Sindromul Guillain Barre

Generalitati
Sus
Sindromul Guillain Barre este o boala neurologica rara care apartine
unui grup larg de neuropatii periferice ce se caracterizeaza prin
afectarea autoimuna a sistemului nervos periferic. Boala este de fapt o
polineuropatie inflamatorie acuta demielinizanta declansata de un
proces infectios acut. Leziunile se datoreaza raspunsului sistemului
imun al pacientului la infectia declansatoare. Sindromul Guillain
Barre determina in final aparitia atoniei musculare, disparitia
reflexelor, pierderea capacitatii de a discrimina stimulii tactili,
termici, durerosi, aparitia paresteziilor localizate la nivelul bratelor,
fetei, membrelor inferioare pana la dezvoltarea parezelor si chiar a paraliziilor.

Sindromul reprezinta cea mai frecventa cauza de aparitie a paraliziilor cu evolutie

rapida (zile-saptamani). Aproximativ 2 persoane din 100.000 dezvolta acest sindrom
in decursul unui an. Nu exista predispozitie rasiala sau de sex, femeile si barbatii au
aceleasi sanse de a face boala. Un studiu efectuat de catre specialistii suedezi arata ca
incidenta este mai scazuta in timpul sarcinii, insa creste rapid in lunile dupa ce femeia
a nascut. Boala poate sa apara la orice varsta, chiar si in perioada copilariei, dar se
pare ca are 2 varfuri de incidenta: in perioada de adolescenta si cea de tanar adult (15-
35 de ani) si la varsta a treia (50-75 de ani).
Desi poate fi fatala, multi pacienti isi revin aproape complet in urma unui tratament
corect. Peste 85% isi recapata functiile motorii si senzitive in 6-12 luni, maximul fiind
la 18 luni. Totusi, aproximativ 7-15% din pacienti raman cu un deficit neurologic
(ataxie senzitiva, disestezii). Rata mortalitatii se apropie de 5% in principal datorita
complicatiilor respiratorii (insuficienta respiratorie), sepsisului, pneumoniei,
trombemboliei pulmonare si in final stopului cardiorespirator. Boala nu are tendinta la
recurenta.

Simptomatologia generala include: parestezii sau anestezii la nivelul mainilor si

picioarelor si ocazional in jurul buzelor, slabiciune musculara bilaterala, dificultati la
vorbire, masticatie si deglutitie, incapacitate de miscare a ochilor, dureri de spate.
Simptomele debuteaza cu parestezii, apoi in cateva zile-saptamani evolueaza in
slabiciune si atonie musculara. Pe toata aceasta perioada pacientul trebuie sa fie
internat intr-o sectie specializata unde sa poata primi tratament adecvat. Evolutia
atoniei musculare dureaza aproximativ 4 saptamani. Ulterior starea se stabilizeaza si
in prezenta tratamentului apare ameliorarea generala in cateva luni.
Cuprins articol

1. Generalitati
2. Cauze
3. Simptomatologie
4. Diagnostic
5. Investigatii
6. Tratament
7. Recuperare
8. Recurenta
9. Complicatii
10. Prognostic
11. Consult de specialitate
12. Articole similare

