integrale reduc riscul apariţiei bolilor
pulmonare
de Mădălina CHIŢU | 11 mar 2010

• Cantitatea zilnică de fibre recomandată este, în cazul bărbaţilor, de 30 - 38 de grame,


în vreme ce femeilor li se recomandă 21 - 25 de grame de fibre

• Un studiu realizat de cercetătorii americani a scos la iveală faptul că persoanele care


au un regim bogat în fibre, provenind în special din cerealele integrale, au un risc
scăzut de a suferi de boli cronice de plămâni. Cercetarea a fost realizată pe un
eşantion de 111.580 de voluntari adulţi, care au fost monitorizaţi pe o perioadă de 16
ani.

• Oamenii de ştiinţă au constatat că subiecţii care au adoptat o dietă bogată în cereale


integrale nu s-au îmbolnăvit de boli pulmonare, inclusiv bronşită cronică. În acelaşi
timp, rezultatele studiului au arătat că, din totalul de subiecţi, 832 de persoane au fost
diagnosticate cu astfel de boli pe perioada menţionată. Cercetătorii spun că aceste
cazuri de îmbolnăvire reprezintă doar 1 la sută din totalul participanţilor. În plus, dintre
aceştia, 234 au mâncat foarte puţine fibre, precizează oamenii de ştiinţă.

• Specialiştii spun că fumatul este principalul factor de risc în apariţia bolilor cronice ale
plămânilor, dar şi alimentaţia deficitară, mai cu seamă carenţele, contribuie la mărirea
acestui risc. Astfel, cantitatea zilnică de fibre recomandată este, în cazul bărbaţilor, de
30 - 38 de grame, iar femeilor li se recomandă 21 - 25 de grame de fibre.

• Mai mult, o alimentaţie bogată în cereale integrale poate contribui la menţinerea


greutăţii optime şi la accelerarea tranzitului intestinal lent. De asemenea, studiile în
domeniu arată că persoanele care mănâncă zilnic alimente ce conţin fibre, ca parte a
unei alimentaţii echilibrate şi a unui stil de viaţă sănătos, au mai puţine şanse de a
înregistra în timp creşteri în greutate. Asta pentru că incidenţa obezităţii în rândul celor
care consumă trei sau mai multe porţii de cereale integrale pe zi este mai scăzută.

• Asemenea fructelor şi legumelor, cerealele integrale au un conţinut important de


substanţe nutritive esenţiale organismului, precum fibre, vitamine şi minerale, care http://www.gandul.info/magazin/cer
ealele-integrale-reduc-riscul-
conferă numeroase beneficii pentru sănătate. În plus, carbohidraţii complecşi din aparitiei-bolilor-pulmonare-5738681
cerealele integrale asigură eliberarea lentă de energie în organism.
Lista alimentelor care „ascund― sute de kilocalorii
de Mădălina CHIŢU | 8 mar 2010

• Conţinutul ridicat de sodiu, ulei şi zahăr ne pune silueta în pericol, susţin nutriţioniştii

• Condimentele pe care le folosim în orice mâncare "ascund" sute de kilocalorii, dar puţini dintre noi luăm
în calcul acest aspect. Astfel, potrivit nutriţioniştilor citaţi de Care2, un site britanic, curele de slăbire care
abundă în condimente sunt ineficiente. Cele mai "dăunătoare" condimente pentru siluetă sunt cele bogate
în sodiu, uleiuri şi zahăr. Gândul vă prezintă un top al celor mai periculoase dintre ele.

• Ketchup-ul, pe care majoritatea dintre noi îl folosim la paste, pizza, cartofi prăjiţi, sandwich-uri, are un
conţinut ridicat de sodiu şi zahăr. "Zahărul este un glucid rapid care, în afară de aportul caloric energetic,
nu conţine niciun element nutritiv. Acesta are calorii "goale", iar organismul nostru poate să funcţioneze
perfect fără niciun gram de zahăr", spune medicul nutriţionist Mihaela Bilic. Medicii recomandă amatorilor
de sosuri din roşii să le prepare în casă şi să uite de cele cumpărate din magazin.

• Maioneza sau untul de arahide sunt aproape nelipsite din farfurii, mai ales dacă mâncăm prăjeli. Medicii
recomandă să le înlocuim cu un gălbenuş de ou pasat, fără ulei, cu puţină sare. Un alt înlocuitor al
maionezei este muştarul. Acesta are un conţinut caloric săzut, iar nutriţioniştii spun că printre beneficiile
sale se numără reglarea hormonală şi proprietăţile antiseptice.

• Nu înlocui zahărul cu mierea!

• Sarea - nutriţioniştii spun că avem prostul obicei de a adăuga sare peste tot ce mâncăm. Doză optimă
zilnică recomandată este de 5 grame, în realitate consumăm de până la patru ori mai mult, avertizează
dr. Bilic. "Nu luăm în considerare şi faptul că sarea este «ascunsă» în toate alimentele, pentru că există
sare până şi în fructe", subliniază Mihaela Bilic. Mai mult, nutriţioniştii spun că persoanele care mănâncă
sărat sunt predispuse la retenţie de apă, astfel apare efectul "ne îngrăşăm bând apă".

• Zahărul este şi el trecut pe lista neagră. "Acesta este condimentul numărul 1 pe care îl găsim în prăjituri
sau gustări. Pe lângă zahăr, dulciurile şi ciocolata conţin mari cantităţi de grăsimi, precum untul sau
margarina, lapte, cacao, fructe, făină, ceea ce le transformă în alimente complexe cu aport caloric foarte
mare şi trebuie consumate ocazional", spune dr. Bilic. În plus, zahărul conţine glucide, care se absorb
rapid în sânge, completează nutriţionistul.

• Mierea are acţiune antibacteriană, dar medicii specialişti spun că mierea are un conţinut caloric mult mai
ridicat decât zahărul. "O linguriţă de miere conţine 65 de kilocalorii, în timp ce o linguriţă de zahăr conţine
15 kilocalorii", spune dr. Mihaela Bilic. Astfel, nutriţioniştii recomandă persoanelor care vor să slăbească
să nu înlocuiască zahărul cu miere, deoarece aportul caloric va fi mai mare.

• Uleiul de floarea-soarelui pe care îl folosim pentru prăjeli sau chiar pentru a face salate este extrem de http://www.gandul.info/magazin/lista
periculos în lupta cu kilogramele. Nutriţioniştii recomandă pentru salate uleiul de măsline extravirgin, iar -alimentelor-care-ascund-sute-de-
pentru gătit uleiul de palmier.. kilocalorii-5726838
Două pahare de alcool pe zi topesc grăsimile
de Mădălina CHIŢU | 9 mar 2010
• EFICIENT Vinul roşu combate obezitatea, este rezultatul unei cercetări realizate pe un
eşantion de 19.000 de voluntare

• Femeile care consumă două pahare de vin, bere sau tărie în fiecare zi sunt mai puţin
expuse riscului de îngrăşare comparativ cu femeile care nu consumă deloc alcool.
Aceasta este concluzia unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Brigham and
Women's Hospital din Boston din Statele Unite ale Americii.

• Cercetătorii le-au întrebat pe 19.000 de femei americane, care nu aveau probleme


legate de greutatea corporală, în vârstă de peste 39 de ani, câte pahare de alcool
consumă în fiecare zi şi au monitorizat voluntarele timp de 13 ani.

• Din acest eşantion, grupul cel mai important din punct de vedere numeric era alcătuit
din femei care nu consumau deloc alcool, respectiv 7.346 de voluntare. Al doilea grup
ca mărime - 6.312 femei, reprezentând aproape o treime din totalul voluntarelor - era
alcătuit din femei care au declarat că beau echivalentul unei treimi de pahar de vin,
bere sau tărie în fiecare zi. În plus, aproximativ 20 la sută dintre subiecţi au declarat că
beau echivalentul unui pahar de alcool pe zi, 6 la sută - echivalentul a două pahare şi 3
la sută - echivalentul a mai mult de două pahare de băutură alcoolică.

• Paharul de alcool considerat "standard" în Statele Unite ale Americii, indiferent dacă
este vorba de un pahar de vin - 150 de mililitri, de bere - 350 de mililitri sau de tărie 43
mililitri alcool 80°, conţine aceeaşi cantitate de alcool - 14 grame.

• În perioada monitorizării, femeile care nu consumau deloc alcool au fost cele care s-au
îngrăşat cel mai mult, iar cele care consumau echivalentul a două pahare pe zi au
rezistat cel mai bine fenomenului de luare în greutate.

• Băutura cea mai eficientă împotriva kilogramelor suplimentare s-a dovedit a fi vinul
roşu, însă toate tipurile de alcool consumate, inclusiv vinul alb, berea sau băuturile
spirtoase, au condus la apariţia aceleiaşi "legături invers proporţionale între consumul
de alcool şi riscul de a deveni supraponderal sau obez", afirmă autorii acestui studiu. http://www.gandul.info/magazin/dou
Oamenii de ştiinţă au evitat, însă, să recomande consumul de alcool, fie şi în cantităţi a-pahare-de-alcool-pe-zi-topesc-
moderate, ca mijloc de luptă împotriva obezităţii, din cauza problemelor medicale şi grasimile-5729740
psiho-sociologice asociate cu alcoolul.
Cele mai toxice alimente „sănătoase―
de Mădălina CHIŢU | 1 mar 2010
• Crenvurştii, salamul, parizerul sau cârnaţii sunt tocături de oase, unghii şi alte resturi ale animalului din care
este făcut, susţin nutriţioniştii

• Gust delicios, miros îmbietor şi culori de parcă acum au fost scoase pe poarta fabricii - cam acestea ar fi
singurele avantaje ale alimentelor secolului XXI. Medicii nutriţionişti spun că, în epoca vitezei, de cele mai
multe ori alegem alimente care nu necesită prea mult timp pentru a fi preparate. Astfel, de cele mai multe ori
micul dejun se rezumă la sandwich-uri din salam, parizer, crenvurşti sau ouă ochiuri la care adăugăm un
cârnăcior. "Este mult mai la îndemână să întindem pe o felie de pâine brânză topită sau pateu, dar acest lucru
nu înseamnă că este şi sănătos. Toate aceste alimente sunt toxice pentru organism. Conţin coloranţi,
conservanţi. În plus, aceste alimente sunt produsul resturilor de la animale", spune medicul nutriţionist Ioana
Diana Dima. Specialistul recomandă evitarea produselor care se obţin prin amestecul de mai multe
ingrediente, deoarece de cele mai multe ori nu ştim ce se ascunde într-un astfel de aliment. "Crenvurştii,
salamul, parizerul sau cârnaţii sunt tocături de oase, unghii şi alte resturi ale animalului din care este făcut",
susţine dr. Dima.

• De cele mai multe ori alegem astfel de preparate, dar din carne de pui, pentru că ştim că este slabă, oferă
beneficii organismului şi este uşor digerabilă. Din păcate, medicii nutriţionişti spun că acestea sunt la fel de
grase şi nocive ca şi cele din porc. "Dacă suntem adepţii sandwich-urilor, este de preferat să alegem
pastramă, muşchi file sau preparatele din carne uscată", spune dr. Ioana Dima.

• Halvaua are un conţinut ridicat de zahăr

• Nutriţionistul Dima spune că soia este un aliment sănătos, dar adevărata problemă a produselor din soia este
modul în care sunt prelucrate. "Din punct de vedere nutriţional, pateurile din soia nu diferă deloc de cele din
carne, adică sunt extrem de toxice, conţin foarte mulţi aditivi alimentari", explică medicul. Nutriţionistul
recomandă persoanelor care doresc să ţină post, dar să mănânce şi produse sănătoase, să recurgă la bucăţi
de soia deshidratată. "Nu conţin aditivi alimentari şi nici coloranţi", adaugă dr. Dima. Halvaua, un alt aliment
vedetă în perioada postului, conţine miez prăjit de seminţe de floarea-soarelui, zahăr, glucoză şi vanilină.
Nutriţioniştii spun că acest produs este unul sănătos, care are un singur mare dezavantaj: are un conţinut
caloric extrem de ridicat. Astfel, 100 de grame de halva conţin proteine 12-14 grame, glucide 42-48 grame,
lipide 36-40 grame şi până la 584 de kilocalorii la suta de grame. Astfel, se recomandă 30 de grame zilnic.

• INFO PLUS

• Sucurile naturale de fructe conţin substanţe letale

• Un grup de cercetători de la Universitatea din Copenhaga au descoperit, în urma analizelor de laborator, în


mai multe sucuri naturale comerciale, un nivel ridicat de antimoniu (stibiu), substanţă letală. Oamenii de ştiinţă
susţin că aceste sucuri pot genera, din cauza conţinutului ridicat de substanţe chimice, apariţia cancerului, a
afecţiunilor cardiace sau ale plămânilor. Mai mult, sucurile de fructe şi nectarul conţin o cantitate de 2,5 ori mai
mare de stibiu decât permite legislaţia europeană în cazul apei potabile. Cercetătorii precizează că, în unele http://www.gandul.info/magazin/cele
cazuri, nivelul de substanţe toxice este de 10 ori mai mare. Specialiştii sunt de părere că această substanţă -mai-toxice-alimente-sanatoase-
chimică ajunge în suc din cauza plasticului folosit la îmbuteliere. Oamenii de ştiinţă au cerut declanşarea unei 5675098
investigaţii cât mai repede pentru că astfel de sucuri sunt consumate de milioane de copii în fiecare zi..
Dependenţa de fast-food. Lista substanţelor care
induc această stare
de Mădălina CHIŢU | 25 mar 2010

• Glutamatul de sodiu este unul dintre aditivii alimentari cei mai periculoşi şi este folosit din abundenţă

• Hamburgerii, pizza, pastele bolognese sau carbonara, hotdogul, shaorma - toate aceste preparate de tip fast-
food au un gust nemaipomenit numai dacă sunt cumpărate de la restaurantele de profil. "Putem face şi aceste
feluri de mâncare în propria bucătărie. Ingredientele se găsesc pe piaţă, dar nu vor avea acelaşi gust, miros şi
culoare, ca cele cumpărate gata făcute. Specialiştii din domeniul fast-food adaugă anumite ingrediente
secrete, precum prafuri sau condimente - compuşi care pot crea dependenţă", spune Livia Nena,
bionutriţionist.

• Mai mult, o alimentaţie care se compune în mod esenţial din hamburgeri, cartofi prăjiţi, băuturi gazoase şi
zaharate şi produse de cofetărie industrială duce la alterarea metabolismului şi predispune consumatorii la un
comportament antisocial, potrivit studiilor din domeniul alimentar realizate în Statele Unite ale Americii.

• Glutamatul de sodiu este unul dintre aditivii alimentari cei mai periculoşi folosiţi din abundenţă de producătorii
preparatelor de tip fast-food. Acesta mai este cunoscut şi sub denumirea de E 621. "Este des întâlnit în
preparatele de tip chinezesc care «hipnotizează» prin simpla aromă", adaugă biologul Nena.

• Glutamatul de sodiu este un intensificator al gustului folosit în foarte multe dintre produsele actuale, cu mare
succes pe piaţă. Modul în care aditivul E 621 acţionează la nivelul organismului este foarte periculos, atrag
atenţia specialiştii în nutriţie. Astfel, acest aditiv alimentar nu acţionează numai la nivelul gustului, ci şi al
creierului uman. Rolul glutamatului este acela de a da creierului impresia că acel aliment este foarte gustos.

• Junk-foodul îngraşă, pentru că furnizează organismului "calorii goale"

• Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, afirmă că hrana tip junk-food
îngraşă, pentru că furnizează organismului "calorii goale de slabă calitate şi produce un dezechilibru nutritiv".
Expertul în nutriţie spune că singurele preparate mai puţin dăunătoare sunt salatele, dar că ele nu trebuie
însoţite de o porţie de cartofi sau de o bucată de pui. Expertul avertizează că mâncarea junk este principala
cauză a supraponderalităţii şi a obezităţii. În România, una din două persoane are probleme cu greutatea
(conştientizate sau nu) şi una din patru este obeză, arăta o cercetare realizată însă în urmă cu 10 ani.

• Mai mult, hidraţii de carbon simpli sau zaharurile simple (procesate industrial), pe care le conţin snackurile, au
un efect energizant imediat, deoarece sunt rapid transformate în glucide, ulterior în calorii, spun medicii
nutriţionişti. Specialiştii atrag atenţia că, după consum, se instalează moleşeala, adică efectul contrar celui
scontat. Nutriţioniştii spun că atunci când procentul zaharului din sânge creşte rapid, organismul începe să
producă insulină în exces, pentru a elimina surplusul din sistem. În consecinţă, odată cu scăderea rapidă a
nivelului de zahăr din sânge, organismul intră într-o stare mai proastă decât cea pe care credeam că o http://www.gandul.info/magazin/dep
combatem. În acelaşi timp, potrivit specialiştilor, mâncarea dulce, sărată şi grasă de la fast-fooduri ne face să endenta-de-fast-food-lista-
mâncăm de şase ori mai mult faţă de necesarul real. substantelor-care-induc-aceasta-
stare-5777839
Cum să faci masă musculară fără steroizi
de Mădălina CHIŢU | 24 mar 2010

• Persoanele care vor să îşi lucreze musculatura trebuie să adopte, dincolo de exerciţii fizice, o alimentaţie
adecvată, recomandă nutriţioniştii

• Cei mai mulţi dintre noi consideră că steroizii sunt singurele produse care întăresc masa musculară.
Specialiştii în nutriţie citaţi de steadyhealth.com recomandă persoanelor care vor să îşi lucreze musculatura să
adopte, dincolo de exerciţii fizice, o alimentaţie care contribuie la mărirea masei musculare şi la arderea
grăsimilor. Potrivit experţilor, alimentele nu afectează sănătatea, aşa cum se întâmplă în cazul steroizilor.

• Astfel, peştele este ideal pentru masa musculară. Nutriţioniştii completează că tonul, sardinele şi somonul sunt
surse sigure de aminoacizi şi acizi graşi Omega 3, esenţiali pentru întărirea musculaturii. În plus, peştele
protejează ţesuturile şi articulaţiile în timpul exerciţiilor fizice. Săptămânal, nutriţioniştii recomandă să mâncăm
peşte de trei ori pe săptămână.
• publicitate

• Cartofii dulci sunt o sursă importantă de potasiu şi antioxidanţi. Specialiştii argumentează că această legumă
are rolul de a regenera şi de a reface ţesuturile. Nutriţioniştii recomandă evitarea cartofilor prăjiţi, deoarece
aceştia au efect negativ asupra organismului. Alte alimente bogate în potasiu sunt portocalele, lăptucile,
pepenele galben şi piperul. Specialiştii recomandă cel puţin cinci porţii zilnice din aceste alimente, legume,
fructe şi condimente.

• Iaurtul ajută la scăderea depozitelor de grăsimi, iar medicii spun că acest aliment trebuie să fie nelipsit din
dieta persoanelor care fac sport. Mai mult, datorită faptului că este o sursă bogată de vitamina D, iaurtul ajută
la îmbunătăţirea sistemului osos şi la întărirea masei musculare.

• Ouăle sunt surse de importante de proteine, de care organismul are nevoie zilnic. Specialiştii în nutriţie spun
că acestea conţin vitaminele A, D şi E.

• Spanacul este sursa de fier de care organismul are nevoie zilnic, potrivit medicilor. Acesta întăreşte masa
musculară şi asigură corpului energia şi forţa de care are nevoie pentru a face faţă antrenamentelor, în cazul
practicanţilor de sport.

• Seminţele de dovleac sunt bogate în magneziu, mineral care ajută la întărirea musculaturii. În plus, seminţele
de dovleac asigură rezistenţa musculaturii în timpul antrenamentelor.

• Roşiile au un conţinut ridicat de proteine vegetale, ceea ce îi face pe nutriţionişti să le recomande la masa de http://www.gandul.info/magazin/cum
seară. -sa-faci-masa-musculara-fara-
steroizi-5774584
Lista alimentelor-medicament
de Mădălina CHIŢU | 24 mar 2010

• Lactatele, ovăzul, legumele, usturoiul şi carnea de vită sunt doar câteva dintre alimentele care protejează organismul împotriva
diferitelor boli, susţin nutriţioniştii

• "Alimentele funcţionale" sunt acele produse care, în plus faţă de principiile nutritive de bază, conţin substanţe active cu efecte
benefice asupra sănătăţii, precum medicamentele, susţin medicii nutriţionişti. "Unele alimente funcţionale sunt cunoscute încă din
antichitate şi sunt consumate în mod tradiţional pentru beneficiile lor asupra sănătăţii. Unele dintre substanţele biologic active pe care
le conţin au fost identificate şi caracterizate doar în ultimii ani", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare. Gândul prezintă lista alimentelor-medicament:

• Bacteriile probiotice sunt microorganisme vii, care, asociate unor alimente şi consumate în cantităţi semnificative, exercită efecte
benefice asupra sănătăţii umane, contribuind la întărirea şi refacerea sistemului imunitar şi al echilibrului natural al organismului.
"Iaurtul este cel mai bun exemplu în acest sens. Iaurturile probiotice pe care le găsim în magazine conţin un adaos de bacterii din
speciile lactobacillus şi bifidobacterium.

• Acestea interacţionează cu flora intestinală, ea însăşi un univers format din circa 100 de milioane de bacterii, din peste 400 de specii,
cu rol bine definit asupra funcţionării tubului digestiv şi asupra echilibrului global al organismului nostru", explică prof. dr.
Mencinicopschi. Mai mult, specialistul adaugă că atunci când echilibrul natural al florei intestinale este alterat, pot apărea manifestări
ale disconfortului gastro-intestinal şi pot fi afectate şi alte funcţii sau sisteme fiziologice, cum este sistemul imunitar. "De aceea, este
indicat să consumăm regulat minimum o porţie din produsele lactate care conţin probiotice, pentru a ne bucura de efectul lor benefic
asupra organismului", recomandă medicul nutriţionist.

• Ovăzul este o sursă alimentară de fibră solubilă b-glucan şi contribuie la reducerea nivelului colesterolului.

• Legumele fac şi ele parte din familia alimentelor funcţionale care au efect de medicament asupra organismului. "Cele mai cunoscute
sunt roşiile, care conţin licopen, un carotenoid primar cu efect antioxidant, ce poate contribui la reducerea riscului de cancer",
exemplifică medicul Mencinicopschi.

• Usturoiul este recunoscut pentru proprietăţile sale antibiotice, antihipertensive şi de reducere a nivelului de colesterol. Mai mult,
persoanele care mănâncă legume crucifere, precum varză de Bruxelles, broccoli sau varză, au un risc redus de cancer, datorită
conţinutului lor relativ ridicat de glucozinolaţi. "Peştele conţine acizi graşi omega-3 şi omega-6, cu un rol recunoscut în sănătatea
cardiovasculară. Carnea de vită este, la rândul ei, un aliment funcţional, un acid gras potenţial anticancerigen, cunoscut sub numele
de acid linoleic conjugat (CLA), explică prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.

• UE întârzie apariţia menţiunilor de sănătate pe alimente

• Directorul Institutului de Cercetări Alimentare spune că alimentele ar trebui să conţină, ca în cazul medicamentelor, menţiuni de
sănătate. "Cel mai important în medicină este prevenirea unei boli. Acest lucru se poate face cu ajutorul alimentelor menţionate mai
sus, dar omul nu ştie. Citeşte eticheta şi nu înţelege mare lucru", completează prof. dr. Mencinicopschi.

• Potrivit specialistului, procesul de evaluare a menţiunilor de sănătate este mult îngreunat din cauza birocraţiei, a numărului mare de
dosare care trebuie analizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor.

• Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) este organismul ştiinţific al Uniunii Europene care analizează dovezile
ştiinţifice puse la dispoziţie de companiile din industria alimentară şi emite opinii privind menţiunile de sănătate propuse şi condiţiile
pentru utilizarea lor. http://www.gandul.info/magazin/lista
-alimentelor-medicament-5771657
• "Este indicat să consumăm regulat minimum o porţie din produsele lactate care conţin probiotice, pentru a ne bucura de efectul lor
benefic asupra organismului", Gheorghe Mencinicopschi - medic nutriţionist
Sosuri şi cartofi prăjiţi, ingrediente pentru
75% dintre bolile contemporane
de Mădălina CHIŢU | 11 apr 2010
• În România sunt peste 4,5 milioane de obezi şi doar 10 la sută dintre aceştia merg la un control medical

• Ultimele date furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că în România o persoană din patru este obeză, iar una
din două este supraponderală. "Acestea sunt datele cu privire la persoanele adulte. O problemă la fel de importantă este că,
la noi în ţară, numărul copiilor obezi este în creştere. În Cluj s-a făcut un studiu cu date venite de la medicii şcolari, care
arată că 3,5 la sută dintre copii sunt obezi", a declarat pentru Gândul prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei
Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Specialistul precizează că datele se referă numai la obezitate, dar numărul
copiilor cu o greutate mai mare decât cea normală este mult mai ridicat. "Din păcate, date concrete nu există, dar este
suficient să ne uităm în jur şi vom constata că puştii din ziua de azi au câteva kilograme în plus", completează prof. dr.
Hâncu.

• Medicul spune că alimentaţia neadecvată şi lipsa mişcării sunt principalele motive ale apariţiei obezităţii. "Tot ceea ce am
creat până acum a fost pentru comoditate, nu pentru sănătate. Televizorul îl aprindem cu telecomanda, la serviciu ne ducem
cu maşina personală, în clădirea unde muncim urcăm cu liftul, în timpul liber stăm în faţa televizorului sau a calculatorului",
exemplifică preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Specialistul precizează că lipsa banilor
este una dintre explicaţiile pentru care mâncăm prost şi nesănătos. "La televizor, la colţ de stradă dăm de tot felul de
reclame care arată că pentru o sumă infimă putem mânca un sandwich, cartofi şi un suc mare. Mâncarea sănătoasă este
scumpă, într-adevăr, dar beneficiile pe care aceasta le oferă organismului ne scutesc pe viitor de mulţi bani", menţionează
prof. dr. Nicolae Hâncu.

• Comercianţii ar trebui să respecte reţeta

• În plus, datele mai arată că 75 la sută dintre bolile contemporane sunt cauzate de obezitate. "Apariţia bolilor
cardiovasculare, a diabetului şi a cancerului sunt principalele boli asociate cu obezitatea. Tot de această afecţiune sunt
asociate şi spondiloza, apariţia varicelor, a artritei şi a bolilor de ficat", explică prof. dr. Hâncu. Specialistul adaugă că
shaorma ar fi un aliment sănătos, doar dacă comercianţii ar respecta reţeta. "Carnea de pui sau de vită prăjită la lămpile
respective este cea mai sănătoasă. Lipia şi salata sunt celelalte ingrediente care ar trebui să conţină acest produs alimentar.
Sosurile sau cartofii prăjiţi nu au ce căuta. Dincolo de nivelul caloric destul de ridicat acestea conţin grăsimi, care sunt
extrem de periculoase pentru sănătate", subliniază prof. dr. Hâncu.

• Mâncăm prea multă sare

• Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, spune că mâncăm prea multe grăsimi şi
prea multă sare. "Consumul recomandat zilnic de sare este de 6 grame, dar noi mâncăm de trei ori mai mult. Sarea este
periculoasă pentru sănătate, deoarece acesta favorizează retenţia de apă în organism şi apariţia bolilor cardiovasculare.
Sare găsim în tot ceea ce înseamnă junk-food", precizează prof. dr. Mencinicopschi.
• Specialistul adaugă că românii sunt mari amatori de mezeluri. "Acestea au un conţinut ridicat de grăsime, mai ales cele
ieftine, care au în compoziţia lor până la 30 la sută grăsimi. Un procentaj mai mare de grăsimi îl găsim în cârnaţi, care sunt
extrem de periculoşi pentru sănătatea noastră", conchide specialistul.

• INFO România ocupă locul trei în UE la obezitate

• Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în România sunt peste 4,5 milioane de obezi şi doar 10 la sută http://www.gandul.info/news/sosuri-
dintre aceştia merg la un control medical, iar numai unu la sută dintre ei sunt incluşi într-un program naţional de educaţie si-cartofi-prajiti-ingrediente-pentru-
împotriva obezităţii. Astfel, aceste date ne clasează pe locul trei în Uniunea Europeană la capitolul obezitate. Mai mult, OMS 75-dintre-bolile-contemporane-
arată că Anglia şi Polonia ocupă primele două locuri, în timp ce locul patru este ocupat de Germania, iar locul cinci de 5871533
Cehia.
Românii înghit vitamina C cu pumnul.
Medicii explică de ce nu este bine
de Mădălina CHIŢU | 19 apr 2010
• Vitaminele luate din suplimentele alimentare reprezintă o mare greşeală, spun nutriţioniştii. Doar o dietă echilibrată
oferă organismului cantitatea optimă de energie.

• Românii sunt mari consumatori de vitamina C. Numai anul trecut, conaţionalii au înghiţit 4,2 milioane de cutii din
amintita vitamină, potrivit datelor furnizate de Cegedim pentru Gândul. Pentru aceste medicamente, românii au plătit
peste 23 de milioane de lei. Locul doi în topul suplimentelor naturale este ocupat de multivitamine cu minerale,
respectiv 3,1 milioane de cutii, pentru care s-au cheltuit peste 47 de milioane de lei. Pe locul trei se află vitaminele A
şi D luate separat sau împreună, potrivit aceleiaşi surse. Românii au cumpărat 3 milioane de cutii de astfel de
medicamente, pentru care au plătit peste 27 de milioane de lei.

• Medicii recomandă vitaminele naturale

• Vitaminele A şi C, dar şi fierul sunt elemente care ne fac organismul să funcţioneze, mai ales odată cu ieşirea din
iarnă. Şi cum o cură de vitamine pare soluţia la îndemână, tot mai mulţi români se înghesuie să le consume. Prof. dr.
Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice, spune că vitaminele luate din
tot felul de medicamente reprezintă o mare greşeală. "O dietă optimă şi echilibrată oferă organismului cantitatea
optimă de vitamine. Primăvara, organismul are nevoie de vitamina C, fier - care poate fi luat din spanac şi
antioxidanţi - prezenţi în ridichi", subliniază prof. dr. Hâncu. Medicul nutriţionist adaugă că organismul mai are nevoie
de vitamina A care poate fi luată din morcovi, iar aceştia pot fi mâncaţi în orice anotimp.

• "Pentru a funcţiona, corpul are nevoie de vitamine, iar în lipsa alimentelor care să le furnizeze sunt indicate şi
vitaminele luate din medicamente, dar numai după un control la un medic specialist", precizează dr. Iulian Pandrea,
medic de familie.

• Pilulele recomandate în perioadele de convalescenţă

• Prof. dr. Nicolae Hâncu spune că sunt anumite situaţii în care organismul are nevoie de un surplus de vitamine.
"Femeile însărcinate au nevoie de un plus de vitamine, pentru ca sarcina să decurgă normal, iar viitorul copil să fie
unul sănătos. Medicul ginecolog, în urma unor analize, îi poate recomanda anumite suplimente, în funcţie de
deficienţele observate", precizează medicul nutriţionist. Acest tip de medicamente sunt recomandate şi în cazul
persoanelor care au scăzut brusc în greutate. "Pacienţilor care au fost răciţi sau bolnavi de gripă li se va recomanda
un supliment de vitamina C, deoarece aceasta îmbunătăţeşte sistemul imunitar", explică prof. dr. Hâncu.

• O altă concepţie a românilor este că persoanele vârstnice şi copiii au nevoie de suplimente de vitamine. Medicul
Hâncu contrazice această teorie. "Citricele sunt extrem de bogate în vitamine, deci organismul îşi poate lua doza
necesară", completează medicul.

• IMFO plus: Vitamina B scade riscul bolilor de inimă

• Vitamina B6 scade nu doar numărul deceselor de pe urma bolilor de inimă, dar şi probabilităţile unui infarct. Aceasta http://www.gandul.info/magazin/rom
este concluzia un studiu realizat în Japonia. Potrivit specialiştilor, alimentele bogate în această vitamina sunt anii-inghit-vitamina-c-cu-pumnul-
cerealele integrale, fasolea, nucile, peştele, carnea şi legumele. Oamenii de ştiinţă spun că vitamina B protejează
vasele de sânge, scăzând prin urmare riscul bolilor cardiovasculare, după ce au monitorizat 23.119 de bărbaţi şi medicii-explica-de-ce-nu-este-bine-
35.611 femei cu vârsta cuprinsă între 40 şi 79 de ani. 5961812
Alimente care ne păstrează dinţii sănătoşi
de Mădălina CHIŢU | 10 mar 2009

• Dacă ne dorim dinţi sănătoşi şi un zâmbet de invidiat trebuie să fim atenţi la alimentele
consumate, ne avertizează medicii stomatologi. Specialiştii adaugă că o combinaţie
între dinţii sănătoşi şi albi este rezultatul unei diete echilibrate, în nici un caz a
şedinţelor de „înfrumuseţare‖ la un cabinet stomatologic.

• Astfel, fructele şi legumele, în special cele consistente, tari, curăţă dantura după o
masă copioasă. „Sunt situaţii în care nu putem apela la periajul dinţilor şi atunci este
indicat să consumăm la desert un măr, o pară sau o gutuie. Aceste fructe ne determină
să mestecăm mai mult, şi astfel salivaţia este stimulată, ca în cazul gumei de
mestecat‖, explică dr. Stela Nicolaescu.

• Stomatologul mai spune că morcovul are aceleaşi beneficii, cu precizarea că aceste


fructe şi legume sunt recomandate după ce am consumat mâncăruri „lipicioase‖, cum
ar fi mămăliga sau piureul de cartofi. Deşi pare lipicioasă şi bogată în zahăr, mierea nu
face parte din categoria alimentelor care ne atacă dinţii, deoarece aceasta se dizolvă în
cavitatea bucală.

• Datorită conţinutului bogat în vitamina C, citricele asigură o sănătate mai bună a


gingiilor. Astfel, lămâile, portocalele şi kiwi sunt de preferat să le consumăm seara.
„Sucul de lămâie amestecat cu un vârf de lingură de bicarbonat şi folosit în locul pastei
de dinţi, dar după periajul de seară, oferă dinţilor o curăţire aparte‖, spune dr.
Nicolaescu. Specialistul explică faptul că sucul citricelor acţionează asemeni produselor
de albit dinţii, fără să distrugă smalţul, deoarece fructele au acid citric şi acţionează mai
blând asupra smalţului, comparativ cu acidul fosforic.

• Lactatele au şi ele un efect benefic asupra danturii, deoarece conţin calciu. „Ele trebuie
evitate, timp de 24 de ore, doar dacă un pacient a suferit o extracţie, pentru că acestea
întârzie cicatrizarea rănii‖, adaugă stomatologul Nicolaescu. De asemenea, ceapa are
un rol esenţial pentru sănătatea dinţilor, pentru că această legumă este considerată, de
către medici, un antiseptic al cavităţii bucale.

• Medicii recomandă să nu folosim alimente dure, pentru că dinţii sunt cei care au de http://www.gandul.info/sanatate-
suferit, din cauza faptului că se pot produce microfisuri, care odată cu trecerea timpului food-drink/alimente-care-ne-
pastreaza-dintii-sanatosi-4038232
se transformă în carii.
Vinul roşu creşte performanţele
intelectuale
de Mădălina CHIŢU | 6 mai 2010
• Datorită antioxidantului resveratrol, băutura îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi măreşte
randamentul creierului.

• Un grup de cercetători de la Universitatea Northumbria, Marea Britanie, susţine că vinul


îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi măreşte performanţele creierului. Acest lucru este posibil
datorită conţinutului de resveratrol, antioxidant găsit în această băutură, arată cercetarea.
Oamenii de ştiinţă precizează că acest antioxidant se mai găseşte în struguri, afine, coacăze
şi arahide.

• Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii britanici au studiat efectele resveratrolului


administrând suplimentele sau pilule placebo unui grup de 22 de studenţi, lăsând o pauză de
45 de minute pentru ca acestea să-şi facă efectul, după care voluntarii au fost supuşi mai
multor teste timp de 36 de minute.

• Cercetătorii au concluzionat că fluxul sangvin în creier fusese îmbunătăţit în rândul


subiecţilor care au primit suplimente de resveratrol, de unde şi performanţele mărite la
testele cognitive.

• De altfel, efectele pozitive ale băuturii au fost evidenţiate în numeroase rânduri. Astfel,
numeroase studii au demonstrat că vinul roşu poate reduce incidenţa bolii coronariene.
Potrivit specialiştilor, fiind un puternic antioxidant, resveratrolul inhibă peroxidarea lipidelor
cu densitate joasă (LDL), previne efectul toxic al LDL-ului oxidat şi protejează celulele.

• În acelaşi timp, beneficiile asupra sănătăţii inimii promovate de consumul de vin roşu sunt
promiţătoare, arată ultimele studii în domeniu. Astfel, oamenii de ştiinţă au constatat că
persoanele care consumă cantităţi moderate de alcool, inclusiv vin roşu, au un risc mai mic
de a dezvolta boli cardiovasculare. Cu toate acestea, medicii nu recomandă alcoolul în
scopul protecţiei inimii, deoarece acesta creează dependenţă, iar riscurile consumului
exagerat depăşesc beneficiile. Astfel, medicii recomandă consumatorilor de vin roşu să bea
cu moderaţie.

• Acest antioxidant, resveratrolul, este încă studiat pentru a se stabili cum influenţează
evoluţia tumorilor canceroase. Prin efectul său antioxidant, resveratrolul neutralizează http://www.gandul.info/magazin/vinu
radicalii liberi ce denaturează proteinele celulare. l-rosu-creste-performantele-
intelectuale-6096291
Formula „tinereţii veşnice― stă în vinul roşu
consumat în exces
de Mădălina CHIŢU | 4 feb 2010

• ALCOOL Descoperirea este importantă, deoarece ea poate fi folosită în tratamentul


maladiilor ce apar la vârsta a treia, susţin cercetătorii suedezi

• O echipă de cercetători de la Universitatea Göteborg, din Suedia, spune că vinul roşu


oferă "tinereţe veşnică" doar dacă este consumat în exces. Astfel, pentru a încetini
procesul de îmbătrânire celulară este nevoie de cel puţin 15 sticle de vin în fiecare zi
pentru a alunga ridurile, spun specialiştii. Oamenii de ştiinţă completează că
resveratrolul, o substanţă existentă în vinul roşu, poate să distrugă celulele care
provoacă procesul de îmbătrânire.

• Însă cantitatea de vin necesară pentru a eficientiza acest proces presupune un nivel
atât de mare de alcool încât ar putea să-i ucidă pe pacienţi înainte ca aceştia să
moară din cauza îmbătrânirii celulare. Mai mult, cercetătorii suedezi au studiat
proprietăţile resveratrolului pentru a determina felul în care această substanţă
influenţează procesul de îmbătrânire. Ei s-au concentrat asupra drojdiei, ale cărei
celule au fost eficiente împotriva proteinelor dăunătoare ce provoacă procesul de
îmbătrânire.

• "Resveratrolul se găseşte în vinul roşu şi în alte produse şi poate să controleze ritmul


de îmbătrânire. Însă o persoană ar trebui să bea foarte mult vin roşu pentru ca
această substanţă să aibă efect, probabil între 15 şi 100 de sticle de vin roşu într-o
singură zi, ceea ce reprezintă o cantitate pe care nimeni nu o poate asimila", spune
profesorul Thomas Nystrom, coordonatorul studiului. În opinia cercetătorului suedez,
aceste descoperiri sunt foarte importante, deoarece ele pot fi folosite în tratamentul
maladiilor ce apar la vârsta a treia.

• Vinul roşu are şi proprietăţi împotriva cancerului. Studiile au scos în evidenţă faptul
că resveratrolul are capacitatea de minimizare a mutaţiilor de ADN care produc
cancerul. Mai mult, resveratrolul are şi proprietatea de a inhiba răspândirea celulelor
bolnave în alte zone ale organismului. Medicii cardiologi recomandă acest tratament
cu vin roşu atât persoanelor bolnave, cât şi celor sănătoase, deoarece băutura face, http://www.gandul.info/sanatate-
într-adevăr, minuni. Astfel, se recomandă un pahar cu 200 ml de băutură în fiecare food-drink/formula-tineretii-vesnice-
seară. Vinul este benefic pentru circulaţie şi scade riscul apariţiei atacurilor cardiace sta-in-vinul-rosu-consumat-in-
şi cerebrale. exces-5475940
Vinul alb mai periculos pentru dantură decât
cel roşu
de Mădălina CHIŢU | 21 oct 2009
• Această acţiune corozivă nu depinde de podgoria de unde provine vinul, de
anul de producţie sau de concentraţia de alcool, ci de pH-ul acestuia

• Vinul alb, consumat cu regularitate, are efecte dăunătoare asupra danturii,


arată un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Johannes
Gutenberg, din Germania. Potrivit specialiştilor, vinul alb este mai dăunător
decât cel roşu, deoarece are o componentă mult mai acidă care erodează
smalţul dinţilor. "Vinurile variază în ceea ce priveşte aciditatea, însă cele albe
par să fie cele mai dăunătoare", spune dr Brita Willershausen, coordonator al
cercetării. Producătorii şi degustătorii de vinuri sunt primii avertizaţi de autorii
studiului în legătură cu rezultatele cercetărilor lor.

• Această acţiune corozivă nu depinde de podgoria de unde provine vinul, de


anul de producţie sau de concentraţia de alcool, ci de pH-ul acestuia şi de
durata de expunere a dinţilor la acţiunea băuturii în cauză. Aceste efecte
negative pot fi eliminate prin consumul de brânzeturi, deoarece acestea sunt
bogate în calciu, au explicat autorii germani ai studiului. În plus, brânzeturile
mai au capacitatea de a stimula puterea de remineralizare a salivei, care
stopează atacul acid asupra dinţilor.

• Calciul este componenta din smalţul dinţilor pe care vinurile o atacă.

• În urma testelor de laborator, dinţii adulţi scufundaţi în vin alb timp de o zi au


suferit o scădere a nivelului de calciu şi fosfor din smalţ de până la 60 de
micrometri, această reducere fiind considerată de cercetători drept una
semnificativă. Specialiştii spun că vinurile riesling par să aibă cel mai mare
impact, deoarece au cel mai scăzut pH. Chiar dacă oamenii se spală pe dinţi
după ce au băut vin seara, o expunere repetată la alcool, de-a lungul anilor, ar
putea avea efecte dăunătoare. În plus, un periaj excesiv ca frecvenţă sau ca http://www.gandul.info/sanatate-
duritate ar putea să înrăutăţească şi mai mult lucrurile, conducând la o food-drink/vinul-alb-mai-periculos-
pierdere şi mai mare a smalţului. pentru-dantura-decat-cel-rosu-
5022379
Băuturile carbogazoase pot dubla riscul de
cancer pancreatic
de Mădălina CHIŢU | 10 mai 2010

• STUDIU l Maladia afectează atât femeile, cât şi bărbaţii, după vârsta de 45 de ani

• Băuturile carbogazoase dulci pot dubla riscul dezvoltării cancerului pancreatic, din
cauza conţinutului ridicat de zaharoză. La această concluzie au ajuns cercetătorii
de la Universitatea Georgetown, SUA, citează cotidianul britanic "Daily Mail".

• Studiul a evaluat riscul dezvoltării cancerului pancreatic pentru consumatorii de


sucuri care conţin zahăr în rândul a 60.000 de persoane din Singapore, pe o
perioadă de 14 ani. Principala concluzie a studiului a fost că persoanele care
consumă mai mult de două băuturi carbogazoase pe săptămână prezintă un risc
dublu de a dezvolta această afecţiune faţă de cele care beau mai puţin de două
sucuri dulci săptămânal.

• Un al doilea studiu, realizat de specialiştii de la Universitatea de Est din Anglia,


care s-a desfăşurat pe o perioadă de 16 ani şi la care au participat 25.000 de
persoane, a arătat că persoanele a căror dietă zilnică include o cantitate mai mare
de zaharoză sunt de două ori mai expuse riscului de a dezvolta cancer pancreatic.

• Cercetătorii nu au aflat deocamdată care este cauza acestui fenomen, una dintre
ipoteze fiind că excesul de zaharoză provoacă apariţia cancerului pancreatic prin
creşterea producţiei de insulină, substanţă sintetizată de pancreas, care are rolul
de a scădea concentraţia zahărului din sânge, după fiecare masă.

• Descoperirea a fost validată de un al treilea studiu, realizat pe 160.000 de


persoane, în cadrul Universităţii din Hawaii, care a arătat că un consum ridicat de
fructoză şi zaharoză duce la o creştere cu 35 la sută a riscului apariţiei cancerului
pancreatic. Potrivit statisticilor, cancerul pancreatic afectează atât femeile, cât şi
bărbaţii, după vârsta de 45 de ani. http://www.gandul.info/magazin/bau
turile-carbogazoase-pot-dubla-
riscul-de-cancer-pancreatic-
6106747
Ce efecte secundare au îndulcitorii din
alimente
de Mădălina CHIŢU | 13 ian 2010
• Folosirea îndulcitorilor pe perioade lungi de timp, mai ales în cazul persoanelor sănătoase, duce la apariţia diferitelor
tipuri de cancer, susţin nutriţioniştii

• Îndulcitorii artificiali sunt alternative ale zahărului. Aceştia au un conţinut caloric mai redus decât zahărul, dar specialiştii
în nutriţie atenţionează asupra consumului în exces care poate duce la apariţia efectelor adverse.

• Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, spune că aceste produse au fost
create special pentru persoanele cu diferite afecţiuni, precum diabetul, aşa că cele care sunt perfect sănătoase clinic ar
trebui să evite să consume îndulcitori artificiali. "Studiile au arătat că folosirea îndulcitorilor pe perioade lungi de timp,
mai ales în cazul persoanelor sănătoase, duce la apariţia diferitelor tipuri de cancer", subliniază prof. dr.
Mencinicopschi. În plus, deşi conţin puţine calorii, aceste produse sunt substanţe chimice, care produc reacţii adverse.

• Printre cele mai cunoscute tipuri de îndulcitori se numără zaharina. În cazul acesteia, printre reacţiile adverse des
întâlnite se numără cele la nivelul pielii. Acest îndulcitor mai este cunoscut şi sub numele de E 954, fiind des întâlnit în
produsele lactate, conserve de fructe sau produse de patiserie.

• Guma de mestecat conţine îndulcitori

• Aspartamul se foloseşte în general pentru îndulcirea tabletelor de gumă de mestecat şi a sucurilor. Specialiştii spun că
printre efectele adverse întâlnite în cazul acestui îndulcitor se numără migrenele, atacurile de panică, stările de
ameţeală şi chiar dereglări ale sistemului nervos. Medicii recomandă să nu înlocuim apa cu sucul şi să mestecăm mai
puţin de patru tablete de gumă de mestecat zilnic. În caz contrar, efectele secundare nu vor întârzia să apară.

• Acesulfamul de potasiu are capacitatea de a îndulci de 200 de ori mai mult decât zahărul. "Acesta este des întâlnit în
dulciuri şi este cunoscut şi sub numele de E 950. Persoanele care ţin cure de slăbit trebuie să evite produsele care
conţin acest îndulcitor, deoarece efectul nu va fi acela de a scăpa de kilogramele în plus", explică prof. dr.
Mencinicopschi. În plus, consumat cu regularitate, îndulcitorul poate îngreuna funcţionarea normală a ficatului şi a
rinichilor. De aici pot apărea stările de vomă şi ameţelile.

• Splenda este un îndulcitor care intră în componenţa băuturilor răcoritoare. Nutriţioniştii atrag atenţia că acesta
acţionează asupra slăbirii sistemului imunitar şi poate crea grave dezechilibre neurologice.

• INFO PLUS:

• Îndulcitorii duc la creşterea în greutate

• O echipă de cercetători de la Universitatea Purde din Indiana sunt de părere că aportul de îndulcitori artificiali ar putea
să influenţeze creşterea în greutate a oamenilor. Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au analiza
comportamentului şoarecilor de laborator. Cercetătorii au efectuat trei seturi de experimente pe cobai care au fost
împărţiţi în două grupe. Unui grup i s-a administrat iaurt îndulcit cu glucoză, echivalentul zahărului de masă, cu un
conţinut de 15 calorii pe linguriţă, şi celuilalt grup i s-a dat iaurt îndulcit cu zaharină, a cărui putere calorică este nulă.
http://www.gandul.info/sanatate-
food-drink/ce-efecte-secundare-au-
• Şoarecii din al doilea grup au consumat mai multe calorii, au câştigat în greutate şi nu au redus consumul de calorii pe
termen mai lung. indulcitorii-din-alimente-5326692
Extractul de pătlagină – tratament
pentru alergii
de Mădălina CHIŢU | 11 mai 2010
• SENSIBILITATE - În România, cifrele arată că între 20 şi 24 la sută din
persoane suferă de rinită alergică

• Primăvara este sezonul în care multe persoane acuză iritaţii la nivelul


căilor respiratorii, strănută sau le curge nasul - semne ale alergiei, spun
medici alergologi. Potrivit statisticilor, 25 la sută din populaţia Europei
suferă de această afecţiune, iar în România, între 20 şi 24 la sută din
persoane suferă de rinită alergică.

• Specialiştii în alergologie precizează că puful de la copaci, praful şi


polenul sunt doar câteva dintre cauzele apariţiei acestei afecţiuni des
întâlnite în această perioadă a anului. Medicii adaugă că alergiile apar ca
urmare a sensibilităţii organismului şi sunt provocate de factori alergeni,
manifestându-se prin inflamaţii locale sau sistemice, de intensitate şi
severitate variabile.

• Recent, pe piaţa farmaceutică din România a apărut un nou tratament


împotriva acestei afecţiuni, şi anume extractul de pătlagină. Un tub
conţine 45 de capsule, iar acestea sunt de origine vegetală şi conţin
pulbere din frunze de pătlagină mare. Specialiştii naturopaţi recomandă
administrarea capsulelor câte una dimineaţa, la prânz şi seara, înainte
de masă, cu un pahar mare cu apă. Suplimentul costă 24 de lei.

• Potrivit specialiştilor, planta are mai multe beneficii asupra organismului.


Astfel, ceaiul de pătlagină este recomandat persoanelor care suferă de
ulcer, gastrită, bronşită cronică, astm sau tuse. În plus, siropul de http://www.gandul.info/magazin/extr
pătlagină ajută la tratarea tusei şi bronşitelor. Sucul de pătlagină ajută la actul-de-patlagina-tratament-pentru-
vindecarea furunculilor şi abceselor, iar compoziţia rezultată din pisarea alergii-6110232
frunzelor este folosită pentru vindecarea arsurilor.
Topul alimentelor de la care poţi face
toxiinfecţie alimentară
de Mădălina CHIŢU | 9 mai 2010

• Riscul apariţiei acestei afecţiuni este destul de ridicat odată cu încălzirea atmosferică, deoarece germenii şi
bacteriile se înmulţesc destul de repede, avertizează specialiştii în nutriţie

• Odată cu încălzirea atmosferică, riscul apariţiei toxiinfecţiilor alimentare este destul de ridicat, avertizează medicii
nutriţionişti. Studiile realizate de Centrul pentru Ştiinţă în Interesul Publicului din SUA, citate de health.com, au scos
la iveală un top al alimentelor care au un potenţial ridicat de apariţie a acestei afecţiuni.

• Astfel, verdeţurile folosite pentru salate pot fi contaminate cu pesticide, substanţe de îngrăşământ artificial. În plus,
specialiştii atrag atenţia că apa folosită la irigat poate fi şi ea murdară şi plină de germeni. Se recomandă spălarea
cu apă călduţă a acestora, pentru a diminua cantitatea de substanţe chimice, care, odată ajunse în sistemul digestiv,
pot duce la apariţia toxiinfecţiilor alimentare.

• Legumele şi fructele sunt printre cele mai pretenţionase alimente, mai ales odată cu încălzirea. Prof. dr. Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, le recomandă persoanelor care îşi fac salată din
fructe sau legume să le mănânce în cel mult trei ore de la preparare, deoarece aceste alimente reprezintă un mediu
propice pentru dezvoltarea bacteriilor. O atenţie deosebită trebuie să acordăm şi legumelor sau fructelor crude, pe
care le păstrăm în frigider. Specialiştii atrag atenţia că o greşeală frecventă pe care o fac mulţi dintre noi este aceea
de a depozita în frigider salatele şi fructele acoperite. "Foliile din plastic nu mai permit oxigenului să pătrundă prin
fructe sau legume, iar lipsa acestuia favorizează dezvoltarea bacteriei Clostridium botulinum, vinovată de apariţia
botulismului", spune prof. dr. Mencinicopschi.

• Printre cele mai "sensibile" legume se numără roşiile şi cartofii, care trebuie spălate bine înainte de a fi adăugate la
mâncare sau în salate. Căpşunele, zmeura şi murele sunt fructele al căror termen de valabilitate este mic.

• Ouăle - cel mai mare risc în ceea ce priveşte aceste alimente este dat de bacteria Salmonella, care poate exista în
ele, precizează specialiştii. Pentru a evita apariţia unor probleme digestive, se recomandă gătitul ouălor
corespunzător. Potrivit nutriţioniştilor, prin preparare termică bacteria este distrusă. Experţii recomandă evitarea
produselor care conţin ouă crude, precum cocteilurile sau îngheţata făcută în casă.

• Tonul poate fi contaminat cu scombrotoxin, o substanţă care provoacă dureri de cap şi crampe, precizează
nutriţioniştii. Potrivit acestora, dacă este ţinut la temperaturi ridicate după ce a fost prins sau cumpărat, această
specie de peşte eliberează această toxină, care nu poate fi distrusă prin gătit.

• Stridiile trebuie gătite bine, deoarece pot conţine diferiţi germeni care duc la apariţia senzaţiei de greaţă, a
vărsăturilor şi a diareei. O altă problemă identificată de experţii de la Centrul pentru Ştiinţă în Interesul Publicului din
SUA este că stridiile stau pe fundul oceanului şi filtrează apa pentru a se hrăni. Dacă apa pe care o filtrează este
contaminată, riscul apariţiei toxiinfecţiilor alimentare este destul de ridicat.

• Lactatele sau brânzeturile pot fi contaminate cu bacterii precum Salmonella sau Listeria, cauzatoare de avort. Astfel, http://www.gandul.info/magazin/top
specialiştii recomandă să fim cu băgare de seamă de unde cumpărăm acest tip de alimente. În plus, este indicat ca ul-alimentelor-de-la-care-poti-face-
femeile însărcinate să evite brânzeturile moi, deoarece riscul contaminării acestora cu bacterii este ridicat. toxiinfectie-alimentara-6103813
Carenţa de vitamina B creşte riscul
apariţiei depresiei
de Mădălina CHIŢU | 21 iun 2010

• B6 şi B12 contribuie la o bună funcţionare a sistemului nervos, susţin oamenii de


ştiinţă

• Un grup de cercetători de la Centrul Medical Universitar din Chicago a constatat că


persoanele care au carenţe de vitamina B6 şi B12 prezintă un risc ridicat de a suferi
de stări depresive.

• Potrivit cercetătorilor americani, simptomele depresiei descresc cu 2 la sută pentru


fiecare doză de 10 miligrame de vitamina B6 sau B12, relatează Reuters.

• Concluzia a reieşit după monitorizarea, timp de 12 ani, a 3. 500 de persoane cu


vârsta de peste 65 de ani. Pe parcursul monitorizării, între 11 şi 14 la sută dintre
participanţii la studiu au prezentat simptome ale depresiei, măcar la un moment dat.
Acţionat din timp, prin intermediul alimentelor sau suplimentelor, simptomele s-au
ameliorat, susţin oamenii de ştiinţă. Vitamina B6 se găseşte într-o serie de alimente,
printre care fasole, cartofi, banane, carne de pui, unt de arahide şi peşte, cum ar fi
tonul sau somonul, precizează specialiştii. Doza zilnică recomandată pentru bărbaţii
de peste 50 de ani este de 1,7 miligrame, în timp ce femeile au nevoie de 1,5
miligrame.

• Cercetătorii atrag atenţia că doza zilnică nu trebuie să depăşească 100 miligrame,


deoarece o "supradoză" de B6 poate dăuna sistemului nervos. Vitamina B12 se
găseşte în mod natural în carnea de vită, păstrav şi somon. În cazul adulţilor, doza
zilnică recomandată este de 2,4 micrograme pe zi, neexistând o limită superioară.
Atât vitamina B6, cât şi B12 contribuie la o bună funcţionare a sistemului nervos.
Lipsa acestora în organism generează probleme de gândire şi memorie, pe lângă
depresie, conchid experţii.

http://www.gandul.info/magazin/car
enta-de-vitamina-b-creste-riscul-
aparitiei-depresiei-6436292
Căpşunile şi roşiile protejează tenul de
radiaţiile UV
de Mădălina CHIŢU | 17 iun 2010

• Alimentele bogate în vitamina C întârzie apariţia ridurilor fiind recomandate


mai ales persoanelor cu ten uscat

• Razele UVA şi UVB sunt responsabile de apariţia îmbătrânirii precoce a pielii,


avertizează medicii dermatologi. Potrivit specialiştilor, trecerea timpului,
vântul, poluarea, fumul de ţigară sunt alţi factori care agresează tenul şi
accelerează apariţia ridurilor, mai ales în zonele de expresie, precum cea a
gurii şi a ochilor.

• Pentru a preveni efectele nocive ale razelor soarelui, specialiştii recomandă


câteva alimente care stimulează colagenul.

• Astfel, căpşunile, bogate în vitamina C, pot întârzia apariţia ridurilor fiind


recomandate mai ales persoanelor care au tenul uscat. Potrivit specialiştilor,
vitamina C are proprietăţi de "ştergere" a ridurilor şi asta pentru că această
vitamină are abilitatea de a sintetiza colagenul. Ardeii graşi roşii, papaya,
broccoli şi portocalele au şi ele un conţinut ridicat de vitamina C.

• Roşiile sunt bogate în lycopene, un carotenoid care ajută la netezirea pielii.


Acelaşi efect asupra tenului îl au pepenii şi morcovii, deoarece conţin acelaşi
carotenoid.

• Specialiştii recomandă în perioada caniculară tofu sau alte alimente din soia,
deoarece ajută la menţinerea nivelului de colagen din piele, datorită
conţinutului ridicat de isoflavoni, care protejează derma împotriva razelor UV.

• De asemenea, alimentele bogate în Omega 3, precum somonul, sardinele, http://www.gandul.info/magazin/cap


sunile-si-rosiile-protejeaza-tenul-de-
păstrăvul sau tonul, ajută la întârzierea procesului de îmbătrânire, datorită radiatiile-uv-6428621
grăsimii EPA, care ajută la conservarea colagenului la nivelul pielii.
Un român bea 58 de litri de băuturi carbogazoase pe an.
Medicii vorbesc despre efectele nocive asupra
organismului
de Mădălina CHIŢU | 9 iun 2010
• Aceste băuturi dăunează digestiei, siluetei, sunt contraindicate pacienţilor cardiaci şi atacă smalţul dinţilor, subliniază
specialiştii

• Fiecare român a băut 58 de litri de băuturi carbogazoase, potrivit estimărilor de anul trecut ale unei companii de băuturi
răcoritoare, prezentă şi pe piaţa din România. Studiul arată că acest consum este de peste două ori mai mare faţă de media
ţărilor emergente din regiune, dar aproape de media pieţelor dezvoltate.

• Mai mult, consumul per capita din România este cu mult mai ridicat decât cel din Ucraina, unde locuitorii au băut aproximativ
31 de litri pe cap de locuitor sau Rusia (33 litri), însă cu mult mai mic decât în Bulgaria (105,28 litri pe locuitor în 2009),
Slovacia (87,35 litri) sau Cehia (122,83 litri), potrivit datelor prezentate într-un raport al companiei. De asemenea, locuitorii din
Republica Moldova au băut 27,2 litri per capita, în timp ce în Ungaria s-au consumat 60,6 litri pe locuitor. Polonia, cea mai
mare economie din blocul ţărilor foste comuniste care au aderat la UE, a avut anul trecut un consum estimat de băuturi
carbogazoase de 61,6 litri pe locuitor.

• În statele în curs de dezvoltare unde operează compania (Polonia, Ungaria, Cehia, Croaţia, Slovacia, Lituania, Letonia,
Slovenia şi Estonia), consumul mediu pentru 2009 este estimat la 67,9 litri pe locuitor, arată raportul.

• Totodată, pe pieţele dezvoltate, precum Italia, Grecia, Elveţia, Austria, Irlanda sau Cipru, volumul de băuturi carbogazoase
consumat anul trecut de fiecare persoană este estimat la 59,5 litri.

• Zahărul - inamicul principal al sănătăţii

• Medicii nutriţionişti atrag atenţia că în cazul băuturilor carbogazoase, în special a celor dulci, apar afecţiuni digestive, însă
efectele se văd în timp. "Cei mai mulţi dintre noi refuzăm să ascultăm sfaturile specialiştilor. Aceste băuturi cresc aciditatea
gastrică şi apar balonările. De exemplu, pentru cardiaci, balonările creează presiune la nivelul toracelui şi asupra arterelor", a
declarat pentru Gândul Livia Nena, bionutriţionist.

• Specialistul recomandă părinţilor să nu le dea copiilor băuturi carbogazoase care conţin cafeină sau zahăr. Dacă un copil bea
mai mult de 1,5 litri din aceste băuturi, pe săptămână, în organism apare o lipsă de calciu considerabilă, ce duce la
dezvoltarea bolilor cardio-vasculare şi scăderea capacităţilor mentale. De asemenea, acest tip de lichide duce la apariţia sau
accentuarea stărilor de nervozitate şi agitaţie, iar riscul apariţiei dereglărilor somnului este destul de mare, iar cofeina
acţionează negativ asupra organelor interne, ceea ce conduce în viitor la îmbolnăviri mai serioase. Aceste riscuri se amplifică
atât la copiii, cât şi la adulţii predispuşi la obezitate. Dincolo de cofeină, băuturile carbogazoase dulci abundă în zahăr. "Acesta
este un glucid rapid, care, în afară de aportul energetic, nu conţine nici un element nutritiv. Zahărul are calorii <>, iar
organismul poate să funcţioneze perfect fără nici un gram", spune medicul nutriţionist Mihaela Bilic. Medicii stomatologi spun
că aceste băuturi atacă şi dinţi. "Sucurile carbogazoase dulci sunt cele mai nocive pentru smalţul dinţilor, iar riscul apariţiei
cariilor este destul de ridicat. În plus, acestea pătează dantura", spune dr. Stela Nicolaescu.

• INFO PLUS
• Băuturile carbogazoase dublează riscul apariţiei cancerului pancreatic

• Băuturile carbogazoase dulci pot dubla riscul dezvoltării cancerului pancreatic, din cauza conţinutului ridicat de zaharoză.
Aceasta a fost concluzia a trei studii. Astfel, cercetătorii de la Universitatea Georgetown, SUA, au evaluat riscul dezvoltării
cancerului pancreatic pentru consumatorii de sucuri care conţin zahăr în rândul a 60.000 de persoane din Singapore, pe o http://www.gandul.info/news/un-
perioadă de 14 ani. Al doilea studiu, similar, a fost realizat de specialiştii de la Universitatea de Est din Anglia, pe o perioadă roman-bea-58-de-litri-de-bauturi-
de 16 ani, la care au participat 25.000 de persoane. Riscul a fost constatat şi după cel de-al treilea studiu realizat pe 160.000
de persoane, în cadrul Universităţii din Hawaii. Potrivit statisticilor, cancerul pancreatic afectează atât femeile, cât şi bărbaţii, carbogazoase-pe-an-medicii-
după vârsta de 45 de ani. vorbesc-despre-efectele-nocive-
asupra-organismului-6342773
Gemul de caise Marco - 100%
păcăleală
- 26/04/2010
• Gemul de caise Marco are inscripţionată pe etichetă menţiunea ―100% natural‖,
fapt care contravine Regulamentului European 1924/2006. În compoziţia
produsului analizat intră acid citric E330 şi pectină E440, substanţe adăugate de
producător.

• Eticheta produsului ―Gem de caise Marco‖ ne arată că producătorul s-a folosit de


câteva artificii de producţie pentru a face marfa să arate cât mai bine şi pentru a
consuma cât mai puţine resurse. Concentratul de fructe neîndulcit este utilizat de
fapt pentru a folosi o cantitate mai mică de caise proaspete, ceea ce duce la
costuri mult mai mici.

• Acidul citric, E330, a fost adăugat pentru ca amestecul de concentrat de fructe şi


caise să aibă o culoare cât mai plăcută pentru o perioadă mai mare, iar pectina
E440, pentru a fierbe mai puţin gemul, ceea ce presupune cheltuieli de producţie
mai mici. Cu toate acestea, un borcan costă puţin peste 10 RON. După cum se
observă, producătorul a ales o reţetă care să fie în beneficiul său, nu şi al
consumatorului. Mai mult, se foloseşte de o menţiune - ―100% natural‖ - care în
aceste condiţii încalcă legislaţia europeană în vigoare.

• Având în vedere prezenţa celor doi aditivi alimentari, producătorul ar trebui să


elimine de pe etichetă specificaţia în cauză. În urma analizei informaţiilor înscrise
pe etichetă, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare, ne spune că produsul nu este recomandat celor care
doresc să consume un produs sigur, care nu încearcă să inducă în eroare
persoanele de bună credinţă. Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de glucide şi
vor cere sfatul medicului curant înainte de consum.

• ETICHETA
• Gem de caise Marco, 100% natural, fără zahăr. Ingrediente: caise, concentrat de
fructe neîndulcit, acid citric E330, pectină E440. Factori nutriţionali/ pentru două http://www.jurnalul.ro/
porţii: calorii 40, calorii din grăsimi 0, grăsimi 0 g, sodiu 0 g, total carbohidraţi 12
g, proteine 0 g.
Craby rolls Vici - Păcăleală cu crab
Cristina Andreea Calin - 05/08/2008

• Produsul analizat nu are nimic în comun cu rulourile de crab, fiind o pastă din peşte fără
valoare amestecată cu tot felul de aditivi alimentari.

• Minirulourile de crab pane (surimi) Vici sînt un produs congelat. De pe etichetă aflăm că
are în compoziţie: rulouri de crab 67% – surimi 31% (peşte, stabilizatori E420 sorbitol,
E452 polimetafosfat), apă, amidon din grîu, amidon din cartofi, ulei vegetal, zahăr,
proteine din soia, sare (max. 1,5%), amidon modificat E1440, aromă de crab, albuş de
ou, întăritori de gust: monosodiu glutamat E621, amestec pentru pane 33% (făină de
grîu, apă, amidon de porumb, pudră de albuş de ou, sare (max. 1,5%), drojdie, agent de
îngroşare E412 gumă guar, colorant E160b annatto), ulei vegetal. 100 de grame de
produs aduc un aport energetic de: 175 kcal/732 kj şi 6,5 g proteine, 23,9 g carbohidraţi,
6,2 g grăsimi.

• ANALIZĂ. Rulourile de ―crab‖ sînt de fapt surimi, un produs alimentar din categoria novel
food – alimente noi, fără tradiţie de consum în Uniunea Europeană după 1997. Acestea
sînt obţinute din peşte oceanic mic, fără valoare economică, prin procedee de
reconstituire şi texturare a proteinelor, utilizînd diferite ingrediente şi aditivi alimentari
pentru a se obţine gustul, culoarea şi textura dorite, ne explică profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Produsul nu
conţine carne de crab, iar gustul este dat de aroma de crab. Minirulourile conţin şi aditivi
periculoşi pentru sănătate E621, E452, E412. Polimetafosfatul împiedică fixarea calciului
în oase, ducînd în timp la apariţia osteoporozei. E412, gumă guar, afectează sistemul
digestiv, producînd greaţă, stări de vomă, crampe, balonări, dar şi alergii şi acutizări ale
crizelor de astm. Monoglutamatul de sodiu, E621, produce sindromul bucătăriei
chinezeşti, care se manifestă prin greţuri, respiraţie dificilă, slăbiciune, dureri de cap,
senzaţii de arsură în antebraţ şi ceafă, modificări de ritm cardiac.
• Densitatea calorică este moderată: 175 kcal/100 de grame.

• CONCLUZII. Produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care


alăptează, obezilor, suferinzilor de maladii cardio şi cerebrovasculare, hipertensivilor,
suferinzilor de maladii hepatorenale, de maladii neurodegenerative (Alzheimer,
Parkinson), suferinzilor de osteoporoză, hiperuricemie (gută), celor cu sindrom metabolic
şi status proinflamator sistemic. Suferinzii de diabet vor ţine cont de glucidele aduse de
produs. Persoanele cu alergie la ou, soia, drojdie vor testa în prealabil produsul pentru a http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
vedea care este reacţia organismului. Rulourile sînt interzise suferinzilor de celiachie şi consum/craby-rolls-vici-pacaleala-
celor cu intoleranţă la gluten. cu-crab-130931.html
Fulga cu E-uri
Cristina Andreea Calin - 06/04/2010

• Laptele cu gust de căpşuni Fulga are în compoziţie o


cantitate mare de zaharuri, fiind dezechilibrat din punct de
vedere nutriţional, ne spune profesorul doctor Gh.
Mencinicopschi.

• Pe lângă zaharuri, produsul mai conţine şi un colorant care


poate avea efecte adverse, mai ales asupra copiilor şi a
persoanelor sensibile. E120, coşenila sau acidul carminic,
poate provoca hiperactivitate şi deficienţă de concentrare şi
de aceea are stabilită o doză zilnică admisă de 5 mg/kg
corp.

• În urma analizei, specialistul nostru nu recomandă


consumarea produsului de copii şi de persoanele sensibile la
aditivii utilizaţi.

• Fulga. Lapte cu gust de căpşuni, grăsime 1,5%. Lapte


semidegresat, omogenizat, ultrapasteurizat UHT. Lapte
semidegresat 1,5% grăsime, zahăr, preparat de căpşuni
(conţine: sirop de glucoză-fructoză; suc concentrat de
căpşuni, aromă, stabilizator: pectină E440; regulator de
aciditate: citrat de sodiu E331; colorant: coşenilă E120,
acidifiant: acid citric E330). Valoare energetică: 62 kcal (262 http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
kJ), proteine 3,2 g, glucide 9 g, lipide 1,5 g. consum/fulga-cu-e-uri-540241.html
Zgloby - 11 E-uri, o prăjitură
Cristina Andreea Calin - 11/02/2010

• Prăjitura cu cremă de cacao cu aromă de ciocolată Zgloby este un produs


dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide cu index
glicemic ridicat şi absorbţie rapidă.
• Pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mai
mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp, atenţionează profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. În
compoziţia produsului intră şi grăsimi vegetale hidrogenate care în combinaţie cu
glucidele rafinate afectează buna funcţionare a ficatului şi a sistemului
cardiovascular. De asemenea, producătorul a folosit şi 11 aditivi alimentari, unii
dintre ei producând astm, alergii sau boli ale tractusului intestinal.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune


că Prăjitura "Zgloby" nu este recomandată copiilor, femeilor, însărcinate şi care
alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu boli cardiovasculare, renale,
hepatice, alergicilor, celor cu boli ale tractusului intestinal. Diabeticii vor cere
sfatul medicului curant şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Persoanele cu
intoleranţă la lactoză şi cei cu alergie la ouă vor testa reacţia organismului la
produs. Prăjitura Japonezi este interzisă bolnavilor de celiachie, din cauza
conţinutului de gluten.

• INGREDIENTE
• Făină de grâu, zahăr, dextroză, sirop de glucoză, cremă de cacao cu aromă de
ciocolată 20% (sirop de glucoză, zahăr, apă, sorbitol E420, glicerol E1520,
amidon modificat 1420/1414/1410, cacao pudră, grăsime vegetală hidrogenată,
sare, gelifiant (caragenan E407), conservant (sorbat de potasiu E202), aromă de
ciocolată, vanilină, colorant (dioxid de titan E171), acidifiant (acid tartric 334),
aromă de lapte), zer pudră, lapte praf degresat, ouă proaspete, ulei rafinat de
floarea-soarelui, agenţi de afânare (bicarbonat de sodiu E500, pirofosfat acid de
sodiu E450), conservant (sorbat de potasiu E202), emulsifianţi (esterii acidului
acetic cu mono şi digliceridele acizilor graşi E472, esterii acidului lactic cu mono
şi digliceridele acizilor graşi E472b), apă, glicerol E1520. Conţine: grâu, lapte, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
ouă. Valoare energetică 362,4 kcal/1507,6 kj, proteine 6 g, glucide 58 g, lipide consum/11-e-uri-o-prajitura-
10,8 g, fibre 5 g. 535470.html
Pateu cu puţină raţă
Cristina Andreea Calin - 5/02/2010

• Producătorul a folosit făină, proteină vegetală şi orez pentru a păcăli


consumatorul
• Importatorul produsului "Pate raţă cu Porto" încalcă legislaţia în vigoare atât la
nivel european, cât şi naţional. Ingredientele trebuie enumerate în ordinea
descrescătoare a cantităţii folosite, iar în acest caz sunt menţionate grăsimea şi
ficatul de raţă care au o pondere de şase, respectiv cinci procente.
• Trucul a fost folosit pentru a distrage atenţia de la celelalte ingrediente: carne de
pui, aditivi, proteine vegetale, făină de grâu, cremă de orez. Astfel, consumatorul
are impresia că mănâncă pate de raţă, când de fapt mănâncă o pastă care are
doar gust de ficat de raţă. Producătorul a folosit proteine vegetale, făină de grâu
şi cremă de orez pentru ca pateul să aibă o textură cât mai aproape de cea a
unui produs autentic.

• În compoziţia produsului analizat se află şi aditivi alimentari cu rol de antioxidanţi,


emulsifianţi şi conservanţi. Aceştia au efecte adverse asupra sănătăţii
consumatorilor, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Erithoratul de sodiu E316 poate
interfera cu absorbţia vitaminei C, de aceea nu este recomandat consumul.
Specialiştii încă mai fac studii cu privire la efectele acestui aditiv alimentar.

• Conservantul E250, nitrit de sodiu, are potenţial cancerigen ridicat, fiind interzis
în dieta copiilor, a bătrânilor şi a femeilor însărcinate şi care alăptează.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune


că produsul "Pate raţă cu Porto" nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate
şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, persoanelor cu maladii
cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu astm, cu alergii, bolnavilor de cancer,
celor care suferă afecţiuni ale tractusului digestiv. Produsul este interzis
persoanelor cu celiachie, din cauza conţinutului de gluten din făina de grâu.

• Ingrediente
• Pate raţă cu Porto: grăsime raţă 6%, ficat raţă 5%, carne pui, ficat pui, Porto,
proteine vegetale, făină grâu, cremă orez, mirodenii, sare, antioxidant E316 http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
erithorat de sodiu, emulsifiant E472 esteri ai mono şi digliceridelor, conservant consum/pateu-cu-putina-rata-
E250 nitrit de sodiu. 534887.html
Rulada Meredith - Ruladă cu zece E-uri
Cristina Andreea Calin - 4/02/2010

• Rulada Meredith conţine o cantitate mare de glucide şi afectează funcţionarea


pancreasului
• Rulada cu cremă cu gem de căpşuni Meredith este un produs dezechilibrat din
punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide cu absorbţie rapidă. Din această
cauză, pancreasul are de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate de insulină mai
mare într-o perioadă mai scurtă de timp.
• Produsul analizat conţine şi o cantitate mare de grăsimi vegetale, care în
combinaţie cu zaharurile rafinate pot afecta buna funcţionare a ficatului şi a
sistemului cardiovascular. De asemenea, acest amestec duce la o valoare
energetică ridicată, de care trebuie să ţină cont mai ales persoanele
supraponderale şi obeze.
• În compoziţia ruladei intră şi o serie de aditivi alimentari, unii dintre ei cu efecte
adverse asupra sănătăţii. Propilen glicolul E1520 poate produce stări depresive ale
sistemului nervos central, este neurotoxic si cardiotoxic. Mai mult, propilen glicolul
creşte aciditatea din organism, provocând metabolismului probleme grave.
Xanthanul poate provoca probleme ale tractusului digestiv şi poate interfera cu
absorbţia lipidelor şi a sărurilor minerale, atenţionează profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
• Specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii
cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu boli ale tractusului digestiv, bolnavilor de
cancer. Persoanele cu diabet vor ţine cont de cantitatea de glucide şi vor cere sfatul
medicului curant. Produsul analizat este interzis bolnavilor de celiachie, din cauza
conţinutului de gluten. Persoanele care suferă de alergie la albumina, la lactoză şi
soia vor testa reacţia organismului la produs.

• Ingrediente
• Ruladă cu cremă cu gem de căpşuni Meredith. Zahăr, făină de grâu, grăsime
vegetală, ouă, gem de căpşuni (9,25%), glucoză, emulgatori (mono şi digliceride ale
acizilor graşi E471; esteri poliglicerolici ai acizilor graşi E475; propilen glicol E1520,
xantan E415; lecitină de soia E322), lapte praf, amidon de porumb, amidon de
porumb gelatinizat, cacao (0,38%), zer praf, alcool, făină de soia, agent de afânare
(difosfat disodic E450, bicarbonat de sodiu E500, carbonat de calciu E170, sulfat de
calciu E516), sare, antioxidanţi (acid citric E300), arome alimentare, coloranţi http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
alimentari (betacaroten E160). Valoare energetică: 336 kcal./100 g, proteine 12,7 g, consum/rulada-cu-zece-e-uri-
lipide 6,3 g, glucide 54,7 g. 534774.html
Şunca românească Campofrio - Porc şi
resturi de pasăre
Cristina Andreea Calin - 14/01/2010
• Şunca românească produsă de Campofrio este un produs care are în compoziţie carne de
porc şi o serie de alte ingrediente cu posibile efecte adverse asupra consumatorilor.
Slănina, carnea separată mecanic (MDM), aditivii alimentari, zahărul şi sarea în cantităţi
mari sunt dăunătoare organismului.
• Grăsimile animale, aterogene reprezintă cea mai mare pondere în compoziţia produsului
analizat, atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului
de Cercetări Alimentare. Slănina şi carnea separată mecanic de pasăre (MDM) sunt două
ingrediente, folosite în cantitate mare, care, consumate în exces, afectează buna
funcţionare a sistemului cardiovascular şi a ficatului. Mai mult, sunt interzise celor cu
hiperuricemie (gută), iar diabeticii trebuie să ţină cont de sfatul medicului curant.
Consumatorul nu trebuie să simtă faptul că producătorul Campofrio încercă să vândă
slănină şi resturi de păsări la preţ de carne de porc, de aceea s-au folosit diverşi aditivi
alimentari. Stabilizatorii - polifosfaţi şi caragenan - au rolul de a face şunca românească să
arate cât mai frumos. Numai că au şi efecte adverse asupra sănătăţii. Polifosfaţii, E452,
dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. În timp, în urma
unui consum regulat se poate ajunge la apariţia osteoporozei. Caragenanul, E407, poate
duce la probleme la nivelul sistemului gastrointestinal. Gustul de carne de porc este
potenţat cu ajutorul glutamatului monosodic, un aditiv alimentar care declanşează
sindromul bucătăriei chinezeşti. Acesta se manifestă prin dureri de cap, palpitaţii, ameţeli,
stări de slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în braţ şi ceafă. De asemenea, este folosit
drept conservant nitritul de sodiu, care are efecte cancerigene. Şunca românească produsă
de Campofrio a fost colorată cu acid carminic, E120. Acesta nu este recomandat în
alimentaţia suferinzilor de Alzheimer şi Parkinson.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că
produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale,
dermatologice, celor care suferă de boli ale tractusului digestiv, persoanelor cu
hiperuricemie (gută), hipertensivilor, celor cu osteoporoză. Diabeticii vor cere sfatul
medicului curant înainte de consum. Persoanele cu alergie la soia vor testa reacţia
organismului.

• INGREDIENTE
• Campofrio. Şuncă românească. Carne porc, slănină, carne pasăre separată mecanic,
organe porc, apă, amidon de cartofi, proteină animală de porc, proteină vegetală din soia,
antioxidanţi (izoascorbat de sodiu E301, lactat de sodiu E325), sare, zahăr, condimente, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
arome, stabilizatori (polifosfaţi E452, caragenan E407), potenţiator de aromă (glutamat consum/porc-si-resturi-de-pasare-
monosodic E621), conservant (nitrit de sodiu E250), colorant natural (acid carminic E120). 532261.html
Valoare energetică: 234,0 kcal/972 KJ, proteine 12,0 g, glucide 6,0 g, lipide 18,0 g.
Magiunul de Topoloveni - Detoxifiant
natural
Cristina Andreea Calin - 10/12/2009
• Diabeticii pot consuma magiunul de Topoloveni
• Sărbătorile de iarnă ne vor face să uităm de cumpătare când ne aşezăm la masă. De
aceea, avem nevoie de un aliat în lupta cu toxinele pe care le vom ingera din alimentele
pline de grăsimi trans şi de glucide rafinate.
• Ne trebuie un aliment-minune care să conţină fibre, antioxidanţi, vitamine şi pectine
naturale. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare, ne spune că un astfel de produs este magiunul natural de prune Topoloveni.

• Un argument puternic pentru care acest dulce 100% natural îl are în lupta cu toxinele din
organism este conţinutul mare de fibre atât solubile, cât şi insolubile, în cantitate totală de
34,2%. Regulamentul European 1924/2006 denumeşte alimentul bogat în fibre acel produs
care are cel puţin 6% din compoziţie fibre. Principalul beneficiu al acestora este acţiunea
eficientă asupra constipaţiei, o problemă frecventă după mesele copioase de Sărbători.

• De asemenea, pectina, o fibră alimentară naturală, este un aliat în lupta organismului cu


colesterolul, dar şi un ajutor pentru buna funcţionare a pancreasului. De aceea, ne explică
profesorul Gheorghe Mencinicopschi că magiunul de Topoloveni este un produs indicat şi
în dieta diabeticilor. Indexul glicemic este de 39 (IG=39).
• O lingură de magiun este echivalentă cu o felie de pâine, din punct de vedere al
conţinutului de glucide.

• Cantitatea mare de antioxidanţi face ca produsul să aibă o capacitate uriaşă de distrugere


a radicalilor liberi, 275. Pentru a face comparaţie, afinele, care sunt considerate unele
dintre fructele cu potenţial antioxidant foarte mare, au doar 13,427. Mai mult, imunitatea va
fi stimulată, mai ales că pe lângă antioxidanţi există şi o serie de vitamine şi minerale, aşa
cum rezultă în urma testelor realizate în 2009, la Institutul de Cercetări Alimentare.

• CERTIFICARE
• Nici una dintre micro- şi macroelementele nutritive existente în pruna în stare crudă nu sunt
distruse în procesul de producţie pentru că sunt folosiţi aburii, astfel încât temperatura de
producţie este controlată în permanenţă. Centrul Naţional de Încercare şi Expertizare a
Produselor LAREX a certificat, în 2009, faptul că nu există nici un fel de reziduuri sau
substanţe de natură chimică în magiunul natural de prune Topoloveni, ceea ce face ca
produsul să fie foarte aproape de obţinerea unui certificat de aliment ecologic.

• Până atunci, profesorul Mencinicopschi spune că prin prisma compoziţiei, magiunul este un http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
aliment funcţional, care contribuie la starea optimă de sănătate fizică, psihică şi mentală a consum/detoxifiant-natural-
populaţiei. 529911.html
Cavit cu 5 E-uri
Cristina Andreea Calin - 10/12/2009

• Cavit junior sirop ar trebui să fie un produs care să întărească sistemul


imunitar al copiilor, aducându-le un aport suplimentar de vitamine.
Numai că citind lista de excipienţi ne dăm seama că are o serie de
efecte adverse.
• Principalul excipient al produsului analizat este zahărul, glucid rafinat, cu
index glicemic ridicat, care afectează buna funcţionare a pancreasului. În
compoziţia suplimentului alimentar Cavit junior sirop intră şi aditivi
alimentari, unii dintre ei cu efecte adverse asupra sănătăţii. Glicerina
E422, consumată în cantităţi mari, poate duce la apariţia durerilor de
cap, a senzaţiei de sete şi a ameţelilor. Aditivul p-hidroxibenzoat de metil
E218 este un conservant care poate duce la apariţia unor serii de alergii
şi afecţiuni dermatologice. Cel mai periculos aditiv este E321, care este
incriminat în apariţia cancerului, din această cauză fiind interzis în multe
state.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, prof. dr Gh.


Mencinicopschi ne spune că produsul nu este recomandat copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează, alergicilor, bolnavilor de cancer,
supraponderalilor şi obezilor.

• Eticheta
• Ingrediente: vitamina A, vitamina B1, vitamina B2, vitamina B6, vitamina
B12, vitamina C E330, vitamina D3, vitamina PP; excipienţi: zahăr,
glicerină E422, ulei de ricin etoxilat, p-hidroxibenzoat de metil E218, acid
citric monohidrat E330, aromă de portocale, apă purificată,
butilhidroxitoluen E321. Valori nutriţionale: valoare energetică 218,50
kcal=922,50 kj, proteine 0 g, glucide 55 g, din care 15 sub formă de http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
polioli, lipide 2,5 g. consum/cavit-cu-5-e-uri-
529912.html
Vitamina C cu gust de lămâie, Additiva
E-uri în loc de vitamine
Cristina Andreea Calin - 5/12/2009

• Vitamina C cu gust de lămâie, Additiva, ar trebui, după cum scrie pe etichetă, să fie benefică tinerilor,
sportivilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, fumătorilor, persoanelor vârstnice şi consumatorilor
cronici de medicamente. Numai că are în compoziţie atât de multe substanţe chimice, încât celor
menţionaţi de producător Vitamina C cu gust de lămâie le este nerecomandată.
• Produsul analizat are în compoziţie doi aditivi periculoşi cu rol de îndulcitori. Acesulfamul K şi
aspartamul au un puternic efect cancerigen. E950 are o doză zilnică admisă de 15 mg/kf corp.
Această cantitate atât de mică a fost stabilită în urma numeroaselor studii care au arătat că este
extrem de periculos pentru organism. Cele mai frecvente reacţii adverse sunt migrenele, de obicei
foarte puternice. Unele cercetări au dus la concluzia că acesulfam K poate produce chiar şi cancer de
creier.
• De asemenea, determină risc metabolic, iar testele realizate pe animale au scos la iveală faptul că
duce la apariţia afecţiunilor la nivelul tiroidei. Cel mai grav este faptul că E950 poate trece de la mamă
la făt, determinând apariţia unor serii de malformaţii congenitale.

• ÎNDULCITORI PERICULOŞI
• Aspartamul are o doză zilnică admisă de 40 mg/kg corp, raportându-se de-a lungul timpului efecte
adverse ca oboseală, ameţeli, halucinaţii, iritabilitate, dureri de cap, palpitaţii, anxietate, dureri
articulare, spasme musculare, pierderea memoriei şi cancere de creier. Profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că, din cauza acestor
efecte adverse, E951 nu este indicat în dieta copiilor, a femeilor însărcinate şi a femeilor care
alăptează şi nici în alimentaţia celor care ţin cură de slăbire. Un alt aditiv cu efecte adverse este
sorbitolul, care, consumat în cantităţi mari, produce probleme ale tractusului digestiv.
• Produsul analizat nu are nimic în legătură cu prevenţia, fiind doar un amestec de substanţe chimice cu
efecte adverse asupra organismului. Vitamina C prezentă în produs este sintetică, este în cantitate
insuficientă şi este înecată în aditivi alimentari.
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichete, specialistul nostru ne spune că produsul nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, persoanelor cu afecţiuni renale, hepatice,
dermatologice, cardiovasculare, celor cu hipertensiune, alergicilor, bolnavilor de cancer, astmaticilor,
celor cu afecţiuni ale tiroidei. Persoanele cu intoleranţă la fenilalanină vor testa reacţia
• organismului la produs.

• Eticheta
• Ingrediente: acid citric E330 - acidifiant, hidrogenocarbonat de sodiu E500, sorbitol E420 8,9%,
vitamina C E301, amidon, aromă, acesulfam K E950, aspartam E951 - îndulcitori, riboflavină E101 -
colorant. Conţine o sursă de fenilalanină. Conţine sorbitol. Aportul de vitamine şi minerale din http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
alimentaţie este în ziua de azi adesea eficient. În mod deosebit sunt expuşi: tinerii, sportivii, femeile consum/e-uri-in-loc-de-vitamine-
însărcinate şi care alăptează, fumătorii, persoanele vârstnice, consumatorii cronici de medicamente. 529466.html
Biscuiţii Ulker Ikram - Biscuiţi hipercalorici
Cristina Andreea Calin - 3/12/2009

• Ikram sunt biscuiţi produşi din zahăr, ulei vegetal hidrogenat, aditivi alimentari şi arome
artificiale. Din această cauză au o valoare energetică foarte mare, 504 kcal/100 g.
• Biscuiţii Ulker Ikram sunt un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un
exces de glucide cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă. Profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia
că din această cauză pancreasul endocrin va fi supus unui stres suplimentar, fiind nevoit
să producă o cantitate mai mare de insulină, într-o perioadă mai scurtă de timp. De
asemenea, produsul analizat conţine şi o cantitate foarte mare de ulei vegetal
hidrogenat. Acesta este incriminat în apariţia bolilor cardiovasculare şi hepatice. Chiar
dacă producătorii îl folosesc din raţionamente tehnologice, fiind mai rezistent la coacere,
consumatorul va avea de suferit mai ales dacă îşi face un obicei din a consuma produse
care au în compoziţie ulei hidrogenat.

• În compoziţia produsului analizat intră şi aditivi alimentari, cel mai periculos dintre ei fiind
metabisulfitul de sodiu, E223. Specialistul nostru avertizează că, în urma consumului
regulat, E223 produce crize de astm şi alergii, fiind contraindicat mai ales în dieta celor
mici.

• În urma analizei informaţiilor scrise pe etichetă, prof. dr. Gh. Mencinicopshi ne spune că
produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii renale, cardiovasculare, dermatologice,
hepatice, celor cu alergii, astmaticilor, hipertensivilor. Diabeticii vor cere sfatul medicului
curant înainte de consum şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Produsul este interzis
suferinzilor de celiachie, din cauza conţinutului de gluten. Biscuiţii Ikram vor fi evitaţi de
cei cu intoleranţă la lactoză şi cu alergie la soia.

• Eticheta
• Făină de grâu, cremă de vanilie 30% (zahăr, ulei vegetal hidrogenat, lapte praf, amidon
din porumb, emulsificatori: lecitină din soia E322, aromă artificială etilvanilină), ulei
vegetal hidrogenat, zahăr, sirop de fructoză, sirop de porumb, lapte praf, zer praf, sare,
agenţi de creştere (bicarbonat de sodiu E500 şi amoniu E503), conservant (metabisulfit
de sodiu E223), aromă (etilvanilină). Conţine gluten de grâu, lacotză, soia, sulfiţi. Poate
conţine urme de ou, nucă, alune. Valoare energetică: 504 kcal/2112 kj, proteine 4.7 g, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
grăsimi 22,5 g, carbohidraţi 70,6 g. consum/biscuiti-hipercalorici-
529228.html
Duracell energy drink - Energie din zahăr
rafinat
Cristina Andreea Calin - 24/11/2009

• Sportivii sunt publicul-ţintă al băuturii energizante "Duracell energy drink", însă conţinutul mare de
zaharuri reprezintă o sursă de stres pentru organismul acestora.

• "Duracell energy drink" este, după cum scrie pe etichetă, un supliment alimentar recomandat celor care
fac efort. Din punct de vedere nutriţional, produsul este dezechilibrat, având un exces de glucide cu
index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă, ne atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Din această cauză, pancreasul endocrin este supus unui
stres inutil, fiind nevoit să secrete o cantitate mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp.

• În compoziţia produsului analizat intră şi trei aditivi alimentari cu efecte adverse asupra consumatorilor.
Caramelul sulfit de amoniu este incriminat în declanşarea sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de
concentrare (ADHD). De asemenea, poate provoca eczeme, alergii, crize de astm.

• Un alt aditiv alimentar periculos este benzoatul de sodiu, E211. Acesta este vinovat, conform studiilor
realizate în 2008, pentru modificări la nivelul ADN-ului, ceea ce se traduce, în cazul unui consum
frecvent, în apariţia cancerului.

• Recomandările făcute de producător sunt corecte, numai că sportivii care consumă un astfel de produs
pot avea probleme cu pancreasul. Specialistul nostru adaugă faptul că "Duracell energy drink" nu este
indicat suferinzilor de maladii hepatice, renale, cardiovascularilor, astmaticilor, alergicilor,
supraponderalilor şi obezilor, celor cu ADHD, bolnavilor de cancer, celor cu boli dermatologice.

• Eticheta
• Fiind un supliment alimentar, băutura nealcoolică se recomandă sportivilor sau persoanelor care depun
eforturi fizice mărite. Conţine apă potabilă, zahăr, sirop de gluciză, acid citric E330, taurină, 4.000 mg/l,
substanţe aromatizante naturale şi identice cu cele naturale, cafeină 320 mg/l, vitamine B2, B6, B12,
acid pantotenic, colorant E150d - caramel sulfit de amoniu, conservanţi benzoat de sodiu E211, sorbat
de potasiu E202. Gaz carbogazos C02.

• Nu înlocuieşte alimentaţia variată.


• Este un produs cu un conţinut mare de cafeină (320 mg/l). Nu este indicat diabeticilor, copiilor,
tineretului, femeilor însărcinate şi celor care alăptează, persoanelor sensibile la cofeină. Doza maximă
recomandată de consumat pe zi este de două cutii. A nu se consuma mai mult decât cantitatea
recomandată! A nu se amesteca cu băuturi alcoolice! Valoare energetică 217 kJ/51 kcal/100 ml, 11 g
carbohidraţi, 0 g grăsimi. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/energie-din-zahar-rafinat-
528240.html
Avertisment: Ouă ieftine, dar cu hormoni
Oana Antonescu -13/04/2009

• Ouăle ecologice, marcate cu O, costă mai mult, dar sunt sănătoase


• Peste 90% dintre ouăle comercializate în România conţin hormoni de stres şi alte substanţe
nocive pentru sănătate. Înainte de a merge la cumpărături pentru Paşti, învăţaţi să deosebiţi
ouăle de slabă calitate de cele sănătoase.
• În România, aproape toate ouăle comercializate provin de la găini crescute în baterii, pe o
suprafaţă mai mică decât o coală de hârtie şi hrănite cu furaje chimizate. Potrivit prof. doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, aceste ouă conţin
hormoni de stres şi alte substanţe nocive pentru sănătate. Tocmai din acest motiv, Uniunea
Europeană a propus ca din 2012 ele să fie retrase de pe piaţă.

• DESCIFRAŢI CODUL!
• Avem şi opţiuni mai sănătoase, iar pentru a deosebi ouăle de slabă calitate de cele sănătoase
nu trebuie decât să interpretaţi cifrele inscripţionate pe ele. Astfel, pe lângă termenul de
garanţie, oul este inscripţionat şi cu un cod de cifre (uneori mai puţin lizibil), pe care nu ar
trebui să îl trecem cu vederea, pentru că el oferă informaţii foarte importante cu privire la
calitatea produsului.

• Există patru categorii de ouă care, potrivit reglementărilor UE, pot fi comercializate. Această
clasificate se face în funcţie de modalitatea de creştere a păsărilor de la care provin ouăle, iar
marcarea respectă standardele europene.

• Astfel, prima cifră a codului precizează calitatea oului, iar următoarele cifre reprezintă codul
de producător. Concret: ouăle marcate cu cifra 3 provin de la găini crescute în baterii şi
reprezintă, din păcate, peste 90% dintre ouăle comercializate în România.

• Ouăle care provin de la găini crescute pe sol sunt marcate cu cifra 1, cele de la păsările
dezvoltate în aer liber cu cifra 2, iar cele ecologice - cu 0. Acestea din urmă sunt cele mai
sănătoase, subliniază profesorul Gheorghe Mencinicopschi. Dar şi preţul ouălor ecologice
este mai mare. În supermarketurile din ţara noastră se găsesc de obicei doar ouă de baterie şi
ecologice. În ţara noastră, producţia de ouă de la găini crescute pe sol este foarte scăzută.

• PROTECŢIA ANIMALELOR
• Mai multe lanţuri de supermarketuri din Europa au renunţat deja la ouăle provenite de la găini
crescute în baterii în favoarea celor de la găini crescute pe sol. Această schimbare vine şi ca
urmare a presiunilor exercitate de organizaţiile pentru protecţia animalelor, care militează de
mai mulţi ani pentru modificarea condiţiilor de creştere a găinilor. Aceste organizaţii susţin că http://www.jurnalul.ro/stire-
tratamentul la care sunt supuse găinile este de două ori condamnabil: agresează păsările şi alimentatie-sanatoasa/avertisment-
reprezintă un atentat la sănătatea consumatorilor. oua-ieftine-dar-cu-hormoni-
504304.html
Cremă de unt cu amidon modificat
Mihaela Ionescu - 24/08/2009

• Crema de unt cu mirodenii Sole este un produs dezechilibrat din


punct de vedere nutriţional, având un exces de lipide de origine
animală.

• Acestea, consumate în cantităţi mari, pot duce la disturbarea


bunei funcţionări a inimii şi a ficatului. Din această cauză,
produsul analizat are şi o valoare energetică mare, avertizează
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare.

• În compoziţia cremei analizate intră şi trei aditivi alimentari care


pot afecta sănătatea tractusului digestiv. Guma guar în special
poate provoca greaţă şi balonare. În urma analizei
ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne
informează că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor,
persoanelor cu afecţiuni cardiace, renale, hepatice, celor care
suferă de afecţiuni ale tractusului digestiv. Persoanele care au
intoleranţă la lactoză vor testa o mică parte din produs pentru a
vedea care este reacţia organismului.

• Sole. Gustos. Cremă de unt cu mirodenii. Produs pasteurizat.


