De ce este Germania o mare putere?

O
perspectivă geopolitică
Constantin Cranganu februarie 16, 2016 Global / Europa, Sinteze
37 comentarii 2,943 Vizualizari

http://www.contributors.ro/global-europa/de-ce-este-germania-o-mare-putere-o-perspectiva-
geopolitica/

O perspectivă geopolitică include un spectru larg de atribute fizice– geografia, geologia,

clima, topografia, hidrografia, resursele naturale-, la care se adaugă elemente de demografie şi
ştiinţe aplicate. Scopul unei astfel de abordări este evaluarea, înţelegerea, explicarea şi
predicţia evoluţiei şi comportamentului politic internaţional al unei anumite regiuni sau
populaţii. Pe scurt, geopolitica studiază importanţa locului unde trăim. Cum prezenţa râurilor
îi face pe oameni să interacţioneze diferit decât prezenţa munţilor. Cum aceste diferenţe
conduc la mari decalaje în bogăţie, cultură şi strategie militară.

Geopolitica îndepărtează ideologicul, emoţionalul şi normativul (ce vrem, ce simţim şi ce

căutăm) din analizele făcute, lăsând doar ceea ce este. Geopolitica nu are nimic de-a face cu
geografia politică sau deterministă, care a încercat, de-a lungul timpului, să justifice
superioritatea culturală şi intelectuală a unor ţări asupra restului lumii.

Pentru simplificare, voi utiliza în articolul de faţă numai patru factori[1] ca să încerc o
abordare din perspectivă geopolitică a statutului de mare putere al Germaniei: modalităţile de
transport şi vecinătăţile, importanţa navigaţiei de apă adâncă şi rolul industrializării.

Modalităţi de transport şi vecinătăţi

Transportul fluvial şi maritim este incomparabil mai ieftin decât cel pe uscat (şosele,
autostrăzi, căi ferate) pentru că, în primul rând, nu are nevoie de construirea şi menţinerea
unei infrastructuri, uneori scumpe (tunele, poduri, viaducte etc.): de 40 ori mai ieftin în zonele
de câmpie şi de 70 ori în cele de munte, puţin populate.[2]

Din punctul de vedere al transportului, Berlinul este probabil cel mai bine plasat oraş mare de
pe glob. Situat la intersecţia râurilor Spree şi Havel, ambele navigabile, Berlinul se găseşte la
numai 100 km de Oder. În plus, în apropierea Berlinului curg alte râuri importante: la vest,
Rinul, navigabil până la Basel; la est, Vistula; la sud, Dunărea, al doilea râu ca lungime al
Europei, şi printre puţinele care curg către sud-est, străbătând Alpii şi Carpaţii vestici.

Orice hub economic, centrat pe Berlin, ar fi facilitat, teoretic, o reţea de transporturi către
aproape oricare locaţie importantă din Europa. Cu o astfel de locaţie, Berlinul era predestinat
să facă din Germania o mare putere, cu legături economice către Marea Baltică, Nordului şi
Neagră. Dar Germania nu s-a dezvoltat la fel de repede ca alte puteri europene. De ce?

Geografic, Germania nu este localizată la marginea continentului, ca Spania şi Portugalia, şi

nici nu este o insulă, ca Marea Britanie. Ea se găseşte în mijlocul Câmpiei Nord Europene.
Asta înseamnă o vulnerabilitate crescută a pământurilor germane. La est, graniţa cu Polonia

1
este greu de apărat. La vest, se găseşte Franţa, o mare putere ea însăşi. Puterile maritime
puteau hărţui uşor – iar uneori, au stăpânit chiar – lungul ţărm nordic.

Fiind în mijlocul Europei, teritoriul Germaniei a fost un câmp de bătălie important pentru a
obţine dominaţia în Europa. Germania se învecinează cu şase alte naţionalităţi (polonezi,
francezi, elveţieni, olandezi, cehi şi danezi). Relativ aproape se găsesc alte ţări: Marea
Britanie, Norvegia, Suedia, Lituania, Rusia, Ungaria şi Italia. Raportat la proximitatea şi
magnitudinea rivalilor săi, Germani se găseşte în cea mai proastă poziţie strategică de pe glob.

Pentru că este plasată în mijlocul continentului, Germania a avut mari probleme în a deveni
unificată. Râurile sale curg în diferite direcţii, în diferite mări şi sunt frontiere comune cu unii
vecini. Țara însăşi este străbătută prin mijloc de Munţii Harz, separând oraşele de o parte şi de
alta. Este ca şi cum Munţii Apalaşi ar separa Bostonul de New York şi Washington. Prezenţa a
şase puteri majore în jur, controlând nu numai zonele de frontieră, ci şi, uneori, întinse
porţiuni din teritoriile interioare, inclusiv sistemele hidrografice ale Rinului şi Oderului, a
încetinit masiv tendinţele de unificare ale germanilor. Astfel s-ar putea explica faptul că
primul proto-stat german al Brandenburgului nu a început să se stabilizeze ca ţară
independentă până în secolul al XV-lea.

Navigaţia de apă adâncă

Germaniei i-a lipsit la început accesul independent la ocean. A trebuit să cucerească portul
Stettin pe Oder în 1720, pentru că, în sfârşit, Germania să controleze una din deltele sale
majore[3]. Dar şi aşa, accesul la apă adâncă a fost limitat: insula daneză Zealand este perfect
plasată pentru a controla traficul maritim între Mările Baltică şi Nordului. De-abia în 1871,
Germania a obţinut acces necontrolat la ocean, atunci când portul Hamburg, din delta Elbei, a
devenit parte a imperiului german.

În timp ce în restul Europei începuse un boom economic din cauza navigaţiei de apă adâncă
încă din 1600 (Spania şi Portugalia), Germania rămăsese dependentă de transportul rutier mai
scump. Germanii au trebui să aştepte peste 200 de ani pentru ca, în sfârşit, geopolitica să joace
pe cartea lor:

Industrializarea

Deoarece condiţiile naturale nu au fost la fel de favorabili ca în cazul altor puteri europene,
Germania a trebuit să se dezvolte într-un mod original, în care, următorii factori au condus la
succesul fulminant al industrializării:

Guvernarea locală. Dacă fragmentarea teritorială, creatoare de mici stătuleţe autonome, şi

dispersia reţelei hidrografice, împiedecând legături rapide şi directe, au limitat capacitatea
Berlinului de a comunica şi consulta rapid toată ţara, atunci autorităţile locale au trebui să
înveţe să acţioneze pe cont propriu. Guvernele locale au fost forţate să se descurce cu
resursele disponibile la faţa locului: financiare, tehnice şi militare, plus forţa de muncă locală.
Identificarea şi atragerea talentelor locale a devenit o prioritate a dezvoltării şi o condiţie a
supravieţuirii într-o regiune unde competiţia (Austria, Franţa) era intensă. Liderii locali şi
staff-urile lor au dezvoltat calităţi organizaţionale excelente şi au mobilizat pe fiecare cetăţean
să contribuie la binele comun şi propăşirea oraşului în care trăiau.

2
Spre deosebire de alte culturi, guvernele locale din Germania se bucură de un respect fără
pereche în comunităţile lor: sunt modele de profesionalism, integritate şi eficienţă
administrativă.