Cauze
Sus
Cauza exacta a sindromului Guillain-Bare ramane necunoscuta. Se pare totusi ca este
o boala cu componenta autoimuna (in aceste cazuri organismul pacientului este
caracterizat printr-o hiperactivitate imuna: se secreta anticorpi impotriva structurilor
self, proprii organismului, dar care nu mai sunt percepute astfel de catre sistemul de
aparare ci sunt considerate antigene pe care acesta trebuie sa le distruga). Sindromul
Guillain Barre apare ca urmare a declansarii unor raspunsuri imune mediate umoral si
celular, aparute ca urmare a unor procese infectioase. Boala este precedata de o
infectie bacteriana sau virala (aproximativ 40% din pacienti au fost descoperiti
pozitivi la testele serologice pentru infectia cu Campylobacter jejuni). Pe masura ca
organismul produce anticorpi sa lupte impotriva acestor infectii, sunt produsi si
autoanticorpi. Tintele lor in cadrul sindromului Guillain Barre devin gangliozidele
care sunt substante complexe prezente in cantitati mari in tesutul nervos, in secial in
nodurile Ranvier. Apare astfel o infiltrare limfocitara si o demielinizare mediata de
macrofage, cu afectarea nervilor periferici, ce duce in timp scurt la paralizie
musculara insotita de tulburari senzoriale.
Nu doar germenii cu tropism pentru tractul gastrointestinal pot fi implicati, ci si cei
care determina afectiuni respiratorii. Cel mai frecvent incriminati in declansarea
infectiei initiale sunt: Campylobacter, mycoplasma (bacterie ce determina aparitia
pneumoniei), Cytomegalovirus, Epstein-Barr virus si virusul varicelo zosterian.
Sindromul Guillain Barre a fost descris si postvaccinare, in special dupa vaccinarile
antigripale si antipoliomielita. Un important studiu epidemiologic a corelat aparitia
sindromului cu vaccinarea antitetanica. Exista si alte studii care sugereaza ca incidenta
sindromului este crescuta in cazul pacientilor vaccinati antistreptococic A, antirabie.
Medicamentele a caror utilizare poate determina aparitia acestui sindrom sunt
streptokinaza, penicilinele, antispasticele, danazolul, captoprilul, sarurile de aur si
heroina.
Factorii de risc frecvent implicati sunt mononucleoza, infectia cu HIV si boala Hodgkin,
pe langa clasica infectie cu Campylobacter jejuni (care se poate lua din carnea de
pasare insuficient preparata termic).

Simptomatologie
Sus
Boala se caracterizeaza prin slabiciune musculara ce debuteaza la nivelul membrelor
inferioare si progreseaza ascendent. Pacientii descriu membrele ca fiind de cauciuc si
miscarile ca fiind impleticite. In aceasta etapa disesteziile pot sau nu sa fie prezente.
Pe masura ce procesul patogen evolueaza sunt afectate si membrele superioare si
musculatura fetei. Exista frecvent si o implicare a nervilor cranieni inferiori, ceea ce
se va reflecta prin disfagie-deglutitie dificila, hipersialoree si afectarea functiei
respiratorii. Nervii prinsi sunt de obicei: perechile III-VII si IX-XII. In functie de
acestia se poate ajunge si la aparitia disartriei, oftalmoplegiei, tulburarilor pupilare.
Majoritatea pacientilor trebuie spitalizati iar peste 30% trebuie asistati respirator.
Pacientii isi pot pierde sensibilitatea in zona afectata, in special cea proprioceptiva
(care informeaza asupra pozitiei), ulterior sau concomitent aparand si areflexia
(pacientul isi pierde reflexele). Paresteziile debuteaza de obicei la nivelul degetelor de
la picioare, au tendinta la progresie ascendenta, insa nu depasesc incheietura mainii
sau a gleznei. Paresteziile sunt printre primele simptome care apar dupa infectia
respiratorie sau gastrointestinala initiala. Desi apar si in sindromul Guillain Barre, ele
nu sunt specifice acestuia, caracterizand o serie larga de boli neurologice. Totusi, pe
masura ce boala evolueaza, paresteziile devin sugestive pentru Guillain Barre.
Slabiciunea musculara evolueaza si se agraveaza in 1-4 saptamani, apoi conditia se
stabilizeaza si ulterior incepe sa se amelioreze. Totusi, exista pacienti a caror stare de
sanatate se degradeaza progresiv in luni de zile (3 sau chiar mai multe luni).