Smântână pasteurizată, unt 13,5%, lapte praf degresat,
amestec de mirodenii 1%, stabilizatori amidon modificat
E1410/E1414/ E1420, gumă guar E412, carboxi-metil-celuloză
E460, gumă xanthan E415, sare 0,5%, cultură de unt. Conţine http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
grăsime cel puţin 37%. Proteine 2,5 g, carbohidraţi 2,0 g, lipide consum/crema-de-unt-cu-amidon-

38 g, valoare energetică 1.483 kj/360 kcal. modificat-518747.html


Bomboane din zahăr, colorate cu negru
briliant
Mihaela Ionescu - 21/08/2009

• Bomboanele cu aromă puternică de eucalipt Golia activ Xtra


strong sunt un produs dezechilibrat din punct de vedere
nutriţional, având în compoziţie o cantitate foarte mare de
zaharuri.

• Primele două ingrediente ale produsului analizat sunt zahărul şi


siropul de glucoză, două glucide cu index glicemic foarte ridicat
şi absorbţie rapidă. Din această cauză, pancreasul endocrin va
avea foarte mult de suferit, avertizează profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi. Dintre aditivii alimentari utilizaţi,
colorantul negru briliant E151 este cel mai periculos.

• Nu este recomandat în alimentaţia copiilor pentru că induce


sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD).
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul
nostru ne spune că bomboanele cu aromă puternică de eucalipt
Golia activ Xtra strong nu sunt recomandate copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor
cu maladii dermatologice, alergicilor, celor care suferă de
afecţiuni ale tractusului digestiv, persoanelor care au maladii
hepatice.

• Golia activ Xtra strong. Bomboane cu aromă puternică de


eucalipt. Zahăr, sirop de glucoză, mentol, eucaliptol, arome,
acidifiant acid lactic E270, corector de aciditate: lactat de sodiu
E325, colorant negru briliant E151, emulsificator lecitină de soia http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/bomboane-din-zahar-
E322. colorate-cu-negru-briliant-
518482.html
Salata de icre de crap "Peştişorul de aur" -
Salată mincinoasă
Mihaela Ionescu - 17/09/2009

• Salata de icre de crap "Peştişorul de aur" are o etichetă care induce grav în eroare
consumatorul şi încalcă legislaţia în vigoare privind etichetarea produselor alimentare.
• Hotărârea nr. 106/2002, privind etichetarea alimentelor, precizează că ingredientele
trebuie trecute pe etichetă în ordinea descrescătoare a cantităţii folosite.

• Producătorul salatei de icre de crap "Peştişorul de aur" a ales să pună icrele de crap ca
materie primă principală pentru a păcăli consumatorul. Numai că uleiul, folosit în pondere
de 56%, este ingredientul principal, ceea ce face ca produsul analizat să fie dezechilibrat
din punct de vedere nutriţional, cu un exces de lipide. De pe etichetă lipseşte şi numele
stabilizatorului. Calculând ponderile ingredientelor, rezultă un total de 72,28%. Nu este
clar ce ingredient lipseşte, însă acesta este folosit într-o cantitate destul de mare.

• Dintre ingredientele menţionate de producător, un grad sporit de risc îl are benzoatul de


sodiu. Acest conservant este incriminat în distrugeri ale ADN-ului care în timp se traduc
prin apariţia cancerului.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări


Alimentare, ne spune că produsul analizat are o valoare energetică ridicată, nefiind
recomandat supraponderalilor şi obezilor.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că salata


de icre de crap "Peştişorul de aur" nu este indicată copiilor, femeilor însărcinate şi care
alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare, hepatice,
renale, hipertensivilor, celor cu boli dermatologice, alergicilor, bolnavilor de cancer, celor
cu maladii ale tractusului digestiv, persoanelor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă
de concentrare.

• ETICHETĂ
• Salată de icre crap. Peştişorul de aur. Icre de crap 8%, sare 1,4%, ulei 56%, amidon de
porumb 6%, conservant GI (benzoat de sodiu E211, acid sorbic E200) 0,24%, stabilizator
(stabilizator 0,24%), antioxidant (acid citric E330 0,4 %). http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/salata-mincinoasa-
521103.html
Tnuva Frappe: Cafea şi 3 E-uri
Mihaela Ionescu - 4/04/2009

• Aditivii alimentari utilizaţi pentru Tnuva Frappe pot duce la probleme ale tractusului digestiv, la tulburări de atenţie
şi la afecţiuni ale sistemului osos. De aceea, este recomandat să fie evitat de consumatorii care au astfel de
maladii, pentru a nu le croniciza.

• Băutura din lapte cu cafea Tnuva Frappe este dezechilibrată din punct de vedere nutriţional, având un exces de
glucide cu index glicemic foarte ridicat şi absorbţie rapidă (zahăr), dar şi lipide din lapte, ne spune profesorul
doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• Acesta face analiza profilului nutriţional bazându-se pe normele Regulamentului European 1924/2006, care
stabileşte care sunt standardele pe care trebuie să le îndeplinească un produs alimentar pentru a fi echilibrat din
punct de vedere nutriţional.

• ADITIVII
• Pentru a obţine o culoare cât mai plăcută, producătorul a folosit sirop de zahăr caramelizat E150. Acesta poate
declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), poate încetini creşterea, poate duce
la distensii intestinale şi la hipertrofia muşchilor.

• De asemenea, distruge vitamina B şi afectează cromozomii. Un alt aditiv cu efecte nocive este şi fosfatul de
sodiu, E339. Acesta este incriminat în împiedicarea asimilării şi fixării calciului în oase, putând induce
osteoporoză şi/sau depuneri anormale de calciu (osteofite-cioc de papagal).

• Doza zilnică admisă pentru toate sursele de fosfor din alimentaţie, stabilită de JEFCA (forul mondial care
reglementează utilizarea aditivilor alimentari), este de 70 mg/kg corp. Caragenanul E407 poate duce la apariţia
problemelor de tractus intestinal, mergând până la ulcer şi cancer de stomac, în cazul unui consum exagerat.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă profesorul Mencinicopschi ne spune că produsul analizat nu
este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de
maladii cardiovasculare, renale, celor cu boli hepatice, persoanelor cu maladii neurodegenerative (Parkinson.
Alzheimer), celor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), celor cu astm, cu probleme
stomatologice.

• Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de consum şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Persoanele
care suferă de intoleranţă la lactoză vor testa o cantitate mică de produs pentru a vedea care este reacţia
organismului.

• INGREDIENTE
• Lapte pasteurizat, apă, zahăr, cafea 0,3%, sirop de zahăr caramelizat E150, corector de aciditate fosfat de sodiu
E339, stabilizatori caragenan E407, aroma de cafea şi vanilie. Valoare nutritivă medie pentru 100 g: valoare http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
energetică: 68 kcal/288 kJ, proteine 2,8 g, glucide 9,8 g, lipide 2 g. consum/salata-mincinoasa-
521103.html
Ketchup-ul picant DLL (Ketchup cu 8 E-uri)
de Mihaela Ionescu - 20/06/2009

• Ketchup-ul picant DLL are în compoziţie 70% pastă de tomate, însă restul de 30% reprezintă
aditivi alimentari, sare, zahăr şi apă.
• Amidonul modificat din porumb este aditivul alimentar cu cea mai mare pondere în produsul
analizat. Acesta are rolul de a-i da ketchup-ului textura şi consistenţa potrivite. Însă consumatorii
vor resimţi probleme ale tractusului intestinal în cazul în care vor mânca o cantitate mare de
produs.

• Zaharina de sodiu este un aditiv controversat, fiind încadrat de Agenţia Internaţională de Cercetări
în Cancer în grupa 2B, ca agent cancerigen, avertizează profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. De asemenea, E954 poate interfera
cu procesul normal de coagulare a sângelui, cu glicemia şi cu funcţiile digestive, perturbându-le.
Efecte adverse are şi E950, acesulfam K, studiile arătând că poate induce stres metabolic. De
asemenea, are şi potenţial cancerigen.

• Specialistul nostru atrage atenţia că făina de guar, în doze mari, poate provoca greaţă, crampe,
astm, alergii, eczeme. Nici consumul alginatului de sodiu nu este recomandat în cantităţi mari,
pentru că poate diminua asimilarea substanţelor minerale şi a altor nutrienţi în intestin,
avertizează profesorul Mencinicopschi.

• Produsul analizat are în compoziţie şi o sursă ascunsă de zaharuri cu index glicemic ridicat şi
absorbţie rapidă.

• Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de glucide şi vor cere sfatul medicului curant înainte de
consum. De asemenea, ketchup-ul picant DLL are şi o sursă ascunsă de sare de care trebuie să
ţină cont persoanele hipertensive, cardiacii şi cei care suferă de maladii renale.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu


este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, astmaticilor, alergicilor,
supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor cardiovasculari, hepatici, renali, celor cu afecţiuni
dermatologice, persoanelor cu status proinflamator sistemic, celor care suferă de maladii
gastrointestinale, suferinzilor de diferite tipuri de cancer.

• ETICHETĂ
• DLL Ketchup picant. Concentrat pastă de tomate 70%, oţet, zahăr, apă, amidon modificat de
porumb E1410/E1414/E1420, sare, acidifianţi: acid citric E330, acid malic E296, agenţi de
îngroşare: făină de guar E412, alginate de sodiu E401, antioxidant acid ascorbic E300,
condimente, arome naturale, îndulcitori zaharină de sodiu E954, acesulphame - K E950. Energie http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
75 kcal/371 kj, proteine 1,7, carbohidraţi 16,1 g, lipide 0,4 g, fibre alimentare 0,9 g, sodiu 0,9 g, consum/ketchup-cu-8-e-uri-
sare 2,2 g. 511989.html
Chiflele hamburger Primăvara (Chifle cu
grăsimi hidrogenate)
de Mihaela Ionescu - 18/07/2009

• Chiflele hamburger Primăvara sunt un produs dezechilibrat din punct de vedere


nutriţional, cu un exces de glucide cu index ridicat şi absorbţie rapidă.
• De asemenea, conţin şi grăsimi într-o cantitate mare. Dintre acestea cele mai
periculoase sunt grăsimile vegetale hidrogenate, care afectează buna funcţionare
a inimii şi a ficatului. În unele ţări europene, dar şi în SUA, utilizarea acestora a
fost limitată sau chiar interzisă, tocmai din cauza efectelor nocive asupra
sănătăţii.

• Produsul analizat conţine şi aditivi alimentari, majoritatea dintre ei fiind incriminaţi


în dereglarea funcţionării optime a tractusului digestiv. Guma guar poate produce
balonări, greaţă, crampe, astm, alergii şi eczeme, iar E472e duce la apariţia
durerilor abdominale, a diareei, a stărilor de vomă şi a balonării.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări


Alimentare, atrage atenţia că în compoziţia produsului intră o cantitate mare de
sare. Doza zilnică recomandată pentru un adult este de 6 g sare, depăşirea
acesteia atrăgând după sine probleme cu buna funcţionare a inimii şi a rinichilor.

• În urma analizei informaţiilor încrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că


produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale,
dermatologice, hipertensivilor, alergicilor, bolnavilor de cancer.
• Chiflele hamburger Primăvara sunt interzise suferinzilor de celiachie din cauza
conţinutului de gluten.

• ETICHETA
• Făină albă de grâu, apă, zahăr, drojdie, ulei vegetal, grăsime vegetală
hidrogenată, lapte praf, gluten, sare iodată, conservant propionat de calciu E282,
ameliorator de făină (făină de grâu, dextroză, stabilizator, E412 guma guar,
antioxidant E300 acid ascorbic, emulgatori E472e esterii glicerici ai acidului http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
diacetil tatric cu acizi graşi, E322 lecitină de soia, făină de soia, antioxidant E300 consum/chifle-cu-grasimi-
acid ascorbic, enzime). Conţine gluten. hidrogenate-514951.html
Esenţa de migdale de la Dr Oetker
(Esenţă de ulei fără migdale)
de Cristina Andreea Calin - 26/01/2009

• Esenţei de migdale de la Dr Oetker îi lipseşte ceva: migdalele.


Compoziţia acesteia este foarte simplă, ingredientele fiind aroma
şi uleiul vegetal.
• Producătorul nu specifică dacă este vorba despre aromă
naturală sau despre una sintetică. De asemenea, nu putem
decât deduce că a fost folosită aroma de migdale, pentru că pe
etichetă această informaţie nu este prezentă.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul


Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că produsul
conţine o cantitate mare de ulei, ceea ce face ca esenţa să aibă
un profil nutriţional dezechilibrat. Mai mult, nu este specificat tipul
de ulei folosit. Există tipuri de ulei care pot schimba
caracteristicile produsului final şi care nu rezistă la tratamente
termice. Acest aspect este cu atât mai important cu cât esenţa
va fi folosită pentru prăjituri.

• Ingrediente: Dr Oetker. Esenţă de migdale pentru aromatizarea


prăjiturilor şi deserturilor. Aromă, ulei vegetal.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-
esenta-de-ulei-fara-migdale-
143059.html
Salamul de biscuiţi Magdi
(Biscuiţi, E-uri şi calorii)
de Cristina Andreea Calin - 13/11/2008

• Salamul de biscuiţi Magdi (Produs de post) are o serie de ingrediente din cauza cărora are o
mulţime de contraindicaţii.
• Glucidele reprezintă o pondere foarte mare din produs, majoritatea având absorbţie rapidă.
De asemenea, salamul de biscuiţi are în compoziţie şi o cantitate mare de grăsimi vegetale.
Din cauza acestui dezechilibru nutriţional, produsul analizat are o valoare energetică foarte
mare, avertizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.

• ADITIVII ALIMENTARI
• Amestecul de zaharuri şi grăsimi este ―condimentat‖ cu aditivi alimentari, unii dintre ei
periculoşi. În această situaţie se află metabisulfitul de sodiu E223, care împiedică fixarea
vitaminei B1. Mai mult, poate duce la apariţia astmului de sulfit. Doza zilnică admisă pentru
toate sursele de sulfiţi din alimentaţie este de 0,7 mg/kg corp. Un alt aditiv cu efecte adverse
asupra sănătăţii este conservantul E211, benzoat de sodiu. Acesta duce la modificări de
ADN, iar în urma unui consum prelungit se poate ajunge la cancer. Producătorul acestui
salam de biscuiţi nu specifică despre ce fel de coloranţi este vorba. Acest aspect este
deosebit de important, pentru că cei azoici combinaţi cu E211 pot induce sindromul de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. De asemenea, nu este specificată nici compoziţia
esenţei de rom, care este o altă substanţă chimică obţinută cel mai probabil cu ajutorul unor
coloranţi. Produsul analizat are în compoziţie şi alcool etilic rafinat, care, în contextul
amestecului de grăsimi şi zaharuri rafinate, este foarte greu de metabolizat de ficat, devenind
toxic. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul
nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi
obezilor, celor cu maladii renale, cardio şi cerebrovasculare, hepatice, dermatologice, celor cu
afecţiuni ale tractusului digestiv, astmaticilor, alergicilor, celor cu ADHD. Salamul de biscuiţi
Magdi este interzis celor cu celiachie. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant.

• Ingrediente
• Biscuiţi 40%: ―făină de grâu, zahăr, grăsime vegetală, agenţi de afânare: bicarbonat de
amoniu – E503 şi bicarbonat de sodiu – E500, sare, antioxidant: acid citric – E330,
metabisulfit de sodiu – E223, arome alimentare‖, rahat: ―zahăr, amidon, acid citric – E330,
arome alimentare, coloranţi‖, zahăr, grăsime vegetală nehidrogenată, cacao, nucă de cocos,
alcool etilic rafinat, esenţă de rom, conservant benzoat de sodiu – E211, acid sorbic – E200.
Informaţiile nutriţionale pentru 100 de grame de produs – valoare energetică: 406 kcal/100
grame, proteine 4,76 grame, lipide 11,59 grame, glucide 61,18 grame. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-
biscuiti-e-uri-si-calorii-138614.html
Polonezii Carn San
(Polonezi din slănină)
de Cristina Andreea Calin - 22/01/2009

• Polonezii Carn San sunt un produs cu foarte multe grăsimi de proastă calitate, care
pun în pericol sănătatea inimii şi a ficatului. Slănina şi şoriciul, care ocupă locul al
doilea şi al treilea ca pondere, sunt periculoase şi transformă produsul într-unul de
proastă calitate.
• Produsul analizat conţine pe lângă cantitatea mare de grăsimi şi aditivi alimentari
periculoşi pentru sănătatea consumatorilor. Polifosfaţii dezechilibrează balanţa calciu
fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. În timp, în cazul unui consum mare,
poate apărea osteoporoza. Monoglutamatul de sodiu, E621, este un aditiv cu efecte
neurotoxice şi poate induce sindromul bucătăriei chinezeşti. Acesta se manifestă prin
dureri de cap, ameţeli, stări de slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în antebraţ şi
ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Din această cauză nu este
permis în alimentaţia copiilor, a femeilor însărcinate, a hipoglicemicilor, a bătrânilor şi
a cardiacilor. Nitritul de sodiu, E250, are un potenţial cancerigen ridicat şi din această
cauză nu trebuie să fie prezent în dieta copiilor. Acidul carminic poate provoca alergii,
rinite, astm, erupţii cutanate. Din cauza efectelor sale adverse trebuie evitat de copiii
cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD).

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi atrage atenţia că din cauza compoziţiei


lor, polonezii analizaţi au o valoare energetică foarte ridicată, iar consumul lor trebuie
evitat de persoanele supraponderale şi obeze. În urma analizei informaţiilor înscrise
pe etichetă specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor şi celor care sunt sensibili
la aditivii alimentari din compoziţie.

• Etichetă
• Carne porc, slănină, şorici, proteină vegetală (alergen), amidon, stabilizator (polifosfaţi
E452), antioxidant (acid ascorbic E300 ), potenţiator de gust (monoglutamat de sodiu
E621), zaharuri (dextroză, glucoză), condimente, sare, conservant (nitrit de sodiu
E250), colorant natural (acid carminic E120), membrană naturală comestibilă.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-
polonezi-din-slanina-142779.html
Crenvurştii Prodprosper
(Păcăleala Prodprosper)
de Mihaela Ionescu – 16/07/2009

• Crenvurştii Prodprosper au înscris pe etichetă următoarea sintagmă: "Sănătos şi natural!".


Analizând eticheta, ne dăm seama că ce ar putea fi natural nu este sănătos, iar ingredientele
sintetice sunt de-a dreptul nocive.
• Producătorul nu avea voie să facă menţiunea "sănătos şi natural" pe etichetă. Regulamentul
European 1924/2006 interzice astfel de înscrisuri fără să fie verificate, pentru că duc la
înşelarea consumatorului. Acesta din urmă ar trebui să citească şi ingredientele, nu numai
reclama mincinoasă pe care producătorul şi-o face.

• Carnea de porc, de vită şi slănină sunt ingrediente ce s-ar putea încadra în categoria
"natural", însă nu pot fi şi sănătoase. Slănina, în special, conţine grăsimi animale saturate,
care afectează sănătatea inimii, a ficatului, a sistemului cardiovascular şi pot duce la apariţia
cancerului. Sarea, prezentă într-o cantitate mare, este incriminată în apariţia bolilor de rinichi,
de inimă şi a hipertensiunii, oricât de naturală ar fi.

• Pe lista de ingrediente urmează o serie de substanţe care au trecut prin procedee de


industrializare, deci nu pot fi încadrate la categoria "natural". Amidonul de cartofi este folosit
pentru a da produsului o textură cât mai aproape de a unuia "sănătos şi natural", neavând un
rol nutriţional. Polifosfatul de sodiu este un aditiv alimentar ce dezechilibrează balanţa calciu-
fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. Ascorbatul de sodiu este un E, deci nu poate fi
natural. Conservantul azotit de sodiu E250 este unul dintre cei mai periculoşi aditivi
alimentari, fiind incriminat în apariţia cancerului. La fel de periculos poate fi glutamatul E621,
care poate produce persoanelor sensibile dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură
în antebraţ şi ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Condimentele naturale
şi boiaua de ardei dulce pot fi naturale, dar nu sănătoase pentru toate categoriile de
consumatori, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi.

• În urma analizei informaţiilor de pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este


recomandat nici unei categorii de persoane suferinde, supraponderalilor şi obezilor, copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează.

• Etichetă
• Produs afumat şi fiert în membrană artificială comestibilă. Materii prime: carne de porc, carne
de vită, slănină, alte ingrediente: sare max. 3 g/100 g, amidon din cartofi, stabilizator polifosfat
de sodiu E452, antioxidant ascorbat de sodiu E301, conservant: azotit de sodiu E250, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/pacaleala-prodsper-
condimente naturale, glutamat E621, proteină din soia, boia de ardei dulce. Valoare 514691.html
energetică 100 g: 386 kcal/1614 kj, proteine 40 g, grăsime 37,11 g.
Mezelurile sunt nesănătoase
• Dieteticienii au dat verdictul: mezelurile nu trebuie consumate de nici o categorie de consumatori. În afară de gust, majoritatea mezelurilor din
comerţ nu oferă absolut nimic pentru sănătate. Nu sunt nici măcar o alternativă economică la carne. Sunt alimente înalt procesate. Conţin
conservanţi şi aditivi periculoşi. Dacă veţi citi cu atenţie de fiecare dată eticheta mezelurilor prezente în magazine, veţi observa că acestea sunt un
amestec de carne, slănină, apă, în proporţii variabile. Spre finalul listei de ingrediente găsiţi sare, coloranţi (carmin), conservanţi (nitrit de sodiu) şi
potenţiator de aromă (glutamat monosodic - MSG), uneori şi agenţi de afumare.

• Vorbim aici de absolut toate mezelurile disponibile în acest moment în magazine, precum: salam, cârnaţi, şuncă de diverse tipuri, pastrama,
parizer, tobă.

• Ce sunt şi ce conţin mezelurile?

• Mezelurile sunt preparate obţinute din carne tocată şi condimentată, introdusă în membrane naturale sau artificiale şi supuse unor tratamente
termice (pasteurizare, afumare sau uscare şi maturare), în funcţie de sortimentul fabricat. La fabricarea mezelurilor se foloseşte, pe de o parte,
carne de diferite categorii, la care se adaugă materii auxiliare, în special derivate proteice de origine vegetală sau animală, pentru îmbunătăţirea
texturii şi creşterea valorii nutritive. Este interzisă adăugarea în mezeluri de carne din conserve. În mezeluri este admis a se adăuga şi derivate
proteice de origine vegetală: făină de soia, proteine de soia, proteine vegetale texturate, proteine din arahide, gluten. Substituenţii proteici nu
dăunează sănătăţii, dar atâta vreme cât valoarea nutritivă detaliată de proteine (clasa I, II şi III) nu este menţionată pe etichetă, nu vom şti care
este valoarea reală a produsului pe care tocmai l-am cumpărat.

• Citiţi etichetele mezelurilor!

• Chiar dacă cumpăraţi doar câteva feliuţe, rugaţi-o pe vânzătoare să vă arate eticheta cu lista ingredientelor, valorile nutriţionale şi termenul de
valabilitate! Dieteticienii ne atrag atenţia că mezelurile sunt unele dintre cele mai nesănătoase alimente. Persoanele cu afecţiuni hepatice, biliare ar
trebui să aibă grijă când consumă astfel de produse. Cu cât mezelurile sunt mai ieftine, cu atât calitatea lor este mai slabă. Mezelurile ieftine conţin
mai multe grăsimi şi şorici, o proteină cu valoare biologică scăzută. Este posibil ca printre ingredientele acestor mezeluri să se regăsească şi carne
dezosată mecanic, cunoscută sub denumirea de MDM (mechanically deboned meat). MDM este pasta care rezultă din dezosarea carcaselor de
pasăre şi care este prelucrată cu utilaje speciale. Această pastă poate conţine şi resturi de piele, chiar şi oase. Carnea dezosată mecanic poate
perturba echilibrul calciului şi fosforului în organism, deoarece conţine fosfor în exces. Mezelurile nu duc lipsă nici de condamnatele E-uri.
Conservanţii, coloranţii se regăsesc pe toate etichetele.

• Până la vârsta de 10-12 ani, copiii nu ar trebui să consume asemenea produse dezechilibrate nutriţional. Unii aditivi alimentari prezenţi în mezeluri
pot determina hiperactivitate şi deficit de atenţie şi concentrare la copii. Este vorba despre derivaţii acidului glutamic (E 620), care pot provoca, de
asemenea, greţuri, palpitaţii, dureri de cap. Sunt studii care demonstrează că glutamatul de sodiu, folosit în calitate de potenţiator de aromă şi gust,
creează dependenţă faţă de alimentul în cauză (!).

• Nitritul de sodiu

• Trecând peste grăsimile animale existente în compoziţia lor (implicate în apariţia aterosclerozei şi a bolilor de inimă), trecând peste cantitatea
destul de mare de sare din compoziţie (implicată în agravarea hipertensiunii arteriale), trecând peste faptul că sunt scumpe (comparativ cu carnea
de porc, vită), ajungem la nitritul de sodiu. Absolut toate mezelurile din magazine conţin nitrit de sodiu, iar acest aditiv este responsabil de efectele
adverse pe termen lung, după cum au arătat multiple studii.

• Nitritul de sodiu este folosit în industria alimentară pentru că, pe de o parte, alterează culoarea alimentelor conservate, iar pe de altă parte, previne
creşterea bacteriei ce cauzează botulismul. Este codificat cu E 250. (E 249 este rezervat nitritului de potasiu.) Nitritul de sodiu măreşte timpul de
valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate, conferă produselor o aromă specifică, destul de plăcută.

• În mediul acid din stomac nitritul de sodiu din mezeluri reacţionează cu aminoacizi şi duce la formarea de N-nitrozamine. Încălzirea la temperatură
înaltă a mezelurilor duce şi ea la formarea de N-nitrozamine (clasicele ouă prăjite cu şuncă). N-nitrozaminele sunt cancerigene şi reprezintă,
probabil, unul dintre motivele pentru care mezelurile sunt implicate în apariţia diverselor tipuri de cancer. Astfel, multiple studii recente au arătat că
un consum relativ mic de mezeluri (50-100 de grame de mezeluri pe zi, timp de 8 ani) creşte riscul de cancer gastric de 1,5 ori, cancer pe colon cu
50 la sută, cancer pulmonar cu 16 la sută, cancer pancreatic cu 68 la sută, cancer mamar cu 64 la sută. Consumul de mezeluri în timpul sarcinii
creşte cu 68 la sută riscul de tumoră pe creier a copilului, în primii ani de viaţă. http://www.flux.md/

• Concluzie: evitaţi mezelurile şi vă faceţi bine în numeroase moduri. Pe de o parte, din punctul de vedere al sănătăţii, iar pe de altă parte, chiar din
punct de vedere financiar.
Prigat Activ
(Doi coloranţi, multă energie)
de Cristina Andreea Calin - 7/01/2009

• Reclama pentru Prigat Activ este foarte adevărată. Numai că energia nu este dată de
cantitatea mai mare de fructe, ci de aditivii alimentari folosiţi drept coloranţi: carmoisine E122
şi sunset yellow E110. Aceştia sunt incriminaţi în apariţia sindromului de hiperactivitate şi
deficienţă de concentrare (ADHD).
• În luna mai 2007, cercetători de la Universitatea Southampton, din Marea Britanie, au dat
publicităţii un studiu care scotea în evidenţă tocmai acest fapt. Atât carmoisine, cât şi sunset
yellow se află pe lista neagră. Din această cauză, producătorii britanici sunt obligaţi începând
cu această lună să găsească înlocuitorii pentru aceşti coloranţi, iar autorităţile europene au
început demersurile pentru interzicerea lor.
• Cei mai afectaţi de efectele nocive ale acestor coloranţi sunt copiii. Cercetătorii britanici au
atras atenţia că şi la maturitate pot apărea probleme grave de comportament şi de
acomodare în societate.

• COLORANŢI PERICULOŞI
• Pe lângă ADHD, carmoisine (sau azorubina) mai poate provoca urticarie, edem şi are efecte
cancerigene. Colorantul sunset yellow (sau galben portocaliu) poate provoca alergii,
congestie nazală, astm, bronhoconstricţie, disfuncţii ale percepţiei gustului, distrugeri
cromozomiale, spasme vasculare, dureri gastrice şi blocarea enzimelor digestive. La animale
opreşte creşterea, ducând la retard, menţionează profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• Efecte adverse are şi guma guar, mai ales în ceea ce priveşte tractusul digestiv. În cazul unui
consum în cantităţi mari duce la apariţia stărilor de greaţă, a balonării şi a stărilor de vomă. În
urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu ADHD, alergicilor,
astmaticilor, suferinzilor de cancer, celor cu boli ale tractusului digestiv. Persoanele care
suferă de diabet vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de cantitatea de glucide
conţinută de băutură.

• Eticheta
• Băutură răcoritoare necarbonatată cu suc de căpşuni şi banane (fruct minim 10%). Produs
pasteurizat, fără conservanţi. Apă, concentrat natural de căpşuni şi banane în proporţie
variabilă, zahăr (Brix. Min. 10,5 Bx.), acidifiant: acid citric E330, stabilizator: gumă de guar
E412, coloranţi: carmoisine E122, sunset yellow E110, aromă de căpşuni şi banane. Valori http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-doi-
nutriţionale medii la 100 ml: valoare energetică 44 kcal/184 Kj, proteine 0 g, glucide 11 g, coloranti-multa-energie-141824.html
lipide 0 g.
Maioneza light Remia
(Maioneză din aditivi alimentari)
de Cristina Andreea Calin – 30/12/2008
• Aditivii alimentari sunt cei care fac din maioneza light Remia un produs care să pară comestibil. Numai că
aceştia au şi o serie de efecte adverse care pun în pericol sănătatea consumatorilor.
• Maioneza light Remia este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de lipide
vegetale. Din această cauză este neclar de ce în denumirea produsului apare şi "light", pentru că din
compoziţie rezultă că are o valoare energetică ridicată. Pe lângă lipide, produsul conţine şi glucide: sirop
de glucoză-fructoză, amidon. Maioneza light Remia conţine şi aditivi alimentari periculoşi pentru sănătate.
Atât amidonul modificat, cât şi guma guar afectează buna funcţionare a tractusului digestiv. E412 poate
provoca balonări, greaţă, crampe, astm, alergii şi eczeme.

• Amidonul şi guma guar sunt folosite pentru ca produsul să aibă textura potrivită unei maioneze. Fără
acestea ar arăta ca un lichid, având în vedere că apa reprezintă aproape o treime din produs. Sorbatul de
potasiu are şi el efecte adverse, fiind incriminat în apariţia alergiilor şi a crizelor de astm. Aceasta a fost
stabilită de JEFCA, forul modial care reglementează utilizarea aditivilor.

• ANTIOXIDANT PERICULOS
• EDTA, E385, este unul dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari utilizaţi în industria de profil. Profesorul
doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, avertizează că acest
aditiv alimentar poate induce modificări metabolice.

• De asemenea, provoacă dezechilibre ale balanţei minerale, este inhibitor al enzimelor şi al coagulării
sângelui, provoacă tulburări gastrointestinale, hematurie, crampe musculare, este nefrotoxic. Copiilor sub
doi ani le este interzis consumul de produse alimentare care au în compoziţie E385.

• Colorantul betacaroten creşte riscul de cancer pulmonar în cazul consumatorilor care fumează şi al celor
care trăiesc în medii foarte poluate. În compoziţia produsului intră şi o cantitate însemnată de sare.
Consumatorii sunt sfătuiţi să nu depăşească zilnic 6 g, pentru a nu avea probleme cu sistemul
cardiovascular şi nici cu rinichii. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune
că maioneza light Remia nu este recomandat a se da copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de maladii cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu boli
dermatologice, alergicilor, astmaticilor, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, celor cu celulită, celor cu
status proinflamator sistemic, persoanelor cu maladii pulmonare. Consumatorii cu alergie la ou trebuie să
testeze reacţia organismului la produs. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de a consuma
acest produs şi vor ţine cont de cantitatea de glucide.

• MAIONEZĂ LIGHT
• Conţine 29% ulei. Apă, ulei vegetal 29%, sirop de glucoză-fructoză, amidon (amidon din grâu, amidon din
porumb), oţet, muştar (apă, seminţe de muştar, oţet, condimente), gălbenuş de ou, sare, amidon modificat http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
– unul dintre E1410/E1440/E1420, regulator de aciditate: E260 – acid acetic, E330 – acid citric, agent de consum/ce-bem-ce-mancam-doi-
îngroşare E412 – guma guar, conservant E202 – sorbat de potasiu, antioxidant E385 – etilen-diamina coloranti-multa-energie-141824.html
tetraacetat de calciu disodiu (calciu disodiu EDTA), mirodenii, arome, colorant E160a – betacaroten.
Jacobs Dynamix Energy
(Dinamism din chimicale)
de Mihaela Ionescu – 15/07/2009
• Reclama tv de la Jacobs Dynamix Energy ne prezintă un grup de adolescenţi care sunt energizaţi de
consumul acestui produs. Din enumerarea ingredientelor de pe etichetă reiese că tinerii nu pot fi
consumatorii-ţintă ai acestui amestec de cafea solubilă şi complex de vitamine B.

• Conţinutul ridicat de cafea solubilă nu este indicat în cazul adolescenţilor. Mai mult, profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că produsul
conţine şi o cantitate mare de ulei vegetal hidrogenat (margarină). Acesta este incriminat în apariţia bolilor
cardiovasculare şi hepatice, fiind interzis în unele ţări europene, dar şi în SUA.

• Cantitatea mare de cafea şi uleiul vegetal hidrogenat nu sunt singurele ingrediente nocive ale produsului.
Fostaful de potasiu şi polifosfatul sodic dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând asimilarea şi
fixarea calciului în oase, ducând la apariţia osteoporozei şi a depunerilor anormale de calciu.

• De asemenea, betacarotenul E160 este incriminat în apariţia cancerului pulmonar mai ales în cazul celor
care trăiesc în zone poluate sau al fumătorilor. Specialistul nostru nu recomandă asocierea produsului cu
ţigările, pentru a diminua efectele nocive.

• Jacobs Dynamix Energy conţine şi o cantitate mare de zahăr şi sirop de glucoză, două glucide cu index
glicemic ridicat şi absorbţie rapidă, care afectează buna funcţionare a pancreasului. Vitaminele utilizate nu
au nici o valoare biologică în acest context, nefiind de folos organismului.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că Jacobs Dynamix
Energy nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, persoanelor cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice, hipertensivilor,
celor cu osteoporoză. Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de glucide, iar cei cu intoleranţă la lactoză vor
testa reacţia organismului la produs.

• ETICHETA
• Jacobs Dynamix Energy. Amestec de cafea solubilă, pudră pentru cafea şi complex de vitamine B.
• Zahăr, sirop de glucoză, cafea solubilă 12,9%, ulei vegetal hidrogenat, stabilizatori fosfat de potasiu E340,
polifosfat sodic E452, proteină din lapte, emulsificatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi E471),
antiaglomerant dioxid de siliciu E551, vitamina B5 (D-pantotenat de calciu), vitamina B6 (piridoxină
hidrocloridă), vitamina B2 (riboflavină), vitamina B1 (mononitrat de tiamină), vitamina B9 (acid folic),
colorant (betacaroten) E160. Conţine proteină din lapte.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/dinamism-din-chimicale-
514599.html
Băutura Booster
(Taurină, cofeină şi zahăr )
de Cristina Andreea Calin– 16/12/2008
• Băutura Booster, prin conţinutul mare de cofeină şi taurină, promite să ţină consumatorul treaz şi să îi
dea energie. Numai că poate afecta sănătatea, din cauza conţinutului mare de zahăr şi a colorantului,
caramel amoniu de sulfit.
• Suferinzilor cu inima nu le este recomandat produsul

• Băutura răcoritoare, cu conţinut de taurină şi cofeină, Booster este un produs dezechilibrat din punct
de vedere nutriţional, cu un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat. Zahărul se absoarbe
foarte repede în sânge şi, din această cauză, pancreasul endocrin are foarte mult de suferit, fiind
nevoit să secrete o cantitate mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp. Dintre aditivii utilizaţi,
E150d, caramel sulfit de amoniu, are cele mai multe efecte adverse. Cei mai afectaţi sunt copiii,
cărora le declanşează sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. De asemenea,
încetineşte creşterea, produce distensii intestinale şi duce la hipertrofia rinichilor. Prof. dr Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, avertizează că E150d duce şi la
distrugerea vitaminei B, afectează cromozomii.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• Produsul analizat, aşa cum scrie şi pe etichetă, nu este recomandat copiilor, iar diabeticii vor cere
sfatul medicului curant şi vor ţine cont de aportul de glucide. În afară de aceste două categorii, din
analiza ingredientelor reiese că băutura Booster nu este recomandată nici femeilor însărcinate şi care
alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale, celor cu
hiperuricemie (gută), celor cu boli dermatologice, bolnavilor de cancer. Specia-listul atrage atenţia că
vitaminele prezente în această băutură nu au valoare nutriţională, pentru că sunt obţinute prin sinteză
chimică. Produsul nu trebuie amestecat cu băuturi alcoolice şi nici cu tutun.

• Eticheta
• Băutură răcoritoare cu conţinut de taurină şi cofeină. Conţinut mărit de cofeină, 31,5 mg/100 ml. Apă,
sirop de zahăr invertit, substanţă acidulantă acid citric-E330, acid carbonic, taurină (0,4%), regulator
citrat de sodiu-E331, aromă: cofeină, colorant (E101-riboflavină, E 150d-caramel sulfit de amoniu),
gluconolacton (0,023%), arome, niacină, acid pantotenic, vitamina B6, vitamina B12. Nu este indicat
pentru copii, persoane sensibile la cofeină sau diabetice. A nu se amesteca cu alcoolul. A se
consuma în cantităţi limitate, din cauza conţinutului mărit de cofeină. Informaţii nutriţionale/100 g:
valoare calorică: 203 kj/48 kcal, albumină 0,4 g, carbohidraţi 11,3 g, din care zahăr 11,3 g, grăsime
0,1 g, din care acizi graşi saturaţi 0,1 g, fibre alimentare 0,1 g, sodiu 0,084 g, niacină 3,6 mg, acid
pantotenic 1,2 mg, vitamina B6 0,4 mg, vitamina B12 0,2 µg.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-taurina-
cofeina-si-zahar-141061.html
Salamul de biscuiţi Cleo
(Salam cu surprize)
de Mihaela Ionescu – 11/04/2009
• Salamul de biscuiţi cu alune şi gust de ciocolată Cleo are o listă de ingrediente din care consumatorul
nu poate afla toate detaliile de care are nevoie.

• Producătorul nu detaliază care este compoziţia biscuiţilor şi a rahatului. Printre ingredientele acestora
se pot număra aditivi alimentari sau grăsimi care afectează în mod grav sănătatea. Eticheta nu
respectă legislaţia românească şi europeană în vigoare, neoferindu-i consumatorului toate informaţiile
necesare.

• Oricum, din ingredientele înşiruite rezultă că produsul analizat este dezechilibrat din punct de vedere
nutriţional, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare.

• Cea mai mare parte a salamului de biscuiţi este reprezentată de zahăr şi de grăsimi vegetale
hidrogenate (margarină). Acestea din urmă afectează buna funcţionare a inimii, a ficatului şi a
sistemului circulator şi de aceea consumul lor trebuie evitat. Mai mult, produsul analizat conţine şi
alcool etilic rafinat, care potenţează efectele nocive ale zahărului şi ale grăsimilor.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu
este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor,
suferinzilor de maladii cardiovasculare, hepatice, renale, celor cu probleme dermatologice (inclusiv
celulită), persoanelor de dislipidemii, celor cu hiperuricemie (gută).

• Celelalte categorii de consumatori trebuie să fie precauţi, pentru că în compoziţia biscuiţilor şi a


rahatului pot intra ingrediente care pot duce la apariţia unor boli sau la cronicizarea celor existente.

• Diabeticii vor ţine cont de sfatul medicului curant şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Persoanele
cu alergie la alune vor testa o cantitate mică de produs, pentru a vedea care este reacţia
organismului. Produsul analizat le este interzis suferinzilor de celiachie, din cauza conţinutului de
gluten din făina de grâu.
• 100 de grame de salam de biscuiţi poate aduce peste 400 de calorii.

• INGREDIENTE
• Biscuiţi 35%, zahăr, grăsimi vegetale hidrogenate, făină de grâu, rahat 24%, amidon din porumb,
glucoză, conservant (acid sorbic E200, sorbat de potasiu E202), alcool etilic rafinat, pudră de cacao, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
alune 5%, arome alimentare, vanilină, sare. consum/salam-cu-surprize-
504138.html
Şuncă de pui Dodolina - Unicarm
(Şuncă cu E-uri pentru copii)
de Mihaela Ionescu – 11/07/2009

• Polifosfatul, caragenanul şi nitritul de sodiu sunt trei aditivi alimentari care nu sunt indicaţi în
alimentaţia copiilor şi totuşi se găsesc pe lista de ingrediente a produsului "Dodolina", şuncă de
pui pentru cei mici. Şunca de pui pentru copii "Dodolina" (Unicarm) este un produs care nu are ce
căuta în dieta copiilor din cauza aditivilor alimentari utilizaţi.

• Aceştia pot afecta în mod serios sănătatea, ducând la dereglări ale organismului. Polifosfatul de
sodiu E452 împiedică asimilarea şi fixarea calciului în oase, putând induce osteoporoză şi/sau
depuneri anormale de calciu (cioc de papagal). Aflaţi la vârsta creşterii, copiii au nevoie de calciu,
iar acest aditiv nu face decât să dezechilibreze balanţa calciu-fosfor. Caragenanul E407 poate
provoca ulcer şi cancer gastric.

• Mult mai periculos este nitritul de sodiu E250 care este interzis în dieta copiilor, pentru că poate
produce cancer. De asemenea, poate provoca alergii şi urticarie persoanelor sensibile. Doza
zilnică admisă pentru toate sursele de nutriţi din alimentaţie este de 0,1 mg/kg corp.

• Produsul analizat conţine şi o cantitate mare de sare, care duce la retenţia de apă, la boli renale,
cardiovasculare şi la hipertensiune. De asemenea, conţine şi sirop de glucoză, glucid cu index
glicemic ridicat şi asborbţie rapidă, care stresează pancreasul endocrin. Acesta va fi nevoit să
secrete o cantitate mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp, avertizează profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul


analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi
obezilor, celor cu maladii renale, hepatice, cardiovasculare, celor cu hipertensiune, alergicilor,
celor cu boli dermatologice, persoanelor cu afecţiuni ale tractusului digestiv. Diabeticii vor cere
sfatul medicului curant înainte de consum şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Persoanele cu
intoleranţă la lactoză vor testa o cantitate mică de produs pentru a vedea care este reacţia
organismului.

• ETICHETA
• Piept de pui 52,5%, proteină vegetală, sare, lapte, stabilizator: polifosfat de sodiu E452, sirop de
glucoză, agent de gelificare: caragenan E407, antioxidant: acid ascorbic E300, conservant: nitrit
de sodiu E250. Valori nutriţionale: proteine 15,3 g, glucide 3,46 g, lipide 3,46, valoare energetică
98,08 kcal/401,06 kj. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/sunca-cu-e-uri-pentru-copii-
514285.html
Pate somon Royal Sweden
(Pate de somon cu zahăr, sare şi grăsimi)
de Mihaela Ionescu – 09/07/2009

• Uleiul, zahărul, sarea şi benzoatul de sodiu distrug calităţile nutritive ale cărnii de somon. Mai
mult, aceasta a fost afumată, lăsând produsul fără valoare biologică.
• Pate somon Royal Sweden este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. O
problemă este reprezentată de excesul de lipide, care afectează buna funcţionare a inimii şi a
ficatului. De asemenea, pateul de somn conţine o cantitate mare de zaharuri ascunse.

• Acestea stresează pancreasul endocrin, care este forţat să secrete o cantitate mare de insulină
într-o perioadă scurtă de timp, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, produsul conţine şi sodiu din două surse, ceea ce
împiedică funcţionarea la parametri normali a rinichilor şi a sistemului cardiovascular.

• În compoziţia produsului analizat intră şi un aditiv alimentar foarte controversat, care a fost
incriminat pentru apariţia multor maladii, E211 benzoat de sodiu. Unul dintre efectele adverse
provocate de acesta este apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare
(ADHD). Mai mult, studii recente au demonstrat că produce modificări la nivel ADN, care în timp
se traduc prin apariţia cancerului.

• Doza zilnică adimisă pentru E211, stabilită de JEFCA (forul mondial care reglementează
utilizarea aditivilor alimentari), este de 5 mg/kg corp.

• Carnea de somon folosită a fost afumată, fiindu-i distruse calităţile nitritive. De asemenea, au fost
utilizaţi fulgi de cartofi şi piure de tomate, ingrediente care au trecut printr-un proces de
industrializare, scăzând valoarea biologică pe care produsul ar fi putut să o aibă.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că pateul de somn


Royal Sweden nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii renale, hepatice, cardiovasculare, hipertensivilor,
celor cu afecţiuni dermatologice, astmaticilor, bolnavilor de cancer, alergicilor, celor cu boli ale
tractusului digestiv.

• ETICHETA
• Ulei de rapiţă, somon afumat (salmo salar) 31%, icre de cod, apă, sare, zahăr, piure de tomate,
fulgi de cartofi, oţet, conservant E211 benzoat de sodiu, acid citric E330, acid ascorbic E300. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/pate-de-somon-cu-zahar-
sare-si-grasimi-514012.html
Iaurt din lapte proaspăt, păcăleală de la
Brenac
de Mihaela Ionescu – 06/07/2009

• Iaurtul din lapte proaspăt Brenac (2,8% grăsime) nu este chiar aşa de
proaspăt cum spune eticheta, pentru că laptele a trecut printr-un proces de
industrializare.

• Poate laptele a fost proaspăt înainte de pasteurizare, însă trecând prin acest
proces nu mai corespunde acestei caracteristici, apreciază profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Mai
mult, prin adăugarea laptelui praf degresat se modifică valoarea biologică a
produsului, scăzându-i-se beneficiile nutriţionale pe care le-ar avea un
produs realizat doar din lapte şi culturi selecţionate.

• Faptul că laptele a fost pasteurizat nu reprezintă o problemă, pentru că în


felul acesta devine mai sigur pentru consum, însă precizarea de pe etichetă,
conform căreia iaurtul a fost preparat din lapte proaspăt, este neconformă cu
realitatea. De altfel, şi adăugarea de proteine din lapte contrazice menţiunea
făcută de producător pe etichetă.

• În aceste condiţii, recomandarea specialistului este să citiţi cu foarte mare


atenţie eticheta produselor alimentare înainte de a le cumpăra, pentru a face
exact achiziiţile de care aveţi nevoie. În acest fel, vă veţi proteja sănătatea
dumneavoastră şi a familiei şi nu veţi fi păcăliţi de producători.

• Eticheta
• Lapte pasteurizat, lapte praf degresat, proteine din lapre, culturi selecţionate.
Lipide 2,8 g, glucide 5,0 g, proteine 3,6 g, valoare energetică 59,6 kcal (250
kj)..
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/iaurt-din-lapte-proaspat-
pacaleala-de-la-brenac-513591.html
Salata de cartofi 365
(Salată de cartofi cu nouă aditivi)
de Mihaela Ionescu – 04/07/2009
• Cartofi, condimente şi aditivi alimentari pare a fi reţeta pentru salata de cartofi 365. Dacă legumele sunt indicate în
orice situaţie, aditivii alimentari pot duce la dereglări ale organismului.

• Salata de cartofi 365 este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional cu un exces de lipide, dar şi de
glucide cu index glicemic ridicat. Pe lângă acestea, produsul analizat are în compoziţie şi nouă aditivi alimentari, unii
dintre ei cu efecte adverse asupra bunei funcţionări a organismului. Unul dintre aceştia este conservantul E210, care
poate altera gustul produselor preambalate.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că E210 este
periculos pentru persoanele astmatice, alergice sau care au eczeme. De asemenea, trebuie evitat de cei cu tulburări
neurologice. Unele studii au arătat că în cazul unui consum frecvent poate creşte riscul apariţiei de tumori canceroase.
Acidul sorbic E200 poate produce iritaţii dermice, alergii şi distruge vitamina B12, doza zilnică admisă de JEFCA (forul
mondial care reglementează utilizarea aditivilor alimentari) este de 25 mg/kg corp. Stabilizatorii E412 şi E415 pot
afecta şi ei sănătatea consumatorilor. Guma guar poate duce la apariţia balonărilor, a stărilor de greaţă, a crampelor, a
astmului, alergiilor şi a eczemelor. De asemenea, interferă cu absorbţia grăsimilor, putând determina scăderea
colesterolului seric. Guma xanthan poate interfera cu absorbţia lipidelor şi a sărurilor minerale.

• Amidonul modificat poate afecta sănătatea tractusului digestiv. În compoziţia produsului analizat intră şi o sursă de
zahăr ascunsă, de care trebuie să ţină cont suferinzii de diabet. Consumatorii care nu suferă de această maladie
trebuie să fie atenţi, pentru că glucidele cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă pot stresa pancreasul endocrin,
care va fi nevoit să secrete o cantitate mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp. De asemenea, salata de cartofi
365 conţine şi o sursă ascunsă de sare, care poate afecta sănătatea celor care suferă de boli renale, cardiovasculare
şi de hipertensiune.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• Persoanele alergice la soia, ţelină, cei cu intoleranţă la lactoză şi la ou vor testa o cantitate mică de produs, pentru a
vedea care este reacţia organismului. Produsul analizat este interzis suferinzilor de celiachie (intoleranţă la gluten).

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiace,
renale, hepatice, persoanelor care suferă de boli dermatologice, alergicilor, astmaticilor, celor cu afecţiuni ale
tractusului digestiv, bolnavilor de cancer. Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de glucide şi vor cere sfatul medicului
curant înainte de a consuma.

• Eticheta
• Salată de cartofi. Cartofi 78%, ceapă mică, ulei de rapiţă, apă, acidifiaţi: E260 (acid acetic)/E270 (acid lactic)/E330
(acid citric), zahăr, sare, conservanţi E200 (acid sorbic) /E210 (acid benzoic ), arome (conţine: lapte, grâu, arpacaş,
gluten, soia, ţelină), ierburi şi condimente, gălbenuş de ou, stabilizatori E412 (guma guar)/E415 (guma xanthan),
amidon modificat (porumb, cartofi) - unul dintre E1414, E1415, E1440, E1420, E1442, muştar, sos de Worcester
(extract de soia, anşoa). Conţine: gluten, lapte, muştar, soya, ţelină, ou, peşte. Valori nutritive medii pentru 100 g
produs: energie 118 kcal/493 kJ, carbohidraţi 15 g, proteine 2 g, grăsimi 5,5 g. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/salata-de-cartofi-cu-noua-
aditivi-513446.html
Rulada de caşcaval cu şuncă "Rocca Prod
2000"(Ruladă cu sare)
de Mihaela Ionescu – 27/06/2009

• Rulada de caşcaval cu şuncă "Rocca Prod 2000" este un "produs


din lapte de vacă prin opărirea caşcavalului" care are în compoziţie
"caşcaval, şuncă, sare 2,5%, apă 45%, gr 35-45%".

• Problema cea mai mare a produsului este faptul că nu respectă


legislaţia în vigoare, privind etichetarea produselor alimentare.
Producătorul ar fi trebuit să detalieze compoziţia şuncii, care este
unul dintre ingredientele de bază ale ruladei. În general, acest tip
de produse conţin aditivi alimentari de tipul stabilizatorilor,
conservanţilor, coloranţilor care afectează buna funcţionare a
organismului.

• În acest caz, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,


directorul Institutului de Cercetări Alimentare, nu poate face o
analiză completă produsului. Totuşi, din compoziţie rezultă că
rulada are o cantitate mare de sare 2,5%, de care trebuie să ţină
cont hipertensivii, persoanele care suferă de maladii
cardiovasculare şi renale.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/rulada-cu-sare-512728.html
Tiramisu cu "spectaculoos"
(Fără zahăr, dar cu chimicale)
de Mihaela Ionescu – 13/06/2009
• "Tiramisu spectaculoos" este un produs ce sfidează legile etichetării din România şi din Uniunea Europeană.
Producătorul ar trebui să ne spună de unde a cumpărat "spectaculoos" şi dacă putem să achiziţionăm şi noi de undeva
acest ingredient-minune.

• Al doilea ingredient al desertului "Tiramisu spectaculoos" este "spectaculoos", folosit într-o proporţie de 18%. Drepturile
consumatorilor sunt încălcate, prin faptul că nu li se spune clar care sunt ingredientele folosite. Nu ştim dacă greşeala
este făcută de importator, care a tradus eronat eticheta, sau de producător, care nu a făcut o precizare foarte
importantă. Cert este că s-a încălcat HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, modificată şi completată prin HG
nr. 511/2004, HG nr. 1719/2004, HG nr. 1870/2005, HG nr. 1357/2006, HG nr. 1529/2007, HG nr. 751/2008.

• Chiar şi fără a şti despre ce "spectaculoos" este vorba, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi ne spune că
produsul analizat este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide, cu indice glicemic ridicat şi
absorbţie rapidă. Din această cauză, pancreasul endocrin va avea de suferit pentru că va trebui să secrete o cantitate
mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp.

• Aditivi alimentari
• De asemenea, produsul conţine şi aditivi alimentari cu efecte adverse în cazul unui consum frecvent. Sorbitolul E420
poate fi laxativ, dacă se depăşeşte doza de 50 g zilnic. Guma de guar poate provoca balonări, greaţă, crampe, astm,
alergii, eczeme. Guma xanthan poate interfera cu absorbţia lipidelor şi a sărurilor minerale, fiind recomandat consumul
cu moderaţie.

• În compoziţia produsului intră şi alcool, atât etilic, cât şi vin Marsala, care în combinaţie cu zaharurile rafinate duc la
destabilizarea funcţiei hepatice şi la afecţiuni ale ficatului. De asemenea, produsul conţine şi lichior de cafea, care este
contraindicat în dieta persoanelor cardiace sau hipertensive.

• În urma analizei etichetei nutriţionale, rezultă că produsul analizat are o valoare energetică ridicată: 285 kcal/1196 kj. Din
această cauză, persoanele supraponderale şi obeze trebuie să consume "Tiramisu spectaculoos" cu precauţie.
Persoanele care suferă de intoleranţă la lactoză trebuie să testeze reacţia organismului la produs, din cauza conţinutului
de brânză mascarpone.

• Concluzii
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul "Tiramisu spectaculoos" nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii
cardiovasculare, hipertensivilor, suferinzilor de boli hepatice, renale, celor cu maladii ale tractusului digestiv, celor cu
probleme stomatologice, alergicilor, astmaticilor, celor cu maladii dermatologice. Diabeticii vor cere sfatul medicului
curant înainte de consum şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. De asemenea, produsul analizat nu este recomandat
celor care sunt sensibili la ingredientul "spectaculos" (?!).

• Eticheta
• Apă, "spectaculoos" 18%, sirop de glucoză-fructoză, lichior de cafea 18%, mascarpone 6,3%, pudră de cacao, zahăr, vin
Marsala, stabilizatori: sorbitol E420, alcool etilic, amidon, agent de îngroşare, gumă de guar E412, gumă de xanthan http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
E415, emulsificatori monogliceride ale acizilor graşi E471, arome. consum/fara-zahar-dar-cu-
chimicale-512158.html
• Energie kcal/kj 285/1196, proteine 4,2 g, carbohidraţi 37,2 g, lipide 13,3 g.
Biscuiţii cu miere Tess
(Doar miros a miere)
de Mihaela Ionescu – 28/05/2009
• Mierea are o pondere de doar 3% din produs, în schimb zahărul şi uleiul vegetal hidrogenat sunt
materia primă pentru biscuiţii cu miere Tess.

• Mierea are o pondere de doar 3% din produs, în schimb zahărul şi uleiul vegetal hidrogenat sunt
materia primă pentru biscuiţii cu miere Tess.

• Biscuiţii cu miere Tess au mai mult zahăr decât miere, ceea ce face ca produsul să fie
dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. Totuşi, nu este clar dacă zahărul invertit este folosit în
proporţie de 75% (ceea ce ar fi ilogic, pentru că legea cere ca ingredientele să fie înscrise în
ordinea descrescătoare a cantităţii utilizate) sau dacă gradul de inversie are 75 de procente.
Oricum, cantitatea de glucide este foarte mare, ceea ce face ca pancreasul endocrin să fie stresat
şi obligat să secrete o cantitate mare de insulină într-un timp scurt, avertizează profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, biscuiţii cu
miere Tess conţin şi o cantitate însemnată de ulei vegetal hidrogenat, care afectează buna
funcţionare a ficatului, dar şi a sistemului cardiovascular. În aceste condiţii, mierea utilizată în
proporţie de doar 3% nu mai are nici o valoare, iar organismul consumatorilor nu se mai poate
bucura de efectele sale benefice. Amestecul de grăsimi hidrogenate şi zaharuri înalt rafinate face
ca produsul analizat să aibă şi o valoare energetică mare, 341,3 kcal.

• În urma analizei etichetei, specialistul conchide că biscuiţii nu sunt recomandaţi copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de maladii cardiovasculare,
hepatice, renale, persoanelor care suferă de osteoporoză. Din cauza conţinutului de gluten,
produsul analizat este interzis suferinzilor de celiachie. Persoanele care suferă de diabet vor cere
sfatul medicului curant şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Cei cu alergie la soia vor testa
produsul în prealabil înainte de a-l consuma pentru a vedea care este reacţia organismului.
Suferinzii de maladii renale şi hipertensivii vor ţine cont de aportul de sodiu, ţinând cont că nu este
recomandată depăşirea unei cantităţi de 6 g de sare/zilnic pentru o persoană adultă.

• Ingrediente
• Făină de grâu, zahăr, zahăr invertit 75%, ulei vegetal hidrogenat, zer praf, agent de afânare
(bicarbonat de amoniu E503, bicarbonat de sodiu E500), sare, pesmet, emulgator (lecitină de soia
E322), arome (miere de albine 3%). Valori nutritive 100 g: proteine 13,36 g, grăsimi 4,64 g,
carbohidraţi 59.36 g, energie 341,3 kcal/1444,43 Kj.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/doar-miros-a-miere-
509230.html
Nestle Choco
(Choco margarina)
de Mihaela Ionescu – 25/05/2009
• Nestle Choco poate fi duşmanul siluetei dacă este consumată în mod frecvent. De asemenea, din
cauza grăsimilor hidrogentate, devine un potenţial pericol pentru ficat şi inimă.

• Nestle Choco, specialitate instant pe bază de cacao şi lapte, este un produs dezechilibrat din
punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat şi absorbţie
rapidă şi grăsimi vegetale hidrogenate.

• Din cauza glucidelor, pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind forţat să secrete o cantitate mai
mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp, avertizează profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Grăsimile vegetale hidrogenate
afectează în mod grav buna funcţionare a funcţiei hepatice şi a sistemului cardiovascular. Din
această cauză, utilizarea lor a fost limitată sau chiar interzisă în unele state, pentru a proteja
populaţia de efectele lor nocive.

• Această compoziţie îi imprimă produsului analizat o valoare energetică foarte ridicată, motiv pentru
care trebuie evitat de persoanele supraponderale şi obeze. Nici cei care vor să îşi păstreze
greutatea în limite normale nu trebuie să abuzeze. De asemenea, trebuie consumat cu precauţie
de cei care suferă de osteoporoză. Fosfaţii de sodiu împiedică fixarea calciului în oase, ducând la
dezechilibrarea balanţei calciu-fosfor şi în final, în cazul unui consum frecvent, la apariţia
osteoporozei şi a depunerilor anormale de calciu.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că Nestle Choco
nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor, obezilor,
persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, hipertensivilor, bolnavilor renali, celor cu un profil lipidic
sanguin patologic, celor cu boli hepatice, celor cu status proinflamator sistemic, bolnavilor de
cancer, persoanelor cu afecţiuni dermatologice, neurodegenerative. Diabeticii vor ţine cont de
cantitatea de glucide şi vor cere sfatul medicului curant. Persoanele cu intoleranţă la lactoză sau
cu alergie la soia vor testa produsul înainte de a-l consuma.

• ETICHETA
• Nestle Choco. Specialitate instant pe bază de cacao şi lapte. Zahăr, cacao cu conţinut redus de
grăsime 22% (unt de cacao 10%-12%), lapte praf degresat 13%, lactoză, grăsime vegetală
hidrogenată, emulgator lecitină de soia E322, sare, stabilizatori, fosfaţi de sodiu E339, citraţi de http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
sodiu E331, aromă. Valori nutriţionale medii: 100 g: energie 379 kcal/1602 kj, proteine 9,4 g, consum/choco-margarina-
glucide 67 g, lipide 8,2 g. Energie o porţie: 95 kcal/401 kJ. 508837.html
Pastrama de pui Caroli
(Pastramă cu şapte aditivi)
de Mihaela Ionescu – 23/05/2009

• Pastrama de pui Caroli este un produs care conţine mulţi aditivi alimentari, unii dintre ei cu efecte
adverse asupra sănătăţii.

• Conservantul nitrit de sodiu, E250, este aditivul folosit în cea mai mare cantitate. Din cauza
potenţialului cancerigen ridicat, este intezis în produsele destinate copiilor şi nu este recomandat
femeilor însărcinate şi care alăptează, bătrânilor şi celor aflaţi în convalescenţă. Doza zilnică
admisă pentru nitriţi este de 0,1 mg/kg corp.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage


atenţia că polifosfaţii, consumaţi în mod constant, dezechilibrează balanţa calciu-fosfor. Din
această cauză este favorizată apariţia osteoporozei şi a depunerilor anormale de calciu.
Monoglutamatul de sodiu este şi el incriminat în apariţia unor efecte adverse, care însumate poartă
denumirea de "Sindromul bucătăriei chinezeşti". Acesta se manifestă prin dureri de cap, palpitaţii,
stări de slăbiciune, dureri în braţ şi ceafă, aritmii cardiace.

• Suferinzii de boli renale, cardiovasculare şi hipertensivii trebuie să consume produsul cu mare


precauţie, pentru că are şase surse de sodiu. De asemenea, diabeticii trebuie să ceară sfatul
medicului curant şi să ţină cont de cantitatea de glucide.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru nu recomandă produsul


copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, cardiovascularilor,
suferinzilor de afecţiuni hepatice şi renale, diabeticilor (grăsimile saturate generează rezistenţa la
insulină), suferinzilor de status proinflamator sistemic (poliartrite, artrite, artroze, reumatisme),
bolnavilor de cancer, de boli neurodegenerative (Parkinson şi Alhzeimer), celor cu afecţiuni
dermatologice, celor cu sistemul imunitar slăbit.

• INGREDIENTE
• Pulpă de pui cu os, condimente naturale, sare, conservant (nitrit de sodiu E250), proteină vegetală
din soia, antioxidant (ascorbat de sodiu E301), stabilizatori (polifosfaţi de sodiu E452, citrat trisodic
E331iii), agent de îngroşare (caragenan E407), zaharuri (dextroză), potenţiator de gust
(monoglutamat de sodiu E621), colorant natural (emulsie paprika E160c). Produs fiert şi afumat.
Conţine soia: valoare energetică 158 kcal/100 g, proteine 16 g, lipide 10 g, glucide 2 g.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/pastrama-cu-sapte-aditivi-
508683.html
Ciocolată Malaga Baron
(Ciocolată umplută cu margarină)
de Mihaela Ionescu – 22/05/2009

• Ciocolată Malaga Baron este un produs dezechilibrat nutriţional, cu un exces de glucide şi


lipide, atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare.

• Din această cauză, produsul analizat are şi o valoare energetică ridicată. Mai mult, în
compoziţia ciocolatei Malaga Baron intră şi un aditiv alimentar care poate afecta
sănă-tatea dacă este consumat în exces.

• La testele realizate pe animale s-a demonstrat că are efecte hepato şi nefrotoxice.


Grăsimea vegetală hidrogenată de palmier reprezintă un pericol pentru buna funcţionare a
inimii şi a ficatului şi de aceea trebuie evitată.

• Specialistul nostru ne spune în urma analizei că produsul nu este recomandat copiilor,


femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii
renale, hepatice, cardiovasculare. Persoanele cu intoleranţă la lactoză şi cei cu alergie la
nuci, arahide, soia şi gluten vor testa reacţia organismului.

• ETICHETA
• Ciocolată Malaga Baron. Masă de ciocolată (zahăr, masă de cacao, unt de cacao, zer
pudră, lapte praf, emulsifianţi: leci-tină de soia E322, E476 poliricinoleat de poliglicerol,
arome), cacao solidă minimum 30%, umplutură 45% (zahăr, grăsime vegetală hidrogenată
de palmier, zer pudră, lapte praf, emul-sifianţi lecitină de soia E322, E476 poliricinoleat de
poli-glicerol, arome). Alergeni: soia, lapte, poate conţine urme de nuci, arahide, grâu.
Valori pentru 2 batoane: calorii 192 kcal/800 kj, grăsimi 11,8 g, din care saturate 6,3 g,
trans 3 g, colesterol 4,9 mg, carbohidraţi 19,6 g, din care zaharuri 15,
• 1 g, fibre 0 g, sodiu 40,7 mg, proteine 1,7 g.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ciocolata-umpluta-cu-
margarina-508541.html
Caşcavalul del Family
(Caşcaval pasteurizat cu nitrit de sodiu)
de Mihaela Ionescu – 19/05/2009

• Caşcavalul del Family pare la prima vedere un produs obişnuit din această
categorie, care nu poate pune în pericol sănătatea în cazul unui consum
moderat.

• La o lectură atentă a etichetei, se remarcă un ingredient cu potenţial
cancerigen, conservantul nitrit de sodiu E251. Profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, se arată
nedumerit de prezenţa acestui aditiv alimentar, mai ales că prin procesul de
fabricaţie se asigură un termen de valabilitate lung. Nitri-tul de sodiu se mai
foloseşte şi pentru a da produselor culoarea roz, iar în acest caz nu era
nevoie de un astfel de artificiu. Utilizarea lui E251 este cu atât mai curioasă,
cu cât are o serie de efecte adverse, unul dintre cele mai periculoase fiind
dezvoltarea de celule canceroase. Din această cauză, specialistul nostru
spune că produsul analizat nu este recomandat în special copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, celor suferinzi de cancer, persoanelor cu
maladii renale, hepatice, cardiovasculare. Din cauza cantităţii mari de lipide
de origine animală, supraponderalii şi obezii trebuie să consume caşcavalul
Del cu moderaţie. Persoanele care suferă de intoleranţă la lactoză trebuie să
testeze reacţia organismului.

• Ingrediente
• Produs obţinut prin metoda opăririi caşului. Lapte de vacă pasteurizat, culturi
lactice, cheag, agent de întărire clorură de calciu E509, conservant nitrit de
sodiu E251. Gr/s.u. 40%
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/cascaval-pasteurizat-cu-
nitrit-de-sodiu-508180.html
Delikat pentru preparate din peşte
(Delikat cu E necunoscut)
de Mihaela Ionescu – 18/05/2009

• Delikat, pentru preparate din peşte, are drept ingredient principal


sarea, motiv pentru care trebuie evitat de persoanele care suferă
de afecţiuni renale şi cardiovasculare.

• Potenţiatorul de aromă, monosodiu glutamat, are efecte adverse
mai ales în cazul persoanelor cu maladii neurodegenerative,
avertizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. De asemenea,
trebuie evitat de femeile însărcinate şi care alăptează, copiilor,
astmaticii, celor cu aritmii cardiace, celor cu maladii dermatologice.
Producătorul nu explică ce tip de sulfiţi a folosit încălcând legislaţia
în vigoare cu privire la etichetarea alimentelor.

• ETICHETĂ
• Sare (max.31%), legume deshidratate (ceapă, usturoi, roşii, ţelină),
condimente 16,5% (ardei roşu, piper negru, chimen, mărar,
coriandru), pesmet (făină de grâu, extract de drojdie), făină de
grâu, potenţiator de aromă (monosodiu glutamat E621), ulei
vegetal, extract de lămâie, zahăr, aromă (sulfiţi-nr. nu se specifică
exact ce fel de sulfit ), antiaglomerant (dioxid de siliciu E551).

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/delikat-cu-e-necunoscut-
507990.html
Arahide şi stafide Fiesta
(Alune, stafide, mult zahăr şi doi
conservanţi)
de Mihaela Ionescu – 16/05/2009

• Conservantul benzoat de sodiu este cel care afectează calitatea arahidelor şi stafidelor în ciocolată mixtă
Fiesta. Acesta are o serie de efecte adverse asupra sănătăţii.

• Produsul "arahide şi stafide în ciocolată mixtă" Fiesta este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un
exces de glucide, cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă. Din această cauză, pancreasul endocrin va
avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină decât de obicei, avertizează prof. dr
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• De asemenea, conţine şi o cantitate mare de lipide, pro-venite de la untul de cacao. Din această cauză are şi
o valoare energetică foarte ridicată, de care trebuie să ţină cont supraponderalii şi obezii, în special şi cei
care vor să îşi păstreze greutatea, în general.

• ADITIVII
• În compoziţia produsului analizat intră şi doi conservanţi cu efecte nocive asupra sănătăţii. Benzoatul de
sodiu E211 poate duce la apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), dar şi
crize de astm, alergii. Mai mult, acest conservant poate produce mutaţii la nivelul ADN, ajungându-se la boli
foarte grave, chiar cancer. Sorbatul de potasiu le poate provoca persoanelor sensibile crize de astm sau
alergii.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, cardiovascularilor, celor cu
status proinflamator sistemic, suferinzilor de boli hepatice şi renale, suferinzii de cancere, celor cu ADHD,
astmaticilor, alergicilor, celor cu afecţiuni stomatologice. Persoanele care suferă de alergie la alune şi care
suferă de intoleranţă la lactoză vor testa reacţia organismului. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant şi
vor ţine cont de cantitatea de glucide.

• ETICHETA
• Ciocolată lapte (zahăr, cacao (unt de cacao, masă de cacao) - minimum 38%, lapte praf, praf de zer, lecitină
de soia (E322), vanilină), ciocolată albă (zahăr, unt de cacao, lapte praf, lapte degresat pudră, praf de zer,
lecitină de soia E322, vanilie naturală), ciocolată amăruie (zahăr, cacao, unt de cacao, masă de cacao) -
minim 59%, lecitină de soia E322, vanilie naturală), arahide prăjite, stafide, agent de lustruire (glucoză, acid
citric E330, benzoat de sodiu E211, sorbat de potasiu E202). Poate conţine urme de alune, alte nuci sau
fructe deshidratate
• Valoare energetică 551 kcal/glucide 58,25%, grăsimi 32,5%, proteine 6,38%
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/alune-stafide-mult-zahar-si-
doi-conservanti-507852.html
Lebărul Galco
(Lebăr din slănină şi şorici)
de Mihaela Ionescu – 15/05/2009

• Lebărul Galco are ingrediente principale capul de porc, slănina şi şoriciul, ficatul fiind prezent într-o
cantitate mică. Acesta ar fi trebuit să aibă o pondere mai mare, dacă s-ar fi respectat reţeta clasică.

• Pentru a masca lipsa ficatului, producătorul a folosit potenţiatorul de gust E621. Prof. dr Gheorghe
Mencinicopschi atrage atenţia că acest aditiv este periculos pentru sănătate, în special pentru
persoanele cu afecţiuni neurologice. De asemenea, conţine şi nitrit de sodiu, conservant cu potenţial
cancerigen. Specialistul nu recomandă produsul tuturor celor care sunt sensibili la aditivii utilizaţi,
celor cu probleme de greutate, copiilor.

• Eticheta
• Galco. Lebăr. Cap de porc, slănină, şorici, ficat, proteină vegetală, amidon din cartofi, sare,
condimente naturale, antioxidant: acid ascorbic E300, stabilizator: polifosfat E452, potenţiator de
gust: glutamat monosodic E621, conservant nitrit de sodiu E250.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/lebar-din-slanina-si-sorici-
507728.html
Fulgi de cartofi Darling
(Piure din patru aditivi alimentari periculoşi)
de Mihaela Ionescu – 14/05/2009

• 2 surse ascunse de sodiu conţin fulgii de cartofi Darling



• Pentru cei care nu au timp să cureţe doi-trei cartofi şi să îi amestece cu puţin unt, fulgii de cartofi Darling pot
fi o alternativă rapidă. Numai că, dacă citiţi cu atenţie eticheta, vă veţi da seama că nu este o variantă
sănătoasă.

• Cartofii deshidrataţi sunt ingredientul principal, însă sunt combinaţi cu aditivi alimentari care pun în pericol
sănătatea. Difosfatul disodic E450 dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în
oase. Din această cauză, în timp, pot apărea ostoproza, dar şi depuneri anormele de calciu (cioc de
papagal). Metabisulfitul de sodiu E223 împiedică fixarea vitaminei B1, lipsa acesteia ducând la probleme ale
sistemului nervos. De asemenea, acesta duce la apariţia astmului de sulfit şi a eczemelor şi alergiilor. La fel
de periculos este şi butilhidroxianisolul E320. Acesta are un potenţial cancerigen ridicat, putând produce
schimbări la nivelul ADN-ului. E320 poate provoca alergii şi stări de somnolenţă, poate induce sindromul de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD. Mai mult, are efecte estrogenice. Doza zilnică admisă
stabilită de JEFCA (forul european care reglementează utilizarea aditivilor alimentari) este de 0,5 mg/kg corp.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că
produsul analizat are valoare energetică foarte ridicată, 378 kcal. De asemenea, conţine două surse ascunse
de sodiu, de care trebuie să ţină cont mai ales suferinzii de boli renale, cardiovasculare şi hipertensivii.

• Concluziile specialistului
• În urma analizei informaţiilor de pe etichetă, prof. Mencinicopschi ne spune că produsul nu este recomandat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor care suferă de boli
cardiovasculare, hepatice, renale, hipertensivilor, celor cu probleme ale sistemului nervos, astmaticilor,
suferinzilor de cancer, celor cu osteoporoză, celor cu boli dermatologice (inclusiv celulită), persoanelor cu
ADHD, alergicilor, celor cu sistemul imunitar slăbit. Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de glucide şi vor cere
sfatul medicului curant înainte de consum.

• Eticheta
• Darling. Fulgi de cartofi. Tradiţional. Cartofi deshidrataţi. Emulsificator: mono şi digliceride ale acizilor graşi
E471, stabilizator: difosfat disodic E450, conservant metabisulfit de sodiu E223, antioxidant butilhidroxianisol
E320. Valoare energetică 378 kcal/1582 kj, proteine 7,8 g, glucide 80,3 g, lipide 1,8 g.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/piure-din-patru-aditivi-
alimentari-periculosi-507595.html
del Family
(Caşcaval din cartofi)
de Mihaela Ionescu – 09/05/2009

• Îl găsiţi la raionul de lactate, pentru că seamănă foarte bine cu caşcavalul. Numai că este un amestec de
apă, amidon de cartofi, proteine lactice şi aditivi alimentari, care pot provoca diverse alergii.

• Preparat alimentar pe bază de grăsimi vegetale şi proteine din lapte "del Family" este un produs pe care îl
găsiţi la raionul de produse lactate, deşi nu are nici o legătură cu acestea. Principalul lui ingredient este apa,
urmată de amidonul de cartofi. Apoi, în compoziţia preparatului alimentar intră uleiul rafinat de palmier, ceea
ce face ca produsul analizat să fie dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. Profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune, folosindu-se de reglementările
Regulamentului European 1924/2006, că excesul de lipide duce la creşterea valorii energetice şi la
dezechilibrul nutriţional. De asemenea, produsul mai conţine şi grăsimi de origine animală din brânză.

• Din cauza compoziţiei, preparatul alimentar del Family are şi o valoare energetică mare, de care trebuie să
ţină cont persoanele supraponderale şi obeze, dar şi cele care vor să îşi păstreze o greutate normală. De
asemenea, conţine şi o cantitate destul de mare de sare, care poate afecta sănătatea celor cu hipertensiune,
cu boli renale sau cardiovasculare.

• Pentru ca amestecul de apă şi amidon de cartof să capete o formă cât mai apropiată de cea a mezelurilor s-
a folosit agentul de îngroşare E414, care este şi ingredientul de bază al gumei de mestecat. Deşi este
considerat inofensiv, în cazul persoanelor sensibile poate provoca diverse alergii. Culoarea este dată de
betacaroten, aditiv alimentar care potenţează bolile de plămâni, mai ales în cazul celor care fumează sau
care trăiesc în zone foarte poluate. Conservantul sorbat de potasiu poate provoca astm şi alergii.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat
copiilor, adolescenţilor, adulţilor, bătrânilor, bolnavilor de maladii inflamatorii, renalilor, hepaticilor, celor cu
maladii digestive, pulmonare, astmaticilor, bolnavilor cu afecţiuni dermatologice, supraponderalilor şi
obezilor, bolnavilor de cancer, de maladii cardiovasculare, osteoporoză, celor care au avut infarct miocardic
şi accident vascular cerebral. Persoanele cu intoleranţă la lactoză vor testa reacţia organismului, consumând
doar o cantitate mică de produs.

• GR/SU 46%
• Apă, amidon de cartof, grăsimi vegetale (ulei de palmier rafinat), proteine lactice, sare, brânză, lapte praf
degresat, agent de îngroşare E414 - o gumă arabică, conservant E202 - sorbat de potasiu, colorant E160a -
betacaroten. Produsul conţine lactoză.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/cascaval-din-cartofi-
507007.html
Drajeurile cu arahide prăjite Duna Kavics
(Alune şi coloranţi chimici)
de Mihaela Ionescu – 07/05/2009

• Drajeurile cu arahide prăjite Duna Kavics sunt îmbrăcate în zaharuri şi coloranţi azoici chimici de
sinteză, care pot afecta în mod serios sănătatea.

• Aspectul atractiv al drajeurilor Duna Kavics este dat de şapte coloranţi, patru dintre ei fiind foarte
periculoşi, în special pentru sănătatea copiilor. Indigotina E132 poate provoca alergii persoanelor
sensibile, greaţă, vomă, hipertensiune, tumori cerebrale. Doza zilnică stabilită pentru acesta este
de 5 mg/kg corp şi a fost stabilită de JEFCA, forul mondial care reglementează utilizarea aditivilor
alimentari.

• Galbenul portocaliu E110 poate provoca alergii persoanelor sensibile, congestie nazală, astm,
bronhoconstricţie, distrugeri cromozomiale, spasme vasculare, dureri gastrice, blocarea enzimelor
digestive. Doza zilnică admisă este de 2,5 mg/kg corp. Azorubina induce sindromul de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare, este cancerigen, poate provoca urticarie şi edem. E124
roşu Ponceau are o doză zilnică admisă de 4 mg/kg corp, putând provoca ADHD.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă specialistul nostru ne spune că produsul nu
este recomandat copiilor, adolescenţilor, sportivilor, celor care fac efort fizic, persoanelor
însărcinate şi celor care alăptează, supraponderalilor, obezilor, suferinzilor de boli cardiovasculare,
suferinzilor de boli ale ficatului şi ale rinichilor, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, alergicilor,
astmaticilor, suferinzilor de boli neurodegenerative, bolnavilor de cancer, bolnavilor cu status
proinflamator sistemic, bătrânilor.

• Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de consum şi vor ţine cont de cantitatea de
glucide.

• INGREDIENTE
• Arahide prăjite 46%, zahăr, sirop de glucoză, apă potabilă, adaosuri de lustreţă E901 ceară de
albine, arome, coloranţi: E170 carbonat de calciu , E171 dioxid de titan, E132 indigotină, E110
galben portocaliu, E122 azorubina, E124 roşu Ponceau.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/alune-si-coloranti-chimici-
506679.html
Şprotul pane Sardes
(Peşte cu E211)
de Mihaela Ionescu – 04/05/2009

• Şprotul pane Sardes ar fi un produs fără efecte asupra sănătăţii dacă nu ar


avea în compoziţie conservantul benzoat de sodiu E211. Acesta este unul
dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari, pentru că, potrivit studiilor, produce
mutaţii la nivelul ADN-ului, care culminează cu declanşarea cancerului.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de


Cercetări Alimentare, atrage atenţia că produsul analizat conţine o cantitate
mare de sodiu, de care trebuie să ţină cont cei cu probleme renale, de
circulaţie şi hipertensivii. De asemenea, cei cu intoleranţă la ou trebuie să
consume produsul cu precauţie pentru a nu li se declanşa simptome
periculoase. Din cauza conţinutului de gluten din făină, şprotul pane Sardes
este interzis suferinzilor de celiachie (intoleranţă la gluten).

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru nu


recomandă produsul suferinzilor de boli renale, hipertensivilor, celor cu
afecţiuni cardiace, celor cu cancer, alergicilor, supraponderalilor şi obezilor,
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează.

• Ingrediente
• Şprot sărat, mălai grişat, făină, ou, ulei, piper, enibahar, conservant benzoat
de sodiu E211, acid sorbic E200. A nu se arunca ambalajul în mediul
înconjurător.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/peste-cu-e211-506314.html
Salamul cu şuncă ţărănesc Primo
(Apă la preţ de carne)
de Mihaela Ionescu – 06/05/2009

• 6 aditivi alimentari ce pot afecta sănătatea sunt conţinuţi de salam

• Cantitatea mare de apă din salamul cu şuncă ţărănesc Primo este mascată de aditivi alimentari, proteină de
soia şi amidon. Consumatorul plăteşte salam şi cumpără carne puţină şi multă apă.

• Salamul cu şuncă ţărănesc Primo este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces
de lipide de origine animală, atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului
de Cercetări Alimentare. Acesta se foloseşte de Regulamentul European 1924/2006.

• Produsul analizat conţine o cantitate însemnată de apă, al doilea ingredient din punct de vedere cantitativ.
Pentru ca salamul să aibă consistenţa dorită s-a folosit agentul de îngroşare E407, dar şi proteină vegetală
din soia şi amidon. De asemenea, în compoziţia produsului s-a folosit şi o cantitate mare de conservat nitrit
de sodiu. Acest aditiv alimentar are un mare potenţial cancerigen, fiind interzis în alimentaţia copiilor.

• Pe lângă conservant, au mai fost utilizate şi alte E-uri, cu efect negativ asupra sănătăţii consumatorilor.
Polifosfaţii împiedică fixarea calciului în oase, ducând la apariţia osteoporozei şi a depunerilor anormale de
calciu (osteofite). Monoglutamatul de sodiu E621 poate produce persoanelor sensibile dureri de cap,
slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în ceafă şi antebraţ, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă.
Nu este admis în produsele pentru copii. Colorantul carmin poate provoca alergii, rinite, astm, erupţii
cutanate.

• Specialistul nostru recomandă ca acest aditivi să fie evitat de persoanele cu sindrom de hiperactivitate şi
deficienţă de concentrare şi de suferinzii de Alzheimer şi Parkinson.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă specialistul nostru ne spune că produsul nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, adolescenţilor, supraponderalilor şi obezilor,
cardiovascularilor, hipertensivilor, celor cu maladii hepatice, renale, celor cu status proinflamator sistemic
(poliatrite), suferinzilor de boli pulmonare, de afecţiuni dermatologice, astmaticilor, suferinzilor de cancer, de
maladii neurodegenerative diabeticilor, celor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare,
bolnavilor de cancer, celor cu osteoporoză.

• Salamul analizat este interzis suferinzilor de celiachie, din cauza conţinutului de gluten.

• Ingrediente
• Primo, mezeluri de primă mână. Salam cu şuncă ţărănesc. Carne de porc, apă, şorici, proteină vegetală din
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
soia, amidon, condimente naturale, sare, conservant (nitrit de sodiu E251), stabilizator polifosfaţi de sodiu consum/apa-la-pret-de-carne-
E452, antioxidant izoascorbat de sodiu E301, zaharuri, agenţi de îngroşare caragenan E407, potenţiator de
506461.html
gust monoglutamat de sodiu E621, colorant natural carmin E120. Conţine soia, gluten.
Cipi Marshmallow twist
(Zahăr colorat cu chimicale)
de Mihaela Ionescu – 27/04/2009

• Cipi, produs dulce de cofetărie, reprezintă un amestec de zahăr rafinat şi coloranţi azoici chimci de sinteză,
care afectează în mod serios sănătatea, mai ales în cazul copiilor.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că
siropul de glucoză-fructoză, zahărul şi dextroza pun în pericol sănătatea pancreasului. Acesta va fi nevoit să
secrete o cantitate mare de insulină într-o periodă scurtă de timp, ceea ce va duce la epuizarea funcţiei
pancreatice.

• Mai mult, cantitatea mare de zaharuri rafinate duce la imprimarea unei valori energetice foarte mari. Studii
recente au arătat că zahărul este hrana preferată a celulelor canceroase şi de aceea este recomandat să fie
consumat cu precauţie.

• COLORANŢI PERICULOŞI
• Pentru produsul analizat au fost folosiţi trei coloranţi chimici azoici de sinteză, care pot duce la declanşarea
sidromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). E110 mai poate provoca alergii, mai ales
în cazul persoanelor sensibile, congestie nazală, astm, bronhoconstricţie, disfuncţii ale percepţiei gustului,
distrugeri cromozomiale, spasme musculare, dureri gastrice şi blocarea enzimelor digestive. Colorantul
sunset yellow are stabilită o doză zilnică admisă de 2,5 mg/kg corp.

• Ponceau 4R are un potenţial cancerigen mărit şi de aceea are o doză zilnică admisă de doar 4 mg/kg corp.
Aceasta a fost stabilită de JEFCA, forul mondial care reglementează utilizarea aditivilor alimentari.
Colorantul, galbenul de quinolină poate duce la apariţia alergiilor, a crizelor de astm, a dermatitelor. Pentru
acesta a fost stabilită o doză zilnică admisă de 0-10 mg/kg corp.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produdusul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, alergicilor, celor cu
asmt, celor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare, persoanelor cu maladii renale,
hepatice, cardiovasculare, celor cu afecţiuni dermatologice, celor cu hiperuricemie (gută), suferinzilor de
cancer. Diabeticii vor ţine cont de aportul de glucide şi vor cere sfatul medicului curant.

• CE SCRIE PE ETICHETĂ
• Cipi. Produs dulce de cofetărie (Marshmallow twist). Sirop de glucoză-fructoză, zahăr, apă, dextroză,
gelatină de porc, arome, coloranţi galben de quinoleină E104, sunset yellow E110, ponceau 4R E124.
Valoare energetică la 100 g 325 kcal, proteine 4,2 g, carbohidraţi 76,5 g, lipide 0,2 g
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/zahar-colorat-cu-chimicale-
505719.html
Cerealele expandate Rollo
(Cinci vitamine sintetice cu grăsimi şi zahăr)
de Mihaela Ionescu – 22/04/2009

• Consumatorul poate crede că a cumpărat un produs care nu are cum să îi afecteze sănătatea, pentru că are
cinci vitamine. Numai că trebuie să citească cu atenţie eticheta, fiindcă numai aşa va afla că de fapt a
cumpărat un amestec de zaharuri şi grăsimi.

• Cerealele expandate cu glazură de cacao şi cinci vitamine Rollo sunt un produs dezechilibrat din punct de
vedere nutriţional, după normele date de Regulamentul European E1924/2006.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că
produsul analizat are în compoziţie o cantitate foarte mare de zaharuri rafinate cu absorbţie rapidă şi index
glicemic ridicat. Acestea stresează pancreasul endocrin care este nevoit să secrete o cantitate mai mare de
insulină într-un timp scurt. De asemenea, produsul conţine şi grăsimi vegetale.

• Amestecul zaharurilor cu grăsimi duce la probleme ale ficatului şi a ale sistemului cardiovascular. Cerealele
Rollo conţin şi aditivi alimentari, E476 fiind unul dintre cei mai controversaţi. În urma testelor efectuate pe
animale s-a constatat că are efecte hepato şi nefrotoxice. Efectele lui nocive sunt potenţate de prezenţa
grăsimilor.

• În compoziţia produsului analizat intră şi vitamine, însă acestea nu au valoare biologică ridicată, deoarece
sunt de sinteză şi sunt înecate în grăsimi şi zaharuri rafinate. Aceast amestec face ca produsul să aibă o
valoare energetică ridicată, 481 kcal/100g.

• Având în vedere că într-o zi un adult activ trebuie să consume 2.000 kcal, aceste cereale pot acoperi un sfert
din necesar. În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu
este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu
maladii hepato renale, cardiovasculare, hipertensivilor, celor cu probleme dermatologice. Cerealele Rollo le
sunt interzise celiachicilor din cauza conţinutului de gluten.

• Ingrediente
• Glazură de cacao 65% (zahăr, grăsime vegetală, lapte praf degresat, cacao cu conţinut redus de grăsime
5%, dextroză, emulsificator lecitină E322 de soia şi PGPR E476 - poliricinoleat de poliglicerol), făină de
porumb, făină de orez, făină de grâu, zahăr, cacao cu conţinut redus de grăsime, dextroză, amidon de
porumb, extract de malţ, grăsimi vegetale, emulsificator: lecitină de soia E322, sare, arome, agent de
glazurare shellac E904, vitamina B3 (PP sau Niacină), B5 (acid pantotenic), B6 (piridoxină), B9 (acid folic),
B12 (cobalamină).
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
• Conţine gluten, produse lactate şi produse pe bază de soia. Valori nutriţionale/100 g: proteine 8 g, glucide 61 consum/cinci-vitamine-sintetice-cu-
g, zaharuri 36 g, lipide 23 g, acizi graşi saturaţi 15 g, colesterol 0,0715 mg, fibre 2,0 g, sodiu 0,13 g, 481 grasimi-si-zahar-505080.html
kcal/2024 Kj.
―minipâini cu lapte" Kuhnen Meister
(Pâine cu zahăr)
de Mihaela Ionescu – 16/04/2009

• Produsul "minipâini cu lapte" Kuhnen Meister au în compoziţie o cantitate mare de zahăr rafinat, stresând pancreasul
endocrin, care va fi nevoit să secrete o cantite mare de insulină într-un timp scurt.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi atrage atenţia că minipâinile au grăsimi vegetale într-o pondere mare, ceea ce
face ca produsul analizat să fie dezechilibat nutriţional. În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne
spune că produsul analizat nu este recomandat supraponderalilor şi obezilor sensibili la aditivii alimentari utilizaţi. Produsul
le este interzis suferinzilor de celiachie.

• Ingrediente
• Făină de grâu, zahăr, grăsimi vegetale, ouă, drojdie, lapte praf degresat 2%, apă, sare, arome, emulsifianţi: mono şi
digliceride ale acizilor graşi şi esteri ai acidului mono şi diacetil tartric cu mono şi digliceridele acizilor graşi E472,
conservanţi propionat de calciu E282 şi acid sorbic E200. Colorant betacaroten E160.

• Valori nutriţionale/100 g: valoare energetică 1486 kJ/353 kcal, proteine 8,2 g, carbohidraţi 53 g, lipide 12 g.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/paine-cu-zahar-
504687.html
Feliile de pâine Tottis
(Felii de calorii)
de Mihaela Ionescu – 13/04/2009

• Feliile de pâine delicioase, crocante, dublu coapte, simple Tottis au


în compoziţie un exces de lipide (ulei vegetal), care le imprimă o
valoare energetică foarte ridicată - 452 kcal.

• Produsul analizat conţine şi o cantitate însemnată de zaharuri


rafinate cu index glicemic foarte ridicat şi absorbţie rapidă, care în
combinaţie cu grăsimile afectează buna funcţionare a ficatului. Prof.
dr Gheorghe Mencinicopschi ne spune că, din cauza compoziţiei,
produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate
şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, bolnavilor de inimă,
ficat, rinichi. Diabeticii vor ţine cont de aportul de glucide. Produsul
este interzis suferinzilor de celiachie.

• Ingrediente
• Făină de grâu (conţine gluten), ulei vegetal, sare, zahăr, drojdie,
emulsificator: mono şi digliceride ale acizilor graşi, făină de malţ
(conţine grâu). Poate conţine urme de ulei de arahide, seminţe de
susan, produse de soia, produse lactate. Valori nutriţionale: energie
452 kcal/1901 Kj, proteine 10 g, glucide 67 g, grăsimi 16 g.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/felii-de-calorii-504306.html
Cremă de brânză Camembert
(Camembert cu fosfaţi)
de Mihaela Ionescu – 13/04/2009

• Cumpărătorii cremei de brânză Camembert vor avea impresia că achiziţionează un produs care nu
le poate pune în pericol sănătatea. Numai că, dacă vor citi cu atenţie eticheta, vor constata că are
în compoziţie aditivi alimentari din categoria celor periculoşi.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, spune


că produsul analizat este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, având un exces de lipide de
natură animală.

• Specialistul nostru se bazează pe normele formulate în Re-gulamentul European 1924/2006.


Emulgatorii folosiţi de producător, ortofosfaţii şi polifosfaţii de sodiu, dezechilibrează balanţa
calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. În cazul unui consum ridicat, se ajunge la
osteoporoză sau la depuneri anormale de calciu (cioc de papagal).

• Sorbatul de potasiu poate produce iritaţii dermice, alergii, distruge vitamine B12. Nisina E234 este
suspectat că poate selecta agenţi patogeni rezistenţi la antibiotice, avertizează prof.
Mencinicopschi. Astfel, consumul ridicat de alimente care conţin E234 poate inhiba efectul
antibioticelor.

• Fumătorii şi persoanele care suferă de afecţiuni pulmonare trebuie să aibă grijă la consumul
acestui produs, pentru că E160 betacaroten folosit drept colorant, poate duce la cancer. În urma
analizei informaţiilor înscrise pe etichetă specialistul ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu
boli cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu maladii pulmonare, celor cu osteoporoză.
Persoanele cu intoleranţă la lactoză vor consuma o cantitate mică de produs pentru a vedea care
este reacţia organismului.

• INGREDIENTE
• Cremă brânză Camembert. Grăsime substanţă uscată 55%. Camembert President, lapte degresat,
unt president comte, emulgatori (ortofosfaţi şi polifosfaţi de sodiu E450), proteine din lapte,
conservanţi sorbat de potasiu E202 şi nisin E234, colorant betacaroten E160. Valoare energetică
1190 kj/287 kcal. Proteine 12 g, glucide 2 g, lipide 25,2 g.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/camembert-cu-fosfati-
503437.html
Pate vegetal Ardealul
(Pateu vegetal din ulei cu multe calorii)
de Mihaela Ionescu – 25/03/2009

• Pateul vegetal Ardealul are ca principale ingrediente apa şi uleiul vegetal, urmate de proteina
vegetală de soia, aditivi alimentari şi condimente.

• Amestecul de apă, ulei şi proteină vegetală de soia trebuia îngroşat cu ajutorul aditivilor alimentari
pentru a avea consistenţa dorită de producător. Pe lângă amidonul de cartofi a fost utilizat şi
caragenanul E407, o substanţă care poate duce la apariţia unor probleme la nivelul tractusului
digestiv, care pot culmina în cazul unui consum frecvent cu ulcerul sau chiar cancerul de stomac.
Gustul pateului vegetal Ardealul a fost îmbunătăţit cu condimente, dar şi cu monoglutamat
monosodic E621, aditiv care poate provoca sindromul bucătăriei chinezeşti. Acesta se manifestă
prin dureri de cap, stări de slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în antebraţ şi ceafă, modificări de
ritm cardiac, respiraţie dificilă. Aspectul produsului analizat a fost îmbunătăţit cu ajutorul coloratului
carmin E120 care are o serie de efecte adverse: alergii, rinite, astm, erupţii cutanate, sindrom de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD, acutizarea bolilor Alzheimer şi Parkinson.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne


spune, luând în considerare Regulamentul European 1924/2006 că produsul analizat este
dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, având un exces de lipide, dar şi de glucide cu
absorbţie rapidă (zahăr). De asemenea, pateul vegetal Ardealul are o valoare energetică ridicată.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu


este recomandat supraponderalilor, obezilor, diabeticilor (din cauza amidonului şi a zahărului),
bolnavilor cu afecţiuni inflamatorii, suferinzilor de boli neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer),
de boli hepatice şi renale. Persoanele care suferă de alergie la soia vor testa o cantitate mică de
produs, pentru a vedea care sunt efectele asupra organismului.

• Ingrediente
• Apă, ulei vegetal, proteină vegetală de soia, amidon din cartof, agent de îngroşare (caragenan
E407), zahăr, amestec de condimente (ceapă, măghiran, ghimbir, enibahar, nucşoară, cuişoare,
chimen, boia, piper, rozmarin, tomate, coriandru), arome, potenţiator de aromă monoglutamat
monosodic E621, antioxidanţi (ascorbat de sodiu E301, acid ascorbic E300 ), colorant (carmin
E120), sare.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/pateu-vegetal-din-ulei-cu-
multe-calorii-502107.html
Hrean ras în oţet Kiskunfélegyházi
(Hrean cu 5 E-uri)
de Mihaela Ionescu – 18/03/2009

• Prepararea hreanului ras este o activitate care nu durează mai mult de zece minute. Gospodinele care nu au
însă acest timp pot cumpăra un produs de-a gata, numai că trebuie să fie atente că pe lângă hrean mai
cumpără şi o mulţime de aditivi alimentari.

• Valoarea energetică a hreanului analizat este mare

• Hreanul ras în oţet Kiskunfélegyházi are în compoziţie cinci aditivi alimentari, unii dintre ei periculoşi pentru
sănătate. Făina de seminţe de guar E412, guma xanthan E415 şi făina de seminţe de carruba E410 pot
provoca probleme ale tractusului digestiv. E412 poate provoca greaţă, crampe, alergii, eczeme sau poate
intensifica crizele de astm. Guma xanthan este incriminată în interferarea cu absorbţia lipidelor şi a sărurilor
minerale, iar făina de seminţe de carruba are acţiune laxativă, şi în cazul persoanelor sensibile poate
provoca alergii. În plus, fiind înecat în atâţia aditivi alimentari, hreanul îşi pierde proprietăţile nutritive şi nu vă
veţi mai putea bucura de efectele benefice pe care le-ar putea avea.

• Antioxidant periculos
• Lista aditivilor periculoşi este completată de antioxidantul metabisulfit de sodiu E223, care are şi el o serie de
efecte adverse. Dintre acestea, cel mai grav este faptul că împiedică fixarea vitaminei B1. De asemenea,
metabisulfitul de sodiu produce dureri de cap, ameţeli, provoacă afecţiuni intestinale şi declanşează astmul
de sulfit. Produsul analizat este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, ne spune profesor doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, bazându-se pe normele impuse de
Regulamentul European 1924/2006. Hreanul ras în oţet Kiskunfélegyházi are în compoziţie un exces de
glucide (zahăr) cu absorbţie rapidă, care epuizează funcţia pancreatică, dar şi lipide de origine vegetală. De
asemenea, produsul analizat conţine şi o cantitate însemnată de sare.

