Sunteți pe pagina 1din 8

Metode de cercetare

-metode cantitative și metode calitative-

Variabilele economice și măsurarea lor

Metoda cantitativă de cercetare economica este metoda bazată pe operarea cu mărimile


cuantificabile, măsurabile. Prima condiție a cuantificării este operarea cu date primare și
secundare corecte și actualizate.

În procesul înregistrării datelor, între valorile reale și cele înregistrate pot să apară
diferențe, care poartă denumirea de erori de colectare. Ele pot fi întâmplătoare și sistematice.
Erorile întâmplătoare provoacă abateri în sensul măririi sau micșorării nivelului real al
fenomenului și survin, de cele mai multe ori, din neatenție. Acest gen de erori afectează în
mică măsura calitatea datelor datorită faptului că se produc în ambele sensuri și, în ansamblu,
se compensează. Erorile sistematice de înregistrare produc abateri semnificative, de regulă,
într-un singur sens de la realitatea observată. Ele se pot datora nerespectării modalității de
colectare a datelor sau unor greșeli de metodologie, de concepere a cercetării, manifestăndu-
se sub formă de abateri în același sens de la faptele reale1.

Scopul oricărui demers științific este de a peria datele privitoare la fenomenele și


procesele social economice de aspectele neesențiale, întâmplătoare și de a desprinde
trăsăturile esențiale ale acestora. Pentru atingerea acestui scop se apeleaza la diferite măsuri
cantitative – la indicatori statistici.

Indicatorii statistici reprezintă expresia numerică a unor fenomene și procese social


economice, definite în timp, spațiu și structura organizatorică. Folosiți la diferite etape ale
cercetării, indicatorii statistici îndeplinesc funcțiile de măsurare, comparare, analiză, sinteză și
verificare a ipotezelor științifice.

Indicatorii statistici pot fi primari sau absoluți și derivați.

Indicatorii primari sau absoluți esprimă direct volumul, valoarea sau structura unei
caracteristici cercetate. Ei se obțin, de regulă, în etapa de sistematizare a datelor prin
centralizarea lor.
1
E. Feuras, Metodologia cercetarii economice, Ed.ASEM, Bucuresti, 2008, pag.178

1
Indicatorii absoluți se divid în indicatori de volum și de nivel. Indicatorii de volum
caracterizează fie toată colectivitatea, fie o caracteristică a colectivității.

Indicatorii de nivel determină gradul de asigurare sau de randament.

Indicatorii derivați se obțin în faza de prelucrare statistică a marimilor absolute prin


aplicarea diverselor metode și procedee de calcul. Ca urmare se obțin mărimi relative, mărimi
medii, indicatori ai variației, indicatori ai dinamicii.

Cercetarea cantitativă: caracteristici

Filozofia pozitivistă și postpozitivistă constituie fundamentul abordării cantitative a


vieții sociale. Aceasta înseamnă că observația sistematică și experimentul ocupă un loc central
în cercetările sociologice cantitativiste, care au ca scop principal descoperirea legilor de
coexistentă a fenomenelor și de desfășurare a proceselor sociale. „pozitivismul logic”,
dezvoltat mai ales de Cercul de la Viena (Ernest Nagel, Carl G. Hempel, Paul F. Lazarsfeld),
a influențat metodologia sociologică.

Filozofiei pozitiviste și direct metodologiei sociologice cantitativiste li s-au adus


numeroase critici. În continuare sunt enumerate cateva dintre aceste critici, sintetizate de către
Sotiros Sarantakos2:

-fenomenele sociale există nu în afara, ci în mintea oamneilor care le interpretează;

-realitatea nu poate fi definită obiectiv, ci doar subiectiv;

-cercetarea cantitativă restrânge experiența de viață a oamenilor doar spre ceea ce ei


conștientizează, obligându-i să răspundă într-un mod standard, în vederea testării ipotezelor;

-cercetarea cantitativă percepe realitatea ca o sumă a caracteristicilor măsurate sau


măsurabile;

-cercetarea cantitativă încearcă să neutralizeze să reducă și să elimine influența cercetatorului


asupra persoanelor cercetate;

-în cercetarea cantitativă oamenii sunt tratași ca obiecte, doar ca producatori de date, nu ca
subiecți activi care dau sens vieții lor;

2
S. Chelcea, Metodologia cercetarii sociologice, Ed. Economica, Bucuresti, 2007, pag 100

2
-cercetarea cantitativă are ca ideal obiectivitatea, utilizînd în acest sens standardizarea, dar
obiectivitatea nu este posibilă în științele socioumane.

