CSM

Cultură și multiculturalism
Curs 1
Cultura. Componentele ei
Ce este cultura?
Termenul „cultură” vine de la cuvântul latin colere, care se traduce prin "a cultiva"/"a onora".
A apărut în Roma antică în contextul receptării filosofiei stoice, context în care Cicero afirmă :
„Cultura animi philosophia est.” – „cultivarea sufletului este înțelepciune (Cicero, Tusculanae
disputationes, Cambridge University Press, 1905, I., p. 173)
Aceasta arată funcția de bază a culturii - o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de
comunicație specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass media (presa, radioul,
televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel se transmit gesturile, ritualurile,
cunoștințele teoretice, normele abstracte, religia.
Așadar cultura este strâns legată de comunicare.
Definiția dată de UNESCO - „o serie de caracteristici distincte a unei societăți sau grupe
sociale în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoționali".
Geert Hofstede definește cultura printr-o formulă memorabilă, « software of the mind »,
adică, cum zice Edouard Herriot „tot ceea ce rămâne în minte după ce ai uitat tot ce ai învățat”.
Nivelurile de distingere ale culturii

Geert Hofstede distinge patru niveluri ale conţinutului conceptului de „cultură”, care
reprezintă totodată elemente prin care o cultură se distinge de celelalte:
a) Valorile – reprezintă nucleul unei culturi, care descriu cel mai bine grupul cultural.
b) Ritualurile – forme de manifestare a valorilor (forme de salut, diverse ceremonii
importante: căsătorie, înmormântare etc. )
c) Eroii – figuri cu care se identifică membrii unui anumit grup cultural, modele de
comportament cultural.
d) Simbolurile – elementele care poartă un anume mesaj (cuvinte, imagini, obiecte, etc. )
e) Practicile: constituie ceea ce se vede din exterior b+c+d
Pag. 1
Identitatea culturală
Identitate culturală – este sentimentul de apartenență la un anume grup de valori (numite
identificatori culturali) cum ar fi: naționalitate, sex, rasă, localizare, limbă, istorie, tradiții, credințe
religioase, etnicitate etc.
Situarea identității culturale în identitatea personală.
Elementele identității culturale:

Identitatea culturală a unei persoane se compune din:
A. Identitatea de sine.
B. Identitatea de grup.
A. Identitatea de sine conține elemente care:

1. Nu țin de alegerea personală (rasă, sex, naționalitate, locul nașterii, familie,
caracteristici fizice)
2. Țin de alegerea personală (ideologie, religie, parteneri, apartenența la un grup,
preferințe muzicale, culinare, sexuale etc. )
B. Identitatea de grup conține elemente identitare (atitudini, comportamente și valori) care

sunt împărtășite cu alți semeni. Ea este indispensabilă omului, deoarece interacționează cu
identitatea de sine. Apartenența la un grup oferă persoanei siguranță, încredere,
mulțumire, putere. Teama de a fi exclus dintr-un grup este un sentiment puternic,
perceput adeseori negativ.
Etnia – un grup relativ mare de persoane de aceeași origine, limbă și tradiții culturale, care se
particularizează față de alte grupuri prin trăsături proprii. Este caracterizată prin:
a) Nume colectiv – elementul de identificare
b) Mitul originii comune – explică începuturile grupului respectiv
c) Împărtășirea unei istorii comune – reprezintă experiențele mai multor generații ale
aceluiași arbore genealogic, cu transmiterea unor valori acumulate
Pag. 2
d) Raportarea la un anumit teritoriu.

e) Limba vorbită.
f) Religia specifică
g) Gastronomia
Iceberg-ul cultural
Este o teorie asupra identității culturale, care susține că există două niveluri ale identității
culturale, similar existenței unui aisberg:
1. Nivelul extern al culturii (10%) este ceea ce „se vede” din identitatea culturală:
- se învață explicit
- este conștientă
- este ușor de schimbat și de observat
- cuprinde cunoștințe obiective
Ex: comportamente, tradiții, obiceiuri, hobby-uri, etc.
2. Nivelul intern al culturii (90) este ceea ce „nu se vede” din identitatea culturală:
- se învață implicit
- este neconștientizată
- este greu de observat și dificil de schimbat
- cuprinde cunoștințe subiective
Ex: valori de bază, credințe, priorități, convingeri, opinii.
Motivația nevoii de cultură

1. Cultura este folosită ca o memorie comună a grupului
2. Cultura generează și asigură identitatea persoanelor din grup.
3. Cultura este mijlocul prin care oamenii disting binele de rău/corectul de incorect.
Pag. 3
LECTURĂ
Marile civilizaţii contemporane sunt următoarele:

1. Sinică(chineză). începe în mileniul II î.Hr. Se bazează pe o înfloritoare viaţă materială şi culturală şi o istorie
neîntreruptă, având suport etnic cel mai numeros popor din lume. Substratul moral-religios este confucianismul.
Unitară prin religie, limbă, obiceiuri şi tradiţii civilizaţia sinică are un puternic ascendent în lumea contemporană,
coeziunea sa fiind una monolitică, greu de influențat în structurile ce-I conferă durabilitatea.
2. Japoneză. Apare între anii 100-400 d.Hr., se menține printr-un conservatorism exacerbat pe toată durata
Evului Mediu. Revigorarea în plan economic şi juridic s-a produs la finele secolului al XIX-lea.
3. Hindusă. Apare în mileniul II î.Hr., la sud de Munţii Himalaya. Cultură centrală a marii peninsule asiatice, şi-a
păstrat elementele identitare printr-o valoroasă cultură spirituală şi materială, continuând în perioada contemporană
filonul ce-I păstrează nealterată unitatea şi identitatea
4. Islamică. Apare în Peninsula Arabică, în secolul al VII-lea d.Hr, fiind fundamentat de Mohamed prin Coran.
S-a răspândit în Nordul Africii, Peninsula Iberică, Asia Mică, Sud-Estul Asiei, etc. El păstrează, prin religie, cultură şi
morală, substratul unei filosofii unitare şi pătrunsă de un puternic conservatorism social-economic şi politic-confesional.
Există mai multe culturi şi subcivilizaţii: arabică, turcă, persană şi malaieziană.
5. Ortodoxă. Ramură a creştinismului răsăritean, separată de creştinătatea occidentală (catolică). După Marea
Schismă din 1054, cultul ortodox de filieră bizantină s-a răspândit în Rusia, Sud-Estul Europei şi Peninsula Balcanică.
Civilizaţia ortodoxă a suportat lungi perioade de dominaţie străină (tătară,otomană) şi a cunoscut regimuri despotice, cu
un pronunţat birocratism, iar pe de altă parte, aici s-au resimţit în mică măsură influenţele
Renaşterii,Reformei,Iluminismului şi altor reforme occidentale fundamentale.
6. Occidentală (euro-atlantică). Începe în anii 700-800, fiind în bună măsură legată de sinteza culturală şi etno-
politică realizată de Imperiul Carolingian, prin fundamentarea spirituală pe Biserica Catolică până în secolul al XVI-lea,
când are loc Renaşterea. Au urmat reformele religioase (Protestantismul) şi deschiderea spre Lumea Nouă, prin Marile
Descoperiri geografice. A generat liberalismul în viaţa economică, actul guvernării şi gândirea omenirii, pornind de la
diversitate şi pluralism la nivelul comunităţilor umane. Civilizaţia occidentală cuprinde Europa, America de Nord,
Australia şi Noua Zeelandă (chiar dacă America și-a implementat în secolul al XX-lea o civilizaţie distinctă, devenită în
mentalul colectiv un “pământ al libertăţii, egalităţii, favorizării şanselor şi al viitorului”). Actualmente, se vorbește
despre declinul Occidentului, început odată cu încetarea expansiunii occidentale și a dominației mondiale.
7. Latino-americană. Civilizaţia latino-americană are o identitate distinctă ce o diferenţiază de cea occidentală.
După cucerirea spaniolo-portugheză aici s-a impus religia catolică, vechile structuri ale băştinaşilor fiind aproape în
totalitate lichidate. Cultura latino-americană ca urmaşă a civilizaţiei europene, încorporează şi elemente din cultura
indigenilor din Mexic, Peru, Bolivia şi Chile.
8. Africană. Multe elemente ale civilizaţiei africane au fost fragmentate şi chiar anulate de dominaţia colonială,
impunându-se limba şi cultura metropolelor. Olandezii, belgienii, englezii, francezii, spaniolii şi portughezii au încercat
să introducă religia catolică şi protestantă, odată cu fenomene specifice civilizaţiei europene, inclusiv în tehnică,
învăţământ, literatură, muzică, legislaţie şi urbanistică. Cu toate acestea se păstrează suficiente aspecte de distincţie şi
identitate a culturilor şi limbilor autohtone, care s-au revigorat după desfiinţarea imperiilor coloniale, când în Africa
Centrală şi de Sud a avut loc o adevărată renaştere africană alimentată de puternice sentimente naţionale, materializată
în aplecarea spre vechile idiomuri, mitologia,riturile şi practicile magice prezente în aceste zone de sute de ani. Marea
diversitate a formelor culturale artistice şi religioase au iscat polemicile privinţa unităţii civilizaţiei africane, mal ales că
există diferențe frapante în privinţa dezvoltării social-istorice între diferite zone ale Africii Negre.
Pag. 4
Structura curs „Cultură și multiculturalism”
Curs 1. Cultura. Componentele ei.
Curs 2. Dimensiunile culturale.
Curs 3. Diversitatea culturală la bordul navei.
Curs 4. Comunicarea interpersonală la bordul navei.
Curs 5. Comunicarea interculturală.
Curs 6. Managementul conflictelor.
Curs 7-9. Background-ul cultural al națiunilor mai importante în crewing.
Curs 10-12. Apropierea de alte culturi la bordul navei.

Curs 2
Dimensiunile culturale
Ce este o „dimensiune culturală”

Reprezintă categorii de clasificare ale unei culturi, funcție de care se pot măsura anumite
grade de conformitate ale valorilor culturale ale indivizilor.
A. Dimensiunile culturale după Geert Hofstende

1. Distanța față de putere (PD) – indică gradul de percepție asupra inegalităților sociale. Mai
exact se referă la măsura în care cei mai neînsemnați membri ai unei societăți așteaptă și acceptă
faptul că puterea este distribuită inegal. Cu cât indexul este mai mare, cu atât societatea respectivă
este mai ierarhizată. (mare în Malaezia, Guatemala, Panama, Filipine, Mexic – mic în Austria,
Israel, Danemarca, Noua Zeelandă, Irlanda)
https://www.youtube.com/watch?v=DqAJclwfyCw
2. Individualism / colectivism (I/C) – indică gradul de integrare a indivizilor în cadrul unor
grupuri. Se referă la gradul de interdependență dintre membrii unei societăți. Cu cât este mai mare,
cu atât individualismul este mai mare. (mare în SUA, Australia, Marea Britanie, Olanda, Noua
Zeelandă – mic în Guatemala, Ecuador, Panama, Venezuela, Columbia)
https://www.youtube.com/watch?v=zQj1VPNPHlI
3. Masculinitate / feminitate (M/F)– indică gradul de divizare a rolurilor emoționale între
bărbați și femei. Se referă la preferința pentru competiție și promovare (specifică masculinului)
versus preferința pentru cooperare și armonia cu celălalt (specific feminității). Cu cât este mai mare,
cu atât societatea este mai „masculinizată”, mai competițională. (mare în Japonia, Ungaria,
Austria, Venezuela, Italia – mic în Suedia, Norvegia, Danemarca, Costa Rica)
https://www.youtube.com/watch?v=Pyr-XKQG2CM
4. Evitarea incertitudinii (UA) – indică gradul de stres în fața viitorului necunoscut. Se referă
la felul în care oamenii își planifică și trăiesc viața: încercăm să determinăm viitorul sau îl lăsăm să
se întâmple. Cu cât este mai mare, cu atât societatea este mai preocupată de viitor și are nevoie de
reguli și planificări pentru a evita situațiile necunoscute. ( mare în Grecia, Portugalia, Guatemala,
Uruguay, Belgia – mic în Singapore, Jamaica, Suedia, Hong Kong)
https://www.youtube.com/watch?v=fZF6LyGne7Q
5. Orientarea pe termen lung / scurt (LTO) – indică gradul în care o societate îmbrățișează
gândirea progresistă sau valorile tradiționale. Se referă la felul în care o societate se preocupă fie de
o perspectivă pragmatică, orientată spre viitor, fie spre o viziune convențională și istorică pe
termen scurt. Cu cât este mai mare, cu atât societatea sacrifică valorile tradiționale pentru viitor.
( mare în China, Hong Kong, Taiwan, Japonia, Coreea de Sud – mic în Sierra Leone, Nigeria,
Ghana, Filipine, Norvegia)
https://www.youtube.com/watch?v=H8ygYIGsIQ4
Pag. 1
6. Indulgența / Restricție (I/R)– indică gradul de acceptare a faptului că fericirea cuiva

depinde de controlul asupra propriei vieți, petrecerea timpului liber și libertatea de expresie. Cu cât
e mai scăzută, cu atât avem de-a face cu o societate care percepe că normele sociale vor să
controleze viața membrilor ei. (mare în Venezuela, Columbia, Danemarca, Mexico, Noua Zeelandă
– mic în Pakistan, Ucraina, Letonia, Lituania, Irak, Egipt, Albania,
https://www.youtube.com/watch?v=V0YgGdzmFtA
Pentru România, avem următoarele valori.

(sursa: https://www.hofstede-insights.com/country-comparison/romania/)
Românii acceptă ordinea ierarhică, apreciind că fiecare își are locul lui și nu este nevoie de
justificări pentru aceasta.
Societate de tip colectiv, cu membrii aparținând unui grup unde sunt legături destul de
puternice.
Societate relativ feministă, unde se muncește pentru a trăi, se apreciază consensul,
solidaritatea și calitatea muncii. Conflictele sunt rezolvate prin compromis și negociere
Românii preferă evitarea incertitudinii și au o preferință foarte mare pentru reguli și
planificare.
Românii au o viziune pragmatică asupra viitorului și nu prea. Deopotrivă respectă și sacrifică
valorile tradiționale pentru viitor. Scopurile sunt pe termen mediu, contând si obținerea unor
rezultate imediate, dar care să fie valabile și pe viitor.
Românii au tendința de a crede că normele sociale sunt esențiale, în detrimentul controlului
propriei vieți dusă așa cum crede fiecare.
Pag. 2
B. Dimensiunile lui Fons Trompenaars