• Concluzia specialistului
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, persoanelor cu
afecţiuni cardiace, renale, dermatologice, hepatice, celor cu alergii, bolnavilor de cancer, celor care suferă de
diverse maladii ale tractusului digestiv, astmaticilor. Diabeticii vor cere sfatul medicului specialist şi vor ţine
cont de cantitatea de glucide în cazul în care doresc să consume acest produs. Persoanele care suferă de
intoleranţă la lactoză vor testa înainte de consum o cantitate mică de produs pentru a vedea care este reacţia
organismului.

• Ingrediente
• Hrean, apă, oţet, zahăr, ulei vegetal, sare iodată, acidifiant acid citric E330, subs tanţe de îngroşare: făină de http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
seminţe de guar E412, gumă xanthan E415, făină de seminţe de carruba E410, lapte praf, antioxidant consum/hrean-cu-5-e-uri-
metabisulfit de sodiu E223, condimente. 146426.html
Nuga cu arahide Enola
(Nuga din margarină)
de Mihaela Ionescu – 09/03/2009

• Pentru producătorul Enola reţeta de nuga este simplă: se amestecă zahăr cu margarină şi se presară
arahide. Consumatorul va suferi însă complicaţii mai ales dacă produsul va face parte din dieta lui zilnică.

• Nuga cu arahide Enola este un produs profund dezechilibrat nutriţional cu un exces de glucide cu index
glicemic foarte ridicat şi absorbţie rapidă (zahăr şi sirop de glucoză). Din această cauză pancreasul endocrin
va avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp.

• De asemenea, produsul analizat conţine o cantitate foarte mare de grăsime vegetală hidrogenată
(margarină). Aceasta este incriminată în apariţia unor boli grave ale inimii şi ale ficatului. De aceea, în unele
ţări folosirea grăsimilor vegetale hidrogenate a fost restricţionată, iar în altele interzisă.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, spune că, în
concordanţă cu Regulamentul European 1924/2006 produsul nu corespunde criteriilor nutriţionale, fiind
dezechilibrat din acest punct de vedere.

• Din informaţiile nutriţionale pe care le oferă producătorul rezultă că nuga are şi o valoare energetică foarte
ridicată de care trebuie să ţină cont mai ales persoanele obeze sau supraponderale. Produsul analizat nu
conţine aditivi alimentari, dar acest lucru nu înseamnă că are o valoare biologică ridicată. Dimpotrivă, având
în vedere că are în compoziţie în special ingrediente care au trecut printr-un proces de industrializare, aduce
deservicii sănătăţii consumatorilor.

• Producătorul nu specifică dacă aromele utilizate sunt naturale sau de sinteză, detaliu important în stabilirea
calităţilor nutriţionale ale produsului. Oricum, prin cantitatea mare de margarină folosită se compromite toată
compoziţia.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu este
indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de maladii
cardiace, hepatice, renale, dermatologice, stomatologice, celor cu hiperuricemie (gută), celor cu celulită,
persoanelor cu statu proinflamator sistemic, celor cu dislipidemii. Suferinzii de diabet vor cere sfatul
medicului curant înainte de consum şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Persoanele cu alergie la arahide
şi la ou vor testa o mică parte de produs pentru a vedea reacţia organismului.

• ETICHETA
• Zahăr, sirop de glucoză, arahide 20%, albumină, grăsime vegetală hidrogenată, aromă de migdale şi vanilie.
Valoarea nutritivă la 100 g produs: valoare energetică 416 kcal, glucide 86%, grăsime 5,3%, proteină 6,1 %, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
umiditate 2,2% consum/nuga-din-margarina-
145829.html
Batonul Bon sweet Bon
(Baton cu miros de vişine)
de Mihaela Ionescu – 06/03/2009

• Batonul cu aromă de vişine-frişcă "Bon sweet Bon" are o compoziţie specifică produselor
industrializate: zahăr, arome sintetice, aditivi alimentari.

• Zahărul şi grăsimea vegetală sunt principalele ingrediente ale batonului analizat. Din această cauză,
poate fi încadrat în categoria produselor dezechilibrate din punct de vedere nutriţional, conform
Regulamentului 1924/ 2006 CE. Pe lângă zahăr, produsul mai conţine şi alte glucide (sirop de glucoză-
fructoză), ceea ce duce la suprasolicitarea pancreasului, care va fi nevoit să secrete într-o perioadă
mai scurtă de timp mai multă insulină, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• În compoziţia produsului intră şi o cantitate mare de grăsime vegetală, a cărei natură nu este
specificată. Mai mult, nu se precizează dacă a trecut sau nu printr-un procedeu de solidificare, deşi din
aspectul pe care îl are batonul acest lucru este foarte posibil. Dacă s-ar fi folosit o cantitate atât de
mare de ulei, nu ar mai fi avut această consistenţă. Oricum, producătorul ar fi trebuit să specifice dacă
a folosit ulei sau margarină, ambele grăsimi vegetale, pentru că între ele este o diferenţă foarte mare
din punct de vedere al efectului asupra sănătăţii. Colorantul folosit pentru ca batonul să pară că are
chiar vişine, E122 carmoizină, este unul încadrat în categoria celor periculoşi. Acesta poate induce
sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), poate provoca urticarie şi edem. De
asemenea, poate fi cancerigen.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este


recomandat copiilor, supraponderalilor, obezilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de
maladii cardiovasculare şi hipertensiune, de maladii neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer),
suferinzilor de boli hepatice şi renale. Produsul va fi consumat de diabetici numai cu acordul medicului
curant. Persoanele cu intoleranţă la lactoză vor testa reacţia organismului, iar cei cu celiachie vor evita
produsul.

• Ingrediente
• Baton cu aromă de vişine şi frişcă
• Ingrediente: zahăr, grăsime vegetală, sirop de glucoză-fructoză, praf de cacao 13%, lapte praf, făină
de soia, sorbitol E422, aromă identic naturală de vişine şi frişcă, pudră de fructe 0,1%, emulsificator
lecitină de soia E322, conservanţi sorbat de potasiu E202, invertin, vanilină, colorant E122 carmoizină.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/baton-cu-miros-de-visine-
145663.html
Suc de afine Clever
(Suc de afine cu 90% apă)
de Mihaela Ionescu – 24/02/2009
• Producătorii sucului de afine Clever s-au gândit că această denumire sună foarte bine. De aceea, au
adăugat câteva picături din acest suc de fructe şi, pentru ca totul să pară veridic, au colorat apa cu
aditivi alimentari periculoşi.

• Siropul de afine Clever este un produs cu o listă compoziţională ciudată. Deşi legislaţia în vigoare cere
ca ingredientele să fie enumerate în ordinea descrescătoare a cantităţii, producătorii le-au trecut într-o
ordine aleatorie. Astfel, sucul de afine care are un procent de minim 0,2% este menţionat înaintea unui
amestec de sucuri care au 6,8%. Aceasta ar fi cea mai mică dintre problemele pe care le are siropul
analizat.

• Pe eticheta lui scrie mare "sirop de afine", iar culoarea lichidului din sticlă aduce cu ceea ce ar fi trebuit
să fie această băutură. Numai că afinele au o pondere aproape insignifiantă, de doar 0,2%. În aceste
condiţii, rezultă că apa şi zahărul reprezintă aproximativ 90% din produsul analizat. Modul de
preparare sugerat "o parte sirop şi şase părţi apă" s-ar putea traduce de fapt prin şapte părţi apă.

• Din cauza compoziţiei, în care zahărul este principalul ingredient, siropul de afine este un pericol
pentru pancreasul endocrin, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi. Nu numai
diabeticii vor avea de suferit de pe urma consumului acestui produs.

• Cei doi coloranţi utilizaţi au o serie de efecte adverse. Primii vizaţi sunt copiii, cărora le poate declanşa
sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD. Mai mult, E122 poate provoca urticarie
şi edem şi are potenţial cancerigen. Albastrul brilliant FCF duce la apariţia bronhoconstricţiei, la
distrugeri cromozomiale şi la rash. Acest amestec de culori a fost utilizat pentru a da impresia
consumatorului că sucul este realizat chiar din afine.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• Din informaţiile de pe eticheta nutriţională rezultă că produsul analizat are o valoare energetică mare.
De asemenea, analizând sucul conform Regulamentului European 1924/2006, specialistul ne spune că
este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional cu un exces de glucide. În urma analizei informaţiilor
înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu afecţiuni dermatologice,
stomatologice, hepatice, cardiovasculare, celor cu ADHD, suferinzilor de cancer.

• ETICHETA
• Zahăr, apă, suc de afine (min. 0,2%), suc de mure, căpşuni, vişine, zmeură (în proporţie variabilă min http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
6,8%), acidifiant: acid citric E330, aromă, coloranţi azorubină E122, albatru brilliant FCF E133. Mod de consum/baton-cu-miros-de-visine-
preparare: 1 parte sirop+6 părţi apă. Valoare energetică 337 kcal/1431 Kj, proteine <0,1 g, carbohidraţi 145663.html
83 g, lipide <0,1 g.
Napolitanele Naty
(Premium doar în denumire)
de Mihaela Ionescu – 21/02/2009
• Napolitanele Naty sunt, după cum scrie producătorul pe etichetă, un produs "premium". Adică ar trebui
să fie un produs de calitate. Dacă traducem lista de ingrediente ne vom da seama că, în acest caz,
"premium" este doar un cuvânt folosit, pentru că sună bine.

• Crema folosită pentru umplerea napolitanelor analizate nu are nici un ingredient natural sau care să nu
fi trecut printr-un procedeu industrial. Mai mult, prin degresare, cacaua pierde toate substanţele
nutritive. Consumatorii tind să creadă că, prin degresare, caloriile vor dispărea. Numai că nu este
adevărat, dovadă fiind valoarea energetică a produsului: pentru 100 de grame 473 kcal. Natura
grăsimilor vegetale nu este precizată, deşi este un aspect foarte important. Dacă acestea au fost
hidrogenate, sănătatea inimii şi a ficatului poate fi afectată în mod serios, mai ales că este folosită o
cantitate destul de mare.

• Pentru foile de napolitană s-au folosit doi coloranţi care pot duce la declanşarea sindromului de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Carminul, E120, nu este permis în alimentaţia
persoanelor suferinde de Alzheimer şi Parkinson, iar caramelul poate duce la apariţia distensiilor
intestinale, a hipertrofiei rinichilor, la încetinirea creşterii.

• Privit în totalitate, produsul analizat este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, după cum se
specifică în Regulamentul European 1924/2006, citat de profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi.
Zaharurile sunt prezente într-o cantitate foarte mare, fiind un adevărat pericol pentru sănătatea
pancreasului, pe care îl epuizează. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul
nostru ne spune că napolitanele Naty nu sunt recomandate copiilor, femeilor însărcinate şi care
alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice,
dermatologice, suferinzilor de Alzheimer, Parkinson, celor cu ADHD. Diabeticii vor cere sfatul medicului
curant. Alergicii la soia, nuci, alune, arahide şi cei cu intoleranţă la lactoză vor testa reacţia
organismului la produs. Napolitanele Naty sunt interzise suferinzilor de celiachie.

• INGREDIENTE
• Naty premium wafer rolls. Cremă de cacao 55% (zahăr, grăsimi vegetale, zer pudră, cacao cu conţinut
redus de grăsime 8% în crema care corespunde la 4% total ingrediente, amidon, emulgator: lecitină din
soia E322, aromă, antioxidant: alfa-tocoferol E307), foi de napolitane 45% (făină de grâu, zahăr,
dextroză, lapte praf degresat, grăsime vegetală, emulsificator: lecitină din soia E322, coloranţi: caramel
E150 şi carmin E120, sare, vanilină). Conţine gluten, produse lactate şi produse pe bază de soia.
Poate conţine urme de nuci, alune şi arahide. Proteine 6g, glucide 74 g, lipide 17 g, valoare energetică
473 kcal/1989 kj.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/premium-doar-in-denumire-
144825.html
Napolitana ―Yoo hoo!‖
(Napolitană cu 15 E-uri)
de Mihaela Ionescu – 20/02/2009

• 15 aditivi alimentari, o cantitate mare de zahăr şi de grăsimi. Aceasta este reţeta după care a fost
fabricată napolitana Yoo Hoo! O serie de categorii de bolnavi ar trebui să consume produsul cu
precauţie.

• Napolitana "Yoo hoo!" este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de
glucide cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă. Din această cauză pancreasul endocrin va
avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă scurtă de
timp.

• Valoarea biologică a produsului analizat este scăzută şi de prezenţa aditivilor alimentari, atrage
atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Astfel, glicerina, consumată în cantităţi mari, poate provoca dureri de cap, greaţă, sete,
hiperglicemie. Propilenglicolul poate produce stări depresive ale sistemului nervos central, este
neurotoxic şi cardiotoxic. Sorbatul de potasiu poate duce la apariţia dermatitelor, alergiilor şi
distruge vitamina B12. Din cauza compoziţiei, napolitana are o valoare energetică foarte ridicată.
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă specialistul ne spune că produsul nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor,
suferinzilor de boli cardiovasculare, hepatice, renale, celor cu afecţiuni dermatologice, persoanelor
cu afecţiuni ale tractului intestinal, celor cu cancere, alergicilor, astmaticilor, celor cu status
proinflamator sistemic, persoanelor cu maladii neurologice şi neurodegenerative. Produsul este
interzis suferinzilor de celiachie, iar diabeticii vor cere sfatul medicului înainte de a-l consuma.

• ETICHETA YOO HOO!


• Blat wafă cu umplutură de cremă de cacao. Ingredientele blatului: ou întreg, făină de grâu, zahăr,
grăsimi vegetale, apă, emulsificatori: E471- mono şi digliceride ale acizilor graşi, E477- esterii
propilenglicolului cu acizii graşi, E422- glicerină, E470a- săruri de sodiu, potasiu şi calciu ale
acizilor graşi, propilen-glicol- E1520, lecitină de soia- E322, aditivi: sorbitol- E420 ca mijloc
umectant, glicerină- E422, amidon modificat, substanţe de afânare E450a- difosfaţi, E500-
carbonat de sodiu, carbonat de calciu- E170, mijloc de acidificare, acid citric- E330, sare,
conservant: sorbat de potasiu- E202 0,1%, aromă de vanilie. Ingredientele cremei: zahăr,
dextroză, cacao pudră (10/12) 7%, grăsimi vegetale, lapte praf degresat, alcool, arome,
stabilizator: pectine E440, conservant sorbat de potasiu E202. Conţine urme de alune.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/napolitana-cu-15-e-uri-
144746.html
Hochland Fitness
(Hochland Fitness distruge calciul)
de Mihaela Ionescu – 18/02/2009

• Hochland Fitness promite că nu îi va îngrăşa pe cei care o vor consuma. Valoarea


energetică pentru 100 de grame de brânză este mică, însă cantitatea de grăsimi raportată
la substanţa uscată este destul de mare.

• Producătorul brânzei topite Hochland Fitness omite două informaţii importante: conţinutul
untului şi al brânzei. Pe lângă lapte, acestea ar putea conţine şi o cantitate importantă de
sare. Acest aspect trebuie cunoscut de consumatori, mai ales că produsul mai are două
surse de sodiu: citrat monosodic şi sare. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare, avertizează că un adult nu trebuie să
consume mai mult de 6 grame de sare zilnic pentru a-şi păstra sănătatea inimii şi a
rinichilor.

• Sărurile de topire din compoziţia produsului analizat pot fi periculoase pentru sănătate.
Polifosfaţii au o serie de efecte adverse. Aceştia dezechilibrează balanţa calciu-fosfor,
împiedicând fixarea calciului în oase. În timp, în cazul unui consum ridicat poate apărea
osteoporoza. De aceea, cele mai afectate sunt femeile. De asemenea, polifosfaţii duc la
apariţia unor depuneri anormale de calciu-cioc de papagal (osteofite).

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că Hochland
Fitness nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, persoanelor cu osteoporoză, celor cu boli cardiovasculare,
renale, hipertensivilor. Persoanele care suferă de intoleranţă la lactoză vor consuma o
mică cantitate de produs pentru a testa reacţia organsimului. Numai 13% grăsime.
Grăsime în substanţă uscată 35%. Valoare energetică 787 kJ/189 kcal. Conţinut la 100 g:
proteine 12 g, glucide 6 g, lipide 13 g. Ingrediente: lapte degresat, brânză, lapte praf
degresat, unt, săruri de topire E452 - polifosfat, E331 - citrat monosodic, corector de
aciditate E330 - acid citric, sare iodată.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/hochland-fitness-distruge-
calciul-144586.html
Fideaua Rollton
(Aromă sintetică de vită şi multă sare)
de Mihaela Ionescu – 15/02/2009
• Vitaminele din fideaua Rollton nu mai au nici o valoare, fiind înecate în sare şi aditivi alimentari, care au numeroase
efecte adverse. Cardiacii, hipertensivii şi cei cu probleme ale rinichilor trebuie să evite consumul acestui produs.

• Fideaua pentru prepararea rapidă a supei Rollton este un produs care poate afecta în mod grav sănătatea inimii şi a
rinichilor, din cauza cantităţii foarte mari de sodiu. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare, atrage atenţia că un adult nu ar trebui să consume mai mult de 6 grame de sare zilnic, pentru a nu
pune în pericol buna funcţionare a sistemului cardiovascular şi a rinichilor. Pe etichetă producătorul precizează că
fideaua conţine şi vitamine, însă acestea nu au nici o valoarea biologică, fiind înecate în aditivi alimentari şi grăsimi. Cei
mai periculoşi sunt potenţiatorii de gust şi de aromă: monoglutamatul monosodic (din două surse), inozinatul de sodiu şi
guanilatul de sodiu.

• POTENŢIATORII DE GUST
• E621 poate produce peroanelor sensibile dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în ceafă şi antebraţ, astm,
modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Din această cauză nu este admis în produsele pentru copii şi nu trebuie
consumat de femeile însărcinate, hipoglicemici, bătrâni şi cardiaci. Mai mult, monoglutamatul monosodic este
neurotoxic, poate declanşa maladiile Huntington, Alzheimer, Parkinson. Guanilatul de sodiu şi inozinatul de sodiu – nu
este posibilă o evaluare definitivă, pentru că nu s-au realizat suficiente studii. Totuşi, din cercetările realizate până acum
s-a demonstrat că acutizează crizele de hiperuricemie (gută). Efecte adverse are şi guma guar E412, care poate
provoca balonări, greaţă, crampe, astm, alergii, eczeme şi poate interfera cu absorbţia grăsimilor.

• Produsul analizat conţine şi o cantitate mare de grăsimi vegetale, dar şi zaharuri rafinate cu absorbţie rapidă şi index
glicemic ridicat. Din această cauză, fideaua este dezechilibrată din punct de vedere nutriţional, potrivit Regulamentului
European 1924/2006. Prin compoziţia pe care o are, produsul nu poate răspunde necesităţilor unei diete sănătoase.
Fideauau are şi o valoare energetică ridicată, 480 kcal, de care persoanele supraponderale şi obeze trebuie să ţină cont
pentru a nu avea probleme şi mai mari în managementul greutăţii corporale.

• Dacă vă aşteptaţi ca atunci când veţi pune fideauau în apă clocotită să miroasă a carne de porc, veţi avea o surpriză.
Mirosul este reconstituit din substanţe chimice, aroma fiind una sintetică, fără nici o legătură cu carnea de vită.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, cardiovascularilor, hepaticilor, hipertensivilor,
persoanelor cu afecţiuni renale, suferinzilor de hiperuricemie şi gută, astmaticilor, persoanelor cu afecţiuni dermatologice
(inclusiv celulită), suferinzilor de reumatism, celor cu status proinflamator sistemic, cancer şi boli neurodegenerative.
Este interzis suferinzilor de celiachie, din cauza conţinutului de gluten. Diabeticii vor cere sfatul medicului înainte de
consum şi vor ţine cont de cantitatea de glucide.

• Ingrediente
• Fidea de preparare rapidă + 5 vitamine cu gust de carne de vită. Ingrediente: fidea: făină de grâu c/s, ulei de palmier,
apă, sare, potenţiator de gust şi aromă – glutamat monosodic E621, agent de îngroşare – gumă de guar E412, agent de
afânare (bicarbonat de sodiu E500, carbonat de caliu E170), vitamine (B1, B2, B6, PP, acid folic). Baza de supă: sare,
zahăr, potenţiator de gust şi aromă (glutamat monosodic E621, inozinat E631 şi guanilat de sodiu E627), legume uscate http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
(praf de ceapă verde, usturoi, păstârnac, pătrunjel), condimente (piper negru, piper roşu, ghimbir), aromatizat identic cu consum/aroma-sintetica-de-vita-si-
cel natural de "carne de vită". Ulei de floarea-soarelui. Valoarea nutritivă 100g/produs uscat: proteine 7.9 g, grăsimi 22.8 multa-sare-144448.html
g, glucide 60.8 g, vitamine B1: 0.4 mg, B2 0,4 mg, B6 0,5 mg, PP 3,5 mg, acid folic 40 mKg, valoarea energetică 480
kcal.
Biscuiţii Eti Negro
(Negro, zahăr şi ulei)
de Mihaela Ionescu – 14/02/2009
• Bolnavii de inimă, ficat şi pancreas ar trebui să evite consumul frecvent al biscuiţilor Eti Negro, din
cauza conţinutului mare de uleiuri modificate chimic şi zaharuri.

• Biscuiţii Eti Negro au în compoziţie o cantitate foarte mare de zahăr, reprezentând un pericol
pentru pancreasul endocrin. Acesta va fi nevoit să secrete mai multă insulină într-o perioadă mai
scurtă, ceea ce va duce la suprasolicitare, explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• Nici ficatul şi nici inima nu se vor simţi mai bine în cazul consumului frecvent de biscuiţi Eti. Aceştia
conţin ulei vegetal hidrogenat care, din cauza modificărilor chimice la care este supus, nu mai este
recunoscut de organism, producând probleme în funcţionarea inimii şi a ficatului. Din această
cauză, în unele ţări, utilizarea lor este interzisă.
• Din cauza compoziţiei, produsul analizat are şi o valoare energetică foarte mare.

• ETICHETARE GREŞITĂ
• Producătorul a considerat că nu este important să traducă toate informaţiile, aşa încât tipurile de
ulei vegetal hidrogenat sunt menţionate doar în limba engleză. Menţiunea este importantă, pentru
că fiecare dintre acestea reacţionează în mod diferit la tratamentul termic şi asupra organismului.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că biscuiţii Eti Negro nu
sunt recomandaţi diabeticilor, supraponderalilor şi obezilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
celor cu status proinflamator sistemic, persoanelor suferinde de boli hepatice, renale,
cardiovasculare, celor hipertensivi, bolnavilor de cancer şi de afecţiuni neurodegenerative. Din
cauza conţinutului de gluten este interzis şi suferinzilor de celiachie.

• Ingrediente
• Făină de grâu, ulei vegetal hidrogenat (doar în engleză: palmier, soia, floarea-soarelui, bumbac),
zahăr invertit, zahăr, 7,3% cacao, lapte praf, agenţi de afânare (E503 - bicarbonat de amoniu,
E500 - bicarbonat de sodiu), sare, emulgator (E322 - lecitină de soia), aromă cu gust natural
(ciocolată), 20% cremă (zahăr, ulei vegetal - doar în engleză: palmier, soia, floarea-soarelui,
bumbac) hidrogenat, amidon de porumb, lapte praf, aromă cu gust natural (vanilie).

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-
eti-negro-zahar-si-ulei-144332.html
Big Party
(Big Party, mari probleme)
de Mihaela Ionescu – 09/02/2009
• Inima, ficatul şi pancreasul au numai de suferit în cazul consumului excesiv al băuturii energizante Big Party, pentru că
are în compoziţie mult zahăr, multă cafeină şi multă taurină.

• Big Party este o băutură energizantă carbogazoasă cu un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat, cu absorbţie
rapidă (zahăr). Din această cauză, pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mare de
insulină într-o perioadă scurtă, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare.

• Prezenţa vitaminelor este anulată de aditivii alimentari folosiţi, în special de coloranţii caramel, galben de chinolină şi
conservantul benzoat de sodiu. Caramelul poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare
ADHD, poate încetini creşterea, poate provoca distensii intestinale şi hipertrofia rinichilor.

• De asemenea, poate distruge vitamina B şi poate duce la împiedicarea funcţionării corecte a cromozomilor. Galbenul de
chinolină poate provoca alergii, astm, dermatite şi induce sindromul ADHD. Aceste efecte sunt potenţate de prezenţa
conservantului E211, benzoat de sodiu. Mai mult, acesta poate duce la distrugeri ale ADN-ului, fiind vinovat de apariţia
diferitelor tipuri de cancer.

• Taurina, în prezenţa cantităţii mari de cafeină, afectează în mod serios buna funcţionare a sistemului cardiovascular,
ducând la efecte grave.

• CONCLUZII
• Specialistul nostru nu recomandă asocierea acestei băuturi cu fumatul şi nici cu băuturile alcoolice, pentru a nu-i spori şi
mai mult efectele negative.

• Mai mult, consumatorul nu trebuie să bea toată doza, având în vedere cantitatea mare de produs îmbuteliată în această
sticlă.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, profesorul Gheorghe Mencinicopschi ne spune că produsul nu este
recomandat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu
afecţiuni neuropsihice şi neurologice, suferinzilor de hipertensiune şi boli cardiovasculare, de boli hepato-renale, celor cu
sindrom metabolic, osteoporoză.
• Produsul este intrerzis diabeticilor şi persoanelor sensibile la cafeină.

• Ingrediente
• Băutură energizantă carbogazoasă cu taurină, cofeină şi vitamine. Apă, zahăr, dioxid de carbon E290, acidifiant acid
citric E330, aromă, vitamine: vitamina C E300, niacin, acid pontotenic, vitamina B6, vitamina B2 şi acid folic, taurină 300
mg/l, cofeină 240 mg/l, coloranţi: caramel E150, galben de chinolină E104, conservant benzoat de sodiu E211. Conţinut
ridicat de cofeină.
• Produsul nu este recomandat copiilor, bolnavilor de diabet, persoanelor sensibile la cofeină, femeilor însărcinate sau
care alăptează. Valoare energetică 50 kcal/212 kJ.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-
eti-negro-zahar-si-ulei-144332.html
Salamul ardelenesc Agra‘s
(Salam ardelenesc cu şase aditivi alimentari
nocivi )
de Mihaela Ionescu – 05/02/2009

• Desenul de pe eticheta salamului ardelenesc Agra‘s ne sugerează că acesta ar fi unul tradiţional.


Numai că, citind lista de ingrediente, ne dăm seama că este un produs modern, obţinut cu ajutorul
aditivilor alimentari.

• Salamul ardelenesc Agra‘s este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un
exces de lipide de origine animală cu efect aterogen, atenţionează profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, valoarea biologică a
produsului analizat este scăzută de prezenţa aditivilor alimentari. Polifosfaţii E452i şi E452ii
dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. În timp, în urma unui
consum ridicat poate apărea osteoporoza. Monoglutamatul de sodiu induce sindromul bucătăriei
chinezeşti, care se manifestă prin dureri de cap, stări de slăbiciune, modificări de ritm cardiac,
respiraţie dificilă. Carminul nu este recomandat persoanelor suferinde de Alzheimer, Parkinson şi
copiilor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD. Salamul analizat conţine
şi o cantitate mare de nitrit şi nitrat de sodiu, aditivi alimentari cu un înalt potenţial cancerigen.
Suferinzii de boli cardiace şi renale, dar şi cei cu hipertensiune trebuie să ţină cont de cantitatea
mare de sodiu conţinută de produsul analizat. Specialistul ne spune că doza zilnică recomandată
este de 6 g sare pentru o persoană adultă. Având în vedere compoziţia produsului, rezultă că are
şi o valoare energetică ridicată de care trebuie să ţină cont persoanele supraponderale, obeze, dar
şi cei care vor să îşi păstreze o greutate corporală normală.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că salamul ardelenesc
Agra‘s nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi
obezilor, persoanelor care suferă de maladii cardiovasculare, renale, celor cu astm, cu boli
dermatologice, celor cu status proinflamator sistemic, celor cu alergii, celor cu hiperuricemie
(gută), cu cancer.

• Ingrediente
• Carne de vită, carne de porc, slănină, sare, piper, condimente, adaos proteic animal, conservanţi
nitrit E251 şi nitrat de sodiu E250, antioxidant: acid ascorbic, stabilizatori: polifosfaţi de Na E452i şi
K E452ii potenţiator de gust: glutamat de sodiu E621, colorant alimentar: carmină E120.
Membrană artificială necomestibilă, produs fiert şi afumat.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/salam-ardelenesc-cu-sase-
aditivi-alimentari-nocivi-143792.html
Ciorbă de burtă cu potenţiatori de gust
de Cristina Andreea Calin - 17/11/2009

• Produsul "Ciorbă de burtă Knorr" este de fapt un praf peste care consumatorul
poate pune apă fierbinte, în urma amestecului rezultând un lichid cu un gust care ar
trebui să fie asemănător cu cel al ciorbei de burtă.
• Compoziţia prafului nu are nimic în comun cu reţeta preparatului tradiţional
românesc, în cazul în care nu vă cumpăraţi ingredientele pentru ciorbă de la vreun
laborator de chimie alimentară. Monosodiu glutamat, inozinatul şi guanilatul de
sodiu sunt aditivi alimentari care sunt folosiţi pentru a suplini lipsa de burtă de vită,
potenţând gustul acestui ingredient. Nu ar fi nimic rău dacă aceste E-uri nu ar avea
şi efecte adverse. E621 poate duce la apariţia sindromului bucătăriei chinezeşti,
care se manifestă prin dureri de cap, ameţeli, stare de greaţă, palpitaţii. Inozinatul şi
guanilatul de sodiu pontenţează crizele de hiperuricemie (gută), fiind contraindicat
în dieta suferinzilor de această maladie.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopshi, directorul Institutului de Cercetări


Alimentare, ne spune, analizând eticheta nutriţională, că produsul este dezechilibrat
din punct de vedere nutriţional, având un exces de glucide. Din această cauză,
diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de consum. Ciorba de burtă Knorr
este interzisă suferinzilor de celichie, din cauza conţinutului de gluten. Persoanele
cu intoleranţă la lactoză vor testa reacţia organismului, consumând doar o cantitate
mică de produs.

• În urma analizei, specialistul ne spune că produsul nu este indicat copiilor,


supraponderalilor şi obezilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu
maladii hepatice, renale, cardiovasculare, alergicilor, celor cu hiperuricemie,
bolnavilor de cancer.

• Knorr. Ciorbă de burtă. Amestec de ingrediente deshidratate. Făină de grâu,


amidon de porumb şi tapioca, sare, grăsime de vită, burtă de vită 6,2%, lactoză,
maltodextrină din cartofi şi porumb, potenţiatori de aromă (monosodiu glutamat -
E621, inozinat - E631 şi guanilat de sodium - E627), condimente 3,3% (usturoi,
leuştean, curcumă, piper alb, boia de ardei), grăsime vegetală, proteine din lapte,
zahăr, arome (conţin ţelină), acidifianţi (acid malic - 296, acid lactic - 270), extract
de drojdie, glucoză, ulei vegetal. Valoare nutriţională pentru 200 ml supă preparată:
valoare energetică 90kj/22 kcal, proteine 0,6 g, glucide 3,3 g din care zaharuri 0,5,
lipide 0,7 g din care sacizi graşi saturaţi 0,3 g, fibre 0,1 g, sodiu 0,38 g, sare 0,9 g.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ciorba-de-burta-cu-
potentiatori-de-gust-527516.html
Cocos 0,02%, restul arome
de Cristina Andreea Calin - 14/11/2009

• Cantitea de nucă de cocos din produs este ridicol de mică, gustul fiind dat de
arome sintetice obţinute în laborator prin procedee chimice
• Eticheta biscuiţilor Coconitos Rostar ne sugerează că aceştia au în compoziţie
o cantitate însemnată de nucă de cocos. Citind ingredientele, ne dăm seama
că este numai o păcăleală, gustul fiind dat de arome sintetice, nicidecum de
fructul exotic.

• Biscuiţii Coconitos cu cocos sunt un amestec de glucide şi grăsimi modificate


chimic, care îi transformă într-un produs dezechilibrat nutriţional, ne spune
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare.

• Produsul conţine un aditiv cu un potenţial alergen ridicat, E223 metabisulfit de


sodiu. Mai mult, acesta poate provoca persoanelor sensibile, astm de sulfit.
Cantitatea de cocos utilizată de producător este foarte mică, 0,02%. În schimb,
au fost folosite arome sintetice, pentru a-i da senzaţia consumatorului că
mănâncă într-adevăr biscuiţi cu cocos. În compoziţia biscuiţilor analizaţi intră şi
o cantitate foarte mare de grăsimi vegetale hidrogenate, care din cauza
conţinutului ridicat de acizi trans afectează buna funcţionare a sistemului
cardiovascular şi a ficatului. Valoarea energetică a produsului este foarte
mare, 336 kcal/100g.

• Specialistul nu recomandă produsul celor cu alergie, copiilor, femeilor


însărcinate şi care alăptează, celor cu probleme de greutate şi persoanelor
bolnave. De asemenea, este interzis celor care suferă de celiachie, din cauza
conţinutului de gluten. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de
consum şi vor ţine cont de aportul de glucide. Persoanele cu alergie la soia vor
testa reacţia organismului la produs, consumând o cantitate mică de biscuiţi.

• Eticheta
• Rostar. Coconitos, biscuiţi cu cocos. Făină de grâu, zahăr, zahăr invertit,
grăsimi vegetale hidrogenate, amidon din porumb, agenţi de afânare
(bicarbonat de amoniu E503, bicarbonat de sodiu E500), sare iodată,
emulsificator (lecitină de soia E322), conservant (metabisulfit de sodiu E223), http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
acidifiant (acid citric E330), aromă natural identică cocos, pulbere naturală de consum/cocos-0-02-restul-arome-
cocos deshidratat 0,02%. Produsul conţine gluten, urme de soia. Energie 336 527299.html
kcal/1406 kj, proteine 6,6 g, carbohidraţi 36,75 g, grăsimi 18,31 g.
Ruladă cu secrete
de Cristina Andreea Calin - 3/11/2009

• Consumatorul curios să afle ce conţine Rulada de


caşcaval cu şuncă Rocca Prod 2000 nu are multe
şanse.

• Producătorul nu respectă legislaţia etichetării şi ne


informează că rulada are în compoziţie caşcaval,
şuncă, sare şi apă. Acest lucru era evident. Pe
etichetă ar fi trebuit să scrie ce conţine şunca, ştiut
fiind faptul că acest tip de produs are adăugaţi de
obicei o mulţime de aditivi alimentari. Analizând lista
de ingrediente, prof. dr Gheorghe Mencinicopschi ne
spune că rulada de caşcaval cu şuncă Rocca Prod
2000 conţine o cantitate mare de sare. Persoanele
suferinde de maladii cardiovasculare şi renale trebuie
să ţină cont de ea. Având în vedere cantitatea mare
de grăsimi de origine animală din caşcaval şi cea de
sare, specialistul nu recomandă consumul de ruladă
de caşcaval cu şuncă Rocca Prod 2000
supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii
hepatice, renale şi cardiovasculare.

• Ingredient
• Ruladă de caşcaval cu şuncă Rocca Prod 2000.
Produs din lapte de vacă prin opărirea caşcavalului.
Caşcaval, şuncă, sare 2,5%, apă 45%, gr 35-45%

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/rulada-cu-secrete-
525930.html
DLL încurcă etichetele
de Cristina Andreea Calin - 12/11/2009

• Pe raftul unui magazin de produse alimentare se află spre vânzare produsul


grisine cu măsline DLL. Nimic neobişnuit. Numai că, dacă citiţi eticheta, vă
veţi da seama că in interior se află o prăjitură.
• Importatorul grisinelor cu măsline DLL a făcut o greşeală. A încurcat între
ele etichetele a două produse, rezultând o încălcare a legislaţiei româneşti
şi europene cu privire la etichetarea alimentelor. HG 106/2002 privind
etichetarea alimentelor specifică faptul că "scopul etichetării este de a da
consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de
comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care
corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor
lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi
supuşi".

• Eticheta acestui produs nu face decât să inducă în eroare consumatorul. Pe


ambalaj este o fotografie clară a unor grisine cu măsline, însă citind lista de
ingrediente rezultă că acestea corespund unui alt produs. Pentru a produce
o confuzie şi mai mare, traducerea este lipită peste eticheta originală a
grisinelor cu măsline, astfel încât consumatorul nu are nici o şansă să afle
ce mănâncă.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de


Cercetări Alimentare, ne spune că în acest caz nu poate fi făcută o analiză
a produsului, pentru că lipsesc toate elementele necesare unei concluzii
profesioniste. Totuşi, ne sfătuieşte să citim de fiecare dată cu atenţie
eticheta produselor alimentare pe care le achiziţionăm.

• DLL GRISINE CU MĂSLINE


• Zahăr, uleiuri vegetale (rapiţă, palmier), alune (10%), masă de cacao
degresat, lactoză, proteine din zer din lapte, emulgator: lecitină din soia,
dextroză, aromă: vanilin. Energie 585 kcal/2.445 kj, proteine 2,8 g, glucide
55,8 g, lipide 38,5 g, fibre alimentare 2 g, sare < 0,1 g.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/dll-incurca-etichetele-
526490.html
Rahat cu iarbă verde
de Cristina Andreea Calin - 06/11/2009

• Rahatul de la Orlando's este un produs dezechilibrat din


punct de vedere nutriţional, având un exces de glucide
care stresează pancreasul endocrin.

• Mai mult de atât, este folosit un colorant azoic, de


sinteză chimică, tartrazina, care este aprig contestat de
lumea medicală. Profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi ne spune că acesta este incriminat în
apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de
concentrare (ADHD). Celălalt colorant pe care
producătorul spune că l-a folosit, green grass, nu apare
în lista de aditivi alimentari aprobaţi de Ministerul
Sănătăţii, aşa încât este necesar să furnizeze informaţii
suplimentare.

• Rahat. Orlando's. Zahăr, amidon, acid citric E330,


aromă, căpşune, lămâie, portocală, cacao, coloranţi
green grass (nu este clar ce colorant este, denumirea
nefiind specificată în Ordinul 438/2002, privind aditivii
alimentari ), tartrazină E102.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/rahat-cu-iarba-verde-
526398.html
Knoppers, zahăr şi ulei hidrogenat
de Cristina Andreea Calin - 05/11/2009

• Compoziţia napolitanelor Knoppers s-ar putea rezuma la zaharuri şi grăsimi, peste care s-
au mai adăugat cacao, pastă de alune şi câţiva aditivi alimentari. Din această cauză, mai
ales cei cu probleme de greutate şi bolnavii de inimă şi de ficat trebuie să evite consumul.
• Napolitanele cu ciocolată şi cremă de lapte şi alune Knoppers sunt un produs dezechilibrat
din punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide şi grăsimi vegetale hidrogenate.
Glucidele (zahăr, făină de grâu) atât cu absorbţie rapidă, cât şi lentă afectează buna
funcţionare a pancreasului. Acesta va fi nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină,
iar în timp, din cauza epuizării funcţiei pancreatice, poate apărea diabetul. Uleiul vegetal
hidrogenat, din cauza modalităţii prin care este produs, împiedică sistemul cardiovascular
şi ficatul să funcţioneze la parametri normali.

Mai mult, în cazul consumului frecvent şi în cantităţi mari pot apărea boli grave, avertizează
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

CONCLUZII
Compoziţia produsului îi imprimă o valoare energetică foarte mare, 528 kcal, de care
trebuie să ţină cont mai ales supraponderalii şi obezii. Persoanele care suferă de celiachie
trebuie să evite consumul napolitanelor Knoppers, pentru că acestea conţin gluten.
Specialistul nostru atrage atenţia consumatorilor cu intoleranţă la lactoză şi celor cu alergie
la alune să testeze produsul, pentru a vedea care este reacţia organismului.

În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, prof. dr Gheorghe Mencinicopschi ne


spune că napolitanele Knoppers cu ciocolată şi cremă de lapte şi alune nu sunt
recomandate copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor,
celor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale, celor cu alergii, celor cu dislipidemii,
suferinzilor de cancer. Diabeticii vor ţine cont de aportul de glucide şi vor cere sfatul
medicului curant.
• Eticheta
Knoppers napolitane cu ciocolată şi cremă de lapte şi alune. Zahăr, ulei vegetal hidrogenat,
faină de grâu 12%, lapte degresat praf 11,6%, alune 10%, făină de grâu integrală 6%,
cacao degresată, grăsime din unt 2,7%, amidon din grâu, caramel E150, emulsificator
lecitină din soia E322, sare, agenţi de afânare: bicarbonat de sodiu E500, arome. Valoare
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
energetică 2204 kj/528 kcal, proteine 9,2%, grăsimi 34%. consum/knoppers-zahar-si-ulei-
hidrogenat-525976.html
Skittles, bomboanele care stresează
pancreasul
de Cristina Andreea Calin - 02/11/2009
• Bomboanele Skittles conţin trei coloranţi azoici, chimici de sinteză care induc sindromul de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD
• Culorile vii ale bomboanelor Skittles sunt obţinute din coloranţi chimici de sinteză, care au la bază
azotul. Organismul are de suferit, mai ales în cazul copiilor, care vor deveni mai agitaţi şi mai puţin
concentraţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Bomboanele Skittles fruits sunt un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional cu un exces
de glucide cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă.
Acestea provin din şase surse: zahăr, sirop de glucoză, dextrină, maltodextrină şi amidon modificat.
Pancreasul endocrin este cel care are cel mai mult de suferit din această cauză.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne
spune că funcţia pancreatică va fi epuizată, pentru că se va produce o cantitate mai mare de
insulină, într-un timp foarte scurt.
Pe lângă cantitatea mare de zaharuri rafinate, produsul analizat conţine şi coloranţi chimici de
sinteză care au o serie de efecte adverse.
Carminul, E120, poate provoca alergii, rinite, astm, erupţii cutanate, fiind incriminat şi în apariţia
sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Indigotina duce la apariţia
stărilor de vomă şi greaţă, poate provoca tumori cerebrale şi hipertensiune. La fel de peri-culos este
şi E133, albastru brilliant FCF, care are ca efect sindromul ADHD, bronhoconstricţia şi destrucţii
cromozomiale. E100 şi E171 nu au efecte adverse asupra organismului, iar E160e nu a fost studiat
suficient, astfel încât consumul lui nu este recomandat până când nu se obţin rezultate
concludente.
În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că bomboanele
Skittles nu sunt recomandate copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supra-pon-de-ralilor,
obezilor, diabeticilor, suferinzilor de boli cardiovasculare, hepatice şi renale, alergici-lor şi
astmaticilor, celor cu probleme dermatolo-gice, suferinzilor de cancer şi boli neurodege-ne-rative,
celor cu sindrom ADHD, persoanelor cu probleme la nivelul tractusului intestinal.

ETICHETA
Skittles fruits. Zahăr, sirop de glucoză, concentrat de suc de fructe (0,6%) (coacăze negre,
lă-mâ-ie, portocală, căpşuni, lămâi), grăsime ve-ge-tală, acidifiant acid citric E330, dextrină,
mal-to-de-tri-nă, arome, amidon modificat (unul dintre E1404/ E1410/ E1412/ E1413/ E1414/
E1420/ E1422/ E1440/ E1442/ E1450), coloranţi (E100 - curcumi-nă, E120 - carmin, E132 -
indigotină, E133 - albastru brilliant FCF, E160e - beta-apo-carotenal, E171 - dioxid de titan), http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
corector de aciditate citrat de sodiu E331, agent de glazurare ceară de carnauba E903, ulei vegetal, consum/skittles-bomboanele-care-
emulsificator E475 es-te-rii poliglicerici ai acizilor graşi. Informaţii nu-tri-ţionale: conţinut energetic streseaza-pancreasul-525794.html
1694 kj/403 kcal, proteine 0 g, carbohidraţi 90,5 g, grăsimi 4,2 g.
Vitamine sintetice şi grăsimi chimice
de Mihaela Ionescu - 22/09/2009

• Biscuiţii crocanţi cu susan Saltza sunt fabricaţi dintr-un amestec de făină, grăsimi chimice şi
zaharuri rafinate care le imprimă o valoare energetică foarte ridicată
• Biscuiţii crocanţi cu susan Saltza au ca ingredient principal făina albă de grâu mineralizată şi
vitaminizată. Aceste calităţi ar fi fost foarte utile organismului, dacă nu ar fi fost de sinteză şi dacă,
pe lângă ele, nu s-ar fi adăugat şi grăsime vegetală hidrogenată.
• Grăsimea vegetală modificată chimic prin procesul de hidrogenare este folosită într-o cantitate
mare, după cum reiese din lista de ingrediente. România este una dintre puţinele ţări care nu
restricţionează utilizarea acesteia. În alte state ale UE şi în SUA s-a stabilit o limită maximă sau s-a
interzis folosirea grăsimilor vegetale hidrogenate din cauza efectelor nocive asupra sănătăţii.
Numeroase studii realizate de instituţii prestigioase din lume au arătat că, în urma consumului
frecvent, acest tip de grăsimi modificate chimic afectează funcţionarea ficatului şi a inimii, ducând la
apariţia unor maladii grave.

În compoziţia produsului intră şi o cantitate mare de zaharuri cu index glicemic ridicat şi absorbţie
rapidă. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare,
ne spune că, din cauza acestui amestec de grăsimi hidrogenate şi zaharuri rafinate, produsul
analizat are un profil nutriţional dezechilibrat. În urma analizei informaţiilor de pe etichetă,
specialistul ne spune că biscuiţii crocanţi cu susan Saltza nu sunt recomandaţi copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii hepatice,
cardiovasculare, renale, hipertensivilor, celor cu dislipidemii, alergicilor, celor cu boli dermatologice,
persoanelor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, celor cu cancer. Diabeticii vor ţine cont de aportul
de glucide şi de sfatul medicului curant.

Eticheta
Dobrogea. Saltza. Biscuiţi crocanţi cu susan 150 g. Făină albă de grâu "650", mineralizată şi
vitaminizată (cu adaos de vitaminele B1 4,5 mg/kg, B2 - 2,7 mg/kg E101, B9 - 1,5 mg.kg, PP - 36
mg/kg, minerale: Fe - 30 mg/kg), apă, grăsimi vegetale hidrogenate, ulei de cocos, amidon de
porumb, zer praf, zahăr invertit, susan 1,9%, sare, zahăr, afânători chimici (bicarbonat de amoniu
E503, bicarbonat de sodiu E500), enzime (hidrolaze), lecitină E322. Valori energetice: 428 kcal/100
g, proteine 9%, glucide 67,2%, lipide 12,5%.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/vitamine-sintetice-si-
grasimi-chimice-521540.html
Sos din ulei şi E-uri
de Mihaela Ionescu - 16/09/2009

• Benzoatul de sodiu şi etilen-diamina tetraacetat de calciu sunt două substanţe chimice folosite pentru ca
sosul tartar DLL să poată sta cât mai mult pe raft. Asupra consumatorilor efectele pot fi grave, mergând
până la cancer, dacă produsul este consumat des.
• 654 kcal are sosul tartar DLL, aducând aproape un sfert din aportul caloric zilnic
6 aditivi alimentari cu potenţial periculos intră în compoziţia produsului analizat

DLL sos tartar este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional cu un exces de lipide şi
glucide cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă. Ingredientul principal este uleiul de rapiţă, urmat de
apă. Pentru ca acest amestec să aibă consistenţa unui sos, au fost adăugaţi aditivi alimentari: gumă
guar şi gumă xanthan. Acestea pot provoca probleme la nivelul tractusului intestinal. În plus, guma guar
duce la apariţia balonărilor, a stărilor de greaţă, a crampelor, a crizelor de astm, a alergiilor şi
eczemelor.

Conservantul E211 benzoat de sodiu duce la modificări ale ADN-ului care în timp se traduc prin apariţia
cancerelor. De asemenea, este incriminat în apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de
concentrare (ADHD). Antioxidantul E385, etilen-diamină tetraacetat de calciu (EDTA), este unul dintre
cei mai periculoşi aditivi alimentari folosiţi. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare, avertizează că poate induce modificări metabolice, dezechilibre ale
balanţei minerale. De asemenea, EDTA este un inhibitor al enzimelor şi al coagulării sângelui, provoacă
tulburări gastrointestinale, hematurie, crampe musculare şi este nefrotoxic.

În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că DLL sos tartar nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, astmaticilor, alergicilor, supraponderalilor şi
obezilor, suferinzilor cardiovasculari, hepatici, renali, celor cu afecţiuni dermatologice, persoanelor cu
status proinflamator sistemic, suferinzilor de diferite tipuri de cancer, celor cu maladii ale tractusului
intestinal. Persoanele cu alergie la muştar vor testa o cantitate mică de produs pentru a vedea care este
reacţia organismului. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de cantitatea de glucide.

ETICHETĂ
DLL Sos tartar. Ulei de rapiţă, apă, gălbenuş de ou, oţet, muştar (apă, sare, oţet, zahăr, curcumă),
castraveţi, ceapă, zahăr, capere, sare, pătrunjel, cepşoare, agenţi de creştere: gumă guar E412 &
xanthan E415, conservanţi: sorbat de potasiu E202, benzoat de sodiu E211, antioxidant EDTA E385.
Valori nutritive/100 g: energie 654 kcal/2690 kj, proteine 1,5, carbohidraţi 3,5 g, din care zahăr 0,8 g,
lipide 70,4 din care caturate 6,7 g, fibre <0,5 g, natriu 0,5 g

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/sos-din-ulei-si-e-uri-
520999.html
Lapte cu cafea şi şase aditivi alimentari
de Mihaela Ionescu - 15/09/2009

• Produsul "Zuzu Espresso" conţine, pe lângă lapte şi cafea, aditivi alimentari care pot afecta buna
funcţionare a organismului. Mai mult, în majoritatea magazinelor se găseşte la raionul de lactate, deşi
nu se încadrează în această categorie. Prin această aşezare este uşor accesibil chiar şi copiilor, care,
văzându-l lângă iaurturi, îşi pot imagina că îl pot consuma fără probleme. Numai că simpla prezenţă a
cafelei face ca produsul să fie total nerecomandat copiilor.

În compoziţia produsului intră şi amidon modificat de porumb, însă producătorul nu specifică despre ce
aditiv din această categorie este vorba. Ar fi putut folosi amidon oxidan E1404, fosfat de monoamidon
E1410, fosfat de diamidon E1412, fosfat de diamidon fostfat E1413, fosfat de diamidon acetilat E1414,
amidon acetilat E1420, adipat de diamidon acetilat E1422, amidon hidroxipropilat E1440, fosfat de
diamidon hidroxipropilat E1442 sau octenil succinat de amidon sodic E1450. Oricare dintre aceşti aditivi
provoacă probleme la nivelul tractusului intestinal.

Producătorul a folosit probabil varianta scurtă a denumirii pentru a nu speria consumatorul cu un nume
care sună atât de chimic. La fel a făcut şi cu alţi aditivi folosiţi. Pentru guma carruba şi acidul ascorbic a
folosit denumirile lite-rare, în schimb pentru celelalte E-uri a ales varianta codurilor folosite la nivelul
Uniunii Europene. E524, hidroxid de sodiu sau sodă caustică, nu este recomandat a fi consumat
frecvent, fiind chiar interzis în unele ţări. E339, fosfat de sodiu, este incriminat în dezechilibrarea
balanţei calciu/fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase, ne avertizează profesorul doctor Gheorghe
Mencincopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

În urma analizei, specialistul nostru ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare,
hiper-tensivilor, celor cu osteoporoză si celor cu intoleranţă la cafeină. De asemenea, persoanele cu
intoleranţă la lactoză vor consuma produsul cu precauţie, iar diabeticii vor ţine cont de aportul de
glucide.

ETICHETA ZUZU. Espresso. Lapte cu cafea. Lapte semidegresat 1,5% grăsime, bază de cafea
espresso 10% (extract de cafea), amidon modificat de porumb (unul dintre
E1410/E1414/E1412/E1440), colorant E150d (caramel), corector de aciditate E524 (hidroxid de sodiu,
sodă caustică), aromă, stabilizator gumă de carruba (E410), antioxidant acid ascorbic (E300), zahăr,
corector de aciditate E339 (fosfat de sodiu). Valoare energetică 62kcal/261 kj, proteine 2,8g, glucide 9,3
g, lipide 1,5 g. Conţinut cofeină 103,5 mg

• http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/lapte-cu-cafea-si-sase-
• aditivi-alimentari-520868.html
Drajeuri chimice
de Mihaela Ionescu - 12/09/2009

• Drajeurile franţuzeşti Francia nu sunt recomandate în primul rând copiilor, pentru că au în compoziţie
coloranţi chimici de sinteză care induc sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD).
• Principalul ingredient al drajeurilor Francia este zahărul, glucid cu index glicemic ridicat şi absorbţie
rapidă, care afectează buna funcţionare a pancreasului. Acesta va fi nevoit să secrete o cantitate mai
mare de insulină într-o perioadă mai scurtă de timp, avertizează profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. De asemenea, sunt folosite grăsimile
vegetale hidrogenate, care au un efect nociv asupra ficatului şi a sistemului cardiovascular. Combinate
cu zaharurile, acestea devin şi mai periculoase pentru organism. Acest amestec le imprimă drajeurilor o
valoare energetică foarte mare.

Pericolul cel mai mare în cazul produsului analizat vine de la coloranţii azoici, chimici de sinteză E102,
E132, E124, E122 şi E110. Tartrazina poate provoca alergii, astm, rinite, urticarie.

De asemenea, este incriminată în apariţia sindromului ADHD. În urma testelor, specialiştii au arătat că
poate creşte incidenţa apariţiei tumorilor tiroidiene, alterează percepţia şi comportamentul, inducând
stări de confuzie, inhibă metabolismul zincului şi interferă cu enzimele digestive. Colorantul sunset
yellow E110 poate provoca alergii, congestie nazală, astm, bronhoconstricţie, disfuncţii ale percepţiei
gustului, distrugeri cromozomiale, spasme vasculare, dureri gastrice şi blocarea enzimelor digestive.
Testele realizate pe animale au arătat că opreşte creşterea, provocând retardare. Azorubina E122
induce sindromul ADHD, provoacă urticarie şi edem şi are potenţial cancerigen. E124 are aceleaşi
efecte adverse ca şi azorubina, iar E132 duce la apariţia alergiilor, a stărilor de vomă, a hipertensiunii, a
tumorilor cerebrale.

Concluziile specialistului
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că drajeurile franţuzeşti
Francia nu sunt recomandate copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor,
obezilor, diabeticilor, suferinzilor de boli cardiovasculare, hepatice şi renale, alergicilor şi astmaticilor,
celor cu probleme dermatologice, suferinzilor de cancer şi boli neurodegenerative, celor cu ADHD, celor
cu maladii ale tractusului digestiv, hipertensivilor. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de
consum şi vor ţine cont de aportul de glucide.

Eticheta
Francia. Drajeuri franţuzeşti. Zahăr, cacao praf, masă de cacao, grăsimi vegetale hidrogenate, unt de
cacao, sirop de glucoză, adaosuri de lustreţă E901, ceară de albine, coloranţi E102 tartrazină, E171
dioxid de titan, E132 indigotină, E124 roşu ponceau, E122 azorubina, E110 sunset yellow, arome.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
• consum/drajeuri-chimice-
• 520710.html
Salam cu rom
de Mihaela Ionescu - 10/09/2009

• Grăsimile şi zaharurile sunt ingredientele principale ale mixului de salam Zimbo. Pe lângă acestea au mai fost adăugaţi aditivi
alimentari, sare şi un element-surpriză, rom.
• Mixul de salam Zimbo este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional cu un exces de lipide de origine animală, care,
consumate excesiv, pun în pericol sănătatea sistemului cardiovascular, dar şi a ficatului. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne explică faptul că acest tip de grăsimi duc la îngroşarea vaselor de sânge, ceea ce
se traduce în timp prin apariţia unor maladii foarte grave.
• De asemenea, în compoziţia produsului analizat intră şi o cantitate mare de zaharuri cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă:
dextroză, maltodextrină, zahăr, sirop de glucoză. Din această cauză se produce stres la nivelul pancreasului, care va fi nevoit să
secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă mai scurtă de timp. Pe lângă toate aceste ingrediente, Mix salam crud-uscat
mai are în compoziţie şi o cantitate mare de sare, care prezintă un element de risc pentru sănătatea inimii şi a rinichilor în special.
• Din compoziţia produsului analizat nu lipsesc aditivii alimentari. E120 este folosit pentru a da o culoare cât mai naturală salamului,
numai că asupra consumatorilor are o serie de efecte adverse. Cel mai grav este faptul că poate declanşa sindromul de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). De asemenea, poate produce alergii şi erupţii cutanate. Conservantul E250, nitrit
de sodiu, este unul dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari pentru că are un ridicat potenţial cancerigen.
• Pe lângă mărirea termenului de valabilitate, nitritul de sodiu are şi rolul de colorant. Din lista de ingrediente rezultă că produsul
analizat are şi o valoare energetică foarte ridicată.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• Nu este clar motivul pentru care s-a folosit rom, însă este un motiv în plus pentru ca suferinzii de maladii hepatice, copiii şi femeile
însărcinate şi care alăptează să evite consumul acestui produs. De asemenea, produsul analizat este o dovadă în plus a necesităţii
citirii cu atenţie a etichetelor produselor alimentare, pentru că nu se ştie niciodată ce se ascunde în spatele unui salam, de exemplu.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că ―mix salam crud uscat‖ nu este recomandat copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiace, renale, hepatice, hipertensivilor, celor
cu alergii, persoanelor cu dislipidemii, celor cu hiperuricemie (gută), suferinzilor de cancer, de boli dermatologice (inclusiv celulită),
celor cu maladii neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer), celor cu boli ale tractusului digestiv.

• Suferinzii de diabet vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de aportul de glucide al produslui.

• Eticheta
• Zimbo: Mix salam crud-uscat.
• Salam salami: carne de porc, slănină, sare, dextroză, maltodextrină, zahăr, sirop de glucoză, condimente, coloranţi: E120 carmin,
antioxidanţi E300 acid ascorbic, rom, conservanţi E250 nitrit de sodiu, produs afumat. 100 g produs finit s-au obţinut 129 g g carne.
• Salam ―Bauernmettwurst‖: carne de porc, slănină, sare, dextroză, sirop de glucoză, maltodextrină, condimente, coloranţi E120
carmin, antioxidanţi E301 ascorbat de sodiu, rom, arome, conservanţi E250 nitrit de sodiu, produs afumat. 100 g produs finit sau
obţniut din 135 g carne.
• Salam ―sommerwurst‖: carne de porc, slănină, sare, sirop de glucoză, dextroză, condimente, coloranţi E120 carmin, antioxidanţi http://www.jurnalul.ro/
E300 acid ascorbic, extracte de condimente, rom, conservanţi E250 nitrit de sodiu, produs afumat. 100 g produs finit sau obţinut din
122 g carne.

Salată de icre cu şase aditivi
de Mihaela Ionescu - 08/09/2009

• Salata de icre de ştiucă Negro 2000 este un produs dezechilibrat din punct de vedere
nutriţional, cu un exces de lipide de natură vegetală. Icrele au o pondere foarte mică în
produs, majoritatea ingredientelor fiind aditivii alimentari.

• Pentru ca produsul analizat să aibă o consistenţă potrivită, au fost folosiţi doi gelifianţi -
guma xanthan şi guma guar. E415 poate interfera cu absorbţia lipidelor şi a sărurilor
minerale, iar E412 poate provoca balonări, greaţă, crampe, astm, alergii şi eczeme. De
asemenea, a fost folosit un conservant periculos pentru sănătate, care poate produce
mutaţii la nivelul ADN-ului, după cum au arătat studii recente. E316 nu a fost încă evaluat
complet, de aceea nu este recomandat pentru consum.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi atrage atenţia că produsul analizat are o


valoare energetică mare, nefiind recomandat supraponderalilor şi obezilor. De asemenea,
în urma analizei ingredientelor, specialistul ne spune că salata de icre de ştiucă Negro
2000 nu este indicată copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi celor care alăptează,
suferinzilor de maladii cerebro- şi cardiovasculare, hipertensivilor, suferinzilor de
dislipidemie, de boli hepato-renale, celor cu afecţiuni ale pielii, alergicilor, astmaticilor,
suferinzilor de maladii neurodegenerative, suferinzilor de hiperuricemie (gută), celor cu
cancer.

• Eticheta
• Salată de icre de ştiucă Negro 2000. Ulei vegetal, apă carbogazoasă, icre sărate ştiucă
min. 6%, icre sărate tarama min. 4%, gelifiant gumă xanthan E415, gumă guar E412,
conservant: benzoat de natriu E211, acid sorbic E200, acidifiant: acid citric E330,
antioxidant: E316 erithorbat de sodiu.
http://www.ecomagazin.ro/salata-
de-icre-cu-sase-aditivi/
Iaurt cu mult zahăr
de Mihaela Ionescu - 02/09/2009
• Iaurtul Muller Froop conţine o cantitate mare de zaharuri (zahăr şi glucoză), motiv pentru care nu este un
produs care poate fi recomandat tuturor categoriilor de consumatori, cum s-ar întâmpla în cazul iaurturilor
simple.

• Pe eticheta iaurtului Muller Froop scrie că nu are conservanţi şi nici coloranţi artificiali, ceea ce este
adevărat. Însă, aceasta nu este o garanţie a faptului că produsul este unul benefic sănătăţii. Unul dintre
motive este faptul că are în compoziţe o cantitate mare de zaharuri cu index glicemic ridicat şi absorbţie
rapidă. Din această cauză, pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mare
de insulină într-o perioadă scurtă de timp, explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare.

• De asemenea, printre ingredientele iaurtului Muller Froop intră şi amidon modificat. Acest aditiv alimentar
este incriminat în apariţia problemelor la nivelului tractusului digestiv. În compoziţia produsului analizat intră
şi gelatină alimentară. Producătorul ar fi trebuit să precizeze care este sursa gelatinei, pentru că aceasta
poate fi de natură animală.

• Persoanele care suferă de intoleranţă la lactoză trebuie să testeze reacţia organismului la produs
consumând pentru început o cantitate mică de iaurt Muller Froop. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant
şi vor ţine cont de cantitatea de glucide înainte de a consuma produsul.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este
recomandat persoanelor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, celor care au probleme stomatologice,
consumatorilor supraponderali şi obezi sau celor care doresc să îşi păstreze o greutate corporală normală.
De asemenea, este recomandată citirea cu atenţie a etichetei produselor pe care doriţi să le achiziţionaţi.
Precizările ―fără conservanţi‖, ―fără coloranţi‖ nu sunt o garanţie a faptului că alimentele nu pot avea efecte
adverse asupra sănătăţii.

• Eticheta
• Muller.Froop iaurt.Cireşe banane.Fără conservanţi, fără coloranţi artificiali, din cele mai bune fructe. Iaurt cu
preparat de cireşe-banane. 59% iaurt, 33% preparat de fructe (apă, zahăr, suc de cireşe din concentrate de
cireşe, piure de banane, piure de cireşe, amidon modificat E1404/E1414/E1420, suc de lămâie din
concentrat de lămâie, gelatină alimentară, colorant din fructe şi concentrat de plante (morcov, soc), aromă, http://www.ecomagazin.ro/salata-
citrat de sodiu E331, acid citric E330, esteri lactici ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi E471, azot E941), de-icre-cu-sase-aditivi/
glucoză, aromă. Conţinut de grăsime 3,1%. Valoare energetică 475 kj/113kcal, proteine 3,7g, carbohidraţi
16,7 g, grăsime 3,1 g.
Multivitamine cu E-uri cancerigene
de Mihaela Ionescu - 29/08/2009

• Multivitaminele Krüger cu gust de portocale se pot cumpăra din orice hipermaket, fără să existe cineva care
să le explice consumatorilor riscurile la care se expun consumându-le.

• Pe lista de ingrediente a multivitaminelor Krüger intră aditivi alimentari care în mod normal nu au ce căuta
într-un produs ce ar trebui să ajute la păstrarea sănătăţii. Ciclamatul de sodiu şi zaharina de sodiu sunt doi
edulcoranţi pe care lumea ştiinţifică i-a încadrat în categoria substanţelor cancerigene. Agenţia
Internaţională pentru Cercetări în Cancer a încadrat ciclamatul de sodiu în grupa 3, din punct de vedere al
potenţialului cancerigen, şi zaharina în grupa 2B.

• Testele realizate pe cobai au arătat că E952 poate provoca tumori maligne la vezică. Zaharina interferă cu
procesul normal de coagulare a sângelui, glicemia şi funcţiile digestive, perturbându-le.
• Vitaminele utilizate în compoziţia produsului analizat sunt sintetice, neavând biodisponibilitate. De aceea,
organismul nu este ajutat în nici un fel de consumul multivitaminelor Krüger.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia şi
asupra conţinutului de fructoză. Acest glucid poate stresa pancreasul endocrin, forţându-l să secrete o
cantitate mare de insulină într-o perioadă scurtă. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă,
specialistul nostru ne spune că multivitaminele Krüger nu sunt recomandate celor care vor să îşi păstreze
un nivel optim al funcţionării organismului.

• Copiii, femeile însărcinate şi care alăptează, bolnavii de cancer sunt primii care ar trebui să evite consumul
acestui produs. Nici un fel de multivitamine nu pot înlocui o alimentaţie variată şi echilibrată.

• Eticheta
• Multivitamine Krüger. Supliment alimentar. Cu gust de portocale. Substanţă de acidulare acid citric E330,
hidrocarbonat de sodiu E500, fructoză, amidon, vitamina C E301, praf de suc de sfeclă roşie, aromă,
edulcorant ciclamat de sodiu E952, amid de acid nicotinic, vitamina E306, edulcorant zaharină de sodiu
E954 (maltodextrină, concentrat de suc de sfeclă roşie), pantotenat, vitamina B6, vitamina B2 E101,
http://www.ecomagazin.ro/multivita
vitamina B1, acid tonic, biotină, vitamina B12. mine-cu-e-uri-cancerigene/
Bere vopsită cu E150
de Mihaela Ionescu - 28/08/2009

• Zahăr, arome de guave şi lămâie, aditivi sunt ingredientele din compoziţia unui produs care se descrie ca
fiind bere. Redd‘s Sun nu numai că păcăleşte consumatorul, dar îl şi poate îmbolnăvi dacă este consumat
în mod frecvent.

• Berea blondă cu aromă de guavă Redd‘s Sun nu este nici pe departe ceea ce se vrea. Conform legii
purităţii berii, nu este bere, pentru că berea este produs obţinut prin fermentaţia primară şi secundară a unui
amestec de apă, malţ, drojdie şi hamei, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare. Numai că în acest produs au fost adăugaţi aditivi alimentari, zahăr, dar
şi arome.

• Colorantul caramel, probabil folosit pentru ca berea să fie şi mai blondă, are o serie de efecte adverse
asupra sănătăţii. În primul rând, poate induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare
(ADHD). De asemenea, poate încetini creşterea, poate duce la distensii intestinale şi hipertrofia rinichilor,
poate distruge vitamina B şi poate afecta cromozomii.

• În compoziţia produsului analizat intră şi zahărul, care în combinaţie cu alcoolul are efecte dezastruoase
asupra ficatului, atrage atenţia specialistul nostru. Cel mai des apare stenoza hepatică, foarte vizibilă, mai
ales că la majoritatea consumatorilor de bere apare ―burta de bere‖.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este
recomandat majorităţii consumatorilor, din cauza combinaţiei de alcool cu zahăr şi aditivi alimentari.
Principalii vizaţi sunt cei care suferă de boli hepatice, pentru că starea lor se poate înrăutăţi în urma
consumului berii analizate. Diabeticii trebuie să ceară sfatul medicului curant şi să ţină cont de cantitatea de
glucide. Chiar şi producătorul este fair-play şi precizează că ―recomandăm consumul responsabil de bere
Redd‘s‖.

• Eticheta
• Redd‘s. Bere blondă cu aromă de guavă şi lămâie. Apă, malţ, zahăr, drojdie, acidifiant acid citric E330 şi
http://www.ecomagazin.ro/bere-
acid lactic E270, colorant caramel E150, aromă naturală de guavă şi lămâie. Alcool 4,5%. Recomandăm vopsita-cu-e150/
consumul responsabil de bere Redd‘s.
Carne de curcan împănată cu opt E-uri
de Mihaela Ionescu - 28/08/2009

• Fileul de curcan Ifantis este un produs ce, pe lângă carnea de pasăre, conţine şi o cantitate mare
de aditivi alimentari, sare şi apă. Am putea spune că aproape o treime din file este reprezentată
de substanţe care îl ajută să stea mai mult pe raftul magazinelor sau să arate cât mai apetisant.

• Consumatorul ar putea alege fileul de curcan pentru că acest tip de carne este recunoscut ca
neavând colesterol. Numai că, dacă i se adaugă atâţia aditivi alimentari, valoarea biologică este
scăzută. Polifosfaţii împiedică fixarea calciului în oase, iar caragenanul poate provoca chiar şi
cancer de stomac, dacă este consumat în cantităţi mari.

• La fel de periculos este şi glutamatul de sodiu, care duce la apariţia durerilor de cap, a ameţelilor,
a palpitaţiilor. Despre efectele cancerigene ale nitritului de sodiu s-au scris multe, astfel încât nu
este recomandat, mai ales în alimentaţia copiilor şi a femeilor însărcinate şi care alăptează.

• Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia


că produsul analizat conţine o cantitate mare de sodiu, din şase aditivi alimentari şi sare. De
aceea, bolnavii renali şi cei cu afecţiuni cardiovasculare trebuie să consume produsul cu mare
precauţie. De asemenea, nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii hepatice, celor cu gută, cu hipertensiune, cu
cancer, celor cu osteoporoză, cu boli dermatologice, cu maladii neurodegenerative.

• Eticheta
• Ifantis. File de curcan. File de curcan 72,5%, apă, amidon de cartofi, proteină animală (ou, porc),
soia, agent de întărire L sodium E325, L lactat E270, sare, condimente şi extracte de condimente,
zaharuri, stabilizatori: polifosfat de Na E452, caragenan E407, acidifiant: ascorbat de Na E301,
substanţă tampon: citrate de Na E331, potenţiator de aromă glutamat de Na E621, conservant:
nitrit de Na E250. http://www.ecomagazin.ro/carne-de-
curcan-impanata-cu-opt-e-uri/
Băutură cu zahăr şi E-uri
de Mihaela Ionescu - 25/08/2009

• Sucurile de fructe prezente în această băutură răcoritoare nu au nici o valoare biologică, fiind înecate în
aditivi alimentari şi zahăr.

• Băutura răcoritoare carbogazoasă cu suc natural de lămâie Giusto Lemon Bitter este un produs
dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, fiind fabricat în principal din apă şi zahăr. Acesta din urmă are
index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă, constituind un stres pentru pancreasul endocrin, care este nevoit
să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă mai scurtă.

• În compoziţia produsului intră şi aditivi alimentari cu potenţial periculos asupra sănătăţii consumatorilor.
Benzoatul de sodiu, E211, este unul dintre cei mai contestaţi conservatori, fiind incriminat în modificare
ADN-ului. De asemenea, unele studii au arătat că poate declanşa diverse tipuri de cancer, dar şi sindrom
de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Efecte adverse are şi sorbatul de sodiu, care poate
provoca astm şi alergii, mai ales în cazul persoanelor sensibile. Guma de carruba în doze mari poate avea
acţiune laxativă şi uneori poate provoca alergii.

• Sucul de lămâie şi cel de portocale sunt prezente într-o cantitate foarte mică, neavând nici un fel de efect
benefic asupra sănătăţii, explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare. Mai mult, prezenţa aditivilor alimentari şi a zahărului în cantitate atât de mare distruge
orice valoare biologică a sucurilor de fructe.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că Giusto Bitter Lemon Green nu
este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu sindrom ADHD, persoanelor
alergice, astmaticilor, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii ale tractusului digestiv, dermatologice,
cardiace, hepatice, renale, celor care suferă de cancer, celor cu probleme stomatologice. Diabeticii vor cere
sfatul medicului curant înainte de consum.

• ETICHETA
• Giusto Bitter Lemon Green. Băutură răcoritoare carbogazoasă cu suc natural de lămâie. Apă, zahăr, suc
natural de lămâie (min. 1,7%), suc natural de portocale (min. 1,3%), dioxid de carbon E290, acidifiant: acid
citric E330, aromă, antioxidant: acid ascorbic E300, stabilizator: gumă de carruba E410, conservanţi:
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
benzoat de sodiu E211, sorbat de potasiu E202, coloranţi verde natural CI3 E140i şi caroteni E160. consum/bautura-cu-zahar-si-e-uri-
Valoarea energetică 189 kJ/45 Kcal., proteine <0,1 g, carbohidraţi 10,9 g, din care zahăr 10,9 g, grăsimi 518858.html
<0,1 g, din care acizi graşi saturaţi <0,1g, fibre <01, g, sodiu, 0,002 g..
12 motive pentru a nu mai bea apă
îmbuteliată
de : Petruta Voda - 22/08/2009
• Este o concepţie greşită aceea pe care o împărtăşesc mulţi oameni conform căreia apa îmbuteliată este mai
sigură decât cea de la robinet, sticlele de plastic fiind reciclate şi mediul nu suferă astfel în nici un fel în
timpul procesului de îmbuteliere. Din păcate, este foarte departe de adevăr! Aşa că, în caz că aveaţi nevoie
de mai multe motive pentru a înceta consumul de apă îmbuteliată, sau doar subiecte de conversaţie, iată 12
motive solide pentru a vă debarasa de obiceiul de a bea apă îmbuteliată.

• • Apa de la robinet din S.U.A. este una dintre cele mai sigure din lume.
• • Aproximativ 40 % din apa îmbuteliată şi vândută în S.U.A e, oricum, numai apă de la robinet filtrată. Dacă
veţi verifica eticheta şi veţi găsi specificaţia ‘ provenită dintr-o sursă municipală‘ sau ‘ apă din sistemul
comunităţii‘ înseamnă că e apă de la robinet.
• • Bând apă de la robinet evitaţi îngrăşămintele, produsele farmaceutice, dezinfectanţii şi alte chimicale găsite
în apa îmbuteliată în urma studiilor.
• • Apa îmbuteliată costă aproximativ $0.002 pe galon (unitate de măsură pentru capacitate folosită în ţările de
limbă engleză şi egală cu circa patru litri) comparativ cu $0.89 până la $8.26 pe galon în cazul apei
îmbuteliate.
• • 88% din sticlele goale de plastic din S.U.A nu se reciclează. Institutul de Reciclare a Recipientelor anunţă
că 30 de milioane de zisticle goale pe zi nu apuca sa fie reciclate.
• • Sticlele goale de plastic pot elibera în apă chimicale în cazul în care sunt expuse prelungit la soare,
încălzite sau refolosite de mai multe ori.
• • Producerea sticlelor de plastic( PET sau polietilenă) pentru a satisface cererea de apă îmbuteliată consumă
aproximativ 17.6 milioane de barili de petrol (fără a lua în considerare costurile transportului). Această cifră
este aproape egală cu cantitatea de necesară pentru a alimenta mai mult de un milion de vehicule în S.U.A.
în fiecare an. La nivel mondial, procesul de îmbuteliere a apei consumă aproximativ 2.7 milioane de tone de
plastic anual.
• • Companiile producătoare de apă îmbuteliată induc în eroare comunităţi să renunţe la sistemul public de
alimentare cu apă în schimbul unor slujbe periculoase.
• • Producerea efectivă a sticlei de plastic poate consuma de până la 7 ori cantitatea de apă existentă în sticlă.
• • Săptămânal, 37,800 camioane livrează apă îmbuteliată pe teritoriul S.U.A.
• • EPA impune standarde mult mai ridicate pentru apa de la robinet decât FDA pentru apa îmbuteliată.
• • 1 din 6 oameni la nivel mondial nu dispune de resurse sigure de apă potabilă, iar aproximativ 3,000 de copii
mor pe zi din cauza bolilor provocate de apa nepotabilă consumată. Asta în timp ce americanii cheltuie http://www.ecomagazin.ro/crema-
de-unt-cu-amidon-modificat/
aproximativ $16 miliarde pe an pe apă îmbuteliată.
• Sursa: www.thegoodhuman.com
Două pahare pe zi de sucuri acidulate cresc riscul
de apariţie a afecţiunilor hepatice cu 80%
de : Ioana Ortansa Ravac - 22/08/2009

• Două pahare pe zi de sucuri acidulate de fructe pot să cauzeze, pe termen lung, afecţiuni hepatice
severe, care conduc la necesitatea unui transplant de ficat, potrivit unui studiu al cercetătorilor
israelieni. Maladiile hepatice sînt asociate de obicei cu abuzul de alcool, dar acest studiu a relevat
faptul că şi băuturile nealcoolice cu un conţinut ridicat de zahăr pot să cauzeze declanşarea maladiei
cunoscute sub numele de steatoză hepatică, făcîndu-le şi mai periculoase decît abuzul de alcool.

• Cercetătorii israelieni au descoperit faptul că persoanele care beau în fiecare zi un litru de băuturi
gazoase sau de sucuri proaspete din fructe sînt de cinci ori mai predispuse la steatoză hepatică.
Aceiaşi cercetători au dezvăluit faptul că şi două pahare de băuturi gazoase precum Coca Cola sînt
suficiente pentru a creşte riscul unor afecţiuni hepatice, diabet sau maladii cardiace. Medicii de la
spitalul Ziv Liver din Haifa au comparat rezultatele constatate în cadrul a două grupuri de voluntari
care nu prezentau riscul de declanşare a steatozei hepatice. La sfîrşitul acestui studiu, medicii au
constatat că 80% dintre voluntarii care au consumat sucuri carbogazoase cu un conţinut ridicat de
zahăr sau sucuri de fructe au prezentat schimbări semnificative la nivelul ficatului, comparativ cu
doar 17% dintre voluntarii din grupul de control, care nu au consumat băuturi gazoase dulci.

• Medicul Nimer Assy, coordonatorul acestui studiu, a explicat faptul că ingredientul din sucurile
carbogazoase dulci şi din cele de fructe care cauzează această maladie este un zahăr prezent în
fructe, denumit fructoză, care este foarte uşor absorbit de ficat. Fructoza nu afectează producţia de
insulină şi se depune direct în ficat, unde este transformată în grăsime. Ea creşte riscul de apariţie a
steatozei hepatice, care duce la rîndul ei la ciroză, iar aceasta declanşează cancerul hepatic, a
explicat specialistul israelian. Medicii israelieni recomandă ca părinţii să limiteze cantităţile de sucuri
dulci pe care copiii lor le consumă, la cel mult un pahar pe zi. Ei susţin, totodată, că părinţii ar trebui
să înlocuiască aceste băuturi din dieta copiilor lor cu o sticlă de apă. Pentru a beneficia pe deplin de
avantajele oferite de fructe şi de legume, medicii recomandă ca acestea să fie consumate naturale,
deoarece ele conţin anumite fibre care împiedică fructoza să fie absorbită de ficat.

• Sursa: telegrafonline.ro
http://www.ecomagazin.ro/doua-pahare-
pe-zi-de-sucuri-acidulate-cresc-riscul-de-
aparitie-a-afectiunilor-hepatice-cu-80/
Narghileaua, mai dăunătoare decât ţigara!
de : Ioana Ortansa Ravac - 31/08/2009

• Narghileaua - sau sisha, cum este numita in limbile arabe, este mult mai
daunatoare decat tigara, pentru ca determina o crestere a nivelului de monoxid
de carbon din sange care poate provoca leziuni cerebrale sau pierderea
cunostintei, potrivit unui studiu citat de BBC News Online.

• Cercetarea privind efectele fumatului de narghilea, realizata de specialistii de la


Departamentul Sanatatii si Centrul de Cercetare privind consumul de tutun, a
invalidat mitul potrivit caruia acesta nu ar afecta sanatatea. Mai mult decat atat,
s-a descoperit ca, dupa ce fumeaza narghilea, oamenii inregistreaza o crestere a
nivelului de monoxid de carbon din sange de trei sau chiar de patru ori mai mare
decat in cazul in care ar fuma o tigara. Niveluri foarte ridicate ale monoxidului de
carbon din sange pot provoca leziuni cerebrale sau pierderi ale cunostintei.

• Prin masurarea concentratiei gazului din respiratie s-a observat ca, in cazul unui
non-fumator, tutunul de narghilea afecteaza 1 la suta din sange, in cel al unui
fumator ocazional, 2-4 la suta, iar in cel al unui fumator permanent, 5-7 la suta.
Cercetarea a aratat ca fumatorii de narghilea au in sange o concentratie de
monoxid de carbon de 8-12 la suta.

• Cercetatorii s-au aratat surprinsi de rezultate, mai ales in conditiile in care multe
persoane nu incadreaza sisha in categoria fumat, considerand, dimpotriva,
narghileaua ca fiind o alternativa sanatoasa la consumul de tigarete. Noul studiu
a demonstrat ca, in cele mai rele circumstante, narghileaua poate fi de 400 - 450
de ori mai periculoasa decat o tigara.

• Sursa: mediafax http://www.ecomagazin.ro/narghilea


ua-mai-daunatoare-decat-tigara/
Cremă de unt cu amidon modificat
de : Mihaela Ionescu - 24/08/2009

• Crema de unt cu mirodenii Sole este un produs dezechilibrat din punct de


vedere nutriţional, având un exces de lipide de origine animală.

• Acestea, consumate în cantităţi mari, pot duce la disturbarea bunei


funcţionări a inimii şi a ficatului. Din această cauză, produsul analizat are
şi o valoare energetică mare, avertizează profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• În compoziţia cremei analizate intră şi trei aditivi alimentari care pot


afecta sănătatea tractusului digestiv. Guma guar în special poate provoca
greaţă şi balonare. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă,
specialistul nostru ne informează că produsul nu este recomandat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi
obezilor, persoanelor cu afecţiuni cardiace, renale, hepatice, celor care
suferă de afecţiuni ale tractusului digestiv. Persoanele care au intoleranţă
la lactoză vor testa o mică parte din produs pentru a vedea care este
reacţia organismului.

• Sole. Gustos. Cremă de unt cu mirodenii. Produs pasteurizat. Smântână


pasteurizată, unt 13,5%, lapte praf degresat, amestec de mirodenii 1%,
stabilizatori amidon modificat E1410/E1414/ E1420, gumă guar E412,
carboxi-metil-celuloză E460, gumă xanthan E415, sare 0,5%, cultură de
unt. Conţine grăsime cel puţin 37%. Proteine 2,5 g, carbohidraţi 2,0 g,
lipide 38 g, valoare energetică 1.483 kj/360 kcal.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/crema-de-unt-cu-amidon-
modificat-518747.html
Salam rustic din resturi de pasăre
de : Mihaela Ionescu - 17/08/2009

• Salamul rustic Agricola este un produs care se remarcă prin faptul că nu are aproape nimic natural în compoziţie, fiind
un amestec de resturi de pasăre , grăsimi şi aditivi alimentari.
• Principalul ingredient al salamului rustic Agricola este carnea de pasăre separată mecanic (MDM) care este de fapt o
pastă din resturi fără valoare economică - pieliţe, zgârciuri şi ce mai scapă în malaxor. Pentru că nu are nici o valoare
nutritivă, folosirea MDM-ul a fost limitată în mai multe ţări, iar în altele nu se mai utilizează deloc.
• Următorul ingredient ca pondere este emulsia de şoric, care nu aduce organismului nici un aport de vitamine şi minerale,
neavând valoare biologică. Slănina este şi ea prezentă într-o cantitate mare, inducând produsului un dezechilibru
nutriţional. Grăsimile saturate, de natură animală, afectează grav funcţionarea la parametri normali a sistemului
cardiovascular, dar şi a ficatului, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare.
• În compoziţia produsului analizat intră şi aditivi alimentari care, consumaţi în mod frecvent, afectează buna funcţionare a
organismului. Polifosfaţii, E452, aduc în organism o cantitate suplimentară de fosfor, care împidică fixarea calciului în
oase. Cu timpul, pot apărea depuneri anormale de calciu, dar se poate instala şi osteoporoza. Potenţiatorul de gust,
glutamat de sodiu, E621, poate provoca aşa-numitul ―sindrom al bucătăriei chinezeşti‖.
• Acesta se manifestă mai ales la persoanele sensibile cauzându-le dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură in
antebraţ şi ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Din cauza acestor efecte, monoglutamatul de sodiu
nu trebuie consumat de femeile însărcinate, copii, persoanele hipoglicemice, bătrâni şi cardiaci. Un alt efect al aditivului
Salamul rustic Agricola are o valoare
alimentar E 621 este predispoziţia la obezitate. Acest fapt a fost demonstrat pe studii de laborator efectuate pe cobai. energetică mare, iar copiii trebuie să-l evite
Compuşii de transformare metabolică din E621 au efect neurotoxic, putând declanşa maladii grave ca Huntington,
Alzheimer sau Parkinson.
• Colorantul carmin E120 este incriminat în apariţia alergiilor, erupţiilor cutanate, dar şi în declanşarea sindromului de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). La fel de periculos este şi conservantul nitrit de sodiu, al cărui
potenţial cancerigen a fost demonstrat de lumea ştiinţifică.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor enumerate pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este indicat copiilor,
adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de maladii cardiovasculare, cerebrovasculare, celor cu
dislipidemie, hipertensivilor, suferinzilor de maladii hepato-renale.
• De asemenea, consumul acestui salam nu este indicat persoanelor care suferă de boli neurodegenetive (Parkinson şi
Alzheimer), suferinzilor de boli ale pielii (psoriazis), celor cu osteoporoză, cu boli colagenice, suferinzilor de cancer, de
hiperuricemie (gută), persoanelor cu boli ale tractusului digestiv. Suferinzii de diabet vor ţine cont de aportul de glucide
adus de produs şi vor cere sfatul medicului curant înainte de consum. Persoanele care suferă de alergie la soia vor testa
reacţia organismului la produs.
• ETICHETA
• Preparat din carne fiartă şi afumată. Membrană artificială necomestibilă. Carne de pasăre separată mecanic, emulsie de http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
şoric, slănină, proteină vegetală din soia, amidon, apă, condimente, sare, stabilizator polifosfaţi E452, antioxidant acid consum/salam-rustic-din-resturi-de-
ascorbic E300, potenţiator de aromă glutamat de sodiu E621, colorant natural carmin E120, conservant nitrit de sodiu pasare-518085.html
E250. Valoare energetică 230,39 kcal/956.88 kj
Bere cu aditivi periculosi
15/08/2009

• Mai multi vrinceni au consumat bere „Redd‘s― care continea acid malic, un aditiv
deosebit de periculos pentru sanatate.

• Descoperirea a fost facuta de catre inspectorii sanitari de la Departamentul de


Control in Sanatate Publica, care au primit o avertizare de la Ministerul Sanatatii ca,
in mai multe judete ale tarii printre care si Vrancea, exista la comercializare un lot de
bere „Redd‘s― cu aditivi interzisi.

• Acest sortiment de bere este special datorita faptului ca are arome de fructe si
contine mai putin alcool. Se gaseste atit la sticle de 0,33 l cit si de 0,5 l.

• „Noi am retras de pe piata toata berea de acest tip, dar inainte de a face acest lucru,
o cantitate mica, nu foarte importanta, fusese deja consumata―, ne-a declarat
medicul Mircea Stoenoiu, de la Departamentul de Control in Sanatate Publica.

• Berea a ajuns in Vrancea dupa ce a fost comercializata de catre o firma


distribuitoare din Buzau. Potrivit inspectorilor, este vorba despre un singur lot cu
aceasta bere dar pentru orice eventualitate, s-a cerut retragerea tuturor produselor
cu aceasta marca.

• Acidul malic este un acid natural prezent in majoritatea fructelor si in multe legume,
fiind parte din metabolismul fiecarei celule vii. În scopul comercializarii, este obtinut
prin sinteza, E 126. Conform legislatiei in vigoare, acidul malic este un aditiv interzis.

http://www.monitorulvn.ro/
Pateu proaspăt cu conservant
de : Mihaela Ionescu - 13/08/2009

• Pe eticheta pateului de porc Tartini scrie că este ―proaspăt şi delicios‖. Nu punem la îndoială gustul produsului, dar
în ceea ce priveşte prospeţimea, lista de ingrediente contrazice afirmaţia. Prezenţa conservantului nitrit de sodiu
este principalul motiv pentru care pateul de porc Tartini nu poate fi proaspăt. Pe lângă acest aditiv alimentar cu
potenţial cancerigen, produsul analizat mai conţine şi alte substanţe chimice sau ingrediente care au trecut printr-
un proces de industrializare.

• Monoglutamatul de sodiu, aditiv alimentar folosit pentru gustul ―delicios‖, poate duce la apariţia sindromului
bucătăriei chinezeşti, mai ales în cazul unui consum frecvent. Acesta se manifestă prin dureri de cap, ameţeli,
palpitaţii, probleme neuropsihice. Efecte adverse are şi colorantul carmin care poate provoca alergii, rinite, astm,
erupţii cutanate, sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. De asemenea, nu este recomandat în
alimenţia suferinzilor de Parkinson şi Alzheimer din cauza conţinutului de aluminiu.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia asupra
faptului că pateul de porc Tartini este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. Cea mai mare pondere în
produs o au grăsimile de natură animală, care afectează în primul rând funcţionarea ficatului şi a sistemului
cardiovascular. În compoziţia produsului intră şi zahărul, glucid cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă.

• Concluziile specialistului
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este recomandat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, cardiovascularilor, suferinzilor de
afecţiuni hepatice şi renale, diabeticilor (grăsimile saturate generează rezistenţa la insulină), suferinzilor de status
proinflamator sistemic (poliartrite, artrite, artroze, reumatisme), bolnavilor de cancer, de boli neurodegenerative
(Parkinson şi Alhzeimer), celor cu afecţiuni dermatologice, celor cu sistemul imunitar slăbit. Persoanele cu
intoleranţă la lactoză şi cei cu alergie la soia vor testa în prealabil produsul, consumând doar o mică parte pentru a
vedea reacţia organismului.

• Eticheta
• Caroli. Tartini. Pate de porc. Ficat de porc 27%, slănină, apă, şorici, proteină vegetală din soia, amidon, sare,
ceapă deshidratată, condimente naturale, zahăr, proteină din lapte, agent de îngroşare (caragenan E407),
antioxidant ascorbat de sodiu E301, conservant nitrit de sodiu E250, acetat de sodiu E 262, potenţiator de gust
monoglutamat de sodiu E621, colorant natural carmin E120. Produs fiert. Conţine soia, proteine din lapte, poate
conţine urme de alune. Valoare energetică la 100 g produs 1150 kj/275 kcal, proteine 10,5 g proteine, lipide 24 g,
glucide 4,5 g, sare 1,9 g.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/pateu-proaspat-cu-
conservant-517696.html
Desert din aditivi
de : Mihaela Ionescu - 29/07/2009

• Desertul pentru îngheţată Polaretti este un amestec din apă, zahăr, substanţe chimice şi sirop
de fructe care se pune la congelator pentru câteva ore, devenind apoi un desert rece.

• Polaretti conţine o cantitate mare de zahăr şi de aceea consumatorul doar va avea impresia
că s-a răcorit. În realitate, nu face altceva decât să îşi forţeze pancreasul endocrin să secrete
mai multă insulină decât în mod normal, ceea ce îl stresează, avertizează profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, produsul
analizat conţine coloranţi azoici de sinteză, care sunt periculoşi, în special, pentru sănătatea
copiilor. Sunset yellow E110 poate provoca alergii persoanelor sensibile, congestie nazală,
astm, bronhoconstrucţie, disfuncţii ale percepţiei gustului, distrugeri cromozomiale, spasme
vasculare, dureri gastrice, blocarea enzimelor digestive. Efecte adverse are şi E104 galben
de chinolină: astm, alergii, dermatite, sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare.
Roşu ponceau are potenţial cancerigen şi poate induce sindromul de hiperactivitate şi
deficienţă de concentrare. În compoziţia produsului intră şi doi stabilizatori care pot afecta
buna funcţionare a tractusului digestiv.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat


nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, diabeticilor,
supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de boli hepatice şi renale, celor cu status
proinflamator sistemic, suferinzilor de boli neurodegenerative, alergicilor şi astmaticilor, celor
cu boli ale tractusului digestiv, celor cu sindrom ADHD.

• Eticheta
• Polaretti. Desert pentru îngheţată. Apă, zahăr, sirop de fructe ce conţine căpşuni 18%, cireşe
negre 15%, portocală 12%, lămâie 3%, sirop de glucoză, acid citric E330 acidifiant, arome,
stabilizator gumă de guar E412, guma de roşcova E410, colorant E110 sunset yellow, E124-
roşu ponceau 4R, E104-galben de chinolină.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/desert-din-aditivi-
516114.html
Chifle cu grăsimi hidrogenate
de : Mihaela Ionescu - 19/07/2009

• Chiflele hamburger ―PRIMĂVARA― sunt un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un
exces de glucide cu index ridicat şi absorbţie rapidă.

• De asemenea, conţin şi grăsimi într-o cantitate mare. Dintre acestea cele mai periculoase sunt
grăsimile vegetale hidrogenate, care afectează buna funcţionare a inimii şi a ficatului. În unele ţări
europene, dar şi în SUA, utilizarea acestora a fost limitată sau chiar interzisă, tocmai din cauza
efectelor nocive asupra sănătăţii.

• Produsul analizat conţine şi aditivi alimentari, majoritatea dintre ei fiind incriminaţi în dereglarea
funcţionării optime a tractusului digestiv. Guma guar poate produce balonări, greaţă, crampe, astm,
alergii şi eczeme, iar E472e duce la apariţia durerilor abdominale, a diareei, a stărilor de vomă şi a
balonării.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage


atenţia că în compoziţia produsului intră o cantitate mare de sare. Doza zilnică recomandată pentru un
adult este de 6 g sare, depăşirea acesteia atrăgând după sine probleme cu buna funcţionare a inimii şi
a rinichilor.

• În urma analizei informaţiilor încrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu
maladii cardiovasculare, hepatice, renale, dermatologice, hipertensivilor, alergicilor, bolnavilor de
cancer.
• Chiflele hamburger Primăvara sunt interzise suferinzilor de celiachie din cauza conţinutului de gluten.

• ETICHETA
• Făină albă de grâu, apă, zahăr, drojdie, ulei vegetal, grăsime vegetală hidrogenată, lapte praf, gluten,
sare iodată, conservant propionat de calciu E282, ameliorator de făină (făină de grâu, dextroză,
stabilizator, E412 guma guar, antioxidant E300 acid ascorbic, emulgatori E472e esterii glicerici ai
acidului diacetil tatric cu acizi graşi, E322 lecitină de soia, făină de soia, antioxidant E300 acid http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/chifle-cu-grasimi-
ascorbic, enzime). Conţine gluten. hidrogenate-514951.html
Dinamism din chimicale
de : Mihaela Ionescu - 16/07/2009

• Reclama tv de la Jacobs Dynamix Energy ne prezintă un grup de adolescenţi care sunt energizaţi de
consumul acestui produs. Din enumerarea ingredientelor de pe etichetă reiese că tinerii nu pot fi
consumatorii-ţintă ai acestui amestec de cafea solubilă şi complex de vitamine B.

• Conţinutul ridicat de cafea solubilă nu este indicat în cazul adolescenţilor. Mai mult, profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că produsul conţine
şi o cantitate mare de ulei vegetal hidrogenat (margarină). Acesta este incriminat în apariţia bolilor
cardiovasculare şi hepatice, fiind interzis în unele ţări europene, dar şi în SUA.

• Cantitatea mare de cafea şi uleiul vegetal hidrogenat nu sunt singurele ingrediente nocive ale produsului.
Fostaful de potasiu şi polifosfatul sodic dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând asimilarea şi
fixarea calciului în oase, ducând la apariţia osteoporozei şi a depunerilor anormale de calciu.

• De asemenea, betacarotenul E160 este incriminat în apariţia cancerului pulmonar mai ales în cazul celor
care trăiesc în zone poluate sau al fumătorilor. Specialistul nostru nu recomandă asocierea produsului cu Complexul de vitamine B utilizat pentru produs nu
ţigările, pentru a diminua efectele nocive. are valoare biologică, fiind distrus de aditivi
alimentari, zahăr şi grăsimi modificate chimic

• Jacobs Dynamix Energy conţine şi o cantitate mare de zahăr şi sirop de glucoză, două glucide cu index
glicemic ridicat şi absorbţie rapidă, care afectează buna funcţionare a pancreasului. Vitaminele utilizate nu au
nici o valoare biologică în acest context, nefiind de folos organismului.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că Jacobs Dynamix Energy
nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi
obezilor, persoanelor cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice, hipertensivilor, celor cu osteoporoză.
Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de glucide, iar cei cu intoleranţă la lactoză vor testa reacţia organismului
la produs.

• ETICHETA
• Jacobs Dynamix Energy. Amestec de cafea solubilă, pudră pentru cafea şi complex de vitamine B.
• Zahăr, sirop de glucoză, cafea solubilă 12,9%, ulei vegetal hidrogenat, stabilizatori fosfat de potasiu E340,
polifosfat sodic E452, proteină din lapte, emulsificatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi E471), http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
antiaglomerant dioxid de siliciu E551, vitamina B5 (D-pantotenat de calciu), vitamina B6 (piridoxină consum/dinamism-din-chimicale-
514599.html
hidrocloridă), vitamina B2 (riboflavină), vitamina B1 (mononitrat de tiamină), vitamina B9 (acid folic), colorant
(betacaroten) E160. Conţine proteină din lapte.
PEPSI MAX si aditivii alimentari
Articol de: Oana Corfala
Website: http://oanacorfala.ecosapiens.ro/
24 Iun 2009

• ―Mens sana in corpore sano‖. Motto-ul latin este arhicunoscut în întreaga lume şi cu toţii încercăm, mai mult sau mai
puţin, să îl aplicăm în viaţa de zi cu zi. Acest lucru este din ce în ce mai dificil din cauza alimentelor pe care le
consumăm.
• Este important pentru sănătatea noastră ca produsele alimentare să fie produse în conformitate cu legile în vigoare, dar
legile permit folosirea de substanţe dăunătoare sănătăţii: este vorba de o parte din aditivii alimentari, binecunoscutele E-
uri de pe etichetele alimentelor.

