PROIECT

CUPRINS
1. Consideraţii generale privind microbiota alimentelor

Produsele alimentare conţin un număr mare de microorganisme. Prin studiul microbiotei

alimentelor s-a ajuns la stabilirea unor norme microbiologice privind încărcarea cu microorganisme
a alimentelor, rolul microorganismelor la creşterea valorii biologice şi alimentare care diferă în
funcţie de tară.
Microorganismele benefice, introduse intenţionat sub formă de culturi pure în vederea
creşterii calităţii produselor alimentare, nu sunt privite drept contaminanţi, deşi în funcţie de durata
în care ele sunt active şi condiţiile de activitate acestea pot să producă adesea defecte senzoriale.
Microbiota specifică este formată din culturi starter, care odată introduse în produs conduc la
obţinerea unor transformări dorite. În aceeaşi categorie intră şi microbiota care se formează în
timpul procesului tehnologic (murarea castraveţilor, fermentarea mustului) care conduce la
îmbunătaţirea însuşirilor senzoriale ale produselor.
Microbiota nespecifică este formată din microorganisme facultativ patogene şi patogene.
Acestea au capacitatea de a fi saprofite, adică se dezvoltă în medii naturale în alimente şi patogene
adică se dezvoltă în celule vii. Microbiota nespecifică include microorganisme care ajung în organe
şi tesuturi ale organismelor vii, în cazul îmbolnăvirii sau distrugerii funcţiilor de barieră.
Microorganismele saprofite prezente în produse pot determina dezvoltarea unor procese
biochimice şi astfel condiţionează calitatea alimentelor.

1.1 Particularităţile microorganismelor contaminante

2
 În funcţie de acţiunea lor asupra alimentelor, microorganismele contaminante se împart în
patru categorii:
 microorganisme saprofite;
 microorganisme patogene;
 microorganisme facultativ patogene;
 microorganisme strict patogene.
Microorganismele organotrofe sau saprofite aflate în număr mare, produc degradări,
deoarece acţionează asupra compuşilor organici din alimente. Contaminarea produselor alimentare
este nedorită întrucât conduce la scăderea valorii nutritive şi biologice, iar în unele cazuri determină
imposibilitatea folosirii produselor în alimentaţie. Pe lângă modificarea însuşirilor senzoriale,
microorganismele pot produce compuşi toxici.
Microorganismele care pot produce produce compuşi toxici sunt:
a) bacterii de putrefacţie - depreciază alimentele bogate în proteine, şi astfel se pot acumula
substanţe toxice (amine biogene toxice), care determină modificări de gust şi miros.
b) Microorganisme toxicogene - determină îmbolnăviri prin consumul alimentelor în care s-
au dezvoltat microorganisme producând metaboliţi cu efect toxic.
Agenţii intoxicaţiilor prin consumul de alimente contaminante sunt:
 Clostridium botulinum- determină intoxicaţii grave, prin eliberarea în alimente a unor
neurotoxine cu efect letal;
 Staphylococcus aureus- produce intoxicaţii cu rată redusă de letalitate şi cu perioadă
scurtă de incubare ( în unele cazuri chiar după 30 minute de la ingerare). Riscul de întoxicaţie creşte
deoarece prin dezvoltarea acestor bacterii nu apar întotdeauna modificări de gust şi miros.
 Bacillus aureus. B.licheniformis şi B. subtilis- pot fi implicate în producerea de intoxicaţii.
B.cereus poate produce sindrom emetic, observat după 1-5 ore de la consum ( prin consum de orez
fiert sau prăjit) sau sindrom manifestat prin stări diareice după 8-16 ore ca urmare a consumului de
alimente reîncălzite sau condimentelor ce pot conţine un număr mare de spori.
 Mucegaiurile toxicogene - conduc la intoxicaţii denumite micotoxice având o perioadă de
incubare prelungită.
Microorganisme patogene si facultativ patogene se dezvoltă în alimente şi determină
îmbolnăviri la om atunci când gradul de contaminare este ridicat.
Dintre agenţii toxiinfecţiilor alimentare fac parte bacterii care aparţin următoarelor genuri/
specii :