Se bazează pe existența extremelor ce pot fi găsite simultan într-un individ, în procente
diferite. Clasifică dimensiunile culturale pe trei coordonate de relaționare: cu celălalt, cu timpul și
cu natura.
1. Universalism / Particularism – indică concentrarea individului pe reguli sau pe persoane.
Universalismul crede că ideile și practicile pot fi aplicate oriunde/oricui, fără a fi modificate.
Particularismul crede că circumstanțele/oamenii dictează cum trebuie aplicate ideile și practicile.
Universalismul poate degenera în rigiditate și birocrație absurdă iar particularismul poate degenera
în anarhie și haos.
Universalismul este ridicat în SUA, Canada, Marea Britanie, Australia, Germania, Suedia.
Particularismul este ridicat în Venezuela, Indonezia, China, Coreea de Sud, Rusia.
2. Individualism / Colectivism – indică viziunea prin care viața cuiva poate deveni mai bună:
fie este încurajat să se dezvolte liber fie este văzut ca parte a unei comunități în care fiecare se
sacrifică pentru celălalt. Individualismul încurajează libertatea și auto-dezvoltarea, colectivismul
încurajează comunitatea și ajutorul reciproc. Individualismul poate degenera în egolatrie iar
colectivismul poate degenera în conformism și centralism.
Individualismul este ridicat în SUA, Mexic, Rusia, Cehia, Suedia, Germania,.
Colectivismul este crescut în China, India, Filipine, Japonia, Singapore.
3. Neutralitate / Afectivitate – indică felul în care controlăm emotivitatea prin raționalitate.
Neutralitatea controlează restrictiv emoțiile, afectivitatea încurajează exprimarea deschisă și
naturală a emoțiilor. Neutralitatea poate degenera în rigiditate, cinism iar afectivitatea poate
degenera în exuberanță și lipsă de control emoțional.
Neutralitatea este ridicată în China, Polonia, Japonia, Marea Britanie
Afectivitatea este ridicată în Filipine, Olanda, Mexic, Italia, Israel, Spania.
4. Specificitate / Difuzie – indică felul în care indivizii își separă viața privată de viața
publică. Specificitatea încurajează viața privată iar difuzia presupune încurajarea unei vieți bazate
pe relaționarea cu celălalt. Specificitatea poate degenera în cinism și izolare, difuzia poate degenera
în lipsă de intimitate.
Specificitatea este ridicată în Suedia, Marea Britanie, Belgia, Germania.
Difuzia este ridicată în China, India
5. Realizare / Atribuire – indică felul în care reputația și statusul social al unei persoane este
coordonat cu realizările sale sau cu alți parametri ce nu depind de realizări (vărsă, școlarizare,
familie, educație, apartenență socială etc. ) Realizarea presupune că statusul unui individ se
datorează faptelor lui, atribuirea presupune că statusul cuiva îi este atribuit ca urmare a unui context
de factori personali. Realizarea poate degenera în ignorarea personalității cuiva, atribuirea poate
degenera în spirt de castă.
Realizarea este ridicată în SUA, Marea Britanie, Austria, Elveția, Norvegia.
Atribuirea este ridicată în Filipine, Venezuela, China, Indonezia, India
6. Secvențialitate / Sincronicitate – indică modul în care indivizii se relaționează la timp.
Secvențialii preferă ordinea cronologică a evenimentelor, totul este programat cu punctualitate,
Pag. 3
timpul este socotit prețios. Sincronii nu pun preț pe cronologie, lucrurile se pot întâmpla oricând și
oricum. Secvențialitatea poate degenera în rigurozitate excesivă, sincronicitatea poate degenera în
ineficiență.
7. Control intern / extern – indică felul în care controlăm mediul în care ne aflăm. Noi
controlăm mediul sau mediul ne controlează pe noi? Controlul intern poate degenera în rigurozitate
excesivă, controlul extern poate degenera în lipsă de control asupra propriei vieți.
C. Dimensiunile lui Richard D. Lewis

1. Linear-activă – are tendința de a face un singur lucru la un anumit moment, folosind
programări. Indivizii sunt introvertiți, răbdători și preocupați de propriile lor probleme.
2. Multi-activă – are tendința de a face mai multe lucruri deodată, fiind flexibil. Indivizii sunt
extrovertiți, nerăbdători și indiscreți.
3. Pasivă – consideră prioritar respectul și politețea, ascultă pe celălalt fără a-l întrerupe
înainte să reacționeze, preferă să întrebe pentru o mai bună înțelegere.
Pag. 4
Curs 3
Diversitatea culturală la bordul navei
Diversitatea culturală la bordul navei provine dintr-o stare de fapt: echipajele la bordul navei
sunt, astăzi, în cea mai mare parte a lor, o mixtură de persoane de diferite naționalități, culturi,
niveluri de educație.
Cultura – totalitatea valorilor/reperelor morale, simbolurilor, normelor/regulilor (formale sau

informale) în baza cărora acționăm într-un fel sau altul.
Identitate culturală – este sentimentul de apartenență la un anume grup de valori (numite

identificatori culturali) cum ar fi: naționalitate, sex, rasă, localizare, limbă, istorie, tradiții, credințe
religioase, etnicitate etc.
Diversitatea culturală – faptul că între membrii echipajului există diferențe în privința

propriilor identități culturale.
Definiție
Competențele interculturale – reprezintă o sumă de cunoștințe, abilități, aptitudini și
comportamente care dau cuiva capacitatea de a comunica/acționa/relaționa eficient cu persoane
care îşi au originea în culturi diferite. Esența lor constă în capacitatea de adaptare și
reorganizare a persoanei, atunci când are de-a face cu un mediu diferit de cel cu care este obișnuit.
Procesul dobândirii competențelor interculturale
1. Sensibilizare și conștientizare – înțelegerea, în plan cognitiv și emoțional, a faptului că

suntem în situația de a fi în contact cu persoane/situații/contexte diferite d. p. d. v cultural față de
noi.
2. Cunoaștere – însușirea unui set de informații despre mediul multicultural în care ne
desfășurăm activitatea. Ea poate fi:
a) generală – informații generale despre mediul multicultural și schemele de interacțiune cu
cei de alte culturi.
b) specifică – informații specifice despre situații/persoane punctuale, care ajută la adaptarea
comportamentului la situația dată.
3. Competențe – dobândirea unor abilități care să permită dezvoltarea comunicării cu cei de
culturi diferite.
Pag. 1
Importanța competențelor interculturale la bordul navei
Motivele pentru care aceste competențe sunt necesare, la bordul navelor cu echipaj
multinațional:
1. Siguranța. Comunicarea interpersonală este strâns legată de background-ul cultural al celor
ce comunică. O comunicare ineficientă, defectuoasă, la bordul navei, generată de diversitatea
culturală (cea care asigură decodificarea și înțelegerea mesajului transmis) poate duce la scăderea
eficienței muncii în echipă sau chiar la apariția unor accidente.
2. Îmbunătățirea productivității muncii. Un echipaj în care membrii se înțeleg mai bine unii
cu alții va avea rezultate mai bune în privința activităților profesionale.
3. Îmbunătățirea atmosferei echipajului. Pe măsură ce membrii echipajului se înțeleg mai bine
unii pe alții, și atmosfera din sânul echipajului este mai destinsă, mai relaxată, mai pozitivă, mai
ușor de suportat (dat fiind distanța față de casă). Barierele culturale duc la creșterea stării de
anxietate, tensiune și chiar conflict.
4. Dezvoltarea propriei personalități. Cunoștințele multiculturale duc la o mai bună înțelegere
a ceea ce se întâmplă în jur, cresc gradul de motivație/intenție a unor decizii personale și sporesc
cunoașterea și stăpânirea de sine.
Diversitatea națională la bordul navei

În anul 2015, România avea înregistrați (conform Sindicatului Liber al Navigatorilor):
- 21.000 navigatori în siguranța navigației (din care 14.600 navigatori activi)
- 12.000 marinari - personal auxiliar (din care 6.700 activi)
Tot în 2015, la nivel mondial avem următoarele date: 1.647.500 – navigatori (774.000 ofițeri,
873.500 marinari)1
Top 5 țări personal calificat (an 2015)2: China (243,635), Philippines (215,500), Indonesia
(143,702), Rusia (87,061), India (86,084) și Ucraine (69,000)3
1
http://www.ics-shipping.org/shipping-facts/shipping-and-world-trade/global-supply-and-demand-for-seafarers
2
http://www.ics-shipping.org/docs/default-source/resources/safety-security-and-operations/manpower-report-
2015-executive-summary.pdf?sfvrsn=16
3
http://seafarersrights.org/industry-statistics/
Pag. 2
Studiu UMC (2011) referitor la diversitatea culturală la bord4
Cu ce naționalități au interacționat românii la bord?

Filipinezi (18%), Indonezieni (9%), Indieni (7%), Englezi (6%), Polonezi (6%), Norvegieni
(6%), Germani (4%)Ucrainieni (4%), Bulgari (4%), Italieni (4%), Croați (4%), Portughezi (4%),
Egipteni (4%), Francezi (3%), Chinezi (3%), Japonezi (3%), Rusi (3%), Sudanezi (2%), Greci (3%),
Suedezi (3%),
Bariere lingvistice experimentate la bord: accente stranii, folosire improprie a expresiilor

formate din mai multe cuvinte, pronunție defectuoasă/ ca în scris, slabe noțiuni de limba engleză.
Dificultăți interculturale la bord: mâncare nesatisfăcătoare (40%), probleme cu superiorii

(30%), gesturi stranii (15%).
Ce informații ar trebui să conțină un curs de multiculturalism/interculturalitate: stereotipuri

culturale (85%), obiceiuri culinare (81%), obiceiuri și tradiții (80%), religie (60%).
4
http://iamu-edu.org/wp-content/uploads/2014/07/TEACHING-INTERCULTURAL-COMMUNICATION-
SKILLS-OR-HOW-TO-BECOME-A-CROSS-CULTURALLY-INTELLIGENT-SEAFARER.pdf
Pag. 3
Curs 4
Comunicarea interpersonală la bordul navei. Noțiuni de bază
Contextul comunicării la bordul navei

Industria maritimă este o industrie supusă globalizării. La bordul navelor, echipajele sunt
alcătuite din navigatori de diverse naționalități. Aceasta implică persoane foarte diferite din punct
de vedere identitar. Diferențele culturale sunt o provocare ce trebuie luată în considerare atunci
când vorbim de exploatarea optimă și sigură a navei.
Modul în care un echipaj acționează la bordul navei este influențat de modul în care acel
echipaj interacționează. La baza acestui proces se află comunicarea.
O bună comunicare în cadrul echipajului presupune următoarele elemente:
- informații clare și concise
- capacități optime de ascultare și interogație a membrilor echipajului
- capacități optime de flexibilitate și adaptabilitate în mediul multicultural al echipajului
- nivel optim al inteligenței culturale (este un construct multicultural ce presupune
agregarea în identitatea persoanei a unor componente cognitive, metacognitive,
motivaționale și comportamentale)
Scopul acestui curs este acela de a ajuta pe viitorii navigatori să înțeleagă valorile și credințele
ce stau la baza comportamentului uman, pentru a realiza cum anume gândesc și acționează colegii
de echipaj, astfel încât să poată comunica cu aceștia cât mai bine cu putință.
Comunicarea (definiție) – procesul de transmitere a unor informații între două sau mai multe
entități, prin intermediul unui mesaj, cu scopul atingerii unor obiective .
A nu se confunda cu comunicația, fenomen tehnic de transmitere a informațiilor.
Schema comunicării.
Pag. 1
Mesajul – este unitatea de bază a comunicării, conținând informațiile ce se transmit. Poate fi

alcătuit din: cuvinte (scrise sau rostite), imagini, muzică, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi,
elemente non-verbale etc.
Emitentul – entitatea care emite mesajul ce conține informația. Aici are loc un proces de
codificare a ideilor ce trebuie transmise, „ambalarea” lor în cadrul mesajului prin diverse tehnici.
Primitorul – entitatea care recepționează mesajul ce conține informația. Aici are loc un proces
de decodificare a ideilor conținute de mesaj, prin intermediul capacităților de înțelegere și
acceptare. Rezultatul constituie acțiunea/non-acțiunea receptorului
Canalul de transmitere – mediul prin intermediul căruia se realizează transmiterea mesajului.
El conține atât suportul pe care mesajul circulă, cât și contextul în care mesajul circulă (context
fizic, temporal, cultural, sociologic, psihologic).
Feedback – este mesajul invers pe care emitentul îl primește de la receptor, urmare a
recepționării, decodării și acțiunii acestuia. Este important, deoarece oferă un rezultat al succesului
comunicării.
Perturbări – sunt factori care pot altera mesajul/informația conținută în mesaj. Pot fi factori
fizici (zgomote, întuneric, etc. ), psihologici (frică, teamă, furie, etc. ) sau culturali (nivelul de
inteligență, gradul de cultură.
Principiile comunicării
1. Este inevitabilă. Nu putem fi parte a unui echipaj fără a comunica.
2. Este ireversibilă. Odată emis mesajul nu se mai poate opri.
3. Este un proces ce se dezvoltă, atât în planul conținutului mesajului, cât și al relației dintre
participanți.
4. Presupune raporturi de putere între participanți. Ea poate fi: cu superiorii, cu subalternii și
de la egal la egal.
5. Implică acomodarea și ajustarea comportamentului.
6. Felul în care comunicăm poate fi mai important decât ceea ce comunicăm. felul trebuie
adaptat mesajului.
7. Ceea ce înțelege receptorul este mai important decât ceea ce transmite emițătorul.
8. Emițătorul este răspunzător de efectele mesajului asupra receptorului.
Nivelele comunicării umane.

1. Intrapersonal – comunicarea în și către sine.
2. Interpersonal – comunicarea între doi oameni, în scopuri diverse. Poate fi directă (E și P
sunt în contact nemijlocit, mesajul se transmite nemijlocit) sau indirectă (E și R au nevoie de tehnici
de punere în contact, mesajul are un suport de care se folosește pentru a ajunge de la E la P «scris,
înregistrări, transmisii»)
3. De grup – comunicarea în colectivități umane restrânse.
4. Publică – comunicarea unor persoane către un anumit public (mase mai mari de oameni)
Pag. 2
5. De masă – comunicarea printr-un sistem mediatic instituționalizat (presă, radio, TV) către
un public variat și numeros.
La bordul navei, cele mai întâlnite forme de comunicare sunt 1, 2, și 3. Cursul nostru se
ocupă mai ales de comunicarea interpersonală.
Efectele comunicării.
1. Cognitive – când informația se adresează intelectului și are efect asupra gradului de
cunoaștere al receptorului.
2. Afective – când informația determină evoluții în planul vieții afective (emoții, sentimente,
pasiuni).
3. Comportamentale – când informația determină comportamente (interacțiuni cu mediul) ale
receptorului.
Tipuri de comunicare la bordul navei

A. Verbală – formă de comunicare în care se folosesc cuvinte scrise sau rostite. Aici un rol
important îl joacă limbajul, ca sistem de simboluri și reguli gramaticale, prin intermediul căruia se
transmit idei, informații, sentimente, etc.
Există câteva bariere de comunicare verbală, care pot pune probleme înțelegerii corecte a
mesajului:
1. Traducerea – traducerea incorectă a unor idei, prin cuvinte nepotrivite, poate schimba total
înțelesul mesajului. Trebuie ținut cont de faptul că anumite cuvinte, chiar dacă sunt traduse corect,
pot însemna lucruri diferite pentru oamenii de culturi diferite. Ex: Yes poate însemna „da, de acord”
sau „da, te ascult” „da, mai vedem”, etc.
2. Pronunția – cuvintele trebuie rostite cât mai corect (în special paronimele), deoarece
greșelile de pronunție pot duce la greșeli de traducere și de înțelegere a mesajului. Ex: tree - three
(copac-trei), airport - airpot (aeroport–termos), collision – collusion (coliziune-înțelegere secretă)
3. Alegerea cuvintelor și a sensurilor – evitați folosirea unor cuvinte nefamiliare sau ambigui.
Ex: familie în Europa și America înseamnă rudele cele mai apropiate (soț/soție și copii, eventual
bunici), dar în Asia termenul cuprinde și rudele mai îndepărtate (unchi, mătuși, veri). Expresia „a
gândi în paralel” poate însemna „gândim fiecare, împreună” sau „gândim diferit, fără puncte
comune”.
Recomandări pentru o comunicare verbală eficientă:
1. Vorbiți încet și clar, cu pronunția adecvată.
2. Folosiți cuvinte simple și ușor de înțeles.
3. Acordați atenție maximă traducerilor, asigurându-vă că ați înțeles corect ideea din spatele
textului.
4. Evitați regionalismele, argoul, sau cuvintele cu înțeles multiplu.
5. Frazați comunicarea pe principiul „spune o idee într-o propoziție”, evitând construcțiile
complicate.
6. Țineți cont de pregătirea lingvistică a interlocutorului.
7. Asigurați-vă (prin feedback) de faptul că mesajul dvs. a fost corect înțeles.
Pag. 3
B. Non-verbală – concept foarte larg, care conține alte forme de comunicare decât cea
verbală.
Găsim aici următoarele forme de comunicare:
a) Paralingvistică – se referă la vocea care comunică, mai precis la tonalitate, dicție, viteză a
vorbirii, etc.
b) Limbajul trupului – constituie totalitatea elementelor de expresie a trupului: gestică,
mimică, postura trupului, contactul ochilor, etc.
c) Limbajul semnelor – constituie totalitatea elementelor ce alcătuiesc expresivitatea
personală: vestimentația, accesoriile personale, etc.
d) Limbajul timpului – se referă la importanța timpului, a cronologiei în cadrul comunicării.
Sunt analizate aici momentul ales pentru comunicare, pauzele, tăcerea și timpul de
răspuns.
e) Limbajul spațial – se referă la spațialitatea comunicării, care se împarte în patru zone ale
persoanei: intimă (până la 45 cm), personală (45 cm – 1,2 m), socială (1,2 – 3,5 m) și
publică (mai mare de 3,5 m).
Funcțiile comunicării non-verbale:

1. Redundanța – semnalele non-verbale se pot referi la același conținut al comunicării
verbale.
2. Completarea – semnele non-verbale completează mesajul verbal cu elemente noi (exeplu:
transmitem verbal că este un obiect mare și gesticulăm pe măsură)
3. Coordonarea – semnele non-verbale controlează și ghidează comunicarea verbală (ex:
datul din cap aprobator încurajează continuarea dialogului)
4. Substituirea – semnele non-verbale pot înlocui mesajul verbal (ex: OK-ul se poate zice
dar se și poate arăta).
5. Contradicția – semnalele non-verbale nu concordă cu conținutul mesajului verbal. Ele pot
fi conștiente sau inconștiente.
Tipologia comunicării non-verbale:
1. Kinezica – comunicarea prin gesturi, mimică, mișcări ale corpului.
a. Emblemele – gesturi convenționale specifice unei anumite culturi.
b. Ilustratori – gesturi care ilustrează diverse concepte
c. Afective – gesturi care exprimă sentimente
d. Regulatori – mențin controlul în comunicare
e. Body-manipulators – gesturi de interacțiune cu alte corpuri umane sau obiecte.
Exemplificări: datul din cap de sus în jos = acceptare, dar în Bulgaria = de la stânga la dreapta, iar în Tahiti =
ridicarea sprâncenei.
Plecăciunea, la japonezi = integrată în interacțiunea socială (când se întâlnește/întreabă felicită/se scuză/rămas
bun cu cineva). Presupune o ierarhie=cel mai tânăr/mai mic în grad se apleacă primul. Greșeala poate fi considerată
insultă.
Italienii gesticulează foarte mult.
2. Mimica – comunicarea prin intermediul expresiei faciale a unor sentimente sau intenții.
Charles Darwin (1862) a postulat că există 8 emoții fundamentale ce pot fi transmise universal prin
mimică: atenție/interes, bucurie, nemulţumire/tristeţe, surpriză, teamă, furie/supărare, scârbă şi
ruşine.
Pag. 4
3. Comportamentul vizual (ocluezica) – descrie folosirea contactului vizual în cadrul

comunicării. Există 2 abordări: îndreptarea privirii spre cineva; îndepărtarea privirii de la cineva.
Ele comunică simpatie sau antipatie, atragere sau respingere.
Exemplificări: În Japonia contactul vizual este evitat, superiorul inițiază contactul vizual, starea de tăcere cu
ochii închiși poate însemna aprobarea.
Europa și SUA, contactul vizual este semn de politețe.
Asia: unele culturi interzic tinerilor privirea către cei mai în vârstă
Țările arabe: femeilor nu li se permite contactul vizual cu bărbații.
4. Haptica – descrie folosirea contactului cutanat și a simțului tactil. Trimite la intimitate,

relații de putere, status social. Se practică mai des în țările calde (culturi de contact) și sunt mai rare
în țările cu climă rece.
Se pot manifesta asupra celuilalt sau asupra propriului corp.
Exemplificare: Strângerea mâinii – formă de salut, cu excepții: plecăciunea = japonezi, indieni ; atingerea
nasurilor = eschimoși și Samoa-Filipine-Noua Zeelandă.
Cercetările au indicat că aşa-numitele culturi de contact cuprind: în special ţările arabe, inclusiv nordul Africii; regiunea mediteraneeană,
respectiv Franţa, Grecia, Italia, Portugalia şi Spania; evreii atât din Europa cât şi din Orientul Mijlociu; est-europenii şi ruşii; virtual, toate ţările din
America Latină. Australienii, la fel ca nord-americanii, sunt moderaţi în privinţa nivelului de contact. În general, culturile cu contact slab cuprind mai
ales: Europa de nord, incluzând Scandinavia, Germania şi Anglia; americanii de origine britanică; anglosaxonii albi, care au constituit cultura primară
a SUA; virtual, orice ţară asiatică, respectiv Burma, China, Indonezia, Coreea, Filipine, Thailanda şi Vietnam. Comparată cu tot restul lumii, Asia este
o cultură de noncontact extrem. Cea mai mare diferenţă este între asiatici, care rareori se ating în public şi, virtual, orice altă cultură care manifestă un
mai mare grad al atingerii în public. China şi Japonia sunt culturi nontactile.
5. Paralingvistica – constituie fenomenele vocalice care însoțesc vorbirea indicând modul în

care trebuie înțeleasă comunicarea verbală.
Există 2 categorii:
a) caracteristicile vocii: registrul vocal, volumul, tempo-ul, ritmul, rezonanța.
b) forme de exprimare prin sunete: râs, oftat, plâns, căscat, mormăit, fluierat, gemete, sunete
parazite (âââ, îîî, îhî), pauzele în vorbire.
Barierele comunicării în cadrul echipajelor maritime

1. Fizice – cauzate de mediul în care se comunică sau de persoanele care comunică.
Existența zgomotelor, a luminii insuficiente, a distanțelor mari, a echipamentelor improprii.
2. Fiziologice. Stare alterată de sănătate (boli diverse, dificultăți de vedere sau auz,
capacitate redusă de locomoție etc).
3. Lingvistice – folosirea improprie a unei limbi străine, folosirea jargonului, a unor cuvinte
sau expresii neclare, a abrevierilor și regionalismelor, a expresiilor colocviale, folosirea unui limbaj
sărac în informații.
4. Psihologice – oboseală, diferențe de percepție, stări emotive puternice, stări patologice,
stări de stres, anxietate sau suprasolicitare, lipsa de atenție/interes, lipsa de motivație, frustrările sau
chiar și lipsa unei educații potrivite.
4. Atitudinale – comportamentul nepotrivit, lipsa de consultare, indisponibilitatea spre
dialog, stările conflictuale.
4. Culturale – diferențele de gen, rasismul, misoginismul, sexismul, diferențele de
religie/norme etice/de opinii, irelevanța informației.
Pag. 5
10 tehnici de îmbunătățire a comunicării interpersonale

1. Învață să asculți. Dă la o parte alte preocupări când ești solicitat și nu vorbi peste celălalt.
A asculta nu e tot una cu a înțelege. Dacă e dificil să asculți sau nu poți înțelege cere clarificări.
2. Cunoaște emoțiile celorlalți. Simpatizează cu ei, felicită-i când este cazul, mulțumește. Nu
te teme să ceri sfaturi la nevoie.
3. Empatizează. Empatia este încercarea de a vedea lucrurile din punctul de vedere al
celuilalt (a te pune în locul lui). Nu fiți justițiari, duri sau răzbunători. Dacă este cazul, oferă clar și
sincer punctul tău de vedere pentru a evita confuziile.
4. Încurajează. Sprijină pe celălalt să se exprime, să treacă de barierele emoționale. Arată-ți
disponibilitatea de a răspunde la întrebări, pentru a câștiga deschiderea celuilalt. Stimulează apariția
feedback-ului, care te informează despre gradul de succes al comunicării.
5. Învață să comunici simplu (concis) și clar. Concentrează-te asupra a ceea ce vrei exact să
spui. Ia în calcul experiența, trecutul și capacitățile celuilalt de a te înțelege corect și de a-ți
răspunde. Evită exprimările confuze, cu subînțeles sau greșelile de limbaj non-verbal.
6. Folosește umorul, nu batjocura. Umorul creează o stare de bine, reducând stresul și
anxietatea. În plus, mărește charisma celui ce-l folosește. Folosește înțelept umorul pentru a „sparge
gheața”, a dărâma barierele comunicaționale și a crește apropierea față de ceilalți. Ai grijă să nu
ofensezi sau să stârnești sentimente negative.
7. Tratează oamenii egal. Chiar dacă la bord sunt ierarhii administrative, nu uita că toți sunteți
oameni. Nu vorbi pe la spate, nu discrimina, nu face favoritisme. Rămâi respectuos în fața tuturor,
șefi sau subalterni. Păstrează confidențialitatea unde este cazul.
8. Încearcă să rezolvi conflictele. Învață să fii un mediator sau negociator. Încurajează părțile
aflate în conflict să discute. Evită să faci pe justițiarul.
9. Menține o atitudine pozitivă și zâmbitoare. Încearcă să fii prietenos și optimist, chiar dacă
uneori lucrurile nu merg cum trebuie. Nimeni nu e bucuros să comunice cu un
încruntat/îmbufnat/respingător/certăreț.
10. Minimizează stresul tău și al celor din jur. Chiar dacă activitățile devin stresante, nu pune
gaz pe foc. Încearcă să-ți păstrezi calmul și luciditatea. Treci peste tăcerile apăsătoare căutând să
comunici. Nu te lăsa cuprins de stări negative. Nu critica inutil. Plânge-te doar când e nevoie.
Pag. 6
Curs 5
Comunicarea interculturală
Sintagma comunicare interculturală a fost utilizată pentru prima oară în anul 1959 de către
Edward Twitchell Hall în lucrarea The Silent Language (Limbajul tăcut - 1966).
Comunicarea interculturală – constituie interacțiunea directă între oameni de diferite culturi.
Ea presupune schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectivă.
Trebuie făcută deosebire între interculturalitate și:
- multiculturalitate = conviețuirea diferitelor culturi într-un mediu social (poate fi mediul
interculturalității) (ex: echipajul unei nave)
- transculturalitate = fenomenul de infiltrare a elementelor unei culturi străine în cadrul
culturii proprii (poate fi efectul interculturalității)
- metisaj cultural = contopirea elementelor culturale străine în cadrul culturii proprii,
rezultând un sincretism/hibridizare culturală.
Baza comunicării interculturale este alcătuită din interacțiunea identității culturale a

persoanei cu un mediu cultural diferit de al ei. Seamănă cu privitul lumii prin niște „ochelari
culturali”.
Identitatea culturală este ceea ce rezultă după ce valorile lumii trec prin filtrul „ochelarilor
culturali”. Aceștia sunt alcătuiți din patru filtre:
1. Percepție – capacitatea de a sesiza valori culturale (aspecte, nuanțe, realități, concepte
etc. )
2. Interpretarea - constituie un ansamblu de trăsături pe care le atribuim membrilor unui
grup social
3. Judecățile de valoare – sunt alcătuite din stereotipuri și prejudecăți.
4. Interacțiunea cu cei din alte culturi – conține reguli de interacțiune învățate de la cei din
alte culturi.
Pag. 1
Factori care influențează dialogul intercultural:

1. Sistemul de valori – vin din evoluția culturală și determină opțiunile individuale și de
grup.
2. Limba – este esențială pentru transmiterea valorilor și pentru realizarea unei interacțiuni.
Stabilirea unei limbi internaționale de largă circulație poate ajuta comunicării interculturale, dar
necesită asigurarea că ea poate realiza cu succes transferul de valori culturale, fără a le distorsiona.
Limba engleză este validată ca limbă principală de comunicare internațională.
3. Religia - percepția sacrului, sărbătorile religioase, influența religiei asupra bucătăriei,
practicilor zilnice, etc, pot influența comunicarea interculturală.
4. Percepția asupra timpului – abordarea punctualității influențează raportarea la celălalt.
5. Stilul de comunicare non-verbală – componentele lui pot fi esențiale în decodificarea
unor mesaje.
6. Gastronomia – masa nu reprezintă doar stingerea foamei, ci sursă de plăcere, desfătare,
suferință sau silă. Astfel, apare gastronomia, ca relație între cultură și alimentație.
Sentimentul străinătății
Străinul/străinătatea, este un concept cultural care are 4 semnificații:
a) cel situat dincolo de o anumită linie de demarcație culturală;
b) cel straniu = ceva insolit, neconform tradiției culturale și normele grupului social.
c) cel necunoscut = cel ale cărei valori culturale nu sunt cunoscute. Poate deveni „de-al
nostru”
d) cel înstrăinat = care s-a „îndepărtat” de valorile „noastre” culturale.
Distanța culturală (distanță interculturală) = distanța între cultura proprie și cultura „străină”.
Ea generează sentimentul străinătății.
Întâlnirea cu străinul se face pe trei coordonate:

1. Axiologică (a valorilor) – valorile străinului sunt raportate la valorile noastre și catalogate
bune/rele, superioare/inferioare, și astfel apare starea de prieten/dușman.
2. Praxiologică (a faptelor) – definește acțiunea de îndepărtare/apropiere față de străin, după
care urmează acceptarea/respingerea celuilalt. Rezultatul este o relație ierarhică de
impunere/supunere/indiferență a valorilor proprii față de cele ale străinului.
3. Epistemic – definește cunoașterea identității celuilalt. „Cunoașterea înseamnă putere” și
duce la stabilirea relației de existență cu celălalt
Etnocentrismul
Termenul etnie vinde din grecescul „ethnos”=națiune, trib, popor.
Etnia – un grup uman care se distinge prin celelalte printr-un etnonim (numele unei etnii), o
tradiție culturală și o limbă comune (pot fi și mai multe limbi), teritoriu anume (poate lipsi), istorie
comună, și sentimentul de apartenență la aceeași comunitate.
Pag. 2
Etnocentrismul – reprezintă conștiința superiorității valorilor unei etnii în raport cu alte etnii.
Adepții etnocentrismului consideră că valorile culturale proprii trebuie să fie preferate tuturor
celorlalte valori culturale diferite.
În acest fel, lumea se împarte în „noi” și „ceilalți”.
Forma cea mai comună de manifestare a etnocentrismului este naționalismul. În sine, el nu
este ceva negativ, până în momentul în care pierde toleranța și apare disprețuirea/ura față de alte
națiuni (devenind naționalism extremist).
Stereotipul
Provine din limba greacă „stereos” = rigid, „typos” = cel din urmă
Inițial era folosit pentru a desemna matrițe, dar Walter Lippmann l-a introdus în sociologie
(Public Opinion, 1922), unde îi formulează mai multe definiţii, cea mai frecvent vehiculată fiind cea
de „clişeu din mintea noastră”.
Stereotipul - reprezintă păreri despre caracteristicile psihice și/sau comportamentale ale unor
indivizi / grupuri sociale (după sex, vârstă, etnie, religie) sau procese sociale, fixate în generalizări,
percepţii schematice și rigide, în imagini simplificatoare, șablonizate, durabile, preconcepute.
Caracteristicile stereotipului:
a) Simplificarea – reduce și reține selectiv anumite informații.
b) Generalizarea – atribuie caracteristicile unei persoane/situații tuturor membrilor
grupului/situațiilor de același tip.
c) Denaturarea – exagerează în aprecieri.
Tipuri de stereotipuri:
1. Culturale – se formează prin educație sau prin influența culturală a diverselor instituții
(biserică, presă, arte etc. ).
Exemple:
- vârsta: toți adolescenții nu respectă persoanele vârstnice,
- sex / gen: femeile sunt slabe, bărbații sunt puternici,
- rasă: africanii sunt mulți și needucați
- naționalitate: filipinezii sunt marinari ieftini, italienii sunt mafioți,
- religie: islamiștii sunt teroriști,
- profesie: marinarii sunt bogați,
2. Personale – sunt convingeri proprii, plecate din nivelul de educație primit și din cantitatea
și calitatea informațiilor primite.
Exemple: germanii sunt punctuali, britanicii sunt calmi, etc.
Stereotipiile sunt firești rațiunii umane. Teama de necunoscut duce la simplificarea realității,
oferind răspunsuri simplificate.
Pag. 3
În general sunt periculoase, deoarece simplificând realitatea, neagă unicitatea fiecărei

persoane/situații. În plus, ele pot alimenta intoleranța și pot provoca discriminarea.
Ele pot fi uneori utile, la limită, deoarece pot prevedea anumite situații și pot ajuta la
planificarea anumitor acțiuni.
Prejudecata
Prejudecata - este o judecată subiectivă, bazată mai mult pe emoție (pozitivă sau negativă)
decât pe informație, faţă de anumite entităţi (grupuri, naţionalităţi, indivizi, instituţii).
Exemple: filipinezii sunt supuși, ca niște roboței, ce știu novicii aceștia despre mare?, est-
europenii (ruși, ucrainieni) sunt niște alcoolici
Motivațiile prejudecăților:
1. Nevoia de a te simţi superior prin devalorizarea altora.
2. Teama de membrii altor grupuri în competiţia pentru un loc de muncă.
3. Frustrarea generată de deţinerea unui statut social modest, pe termen lung poate duce la
ostilitate.
4. Educaţia insuficientă, care generează o înţelegere simplistă şi stereotipizată a realităţii.
5. Incapacitatea indivizilor de a se confrunta cu oameni necunoscuţi şi situaţii incerte.
6. Nevoia de aprobare şi acceptare în grup
7. Tendinţa spre conformare în raport cu credinţele şi atitudinile dominante.
Caracteristicile prejudecății:
a) Are o componentă emoțională puternică, de regulă negativă.
b) Nu se bazează pe argumente logice și factologice, referindu-se la idei, sentimente,
intenții.
c) Rezistă la schimbare
Tipuri de prejudecăți:
1. Rasismul – presupune superioritatea unei rase în raport cu altă rasă
2. Naționalism – presupune că membrii unei națiuni sunt mai omogeni decât sunt în realitate
(unificare culturală), fără a lua în calcul diversitatea unei națiuni.
3. Etnocentrism - propria cultură este superioară celorlalte culturi,
4. Șovinism – presupune că o națiune este superioară celorlalte, predispunând la ură și
intoleranță națională.
5. Xenofobia – teama/ura față de străini sau necunoscuți.
6. Sexismul – afirmă superioritatea unui gen (masculin) față de celălalt (feminin).
7. Clasism – presupune separarea artificială a oamenilor, pe baza clasei sociale (pe criterii
sociale, economice, culturale), mai mult decât se întâmplă în mod firesc.
Pag. 4
Cum se reduc sterotipurile/prejudicățile?

