SPLANCHNOLOGIA

CAVITATILE SPLANCHNICE ALE ORGANISMULUI

 cavitatea toracica (Cavum thoracis)

 cavitatea abdominala (Cavum abdominalis)
 cavitatea pelvina (Cavum pelvis).

Cavitatea toracica

Apertura craniala = intrarea pieptului, este delimitata dorsal de corpul primei

vertebre toracice, bilateral de prima pereche de coaste iar ventral de manubriul sternal.
Apertura caudala este practic ocupata de diafragma, delimitata dorsal de
corpurile ultimelor vertebre toracice, iar ventral de sternebre si de procesul/cartilajul
xifoid.
Peretele dorsal sau plafonul cavitatii toracice este reprezentat de corpul
vertebrelor toracice si de extremitatile dorsale ale coastelor.
Peretele ventral se mai numeste si planseul cavitatii toracice, este în general
îngust si excavat, având ca baza osoasa sternul si cartilajele sternale, acoperite de
muschiul transvers toracal.
Peretii laterali ai cavitatii toracice sunt în general netezi, concavi si acoperiti pe
fata lor mediala de fascia endotoracica si de pleura costala. Baza anatomica este
reprezentat de coaste si de muschii intercostali.

Mediastinul reprezinta spatiul cuprins între cele doua cavitati pleurale

o Mediastinul cranial = precardiac este strabatut de esofag, trahee, vase, nervi si

gazduieste limfonodurile mediastinale craniale, iar la animalele tinere si timusul care
este plasat cranial de cord.
o Mediastinul mijlociu = cardiac contine cordul si baza marilor vase învelite de
pericard, este parcurs de esofag, trahee, nervii frenici, limfonodurile mediastinale
caudale.
o Mediastinul caudal = postcardiac este traversat de esofag, vase sanguine, nervi,
limfonodurile mediastinale caudale. Este cel mai voluminos, de aspect aproximativ
triunghiular si se întinde între radacinile plamanilor si diafragma. În mediastinul
caudal se afla o mica cavitate seroasa, plasata ventral de aorta si la dreapta de
esofag care reprezinta cavitatea seroasa mediastinala (Cavum mediastini serosum)
sau bursa infra-cardiaca .

Cavitatea abdominala si pelvina

Cavitatea abdominala este captusita la interior de fascia endoabdominala sau

transversa, sub care se gaseste peritoneul ( Peritoneum), care va circumscrie cavitatea
peritoneala (Cavum peritonaei). Caudal de linia terminala a osului ilium, peritoneul se
continua cu sacul peritoneal care formeaza astfel portiunea peritoneala a cavitatii
pelvine.
Cavitatea pelvina adaposteste la ambele sexe portiuni ale vezicii urinare, rectul si
anusul, la masculi portiunea pelvina a uretrei si glandele genitale accesorii, în timp ce la
femele adaposteste segmentele caudale ale aparatului genital.

1
 APARATUL DIGESTIV
3 segmente:
 segmentul ingestiv, alcatuit din organe care conduc alimentele pâna la stomac
(cavitatea bucală, faringe şi esofag);
 segmentul digestiv, format din organe care realizeaza digestia (stomac, intestin
subtire si primele 2 portinuni ale intestinului gros: cecul si colonul);
 segmentul ejectiv, ultima portiune a aparatului digestiv care este compus din organe
care asigura eliminarea dejectiilor la exterior (rect si anus).
glande anexe
 glandele salivare
 ficatul
 pancreasul

Diafragma împarte aparatul digestiv într-o:

portiune prediafragmatica - sunt dispuse: cavitatea orala, limba, dintii, glandele
salivare, faringele si esofagul
portiune postdiafragmatica - este reprezentata de: stomac, intestinul subtire,
intestinul gros si glandele anexe (ficatul si pancreasul)

CAVITATEA ORALA
Cavitatea orala comunica:
o rostral cu exteriorul prin fanta orala (Rima oris),
o caudal cu faringele prin istmul gâtlejului.
Dorsal este delimitata de un plafon, ventral de un planseu, iar bilateral de catre peretii
cavitatii orale.
Cele doua arcade dentare superioara si inferioara împart cavitatea orala în:
- vestibulul oral (Vestibulum oris)
- cavitate orala propriu-zisa (Cavum oris proprium).

Fanta orala este delimitata de buze (Labia oris), buza superioara (Labium superium) si
buza inferioara (Labium inferium), care se reunesc bilateral la nivelul unghiurilor orale
(Angulus oris) numite si comisuri orale.
Buza superioara este în general mai dezvoltata decât buza inferioara, aspect putin
marcat la ecvine si rumegatoare mici, dar sesizabil la bovine, suine, carnivore si
leporide. Buza superioara este parcursa medio-dorsal de un sant subnazal sau filtru
(Philtrum).
Buza superioara alcatuieste împreuna cu vârful nasului:
planul rostral la suine,
planul nazo-labial la bovine
planul nazal la celelalte specii.
De la nivelul buzei inferioare medio-ventral se reliefeaza barbia sau motul
mentonier (Mentum).

Buzele sunt captusite la exterior de piele si prevazute cu peri tactili, rari, fini, mai
scurti sau mai lungi care vor forma mustatile, iar la interior sunt captusite de mucoasa
labiala neteda , umeda , de culoare roz, pigmentata la unele specii si perforata de
orificiile glandelor labiale, mai vizibile la ecvine si mai numeroase aproape de unghiurile
orale. Baza anatomica a buzelor este reprezentata de muschiul orbicularul buzelor.

2
 Obrajii (Bucca) formeaza peretii laterali ai cavitatii orale, fiind mai extinsi si mai
putin delimitati pe fata lor externa decât pe fata lor interna.
La interior, obrajii sunt delimitati, rostral de unghiurile orale, caudal de pliurile
pterigomandibulare (Plica pterigomandibularis), un pliu mucos care leaga palatul dur
de mandibula , caudal de ultimul molar superior si inferior. Pe fata lor interna , obrajii
sunt în general netezi, cu exceptia rumegatoarelor care prezinta papilele labiale
(Papillae labiales) si a leporidelor la care prin rasfrângerea spre interior a pielii buzelor,
pe fata interna a obrajilor se gasesc peri vestibulari. În vestibulul oral se deschide
canalul parotidian la nivelul papilei parotidiene (Papilla parotidea) situat diferit în
functie de specie, în dreptul premolarilor sau molarilor superiori.
Baza anatomica a obrajilor este reprezentata de muschii buccinator si maseter.
Peretii obrajilor la nou-nascuti contin câte un corp adipos (Corpus adiposum bucae)
numit în trecut bula lui Bichat.

Plafonul cavitatii orale (Palatum) denumit si bolta palatina , este alcatuit din:
· palatul dur (Palatum durum) - dorsal
· palatul moale (Palatum molle) sau valul palatin (Velum palatinum)

Palatul dur - prezinta papila incisiva, rafeul palatin si crestele palatine.

Papila incisiva (Papilla incisiva) este o formatiune impara, situata caudal de
incisivii centrali superiori, cu aspect diferit în functie de specie si care este încadrata
bilateral de deschiderea orala a canalului incisiv a organului vomero- nazal, de aspectul
literei "T" culcat, care se deschide ventral în cavitatea orala si dorsal în cavitatea nazala
Rafeul palatin (Raphe palati) începe imediat caudal de papila incisiva si se întinde
caudal pâna în apropierea palatului moale. Are un traiect diferit în functie de specie,
aproape rectiliniu sau în zig-zag.
Crestele palatine (Rugae palatinae ) sau ridurile palatine sunt reliefuri transverse
care se formeaza la nivelul rafeului si se întind înspre marginile bilaterale ale palatului
dur. Numarul crestelor palatine difera în functie de specie.
Palatul moale reprezinta prelungirea caudala a palatului dur, fiind dispus oblic
caudo-ventral. Este mobil si separa cavitatea orala de nazo-faringe. Împreuna cu
radacina limbii delimiteaza gâtlejul (Fauces) care apartine faringelui. Valul palatin
prezinta pentru descriere doua a fete si patru margini.
Prezinta la suine o proeminenta , uvula palatina (Uvula palatina) numit omusor sau
lueta .
Bilateral exista o depresiune numita fosa tonsilara (Fossa tonsilaris) care
adaposteste tonsila palatina (Tonsilla palatina) numita si amigdala palatina .

Palatul moale este mobilizat de 5 perechi de muschi.

Muschiul palatin - Prin contractie scurteaza lungimea palatului moale.
Muschiul palatofaringian - Este ridicator al palatului moale.
Muschiul palatoglos - Are rol de tensor al palatului moale.
Muschiul tensor al valului palatin - Are originea pe procesul muscular al stâncii
temporalului .Are rol de tensor al palatului moale.
Muschiul ridicator al valului palatin - Are originea pe procesul muscular al stâncii
temporalului. Este ridicator al palatului moale, constrictor si dilatator al orificiului
faringian al tubei auditive.
În mucoasa palatului moale sunt prezente glande salivare diseminate, atât pe fata
orala cât si pe fata faringiana.
În fiziologia digestiei, palatul moale are rolul de a regla tranzitul bolului alimentar
spre oro-faringe si esofag, împiedicând întoarcerea lui în cavitatea orala.

