INSOLVENȚA

Noțiune.

În literatura de specialitate au fost date mai multe definiții. Unii autori definesc
procedura insolvenței „ ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se
caracterizeaza prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor
exigibile”1.
Procedura insolvenței constituie un ansamblu de norme juridice, prin care se
urmărește obținerea fondurilor bănești pentru plata datoriilor debitorului aflat în
insolvență față de creditorii săi, în condițiile stabilite diferențiat pe categorii de debitori,
prin reorganizarea judiciară bazată pe un plan de organizare sau prin faliment.

Conținutul și desfășurarea procedurii insolvenței.

Legea nr. 85/2006 reglementează actele și operațiunile care alcătuiesc conținutul

proceddurii insolvenței, precum și desfășurarea acestei proceduri. Procedura insolvenței
se deschide în temeiul cererilor introductive ale persoanelor îndreptățite, în principal,
debitorul și creditorii.
Dacă sunt îndeplinite cerințele legii, judecătorul sindic dispune deschiderea
procedurii insolvenței, precum și măsurile necesare pentru cunoașterea situației
debitorului, a cauzelor și împrejurărilor care au dus debitorul în stare de insolvență, în
vederea stabilirii procedurii aplicabile: procedura generală și procedura simplificată.
Pe baza raportului administratorului judiciar, judecătorul sindic va dispune, în
condițiile legii, fie continuarea perioadei de observație în procedura generală, pentru a
analiza șansele de redresare a debitorului, în baza unui plan de reorganizare, fie
intrarea în procedura simplificată, adică procedura falimentului.
Procedura reorganizarii judiciare presupune întocmirea, aprobarea și
implementarea unui plan de organizare, care să ducă la revigorarea activității
debitorului, în vederea acoperirii creanțelor creditorilor. Organele care aplică procedura
sunt obligate să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor pe care le
implică procedura insolvenței, precum și realizarea, în condițiile legii, a drepturilor și
obligațiilor tuturor participanților la procedura insolvenței.

Elementele definitorii ale insolvenței.

Definiția legală cuprinde elementele definitorii ale insolvenței debitorului:

 Insuficiența fondurilor bănești disponibile. În concepția legii, insolvența
presupune incapacitatea de plată a debitorului. Aceasta incapacitate exprimă starea

1
I. Schiau, Drept Comercial, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2009.
1
patrimoniului debitorului, care face imposibilă plata datoriilor exigibile cu fondurile
bănești disponibile.
Procedura insovenței se aplică debitorului care nu poate plăti datoriile ajunse la
scadență cu sumele de bani de care se dispune. Neplata datoriilor este determinată de
lipsa ori, insuficiența fondurilor bănești de care debitorul dispune imediat pentru plata
datoriilor.
Așadar, debitorul este în insolvență când patrimoniul său este lipsit de lichidități ori
acestea sunt insuficiente2. În consecință, procedura insolvenței nu se poate aplica când
debitorul, deși dispune de lichidități nu plătește datoriile scadente.
Având în vedere acest element esențial al insolvenței, pentru aplicarea procedurii
insolvenței ar trebui ca, în toate cazurile să se aprecieze motivele neplății de către
debitor a datoriilor exigibile. Numai neplata datorată lipsei disponibilităților ori
insuficienței acestora justifică aplicarea procedurii insolvenței, iar nu simpla neplată a
datoriilor, care poate fi o dificultate vremelnică în care se află debitorul3.
 Neplata datoriilor scadente. Insolvența presupune neplata datoriilor
exigibile de către debitor. Cu toate că legea se referă la datorii, trebuie să avem în
vedere numai datoriile bănești ale debitorului. Pentru neexecutarea de către debitor a
obligațiilor având un alt obiect, decât plata unei sume de bani, se aplică regulile
dreptului comun, iar nu procedura insolvenței.
Starea de insolvență a debitorului impune ca datoriile să fie certe, lichide și exigibile.
Datoriile sunt certe când existența lor este neîndoielnică, adică asupra lor nu există un
litigiu4.
Datoriile sunt lichide în cazul în care cuantumul lor este determinat. Datoriile care
au ca obiect sume de bani, sunt totdeauna lichide5. Nu au caracter lichid datoriile al
căror cuantum urmează a fi stabilit de instanța judecătorească.
Datoriile sunt exigibile cand ele au ajuns la scadență, putându-se cere
executarea lor de îndată. În cazul obligațiilor pure și simple, datoriile sunt exigibile de la
data nașterii raportului juridic. Obligațiile afectate de un termen suspensiv devin exigibile
la îndeplinirea termenului.

Scopul procedurii insolvenței.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul acestei legi este instituirea unei
proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

2
Lichiditatea înseamnăcapacitatea pe care o are o unitate economic de a-și îndeplini la termen, cu resursele bănești
de care dispune, obligațiile de plată (Dicționarul complet al economiei de piață, Information business books,
București, 1994, p. 203).
3
M. Pașcanu, Dreptul falimentar roman, Ed. Cugetarea, București, 1926, p. 65.
4
Creanța nu este certă dacă este contestată de debitor (C. A. București, Secția comercială, decizia nr. 58/1999, în
Culegere, p. 208).
5
O situație specială există în cazul dobânzilor ce trebuie plătite de debitor pentru neplata la termen a sumelor de bani
datorate. A se vedea Tribunalul Timiș, sentința civilă nr. 21 din 25 mai 1993.
2
 Deși procedura insolvenței este un ansamblu de norme juridice prin care se
urmărește plata datoriilor debitorului aflat în stare de insolvență.