1. Distingeți între fapte și opinii.
2. Evitați etichetările sau concluziile „finale”.
3. Răspundeți la întrebări, indiferent cât de absurde sunt. Refuzul întărește prăpastia dintre
persoane.
4. Promovați toleranța și pozitivismul.
Discriminarea
Discriminarea – se referă la orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza
anumitor criterii culturale de grup, care are ca scop sau efect restrângerea, nerecunoașterea sau
exercitarea, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, a altor
prevederi legale în domeniile politic, economic, social, cultural etc.
Criteriile culturale de grup pot fi: rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV,
apartenenţă la o categorie defavorizată, etc.
Forme ale discriminării:

a) Evitarea – constă în luarea de distanță față de cel discriminat.
b) Segregarea – interzicerea contactelor cu cel discriminat.
c) Agresiunea fizică (personală sau în masă) – luarea de măsuri fizice (lovire, maltratare,
crimă, genocid) față de cel discriminat.
d) Oprimarea – lipsirea de drepturi prin abuz de putere.
Forme de reacție ale celor discriminați:

a) Resemnarea – supunerea fără rezistență la discriminare.
b) Retragerea – izolarea și interiorizarea celui discriminat.
c) Imitarea – încercarea celui discriminat de a-și schimba identitatea, în speranța
alăturării/acceptării.
d) Revolta – exteriorizarea, în diverse grade, a nemulțumirii/frustrării față de tratamentul
discriminatoriu.
Tipuri de discriminare:
1. Pe bază de vârstă - tratament inegal aplicat celor de alte vârste. De regulă este îndreptată
contra copiilor, adolescenților, vârstnicilor.
2. Pe bază de naționalitate/etnie/rasă/sex – tratament inegal aplicat celor de alte
naționalități/etnii/rasă.
3. Pe bază de limbă – tratamentul inegal aplicat celor ce vorbesc limbi diferite.
Pag. 5
4. Pe bază de dizabilițăți/boli – este îndreptată contra celor ce suferă de anumite

dizabilități/boli.
5. Salarială – munca egală este plătită inegal.
6. La angajare – inegalitatea șanselor de a ocupa un post pentru persoane cu aceeași
pregătire.
7. Religioasă – tratament inegal aplicat celor de alte credințe religioase.
8. Orientare sexuală – tratament inegal aplicat celor de orientări sexuale diferite.
9. Hărțuirea – discriminare repetată a cuiva, cauzând stare de temere.
Șocul cultural – reprezintă sentimentul de profundă dezorientare trăit la întâlnirea cu o

cultură străină.
Pornește din lipsa de înțelegere, acceptare, recunoaștere, apreciere a unor persoane cu seturi
de valori, standarde și stiluri de viață diferite de cele ale noastre.
Șocul cultural se manifestă prin (cf. antropologistul Kalervo Oberg):
1. Epuizare datorită efortului de a face față adaptărilor psihologice cerute
2. Un sentiment de pierdere a reperelor și a prietenilor, familiei, statutului, carierei și posesiei.
3. Sentimentul de a fi respins de către/ sau respingerea membrilor noii culturi.
4. Confuzie a rolului, valorilor , trăirilor și a identității proprii.
5. Surpriza, neliniște și chiar dezgust și indignare la conștientizarea diferențelor culturale.
6. Sentimentul de neputință datorită lipsei posibilității de adaptare la noul mediu.
Poate avea efecte:

-negative: dezorientarea, anxietatea, frustrarea, xenofobia, alienarea.
-pozitive: înțelegerea, apropierea, creșterea toleranței, inculturația.
Tehnici de diminuare a șocului cultural:

• Adunați cât mai multe informații. Cu cât știți mai multe despre loc și oameni, cu atât mai
puțin străini vă vor părea înspăimântători.
• Nu criticați cultura celuilalt.
• Încercați să vă faceți prieteni.
• Priviți imaginea de ansamblu. Găsiți modele și explicații pentru lucrurile care se întâmplă
astfel încât să nu mai pară neclare.
• Păstrați-vă simțul umorului. Încercați să faceți haz de necaz în toate situațiile ciudate ce apar
în mod inevitabil.
• Evitați să vă plângeți de milă sau să intrați în depresie.
• Încercați să interacționați cu cei din jur, nu vă retrageți.
• Încercați să vă găsiți noi puncte de interes, să încercați activități noi.
• Stabiliți-vă scopuri și evaluați-vă progresele.
Pag. 6
• Găsiți modalități să acceptați și să vă descurcați cu lucrurile care nu vă satisfac 100%.

• Acordați atenție relațiilor cu familia și cu colegii de muncă. Aceștia vă pot ajuta în momente
dificile.
• Odihniți-vă suficient.
• Încercați să păstrați o alimentație sănătoasă.
Competența interculturală
Competența interculturală = este capacitatea unei persoane de a de a comunica adecvat şi de a
acţiona eficient în raport cu o persoană dintr-o cultură străină.
Nivelurile de competență interculturală:

1. Dominarea – încercarea de a impune celorlalți propriile valori culturale
2. Divergența – se acceptă faptul că ceilalți au alte valori culturale, dar nu există capacitatea
de armonizare a acelora cu propriile valori culturale.
3. Asimilarea – adaptarea la valorile culturale ale celuilalt, desconsiderând pe cele proprii.
4. Sinteza – găsirea unui nou set de valori culturale proprii, care să înglobeze și valorile
celuilalt. Cheia o constituie găsirea unor punte comune / acceptabile de ambele părți.
Exemplu: La arabi, refuzul unei cești de ceai sau cafea este o impolitețe. Un european, care obișnuiește să-și
termine cafeaua, întâlnindu-se cu un arab, a fost nevoit să bea 23 de cești de cafea doar pentru că, ori de câte ori
se golea ceașca, gazda i-o tot umplea, iar el nu putea să refuze, gândindu-se că ar fi nepoliticos. Soluția era,
desigur, să-și bea cafeaua astfel încât ceașca să nu i se golească, ceea ce ar fi însemnat însă abdicarea de la
principiul propriu de a-și termina cafeaua.
Etapele formării competențelor interculturale:

1. Diminuarea etnocentrismului și realizarea stării de necunoaştere a adevăratelor valori ale
altor culturi.
2. Atenţia acordată unei culturi străine şi reprezentanţilor ei.
3. Dobândirea capacității de a interpreta adecvat valorile şi simbolurile altor culturi.
4. Acceptarea sau predispoziţia de a respecta diferenţele culturale, chiar şi pe cele care sunt
fundamental opuse propriilor noastre repere axiologice.
5. Aprecierea sau respectul pentru alte valori şi standarde culturale, până la o anumită formă
de identificare cu ele.
6. Adoptarea intenţionată a valorilor, standardelor culturale şi sistemelor de simboluri ale
celuilalt.
Tehnici de comunicare interculturală

A. Asertivitatea – comunicare fermă și respectuoasă față de celălalt.
Presupune afirmarea a ceea ce suntem/dorim fără a leza/blama pe celălalt.
Conține 4 aspecte:
-formularea cererilor,
Pag. 7
-refuzul cererilor,
-exprimarea sentimentelor pozitive și negative,
-inițierea+continuarea+încheierea unei conversații generale.
B. Negocierea – comunicare ținând cont de nevoile celuilalt, cu scopul de a obține un câștig

pentru ambele părți.
Structura ei este următoarea:
-investigarea nevoilor părţilor implicate,
-diagnosticarea punctelor de complementaritate a diferenţelor,
-identificarea modalităţilor de rezolvare,
-cooperarea,
-obținerea unui feed-back.
Metode de îmbunătățire a comunicării interculturale
1. Empatia – capacitatea de a te pune în locul celuilalt, de a înțelege și împărtăși situația în

care se află. Diferă de simpatie (afinitate, atracție, afectivitate pentru cineva).
2. Sporirea abilităților de cunoaștere și de relaționare:
a. cunoașterea propriei identități culturale
b. toleranța față de alte culturi
c. stabilitate emoțională
d. adaptabilitate și flexibilitate la contexte culturale diferite
e. cunoașterea scopurilor și a motivațiilor acestora
f. sociabilitate
g. umorul față de propria persoană (oferă capacitatea de auto-distanțare față de
propriul ego cultural)
h. curiozitatea ca interes pentru noi cunoștințe
i. capacitatea de control a situațiilor
j. capacitatea de gestionare a conflictelor
k. policentrismul ca opoziție a etnocentrismului.
l. meta-comunicarea = capacitatea de a comunica despre cum se comunică
3. Interes față de experiența culturală a celuilalt.
4. Viață socială la bord – greu de obținut, deoarece marinarii pot petrece timpul liber singuri
în cabină, prin intermediul noilor tehnologii de comunicare luând legătura cu familia, prietenii sau
propriile valori culturale.
Pag. 8
Curs 6
Managementul conflictului cultural
Conflictul cultural apare atunci când doi sau mai mulți actori, aflați în interacțiune, au valori
culturale divergente. Ele sunt inevitabile, astfel că este mai important să fie soluționate decât
abandonate.
Tipuri de conflict cultural:

A. după conținut:
1. esențiale - care vizează conținutul valorilor culturale
2. afective - generate de stări emoționale
3. pseudo-conflicte - nu există un conflict real, ci unul indus, cu scop manipulator
B. după gradul de putere:
1. pe orizontală - actorii sunt pe același palier al puterii, răspunderii, pregătirii etc.
2. pe verticală - actorii au grade diferite de putere, răspundere, pregătire, etc.
C. după durată și evoluție:
1. spontane – apar brusc, sunt de scurtă durată și se manifestă la nivel interpersonal
2. acute – au cauze necunoscute, sunt scurte dar cu manifestări intense
3. cronice – au cauze ascunse, detectabile uneori, sunt mocnite, au o evoluție lentă și
de lungă durată.
D. după subiecții implicați:
1. intrapersonale/individuale – se desfășoară în interiorul nostru, între da și nu, a face
sau a nu face, a fi de acord sau nu, etc.
2. interpersonale – au loc între două sau mai multe persoane
3. între persoane și diverse grupuri sociale – de o parte avem persoane, de cealaltă
parte grup social
4. intergrupuri – se manifestă între grupuri sociale
E. după efectele sociale :
1. constructive – rezolvarea lor duce la rezultate pozitive, creative.
2. distructive – urmările sunt lupte culturale între actori, ruperea relațiilor sociale,
apariția stărilor psihologice negative
Cauzele conflictului cultural:

1. Diferențe/incompatibilități ale valorilor culturale – când nu sunt gestionate corect,
diferențele culturale firești între actorii sociali pot degenera în conflict cultural.
2. Stereotipiile/prejudecățile – acestea influențează percepția asupra realității, iar diferențele
de viziune asupra realității pot duce la conflicte.
3. Conflictul de norme – normele sociale definesc standarde ale actorilor sociali. Încălcarea
acestora din partea altor actori sociali poate genera conflicte culturale.
4. Comunicarea – atunci când comunicarea lipsește sau este ineficientă, riscul de apariție al
unui conflict cultural este major.
Pag. 1
5. Sentimentele/emoțiile – când sentimentele/emoțiile sunt ignorate de unii actori sociali,

conflictul este pe cale de a începe, urmare a lezării demnității umane.
6. Competitivitatea exagerată – presiunea exercitată pe oameni, cu scopul de a atinge
anumite obiective, forțează concurența între aceștia, ceea ce poate duce la conflicte culturale.
7. Etnocentrismul.
Teoria aisberg-ului în evoluția conflictului cultural

Conflictul cultural seamănă cu un aisberg: are o mică parte văzută, dar există o mare parte
nevăzută.
Partea văzută – este formată din pretenții formulate, comportamente sesizate, fapte observate,
opinii exprimate, etc.
Partea nevăzută – este formată din ceea ce se întâmplă în interiorul actorilor sociali și nu se
poate observa deoarece fie nu este exprimat, fie nu se poate exprima: temeri, nesiguranţe, dorinţe,
sentimente, tabuuri etc.
Rezolvarea conflictului cultural:

Există câteva etape ce trebuie parcurse:
1. Anihilarea stărilor negative deja acumulate (mânie, agresivitate, dorință de răzbunare).
2. Intrarea părților implicate în dialog intercultural, pentru a putea înțelege mai bine
diferențele care le separă.
3. Identificarea / abordarea cauzelor reale ale conflictului.
4. Căutarea unor soluții reciproc avantajoase, pentru apropierea interculturală.
Strategii de rezolvare a unui conflict cultural1:

1. Faceți o prioritate din a avea relații bune cu cei de alte culturi.
2. Separați oamenii de probleme. În multe situații, problemele profesionale sunt sursa unor
conflicte, nu oamenii în sine. Încercați să discutați problemele fără a afecta relațiile.
3. Clarificați pozițiile, înlăturând posibilitatea apariției unor confuzii.
4. Ascultați cu atenție poziția celorlalți și încercați să înțelegeți punctul lor de vedere: pe ce
este construit și de ce îl susțin.
5. Ascultați mai întâi, apoi vorbiți.
6. Stabiliți, de comun acord, care sunt elementele reale ce duc la divergență.
7. Explorați, împreună, opțiunile de a găsi o „a treia cale”.
Prevenirea conflictului cultural:

1. Stabilirea unor reguli de comunicare.
2. Căutarea unor căi de mijloc, ca mod de trăire în spațiile multiculturale, prin stabilirea clară
a unor norme/reguli de conviețuire și prin îmbunătățirea competențelor interculturale.
1
https://www.mindtools.com/pages/article/newLDR_81.htm
Pag. 2
Conflictul, de la fatalitate la oportunitate