3
  Salmonella - cuprinde specii ce sunt agenţi importanţi ai toxiinfecţiilor alimentare: S.
dublin, S. thphymurium, şi S.enteridis. Produsele cu risc ridicat de contaminare sunt produsele
lactate, ouăle şi carnea de pui.
 Listeria monocytogenes- produce listerioze, având o perioadă de incubaţie de câteva
săptămâni. Se dezvoltă în alimente păstrate prin refrigerare şi a celor consumate după reîncălzire
 Escherichia coli- produce colite hemoragice ( se transmit prin alimente şi declansează
infecţii chiar şi atunci când numărul de celule este foarte redus).
 Yersinia enterocolitică- este o bacterie psihotrofă, se poate dezvolta la temperaturi
cuprinse între 0-4 grade şi a fost izolată din lapte, carnea de porc si înghetată
 Vibrio parahemolyticus- este o bacterie izolată din ape marine şi se transmite prin
consumul de scoici, crustacee şi peşte
 Aeromonas- cuprinde bacterii ce sunt contaminanţi comuni ai alimentelor, cu aciditate
redusă păstrate la temperatura camerei sau prin refrigerare
 Clostridium perfringens- dezvoltarea lui pe produse alimentare este asociată cu formarea
de acid butiric şi gaze.
Microorganismele strict patogene - aceste microorganisme nu se pot înmulţi în alimente dar
pot fi tranferate de la om sau animale bolnave prin ingerare la indivizi sănătoşi.
Microorgansismele strict patogene duc la apariţia unor boli ca: furunculoze şi infectţii
cutanate ( Staphylococcus aureus), colibaciloze ( Echerichia Coli) şi febră tifoidă ( Salmonella sp).

1.2 Microorganisme- agenţi de alterare

Microorganismele de alterare sunt frecvent prezente în alimentele neprocesate şi cuprind

drojdii, mucegaiuri şi bacterii şi conduc la modificări nedorite ale calităţilor senzoriale şi nutritive
ale alimentelor ( modificări de gust, miros, culoare, textură şi consistenţă).
Alimentele cu o compoziţie chimică complexă şi cu un conţinut mare de apă cum ar fi
carnea, peştele, produsele lactate sunt considerate alimente perisabile şi sunt cele mai susceptibile
alterării. În cazul acestor produse se favorizează dezvoltarea bacteriilor Gram negative, incluzând
specii ale genului Pseudomonas, Acinetobacter care au activitate proteolitică şi lipolitică excluzând
produşi de alterare cu miros şi gust putred.
Alimentele conservate şi ambalate aseptic sunt considerate alimente stabile deoarece în urma
tratamentului termic se obţine o sterilizare, ceea ce presupune distrugerea tuturor microorganismelor
care s-ar putea dezvolta în aliment.

4
 În ceea ce priveşte alimentele cu o aciditate redusă, sterilizarea are ca scop reducerea
numărului de spori de Clostridium botulinium.

1.3 Microorganisme toxicogene (mucegaiuri şi bacterii)

a) Mucegaiurile toxicogene - acestea produc intoxicaţii cunoscute sub denumirea de

micotoxicoze, având o perioada lunga de incubare. Mucegaiurile pot forma colonii la suprafaţa
produsului şi în etapa de creştere colonială concomitent cu apariţia sporilor, şi pot să sintetizeze
produşi secundari de metabolism de natură hidrocarbonată cu o toxicitate foarte ridicată.
Omul şi animalele pot suferi intoxicaţii prin consumul de alimente mucegăite, intoxicaţii
care se manifestă prin îmbolnăviri ale diferitelor organe (rinichi, ficat). Micotoxinele au o toxicitate
mare, iar concentraţia maximă admisă pentru produsele alimentare este de 5-30 µg/kg produs.
Micotoxinele nu conţin azot în moleculă, motiv pentru care ele nu pot fi inactivate pe cale
termică, fiind deosebit de termostabile. Produc micotoxine, speciile următoarelor genuri:
 Aspergillus- produc aflatoxine denumite astfel de la specia Aspergillus flavus. Produc
aflatoxine unele tulpini ale speciilor: Aspergillus niger, Aspergillus parasiticus, Aspergillus wenti.
Prin încălzirea la 120º C timp de patru ore nu se distrug în totalitate aceste micotoxine. Aflatoxinele
nu sunt solubile în apă şi nici în solvenţi organici. Ochratoxinele sunt micotoxine elaborate de
Aspergillus ochraceus şi produc îmbolnăviri la nivelul rinichilor. Există însă micotoxine cu o
toxicitate mai redusă şi sunt produse de specii ale genului Aspergillus: gliotoxina şi acidul helvolic
produse de Aspergillus fumigatus, candidulina ( A. candidum) şi nidulina ( A. nidulans)
 Penicillium- pot produce peste 60 de toxine mai ales atunci când se dezvoltă pe cereale şi
furaje. Dintre speciile producătoare de micotoxine fac parte: P. islandicum, care se dezvoltă în
special pe orez şi produce micotoxine ( islanditoxina şi luteoskirina). P. expansum care determină
putrezirea albastră se dezvoltă pe fructe (mere) şi sintetizează patulina. Patulina este destul de
rezistentă la temperaturi ridicate, la pH acid şi are efect cancerigen. În cazul în care sucul de fructe
este supus fermentaţiei, atunci o parte din toxină se elimină din lichidul fermentat
P. citrinum- produce pe orez cetrinina cauzând afecţiuni renale. P. cyclopium se găseşte pe
cereale şi legume şi produce acidul ciclopiazonic. P. rubrum produce rubratoxină iar P. viridicatum
se dezvoltă pe orz şi orez producând o micotoxină ce determină o degenerare a celulelor renale.

