Nucleolul si afectiunile determinate de alterările acestuia

Cea mai proeminentă substructură din nucleul este nucleolul, care este o fabrică
de producție a ribozomului, conceput pentru a îndeplini nevoia de producție la scară largă a
ARNr și asamblarea subunităților ribozomale.[1.] Împreună cu aceste roluri "tradiționale"
nucleul controlează fiziologia celulară și homeostazia. Nucleolul este cel mai mare
compartiment al nucleului celular, în care ARN-ul ribozomal este sintetizat, procesat și
asamblat cu proteine ribozomale. În plus față de grupurile de gene ARNr care construiesc
miezul acestei structuri subnucleare, nucleolii sunt înconjurați de o cochilie de cromatină
condensată.[2]

Structura internă a nucleolului a fost studiată în detaliu prin microscopie electronică de

transmisie și scanare. Pe baza morfologiei descoperite de astfel de imagini TEM(microscopia
electronică de transmisie), au fost identificate trei subcompartamente în interiorul
nucleolului. Acestea includ centrele fibrilare (FC), care sunt înconjurate de componente
fibrilare dense (DFC), iar complexele FC-DFC sunt încorporate în componenta granulară
(GC).[10]

Nucleul este centrul celular al biogenezei ribozomului necesar supraviețuirii

neuronale. Activitatea nucleolară degradată sau stresul nucleolar pot să apară la stadiile
inițiale ale bolii neurodegenerative. În probele post mortem ale bolii Huntington, agregatele
insolubile - semnul distinctiv al acestei tulburări - se găsesc în nucleol, care poate fi legat de
transcripția de ADNr depreciată, disfuncția nucleolară și degenerarea specifică a corpilor
striați. Este o boală progresivă neurodegenerativă ereditară, caracterizată prin demență, declin
cognitiv si coordonare defectuoasă a mușchilor.[5, 8]

Funcția de reglementare majoră asociată cu dinamica modificată a proteinelor

nucleolare este legată de răspunsul la stres și implică, printre altele, eliberarea proteinelor
ribozomale la nucleoplasmă. Ca răspuns la condițiile de creștere nefavorabilă, la deficitele
metabolice și la stresul oxidativ, sinteza ARNm este scăzută prin mecanisme care implică
factori de transcripție și modificări epigenetice.[6] Această perturbare a activității și
integrității nucleolare a fost definită ca ”stres nucleolar”. Prin detectarea semnalelor de stres
celular și transmiterea lor către sistemul de stabilizare, nucleolul joacă un rol fundamental ca
un "senzor de stres".

Prin izolarea proteinelor de reglare și a ARN-urilor și prin influențarea dinamicii lor

asupra unor stimuli specifici, nucleolul poate regla în mod fin funcțiile celulare distincte
dincolo de sinteza proteinelor în condiții fiziologice.

Este bine cunoscut faptul că disfuncția nucleolară contribuie la patologia mai multor
tulburări genetice umane rare, cum ar fi sindromul Werner, sindromul Treacher Collins și
predispuneri la anumite forme de cancer.[4, 9] Creșterea rapidă și diviziunea celulelor,
inclusiv cele tumorale, se corelează cu biosinteza proteică intensă. Producția de nucleoli,
organitele în care se formează mașini de translație, depinde de o rată a anumitor etape ale
producției de ribozomi și de accesibilitatea elementelor esențiale pentru funcționarea
eficientă a acestora, inclusiv substraturi, enzime și resurse energetice.[7, 9]

Mai mult decât atât, declinul sintezei ARNm și dimensiunea nucleolară apar în timpul
îmbătrânirii, care este principalul factor de risc pentru bolile neurodegenerative. Una dintre
problemele majore ale acestor boli este că majoritatea cazurilor sunt sporadice și, chiar și
atunci când se stabilește o bază moștenită, există o variabilitate interinstituțională
ridicată. Astfel, eforturile majore sunt îndreptate spre identificarea factorilor care influențează
debutul și progresia bolii.

Un accent pe rolul stresului nucleolar asupra activității și supraviețuirii neuronale

oferă o perspectivă de bază și totuși transformatorie asupra domeniului cercetării
neurodegenerării. De exemplu, amortizarea ARN poate avea loc în stadiile incipiente ale
patologiei bolii Alzheimer și joacă un rol în deficitele ribozomale asociate cu aceasta boala și,
în cele din urmă, în demență.

O creștere a dimensiunii nucleolar asociate concomitent cu alterarea ultrastructurii este

observată în timpul cardiopatiei ischemice și dilatate la om, în care nucleolii devin mai puțin
granulați și mai fibrilați, ceea ce sugerează creșterea activității ribozomale.[3]

Indici bibliografici:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK9939/
2. https://rd.springer.com/chapter/10.1007/978-94-007-5818-6_6
3. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0925443913003025
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3644402/
5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24184605
6. http://www.aimspress.com/article/10.3934/molsci.2015.3.211/fulltext.html
7. https://rd.springer.com/article/10.1007/s00418-016-1443-6
8. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3972370/
9. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2475768/
10. http://jcs.biologists.org/content/118/7/1335#ref-20