Apare si incapacitatea de discriminare a stimulilor termici si nociceptivi. Perceptia

durerii se pastreaza insa, si apare constant in musculatura afectata, in special la nivelul
centurii scapulare, spatelui, feselor si coapselor. Se caracterizeaza prin accentuari la
fiecare miscare, caractere asemanatoare celei din febra musculara si ameliorare la
administrarea de antialgice obisnuite.
In cazurile severe poate sa apara si o disfunctie importanta de sistem vegetativ,
caracterizata prin: disfunctii vezicale (cu retentie urinara prin hipertonia sfincterului
vezical), cu constipatie (datorata aparitiei parezei musculaturii intestinale si a scaderii
motilitatii generale a tractului gastrointestinal), flush facial, baltirea sangelui in
sistemul venos (datorita tonusului motor anormal), hipersalivatie, anhidroza, variatii
importante ale tensiunii, hipotensiune ortostatica, aritmii cardiace.
In cazurile rare dar cu prognostic rezervat apare si edemul papilar (daca
exista hipertensiune intracraniana).

Exista o serie de variante de sindrom Guillain Barre insa simptomatologia este

aproximativ asemanatoare, iar cauza este aceeasi (demielinizarea progresiva a
nervilor). Prin pierderea tecii de mielina semnalul nervos circula cu dificultate sau
chiar se pierde, deci nu mai exista coordonarea centrilor cu efectorii. Cele mai
intalnite variante sunt:
- Sindromul Miller Fischer: este chiar mai rar decat Guillain Barre si se manifesta ca o
paralizie descendenta (afecteaza initial membrele superioare). Debuteaza prin
tulburari de motilitate oculara, oftalmoplegie, ataxie si areflexie.
- Neuropatia acuta de axon motor - afecteaza nodurile Ranvier din fibrele nervoase
motorii (este forma prezenta in special in Mexic si in China).

Diagnostic
Sus
Datorita raritatii bolii, sindromului Guillain Barre este mai dificil de diagnosticat in
stadiile initale. Medicul va realiza anamneza si examenul fizic. In primele stadii de
boala este relativ dificil de diagnosticat sindromul Guillain Barre, de aceea medicul
trebuie sa fie foarte meticulos in efectuarea anamnezei si examenului clinic (insistand
asupra examenului neurologic).
Anamneza va fi centrata pe intrebari referitoare la antecedentele patologice ale
pacientului, la eventualele simptome sugestive pentru o infectie in sfera
gastrointestinala sau respiratorii (dar nu numai), si la evolutia simptomelor. Pentru ca
medicul sa suspecteze sindromul Guillain Barre trebuie sa fie prezente doua semne
foarte importante la examenul clinic: slabiciune musculara cu evolutie progresiva,
care sa afecteze mainile, membrele inferioare bilateral si absenta reflexelor.
Examenul paraclinic ce va fi efectuat cat mai rapid este punctia lombara pentru a
examina celularitatea lichidului cefalorahidian, concentratia proteinelor din acesta si
prezenta altor markeri sugestivi pentru boala.

Pacientul tipic pentru sindromul Guillain Barre este cel care se prezinta la medic dupa
2-4 saptamani de la debutul unei boli infectioase respiratorii sau intestinale, acuzand
parestezii la nivelul degetelor si extremitatilor inferioare si slabiciune musculara.
Boala are progresie rapida cu afectarea importanta a functiilor in aproximativ 12 zile.
Pentru ca suspiciunea de sindrom Guillain Barre sa existe, pacientul trebuie sa
prezinte areflexie si slabiciune musculara progresiva in membrele inferioare, apoi
superioare, bilateral.
Diagnosticul de sindrom Guillain Barre este probabil daca:

- simptomele apar in cursul unei perioade scurte (de ordinul zilelor, saptamanilor)

- afectarea este bilaterala

- exista si afectare senzoriala

- exista si interesare faciala

- starea incepe sa se amelioreze in 2-4 saptamani de la stabilizarea simptomelor

- nu a existat febra la debutul simptomelor.

Pentru a exclude alte patologii trebuie sa se efectueze o serie de investigatii
paraclinice.