• Standardele generale pentru aditivii alimentari se stabilesc pe plan internaţional, iar autoritatea de referinţă în ceea ce
priveşte elaborarea standardelor de calitate este „Codex Alimentarius‖, întocmit în 1962. Uniunea Europeana a decis în
1970, ca fiecare aditiv autorizat să fie semnalat pe etichete sau ambalaje, prin binecunoscutul cod E. Pentru aplicarea
eficientă şi unitară a legislaţiei în domeniu, Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor a elaborat peste 90 de
proceduri specifice de control pe grupe de produse şi servicii.

• Există totuşi aditivi alimentari permişi în România, dar interzişi în ţări precum Rusia, Statele Unite ale Americii sau
Australia datorită toxicităţii lor, iar dintre ei merită menţionaţi: E123: Amarant - colorant roşu; E124: Ponceau 4R -
colorant roşu; E128: Roşu 2 G - colorant; E211:Acidul benzoic si derivaţii săi; E230: Bifenil - conservant; E231:
Ortofenilfenol - conservant; E233: Tiabendazol - conservanţi; E95: Acetsulfam K - îndulcitor. ―DARE FOR MORE‖ – 2,5L
la preţ de 2L. Acesta este sloganul companiei Pepsi, care îndeamnă consumatorii să bea mai mult la un preţ mai mic.
Dacă citim ingredientele unei etichete de PEPSI MAX din România observăm că celebra băutură răcoritoare conţine:
apa, dioxid de carbon; Colorant: caramel; Îndulcitori de sinteza: aspartam (conţine fenilalanina) şi Acesulfam K;
Acidifianţi: acid citric şi acid fosforic alimentar; Conservant: benzoat de sodiu, cafeină, aromă de cola. Statele Unite ale
Americii a interzis folosirea a doi aditivi alimentari prezenţi în această băutură, şi anume BENZOATUL DE SODIU –
E211, conservant alimentar care maschează gustul unor alimente de calitate slabă; se cunoaşte că provoacă urticarie şi
agravează astmul, iar Asociaţia Consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen; interzis mai este
ASPARTAM – E951, un edulcorant intens, puterea de îndulcire fiind de 150-200 de ori mai mare decât a zaharozei, iar
consumul frecvent este nerecomandat deoarece poate provoca oboseală, ameţeli, halucinaţii, dureri de cap, palpitaţii,
anxietate, dureri articulare, spasme musculare, pierderea memoriei şi cancere de creier.

• Cu toate că ceilalţi aditivi alimentari sunt până în prezent permişi peste tot în lume, ei sunt dăunători organismului.
ACESULFAM K– E 950, nu este recomandat copiilor, în curele de slăbire, femeilor însărcinate sau celor care alăptează,
bătrânilor sau diabeticilor deoarece prezintă risc carcinogen, determină stres metabolic, iar la animalele de laborator
apar afecţiuni ale glandei tiroide. ACIDUL FOSFORIC – E 338, este un acidifiant natural mineral care consumat în
cantităţi mari determina încetinirea asimilării de magneziu, fier şi calciu, mărind astfel riscul de osteoporoză. ACIDUL
CITRIC – E330, este un acidifiant care determină afecţiuni ale cavităţii bucale ca aftele sau cariile dentare. Consumul
mare de CAFEINĂ provocă palpitaţii, creşterea presiunii sangvine, vomă, convulsii, diaree, insomnie, crampe stomacale, http://www.ecomagazin.ro/pepsi-
tremurături ale mâinilor, spasme musculare şi scăderea calcemiei. Găsim aditivi alimentari nocivi sănătăţii aproape în max-si-aditivii-alimentari/
toate produsele pe care le consumăm. Astfel ca motto-ul „Mens sana in corpore sano‖ este din ce în ce mai dificil de
aplicat, dar nu imposibil.
Păcăleala Prodsper
de : Mihaela Ionescu - 16/07/2009

• Crenvurştii Prodsper au înscris pe etichetă următoarea sintagmă: ―Sănătos şi natural!‖. Analizând


eticheta, ne dăm seama că ce ar putea fi natural nu este sănătos, iar ingredientele sintetice sunt de-a
dreptul nocive.
• Producătorul nu avea voie să facă menţiunea ―sănătos şi natural‖ pe etichetă. Regulamentul European
1924/2006 interzice astfel de înscrisuri fără să fie verificate, pentru că duc la înşelarea
consumatorului. Acesta din urmă ar trebui să citească şi ingredientele, nu numai reclama mincinoasă
pe care producătorul şi-o face.
• Carnea de porc, de vită şi slănină sunt ingrediente ce s-ar putea încadra în categoria ―natural‖, însă nu
pot fi şi sănătoase. Slănina, în special, conţine grăsimi animale saturate, care afectează sănătatea
inimii, a ficatului, a sistemului cardiovascular şi pot duce la apariţia cancerului. Sarea, prezentă într-o
cantitate mare, este incriminată în apariţia bolilor de rinichi, de inimă şi a hipertensiunii, oricât de
naturală ar fi.
• Pe lista de ingrediente urmează o serie de substanţe care au trecut prin procedee de industrializare,
deci nu pot fi încadrate la categoria ―natural‖. Amidonul de cartofi este folosit pentru a da produsului o
textură cât mai aproape de a unuia ―sănătos şi natural‖, neavând un rol nutriţional. Polifosfatul de
sodiu este un aditiv alimentar ce dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în
oase. Ascorbatul de sodiu este un E, deci nu poate fi natural. Conservantul azotit de sodiu E250 este
unul dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari, fiind incriminat în apariţia cancerului. La fel de periculos Menţiunea de pe etichetă este ilegală şi
poate fi glutamatul E621, care poate produce persoanelor sensibile dureri de cap, slăbiciune, greaţă, mincinoasă
senzaţii de arsură în antebraţ şi ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă.
Condimentele naturale şi boiaua de ardei dulce pot fi naturale, dar nu sănătoase pentru toate
categoriile de consumatori, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi.
• În urma analizei informaţiilor de pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat nici
unei categorii de persoane suferinde, supraponderalilor şi obezilor, copiilor, femeilor însărcinate şi
care alăptează.

• Etichetă
• Produs afumat şi fiert în membrană artificială comestibilă. Materii prime: carne de porc, carne de vită,
slănină, alte ingrediente: sare max. 3 g/100 g, amidon din cartofi, stabilizator polifosfat de sodiu E452,
antioxidant ascorbat de sodiu E301, conservant: azotit de sodiu E250, condimente naturale, glutamat
E621, proteină din soia, boia de ardei dulce. Valoare energetică 100 g: 386 kcal/1614 kj, proteine 40
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
g, grăsime 37,11 g. consum/pacaleala-prodsper-
514691.html
Inele din aditivi chimici
de : Cristina Andreea Calin - 14/01/2009

• Părinţii care îşi vor hrăni copiii cu inelele de porumb Jumbo Balls riscă să îi transforme în nişte agitaţi.
Acest produs conţine aditivi alimentari, ce induc sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare.
• Inelele de porumb Jumbo Balls (Crasty) au un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat şi
absorbţie rapidă. Din această cauză, produsul este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, ne
spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
• Produsul analizat conţine şi patru coloranţi chimici de sinteză, ce nu sunt recomandaţi în alimentaţia
copiilor. Tartrazina E102 nu trebuie consumată într-o cantitate mai mare de 7,5 mg/kg corp. Dacă este
depăşită această cantitate pot apărea alergii, astm, rinite, urticarie. Copiilor le poate declanşa sindromul
de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). De asemenea, creşte incidenţa apariţiei unor
tumori tiroidiene, alterează percepţia şi comportamentul, producând stări de confuzie, inhibă
metabolismul zincului şi interferează cu enzimele digestive. Roşu ponceau 4R este un colorant azoic
care induce sindromul ADHD şi are un puternic potenţial cancerigen. Din această cauză a fost stabilită o
doză zilnică admisă de numai 4 mg/kg corp. La fel de periculos este şi E133 albastru briliant. Acesta
poate induce sindromul ADHD, bronhoconstricţie, rash, destrucţii cromozomiale. Doza zilnică admisă
este de 12,5 mg/kg corp. Dioxidul de titan, E171, nu este recomandat a fi consumat în mod frecvent, mai
ales de către persoanele sensibile. Pe lângă aceşti coloranţi, inelele Jumbo Balls conţin şi arome de
fructe identic naturale, ceea ce înseamnă că au fost obţinute prin sinteză chimică. Părinţii nu trebuie să
îşi imagineze că s-au folosit extracte de fructe benefice sănătăţii copiilor. Produsul în sine nu are nici o
valoare biologică, aducând organismului numai un plus de calorii de proastă calitate ce duc la obezitate.
• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii
cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu alergii, celor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de
concentrare (ADHD), celor cu boli dermatologice, astmaticilor, persoanelor cu afecţiuni ale tractusului
digestiv, bolnavilor de cancer. Inelele Jumbo Balls sunt interzise bolnavilor de celiachie, din cauza
conţinutului de gluten. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de a consuma produsul şi vor
ţine cont de cantitatea de glucide.
• Etichetă
• Inele din porumb. Crasty. Griş din porumb 72%, zahăr, glucoză, arome de fructe identic naturale,
coloranţi alimentari E102 – tartrazină, E124 – roşu ponceau 4R, E133 – albastru briliant, E171 – dioxid
de titan. Valoare energetică/100 g: 395 kcal/1.652 kJ, proteine 8,1%, lipide 2,6%, glucide 87%. Produsul
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
nu conţine OMG. consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-
inele-din-aditivi-chimici-142268.html
Sos Glenn din ulei şi zahăr
de : Cristina Andreea Calin - 13/01/2009

• Sosul Glenn are o valoare energetică foarte mare, care este crescută şi de faptul că este consumat alături de
produse din carne.
• Sosul Glenn este un produs care se vinde exclusiv la KFC. Din compoziţie rezultă că este dezechilibrat din punct de
vedere nutriţional, cu un exces de lipide de origine vegetală (ulei de floarea-soarelui) şi glucide cu index glicemic
ridicat şi absorbţie rapidă (zahăr). Din această cauză, produsul are şi o valoare energetică foarte ridicată, de care
trebuie să ţină cont supraponderalii şi obezii.
• În compoziţia sosului analizat intră şi doi conservanţi chimici consideraţi periculoşi pentru sănătatea consumatorilor,
avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Benzoatul de
sodiu, E211, poate produce mutaţii ale ADN-ului, ducând în cazul unui consum în cantităţi mari la apariţia a diferite
tipuri de cancer. Printre efectele adverse se mai numără şi apariţia maladiei Parkinson, dar şi a altor boli
neurodegenerative. De asemenea, este incriminat în apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de
concentrare (ADHD). Doza zilnică admisă, stabilită de JEFCA, forul mondial care reglementează utilizarea aditivilor
alimentari, este de 5 mg/kg corp. Sorbatul de potasiu, E202, poate provoca astm, alergii.
• Amidonul modificat din porumb este folosit de producător pentru a da sosului consistenţa dorită. Cantitatea destul
de mare de amidon este necesară având în vedere că primele două ingrediente sunt uleiul de floarea-soarelui şi
apa.
• În compoziţia sosului intră şi alergeni. Cei cu alergie la albuşul de ou, la proteinele din lapte şi la muştar trebuie să
consume o cantitate mică de produs pentru a testa reacţia organismului. Bolnavii de rinichi, inimă şi suferinzii de
hipertensiune trebuie să ţină cont de cantitatea de sare.

• ETICHETĂ
• Sos Glenn. Ulei de floarea-soarelui max. 44%, apă, zahăr, amidon modificat de porumb 6,6%, unul dintre E1404,
E1410, E1414, E1420, muştar, usturoi 1,5%, praf de ouă, proteină din lapte, sare, oţet, piper, acid lactic E270,
conservanţi benzoat de sodiu E211, sorbat de potasiu E202. Produs exclusiv pentru KFC.

• Concluziile specialistului
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
ne spune că sosul Glenn nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi
obezilor, suferinzilor de maladii renale, cardiovasculare, celor cu boli hepatice, renale, hipertensivilor, alergicilor,
celor cu boli ale tractusului digestiv, persoanelor cu afecţiuni dermatologice (inclusiv celulită), celor cu maladii
neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer), persoanelor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare
(ADHD), bolnavilor de diferite tipuri de cancer, suferinzilor de astm şi alte boli ale tractusului respirator. Persoanele
care suferă de diabet vor cere sfatul medicului curant înainte de consum şi vor ţine cont de cantitatea de glucide
conţinută de produsul analizat. Alergicii la ouă, lapte şi muştar vor acorda o atenţie deosebită consumului sosului
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
Glenn. consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-sos-
glenn-din-ulei-si-zahar-142177.html
Excelenţă cu 13 E-uri
de : Cristina Andreea Calin - 12/01/2009

• Pastramă din pulpe de pui Fil Sam Câmpina este un produs fiert cu afumat, care a fost fabricat cu ajutorul
a 13 aditivi alimentari.

• Ingredientul principal al produsului analizat este pulpa de pui, însă este urmat de sarea iodată, ceea ce
înseamnă că ea este folosită într-o cantitate foarte mare. Consumatorii trebuie să ţină cont de acest
aspect, pentru a nu depăşi doza zilnică recomandată de 6 g pentru un adult, pentru a nu pune în pericol
sănătatea inimii şi a rinichilor.

• De asemenea, producătorul a folosit şi doi coloranţi naturali, care însă au o serie de efecte adverse.
Annatto poate provoca urticarie, astm şi este contraindicat copiilor care suferă de hiperactivitate şi
deficienţă de concentrare (ADHD). Carminul, E120, poate duce la apariţia alergiilor, a rinitelor, a astumului
şi a erupţiilor cutanate.

• Conservanţii, nitrit de sodiu E250 şi nitrat de sodiu E251, pun în pericol sănătatea consumatorilor, fiind
consideraţi cancerigeni. Doza zilnică admisă pentru toţi nitriţii din alimentaţie este de 0,1 mg/kg corp, iar
pentru nitraţi, de 0-3,7 mg kg/ corp. Aceşti aditivi sunt interzişi în alimentaţia bebeluşilor sub 3 luni.

• Gelifiantul, caragenan E407, este incriminat în afecţiunile tractusului digestiv. Studii recente au arătat că,
deşi este o substanţă naturală, caragenanul poate provoca gastrite, ulcer şi chiar cancer de stomac.
Efecte la fel de grave au şi polifosfaţii, care au un potenţial cancerigen ridicat, conform celor mai recente
studii efectuate de cercetătorii americani.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, persoanelor care suferă de orice boală, celor
cu maladii neuropshice, alergicilor, astmaticilor.

• Etichetă
• Excelenţa preparatelor din carne. Pulpe de pui cu os, sare iodată, proteină vegetală (alergen), soia,
stabilizator (polifosfat E452), potenţiator de aromă glutamat monosodic E621, gelifiant caragenan E407,
lactoză, dextroză, glucoză, arome, antioxidant acid ascorbic E300, ascorbat de sodiu E301, corector de …
aciditate citrat de sodiu E331, colorant natural annatto E160b, carmin E120, conservant nitrit de sodiu
E250, nitrat de sodiu E251, dextroză, acid citric E330, antioxidant palmitat de ascorbicall fa E304,
tocoperol E306
Muştar Olympia colorat cu E102
de : Cristina Andreea Calin - 09/01/2009

• Muştarul iute Olympia este un produs care a avut nevoie de un colorant chimic de sinteză
pentru a-i îmbunătăţi imaginea.

• Tartrazina, E102, este unul dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari utilizaţi în industria
alimentară. Poate provoca alergii, astm. De asemenea, este incriminat în inducerea sindromului
de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetători Alimentare, atrage atenţia că tartrazina creşte incidenţa
apariţiei unor tumori tiroidiene, alterează percepţia şi comportamentul producând stări de
confuzie, inhibă metabolismul zincului şi interferează cu enzimele digestive. Din această cauză,
JEFCA (forul mondial care reglementează utilizarea aditivilor alimentari) a stabilit o doză zilnică
admisă de numai 7,5 mg/kg corp. Conservantul, e202, sorbat de potasiu, poate provoca astm şi
alergii.

• Produsul analizat conţine şi o cantitate mare de sare. Consumatorii trebuie să ţină cont că
medicii recomandă ca adulţii să nu depăşească zilnic 6 g de sare, pentru a-şi păstra sănătatea
sistemului cardiovascular şi pe cea a rinichilor. În urma analizei ingredientelor înscrise pe
etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi
care alăptează, persoanelor cu afecţiuni cardiace, renale, hipertensivilor, alergicilor, celor cu
maladii dermatologice, astmaticilor, celor cu ADHD, suferinzilor de cancer. Muştarul Olympia le
este interzis persoanelor care suferă de celiachie, din cauza conţinutului de gluten din făina de
grâu.

• Diabeticii vor cere sfatul medicului curan.

• ETICHETA
• Făină de muştar, făină de grâu, apă, oţet din alcool, sare, ulei vegetal, condimente (hrean, foi de
dafin, coriandru, enibahar, usturoi), colorant (tartrazină E102), conservant (sorbat de potasiu
E202). Produsul poate conţine urme de gluten. Informaţii nutriţionale/100 g: valoare energetică:
35 kCal/144 kJ, proteine 4.72 g, glucide 1.83 g, lipide 0.92 g. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-mustar-
olympia-colorat-cu-e102-141963.html
Chimicale pentru doamne
de : Cristina Andreea Calin - 08/01/2009

• Lichiorul cremă de ciocolată ―Lady‘s cream‖ conţine patru coloranţi chimici de sinteză care pun în
pericol sănătatea consumatorilor. Efectele nocive ale acestora sunt potenţate şi de prezenţa
alcoolului etilic rafinat.
• Caramelul E150 poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare,
încetineşte creşterea, poate provoca distensii intestinale şi hipertrofia rinichilor.
• De asemenea, distruge vitamina B şi afectează cromozomii. Mult mai periculos este tartrazina, un
colorant galben, azoic. În cazul în care se depăşeşte o cantitate zilnică de 7,5 mg/kg corp duce la
alergii, crize de astm, rinite, urticarie. Este incriminat în inducerea sindromului de hiperactivitate şi
deficienţă de concentrare.
• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage
atenţia că tartrazina creşte incidenţa apariţiei unor tumori tiroidiene, alterează percepţia şi
comportamentul producând stări de confuzie, inhibă metabolismul zincului şi interferează cu
enzimele digestive. Albastrul brilliant, E133, poate induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă
de concentrare, produce bronhoconstricţie, rash şi destrucţii cromozomiale.
• Roşu allura, E129, este unul dintre aditivii care vor fi interzişi de auto-rităţile europene începând cu
luna februarie 2009. Deocamdată se fac demersurile necesare, iar decizia finală va fi luată în urma
consultărilor ce vor avea loc între oamenii de ştiinţă ai instituţiilor de profil. Măsura a fost luată pentru
că, pe lângă inducerea sindromului ADHD, poate provoca alergii şi are potenţial cancerigen. Până
acum nu fusese evaluat suficient din punct de vedere toxicologic, însă testele făcute recente au
arătat că este periculos pentru consum.

• CONCLUZII
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă specialistul ne spune că produsul analizat nu
este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor,
suferinzilor de boli cardiovasculare, renale, hepatice, dermatologice, astmaticilor, alergicilor, celor cu
boli ale tractusului digestiv, celor cu ADHD, suferinzilor de cancer. Persoa-nele cu intoleranţă la
lactoză vor testa reacţia organismului înainte de a consuma produsul.

• Eticheta
• Alcool etilic rafinat de origine agricolă, apă dedurizată, sucroză, smântână, proteină din lapte, …..
aromatizant, aromă de ciocolată, coloranţi: caramel E150, E102-tartrazină, E129- roşu allura, E133-
albastru brilliant.
Porc, pieliţe şi nouă aditivi
de : Cristina Andreea Calin - 06/01/2009

• Parizerul Ana şi Cornel conţine nouă aditivi alimentari, piele de pasăre, amidon, sare, soia. Acest amestec reprezintă
jumătate din compoziţie, restul fiind reprezentat de carnea de porc.

• Parizerul de porc Ana şi Cornel este fabricat din carne de porc şi aditivi alimentari, în proporţii aproximativ egale. E-
urile au fost necesare pentru ca produsul să aibă o consistenţă şi un gust cât mai aproape de cel al produselor de
calitate. Cu toate acestea, parizerul, din cauza compoziţie, poate avea efecte adverse asupra sănătăţii
consumatorilor.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că parizerul
analizat are un profil nutriţional extrem de dezechilibrat, cu un exces de lipide de origine animală. Din această cauză,
suferinzii de boli cardiovasculare, hepatice şi cei cu hiperuricemie (gută) trebuie să evite consumul acestui produs.
Mai mult, compoziţia îi imprimă parizerului şi o valoare energetică foarte ridicată.
• Aditivii alimentari utilizaţi pot afecta sănătatea consumatorilor, fiind incluşi în categoria celor periculoşi. Polifosfaţii duc
la dezechilibrarea balanţei calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. Consumul excesiv de polifosfaţi
reprezintă punctul de plecare spre osteoporoză. Mai mult, studii recente au arătat că aceşti aditivi au un potenţial
cancerigen foarte mare. Nitritul de sodiu poate duce şi el la apariţia cancerului. Glutamatul de sodiu este neurotoxic,
fiind vinovat de declanşarea sindromului bucătăriei chinezeşti. Acesta se manifestă prin dureri de cap, ameţeli, stări
de oboseală, senzaţie de arsură în braţ şi antebraţ, astm, respiraţie dificilă, greaţă, modificări de ritm cardiac.
Colorantul E120, carmin, poate provoca alergii, astm, rinite, erupţii cutanate.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este recomandat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de boli cardiovasculare,
renale, hepatice, hipertensivilor, persoanelor cu afecţiuni renale, hepaticilor, celor care suferă de maladiile Parkinson,
Alzheimer, suferinzilor de boli ale colagenului, celor cu afecţiuni dermatologice, pulmonare, bătrânilor, celor cu astm,
alergii, hiperuricemie.

• ETICHETĂ
• Carne porc >50%, slănină, piele pasăre, emulsie de şorici, amidon alimentar, proteină vegetală din soia, sare,
stabilizator (polifosfaţi de Na E452, K E452 ii, Ca E452 iv, clorură de potasiu E508), condimente, antioxidant
(izoascorbat de sodiu E301), corector de aciditate (citrat de sodiu E331), aromă, potenţiator de aromă (glutamat de
sodiu E621), colorant natural (carmin E120), conservant (nitrit de sodiu E250).
• SARE
• Produsul analizat conţine şi o cantitate însemnată de sare. Specialistul ne recomandă să nu depăşim 6 g zilnic,
pentru a nu avea probleme cu sistemul cardiovascular şi cu rinichii. O grijă deosebită trebuie să aibă persoanele care http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
suferă de hipertensiune. Mai mult, parizerul mai are şi alte surse ascunse de sodiu: polifosfaţi de sodiu E452, consum/ce-bem-ce-m-acirc-nc-acirc-m-
izoascorbat de sodiu E301, citrat de sodiu E331, glutamat de sodiu E621, nitrit de sodiu E250. porc-pielite-si-noua-aditivi-141772.html
Allegria, zahăr şi E-uri
de : Cristina Andreea Calin - 05/01/2009

• Băutura răcoritoare Allegria reprezintă un amestec de apă minerală şi nouă aditivi alimentari. În acest context, calităţile
terapeutice ale apei minerale, fie ea şi extrasă dintr-o sursă de calitate, nu mai au nici o valoare. Aditivii alimentari utilizaţi
pot afecta în mod serios sănătatea, mai ales dacă sunt consumaţi în mod frecvent.

• Băutura Allegria conţine o cantitate însemnată de zahăr, glucid cu absorbţie rapidă index glicemic ridicat. Profesorul
doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că din acestă cauză
pancreasul endocrin are de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină într-un interval de timp mai
scurt. Guma arabică şi guma de ester (care are denumirea oficială ―esteri glicerici ai răşinilor din lemn‖) pot afecta buna
funcţionare a tractusului digestiv.

• Aditivi alimentari
• Acesulfamul K poate induce stres metabolic şi are potenţial cancerigen. De aceea, nu este recomandat în curele de
slăbire, femeilor însărcinate şi care alăptează, copiilor, suferinzilor. Celelalte categorii de consumatori nu trebuie să
depăşească o doză zilnică admisă de 15 mg/kg corp.

• Aspartamul, E951, este unul dintre cei mai contestaţi aditivi alimentari. De-a lungul timpului s-au descoperit efecte
adverse ca: oboseală, ameţeli, halucinaţii, iritabilitate, dureri de cap, palpitaţii, anxietate, dureri articulare, spasme
musculare, pierderea memoriei, cancere de creier. Doza zilnică admisă este de 40 mg/kg corp. La fel de periculos este
considerat şi benzoatul de sodiu. Acesta poate produce mutaţii ale ADN-ului, ducând în timp la apariţia diverselor tipuri de
cancer.

• Conservantul E211 este cu atât mai periculos cu cât este folosit în combinaţie cu colorantul E104, galben de chinolină.
Cercetători britanici de la Universitatea din Southampton au demonstrat că cei mai afectaţi sunt copiii, cărora amestecul le
poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Mai mult, E104 poate provoca astm,
alergii, dermatite.

• Concluziile specialistului
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este recomandat copiilor,
adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor, obezilor, celor cu status proinflamator sistemic,
celor cu sindrom metabolic, bolnavilor de cancer, celor cu sindrom ADHD, hipertensivilor, celor cu dislipidemie,
hiperuricemicilor (gută), celor cu maladii neurodegenerative, alergicilor, astmaticilor. Produsul este interzis diabeticilor.

• Ingrediente
• Allegria socată. Băutură răcoritoare carbogazoasă cu aromă de soc şi lămâie cu zahăr şi îndulcitori. Apă minerală (sursa
….
F1, Sâncrăieni Hr), zahăr, dioxid de carbon, acidfifiant acid citric E330, suc de lămâie, 0,7%, aromă, stabilizatori gumă
arabică E414 şi de ester E445, îndulcitori acesulfam K E950, aspartam E951, conservant benzoat de sodiu E211 şi sorbat
de potasiu E202, coloranţi caramel E150 şi galben de chinolină E104. Conţine o sursă de fenilalanină.
5 crenvurşti de porc, multe chimicale nocive
de : Mihaela Ionescu - 11/08/2009

• Produsul "5 cremvurşti de porc" Lupack este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, fiind fabricat în mare
parte din carne de porc, bogată în lipide aterogene. De asemenea, conţine şi zahăr, glucid cu index glicemic
ridicat şi absorbţie rapidă.

• Al doilea ingredient ca pondere este apa, de aceea producătorul a fost nevoit să folosească amidon din cartofi.
În acest fel a transformat pasta de carne de porc şi apă într-un amestec cu o consistenţă potrivită pentru a fi
vândută sub formă de crenvurşti. Tot dintr-un considerent tehnologic a fost adăugat şi stabilizatorul E452,
polifosfat de sodiu. Dacă pe producător l-a ajutat ca pasta să îşi păstreze consistenţa cât mai mult timp,
consumatorul va avea de suferit.

• Polifosfatul de sodiu dezechilibrează balanţa calciu fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase, avertizează
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi. Tot din raţionamente care ţin de aspect a fost folosit şi colorantul
azoic de sinteză brun HT. Doza zilnică admisă este de numai 1,5 mg/kg corp din cauza faptului că induce
sensibilitate la nivelul pielii şi sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Odată rezolvată
problema aspectului, nu a mai rămas decât adăugarea de ingrediente pentru gust.

• Pe lângă sare (într-o cantitate mare) şi condimente, s-a folosit şi glutamat monosodic. Potenţează gustul de
carne, dar consumat în cantităţi mari duce la dureri de cap, ameţeli, probleme neuropsihice. Tot acest
amestec de carne de porc şi substanţe chimice trebuie să ţină cât mai mult pe raftul magazinelor, aşa că a fost
nevoie şi de conservantul cu potenţial cancerigen E250.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă specialistul ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de boli
cardiovasculare, suferinzilor cu status proinflamator sistemic, hepaticilor, renalilor, suferinzilor de boli
pulmonare, astmaticilor, alergicilor, celor cu afecţiuni dermatologice, neurodegenerative, cu afecţiuni psihice,
diabeticilor, celor cu ADHD.

• Eticheta
• 5 crenvurşti de porc. Carne de porc 69%, apă, amidon din cartofi, sare, proteină din lapte (conţine soia),
stabilizator (polifosfaţi de sodiu E452), zahăr, potenţiator de aromă (glutamat de sodiu E621), condimente,
proteină hidrolizată de porumb, înveliş: colagen de vacă, antioxidant isoascorbat de sodiu E301, conservant
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
nitrit de sodiu E250, colorant brun HT E55. consum/5-crenvursti-de-porc-multe-
• Valoare energetică 830kj/200kcal, proteine 10 g, glucide 4 g, lipide 16 g. chimicale-nocive-517447.html
RedBull fara zahar dar plin de chimicale
cancerigene
de : Mihaela Ionescu - 22/06/2009

• Red Bull Sugarfree este un produs profund dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, fără valoare biologică,
avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• Apa carbogazoasă este principalul ingredient, în ea dizolvându-se o serie de aditivi alimentari sau alte substanţe cu
potenţial dăunător asupra organismului. Dintre acestea, cei doi îndulcitori chimici de sinteză sunt cei mai periculoşi,
amândoi fiind incriminaţi în apariţia cancerului.

• În lucrarea "Biblia Alimentară", prof. Mencinicopschi scrie despre aspartam: "Doza zilnică admisă este de 40 mg/kg corp,
raportându-se de-a lungul timpului efecte adverse ca oboseală, ameţeli, halucinaţii, iritabilitate, dureri de cap, palpitaţii,
anxietate, dureri articulare, spasme musculare, pierderea memoriei şi cancere de creier".

• La fel de periculos este şi acesulfamul K, despre care specialistul nostru spune că poate induce stres metabolic, având
potenţial cancerigen.

• Taurina poate afecta buna funcţionare a ficatului şi a inimii, ducând chiar la deces, se arată într-un studiu realizat în urmă
cu un an de Institutul Federal pentru Evaluarea Riscurilor din Germania. Specialistul nostru atrage atenţia că nu este
indicat ca acest produs să fie consumat în combinaţie cu alcoolul, pentru că acesta îi potenţează efectele nocive.
Vitaminele adăugate în Red Bull Sugar Free nu au nici o valoare biologică, din cauza multitudinii de aditivi alimentari
adăugaţi.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, prof. Mencinicopschi ne spune că produsul analizat nu este recomandat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, cardiacilor, celor care suferă de maladii renale, hepatice, gastrointestinale,
bolnavilor de cancer. Vitaminele sunt adăugate degeaba,
fiind înecate în E-uri
• ETICHETĂ
• Băutură cu taurină şi cofeină ce conţine îndulcitori - conţinut ridicat de cofeină (32 mg/100 ml). Apă carbogazoasă,
corector de aciditate: citraţi de sodiu E331, taurină (0,4%), gluconodeltalactonă E575 (0,24%), îndulcitori (acesulfam K
E950, aspartam E951), cofeină (0,03%), inositol, vitamine (niacin, acid panthoteic, B6, B12), arome, agent de îngroşare
gumă xanthan E415, coloranţi caramel E150, riboflavină E101.

• Conţine o sursă de fenilalanină. Conţinut nutritiv/100 ml: energie 14 kj (3 kcal), proteine 0g, carbohidraţi 0g (din care zahăr
0g), fibre 0g, grăsimi 0g (din care saturate 0g), sodiu 0,08g. Vitamine: niacin 8 mg/44%DZR, avid panthoteic 2 mg/33%
DZR, B6 2mg/100% DZR, B12 2Ïg/200% DZR. Se recomandă o dietă variată şi echilibrată şi un stil de viaţă sănătos. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/fara-zahar-dar-cu-chimicale-
512158.html
Praline din margarină
de : Cristina Andreea Calin - 29/12/2008

• Pralinele Primoline sunt un produs care nu au prea multe în comun cu ciocolata, deşi pe etichetă denumirea
produsului este ―praline ciocolată albă cu cremă cappuccino 50%‖.

• Ingredientele principale sunt zahărul şi grăsimea vegetală hidrogenată, untul de cacao ocupând locul cinci în
ordinea descrescătoare a cantităţii. Din această cauză, produsul este dezechilibrat din punct de vedere
nutriţional cu un exces de glucide cu index glicemic ridicat şi lipide modificate prin procedee chimice.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că
zahărul, este absorbit foarte repede de organism, iar pancreasul endocrin este forţat să secrete într-o perioadă
scurtă de timp o cantitate mare de insulină. Grăsimile vegetale hidrogenate, margarina, au şi ele o serie de
efecte adverse asupra organismului. Sunt extrem de periculoase pentru sistemul cardiovascular şi pentru
funcţia hepatică. Din această cauză, în unele ţări utilizarea lor a fost limitată, iar în altele interzise de tot.
• Aditivul alimentar poliricinoleat de poliglicerină E476 nu a fost evaluat suficient din punct de vedere toxicologic
şi din această cauză nu se poate ştii exact care sunt efectele lui. Totuşi, din puţinele teste realizate până
acum, cercetătorii au tras concluzia că este hepato-toxic şi împiedică buna funcţionare a rinichilor. Doza
zilnică admisă pentru E476 este de 0.75 mg/kg corp.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii
cardiovasculare, renale, hepatice, persoanelor cu afecţiuni dermatologice, alergicilor, astmaticilor, bătrânilor,
suferinzilor de cancer, celor cu afecţiuni neuropsihiatrice. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine
cont de aportul de glucide.
• Persoanele cu intoleranţă la lactoză, cei cu alergie la soia vor testa reacţia organismului la produs.

• Eticheta
• Praline ciocolată albă cu cremă cappuccino 50%. Zahăr, grăsime vegetală hidrogenate, lapte praf integral, unt
de cacao, zer praf dulce, lactoză, masă de cacao, lapte praf degresat, unt din lapte, cafea (0.5%), emulgatori
(lecitină de soia E322, poliricinoleat de poliglicerină E476), aromă natural identică (cappuccino), aromatizant
(vanilină). Poate conţine urme de alune, arahide, migdale şi gluten.
• Substanţă uscată din lapte (în înveliş): 28% minim. Substanţă uscată de cacao (în înveliş): 20% minim.
http://www.jurnalul.ro/
Conţine şi alte grăsimi vegetale pe lângă untul de cacao. Valori nutriţionale pentru 100 grame produs: valoarea
energetică 544,1 kcal/2279.8 Kj, proteine 10,9 grame, glucide 50,2 grame, lipide 32,4 grame.
Pateu vegetal hipercaloric
de : Cristina Andreea Calin - 23/12/2008

• Pateul vegetal Silvania este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de
lipide şi zaharuri cu index glicemic ridicat.

• Pancreasul endocrin, în aceste condiţii, este nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o
perioadă scurtă de timp, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului
de Cercetări Alimentare. De asemenea, produsul conţine o cantitate mare de sare, de care consumatorii
trebuie să ţină cont pentru a nu depăşi doza zilnică recomandată de 6 g pentru o persoană adultă.

• Pateul vegetal Silvania are în compoziţie un aditiv alimentar neurotoxic, glutamatul monosodic. Acesta
poate declanşa sindromul bucătăriei chinezeşti care se manifestă prin dureri de cap, senzaţii de arsură
în antebraţ şi ceafă, stări de slăbiciune, de greaţă, dificultăţi de respiraţie, modificări de ritm cardiac.
Producătorul încalcă legislaţia în vigoare, neprecizând despre ce colorant alimentar este vorba. Chiar
dacă specifică faptul că este natural, trebuia să îl nominalizeze, pentru că şi în aceste condiţii poate
avea efecte adverse. Din analiza listei de ingrediente rezultă faptul că produsul are o valoare energetică
foarte ridicată de care trebuie să ţină cont persoanele supraponderale, obeze, dar şi cei care vor să îşi
păstreze o greutate normală.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• Specialistul nostru ne spune, în urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, că pateul vegetal
Silvania nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi
obezilor, persoanelor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale, celor cu bolile Parkinson şi
Alzheimer, astmaticilor, persoanelor cu afecţiuni ale tractusului digestiv.

• Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de consum şi vor ţine cont de cantitatea de glucide.
Persoanele cu alergie la soia vor testa reacţia organismului la produs.

• Ingrediente
• Paté vegetal Silvania. Grăsime vegetală, proteină vegetală din soia, amidon, sare, zahăr, ceapă,
potenţiator de aromă glutamat monosodic E621, antioxidant acid ascorbic E300, colorant natural, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-pateu-
condimente. Produs sterilizat vegetal-hipercaloric-141508.html
Novatini - Tabletă cu margarină
de : Cristina Andreea Calin - 22/12/2008

• Tableta cu cremă de lichior de vişine Novatini se vinde la raionul de ciocolată, deşi din compoziţie pare mai
degrabă un amestec de margarină, zahăr, arome sintetice şi aditivi alimentari.
• Tableta analizată este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide cu
index glicemic ridicat: zahăr, sirop de glucoză, izoglucoză.
• Din această cauză, pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mai mare de
insulină într-o perioadă scurtă, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare. Pe eticheta produsului scrie că are în compoziţie lichior de vişine, însă
aroma de vişine este sintetică, iar băutura nu are decât o pondere de 0,02%. Totuşi, tableta are alcool etilic
într-o cantitate importantă, poate ca o compensaţie faţă de lipsa lichiorului.
• Tableta conţine un colorant chimic, azoic, de sinteză, azorubina E122, cu efecte adverse asupra sănătăţii.
Acesta declanşează sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD. Mai mult, provoacă
urticarie, edem şi are un mare potenţial
• cancerigen.
• Acidul sorbic, E200, poate produce iritaţii dermice, alergii, distruge vitamina B12. Doza zilnică admisă este
de 25 mg/kg corp. Din cauza compoziţiei, produsul are o valoare energetică foarte ridicată, de care trebuie
să ţină cont supraponderalii şi obezii.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii
cardiovasculare, renale, hepatice, persoanelor cu afecţiuni dermatologice, alergicilor, astmaticilor,
bătrânilor, suferinzilor de cancer, celor cu afecţiuni neuropsihiatrice, celor cu ADHD. Diabeticii vor cere
sfatul medicului curant şi vor ţine cont de aportul de glucide. Persoanele cu intoleranţă la lactoză, cei cu
alergie la soia, alune, arahide şi cu celiachie vor testa reacţia organismului la produs.

• Ingrediente
• Tabletă cu cremă lichior de vişine 36%. Zahăr, grăsime vegetală hidrogenată, pudră de cacao, zer praf,
sirop de glucoză, izoglucoză, agent de umezire (sirop de sorbitol E420), alcool etilic, lapte praf integral,
emulgator (lecitină din soia E321), invertază, aromă natural identică (vişină), sare iodată, acidifianţi (acid
citric E330, acid lactic E270), pudră naturală de vi-şine (0,04%), aromatizant (vanilină), lichior de vişine
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
(0,02%), conservant (acid sorbic E200), colorant alimentar (azorubină E122). Poate conţine urme de alune, consum/novatini-tableta-cu-margarina-
arahide, migdale şi gluten. Valori nutriţionale/100 g: valoare energetică 425,4 Kcal/1.782,5 Kj; proteine 2,6 141447.html
g; glucide 55,3 g; lipide 23,8 g.
Opt coloranţi chimici în bradul de Crăciun
de : Cristina Andreea Calin - 20/12/2008

• Discul de ciocolată supus analizei conţine, poate, mai mulţi coloranţi decât un glob pentru bradul de Crăciun. Problema cea mai mare
este însă faptul că sunt folosite substanţe chimice care afectează în mod serios sănătatea tuturor consumatorilor.

• Împodobirea bradului de Crăciun cere globuleţe cât mai rafinate, în culori vii, dar şi dulciuri cu un aspect deosebit. Totuşi, acesta nu
este un motiv pentru utilizarea într-un singur produs a opt coloranţi, mai ales dacă aceştia sunt obţinuţi din azot, pe bază de sinteză
chimică.
• Ciocolata folosită pentru ―discul de ciocolată cu lapte pentru pomul de Crăciun‖, pe care stă scris cu litere mari ―Auguri‖ (Crăciun
fericit!), respectă reţetarul specific acestui tip de produs. Decorul însă anulează toate efectele benefice pe care le-ar putea avea
ciocolata asupra organismului.
• Toţi cei opt coloranţi utilizaţi fac parte din categoria celor incriminaţi în mai 2007 de cercetători de la Universitatea din Soumphton
pentru apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD. De aceea, copiii ar trebui să evite consumul acestui
produs, pentru a nu dezvolta tulburări de comportament. Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici, efectele adverse la nivelul psihicului se
manifestă şi în adolescenţă, chiar şi la maturitate în cazul celor care consumă în mod frecvent produse care conţin coloranţi azoici
chimici de sinteză.

• COLORANŢII
• Inducerea sindromului ADHD nu este singura problemă a celor opt aditivi. E151, negru brilliant, poate provoca alergii, urticarie, rinite
şi interferează cu enzimele digestive. Indigotina duce la apariţia stărilor de greaţă, vomă, a hipertensiunii şi chiar a unor tumori
cerebrale. E131, albastru patent, poate cauza dermatită, purpură şi are un potenţial cancerigen ridicat. Roşu ponceau 4R este la fel
de periculos, putând duce la apariţia diverselor tipuri de cancer. Azorubina provoacă urticarie, edem şi poate fi cancerigen. E104,
galben de chinolină, provoacă alergii, astm şi dermatite.
• E110, galben portocaliu, are mult mai multe efecte adverse, fiind unul dintre cei mai periculoşi coloranţi folosiţi în industria alimentară.
Poate provoca alergii, congestie nazală, astm, bronhoconstricţie, disfuncţii ale percepţiei gustului, distrugeri cromozomiale, spasme
vasculare, dureri gastrice şi blocarea enzimelor digestive. La fel de periculoasă este şi tartrazina, care poate cauza alergii, astm,
rinită, urticarie, creşte incidenţa tumorilor tiroidiene, alterează percepţia producând stări de confuzie, inhibă metabolismul zincului şi
interferează cu enzimele digestive.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, spune că, în afară de efectele nocive ale
coloranţilor, produsul influenţează în sens negativ şi greutatea. Valoarea energetică a discului de ciocolată este mare, după cum
rezultă din lista de ingrediente.
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor şi tuturor celor care prezintă sensibilităţi la cei opt coloranţi
chimici utilizaţi pentru realizarea decorului. Persoanele care suferă de diabet vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de
aportul de glucide al produsului. Consumatorii care suferă de intoleranţă la lactoză, de alergie la soia şi la ouă ar trebui să testeze
reacţia organismului la produs.

• Ingrediente
• Ciocolată cu lapte: zahăr, unt de cacao, lapte praf, pudră de cacao, emulgatori lecitină de soia E322, vanilină, substanţă uscată de http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
cacao minim 30,9 g. Decor: zahăr, albumină, agent de îngroşare gumă arabică E414, colorant: E151 negru brilliant, E132 indigotină, consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-opt-
E131 albastru patent, E124 roşu ponceau 4R, E122 azorubina, E110 galben portocaliu, E104 galben de chinolină, E102 tartrazină. coloranti-chimici-in-bradul-de-craciun-
Conţine lactoză, ouă. Produs decorat manual. 141338.html
Ciupercile, pe etichetă
de : Cristina Andreea Calin - 19/12/2008

• Gustul de ciuperci al pateului vegetal Hame este dat de un potenţiator de gust, glutamatul de sodiu. Produsul conţine o
cantitate atât de mică de ciuperci încât nu îi poate influenţa gustul.

• Pateul vegetal cu ciuperci, Hame, a fost fabricat după următoarea reţetă: se ia nişte apă, se adaugă ulei, apoi se pun şi
ceva condimente. Pentru ca amestecul să aibă textura potrivită se pun nişte proteină de soia şi amidon de cartofi. Ca la
orice reţetă care se respectă, se potriveşte cu sare, se mai adaugă ceva ceapă, câteva ciuperci, că doar scrie pe
etichetă că trebuie să fie în compoziţie, şi la final se presară un potenţiator de gust, un antioxidant şi, pentru impresie
artistică, se adaugă puţină culoare. Consumatorul cumpără acest produs în ideea că mănâncă ceva vegetal, de post.
Acestor caracteristici li se mai poate adăuga încă una: cu efecte adverse asupra sănătăţii. Cu toate acestea, pe
etichetă este inscripţionat ―calitate tradiţională din Cehia‖.

• MULTE GRĂSIMI
• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia asupra
faptului că produsul analizat este foarte dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, având un exces de lipide. Din
această cauză are şi o valoare energetică ridicată, de care supraponderalii şi obezii trebuie să ţină cont. Pateul are în
compoziţie şi o cantitate mare de sare, de care consumatorii trebuie să ţină seama pentru a nu depăşi doza zilnică
recomandată de 6 g pentru o persoană adultă.

• Potenţiatorul de gust E621 duce la apariţia sindromului bucătăriei chinezeşti, care se manifestă prin dureri de cap,
senzaţii de slăbiciune, de arsură în ceafă şi antebraţ, palpitaţii, greutate în respiraţie. Glutamatul de sodiu este şi
neurotoxic şi de aceea nu este recomandat în alimentaţia suferinzilor de Alzheimer şi Parkinson. Caramelul, E150,
poate produce distensii intestinale, hipertrofia rinichilor şi poate încetini creşterea. De asemenea, nu este indicat în
produsele destinate copiilor, pentru că poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare
(ADHD).

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice,
dermatologice, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, alergicilor, astmaticilor, celor cu sindrom de deficienţă de
concentrare (ADHD), persoanelor cu hiperuricemie, bolnavilor de cancer. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant, iar
persoanele cu alergie la soia şi la ţelină vor testa reacţia organismului la produs.

• Eticheta
• Calitate tradiţională din Cehia. Apă, ulei vegetal de floarea-soarelui, mix complet de condimente, proteină de soia, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
amidon de cartofi, sare, ceapă, condimente, ciuperci deshidratate (0,8%), potenţiator de gust glutamat de sodiu E621, consum/ce-bem-ce-mancam-ciupercile-pe-
eticheta-141265.html
antioxidant E301, colorant: caramel E150. Acest produs nu conţine materii prime modificate genetic.
Pastă de grăsimi şi E-uri
de : Cristina Andreea Calin - 18/12/2008

• Pasta vegetală cu măsline Campofrio este un amestec de apă, ulei, soia, margarină şi aditivi
alimentari. Din această cauză are un profil nutriţional dezechilibrat, cu un exces de lipide.

• Pasta vegetală analizată are o valoare energetică mare, de care trebuie să ţină cont supraponderalii
şi obezii, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare.
• Grăsimile vegetale hidrogenate, adică margarina, sunt incriminate în apariţia bolilor cardiovasculare,
dar şi în acutizarea unor probleme hepatice. Din această cauză, în unele state folosirea lor a fost
limitată sau chiar redusă. Valoarea biologică a produsului este scăzută şi de prezenţa aditivilor
alimentari E452, E621 şi E120. Polifosfaţii, despre care nu ni se spune dacă sunt de sodiu, de calciu,
de potasiu, dezechilibrează balanţa calciu-fosfor. În timp, aceasta se traduce prin împiedicarea
depunerii calciului pe oase şi apariţia osteoporozei şi a depunerilor anormale de calciu. Glutamatul de
sodiu, E621, declanşează sindromul bucătăriei chinezeşti, care se manifestă prin dureri de cap, astm,
tulburări de ritm cardiac, respiraţie greoaie, arsuri în ceafă şi antebraţ. Acidul carminic duce la apariţia
sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD, dar provoacă şi astm, alergii, rinite,
erupţii cutanate.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul declară că produsul nu este recomandat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii
cardiovasculare, renale, hepatice, dermatologice, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, alergicilor,
astmaticilor, celor cu ADHD, persoanelor cu hiperuricemie, bolnavilor de cancer, celor cu Alzheimer şi
Parkinson. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant, iar persoanele cu alergie la soia şi ţelină vor
testa reacţia organismului la produs.

• Ingrediente
• Apă, ulei vegetal, proteină vegetală din soia nemodificată genetic, grăsimi vegetale hidrogenate,
măsline bucăţi 4%, antioxidant (ascorbat de sodiu E301, lactat de sodiu E325), sare, zahăr,
condimente, arome, stabilizator (polifosfaţi E452), potenţiator de aromă (glutamat monosodic E621),
colorant natural (acid carminic E120). Membrană artificială necomestibilă.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
• Valori nutriţionale 100 g: valoare energetică 199 kcal/824, 5 Kj, proteine 8,5 g, glucide 3,0 g, lipide consum/ce-bem-ce-mancam-pasta-de-
17,0 g. grasimi-si-e-uri-141197.html
Pate din ulei vegetal
de : Cristina Andreea Calin - 17/12/2008

• Pateul vegetal analizat ar trebui să poarte mai degrabă denumirea de pastă de ulei şi aditivi, pentru
că acestea sunt principalele lui ingrediente.

• Pateul vegetal cu ceapă şi verdeaţă Angst este de fapt un amestec de ulei cu aditivi alimentari. Din
lista de ingrediente rezultă că uleiul are o pondere de aproape 90%, ceea ce face ca produsul să aibă
un profil nutriţional extrem de dezechilibrat. Ceapa, condimentele, ţelina, plantele aromatice şi
verdeaţa sunt prezente în cantităţi foarte mici, astfel încât nu au nici o valoare în acest context. Mai
mult, aditivii alimentari utilizaţi au o serie de efecte adverse. Monoglutamatul de sodiu duce la apariţia
sindromului bucătăriei chinezeşti, care se manifestă prin ameţeli, senzaţie de greaţă, dureri de cap,
slăbiciune, astm, modificări de ritm cardiac, senzaţii de arsură în ceafă şi antebraţ, respiraţie dificilă.
La fel de periculos este şi E635, care acutizează crizele de hiperuricemie (gută). Guma guar şi
caragenanul provoacă reacţii adverse la nivelul tractusului digestiv. E407 duce chiar la apariţia
ulcerului sau a cancerului de stomac, în cazul unui consum cronic. Colorantul E150 nu este
recomandat persoanelor care suferă de sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare
(ADHD). De asemenea, poate provoca alergii şi crize de astm. Profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia asupra faptului că
produsul analizat are o valoare energetică foarte ridicată. Mai mult, conţine şi o cantitate importantă
de sodiu, de care trebuie să se ţină cont pentru a nu se depăşi doza zilnică recomandată, de 6 g
pentru o persoană adultă.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că pateul vegetal Angst nu
este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor
cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice, dermatologice, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv,
alergicilor, astmaticilor, celor cu ADHD, persoanelor cu hiperuricemie, bolnavilor de cancer. Diabeticii
vor cere sfatul medicului curant, iar persoanele cu alergie la soia vor testa reacţia organismului.

• Ingrediente
• Ulei, ceapă 5%, sare, proteină vegetală de soia, amidon, gelifiant E407a-caragenan, E407-
caragenan, ţelină, agent de întărire E412-guma guar, plante aromatice, condimente, emulsifiant
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
E481- stearoil-2-lactilat de sodiu, potenţiator de arome E621-monoglutamant de sodiu, E635-5‘ consum/ce-bem-ce-mancam-pate-din-ulei-
ribonucleotide disodice, aromatizant, verdeaţă, colorant E150-caramel. Preparat sterilizat în vegetal-141122.html
membrană artificială necomestibilă.
Tort cu şapte aditivi alimentari
de : Cristina Andreea Calin - 15/12/2008

• Tortul cu cremă de cacao Kuchen Meister este un produs dezechilibrat nutriţional, cu un exces de
glucide cu index glicemic ridicat şi lipide de ori-gine vegetală.
• Glucidele-zahăr, sirop de glucoză fructoză, dextroză, amidon de grâu, amidon modificat – stresează
pancreasul endocrin, forţându-l să producă o cantitate mare de insulină, într-o perioadă scurtă de
timp, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi.
• Produsul analizat conţine şi o serie de aditivi alimentari care afectează funcţionarea normală a
organismului. Difosfaţii, E450, dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând depunerea calciului.
Din această cauză, în urma unui consum cronic, apar osteoporoza şi depuneri anormale de calciu
(cioc de papagal).
• Sorbitolul, amidonul modificat, guma guar şi caragenanul afectează sănătatea tractusului digestiv.
E407 duce chiar la apariţia ulcerului şi a cancerului de stomac.
• Tortul Kuchen Meister are o valoare energetică foarte ridicată de care trebuie să ţină cont persoanele
supraponderale şi obeze. De asemenea, consumatorii trebuie să aibă grijă la cantitatea de sare,
pentru a nu depăşi doza zilnică admisă de 6 g pe zi.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă specialistul ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, persoanelor
cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, celor cu
osteoporoză, celor cu alergii, astm. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de sfatul
acestuia. Produsul este interzis suferinzilor de celiachie. Persoanele cu alergie la ou, nuci, alune sau
lapte vor testa reacţia organismului la produs.

• INGREDIENTE
• Tort pufos cu 20% umplutură din remă de cacao. Zahăr, conţinutul unui ou întreg, făină de grâu,
grăsime vegetală, sirop de glucoză fructoză, amidon din grâu, dextroză, substanţă higroscopică:
sorbitol E420, masă de cacao, lactoză, amidon modificat E1420/E1440/E1410, arome, agenţi de
îngroşare: difosfaţi E450 şi carbonat e sodiu E170, sare, emulgatori: mono i digliceride ale acizilor
graşi E471, lecitină din soia E322, agenţi de gelificare, gumă guar E412, caragenan E407,
conservanţi sorbat de potasiu E202. Acest produs poate conţine urme de nuci sau alte produse din http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
lapte. Valori nutriţionale/100 g: proteine 4,9 g, arbohidraţi 57 g, grăsimi 17 g, valoare energetică 1.665 consum/tort-cu-sapte-aditivi-alimentari-
Kj/397 kcal. 140983.html
Cafea 3 în 1 cu mult fosfor
de : Cristina Andreea Calin - 13/12/2008

• Boutique cafe, ―3 în 1 coffee sugar cream‖, este un produs ce are un exces de fosfor ce
afectează sănătatea oaselor.

• Produsul poartă denumirea de cafea, însă aceasta ocupă o pondere destul de mică, 8,5%. În
schimb, sintagma 3 în 1 se referă mai degrabă la zahăr, margarină şi fosfor. Aceste trei
ingrediente sunt nocive pentru sănătatea consumatorilor. Zahărul stresează pancreasul, care va
fi nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă mică de timp. Margarina
afectează sănătatea sistemului cardiovascular şi pe cea a ficatului. Produsul are trei surse de
fosfor – E34 ii, E452i şi E341ii. Din această cauză, balanţa calciu- fosfor este dezechilibrată,
putând apărea osteoporoza sau depuneri anormale de calciu (cioc de papagal), avertizează
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Colorantul betacaroten poate creşte riscul de calcer pulmonar la fumători şi în cazul persoanelor
care trăiesc în zone foarte poluate.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• Consumatorii cu intoleranţă la lactoză trebuie să testeze produsul, pentru a vedea care este
reacţia organismului. Acelaşi lucru trebuie să îl facă şi cei cu alergie la soia, alune sau nuci. În
urma analizei informaţiilor de pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu afecţiuni
cardiovasculare, hepatice, renale, persoanelor cu osteoporoză, celor cu boli dermatologice
(inclusiv celulită), alergicilor, astmaticilor, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv.

• Ingrediente:

• Zahăr, sirop de glucoză (din grâu), glucoză, grăsime vegetală parţial hidrogenată, cafea pudră
instant 8,5%, stabilizatori E340 (ii) fosfat dipotasic, E452 (i) polifosfat sodic, proteină din lapte,
emulgator: E471 mono şi digliceride ale acizilor graşi, E472c esterii glicerici ai mono şi
digliceridelor acizilor graşi, anticoagulant E341 (iii) fosfat dicalcic, colorant E160a (ii) betacaroten.
Produsul poate conţine urme de soia, alune, nuci. Valori nutriţionale: valoare energetică: 1.737,7 http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
kJ/412,2 kcal, proteine 1,0 g, carbohidraţi 75,5 g, grăsimi 11,8 g. consum/ce-bem-ce-mancam-cafea-3-in-1-
cu-mult-fosfor-140872.html
Margarină pentru brad
de : Cristina Andreea Calin - 09/12/2008

• Înainte de a vă cumpăra bomboanele pentru bradul de Crăciun, nu vă uitaţi doar la culoarea ambalajului!
Chiar dacă arată extraordinar de frumos şi se potrivesc cu globurile şi beteala, pot avea în compoziţie
ingrediente care vă pun în pericol sănătatea.
• Bomboanele de pom cu cocos în glazură de cacao, Kpkuszos, fac parte din categoria produselor a căror
etichetă trebuie să o citiţi cu maximă atenţie. Chiar dacă nu au mulţi aditivi alimentari, conţin ―untură
vegetală hidrogenată‖, adică margarină. Aceasta este o grăsime modificată prin procedee chimice care o
fac de nerecunoscut pentru organism. Astfel, acesta este pus în situaţia de a nu şti cum să reacţioneze faţă
de o substanţă chimică. Ficatul şi sistemul cardiovascular sunt cele mai afectate. În urma consumului foarte
mare de margarină pot apărea boli grave. Din această cauză, în multe ţări, folosirea grăsimii vegetale
hidrogenate a fost interzisă sau restricţionată.
• UN STRES PENTRU PANCREAS
• Produsul analizat mai are în compoziţie şi o cantitate mare de glucide cu index glicemic foarte ridicat şi
încărcătură glicemică mare: zahăr, sirop de glucoză, dextroză. Din această cauză, pancreasul endocrin
este dat peste cap, fiind nevoit ca într-o perioadă scurtă de timp să secrete insulină în cantităţi care îl fac să
se epuizeze, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare. Acesta ne mai spune că bomboanele Kpkuszos au un profil nutriţional extrem de dezechilibrat,
conform Regulamentului European 1924/2006, pus în aplicare din iulie 2007. Produsul are printre
ingrediente şi aditivul ―sorbit‖, care are denumirea corectă sorbitol, E420. Consumat în catităţi mari, acesta
are efecte laxative. Conservantul, sorbat de potasiu, poate provoca astm şi alergii.
• Din cauza compoziţiei, bomboanele de pom analizate au şi o valoare energetică foarte ridicată de care
trebuie să ţină cont supraponderalii, obezii şi cei care vor să îşi păstreze o greutate normală.
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, persoanelor cu
maladii cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu boli dermatologice (inclusiv celulită), celor cu
hiperuricemie (gută), persoanelor cu afecţiuni ale tractului digestiv, celor cu sindrom metabolic, celor cu
status proinflamator sistemic. Persoanele cu alergie la soia vor testa o cantitate mică de produs pentru a
vedea care este reacţia organismului. Consumatorii care suferă de diabet vor cere sfatul medicului curant şi
vor ţine cont de cantitatea de glucide. Persoanele cu intoleranţă la lactoză vor consuma produsul cu
precauţie.

• Ingrediente
• zahăr, cuvertură de cacao 25% (zahăr, untură vegetală hidrogenată, pudră de cacao 18%, emulgator http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
lecitină de soia E322, aromă), nucă de cocos răzuită 18%, sirop de glucoză, dextroză, sorbit E420, untură consum/ce-bem-ce-mancam-margarina-
vegetală hidrogenată, lapte praf degresat, enzimă – invertază, conservant – sorbat de potasiu E202, aromă. pentru-brad-140548.html
Valoarea energetică 100 g: 475 kcal/1993 kJ.
Cubuleţe cu sare şi aditivi
de : Cristina Andreea Calin - 08/12/2008

• Vreţi o supă limpede de legume? Nimic mai simplu! Producătorul ―cubuleţelor pentru supă limpede de legume‖ ne
spune că ―dintr-un cubuleţ dizolvat în jumătate de litru de apă în clocot rezultă imediat o supă de legume limpede
gustoasă‖.
• Pare o soluţie simplă şi ieftină, dar să citim cu atenţie eticheta!
• Primul ingredient este sarea. Acest lucru se traduce prin faptul că acest produs contribuie la depăşi-rea celor şase
grame pe care medicii ni le recomandă spre consum zilnic. Aşadar, persoanele cu afecţiuni cardiovasculare şi renale
ar trebuie să renunţe la astfel de adaosuri în mâncare. Pe lângă sare, cubuleţele mai conţin sodiu şi din aditivii
monosodiu glutamat, inozinat disodic, guanilat disodic. Un alt ingredient este grăsimea vegetală hidrogenată, adică
margarina. Ponderea acesteia este foarte mare, aşa încât efectele ei asupra sănătăţii consumatorilor sunt accentuate.
Bolnavii cu ficatul şi cu inima sunt primii care trebuie să evite consumul acestui produs, ne spune profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
• Următoarele pe lista de ingrediente sunt agenţii de întărire a gustului. S-au folosit trei aditivi alimentari care să creeze
impresia că mâncaţi un produs cu adevărat bogat în legume (care nu au decât o pondere de 7%), dar care vă şi
îmbolnăvesc. E621 este neurotoxic şi dă dependenţă. Guanilatul şi inozinatul sunt total interzise bolnavilor de
hiperuricemie (gută). În cazul în care totuşi, veţi risca, crizele de gută se vor intensifica, afectându-vă starea de
sănătate.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• Celelalte ingrediente au o pondere destul de mică, astfel încât, putem trage concluzia că produsul este foarte
dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, sodiul şi lipidele fiind principalele sale ingrediente. Din această cauză,
produsului i se imprimă şi o valoare energetică foarte ridicată, care poate afecta sănătatea supraponderalilor şi a
obezilor.
• În urma analizei informaţiilor de pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale,
dermatologice (inclusiv celulită), celor cu boli ale tractusului digestiv, persoanelor cu astm, alergii, cancer, celor cu
hiperuricemie, persoanelor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. Diabeticii vor cere sfatul
medicului curant înainte de consum. Persoanele cu alergie la soia, lapte, muştar, susan şi celiachie (intoleranţă la
gluten) vor testa o cantitate mică de produs pentru a vedea reacţia organismului.

• INGREDIENTE
• ―Cubuleţe pentru supă limpede de legume‖. Sare de bucătărie, grăsime vegetală hidrogenată, agent de întărire a
gustului (monosodiu glutamat E621, inozinat disodic E631, guanilat disodic E627), 7% legume (morcovi, ceapă, ţelină,
roşii), amidon din cartofi, zahăr, aromă, pătrunjel, condimente, extract de drojdie, emulgator ester de acid acetic din
monogliceride şi digliceride din acizi graşi alimentari E472a, sirop de zahăr caramel E150, maltodextrină.
• Preparare: Dintr-un cubuleţ dizolvat în jumătate de litru de apă în clocot rezultă imediat o supă de legume limpede http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
gustoasă. consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-
• Ideal pentru condimentarea şi rafinarea gustului supelor, legumelor, supelor consistente din legume şi carne şi a cubulete-cu-sare-si-aditivi-140491.html
sosurilor. Poate conţine urme de grâu, soia, lapte, muştar, susan. Nu are etichetă nutriţională.
Smak sintetic cu pretenţie de hrean ras
de : Cristina Andreea Calin - 06/12/2008

• Hreanul ras Smack nu mai păstrează nimic din efectele benefice ale acestei
legume, pentru că este amestecat cu o mulţime de aditivi alimentari, care nici nu
erau necesari într-un astfel de produs.

• Îndulcitorii, zaharină şi acesulfam K, şi conservantul benzoat de sodiu sunt


consideraţi de lumea ştiinţifică cu un puternic potenţial cancerigen, iar metabisulfitul
de sodiu împiedică fixarea vitaminei B1 şi duce la apariţia crizelor de astm şi a
alergiilor. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare, atrage atenţia că produsul analizat are un profil nutriţional
dezechilibrat. Acesta este imprimat de cantitatea mare de ulei vegetal, dar şi de
glucidele cu index glicemic ridicat, zahăr. Din această cauză, îi este imprimată şi o
valoare energetică mare. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă,
specialistul le recomandă celor cu sensibilitate la aditivii alimentari utilizaţi să evite
consumul acestui produs. Nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care
alăptează, supraponderalilor şi obezilor.
• INGREDIENTE:
• Hrean 60%, apă, ulei vegetal, regulator de aciditate: acid citric E330, zahăr, sare,
agent de îngroşare (gumă de guar E412, gumă de xanthan E415), antioxidant-
metabisulfit de sodiu E223, lapte praf, conservanţi (benzoat de sodiu E211, sorbat
de potasiu E202), îndulcitori (zaharină E954 şi sare de sodiu, acesulfam K E951).
Conţine fenilalanină, zahăr şi îndulcitori. Valori nutriţionale/100 g: valoare
energetică: 489 kj/117 kcal, proteine 2,2 g, carbohidraţi 9,6 g, grăsimi 7,8 g.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-smak-
sintetic-cu-pretentie-de-hrean-ras-
140391.html
Apă şi E-uri cancerigene
de : Cristina Andreea Calin - 05/12/2008

• Swiss, băutură răcoritoare carbogazoasă cu îndulcitori şi aromă de fructe de pădure, este un adevărat amestec de
substanţe chimice. Dacă ar fi consumată în fiecare zi, ar aduce o mulţime de probleme de sănătate.
• Apa este singurul ingredient natural al băuturii. În rest, au fost adăugate tot felul de prafuri pentru a părea un produs
cât mai apropiat de cele de calitate. Consumatorii care nu vor citi eticheta se vor trezi că beau substanţe chimice.
Dioxidul de carbon este neurotoxic, iar băuturile alcoolice consumate în amestec cu produse care conţin E290 au
efecte şi mai nocive. Acidul citric, E330, duce la apariţia problemelor dentare. Aceşti doi aditivi alimentari sunt
consideraţi inofensivi şi nu au o doză zilnică admisă specificată de JEFCA, forum mondial care reglementează
utilizarea E-urilor.

• MULTE EFECTE ADVERSE


• Îndulcitori chimici de sinteză, aspartamul, acesulfamul K şi zaharina sunt foarte periculoşi pentru sănătate, fiind
consideraţi cancerigeni. E951 produce oboseală, ameţeli, halucinaţii, iritabilitate, dureri de cap, palpitaţii, anxietate,
dureri articulare, spasme vasculare, pierderea memoriei şi cancer de creier. Aceste efecte se manifestă cu atât mai
puternic dacă este depăşită doza zilnică admisă, de 7,5 mg/kg corp. E950, aspartamul, nu este recomandat în
alimentaţia copiilor, a femeilor însărcinate şi care alăptează, a suferinzilor (cu excepţia diabeticilor) şi a celor care
doresc să ţină cură de slăbire, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare. Aspartamul induce stres metabolic. Zaharina interferează cu procesul normal de coagulare a
sângelui, cu glicemia şi cu funcţiile digestive.
• Cei doi coloranţi, E122 şi E131, sunt şi ei suspectaţi de efecte cancerigene. Amândoi sunt nerecomandaţi în
alimentaţia copiilor, pentru că duc la apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Pe
lângă cancer, azorubina mai provoacă urticarie şi edem, iar albastrul patent V, dermatite şi purpură. Doza zilnică
admisă pentru azorubină este de 0-4 mg/kg corp. Cancerigen este şi conservantul E211, care potenţează şi efectele
nocive ale celor doi coloranţi. În urma analizei ingredientelor înscrise pe eticheta băuturii Swiss cu aromă de fructe
de pădure, specialistul nostru ne spune că produsul nu este recomandat nici unei categorii de consumatori. Acesta
este complet dezechilibrat nutriţional, neaducând nici un beneficiu organismului. Persoanele care vor consuma
băutura cu impresia că nu se vor mai îngrăşa pentru că ea nu conţine zahăr vor avea de suferit din cauza
numeroaselor efecte adverse ale aditivilor alimentari utilizaţi. De asemenea, produsul este interzis suferinzilor de
fenilcetonurie, din cauza conţinutului de fenilalanină.

• Ingrediente:
• Apă, dioxid de carbon E290, acidifiant acid citric E330, aromă, amestec de îndulcitori: aspartam E951, acesulfam K
E950, zaharină E954, conservant benzoat de sodiu E211, coloranţi azorubina E122, albastru patent V E31. Conţine
o sursă de fenilalanină. http://www.jurnalul.ro/
Măsline verzi umplute cu cinci aditivi
alimentari
de : Cristina Andreea Calin - 04/12/2008

• Măslinele verzi umplute cu pastă delicată de sardele (anchoa) ―Las cuarenta‖ ar fi


foarte bune dacă nu ar avea printre ingrediente şi aditivi alimentari.

• Unele E-uri din produs sunt considerate inofesive, însă monoglutamatul de sodiu
are o serie de efecte adverse. Acestea sunt reunite sub denumirea de ―sindrom al
bucătăriei chinezeşti‖ şi se traduc prin stări de slăbiciune, greaţă, arsuri în braţ şi
antebraţ, dureri de cap, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. De
asemenea, monoglutamatul de sodiu E621 este şi neurotoxic şi de aceea nu este
indicat în alimentaţia celor cu maladiile Alzheimer, Parkinson şi Hungtington.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare, recomandă ca femeile însărcinate şi care alăptează, copiii, bătrânii,
hipoglicemicii şi cardiacii să nu consume produse având în compoziţie E621.
Produsul conţine şi o cantitate foarte mare de sare, care este periculoasă pentru
cei cu afecţiuni renale şi cardiovasculare. Persoanele sănătoase nu trebuie să
consume mai mult de 6 g de sare zilnic pentru a-şi păstra sănătatea. În urma
analizei ingredientelor de pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este
recomandat persoanelor cu sensibilitate la monoglutamatul de sodiu, cardiacilor
şi renalilor.

• INGREDIENTE
• Apă, măsline, 4% pastă de sardele (sardele, apă, mijloc de îngroşare alginat de
sodiu E401), sare de bucătărie, mijloc de acidulare (acid citric E330, acid lactic
E270), intensificator de gust: monosodiuglutamat E621, antioxidant acid ascorbic
E300.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-masline-
verzi-umplute-cu-cinci-aditivi-alimentari-
140180.html
Salată de carne cu zahăr
de : Cristina Andreea Calin - 03/12/2008

• Salata Saladio se vrea a fi o delicatesă, însă din cauza compoziţiei nu reuşeşte să fie altceva decât un amestec
de grăsimi, zaharuri şi aditivi, la fel ca produsele din generaţia sa.

• Saladio, ―delicatesă salată de carne‖, este un produs foarte dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. Aceasta
are în compoziţie o cantitate foarte mare de glucide, atât cu absorbţie lentă (amidon, amidon din porumb), cât şi
rapidă (dextroză, maltodextrină, zahăr, sirop de zahăr invertit, sirop de glucoză). De asemenea, conţine şi foarte
multe lipide: carne de porc, grăsime (nu se precizează sursa acesteia), ulei vegetal. Carnea de porc, consumată
în cantităţi mari, poate duce la apariţia bolilor de ficat, inimă, rinichi şi creşte colesterolul din cauza acizilor graşi
trans. De asemenea, vor fi afectaţi şi bolnavii de gută.
• Din cauza cantităţii mari de glucide, pancreasul endocrin este cel care are cel mai mult de suferit, fiind nevoit să
secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă mai scurtă de timp. Profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că salata conţine şi sare în cantităţi
importante, ceea ce reprezintă un pericol pentru cei cardiaci şi cu boli renale. Oricum, nici o persoană, fie ea şi
sănătoasă, nu trebuie să consume mai mult de 6 g de sare zilnic.
• Pe lângă aceste ingrediente, producătorul a mai adăugat şi aditivi alimentari, cu diverse efecte adverse.
Colorantul, E120, poate provoca alergii, astm şi este interzis în dieta celor cu Alzheimer sau Parkinson. Cei doi
agenţi de îngroşare, guma xanthan şi guma guar, afectează sistemul gastrointestinal. E412 poate produce
balonări, greaţă, crampe, astm, alergii, eczeme, iar E415 poate interfera cu absorbţia lipidelor şi sărurilor
minerale.

• RECOMANDĂRI
• Compoziţia salatei îi dă o valoare energetică foarte ridicată, de care trebuie să ţină cont supraponderalii şi obezii,
dar şi cei care vor să piardă kilograme. Persoanele cu alergie la muştar, soia, nuci trebuie să testeze reacţia
organismului la produs, consumând o cantitate mică. Cei cu intoleranţă la lactoză şi consumatorii cu celiachie
(intoleranţă la gluten) vor evita consumul salatei.
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru nu recomandă produsul copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice,
gastrointestinale, dermatologice, pulmonare, stomatologice, astmaticilor, alergicilor, celor cu status proinflamator
sistemic, celor cu sindrom metabolic, celor suferinzi de hiperuricemie (gută), bolnavilor de cancer. Consumatorii
care suferă de diabet vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de aportul de glucide.

• Ingrediente
• Preparat de bază pentru salata de carne 33,5% (carne de porc, grăsime, apă potabilă, amidon, sare de masă,
stabilizator E331 – citrat monosodic, dextroză, maltodextrină, condimente, antioxidant E300 – acid ascorbic,
condimente alimentare, colorant E120 – carmin), ulei vegetal, castraveţi, apă potabilă, oţet din alcool, gălbenuş http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
de ou, zahăr, sirop de zahăr invertit, amidon de porumb, sirop de glucoză, sare de masă, seminţe de muştar, consum/ce-bem-ce-mancam-salata-de-
carne-cu-zahar-140118.html
acidifiant (acid citric – E330, acid malic – E296, L (+) acid tartric – 334), condimente (conţine ţelină), agent de
îngroşare (E415 – gumă xanthan, E412 – gumă guar), aromă. Poate conţine urme de soia, lapte, nuci şi secară.
Fileul de peşte Alaska Pollock
(Peşte îmbrăcat în chimicale)
de Cristina Andreea Calin - 26/01/2009

• Caşcavalul ar trebui să fie principalul ingredient al sosului care îmbracă fileul de peşte Alaska Pollock, însă are
o pondere de doar 2%. Amidonul modificat şi uleiul vegetal hidrogenat sunt majoritare, produsul devenind unul
periculos pentru sănătate.
• Fileul de peşte Alaska Pollock este un produs care ar fi fost foarte bun dacă nu ar fi avut în compoziţie atâtea
ingrediente nocive. Sosul de caşcaval este cel care scade valoarea biologică a produsului. Acesta are în
compoziţie ulei vegetal hidrogenat în cantităţi mari, motiv pentru care inima şi ficatul pot fi foarte afectate.
Modificarea prin procedee chimice a uleiurilor nu face decât să pună în dificultate organismul cu descifrarea
acestora.
• Fosfaţii de sodiu şi polifisfaţii sunt aditivi alimentari care dezechilibrează balanţa calciu-fosfor împiedicând
fixarea calciului în oase, atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare. Fileul conţine şi o cantitate mare de amidon modificat care poate afecta buna
funcţionare a tractusului digestiv.

• În compoziţia fileului de peşte analizat intră şi o cantitate mare de sare. Specialistul nostru ne spune că nu
este indicat să depăşim 6 g de sare zilnic, dacă vrem să ne păstrăm sănătatea inimii, a rinichilor şi tensiunea
arterială la valori nor-male. Produsul analizat conţine şi ingrediente alergene. Astfel, persoanele cu intoleranţă
la lactoză, cu alergie la soia, ţelină vor consuma o cantitate mică de produs pentru a testa reacţia
organismului. Fileul de peşte Alaska Pollock este interzis suferinzilor de celiachie din cauza conţinutului de
gluten.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul are o valoare energetică
foarte ridicată. Din această cauză, supraponderalii şi obezii trebuie să consume fileul analizat cu mare
precauţie. Modalitatea de pregătire a produsului, prin prăjire, îi va creşte şi mai mult valoarea calorică. O altă
problemă a produsului, este faptul că "sosul de caşcaval" conţine doar 2% caşcaval, fiind de fapt un amestec
din ulei vegetal hidrogenat, amidon modificat, sare şi alte substanţe.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• Profesorul Mencinicopschi ne spune analizând compoziţia produsului că acesta nu este recomandat copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de maladii cardiace, renale,
hepatice, hipertensivilor, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, persoanelor cu dislipidemii, celor cu
osteoporoză, celor cu cancer, persoanelor cu status proinflamator sistemic, persoanelor cu maladii
dermatologice. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de cantitatea de glucide.

• Ingrediente
• File de peşte Alaska Pollock 45%, sos de caşcaval asezonat (lapte praf degresat, caşcaval 2%, amidon
modificat E1440/E1414/E1410, ulei vegetal hidrogenat, mirodenii, sare, arome naturale (conţine lapte, ţelină),
lactoză, condimente (soia, orez, grâu), zahăr, proteine de lapte, ulei vegetal, amidon de cartof, unt, zer, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
condimente, vegetale (ţelină, ceapă, morcov, păstârnac, pătrunjel), agenţi de întărire E339 fosfaţi de sodiu, consum/ce-bem-ce-mancam-peste-
E452 polifosfat, făină de grâu, ulei vegetal, amidon modificat E1440/E1414/E1410, sare, dextroză, arome imbracat-in-chimicale-143099.html
naturale. Se prepară prin prăjire.
Grăsime total chimică
de : Cristina Andreea Calin - 02/12/2008

• Margarina ―To sandwiches‖ este un produs foarte periculos pentru sănătatea consumatorilor, deoarece este fabricat din
grăsimi modificate prin procedee chimice. Pentru a le da consistenţa dorită, producătorul a adăugat şi aditivi alimentari cu
potenţial periculos asupra organismului.

• Uleiurile vegetale rafinate hidrogenate reprezintă un real pericol pentru sănătatea tuturor consumatorilor. Celor bolnavi le
poate agrava suferinţa, iar pe cei sănătoşi îi poate trimite la spital. Din cauza acizilor trans pe care îi conţine, grăsimea
hidrogenată a fost interzisă în Statele Unite ale Americii, Danemarca şi Elveţia, iar în alte ţări utilizarea ei a fost limitată. De
asemenea, producătorii sunt obligaţi să declare cantitatea de grăsimi trans din alimente, ceea ce în cazul acestei margarine
nu se întâmplă. Cele mai grave probleme pe care le provoacă sunt cele la nivelul sistemului cardiovascular şi al funcţiei
hepatice.

• ADITIVI ALIMENTARI
• Pe lângă grăsimile hidrogenate, produsul mai conţine şi aditivi alimentari care îi scad şi mai mult calitatea. Testele realizate
pentru poligricerina poricinoleat E476 au demonstrat că are efecte hepato şi nefrotoxice, doza zilnică admisă pentru acest
aditiv fiind de 7,5 mg/kg corp. Colorantul E160b, annatto (bixină, norbixină), poate provoca urticarie, astm. Nu este
recomandat în alimentaţia copiilor, pentru că duce la apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare
(ADHD), ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Chiar dacă este
considerat inofensiv, palmitatul de ascorbil nu poate fi consumat în cantităţi mari, doza zilnică admisă pentru acesta fiind de
1,25 mg/kg corp.
• În ciuda compoziţiei sale, margarina are o valoare energetică foarte scăzută pentru un produs din această categorie. Secretul
este unul singur: emulgatorii. Producătorul a folosit astfel de aditivi alimentari pentru a omogeniza cât mai bine apa, principalul
ingredient, cu uleiurile rafinate şi hidrogenate. Analizând tipul de emulgatori folosiţi, specialistul nostru ne spune că aceştia
sunt foarte puternici şi au capacitatea de a transforma într-o grăsime solidă o cantitate mică de apă, amestecată cu puţin ulei.
Aşa încât consumatorul este păcălit. Crede că a cumpărat margarină, dar de fapt a achiziţionat o cutie cu apă, câteva picături
de ulei şi prafuri care să îi dea consistenţa unei margarine. Şi ca totul să fie cât mai veridic, s-au folosit doi coloranţi alimentari,
astfel încât produsul să semene cât mai mult cu untul.
• Mirosul este şi el gâdilat de prezenţa aromelor naturale.

• Vitamine degeaba
• De pe etichetă aflăm că în compoziţia margarinei intră şi două vitamine: A şi D3. Dacă vă gândeaţi că mâncând acest produs
vă veţi întări organismul, renunţaţi! Efectul este invers. Vitaminele sintetice nu sunt asimilate de organism, iar în acest context
valoarea lor este egală cu zero. Specialistul ne sfătuieşte să consumăm fructe şi legume proaspete pentru a beneficia de
efectele pozitive ale vitaminelor. În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, profesorul Mencinicopschi nu recomand ă
produsul nici unei categorii de consumatori. Efectele nocive se vor vedea în scurt timp de la consumul margarinei ―To
sandwiches‖.

• Ingrediente
• Apă, uleiuri vegetale rafinate, uleiuri vegetale rafinate hidrogenate, emulgatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi E471,
poliglicerină-poricinoleat E476), sare alimentară 0,8%, aromă naturală, conservanţi (acid ascorbic E300, sorbitat de potasiu http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
E202), regulator de aciditate (acid citric E330), antioxidant (palmitat de ascorbil E304), colorant (annatto E160b, curcumină consum/ce-bem-ce-mancam-grasime-total-
E100), substanţe suplimentare (vitamina A, vitamina D3). Conţinut în grăsime 20% ÎSU. Informaţii nutriţionale/100 g: valoare chimica-140024.html
energetică 740 kj/180 kcal, proteine 0 g, carbohidraţi 0 g, grăsimi 20 g, vitamina A 330 µg, vitamna D3 2 µg
Amandină Tip Top, fără etichetă
de : Cristina Andreea Calin - 29/11/2008

• Avem o amandină cumpărată de la cofetăria Tip Top. Arată bine, la fel ca toate amandinele
de pe piaţă. Dar oare ce conţine?

• Ingredientele prăjiturii nu sunt cunoscute consumatorilor, pentru că, pur şi simplu, nu sunt
afişate nicăieri în cofetărie. De pe eticheta postată în faţa amandinei aflăm doar numele ei şi
preţul la care o putem cumpăra. Dar nu ştim ce conţine! Conform HG 106/2002 privind
etichetarea alimentelor, prăjiturile nu sunt scutite de la informarea consumatorilor cu privire
la compoziţie.

• LEGE NERESPECTATĂ
• Amandina nu este singurul produs din cofetărie căruia nu îi sunt afişate ingredientele. În
afară de cele ambalate, nu mai găsim nimic etichetat corespunzător legii.

• HG 106/2002 este respectată după ureche, după cum doreşte comerciantul. În acest caz, nu
a considerat necesară informarea clientului. Ce mai contează dacă acesta are alergie la
alune şi crema are urme de arahide? Ce importanţă are dacă consumatorul nu vrea să
mănânce margarină sau aditivi alimentari? Lipsa de respect faţă de lege şi faţă de client
primează. Şi mai grav este că nimeni nu ia nici o măsură, iar clientul nu are nici o şansă să
afle ce mănâncă. HG 106/2002 menţionează clar la ―Art. 3. - Scopul etichetării este de a da
consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât
să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de
vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri
la care ar putea fi supuşi.‖

• În acest caz, consumatorul nu poate afla decât că a mâncat o amandină. Compoziţia şi


cantitatea rămân un secret, cel puţin până când autorităţile competente îi vor obliga să
respecte legea.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-amandina-tip-
top-fara-eticheta-139763.html
Pâine cu cereale înecate în grăsime chimică
de : Cristina Andreea Calin - 27/11/2008

• Pâinea toast multicereal are în compoziţie cereale care în mod normal ar trebui să fie
benefice organismului. Produsul acesta conţine o cantitate atât de mare de grăsimi vegetale
hidrogenate (margarină), încât acestea nu mai au nici o valoare.

• O pâine care are ca ingrediente seminţe de mei, boabe de soia mărunţite, seminţe de susan,
fulgi de ovăz, făină de secară şi făină de malţ ar trebui să fie de calitate. Adăugarea de
margarină a inhibat efectele benefice ale acestor cereale. Mai mult, duce la aparţia unor
maladii grave la nivelul sistemului cardiovascular şi al ficatului. Pâinea conţine şi sare într-o
cantitate mare. Medicii atrag atenţia că depăşirea unei cantităţi de 6 g de sare zilnic duce la
probleme la nivelul inimii şi rinichilor. De asemenea, produsul este colorat cu E150 caramel.
Acest aditiv alimentar induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare
ADHD, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare.

• Din cauza faptului că pâinea conţine o cantitate atât de mare de margarină, specialistul nu
recomandă produsul tututor suferinzilor, copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
bătrânilor. De asemenea, produsul analizat nu este recomandat nici supraponderalilor şi
obezilor.

• Eticheta
• Dobre şi fiii. Pâine toast multicereal. Făină albă de grâu, apă, drojdie, grăsimi vegetale
hidrogenate, sare iodată, seminţe de mei, boabe de soia mărunţite, seminţe de susan, fulgi
de ovăz, făină de secară, făină de malţ, gluten vital de grâu, zahăr caramelizat E150,
emulsificatori: E471 – mono şi digliceride ale acizilor graşi, E472e – esterii glicerici ai
acidului diacetiltartric cu acizi graşi, E481 – steraroil-2-lactilat de sodiu, antioxidant acid
ascorbic – E300, conservanţi acid sorbic – E200, propionat de calciu – E282. Conţinut minim
de seminţe 8%.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-paine-cu-
cereale-inecate-in-grasime-chimica-
139598.html
Iaurt cu mult zahăr
de : Cristina Andreea Calin - 26/11/2008

• Iaurtul Yoganic light este un produs care încearcă să inducă în eroare consumatorul prin denumirea
pe care o are.
• Cuvântul ―yoganic‖ seamănă foarte bine cu ―organic‖ astfel încât un client grăbit ar putea crede că a
făcuto afacere cumpărând un iaurt de calitate la un preţ mic.
• ―Adevărul este cu totul altul. Iaurtul conţine aditivi alimentari periculoşi şi foarte mult zahăr, fiind un
produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional‖, ne spune profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Deşi valoarea energetică a iaurtului nu
este foarte mare, cantitatea de zahăr este stresantă pentru pancreasul endocrin. Acesta va fi forţat să
producă o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă mai scurtă de timp.

• ÎNDULCITORII CHIMICI
• Producătorul foloseşte pentru acest iaurt doi îndulcitori chimici de sinteză foarte controversaţi.
Aspartamul şi acesulfamul K sunt consideraţi periculoşi pentru sănătate de majoritatea specialiştilor,
însă au şi mulţi apărători. Despre E950, oponenţii utilizării lui spun că, poate induce stres metabolic şi
are potenţial cancerigen. De asemenea, ei afirmă că nu este recomandat în curele de slăbire, copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează şi bolnavilor, cu excepţia diabeticilor. Doza zilnică recomandată
pentru E 950 este de 7,5 mg/kg corp. Aspartamul poate produce ameţeală, stări de oboseală,
iritabilitate, halucinaţii, palpitaţii, anxietate, spasme musculare, pierdea memoriei şi cancer de creier.
Simptomele se manifestă mai ales în cazul persoanelor sensibile.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu maladii cardiovasculare, renale,
hepatice, dermatologice, bolnavilor de cancer, celor cu probleme ale tractusului digestiv, bătrânilor.
Diabeticii vor cere sfatul medicului şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Persoanele cu intoleranţă
la lactoză vor testa produsul în prealabil.

• Ingrediente:
• Iaurt cu lapte degresat cu 11% piersici cu un tip de zahăr şi îndulcitor. Iaurt din lapte degresat, piersici,
apă, zahăr, suc de piersici din concentrat de suc de piersici, inulină, amidon, regulator de aciditate
(acid lactic E270 , citraţi de sodiu E331, acid citric E330, citrat de calciu E333), agent de îngroşare
pectină E440, aromă, aliment colorant concentrat de şofrănaş, îndulcitor (aspartam E950, acesulfam http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
K E951), colorant betacaroten E160. Conţine o sursă de fenilalanimă. Informaţii nutriţionale: valoarea consum/ce-bem-cemancam-iaurt-cu-mult-
energetică pentru 100 g: 231 Kj/54 kcal, proteine 3,9 g, carbohidraţi 9.0 g, grăsime 0, 1 g. zahar-139465.html
Chec cu două etichete
de : Cristina Andreea Calin - 25/11/2008

• Consumatorii care vor să afle ce conţine checul ―Pescăruşul‖ vor fi puşi în dificultate de faptul că acesta are două
etichete, cu ingrediente diferite.
• Oricum, dacă ar avea compoziţia specificată de producător, checul ar fi, de fapt, o bezea.
• Lista de ingrediente a checului cu cacao, stafide şi arahide ―Pescăruş‖ este neclară pentru cititor. Există o listă
compoziţională ştanţată pe ambalaj şi una lipită deasupra. Cele două nu coincid, iar prima nu se potriveşte cu
aspectul checului. Având în vedere că primele trei ingrediente în ordinea descrescătoare cantitativ sunt albuşul
de ou, gălbenuşul de ou şi apa, produsul ar trebui să fie aproape alb. Uitându-ne la el, ne dăm seama că
ingredientele au fost scrise aleator pe etichetă, nerespectând legea etichetării. Aceasta cere ca ingredientele să
fie înscrise în ordinea descrescătoare a cantităţii utilizate. Nici textura checului nu ar trebui să fie aceasta.
Amestecul de ouă, apă şi zahăr ar trebui să dea un produs cu o textură aproape de cea a bezelelor.

• ADITIVI ALIMENTARI
• Indiferent de cantităţile în care sunt folosite ingredientele, produsul are aditivi alimentari periculoşi. Fosfatul de
natriu, E339, este unul dintre ei. Excesul de fosfor din dietă duce la dezechilibrarea balanţei calciu-fosfor, care
duce în timp la apariţia depunerilor anormale de calciu (cioc de papagal), dar şi a osteoporozei. Doza zilnică
admisă pentru toate sursele de fosfaţi din alimentaţie este de 70 mg/kg corp. Guma xanthan poate interfera cu
absorbţia lipidelor şi a sărurilor minerale şi are efecte laxative.

• Aditivii prezenţi pe eticheta ascunsă au şi ei efecte adverse. Zaharina este considerată cancerigenă, iar
propilenglicolul produce stări depresive ale sistemului nervos, fiind neurotoxic şi cardiotoxic. Ambele variante de
produs au o densitate foarte mare, peste 400 kcal./100 g, ne spune prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, checul, preparat după oricare dintre reţete, este dezechilibrat
nutriţional, având un exces de glucide cu index glicemic ridicat (zahăr). Din această cauză, produsul nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de boli cardiovasculare, renale, hepatice,
dermatologice, celor care suferă de osteoporoză, persoanelor cu problemele ale tractusului digestiv, suferinzilor
de cancer. Checul analizat este interzis suferinzilor de celiachie, din cauza conţinutului de gluten din făina de
grâu. Persoanele cu alergie la ou, arahide, cu intoleranţă la lactoză vor testa reacţia organismului la produs
înainte de consum.

• Ingrediente:
• Albuş ou praf, gălbenuş ou praf, apă, zahăr, făină tip 550, premix chec (lactoză, emulgatori: esteri lactici ai mono
şi digliceridelor cu acizi graşi E472b, esteri poliglicerici ai acizilor graşi E475), agenţi de afânare: fosfat de natriu
E339, bicarbonat de natriu E500, stabilizator gumă de xanthan E415, sare iodată, ulei vegetal, aromă fresh,
cacao 1,5 %, stafide 4%, arahide 2,5 %. Eticheta de dedesubt: faină de grâu, zahăr, ouă, ulei vegetal, fructe
confiate, arahide, sare, zer dulce pudră, agenţi de afânare: carbonaţi de sodiu E500, conservanţi: sorbat de http://www.jurnalul.ro/
potasiu E202, îndulcitori: zaharină E954, emulgatori: mono şi digliceride ale acizilor graşi E471, esterii
poliglicerici ai acizilor graşi E475, substanţe de suport: propilenglicol E1520. Aspectul are scopul de a prezenta
produsul.
Alcool, zahăr şi E-uri
de : Cristina Andreea Calin - 24/11/2008

• Băutura intermediară cu suc de afine Vogue este un produs care, prin denumire, bagă consumatorul în ceaţă.
• Citind Codul Fiscal ne dăm seama însă că îi este de mare ajutor producătorului, pentru că acest tip de băutură
alcoolică este accizată diferit.

• CERCETARE / Teste pentru depistarea glutenului


• Fabricarea de băuturi intermediare aduce după sine plata unei sume mai mici către stat, iar Vogue se află chiar
la limită, având o concentraţie alcoolică de 20% în volum. Conform Codului Fiscal, ―produsele intermediare
reprezintă toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 22%
în volum‖.

• COLORANŢI CHIMICI
• Pe lângă apă şi alcool, Vogue mai conţine şi o cantitate infimă de suc natural de afine, zahăr, arome artificiale şi
aditivi alimentari. Efectele negative ale acestora din urmă sunt potenţate de prezenţa alcoolului. Cei trei coloranţi
utilizaţi sunt incriminaţi în inducerea sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. Azorubina şi
albastrul patent au un ridicat potenţial cancerigen.

• De asemenea, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage
atenţia că E122 provoacă urticarie sau edem, iar E131 duce la apariţia dermatitelor şi a purpurei. Caramelul,
E150, încetineşte creşterea, produce distensii intestinale şi hipertrofia rinichilor, distruge vitamina D şi afectează
cromozomii.

• RECOMANDĂRILE SPECIALISTULUI
• Zahărul în combinaţie cu alcoolul este foarte periculos mai ales pentru funcţia hepatică. Oricum, alcoolul nu este
recomandat nici unui bolnav. Persoanele sănătoase ar trebui să consume alcool în cantităţi moderate, iar acesta
să nu aibă în compoziţie aditivi alimentari sau alte substanţe care să îi potenţeze efectele negative. Singurul
ingredient cu efecte benefice este sucul de afine, dar acesta nu mai are nici o valoare în contextul în care se află.

• Copiilor şi femeilor însărcinate şi care alăptează produsul le este total interzis, pentru că le pune în pericol
sănătatea, ne spune specialistul. De asemenea, supraponderalii şi obezii trebuie să fie foarte precauţi, din cauza
faptului că alcoolul este calorigen, iar problemele lor de greutate se pot agrava chiar şi în cazul consumului
ocazional.

• Ingrediente
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
• Băutură fermentată liniştită, alcool etilic rafinat din cereale, apă dedurizată, concentrat natural de afine 5%,
consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-alcool-
zahăr, aromă de afine, colorant alimentar natural – caramel din zahăr E150, colorant albastru patent E131, zahar-si-e-uri-139349.html
colorant azorubină E122, acidifiant acid citric E330.
Vanilie creată din aditivi alimentari
de : Cristina Andreea Calin - 22/11/2008

• Impresia de vanilie din budinca ―Grandiso pudding Vanilla‖ este dată de aroma sintetică şi de coloranţii chimici
azotici E104 şi E110.

• Budinca ―Grandiso pudding Vanilla‖ este o ―cremă fină pentru desert cu gust de vanilie şi frişcă bătută‖ cu un
profil nutriţional dezechilibrat. Acesta este dat de cantitatea mare de zaharuri atât cu absorbţie lentă, cât şi cu
absorbţie rapidă.

• Din această cauză, pancreasul endocrin are de suferit, fiind obligat să secrete o cantitate mare de insulină într-o
perioadă scurtă, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare.
• Persoanele care suferă de afecţiuni ale tractusului digestiv trebuie să acorde o atenţie deosebită consumului
acestui produs, deoarece conţine substanţe care le pot agrava starea. Amidonul modificat, amidonul din grâu,
caragenanul şi făina din seminţe de guar pot periclita sănătatea stomacului. Consumul ridicat de caragenan
poate duce chiar la declanşarea cancerului. Efecte adverse au şi cei doi coloranţi: E104 şi E110, iar cei mai
afectaţi sunt copiii. Galbenul de chinolină poate provoca alergii, astm, dermatite şi induce sindromul de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Galbenul orange S este mult mai periculos, pentru că duce la
apariţia congestiei nazale, a bronhoconstricţiei, a spasmelor vasculare şi la blocarea enzimelor digestive. Doza
zilnică admisă pentru E104 este de 10 mg/kg corp, iar pentru E110 este de 2,5 mg/kg corp. Din cauza
compoziţiei sale, budinca are o valoare energetică foarte ridicată, de care trebuie să ţină cont supraponderalii şi
obezii.

• Concluziile specialistului
• Specialistul nostru ne spune, în urma analizei, că budinca nu este recomandată copiilor, femeilor însărcinate şi
care alăptează, alergicilor, astmaticilor, celor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale, dermatologice, celor
cu boli ale tractusului digestiv, supraponderalilor şi obezilor, celor care suferă de cancer. Diabeticii vor cere sfatul
medicului curant înainte de consum. Persoanele care suferă de intoleranţă la lactoză vor testa reacţia
organismului la produs. (Cristina Andreea Călin)

• Ingrediente:
• Lapte degresat, produs din zer, sirop de glucoză-fructoză, frişcă 8% (bătută cu azot), amidon modifi-cat – unul
dintre E1440, E1410, E1420, E1414, zahăr, agent de îngroşare (caragenan – E407, făină de seminţe de guar –
E412), amidon din grâu, gelatină, emulgator esteri ai mono şi digliceridelor de acizi graşi alimentari cu acidul
lactic E472b, aromă, colorant (galben chinolin E104, galben oranj S E110).

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-vanilie-
creata-din-aditivi-alimentari-139224.html
Arty, biscuiţi sintetici
de : Cristina Andreea Calin - 21/11/2008

• Majoritatea ingredientelor biscuiţilor Arty sunt sintetice, făcând ca produsul să nu fie recomandat copiilor. Mai
mult, din cauza valorii energetice foarte ridicate, nu poate fi vândut în şcoli.
• Biscuiţii cu cacao şi lapte Arty sunt un produs de tip biscuiţi cu profil nutriţional dezechilibrat, cu un exces de
glucide cu index glicemic foarte ridicat (zaharoză, zahăr invertit – amestec de glucoză-fructoză), dar şi cu
absorbţie lentă – amidonul din făina de grâu. Din această cauză, pancreasul va fi nevoit să secrete o cantitate
mult mai mare de insulină într-o perioadă de timp mai scurtă, ceea ce duce la epuizarea lui. Această compoziţie
imprimă biscuiţilor o încărcătură energetică foarte ridicată, 459 kcal/100 g, ne explică profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi.

