Materiale Și Echipamente În Industria Fabricării Alcoolului

UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA
FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

DEPARTAMENTUL DE TEHNOLOGII ALIMENTARE,
SIGURANŢA PRODUCŢIEI ALIMENTARE ŞI A MEDIULUI
MATERIALE PENTRU ECHIPAMENTE

ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ
-PROIECT-
Cadru didactic:
Şef lucrări dr. ing. Stroe Silviu-Gabriel
Student:
SUCEAVA, 2018
Materiale și echipamente în industria fabricării alcoolului
Cuprins
INTRODUCERE ........................................................................................................................ 5
CAPITOLUL I ........................................................................................................................... 6
IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE MATERIALE DIN COMPONENȚA
DISTILATORULUI 6
I.1. Clasificarea materialelor utilizate în industria alimentară ................................................ 6
I.2 .Reglementări în vigoare cu privire la materialele destinate a intra în contact cu
alimentul ................................................................................................................................. 9
I.3. Schema tehnologică de obținere a alcoolului ................................................................... 9
I.4. Principiul de funcționare al distilatorului ....................................................................... 12
I.5. Criterii de alegere a materialului pentru construcția distilatorului ................................. 13
I.6. Concluzii ........................................................................................................................ 13
CAPITOLUL II ........................................................................................................................ 14
IDENTIFICAREA CONDIŢIILOR DE DISTILARE ............................................................. 14
II.1. Identificarea condițiilor de distilare .............................................................................. 14
II.1.1. Temperatura............................................................................................................ 14
II.1.2. pH-ul ....................................................................................................................... 14
II.1.3. Tăria alcoolică ........................................................................................................ 14
II.1.4. Timpul de contact ................................................................................................... 15
II.1.5. Presiunea vaporilor de alcool ................................................................................. 15
II.2. Concluzii ....................................................................................................................... 15
CAPITOLUL III ....................................................................................................................... 16
IDENTIFICAREA FENOMENELOR DE LA INTERFAȚA MATERIAL MEDIU
ALIMENTAR .......................................................................................................................... 16
III.1.Introducere .................................................................................................................... 16
III.2 Difuzia staționară. Legea I a lui Fick........................................................................... 16
III.3 Difuzia nestaționară. Legea II a lui Fick ..................................................................... 17
III.4 Concluzii ....................................................................................................................... 18
CAPITOLUL IV ...................................................................................................................... 19
METODE DE TESTARE LA COROZIUNE A ALIAJULUI IDENTIFICAT ÎN MEDIUL
ALIMENTAR STUDIAT ........................................................................................................ 19
IV.1. Coroziunea................................................................................................................... 19
IV.2 Clasificarea metodelor de testare la coroziune ............................................................. 23
Pagina 2
IV.2.1 Metode directe de testare la coroziune .................................................................. 24

IV.2.1 Încercarea cu imersie completă.............................................................................. 25
IV.2.2 Încercarea cu imersie alternantă........................................................................... 25
IV.2.3 Coroziunea galvanică ............................................................................................. 26
IV.3 Concluzii ...................................................................................................................... 27
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 28
Cuprins Pagina 3
Tema aleasă are ca scop identificarea

materialelor care intră în contact direct cu mediul
alimentar în timpul fabricării alcoolului dar și
influența acestora asupra calității produsului finit.
Argument Pagina 4
INTRODUCERE
Alcoolul etilic este produs pe plan mondial , în cea mai mare parte prin fermentarea
lichidelor care conțin zahăr ,cu ajutorul drojdiei. Etanolul obținut pe cale biotehnologică mai
poartă denumirea de bio-alcool, deosebindu-se astfel de alcoolul etilic de sinteză. Produsul
final obținut din fabricile de alcool poartă denumirea de alcool etilic rafinat. [1]
Din punct de vedere chimic alcoolul se prezintă ca o substanță lichidă ce cuprinde în
structură o grupare numita hidroxil (-OH), aceasta fiind legată de un atom de carbon saturat,
în starea de hibridizare sp³. Grupa hidroxil poate fi legată de o catenă saturată, din partea
saturată a catenei unei alchene, sau de catena laterală a unei hidrocarburi aromatice. Formula
generală pentru un alcool simplu, aciclic, este CnH2n+1OH.
Alcoolul aduce multa energie, 30 kilojouli (7 kilocalorii) pe gramul de alcool. El este rapid
transformabil de către organism în grăsimi.
În limbajul curent, termenul de alcool se referă aproape întotdeauna la etanol, cunoscut și
ca alcool de cereale, și deseori la orice băutură care conține etanol . Ca medicament, etanolul
este cunoscut ca având un efect depresiv, care scade acuitatea reflexelor sistemului nervos
central. Alte forme de alcool sunt de obicei denumite cu un adjectiv de rigoare, precum alcool
izopropilic sau prin sufixul -ol, ca în izopropanol. [2]
Petru realizarea băuturilor alcoolice este necesară cunoașterea reacțiilor care pot avea
loc în momentul în care produsul alimentar interacționează cu suprafețele interne ale
echipamentelor, alegerea materialelor din care sunt confecționate acestea joacă un rol foarte
important deoarece pot influența caracteristicile organoleptice,fizico-chimice și biologice ale
produsului finit. Toate produsele alimentare, indiferent din clasa din care fac parte,au
obligativitatea sa fie sigure și să respectele normele în vigoare asupra siguranței
consumatorului.
Introducere Pagina 5
CAPITOLUL I
IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE MATERIALE DIN
COMPONENȚA DISTILATORULUI
I.1. Clasificarea materialelor utilizate în industria alimentară
Materialele reprezintă totalitatea substanțelor simple sau compuse aflate în stare solidă
ce prezintă o compoziție chimică dată și proprietăți specifice domeniului de utilizare ales.
În industria alimentară, dar nu numai, inginerii proiectanți au folosit întotdeauna
materialele care au prezentat avantaje atât din punct de vedere constructiv( al rezistenței la
uzură, temperatură , condiții extreme, medii acide,etc) cât și din punct de vedere economic.
Alegerea unui material care să îndeplinească toate cerințele de lucru, fără ca acesta să
deterioreze, sau să influențeze în vreun fel calitatea produsului finit este unul din factorii
principali care poate duce la succesul/insuccesul proiectării utilajului și implicit la creșterea
productivității fluxului tehnologic. În Fig. I.1.1 sunt prezentate principalele tipuri de
materiale utilizate în industrie.
Fig. I.1.1 Tipuri de materiale si clasificarea lor [6]
Capitolul I Pagina 6
Materialele se pot clasifica după mai multe criterii, cel mai utilizat este cel prezentat
anterior, din punct de vedere structural și fizico-chimic . după acest criteriu materialele se
împart în trei clase principale : metalice, ceramice și polimerice, ele făcând parte și din clasa
materialelor clasice cunoscute și sub numele de convenționale sau tradiționale. Materialele
ceramice și polimerice sunt materiale neferoase. [7]
La scara atomica, atomii metalelor se pot gasi fie ca atomi de acelasi fel (metalul pur),
fie asociati in diferite moduri cu alte tipuri de atomi formand agregate mari de atomi (aliajele
metalice), ce constitue starea metalica a materiei.Materialele metalice se impart in doua mari
categorii si anume in materiale feroase (fierul si aliajele sale: otelurile si fontele) si
neferoase.Materialele metalice, la rândul lor se împart în feroase și neferoase, cum este
prezentat în Fig.I.1.2.
Fig.I.1.2 Clasificarea materialelor metalice [8]
În industria alimentară cele mai folosite sunt oțelurile inoxidabile, care se împart la rândul lor
în alte 4 categorii, diferențiate de procentul elementelor din care sunt constituite. Conform
acestei clasificări sunt următoarele categorii de oțeluri, care vor fi prezentate în Tab.I.1.1
Tab.I.1.1 Clasificarea oțelurilor în funcție de conținutul în elemente [21]
Oţeluri inoxidabile MARTENSITICE 10,5-15% Cr 4-6 % Ni