Diagnosticul diferential se realizeaza de obicei cu:

- encefalita West Nile,
- ocluzia de artera bazilara,
- deficitul de acid folic, tiamina,
- polineuropatia demielinizanta inflamatorie cronica,
- intoxicatia cu neurotoxinele din diversi pesti exotici,
- poliomielita,
- porfirie,
- compresii de maduva,
- avitaminoza B12, B6.

Investigatii
Sus
Investigatiile se realizeaza in special pentru stabilirea gradului si extinderii procesului
patologic, a starii functionale si a prognosticului.

Punctia lombara si analiza LCR: daca in LCR exista o concentratie crescuta de

proteine, la determinari repetate, si peste 10 mononucleate/mm3, rezultatele sunt
sugestive pentru diagnostic. Majoritatea pacientilor au un nivel ridicat al proteinelor
(peste 400 mg/l), cu celularitate normala. Un nivel normal al proteinelor in LCR nu
exclude insa diagnosticul (10% din pacientii cu Guillain Barre au proteine normale in
LCR). Punctia lombara se executa de catre medicul specialist dupa o prealabila
anestezie locala cu xilina. Se introduce un ac special (mai gros decat cele obisnuite) in
canalul medular, la nivelul vertebrelor lombare. Pacientul este pozitionat pe spate, cu
genunchii stransi si cu barbia in piept pentru a realiza o flexie cat mai accentuata a
coloanei. In doar cateva secunde se recolteaza cantitatea necesara pentru investigatii.

Electrodiagnosticul - utilizeaza electromiografia si studii de conductie a impulsului

nervos: arata prelungirea timpului de conductie sau chiar blocarea stimulului. Pentru
realizarea electromiografiei medicul va introduce un ac foarte fin dotat la varf cu un
electrod in muschi. Pacientul va fi rugat sa contracte muschiul investigat, iar
electrodul va inregistra si transmite mai departe activitatea electrica inregistrata in
fibra musculara respectiva. Testele care determina velocitatea transmiterii impulsului
nervos implica plasarea la nivel tegumentar a unor electrozi. Plasarea lor urmareste
traseul unui anumit nerv. Apoi este aplicat un soc electric de intensitate moderata, iar
testul inregistreaza timpul necesar impulsului sa ajunga de la un electrod la altul
(propagarea stimulului de-a lungul nervului).

Investigatii biochimice includ:

- determinarea nivelului de electroliti,
- investigarea functiilor hepatice (de obicei sunt crescute),
- determinarea VSH (viteza de sedimentare a hematiilor - care este un marker al
inflamatiilor acute),
- determinarea existentei anticorpilor antigangliozide, antiCampylobacter,
cytomegalovirus, Epstein Barr, Mycoplasma;
- determinarea nivelului creatin fosfokinazei (este crescut in afectarile musculare
importante).

Investigatii imagistice - dintre ele se poate realiza RMN (rezonanta magnetica nucleara):
este sensibila dar nu este specifica (modificarile ce se vizualizeaza la RMN nu sunt
patognomonice pentru Guillain Barre).

Alte investigatii:
- Determinarea capacitatii vitale fortate este utila in orientarea terapiei intiale.
Pacientii cu o CVF sub 15-20 ml/kg si o presiune inspiratorie maxima sub 30cm H2O
au indicatie profilactica de ventilatie si intubare.
- Efectuarea EKG: pot sa apara blocuri atrio-ventriculare de grad II sau III, modificari
ale undei T, alungirea complexului QRS, aritmii.
- Biopsia musculara: este utila pentru diagnosticul diferential al sindromului Guillain
Barre cu miopatiile primare.
- Realizarea de culturi bacteriologice din scaun pentru identificare infectiei cu
Campylobacter jejuni.
Exista posibilitatea ca in stadiile initiale ale bolii aceste determinari sa aiba rezultate
in limita parametrilor normali. In cazul in care diagnosticul ramane neclar, pacientul
trebuie consultat de un medic neurolog care poate sa ii efectueze si alte investigatii
suplimentare.