Cele mai multe dintre aceste criterii sunt formulate în mod partizan de ăatre adepții
calitativismului, dar ele conțin o doză de adevăr. Ar fi absurd să se renunțe la cercetarea
cantitativă.

Cercetarea calitativă: definiție și caracteristici

Definirea cercetării calitative. Ca orice paradigmă în curs de afirmare, și cercetarea


calitativă, în confruntarea cu paradigma predominantă (cercetarea cantitativă), nu se prezintă
pe deplin cristalizată, cu un sistem coerent și cu un număr însemnat de cercetări exemplare.
De aici și dificultatea de a da un singur înțeles termenului de cercetare calitativă.

Norman K. Denzin și Yvonna S. Lincoln, sub coordonarea cărora în 1994 a apărut


primul tratat din domeniu, considerau că „cercetarea calitativă este concentrarea mai multor
metode implicând o abordare interpretativă și naturalistă a subiectului studiat. Aceasta
înseamnă o studiere a lucrurilor în mediu lor natural, încercând să se înțeleagă sau să se
interpreteze fenomenele în termenii semnificațiilor pe care oamenii le investesc. Cercetarea
calitativă implică folosirea și colectare unei varietăți de materiale empirice – studii ce caz,
experiență personală și introspectivă, povestirea vieții, interviul, observația, texte istorice,
materiale vizuale, sau care acoperă interacțiunea, astfel încât să se descrie momente obișnuite
și deosebite din viața indivizilor, precum și semnificațiile lor pentru aceaștia”. În concepția
autorilor citați, abordarea interpretativă ți naturalistă, pe de o parte, constituie notele distincte
ale cercetarii calitative3.

Fără îndoială ar merita să aducem în discuție și alte definiții ale cercetării calitative
datorate altor specialiști; dar el se particularizează prin accent nu prin note definitorii.

Anne Marie Ambert propune definirea cercetării calitative pe baza distinctivității


scopurilor și metodelor. A) Cercetarea calitativă privește mai curând în profunzime decât în
lărgime. Este mai degrabă intensivă decât extensivă. B) În al doilea rând, cercetarea calitativă
urmărește să pună în evidență mai ales cum și de ce acționează, simt și gândesc într-un anumit
fel decât ce fac sau ce cred ei. C) Scopul cercetării calitative cuprinde un aspect larg de

3
Idem, pag 79

3
subiecte la nivel micro și macro, atât procese, cât și structuri. D) Cercetarea calitativă se
plasează mai mult în „contextul descoperii” decât în „contextul verificării”4. In formațiile
aduse în cercetarea calitativă pot să pună în evidență practici și comportamente inedite, forme
de organizare socială, mai puțin sau deloc cunoscute anterior, noi moduri de a gândi și
interpreta diferitele procese sociale sau psihosociale.

În Dicționar al metodelor calitative în științele umane și sociale, coordonat de Alex


Mucchielli(1992/2002), Pierre Paille arată că „ Expresia cercetării calitative desemnează orice
studiu empiric în științele umane și sociale care are următoarele cinci caracteristici: a)
cercetarea este concepută, în mare parte, într-o perspectivă comprehensivă, b) abordează
obiectul de studiu într-un mod deschis și amplu, c) include o culegere de date efectuată cu
ajutorul metodelor calitative, adică al metodelor care nu implică, în momentul culegerii, nici o
cuantificare, nici chiar în prelucrare, cum ar fi, de exemplu, interviul, observația,
nestandardizat și culegerea de documente, d) dă prilejul unei analize calitative a datelor, în
care cuvintele sunt analizate direct prin intermediul altor cuvinte, fără să fie trecute printr-o
operație numerică, e) vizează o povestire sau o teorie. Cercetarea calitativă a fost caracterizată
prin următoarele calificative: „comprehensivă, holistă, inductivă, naturalistă, ecologică,
umanistă, ancorată empiric, adecvată în special analizei fine a complexității, aproape de
logicile reale, sensibilă la contexul în care se derulează evenimentele studiate, atenta la
fenomenele de excludere și de marginalizare, etc.” Uneori, pentru a se evita posibilele
confuzii, în locul sintagmei „cercetare calitativă” se utilizează sinonimele „cercetare
interpretativistă”, „cercetare constructivistă, „cercetare etnografică”5.