Conflictul este inevitabil, dar apariția lui nu este o fatalitate. Unele conflicte pot fi chiar
benefice, dacă sunt gestionate corespunzător. Etapele acestei transformări sunt:
1. Acceptarea inevitabilității apariției unui conflict.
2. Anticiparea apariției unor conflicte culturale.
3. Conștientizarea diferențelor culturale dintre membrii echipajului.
4. Separarea clară a conflictului cultural de alte tipuri de conflict (de ex. conflicte din cauza
sarcinilor și responsabilităților profesionale).
5. Gestionarea/controlul emoțiilor negative.
6. Analizarea în detaliu a surselor, motivelor și conținutului conflictului.
7. Angajarea unor discuții lămuritoare, prin folosirea unor tehnici de stimulare:
a. încurajați membrii echipajului să-și exprime părerile diferite și să-și pună întrebări;
b. respectați opiniile celorlalți, chiar dacă nu vă sunt pe plac;
c. nu reacționați negativ la lucrurile care nu vă plac;
d. ajutați oamenii să vadă mai mult punctele comune decât cele divergente dintre ei;
e. stabiliți clar care sunt țintele de atins în urma discuțiilor și nu deviați de la acestea;
f. prezentați beneficiile realizării unei armonii; punctați că păstrarea unei stări de conflict
nu duce la un progres al relațiilor interpersonale, ci la o stagnare sau un regres.
8. Evaluați progresul obținut și încurajați menținerea lui, prin aplicarea dialogului
intercultural.
Dușmanii rezolvării conflictului cultural:

1. Dorința de a impune celorlalți punctul nostru de vedere. Eroarea constă în a crede că ei
vor accepta punctul nostru de vedere și vor ceda.
2. Ineficiența cu care ascultăm. Duce la neînțelegerea punctului de vedere al celuilalt.
3. Frica. Teama că lucrurile nu vor ieși așa cum vrem noi, teama de a nu pierde ceva la care
ținem, teama de a greși sau teama de adevăr duc la deformarea percepției asupra celorlalți,
deformarea propriei imagini și la lipsa de autenticitate.
4. Presupunerea că doar unul poate/trebuie să câștige. Evitarea soluțiilor win-win duce la
menținerea stării conflictuale.
Pag. 3
Curs 7 - 9
Background-ul cultural al marilor țări din crewing
Este foarte important să cunoaștem backgroundul cultural al națiunilor din care provine
personalul navigant pe mare, deoarece acesta ne oferă informații prin care putem optimiza
comunicarea interculturală la bordul navei.
FILIPINE1
Este o țară insulară în Asia de Sud-Est, cuprinzând Arhipelagul Filipine, alcătuită din peste
7000 de insule (mai precis 7641).
Deviza = „Pentru Dumnezeu, Oameni, Natură și Țară”.
Numele derivă din numele regelui Filip al II-lea al Spaniei.
Demografie la nivelul anului 2015:

Populație = 100,981 mil.
Capitala = Manilla (1,78 mil. )
Cel mai mare oraș = Quezon City (2, 936 mil. ) – a fost capitală între 1948 și 1986.
Limbi oficiale = Filipineza (bazată pe dialectul Tagalog) și Engleza
Există și 8 dialecte majore = Tagalog, Cebuano, Ilocano, Hiligaynon sau Ilonggo, Bicol,
Waray, Pampango, și Pangasinan.
Acestea derivă din diversitatea etnică a Arhipielagului. 28.1% Tagalog, 13.1% Cebuano, 9%
Ilocano, 7.6% Visayans/Bisaya (excludem Cebuano, Hiligaynon and Waray), 7.5% Hiligaynon, 6%
Bikol, 3.4% Waray, and 25.3% diverse alte etnii.
Religie (2010) = țară preponderent creștină cu 80,5% catolici, 10,8% protestanți, 5,57%
musulmani, 2% budiști și aproximativ 2% religia tradițională filipineză (un amestec între
creștinism, islam și mitologii diverse)
Flota comercială maritimă internațională2 = 446 vase (locul 24) din care 159 înregistrate în
alte țări.
Porturi majore = Batangas, Cagayan de Oro, Cebu, Davao, Liman, Manila.
Probleme de securitate = IMO a raportat că apele Mării Chinei de Sud și zona dintre Mările
Celebes și Sulu (Jolo) sunt catalogate ca ape cu risc ridicat de piraterie și jaf armat. În 2016 au fost
raportate 10 atacuri asupra a 6 vase, iar 18 echipaje au suferit răpiri. În zonă acționează Grupul Abu
Sayyaf, grup terorist jihadist islamic. În 27 februarie 2004 a comis cel mai mare atac terorist pe
apă, scufundând ferry-boat-ul SuperFerry 14, ucigând 116 persoane din 899 aflate la bord.
1
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/rp.html
2
Ibidem
Pag. 1
Personalul navigant filipinez

Filipine este una dintre țările care oferă cele mai mari resurse umane în industria maritimă,
având în jur de 100 de școli maritime.
Motivațiile sunt: salarii motivante, cursuri sponsorizate, muncă în mediul internațional, șansa
de a călători, plăcerea personală de a naviga, recomandări din partea familiei sau a rudelor,
indisponibilitatea unei cariere într-un alt domeniu preferat
În anul 2015 existau 215,500 navigatori3 (locul 2 în lume) dintre care 93,992 erau ofițeri4.
O practică întâlnită des este cea al „listei negre”, alcătuită din navigatori care nu sunt
reangajați de companiile de crewing, datorită unui istoric negativ.
Cultura filipineză este un amestec între cultura orientală și cea occidentală, cu influențe
mexicane, spaniole și americane (a fost colonie mexicană, spaniolă și americană).
Filipine este o societate puternic ierarhizată.

Societate de tip colectiv, cu membrii aparținând unui grup unde sunt legături destul de
puternice.
Societate de tip masculin, unde se trăiește pentru a munci. Performanța vine din
competitivitate iar conflictele sunt rezolvate prin luptă și îndepărtarea adversarului.
Filipinezii nu prea se preocupă de viitor ci mai mult de prezent, iar regulile și planificarea nu
trebuie să fie prea exagerate, fiind suficiente atâtea câte sunt. Dacă ceva nu merge nu trebuie prea
multă zbatere pentru a fi făcut să meargă, ci poate fi abandonat sau schimbat.
Filipinezii păstrează valori conservatoare, fiind preocupată mai mult de tradiții și de obținerea
de rezultate imediate.
Societatea filipineză este relativ restrictivă, normele sociale fiind esențiale într-o oarecare
măsură, dar contând și controlarea propriei vieți.
Bucătăria filipineză este, de asemenea, o sinteză a bucătăriilor spaniolă, chinezească,

americană și asiatică. Mâncarea este bazată pe orez, pește și fructe de mare. Chinezii au adus tăițeii
3
http://unctad.org/en/PublicationsLibrary/rmt2016_en.pdf
4
http://www.poea.gov.ph/ofwstat/compendium/2015.pdf
Pag. 2
și soia,spaniolii au adus ardeii iuți,roșiile,porumbul,tocanele condimentate și cârnații. Americanii au

venit cu pui, porc, vită, burgeri, hot-dog.
Se ia masa, în mod tradițional, de trei ori pe zi: micul dejun (almusal), pranzul (tanghalian) si
cina (hapunan), plus o gustare de după-amiaza (merienda, sau minandal).
Stereotipii despre marinarii filipinezi5:

A. Pozitive:
a. Muncesc din greu
b. Flexibilitate/adaptabilitate
c. Disciplinați/ascultători/respectuoși
d. Sociabili/fericiți/preocupați
e. Conservatori/morali/familiști
f. Aer occidental
g. Marinari înnăscuți
B. Negative:
a. Lipsă de leadership/inițiativă
b. Percepții diferite asupra riscurilor/siguranței
c. Sens diferit atribuit responsabilității
Sfaturi și avizări de comunicare interpersonală

1. Când salutați pe cineva de aproape, nu folosiți degetul arătător. El este folosit în Filipine
doar pentru câini. Folosiți totdeauna toate degetele sau palma.
2. Arătarea către cineva cu degetul arătător este considerată impolitețe. De regulă, se
folosește vocea și ochii îndreptați către acel cineva.
3. OK se semnalizează prin ridicarea degetului mare. Simbolizarea unui O cu degetul mare și
cel arătător simbolizează banii.
4. Salutările mână-în-mână se fac prin ușoară clătinare a mâinii. O scuturare mai energică
poate fi înțeleasă ca agresivitate.
5. Atingerea cotului înseamnă atragerea atenției.
6. Nu bateți pe umăr un filipinez.
7. Mâinile așezate în șold transmit mânie, supărare.
8. Ridicarea sprâncenelor sau ușoara ridicare a capului pot însemna DA, acceptare sau un
salut.
9. Titlurile sunt considerate importante, folosiți deci „domnule”, „doamnă”
10. Păstrați-vă calmul. Filipinezii tind să fie de partea celor calmi.
11. Nu îmbrățișați un filipinez în fața altor persoane.
12. Pierderea respectului este unul din cele mai grave lucruri care se pot întâmpla pentru un
filipinez, și este greu să reabilitezi situația. Nu-i insultați sau criticați în public. Evitați să fiți
nesinceri.
13. Filipinezii tind să nu comunice direct. Au tendința de a evita să spună direct NU, așa că
asigurați-vă că au înțeles foarte bine ceea ce ați vrut să le transmiteți.
5
https://www.intertanko.com/upload/126/Olivia%20Swift.pdf
Pag. 3
14. Filipinezii râd destul de mult. Nu pentru că sunt mereu bucuroși ci pentru că încearcă să
detensioneze o situație (să „descrețească frunțile”).
15. Nu-i asaltați verbal. Puteți fi acuzat de hărțuire verbală.
16. Evitați întrebările personale, câtă vreme ele se pun pentru a arăta interes față de o
persoană. Puteți răspunde la întrebările lor personale cu alte întrebări personale.
Mai multe:
http://www.ediplomat.com/np/cultural_etiquette/ce_ph.htm
Structura morală a filipinezilor (2013)6
6
http://www.pewglobal.org/2014/04/15/global-morality/country/philippines/
Pag. 4
RUSIA
Este cea mai mare țară de pe glob, ca întindere, numită și Federația Rusă.
Numele derivă din numele statului medieval Rus, populat de slavii estici.
Demografie la nivelul anului 2017

Populație = 144,498 mil. (77% în partea europeană, 23% în partea asiatică)
Capitala = Moscova (12,228 mil.)
Limba oficială = Rusa
Grupuri etnice = 81.0% Ruși, 3.7% Tătari, 1.4% Ucrainieni, 1.1% Bașchiri, 1.0% Chiuvași,
0.8% Ceceni, 11.0% alte
Religie = 71% ortodocși, 15% neafiliați, 10% musulmani, 2% alte confesiuni creștine, 1% alte
credințe.
Flotă comercială internațională7 = 1.143 (locul 11) din care 439 înregistrate în alte țări.
Porturi majore = Kaliningrad, Nakhodka, Novorossiysk, Primorsk, Vostochnyy, Kavkaz,
Saint Petersburg, Sakhalin Island
Personalul navigant rus

Rusia nu are o lungă tradiție a navigației, ea apărând după cele două războaie mondiale. În
1956 însă flota sovietică ajunsese pe locul doi în lume, după cea americană.
În anul 2015 existau 87,061 navigatori8 (locul 4 în lume) din care 16381 erau ofițeri9.
Cultura Rusiei își are originile în cultura slavilor din Est și se îmbină cu obiceiurile triburilor
nomade care i-au trecut teritoriul. Un filon important îl constituie creștinismul ortodox, ca o sinteză
a culturilor slavă și bizantină. De asemenea, cultura vestică are influențe la nivel legislativ, până la
momentul apariției ideologiei comuniste, care a lăsat urme adânci. Există elite culturale ale Rusiei
în literatură, arte, folclor, știință și tehnică.
7
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/rs.html
8
9
http://emsa.europa.eu/infographics/item/3095-seafarer-statistics-in-the-eu.html
Pag. 5
Rusia este o țară extrem de ierarhizată și centralizată. 2/3 din investițiile străine sunt în
Moscova, care concentrează 80% din puterea financiară a țării. Superiorii au autoritate deplină
asupra subordonaților.
Societatea rusească este relativ colectivă, relațiile interumane fiind importante.
Rușii preferă armonia socială și cooperarea, fiind destul de modești când e vorba de propria
persoană. Acceptă ordinele venite de la șefi, dar nu sunt întotdeauna apreciate.
Rușii sunt foarte atenți cu planificările, având una dintre cele mai mari birocrații din lume.
Preferă să cunoască contextul/detaliile unor situații.
Rușii sunt destul de progresiști, valorile tradiționale neavând prea mare importanță. Se
adaptează rapid situațiilor și au scopuri pe termen lung.
Comunismul și-a pus puternic amprenta pe societatea rusească, fiind socotită una destul de
normativă, În afară de cei tineri, mai adaptați la cultura occidentală, restul nu au multă încredere
într-un viitor mai bun.
Bucătăria rusească reprezintă o mâncare abundentă și consistentă, cu un bogat sortiment de

gustări picante. Elementul central al acestei bucătarii îl constituie supele si ciorbele. Se folosește
carne de pui, de găină și pește. Cartoful, varza, ceapa, usturoiul și murăturile sunt la mare cinste.
Smântâna este servită separat sau ca adaos în diferite preparate. Nu numai la micul dejun, ci la orice
oră din zi și după orice masă, este bine venit ceaiul rusesc. La începutul mesei se servește un
păhărel de vodka.
Stereotipii despre marinarii ruși10

1. Rușii sunt băutori înrăiți de votka – fals, nu sunt alcoolici, nu beau peste medie, dar e
adevărat că preferă votka în locul altor băuturi.
2. Rușii sunt plini de corupție – relativ adevărat. România are un scor de 48/90, Rusia de
29/90.
3. Rușii sunt persoane sobre – relativ adevărat. Rușii sunt foarte sobri cu străini din politețe.
Altfel, pot fi foarte expansivi și expresivi.
4. Rușii sunt superstițioși – adevărat. Istoria încărcată de ortodoxie, combinată cu regimul
ateist forțat au născut în sufletele rușilor tot felul de superstiții, de la bătutul în lemn și până la
„cioburile aduc noroc”.
5. Sunt persoane punctuale – adevărat.

1. Rușii au o mulțime de superstiții, unele comune cu românii:
a. zilele de 13 (marți și vineri) sunt ghinioniste.
b. nu-și dau mâna la salut în pragul ușii.
c. nu se întorc să ia ceva ce au uitat; dacă se întâmplă scuipă de 3 ori peste umărul
stâng, se uită în oglindă și zâmbesc.
10
https://www.tripsavvy.com/top-russian-stereotypes-that-are-true-1622431
Pag. 6
d. dacă două persoane spun simultan același lucru, trebuie să atingă repede ceva
negru și să-și pună o dorință
e. nu dau cadouri cuțite sau batiste
f. nu trec un inel dintr-o mână la cealaltă
g. nu se felicită înainte de ziua de naștere
h. nu fluieră într-o clădire crezând că banii vor zbura pe fereastră
i. o călătorie este sigură dacă cel ce pleacă stă jos 30 de sec. înainte de a părăsi casa.
j. sticla goală nu se pune pe masă (aduce ghinion) ci pe podea.
2. Rușii gustă umorul și anecdotele, dar nu faceți niciodată glume despre părinții cuiva.
3. Nu vă alarmați dacă rușii nu vă zâmbesc prea mult, o vor face după ce vă veți cunoaște
mai bine.
4. Bărbatul nu are inițiativa de a da mâna în salut cu femeia, ci femeia trebuie să ofere mâna
spre salut. Altfel, e suficient să dați puțin din cap pentru salut.
5. Nu vorbiți despre bani. Nu vă adresați cu „camarade”.
6. Dacă vorbiți despre vreme, veți lăsa impresia unei conversații nereușite.
7. Poți discuta cu rușii multe subiecte (sport, călătorie, cărți, evenimente curente din Rusia),
dar evitați discuții despre aspecte negative (Cecenia, stalinism, țarism, războaie mondiale,
holocaust, minorități etnice, diferențe tehnologice între Est și Vest, probleme
personale/familiale sau alcoolism)
8. Rușii simpatizează persoanele vesele, care râd, dansează sau beau câte un păhărel. Dacă
se întrece măsura, se consideră că se ascunde ceva.
9. Cadourile nu se desfac câtă vreme cel ce le-a dat este în preajmă.
10. Semnele făcute cu mâna (OK) sunt considerate nepoliticoase.
11. Cunoașterea culturii și istoriei rusești atrage aprecierea rușilor. Cunoașterea limbii la va
smulge admirația și prietenia. Chiar dacă nu reușiți, este apreciată și străduința de a învăța
câteva fraze comune.
12. Rușii sunt majoritar fumători. O glumă spune că la ruși, clădirile au două secțiuni:
fumători și fumători în lanț.
Mai multe: http://www.ediplomat.com/np/cultural_etiquette/ce_ru.htm
Structura morală a rușilor11
11
http://www.pewglobal.org/2014/04/15/global-morality/country/russia/
Pag. 7
INDIA
Este a doua țară din lume ca populație, numită și Republica India.
Deviza = „Doar adevărul triumfă”.
Numele derivă din „sindhu”, numele unui râu din Pakistan.