Oţeluri inoxidabile FERITICE 10,5 % Cr 1 % Ni 2-4%Mo
Oţeluri inoxidabile AUSTENICE 16 % Cr 6 % Ni 6% Mo
Oţeluri inoxidabile AUSTENITO-FERITICE 21-28%Cr 3,5-8%Ni 0-4,5%Mo
(Oţel duplex)
Din categoria materialelor neferoase se va lua în analiză Cuprul în concentrație de

99,9% , deoarece este principalul material din care este confecționat cazanul/boiler și
serpentina distilatorului. Principalele caracteristici sunt prezentate în Tab. I.1.2
Tab. I.1.2 Cupru – prezentare generală [22]
Denumirea elementului: Cupru

Simbol: Cu
Număr atomic:29 Număr de protoni/electroni:29 Număr de neutroni:35
Configuraţia electronică:
Masa atomică: 63,546
Valenţa: I, II
Starea de oxidare: +1, +2, +3
Clasificare: metal de tranziţie
Structură cristalină: cubică
Culoarea: roşie/portocalie
Densitatea g/cm3 la 293 K: 8,96
Punctul de topire: 1083
Punctul de fierbere: 2310
Potenţialul de ionizare: 7,72
Electronegativitatea (Pauling): 1,90
Volumul atomic cm3/atom-g: 7,1
Raza atomică (metal),nm: 0,13
Raza ionică (x+),nm: 0,096
Numărul de straturi: 4
Primul strat: 2 Al doilea strat: 8 Al treilea strat: 18 Al patrulea strat: 1
Anul descoperirii: 1751
A fost descoperit de: Alex Cronstedt
Originea numelui: din cuvântul latinesc cyprium (după insula Cypru)
Se folosește in: conductoare electrice, monede, bijuterii, țevi și tuberii
Se obține din: minereuri
Proprietăți fizice
Cuprul metalic are culoarea roşie caracteristică; în foiţe extreme de subţiri apare, prin
transparenţă, albastru-verzui. Cristalizează in reţea cubică cu feţe centrate şi nu prezintă
polimorfism. Proprietăţile fizice ale cuprului metalic sunt mult influenţate de impurităţi şi, în
special caracteristicile mecanice, de procedeele de prelucrare.
Cuprul pur este un metal moale (duritate 3 în scara Mohs), destul de rezistent la rupere şi
foarte ductil; se lucrează bine cu ciocanul, la rece, şi se modelează la presiuni mari.
Conductibilitatea calorică a cuprului este tot atât de mare ca a argintului ( 0,93 faţă de a
argintului, considerată egală cu 1) şi mult mai mare decât a altor metale uzuale. De aceea se
utilizează cupru ori de câte ori este nevoie să se transmită uşor de căldura ( ţevi fierbătoare la
locomotive, cazane de distilare etc.). De asemenea conductibilitatea electrică a cuprului,
apropiată de a argintului, întrece mult pe a celorlalte metale.
Conductibilitatea scade însă considerabil,când cuprul este impurificat,chiar cu cantităţi mici
de P, As, Si sau Fe. ( Cantităţi sub 0,1% din aceste elemente reduce valoarea conductibilităţii
electrice cu 20% sau chiar mai mult ). Din cauza aceasta, în electrotehnică se utilizează pe
scară mare cuprul cel mai pur, electrolitic.
Proprietăţi chimice
La temperatura camerei, cuprul nu se combină cu oxigenul din aer (formează însă

încet, cu bioxidul de carbon şi apa din atmosferă, un carbonat basic verzui ). Încălzit în aer
sau oxigen, se oxidează dând CuO sau, la temperatură mai înaltă, Cu2O. Cuprul se combină,
chiar la rece, cu clorul (umed) şi cu ceilalţi halogeni; de asemenea are o mare afinitate pentru
sulf şi seleniu. Nu se combină direct cu azotul, hidrogenul şi carbonul; formează însă indirect
combinaţii cu aceste elemente.
Potenţialul de oxidare al cuprului fiind negativ, cuprul nu se dizolvă în acizi diluaţi, ci
numai în acizii oxidanţi concentraţi, cum sunt H2SO4 şi HNO3. [22]
I.2 .Reglementări în vigoare cu privire la materialele destinate a intra în contact cu

alimentul
Politica europeană în materie de siguranță alimentară are două obiective principale:

protejarea sănătății umane și a intereselor consumatorilor și promovarea bunei funcționări a
pieței unice europene. Astfel, Uniunea Europeană se asigură că sunt stabilite și respectate
norme de control în domenii precum igiena produselor alimentare și a furajelor, sănătatea
animalelor, sănătatea plantelor și prevenirea contaminării produselor alimentare cu substanțe
externe. Uniunea reglementează, de asemenea, etichetarea produselor alimentare și a
furajelor. Regulamentul (CEE) nr. 315/93 al Consiliului a fost adoptat pentru a garanta faptul
că niciun produs alimentar care conține cantități inacceptabile de contaminanți nu poate fi
comercializat. Limitele aplicabile în prezent celor mai importanți contaminanți sunt stabilite
în Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei, care stabilește nivelurile maxime de
contaminanți din produsele alimentare (de exemplu, nitrați, micotoxine, metale grele și
dioxine) și solicită revizuirea lor periodică.
Normele privind materialele care vin în contact cu produsele alimentare sunt prevăzute
în Regulamentul (CE) nr. 1935/2004. Regulamentul-cadru stabilește cerințele generale pentru
toate materialele și obiectele relevante; măsuri europene specifice, care să prevadă dispoziții
mai detaliate, pot fi adoptate pentru cele 17 materiale și obiecte care vin în contact cu
produsele alimentare (MCA). Doar patru materiale fac în prezent obiectul unor măsuri
specifice la nivelul UE. Pentru celelalte materiale, statele membre pot adopta dispoziții
naționale. Centrul Comun de Cercetare al Comisiei realizează în prezent un studiu care oferă
o imagine de ansamblu cuprinzătoare a situației actuale în ceea ce privește MCA pentru care
nu există măsuri speciale la nivelul UE. [9]
I.3. Schema tehnologică de obținere a alcoolului
Materiile prime folosite la producerea alcoolului prin fermentație se pot clasifica astfel :
1. Materii prime amidonoase.
2. Materii prime zaharoase.
3. Materii prime celulozice.
4. Materii prime care conțin inulină și lichenină.
 Din grupa materiilor prime amidonoase fac parte : cerealele (porumbul, secara , orzul,
ovăzul,orezul etc.) , cartofii , rădăcinile si tuberculii unor plante tropicale (rădăcini de
manioc, tuberculi de batate etc.).
 Din grupa materiilor prime zaharoase fac parte sfecla si trestia de zahar , melasa din
sfecla si trestie de zahar, strugurii , fructele, tescovinele dulci etc.
 În grupa materiilor prime celulozice intră deșeuri de brad , molid, fag etc. precum și leșiile
bisulfitice rezultate de la fabricarea celulozei.
 În grupa materiilor prime care conțin inulină și lichenină intră tuberculii de topinambur ,
rădăcinile de cicoare, mușchii de Islanda.
În ciuda existentei acestei game de materii prime , în practică cele mai folosite materii
prime sunt cerealele ,cartofii si melasa. Compoziția chimică a materiilor prime influențează
rezultatele procesului de producție astfel că este necesară cunoașterea compoziției chimice a
fiecărei grupe de materii prime. [10]
În această lucrare se va lua în studiu fabricarea băuturilor alcoolice din fructe obţinute
prin fermentarea şi distilarea borhoturilor sau a sucurilor fermentate din fructe, precum şi a
subproduselor rezultate de la vinificaţie; au tăria alcoolică ce variază între 23 şi 50% vol. şi
prezintă arome specifice materiei prime din care provin.
Din grupa băuturilor alcoolice naturale fac parte:
 băuturilor alcoolice naturale din fructe;
 băuturilor alcoolice naturale din subproduse rezultate de la vinificaţie. [11]
În Fig.I.1.4 este prezentată schema tehnologică de producere a alcoolului din fructe ,iar în
Fig. I.1.3 este prezentată imaginea de ansamblu al unui distilator de capacitate medie, având
un rezervor de încălzire de 100 litri și unitatea de răcire/condensare .
Fig.I.1.3 Dispozitiv de producere a băuturilor alcoolice din fructe
Fig.I.1.4 Schema tehnologică de obținere a băuturilor alcoolice din fructe [12]
De pe întreg fluxul tehnologic se va lua spre analiză etapa de distilare. În această etapă
materia primă, care este reprezentată de borhotul din fructe fermentat este supusă procesului
de fierbere, existând un contact permanent între pereții vasului din Cupru și materia
alimentară.
I.4. Principiul de funcționare al distilatorului
Pentru identificarea echipamentelor care sunt utilizate în procesul de fabricare se va

