FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. IAŞI

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNDRUMĂTOR:

MATEI IULIANA

CANDIDAT:

MOROSANU GEORGIANA CĂTĂLINA

IASI

2017
 FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. IAŞI

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI

CU

PERITONITĂ

IASI

2017
 CUPRINS

I. Motivaţia ..…………………………………………………………….4
Argument.………………………………………………………………5
II. Îngrijirea pacientului cu peritonită….…..…......…………………7
Obiectiv 1:..............................................................................7
Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie.
Obiectiv2:..............................................................................11
Prezentarea generală a peritonitei.
a.Definiţie
b.Clasificare
c.Simptomatologie
d. Evoluţie şi Prognostic
e.Tratament
g. Complicaţii
h.Etiologie
e.Diagnostic
Obiectiv 3:
Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu peritonită............................................................31
Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al unui pacient cu peritonită...................40
a.Interviu (culegerea datelor)
b.Nevoi fundamentale după V. Henderson
Obiectiv5:...........................................................................47
Plan de îngrijire
Obiectiv 6:
Educaţia pentru sănătate la un pacient cu ascită.....................60
Concluzii.............................................................................62
Bibliografie.................................................................................63
 MOTIVAŢIA

De la primul contact cu bolnavul, până când acesta părpseşte spitalul,

vindecat, deciziile şi acţiunile chirurgului şi asistentei medicale trebuie să fie
efecte ale gândirii chirurgicale, să poarte pecetea ei. Gândirea chirurgicală este
gândirea particulară, care guvernează obiectul activităţii chirurgului: restabilirea
sănatăţii sau cel puţin ameliorarea suferinţei bolnavului, este expresia scopului
chiurgiei. Apariţia ei este strâns legată de constituirea chirurgiei ca domeniu de
activitate.
Chirurgia ca domeniu de activitate, este ştiinţă şi artă, în acelaşi timp, ce
are ca scop redarea săanătăţii bolnavilor sau cel puţin uşurarea suferinţelor lor.
Chirurgia nu se pracică după formule matematice, nefiind posibil să fie
transpusă în ecuaţia de tip A=B (A reprezentând diagnosticul afecţiunii
chirurgicale în cauză, iar B intervenţia chiurgicală necesară redării sănătăţii
bolnavului deoarece are ca obiect bolnavi, şi nu boli, iar fiecare bolnav, ca
structură fizică şi psihică, ca mod de reacţie la boală, ca situaţie operatorie şi ca
răspuns la solicitările operaţiei, este o individualitate).
A gândi ceva sau a gândi la ceva, denotă conştiinţa unei direcţii către un
domeniu de idei sau către o sferă conceptual. A gândi prin tine însuţi înseamnă
a pune în joc întreaga ta capacitate de discernământ în însuşirea părerilor altora
fără a le rămâne vasal credincios pentru că chirurgia este o ştiinţă nobilă şi în
chirurgie apar lucruri noi.
 ARGUMENTAŢIA LUCRĂRII

Peritonita reprezintă o reacţie inflamatorie a peritoneului, care poate fi

difuză sau localizată, de origine infecţioasă sau nu.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu peritonită.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu peritonită şi de care
trebuie sa ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt:
distensia abdominală (senzaţie de balonare resimţită de pacient), febră, puls
rapid, dureri abdominale, vărsături.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
1.Analizează semnele şi simptomele specifice afecţiunilor.
2.Identifică problemele de dependenţă şi stabileşte diagnosticele de îngrijire
(nursing) la pacienţi.
3.Elaborează planul de îngrijire (nursing).
4.Aplică intervenţii proprii şi delegate planificate.
5.Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate.
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe
profesionale:
1. Urmărirea şi notarea în foaia de observaţie a funcţiilor vitale şi vegetative.
2. Cunoaşterea şi aplicarea regimurilor dietetice în diferite boli.
3. Utilizarea rezultatelor evaluării pentru identificarea priorităţilor în îngrijirea
pacientului şi clasificarea unui plan al tuturor activităţilor de îngrijire.
4. Cunoaşterea stilului de viaţă, a condiţiilor de trai şi de muncă, a efectelor
asupra stării de sănătate.
5. Asigurarea mediului adecvat odihnei şi supravegherea bolnavului.
6. Cunoaşterea metodelor de administrare a medicamentelor.
7. Acordarea de îngrijiri pentru prevenirea complicaţiilor în diferite afecţiuni.
8. Cunoaşterea pregătirii bolnavilor şi a materialelor necesare pentru recoltări de
produse biologice, patologice. Explorări funcţionale, examen radiologie etc.
9. Acordarea de îngrijiri în situaţii de urgenţă.
10. Realizarea educaţiei în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerea unui
grad ridicat de sănătate.

Aplicarea procesului de îngrijire la un pacient cu peritonită s-a finalizat

prin analiza unui caz pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului
realizat s-au evidenţiat problemele de dependenţă specifice la nivelul celor 14
nevoi fundamentale – conform principiului Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu peritonită
respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidenţiate
problemele de dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi
delegate, precum şi evaluarea intervenţiilor aplicate.
II. Îngrijirea bolnavului cu peritonită
Obiectiv 1:
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Pancreasul este un organ-glandă, anexă a tubului digestiv, având atat o

funcţie exocrină cât şi o funcţie endocrină cu rol în digestie şi metabolismul
hidrocarbonatelor.

Aşezarea Pancreasului
Anterior este acoperit de peritoneu, fiind situat pe peretele posterior al
cavităţii abdominale. Are forma literei "J" dispus orizontal cu cârligul orientat
inferior. Are greutate de 80-100 g., lungime de 15-20 cm. şi o grosime de 2 cm.
Pancreasul este un organ friabil, rupându-se uşor.
Peritoneul este o seroasă. Această seroasă este formată din două foiţe –
foiţa parietală şi foiţa viscerală.

7
 Foiţa parietală acoperă faţa internă a pereţilor abdominali, iar la nivelul
peretelui posterior înveleşte cei doi rinichi, marile trunchiuri vasculare (aorta şi
vena cavă inferioară), lanţurile simpatice latero-vertebrale, nervii splanhici şi
plexuri nervoase, precum şi formaţiuni vasculare şi ganglionare limfatice. De pe
acest perete foiţa parietală din dreapta şi cea din stanga, se alatură şi se continuă
spre anterior pentru a înveli, parţial sau aproape total, segmentele tubului
digestiv şi glandele sale anexe, în plus şi splina.
Aceste prelungiri peritoneale conţin pe langă ţesut conjunctiv, şi elemente
vasculare şi nervoase destinate viscerelor.
Ele iau diferite denumiri, cum ar fi:
- mezouri, când leagă peretele de un segment al tubului digestiv;
- epiplooane (epiploon, gr. = plutitor), când leagă două viscere între ele;
- ligamente, când leagă unele viscere direct de perete.
În cursul dezvoltării embrio-fetale segmentele tubului digestiv
subdiafragmic suferă diferite torsionări şi acolări (alipiri) împreună cu
peritoneul, ajungând, de la forma simplă tubulară, iniţială, a intestinului
primitiv, la dispoziţia complexă de după naştere.
Foiţa viscerală a peritoneului continuă precedentă, acoperind viscerele.
Între cele două foiţe, parietală şi viscerală, se formează cavitatea
peritoneală, care conţine caţiva ml de lichid peritoneal, de mare importanţă
funcţională, cum ar fi facilitarea mobilităţii unor segmente ale tubului digestiv.
Peritoneul mai prezintă şi unele funcţii foarte importante cum ar fi:
- absorbţia unor lichide de secreţie sau de transudaţie, dar şi a unor soluţii
introduse în diferite scopuri în cavitatea peritoneală;
- funcţia fagocitară cu rol de curăţenie şi drenaj a cavităţii;
-funcţia senzitivă dată de terminaţiile nervoase libere sau incapsulate, ce
realizează fenomene reflexe la unele incitaţii nociceptive.
Cavitatea peritoneală este împărţită în două cavităţi: marea cavitate
peritoneală, cea mai întinsă, şi mica cavitate peritoneală.

8
 Marea cavitate peritoneală este împarţită de colonul transvers şi mezoul
sau, care au o dispoziţie aproape orizontală (între vârfurile coastelor 10 dreapta
şi 8 stânga), în două etaje- supramezocolic şi submezocolic.
În etajul supramezocolic găsim, de la dreapta la stânga, trei loje viscerale:
hepatică, gastrică şi splenică.
În etajul submezocolic întâlnim cadrul colic de formă unui U inversat, ce
se întinde spre pereţii laterli, iar în interiorul cadrului colic sunt ansele
intestinului subţire. În pelvis pe peretele posterior colonul se continuă cu rectul,
anterior de care se găsesc mai întâi organele genitale şi apoi vezica urinară (în
spatele simfizii pubiene), toate acoperite parţial de peritoneu.
Între toate aceste loje viscerale se delimitează şi diferite spaţii
peritoneale. Mica cavitate peritoneală (bursa omentalis) este un spaţiu mult mai
restrâns situat în spatele stomacului. Ea comunică cu marea cavitate peritoneală
printr-un mic orificiu din daratul pedicului hepatic, pedicul ce se găseşte în
partea dreaptă a micului epiploon, ce leagă mica curbura gastrică de hilul
hepatic.
VASCULARIZATIA ARTERIALĂ
Pancreasul are trei surse arteriale:
- două din trunchiul celiac; artera hepatică comună şi artera lienală.
- una din artera mezenterică superioară.
a) Arterele supraduodenale superioare - au ramuri pancreatice şi ramuri
duodenale. Ele corespund clasic artrei pancreatico-duodenale superioare şi sunt
ramuri ale arterei gastro-duodenale, care vine din artera hepatică comună.
b) Arterele retro-duodenale - sunt tot ramuri din artera gastro-duodenală
cu originea posterior de prima porţiune a duodenului. Una dintre ele, de calibru
mai mare, merge pe faţa posterioară a capului pancreasului având raporturi
strânse cu coledocul, în partea sa retro-pancreatic.
c) Arterele pancreatico-duodenale inferioare - sunt arterele ce iau naştere
din artera mezenterică superioară în porţiunea sa retropancreatică sau în dreptul

9
marginii inferioare a corpului pancreasului. Ele sunt în numar de două şi au
originea separată sau prin trunchi comun.
Arterele corpului şi cozii pancreasului - sunt ramuri ale arterei splenice
(lienale):
1. Artera pancreatică dorsală - ia naştere din artera splenică în apropierea
originii acesteia din trunchiul celiac, în majoritatea cazurilor. Uneori poate avea
originea în artera hepatică comună, nu departe de emergenţa ei din trunchiul
celiac sau în artera mezenterică superioară. Această arteră a mai fost numită şi
artera procesului uncinat al pancreasului.
2. Artera pancreatică inferioară - se îndreaptă către marginea inferioară a
corpului şi merge posterior în lungul acestei margini până la coada pancreasului
unde se anastomozează cu artera cozii pancreasului.
3. Artera pancreatică mare - este o ramură de calibru mai mare a arterei
lienale destinată părţii stângii a corpului pancreasului. Originea ei din lienala
este la unirea a 2/3 drepte cu 1/3 stanga a pancreasului.
4. Artera cozii pancreasului - are originea în hilul splinei într-una din
ramurile terminale ale arterei lienale. Are traiect recurent, pătrunde în coada
pancreasului şi merge spre marginea inferioară a cozii anastomozându-se cu
capătul terminal al arterei pancreatice inferioare.
5. Artera lienală - în traiectul ei, în lungul cozii şi corpului pancreasului,
dar şi alte ramuri pancreatice de calibru mai mic. Ramurile pancreatice mici iau
naştere şi din artera hepatică comună.