Căile și modalitățile de realizare a scopului procedurii insolvenței.

Legea nr. 85/2006 reglementează căile și modalitățile prin care se realizează

scopul legii.
Căile de realizare sunt procedura generală și procedura simplificată.
Procedura generală reprezintă procedura prin care un debitor care îndeplinește
condițiile prevăzute de art. 1 alin. 1, fără a le îndeplini simultan pe cele prevăzute de art.
1 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, intră, după perioada de observație, succesiv, în
procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau, separat, numai în
reorganizarea judiciară ori doar în procedura falimentului.
Procedura simplificată, reprezintă procedura prin care debitorul care îndeplinește
condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 intră direct în procedura
falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de
observație de maxim 60 de zile. Modalitățile de realizare a procedurii insolvenței sunt
procedura reorganizării judiciare și procedura falimentului.
Procedura reorganizării judiciare este procedura care se aplică debitorului
persoană juridică, în vederea achitării datoriilor debitorului, conform programului de
plată a creanțelor. Ea presupune întocmirea, aprobarea, implementarea și respectarea
unui plan de reorganizare, având ca obiect, fie restructurarea operațională și/sau
financiară a activității debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
Aplicarea procedurii reorganizării judiciare presupune continuarea activității debitorului,
urmărind obținerea sumelor de bani necesare pentru plata creanțelor creditorilor.
Procedura falimentului este procedura concursuală colectivă și egalitară care se
aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului
debitorului. Aplicarea procedurii falimentului are drept consecință încetarea acțivității
debitorului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Caracterele procedurii insolvenței.

Din definiția dată procedurii insolvenței rezultă și caracterele acesteia: caracter

judiciar, caracter colectiv, caracter de remediu sau de executare silită și caracterul
personal.
 Procedura insolvenței care are caracter judiciar. Procedura la care este
supus debitorul aflat în insolvență este o procedură judiciară. Toate actele și operațiunile
pe care le implică procedura insolvenței sunt reglementate de lege și se realizează sub
control judiciar de către organele investite cu aplicarea procedurii. Prin caracterul său
judiciar, procedura insolvenței constituie un mijloc de protecție, atât pentru creditori, cât
și pentru debitori.

3
  Procedura insolvenței are un caracter personal. În funcție de categoria de
persoane din care face parte, debitorului în stare de insolvență i se va aplica procedura
generală sau procedura simplificată.
 Procedura insolvenței are un caracter colectiv. Procedura insolvenței
urmărește satisfacerea creanțelor creditorilor debitorului aflat în stare de insolvență. Toți
creditorii recunoscuți participă împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor în
modalitățile prevăzute de lege. Caracterul colectiv al procedurii insolvenței reclamă un
tratament egal pentru toți creditorii, indiferent de natura creanțelor și de interesul public
sau privat reprezentat de creditori.
 Procedura insolvenței are un caracter de remediu sau, după caz, de
executare silită. Procedura insolvenței are ca scop acoperirea pasivului debitorului aflat
în insolvență. Acest scop se realizează fie prin procedura reorganizării judiciare, fie prin
procedura falimentului. Aplicarea procedurii reorganizării judiciare reprezintă un remediu
pentru activitatea debitorului, pe când procedura falimentului constituie un instrument de
executare silită asupra averii debitorului.

Condițiile aplicării procedurii insolvenței.

Ca procedură special, procedura insolvenței se aplică debitorului, în condițiile

prevăzute de Legea nr. 85/2006. Legea înțelege prin debitor o persoană fizică sau
persoană juridică de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la
art. 1, al cărei patrimoniu este în stare de insolvență. Rezultă că prin aplicarea procedurii
insolvenței trebuie îndeplinite două condiții:
 Prima condiție este ca debitorul să facă parte din categoriile de persoane
cărora li se aplică procedura insolvenței.
 A doua condiție este ca debitorul să se afle în stare de insolvență sau de
insolvență iminentă.

Dovada insolvenței debitorului.

Cel mai adesea, insolvența se manifestă prin neplata de către debitor a datoriilor
sale ajunse la scadență. Desigur, este vorba nu de o simplă neplată, ci de o neplată
datorată lipsei de lichidități. Întrucât insolvența are la bază faptul material al neplății la
scadență a datoriilor, înseamnă că insolvența se poate proba cu dovezi din care să
rezulte acest fapt, în condițiile art. 46 C. com.6. Dar, simpla neplată la scadență a
datoriilor nu este o dovadă suficientă, ci trebuie dovedită și incapacitatea de plată a
debitorului, adică lipsa lichidităților7.
Prin urmare, proba insolvenței reclamă administrarea unor dovezi din care
să rezulte cele două elemente: neplata la scadență a datoriilor și lipsa de lichidități. De