expune în cele ce urmează principiul de funcționare al distilatorului în Fig.I.1.5.
Fig.I.1.5 Schema dispozitivului de producere a băuturilor din fructe
În cazanul boilerului (3) se va introduce masa de borhot de fructe fermentată, și se va închide

capacul (6) , etanșându-se foarte bine prin intermediul sistemului (5). Acest sistem de etanșare
nu va permite pierderea vaporilor de alcool în momentul în care masa de borhot va fi încălzită
și va începe fierberea. După această etapă, operatorul va verifica dacă robinetul de golire (10)
este închis, și va alimenta cu lichid de răcire ( cel mai uzul este apa)vasul răcitor(12) prin
intermediul racordului de alimentare (11). În următoarea etapă se va aprinde sursa de foc, în
interiorul focarului (1),aceasta având rolul de a încălzi întreaga masă de borhot.
Combustibilul utilizat poate varia de la o unitate la alta, putând fi folosit ca materie
de ars lemnul, sau instalația de încălzire poate funcționa cu gaz metan. Alte materiale de
combustie nu aduc randamentul dorit, si cresc prețul de cost al produsului finit. Cazanul este
sub acțiunea directă a căldurii provenite din focarul (1). Acest fapt va duce la creșterea
temperaturii borhotului până la temperatura de fierbere. Din cauză că alcoolul are o
temperatură de fierbere mai mică, decât apa, se distilează mai repede. Borhotul din cazan se
încălzește, și după un timp ajunge la 78 grade C – punctul de fierbere al alcoolului – la care
apa abia dacă aburește. Distilatul care rezultă cel mai repede are un conținut de alcool
deosebit de mare, poate avea chiar și 90 grade alcoolice. Cu cat mai mult se încălzește
borhotul, cu atât mai înalt va fi conținutul de apă, și mai scăzut cel de alcool. Din momentul în
care masa de borhot este supusă fierberii , operatorul va antrena prin mișcare circulară, în
sensul acelor de ceasornic mânerul (4). Acesta va antrena axul din interiorul cazanului. Pe
acest ax este montată o roată dințată conică, care va antrena la rândul său amestecătorul (2).
Antrenarea paletelor amestecătorului va asigura o mai bună omogenizare a materiei
prime și se va evita prinderea de pereții cazanului (3).Vaporii de alcool care se degajă de la
fierberea borhotului se ridică și trec prin țeava de comunicare (9). Forma superioară de clopot
a capacului cazanului va facilita orientarea vaporilor spre gura țevii de comunicare. La
intrarea în țeava dispozitivul este dotat cu un ceas indicator de temperatură. Prin observarea
temperaturii se poate ști la orice moment temperatura la care se află vaporii și durata până la
terminarea ciclului de producție. Cu cât temperatura se apropie de 100 grade Celsius, distilatul
rezultat va avea o tărie alcoolică minimă .după trecerea vaporilor prin țeava de transport
aceștia se îndreaptă spre vasul răcitor (12) prin intermediul spiralei de cupru (13). Forma
spiralei va permite un contact mai îndelungat între cele două medii , realizându-se astfel un
transfer de căldură. Vaporii vor ceda căldura și vor condensa. Lichidul astfel obținut în urma
condensării se va colecta gravitațional prin gura de vărsare aflată la capătul serpentinei (13).
[14]
I.5. Criterii de alegere a materialului pentru construcția distilatorului
Procesul de trecere a unui lichid în stare de vapori, prin fierberea acestuia într-un
recipient rezistent la temperaturi ridicate şi condensarea vaporilor rezultaţi într-un sistem
răcitor sau refrigerent, poartă numele de distilare. În cazul băuturilor alcoolice naturale,
distilarea poate fi privită ca o operaţie tehnologică de extragere a alcoolului etilic şi a altor
componenţi volatili din materiile alcoolice fermentate (borhoturi sau terciuri de fructe,) cu
ajutorul instalaţiilor de distilare. În cazul prezentat în Fig I.1.5 se observă că în contact direct
cu mediul alimentar se află cazanul boiler (3) dar și țeava de comunicare (9) care se continuă
cu spirala (13).
Cazanul (3) cât și țeava de comunicare (3) și spirala (13) sunt confecționate din cupru
alimentar cu o puritate de 99,9%.studiile realizate asupra termo conductibilității metalelor
poziționează cuprul ca cel mai bun conducător termic după argint. Diferența prețului de cost
al materiei prime face ca în confecționarea cazanelor și țevilor să fie ales cuprul. Acest
material asigură răspândirea temperaturii aproape instantaneu, în mod egal pe toată suprafața
oalei de gătit, inclusiv pe pereții vasului. Conform studiilor, cuprul conduce căldura de 9 ori
mai bine decât otelul inoxidabil (inoxul).Cuprul este rezistent la efectul acizilor organici si are
un efect pozitiv asupra gustului și mirosului distilatului, dovedit mai bine decât oricare alt
metal. Din acest motiv distilatele fabricate în distilatoare din cupru au miros și gust mai curat.
I.6. Concluzii
În urma celor prezentate se poate concluziona că în fabricarea unei instalații, atât în industria
alimentară cât și în celelalte industrii , un rol important îl are alegerea materialului
corespunzător, care să îndeplinească cererile impuse de normativele Europene, și care să facă
față condițiilor de calitate și securitate alimentară. Pentru componentele principale ale
distilatorului s a ales ca material Cuprul de puritate ridicată, deoarece acesta prezintă o serie
de avantaje termodinamice și o rezistență deosebită la efectul acizilor organici, neinfluențând
în nici un fel proprietățile organoleptice ale produsului finit.
CAPITOLUL II
IDENTIFICAREA CONDIŢIILOR DE DISTILARE
II.1. Identificarea condițiilor de distilare
Principalii parametri care vor fi analizați în acest capitol și care produc o serie de
schimbări sunt: Temperatura, pH-ul, concentrația alcoolică a produsului final , timpul de
contact și presiunea vaporilor de alcool.
II.1.1. Temperatura
Temperatura este un parametru esențial în procesul de producere al băuturilor