10
Obiectiv 2:
Prezentarea generală a peritonitei

a. Definiția
Peritonita reprezintă o reacţie inflamatorie a peritoneului, care poate fi
difuză sau localizată, de origine infecţioasă sau nu. Reprezintă inflamaţia difuză
a peritoneului, în cea mai largă accepţiune de origine septică.
Peritonita acută difuză este una din marile urgenţe abdominal. Peritonitele
sunt determinate de raspândirea bacteriilor dintr-un organ perforat în tractul
gastrointestinal sau genitourinar, de obicei rezultând abdomenul acut
chirurgical. Infecţiile sunt întotdeauna amestecate, cu E. Coli, Bacteroides
Fragilis şi alte organisme facultative şi anaerobe gram – negative predominante.
b. Clasificare
1. Dupa faza evolutivă: deosebim 2 feluri de peritonită:
- peritonită acută
- peritonită cronică
2. După localizare:
- peritonită apendiculare
- perionite biliare
- peritonie biliare
- peritonite enterale (intestinale)
3. După modul de a se produce:
- peritonită localizată (circumscrisă)
- peritonită generalizată
Deosebim două feluri de peritonită acută:
- peritonită acută localizată
- peritonită acută generalizată

11
 Peritonita acută localizată este acea formă în care mijloacele de apărare
existente în cavitatea abdominal reuşesc să localizeze procesul infecţios în
regiunea în care a apărut.
De exemplu: peritonită localizată de origine apendiculară (cunoscută şi sub
numele de plaston) sau bloc apendicular , peritonită localizată de origine
colecistică (plastron colecistic), peritonită localizată din regiunea pelvină
(pelviperitonită).
Peritonită acută difuză (generalizată) este acea formă prin care se
înţelege un sindrom infecţios complex, abdominal, determinat de pătrunderea în
cavitatea peritoneală a unor germeni patogeni cu virulenţă foarte crescută.
c. Semne şi Simptome
Durerea este primul semn care apare într-o peritonită acută. Trebuie
precizate: modalitatea de debut (brutală sau nu), sediu (localizată sau difuză),
evoluţia, iradierea, paroximismele. Toate aceste elemente au importanţă în
diagnosticul etiologic al peritonitei. Durerea este de obicei brutal, în perforaţie.
Poate fi iniţial localizată, difuzând într-o etapă ulterioară, sau poate fi de la
început difuză. Ea poate fi continuă şi stabilă sau cu exacerbări paroxistice.
Poate iradia în locuri diferite (hipogastru, de sac Douglos, umăr, regiunea
scapulară) de intensitate diferită, de la lovitură de pumnal a inundaţiei
peritoniale până la formele atenuate.
Vărsăturile frecvente sau biliare – pot contribui, atunci când sunt
abundente la deshidratarea bolnavului.
Oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze produs iniţial
prin ileus dinamic reflex, ulterior poate ţine de supraadaugarea unei ocluzii
mecanice. În peritonitele hipertoxice se poate întâlni diareea.
Sughiţul întâlnit inconstant, este expresia iritaţiei diafagmului, a stazei
gastrice şi a stării toxice.

12
 Semne fizice abdominale sunt fără valoare pentru precizarea
diagnosticului. Cel mai des semn întâlnit este necontractarea peretelui
abdominal, care se poate pune în evidenţă prin:
Inspecţia abdomenului care arată:
- imobilizarea peretelui abdominal în timpul inspecţiei.
- respiraţia este superficială, mai frecventă de tip toracic superior.
Palparea abdomenului este timpul cel mai important al examenului fizic
şi relevă:
- contractarea abdominală reprezintă creşterea tonusului musculaturii
pereţilor, secundar peritonitei. Peretele abdominal nu se lasă deloc
deprimat prin apăsare, manevra fiind extrem de dureroasă.
- apăsarea musculară este un semn mai precoce al peritonitelor. Peretele
abdominal cu tonus normal se lasă iniţial deprimat pentru ca bolnavul să
simtă durerea şi să contracteze peretele.
- durerea la decomprimarea bruscă a peretelui abdominal după o apăsare
progresivă (semnul Blumberg).
- hiperestezia cutanată – constă în producerea unei senzaţii particulare
dureroase atunci când se palpează tegumentele peretelui abdominal în
zona organului afectat.
Percuţia abdomenului poate arăta:
- percuţia dureroasă a abdomenului – „semnul clopoţelului” dispariţia
matităţii hepatice (semne de pneumoperitoneu).
Ascultaţia abdomenului pune în evidenţă o linişte absolută (semn de
pareză intestinală).
Tuşeul rectal şi tuşeul vaginal provoacă o durere vie la apăsarea
fundului de sac Douglas (ţipătul Douglas-ului) sau bombarea Douglas-ului care
certifică prezenţa revărsatului peritonial.
Semne clinice generale au o valoare mai mult apreciativă asupra stării
generale a bolnavului care poate prezenta:

13
 Creşterea temperaturii – 38,5 ºC - 39º C care poate lipsi în primele ore.
Pulsul poate fi normal sau accelerat concordat cu creşterea termică. Lipsa
de concordanţă dintre puls şi temperatură constituie un indice preţios de
apreciere a gravităţii unei peitonite.
Tensiunea arterială iniţial normală, scade până când se instalează starea
de şoc.
Starea generală: Bolnavul este palid şi adesea îi este caracteristic
„faciesul suferind”, agitat, transpirat, înspăimântat – cunoscut sub numele de
facis peritoneal.
Faciesului peritoneal îi sunt caracteristice şi următoarele: ochii
încercănaţi, înfundaţi în orbite, lucioşi, anxioşi, lenze arse, tegumente teroase
(pământii).
d. Evoluţie şi Prognostic
După o evoluţie progresivă (12-72 ore) semnele şi simptomele încep să
retrocedeze lent (în 7-8 zile) deoarece sucul pancreatic bogat în enzime
proteolitice nu mai difuzează în ţesutul din jur.
În unele cazuri însă, prin complicaţiile care apar:
- insuficienţa circulatorie;
- insuficienţa respiratorie;
- insuficienţa hepatică;
- hemoragii digestive;
- stare septică.
Se prelungeşte procesul agresiv (formă subacută) suferinţele bolnavului
durează mai mult de 72 de ore, persistă un fel de tumoare chistică hemoragică.
În formă supraacută evoluţia este mortală, prin sincopă în primele şase
ore. În formă acută gravă, evoluţia decurge în trei faze: faza de debut brutal,
apoi după 6-12 ore faza de ileus paralitic, faza a treia cu infecţie şi necroza care
se termină letal în 24-48 ore sau după 7-8 zile, prin peritonită şi stare de colaps.

14
 Prognosticul este sever în formă hemoragică. Mortalitatea până la 50%
depinzând de antecedentele bolnavului: vârsta, obezitatea.
Severitatea procesului este dată de vărsături, stare de şoc, hipertermie,
chimozele peretelui abdominal hiperleucocitoză, hipocalcemie accentuată.
Şocul constituie cauza principală a deceselor care survin în primele zile.
Ulterior, bolnavii pot muri prin dezechilibru electrolitic sau prin complicaţii.
Bolnavii de pancreatită cronică acută pot rămâne cu sechele ca:
- pancreatită cronică
- chisturi pancreatice
- supuraţii pancreatice
- diabet secundar.
e. Tratament
Peritonita acută este urgenţă chirurgicală. Netratate 99% din peritonitele
acute au un prognostic nefast.
Tratamentul în peritonită acută trebuie să fie: precoce, complex, adecvat
şi susţinut.
Tratamentul chirurgical are ca obiective:
Suprimarea sursei (cauzei peritonitei).
Tratarea peritonitei prin spălarea minuţioasă a peritoneului cu ser fiziologic şi
drenaj eficient al spaţiilor de închistrare posibile în peritoneu.
Tratamentul medical constă în :
- antibioterapie generală
- reechilibrarea hidroelectrică, acido-bazică, nutritivă
- tratarea şocului toxico-septic
- menţinerea funcţiilor vitale cât mai aproape de parametri fiziologici
Măsuri terapeutice se pot grupa în:
Măsuri specifice
Măsuri nespecifice
Măsuri terapeutice specifice:

15
 Intervenţie chirurgicală obligatori (excepţie făcând peritonitele primare).
Ea trebuie făcută de urgenţă iar tehnica operatorie să fie cea mai puţin şocantă
eficace.
Intervenţia chirurgicală trebuie să realizeze cel puţin suprimarea sursei
(închiderea perforaţiei, îndepărtarea apendicelui, a trompei uterine gangrenate,
etc.)
Drenajul cavităţii peritoneale, mai precis în zonele de elecţie unde se
dezvoltă abcesele. Exteriorizarea drenurilor se face la distanţă de plagă
operatorie unde declivă asigură cea mai bună evacuare.
Dacă intervenţia chirurgicală şi drenajul sunt factori esenţiali specifici ai
tratamentului peritonitei, succesul final şi prognosticul depind de stricteţea cu
care sunt aplicate propunerile generale.
Măsuri terapeutice generale:
Repaos la pat – poziţie semişezândă.
Aspiraţie nazo – gastrică, se instituie din primele momente de la
suspiciunea unei peritonite. Prin această măsură se evită vărsătura şi
posibilitatea aspiraţiei traheo – bronşice.
Reechilibrarea hidroelectrolitică este componenta terapeutică majoră.
Cantităţile de apă şi electroliţi ce trebuiesc administrate se stabilesc în funcţie de
tensiunea arterială, presiunea venoasă centrală, ionogramă, hematocrit, semne
clinice obiective.
Ele se administrează pe cale intravenoasă prin cateterizarea unei vene
mari.
Se administrează:
- ser fiziologic 2012-3000 ml, cu un aport de 18 – 27 g NaCl;
- glucoză 5 – 10% (cu insulină 5U la 200 ml) având un aport caloric 2012-
3000 ml.
- NaCl, KCl în soluţii molare, în funcţie de ionograma serică.