6
St. D. Cărpeanu, Probele în materie comercială, în „ Revista de drept comercial”, nr. 2/1994, p.27.
7
C. A. București, Secția comercială, decizia nr. 219/1999, în Culegere, p. 203.
4
obicei, mijloacele de probă folosite fac dovada unuia sau altuia dintre elemente,
prezumându-l pe celălalt.
Un mijloc de probă important în aceată materie îl constituie înscrisurile. Din
aceste înscrisuri pot să rezulte plăți neefectuate de debitor la scadență, cu precizarea
termenelor de plată și a temeiurilor deosebite ale datoriilor, sau incapacitatea de plată a
debitorului, cum ar fi atestarea lipsei disponibilului în contul debitorului8.
Au fost admise ca probe certificatele eliberate de judecătorie privind protestele
consemnate în registrul de proteste, precum și înscrisurile care atestă neexecutarea de
către debitor a unor hotărâri judecătorești9.
În cazul declanșării procedurii la cererea debitorului, o dovadă a insolvenței o
constituie însăși mărturisirea debitorului, rezultă din solicitarea aplicării procedurii
insolvenței. Cu toate că neplata la scadență a datoriilor comerciale este un fapt material,
totusi, nu s-a admis dovada încetării plăților prin proba cu martori. S-a considerat că
această probă afectează situația profesională a debitorului10.
De asemenea, nu pot fi folosite ca mijloc de dovadă nici registrele comerciale
ținute de comerciant. Într-adevăr, art. 31 C. com. Autorizează comunicarea registrelor în
caz de faliment, dar numai creditorilor care și-au declarat și declarat și verificat
creanțele, dacă se contestă activul sau pasivul falitului.
Deoarece dovada stării de insolvență a debitorului este dificilă, Legea nr. 85/2006
consideră că insolvența este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30
de zile de scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Deci, dacă în 30 de zile de la scadență, debitorul nu a plătit datoria față de unul
sau mai mulți creditori, el este prezumat în stare vădită de insolvență. Pentru a avea
beneficiul prezumției de insolvență, creditorul trebuie să prezinte dovezi din care să
rezulte datoria debitorului la scadența obligației.
Prin urmare, simplul fapt al neplății unei datorii în 30 de zile de la scadență
califică pe debitor ca fiind în stare de insolvență și, în consecință, dă dreptul creditorului
să ceară aplicarea procedurii insolvenței, indiferent de motivul neplății datoriei. Soluția
este menită să îl protejeze pe creditor.
Este adevărat că debitorul prezumat în insolvență poate, în apărare, să răstoarne
prezumția, făcând dovada că are lichidități, dar n-a plătit pentru motive întemeiate.

Subiecții procedurii insolvenței.

Dispozițiile legii insolvenței se aplică oricărei persoane fizice sau juridice care
desfășoară o activitate economică sub forma unei întreprinderi, cum ar fi, de expemplu,
comercianții, grupurile de interes economic, inclusiv cele care nu au calitate de

8
Tribunalul Argeș, Secția civilă și de contencios administrativ, decizia nr. 187/1994, în „Revista de drept
comercial”, nr. 4/1994, p. 90.
9
M. Pașcanu, op. cit., p. 68.
10
M. Pașcanu, op. cit., p. 69.
5
comerciant, societățile comerciale agricole și oricare alte persoane juridice de drept
privat care desfășoară și o activitate economica.
Comercianții
Fără a defini noțiunea de comerciant, legea insolvenței subliniază că sub aspect
organizatoric, comercianții – persoane fizice pot acționa individual sau în structuri
asociative lipsite de personalitate juridică. În cazul în care comerțul este exercitat în
condiții ilicite, este mai necesar ca oricând să se aplice procedura falimentului, care
culminează cu eliminarea din câmpul relațiilor de afaceri a celor care au scurtcircuitat
aceste relații.
Societățile agricole
Societățile agricole care au ca obiect de activitate agricultura sunt, în mod
tradițional, considerate necomercianți. Cu toate acestea, legea insolvenței le include
expres în domeniul său de aplicare.
Grupurile de interes economic
Grupul de interes economic este o persoană juridică cu scop patrimonial,
constituită prin act autentic, pe o perioadă determinată, prin asocierea a două sau mai
multe persoane, fizice sau juridice, în scopul înlesnirii, îmbunătățirii sau dezvoltării
activității economice a membrilor săi.
Alte persoane juridice de drept privat care desfășoară și activitate economică
Procedurile de insolvență se aplică și „altor persoane juridice de drept privat care
desfășoară activități economice”. În rândul acestora, sunt incluse asociațiile și fundațiile,
orice organizații non-guvernamentale care desfășoară în România activități economice,
asociațiile și cluburile de fotbal, societățile civile de avocați, practicieni în insolvență sau
medici care beneficiază de personalitate juridică și care desfășoară activități economice.
În schimb, asociația în participație, grupul de societăți ori societatea civilă, entități care
nu se bucură, în țara noastră, de personalitate juridică nu sunt supuse procedurii
insolvenței.