Populație = 1, 324 miliarde
Capitala = New Delhi (317,797). A nu se confunda cu Delhi, (Teritoriul Capitalei Naționale
Delhi), care include zonele adiacente (25,7 mil. )
Limba oficială = Hindi și Engleza
Mai sunt alte 14 limbi oficiale: Bengali, Telugu, Marathi, Tamil, Urdu, Gujarati, Malayalam,
Kannada, Oriya, Punjabi, Assamese, Kashmiri, Sindhi, and Sanskrit
Grupuri etnice = 72% Indo-Aryan, 25% Dravidian, 3% Mongoloid și alții
Religie = 79.8% Hinduism, 14.2% Islam, 2.3% Christianity, 1.7% Sikhism, 0.7% Buddhism,
0.4% Jainism, 0.9% others.
Flota comercială maritimă internațională = 340 vase (locul 29) din care 76 înregistrate în alte
țări.
Porturi majore = Chennai, Jawaharal Nehru Port, Kandla, Kolkata (Calcutta), Mumbai
(Bombay), Sikka, Vishakhapatnam, Dabhol, Dahej, Hazira
Personalul navigant indian

În 2015 India avea 86,08412 de navigatori, din care doar 7, 62613 erau ofițeri.
Cultura indiană este bazată pe filosofia Hindu, este bogată în mitologie, teologie și literatură
și are și la ora actuală numeroase practici religioase.
India este o societate relativ ierarhică, unde dominația celui mai puternic este importantă.
12
13
http://emsa.europa.eu/infographics/item/3095-seafarer-statistics-in-the-eu.html
Pag. 8
Societatea indiană este atât individualistă cât și de tip colectiv. Indienii pot aparține unui grup
dar își mențin și distanțele personale, urmare a influenței filosofiei hinduiste.
India este o țară unde masculinitatea își etalează puterea și bogăția, dar contează și practicile
religioase ale abstinenței și umilinței.
Indienii sunt obișnuiți cu incertitudinile și imperfecțiunile, iar lucrurile sunt luate așa cum
sunt. „Ajustarea” este la ordinea zilei, însemnând atât evitarea regulilor, cât și găsirea unor soluții
inventive la probleme dificile.
În India planificarea vieții este medie, indienii dorind rezultate obținute relaxat, în spirit de
toleranță față de tradiții,
Controlul asupra propriei vieți este relativ mic, viața socială fiind destul de dominată de
norme.
Bucătăria indiană cuprinde o mare varietate de bucătării regionale și tradiționale. Mesele sunt
compuse din 2-3 feluri de mâncare cu pui sau pește, garnituri variate cu orez, murături și un desert.
În nordul Indiei se folosesc laptele, iaurtul, untul si ardeii iuți. În sud se folosesc piperul, orezul,
tamarinul și nuca de cocos. Estul folosește pește și muștar, iar vestul a adoptat ingrediente
occidentale. În diverse zone se gătește fructe de mare, porc, supe cu tăiței. Curry este celebru în
India, iar carnea de vită o veți găsi foarte rar (vaca fiind socotită animal sfânt). Alte legume folosite
sunt lintea, fasolea, dovleculul verde, vinetele, roşiile, conopida sau spanacul. Printre nenumăratele
condimente, care sunt întrebuinţate în bucătăria indiana trebuie amintite: chimenul, coriandrul,
turmericul, păstăile roşii şi verzi de ardei iute, scorţişoara, curcuma, cuişoarele, nucşoara,
ghimbirul, anasonul, susanul sau ceapa şi usturoiul.
Stereotipii despre marinarii indieni

1. Nu sunt buni conducători de nave, având, de regulă, o educație insuficientă în domeniu –
relativ fals. Companiile evită să angajeze indieni pe funcții de conducere din prejudecată, dar
indienii se străduiesc să fie educați, convinși că educația le asigură viitorul.
2. Muncesc serios doar dacă le este frică de șeful lor – relativ fals. Sunt o mulțime de
indieni care muncesc serios și de calitate. E adevărat că sunt și cazuri când se încearcă doar bifarea
unei activități, calitatea nefiind o preocupare.
3. Sunt prost plătiți – relativ adevărat. Sunt numeroase cazuri în care patronatul indian
plătește cu întârziere sau la nivel minimalist personalul navigant.
4. Indienii sunt analfabeți – relativ fals. India are numeroase instituții educaționale, media
analfabetismului depășea în 2011 media globală cu doar 10% (India 26%, pe glob 16%)14. Dar e
adevărat că este țara cu cei mai mulți analfabeți de pe glob (287 mil. în 2011)

1. Salutul este de tip occidental (clătinarea și strângerea mâinii), dar este apreciată folosirea
formulei „namaste” (alăturarea ambelor palme în semn de rugăciune și o ușoară înclinare).
14
https://en.wikipedia.org/wiki/Literacy_in_India
Pag. 9
2. Salutul occidental „hello” prin clătinarea palmei la indieni este înțeles ca NU sau
PLEACĂ.
3. Atenție la legile care pedepsesc abuzul verbal prin utilizarea numelui unei caste de jos.
Sistemul de caste este încă folosit.
4. Clătinatul capului: clătinat lateral sau sus-jos înseamnă DA, clătinat transversal înseamnă
NU. Clătinatul în jurul axului nasului sub forma cifrei 8 înseamnă POATE (vezi Indian Headshakes
| What do they mean? la adresa https://www.youtube.com/watch?v=Uj56IPJOqWE)
5. Expresia „voi încerca” înseamnă un NU politicos.
6. Indienii socotesc talpa piciorului ca necurată. Îndreptatul tălpii către cineva sau atingerea
cuiva cu talpa este insultă. Dacă se întâmplă accidental, vă puteți cere iertare.
7. Și mâna stângă este considerată necurată. De aceea nu se folosește la mâncat sau la
primirea/predarea unor obiecte.
8. Nu atingeți capul unui indian. Este considerat sensibil.
9. Nu indicați spre cineva cu unul sau două degete (se practică doar pentru cei socotiți
inferiori). Puteți indica cu bărbia (dar nu spre superiori), mâna întreagă sau cu degetul mare.
10. În timpul mesei, nu se obișnuiește să se vorbească. În schimb, este permisă refularea
gastrică a aerului (popularul râgâit).
11. Nu se expune public sentimentul de afecțiune sau de mânie. .
12. Nu stați prea aproape de un indian. Spațiul personal/intim este foarte valoros.
13. Cadourile se oferă cu două mâini. Nu se deschid în prezența dăruitorilor. Sunt apreciate
cadourile din țara celor ce dăruiesc (parfumuri, ciocolată, mici obiecte ceramice)
14. Cereți permisiunea pentru a fuma. Nu se fumează în prezența celor mai în vârstă.
Mai multe:
http://www.ediplomat.com/np/cultural_etiquette/ce_in.htm
Structura morală a indienilor15
15
http://www.pewglobal.org/2014/04/15/global-morality/country/india/
Pag. 10
CHINA
Este prima țară din lume, ca populație, numită și Republica Populară Chineză.
Numele derivă din „Chīnaḥ”, numele unei străvechi populații derivate din statul lui Qin (sec.
IX BC), care desemna oameni cu pielea gabenă

Populație = 1,403 mld.
Capitala = Beijing (21,7 mil)
Cel mai mare oraș = Shanghai (24,15 mil)
Limba oficială = Chineza standard
Grupuri etnice = 91.51% Han (mandarin), restul alcătuiesc 55 grupuri etnice.
Religie = 73,5% neafiliați, 15,9% budism, 7,6% taoism și alte secte 2,5% creștini.
Flota comercială maritimă internațională = 4,052 vase (locul 2) din care 1,559 înregistrate în
alte țări.
Porturi majore = Dalian, Ningbo, Qingdao, Qinhuangdao, Shanghai, Shenzhen, Tianjin,
Guangzhou.
China a dat lumii cârma, sistemul de velaturi, compartimentarea cu pereții etanși, ecluzarea și
busola maritimă magnetică.
Personalul navigant chinez

China oferă cel mai mare număr de navigatori.
În 2016 erau înregistrați 243,06516 navigatori.
Cultura chineză este una dintre cele mai vechi și diverse culturi ale lumii. Este puternic
influențată de confucianism, fiind locul unde s-a născut hârtia. Fiind o țară întinsă, există diferențe
regionale. Literatura, artele, artele marțiale, astronomia, porțelanul, tehnologiile sunt doar câteva
direcții de dezvoltare puternică. Este a treia țară în topul turismului mondial.
16
Pag. 11
China este o societate ierarhizată, cu o polarizare clară pe relația superior-subordonat.

Stratificarea socială este clară și indivizii nu aspiră la poziții în afara rangului lor.
Societatea este de tip colectiv unde oamenii acționează mai mult în interesul grupului decât al
sinelui. Relațiile în cadrul grupului sunt prietenoase, dar sunt reci și pot deveni ostile față de
exteriorul grupului.
Chinezii sunt orientați spre succes și motivare. Chinezii își sacrifică familia și timpul liber
pentru muncă sau pentru studiu (în cazul studenților).
Incertitudinile sau ambiguitățile fac parte din viața chinezilor, lucru vizibil până și în limbajul
lor, care este plin de înțelesuri neclare, greu de priceput pentru occidentali. Chinezii sunt adaptivi și
antreprenoriali.
Cultura chineză este foarte pragmatică, planificarea vieții fiind esențială. Deși sunt adaptabili,
sunt perseverenți în atingerea unor obiective pe termen lung.
Societatea chineză este percepută ca una restrictivă, unde viețile indivizilor sunt controlate
de reguli din afara lor.
În bucătăria chinezească predomină orezul, legumele şi soia. Carnea şi peştele nu sunt folosite
în cantităţi aşa de mari ca în alte bucătării. Din cauza dimensiunilor ţării, este greu de vorbit despre
o bucătărie uniformă. În nord alimentul de bază nu este orezul, ci grâul. Mâncărurile tipice sunt
pastele, tăieţeii şi ravioli. Garniturile cele mai frecvente sunt usturoiul şi ceapa verde, iar
condimentele folosite sunt uşoare. În regiunea de coastă predomină peştele şi fructele de mare
precum şi supele uşoare. Cel mai adesea se mănâncă preparatele din carne de pasăre şi peşte, gătite
împreună cu legume şi foarte condimentate cu sos de soia. În regiunea continentală cele mai
populare sunt mâncărurile picante şi foarte condimentate. Domneşte ardeiul Shechuan – condiment
picant cu gust mai iute decât ardeiul iute. Cele mai populare condimente sunt sosul de soia,
ghimbirul proaspăt, sherry şi bulionul de pui. Multe mâncăruri sunt pregătite folosind tehnicile
gătitului rapid (Inventat din cauza lipsei de combustibil): constă în prăjirea foarte rapidă a unor
bucăţi mici, de aceeași mărime în ulei fierbinte, timp de câteva minute.
Stereotipii despre marinarii chinezi

1. Sunt prost plătiți și au multe drepturi încălcate – relativ adevărat, China ratificând recent
convenții internaționale care protejează personalul navigant de abuzuri.
2. Pot fi ușor controlați, fiind considerați „spărgători de grevă” – relativ adevărat, fiind
persoane care pun mai presus colectivitatea decât individul.
3. Sunt lipsiți de maniere – fals, dar cultura chineză este una cu reguli foarte diferite de
cele occidentale.
4. Sunt mâncători de câini – relativ adevărat, fiind vorba doar de o anumită specie, socotită
delicatesă. În rest, pot mânca aproape orice, orezul fiind unul din alimentele de bază.