Planseul cavitatii orale reprezentat de planseul sublingual este circumscris de

catre arcadele dentare inferioare, gazduieste limba, neputând fi examinat decât dupa
3
ridicarea limbii. Este divizat într-o portiune prefrenulara si 2 recesuri sublinguale
laterale.
Portiunea prefrenulara se întinde rostral de frâul limbii (Frenulum linguae),
prezentând bilateral si caudal de incisivii inferiori carunculii sublinguali (Caruncula
sublingualis), pliuri mucoase la nivelul carora se deschid glanda salivara mandibulara si
glanda sublinguala monostomatica. La unele specii (ecvine, caprine) în vecinatatea
carunculilor sublinguali sunt situate glandele paracarunculare (Glandulla
paracaruncularis).
În mucoasa planseului sublingual pot fi gasite la unele specii rudimente de tonsile
sublinguale (Tonsilla sublingualis).
Fiecare reces sublingual lateral (Recessus sublingualis lateralis) este profund,
divergent si se întinde caudal pâna la nivelul ultimului molar inferior, pentru a se
termina lateral pe arcul palatoglos. În portiunea sa rostrala proemina o creasta
longitudinala, care începe în dreptul frâului limbii si se termina la nivelul primilor molari
inferiori, formând pliul sublingual (Plica sublingualis) la nivelul careia se deschid
canalele glandei salivare sublinguale polistomatice.

PARTICULARITATI SPECIFICE ALE CAVITATII ORALE

Ecvine.
Buzele sunt foarte mobile si au un rol important în prehensiunea alimentelor.
Filtrul este larg si putin profund.
Medio -ventral de la nivelul buzei inferioare se reliefeaza "motul barbiei".
Palatul dur este lung, papila incisiva este patrulatera, iar deschiderea orala a canalelor
incisive ale organului vomero-nazal sunt obliterate.
Crestele palatine sunt în numar de 17-18 perechi, concave caudal si care ocupa aproape
în totalitate palatul dur.
Planseul cavitatii orale este îngust, carunculii sublinguali sunt aplatizati dorso-ventral, la
vârful lor deschizându-se canalul glandei mandibulare.
Putin rostral de carunculii sublinguali exista o glanda salivara mica, particulara, numit
glanda paracarunculara.

Bovine .
Buza superioara este mai dezvoltata si acopera partial buza inferioara.
Palatul dur este alungit, iar rostral incisivii superiori sunt înlocuiti de pernita
dentara ( Pulvinus dentalis).
Papila incisiva are aspect triunghiular, flancat de orificiile orale ale canalelor
incisive.
Planseul cavitatii orale este îngust, carunculii sublinguali aplatizati, având
marginea libera crenelata, pe ea deschizându-se canalul glandei mandibulare si canalul
glandei sublinguale monostomatice. Uneori este prezent un rudiment de glanda
paracarunculara, situata în vecinatatea frâului limbii. Organul oro-bazal este plasat
foarte aproape de planul median.
Ovine si caprine.
La caprine, barbia este prevazuta cu un smoc de par care formeaza "barbisonul".
Papila incisiva are aspect triunghiular, crestele palatine sunt în numar de 14-15 la
ovine si de 12-13 la caprine.
La nivelul planseului cavitatii orale, glandele paracarunculare sunt mai bine
dezvoltate la caprine, iar în recesurile sublinguale laterale proemina papile bine
dezvoltate.
Suine.
Buzele sunt inegale, buza superioara fiind mai dezvoltata decât buza inferioara si
realizeaza cu vârful nasului planul rostral, de forma circulara, la nivelul caruia sunt

4
situate narile.
Papila incisiva are aspect romboidal, rafeul palatin este lung si de forma unui sant
îngust, în zig-zag, însotit bilateral de 20-23 de perechi de creste palatine proeminente.
Palatul moale este mai lung decât larg si prezinta median pe marginea sa libera un
rudiment de uvula. Organul oro-bazal este rudimentar, iar carunculii sublinguali sunt
slab evidentiati si rotunjiti.
Canide. Cavitatea orala prezinta variatii multiple în functie de rasa.
Buza superioara acopera lateral buza inferioara, ambele fiind captusite cu piele
fina cu peri tactili, numerosi, lungi si care formeaza mustatile.
Filtrul este adânc, evident si prelungit pâna între narine.
Papila incisiva este mamelonata, eliptica sau rotunda. Rafeul palatin este slab
evidentiat, uneori absent. Crestele palatine sunt mai putin numeroase, 6-10 perechi,
puternic evidentiate.
Palatul moale este relativ lung. Planseul cavitatii orale este larg, situat de-o parte
si de alta a frâului limbii, carunculii sublinguali sunt slab evidentiati, organul oro-bazal
redus.
Feline.
Buzele sunt acoperite de piele fina, prevazute cu peri tactili lungi, care la nivelul
buzei superioare formeaz "mustatile".
Buza inferioara are marginile libere putin festonate.
Palatul dur prezinta 6–7 perechi de creste palatine, rafeul palatin este sters, pe
fata orala a palatului moale se observa papile filiforme lungi.
Leporide.
Buzele sunt inegal dezvoltate, acoperite de piele cu peri tactili, mai numerosi la
nivelul buzei superioare. Filtrul este evident, profund si împreuna cu narile are aspectul
literei "Y". Obrajii sunt lungi si prezinta pe fata lor interna datorita rasfrângerii pielii,
peri vestibulari (Pili vestibulares).
Pe palatul dur, rafeul palatin este sters, papila incisiva este mamelonata, crestele
palatine sunt în numar de 22 - 33 perechi, evidente si dispuse pe toata lungimea palatul
dur.
Planseul cavitatii orale se caracterizeaza prin prezenta la nivelul fiecarui reces
sublingual a unor pliuri mucoase, un pliu mucos principal si 5-6 pliuri mucoase
secundare, medial de precedentul.

LIMBA
Limba
portiune libera, situat rostral numita apex sau vârf
portiune fixa, reprezentat de corpul si radacina limbii.

Vârful limbii (Apex linguae) este mobil, având forma diferita în functie de specie.
Prezinta o:
fata dorsala, care la unele specii este parcursa median de un sant
fata ventrala neteda, care în portiunea sa caudala se fixeaza de planseul
cavitatii orale printr-un pliu mucos numit frâul limbii (Frenulum linguae).

Portiunea fixa
corp (Corpus linguae)
radacina limbii (Radix linguae).

Prezinta GLANDE LINGUALE si PAPILE:

cu rol tactil - papile filiforme, papile conice, papile lenticulare
cu rol gustativ - papile fungiforme, papile valate, papile foliate.
5
 Papilele filiforme (Papillae filiformis) sunt cele mai numeroase si acopera toata
fata dorsala a limbii, conferindu-i o senzatie catifelata la palpare, exceptie fac
rumegatoarele si felinele la care acest tip de papile au rol gustativ.
Papilele conice (Papillae conicae) sunt asemanatoare cu cele filiforme, dar sunt
mai groase si confera numai la bovine si feline o senzatie aspra la palpare.
Papilele lenticulare (Papillae lenticulares) sunt specifice rumegatoarelor si sunt
plasate pe torul lingual, intervenind în triturarea furajelor.
Papilele fungiforme (Papillae fungiformes) sunt aproximativ rotunde, având aspect
de ciuperca. Sunt mai putin numeroase decât papilele filiforme si conice, fiind
diseminate atât pe fata dorsala a vârfului limbii cât si pe marginile laterale ale limbii.
Papilele valate ( Papillae valatae ) numite si papile caliciforme sau circumvalate,
sunt foarte vizibile la extremitatea caudo-laterala a dorsului limbii. Sunt aplatizate si
discoidale, înconjurate de un sant papilar (Sulcus papillae) si învelite de un val papilar
(Vellum papilae). La baza santului se deschid canalele glandelor tubulo-acinoase
(glandele Ebner) care, prin secretiile lor au rolul de a curata regiunea de resturile
alimentare.
Papilele foliate (Papillae foliatae) sunt plasate bilateral, la limita dintre corpul si
radacina limbii fiind alcatuite din foi papilare (Folium papillae) de aspectul unor lamele
despartite de santuri papilare.

Muschii limbii sunt sistematizati în:

 muschi extrinseci, cu originea pe mandibula sau hioid si cu terminatia pe
scheletul conjunctivo-fibros al limbii
 muschi intrinseci sau muschii proprii ai limbii.

MUSCHII EXTRINSECI
Muschiul stiloglos - Trage limba caudal si lateral.
Muschiul hioglos -Trage limba ventro-caudal.
Muschiul genioglos - Trage limba rostral, caudal si ventral.
MUSCHII INTRINSECI
Muschiul lingual propriu - da forma limbii, iar în functie de necesitaile fiziologice
are proprietatea de a modifica forma si consistenta limbii.

PARTICULARITATI SPECIFICE ALE LIMBII

Ecvine
Papilele filiforme sunt raspândite pe toata fata dorsala a limbii, papilele fungiforme
sunt plasate pe vârful si marginile limbii. Papilele valate sunt în numar de doua, câte
una pe fiecare parte, iar papilele foliate formeaza un organ gustativ de 1-3 cm lungime.