Organele care aplică procedura insolvenței

Instanțele judecătorești
Toate procedurile prevăzute de această lege, cu excepția recursului prevăzut la
art. 8, când instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic este
Curtea de Apel, sunt de competența tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul
debitorul.
Judecătorul sindic
În îndeplinirea îndatoririlor sale, judecătorul sindic va putea desemna, prin
încheiere, persoane de specialitate, stailindu-le și remunerația.
Conform legii insolvenței, atriuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul
judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele
și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Hotărârile judecătorului
sindic sunt definitive și executorii.Ele pot fi atacate cu recurs.
6
 Administratorul judiciar
În realizarea procedurii insolvenței un rol important revine administratorului
judiciar. Administratorul judiciar este o persoană fizică sau juridică, practician în
insolvență, autorizat în condițiile legii. În concepția Legii nr. 85/2006, administratorul
judiciar acționează ca un mandatar al justiției11. În vederea desemnării unui
administrator judiciar, practicienii în insolvență interesați vor depune la dosar o ofertă de
preluare a poziției de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care trebuie să
anexeze dovada calității de practician în insolvență și o copie de pe polița de asigurare
profesională. Prin ședința de deschidere a procedurii generale, judecătorul sindic va
desemna pe unul dintre ofertanți în calitate de administrator judiciar provizoriu, iar în
cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu. Creditorii
pot decide să confirme administratorul judiciar desemnat provizoriu de către judecătorul
sindic.
Lichidatorul
În procedura falimentului, un rol important îl are lichidatorul.
Lichidatorul este o persoană fizică sau juridică, practician în insolvență, autorizar în
condițiile legii, desemnat să conducă activitatea debitorului și să exercite atribuțiile și să
exercite atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, în cadrul procedurii falimentului.
Lichidatorul persoană fizică sau juridică, inclusiv reprezentantul acesteia trebuie să aibă
calitatea de practician în insolvență.

Infracțiunea de bancrută simplă

Conținutul legal.
Constituie infracțiunea de bancrută simplă și se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către
debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a
cererii de deschidere a procedurii în termen, care depășește cu mai mult de 6 luni
termenul prevăzut la art. 27.
Obiect.
Obiectul juridic generic al infracțiunii de bancrută simplă îl constituie relațiile
sociale privind normala desfășurare a activității în domeniul economic.
Obiectul juridic specific este unul complex. În principal, norma de incriminare
protejează relațiile sociale care au în vedere buna funcționare a activității economice
desfășurate de către persoanele care se află în insolvență. Obiectul juridic specific
adiacent este reprezentat de relațiile sociale care se formează în legătură cu protejarea
drepturilor creditorilor debitorului aflat în stare de insolvență.
Subiecții infracțiunii.
Subiectul activ al infracțiunii de bancrută simplă este calificat, el fiind un debitor
persoană fizică sau un reprezentant al persoanei juridice debitoare.

11
I. Turcu, Falimentul, p. 284.
7
 Subiectul pasiv principal este statul, întrucât el este cel mai responsabil de
asigurarea unui climat de normalitate pentru desfășurarea activităților comerciale.
Subiectul pasiv secundar va fi reprezentat de creditorul ale cărui interese financiare sunt
periclitate prin neintroducerea tardivă a cererii.
Conținutul constitutiv. Latură obiectivă.
Elementul material constă în adoptarea a două componente cu caracter
alternativ: neintroducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței sau introducerea
tardivă a unei astfel de cereri.
Urmarea imediată constă în starea de pericol creată12 pentru valorile sociale
ocrotite prin norma de incriminare. Urmarea principală constă în perturbarea bunei
derulări a activităților în domeniul comercial. Urmarea adiacentă constă tot într-o stare
de pericol în care sunt puse interesele creditorilor, întrucât fiecare zi de întârziere poate
agrava situația debitorului și, implicit, diminua șansele acestora de a-și mai recupera
creanțele.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea socialmente
periculoasă rezultă din simpla săvârșire a faptei, întrucât infracțiunea este una
formală. Infracțiunea de bancrută simplă este o infracțiune omisivă cu termen,
ceea ce înseamnă că ea se consumă la îndeplinirea termenului de 30 de zile plus
6 luni de la apariția stării de insolvență.
Latura subiectivă. Vinovăția poate îmbrăca forma intenției, directe sau
indirecte, dar și a culpei, deoarece în cazul faptelor omisive, pentru a nu avea
relevanță penală, legea trebuie să prevadă expres că se sancționează penal doar
fapta intenționată.
Forme. Modalități.Sancțiuni.
Actele pregătitoare și tentativa nu sunt posibile, infracțiunea fiind una cu
precădere omisivă. Consumarea acestei infracțiuni are loc în momentul în care
se îndeplinește termenul stabilit de Legea nr. 85/2006. În conținutul său intră un
interval fix indicat de Legea nr. 85/2006 – 30 de zile de la instalarea stării de
insolvență și unul cu conținut care diferă în funcție de lunile anului care intră în
atenție pentru calcularea sa13. Infracțiunea este susceptibilă de a fi săvârșită în
formă continuă.
Infracțiunea prezintă două modalități normative, respectiv neintroducerea
sau introducerea tardivă a cererii de declanșare a procedurii insolvenței.
Subiectul activ al infracțiunii de bancrută simplă se expune unei sancțiuni
cu închisoare de la 3 luni la un an sau uneia cu amendă.