5
  Rhizopus- produce micotoxine ce dau stări de oboseală şi poliurie
 Cladosporium- la temperaturi scăzute produce toxine de tipul acizilor carboxilici
nesaturaţi
 Fusarium- produce micotoxine care pot fi sintetizaţi la temperaturi de scăzute şi sunt
foarte rezistente în timp (mucegaiurile pot să moară dar toxina rezistă ani de zile).
b) Bacterii toxicogene
Agenţii bacterieni ai intoxicaţiilor prin alimente contaminante sunt:
 Clostridium botulinium
 Staphylococcus aureus
Cl. botulinium- este capabil să producă toxine prin creşterea în alimente şi este o bacterie
sporogenă, gram pozitivă şi anaerobă. Tulpinile sunt producătoare de neurotoxine care dau botulism
la om şi produc sindrom neuroparalitic cu efect letal.
Intoxicaţia se produce prin consum de peşte, conserve de peşte şi conserve vegetale
insuficient sterilizate. Atunci când sterilizarea nu este suficientă, endosporii, care au supravieţuit
tratamentului termic pot germina la păstrare şi în stare activă de creştere produc toxine.
Apariţia botulismului datorită consumului de carne de porc, carne de pasăre precum şi
diverse produse lactate este mai redusă deoarece aceste produse se consumă mai repede, evitându-se
în acest fel păstrarea lor un timp îndelungat.
Staphylococcus aureus- este o bacterie Gram pozitivă, lipsită de mobilitate, nu formează
capsulă şi nu sporulează. Poate creşte în diferite alimente datorită abilităţii ei de a se dezvolta şi în
condiţiile severe. Toxinele stafilococice sunt determinate de enterotoxine ce provoacă gastroente.
Atunci când un adult sănătos consumă 30g sau ml de aliment contaminat apare starea de
intoxicaţie.
Cele mai vulnerabile alimente sunt:
 alimente care au fost conservate în condiţii necorespunzătoare ( mai ales în ceea ce
priveşte temperatura);
 alimente bogate în proteine;
 alimentele care au fost prelucrate manual.
Carnea şi preparatele din carne, ouăle şi produsele derivate (creme, maioneze), produse de
cofetărie sunt produse alimentare ce prezintă un risc ridicat de inducere a intoxicaţiilor stafilococice.
Pentru a reduce riscul intoxicaţiilor stafilococice se impun o serie de măsuri:
 produsele gata de consum trebuie să fie păstrate la o temperatură mai mică de 5 ºC o
perioadă de timp;
 temperatura de refrigerare trebuie atinsă atât la suprafaţă cât şi în interiorul produsului;

6
  respectarea condiţiilor de igienă în zonele de procesare, manipulare şi depozitare;
 adaosul de conservanţi nu diminuează riscul indus de toxinele prezente accidental în
produs.

1.4 Microorganisme-agenți ai toxiinfecțiilor alimentare

Consideraţii generale
Ingerarea unui produs alimentar ce a fost contaminat cu microorganisme saprofite duce la
apariţia intoxicaţiilor alimentare. Acestea prin activitatea lor metabolica duc la sintetizarea toxinelor
sau pot să inducă formarea unor substanţe toxice rezultate prin transformarea compusilor chimici
întalniţi în aliment (nitrozamine, amine biogene).

Dintre microorganismele cu potential toxicogen, agenti ai intoxicațiilor alimentare amintim:

- Bacteriile toxicogene;
- Mucegaiurile.

1. Bacterii toxicogene

Staphylococcus aures –agent al intoxicatiilor stafilococice

Clostridium botulinum – agent al intoxicatiei numita botulism

Caracteristici generale ale intoxicaţiilor alimentare:

1. Microorganismele saprofite produc toxina în timpul dezvoltării dar şi în urma activităţii lor
biochimice;

2. Toxinele poate fi termostabile sau termolabile;

3. Intoxicaţia nu apare din cauza celulelor viabile ale microorganismului toxicogen ci prin
ingerarea de alimente ce deţin toxine active;
4. În general simptomele apar după 30 de minute de la ingerare;
5. Simptomele diferă în funcţie de tipul de toxina şi anume :
a. Simptome neurologice - induse de neurotoroxine
b. Simptome gastrice - induse de enterotoxine
6. Nu induc stări febrile.

STAPHYLOCOCCUS AUREUS

7
 Intoxicaţiile stafilococice alimentare sunt cele mai frecvente din întreaga lume şi se
datoreaza toxinelo bacteriei Staphylococcus aureus. În perioada 1972-1976 aceste stari toxice au
fost frecvente în SUA, însă dupa anul 1983 s-a înregistrat un declin datorat unei igiene
corespunzătoare în timpul procesării, conservării, manipularii tuturor alimentelor.

Particularităţi de creştere
1. Staphylococcus aureus are o creştere rapidă în condiţii aerobe, deşi aceasta este o bacterie
facultativ anaerobă
2. Celulele se distrug la 72º C în 15 secunde şi la 66º C în 12 minute.
3. Se dezvoltă la temperaturii de la 7-48ºC, fiind o bacterie mezofilă.

Producerea de toxine
Enterotoxinele produse de tulpinile de Staphylococcus aureus sunt : A, B, C1, C2, C3, D şi
E.
Timpul şi temperatura de preparare şi procesare a alimentelor nu constituie un potenţial
distructiv asupra toxinelor.
Unele tulpini au viteza de producere a toxinei reprezentată de către viteza de creştere a
celulelor.

O creştere optimă este realizată la temperaturi cuprinse între 37...40º C. Toxinele pot fi
detectate atunci când gradul de contaminare este de 106 ufc/ g/ ml, în circa 4 ore.

Intoxicaţie- simptome
Toxinele stafilococice sunt reprezentate de entorotoxine ce duc la apariţia gastroenteritelor.
În ceea ce priveşte starea toxică aceasta dispare după 1-2 zile.
Dintre simptomele principale amintim: vărsături, crampe abdominale, diaree, greaţa,
hipersalivaţie. Cele secundare sunt: dureri de cap, deshidratare, transpiraţie, frisoane. Atât
simptomele principale cât şi cele secundare variază în funcţie de individ.

Alimente incriminate
De cele mai multe ori cauza intoxicaţiilor stafilococice ale produselor alimentare a fost
Staphylococcus aureus. Bacteriile se dezvoltă în produsele alimentare şi duc la apariţia toxinelor,
dar fară sa afecteze nivelul optim al calităţii produsului.
Produsele alimentare ce prezintă un risc sporit de inducere a intoxicaţiilor sunt: ouăle şi
produsele derivat, produse de patiserie, carnea, brânzeturi.

Tipuri de produse alimentare cu incidenţă sporită în contaminarea cu

8
Staphylococcus aureus

Tipuri de produse Cazuri de

îmbolnăviri (%)
Carne de porc 16.2
Produse alimentare 7.1
coapte
Carne de vita 6.0
Carne de curcan 5.5
Carne de pui 3.8
Oua 2.5
Peste 1.3
Produse lactate 1.7
Fructe si legume 1.1
Produse traditionale 1.1

Metode de prevenire
S. aureus în mod accidental poate contamina atât produsele proaspete cât şi incintele de
fabricare, deoarece este imposibil de obţinut alimente lipsite de aceste bacterii, alimente sterile.
Măsurile ce se impun pentru a putea reduce intoxicaţiile alimentare sunt:
1. un control al calităţii şi o selecţie riguroasă a materiilor prime;
2. aplicarea tratamentului termic în mod corect, pentru a se asigura distrugerea celulelor vii;
3. reducerea gradului de contaminare;
4. igiena personalului şi igiena spaţiilor;
5. temperatura optimă de păstrare să fie mai mică de 5˚ C;
6. în ceea ce priveşte temperatura de refrigerare, aceasta trebuie să fie atinsă atât în interior cât
şi la suprafaţa produselor alimentare;
7. păstrarea un timp îndelungat la temperatura camerei duce la apariţia intoxicaţiei.

Metode de identificare

Produsul alimentar ce a fost implicat în intoxicaţiile alimentare trebuie să fie analizat din punct
de vedere al gradului de contaminare prin:
 Teste biochimice-teste serologice, hemoliza, reacţia termonucleazei, hemoliza sau
capacitatea culturilor pure de la produce enterotoxina;
 Examenul cultural-cultivarea pe medii selective ce sunt capabile să producă enterotoxina.

Din produsele alimentare contaminate sunt extrase enterotoxinele şi testate atât prin tehnici
serologice cât şi cele biologice. Tehnicile biologice se constituie pe baza testelor în vivo realizate pe
animalele de laborator. In schimb, metodele serologice sunt evidenţiate prin reacţiile pozitive indzse

9
de enterotoxine. Deşi aceste teste sunt sensibile, ele duc la indentificarea tipurilor de enterotoxine ce
au fost implicate în intoxicaţiile alimentare.

CLOSTRIDIUM BOTULINUM

Botulismul este intoxicaţia rezultată în urma consumului de alimente ce deţin toxina

botulinică sintetizată de Clostridium botulinum. Este o neurotoxina ce duce la afectiuni neurologice
însoţite de simptome gastrice. În cazul unei intoxicaţii, în lipsa tratamentului adecvat şi rapid,
efectul este fatal.
Cele mai frecvente intoxicaţii apar din cauza consumului de alimente ce sunt preparate în
condiţii casnice, dar şi a alimentelor tradiţionale.

Particularităţi de creştere
Toxinele produse de tulpinile de Clostridium botulinium se clasifică în 6 tipuri diferite: A, B,
B, D, E şi F. Patru din aceste toxine sunt prezente în intoxicaţiile alimentare la om : A, B, E şi F.
Tulpinele proteolitice se pot dezvolta între 10...48ºC, la o temperatura de 35ºC. Cele
nonproteolitice cresc la o temperatură de 30º C.

Alimentele incriminate
Intoxicaţiile ce cauzează botulismul implică ingerarea produselor alimentare ce sunt
contaminate cu spori de Cl. botulinum, spori care supravieţuiesc în momentul prelucrării.
Cel mai mare număr de îmbolnăviri a fost asociat consumului de legume şi fructe
contaminate, îndeosebi cele cu o aciditate scăzute, cum ar fi: spanacul, ciuperci, fasolea verde,
spanacul, piersicile, ardei iute şi porumbul.

Tipul produsului Numarul de cazuri de %

imbolnaviri
Tocana de carne de 2 0.9
vita
Pui 1 0.4
Produse lactate 1 0.4
Peste 35 15.2
Fructe si legume 99 42.9
Mancare mexicana 3 1.3
Cuperci 5 2.2
Carne de porc 1 0.4
Carne de curcan 1 0.4
Alte produse 40 17.3
Surse necunoscute 38 16.4
10
Producerea de toxine
Proteinele neurotoxice sunt toxinele produse de Cl. botulinum. Acestea pot fi distruse prin în
urma tratamentului termic, drept exemplu 90ºC timp de 15 minute sau fiert 5 minute.
În ceea ce priveşte producerea de toxine este obligatoriu o creştere a celulelor de bacterii.
Pentru a putea produce toxine în cantităţi mari este necesară o temperatură optimă de creştere.

Stari toxice
Cauza botulismului este ingerarea neurotoxinei ce este sintetizată în alimente ce au fost
contaminate cu Cl. Botulinum. In primă fază, toxina este absorbită de intestine si ulterior este
răspândită prin intermediu sângelui la nervii periferici.
Pot să apară tulburări gastrointestinale ( diaree, febră, vărsături şi constipaţie), în etapa
iniţială (la 12...36 h de la ingerare). Dacă toxina botulinică a fost consumată în cantităţi mari,
simptomele neurologice apar într-un timp scurt.

Metode de prevenire a botulismului

Metoda de control cea mai importantă este respectarea bunelor practici de lucru în etapele de
procesare dar şi în cea de depozitarea a alimentelor ( utilizarea în mod corespunzător temperatura
de păstrare). Peştele, precum şi alte alimente trebuie să fie supuse unui tratament termic ridicat în
ceea ce priveşte temperatura. Atunci când alimentele sunt preparate la temperaturi la care sporii
supravieţuiesc, acestea din urmă trebuie să fie depozitate la temperaturi scăzute ( 3 ºC sau mai
mici) sau la tenperaturi de refrigerare ( 4-5ºC), însă păstrarea lor nu trebuie să fie de lungă durată.

Metode de detecţie
Detecţia lui Cl. botulinum din alimentele suspecte se poate realiza prin tehnici culturale cu
ajutorul unor medii selective de agar şi termostatarea în condiţii de anaerobioză, ulterior
realizându-se testele toxicologice şi cele biochimice.

2. Mucegaiuri toxicogene
Majoritatea tulpinilor de mucegaiuri, când se dezvoltă în diferite medii, duc la obţinerea de
metaboliţi ce rezultă a fi toxici pentru oameni, păsări şi animale. Metaboliţii sunt numiţi
micotoxine. Micotoxicozele se obţin prin consumul de alimente ce conţin micotoxine.

Caracteristici ale mucegaiurilor toxicogene

Genurile de mucegaiuri toxicogene având cea mai mare incidenţă şi toxinele produse sunt :
 Genul Penicillium: Penicillium patulumm (patulina), Pen. roquefortii (roquefortina),
Penicillium viridicatum (ocratoxina);
 Genul Claviceps: : Claviceps purpurea (ergotoxina).
 Genul Aspergillus: Aspergillus nidulans, Aspergillus flavus, Aspergillus nidulans,

11
Aspergillus virsicolor(sterigmatocistina), Aspergillus parasiticus.

Particularităţi de crestere
Condiţiile necesare mucegaiurilor pentru dezvoltare sunt cele aerobe. Creşterea lentă se
realizează în condiţii unui pH scăzut (3,5) şi o temperatură scăzută.

Producerea de micotoxine
Micotoxinele au o gamă variată de toxine ce sunt sintetizate de diferite specii dar si tulpini
toxicogene de mucegaiuri. O mare parte din micotoxine nu au fost identificare. Toxinele sunt
compuşi organici heterociclici, având o greutate moleculară mica. Concetraţiile mari de aflatoxină
este produsă de Aspergillus flavus.

Alimentele incriminate
Biosinteza micotoxinelor şi creşterea tulpinilor de mucegaiuri au fost găsite în multe
alimente: orez, porumb, mazăre, pâine, orz, cidru de mere, brânzeturi, aluat, spaghete, grâu,
seminţe de bumbac, cârnaţi uscaţi, condimente şi secară. Cauza micotoxicozeloe la oameni este
consumul de alimente contaminate.
Dacă produsele contaminante servesc la furajare, acestea reprezintă o sursă de contaminare a
tuturor produselor alimentare de origine animală ( lapte, carne, brânzeturi, ouă).
Micotoxinele nu pot fi distruse prin tratamentul termic folosit în procesarea produselor
alimentare. Unicul tratament ce duce la inlaturarea micotinelor este distilarea.

Metode de prevenire
În scopul prevenirii micotoxicozelor trebuie redus conţinutul micotoxinelor sub limita
riscului de îmbolnăvire.
Condiţiile pentru care acest lucru se poate realiza:
 folosirea unor conservanţi cu efect antifungic;
 o ambalare în atmosferă controlată;
 păstrarea temperaturii de congelare pentru produsele ce sunt păstrate o durată de timp mai
mare.

Metode de detectie
Este reprezentată de extracţia cu solvenţi a micotoxinelor din proba de produs analizat, urmat
de o analiză a extractului prin cromatografie şi o analizp sub lumina fluorescnetă sau radiaţii UV.

12
Bibliografie

13