UNIVERSITATEA ROMÂNO – AMERICANĂ

FACULTATEA DE DREPT – IFR

PROFESOR COORDONATOR: ROBERT POPESCU

PROIECT RETORICĂ

STUDENT
FELEA ALINA DANIELA
Se dă textul următor:

„A tăgădui existența satanei și realitatea duhurilor rele înseamnă a fi mai nătâng decât un
soldat plecat în recunoaștere în teritoriul inamic care nu ar admite că acolo există un inamic
care ar putea face rău. Discutând despre acest subiect, doctor Bell arată ca <<electricitatea este
și ea misterioasă, dar nu îi negăm existența sau puterea. Putem fi siguri că electricitatea este
reală, pentru că putem vedea și simți ceea ce i se datorează, iluminatul și încălzirea locuințelor.
Or, dacă durerea, ura, războiul, suspiciunea, rasismul și altele sunt manifestări ale lucrării
diavolului, cine ar mai putea spune că nu există dovezi ale acestei realități în lumea de azi?>>
”

Analogia prezentă în fragmentul dat este validă sau nu?

Considerați că argumentarea predicatorului religios este validă din punct de vedere

argumentativ?

Argumentarea prin analogie este extrem de eficientă și frecventă cu precădere în

comunicarea politică și cotidiană și este acceptată ca formă de argumentare legitimă care poate
fi supusă criteriilor raționale de evaluare. De asemenea este și mai ușoară de înțeles pentru
masele de oameni întrucât folosesc simboluri sau concepte cu care aceștia interacționează
frecvent și care le sunt cunoscute. Transmiterea mesajului devine mai facilă datorită codului
comun de comunicare. Persuasiunea prin analogie asigură succesul oricărei argumentări,
indiferent de natura și premisele de la care se pornește.

Analizând structural dar și compozițional afirmațiile predicatorului religios putem spune

că acesta invită la înțelegerea unui fapt necunoscut făcând apel la ceea ce este cunoscut și
familiar ”ajutând” astfel auditoriul să iasă din tiparele științifice de analiză, combătând întocmai
știința prin excludere.

În prima parte a textului se concentrează pe analogia dintre ”existența satanei și a

duhurilor rele” și ”soldatul nătâng care nu admite existența unui inamic care ar putea face rău”,
analogie de susținere corectă din punct de vedere compozițional, întrucât este implementat
ființei umane să creadă în ceea ce vede și atinge. Putem vorbi în acest caz de o analogie
comparativă pozitivă distingând faptul că soldatul care pleacă la luptă este conștient de răul pe
care îl va găsi acolo și a tăgădui existența acestui rău nu poate fi decât o dovadă de nebunie și
instabilitate psihică, fapt pe care mizează și predicatorul afirmând că ”nu poți tăgădui existența

Page 2 of 4
satanei și realitatea duhurilor negre cum nici soldatul nu tăgăduiește existența inamicului pe
câmpul de luptă”. Real în schimb, vorbim despre ceea ce vedem clar și analogia de față nu ajută
întrucât soldatul a avut contact cu răul de pe câmpul de luptă, îl știe, îl vede și îl cunoaște,
existând dovada palpabilă a existenței acestui ”rău” pe când ”existența satanei și a duhurilor
rele” nu este încă susținută de dovezi științifice care ajută la concretizarea credinței în acest
sens.

În cea de-a doua parte, predicatorul face apel la știința însăși, o analogie mult mai clară
și veritabilă întrucât termenii acesteia aparțin unor domenii diferite. Știința însăși, pe de o parte,
care este studiată și dovedită și existența lucrurilor satanice pe de altă parte, aduc publicul în
ipostaza de a nu se mai îndoi de ceea ce nu văd fiind captați de existența luminii și a căldurii
datorate electricității, acceptând faptul că și lucrurile rele și satana există, întrucât putem vedea
rezultatele lor în războaie, uri, rasism și orice alte manifestări de gen.

Din punct de vedere al cantității de analogii prezentate, respectiv 2, la un fragment de

107 cuvinte, putem deduce că este un ”strigăt disperat” din partea predicatorului care încearcă
intruziv să insufle celor ce îl ascultă ideile pe care acesta le susține. Mai mult de atât folosește
elemente ce inspiră teamă astfel încât să capteze atenția și să pătrundă mai ușor în subconștientul
uman inoculând ideile și conceptele propuse. Putem vorbi aici de o multiplicare a analogiilor,
raportate la lungimea textului, fapt riscant deoarece conduce la crearea de confuzii și reduce
din efectul surprizei retorice.

Argumentativ, avem în cazul de față un argument plauzibil pentru ideea susținută și nu

unul forte întrucât o analogie eficientă presupune echilibru între logos și pathos, practic
plauzibilitatea comparației dar și implicarea convergentă a emoțiilor. Textul variază de la o
analogie la alta, rupând firul argumentării solide, nepermițând ascultătorului să se concentreze
și să analizeze o singură comparație de efect ci două. Contrar efectului scontat de a sublinia mai
mult existența diavolului, textul ne provoacă asocieri și emoții contraproductive.

Raportându-ne la tehnici de argumentare în cazul de față avem de a face cu aserțiuni și

nu afirmații întrucât argumentele încearcă să demonstreze de ce acel ceva este într-un anumit
fel și aserțiunea doar declară că acel ceva este într-un anumit fel după cum putem observa: nu
putem nega că răul există cum nu putem nega că există electricitatea și atât! Nu se motivează,
nu se demonstrează de ce, totul fiind ipotetic și cu miză pe analogie. Pe de altă parte putem
spune că premisele argumentării sunt atinse întrucât se încearcă demonstrarea adevărului unei
afirmații pe baza unei mulțimi de afirmații: Există satana pentru că există și conceptul de

Page 3 of 4
electricitate și răul în caz de război dar din nou se bazează pe analogie și nu pe informații
concise și exacte.

Predicatorul folosește concepte gata ”catalogate”, cu valoare de adevăr intrinsec, astfel

încât auditoriul, care poate nu are capacitatea de analiza el însuși afirmațiile prezentate, să le ia
de bune pe cele oferite de predicator. Cu ajutorul acestei tehnici își răspândește propriile
convingeri mai ușor și unui public extins deoarece mare parte din receptorii inițiali nu au
pregătirea sau exercițiul necesare pentru a reanaliza afirmațiile auzite dar care au capacitatea
de a răspândi mesajele în aceeași manieră în care le-au fost prezentate.

În concluzie, textul nu întrunește toate aspectele necesare unei argumentări corecte

științific vorbind dar înglobează elemente ce ajută la construirea unui text de impact pentru o
anumită categorie de persoane și urmărește liniar structura dialogului argumentativ, utilizând și
mijloace de susținere adecvate.

Page 4 of 4