Infrastructura. Poate că nicio altă realizare n-a contribuit mai mult la unificarea şi
industrializarea Germaniei decât construirea unei infrastructuri extinse şi performante.
Datorită condiţiilor geografice şi hidrografice specifice (graniţe fragmentate, reţele fluviale
fără interconectare naţională), puternicele oraşe germane s-au văzut nevoite să adopte politici
comerciale cu diverşi parteneri, uneori chiar cu ţările rivale. În sud, provinciile Bavaria,
Württemberg şi Baden erau toate componente ale sistemului hidrografic dunărean, astfel că
legăturile lor comerciale şi culturale cele mai importante erau cu Viena. În vest, Alsacia-
Lorena şi toată regiunea Rinului au dezvoltat contacte multilaterale cu Franţa şi Olanda. Deşi
numărul etnicilor germani era mare, Schleswig şi Holstein au aparţinut Danemarcei până în
1864.

Pentru a lega toate aceste provincii, Berlinul a construit cea mai avansată, la vremea
respectivă, infrastructură de transporturi. Germanii au avut o reţea naţională de căi ferate încă
din 1840 – cu trei decenii înainte de consolidarea politică a statului lor. Când Brandenburgul a
evoluat şi s-a extins sub diferite nume – Prusia, Confederaţia Germană şi, în fine, Imperiul
German –importanţa infrastructurii a crescut corespunzător: noile achiziţii teritoriale, având
deja legături pre-existente cu puterile rivale, au trebuit să fie conectate la hub-ul berlinez.

Calitatea germană (Made in Germany). Ca să supravieţuiască şi să prospere în climatul

competiţional al Europei Centrale, germanii au trebuit să exceleze în tot ceea ce făceau.
Foarte curând, ei şi-au dat seama că fără o calitate excepţională a muncii lor, nu pot controla
concurenţa, atât internă, cât şi externă.

În 1717, Prusia avea deja învăţământ obligatoriu – cu 150 de ani înaintea Angliei. Germanii
au creat prima armată regulată şi permanentă, iar în 1740 se putea deja lăuda cu a patra forţă
militară din Europa, deşi, ca populaţie, erau pe locul 12. Până în 1860, Prusia instalase mai
mulţi kilometri de căi ferate decât Franţa, deşi a început mai târziu industrializarea şi avea un
teritoriu mai mic decât o treime a celui francez[4].

Excelenţa germană nu s-a manifestat doar în performanţele infrastructurii naţionale şi calitatea

armatei, ci şi în modul în care s-a instituit ierarhia socială. Pentru prima dată în lume, pe
teritoriile germane, oamenii de ştiinţă, industriaşii, prinţii militari, finanţiştii ş.a. au primit un
statul social egal. Aceste categorii sociale erau invitate – şi avea dreptul – să consulte şi să dea
sfaturi tuturor nivelelor guvernamentale, ajungând până la cancelar sau împărat.

Atragerea capitalului privat. Toate măsurile descrise mai sus – educaţie, infrastructură,
armată regulată, bază industrială – necesitau mari sume de bani pentru a fi puse în aplicare şi
menţinute în timp. Banii necesari au trebuit să vină de la populaţie. Depunerile personale au
fost conectate cu rezervele guvernamentale în cadrul unor bănci centralizate, ai căror
funcţionari, hiper-competenţi şi sârguincioşi, au avut grijă ca proiectele statului să primească
finanţare prioritară. Această politică a asigurat Germaniei posibilitatea construirii unei
infrastructuri scumpe, dar largi, şi menţinerea unei armate regulate într-o perioadă în care
recruţii erau (aproape) toţi ţărani. La insistenţele guvernului naţional, băncile locale au
început să fuzioneze, transformându-se în bănci regionale puternice şi capabile să servească
mai bine interesele statului. Practic, s-a realizat o coaliţie remarcabilă între lumea financiară,
lumea industrială şi guvernele locale germane.

3
Toate aceste inovaţii, la un loc, au permis Germaniei să se transforme rapid într-o forţă
regională de care vecinii vor trebui să ţină seama în viitor. Aşa cum plastic se exprimă Peter
Zeihan, Germania „poate că mai era încă puştiul din cartier, dar un puşti cu o armă şi cu un
doctorat în inginerie”.

Scurtă istorie a industrializării germane – consecinţe geopolitice[5]

Industrializarea Prusiei, începute cu mult timp după cea din vestul Europei, nu a fost un
proces triumfal, de la un capăt la altul. Începutul, cel puţin, a fost cu dureri. La vremea
respectivă, industria britanică deja producea mărfuri multe, ieftine şi de bună calitate, iar prin
intermediul formidabilei sale armade, le transporta rapid şi le băga pe gât tuturor coloniilor
sale şi nu numai lor. În America, această politică a condus la revoluţia din 1776. În teritoriile
germane, produsele britanice au decimat multe bresle şi manufacturi locale. Depresia
economică de pe continent a declanşat revoluţiile din 1848.

La sfârşitul evenimentelor revoluţionare, Prusia a rămas în picioare, dar întreaga sa bază

manufacturieră era pierdută. Nu mai rămăsese decât o singură soluţie: prusacii trebuiau să
aplice avantajele calitative ale culturii lor naţionale la tehnologiile zilei şi, în plus, să dezvolte
ceva extraordinar, cu care să surprindă şi să depăşească competitorii. De aceea,
industrializarea Germaniei are caracteristici unice în lume.

Industrializarea a fost überall. Dacă în restul Europei, industrializarea a avansat radial, de la

centru (capitală) către marginile ţării, în teritoriile germane, chiar şi cel mai mic oraş avea
forţă de muncă de înaltă calificare, management local competent şi integru, conexiune la
infrastructura rutieră şi/sau feroviară. Aşa că fiecare oraş german a putut să-şi asigure o
dezvoltare industrială. Desigur, niciunul din aceste oraşe nu depăşea Londra, dar oricare zece
din ele, în grup, puteau s-o facă. Iar Germania avea patruzeci de oraşe regionale.

Industrializarea a avut loc mult mai rapid decât în alte ţări. Brandenburg-ul din sec. al XV-
lea, fără acces la apă adâncă şi cu probleme teritoriale, era un stat-capitală foarte sărac.
Germania imperială din anii 1870, prin contrast, controla cea mai mare parte a reţelei
hidrografice din Europa Centrală şi acumulase importante prăzi materiale şi teritoriale de pe
urma recentelor războaie victorioase împotriva Danemarcei, Austriei şi Franţei. Aceste
succese militare şi politice îşi au originea în modul specific de industrializare germană
(împerecherea fondurilor private cu cele de stat şi guverne super-competente, care au finanţat
rapid şi eficient orice proiect naţional), plus viteza dezvoltării. Dacă în Anglia, industrializarea
a avut nevoie de circa 150 de ani, în Germania a fost terminată în mai puţin de patruzeci.

Industrializarea a avut o importantă componentă militară. Dacă pentru majoritatea ţărilor

industrializate din Europa, consecinţele militare ale noilor tehnologii şi industrii s-au limitat la
partea materială (mai multe arme, mai multă muniţie, mai multe drumuri şi căi ferate etc.), în
cazul Germaniei situaţia a fost diferită. Pentru a recupera diferenţele care o separau de puterile
rivale, Germania a modificat, pe baza noutăţii fundamentale a tehnologiilor industriale, modul
de a purta un război. Această abordare a fost posibilă pentru că societatea germană intrase în
era industrială cu cea mai mare rată de alfabetizare din lume.