Tratament
Sus
Tratamentul depinde in principal de severitatea bolii, de starea generala a pacientului
si de aparitia sau nu a complicatiilor. Principala optiune terapeutica este reprezentata
de imunoterapia ce include plasmafereza, si administrarea de imunoglobuline
intravenos. La majoritatea pacientilor imunoterapia stimuleaza recuperarea functiilor.
Tratamentul implica de asemenea prevenirea complicatiilor (respiratorii si infectioase)
si sutinerea functiilor vitale pana cand pacientul iese din starea critica. Kinetoterapia
este si ea foarte importanta pentru recuperarea tonusului muscular.
Tratamentul in sindromul Guillain Barre are doua componente: tratamentul in urgenta,
daca pacientul se prezinta in stare generala profund alterata, cu modificarea semnelor
vitale sau chiar inconstient, si tratamentul de fond care va fi aplicat doar pacientilor
stabilizati, aflati in afara oricarui pericol imediat.

Tratamentul in urgenta

Tratamentul in urgenta implica intubarea, monitorizarea cardiaca si consultul rapid

efectuat de neurolog pentru a se stabili extensia bolii.
Intubarea trebuie efectuata pacientilor hipoxici, cianotici, cu functie respiratorie sever
afectata, cu tuse ineficienta sau celor suspectati de aspiratie. Obiectiv, intubatia este
indicata in momentul in care capacitatea vitala fortata scade sub 15 ml/kg.
Monitorizarea cardiaca consta in special in determinarea permanenta a tensiunii
arteriale si a frecventei si ritmului cardiac. Tahicardiile nu sunt in aceste cazuri atat de
grave incat sa necesite un tratament imediat. Bradicardiile insa trebuie rezolvate, in
special daca sunt simptomatice, prin administrarea de atropina. Accesele hipertensive
ar trebui tratate cu beta-blocante cu actiune scurta, sau cu nitroprusiat. Hipotensiunea
raspunde favorabil la administrarea de fluide pe cale intravenoasa.

Tratamentul de fond

Tratamentul de fond adresat pacientului stabil depinde de severitatea simptomelor si

de aparitia sau nu a complicatiilor bolii.
Tratamentul de prima intentie este reprezentat de imunoterapie care include
plasmafereza sau administrarea pe cale intravenoasa a imunoglobulinelor.
Tratamentul se administreaza doar in spital si incepe imediat dupa ce a fost pus
diagnosticul de certitudine sau dupa ce pacientul a fost stabilizat. Administrarea
rapida a tratamentului se pare ca reduce semnificativ din timpul necesar vindecarii (cu
aproximativ 50%). Imunoglobulinele i.v sunt mai usor de administrat si au mai putine
complicatii comparativ cu plasmafereza. Costul si eficienta celor 2 tratamente sunt
asemanatoare. Combinarea celor 2 nu si-a dovedit utilitatea, nu a influentat
prognosticul si nici nu a scurtat evolutia bolii.
Imunoglobulinele s-au dovedit eficiente si sigure in tratamentul sindromului Guillain
Barre chiar si in cazul copiilor. In plus, Ig sunt de preferat in cazul pacientilor cu
pareze deja instalate sau in cazul celor care sunt instabili din punct de vedere
hemodinamic. Ig se administreaza in doze relative crescute (400 mg/kgC) timp de 5
zile. Administrarea lor poate fi urmata de aparitia efectelor secundare de
tipul hepatitei sau insuficientei renale. Acest tratament nu este eficient daca se
administreaza la peste 2 saptamani de la debutul simptomelor de afectare motorie.
Ritmul plasmaferezei este de 50 ml/kg, administrate de 4 ori in cursul unei saptamani.
Corticosteroizii nu si-au dovedit eficienta in sindromul Guillain Barre in special in
monoterapie. Foarte putine studii au evidentiat ca in cazuri selectionate
corticosteroizii influenteaza putin recuperarea dupa Guillain Barre, insa o serie de
studii au demonstrat ca metilprednisolonul administrat intravenos nu influenteaza nici
pozitiv, nici negativ evolutia bolii.
Imunoadsorbtia reprezinta o alternativa aflata inca in studiu (presupune adsorbita
anticorpilor directionati impotriva tecii de mielina si indepartarea lor din corp).
Tratamente adjuvante