Bovine
Pe fata dorsala a corpului limbii se reliefeaza torul lingual (Torus linguae), pe care,
sunt plasate papilelele lenticulare. Rostral de torul limbii este situata o depresiune, fosa
limbii ( Fossa linguae) unde se pot acumula si înfige aristele gramineelor.
Papilele filiforme si conice sunt cornificate, raspândite pe fata dorsala a limbii si
confera senzatia de aspru la palpare, iar papilele fungiforme sunt dispuse pe marginile
laterale ale limbii. Papilele valate sunt aranjate pe doua a rânduri, caudo-lateral de
torul limbii, în numar de 8-16 pe fiecare parte. Lipsesc papilele foliate.

La ovine si caprine
Torul limbii este mai larg dar mai scund decât la rumegatoarele mari, iar papilele
lenticulare mai mici.

6
 Papilele filiforme sunt cornificate, papilele fungiforme sunt numeroase si
raspândite pe fata dorsala a limbii. Papilele valate sunt în numar de 18-24, dispuse pe
doua a rânduri. Papilele foliate sunt absente.

Suine
Dorsul limbii prezinta un relief median longitudinal, îngrosat ca o creasta.
Papilele filiforme si fungiforme sunt plasate pe fata dorsala si pe marginile laterale
ale limbii. Papilele valate, în numar de doua, plasate câte una de fiecare parte a
planului sagital al limbii. Papilele foliate formeaza un organ gustativ de aproximativ 1
cm.
Canide
Papilele filiforme sunt raspândite pe fata dorsala a limbii, dau aspect catifelat la
palpare. Printre ele si mai ales pe apex sunt dispuse papilele fungiforme. Papilele valate
sunt în numar de 2 -3 pe fiecare parte, iar papilele foliate formeaza un organ gustativ de
câtiva mm lungime. Pe fata ventrala a apexului limbii se dezvolta un cordon fibros numit
lisa (Lyssa) sau viermele turbarii.

Feline
Papilele conice sunt cheratinizate, curbate caudal si aspre la palpare, papilele
fungiforme sunt raspândite pe marginile laterale ale limbii, iar papilele valate sunt în
numar de 2-3 pe fiecare parte. Papilele foliate sunt mai putin dezvoltate si alcatuiesc un
organ gustativ mai mic decât la canide. Lisa este prezenta dar mai putin dezvoltata.
Leporide
Torul lingual, redus.
Papilele filiforme si fungiforme sunt dispuse atât pe fata dorsala a apexului cât si
pe marginile laterale. Papilele valate sunt în numar de doua a, câte una pe fiecare
parte, iar papilele foliate alcatuiesc un organ gustativ de form eliptica.

7
Limba la vaca (dupa Barone, 1984)

8
Limba si faringele la porc (dupa Barone, 1984)

9
Limba la canide (dupa Barone, 1984)

Limba la feline (dupa Barone, 1984)

10
Limba la leporide (dupa Barone, 1984)

Structura dintelui (dupa Barone, 1984)

11
 DINTII
Localizati în alveolele dentare maxilare si mandibulare, formând arcada dentara
superioara si arcada dentara inferioara .
arcada dentara superioara se suprapune perfect peste arcada dentara
inferioara dantura este izognata,
suprapunerea arcadelor dentare nu este perfecta atunci dantura este
anizognata.
În seria mamiferelor domestice nu exista niciodata izognatie veritabila.
Mamiferele domestice, cu foarte rare exceptii sunt heterodonte, adica dintii se
deosebesc morfologic între ei, fiind clasificati în dinti: incisivi (Dentes incisivi), canini
(Dentes canini), premolari (Dentes premolares) si molari (Dentes molares).

Animalele care au toti dintii asemanatori morfologic sunt izodonte, ca de ex.

pestii si reptilele.

În general, mamiferele domestice sunt specii difiodonte, adica au 2 generatii de

dinti:
 dentitia deciduala = dinti de lapte sau caduci, o dentitie temporara
 dentitia permanenta care înlocuieste treptat dentitia deciduala.

Speciile de animale care prezinta o singura generatie de dinti în tot timpul vietii lor se
numesc monofiodonte , de ex. cetaceele si chiropterele,
Speciile de animale care au mai multe generatii de dinti sunt polifiodonte, de ex.
rechinii.

În cadrul dentitiei difiodonte se întâlnesc:

- dinti monofizari, care nu au precursori în dentitia caduca , cum sunt molarii si
caninii la armasar
- dinti difizari care au precursori în dentitia de lapte.

Numarul total de dinti de pe cele doua arcade este reprezentat de formula

dentara. (la numarator se înscriu dintii de pe arcada dentara superioara, iar la
numitor sunt trecuti dintii de pe arcada dentara inferioara)
În cadrul formulei dentare fiecare categorie de dinti este reprezentata de litera
initiala: I, C, P, M.
Formula dentara poate fi: unilaterala, care cuprinde dintii de pe jumatatea
arcadelor dentare, ex. si 3/3, C 1/1, P 4/4, M 3/3; bilaterala, care cuprinde toti dintii
de pe cele doua arcade, ex. si 3-3 / 3-3, C 1-1 / 1-1, P 4-4 / 4-4, M 3-3 / 3-3;

Structura si forma dintilor

Dintii sunt plasa si în alveolele dentare si prezinta:
 coroana - portiunea de dinte care se vede,
 col - colet
 radacina - portiunea dintelui înfipta în alveola dentara.
Coroana dintelui prezinta mai multe fete:
– fata vestibulara (Facies vestibularis) orientata spre vestibulul oral,
– fata linguala (Facies lingualis) orientat spre limba,
– fata de contact (Facies contactus) orientata spre dintii adiacenti si fata ocluzala
(Facies occlusalis) care vine în contact cu fata ocluzala a dintelui de pe arcada
opusa
– pentru premolari si molari se mai descriu câte o fata meziala (Facies mesialis) si o
fata distala (Facies distalis), fata distala a unui dinte vine în contact cu fata
meziala a dintelui urmator.
12
Structural, dintele este constituit din:
– dentina ( Dentinum) sau ivorium care gazduieste cavitatea dentara (Cavum
dentis) si care circumscrie pulpa dintelui (Pulpa dentis) format din tesut
conjunctiv, pulpocite, fibre de colagen izolate sau dispuse în fascicule, o
retea hemocapilara si un bogat plex venos. Dentina este de doua tipuri,
dentina primara formata înainte de eruptie si dentina secundara care apare
dupa eruptie. La ierbivore, în urma tocirii dintilor incisivi, fata ocluzala a
dintelui se va oblitera cu dentina secundara si va forma steluta dentara.
– email (Enaleum) sau smalt, o substanta foarte dura, translucida si care
contine 3% materie organica, restul fiind substante minerale.
Dentina radacinii dintelui este acoperita de cement ( Cementum), o substanta
dura, opaca, de culoare gri-galbuie si cu structura asemanatoare esutului osos
si care contine cementocite. Vârful radacinii dintelui este perforat de gaura
dintelui (Foramen apicis dentis) prin care cavitatea dintelui comunic cu alveola
dentara si prin care intra si ies vasele si nervii dintelui.

Dintii de pe arcada dentara inferioara la cal (dupa Barone, 1984)

13
 Ecvine, dentitia este de tip difiodonta, heterodonta si izognata.
Formula dentara unilateral este: I 3/3, C 1/1 la masculi si 0/0 la femele, P 4(3)/3, M 3/3.
Rumegatoarele au denti ia difiodonta, heterodonta, anizognata, difizara (exceptie molarii).
Formula dentara unilaterala este: I 0/4, C 0/0, P 3/3, M 3/3.
La suine dintii sunt difiodonti, heterodonti, difizari, brahiodonti si bunodonti.
Formula dentara unilaterala acuprinde: I 3/3, C 1/1, P 4/4, M 3/3.
Canidele au în general dinti de tip difiodont, heterodont, difizar, brahiodont, secodont.
Formula dentara unilaterala cuprinde: I 3/3, C 1/1, P 4/4, M 2/3.
Dentitia la feline este asemanatoare cu cea de la canide.
Formula dentara unilaterala este: I 3/3, C 1/1, P 3/2, M 1/1.
La leporide dintii sunt difiodonti, hipselodonti, selenodonti. Incisivii superiori sunt dispusi
pe doua rânduri, cei rostrali sunt mai dezvoltati si curbati, iar cei caudali sunt mai redusi,
cresc continuu si sunt aradiculari.
Formula dentara unilaterala cuprinde: I 2/1, C 0/0, P 3/2, M 3/3.

Arcada dentara superioara si inferioara la canide (dupa Barone, 1984)

14
Formula dentara bilaterala la canide (dupa Barone, 1984)

15
 GLANDELE SALIVARE
Glandele salivare ( Glandulae oris ) sunt glande anexe ale cavitatii orale, în care se varsa
produsul de secretie - saliva. Au rol în mentinerea umiditaii cavitatii orale si în fluidificarea
alimentelor.
– Glandele salivare aglomerate
– Glandele salivare difuze (diseminate)

Glandele salivare aglomerate - Sunt clasificate în: glande seroase pure (glanda parotida) si
glande mixte (glanda mandibulara , glanda sublinguala ).