Una din marile invenţii de natură militară a fost crearea, în 1806, a Marelui Stat Major
(Großer Generalstab), un organism permanent la vârful armatei, responsabil pentru studiul
continuu al tuturor aspectelor războiului şi pentru redactarea şi revizuirea planurilor de
mobilizare sau de campanii. Pentru a fi ales în Marele Stat Major era necesară o diplomă de

4
facultate. Fuzionarea expertizei guvernelor locale cu academia, industria şi finanţele a permis
Marelui Stat Major să atingă două obiective: 1. Dezvoltarea unor tunuri tot mai mari, în jurul
cărora experţii militari au regândit strategiile lor, şi 2. Conceperea unor noi metode logistice
pentru a valorifica superioritatea infrastructurii feroviare germane. Combinaţia celor două
„ţinte atinse” s-a dovedit nimicitoare pentru rivali. Deşi puterile maritime puteau să se bucure
de mobilitatea navelor lor în timpul conflictelor, acest avantaj strategic s-a diminuat
considerabil în confruntările cu soldaţii germani profesionişti, acţionând sub comanda unor
ofiţeri experţi[6] şi sprijiniţi de tunuri cu bătaie foarte lungă.

După doar trei generaţii de pregătiri şi specializări intense, lumea a ajuns să înveţe un nou
cuvânt: Blitzkrieg – un cocktail german de tehnologie, logistică şi forţă.

Industrializarea = Unificare, ca ţară şi popor. Datorită industrializării, germanii s-au bucurat

de creşterea bunăstării materiale, a sănătăţii şi a condiţiilor de viaţă, ajungând la standarde
nemaiatinse până atunci. O dată cu ridicarea nivelului de trai, a crescut şi legitimitatea
guvernelor locale, care au administrat cu eficienţă şi inteligenţă programele statale. Într-o
singură generaţie, germanii s-au transformat din oamenii săraci ai Câmpiei Nord Europene în
unii dintre cei mai bogaţi locuitori ai Europei. De asemenea, au învins, în războaie decisive,
patru din ţările care îi asupriseră veacuri la rând: Polonia, Danemarca, Austria şi Franţa.

Următoarea generaţie de germani a fost unificată într-un singur imperiu, sub conducerea
geniului diplomatic al lui Otto von Bismarck, şi acel imperiu a devenit un colos al Europei.

Germania şi-a depăşit rapid concurenţii economici, financiari, industriali şi militari. A devenit
prima ţară din lume care a avut o populaţie urbană majoritară, iar până în 1900, avea mai
multe oraşe industriale majore decât tot restul Europei. A fost prima ţară care a înfiinţat
numeroase universităţi şi laboratoare de cercetare, pe care le-a conectat apoi cu guvernele
locale şi corporaţiile, dând astfel industriei germane posibilitatea să obţină patente, invenţii,
tehnologii etc. Şi germanii au aplicat metodic şi asiduu fiecare nouă descoperire, ştiinţifică ori
tehnologică, în fiecare domeniu al strategiei lor naţionale, fie motoarele cu ardere internă
(Karl Benz, Rudolf Diesel, Gottlieb Daimler), ori produsele farmaceutice moderne (Gregor
Mendel, Robert Koch, Friedrich Bayer, Paul Ehrlich), ori tunurile Krupp ori blitzkrieg.

O viitoare criză germană?

Cele două războaie mondiale nu au confirmat atât de mult agresivitatea germanilor, cât au
demonstrat disperarea lor: Germania este prea expusă rivalilor, din aproape toate direcţiile.
Nu contează cât de reuşit ar fi fost războiul purtat într-o direcţie, ei pur şi simplu nu au avut
suficienţi oameni să câştige în toate direcţiile.

Singurul mod în care Germania poate rivaliza cu vecinii săi este să fie mai bună decât ei:
educaţie mai bună, finanţare mai rapidă, nivele de eficienţă mai ridicate, o forţă de muncă mai
productivă, o bază industrială mai avansată, o infrastructură mai bună. Toţi aceşti factori îi
ajută, desigur, în confruntările lor cu vecinii rivali, dar nu le-a asigurat niciodată o victorie
totală, împotriva tuturor.

Ca revanşă, Germania nu s-a oprit din a fi hipereficientă. Toată energia şi toate eforturile lor
organizaţionale au devenit complet focalizate pe dezvoltarea şi optimizarea industriei şi
exporturilor. Tratatul Bretton Woods[7] nu numai că a dus la terminarea violenţelor europene
şi formarea UE, dar a creat şi o platformă, unde puterea economică şi financiară a Germaniei

5
se va dovedi inatacabilă. Neputând să concureze cu o Germanie pe care cheltuielile de apărare
nu au tras-o în jos, o serie diversă de ţări – Marea Britanie, Franţa, Spania şi Grecia – şi-au
văzut economiile lor suferind constant de pe urma producţiei industriale germane de mare
calitate.

Fără Statele Unite, care impun şi garantează Bretton Woods, nu ar exista NATO şi nici reţea
internaţională de schimburi comerciale. În 2014, Germania exporta 45,7% din PIB, din care
32% necesită linii maritime deschise şi bunăvoinţa protectoare a Americii. Dar, pe măsură ce
Bretton Woods va deveni caduc, aceste exporturi nu vor mai fi sigure şi stabile. Nu vor mai
exista garanţii în privinţa accesului pe pieţele internaţionale şi nici securitatea tranzacţiilor,
care au făcut posibilă evoluţia paşnică a Uniunii Europene. Întrucât fiecare beneficiar are
diferite nevoi economice şi de securitate, fiecare va răspunde diferit la retragerea americanilor
din Bretton Woods, în special acele ţări europene, care privesc garanţiile de securitate
americane ca pe o garantare a securităţii lor în faţa Germaniei. Pentru aproape toţi membrii
UE, Germania este de departe sursa lor cea mai mare sursă de importuri. Într-o lume în care
exporturile lor extra-europene sunt dintr-o dată în pericol, situaţia poate escalada repede, de la
o chestiune politică neplăcută la o catastrofică economică.

Trăind într-o lume în care industria Germaniei domină viaţa ta economică este o treabă, dar,
când te scoli dimineaţa şi descoperi că americanii nu mai ţin Germania în frâu, este cu totul
altceva.

Principala problemă cu care se va confrunta Germania în viitor este, probabil, faptul că nu

există un loc (sau mai multe) unde să aibă acces, dacă ar avea nevoie să supravieţuiască. Cele
mai accesibile surse de energie sunt la peste 3,500 km, fie în Azerbaidjan, fie în nord vestul
Rusiei. Iar Germania are nevoie de 2,2 milioane barili de ţiţei pe zi. În ceea ce priveşte
materiile prime, totul, de la aluminiu la fier, nu se mai produce în Europa. Germania depinde
de intermediari pentru aprovizionare sau chiar de lucruri finisate, din Belgia, Olanda, Austria,
Polonia şi Cehia.

Toate acestea fac ca Germania să pară dependentă, nu-i aşa? Dar vorbim aici de Germania,
unde geniul organizaţional şi eficienţa nu sunt limitate la politica industrială. Când sunt
suficient de motivaţi, germanii sunt capabili de transformări pe cât de rapide, pe atât de
remarcabile. Dacă dispariţia tratatului Bretton Woods devine realitate, fiecare ţară care va
căuta să restrângă accesul comercial va fi considerată de germani şi un concurent pentru
rezerve (acum limitate) de materii prime, şi o piaţă (acum) inaccesibilă. Chiar dacă, la prima
vedere, nu pare ceva periculos, să nu uităm că astfel de situaţii tensionate au declanşat cel
puţin ultimele şase războaie iniţiate de Germania[8]. Țara nu are prea multă armată astăzi, dar
la fel era situaţia şi în 1935, doar cu cinci ani înainte de a cuceri şapte din cele opt ţări vecine.