alcoolice din fructe, deoarece aceasta indică produsul care urmează să fie captat la capătul
serpentinei. În ansamblul distilatorului termometrul de control este situat la ieșirea vaporilor
din vasul de fierbere , în partea superioară a capacului.
Prin distilare se pot separa trei fracţiuni.
 În prima fază ( 20,8 °C – 75 °C), substanţele care se obţin sunt numite “frunţi”. Au un
miros neplăcut, respingător şi sunt toxice pentru organismul uman. Această fracţiune nu
trebuie să ajungă în produsul destinat consumului deoarece poate produce intoxicări,
datorită în special alcoolului metilic. Ea reprezintă 0,5 –2 litri la 100 litri de distilat şi se
poate delimita printr-o practică mai îndelungată.
 În a doua fază se separă substanţele cu puncte de fierbere cuprinse între 78,4 °C şi 121 °C,
cum ar fi alcoolul etilic, alcoolii superiori, acetalii, apa etc., care au un miros specific,
plăcut.
 În a treia fază de distilare se separă fracţiunea numită “coadă”, care cuprinde substanţe ce
au un punct de fierbere mai mare de 128°C, cum sunt unii alcooli superiori (amilic,
izoamilic), esterii, furfuralul etc. „Cozile” mai sunt cunoscute şi sub numele de “ fuzel”
sau “ulei de fuzel”, datorită faptului că înrăutăţesc însuşirile olfacto-gustative ale
distilatelor, fapt pentru care se elimină la distilare. Frunţile şi cozile se strâng separat şi se
supun din nou distilării, pentru epuizarea lor de alcool. [15]
II.1.2. pH-ul
În teza de doctorat cu titlul ” STUDIUL COMPARATIV AL BIOMARKERILOR DE

CALITATE, SIGURANŢĂ ŞI AUTENTICITATE PENTRU BĂUTURI DISTILATE
TRADIŢIONALE ROMÂNEŞTI”, dna Ing. TEODORA EMILIA RUSU concluzionează că
la măsurarea pH-ului probelor ,utilizând un pH-metru digital cu afişarea rezultatului
măsurătorii pe ecran , a obținut valori medii între 4,21 şi 4,61, valori mai mari fiind
înregistrate la pălinca de mere. [16]
II.1.3. Tăria alcoolică
Plămada fermentată conţine 8-10% alcool etilic şi acid acetic ,alcooli superiori, glicerină
,substanţe nevolatile (zaharuri, săruri minerale, substanţe proteice). Acestea se separă de
celelalte componente ale plămezii în procesul de distilare. Substanţele nevolatile din plămada
fermentată sunt numite borhot. Se obţine alcoolul etilic brut având tăria alcoolică de 80-85
grade.
Capitolul II Pagina 14
Băutura alcoolică obținută din prune este țuica,aceasta este obținută prin fermentație
alcoolică și distilarea prunelor (diverse soiuri) întregi sau zdrobite ,ori a sucului de prune, în
prezența sau în lipsa sâmburilor. Distilarea se face la o concentrație alcoolică de maxim
86%volum. Conținutul în substanțe volatile este de minim 200g/hl alcool 100%volume, în
alcool metilic este de 1000g, iar in acid cianhidric de 10g/hl alcool 100%volume.
Țuica poate avea 3 grade:
1. foarte puternică - țuica a I-a este distilata de 2 ori, se mai numește si palinca si are intre 45-
58% tărie alcoolica.
2.țuica de a II-a normală, cu 30-40% tărie alcoolică;
3. țuica de a III a apa de țuica, cu 15% tărie alcoolică. [17]
II.1.4. Timpul de contact
Timpul de contact este dependent de materia primă folosită, de tipul distilatorului în

care se realizează procesul si de intensitatea sursei de încălzire. Toți acești factori coroborați
pot duce la o perioadă variată de timp în procesul distilării. Calitatea și cantitatea materiei
prime sunt principalii factori care determină timpul procesului.
II.1.5. Presiunea vaporilor de alcool
Presiunea vaporilor de alcool este dependentă de diametrul țevii , dar și de intensitatea

fierberii borhotului. Datorită proprietăţilor mecanice şi fizice excelente, cuprul rezistă la
temperaturi şi presiuni extreme precum şi la condiţii meteo neobişnuite. De la cei 200°C ale
instalaţiilor solare până la cei -200°C ai gazelor lichefiate, şi la cei 30-40 bari presiune ale
instalaţiilor de climatizare – numai cuprul rezistă acestor condiţii. Expus condiţiilor meteo
extreme (radiaţii UV, raze solare, oxigen) ţeava din cupru nu îmbătrâneşte şi nu-şi schimbă
proprietăţile cu trecerea timpului. Țevile din cupru pot suporta temperaturi de 650°C timp de
30 de minute. Dimensionarea necorespunzătoare a distilatorului poate duce la defecțiunea
acestuia, sau chiar la explozia lui, în timpul fierberii în interiorul cazanului acumulându-se
vapori de alcool care neavând cum sa fie evacuați pot produce defectarea sistemului. [18]
II.2. Concluzii
Din analiza condițiilor de distilare se poate trage concluzia că materialul ales în

construcția serpentinei are un rol esențial asupra produsului final. Transferul de căldură în
interiorul răcitorului dar și în procesul de încălzire/fierbere are un randament ridicat prin
alegerea Cuprului ca materie primă în construirea pieselor deoarece acesta are un coeficient
de conductivitate termică ridicat. (399 W/m*k, comparativ cu inoxul 14,4 W/m*k sau
aluminiu 237 W/m*k).
Rezistența constructivă a țevilor din cupru aduc un plus de siguranță în ceea ce
privește presiunea exercitată de vaporii degajați în timpul fierberii.
Capitolul II Pagina 15
CAPITOLUL III
IDENTIFICAREA FENOMENELOR DE LA INTERFAȚA MATERIAL MEDIU
ALIMENTAR
III.1.Introducere
Pentru a se identifica principalele fenomene care pot apărea la contactul dintre