Glanda parotida (Glandulae parotis) este cea mai voluminoasa dintre glandele salivare,
fiind o glanda de tip seros, care îsi varsa produsul de secretie prin canalul parotidian ( Ductus
parotideus), denumit în trecut canalul lui Stenon, care se deschide în vestibulul bucal la nivelul
unei papile parotidiene situata diferit în functie de specie, în dreptul arcadei premolare si
molare superioare.
Glanda este plasata ventral de pavilionul urechii, lateral vine în contact cu pielea de care
este despartita printr-o fascie parotidiana. Dorsal se muleaza pe baza pavilionului urechii, iar
ventral este variabila ca forma si dispozitie în functie de specie.
Ecvine
- culoare alb-galbui
- inconjoara baza pavilionului urechii, formând un unghi preauricular si un unghi
postauricular
- canalul parotidian P3.
Bovine
- culoare brun-rosietica
- mai putin dezvoltata ca la ecvine
- canalul parotidian P2
Ovine si caprine
- mai dezvoltata în comparatie cu cea de la bovine
- canalul parotidian M1
Suine
- cea mai dezvoltata în seria mamiferelor domestice,
- culoare gri-rozie sau galbuie,
- canalul parotidian P3
- aspect triunghiular
Carnivore
- este redusa si plasata la baza urechii, având aspectul literei "V"
- culoare brun-rosietic
- canalul parotidian P4 - maselei carnasiere superioare. Pe traiect, canalul parotidian poate
fi însotit de glande parotide accesorii mici.
Leporide
- culoare alb-galbuie,
- canalul parotidian M ultim

Glanda mandibulara = glanda submaxilara, este o glanda mixta, sero-mucoasa, plasata

medio-caudal de ramura mandibulei, lateral de regiunea hioidiana si faringiana. Canalul glandei
mandibulare (Ductus mandibularis), denumit în trecut canalul lui Wharton, are un traseu
rostral, trece printre muschii milohioidian, hioglos si stiloglos, pe fata mediala a glandei
sublinguale pentru a se deschide împreuna cu canalul glandei sublinguale monostomatice (la
speciile la care exist ) pe planseul cavitatii orale, aproape de frâul limbii, la nivelul carunculei
sublinguale.

16
 Glandele salivare profunde la cal (dupa Barone, 1984)

Glanda sublinguala (Glandula sublingualis) este o glanda mixta, predominant mucoasa si

plasata în mucoasa recesului sublingual lateral.
Nu este o glanda unica ci este alcatuita din mai multi lobi care ar putea fi considerati
glande distincte.
lobii caudali vor constitui glanda sublinguala monostomatica (Gl. sublingualis
monostomatica), în care canalele excretoare vor conflua formând un canal unic, satelit al
canalului mandibular, canalul sublingual principal (Ductus sublingualis major), numit în
trecut canalul lui Bartholin.
portiunea rostrala formeaza glanda sublinguala polistomatica (Gl. sublingualis
polystomatica) care îsi dreneaza secretia în cavitatea orala prin mai multe canale
sublinguale accesorii (Ductus sublingualis minor), denumite în trecut canalele lui Rivinius.

17
Ecvine
- polistomatica
- canalele sublinguale polistomatice sunt în numar de 15-20, flexuoase si se deschid pe
creasta sublinguala printr-un tubercul mic.
Rumegatoare
- 2 lobi, lobul rostral mai mare si lobul caudal mai mic,
- Canalul glandei sublinguale monostomatice însoteste canalul glandei mandibulare pentru a
se deschide pe marginea carunculei sublinguale.
- Canalele glandelor sublinguale polistomatice se deschid pe planseul sublingual de-a lungul
crestei sublinguale.
Suine
- mai redusa decât glanda parotida
- 2 lobi, lobul rostral mai mic si lobul caudal, situat la fata profunda a parotidei.
- Canalul glandei monostomatice acompaniaza canalul glandei mandibulare pentru a se
deschide pe caruncula sublinguala.
- Canalele glandei polistomatice se varsa în cavitatea orala fie direct, fie prin intermediul
canalului glandei sublinguale monostomatice.
Carnivore
- este voluminoasa, aplatizata sau ovoida, plasata ventral de glanda parotida si caudal de
procesul angular al mandibulei, putând fi palpata transcutanat în vecinatatea faringelui.
- Sunt prezente ambele tipuri de glande sublinguale, cea polistomatica este plasata rostral
de cea monostomatica. Glanda polistomatica este mai putin dezvoltata si uneori este
absenta la feline. Canalele glandelor polistomatice se deschid la nivelul crestelor
sublinguale.
Leporide
- Glanda sublinguala se reduce numai la portiunea polistomatica, alcatuita din lobi eliptici
si care îsi varsa secretia prin canalele accesorii ce se deschid în recesul sublingual la
nivelul crestelor sublinguale.

Glandele salivare difuze (diseminate)

glandele labiale (Gl. labialis) sunt plasate sub mucoasa buzelor,

glandele palatine (Gll. palatinae) sunt localizate sub mucoasa fetei orale a palatului moale,
glandele linguale (Gl. linguales) se gasesc pe marginile si în submucoasa limbii.
glandele bucale (Gl. bucales) sunt sistematizate în:
o gl. bucale dorsale,
o gl. bucale intermediare
o gl. bucale ventrale.

!!! La canide si leporide, glandele salivare dorsale vor forma prin aglomerarea lor glanda
zigomatica (Gl. zygomatica), plasata medio-rostral de arcada zigomatica si care se deschide în
vestibulul oral, caudal de papila parotidiana în dreptul primului molar superior prin canalul
glandei zigomatice, denumit în trecut conductul lui Nück.

18
Glandele salivare la canide (dupa Barone, 1984)
Glandele salivare la porc (dupa Barone, 1984)

19
 FARINGELE
Faringele (Pharynx) este un conduct musculo-membranos larg, comun aparatului respirator
si aparatului digestiv si care debuteaza la nivelul coanelor si a istmului gâtlejului pentru a se
continua caudal cu esofagul.
Cavitatea faringiana (Cavum pharyngis) este delimitata dorsal de un plafon, ventral de
planseul faringelui si lateral de doi pereti.

Cavitatea faringiana este dispusa pe doua etaje: etajul dorsal care constituie
nazofaringele si etajul ventral care formeaza orofaringele.
Nazofaringele sau portiunea nazala a faringelui (Pars nasalis) comunica cu cavitaile nazale
prin intermediul coanelor.
Orofaringele sau portiunea orala a faringelui ( Pars oralis ) este divizat într-o portiune
rostro-ventrala, gâtlejul (Fauceus), care comunica cu cavitatea orala propriu-zisa prin orificiul
faringian si o portiune caudala numit orofaringele propriu-zis. În peretii laterali ai
orofaringelui, se afla o depresiune, mai mult sau mai putin profunda în functie de specie, fosa
tonsilara (Fossa tonsillaris) care adaposteste o formatiune limfoida importanta, tonsila palatina
(Tonsilla palatina).

Faringele este actionat de 6 muschi constrictori si o pereche de muschi dilatatori.

Muschii constrictori sunt: muschiul palato- faringian, muschiul pterigo-faringian, muschiul
stilo-faringian rostral, muschiul hio-faringian, muschiul tireo-faringian si muschiul crico-faringian.
Muschii dilatatori sunt: muschiul stilo-faringian caudal

Formatiunile limfatice ale cavitatii orale si faringelui – Tonsile = amigdale si formeaza la

nivelul faringelui arcul tonsilar faringian.
Structural, tonsilele sunt alcatuite din aglomerari de limfocite dispuse printre macrofage,
circumscrise si delimitate de o capsula conjunctiva.

Tonsila linguala (Tonsilla lingualis) în general impara, este plasata pe radacina limbii, fiind
formata din foliculi tonsilari la ecvine, bovine, suine.
Tonsila palatina ( Tonsilla palatina) este situata în fosa tonsilara, delimitat de arcul palato-
glos si arcul palato-faringian. Lipseste la suine, în schimb la carnivore este bine evidentiata.
Tonsila valului palatin (Tonsilla veli palatini) este plasata în mucoasa orala a palatului
moale. Bine evidentiata la suine si ecvine, rudimentara la celelalte specii.
Tonsila faringiana (Tonsilla pharyngea) este prezenta în mucoasa fornixului faringian la
ecvine si carnivore, iar la bovine si suine în mucoasa septului faringian.
Tonsila tubara (Tonsilla tubaria) este plasata în jurul ostiului faringian al trompei auditive.
Lipseste doar la carnivore.
Tonsila paraepiglotica (Tonsilla paraepiglottica) este întâlnita la ovine, caprine, suine si
feline, fiind situata în mucoasa de la baza epiglotei.

20
 ESOFAGUL
Esofagul are originea dorsal de laringe, fiind plasat dorsal de trahee, traverseaza
mediastinul mijlociu si mediastinul caudal pentru a se plasa la stânga aortei pe care o însoteste
pâna la diafragm, pe care o traverseaza pe la nivelul ostiului esofagian al diafragmei si ajunge în
cavitatea abdominala, unde se deschide în stomac prin orificiul cardia.
3 parti inegale: cervicala, toracica si abdominala .

Portiunea cervicala - situat dorsal de trahee si în contact lateral cu muschiul lungul

capului, iar ventral cu cartilajul cricoid al laringelui. În treimea caudala a gâtului deviaza la
stânga de trahee, venind în contact cu artera carotida comun stânga, cu cordonul vagosimpatic,
cu nervul laringian recurent. În aceast regiune esofagul poate fi palpat transcutanat.
Portiunea toracica - poate fi subdivizata în 4 segmente: segmentul initial care începe la
nivelul aperturii craniale a toracelui, venind lateral în contact cu traheea si cu ganglionul
cervico-toracic; segmentul secund, traverseaza mediastinul cranial, este plasat median pe fata
dorsala a traheei si este însotit la dreapta de canalul toracic; segmentul tert, traverseaza
mediastinul mijlociu, dorsal de baza cordului, este plasat la dreapta arcului aortic si numai la
ecvine, carnivore si leporide este încrucisat de vena azigos la dreapta. Ultimul segment este cel
care corespunde mediastinului caudal, plasat pe fata medial a pl mânilor si este însotit dorsal si
ventral de trunchiurile nervilor vagi si de artera bronho-esofagian .
Portiunea abdominala (Pars abdominalis) este cea mai scurta. Începe la nivelul ostiului
esofagian al diafragmei, care este situat între pilierii median stâng si drept, traverseaza
amprenta esofagiana a ficatului, pentru a se termina în stomac la nivelul cardiei.

Esofagul este atasat de cartilajul cricoid printr-un tendon crico-esofagian (Tendo

cricoesophageus), scurt si cu originea pe creasta mediana dorsala a lamei cartilajului cricoid, iar
terminatia pe fata ventrala a esofagului.

PARTICULARITATI PE SPECII

La ecvine, esofagul are lungime si calibru diferit în functie de individ. Lungimea sa ajunge
pâna la 150 cm, iar calibrul pâna la 3 cm în repaus si 6 cm în distensie. Pe traiect, lumenul
esofagului se îngusteaza la origine si terminatie.
La rumegatoare, esofagul are o lungime de aproximativ 90 cm la bovine si 75 cm la ovine si
caprine, calibrul de 5-6 cm în portiunea cervicala si mediastinala craniala, care apoi creste
progresiv pâna la 9 cm în portiunea mediastinala caudala. În mediastinul caudal esofagul vine în
contact cu limfonodurile mediastinale caudale, care în diferite stari inflamatorii comprima
esofagul, generând obstructii ale tranzitului esofagian.
La suine, esofagul este relativ scurt, masoara aproximativ 35-45 cm, în functie de individ si
rasa si un calibru aproape uniform pe toata lungimea sa.
Canidele au esofagul lung si foarte dilatabil, masurând în jur de 30 cm lungime si 2- 3 cm în
diametru. În distensie calibrul esofagului se poate tripla. Esofagul are peretele mai gros în
regiunea cervicala, se subtiaza în regiunea toracica si se îngroasa din nou în portiunea
abdominala .
La feline, esofagul este asemanator cu cel de la canide, dar mai scurt, pâna la 15 cm, cu un
calibru care se va îngusta la nivelul trecerii prin ostiul esofagian al diafragmei.
La leporide , esofagul este relativ lung în raport cu specia, având lungimea de 12-14 cm si
un calibru de 1 cm în segmentul cervical si care se îngusteaza în segmentul toracal.

21
 STOMACUL

Stomacul (Ventriculus, s. Gaster) urmeaza esofagului de la nivelul cardiei si se continua cu

intestinul subtire prin pilor. Este situat în cavitatea abdominala, postdiafragmatic si retrohepatic,
în centrul cupolei diafragmatice.

Se disting 2 tipuri de stomac:

1. stomacul simplu sau monocompartimentat, întâlnit la ecvine, suine, carnivore si leporide;
2. stomacul compus sau policompartimentat, specific rumegatoarelor.

Stomacul simplu

Stomacul simplu este relativ mai bine dezvoltat la carnivore decât la ierbivore si omnivore,
având capacitate variabil în functie de specie si ras , 0,5-1 litru la carnivore pâna la 10 -15 litri la
ecvine. Se numeste stomac "simplu" deoarece mucoasa stomacului este fie de tip glandular,
unica, fie prezinta o portiune proventriculara caracterizat prin existenta unei mucoase de tip
esofagian mai mult sau mai putin extinsa care începe la nivelul cardiei.

Conformatia exterioara - Prezinta 2 fete, 2 curburi si 2 extremitati .

Fata parietala (Facies parietalis) orientata cranial, este neteda convexa, vine în contact cu
ficatul în dreapta si cu diafragma în partea stânga.
Fata viscerala (Facies visceralis) este orientata caudal, vine în contact cu ansele
intestinului subtire si cu colonul transvers, având aspect neted si convex.
Curbura mica a stomacului ( Curvatura ventriculi minor) situata dorsal si spre dreapta este
concava, relativ scurta, începe la nivelul cardiei si se continua pâna la incizura angulara
(Incisura angularis) care marcheaza limita dintre portiunea pilorica si restul organului. Pe mica
curbura se insera omentul mic.
Curbura mare a stomacului (Curvatura ventriculi major) este mai lung si foarte extensibil ,
orientat la stânga si ventral, începe la nivelul vârfului fundului stomacului si se întinde pâna la
pilor. Pe toata lungimea sa se insera omentul mare.
Fundul stomacului (Fundus ventriculi) este o formatiune cu aspect de fund de sac, rotunjit
si care este situat la stânga si dorsal de cardia. Între fundul stomacului si cardia se delimiteaza
incizura cardiaca (Incisura cardiaca).
Portiunea pilorica (Pars pylorica) este orientata la dreapta, mai mult sau mai putin situata
dorsal în functie de specie si se termina prin pilor (Pylor). Initial prezinta o dilatatie antrul
piloric (Antrum pyloricum) care se va continua cu canalul piloric (Canalis pyloricus).

Corpul stomacului (Corpus ventriculi) este acea portiune a organului cuprins între fundul
stomacului si portiunea pilorica, delimitata între cele doua linii perpendiculare duse pe marea
curbura, una de la nivelul incizurii cardiace si cea de a doua de pe incizura pilorica.

Stomacul este consolidat în cavitatea abdominala prin omentul mic, omentul mare si
ligamentul gastrofrenic.
Omentul mic (Omentum minus ) sau micul epiploon, porneste de pe mica curbura a
stomacului, de la cardia pâna la pilor si se continua pe portiunea proximala a duodenului pentru a
se termina la nivelul amprentei esofagiene a ficatului, în dreapta ficatului, trece apoi pe
marginea dorsala a ficatului înconjurând lobul caudat. La nivelul ficatului, înconjoara canalul
coledoc, artera hepatica si portiunea terminala a venei porta.
Omentul mic prezinta 2 portiuni, ligamentul hepatogastric (Lig. hepatogastricum) ce leaga
stomacul de fata viscerala a ficatului si ligamentul hepato-duodenal (Lig. hepatoduodenale)
care leaga ficatul de duoden.
Extremitatea stânga a ligamentului hepatogastric se ataseaza de cardia, de terminatia
22
esofagului si de diafragm formând ligamentul gastro-frenic (Lig. gastrophrenicum) .
Extremitatea dreapta a ligamentului hepato-gastric, uneori poate fi libera si formeaza marginea
ventral a gaurii epiplooice.
Omentul mare (Omentum majus) sau marele epiploon se prinde de marea curbura a
stomacului, de la nivelul ligamentului gastro-frenic pâna la pilor, ajungând pe marginea ventrala
a portiunii transverse a duodenului. Se dirijeaza caudo-ventral formând peretele superficial,
dispus între masa gastro-intestinala si planseul cavitatii abdominale, înspre intrarea bazinului,
apoi realizeaza o curbur cranio-dorsala pentru a forma peretele profund care este situat dorsal
de peretele superficial. Acest perete profund ajunge cranial pâna la fata viscerala a stomacului,
între aceasta si masa intestinala, pentru a se termina pe pancreas si pe colonul transvers, unindu-
se cu peritoneul visceral.

Pe fata viscerala a stomacului, între originea duodenului, ligamentul gastro -frenic, omentul
mic, ficat si pancreas, omentul mare concura la formarea unei cavitati numita bursa omentala
(Bursa omentalis), care comunica cu cavitatea peritoneala prin gaura epiploica (Foramen
epiploicum) numita si " hiatusul lui Winslow", delimitata cranial de baza lobului caudat al
ficatului, dorsal de vena cava caudala, ventral de vena porta si caudal de pancreas.

Din omentul mare se desprinde ligamentul gastrosplenic (Lig. gastrolienale) care face
legatura dintre stomac si splina si ligamentul gastrocolic (Lig. gastrocolicum), care leaga
stomacul de colonul transvers.

PARTICULARITATI SPECIFICE ALE STOMACULUI SIMPLU

Ecvine.
- Stomacul are o capacitate de 6-30 litri, variind în functie de talia animalului.
- Fundul stomacului este foarte pronuntat, formând un veritabil sac cecal dorsal
Suine.
- Stomacul este foarte extensibil, având capacitatea medie de 4- 8 litri.
- fundul stomacului prezinta un diverticul gastric (Diverticulum ventriculi) asemanator cu o
"glug ", curbat caudal si delimitat de fundul stomacului printr-un pliu mucos.
- Pilorul este obturat de un pliu muco-conjunctivo-adipos denumit tor piloric (Torus pylori).
Carnivore.
- Capacitatea stomacului este cuprins între 0,5-7 litri.
- Stomacul are aspect piriform
- Portiunea pilorica este delimitata de un sfincter puternic, având aspect de "gât de lebada".
Leporide.
Stomacul este alungit si cilindroid, cardia este larga si plasata dorsal pe mijlocul curburii
mici, incizura angulara este redusa.
Fundul stomacului depaseste dorsal cardia.

Stomacul compus

Stomacul compus sau policompartimentat este specific numai rumegatoarelor (bovine,

ovine, caprine, girufide, camelide), dar poate fi întâlnit si la cetacee, sireniene, unele rozatoare,
marsupiale, rinoceride, hipopotamide, la care numaraul, forma si structura compartimentelor
gastrice variaza de la un grup la altul.
La rumegatoare, stomacul este foarte voluminos, ocupa 4/5 din cavitatea abdominala si
este sistematizat în:
- rumen,
- retea,
- omas (foios), care vor forma PROVENTRICULUL = PRESTOMACE
- abomasul (cheagul) sau STOMACUL propriu-zis.

23
 Capacitatea stomacului la bovine variaza între 150-250 litri.
RUMENUL (Rumen) este cel mai mare compartiment gastric la rumegatoare, ocupânad
partea stânga si ventrala a cavitatii abdominale. Reprezinta aproximativ 80% din capacitatea
totala a stomacului.
Fata parietala (stg)
sant longitudinal stâng sac dorsal (+atrium)
sac ventral (+recesul ruminal)
sant accesoriu stang
2 santuri coronare – ventral  sac cecal caudo-ventral
dorsal  sac cecal caudo-dorsal
sant rumino-reticular  rumen
 retea
Fata viscerala (drt)
sant longitudinal drept sac dorsal (+atrium)
sac ventral
sant accesoriu drept
2 santuri coronare – ventral  sac cecal caudo-ventral
dorsal  sac cecal caudo-dorsal

Sacul ruminal dorsal comunica cu sacul ruminal ventral printr-un orificiu vast numit ostiul
intraruminal (Ostium intraruminale), înconjurat de pilierii ruminali (Pilae ruminis).

sacul dorsal sacul ventral

ostiul intraruminal
+
pilierii intraruminali:
pilierul cranial (Pila cranialis) separa atriul ruminal de recesul ruminal
pilierul caudal (Pila caudalis) separa sacul cecal caudo-dorsal de sacul cecal caudo-ventral

RETEAUA (Reticulum) al doilea compartiment al proventriculului, este plasat cranio-ventral

de rumen, sprijinindu-se dorsal pe procesul xifoid al sternului, între rumen si diafragm .
OMASUL (Omasum) numit si foios, ultimul compartiment al proventriculului, este precedat
de retea si urmat de abomas. Are form aproximativ sferica, fiind plasat cranial, pe partea
dreapta a abdomenului.
ABOMASUL (Abomasum) numit si cheag, reprezinta ultimul compartiment gastric la
rumegatoare, constituind stomacul veritabil la aceste animale. Are aspect piriform si este plasat
caudal de omas în partea dreapta a cavitatii abdominale.

ORIFICII:
RUMEN – 2 orificii
 Esofag  O esofagian = cardia
 Retea  ORR (o rumino-reticular)
RETEA – 3 orificii
 Rumen  ORR (o rumino-reticular)
 Esofag
 Foios  ORO (o reticulo-omasal)
FOIOS – 2 orificii
 Retea  ORO (o reticulo-omasal)
 Cheag  OOA (o omaso-abomasal)
CHEAG – 2 orificii
 Foios  OOA (o omaso-abomasal)
 Duoden  O duodenal = pilor

24
 INTESTINUL
Intestinul (Intestinum) este acea portiune a canalului alimentar care începe la nivelul
pilorului si se termina la anus.
 prima portiune este mai îngusta si relativ distincta formând intestinul subtire,
 portiunea terminala este mai voluminoasa si spiralata, formând intestinul gros.

INTESTINUL SUBTIRE
Intestinul subtire ( Intestinum tenue) 3 segmente: duoden, jejun, ileon.
DUODENUL (Duodenum) este cuprins între pilor si flexura duodeno-jejunala.
 ampula duodenala + ansa sigmoida
 portiunea craniala (Pars cranialis) a duodenului, relativ scurta, orientata spre dreapta si
care se termina la nivelul flexurii craniale (Flexura cranialis).
 portiunea descendenta situata în partea dreapta a regiunii sublombare sau în fosa
paralombara dreapta. Se termina în vecinatatea regiunii iliace prin flexura caudala.
 portiunea transversa
 portiunea ascendenta - pâna la flexura duodeno-jejunala

În portiunea descendenta a duodenului se deschid canalul coledoc si canalele pancreatice,

la nivelul unei formatiuni numite ampula hepato-pancreatica (Ampulla hepatopancreatica ),
cunoscut în trecut ca "ampula lui Vater", delimitata de un relief mucos, circular, papila
duodenala mare (Papilla duodeni major). La speciile care prezinta si canal pancreatic accesoriu,
acesta se va deschide la nivelul papilei duodenale mici (Papilla duodeni minor).
- Papila duodenala mare – canal pancreatic + canal biliar
- Papila duodenala mica – canal pancreatic accesoriu (vezi desene pancreas)

Duodenul este fixat în cavitatea abdominala printr-un mezou duodenal si suspendat de o

serie de ligamente.
Ligamentul hepato-duodenal
Pliul duodeno-colic

JEJUNUL (Jejunum) reprezinta portiunea cea mai lunga, fiind suspendat în regiunea
lombara de plafonul cavitatii abdominale, de mezenter (Mesenterium), formând în acest fel
ansele jejunale. Limita dintre jejun si duoden este reprezentata de flexura duodeno-jejunala.
ILEONUL (Ileum ) reprezinta portiunea terminala. Între jejun si ileon nu exista o demarcatie
precisa si din acest motiv segmentul poate fi socotit unitar, ca jejuno-ileon. Ileonul se deschide
în cecum prin ostiul ileal (Ostium ileale) la nivelul unei papile ileale (Papilla ilealis). Ileonul este
suspendat de cecum prin pliul ileo-cecal (Plica ileocecalis).

Mucoasa intestinala prezinta:

 cute transversale si longitudinale care formeaza vilozitatile intestinale (Villi
intestinales). În grosimea mucoasei, mai ales la nivelul ileonului si jejunului se gasesc
formatiuni limfoide, izolate sau agregate, care se numesc placile Peyer.
 glande intestinale (Glandulae intestinales), denumite în trecut "glandele lui
Lieberkühn", prezente în tot intestinul de la pilor pâna la canalul anal
 glande duodenale (Glandulae duodenales) denumite în trecut "glande Brunner", mai
prezente în portiunea craniala si descendenta a duodenului, dupa care dispar.

25
INTESTINUL SUBTIRE LA ANIMALELE DOMESTICE

Ecvine. Intestinul subtire are o lungime de 18-25 m si un calibru de 4-7 cm.

Duodenul prezinta la origine o dilatatie, ampula duodenala, evident , iar ansa sigmoida este
stearsa .
Duodenul este suspendat în cavitatea abdominala de 6 ligamente, pliuri si mezouri: lig.
hepato-duodenal, lig. duodeno-renal, lig. duodeno-parietal, lig. duodeno-cecal, lig. duodeno-
colic, lig. duodeno-transvers.
Papila duodenala mare + papila duodenal mica .
Rumegatoare. Datorita compresiei exercitate de stomacul policavitar, intestinul ocupa
etajul dorsal drept al cavitatii abdomino-pelvine si imprima astfel ansamblul topografiei
viscerale. Lungimea este de circa 40 m, iar calibrul este mai redus decât la cal.
Duodenul este lung, ampula duodenala lipseste, dar prezinta o ansa sigmoida foarte bine
marcata în cea de a doua inflexiune si în care se deschide canalul coledoc.
Papila duodenala mare + papila duodenal mica .
Jejunul este foarte lung, aproximativ 35-40 m, realizând numeroase circumvolutiuni cu
aspect de ghirlanda, atasate de mezenter în jurul colonului ascendent.
Ileonul este relativ scurt si plasat la marginea caudala a marelui mezenter, fiind atasat de
cecum printr-un pliu ileo-cecal lung.
Suine. Intestinul subtire are o lungime de 16-20 m si prezinta analogie cu cel de la
rumegatoare.
Papila duodenala mare + papila duodenal mica .
Jejunul formeaza numeroase circumvolutiuni, ocupa toata fosa paralombara dreapta si este
sustinut de mezenter.
Ileonul se desprinde de pe partea stânga a anselor jejunale si se orienteaza dorso-cranial la
dreapta colonului ascendent helicoidal.
Carnivore. Intestinul subtire are o lungime variabila în functie de rasa, talie si individ,
variind între 1,5-6 m.
Portiunea craniala si transversa a duodenului sunt foarte scurte în timp ce portiunea
descendenta este foarte lunga.
Papila duodenala mare + papila duodenal mica .
Leporide. Intestinul subtire masoara circa 3-5 m lungime si are calibrul de 0,5-1 cm.
Ampula duodenala este relativ redusa.
Papila duodenala mare + papila duodenal mica .
Jejunul prezint numeroase circumvolutiuni, fiind plasat în fosa paralombara stânga, sustinut
de un mezenter foarte larg. În mucoasa jejunului se gasesc limfonoduli agregati si voluminosi.
Ileonul este lung, situat între cecum si colon si prezinta înainte de deschiderea în cecum o
ampula ileala.