Fără Bretton Woods, simpla existenţă a Germaniei va fi o ameninţare pentru aceeaşi vecini de
care Germania are nevoie dacă intenţionează să fii în continuare o ţară de succes. Fără
americani, criza economică germană va escalada până la o criză strategică larg-europeană, ale
cărei rezultate nu pot fi deocamdată estimate de nimeni. Singura certitudine este că germanii
nu se vor întinde la pământ ca să moară de bună voie. Pentru a patra oară în ultimii 150 ani, ei
vor sfida status quo-ul european. Numai timpul va spune dacă vor reuşi să-l sfărâme.

Concluzie

6
Simpla viteză de creştere economico-militară a Germaniei a perturbat atât de profund sistemul
european, încât a permis germanilor, la un moment dat, să cucerească aproape toate celelalte
puteri europene. Înfrângerea Germaniei în cele două războaie se datorează aceleaşi
interacţiuni dintre geografie şi tehnologie, care a produs saltul german în primul rând.
Germania a putut să utilizeze tehnologia mai bine decât rivalii săi. Dar nu a existat o altă
geografie pe care s-o fi putut folosi mai bine.

[1] Peter Zeihan, The Accidental Superpower – The Next Generation of American
Preeminence and the Coming Global Disorder, 2014, Twelve, New York – Boston.

[2] Constantin Crânganu, 2016, De ce este America o super-putere? Despre rolul geografiei şi
geologiei

[3] În 1945, Stettin pe Oder a devenit portul polonez Szczecin.

[4] v. nota 1.

[5] idem

[6] În 1777, Armata continentală, condusă de generalul George Washington, a cedat capitala
Philadelphia şi s-a retras în dezordine şi indisciplină la 30 km distanţă, în Forge Valley. Acolo,
pe timpul iernii şi începutul primăverii, soldaţii americani, puţin instruiţi cu comenzile
militare şi disciplina frontului, au intrat pe mâna Baronului Friedrich von Steuben din Prusia,
unul dintre cei mai buni instructori militari ai timpului. Prin exerciţii fără încetare, ofiţerul
prusac a reuşit, în puţine luni de instrucţie, să ridice moralul soldaţilor, să-i disciplineze şi să-i
facă eficienţi în luptă. Când, în vara lui 1778, s-au reluat ostilităţile, ofiţerilor britanici nu le-a
venit să creadă că au de-a face cu aceeaşi armată pe care o fugăriseră anul trecut. Bătălia de la
Monmouth (28 iunie 1778) a fost câştigată, în cea mai mare parte, datorită instrucţiei şi
antrenamentului soldaţilor americani de către Baronul Friedrich von Steuben.

[7] v. nota 2

[8] Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, Războiul Franco-Prusac din 1870-71,
Războiul Austro-Prusac din 1866 şi Războaiele Schleswig din 1848-51 şi 1864.

Currently there are "37 comments" on this Article:

1. DanT spune:

16/02/2016 la 10:57: “Germaniei i-a lipsit la început accesul independent la ocean. A

trebuit să cucerească portul Stettin pe Oder în 1720″ – aici e vorba de Prusia, nu de
Germania. Existau porturi germane la Marea Nordului (Hamburg, Bremen), dar nu
aparţineau Prusiei.

Răspunde

DanT spune:

7
16/02/2016 la 16:45: “provinciile Bavaria, Württemberg şi Baden erau toate componente ale
sistemului hidrografic dunărean” – Baden e în valea Rinului, la graniţa cu Franţa. “Când
Brandenburgul a evoluat şi s-a extins sub diferite nume – Prusia, Confederaţia Germană şi, în
fine, Imperiul German” – Confederaţia Germană (1815-1866) nu era o extindere a Prusiei.
Avea capitala la Frankfurt şi îl avea ca preşedinte pe împăratul Austriei. O extindere a Prusiei
a fost Confederaţia Germană de Nord (1867-1871). “Prusia…avea un teritoriu mai mic decât
o treime a celui francez” – In perioada 1815 – 1866, când s-au construi căile ferate, Prusia
avea 278.000 kmp., adică jumătate din suprafaţa Franţei. “De asemenea, au învins, în războaie
decisive, patru din ţările care îi asupriseră veacuri la rând: Polonia, Danemarca, Austria şi
Franţa.” – nu a existat un război cu Polonia în perioada respectivă, deoarece Polonia nu mai
exista ca stat. “A devenit prima ţară din lume care a avut o populaţie urbană majoritară” – nu
cred. În 1850 populaţia urbană din Marea Britanie trecuse de 50%. “simpla existenţă a
Germaniei va fi o ameninţare pentru aceeaşi vecini ” – Franţa şi UK au arme nucleare,
Germania nu are. Şi n-aţi menţionat autostrăzile construite de Hitler.

Răspunde

Constantin Crânganu spune:

16/02/2016 la 17:35: Exemple de sinecdoce: Germania – Prusia; Polonia – Ducatul

Varşoviei, ocupat şi divizat de Prusia în 1815. Autobahn-urile lui Hitler: Poate că nicio altă
realizare n-a contribuit mai mult la unificarea şi industrializarea Germaniei decât
construirea unei infrastructuri extinse şi performante. (citat din text)

Răspunde

2. mike_the_hunter spune:

16/02/2016 la 11:24: Forta Germaniei vine in primul rand nu de la resursele ei naturale ,de
la geografia ei, ci de la gradul ridicat de civilizatie si educatie. Universitatile germane sunt
cele care au dat si dau forta acestei tari. Sa nu uitam ca fizica si chimia si ingineria moderna s-
au dezvoltat in primul rand in Germania. Limba stiintei era germana pana anii 40.O mare
cultura cu compozitori, poeti, scriitori si filozofi uriasi pe care ii stie toata lumea. Iaca un
model pentru Romania educata a lui K.I. presedintele Romaniei. Daca Romania educata va
insemna o lozinca pana la urma strigata de diversi actori mai mult sau mai putin oportunisti,
Germania educata e o politica de stat de sute de ani. Mai nou Japonia care lipsita de resurse
naturale e datorita educatiei acolo unde ii este locul. La fel , toate tarile dezvolatate economic.
Nu transportul pe apa , nu avantajele geografice dau forta economica unei tari , ci oamenii ei.
Germania distrusa dupa al doilea razboi mondial a devenit in 10 ani un miracol economic…

Răspunde

Tomis spune:

16/02/2016 la 15:38

“Iaca un model pentru Romania educata a lui K.I. presedintele Romaniei.” N-am inteles ideea.
Cert este ca Germania n-ar fi existat astazi daca ar fi avut doar lideri cu nivelul de competenta
al lui Iohannis.

8
 Răspunde

john_the_predator spune:

16/02/2016 la 15:51: ‘fizica si [...]‘ – vrei sa spui datorita generatiilor de evrei

germani. Germania a avut planul Marshall care a facut din RFG o forta, si o multime de copii
germani-americani si germani-rusi.