• MARGARINĂ ŞI ADITIVI
• Unul dintre ingredientele principale ale produsului este margarina (grăsime vegetală hidrogenată). Aceasta este
incriminată pentru disturbarea funcţionării la parametrii normali a sistemului cardiovascular şi a ficatului. Biscuiţii
mai au în compoziţie şi aditivi alimentari din categoria celor periculoşi. Unul dintre aceştia este pirofosfatul acid
de sodiu, E339, care dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. Din această
cauză se poate declanşa şi osteoporoza. Metabisulfitul de sodiu, E223, împiedică fixarea vitaminei B1, dar poate
duce la apariţia alergiilor, a afecţiunilor intestinale şi a crizelor de astm. Producătorul foloseşte şi arome artificiale
– ciocolată, etilvanilină, ceea ce face ca afirmaţia ―biscuiţi cu cacao şi lapte‖ să fie de fapt o păcăleală. Nici una
din acestea două nu se găseşte în produs într-o pondere suficientă. Mai corect ar fi fost: biscuiţi cu zahăr şi
margarină. Din cauza valorii energetice foarte mari, acest produs nu se poate comercializa în interiorul şcolilor
pentru că nu respectă Legea 123/2008 privind alimentaţia sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că biscuiţii Arty nu sunt
recomandaţi copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor care suferă de
maladii cardiovasculare, renale, hepatice, dermatologice (inclusiv celulită), persoanelor cu probleme ale
tractusului digestiv, celor cu osteoporoză, astmaticilor, alergicilor, suferinzilor de hiperuricemie (gută), bolnavilor
de cancer. Diabeticii îl vor consuma numai cu acordul medicului, ţinând cont de aportul de glucide. Din cauza
conţinutului de gluten, produsul analizat este interzis persoanelor care suferă de celiachie.
• Cei care suferă de alergie la soia şi de intoleranţă la lactoză vor consuma doar o cantitate mică de produs pentru
a testa reacţia organismului.

• INGREDIENTE
• Făină de grâu, zahăr, zahăr invertit, grăsimi vegetale hidrogenate, amidon din porumb, cacao 10%, lapte praf 3%
(26% grăsime), agenţi de afânare (bicarbonat de amoniu – E503, bicarbonat de sodiu – E500, pirofosfat acid de
sodiu – E339), sare, emulsificator (lecitină de soia – E322), conservant (metabisulfit de sodiu – E223), acidificant http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
(acid citric – E330), aromă artificială (ciocolată, etilvanilină). Produsul conţine gluten. Informaţii nutriţionale pentru consum/ce-bem-ce-mancam-arty-biscuiti-
sintetici-139210.html
100 grame: energie 459,9 kcal (1904, 56 kj), proteine 7,1 g, carbohidraţi 75,01 g, grăsimi 13,73 g.
Swiss Roll - Ruladă umplută cu E-uri
de : Cristina Andreea Calin - 28/11/2007

• 13 aditivi alimentari, majoritatea foarte nocivi. Producătorul a folosit pentru această ruladă atât zahăr, cât şi
îndulcitori, aşa încât nu este indicat nici măcar diabeticilor. Lista contraindicaţiilor este însă mult mai lungă.

• Swiss Roll este o ―ruladă cu umplutură de căpşuni, cu zahăr şi îndulcitori‖. Consumatorul care nu se plictiseşte
să citească o listă parcă interminabilă de ingrediente îşi poate da seama că aditivii alimentari sunt în cantitate
foarte mare: ―ALUAT: făină, zahăr, ouă, îndulcitor: sorbitol E 420, emulsificatori: E 471 mono şi digliceride ale
acizilor graşi şi E475 esteri poliglicerici ai acizilor graşi, agenţi de afânare: E 450i-difosfaţi şi E 500iii-carbonaţi de
sodiu, sare, conservanţi: sorbat de potasiu E 202 şi E 282 propionat de calciu, arome, corector de aciditate: acid
tartric E 334. Umplutura: cremă: (zahăr, grăsime vegetală hidrogenată, zer, pudră, emulsificatori E 471 mono şi
digliceride ale acizilor graşi şi E 475 esteri poliglicerici ai acizilor graşi, arome, corector de aciditate: E 334 acid
tatric) gem de căpşuni 10% (fructe, zahăr, corector de aciditate: acid citric, colorant E 124-roşu ponceau 4R,
arome indentice cu cele naturale, conservant E 211-benzoat de sodiu). Glazură 5%: zahăr, grăsimi vegetale
hidrogenate, pudră de cacao (13%), zer pudră, ulei vegetal, emulsificator: lecitină din soia E 322, arome identice
cu cele naturale (artificiale)‖. Valorile nutritive medii la 100 g specifică 1942 kj, 464 kcal, proteine: 4,5 g,
carbohidraţi: 65 g, grăsimi 13 g.

• ANALIZÅ. Rulada supusă analizei este un produs de cofetărie-patiserie dezechilibrat din punct de vedere al
profilului nutriţional, cu un exces de glucide cu absorbţie rapidă şi index glicemic ridicat şi glucide cu absorbţie
lentă. De asemenea, conţine şi îndulcitori de masă (cu efect laxativ, atunci când sunt consumaţi peste 20 g pe zi)
– E 420. Din compoziţie rezultă că rulada are o încărcătură glicemică periculoasă, din cauza acestor glucide.

• Profesorul Gheorghe Mencinicopschi atrage atenţia că produsul conţine o cantitate mare de grăsimi hidrogenate
periculoase pentru sănătatea în special a sistemului cardiovascular şi nervos. Rulada este cu adevărat umplută
de o multitudine de E-uri, unele cu potenţial nociv şi cu efecte alergene asupra persoanelor sensibile. Conţine
surse de gluten, zahăr, sare, grăsimi şi grăsimi hidrogenate ascunse, ouă. Are o densitate energetică extrem de
mare, 464 kcal/100 g.

• CONCLUZII. Rulada nu este recomandată copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi
obezilor, cardiovascularilor, persoanelor hipertensive, celor cu maladii hepatice, renale, celor cu dislipidemie,
hipertrigliceridemie, persoanelor cu boli ale tractusului intestinal şi ale anexelor acestuia (pancreas, bilă), celor cu
boli dermatologice, alergicilor, bătrânilor, astmaticilor, persoanelor suferinde de sindrom ADHD, celor cu
densitate osoasă scăzută (osteoporoză). Diabeticii vor consuma produsul numai cu avizul medicului curant. Din
cauza conţinutului de gluten, rulada este interzisă suferinzilor de celiachie. Persoanele cu alergie la ouă şi la alte
componente vor testa o mică parte de produs în prealabil, pentru a vedea care este reacţia organismului.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/rulada-umpluta-cu-e-uri-
110368.html
Vitamine cu pesticide
de : Cristina Andreea Calin - 20/11/2008

• Multivitaminele Disney Plusssz cu aromă de portocale sunt ―un supliment alimentar pe bază de vitamine şi
calciu‖, indicat copiilor în creştere cu vârsta peste 4 ani.

• Conform indicaţiilor de pe etichetă, trebuie consumate 1-6 tablete zilnic, dar, ―în caz de abuz, produsul
acţionează ca un laxativ. Acesta este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască o masă echilibrată‖.

• Compoziţia acestui produs îl face total contraindicat copiilor. Cei doi îndulcitori chimici de sinteză, colorantul
E110 şi polietilen glicolul 6000 sunt total contraindicate în alimentaţia celor mici. Acesta din urmă este o
substanţă periculoasă, folosită în general ca pesticid, antigel, dar şi în industria cosmetică. Studiile realizate până
în prezent arată că, dacă este consumat în cantităţi mari, polietilenul glicol 6000 duce la apariţia cancerului,
afectarea sistemului reproducător, împiedică dezvoltarea, este neurotoxic. Efecte adverse puternice are şi
zaharina de sodiu E954, care este încadrată de Agenţia Internaţională de Cercetări în Cancer în grupa 2B, ca
agent cancerigen. De asemenea, interferează cu procesul normal de coagulare a sângelui, cu glicemia şi
perturbă funcţiile digestive. Doza zilnică admisă este de 2,5 mg/kg corp. Cancerigen este şi ciclamatul de sodiu,
E952, fiind încadrat în grupa 3. Doza zilnică admisă este de 11 mg/kg corp.

• Colorantul E110 este incriminat în apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD) de
cercetătorii de la Universitatea din Soumphton. De aceea, în Marea Britanie s-a hotărât ca până la finalul anului
2009 să nu mai fie folosit. Acesta mai are şi alte efecte adverse: alergii, congestie nazală, astm,
bronhoconstricţie, disfuncţii ale percepţiei gustului, distrugeri cromozomiale, spasme vasculare, dureri gastrice,
blocarea enzimelor digestive.

• VITAMINE ÎNECATE ÎN E-URI


• În aceste condiţii, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne
spune că vitaminele adăugate nu mai au nici o valoare. Mai mult, producătorul nu specifică originea lor: naturale
sau de sinteză. ―Este cunoscut faptul că variantele naturale au activitate biologică mult mai ridicată decât cele
purificate de sinteză‖, explică specialistul. De aceea pot face mai mult rău decât bine copiilor. Din compoziţie nu
rezultă că aceste vitamine ar avea şi calciu, deşi în denumirea lui este specificat şi acest mineral. Având în
vedere compoziţia, specialistul nu recomandă aceste vitamine copiilor, dar nici celorlalte categorii de
consumatori.

• Ingrediente
• Acizi regulatori: acid citric – E330, bicarbonat de sodiu – E500, excipienţi: sorbitol – E420 suplimente (vit C –
E300, acid nicotinic, vit E – E340, acid pantotenic, vit B6, acid folic, biotin – vitamina H), fructoză, acceleratori:
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
polivinilpirolidonă – E1201, politen glicol 6000 (n.r. – polietilen glicol 6000), arome, agenţi antiaglomerare: stereat
consum/ce-bem-ce-mancam-vitamine-cu-
de magneziu, îndulcitori: zaharină de sodiu – E954, ciclamat de sodiu – E952, coloranţi: R101i – riboflavină, pesticide-139067.html
E110 – sunset yellow.
Şi măslinele au E-uri
de : Cristina Andreea Calin - 31/03/2008

• Producătorul s-a gândit că măslinele nu au suficientă aromă şi a adăugat un potenţiator de


gust care are foarte multe efecte adverse. Din păcate, acesta nu este singurul aditiv folosit.
Din această cauză valoarea biologică a măslinelor este scăzută.

• Mulţi dintre dumneavoastră nu îşi pot imagina că într-un borcan cu măsline verzi mai pot
încăpea şi cinci aditivi alimentari. Acestea pe care noi le-am analizat sunt din sortimentul
Manzanilla şi sunt umplute cu brânză mucegăită. De pe eticheta lor citim următoarele
ingrediente: "Măsline umplute cu brânză cu mucegai, apă, sare, arome, potenţiator E 621,
glutamat monosodic, acid citric E 330, acid lactic E 270, antioxidanţi E 300, acid ascorbic,
stabilizatori E 401, alginat de sodiu".

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări


Alimentare, apreciază faptul că aceste măsline verzi sunt umplute cu brânză maturată cu
mucegaiuri nobile. Problema este cantitatea mare de sare, care contribuie la depăşirea
dozei zilnice recomandate de sare de 6 mg/zi pentru un adult. Specialistul ne atrage atenţia
şi asupra aditivilor alimentari utilizaţi. Acidul citric E 330, acidul lactic E 270 şi acidul
ascorbic E 300 intră în categoria E-urilor considerate a fi inofensive. Nu acelaşi lucru se
poate spune şi despre alginatul de sodiu E 401, care acţionează ca substanţă de balast şi
sechestrant în tubul digestiv. Poate diminua asimilarea substanţelor minerale şi a altor
nutrienţi în intenstin. Cele mai multe efecte adverse le are glutamatul monosodic E 621.
Printre acestea, specialistul nostru aminteşte: dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de
arsură în antebraţ şi ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Din această
cauză, glutamatul monosodic este interzis în alimentaţia copiilor şi nu trebuie consumat de
femeile însărcinate, hipoglicemici, bătrâni, cardiaci.

• CONCLUZII. Produsul poate fi consumat cu moderaţie de persoanele sănătoase. Totuşi,


există şi o serie de contraindicaţii. Acesta nu este recomandat suferinzilor de boli
cardiovasculare, hipertentisivilor, suferinzilor de maladii renale, hepatice, suferinzilor de
gută, de cancer, celor cu edeme. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/si-maslinele-au-e-uri-121027.html
Deliciu din 10 aditivi
de : Cristina Andreea Calin - 31/10/2008

• Băutura răcoritoare Fruttia Delicio Portocale este un produs care consumat în cantităţi mari afectează
serios sănătatea tractusului gastrointestinal.
• În compoziţia băuturii Fruttia Delicio Portocale intră o cantitate mare de stabilizatori care au o serie de
efecte adverse asupra stomacului. Guma de ester (cu denumirea corectă esteri glicerici ai răşinilor de
lemn) se obţine cu solvenţi din lemnul de pin asupra căruia nu s-a făcut o evaluare definitivă din punct
de vedere toxicologic. Totuşi studiile făcute pe animale au arătat că poate modifica dimensiunile
ficatului, iar pentru unii cobai consumul zilnic a fost fatal. Celuloza (carboximetil celuloză) poate
provoca diverse tulburări digestive, iar animalele cărora li s-a administrat această substanţă au
dezvoltat tumori. Guma arabică provoacă alergii, iar guma xanthan îm-piedică absorbţia lipidelor şi a
sărurilor minerale. Efecte adverse au şi coloranţii folosiţi, în special E160f. Aceştia nu au fost suficient
cercetaţi, iar o apreciere definitivă nu este posibilă, ne spune profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Cei doi conservanţi utilizaţi pot provoca
alergii şi pot înteţi crizele de astm. Mai mult, benzoatul de sodiu duce la modificări ale ADN-ului,
producând în cazul unui consum cronic diverse tipuri de cancer.

• MULT ZAHĂR, PUŢINE PORTOCALE


• Pe lângă aceşti aditivi, produsul analizat conţine şi o cantitate foarte mare de glucide cu absorbţie
rapidă şi index glicemic ridicat – zahăr. Studiile recente au scos în evidenţă faptul că aceasta este
hrana preferată a celulelor canceroase. Chiar dacă pe etichetă sunt reprezentate portocale,
consumatorul trebuie să fie foarte atent pentru că fructele nu reprezintă decât o mică parte din
ingredientele produsului. Pentru ca băutura să miroasă totuşi a portocale au fost folosite arome,
despre care producătorul nu specifică dacă sunt sau nu naturale. Având în vedere această
compoziţie, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care
alăptează, supraponderalilor şi obezilor, alergicilor, astmaticilor, celor cu afecţiuni ale tractusului
digestiv, hepatice, renale, dermatologice, bolnavilor de cancer. Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de
glucide.

• Ingrediente
• Apă, zahăr, suc de portocale din concentrat min. 5%, acidifiant acid citric E330, stabilizatori gume de
ester E445, de celuloză E466, arabică E414 şi xanthan E415, aromă, coloranţi beta caroten E160 şi
beta-apocarotenal-8 E160f, conservanţi benzoat de sodiu E211 şi sorbat de potasiu E202, vitamina C
E301. CONŢINUT MEDIU în substanţe nutritive/100 ml: proteine <0,1 g, glucide 11,0 g, lipide <0,1 g, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
valoare energetică medie la 100 ml 42 kcal/ 179kj, conţinut de vitamina C la 100 g 10 mg, 16,6% din consum/ce-bem-ce-mancam-deliciu-din-
10-aditivi-137636.html
DZR
Măsline verzi, ton şi cinci aditivi nocivi
de : Cristina Andreea Calin - 12/07/2008

• Măslinele verzi Manzalla umplute cu pastă de ton au în compoziţie: apă, măsline, umplutură
6% (ton. stabilizator alginat de sodiu E401), sare, potenţiator de gust glutamat monosodic
E621, corectori de aciditate :acid lactic E 330 şi acid citric E270, antioxidant acid ascorbic
E300, aromă de ton.

• Valorile nutriţionale pentru 100 g produs sînt următoarele: valoarea energetică 169,6 kcal,
proteine 1,8g, carbohidraţi 4,6g, grăsimi 16,0g, colesterol 0mg

• ANALIZĂ. Măsline verzi umplute cu pastă de ton analizate conţin şi o serie de aditivi
alimentari din categoria stabilizatorilor, potenţiatorilor de gust şi aromă, corectorilor de
aciditate şi antioxidanţilor. Măslinele au un conţinut ridicat de sare, de care trebuie să se ţină
cont pentru a nu se depăşi un consum zilnic de 5-6 grame, ne atrage atenţia profesorul
doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Densitatea
energetică a produsului este medie. Tonul poate fi alergic pentru persoanele sensibile.

• De asemenea, E621 — glutamat monosodic – are o serie de efecte adverse. Numeroşi


oameni de ştiinţă au demonstrat că poate genera sindromul bucătăriei chinezeşti. Acesta se
manifestă prin dureri de cap, slăbiciune, senzaţii de arsură în ceafă şi antebraţ, greaţă,
modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă, crize de astm. Mai mult, s-a demonstrat că este
neurotoxic. Alginatul de sodiu, E401, poate diminua asimilarea substanţelor minerale şi a
altor nutrienţi în intestin.

• CONCLUZII. Produsul nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care


alăptează, suferinzilor de maladii hepato-renale, hipertensivilor, celor cu afecţiuni
neurodegenerative şi cardiovasculare, celor cu status proinflamator sistemic.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/masline-verzi-ton-si-cinci-aditivi-
nocivi-129245.html
Foietaj cu caşcaval" Boromir - Calorii
împachetate în foietaj
de : Cristina Andreea Calin - 28/06/2008
• "Foietajul cu caşcaval" Boromir este un produs de patiserie care are în
compoziţie: "Făină de grîu, apă, grăsimi vegetale hidrogenate (n.r. –
margarină), caşcaval 12%, ameliator pentru făină (alfa amilază,
fosfolipaze, acid ascorbic E 300, cisteină)".

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi atrage atenţia că


foitajul conţine o cantitate apreciabilă de grăsimi hidrogenate periculoase
pentru sănătate (după cum rezultă din lista de ingrediente, acestea
ocupă locul 3) şi care, totodată, imprimă o înaltă densitate calorică
produsului. De asemenea, şi caşcavalul are o densitate energetică
mare, transformînd produsul într-o bombă calorică. Caşcavalul conţine
grăsimi animale saturate aterogene care pun în pericol sănătatea
sistemului cardiovascular. Aceste caracteristici sînt frecvent întîlnite la
produsele din categoria foitajelor.

• Produsul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care


alăptează, supraponderalilor şi obezilor, hipertensivilor, suferinzilor de
dislipidemie, celor cu afecţiuni cardiovasculare şi cerebrovasculare, cu
afecţiuni hepato-renale, cancere. Foietajul cu caşcaval va fi consumat de
diabetici numai cu avizul medicului curant. Suferinzilor de celiachie le
este interzis consumul acestui produs.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/masline-verzi-ton-si-cinci-aditivi-
nocivi-129245.html
Campionul care păcăleşte consumatorul
de : Cristina Andreea Calin – 17/11/2008

• Pe eticheta ―salamului picant C+C‖ scrie că este ―campionul calităţii‖. Acest lucru ar fi fost posibil dacă nu ar fi avut în compoziţie
atât de mulţi aditivi alimentari şi o cantitate foarte mare de grăsimi animale.
• Slănina, care este al doilea ingredient ca pondere, este foarte periculoasă pentru sistemul cardiovascular şi pentru buna
funcţionare a ficatului. Nu este indicată în alimentaţia celor care suferă de hiperuricemie (gută), pentru că le agravează crizele.

• ADITIVII ALIMENTARI
• Aceste grăsimi sunt amestecate cu aditivi alimentari, pentru a le da un gust mai plăcut şi o textură cât mai aproape de cea a unui
produs de calitate. Consumatorul nu simte foarte tare faptul că slănina este folosită în cantitate mare, pentru că s-a folosit
monoglutamat de sodiu, E621, care potenţează gustul cărnii de porc.
• Acest aditiv vine numai în ajutorul producătorului, deoarece clientul va avea numai de suferit. Consumul frecvent de E621 duce la
apariţia sindromului bucătăriei chinezeşti. Acesta se manifestă prin dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în ceafă şi
antebraţ, respiraţie dificilă, modificări de ritm cardiac. De asemenea, monoglutamatul de sodiu este neurotoxic şi provoacă
dependenţă. Din această cauză nu este recomandat în alimentaţia bolnavilor de Parkinson, Alzheimer şi Hungtington.
Monoglutamatul de sodiu trebuie exclus şi din dieta copiilor, a femeilor însărcinate şi care alăptează, a bătrânilor, a
hipoglicemicilor şi a cardiacilor, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare.
• Conservantul nitrit de sodiu, E250, nu trebuie consumat de nici o categorie de persoane, pentru că are efecte cancerigene
dovedite. De aceea, JEFCA (forul mondial care reglementează utilizarea aditivilor alimentari) a stabilit o doză zilnică admis ă
pentru toate sursele de nitriţi din alimentaţie de 0,1 mg/kg corp. Cei mai afectaţi de consumul de nitriţi sunt sugarii şi copiii mici.
Persoanele sensibile pot suferi de alergii, dureri de cap, cianoze în urma consumului de nitriţi. De asemenea, E250 poate
declanşa hipertensiunea la vârste fragede şi poate induce afecţiuni ale glandei tiroide, pentru că perturbă metabolismul iodului.
Pentru ca dumneavoastră să aveţi impresia că mâncaţi un produs foarte proaspăt, producătorul a folosit colorantul carmin, E120.
Acesta le poate declanşa persoanelor sensibile alergii, rinite, astm sau erupţii cutanate. De asemenea, nu este recomandat în
alimentaţia copiilor, a celor care suferă de sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD) şi nici celor care au
maladiile Alzheimer şi Parkinson.
• Sarea reprezintă şi ea un ingredient major al salamului picant C+C. Pe lângă sare, produsul mai are sodiu şi aditivii aliment ari
glutamat monosodic, ascorbat de sodiu şi nitrit de sodiu. Specialistul nostru atrage atenţia că un adult sănătos nu trebuie să
consume zilnic o cantitate mai mare de 6 g de sare. În caz contrar, va tulbura buna funcţionare a sistemului cardiovascular şi a
rinichilor. Combinaţia de grăsimi animale saturate cu aditivi alimentari îi imprimă produsului o valoare energetică foarte mare. Din
această cauză, persoanele supraponderale şi obeze trebuie să consume produsul cu precauţie. Acelaşi sfat este valabil şi pentru
cei normoponderali.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu sindrom metabolic, celor cu status proinflamator
sistemic, persoanelor cu maladii cardiovasculare, hepatice, renale, cerebrovasculare, dermatologice (inclusiv celulită), celor cu
afecţiuni ale tractusului digestiv, celor cu cancere, alergicilor, astmaticilor, diabeticilor, hiperuricemicilor, celor cu Parkinson,
Alzheimer, celor cu sindrom ADHD.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
• Ingrediente consum/ce-bem-ce-mancam-campionul-
• Carne porc, slănină, carne vită, proteină vegetală de soia, sare, condimente, zaharuri (dextroză, zahăr), potenţiator de gust care-pacaleste-consumatorul-138928.html
(glutamat monosodic – E621), antioxidant (acid ascorbic – E300, ascorbat de sodiu – E301), colorant (carmin – E120),
conservant (nitrit de sodiu – E250), culturi starter.
Fantezie pentru bolnavi
de : Cristina Andreea Calin – 17/11/2008

• Prăjitura ―Fantezie cu căpşuni şi iaurt‖ Dr Oetker este un produs care prin modul de preparare îşi propune să le ajute pe
gospodinele care nu au prea mult timp să stea la bucătărie. Numai că, dacă îşi vor face un obicei din a consuma această
prăjitură, timpul câştigat îl vor petrece pe la medici.
• Compoziţia produsului nu are nimic de-a face cu o prăjitură clasică. Foarte mult zahăr, margarină cât cuprinde, făină şi aditivi
alimentari din mai toate categoriile este reţeta după care a fost preparată ―fantezia cu căpşuni şi iaurt‖. Pe lângă toate acestea,
gospodina trebuie să mai adauge cantităţi importante de zahăr, smântână, unt, iaurt şi fructe. Pentru ca totul să fie cât mai puţin
natural, suntem sfătuiţi să înlocuim fructele cu dulceaţă, un alt produs care conţine foarte mult zahăr.
• Această cantitate impresionantă de zahăr care intră în compoziţia prăjiturii afectează în mod grav pancreasul endocrin, ducând la
epuizarea acestuia, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Margarina (grăsime vegetală hidrogenată) are şi ea o pondere foarte mare în produs, aşa încât acest amestec imprimă o valoare
energetică extrem de ridicată.
• Margarina împiedică funcţionarea sistemului cardiovascular şi a inimii la parametri normali, ducând în timp la maladii grave.
Amestecul de zaharuri cu index glicemic ridicat cu grăsimi modificate chimic afectează tractusul digestiv. Acesta poate fi
deteriorat şi de prezenţa caragenanului, aditiv incriminat pentru apariţia gastritelor şi a cancerului de stomac.
• Pentru ca praful din care se reconstituie prăjitura să îşi păstreze aspectul de prospeţime mai mult timp, producătorul a folosit
antioxidantul E223, metabisulfit de sodiu. Acesta duce la apariţia crizelor de astm, a alergiilor, dar împiedică şi fixarea vitaminei
B1.
• COLORANŢII
• Cei doi coloranţi folosiţi, E122 şi E110, sunt incriminaţi de medicii de la Universitatea din Soumphton din Marea Britanie de
declanşarea sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). De aceea, autorităţile britanice au interzis
folosirea lor începând cu anul viitor. Pe lângă aceste tulburări grave de comportament, E122 are şi potenţial cancerigen, provoacă
urticarie şi edem. Aditivul galben portocaliu duce la apariţia alergiilor, a congestiei nazale, a crizelor de astm, provoacă
bronhoconstricţie, spasme vasculare, distrugeri cromozomiale, dureri gastrice şi blocarea enzimelor digestive.
• Studiile realizate pe animale au arătat că încetineşte creşterea şi provoacă retard.

• În urma analizei informaţiilor înscrise pe ambalaj, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii renale, cardiovasculare, hepatice, dermatologice,
stomatologice, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, alergicilor, astmaticilor, suferinzilor de cancer, celor cu sindrom ADHD.
Prăjitura este interzisă suferinzilor de celiachie (intoleranţă la gluten). Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de
consum.

• INGREDIENTE
• zahăr, făină din grâu, gelatină, sirop de glucoză, grăsimi vegetale hidrogenate, ulei vegetal, emulgatori mono şi digliceride şi
esterul gliceric al acestora – E472a, gelifiant caragenan – E407, acidifiant acid citric – E330, agenţi de afânare (bicarbonat de
sodium – E500, bicarbonat de amoniu – E503 şi metabilsulfit de sodium – E223), proteine din lapte, amidon modificat – unul
dintre E1440, E1414, E1420, E1410, arome de căpşuni, vanilie şi iaurt, sare, stabilizatori fosfat de potasiu – E340, coloranţi
azorubină – E122 şi galben portocaliu S – E110.
• Se mai adaugă pentru blatul de biscuiţi: 50 g unt, 30 g zahăr, 40 ml apă rece.
• Pentru cremă: 200 ml smântână dulce UHT 15% grăsime, 150 ml apă rece, 300 g iaurt 4,4% grăsime, 100 g căpşuni, pentru http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
decor 50 g căpşuni sau fructe de pădure, 300 ml apă rece. Fructele proaspete pot fi înlocuite cu dulceaţă. consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-fantezie-
• Informaţii nutriţionale/100 g: valoare energetică 633 kj/152 kcal, proteine 2 g, glucide 15 g, lipide 9 g. pentru-bolnavi-138881.html
Baloane colorate chimic
de : Cristina Andreea Calin – 15/11/2008

• Fruitella rainbow, gumă de mestecat pentru baloane uriaşe, este un produs care s-au utilizat să utilizeze cei mai
periculoşi coloranţi care există pe piaţa aditivilor alimentari permişi de Uniunea Europeană.
• Lista E-urilor este completată de antioxidantul E321 butilhidroxitoluen (BHT), care are o mulţime de efecte adverse
şi din această cauză nu este recomandat în produsele pentru copii. Traducătorul etichetei a omis să precizeze şi
acest ingredient, la fel cum a făcut şi cu E414, gumă arabică.
• Chiar şi fără cei doi aditivi alimentari uitaţi de traducător guma de mestecat este un produs dezechilibrat din punct
de vedere nutriţional. Principalul macronutrient este zahărul, substanţă despre care specialiştii în nutriţie spun că
este hrana preferată a celulelor canceroase. Dacă această maladie apare după un consum îndelungat şi cronic,
pancreasul este mult mai repede afectat. Acesta este forţat să producă o cantitate mult mai mare de insulină într-o
perioadă de timp foarte scurtă, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare.
• Cei şase coloranţi utilizaţi sunt total contraindicaţi în alimentaţia copiilor, pentru că induc sindromul de hiperactivitate
şi deficienţă de concentrare (ADHD). Pe lângă această tulburare gravă de comportament, care are consecinţe şi
mai departe în tipul adolescenţei şi chiar când persoana devine adultă, coloranţii chimici de sinteză mai au şi alte
efecte adverse. Tartrazina, E102, este incriminată în apariţia tumorilor tiroidiene, alterează percepţia şi
comportamentul producând stări de confuzie, inhibă metabolismul zincului şi interferează cu enzimele digestive.
E110, sunset yellow, poate provoca astm, alergii, congestie nazală, astm, bronhoconstricţie, distrugeri
cromozomiale, dureri gastrice, blocarea enzimelor digestive. Carmoizina, E122, poate fi cancerigen, poate provoca
urticarie şi edem. Indigotina, E132, duce la apariţia alergiilor, greaţă, vomă, hipertensiune, tumori cerebrale.
Colorantul E129, roşu allura, poate provoca alergii şi are potenţial cancerigen.
• Antioxidantul E321, care lipseşte de pe eticheta tradusă de importator, duce la apariţia cancerului, a alergiilor, are
efecte estrogenice şi provoacă stări de somnolenţă. Ca şi coloranţii azoici, şi butilhidroxitoluenul induce sindromul
de hiperactivitate şi deficienţă de contrare.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că guma de mestecat Fruitella nu este
recomandată copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu sindrom ADHD, persoanelor alergice,
astmaticilor, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii ale tractusului digestiv, dermatologice, cardiace,
hepatice, renale, celor care suferă de cancer, celor cu probeleme stomatologice. Diabeticii vor cere sfatul medicului
curant înainte de consum.

• INGREDIENTE
• Zahăr, bază de gumă, (gumă arabică – E414 pe eticheta în poloneză) sirop de glucoză, coloranţi (dioxid de titan –
E171, E102 – tartrazină, carmoizină – E122, galben sunset FCF – E110, indigotina – E132, roşu allura – E129),
arome, acidifiant (acid citric – E330), stabilizator (glicerol – E422), agenţi de glazurare (ceară carnauba – E903,
ceară de albine – E01), pe eticheta în limba poloneză mai este precizat şi E321 – butilhidroxitoluen. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/baloane-colorate-chimic-
138779.html
Pate de porc cu făină, zahăr şi carmin
de : Cristina Andreea Calin – 14/11/2008

• Pateul de porc Maks este un produs dezechilibrat nutriţional, cu exces de grăsimi animale saturate, dar şi zaharuri
cu index glicemic foarte ridicat.

• Pe lângă ficatul de porc, producătorul foloseşte şi carne şi slănină. Din această cauză, pateul are o valoare
energetică ridicată, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare. Supraponderalii şi obezii vor consuma produsul cu precauţie. De asemenea, persoanele care suferă de
maladiile Parkinson şi Alzheimer trebuie să fie atente, pentru că existenţa colorantului carmin, care conţine aluminiu,
le poate agrava boala. E120, carmin, mai are şi alte efecte adverse, putând provoca alergii, rinite, astm şi erupţii
cutanate. Doza zilnică admisă pentru carmin este de 0-5 mg/kg corp. Produsul analizat conţine şi o sursă de gluten
din făină de grâu şi de aceea este interzis suferinzilor de celiachie.

• Pateul de porc Maks conţine şi nitrit de sodiu, un conservant cu efecte cancerigene demonstrate de cercetătorii în
domeniu. Doza zilnică admisă stabilită de JEFCA (forumul mondial care reglementează utilizarea aditivilor
alimentari) este de 2,5 mg/kg corp pentru toate sursele de nitriţi din alimentaţie.

• Sodiul este o componentă importantă a produsului, fiind prezent în pateu din două surse: sare (clorură de sodiu) şi
conservantul nitrit de sodiu. Consumatorii trebuie să ţină cont de faptul că medicii nu recomandă depăşirea dozei de
6 g zilnic pentru un adult sănătos.

• Concluziile specialistului
• În urma studierii informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de maladii
cardiovasculare, renale, hepatice, persoanelor care suferă de hiperuricemie (gută), celor cu boli dermatologice
(inclusiv celulită), alergicilor, astmaticilor, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, persoanelor cu sindrom de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), celor care suferă de diferite tipuri de cancer, celor cu status
proinflamator sistem, celor cu sindrom metabolic. Persoanele care suferă de diabet vor ţine cont de aportul de
glucide şi vor cere sfatul medicului înainte de consum. Cei care au alergie la soia trebuie să testeze reacţia
organismului la produs înainte de a-l consuma.

• Ingrediente: ficat de porc 22%, carne de porc, slănină, proteină vegetală de soia, făină de grâu, condimente, sare,
zahăr, colorant (carmin – E120), conservant (nitrit de sodium – E250). Produs sterilizat. Valori nutriţionale: proteine
12,05%, glucide 2,8%, lipide 16,27%, valoare energetică/100g 881 kj/221,196 kcal.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/pate-de-porc-cu-faina-zahar-si-
carmin-138688.html
Biscuiţi, E-uri şi calorii
de : Cristina Andreea Calin – 13/11/2008

• Salamul de biscuiţi Magdi (Produs de post) are o serie de ingrediente din cauza cărora are o mulţime de
contraindicaţii.

• Glucidele reprezintă o pondere foarte mare din produs, majoritatea având absorbţie rapidă. De
asemenea, salamul de biscuiţi are în compoziţie şi o cantitate mare de grăsimi vegetale. Din cauza
acestui dezechilibru nutriţional, produsul analizat are o valoare energetică foarte mare, avertizează prof.
dr Gheorghe Mencinicopschi.

• ADITIVII ALIMENTARI
• Amestecul de zaharuri şi grăsimi este ―condimentat‖ cu aditivi alimentari, unii dintre ei periculoşi. În
această situaţie se află metabisulfitul de sodiu E223, care împiedică fixarea vitaminei B1. Mai mult, poate
duce la apariţia astmului de sulfit. Doza zilnică admisă pentru toate sursele de sulfiţi din alimentaţie este
de 0,7 mg/kg corp. Un alt aditiv cu efecte adverse asupra sănătăţii este conservantul E211, benzoat de
sodiu. Acesta duce la modificări de ADN, iar în urma unui consum prelungit se poate ajunge la cancer.
Producătorul acestui salam de biscuiţi nu specifică despre ce fel de coloranţi este vorba. Acest aspect
este deosebit de important, pentru că cei azoici combinaţi cu E211 pot induce sindromul de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. De asemenea, nu este specificată nici compoziţia esenţei de
rom, care este o altă substanţă chimică obţinută cel mai probabil cu ajutorul unor coloranţi. Produsul
analizat are în compoziţie şi alcool etilic rafinat, care, în contextul amestecului de grăsimi şi zaharuri
rafinate, este foarte greu de metabolizat de ficat, devenind toxic. În urma analizei ingredientelor înscrise
pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care
alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii renale, cardio şi cerebrovasculare, hepatice,
dermatologice, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, astmaticilor, alergicilor, celor cu ADHD. Salamul
de biscuiţi Magdi este interzis celor cu celiachie. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant.

• Ingrediente
• Biscuiţi 40%: ―făină de grâu, zahăr, grăsime vegetală, agenţi de afânare: bicarbonat de amoniu – E503 şi
bicarbonat de sodiu – E500, sare, antioxidant: acid citric – E330, metabisulfit de sodiu – E223, arome
alimentare‖, rahat: ―zahăr, amidon, acid citric – E330, arome alimentare, coloranţi‖, zahăr, grăsime
vegetală nehidrogenată, cacao, nucă de cocos, alcool etilic rafinat, esenţă de rom, conservant benzoat
de sodiu – E211, acid sorbic – E200. Informaţiile nutriţionale pentru 100 de grame de produs – valoare
energetică: 406 kcal/100 grame, proteine 4,76 grame, lipide 11,59 grame, glucide 61,18 grame. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-biscuiti-e-uri-
si-calorii-138614.html
Resturi de animale cu nume de carne
de : Cristina Andreea Calin – 6/11/2008

• Amestecul de piei de pui, şorici, slănină şi alte resturi de pasăre cu aditivi alimentari, care poartă impropriu numele de ―carne‖,
nu este recomandat nici unei categorii de consumatori.
• Carnea presată Carnis este un produs cu un profil nutriţional extrem de dezechilibrat, cu un exces de lipide de proastă
calitate. În afară de carnea de pui, a cărei pondere nu este specificată, în compoziţie mai intră şi piele de pui şi de porc,
slănină şi carne de pasăre dezosată mecanic. Aceasta din urmă este de fapt o pastă realizată din resturi fără valoare
economică: piei, oase, maţe. Producătorul încearcă să ne păcălească, pentru că a scris pe etichetă separat pielea de pui şi
carnea separată mecanic.
• Acest amalgam de resturi de pasăre şi de porc este omogenizat cu ajutorul aditivilor alimentari. În acest fel, compoziţia capătă
un aspect şi o textură comestibile, iar consumatorul care nu citeşte eticheta are impresia că a mâncat carne. Proteina vegetală
din soia este prezentă în cantitate mare, la fel ca şi amidonul. Acestea au rolul de a lega pasta de resturi animale.
Consumatorii care au alergie la soia trebuie să testeze reacţia organismului la produs înainte de a-l mânca.
• Carnea presată conţine şi foarte mult sodiu, atât din sare (clorură de sodiu), cât şi din aditivii alimentari polifosfat de sodiu,
monoglutamat de sodiu, ascorbat de sodiu şi nitrit de sodiu. Medicii atrag atenţia că o persoană sănătoasă nu trebuie să
consume mai mult de 6 g de sare zilnic, pentru a nu avea probleme.

• ADITIVII ALIMENTARI
• Cei cinci aditivi alimentari utilizaţi au o serie de contraindicaţii pentru diverse categorii de bolnavi. Polifosfatul de sodiu, E452,
împiedică asimilarea şi fixarea calciului în oase, putând induce osteoporoză şi depuneri anormale de calciu, avertizează
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Monoglutamatul de sodiu, E621,
induce sindromul bucătăriei chinezeşti. Acesta se traduce prin dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în antebraţ
şi ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Din cauza faptului că este neurotoxic, nu este recomandat în
alimentaţia celor cu maladiile Huntington, Alzheimer, Parkinson. De asemenea, nu trebuie consumat de femeile însărcinate şi
care alăptează, de copii, de hipoglicemici, de bătrâni şi nici de cardiaci.
• Cel mai periculos dintre aditivi este conservantul E250, nitrit de sodiu. Studiile realizate până acum au scos în evidenţă faptul
că are puternice efecte cancerigene. De aceea, JEFCA (forum mondial care reglementează utilizarea aditivilor alimentari) a
stabilit o doză zilnică admisă de 2,5 mg/kg corp din toate produsele consumate. Colorantul E120, carmin, poate provoca
alergii, rinite, astm şi erupţii cutanate. De asemenea, nu este recomandat copiilor cu sindromul ADHD, suferinzilor de
Parkinson şi Alzheimer.
• Această compoziţie îi imprimă produsului o densitate energetică foarte ridicată, aducând organismului calorii de foarte proastă
calitate. De aceea, supraponderalii şi obezii trebuie să evite pe cât pot consumul acestui produs.
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu este recomandat nici
unei categorii de consumatori. Ingredientele folosite sunt de cea mai proastă calitate, iar aditivii alimentari utilizaţi sunt
periculoşi pentru sănătate.

• INGREDIENTE
• Carne de pui, piele de pui, slănină, carne pasăre separată mecanic – MDM, şorici, proteină vegetală din soia, amidon, sare,
condimente, stabilizator (polifosfat de sodiu – E452), potenţiator de gust (monoglutamat de sodiu – E621),antioxidant http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
(ascorbat de sodiu – E301), conservant (nitrit de sodiu – E250), dextroză, colorant (carmin – E120). consum/resturi-de-animale-cu-nume-de-
• Produs sterilizat. carne-138139.html
Carne înlocuită cu slănină, piei, jumări şi
aditivi
de : Cristina Andreea Calin – 3/10/2008
• Conserva de carne presată de porc Agria are în compoziţie o mulţime de ingrediente, dar din păcate
lipseşte carnea de porc.

• Este un produs pe care dacă îl consumăm o facem doar ca să mestecăm ceva, pentru că organismul
nostru nu beneficiază de nici un nutrient.
• Din amestecul de şorici de porc, piele de pasăre, slănină, jumări, tendoane, oase de pasăre şi de porc
a rezultat carnea dezosată mecanic. Aceasta nu are nici o valoare biologică şi din cauza calităţii
microbiologice scăzute este interzis transportul ei în alte unităţi decât cea în care se prepară şi
decongelarea şi congelarea. În UE, reglementarea MDM-ului interzice congelarea şi transportarea
acestuia de la locul de producţie şi de asemenea se limitează cantitatea care poate fi folosită într-un
produs. De exemplu, în Germania nu se poate folosi mai mult de 3% MDM într-un produs.

• Carnea dezosată mecanic poate aduce şi un aport sporit de fosfor, în contextul în care printre
ingrediente se află şi o cantitate mare de difosfaţi. Din această cauză este împiedicată fixarea calciului
în oase, iar produsul nu este recomandat persoanelor suferinde de osteoporoză, ne spune profesorul
doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, în
compoziţie intră şi foarte mult sodiu, ceea ce accentuează efectele negative ale fosforului. Aditivii
alimentari folosiţi pentru stabilizarea compoziţiei provoacă disfuncţii ale tractusului digestiv, motiv
pentru care persoanele care suferă de ulcere şi gastrite trebuie să evite consumul ―cărnii‖ presate.
Conservantul, nitrit de sodiu, E250 are potenţial cancerigen.
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, rezultă că produsul are şi o valoare energetică
foarte ridicată, de care supraponderalii şi obezii trebuie să ţină cont. Specialistul ne spune că mai sunt
şi alte categorii de persoane care trebuie să evite produsul: copiii, adolescenţii, tinerii, femeile
însărcinate şi care alăptează, bătrânii, cardiovascularii, cerebrovascularii, cei cu afecţiuni
hepatorenale, cei cu boli dermatologice inclusiv celulită, persoanele cu gută, cu artrite reumatoide, cu
diabet, cu cancer, cei cu afecţiuni stomatologice, pulmonare şi cei cu sindrom metabolic.

• Ingrediente: apă, (slănină, şoric porc, carne separată mecanic de porc – n.r. MDM, plamina de porc,
jumări) 50%, făină de grâu, carne separată mecanic de pasăre – n.r. MDM, amidon de porumb,
condimente: (proteină din soia, sare, emulgatoare: difosfat – E450, aromă, stabilizatori: gumă guar –
E412, gumă caruba – E410, gumă xanthan – E415, antioxidant: ascorbat de sodiu – E301), grăsime
de pasăre, amestec de saramură cu nitrit (conservant nitrit de sodiu – E250), concentrat de proteină http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/carne-inlocuita-cu-slanina-piei-
soia, amidon de cartof modificat – E1420. Conţine carne separată mecanic de porc şi carne separată jumari-si-aditivi-135222.html
mecanic de pui.
Betacarotenul şi cancerul de plămâni
de : Cristina Andreea Calin – 1/11/2008

• Betacarotenul, E160a, este un aditiv alimentar care colorează mâncărurile în portocaliu.


• De cele mai multe ori îl puteţi găsi în margarină, unt, prăjituri, produse lactate şi băuturi răcoritoare.
Această substanţă poate fi obţinută din surse naturale cum ar fi legumele cu frunze verzi, morcovii,
cartofii dulci şi piersicile.
• E160a consumat din surse naturale nu are efecte adverse asupra organismului. Cel mult poate duce
la îngălbenirea pielii în cazul în care mâncăm foarte multe produse care conţin această substanţă.
Însă de cele mai multe ori, producătorii de alimente folosesc betacaroten de sinteză chimică. Acesta
are o doză zilnică admisă de 5 mg/kg corp, stabilită de JEFCA, organismul modial care
reglementează utilizarea aditivilor alimentari. Doza este atât de mică pentru că betacarotenul de
sinteză are efecte extrem de nocive.

• CANCER DE PLĂMĂNI
• Societatea Americană de Oncologie susţinea într-un studiu că în cazul unui consum de 30 mg de
betacaroten este posibilitatea foarte mare de a apărea cancerul de plămâni. Cele mai afectaţi sunt
persoanele care fumează şi cei care trăiesc în zone foarte poluate. Aceştia cer ca produsele care
conţin E160a să aibă pe etichetă avertizări legate de potenţialul lor cancerigen asupra fumătorilor.

• De asemenea, au fost realizate studii care au arătat că E160a poate creşte toxicitatea vitaminei A.
Acest lucru este posibil pentru că E160a este şi el o sursă de vitamina A – două părţi de caroten aduc
o parte de vitamina A. Mai mult, în 1994 a apărut un studiu în ―The New England Journal of Medicine‖
din care reieşea că şi această substanţă ingerată din fructe şi legume poate duce la cancer de
plămâni, mai ales în cazul celor predispuşi la aceste maladii. Rezultatul l-au obţinut şi medicii de la
Institutul Naţional de Oncologie din SUA, care au arătat că incidenţa de cancere de plămâni a fost
mult mai mare la pacienţii care au luat suplimente cu betacaroten decât la cei care nu au beneficiat de
un astfel de tratament. Un studiu mai recent a arătat că E160a are şi efecte pozitive. 5 mg/kg corp
luate zilnic duc la încetinirea procesului de îmbătrânire cognitivă şi la îmbunătăţirea funcţiilor mentale.

• Acest studiu a durat 18 ani şi a fost efectuat pe 4.000 de subiecţi.

• Vegetarienii trebuie să fie atenţi la consumul de produse care conţin betacaroten pentru că pentru
stabilizarea acestei substanţe chimice se foloseşte de cele mai multe ori gelatina. Aceasta poate fi http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
obţinută din carne de porc, vită sau peşte. consum/betacarotenul-si-cancerul-de-
plamani-137683.html
Drajeuri din vasul de toaletă şi pubela de
gunoi
de : Cristina Andreea Calin – 1/11/2008

• Bomboane într-un vas de toaletă sau într-o pubelă de gunoi! Aceasta este oferta
unei firme producătoate de drajeuri. Iar părinţii le cumpără odraleslor astfel de
―jucării‖, sub pretextul că vasul de toaletă nu este decât un ambalaj!

• Vasul de veceu şi cazanul de gunoi sunt locul perfect pentru aceste drajeuri

• Drajeurile din interiorul celor două jucării sub formă de pubelă de gunoi şi vas de
toaletă au aceleaşi ingrediente. Zahăr şi coloranţi mai pe scurt, ceea ce înseamnă că
profilul nutriţional al bomboanelor este complet dezechilibrat. Coloranţii folosiţi sunt
obţinuţi prin sinteză chimică şi induc sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de
concentrare. Copiii care vor consuma aceste bomboane riscă să facă diverse alergii,
să li se declanşeze crize de astm , să facă diverse boli dermatologice şi dentare. Nu
numai cei mici sunt în pericol, însă ei sunt primii care trebuie feriţi de astfel de
produse, avertizează prof. dr Gheorghe Mencinciopschi.

• Producătorul a scris pe etichetă că drajeurile nu sunt indicate copiilor sub trei ani
pentru că pot înghiţi părţi mici din jucărie. Nu numai aceasta este principala
problema, ci compoziţia nocivă a produsului. Având în vedere atât ingredientele, cât
şi jucăriile în care sunt ambalate produsele, comercianţii din incinta şcolilor nu ar
trebui să aibă aşa ceva la vânzare.

• INGREDIENTE:
• Zahăr, glucoză, acidifiant E330 – acid citric, antiaglomerant stereat de magneziu,
arome, colorant E104– galben de chinolină, E110 – sunset yellow, E124 – roşu
ponceau 4R, E132 – indigotină. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/drajeuri-din-vasul-de-toaleta-si-
pubela-de-gunoi-137684.html
Minimarţieni chimici
de : Cristina Andreea Calin – 3/11/2008

• "Minimarţienii imunactiv" sunt un supliment alimentar cu multivitamine şi minerale pentru copii, cu aromă de căpşuni. Privind
reclama tv putem trage concluzia că oferindu-le celor mici aşa ceva vor avea numai de câştigat. Citiţi însă eticheta înainte!
• Sănătatea copiilor este inportantă pentru fiecare părinte şi de aceea încercăm să le dăm celor mici ce este mai bun. Atunci când
considerăm că aportul de vitamine şi minerale din alimente nu este suficient pentru dezvoltarea lor armonioasă, decidem să le
administrăm suplimente. Având încredere în buna credinţă a fabricanţilor şi bazându-ne pe reclamele de la televizor, cumpărăm
produsul care ni se pare cel mai bun. În această categorie pot intra şi "minimarţienii" care îi încântă pe cei mici cu nişe f orme
amuzante şi cu un miros ce te face să le mănânci ca pe bomboane. Numai că, dacă ţineţi la sănătatea copiilor dumneavoastră,
citiţi eticheta înainte de a-i "întări" cu aceste vitamine.

• FOARTE MULŢI ADITIVI


• În primul rând, minimarţienii conţin foarte mulţi aditivi alimentari pentru nişte produse ce se vor a fi aducătoare de sănătate. Mai
grav este faptul că aceste E-uri au efecte dintre cele mai nocive, mai ales asupra copiilor al căror organism este mai sensibil şi nu
ştie să lupte cu astfel de substanţe chimice. În această categorie intră aspartamul, E951, care este unul dintre cei mai
controversaţi aditivi alimentari. Studiile realizate până acum au arătat că poate provoca oboseală, ameţeli, halucinaţii, iritabilitate,
dureri de cap, palpitaţii, dureri articulare, spasme musculare şi chiar şi cancer de creier. Un consumator sănătos nu trebuie să
consume mai mult de 7,5 mg/kg corp de aspartam. Cercetările au arătat că şi îndulcitorul chimic de sinteză acesulfam K, E950,
are posibile efecte cancerigene. Doza zilnică admisă pentru acesta este de 15 mg/kg corp. Colorantul chimic, azoic E122,
carmoizină, are contraindicaţii clare în privinţa consumului de către copii. Avertismentele specialiştilor de la Universitatea din
Soumphton, din Marea Britanie, se referă în special la inducerea sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare
(ADHD). Pe lângă acesta, carmoizina mai poate provoca urticarie şi edem. Doza zilnică admisă pentru E122 este de 4 mg/kg
corp. E508, clorura de potasiu este un potenţiator de aromă şi agent de întărire, care în concentraţii mari poate provoca ulceraţii
gastrice. Fosfaţii de calciu, E341, nu sunt recomandaţi în alimentaţia copiilor pentru că dezechilibrează balanţa calciu-fosfor şi
împiedică fixarea calciului în oase. Chiar dacă în acest produs există şi calciu, efectele acestuia sunt anihilate de E341.
• Efectele acestor aditivi vor fi cu atât mai puternice cu cât se recomandă consumul zilnic al acestor suplimente

• VITAMINELE SUNT INACTIVATE


• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că prezenţa acestor
aditivi alimentari duce la inactivarea vitaminelor adăugate, care şi aşa nu au o biodisponibilitate mare. Mai mult, specialistul nostru
ne spune că "este demonstrat astăzi faptul că vitaminele, macro-micro elementele, au o biodisponibilitate şi valoare biologică cele
mai ridicate cu efecte benefice atunci când sunt luate din alimente naturale, în cadrul unei diete echilibrate şi diversificate. Acesta
trebuie să fie comportamentul alimentar sănătos pe care copiii să îl urmeze sub îndrumarea părinţilor."
• În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă şi ţinând cont în primul rând de prezenţa aditivilor alimentari, reiese că
"Minimarţienii" nu sunt recomandaţi copiilor, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi.

• Eticheta:
• Multivitamine şi multiminerale pentru copii. Aromă de căpşuni. Supliment alimentar. Xylitol – E967, acid ascorbic — E300,
nicotinamidă, bioflavonoide, dicalcium phosfate — E341, aromă de căpşuni, acid stearic, L-lysine, citrat de zinc, D-tocoferyl
acetate, D-biotină, acid malic — E296, măceşe (pulbere), beta glucan, piridoxine hydrochloride — B6, pantotenat de calciu,
stereat de magneziu, aspartam — E951, retinyl acetat, riboflavină – E101i, thiamine hydrochloride, carmoisine — E122, vanilină – http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
aromă de sinteză, cholecalciferol-D3, potassium chloride — E508, acesulfam K — E950, neohesperidină – E959, para- consum/minimartieni-chimici-137830.html
aminobenzoic acid, acid folic — B9, iodură de potasiu, ciancobalamină–B12
Şapte E-uri într-o sticlă
de : Cristina Andreea Calin – 5/11/2008

• "Cacaolat light" este un produs din lapte pe care l-am cumpărat dintr-un raion de alimente mai sofisticate
dintr-un hipermarket din Bucureşti. Numai că, surpriză! Nu este nimic altceva decât o soluţie de lapte în care
au fost dizolvaţi şapte aditivi alimentari.
• Eticheta produsului nu îţi oferă informaţii foarte concludente. Varianta în limba spaniolă ne spune că
ingredientul principal este laptele degresat, urmat de laptele integral. Cel care a făcut traducerea a schimbat
ordinea astfel încât din intenţia producătorului de a avea la raft un produs cu conţinut scăzut de grăsimi s-a
ales praful. Aceasta este, oricum, cea mai mică problemă pe care o are milkshake-ul. Toţi aditivii utilizaţi au
contraindicaţii.

• ADITIVII ALIMENTARI
• Carboximetil celuloza şi hidroxipropimetil celuloza nu sunt recomandate celor care au probleme ale
tractusului gastro-intestinal. Caragenanul, E407, este şi el contraindicat celor cu sensibilităţi la nivelul
stomacului, chiar dacă este obţinut din surse naturale. Studiile recente au arătat că duce la apariţia ulcerului
şi a cancerului de stomac. Fosfaţii de sodiu dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând fixarea
calciului în oase. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi spune că în cazul unui consum de lungă durată
poate apărea osteoporoza.
• Cei mai periculoşi dintre aditivii alimentari utilizaţi sunt îndulcitorii chimici de sinteză E950 şi E954. Amândoi
sunt consideraţi cancerigeni de către lumea ştiinţifică. Mai mult, E954 interferă cu procesul normal de
coagulare a sângelui, perturbând glicemia şi funcţiile digestive.
• De asemenea, produsul analizat conţine şi o cantitate mare de zahăr, care are un index glicemic ridicat şi se
absoarbe foarte repede în sânge. De aceea, funcţia pancreatică poate fi epuizată. În acest caz nu ne
explicăm de ce pe etichetă scrie că produsul este "light" şi de ce mai are în compoziţie atâţia îndulcitori
chimici de sinteză. Specialistul ne spune că produsul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi
celor care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu boli cardiovasculare, hepatice, renale,
dermatologice, digestive. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant, iar cei cu intoleranţă la lactoză vor testa
produsul în prealabil.

• ETICHETA
• Milkshake cacaolat light. 50% calorii şi grăsimi 200 ml. Lapte integral, lapte degresat, zahăr, cacao degresată
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
1%, stabilizatori E460 – carboximetil celuloză, E466 – hidroxiopropimetil celuloză, E407 – caragenan, E339 – consum/sapte-e-uri-intr-o-sticla-
fosfaţi de sodiu, îndulcitori E952 – acid ciclamic, E950 – acesulfam K, E954 – zaharină, aromă 137976.html
Sărăţelele cu susan Sultan –
Sărăţele cu margarină
de : Cristina Andreea Calin – 3/06/2008
• Persoanele cu probleme de greutate trebuie să evite consumul acestor sărăţele, din cauza valorii
energetice foarte ridicate.

• Sărăţelele cu susan Sultan au în compoziţie făină, margarină vegetală, apă, ami-don de porumb,
susan min. 4%, glucoză, gălbenuş de ou, sare, drojdie, zahăr, conservant (sorbat de potasiu E
202), emulgator (monogliceride E 471). Valorile nutriţionale pentru 100 grame de produs sînt:
―proteine 9 g, grăsimi 27,68 g, carbohidraţi 63 g, valoarea energetică 512 kcal‖.

• ANALIZĂ. Sărăţelele analizate sînt un produs de panificaţie dezechilibrat nutriţional, cu un exces


de glucide cu absorbţie lentă (amidon din făină şi din po-rumb), dar şi cu absorbţie rapidă
(glucoză, zaharoză). Acestea imprimă o încărcătură glicemică ridicată periculoasă pentru
pancreas, care va fi nevoit să secrete o cantitate cît mai mare de insulină într-un timp mai scurt. De
asemenea, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare, atrage atenţia că produsul conţine şi o cantitate mare de grăsimi (27,68 grame/100).
Dintre acestea, cea mai mare proporţie o au şi grăsimile artificiale – margarina. Acestea au efecte
nocive asupra sănătăţii, în special asupra sistemului cardiovascular.

• Valoarea biologică a sărăţelelor este scăzută şi de utilizarea conservantului sorbat de potasiu E


202. Acesta este incriminat pentru apariţia crizelor de astm, dar şi a unor iritaţii în cazul
persoanelor sensibile.

• Consumatorii trebuie să fie atenţi la sursă ascunsă de sare, de care trebuie avut grijă pentru a nu
depăşi doza zilnică recomandată de 6 g. Această compoziţie imprimă o valoare energetică
deosebit de ridicată (512 kcal/100 de grame).

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat supraponderalilor şi obezilor, femeilor însărcinate şi


care alăptează, copiilor, suferinzilor de boli cardiovasculare şi cerebrovasculare, hipertensivilor,
suferinzilor de maladii hepato-renale, celor cu dis-lipidemie, suferinzilor de cancer. Specialistul ne
spune că sărăţelele analizate sînt interzise celor cu intoleranţă la gluten (celiachie). Diabeticii îl vor http://www.jurnalul.ro/

consuma numai cu avizul medicului curant. Persoanele cu intoleranţă la susan şi ou vor testa o
mică parte din produs pentru a vedea care este reacţia organismului.
Grăsimi da, usturoi ba
de : Cristina Andreea Calin – 7/11/2008

• Pe faţa ambalajului sărăţelelor Cheese CD scrie "caşcaval şi usturoi". Dacă citim şi pe verso,
aflăm că usturoiul este reprezentat de fapt de o aromă cu o pondere de 1,5%.
• Sărăţelele analizate au o valoare energetică foarte mare, 384 kcal., care reprezintă aproape un
sfert din necesarul zilnic de calorii al unui adult sănătos. Profilul nutriţional extrem de dezechilibrat
este de vină pentru acest aport caloric. Produsul analizat conţine o cantitate mare de grăsimi, atât
saturate (caşcaval), cât şi vegetale (margarină).

• LIPSURI
• Producătorul omite să specifice care sunt ingredientele caşcavalului şi ale margarinei. Era
important de ştiut cantitatea de sare folosită pentru caşcaval şi dacă acesta este sau nu afumat.
Margarina cu siguranţă conţine şi aditivi alimentari, despre prezenţa cărora consumatorul nu este
avertizat. Mai mult, trebuia să detalieze dacă grăsimile folosite pentru margarină sunt hidrogenate
sau interesterificate. Chiar dacă amândouă sunt periculoase pentru sănătate, există diferenţe între
ele.
• Grăsimile hidrogenate sunt mult mai nocive, ele afectând în mod serios sănătatea sistemului
cardiovascular şi a ficatului. Produsul conţine o cantitate foarte mare de sare, de care consumatorii
trebuie să ţină cont pentru a nu depăşi doza zilnică recomandată de 6 g, ne avertizează profesorul
doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Nerespectarea
acestui sfat duce la apariţia bolilor de inimă sau de rinichi.
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu
afecţiuni cardiovasculare, hepatice, renale, celor cu maladii ale tractusului digestiv, persoanelor cu
boli dermatologice (inclusiv celulită), celor cu status proinflamator sistemic, persoanelor cu
sindrom metabolic, bolnavilor de cancer.

• Ingrediente
• Făină de grâu, caşcaval 10%, lapte praf, margarină, sare iodată, praf de condimente, aromă de
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
usturoi 1,5%. Valori medii/100 g: valoare energetică 384 kcal./1.616 kJ, proteine 16.2 g, glucide consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-grasimi-
52.4 g, lipide 12.1 g. da-usturoi-ba-138281.html
Henaff - Pateu din grăsime
de : Cristina Andreea Calin – 1/07/2008

• Produsul este hipercaloric. Ingredientul principal al pateului de ficat analizat este grăsimea de
porc. Aceasta este conservată şi colorată cu aditivul cancerigen nitrit de sodiu.

• Pateul de de ficat Henaff are în compoziţie ―grăsime de porc, ficat de porc (34%), lapte, ouă, şalotă
(ceapă franţuzească), sare, usturoi, condimente, conservant (nitrit de sodiu E 250).‖ 100 de grame
de pateu aduc un aport energetic de 340 kcal/ 1420 kj şi 10,5 g proteine, 1,5 g glucide, 32,4 lipide.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări


Alimentare, descrie produsul analizat: ―pate de ficat, obţinut din grăsime de porc, cu înaltă
densitate calorică şi bogată în acizi graşi de origine animală înalt aterogeni. Al doilea ingredient ca
pondere este ficatul de porc, de asemenea bogat în grăsimi animale aterogene. Pateul are o
valoare biologică foarte scăzută datorită conţinutului foarte ridicat de grăsime animală saturată,
periculoasă pentru sănătate. Efectul dăunător asupra sănătăţii este amplificat de E 250,
conservant cu potenţial cancerigen. Acesta are şi calitatea de colorant indirect. Astfel, produsul are
un profil nutriţional foarte dezechilibrat, cu un mare exces de grăsimi. Pateul conţine şi surse de
lactoză, albumine şi sare, de care consumatorii trebuie să ţină cont pentru a nu avea probleme de
sănătate.

• CONCLUZII. Specialistul nostru nu recomandă produsul analizat copiilor, femeilor însărcinate şi


care alăptează, adolescenţilor, supraponderalilor şi obezilor. De asemenea, acesta nu este indicat
nici suferinzilor de hipertensiune arterială, celor cu dislipidemie, persoanelor cu maladii
cardiovasculare şi cerebrovasculare, suferinzilor de maladii hepato-renale, de maladii
neurodegenerative şi cancere, bătrînilor.

• Persoanele care au intoleranţă la lactoză vor testa produsul în prealabil, pentru a vedea care este
reacţia organismului la pateul analizat. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi le face aceeaşi
recomandare şi celor care au alergie la albuşul de ou. Consumatorilor le este indicat să ţină cont
de aportul de sare, pentru a nu depăşi doza zilnică recomandată de 6 g pentru un adult.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/henaff-pateu-din-grasime-
128330.html
Adria - Chimicale cu flori de soc
de : Cristina Andreea Calin – 23/06/2008
• Băutura are 12 aditivi
• "Adria flori de soc" este unul dintre acele produse în care ingredientele naturale lipsesc cu desăvîrşire, ele fiind un amestec
de aditivi alimentari. Cu toate acestea, în reclamele de la televizor aflăm că sînt pe gustul românilor. Al celor care vor să fie
bolnavi, poate.
• De pe eticheta "Adria flori de soc" aflăm că aceasta este o băutură răcoritoare cu suc de lămîie şi extract din flori de soc cu
zahăr şi îndulcitori. Din lista de ingrediente reiese însă că este un amestec de apă cu substanţe chimice: "apă, zahăr, dioxid
de carbon E290, acidifiant acid citric E330, îndulcitori: ciclamat de Na E952, aspartam E951, acesulfam de potasiu E950, suc
de lămîie din concentrat 0,7%, extract din flori de soc <0,1%, aromă, corector de aciditate citrat de sodiu E331, antioxidant
acid ascorbic E300, stabilizatori gumă de ester E445 şi gumă arabică E414, coloranţi caramel E150 şi galben de chinolină
E104, conservant benzoat de sodiu E211. Conţine o sursă de fenilalanină.
• Considerînd că toţi aceşti aditivi alimentari ne oferă şi substanţe nutritive, producătorul scrie valorile lor medii pentru 100 de
grame: "proteine <0,01 g, glucide 1,8 g, lipide 0,08".
• ANALIZĂ. "Adria flori de soc" este un produs profund dezechilibrat nutriţional, care nu îi oferă consumatorului nici un
beneficiu. Analizînd ingredientele înscrise pe etichetă putem afirma că efectele sale pot fi nocive. Multitudinea de aditivi nu
face decît să susţină această afirmaţie. Mai mult, combinaţia acestora poate duce la boli grave mai ales în rîndul copiilor.
Conform cercetătorilor britanici de la Universitatea din Southmpton, amestecul de coloranţi azoici de sinteză, cum este cazul
lui E104, cu benzoat de sodiu, duce la modificări de comportament, provocînd sindromul de hiperactivitate şi deficit de
atenţie. Simptomele acestuia se agravează cu timpul, copilul ajuns adolescent putînd avea grave probleme de natură
psihologică. De asemenea, producătorul foloseşte atît zahăr, cît şi îndulcitori chimici, băutura neputînd fi consumată nici
măcar de diabetici sau de cei care ţin regim de slăbire. Benzoatul de sodiu E211 este unul dintre cei mai periculoşi aditivi, el
fiind incrimat chiar şi pentru unele mutaţii de ADN şi pentru apariţia diverselor forme de cancer.
• Mai mult, producătorul foloseşte un aditiv care, deşi este permis, nu este suficient evaluat de comisiile de specialitate ale
Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară. E445, gumă de ester, este încă supus testelor pentru că efectele lui nu sînt
cunoscute încă.
• Deşi pe etichetă scrie mare că produsul are în compoziţie flori de soc, acestea sînt în cantitate atît de mică, încît a fost
nevoie de arome sintetice pentru a induce gustul specific socului.
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă rezultă că produsul nu poate fi consumat de cei care vor să îşi păstreze o
stare bună de sănătate.
• Îndulcitori periculoşi pentru sănătate
• Pentru ca produsul să fie mai dulce au fost folosiţi trei aditivi alimentari chimici. Acesulfamul K, E950, are o doză zilnică
admisă de 15 mg/kg corp. În cazul în care aceasta este depăşită, apare stresul metabolic, dar şi cancerul. Oricum, femeilor
însărcinate şi care alăptează, copiilor şi celor care ţin cure de slăbire le este interzis. La fel de periculos este şi aspartamul,
E951. Dacă se depăşeşte un consum zilnic de 7.5 mg/kg corp se poate ajunge la stări de oboseală, ameţeli, halucinaţii,
dureri de cap, spasme, palpitaţii, anxietate, pierderea memoriei şi în cazuri izolate la cancer de creier. Producătorii
obişnuiesc să folosească în mod frecvent cei doi aditivi alimentari împreună, pentru că aceştia îşi potenţează unul altuia
efectele. Mai mult, ei sînt utilizaţi împreună, pentru că în modul acesta dispare gustul metalic. Nici E952 nu este mai bun. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
Conform Agenţiei Internaţionale de Cercetări în Cancer, ciclamatul de sodiu este inclus în grupa a treia de risc cancerigen. consum/adria-chimicale-cu-flori-de-soc-
Doza zilnică admisă pentru acesta este de 11 mg/kg corp. La testele realizate, s-a dovedit că E952 poate provoca tumori 127738.html
maligne de vezică la şobolani, se arată în lucrarea "Biblia alimentară", a prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.
Energy powerdrink - Energie din aditivi
nocivi
de : Cristina Andreea Calin – 24/06/2008

• Eticheta produsului nu este tradusă în limba română


• Băuturile energizante pot fi o soluţie pentru perioadele de suprasolicitare, numai că ele nu sînt recomandate din
cauza compoziţiei. Energy powerdrink este în aceaşi situaţie, avînd şi aditivi alimentari periculoşi.
• Consumatorii care vor să bea un Energy powerdrink şi vor să ştie şi ce conţine trebuie să ştie neapărat o limbă
străină. Importatorul încalcă grav legislaţia românească, neoferind o etichetă pe înţelesul nostru. Traducînd,
aflăm că este o "băutură alcoolică cu taurină şi 6 vitamine" şi că are în compoziţie: "Apă, zahăr, acid citric (E
330), vitamina (vitamina C, niacină, vitamina B5 (acid pantotenic), vitamina B6, riboflavină, acid folic), arome,
coloranţi E 1500d (caramel sulfat de amoniu), E 104 (galben de chinolină), cafeină (150mg/L), taurină (100
mg/L)". Producătorul recomandă ca băutura să nu fie consumată de "adolescenţi, diabetici şi de persoanele care
sînt sensibile la cafeină" şi să nu fie asociată cu alcool.
• Informaţiile nutriţionale pentru 100 ml sînt următoarele: "Valoarea energetică: 219 kj (51kcal), proteine 0,1g,
carbohidraţi 12,4g, grăsimi 0,1g, vitamine: vitamina C 18,0 mg, niacină 5,4 mg, acid pantotenic 1,8 mg, vitamina
B6 0,6 mg, riboflavină (vitamina B2) 0,48, acid folic 60,0 mg"

• ANALIZĂ. Produsul analizat este o băutură "energizantă", cu un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat
(zaharoză), periculoase pentru pancreasul endocrin. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că, pe lîngă cantitatea mare de glucide, produsul conţine şi
aditivi alimentari periculoşi, E 150d – caramel şi E 104 (galben de chinolină). E 104 este un colorant de sinteză
azoic incriminat în apariţia sindromului ADHD (hiperactivitate cu deficienţă de concentrare). Mai mult, acesta
poate provoca alergii, astm şi dermatite. De asemenea, aditivul alimentar este interzis persoanelor care au
sensibilitate la aspirină. Consumul frecvent din acest colorant nu este recomandat. Colorantul E 150d se poate
obţine şi din glucide provenite din porumb sau sfeclă modificate genetic (GMO‘s). De asemenea, nu este
recomandat consumul frecvent.
• Taurina şi cafeina au acţiune atît a sistemului nervos, cît şi a celui endocrin, inducînd un stres metabolic nedorit.
În urma analizei, reiese că din punct de vedere nutriţional produsul este dezechilibrat.

• CONCLUZII. Amestecul de ingrediente din acest produs îl face nerecomandabil supraponderalilor, obezilor, celor
cu sindrom metabolic, celor cu sindrom ADHD – hiperactivitate cu deficienţăde concentrare, copiilor,
adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează. De asemenea, băutura energizantă analizată nu este
indicată persoanelor care suferă de diabet de tip II, celor care suferă de hipertensiune, persoanelor cu afecţiuni
neurologice şi neurodegenerative. Specialistul nostru, prof. dr Mencinicopschi, ne avertizează că în cazul în care http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/energy-powerdrink-energie-din-
asociem băutura cu tutunul, alcoolul sau cu alte alimente care conţin cafeină vom accentua nocivitatea aditivi-nocivi-127819.html
produsului.
Praline Anidor - Calorii cu cremă caramel
de : Cristina Andreea Calin – 21/06/2008

• Produsul nu este indicat supraponderalilor, obezilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,


copiilor, adolescenţilor, celor cu maladii cardiovasculare şi cerebrovasculare, celor cu
dislipidemie, maladii hepato-renale.
• Pralinele cu ciocolată amăruie cu cremă caramel (49%) Noiret au în compoziţie: "zahăr, masă
de cacao, izoglucoză, sirop de glucoză, grăsime vegetală hidrogenată, unt de cacao, pudră
de cacao, lapte praf integral, unt din lapte, sare iodată, emulgator (lecitină din soia E322),
agent de umezire (glicerină monostearată E422), aromatizant (vanilină), agent de afânare
(bicarbonat de sodiu E500), aromă natural identică (n.r. artificială) (toffee-unt). Poate conţine
urme de alune, migdale şi gluten. Substanţă uscată de cacao (în înveliş) min 55%.". După ce
veţi consuma 100 de grame din aceste praline veţi acumula 431,9 kcal/ 1809,7 kj, proteine
4,1g, glucide 35,1g, lipide 30,6.

• ANALIZĂ. Pralinele fac parte din categoria produselor zaharoase, cu profil nutriţional
dezechilibrat, cu un exces de glucide cu absorbţie rapidă şi index glicemic foarte ridicat
(zaharoză, fructoză, glucoză). Acestea pun în pericol pancreasul endocrin, inducînd variaţii
importante ale glicemiei, atrage atenţia prof. dr. Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare. Compoziţia pralinelor imprimă o densitate calorică foarte ridicată 431,9
kcal/ 100 de grame. Conţinutul de grăsimi periculoase, printre care şi hidrogenate, este de
asemenea, foarte ridicat, 30,6/ 100 de grame.

• CONCLUZII. Produsul nu este indicat supraponderalilor, obezilor, femeilor însărcinate şi care


alăptează, copiilor, adolescenţilor, celor cu maladii cardiovasculare şi cerebrovasculare, celor
cu dislipidemie, maladii hepato-renale. Persoanele cu intoleranţă la lactoză, gluten şi alergie
la migdale şi alune îl vor testa în prealabil. Suferinzii de diabet îl vor consuma numai cu avizul
medicului curant.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/praline-anidor-calorii-cu-crema-
caramel-127619.html
Delhaize - Crutoane cu grăsimi
de : Cristina Andreea Calin – 19/06/2008

• Produsul are profil nutritional dezechilibrat


• Cantitatea de grăsimi din aceste crutoane este atît de mare, încît consumînd 100 de grame
ne asigurăm necesarul caloric pentru un sfert de zi.

• Crutoanele cu gust de usturoi Delhaize au în compoziţie: "făină de grîu, grăsimi vegetale,


drojdie, lactoză, zahăr, extract de malţ, pătrunjel, arome proteice lactice, colorant: extract de
taget". 100 de grame de produs aduc 557 kcal/2.320 Kj, 7,0 g proteine, 51,4 g glucide, 35,9 g
lipide, 2,0 g fibre, 0,9 g sodiu.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări


Alimentare, ne spune că produsul de panificaţie analizat are un profil nutriţional dezechilibrat,
cu un exces de glucide. Acestea sînt atît cu absorbţie rapidă şi index glicemic foarte ridicat
(zahăr), cît şi cu absorbţie lentă (amidon din făină de grîu), periculos pentru pancreasul
endocrin. De asemenea, crutoanele au un conţinut foarte ridicat de lipide (35,9 grame/100 de
grame produs), ceea ce determină o densitate energetică extrem de ridicată a produsului, 557
kcal/100 de grame.

• CONCLUZII. Specialistul nostru apreciază că produsul poate fi consumat cu moderaţie de


persoanele sănătoase, active în contextul unei diete variate şi echilibrate. Din cauza
conţinutului foarte ridicat de grăsimi, acesta nu este indicat supraponderalilor şi obezilor, celor
cu dislipidemie, persoanelor care suferă de maladii cardiovasculare şi hepato-renale.
Produsul este interzis suferinzilor de celiachie (intoleranţă la gluten). Bolnavii de diabet îl vor
consuma numai cu avizul medicului curant. Persoanele care au intoleranţă la lactoză vor testa
în prealabil o cantitate mică de produs pentru a vedea care este reacţia organismului lor la
acest produs.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/delhaize-cruoane-cu-grasimi-
127431.html
Bomboanele Ferrero Rochero - Prea multe
calorii
de : Cristina Andreea Calin – 20/06/2008

• Bomboanele Ferrero Rochero au în compoziţie "ciocolată cu lapte 30% (zahăr,


pastă de cacao, unt de cacao, lapte praf integral, unt, emulsificator: lecitină de
soia E 322, arome), alune, zahăr, ulei vegetal, făină de grău, pudră lactoserum,
cacao degresată, emulsificator: lecitină de soia E 322, lapte praf degresat,
carbonat acid de sodiu E 500(ii), sare, arome".

• ANALIZĂ. Bomboanele analizate sînt un produs zaharos cu profil nutriţional


dezechilibrat, cu un exces de glucide, cu index glicemic foarte ridicat (zaharoză),
dar şi cu absorbţie lentă (amidonul din făina de grîu). Acestea imprimă
produsului atît o încărcătură glicemică ridicată, cît şi o densitate calorică foarte
mare, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi. La valoarea
energetică ridicată contribuie şi conţinutul de grăsimi de origine vegetală, dar şi
animală din unt. Produsul conţine şi surse de gluten, lactoză, sodiu şi alune.

• CONCLUZII. Produsul poate fi consumat cu moderaţie de către persoanele


sănătoase şi active în contextul unei diete variate şi echilibrate. Specialistul nu
recomandă bomboanele analizate supraponderalilor, obezilor, celor cu afecţiuni
cardiovasculare şi cerebrovasculare, celor cu dislipidemie, celor cu sindrom
metabolic, cu afecţiuni hepato-renale. Bolnavii de diabet îl vor consuma numai
cu avizul medicului curant. Bomboanele sînt interzise suferinzilor de celiachie.
Persoanele cu intoleranţă la lactoză îl vor testa în prealabil, precum şi cei cu
alergie la alune. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/bomboanele-ferrero-rochero-prea-
multe-calorii-127525.html
Powerade orange - Portocale sintetice
de : Cristina Andreea Calin – 18/06/2008

• Băutura are opt aditivi


• Coloranţii şi aromele sintetice de portocale amestecate cu apă şi aditivi alimentari sînt ingredientele
unei băuturi care poate afecta serios sistemul gastrointestinal.

• Powerade orange este o "băutură răcoritoare necarbogazoasă, cu aromă de portocale". În compoziţia


ei intră, după cum citim pe etichetă, "apă, zahăr, maltodextrină, acidifiant acid citric E 330, săruri
minerale: citrat de sodiu E 331, citrat tripotasic
• E 332, clorură de magneziu E 511, arome naturale, stabilizatori E 414 gumă arabică şi E 445 esteri
glicerici ai răşinilor de lemn, coloranţi E 104 galben de chinolină şi E 110 galben portocaliu". Eticheta
oferă şi informaţiile nutriţionale pentru 100 de grame de băutură: "Valoarea energetică 35 kcal (147 kj),
proteine 0 g, glucide 8,2 g, din care zaharuri 7,1 g, lipide 0 g, acizi graşi saturaţi 0 g, fibre 0 g, sodiu
0,51 g, săruri minerale pentru 100 ml: sodiu 51 mg, cloruri 6,3, potasiu 5,2 mg".

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat: "Băutură


necarbogazoază cu aromă de portocale, dar fără a conţine suc de portocale sau alte derivate din
portocale". În compoziţia băuturii intră o cantitate semnificativă de glucide cu absorbţie lentă şi index
glicemic foarte ridicat (zaharoză 7,1 grame/100 de grame produs), cu efect negativ asupra
pancreasului endocrin şi al glicemiei. Culoarea produsului este obţinută cu aditivi alimentari de sinteză
E 104, E 110 periculoşi pentru sănătate. Aceştia pot provoca persoanelor sensibile alergii, astm,
dermatită, sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), disfuncţii ale percepţiei
gustative, spasme vasculare, dureri gastrice, blocarea enzimelor digestive. Specialistul ne spune că
produsul este contraindicat total celor cu sensibilitate la aspirină.

• CONCLUZII. Produsul nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
celor cu alergii, astm, dermatită, persoanelor cu sindrom ADHD, suferinzilor de cancer, celor cu
maladii neurodegerative, hepato-renale, celor cu disfuncţii ale percepţiei gustative, spasme vasculare,
dureri gastrice. Ingredientele acestei băuturi pot bloca enzimele digestive, ducînd la agravarea stărilor
de malabsorbţie patologică sau determinate de vîrstă. Suferinzii de diabet îl vor consuma numai cu http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/powerade-orange-portocale-
avizul medicului curant. sintetice-127346.html
Stracciatella - Îngheţată din zahăr şi aditivi
alimentari
de : Cristina Andreea Calin – 14/06/2008

• Produsul este dezechilibrat nutriţional


• Pentru a obţine o compoziţie cît mai cremoasă, producătorul a ales să folosească agenţi de îngroşare. Aceştia pot duce în
timp la grave probleme ale tractusului gastrointestinal.

• De pe eticheta îngheţatei Stracciatella citim următoarele informaţii: "ingrediente (88,9%), cremă lapte, sirop glucoză-fructoză,
zahăr, lactoză şi proteină din lapte, emulsifiant: mono-digliceride ale acizilor graşi E 471, stabilizatori: făină de carube E 410,
gumă guar E 412, caragenan E 407, arome. Bucăţi de ciocolată 11,1%, zahăr, masă cacao 31,6%, pudră cacao degresată
8%, emulsifiant: lecitină soia E 322, arome. Conţine lapte, gluten, soia. Produs într-o fabrică ce utilizează arahide, soia.
Valorile nutritive pentru 100 grame de produs sînt următoarele: energie 227 kcal/949 kj, proteine 3,5 g, glucide 28,8, din care
zahăr 25,7, lipide 10,6g, din care grăsimi saturate 9,2 g, fibre 0,8, natriu < 0,1 g, sare 0,3 g".

• ANALIZĂ. Îngheţata analizată are un profil nutriţional dezechilibrat dat de excesul de glucide cu absorbţie rapidă – zaharoză,
glucoză-fructoză. De asemenea, acesta imprimă şi un index glicemic foarte ridicat, periculos pentru pancreasul endocrin,
care va fi obligat să secrete insulină într-o cantitate mai mare şi într-un timp mai scurt. Această clasificare este realizată de
profesorul doctor

• Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, în conformitate cu Regulamentul 1924/2006/CE.


Acesta este obligatoriu şi în Romînia de la 1 iulie 2007.

• Specialistul ne atrage atenţia că fructoza poate exacerba formarea acidului uric, dar şi producerea de compuşi de glicozilare
avansată (AGE) periculoşi pentru sănătatea sistemului cardio – şi cerebrovascular. Pe lîngă aceste glucide, îngheţata
conţine o gamă mare de agenţi de îngroşare-stabilizare: E 410, E 412, E 407 cu potenţial de sechestrare a unor grăsimi şi
vitamine, încetinind absorbţia acestora. Consumatorii trebuie să ţină cont de cantitatea mare de grăsimi saturate de origine
animală (9,2 grame/100 de grame produs) care pot creşte colesterolul. Această compoziţie îi conferă o densitate calorică
moderată spre mare (227kcal/ 100 de grame). Persoanele cu intoleranţe alimentare trebuie să fie atente la sursele de gluten,
lactoză, soia şi arahide.

• CONCLUZII. Produsul poate fi consumat cu moderaţie şi ocazional de către persoanele sănătoase în contextul unei diete
variate şi echilibrate, ne spune prof. dr. Mencinicopschi. În urma analizei ingredientelor de pe etichetă, acesta nu recomandă
îngheţata supraponderalilor şi obezilor, copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de boli cardiovasculare şi
cerebrovasculare, celor cu hipertensiune arterială, suferinzilor de dislipidemie, de maladii hepato-renale, de gută, celor cu
sensibilitate gastro-intestinală în special la agenţii de îngroşare, E 410 (gumă caruba), E 412 (gumă guar), E 407
(caragenan). Produsul este interzis suferinzilor de celiachie – intoleranţă la gluten, şi persoanelor care au alergie la soia şi
alune. Consumatorii cu intoleranţă la lactoză vor testa produsul în prealabil şi vor urmări reacţia organismului. Diabeticii îl vor http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/stracciatella-inghetata-din-zahar-
consuma numai cu acordul medicului curant.
si-aditivi-alimentari-127026.html
Salam Victoria - 50% pui, 50% E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 13/06/2008

• În exces conţine o cantitate mare de sare


• Pentru ca amestecul de piept de pui cu slănină şi şorici să arate cît mai bine, producătorul a folosit aditivi
alimentari care colorează, reţin apa sau stabilizează compoziţia.

• La fabricarea salamului Victoria de la Caroli s-a folosit 50% piept de pui. Cealaltă jumătate de compoziţie
este reprezentată de grăsimi fără valoare biologică şi aditivi alimentari. De pe etichetă citim următoarea
compoziţie: "Piept de pui (50%), pulpă de pui, slănină, apă, şorici (n.r. – proteină colagenică de slabă
calitate biologică), proteină vegetală din soia, amidon, condimente naturale, sare, conservaţi (nitrit de sodiu
E 250, acetat de sodiu E 262), stabilizatori (polifosfaţi de sodiu E 452), antioxidanţi (izoascorbat de sodiu E
301, acid ascorbic E 300), zaharuri (dextroză), agent de îngroşare (caragenan E 407), potenţiator de gust
(monoglutamat de sodiu E 621), colorant natural carmin E 120)". 100 de grame din acest salam aduc un
aport energetic de 96 kcal/100 grame şi 16 g proteine, 4 g lipide, 2 g glucide.

• ANALIZĂ. Salamul analizat este un produs de mezelărie din piept de pui, pulpă de pui, dar care are în
compoziţie şi slănină şi şorici de porc. Slănina conţine grăsimi saturate aterogene periculoase pentru
sistemul cardiovascular şi cerebrovascular, ne previne profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Produsul mai conţine proteine vegetale din soia şi glucide cu
absorbţie lentă (amidon), dar şi cu absorbţie rapidă (dextroză). Consumatorul trebuie să ţină cont şi de
aditivii alimentari utilizaţi. Conservantul E 250 este potenţial cancerigen, glutamatul monosodic E 621 este
neurotoxic, iar agentul de îngroşare E 407 poate avea acţiune laxativă şi poate provoca alergii, ulcer sau
cancer. De asemenea, salamul are şi o cantitate însemnată de sare şi sursă de fosfor E 452, care
împiedică fixarea calciului în oase.

• CONCLUZII. Din informaţiile oferite de producător pe eticheta salamului Victoria din piept de pui,
specialistul nostru conchide că "produsul nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi
care alăptează, suferinzilor de maladii hepato-renale, celor cu dislipidemii, hipertensivilor, suferinzilor de
gută, persoanelor care suferă de osteoporoză, celor cu maladii neurodegenerative (Alzheimer, Parkinson),
celor care suferă de diverse tipuri de cancere, celor cu poliartrite reumatoide, persoanelor cu afecţiuni de
piele, celor cu afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Diabeticii vor ţine cont de aportul de glucide înainte http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
de consum şi vor cere sfatul medicului curant. Alergicii la soia vor testa produsul în prealabil pentru a consum/salam-victoria-50-pui-50-e-uri-
vedea care este reacţia organismului. 126935.html
Prăjitura Best Time are 17 aditivi alimentari
de : Cristina Andreea Calin – 08/11//2008

17 aditivi alimentari şi un amalgam de grăsimi şi zaharuri alimentare care dau peste cap organismul constituie, pe scurt, compoziţia prăjiturii
―Best time‖. Înainte de a o consuma, citiţi cu atenţie eticheta!
Prăjitura ―Best time‖ cu gem de fructe de pădure este un produs extrem de dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu f oarte mulţi
aditivi alimentari. Chiar dacă nu are etichetă nutriţională, din compoziţie rezultă că are un exces de glucide atât cu absorb ţie lentă – amidon
de porumb –, cât şi rapidă – zahăr, sirop de glucoză-fructoză. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetări Alimentare, ne spune că din această cauză pancreasul endocrin are de suferit pentru că va fi forţat să secrete o cantitate mai
mare de insulină într-un timp mai scurt. De asemenea, conţine foarte multe grăsimi vegetale hidrogenate, dar şi margarină. Despre aceasta
din urmă nu ni se spune din ce fel de grăsimi a fost fabricată (hidrogenate sau interesterificate) şi nici ce aditivi aliment ari au fost folosiţi
pentru ea. Pe lângă aceste lipide, producătorul a mai utilizat şi uleiuri vegetale.
Grăsimile şi glucidele sunt completate cu alcool. Chiar dacă este prezent în cantitate mică, amestecat cu ingrediente de aces t tip este foarte
greu de metabolizat de ficat, devenind toxic, avertizează specialistul nostru.

ADITIVII ALIMENTARI
Cei 17 aditivi alimentari folosiţi au efecte adverse, putând provoca de la alergii până la cancer. Producătorul nu a folosit pentru E476
denumirea cunoscută – poliglicerol poliricinoleat –, preferând un acronim. În ţările vorbitoare de limba engleză, prescurtarea aceasta este
comună, însă cel care a făcut traducerea ar fi trebuit să folosească varianta din limba română. Acest aditiv are efecte hetap o şi nefrotoxice.
Sorbitoul, E420, afectează tractusul digestiv, E1520 produce stări depresive ale sistemului nervos central, este neuro şi cardiotoxic.
Sorbatul de potasiu, E202, duce la acutizarea crizelor de astm şi la apariţia alergiilor. E160, betacaroten, este incriminat pentru cancer de
plămâni, mai ales în cazul fumătorilor şi al persoanelor care trăiesc într-un mediu poluat. De asemenea, poate provoca urticarie şi nu este
indicat copiilor hiperactivi. E200, acid sorbic, produce alergii, iritaţii dermice şi distruge vitamina B12. Guma locus been poate avea acţiune
laxativă, mai ales dacă este consumată în cantităţi mari. Porofosfaţii de sodiu împiedică fixarea calciului în oase, iar din această cauză în
cazul unui consum cronic poate apărea osteoporoza. Prăjitura analizată are cinci surse de sodiu, din aditivi alimentari şi din sare (clorură de
sodiu). Consumatorii trebuie să ţină cont de faptul că medicii nu recomandă o doză mai mare de 6 g zilnic de sare pentru adulţii sănătoşi.
Din lista compoziţională rezultă că produsul analizat are şi o valoare energetică foarte mare, motiv pentru care specialistul atrage atenţia
supraponderalilor şi obezilor să îl consume cât mai rar, pentru a nu-şi agrava problemele.

CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, coroborată cu efectele adverse ale aditivilor alimentari folosiţi, specialistul ne spune că
produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, alergic ilor, celor cu
maladii cardiovasculare, hepatice, renale, dermatologice, celor cu astm, bolnavilor de cancer, celor cu hiperuricemie (gută), persoanelor cu
afecţiuni ale tractusului digestiv, celor cu status proinflamator sistemic, celor cu sindrom metabolic. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant
şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Produsul analizat este interzis suferinzilor de celiachie din cauza conţinutului de gluten din făina de
grâu. Persoanele cu intoleranţă la lactoză şi cu alergie la soia şi la fructele de pădure trebuie să testeze reacţia organismului înainte de a
consuma produsul.

Ingrediente
Prăjitură: pandişpan 63%: făină de grâu, zahăr, uleiuri vegetale, ouă, amidon de porumb, glucoză, lapte praf, sorbitol – E420, agenţi de
afânare (pyrofosfaţi de sodiu – E339, bicarbonat de sodiu – E500), bicarbonat de amoniu – E503, conservant (sorbat de potasiu – E202
0,1%), emulgatori (poliglicerol – E1520, esteri ai acizilor graşi – E475, mono şi diglicerie ale acizilor graşi – E471, lecitină – E322), vanilină,
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
aromă, betacaroten – E160, sare, umplutură de cremă şi gem de fructe de pădure 30%: zahăr, margarină, gem de fructe de pădure, sirop
consum/prajitura-best-time-are-17-aditivi-
de glucoză-fructoză, alcool, aromă, acid sorbic E200, aromă de fructe de pădure, agent de gelifiere (pectină – E440), acidifiant (acid citric –
alimentari-138298.html
E330), conservant (sorbat de potasiu – E202 0,1%), vanilină – aromă de sinteză, locus been gum – E410, decor 7%, zahăr, uleiuri vegetale
hidrogenate – margarină, cacao pudră cu conţinut scăzut de grăsime, pudră zer, emulgator (lecitină – 332, PGPR – E476), vanilină.
Muştar colorat
de : Cristina Andreea Calin – 07/09//2007

• Dacă n-ar avea in compoziţia sa şi colorantul azoic de sinteză tartrazină, pe


lăngă ingredientele cerute de reţeta clasică, muştarul dulce Răureni ar fi un
produs bun.
• Muştarul dulce Răureni putea fi un produs bun, numai că in compoziţie, pe lăngă
ingredientele cerute de reţeta clasică, intră şi colorantul azoic de sinteză
tartrazină. Celelalte ingrediente sunt: "apă, boabe de muştar măcinate, oţet din
vin, zahăr, făină de grău, sare, ulei, arome naturale şi identic naturale (n.r. -
artificiale), colorant alimentar (tartrazina E 102)".

• ANALIZĂ. Produsul este un sos condimentat pe bază de boabe de muştar


măcinate, oţet din vin, zaharoză, făină de grău, deci sursă de gluten, arome
naturale şi artificiale. Această compoziţie respectă reţeta sosului de muştar, dar,
din nefericire insă, produsul are culoarea intensificată prin adaosul de colorant
chimic de sinteză azoic E 102, tartrazina. Aceasta este o substanţă chimică
incriminată in apariţia alergiilor, in special la persoanele sensibile la aspirină, dar
şi in declanşarea crizelor astmatice. De asemenea, tartrazina poate determina
dificultăţi de respiraţie, eczeme, tulburări de vedere. Din cauza structurii lui
azoice, formează aducţi de AND, fiind potenţial cancerigen.

• Profesorul Gheorghe Mencinicopschi nu recomandă produsul persoanelor


sensibile la tartrazină şi suferinde de eczeme, alergii, tulburări de vedere,
cancer, copiilor, femeilor insărcinate şi care alăptează. Produsul este interzis
suferinzilor de celiachie. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/mustar-colorat-101875.html
AndaLusa - Tort cu 11 E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 12/06/2008

• 100 de grame de produs îngraşă foarte mult


• Amestecul de ingrediente din acest tort îl include în categoria produselor industrializate, care pun în pericol
sănătatea consumatorilor mai ales dacă este consumat în exces.

• Tortul AndaLusa are la bază "pandişpan umplut (32%) cu cacao degresată şi cu gem de caise". Produsul
analizat are în compoziţie "zahăr, făină de grîu fraged tip «0», sirop de glucoză, fructoză, grăsimi vegetale,
ouă, apă, uleiuri şi grăsimi vegetale hidrogenate, gem de caise 6,6% (piure de caise, zahăr, sirop de
glucoză, fructoză, gelifiant: pectină, regulator de aciditate: acid citric E 330, arome), praf de cacao
degresată (2%), alcool, fulgi din ciocolată 1% (zahăr, grăsimi vegetale hidrogenate, lapte praf degresat,
fulgi de ciocolată, lactoză, emulsificatori, lecitină E 322, arome, agent de glazurare: E 904 Shellac), pastă
de alune (1%), emulsificatori: mono şi digliceride din acizii graşi E 471, lecitină E 322, stabilizator: sorbitol
E 420, arome, dextroză, agenţi de creştere: carbonat acid de sodiu E 500 (ii), difosfat disodic E 450(i),
sare, regulator de aciditate: acid citric E 330". 100 de grame de tort au valoarea energetică kcal 370/ kj
1553, proteine g 4,79, carbohidraţi g 54,53, grăsimi g 14,73.

• ANALIZĂ. Tortul este un produs de cofetărie din categoria alimentelor rafinate, înalt procesate, cu un profil
nutriţional dezechilibrat. Acesta este dat de excedentul de zaharuri cu un index glicemic foarte ridicat
(zahăr, sirop glucoză-fructoză, dextroză) şi absorbţie rapidă, dar şi de zaharurile cu absorbţie lentă
(amidon din făina din grîu moale). Glucidele imprimă o încărcătură glicemică foarte ridicată produsului,
făcîndu-l periculos pentru pancreasul endocrin, explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Tortul conţine şi o cantitate mare de grăsimi, cele
hidrogenate fiind periculoase pentru sănătatea sistemului cardiovascular şi cel nervos. Produsul mai are în
compoziţie şi o serie de aditivi alimentari care aduc un surplus de fosfor (E 450), dezechilibrînd balanţa
calciu-fosfor şi împiedicînd fixarea calciului în oase. Consumatorii trebuie să fie atenţi la sursele de gluten,
lactoză, sodiu (sare, carbonat acid de sodiu E 500, difosfat disodic E 450), ou. Tot acest amestec îi
imprimă produsului o densitate calorică ridicată, 370 kcal/100 g.

• CONCLUZII. Produsul nu este recomandat supraponderalilor şi obezilor, femeilor însărcinate şi care


alăptează, copiilor, suferinzilor de boli cardiovasculare, de boli hepato-renale, de dislipidemie,
hipertensivilor, hiperuricemicilor (gută), celor cu un nivel ridicat de hemoglobină glicozilată, celor cu status http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
proinflamator sistemic, suferinzilor de boli neurodegenerative şi cancer. Produsul este interzis suferinzilor consum/andalusa-tort-cu-11-e-uri-
de celiachie. Diabeticii îl vor consuma numai cu avizul medicului curant. Cei cu intoleranţă la lactoză, ou 126829.html
sau alte componente vor testa în prealabil produsul.
Şunca Premium Zimbo - Şuncă cu sare în
exces
de : Cristina Andreea Calin – 10/06/2008
• Conservantul utilizat poate fi cancerigen
• Amestecul de carne cu conţinut ridicat de grăsimi periculoase cu sarea şi conservantul cu potenţial
cancerigen poate pune în pericol sănătatea consumatorilor.
• Şunca Premium Zimbo are în compoziţie carne de porc, sare, condimente, soia, maltoză, dextroză, zahăr,
condimente (gluten, ţelină), stabilizatori: monocitrat de sodiu E 331(i) antioxidanţi: acid ascorbic E 300,
concervanţi: nitrit de sodiu E 250.