1. Nu e politicos să indici către ceva sau cineva cu degetul. Folosiți toată palma.
Pag. 12
2. Dacă vreți să chemați pe cineva, folosiți toată palma clătinând-o în jos și aparent zgâriind
cu degetele aerul. Nu folosiți chemarea cu degetul arătător.
3. Nu există obișnuința de a avea contact vizual permanent, sau să privești drept în ochi. Cel
aflat mai jos în ierarhie va privi în jos. dra este suficient si să nu privești la celălalt mai mult decât
privește el la tine.
4. Strângerea de mână intensă este considerată impolitețe.
5. Zâmbetul este larg răspândit în China.
6. Suflatul nasului la masă este nepoliticos.
7. Cadourile se oferă cu ambele mâini și nu se deschid în prezența dăruitorilor. De preferat
să fie împachetate în roșu, galben sau roz, socotite culorile fericirii. Evitați florile (se dau doar la
înmormântări) sau ceasurile (se crede că arată prea repede trecerea timpului). Cei în vârsă refuză
prima oară darul, din politețe, dar puteți reveni.
8. Lăsarea unui singur bob de orez în farfurie este considerată ghinion.
9. Când toastați, cel mai în vârstă ridică paharul cel mai sus.
10. Ca și în India, evitați îndreptatul piciorului spre cineva. Scuturarea picioarelor înseamnă
alungarea norocului.
11. Evitați atingerea capului cuiva. Este socotit loc sacru. Și, în general, evitați atingerea
corpului unui chinez.
12. Obiceiul suitului picioarelor pe masă/scaun este socotit insultă.
13. Inspirarea și expirarea rapidă și zgomotoasă a aerului printre buze exprimă distragerea
atenției sau surprinderea.
14. Până nu ești beat, e nepoliticos să refuzi băutura.
15. Chinezii evită să spună NU direct. Folosesc în schimb POATE sau MAI VEDEM.
16. Evitați expresii ca „China Roșie”, „China comunistă” sau „Continentul China”
17. Evitați a sugera că Taiwan nu face parte din China. Numiți-l „Taiwan” sau „Provincia
Taiwan”, dar niciodată „China” sau „China liberă”.
18. Dacă sunteți aplaudat, faceți la fel.
19. Nu vă supărați dacă sunteți întrebat despre bani sau familie. Dacă nu doriți să răspundeți,
e suficient să schimbați subiectul.
Mai multe: http://www.ediplomat.com/np/cultural_etiquette/ce_cn.htm
Structura morală a chinezilor17
17
http://www.pewglobal.org/2014/04/15/global-morality/country/china/
Pag. 13
LECTURĂ
Marile tradiții gastronomice ale lumii sunt:
1. Bucătăria românească – Are la bază cerealele (grâu, orz și mai târziu porumb), legumele și verdețurile
(fasole, mazăre, varză, castraveți, ștevie, pătrunjel, ceapă, usturoi), carne și slănină de porc și pește, ouă și carne de oaie
sau de vită. Odată cu schimbarea condițiilor economice s-a diversificat și alimentația, iar în prezent consumul de pâine,
ouă, zahar, lactate și fructe nu mai constituie un lux. Ca preparate cu specific național sunt renumite sarmalele în foi de
viță sau de varză și ciorba de perișoare (venite din bucătăria turcească), ciorba de pește, fasole bătută, ardei umpluți cu
carne și orez, perișoare, mămăligă cu brânză, murături, salată oltenească, borș moldovenesc, piftiile de porc, mititeii și
ciorba de burtă. Dulciuri mai cunoscute sunt: cozonacul, plăcinta dar și prăjiturile „ardelenești” din osânză de porc.
Contopirea cu bucătăriile altor țări și dorința de a atinge perfecțiunea gustului și aspectului preparatelor culinare au
făcut din bucătăria contemporana româneasca o bucătărie diversă. Ca preparate tradiționale românești în afara celor mai
sus menționate mai sunt și: pastrama de berbecuț și șunculița afumată. Iar ca deserturi: prăjiturile ardelenești.
2. Bucătăria franceză - Alimentele se pregătesc cu unt, metoda înăbușirii fiind cea mai des folosită. Carnea și
sosurile se prepară, uneori, cu vin - băutură nelipsită. Prima masă este micul dejun. Salata verde, brânzeturile și fructele
asortate încheie cele două mese principale. Bucătăriei franceze îi datorăm: escalopul, sufleurile, maioneza, savarina,
tartele, șarlotele.
3. Bucătăria italiană - Este vestită prin pastele sale făinoase (macaroane, spaghete), prin pizza preparată cu
brânzeturi, prin brânzeturile rase pe răzătoare, prin consumul de vietăți mărunte de mare. Se mănâncă multă carne de
miel, orez, untdelemn de măsline, citrice. Masa principală este prânzul, băutura preferată este vinul.
4. Bucătăria englezească – Înseamnă, în primul rând, carne. Mai înseamnă cereale, pătrunjel verde tocat,
pudding și plăcinte tot cu carne. Mai înseamnă un dejun copios dar și cina ca cea mai bogată și mai consistentă masă a
zilei. Cina poate fi înlocuită cu un ceai, la care se servesc diferite preparate reci. Băuturile alcoolizate calde sunt, de
asemenea, o particularitate englezească. Deși în trecut bucătăria englezească consta doar în carne și legume fierte, în
prezent aceasta s-a diversificat foarte mult datorită faptului că societatea engleză a devenit cosmopolită. Astfel
comunitățile evreiești, arabe, chinezești, indiene și-au adus contribuția pe plan culinar.
5. Bucătăria germană - Folosește din plin carnea de porc de vacă și de pasăre, peștele, untura de porc, cartoful.
Supele, sosurile, salatele, pastele făinoase și aluaturile, berea, compoturile se întâlnesc mai frecvent decât în alte
bucătării. Bucătăriei germane îi datorăm șnițelul, salata de castraveți, salata de cartofi, ștrudelul cu mere. Bucătăria
germana folosește cel mai mult cârnații (se cunosc mai mult de 1500 varietăți); sunt produse și exportate cu mult succes
foarte multe feluri de pâine. Renumite sunt și numeroasele rețete de preparare a verzii (creata, alba, roșie, de Bruxelles,
precum și cea acrită). Șnițelul și ștrudelul de mere sunt datorate bucătăriei vieneze și nu celei germane.
6. Bucătăria scandinavă - Cuprinde sandvișuri pe pâine albă, servite la orice oră din zi. Masa caldă unică este
servită pe la orele 17-18. Peștele joacă un rol important în alimentație, dar scandinavii consumă și mari cantități de
carne de porc, vacă, berbec, oaie, pasăre, vânat, bine condimentate. Finlandezii prepară o renumită plăcintă de pește, iar
norvegienii, perișoare de pește. Mâncărurile nu sunt servite într-o anumită ordine sau după un anumit criteriu în cadrul
meniului. Neputând cultiva vița de vie și măslinul, popoarele nordice s-au folosit de bere, cidru și hidromel, respectiv de
unt și untură. Bucătăria scandinavă utilizează pentru sandvișuri, foarte des, felii de pâine foarte uscate, produse din făină
albă, dar mai ales intermediară sau de ovăz.
7. Bucătăria spaniolă - Produce mâncăruri consistente și picante, cu numeroase mirodenii care fac să se șteargă
gustul specific al ingredientelor carnate. Ca exemplu avem ardei copți cu aluat și cașcaval. Alte mâncăruri tradiționale
sunt paella (orez cu fructe de mare); tortilla (cartofi, ou și ceapă prăjite în tigaie sub formă de omletă). Condimentele
mediteraneene nu lipsesc niciodată.
8. Bucătăria maghiară - Folosește carnea grasă de porc, slănina preparată cu boia, cu piper sau afumată, carnea
de gâscă îndopată și ardeiul iute. Gulașul a fost adoptat de toate bucătăriile învecinate cu Ungaria, ca și de poporul
german. Specific naționale sunt însă și papricașul și supa de pește de Szeged. Preparatele sunt grase, cu rântaș, cu
îngroșală multă de făină și smântană, iar sosurile sunt groase si grase. Smântâna însoțește supele de legume, salatele și
sarmalele. Cunoaște o varietate mare de prăjituri, torte și prăjiturele. Foarte răspândită este torta dobos, apreciată și în
România. Deseori se întâlnesc în această bucătărie și pastele făinoase.
9. Bucătăria bulgărească - A fost influențată de cea turcească, aceasta având un impact asupra alimentației
tuturor țărilor din Balcani. Bulgarii, pricepuți cultivatori de zarzavaturi și de fructe, dar și crescători de vite, consumă
mult lapte acru, multă fasole, roșii și ardei gras. Preparatele calde din legume (iahnie, plachie, ghiveci, musaca) sunt
variate și au gust picant. Un amestec de condimente asociază sarea cu cimbrul, piperul și boiaua de ardei. Ca deserturi
cu specific național, ei prepară plăcinte, baclavale, orez cu lapte, compot din fructe uscate. La mesele festive, fructele au
și rol decorativ.
10. Bucătăria orientală - Este multiculinară, cu o folosire diferențiată a mirodeniilor. Ceapa, usturoiul, prazul,
orezul, fasolea, bobul și lintea sunt foarte apreciate pentru că se pot păstra mai mult timp la climă uscată. Carnea
Pag. 14
preferată este cea de pasăre, de oaie sau de berbec. Carnea de porc este consumată mai puțin. Fructele uscate (nuci,
arahide, curmale, prune) sunt folosite în mâncăruri cu carne, în salate și prăjituri. Preparate specifice orientale,
binecunoscute și la noi, sunt: pilaf, pastramă, kebab, halva, rahat, nuga. Se consumă multe citrice și mulți struguri. În
zilele calde se bea multă apă și ceai cald concentrat. Cafeaua turcească, cunoscută în toată lumea, nu este atât de larg
răspândită în Orientul Apropiat pe cât s-ar crede. În prezent, cel mai mic consum de cafea pe cap de locuitor este în
Turcia și în Egipt.
12. Bucătăria thailandeză - Poate satisface gusturile gurmanzilor rafinați din toată lumea. În mod normal
thailandezii prăjesc pe grătar carnea și peștii de mare proaspeți și îi mănâncă cu un amestec subțire cremos care are o
aromă dulce-acrișoară. O metodă populară de a găti este salata thailandeză, care diferă de cea vestică, pentru că sosul
thailandez nu conține grăsimi în ingredientele sale. Se adaugă pur și simplu o porție de condimente sărate precum sos de
pește cu sare, suc de lămâie, chili și uneori usturoi și salată și se amestecă. Se pot face diverse feluri de mâncare cu
salata thailandeză fie salată din creveți, din porc, din papaya, salată de vită etc. Arta de a găti mâncarea thailandeză a
evoluat în contact cu influențele culturale ale altor țări, în special China și Europa de Vest. Au adoptat din bucătăria
chinezească o metodă rapidă de prăjire și au creat multe sortimente de antreuri prăjite prin agitare în meniul lor. O altă
influență se reflectă în folosirea pe scară largă a tăițeilor thailandezi, care au un gust dulce, sărat și uneori condimentat.
Un fel special sunt tăițeii crocanți. În trecut laptele din nuca de cocos era folosit doar la desert și la anumite feluri de
mâncare. Acum este un ingredient important, la fel ca zahărul de palmier și făina de orez. Odată cu sosirea lor,
portughezii au introdus ouăle în ultimul fel de mâncare. Astfel că, desertul portughez facut din sirop de zahăr și
gălbenușuri de ou este bine cunoscut până în ziua de azi. Bucătăria vestică a avut și ea, o puternică influență.
Thailandezii manâncă mâncarea cu orez. Folosirea alunelor și a nucii de cocos în mâncărurile gătite cu curry este și ea
tipic thailandeză. Ierburi distincte se amestecă cu acreala picantă a lamâiei proaspete sau cu dulceața plăcută a zahărului
de palmier. Ierburile și mirodeniile folosite drept ingrediente sunt mult mai aromate decât cele vestice și fiecare fel de
mâncare thailandez are un buchet diferit.
Pag. 15
Curs 10-12
Apropierea practică de alte culturi
A. Dialogul cu persoane de alte culturi

Vom experimenta câteva situații imaginare de dialog cu persoane de diverse naționalități,
pentru a descoperi câteva caracteristici culturale.
1. Dialog cu un filipinez 1
Sunteți căpitan pe un vas ce a sosit de câteva ore într-un port. Ați rezolvat procedurile de
andocare și vă pregătiți să vă odihniți. În acel moment, nostrom-ul (filipinez) vă strigă:
- Salutare, căpitane…Este aici un om care are nevoie de o semnătură.
- Pentru ce?
- Pentru niște extinctoare noi pe care le-a adus.
- Și de ce nu semnezi tu?
- Păi. . . eu? Ok, căpitane, semnez eu.
De ce a ezitat filipinezul să semneze? Deși avea autoritatea să o facă, a ezitat. Pentru un
european, contează mai mult rezolvarea unei probleme decât ierarhia (efectul democrației). Dacă o
decizie luată este corectă, europenii se așteaptă ca șefii lor să fie de acord cu ea, așa că o poți face și
singur. Filipinezul însă era atent la „lanțul ierarhic” (indexul PD este 94). A lua o decizie fără
consultarea șefului poate fi privită ca o obrăznicie în cultura filipineză.
2. Dialog cu un filipinez 2
Ați sosit în camera de comandă pentru a înlocui colegul dvs, ofițer de punte, filipinez. El este
nou la bord și cu câteva zile în urmă i-ați explicat sistemul ECDIS, dar se pare că încă mai are
nelămuriri.
- Bună ziua. Este ceva în neregulă cu ECDIS?
- Bună ziua. Nu, doar că. . . aș avea nevoie de ajutor.
- Desigur, îți mai explic odată ce nu ai înțeles.
- Da, e ceva mai complicat decât vasul pe care am fost data trecută.
- Sunt convins, dar când ți-am explicat acum câteva zile, ai spus că ai înțeles.
- Mda, scuze. . .
De ce a spus că a înțeles Filipinezul, când încă mai avea dubii? Ne-am aștepta ca el să fii spus
încă de data trecută că n-a înțeles ceva. Însă, datorită culturii lui, el încearcă să nu vă supere. Cauza
neînțelegerii lui ar putea fi interpretată și ca o explicații insuficiente din partea dvs. Și atunci, a ales
să spună că a înțeles, pentru a nu vă da impresia că vă agasează cu întrebările. Filipinezii sunt atenți
și la ceilalți (indexul individualismului e mic, 32). Așa că, pentru a evita astfel de situații, rugați pe
filipinezi să vă demonstreze practic faptul că a înțeles ce le-ați explicat.
Pag. 1
3. Dialog cu un rus 1
Sunteți în fața liftului, așteptând să vină. Pe lângă dvs. trece un membru al echipajului, rus:
- Așteptați degeaba. Nu vine. Este defect.
- Așa? Păi, cu cine aș putea să vorbesc. . .
- Să vorbiți cu cineva?...
- Da, să raportez că e defect
- Ah, poate că ar trebui cu electricianul.
De ce s-a mirat rusul de dorința dvs. de a raporta? De ce părea indiferent de situația
necorespunzătoare a liftului? Amintiți-vă de caracteristicile culturale ale Rusiei, unde comunismul a
strivit inițiativa personală, ei învățând să se adapteze situațiilor (index 95 LTO). Așa că rusul ori nu
știa că poate raporta cuiva defectul, așteptând să se rezolve de la sine, ori încerca să se adapteze
situației date.
4. Dialog cu un rus 2
Traversați o mare furtunoasă. De câteva zile vă simțiți inconfortabil datorită mișcărilor navei.
Pe lângă dvs. trece un membru al echipajului, rus. Încercați să intrați în dialog cu el:
- Hei, ce mare furtunoasă.
- Da, n-am dormit toată noaptea, zice rusul.
- Cred că nu va fi mai rău de atât. Poate spre sfârșitul zile se mai potolește furtuna.
- Oh, zice rusul, întotdeauna poate fi mai rău! Cred că ne vom mai chinui câteva zile.
- Hei, nu e nevoie să fii așa pesimist. Situația se îndreaptă. . .
- Nu sunt pesimist, sunt realist, închide rusul discuția.
De ce este rusul așa posac și lipsit de optimism? Poate că dvs. v-ați învățat să priviți mereu
partea pozitivă a lucrurilor, să așteptați un „happy-end”. Este specific culturii europene să te
gândești că, până la urmă, răul are un sfârșit. Însă rusul nu se percepe pe sine ca fiind pesimist, ci
realist. El doar spune un adevăr, plecând de la o realitate (n-a dormit). Indexul UA este mare, 95,
ceea ce înseamnă că rușii se bazează pe informațiile existente, nu pe ceea ce ar putea fi. În plus,
gradul ridicat de superstițiozitate îi face să creadă că un ghinion nu vine niciodată singur.
Pag. 2
5. Dialog cu un indian 1
Un membru indian al echipajului s-a îmbolnăvit și are dureri de cap groaznice. Aveți în
responsabilitate medicamentele de la bord și i-ați dat câteva pastile. A doua zi vă întâlniți cu el:
- Hei, cum te mia simți?Ai luat pastilele pe care ți le-am dat?
- Da, îți mulțumesc.
- Și, cum te mai simți?
- M-am simțit ceva mai bine după ce le-am luat, dar acum durerea a revenit.
- Vai, îmi pare rău, îți mai dau câteva pastile.
- Nu. nu, mulțumesc, nu e necesar.
De ce a refuzat indianul pastilele oferite? În cultura dvs.,suferința nu trebuie suportată și
atunci trebuie acționat pentru a o reduce sau a o face să dispară. Dar, în cultura indiană, suferința
face parte din viața omului. Pe de o parte, religia lor are această gândire, iar pe de alta, ei sunt
obișnuiți cu situațiile incerte, negative, fiind suficient să ne gândim la decalajele socio-economice
imense din India. Așa că atitudinea indianului este, din punctul lui de vedere, firească.
6. Dialog cu un indian 2
Sunteți căpitanul unui vas care este în port. Așteptați sosirea proviziilor, care întârzie. Vă
adresați ofițerului secund, care este indian și este însărcinat să supravegheze:
- Vreo veste despre provizii?
- Da, vedeți camionul de acolo?Doar ce a sosit.
- Perfect, o să chem echipajul de punte să încărcăm.
- Nu e nevoie, am spus deja nostromului să-i cheme.
- Ah, și mai bine. Atunci mă voi întâlni cu ei la puntea de aprovizionare.
- Nu cred că ei ar aprecia asta.
De ce este așa de sceptic indianul? În cultura dvs. , implicarea șefului poate fi văzută ca
benefică pentru că realizările sunt mai importante decât statusurile sociale. În India, însă, este altfel.
Sistemul de caste a impus o stratificare socială clară, unde superiorii nu fac munca subordonaților.
Așa că indianul are dreptate să privească sceptic către intenția dvs. de a vă implica în „munca de
jos”. Apar întrebările ce ar duce spre nesiguranță (de ce ar face căpitanul așa ceva? ce ascunde? care
îi sunt intențiile?)
Pag. 3
7. Dialog cu un chinez
Sunteți căpitanul și, într-o ședință, anunțați că a apărut o problemă ce trebuie rezolvată. Ați
auzit de la un membru al echipajului că nostromul, un chinez, are soluția de rezolvare. Așa că vă
adresați lui, cu intenția de a-l determina să spună care este aceasta:
- Nostrom, ai experiență cu astfel de probleme. Ce ne recomanzi să facem?
- Ăăă, nu sunt prea sigur. . nu prea știu dacă va merge, căpitanul (adică dvs. ) va decide.
- Cum, chiar nu știi ce-am putea face?
De ce este chinezul așa de reținut, deși știați că are o soluție? Pentru că, prin întrebarea dvs.,
lăsați impresia că nostrom-ul știe mai multe decât superiorul lui, căpitanul. Chinezii nu au cultura
„dezbaterilor”, ci sunt o societate puternic ierarhizată (PD este 80), unde relația superior-subordonat
nu implică posibilitatea ca subordonatul să spună superiorului ce are de făcut. De aceea chinezul își
va subestima propria idee în fața superiorului, lăsându-i posibilitatea de a decide și, implicit,
lăsându-i onoarea de a fi mai experimentat.
Pag. 4
B. Scenarii cu persoane de alte culturi