Răspunde

Mariana spune:

16/02/2016 la 22:45: Educati nemtii? Pai cate ore de istorie fac nemtii la scoala si cate
de gender si de alte tampenii? Cultivati cat de cat mai sunt cei cu doctorate, din familii mai
vechi. Absolventii de liceu nu stiu nimic la Abitur, sunt lemn la istorie, matematica, biologie,
etc. Fac greseli de ortografie cu nemiluita. Neamtul de rand numai cultivat nu e. Se vede din
nivelul conversatiilor din tren, restaurante, din ce produce presa, tv, etc.
Nici in trecut nu erau mai educati. Toate prostiile lui Hitler au fost sustinute de savanti si
institute care s-au prostituat cu ideologia nazista si nu aveau nimic in comun cu stiinta.
Armata germana (nu unitatile alea speciale si nasoale) a facut niste barbarii de nedescris in
Polonia, Ucraina si a mai si furat pe rupte. Nici acum nu stau bine cu coruptia. Sunt cei mai
generosi donatori de spagi, ca de aia economia lor a ajuns sa fie complementara cu a rusilor,
cum spune cu sinceritate cineva aici. Pai daca au economii complementare, o sa isi sacrifice ei
economiile complementare cand o fi in joc siguranta tarilor din Est? Bineintelesc ca nu. Asa
ca pt Romania puterea Germaniei e o sursa de ingrijorare, nu de securitate. Tara asta nu e un
model moral e pt nimeni.

Răspunde

3. Vlad spune:

16/02/2016 la 11:32: Interesant … Geografia e clar ca ramane dar cum vedeti caracterul
sa-i spunem local in raport cu tendintele de globalizare actuale … Articolul e interesant si
din perspectiva intelegerii unor dinamici de dezvoltare. Recent citeam un articol pe
LinkedIn in care cineva explica tendinta de dezvoltare ale unor tari si imposibilitatea de a
mai replica Silicon Valley-ul pentru ca lipseste contextul … Tendintele sunt in jurul celei
de-a patra revolutii industriale. Puteti sa ne spuneti cum vedeti evolutia Romaniei prin
prisma avantajelor locale ? Decalajele mi se par insurmontabile … Putem oare sa folosim
educatia in avantajul nostru ?

Răspunde

Constantin Crânganu spune:

16/02/2016 la 22:05: Tendintele sunt in jurul celei de-a patra revolutii industriale. Puteti
sa ne spuneti cum vedeti evolutia Romaniei prin prisma avantajelor locale ? Decalajele mi se
par insurmontabile … Putem oare sa folosim educatia in avantajul nostru ?

Aş vrea din toată inima să pot oferi o analiză mai detaliată, chiar comprehensivă, a situaţiei
actuale şi a perspectvelor de viitor geopolitic ale României. Dar am olecat din ţară în 1993, de

9
aceea informaţiile şi datele mele nu sunt de prima mână (culese şi verificate de mine), ci
filtrate (în diferite moduri) de mass-media sau alte organisme abilitate să disemineze aceste
date.

Există, totuşi, o speranţă: să mă întorc pentru un an de zile la fosta mea Universitate din Iaşi,
situaţie în care voi consuma o mare parte din timpul liber pentru a mă racorda la realităţile
româneşti de la faţa locului. După care, voi scrie o sinteză a geopoliticii româneşti, în care,
desigur, educaţia naţională (fără plagiate!) va ocupa o poziţie centrală.

Răspunde

4. Dacu spune:

16/02/2016 la 14:27: What? Ce are Berlinul cu Dunarea? Dunarea e un izvor mult in sudul
Germaniei – foarte de parte de Berlin – si devine navigabila … mult mai departe.

Răspunde

5. Odin von Asgard spune:

16/02/2016 la 14:31: Foarte bun si documentat articolul, insa doresc sa fac niste observatii
pentru a intelege mai bine “miracolul german”: 1. Tehnologia este SINONIMA cu
dezvoltarea statelor germane. Exemplu unu armele. Germanii nu au excelat in armament
cu incepere din al doilea razboi mondial! Dimpotriva au traditii de…milenii! Ati auzita de
Solingen? Verificati de cand se produce otelul acolo…Stiati ca prima arma de foc
europeana fost creeat de germani, ca si primele mecanisme de dare a focului (matchlock si
wheellock)? Exemplu doi mecanica fina: primul mecanism de ceas. Exemplul trei: tiparul.
2. Calitatea la germani. Desi, marfurile produse, istoric vrobind, NU au fost intotdeauna la
cel mai inalt standard de calitate, ele in general vorbind tind sa exceleze la capitoulu
calitate. De ce? Simplu, este filozofia germana de a vedea viata sintetizata astfel: “Klein,
aber Fein!”=Putin da’ bun! —> preferinta pentru calitate si perfectiune.
3. Dezvoltarea simultana in adncimea teritoriului. Nemtii au o preferinta GENETICA
pentru un anumit tip de egalitate. Daca te uti la teritoriu german se poate observa ca,
orasele in general, au un numar similar de locuitori (exista si exceptii!) si sunt la acelasi
nivel de dezvoltare. Acesta a si fost motivul pentru care regii ungariei au colonizat
trasilvania cu populatie germana, pentru ca acolo unde se aseaza, au fenomenala abilitate
de a dezvolta (dpdv economic) regiunea IN INTREGUL EI.
4. Puterea militara. Paradoxal, nemtii sunt, in general pasnici, insa reactioneaza violent
(chiar foarte violent! in vechime, acest lucru era cunoscut sub numele de Tumultus
germanicus=Torentul german) la nedreptati si/sau amenintari. Ii ajuta foarte mult faptul ca
nu sunt DELOC empatici si atunci cand dusmanesc o natie o fac…”ganz am Ende”=pana
la capat/moarte, chiar si atunci cand sansele de castig sunt mici sau chiar zero. Este foarte
adevarat ca dpdv. militar sunt nesemnificativi la ora actuala. Totusi nu trebuie uitat ca, in
conditii exceptionale pot schimba economia intr-una de razboi instant aproape. Putine
natii pot incepe o productie de 4-5,000 de tancuri lunar in doar 2-3 saptamani (fara ca sa
aiba IN CONSERVARE asemenea capacitati militare). Armele unde exceleaza germanii
sunt blindatele, avioanele si artileria/armele de foc. Dau daoua exemple: mitraliera MG 42
(este mitraliera cu o singura teava cu cea mai rapida cadenta de tragere din lume) este si
acum (dupa 75 de ani!!!) in service active in anumite armate ale lumii. Exemplu 2 tunul

10
 de120 mm de pe Abrams M2 este…Rehinmetall, iar o serie de arme de infanterie ale US
sunt Heckler & Koch…

Răspunde

6. Fritz spune:

16/02/2016 la 14:34: Nimeni nu spune ca Germania nu e puternica, ci ca asa cum e face

prostii pentru ca are niste vulnerabilitati foarte serioase. A dat bani victimelor sale din
WW2, insa 80% din nemti spun in particular ca Hitler a facut ceva pt nemti si ca s-au
saturat de comemorarea Holocaustului. Nemtii mai au ceva pana sa isi asume trecutul. Nu
s-au impacat intre ei si acum si-au mai pus in cap si milioane de straini pe care nimeni nu
stie sa ii integreze in societate. Nu era mai bine sa fi fost madam Merkel presedinta
Sloveniei? Cat despre armata germana de azi, ma umfla rasul. Ce experienta are? Ce rol
poate avea in Europa, acum ca popularitatea Germaniei scade continuu? Ce credibilitate
va avea daca saboteza NATO? Ati vorbit vreodata cu cineva care a facut armata in
Germania? Nu a mai ramas nimic, dar nimic, din disciplina prusaca. Armata e socialista,
comandantii dau ordine si subalternii discuta apoi ce e si ce nu e reglementar sa faca.