• ANALIZĂ. Şunca analizată este un produs din carne de porc, cu o mare cantitate de sare, soia, glucide
(maltoză, dextroză, zahăr). Consumatorii trebuie să fie foarte atenţi la cantitatea foarte mare de sare din
produs, pentru a nu depăşi doza zilnică recomandată de sare de 6 g, ne sfătuieşte profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. De asemenea, este recomandat
să ţină cont şi de faptul că pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mare
de insulină într-o perioadă de timp foarte scurtă. Fenomenul apare din cauza indexului glicemic foarte
ridicat. Şunca Premium conţine şi un conservant periculos pentru sănătate, cu potenţial cancerigen, nitrit
de sodiu E 250.

• De asemenea, produsul conţine şi acidul citric E 330, care este un acidifiant natural sau artificial. Acesta
se poate obţine din fructe (citrice) sau prin biosinteză. Aditivul poate cauza afecţiuni bucale, ca de exemplu
accelerarea apariţiei cariilor dentare. El se găseşte într-o gamă variată de produse alimentare. Deşi
produsul nu are etichetă nutriţională, din compoziţie rezultă că are şi cantităţi semnificative de grăsimi
animale saturate aterogene periculoase pentru sănătatea sistemului cardiovascular şi cerebrovascular,
imprimînd totodată şi o valoare energetică ridicată. Conţine o sursă de soia care poate fi alergenă pentru
anumite persoane.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat supraponderalilor şi obezilor, copiilor, femeilor însărcinate şi
care alăptează, suferinzilor de maladii cardiovasculare şi cerebrovasculare, de gută, celor cu maladii
neurodegenerative şi cancere, persoanelor cu afecţiuni hepato-renale, cu hipertensiune şi dislipidemie, cu
afecţiuni dermatologice, cu osteoporoză, celor cu status proinflamator sistemic şi sindrom metabolic.
Diabeticii vor ţine cont de glucidele conţinute de acest produs şi vor cere sfatul medicului curant înainte de
a-l consuma. Produsul este interzis suferinzilor de celiachie (intoleranţă la gluten), spune specialistul http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
nostru. Persoanele care au alergie la soia îl vor evita sau vor testa o cantitate mică de şuncă pentru a consum/sunca-premium-zimbo-sunca-cu-
sare-in-exces-126633.html
vedea cum reacţionează organismul.
Parizer de curcan Top - Mezel din aditivi
de : Cristina Andreea Calin – 11/06/2008

• Valoarea energetică este foarte ridicată


• Carnea dezosată mecanic este de fapt o pastă de măruntaie amestecată cu E-uri periculoase,
motiv pentru care consumatorul trebuie să o evite.

• Parizerul de curcan Top are în compoziţie "carne curcan separată mecanic (minimum 30%)
(n.r. – MDM), grăsime pasăre, apă, amidon din cartofi, proteine vegetale din soia, sare,
condimente naturale, stabilizator (polifosfaţi de sodiu E452(i), potenţiator de aromă (glutamat
monosodic E621), antioxidant (lactat de sodiu E325, acid ascorbic E300), colorant natural
(coşenilă E120), conservant (nitrit de sodiu E250)."

• ANALIZĂ. În general, carnea dezosată mecanic (MDM) are o valoare biologică scăzută, dar şi
microbiologică, ne spune profesorul doctor Mencinicopschi. Profilul nutriţional dezechilibrat al
produsului este accentuat şi de conţinutul ridicat de grăsime de pasăre, al doilea ingredient
după MDM, care aduce un aport semnificativ de acizi graşi saturaţi de origine animală,
periculoşi pentru sănătate. Mai mult, ei sînt şi aterogeni. Deşi produsul nu are precizată
valoarea nutriţională, din compoziţie rezultă că are şi o valoare energetică foarte ridicată.
Conţine glucide sub formă de amidon şi o cantitate mare de sodiu provenită din sare şi din
aditivii alimentari. Parizerul este conservat cu E250 (nitrit de sodiu), potenţial cancerigen.
Conţine sursă adăugată de fosfor E452. De asemenea, are în compoziţie şi potenţatorul de
gust glutamat monosodic E621 cu efecte neurotoxice.

• CONCLUZII. Produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,


adolescenţilor, suferinzilor de boli cardiovasculare şi cerebrovasculare, hipertensivilor, celor
cu dislipidemie, cu afecţiuni hepato-renale, suferinzilor de boli neurodegenerative, de cancer,
de boli de piele, de gută, alergicilor şi astmaticilor, celor cu tendinţă la edeme, cu boli de
colagen, cu status proinflamator sistemic şi sindrom metabolic. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/parizer-de-curcan-top-mezel-din-
aditivi-126730.html
Thousand Island Dressing - Sosul care
strică salata
de : Cristina Andreea Calin – 09/06/2008

• Are profil nutriţional dezechilibrat


• Oricît de puţine calorii ar avea salata, asezonînd-o cu acest sos, valoarea ei energetică va creşte
imediat. De aceea este bine să fie evitat deci, dacă se poate, consumat cît mai rar.

• Sosul pentru salată Thousand Island Dressing este un amestec emulsionat pe bază de ulei, care are
în compoziţie ulei rafinat de floarea-soarelui (37,77%), apă, roşii, zahăr, ardei, sare, gălbenuş de ou,
muştar (apă, boabe de muştar, sare, zahăr, oţet de alcool, oţet de vin roşu, dextroză, condimente,
ceapă, usturoi, verdeţuri, agent de îngroşare, gumă xanthan E 415. 100 de grame de produs finit aduc
valoare energetică 1.494 kj (362 kcal), proteine 0,7 g, glucide 7,1 g, lipide 36,8 g.

• ANALIZĂ. Produsul este unul de tip sos pentru asezonat salată, cu profil nutriţional foarte
dezechilibrat. Acesta este dat de excesul de lipide, 36,8g / 100 g, şi glucide cu index glicemic foarte
ridicat (zahăr, dextroză), periculoase pentru pancreasul endocrin. Profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că lipidele folosite sînt bogate
în acizi graşi omega 6 proinflamatori, care ne pun în pericol sănătatea. Densitatea calorică a
produsului este foarte ridicată, 362 kcal/ 100 de grame, ceea ce va duce şi la creşterea valorii
energetice a salatei preparate cu sosul analizat. În plus, sosul pentru salată Thousand Island Dressing
conţine surse ascunse de sare şi ingrediente cu potenţial alergen, muştar, ou.

• CONCLUZII. Produsul poate fi consumat cu moderaţie de persoanele sănătoase, active. Nu este


indicat supraponderalilor, obezilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de
hipertensiune, celor cu tendinţă la edeme, suferinzilor de maladii hepato-renale, celor cu status
proinflamator sistemic şi sindrom metabolic, atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi. Diabeticii vor ţine cont de aportul de glucide 7,1g/ 100 de grame produs. Alergicii la
ou şi muştar vor testa produsul în prealabil.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/thousand-island-dressing-sosul-
care-strica-salata-126547.html
Ciocolata, doar pe etichetă
de : Cristina Andreea Calin – 07/06/2008

• Caragenanul, E 407, afectează stomacul


• Cea mai mare parte a compoziţiei este reprezentată de apă şi de zahăr, amestec îngroşat cu ajutorul
unui aditiv alimentar, caragenanul. Ciocolata şi boabele de soia au o pondere nesemnificativă.

• Ciocolata ar trebui să fie unul dintre ingredientele principale ale "desertului cu ciocolată Alpro Soya",
însă aceasta nu are decît o pondere de 1,8%. De pe etichetă aflăm că are următoarea compoziţie:
"apă, zahăr din trestie de zahăr, boabe soia descojite (6%), amidon modificat de tapioca, unul dintre E
1404/E 1410/E 1414/E 1420, ciocolată (1,8%), cacao (1,6%), fosfat tricalcic E 341iii, caragenan E 407,
sare marină, arome naturale, vitamine B2, B12". Valorile nutritive medii pentru 100 grame sînt:
"valoarea energetică kcal/ Kj – 88/ 371, proteine 3 g, din care lapte de vacă 0 g, glucide 13,6 g, din
care zahăr 0,8 g, lipide 2,3 g, din care saturate 0,8 g, monosaturate 0,6 g, polinesaturate 0,9 g,
OMEGA-6,0 – 82 g, OMEGA-3 – 0,10 g, colesterol 0 mg, fibre alimentare 0,2 g, sodiu 0,05, calciu 120
mg, vitamine B2 – 0,24 mg, B12 – 0,15 ug".

• ANALIZĂ. Produsul este un desert pe bază de zahăr şi boabe de soia descojite, bogat în glucide, atît
cu absorbţie lentă (amidon modificat din tapioca), cît şi rapidă (zahăr din trestie de zahăr). Această
cantitate mare de glucide îi imprimă produsului o încărcătură glicemică ridicată, care stresează
pancreasul. Acesta va fi nevoit ca într-o perioadă scurtă de timp să secrete o cantitate mare de
insulină, atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări
Alimentare. Produsul are o sursă de fosfor E 341 (fosfat tricalcic), care interferează cu absorbţia
calciului, împiedicînd fixarea acestuia în oase. Consistenţa desertului este dată de agentul de
îngroşare E 407 – caragenan –, care poate avea efect advers asupra tubului digestiv. Mai mult, s-a
demonstrat că, la şobolani, caragenanul a produs cancer de colon, fiind şi imunosupresor.
Consumatorii trebuie să fie atenţi şi la sursa de sare ascunsă.

• CONCLUZII. Produsul va fi consumat cu moderaţie de persoanele sănătoase în cadrul unei diete


variate şi echilibrate. Diabeticii îl vor consuma numai cu avizul medicului curant, recomandă
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
specialistul nostru. De asemenea, acesta îi sfătuieşte pe părinţi să nu le dea copiilor acest produs. consum/ciocolata-doar-pe-eticheta-
Persoanele care prezintă efecte adverse la unele dintre componentele produsului vor renunţa la 126430.html
consum.
Usturoi şi E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 25/09/2008

• Sosul de usturoi Remia are un profil nutriţional dezechilibrat, cu un exces de grăsimi şi


zaharuri cu index glicemic foarte ridicat, 2,9% usturoi şi Euri periculoase (E202, E385).

• Produsul conţine şi betacaroten (E160a), care poate creşte incidenţa cancerului de plămâni la
fumători, avertizează prof. dr Gh. Mencinicopschi. Usturoiul consumat în stare proaspătă este
un aliment valoros, având efecte benefice. În contextul sosului de usturoi, acesta nu numai că
nu îşi păstrează calităţile, dar, global, produsul poate avea efecte adverse asupra persoanelor
sensibile sau suferinde de anumite afecţiuni. Sosul are şi o densitate energetică ridicată.
Produsul nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de maladii hepato-renale, cardio şi cerebrovasculare,
hipertensivilor, celor cu gută, suferinzilor de cancer, celor cu status proinflamator sistemic.
Diabeticii îl vor consuma numai cu acordul medicului curant. Cei cu intoleranţă la gluten vor
testa în prealabil produsul, la fel şi alergicii, la muştar.

• Ingrediente:

• Apă, ulei vegetal 25%, sirop de glucoză-fructoză, iaurt slab 10%, oţet, usturoi 2,9%, ierburi,
amidon (amidon de grâu), sare, muştar (apă, seminţe de muştar, oţet, condimente, gălbenuş
de ou de casă, amidon modificat (E1420 sau E1440 sau E1404 ş.a), regulator de aciditate
E270 acid lactic, E330 acid citric, agent de îngroşare E412 gumă guar, conservant E202
sorbat de potasiu, aromă, condimente, antioxidant E385 etilen-diamină tetraacetat de calciu,
culoare E160a betacaroten. Informaţii nutriţionale per 100 ml produs: energie 1.170 kj (280
kcal), proteine 1,1 g, carbohidraţi 12 g, grăsimi 26 gr.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/usturoi-si-e-uri-134474.html
Heinz - Penne cu calorii
de : Cristina Andreea Calin – 27/06/2008

• Aditivii utilizaţi rănesc stomacul


• Din prezentarea produsului aflăm că nu conţine conservanţi, coloranţi şi arome artificiale. Au fost
utilizate alte categorii de aditivi alimentari la fel de nesănătoşi.

• Pastele „Penne cu carne― Heinz au în compoziţie: „apă, pastă de tomate (16%), paste (făină durum
semolina, praf de albuş de ou) (8%), carne de porc (4,5%), roşii (3,5%), zahăr, amidon modificat E
1420, sau 1440 sau 1404, sare iodată, sos (extract de drojdie, dextroză, praf de ceapă, maltodextrină,
sare, grăsimi vegetale, condimente, dioxid de silicon E 551, extract de morcovi, aromă (conţine ţelină),
ulei vegetal, oţet, plante aromate, agenţi de îngroşare (gumă guar E 412, xanthan E 415), condimente:
acidifiant acid citric E 330, antioxidant, acid ascorbic E 300―. Producătorul ne mai explică faptul că
printre ingrediente nu se numără coloranţi artificiali, arome artificiale şi conservanţi. 100 g de produs
aduc un aport energetic de 261 kj/ 62 kcal şi proteine 3,1 g, carbohidraţi 10,3 g, grăsimi 0,9 g.

• ANALIZĂ. Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat ca fiind unul pe bază de paste
din făină de grîu dur, cu adaos de paste de tomate, albuş de ou şi carne de porc. De asemenea, are în
compoziţie glucide cu index glicemic foarte ridicat (zahăr, dextroză) şi cu absorbţie lentă (amidon din
făină, amidon modificat, maltodextrină), care pun în pericol pancreasul endocrin.
• Chiar dacă producătorul se laudă că nu a folosit arome artificiale, conservanţi şi coloranţi, pastele
conţin aditivi din alte categorii. Gumele folosite ca agenţi de îngroşare – E 412 şi E 415 – pot avea
efecte nefaste asupra sistemului gastrointestinal.

• CONCLUZII. Produsul poate fi consumat cu moderaţie de persoanele sănătoase, active, în contextul


unei diete echilibrate şi diversificate, însă nu este indicat totuşi persoanelor sensibile la agenţii de
îngroşare E 412, E 415. Specialistul le recomandă consumatorilor să ţină cont de sodiul adus de
produs, în special suferinzilor de maladii cardiovasculare, cerebrovasculare, hipertensivilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, celor cu densitate osoasă scăzută (osteoporoză). Suferinzii de
hiperuricemie trebuie să evite consumul acestor paste, pentru că extractul de drojdie poate accentua http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
manifestările gutei. Diabeticii îl vor consuma numai cu avizul medicului curant. Produsul este interzis consum/heinz-penne-cu-calorii-
suferinzilor de celiachie. Cei cu alergie la albuşul de ou îl vor testa în prealabil. 128057.html
Preferitta - Dulce de casă cu 12 E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 26/06/2008

• Prăjitura conţine multă margarină


• Compoziţia prăjiturii Budapesta aduce cu cea a unui produs industrializat, reali¬zată în mare parte din
prafuri, fără aport nutritiv asupra organismului. Cu toate acestea producătorul ne spune că este o prăjitură
de casă.

• Preferitta este o prăjitură de casă de tip Budapesta care are în compoziţie atîţia aditivi, încît ne întrebăm
dacă nu cumva sintagma „de casă― este greşită. De pe etichetă citim următoarea compoziţie: „Făină albă
de grîu, zahăr, margarină (ulei vegetal rafinat şi ulei vegetal hidrogenat, emulgator: monogliceride distilate
E471, E322 lecitină, sare, conservant – E202 sorbat de potasiu, acidifiant – E330 acid citric, colorant –
beta-caroten E160a), ou melanj, griş, miere, ulei vegetal, premix (lactoză, emulgator – E472b esteri lac¬tici
ai mono şi digliceridelor acizilor graşi, E475 esterii poliglicerici ai acizilor graşi, fosfat de sodiu E339(ii),
stabilizator – gumă de xantanE415), emulgatori – E 471 mono şi digliceride ale acizilor graşi), afînatori:
bicarbonat de sodiu E500 şi amoniu E503, gluten, aromă, cacao.―

• ANALIZĂ. Prăjitura Budapesta este un produs de cofetărie cu profil nutriţional dezechilibrat, ne spune
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi. Excesul de glucide, cu absorbţie lentă (amidon din făină albă
de grîu), dar şi cu absorbţie rapidă (zahăr, miere) imprimă produsului analizat o încărcătură glicemică
foarte ridicată, făcîndu-l periculos pentru pancreasul endocrin. De asemenea, prăjitura conţine margarină,
periculoasă pentru sănătate, aducînd totodată şi un aport energetic foarte ridicat. Urmează în compoziţie o
multitudine de aditivi alimentari, dar şi surse de sare şi alte surse de sodiu şi fosfor (E339ii), gluten,
lactoză, albumină de ou care pot fi periculoase pentru persoanele cu intole¬ranţă sau alergii.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care
alăptează, hipertensivilor, celor cu dislipidemii, cu maladii cardiovasculare şi cerebrovasculare, suferinzilor
de boli hepato-renale, osteoporoză, supraponderalilor, obezilor, celor cu status proinflamator sistemic.
Persoanele care suferă de diabet îl vor consuma numai cu avizul medi¬cului curant, ţinînd cont de aportul
de glucide. Produsul este interzis suferinzilor de celiachie, din cauza conţinu¬tului de gluten. Cei cu
intoleranţă la lactoză şi alergie la albuşul de ou sau la alte ingrediente şi aditivi alimentari utilizaţi la
fabricarea produslui îl vor testa înainte de consum. Specialistul nostru, directorul Institutului de Cercetări http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/preferitta-dulce-de-casa-cu-12-e-
Alimentare le recomandă consumatorilor să ţină cont de aportul de sodiu şi fosfor.
uri-127980.html
Specialitate canadiană (Cris-Tim) / Gust dat
de E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 25/06/2008

• Mezelul are un exces de sare


• Gustul acestei specialităţi canadiene este amplificat de aditivul alimentar E 621, glutamat monosodic. Acesta are
o serie de efecte adverse, cel mai grav fiind că este neurotoxic.
• Specialitatea canadiană de la Cris-Tim este un produs din carne, fiert, care are în compoziţie: "Pulpă porc, apă,
sare, proteină din soia, extracte de condimente, stabilizatori (polifosfaţi E 452), gelifiant (caragenan E 407),
proteină animală, potenţiator de aromă (glutamat monosodic E 621), antioxidant (ascoarbat de sodiu E 301),
arome, conservant (nitrit de sodiu E 250)".

• ANALIZĂ. Din reclama care rulează la televizor aflăm că acest producător de mezeluri are grijă de copiii noştri,
oferindu-le mezeluri sănătoase. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi descrie specialitatea canadiană ca
fiind un "produs din carne, fiert, obţinut din pulpă de porc, apă, sare, proteină din soia, extracte din condimente şi
aditivi alimentari". Deşi produsul nu are etichetă nutriţională, din lista de ingrediente rezultă că are un conţinut
ridicat de sodiu, care provine atît din sare, dar şi din E 621, E 301 şi E 250. Se cunoaşte faptul că excesul de
sodiu dăunează sănătăţii, mai ales în contextul dietei moderne, în care avem un deficit de potasiu. De asemenea,
ca orice alt produs obţinut din carne de porc, conţine grăsimi animale saturate, aterogene. Produsul aduce şi un
aport de fosfor din aditivul E 452, care poate dezechilibra balanţa calciu-fosfor, împiedicînd fixarea calciului în
oase sau depunerea vicioasă a acestuia, mai ales în cazul în care în decursul aceleiaşi zile consumăm şi alte
alimente care aduc aport de fosfor (băuturi de tip Cola, brînzeturi topite, alte specialităţi din carne etc.). Pentru
consumator ar fi fost util să se specifice provenienţa biologică a proteinei animale şi modul acesteia de prelucrare
şi condiţionare.

• ADITIVII. Conservantul nitrit de sodiu, E 250, are potenţial cancerigen. Glutamatul monosodic E 621 poate avea
efecte neurotoxice. Acesta este un potenţator artificial sau natural de aromă, obţinut din surse vegetale sau
animale. El este utilizat într-o gamă vastă de alimente de origine animală, vegetală sau mixtă. Caragenanul E
407, obţinut din alge roşii, poate interfera cu asimilarea unor minerale şi grăsimi, iar la persoanele sensibile poate
provoca alergii.
• CONCLUZII. Produsul analizat poate fi consumat cu moderaţie de persoanele sănătoase, active, în contextul
unei diete diversificate şi echilibrate. Specialistul nostru nu îl recomandă copiilor, femeilor însărcinate şi care
alăptează, obezilor, hipertensivilor, suferinzilor de dislipidemie, celor bolnavi de maladii cardiovasculare şi
hepato-renale, persoanelor care suferă de maladii neurodegenerative, suferinzilor de gută, celor cu densitate
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
osoasă scăzută (osteoporoză). De asemenea, suferinzii de diferite tipuri de cancere, persoanele cu status consum/specialitate-canadiana-cris-tim-
proinflamator sistemic, astmaticii, alergicii, cei cu afecţiuni ale pielii, persoanele cu sensibilitate la unele gust-dat-de-e-uri-127897.html
ingrediente şi aditivi din compoziţia produsului nu îl vor consuma, deoarece sănătatea lor poate fi pusă în pericol.
Grăsimi la conservă
de : Cristina Andreea Calin – 06/06/2008

• Fasolea îşi pierde din valoarea biologică din cauza cantităţii mari de grăsimi animale, dar şi a
aditivilor alimentari utilizaţi.

• Conserva cu costiţă şi fasole boabe 365 este un produs care este o sursă importantă de
grăsimi periculoase pentru majoritarea consumatorilor. De pe etichetă aflăm că are în
compoziţie: "fasole albă 45%, costiţă de porc afumată 10% (piept de porc dezosat,
stabilizatori polifosfaţi E 452, sare, conservant: nitrit de sodiu E 250), apă, pastă de roşii,
amidon de grîu, sare, condimente, arome‗‗.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopshi descrie produsul analizat: "conservă cu


costiţă de porc afumată care aduce un aport de grăsimi saturate animale aterogene, dar şi
produse toxice din fum‗‗. De asemenea, produsul conţine polifosfaţi care împiedică fixarea
calciului în oase afectînd structura osoasă a organismului şi ducînd în timp la osteoporoză
sau depuneri anormale de calciu (cioc de papagal). Specialistul atrage atenţia asupra
conservantului nitrit de sodiu E 250. Acesta are potenţial cancerigen, care este potenţat de
grăsimea animală saturată şi a compuşilor din fum şi a sării. Consumatorii trebuie să ţină cont
de cantitatea mare de sare pentru a nu depăşi doza zilnică admisă de sare, de 6 g. Din
compoziţie rezultă şi o densitate energetică ridicată.

• CONCLUZII. Produsul nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,


adolescenţilor, supraponderalilor şi obezilor, celor cu densitate osoasă scăzută (osteoporoză),
suferinzilor de hiperuricemie-gută, de boli cardiovasculare şi cerebrovasculare, hipertensivilor,
suferinzilor de cancer, de boli hepato-renale, celor cu afecţiuni dermatologice, celor cu maladii
neurodegenerative. Suferinzii de diabet vor ţine cont de cantitatea de glucide din fasole şi din
amidonul de grîu, consumînd-o numai cu avizul medicului curant. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/grasimi-la-conserva-126335.html
Chipsurile Viva cu gust de ardei
Pericol pentru organism
de : Cristina Andreea Calin – 31/05/2008

• Amestecul de ingrediente din acest produs l-a făcut pe specialistul nostru să îl interzică unor categorii
foarte vaste de consumatori. Aproape toate organele pot fi afectate de ingredientele chipsurilor.
• Chipsurile Viva cu gust de ardei au în compoziţie ―granule de cartofi, amidon din cartofi, fulgi de cartofi,
făină de grâu, sare, grăsime vegetală, zahăr, lactoză, potenţiator de aromă glutamat monosodic E 621,
ardei pudră 1%, tomate pudră, arome, colorant extract de ardei roşu E 160c, zer pudră, proteină vegetală
hidrolizată din soia, dextroză, acidi-fiant acid lactic E 270 stabilizator fosfat tricalcic E 341(iii),
antiaglomerant dioxid de siliciu E 55.‖ Conţinutul mediu în substanţe nutritive pentru 100 grame produs
este: ―proteine 5,5g, glucide 65g, lipide 23 g, valoarea energetică 489 kcal/ 2050 kj‖. Producătorul ne
spune că chipsurile conţin ―gluten, produse pe bază de soia, produse lactate‖.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare


descrie produsul analizat: ―chipsuri cu un profil nutriţional dezechili-brat, cu un exces de glucide cu
absorbţie lentă, dar şi cu una rapidă (zaharoză, dextroză) imprimînd produsului o încărcătură glicemică
ridicată‖. Din această cauză pancreasul endocrin al consumatorilor poate avea de suferit din cauză că este
forţat să secrete o cantitate mai mare de insulină. Combinarea acestor glucide cu o cantitate apreciabilă de
li-pide reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate. Mai mult, acest amestec determină o densitate
energetică foarte ridicată, 489 kcal/ 100 de grame. Chipsurile conţin şi aditivi alimentari din categoria
stimulatorilor de gust (E 621), stabilizatorilor E 341(iii), antiaglomeranţilor E 551. Fosfaţii adăugaţi duc la
dezechilibrarea balanţei dintre calciu şi fosfor din dietă, împiedicînd fixarea calciului în oase. Efectul este
amplificat şi de conţinutul ridicat de sodiu al produsului, care dezechilibrează şi balanţa sodiu-potasiu cu
efecte asu-pra sistemului neuromuscular şi cardiac. Chipsurile conţin şi surse de gluten şi lactoză.

• Concluzii
• Produsul analizat nu este recomandat copiilor, adolescenţilor, supraponderalilor şi obezilor, femeilor
însărcinate şi celor care alăptează. De asemenea, nici suferinzii de boli cardiovasculare şi
cerebrovasculare, de boli neurodegenerative, de cancer, de osteoporoză şi densitate osoasă scăzută, de
maladii hepato-renale, de celulită şi alte maladii ale pielii, hipertensiune arterială, celor cu tendinţă la
edeme nu sunt sfătuiţi de specialistul nostru să consume chipsurile analizate. Produsul este interzis
suferinzilor de celiachie din cauza conţinutului de gluten. Suferinzii de diabet îl vor consuma numai cu http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
avizul medicului curant. Persoanele care au intoleranţă la lactoză îl vor testa în prealabil, pentru a vedea consum/pericol-pentru-organism-
125855.html
care este reacţia organismului.
Hulalala
Margarină cu chip de frişcă
de : Cristina Andreea Calin – 02/06/2008

• Mulţimea de aditivi alimentari şi grăsimea modificată chimic scad valoarea biologică a produsului şi îi pot
îmbolnăvi pe consumatori.

• Pe etichetă scrie că Hulalala este ―atît de delicioasă! Atît de mult gust cu atît de puţine calorii. Fără zahăr,
dar cu acelaşi gust întotdeauna. Nu vei putea rezista unei atît de dulci tentaţii‖. Ingredientele acestui
produs sînt: ―apă, grăsimi vegetale hidrogenate (23%), fibre vegetale, stabilizatori: sirop de sorbitol (E
402ii), hidroxipropilceluloză (E 463), făină de roşcove (E 401), caraghenan (E 407), proteine din lapte,
sare, emulgatori: stearoil-lactat de sodiu (E 481), mono şi digliceride din acizii graşi (E 471), lecitină de
soia (E 322), aromatizanţi, îndulcitori: sucraloză, coloranţi beta-caroten (E 160a), stabilizatori: fosfat de
sodiu (E 339), gaz inert: protoxid de azot (E 942). Produs fără zahăr cu conţinut de grăsimi vegetale‖.

• Dacă veţi consuma 100 de grame din acest produs veţi acumula 216/ 892 kcal/ kj, proteine 0,65 g,
carbohidraţi 1,8 g, lipide 23 g.

• ANALIZĂ. Produsul este un înlocuitor de frişcă cu profil nutriţional profund dezechilibrat, cu un exces de
grăsimi vegetale hidrogenate (23%) periculoase pentru sănătate, ne spune profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. De asemenea, acesta nu are zaharoză, însă
conţine edulcoranţi artificiali nocivi (sorbitol, aproximativ 2 kcal/ gram), sucraloză şi o serie de stabilizatori
E 463, E 401, E 407, emulgatori E 481, E 471. Consumatorii care fumează trebuie să fie atenţi la
betacarotene E160a, din cauza riscului crescut de apariţie a cancerului pulmonar. Specialistul nostru
atrage atenţia asupra conţinutului ascuns de sare, de care trebuie să ţinem cont pentru a nu depăşi doza
zilnică admisă, de 6 g. Sodiul în combinaţie cu sursele de fosfor împiedică fixarea calciului în oase.

• CONCLUZII. Specialistul nostru conchide că produsul nu oferă nici un avantaj datorat lipsei zaharozei,
aceasta fiind înlocuită cu edulcoranţi artificiali nocivi, iar grăsimea vegetală hidrogenată este dovedită a fi
periculoasă pentru sănătate. Produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
obezilor, suferinzilor de boli cardiovasculare, hepato-renale, de dislipidemie, hipertensivilor, de boli
neurodegenerative şi cancer, celor cu densitate osoasă scăzută (osteoporoză).
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/margarina-cu-chip-de-frisca-
125975.html
Ciocolata Zoo - Fără valoare biologică
de : Cristina Andreea Calin – 04/06/2008

• Conţine cinci aditivi alimentari


• Din compoziţia acestui produs rezultă că nu este o ciocolată autentică, ingredientele de bază fiind
zahărul şi margarina.

• Ciocolata lapte cremă fructe de pădure Zoo are în compoziţie, după cum scrie pe etichetă, "zahăr,
grăsime vegetală hidrogenată, lapte praf normalizat, unt de cacao, zer praf dulce, masă de cacao,
lactoză, unt din lapte, pudră naturală de iaurt, pudră naturală de fructe de pădure, 0,45%, emulgatori
(lecitină de soia E 322 poliricinoleat de poliglicerină E 476), coloranţi naturali (beet red E 162, carmin
E 120), acidificanţi acid lactic E 270, acid citric E 330, aromă natural identică fructe de pădure (n.r. –
artificială), vanilină (n.r. – artificială)". Producătorul atrage atenţia că "poate conţine urmă de alune,
arahide".

• ANALIZĂ. Ciocolata analizată este un produs zaharos cu profil nutriţional foarte dezechilibrat, cu un
exces de zahăr cu index glicemic foarte ridicat, periculos pentru pancreasul endocrin. De asemenea,
are în compoziţie şi grăsimi artificiale de tip hidrogenat, periculoase pentru sistemul cardiovascular şi
cerebrovascular, dar şi pentru celulele nervoase. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi atrage
atenţia că produsul conţine şi surse de lactoză, grăsimi animale aterogene şi o gamă de aditivi
alimentari, emulgatori, coloranţi, acidifianţi, arome artificiale, care îi scad valoarea biologică. Din
compoziţie reiese că produsul are o densitate energetică foarte ridicată, peste 400 kcal/ 100 de
grame.

• CONCLUZII. În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, rezultă că produsul nu este indicat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, obezilor, supraponderalilor, suferinzilor de maladii
hepatice şi renale, cardio şi cerebrovasculare, sufernzilor de boli neurodegenerative şi cancer, celor
cu status proinflamator sistemic. Produsul va fi consumat de diabetici, numai cu avizul medicului
curant. Consumatorii cu intoleranţă la lactoză şi cei cu alergie la alune şi arahide vor testa produsul în
prealabil.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ciocolata-zoo-fara-valoare-
biologica-126137.html
Fursecurile Allatini - Mănînci şi te îngraşi
de : Cristina Andreea Calin – 05/06/2008

• Uleiul folosit este modificat chimic


• Supraponderalii şi obezii sînt primii care trebuie să evite consumul acestor fursecuri, iar cei
care vor să aibă grijă de siluetă trebuie să fie foarte precauţi.

• Fursecurile de cacao cu bucăţi de ciocolată Allatini au în compoziţie făină de grîu, ulei


vegetal, ulei vegetal hidrogenat, zahăr, amidon, pudră de cacao, agenţi afînare (bicarbonat de
amoniu E 503, bicarbonat de sodium E 500), pudră zer, dextroză, sare, colorant (caramel E
150), regulator aciditate (acid tartaric E 334), emulsifiant (lecitină E 322), arome.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări


Alimentare, spune despre produsul analizat că face parte din categoria fursecurilor şi are un
profil nutriţional dezechilibrat. Acesta este dat de cantitatea mare de glucide cu absorbţie
lentă (amidon), dar şi de zaharuri cu absorbţie rapidă (zaharoză, dextroză), care imprimă
produsului o încărcătură glicemică ridicată, periculoasă pentru pancreas. Grăsimile vegetale,
printre care şi cele hidrogenate, periculoase pentru sănătate, în combinaţie cu glucidele,
înrăutăţesc calitatea nutriţională a produsului, conferindu-i şi o densitate calorică ridicată. De
asemenea, specialistul nostru atrage atenţia consumatorilor asupra faptului că produsul
conţine surse ascunse de sare, gluten (din făina de grîu), lactoză (din zer).

• CONCLUZII. Produsul nu este indicat supraponderalilor şi obezilor, copiilor, femeilor


însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de dislipidemie, celor cu maladii cardiovasculare,
hipertensivilor, celor cu afecţiuni hepato-renale, suferinzilor de cancer şi boli
neurodegenerative. Fursecurile vor fi consumate de diabetici numai cu avizul medicului
curant. Persoanele cu intoleranţă la lactoză îl vor testa în prealabil pentru a vedea care este
reacţia organismului. Produsul este interzis suferinzilor de celiachie (intoleranţă la gluten). http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/fursecurile-allatini-maninci-si-te-
ingrasi-126255.html
Combi White Akadia - Brînză falsă
de : Cristina Andreea Calin – 30/05/2008

• Produsul conţine multe calorii


• Combi White Akadia este un produs care se găseşte la raionul de brînzeturi,
fiind ambalat ca atare. Are în compoziţie: ―lapte, grăsime vegetală, sare,
corector de aciditate E 575 (glucono-delta-lactonă), grăsime/substanţă uscată
50%‖.

• ANALIZĂ. Produsul analizat este un înlocuitor de brînză pe bază de lapte şi


grăsime vegetală, cu un conţinut ridicat de sare. Prof. Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia că
nu se specifică natura botanică a grăsimii vegetale pentru a o putea caracteriza
din punct de vedere nutriţional. Oricum, din compoziţie rezultă că organismului îi
va fi greu să metabolizeze componetele proteice şi lipidice din lapte şi grăsime.
Mai mult, produsul are şi o densitate energetică ridicată, imprimată în special de
componenţa lipidică (grăsimea vegetală).

• CONCLUZII. Produsul nu trebuie confundat cu brînza veritabilă. Nu este indicat


supraponderalilor, obezilor, copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
suferinzilor de dislipidemie şi hipertrigliceridemie, suferinzilor de maladii hepato-
renale, de hipertensiune, celor care au afecţiuni cardiovasculare şi
cerebrovasculare, cu status proinflamator sistemic, suferinzilor de sindrom
metabolic. Cei cu intoleranţă la lactoză îl vor testa în prealabil.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/combi-white-akadia-brinza-falsa-
125761.html
Baton cu susan şi miere - Interzis obezilor
de : Cristina Andreea Calin – 27/05/2008

• Produsul nu conţine aditivi alimentari, însă are în compoziţie o cantitate foarte mare de
zaharuri rafinate care fac rău pancreasului.

• Batonul cu susan şi miere "Star Naturals" are în compoziţie: seminţe de susan 65%, sirop de
glucoză, zahăr din trestie de zahăr miere 1,6%. De pe eticheta nutriţională aflăm că 100
grame de produs ne aduc un aport de: 542 kcal/ 2256 kj, lipide 39,1 din care saturate 6,3 g,
proteine 17,7 g, carbohidraţi 29,9 din care zaharuri simple 29,7 g, fibre 9,4 g, sodiu 3,7 mg.
De asemenea, producătorul ne atrage atenţia că batonul "poate conţine urme de alune sau
nuci".

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi ne descrie produsul analizat: "baton cu


susan şi miere relativ echilibrat nutriţional". Specialistul ne spune că marea problemă a
produsului este cantitatea mare de zaharuri rafinate (glucoză, zaharoză) care îi imprimă un
index glicemic şi o încărcătură glicemică ridicată şi totodată o densitate energetică foarte
mare, 542 kcal/ 100 grame. Produsul este o sursă bună de fibre alimentare (9,4/100 grame),
fiind totodată sărac în sodiu. De asemenea, conţine proteină vegetală de calitate, 17,7/100
grame şi lipide benefice.

• CONCLUZII. Produsul poate fi consumat de majoritatea consumatorilor sănătoşi, normo-


ponderali, însă în cantităţi moderate. Nu este indicat persoanelor supraponderale şi obeze,
precum nici celor cu intoleranţă la susan. Poate fi consumat de suferinzii de celiachie,
neconţinînd surse de gluten. Suferinzii de diabet îl vor consuma numai cu avizul medicului
curant.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/baton-cu-susan-si-miere-interzis-
obezilor-125508.html
Slănină şi apă cu pretenţie de pateu
de : Cristina Andreea Calin – 29/01/2009

• Aspectul de pate este dat de folosirea de amidon şi soia. Producătorul a avut nevoie de artificii pentru a
masca folosirea unei cantităţi mari de slănină şi de apă.

• Pateul de masă porc ―La grande famiglia‖ are principale două ingrediente: slănina şi apa. Ficatul are o
pondere de 15%, fiind urmat de şorici. Pentru ca produsul să aibă o textură potrivită, au fost folosite
proteina vegetală din soia şi amidonul din porumb. Din această cauză, pateul are un profil nutriţional extrem
de dezechilibrat cu un exces de lipide de natură animală, cu un mare caracter aterogen, ne spune
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• ADITIVII ALIMENTARI
• Valoarea biologică a produsului este scăzută şi de cei doi aditivi alimentari: carmin E120 şi nitrit de sodiu
E250. Carminul poate provoca alergii, rinite, intensificarea crizelor de astm, erupţii cutanate. De asemenea,
nu este recomandat în dieta copiilor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentare şi a
suferinzilor de Parkinson şi Alzheimer. Nitritul de sodiu are un mare potenţial cancerigen, fiind interzis în
alimentaţia copiiilor sub trei luni.
• În compoziţia produsului intră şi o cantitate mare de sare. Specialistul nostru atrage atenţia că o persoană
adultă nu trebuie să consume mai mult de 6 g de sare zilnic pentru a nu afecta sănătatea inimii şi a
rinichilor.

• CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat
copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, persoanelor care suferă de
maladii cardiovasculare, renale, celor cu astm, cu boli dermatologice, celor cu status proinflamator sistemic,
celor cu alergii, celor cu hiperuricemie (gută), cu cancer. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant şi vor
ţine cont de cantitatea de glucide. Persoanele care suferă de alergie la soia vor testa reacţia organismului,
consumând pentru început doar o cantitate mică.

• Etichetă
• Slănină, apă, ficat de porc 15%, şorici, amidon din porumb, proteină vegetală din soia, sare iodată, zahăr,
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
ceapă, condimente, colorant: carmin E120, conservant: nitrit de sodiu E250. Conţine: proteină vegetală din consum/slanina-si-apa-cu-pretentie-de-
soia. Valori nutriţionale medii pentru 100 g: valoarea energetică 241 kcal/1001 kJ, proteine 10.1, lipide 19.7 pateu-143318.html
g, glucide 5.9 g.
Snacks care dă dependenţă
de : Cristina Andreea Calin – 21/08/2008

• Aditivii alimentari din acest produs pot da adictivitate, făcîndu-vă să mîncaţi din ce în ce mai multe. În timp
se pot produce dezechilibre ale organismului, iar sănătatea va avea de suferit.

• Star Snack cheese sînt "snacks din porumb cu gust de caşcaval" care au în compoziţie: "făină de porumb,
ulei vegetal, pudră de caşcaval 1,5%, proteine din lapte, zahăr, zahăr invertit, făină de orez, sare,
stimulatori de aromă: monosodiu glutamat E 621, inozinat de sodiu E 631, guanilat de sodiu E 627, arome
naturale şi identic naturale (n.r. – artificiale), coloranţi: annatto E 160b, paprika extract, turmeric E100". 100
de grame de snacks au o valoare energetică de 2190 kj/ 530kcal, proteine 5 g, carbohidraţi de carbon 53 g,
din care zaharuri simple 4 g, grăsimi 33 g, din care saturate 15 g, fibre alimentare 2,5 g, sodiu 0,6 g.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare,
descrie produsul analizat ca fiind "de tip snaks obţinut din făină din porumb, uleiuri vegetale, zahăr şi zahăr
invertit (amestec de glucoză-fructoză), aditivi alimentari, potenţiatori de aromă, coloranţi". În urma analizei
ingrdientelor rezultă că snacksurile au un profil nutriţional profund dezechilibrat, cu un mare exces de
glucide şi grăsimi în special saturate, foarte periculoase pentru sănătate.

• nociv. Această compoziţie imprimă produsului şi o foarte mare densitate energetică, 530 kcal/ 100 de
grame de produs. Glucidele determină şi o încărcătură glicemică mare, care agresează pancreasul
endocrin, provocînd mari fluctuaţii ale glicemiei. Aditivii alimentari folosiţi la obţinerea produsului analizat
conferă adictivitate snacksului, determinînd un consum excesiv al acestora, dezechilibrînd componenţa
alimentelor, care ar trebui să intre în diete sănătoase. De asemenea, produsul conţine surse de proteine din
lapte, sodiu ascuns (sare, E 621, E 631, E 627).

• Concluzii
• În urma analizei compoziţiei, specialistul ne spune că produsul nu este indicat copiilor, supraponderalilor şi
obezilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, adolescenţilor, suferinzilor de maladii hepato-renale, celor
cu boli cardio şi cerebrovasculare, suferinzilor de dislipidemie şi hipertrigliceridemie, suferinzilor de maladii
neurode-generative (Parkinson şi Alzheimer), bolnavilor de cancer. Persoanele care suferă de diabet şi cele
cu rezistenţă la insulină vor consuma snacksurile numai cu acordul medicului curant, ţinînd cont de aportul
de glucide adus de produs. Persoanele alergice la proteinele din lapte trebuie să îl testeze în prealabil http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
pentru a vedea care este reacţia orgasnismului la aditivii alimentari folosiţi. Consumatorii trebuie să ţină consum/snacks-care-da-dependenta-
131892.html
cont de cantitatea de sare pentru a nu depăşi doza zilnică admisă de 6 g pentru un adult
Gumă cu 26 de E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 22/08/2008

• Lista de ingrediente a acestui produs seamănă mai mult cu o pagină din cartea de chimie, fiind o înşiruire
de substanţe chimice. Sucul de fructe este prezent într-o cantitate nesemnificativă.

• Mentos Chewing Gum Juice Blast este o gumă de mestecat cu interior lichid, cu suc de fructe, fără zahăr,
cu îndulcitori. Aceasta are în compoziţie îndulcitori (isomalţ E 953, manitol E 421, sorbitol E 420, maltitol E
965i, sirop de maltitol E 965 ii, xilitol E 967, aspartam E 951, acesulfam K E 950, sucraloză E 955), bază de
gumă, stabilizator (glicerol E 422), suc de fructe (3%), lămîie, lămîie verde, mure, zmeură, căpşuni), arome,
acidifianţi (acid lactic E 270, acid citric E 330, acid malic E 296, acid tartric E 334), agenţi de îngroşare
(gumă arabică E 414, carboximetil celuloză E 466), coloranţi (dioxid de titan E 171, carmin E 120, beta-
caroten E 160, curcumină E 100, E 102 tartrazină, albastru briliant FCF E 133), emulsificatori lecitină din
soia E 322, sucroesteri ai acizilor graşi E 473), agent de glazurare (ceară carnauba E 903), antioxidant E
320 butilhidroxianisol". Producătorul ne atenţionează asupra faptului că pot apărea efecte laxative în cazul
unui consum excesiv şi că are în compoziţie o sursă de fenilalanină.

• Informaţiile nutriţionale pentru 100 g sînt următoarele: valoare energetică 171,3 kcal/713 kj, proteine 0 g,
carbohidraţi 71 g (din care zahăr 0 g, polioli 71 g), fibre 0,2 g, grăsimi 0 g (din care saturate 0 g), sodiu 0 g.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat ca fiind din gama gumei
de mestecat care conţine 26 de aditivi alimentari din categoria îndulcitorilor calorigeni şi acalorigeni, agenţi
de îngroşare, coloranţi, emulgatori, agenţi de glazurare, antioxidanţi.
• Din această cauză, guma de mestecat nu are valoare biologică şi nici nutritivă, dar stimulează producţia de
salivă peste limitele fiziologice, putînd provoca efecte nedorite asupra sistemului digestiv.
• În urma analizei etichetei rezultă că produsul are o densitate energetică medie.
• Produsul conţine surse de fenilalanină din E 951, aluminiu din E 120, beta-caroten E 160. Fenilalanina este
interzisă suferinzilor de fenilcetonurie, aluminiul este asociat cu apariţia maladiei Alzheimer, iar beta-
carotenul măreşte incidenţa apariţiei cancerului de plămîni la fumători.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este recomandat copiilor, adolescenţilor, fumătorilor, femeilor însărcinate
şi care alăptează. De asemenea, nici suferinzii de maladii neurodegenerative şi de cancer nu o vor include
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
în alimentaţia lor. Guma de mestecat analizată este interzisă suferinzilor de fenilcetonurie. consum/guma-cu-26-de-e-uri-131971.html
Minipateuri cu grăsimi
de : Cristina Andreea Calin – 25/08/2008

• Produsul este dezechilibrat nutriţional


• Minipateurile analizate sînt făcute în principal din apă, făină, margarină şi ulei. Această compoziţiene
afectează aproape tot organismul.

• Aluatul minipateurilor cu brînză telemea RomCherie are în compoziţie: "Făină albă, apă, margarină (grăsimi
vegetale hidrogenate, apă, sare, emulgatori: mono şi digliceride ale acizilor graşI E 471, lecitină de soia E
322, acidifianţi: acid citric E 330, acid ascorbic E 300, arome naturale şi identic naturale (n.r. – artificiale),
colorant: anatto E 160 b), grăsimi vegetale nehidrogenate, sare iodată, ameliator de făină (stabilizator:
gumă guar E 412, emulgatori: esteri glicerici ai acidului diacetil-tartric cu acizi graşi E 472 e, lecitină de soia
E 322, antioxidanţi: fosfat tricalcic E 341 iii, acid ascorbic E 300, enzime), oţet de alcool". Umplutura este
realizată din 20% brînză telemea şi 80% ouă, griş. Valoarea energetică medie pentru 100 grame: 324,8
kcal/ 1320,9 kj, iar conţinutul mediu de substanţe nutritive este de 7,2g proteine, 31,2g glucide, 17,5g lipide.

• ANALIZĂ. Producătorul ne spune că acest produs este "puterea ta de zi cu zi". Numai că, analizînd
eticheta, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne
spune că minipateurile au un profil nutriţional dezechilibrat. Acesta este dat de combinaţia nesănătoasă
între glucide şi grăsimi hidrogenate cu efect negativ asupra sistemului cardiovascular, cerebrovascular,
pancreasului, ficatului şi rinichilor. Produsul are un conţinut ridicat de sare, de care consumatorii trebuie să
ţină cont pentru a nu depăţi doza zilnică recomandată, de 6g pentru o persoană adultă. De asemenea, în
compoziţia minipateurilor s-a adăugat şi fosfor (E 341), care produce efecte negative asupra sănătăţii
sistemului osos, putînd determina apariţia osteoporozei sau a depunerilor anormale de calciu, dacă este
consumat în cantităţi mari. Specialistul atrage atenţia că densitatea energetică a pateurilor este foarte
ridicată, 324 kcal/100 de grame.

• CONCLUZII. Minipateurile analizatenu sînt indicate supraponderalilor şi obezilor, copiilor şi adolescenţilor,


femeilor însărcinate şi care alăptează, hipertensivilor, suferinzilor de mladii cerebro- şi cardiovasculare,
suferinzilor de maladii hepato-renale, suferinzilor de hiperuricemie (gută), bolnavilor de cancer, celor cu
maladii neurodegenerative (Alzheimer, Parkinson), persoanelor care au celulită, astmaticilor, suferinzilor de
diferite maladii ale pielii.
• Persoanele cu alergie la proteinele din ou şi lapte şi intoleranţă la lactoză îl vor testa în prealabil pentru a http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
vedea care este reacţia organismului. Diabeticii îl vor consuma numai cu avizului medicului curant. consum/minipateuri-cu-grasimi-
Produsul este interzis suferinzilor de celiachie (intoleranţă la gluten). 132132.html
Multe chimicale pe băţ
de : Cristina Andreea Calin – 26/08/2008

• Culorile vii ale acadelelor Meranda pot atrage copiii ca un magnet. Însă consumul atrage după sine un drum
la medicul pediatru. De aceea este recomandabil să nu vă lăsaţi convinşi de rugăminţile celor mici.

• Acadelele Meranda ar trebui evitate de toţi copiii. În primul rînd eticheta este scrisă greşit, iar unele
ingrediente reprezintă un adevărat pericol pentru cei mici. Aceste acadele conţin zahăr, glucoză, esenţe
natural identice (n.r. artificiale) coloranţi alimentari 4r (n.r. E 124a roşu ponceau 4R), E 122 azorubina, E
102 tartrazina, E 110 galben portocaliu, E 113. Nu există pe lista aprobată a Uniunii Europene (n.r. probabil
E 133 albastru briliant). Producătorul îi sfătuieşte pe părinţi să îi supravegheze pe copiii sub trei ani. În urma
analizei noi recomandăm ca toate persoanele să aibă grijă atunci cînd vor să consume acest produs.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare,


descrie acadelele analizate ca fiind un produs zaharos profund dezechilibrat din punct de vedere al profilului
nutriţional. Acesta este compus numai din glucide cu index glicemic foarte ridicat (zahăr, glucoză), cu efect
de epuizare a pancreasului endocrin şi determinarea unor fluctuaţii periculoase ale glicemiei. În combinaţie
cu coloranţii artificiali E 124a, E 102, E 110, E 133, produsul devine şi mai periculos, deoarece poate duce
la apariţia sindromului ADHD, hiperactivitate şi deficienţă de concentrare.

• Toţi aceşti coloranţi sînt consideraţi foarte periculoşi pentru sănătatea copiilor, mai ales că E 124a are şi
potenţial cancerigen. Acesta, de asemenea, poate induce reacţii adverse la persoanele alergice la aspirină
(salicilaţi). Tartrazina, E 102, are şi ea o serie de efecte adverse: alergii, astm, rinite, urticarie, tumori
tiroidiene, alterează percepţia şi comportamentul, producînd stări de confuzie, interferează cu metabolismul
zincului şi cu enzimele digestive. Aditivul alimentar se poate găsi într-o gamă largă de produse alimentare,
băuturi alcoolice şi nealcoolice, fructe şi legume confiate, produse de cofetărie, brînză topită aromată,
sosuri, produse fine de brutărie etc. E 110, galben portocaliu, duce la apariţia congestiei nazale, a
bronhoconstricţiei, produce disfuncţii ale percepţiei gustului, blochează enzimele digestive. Toate aceste
simtome se manifestă mai cu seamă la copii, care sînt mult mai sensibili. Mai mult, cantitatea de zahăr din
acest produs face ca valoarea lui energetică să fie foarte ridicată.

• CONCLUZII. În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este
indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
sensibilitate la ingredientele şi aditivii utilizaţi. Acadelele Meranda sînt interzise celor cu rezistenţă la consum/multe-chimicale-pe-bat-
insulină şi diabeticilor, care îl vor consuma numai cu avizul medicului curant. 132213.html
Topping de E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 27/08/2008

• Consumatorii trebuie să fie atenţi la aditivii din acest produs, pentru că aduc un aport suplimentar
de fosfor şi sodiu, care afectează sănătatea.

• Pizza capriciosa Campofrio are în compoziţie făină de grîu şi secară, topping pe bază de
mozzarella, apă, sos de roşii, şuncă de porc, ulei vegetal, ciuperci, sare, zahăr, dextroză,
proteină din lapte, condimente, amidon de cartof, drojdie, stabilizatori (trifosfaţi E 451, mono şi
digliceride ale acizilor graşi E 471), antioxidant (acid ascorbic E 300, citraţi de sodiu E 331),
conservant (nitrit de sodiu E 250, propionat de sodiu E 281, acid sorbic E 200), colorant (annato
E 160b, acid carminic E 120). Producătorul atrage atenţia că pizza conţine urme de soia şi ou.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat ca fiind de tip
pizza cu profil nutriţional dezechilibrat. Acesta este dat de excesul de glucide cu absorbţie lentă
(amidon din făină de grîu şi secară, amidon din cartofi), dar şi absorbţie rapidă şi index glicemic
foarte ridicat (zahăr, dextroză). Compoziţia imprimă produsului o densitate energetică ridicată.
Pizza analizată conţine şi o serie de aditivi alimentari, care aduc atît un aport important de fosfor,
cît şi de sodiu, împiedicînd fixarea calciului în oase. Alte categorii de aditivi au funcţii de
conservanţi, E 250 fiind asociat cu creşterea prevalenţei cancerului, E 120, colorant roşu, care
aduce un aport de aluminiu. Acesta din urmă este asociat cu apariţia maladiei Alzheimer. Pizza
conţine surse de gluten, sare, lactoză şi proteină din lapte.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este recomandat supraponderalilor, obezilor, copiilor,


adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, bătrînilor, hipertensivilor, suferinzilor de
dislipidemie, maladii cardio şi cerebro-vasculare, hepato-renale, hiperuricemicilor (gută),
suferinzilor de cancer, de maladii neurodegenerative, de boli de piele, celulită. Cei cu alergie la
proteina din lapte şi intoleranţă la lactoză îl vor testa în prealabil. Produsul este interzis
suferinzilor de celiachie (intoleranţă la gluten).

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/topping-de-e-uri-132280.html
"Super bravo" - Mini chec, maxi calorii
de : Cristina Andreea Calin – 25/05/2008

• Conţine 13 aditivi alimentari


• Amestecul de zaharuri şi grăsimi supuse proceselor chimice fac ca acest produs de cofetărie să
aibă o valoare energetică foarte ridicată.

• Mini checul cu umplutură de cacao "Super bravo" are o listă de ingrediente foarte lungă, scrisă cu
litere foarte mici, greu de citit. Lista compoziţională cuprinde: "Făină de grîu, zahăr, ulei vegetal
rafinat, umplutură de cacao 20% (zahăr, grăsime vegetală hidrogenată, glucoză, lapte praf
degresat 6,2%, cacao pudră 3,4 % amidon de porumb modificat E1422, alcool etilic , agent de
gelifiere E401 alginat de sodiu, emulsifiant E322 lecitină, arome, conservant E202 sorbat de
potasiu 0,16%), îndulcitor: sorbitol E420, ou pudră, grăsime vegetală hidrogenată, lapte praf
degresat 2.5%, emulsifianţi: esteri poligliceridici ai acizilor graşi E475, agenţi de creştere
bicarbonat de sodiu E500, fosfat disodic E450i, arome natural identice (n.r. – artificiale), sare,
conservant sorbat de potasiu E202 – 0,17%, emulsifianţi: carboximetil celuloză E499".

• ANALIZĂ. Prof. dr Gh. Mencinicopschi descrie produsul analizat: "Chec cu profil nutriţional
extrem de dezechilibrat, dat de excesul de glucide cu absorbţie rapidă şi index glucemic foarte
ridicat (zaharoză, glucoză) şi grăsimile hidrogenate periculoase pentru sănătate". Produsul are o
încărcătură glicemică ridicată, care poate stresa pancreasul. Amestecul duce la o densitate
energetică foarte mare, 438 kcal/ 100g. Specialistul mai atrage atenţia că produsul conţine aditivi
alimentari care pot da efecte adverse persoanelor sensibile.

• CONCLUZII. Checul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de maladii cardiovasculare, hepato-renale, celor cu
status proinflamator sistemic, suferinzilor de cancer şi maladii neurodegenerative. Produsul va fi
consumat de diabetici numai cu avizul medicului curant. Checul este interzis suferinzilor de
celiachie.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/super-bravo-mini-chec-maxi-
calorii-125432.html
Carne de curcan împănată cu opt E-uri
de : Mihaela Ionescu - 27/08/2008

• Fileul de curcan Ifantis este un produs ce, pe lângă carnea de pasăre, conţine şi o cantitate
mare de aditivi alimentari, sare şi apă. Am putea spune că aproape o treime din file este
reprezentată de substanţe care îl ajută să stea mai mult pe raftul magazinelor sau să arate cât
mai apetisant.

• Consumatorul ar putea alege fileul de curcan pentru că acest tip de carne este recunoscut ca
neavând colesterol. Numai că, dacă i se adaugă atâţia aditivi alimentari, valoarea biologică este
scăzută. Polifosfaţii împiedică fixarea calciului în oase, iar caragenanul poate provoca chiar şi
cancer de stomac, dacă este consumat în cantităţi mari.

• La fel de periculos este şi glutamatul de sodiu, care duce la apariţia durerilor de cap, a
ameţelilor, a palpitaţiilor. Despre efectele cancerigene ale nitritului de sodiu s-au scris multe,
astfel încât nu este recomandat, mai ales în alimentaţia copiilor şi a femeilor însărcinate şi care
alăptează.

• Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia


că produsul analizat conţine o cantitate mare de sodiu, din şase aditivi alimentari şi sare. De
aceea, bolnavii renali şi cei cu afecţiuni cardiovasculare trebuie să consume produsul cu mare
precauţie. De asemenea, nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, celor cu maladii hepatice, celor cu gută, cu hipertensiune, cu
cancer, celor cu osteoporoză, cu boli dermatologice, cu maladii neurodegenerative.

• Eticheta
• Ifantis. File de curcan. File de curcan 72,5%, apă, amidon de cartofi, proteină animală (ou, porc),
soia, agent de întărire L sodium E325, L lactat E270, sare, condimente şi extracte de
condimente, zaharuri, stabilizatori: polifosfat de Na E452, caragenan E407, acidifiant: ascorbat
de Na E301, substanţă tampon: citrate de Na E331, potenţiator de aromă glutamat de Na E621, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
conservant: nitrit de Na E250 consum/carne-de-curcan-impanata-cu-opt-
e-uri-519049.html
Carnig - 35% curcan, 65% E-uri şi piei
de : Cristina Andreea Calin – 16/10/2008

• Şunca de curcan Carnig este un produs din categoria mezelurilor care are în compoziţie o cantitate foarte mare de
carne dezosată mecanic (MDM) amestecată cu aditivi alimentari.
• Consumatorii care vor cumpăra acest produs din dorinţa de a avea o alimentaţie mai sănătoasă şi mai săracă în
grăsimi vor avea surpriza neplăcută să constate că s-au înşelat. 65% din produs este reprezentat de grăsimi de
calitate scăzută şi de aditivi alimentari foarte periculoşi.
• Carnea de tip MDM este de fapt o pastă obţinută din resturi de pasăre care nu pot avea o altă utilizare economică
(piei, oase, grăsimi). De aceea, nu are nici o valoare biologică, spune prof. dr Gh. Mencinicopschi. Producătorul nu
specifică ce fel de grăsime animală şi vegetală a folosit, pentru că, în funcţie de tipul acesteia, se poate determina şi
calitatea şuncii.
• Aditivii alimentari utilizaţi fac parte din categoria celor periculoşi. Polifosfatul împiedică fixarea calciului în oase prin
deze-chilibrarea balanţei calciu-fosfor. Conservantul, nitrit de sodiu, poate fi cancerigen, având o doză zilnică admisă
de 2,5 mg/kg corp. E621, glutamat monosodic, are capacitatea de a ne face dependenţi de alimentele care îl conţin.
• Mai mult de atât, induce sindromul bucătăriei chinezeşti, care se manifestă prin greaţă, stări de slăbiciune, dureri de
cap, senzaţii de arsură în ceafă şi antebraţ, astm, modificări de ritm cardiac sau respiraţie dificilă. E621 nu este
permis în alimentaţia bolnavilor de Parkinson, la fel ca şi E120, carmin.

• Multe calorii
• Deşi nu are etichetă nutriţională, din compoziţie rezultă că şunca analizată are o valoare energetică foarte mare.
Supraponderalii şi obezii trebuie să ţină cont de ea.
• De asemenea, ei trebuie să aibă în vedere şi cantitatea mare de sodiu din şuncă. Un adult sănătos nu trebuie să
depăşească 6 g de sare pe zi, iar acest produs are cinci surse de sodiu.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă rezultă că produsul analizat nu este recomandat în alimentaţia
copiilor, a femeilor însărcinate şi care alăptează, a celor cu osteoporoză, a persoanelor care suferă de maladii
cardiovasculare, hepa-tice şi renale, dermatologice, stomatologice, alergicilor, a celor care suferă de diabet, de
hiperuricemie (gută), de cancere. Nici persoanele cu afecţiuni ale tractusului intestinal, astmatici, şi cei cu boli
neurodegenerative nu îl vor consuma.

• Ingrediente
• Carne curcan 35%, grăsime animală şi vegetală, carne pasăre separată mecanic – n.r. MDM, adaos proteic vegetal,
stabilizator – polifosfat de sodiu – E452i, antioxidant – ascorbat de sodiu – E301, conservant-nitrit de sodiu – E250,
arome, stimulator de aromă – glutamat monosodic – E621, amidon de cartofi, condimente, colorant natural – carmin –
120, sare. Produs fiert în membrană artificială necomestibilă. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-carnig-
35-curcan-65-e-uri-si-piei-136490.html
Cremă de grăsimi
de : Cristina Andreea Calin – 29/08/2008

• Produsul analizat este constituit în mare parte din grăsimi vegetale, despre care nu ştim
din ce au fost obţinute şi nici prin ce procedeu.

• Cremino cu unt Lacto food este un produs realizat din grăsimi compuse, care are în
compoziţie: grăsimi vegetale 70%, apă, unt 30%, grăsimi 83%, grăsimi lactice 24,6%.
100 de grame de produs aduc un aport energetic de 3.240 kj (775 kcal), lipide 83 g,
proteină 0,22g, glucide 0g.


• ANALIZĂ. Cremino este un produs obţinut prin amestecarea unor grăsimi vegetale de
sursă botanică nedeclarată cu grăsime animală saturată din lapte, unt, cu efect
aterogen înalt, explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare. Această compoziţie imprimă şi o valoare energetică
foarte mare, 775 kcal/ 100 de grame. Profilul nutriţional al produsului este profund
dezechilibrat, fiind reprezentat numai de macronutrientul lipide.


• CONCLUZII. În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că
produsul nu este indicat copiilor, supraponderalilor, obezilor, hipertensivilor, suferinzilor
de dislipidemie şi hipertrigliceridemie, persoanelor cu maladii hepato-renale, celor
bolnave de maladii cerebro- şi cardiovasculare, persoanelor cu sindrom metabolic.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/crema-de-grasimi-132431.html
Airwaves - Gumă total sintetică
de : Cristina Andreea Calin – 30/08/2008

• Nici unul dintre ingredientele gumei analizate nu este natural, fiind un produs în totalitate
chimic.

• Gumă de mestecat fără zahăr cu îndulcitori, cu aromă de mentol, anason şi eucalipt Airwaves
are în compoziţie: ―îndulcitori: isomalţ E 953, sorbitol E 420, manitol E 421, aspartam E 951,
acesulfam KE 950, bază de gumă (conţine lecitină din soia E 322), arome, agent de îngroşare
gumă arabică E 414, agent de umezire glicerol E 422, agent de glazurare ceară de carnauba
E 903, colorant dioxid de titan E 171, antioxidant BHA E 320, coloranţi tartrazină E 102, E 141
complex de cupru ale clorofilelor şi clorofilinelor‖. Producătorul specifică faptul că guma
conţine fenilalanină, iar consumul poate avea efecte laxative. Valorile nutriţionale pentru 100
de grame sînt următoarele: conţinut energetic 615 kcj/ 148 kcal, proteine 0 g, carbohidraţi 62
g (din care zahăr 0 g, polioli 62 g, amidon 0 g), grăsimi 0 g (din care acizi graşi saturaţi 0 g),
fibre 0 g, sodiu 0 g.

• ANALIZĂ. Produsul analizat este o gumă de mestecat fără valoarea biologică, obţinută în
principal din îndulcitori calorigeni E 953, E 420, E 421 şi acalorigeni E 951, E 950 şi alţi aditivi
cu funcţii de emulgatori, agenţi de îngroşare, agenţi de umezire şi glazurare, antioxidanţi şi
coloranţi chimici de sinteză, explică prof. dr Mencinicopschi. E-urile utilizate sînt extrem de
periculoase, mai ales pentru copii. Tartrazina induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă
de concentrare (ADHD). Butilhidroxianisolul BHA este cancerigen, la fel ca şi E 950 şi E 951.

• Produsul stimulează salivaţia, determinînd o hipersecreţie nefiziologică de salivă, cu efecte


negative asupra tubului digestiv. Consumul gumei simultan cu fumatul poate spori absorbţia
substanţelor toxice din ţigară.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
celor cu sensibilitate gastrică şi generală la ingredientele şi aditivii utilizaţi. Din cauza utilizării
fenilalaninei, guma de mestecat este interzisă suferinzilor de fenilcetonurie.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/guma-total-sintetica-132514.html
Orbit - Gumă cu 14 aditivi
de : Cristina Andreea Calin – 08/09/2008

• Fumatul potenţează efectele negative ale E-urilor


• Specialistul recomandă ca aceia care au sensibilitate la E-urile utilizate să nu consume guma de mestecat
analizată. Ţinînd cont că afectează aproape tot organismul, este bine să evităm consumul frecvent.

• Guma de mestecat fără zahăr, cu lichid cu îndulcitori şi arome de mentă şi mentol Orbit este un produs fabricat
în mare parte din aditivi alimentari, cu efecte negative asupra organismului. De pe etichetă aflăm că are în
compoziţie: "Îndulcitori isomalţ E 953, sorbitol E 420, manitol E 421, sirop de maltitol E 965 (ii), aspartam E 951,
acesulfam K E950, bază de gumă (conţine lecitină din soia E 322), agent de umezire glicerol E 422, agent de
îngroşare gumă arabică E 414, arome, colorant dioxid de titan (E 171), agent de glazurare ceară de carnauba E
903, antioxidant BHA E 320, agent de îngroşare gumă xantan E 415, coloranţi curcumină (E 100), albastru
brilliant (E 133)". Producătorul mai face următoarele specificaţii:

• "Conţine o sursă de fenilalanină. Consumul excesiv poate avea efecte laxative. A se mesteca gumă de
mestecat după ce aţi consumat alimente sau băuturi. O alimentaţie variată şi echilibrată şi un stil de viaţă
sănătos sînt importante".

• Informaţiile nutriţionale pentru 100 de grame sînt următoarele: "Conţinut energetic 680 kj/ 163 kcal, proteine 0
g, carbohidraţi 68 g, din care zaharuri 0 g, polioli 68 g, amidon 0 g, grăsimi 0g, din care – acizi graşi saturaţi 0g,
fibre 0 g, sodiu 0 g".

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune
că produsul analizat este o gumă de mestecat obţinută din aditivi alimentari, îndulcitori (E 953, E 420, E 421, E
965 (ii), E 951, E 950), agenţi de umezire şi de îngroşare, coloranţi chimici de sinteză E 133 şi colorant natural
E 100. Densitatea energetică este medie, 163 kcal/ 100 grame produs, conferită de îndulcitorii de tip polioli. Unii
dintre aditivii utilizaţi pot avea efecte adverse asupra sănătăţii persoanelor sensibile. Dintre aceştia, cei mai
periculoşi sînt acesulfamul K E 950, aspartamul E 951 şi butilhidroxianisolul E 320, care sînt consideraţi
cancerigeni de specialişti.

• CONCLUZII. În urma analizei informaţiilor scrise pe etichetă, specialistul conchide că produsul analizat nu este
indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu sensibilitate la aditivii folosiţi. Guma de mestecat
Orbit analizată este interzisă suferinzilor de fenilcetonurie, din cauza conţinutului de fenilalanină din aditivul
alimentar acesulfam K, E 950. Fumătorii vor evita să mestece guma în timp ce fumează, pentru a nu spori
nocivitatea fumatului prin stimularea absorbţiei substanţelor periculoase din ţigară, avertizează profesorul http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
doctor Mencinicopschi. La un consum excesiv pot apărea efecte laxative şi, de asemenea, se va ţine cont de consum/orbit-guma-cu-14-aditivi-
caloriile aduse, în special în cazul persoanelor supraponderale şi obeze. 133055.html
Burstin Bits - Pocneşte sănătatea
de : Cristina Andreea Calin – 02/09/2008

• Guma pocnitoare este un produs periculos pentru copii, din cauza aditivilor, care dau stări
de agitaţie şi deficienţă de concentrare.

• Bubble Gum Burstin Bits se vinde la magazin sub denumirea de ―gumă pocnitoare‖. Dacă
această denumire nu îi pune pe părinţi pe gînduri, atunci compoziţia sigur ar trebui să o
facă. Ingredientele gumei sînt: ―Zahăr, sirop de porumb, maia de gumă, glicerină E 422,
emulsifiant (lecitină de soia E 322), acid citric E 330, arome artificiale, antioxidant (BHA) E
320, coloranţi: colorant de mure E 133 albastru briliant. Un pachet conţine calorii: 25,
grăsimi 0, sodiu 0 g, carbohidraţi 6,4 g, din care zaharuri 6 g, proteine 0.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări


Alimentare, descrie produsul ca fiind de tip gumă de mestecat, obţinut din zahăr şi sirop de
porumb (amestec de glucoză-fructoză), ambele cu un index glicemic foarte ridicat. Această
compoziţie stresează pancreasul endocrin, care va fi nevoit să producă o cantitate mai
mare de insulină. Guma conţine aditivi alimentari periculoşi E 320 şi colorantul artificial E
133 albastru briliant. Acesta din urmă este denumit de producător ―colorant de mure‖,
făcîndu-ne să credem că este natural, el fiind de fapt un colorant chimic azoic de sinteză. E
133 poate induce hipercactivitate, bronhocostricţie, rash ş.a. persoanelor sensibile. Doza
zilnică admisă este de 12,5 mg/kg corp. Butilhidroxianisolul E 320 provoacă alergii, stare
de somnolenţă, induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD),
este cancerigen şi are efecte estrogenice. Doza zilnică admisă este de 0,5 mg/kg corp.
Efectele negative ale acestor aditivi se manifestă mai puternic asupra copiilor, care sînt mai
sensibili la aceste substanţe chimice.

• CONCLUZII. Specialistul conchide, în urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, că


produsul nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
suferinzilor de cancer, celor cu sindrom proinflamator sistemic. Persoanele care suferă de
diabet vor ţine cont de aportul de glucide adus de produs. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/burstin-bits-pocneste-sanatatea-
132682.html
Guma de mestecat Dipper - Mult zahăr
de : Cristina Andreea Calin – 03/09/2008

• Guma de mestecat Dipper plus este un produs cu profil nutriţional


dezechi-librat, cu un exces de glucide rafinate, cu index glicemic ridicat,
care agresează pancreasul endocrin.

• Glucidele din compoziţia produsului îi imprimă acestuia o densitate


e-nergetică ridicată, avertizează prof. dr. Gh. Mencinicopschi.
Mes-tecatul excesiv de gumă determină o secreţie excesivă de salivă,
ce poate avea efecte neplăcute asupra sistemului digestiv. Mai mult,
aso--cierea cu fumatul poate creşte nocivitatea ţigării.

• Produsul nu este indicat copiilor, supraponderalilor, obezilor, celor cu


sensibili-tate a tractusului digestiv la diferitele componente ale
produsului, celor cu alergie la proteinele din lapte.

• Diabeticii vor ţine cont de cantitatea de glucide aduse de guma de


mestecat. Produsul conţine proteine din lapte, care pot fi alergene
pentru anumite persoane.

• Ingrediente: zahăr, sirop de glucoză, grăsime vegetală, acidifiant acid


citric E330, emulgator: monostearat de gliceril, lecitină din soia E322:
arome, proteine din lapte, coloranţi E162 roşu sfeclă. http://www.jurnalul.ro/
Lujerul - Pîine cu 4 E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 06/09/2008

• Valoarea energetică este medie


• Produsul analizat poate fi consumat de cei care au o dietă bogată pentru a nu
dezechilibra organismul din cauza cantităţii mari de glucide pe care o are în
compoziţie.

• Pîinea total feliată Lujerul are în compoziţie: ―făină neagră de grîu, făină dietetică
(măciniş total 30%), drojdie, sare extra fină iodată, ameliorator de făină, gluten vital,
enzime, emulsifiant: mono şi digliceride (E 471), antioxidant: acid ascorbic (E 300),
agent de întărire şi stabilizatori: esteri ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi
(E472a), lecitină (E 322), apă.‖ 100 de grame de pîine aduc un aport energetic de
228 kcal/ 955 kj, proteine 8,2 g, glucide 46,5 g, lipide 1 g.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de


Cercetări Alimentare, descrie produsul analizat ca fiind de panificaţie obţinut din
făină neagră de grîu şi măciniş total, ameliorator de făină şi aditivi alimentari cu
acţiune antioxidantă şi stabilizatori. Pîinea are o densitate calorică medie şi un profil
nutriţional relativ echilibrat, datorită utilizării făinii negre şi a măcinişului total.
Aceştia păstrează o serie de macro şi micronutrienţi valoroşi din punct de vedere
nutriţional. Consumatorii trebuie să ţină cont de cantitatea de sare din produs,
pentru a nu depăşi doza zilnică recomandată de 6 g pentru un adult. Prea multă
sare duce la apariţia bolilor de inimă sau de rinichi.

• CONCLUZII. Specialistul ne spune că produsul poate fi consumat de toate


categoriile de persoane în contextul unei diete echilibrate şi diversificate şi al unui
stil de viaţă activ. Diabeticii îl vor consuma conform prescripţiilor medicului curant, http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
ţinînd cont de aportul de glucide adus de produs. Pîinea este interzisă suferinzilor consum/lujerul-piine-cu-4-e-uri-
132970.html
de celiachie, din cauza conţinutului de gluten.
Elit - Cîrnaţi cu multă sare
de : Cristina Andreea Calin – 03/09/2008

• Valoarea energetică este foarte mare


• Produsul analizat are în compoziţie o cantitate mare de sare, motiv pentru care
trebuie evitat de cei care suferă de inimă şi rinichi.

• Cîrnaţii grill Elit au în compoziţie ―carne de porc, sare, condimente, boia, usturoi,
antioxidant acid ascorbic E 300, adaos proteic vegetal din soia, colorant natural
acid carminic E 120‖.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat ca


fiind de tip cîrnaţi, obţinut din carne de porc, cu conţinut de grăsimi animale saturate
aterogene, condimente, adaos proteic din soia şi aditivi alimentari, E 300 şi E 120.
Colorantul E 120 conţine aluminiu, care este asociat cu boala Alzheimer. De
asemenea, poate produce şi alergii, rinite, astm şi erupţii cutanate. Din lista de
ingrediente reiese că produsul are şi un conţinut ridicat de sare.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care


alăptează, hipertensivilor, celor cu dislipidemie şi hipertrigliceridemie, suferinzilor de
gută, de boli hepato-renale, de boli neurodegenerative (Alzheimer şi Parkinson),
suferinzilor de cancer, celor cu maladii ale pielii, alergicilor, supraponderalilor şi
obezilor.

• Precizări
• Cititorii îşi pot exprima opiniile la telefonul 021.318.20.43 sau pe e-mail
bundeconsum@jurnalul.ro. Dacă sînteţi interesat de caracteristicile unui produs,
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
expediaţi pe adresa redacţiei eticheta acestuia pentru a fi ―analizată‖ de specialistul consum/elit-cirnati-cu-multa-sare-
nostru. Prof. doc. Mencinicopschi foloseşte doar informaţiile de pe etichetă. 132742.html
Ştrudel cu 18 E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 31/06/2008

• Pe ambalajul ştrudelului Ema scrie destul de mare: ―o minunăţie dulce‖. Ne întrebăm ce poate fi aşa
de minunat să mănînci 18 E-uri, grăsimi sintetice şi zaharuri rafinate.

• Ema este un ştrudel congelat cu brînză şi stafide. Lista de ingrediente este foarte lungă şi cuprinde o
mulţime de aditivi alimentari care ar fi putut lipsi. Produsul are în compoziţie: făină, brînză dulce de
vacă 25%, margarină (uleiuri vegetale rafinate, uleiuri vegetale hidrogenate, emulgatori: mono- şi
digliceride ale acizilor graşi E 471, poliglicerol ester E 475, lecitină din soia E 322, conservant: sorbat
de potasiu E 202, acidifiant: acid citric E 330, aromă de unt, colorant: betacaroten E 160a, annatto E
160b, antioxidant: acid ascorbic E 300), cremă de vanilie (zahăr, amidon modificat E 1422, lapte
praf, grăsime vegetală, îndulcitor: lactitol E 966, substanţe odorizante natural identice, colorant:
caroten E 160, riboflavină E 101), apă, stabilizator), zahăr, amidon modificat E 1414, praf de ou,
grăsimi parţial hidrogenate, praf de zer, amidon de grîu, lapte praf degresat, praf de frişcă,
emulgatori: acid diacetiltartric E 472e, esteri ai mono şi digliceridelor E 472b, mono şi digliceride ai
acizilor graşi E 471, aromă, acidifiant: acid citric E 330), amidon de porumb modificat E 1440, sare
iodată, oţet, zahăr, stafide 3%. Tot de pe etichetă aflăm că 100 de grame de ştrudel au o valoare
energetică de 279 kcal şi că acestea ne aduc 5,9 g proteine, 23,41 g carbohidraţi şi 17,85 g lipide.

• ANALIZĂ. Ştrudelul Ema este un produs de patiserie cu profil nutriţional dezechilibrat şi valoare
biologică scăzută rezultată din îmbinarea glucidelor de tip amidonos din făină şi a glucidelor cu index
glicemic foarte ridicat (zaharoză), cu grăsimi vegetale hidrogenate (margarină) periculoase pentru
sănătate. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare,
ne spune că această compoziţie imprimă produsului o valoare energetică foarte ridicată (279 kcal/
100 de grame).

• Tot din lista de ingrediente rezultă că, pe lîngă zaharuri rafinate şi grăsimi sintetice, ştrudelul analizat
are în compoziţie şi 18 aditivi alimentari. E-urile din categoria amidonurilor modificate pot produce
disfuncţii ale tractusului digestiv, iar conservanţii pot înteţi crizele de astm şi pot acutiza alergiile.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
suferinzilor de sindrom metabolic, hipertensivilor, bolnavilor de maladii hepatorenale, suferinzilor de
dislipidemie, de boli cardio şi cereboravasculare, de boli neurodegenerative, bolnavilor de diferite
tipuri de cancere. Diabeticii îl vor consuma numai cu avizul medicului curant, ţinînd cont de aportul http://www.jurnalul.ro/
de glucide adus de produs. Persoanele cu intoleranţă la lactoză şi alergie la proteinele din lapte îl vor
testa în prealabil. Ştrudelul analizat este interzis suferinzilor de celiachie (intoleranţă la gluten).z`
Specialitate cu ciuperci şi E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 09/09/2008

• Pe vremea bunicii, ştrudelul se făcea din ingrediente naturale, fără să fie nevoie de aditivi. Astăzi,
reţetele s-au complicat şi pe alocuri par nişte înşiruiri de substanţe chimice.

• În trendul modern se încadrează şi ―specialitatea de ştrudel cu ciuperci – congelat, nepreparat‖, care


are în compoziţie: ―Ciuperci 24%, făină de grîu, grăsimi vegetale şi ulei, grăsimi vegetale
hidrogenate, zer, apă, brînză albă tip Feta, amidon de porumb, fulgi de porumb, sare, ceapă prăjită,
aromanţi E 621 – monoglutamat de sodiu, pudră de ou, condimente (usturoi, ceapă, piper), smîntînă
(15% grăsime), glucoză, emulgatori E 471 – mono şi digliceride ale acizilor graşi, E 472c – esteri
glicerici ai acidului citric cu acizi graşi, coloranţi: betacaroten – E 160‖. Dacă veţi consuma 100 de
grame de produs, veţi acumula ―calorii 1.093 kj/263 kcal., proteine 5 g, carbohidraţi 18 g, grăsimi 18
g, carbohidraţi 1,5 g‖.

• ANALIZĂ. Ştrudelul analizat este un produs de patiserie cu profil nutriţional dezechilibrat, cu exces
de grăsimi vegetale. Dintre acestea se remarcă utilizarea unei cantităţi destul de mari a grăsimilor
hidrogenate, incriminate pentru apariţia bolilor cardiovasculare. De asemenea, în compoziţia
produsului analizat intră şi grăsimi animale saturate aterogene din smîntînă. Ştrudelul conţine şi
glucide cu absorbţie lentă, amidon din făină de grîu, amidon din fulgi de porumb, amidon din porumb,
dar şi glucide cu absorbţie rapidă (glucoză). Acestea stresează pancreasul endocrin, forţîndu-l să
producă într-o perioadă scurtă de timp o cantitate mare de insulină. Amestecul de grăsimi şi glucide
face ca ştrudelul să aibă o densitate energetică mare, 263 kcal./100 grame, ne avertizează
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Consumatorii trebuie să ţină cont şi de faptul că ştrudelul conţine o sursă de lactoză, sare şi
betacaroten. Acesta din urmă nu este recomandat a fi consumat de fumători pentru că sporeşte
riscul apariţiei cancerului pulmonar.

• Concluzii
• În urma analizei etichetei, specialistul nostru nu recomandă produsul copiilor, adolescenţilor, femeilor
însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de boli cardiovasculare,
persoanelor care suferă de dislipidemie, celor cu maladii hepato-renale, hipertensivilor, celor cu
afecţiuni neurodegenerative, bolnavilor de cancer, celor cu sindrom metabolic. Diabeticii îl vor
consuma numai cu avizul medicului curant. Persoanele care au intoleranţă la lactoză vor testa
ştrudelul în prealabil pentru a vedea care este reacţia organismului. Ştrudelul este interzis http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
suferinzilor de celiachie din cauza conţinutului de gluten din făina de grîu. consum/specialitate-cu-ciuperci-si-e-uri-
133141.html
Cremă de peşte cu 5 E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 28/10/2008

• Crema de peşte afumat Salmar este un preparat despre care producătorul spune că are un ―gust care nu se
uită‖.
• Unul dintre ingredientele principale ale cremei de peşte este uleiul vegetal. Producătorul nu ne spune care este
natura sa botanică. Acest aspect era important, mai ales că uleiul este folosit şi la prăjirea cepei. Sarea (clorura
de sodiu) este al patrulea ingredient. Persoanele care nu au probleme de sănătate nu trebuie să consume mai
mult de 6 g de sare zilnic. Pentru cei care suferă de afecţiuni cardiovasculare şi renale, doza se micşorează.

• Prin afumare, peştele îşi pierde o parte din calităţile nutritive, avertizează profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, acesta ne spune că produsul analizat
are un profil nutriţional extrem de dezechilibrat, la care contribuie şi prezenţa celor cinci aditivi alimentari. Cei
doi conservanţi folosiţi nu sunt recomandaţi în special în dieta copiilor şi a femeilor însărcinate şi care
alăptează. E202, sorbat de potasiu, poate produce crize de astm şi alergii, mai ales în cazul persoanelor
sensibile. Benzoatul de sodiu este unul dintre cei mai periculoşi aditivi alimentari, fiind incriminat, de cele mai
recente studii în domeniu, de modificarea ADN-ului uman. În timp, în urma unui consum cronic, apar diverse
tipuri de cancer. Copiii nu ar trebui să consume produse care conţin E211, din cauză că induce sindromul de
hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), care se poate manifesta prin tulburări de comportament
chiar şi în adolescenţă. Doza zilnică admisă de E211 este de 5 mg/kg corp.

• AGENŢII DE PĂCĂLEALĂ
• Cei doi agenţi de îngroşare – E412 şi E415 – sunt folosiţi mai ales pentru a masca folosirea unei cantităţi mari
de apă. La nivelul organismului au însă efecte adverse. Cel mai afectat este tractusul digestiv, însă mai pot
apărea şi alergii, crize de astm, eczeme. Guma guar interferează cu absorbţia grăsimilor, iar guma xanthan, cu
absorbţia lipidelor şi a sărurilor minerale. Colorantul E160b, annatto, nu este recomandat copiilor hiperactivi şi
poate provoca urticarie.

• Chiar dacă crema de peşte nu are etichetă nutriţională, din compoziţie rezultă că aceasta are o valoare
energetică foarte ridicată, de care trebuie să ţină cont, în special, supraponderalii şi obezii.

• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este
recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu afecţiuni
cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu maladii ale tractusului digestiv, dermatologice, astmaticilor,
alergicilor, bolnavilor de cancer, celor cu ADHD.

• INGREDIENTE:
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
• Macrou afumat, ulei vegetal, apă, ceapă prăjită, sare, arome, conservanţi: E202 – sorbat de potasiu, E211 – consum/crema-de-peste-cu-5-e-uri-
benzoat de sodiu, agenţi de îngroşare: E412 – gumă guar, E415 – gumă xanthan, condimente, colorant: 137381.html
annatto – E160b. Masa de peşte – minimum 40 g.
Huba Buba - Gumă din chimicale
de : Cristina Andreea Calin – 04/07/2008

• Produs numai din aditivi


• Huba Buba este un produs pe care copiii trebuie să îl evite pentru a nu avea probleme de sănătate.
Dantura, stomacul, dar şi psihicul lor vor avea de suferit în cazul consumului, chiar şi moderat.
• Huba Buba este o gumă de mestecat cu lichid interior, cu aromă de căpşuni, care este de fapt un
amestec de zahăr cu aditivi alimentari. De pe etichetă citim următoarea compoziţie: ―zahăr, sirop de
glucoză, bază de gumă, agent de umezire glicerol E 422, arome, acidifianţi acid citric E 330, acid
malic E 296, emulsificatori lecitină din soia E 322, agent de îngroşare gumă arabică E 414, corector
de aciditate citrat de sodiu E 331, agenţi de glazurare ceară carnauba E 903, shellac E 904:
antioxidant BHA E 320, coloranţi E 129 roşu allura AC, E 171 dioxid de titan‖.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat: gumă de mestecat
cu conţinut ridicat de zaharuri, cu index glicemic foarte ridicat (zaharoză, sirop de glucoză), care
determină pancreasul endocrin să secrete o cantitate mare de insulină. Din această cauză apar
fluctuaţii ale glicemiei, cu efecte negative în timp asupra sănătăţii. Alături de zaharurile rafinate,
produsul conţine o serie de aditivi alimentari: agenţi de umezire, emulgatori, acidifianţi, corectori de
aciditate, agenţi de glazurare, antioxidanţi şi coloranţi chimici de sinteză. E 129, roşu Allura, poate
declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), poate provoca alergii şi
are potenţial cancerigen. Mai mult, profesorul Mencinicopschi atrage atenţia în lucrarea sa ―Biblia
alimentară‖ că acest colorant azoic de sinteză nu este suficient evaluat din punct de vedere toxic. La
fel de periculos este şi E 320, care, pe lîngă alergii şi stări de somnolenţă, poate provoca şi diferite
tipuri de cancer. Glicerolul, E 422, consumat în cantităţi mari poate provoca dureri de cap, greaţă,
sete, hiperglicemie.

• Din compoziţie rezultă că produsul are un profil nutriţional extrem de dezechilibrat, iar aditivii din
compoziţie pot avea efecte adverse în funcţie de sensibilitatea fiecărui consumator. Mestecatul
excesiv şi prelungit al gumei determină secreţia unei cantităţi extrem de mari de salivă, provocînd
efecte nedorite asupra tractusului digestiv. Mestecatul gumei concomitent cu fumatul sporeşte
nocivitatea ţigării, crescînd absorbţia substanţelor periculoase. Acidifianţii şi corectorii de aciditate pot
agrava evoluţia cariilor dentare.

• CONCLUZII. Produsul nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu
sensibilitate a tractusului digestiv. Supraponderalii, obezii, suferinzii de diabet zaharat vor ţine cont de http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/huba-buba-guma-din-chimicale-
aportul de zaharuri adus de produs. Fumătorii vor evita mestecarea gumei în timp ce fumează. 128591.html
Persoanele cu afecţiuni dentare vor consulta medicul dentist curant.
Ketchup din tomate şi amidon
de : Cristina Andreea Calin – 04/01/2008

• Produsul este o sursă de zaharuri şi conservanţi cu potenţial nociv neindicat copiilor, femeilor
insărcinate şi care alăptează, astmaticilor, suferinzilor de ADHD, persoanelor cu afecţiuni
dermatologice.
• Ketchupul Regal picant are in compoziţie, după cum scrie pe etichetă, următoarele ingrediente: "apă,
pastă de tomate 14%, zahăr, amidon, sare, corector de aciditate: oţet E 260, conservanţi: sorbat de
potasiu E202, benzoat de sodiu E 211, antioxidant acid ascorbic E300, aromă, bx: min 19". Valoarea
energetică pentru 100 de grame de ketchup analizat este de 61,2 kcal/260,1 kj, produsul avănd
"proteine 0.65 g, glucide 16,5 g, lipide 0.0 g".

• ANALIZÃ.... Ketchupul analizat este un produs din gama sosurilor de roşii cu un conţinut relativ scăzut
de pastă de tomate 14%, dar cu un conţinut ridicat de glucide cu index glicemic inalt (zaharoză). De
asemenea, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare,
atrage atenţia că in compoziţia produsului se află şi amidon, care este o glucidă cu absorbţie lentă şi
cu capacitate ridicată de reţinere a apei şi gelifiere. Amidonul conferă văscozitatea caracteristică
produsului. Ketchupul conţine şi conservanţi artificiali periculoşi, printre care se remarcă benzoatul de
sodiu. Acesta este incriminat in apariţia sindromului de tulburare hyperkinetică cu deficit de atenţie
(ADHD). Doza zilnică admisă pentru acest conservant este de 5 mg/kg corp. Specialiştii recomandă
totuşi ca produsele care conţin E 211 să nu fie consumate de copii. Conservantul sorbat de potasiu
poate provoca alergii şi astm persoanelor sensibile. De asemenea, produsul conţine o sursă ascunsă
de sare, de care trebuie ţinut cont pentru a nu depăşi cele
• 5-6 g recomandate pe zi. Â

• CONCLUZII. Produsul este o sursă de zaharuri şi conservanţi cu potenţial nociv neindicat copiilor,
femeilor insărcinate şi care alăptează, astmaticilor, suferinzilor de ADHD, persoanelor cu afecţiuni
dermatologice. Specialistul nostru recomandă ca diabeticii să ţină cont de aportul ridicat de glucide şi
să consume produsul analizat numai cu avizul medicului curant. (Cristina Andreea Călin)

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ketchup-din-tomate-si-amidon-
113148.html
Fulga cu fosfor
de : Cristina Andreea Calin – 05/05/2008

• Periculos, nitritul de sodiu poate fi cancerigen


• Produsul conţine atît de mult fosfor încît dacă am mînca o cantitate mai mare am ajunge să fim
fosforescenţi. Acest exces duce în timp la apariţia osteoporozei.

• Brînza topită cu şuncă Fulga este un produs în care predomină aditivii alimentari care au în
compoziţie fosfor. Ingredientele înscrise pe etichetă sînt: "brînză, apă, smîntînă, unt, zer praf, şuncă
(3%) – (pulpă de porc fără piele şi os, apă, sare, stabilizatori (E 451 – trifosfat sodic, E 452 –
polifosfaţi), sirop de glucoză, afînător (E 407 – caragenan), dextroză, antioxidant (E 316 – erithorbat
de sodiu), aromă, potenţiator de aromă (E 621 – monoglutamat de sodiu, E 635 – 5‘ ribonucleotide de
sodiu), conservant (E 250 – nitrit de sodiu), săruri de topire (E 339 – fosfaţi de sodiu, E 450 – difosfaţi,
E 452 – polifosfaţi), aromă. Grăsime în SU: min. 50%". Dacă veţi consumua 100 g din acest produs
veţi acumula 281,8 kcal (1168,4 Kj), proteine 13,8 g, glucide 4,3g, lipide 23,3g.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare,


descrie produsul analizat: "brînză topită cu profil nutriţional dezechilibrat, cu un exces de grăsimi
animale saturate aterogene şi o serie de aditivi alimentari." Printre E-urile folosite se numără şi
sărurile de topire care aduc un surplus de fosfor, dezechilibrînd balanţa calciu-fosfor şi împiedicînd
astfel fixarea calciului în oase. De asemenea, brînza topită analizată conţine şi nitrit de sodiu (E 250),
care poate fi cancerigen, dar şi E 621 (monoglutamat de sodiu) şi E 635- (5‘ – ribonucleotide disodice)
care pot fi neurotoxice. Mai mult, E 635 poate induce criză de gută. Brînza conţine surse de lactoză,
sare, zaharuri cu index glicemic foarte ridicat (sirop de glucoză, dextroză), de care trebuie să ţină cont
suferinzii de diabet şi cei cu intoleranţă la lactoză. Densitatea energetică a produsului este mare,
281,8 kcal/ 100 grame.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi celor
care alăptează, suferinzilor de maladii cardiovasculare, hepato-renale, celebrovasculare,
neurodegenerative, suferinzilor de osteoporoză, de hiperuricemie (gută), suferinzilor de afecţiuni
dermatologice, de cancer, celor cu status proinflamator sistemic. Cei care au intoleranţă la lactoză vor
testa în prealabil produsul pentru a vedea care este reacţia organismului. Specialistul ne recomandă
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
să ţinem cont de aportul de zaharuri şi de sare ascunse în produs. O persoană adultă nu trebuie să consum/fulga-cu-fosfor-123650.html
consume zilnic o cantitate mai mare de 6 g de sare pentru a nu dezvolta afecţiuni renale sau
cardiovasculare.
Carnaţii Pleşcoi Aldis - Din Pleşcoiul modern
de : Cristina Andreea Calin – 06/01/2008

• Pănă la un punct, tradiţia este respectată. Apoi, ingredientele de bază sunt amestecate cu tot felul de
aditivi alimentari, care fac din cărnaţii analizaţi un produs industrial.

• Cărnaţii Pleşcoi Aldis sunt un produs fiert şi afumat in a cărui compoziţie intră următoarele ingrediente:
"carne vită, carne porc, carne oaie, slănină, sare, apă, proteină din soia, amidon din cartofi,
condimente, zaharuri, arome, lactoză, stabilizatori: polifosfaţi de sodiu E 452, antioxidant: acid ascorbic
E 300, acidifiant: glucono-delta-lactonă E 575, conservant: nitrit de sodiu E 250, colorant: carmin E
120". Tot de pe etichetă aflăm că membrana este naturală şi comestibilă.

• ANALIZÃ.... Cărnaţii analizaţi sunt un produs tradiţional "modernizat", procesaţi din amestec de carne
de vită, porc şi oaie, slănină, proteină vegetală din soia, glucide cu absorbţie lentă (amidon din cartofi)
şi rapidă (zaharuri), lactoză şi aditivi alimentari: stabilizatori, conservanţi, antioxidanţi, acidifianţi,
coloranţi. Deşi produsul nu are etichetă nutriţională, din compoziţie rezultă că are o densitate energetică
ridicată. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare,
explică faptul că aceasta este imprimată de grăsimile animale bogate in acizi graşi saturaţi aterogeni.
De asemenea, produsul conţine un exces de fosfor provenind din stabilizatori E 452. Consumatorii
trebuie să ţină cont de sursele ascunse de sodium, pentru a nu depăşi doza zilnică recomandată. De
asemenea, persoanele care au intoleranţă la lactoză trebuie să ia in considerare faptul că produsul
conţine şi acest ingredient. Specialistul nostru atrage atenţia că aditivul alimentar carmin, E 120, poate
provoca persoanelor sensibile alergii, rinite, astm, erupţii cutanate şi poate declanşa sindromul ADHD.
De asemenea, s-a demonstrat că se face vinovat şi de inrăutăţirea evoluţiei maladiilor Pakinson şi
Alzheimer.

• CONCLUZII. In urma analizei ingredientelor specificate de producător pe eticheta acestor cărnaţi


analizaţi, specialistul noastru face căteva recomandări. Produsul nu este indicat copiilor, femeilor
insărcinate şi care alăptează, persoanelor cu sindrom metabolic (supraponderali, obezi, celor cu diabet
de tip II, suferinzilor de maladii neurodegenerative, bolnavilor de cancer), persoanelor cu afecţiuni
dermatologice, astmaticilor, celor cu sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD),
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
persoanelor care suferă de afecţiuni hepato-renale, bolnavilor de hiperuricemie (gută), celor suferinzi de consum/din-plescoiul-modern-113260.html
dislipidemie, hipertrigliceridemie, alergicilor. Persoanele cu intoleranţă la lactoză trebuie să testeze
produsul inainte de a-l consuma.
Hering conservat artificial
de : Cristina Andreea Calin – 11/01/2008

• Fileul hering matias salmon Ocean Fish are în compoziţie: "file hering
marinat 85%, ulei vegetal 10%, sare 4%, condimente 1%.Coloranţi
naturali E 162 (roşu de sfeclă), E 163 (antociamină). Produsul poate
conţine urme de lapte praf, praf de ou, muştar, seminţe de susan.
Conservanţii E 211 (benzoat de sodiu), E 200 (acid sorbic)".