12
Nu interesează dacă ajungerea în insolvență se datorează sau nu comerciantului.
13
Avem în vedere împrejurarea că lunile anului au durate diferite.
8
Infracțiunea de bancrută frauduloasă

Conținutul legal
Constituie infracțiune de bancrută frauduloasă și se sancționează cu închisoare
de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care:
 Falsifică, sustrage sau distruge evidențele debitorului ori ascunde o parte din
activul averii acestuia;
 Înfățișează datorii inexacte sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în
situația financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârșite în
frauda creditorilor;
 Înstrăinează, în frauda credirorilor, în caz de insolvență a debitorului, o parte din
active;
Obiect.
Obiectul juridic special este constituit, în principal, de relațiile sociale privind
norma de desfășurare a activității unui debitor. În mod adiacent, sunt ocrotite interesele
creditorilor debitorului.
Obiectul material îl constituie, după caz, evidențele debitorului, registrele
debitorului, alt act ori situațiile financiare ori o parte din active.
Subiecții infracțiunii.
Subiectul activ nu este calificat în mod expres de norma de incriminare. De cele
mai multe ori, subiectul este chiar debitorul însuși.
Participația este posibilă în toate formele sale, pentru existența coautoratului
calitatea specială cerută de norma de incriminare trebuind îndeplinită de toate
persoanele care săvârșesc nemijlocit fapta.
Subiectul pasiv este statul, ca responsabil cu asigurarea derulării relațiilor
comerciale în condiții de legalitate. În mod adiacent, subiectul pasiv este persoana
prejudiciată prin activitatea făptuitorului, în speță creditorul sau creditorii debitorului.
Conținutul constitutiv. Latura obietivă.
Elementul material al infracțiunii se înfățișează sub forma unei acțiuni în oricare
din modalitățile descrise de norma de incriminare, respectiv:
 Falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidențelor debitorului;
 Ascunderea unei părți din activul averii debitorului;
 Înfățișarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele sociețății, în
alt act ori în situațiile financiare, a unor sume nedatorate;
 Înstrăinarea, în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, a unei
părți însemnate din active;
În prima modalitate, prin „falsificare” avem aceepțiunea termenului de la infracțiunea
prevăzută în Codul penal la art. 288, însă raportat la evidențele debitorului.
Prin „sustragere” înțelegem deplasarea obiectului de la locul unde se află în alt loc, spre
a fi scos din sfera de dispoziție a sociețății.

9
„Distrugerea” presupune nimicirea, deșființarea fizică a obiectului, în cazul nostru,
evidențele debitorului. Prin „evidențele” debitorului înțelegem evidențele contabile, cele
de gestiune.
Ascunderea unei părți din activul averii debitorului înseamnă disimularea,
tăinuirea, punerea la adăpost a unei părți din activul sociețății, care se poate realiza prin
plasarea lichidităților în conturi nedeclarate, dosirea bunurilor mobile etc.
Înfățișarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele sociețății, în alt act
ori în situațiile financiare, a unor sume nedatorate are în vedere mărirea fictivă a
pasivului patrimonial.
Prin „înstrăinarea în frauda creditorilor” înțelegem înstrăinarea la prețuri derizorii, sub
prețul de cost sau la prețuri foarte reduse a unor active aparținând societății, în acest
mod fiind vorba de o micșorare a posibilităților de recuperare a creanțelor tuturor
creditorilor. Înstrăinarea trebuie să aibă ca obiect o parte însemnată din active,
împrejurare care este apreciată de organele judiciare.
Urmarea imediată a infracțiunii, prin raportare la valoarea socială ocrotită în
principal, constă în perturbarea derulării corecte a activității în domeniul relațiilor
comerciale.
Legătura de cauzalitate rezultă din însăși săvârșirea faptei incriminate, în cazul
modalității înfățișării de datorii inexistente sau a prezentării în registrele debitorului, în alt
act ori în situația financiară, a unor sume nedatorate.
Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție directă calificată prin
scop.
Forme. Modalități.Sancțiuni. actele pregătitoare și tentativa, deși posibile, sunt
lăsate în afara incriminării de către legiuitor. Infracțiunea se consumă în momentul
adoptării comportamentelor prin care se perturbează derularea activității comerciale.
Fapta se săvârșește prin patru modalități normative, respectiv falsificarea, sustragerea
sau distrugerea evidențelor debitorului, în alt act ori în situația financiară, a unor sume
nedatorate, înstrăinarea în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, a unei
părți însemnate din active.
Infracțiunea se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Infracțiunea de gestiune frauduloasă