Răspunde

7. Andy spune:

16/02/2016 la 14:40: Mare putere dupa Al Doilea Razboi Mondial = putere nucleara.
Punct. Japonia si Germania, desi au fost si sunt economii puternice nu au capacitatea de a
propaga forta la nivel global si se confrunta in acelasi timp cu o scadere a populatiei destul de
accentuata. Germania in 2050 va avea a treia populatie din UE, dupa Marea Britanie si Franta.
Implicit si a treia economie UE, pentru ca PIB-urile pe locuitor ale celor trei fruntase
europene sunt aproape identice.

Răspunde

8. Andrei A. spune:

16/02/2016 la 15:02: - Ar trebui poate subliniat faptul că noţiunea actuală de “Germanie”

a migrat considerabil către Vest şi a fost în acelaşi timp comprimată ca spaţiu. Peste 12 de
milioane de germani au trebuit să părăsească locuri de rezidenţă centenare, ca urmare a celui
de-al doilea război mondial. - Germania, sau Zentropa, acest centru de greutate inconturnabil
al continentului, este din punct de vedere politic rezultatul unui creuzet supus presiunilor
ţărilor înconjurătoare. Nu întâmplător, cel de-al doilea Reich nu se poate naşte fără
neutralizarea militară a Franţei şi Austriei. Ascendentul industrial şi ştiinţific este dobândit în
condiţiile unei competiţii acerbe mai cu seamă cu Anglia, mare imperiu protecţionist.
- Noţiunea de “Germania” sau de “german” în sensul pe care i-l dăm azi, este de sorginte
relativ recentă. Vreme de secole, părţi ale Germaniei de azi au avut o istorie mult mai strâns
legată de vecinătăţi negermane. Astfel, nu putem vorbi de Renania fără Franţa sau Țările de
Jos, de Prusia Orientală fără Rusia şi regatele scandinave, sau de sudul Germaniei în afara
nordului Italiei. Germania de azi s-a coagulat, nu neapărat voluntar, în jurul entităţii prusace.
Istoric vorbind, nu era însă o “predestinare” şi la fel de bine s-ar fi putut realiza în jurul
Austriei. Nu întâmplător, deşi devenise un titlu simbolic, ultimul împărat romano-germanic a
fost cel care prin disoluţia imperiului de către Napoleon, s-a transformat apoi în “austriac”.

11
- Dincolo de revenirile colosale pe care le ştim din secolul XX după cataclisme economice,
politice şi sociale de o imensă anvergură, “Germania” (am explicat de ce este oarecum o
denumire arbitrară), are experienţa istorică a unor astfel de reveniri şi mergând mai departe în
timp. Epidemia de ciumă neagră a afectat teritoriul ei mai grav decât alte zone, tocmai pentru
că era expusă acelui tranzit comercial excepţional. Un alt cataclism este Războiul de 30 de
ani, care a produs milioane de victime şi o devastare economică depăşită doar de înfrângerea
nazismului.
- “Germania” este zona de compromis a curentelor protestante şi a catolicismului. Nici o altă
ţară europeană nu are o experienţă similară, chiar dacă acest echilibru nu a putut fi atins decât
după hecatombele 1618-1648. - Primul război mondial şi percepţia unui imperiu agresiv şi
militarist, ne fac de multe ori să uităm de regimul parlamentar de la Berlin din acei ani care au
premers marea conflagraţie. Este oarecum paradoxal să-l numim pe Bismarck în acest context
democratic, dar, deşi a făcut-o din alte motive, a fost unul din promotorii acestei noţiuni de
echilibru a unui stat modern, mult mai puţin autoritar decât îl arăta propaganda rivalilor. Tot
Bismarck, din motive la fel de puţin altruiste, este autorul şi promotorul destinului german ca
balanţă europeană între est şi vest. Acest Juncker, care în uniforma lui militară a devenit
aproape o caricatură a militarismului german, a fost de fapt un mult mai mare promotor şi
iubitor de pace decât alţi domni în frac şi ţilindru.

- În ce priveşte “oceanitatea”, vă contrazic. Hansa era activă în Marea Nordului şi

Scandinavia atlantică, prosperând în acest bazin maritim şi oceanic nu mai puţin decât
Veneţia, Genova, Pisa, Amalfi, în cel mediteranean.

Răspunde

9. Sport.Notifier spune:

16/02/2016 la 15:08

Pe cand un articol, de ce nu este Romania nici un fel de putere, desi are tot ce-i trebuie?

Răspunde

Ventidius spune:

16/02/2016 la 17:28: Autorul porneste de la influenta geopoliticii pentru a explica forta

Germaniei. In cazul Romaniei este suficient sa te uiti pe harta ca sa vezi ca aceasta influenta a
geopoliticii este exclusiv negativa. Regula este ca raurile unesc, usurand trasportul, iar muntii
despart si izoleaza. Ideal pentru coeziunea economica(si nu numai) a tarii este ca teritoriul sa
fie traversat de rauri navigabile cat mai dese iar muntii sa fie la granite. In cazul Romaniei
este exact pe dos. Muntiii sunt in centrul tarii ingreunand ralatiile economice interne si
ridicand prohibitiv costul transportului. Nici un rau navigabil nu traverseaza tara(exceptand
Raurile navigabile sunt pe granita. In aceste conditii, extrem de multa energie se consuma
pentru doar pentru mentinerea coeziunii economice interne. Dintr-o astfel de perspectiva,
insasi existenta statului roman constituie o minune sau o anomalie. In schimb, cele trei state
romanesti au aparut in mod firesc, mai putin Muntenia care in mod ideal ar fi facut parte dintr-
un stat incluzand nordul Bulgariei, cu capitala la Ruse.

Răspunde

12
 Constantin Crânganu spune:

16/02/2016 la 17:58: Vă mulţumesc pentru că m-aţi scutit de răspunsul pe care-l

pregăteam pentru @Sprot.Notifier.

Aşa cum bine aţi remarcat, reţeaua hidrografică a România nu permite (cu execepţia
Dunării) un transport intern (mărfuri şi persoane) ieftin şi bine dezvoltat teritorial. Râurile
noastre interne nu sunt suficient de adânci, îngheaţă iarna, iar vara, au prostul obicei de a seca
sub limita navigabilităţii.

Geografic, graniţele noastre naturale sunt deschise vraişte: intră cine vrea, ia ce vrea şi
pleacă unde vrea. Istoria ţării este plină de invazii, din aproape toat punctele cardinale, şi mia
puţin de apărări sau respingeri reuşite ale invadatorilor (de aici, după cum am mai scris de
câteva ori, s-au sublimat acele „perle” ale neputinţei naţionale, de tipul „Capul plecat, sabia
nu-l taie”, „Fă-te frate cu dracul până treci puntea”, ori „Ho, că nu dau turcii/tătarii/avarii
etc”).

Securitatea acestor graniţe este imposibil de rezolvat militar. În august 1944, de la Iaşi
la Bucureşti, sovieticii au venit în 3 zile, în pas alergător, fără nicio o oprelişte naturală. În
primul război mondial, germanii şi bulgarii au ocupat capitala România, foarte prost plasată
geografic şi geologic, în doi timpi şi trei mişcări. Mai mult chiar, „bunii” noştri vecini de la
sud ne-au umilit când au transformat Ateneul Român în grajduri pentru cavaleria lor.