• ANALIZÅ. Heringul este un peşte marin valoros, cu o proteină cu valoare


biologică ridicată şi un conţinut semnificativ de acizi graşi cu lanţ lung
omega 3, esenţiali pentru sănătate. În preparat însă heringul se află în
combinaţie cu o cantitate foarte mare de sare – 4% – şi cu doi
conservanţi – E 211 şi E 200. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi
atrage atenţia asupra faptului că E 211 poate declanşa ADHD, dar şi
migrene, fiind neurotoxic. Acidul sorbic poate produce iritaţii dermice,
alergii şi distruge rara şi preţioasa vitamină B12, absolut necesară fixării
fierului şi sănătăţii sistemului nervos. Produsul poate fi consumat cu
moderaţie de persoanele sănătoase. Nu este recomandat copiilor,
femeilor însărcinate şi care alăptează, cardiovascularilor, celor cu boli
hepatice, hipertensivilor, persoanelor cu afecţiuni neurodegenerative,
cancere, celor cu boli dermatologice, renale, alergicilor, supraponderalilor
şi obezilor, persoanelor cu tendinţe la edeme şi celor cu celulită.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/hering-conservat-artificial-
113775.html
Un croissant cu prea mult din toate
de : Cristina Andreea Calin – 23/01/2008

• Valoarea energetică a produsului este foarte mare


• Croissantul conţine 11 E-uri, două surse de grăsimi hidrogenate şi zaharoză în exces. Toate acestea sunt
amestecate cu făină şi cu alte câteva ingrediente.

• Pain D‘or – croissant cu cremă de cacao 65 g are o listă de ingrediente foarte lungă, majoritatea dintre ele
intrând la categoria aditivi alimentari. Lista compoziţională înscrisă pe etichetă cuprinde: "făină de grâu,
cremă de cacao 23%, (zahăr, grăsimi vegetale hidrogenate, cacao pulbere, lapte praf, praf de ou,
emulsifianţi: esteri ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi E471 şi alginat de sodiu E 401, aromă, conservant:
sorbat de potasiu 0,1% E 202), margarină (ulei vegetal parţial hidrogenat, apă, emulsificator: lecitină E
3222, mono şi digliceride ale acizilor graşi E 471, conservant acid sorbic E 200, corector de aciditate: acid
tartaric E 334 şi acid citric E 330, aromă, colorant: betacaroten E 160a ), zahăr, unt, praf de ou, dextroză,
sare, drojdie, emulsifiant: mono şi digliceride ale acizilor graşi E 471, conservat propionat de calciu E 282,
aromă". Valorile nutriţionale sunt "grăsimi 12 g (19%), grăsimi saturate 1g 6%, colesterol 11 mg (1%), sodiu
162 mg (7%), carbohidraţi 9g (3%), fibre dietetice 2g (10%), zahăr 6 g, proteine 3 g".

• ANALIZÅ. Produsul analizat face parte din categoria croissantelor şi are un profil nutriţional dezechilibrat cu
un exces de glucide care imprimă o încărcătură glicemică ridicată. De asemenea, are în compoziţie o
cantitate mare de grăsimi, din care o parte sunt reprezentate de grăsimile hidrogenate nesănătoase. În
acest contex şi densitatea calorică a produsului este ridicată, ne previne profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. În compoziţia croissantului se regăsesc şi o
serie de aditivi alimentari din categoria emulgatorilor, coloranţilor, conservanţilor, corectorilor de aciditate.

• Conservanţii: acid sorbic, sorbat de potasiu şi propionat de calciu pot provoca persoanelor sensibile o serie
de efecte adverse. Dintre acestea, iritaţiile dermice, alergiile, diminuarea simţului olfactiv şi gustativ,
provocarea de migrene sunt cele mai frecvent întâlnite. De asemenea, acidul sorbic distruge preţioasa şi
rara vitamină B12 absolut necesară bunei funcţionări a sistemului nervos şi fixării fierului. Conţine surse de
gluten, lactoză, gălbenuş de ou.

• CONCLUZII. Produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,


supraponderalilor şi obezilor, persoanelor care suferă de afecţiuni cardiovasculare, celor cu maladii
hepatice, renale, alergicilor, persoanelor care suferă de diferite tipuri de cancer, celor cu afeţiuni
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
dermatologice, persoanelor cu boli pulmonare. Produsul este interzis suferinzilor de celiachie din cauza consum/un-croissant-cu-prea-mult-din-
conţinutului de gluten. Diabeticii îl vor consuma numai cu avizul medicului curant. Persoanele cu intoleranţă toate-114882.html
la lactoză şi la ou vor testa produsul înainte de a-l consuma.
Apă minerală cu aditivi alimentari
de : Cristina Andreea Calin – 18/01/2008

• Galbenul de chinolină dă culoarea


• Băutura are un strop de suc natural de lămâie, iar gustul de soc este obţinut din arome. Acestea sunt
amestecate cu aditivi alimentari, unii dintre ei foarte nocivi.

• BIBO "soc şi lămâie" este o "băutură răcoritoare carbogazoasă cu aromă de soc şi suc de lămâie".
Ingredientele acestui produs sunt, după cum sunt înscrise pe etichetă: "apă naturală minerală Biborţeni –
forajele F7+F8+F9, zahăr, dioxid de carbon, E 290, extract de lămâie, suc natural de lămâie (min. 0,7%),
acidifiant: acid citric E 330, aromă, stabilizatori: gumă arabică E 414, gumă de esteri E 445, coloranţi:
caramel cu sulfit de amoniu E 150d şi galben de chinolină E 104, conservant benzoat de sodiu E 211".

• ANALIZÅ. Produsul analizat este o băutură carbogazoasă aromată pe bază de apă naturală minerală,
zaharoză, dioxid de carbon, extracte de lămâie şi aditivi alimentari. Apa minerală utilizată la fabricarea
băuturii este mult mai sănătoasă şi indicată consumului decât produsul rezultat din ea, ne explică profesorul
doctor Gheorghe Mencinicopschi. Deşi produsul nu are etichetă nutriţională, din compoziţie rezultă că are o
cantitate ridicată de zaharoză. Coloranţii utilizaţi fac parte din categoria celor nocivi. E 104 – galben de
chinolină – poate provoca persoanelor sensibile alergii, astm, dermatite, sindrom de hiperactivitate şi
deficienţă de concentrare (ADHD). Acest colorant este interzis persoanelor cu sensibilitate la aspirină.
Guma de esteri, E 445, este un aditiv alimentar care nu este încă evaluat complet din punct de vedere
toxicologic, nefiind recomandată consumului frecvent. Datorită zahărului ascuns, puţini consumatori
conştientizează că zilnic introduc în organism nebănuit de mari cantităţi de zahăr alb rafinat. Astfel încât se
ajunge ca la un consum de un litru de băutură pe zi să consumăm aproximativ 100 g de zahăr.

• CONCLUZII. Produsul nu este indicat copiilor, supraponderalilor, obezilor, femeilor însărcinate şi care
alăptează, alergicilor, persoanelor cu afecţiuni dermatologice, celor cu poliartrite reumatoide, astmaticilor,
suferinzilor de maladii cardiovasculare, bolnavilor cu afecţiuni hepatice, renale, hipertensivilor, celor cu
diferite tipuri de cancer, suferinzilor de afecţiuni neurodegenerative. Diabeticii vor cere sfatul medicului.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/apa-minerala-cu-aditivi-alimentari-
114414.html
Salam de Sibiu modern
de : Cristina Andreea Calin – 02/04/2008

• Aditivul alimentar E 621 scade valoarea biologică a salamului analizat. De aceea, recomandarea
specialistului este să fie consumat cu moderaţie chiar şi de persoanele sănătoase.

• Salamul de Sibiu este un produs din categoria celor de calitate, cel puţin dacă e să ne luăm după
preţ. Este un mezel crud-uscat, iar cei de la Spack au pus în el ―pulpă porc, slănină, sare,
condimente, conservant (nitrit de sodiu), antioxidanţi (izoascorbat de sodiu E 301), potenţiator de
aromă (monoglutamat de sodiu E 621)‖.

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări


Alimentare, descrie produsul analizat: ―Salam crud tip Sibiu care, spre deosebire de produsul
tradiţional, conţine în plus antioxidanţi, izoascorbat de sodiu E 301 şi potanţiator de aromă,
mono-glu tamat de sodiu E 621 (MSG)‖. Conform lucrării ―Produse româneşti din carne. Conform
cerinţelor Uniunii Europene. Procesare. Control. Reţete‖, a profesorilor Gheorghe
Mencinicopschi, Ioan Cironeanu, Monica-Mariana Neagu, Aneta Marina, Eugenia-Livia Pană, în
1965 pentru salamul de Sibiu se foloseau următoarele ingrediente: ―Carne de porc şi slănină tare,
condimente şi alte ingrediente: usturoi, ienibahar, piper alb, zahar, sare, azotat de potasiu (ş.a.)‖.

• Produsul analizat are densitate calorică ridicată şi un conţinut semnificativ de grăsimi animale
saturate, aterogene, periculoase pentru sănătate. De asemenea, E 621 are o serie de efecte
adverse. Cel mai grav este că este neurotoxic.

• CONCLUZII. Produsul poate fi consumat cu moderaţie de persoanele sănătoase în cadrul unei


diete echilibrate şi diversificate şi a unui stil de viaţă activ. Nu este indicat suferinzilor de maladii
cardiovasculare, hipertensiune arterială, dislipidemie, hipertrigliceridemie, suferinzilor de boli
hepato-renale, suferinzilor de gută, de diferite boli dermatologice, cancer şi maladii
neurodegenerative.

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/salam-de-sibiu-modern-
121212.html
Heidi - Ciocolată cu conservanţi
de : Cristina Andreea Calin – 15/10/2008

• Ciocolata albă cu felii de portocală confiată Heidi este un produs care are în compoziţie mai mult zahăr decât unt de
cacao, ceea ce duce la un dezechilibru nutriţional mare.
• Ciocolata analizată conţine conservanţi într-o cantitate mult mai mare decât unt de cacao, care ar trebui să fie
ingredientul principal. Conservanţii utilizaţi au efecte adverse asupra sănătăţii. E202, sorbat de potasiu, le poate
provoca astm şi alergii consumatorilor sensibili.

• Metabisulfitul de sodiu, E223, are o doză zilnică admisă foarte mică, de 0,7 mg/kg corp din cauza multiplelor sale
efecte adverse. Cel mai grav este că încetineşte asimilarea vitaminei B1, care poate provoca în timp probleme ale
sistemului nervos.
• Mai mult, induce "astm de sulfit". Persoanele cu bronşită, conjunctivită, emfizem, afecţiuni cardiovasculare şi renale
trebuie să evite consumul compuşilor cu sulf. E211, benzoat de sodiu, declanşează sindromul de hiperactivitate şi
deficienţă de concentrare (ADHD) şi poate interfera cu ADN-ul, ducând în timp la apariţia cancerului. Doza zilnică
admisă este de 0-5 mg/kg corp.

• Aditivii alimentari utilizaţi pentru această ciocolată îi scad valoarea biologică şi îi cresc valoarea energetică. De aceea,
persoanele supraponderale şi obeze trebuie să evite consumul, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
• Cantitatea mare de zahăr din această ciocolată pune în pericol sănătatea pancreasului, care este obligat să secrete o
cantitate foarte mare de insulină.
• Ciocolata nu corespunde criteriilor specificate în Legea 123/2008 şi de aceea nu poate fi vândută în unităţile de
învăţământ preşcolar.

• CONCLUZII
• În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este indicat copiilor, fe-meilor
însărcinate şi care alăptează, persoanelor care suferă de afecţiuni cardiovasculere, dermatologice, stomatologice,
hepatice şi renale, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, alergicilor, astmaticilor, celor cu ADHD. Persoanele care
suferă de intoleranţă la lactoză şi cele cu alergie la soia vor testa întâi o mică parte din produs pentru a vedea care
este reacţia organismului. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de cantitatea de glucide din produs.

• Ingrediente: zahăr, portocală confiată 23% (felii de portocală, zahăr, sirop de glucoză, conservanţi: E202 – sorbat de
potasiu, E211 – benzoat de sodiu, E223 – metabisulfit de sodiu, conţine sulfaţi), unt de cacao, lapte praf integral, lapte
praf degresat, praf de zer, emulsificator: lecitină din soia – E322, aromă: vanilină şi portocală. Substanţă uscată din
lapte, în ciocolată, minimum 29%. Substanţă uscată din lapte în ciocolată, minimum 21%. Poate conţine urme de alune
de pădure, nuci, migdale. Valori nutriţionale/100 g: valoare energetică 492 kcal/2.062 kj, proteine 6,88 g, carbohidraţi
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
61,12 g, grăsimi 24,48 g. consum/ce-bem-ce-m-acirc-ncam-heidi-
ciocolata-cu-conservanti-136390.html
Roşii amestecate cu E-uri
de : Cristina Andreea Calin – 15/05/2008

• Conţine o cantitate mare de sare


• Pentru a obţine consistenţa dorită, producătorul a folosit substanţe de îngroşare şi amidon, care pot
afecta sistemul gastrointestinal al consumatorilor.

• Sosul dulce Spring pentru pizza are în compoziţie, pe lîngă apă şi sos de tomate, şi şase aditivi
alimentari. Ingredientele enumerate pe etichetă sînt: "Apă, pastă de tomate, sirop de glucoză-
fructoză, zahăr, amidon din porumb, sare iodată, acidifiant: acid citric E 330, antioxidant: acid
ascorbic E 300, stabilizatori: gumă guar E 412, gumă xanthan E 415, conservanţi: benzoat de sodiu E
211, sorbat de potasiu E 202, legume deshidratate, plante aromatice, condimente naturale, arome
naturale şi identic naturale (n.r. – artificiale).

• ANALIZĂ. Produsul este un sos cu profil nutriţional dezechilibrat, ne spune profesorul doctor
Gheorghe Mencinicopschi. Acesta are un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat (zahăr,
sirop de glucoză-fructoză), dar şi glucide cu absorbţie lentă (amidon din porumb). Acestea forţează
pancreasul endocrin să producă mai multă insulină, îmbolnăvindu-l în timp. Sosul conţine şi o serie
de aditivi alimentari cu rol de conservanţi, subsanţele de îngroşare, antioxidanţi, acidifianţi.
Conservantul E211 este unul dintre cele mai periculoase E-uri. Teste realizate anul trecut au
demonstrat că acesta poate produce mutaţii ale AND-ului. Gumele folosite pentru obţinerea
consistenţei sosului – E 412 şi E 415, pot interfera cu absorbţia vitaminelor şi a mineralelor,
împiedicînd organismul să le utilizeze. Sosul conţine pe lîngă cantităţi mari de zahăr şi o cantitate
apreciabilă de sare ascunsă, care ar trebui să pună în alertă consumatorul. S-a demonstrat că nu
trebuie să depăşim 6 g de sare zilnic, pentru a nu avea probleme de sănătate. De asemenea,
produsul are şi o densitate energetică ridicată, dedusă din ingredientele utilizate la fabricarea lui.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care
alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de hipertensiune arterială, de boli hepato-renale,
celor cu maladii ale tubului gastro-intestinal. Diabeticii îl vor consuma numai cu avizul medicului
curant, ţinînd cont de aportul de glucide. Persoanle care sînt sensibile la unele ingrediente şi aditivi http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
alimentari îl vor evita. consum/rosii-amestecate-cu-e-uri-
124571.html
Jumătate ulei, jumătate aditivi
de : Cristina Andreea Calin – 10/09/2008

• Consumatorii care doresc să îşi asezoneze fripturile cu ulei, în care s-au dizolvat zece substanţe chimice şi cîteva
seminţe de muştar, pot încerca sosul dijonnaise Knorr.
• Sosul dijonnaise de la Knorr este un produs în care s-au amestecat zece aditivi alimentari, unul mai periculos decît
celălalt. Din lista de ingrediente aflăm că are în compoziţie ―ulei vegetal 49,2%, apă 25%, zahăr, oţet, seminţe de muştar
4,2%, muştar pudră, sare 0,9%, conservanţi (polisorbat 60 – monostearat de poliooxietilenă sorbitan E 435, potasium
sorbat E 202, sulfat de sodiu – posibil E 221 (sulfit de sodiu), agent de îngroşare gumă de xanthan E 415, coloranţi
(clorofilă E 140, caramel E 150, tartrazină E 102, galben sunset E 110), antioxidanţi edetat de calciu disodiu – E 385
etilen diamină de tetraacetat de calciu, BHA – E 320 bulilhidroxianisol‖. 100 de grame de produs aduc un aport energetic
de 518 kcal/2.177 kj, 2,8 g proteine, 9,8 g glucide şi 52 g lipide.

• ANALIZĂ. Sosul dijonnaise este un produs de tip maioneză care are un profil nutriţional dezechilibrat, lipidele
reprezentînd mai mult de jumătate din compoziţia lui, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetări Alimentare. De asemenea, în compoziţia produsului intră o cantitate mare de glucide cu index
glicemic foarte ridicat şi foarte multă sare. Această compoziţie îi imprimă sucului o valoare energetică extrem de mare,
518 kcal.
• Acest amalgam a fost condimentat cu o mulţime de aditivi alimentari ce afectează în mod grav organismul. Cei mai
periculoşi sînt cei doi antioxidanţi, ambii putînd cauza cancer. E 385 poate induce modificări metabolice, dezechilibre ale
balanţei minerale, inhibă enzimele şi coagularea sîngelui, produce tulburări gastrointestinale, hematurie şi crampe
musculare. Doza zilnică admisă pentru etilen diamină tetraacetat de calciu este de 0-2,5 mg/kg corp. Efecte la fel de
nocive are şi butilhidroxianisolul E 320. Alergiile şi stările de somnolenţă sînt doar cîteva dintre ele. Conservantul
monostearat de poliooxietilenă sorbitan E 435 poate potenţa asimilarea substanţelor toxice liposolubile din tractusul
digestiv, fiind potenţial cancerigen. De asemenea, scade absorbţia unor nutienţi. Prin menţiunea ―delicios cu preparate
din carne‖, producătorul instigă la o alimentaţie nesănătoasă, plină de grăsimi animale saturate.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
supraponderalilor şi obezilor, celor cu sindrom metabolic, dislipidemie, hipertensiune, maladii cerebro şi cardiovasculare,
maladii hepatorenale, maladii neurodegenerative (Alzheimer, Parkinson), cancere, celor cu status proinflamator sistemic
(mai ales din cauza aportului excesiv de acizi graşi proinflamatori omega 6), bătrînilor, astmaticilor, celor cu boli
dermatologice, celor cu celulită. Diabeticii trebuie să ţină cont de aportul de glucide (zahăr). Cei care au alergie la muştar
sau alte componente vor testa produsul în prealabil.

• Coloranţii
• E 102 tartrazină, E 110
• Sunset yellow şi E 150 caramel sînt coloranţi sintetici care pot induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de
concentrare (ADHD). De asemenea, pot produce alergii şi acutizează crizele de astm persoanelor care suferă de http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
această afecţiune. consum/jumatate-ulei-jumatate-aditivi-
133214.html
• Dintre aceşti coloranţi, celemai multe probleme de sănătate poate cauza E 110, care ajunge chiar la distrugeri
cromozomiale.
Margarina Linco are unt doar în reclamă
de : Cristina Andreea Calin – 04/10/2008

• Linco cu unt proaspăt este o păcăleală. Reclama tv ne arată un copil înnebunit după această grăsime
sintetică, în gura căruia este pus un sfat: "Nu mai trebuie unt, că are Linco!". Chiar unt proaspăt.

• Numai că realitatea este cu totul alta. În primul rând, din cauza faptului că este o grăsime modificată
din punct de vedere chimic prin interesterificare, Linco nu este recomandat copiilor, ne spune
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

• Untul este prezent într-o cantitate atât de mică, 0,5%, încât nu are nici o valoare. De fapt, în afară de
apă, produsul este realizat numai din ingrediente care ar putea afecta sănătatea consumatorilor, fiind
total dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. Cantitatea mare de lipide face ca această margarină
să nu fie indicată pentru consum persoanelor cu afecţiuni hepatice, cardiovasculare, celor cu
hiperuricemie, dar nici diabeticilor. Mai mult, cantitatea mare de sare din produs îl contraindică şi celor
cu afecţiuni renale şi persoanelor care suferă de celulită. Un adult nu trebuie să consume mai mult de
6 g de sare zilnic.

• Efectele aditivilor
• În compoziţia margarinei Linco cu unt proaspăt intră şi aditivi alimentari care pot interfera cu buna
funcţionare a organismului. Acidul sorbic E200 este unul dintre ele, pentru că poate provoca iritaţii
dermice, alergii şi distruge vitamina B12. Doza zilnică admisă este de 25 mg/kg corp. Persoanele care
fumează ar trebui să evite consumul de betacaroten E160, pentru că duce la apariţia cancerului
pulmonar, mai ales în cazul celor care sunt predispuşi la această maladie. Valoarea energetică a
produsului este foarte mare, de aceea trebuie evitat de persoanele supraponderale şi obeze. Luat în
asamblu şi privit din prisma interacţiunii dintre ingrediente, produsul nu este recomandat nici femeilor
însărcinate şi care alăptează, celor cu status proinflamator sistemic, celor cu afecţiuni dermatologice,
pulmonare, stomatologice, alergicilor, celor cu maladii cerebrovasculare.

• Ingrediente:
• apă, uleiuri rafinate şi grăsimi vegetale interesterificate, unt (0,5%), sare (0,5%), emulsificatori (mono şi
digliceride ale acizilor graşi-E471), aromă, conservant (acid sorbic-E200), acidifiant (acid citric-E330),
colorant (betacaroten-E160), vitamine (A, D3). Valori nutriţionale/ 100 g: valoare energetic 1480 http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-margarina-
g/360kcal, lipide 40 g, proteine 0 g, glucide 0 g. Margarină cu conţinut scăzut de grăsime. Conţine 40% linco-are-unt-doar-in-reclama-135330.html
grăsime.
Muştar dulce cu aditivi alimentari
de : Cristina Andreea Calin – 30/09/2008

• Muştarul dulce "La grande famiglia" este obţinut din boabe de muştar, sare, acid acetic,
zahăr, dar şi aditivi alimentari potenţial periculoşi pentru sănătate.

• Dintre aditivii alimentari periculoşi se remarcă edulcorantul chimic de sinteză zaharină


E954, care este încadrată în grupa 2B, ca agent cancerigen posibil la om, ne spune
profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
De asemenea, colorantul chimic de sinteză azoic E102 tartrazina, este incriminat în
declanşarea sindromului ADHD (deficienţă şi devieri de comportament) interferent cu
metabolismul zincului şi cu activitatea enzimelor digestive. E102 duce la creşterea
incidenţei unor tumori tiroidiene. Tartrazina poate provoca alergii persoanelor care
reacţionează alergic la aspirină (salicitaţi) sau celor astmatice. De asemenea, poate altera
percepţia şi comportamentul, producând stări de confuzie. Doza zilnică recomandată din
acet aditiv este de 7,5 mg/ kg corp. Produsul analizat nu este indicat copiilor,
adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu sindrom ADHD, celor cu
sensibilitate digestivă, alergicilor, astmaticilor, suferinzilor de cancer.
• Persoanele care au alergie la muştar vor testa în prealabil produsul, iar celelelalte
persoane, în special suferinzii de boli hepato-renale şi hipertensivii vor ţine cont de
cantitatea de sare adusă de produs.

• Ingrediente:
• Apă, boabe de muştar (min 16%), sare, acidifiant (acid acetic alimentar E260), zahăr,
îndulcitor (zaharină E954), colorant alimentar (tartrazină E102), comdimente. Nu conţine
conservanţi. Nu este precizată valoarea nutriţională

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/mustar-dulce-cu-aditivi-alimentari-
134943.html
Iaurt natural, doar în reclamă
de : Cristina Andreea Calin – 16/08/2008

• Produsul conţine grăsimi saturate


• Iaurtul este în general un preparat sănătos, care poate fi consumat de toată lumea. Acest lucru nu mai
este valabil dacă i se adaugă E-uri şi zahăr.
• În reclama de la televizor ni se spune că produsele Napolact sînt "ca odinioară", fiind foarte naturale.
• Iaurtul cu vişine nu se încadrează deloc în acest trend, fiind mai mult ca acum, decît ca odinioară.
Ingredientele sale sînt: "Lapte pasteurizat la temperatură înaltă, preparat de vişine 15% (conţine: 6,7%
fruct în produs finit, zahăr, sirop de glucoză, stabilizatori: caragenan E 407, gumă xanthan E 415,
aromă: vişine, colorant: suc de sfeclă roşie E 162, acidifiant: acid citric E 330), lapte praf degresat,
culturi lactice secţionate, zahăr, amidon modificat din porumb 0,3% E 1420". 100 de grame de iaurt vă
vor aduce 95 kcal/400 kj, "proteine 2,7 g, glucide, total: 15,5 g, d.c. zahăr: 11 g, lipide 2,5 g".

• ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi ne spune că iaurtul este un produs fermentat
obţinut din lapte pasteurizat cu adaos de preparat de vişine, care conţine zahăr, sirop de glucoză,
aditivi alimentari E 407, E 415, E 162, E 330, dar şi lapte praf degresat, zahăr, amidon modificat.
Această compoziţie face ca produsul să fie dezechilibrat nutriţional, cu un exces de glucide adăugate
(15,5 g%), din care majoritatea sînt cu index glicemic foarte ridicat (zaharoză, sirop de glucoză),
producînd fluctuaţii periculoase ale glicemiei. Din această cauză pancreasul endocrin poate avea de
suferit, fiind nevoit să producă într-un timp scurt o cantitate mai mare de insulină. Specialistul ne atrage
atenţia că produsul are şi un aport de grăsimi animale saturate, aterogene.
• Aditivii utilizaţi pot avea efecte adverse, mai ales asupra persoanelor sensibile. Caragenanul, E 407,
poate avea acţiune laxativă, iar în unele cazuri poate provoca alergii. S-a demonstrat că aditivul
caragenan nativ poate fi degradat, limitat în intestin manifestînd efect toxic, putînd provoca ulcer şi
cancer. Efecte negative are şi guma xantan, E 415, care poate interfera cu absorbţia lipidelor şi a
sărurilor minerale.

• CONCLUZII. În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul Gheorghe Mencinicopschi


ne spune că produsul nu este indicat celor cu sensibilitate la aditivii alimentari utilizaţi, celor cu
intoleranţă la lactoză şi alergie la proteine lactice. Suferinzii de maladii cardio- şi cerebrovasculare, cei
cu dislipidemie vor ţine cont de aportul de grăsimi saturate.
• Personele care suferă de diabet şi cei cu rezistenţă la insulină îl vor consuma numai cu avizul http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
medicului curant, ţinînd cont de aportul de glucide adus de produs. Suferinzii de sindrom metabolic vor consum/iaurt-natural-doar-in-reclama-
131568.html
cere sfatul medicului înainte de a consuma acest iaurt.
Napolitane cu valoare energetică mare şi
trei alergeni
de : Cristina Andreea Calin – 24/10//2008
• Wafer‘s Joy este un produs de tip napolitană, cu un profil nutriţional dezechilibrat, dat de cantitatea
mare de glucide.

• Din această cauză, pancreasul endocrin este extrem de stresat, fiind forţat să secrete o cantitate foarte
mare de insulină într-o perioadă scurtă, ne spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Mai mult, produsul analizat are în compoziţie şi o
cantitate mare de grăsimi vegetale, a căror natură botanică nu este specificată şi nici dacă au trecut
sau nu printr-un procedeu de modificare chimică. Sodiul ocupă şi el o pondere importantă în
compoziţia napolitanelor. De aceea, persoanele cardiovasculare şi renale trebuie să ţină cont că nu
trebuie să consume mai mult de 6 g/sare pe zi.

• Din cauza acestei compoziţii, napolitanele analizate au şi o valoare energetică foarte ridicată. Din
această cauză, supraponderalii şi obezii trebuie să evite consumul.

• De asemenea, specialistul atrage atenţia că persoanele alergice la soia trebuie să testeze reacţia
organismului la acest produs. Cei cu alergie la lactoză vor consuma napolitanele cu precauţie.

• Persoanelor cu celiachie (intoleranţă la gluten) le este interzis consumul produsului analizat.


Specialistul recomandă ca napolitanele Wafer‘s Joy să fie consumate cu precauţie de copii, femei
însărcinate şi care alăptează, bolnavi hepatici, de cei cu afecţiuni ale tractusului digestiv. Diabeticii vor
cere sfatului medicului şi vor ţine cont de cantitatea mare de glucide.

• INGREDIENTE
• Napolitane cu cremă (67%) cu aromă de alune: făină de grâu, zahăr, grăsime vegetală, lapte praf (min.
5%), zer praf, emulgator (lecitină din soia E322), făină de soia, extract de malţ, agenţi de afânare
(bicarbonat de sodiu E500 şi amoniu E503), sare iodată, aromă identic naturală de alune. Valorile
nutriţionale pentru 100 g produs: grăsimi 10,8g, proteine 8,4g, carbohidraţi 48,2g, valoarea energetică
1419,5 kj/ 100g.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/napolitane-cu-valoare-energetica-
mare-si-trei-alergeni-137154.html
Vegeta - Mult gust, multă sare
de : Cristina Andreea Calin – 12/08/2008

• Produsul trebuie evitat de cardiaci


• Ingredientul principal al produsului analizat este sarea. Din această cauză, foarte multe persoane
trebuie să evite consumul, pentru a nu avea probleme grave de sănătate.

• Vegeta este un adaos universal pentru mîncăruri, care are în compoziţie: sare de bucătărie maximum
58%, legume uscate 15,5% (morcov, păstîrnac, ceapă, ţelină, frunze de pătrunjel), potenţiatori de
aromă (glutamat de sodiu E 621, inozinat de sodiu E 631, zahăr, condimente, amidon din porumb,
colorant (riboflavină E 101i). 100 de grame din acest produs aduc un aport energetic de 137 kcal/583 kj
şi 8,5 g proteine, 24,5 g carbohidraţi, 0,6 g grăsimi.

• ANALIZĂ. Vegeta este un produs foarte dezechilibrat nutriţional, principalul ingredient fiind sarea.
Acesteia i s-au adăugat legume deshidratate şi potenţiatori de aromă. Înainte de a consuma acest
produs trebuie să aveţi grijă la cantitatea foarte mare de sodiu, care provine atît din sarea de bucătărie,
cît şi din glutamatul de sodiu şi inozinatul de sodiu. Un adult nu trebuie să depăşească un consum mai
mare de 6 g zilnic de sare provenit din toate alimentele, dacă vrea să evite problemele de sănătate, în
special cele de circulaţie şi cardiace.

• Glutamatul de sodiu este şi el un pericol pentru sănătate, declanşînd sindromul bucătăriei chinezeşti.
Acesta se manifestă prin senzaţii de slăbiciune, greaţă, senzaţie de amorţeală la nivelul antebraţului şi
cefei, crize de astm, respiraţie greoaie, modificări de ritm cardiac. Inozinatul de sodiu, E 631, este un
aditiv alimentar pentru care nu s-au făcut încă suficiente studii pentru a se vedea care sînt efectele
consumului, ne spune prof. dr. Mencinicopschi. Toate produsele de tip bază pentru mîncăruri au
aceste caracteristici şi de aceea trebuie consumate cu multă moderaţie şi numai în scopul de a da
savoare preparatelor. Produsele nu vor fi folosite singure.

• CONCLUZII. Produsul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează,
persoanelor care suferă de afecţiuni cardiace, celor cu hipertensiune, suferinzilor de hiperuricemie
(gută), supraponderalilor şi obezilor, celor care suferă de maladii hepato-renale, celor care au tendinţa
de a reţine apă în ţesuturi (edeme), suferinzilor de sindrom metabolic. Diabeticii vor consuma produsul
numai cu acordul medicului curant. http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/vegeta-mult-gust-multa-sare-
131277.html
Cafea din margarină
de : Cristina Andreea Calin – 26/09/2008

• Don Cafe 2 în 1 este o băutură instant pe bază de margarină, cafea solubilă, lapte (în
realitate componente din lapte-lactoză şi proteine din lapte) şi o serie de aditivi care
interferează, în special cu metabolismul calciu-fosfor.

• Produsul are un profil nutriţional extrem de dezechilibrat, cu un ecxes de grăsimi


hidrogenate periculoase şi glucide cu index glicemic foarte ridicat. De aceea, produsul
nu este recomandat copiilor, conform legii 123/2008, atenţionează prof dr Gheorghe
Mencinicopschi. Deşi pe etichetă este inscripţionat mare faptul că produsul nu conţine
zahăr, aceast praf pentru reconstituire conţine un zahăr cu index glicemic şi mai ridicat,
glucoza, care determină fluctuaţii periculoase ale glicemiei. Aditivii care conţin fosfor
E340, E341 au efect de dezichilibrare a balanţei calciu-fosfor, împiedicând fixarea
calciului în oase, procesul fiind accentuat de prezenţa cafeinei. Produsul nu este
indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, hipertensivilor,
suferinzilor de maladii hepato-renale, cardio şi cerebrovasculare, neurodegenerative,
cancer, celor cu densitate osoasă scăzută şi osteoporoză, celor cu status pro-
inflamator sistemic, suferinzilor de celulită. Diabeticii îl vor consuma numai cu avizul
medicului curant. Cei cu intoleranţa la lactoză vor testa produsul în prealabil.

• Ingrediente:
• Grăsimi vegetale hidrogenate (ulei de cocos), cafea instant (28%), sirop de glucoză,
lactoză, proteine din lapte, stabilizator: fosfat tripotasic E340 iii, agent de afânare dioxid
de siliciu E551/ E341 iii/(fosfat tricalcic), emulgator E471 (mono şi dligliceride ale
acizilor graşi)/ E452i (polifosfat sodic), agent de îngroşare E415 (gumă xantan). Poate
conţine urme de produse pe bază de cereale care conţin gluten. Valori nutriţionale:
valoarea energetică la 100 de grame produs: 579 kcal/ 2408 kj, proteine 7g,
carbohidraţi 42g, grăsimi 42g.
http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-
consum/ce-bem-ce-mancam-cafea-din-
margarina-134650.html
Bison Red Energy drink
• Bison Red Energy drink with taurin and guarana. Bautura
racoritoare carbogazoasa, energizanta cu taurina si guarana.
Atentie la ingrediente: apa, zahar, dioxid de carbon, acidifiant
(acid citric - E 330), reglator de aciditate (citrat de sodiu - E
331, acid glucuronic, gamalactona), taurina, extract de
guarana, inozitol, arome, cafeina (32 mg/100 ml), antioxidant:
acid ascorbic - E 300, coloranti: alura red AC - E 129,
conservanti: benzoat de sodiu - E 211, sorbat de potasiu - E
202.

• Din eticheta nutritionala reiese ca produsul are o densitate


calorica mica (43,8 Kcal/100 ml), 10 g/100 ml, 0 g proteine, 0
g lipide. Dar trebuie precizat ca este o adevarata performanta
daca reusesti sa citesti eticheta. Cu siguranta producatorul
stie de ce!

• CONCLUZIE. Specialistul nostru, prof. dr. Gheorghe


Mencinicopschi, spune ca "este un produs dezechilibrat
nutritional, compus in principal din apa, zahar si aditivi
alimentari de sinteza". Insusi producatorul nu recomanda
produsul copiilor si persoanelor sensibile la cafeina. De
asemenea, aceasta bautura nu e recomandata: diabeticilor,
hepaticilor, renalilor, cardiovascularilor, hipertensivilor,
obezilor, suferinzilor de cancer, de astm, alergicilor.
Intrebarea este cui ii este destinata aceasta bautura? Poate
ne raspunde chiar producatorul.
Batonul Q-form nu ne arde grasimile
03 Februarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Produs de slabit cu grasimi vegetale

• Desi se vrea a fi un produs "care arde grasime", batonul Q-form nu face decat sa ii aduca
celui care il consuma un aport caloric foarte ridicat.

• Ingredientele batonului Q-form, care "inlocuieste o masa pentru controlul greutatii", sunt,
conform etichetei, urmatoarele: cereale expandate 18% (porumb, orez, ovaz), sirop de
glucoza 18%, fibra vegetala 10% (grau, ovaz), proteina 5% (lapte praf degresat izolat proteic
de zer, cazeinat de sodiu), izolat proteic din soia 4%, cacao pudra degresata 4%, extract de
malt din orz dextroza, grasime vegetala hidrogenata, antioxidant acid ascorbic E 300.
Emulsifiant: lecitina din soia E 322, L-carmitin fosfat 0,4%, aromatizant vanilina.

• Eticheta nutritionala pentru 60 de grame de produs specifica o valoare energetica de 198


kcal, proteine 5 grame, carbohidrati 40 grame, lipide totale 2 grame, din care saturate 0,5
grame, fibre 6 grame, sodiu 0,1 grame, vitamina C 15 mg, vitamina E 2,4 mg, vitamina B1
1,6 mg, vitamina B2 0,32 mg, vitamina B6 0,36 mg, vitamina PP 3,6 mg, vitamina B12 0,6
µg, acid folic 10 µg si L-Carnitin fosfat 1 g.

• ANALIZA. Produsul analizat are un excend de carbohidrati, in special cu index glicemic


foarte ridicat, sirop de glucoza, dextroza (care este din punct de vedere chimic tot glucoza) si
cereale expandate, de asemenea cu index glicemic ridicat, ce exercita un efect stresant
asupra pancreasului endocrin, ne precizeaza Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetari Alimentare. De asemenea, produsul contine grasime vegetala
hidrogenata recunoscuta a fi periculoasa pentru sanatate, din cauza efectului aterogen al
acizilor grasi translimitati cantitativ in tari ca Statele Unite ale Americii, Canada si unele tari
membre ale Uniunii Europene.

• CONCLUZII. Produsul Q-form baton pentru slabit nu este indicat copiilor, lucru specificat si
pe ambalaj: "A nu se lasa la indemana copiilor!". De asemenea, producatorul specifica faptul
ca produsul nu este recomandat diabeticilor, tocmai datorita zaharurilor cu absorbtie rapida
si index glicemic ridicat. Densitatea calorica a produsului este mare, 330 kcal la 100 de
grame de produs. Din aceasta cauza nu este indicat supraponderalilor, obezilor, persoanelor
sedentare, suferinzilor de sindrom metabolic, hipertensivilor, suferinzilor de boli
cardiovasculare, de maladii inflamatorii cronice, bolnavilor de cancer, celor care sufera de
anumite alergii, astmaticilor, suferinzilor de boli neurodegenerative, ne spune specialistul
nostru, profesorul Gheorghe Mencinicopschi.
Raffaelo - Prea mult dulce
02 Februarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Ingredientele produsului Raffaelo "specialitati crocante de


cocos cu migdala intreaga in interior" sunt conform etichetei:
cocos 24% (cocos deshidratat, lapte de cocos praf), zahar, ulei
vegetal, lapte praf degresat, migdale (8%), grasimi vegetale,
faina de grau, zer praf, arome, emulgator (lecitina de soia
E322), faina de secara, sare, agent de afanare (carbonat
hidrogenat de sodiu E500). Pe ambalajul individual nu are
eticheta nutritionala.

• ANALIZA. Raffaelo este un produs zaharos, continand, pe


langa zahar cocos, lapte praf si migdale, dar si ulei vegetal si
grasimi vegetale, ambele de natura neprecizata, surse de
gluten provenind din faina de grau si de secara. Fiind un
produs cu un continut ridicat de zaharoza, are un index
glicemic ridicat si o densitate calorica specifica produselor
zaharoase, ne explica profesorul Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

• Avand in vedere caracteristicile produsului, specialistul nostru


nu il recomanda diabeticilor, supraponderalilor si obezilor, dar
nici persoanelor suferinde de celiachie (intoleranta la gluten).
Ar fi fost indicata semnalarea prezentei unei surse de gluten.
Salam Infantis cu 5 E-uri
31 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin
• Salamul de vara analizat contine o serie de aditivi alimentari care il fac sa nu fie recomandat pentru bolnavii cu
diferite afectiuni.

• Ingredientele Salamului de vara Infantis sunt, conform etichetei: carne porc, carne vita, amidon, slanina, soia, sare
(clorura de sodiu), condimente, colagen, polifosfati E452, glutamat monosodic E621, acid ascorbic E300, conservanti
(nitrit de sodiu E250), colorant natural (carmin E120). Produsul analizat nu beneficiaza de eticheta nutritionala, astfel
incat nu ne putem da seama de valoarea nutritiva a produsului, inclusiv de continutul in calorii.

• ANALIZA. Salamul de vara analizat este un produs din carne, fiert si afumat in membrana artificiala, necomestibila.
Produsul are in compozitie si ingrediente de natura nonanimala, glucide de tipul amidonului si proteine din soia. De
asemenea, printre proteinele cu valoare biologica scazuta se afla colagenul, iar dintre grasimile nesanatoase
saturate, slanina, precizeaza Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Produsul
contine, de asemenea, polifosfati – sursa de fosfor –, care in exces pot produce tulburari ale depunerii calciului in
oase. In compozitia salamului de vara analizat mai intra, conform etichetei, aditivi de intarire a gustului, glutamat
monosodic, care poate avea efecte neuro-toxice. Precizam ca glutamatul monosodic se gaseste in foarte multe alte
alimente, ceea ce contribuie la un consum zilnic important. Produsul contine conservanti artificiali de tipul nitritului de
sodiu, care, de asemenea, poate fi preluat din mai multe alimente in decursul aceleiasi zile si poate avea efecte
neplacute, specifica profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

• CONCLUZII. Avand in vedere compozitia produsului Salam de vara Infantis, acesta nu este recomandat copiilor,
adolescentilor, supraponderalilor si obezilor, suferinzilor de boli inflamatorii, hepaticilor, bolnavilor de rinichi,
hiperuricemicilor (guta), batranilor cu boli neurodegenerative, cardiovascularilor, bolnavilor de plamani si de cancer,
astmaticilor, ne spune specialistul.

• DE DEMULT. Intr-o lucrare de specialitate, "Produse romanesti din carne" (Conform cerintelor Uniunii Europene:
Procesare, Control, Retete), aparuta in 2006 si elaborata de profesorul Gheorghe Mencinicopschi impreuna cu Ioan
Cironeanu, Monica-Mariana Neagu, Aneta Marina si Eugenia-Livia Pana, este data reteta folosita pentru prepararea
salamului de vara in anul 1966, dar si cea utilizata in perioada 1982-1992.

• Prima dintre retete specifica drept materie prima pentru 100 de kilograme de salam de vara urmatoarele ingrediente:
carne de vita calitatea I 150 kg, carne de porc (pulpa fara os) 17 kg si slanina tare sau gusa 33 kg. Condimentele
folosite sunt, conform lucrarii citate: piper 100 g, zahar 240 g si usturoi 200 g. Materiile prime utilizate in acea
perioada erau rotocoale de vita sau membrane artificiale cu diametrul de 55-60 mm, sfoara, clipsuri. Retete din
perioada 1982-1992 specifica urmatoarele ingrediente pentru 100 de kilograme de produs finit: materii prime: carne
de vita calitatea I 50 kg, carne de porc lucru 17 kg, slanina 33 kg; condimente: condiment universal sau aroma de
piper pe suport 250 g, usturoi sau aroma de usturoi pe suport 250 g; materii auxiliare: polifosfat de sodiu 330 g,
sfoara, clipsuri; invelis: mate cusute, rotocoale de vita, membrane artificiale cu diametrul de 40-70 mm.

• Dupa cum se poate observa, reteta initiala, din 1966, nu continea aditivi alimentari. Pentru salamul de vara produs in
perioada 1982-1992 sunt specificati la materiile auxiliare cativa aditivi alimentari, dar in cantitati care nu erau nocive
organismului, in cazul in care salamul de vara nu era in cantitati mari, respectandu-se un echilibru alimentar, ne
precizeaza specialistul nostru. Comparand cu produsele din aceeasi categorie existente astazi pe piata, putem
constata o crestere cantitativa a E-urilor, ceea ce face ca salamurile de vara sa nu fie recomandate unor categorii
foarte mari de suferinzi.
Rolton - Piure artificial
29 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Un produs dezechilibrat. Modul de pregatire rapid al acestui preparat il poate face preferatul celor
care nu au timp sa isi prepare o masa gatita. Numai ca trebuie sa cititi foarte atent eticheta, inainte
de a va hotari sa consumati acest piure.

• Din eticheta compozitionala rezulta ca produsul "Rolton – piure de cartofi instant cu gust de pui"
contine urmatoarele ingrediente: fulgi de cartofi dezhidratati 75%, frisca vegetala pudra, sare,
texturat de soia, ceapa prajita, potentiator de aroma (glutamat de sodiu E621, ribonucleotide E634
sau E635 – nu se spune care dintre cele doua este folosit pentru acest produs), zahar, aroma de
pui, patrunjel deshidrat, ceapa verde deshidratata, colorant (curcumina E100).

• Nutritional. Din eticheta nutritionala rezulta ca produsul analizat contine pentru 100 de grame, 10,5
grame proteine, 3,8 grame grasimi, 75,3 grame glucide, avand o valoare energetica de 377 kcal la
100 grame de produs.

• Analiza. "Rolton – piure de cartofi instant cu gust de pui" este un produs inalt procesat,
dezechilibrat din punct de vedere nutritional, cu un continut de zaharuri cu absorbtie rapida si cu
un index glicemic ridicat, ne spune profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetari Alimentare (ICA). De asemenea, o greseala a etichetei este faptul ca producatorul nu a
specificat natura compozitionala a ingredientului "frisca vegetala pudra".

• Prezenta acestei detalieri ar fi ajutat in aprecierea valorii biologice a produsului, precizeaza


specialistul nostru. "Rolton – piure de cartofi instant cu gust de pui" are o valoare energetica
ridicata, respectiv 377 kcal la 100 de grame de produs, dupa cum rezulta citindu-i eticheta.

• Concluzie. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune ca produsul analizat nu este recomandat


copiilor, adolescentilor, persoanele care au o activitate mai degraba sedentara, supraponderalilor,
obezilor, suferinzilor de diabet, persoanelor cu afectiuni cardiovasculare, cu afectiuni ale rinichilor
sau ale ficatului. De asemenea, suferinzilor de boli inflamatorii sistemice, bolnavilor de cancer si
celor cu boli neurodegenerative nu le este recomandat consumul produsului analizat de
specialistul nostru, profesorul Gheorghe Mencinicopschi. Toate aceste interdictii sunt date de
faptul ca produsul este inalt procesat.
• LIPSURI
• "O greasala a etichetei este faptul ca nu se specifica natura compozitionala a ingredientului «frisca vegetala http://www.jurnalul.ro/articol_71088/ce_b
pudra». Prezenta acestei detalieri ne-ar fi ajutat in aprecierea valorii biologice a produsului" em__ce_mancam___piure_artificial.html
• Gheorghe Mencinicopschi, directorul ICA
Compot Darrine - Jumatatea nutritiva
27 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Compot Darrine: Eticheta ne da informatii confuze. Diabeticii trebuie sa


tina cont de indicele glicemic ridicat al produsului si sa intrebe medicul
curant daca doresc sa consume compotul analizat.

• "Darinne, Jumatati de piersica in sirop" este un produs din fructe,


conservat prin sterilizare. Contine urmatoarele ingrediente: piersici, apa,
zahar, glucoza, sirop. Informatiile nutritionale pentru 125 de ml (o
jumatate de cana) de produs sunt: densitate energetica 67 kCal/280Kj;
proteine 0,5, grasimi 0,1, carbohidrati 16,7 grame, zaharuri 16,6 grame.

• Analiza. Ca orice fruct sau leguma sterilizata, si acestea isi pierd o parte
din valoarea biologica datorita inactivarii enzimelor, vitaminelor si
scaderii biodisponibilitatii unor micro si macro-elemente. In eticheta
nutritionala exista o confuzie in ceea ce priveste continutul de
carbohidrati si zaharuri, acestea din urma fiind tot carbohidrati. Astfel, ne
spune profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetari Alimentare, nu cunoastem daca este vorba despre glucide cu
absorbtie lenta sau zaharuri adaugate, spre exemplu zaharoza, la
specificatia zaharuri 16,6 grame.

• Concluzie. Inscriptionarea "fara conservanti", nu era necesara, fiind


vorba de un produs conservat prin sterilizare, specifica specialistul
nostru. Produsul nu este recomandat supraponderalilor, obezilor, iar
suferinzii de diabet il vor consuma numai tinand cont de sfatul medicului,
datorita indexului glicemic ridicat, detaliaza Gheorghe Mencinicopschi.
Pentru ca legumele si fructele sa aiba intreaga valoare biologica si a
beneficia de toate virtutile datatoare de sanatate, intotdeauna va trebui
sa preferam fructele si legumele crude, in devafoarea celor conservate http://www.jurnalul.ro/articol_70972/ce_bem
prin sterilizare termica si cu adaos de zaharuri. __ce_mancam___jumatatea_nutritiva.html
Tofu cu valoare biologica buna
30 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Produsul analizat este recomandat vegetarienilor si se inscrie in categoria


produselor traditionale asiatice. De asemenea, este indicat si pentru cei care
sufera de anumite afectiuni.

• Tofu este un produs traditional asiatic. Din eticheta produsului "Tofu –


branza de soia cu ardei" rezulta ca acesta este obtinut din extract de soia
(apa, boabe de soia), clorura de calciu (agent de coagulare), ardei, saramura
(apa, sare). Eticheta nutritionala ne arata ca pentru 100 de grame valoarea
energetica este de 111,42 kcal, iar continutul in proteine este 11,93 grame,
glucide 5,04 grame, lipide 4,50 grame.

• ANALIZA. "Tofu – branza de soia cu ardei" este un produs vegetal,


compatibil cu dietele vegetariene. Densitatea energetica a produsului este
mica, continutul in proteine este ridicat, conferindu-i o valoare biologica
buna. Nu sunt specificate glucidele, astfel ca nu putem sti daca printre
acestea se gasesc si zaharuri flatulente (stahioza, melidioza, rafinoza),
precizeaza Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari
Alimentare.

• CONCLUZII. Produsul analizat este recomandat vegetarienilor, dar si


persoanelor care doresc sa-si diversifice dieta, fiind necesara testarea
tolerantei individuale inainte de consum. "Tofu – branza de soia cu ardei"
este o sursa de proteine vegetale de buna calitate, fiind indicate si in
alimentatia suferinzilor de hiperuricemie (guta), diabeticilor, suferinzilor de
maladii cardiovasculare, ne informeaza profesorul doctor Mencinicopschi. Ca
observatie, inscriptia "garantam ca soia nu a fost modificata genetic" nu era
necesara din punct de vedere al legii. Aceasta prevede ca numai in cazul in
care produsul este obtinut din soia modificata genetic sa se faca specificatia.
Pe de alta parte, nu este clar daca soia in general nu a fost modificata
genetic sau daca soia folosita in produs nu a fost modificata genetic, spune http://www.jurnalul.ro/articol_71164/
specialistul. tofu_cu_valoare_biologica_buna.ht
ml
Tedi - Fructe fara conservanti
26 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Eticheta ne arata ca Tedi este un produs natural, care poate fi consumat de


majoritatea persoanelor, dar tinand cont de sfatul medicilor.

• Din eticheta produsului "Tedi" reiese ca acesta contine urmatoarele


ingrediente: apa, fructe si legume (in proportii variabile), piure de morcovi
FORTE, piure de banane, piure de mere, sirop de glucoza-fructoza, corector
de aciditate acid citric E330, vitamina C E300, aroma. Produsul contine
minimum 34% morcovi si fructe si maximum 89 g/l zaharuri adaugate. Din
eticheta nutritionala la 100 ml de suc rezulta ca produsul are o valoare
energetica de 52 Kcal (217 kj), 0,3 g proteine, 12 g glucide, 0,1 g lipide, 30 mg
vitamina C (50% din doza zilnica recomandata), vitamina A 400 g
(betacaroten 2,4 mg) (50% din doza zilnica recomandata).

• Este un suc natural obtinut din morcovi, banane si mere, avand o valoare
energetica mica, putand fi consumat de copii, adolescenti, adulti, persoane in
varsta, aducand si un aport de vitamine hidrosolubile si liposolubile, dupa cum
ne detaliaza profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetari Alimentare. Poate fi consumat de diabetici, tinand cont de continutul
in glucide de 12,5 g pentru 100 ml de suc. Persoanele supraponderale si
obeze vor tine de asemenea seama de aportul de glucide adus de cantitatea
de suc consumata.

• PRECIZARI. Rubrica se adreseaza celor care doresc sa afle ce contin


alimentele si bauturile consumate zilnic si efectele lor asupra sanatatii. Cititorii
isi pot exprima opiniile la numarul de telefon 021.318.20.37; 021.318.20.43.
sau pe e-mail bundeconsum@jurnalul.ro. Daca sunteti interesat de
caracteristicile unui produs, expediati pe adresa redactiei eticheta acestuia
pentru a fi "analizata" de specialistul nostru. Ca modalitate de lucru, precizam
ca prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi ii prezentam compozitia produsului si
datele nutritionale preluate din eticheta produsului, fara a-i prezenta produsul. http://www.jurnalul.ro/articol_70883/fructe_fa
ra_conservanti.html
Chorizo Espina - E-urile spaniole rosii pe
care le inghitim
24 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Ingredientele produsului Chorizo Espina sunt, conform


etichetei: carne de porc, proteine de lapte, boia de ardei
iute si dulce, condimente, sare, lactoza, dextrina,
dextroza, antioxidant E316 – eritrorbat de sodiu,
conservanti (E250 – nitrit de sodiu, E252 – nitrat de
potasiu, colorant E124 – rosu ponceau).

• Din eticheta nutritionala, care nu este tradusa in limba


romana, reiese ca la 100 de grame de produs,
densitatea energetica a produsului 258 kcal/1054 kj,
proteine 21 g, grasimi 18 g, glucide 3 g.

• Este un produs crud – uscat traditional iberic, din carne


de porc, pentru care se admite si introducerea in mod
exceptional colorantului E124 — rosu ponceau, dupa
cum ne spune profesorul Gheorghe Mencinicopschi. Are
o densitate energetica moderata spre mare, un continut
ridicat de proteine si grasimi animale saturate. Produsul
nu este recomandat copiilor, persoanelor suferinde de
hiperuricemie (guta), suferinzilor de ficat si rinichi, de
sindrom metabolic, bolnavilor de cancer, precizeaza
specialistul.
Hame - Nu e pasare ca porcul
23 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Din dorinta de a crea o imagine buna produsului si de a ne face sa credem


ca este dietetic, pateul Hamme in discutie se cheama "de pui". Numai ca
primul ingredient de pe lista este carnea de porc.

• Ingrediente: carne de porc, carne de pui 10%, ficat de pui, slanina, sorici,
amidon din cartofi, apa, amestec de sare (sare, conservant E250 – nitrit de
sodiu), proteina vegetala din soia, condimente.
• Produsul nu are eticheta nutritionala. Pateul de pui Hamme este un produs
sterilizat termic.

• ANALIZA. In primul rand denumirea produsului este "Pate din carne de pui",
dar din lista ingredientelor rezulta faptul ca nu carnea de pui este
componentul major, ci carnea de porc. Produsul contine grasimi animale
saturate, nesanatoase, precizeaza profesorul Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Conservantul, nitrit de sodiu,
este periculos pentru sanatate daca este consumat zilnic si mai ales daca se
depasesc dozele zilnice recomandate. Doza zilnica recomandata (DZR) nu
este greu de atins, cunoscut fiind faptul ca majoritatea produselor din carne
contin acest aditiv ce poate fi luat in decursul aceleiasi zile din mai multe
surse alimentare, ne spune specialistul nostru.

• CONCLUZII. Pe langa faptul ca denumirea produsului induce in eroare


consumatorul, dorind sa-i induca ideea ca va consuma un produs din carne
de pui mai dietetic, pateul din carne de pui analizat nu este recomandat
copiilor, adolescentilor, batranilor, bolnavilor de hiperuricemie (guta),
suferinzilor de boli cardiovasculare, de maladii neurodegenerative
(Parkinson, Alzheimer), suferinzilor de maladii inflamatorii (reumatism,
psoriazis), hepaticilor, renalilor, diabeticilor, suferinzilor de eczeme si boli de
piele, alergicilor, bolnavilor de boli pulmonare.
http://www.jurnalul.ro/articol_70636/nu_e_pa
sare_ca_porcul.html
Knorr - O supa calda cu cinci E-uri
30 Octombrie 2006 | de Magda Marincovici

• Din punct de vedere al respectarii legii etichetarii e OK. Aflam ca e o supa de tip
instant de la Knorr, ce poate fi pregatita cu apa clocotita, fara a mai fi nevoie sa fie
fiarta, in care s-au adaugat vreo cinci E-uri.

• Supa de pui cu taitei contine carbohidrati (amidon – zahar lent) sub forma de paste
fainoase din faina de grau (64,4%), maltodextrina (amidon hidrolizat – zahar usor
metabolizabil), sare.

• ANALIZA. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi analizeaza potentiatorii de arome (E-


uri) din aceast supa: "glutamat monosodic – E 621, inozinat, dar nu stim care dintre
ei, deoarece poate fi E 633, E 632 sau E 631; guanilat, dar la fel nu stim care dintre
cele trei E 629, E 628, E 627; caramel, dar si acesta e incert, caci este de patru tipuri
E 150c, E 150d, E 150b, E 150a; acid citric – E 330. Glutamatul monosodic este un
potentiator artificial de aroma, caracteristic bucatariei chinezesti, care poate provoca,
daca e consumat frecvent, boala bucatariei chinezesti – greturi, dureri de cap, voma
– persoanelor sensibile. Glutamatul monosodic este o sursa ascunsa de sodiu, care
trebuie luata in considerare de persoanele cu regimuri hiposodate sau care isi
controleaza aportul de sare. Nu este recomandat consumul frecvent. Atat inozinatul,
cat si guanitul de sodiu, de potasiu sau de calciu sunt potentiatori artificiali de aroma,
incomplet evaluati din punct de vedere al sigurantei alimentare. Sunt patru
sortimente de caramel: unul natural si trei artificiale. Pot fi obtinute din zaharuri
vegetale modificate termic si/sau chimic, proces in care se genereaza compusi de tip
Maillard potential cancerigeni".

• GLUCIDE. In compozitie se mai gaseste grasime vegetala, fara sa se specifice tipul


acesteia (hidrogenata sau nehidrogenata).

• "Din punct de vedere al valorii nutritive, o portie de supa este echilibrata energetic,
avand 51,4 Kcal, insa contine o cantitate mare de glucide fata de proteine. O portie
de supa contine 10 grame de glucide, respectiv echivalentul unei felii de paine, ceea
ce trebuie sa ia in calculul caloriilor persoanele cu diabet. Concluzia: a nu se
consuma frecvent de catre copii, persoane suferinde de boli cardiovasculare, renale, http://www.jurnalul.ro/articol_65096/o_sup
diabet, cu status inflamator sistemic, cu imunitate scazuta s.a.", spune specialistul a_calda_cu_cinci_e_uri.html
nostru.
Deli - Topping de E-uri cu aroma de capsuni
18 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Siropul topping cu aroma de capsuni Deli are ca


ingrediente: zahar, sirop glucoza, apa, acidifiant, acid citric
E330, aroma capsuni, colorant natural E120 – acid
carminic.

• Analiza. Produsul nu are eticheta nutritionala. Din aceasta


cauza nu putem aprecia care este densitatea energetica
sau cantitatea de glucide, proteine sau carbohidrati.

• Produsul analizat "este foarte dezechilibrat nutritional, cu


un index glicemic foarte ridicat, datorita compozitiei in
principal din zahar si sirop de glucoza", ne spune
profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului
de Cercetari Alimentare.

• Din cauza continutului ridicat de zahar, produsul nu este


recomandat diabeticilor, supraponderalilor, obezilor,
copiilor, suferinzilor de sindrom metabolic, ne precizeaza
specialistul nostru.

http://www.jurnalul.ro/articol_70264/toppin
g_de_e_uri_cu_aroma_de_capsuni.html
Gnocchi di patate – Etichete traduse gresit
22 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Etichetele trebuie traduse corect in limba romana. "Gnocchi di patate" este


un produs traditional italienesc bun, insa modul in care este etichetat este
gresit. Nu suntem avertizati cu privire la continutul de gluten, iar
importatorii nu au tradus in romaneste toate ingredientele si nici modul de
preparare.

• Pe eticheta in limbi straine a produsului "Gnocchi di patate" sunt trecute


urmatoarele ingrediente: piure de cartofi 75% (apa, cartofi deshidratati:
cartofi, emulsifianti: moni si di-gliceride ai acizilor grasi E471, antioxidanti:
sulfit de sodiu E222, arome naturale), amidon de cartofi 14%, faina de
grau moale tip OO, faina de orez, sare, condimente, corectori de aciditate:
acid lactic E270, conservant sorbat de potasiu E 202. Conform etichetei
nutritionale, specifica urmatoarele pentru 100 de grame de produs:
densitate energetica 150 Kcal, proteine 3 g, carbohidrati 34 g, grasimi 0,3
g.

• Analiza. Este un produs amidonos traditional italienesc, bogat in glucide,


cu absorbtie lenta (amidon), de cartofi, grau si orez. Pe eticheta in limba
romana nu sunt trecute toate ingredientele, lucru foarte grav. Eticheta in
limba romana: "pireu de cartofi 75% (apa, fulgi de cartofi), amidon de
cartofi, faina de grau moale tip 00, sare, condimente, aroma, presarate cu
faina de orez, corector de aciditate: acid lactic, conservant: sorbat de
potasiu". Comparand cu eticheta originala, se constata un lucru foarte
grav: acela ca etichetele nu sunt traduse corect si complet in limba
romana, inducand in eroare consumatorul.

• Concluzii. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi precizeaza ca produsul


analizat are un continut ridicat de glucide, ceea ce nu-l recomanda
supraponderalilor, obezilor si persoanelor suferinde de diabet. De
asemenea, bolnavii de ceariachie (intoleranta la gluten) nu vor consuma http://www.jurnalul.ro/articol_70582/ce_be
acest produs, deoarece contine faina din grau si ar fi fost bine sa se m__ce_mancam___etichete_traduse_gres
atentioneze consumatorul de continutul de gluten. it.html
Nr.1 - Maioneza cu aditivi alimentari
20 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Sosul de maioneza Nr. 1 contine, conform etichetei,


"apa, ulei de floarea-soarelui (minimum 40%, otet, sirop
de glucoza 1, fructoza, zahar, sare, amidon din porumb,
proteina din lapte, mustar, conservant sorbat de potasiu
E202, stabilizatori: guma guar E412, guma xantan E415;
colorant natural: betacaroten E160, antioxidant: BHA e
320".

• ANALIZA. Produsul nu beneficiaza si de eticheta


nutritionala, neputand aprecia componenta in nutritienti,
precum si densitatea energetica. Este o emulsie care
contine o serie de aditivi alimentari, printre care
conservanti stabilizatori, coloranti, antioxidanti, cu efecte
adverse asupra sanatatii la diferite categorii de
consumatori, in functie de susceptibilitatea acestora,
dupa cum ne spune Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Produsul
nu este recomandat copiilor, alergicilor, persoanelor cu
status proinflamator sistemic, suferinzilor de ficat si
rinichi, suferinzilor de diferite afectiuni ale tractusului
digestiv.

http://www.jurnalul.ro/articol_70480/maionez
a_cu_aditivi_alimentari.html
Danette - Metabolismul calciului poate fi
dezechilibrat
19 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Consumat in cantitati moderate, Danette Duett nu afecteaza


organismul, insa trebuie avut grija sa nu dezechilibram metabolismul
calciului.

• Danette Duet, produsul analizat de profesorul Gheorghe


Mencinicopschi, este o crema pe baza de lapte si ciocolata, avand
urmatoarea compozitie: lapte pasteurizat, zahar, smantana, amidon
modificat, E1420, cacao 1,25%, lapte praf, gelifiant (guma xantan E
415), ciocolata (0,8%), stabilizator (fosfat di-potasic E 340), sare,
aroma de vanilie. De asemenea, pe eticheta este precizat ca
"produsul contine minimum 75% lapte."
• LIPSA. Produsul nu are eticheta nutritionala, de aceea nu ne putem
da seama de valoarea nutritionala
• CONCLUZII. Produsul analizat, Danette Duett, nu beneficiaza de o
eticheta nutritionala, astfel incat nu ne permite sa-i apreciem
valoarea nutritionala. Danette Duett este o crema pe baza de lapte si
ciocolata, continand si cativa aditivi alimentari E-uri, adaugati pentru
imbunatatirea calitatilor senzoriale, dupa cum precizeaza Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Desi
nu cunoastem continutul in fosfat di-potasic, recomandam ca in
cazul consumului acestui produs sa se tina cont si de aporturi de
fosfati din alte surse alimentare pentru a nu dezechilibra
metabolismul calciului cu efecte negative asupra sanatatii sistemului
osos. Produsul trebuie consumat cu moderatie de copii si persoane
cu anumite intolerante digestive, ne spune specialistul nostru. http://www.jurnalul.ro/articol_70376/bun_
_dar_consumat_cu_moderatie.html
Branza Almette, buna de consum
17 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Din eticheta produsului Almette cu smantana rezulta ca


acesta contine branza proaspata de vaca si sare.
Eticheta nutritionala specifica o valoare energetica de
1.115 kj (270 Kcal), proteine 6 g, glucide 3 g, lipide 26 g
la 100 de grame de produs. Este un produs pasteurizat
avand un continut de grasime raportata la substanta
uscata de minimum 70%.

• CONCLUZIE. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi,


directorul Institutului de Cercetari Alimentare, spune ca
Almette este un produs lactat pasteurizat obtinut pe baza
de branza proaspata de vaca avand o valoare energetica
medie 270 kcal pentru 100 de grame de produs si un
continut de 70% grasimi raportate la substanta uscata.
Este recomandat copiilor, adolescentilor, sportivilor,
persoanelor active, sanatoase. Recomandarea
specialistului este ca produsul sa fie consumat cu
moderatie de supraponderali, obezi, persoane sedentare,
bolnavi cardiovasculari, hepatici, renali si persoane cu
afectiuni ale pancreasului exocrin. Produsul se numeste
"Almette smantana", dar ingredientul smantana nu este
mentionat in lista ingredientelor de pe eticheta. http://www.jurnalul.ro/articol_70216/branza_al
mette__buna_de_consum.html
Ulpio - Biscuitii care ne ingrasa
• Asa cum arata eticheta biscuitilor Ulpio cu crema de vanilie,
acestia contin: faina, zahar pudra, ulei vegetal partial hidrogenat,
ulei vegetal hidrogenat, praf de zer, lapte praf, sirop de glucoza,
agenti de afanare (bicarbonat de sodiu, bicarbonat de amoniu),
sare, emulgatori (lecitina), arome (vanilie).

• Eticheta nutritionala pentru 100 de grame de produs specifica un


continut de 61,65 de grame carbohidrati, 22,3 grame de lipide, 5,7
grame proteine si o densitate energetica de 468 kcal/1960,5 kj.
• SFAT. Biscuitii nu sunt recomandati diabeticilor din cauza indexului
glicemic ridicat
• Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de
Cercetari Alimentare, spune ca produsul este dezechilibrat din
punct de vedere nutritional, avand un exces de carbohidrati cu
index glicemic ridicat. Analizand eticheta compozitionala a
produsului studiat, reiese ca acesta are un continut ridicat de
grasimi hidrogenate si partial hidrogenate periculoase pentru
sanatate. Densitatea calorica, de 468 kcal, specificata pe
ambalajul produsului, este foarte ridicata.

• In concluzie, specialistul nostru, profesorul Gheorghe


Mencinicopschi ne precizeaza ca biscuitii Ulpio cu crema de vanilie
nu sunt recomandati persoanelor care sufera de diabet,
supraponderalilor si obezilor, copiilor, femeilor insarcinate si celor
care alapteaza, bolnavilor cardiovasculari, hepaticilor, bolnavilor
care sufera de afectiuni renale, de Parkinson si Alzheimer si nici
http://www.jurnalul.ro/articol_70054/bi
suferinzilor de cancer. scuitii_care_ne_ingrasa.html
Crispy grissini cu ulei de masline
• Sunt anumite produse pe eticheta carora apare cate un ingredient minune, care ii
confera imaginea de produs superior celorlalte din categoria lui. In aceasta
categorie se incadreaza si Crispy Grissini cu ulei de masline.

• Crispy Grissini cu ulei de masline contin, conform etichetei, ingrediente obisnuite


pentru fabricarea unui astfel de produs: faina, grasimi vegetale, drojdie, sare,
extract de malt, zahar, acid citric (E330), ulei de masline.

• NUTRITIONAL. Eticheta nutritionala ne spune ca produsul contine 5,79%


carbohidrati, 4,35% grasimi si 5,48% proteine. Densitatea energetica este de 85,53
Kcal, probabil la 100 de grame de produs, deoarece nu se specifica la ce se
raporteaza continutul din punct de vedere gravimetric sau volumetric. Specialistul
nostru, profesorul Gheorghe Mencinicopschi, spune insa ca eticheta nutritionala nu
este corecta si numai prin simplul fapt ca adunand procentele nutrientilor principali
rezulta ca are un continut de substanta uscata de doar 15,62%. Folosind aceste
informatii, specialistul nostru nu poate decat sa deduca faptul ca restul ar fi trebuit
sa fie apa sau alte ingrediente nespecificate, ceea ce ar face ca produsul sa nu mai
aiba consistenta obisnuita unei grisine.
• NECONCORDANTA. Eticheta ne spune ca grisinele ar trebui sa fie lichide
• Cercetand atent eticheta produsului Crispy Grissini cu ulei de masline, profesorul
Gheorghe Mencinicopschi ne spune ca din punct de vedere nutritional avem in fata
un produs dezechilibrat. De asemenea, deoarece are in compozitie un exces de
glucide cu absorbtie rapida, produsului i se imprima un index glicemic ridicat. Din
cauza acestor considerente, produsul trebuie consumat cu moderatie de toate
categoriile de persoane, chiar si sanatoase, iar bolnavii de diabet numai cu avizul
medicului curant.

• FARA BAZA. Ambalajul produsului scoate in evidenta ca aceste grisine – Crispy


Grissini cu ulei de masline – ar contine o cantitate semnificativa de ulei de masline,
ceea ce i-ar conferi o calitate superioara, insa din enumerarea ingredientelor, care
se face de la materia prima aflata in cea mai mare cantitate in produs la cea mai
putin prezenta, rezulta ca acesta se gaseste in cantitatea cea mai mica in produs.
http://www.jurnalul.ro/articol_69834/crisp
y_grissini_cu_ulei_de_masline.html
Magura - Doua straturi pufoase umplute cu E-uri
11 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Prajitura Magura contine zahar, grasimi vegetale


hidrogenate, faina din grau, pudra de cacao 7,7%, amidon
din porumb, praf de ou integral, zer praf, sirop de glucoza,
ulei rafinat de floarea soarelui, alcool etilic rafinat, emulgatori
(esteri poliglicerici ai acizilor grasi E 475, polisorbat 80,
poliglicerol poliricinoleat E 476, lecitina din soia E322), agent
de umezire (sirop de sorbitol E 420), agent de afanare
(bicarbonat de sodiu E500), sare, conservanti (acid sorbic
E200, sorbat de potasiu E202), acidifiant (acid citric E330),
aroma natural identica (cafea), vanilina. Specialistul nostru,
profesorul Gheorghe Mencinicopschi, ne explica pornind de
la eticheta ca prajitura Magura este un produs dezechilibrat
nutritional, bogat in zaharoza, cu index glicemic foarte ridicat,
grasimi vegetale hidrogenate periculoase pentru sanatate si
un intreg arsenal de aditivi alimentari. Produsul nu
beneficiaza de eticheta nutritionala, ceea ce nu ne permite sa
ii cunoastem cel putin densitatea calorica. Alcoolul continut in
produs devine greu metabolizabil in prezenta zaharurilor din
produs. In concluzie, produsul nu este recomandat copiiilor,
diabeticilor, bolnavilor cardiovasculari, de boli hepatice si
renale, de cancer, femeilor insarcinate si care alapteaza.
• GRIJA. Consumata in cantitati excesive, prajitura are efecte
laxative
http://www.jurnalul.ro/articol_69721/bun_de_consum
___totul_despre_siguranta_alimentara.html
Congelarea nu mareste termenul de valabilitate
11 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Alimentele nu se decongeleaza folosind apa fierbinte


• Pentru multi dintre noi, congelarea anumitor alimente este echivalenta cu posibilitatea de a le pastra pe
un termen nelimitat. Este gresita ideea conform careia alimentele isi pastreaza calitatile tinute la
congelator.

• Adevarul este cu totul altul si ni-l spune Gabriela Berechet, profesor de gastrotehnica. In functie de ceea
ce congelam si de conditiile in care o facem, nimic nu trebuie pastrat mai mult de 6 luni. "Congelatorul
nu este un aparat care sa prelungeasca termenul de valabilitate al produselor" conchide Gabriela
Berechet.

• Pentru ca alimentele sa isi pastreze calitatile temperatura in centrul acestora trebuie sa fie de – 25°C,
iar la suprafata de – 50°C, explica specialista. Frigiderele si combinele frigorifice casnice, nu pot asigura
aceste temperaturi, de aceea majoritatea alimentelor nu pot fi pastrate mai mult de o luna. Termenul
poate fi depasit cu o conditie: sa nu deschidem usa congelatorului. Insa obiceiurile noastre cotidiene,
spun ca acest lucru nu este posibil. Stam in fata congelatorului, cu usa acestuia deschisa, si ne
intrebam ce vom gati. Indecizia dureaza uneori si zece minute. Pana sa ne hotaram noi, deja aerul cald
s-a infiltrat in rafturile congelatorului, iar lantul frigorific a fost intrerupt.

• DECONGELAREA. De altfel, decizia trebuie luata cu o zi inainte, pentru ca alimentele congelate trebuie
si decongelate inainte de a fi gatite. "In nici un caz nu vom pune carnea sub jet de apa fierbinte. Se
poate folosi apa rece, dar numai daca alimentele sunt ambalate in pungi izolate, astfel incat apa sa nu
ajunga la ele. Cea mai rapida solutie de decongelat este folosirea cuptorului cu microunde sau lasarea
alimentelor in frigider acoperite de pe o zi pe alta", spune Gabriela Berechet.

• ETICHETE. Pentru a semnala intreruperea lantului frigorific si a se evita imbolnavirea populatiei, in


Statele Unite s-a apelat, inca acum 20 de ani, la o metoda foarte simpla. Pentru etichetele alimentelor
congelate se foloseste o substanta evidentiatoare, care isi schimba culoarea atunci cand lantul este
intrerupt. Este un semn ca alimentele trebuie puse urgent intr-un congelator. Eticheta ar fi foarte utila si
pentru gospodinele care decongeleaza frigiderul dupa metode vechi de zeci de ani. Pentru a nu strica
frigiderul, se scot toate alimentele, se lasa pe masa din bucatarie, iar aparatul se lasa scos din priza
toata ziua. Gabriela Berechet spune ca este una dintre cutumele pe care se lupta sa le invinga de ani
de zile. Sunt putini cei care au doua frigidere pentru a muta alimentele dintr-unul intr-altul atunci cand se
face curatarea, asa cum este ideal. Dupa terminarea curateniei, se va alimenta mai intai frigierul cu
energie electrica, iar abia apoi, cand acesta a ajuns la temperatura potrivita, se vor introduce si
alimentele.

• INDUSTRIAL. In cazul congelarii in combine frigorifice industriale, termenul de pastrare este mai mare.
Alimentele de origine vegetala pot sta congelate maximum 6 luni, la fel si carnea de porc si de vita.
Pentru carnea de pui, termenul este redus la jumatate. Toate aceste termene mai depind si de cat de http://www.jurnalul.ro/articol_69722/sfat_
grasa este carnea. Tesutul gras se degradeaza foarte repede, de unde rezulta produsi secundari de ___congelarea_nu_mareste_termenul_d
lipoliza, care duc la alterarea alimentului. e_valabilitate.html
Wiesana - Un produs pentru prajituri artificiale
25 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Procedeul de preparare a margarinei analizate ne face sa credem ca este mai


degraba un produs artificial decat unul natural. De aceea, nu este recomandat
bolnavilor din foarte multe categorii si persoanelor care au probleme de greutate
sau alergii.

• Produsul "Wiesana prajituri classic", cu "reteta imbunatatita", este o grasime


tartinabila vegetala, cu 67 % continut de grasime, dupa cum putem afla de pe
eticheta. Ingredientele produsului analizat sunt, conform etichetei: uleiuri vegetale
rafinate si grasimi vegetale interesterificate, apa, emulsificatori (mono si di-gliceride,
lecitina de floarea-soarelui E 322), sare 0,16%, conservant (acid sorbic E 200),
arome, acidifiant (acid citric E330), colorant (beta-caroten E 160e), vitamine (A, D3).
Eticheta nutritionala specifica pentru 100 de grame de produs o densitate
energetica de 603 kcal/2479kj, lipide 67 g, proteine 0 g glucide 0g , vitamina A 550
– grame, D3 1,5 – vitamina E minimun 10 – grame.

• ANALIZA. Produsul analizat reprezinta un amestec de uleiuri vegetale naturale


rafinate si grasimi vegetale modificate prin interesterificare – procedeu prin care se
modifica structura naturala a acizilor grasi din grasimi. Din aceasta cauza produsul
este mai degraba unul artificial, decat unul natural si nu este recomandat a fi
consumat de foarte multe categorii de suferinzi.

• ATENTIE. Produsul nu este recomandat persoanelor cu probleme de greutate

• CONCLUZIE. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de


Cercetari Alimentare ne explica faptul ca "Wiesana prajituri classic" are o densitate
calorica foarte ridicata din cauza continutului de grasimi vegetale interesterificate.
Acest lucru reiese si citind eticheta nutritionala, unde este specificata o densitate
energetica de 603 kcal/2479 kj. Din aceasta cauza, produsul analizat nu este
recomandat persoanelor supraponderale, obeze, suferinzilor de maladii
cardiovasculare, bolnavilor cu stauts proinflamator sistemic (suferinzilor de
reumatism, guta, psoriazis), suferinzilor de boli ale ficatului, bolnavilor de cancer,
copiilor si batranilor, alergicilor, suferinzilor de boli neurogenerative (Parkinson,
http://www.jurnalul.ro/articol_70792/grasi
Alzheimer), detaliaza specialistul nostru. mi__grasimi.html
Mult Knorr, multa sare
16 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Knorr Delikat este un produs de baza pentru mancaruri, cu


legume variate, dar care trebuie consumat in limitele inscrise pe
eticheta.

• Din eticheta compozitionala rezulta ca produsul contine: sare


maximum 64,3%, zahar, potentator de aroma (monosodiu
glutanat E621, inozinat – unul dintre E633, E632, E631, guanilat –
nespecificat, putand fi unul dintre E629, E628, E627), legume
deshidratate 9,5% (morcov, ardei, pastarnac radacina, patrunjel
frunze, ceapa, praz, usturoi, extract de varza, rosii, extract de
leustean), condimente (seminte de telina, curcuma, E100, extract
de schinduf, nucsoara), ulei vegetal, maltodextrina din cartofi,
arome, colorant (riboflavina E101), extract de drojdie, vitamine (E,
A, B1, D3, B12).

• Eticheta nutritionala ne informeaza ca produsul are o valoarea


energetica de 120,3 kcal, 510,6 kj, proteine 6,7 g, glucide 21,6 g,
lipide 0,7 g, la 100 de grame de produs.

• Concluzia. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi ne spune ca


Knorr Delikat este un produs tipic "baza pentru mancaruri", utilizat
pentru a da savoare diferitelor feluri de mancare. Ca orice alt
produs din aceasta categorie, trebuie consumat nu mai mult decat
in cantitatile prevazute in recomandarile de pe eticheta produsului
– maximum 3 g la 250 ml de lichid. A nu se face exces, pentru a
nu se depasi consumul de sare, cunoscut fiind ca excesul de http://www.jurnalul.ro/articol_70114/mult_knor
clorura de sodiu este daunator sanatatii. r__multa_sare.html
Ciorba de burta Scandia
10 Ianuarie 2007 | de Cristina Andreea Calin

• Ciorba de burta Scandia se incadreaza in retetarul traditional al acestui


preparat, continand: supa de oase de vita, burta de vita 40%, morcovi,
telina, smantana, gogosar, faina alba de grau, amidon din porumb,
otet, oua, sare iodata, ardei rosu, usturoi, condimente.
• Este neclar motivul pentru care, dupa enumerarea ingredientelor, mai
apare o alta specificatie "Contine: faina alba de grau, smantana,
telina".

• Continuand cu explicarea etichetei ciorbei de burta Scandia,


specialistul nostru, profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi, ne
spune ca este un produs traditional romanesc pe baza de supa de
oase si burta de vita sterilizat. Produsul beneficiaza si de o eticheta
nutritionala, din care reiese o densitate energetica de 116 Kcal/485 Kj
la 100 de grame. Proteinele sunt in cantitate de 9 grame, glucidele – 3
grame, lipidele – 7,5 grame, tot la 100 de grame de produs.

• Din punct de vedere nutritional, produsul nu este recomandat


bolnavilor de hiperuricemie (guta), cardiovascularilor, bolnavilor de
cancer, hepaticilor, bolnavilor de afectiuni renale si celor cu anumite
intolerante digestive la componentele produsului, ne spune profesorul
Mencinicopschi. De asemenea, ciorba de burta nu este indicata
copiilor.
• Recomandarile de mai sus se bazeaza pe faptul ca supa de oase
contine o serie de nutrienti care ingreuneaza metabolismul azotului,
proteine cu valoare biologica medie, grasimi animale saturate
http://www.jurnalul.ro/articol_69652/
nerecomandate. Produsul are o densitate energetica mica si consumat ciorba_de_burta_scandia.html
in cantitati moderate nu duce la supraponderalitate.
Univer - Mustar cu hrean
09 Ianuarie 2007 | de Magda Marincovici

• La prima vedere, ingredientele obisnuite: apa, otet,


hrean (15%, boabe de mustar, zahar, sare, corector
de aciditate (acid citric – E 330), conservant (sorbat
de potasiu – E 202, benzoat de sodiu – E 211),
arome naturale identice, colorant natural si
condimente. Dar la o analiza mai profunda efectuata
de specialistul nostru, profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, aflam ca "este un produs
condimentar de tip mustar continand conservanti cu
efecte daunatoare asupra sanatatii. Spre exemplu,
doza zilnica admisa pentru benzoat de sodiu este de
5 mg/1 kg corp, iar de sorbat de potasiu este de 25
mg/1 kg corp. La depasirea acestor doze pot aparea
pericole potentiale de tipul alergiilor sau pot aparea
produsi mutageni (cancerigeni) in urma metabolizarii
acestora. Profesorul Mencinicopschi spune ca
"dozele zilnic admise din acesti aditivi alimentari pot fi
usor atinse si depasite, avand in vedere ca, in
decursul unei zile, aceiasi aditivi pot fi luati din mai
multe surse alimentare".
http://www.jurnalul.ro/articol_69598/mustar_cu
_hrean.html
Ekoland - Un ceai plin de zahar si de E-uri
08 Ianuarie 2007 | de Magda Marincovici

• Ekoland instant tea drink este o bautura solubila pe baza


de ceai cu aroma de lamaie. Pe eticheta sunt
mentionate urmatoarele ingrediente: zahar, glucoza,
regulator de aciditate: acid citric – E 330, extract de ceai
negru (0,1%), extract de fructe (0,1%), coloranti: E 150 d
– caramel sulfit de amoniu, aroma identica cu cea
naturala, vitamina C – E 300 (100 mg/100 g). Valorile
nutritive la 100 g produs sunt: densitate calorica 1.644
Kj/387 Kcal/100 g, proteine – 0, glucide – 95 g/100 g,
lipide – 0 g, vitamina C – 100 mg, reprezentand 167%
din doza zilnica recomandata.

• ZAHAROZA. Specialistul nostru, prof. dr. Gheorghe


Mencinicopschi, precizeaza ca este mai mult o bautura
solubila pe baza de zahar decat una pe baza de ceai
negru si extracte de fructe, fara valoare nutritionala.
Produsul contine in principal zaharoza cu indice glicemic
inalt si aditivi alimentari. CONCLUZIE. Este o bautura
nerecomandata copiilor, adolescentilor,
supraponderalilor, obezilor, diabeticilor, alergicilor,
astmaticilor, bolnavilor de cancer.

http://www.jurnalul.ro/articol_69496/un_
ceai_plin_de_zahar_si_de_e_uri.html
Hering in sos de rosii
05 Ianuarie 2007 | de Magda Marincovici

• Ingrediente: fileuri de hering oparit in aburi, sos de tomate


(concentrat de rosii, ulei vegetal, zahar, legume, faina de grau,
otet, condimente), sare.

• "Eticheta nutritionala a produsului indica o densitate calorica


moderata (160,9 kcal/671,7 Kj/100g), proteine – 13 grame,
glucide – 4,6 grame, lipide – 9,7 grame. Modul de preparare a
produsului, prin fierbere in aburi, asigura pastrarea in proportie
mare a nutrientilor", ne asigura specialistul nostru, prof. dr.
Gheorghe Mencinicopschi.

• Heringul este o specie de peste cu o carne dietetica si inalta


valoare biologica. Calitatea produsului e sporita si de sosul de
tomate, care contine licopen, substanta biologic activa in
prevenirea unor forme de cancer. De asemenea, grasimile
continute in fileurile de hering sunt de calitate superioara, din
categoria acizilor grasi esentiali cu lant lung de tipul omega-3,
activi in prevenirea bolilor cardiovasculare, spune prof. dr.
Mencinicopschi.

• CONCLUZIE. Este un produs alimentar valoros, ce trebuie


introdus in dietele diversificate, pentru aportul de proteina animala
de buna calitate, calciu cu inalta biodisponibilitate, acizi grasi
esentiali omega-3. Nu poate fi consumat de suferinzii de
celiachie, deoarece contine o sursa de gluten.
http://www.jurnalul.ro/articol_69285/h
ering_in_sos_de_rosii.html
D‘ajuda simples concentrado - Suc de rosii
fara E-uri
04 Ianuarie 2007 | de Magda Marincovici

• Sucul concentrat de rosii este binevenit in sezonul rece, datorita continutului de


vitamine si minerale. Mai ales daca este un suc din rosii proaspete, fara
coloranti si conservanti adaugati, asa cum este "D‘ajuda simples concentrado".

• "D‘ajuda simples concentrado" este un suc concentrat obtinut din rosii


proaspete, de calitate superioara, fara coloranti si conservanti adaugati,
precizeaza specialistul nostru, profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi.
Dovada o reprezinta ingredientele: rosii intre 12% si 15% substanta solida,
sare 2%, zahar 0,6%.

• ETICHETA. Produsul beneficiaza de o eticheta nutritionala detaliata raportata


la o portie, reprezentand 25 de grame de suc concentrat. Fiecare portie are o
densitate calorica de 30 Kcal, glucide 7 grame, reprezentand 2% raportat la o
dieta zilnica standard de 2.000 de calorii, aproximaiv 1 gram de proteina
vegetala, 0 grame lipide, 1 gram de fibre alimentare, reprezentand 4% din
aportul zilnic necesar, 5,8 mg calciu, fier 0,5 mg, reprezentand 4% din doza
zilnica, sodiu 700 mg, reprezentand 29% din doza zilnica recomandata.
Produsul nu contine gluten, putand fi consumat si de suferinzii de celiachie.

• CONCLUZII. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului


de Cercetari Alimentare, spune ca "este un produs recomandat tututor
consumatorilor, avand o densitate calorica mica (120 Kcal/100 grame) si un
continut care pastreaza compozitia rosiilor, inclusiv licopenul, o substanta
biologic activa, dovedit stiintific ca previne aparitia unor forme de cancer". Este
recomandat pentru asezonarea multor feluri de mancare, mai ales iarna, cand
rosiile sunt mai scumpe si mai rare. In dietele hiposodate se va tine seama de
aportul de sare. Poate fi consumat si de diabetici, tinand seama de continutul in
glucide. De asemenea, este recomandat in dietele sanatoase de mentinere a http://www.jurnalul.ro/articol_69215/ce_bem
greutatii normale a corpului. __ce_mancam___suc_de_rosii_fara_e_uri.h
tml
Dobrogea - O paine adevarata
03 Ianuarie 2007 | de Magda Marincovici

• Painea noastra cea de toate zilele poate fi painea integrala Dobrogea. Este un
produs de panificatie din faina neagra fortifiata cu vitamine si minerale. De aceea,
este o paine integrala autentica, fiind recomandata in dietele sanatoase.

• Paine integrala Dobrogea. Pe eticheta sunt precizate urmatoarele ingrediente:


faina neagra de grau 1250 vitaminizata si mineralizata (faina grau 1250; vitamine:
B1, B2, PP, B9; minerale: fier), apa, drojdie, sare iodata, amelioratori de faina
(enzime fungice si bacteriene, antioxidanti: acid ascorbic E 300, gluten vital).

• ANALIZA. Din analizarea etichetei, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,


directorul Institutului de Cercetari Alimentare, spune ca "produsul este o
adevarata paine integrala, din faina neagra fortifiata cu vitamine si minerale,
recomandata in dietele sanatoase, datorita profilului nutritional echilibrat. Este o
paine integrala autentica si nu un fals obtinut din faina alba si coloranti". De
asemenea, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi precizeaza ca acest
sortiment de paine contine, pe langa glucide cu absorbtie lenta (amidon), fibre
alimentare necesare sanatatii tractului digestiv, utile in combaterea constipatiei si
in scaderea nivelului colesterolului, cu actiune de prevenire a cancerului de colon.

• CONCLUZIE. In functie de toleranta individuala, acest sortiment de paine poate


constitui "baza dietei zilnice, asa cum este recomandata si de piramida
alimentara", spune in concluzie profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi.
Aceasta categorie de paine are o densitate calorica medie de aproximativ 240
Kcal/1030 Kj/100 grame.

• PRUDENTA. Produsul va fi consumat cu precautie de persoanele cu sensibilitati


ale colonului, iar in cazul diabeticilor se vor respecta indicatiile medicilor. Profesor
doctor Mencinicopschi atrage atentia si asupra glutenului, din cauza caruia acest
sortiment de paine nu va fi consumat de suferinzii de celiachie, o boala a
aparatului digestiv manifestata prin intoleranta alimentara la gluten. http://www.jurnalul.ro/articol_69174/ce_manca
m__ce_bem___o_paine_adevarata.html
Cozonac cu rahat
28 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• "Deliciul e de luat acasa". Un sortiment de cozonac bun, chiar daca nu-i facut de mama. E un
"dulce" care merita a fi luat acasa. Cu doua exceptii. Este un produs cu multe calorii si contine
margarina.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare,


este de parere ca ingredientele folosite de producator sunt cele clasice in cazul unui cozonac:
oua, faina, zahar, ulei, lapte praf, sare, coaja de lamaie, drojdie, zahar vanilat, margarina,
rahat. Din sirul acestor ingrediente era foarte bine daca lipsea margarina.

• Eticheta nutritionala care insoteste acest produs specifica urmatorul profil nutritional: proteine
totale 7,4 grame din care 3,5 grame proteine animale si 3,9 grame proteine vegetale. Lipide
totale: 12,2 grame, din care lipide vegetale 5,3 grame si lipide animale 7,2 grame. Glucide
80,1 grame. Cat priveste densitatea calorica, aceasta este ridicata: 540 Kcal/100 grame de
produs. Dupa cum ati observat lista de ingrediente incepe cu oua, sugerand ca acestea
reprezinta ingredientul major. Ceea ce n-ar fi rau. Dar tocmai acest aspect este infirmat de
eticheta nutritionala, observa specialistul nostru, profesorul Gheorghe Mencinicopschi. In
plus, "produsul contine, din pacate, si margarina, iar coaja de lamaie ar putea fi contaminata
cu conservanti de tipul difenilului, interzisi in Uniunea Europeana".

• NOTA BUNA. Un cozonac autohton care rivalizeaza cu alte sortimente de import, cu termene de
garantie de peste o jumatatate de an

• CONCLUZIE. Este un produs specific romanesc, nelipsit de la mesele de sarbatori. Acest


cozonac se apropie de retetele traditionale si poate concura cu alte sortimente de import,
chiar daca acestea beneficiaza de ambalaje mult mai aratoase, dar si de preturi mai
"condimentate". Toate bune si gustoase in cozonacul nostru, cu o exceptie reprezentata de
adaosul de margarina. Totusi bucurati-va de el! Ce-i drept, cu moderatie, avand in vedere
aportul caloric.

• De asemenea, grija mare sa aiba persoanele suferinde de diabet. Acestea mai intai consulta
medicul si apoi taie felia de cozonac. Comparativ cu alte produse de pe piata noastra, o nota
buna o reprezinta etichetarea nutritionala detaliata. Ea permite consumatorului sa stie in orice http://www.jurnalul.ro/articol_68988/c
moment cate calorii a "inghitit". Nu de alta, dar e prea mare chinul de a da jos kilogramele e_bem__ce_mancam___cozonac_cu
luate in perioada Sarbatorilor Craciunului, ca sa nu cititi atent eticheta! _rahat.html
Jamon Cocido extra
27 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• O sunca de import. Jamon Cocido. "Extra" spune producatorul spaniol.


Specialistul nostru nu prea e de acord. Pentru ca de pe eticheta se
imprastie mai mult arome "artificiale si mai putin cele specifice unei
sunculite adevarate.

• Ingrediente: pulpa de porc (85%), apa, sare, dextroza, stabilizatori (E


420 – sorbitol, E 407 – caragenan, E 410 – guma caruba, E 415 – guma
xantan), arome neidentificate, antioxidanti (E 316 – erithrorbat de sodiu),
conservanti (E 250 – nitrit de sodiu, E 252 – nitrat de potasiu). Produs
pasteurizat fabricat in Spania.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de


Cercetari Alimentare, spune ca este "un produs din carne de porc
continand multi aditivi, cu o textura neatragatoare si exudat. Din eticheta
nutritionala rezulta o densitate calorica de 95 Kcal/406 Kj/100g,
incadrand produsul in categoria celor cu densitate calorica mica".

• Aceasta sunca are un continut normal de proteine de origine animala


(18,5 g/100 g), un continut scazut in grasimi (2 g/100g) si foarte scazut
de glucide (1g/100g). Prof. Mencinicopschi avertizeaza ca "din cauza
conservantilor, gumelor stabilizatoare, aromelor, produsul poate provoca
alergii persoanelor sensibile si uneori poate avea efecte laxative".

• CONCLUZIE. "Produsul nu e recomandat copiilor, adolescentilor,


varstnicilor, suferinzilor de hiperuricemie, hepaticilor, renalilor, bolnavilor
de maladii inflamatorii si de cancer".
http://www.jurnalul.ro/articol_68920/ce_be
m__ce_mancam___jamon_cocido_extra.h
tml
Halva de floarea-soarelui Unirea
20 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Un aliment tipic de post. Halvaua este un produs traditional in post. Dar este
un aliment cu multe calorii, explicand de ce, consumat in exces, multe
persoane iau in greutate in perioadele de post.

• Halvaua aceasta a fost obtinuta din urmatoarele ingrediente: miez prajit de


seminte de floarea soarelui, zahar, glucoza, etil vanilina sau vanilina, extract
de ciuin. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului
de Cercetari Alimentare, spune ca este un produs vegetal tipic perioadelor
de post si nu numai.

• CALORIC. Din eticheta nutritionala reiese ca 100 de grame de halva ofera


consumatorului: proteine 12-14 grame, glucide 42-48 grame, lipide 36-40
grame. Dar atentie ca acest produs are o densitate calorica ridicata: 564-584
Kcal/2352-2432 Kj/100 grame.

• FARA COLESTEROL. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi avertizeaza ca


aceia care prefera halvaua trebuie sa stie ca are un continut ridicat in
proteine. "Produsul contine o proteina vegetala din miez de seminte de
floarea-soarelui, cu valoarea biologic buna. Lipidele sunt reprezentate de
uleiurile de floarea-soarelui continute in samanta supusa procesarii, lipsite de
colesterol ca si celelalte grasimi vegetale naturale. Glucidele sunt
reprezentate de zahar si de glucoza cu absorbtie rapida si indice glicemic
ridicat". In ansamblu, produsul este echilibrat nutritional, avand totusi un
exces caloric.

• CONCLUZIE. Halvaua din miez de floarea-soarelui este un aliment


recomandat persoanelor care fac efort fizic sustinut. In cantitati moderate,
acest sortiment de halva este indicat celorlalte categorii de consumatori,
numai in cadrul unei diete echilibrate. O mentiune speciala face specialistul http://www.jurnalul.ro/articol_68691/
nostru la adresa persoanelor suferinde de diabet. Acestia vor consuma halva_de_floarea_soarelui_unirea.h
halvaua doar conform sfaturilor medicului. tml
Sugus: asa multe si asa rele
21 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Ingrediente: zahar, sirop de glucoza, grasime vegetala hidrogenata, gelatina,


acidifiant (acid citric – E 330), maltodextrina, arome natural identice,
emulgator (lecitina din soia – E 322), pudra de fructe 0,1% (capsuna, lamaie,
portocala), vitamina C – E 300, coloranti (galben tartrazina E 102, portocaliu
Sunset yellow E 110, rosu azorubina – E 122.

• Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi avertizeaza: "Din eticheta nutritionala


rezulta ca are un continut de proteine de 1,7 g provenite din gelatina, proteina
de origine animala cu valoare biologica foarte scazuta, glucide – 82,7%,
extrem de multe glucide cu absorbtie rapida si index glicemic foarte inalt,
stresant pentru pancreasul endocrin, lipide reprezentate de grasimea
vegetala hidrogenata tip margarina periculoasa pentru sanatate si vitamina C
(30 mg), reprezentand 50% din doza zilnica. Mai contine arome artificiale si
coloranti azoici de sinteza, neevaluati complet, fiind totusi suspectati de
provocarea unor alergii si de actiune asupra ADN-ului genomului (pot induce
aparitia tumorilor).

• AVIZ PARINTILOR. Nu dati copiilor aceste bomboane!