materialul alimentar și țeava de cupru este necesară definirea următorilor termeni :
interfață,interfază și difuzie.
Interfaţa se defineşte ca fiind suprafaţa de contact a celor două faze (metal –
electrolit), având grosimea unui strat monoatomic.
Interfaza reprezintă regiunea de la zona de contact metal – electrolit cu proprietăţi
modificate faţă de ale celor două faze în contact. Grosimea interfazei (de circa 10-7– 10-4 cm)
este mult mai extinsă decât a interfeţei. [19]
Difuzia este pătrunderea moleculelor unui corp, printre moleculele altuia, fără să
existe curgere. Difuzia explică fluxul net al moleculelor dintr-o regiune de concentrație mai
mare la una dintre concentrație mai mică, dar este important de remarcat faptul că difuzia, de
asemenea, apare atunci când nu există nici un gradient al concentrației. Rezultatul este o
amestecare treptată a particulelor. Într-o fază, cu temperatură uniformă, fiind absente forțe
externe nete care acționează asupra particulelor, procesul de difuzie va duce în cele din urmă
în amestecarea completă. La o temperatură mai ridicată, viteza de difuzie este mai ridicată
datorită agitației termice care este mai intensă. Agitația termică este mișcarea dezordonată a
moleculelor unui corp. În interiorul unui gaz sau lichid, există o presiune care provine din
ciocnirea moleculelor între ele și pereții vasului. Difuzia apare la corpurile aflate în toate
stările de agregare.
Difuzia moleculară este de obicei descrisă matematic utilizând legea lui Fick. Este
unul din fenomenele de transport alături de conductivitate termică și curgerea fluidelor sau
transferul de impuls la fluide. Este fundamentul transferului de masă. . Germanul Adolf Fick a
formulat aceste legi după modelul constituit de legile lui Fourier ale transferului termic. [20]
III.2 Difuzia staționară. Legea I a lui Fick
Difuzia staționară,există atunci când sunt forțe care mențin gradientul de concentrație
constant în timp. Prima lege a lui Fick permite calcularea valorii fluxului (molar sau masic) de
substanță J, și anume:
𝜕𝐶𝑖
𝐽𝑖 = −𝐷𝑖 (1)
𝜕𝑥
unde:
D - coeficient de difuzie, calculat cu relația Stokes-Einstein în cazul moleculelor sferice:

D=kT/6pi r n;
Concentrația poate fi exprimată molar sau masic. Pentru cazul neizoterm-neizobar

fluxul molar e exprimat prin produsul dintre densitatea molară totală, difuzivitatea
(coeficientul de difuzie) și gradientul fracției molare.
Capitolul III Pagina 16

𝜕𝑦𝑖
𝐽𝑖 = −𝐶𝑡 𝐷𝑖 (2)
𝜕𝑥
Coeficientul de difuziune este numeric egal cu cantitatea de substanță difuzată în

unitatea de timp printr-o suprafață unitară sub acțiunea unui gradient de concentrație egal cu
unitatea. Coeficientul de difuziune depinde de:
 Natura substanței , a mediului

 Frecarea internă
 temperatură
Legea I-a lui Fick este valabilă doar în cazul în care distribuția spațială a concentrației nu
se modifică în timp, adică în cazul difuziei staționare . [19]
III.3 Difuzia nestaționară. Legea II a lui Fick
Fig. III.3.1 Difuzia nestaționară. Element de volum
Folosind prima lege a lui Fick se poate exprima fluxul de ioni ce pătrunde prin planul
Pst şi iese prin planul Pdr:
𝜕𝐶 𝑑 𝑑2 𝑐
𝐽𝑑𝑟 = −𝐷 ∗ 𝜕 sau 𝐽𝐷,𝑑𝑟 = −𝐷 𝑑𝑐 + 𝐷 𝑑𝑥 2 ∗ 𝑑𝑥 (3,4)
𝑥 𝑥

Valoarea netă a fluxului ce iese din elementul de volum dx va fi:
𝑑2 𝑐
𝐽𝐷,𝑑𝑟 − 𝐽𝐷,𝑠𝑡 = +𝐷 ∗ 𝑑𝑥 2 ∗ 𝑑𝑥 (5)
Fluxul net pe unitatea de volum și în unitatea de timp este Dd2c/dx2 și reprezintă

variația în timp a fluxului de ioni, emergent din paralelipipedul elementar, adică din
𝜕𝑐
variația a concentrației cu timpul. Deoarece concentrația c depinde de distanța x și timpul
𝜕𝑥
t, în ecuație trebuie introduse derivatele parțiale:
𝜕𝐶𝑖 (𝑥) 𝜕2
= 𝐷𝑖 ∗ 𝜕𝑥 2 (6) [19]
𝜕𝑡
III.4 Concluzii
În urma prezentării legilor lui Fick s-a constatat că difuzia este nestaționară, în acest
caz neexistând o constanță a gradientului de concentrație. Rezistența constructivă a țevilor din
cupru dar și proprietățile nobile ale metalului aduc un plus de siguranță produsului finit.
Conductibilitatea termică este determinată de existența gradientului de temperatură. Cantitatea
de căldură transportată în unitatea de timp depinde de aria secțiunii transversale prin care are
loc transportul de căldură, gradientul de temperatură și natura substanței.

CAPITOLUL IV
METODE DE TESTARE LA COROZIUNE A ALIAJULUI
IDENTIFICAT ÎN MEDIUL ALIMENTAR STUDIAT
IV.1. Coroziunea
Majoritatea cercetătorilor definesc coroziunea ca fiind: distrugerea materialelor în general

si a metalelor si aliajelor în special, sub acțiunea mediului. Distrugerea poate fi parțială, totală
sau poate antrena modificarea proprietăților materialelor făcându-le să devină improprii
pentru utilizare. Coroziunea este interpretată uneori impropriu ca uzura unei piese sau ca
distrugerea unei structuri.
Aspecte generale ale coroziunii

Datorită structurii lor electronice, caracterizată prin prezența electronilor așa-ziși
“liberi” în rețeaua cristalină, metalele și aliajele reacționează ușor cu medii foarte diverse,
corodându-se (oxidându-se). Rezultă că adevărata cauză a coroziunii metalelor și aliajelor este
instabilitatea lor termodinamică în condiții naturale și deci tendința lor spontană de a trece în
stare oxidată (în combinații) . Așa se explică faptul ca în natură majoritatea metalelor, cu
excepția metalelor nobile (Au, Pt, Ir), se găsesc în stare combinată (oxidată - minereuri),
fenomen pe care l-am ilustrat în Fig. IV.1.1
Fig. IV.1.1 Reprezentarea schematica a tendinței spontane de coroziune a metalelor [23]
Energetic, tendința metalelor de a se coroda, este caracterizată de variația entalpiei

libere Ga procesului, care însa nu evidențiază obstacolele ce stau în calea reacției și viteza ei .
Fenomenele de coroziune a materialelor (metalelor) se manifesta doar prin contactul
materialului cu mediul si în acest sens am reprezentat schematic un sistem de coroziune în
Fig. IV.1.2.
Capitolul IV Pagina 19
Fig. IV.1.2.Reprezentarea unui sistem de coroziune. [23]
Aspectele economice privind coroziunea, la nivel de pierderi directe, cât și indirecte,

fără a uita muncă și mijloacele financiare risipite pentru măsurarea lor sunt de o importanța
deosebită. Aprecierea coroziunii după aspect, felul și aria de răspândire pe suprafața sau în
interiorul materialului, s-a ilustrat în Fig. IV.1.3
Fig. IV.1.3 Tipuri de coroziune a metalelor si aliajelor [23]
Este cunoscut faptul ca fenomenele de coroziune se desfășoară după mecanisme diferi

e în funcție de natura mediului coroziv ca în Figura IV.1.4.
Fig. IV.1.4 Clasificarea coroziunii metalelor si aliajelor. [23]
Sistemul electrochimic de coroziune, metal (aliaj) - mediu coroziv, duce la formarea

unui strat dublu electric, asimilat cu un condensator, unde se stabilește o diferență de potențial
între suprafața metalului care s-a încărcat negativ și cea a mediului care devine pozitivă
(datorită ionilor de M+ rezultați din coroziune). Această diferență de potențial este potențialul
unic la care se produce coroziunea și se numește potențial de coroziune sau potențial mixt.
Potențialul de coroziune al unui metal sau aliaj diferă de potențialul de echilibru ƸM0 al
metalului sau aliajului .Coroziunea implica două reacții simultane cu schimb de ioni și
electroni între metal și mediu și ca urmare a acestui schimb în timpul coroziunii pe metal
(aliaj) apare potențialul , a cărui valoare se stabilește prin deplasarea unuia spre cealaltă a
potențialelor de echilibru a metalului și mediului .Viteza de coroziune se poate afla din
curentul de coroziune ce apare în timpul procesului. În procesele de oxidare anodică
(coroziune), la unele metale apare uneori la o anumită valoare a polarizării o rezistență bruscă
la dizolvare (coroziune), ceea ce conduce la o scădere a curentului de coroziune până la valori
foarte apropiate de zero, ca urmare a pasivării metalului . Prevederea comportării la coroziune
umedă (electrochimică) a unui material, se poate face analizând curba de polarizare anodică a
metalului respectiv, care permite separarea potențialelor electrochimice a aliajului în
domeniile de imunitate, activitate, pasivitate, transpasivitate . Testele de coroziune pot reduce
costul, îmbunătăți siguranța în funcționare și conserva resursele în aplicațiile industriale,
comerciale și personale, în care sunt implicate diverse componente metalice. Evaluarea
coroziunii implică teste executate în laborator, instalații pilot și în instalații industriale. [23]
IV.2 Clasificarea metodelor de testare la coroziune
Metodele de testare la coroziune se referă la:

 material
 sistemul de protecţie aplicat materialelor.
Metodele de testare la coroziune a unui material în formă de epruvetă sau a unei piese
joacă un rol important în clasificarea performanțelor materialelor,aliajelor. În special se
urmărește creșterea durabilității unui material destinat industriei alimentare, dar și perioada de
funcționare a acestuia fără a suferi schimbări majore în timpul folosirii. Pentru verificarea
acestor performanțe a materialelor se efectuează o serie de teste care pot fi realizate atât în
laborator, în condiții care să imite mediul de lucru, dar și pe șantier(uzină). În aceste metode
se urmărește realizarea unui mediu asemănător sau poate mai agresiv decât cel în care
urmează să fie folosit materialul testat. Pentru realizarea testelor se folosesc substanțe
denumite SIMULANȚI , care sunt prezentați în Tab IV.2.1.
Tabel IV.2 Reglementări UE privitoare la testarea la coroziune [St,16]
Tip de produs alimentar Simulant Simbolizare

Apă distilată sau apă de calitate
Produse apoase pH>4,5 echivalentă, apă bidistilată sau Simulant A
ultrapură
Produse acide pH ≤4,5 Acid acetic (același pH cu Simulant B
mediul)
Alcool etilic 10% (această
concentrație va fi echivalată cu
Produse ce conțin alcool conținutul de alcool al Simulant C
produsului alimentar,dacă
acesta depășește 10 %)
Produse alimentare pe bază de Ulei rafinat de măsline,
substanță grasă izooctan, etanol sau polifenilen Simulant D
modificat
Prin folosirea acestor simulanți se pot realiza teste, fii doar două metode pentru realizarea
acestui lucru. Clasificarea metodelor de evaluare şi testare a coroziunii:
 metode directe
 metode indirecte
Un alt scop al acestor teste este de a ordona materialele după performanțele lor, raportarea
făcându-se la un mediu ideal. Dintre performanțele materialelor, un deosebit interes prezintă
următoarele caracteristici:
 pierderea în greutate,
 pierderea în grosime
 respectiv scăderea rezistenței mecanice
Metodele directe și indirecte sunt prezentate prin intermediul Fig. IV.2.1 și IV.2.2
IV.2.1 Metode directe de testare la coroziune
Fig. IV.2.1 Metode directe de testare la coroziune
Metodele directe de testare la coroziune se pot împărți în două grupe
 Încercarea cu imersie completă

 Încercarea cu imersie alternantă
În vederea realizării acestor teste se folosesc medii alimentare simulante și epruvete noi ,
din același material de construcție ca al piesei finale pentru care se efectuează testul(raportul
dintre epruvetă și volumul de soluția simulantă fiind indicat în Decretul din 1973) . [St,16]
METODE
DIRECTE
MASURARE CONSUM DE
METODA MĂSURARE
GRAVIMETRICĂ VOLUM, GAZE AGENT
GROSIME
REZULTATE COROZIV
IV.2.1 Încercarea cu imersie completă
Aceste încercări sunt realizate atât în condiții industriale cât și de laborator și constau în
imersia totală a epruvetei în soluția simulantă,ținându-se cont de o serie de factori de
coroziune:
 aerarea
 raportul suprafeţei epruvetei şi al volumului lichidului
 gradul de agitare
 forma epruvetelor
 starea suprafeţei.
Aerarea este realizată prin introducerea oxigenului , sau unui gaz neutru. Practic este
realizată barbotarea lichidului ,care produce si o amestecare uniformă și o echilibrare a
concentrației soluției simulante. Producerea unei mișcări a lichidului evită formarea
straturilor statice la suprafața epruvetei, ele suprimă astfel o cauză de coroziune accidentală.
Această metodă este foarte aproape de condițiile de solicitare a țevilor de cupru, deoarece
după evaporarea alcoolului , până în momentul condensării pe serpentină circulă gaz.
Raportul dintre suprafaţa epruvetei şi volumul lichidului poate fi important dacă
nu există oxigen; dacă raportul nu este bine calculat este influențat în mod direct rezultatul
final , și testul nu își îndeplinește scopul . Gradul de coroziune poate fi determinat prin viteza
cu care oxigenul difuzează din atmosferă. În realizarea soluției simulante se urmărește
imitarea condițiilor de lucru, amestecarea mai multor substanțe în vederea realizării acesteia
pot avea o acțiune foarte importantă asupra suprafeței de contact.
Forma epruvetelor are o anumită importanţă deosebită în realizarea încercărilor,
deoarece în părțile marginale (muchii,margini) ale acestora se produc de cele mai multe ori o
coroziune accelerată. Pentru controlarea acestui fenomen este indicată folosirea unor epruvete
de dimensiuni mai mari. [St,16]
IV.2.2 Încercarea cu imersie alternantă
În realizarea acestei metode se folosesc două epruvete și două vase cu soluție

simulantă. Dispozitivul execută o mișcare de tip sus jos având la cele două capete ale sale câte
o epruvetă legată cu un fir de in sau cânepă. Practic este realizat un dispozitiv de tip balansoar
(Fig.IV.2.2.1. În timp ce o epruvetă se scufundă în mediul simulant cealaltă se află în aer,
suferind un proces de uscare completă, după care operația alternează și epruveta uscată se
scufundă iar cealaltă se usucă. Un aspect foarte important care trebuie luat în considerare la
realizarea dispozitivului este poziționarea epruvetei în punctul de minim; este obligatoriu ca
aceasta să nu atingă fundul vasului și nici să rămână în afara acestuia. În timpul imersiei în
soluție epruveta trebuie să fie poziționată în interiorul lichidului, în cazul ideal echidistant
între partea inferioară si superioară. Acest proces de testare este folosit în special pentru
piesele care în condiții reale sunt supuse unor condiții similare.
[St,16]
Fig.IV.2.2.1 Schema de principiu a dispozitivului de încercare la coroziune prin imersie

alternantă [St,16]
IV.2.3 Coroziunea galvanică

Coroziunea galvanica reprezintă distrugerea în medii corozive a sistemelor formate din
două metale diferite în contact direct sau care sunt interconectate printr-un
conductor electronic. Această formă de coroziune se întâlnește frecvent la îmbinări prin
sudură, la contactul fier si zinc ( tabla zincată), la cupru și alamă in schimbătoarele de căldură.
După aspectul atacului coroziv, coroziunea galvanica reprezintă o formă de coroziune locală
și este în același timp o coroziune electrochimică, datorită mecanismului electrochimic al
degradării materialului metalic expus mediului coroziv. Coroziunea locală influențează mult
proprietățile mecanice ale pieselor, deci numai anumite secțiuni sunt slăbite. Deoarece
rezistența unei construcții in ansamblu depinde de rezistența secțiunii celei mai slabe,
coroziunea locală este foarte periculoasă și aduce mari prejudicii economice. [25]
IV.3 Concluzii
Metodele de testare la coroziune sunt împărțite în două categorii directe și indirecte.
Tabelul IV.3 Metode de testare la coroziune [St,16]
Metode directe Metode indirecte
Metoda gravimetrică Metode spectrometrice

Măsurarea grosimii Metode electrochimice
Măsurarea volumului de gaze rezultate Metode optice
Consumul de agent corosiv Metode mecanice
Datorită pH ului sub 4,5 se impune folosirea unui simulant de tip B. Rolul acestuia
este de a realiza mediul acid creat de vaporii de alcool în timpul funcționării distilatorului.
Astfel constructorul evită apariția coroziunii în timpul funcționării distilatorului, și poate
garanta obținerea unui produs care este conform standardelor internaționale și nu periclitează
sub nici un fel sănătatea consumatorului din punct de vedere al migrării ionilor din metal.
Alegerea metodei de analiză are un rol de asemenea important pentru că poate identifica
zonele de risc și poate permite remedierea erorilor înainte de a fi prea târziu. O bună cercetare
asupra acestui aspect oferă rezistență și durabilitatea materialelor folosite, și se evită
pierderea timpului și reducerea costurilor atunci când se produc defecțiuni în timpul fluxului
tehnologic.
Capitolul V
Metode analitice de caracterizare a comportării la coroziune a Cuprului
Majoritatea metalelor folosite în construcție și instalații sunt susceptibile la coroziune.
Aceasta se datorează energiei interne a metalului care se poate comporta diferit în funcțiile de
condițiile de lucru și de mediul. Pentru detectarea coroziunii se fac teste de o precizie mai
ridicată, acestea oferind imaginea în detaliu a stării metalului. Metodele analitice sunt
superioare metodelor de testare la coroziune a aliajului în mediul alimentar și se împart în
următoarele grupe:
I. metode electrice (electrochimice) 1.Spectrometria de absorbție atomică AAS
2.Spectrometria de masă cuplată inductiv ICP-MS
3.Spectroscopia dispersivă de raze X EDX
II. metode optice (spectrometrice) 1.Potențiometria

2.Voltametria
III. metode de separare (cromatografice) 1.Microscopia electronică cu scanare TEM

[26]
V.I.1. Spectrometria de absorbție atomică AAS
Spectroscopia de absorbție atomică sau cu cuptor de grafit este o tehnică folosită în

special pentru detectarea conținutului de metale grele din probe. Avantajul major al acestei
metode îl constituie prețul de cost al unei analize,per element, dar și limitarea temperaturii de
excitație la un maxim de 2600 grade. Schema de principiu a unui spectrometru de absorbție
atomică este prezentată în Figura V.I.1. [27]
Fig. V.I.1 Schema de principiu a unui spectrometru de absorbție atomică [28]
Dezavantajele acestei metode de analiză îl constă numărul limitat de probe, pentru

detectarea fiecărui element este necesară folosirea unei lămpi individuale. Există o serie de
elemente precum V,Mo,B,Zr pentru care este necesară încălzirea probelor până la aproximativ
3000 grade Celsius, acest lucru fiind practic imposibil de realizat cu ajutorul AAS. Realizarea
unei analize cu AAS implică un timp relativ mare, ceea ce este un dezavantaj pentru probele
alimentare. Sensibilitatea este mai mare în situația în care linia de absorbție este mai largă
Pagina 28
decât linia de emisie. Această condiție este îndeplinită de o lampă cu catod cavitar, care emite
linii atomice foarte înguste. [28]
V.I.2.Spectrometria de masă cuplată inductiv ICP-MS
ICP-MS este un tip de spectrometrie de masă, extrem de sensibilă prin care se poate
măsura o gamă largă de metale și unele nemetale, la concentrații foarte mici, la nivel de
1-10 părți per trilion (ppt). Spre deosebire de spectrometria de absorbție atomică (AAS),
ICP-MS, are capacitatea de a detecta toate elementele simultan. Metoda ICP-MS se bazează
pe combinarea plasmei cuplate inductiv, ca metodă de ionizare, cu spectrometria de masă, ca
metoda de separare și detecție a ionilor. Întrucât în multe cazuri este nevoie să se determine
nu numai cantitatea totală dintr-un anumit element, ci și forma chimică a acestuia, întrucât
aceasta are un impact semnificativ asupra bio disponibilității, mobilității si toxicității acelui
element. . Combinata cu diverse tehnici de separare cromatografica (cum ar fi cromatografia
in gaz sau lichid), metoda ICP-MS este o metoda puternica si versatila pentru analiza
speciilor elementare, inclusive a speciilor izotopice. [29]
Fig.V.I.2 Schema de principiu a unui spectrometru ICP-MS [Or, 16]
V.I.3.Spectroscopia dispersivă de raze X EDX
 Sisteme ideale atât pentru laboratoarele din cercetare cât şi pentru cele din controlul
calităţii
 Sunt spectrometre ce pot realiza măsurători non-distructive, cantitative şi calitative, asupra
probelor de cea mai diversă natură. Se pot analiza probe solide, pulberi, lichide, discuri,
probe de diverse forme etc.
 Pot realiza măsurători asupra elementelor cuprinse de la Na la U, iar modelul EDX
800 poate realiza de la C la U.
 Este ideal în implementarea normelor WEEE (waste electrical an electronic equipment) şi
RoHS (Restriction of the use of certain hazardous substances in electrical an electronic
equipment).
 Este ideal în industria electronică şi a materialelor magnetice, industria chimică, industria
petrolului şi a petrochimiei, industria materialelor de construcţie, distribuitorilor de
medicamente, industria agro-alimentară, industria materialelor feroase şi neferoase,
analizele de mediu, laboratoarele de cercetare etc.
 Controlul spectrometrelor se realizează prin softul specific.
 Softul poate realiza analiza calitativa si cantitativa. Se pot realiza curbe de calibrare,
corecţii de matrice, metode FP, filme subţieri FP, fond FP. De asemenea dispune de
Pagina 29
funcţii de corecţii automate pentru intensitate, energie etc. De asemenea softul verifică
continuu starea sistemului. Dezavantajul utilizării acestei metode este constituit de prețul
de cost al aparatelor cât și al consumabilelor. Atunci când se dorește identificarea unui
singur element este mai indicată folosirea unei analize spectrofotometrice de absorbție
atomică în flacără de grafit GFAAS, deoarece prezintă limite de detecție asemănătoare .
[31]
V.II. 1.Potențiometria
Pagina 30
BIBLIOGRAFIE
1. http://www.scritub.com/economie/Industria-alcoolului1511514223.php
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Alcool
3. http://promokasa.ro/image/data/4.CASA%20SI%20GRADINA/7.CAZANE%20DE%20T
UICA/80litri/cazan-tuica-cupru-pur-80-litri-serbia-01.png
4. https://www.google.ro/search?q=schema+unui+alambic+simplu&source=lnms&tbm=isch
&sa=X&ved=0ahUKEwiItuaL-tnXAhXQC-
wKHQneD2AQ_AUICigB&biw=1242&bih=557#imgrc=dOJEuNf6YR2HvM:
5. https://i1.wp.com/proalimente.com/wp-content/uploads/2015/03/rachiuri-naturale-
schema-tehnologica.png?resize=546%2C557
6. http://www.creeaza.com/files/tehnica-mecanica/154_poze/image001.gif
7. https://imgv2-2-
f.scribdassets.com/img/document/336472883/original/7667211adb/1509650500
8. http://www.scritub.com/files/tehnica%20mecanica/3429_poze/image003.jpg
9. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.5.5.html
10. http://www.scritub.com/economie/Industria-alcoolului1511514223.php
11. http://proalimente.com/cum-se-fac-rachiurile-naturale-tuica-tehnologia-de-fabricare/
12. http://proalimente.com/cum-se-fac-rachiurile-naturale-tuica-tehnologia-de-fabricare/
13. http://blog.fabricadetuica.ro/wp-content/uploads/2015/10/schita-decupata.png
14. http://blog.fabricadetuica.ro/distilare-la-suprem/
15. http://proalimente.com/separa-alcoolul-metilic-vinuri-rachiuri/
16. http://usamvcluj.ro/files/teze/2011/rusu.pdf
17. http://blog.fabricadetuica.ro/distilatele-din-pruna/
18. http://sistemecupru.ro/proiectare-si-executie-instalatii-din-tevi-de-cupru/caracteristicile-
tevilor-din-cupru
19. file:///C:/Users/acasa/Downloads/73266055-Curs-6.pdf
20. https://ro.wikipedia.org/wiki/Difuziune
21. http://www.sim.utcluj.ro/stm/download/Mat_metalice/Materiale%20Metalice%205.pdf
22. https://es.scribd.com/document/55517103/Cupru
23. http://zeus.east.utcluj.ro/~hvermesan/doctorat/cap1-3.html#1-3
24. Stroe S.G.- Materiale pentru echipamente din industria alimentară, Univ. „ Ștefan cel
Mare”, Suceava, 2016, curs
25. https://es.scribd.com/doc/76784266/4-Coroziune-galvanica
26. https://es.scribd.com/doc/33328377/Analiza-Instrumentala#scribd
27. http://www.unibuc.ro/prof/danet_a_f/docs/res/2011marDanet_A.F._Analiza_Instrumental
a_partea_I_cap._1.1_-_1.9.pdf
28. http://www.chimiamediului.ro/2009/06/11/spectometria-de-absorbtie-atomica/
29. https://www.ivb.ro/biologie/radio/icp-ms.pdf
30.Oroian Mircea, curs Metode și tehnici de analiză instrumentală, 2016
31.http://www.viola.ro/pret~edx
32.
Pagina 31

Materiale Și Echipamente În Industria Fabricării Alcoolului

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Materiale Și Echipamente În Industria Fabricării Alcoolului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

MATERIALE PENTRU ECHIPAMENTE

IV.2.1 Metode directe de testare la coroziune .................................................................. 24

Tema aleasă are ca scop identificarea

I.1. Clasificarea materialelor utilizate în industria alimentară

Fig. I.1.1 Tipuri de materiale si clasificarea lor [6]

Fig.I.1.2 Clasificarea materialelor metalice [8]

Tab.I.1.1 Clasificarea oțelurilor în funcție de conținutul în elemente [21]

Oţeluri inoxidabile MARTENSITICE 10,5-15% Cr 4-6 % Ni

Din categoria materialelor neferoase se va lua în analiză Cuprul în concentrație de

Tab. I.1.2 Cupru – prezentare generală [22]

Denumirea elementului: Cupru

La temperatura camerei, cuprul nu se combină cu oxigenul din aer (formează însă

I.2 .Reglementări în vigoare cu privire la materialele destinate a intra în contact cu

Politica europeană în materie de siguranță alimentară are două obiective principale:

I.3. Schema tehnologică de obținere a alcoolului

Fig.I.1.3 Dispozitiv de producere a băuturilor alcoolice din fructe

Fig.I.1.4 Schema tehnologică de obținere a băuturilor alcoolice din fructe [12]

I.4. Principiul de funcționare al distilatorului

Pentru identificarea echipamentelor care sunt utilizate în procesul de fabricare se va

Fig.I.1.5 Schema dispozitivului de producere a băuturilor din fructe

În cazanul boilerului (3) se va introduce masa de borhot de fructe fermentată, și se va închide

I.5. Criterii de alegere a materialului pentru construcția distilatorului

Temperatura este un parametru esențial în procesul de producere al băuturilor

În teza de doctorat cu titlul ” STUDIUL COMPARATIV AL BIOMARKERILOR DE

II.1.3. Tăria alcoolică

II.1.4. Timpul de contact

Timpul de contact este dependent de materia primă folosită, de tipul distilatorului în

II.1.5. Presiunea vaporilor de alcool

Presiunea vaporilor de alcool este dependentă de diametrul țevii , dar și de intensitatea

Din analiza condițiilor de distilare se poate trage concluzia că materialul ales în

Pentru a se identifica principalele fenomene care pot apărea la contactul dintre

III.2 Difuzia staționară. Legea I a lui Fick

D - coeficient de difuzie, calculat cu relația Stokes-Einstein în cazul moleculelor sferice:

Concentrația poate fi exprimată molar sau masic. Pentru cazul neizoterm-neizobar

Capitolul III Pagina 16

Coeficientul de difuziune este numeric egal cu cantitatea de substanță difuzată în

 Natura substanței , a mediului

III.3 Difuzia nestaționară. Legea II a lui Fick

Fig. III.3.1 Difuzia nestaționară. Element de volum

Capitolul III Pagina 17

Valoarea netă a fluxului ce iese din elementul de volum dx va fi:

Fluxul net pe unitatea de volum și în unitatea de timp este Dd2c/dx2 și reprezintă

Capitolul III Pagina 18

Majoritatea cercetătorilor definesc coroziunea ca fiind: distrugerea materialelor în general

Aspecte generale ale coroziunii

Fig. IV.1.1 Reprezentarea schematica a tendinței spontane de coroziune a metalelor [23]

Energetic, tendința metalelor de a se coroda, este caracterizată de variația entalpiei

Fig. IV.1.2.Reprezentarea unui sistem de coroziune. [23]

Aspectele economice privind coroziunea, la nivel de pierderi directe, cât și indirecte,

Fig. IV.1.3 Tipuri de coroziune a metalelor si aliajelor [23]

Este cunoscut faptul ca fenomenele de coroziune se desfășoară după mecanisme diferi

Fig. IV.1.4 Clasificarea coroziunii metalelor si aliajelor. [23]

Sistemul electrochimic de coroziune, metal (aliaj) - mediu coroziv, duce la formarea

IV.2 Clasificarea metodelor de testare la coroziune

Metodele de testare la coroziune se referă la:

Tabel IV.2 Reglementări UE privitoare la testarea la coroziune [St,16]

Tip de produs alimentar Simulant Simbolizare

IV.2.1 Metode directe de testare la coroziune

Fig. IV.2.1 Metode directe de testare la coroziune

Metodele directe de testare la coroziune se pot împărți în două grupe

 Încercarea cu imersie completă

IV.2.1 Încercarea cu imersie completă