INTESTINUL GROS
Intestinul gros (Intestinum crassum) este acea portiune a tubului digestiv care se afla în
continuarea intestinului subtire si care se termina la nivelul anusului.
Intestinul gros se sistematizeaza în trei segmente distincte si succesive:
 cecum,
 colon,
 rect.
CECUMUL - la majoritatea speciilor de animale domestice are forma unui fund de sac, cu o
capacitate foarte variabila.
 Comunica cu ileonul prin ostiul ileal (Ostium ileale), plasat la nivelul unei papile ileale,
 Comunica si cu colonul ascendent prin orificiul ceco-colic (Ostium cecocolicum).
26
 Cecul este consolidat de ileon prin pliul ileo-cecal, iar de colon prin pliul ceco-colic (Plica
cecocolica).
La toate speciile de mamifere domestice, cecumul este plasat în fosa paralombara dreapta,
doar la suine cea mai mare parte a cecumului se gaseste în fosa paralombara stânga.

COLONUL (Colon) reprezinta portiunea majora a intestinului gros si se sistematizeaza în 3

portiuni:
 colonul ascendent,
 colonul transvers,
 colonul descendent.
La ecvine si suine colonul este boselat, iar la canide si feline colonul are suprafata neteda si lipsit
de haustre.

RECTUL (Rectum ) reprezinta portiunea terminala a intestinului gros, fiind situata dorsal în
cavitatea pelvina si comunicând cu exteriorul prin canalul anal.
Nu prezinta circumvolutiuni, are suprafata neteda , iar caudal se formeaza ampula rectala
(Ampulla recti).
Mucoasa rectului formeaza o serie de pliuri neregulate, pliuri transverse (Plica
transversales) sustinute de fibre musculare netede care determin aparitia numitelor coloane
rectale (Columnae rectales) si care în canalul anal se vor continua cu coloanele anale.
Rectul este consolidat în cavitatea pelvina printr-o serie de ligamente si muschi.
Mezoul rectal
Muschiul rectococcigian
Muschiul rectouretral

CANALUL ANAL ( Canalis analis) reprezinta portiunea terminala si cea mai scurta a tubului
digestiv, prin care rectul se deschide la exterior la nivelul anusului.
La interior, canalul anal este delimitat de rect prin linia anorectala (Linea anorectalis).
Mucoasa canalului anal formeaza o serie de cute longitudinale, coloanele anale (Columnae
anales), aceasta zona reprezentând zona columnara (Zona columnaris ani). Între coloanele anale
se delimiteaza sinusul anal (Sinus anales) întâlnit numai la carnivore.
În submucoasa zonei columnare se gasesc glande anale (Glandulae anales), care lipsesc la
ecvine si rumegatoare, iar la leporide exista glande paraanale sau paraproctale. Aceste glande îsi
varsa produsul de secretie în sinusul anal.
Caudal de zona columnara urmeaza zona intermediara (Zona intermedia), marginita caudal
de linia anocutanata (Linea anocutanea) ce delimiteaza mucoasa canalului anal de pielea
anusului. În aceasta zona ano-cutanata, pielea este foarte fina si contine glande sudoripare,
glande sebacee care la carnivore formeaza glandele circumanale (Gl. circumanales).
Numai la carnivore, sinusul paraanal este plasat între canalul anal si muschiul sfincter
extern al anusului, are forma unei înfundaturi rotunjite si care se deschide în canalul anal prin
câte un canal drept si larg. În sinusurile paraanale se acumuleaza produsul de secretie al
glandelor paraanale.
Musculoasa anusului este reprezentat de muschiul sfincter intern al anusului, de muschiul
sfincter extern al anusului si de muschiul ridicator al anusului.
Muschiul sfincter intern al anusului (M. sphincter ani internus) este un muschi neted, care
provine din fibrele musculare circulare ale rectului.
Muschiul sfincter extern al anusului (M. sphincter ani externus) este un muschi striat, care
se întinde de la perineu în regiunea coccigian .
Muschiul ridicator al anusului ( M. levator ani) este un muschi striat, plasat pe fata lateral
a rectului, cu originea pe fata medial a spinei ischiadice si terminatia pe perineu si pe anus.

Structural, intestinul gros este alcatuita din mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa.
Fibrele musculare longitudinale sunt dispuse fie regulat, ceea ce determina ca suprafata
27
intestinului sa fie neteda, uniforma, adica neboselata, fie fibrele musculare longitudinale se
aglomereaza formând tenii (Taenie), ca niste benzi, care sunt mai scurte decât segmentul de
intestin si care vor determina aparitia unor haustre (Haustra) sau boseluri, care la interior vor
forma pliuri semilunare.

INTESTINUL GROS LA ANIMALELE DOMESTICE

Ecvine. Intestinul gros este foarte dezvoltat si boselat, având o capacitate de aproximativ
150 litri.
Cecumul este foarte lung si are aspectul unei virgule enorme, ocupând toata fosa
paralombara dreapta. Prezinta o baza (Basis ceci), un corp (Corpus ceci), un apex (Apex ceci), o
curbura mare (Curvatura ceci major) si o curbura mica (Curvatura ceci minor).
Colonul este divizat în colon ascendent, foarte lung si gros; colon transvers, mai scurt, colon
descendent, lung si flotant, cu calibru redus.
Colonul ascendent sau colonul mare este foarte lung, de aproximativ 10 m si cu calibrul de
7- 9 cm. Printr-o dubla pliere pe el însusi, colonul ascendent realizeaza 4 anse si 3 curburi.

Ansa I = colon ventral drept

flexura sternala
Ansa II = colon ventral stang
flexura pelvina
Ansa III = colon dorsal stang
flexura diafragmatica
Ansa IV = colon dorsal drept

Colonul transvers este foarte scurt, 15-20 cm si greu de delimitat. Pe traiectul colonului
ascendent si transvers se gasesc 3 zone de interes clinic, unde se modifica lumenul colonului si
pot apare obstructii si spasme intestinale. Aceste zone sunt:
- la nivelul ostiului ceco-colic,
- la nivelul flexurii pelvine,
- la trecerea din colonul ascendent în colonul transvers.
Colonul descendent, numit "colonul flotant" sau "micul colon", este foarte lung si boselat,
fiind suspendat de plafonul cavitatii abdominale prin mezoul colonului descendent (Mesocolon
descendens).

Rectul este lung si larg. Începe în dreptul primei sau a celei de a doua a vertebre sacrale si
se întinde caudal pâna în dreptul vertebrelor coccigiene I-II. Ampula rectala este foarte
dezvoltata.
Anusul este plasat putin mai caudal, ventral de vertebrele coccigiene III sau IV si are aspect
de con bine dezvoltat.

Rumegatoare.
- cecum neted – fosa paralombara dreapta
- fara glande anale
- La bovine, ansa spirala este formata din 1,5 - 2 spire concentrice urmate de 1,5 - 2
spire excentrice, iar tura cea mai excentrica este mai apropiata de restul turelor si
- mai departata de ghirlanda jejunala.
- La ovine si caprine, ansa spirala are form de con, fiind format din 2 - 3 spire
concentrice, urmate de 2 - 3 spire excentrice. Ultima spira excentrica este mai
departata de restul spirelor si mai apropiata de ghirlanda jejunala.

28
 Suine.
- boselat – fosa paralombara stanga
- 3 tenii
- ampula rectala evidenta
- ansa spirala descrie 3 spire centripete boselate, dirijate cranio-caudal si de la dreapta
la stânga, urmate la vârful acestei anse de flexura centrala care marcheaza începutul
celor 3 spire centrifuge, neboselate si spiralate în sens invers, caudo-cranial

Carnivore.
- neboselat – fosa paralombara dreapta
- cecumul este redus în volum, de aspectul unui tirbuson la canide si de cârlig la feline
- glande circumanale

Leporide
- boselat – fosa paralombara dreapta
- fara tenii
- este rulat pe el însusi de la dreapta la stânga, realizând 1,5 - 2 ture complete
- glande paraanale sau paraproctale

GLANDELE ANEXE ALE INTESTINULUI

Ficatul si pancreasul sunt doua glande voluminoase si anexe ale tubului digestiv, care îsi
varsa produsul lor de secretie, bila, respectiv sucul pancreatic în duoden. Prezenta acestor
secretii are un rol important în realizarea digestiei intestinale.

FICATUL

Ficatul (Hepar) este situat postdiafragmatic si usor deplasat spre partea dreapta a cavitatii
abdominale.
Pentru descriere ficatul prezinta 2 fete si 4 margini.