- Administrarea de analgezice si antiinflamatoare nesteroidiene: se practica pentru

ameliorarea durerilor. Durerea din faza acuta a sindromului Guillain Barre poate fi
tratata in unitatile de terapie intensiva si prin administrarea de gabapentina
sau carbamazepina. Tratamentul pe termen lung al durerii poate fi realizat cu
antidepresive triciclice, tramadol, carbamazepina, mexiletina.
- Efectuare profilaxiei trombozei venoase prin administrarea de heparina cu greutate
moleculara mica (protejeaza impotriva trombozei, dar si impotriva trombemboliei
pulmonare).

Tratamentul suplimentar in sindromul Guillain Barre include:

- monitorizarea tensiunii arteriale, a pulsului si a frecventei cardiace
- cateterizarea urinara
- asistarea respiratorie (prin intubatie, ventilatie), in functie de necesitatile pacientului
- montarea unor gastrostome daca pacientul nu se poate alimenta singur sau daca
afectarea nervilor cranieni implicati in actul masticatiei si deglutitiei nu ii permite
acest lucru
- efectuarea zilnica de exercitii fizice pentru a incerca mentinerea tonusului muscular
in parametrii cat mai apropiati de cei normali
- prevenirea si tratarea problemelor infectioase ce pot sa apara in acest timp, cum ar fi
pneumoniile, a trombozelor venoase profunde si a infectiilor de tract urinar.
Monitorizarea atenta a functiilor vitale este foarte importanta in sindromul Guillain
Barre, in special in stadiile initale, deoarece pacientii pot deceda prin insuficienta
respiratorie in primele 24 de ore de la debutul simptomelor de afectare nervoasa, in
special daca sunt prinsi nervii cranieni in proces.
Pacientii trebuie sa fie internati cat mai rapid intr-o unitate de terapie intensiva, mai
ales daca a aparut deja slabiciunea musculara. Aceasta este periculoasa deoarece se
poate extinde si asupra muschilor respiratori, facand anevoioasa respiratia. Intr-o
astfel de situatie se impune ventilarea mecanica a pacientului pentru a evita instalarea
complicatiilor.
Pacienti cu indicatii clare de internare sunt cei care nu se pot deplasa singuri, nu se pot
ingriji singuri, au paralizii importante, au deja probleme respiratorii si au probleme cu
valorile tensiunii si ritmul cardiac (bradicardie sau tahicardie).
Se recomanda ca pacientii cu astfel de afectiuni sa fie internati in centre specializate,
care au experienta in tratarea acestora.
Dupa ce faza acuta a trecut si pacientul nu mai este in pericol, se poate incerca
reabilitarea si recapatarea functiilor pierdute in evolutia bolii.

Tratamentul la domiciliu

Dupa ce faza acuta a sindromului a trecut si nu mai exista pericole imediate, pacientul
intra in perioada de recuperare. Pot trece mai multe luni pana la reluarea activitatilor
si rutinei zilnice. Pacientii pot avea nevoie de o alta persoana care sa ii ajute sa se
descurce. La domiciliu se recomanda continuare exercitiilor fizice menite sa
intareasca musculatura. Acestea vor fi efectuate doar in functie de recomandarile
medicului specialist si urmand o schema zilnica pe care pacientul a stabilit-o impreuna
cu acesta