Metodele de analiză calitativă a fenomenelor și a proceselor economice au menirea de


a identifica cauzele și mecanismele lor, o atenție deosebită fiind acordata descrierii,
interpretării, explicării caracteristicilor obiectelor și relațiilor economice studiate. La acest
nivel se operează cu enunțuri, argumente, se descoperă legături cauzale și se elaborează teorii
economice.

Există astfel metode teoretico-logice (metoda analizei și sintezei, metoda inductivă ca


metodă de construire a teoriei, metoda deductivă ca metodă de verificare a teoriei), metode
teoretico-dinamice (metoda dialectică, metoda istorică), metoda sistematică6.

4
Ibidem
5
Idem, pag 80
6
E. Feuras, Metodologia cercetarii economice, Ed.ASEM, Bucuresti, 2008, pag.213

4
Cercetarea cantitativă/cercetarea calitativă: diferențe

Când se discută despre specificul cercetării calitative, de cele mai multe ori se
procedează la compararea ei cu cercetarea cantitativă. Cercetarea cantitativă a vieții sociale
este subsumată pozitivismului și prea puțin modelului cunoașterii din științele naturii. Ea se
centrează pe definiții operaționale, este preocupată de obiectivitate, cauzalitate și similaritate.

Dupa Howard S. Backer, cercetarea calitativă diferă prin cinci caracteristici7:

a) Raportarea la pozitivism. Atât perspectiva calitativă, cât și cea cantitativă s-au


format în cadrul tradiției pozitiviste și neopozitiviste. Așa cum se știe, în orientarea pozitivistă
cunoașterea sociologică se realizează, ca și cunoașterea naturii în mod obiectiv. „pozitivismul
ortodox” include câteva asumpții: i) existența unei unice și tangibile realități, care poate fi
redusă și divizată în părți independente, fiecare dintre acestea putând fi studiată independent
de celelalte; ii) credința că fiecare acțiune sau efect poate fi explicată prin cauzele care îl
preced; iii) cercetarea este liberă de valori, iar cercetatorul este capabil să fie obiectiv și să
mențină distanța față de fenomenul studiat; iiii) credința că cercetarea are ca scop dezvoltarea
unui set de cunoștinșe nomotetice, generalizabile dincolo de spațiu, timp și populații.
Postpozitivistii sunt de parere ca realitatea sociala nu poate fi decât aproximată nicidecum
deplin cunoscută. Utilizându-se metode multiple, ne apropiem cât mai mult posibil de
cunoașterea integrală a acestei realități. Cercetarea calitativă, apărută în cadrul tradiției
pozitiviste, tinde să modifice standardele științei, chiar dacă utilizeaza metode și date
cantitative.

b) Acceptarea punctelor de vedere postmoderne. Cercetătorii calitativiști sunt atașați


poststructuralismului și postmodernismului. Ei resping criteriile științifice pozitiviste și caută
criterii alternative pentru evaluarea activității lor de cetcetare (verosimilitatea,
emoționalitatea, responsabilitatea personală, credibilitatea, praxisul politic, textele „mai
multor voci” și dialogurile cu subiecții). Unii cercetători mai toleranți, acceptă că metodele
pozitiviste conduc și ele la cunoașterea societății, dar că aceste metode nu sunt singurele
posibile și nici mai bune sau mai rele decât altele. În replică, cercetătorii cantitativiști pretind
că metodele lor sunt singurele metode științifice și consideră postmodernismul ca un atac
împortiva rațiunii și adevarului.

