Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rolul Masajului Și Kinetoterapiei in Discopatia Lombară PDF
Rolul Masajului Și Kinetoterapiei in Discopatia Lombară PDF
Lucrare de licență
ÎN DISCOPATIA LOMBARĂ
CRAIOVA 2010
CUPRINS
CAPITOLUL I - INTRODUCERE
1.1. IMPORTANŢA TEMEI ABORDATE
1.2. SCOPUL sI OBIECTIVELE CERCETĂRII
1.3. IPOTEZELE CERCETĂRII
1.4.TRATAREA TEMEI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE
CAPITOLUL II - BAZELE TEORETICE ALE
STUDIULUI
2.1 NOŢIUNI DE ANATOMIE FUNCŢIONALĂ A COLOANEI
VERTEBRALE
2.2. ETIOPATOGENIA sI TABLOUL CLINIC AL DISCOPATIILOR
VERTEBRALE
2.3. EVALUAREA CLINICO-FUNCŢIONALĂ
2.4. OBIECTIVELE sI METODELE DE MASAJ ÎN RECUPERAREA
DISCOPATIILOR LOMBARE
CAPITOLUL III - ORGANIZAREA SI METODOLOGIA
CERCE
TĂRII
3.1. PREZENTAREA LOTULUI DE SUBIECTI
3.2. STABILIREA PARAMETRILOR sI METODELE DE CERCETARE
UTILIZATE
3.3. METODELE CONCRETE DE LUCRU - ALCATUIREA SI MODUL
DE APLICARE AL PROGRAMULUI TERAPEUTIC COMPLEX
CAPITOLUL IV - ANALIZA SI INTERPRETAREA
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
Prin definitie, lombosacralgia este un simptom dureros localizat pentru care nu se poate
stabili întotdeauna o relatie directa între importanta pe care o acorda bolnavul acestei suferinte
si modificarile anatomo-patologice ale coloanei vertebrale.
Studiile arata ca durerea la nivelul coloanei vertebrale atinge circa 80% dintre adulti, dar
doar 20% dintre cazuri ajung sa aiba o patologie vertebrala adevarata. Incidenta ei creste cu
varsta, femeile intre 40-60 de ani fiind mai des afectate decat barbatii.
- greutate corporala crescuta (obezitatea fiind vazuta azi ca maladia secolului nostru! afectand
un numar din ce in ce mai mare de persoane)
Afectarea discului intervertebral este denumita de unii autori hernie de disc, iar de altii
discopatie. Ultimul termen, cu înteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinica,
deoarece discul nu sufera doar prin herniere, existînd o întreaga patologie discala, diferita de
hernia de disc, care determina suferinte ale coloanei lombare. Pe de alta parte, coloana lombara
trebuie privita ca un tot unitar, care cuprinde pe lînga segmentul vertebro-discal si tesuturile moi
adiacente (muschi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea în sediul unei suferinte.
Probabil din acest motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce autorii anglo-saxoni
denumesc "low back pain".
Importanta acestora este ca cel putin o data în viata fiecare dintre noi simtim un
disconfort dorsal. La adult, durerile de spate sunt una dintre principalele probleme ale acestei
vârstei, si pot deveni o sursa de neplaceri continue pentru multi dintre acestia.
Tratamentul herniilor de disc lombare trebuie sa fie complex dar totusi unitar din punct
de vedere al conceptiei, in ciuda preferintei de a opta pentru unul dintre mijloacele care ne stau
la indemana, in raport cu diferitele specialitati care au inceput sa aiba pretentii de independenta.
Desi nu toata lumea este de acord, tratamentul fizical-kinetic este cel mai judicios
tratament al lombosacralgiilor atunci când acestea nu sunt contraindicate si nu se afla într-un
stadiu ce impune tratamentul neuro-chirurgical.
Discopatiile vertebrale
Sindrom lombosciatic
Pelvispondilitei reumatismale
Metodele de recuperare, asupra carora ne-am oprit în aceasta lucrare sunt recuperarea,
prin kinetoterapie si masaj, care pornesc de la consideratia ca stabilitatea coloanei vertebrale nu
se datoreste nici conformatiei extremitatilor articulare osoase, nici formatiunilor capsulo-
ligamentare, care reprezinta elemente pasive insuficiente de sustinere, ci grupelor musculare
periarticulare. Pe de alta parte, s-a constatat ca mobilizarea precoce este superioara ca rezultate,
imobilizarii prelungite care se soldeaza cu atrofii musculare.
. sa stabileasca care sunt exercitiile optime din cadrul programului kinetic aplicat în
conformitate cu starea pacientului (evolutiva, contextul etiopatogenic),
. alegerea si modul de aplicare a metodelor kinetice sunt adaptate tipului individual si gravitatii
herniei de disc,
2. durerile dorsolombare sunt cea mai frecventa cauza de incapacitate la pacientii sub 45 de ani,
3. într-un studiu, 50% din adultii care muncesc recunosc faptul ca au suferit anual un
traumatism la nivelul spatelui si
4. aproximativ 1% din populatia are incapacitate permanenta de munca din cauza durerilor
dorsolombare.
Abordarea pacientilor cu lombalgie cronica (LC) este complexa si nu poate fi înca supusa
unui simplu algoritm.
Coloana vertebrala are urmatoarele regiuni: coloana cervicala are 7 vertebre, coloana
toracala are 12 vertebre, coloana lombara are 5 vertebre, coloana sacrala are 5 vertebre, coloana
coccigiana are 4-5 vertebre.
• mobilitatea/stabilitatea trunchiului,
Suprafetele articulare dintre corpurile vertebrale sunt mijloace de unire între discurile
intervertebrale si ligamentele vertebrale logitidinale anterior si posterior. Discurile
intervertebrale (fibrocartilaje) au forma unor lentile biconvexe, de înaltime variabila,
reprezentând o patrime din înaltimea corpului vertebrei; prezinta o portiune centrala plina cu
lichid (nucleu pulpos) si un inel fibros periferic, la batrâni se reduce prin deshidratare, de
aceea cu vârsta se scade în înaltime.
Presiunile exercitate asupra corpurilor vertebrale actioneaza mai întâi asupra discurilor.
Nucleul tinde sa redirectioneze aceasta presiune în toate directiile spatiului. Fibrele inelului
fibros sunt astfel puse în tensiune suportând si presiuni orizontale si verticale. Ansamblul
functioneaza în conditii etanse ca un amortior fibro-hidraulic.
Simptomatologia apare mai ales în flexie când discul este comprimat si nucleul este
împins posterior comprimând elementele nervoase de la acest nivel, fenomenul putând ajunge la
hernie de disc (hernia nucleului). Urmarile sunt: tensionarea cronica sau brutala a ligamentelor
vertebrale logitudinale posterioare având ca echivalent clinic lumbago; compresiunea
elementelor nervoase situate în canalul rahidian, în principal a vervului sciatic al carui radacini
ies la nivelul lombar inferior. Pentru a evita aparitia acestor modificari patologice trebuie evitata
flexia vertebrala în transportul obiectelor grele; aceasta se va realize prin flexia coapselor si a
genunchilor. Este necesara o mare atentie în flexia vertebrala lombara în cadrul diferitelor
tehnici corporale.
c Muschiul latisim (dorsal mare) cel mai lat muschi al corpului situat în partea postero-
inferioara a trunchiului. Se insera pe fata externa a ultimelor 3-6 coaste prin digitatii încrucisate
cu ale oblicului extern, pe procesele spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre toracale, ale vertebrelor
lombare, creasta sacrala mediana, creasta iliaca; prin intermediul fasciei toraco-lombare fibrele
converg spre axila prin trei tipuri de fascicule: superioare orizontale, mijlocii oblice descendente
si inferioare aproape verticale. Inervat de nervul toraco-dorsal din plexul brahial. Actiune: daca
ia punct fix pe coloana vertebrala, coboara bratul ridicat-adductie, rotatie interna si extensie
usoara;daca ia punct fix pe humerus ridica toracele-muschi inspirator.
c Muschiul trapez se insera pe linia nucala superioara, procesele spinoase C7-T12 ligament
nucal si ligamentul supraspinos toracal. De aici fibrele converg spre centura scapulara astfel:
fasciculul superior descendent se termina pe marginea posterioara a claviculei si acrimion;
fasciculul mijlociu orizontal se termina pe spina scapulei; fasciculul inferior ascendent se
termina pe portiunea interna a spinei scapulei. Inevatie nervul accesor si ramuri din plexul
cervical. Actiune: daca ia punct fix pe coloana cervico-dorsala actiunea de ansamblu este de
adductie (aduce scapula spre linia mediana); portiune descendenta ridica umarul; portiunea
ascendenta îl coboara, ambele au actiune de rotatie; portiunea orizontala duce scapula spre linia
mediana; daca ia punct fix pe scapula în contractia bilaterala realizeaza extensia coloanei
cervicale dorsale, în contractie unilaterala portiunea superioara realizeaza înclinare laterala de
partea contractiei si rotatie de partea opusa; fasciculele mijlocii înclina coloana vertebrala de
partea lor; fasciculele inferioare intervin în actiunea de catarare.
Planul III este reprezentat de muschiul erector spinal (extensorul coloanei vertebrale)
ce ocupa santurile costovertebrale. Muschii componenti sunt asezati pe straturi. Cei mai
profunzi sunt scurti, iar cei superficiali sunt lungi. Acesti muschi se contopesc inferior într-o
masa comuna ce se ataseaza printr-o aponevroza de procesele spinoase ale ultimelor vertebre
lombare, creasta sacrala mediana,creasta iliaca, fata posterioara a sacrului. Din aceasta masa
comuna se desprind mai multe coloane musculare.
c Muschiul spinal cu localizarea cea mai mediala prezinta trei portiuni: toracala, cervicala,
cefalica. Muschiul marele complex, care se insera pe apofizele spinoase C7 T1 si respectiv pe
apofizele transverse C4 T4 pâna la baza occipitalului. El face parte din planul IV (muschiul
semispinal al capului) dar fuzioneaza cu portiunea cefalica a muschiului spinal. Actiune: în
contractia bilaterala, luând ca punct fix coloana cervicala, realizeaza extensia capului pe gât;
având ca punct fix capul prin fibrele transversare redreseaza lordoza cervicala. În contractie
unilaterala având ca punct fix coloana cervicala, el adauga la actiunea de extensie o mica
actiune de înclinare laterala si de rotatie de partea contractiei. Portiunea toracala a muschiului
spinal este responsabila de extensia regiunii dorsale. Ea se întinde de la apofizele spinale T1-
T10 pâna la T11-L2.
c Muschii rotatori sunt cei mai profunzi; ei leaga radacina proceselor transverse cu radacina
proceselor spinoase sau cu lamelele arcurilor vertebrale imediat supraiacente: rotatorii scurti,
sau sar o vertebra, rotatorii lungi. Actiunea lor contribuie în deosebi la echilibrarea corpului în
ortostatism. În regiunea cefalocervicala acopera rotatorii capului.
c Muschiul semispinal ocupa planul cel mai superficial. Are fascicule ce sar peste patru
vertebre între punctul de origine si cel de insrtie. Dispozitia muschilor transversospinali de
fiecare parte a proceselor spinoase formeaza un dispozitiv asemanator cu frânghiile unui catarg
pe fata posterioara a coloanei ce actioneaza global asupra coloanei vertebrale cu fixarea ei în
extensie. Fibrele musculare sunt oblice de jos în sus; daca se contracta bilateral în acelasi timp
determina extensia vertebrala; de la interior spre exterior determina înclinarea laterala; din
anterior spre posterior determina rotatia vertebrala de partea opusa contractiei.
Aceasta activitate predomina acolo unde coloana vertebrala prezinta punctul cel mai
convex posterior si se completeaza cu actiunea altor muschi care sunt plasati acolo unde
coloana vertebrala prezinta punctele cele mai convexe anterior: muschiul lung al gâtului, pentru
etajul cervical si psoasul pentru etajul lombar.
- muschiul micul drept posterior al capului se insera pe tuberculul posterior al atlasului si sub
linia nucala inferioara;
- muschiul marele drept posterior al capului, se insera pe procesul spinos al axisului si respectiv
sub linia nucala inferioara, lateral de micul drept posterior;
- muschiul oblic superior al capului se insera pe vârful procesului transvers al atlasului si sub
linia nucala inferioara.
Actiunea primilor trei muschii: daca se contracta simultan si bilateral determina extensia
capului pe atlas si axis; daca se contracta simultan si unilateral determina înclinarea laterala a
capului de partea respectiva (mai ales micul oblic). Au si actiune de rotatie, micul si marele
drept determinând rotatia capului de partea contractiei, iar micul oblic determinând rotatia
capului de partea opusa a contractiei. Acesti muschi actioneaza la cel mai profund nivel al
capului si gâtului. Împreuna cu muschii din regiunea anterioara profunda a gâtului
(prevertebrali), regleaza permanent pozitia capului pe gât. Toti sunt inervati de ramura dorsala a
primului nerv cervical-nervul suboccipital.
Musculatura abdominala
Cel de-al doilea sistem muscular al trunchiului este musculatura abdominala, cu rol în
postura si miscarea lui, ca si în respiratie. Musculatura abdominala este alcatuita din dreptii
abdominali, muschii oblici si transvers.
În timpul efortului, în pozitie dreapta sau aplecat, cu respiratia oprita, în timpul tusei sau
al expiratiei fortate, se contracta doar oblicii, nu si dreptii.
Spondiloza sau spondilartroza este frecventa; procesul degeneraiv poate interesa atât
articulatiile disco-vertebrale (când apare durere la flexia anterioara a coloanei) cât si cele
interapofizare (caracterizata de exacerbarea durerii la extensie). Sediile de electie ale
spondilozei sunt zonele cu cea mai mare mobilitate: C5, T8, L3-5.
Modificarile clinice sunt determinarea aparitiei unor leziuni la nivelul discului
intervertebral, cu hernierea cel mai frecvent laterala a nucleului pulpos, alunecarii corpilor
vertebrali (listezis), aparitiei osteofitelor anterioare sau posterioare, care comprima cel mai
adesea radacinile nervoase si îngusteaza gaurile de conjugare, spasmului musculaturii vecine,
destinderii ligamentelor paravertebrale.
Simptomele clinice apararute sunt dominate de durere care poate fi localizata în zona
afectata sau poate iradia de-a lungul radacinilor interesate. Uneori se poate acompania de
manifestari neurologice: alterarea reflexelor osteotendinoase, tulburari motorii sau de
sensibilitate în zonele corespunzatoare.
Boala Scheuermann sau epifizita vertebrala este o suferinta care apare la adolescenti, mai ales
la baieti. Apare ca urmare a unui conflict de crestere discovertebral, ce are drept consecinta
hernierea nucleului pulpos al discului vertebral în portiunea spongioasa a corpurilor vertebrale.
Clinic apar dureri vertebrale, iar în timp pot apare cifoza si modificarile degenerative.
Boala apare la vârstnici si este de 2 ori mai frecventa la barbati. Se asociaza deseori cu
diabetul zaharat, guta, obezitatea si alte afectiuni metabolice. S-a pus si problema unui exces de
retinol în geneza bolii. Simptomele clinice sunt discrete.
Afectarea discului intervertebral este denumita de unii autori hernie de disc, iar de altii
discopatie. Ultimul termen, cu înteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinica,
deoarece discul nu sufera doar prin herniere, existînd o întreaga patologie discala, diferita de
hernia de disc, care determina suferinte ale coloanei lombare. Pe de alta parte, coloana lombara
trebuie privita ca un tot unitar, care cuprinde pe lînga segmentul vertebro-discal si tesuturile moi
adiacente (muschi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea în sediul unei suferinte.
Probabil din acest motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce autorii anglo-saxoni
denumesc "low back pain".
Este faza de instabilitate discala cu usoara laxitate a nucleului pulpos în inelul fibros,
determinînd dureri lombare cronice intermitente, de tip postural. De cele mai multe ori, la
încetarea efortului si la repaus, aceste dureri dispar, pentru a reapare în conditii variate de
solicitare a segmentului lombar.
Faza a II-a
Subiectiv
• debut brusc
• dureri lombosacrate uni- sau bilaterale
• durerile au caracter mecanic
• durerea nu coboara pe membrele inferioare, sau daca o face, nu trece de genunchi.
Obiectiv
• deformare lombara cu diminuarea lordozei lombare fiziologice
• adesea fara scolioza
• limitarea dureroasa a flexiei trunchiului (indice Schöber mic)
• semnul Lassegue pozitiv bilateral.
Faza a III-a
Se mai numeste si faza radiculara si apare prin protruzia postero-laterala a discului herniat, care
va intercepta în calea sa o radacina nervoasa. Din acest motiv simptomatologia va apare
unilateral. Aceasta faza are trei stadii:
Stadiul 1 - iritativ
Discul herniat ajunge la radacina, fara a o comprima sau leza în vreun fel, pe care doar o
atinge. De aceea în acest stadiu bolnavii acuza durere pe traiectul radacinii, dar fara sa apara
semne neurologice.
Subiectiv
Obiectiv
- scolioza lombara,
Stadiul 2 - compresiv
Stadiul 3 - de întrerupere
Faza a IV-a
• fara acuze subiective; 60-70% din subiecti sînt purtatori ai unei discopatii lombare de
faza IV asimptomatice;
• sciatica prin prinderea radacinii în procesul degenerativ de la nivelul foramenului. Este
asa-numita "sciatica a vîrsticului", cu semnul Lassčgue negativ;
• lumbago acut dupa 40 de ani, lumbago de tip musculo-ligamentar, cu pseudo-sciatica
(durere difuza în membrul inferior, fara caracter dermatomal). Simptomatologia apare
de obicei brusc, dupa un efort fizic cu ridicare de greutati, fiind însotita de limitarea
mobilitatii coloanei lombare în special pe înclinatiile laterale, care sînt intens dureroase;
• lombalgie cronica, cu noduli de miogeloza si puncte trigger paralombare si parasacrate,
a caror activare are un net caracter psihoemotional si meteorotrop;
• stenoza de canal vertebral, mult mai putin diagnosticata, se poate manifesta polimorf,
de la simpla lombalgie cu scialalgie pîna la sindromul de coada de cal.
Anamneza:
intensitatea,
momentul aparitiei,
durata,
►regional
Pentru deviatiile laterale: firul cu plumb (corespunzând axei de simetrie a corpului) fixat la
nivelul protuberantei occipitale, trece prin urmatoarele repere:
►pliul interfesier;
Pentru deviatiile antero-posterioare: firul cu plumb se fixeaza la nivelul tragusului si trece prin
urmatoarele repere:
►anterior de umar;
►articulatia disco-vertebrala
Testing articular:
Valori normale:
c flexia: 80-90 grade (50° din coloana dorsala si 40° din coloana lombara)
Indici de mobilitate:
Evaluarea neurologica:
Elemente urmarite:
►ROT
• Combaterea durerii
• Corectarea dezechilibrelor musculare între agonisti si antagonisti
• Restabilirea controlului adecvat al miscarii
• Profilaxia recidivelor
Mijloace de tratament
• Tratament igieno-postural
Repaosul absolut se recomanda în suferintele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile.
• Tratament medicamentos
• Tratament fizical
1. Electroterapia
În herniile de disc lombare, electroterapia are doar efect adjuvant, fara a putea înlocui
celelalte forme de tratament.
Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenti electrici în discopatiile lombare
sînt: antialgic, antiinflamator, hiperemiant, decontracturant.
Curentul galvanic este foarte mult folosit în sciatalgii sub forma galvanizarilor simple
longitudinale sau a ionogalvanizarilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paralombar si polul negativ pe
laba piciorului. În formele cu tulburari de sensibilitate exista risc de arsura locala.
Curentii diadinamici (CDD) au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, dar efectul lor în
formele discogene este moderat.
Ultrasunetul se foloseste în formele subacute sau cronice recidivante, cu suferinte musculo-
tendinoase, miofasciale sau cu manifestari vasculo-vegetative.
Curentul Träbert, aplicat cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic
comparabil cu al curentilor diadinamici.
Media frecventa sub forma curentilor interferentiali este mai putin eficienta în acut. Are un bun
efect decontracturant.
2. Masajul
EFECTELE MASAJULUI
c Efectele circulatorii se evidentiaza la nivelurile capilar, venos si limfatic.
De exemplu, manevrele de efleuraj sprijina, stimuleaza circulatia venoasa de întoarcere,
cea superficiala, usurând astfel munca inimii. Asociind la aceasta manevra blânda unele
manevre mai puternice, cum sunt presiunile, se actioneaza si asupra circulatiei venoase de
întoarcere profunda, cu efect folosit în patologia venoasa.
În ceea ce priveste circulatia limfatica, anumite proceduri (ex. - efleurajul mai energic,
alunecari profunde pe membre, frictiunile) activeaza circulatia limfei în sens centripet,
combatând astfel staza limfatica.
De retinut ca anumite proceduri de masaj (efleuraj, frictiuni, etc.) induc, local, o secretie
histamina si acetilcolina care vor produce o vasodilatatie periferica, locala (hiperemia pielii),
ceea ce exprima o activare circulatorie cu consecinte metabolice la care intervin si alte
mecanisme (nervoase, hormonale, etc.).
c Efectele musculare rezultate ca urmare a aplicarii anumitor manevre de masaj
(framântatul, tapotamentul, etc.) pe cale mecanica (directa) si reflexa (indirecta) si care
activeaza circulatia din muschi, stimuleaza cresterea agentilor nutritivi si în acelasi timp
favorizeaza eliminarea unor cataboliti nocivi, în special la sportivi (acid lactic, peroxizi lipidici,
etc.); de asemenea, se stimuleaza elasticitatea si forta de contractie a fibrelor musculare.
Manevrele usoare (efleurajul) au efecte linistitoare, decontractante asupra muschilor, mai ales
când masajul foloseste unele unguente relaxante (crema relaxanta Decontractil, etc.)
c Efectele metabolice sunt urmarea unor proceduri stimulative (baterea sau
tapotamentul, vibratiile energice, etc.) care activeaza metabolismul astfel: mobilizeaza grasimile
din stratul celular subcutanat, contribuind la arderea acestora si scaderea tesutului subcutanat în
exces.
Prin activarea circulatiei locale se induce un aport crescut de oxigen, fosfati, glucoza,
trigliceride, acizi grasi liberi si alti nutrienti, în special la nivel muscular, contribuind astfel la
cresterea eficientei mecanice, mai ales la nivel muscular.
Tot prin efecte metabolice si într-o mai mica masura prin stimularea secretiei sudorale
(ca urmare a deschiderii porilor glandelor sudoripare), masajul favorizeaza eliminarea unor
cataboliti de uzura, nocivi pentru organism (acid lactic, uree, creatinina, acid uric, peroxizi
lipidici, etc.).
c Efecte reflexe. Multa vreme s-a acordat atentie efectelor mecanice ale masajului si
mult mai târziu a fost pusa în evidenta actiunea reflexa a masajului, a unor proceduri (ex.
efleurajul, vibratiile fine) care excita receptorii pielii si în acest fel informeaza anumiti centri
nervosi, care la rândul lor declanseaza reactii de raspuns la nivelul unor organe si tesuturi.
Pentru realizarea acestui efect, manevra de masaj (netezirea) se executa blând un timp
mai îndelungat, ceea ce va provoca o linistire a sistemului nervos central si o relaxare a
musculaturii scheletice, pe cai reflexe (aferente-eferente).
Asocierea acestor proceduri de masaj cu gheata (masaj cu gheata) diminueaza senzatiile
dureroase posttraumatice, prin vosoconstrictia periferica pe ca o induce, si diminuarea
temperaturii locale, ceea ce provoaca o veritabila anestezie locala.
Tot prin mecanisme reflexe masajul influenteaza favorabil si sfera endocrinometabolica,
efectele depinzând de manevrele folosite, de ritmul si intensitatea lor, dar si de reactivitatea
individuala.
Se întelege ca prin aceste efecte, ca si prin efectul mecanic direct, masajul contribuie
efectiv la mentinerea calitatii epidermului.
Daca ne referim la diverse alte forme de masaj, cum ar fi cel reflex (masajul periostal
sau pe anumite zone cutanate refelxogene), mecanic (vibromasajul), electric (electromasajul),
hidromasajul (masajul cu jet de apa, masajul subacvatic), vom adauga acestor efecte ale
manevrelor propriu-zise de masaj, efectele apei calde, ale curentului electric sau efectele
mecanice ale diverselor aparte (în special vibromasatoare).
Fara a diminua eficienta masajului instrumental, masajul manual ramâne superior, el
creând ambianta organica si psihica dintre cel masat si masor, ceea ce duce la o crestere a
eficientei (probabil si prin mecanisme de tip placebo).
De aceea consideram necesar ca fiecare sportiv sa aiba cunostinte de masaj, sa poata
efectua, la nevoie, un masaj colegului (în special în cadrul competitiilor sportive) si bineînteles
sa se poata automasa.
Manevrele fundamentale de masaj manual
Tehnica aplicarii masajului are la baza o serie de manevre fundamentale sau principale,
care nu pot lipsi în efectuarea acestei terapii.
Manevrele fundamentale exercita influente diferite la nivelul tegumentelor, sistemelor
muscular, osteoarticular, circulator si nervos, ceea ce ofera posibilitatea aplicarii diferitelor
procedee de masaj în functie de obiectivele terapeutice urmarite.
Manevrele fundamentale include:
1. efleurajul (netezirea);
2. frictiunea;
3. framântatul;
4. tapotamentul;
5. vibratiile.
1. Efleurajul
Efleurajul sau netezirea este o manevra de introducere, cu care începe orice sedinta de masaj,
dar poate fi alternata cu alte manevre fundamentale de masaj folosite, si constituie manevra de
încheiere în majoritatea situatiilor.
Consta în alunecarea usoara a mâinilor masorului pe suprafata corpului, realizându-se o netezire
a tegumentelor, si care se executa, întotdeauna, în sens centripet, adica de la extremitatea distala
catre extremitatea proximala a segmentului care este masat.
Tehnica aplicarii netezirilor prezinta mai multe modalitati:
• cu fata palmara a mâinilor, cu degetele întinse, apropiate sau departate, atunci când se
maseaza zone mai întinse si plane, utilizându-se ambele mâini;
• cu fata dorsala a mâinilor, degetele fiind flexate si departate, reprezentând tehnica
denumita masaj în pieptene, pentru zonele paroase;
• cu fata palmara a degetului mare;
• cu fata palmara a vârfurilor a doua sau trei degete, atunci când se maseaza suprafete
mici;
• prin cuprinderea între degetul mare si celelalte degete, când se maseaza pe zone mai
mici si rotunde.
Efleurajul se poate efectua cu ambele mâini deodata sau folosindu-se alternativ, una dupa
alta. Netezirea se face în mod obisnuit în linie dreapta, în axa longitudinala a membrelor, de-a
lungul grupelor de muschi în functie de structura anatomica a regiunii. De obicei se efectueaza
segmentar, pe zone anatomice delimitate (ex. antebrat, brat, gamba, coapsa), dar poate fi
executata si pe toata lungimea membrelor superioare sau inferioare, când timpul nu ne permite
sa o aplicam.
Sensul directiei efleurajului depinde de topografia circulatiei venoase si limfatice sau
grupelor musculare din zona masata.
La membre, sensul netezirilor, asa cum s-a mai spus, se face de la extremitate în sus, la
nivelul trunchiului se urmareste sensul de întoarcere a circulatiei venoase catre inima, la ceafa si
gât sensul manevrei este de la cap spre umar si omoplati.
Netezirea este considerata ca o manevra specifica pentru suprafata corpului, actionând în special
asupra pielii, tesuturilor conjunctive subcutanate, nervilor periferici si vaselor venoase si
limfatice.
Ea are o actiune calmanta, micsorând fenomenele dureroase, de contractura musculara,
de tensiune psihica, efecte deosebite pentru persoanele nervoase, emotive, realizând, totodata, si
conditiile de adaptare mai buna la alte manevre fundamentale mai puternice.
Un alt efect important al efleurajului este îmbunatatirea circulatiei de întoarcere venoasa
si limfatica, ce rezulta din actiunea mecanica a procedurii, care faciliteaza hemodinamica, dar si
actiunea reflexa ce produce vasodilatatie activa prin mecanisme vasomotorii nervoase si
umorale. Se îmbunatatesc conditiile trofice ale pielii, prin activarea schimburilor metabolice, se
favorizeaza îndepartarea lichidelor din spatiile intracelulare, efecte foarte utile în tratamentul
edemelor reziduale dupa traumatismele aparatului locomotor.
Hiperemia activa, dupa netezire, îmbunatateste aportul de oxigen, glucoza si fosfati
macroergici si în acelasi timp favorizeaza eliminarea catabolitilor din musculatura, de la
suprafata, asigurând conditii functionale normale pentru grupele musculare respective.
Netezirea mentine supletea si elasticitatea pielii prin împiedicarea procesului de
mineralizare a fibrelor elastice, fenomen ce apare la persoane mai în vârsta, si scurteaza timpul
de reînnoire a epidermului prin accelerarea turnoverului diferitelor straturi ale acestuia.
2. Frictiunea
• cu fata palmara a degetelor mâinii, cu cele trei degete ale mâinilor (index, medius si
inelar) sau cu vârful degetului mare, când se aplica pe suprafete mici (ex. spatiile
interosoase, pe partea dorsala a mânilor si picioarelor);
• cu marginea cubitala a mâinii;
• cu "radacina" mâinii sau cu partea dorsala a pumnului strâns, când se maseaza zone mai
mari;
• cu eminenta tenara, baza degetului mare sau cu eminenta hipotenara, baza degetului
mic, atunci când se aplica pe zone cu sensibilitate mai mare.
Degetele sau mâinile se aplica pe tegumente având un unghi între 30-700, în functie de forta
pe care dorim sa o impunem manevrelor (cu cât unghiul este mai mare, cu atât forta de
patrundere este mai mare).
Sensul frictiunii poate fi linear sau circular
Frictiunea în sens linear este adecvata zonelor sarace în tesuturi moi si mai putin suple
(articulatiile si regiunile cu tendoane, cum este treimea inferioara a bratelor).
Intensitatea manevrelor trebuie sa fie adaptata sensibilitatii tegumentelor si tesuturilor moi
subcutanate, pentru evitarea aparitiei senzatiilor dureroase.
Aceasta manevra de masaj se adreseaza, în special, tesuturilor moi subcutanate si straturilor
musculare de suprafata (muschii pielosi ai fetei).
Frictiunea creste procesul de mobilizare a tesutului adipos din hipoderm, prin influentarea
favorabila a factorilor lipolitici, producând o scadere cantitativa a straturilor de grasime.
Alaturi de netezire, frictiunea contribuie la mentinerea supletii si elasticitatii tegumentelor
prin prevenirea depunerii sarurilor de calciu în fibrele elastice, la persoanele de vârsta a 3-a.
Ea produce o accelerare a preceselor de regenerare si cicatrizare, prin îmbunatatirea
conditiilor trofice locale, mai ales la persoanele în vârsta când aceste procese sunt încetinite.
Frictiunea, prin mecanismul reflexelor antidromice, duce la eliminarea de histamina,
acetilcolina, bradikinina, favorizeazând circulatia locala si resorbtia edemelor dupa
traumatisme. Ea produce, de asemenea, afecte analgezice locale, prin micsorarea sensibilitatii
terminatiilor nervoase si scaderea tensiunii nervoase, când este executata într-un ritm lent si
prelungit.
Frictiunea îmbunatateste permeabilitatea cutanata pentru diverse medicamente, sub forma
de unguente, în aplicatiile locale pe piele. Aceasta procedura este utila acolo unde exista
procese aderentiale dupa traumatisme, hematoame organizate sau inflamatii locale, marind
elasticitatea tisulara, dar este contraindicata în procesele inflamatorii si hemoragice acute.
3. Framântarea
Denumita si petrisaj, framântarea este o manevra fundamentala de masaj, care are efecte
stimulante puternice.
Aplicarea ei se poate face dupa mai multe modalitati tehnice:
• cu palma, framântarea în cuta, prin ridicarea si apucarea partilor moi între degete si
"radacina" mâini cu stoarcerea lor, manevra care se repeta de mai multe ori, dupa care se
trece la portiunea urmatoare. Este accesibila regiunilor întinse si plane (spatele, toracele,
lombele, bratele, coapsele), executându-se longitudinal pe directia fibrelor musculare;
• cu doua degete, respectiv cu policele si indexul, tehnica potrivita pentru masarea
tendoanelor, fasciilor sau a muschilor mai subtiri;
• la nivelul membrelor superioare si inferioare, procedura se poate executa cu mâinile
aplicate în bratara, musculatura fiind prinsa între degete si palme, exercitând astfel
presiuni asupra ei;
• într-o maniera simpla, prin ridicarea partilor moi (tegumente, muschi) de pe planurile
dure, cu exercitarea compresiunilor asupra lor, tehnica indicata pentru îmbunatatirea
elasticitatii si contractilitatii musculaturii.
4. Tapotamentul (baterea)
• când se face cu fata palmara a mâinilor si a degetelor întinse poarta numele de plescait.
Miscarile mâinilor si antebratelor se efectueaza din articulatiile pumnilor si ale coatelor,
mâinile lasându-se sa cada liber pe regiunea de masat;
• cu palma si degetele usor flexate (formând o adâncitura pe fata palmara), realizându-se
tapotamentul în ventuza;
• cu dosul mâinilor, degetele fiind usor flexate, loviturile aplicându-se cu primele falange;
• cu pumnul incomplet închis, cu partea cubitala, astfel încât se asigura o elasticitate a
loviturii si evitarea aparitiei senzatiei de durere. Este procedeul denumit batatorit, si
reprezinta a manevra deosebit de puternica ce se poate aplica pe zone cu musculatura
bine dezvoltata si mai putin sensibile (zonele lombara si fesiera);
• tocatul este procedeul care foloseste marginea cubitala a mâinilor, degetele fiind
apropiate, miscarile de lovire efectuându-se din articulatia pumnului;
• alta modalitate tehnica este percutatul, care se executa cu vârful degetelor, mâinilor,
flexate si departate. Este unul din procedeele cele mai usoare de tapotament. Miscarile
se efectueaza din articulatiile pumnilor, degetele cazând libere pe suprafata
tegumentelor. Reprezinta o modalitate de aplicare a baterii adecvata pentru anumite
regiuni (toracele si abdomenul).
5. Vibratiile
Vibratiile reprezinta o manevra de masaj care consta în executarea unor miscari oscilatorii
pe o regiune mai restrânsa, producând o deplasare foarte mica a tegumentelor si a tesuturilor
subcutanate.
Din punct de vedere tehnic, ele se efectueaza din articulatiile pumnului, cotului sau
umarului, prin aplicarea pe tegumente a degetului mare, a 2 degete, a palmei sau a ambelor
mâini.
Vibratiile manuale nu sunt perfect ritmice, nu pot produce miscari oscilatorii si presiuni
uniforme, nu pot fi aplicate un timp prea îndelungat, deoarece sunt dificil de executat si obosesc
mâna masorului.
Avantajul consta în faptul ca mâna masorului este moale, calda si se muleaza mai bine pe
suprafata tratata, ceea ce o face mai agreabila pentru pacient, în comparatie cu manevrele
mecanice.
Actiunea vibratiilor depinde de intensitatea manevrelor. Cele superficiale, fine, mai
prelungite, au un efect calmant, reduc sensibilitatea tegumentelor si tesuturilor subcutanate,
produc o senzatie de încalzire si relaxare musculara. Vibratiile cu oscilatii mai mari, mai
profunde, mai puternice produc o activare a circulatiei sanguine în zona masata, cu efecte
descongestionante.
Vibratiile sunt procedee indicate în hipertoniile musculare, în contracturile musculare ce
apar în spasmofilie, în artrozele cervicale si lombare, precum si în combaterea oboselii
musculare dupa efort, la sportivi.
Manevrele secundare de masaj manual
În afara manevrelor fundamentale de masaj, mai exista o serie de manevre secundare sau
ajutatoare care pot fi utilizate pe lânga primele.
c Presiunile constau în apasari pe unele zone ale corpului si se aplica la sfârsitul
sedintelor de masaj partial.
Ele se efectueaza cu palmele (pentru regiunea spatelui acestea se aplica de o parte si de
alta a coloanei vertebrale, pacientul fiind culcat în decubit ventral - cu fata în jos, cu membrele
superioare în extensie, astfel masorul exercitând presiunile cu mai putin efort, folosindu-si
greutatea trunchiului în executarea apasarilor asupra zonei de masat).
Procedeul trebuie facut cu atentie, fara variatii bruste de intensitate, evintându-se
provocarea senzatiei de disconfort. În cazul în care apar senzatii dureroase în zona de aplicare,
manevra se întrerupe.
Presiunile sunt contraindicate la batrâni si copii deoarece exista riscul producerii de
acceidente osoase (fisuri).
Presiunile se pot face pe anumite zone de periost, cu o intensitate medie, cu efecte
asupra circulatiei din zona masata, care dupa o faza de ischemie trece într-o faza de hiperemie,
precum si efecte asupra ramificatiilor nervoase cu realizarea scaderii sensibilitatii.
c Cernutul si rulatul sunt manevre de masaj ce pot fi aplicate numai pe anumite parti
ale corpului, care au forma cilindrica (membrele superioare si inferioare).
Cernutul se executa cu ambele mâini asezate pe partile laterale ale segementului
membrului, cu degetele îndoite, imprimându-se partilor moi miscari laterale similare cernutului
prin sita.
Rulatul se face cu ambele mâini plasate lateral, de o parte si de alta a segmentului
membrului, cu degetele întinse, realizându-se o rulare, a tesuturilor moi, în ambele sensuri, de
jur împrejurul regiunii masate.
Aceste procedee se adreseaza în special musculaturii membrelor, având efecte de
relaxare musculara, de descongestionare locala si de îmbunatatire a supletii tesuturilor.
Datorita faptului ca se pot executa destul de usor, sunt folosite, îndeosebi de sportivi, în
automasajul membrelor.
c Tractiunile si tensiunile se adreseaza, în special, articulatiilor si tesuturilor
periarticulare.
Tractiunea se face cu ambele mâini, folosind o priza deasupra articulatiei si una
dedesubtul acesteia, tragând în sensul axei longitudinale a segmentului unde se afla articulatia.
Manevra are ca obiectiv realizarea unei întinderi în limitele fiziologice ale diferitelor
componente atât ale articulatiei, cât si a elementelor periarticulare, îmbunatatindu-se mobilitatea
articulara. Tractiunea se foloseste mai ales pentru articulatiile degetelor.
Pentru membre, manevrele se fac cu pacientul culcat pe spate.
La nivelul coloanei cervicale, tractiunea se face din pozitia sezând sau stând, folosind
priza pe frunte si pe ceafa, tragând capul în sus.
Pentru trunchi, manevra se efectueaza tot sezân sau stând, cu apucarea subiectului peste brate si
tragerea lui în sus, vertical.
1. masajul reflex;
2. hidromasajul;
3. masajul instrumental;
4. masajul cu jet de aer cald,;
5. masajul cu bule gazoase în apa,;
6. masajul cu gheata.
1. Masajul reflex
Masajul reflex se bazeaza pe influenta reflexa, de la distanta, dupa aplicarea acestuia pe
zone de proiectie dureroase, tegumentare sau periostale, în afectiuni ale aparatului locomotor
sau viscerale.
În aceasta categorie intra:
1. masajul periostal;
2. pe zone reflexogene Head;
3. presopunctura.
Masajul periostal consta în executarea unor presiuni puternice, cu ajutorul policelui sau
a mediusului, în puncte situate pe periost, acolo unde acesta nu este acoperit de parti moi.
Dus-masaj consta în executarea unui masaj manual pe o anumita parte a corpului, care se
afla sub jetul unor dusuri calde ce actioneaza vertical. Pacientul, dezbracat, se afla asezat în
decubit dorsal sau decubit ventral, pe o masa de masaj, deasupra careia exista 4-6 dusuri rozeta
din care cade, în ploaie, apa la o temperatura de 380, de la o înaltime de 60 cm. Durata proceduri
este de 5-10 minute si de obicei se face partial (pe spate, pe torace, abdomen sau membre).
În cazul dus-masajului, pe lânga efectele masajului (mecanice) se adauga si cele ale
agentului termic reprezentat de dusul rozeta. El produce o vasodilatatie puternica favorizând:
• procesele de resorbtie;
• relaxarea musculaturii;
• calmarea fenomenelor dureroase.
Unele aparate din a doua categorie au dispozitive de reglare a amplitudinii oscilatiilor, care
la valori minime permit efectuarea si a efleurajului.
Avantajele aparatelor de vibromasaj sunt:
• ofera numai doua manevre, efleuraj si vibratii, în comparatie cu masajul manual, care
efectueaza o gama mult mai larga de manevre fundamentale si secundare;
• vibratiile mecanice sunt mai putin agreabile decât vibratiile manuale, executate de
masor, care se pot adapta mai bine la sensibilitatea diferita a diverselor segmente ale
corpului, realizându-se un confort mai bun pentru pacient.
3. Kinetoterapia
Pricipalul rol al trunchiului este de a determina posturile de baza ale întregului corp: decubit,
sezând si ortostatica.
Trunchiul asigura, asadar, atât statica, stabilitatea corpului, cât si dinamica, flexibilitatea
lui. Aceste functii sunt de fapt îndeplinite de coloana si masele musculare ale trunchiului.
Stabilitatea intrinseca a coloanei este realizata de vertebre, discuri, ligamente, iar cea extrinseca
este data de musculatura. La stabilitatea totala a trunchiului, cea intrinseca contribuie într-un
procent foarte redus.
Mobilitatea este asigurata prin sumarea miscarilor în fiecare segment mobil al coloanei.
Segmentul mobil al coloanei sau unitatea functionala (complexul a doua vertebre adiacente,
discul intervertebral, articulatiile interapofizare si structurile moi conexe) realizeaza miscarea la
fiecare nivel, în functie de raportul dintre suprafata discului si grosimea lui. Cu cât acest raport
va fi mai mic, cu atât mobilitatea în segmentul respectiv va fi mai mare. Astfel, coloana
cervicala are un raport de 6, coloana lombara de 13, iar cea dorsala de 22. Astfel, mobilitatea
cea mai buna este în coloana cervicala, în cea dorsala fiind de 4 ori mai limitata.
Obiectivele kinetoterapiei sînt diferite în functie de stadiul suferintei: acut, subacut, cronic sau
de remisiune completa.
În subacut începe adevaratul program de kinetoterapie, cel mai cunoscut fiind programul
Williams. Pe lînga tehnicile de relaxare, acum se vor aplica si tehnici de asuplizare a
trunchiului inferior.
Redam în continuare pe scurt exercitiile care alcatuiesc programul Williams, exercitii care se
executa diferentiat, pe trei faze, în functie de evolutia afectiunii.
Exercitiul 4 - Decubit dorsal, cu mîinile sub cap: se trage un genunchi la piept cît mai
mult, apoi celalalt, apoi ambii.
Exercitiul 5 - Decubit dorsal cu bratele ridicate pe lînga cap în sus, genunchii flectati la
900, talpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contracta abdominalii, se salta usor
sacrul de pe pat; se revine, apoi se repeta.
Fiecare exercitiu al fazei I se executa de 3-5 ori, repetîndu-se de 2-3 ori pe zi.
Dupa doua saptamîni, acestor exercitii li se adauga cele din faza a II-a.
Exercitiul 9 - Decubit dorsal: se ridica alternativ cît mai sus cîte un membru inferior
extins.
Exercitiul 11 - Pozitia de "cavaler servant", corpul aplecat pe coapsa ridicata la 900, sprijin
si pe sol cu mîinile: se întinde genunchiul de sprijin, executînd si o balansare care trebuie
sa întinda psoas-iliacul.
În aceasta perioada se fac si exercitii din atîrnat: cu fata sau cu spatele la spalier, ridicare
de genunchi la piept, rotare genunchi stînga-dreapta, bascularea membrelor inferioare,
cifozari lombare cu picioarele pe o bara.
Exercitiul 12 - Decubit dorsal, genunchii flectati la 900, talpile pe pat: se împinge lomba
spre pat, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat; treptat se executa aceleasi
miscari lombare si ale bazinului, dar cu genunchii tot mai putin flectati, pîna ajung sa fie
complet întinsi.
Exercitiul 1: suita de exercitii "cap pe trunchi" din decubit dorsal, cu sau fara genunchii
flectati: se ridica în asa fel capul, încât sa "priveasca" picioarele; musculatura abdominala se
contracta static pentru a fixa toracele, pentru ca acesta, la rândul lui, sa reprezinte punct fix
pentru scaleni si sternocleidomastoidieni- flexia capului se poate combina cu flexia unui sold,
pentru cresterea actiunii statice a abdominalilor.
Exercitiul 2: suita de exercitii "trunchi pe membre inferioare", coloana ramânând
dreapta,rigida: din pozitia culcat sau sezând, cu membrele inferioare întinse (sau flectate), se
ridica sau se coboara lent trunchiul mentinut drept.
Exercitiul 4: din pozitia ventrala, în sprijin pe mâini si vârful picioarelor, se executa flexia
bratelor: musculatura abdominala este obligata sa se contracte static anti-gravitatie, pentru a
preveni bascularea anterioara a bazinului.
Exercitiul 5: contractii puternice abdominale din diverse pozitii: decubit dorsal cu genunchii
flectati, din decubit ventral, din sezând sau din ortostatism.
Exercitiul 1: combinarea miscarilor de trunchi cu ale membrelor inferioare sau doar ale unuia
dintre ele: din decubit dorsal se combina flexia coloanei cu flectarea membrelor inferioare,
aducând genunchiul la piept cu ajutorul bratelor.
Exercitiul 4: suita de exercitii "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare": se executa din
decubit dorsal, cu genunchii flectati si cu picioarele fixate.
Exercitiul 5: suita de exercitii "coloana pe pelvis" - respectiv flexia coloanei fara miscarea
pelvisului sau a membrelor inferioare, care se executa din decubit dorsal, gradul de flectare
fiind variabil: sa se observe ca ridicarea nu se face cu coloana dreapta, rigida, si ca nu este
vorba doar de flectarea coloanei cervicale.
Exercitiul 1: grup de exercitii tip "trunchi rigid pe membre inferioare": din pozitiile în sezând,
ortostatica sau ventrala cu sprijin pe bazin se executa coborâri-ridicari de trunchi cu coloana
dreapta, rigida; miscarea se face din solduri (flexie-extensie), extensorii toraco-lombari în
contractie statica luptând contra gravitatiei, care tinde sa flecteze coloana.
Exercitiul 2: suita de exercitii de tip "atârnat la bara cu îndoirea bratelor", în timpul acestor
exercitii extensorii actioneaza static pentru a mentine pozitia dreapta a coloanei, lupând
împotriva gravitatiei.
Exercitiul 3: de fapt, grup de exercitii de "cadere în fata", respectiv din pozitie ortostatica se
duce piciorul drept înainte, corpul "cazând" în fata; se repeta apoi acelasi exercitiu cu piciorul
stâng, musculatura erectoare se contracta pentru a lupta contra gravitatiei, mentinând spatele
perfect drept.
Exercitiul 4: suita de exercitii tip "membre inferioare pe trunchi": din decubit ventral se extinde
câte un membru inferior aproximativ la 15 grade; extensorii toraco-lombari si flexorii soldului
opus actioneaza static pentru a bloca tendiinta de balansare posterioara a pelvisului prin
extensorii membrului inferior ridicat; daca extensia depaseste 15 grade, pelvisul se înclina
anterior datirita tensiunii exercitate de ligamentul iliofemural, iar extensorii toraco-lombari
actioneaza dinamic, scurtându-se.
Exercitiul 1: tip "pelvis si coloana lombara pe trunchi superior si membre inferioare": din
decubit dorsal, cu genunchii flectati, pelvisul este basculat înaite, cu lordozare lombara
accentuata - musculatura extensoare toraco-lombara actoineaza sinergic cu flexorii CF.
Exercitiul 2: grup de exercitii "membru inferior pe pelvis, pelvis si coloana lombara pe trunchi
superior": în decubit ventral se ridica (extinde) alternativ câte un membru inferior peste 15
grade; ligamentul iliofemural blocheaza extensia CF peste 15 grade, asa ca pelvisul va bascula
anterior cât permit extensorii coloanei toraco-lombare si flexorii articulatiei coxo-femurale a
membrelor inferioare care sta pe sol.
Exercitiul 3: suita de exercitii tip " trunchi (coloana arcuita) pe membrele inferioare": se
executa din decubit dorsal, cu sau fara genunchii flectati, ridicând de pe sol toracele cu sprijin în
umeri; sau, din sprijin cu mâinile pe bara, se arcuieste spatele, daca se flecteaza genunchii si CF
se reduce posibilitatea saltarii pelvisului si lombei, extensia producându-se mai ales în zona
toracala.
Exercitiul 5: tip de exercitii "coloana pe pelvis": din decubit ventral, se executa extensia
coloanei (activitate dinamica a erectorilor, în timp ce extensorii soldului lucreaza izometric,
fixând pelvisul) cu bratele spre spate.
Flexia si extensia
c Tip de exercitiu static: coloana ramâne rigida, realizând tipul "trunchi pe membrele
inferioare"; miscarea se executa din CF (flexie-extensie), este o combinare a exercitiului 2 de la
exercitii statice pentru flexie cu exercitiul 2 de la exercitii statice pentru extensie.
Exercitiul 2: tot din patrupedie, bascularea pelvisului înainte cu extensia capului realizeaza o
extensie a trunchiului, apoi bascularea înapoi a pelvisului cu flexia capului face posibila
cifozarea toraco-lombara
Exercitiul 3: deseori retractura ischiogambierilor limiteaza flexia trunchiului: în aceste cazuri
se indica exercitii speciale de întindere a ischiogambierilor, care se realizeaza prin miscari
succesive de flexie-extensie de trunchi, din pozitii speciale.
Exercitiul 1: suita de exercitii tip "trunchi rigid pe membre inferioare" prin aplecarea laterala a
trunchiului mentinut drept, cu abductia sau adductia soldului de sprijin, celalalt membru inferior
mobilizându-se odata cu trunchiul. În timpul acestei lateroflexii, musculatura opusa de pe partea
superioara actioneaza prin contractie statica contra gravitatiei, pentru ca sa mentina coloana
dreapta, sa nu se curbeze pe partea care se apleaca.
Exercitiul 2: grup de exercitii tip "miscari laterale ale bratului si membrului pelvian, cu cadere
laterala a trunchiului", în care musculatura lateroflexoare de pe partea inferioara se contracta
pentru a mentine trunchiul drept, sa nu cedeze sub propria-i dreutate.
Exercitiul 3: prin fandari laterale, cu caderea corpului pe partea respectiva (mâinile în solduri),
se realizeaza contractia puternica a musculaturii lateroflexoare pe partea opusa.
Exercitiul 1: suita de exercitii tip "coloana pe pelvis", care necesita pozitii în care pelvisul sa
fie fixat; astfel, din pozitia calare pe o bancheta, se apleaca într-o parte si în alta trunchiul, din
ortostatism, cu un picior pe o banca joasa, se apleaca trunchiul spre o parte sau alta , bratul opus
miscari este în abductie.
Exercitiul 3: grupaj de exercitii tip " membre inferioare pe pelvis, pelvis si coloana lombara pe
trunchi superior", respectiv miscarea laterala în bloc a membrelor inferioare si bazinului; poate
fi facuta pasiv sau activ, din pozitie de decubit sau din atârnat (mâinile prind o bara a
spalierului) - si în acest tip de exercitii musculatura lateroflexoare actioneaza sincron cu
adductoriisi abductorii soldului.
Exercitiul 4: suita de exercitii tip "pelvis si coloana lombara pe trunchi superior" combina
actiunea lateroflexoare a ridicatorilor soldului afectat cu aceea a abductorilor soldului opus,
realizându-se din ortostatism, cu mâinile sprijinite pe o bara la înaltimea umerilor, se ridica un
sold si se lateroflecteaza lomba, sau din pozitia în sezând.
Exercitiul 5: "miscare simultana a trunchiului si a unui membru inferior" se executa din decubit
dorsal.
Exercitiul 6: suita de exercitii din pozitia de cadere pe o parte, în care se coboara sau se ridica
pelvisul, se asociaza activitatea adductorilor soldului de deasupra si a abductorilor soldului de
dedesubt.
Exercitiul 1: suita de exercitii "coloana pe pelvis" care se realizeaza rotând trunchiul din
posturi care blocheaza pelvisul: calare pe o banca, în patrupedie; pentru accentuarea rotarii, se
mobilizeaza membrele superioare, ca niste aripi; de asemenea, din decubit dorsal, ducând un
brat peste corp, cu ridicarea umarului respectiv pelvisul pe sol.
Exercitiul 2: "membre inferioare, pelvis si coloana lombara pe trunchi superior": din decubit
dorsal, cu bratele în cruce si genunchii flectati, se executa miscari dintr-o parte într-alta,
antrenând si pelvisul.
Exercitiul 3: "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare": din ortostatism si decubit dorsal
(picioarele îndepartate) se executa rotatii într-o parte si într-alta.
• Variante: aceeasi miscare din ortostatism, cu mainile pe solduri, sau: din atârnat cu
mâinile de doua inele si picioarele pe sol se executa rotatii ale întregului corp.
Exercitii de facilitare
Pentru activarea musculaturii trunchiului se poate realiza în cadrul unor scheme de facilitare,
pornindu-se de la membrele superioare sau inferioare.
Se combina miscarile capului, gâtului, trunchiului superior cu scheme Kabat asimetrice ale
extremitatilor superioare:
"Despicatul" ("choping"): o mâna apuca antebratul opus, executându-se o diagonala. Spre
exemplu "despicarea spre dreapta" combina D1E a membrului superior drept cu D2E a
membrului superior stâng. Exercitiul este un lant kinetic închis. Kinetoterapeutul face priza pe
frunte si pe palma dreapta. Odata cu "despicatul", pacientul roteaza si flecteaza capul si umerii,
miscarile fiind contrate de catre kinetoterapeut. Exercitiul activeaza oblicii abdominali,
amelioreaza mobilitatea trunchiului si, desigur, creste forta în membrele superioare si gât.
Simetrice, care combina aceeasi diagonala în aceeasi directie pentru ambele membre
superioare. Aceasta schema faciliteaza flexia trunchiului (SB D2E) sau extensia
trunchiului (SB D2F).
Asimetrice, care combina diagonalele în acelasi sens, spre exemplu: D1F pentru
membrul superior drept+D2F pentru membrul superior stâng sau D1E cu D2E.
Schemele asimetrice promoveaza flexia si extensia trunchiului, dar si rotatia.
Reciproce, în care un membru superior executa o diagonala, spre exemplu: D2F, iar
celalalt, o alta diagonala D2E. Sunt activati în mod deosebit rotatorii trunchiului.
Schemele "bilaterale" sunt executate pe membrele inferioare dupa aceleasi tipare ca si pentru
membrele superioare. Diferenta consta în faptul ca, daca pentru membrele superioare
diagonalele pe flexie întareau extensorii trunchiului, iar diagonalele pe extensie tonificau
flexorii trunchiului, în cazul schemelor pe membrele inferioare diagonala pe flexie a soldului
tonifica flexorii trunchiului, iar diagonala pe extensie tonifica extensorii trunchiului.
"Flexia trunchiului inferior" (FTI) combina schemele flexoare asimetrice bilateral. Spre
exemplu, flexia trunchiului inferior spre dreapta combina D2F membru inferior drept cu D1F
membru inferior stâng.
"Extensia trunchiului inferior" (ETI) combina, spre exemplu, extensia trunchiului inferior spre
dreapta cu D1E membrului inferior drept si D2E membru inferior stâng.
si în FTI, si în ETI membrele inferioare sunt în contact unele cu altele, genunchii putând fi
extinsi sau flectati.
O formula mai avansata este combinarea genunchiului extins cu sodul flectat si a genunchiului
flectat cu soldul extins.
Rezistentele opuse de catre kinetoterapeut trebuie sa se faca prin prize, care sa creeze un brat de
pârghie lung.
CAPITOLUL III
Selectia cazurilor
Nr. cazuri
Barbati 7
Femei 9
Total 16
Nr. cazuri 25-30 ani 31-40 ani 41-50 ani 51-60 ani
Barbati 7 0 3 2 2
Femei 9 2 4 2 1
Total 16 2 7 4 3
In cadrul evaluarii clinice am apreciat starea fizica generala (pe aparate si sisteme, mai
ales functia cardiovasculara - tensiunea arteriala, frecventa cardiaca, pulsul periferic, starea
vaselor periferice, respiratorie, digestiva, neurologica).
• Pentru aprecierea efectului antalgic al terapiei am folosit Scala vizual analoaga a rezultatului
terapeutic VAS
• Indexul pentru disabilitatea cronica Waddell si Main pentru pacientii cu lombalgie - Chronic
Disability Index of Waddell and Main for Patients with Low Back Pain
• Chestionarul Roland - Morris de evaluare a dizabilitatii datorate durerii lombare - Low Back
Pain Disability Questionnaire of Roland and Morris.
- medianei (valoare mediana) - valoarea care împarte seria caracteristicilor (variantelor) în doua
parti egale - cu percentili 25-75% (valorile între care sunt cuprinse cele 50% - ½ caracteristici
din mijlocul seriei).
- mediei (valoare medie) - suma raportata la valorile distributiei, utila la comparatia statistica.
faradurere
Disparitiacompleta a durerii
Roland si Morris au realizat un chestionar pentru evaluarea pacientilor cu durere joasa de spate,
aceasta putand sa fie folosita pentru a determina nivelul de disabilitate al pacientului si poate sa
ajute la masurarea rezultatelor dupa interventia terapeutica. Autorii sunt de la St. Thomas'
Hospital din Londra.
Interpretare:
. scor minim: 0
. scor maxim: 24
. Cu cat este mai mare scorul cu atat este mai severa disabilitatea asociata cu durerea de spate.
Un scor de 0 indica faptul ca nu exista disabilitate iar un scor de 24 indica faptul ca exista
disabilitate.
Durerea lombara inferioara (low back pain) de cauza mecanica, este generata de
suferinta atât a tesuturilor moi lombare, cât si a structurilor vertebrale (disc, ligamente
intracanaliculare, articulatii vertebrale posterioare, pediculi vertebrali) afectate printr-un proces
degenerativ.
Sub raport clinic, includem: durerea lombosacrata izolata, durerea lombosacrata cu algii
referite pe membrul inferior, cât si durerea lombosacrata cu algie iradiata, radiculara.
c Perioada subacuta, în care durerile din decubit au disparut, bolnavul se poate misca
în pat fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sa stea pe un scaun un timp mai mult sau
mai putin limitat, durerea fiind suportabila daca nu îsi mobilizeaza coloana.
c Postura de decubit ventral, cu o perna relativ mai dura sub abdomen (care comprima plexul
celiac) si destul de mare, care sa cifozeze lomba; daca postura aceasta nu este suportata, se va
încerca decubitul lateral "în cocos de pusca", presând cu mâinile perna asezata pe epigastru.
Relaxarea generala este indicata pentru scaderea starii de tensiune psihica determinata
de durere si care, prin ea însasi, scade pragul la durere, ca si pentru decontracturarea generala,
inclusiv a musculaturii paravertebrale.
Se utilizeaza metoda de relaxare Jacobson sau mai simplu exercitii de respiratie profunda, cu
expiratie prelungita si mai zgomotoasa. Pacientul se concentreaza numai asupra miscarilor
respiratorii.
Decubit dorsal, cu capul si umerii ridicati pe o perna, ganunchii flectati cu un sul sub ei,
picioarele sprijinindu-se pe talpi.
Oricare alta postura, oricât ar parea de bizara, în care pacientul simte o neta ameliorare a
fenomenelor algice.
Tractiuni vertebrale continue la pat, cu cadru special sau improvizând tractiunea pe bazin
cu o centura lata, de la care cablul este tractionat prin scripete. Contrarezistenta este data de
corpul pacientului, patul fiind în Trendelenburg; este de preferat ca CF si genunchii sa fie în
unghi drept si gambele în sprijin pe un scaunel.
Metodologia cea mai buna pentru obtinerea relaxarii musculare lombare inferioare, cu
reducerea concomitenta a lombosacralgiei, este aplicarea exercitiului de facilitare "tine-
relaxeaza"("hold-relax") modificat. Rezistenta care se aplica va fi moderata spre minima.
c Schema D2E: membru superior drept (diagonala a doua de extensie a membrului superior
drept) cu cotul întins: contrarezistenta kinetoterapeutului pentru izometrie se aplica la pozitia
finala (musculatura scurtata) priza în palma, priza pe brat. Aceata schema activeaza musculatura
abdominala superioara dreapta.
c Schema D2F: membru superior drept (cea de-a doua diagonala de flexie a membrului
superior drept) cu cotul întins: pentru izometrie, contrarezistenta kinetoterapeutului se aplica tot
la sfârsitul miscarii diagonalei - priza pe brat si pe fata externa a mâinii, contrând continuarea
miscarii diagonalei. Aceasta schema activeaza musculatura extensoare a trunhiului superior pe
dreapta.
c Schema D1F: membru inferior drept (prima diagonala de flexie a membrului inferior drept)
cu genunchiul flectat la 90 grade: kinetoterapeutul aplica prize pe treimea inferioara a coapsei si
pe fata dorsala a piciorului, contrarezistenta facându-se în momentul final de scurtare a
diagonalei. Aceasta schema activeaza musculatura abdominala dreapta inferioara.
c Schema D1E: membrul superior drept cu cotul întins: prize pe partea posterolaterala a
bratului si pe fata volara a mâinii si articulatiei pumnului, contrarezistenta aplicându-se în faza
de scurtare a diagonalei. Aceasta schema activeaza musculatura flexorilor laterali drepti ai
trunchiului.
c Schema D1E: membrul inferior drept cu genunchiul extins: priza sub treimea inferioara a
coapsei si sub genunchi, priza pe planta în jumatatea anterioara; contrarezistenta, la pozitia
finala. Schema activeaza extensorii lombari drepti.
Exercitiul 2- decubit dorsal: se trage cu mâinile un genunchila piept, încercând atingerea lui cu
fruntea; se procedeaza apoi la fel cu celalalt genunchi.
Exercitiul 4- decubit dorsal, cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai mult, apoi
celalalt, apoi ambii concomitent.
Exercitiul 5 - decubit dorsal, cu bratele ridicate pe lânga cap în sus, genunchii flectati la 90
grade, talpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contracta abdominali, se salta usor sacrul de
pe pat; se revine, apoi se repeta.
Fiecare exercitiu al fazei I se executa de 3-5 ori, programul repetându-se de 2-3 ori pe zi. Dupa
circa doua saptamâni, în partea a doua a stadiului subacut, exercitiile devin mai complexe,
adaugându-se cele din faza a-II-a a programului Williams:
Exercitiul 7- decubit dorsal, cu genunchii flectati, talpile pe pat: se apleaca ambii genunchi spre
dreapta, apoi spre stânga, pâna ating patul.
Exercitiul 8- decubit dorsal: calcâiul drept se aseaza pe genunchiul stâng; se executa o abductie
cât mai interna a soldului drept, pâna se atinge cu genunchiul drept patul, apoi se inverseaza.
Exercitiul 9- decubit dorsal: se ridica alternativ câte un membru inferior cât mai sus, cu
genunchiul perfect întins.
Exercitiul 11- pozitia de "cavaler servant", corpul aplecat pe coapsa ridicata la 90 grade, sprijin
si pe sol cu mâinile: se întinde genunchiul de sprijin, executând si o balansare care trebuie sa
întinda psoasiliacul.
• Redresarea bazinului;
1. Bascularea pelvisului - pe care se pune accentul - prin executarea exercitiilor din cea de-a
III-a faza a programului Williams:
Exercitiul 1 - decubit dorsal, cu genunchii flectati: se împinge lomba spre pat, se basculeaza în
sus sacrul (lomba ramâne mereu în contact cu patul), se contracta peretele abdominal.
Treptat se executa aceleasi miscari lombare si ale bazinului, dar cu genunchii tot mai putin
flectati, pâna ajung sa fie complet întinsi.
Schema D1F: membre inferioare în "pozitie alungita", adica de pornire a diagonalei, genunchiul
flectat usor la marginea mesei, gamba fiind sub nivelul acesteia: priza pe fata dorsala a
piciorului, priza peste genunchi; se realizeaza o contrarezistenta de izometrie, apoi o relexare în
cadrul tehnicii "tine .relaxeaza" ("hold-relax").
Decubit lateral pe partea opusa soldului de lucrat: soldul si genunchiul homolateral sunt
puternic flectate (ceea ce basculeaza înainte pelvisul); soldul de deasupra, hiperextins: priza pe
sub genunchi (care-si sustine în aer membrul inferior respectiv), priza pe sold; contrarezistenta
la tendiinta de flexie CF a pacientului; contractie izometrica, apoi relaxare.
Decubit dorsal, CF si genunchi la 90 grade: priza peste genunchi, priza sub taloane; pacientul
trage genunchii spre piept, miscare contrata de asistent; în acelasi timp se opune încercarii de
rotatie (asistentul încearca sa miste gambele, ca pe niste leviere, într-o parte si alta). Izometria
astfel realizata (pe flexie si rotatie de sold) tonifica flexorii, dar în special relaxeaza extensorii
trunchiului.
Din sezând, cu membrele inferioare întinse, se executa miscarea de "despicare": mâna dreapta a
pacientului prinde treimea inferioara a propriului antebrat opus; cuplul celor doua membre
superioare astfel realizat se plaseaza spre lateral, înspre coapsa stânga; concomitent capul se
flecteaza; asistentul contreaza prin priza pe frunte flexia capului si prin priza pe mâna stânga
încercarea de ridicare a "securii" se executa tehnica "hold-relax".
În continuare, ridicarea tunchiului se face ducând mâinile prin lateral de genunchi (stânga, apoi
dreapta). Exercitiul tonifica muschii oblici abdominali.
Exercitiul 3 - pozitie patrupeda, pentru corijarea lordozei: se suge puternic peretele abdominal;
se mentine 5-6 secunde; se repeta. Exercitiul tonifica transversul abdominal.
Exercitiul 4 - este cel mai complex, determinând concomitent cea mai buna contractie
musculara a tuturor muschilor interesati. Se desfasoara în 4 timpi, din decibit dorsal, cu
genunchii la 90 grade si talpile pe pat:
Se duce lomba în jos, presând planul patului: asistentul controloaza, cu mâna sub
lomba, executia corecta;
Se basculeaza sacrul si coccisul în sus, lomba ramânând însa presata pe pat: se contracta
izometric fesierii mari;
În mâini un cordon elastic relativ dur, de care se trage înspre lateral (mâinile cu palmele
în sus)
Exercitiul 7 - decubit dorsal, cu soldurile si genunchii la 90 grade: pacientul îsi trage la piept
genunchii, dar asistentul se opune; concomitent, acesta cauta sa roteasca gambele ca pe niste
leviere, dar pacientul se opune.
Exercitiul 8 - în decubit lateral, cu coapsele usor flectate: kinetoterapeutul face priza pe fata
anterioara a umarului, tragând înapoi de el, iar cu cealalta mâna, concomitent aplica o priza ae
pelvisul superior, fata posterioara împingând înainte; pacientul se opune acestor forte; îmediat
fara pauza, kinetoterapeutul inverseaza prizele (umar-posterior si pelvis-anterior) si apoi
pacientul se realxeaza. Decubit lateral este pozitia din care se poate activa musculatura
abdominala izolat, fara sa intre în joc si flexorii soldului.
Dupa trecerea completa a tuturor suferintelor lombo-sacrate, kinetoterapia trebuie sa lase locul
programului de kinetoprofilaxie secundara, de prevenire recidivelor. Acest program poarta
numele de "scoala spatelui" ("school back"), si a fost introdus pentru prima oara de suedeza
Marianne Zachrisson.
În sezând, cu linia genunchilor deasupra liniei soldurilor cu 8-10 cm; picior peste picior;
lipirea spatelui de spatar (nu se sta pe marginea scaunului); tragerea înspre volan a
scaunului soferului;
c Stadiul IV : în care cele învatate în primele trei stadii se aplica diferentiat, în avtivitatea
zilnica de la domiciliu sau profesionala. Spre exemplu modul în care se ridica o greutate si se
transporta; modul în care se împinge o mobila, un vagonet; modul în care lucreaza la o banda
rulanta, la un ferastrau.
CAPITOLUL IV
ANALIZA SI INTERPRETAREA
REZULTATE
S-a apreciat individual la cele trei momente ale evaluarii dupa care s-a calculat media si
intervalul de confidenta CI pentru lotul studiat si pe sexe.
VAS durere
Nr. crt
I II III
1 10 7 3
2 7 4 3
3 6 6 3
4 5 3 1
5 5 4 2
6 5 2 1
7 5 4 1
8 7 2 1
9 7 5 4
10 7 4 3
11 8 5 2
12 7 4 3
13 6 6 3
14 8 5 3
15 5 4 2
16 5 2 1
MEDIA (CI 95%, 6.4 4.2 2.3
Tabel nr. 2.
SCOR dizabilitate LBP Waddell and Main
Nr. Crt. (pacient)
I II III
1 9 5 3
2 8 3 2
3 5 5 2
4 4 2 1
5 4 3 1
6 4 1 1
7 3 2 0
8 5 2 1
9 8 3 2
10 7 3 2
11 8 4 1
12 5 3 2
13 4 3 2
14 7 5 2
15 4 3 1
16 4 2 0
MEDIA (CI 95%, 5.5 3 1.4
Asa cum se observa, din tabelul si graficul anterior, a avut loc o reducere
semnificativa a dizabilitatii datorate durerii lombare, 2 pacienti prezentând recuperare
functionala completa in urma programului fizical-kinetic, cu scor 0 de dizabilitate la
sfârsitul perioadei de evaluare.
Interpretare:
. scor minim: 0
. scor maxim: 24
. Cu cat este mai mare scorul cu atat este mai severa disabilitatea asociata cu durerea de spate.
Un scor de 0 indica faptul ca nu exista disabilitate iar un scor de 24 indica faptul ca exista
disabilitate.
Tabel - Scorurile pentru chestionarul LBP Disability Roland - Morris obtinute în cele trei
momente ale evaluarii
CAPITOLUL V
CONCLUZII
Metodele de recuperare, asupra carora ne-am oprit în aceasta lucrare sunt recuperarea,
prin kinetoterapie si masaj, care pornesc de la consideratia ca stabilitatea coloanei
vertebrale nu se datoreste nici conformatiei extremitatilor articulare osoase, nici
formatiunilor capsulo-ligamentare, care reprezinta elemente pasive insuficiente de
sustinere, ci grupelor musculare periarticulare. Pe de alta parte, s-a constatat ca
mobilizarea precoce este superioara ca rezultate, imobilizarii prelungite care se soldeaza
cu atrofii musculare.
Prin mijoacele terapeutice folosite a avut loc o scadere a durerii, la toti pacientii, în toate
momentele de evaluare, cu precizarea ca reducerea parametrului durere a fost
semnificativa indiferent sexul si grupa de vârsta a pacientilor.
BIBLIOGRAFIE