Conținutul legal.
(1) Infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 214 alin. 1 din Codul
penal, se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 8 ani, atunci când este săvârșită de
administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum și de orice reprezentant
sau prepus al acestuia.
(2) Infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 214 alin. 2 din Codul
penal, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani, atunci când este săvârșită de
administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum și de orice reprezentant
sau prepus al acestuia, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
10
 Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin. 1 și 2 se pedepsește.
Obiect.
Obiectul juridic este complex. În principal, este avută în vedere derularea corectă
a activităților în cadrul procedurii insolvenței. În secundar, se dorește a fi protejate
interesele patrimoniale ale debitorului aflat în stare de insolvență.
Subiecții infracțiunii.
Subiectul activ al infracțiunii de gestiune frauduloasă prevăzută în Codul penal
poate fi persoana care are îndatorirea și obligația de a administra sau conserva bunurile
ce aparțin altei persoane.
Administrarea bunurilor presupune desfășurarea unor activități gospodărești,
corespunzătoare naturii sau destinației bunurilor. Conservarea se referă la luarea unor
măsuri de bază, de ocrotire a bunurilor pentru a nu fi sustrase, distruse sau degradate
și, în genere, orice alte activități necesare și menite a conserva integritatea cantitativă a
patrimoniului.
Subiectul pasiv este debitorul căruia i s-au produs pagube prin activitatea de
gestionare frauduloasă.
Conținutul constitutiv. Latura obiectivă.
Elementul material este reprezentat de orice acțiune sau inacțiune păgubitoare
pentru proprietarul bunurilor și care face parte dintre atribuțiile date prin lege în sarcina
administratorului judiciar și a lichidatorului.
Urmarea imediată constă în crearea unei situații de fapt păgubitoare debitorului
aflat în procedura de insolvență.
Legătura de cauzalitate. Pentru realizarea în întregul său a laturii obiective a
infracțiunii de gestiune frauduloasă, este necesar să se constate că între faptă abuzivă a
făptuitorului și situația de fapt în care se află bunurile gestionate există o legătură de
cauzalitate.
Latura subiectivă. Forma de vinovăție specifică infracțiunii de gestiune
frauduloasă este intenția. Actele păgubitoare pot consta uneori în acte omisive.
Forme. Modalități. Sancțiuni. Deși infracțiunea de gestiune frauduloasă poate fi
comisă sub toate formele,actele pregătitoare la infracțiune nu sunt pedepsite.Tentativa
este sancționată.
Infracțiunea se consumă odată cu executarea actelor ce constituie elementul material al
laturii obiective și producerea urmării imediate.

Infracțiunea de delapidare

Conținutul legal.
Însuțirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul
averii debitorului, precum și de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori
ori alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează constituie infracțiunea de
delapidare și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 15 ani și interzicerea unor drpturi.

11
 În cazul în care delapidarea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este
închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepsește.
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin una din următoarele acțiuni:
 Însușirea, respectiv scoaterea bunului respectiv din averea creditorului
insolvent prin trecerea lui în proprietatea administratorului
judiciar/lichidator/prepus/reprezentant al acestuia.
 Folosirea presupune întrebuințarea temporară a bunului în interes
personal al altei persoane, diminuând valoarea economică a bunului prin
folosirea lui;
 Traficarea de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau le
administrează administratorul judiciar sau lichidatorul averii debitorului,
precum și orice reprezentant sau prepus al acestuia.
Subiecții infracțiunii
Calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare o are numai administratorul
judiciar sau lichidatorul, precum și reprezentantul sau prepusul acestuia.
Subiectul pasiv al acestei infracțiuni este comerciantul aflat în stare de insolvență
a cărui avere este administrată de către administratorul judiciar sau de lichidator.
Obiectul material îl pot constitui doar banii, alte valori sau bunuri mobile pe care
le gestionează administratorul judiciar, lichidatorul sau orice reprezentant sau prepus al
acestora.
Elementul material al laturii obiective constă în însușirea, folosirea sau traficarea
bunurilor din averea debitorului, în interesul propriu sau al altei persoane.
Însușirea se realizează prin consum, întrebuințare sau înstrăinare. Folosirea presupune
o primă separare de averea debitorului, urmată de întrebuințare, având ca rezultat
păgubirea averii debitorului. Traficarea presupune, pe lângă scoaterea bunului din
avere, și predarea acestui bun în folosința altei persoane, în schimbul unui beneficiu.

Practică judiciară

1. Prin cererea adresată T r i b u n a l u l u i S u c e a v a - secţia

comercială, contencios administrativ şi fiscal la data de 10 decembrie 2007 şi
înregistrată sub nr(...), creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice S a solicitat
deschiderea procedurilor prevăzute de Legea privind procedura insolvenţei faţă de
debitoarea S.C. S. G. S.R.L.
Prin sentinţa comercială nr. 47/29 ianuarie 2008, judecătorul sindic a
admis cererea, cu consecinţa deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de debitoare şi a
desemnării, în calitate de administrator judiciar, a practicianului în insolvenţă CABINET
INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENŢĂ „AVOCAT D. S.”.

Urmare a faptului că nu s-au identificat posibilităţi de reorganizare a

activităţii debitoarei, prin sentinţa comercială nr. 219/8 aprilie 2008, s-a admis cererea

12
administratorului judiciar, cu consecinţa deschiderii procedurii de faliment faţă de
debitoare şi a desemnării, în calitate de lichidator judiciar a practicianului în insolvenţă
CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENŢĂ „AVOCAT D. S.”.
La data de 22 aprilie 2009, lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul
final, care cuprinde propunerea de închidere a procedurii faţă de debitoare în temeiul
art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că în patrimoniul debitoarei nu
au mai rămas bunuri.
Prin sentinţa nr. 488 din 5.09.2009, T r i b u n a l u l S u c e a v a –
Secţia comercială şi de contencios administrativ a aprobat raportul lichidatorului şi în
temeiul art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenţei
debitoarei S.C. S. G. S.R.L. Vama.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că raportul final a fost
comunicat creditorilor şi împotriva sa nu au fost formulate obiecţiuni, precum şi că în
averea debitoarei nu au mai rămas bunuri ce ar putea fi valorificate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea Direcţia Generală
a Finanţelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea a arătat că, lichidatorul nu
şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege în sarcina sa, în scopul maximizării averii
debitoarei, în sensul că nu a făcut uz de disp. art. 25 din Legea 85/2006, şi nu a depus
diligenţe pentru identificarea tuturor bunurilor indicate în procesul verbal de sechestru
nr. 3556 din 27.02.2007 încheiat de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului C-M.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului,
precum şi a motivelor invocate în recurs, ce vizează disp. art. 312 al. 5 Cod
procedură civilă, curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, din procesul verbal nr. 3556 din 27.02.2007 întocmit de
Administraţia Finanţelor Publice a mun. C-M. M, rezultă că s-a procedat la sechestrarea
unor bunuri aparţinând debitoarei, respectiv: un autoturism Daewo-Cielo, autocamion
U., autocamion S., remorcă autocamion S. şi autotractor Mercedes, cu o valoare
contabilă de 175.357 lei.
Dintre aceste bunuri, lichidatorul a procedat la identificarea doar a
autoturismului Daewo-Cielo, fără a face dovada că a depus diligenţe pentru
identificarea celorlalte, în vederea maximizării averii debitoarei şi implicit a realizării
scopului procedurii, acela de acoperire a tuturor creanţelor creditorilor debitoarei.
Aşa fiind, se impune a se clarifica situaţia juridică a celorlalte bunuri în
vederea valorificării lor, iar în situaţia în care au fost valorificate fără ca sumele să fie
înregistrate în contabilitate, în vederea analizării oportunităţii aplicării disp. art. 138 din
Legea 85/2006.
Pe cale de consecinţă, întrucât situaţia descrisă mai sus echivalează în
fapt cu o necercetare a fondului cauzei, în temeiul art. 312 al. 5 Cod procedură civilă,
recursul va fi admis şi sentinţa va fi casată, iar cauza va fi trimisă judecătorului sindic
în vederea continuării procedurii în sensul celor exprimate mai sus.

13
 2. Prin sentinţa comercială nr. 1877 din 26 august 2008 pronunţată de
judecătorul sindic al T r i b u n a l u l u i C o m e r c i a l C l u j în dosar nr. (...) s-a
admis cererea creditoarei ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE B. prin DGFP C
împotriva debitoarei SC M. SRL B. dispunându-se deschiderea procedurii insolvenţei în
formă simplificată faţă de aceasta din urmă şi desemnarea în calitate de lichidator
judiciar SP H. J.. Totodată judecătorul sindic a stabilit conform prevederilor art. 28 ca
debitoarea să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de textul mai sus
arătat în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, şi a stabilit în sarcina
lichidatorului obligaţia de a depune raportul prev de art. 54 din legea insolvenţei, cu
toate consecinţele ce decurg din aceasta respectiv efectuarea notificărilor, desemnarea
administratorului special, indisponibilizarea părţilor sociale, ridicarea dreptului de
administrare al debitoarei.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin cerere formulată
creditorul a invocat şi a făcut dovada existenţei unei creanţe ce întruneşte cerinţele prev
de art. 31 coroborat cu art. 3 pct 1, 6 şi 12 şi ale art. 1 alin (2) lit f din Legea nr. 85/2006.
Astfel, creditoarea deţine împotriva debitorului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă
de mai mult de 30 de zile iar această creanţă depăşeşte valoarea prag prevăzută de
lege.
Întrucât debitorul nu a contestat în termenul prev de art. 33 alin (2) din Legea nr.
85/2006 starea de insolvenţă şi cum din adresa emisă de ORC C rezultă că societatea
debitoare se află în lichidare pentru nedepunerea bilanţului anual pe anii 2005-2007,
judecătorul sindic a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 1 alin (2) lit f din
Legea nr. 85/2006 dispunând conform art. 31 coroborat cu art. 33 din aceeaşi lege
deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată faţă de debitor.
Totodată a desemnat potrivit art. 34 din Legea nr. 85/2006 în calitate de lichidator
judiciar SP H. J.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs CASA DE
INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA T., societate civilă profesională-practician în insolvenţă
compatibil care a solicitat admiterea recursului şi casarea parţială a sentinţei pronunţată
de judecătorul sindic în ceea ce priveşte desemnarea lichidatorului judiciar.
În motivarea recursului, se arată că, prin hotărârea judecătorului sindic este
nelegală prin perspectiva desemnării lichidatorului judiciar.
Astfel, recurenta a înregistrat la dosarul cauzei o ofertă de servicii prin care şi-a
manifestat disponibilitatea de a prelua poziţia de lichidator judiciar în dosarul mai sus
menţionat motivat de experienţa profesională necesară bunei administrări a procedurii
insolvenţei precum şi a faptului că această societate beneficiază de serviciile a 11
practicieni în insolvenţă.

Totodată la dosar a fost înregistrată o cerere de numire în calitate de lichidator

judiciar a aceleiaşi recurente, din partea creditoarei care a solicitat deschiderea
procedurii, ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE B.

14
 Deşi, prevederile art. 11 alin (1) lit c din legea insolvenţei prevăd obligativitatea
motivării lichidatorului judiciar de către judecătorul sindic, aceasta lipseşte cu
desăvârşire şi în plus desemnarea lichidatorului judiciar s-a făcut fără a se ţine cont de
cererea de numire formulată de recurentă pe de o parte cât şi de către creditoare nefiind
astfel respectată cerinţa legală impusă de prevederile art 11 alin (1) lit c din legea
insolvenţei.
Creditorul-intimata ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE B. prin întâmpinare
a solicitat admiterea recursului formulat de CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA
susţinând că aceasta întruneşte întrutotul cerinţele impuse de legea insolvenţei pentru a
fi desemnat lichidator judiciar iar desemnarea făcută de judecătorul sindic nu întruneşte
exigenţele art. 11 alin (1) lit c din legea nr. 85/2006, întrucât aceasta nu a fost motivată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi având în vedere dispoziţiile
art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este fondat pentru
următoarele considerente:
Prin sentinţa comercială nr. 1877/26 august 2008 pronunţată de judecătorul
sindic (ce face obiectul prezentului recurs) s-a dispus deschiderea procedurii de
insolvenţă în formă simplificată faţă de debitoarea SC M. COM SRL iar în calitate de
lichidator judiciar a fost numit SP H. J..
Recurenta CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA T. a înregistrat la dosarul
cauzei o ofertă de servicii prin care şi-a manifestat disponibilitatea de a prelua poziţia de
lichidator judiciar în dosarul având ca obiect cererea de deschiderea procedurii de
insolvenţă faţă de acest debitor.
Totodată la oferta de servicii s-a anexat certificatul UNPIR de funcţionare cu nr.
S. 0253, atestatul de membru UNPIR nr. 2A 0095 şi poliţa de asigurare profesională nr.
32439 din 18 ianuarie 2008 (fila 148, f.154 dosar nr. (...) al T r i b u n a l u l u i C o m e
r c i a l C l u j).
Totodată la dosar a fost înregistrată o cerere de numire în calitate de lichidator
judiciar a aceleiaşi recurente CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA T. din partea
creditoarei care a solicitat deschiderea procedurii, ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR
PUBLICE B..
Potrivit alin (1) al art. 11 la lit c din Legea nr. 85/2006 printre atribuţiile
judecătorului sindic prevăzute expres de lege se numără şi desemnarea motivată, prin
chiar sentinţa de deschidere a procedurii, a practicienilor în insolvenţă care au depus la
dosarul cauzei oferte de serviciu.
Această atribuţie reprezintă una dintre cele mai reprezentative, deoarece
judecătorul sindic are rolul de a supraveghea activitatea administratorului judiciar
provizoriu sau a lichidatorului stabilindu-i în acelaşi timp şi renumeraţia al cărui cuantum
va fi fixat potrivit criteriilor stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în
insolvenţă.

Pentru desemnarea administratorului judiciar provizoriu sau a lichidatorului,

judecătorul sindic poate ţine cont, pe lângă ofertele de servicii depuse şi de cererile
15
creditorilor sau chiar al debitorilor, în acest din urmă caz numai dacă cererea
introductivă a fost formulată de acesta în condiţiile art. 27 din lege.
Întrucât la dosarul cauzei şi-au depus oferte de servicii mai mulţi practicieni în
insolvenţă şi cum însuşi creditorul care a solicitat deschiderea procedurii a arătat că
doreşte desemnarea ca administrator judiciar pe recurenta CASA DE INSOLVENŢĂ
TRANSILVANIA T., judecătorul sindic a dispus numirea în calitate de lichidator judiciar a
SP H. J. în mod arbitrar fără a motiva în vreun fel această alegere şi totodată fără a
înlătura într-un mod care să poată permite exercitarea controlului judiciar, a altor
practicieni în insolvenţă.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că desemnarea lichidatorului judiciar
s-a făcut de către judecătorul sindic fără ca acesta să ţină seama de oferta depusă de
ceilalţi practicieni în insolvenţă, precum şi de cererea de numire formulată de creditoare
nefiind respectată cerinţa impusă de art. 11 alin (1) lit c din legea insolvenţei.
Pe de altă parte, desemnarea lichidatorului judiciar în persoana SP H. J. C-N s-a
făcut cu nerespectarea reglementărilor legale în sensul că această desemnare nu a fost
motivată în nici un fel. Cum în speţă existau mai multe oferte, selecţia acestora trebuia
să fie una rezonabilă şi în acelaşi timp desemnarea lichidatorului judiciar trebuia în mod
obligatoriu să fie motivată.
Deoarece aceste cerinţe nu au fost întrunite în speţă, în conformitate cu
prevederile art. 304 pct 5 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin (5) Cod procedură
civilă combinat cu art. 11 alin (1) lit c din Legea nr. 85/2006 se impune admiterea
recursului formulat de CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA T. iar hotărârea
judecătorului sindic va fi casată în parte doar în ceea ce priveşte desemnarea
lichidatorului judiciar.

16
 Bibliografie

1. C. Voicu și A. Boroi, Dreptul penal al afacerilor, Ed. C.H.Beck, București, 2006

2. D. Cărpeanu, Drept Comercial Român, Ed. All Beck, București, 2000;

3. I. L. Georgescu, Drept Comercial Român, Ed. All Beck, București, 2002;

4. I. Schiau, Drept Comercial, Ed. Hamangiu, București, 2009;

5. M-M Pivniceru, Procedura insolvenței, Ed. Hamangiu, București, 2009

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale;

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvența;

17