16
 - reechilibrarea circulatorie (volemică) se face pe lângă soluţiile
hidroelectrice, cu plasmă sau sânge. În caz de urgenţă vitală se
întrebuinţează vasopresoare (adrenalină, noadrenalină 1-4 mg în soluţii
macromoleculare Dextran 70, Rheomatex 1000 – 1500ml).
- HHC (hemisucinat de hidrocortizon) 500 – 2012 mg, în perfuzie,
ameliorează rezultatele reechilibrării circulatorii.
- ameliorarea condiţiilor respiratorii se obţine prin oxigeno – terapie.
- tratamentul antibiotic este etiopatologic, va cuprinde antibiotice cu
spectru larg, pe cât posibil exacte pe antibiograma secreţiei purulente
peritoneale. Se administrează în perfuzii, i.m. şi eventual în peritoneu:
Penicilină 10 – 15 ml/24 ore postoperator, asociate cu alte antibiotice –
Kanamicină, Cloramfenicol.
Prevenirea şi tratarea oligoanuriei constă în reechilibrarea circulatorie şi
hidroionică, după un oarecare grad de rehidratare prin diureză osmotică
(glucoză 20%).
Corectarea acidozei metabolice cu soluţii molae de NaHCO3 1000 –2012
ml/24 ore. Este preferat pentru acţiunea sa intracelulară soluţia THAM.
f. Complicaţii
1. abcesele peritoneale;
2. obstrucţia intestinală (prin bride − benzi fibroase cicatriceale);
3. sindromul hepato-renal;
4. şocul bacteriotoxic;
5. encefalopatia hepatică (complicaţie a bolii hepatice).
g. Etiologie
Patrunderea germenilor patogeni în cavitatea abdominală se poate face pe
mai multe căi:
Prin perforarea unui organ cavitar datorită unui proces patologic al
acestuia (eventualitatea cea mai frecventă).
Apare în :

17
 1. ulcerul gastric sau duodenal perforat
2. apendicită acută gangrenoasă perforată
3. colecistită acută perforată
4. ulceraţii şi perforaţii intestinale de difeite cauze
5. gangrenarea unei anse intestinale infarctizate sau ocluzionale, etc.
Prin perforarea unui organ cavitar, datorită unui traumatism care nu a
deschis peretele abdominal (stomac, instestin, etc.). Acest tip de leziune este
cunoscut sub denumirea de traumatism abdominal închis.
Prin infectarea peritoneului datorită unui agent vulnerabil (arme albe,
glonte, schije, etc.) care deschide peretele abdomenului, lăsând ca peritoneului
să fie expus unei infecţii cu germeni din afară.
În cayul când agentul vulnerant a perforat un organ cavitar, peritonita se
produce şi prin revărsarea conţinutului septic pe care îl conţine organul
respectiv în cavitatea peritoneală. Acest tip de leziune se numeşte traumatism
abdominal deschis.
Prin disiminarea germenilor patogeni dintr–un proces abdominal, la
început localizat şi apoi generalizat.
Dintre acestea exemplificăm:
- apendicita acută localizată, care abcedează şi se deschide în cavitatea
abdominală.
- pelviperitonita acută localizată la început, dar care apoi se deschide în
cavitatea mare a peritoneului.
Prin însămânţarea peritoneului pe cale hematogenă (fixarea gemenului şi
evoluţia lui pe peritoneu la persoana care se află într–o stare septică).
Pe cale genitală la femei:
Constituţia specială a zonei genitale feminine este de aşa natura încât face
ca vaginul să comunice prin intermediul cavităţii uterului şi al trompelor cu
cavitatea peritoneală şi cu toate că aceste organe intermediare crează bariere

18
împotriva infecţiilor, permite uneori transmiterea unei infecţii din vagin
(gonococică sau de altă natură) la peritoneu.
Aceasta poate apărea la persoanele tinere absolut nevaccinate contra
infecţiilor, după primele contacte sexuale, dacă în timpul acestor contacte li s–a
transmis un germene patogen (genococ, cocobacil, de obicei) sau după
efectuarea unor manevre septice ale cavităţii uterine (în scop avortic, diagnostic
sau terapeutic).
Ulcerul gastro–duodenal
Actual frecvenţa e în scadere şi deşi manifestările simptomatice au
incidenţă crescută, ele sunt de fapt determinate de patologia funcţională tip
dispepsie însă când apare, evoluţia este îndelugată, cu recidive.

Cauzele cele mai frecvente implicate în apariţia ulcerului gastric şi

duodenal sunt:
- infecţia gastrică cu bacteria Helicobacter pylori
- consumul de antiinflamatorii gen Aspirină, Indometacin, Ibuprofen,
Diclofenac, în asociere sau nu cu preparatele corizonice şi antiagregantele
plachetare (Plavix) sau anticoagulantele (Trombostop).
Aceste cauze asociate unui teren genetic ce predispune şi unor factori
favorizanţi ca fumatul, alcoolul, ciroza hepatică, bolile pulmonare severe sau
insuficienţă renală cronică, duc la ulcer.

19
 De obicei, ulcerul produs prin Helicobacter apare la duoden dar asociază
şi o gastrită cronică, recidivele fiind frecvente dar nu prea duce la complicaţii.
Dimpotrivă, ulcerul produs de antiinflamatorii apare la stomac, asociază şi el o
gastrită cronică, frecvent nu determină nici un simptom şi este diagnosticat doar
când apar complicaţiile (hemoragia), grave la vârstnic. Nu mai reapare dacă se
întrerupe consumul de antiinflamatorii.
Desigur, una din cauze nu o exclude pe cealaltă. Pe lângă plenitudine,
saţietate precoce, jenă în capul pieptului, simptomul specific bolii ulceroase este
repezentat de durerea vie ce apare la 2–3 ore după mese, în capul pieptului,
calmată de ingestia de alimente sau protectoare gastrice, dar care este prezentă
şi noaptea, trezind pacientul din somn.
Diagnosticul este pus cel mai exact prin endoscopie deoarece orice
modificare, inclusiv ulcer, la nivelul stomacului trebuie biopsată pentru a
exclude un cancer gastric la debut şi pentru a pune în evidenţă cu certitudine
prezenţa Helicobacterului.
Complicaţiile ulcerului:
Hemoragia digestivă – apare mai frecvent la vârstnicul consumator de
antiinflamatorii pentru boli cardiace sau reumatologice. Se manifestă ca
vărsătura cu sânge de obicei negru, ca un zaţ de cafea dar poate fi şi roşu
proaspăt sau cu cheaguri de sânge sau ca un scaun negru lucios (melenă).
Reprezintă o urgenţă, pacientul trebuind adus la spital
(gastroenterolog)!
Tratamentul poate fi cu protector gastric sau chiar prin oprirea hemoragiei prin
endoscopie (injectare de alcool sau adrenalină în craterul ulceros). Uneori este
nevoie de chirurgie de urgenţă în cazul hemoragiilor severe. De aceea este
necesar să asociem un protector gastric tip Famotidină sau Omeprazol înainte de
a lua antiinflamatorul, mai ales dacă acesta trebuie administrat pe o perioadă
lungă de timp.

20
 Perforaţia este şi ea mai frecventă la vârstnicii consumatori de
antiinflamatorii deoarece pe mucoasa gastric fragilă apare un ulcer adânc cu
şanse de a perfora peretele cu peritonită ulterioară. Dacă durerea ulceroasă
devine brusc foarte intensă astfel încât pacientul stă nemişcat, e palid, transpirat,
nu suportă minic pe burtă poate avea ulcer perforat şi trebuie adus de urgenţă la
spital, ulcerul duodenal cu evoluţie îndelungată poate duce uneori la îngustarea
pilorului.
Stenoză pilorică cu scădere în greutate, vărsături cu alimente parţial
digerate. Se poate încerca dilatare endoscopică atunci când pacientul nu suportă
intervenţia chirurgicală.

Apendicita acută flegmoasă/ gangrenoasă perforată, complicată cu

peritonită
Aceşti pacienţi se internează după 24-72 ore de la debut, din cauza
adresării întârziate a bolnavului sau a greşelilor de diagnostic. Inflamaţia
distructivă şi perforaţia apendicelui se pot declanşa şi la bolnavii spitalizaţi în
secţia chirurgie sau în alte secţii din cauza diagnosticului incert şi supuşi timp
îndelungat observaţiei fără folosirea oportună a metodelor paraclinice de
diagnostic necesare (ecografia, laparoscopia).

21
 Diagnosticul se stabileşte cu certitudine pe baza complicaţiei apendicitei
distructive: peritonită localizată, plastron apendicular sau peritonită difuză.

Fig 1 Piesă operatorie: la secţionarea apendicelui gangrenat se găsesc 2

concreţiuni cu diametru de 1cm., situate la limita prţiunii gangrenoase
(stercolit).

Fig 2 Aspect intraoperator: (apendicectomie) leziuni inflamatorii şi

gangenoase în jumătatea distală a apendicelui.

22
 Diagnosticul apendicitei acute complicate cu peritonită localizată.
Anamneza şi simptomele iniţiale ale apendicitei corespund formei comune dar
cu o manifestare clinică neclară sau confuză până la momentul complicaţiei,
când apar semnele principale de peritonită. Se produce exacerbarea durerii
somatice spontane, urmată de vărsături repetate.
Examinarea obiectivă decelează: poziţia antalgică în decubit dorsal sau
lateral drept cu coapsa dreaptă flectată, faciesul pacientului este congestionat
exprimând o mare suferinţă, semne de deshidratare extracelulară cu limbă
saburală, uscată.
Semnele generale caracterizează starea septică: temperatura (38-39,5ºC),
tahicardie (puls >100/min) şi hipotensiune arterială (<100 mmHg). Mişcările şi
tusea exacerbează durerea spontană.
Respiraţia abdominală este diminuată la nivelul abdomenului drept.
Palparea regiunii iliace drepte evidenţiază simptomele principale: durere,
contractură musculaă, semne iitaţie peritoneală pozitive (Blumberg, Mandell,
etc.).
Tuşeu rectal/vaginal este dureros.
Explorările paraclinice evidenţiază leucocitoză importantă (peste 18000-
20000/mm3).

23
 Diagnosticul apendicitei acute complicate cu peritonită difuză
(generalizată), sunt cunoscute trei mecanisme de dezvoltare a peritonitei
apendiculare difuze:
Peritonita generalizată „primară” se poate produce după un interval de
circa 1-2 zile de la debutul clinic al apendicitei acute. Durerea este exacerbată şi
difuză, de asemenea, contractura musculară se generalizează şi se opreşte
tranzitul intestinal. Se alterează starea generală, febra devine septică cu
leucocitoză ≈20000/mm3 şi neutrofilie. Se poate instala sepsisul sever.
Peritonita difuză dezvoltată în doi timpi, când după peritonita iniţială
locală (timpul întâi) se produce o ameliorare spontană prin tratament medical,
urmată după un interval de ore sau zile de generalizarea procesului peritonic
(timpul al doi-lea).
Peritonita generalizată în trei timpi prezintă următoarele etape evolutive:
apendicita iniţială cu peritonită locală la pacienţii care se spitalizează după 24-
72 ore de la debutul crizei (timpul întâi), urmată de formarea plastronului (timul
al doilea), urmată apoi de abcedarea plastronului şi ruperea abcesului în marea
cavitate peritoneală (timpul al treilea).
Diagnosticul peritonitei apendiculare difuze se bazează pe aceleaşi
semne ca şi ale peritonitei apendiculare locale, dar cu o stare generală şi
intoxicaţie mai gravă (uneori sepsis sever) şi cu diseminarea rapidă sau treptată
a simptomelor peritoneale (durerea somatică, contractura musculară şi ileusul
paralitic) asupra întregului abdomen.
Sindromul de intestin iritabil
Constituie în zilele noastre una din cele mai frecvente patologii
gastrointestinale, cauzată în principal de stresul cotidian. Uneori apare după o
infecţie virală sau bacteriană intestinală.
Diagnosticul acestui sindrom este prin excluderea altor boli ce pot
determina aceleaşi simptome cu acesta.
- constipaţie sau diaree sau alternantă celor două

24
 - balonări şi bolboroseli în burtă
- dureri în tot abdomenul sau deasupra pubisului
Constipaţia înseamnă scaun tare, eliminat cu efort sau un scaun evacuat la
mai mult de 2 zile. În intestinul iritabil se poate evidenţia sânge roşu la sfârşitul
scaunului prin prezenţa concomitentă a hemoroizilor. Deoarece frecvent în
această afecţiune mişcările colonului sun intense, materiile fecale se pot
fragmenta în cursul procesului de evacuare a lor, astfel încât scaunul să aibe
aspect de creion, panglică sau /”căcăreze de oaie”/. De notat ca acest aspect
particular poate apare şi în cancerul de rect, când datorită tumorii care se
dezvoltă în interiorul intestinului, fecalele nu mai au prea mult loc de trecere şi
atunci se elimină sub formă de panglică sau creion. Pentru a face diferenţa
dintre cele două afecţiuni trebuie consultat medicul specialist.
Desigur că dacă suntem diagnosticaţi cu sindrom de intestin iritabil putem
face la un moment dat şi cancer colono-rectal (una din manifestările acestuia
este eliminarea de scaune cu sânge) făă ca cele două afecţiuni să aibe vreo
legatură una cu cealaltă.
De aceea este obligatoriu efectuarea colonoscopiei, mai ales după 40-50
ani sau dacă apar simptome severe (sânge în scaun, scădere în greutate mare,
dureri abdominal importante).
COLONOSCOPIA

25
 Diareea este de obicei explozivă, pacientul trebuind să fugă la toaletă, cu
multe gaze, uneori cu fragmente de alimente nedigerate. Numim diree
eliminarea a mai mult de 3 scaune în 24 ore. De multe ori pacienţii descriu
eliminarea a 2-3 scaune dimineaţa, ulterior nemaiavând nici un scaun pe
pacursul zilei.
Va trebui efectuată coprocultura şi coproparazitologia pentru excluderea
unei infecţii intestinale, hormonii tiroidieni deoarece hipertiroidia evoluează cu
diaree şi colonoscopia pentru excluderea polipilor sau a cancerului colono-
rectal.

Cancer de Colon si Polyp

Diareea din sindromul de intestin iritabil nu va conţine niciodată sânge ,
decât în cazul hemoroizilor iritaţi de scaunele acide şi nici nu apare noaptea,
decât foarte rar.
Orice durere care îşi schimbă caracterul sau se asociază cu scădere în
greutate importantă trebuie investigată prin colonoscopie deoarece poate fi

26
determinată de un cancer colono-rectal! Deoarece simptomele sunt descrise
variat de la un pacient la altul şi se modifică în timp la acelaşi pacient, uneori
semnele de apariţie a unei bloi grave sunt trecute cu vederea, astfel că este bine
ca diagnosticul să fie pus de un gastroenterolog, care va şti ce investigaţii sunt
necesare.

Sindromul de intestin iritabil nu are complicaţii şi nu evoluează niciodată

la cancer colono-rectal.
Tratamentul constă în regim adaptat situaţiei (constipaţie sau diaree),
medicamente pentru reglarea mişcărilor intestinale, pentru absorbţia gazului şi
anxiolitice pentru diminuarea stresului.
Colecistita acută
Poate evolua spre regresie (sub antibioterapie/spontan – rar; devine
colecistită cronică sechelară cu pericolecistită cu tendinţă la reacutizare), spre
perforaţie (în blocul subhepatic sau/şi în peritoneul liber – în primele 48 h de

27
colecistită acută, la bătrâni/pacienţi cu reactivitate slabă, determinând peritonita
biliară, forma severă, martalitate 40%), sau spre fistulizare (organ cavitar
învecinat – fistulă colecisto duodenală/colică). Tratamentul este chirurgical.
Momentul operator este decisiv. Peritonita biliară difuză se operează în
urgenţă maximă, practicându-se colecistectomia şi tratamentul peritonitei;
colecistita acută se poate opera „la cald” 24- 72 h de la debut în urgenţă sau în
urgenţă întârziată – fiind temporizată sub repaos fizic/alimentar şi tratament
medicamentos (antibiotic, antiinflamator, antalgic) şi pungă cu gheaţă local.
Neoplasmul de vezică biliară poate apărea la vechii litiazici, mai mult de
8-10% din cazuri (90% din cazurile cu acest tip de neoplasm apar pe teren
litiazic, la pacienţi de peste 60 de ani).
Histopatologic este un adenocarcinom agresiv care invadează rapid patul
hepatic şi organele vecine (colon, duoden, calea biliară principală), metastazând
în nodulii pediculului hepatic şi în lobii hepatici – frecvent.

28
 h. Diagnostic diferenţial
Deşi contractura abdominală lipseşte, este obligatoriu să eliminăm
abdomenul acut chirurgical produs prin:
a) Ulcer gastro-duodenal perforat, în care există pneumo-peritoneu clinic
(dispariţia matităţii hepatice) şi radiologic (aer subdiagragmatic).
b) Ocluzia intestinală, caz în care durerile au caracter colicativ,
intermitent, iar radiologic se descoperă niveluri hidroaerice.
c) Obstrucţia arterială mezenterică aparută în fond aterosclerotic şi mai
rar prin embolie, ca şi infarctul venos (post operator, în inflamaţii sau tumori
abdominale) sunt mai greu de diferenţiat de pancreatita hemoragică.
d) Colecistita acută se poate asocia cu pancreatita.
e) Apendicita acută, chiar când apendicele este situat subhepatic, se
confruntă rar cu o pancreatită acută: sediul durerii este diferit, iar apărarea
musculară clar exprimată.
f) Sarcina tubară ruptă asemănătoare cu debut brutal şi a stării de şoc.
g) Porfira acută, uneori mai greu de recunoscut (în special în formă
abdominală pură) poate fi confundată cu o pancreatită.

29
 În al doilea rând trebuie eliminat un infarct miocardic acut, deoarece
între această afecţiune şi pancreatita acută există asemănări:
- şocul
- durerea precardială (iradiată de la pancreas) şi epigastrică (iradiată de la
un infarct diafragmatic) ca şi unele semne ischemice miocardice.
Diferenţierea se sprijină pe determinările enzimatice şi evoluţia în timp a
traseului electrocardiografic.
Hernia diafragmatică încarcerată este recunoscută foarte rar (atunci
când nu se efectuează examen radiologic).
Problemele pot ridica şi acele situaţii care afectează intestinul subţire
proximal. Pentru traşare se impune uneori biopsia jejunală prin sondă orală.
Diagnosticul diferenţial al unor manifestări mai rare sau al unor
complicaţii poate ridica numeroase probleme. Aşa este diagnosticul icterului,
diagnosticul ascitei ori al pleureziei pancreatice, diagnosticul paniculitei,
diagnosticul arteritelor.
Mecanismul de producere al peritonitei
Din lupta dintre germenii patogeni pătrunşi în peritoneu şi elementele de
apărare a organismului, existente în ţesutul reticuloendotelial de pe suprafaţa
peritoneului şi a marelui epeplon, rezultă lichidul purulent care caracterizează
peritonita. Acest lichid conţine mari cantităţi de toxine eliberate de către
germenii patogeni.
Toxinele irită pe de o parte peritoneul, determinând o reacţie peritoneală
dureroasă şi pe de altă parte, intră prin resorbţie în circulaţie determinând
fenomenele toxice caracteristice peritonitei. Germenii patogeni se înmulţesc, se
răspândesc şi în restul cavităţii peritoneale creând peritonita generalizată.

30
Obiectiv 3:
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu
peritonită
Rolul autonom al asistentului medical este de a:
-participă la examenul general al pacientului ajutând medicul;
-planificarea şi promovarea măsurilor de menţinere a igienei personale a
pacientului;
-asigurarea confortului fizic şi psihic atunci când pacientul nu îşi poate
îndeplini independent anumite funcţii;
-stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi cu familia acesteia;
-le transmite informaţii
-ascultă pacientul şi îl susţine;
-recomandă să nu ia medicamente fără recomandarea medicului;
-pregătirea fizică şi psihică a pacientului;
-comunică permanent cu pacientul în scopul menţinerii unui moral ridicat;
-asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor;
-trebuie să urmărească o serie de obiective în realizarea instruirii
pacientului: cum trebuie să folosească: lenjeria de corp, lenjeria de pat, obiectele
personale de toaletă, scuipătoarele, bazinetele.
-se explică pacientului importanţa fiecărui medicament, orarul de administrare
şi efectele medicamentului respective precum şi pericolul transmiterii lor
de la un pacient la altul sau a celor introduse în mod fraudulos de
aparţinători;
-se va explica cum trebuie respectat circuitul unor produse patologice
eliminate;
-alimentaţia se va face la ore regulate cu mese mici fracţionate, ultima
masă va fi luată cu 2 ore înainte de culcare.