Vecinătăţile România nu sunt, nici ele, optime, ba, din contra. Chiar şi acum, în 2016,
mai există voci vecine care cer federalizarea sau dezmembrarea ţării pe criterii etnice. Cum
spunea cineva mai demult, singurul vecin loial al României este Marea Neagră.

Cât despre industrializarea tip Germania, aş prefera să nu vorbesc, pentru că nu prea

am ce discuta.

Răspunde

padre spune:

16/02/2016 la 21:48: Totusi, ati putea incerca sa surprindeti acest aspect, al RO

actuale, din mai multe planuri; as vrea sa va rog sa tratati subiectul putin mai optimist si
incercati sa proiectati asupra RO un ipotetic exercitiu de guvernare asemanator cu actiunea
guvernelor locale germane descrise mai sus. Geopolitic inteleg ca stam destul de precar, dar
mai sunt destule aspecte care conteaza in evolutia unei tari, aspecte care pot releva mai mult
decat speram noi, sau mai putin decat asteptam, nu stapanesc deloc aceasta analiza.

Răspunde

Constantin Crânganu spune:

16/02/2016 la 22:15: Vedeţi, vă rog, răspunsul meu (parţial) dat mai

sus:http://www.contributors.ro/global-europa/de-ce-este-germania-o-mare-putere-o-
perspectiva-geopolitica/#comment-271734

13
Ceea ce vă pot spune, deocamdată, dvs. şi celorlalţi cititori, este faptul că aplicarea
perspectivei geopolitice la situaţia trecută, actuală şi viitoare a României, plasează ţara noastră
în categoria4. State stabile, un grup semnificativ de ţări, unde se regăsesc Marea Britanie,
Franţa, Danemarca, Suedia, Peru, Filipine, Bulgaria şi, cu voia Dumneavoastră, ultima pe
listă, România.

Răspunde

10. Alex spune:

16/02/2016 la 15:20: Sansa pentru Germania a fost ca dupa al doilea razboi mondial, SUA
a inclus-o in planul marshall asta a fost cheia restul e o combinatie de valorificare maxima
de resurse si de negocieri de tratate care direct sau indirect au favorizat Germania in raport
cu alte din U.E.

Răspunde

Odin von Asgard spune:

16/02/2016 la 16:05: Nu a fost nicio sansa, ci un calcul rece si cinic din partea USA!
Scopul USA in Europa este SA IMPIEDICE “unirea” economica, desigur, a Germaniei cu
Rusia. USA si-a invatat lectia! In urma primului razbioi mondial, puterile castigatoare (Franta,
Marea Britanie, Canada + USA) au lasat la o parte invinsii (Germania, Austria si Rusia). Ba
chiar mai mult, au cerut niste despagubiri aberante, lucru care FIX a dus la alierea Germaniei
cu…Rusia! Vezi tratatul Brest-Litovsk, apoi Tratatul de Rapallo…De altfel asta a fost si
motivul pentru care in USA “s-a dat” legea “lend-lease” din 11.03.1941 pentru a ajuta Rusia
Sovietica in lupta cu Germania Nazista. Scopul vizat de americani – IN PERMANENTA –
este impiedicarea accesului la resursele Rusiei a unei natiuni tehnologice ca …Germania.

Răspunde

victor L spune:

16/02/2016 la 17:56: Cam superficiala si din virful buzelor analiza dvoastra.

Asta-i duce pe americani in lupta, gindul ca Rusia si Germania sa nu se alieze?
Ai uitat ce au realizat in urma pactului Ribentrop-Molotov? ca vad ca l-ai ocolit in amintiri

Răspunde

dianaiuliana spune:

16/02/2016 la 20:08: germania si rusia au economii coplementare – intre cele 2 tari au

fost strinse legaturi istorice in special intre rusia si prusia
dupa 1 razboi mondial in ambele tari s-a impus conducerea centralizata a economiei ceea ce a
dus la o dezvoltare economica deosebita – unii construiau socialismul si ceilalti
nationalsocialismul – comparativ cu tarile care isi datorau bunastare din coloniile detinute
actualmente dolarul sua tinde sa devina hirtie fara valoare daca nu s-ar baza pe tranzactiile de
petrol a tarilor din orientul mijlociu sua ptr a raminea “leader mondial ” va sabota in
continuare prin orice mijloace o apropriere prea mare intre aceste 2 tari sau ale altor grupe de
tari aflate in plina dezvoltare economica

14
 Răspunde

victor L spune:

16/02/2016 la 20:32: chiar mai mult: am auzit ca SUA ar fi in pragul colapsului. Chiar
se spunea, e drept, in vechiul regim, ca un cersetor parizian a refuzat ofranda in dolari.
Exemplu de citat predat la lectiile politice din vremi apuse: – “dolarul sua tinde sa devina
hirtie fara valoare daca nu s-ar baza pe tranzactiile de petrol a tarilor din orientul mijlociu”
Sint cumva iarasi la marginea prapastiei americanii?

Răspunde

gobru spune:

16/02/2016 la 22:01: cea mai tare “analiza”. Pai pe principiul asta orice tara dezvolata
economica e complementara cu Rusia. De ce nu o unire Japnia Rusia…sau China Rusia…
(desi China nu poti sa o enumeri chiar la tari dezvoltate).
In fine, orice ce se poate opune tiranicei Americi, nu?

Răspunde

turcu spune:

16/02/2016 la 21:43: Planul Marshall a fost apa de ploaie pe linga conferinta de la

Londra, la care s-au taiat datoriile Germaniei. Au ramas grecii, polonezii …, cu ochii in soare
si datorii! Germania a devenit prima tara in Europa fara datorii si fara cheltuieli militare, cu
economie de pace !? Economiile Frantei, Angliei erau mai departe axate pe razboi (Razboi in
colonii). De aici vine recunostinta fata de Rusia. Fara frica de comunism (RDG) altfel ar fi
aratat lucrurile.

Răspunde

11. carp spune:

16/02/2016 la 15:57: ‘war’, nu ‘ist’. planul marshall si mentalitatea de stup – disciplina

obedienta, au fost factori importanti, insa prezenta pe scena stiintelor si ingineriei se datoreaza
in mare parte generatiilor de evrei germani de dinainte de ww2.

Răspunde

12. Constantin Crânganu spune:

16/02/2016 la 17:21: Lenin şi Germania Un aspect, pe care nu l-am discutat în articol, se

leagă de relaţia directă dintre creşterea bogăţiei societăţii germane, ca urmare a
industrializării, şi creşterea legitimităţii guvernelor. Acest câştig de legitimitate a fost atât
de mare, încât Lenin nu a avut noroc să-şi vândă ideile sale comuniste pe pieţele Europei
industrializate. Chiar şi în condiţiile grele din timpul şi după Primul Război Mondial,
germanii o ducea mult mai bine decât cu 30 de ani înainte.

15
 Lenin a trebuit să caute o altă piaţă de vânzare: o ţară unde Revoluţia Industrială încă
nu avusese loc, cu oameni al căror standard de viaţă era stagnant sau în scădere
accelerată şi, unde, de aceea, oamenii s-au arătat dispuşi să încerce ceva revoluţionar.