7
S. Chelcea, Metodologia cercetarii sociologice, Ed. Economica, Bucuresti, 2007, pag 82-83

5
c) Surprinderea punctului de vedere al individului. Ambele orientări vizează punctul
de vedere al individului. Totuși prin intermediul interviurilor adâncite și al observațiilor
participative, cercetările calitative se apropie mai mult de perspectiva actorului social.
Cercetătorii atașați principiilor pozitiviste acuză cercetările calitative de subiectivism,
impresionism și de nesiguranță.

d) Investigarea constrângerilor vieții cotidiene. Cercetarea calitativă urmărește în cea


mai mare măsură decât cea cantitativă cunoașterea acestor constrângeri, făcând apel la
viziunea emică, idiografică și la studiul de caz. Cercetarea cantitativă studiază viața socială
indirect, nomotetic și etic, bazându-și conlcuziile pe calcule statistice și probabilistice, pe un
număr mare de cazuri și eșantioane.

e) Asigurarea descrierilor amble constituie, dupa Howard S Becker cel de-al cincilea
criteriu de demarcație al cercetărilor calitative fatță de cele cantitative. Într-adevăr, cercetările
calitative se disting prin bogăția descrierilor, utilizând texte etnografice, narațiuni istorice,
mărturisiri, fotografii, istorii ale vieții, ficțiuni, materiale biografice și autobiografice etc. Spre
deosebire de acestea, în cercetările orientate cantitativ abundă metodele matematice, tabele
statistice, graficele, rapoartele de cercetare fiind scrise, de cele mai multe ori, într-un stil
impersonal.

În literatura de specialitate există însă numeroase analize comparative ale celor două
paradigme, ajungându-se la construirea unor tabele cu valoare memotehnica. Astfel, W.
Lawrence Neuman, sintetizând analizele comparative realizate de John W. Cresswell, Norman
K. Denzin și Yvonna S. Lincoln, Egon g. Guba și Yvonna S. Lincoln, găsește opt criterii de
diferențiere a stilului cantitativ față de stilul de cercetare calitativ8.

Tabel 1. Stilul cantitativ versus stilul calitativ (dupa Neuman, 1991/1997,14)

Stilul cantitativ Stilul calitativ


Măsurarea obiectivă a faptelor Construirea realității sociale, semnificație
culturală
Centrarea pe variabile Centrarea pe procese interactive, cazuri
Reliabilitatea este hotărâtoare Autenticitatea este hotărâtoare
Lider de valori Valorile sunt prezente și explicite
Independență de context Constrângeri situaționale

8
Idem, pag 84

6
Multe cazuri, subiecți Puține cazuri, subiecți
Analize statistice Analize tematice
Cercetarorul este detașat Cercetatorul este implicat

Combinarea paradigmelor și metodelor cantitative și calitative

În legătură cu cele două tipuri de abordări s-au afirmat mai multe poziții. „Puriștii”
suștin că paradigmele și metodele nu trebuie să fie combinate, iar „situaționiștii” că anumite
metode sunt apropiate de specificul situațiilor și, deci, pot fi combinate; „pragmatiștii”
apreciazș că pot fi utilizate în cadrul aceluiași studiu metode integrate9.

Este nu numai posibilă dar și benefică utilizarea combinată a paradigmelor cantitativă


și calitativă. Mixarea metodelor a fost susținută încă din anii 60 de către Donald T. Campbell
în măsurarea trăsăturilor psihice prin abordarea multimetodă-multitrasatură.

Datele calitative sunt mai valoroase, dar cele cantitative sunt mai ușor de obținut și
problema este de a găsi date cantitative pe care să se poată baza datele calitative. Petru Iluț
pleda pentru un „calitativ mai riguros, interferat cu un cantitativ mai flexibil”.

Totuși este de așteptat ca în viitor în cercetările cantitative să se rezerve metodoligiei


calitative nu numai rolul secundar, preparator, ci să se accepte deopotrivă pozițiile de insider
și de outsider ale cercetătorilor, să se urmărească atât emergența teoriilor, cât și testarea lor, să
se utilizeze în vederea „triangulării” atât metode și tehnici înalt structurate, cât și metode și
tehnici nestructurate. Concepția despre generalizarea datelor nu mai indreptațește dihotomia
cercetare cantitativă/calitativă. Dincolo de construirea de către subiecți a realității sociale,
există ”ceva” ce nu depinde de simțurile noastre iar datele cercetării sunt și hard și soft.

9
Idem, pag 99

7
Bibliografie

1. E. Feuras, Metodologia cercetării economice, Ed.ASEM, 2008, București

2. S. Chelcea, Metodologia cercetării sociologice, Ed. Economică, 2007, București