• CONCLUZIE. Produsul are o densitate calorica foarte ridicata (1.723 Kj/410


Kcal/100 g) provenita din zaharuri furnizoare de calorii oarbe, care consuma
unele vitamine, dezechilibrand metabolismul glucidic. In plus, produsul
contine grasimi hidrogenate, coloranti si arome artificiale, ce predispun la
aparitia unor maladii cronice. Nu e recomandat in special copiilor, dar nici
adolescentilor, varstnicilor, supraponderalilor si obezilor, diabeticilor, celor cu
boli inflamatorii sau de inima". Reclama e chiar mincinoasa, caci ea sustine
ca: "Asa multe si-asa bune? Doar Sugus in punga-ti pune: bomboane...,
jeleuri..., pastile gumate". In realitate, mai rar bomboane asa multe si asa rele! http://www.jurnalul.ro/articol_68796/s
ugus__asa_multe_si_asa_rele.html
Porumb boabe D‘Ajuda
19 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Un aliment bun in post, dar si in restul anului. Pentru ca nu ingrasa,


contine fibre, glucide si proteine vegetale, asigurand o alimentatie
sanatoasa.
• CE MANCAM, CE BEM
• "Este o conserva de boabe de porumb in faza de coacere lapte-
ceara, optima pentru imprimarea de caractere senzoriale placute.
Produsul este sterilizat si nu contine coloranti si conservanti
adaugati", spune specialistul nostru, profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, despre
porumbul boabe galbene conservate in mediul lichid D‘Ajuda. Dovada
a celor precizate mai sus sunt ingredientele mentionate pe eticheta:
porumb, apa, zahar (0,15%), sare (0,15%).

• Pe de alta parte, eticheta nutritionala a produsului ii permite


consumatorului sa stie valoarea energetica: 102 Kcal/350Kj/100
grame, glucide – 19 grame, proteine – 3 grame, lipide – 1 gram, fibra
alimentara – 1 gram, sodiu – 134 mg.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi spune ca "acest produs


are o densitate calorica optima si un continut de grasimi vegetale
minim. De asemenea, contine glucide si proteine vegetale, precum si
fibre alimentare indicate intr-o alimentatie sanatoasa. Este un aliment
de post, ce poate fi consumat ca atare sau sub forma de garnituri la
diferite feluri de mancare. Deoarece nu contine gluten, poate fi
consumat si de suferinzii de celiachie. Porumbul boabe galbene
conservate in mediu lichid este recomandat in cadrul unei diete
echilibrate tuturor consumatorilor, iar diabeticii il vor consuma tinand
cont de sfaturile medicului privind aportul de glucide".
http://www.jurnalul.ro/articol_68656/porum
b_boabe_d_ajuda.html
Zuzu, din lapte praf
18 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• In obtinerea iaurtului Zuzu, producatorul a folosit


urmatoarele ingrediente: lapte integral standardizat
3% grasime, lapte praf, fermenti selectionati de iaurt.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetari Alimentare, spune
ca acest tip de iaurt se incadreaza in gama produselor
proaspete din lapte fermentat cu microflora probiotica
benefica. Ca o prima observatie a specialistului: "Ar fi
un produs excelent, daca s-ar renunta la adaosul de
lapte praf". Produsul are o eticheta nutritionala din
care putem afla compozitia in nutrienti: grasime 3%,
proteine 3,2%, lactoza 4,5%. Densitatea calorica a
produsului este scazuta, fiind de 57 Kcal/100 g.

• CONCLUZIE. Specialistul nostru precizeaza ca este


un iaurt probiotic, hipocaloric, recomandat tuturor
categoriilor de consumatori in cadrul unei diete
echilibrate si diversificate. Si a doua observatie a
specialistului de care trebuie neaparat sa tinem
seama: "Cei cu intoleranta la lactoza (zaharul din
lapte) vor testa in prealabil gradul de acceptare
digestiva a produsului".
http://www.jurnalul.ro/articol_68509/ce_bem__
ce_mancam___zuzu__din_lapte_praf.html
Totul despre tabletele Laura
16 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Pana sa gustati, specialistul nostrul profesorul doctor Gheorghe


Mencinicopschi va invita sa cititi eticheta. La "Ingrediente" scrie: zahar
(zaharoza), grasimi vegetale hidrogenate, zer praf, pudra de cacao, sirop
de glucoza, lapte praf degresat, agent de umezire (sirop de sorbitol – E
420), acidifiant (acid citric – E 330), emulgatori (lecitina din soia – E 322,
poliglicerol poliricinoleat – E 476), pudra de capsuni (0,1%), invertaza – E
1103, arome natural, vanilie, capsuni), colorant alimentar (azorubina – E
122). Continut de cacao minimum 8%.

• Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi avertizeaza ca, "desi produsul nu are


eticheta nutritionala, din compozitie reiese ca are o densitate calorica
foarte ridicata, din cauza continutului de zaharuri (zaharoza si glucoza) cu
index glicemic foarte ridicat, stresant pentru pancreasul endocrin. De
asemenea, contine si o cantitate mare de grasimi hidrogenate tip
margarina, si ele inalt calorigene si periculoase pentru sanatate, din
cauza efectului aterogen (depuneri de grasime pe vasele de sange)".
Laura "e un produs zaharos cu invelis de cacao in procent scazut,
dezechilibrat nutritional, cu un exces evident de glucide, cu absorbtie
rapida si grasimi nocive. In plus, contine si un colorant azoic de sinteza,
incomplet evaluat din punct de vedere al impactului asupra sanatatii",
spune specialistul nostru.

• AMAGIRE. Producatorul a ambalat-o pe Laura special pentru a ne sugera


ca e o ciocolata, de fapt sunt tablete cu E-uri

• CONCLUZIE. Aceste tablete nu sunt recomandate copiilor,


adolescentilor, varstnicilor, persoanelor supraponderale, suferinde de
diabet, obezitate, maladii cardiovasculare, inflamatorii, cancere. De http://www.jurnalul.ro/articol_68458/
asemenea vor fi mancate cu moderatie de restul consumatorilor. totul_despre_tabletele_laura.html
Sunca asa-zis dietetica
14 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Nu-i suficient sa scrie pe eticheta: "Sunca dietetica". Sau producatorul crede


ca daca a pus mai putina sare, gata, sunca lui e chiar dietetica.

• Ingrediente: pulpe de pui fara os si fara piele, piept fara os si fara piele, apa,
sare (clorura de sodiu) 1%, proteina vegetala din soia, arome neindentificate,
zaharuri nespecificate, stabilizatori (E 452 – polifosfati), agenti de ingrosare
(E 407 – caragenan), potentiator de gust si aroma (E 621 – glutamat
monosodic), antioxidanti (E 301 – ascorbat de sodiu, E 250 – azotit de
sodiu), membrana necomestibila. Profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi este de parere ca eticheta nu ofera informatiile necesare
pentru a putea include produsul in categoria "dietetice". "Produsul nu are
eticheta nutritionala pentru a cunoaste compozitia in nutrienti. Adica:
densitatea energetica, proteine, lipide, glucide, macro si microelemente.

• SEMNAL. Un produs cu mai putina sare nu e neaparat dietetic

• Speicalistul nostru, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, atrage atentia ca


"polifosfatii aflati pe lista ingredientelor pot interveni in metabolismul calciu-
fosfor, dezechilibrandu-l. Ceilalti aditivi alimentari pot afecta persoanele cu
sensibilitate, spre exemplu la glutamatul monosodic, substanta care poate
produce prin metabolizare excito-toxine, periculoase pentru celula nervoasa,
la aromele neindentificate, precum si la conservantii folositi.

• CONCLUZIE. Eticheta nu ne permite sa calificam acest tip de sunca ca fiind


dietetic din motivele expuse. De aceea, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi
recomanda consumul cu moderatie de catre copii, de catre femeile
insarcinate, cele care alapteaza, precum si de catre femeile pre si
postmenopauza. De asemenea, la sunca asa-zis dietetica vor apela cu
masura persoanele cu predispozitie la osteoporoza, suferinzii de
hiperuricemie. Ar fi fost util ca producatorul sa ne precizeze carei categorii de
consumatori ii e indicat produsul "dietetic". http://www.jurnalul.ro/articol_68322/sun
ca_asa_zis_dietetica.html
Franzeluta de la Vel Pitar
13 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Paine din faina neagra si cu tarate


• O paine buna, care totusi trebuie mancata cu moderatie. Mai ales de persoanele
suferinde de diabet sau cu tendinte de ingrasare. O paine care chiar ar putea fi
foarte buna, cu conditia ca producatorul sa renunte la conservant.

• Ingrediente: faina neagra de grau (46,5%), apa, faina alba de grau, tarate de grau
(2,5%), drojdie, gluten, sare iodata, faina de malt prajit, amelioratori de faina
(faina de grau, emulgatori E 472d – ester mono si diacetil tartrici ai mono si
digliceridelor cu acizi grasi; antioxidanti: E 300 – acid ascorbic, enzime),
conservant E 282 – propionat de calciu.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi spune ca, din punct de vedere al


caracteristicilor senzoriale, produsul are culoare caracteristica, gust si aroma
placute, textura fina, elastica, aerata.

• Indice de satietate moderat. "Desi produsul nu beneficiaza de eticheta nutritionala


(conform legii romanesti, aceasta fiind optionala), tinand seama de compozitie,
apreciem ca produsul are o densitate calorica medie, cu o densitate nutritionala
medie. Scorul antioxidant nu poate fi stabilit. Indexul glicemic al produsului este
mediu spre ridicat. Produsul contine fibre alimentare cu efect benefic, faina
neagra conferindu-i, de asemenea, o buna calitate nutritionala. Din pacate,
pentru prelungirea termenului de valabilitate s-a utilizat conservantul propionat de
calciu al carui consum frecvent nu este indicat."

• CONCLUZIE. Specialistul nostru este de parere ca "este un sortiment de


panificatie relativ echilibrat nutritional, dar, ca orice produs fainos, contine o
cantitate ridicata de poliglucide (amidon) ce trebuie consumate de diabetici doar
cu respectarea indicatiilor medicului specialist. O felie de paine –aproximativ 25 g
(un Be – bread equivalent) – contine aproximativ 11 g de glucoza. De asemenea,
ca orice paine, si aceasta va fi consumata cu moderatie de persoanele http://www.jurnalul.ro/articol_6824
supraponderale si obeze. Ar fi fost ideal daca nu continea conservant". 2/franzeluta_de_la_vel_pitar.html
Branza topita Oke
12 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Produsul contine urmatoarele ingrediente: cas din lapte de vaca


pasteurizat, unt, smantana, lapte praf, carne afumata 3%, sare
alimentara, saruri de topire: fosfati – difosfati E 450, polifosfati E
452.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul


Institutului de Cercetari Alimentare, avertizeaza: "Produsul
contine 3% carne afumata, fumul fiind cunoscut ca o sursa de
substante nocive sanatatii. De asemenea, ca orice branza
topita, si aceasta contine fosfati, care pot impiedica asimilarea
calciului, magneziului si a fierului. In doze mari, fosfatii pot
induce atrofierea oaselor si depunerea de calcar in diferite zone
ale scheletului (osteofite).

• ATENTIE! O branza care nu-i tocmai buna pentru copii

• Din eticheta nutritionala reiese ca produsul are o densitate


calorica moderata 260 Kcal/1070 Kj/100 g, un continut relativ
scazut in proteine si glucide (cate 7,5 g% ) si un continut ridicat
de lipide saturate (22 g%)".

• CONCLUZIE. Asadar, consumul frecvent si in cantitate mare


"nu este indicat copiilor, persoanelor anemice, femeilor pre si
postmenopauza, persoanelor suferinde de osteoporoza, de boli
cardiovasculare", spune specialistul nostru. http://www.jurnalul.ro/articol_6818
5/branza_topita_oke.html
7Days - Prajitura cu crema de cacao
11 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• E mica. Frumos ambalata. Si zice-se ca e prajitura cu crema. Si mai are ceva. Decor. Dar ati citit
din ce e facut decorul? Dintr-un pumn de E-uri. Dati la o parte decorul si descoperiti crema. Dar
asta-i tot din E-uri. Ce mai ramane? Ambalajul.

• In primul rand, specialistul nostru, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul


Institutului de Cercetari Alimentare, observa ca etichetarea este facuta cu caractere care nu
permit citirea de catre consumator. La capitolul ingrediente, producatorul a fost generos. A pus
crema de cacao – 29% (grasimi vegetale partial hidrogenate), zahar – zaharoza, sirop de glucoza,
apa, cacao pudra cu continut scazut de grasime – 6%, umectand (E422 – glicerol), lapte praf
degresat, alcool, emulgator (E 322 – lecitina din soia), aroma de vanilie (probabil artificiala).

• DECOR. Prajitura are si un decor facut din: zahar – zaharoza, grasimi vegetale partial
hidrogenate, lapte praf degresat, praf de zer, cacao pudra cu continut scazut de grasime,
emulgator (E 322 – lecitina din soia), aroma de vanilie, cacao pudra cu continut scazut de
grasime, emulgator (E 471 – mono si digliceride ale acizilor grasi, esteri de propan 1 – 3, diol ai
acizilor grasi E 477), E 475 – saruri de sodiu ale acizilor grasi, E 322 – lecitina din soia, agenti de
afanare ( E 339 – pirofosfat acid de sodiu), bicarbonat de sodiu, bicarbonat de amoniu, alcool,
aroma de vanilie, sare – clorura de sodiu, acidifiant (acid citric – E 330), conservant (sorbat de
potasiu – E 202).

• CONCLUZIE. Specialistul nostru atrage atentia ca "este un produs cu valoarea biologica foarte
scazuta, dezechilibrat nutritional, inalt procesat, continand grasimi partial hidrogenate (margarine
soft) periculoase pentru sanatate. De asemenea, este bogat in zaharuri cu indice glicemic inalt
periculoase pentru pancreasul endocrin, in chimicale de tipul conservantilor, afanatorilor,
emulgatorilor, cu potential alergen pentru persoanele sensibile. Nu are etichetare nutritionala,
ceea ce nu permite aprecierea densitatii calorice a produsului si componenta in macro si
micronutrienti a produsului".

• INTREBARE. Poate ne spune producatorul ce este natural in prajitura Cake Bar

• Aceasta prajitura nu are ce cauta pe masa persoanelor suferinde de diabet, a copiilor, celor
predispusi la alergii si astm. Evident vor uita ca exista acest desert persoanele suferinde de
obezitate, constipatie, de boli cronice cardiovasculare, neurodegenerative, inflamatorii. Iar pentru
restul consumatorilor recomandarea clasica: cu cat mai rar cu atat mai bine. Deoarece prajiturica
asta bogata in chimicale face parte din categoria alimentelor junk food.
http://www.jurnalul.ro/articol_68045/
prajitura_cu_crema_de_cacao.html
Ecstasy si creierul - Drogurile distrug
sistemul nervos central
10 Decembrie 2006 | de Steluta Indrei

• Ecstasy ataca creierul. Inca de la prima doza. Cercetatorii olandezi au


descoperit ca acest stupefiant provoaca leziuni cerebrale ireversibile.

• Ecstasy, supranumit si "drog party" sau "drog de discoteca", reprezinta o


tentatie mai ales pentru tinerii care vor sa incerce senzatii tari la petreceri.
Insa amatorii sunt avertizati ca isi pun in pericol creierul chiar daca iau o
singura doza.

• Dr. Maartje de Win, impreuna cu echipa sa de la Universitatea din


Amsterdam, a aplicat o serie de teste psihologice unui grup de 188 de tineri
voluntari care nu s-au atins niciodata de acest drog, dar isi doreau sa-l
incerce. Testele au fost insotite si de investigatii de imagistica medicala
pentru monitorizarea activitatii cerebrale.

• Cercetatorii au comparat rezultatele primelor teste cu cele obtinute dupa ce


tinerii au luat o pastila de ecstasy. Concluzia: "Inca de la prima doza am
observat incetinirea circulatiei sangvine in anumite zone ale creierului", au
avertizat autorii studiului. Mai grav este ca ei au constatat si "leziuni
ireversibile la nivelul structurii celulelor cerebrale". Atentie, tulburari observate
ca urmare a unei singure pastile de ecstasy. Va imaginati ce se intampla cu
creierul celor care consuma frecvent acest drog. De exemplu, barbatul
considerat cel mai mare consumator de ecstasy din lume sufera grave
tulburari de memorie, iar muschii capului si ai gatului au devenit rigizi.
Pacientul in varsta de 37 de ani, cunoscut ca domnul A., a luat 40.000 de
pastile intre 21 si 30 de ani. In primii doi ani lua cinci tablete in fiecare week-
end, iar in urmatorii trei ani doza a fost in medie de trei-cinci pastile pe zi. In
ultimii patru ani, doza zilnica ajunsese la 25 de pastile de ecstasy. Domnul A. http://www.jurnalul.ro/articol_68062/ecs
tasy_si_creierul___drogurile_distrug_si
a renuntat la drog dupa ce a intrat in coma de cateva ori. stemul_nervos_central.html
Parizer de post
09 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Este parizer vegetarian cu legume, un produs pasteurizat in


membrana necomestibila. Ingrediente: proteine din soia,
ulei vegetal, legume, apa, amidon de cartofi, sare, arome,
gelifiant caragenant, potentiator de aroma: E 621 – glutamat
monosodic; colorant natural: E 120 – carmin. Acest parizer
de post contine o proteina cu valoare biologica ridicata din
soia, ulei vegetal, legume, poliglucide de tip amidon.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul


Institutului de Cercetari Alimentare, avertizeaza ca,
"neavand etichetarea nutritionala (legea romaneasca nu
prevede obligativitatea etichetei nutritionale), nu putem sa
apreciem corect densitatea nutritionala, desi compozitional
pare a fi echilibrat. De asemenea, nu putem aprecia nici
densitatea calorica si nici indexul glicemic. Produsul nu
contine conservanti, ceea ce este un lucru bun".

• CONCLUZIE. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi considera


ca acest sortiment de parizer "este un produs potrivit pentru
a fi consumat in post, dar si in afara acestei perioade, ca
parte integranta a unei diete diversificate". (Magda
Marincovici)
Praf de Frisca Darling
08 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Producatorul e cinstit, dar pana la un punct. El spune ca in plic e un praf. Acum


incepe minciuna. Caci nu-i un praf de frisca, ci un praf in ochi. Pur si simplu
pentru ca frisca se face din lapte si nu din E-uri.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari


Alimentare, studiaza si ne traduce ingredientele folosite de producator. Si aflam
ca a pus zahar (diglucidul zaharoza), sirop de glucoza, grasimi vegetale
hidrogenate (de tip margarine), emulgatori (E 471 – mono si digliceride ale
acizilor grasi, E 472a – esteri ai acidului acetic cu mono si digliceride), proteine
din lapte, stabilizator: E 340 – fosfat monopotasic, unul dintre cele noua feluri de
amidon modificat din porumb (E 1440, E 1412, E 1413, E 1414, E 1420, E 1422,
E 1440, E 1442, E 1450), gelatina (proteina colagenica de origine animala),
aroma de vanilie, acidifiant: E 330 – acid citric.

• Profesorul Gheorghe Mencinocopschi spune ca "avand in vedere compozitia


produsului, acesta nu este in nici un caz praf de frisca, cunoscandu-se faptul ca
frisca autentica se obtine din grasimea laptelui fermentata sau nu cu microflora
specifica (frisca dulce si frisca maturata)".

• DIABETICI. O atentie speciala trebuie sa aiba consumatorii suferinzi de diabet.


Profesorul Mencinicopschi avertizeaza ca "produsul este foarte bogat in glucide
cu index glicemic inalt, stresante pentru pancreasul endocrin, in grasimi vegetale
hidrogenate, demonstrat fiind ca acestea sunt periculoase pentru sanatate. De
asemenea, aditivii alimentari adaugati pentru a mima gustul, aroma, textura
produsului natural de origine animala, in acest caz frisca, sunt elemente care pun
in pericol sanatatea consumatorilor.

• CONCLUZIE. Specialistul nostru subliniaza ca ne aflam in fata unui produs care


nu are nici o legatura cu frisca autentica. Si acesta este argumentul principal care
face ca produsul sa nu fie recomandat persoanelor suferinde de diabet, http://www.jurnalul.ro/articol_6792
supraponderale, de obezitate, de boli cardiovasculare, varstnicilor si copiilor. 9/praf_de_frisca_darling.html
Laurul - Sirop fructe de padure
07 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Cu litere de-o schioapa este scris sirop natural fructe de padure. Dar
sa stii ca in realitate este "sirop de zahar, cu concentrat natural de
fructe de padure"! Nu am spus-o noi, ci scrie pe eticheta.

• Produsul contine urmatoarele ingrediente: zahar, apa, concentrat


natural din suc de mure, coacaze, zmeura, fragute, arome de natura
neidentificata, acidifianti (acid citric – E 330). Produsul este practic un
sirop de zahar: 66 de grame de zahar la 100 de grame de produs si un
continut minim de suc de 5%.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de


Cercetari Alimentare, spune ca "este un sirop de zaharoza extrem de
dezechilibrat nutritional, cu extrem de putin concentrat de suc de fructe
de padure.

• Aroma produsului este data de arome de natura neindentificata, iar


aciditatea este imprimata de acidul citric E 330. Titlul "Sirop natural
fructe de padure" este infirmat chiar de inscrisul de pe eticheta, care
precizeaza ca de fapt este vorba de sirop de zahar cu concentrat
natural de fructe de padure, si acesta intr-o cantitate extrem de mica
(5%).

• CONCLUZIE. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi spune ca


produsul este dezechilibrat nutritional, fiind practic un sirop de zahar
rafinat industrial, cu indice glicemic foarte ridicat, nerecomandat http://www.jurnalul.ro/articol_67876/sirop_f
ructe_de_padure.html
supraponderalilor, obezilor, diabeticilor, sedentarilor.
Carne de porc presata Hame
05 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Scrie carne pe eticheta, carne este si in cutie. Dar este o


conserva cu continut mare de grasimi.

• Ingrediente: carne de porc 60%, emulsie de sorici, apa,


amidon din cartofi, sare, proteina vegetala din soia,
condimente, colorant (carmin E 120), antioxidant (acid
ascorbic E 300). Este o conserva tipica de carne de porc,
produs sterilizat. Profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari
Alimentare, spune ca "ingredientul principal este chiar
carnea de porc prezenta intr-un procent rezonabil. Ca
majoritatea produselor din carne de porc, si acesta are un
continut ridicat de grasimi animale saturate, bogate in
colesterol".

• Din cauza continutului ridicat in grasimi animale, "produsul


nu este recomandat copiilor mici, persoanelor
supraponderale, obeze, suferinde de diabet, de
hipertensiune si boli cardiovasculare, precum si celor cu
boli cronice inflamatorii, bolnavilor de ficat, de rinichi si cu
hiperuricemie (guta). Produsul poate fi inclus in diete
diversificate cu fructe si legume proaspete", ne avertizeaza
profesorul Mencinicopschi. http://www.jurnalul.ro/articol_67710/ce_b
em__ce_mancam___carne_de_porc_pre
sata_hame.html
Primola extrafina, caramel auriu
04 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Va propunen un exercitiu pentru a raspunde la intrebarea din titlu. Sa eliminam


aditivii, margarina, ceva din carbohidrati, din zaharuri... Si ramane mai nimic.
Poate o pojghita de ciocolata.

• Eticheta spune ca este o ciocolata cu lapte si crema caramel (36%) si mai


informeaza cumparatorul ca s-au folosit mai multe ingrediente. Fata in fata cu
eticheta, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari
Alimentare, ne ofera informatii suplimentare. Asadar, producatorul a folosit:
zahar, unt de cacao, zahar invertit lichid (amestec de glucoza-fructoza), masa
de cacao, lapte praf integral, ulei vegetal hidrogenat (margarina), sirop de
glucoza, zer praf dulce, grasime vegetala, lapte praf degresat, lactoza,
indulcitor (sorbitol), unt din lapte, emulgatori (E 322 – lecitina din soia,
poliricinoleat depoliglicerina – E 475), sare (clorura de sodiu), agent de umezire
(glicerina monostearat – E471), aromatizant (vanilina artificiala), agent de
afanare (bicarbonat de sodiu), aroma natural identica (artificiala) toffee-unt.

• "Este un produs zaharos ce contine in invelis 25,5% cacao, procent relativ


scazut pentru a imprima produsului beneficiile oferite de antioxidantii din cacao.
In schimb, are un continut ridicat in carbohidrati (51,4%) rapizi cu inalt index
glicemic si, de asemenea, un continut ridicat in lipide (30,6 g). Grasimile
produsului sunt reprezentate si de inlocuitori de unt de cacao, ulei vegetal
hidrogenat (margarina), cunoscute ca fiind nesanatoase. Aceasta compozitie
se reflecta si in valoarea energetica a produsului, care este extrem de ridicata:
521,8 Kcal/2183,6 Kj/100 g de produs", avertizeaza prof. Mencinicopschi.

• CONCLUZIE. Este un produs "dezechilibrat din punct de vedere nutritional,


hipercaloric, cu un exces de zaharuri rafinate si grasimi saturate hidrogenate,
nerecomandat suprapoderalilor, obezilor, diabeticilor, cardiovascularilor,
suferinzilor de maladii neurodegenerative, de maladii cronice inflamatorii. A se
consuma cu moderatie", recomanda specialistul nostru. http://www.jurnalul.ro/articol_67559/pri
mola_extrafina__caramel_auriu.html
Mandy - Fasole batuta
02 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Este un produs cautat mai ales in perioadele de post.


Principalele ingrediente sunt: fasole boabe, ulei, ceapa,
usturoi, legume, amidon, sare iodata, pasta de tomate,
condimente naturale.

• Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul


Institutului de Cercetari Alimentare, spune ca e "un
produs sterilizat, cu proteina vegetala de calitate buna
provenita din fasole. In schimb, fabricantul a omis sa
lipeasca pe cutie si o eticheta nutritionala care sa ne
permita sa apreciem densitatea calorica".

• CONCLUZIE. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi


atentioneaza "persoanele supraponderale, obeze si
suferinde de diabet, deoarece preparatul are un continut
important in amidon (polimer natural de glucoza) provenit
din fasole".

• Dar si persoanele sanatoase vor fi precaute. Ele vor


include preparatul in contextul unei diete variate,
continand legume si fructe proaspete. Produsul poate fi
consumat ca fel principal sau garnitura la alte feluri de http://www.jurnalul.ro/articol_67516/
mancare. (Magda Marincovici) fasole_batuta.html
K-Touch - Paine alba feliata
01 Decembrie 2006 | de Magda Marincovici

• Un sortiment de paine cu bune, dar si cu rele: ceva E-uri, margarina... De aceea, va fi invitata la masa
noastra tinand seama de sfatul specialistului.

• In obtinerea acestui sortiment de paine, producatorul a folosit urmatoarele ingrediente: faina alba de grau,
apa, drojdie, grasimi vegetale hidrogenate (tip margarina), gluten (de tip nespecificat), sare iodata (clorura
de sodiu), zahar (zaharoza), faina de soia, emulgator (E 472b – stearoil-2 lactilat de sodiu), conservanti (E
200 – acid sorbic, E 282 – propionat de calciu), aroma nespecificata, nu stim! naturala, artificiala,
antioxidant (E 300 – acid ascorbic), enzime.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, mai spune ca
"faina alba de grau este dezechilibrata nutritional, bogata in glucide, impreuna cu zaharul reprezentand
49% din masa produsului. Este paine saraca in fibre alimentare – 0,18 g/100 g de produs".

• Specialistul nostru reaminteste ca fibrele alimentare sunt absolut necesare unei bune stari de sanatate,
recomandandu-se un consum de aproximativ 30 g zilnic. Pozitiv este ca painea are in compozitie faina de
soia, care ridica valoarea biologica a proteinelor graului. "Dar, din pacate, nu cunoastem cantitatea de
faina de soia folosita. Pe de alta parte, pentru marirea perioadei de valabilitate – stim cand expira, dar nu si
cand a fost produsa – au fost adaugati conservanti chimici: acid sorbic si propionat de calciu. Primul
conservant poate provoca alergii, iar cel de-al doilea nu se recomanda consumului frecvent, desi, cum bine
stim, painea reprezinta pentru romani un aliment de baza consumat zilnic.

• Componente nesanatoase sunt si grasimile vegetale hidrogenate (margarine), incriminate astazi in


generarea bolilor cardiovasculare si neurodegenerative."

• CONCLUZII. Specialistul nostru spune ca "produsul este de tip rafinat, dezechilibrat nutritional, cu un
exces de glucide, aproape lipsit de fibre alimentare. Valoarea energetica – 237 Kcal/1006 Kj/100 g produs
– il incadreaza in categoria alimentelor cu densitate calorica medie. Acest sortiment de paine e recomandat
persoanelor supraponderale, suferinde de obezitate si diabeticilor numai dupa sfatul medicului.

• De asemenea, se va consuma cu moderatie de catre persoanele predispuse la constipatie, alergii,


suferinde de boli cardiovasculare, cancere, astm, boli neurodegenerative si inflamatorii".

• ATENTIE! Acest sortiment de paine face probleme diabeticilor si cardiacilor

• CHIMICALE
• "Pentru marirea perioadei de valabilitate – stim cand expira, dar nu si cand a fost produsa – au fost
adaugati in acest produs conservanti chimici: acid sorbic si propionat de calciu"
• prof. dr.
• Gheorghe Mencinicopschi http://www.jurnalul.ro/articol_67440/pai
ne_alba_feliata.html
O conserva buna in post
30 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• In primul rand, bine ar fi fost daca produsul ar fi avut si eticheta in


limba romana, asa cum prevede legislatia in vigoare. In al doilea
rand, trebuie spus ca este o conserva buna in perioada postului, o
conserva de sardine in ulei vegetal soia sau floarea-soarelui.
Producatorul a folosit urmatoarele ingrediente: sardine, ulei vegetal
(soia sau floarea-soarelui), sare (clorura de sodiu).

• Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de


Cercetari Alimentare, precizeaza ca sardinele in ulei sunt o sursa
importanta de proteine de origine animala, cu inalta valoare
biologica, si de grasimi animale cu acizi grasi esentiali cu lant lung
omega-3. De asemenea, sardinele sunt si o sursa extrem de
valoroasa de calciu cu inalta biodisponibilitate si de vitamina D,
vitamina fara de care calciul nu poate fi fixat in oase.

• Profesorul Gheorghe Mencinicopschi ne recomanda consumul


relativ frecvent: una-doua portii pe saptamana de catre copii si
adolescenti, adulti sau varstnici. Pentru persoanele
supraponderale sau suferinde de obezitate se recomanda
indepartarea uleiului. In cazul persoanelor hipertensive si cu
afectiuni renale, consumul va fi corelat cu eliminarea sarii de
bucatarie din dieta zilei respective. Se recomanda totusi testarea
tolerantei pentru fiecare paersoana in parte, mai ales in cazul
copiilor mici si predispusi la alergii.

http://www.jurnalul.ro/articol_6739
6/o_conserva_buna_in_post.html
Crenvursti extra cu 8 E-uri
29 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Este un produs fiert si afumat in membrana naturala comestibila.


Ingrediente: carne de porc, slanina, sorici, apa, sare, proteina
vegetala din soia nemodificata genetic, amidon din cartofi,
condimente si arome naturale, stabilizatori (difosfat de sodiu – E 339,
polifosfat de potasiu – E 452), antioxidant (acid ascorbic – E 300),
acidifiant (citrat de sodiu – E 331), potentiator de gust (glutamat
monosodic – E 621), zaharuri (lactoza, dextroxa), conservanti (nitrit
de sodiu – E 250, nitrat de potasiu – E 252), colorant natural (carmin
– E 120).

• CONCLUZIE. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul


Institutului de Cercetari Alimentare, spune ca "produsul nu are
etichetare nutritionala. Asadar, nu cunoastem continutul in proteine,
lipide si eventual glucide, macro si micronutrienti si nici densitatea
calorica, pentru a stabili aportul energetic. Ca orice produs din carne
de porc, contine grasimi animale saturate, care trebuie consumate cu
moderatie. De asemenea, mai contine sorici cu valoare nutritiva
scazuta, precum si conservanti utilizati in produsele actuale din carne,
cu efectele daunatoare cunoscute in cazul unui consum frecvent".
Astfel, nu se recomanda consumul acestui produs in cantitati mari si
in mod frecvent persoanelor supraponderale si obeze, alergicilor si
astmaticilor, suferinzilor de boli cronice, copiilor, varstnicilor si
sedentarilor.

• Recomandare. Cu cat mai rar, cu atat mai buni acesti crenvursti. http://www.jurnalul.ro/articol_67301/cr
envursti_extra_cu_8_e_uri.html
Viva snacks, pernute cu multe calorii
28 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Pernutele umplute cu crema de cacao cu vitamine "Viva snacks"


contin faina de grau, orez si porumb, zahar, grasimi vegetale,
tarate de grau, lapte praf degresat, cacao – 4%, zer pudra, carub
– 410, lactoza, sare, emulgator E 322 – lecitina din soia,
antioxidant E 300 – acid ascorbic, arome, vitamine B5, B6, B9,
B12, PP, E. "Pernutele" 40% crema de cacao.
• De asemenea, produsul contine gluten si derivate din soia si
lactate. Are o densitate calorica ridicata: 100 de grame de produs
este echivalent cu 429 Kcal sau 1802kJ. Continutul in nutrienti la
100 de grame de produs: proteine – 7 g, glucide – 62 g (din care
probabil zaharuri 30 de grame, care pot fi lactoza, glucoza,
zaharoza, fructoza in proportie nespecificata), lipide – 17 grame,
din care probabil 11 g din acizi grasi saturati, fibre – 4 g, colesterol
– 0,008 mg, sodiu – 0,2 g.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi ne avertizeaza ca


"prin continutul foarte ridicat in glucide, din care aproape jumatate
sunt zaharuri rapide cu index glicemic ridicat, produsul streseaza
pancreasul, determinand hipersecretia de insulina.
• De asemenea, din cauza continutului ridicat de lipide, din care mai
mult de jumatate sunt acizi grasi saturati, probabil, prin
hidrogenare si din cauza continutului foarte mic de colesterol
produsul predispune la aparitia bolilor cardiovasculare.

• Deoarece este un produs dezechilibrat nutritional, hipercalorigen,


el nu este indicat persoanelor supraponderale, sedentare,
suferinde de obezitate, cu alimentatie dezechilibrata, indiferent de
varsta". http://www.jurnalul.ro/articol_67247/vi
va_snacks__pernute_cu_multe_calori
i.html
Star (Lays) - O punga de calorii sarate
si aromate
27 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Au gustul irezistibil al cartofilor 100% naturali. Asta scrie pe eticheta. In realitate: pe afara-i
vopsit gardul si "in punga" leopardul. Adica un aliment 100% artificial, de tip junk food.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare,


spune ca produsul se inscrie in categoria snacks-urilor din cartofi, cu gust de barbecue, fiind
procesat din urmatoarele ingrediente: cartofi, uleiuri vegetale (nu se specifica daca sunt
hidrogenate), faina de grau, sare (clorura de sodiu), zahar (zaharoza), stimultor de aroma E
621 – glutamat monosodic, E 631 – inozinat disodic, E 627 – guanilat disodic; condimente:
0,2% ardei, glucoza din grau, maltodextrine, proteine hidrolizate din soia si din porumb,
acidifiant E 262 – diacetat de sodiu, pudra de ceapa – 0,15/100 gr, pudra de carne de porc
0,05%, E 1420 – amidon modificat din capioca, arome naturale si indentic naturale (artificiale).

• CALORII. Produsul are o densitate energetica foarte ridicata – 515 Kcal/2156 Kj/100 de grame
de produs.
• In plus, compozitia in macronutrienti este dezechilibrata, continand 8 grame de proteine, un
procent foarte ridicat de grasimi (32 grame/100 g), combinate cu un procent foarte mare de
carbohidrati rapizi (51 grame/100g). Produsul este foarte bogat in sodiu, provenit din sarea de
bucatarie, din stimulatorii de aroma si acidifiantii utilizati.

• CONCLUZIE. Produsul este dezechilibrat nutritional. Motiv pentru care el va fi ocolit de


persoanele supraponderale, obeze, de cele suferinde de diabet, hipertensiune, de boli
cardiovasculare, cu afectiuni digestive, renale, cu astm, cu maladii neurodegenerative,
inflamatorii, de bolnavii de cancer. atenTie, pArinTi! De asemenea, profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi face o mentiune speciala la adresa parintilor, care fac frecvent greseala de a
da copiilor sa manance chips-uri. Deci parintii trebuie sa retina ca "produsul nu este indicat
copiilor, adolescentilor. Nici chiar adultilor sanatosi nu le este recomandat, decat cu moderatie
si ca parte a unei diete echilibrate.

• Asadar, nici urma de produs natural, asa cum este inscriptionat pe eticheta, ci unul inalt
procesat, caracteristic alimentelor de tip junk food.

• SOS. 100 de grame din acest produs arunca pe noi peste 500 de Kcal
http://www.jurnalul.ro/articol_67171/o
_punga_de_calorii_sarate_si_aromat
e.html
Napolact - Un iaurt rezonabil
25 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Cititorii ne-au cerut sa "analizam" produsul Sana Napolact. Profesor


doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari
Alimentare, analizeaza eticheta acestui produs.

• Specialistul spune ca este un produs proaspat fermentat cu


microflora lactica specifica. Sana de la Napolact are urmatoarele
caracteristici nutritionale la 100 g de produs: proteine – 3,4 g
(proteinele din lapte au o inalta valoare biologica), glucide – 3,7 g,
lipide – 3,6 grame, calciu – 136 mg, reprezentand 17% din doza
zilnica recomandata pentru acest mineral esential pentru sanatatea
sistemelor osos, muscular si nervos.

• Prof. dr. Mencinicopschi subliniaza ca studii de ultima ora


demonstreaza ca grasimea din lapte nu este nociva, desi are in
compozitie acizi grasi saturati naturali, deoarece pe langa acestia
contine si acizi grasi linoleici conjugati. Acestia au efecte benefice in
metabolismul grasimilor si redistribuirea acestora din zona
abdominala (depozitele de grasime abdominale cresc riscul
afectiunilor cardiovasculare), in alte zone, precum si accelerarea
arderii grasimilor.

• DENSITATE CALORICA. Valoarea energetica a produsului este de


60 Kcal/253 Kj, o densitate calorica mica, care nu afecteaza
semnificativ aportul zilnic de calorii. Concluzie: produsul este
recomandat tuturor categoriilor de varsta, in functie de toleranta
fiecaruia.
http://www.jurnalul.ro/articol_6701
• TOLERANTA. Un iaurt bun pentru mine, dar nu si pentru tine 2/un_iaurt_rezonabil.html
Salatini crackers
24 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Biscuiti cu multa sare si margarina


• Sunt gustosi si frecvent in mainile copiilor dornici de a-si astampara foamea. Dar
cu cat mai rar cu atat mai bine. Pentru copii, inima, silueta si pentru ce mai vreti
dumneavoastra.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari


Alimentare, stabileste mai intai ca salatini fac parte din categoria biscuitilor
crackers cu sare, avand urmatoarea lista de ingrediente: faina alba de grau tip
550, uleiuri vegetale, grasimi vegetale, zahar, sare – 2%, amidon de porumb,
lapte praf (zer praf), glucoza, extract de malt, agenti de afanare (E 503 – carbonat
de amoniu, E 500 – carbonati de sodiu), acidifiant E 330 – acid citric, conservant
E 223 – metabisulfit de sodiu.

• CALORII. Valoarea energetica este de 490 Kcal la 100 grame de produs.


Valoarea nutritriva la aceeasi cantitate de biscuiti este: proteine – 8%, glucide –
61%, lipide – 25%. In al doilea rand, specialistul avertizeaza ca insasi denumirea
produsului sugereaza ca are un continut ridicat de sodiu, provenit pe de o parte
din sare (2% ), dar si din bicarbonatul de sodiu si din metabisulfitul de sodiu. De
aceea, acest tip de biscuiti nu sunt recomandati persoanelor cu afectiuni
cardiovasculare sau renale. Din punct de vedere al profilului nutritional, produsul
are un exces important de glucide rafinate, cu index glicemic ridicat, care
agreseaza pancreasul, dar si un continut ridicat de grasimi (25%). Acestea sunt
reprezentate de uleiuri vegetale si grasimi vegetale, probabil hidrogenate sau
partial hidrogenate, de tipul celor din margarine, ce predispun la boli
cardiovasculare. In doze mari, agentii de afanare pot stimula secretia de acid
gastric, producand totodata o acidifiere a sangelui (acidoza).

• Conservantii de tip metabisulfit nu sunt indicati persoanelor sensibile si astmatice,


interferand si cu flora intestinala benefica pe care o dezechilibreaza.

• CONCLUZIE. Produsul este dezechilibrat nutritional, avand un exces de


carbohidrati rapizi si grasimi, o densitate calorica foarte ridicata (490 Kcal/100 g
de produs), nefiind indicat supraponderalilor, obezilor, diabeticilor,
cadiovascularilor, renalilor. Copiilor si adultilor, in special sedentari, li se
recomanda un consum moderat, in contextul unei diete variate din care sa nu
lipseasca legume si fructe proaspete. http://www.jurnalul.ro/articol_66935/
salatini_crackers.html
Star popcorn comic cheese
23 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• E-URI SI ULEIURI VEGETALE


• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari
Alimentare, ne prezinta eticheta produsului.

• Ingrediente: porumb de floricele, uleiuri vegetale, lactoza, pudra de cascaval 2%, sare
(clorura de sodiu), lapte praf, zahar (zaharoza), stimulator de aroma: E 621 – glutamat
monosodic, E 635 – ribonucleotide de sodiu, pudra de ceapa, coloranti: extract de ardei
rosu, E 100 – curcumina, arome naturale si identic naturale (artificiale), maltodextrina din
grau si porumb, amidon modificat din porumb, care poate fi E 1414 sau E 1420, E 1422,
E 1440 , E 1442, E1450, nu stim care dintre acestea pur si simplu pentru ca producatorul
nu precizeaza. La aceste floricele s-a mai adaugat: drojdie, antioxidant: E 300 – acid
ascorbic, sare iodata.

• Din eticheta nutritionala, mai aflam ca 100 de grame de floricele contin 11,5 grame de
proteine, care pot proveni atat din porumb, cat si din cascaval sau din drojdie; 21 de
grame de grasimi si 60 de grame de glucide. Densitatea energetica este de 475
Kcal/1992 Kj.

• CONCLUZIE. Prof. dr. Mencinicopschi avertizeaza ca "produsul este dezechilibrat


nutritional, avand un continut ridicat in grasimi, probabil si hidrogenate, precum si un
continut bogat in carbohidrati rapizi, cu indice glicemic ridicat. Motiv pentru care nu este
indicat persoanelor supraponderale, obeze, suferinzilor de boli cardiovasculare, de
diabet, de boli ale ficatului si rinichilor, celor cu afectiuni digestive.

• De asemenea, produsul este contraindicat persoanelor sensibile la unii dintre adivii


adaugati, in special la stimulatorii de aroma (E 621, E 635), persoanelor cu afectiuni
inflamatorii cronice, cu boli neurodegenerative, copiilor si adolescentilor cu diete
dezechilibrate".

• STIL AMERICAN DE INGRASARE. Floricele de porumb, stropite cu aditivi si miresme


de cascaval, rontaite ore si zile in fata televizorului http://www.jurnalul.ro/articol_66848/
star_popcorn_comic_cheese.html
Danone Frutisima - Iaurt cu piersici
22 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Un amestec cremos si dulce de arome si coloranti. Mai mult crema decat iaurt
autentic, cu continut mare de glucide. Motiv serios ca asa zisul iaurt sa fie un musafir
nepoftit la masa persoanelor "cu greutate".

• O eticheta si multe, multe ingrediente: lapte pasteurizat, piersici – 10,8% (cu sirop de
glucoza): coloranti naturali: E 160a – betacaroten, extract de ardei rosu, E 150d, E
150b, E 150a sau E 150c, unul dintre acesti coloranti, nu stim care, deoarece este
nespecificat (aroma nespecificata), zahar (zaharoza), lapte praf, E1420 – amidon
modificat din porumb, gelatina (proteina de origine animala, cu efect gelifiant),
fermenti. Din datele nutritionale reiese ca 100 de grame de produs ofera: proteine –
2,8 grame, glucide – 14 grame, grasime – 1,9 grame. Densitate calorica mica – 84
Kcal/356 Kj. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari
Alimentare, a analizat ingredientele mentionate pe eticheta si ne atrage atentia ca
"este un produs pe baza de lapte fermentat, cu piersici cu adaosuri de sirop de
glucoza, care are indice glicemic foarte ridicat de coloranti si de arome. Produsul mai
contine zahar rafinat, de asemenea cu indice glicemic ridicat, si lapte praf. Amidonul
modificat din porumb si gelatina este adaugat pentru a da textura placuta, cremoasa
si fermitate produsului".

• CONCLUZII. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi considera ca produsul nu este un


iaurt autentic potrivit reglementarilor, ci un produs pe baza de lapte fermentat, cu
diverse adaosuri. Desi produsul nu are densitate energetica mare, continutul ridicat
de glucide (14%) nu-l recomanda persoanelor supraponderale, obeze, suferinde de
diabet.Avand continut ridicat de zahar, produsul trebuie consumat cu moderatie in
cadrul unei diete echilibrate, care sa contina fructe si legume proaspete.

• VALABILITATE. Observam ca pe eticheta produsului este inscriptionata doar data


expirarii. Faptul ca nu este precizata data fabricatiei nu ne permite sa cunoastem
durata termenului de valabilitate, aspect foarte important in cazul produselor
proaspete din lapte fermentat cu microflora specifica. Microflora trebuie sa ramana
http://www.jurnalul.ro/articol_667
activa pe toata durata de valabilitate a produsului pentru a avea calitati probiotice 59/ce_bem__ce_mancam___iau
benefice. rt_cu_piersici.html
Adria Tutti frutti
20 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• O apa chioara, portocalie, indulcita cu chimicale. Si un pumn de aditivi care formeaza un amestec dubios la gust,
dar mai cu seama periculos pentru sanatate.

• O eticheta lunga cat o zi de vara. Ingrediente: apa demineralizata. "Ceea ce inseamna ca a fost extrasa o parte
din sarurile minerale, producatorul utilizand probabil rasini schimbatoare de ioni, cu scopul de a evita aparitia
unor precipitate, care ar modifica aspectul comercial al produsului", precizeaza prof. dr. Gheorghe
Mencinicopschi.

• Specialistul spune ca: "Bautura mai contine zaharoza in cantitati reduse, suc de fructe 4%, toata substanta
uscata a bauturii fiind de maximum 5 grade Brix (aproximativ 5 g substanta uscata la 100 ml de bautura). De aici
deducem ca produsul nu are corp, ceea ce se vede si din valoarea calorica de 8 Kcal/35Kj, extrem de scazuta,
inclusiv continutul in substanta uscata din fructe este redus. Aromele naturale adaugate sunt neidentificate.

• SAPTE ADITIVI. Produsul contine: E 330 – acid citric, E 300 – vitamina C, E 160a – betacaroten, E 952 –
ciclamat de sodiu, E 951 – aspartam, E 950 – acetsulfam-K, E 211 – benzoat de sodiu si dioxid de carbon.
Profesorul Mencinicopschi avertizeaza ca acidul citric consumat frecvent poate ataca smaltul dentar microfisurat
si, de asemenea, poate induce dezordini metabolice.

• Despre vitamina C nu stim daca este artificiala sau naturala, aspect important, deoarece vitamina C naturala are
o biodisponibilitate mult mai mare decat cea de sinteza. Betacarotenul este un colorant portocaliu artificial, de
asemenea cu biodisponibilitate scazuta (biodisponibilitatea reprezinta insusirea alimentului de a putea fi utilizat
de organism).

• Ciclamatul de sodiu este un indulcitor artificial, fara calorii, dar contestat din punct de vedere al sigurantei
alimentare, doza zilnica admisa fiind de 11 mg/kg corp. Aspartamul este un indulcitor si potentiator de gust
artificial, extrem de sarac in calorii. El poate fi obtinut si din organisme modificate genetic, doza zilnica fiind de 40
mg/kg corp. Bolnavilor de fenilcetonurie le este interzis consumul de aspartam, precum si persoanelor alergice la
fenilalanina. Acetsulfam-K este un indulcitor artificial si potentiator de aroma, fara calorii. Benzoatul de sodiu este
un conservant artificial, doza zilnica admisa, 5 mg/kg corp, putand provoca alergii.

• Produsul nu e recomandat copiilor, adolescentilor, persoanelor care fac efort fizic si intelectual, celor cu maladii
cronice si metabolice, femeilor insarcinate si care alapteaza, varstnicilor. Inscrip-tionarea compozitionala si
nutritionala pe eticheta este facuta cu caractere extrem de mici, comparativ cu logo-ul "E natural", afisat pe
aceeasi eticheta extrem de vizibil, creand falsa impresie ca produsul este natural.
• CONCLUZII
• E-urile din aceasta bautura pot fi consumate si din alte alimente, depasindu-se dozele zilnice admise. Ceea ce
inseamna pericol pentru sanatatea consumatorului. Fiind o bautura hipocalorica, practic aportul energetic e zero.
In schimb ofera o multime de substante chimice de sinteza, unele dintre ele foarte periculoase, potentandu-si
efectele, deoarece se gasesc impreuna in acest asa-zis produs alimentar, lipsit practic de nutrienti. http://www.jurnalul.ro/articol_666
43/adria_tutti_frutti.html
Paine neagra cu cereale
18 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Principalele ingrediente ce apar pe eticheta sunt: faina neagra de grau, in


dreptul careia nu se specifica si extractia pentru a sti cu precizie ce tip de
faina neagra este folosita, si faina alba de grau. "Fiind componentele
majore ce confera nota de sanogenitate, ar fi trebuit sa stim cata faina
neagra este folosita la 100 de grame de produs. Mai ales ca faina neagra
este primul ingredient mentionat, cel care defineste produsul ca fiind paine
neagra", precizeaza prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetari Alimentare.

• CONTINUT. De asemenea, s-a folosit sorg, fara a se specifica sortimentul,


faina de orez, floarea-soarelui, probabil sub forma de seminte. Sare,
drojdie, faina de malt, amelioratori de faina care contin: E 300 – acid
ascorbic, dextroza (glucoza), zahar cu indice glicemic foarte ridicat.
Profesorul Mencinicopschi mai observa ca pe eticheta este precizat si E
427e, un aditiv care nu se afla pe lista de E-uri aprobate in Romania si in
Uniunea Europeana, ceea ce este un lucru extrem de grav. Producatorul a
mai folosit maltodextrina, un amidon improvizat, gluten, proteina graului, E
341 – fosfat de calciu (fiind o sursa de fosfor, se adauga celei reprezentate
de fitatii din faina neagra, inrautatind absorbtia calciului), lecitina, faina de
soia, enzime.

• Concluzie: "Produsul poate face parte din segmentul de paine sanatoasa,


cu doua conditii esentiale, care intra in sarcina producatorului: clarificarea
urgenta a statutului lui E 427e si precizarea continutului in faina neagra. Ar
trebui ca faina neagra sa reprezinte procentul cel mai mare din totalul
ingredientilor, asa cum este sugerat conform reglementarilor de etichetare
in vigoare. Painea este un produs alimentar care trebuie consumat de
diabetici numai la indicatia medicului. De asemenea, persoanele
supraponderale, obeze, sedentare nu trebuie sa o consume in exces. Mai
ales ca nu este data nici o indicatie nutritionala privind valoarea energetica.
http://www.jurnalul.ro/articol_6651
6/paine_neagra_cu_cereale.html
Alka - Napolitane cu crema de lamaie
17 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• O punga cu 250 de grame de napolitane. Sunt ieftine, dulci si cu crema. Contin


aproximativ 1.000 de calorii, adica jumatate din necesarul zilnic de calorii indicat
unui copil. Si daca mai "scapa" la o ciocolata primita recompensa pentru o nota
buna, gata cu caloriile pe o zi. Dar cum bine stim, parintii isi mai indoapa copilul si
cu alte "surprize". Mai mananca un sandvis, un chips, mai bea o racoritoare. Si
atunci ce sa ne mai miram ca, de mici, tot mai multi copii rup cantarul.

• ZAHAR. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de


Cercetari Alimentare, citeste printre randuri eticheta acestui produs si trage
semnale de alarma. Astfel, aflam ca producatorul a fost generos, folosind
urmatoarele ingrediente: zahar (zaharoza cu indice glicemic foarte ridicat), grasime
vegetala hidrogenata, despre care stim ca este extrem de periculoasa pentru
sanatate, fiind incriminata in aparitia aterosclerozei, bolilor cardiovasculare si
neurodegenerative. Mai contine: faina de grau formata in principal din amidon,
polizaharid natural de glucoza, dextroza (glucoza monozaharid cu cel mai inalt
indice glicemic). Si, bineinteles, cativa aditivi: E 322 – lecitina, E 500 – bicarbonate
de sodiu, E – 330 acid citric, sare (clorura de sodiu), arome de natura nespecificata.
• Profesorul Gheorghe Mencinicopschi atrage atentia ca, din cauza preponderentei
zaharurilor lente si rapide, aceste napolitane au o densitate calorica foarte ridicata:
530 Kcal la 100 de gram de produs. Este motivul pentru care produsul nu este
indicat persoanelor suferinde de obezitate, de diabet, supraponderale si sedentare.
Profesorul Gheorghe Mencinicopschi avertizeaza parintii sa fie prudenti cu acest tip
de napolitane, mai ales daca micutii nu au o dieta echilibrata nutritionala, care sa
includa alimente de baza: carne, lapte, oua, fructe, legume. Concluzie
• Din etichetarea nutritionala reiese ca produsul are un continut ridicat de proteine –
16,9 grame, "care nu este clar de unde provin, produsul neavand o alta sursa de
grau decat faina de grau", spune prof. dr. Mencinicopschi. De asemenea, produsul
este foarte bogat in grasimi (29,1 grame la 100 g de produs), inclusiv grasimi
hidrogenate saturate nesanatoase. Concluzie: produsul va fi consumat cu
moderatie de catre copii, tineri, adulti, batrani, normoponderali si numai ocazional
de cei supraponderali, obezi si sedentari. Diabeticii il vor consuma numai cu avizul
expres al medicului. Recomandam ca produsul sa fie consumat numai in cadrul
unei diete echilibrate. http://www.jurnalul.ro/articol_66441/n
apolitane_cu_crema_de_lamaie.html
Caltabos sasesc
16 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Vine vremea caltabosului. Vine vremea urarilor. Domnule producator, scrieti pe


eticheta cata carne, organe si sorici ati pus in caltabos ca sa ne fie masa masa si
ficatul sanatos.

• Acest tip de caltabos este un produs pasteurizat comercializat si la greutatea de 300


de grame. Pentru acest produs s-a folosit membrana artificiala necomestibila.
Primele ingrediente enumerate pe eticheta sunt: carne de porc, inima de porc, ficat
de porc, sorici, acesta din urma fiind o proteina cu valoare biologic scazuta. Se
presupune ca ele reprezinta ponderea in acest produs. E doar o banuiala. Si,
evident, normal ar fi fost pentru moralul si sanatatea consumatorului ca acesta sa
stie cantitatea de carne, organe si sorici pe care producatorul a pus-o in caltabos.

• VALOAREA NUTRITIONALA. Eticheta mai indica orez, supa, ceapa, sare,


condimente. Si un E 250 – nitrit de sodiu, care este un conservant folosit de regula la
majo-ritatea produselor de acest gen, precizeaza profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

• Producatorul mai este dator consumatorului si cu o etichetare nutritionala. Ea este


importanta pentru foarte multe categorii de consumatori. "Neavand nici o etichetare
nutritionala, nu putem cunoaste compozitia in macro si micronutrienti, respectiv
continutul de proteine, glucide, lipide, unele macro si microelemente, cum ar fi calciu,
fosfor, magneziu, zinc, fier, potasiu etc.", avertizeaza profesorul Gheorghe
Mencinicopschi.
• CATE CALORII?
• Profesorul Gheorghe Mencinicopschi mai observa ca pe eticheta nu este precizata
nici valoarea energetica. Aceasta ar fi permis cunoasterea aportului caloric al
produsului si in contextul zilnic, aspect important pentru cei care urmeaza o dieta.
Profesorul Mencinicopschi atrage atentia ca, fiind procesat din organe de porc, acest
caltabos nu este indicat celor cu tulburari de metabolism azotat, persoanelor cu
hiperuricemie – guta. De asemenea, este recomandat ca acest produs sa fie pus pe
masa cat mai rar si in cantitati moderate bolnavilor de ficat, supraponderalilor si
obezilor, copiilor si batranilor.
• SEMNAL. Acest produs este interzis suferinzilor de boli hepatice http://www.jurnalul.ro/articol_663
67/caltabos_sasesc.html
Campofrio - Pate vegetal
15 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Soia. Dar nu stim daca e sau nu modificata genetic. Cativa aditivi pentru gust si
aroma. Sare, margarina, apa. Si gata pateul vegetal cu ardei.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, cu lupa pe eticheta unui nou pateu


vegetal, pasteurizat, preparat din mai multe ingrediente: apa, ulei vegetal, proteina
vegetala din soia, despre care din pacate nu stim daca este soia modificata sau
nemodificata genetic. Potrivit legislatiei in vigoare, exista obligatia ca in cazul in
care produsul contine un ingredient modificat genetic sa se inscriptioneze. De
exemplu: "contine organism modificat genetic: soia, cartof etc.".

• MARGARINA. In acest tip de pateu s-au mai folosit grasimi vegetale hidrogenate,
despre care stim foarte bine ca sunt periculoase pentru sanatate, fiind incriminate
in aparitia bolilor cardiovasculare si neurodegenerative. Producatorul a apelat si la
fulgi de ardei – 2%, E 301 – ascorbat de sodiu, sare (clorura de sodiu), zahar
(zaharoza), condimente, arome de natura nespecificate, E 452 – polifosfati, E 621
– glutamat monosodic, E 120 – acid carminic (colorant), E 325 – lactat de sodiu
(atentie hipertensivii!), membrana artificiala necomestibila.

• CARACTERISTICI NUTRITIONALE. Din punct de vedere al caracteristicilor


nutritionale, produsul are o valoare energetica de 197 Kcal la 100 g, ceea ce
inseamna ca este un produs cu densitate calorica medie. In schimb este sarac in
proteine: contine 8,5 g de proteine vegetale la 100 g. In ceea ce priveste glucidele
(25%), nu stim natura lor, un motiv suplimentar ca diabeticii sa fie foarte precauti.
Acest pateu are 17% lipide: este bogat in lipide de calitate inferioara.

• CONCLUZIE. Prof. dr. Mencinicopschi precizeaza ca "este un produs dezechilibrat


nutritional, cu multa grasime si carbohidrati, nerecomandat persoanelor suferinde
de diabet, copiilor, adolescentilor, bolnavilor cu afectiuni cronice cardiovasculare,
neurodegenerative si inflamatorii. In perioada de post, trebuie sa adoptam un
meniu echilibrat nutritional, iar acest produs consumat in exces contribuie la
tulburarea balantei nutritionale. In plus, contine polifosfati care sunt un factor de
perturbare a metabolismului calciului. Eticheta nutritionala nu precizeaza http://www.jurnalul.ro/articol_
continutul in sodiu al produsului, care poate fi foarte ridicat, din cauza clorurii de 66301/pate_vegetal.html
sodiu si a altor aditivi adaugati".
Tomi - Sos din arome artificiale
14 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Condimente tari, multa apa, conservanti rai, arome de tomate artificiale.


Si mananci cu pofta, dar nu stii cate calorii contine. Si, in plus, distruge
flora intestinala. Toate doar de la un simplu sos de tomate.

• Acest sos din paste de tomate contine mai multe ingrediente. Profesorul
doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari
Alimentare, avertizeaza ca, dintre acestea, apa este ingredientul cu cea
mai mare pondere.

• E-URI. Potrivit etichetei, produsul mai contine pasta de tomate tip 36 –


18,9%; zahar (zaharoza, un dizaharid cu indice glicemic ridicat), otet din
vin. Pe eticheta apare specificat doar amidon modificat, dar nu stim care
dintre ele: probabil E 1420 – amidon modificat acetilat sau E 1440 –
amidon modificat hidroxipropilic. Insa trebuie precizat ca organismul
nostru poate reactiona diferit la cele doua tipuri de amidon modificat.
Acest sos de tomate mai contine: sare iodata, condimente, care includ
lactoza (atentie persoanele cu intoleranta la acest dizaharid!), E 330 –
acid citric. Producatorul a mai folosit conservanti: E 202 – sorbat de
potasiu, E 211 – benzoat de sodiu, ardei cili – 0,06%, aroma de tomate
nespecificate – nu stim daca naturala sau artificiala.

• CALORII? Produsul nu pune la dispozitia cumparatorului si etichetarea


nutritionala, din aceasta cauza nu putem cunoaste densitatea calorica a
produsului si nici compozitia in macro si micronutrienti esentiali. Aceasta
inseamna ca folosim un produs si nu putem sa evaluam numarul
caloriilor furnizate. Ceea ce este foarte important in conditiile in care
acest sos este frecvent folosit ca atare sau asociat altor preparate foarte
calorice. Pe de alta parte, conservantii artificiali utilizati, in special cei din http://www.jurnalul.ro/articol_66228/
categoria benzoatilor, in unele cazuri pot provoca alergii si pot modifica sos_din_arome_artificiale.html
microflora intestinala benefica.
Gatorade - Bautura ce streseaza pancreasul
13 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Gatorade. Bautura lui Ronaldinho. E cu aroma de zmeura, dar de


culoare bleu precum spirtul medicinal. Si da peste cap pancreasul.

• In compozitia acestui lichid de culoarea cerului senin apar: apa si


indulcitori. Dintre care prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi descopera:
sirop de glucoza si fructoza, zahar (zaharoza – dizaharid format din
glucoza si fructoza). Este o glucoza cu indexul glicemic maxim,
facand parte, impreuna cu zaharoza, din grupa carbohidratilor rapizi,
care stimuleaza pancreasul sa produca insulina. De asemenea, mai
contine acidifiant E 330 – acid citric, corector de aciditate E 331 –
citrat de sodiu, clorura de sodiu (sare de bucatarie), E 340 – fosfat
monopotasic, stabilizatori E 414 – guma arabica, E 445 – esteri
glicerici ai rasinilor de lemn, E 504 – carbonat de magneziu, aroma de
zmeura, fara a fi specificat daca e naturala sau artificiala, coloranti E
133 – albastru brilliant. Din eticheta nutritionala retinem ca produsul
are o valoare energetica de 25 kcal la 100 ml, ceea ce il plaseaza in
categoria bauturilor hipocalorice. Prof. dr. Mencinicopschi atrage
atentia ca "este o bautura dezechilibrata nutritional, continand numai
zaharuri rapide si cateva macroelemente". Produsul este creat special
pentru sportivi, care fac efort fizic si pierd o cantitate mare de lichide.
Ea le ofera acestora fluide si electroliti ce permit rehidratarea
completa, aprovizionand totodata tesuturile musculare cu zaharuri
rapide.

• AVERTISMENT. Aceasta bautura nu va lua locul apei de masa si cu


atat mai putin al unor alimente din dieta zilnica http://www.jurnalul.ro/articol_66166/
bautura_ce_streseaza_pancreasul.
html
Margarina Delma Multivita 8 vitamine
11 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Mai multi cititori ne-au cerut "sa analizam margarina Delma". Iata ce a descoperit
specialistul nostru, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, pe eticheta produsului, o
grasime vegetala tartinabila cu 35% continut de grasime fortificata cu vitamine.

• Producatorul a folosit ingrediente: apa, uleiuri vegetale si grasimi vegetale


interesterificate (procedeu chimic, artificial de modificare a profilului acizilor grasi
din grasimi, conducand la solidificarea acestora la temperatura camerei, devenind
tartinabile prin cresterea continutului de grasimi saturate). Acest tip de grasimi sunt
suspectate ca fiind cauza unor tulburari ale metabolismului grasimilor din plasma
sanguina umana.

• Desi nu au colesterol, pot induce cresterea acestuia. Produsul mai contine sare –
450 mg la 100 g de margarina (aspect de care trebuie sa se tina seama in
regimurile hiposodate), emulgator E 471 – mono gliceride ale acizilor grasi,
conservanti E 202 – sorbat de potasiu (uneori poate provoca alergii), acidifiant
E330 – acid citric, arome nedefinite, coloranti E 100 – curcumina (provoaca
alergii), E 160b – anatto (neevaluat stiintific in totalitate). Contine, de asemenea,
vitamine liposolubile A, E, D si hidrosolubile B1, B2, B6, B12, B9 in dozele zilnice
recomandate la 100 g de produs.

• Este un produs cu valoare calorica ridicata, motiv pentru care nu se recomanda


consumului frecvent si in cantitati mari persoanelor supraponderale, obeze, cu
afectiuni hepatice, cardiovasculare, dislipidemii, diabet.

• SEMNAL. In legatura cu aceste vitamine, prof. dr. Mencincopschi atrage atentia ca


nu se specifica daca vitaminele sunt naturale sau de sinteza, existand o diferenta
de activitate biologica intre acestea. Pentru unele vitamine de sinteza s-au dovedit
unele efecte toxice la consumul repetat. Vitaminele liposolubile in exces produc
efecte adverse: hipervitaminoza vitaminelor E, D, A. Ca orice vitamina, chiar http://www.jurnalul.ro/articol_660
artificiala, se inactiveaza termic prin prajire sau coacere. 04/margarina_delma_multivita_8
_vitamine.html
Bucegi - Pate 'de ficat' facut din sorici
10 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Un produs. O eticheta, zgarcita in punctele esentiale. Sorici, da. Dar sa stim


cat. Raspunsul ne-ar ajuta foarte mult, pentru a sti daca stim ce: pate din ficat
de porc sau din sorici.

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi traduce eticheta produsului. Pate


Bucegi porc este un produs sterilizat, ce contine ficat de porc 20%, slanina in
proportie nespecificata – grasime saturata animala cu continut ridicat de
colesterol –, sorici, proteina animala colagenica cu valoare biologica scazuta in
proportie nespecificata, zahar (zaharoza) cu index glicemic ridicat, amidon de
porumb – polimer natural de glucoza, in cantitati, de asemenea, nespecificiate
–, ceapa. De asemenea, mai contine: condimente, potentiator de aroma:
glutamat monosodic – E 621 – generator de metaboliti neurotoxici, cunoscut ca
producator al sindromului bucatariei chinezesti (varsaturi, dureri de cap,
ameteli), antioxidant E 300 – acid ascorbic, colorant E 120 – carmin (in unele
cazuri poate provoca alergii), conservant E 250 – nitrit de sodiu (poate genera
nitrozamine cancerigene si poate interfera cu metabolismul glandei tiroide,
facilitand aparitia gusii, in cazul consumului frecvent, in cantitati mari).

• PROTEINE. Din punct de vedere nutritional, nu sunt specificate continutul in


proteine, din care colagenice, grasimi si carbohidrati. Ceea ce ar putea sugera
ca produsul este mult mai bogat in sorici, mai ales ca nu este specificata
proportia acestui ingredient. Nu se cunoaste valoarea energetica a produsului,
ceea ce reprezinta un avertisment pentru persoanele supraponderale,
suferinde de obezitate, de diabet, de boli de inima, cu dislipidemii, bolnavii cu
afectiuni hepatice, renale. De asemenea, parintii ar trebui sa evite sa le
prepare copiilor sandvisuri cu acest pate. Profesorul Mencinicopschi
reaminteste ca legea prevede si obligatia etichetarii nutritionale a produsului
alimentar. Ea este foarte importanta, deoarece faciliteaza alegerea de catre
consumator in functie de preferinte, dar si de starea lui de sanatate. Produsul
nu e recomandat consumului frecvent si in cantitati mari. http://www.jurnalul.ro/articol_
65963/pate__de_ficat__facut
_din_sorici.html
Bunica - Maioneza din E-uri
09 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Azi mancam sos de maioneza clasica 100% vegetala cu 50%


grasime. Din analiza etichetei produsului efectuata de prof. dr.
Gheorghe Mencinicopschi reiese ca s-au folosit mai multe
ingrediente: ulei de floarea-soarelui – 50%, apa – 41,6%, otet
din vin, amidon din cartof (carbohidrat natural, polimer de
glucoza), zahar (zaharoza), sare iodata, stabilizator E 415 –
guma xantan, acidifiant E 330 – acid citric, conservant E 202
– sorbat de potasiu, aroma de natura nespecificata, colorant
E 160 a – amestec de beta caroten. Asadar clasic, dar unde-i
oul, adica materia prima de baza?

• ALERGII. "Daca ar fi o maioneza clasica, ar trebui sa aiba in


compozitie si ou. Deci nu este o maioneza clasica. Nu stim la
ce se refera calificativul de sos, deoarece produsul are o
consistenta ferma, conferita de xantan E 415, un polizaharid
de biosinteza. Conservantul artificial sorbatul de potasiu in
unele cazuri poate provoca alergii.

• Eticheta nu ofera alte date nutritionale, referitoare in special la


valoarea energetica a produsului. Daca 100 g de maioneza
are 50 g de grasime, produsul ar trebui sa aiba o valoare
energetica de aproximativ 450 Kcal/100 g de produs. Ceea ce
il plaseaza in categoria alimentelor cu index calorigen ridicat.
Deci va fi consumat cu moderatie de persoanele
supraponderale si obeze." Prof. Mencinicopschi face o
mentiune speciala in ceea ce priveste copiii de varsta mica, http://www.jurnalul.ro/articol_658
deoarece sunt predispusi la alergii alimentare. 63/maioneza_din_e_uri.html
7 Days - Un desert cu crema de E-uri
08 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• 7 days mini croissant cu aroma de spumant. Prima observatie: eticheta in limba romana poate fi
citita doar cu lupa. Ajungem la concluzia ca mini croissantele pentru toata saptamana sunt
umplute cu E-uri.
• CE MANCAM, CE BEM
• Eticheta in limba romana poate fi citita doar cu lupa. In plus, este ascunsa intr-un pliu al
ambalajului. Cu chiu, cu vai descifram eticheta. Concluzia: mini croissant pentru toata saptamana,
umplut cu E-uri.

• In dreptul ingredientelor este specificat: faina de grau. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi
spune ca aceasta inseamna ca produsul va fi evitat de persoanele cu intoleranta la gluten –
celiachie. Si acum specialistul nostru ne analizeaza eticheta. Produsul contine o crema (33%) cu
aroma de spumant, compusa din sirop de glucoza, grasimi vegetale partial hidrogenate, zahar,
lapte praf degresat, alcool, praf de galbenus de ou, emulgatori: E 471 – mono si digliceride ale
acizilor grasi, E 472 b – esteri glicerici ai acidului lactic cu acizi grasi, agent de gelifiere E 401 –
alginat de sodiu, arome spumante, conservant E 202 – sorbat de potasiu, margarina, clorura de
sodiu, E 330 – acid citric, drojdie, arome de vanilie, conservant, E 282 – propionat de calciu.

• "Sorbatul de potasiu este un conservant artificial, ce poate provoca alergie. Acidul citric consumat
frecvent poate ataca smaltul dentar microfisurat si, de asemenea, poate induce dezordini
metabolice. Propionatul de calciu este un conservant, nefiind recomandat consumului zilnic,
deoarece provoaca modificarea microflorei intestinale.

• ADITIVI. Si nu sunt singurii aditivi. Mai inghitim si altii: arome neindentificate artificiale sau
naturale. "Pe ambalajul individual nu sunt specificate alte caracteristici nutritionale – valoare
energetica, glucide, lipide, eventual proteine –, in asa fel incat sa ne permita sa tinem sub control
caloriile consumate in decursul unei zile.

• Intrucat contine margarina (grasimi hidrogenate si partial hidrogenate), produsul, mai ales
consumat zilnic, contribuie la cresterea colesterolului aterogen si la aparitia bolilor cardiovasculare
si neurodegenerative.

• In concluzie, prof. dr. Mencinicopschi spune ca produsul "nu este recomandat consumului zilnic al
copiilor, adolescentilor, femeilor care alapteaza sau sunt insarcinate, bolnavilor cardiovasculari,
persoanelor cu afectiuni neurodegenerative, cu astm, celor predispuse la alergii. Si o mentiune
speciala adresata persoanelor cu diabet. Faptul ca nu stim compozitia in glucide, valoarea http://www.jurnalul.ro/articol_658
energetica si ca produsul are in compozitie margarina, suferinzii de diabet il vor manca mai rar". 07/un_desert_cu_crema_de_e_
uri.html
Izvorul Minunilor - Apa in care nu stim ce se
'scalda'
07 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Izvorul Minunilor Stana de vale, apa minerala necarbogazoasa


(plata), este o apa naturala de masa, de calitate, indicata tuturor
consumatorilor. Ca e vara, ca e iarna, organismul nostru are nevoie
de 1,5-2 litri de lichide si o sursa buna de hidratare este chiar aceasta
apa minerala. Evident, adultii care lucreaza in conditii de mediu
deosebite au nevoie de o cantitate suplimentara de lichide.

• INFORMATII NECLARE. Profesorul doctor Gheorghe


Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, spune
ca informatiile oferite de eticheta acestei ape minerale sunt
incomplete. "Pe eticheta nu este precizata calitatea microbiologica a
apei. Pentru consumator ar fi util daca s-ar inscriptiona si alte date
privind caracteristicile chimice ale apei cum ar fi: mineralizatia totala,
pH-ul, azotati, azotiti. Astfel, daca am sti gradul de mineralizare, am
sti implicit, spre exemplu, daca apa este oligominerala si daca poate fi
bauta fara restrictii ca apa de masa".

• pH. Potrivit prof. dr. Mencinicopschi, reactia apei sau pH-ul ne-ar
putea oferi informatii despre aciditatea sau alcalinitatea apei, utile in
special suferinzilor de boli ale aparatului digestiv. Iar azotatii si azotitii
ne-ar da indicatii despre o eventuala impurificare a sursei. Desi este o
apa de masa de buna calitate, chiar comparabila cu cele mai bune
marci straine, indicata tuturor consumatorilor, totusi persoanele cu
suferinte ale sistemului digestiv trebuie sa fie precaute. Aceasta apa
poate fi folosita si la prepararea alimentelor.
http://www.jurnalul.ro/articol_6571
2/apa_in_care_nu_stim_ce_se__s
calda_.html
Cappy - Unde sunt vitaminele?
06 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• "100% suc de portocale. Strange ce e mai bun din fruct", scrie pe cutia de Cappy.
Noi am culege tot ce e mai bun din portocale, respectiv vitaminele. Dar in acest suc,
nici urma de vitamine.

• Eticheta ne asigura ca este un produs pasteurizat, fara conservanti. Profesorul


doctor Gheorghe Mencinicopschi ne spune ca produsul contine un singur
ingredient: suc de portocale. "Bautura este obtinuta prin diluarea cu apa a sucului
concentrat de portocale, avand substanta uscata de aproximativ 11 g/100 ml
produs, reprezentata practic de glucide rapide, cu index glicemic ridicat, asa cum
reiese din eticheta nutritionala. Produsul, fiind pasteurizat, nu contine conservanti,
dar nici vitaminele prezente in fructul proaspat."

• Evident, se pune intrebarea ce bem, mai ales ca producatorul ne recomanda sa


strangem ce e mai bun din portocale. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi pune
punctul pe i. "Acest suc de portocale pasteurizat are o valoare energetica de 46
Kcal/198 Kj si un continut de 11 grame/100 ml bautura, ceea ce impune un consum
moderat, mai ales de catre cei supraponderali sau obezi, de catre diabetici.

• In nici un caz produsul nu are valoarea biologica a unui suc natural de portocale
obtinut prin stoarcerea acestor fructe si consumat imediat. Sucurile de fructe
preparate si consumate pe loc au valoare biologica extrem de ridicata, in principal
datorita factorilor biologic activi: vitamine, flavone, antociani, fitosteroli, fibre
alimentare, acizi organici speciali (de exemplu, acid elagic), pectine, macro si
microelemente, enzime active etc."

• RECOMANDARE. Atentie, nici un suc de fructe nu trebuie combinat cu alcool,


deoarece zaharurile din acesta duc la sporirea nocivitatii alcoolului asupra ficatului
si creierului, anihiland total efectul benefic al sucului.
http://www.jurnalul.ro/articol_656
• DEFINITIE. Cappy: suc concentrat de portocale diluat 15/unde_sunt_vitaminele_.html
Cu Bake Rolls garlic rupi cantarul
04 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari


Alimentare, defineste Bake Rolls garlic: un sortiment de paine prajita cu usturoi,
ce contine faina de grau, fara a fi insa specificat daca este integrala, neagra sau
alba.

• "Produsul mai contine grasimi vegetale, dar nici despre acestea nu stim – pentru
ca nu este specificat pe eticheta – daca sunt hidrogenate sau nehidrogenate,
aspect extrem de important in privinta evaluarii nutritionale (gradul de nocivitate).
Mai citim pe eticheta ca s-a adaugat sare, fara a se preciza cantitatea, ceea ce
este esential pentru hipertensivi, suferinzi de boli renale si pentru persoanele
care tin diete. Producatorul a mai adaugat zahar – nu stim ce cantitate, important
pentru diabetici si pentru cei interesati sa-si mentina greutatea."

• ADITIV. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi ne asigura ca lecitina (E


322) este un emulgator benefic pentru sanatatea creierului si pentru prevenirea
ateroamelor si dislipidemiilor.

• Din pacate, deoarece eticheta produsului nu are inscriptionare nutritionala, nu


putem aprecia continutul in nutrienti: carbohidrati, lipide, proteine. "Acest fapt nu
permite integrarea corecta intr-o dieta sanatoasa, diversificata si echilibrata
energetic. Totusi, produsul, fiind in principal obtinut din faina de grau, nu poate fi
recomandat celor cu intoleranta la gluten, persoanelor supraponderale,
suferinzilor de obezitate sau de diabet.

• Celelalte persoane vor manca cu masura acest sortiment de paine, avand in


vedere ca este un produs bogat in carbohidrati, dezechilibrat nutritional, cu index
glicemic ridicat si, probabil, cu densitate calorica mare, facilitand luarea in
greutate", spune specialistul nostru.
http://www.jurnalul.ro/articol_6546
7/cu_bake_rolls_garlic_rupi_canta
rul.html
Wiesana - Margarina 100% artificiala
03 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Un aliment dilematic. Deoarece pe eticheta scrie "100% vegetal". Dar ingredientele, asa cum sunt
insirate pe eticheta, indica mai degraba un produs 100% artificial. Ce citim pe eticheta? Aproape tot
ce contine acest tip de margarina – spune prof. dr. Gh. Mencinicopschi. Ingrediente – apa (75%),
uleiuri vegetale rafinate si uleiuri vegetale hidrogentate in proportii nespecificate: fara a se preciza
cat din cele 25% grasimi totale sunt uleiuri hidrogenate si cat partial hidrogenate.

• PERICULOS. Cercetarile au dovedit clar ca grasimile hidrogenate si partial hidrogenate sunt


periculoase pentru sanatate: pe de o parte, pentru ca ele devin saturate, iar pe de alta parte, in
procesul industrial de hidrogenare pe catalizator de nichel se genereaza acizi grasi trans artificiali.
Atat grasimile saturate, cat mai ales acizii grasi trans artificiali sunt cauza aparitiei aterosclerozei, a
maladiilor cardiovasculare, a accidentului vascular cerebral. Tocmai de aceea, consumul acizilor
grasi trans artificiali a fost limitat in SUA si in unele tari ale UE, recomandandu-se totodata
procesatorilor de alimente sa evite folosirea lor si sa le inlocuiasca cu alte surse de grasime.

• O grasime hidrogenata, provenita din uleiuri vegetale, seamana mai mult cu o grasime animala
saturata decat cu una vegetala, deoarece acizii grasi nesaturati s-au transformat in acizi grasi
asemanatori celor din grasimea animala. Margarinele au fost gandite si apoi industrializate in
perioadele de lipsa a grasimilor animale tartinabile (unt) pentru inlocuirea acestora, nebanuindu-se
efectele daunatoare dovedite astazi. Aceasta margarina mai contine emulsificatori necesari pentru
a evita separarea grasimii de apa. S-a folosit un amestec de emulsificatori, in principal E 471, sare
iodata, arome – despre care nu stim daca sunt naturale sau artificiale, conservant E 202, acidifiant
E 330, colorant E 160, vitamine A si D 3. Acest amestec de grasimi hidrogenate si partial
hidrogenate (acizi grasi trans artificiali) si de E-uri face ca margarina sa fie un produs practic
artificial, foarte daunator sanatatii, mai ales in cazul unui consum frecvent si in cantitati mari.

• ASCUNSE. Precizam ca uleiurile hidrogenate si partial hidrogenate se gasesc ascunse intr-o gama
larga de alimente procesate: in unele sortimente de paine, produse de patiserie si cofetarie, in
biscuiti, snacks-uri, produse fast-food, pop-corn industrial etc. Recomandam citirea cu atentie a
etichetelor pentru identificarea grasimilor hidrogenate si partial hidrogenate.
• Ca valoare energetica, produsul are 225 Kcal/925 Kj, fiind un aliment cu o densitate calorica medie.

• Concluzie: margarina pe baza de uleiuri hidrogenate si partial hidrogenate nu este indicata


adolescentilor, bolnavilor cronici si cu sindrom inflamatoriu sistemic. Nu va fi consumata frecvent de
copii, persoane cu boli cardiovasculare, cu boli neurodegenerative (maladia Alzheimer, Parkinson),
cu diabet, dislipidemie, cele pre si postinfarct sau pre si postaccident vascular cerebral. http://www.jurnalul.ro/articol_
65395/margarina_100__artifi
ciala.html
Red Bull - Cocteil exploziv
02 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Fiecare generatie cu cocteilul ei exploziv. Unul la moda, mortal, exploziv este Red Bull
cu whisky. Ca sa intelegem de ce, citim eticheta acestei bauturi energizante impreuna
cu specialistul nostru.

• Profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune ca aceasta bautura are un continut ridicat


de cofeina. Specialisul nostru mai descopera: apa carbogazoasa (sifon), zaharuri
rapide (zaharoza si glucoza), corector de aciditate (citrat de sodiu – E 331), taurina,
gluconolactona – E 575, inositol, vitamine (niacina, acid pantotenic, B6, B12,
riboflavina), arome nespecificate – artificiale sau de sinteza, dar nu stim care dintre
ele –, coloranti, caramel E 150 (nici despre acesta nu stim care, pentru ca sunt patru
feluri de caramel). Valoarea energetica 45 kcal la 100 ml indica faptul ca este o
bautura hipocalorica mai degraba decat una hipercalorica. "Insa valoarea energetica
este generata de zaharuri rapide cu index glicemic foarte ridicat (glucoza si zaharoza
11,3%), ceea ce la un consum masiv si frecvent streseaza pancreasul, putand
determina aparitia rezistentei insulinice, anticamera diabetului de tip II."

• COFEINA. Profesorul Mencinicopschi mai avertizeaza ca aceasta bautura contine o


cantitate ridicata de cofeina, care poate fi ingenerata in aceeasi zi si din alte surse
alimentare cum ar fi: bauturi tip cola, cafea, ciocolata, ceai (ice tea) etc., amplificand
efectele negative, in special asupra persoanelor hipertensive, copiilor cu sindrom de
hiperactivitate si deficienta de concentrare, persoanelor extenuate, diabeticilor s.a.

• Asocierea produsului cu bauturi alcoolice, in retete de cocteiluri, devine foarte


periculoasa pentru ficat si pentru creier, amplificand efectele nocive ale alcoolului. De
asemenea, includerea lui in diete dezechilibrate nutritional (in special in dietele
elevilor, studentilor) poate amplifica efectele malnutritiei, grabind aparitia unor boli
acute sau cronice.

• Concluzie: bautura trebuie consumata cu moderatie de persoanele sanatoase si


evitata de copii, adolescenti, femei gravide, persoane in varsta. Atragem atentia ca
asocierea bauturii energizante cu alcoolul este deosebit de periculoasa. Unele
cercetari recente demonstreaza ca astfel de bauturi nu imbunatatesc performantele http://www.jurnalul.ro/articol_6534
semnificativ, expunand la stari de extenuare fizica si mentala. 8/cocteil_exploziv.html
Hochland Mixtett - Branza care fura calciul
01 Noiebrie 2006 | de Magda Marincovici

• Cateva E-uri intinse pe paine. Iata o posibila definitie a unui sandvis cu


branza topita.

• Branza topita Mixtett este obtinuta prin topirea unor branzeturi cu saruri
de topire. Produsul contine: apa, unt, cascaval sau, dupa caz,
emmentaler, lapte praf degresat. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi
analizeaza sarurile de topire: "E 452 (polifosfat), E 331 (citrat mono, bi si
tri sodic), corector de aciditate E 330 (acid citric), urme de praf de
smantana, sare iodata. Acest tip de branza topita contine 55 de grame
de grasime la 100 de grame de produs, avand o valoare energetica de
277 kcal/1146kj si o densitate calorica medie spre ridicata".

• SARURI DE TOPIRE. "In cazul unui consum frecvent si in cantitate


mare, sarurile de topire interfera cu metabolismul calciului si fosforului
din oase impiedicand fixarea calciului. De aceea, parintii ar trebui sa
pregateasca cat mai rar sandvisuri destinate copiilor cu acest produs. De
asemenea, femeile pre si postmenopauzale, batranii, persoanele cu sau
predispuse la osteoporoza vor evita consumul frecvent al acestui tip de
branza." Mai aflam de la profesorul Mencinicopschi ca saruri ale acidului
fosforic se gasesc si in alte alimente cum ar fi: bauturi carbogazoase,
produse de mezelarie, panificatie etc., care consumate in aceeasi zi pot
conduce la depasiri ale dozelor zilnice admise de compusi ai fosforului,
cu dezechilibrarea balantei calciu-fosfor si scaderea densitatii osoase
(predispune la osteoporoza).

• ATENTIE! O branza cu E-uri. Inseamna ca trebuie sa va informati


asupra riscurilor la care va expuneti http://www.jurnalul.ro/articol_6526
4/branza_care_fura_calciul.html
Frutti fresh cu patru E-uri
27 Octombrie 2006 | de Magda Marincovici

• Analizam, impreuna cu specialistul nostru, Frutti fresch, suc de fructe cu "tutti


frutti", bautura racoritoare carbogazoasa.

• In primul rand, trebuie precizat ca eticheta este extrem de greu de citit tocmai in
partea de descriere a compozitiei, practic fiind inaccesibila consumatorului, ceea
ce contravine legii etichetarii. Consumatorul ar trebui sa stie valoarea nutritiva,
din care afland valoarea energetica a produsului. Dar eticheta nu ofera aceste
informatii, ceea ce contravine legii. Frutti fresh este, de fapt, o apa carbogazoasa
(sifon) cu 4% suc de fructe. Eticheta mai contine si date despre un concurs, care
utilizeaza logo-ul "E natural...", inducand consumatorului ideea ca este vorba
despre un produs natural.

• "Produsul contine 4% sucuri de fructe – mere, portocale, banane, mango, ananas


etc. in proportii variabile.
• De asemenea, contine dioxid de carbon dizolvat in apa demineralizata (sifon),
arome naturale neindentificate. In compozitia bauturii se regasesc urmatorii aditivi
alimentari: acid citric – E 330, vitamina C – E 300, beta-caroten – E 160a,
benzoat de sodiu – E 211. Substanta uscata a bauturii este de 10 grade Brix
(aproximativ 10 grame substanta uscata la 100 ml), formata din 4% sucuri de
fructe, iar restul pana la 10% nu se specifica ce reprezinta. Neavand nici
indicarea valorii energetice in Kcal/KJ nu cunoastem aportul de calorii. Benzoatul
de sodiu este un conservant artificial care consumat frecvent provoaca alergii,
eczeme, crize de astm. Beta-carotenul este un aditiv de sinteza, iar in caz de
exces pielea poate capata un aspect galbui.

• Acidul citric in prezenta zaharurilor poate dauna smaltului dentar. Concluzia: nu


este un suc de fructe, ci un sifon cu suc de fructe si patru aditivi alimentari
artificiali (E-uri), suficient de multi pentru a nu-l putea compara cu un suc de
fructe preparat proaspat", precizeaza prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. http://www.jurnalul.ro/articol_64910/
frutti_fresh_cu_patru_e_uri.html
Orangina: 'Sifon cu putin suc de fructe'
26 Octombrie 2006 | de Magda Marincovici

• Pe eticheta scrie: Orangina: "bautura racoritoare


carbogazoasa cu suc de portocale" si "pulpa de portocala
(2%)". Tentant. Dar sa citim eticheta printre randuri impreuna
cu specialistul nostru, profesorul doctor Gheorghe
Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare,
pentru a afla exact ce bem. "Fibre zero. Asta inseamna ca nu
are valoarea unui suc de portocale, deoarece este foarte
prelucrat, reducandu-se la zaharuri rafinate si ceva colorant
din citrice. Ca asa este o dovedeste chiar eticheta, pe care
este precizat ca aceasta bautura este foarte dulce: contine
10,2 grame de zaharuri. Sunt zaharuri rapide, cu indice
glicemic ridicat, care reprezinta un element de stres puternic
asupra pancreasului. In exces, aceasta bautura favorizeaza
supraponderabilitatea, obezitatea si diabetul zaharat tip II.
Comparativ cu cantitatea de zaharuri, cea de pulpa de
portocala (2%) este foarte mica. «Pulpa de portocala» este
descoperita in depunerile unor sedimente cand agitam sticla.
Este o bautura fara valoare biologica, deoarece nu se
specifica nimic despre continutul de vitamine, minerale,
antioxidanti. In schimb s-a folosit un conservant, benzoat de
sodiu – adica E 211, care provoaca alergii, eczeme si crize de
astm. In realitate, bem un sifon cu putin suc de citrice. Si
pentru a nu ne afecta starea de sanatate, producatorul ar fi
trebuit sa specifice: a se evita consumul in exces si frecvent.
Interzis persoanelor suferinde de astm, eczeme, alergie, http://www.jurnalul.ro/articol_64828/
femeilor gravide si copiilor". orangina___sifon_cu_putin_suc_de
_fructe_.html
Riscuri - Sexualitatea feminina, arsa de tigara
03 Februarie 2007 | de Magda Marincovici

• Din cauza tigarii, femeile au numai de pierdut: sanatatea, feminitatea, dulceata vocii, placerea de a
face sex.

• Tutunul este nociv pentru inima, creier, dar si pentru penis. Cu cat fumam mai mult, cu atat riscul
de infarct, accidente vasculare si tulburari de erectie este mai mare.

• Ne-am obisnuit ca aceste avertismente sa fie indreptate exclusiv catre barbatul activ sexual, care
are viciul fumatului. Dar s-a dovedit ca tabagismul are acelasi risc si asupra femeii.

• Daca fluxul sangvin catre organul sexual masculin este diminuat, evident ca va fi foarte dificil de
obtinut erectia. La femeia fumatoare, din aceeasi cauza, se inregistreaza o scaderere a lubrifierii.

• SI ASTA NU E TOT. Tabagismul virilizeaza femeia. Pentru ca echilibrul hormonal sexual al femeii
este dat pest cap de intoxicarea cu nicotina. Nivelurile scazute de estrogen pot cauza uscaciune
vaginala, subtiere a tesuturilor vaginale, flux redus de sange in zonele genitale, precum si o
sensibilitate vaginala scazuta, care pot contribui la probleme de excitatie sexuala sau de orgasm.
Nivelurile scazute de androgeni pot contribui la problemele de libido. Terapia hormonala poate fi
adesea de ajutor. Doctorul Nicolae Calomfirescu confirma ca "lubrifierea inadecvata a vaginului
poate fi cauzata de medicatie, lipsa de excitatie, dar si de modificari hormonale". Poate va intrebati
de ce femeile fumatoare au timbrul vocii grav? Raspunsul ni-l ofera medicul Daniel Popescu:
"Modificarea timbrului vocii nu este consecinta unei iritari a coardelor vocale, ci urmare a cresterii
secretiei de hormoni masculini".

• Pe termen lung, fumatul este toxic. Vestea buna este ca, daca se pune punct acestui viciu, dupa
numai trei zile de la acest eveniment se amelioreaza in mod substantial erectia. Si femeia are de
castigat, deoarece lubrifierea vaginala se normalizeaza, imbunatatind relatia de cuplu. Explicatia
nu este doar ca fluxul sangvin spre penis ca rezultat al arterelor blocate se imbuntateste. Ci si
faptul ca a fuma presupune o crestere accentuata a nivelului de monoxid de carbon in sange, gaz
care are efect vasoconstructor. Asadar, a renunta la fumat inseamna a impiedica blocarea
arterelor, imbolnavirea plamanilor, vicierea aerului respirat de cei din jur. Dar poate fi un cadou, si
chiar unul deosebit: regasirea sexualitatii pierdute pentru o tigara.
Aditivii alimentari periculosi pentru sanatate

Aditivii alimentari periculosi pentru sanatate


http://www.ecolife.ro/articole/sanatate/aditivii-alimentari-un-pericol-pentru-sanatate.html

Motto 1: „Cu excepţia maladiilor cauzate de accidente, de otrăvire (plumb, arsenic, etc), de microorganisme extrem de virulente, de malformaţii
congenitale, majoritatea bolilor cunoscute îşi au originea, direct sau indirect, într-o alimentaţie greşită“. - Dr. W. Kollath

Motto 2: „Bolile de care suferă omul ca urmare a aşa-zisei civilizaţii iau naştere mai ales prin intermediul alimentaţiei greşite şi pot fi vindecate numai
pe calea unei alimentaţii corecte.“ - Dr. H. P. Rusch

În viaţa de zi cu zi, alimentele toxice au devenit atât de „fireşti“, încât aproape nimeni nu mai sesizează pericolul pe care ele îl reprezinta în mod real. În
graba lor perpetuă, foarte mulţi oameni se mulţumesc cu o alimentaţie foarte slabă calitativ, dar satisfăcătoare din punct de vedere cantitativ şi estetic.
Ambalată frumos, colorată cât mai apetisant, aromatizată, conservată cât mai bine, sărată, pasteurizată, rafinată (chiar şi de două ori), prăjită în teflon,
fiartă sub presiune şi încălzită la microunde, o astfel de hrană conţine în ea germenii multor probleme de sănătate „inexplicabile“.

Aditivii alimentari
Aproape fără excepţie, alimentele din comerţ conţin aditivi (cunoscuţi sub denumirea generică de „E“-
uri), a căror menire este, se spune, aceea de a conserva, de a da culoare, formă, de a spuma, îngroşa şi mai
ales de a da aromă în mod artificial, făcând astfel produsul atrăgător pentru clienţi şi vandabil timp
îndelungat, uneori aproape nelimitat.

Cei mai mulţi cercetători spun că aditivii alimentari sînt substanţe chimice de sinteză şi, deoarece ele nu
se găsesc în mod natural, nu ar trebui să facă parte din alimentaţia noastră. Impactul E-urilor asupra
organismului este devastator, deoarece ele nu sînt recunoscute şi acceptate de către acesta. O substanţă
străină, afirmă medicii, nu poate fi administrată timp îndelungat fără a produce efecte secundare.
Consumul îndelungat de produse alimentare aditivate sintetic produce în organismul uman un adevărat
bombardament chimic asupra organelor interne, compromiţând şi distrugând sistemul imunitar (acesta
ajunge să producă anticorpi peste măsură, folosindu-i chiar împotriva organismului uman), precum şi o
serie de tumori maligne şi benigne.
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, membru al Academiei
de Ştiinţe Agricole şi Forestiere, consideră că incidenţa alarmantă a unor forme de cancer este strâns
legată de avalanşa produselor alimentare bogate în E-uri nocive, consumate frecvent de români. De
asemenea, E-urile periculoase sunt „vinovate“ de răspândirea bolilor cardiovasculare, ale tubului digestiv
şi a alergiilor.

„Una este sa mănânci un măr sănătos şi alta este să bei un compot de mere conservat cu aditivi“,
semnalează prof. dr. Mencinicopschi. Domnia sa atrage atenţia, totodată, asupra mezelurilor, în special
asupra parizerului, crenvurştilor, băuturilor răcoritoare şi preparatelor conservate cu substanţe chimice
(în special supele la plic sau alimentele afumate).
Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea cauzată de consumul alimentelor
îmbogăţite cu substanţe artificiale se află pe locul al III-lea la nivelul întregului glob, după consumul de
droguri şi medicamente şi după accidentele de circulaţie.
Conform raportului Comisiei Naţionale de Oncologie - 2000, în România cancerul este într-o creştere
alarmantă şi se estimează că această afecţiune va deveni în scurt timp „boala mileniului III“, împotriva
căreia nu există încă premisele descoperirii unui antidot. Cancerul este, fără îndoială, o consecinţă. Chiar
dacă nu au fost descoperite în totalitate cauzele acestei boli ucigătoare, cercetătorii au reuşit să contureze
trei dintre acestea: poluarea, tutunul şi alimentaţia. Cea din urmă, potrivit unor studii recente, pare a fi
una dintre cele mai importante cauze ale apariţiei cazurilor de cancer.

Atunci când autorităţile ajung să discute problema aditivilor alimentari, nu uită să menţioneze conceptul
aberant de „cantitate zilnică acceptabilă“. Aceasta reprezintă cantitatea de aditiv alimentar, raportată la http://www.ecolife.ro/articole/sanatate
kilogram de greutate corporală, care poate fi consumată zilnic în întreaga viaţă, „fără un risc semnificativ /aditivii-alimentari-un-pericol-pentru-
pentru sănătate“. Această formulare este de un cinism inacceptabil… mai ales acum, când sînt cunoscute
efectele grave pentru sănătate ale acestor adaosuri chimice. Este, oare, firesc să iei, cu bună ştiinţă, o doză sanatate.html
zilnică de otravă, doar pentru a umple buzunarele comerciaţilor şi pe cele ale producătorilor?
Aditivii alimentari periculosi pentru sanatate

http://www.dailymail.co.uk/health/article-
480207/Food-watchdog-condemned-totally-
inadequate-response-harmful-food-
additives.html

http://www.ecolife.ro/articole/sanatate
/aditivii-alimentari-un-pericol-pentru-
sanatate.html
Aditivii alimentari periculosi pentru sanatate

http://www.dailymail.co.uk/heal http://www.choice.com.au/Reviews-
th/article-453431/The-proof- and-Tests/Food-and-Health/Food-
food-additives-ARE-bad- and-drink/Safety/Food-
feared.html additives/Page/Food%20additives.a
spx
http://mervinlow.files.wo
rdpress.com/2008/04/ne
ver-feel-sick-again.jpg
Copyright
All trademarks and information are copyright of their respective owners.
The purpose of this presentation is only to offer centralized information.

S-ar putea să vă placă și