ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR

Antibioticele sunt substanțe medicamentoase provenite din metabolismul celulelor

vii sau obținute pe cale sintetică cu acțiune bacteriostatică, bactericidă și
antimicotică.

Căile principale de administare a antibioticelor

- orală;
- parenterală: i.m., i.v., perfuzie;
- prin puncții în diferite cavități cu acțiune locală;
- pe tegumente și mucoase.

Cele mai cunoscute antibiotice

- Antibiotice cu efect preponderent bactericid: - Penicilina, Cefalosporinele,

Gentamicina, Kanamicina, Streptomicina;

- Antibiotice cu efect preponderent bacteriostatic: - Eritromicină, Tetraciclinele,

Cloramfenicol

1. Antibiotice de tip penicilinic

 Antibiotice cu spectrul bacterian îngust

- Penicilina G
- este naturală, antistreptococică
- este inactivată de HCl gastric de aceea se administrează i.m. sau i.v.
- Ospen
- rezistent la acțiunea HCl gastric
- Moldamin
-penicilină de depozit.

Peniciline antistafilococice: Oxacilina, Cloxacilina.

 Antibiotice cu spectrul larg:

- Ampicilina - recomandată în infecții ale bilei și aparatului urinar
- Amoxicilina.

- Amoxicilina a fost combinată cu Acidul Clavulanic rezultând = Augmentinul -

cu spectrul foarte larg.
2. Cefalosporinele
- antibiotice forte larg folosite în ultimul timp
- Cefuroxim (Zinnat) - administrat oral
- Cefepima, Cefpiroma - administrate parenteral.

3. Aminoglicozide, un alt grup de antibiotice, cuprinde: Streptomicina,

Gentamicina, Kanamicina, Neomicina.
- sunt antibiotice care se folosesc în combinație cu alte antibiotice pentru că
sub acțiunea lor g. p. devin repede rezistenți.
- Streptomicina
- administrată parenteral pentru că pe cale orală se absoarbe greu sau deloc
- totuși este folosită în enterite și entro-colite - administrată oral.
- Eritromicina
- se adminitrează pacienților care sunt alergici la Penicilină;
- Clotrimoxazol (Biseptol)
- folosit des în infecțiile respiratorii
- Tetraciclina
- cu un spectru foarte larg și efect bacteriostatic.

Rezistența dobândită a germenilor patogeni la antibiotice

- O administrare corectă sau incorectă, pe timp îndelungat poate face ca bacteriile,

inițial sensibile, să devină rezistente la antibiotice:
- prin adaptare - se adaptează metabolic cu antibioticul;
- prin selecție de mutante bacteriene rezistente la antibiotic;
- prin mecanisme bio-chimice - bacteriile produc enzime care inactivează
antibioticul, cum ar fi: penicilinaza secretată de stafilococi.

- În tratarea infecțiilor trebuie cunoscută rezistența g.p. cauzali la antibioticele

administrate. Acest lucru se stabilește prin ANTIBIOGRAMĂ.
- Antibiograma reprezintă un instrument, o metodă, o modalitate prin care se
stabilește rezistența g.p. la anumite antibiotice. Germenii pot fi:
- sensibili - S
- mai puțin sensibili - I
- rezistenți - R

Reguli de administrare a antibioticelor

1.Antibioticul se administrează după efectuarea examenului bacteriologic a

produsului respectiv și primirea antibiogramei.
Este necesară efectuarea recoltării - coprocultură, urocultură, piocultură,
hemocultură, exudat faringian . După primirea antibiogramei doctorul va prescrie
tratamentul țintit.

2. Medicamentul administrat este prescris doar de medic.

3. Se va respecta cu strictețe doza zilnică, doza unică și intervalul de timp prescris

de către medic.

4. Se va respecta cu strictețe orarul de administrare a medicamentului, fără abateri

din diferite cauze.

5. Se respectă calea de administrare recomandată de către medic.

6. Administrarea antibioticului se face cu o cantitate mai mare de lichid pentru o

absorbție bună, rapidă și pentru a nu precipita la nivelul rinichilor.

7. Se va evita incompatibilitatea antibioticului cu alte medicamente.

8. Nu se vor administra des și fără prescripție medicală antibioticele - g.p. poate

căpăta astfel rezistență la acțiunea antibioticelor.

9. Nu se administrează la gravide.

10. Adminstrarea antibioticelor se face cu trusa de urgență pregătită pentru a da

ajutor în reacții grave: șoc anafilactic.

11. Antibioticele administrate oral trebuie asociate cu iaurt, complex de vitamina

B, hepatoprotectoare și gastroprotectoare.

12. Înainte de administrare trebuie întrebat pacientul dacă este sau nu alergic la
antibioticul respectiv. Indiferent de răspuns se face obligatoriu testarea răspunsului
organismului la antibiotic.

Testarea antibioticului

Se pregătește o diluție.
 Exemplul 1:
Avem un antibiotic , Penicilină de 400.000 de u.i.
- în flaconul de 400.000 u.i. introducem 4 ml ser fiziologic = 100.000/ml
- luăm 1 ml pe care-l dizolvăm în 9 ml de ser fiziologic = 10.000 u.i../ ml
- de aici iar luăm 1 ml pe care-l dizolvăm în 9 ml de ser fiziologic = 1000 u.i./ml
- și iar luăm 1 ml pe care-l dizolvăm în alți 9 ml de ser fiziologic = 100 u.i./ml.

Din ultima diluție aspirăm 0,1 ml în seringă și testăm prin injecție intradermică.
La adulți se utilizează o diluție de 1/1000, la copii se utilizează o diluție de 1/100.

 Exemplul 2.
Avem un flacon de Oxacilină de 2,5 mg = 0,25 g.
- în flacon introducem 2,5ml ser fiziologic = 0,1 g/ml
- 1 ml + 9 ml ser = 0,01 g/ml
- 1 ml + 9 ml ser = 0, 001 g/ml
Luăm 0,1 - 0,5 ml în seringă și testăm intradermic.

Dacă la locul injectat apare eritem, indurație , usturime sau un tip de alergie locală
înseamnă că pacientul este alergic la antibioticul respectiv și va fi anunțat medicul.
Antibioticul va fi schimbat.
- Reacția secundară testării la un alergen se urmărește timp de 30 min. din
momentul injectării.
- Intensitatea maximă a reacției se înregistrează la aprox. 15 - 20 min. după
administrare.

SIMPTOME ALERGICE LA TRATAMENT CU ANTIBIOTICE

- erupții cutanate;
- prurit și usturime la locul de elecție;
- edem facial - edem Quincke;
- tahicardie;
- șoc anafilactic:
- constricție a căilor respiratorie (bronhospasm) cu dispnee și asfixie;
- prăbușirea TA;
- puls slab și rapid;
- greață și vărsături;
- amețeli, vertij;
- pierdere de cunoștință.