31
Rolul delegat este o activitate efectuată la indicaţia medicului.
Cum ar fi:
-pregăteşte şi administrează medicamente animitotice la indicaţia medicului;
-observă la pacient modificările provocate de tratament şi le transmite
medicului;
-la indicaţiile medicului aplică metodele de observaţie, de tratament sau de
readaptare;
-pregătirea pacientului pentru diferite investigaţii;
Îngrijirile preoperatorii
Definiţie: reprezintă măsurile de examinare, supraveghere, tratament,
efectuate pentru a preveni eventualele accidente în timpul sau imediat după
operaţie.
Planul de interventii preoperatorii:
- măsuri generale sau uzuale
- măsuri speciale
- măsuri de urgenţă
- în cadrul măsurilor generale:
- pregătirea psihică a pacientului
Pacienţii care necesită intervenţii chirurgicale au teamă, sunt agitaţi,
pentru aceasta, asistenta medicală are responsabilitatea şi obligaţia să câştige
încrederea pacientului, să-i înlăture teama şi starea de anxietate.
- igiena generală: pacientul va fi supravegheat zilnic în ceea ce priveşte
- igiena sa: toaleta corporală, toaleta gurii, pieptanatul părului, curaţenia
patului şi a lenjeriei de corp, curaţenia salonului.
- supravegherea: asistenta medicală observă zilnic:
- funcţiile vitale (tensiune, puls, respiraţie, temperatură);
- scaune şi urina, greutatea şi talia, leziuni ale tegumentelor;
- dezechilibre hidro-electrolotice;

32
 - depistarea afecţiunilor cronice diabet, HTA (contribuie la tratarea lor şi
uşurează actul operator);
Alimentaţia preoperatorie:
În cazul pancreatitei acute, alimentaţia pe gură este oprită, este indicat
repausul digestiv, iar alimentaţia se face pe cale parenterală la indicaţia
medicului;
Examene de laborator
- HLG, glicemie, uree, creatinină, TGP, TGO, urocultură, antibiograma din
puroi abdominal, examenul genital - în secţia de ginecologie, amilazemie,
laparotomie
Examen de specialitate
- exploratoare, Rg. Pulmonară, Rg. Abdominală, Irigografie, EKG
Pregătirea pacientului din seara precedentă:

- evacuarea intestinului şi a vezicii urinare;

- igiena corporală şi depilarea zonei de intervenţie cu dezinfectare specială;
- administrarea de medicamentaţie preanestezică;
- aşezarea pacientului pe masa de operaţie;
- dezinfectarea câmpului operator cu tinctură de iod pentru a impiedica
diseminarea florei cutanate;

Măsurarea pulsului

1.Definiţie ‫׃‬
Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut.
2.Materiale şi instrumente necesare ‫׃‬
• ceas de mână cu secundar sau cronometru.
• culoare roşie ( creion, pix, sau cariocă)
• carnet de notiţe personal

33
 3.Respectarea normelor de protecţie a muncii ‫׃‬
• nu sunt cunoscute;
4.Pregătirea psihică a bolnavului ‫׃‬
• se informează pacientul, i se explică tehnica şi necesitatea ei
pentru a reduce emoţiile, teama.
• obținem consimţământul pacientului
• asigurăm un repaos psihic de cel puţin 5 minute înainte de
măsurare
5.Pregatirea fizică a pacientului ‫׃‬
• asigurăm un repaos fizic de cel putin 5 minute înaintea măsurării
• aşezăm pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea sa
generală
• în poziţie decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp,
articulţia mâinii în extensie, palma să fie orientată în sus
6.Execuţie
• spălăm mâinile cu apă şi săpun
• plasăm degetele, index, mediu şi inelar deasupra
• exercităm o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel
încât să percepem sub degete pulsaţiile sângelui
• fixăm un punct de reper pe cadranul ceasului de mână
• numărăm timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degetele, sau timp
de 30 de secunde înmulţit cu 2 pentru a obţine rata pulsului pe minut
• apreciem ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp
ce măsurăm fregvenţa
• înregistrăm fregvenţa pulsului în carnetul personal şi în foaia de
observaţie notând, numele, pacientului , salonul, data înregistrării, rata.
7.Incidente și accidente:
• nu sunt cunoscute;
8.Îngrijire după tehnică, notare, interpretare
34
• aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate, stres
Notare ‫׃‬
• notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie
aşezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru
valorile care cresc din 4 în 4 (dimineaţa sau seara)
• notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie
aşezat în mijlocul pătratului pentru valorile ce cresc din 2 în 2.
Locul de măsurare: - reprezintă artera ce poate fi palpată şi comprimată pe plan
osos.
- artera radială
- artera humerală
- artera femurală
- artera carotidă
- artera temporală superficială
- artera pedioasă.
Puls tahicardic - tahicardia - numărul pulsaţiilor pe minut, depăsesc valorile de
100-150-200.
Puls bradicardic - bradicardia - numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea
de 60-40.
Pulsul se notează în foaia de temperatură cu culoare roşie (4 diviziuni pe o linie
orizontală.)
Interpretare
• nou născut ‫ ׃‬120-160 pulsaţii ⁄ minut
• 1-2 luni (sugar) ‫׃‬100-140 pulsaţii ⁄ minut
• 12 luni-2 ani ‫ ׃‬80-130 pulsaţii ⁄ minut
• 2 ani-6 ani ‫ ׃‬75-120 pulsaţii ⁄ minut
• 6 ani-12 ani ‫ ׃‬75-110 pulsaţii ⁄ minut
• adolescent ‫ ׃‬60-100 pulsaţii ⁄ minut
• Adult ‫ ׃‬60-80 pulsaţii ⁄ minut

35
 9.Reorganizarea la locul de muncă
• spălăm mâinile cu apă şi săpun
10.Observaţii
• anunţăm medicul pentru orice modificare anormală
RESPIRAŢIA
Definiţie: funcţia şi capacitatea vitală a organismului de a asigura
oxigenul necesar metabolismului celular şi eliminarea dioxidului de carbon
rezultat din acest metabolism.
Generalităţi: respiraţia se realizează în trei etape succesive:
- etapa pulmonară - reprezintă schimbul de gaze între sânge şi mediul
extern, proces care poartă numele de hematoză.
- etapa sanguină - asigură transportul oxigenului între plămâni şi ţesuturi şi
a dioxidului de carbon de la ţesuturi la alveolele pulmonare pentru eliminare.
- etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi.
Mişcările respiratorii cuprind două acte:
- expiraţie (act pasiv);
- inspiraţie (act activ);
Se măsoară când bolnavul doarme, în poziţie decubit dorsal, în regiunea
sternală.
Respiraţie:
- la femei este: tip costal superior;
- la bărbaţi: tip costal inferior
- la copii şi bătrâni: tip costal abdominal
Se urmăreşte:
- frecvenţa: 16-18 resp./min.
- simetria: respiraţie cu ambii plămâni
- amplitudinea.

36
 Graficul respirator este notat în foaia de temperatură cu culoare verde. Pe
foaia de temperatură fiecare linie orizontală haşurată mai intens, reprezintă
valorile de 10, 15, 20, 25, 30, 35 ale respiraţiei.
Tahipnee: respiraţie cu creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii peste
40 pe minut, amplitudine scăzută, respiraţie superficială şi ritmică.
Bradipnee: respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie
crescută, 8-12 resp./min., amplitudinea crescută, inspiraţiile sunt profunde,
însoţite de tiraj şi cornaj.
Dispnee: este un act reflex conştient, voluntar în care subiectiv pacientul
simte "sete de aer", iar obiectiv mişcările respiratorii sunt forţate cu modificarea
frecvenţei respiratorii, aplitudinii şi ritmului respirator.
Apnee: lipsa respiraţiei.
TEMPERATURA
Definiţie: este rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare
de căldură.
Termogeneza: producerea de căldura este rezultatul: activităţii fizice şi
contracţiei musculare, aport de alimente, aport hormonal, variaţiei temperaturii
mediului înconjurător.
Termoliza - eliminare de căldură.
Măsurarea temperaturii: în mod obişnuit, măsurăm temperatura corpului
pacientului dimineaţa, temperatura matinală şi după-amiază temperatura
vesperală.
Valoarea exactă a temperaturii este măsurată cu termometrul.
Valori normale: la adult - 36º - 37º C
Temperatura normală - 36º - 37º C
Temperatura subfebrilă - 37º - 38º C
Temperatura moderată - 38º - 39º C
Febra ridicată - 39º- 41º C
Hiperpirexie - 41º - 42º C

37
Se masoară cu termometrul maximal.
Loc de măsurare:
- cavităţi închise
- cavităţi deschise
În vagin temperatura este mai ridicată în perioada ovulaţiei.
Termometrele după utilizare se spală sub jet de apă după care timp de
două ore le menţinem în soluţie de cloramină 0,5 %.
Valorile temperaturii sunt înregistrate sub formă de grafice sau curbe
termice în foaia de temperatură.
Termometrizarea se face timp de 5 minute, timp în care se stă lânga pacient.
Termometrul se şterge cu un tampon cu alcool după fiecare folosire.
EXAMENE PARACLINICE SI DE LABORATOR
Explorările evidenţiază perturbări ale testelor serice (biologice),
anomaliile morfologice ale pancreasului şi apreciază funcţia pancreatică
exocrină.
Explorări biologice:
- examenul sângelui: Glicemia, Bilirubina, Colesterol, Ionograma TQ şi
TH, Urocultura, HLG, VSH, Uree, creatinină, Amilaza, TGO, TGP, Sumar de
urină.
La examenul sângelui se constată hiperleucocitoza cu valori cuprinse
între 10.000 şi 20.000, cu neutrofilie, hiperglicemie (mai ales în primele 24 de
ore), hipercolesterolemie, hipocalcemie (sub 8,5 mg%).
Lipaza serică: determinarea lipazemiei are valoare de diagnostificare mai
mare deoarece cresterea acesteia este mai specifică şi de durată mai lungă
(aprox. 15 zile).

Scăderea tripsinogenului seric: este specifică pentru insuficienţa

pancreatică exocrină. Imunoreactivitatea serică tripsion-like: este normală sau
scăzută.

38
 Polipeptidul pancreatic scade în ser. Acesta este produs în pancreas
proporţional cu producţia de enzime. Ele se masoară după stimulare prin
alimente, secretina sau CCK.
Toleranţă la glucoză: este scăzută. Uneori există hiperglicemie "a jeun".
Fosfataza alcalină: poate creşte în cadrul colestazei. La fel bilirubina serică.
Explorari radiologice:
- ecografiile
- radiografia abdominală (distensie abdominală) pe gol;
- radiografie gastrointestinală;
- radiografie toracică;
- tomografie;
- EKG: modificări ischemice;

Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al unui pacient cu peritonită

39
 Asistenta medicală va acorda îngrijiri în funcţie de simptomele întâlnite la
bolnav:- greaţă, vărsăturile:
Vărsătura reprezintă eliminarea conţinutului gastric prin actul reflex de
vomă, prin cavitatea bucală.
Voma este un act reflex cu centrul în bulbul rahidian şi reprezintă o
modalitate de apărare a organismului faţă de un conţinut dăunător. Vărsăturile
sunt alimentare, apoi biliare, dar nu fecaloide.
În timpul vărsăturii, asistenta medicală trebuie să protejeze fizic şi psihic
bolnavul. Va aşeza bolnavul în poziţie şezând la marginea patului îl va sprijini
în timpul vărsăturii, îi va oferi o taviţă renală în care sa vomeze.
Dacă poziţia bolnavului este culcat în pat îl va aşeza cu capul într-o parte,
pentru ca acesta să nu se înece cu vomă. După încetarea vărsăturii, asistenta
medicală va oferi bolnavului un pahar cu apă ca să-şi clătească gura şi la
indicaţia medicului va administra medicaţie antiemetică.
- durerea este intensă, atroce, chiar sincopală şi rezistentă la analgetice.
Bolnavii caută o poziţie antalgică. Sediul durerii este epigastrul,
hipocondrul drept, periombilical şi iradierea este "în bară" sau "semicentură",
către hipocondrul stâng şi loluba stângă.
Durerea va fi calmată la indicaţia medicului cu analgezice, iar rolul
asistentei medicale va fi de a linişti din punct de vedere psihic.
- constipaţia este caracterizată prin scaune rare, una la două zile sau mai rar
Asistenta medicală va administra la indicaţia medicului laxative sau va
efectua clismă evacuatoare.
Durerea va fi calmată la indicaţia medicului cu analgezice sau opiacee.
Atenţie la opiacee pentru că pot determina dependenţă dacă sunt folosite timp
îndelungat.
Starea generală a bolnavului este alterată, semnele sunt impresionate şi se
datorează toxemiei enzimatice:

40
 - encefalopatia pancreatică se manifestă prin stări confuze, anxietate şi
chiar delir;
- tahicardia care poate să ducă la pulsul filiform, prăbuşirea tensiunii
arteriale;
- dispneea şi tahipneea
- semenele de insuficienţă hepato-renală şi anume: icter, oligoamurie;
- eritemul pomeţilor feţei contrastează cu colapsul general al circulaţiei
sanguine. Această boală reprezintă o urgenţă din punct de vedere medical
şi chirurgical.
În această situaţie asistenta medicală va lua tensiunea arterială, va măsura
pulsul şi respiraţia pacientului. Îl va aşeza în pat într-o poziţie care să-i mai
diminueze din dureri, salonul va fi bine luminat şi aerisit, aşternuturile şi
lenjeria de corp curate.
Va observa şi va nota, pentru a-i raporta medicului toate schimbările pe
care le suferea bolnavul pe parcursul bolii, pentru a se putea interveni la timp.
O mare atenţie se va acorda vărsăturilor, pacientul este poziţionat şezând
sau decubit ventral cu capul uşor ridicat pentru a impiedica aspirarea
vărsăturilor.
- se efectuează toaletă bucală;
- nu se administrează pacientului cu vărsături, medicamente, alimente pe
cale orală;
- se comunică de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sangviolente;
- lichidul de vărsătură se păstrează şi se transportă la laborator pentru
investigaţii.
Fiecare vărsătură se notează în foaia de observaţie, data şi ora la care s-a produs:
- cu culoare albastră vărsăturile alimentare;
- cu culoare verde vărsăturile bilioase;
- cu culoare roşie vărsăturile sangviolente.

41
 Asistenta medicală efectuează la indicaţia medicului bilanţul hidric şi
administrează pentru corectarea tulburărilor electrolitice, parenteral, soluţiile
perfuzabile, electroliţii sau cantitatea de sânge prescrisă (în cazul hemoragiilor).
Asistenta medicală urmăreşte ca pacientul să nu prezinte semne de
deshidratare, să nu aibă glob vezical, să elimine urina, să capteze, să determine
cantitatea de urină, să înregistreze diureza.
Asistenta medicală observă, interpretează şi notează eliminarea materiilor
fecale, pacientul urmând să aibă un scaun fără dificultate, să-şi amelioreze
disconfortul anal.
Metode folosite: spălături (lavaj peritoneal), clisme evacuatoare şi
terapeutică, drenaj.
Examinarea şi controlul tegumentelor şi mucoselor pacientului, au rol de
a descoperi modificări patologice care trebuie aduse la cunoştinţa medicului.
În cazul pancreatitei acute, cu tratament chirurgical, asistenta medicală va
acorda atât îngrijiri preoperatorii, cât şi îngrijiri postoperatorii pacientului.
Îngrijiri postoperatorii
Definiţie: supravegherea şi îngrijirea postoperatorie reprezintă ansamblul
de măsuri şi intervenţii efectuate pentru tratarea pacientului până la vindecarea
definitivă.
Pacientul este preluat din sala de operaţii, după terminarea actului operator
şi transportat în serviciu de reanimare. Este aşezat în pat şi este supravegheat
permanent pentru depistarea eventualelor complicaţii de anestezie şi intervenţia
chirurgicală.
Pacientul este observat pentru parametrii funcţiilor respiratorie şi cardio-
vasculară, sângerare, durere, stare de confuzie, asfixie, şoc operator, etc. De
asemenea, asistenta medicală supraveghează pansamentul plăgii.
PARAMETRII FIZIOLOGICI

42
 Tensiunea arterială: se măsoară ori de câte ori este nevoie în primele ore
din 15 în 15 minute, în urmatoarele 6 ore din 30 în 30 de minute, iar pentru
următoarele 16 ore din oră în oră.
Pulsul: se ia la 10-15 minute şi se urmăreşte frecvenţa, ritmicitatea,
amplitudinea, în caz de bradicardie sau tahicardie este anunţat medicul.
Respiratia: se măsoară frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea, tusea şi
expectoraţia.
Temperatura: se măsoară dimineaţa şi seara.
Urina: se urmăreşte emisia de urină, se măsoară cantitatea, se urmareşte
aspectul în caz de anurie, se efectuează sondajul vezical la recomandarea
medicului.
Scaunul: în mod normal se reia la 2-3 zile precedat de eliminarea de
gaze. Dacă nu are scaun se face o clisma evacuatoare.
Varsaturile: se notează cantitatea şi aspectul bilios, alimentar sau
sangvinolent.
Transpiraţiile: dacă apar se notează, pentru că produc deshidratări
speciale.
Alte semne: privitor la starea abdomenului cu balonare, cu instalarea unui
tranzit normal.
Foaia de temperatura: se completează de către asistenta medicală cu
funcţiile vitale şi vegetative.
Foaia de reanimare: completează foaia de temperatură şi dă posibilitatea
de a urmări bilanţul lichidian din zilele postoperatorii până la reluarea
tranzitului digestiv şi a alimentaţiei normale.
În paralel cu îngrijirea corporală şi a celorlalte măsuri se reiau activităţile
de mobilizare ale pacientului, constituie forme de prevenire a complicaţiilor.
Mobilizarea pacientului nu trebuie să afecteze pansamentul plăgii operatorii.
Îgrijirea bolnavilor după intervenţia chirurgicală (intraabdominală)

43
 Îngrijirile din această perioadă variază în funcţie de narcoză, starea
general a bolnavului, complicaţiile şi accidentele postoperatorii.
Pregătirea salonului şi a patului:
Încă din timpul operaţiei se pregăteşte salonul şi patul pentru primirea
bolnavului. Temperatura din cameră va fi de 18-20 grade C.
Patul va fi prevăzut cu lenjerie curată, muşama, traversă, eventual colaci
de cauciuc şi se încălzeşte patul cu termofoare electrice sau sticle de apă caldă,
care se vor îndepărta din pat la sosirea bolnavului. Lângă patul bolnavului se
pregăteşte sursa de oxygen, seringi, aparate de perfuzat, substanţe
medicamentoase, pungă cu gheaţă, tăviţă renală, basinet, etc.
Transportul bolnavului
De la sala de operaţie în salon transportul bolnavului se face cu targa sau
cu căruciorul. Bolnavul va fi învelit cu grijă. O atenţie deosebită necesită
aşezarea bolnavului în pat în poziţia corespuzătoare, restabilirea şi menţinerea
echilibrului biologic al organismuluişi îngrijirile special în cazul apariţiei
complicaţiilor. În prima zi bolnavul va fi aşezat în poziţie de decubit dorsal, fără
pernă sub cap. Aceasta asigură relaxarea musculaturii abdominal şi deci
micşorează durerea locală. Începând din ziua a doua după intervenţie se vor
mobiliza membrele inferioare pentru a preveni staza venoasă şi a uşura
circulaţia de întoarcere. Mişcările vor fi însoţite de exerciţii de respiraţie.
Îngrijirea bolnavului în perioada postoperatorie
În perioada postnarcotică, până la revenirea completă a cunoştinţei
bolnavului, acesta va fi supravegheat. El nu poate fi lasat singur căci după
narcoză pot apărea complicaţii, cum ar fi: căderea înapoi a limbii, tulburări de
respiraţie, de circulaţie, asfixie, etc.
Căteodată bolnavul prezintă numai greţuri şi face eforturi pentru a voma,
alteori elimină conţinutul stomacal: suc gastric, bilă, eventual mucozităţi
faringiene. Funcţiile scoarţei cerebrale nefiind încă restabilite, bolnavul se poate
scula, poate intra în agitaţie, încearcă să-şi desfacă pansamentul, etc..

44
 Supravecherea bolnavului în primele zile după intervenţie
În perioada postoperatorie, asistenta va supraveghea activitatea tuturor
organelor şi aparatelor, de multe ori bolnavul nefiind în stare să semnaleze
singur modificările survenite în starea lui.
Aspectul general al bolnavului - asistenta va urmări aspectul general al
bolnavului: culoarea feţei, a tegumentelor şi mucoaselor, indică de multe ori
apariţia unor complicaţii postoperatorii. Ea va supraveghea şi întreţine în
perfectă stare de curăţenie pielea, prin băi parţiale, ferind însă regiunea pansată
de orice presiune exercitată asupra regiunilor predispose şi activând circulaţia
prin metode cunoscute.
Mobilizarea bolnavului trebuie făcută cât mai curând posibil. În urma
mişcărilor circulaţia sanguină devine mai activă, peristaltismul intestinal şi
funcţia excretoare se îmbunătaţesc, schimburile nutritive sunt mai active,
ventilaţia pulmonară se intensifică şi se pune în evidenţă întreaga musculatură.
Dacă bolnavul nu se poate ridica se începe mobilizarea lui în pat.
Bolnavul îşi mişcă membrele inferioare, îşi va schimba poziţia în pat şi se vor
efectua exerciţii de respiraţe. Prin mobilizare precoce se pot evita multe
complicaţii tardive ca: trombozele venoase, pneumoniile hipostatice, escarole,
etc.
După laparoscopie, la unii bolnavi slăbiţi, subnutriţi sau în urma unui
effort spontan ca: vărsătură, tuse, sughiţ, organele abdominal pot să se
eviscereze prin plaga operatorie desfăcută în urma efortului. Evisceraţii pot să
producă până la sfârşitul primei săptămâni de intervenţie. Pentru prevenirea ei,
asistenta va sfătui bolnavul că în timpul efortului să comprime uşor cu palmele
plaga operatorie diminuând astfel contracţia spontană a musculaturii abdominal.
Dacă bolnavul acuză semnele subiective locale cum ar fi: durerea vie la
nivelul plăgii imediat după efort cu senzaţia că s-a rupt ceva iar pansamentul va
fi îmbibat cu secreţii serosanghinolente, în acest caz se anunţă imediat medical
pentru a lua măsuri de urgenţă.

45
 Pregătirea conştiincioasă a bolnavului pentru intervenţia şi îngrijirea lui
atentă după operaţie previne majoritatea complicaţiilor postoperatoii.

46
Obiectiv 5
Elaborarea planului de îngrijire a unui pacient cu peritonită
PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTUI CU PERITONITĂ
1. CULEGEREA DATELOR
Sursa de date:
- PACIENT
- ECHIPA MEDICALǍ ;
- FOAIA DE OBSERVAŢIE.
Date relativ stabile:
- Numele şi prenumele: R.M.
- Vârsta: 35 ani
- Sex: Masculin
- Stare civilǎ: Căsătorit
- Domiciliu: Comuna Tăcuta, judeţul Vaslui
- Ocupaţie : Şomer
- Naţionalitate : Român
- Religie: Creştin- Ortodox
- Condiţii de viaţǎ: şomer, consumator de alcool, fumător
- Obiceiuri: îi place sǎ consume alcool ;
Elemente fizice :
RH – Pozitiv
Grupa sanguinǎ – AB
Date Antropometrice :
Greutate – 85 kg
Înǎlţime – 171 cm
Elemente biografice legate de sǎnǎtate :
- A.H.C : fǎrǎ importanţǎ
- A.P.F. : nu are

47
- A.P.P. :
• gastrită;
• hepatită ;
Motivele internǎrii (semne şi simptome) :
- durere ;
- geaţă ;
- vărsături ;
- facies anxios ;
- paloare ;
- transpiraţii ;
Istoricul bolii : Pacientul se internează pentru durerile apărute brusc, violente
sub formă de arsură cu localizare în epigastru şi deseori iradieri în spate,
greţuri, vărsături, cu o poziţie antalgică, cu mâinile în regiunea epigastrică.
Pacientul prezintă un facies anxios, ochi încercănaţi, paloare, transpiraţie şi
extremităţi reci.
Diagnostic medical la internare : -
La inspecţie se constată imobilizarea peretelui abdominal în timpul
respiraţiei. La palpare hiperestezia cutanată, la atingerea egiunii epigastrice
semnul Blumberg prezent. La asculaţie, linişte absolută a abdomenului. Tuşeul
rectal provoacă durere vie la apăsarea fundului de sac Douglas. Pacientul se
internează pentru investigaţii şi tratament.
Durata internǎrii :
15-30. V.2017

48
 1. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
NEVOILE FUNAMENTALE

NEVOIA FUN- MANIFESTǍRI SURSA DE

DAMENTALǍ DIFICULTATE
DE INDEPENDENŢǍ DE DEPENDENŢǍ

1. A respira şi a - respiraţie de tip costal superior - dispnee - proces infecţios

avea o bunǎ
- ambele hemitorace prezintǎ aceleaşi mişcǎri de - palpitaţii la efort - afecţiunea HTA
circulaţie
ridicare şi coborâre în timpul respiraţiei şi st II
- T.A.: 200/100 mm Hg
expiraţiei

- respiraţie liniştitǎ în timpul somnului

- mucoasa respiratorie umedǎ, secreţii reduse

transparente

-zgomote cardiace bine bǎtute

2. A bea şi a mânca - reflex de deglutiţie, prezent - vǎrsǎturi alimentare - alterarea

mucoasei
- mucoasa bucalǎ roz şi umedǎ - greţuri
digestive
- masticaţie uşoarǎ - fatigabilitate

- dentiţie bunǎ (conform vârstei) - inapetenţǎ

49
3. A elimina - urina clarǎ diluatǎ sau concentratǎ - tulburǎri digestive, greţuri, - proces infecţios
vǎrsǎturi
- pH 4,5-7,5
- transpiraţii
- scaun normal, de consistenţǎ bunǎ

- frecvenţǎ scaun 1/zi

4. A se mişca, a - poziţii antalgice - durerea

avea o bunǎ posturǎ
- dificultate în a se deplasa (a - oboseală
merge, aşeza, ridica)
- slăbiciune

5.A dormi, a se - adoarme greu - durerea

odihni
- ochii încercǎnaţi - spitalizarea

- aţipiri în timpul zilei - anxietate

- stare depresivǎ

6. A se îmbrǎca şi -dificultate în a se îmbrăca şi -diminuarea

dezbrǎca a se dezbrăca; mobilităţii;
-slăbiciune;
-oboseală;
7. A menţine - temperatura mediului între 18-25oC - temperaturǎ 39-40oC - proces infecţios
temperatura

50
corpului în limite - frison
normale
- transpiraţii

- tegumente palide

8. A fi curat, îngrijit - prezintǎ deprinderi igienice - piele curatǎ, cutatǎ

- prezintǎ (dupǎ baie) cǎile nazale libere, urechi

curate)

- pǎr, unghii curate bine îngrijite

9. A evita pericolele - cunoaşte mǎsurile de prevenire a accidentelor - risc de deshidratare - stare depresivǎ

- risc de infecţii, netratarea - boalǎ

ducând la complicaţii mai
mari

- agitaţie, anxietate

- teamǎ, fricǎ

10. A comunica - debit verbal normal  

- ordin biologic, funcţionare adecvatǎ a organelor
de simţ

51
 - ordin psihologic: exprimare uşoarǎ

- ordin sociologic: relaţii armonioase

11.A practica religia - necredincios  

- nu participǎ la slujbe religioase

12. A se realiza  - dezinteres faţǎ de ce este

nou

13. A se recrea  - tristeţe - afecţiunea

- plictisealǎ

- lipsa treburilor zilnice

14. A învǎţa - receptiv la ceea ce este nou  

52
 PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENŢIALE

- disconfort datoritǎ durerii - dezechilibru hidro-electrolitic

- eliminǎri inadecvate cantitativ şi - risc de infecţii nosocomiale

calitativ
- risc de complicaţii
- alimentaţie inadecvatǎ în surplus
calitativ şi cantitativ

- dificultate în a respira

- alterarea temperaturii corporale

- alterarea perfuziei tisulare

- dificultǎţi în a se recrea

- lipsa cunoştinţelor despre boalǎ

DIAGNOSTIC NURSING
1. Alterarea temperaturii corporale cauzată de procesul infecţios
manifestat prin hipertermie, frisoane.
2. Eliminare urinarǎ insuficientǎ calitativ şi cantitativ, cauzată de
procesul inflamator manifestată prin disurie şi polikiurie.
3. Alterarea respiraţiei cauzată de durere şi HTA manifestatǎ prin
dispnee.
4. Alimentaţie inadecvatǎ calitativ şi cantitativ cauzată de tulbulǎrile
digestive, manifestată prin greţuri, vǎrsǎturi.
5. Dificultate în a se deplasa din cauza durerii manifestată prin poziţii
altalgice.
6. Alterarea perfuziei tisulare cauzată de inflamaţia interstiţiului renal
manifestată prin retenţie hidrică.
7. Dificultate în a se recrea manifestatǎ prin dezinteres din cauza
afecţiunii.

53
 3, 4, 5, PLANIFICAREA, APLICAREA, EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII PREOPERATOR EVALUARE

AUTONOME DELEGATE
1. Respiraţie -înlăturarea dispneei - am asigurat repaus la pat în poziţie -adiministrarea -pacientul
superficial cauzată de -asigurarea unei semişezândă sau decubit dorsal cu de sedative la prezintă o uşoară
durere manifestată respiraţii normale în capul într-o parte indicaţia ameliorare
prin dispnee timp - aplicarea unei pungi de gheaţă pe medicului
-pacientul să prezinte abdomen -1 fl G 10%
un ritm respirator - aerisirea camerei şi asigurarea 500 ml, 3 fl Ser
regulat timp de 24 ore temperaturii adecvate Fiziologic 1000
- oxigenoterapie ml i.v.,4 ml
- nu se administrează morfină Penicilină
1ml/6h i.m,
2.Circulaţie -Pacienta sǎ prezinte o -se măsoară şi se notează în foaia de 1 f/6 ore -pacientul prezină
modificată, cauzată circulaţie adecvată observaţie pulsul, TA, respiraţia Algocalmin o uşoară
de durere, -pulsul, TA să aibă -poziţionare, asigurarea repaosului i.m, 1f/12h ameliorare şi este
manifestată prin puls valori normale în timp absolut Romegan i.m. echilibrat psihic
rapid şi slab, tensiune de 24 ore -gheaţă pe abdomen, efectuarea
arterială scăzută, -să fie echilibrat psihic pshihoterapiei
stare de anxietate,
nelinişte
3. Oprirea tranzitului -pacientul să prezinte -I se va aplica o sondă de aspiraţie -tranzitul
intestinal, un transit intestinal în nazo-gastrică, sondă de gaze intestinal este
modificarea limitele fiziologice -pacientul este invitat să îşi golească oprit
integrităţii tubului timp de 2 zile vezica urinară
digestive, manifestată -pacientul să prezinte -pregătirea cât mai urgent a

54
prin constipaţie un scaun normal pacientului pentru operaţie
calitativ şi cantitativ.
4.Deshidratare -Pacientul să fie -se va întrerupe alimentaţia şi -pacientul este
cauzată de procesul echilibrat medicaţia orală reechilibrat
infecţios, manifestată hidroelectrolitic -I se va face reechilibrarea hidroelectrolitic şi
prin greţuri, -pacientul să aibe o hidroelectrolitică şi volemică volemic.
vărsături, febră stare de bine, de -îl ajută în timpul vărsăturilor şi
confor fizic fără păstrează produsul eliminate, îi oferă
greţuri, vărsături timp un pahar cu apă să îşi clătească gura.
de 24 ore. -obsevă şi notează cantitatea
vărsăturilor în foaia de observaţie.
-ajută în menţinerea curată a
tegumentelor pacientului şi
schimbarea lenjeriei ori de câte ori
este nevoie.
5.Incapacitate de a se -se va pregăti pacientul -pacientul este ajutat să facă o baie -tegumentele sunt
îngriji singur, cauzată din punct de vedere cu apă şi săpun curate
de dureri mari, fizic şi psihic -va fi ajutat să îmbrace lenjeria de -pacientului I s-a
manifestată prin -i se va explica spital realizat o bună
asenie, oboseală. necesitatea actului -regiunea unde urmează să se pregătire
operato efectueze intervenţie chirurgicală preoperatorie
-pegătirea pacientului este spălată, rasă, degresată, fizică şi psihică
pentru operaţie dezinfectată şi apoi acoperită cu un
-pregătirea câmpului câmp steril.
operator în timp de 24
ore
6. Frica de operaţie, -pregătirea - se măsoară şi se notează în foaia de -Am -pacientul este

55
cauzată de dureri, preoperatoie observaţie funcţiile vitale, TA, puls, administrat la calm ca urmare a
manifestată prin -administarea respiraţie şi diureză. indicaţia instalării efectului
stress, stare de medicaţiei -se efectuează testarea la anastezice, medicului o medicamentului.
nelinişte, agitaţie preanestezice testarea la iod pentru a depista fiolă de
-transportul la sală de eventualele reacţii alergice Mialgin şi
operaţie -cu ajutorul unui cărucior pacientul Atropină
este transportat la sala de operaţie.
PLAN DE ÎNGRIJIRE POSTOPERATOR
1.Modificarea -supravegherea -asigurarea unei camere aerisite şi o -administrarea -frecvenţa
amplitudinii ritmului respirator temperatură adecvată. de 2 f /24h espiratorie 17
respiraţiei cauzată de -combaterea dispneei -oxigenoterapie Algocalmin resp/min.
anestezie manifestată în 6-12 ore i.m, 2fl ser -puls puţin
prin dispnee. fiziologic i.v accelerat.
2.Incapacitatea de a -transportarea -pacientul este adus de la sala de 600ml/24h, 1fl -pacientul acuză o
se mişca datorită bolnavului cu taga de operaţie în salon protejat de un G10% 500 slăbire a
efectuării la sala de operaţie în cearşaf şi este instalat în pat în ml/24h i.v, organismului şi
anestezicului şi salon şi instalarea lui poziţie decubit dosal fără pernă sub 1ml/6h senzaţia de
operaţiei manifestată în pat. cap şi este supravegheat continuu, Penicilină i.m, ameţeală la
prin ameţeli, urmărindu-i-se funcţiile vitale, puls, 2f/24h ridicare.
somnolenţă. TA, respiraţie, diureză. Romegan i.m,
- Supravegherea tuburilor de dren şi 2f/24h
schimbarea pungilor ori de câte ori Diazepam i.m,
este nevoie. 2f/24h
-după 6 ore de la rahioanestezie Plegomazin
bolnavul este ajutat să se ridice în i.m, 1f /24h Vit
poziţie semişezândă B 1,B6 i.m.