Recuperare
Sus
Recuperarea poate dura intre 3-6 luni, in functie de cat de grav este deficitul cu care
ramane pacientul in urma bolii. Exista cazuri in care se impune terapia fizica
recuperatorie chiar si 18 luni. Pacientii cu afectare musculara severa vor trebui
internati in spitale speciale de recuperare medicala unde pot primi tratament continuu
si ingrijire corespunzatoare pana ce isi recapata functiile motorii. Cei care prefera sa
faca recuperare la domiciliu isi pot procura diverse aparate care sa ii ajute in
activitatile zilnice pana cand vor deveni capabili sa le realizeze singuri.
In vederea recuperarii, pacientul va urma un program foarte bine pus la punct de catre
un specialist in fizioterapie. Acesta va ghida pacientul in realizarea miscarilor corecte,
adecvate stadiului de recuperare in care se afla, il va sfatui care sunt miscarile pe care
trebuie sa le evite. Exista cazuri in care pacientul are nevoie si de un logoped, de un
specialist care sa il invete cum sa articuleze corect cuvintele, dar si cum sa isi
coordoneze deglutitia. Acesta este recomandat in special pacientilor cu disartrie.
Echipa raspunzatoare de recuperarea pacientului este complexa si va contine pe langa
specialistii amintiti si o asistenta medicala si o infirmiera, in functie de nevoile
speciale ale persoanei afectate.
In ciuda faptului ca recuperarea decurge lent, majoritatea pacientilor suferinzi de
sindromul Guillain Barre isi revin. Un procent scazut raman cu sechele pe termen
lung, insa acestea sunt minore si sunt reprezentate in special de amorteala la nivelul
degetelor picioarelor sau mainilor, care nu interfera in nici un fel cu desfasurarea
activitatilor cotidiene.
20% din pacienti raman cu probleme de postura si echilibru care pot sa afecteze
calitatea vietii si capacitatea persoanei respective de a realiza activitati zilnice.
Intre 3-8% din cei care fac sindromul Guillain Barre mor ca urmare a complicatiilor,
in principal insuficienta respiratorie, infectii (pneumonii) si atac de cord.
67% dintre pacienti acuza chiar si dupa incheierea recuperarii medicale si reluarea
functiilor motorii, persistenta unei astenii fizice generalizate.

Recurenta
Sus
Riscul de reaparitie a sindromului Guillain Barre este de 5-10%. Al doilea episod
poate fi mult mai grav decat primul si de aceea trebuie tratat mult mai agresiv.
Recurentele impun abordari si scheme terapeutice diferite si o monitorizare mult mai
atenta a pacientilor. Se pare insa ca riscul de reaparitie este scazut daca primul episod
a fost tratat complet si corect cu imunoglobuline sau plasmafereza.

Complicatii
Sus
Complicatiile pe termen lung sunt consecinta paraliziilor. Cele mai frecvente
complicatii sunt:
- hipertensiunea/hipotensiunea
- trombembolia pulmonara, pneumonii
- aritmii cardiace
- retentie urinara
- ileus intestinal
- aspiratia lichidului de varsatura
- nefropatie (in special in cazul pacientilor tineri)
- tulburari psihiatrice (anxietate sau depresie).
Prognostic
Sus
Prognosticul in sindromul Guillain Barre este variabil in functie de contextul clinic al
pacientului, cat de repede se prezinta la medic si cat de corect este tratamentul
administrat.
Prognosticul rezervat apare in cazurile in care simptomele progreseaza foarte repede,
pacientul este varstnic sau a fost intubat o perioada lunga de timp (peste 1 luna), iar la
determinarile electrofiziologice se inregistreaza reducerea severa a potentialelor de
actiune neuromusculare.
Studiile publicate pana in prezent indica un procent de 50-95% al sanselor de
recuperare totala.
Sechele neurologice apar la 10-40% din pacienti, in cel mai grav caz fiind vorba de
tetraplegie. Aceasta se instituie rapid si recuperarea chiar si la 18 luni ramane
incompleta.

Consult de specialitate