Fata diafragmatica (Facies diafragmatica), orientata cranial, în contact cu diafragma, este

convexa si acoperit de peritoneul visceral, cu exceptia unei potiuni numita aria nuda (Aria nuda)
si care este marcata de santul venei cave (Sulcus venae cavae).

Fata viscerala (Facies visceralis) este concava, iar în centrul fetei viscerale se delimiteaza
poarta ficatului (Porta hepatis) sau hilul ficatului, de marginile careia se prinde omentul mic.
 in stânga se afla impresia gastrica ( Impressio gastrica),
 ventral si spre dreapta de hil se afla impresia duodenala (Impressio duodenalis),
 ventral pe partea dreapta impresia colica (Impressio colica),
 pe marginea dorso-lateral a lobului drept, cu exceptia suinelor, se gaseste impresia
renala (Impressio renalis).
Ventral de poarta ficatului se gaseste fosa vezicii biliare ( Fossa vesicae feleae) în care este
plasata vezica biliara (Vesicae feleae), cu exceptia ecvinelor unde aceasta lipseste.

Marginea dorsala ( Margo dorsalis) este groasa si neregulata, traversata de esofag prin
impresia esofagiana (Impressio oesophagea) si de santul venei cave (Sulcus venae cavae).

Marginea ventrala ( Margo ventralis) este libera, convex , neregulata si parcursa de

incizurile interlobare (Incisurae interlobares), care vor împarti organul în lobi hepatici.

Marginile dreapta si stânga (Margo dextra et sinister) apartin fiecare lobului corespondent.
29
 Ficatul este fundamental divizat de ligamentul rotund în 2 mari teritorii:
o unul la dreapta de poarta ficatului si vezica biliara care va corespunde lobului drept
o unul la stânga care va corespunde lobului stâng (Lobus hepatis sinister) al ficatului.

o ventral de fosa vezicii biliare se delimiteaza lobul patrat (Lobus quodratus),

o dorsal si spre poarta ficatului se afla lobul caudat (Lobus caudatus), numit în trecut "lobul
lui Spiegel", care poate fi divizat de vena cava caudala într-un:
· proces caudat (Processus caudatus), situat la dreapta
· proces papilar (Processus papilaris) la stânga, dorsal de poarta ficatului.

Numarul lobilor ficatului variaza în functie de specie,

4 lobi la rumegatoare si om,
5 lobi la ecvine si leporide,
6 lobi la suine si carnasiere.

Ficatul este consolidat în cavitatea abdominala printr-o serie de ligamente.

Ligamentul coronar
Ligamentul falciform
Ligamentul triunghiular stâng
Ligamentul triunghiular drept
Ligamentul hepato-renal
Ligamentul hepato-gastric
Ligamentul hepato-duodenal

Ficatul este constituit din:

capsula hepatica - la nivelul hilului hepatic tunica fibroasa înveleste canalele
hepatice, vasele si nervii formând capsula fibroasa perivasculara denumita în trecut
"capsula Glisson".
parenchim organizat în lobi hepatici,
canale biliare,
vase si nervi.

Vena porta (Vena portae) colecteaza sângele venos de la toate organele din cavitatea
abdominala, patrunde în ficat pe la nivelul portii ficatului, apoi se divide într-o ramura dreapta si
o ramura stânga, care la rândul lor vor trimite ramuri pentru fiecare lob, pentru ca apoi în
spatiile interlobulare sa se capilarizeze. Sângele venos colectat din ficat de vena hepatica se
varsa în vena cava caudala.

VEZICA BILIARA ( Vezica fellea) este un rezervor ovoid sau alungit, situat pe fata viscerala a
ficatului în fosa vezicii biliare între lobul patrat si lobul drept. Are rolul de a stoca bila produsa
de ficat si de a o elibera între perioadele de digestie.
!!!! Vezica biliara lipseste la ecvine, unele rozatoare si la porumbel.

Vezica biliara este alcatuita din:

corp (Corpus vesicae fellea),
col (Collum vesicae fellea)
fund (Fundus vesicae fellea).
Bila este colectata de canalele biliare interlobulare care se vor uni si vor forma canale
biliare (Ductus biliferi) si care la nivelul fiecarui lob hepatic vor forma un conduct hepatic
(Ductus hepatici). Conductele hepatice din lobii hepatici se unesc si alcatuiesc canalul hepatic
comun (Ductus hepaticii comunis), stâng si drept din care prin canalul cistic (Ductus cysticus)
bila este deversata în vezica biliara.

30
 Vezica biliara depoziteaza bila si o elimina prin canalul coledoc (Ductus choledocus) care se
deschide în duoden pe papila duodenala mare la nivelul ampulei hepato-pancreatice, în comun cu
canalul pancreatic principal si separat de canalul pancreatic accesoriu.

Particularitati specifice
La ecvine
– ficatul 5 lobi: lobul stâng este impartit în lob stâng medial si lob stâng lateral;
lobul patrat; lobul caudat ; lobul drept .
– vezica biliara este absenta,
– canalul coledoc luând nastere la nivelul jonctiunii conductelor hepatice comune se
deschide în duoden pe papila duodenala mare, la 15 cm de pilor.

La bovine
– ficatul 4 lobi: lobul stâng; lobul patrat; lobul caudat; lobul drept.

La ovine si caprine
– ficatul 4 lobi: lobul stâng; lobul patrat; lobul caudat; lobul drept

La suine
– ficatul 6 lobi: lobul stâng medial; lobul stâng lateral; lobul patrat; lobul caudat;
lobul drept median; lobul drept lateral.

Carnivorele
– ficatul 6 lobi: lobul stâng medial; lobul stâng lateral; lobul patrat; lobul caudat;
lobul drept median; lobul drept lateral.
– canalul cistic la canide este aproape rectiliniu, iar la feline este foarte flexuos.

La leporide
– ficatul are 5 lobi: lobul stâng median; lobul stâng lateral; lobul caudat; lobul
patrat; lobul drept.

PANCREASUL
Pancreasul (Pancreas) este o glanda anexa a tubului digestiv, fiind plasat pe curbura mica a
duodenului. Este absent la nevertebrate si la unele vertebrate inferioare, dar este constant
prezent la mamifere.

În organism are functie dubla:

rolul exocrin - secretia sucului pancreatic
rolul endocrin se manifesta prin secretia de insulina si glucagon, doi hormoni
indispensabili metabolismului glucidic.

Pancreasul prezinta un aspect asemanator cu cel al glandelor salivare.

Pancreasul corp si 2 extremitati sau lobi.
 Corpul (Corpus pancreatis) este aplatizat dorso-ventral si se întinde caudal de portiunea
pilorica a stomacului pâna la portiunea craniala a duodenului. Marginea caudala este
întrerupta de incizura pancreatica (Incizura pancreatis) prin care trec artera mezenterica
si vena a Numai la suine, ecvine si inconstant la bovine, vena porta traverseaza corpul
pancreasului prin inelul pancreatic (Anulus pancreatis).
 Lobul drept (Lobus dexter ) sau capul pancreasului (Caput pancreatis) este situat pe
flexura craniala a duodenului si atasat de portiunea descendenta a duodenului pâna la
curbura sa caudala.
31
  Lobul stâng (Lobus sinister) sau coada pancreasului (Cauda pancreatis) vine în contact cu
fundul stomacului, ajungând pâna în vecinatatea splinei.

Structura:
o acini pancreatici cu functie exocrina, printre care sunt diseminate
o insule pancreatice (Insulae pancreaticae), = "insulele lui Langerhans", care realizeaza
functia endocrina.

Canalele pancreatice se deschid în duoden diferit, canalul pancreatic principal la nivelul

papilei duodenale mari, iar canalul accesoriu la nivelul papilei duodenale mici, situat la mica
distanta de precedenta.

SPLINA
Splina (Lien) este un organ hematopoetic, impar, situat în partea stânga a cavitatii
abdominale, medial de ultimele coaste. Este un organ anexa al aparatului circulator, cu rol în
apararea organismului, în reglarea numerica a elementelor figurate sanguine si a presiunii
sanguine de la nivelul viscerelor abdominale. Lipseste la nevertebrate dar este prezenta la toate
mamiferele. Splina are culoare variabila, de la rosu intens la gri-albastrui si consistenta putin
ferma, dar elastica.
Prezinta 2 fete, 2 margini si 2 extremitati .
Fata parietala (Facies parietalis) sau diafragmatica, este neteda, convexa si vine în contact
cu peretele costal stâng.
Fata viscerala (Facies visceralis) este parcursa de hilul splinei (Hilus lien) si se muleaza pe
organele învecinate, realizând suprafete de contact cu stomacul si intestinele, iar numai la
ecvine este în contact si cu rinichiul stâng.
Cele doua fete ale splinei sunt separate prin marginea craniala si marginea caudala .
Extremitatea dorsala (Extremitas dorsalis) se afla aproape sau în contact cu rinichiul stâng,
iar extremitatea ventrala (Extremitas ventralis) este libera, mobila si convexa.

Splina este consolidata în cavitatea abdominala printr-o serie de ligamente.

Ligamentul gastro-splenic
Ligamentul frenico-splenic
Ligamentul spleno-renal

32