56
3.Durere acută -pacientul să prezinte o -efectuarea psiho terapiei. -administrarea -uşoară
cauzată de intervenţia stare de bună -calmarea durerii prin administrare de calmante şi ameliorare a
chirurgicală dispoziţie fără dureri. de calmante. vitamine durerilor.
manifestată pin -să-şi recapete -asigurarea unui climat odihnitor, pat -Administrarea
nelinişte, agitaţie. încrederea în forţele comod, cameră aerisită, temperatură de Vitamine
proprii timp de 3-4 adecvată.
zile. -schimbarea poziţiei ori de câte ori
-să beneficieze de un este nevoie, pentru a evita apariţia
somn odihnitor în timp escarelor.
de 24 ore.
-calmarea durerii.
4.Dificulate de a se -pacientul trebuie să -Alimentarea pacientului pe cale -pacientul este
alimenta şi hidrata fie echilibrat parenterală în primele 3 zile după echilibrat
datorită intervenţiei hidroelecrolitic şi operaţie. nutriţional, nu
chirurgicale volemic. -pregătirea şi servirea pacientului cu prezintă semne de
manifestată de -să prezinte o stare de alimentaţie lichidă după cea de-a deshidratare.
durere. bine, fără greţuri şi treia zi, ceai îndulcit, supe strecurate,
vărsătui, în 24 de ore. apoi în următoarele zile, piure de
cartofi, brânză de vaci, ouă moi,
compoturi.
5.Dificultate de a se -Pacientul să aibă o -ajută pacientul în funcţie de starea -pacientul
mişca, cauzată de postură adecvată generală prezintă
durere, manifestată -să aibă tonusul -efectuarea toaletei pe regiuni tegumente şi
prin ameţeli, muscular şi forţa respectându-i pudoarea. mucoase integre.
pierderea echilibrului musculară păstrată. -schimbarea pansamentului.
-să prezinte mobilitate
normală

57
 -pacientul să nu
prezinte complicaţii ca
escare de decubit, etc.
6.Dificultate de a -Reechilibrare -Pacientul este invitat să urineze -Administarea -sondajul vezical
elimina, cauzată de hidroelectrolitică şi spontan. de diuretice s-a făcut fără
deshidratare, volemică a -Se va servi pacientul cu bazinet, probleme.
manifestată prin organismului în 5-7 ploscă.
oligoanurie zile -Administrarea de ceaiuri,
diaforeză. -să-şi recapete compoturi, sucuri.
controlul sfincterelor. -Instalarea sondei vezicale la
-să fie echilibrat psihic indicaţia medicului.
-să aibă o stare de bine
fizic şi psihic.
7. Anxietate cauzată -Pacientul să -Educă pacientul pentru profilaxia 
de necunoaşterea beneficieze de un secundară a bolii: evitarea stresului,
prognosticului bolii, mediu de siguranţă, a alimentaţiei iritante pentru stomac,
manifestată prin fără accidente şi renunţarea la obiceiuri dăunătoare.
îngrijorare, teamă. infecţii.
-Să fie echilibrat psihic

58
 Evaluarea Finală

Bolnavul s-a prezentat la serviciul de urgenţă pe data de 15.05.2017 cu

dureri violente în regiunea epigastrică pentru investigaţii şi tratament. După
efectuarea investigaţiilor împreună cu simptomele descrise se stabileşte
diagnosticul de Peritonită cauăată de ulcer perforat.
Bolnavul este supus intervenţiilor chirurgicale, opeaţia a evovuat în
condiţii bune, fără complicaţii. În timpul spitalizării el a primit :
- tratament medical (antibiotice, sedative)
- a fost echilibrat hidroelectrolitic şi volemic
- regim alimenar pre şi post operator
- repaos la pat
Bolnavul este externat pe data de 30.05.2017 vindecat, cu umătoarele
recomandări :
- renunţarea la obiceiurile dăunătoare (alcool, tutun)
- evitarea meselor în cantitate mare şi la intervale mari
- evitarea alimentelor greu digerabile, iritabile pentru stomac (condimente,
prăjeli, sosuri, cafea, conserve)
- respectarea regimului alimentar – consumul de mese în cantităţi mici şi
dese (5 -7 mese pe zi)
- evitarea eforturilor mari.

59
Obiectiv 6
Educația pentru sănătate
Stilul de Viaţă Sănătos este compus în principal din:

- Odihnă (somnul), odihna activă şi managementul stresului (managementul

energiei)
- Alimentaţia sănătoasa şi hidratare
- Munca şi mişcarea
- Educaţia
- Natura - Factorii naturali
- Etc.
Odihna: 7-9 ore pe zi - cine doarme mai puţin sau mai mult işi scurtează
viaţa.
Odihna prin somn, cel mai sănătos somn este noaptea între ora 22:00 - 23:00
pana la 6:00 - 7:00 dimineata.
Odihna poate să fie şi activă. Odihna activă sau sa faci ceva ce te
destinde, ce te relaxează, să faci ce-ţi place în viaţă: dans, înot, muncă placuta
intensă, mişcare, exerciţiu fizic sau sport intens, cititul unei cărti, ascultarea
muzicii, plimbarea cu prietenii prin parc (prin natură), etc.
Alimentaţia sănătoasă: mai puţină mâncare animală, proteină, grasime
animală (lapte, brânză, carne, ouă şi derivate din acestea) şi mai multă mâncare
vegetală cum recomandă din ce în ce mai mulţi doctori nutriţionişti.
Beți alcool cu moderație.
• Sǎ aveți o dietǎ sǎnǎtoasǎ. Alegeți o dietǎ bazată pe fructe şi legume, cereale
integrale şi surse de proteine slabe. Reduceţi cantitatea de sare, alimente grase si
prǎjite.
• Pǎstrați-vǎ o greutate sǎnǎtoasǎ. Un exces de grǎsime corporalǎ poate afecta
ficatul, de aceea trebuie sǎ discutaţi cu medicul dumneavoastră despre un plan
de pierdere în greutate.

60
• Reduceți riscul de hepatită B sau C, prin luarea unor mǎsuri de igiena
corporalǎ precum evitarea acelor folosite.
• Evitați contaminarea cu virusul hepatitei C.
• Dacǎ suferiți de acloolism, ȋncepeți un tratament ȋmpotriva dependenței.
• Ȋncercați sǎ aveți un stil de viațǎ cȃt mai sǎnǎtos, cu o dietǎ potrivita și cu
exerciții fizice regulate.
Scăderea consumului de alcool şi tratamentul pentru abuzul de droguri.
Mănâncă sănătos!
Obişnuieşte-te să ai o dietă sănătoasă, cu conţinut scăzut de grasimi, sare,
bogată în fibre, în vitamine şi minerale. Consumul de vitamina B-complex (ce
se gaseşte în cereale) şi omega -3 acid gras (în peştele oceanic, uleiul de peşte şi
seminţe de in).
Respectă-ţi orele de somn.
Dormi atât cât trebuie (aproximativ 8 ore) pe noapte. Dacă suferi de
insomnie, cere tratament medicului, deoarece insomnia cronică este considerată
un factor de risc în depresii.

61
 CONCLUZII
Obiectivul I curpinde noțiuni de anatomie și fiziologie ale Pancreasului,
punând accent pe fizologie și fiziopatogenie.
În cel de-al doilea obiectiv am prezentat descrierea generală a Peitonitei,
pornind de la definiție, etiologie, tablou clinic, evoluţie, prognostic, diagnostic,
încheind cu tratamentul, punând accent pe complicațiile posibile ale peritonitei.
Partea de explorări și de îngrijiri acordate bolnavului cu Peritonită
reprezintă conținutul obiectivelor III și IV, insistând pe rolul pe care îi revine
asistentului medical în pregătirea pacientului pentru explorări, asigurarea
condițiilor de mediu, alimentație, tratamente, recoltări și realizarea educației
pentru sănătate..
Obiectivul V prezintă evoluția a unui pacient pe care l-am supravegeheat
și îngrijit pe perioada stagiilor medicale. Cuprinde culegerea datelor,
prezentarea celor 14 nevoi fundamentale, planul de îngrijire cu problemele,
obiectivele și îngrijirile acordate acestui pacient.
Educația pentru sănătate, cu rol important în prevenirea bolilor şi
menţinerea unui stil de viaţă sănătos, reprezintă conținutul celui de-al VI – lea
obiectiv/capitol.

62
 BIBLIOGRAFIE

1. Scorţeanu E.- ,,Îngrijiri în boli interne şi speciale înrudite’’2008

2. Titircă L.- ,,Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor’’, Ed. Didactică
şi Pedagogică 1994.
3. Titircă L.- ,,Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de
asistenţi medicali, Ed. Viaţa medicală românească 1995.
4.Toma E.-„Manual de practică standardizat conținând tehnici pentru stagiul de
pregătire practică a elevilor din școlile sanitare-specializarea ASISTENT
MEDICAL GENERALIST”, Ed. Conphys 2013.
5.Lupa Gh.- `` Medicină internă``vol III, Ed. Medicală.
6. Enescu Loginus: “Farmacologie”, Ed. Dimitrie Cantemir Tg. Mureş 1998.
7. Titircă L.: “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”,
Ed. Viaţa Medicală Românească 2003.
8. Titircă L.: “Manual de îngrijiri specifice acordate de către asistenta
medicală”, Ed. Medicală Bucureşti 1998.
9. Borundel C.: “Manual de medicină internă”, Ed. All, Bucureşti 1999
10. Mihailescu M.: “Chirurgie- cadre medii” Bucureşti 1979
11. Angelescu N.: “Tratat de patologie chirurgicală”, Ed. Medicală, Bucureşti
2003

63