Răspunde

13. neamtu tiganu spune:

16/02/2016 la 20:15: ca de obicei un articol f. bun, scris de cel mai bun autor al acestei
platforme. Ca “neamt” un pic tigan, in sensul bun al cuvintului, locuitor de ani buni in
Bazinul Ruhr, ma “laud” in fata vizitatorilor pe care-i primesc cu mare placere si pe care-i
duc. fara voia lor, la muzeele industriale din zona mai ales la Villa Hügel, vila lui Krupp.
O contributie colosala la dezvoltarea industriala a Germaniei a avut-o bazinul Ruhr, unde
cum se spune, bate inima Germaniei, in stinga. Aici s-a dezvoltat ind. siderurgica, aici s-a
inventat otelul inox, V2A, conditiile au fost deosebit de prielnice, carbune cacalau,
transport ieftin pe Ruhr si Rhin. Duisburg e si azi unul din cel mai mare port interior al
lumii!

Răspunde

14. Constantin Crânganu spune:

16/02/2016 la 20:55: Criteriile geopolitice şi stabilitatea globală în perioada 2015-2030

Lărgind aplicarea criteriilor geopolitice, de la cele două ţări, pe care deja le-am discutat,
SUA şi Germania, la restul globului, va permite elaborarea unui model de clasificare şi
evaluare a statelor. Fără a intra în detalii şi example (până la viitorul articol!), consider că
harta stabilităţii globale a viitorilor 15 ani va cuprinde 6 categorii de state:

1. State eşuate: Acestea nu posedă ceea ce le este necesar pentru supravieţuire într-o
paradigmă impusă de evoluţiile mondiale din ultimii ani.

2. State des-centralizate: La fel ca şi prima categorie, aceste ţări nu posedă necesarul

pentru supravieţuirea într-o nouă eră, post Bretton Woods. Le lipsesc cel puţin trei
elemente geopolitice. Viaţa lor va fi foarte dificilă, dar va fi, totuşi, viaţă.

3. State degradate: Acestor state le lipsesc unele dintre elementele fundamentale ale
societăţii moderne: legitimitatea guvernului, ori suficientă hrană ori suficientă energie
ori suficiente pieţe sigure.

4. State stabile: Țările care formează acest grup vor fi probabil capabile să-şi menţină
nivelul lor de stabilitate de care se bucură în prezent.

5. State în ascensiune (Rising Stars): Acestea sunt maeştrii haosului, ţările cu sisteme
economice şi politice durabile, care vor putea să înflorească chiar şi în cele mai grele
circumstanţe internaţionale, cu care noua lume le va confrunta şi provoca.

6. Puteri agresive: Fiecare stat din acest grup face parte şi din una din cele 5 categorii
anterioare. Aceste puteri agresive vor căuta să capitalizeze dezordinea politică viitoare

16
 şi se vor angaja în incursiuni militare dincolo de graniţele lor actuale, invadându-şi
vecinii şi sfidând status quo-urile regionale.

Răspunde

neamtu tiganu spune:

16/02/2016 la 21:30: in ce masura mai putem vorbi de “state”, atunci cind ne uitam la
EU? In ce masura mai putem vorbi de “state” cind vedem bulibaseala din Liban, Siria, Irak,
Somalia etc., oare acestea mai pot fi numite state? oare modelul “stat” va supravietui?

Nu cumva ceva de genul “proletari din toate tarile uniti-va”, cu corolarul “bogatasi din toate
tarile..” … imi vine sa cred ca spuma umana a “statelor”, indiferent din ce categorie face
parte, se va aduna undeva, la soare si va forma statul in cur, spre deosebire de statul in patru
labe.

Răspunde

Constantin Crânganu spune:

16/02/2016 la 21:53: Folosim noţiunea de state într-un send pur generic, asta
insemnând că poate fi vorba şi despre nişte ţări, actualmente prezente pe harta politcă a
globului, dar care, probabil, nu se vor mai regăsi acolo în 2030 (State eşuate): Siria, Libia,
Moldova, Yemen, poate Grecia ş.a.

Răspunde

15. Dyogene spune:

16/02/2016 la 21:20: Imi permit o completare: Germania, la fel ca Olanda si tarile

Scandinave, se afla unde se afla si datorita eticii protestante. Cat despre “Made in
Germany”, trebuie s-o recunoastem, e cel mai valoros brand din toate timpurile. Un
brand care vinde extraordinar de bine si care, la fel ca orice brand, s-a dovedit a nu
avea chiar intotdeauna acoperire (vezi recentul scandal de pe piata auto).

Răspunde

neamtu tiganu spune:

16/02/2016 la 21:37: desigur, vreau sa dau doar un ex. din dragostea nemtilor pt.
calitate, mi-am cistigat Brotchenele fro 20 de ani la un mare concern german. Eu singur am
fost uimit sa constat ca, in ciuda tehnologiei inalte, exista un grup de oameni de stiinta de
inalta calificare care studiau de ani de zile imbinarile cu surub si daca n-au murit mai studiaza
si astazi!

Răspunde

16. Constantin Crânganu spune:

17
 16/02/2016 la 22:34

OFF-TOPIC UN ACORD ISTORIC, CU REZULTATE ÎNDOIELNICE: Rusia,

Venezuela, Qatar şi Arabia Saudită au anunţat astăzi, 16 februarie 2016, un acord de a îngheţa
producţia a 25% din ţiţeiul mondial, dacă şi alte ţări vor urma exemplul lor. Cele patru
semnatare ale acordului sunt disperate din cauza prăbuşirii preţului petrolului pe pieţele
mondiale, situaţie alarmantă, chiar catastrofică pentru Venezuela.

Marile necunoscute în această manevră planetară de a creşte preţul barilului de ţiţie sunt
Irakul şi Iranul.

Producţia Irakului continuă să crească regulat, ajungând la 4,35 milioane barili/zi în ianuarie
2016. Dar Irakul afost exclus din OPEC şi nu are intenţia de a se re-înscrie.

Iranul, între timp, a început să-şi crească producţia la sfârşitul anului trecut, ajungând în luna
ianuarie la 2,99 milioane barili/zi.

Pe de altă parte, orice stabilizare/creştere a preţului ţiţeiului va determina pe petroliştii

americani şi canadieni să apese din nou pedala argilelor petrolifere, producând cantităţi
sporite de ţiţei de argilă, anulând astfel reducerile acordului quatro-partit.

Răspunde

17. Constantin Crânganu spune:

16/02/2016 la 23:00: OFF TOPIC: CE POATE FACE PRIMUL MINISTRU AL

ISRAELULUI PENTRU A ASIGURA GAZE NATURALE ȚĂRII SALE

Anul trecut în august, guvernul Israelului a decis dezvoltarea giganticului cîmp gazeifer
Leviathan şi expansiunea câmpului alăturat, Tamar. Numai că, comisarul anti-trust s-a opus
acestui proiect vital pentru ţară, şi şi-a dat demisia. Înlocuitorul săi, s-a opus şi el. Atunnci,
precum un nou Alexandru Macedon tăind nordul gordian, Primul Ministru Benjamin
Netanyahu a rezolvat imediat problema: a asumat şi rolul de mininstru al economiei.

Conform Articolului 52 al Legii Restrictive a Practicii Comerciale din 1988, ministrul

economiei are dreptul să anuleze obiecţiile anti-trust cînd interesele de securitate sau politică
externă sunt ameninţate. Acest articol nu mai fusese niciodată invocat.

Pe 14 februarie 2016, Primul Ministru şi Ministrul de Economie al Israeului s-a prezentat

în faţa Înaltei Curţi de Justiţie a Israelului, unde a susţinut punctul de vedere al guvernului cu
privire la exploatarea gazelor naturale din Marea Mediterană.

Firma americană Noble Energy Inc., din Houston, este principalul dezvoltator al noilor
câmpuri gazeifere din offshore-ul israelian.

18