Experimentăm câteva scenarii de interacțiune cu cei de alte culturi, în care aveți posibilitatea
de a alege între mai multe variante. Variantă aleasă vă va da câteva informații despre motivațiile
care stau la baza interacțiunii dvs. cu un mediu cultural diferit.
1. Scenariul Filipine 1
Sunteți comandantul unui vas unde, în timpul voiajului, a avut loc un accident teribil, iar un
membru al echipajului moare. Din acel moment, membrii filipinezi ai echipajului par debusolați,
descurajați și chiar înfricoșați, pentru că ei cred că fantoma celui decedat bântuie pe vas. Nu mai
dorm singuri în cabină și nu vor să meargă singuri pe punțile vaporului, chiar și alarma de incendiu
de la magazia 2 a trebuit să fie verificată de un ofițer, pentru că marinarii filipinezi nu îndrăznesc să
meargă acolo. Ce veți face?
a) Asta este ridicol. Astăzi nu mai crede nimeni în fantome. Le voi ține un discurs în care le
voi spune să se adune și să facă munca pentru care sunt plății. Poate îi va ajuta și dacă le voi spune
că cei de la companie n-au nevoie de oameni care nu performează din cauza unor superstiții. Asta le
va aduce aminte cât de importantă este munca pentru toată lumea: companie și angajați.
b) Bineînțeles că sunt șocați, unul din colegii lor a murit și au nevoie de timp pentru a-și
reveni și a se împăca cu situația. Le voi reduce din activități și le voi da libere pentru a se restabili
psihic. Poate că, la nevoie, cer și ajutorul unui psiholog în primul port.
c) Trebuie să iau teama lor în serios. Credința lor în fantome este serioasă și pentru a-i face să
lucreze din nou trebuie să le arăt că sunt de partea lor. Nu contează ce cred eu , voi arăta respect
credinței lor, poate voi și discuta cu ei despre ce se întâmplă sau poate mă voi ruga împreună cu ei.
În primul port voi aduce și un preot la bord, pentru a binecuvânta vasul și a-l declara liber de
fantome în fața tuturor.
Soluție: Chiar dacă pare absurd, c) este soluția optimă în astfel de cazuri pentru că se apropie
de rădăcina problemei și încearcă să o rezolve. Fondul problemei este unul religios, nu unul
psihologic, oamenii ar putea înțelege că sunt luați de nebuni (b) sau că sunt disprețuiți și conduși
totalitar, ceea ce va spori frica și mânia lor, ducând la tensiuni în echipaj (a).
Concluzie: respect arătat credințelor religioase și valorizarea sufletului.
Pag. 5
2. Scenariul Filipine 2
Sunteți ofițer de punte și observați că un marinar filipinez face brusc o manevră greșită și
periculoasă. Din fericire, nimeni nu este rănit, dar a fost cât pe ce să se întâmple. Cum reacționați?
a) Înnebunesc de furie și mânie. Îl mustru imediat și mă răstesc la el că siguranța este pe
primul loc la bordul vasului, nici măcar demnitatea sau orgoliul lui.
b) Îi arăt cât de eliberat mă simt de faptul că nimeni nu a pățit nimic și încerc să dau vina pe
circumstanțe.
c) Îi spun că cel mai important lucru este că nimeni nu a fost rănit și îi amintesc să fie mai
concentrat la ceea ce face pe viitor. Când se va ivi ocazia, voi vorbi personal cu el.
Soluția optimă este c). Discuția personală, departe de ceilalți membri ai echipajului nu riscă să
îl facă să se simtă umilit față de colegi, ceea ce ar fi cel mai rău pentru el (caz a). Va trebui să
discutați cu el ce nu a mers bine și să-l faceți să înțeleagă cum trebuie procedat corect și care sunt
riscurile unui accident. Este recomandabil să încheiați discuția cu o glumă sau ceva pozitiv, pentru
a-l face pe marinar să se simtă relaxat în prezența dvs. Opțiunea b) este oarecum apropiată de ideal,
dar atribuirea responsabilității unor cauze imaginare nu va sensibiliza conștiința marinarului și nu
va preveni viitoarele situații riscante.
Concluzie: păstrarea demnității celor cu care interacționați.
Pag. 6
3. Scenariul Rusia 1
Sunteți comandantul unui vas unde softul de planificare a depozitării încărcăturii este destul
de complicat și este pe cale de a fi înlocuit de companie cu o nouă versiune. Căpitanul este rus și a
lucrat ani de zile cu vechea versiune a softului. va trebui să-i spuneți de înlocuire. Cum o faceți și ce
reacții așteptați de la el?
a) Voi fi suficient de atent în a explica situația și a-i oferi tot ajutorul meu dacă va avea
probleme cu operarea noului soft. Aștept de la el să fie sceptic.
b) Voi fi bucuros să-i aduc vestea cea bună, pentru că eu cred că va fi bucuros să audă că, în
sfârșit, vom avea un soft mai ușor de folosit și mai nou.
Soluția aparentă este b), dar rușii au o mare preferință pentru situațiile stabile, abordând
schimbarea doar când lucrurile se înrăutățesc grav. Așa că este preferabilă alegerea a).
Concluzie: valorizarea tradiției culturale.
4. Scenariul Rusia 2
Sunteți căpitanul unui vas și sunteți responsabil cu pontajul marinarilor. Unii dintre cei mai
mari petrecăreți de la bord se apropie de dvs. și vă întreabă dacă ar fi posibil ca mâine dimineață să
înceapă lucrul la 8, în loc de 6, V-ar place să le acceptați solicitarea, pentru că sunt un echipaj bun,
dar știți că mâine dimineață ajungeți în port și vasul trebuie să fie pus la punct de ei până atunci. Le
explicați asta și le spuneți că vă pare rău, dar că nu este posibil. Ei vă răspund că vor munci din greu
pentru a rezolva situația la timp, dar că vor să înceapă măcar la 7, nu la 6. Ce le spuneți?
a) În aceste condiții, acceptați cererea lor.
b) Nu vă răzgândiți și vă mențineți decizia. La 6 să fie la treabă neapărat!
În țările occidentale, soluțiile de compromis sunt acceptabile, dar în Rusia ele sunt văzute ca
semne de slăbiciune. Deși sunteți tentat să fiți „băiat bun” și să alegeți a), gândiți-vă că alegerea
dvs. are un efect și asupra atmosferei generale de la bordul navei. Nu v-ar plăcea să fiți luat de om
slab. În general, alegerea b) este mai sigură pentru protecția autorității dvs. dar dacă aveți dovezi
clare că alegerea b) ar înrăutăți situația, poate că a) este mai potrivit în anumite situații-limită.
Concluzie: fiabilitate și consecvență.
Pag. 7
5. Scenariul India 1
Sunteți comandant și îi spuneți ofițerului secund, indian, să scrie un raport despre siguranța
forajului ce a fost executat mai devreme. El vă întreabă când aveți nevoie de raport. Ce îi
răspundeți?
a) Îi spun că am nevoie de raport în două zile, pentru că sunt superiorul lui și i-am dat
instrucțiuni clare.
b) Îi spun că poate să-l scrie când are timp, pentru că nu vreau să-l grăbesc.
c) Îi spun că am nevoie de raport în două zile, pentru că altfel l-ar putea amâna prea mult.
Indienii cred că pot lucra mai bine dacă sunt supravegheați. Ei consideră că superiorii lor au
sarcina și calificarea de a stabili cum și pentru ce lucrează subordonații lor. Lăsarea deciziei pe
seama subordonaților nu face o impresie bună. Prin urmare, opțiunea b) se exclude din start, c) este
relativ bună, dar motivația nu e una potrivită culturii indiene. Rămâne că a) este soluția optimă, deși
occidentalilor li se poate părea totalitară.
Concluzie: respectarea superiorilor, cunoașterea propriului loc.
6. Scenariul India 2
În compania dvs. este tradiția ca membrii echipajelor din alte țări să-și aleagă un reprezentant
care să vorbească în numele lor. Sunteți comandantul unui vas care are marinari indieni și doi ofițeri
tot indieni. Echipajul nu vrea să aleagă reprezentantul, vă lasă pe dvs. să îl desemnați. Dvs. ați
vorbit deja cu nostromul ca să fie el reprezentantul, pentru că îl credeți potrivit pentru această
sarcină. Dar, când îl întrebați în public dacă acceptă, pare că se rușinează și vă sugerează să alegeți
pe ofițerul mai în vârstă, care este mai nou pe vas și nu îl cunoașteți așa de bine. Ofițerul mai tânăr
pare a fi mai degrabă distanțat față de echipaj și aveți dubii că s-ar descurca cu problemele care pot
apărea cu echipajul. Ce veți face?
a) Îi voi lăsa să voteze cum vor ei, pentru că ei știu cel mai bine.
b) Voi alege nostromul, pentru că e singurul pe care îl credeți potrivit.
c) Voi alege pe ofițerul mai în vârstă, cum a sugerat nostromul.
Alegerea este foarte dificilă și depinde de atmosfera de la bord. În general, pentru indieni
soluția c) ar fi mai potrivită. Încredințarea unei sarcini cuiva cu rang mai mare sugerează că luați
sarcina în serios. Dacă alegeți pe nostrom (b), care are un rang inferior față de ofițeri, ar crea
impresia că nu luați sarcina în serios și că o tratați ca fiind neimportantă, ceea ce îi va deranja pe
indieni. Dacă alegeți (a) dați impresia că transferați responsabilitatea pe seama celor inferiori, ceea
ce nu este bine văzut de către indieni (vezi scenariul anterior).
Concluzie: valorizarea rangului și a statutului
Pag. 8
7. Scenariul China
Sunteți căpitan pe un vas unde unul din marinari, chinez, pare că are probleme în a se
concentra la munca pe care o are de făcut. Nu este eficient și tinde să întârzie mereu dimineața.
Sunteți dezamăgit de situație, dar și îngrijorat de starea chinezului. Ce veți face?
a) Rugați unul din marinari să discute cu el și să afle ce probleme are. Pe cât posibil veți alege
unul dintre apropiații lui.
b) Voi merge și voi discuta personal cu el, este cel mai bine să fii cinstit.
c) Voi discuta cu comandantul despre situația lui, la urma urmei el este cel care trebuie să
discute cu membrii echipajului dacă sunt probleme.
Opțiunea a) este cea mai potrivită pentru cultura chineză. Aceasta îl poate încuraja să
recunoască faptul că are o problemă și este nevoie să o rezolve, plus că veți reduce riscul de a se
simți umilit în fața unui străin.
Opțiunea b) nu este potrivită pentru cultura chinezilor. Deoarece ei au foarte multe căi de
interacțiune socială indirectă, o abordare directă, ca străin, le poate induce ideea că eroarea a fost
atât de mare încât că se impune o demisie (ceea ce nu vă doriți). De aceea, a apela la opțiunea c),
unde străinul este și mai mare în rang, atrage după sine inducerea ideii că situația e cu mult mai
gravă decât necesitatea unei demisii, ceea ce ar amplifica inuman umilința chinezului.
Concluzie: păstrarea demnității celor cu care interacționați.
Pag. 9

CSM

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CSM

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cultură și multiculturalism

Nivelurile de distingere ale culturii

Elementele identității culturale:

A. Identitatea de sine conține elemente care:

B. Identitatea de grup conține elemente identitare (atitudini, comportamente și valori) care

d) Raportarea la un anumit teritoriu.

Motivația nevoii de cultură

Marile civilizaţii contemporane sunt următoarele:

Curs 1. Cultura. Componentele ei.

Curs 2. Dimensiunile culturale.

Curs 3. Diversitatea culturală la bordul navei.

Curs 4. Comunicarea interpersonală la bordul navei.

Curs 5. Comunicarea interculturală.

Curs 6. Managementul conflictelor.

Curs 7-9. Background-ul cultural al națiunilor mai importante în crewing.

Curs 10-12. Apropierea de alte culturi la bordul navei.

Ce este o „dimensiune culturală”

A. Dimensiunile culturale după Geert Hofstende

6. Indulgența / Restricție (I/R)– indică gradul de acceptare a faptului că fericirea cuiva

Pentru România, avem următoarele valori.

B. Dimensiunile lui Fons Trompenaars

C. Dimensiunile lui Richard D. Lewis

Cultura – totalitatea valorilor/reperelor morale, simbolurilor, normelor/regulilor (formale sau

Identitate culturală – este sentimentul de apartenență la un anume grup de valori (numite

Diversitatea culturală – faptul că între membrii echipajului există diferențe în privința

Procesul dobândirii competențelor interculturale

1. Sensibilizare și conștientizare – înțelegerea, în plan cognitiv și emoțional, a faptului că

Importanța competențelor interculturale la bordul navei

Diversitatea națională la bordul navei

Studiu UMC (2011) referitor la diversitatea culturală la bord4

Cu ce naționalități au interacționat românii la bord?

Bariere lingvistice experimentate la bord: accente stranii, folosire improprie a expresiilor

Dificultăți interculturale la bord: mâncare nesatisfăcătoare (40%), probleme cu superiorii

Ce informații ar trebui să conțină un curs de multiculturalism/interculturalitate: stereotipuri

Contextul comunicării la bordul navei

Mesajul – este unitatea de bază a comunicării, conținând informațiile ce se transmit. Poate fi

Nivelele comunicării umane.

Tipuri de comunicare la bordul navei

Funcțiile comunicării non-verbale:

3. Comportamentul vizual (ocluezica) – descrie folosirea contactului vizual în cadrul

4. Haptica – descrie folosirea contactului cutanat și a simțului tactil. Trimite la intimitate,

5. Paralingvistica – constituie fenomenele vocalice care însoțesc vorbirea indicând modul în

Barierele comunicării în cadrul echipajelor maritime

10 tehnici de îmbunătățire a comunicării interpersonale

Baza comunicării interculturale este alcătuită din interacțiunea identității culturale a

Factori care influențează dialogul intercultural:

Întâlnirea cu străinul se face pe trei coordonate:

În general sunt periculoase, deoarece simplificând realitatea, neagă unicitatea fiecărei

Cum se reduc sterotipurile/prejudicățile?

Forme ale discriminării:

Forme de reacție ale celor discriminați:

4. Pe bază de dizabilițăți/boli – este îndreptată contra celor ce suferă de anumite

Șocul cultural – reprezintă sentimentul de profundă dezorientare trăit la întâlnirea cu o

Poate avea efecte:

Tehnici de diminuare a șocului cultural:

• Găsiți modalități să acceptați și să vă descurcați cu lucrurile care nu vă satisfac 100%.

Nivelurile de competență interculturală:

Etapele formării competențelor interculturale:

Tehnici de comunicare interculturală

B. Negocierea – comunicare ținând cont de nevoile celuilalt, cu scopul de a obține un câștig

Metode de îmbunătățire a comunicării interculturale

1. Empatia – capacitatea de a te pune în locul celuilalt, de a înțelege și împărtăși situația în

Tipuri de conflict cultural: